TEORIA INVATARII SOCIALE-BANDURA

Dupa Paul Popescu Neveanu „Invatarea este o activitate mai complexa decat

simpla memorare.Invatarea implica un efort de intelegere, de sistematizare si organizare a

cunostiintelor, exercitii de utilizare a acestora in practica.”.El da urmatorul exemplu:un

elev care rezolva probleme la matematica isi perfectioneaza, prin aceasta, priceperea de a

rezolva probleme, de a-si utiliza cunostintele matematice in mod independent si

original.Aceasta perfectionare este o forma de invatare.

Invatarea sociala reprezinta, dupa Marele Dictionar al Psihologiei , “o achizitie

a cunostiintelor si a deprinderilor care rezulta din observarea directa sau indirecta a

comportamentului semenului.

Termenul”social”caracterizeaza natura procesului de invatare, iar nu continutul

posibilelor achizitii:el arata ca achizitia se efectueaza sub efectul mediului inconjurator ,

mai degraba social decat fizic.

Abordarea behaviorista a invatarii acrediteaza ideea ca achizitiile sunt produsul

evenimentelor exterioare,individul suportand in mod pasiv acest procesDaca aceasta

abordare s-a dovedit rodnica in intelegerea unor invatari simple constand, de exemplu, in

discriminarea unui stimul dintre alti cativa, suntem nevoiti sa recunoastem ca esueaza

atunci cand trebuie sa explice invatari mai complexe si, mai ales, invatari pentru care

importanta nu este prezenta sau absenta unui stimul,ci semnificatia pe care individul i-o

atribuie . In prezent, invatarea este considerata ca fiind construirea unei reprezentari

mentale care asociaza o clasa de conduite adecvate la o clasa de situatii. In masura in care

se considera ca activitatea mentala mijloceste efectul pe care-l exercita mediul

inconjurator asupra comportamentului, aceasta activitate a devenit obiectul insusi al

teoriilor invatarii.Totusi, dintr-un punct de vedere practice, procesul de invatare este

inferat pornind de la unele modificari comportamentale ale subiectului.

Invatarea sociala poate explica o multitudine de variatii in rolurile de gen, in

diferite culturi. De exemplu, antropologul Margaret Mead a studiat mai multe triburi din

insula Noua Guinee. Fiecare dintre aceste triburi avea practici culturale si asteptari

sociale foarte diferite si fiecare isi socializa copiii ca atare, rasplatind comportamentul de

rol ale comportamentului adult. Mead a studiat multe triburi, dar trei dintre ele, in special,

au relevat diferente imense in rolul de gen. Populatia Arapesh accentua cooperarea si

avea tendinta de a interactiona in moduri foarte blande. Barbatii, ca si femeile, erau

afectuosi si emotivi, iar viata sociala era vazuta ca rezumandu-se la impartirea bunurilor

si la acordarea de sprijin reciproc. Populatia Mundugumor, dimpotriva, era un trib

razboinic, care punea pret pe agresivitate si asertivitate. Tinerii, atat baietii, cat si fetele,

erau incurajati sa fie independenti si stoici de la o varsta frageda, si sa creasca astfel incat

sa devina competitivi si violenti. In randurile celui de-al treilea trib, Tchambului, femeile

erau responsabile de prosperitatea si starea de bine a familiei. Ele efectuau, de asemenea,

toate muncile grele. Barbatii, pe de alta parte, erau angajati in activitati artistice si erau

considerati mult prea iresponsabili pentru a contribui suficient la bunastarea familiei.

Aceste triburi au relevat conceptii foarte diferite ale identitatii de gen. In randul

populatiei Arapesh, trasaturi care in tari din vestul Europei ar fi considerate drept

"feminine" caracterizau atat pe barbati, cat si pe femei, in timp ce printre membrii tribului

Mundugumor trasaturile considerate vestice ca "masculine" erau comune ambelor sexe.

Tribul Tchambuli avea roluri sexuale care erau, nu chiar, dar aproape opusul

expectantelor culturii vestice. Aceste studii ne mai spun ceva despre flexibilitatea

comportamentului social uman si despre cat de mult pot fi influentate procesele de

invatare sociala.

Bandura a atras, însă, atenţia asupra faptului că multe procese umane de învăţare

au loc într-un mod destul de diferit. Şoferul debutant nu va deprinde să conducă un

automobil, şi nici studentul medicinist să facă o operaţie pe creier, recurgând la serii de

comportamente aleatoare recompensate sau/şi întărindu-li-se negativ comportamentele

ratate prin ciocniri traumatice sau pacienţi morţi. Bandura a susţinut că dacă şobolanii şi

porumbeii din experimentele lui Skinner ar fi avut de-a face cu pericole reale, cum ar fi

înecarea sau electrocutarea, limitele condiţionării operante ar fi devenit mai repede evidente

(Bandura, 1978b).

Bandura fost preocupat initial de aplicatiile teoriei invatarii la fenomenele clinice.

Preocupare lui era de a conceptualiza fenomenele clinice intr-un mod care sa permita

testarea lor experimentala. Ulterior a studiat procesele interactive in psihoterapie si

pattern-urile familiale care determina agresivitatea la copii. Studiile privind

determinantele familiale ale agresivitatii au stat in spatele tezelor sale privind rolul

central al modelarii (invatarea prin observarea altora) in dezvoltarea personalitatii. Aceste

studii s-au concretizat in doua lucrari: “Agresiunea in adolescenta” (1959) si “invatarea

sociala si dezvoltarea personalitatii” (1963). In lucrarea intitulata “Bazele sociale ale

gandirii si actiunii” (1986) Bandura a incercat sa clarifice aspecte ale capacitatilor umane

aflate in relatie cu dezvoltarea personalitatii. Cele mai recente lucrari ale sale se centreaza

asupra motivatiei umane si a implicatiilor autoeficacitatii (competentei personale) asupra

sentimentului de confort fizic si psihic (well-being).

Deoarece invatarea sociala se manifesta prin capacitatea de a reproduce un

comportament observat, se cuvine sa o asimilam imitatiei amanate.Numita si acum

“invatare prin observare”sau “invatare vicarianta”, invatarea sociala se diferentiaza

de celelalte forme de invatare prin faptul ca un comportament poate fi invatat sa fie

efectuat si, a fortiori, fara ca subiectul sa fie supus nici unui fel de intarire.Lui A.Bandura

ii datoram propunerea unei teorii generale (1976).Potrivit acestuia, viata sociala ar fi

imposibila daca oamenii ar invata numai prin incercari si greseli.Observarea constituie un

mijloc rapid si efficient pentru achizitionarea cunostintelor si deprinderilor care vor

indruma actiunea.Ceea ce nu inseamna ca, odata actiunea efectuata, idividul nu utilizeaza

consecintele acesteia in scopuri corrective, dar, in fata unei situatii care cere o conduita

noua, individul recurge la experienta sa sociala.

Timp de multi ani, teoria invatarii sociale ( Bandura, 1977) a furnizat principala

alternativa la explicatiile psihanalitice referitoare la gen. Aceasta abordare sugereaza ca

un copil invata sa adopte roluri de gen corespunzatoare prin intermediul unor procese de

invatare, precum conditionarea clasica si operanta si mecanismele invatarii sociale de

imitare si identificare.

Unii cercetatori au observat la copii condiditionarea directa a comportamentului

in rolul de gen. Conditionarea operanta pare a fi cea mai comuna; copiii sunt rasplatiti

pentru comportamentul lor in moduri adecvate genului rol. De exemplu, o fetita careia ii

place sa se imbrace cu haine dragute va primi deseori zambete si aprobare sociala pentru

preferinta ei, in timp ce un baietel cu un acelasi interes va atrage o reactie foarte diferita.

Desi aprobarea si rasplata sun mecanisme obisnuite in societatea moderna, exista

moemente in care copiii sunt pedepsitit in mod energic pentru comportarea lor in moduri

care sunt considerate neadecvate. De exemplu, Newson si Newson (1968) au aratat ca

agresivitatea fetitelor este pedepsita mult mai sever de catre parinti decat cea a baietilor.

In acelasi timp, baietii care vor sa se joace cu haine sau farduri de obiecei sunt

dezaprobati sever din partea altor membri ai familiei.

Smith si Lloyd (1978) au aratat ca aceasta conditionare a copilului de a avea un

comportament adecvat sexului sau incepe de cand copilul este mic. Ei au solicitat unor

proaspete mame, cu copii intre cinci si zece lni, sa se joace cu un alt copil timp de zece

minute. Cercetatorii au spus mamelor ca respectivul copil era fata cand de fapt era baiat;

altor mame ca era baiat cand era fata; si altora le-au spus sexul corect al copilului. Ei au

constatat ca mamele s-au purtat in mod diferit cu copiii in functie de sexul pe care

credeau ca il au acestia.

Mamele incurajau copilul sa fie activ din punct de vedere fizic atunci cand

credeau ca este baiat, dar cand credeau ca este fata, o linisteau daca parea activa. Ele erau

mult mai inclinate sa acorde ceea ce cercetatorii au numit "stimularea intregului corp"

celor pe care ii considerau baieti: aruncandu-i in sus si in jos si invartindu-i mult. Fetele

erau alintate si mangaiate si li se dadeau jucarii moi de strans la piept.

Alti cercetatori au descoperit ca oamenii interpreteaza reactiile copiilor in mod

diferit, in functie de sexul perceput. Condry si Condry (1976) au solicitat unor adulti sa

interpreteze reactiile unor copii de noua luni. Copiilor li s-a dat o jucarie (un omulet pe

arcuri iesind dintr-o cutie) cre i-a speriat. Cercetatorii au constatat ca, daca adultul

credeau ca este vorba despre o fata, "ea" era descrisa ca dovedind "teama", dar, daca se

credea ca este baiat, aceeasi reactie era descrisa ca exprimand "furie". Acestia au aratat,

de asemenea, ca parintii au asteptari foarte puternice privind comportamentul in rolul de

gen si isi descurajeaza copiii sa actioneze in moduri "neadecvate".

Se numeste model acela ori aceea al carui(carei) comportament este imitat, iar

modelaj, ansamblul procesului care duce la imitatie.Bandura imparte modelajul in mai

multe subprocese.Procesele de atentie determina ceea ce va fi observat si ceea ce va fi

extras din observare.Alegerea de a-si indrepta atentia asupra unui comportament dat va

depinde de caracteristicile observatorului, de acelea ale modelului, de natura

comportamentului sau si de raportul observator-model

Imitatia si identificarea sunt procese importante de invatare sociala a rolului de

gen. important este faptul ca ele permit copilului sa invete prin intermediul imitarii altor

persoane. Copilul obtine modele de comportament care urmeaza sa le copieze prin

observarea celor din propria familie si din carti sau de la televizor. Atunci cand copilul

imita persoane care sunt "Ca el", comportamentul este interiorizat pana cand formeaza o

parte a imaginii de sine.

De la inceput, copilul observa si imita persoanele din jurul sau: deseori, copiii mici

se simt foarte bine cand sunt lasati sa faca lucruri "pentru oamenii mari", de exemplu sa

ajute la spalat. De asemenea, copiii mici se joaca, de multe ori, adoptand roluri sociale si

imitand adultii pe care i-au vazut in aceste roluri. Toate aceste lucruri fac parte din

procesul prin care copilul invata o gama de comportamente pe care le poate utiliza mai

tarziu.

Imitarea este deseori descrisa drept " o scurtatura in invatare". Aceasta presupune

copierea unei anumite actiuni si permite copilului sa dobandeasca o serie de deprinderi

fizice, foarte rapid si foarte eficient. Unii teoreticieni considera usurinta copilului de a

invata prin imitare un tip foarte generalizat de montaj de invatare in care copilul este

pregatit pentru a invata prin copierea actiunilor altor persoane. Prin imitare, copilul este

capabil sa invete mai mult decat ar putea sa prinsa prin invatare directa.

S-a dovedit ca pana si copiii foarte mici imita expresiile mamelor lor, iar mamele

afiseaza deseori expresii faciale exagerate atunci cand le vorbesc copiilor. Stern (1977) a

aratat ca bebelusii de cateva saptamani se angajeaza in interactiuni cu mamele lor, in care

imita expresiile acestora.

.Procesele de reprezentare joaca un rol central in modelaj.Ele corespund in

memorie codajului sImbolic al comportamentului modelului, adica elaborarii unu model

intern. Bandura are, bineinteles, in vedere faptul ca observatorul poate reproduce intru

totul ceea ce a vazut, dar si ca poate construe anumite reprezentari care il fac capabil de

conduite mai elaborate decat cele observate. Acest aspect este capital daca se considera

ca procesul de modelaj se efectueaza atat pornind de la conduitele observate direct, cat si

de la descrierile sau prescrierile verbale. Motivatia afecteaza subprocesele descries mai

sus.Procesele de productie trimit la indrumarea actiunii de catre reprezentarile

simbolice.Anticiparea unei intariri asemanatoare aceleia pe care o primeste modelul

determina in mod hotarator probabilitatea de infaptuire a comportamentului

invatat.Atunci cand exista o asemenea asteptare, se spune ca intarirea adresata modelului

are, pentru observatory, valoare de intarire vicarianta. Nu e greu de inteles ca un

comportament observat recompensat va fi cu m multa usurinta reprodus decat un

comportament pedepsit. Totusi, o recompense ori o pedeapsa nu vor avea valoare de

intarire vicarianta decat la sfarsitul unui process psihologic complex.

In primul rand, valoarea acordata unei intariri depinde de propriile criterii ale

observatorului.De exemplu, o nota considerate incurajatoare de catre un profesor se poate

traduce prin descurajare daca elevul concluzioneaza ca este un esec. Apoi, intarirea

adresata modelului trebuie sa fie perceputa mai degraba ca o consecinta a

comportamentului acestuia(“modelul a avut o nota buna pentru ca a muncit din

greu”)decat ca un rezultat al hazardului sau al circumstantelor (“tema de la biologie era

deosebit de usoara”). Astfel spus, producerea comportamentului invatat depinde de

rezultatul analizei pe care o realizeaza observatorul asupra legaturii de determinare

existente intre intarire si comportament.(->atribuire cauzala). In sfarsit, este important

ca aceasta analiza sa-I confere observatorului sentimental ca, intr-o situatie asemanatoare,

va avea, prin actiunea sa, posibilitatea de a exercita un control asupra intaririlor.Acest

sentiment va fi mai acut daca observatorul percepe o puternica similaritate intre el si

model(“ca si modelul, daca imi fac temele la biologie, o sa iau o nota buna). Roter se afla

printer primii care au subliniat importanta sentimentului de control in determinarea

comportamentului, intr-atat incat a ajuns s-o considere chiar o variabila de personalitate.

Mergand pe urma ideilor lui Rotter, Bandura a pus, mai recent, in centrul teoriei sale

conceptul de eficacitate personala perceputa(engl.perceived self efficacy). Daca un

individ crede ca are capacitatea de a reusi intr-o sarcina, faptul acesta ii intareste

motivatia intrinseca si, astfel, determina cresterea nivelului de performanta la care el

aspira, a volumului eforturilor pe care le depune, a perseverentei in effort si, in cele din

urma, a performantei. Daca nu se poate nega ca cel mai bun mijloc de dezvoltare a

sentimentului de eficacitate personala ramane experienta repetata a reusitei, nu este si

singurul ce trebuie luat in considerare:constatarea ca o persoana care ne seamana reuseste

are si ea o contributie.Reciproc, facilitand reusita prin achizitionarea unor noi cunostiinte

si deprinderi, invatarea sociala intareste sentimental de eficacitate personala.

Bandura a accentuat importanta autoperceptiilor asupra eficacitatii ca mediatori

cognitivi ai actiunii. In timpul analizei unei actiuni si al implicarii in ea, indivizii fac

aprecieri cu privire la capacitatea de a face fata diferitelor cerinte ale sarcinii. Aceste

aprecieri asupra autoeficacitatii influenteaza gandirea (“aceasta este ceea ce trebuie sa fac

si pot sa o fac” sau “ nu voi reusi niciodata; ce o sa creada ceilalti despre mine?”), emotia

(stimulare, interes, bucurie sau anxietate si depresie) si actiunea. (angajare si implicare

crescuta sau inhibitie si demobilizare). Asadar o persoana isi stabileste mai intai

standarde si obiective iar apoi recurge la judecati evaluative relativ la abilitatile sale de a

presta acele comportamente necesare atingerii obiectivelor.

Rezumand, un individ isi stabileste obiective sau standarde, care stau la baza actiunii

(comportamentului) sale. Acea persoana va lua in considerare mai multe alternative

posibile de actiune si va lua o decizie pe baza rezultatelor (consecintelor) anticipate

(externe si interne) si a autoeficacitatii percepute pentru realizarea acelor comportamente.

O data ce actiunea a fost initiata si executata, rezultatul ei va fi evaluat in termenii

recompenselor externe primite de la altii si ai autoevaluarilor interne. Un succes poate

conduce la un sentiment crescut de autoeficacitate, si implicit la o relaxare in eforturile

viitoare sau la stabilirea unor standarde mai ridicate pentru sarcinile urmatoare. in schimb

un insucces sau un esec poate duce la renuntare sau la persistenta in efort, in functie de

importanta acelui rezultat pentru persoana in cauza si de sentimentul de autoeficacitate in

legatura cu incercarile viitoare.

APLICATII:

Bandura et al. (1963) au realizat o serie de experimente prin care au investigat

imitarea la copii. Au luat ca subiecti 96 de copii cu varste intre trei si sase ani si i-au

impartit in patru grupuri ( cate 24 de copii in fiecare grup). Grupurilor le-au fost aratate

apoi diferite scene. Primul grup a privit un adult comportandu-se agresiv fata de un

Hopa-Mitica mare, de cauciuc, in sensul ca adultul a lovit papusa cu pumnul si cu un

ciocan si a tipat la ea. La doilea grup a privit acelasi adult comportandu-se la fel, dar, de

data aceasta, nu l-au vazut in realitate, ci intr-un film. Al treilea grup a vazut aceeasi

secventa de actiuni, care le-a fost prezentata insa sub forma de desene animate. Al

patrulea grup a fost un grup de control, caruia nu i-a fost prezentat nici un comportament

violent.

Dupa ce au vazut scenele, copii au fost introdusi intr-o camera ca sa se joace cu

niste jucarii, inclusiv un Hopa-Mitica asemanator celui pe care il vazusera.

Experimentatorii i-au facut apoi pe copii sa se simta dezamagiti, in mod deliberat,

luandu-le jucariile cand se distrau mai bine. Li s-a permis apoi sa continue joaca si au fost

observati printr-o oglinda unidirectionala. Observatorii ascunsi au evaluat

comportamentul fiecarui copil si au estimat numarul actiunilor violente pe care le-au

efectuat intr-o perioada de douazeci de minute. Rezultatele au fost:

Numarul mediu de actiuni agresive

-model real 83

-model filmat 92

-model animat 99

-nici un model 54

Se poate observa de aici ca acei copii care au avut un model agresiv au fost, la randul lor,

mult mai agresivi decat cei care nu au avut nici un astfel de model. Bandura a observat

care dintre actiunile agresive erau copiate dupa cele ale modelului si care reprezentau un

comportament agresiv mai general. A constatat ca acei copii carora li s-a prezentat

modelul real, au reprodus mai multe actiuni specifice, in timp ce aceia care au vazut fie

filmul, fie desenul animat, au manifestat un comportament agresiv mai general.

Bandura a mai constatat si faptul ca nu toate modelele au fost imitate in mod egal.

In principiu, copiii au imitat, cu probabilitate mai mare, modelele pe care le-au considerat

similare lor, de exemplu, pe cele de acelasi sex. Cercetatorul a aratat, de asemenea, ca in

unele cazuri, consecintele percepute de copil ar putea sa influenteze probabilitatea de

imitare a comportamentului, proces cunoscut sub denumirea de invatare indirecta. Intr-un

studiu pe care l-a efectuat in 1965, Bandura a prezentat unor grupuri de copii din

gradinite un film cu un adult comportandu-se agresiv fata de un Hopa-Mitica, "deoarece

acesta fusese neascultator". Un grup a vazut doar aceasta parte, iar celalalt grup de copii a

vazut si o secventa ulterioara, in care a intrat un alt adult si l-a pus la punct pe primul.

Cand au fost testati, copiii care au cazut ca adultul a fost certat nu i-am mai imitat

comportamentul la fel de mult ca primul grup. Totusi, cand Bandura a oferit recompense

copiilor prin imitare modelului, nu a mai constatat diferente intre cele doua grupuri.

Comportamentul nu a devenit imediat manifest, dar copiii il invatasera, deci poate exista

imediat in comportamentul lor.

Studiul lui Bandura asupra reactiilor copiilor la modelarea comportamentului

agresiv a avut ca rezultat, inevitabil, desprinderea unui comportament mai agresiv de

catre copii. Este etic?

Patterson et al. au constatat ca, daca un copil care este adesea victima incepe sa

riposteze cu succes, devine adesea el insusi agresiv, dar daca riposta este lipsita de

succes, atunci copilul are tendinta de a ramane pasiv. Se pare ca ambele tipuri de

consecinte pot influenta disponibilitatea copilului de a invata.

Abordarea invatarii sociale a provocat numeroase aplicatii in domenii extreme de

variate, precum tratamentul fobiilor si al anxietatii, inhibarea conduitelor agresive,

facilitarea comportamentelor de ajutor si cooperare, remotivarea elevilor aflati in situatie

de esec scolar etc.In timp ce primele aplicatii au constat in expunerea subiectilor la

anumite modele cu un comportament considerat acceptabil, aplicatiile actuale vizeaza

mai direct procesele cognitive mediatoare.In domeniul scolar, de exemplu, Dweck a

incercat sa amelioreze performantele unor copii nemotivati schimband natura atribuirilor

referitoare la esec.Ea a demonstrate ca, invatandu-I pe acesti copii sa-si atribuie rezultatul

mai degraba unui factor controlabil(lipsa de effort) decat unuia incontrolabil(lipsa de

aptitudine), ei persevereaza mai mult timp in cautarea unei solutii si isi amelioreaza

performantele.

In psihologia sociala, invatarea sociala se inscrie in filiatia conceptiilor lui G. de

Tarde, care vedea in imitatie principalul mechanism psihologic, daca nu chiar unic, al

transmiterii sociale.Construirea realitatii sociale se realizeaza atat prin observare

mijlocita, cat si prin observare directa.Din moment ce mass-media joaca un rol major in

raspandirea pattern-urilor comportamentale, mondializarea propagarii lor, permisa de

evolutia tehnologiilor de comunicare, ne face sa prevedem uniformizarea acestora.

Teoria susţine că există patru faze în învăţarea de la un model: faza atenţiei, faza

reţinerii, faza reproducerii şi faza motivaţiei.

Analiza învăţării prin observare:

Faza Atenţiei-> Faza Reţinerii -> Faza Reproducerii -> Faza Motivatiei

BIBLIOGRAFIE:

Larousse, “Marele dictionar al psihologiei”, Editura Trei, 2006Popescu- Neveanu, P. , “Curs de psihologie generala”, Ed Tipografia Universitatii dinBucuresti, 1976Hayes Nicky, Orell, Sue, (2007) „Introducere in psihologie”, Editura All, Bucuresti