41725719-norme-de-restaurare.pdf

7/28/2019 41725719-norme-de-restaurare.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/41725719-norme-de-restaurarepdf 1/5

NORME DE RESTAURARE ŞI CONSERVARE

Normele apărute în anul 1982, privind reglementarea activităţii de restaurare a

bunurilor istorice aflate în patrimoniu, au fost realizate pentru informare, dar şi pentru o

bună funcţionare a laboratoarelor de restaurare.Important este de ştiut că, pentru o restaurare exemplară, există laboratoare

amenajate şi specializate. Acestea se împart în doua mari categorii: laboratoarele zonale

şi laboratoarele muzeale. Laboratoarele zonale de restaurare se înfiinţează prin decretulConsiliului de Stat, la propunerea Comisiei Centrale de Stat a Patrimoniului Cultural Naţional şi funcţionează în scopul restaurării bunurilor cultural-artistice care fac parte din patrimoniul cultural naţional, deţinătorii acestora nefiind importanţi. Laboratoarele zonalese ocupa cu analiza structurii şi compoziţiei obiectelor, radiografii şi analize calitative,intervenţii de prim ajutor pentru stoparea evoluţiei degradării, studierea tehnologiilor de

restaurare şi îmbunătăţirea lor etc. Aceste laboratoare sunt împărţite pe compartimentespecializate în investigaţiile fizico-chimice sau biologice şi în restaurarea diferitelor categorii de bunuri în funcţie de tehnicile de restaurare utilizate, ţinând cont de materialulobiectelor: metal, ceramică, sticlă, os, fildeş, hârtie, textile, piatră, tempera, lemn etc.Compartimentele, deci, sunt specializate în restaurarea, conservarea, stoparea procesuluide degradare şi executarea de copii după bunurile culturale. Cealaltă categorie estereprezentată de laboratorul muzeal de restaurare. Cum se deduce şi din nume, acestlaborator este o subunitate în cadrul complexului muzeal, ocupându-se de restaurarea bunurilor culturale aflate în patrimoniul local. Laborator se înfiinţează prin dispoziţiaConsiliului Culturii şi Educaţiei, care are datoria de a preciza profilul şi structurafuncţională a acestuia. Laboratoarele de restaurare din cadrul muzeelor se înfiinţează doar cu respectarea normelor unitare de structură aprobate pentru muzee, iar autorizaţia pentru

aceste înfiinţări se emite numai unităţiilor care asigură toate condiţiile pentru efectuarea proceselor de conservare-restaurare potrivit standardelor internaţionale, principiilor de

restaurare şi prevederilor normelor de restaurare.Transportarea bunurilor către laboratoare se face potrivit prevederilor normelor de

conservare; ambalarea şi transportul se realizează în funcţie de materialul şi formaobiectului, folosindu-se diferite tipuri de hârtie (hârtie cerată, hârtie de tutun, hârtie

japon), silicagel, polistiren, burete, pâslă, cărucioare de mărimi diferite, cutii speciale etc.

Înaintea restaurării, specialiştii au datoria de a cerceta obiectul şi documentaţiile primite , stabilind etapele restaurării. Obiectul este cercetat din punct de vedere fizic,chimic, biologic în compartimentul de investigaţii. Aceste rezultate oferă cercetătorilor informaţii imposibil de obţinut din sursele tradiţionale. Analizele trebuie să se efectueze prin metode nedistructive, însă se acceptă şi prelevările de eşantioane în lipsa altor

1



posibilităţi corespunzătoare, iar această prelevare de eşantioane se execută întotdeauna în

zonele care nu sunt vizibile.După încheierea cercetării, obiectul se trimite la laboratorul de restaurare pentru

definitivarea diagnosticului şi stabilirea operaţiilor la care va fi supus, iar când cercetareaeste completă, dosarul obiectului se prezintă comisiei de restaurare pentru a fi aprobat.Această comisie este formată din: directorul muzeului, şeful laboratorului de restaurare,un chimist, un fizician, un biolog de la secţia de investigaţii, coordonatorii colectivelor derestaurare, câte un muzeograf restaurator pentru fiecare tehnică, un chimist (tehnolog),muzeografi şi alţi specialişti. Restauratorul prezintă comisiei de restaurare obiectul şidocumentaţia, precizând diagnosticul şi problemele pe care le ridică restaurarea,motivându-şi opţiunea pentru tratamentul şi materialele propuse; e ca un doctor care îşiîngrijeşte pacientul. Comisia analizează şi discută, aprobă sau modifică propunerilerestauratorului, însă responsabilitatea efectuării corecte a proceselor de restaurare şiconservare revine restauratorului şi chimistului tehnolog.

Restaurarea bunurilor culturale se realizează de cadre atestate, cu studii superioareîn domeniu, în laboratoarele de profil, echipate şi amenajate corespunzător. Pe parcursulrestaurării, specialistul trebuie să urmărească reacţiile obiectului la tratamentul aplicat şi,dacă este cazul, să întrerupă imediat tratamentul, notând toate evenimentele, menţionând procesele restaurării. Toate aceste procese de cercetare, tratare şi restaurare seconsemnează ân mod obligatoriu în dosarul obiectului. După întreruperea unui tratament,restauratorul are obligaţia de a studia implicaţiile, modificînd diagnosticul şi tratamentul

în funcţie de noile informaţii.Restaurarea bunurilor cultural-artistice se efectuează de cadre cu pregătire

corespunzătoare, capabil să rezolve numeroasele probleme de ordin tehnic sau artistic pecare le ridică starea patrimoniului. Aceste cadre trebuie să aibă cunoştinţe de chimie,

fizică, formele degradării, tehnologia materialelor vechi, tehnologia restaurării, bazeleconservării, istoria artei şi a genurilor de profil. Aceste locuri de muncă în cadrul

laboratoarelor de specialitate se ocupă în funcţie de anumite probe. Proba de aptitudiniconstă în execuţia unui desen tehnic , copierea sau modelarea unei lucrări etc., iar probade cunoştinţe constă într-un examen (scris şi oral) în fizică şi chimie la nivel liceal.Candidaţii pentru ocuparea posturilor pentru care sunt necesare studii superioare de artăvor susţine şi un examen de istoria artelor.

Indispensabile sunt, totuşi, cursurile de pregătire a muzeografilor restauratori.Acestea sunt: bazele conservării ştiinţifice; legislaţia, teoria, etica şi filosofia restaurării;tehnologia materialelor vechi; degradarea bunurilor; tehnica cercetării obiectului;organizarea laboratorului şi metodologia restaurării; istoria artei; tehnologia restaurăriietc. Transmiterea şi însuşirea informaţiilor practice trebuie să se desfăşoare în spaţii delucru amenajate funcţional.Pregătirea practică a cursanţilor se face în primul an pe bunuri

2



lipsite de valoare sau semnificaţie. Se interzice efectuarea lucrărilor practice pe bunuri

care fac parte din patrimoniul cultural naţional.

. Comisia pentru concursul de angajare a personalului de specialitate dinlaboratoarele de restaurare se formează conform prevederilor legale, iar unitatea careangajează va crea condiţii de concurs egale pentru toţi candidaţii. Comisia de atestare vafi formată din cadre de specialitate şi va fi numită de Centrul special de perfecţionare acadrelor. Candidatul va prezenta Comisiei obiectele şi dosarele de restaurare aferente. Elva expune problemele pe care acestea le prezintă, diagnosticul şi propunerile derestaurare, simulând, practic, un caz real. După obţinerea certificatului de atestare,restauratorul va fi integrat în ativitatea curentă a laboratorului, însă nu va restaura bunuride patrimoniu sau bunuri cu probleme dificile, care impun o experienţă îndelungată.

Oficiile pentru patrimoniul cultural naţional, judeţene sau al municipiuluiBucureşti, realizează liste cu bunurile care trebuie restaurate, făcând, totodată, planul

anual de restaurare a bunurilor cultural-artistice care fac parte din patrimoniul culturalnaţional. Listele bunurilor propuse sunt, de fapt, solicitări făcute de deţinători şi propuneri ale conservatorilor oficiilor judeţene de patrimoniu, care cunosc starea bunurilor din zonele respective. Din lista preliminară se selectează 200-300 de piese, iar selecţia acestora şi includerea lor în propunerile de restaurare se face în funcţie devaloarea, starea şi cerinţele de valorificare expoziţională a obiectelor. Adeseori se insistăasupra acelor obiecte care reprezintă mărturii de neînlocuit pentru istoria şi civilizaţia

poporului nostru, care trebuie păstrate cu orice preţ.Repartizarea obiectelor dintr-o zonă nu se face automat laboratorului din zona

respectivă, deoarece, în unele cazuri, obiectele pot fi repartizate laboratoarelor care se potconfrunta cu complexitatea problemelor ridicate de starea precară a obiectelor şi care

dispun de dotări corespunzătoare pentru restaurarea obiectului. Planul de restaurarecuprinde şi alte activităţi, precum formarea şi perfecţionarea cadrelor, stoparea proceselor

evolutive de degradare, restaurarea şi conservarea bunurilor care fc parte din patrimoniulcultural naţional, activităţi de cercetare şi îmbunătăţire a tehnologiilor, efectuarea de copii pentru necesităţi de conservare şi substituire a unor originale cu o stare precară.Modificarea continuă a planurilor de restaurare, introducerea unor elemente de ordinsubiectiv, cum ar fi subordonarea completă a capacităţii de restaurare a laboratorului

activităţii de valorificare expoziţională sau restaurarea unor bunuri lipsite de valoare cesubvenţionează laboratorul, în timp ce numeroase bunuri de mare valoare continuă să sedegradeze, face imposibilă aplicarea criteriilor de prioritate şi cauzează grave prejudicii patrimoniului cultural naţional.

Potrivit Legii ocrotirii patrimoniului cultural naţional, cei care deţin sau utilizeazăobiective etnografice în aer liber au obligaţia să asigure conservarea şi restaurareaacestora. Măsurile ce se vor lua urmăresc păstrarea integrităţii şi funcţionalităţii originare

3



a obiectivelor respective. Operaţiunile intreprinse în acest scop prevăd: lucrări de

strămutare, lucrări de restaurare in situ, lucrări de conservare. Toate lucrările seefectuează cu avizul compartimentelor de specialitate din laboratoarele zonale.

Strămutarea şi demontarea obiectului se face treptat, începându-se cu acoperişul,elementele şarpantei, pereţi şi alte elemente constructive (uşi, ferestre, scări). Fiecareelement este marcat prin metode ce permit înlăturarea completă a marcajului dupăremontare. Amplasarea marcajului se face în zonele ce permit permanenta identificare ae4lementelor demontate. Indicativele de marcaj vor fi consemnate în tabele anexate ladocumentaţia tehnică. După demontare, conservatorul responsabil cu supravegherealucrărilor, va lua măsuri ca toate piesele să fie supuse unor tratamente de dezinfecţie preventivă. Depozitarea acestor elemente demontate se face corespunzător, în locurispecial amenajate unde nu există pericolul unor calamităţi naturale, unde sunt ferite deintemperii, cu o ventilaţie propice, departe de orice fel de sursă de incendiu etc. Pentruelementele demontate foarte valoroase se vor lua măsuri suplimentare de protecţie, care

să asigure înlăturarea pericolului de degradare prin zgâriere, frecare, lovire, intercalându-se între elementele depozitate materiale amortizoare.

La execuţia lucrărilor de remontare, se urmăreşte recuperarea şi folosirea tuturor elementelor rezultate din demontare, iar dacă comisia de restaurare consideră necesarăreconstituirea şi înlocuirea unor elemente prea deteriorate, se pot efectua astfel de lucrări.La execuţia lucrărilor de restaurare se vor folosi întâi tehnicile şi soluţiile tradiţionale. Încondiţiile în care aceste mijloace sunt ineficiente, restauratorul poate apela şi la metode

tehnice moderne, a căror eficacitate va fi experimentată în prealabil. Execuţia lucrărilor de conservare se efectuează de către personalul cu activitate permanentă în domeniul

conservării-restaurării, sub conducerea unui conservator.Intervenţiile de conservare şi restaurare „in situ” se efectuează de către echipe

specializare, stabilite la nivelul fiecărui judeţ, iar mijloacele materiale şi financiarenecesare intervenţiilor „in situ” vor fi asigurate de beneficiarii lucrărilor. În toate cazurile,

măsurile de ocrotire şi protejare a monumentului trebuie să aibă în vedere şi ambientul,de care imobilul este inseparabil legat.

În activitatea de conservare-restaurare a bunurilor cultural-artistice este inevitabilăfolosirea unor compuşi toxici, a unor utilaje sau tehnici care pot provoca accidente, înrezolvarea acestor probleme, apar măsurile de protecţie a muncii. În aceste măsuri sunt

evidenţiate pericolele şi riscurile pe care le prezintă toxicitatea substanţelor sau lucrul cuutilaje. Se poate considera, deci, că utilizarea unor substanţe cu caracter toxicnu presupune neapărat îmbolnăvirea celor care le folosesc, dacă se iau măsuricorespunzătoare de profilaxie şi dacă se asigură o înaltă calificare şi disciplină a munciituturor restauratorilor. Întrucât, în numeroase cazuri, intoxicaţiile au la bază ignorarea sausubestimarea pericolelor care decurg din folosirea unor substanţe cu caracter toxic, estefoarte important ca cei care folosesc astfel de substanţe să cunoască riscurile la care se

4



expun şi măsurile de profilaxie care se impun, începând cu interzicerea inceperii unui

tratament fără certitudinea coordonatorului că fiecare membru al echipei ştie precis ce arede făcut; continuând cu condiţiile de securitate a instalaţiilor şi utilajelor.

Prezentând tehnicile de restaurare, procesele prin care se realizează, materialele şisubstanţele, instalaţiile şi utilajele folosite, fiecare coordonator face referiri concrete lanocivitatea acestora, la efectele de durată, accidentele la care se expun etc. Totodată, vor fi puse în evidenţă condiţiile în care substanţele sunt toxice sau mai puţin toxice, prezentându-se concentraţiile maxime admise (p.p.m.), ca şi mijloacele prin care se potdetermina concentraţiile dăunătoare. La nivelul fiecărui laborator se vor elaboraregelmentări precise cu privire la accesul la materialele toxice, inflamabile sau explozive,la păstrarea, manipularea şi folosirea acestora. De asemenea, pentru prevenireaaccidentelor de muncă şi a focarelor de incendiu în timpul activităţilor de conservare-restaurare se impun anumite măsuri ce vizează controlul periodic al legăturilor electrice,izolarea faţă de materialele inflamabile, curăţarea utilajelor de cadre specializate etc. La

fiecare loc de muncă se vor afişa sarcini şi măsuri specifice pentru prevenireaaccidentelor de muncă şi a incendiilor. După caz, la intrarea în ateliere sau încăperi aleacestora, se vor monta indicatoare avertizoare de pericol.

Anual, oficiile de patrimoniu vor raporta modificările operate în structura patrimoniului de judeţ, astfel înc şi încât creşterea patrimoniului să se poată reflecta şi în planul încadrării laboratoarelor de restaurare. Unităţile în cadrul cărora funcţioneazălaboratoare de restaurare au datoria de a lua măsuri pentru prelucrarea temeinică a

normelor. În termen de 30 de zile de la aparoţia normelor de restaurare, fiecare unitate vaelabora programe de aplicare a prevederilor sale, asigurând în acelaşi timp cadrul

organizatoric şi materialul necesar. Încălcarea prevederilor ale normelor de conservare ,atrag sancţiuni administrative, civile şi penale.

5

41725719-norme-de-restaurare.pdf

Documents

Transcript of 41725719-norme-de-restaurare.pdf