6. 2. 10. DAREA DE MITĂ (Art. 255 C. Pen.)

§Definiţie. Fapta corupătorului care, în concepţia legiuitorului român nu

constituie o participare la infracţiunea de luare de mită săvârşită de funcţionar, a fost

incriminată distinct, constituind infracţiunea de dare de mită. Potrivit dispoziţiilor art.

255 C. pen. această infracţiune constă în:

„Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în modurile şi

scopurile arătate în art. 254, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Fapta prevăzută în alineatul precedent nu constituie infracţiune atunci

când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mita.

Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţii fapta mai înainte ca

organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea infracţiune.

Dispoziţiile art. 254 alin 3 se aplică în mod corespunzător, chiar dacă

oferta nu a fost urmată de acceptare.

Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în

cazurile arătate în alin. 2 şi 31.”

Darea de mită este considerată o infracţiune în legătură cu serviciu,

deoarece prin acţiunea de corupere exercitată asupra unui funcţionar public (sau

funcţionar) se aduce atingere imaginii unei unităţi publice sau persoane juridice.

Infracţiunea de dare de mită este în raport cu infracţiunea de luare de mită

o normă de referire, între cele două infracţiuni existând o legătură indisolubilă în

sensul că ori de câte ori se modifică art. 254 C. pen. se va modifica şi art. 255 C. pe2.

§Obiectul juridic special. Infracţiunea de dare de mită are ca obiect juridic

special relaţiile sociale referitoare la activitatea de serviciu, activitate a cărei bună

1Alin.1 al ar t .255 este reprodus astfe l cum a fost modif icat pr in Legea nr .65/1992, publ icat ă în M.Of.nr .166/ 17 iul ie 19922 Gheorghe Nistoreanu, Alexandru Boroi , op.ci t . , pg.287

desfăşurare este incompatibilă cu săvârşirea unor acte de corupţie asupra

funcţionarilor.

§Obiectul material la această infracţiune nu există. În doctrină se admite

de unii autori că, există obiect material în situaţia respingerii ofertei de mită, când

bunurile oferite devin obiectul material al infracţiunii.3 Într-o altă opinie se susţine că

dacă acţiunea făptuitorului se referă la un anumit bun, infracţiunea are şi un obiect

material, reprezentat de acel bun4.

§Subiecţii. Subiectul activ al acestei infracţiuni poate fi orice persoană.

Infracţiunea poate fi săvârşită de o singură persoană sau în participaţie. În

ceea ce priveşte participaţia penală aceasta este posibilă sub toate formele.

Subiectul pasiv al infracţiunii de dare de mită este orice unitate din cele

prevăzute la art. 145 C. pen. în al cărui serviciu îşi desfăşoară activitatea funcţionarul

căruia i se promite, i se oferă sau i se dă mită. Subiect pasiv secundar poate fi şi

funcţionarul care respinge acţiunea de mituire5.

Latura obiectivă. Elementul material al infracţiunii de dare de mită este

alcătuit din trei modalităţi normative, incriminate alternativ:

- promisiunea de bani sau alte foloase, adică angajamentul pe care şi-l ia

mituitorul de a da bani sau alt folos dacă funcţionarul acceptă să efectueze sau

efectuează un anumit act legat de îndatoririle de serviciu;

- oferirea de bani sau alte foloase reprezintă prezentarea de bani sau alte

foloase făcută de mituitor funcţionarului;

- darea de bani sau alte foloase - remiterea efectivă de bani sau alte

foloase funcţionarului. Darea de mită în această modalitate, implică în mod necesar,

acţiunea corelativă a funcţionarului de a primi.

Pentru existenţa infracţiunii de dare de mită trebuie, legiuitorul a prevăzut

următoarele condiţii:

3 Dongoroz IV, pg.1394 Octavian Loghin, Tudorel Toader , op.ci t . , pg.4o5.5 A se vedea Gheorghe Nistoreanu, Alexandru Boroi , op.ci t . , pg.288

- fapta de dare de mită trebuie să fie săvârşită în legătură cu un act privitor la

activitatea unui funcţionar - de a îndeplini, a nu îndeplini, ori a întârzia îndeplinirea

unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar

acestor îndatoriri. Fapta unei persoane cercetată pentru o sustragere din avutul public

de a da o sumă de bani unui lucrător de poliţie spre a-l determina să nu înainteze

dosarul la parchet, constituie infracţiunea de dare de mită, chiar dacă sustragerea de

care era învinuit se dovedeşte că nu era infracţiune6. În acest caz, lucrătorul de poliţie,

conform atribuţiilor de serviciu era obligat să efectueze cercetarea penală;

- fapta de dare mită trebuie să se realizeze înainte de îndeplinirea actului

sau în cursul îndeplinirii acestuia, chiar dacă darea banilor sau folosului material se

realizează după îndeplinirea acelui act7.

Darea de mită poate constitui prin ea însăşi o determinare la săvârşirea unei

infracţiuni de către funcţionarul care beneficiază de ea, dar aceasta nu-i schimbă

natura juridică de faptă penală de sine stătătoare. De exemplu, o persoană oferă o

sumă de bani unui funcţionar pentru ca acesta să falsifice un înscris oficial 8. Fapta

constituie în acest caz infracţiunea de dare de mită şi nu instigare la infracţiunea de

fals.

Acţiunea constând în promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte

foloase poate fi săvârşită direct sau indirect. În primul caz este săvârşită chiar de

mituitor, iar în al doilea caz prin intermediul altei persoane. Persoana interpusă

răspunde în calitate de complice la infracţiunea de dare de mită9.

Pentru existenţa infracţiunii de dare de mită nu este necesar ca promisiunea

sau oferta să fie urmate de executare.

Urmarea periculoasă constă în producerea unei stări de pericol cu privire

la modul de îndeplinire de către funcţionar a îndatoririle de serviciu, fapta sa

repercutându-se asupra desfăşurării normale a activităţii în organul sau instituţia de

stat ori în cadrul persoane juridice, unde este angajat funcţionarul.

6 T.S. , s .p . , decizia nr .2113/1971, CD/1971, pg.359; RRD nr .9/1971, pg.164, în Repertor iu I , pg.1157 Octavian Loghin, Tudorel Toader , op.ci t . , pg.406, cu refer i re la Decizia nr .5258/1971 a T.S. , s .p . , RRD nr .3/1972, pg.1658 T.S. , s .p . , decizia nr . 5027/1970, CD/1970, pg.406, în Repertor iu I , pg.1159 Octavian Loghin, Tudorel Toader , op.ci t . , pg.406

Legătura de cauzalitate există dacă activitatea mituitorului, a creat, în

concret, posibilitatea încălcării îndatoririlor de serviciu de către funcţionarul asupra

căruia s-a îndreptat acţiunea.

§Latura subiectivă. Infracţiunea de dare de mită se săvârşeşte numai cu

intenţie directă, făptuitorul dându-şi seama că promiţând, oferind sau dând unui

funcţionar bani sau alte foloase, săvârşeşte asupra acestuia un act de corupţie, urmare

a cărei producere o doreşte.

Latura subiectivă a infracţiunii de dare de mită include şi un scop special,

urmărit de făptuitor şi anume ca funcţionarul să îndeplinească, să nu îndeplinească,

ori să întârzie îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în

scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.

§Consumarea. Infracţiunea de dare de mită este o infracţiune momentană;

ea se consumă în momentul în care făptuitorul promite, oferă sau dă funcţionarului

bani sau alte foloase materiale, în scopul arătat în textul legii, moment în care se

produce şi urmarea periculoasă a faptei.

Ca şi în cazul luării de mită, promisiunea sau oferta au fost asimilate de

legiuitor cu forma consumată a infracţiunii, astfel tentativa nu a mai fost incriminată.

§Sancţiunea. Darea de mită se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5

ani.

Dacă fapta este săvârşită faţă de una dintre persoanele prevăzute la alin.1 al

art. 7 din Legea nr. 78/2000, sau faţă de un funcţionar cu atribuţii de control,

maximul pedepsei prevăzute de lege se majorează cu 2 ani. Sunt aplicabile, desigur,

şi dispoziţiile art. 8 şi 9 din Legea nr.78/2000.

§Cauza care înlătură caracterul penal al faptei. Această cauză prevăzută

în alin. 2 al art. 255 C. pen. constă în constrângerea făptuitorului de către cel care a

luat mită, care, se deosebeşte de constrângerea prevăzută de art. 46 C. pen. deoarece

ea este întemeiată nu pe un pericol grav pentru persoana făptuitorului sau a altuia, ci

pe caracterul important şi oportun al interesului celui care este determinat în acest

mod să dea mită.

Constrângerea trebuie să aibă un caracter real şi să fie anterioară

promisiunii sau ofertei efectiv înfăptuite.

§Cauză de nepedepsire (alin. 3 al art. 255 C. pe). Mituitorul nu se

pedepseşte dacă denunţă autorităţilor fapta mai înainte ca organele de urmărire să fi

fost sesizate pentru acea infracţiune.

Pentru a se beneficia de această cauză de nepedepsire trebuie să fie

îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

- făptuitorul să denunţe fapta. Nu constituie o denunţare, în sensul

dispoziţiilor art.255 alin.3 C. pen., recunoaşterea făcută de făptuitor în faţa organului

de urmărire penală care a constatat săvârşirea infracţiunii10;

- denunţarea trebuie să fie făcută unei autorităţi. În lipsa unor precizări ale

legii, denunţarea poate fi făcută şi unei autorităţi necompetente cu efectuarea

urmăririi penale în această materie11;

- denunţarea trebuie făcută mai înainte ca organul de urmărire penală să fi

fost sesizat cu privire la fapta de mituire.

Referitor la faptul dacă se justifică sau nu această cauză de nepedepsire

sunt mai multe opinii în literatura de specialitate, ultima fiind ca aceasta să fie

înlocuită cu o cauză de reducere a pedepsei12.

§Confiscarea specială. Banii, valorile sau oricare alte bunuri care au făcut

obiectul dării de mită se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este

obligat la plata echivalentului lor în bani. Această confiscare are natura juridică a

confiscării speciale prevăzute în art. 118 C. pen.

Nu se confiscă bunurile promise, ci numai cele oferite sau efectiv remise,

primite.

1 0 T.S. , s .p . , decizia nr .417/1970, CD/1970, pg.411,RRD nr .4/1971, pg.138în Repertor iu I , pg.1161 1 Octavian Loghin, Tudorel Toader , op.ci t . , pg.4081 2 ib idem, pg.409

Se restituie bunurile supuse confiscării în situaţia în care operează cauzele

de înlăturare a caracterului penal al faptei sau a răspunderii penale a mituitorului.

Restituirea operează chiar dacă bunurile au ajuns la funcţionarul care a primit mită.

§PRACTICA JUDICIARĂ

1. DARE DE MITĂ. TEMEIUL CONFISCARII SPECIALE A

BANILOR, VALORILOR SAU BUNURILOR CARE AU FACUT OBIECTUL

ACESTEI INFRACŢIUNI.

În cazul condamnării inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de dare de

mită prevăzută în art. 255 alin 1 C. pen., bunurile, valorile sau orice alte bunuri care

au făcut obiectul dării de mită se confiscă în temeiul art. 255 alin. 4, raportat la art.

254 alin. 3 C. pen. şi nu în temeiul art. 118 lit. b C. pen.

Prin sentinţa penală nr. 25 din 13 februarie 1997 pronunţată de Tribunalul

Bucureşti, secţia I penală, inculpatul O.S. (cetăţean turc) a fost condamnat pentru

săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută în art. 255 alin.1 C. pen.

În baza art. 118 lit. b C. pen., s-a dispus confiscarea în folosul statului a

sumei de 210.000 lei.

S-a reţinut că, la data de 29 noiembrie 1994, inculpatul a oferit suma de

210.000 lei martorului S.I. pentru a fi abandonate cercetările ce se efectuaseră cu

privire la un transport de marfă importată de societatea comercială reprezentată de

inculpat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul

Bucureşti, criticând-o cu privire la temeiul greşit al confiscării sumei ce a constituit

obiectul infracţiunii.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală, prin decizia penală nr. 135 din

27 iunie 1997 a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, procurorul a declarat recurs.

Recursul este fondat.

În cazul infracţiunii de dare de mită, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 255

alin. 4 cu referire la art. 254 alin. 3 C. pen., banii, valorile sau orice alte bunuri care

au făcut obiectul infracţiunii se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul

este obligat la plata echivalentului lor în bani.

Prin art. 118 lit. b C. pen., în baza căruia a fost confiscată suma ce a făcut

obiectul infracţiunii de dare de mită, este reglementată confiscarea specială asupra

lucrurilor care au servit sau au fost destinate să servească la săvârşirea unei

infracţiuni, dacă sunt ale infractorului.

Or, în raport cu dispoziţiile acestui din urmă text de lege, prevederile din

art. 255 alin. 4 şi art. 254 alin. 3 C. penal au un caracter special, derogatoriu, iar

aplicarea lor este obligatorie.

Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, decizia nr. 400 din

17.02.199813.

2. DARE DE MITĂ

Potrivit dispoziţiilor art. 258 C. pen., dispoziţiile art. 254 C. pen. care

incriminează luarea de mită, se aplică şi salariaţilor din cadrul societăţilor comerciale

cu capital privat.

Ca atare, faptul că inculpatul era salariat la Agenţia "Romtrans" societate

cu capital privat - nu exclude calitatea sa de subiect activ al infracţiunii de luare de

mită.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, decizia nr. 120/199614.

3.DARE DE MITĂ

Pentru existenţa infracţiunii de dare de mită, prevăzută în art. 255 C. pen.,

nu este necesar ca promisiunea sau oferta banilor sau a altor foloase să fi fost urmată

de primirea acestora, fiind suficient ca ele să fi fost făcute, după cum nu este relevant

nici refuzul funcţionarului de a accepta promisiunea sau oferta; tot astfel nu

interesează nici dacă scopul urmărit de mituitor a fost sau nu realizat.

Este adevărat că, potrivit art. 255 alin. 2 C. pen., caracterul penal al faptei

este înlăturat când mituitorul a fost constrâns – nu provocat, cum susţine, în speţă,

1 3 Pract ică judiciară I , pg.624-6251 4 Pract ică judiciară I , pg.625

inculpatul - de către cel care a luat mita; noţiunea de constrângere presupune

existenţa unei ameninţări de natură a pune persoana constrânsă în imposibilitatea de

a-şi exprima în mod liber voinţa.

În speţă, nu se poate susţine că inculpatul a fost constrâns să dea mita,

deoarece el este cel care a avut iniţiativa iar infracţiunea s-a consumat în momentul

promisiunii; faptul că ulterior ofiţerul de poliţie, care dorea să facă proba mituirii, i-ar

fi spus inculpatului să-i aducă banii promişi, nu are semnificaţia unei constrângeri, în

sensul art. 255 alin. 2 C. pen. şi, ca atare, nu poate conduce la înlăturarea răspunderii

penale pentru infracţiunea de dare de mită.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, decizia 66/A/199715.

4. DARE DE MITĂ

Potrivit art. 255 alin. 3 C. pen., banii, valorile sau orice alte bunuri care au

constituit obiectul mitei se restituie persoanei care le-a dat, dacă aceasta a denunţat

autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru

infracţiunea săvârşită.

Restituirea are loc din oficiu - fără a fi nevoie de o cerere expresă în acest

sens din partea mituitorului -, căci textul sus-menţionat nu o condiţionează de

formularea unei asemenea cereri.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, decizia 286/A/199716.

5.DARE DE MITA

Inculpaţii M.C., R.N. şi Z.P, fiind surprinşi de coinculpaţii C.T., D.A. şi S.F -

paznici la depozitul unei fabrici de zahar - după ce sustrăseseră din magazie câţiva

saci cu zahăr, au dat acestora din urmă o sumă de bani pentru a-i lăsa să plece cu

zahărul furat.

În apel, inculpaţii M.C., R.N. şi Z.P. susţin că fapta săvârşită de ei nu

constituie infracţiunea de dare de mită, prevăzută în art. 255 C. pen., pentru care au

fost condamnaţi, întrucât banii ce au constituit obiectul pretinsei mite au fost daţi

1 5 Pract ică judiciară I , pg.6261 6Practică judiciară I, pg. 626

celorlalţi inculpaţi - după consumarea infracţiunii de furt.

Conform art. 255 alin.l C. pen., constituie infracţiunea de dare de mita

promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase unui funcţionar, în scopul ca

acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească ori să întârzie îndeplinirea unui act de

serviciu, ori de a face un act contrar îndatoririlor sale. Or, printre îndatoririle de

serviciu ale inculpaţilor era şi aceea de a asigura paza magaziei de zahar, de a nu

permite scoaterea sau aruncarea de bunuri - ori de produse peste gardul unităţii,

precum şi de a sesiza organele de urmărire penală în cazul descoperirii unor

asemenea fapte.

În raport cu prevederile art. 255 C.pen., rezultă, aşadar, că pentru existenţa

infracţiuni de dare de mită este indiferent dacă paznicilor li s-a oferit suma de bani

anterior sustragerii, în timpul comiterii furtului sau imediat după aceea, ceea ce

interesează fiind scopul urmărit de autori sustrageri prin darea banilor şi anume aceea

că paznicii să nu-şi îndeplinească îndatoririle de serviciu de a-i împiedica să scoată

din unitate sacii cu zahăr şi de a sesiza organele de urmărire penală.

Motivul de apel este aşadar nefondat.

Curtea de Apel Bucureşti secţia II-a penală, decizia nr.129/A/1994