Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca Facultatea de Teologie Ortodoxă

Importanța predării Religiei în școală

Referat

Profesor: Propunător:Lect. Dr. Nicoleta Marțian Vasile Rojneac

Cluj-Napoca2011

Importanţa predării Religiei în școală

Educaţia este acţiunea specific umană, care îşi propune formarea şi dezvoltarea

personalităţii celor educaţi, în vederea atingerii unor finalităţi bine precizate, în funcţie de

cerinţele actuale şi de perspectivă ale societăţii.

Într-o lume secularizată şi haotică, în care valorile morale sunt răsturnate iar lipsa

de modele este una acută, Religia ca disciplină îşi propune catehizarea sau re-catehizarea,

adică ”scoaterea creștinului din pasivitate și indiferentism religios și transformarea lui în

apostol al lui Iisus Hristos în mădular activ al preoției universale”1 în cadrul experienței

eclesiale și euharistice.

În cadrul educației religioase folosim termeni precum: religie, educație religioasă,

etică, morală, educație morală, toți acești termeni ajutând la descrierea procesului de

catehizare sau al educației morale.

Religia reprezintă legătura liberă și conștientă și personală a omului cu

Dumnezeu, fundamentată pe iubire și libertate și manifestată prin diferite forme de

cinstire a Lui, în mod particular și public: rugăciunea rostită sau cântată, aducerea de

daruri, participarea la slujbe și ceremonii religioase, practicarea virtuților. 2

Educația religioasă este acțiunea specific umană pe care educatorul o desfășoară

pentru dezvoltarea religiozității elevului, pe baza unor principii și cu ajutorul unor

metode și mijloace specifice. 3

Scopul predării religiei are un dublu aspect: informativ şi formativ. Ora de religie,

realizată prin coparticiparea profesorului şi a elevilor, are o dimensiune care trece dincolo

de spaţiul didactic, o dimensiune iniţiatică. 4

Liturghia, ca formă de recapitulare a istoriei mantuirii, se constituie ca model

pentru orice activitate catehetică. Ora de religie poate fi privită ca o introducere la

creştinism, ca un curs de istoria religiilor (prezentăm un bagaj de cunoştinţe şi ritualuri

care pot determina luarea unor opţiuni), ca un curs de apologetică (prezentăm unele

1 Pr. Prof. Dumitru Popescu, Teologie și cultură , Editura. IBMBOR, București, 1993, p. 43 2 Mușata Bocoș, Dorin Opriș și Monica Opriș, Cercetarea în domneniul educației religioase și al educației morale, Modele și aplicații, Editura Sfântul Mina, Iași, 2006, p. 103 Idem, p. 104 Vasile Timiș, Misiunea Bisericii și educația, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2004, p. 24

2

argumente). Dar ora de religie îşi atinge plenitudinea şi finalitatea atunci cand subiecţii

(elevii) devin interesaţi şi practicanţi, atunci când ei conştientizează apartenenţa lor la

Trupul mistic al lui Hristos care este Biserica.

Prin ciclul credinţei, părintele Ioan Bria definea procesul prin care istoria sfantă

sau istoria mantuirii trece în istoria oamenilor şi o transformă, generand convertirea

personală şi constituirea comunităţii creştine. Acest ciclu comportă trei etape principale:

1. Iniţierea în tainele credinţei, mărturisirea credinţei sau fidelitate faţă de

Iisus Hristos şi faţă de Evanghelia Sa.

2. Lărgirea orizontului speranţei, celebrarea credinţei sau fidelitatea faţă

de sine şi faţă de Biserică.

3. Desăvarşirea comuniunii dragostei sau practicarea credinţei sau

fidelitatea faţă de aproapele sau de lume. 5

Iniţierea ca primă etapă favorizează mărturisirea credinţei, care nu se separă de

trăirea (celebrarea) credinţei prin cult şi de practicarea credinţei prin faptele noastre şi

prin morala personală şi socială. Pentru început, elevii sunt iniţiaţi în comunitatea de

credinţă, mai apoi în comunitatea de morală (de trăire). Un profesor bun - prin catehizare

induce elevilor un anumit stil de viaţă. Astfel, credinţa mărturisită, trăită şi asumată

dobandeşte valenţe personale şi sociale (paradigma socială a credinţei). Eclesia constituie

o adunare de credinţă, de liturghisire şi de practică.

O primă etapă a misiunii profesorilor de religie este aceea de a iniţia în credinţă 6, de a face ucenici ai lui Hristos prin vestirea Evangheliei lui Hristos. Sfinţii Apostoli,

primii mărturisitori ai lui Hristos, i-au învăţăt pe cei ce au crezut în Hristos cele mai

importante adevăruri de credinţă 7, îngrijindu-se de sporirea creştinilor în cunoaşterea şi

aprofundarea celor învăţate. Ne punem întrebarea: noi, creştini ai secolului 21, trebuie să

fim îndemnaţi să sporim în cunoaşterea învăţăturilor evanghelice? Considerăm că da, cu

atât mai mult cu cât unii credincioşi, chiar cu studii superioare, cunosc mult mai puţin

domeniul credinţei decât alte domenii de cunoaştere. Asumarea credinţei presupune o

viziune globală despre lume, acceptand că Dumnezeu este Creatorul Cerului şi al

5 Ioan Bria, Ortodoxia în Europa, Editura Trinitas, Iași, 1995, p. 46 Idem, p. 67 Irineu, Episcop de Ekaterinburg și Irbit, Educația religioasă. Învățături despre copii și tineri, Editura Sophia, București, 2002, p. 113

3

Pământului, Răscumpărătorul şi Impăciuitorul lumii căzute, Sfinţitorul care transformă

creaţia şi viaţa noastră a tuturor.

A doua etapă a ciclului credinţei o constituie celebrarea credinţei prin

participarea la cult, prin fidelitatea faţă de sine şi faţă de Biserică. Profesorul de religie îşi

va învăţa elevii că “fiecare credincios îşi exprimă credinţa sub o formă de adorare a lui

Dumnezeu, de mulţumire şi bucurie” 8. Sfanta Liturghie creează mediul pentru

exprimarea bucuriei, a speranţei şi a credinţei unei comunităţi. In cadrul cultului public,

după mărturisirea credinţei (rostirea Crezului) urmează celebrarea credinţei (imnul „Pe

Tine Te lăudăm”). In cadrul orei de religie, profesorul şi elevii purced la mărturisirea

credinţei, dar şi la o formă de celebrare, de adorare, fiecare oră de religie începe şi se

încheie cu o rugăciune.

In etapa a treia urmează contextualizarea şi manifestarea credinţei în viaţa

personală şi socială. Ora de religie indeamnă la angajare, la vieţuirea în şi prin Hristos.

Preotul, la Sfanta Liturghie, îi îndeamnă şi îi trimite pe credincioşi la misiune şi la slujire:

cu pace să ieşim …, iar credincioşii răspund întru numele Domnului; de aici reiese rolul

credinţei în raport cu semenii, cu morala, cu societatea 9. Religia (credinţa fiecăruia) are

sau ar trebui să aibă un rol însemnat atât în viaţa personală, cât şi în viaţa publică. Intr-o

astfel de abordare, ora de religie devine o oră care îi face pe elevi să fie responsabili faţă

de viaţa şi faptele lor, faţă de actul educaţional, faţă de aproapele, după cuvintele

Mantuitorului: voi sunteţi lumina lumii…, aşa să lumineze lumina voastră înaintea

oamenilor, încat ei să vadă faptele voastre cele bune şi să-L slăvească pe Tatăl vostru

Cel din ceruri (Mt. 5,14-16). In contextul social şi educaţional actual profesorul de religie

va da lecţiei de religie şi o dimensiune reconciliatorie, observand statutul istoric al

Bisericii: nu separăm acum graul de neghină, separarea aparţine eshatonului. Ora de

religie se derulează ca un dialog, cuvintele folosite în acest dialog sunt inspirate de

cuvintele revelate ale Sfintei Scripturi, de Cuvantul care ni se descoperă în Noul

Testament şi care ne dă putere. Mantuitorul, în rugăciunea dinaintea Patimilor Sale,

spune: „Nu numai pentru ei Mă rog, ci şi pentru cei ce prin cuvantul lor vor crede în

Mine” (In. 17,20).

8 Ioan Bria, op. cit, p. 1059 Idem, p. 106

4

De multe ori ne plangem că la disciplina religie nu avem suficiente mijloace

didactice, că nu avem suficient material bibliografic adecvat particularităţilor de varstă

ale elevilor. Totuşi aceste neajunsuri pot fi înlăturate, în primul rând prin folosirea la ora

de religie a Sfintei Scripturi, în mod sistematic. Indiferent de conţinutul didactic (tema

abordată), putem în cateva minute citi şi comenta un anumite pasaj din Vechiul

Testament sau Noul Testament, învăţandu-i pe elevi să aprofundeze elementele de

doctrină creştină şi să-şi asume identitatea creştină. Precum orice formă de misiune

creştină are şi o dimensiune educativă, tot aşa s-ar cuveni ca orice lecţie de religie să

aibă o dimensiune misionară. 10

Abordarea separată a acestor etape de iniţiere în tainele credinţei este contrară

spiritualităţii creştine. Să nu uităm că orice Sfantă Liturghie este şi o oră de religie, o

lecţie de iniţiere creştină, iar orice oră de religie trebuie să îndemne elevii spre

participarea la Sfanta Liturghie. Mereu trebuie să căutăm şi să cerem de la Dumnezeu

“înţelepciune şi meşteşug în stare să ne ajute să găsim multe ieşiri acolo unde nu-i

ieşire”11 şi să îndreptăm sufletele elevilor încredinţaţi nouă.

Fericit este profesorul care-şi învaţă elevii să înţeleagă şi să se bucure că

Dumnezeu a întemeiat Biserica Sa pe Pămant, să aprofundeze şi să trăiască adevărurile de

credinţă mărturisite de Biserică.

10 Sebastian Șebu, Monica Opriși și Dorin Opriș, Metodica predării Religiei, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2000, p. 2111 Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre preoție, trad. Pr. Prof. D. Fecioru, Editura IBMBOR, București, 1997, p. 39

5

Bibliografie

1. Bocoș Mușata, Opriș Dorin și Opriș Monica, Cercetarea în domneniul educației

religioase și al educației morale, Modele și aplicații, Editura Sfântul Mina, Iași,

2006

2. Bria Ioan, Ortodoxia în Europa, Editura Trinitas, Iași, 1995

3. Irineu, Episcop de Ekaterinburg și Irbit, Educația religioasă. Învățături despre

copii și tineri, Editura Sophia, București, 2002

4. Pr. Prof. Popescu Dumitru, Teologie și cultură , Editura. IBMBOR, București,

1993

5. Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre preoție, trad. Pr. Prof. D. Fecioru, Editura

IBMBOR, București, 1997

6. Șebu Sebastian, Monica Opriși și Dorin Opriș, Metodica predării Religiei, Editura

Reîntregirea, Alba-Iulia, 2000

7. Timiș Vasile, Misiunea Bisericii și educația, Editura Presa Universitară Clujeană,

Cluj-Napoca, 2004

6