5 Moduri Prin Care Îţi Clădeşti Încrederea În Sine

3
5 moduri prin care îţi clădeşti încrederea în sine Persoanele sigure de propriile lor puteri au reuşit „performanţa" de a se aprecia pentru cine sunt cu adevărat, cu toate că nu sunt perfecţi şi, pe lângă multe calităţi, au şi o mulţime de defecte. Încrederea în sine este un element extrem de important în atingerea succesului personal şi profesional, iar vestea bună este că acesta poate fi cultivat în timp şi prin exerciţiu, de fiecare dintre noi. 1675 0 0 0 0 Încrederea în sine este strâns legată de modul în care noi ne percepem pe noi înşine. Iar lipsa sau „deteriorarea” încrederii în sine e un semn că, fie conștient, fie inconștient, nutrim gânduri negative despre propria persoană. Când siguranţa în propriile forţe este slabă, atunci şi stima de sine este scăzută şi, deşi nu este recunoscută ca o problemă de sănătate mentală, aceasta poate cauza afecţiuni de ordin psihologic, din cauza faptului că îţi afectează abilitatea de a face faţă stresului, punctează organizaţia britanică Mind . Astfel, poţi cădea în depresie, poţi dezvolta tulburări de alimentaţie sau chiar anxietate socială.

Transcript of 5 Moduri Prin Care Îţi Clădeşti Încrederea În Sine

Page 1: 5 Moduri Prin Care Îţi Clădeşti Încrederea În Sine

5 moduri prin care îţi clădeşti încrederea în sine

Persoanele sigure de propriile lor puteri au reuşit „performanţa" de a se aprecia pentru cine sunt cu adevărat, cu toate că nu sunt perfecţi şi, pe lângă multe calităţi, au şi o mulţime de defecte. Încrederea în sine este un element extrem de important în atingerea succesului personal şi profesional, iar vestea bună este că acesta poate fi cultivat în timp şi prin exerciţiu, de fiecare dintre noi.

1675 0 0 0 0

Încrederea în sine este strâns legată de modul în care noi ne percepem pe noi înşine. Iar lipsa sau „deteriorarea” încrederii în sine e un semn că, fie conștient, fie inconștient, nutrim gânduri negative despre propria persoană. Când siguranţa în propriile forţe este slabă, atunci şi stima de sine este scăzută şi, deşi nu este recunoscută ca o problemă de sănătate mentală, aceasta poate cauza afecţiuni de ordin psihologic, din cauza faptului că îţi afectează abilitatea de a face faţă stresului, punctează organizaţia britanică Mind. Astfel, poţi cădea în depresie, poţi dezvolta tulburări de alimentaţie sau chiar anxietate socială.

În schimb, o stimă de sine ridicată te va ajuta să te cunoşti mai bine şi să te preţuieşti la adevărata valoare, să te bucuri de toate realizările tale de până acum, susţine dr. psiholog John M. Grohol, în articolul său publicat pe Psychcentral. Pe lângă faptul că vei fi conştient de punctele tale forte, le vei şti şi pe cele slabe, lucru care te va ajuta să le îndrepţi. În plus, te poate transforma într-un „magnet” care îi atrage pe toţi din jurul său prin încrederea în sine pe care o emană şi prin carisma personală, ajutându-te să îţi pavezi calea către succesul personal şi profesional.

Sfaturi pentru a-ţi creşte încrederea în forţele proprii

1. Înfrânge-ţi temerile! Fiecare experienţă, oricât de dramatică ar fi, te întăreşte şi îţi dă curajul să mergi mai departe. De aceea, în loc să creezi bariere mentale atunci când dai de greu, fii curios, sfătuieşte Positivity Blog. Această atitudine te va ajuta să fii deschis şi entuziast, dar şi să percepi lucrurile care te înspăimântă ca pe o joacă, ceva distractiv şi interesant. Modul în care judeci lucrurile te va ajuta să îţi învingi temerile.

Page 2: 5 Moduri Prin Care Îţi Clădeşti Încrederea În Sine

2. Acţionează! Dacă ai reuşit să îţi înfrângi teama, eşti pregătit să treci la fapte, iar acţiunile te vor ajuta să îţi creşti încrederea în forţele proprii. Dacă doar stai să te gândeşti la ceea ce ai de făcut, nu reuşeşti decât să îţi alimentezi starea negativă interioară. În schimb, începând un lucru şi finalizându-l vei descoperi acea senzaţie nemaipomenită pe care munca dusă până la capăt ţi-o oferă. Rezultatul acţiunii tale s-ar putea, de asemenea, să te ajute să îţi creşti încrederea în tine.

3. Acceptă eşecul ca parte normală a vieţii! Nu suntem perfecţi, nu avem întotdeauna dreptate şi nu toate lucrurile decurg conform planului. Dar dacă nu îţi este teamă că la un moment dat vei da greş, înseamnă că ai înţeles că eşecul nu este un capăt de drum şi că ai puterea de a trece peste un astfel de episod negativ. Momentele în care greşim ne ajută să acumulăm experienţă, să învăţăm, să observăm părţile noastre slabe şi astfel să putem să le corectăm.

4. Păstrează-ţi optimismul! Cu toţii avem această super-putere, de a judeca lucrurile dintr-o perspectivă pozitivă, însă în unele momente uităm să o folosim, chiar dacă nu ne constă nimic. Privind lucrurile numai din unghiul lor negativ, inevitabil, ajungem să ne îndoim de noi înşine. Foloseşte această abilitate data viitoare când simţi că eşti nesigur pe forţele tale proprii şi observă ce schimbări experimentezi, sfătuieşte How Stuff Works.

5. Asumă-ţi riscuri! Zona noastră de confort este într-adevăr foarte plăcută. Dar în interiorul ei nu se întâmplă mare lucru. Nu faci nimic din acele lucruri care ar putea să îţi sporească încrederea în tine. Nu te provoci singur pentru a-ţi acoperi lipsurile şi nu înveţi nimic nou pentru a deveni mai bun. Poate nu experimentezi eşecul aici, în zona de confort, dar nici succesul şi cu siguranţă nu înveţi lecţiile preţioase care te pot transforma dintr-o persoană nesigură pe propriile forţe într-una care se poate încrede în sine. Provocările pe care le accepţi, însoţite de riscurile pe care ţi le asumi, îţi construiesc încet, dar sigur, încrederea în propriile tale forţe, indiferent dacă vei da greş, ori vei reuşi, pentru că oricare ar fi rezultatul, asumarea riscurilor înseamnă şi învingerea fricilor.