Autoevaluarea activităţii în contextul practicii didactice

În cadrul modului psihopedagogic, nivel I, am parcurs discipline fundamentale

domeniului învăţământului şi practica pedagogică. Îmbinarea teoriei cu practica este cheia spre

succes în cadrul acestui proces de învăţare, rezultatul fiind creşterea competenţei noastre

didactice. Consider că pentru a fi un bun profesor este necesar atât să ai cunoştinţe în domeniul

studiat, cât şi noţiuni pedagogice, utile pentru a crea un climat armonios în sala de clasă. Acesta

reprezintă un avantaj şi poate motiva elevii spre aprofundarea domeniului în viitor.

Practica pedagogică este parte a procesului de învăţământ, şi are ca obiective

următoarele: consolidarea şi aprofundarea pregătirii de specialitate, psihopedagogice şi metodice;

învăţarea şi formarea abilităţilor şi competenţelor necesare exercitării profesiunii didactice;

cunoaşterea documentelor şcoalre care fundamentează organizarea şi conducerea procesului

didactic; aplicarea particularizată la disciplinele de învăţământ a tuturor componentelor

procesului general de predare-învăţare-evaluare (principiile, finalităţile, conţinutul, metodele,

mijloacele, formele de organizare, sistemele de evaluare a rezultatelor şcolare), etc.

Toate aceste obiective în ceea ce mă priveşte au fost atinse.

Practica pedagogică am desfăşurat-o la Colegiul Naţional Ion Barbu din Bucureşti. Am

avut ocazia să asist la câteva cursuri de istorie, precum şi să elaborez un plan de lecţie şi să-l

susţine la clasa a X a, profil real.

Experienţa a fost una interesantă. Aşa cum am precizat şi mai sus, cred că e important,

pentru a deveni un bun profesor, să aplici cunoştinţele dobândite în cadrul cursurilor acestui

modul. Experienţa de a preda a fost una utilă şi benefică. Am apelat la creativitate pentru a

adapta metoda de predare la particularităţile clasei de elevi, şi nu în ultimul rând am reuşit după

această experienţă să-mi autoevaluez activitatea şi să trag nişte concluzii cu privire la strategia

abordată în cadrul procesului de predare, care probabil îmi vor fi de ajutor pe viitor (fiecare clasă

de elevi este unică şi trebuie construite diferite strategii de predare şi evaluare ; este

recomandabil să se facă exemplificări ale părţilor teoretice cu situaţii reale din viaţa de zi cu zi-

elevii vor înţelege mai bine şi le va fi captată atenţia ; fiecare elev în parte are particularităţile lui

şi trebuie tratat corespunzător ; etc).

Punctele slabe ale acestui stagiu de practică ţin mai mult de partea organizatorică. Mi-ar

fi plăcut să avem posibilitatea de a preda în echipă şi, de ce nu, un timp de discuţie cu elevii după

încheierea lecţiei în care să ne spună propriile păreri despre lecţie şi despre noi în ipostaza de

profesori.

În schimb, experienţa predării a fost un moment cu o încărcătură emoţională puternică,

care m-a făcut să-mi dau seama că activităţile pe care le întreprinde un cadru didactic sunt foarte

complexe şi necesită responsabilitate şi devotament.

Profesorii au o sarcină foarte importantă. Ei trebuie să fie conştienţi de responsabilitatea meseriei

pe care o au. Trebuie să reprezinte un model pentru elevii lor, pentru că se ştie că, elevii la o

vârstă fragedă au tendinţa de a copia comportamentele persoanelor importante din viaţa lor.

Acest lucru având o influenţă majoră asupra formării adultului de mai târziu.

De asemenea, am realizat că aceasta este profesia pe care mi-o doresc. Îmi place să lucrez

cu copiii, mă simt bine în „lumea” lor şi cred că pot fi un bun exeplu pentru ei. Am simţit că sunt

o prezenţă plăcută pentru ei şi că şi-ar dori un profesor mai aproape de generaţia lor, care să le

înţeleagă nevoile, dar în acelaşi timp să îi motiveze să înveţe.

Procesul de formare ca profesor este unul lung şi presărat poate cu diferite obstacole, însă

satisfacţia ce decurge din practicarea acestei profesii este una aparte, având în vedere că ai în

sarcină modelarea unor întregi generaţii de copii şi tineri.