4. Analiza documentelor sociale (curs nr. 8)

Alături de observaţia directă, tehnica documentară constituie, după V. Miftode, una din

principalele surse de date şi informaţii sociologice. Primele lucrări sociologice semnificative au

fost realizate pe baze documentare, prin studiul statisticilor, al arhivelor oficiale sau particulare.

Deşi este o tehnică clasică, indispensabilă în munca de cercetare a socialului, documentarea nu

poate constitui o sursă unică în acest sens şi nu poate suplini celelalte tehnici de investigaţie

sociologică. Sociologia ca stiinţă, utilizează, în primul rând, metoda observaţiei directe a faptelor,

fenomenelor şi proceselor sociale. Analiza documentelor sociale nu constituie decât o metodă

complementară de investigaţie.

Prin natura şi complexitatea lor, documentele asigură o diversificare a informaţiilor şi

permit elaborarea unor modele explicative ale fenomenelor sociale. Fie că realizează în mod

spontan sau sistematic acest lucru, oamenii produc documente într-un anumit context social, le

analizează şi le interpretează în conformitate cu personalitatea lor. Se impune, deci, elaborarea

unei teorii a documentelor sociale (Chelcea, 2004), cu evidenţierea valorii dar şi a limitelor

acestora.

4.1. Specificul documentelor sociale

În limbajul comun, termenul de document are înţelesul de act oficial, susţine S. Chelcea.

În sens sociologic, însă, el este utilizat cu înţelesul de text sau orice alt obiect care oferă anumite

informaţii, imagini asupra populaţiilor sau domeniilor vizate, date despre contextul social în care

a fost construit; documentele sunt marcate atât de specificitatea (particularităţile istorice) epocii

în care au fost elaborate, cât si de personalitatea (subiectivitatea) autorilor lor, precizează V.

Miftode (2003, 142).

Documentele sociale sunt „urme” directe sau indirecte ale faptelor sociale. Pornind de la

aceste „urme”, sociologul încearcă să reconstituie în plan teoretic viaţa socială, relaţiile

interumane, procesele sociale. „Actele oficiale, ziarele şi revistele, cărţile şi foile volante tipărite,

afişele, fotografiile, benzile imprimate, casetele video, însemnările zilnice, jurnalele personale,

scrisorile, biografiile si autobiografiile, dar şi uneltele de muncă tradiţionale sau moderne,

produsele muncii, bunurile de consum, ca şi creaţia artistică (pictura, sculptura, arhitectura etc.)

reprezintă documente sociale, importante surse de informaţii în sociologie”. (C. Zamfir, L.

Vlăsceanu, 1993, 183).

1

4.2. Tipuri de documente

Bogăţia surselor de informare, varietatea documentelor utilizate de sociolog pentru

reconstituirea vieţii sociale, pentru descrierea şi explicarea proceselor şi fenomenelor sociale

impun necesitatea elaborării unui sistem de tipologizare a documentelor. Criteriile după care se

pot clasifica aceste documente sunt numeroase şi, din această cauză, este greu de elaborat o

schemă integratoare, care să le cuprindă pe toate.

De-a lungul timpului, documentele au fost clasificate de diversi autori după conţinutul lor

(documente individuale şi de grup), după originea lor (personale şi oficiale), după formă

(statistice-în cifre- şi literare-în cuvinte) sau după natura lor (directe şi indirecte, originale şi

reproduse) etc. V. Miftode (2003, 153) preia un model al lui Maurice Duverger şi elaborează o

schemă operaţională în care reuşeşte să reunească mai multe criterii într-o singură clasificare:

Tipuri de documente:

I. Scrise: 1. Oficiale

2. Personale-particulare

3. Presa şi literatura

II. Statistice

III. Alte documente: 1. În imagini: - Iconografice

- Fotografice

- Cinematografice

2. Fonetice

3. Material– tehnice

Din prima categorie de documente, cele scrise, fac parte arhivele (oficiale), memoriile,

jurnalele personale, biografiile, scrisorile (ca documente particulare) sau presa, care poate fi

privită, atât ca sursă de date, cât şi ca fenomen social, ce reflectă anumite tendinţe şi aspecte ce se

manifestă într-un anumit context.

Pe măsură ce societatea şi ştiinţa se dezvoltă, documentele statistice vor juca un rol tot

mai important printre sursele de date ştiinţifice utilizate în domenii dintre cele mai diverse:

economie, sociologie, drept psihologie, medicină etc. (Miftode, 2003, 161). Datele cuprinse în

astfel de documente sunt obţinute prin două tipuri de înregistrări: selective (prin sondaje) şi

exhaustive. Acestea din urmă se realizează, fie periodic (cum este cazul recensământului), fie

continuu (atunci când se înregistrează accidentele de circulaţie, căsătoriile, decesele, forţa de

muncă sau situaţia infracţională).

2

Având în vedere varietatea documentelor, există, pe lângă aceste exemple, şi alte tipuri

de documente, care, în concepţia aceluiaşi autor, constituie o sursă importantă de informaţii,

deloc neglijabilă: documente fonetice (înregistrările sonore de orice tip), documente fotografice si

cinematografice, documente iconografice (sculpturi, tablouri, gravuri etc.). De asemenea, presa şi

literatura constituie pentru diferite ramuri ale sociologiei (de exemplu, sociologia opiniei publice

sau sociologia literaturii) surse indispensabile de date.

Un punct de vedere complementar asupra analizei documentelor sociale este susţinut de S.

Chelcea, care propune o altă schemă de clasificare (Chelcea, 2004, 498) în care sunt reţinute

patru criterii: forma (natura documentelor), conţinutul, destinatarul şi emitentul, ultimele două

fiind aplicabile doar pentru documentele scrise. Din intercorelarea acestor criterii, a rezultat

următoarea schemă:

Documente:

a) Publice: -Oficiale (Recensăminte, Anuarul Statistic, Dări de seamă statistice)

1. Cifrice: -Neoficiale (Cărţi, Studii statistice tipărite)

b) Personale: -Oficiale (Acte de proprietate, Decizii de salarizare, Impozite)

I. Scrise: -Neoficiale (Bugetul de familie, Însemnări privind veniturile

şi cheltuielile individuale)

a) Publice: -Oficiale (Constituţia, Buletinul oficial)

2. Necifrice: -Neoficiale (Cărţi, articole de presă, afişe etc.)

b) Personale: -Oficiale (Acte de identitate, Decizii judecătoreşti)

-Neoficiale (Biografii, jurnale, scrisori)

1. Vizuale: a) Aparţinând culturii materiale (Unelte de muncă, Produsele muncii)

b) Aparţinând culturii spirituale (Simboluri, Iconografie)

II. Nescrise: 2. Audiovizuale a) Filme (Documentare, Artistice)

b) Emisiuni TV (Documentare, Artistice)

3. Auditive: a) Producţii orale (povestiri, cântece, legende, emisiuni radio etc.)

b) Discuri, benzi imprimate (Documentare, Artistice)

3

Septimiu Chelcea consideră că trebuie făcute unele precizări privind terminologia folosită

în descrierea diferitelor tipuri de documente:

documentele „publice” sunt acele acte care privesc viaţa economică, socială, politică,

administrativă a societăţii şi interesează întreaga populaţie a ţării;

documentele „personale” sau private sunt individuale, aparţin cuiva;

documentele exprimate în „cifre” trebuie denumite documente „cifrice” şi nu

documente „cifrate” - care se referă la existenţa unui cod, a unui cifru;

documentele „oficiale” sunt documentele emise de autorităţile de stat sau de

guvern;

documentele „oficioase” (denumire pe care o întâlnim uneori) sunt cele care

exprimă o anumită poziţie oficială a unor organisme (spre exemplu, ziarele

partidelor politice).

Vasile Miftode (2003, 144) clasifică bibliografia sociologică şi sursele bibliografice după

cum urmează:

Bibliografia sociologică

1. Generală (tratate, lucrări de sinteză, manuale)

a. teoretico-epistemologică

b. metodologică-tehnică

2. Specifică (articole şi studii apărute în presă, statistici locale)

a. privind tema

b. privind populaţia

Sursele bibliografice

1. Instituţii specializate

a. Centre de documentare (academice, universitare, internaţionale etc.)

b. Biblioteci (municipale, universitare, specializate etc.).

2. Organe de presă

a. Publicaţii generale, cu referiri indirecte;

b. Publicaţii specializate, cu referiri directe (reviste de specialitate, buletine ştiinţifice

etc.).

4

5