50546045 Drepturile Si Libertatile Fundamentale Ale Omului Si Cetateanului

7/29/2019 50546045 Drepturile Si Libertatile Fundamentale Ale Omului Si Cetateanului

1/68

DREPTURILE SI LIBERTATILE FUNDAMENTALE ALE OMULUI SI CETATEANULUI.NOTIUNEA SI NATURAJURIDICA A DREPTURILOR SI LIBERTATILOR

FUNDAMENTALE. GARANTIILE DREPTURILOR SI LIBERTATILOR FUNDAMENTALE

A. Notiunea de drepturi fundamentale .

Asa cum am aratat in capitolul I, Dreptul constituie posiblitatea recunoscuta de societate, saucomportamentul impus de aceasta in a satisface necesitatile sociale ale subiectului activ si pasiv,in spiritul echitatii, de a face,a nu face, de a da sau a nu da,ori dea primii ceva, asigurat prin forta

de constrangere a statului.Dreptul presupune totdeauna o obligatie corelativa acestuia, in sarcina unei persoane, grup,

societate. Obligatia este legatura recunoscuta sau impusa de societate prin intermediul statului,unui subiect, fata de alt subiect, prin care acesta este tinut ca in spiritul binelui si echitatii, sa

faca, sa nu faca, sa dea sau sa nu dea ceva, potrivit drepturilor acestuia sub sanctiuneaconstrangerii statale.

Prin drept societatea recunoaste, ocroteste si garanteaza interesele legitime ale individului,colectivitatii si societatii asigurand respectarea obligatiilor necesare infaptuirii acestora.

"Dreptul cuprinde norme de conduita care nasc sub influenta factorului social si factoruluiindividual cu scopul de a realiza fericirea indivizilor care nu poate fi asigurata decat respectandu-

se interesele nationale" arata Al. Otetelisanu .Dar, prin drept se satisfac necesitati ale subiectului respectiv, care pot fi mai mult sau mai putin

importante pentru om ca fiinta umana sau ca entitate sociala. Astfel drepturile individului,colectivului si ale societatii, pot fi mai mult sau mai putin importante in raport de necesitatile pe

care le satisfac. Una este dreptul la libertate si alta este dreptul de creanta la o suma modica.Montesquieu definea libertatea ca reprezentand "dreptul de a face ceea ce ingaduie legile; si daca

un cetatean ar putea sa faca ceea ce ele interzic, el nu ar mai avea libertate pentru ca si ceilalti arputea sa faca la fel" ; or subiectul dreptului de creanta poate sa renunte la exercitarea acestuia,

fara implicatii deosebite ca in cazul dreptului la libertate. Dupa Spinoza, libertatea politica nupoate fi suprimata deoarece nimeni nu este obligat conform normelor dreptului natural sa se

supuna bunului plac al altuia. Asa cum am aratat prin drept se satisfac anumite necesitatiaparandu-se anumite valori cum sunt: viata, integritatea fizica si psihica, libertatea, proprietatea,

domiciliul, numele, onoarea, familia etc. Or aceste valori aparate prin drept pot fi fundamentale,esentiale, sau obisnuite. Ca urmare si drepturile care le apara pot fi fundamentale sau obisnuite.

Dar sintagma de drept fundamental nu se confunda cu fundamentul dreptului. Astfel,fundamentul oricarui drept trebuie sa fie utilul, ori echitatea, sau morala. Aceste trei mobile

creeaza dreptul, il deformeaza, il transforma, il perfectioneaza si-l stapaneste in asa fel, incat inafara de ele dreptul nu poate exista" . Orice drept fundamental sau obisnuit are un fundament, in

conceptele de util, echitate sau morala; deci toate drepturile au un fundament, dar nu toatedrepturile sunt fundamentale. R.Jhering, in multe lucrari ale sale ne spune ca dreptul este un

interes garantat de lege. Dar nu toate interesele sunt fundamentale si esentiale, existand siinterese obisnuite, iar o astfel de impartire nu este imuabila.

De aceea, interesele si respectiv drepturile care le apara, au fost considerate ca fundamentale sauobisnuite de la o etapa istorica la alta. Spre exemplu, in perioada sclavagista proprietarul de

sclavi avea un drept asupra vietii sclavului, drept care afecta dreptul la viata al sclavului nefiindconsiderat fundamental situatie ce nu o mai gasim in alte perioade.

Drepturile fundamentale sunt considerate ca sunt acele drepturi care indeplinesc urmatoareleconditii: a) sunt drepturi subiective; b) sunt drepturi esentiale pentru cetateni; c) datorita


2/68

importantei lor sunt inscrise, in acte deosebite cum ar fi declaratii de drepturi si legifundamentale (constitutii). a) Drepturile fundamentale sunt drepturi subiective, ele fiind in ultima

instanta facultati ale subiectului raportului juridic de a actiona intr-un anumit fel sau de a cereceluilalt sau celorlalte subiecte, o atitudine corespunzatoare si de a beneficia de protectia si

sprijinul statului in realizarea pretentiilor legitime, P. Roubier defineste dreptul subiectiv, ca

fiind situatia regulat stabilita, fie printr-un act de vointa, fie prin lege, din care decurg inprincipal prerogativele care sunt in avantajul beneficiarului acestei situatii si la care el poate, inprincipiu, renunta. " El situeaza la baza acestuia teoria dreptului natural. Prof. I. Deleanu

defineste "dreptul subiectiv ca fiind acea prerogativa conferita de lege in temeiul careia titularuldreptului poate - si uneori chiar trebuie - sa desfasoare o anumita conduita si sa ceara altora

desfasurarea unei conduite adecvate dreptului sau, sub sanctiunea prevazuta de lege, in scopulvalorificarii unui interes personal, discret, nascut si actual, legitim si juridic protejat, in acord cu

interesul general si cu normele de convietuire sociala .De observat ca nu toate drepturile subiective sunt fundamentale. b) Drepturile fundamentale sunt

drepturi esentiale pentru cetateni. J.J.Rousseau le denumeste drepturi esentiale ale naturii de carenimeni nu se poate atinge in nici un fel. Drepturile fundamentale sunt drepturile cele mai

importante atat pentru cetateni cat si pentru stat in ansamblul, drepturi care reprezinta bazapentru toate celelalte drepturi.

Deseori, drepturile fundamentale sunt definite ca acele drepturi consacrate de Constitutie si caresunt determinante pentru statutul juridic al cetateanului. Astfel sunt considerate drepturi

fundamentale acele drepturi care sunt esentiale pentru viata, libertatea si personalitateacetatenilor. c) Datorita importantei lor, drepturile fundamentale sunt inscrise in acte deosebite,

cum ar fi: declaratiile de drepturi si legile fundamentale. Inscrierea in Constitutie a drepturilorfundamentale este urmarea caracteristicii principale a acestora de a fi drepturi esentiale pentru

cetateni. Odata selectate pe criteriul valoric, ca fiind esentiale intr-o anumita etapa istorica, li seconfera o forma si ocrotire juridica superioara, de nivel constitutional.

Imortanta drepturilor fundamentale, impune inserarea acestora in Constitutie fapt care inseamnaca aceste drepturi nu pot fi limitate sau anulate printr-o lege inferioara Constitutiei fie ea si

organica. Or institutionalizarea drepturilor fundamentale prin Constitutie presupune:- importanta deosebita acordata drepturilor respective, fiind reglementate astfel de Adunarea

Constituanta;- orice reglementari prin alte legi referitoare la aceste drepturi, nu le pot limita, suspenda sau

anula, ci numai sa le dezvolte si apere conform celor prevazute in Constitutie;- modificarea sau suprimarea dispozitiilor referitoare la drepturile fundamentale, se pot face

numai respectand procedura de revizuire a Constitutiei;- daca legea obisnuita este aceea care a fixat un principiu sau chiar statutul unui drept

fundamental, ramane, desigur, la dispozitia legiuitorului ordinar sa suprime ori sa modificenumai acel principiu sau acest statut;

- neconsacrarea unui drept prin legea constitutionala sau prin legea organica ori ordinara, nupoate atrage imposibilitatea existentei acelui drept, potrivit principiului ca "tot ceea ce legea nu

interzice, nu poate fi impiedicat".Prof. I. Muraru defineste drepturile fundamentale ca fiind acele drepturi subiective, ale

cetatenilor, esentiale pentru viata, libertatea si demnitatea acestora, indispensabile pentru liberadezvoltare a personalitatii umane, drepturi stabilite prin Constitutie si garantate prin Constitutie

si legi.De observat ca in Constitutie se consacra drepturile si libertatile fundamentale, ceea ce


3/68

presupune sa vedem ce sunt libertatile fundamentale si care este raportul dintre acestea sidrepturile fundamentale.

Constitutia Romaniei utilizeaza termenul drept,atunci cand consacra dreptul la viata (art.22),dreptul la aparare (art. 24), dreptul la informatie (art. 31), dreptul la vot (art. 34) etc. In schimb,

Constitutia foloseste termenul de libertate atunci cand reglementeaza libertatea constiintei (art.

29), libertatea de exprimare (art. 30); libertatea intrunirilor (art. 36) etc. Se pune intrebarea, dacaintre libertate si drept exista o deosebite? Prof. I. Muraru, arata ca terminologia constitutionalareferitoare la aceste doua concepte, drept si libertate, desi nuantata, desemneaza o singura

categorie juridica si anume, dreptul fundamental sustinand ca dreptul este o libertate iar libertateaeste un drept. Domnia sa sustine ca nu exista deosebire de natura juridica, fiind de fapt o singura

notiune juridica. Nuantarea terminologica are cel putin doua explicatii. O explicatie este de ordinistoric. La inceput in catalogul drepturilor umane, au aparut libertatile ca exigente ale omului in

opozitie cu autoritatile publice, iar aceste libertati nu presupuneau din partea celorlalti decat oatitudine generala de abtinere. Evolutia libertatilor, in contextul mai larg al evolutiei politice si

sociale, a avut ca rezultat cristalizarea conceptului de drept al omului, concept cu un continut sisemnificatii juridice complexe. Mai ales in raport cu autoritatile statale, drepturile omului

(libertatile publice) au implicat si obligatii corelative de respect si aparare.In timp aceste libertati au trebuit nu numai proclamate, ci si promovate si mai ales, protejate,

garantate. Putem deci constata ca astazi intre drept si libertate exista o sinonimie din punct devedere juridic, arata prof. I. Muraru . Cea de a doua explicatie tine de expresivitatea si

frumusetea limbajului juridic, care valorifica insa si sensul initial si desigur traditia. Frecvent,drepturile omului si cetateanului sunt denumite libertati publice. Expresia libertatii publice, este

o expresie cuprinzatoare, ea evoca atat libertatile cat si drepturile omului (cetateanului), precumsi faptul ca acestea apartin dreptului public si anume Dreptului Constitutional, fiind astfel supuse

unui regim juridic aparte.In ceea ce ne priveste socotim ca exista unele diferentieri intre drepturi si libertati publice si

drepturi fundamentale.Astfel prin libertate potrivit DEX se intelege posibilitatea de a actiona dupa propria vointa sau

dorinta; posibilitatea de actiune constienta a oamenilor in conditiile cunoasterii (si stapanirii)legilor de dezvoltare a societatii si naturii . "Libertatea este starea celui care face ceea ce vrea si

nu ceea ce vrea altul sa faca: ea presupune absenta unei constrangeri straine" . Conceptul delibertate desemneaza nu numai gradul mai mare sau mai mic de independenta pe care o poseda

individul fata de grupul social din care face parte, dar si gradul de independenta pe care ilconsidera ca normal si fericit, care constituie un drept si o valoarea morala.

Dupa Jean Rivero libertatea este puterea de a se autodetermina, in virtutea careia omul alege elinsusi comportamentul sau , deci este o putere pe care o exercita el insusi.

Astfel intre drept si libertate consideram ca exista o diferenta astfel:- libertatea este exercitarea unei puterii de catre subiect, ceea ce presupune din partea celorlalti

subiecti, numai o obligatie negativa, respectiv sa nu faca ceva care sa implice exercitarealibertatii;

- libertatea nu presupune obligatii pozitive din partea celorlalti subiecti, respectiv de a face de anu face ceva, asa cum presupune un drept; spre exemplu dreptul de creanta presupune, obligatiile

debitorului de a plati creanta catre creditor; dreptul de vot presupune obligatia autoritatilor de aorganiza si realiza exercitarea acestui drept inclusiv de a-l respecta;

- spre deosebire de libertate, dreptul presupune obligatii atat pozitive cat si negative, adica de aface, a da, cat si de a nu face, a nu da; este adevarat ca libertatea presupune si obligatii pozitive,


4/68

dar numai pentru stat, atunci cand este chemat sa o garanteze;- continutul unui drept este reglementat de regula definita in sensul prerogativelor pentru autorul

dreptului si obligatiile pozitive si negative ale celorlalti, corelative acestuia;- obiectul unui drept este precis, or aceasta precizie presupune limitare, reglementare, pe cand

obiectul unei libertati este nelimitat si numai exercitarea libertatii este limitata, de drepturile si

libertatile legitime ale celorlalti.Astfel libertatea gandirii, a opiniilor si credintei este nelimitata, de aceea consideram ca a vorbide un drept al gandirii, al credintei, inseamna o exprimare incorecta, care ar induce o

reglementare a gandirii, a credintei, ceea ce ni se pare absurd.Libertatea de exprimare ca libertate privata, deci exprimare intr-un mediu privat este nelimitata.

Numai atunci cand vorbim de libertate de exprimare ca libertate publica intervin unele limitariale acesteia, precizate in Constitutie, in raport de drepturile celorlalti. Spre exemplu: "Libertatea

de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptulla propria imagine", prevede art. 30 pct. 6 din Constitutie.

Astfel socotim ca in mod corect in Constitutia Romaniei cum de altfel si in o serie de documenteinternationale, se vorbeste distinct de drepturi fundamentale si libertati fundamentale.Ca libertati

fundamentale sunt recunoscute si garantate: libertatea individuala, libertatea constiintei,libertatea de exprimare, libertatea intrunirilor, libera circulatie iar ca drepturi fundamentale:

dreptul la viata, dreptul la aparare, dreptul la viata intima, familiala sau privata, dreptul lainformatie, dreptul la invatatura si altele.Socotim ca distinctia dintre libertati publice si libertati

private este necesara si utila .Asa cum am aratat, libertatea de exprimare pe un domeniu privat este nelimitata, spre deosebire

de situatia cand aceasta libertate se exercita in public. Potrivit Codului penal, calomnia constituieinfractiune numai daca este savarsita in public.

De asemenea, nu toate libertatile sunt libertati fundamentale, potrivit criteriilor mai susprezentate.

Unele explicatii comporta si expresiile drepturi ale omului si drepturi ale cetateanului. Sunt deciexprimari ce se afla intr-o stransa corelatie, desemneaza acelasi domeniu si care totusi, intr-o

terminologie juridica riguroasa nu se confunda.Expresia drepturile omului evoca drepturile fiintei umane, fiinta inzestrata cu ratiune si constiinta

si, careia ii sunt recunoscute drepturile sale naturale, ca drepturi inalienabile si imperscriptibile.Omul insa, intr-o societate organizata in stat, se prezinta juridiceste sub trei ipostaze distincte:

cetatean, strain sau apatrid. Pe planul realitatilor juridice interne omul devine cetatean, astfelspus fiinta umana, se integreaza intr-un anumit sistem social-politic, comandat de reguli juridice

(desigur in principal, pentru ca exista si reguli religioase, morale, politice).Drepturile sale naturale sunt proclamate si asigurate prin Constitutia statului al carui cetatean

este, capatand astfel si eficienta juridica, sub denumirea de drepturi si libertati cetatenesti.Desigur, recunoscand si exprimand juridiceste drepturile naturale ale omului, Constitutia

Romaniei consacra si alte drepturi, care rezulta din acestea sau le asigura existenta, ori suntnecesare protejarii si dezvoltarii sistemului social. Daca cetatenii, in principiu, beneficiaza de

toate drepturile prevazute de Constiutie, strainii si apatrizii beneficiaza doar de unele dintre ele,in orice caz, de cele ce sunt indispensabile fiintei umane. Cetatenii au drepturile oricarui om si in

plus drepturile politice, in statul al carui cetateni sunt. Apatrizii si cetatenii straini nu au drepturipolitice. Sintetizand, vom putea retine ca drepturile omului pe planul realitatilor universale,

devin drepturi ale cetatenilor pe planul realitatilor interne in domeniul reglementarilor juridice,exista reglementari internationale si reglementari interne. Realizarea unei corelatii cat mai reusite


5/68

intre aceste doua categorii de reglementari, implica asigurarea drepturilor cetatenilor la nivelulstandardelor impuse de reglementarile internationale, lucru dificil de realizat si care cere timp,

fata de marea diversitate in dezvoltarea economica, sociala si culturala a statelor lumii.Referitor la drepturile omului, in special in domeniul dreptului penal, sunt unele situatii cand din

nefericire, prin aceasta sintagma se intelege numai drepturile omului infractor, omitandu-se

faptul ca drepturi are si omul victima, omul victima potentiala precum si orice om membru alsocietatii .

B. Notiunea de indatoriri fundamentale

Existenta indatoririlor fundamentale se impune deoarece este de neconceput ca membrii unei

colectivitati umane sa nu aiba alaturi de drepturi si anumite indatoriri, anumite obligatii fata de

societatea in care traiesc.Indatoririle fundamentale mobilizeaza oamenii la realizarea scopurilorsocietatii, constituind in acelasi timp garantia, printre alte garantii, ca drepturile fundamentale se

pot realiza efectiv. Existenta unor indatoriri este stipulata in chiar pactele internationaleprivitoare la drepturile omului care stabilesc ca omul are indatoriri fata de semenii sai si fata de

colectivitatea careia ii apartine si este dator a se stradui sa promoveze si sa respecte drepturilerecunoscute in pacte. In primul rand, indatorirea fundamentala a cetateanului este o obligatie si

nu o indrituire, asa cum este dreptul fundamental. Ea presupune din partea cetateanuluiindeplinirea unor cerinte determinate de sarcinile si scopurile societatii.

Indatoririle fundamentale sunt acele obligatii carora societatea, la un moment dat, le atribuie ovaloare mai mare, valoare ce se reflecta in regimul juridic special ce li se atribuie.

Astfel spus, din noianul de obligatii pe care un cetatean le poate avea, in multitudinea deraporturi juridice - inclusiv cele constitutionale - in care intra, numai unele au valoare de

indatoriri fundamentale. Capatand aceasta valoare ele sunt inscrise ca atare in Constitutie.Stabilim astfel o alta trasatura a indatoririlor fundamentale si anume aceea ca ele sunt expres

formulate prin chiar textul Constitutiei. In fine, indatoririle fundamentale, sunt asigurate inrealizarea lor prin convingere sau la nevoie prin forta de constrangere a statului, caci ele sunt

veritabile obligatii juridice.Putem spune ca, indatoririle fundamentale sunt acele obligatii ale cetatenilor, considerate

esentiale de catre popor pentru realizarea intereselor generale, inscrise in Constitutie si asiguratein realizarea lor prin convingere sau la nevoie prin forta de constrangere a Statului .

C. Natura juridica a drepturilor si libertatilor fundamentale

Cu privire la natura juridica a drepturilor si libertatilor fundamentale s-au formulat mai multe

teorii.

Astfel, potrivit teoriei dreptului natural se considera ca drepturile si libertatile fundamentale aravea o natura deosebita de celelalte drepturi ale omului, deoarece cetateanul le dobandeste in

calitatea de om, sunt opozabile statului si nu sunt stabilite deci prin legi, contracte, etc.Blackstone calificand drepturile fundamentale ca absolute, deosebindu-le de alte drepturi care

sunt creatia societatii, deoarece ele deriva din legile naturii si sunt anterioare acestora din urma.Potrivit teoriei individualiste, se sustine ca sursa oricarui drept este in individ, pentru ca acesta

singur este o fiinta reala, libera si responsabila. El denumeste drepturile fundamentale, libertatinecesare, cele mai necesare dintre toate.

In teoria drepturilor reflexe nu se face deosebirea de natura juridica intre drepturile individuale si


6/68

celelalte drepturi subiective, toate fiind o creatie a dreptului obiectiv. Totusi, Jellinek face odistinctie pornind de la diferenta dintre notiunea de putere juridica si cea de posibilitate juridica.

Astfel, drepturile obisnuite ar contine in ele atat o posibilitate juridica, cat si o putere juridica, intimp ce drepturile publice ar fi puteri de vointa create exclusiv de lege, care nu presupun si o

activitate naturala garantata de lege .

O trasatura generala a multor teorii in privinta naturii juridice a drepturilor omului este aceea canu exista nici o deosebire de natura juridica intre drepturile fundamentale si celelalte drepturi,toate fiind drepturi subiective. Ceea ce justifica distinctia intre drepturile si libertatile

fundamentale pe de o parte si celelalte drepturi si libertati, pe de alta parte este importantaeconomica, sociala si politica a acestora, pentru autorul lor cat si pentru societate in general.

Putem retine ca drepturile fundamentale sunt drepturi subiective, care impreuna cu celelaltedrepturi subiective si indatoririle corelative, formeaza statutul juridic al cetateanului.

D. Corelatia dintre reglementarile interne si cele internationale privind drepturile si libertatile

fundamentale ale omului si cetateanuluiPotrivit art. 20 din Constitutia Romaniei, dispozitiile constitutionale privind drepturile si

libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala aDrepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte. Daca exista

neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la careRomania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale.

Pe plan mondial preocuparile pentru promovarea drepturilor omului s-au concretizat in catevadocumente de reala valoare, intre care trebuie mentionate indeosebi: Declaratia Universala a

Drepturilor Omului (10 decembrie 1948); Pactul international cu privire la drepturile economicesociale si culturale si Pactul international cu privire la drepturile civile si politice; Actul final al

Conferintei pentru securitate si cooperare in Europa (Helsinki 1975) si altele.Romania a aderat in anul 1994 la Conventia Europeana a drepturilor omului. Astfel orice

persoana vatamata intr-un drept al sau, care apreciaza ca dupa epuizarea tuturor cailor de atacprevazute de lege in Romania, nu i s-a facut dreptate, poate ca in termen de 6 luni sa se adreseze

Curtii European a Drepturilor Omului.Daca persoana are dreptate, Curtea Europeana a Drepturilor Omului poate obliga statul la

repararea dreptului, plata unor desp agubiri, inclusiv cheltuielile judiciare.

Clasficarea drepturilor si libertatilor fundamentale

Pe langa clasificarea in drepturi si libertati, la care ne-am referit, in literatura de specialitate se

mai fac si alte clasificari, astfel:O prima clasificare ar fi aceea de drepturi individuale si drepturi colective. In categoria

drepturilor colective sunt incluse dreptul popoarelor la autodeterminare, la eliberarea de subjugul colonial, dreptul de asociere in sindicate, egalitatea nationala, egalitatea intre sexe etc.,adica acele drepturi care prin sensul si posibilitatea de exercitare rezida in apartenenta la un grup

social.In categoria drepturilor individuale sunt incluse dreptul de proprietate, libertatea persoanei,

libertatea presei, libertatea constiintei etc.Din punct de vedere al continutului drepturilor si libertatilor fundamentale, acestea se impart in:

a. inviolabilitatile; b. drepturile si libertatile social-culturale; c. drepturile exclusiv politice; d.drepturile si libertatile social-politice; e. drepturile garantii.


7/68

O alta clasificare a drepturilor si libertatilor este facuta in: a. drepturi si libertati care ocrotescfiinta umana ca entitate bilogica; b. drepturi si libertati ale persoanei in raporturile ei cu

societatea sau statul, exercitate de regula individual; c. drepturi ale coletcivitatilor de persoane; d.drepturi garantii; e. indatoriri fundamentale.

Principiile constitutionale aplicabile drepturilor, libertatilor si indatoririlor fundamentale alecetatenilor romani

Principiile asa cum am aratat sunt reguli obligatorii general recunoscute, care si-au dovedit

fiabilitatea de-a lungul timpului.

In cele ce urmeaza vom prezenta regulile fundamentale aplicabile tuturor drepturilor, libertatilorsi indatoririlor fundamentale prevazute in Constitutia Romaniei.

1. Universalitatea drepturilor libertatilor si indatoririlor fundamentale (art. 15 al. 1 dinConstitutie); universalitatea drepturilor si libertatiilor se refera atat la sfera propriu-zisa a

drepturilor cat si la titularii acestora. Sub primul aspect ea exprima vocatia omului, a cetateanului

pe planul realitatilor juridice interne fiecarei tari, pentru toate drepturile si libertatile. Sub cel deal doilea aspect universalitatea exprima ideea ca toti cetatenii unui stat se pot bucura de acestedrepturi si libertati. Desigur, aceasta este o posibilitate juridica, generala si abstracta, recunoscuta

de catre Constitutie fiecarui cetatean.Universalitatea drepturilor implica si universalitatea indatoririlor. Este de altfel in firescul vietii

ca cetateanul sa aiba atat drepturi cat si obligatii fata de semenii sai si fata de societate. Aceastaregula este explicit formulata si in cele doua pacte internationale privitoare la drepturile omului

care arata ca "individul are indatoriri fata de altii si fata de colectivitatea careia ii apartine si estetinut de a depune eforturi in promovarea si respectarea drepturilor recunoscute in parte".

2. Neretroactivitatea legii

In art. 15 al. 2 din Constitutia Romaniei se prevede "legea dispune numai pentru viitor, cu

exceptia legii penale mai favorabile".Ca urmare legea trebuie sa produca efecte (drepturi si obligatii) numai pentru faptele si actele

savarsite dupa data intrarii in vigoare a acesteia. Ar fi absurd sa se pretinda unui om, in generalunui subiect de drept, sa raspunda pentru o conduita ce a avut-o anterior intrarii in vigoare a unei

legi care reglementeaza aceasta conduita.Subiectul de drept nu putea sa prevada ce si cum va reglementa legiuitorul, iar comportamentul

sau este normal si firesc daca se desfasoara in cadrul ordinii de drept in vigoare, al carui respectil datoreaza.

Principiul neretroactivitatii legii este expres formulat in Codul civil, art. 1, in sensul caruia "legeadispune numai pentru viitor; ea nu are putere retroactiva", precum si in Codul penal, in art. 11, in

sensul caruia "legea penala nu se aplica faptelor care, la data cand au fost savarsite, nu erauprevazute ca infractiuni".De la acest principiu sunt doar doua exceptii cand legea se aplica si retroactiv: a. cand noua lege

penala este mai favorabila atunci aceasta se aplica retroactiv; b. in cazul legilor interpretative.In ceea ce priveste legea interpretativa, aceasta se aplica retroactiv numai atunci cand nu aduce

noi reglementari, deoarece in cazul adaugarii la lege principiul neretroactivitatii se respecta.Principiul neretroactivitatii asigura:


8/68


9/68

- dreptul de a solicita ambasadei si consulatului de a interveni pe langa organele in drept din tararespectiva, pentru asigurarea dreptului la aparare,incetarea abuzurilor etc.

- consultanta in exercitarea drepturilor in strainatate;- ambasada poate sa notifice,sa ceara explicatii, sau sa protejeze atunci cand in tara straina se

incalca drepturile cetateanului roman;

- efectuarea unor acte juridice la ambasada in interesul cetateanului roman;- asigurarea unei legaturi intre cetateanul roman si autoritatile din Romania, dar si autoritatile dintara straina;

- asistenta judiciara etc.Autoritatile romane, in virtutea obligatiilor lor, incheie acorduri, tratate cu autoritatile altor state

privind protectia cetatenilor romani in strainatate pe principiul reciprocitatii.In afara teritoriului roman, cetatenii romani sunt datori sa-si execute obligatiile constitutionale,

afara de cazul cand acestea sunt incompatibile cu absenta din tara.

6. Cetatenii straini si apatrizi se bucura in Romania de protectie juridica

Potrivit art. 18 din Constitutie, "cetatenii straini si apatrizi care locuiesc in Romania se bucura deprotectie generala a persoanelor si a averilor, garantata de Constitutie si de alte legi..."

Observam ca protectia acestora este la nivel de garantie constitutionala, ceea ce inseamna ca denici o lege nu poate fi inlaturata. Cu exceptia drepturilor politice (de a alege si de a fi ales si de a

ocupa functii si demnitati publice) cetatenii straini si apatrizii au aceleasi drepturi ca cetateniiromani, iar in plus dreptul de azil prevazut de art. 18 al. 2 din Constitutie.

Este de netagaduit ca strainii si apatrizii au drepturi dar si obligatiile corespunzatoare acestora.

7. Cetatenii romani nu pot fi extradati sau expulzati

Potrivit art. 19 din Constitutie, cetateanul roman nu poate fi extradat sau expulzat din Romania,

iar cetatenii straini si apatrizi pot fi extradati sau expulzati numai pe baza unei conventiiinternationale sau in conditii de reciprocitate.

Expulzarea sau extradarea se hotarasc de justitie, deci din cadrul unui proces, pe baza de fapteprevazute de lege si bine probate. Orice expulzare sau extradare nehotarata in mod legal de

justitie este un abuz, o incalcare a dreptului la libera circulatie, garantat de Constitutie siConventiile internationale.

Asa cum am aratat Constitutia valorifica o regula de traditie, care rezulta din documentelejuridice internationale si constitutiile altor tari si anume ca cetatenii proprii nu pot fi nici

extradati nici expulzati. Expulzarea sau extradarea propriului cetatean ar fi o masura contraralegaturii de cetatenie care implica obligatia de protectie pe care statul trebuie sa o asigure tuturor

cetatenilor sai. In literatura juridica se mentioneaza un singur caz in care aceasta regulauniversala, azi nu mai este aplicabila intre Statele Unite ale Americii si Angliei, intre care

extradarea propriilor cetateni este admisa, caz singular explicabil prin istoria si legaturile socialesi politice deosebite dintre cele doua state.

Extradarea este institutia juridica ce permite unui stat de a cere altui stat pe teritoriul caruia s-arefugiat unul din cetatenii sai sa i-l predea. Ea asigura ca autorii unor infractiuni, mai ales a unor

infractiuni internationale grave, sa nu ramana nepedepsiti, ascunzandu-se pe teritoriul altor state.Nu se admite extradarea pentru ratiuni politice, sau atunci cand persoana in cauza ar putea fi

condamnata la moarte ori ar exista riscul de a fi supusa torturii si altor pedepse sau tratamente


10/68


11/68


12/68

aceleasi drepturi. Aceste limite nu pot fi determinate decat de lege".In art. 17 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului se arata ca "Nici o dispozitie din prezenta

conventie nu poate fi interpretata ca implicand, pentru un stat, un grup sau un individ, un dreptoarecare de a desfasura o activitate sau a indeplini un act ce urmareste distrugerea drepturilor sau

a libertatilor recunoscute de prezenta Conventie sau a aduce limitari mai ample acestor drepturi

si libertati decat cele prevazute de aceasta Conventie". Din examinarea acestor prevederi rezultaca limitarile si restrictiile sunt posibile daca: sunt expres prevazute de lege; sunt necesare intr-osocietate democratica pentru a proteja securitatea nationala, ordinea publica, sanatatea sau

morala publica, drepturile si libertatile celorlalti sunt proportionale cu cauza care le-audeterminat. Art. 49 din Constitutia Romaniei permite restrangerea exercitarii unor drepturi in

urmatoarele conditii cumulative:? restrangerea sa se faca numai prin lege; astfel sunt excluse alte acte normative (hotarari de

Guvern, ordine ale ministrilor etc.);? restrangerea sa se faca numai daca se impune;

? restrangerea sa se faca numai in anumite cazuri strict precizate de Constitutie: aparareasigurantei nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatiilor

cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale oriale unui sinistru deosebit de grav;

? restrangerea trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o si nu poate atingeexistenta dreptului sau a libertatii.

DREPTURILE, LIBERTATILE SI

INDATORIRILE FUNDAMENTALE ALE

CETATENILOR

1. Notiunea de drepturi fundamentale

Drepturile si libertatile fundamentale ale omului si cetateanului sunt nu numai o realitate,

ci si o finalitate a intregii activitati umane progresiste si democratice. Drepturile si libertatileomului, cu multiplele lor ramificatii si implicatii teoretice si practice reprezinta un domeniu

important in preocuparile fiecarui stat precum si in ale comunitatii internationale. Cercetareastiintifica a drepturilor si libertatilor omului si cetateanului este o misiune permanenta indeosebi

a juristilor, acestora revenindu-le rolul de a analiza toate aspectele si de a realiza sinteze. Eatrebuie sa realizeze clarificarile necesare (notiunile, vocabularul folosit), sa permita evidentierea

progreselor dar si a ramanerilor in urma, sa ofere solutii legislative care sa permita o reala

promovare a respectului pentru aceste drepturi si o eficienta protectie a lor.Definirea drepturilor fundamentale ale cetatenilor (a libertatilor cetatenesti sau libertatilorpublice, cum mai sunt deseori numite) a preocupat si inca preocupa intens literatura juridica.

Asemenea preocupari sunt numeroase pentru ca drepturile si libertatile cetatenesti au oimportanta aparte si s-au impus in viata oamenilor si a societatii. Formularea unei definitii a

drepturilor fundamentale presupune stabilirea unor criterii. Prima problema care se pune este dea sti de ce din sfera drepturilor pe care cetateanul le are in general, numai anumite drepturi sunt

fundamentale. Apoi trebuie sa stabilim de ce sfera drepturilor fundamentale variaza de la etape la


13/68

etape istorice, determinand ce ratiuni teoretice si practice face ca un drept al cetateanului sa fiedrept fundamental intr-o anumita perioada si sa fie drept obisnuit, in alta perioada istorica.

Drepturile fundamentale s-au definit ca simple drepturi subiective, fara a se evidentia ceea ceeste specific.

Pentru definirea lor trebuie sa luam inconsideratie ca sunt: a) drepturi subiective;

b) drepturi esentiale pentru cetateni; c)

datorita importantei lor sunt inscrise, in acte

deosebite, cum ar fi declaratii de drepturi,

legi fundamentale (constitutii).Drepturile fundamentale sunt drepturi subiective, ele fiind in ultima instanta facultati ale

subiectelor raportului juridic de a actiona intr-un anumit fel sau de a cere celuilalt sau celorlalte

subiecte o atitudine corespunzatoare si de a beneficia de protectia si sprijinul statului in

realizarea pretentiilor legitime.

Drepturile fundamentale sunt drepturi esentiale pentru cetateni, inscrise ca atare in

constitutie, aceast 949f59j a fiind cea mai importanta trasatura. J.J. Rousseau, in

celebrulDiscurs asupra originii si fundamentelor inegalitatii intre oameni, sublinia ca

drepturile omului sunt daruri esentiale ale naturii, de care nimeni nu se poate atinge in

nici un fel. Unii au denumit drepturile individuale ca libertati necesare, altii ca drepturi

esentiale.

Drepturile fundamentale sunt definite ca acele drepturi consacrate de Constitutie si

care sunt determinante pentru statutul juridic al cetateanului. Anumite drepturi

subiective, datorita importantei lor, sunt selectate pe criteriul valoric si inscrise cadrepturi fundamentale. Drepturile fundamentale sunt drepturi esentiale pentru cetateni,

pentru viata, libertatea, personalitatea lor. Caracterul de drepturi esentiale il dobandesc

in raport cu conditiile concrete de existenta ale unei societati. Un drept subiectiv poate

fi considerat esential si deci fundamental intr-o societate data, dar isi poate pierde acest


14/68


15/68


16/68


17/68

Trasatura generala a multor teorii in privinta naturii juridice a drepturilor omului

este aceea ca nu exista nici o deosebire de natura juridica intre drepturile fundamentale

si celelalte drepturi. Toate sunt considerate a fi drepturi subiective. Drepturile si

libertatile fundamentale sunt considerate de unii elemente ale capacitatii de folosinta a

cetatenilor. Aceasta sustinere nu poate fi acceptata, deoarece in dreptul constitutional

capacitatea juridica nu se divide in capacitate de folosinta si capacitate de exercitiu.

Plecand de la teza ca drepturile fundamentale sunt drepturi subiective si ca aceste

drepturi si obligatii nu pot exista decat in cadrul unui raport juridic concret, in doctrina

s-a conturat o opinie care sustine ca acest raport juridic concret este cetatenia ca raport

juridic intre persoana fizica, membru al societatii date si stat, in calitate de reprezentant

juridic al societatii. Drepturile si indatoririle fundamentale ale cetatenilor constituie

continutul acestui raport juridic, drepturile cetateanului fiind obligatii pentru stat, iar

indatoririle cetateanului fiind drepturi ale statului.

Bineinteles ca drepturile fundamentale sunt drepturi subiective, dar este dificil de

argumentat ca impreuna cu indatoririle ar forma continutul raportului juridic de

cetatenie pentru simplul motiv ca cetatenia nu este un raport juridic. Putem retine ca

drepturile fundamentale sunt drepturi subiective, iar impreuna cu celelalte drepturi

subiective si cu indatoririle corelative, ele formeaza statutul juridic al cetateanului.

CORELATIA DINTRE REGLEMENTARILE INTERNE SI CELE

INTERNATIONALE PRIVIND DREPTURILE FUNDAMENTALE ALE OMULUI

SI CETATEANULUI

Includerea drepturilor si libertatilor cetatenesti printre problemele majore este

rezultatul firesc nu numai al importantei lor deosebite, ci si al stransei lor

interdependente cu problemele majore ale omenirii. Institutia drepturilor, libertatilor si


18/68


19/68


20/68


21/68

educatie, dreptul la protectie sociala. Drepturile civile si politice nu presupun actiuni concrete dinpartea statului in afara abtinerii in fata libertatii persoanei (numite drepturi negative), drepturile

sociale, economice si culturale implica din partea statelor actiuni, masuri, garantii. Drepturilesocial- economice s-au impus mai ales dupa adoptarea Declaratiei Universale a Drepturilor

Omului, eveniment de la care si constitutiile au trebuit sa le recunoasca si sa le proclame.

Cuprinderea acestor drepturi in doua pacte distincte a fost criticata,

nejustificandu-se fragmentarea lor. Documentele ulterioare ale Natiunilor Unite au

subliniat indivizibilitatea si legatura stransa dintre drepturi. In deceniul al VII- lea al

secolului XX s-au impus noi drepturi ale omului, drepturile din a treia generatie,

denumite drepturi de solidaritate, in care sunt incluse dreptul la pace, la dezvoltare, la

mediu inconjurator nepoluat etc.- ce pot fi realizate numai prin cooperarea statelor si nu

individual de catre fiecare dintre ele.

Exista si unele formulari de noi drepturi care trebuie privite cu rezerve, pentru ca

la un studiu atent al implicatiilor lor se constata ca nu slujesc cauza in numele careia se

proclama, adica libertatea si personalitatea umana. Identificandu-se noile drepturi ce s-

au impus se considera ca s-a conturat un drept al dezvoltarii ca domeniu al dreptului

international pozitiv, integrat in strategia noii ordini mondiale in care conceptul central

il ocupa dezvoltarea. Dreptul la dezvoltare poate fi definit ca un drept al omului,

considerat si ca un drept al natiunilor la dezvoltare, indeplinind multiple functionalitati.

De asemenea sunt prezentate ca noi drepturi ale omului, si cu valente colective: dreptul

omului la un mediu sanatos; dreptul de a beneficia de patrimoniul comun al umanitatii;

dreptul la asistenta umanitara etc. Se considera ca un nou drept al omului este dreptul la

un nivel de viata decent (satisfacator). Notiunea de nivel de viata satisfacator include,

ca un minimum, dreptul la alimentatie, la imbracaminte si la o locuinta satisfacatoare.

Este teoretizat ca drept al omului, dreptul la intimitate.

Un interes teoretic si practic aparte suscita dreptul popoarelor de a dispune de ele

insele (dreptul la autodeterminare), tinandu-se seama de doua realitati si anume: este


22/68


23/68

intre sexe etc., adica unele drepturi care prin sensul si posibilitatea de exercitare rezida

in apartenenta la un grup social.

Proclamatia de la Teheran (1968) exprima tendinta moderna de a considera

drepturile omului intr-o optica colectivista. Proclamatia mentioneaza marea ruptura

dintre tarile dezvoltate si cele in curs de dezvoltare, considerand ca este un obstacol in

calea respectului efectiv al drepturilor omului si in rezolvarea problemelor precum

analfabetismul si discriminarile privitoare la femei. Declaratia Universala a Drepturilor

Omului din 1948 face din individ figura centrala, Proclamatia de la Teheran considera

mai intai colectivitatea (grupul) ca victima gravelor incalcari ale drepturilor omului.

Drepturile si libertatile omului sunt atat individuale cat si colective. Aceasta

deoarece dreptul fundamental este prin natura sa juridica un drept subiectiv, iar dreptul

subiectiv are eficienta si exista numai in cadrul unor raporturi ale subiectului de drept

cu alte subiecte de drept (raporturi juridice). Drepturile subiective au importanta si

valoare numai intr-un context social-statal, intr-o colectivitate. Individualitatea

drepturilor pune in valoare universul omului, personalitatea sa. Indiferent daca este

vorba de drepturile omului in general sau de drepturile cetatenilor romani, titularul

dreptului sau al libertatii nu poate fi o colectivitate, un grup social, ci este persoana

fizica, omul, cetateanul roman pentru cele prevazute in Constitutie. Fiecare drept,

fiecare libertate sunt individuale prin titularul lor. Dreptul popoarelor la

autodeterminare sau la eliberare de sub jugul colonial nu pot fi considerate drepturi

fundamentale cetatenesti. Acestea sunt principii rezultate din normele dreptului

international, drepturi ale popoarelor, natiunilor, ce au o mare importanta pentru

drepturile omului dar nu trebuie identificate sau confundate cu acestea.

Privitor la clasificarea drepturilor si libertatilor cetatenesti trebuie mentionata ideea

in sensul ca nu o putem interpreta ca o ierarhizare a lor. Toate drepturile omului au


24/68


25/68

Capitolul I. NOTIUNEA DE DREPTURI FUNDAMENTALE SCURT ISTORIC PRIVIND EVOLUTIA DREPTURILOR

FUNDAMENTALE 1. Notiunea de drepturi fundamentale Drepturile si libertatile fundamentale ale omului

si cetateanului constituie nu doar o realitate ci si o finalitate a intregii activitati umane, bineinteles a

aceleia democratice si progresiste. De aici si atentia cuvenita care este acordata aproape peste tot in

lumea actuala, problemelor teoretice si practice referitoare la drepturile omului, la protectia si respectul

libertatilor fundamentale ale persoanei umane. Problematica drepturilor si libertatilor fundamentale ale

omului si cetateanului este reglementata de dreptul constitutional in plan intern si este in acelasi timp

obiect al reglementarilor de drept international public. Conceptele de drepturi ale omului si drepturi ale

cetateanului solicita o analiza atenta in interferenta, dar si in individualizarea lor, deoarece, ele se

conditioneaza dar nu se suprapun in mod perfect. Conceptul drepturilor omului, astfel cum a fost

elaborat pe plan international, serveste ca un important suport pentru fundamentarea ideii existentei

drepturilor si libertatilor cetatenesti. Conceptul drepturilor omului are o semnificatie mult mai larga

decat acela al drepturilor cetatenesti, deoarece drepturile omului sunt drepturi universal valabile,

aplicabile tuturor fiintelor umane, in timp ce drepturile cetatenesti sunt, potrivit insasi denumirii lor,

specifice unui anumit grup de oameni si anume cetatenii unui anumit stat. O prima problema teoretica o

constituie definirea drepturilor fundamentale cetatenesti. Pentru definirea lor trebuie sa luam in

consideratie ca: a) sunt drepturi subiective; sunt drepturi esentiale pentru cetateni; datorita importantei

lor sunt inscrise in acte deosebite, cum ar fi declaratii de drepturi, legi fundamentale (constitutii). a)

Drepturile fundamentale ale cetatenilor nu constituie o categorie de drepturi deosebite prin natura lor

de celelalte drepturi subiective. La fel ca orice drepturi subiective ele constituie o anumita facultate

(posibilitate) recunoscuta de dreptul obiectiv unei persoane de a adopta o anumita conduita juridica sau

de a cere celuilalt sau celorlalte subiecte o atitudine corespunzatoare si de a beneficia de protectia si

sprijinul statului in realizarea pretentiilor legitime. b) Constatand ca drepturile fundamentale sunt

drepturi subiective, nu inseamna ca se neaga utilitatea categoriei drepturilor fundamentale cetatenesti;

aceasta deoarece desi nu au un specific propriu nici din punct de vedere al naturii juridice si nici al

obiectului lor, drepturile fundamentale ale cetatenilor isi justifica pe deplin existenta ca o categorie

distincta de celelalte drepturi subiective datorita importantei economice, sociale si politice pe care o au.

c) Deoarece au aceasta pozitie importanta in cadrul drepturilor subiective, drepturile fundamentale sunt

cuprinse in textul Constitutiei, care le investeste cu garantii juridice speciale. Deoarece normele

constitutionale se gasesc in fruntea ierarhiei celorlalte norme juridice, acestea trebuind sa fie conforme

cu normele constitutionale, urmarea este ca drepturile fundamentale, deoarece sunt prevazute si

garantate de Constitutie, se ridica prin forta lor juridica deasupra tuturor celorlalte drepturi subiective.

Totodata astazi, sub forma de drepturi ale omului, drepturile fundamentale ale cetatenilor, spre

deosebire de alte drepturi, isi gasesc ocrotire si in o serie de documente internationale, cum ar fi

Declaratia universala a drepturilor omului si cele doua Pacte din 1966 adoptate de Adunarea Generala a

O.N.U. Tinand cont de cele precizate mai sus, prin notiunea de drepturi fundamentale cetatenesti se

desemneaza acele drepturi ale cetatenilor care, fiind esentiale pentru existenta fizica, pentru

dezvoltarea materiala si intelectuala a acestora, precum si pentru asigurarea participarii lor active la

conducerea statului, sunt garantate de insasi Constitutia. Conform unei alte definitii, foarte

asemanatoare,drepturile fundamentale sunt acele drepturi subiective ale cetatenilor, esentiale pentru

viata, libertatea si demnitatea acestora, indispensabile pentru libera dezvoltare a personalitatii umane,

drepturi stabilite prin Constitutie si garantate prin Constitutie si legi. Consideram ca o interesanta si


26/68

completa definitie este si cea care considera drepturile omului ca fiind acele prerogative conferite de

dreptul intern si recunoscute de dreptul international fiecarui individ, in raporturile sale cu colectivitatea

si cu statul, ce dau expresie unor valori sociale fundamentale si care au drept scop satisfacerea unor

nevoi umane esentiale si a unor aspiratii legitime, in contextul economico-social, politic, cultural si

istoric, ale unei anumite societati. Colocviul de la Aix din 1981 a considerat ca, prin notiunea de drepturi

fundamentale individuale trebuie sa se inteleaga ansamblul drepturilor si libertatilor recunoscute atat

persoanelor fizice cat si persoanelor juridice (de drept privat si de drept public) in virtutea Constitutiei,

dar si a textelor internationale, si protejate atat contra puterii executive, cat si contra puterii legislative

de catre judecatorul constitutional (sau de catre judecatorul international) . Din punct de vedere al

terminologiei se poate observa ca se folosesc frecvent termenii drept sau libertate. Spre exemplu

Constitutia foloseste termenul drept, atunci cand consacra dreptul la viata si la integritate fizica si

psihica (art.22), dreptul la aparare (art.24), dreptul la informatii (art.31), dreptul la invatatura (art.32),

dreptul la ocrotirea sanatatii (art.33), etc. In acelasi timp Constitutia foloseste si termenul libertate

atunci cand consacra libertatea individuala (art.23), libertatea de constiinta (art.29), libertatea de

exprimare (art.30), libertatea intrunirilor (art.36), etc. Aceasta terminologie constitutionala desi astfel

nuantata, desemneaza doar o singura categorie juridica si anume dreptul fundamental. Din punct de

vedere juridic dreptul este o libertate, iar libertatea constituie un drept. Constitutia Romaniei din 1991

reglementand drepturile fundamentale le cuprinde sub titlul Drepturile si libertatile fundamentale fara a

preciza ca este vorba despre drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor. Aceasta deoarece

exercitarea celor mai multe drepturi fundamentale prevazute in acest titlu nu este conditionata de

calitatea de cetatean roman. Bineinteles insa ca strainii si persoanele fara cetatenie (apatrizii) care se

afla pe teritoriul Romaniei nu se bucura de acele drepturi si libertati prevazute de Constitutie si de legi,

care, prin chiar natura lor, sunt strans legate de activitatea de cetatean al tarii noastre (spre exemplu,

dreptul de a alege si de a fi ales). Insa, cetatenii straini si apatrizii beneficiaza de un drept specific

conditiei lor: dreptul la azil politic, in situatia in care, ca urmare a persecutiilor la care sunt supusi in

tarile lor de origine pentru activitatile lor politice democratice, se refugiaza pe teritoriul statului nostru.

Acest drept consta in faptul ca cetatenii straini sau apatrizii sunt asimilati cu cetatenii romani din punctul

de vedere al dreptului de a nu fi extradati. Daca exista neconcordanta intre pactele si tratatele privitoare

la drepturile fundamentale ale omului la care Romania este parte si legile interne, au prioritate

reglementarile internationale. 2. Scurt istoric privind evolutia drepturilor fundamentale Primele

documente constitutionale au aparut in Anglia, Magna Charta Libertatum data de regele Ioan fara de

Tara, in 1215, in urma rascoalei baronilor avand intaietate in raport cu alte acte elaborate in acest

domeniu. Punctul 39 al acestui document prevedea, spre exemplu, ca Nici un om liber nu va fi arestat

sau intemnitat, sau deposedat de bunurile sale, sau declarat in afara legii, sau exilat, sau lezat de orice

maniera ar fi si noi nu vom purcede impotriva lui si nici nu vom trimite pe nimeni impotriva lui, fara o

judecata loiala a egalilor sai, in conformitate cu legea tarii. Alt document important aparut in Anglia a

fost Petitia drepturilor din 1628. Cele mai importante prevederi ale acestui act aveau ca obiect stabilirea

de garantii impotriva perceperii impozitelor fara aprobarea Parlamentului, a confiscarii de bunuri si a

arestarilor fara respectarea procedurii de judecata normala. Tot in Anglia au fost elaborate alte doua

acte importante: Habeas corpus (1679) si Bill-ul drepturilor (1689). In conformitate cu Habeas corpus, la

solicitarea arestatului sau a oricarei alte persoane, tribunalul trebuia sa emita un mandat de aducere a

arestatului, putand hotari ca urmare fie retrimiterea lui in inchisoare, fie punerea lui in libertate cu sau


27/68

fara cautiune. Prin Bill-ul drepturilor a fost declarata ilegala orice preluare de bani pentru Coroana sau

pentru folosul ei pentru o alta perioada de timp si in alte conditii de cele stabilite de Parlament.

Declaratia drepturilor din statul Virginia, din 1776, a consacrat principiul ca toti oamenii sunt prin natura

lor in mod egal liberi si independenti si au anumite drepturi innascute. Declaratia de independenta a

S.U.A., din 14 iulie 1776 prevede si ea ca oamenii au fost creati egali, ei fiind inzestrati de Creator cu

anumite drepturi inalienabile; printre aceste drepturi se gasesc viata, libertatea si cautarea fericirii.

Acest act consacra ideea ca toate guvernarile au fost stabilite de catre oameni tocmai in scopul

garantarii acestor drepturi. Oricand o forma de guvernare devine contrara acestui scop, poporul are

dreptul de a o schimba sau de a o aboli si de a stabili un nou guvernamant . In timp ce declaratiile

americane vorbesc in titlul si in textul lor exclusiv de drepturile omului, Declaratia franceza din 1789 face

un pas inainte si se intituleaza Declaratia drepturilor omului si cetateanului. In chiar primul sau articol

Declaratia stipuleaza ca oamenii se nasc si raman liberi si egali in drepturi. Deosebirile sociale nu pot fi

fundate decat pe egalitatea comuna, precizandu-se ca finalitatea asociatilor politice o constituie

apararea drepturilor naturale si imprescriptibile ale omului: libertatea, proprietatea, siguranta si

rezistenta impotriva asupririi. Conform mentalitatii revolutionarilor francezi de atunci, egalitatea era un

drept innascut, menit sa se mentina dupa constituirea societatii civile. Insa viata in cadrul statal atrage

dupa sine unele situatii specifice, cum ar fi instituirea unor functii sau a unor demnitati care nu sunt

accesibile oricarui individ, ci doar celor care au calitatea de cetateni. In tara noastra institutia drepturilor

fundamentale a fost consfintita pentru intaia oara intr-o conceptie moderna in Constitutia din 1866.

Aceasta a cuprins drepturile si libertatile cetatenilor intr-o abordare politico-juridica caracteristica

gandirii politice si filozofice a Europei Occidentale din prima jumatate a secolului al XIX-lea. Titlul II al

Constitutiei a fost intitulat in mod sugestiv Despre drepturile romanilor si a avut o importanta sociala si

politica fundamentala, deoarece stipula este adevarat, intr-o maniera declarativa, formala drepturile de

esenta democratica din acea vreme. Constitutia a consacrat, printre altele, libertatea de constiinta, a

invatamantului, libertatea presei si a intrunirilor. Toti romanii erau declarati egali inaintea legii si datori a

contribui fara deosebire la darile si sarcinile publice. Ea mai prevedea totodata faptul ca libertatea

individuala este garantata, nimeni neputand fi arestat decat in baza unui mandat judecatoresc motivat,

iar motivele trebuiau comunicate in momentul arestarii sau la cel mult 24 de ore dupa arestare. O mare

importanta se acorda proprietatii private, exproprierile nefiind admise decat pentru cauze de utilitate

publica si numai dupa o dreapta si prealabila despagubire. Odata cu noile realitati si cu intregirea tarii

dupa Marea Unire din 1918, in tara noastra a fost adoptata Constitutia din 1923, document ce a

reprezentat un instrument juridic mult mai elaborat decat Constitutia din 1866 si care a fost orientata

nemijlocit spre cerintele dezvoltarii societatii intr-un stat de drept. Referitor la drepturile si libertatile

cetatenesti, aceasta a preluat prevederile Constitutiei din 1866 dar a adus unora dintre ele imbunatatiri

substantiale. Constitutia a introdus principii noi fata de vechea Lege fundamentala, cum ar fi:

consacrarea statului national unitar (art.1); inscrierea votului universal (art.64); instituirea senatorilor de

drept (art.61); introducerea conceptului de proprietate ca functie sociala (art.17); angajamentul statului

pentru protectia sociala (art.21); principiul legalitatii si domnia legii ca fundament al statului. Totodata,

in art.8 se prevedea ca toti romanii, fara deosebire de origine etnica, de limba sau de religie, sunt egali

inaintea legii si datori a contribui fara deosebire la darile si sarcinile publice. Conform art.21 al

Constitutiei toti factorii de productie se bucura de o egala protectie. Constitutia din 1923 a fost inlocuita

la 20 februarie 1938, atunci cand a fost proclamata o noua Constitutie elaborata din initiativa regelui


28/68

Carol al II-lea. Referitor la drepturile fundamentale ale cetatenilor, aceasta pastreaza spiritul

reglementarilor Legii fundamentale anterioare. Constitutia din 1938 a instituit insa si unele modificari

ale unor principii constitutionale, cum ar fi: accentuarea limitarii factorului individual in favoarea

extinderii puterii Statului si concentrarea puterii politice in mainile Regelui. Constitutiile socialiste din

1948, 1952 si 1965 au legalizat grave abateri de la principiile democratice, sistemul constitutional

socialist roman avand urmatoarele trasaturi: renuntarea la principiul separatiei celor trei puteri si

inlocuirea acestuia cu principiul unicitatii si deplinatatii puterii; inlocuirea pluralismului politic cu

monopolul unui singur partid; subordonarea intregului aparat de stat partidului unic; concentrarea

puterii de decizie statala legislativa si executiva in mainile unei elite restranse si influentarea de catre

aceasta a puterii judecatoresti; restrangerea unor drepturi si libertati cetatenesti si subordonarea

individului de catre stat; absolutizarea luptei de clasa si extinderea acesteia la toti oponentii clasei

muncitoare, de fapt ai partidului unic; prezentarea intereselor de grup ca interese sociale ale intregii

societati si dirijarea eforturilor tuturor fortelor sociale spre realizarea acestora, dar in beneficiul grupului

politic minoritar; institutionalizarea interventiei si controlului statului asupra intregii vieti economice si

social-politice; crearea unui nou tip de democratie considerat in mod demagogic superior democratiei

parlamentare occidentale si atragerea formala a cetatenilor la actul de conducere politica la nivel central

si local. Astfel, pentru a exemplifica restrangerea drepturilor fundamentale ale cetatenilor, grave

prejudicii au fost aduse dreptului de proprietate. Constitutia din 1948 a utilizat doua importante

instrumente juridice pentru transferul unor bunuri din proprietatea privata in proprietatea statului.

Aceste doua instrumente au fost: nationalizarea si exproprierea. Nationalizarea era conceputa ca un

procedeu juridic, prin care o clasa intreaga de mijloace de productie putea fi transferata, pe cale de lege,

din proprietatea privata in proprietatea statului. Deosebindu-se de nationalizare, exproprierea era un

procedeu juridic, prin care, pe calea unui act juridic individual al organului de stat competent, un bun

determinat putea fi trecut pe cale silita, cu plata unei despagubiri, din proprietatea unei persoane

determinate, in proprietatea socialista, in vederea efectuarii unei lucrari sau actiuni de utilitate publica.

Dreptul la viata principalul drept al omului cu toata suita de drepturi adiacente, era grav incalcat. Astfel,

desi se insista in mod demagogic asupra acestuia, regimul refuza in mod sistematic sa ratifice

documentele internationale care interziceau pedeapsa cu moartea. Un alt exemplu il constituie dreptul

persoanei de a se deplasa si de a circula, acest drept suferind numeroase ingradiri atat in cea ce priveste

deplasarea in interiorul tarii, cat si deplasarea in afara granitelor. In ceea ce priveste libertatea persoanei

de a-si stabili domiciliul unde doreste, trebuie amintit Decretul nr.68 din 20 martie 1976, acesta

nepermitand stabilirea domiciliului intr-un numar de 14 orase declarate orase mari. Libertatea de

asociere a fost limitata la organizatiile oficiale, orice alt tip de asociatie, contrara principiilor

comunismului, fiind interzisa. Desi legea electorala admitea si sistemul de alegeri cu mai multi candidati

pentru organele centrale si locale ale puterii, toti candidatii aflati in competitie trebuiau sa candideze de

pe aceeasi platforma politica. APLICATII SI INTREBARI DE AUTOEVALUARE 1. Specificati care sunt cele

doua ramuri ale dreptului care reglementeaza problematica drepturilor si libertatilor fundamentale ale

omului si cetateanului. 2. Comparati conceptele de drepturi ale omului si drepturi ale cetateanului . 3.

Precizati care este specificul drepturilor fundamentale ale omului si cetateanului si in ce consta

importanta lor comparativ cu celelalte drepturi subiective. 4. Definiti drepturile omului. 5. Comparati

termenii de drept si libertate din punct de vedere constitutional. 6. Precizati care este dreptul specific

conditiei de cetatean strain sau apatrid si in ce consta acesta. 7. Care sunt primele documente de drept


29/68


30/68

psihica. Articolul 22 din Constitutie consacra trei drepturi fundamentale cetatenesti aflate intr-o stransa

legatura. Aceste drepturi sunt dreptul la viata, dreptul la integritate fizica si dreptul la integritate psihica.

Dreptul la viata presupune in primul rand, ca nici o persoana sa nu poata fi privata de viata sa in mod

arbitrar, art.22, alin.(3) interzicand pedeapsa cu moartea . Pedeapsa cu moartea nu constituie doar o

incalcare a drepturilor naturale ale omului, insa este in acelasi timp o cruzime ce rareori s-a dovedit

dreapta. Mai mult, ea produce efecte ireparabile, istoria dovedind ca de foarte multe ori ca ea a fost

efectul unor grave erori judiciare si ca nu intotdeauna a fost pedepsit ceea ce trebuia astfel pedepsit.

Aceasta interdictie este absoluta, nefiind admisa nici o exceptie. In ceea ce priveste dreptul la integritate

fizica si psihica, art.22, alin.(2), prevede ca nimeni nu poate fi supus torturii si nici unui fel de pedeapsa

sau de tratament inuman sau degradant. Orice atingere adusa integritatii persoanei trebuie sanctionata

de lege, insa daca totusi aceasta se impune din considerente sociale, ea se face numai prin lege si in

conditiile art.49 (spre exemplu, recoltarea de probe de sange pentru dovedirea intoxicatiei alcoolice,

vaccinarea pentru combaterea unei epidemii, etc.). O problema controversata este aceea de a sti cand

incepe sa fie operant si cand inceteaza dreptul la viata si la integritate fizica. Astfel, daca se porneste de

la conceptiile religioase, atunci intreruperile voluntare ale sarcinii nu ar trebui sa fie acceptate decat in

cazuri extreme (spre exemplu, atunci cand viata mamei este in pericol). In sfarsit, daca dreptul la

integritate fizica este prelungit si dupa moarte, preluarea autorizata in scopuri medicale de organe ale

unor persoane decedate ar fi ilegala, la fel ca si utilizarea pentru disectii a cadavrelor. Un corolar al

dreptului la viata si la integritate fizica si psihica il constituie si dreptul fundamental prevazut de art.26,

adica dreptul la viata intima, familiala si privata. Textul legii fundamentale obliga autoritatile statului la

respectul vietii intime, familiale si private si la ocrotirea impotriva oricaror atingeri din partea oricarui

subiect de drept. Astfel, nimeni nu poate sa se amestece in viata intima, familiala sau privata a persoanei

fara a avea consimtamantul acesteia, consimtamant care trebuie sa fie liber exprimat. In acest sens:

judecatorii au obligatia de a declara sedinta secreta e judecata in procesele in care publicitatea ar afecta

viata intima, familiala si privata; se considera atentat la viata intima a persoanei ascultarea, inregistrarea

sau transmiterea imaginilor sau a valorilor unei persoane, fara consimtamantul acesteia; este interzisa,

de asemenea, aducerea la cunostinta publica a aspectelor din viata conjugala a persoanelor. Alin.2 al

aceluiasi articol consacra dreptul fiecarei persoane fizice de a dispune de ea insasi, cu conditia de a nu

incalca drepturile si libertatile altora, ordinea publica sau bunele moravuri. Potrivit cu aceasta

consacrare constitutionala: numai persoana poate dispune de fiinta sa, de integritatea sa fizica si de

libertatea sa; persoana are dreptul de a dispune de corpul sau; in virtutea acestui drept, persoana are

dreptul de a participa ca subiect de anchete, investigatii, cercetari sociologice, psihologice, medicale,

stiintifice si de a accepta transplantul de organe si tesuturi. Dreptul persoanei de a dispune de corpul sau

nu se confunda cu dreptul de sinucidere. Ca si alte drepturi sau libertati fundamentale si dreptul

persoanei de a dispune de ea insasi comporta anumite limite. Aceste limite privesc: examenul sanatatii

impus pentru angajarea in munca sau in vederea incheierii casatoriei; examenele medicale pentru

combaterea bolilor venerice si a toxicomaniei; vaccinarile obligatorii. Libera circulatie Acest drept

fundamental, prevazut de art.25, vizeaza nu numai posibilitatea de miscare a cetateanului roman pe

intregul teritoriu al statului, fara nici o restrictie, dar si alte cateva prerogative care, in sfarsit, au

dobandit consistenta: libertatea de circulatie in strainatate, libertatea de a-si stabili domiciliul sau

resedinta in orice localitate din tara, libertatea de a emigra, precum si de a reveni in tara. Cu toate

acestea, libera circulatie nu poate fi absoluta, ea trebuind sa se desfasoare conform unor reguli, cu


31/68

respectarea unor conditii cerute de lege. Exercitarea acestui drept fundamental poate face obiectul unor

restrictii daca se cere evitarea unui pericol grav care ameninta ordinea constitutionala; pentru

prevenirea riscului raspandirii unei epidemii, precum si pentru evitarea consecintelor unei calamitati

naturale. In ceea ce priveste libertatea de circulatie in afara tarii, Constitutia desi o garanteaza, este

evident ca statul roman nu este in masura sa impiedice restrangerea de catre un stat strain a dreptului

de circulatie pe propriul teritoriu. In astfel de conditii, tot ceea ce statul roman poate garanta cetatenilor

sai este dreptul la obtinerea unui pasaport. Siguranta. Acest drept fundamental este numit de catre

englezi habeas corpus , ei intelegand prin aceasta sintagma garantia oferita de Constitutie fiecarui

cetatean, conform careia o data retinut sau arestat, acesta va fi prezentat fara intarziere unui juriu

chemat sa se pronunte fie pentru mentinerea invinuitului in stare de detentie, fie pentru punerea

acestuia in libertate. Astazi prin siguranta ca drept fundamental se intelege garantia data de Constitutie

cetatenilor si tuturor persoanelor care se afla pe teritoriul statului impotriva oricaror forme abuzive de

represiune si in special, impotriva oricaror masuri arbitrare ale organelor de stat avand ca obiect

privarea lor de libertate prin arestare sau detentie. Acest drept fundamental este prevazut in art.23 al

Constitutiei care stipuleaza: (1) Libertatea individuala si siguranta persoanei sunt inviolabile. (2)

Perchezitionarea, retinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai in cazurile si cu procedura

prevazute de lege. (3) Retinerea nu poate depasi 24 de ore. (4) Arestarea se face in temeiul unui mandat

emis de magistrat, pentru o durata de cel mult 30 de zile. Asupra legalitatii mandatului, arestatul se

poate plange judecatorului care este obligat sa se pronunte prin hotarare motivata. Prelungirea arestarii

se aproba numai de instanta de judecata. (5) Celui retinut sau arestat i se aduc de indata la cunostinta,

in limba pe care o intelege, motivele retinerii sau ale arestarii, iar invinuirea, in cel mai scurt termen;

invinuirea se aduce la cunostinta numai in prezenta unui avocat, ales sau numit din oficiu. (6) Eliberarea

celui retinut sau arestat este obligatorie daca motivele acestor masuri au disparut. (7) Persoana arestata

preventiv are dreptul sa ceara punerea sa in libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cautiune. (8)

Pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare, persoana este considerata

nevinovata. (9) Nici o pedeapsa nu poate fi stabilita decat in conditiile si in temeiul legii; Siguranta ca

drept fundamental se bazeaza pe cateva principii esentiale ale dreptului, cum ar fi: principiul legalitatii

incriminarilor si pedepselor; principiul independentei justitiei; garantarea dreptului la aparare;

interdictia infiintarii de jurisdictii de exceptie: este interzisa infiintarea de instante extraordinare (art.125

din Constitutie). principiul neretroactivitatii: legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale

mai favorabile (art.15 alin.2 din Constitutie). Inviolabilitatea domiciliului si a resedintei. Acest drept

fundamental este reglementat in art.27 al Constitutiei si garanteaza indivizilor posibilitatea de a-si folosi

nestingheriti locuinta, astfel incat nimeni sa nu poata patrunde in domiciliul sau resedinta lor fara ca ei

sa permita acest lucru. Conform alin.(2) al art.27, exista anumite situatii cand se poate deroga prin lege

de la aceasta regula si anume: pentru executarea unui mandat de arestare sau a unei hotarari

judecatoresti; pentru inlaturarea unei primejdii privind viata, integritatea fizica sau bunurile unei

persoane; pentru apararea sigurantei nationale sau a ordinii publice; pentru prevenirea raspandirii unei

epidemii. Avand in vedere implicatiile juridice, morale si sociale ale perchezitiilor, Constitutia precizeaza

care este autoritatea competenta care le poate ordona, precum si procedura de efectuare. In ceea ce

priveste autoritatea competenta a le ordona, aceasta este numai magistratul, adica judecatorul sau

procurorul. Se mai specifica si faptul ca sunt interzise perchezitiile in timpul noptii, exceptie facand

delictul flagrant. Aceasta se explica prin faptul ca o actiune a autoritatilor publice, legala desigur, trebuie


32/68


33/68


34/68


35/68


36/68

invatamantul liceal, postliceal si invatamantul superior; invatamantul special organizat pentru prescolarii

si elevii avand anumite deficiente se organizeaza in unitati de invatamant special, in grupe si clase

speciale din unitati prescolare si scolare obisnuite, sau in unitati de invatamant obisnuite, inclusiv in

unitati cu predare in l imbile minoritatilor nationale; invatamantul nu se subordoneaza scopurilor si

doctrinelor promovate de partide sau alte formatiuni politice; de asemenea, legea invatamantului

interzice in spatiile destinate procesului de invatamant si cercetare, activitatile care incalca normele

generale de moralitate. Liberul acces la justitie. Liberul acces la justitie desi nu este reglementat de

Constitutie in capitolul Drepturile si libertatile fundamentale , totusi trebuie considerat a fi un drept

fundamental deoarece el se analizeaza ca o facultate de vointa garantata indivizilor de Legea

fundamentala, facultate careia ii corespunde obligatia pentru stat de a desfasura o activitate

jurisdictionala. Articolul 21 al Constitutiei prevede: (1) orice persoana se poate adresa justitiei pentru

apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime; (2) nici o lege nu poate ingradi

exercitarea acestui drept. Dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica. Constitutia din 1991,

conditioneaza exercitarea acestui drept prevazut de art.38 de urmatoarele cerinte: Trebuie sa se faca

dovada vatamarii unui drept subiectiv al unei persoane. Vatamarea dreptului subiectiv trebuie sa fie

cauzata de o autoritate publica, in sensul acestui articol prin autoritate publica intelegandu-se oricare

dintre organele statului. Vatamarea dreptului subiectiv sa se fi produs printr-un act administrativ sau

prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri. Textul nu se refera la actele administrative emise

numai de catre autoritatile administrative, ci la toate actele administrative emise de autoritatile publice,

fara deosebire de natura lor judiciara. Articolul 48 stipuleaza si pretentiile pe care le poate formula

cetateanul, acestea fiind: recunoasterea dreptului pretins, anularea actului, repararea pagubei.

Drepturile politice. In aceasta categorie sunt incluse acele drepturi ale cetatenilor romani care au ca

obiect exclusiv participarea cetatenilor romani la conducerea statului. Ea include urmatoarele drepturi:

dreptul de a vota reprezentanti in Parlament; dreptul de a-l vota pe Presedintele Republicii; dreptul de a

initia, impreuna cu numarul de cetateni cu drept de vot prevazut de art.73 al Constitutiei si in conditiile

acolo stabilite, adoptarea, modificarea sau abrogarea unei legi ordinare sau organice; dreptul de a initia,

impreuna cu numarul de cetateni cu drept de vot prevazut de art.146 al Constitutiei si in conditiile acolo

stabilite, revizuirea Constitutiei; dreptul de a vota reprezentantii in consiliile locale si judetene; dreptul

de a vota primari in comune si orase; dreptul de a fi ales deputat sau senator, presedinte al tarii,

membru in consiliile locale sau primar in comune si orase. Articolul 34 al Constitutiei prevede ca

cetatenii au drept de vot de la varsta de 18 ani, impliniti pana in ziua alegerilor inclusiv. Nu au drept de

vot debilii sau alienatii mintal, pusi sub interdictie si nici persoanele condamnate, prin hotarare

judecatoreasca definitiva, la pierderea drepturilor electorale. La fel ca si dreptul de vot, dreptul de a fi

ales apartine numai cetatenilor romani. Daca pentru dreptul de vot limita minima de varsta este de 18

ani, pentru a fi ales, aceasta varsta este sensibil mai ridicata. Acest fapt se explica prin importanta unor

demnitati publice si prin responsabilitatea care le revine celor desemnati sa guverneze, responsabilitate

care cere un suport de credibilitate si in experienta practica si in maturitatea candidatilor. In acest sens,

art.35 din Constitutie stabileste doua limite minime de varsta, dupa cum urmeaza: varsta de 23 de ani

impliniti, pana la ziua alegerilor inclusiv, pentru candidatii ce vor sa fie alesi in Camera Deputatilor sau in

organele locale; varsta de cel putin 35 de ani pentru candidatii ce vor sa fie alesi in Senat sau in functia

de Presedinte al Romaniei. Drepturi social-politice Libertatea de exprimare Libertatea de exprimare

prevazuta de art.30 al Constitutiei reprezinta posibilitatea persoanei fizice de a-si exprima prin viu grai,


37/68

prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public gandurile, opiniile,

credintele religioase si creatiile spirituale de orice fel. Mijlocul cel mai des folosit pentru ingradirea

libertatii de exprimare a fost si este cenzura, fapt pentru care conform alin.2 cenzura de orice fel este

interzisa. De asemenea, prin alin, (4) este interzisa suprimarea publicatiilor. Libertatea de exprimare are

un continut complex care cuprinde atat un aspect spiritual cat si un aspect material, acest lucru

implicand si libertatea de a infiinta publicatii. Pentru garantarea libertatii de exprimare, legea poate

impune mijloacelor de comunicare in masa obligatia de a face publica sursa finantarii. Impunerea

transparentei financiare nu face decat sa intareasca exercitiul efectiv al acestei libertati, in fond

cerandu-se sa fie cunoscuti de public conducatorii reali ai intreprinderilor de presa, conditiile finantarii

ziarelor, tranzactiile financiare ale caror obiect pot fi. Libertatea de exprimare nu este insa absoluta, ea

fiind supusa anumitor limite. Astfel, dispozitiile constitutionale interzic acele exprimari care urmaresc

prejudicierea demnitatii, onoarei, vietii particulare a persoanei si dreptul sau la propria imagine;

defaimarea tarii si a natiunii, indemnul la razboi de agresiune, la ura nationala, rasiala, de clasa sau

religioasa, incitarea la discriminare, la separatism teritorial; manifestari obscene, contrare bunelor

moravuri. Din aceasta rezulta ideea de ocrotire a unor importante valori umane, statale, publice. Textul

constitutional stabileste ca raspunderea civila pentru informatia sau pentru creatia adusa la cunostinta

publica revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestarii artistice,

proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, in conditiile legii. In ceea

ce priveste ordinea in care se raspunde, ea este cea stabilita prin textul constitutional. Referitor la

raspunderea pentru delictele de presa, aceasta va fi stabilita prin lege. Constitutia nu putea stabili

detalii, raspunderea penala pentru savarsirea unui delict avand caracter eminamente personal.

Libertatea cultelor Alaturi de libertatea de constiinta, Constitutia prin art.29, alin.(3), (4), (5) garanteaza

si libertatea cultului religios In ceea ce priveste cultele religioase, trebuie observat ca termenul cult are

doua acceptiuni. Conform primei acceptiuni, prin cult se intelege o asociatie, o organizatie religioasa, iar

conform celei de-a doua ritualul practicat. In ambele acceptiuni, insa, cultul religios inseamna

exteriorizarea unei credinte religioase atat prin unirea celor de aceeasi credinta intr-o asociatie

religioasa (biserica, cult), cat si prin ritualurile cerute de acea credinta religioasa, cum ar fi procesiunile,

adunarile religioase etc. Fata de credinta religioasa care constituie un element psihic, intern, cultul

religios reprezinta o exteriorizare a ideilor religioase. Reglementarea libertatii cultelor poate avea loc in

parametrii mai multor sisteme, dintre care principalele sunt urmatoarele: Regimul teocratic, conform

caruia biserica detine suprematia in raport cu puterea de stat laica. Aceasta a fost mult timp pozitia

dominanta pe care si-a arogat-o biserica romano-catolica. Regimul cesaro-papal, in cadrul caruia seful

politic laic este in acelasi timp si seful bisericii. Acest regim este specific raporturilor dintre Coroana

britanica si biserica anglicana. Regimul concordatelor, potrivit caruia relatiile dintre stat si biserica sunt

reglementate pe calea unei conventii (concordat) intervenita intre cele doua parti. Astfel de concordate

sunt intalnite intre biserica romano-catolica si diferite state Regimul separatiei bisericii de stat, potrivit

caruia statul are obligatia de a se abtine de la orice amestec in organizarea si functionarea cultelor, dupa

cum si acestora le este interzis orice amestec in treburile statului. In ceea ce priveste Constitutia

Romaniei, in art.29 alin.(5) este prevazuta autonomia cultelor religioase fata de stat si faptul ca acestea

se bucura de sprijinul statului, prin inlesnirea asistentei religioase in armata, in spitale, in penitenciare,

in azile si orfelinate. Constitutia impune totodata si cultivarea unui climat de toleranta si de respect

reciproc intre credinciosii apartinand diferitelor culte religioase, ca si intre credinciosi si necredinciosi.


38/68


39/68

cetatenilor posibilitatea de a se adresa cu petitii autoritatilor statului, acestea avand obligatia sa

raspunda la petitii in termenele si in conditiile stabilite potrivit legii: Petitiile adresate autoritatilor

statului se fac doar in numele petitionarilor sau in numele colectivelor pe care le reprezinta. De aici si

consecinta ca orice petitie trebuie semnata si deci trebuie sa contina datele de identitate ale

petitionarului. Din punct de vedere juridic, petitiile pot imbraca cel putin patru forme si anume: cereri,

reclamatii, sesizari si propuneri. Reglementarea data de Constitutie are un caracter deosebit de larg.

Aceasta se exprima prin faptul ca petitiile cetatenilor privesc nu numai valorificarea unor drepturi, ci si a

unor simple interese personale. Prin urmare, chiar daca un interes personal, nefiind ocrotit prin

posibilitatea sanctionata de lege de a cere unui tert indeplinirea unei actiuni sau o abstentiune, nu

constituie un drept subiectiv, el poate fi totusi aparat prin intermediul dreptului de petitionare. Pe de

alta parte, caracterul extins al reglementarii constitutionale isi gaseste expresie si in faptul ca, petitiile

pot avea ca obiect nu numai drepturi si interese personale, ci si drepturi si interese colective. Scutirea de

taxa pentru exercitarea dreptului de petitionare consacrata de alin. (3) asigura acestui drept

posibilitatea realizarii sale depline. Egalitatea in drepturi Egalitatea, asa cum este definita de Constitutie

constituie o garantie pentru toate drepturile subiective, fie ele prevazute de Legea fundamentala, fie de

legi sau alte acte normative. Articolul 16 al Constitutiei prevede in alin. (1) ca toti cetatenii sunt egali in

fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari. Acelasi articol stabileste ca nimeni nu

este mai presus de lege (alin.2). Aceasta egalitate include toate domeniile in care persoana isi poate

desfasura activitatea, indiferent daca ele vizeaza viata sociala, economica, juridica, politica sau culturala.

In aceste domenii, nici prin legi sau alte acte normative, nici prin acte de aplicare a normelor juridice, nu

este admisa vreo discriminare intre cetateni, care in conditii identice trebuie tratati in mod identic.

Articolul 4 alin.2 din Constitutie stabileste ca Romania este patria comuna si indivizibila a tuturor

cetatenilor sai, fara deosebire de rasa, de nationalitate, de origine etnica, de limba, de religie, de sex, de

apartenenta politica, de avere sau de origine sociala. Constitutia cuprinde pe langa aceasta formulare

generala si cateva aplicatii particulare ale principiului egalitatii in drepturi. O prima aplicatie particulara

o constituie situatia creata de art.59 alin.(2), acesta oferind minoritatilor nationale posibilitatea de a se

afirma pe plan politic. Conform acestui articol, organizatiile cetatenilor apartinand minoritatilor

nationale, care nu intrunesc in alegeri numarul de voturi pentru a fi reprezentate in Parlament, au

dreptul la cate un loc de deputat, in conditiile legii electorale. Cetatenii unei minoritati nationale pot fi

reprezentati numai de o singura organizatie. Cea de a doua aplicatie particulara se refera la pozitia in

stat si societate a femeii. Datorita constitutiei sale biologice si a rolului pe care il are in societate, femeia,

pentru a fi pusa intr-o situatie de egalitate cu barbatul nu este suficient sa se bucure de aceleasi drepturi

ca acesta, fiind necesar sa i se dea din anumite puncte de vedere o ocrotire speciala: concedii de

maternitate, un regim special de munca pentru femeile gravide, etc. Constitutia mai prevede ca la

munca egala, femeile au salariu egal cu barbatii. O alta aplicatie particulara priveste copiii si tinerii

datorita interesului special pe care il are statul pentru formarea morala, intelectuala si profesionala a

acestora precum si datorita nevoii de a ocroti interesele copiilor si tinerilor. Articolul 45 al Constitutiei

stabileste obligatia pentru stat de a acorda alocatii pentru copii si pentru ingrijirea copilului bolnav.

Totodata este interzisa exploatarea minorilor si folosirea lor in activitati care le-ar dauna sanatatii,

moralitatii sau care le-ar pune in primejdie viata sau dezvoltarea normala. Minorii sub varsta de 15 ani

nu pot fi angajati ca salariati. O ultima aplicatie particulara a principiului egalitatii se refera la ocrotirea

persoanelor handicapate. Astfel, art.46 al Constitutiei stipuleaza obligatia statului de a asigura realizarea


40

50546045 Drepturile Si Libertatile Fundamentale Ale Omului Si Cetateanului

Documents

Transcript of 50546045 Drepturile Si Libertatile Fundamentale Ale Omului Si Cetateanului