3_Infractiunea+in+noul+Cod+penal

8/18/2019 3_Infractiunea+in+noul+Cod+penal

1/20

III. INFRACŢIUNEA ÎN NOUL COD PENAL

3.1. Noţiunea de infracţiune

Infracţiunea ca noţiune juridică. Conce!u" de infracţiune

În accepţiunea cea mai generală a termenului, infracţiunea este o faptă a omului,un act de conduită exterioară a acestuia, interzis de lege sub o sancţiune specifică,represivă, care este pedeapsa. Această interzicere este tocmai modalitateaspecifică de realizare a reglementării juridico-penale a relaţiilor de apărare socială.

Infracţiunea este o faptă contrară regulilor de conduită, generatoare de conflictsocial, care atrage aplicarea sancţiunii prevăzute pentru săvârşirea ei. Însuşitermenul infracţiune! are "nţeles de faptă prin care se "nfrânge o regulă de

conduită cu caracter imperativ.#a stabilirea faptelor care urmează să fie interzise, legiuitorul observă faptele periculoase pentru valorile sociale esenţiale ale societăţii şi le interzice subsancţiuni specifice pentru a preveni săvârşirea lor "n viitor.

$rin interzicerea acestor fapte se arată membrilor societăţii, "ntr-o formă specificăde exprimare, care anume trebuie să fie conduita lor faţă de anumite valori sociale,ce acţiuni le sunt interzise sau, dimpotrivă, le sunt ordonate, "n vederea apărăriivalorilor sociale respective.

%ndicarea conduitei socialmente necesară are loc deci nu prin prescrierea directă aacestei conduite, ci "n mod indirect, prin descrierea şi interzicerea conduitei

contrare celei dorite, aceasta te&nică legislativă fiind considerată ca cea maiexplicită şi mai sugestivă forma de reglementare juridică penală a conduiteimembrilor societăţii.

Pre#i$e"e e%i$!en ei infracţiuniiț

'in analiza conceptului infracţiunii rezultă că pentru existenţa acesteia trebuie să preexiste trei date ale realităţii, care constituie tot atâtea premise obligatorii pentruexistenţa ei şi anume(

)* o normă incriminatoare care interzice, sub sancţiune penală, o anumităacţiune sau omisiune+* o faptă concretă, de felul acelora avute "n vedere de legiuitor la elaborareanormei incriminatoare respective+* trăsăturile caracteristice ale faptei incriminate.$rezenţa, acestor premise permite calificarea unei fapte concrete ca infracţiune şi"ncadrarea ei "n textul de lege, care o prevede şi o sancţionează.

Infracţiunea ca feno#en


2/20


3/20

În consecinţă, dacă din punct de vedere juridic, fenomenul criminal reclamărepresiunea şi reparaţia, din punct de vedere social, acelaşi fenomen reclamămăsuri de natură a "mpiedica repetarea infracţiunii fie prin eliminareainfractorului, fie printr-un tratament adecvat de resocializare şi reeducare aacestuia sau a celor care exprimă o stare de pericol social.

oncepţia realista este interesată "n primul rând, de apărarea socială nu "mpotrivaactelor, ci "mpotriva acelor care prin actele sau potenţialul lor de pericol social secomportă ori se pot comporta ca inamici ai societăţii. În această finalitate, nu maiconvine judecarea actului antisocial "n abstracţiunea sa juridică şi rezultatul săuconcret, ci "n considerarea realităţii umane a celui ce l-a comis sau care este predispus să-l comită.

'acă "nsă, "n cadrul concepţiei formal juridice, considerarea autorului nuinteresează decât la soluţionarea problemei responsabilităţii penale - fiind socotiţiresponsabili toţi infractorii care au acţionat cu discernământ - "n cadrul concepţieirealiste, personalitatea infractorului domină toate analizele, este centrulfenomenului criminal, infractorul fiind "nfăţişat nu numai "n manifestările saleexterioare şi a tulburării sociale pe care o creează, dar, de asemenea, şi mai ales "nc&iar cauzele realizării sale, "n etiologia exprimării criminale.

'in acest punct de vedere, concepţia realistă impune mai "ntâi investigareaindividului criminal ca fiinţă concretă, sub aspectul unor posibile tare congenitale,infirmităţi, dificultăţi psi&ice de integrare a temperamentului, a stării sale mentale,a bolilor şi tulburărilor organice, precum şi a motivelor reale care l-ar fi putut"mpinge să comită actul criminal etc.

Definiţia noţiunii de infracţiune

$otrivit ar!. 1& a"in. 1 NCP( ,, %nfracţiunea este fapta prevăzută de legea penală,săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o3.

'efini ia infrac iunii a fost modificată "n noul od penal. Astfel, trăsăturileț țesen iale ale infrac iunii sunt(ț ț !iici!a!ea 1prevederea "n legea penală*,an!ijuridici!a!ea 4fapta să fie nejustificată 1ilicită*5 iș i#u!a'i"i!a!ea 1fapta săfie imputabilă*. 16droiu, 7)8*

#egiuitorul român din )9:9 definea infracţiunea prin dispoziţia "nscrisă "n art. );alin.), "n sensul că 3este fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală3.


4/20


5/20

3.+. )ră$ă!uri"e e$enţia"e a"e infracţiunii

onform prevederilor din ar!. 1& a"in. 1 NCP, o faptă devine infracţiune numaidacă "ntruneşte anumite trăsături, numai dacă are anumite caracteristici şi anume(!iici!a!ea 1prevederea "n legea penală*, an!ijuridici!a!ea 4fapta să fienejustificată 1ilicită*5 iș i#u!a'i"i!a!ea 1fapta să fie imputabilă*. Aceste trăsăturisunt comune tuturor infracţiunilor.

Adoptarea unei asemenea reglementări a noţiunii generale de infracţiune esteimportantă, din trei motive(

cu ajutorul acestei noţiuni generale se poate uşor cunoaşte şi caracterizacâmpul faptelor considerate infracţiuni şi "n acelaşi timp, se poate delimita şisepara uşor câmpul infracţiunilor de câmpul faptelor considerate

contravenţii sau delicte civile+ toate celelalte dispoziţii privind infracţiunile, "n parte, sunt subordonate

acestei dispoziţii privind noţiunea generală de infracţiune, "ntrucât toateinfracţiunile speciale trebuie să corespundă criteriilor şi trăsăturilor privindnoţiunea generală de infracţiune+

această definiţie a infracţiunii este o reglementare juridică, "n sensul că eaare un caracter normativ şi cuprinde o regulă de drept care este obligatorieatât pentru judecător, cât şi pentru destinatarul legii.

E%i$!enţa unei fa!e

'in definiţia noţiunii de infracţiune rezultă că infracţiunea este "n primul rând ofaptă a omului, un act de conduită exterioară a acestuia, având o existenţămaterială, obiectivă. erinţa existenţei unei fapte periculoase are o semnificaţie politico-penală specifică.


6/20

sale, de forţe ale naturii sau de animale.

=apta poate consta "ntr-o acţiune sau "ntr-o inacţiune şi reprezintă exteriorizareaunor procese psi&ice caracteristice activităţii conştiente a omului ce poate produceanumite urmări reale. Acţiunea reprezintă o formă de manifestare a faptei, oconduită pozitivă din partea făptuitorului prin care acesta "şi mobilizează "ntreaga

energie pentru a face ceva, pentru a produce o modificare "n realitatea care "l"nconjoară. %nacţiunea constă "ntr-o comportare negativă, "n ne"ndeplinirea uneiobligaţii impuse de lege.

AcţiuneaDinacţiunea devine cauza unor sc&imbări "n lumea exterioară ca(distrugerea unui bun, moartea unui om, tulburarea bunului mers al unei instituţiietc.

%nfracţiunea fiind o faptă 1acţiuneDinacţiune şi urmarea ei*, "nseamnă că fapta are oexistenţă obiectivă, reală, care este perceptibilă şi constatabilă. 'acă infracţiuneaeste o faptă reală şi obiectivă, aceasta "nseamnă că acolo unde nu este o faptă,acolo unde nu este acţiuneDinacţiune şi o urmare, nu este nici infracţiune.

%nfracţiunea fiind o faptă a omului, fiinţă conştientă şi cu voinţă, rezultă căinfracţiunea este o faptă efectuată cu o anumită atitudine psi&ică, anume cuconştiinţă şi voinţă. %nfracţiunea, sub acest aspect, este pregătită şi dictată deconştiinţa omului 1intenţie* şi este declanşată de voinţa omului.

$oate fi considerată infracţiune numai acea faptă a omului care este precedată şi"nsoţită de o anumită conştiinţă şi voinţă, mai exact, de intenţie sau culpă.

Bimpla manifestare exterioară, simpla mişcare mecanică a omului, mişcare carenu are corespondent "n voinţa şi conştiinţa acestuia, nu este propriu-zis o faptă aomului, nu "i aparţine şi, "n acest sens, nu poate fi considerată infracţiune.

În momentul "n care planurile ilicite ale unei persoane s-au concretizat "n acţiunisau inacţiuni susceptibile să producă urmări socialmente periculoase, se poatevorbi de existenţa unei fapte periculoase "n sensul legii penale.

#egea penală reglementează momentul când manifestările exterioare "ncep săconstituie pericol social. În legislaţia noastră penală, regula este că numai actelede executare a infracţiunii sunt pedepsibile. În mod excepţional, se consideră actede executare şi unele acte de pregătire a infracţiunii 1spre exemplu, producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum şi luarea de măsuri "n vedereacomiterii unor infracţiuni contra securităţii naţionale - ar!. -1+ a"in. + NCP*, "nsănumai la un număr foarte redus de fapte.

)iici!a!ea re/ederea 0n "e(ea ena"ă

ipicitatea, prevăzută de ar!. 1& a"in. 1 NCP drept prima trăsătură esen ială aținfrac iunii, rezultă din principiul legalită ii incriminării i presupuneț ț școresponden a dintre fapta concretă săvâr ită, direct sau indirect, de o persoană iț ș șelementele de natură obiectivă i subiectivă stabilite de legiuitor "n modelulșabstract 1tip* prevăzut de norma de incriminare. 16droiu, 7)8*


7/20


8/20

,arcina de "ucru +

$rezintă, argumentat, con inutul trăsăturilor esen iale ale infrac iunii.ț ț ț

3.3. 5ino/ăţia ena"ă

Noţiune. Fac!ori carac!eri6anţi

$otrivit ar!. 17 NCP( ,, 1)* "apta constituie infracţiune nu#ai dacă a fostsăvârşită cu forma de vinovăţie cerută de legea penală.

1* +inovăţie există când fapta este comisă cu in!enţie, din cu"ă sau cu in!enţiedeă8i!ă.

1* =apta este săvârşită cu in!enţie când făptuitorul(

a* prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea aceleifapte+

b* prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui.

18* =apta este săvârşită din cu"ă, când făptuitorul(

a* prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu seva produce+

b* nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să "l prevadă.

1?* 0xistă in!enţie deă8i!ă când fapta constând !ntr-o acţiune sau inacţiuneintenţionată produce un rezultat mai grav, care se datorează culpei făptuitorului.

1:* =apta constând 0n!r*o acţiune sau inacţiune constituie infracţiune când estesăvârşită cu intenţie. =apta comisă din culpă constituie infracţiune numai când

legea o prevede !n mod epres3.$entru existenţa infracţiunii nu este suficientă săvârşirea unei fapte prevăzute delegea penală, c&iar dacă această faptă este imputabilă persoanei care a săvârşit-o,ci este necesar ca fapta să fie săvârşită cu vinovăţie. Aceasta presupune ca fapta săfie rezultatul unei anumite atitudini psi&ice a subiectului "n ceea ce priveşte voinţade a săvârşi acea faptă şi a urmărilor acesteia.

>inovăţia priveşte aspectul subiectiv al infracţiunii şi cuprinde atitudinea psi&ică a


9/20

făptuitorului faţă de fapta săvârşită şi de urmările acesteia. Într-adevăr,infracţiunea, ca orice act de conduită a omului, are nu numai o latură materială -fizică, dar şi o latură internă-psi&ică, alcătuită din totalitatea fenomenelor şi proceselor psi&ice care preced şi "nsoţesc realizarea actului de conduită.

>inovăţia prezintă forme şi modalităţi variate, astfel "ncât elementul moral al

infracţiunii relevă o "nfăţişare şi o problematică complexă.$entru latura subiectivă a actului de conduită a omului este caracterizantă şi,totodată, determinantă acţiunea a doi factori inerenţi vieţii psi&ice a persoanei(conştiinţa - factorul intelectiv şi voinţa - factorul volitiv. $rezenţa acestor doifactori şi specificul acţiunilor ce generează realizarea actului de conduită so-cialmente periculos sunt determinante pentru existenţa vinovăţiei.

Con8!iinţa $au fac!oru" in!e"ec!i/

0ste facultatea psi&ică prin care persoana devine conştientă de faptele sale, de

rezultatul acestora, de modul "n care acestea ar putea fi săvârşite, de mijloacelenecesare, de acţiunea sau inacţiunea pe care ar urma să o "ndeplinească "n acestscop. În conştiinţă apare deci ideea săvârşirii faptei, se cântăresc argumentele "nfavoarea şi "mpotriva acţiunii şi se iau, "n cele din urmă, decizii de săvârşire saude abţinere de la săvârşirea faptei antisociale.

'upă terminarea procesului decizional, se trece la manifestarea de voinţă, careconstă "n concentrarea energiei "n vederea realizării actului de conduită. =actorulintelectiv şi factorul volitiv se interferează şi se presupun unul pe celălalt.

Eanifestarea de voinţă presupune reprezentarea faptei, a urmărilor şi a procesuluicauzal de determinare a acestor urmări.

'esfăşurarea procesului volitiv poate influenţa, la rândul său, asupra reprezentăriifaptei şi a consecinţelor acesteia, putând determina c&iar o revenire asupradeciziei. Be poate afirma "nsă că factorul intelectiv are rol &otărâtor "n reglareaactivităţii omului, inclusiv a activităţii infracţionale.

$rezenţa factorului intelectiv "nseamnă existenţa vinovăţiei, adică a imputaţiei psi&ice, pe când factorul volitiv dovedeşte numai că fapta aparţine făptuitorului1imputaţia de fapt*+ factorul intelectiv dezvăluie atitudinea conştiinţei făptuitoruluifaţă de fapta şi urmările ei, arată dacă subiectul este vinovat sau nu.

5oinţa $au fac!oru" /o"i!i/

>oinţa este facultatea psi&ică prin care sunt mobilizate şi orientate conştientenergiile fizice ale omului "n vederea "nfăptuirii actului de conduita exterioară.>oinţa de a săvârşi fapta este determinată numai după reprezentarea "n conştiinţafăptuitorului a urmărilor faptei.

>oinţa de a săvârşi actul de conduită face ca acesta să fie atribuit, să aparţină, săfie imputabil persoanei care l-a săvârşit. 'acă fapta nu este voită de persoana carea săvârşit-o, "n sensul că aceasta a acţionat nu "n mod liber ci sub imperiul unei


10/20

forţe străine, sub presiunea unei constrângeri, nu poate exista vinovăţie.

$entru existenţa vinovăţiei nu este suficient să existe voinţa de a săvârşi fapta, cimai este necesar ca această voinţă să fie liber determinată. Acest lucru presupunecapacitatea psi&ofizică a persoanei de a se autodetermina şi de a fi stăpână peactele sale şi totodată lipsa oricărei constrângeri din afară.

>oinţa de săvârşire a actului de conduită este o condiţie esenţială pentru existenţavinovăţiei ca trăsătură a infracţiunii. 0a există nu numai atunci când fapta areforma acţiunii, ci şi "n cazul inacţiunii. >oinţa de a adopta o conduită omisivăconstă "n voinţa de a efectua actul de conduită contrar legii, fie ignorând obligaţialegală, fie nefăcând tot ce trebuia pentru cunoaşterea caracterului ilicit al actuluisăvârşit şi deci pentru respectarea legii.

Eajoritatea oamenilor dispun de capacitatea psi&ică de a se autodetermina şi de afi stăpâni pe faptele lor. 'e aceea, voinţa de a săvârşi actul socialmente periculoseste prezumată până la proba contrară.

Definiţia /ino/ăţiei

$ornind de la existenţa şi acţiunea celor doi factori subiectivi, vinovăţia estedefinită ca atitudinea psiică a persoanei care, săvârşind cu voinţă neconstrânsă,o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată i imputabilă persoanei care aș săvâr it-o, a avut, !n momentul eecutării, reș prezentarea faptei şi a urmărilor socialmente periculoase ale acesteia sau, deşi nu a avut reprezentarea faptei şi aurmărilor, a avut posibilitatea reală, subiectivă a acestei reprezentări.

aracteristic vinovăţiei este preponderenţa factorului intelectiv asupra factoruluivolitiv, conştiinţa răsfrângându-se, prin intermediul voinţei, asupra faptei şi asupra

urmărilor acesteia. Ceprezentarea efectivă sau cel puţin existenţa posibilităţiiacestei reprezentări a urmărilor faptei este elementul determinant pentru existenţavinovăţiei şi a formelor acesteia.

>inovăţia nu se reduce "nsă la o simplă reprezentare sau posibilitate a reprezentăriifaptei şi urmărilor. 0a reflectă atitudinea subiectului faţă de valorile sociale pecare le "ncalcă, conştiinţa clară sau mai puţin clară a necesităţii respectării acestor valori, ţinuta morală a subiectului infracţiunii. 'e aceea cunoaşterea voinţei estenecesară nu numai pentru stabilirea existenţei infracţiunii, dar şi pentrucunoaşterea personalităţii infractorului şi a necesităţii reeducării lui.

În noul od penal 1ar!. 17*, conceptul de vinovă ieț a fost definit mai cuprinzător,introducându-se "n dispozi ia de laț

a"in. 1, cu caracter de noutate fa ă de odulț

penal anterior, precizarea că fapta constituie infrac iuneț nu#ai dacă a fo$!$ă/9r i!ă cu for#a de /ino/ă ie: ceru!ă de "e(ea ena"ăș ț . Această men iune arețca scop sublinierea importan ei elementului subiectiv "n structura infrac iunii i,ț ț ștotodată, reliefarea faptului că formele vinovă iei in de structura internă aț ținfrac iunii, iar nu de imputabilitateț )$.%.&otcă, apud +oicu, /01*


11/20

For#e"e /ino/ăţiei

a trăsătură esenţială a infracţiunii, vinovăţia se prezintă sub două forme tipice(intenţia şi culpa. #a aceste două forme se mai adaugă şi o formă mixtă, denumită

praeterintenţie sau intenţie depăşită. 'in definiţia vinovăţiei rezultă că aceastaeste susceptibilă de forme şi modalităţi diferite. Aceste conformaţii specifice alevinovăţiei sunt determinate de variaţiile factorului intelectiv, "n raport cucaracterul şi conţinutul reprezentărilor subiectului, cu "ntinderea şi intensitatea prevederii de către acesta a urmărilor socialmente periculoase ale faptei sale.

Bpre deosebire de factorul volitiv, care nu este susceptibil de variaţii deoarecevoinţa există sau nu există, factorul intelectiv "ntotdeauna variaţii, deoarece prevederea sau reprezentarea poate cunoaşte grade şi intensităţi diferite. 0ste posibil ca "n momentul săvârşirii faptei subiectul să "şi reprezinte clar rezultatulacesteia, să şi-l reprezinte greşit sau să nu şi-l reprezinte deloc, deşi avea posibilitatea şi "ndatorirea să şi-l reprezinte, "n condiţiile "n care a acţionat.

În raport cu aceste variaţii, vinovăţia "mbracă forma intenţiei, atunci când persoana a avut reprezentarea corectă a rezultatului faptei sale, forma culpei,atunci când şi-a reprezentat greşit sau nu şi-a reprezentat deloc acest rezultat ișforma mixtă a praeterinten ieiț , atunci când fapta inten ionată produce un rezultatțmai grav, pe care făptuitorul şi l-a reprezentat greşit sau nu şi l-a reprezentat deloci care "i este imputabil pe baza culpei.ș

Această concepţie este "nsuşită de legiuitor care prevede "n dispoziţia ar!. 17 a"in.+ NCP că vinovăţie există când fapta este comisă cu intenţie, din culpă sau cuintenţie depăşită.. #a rândul lor, cele două forme ale vinovăţiei sunt susceptibile,fiecare "n parte, de modalităţile diferite "n raport cu atitudinea făptuitorului faţă de

producerea rezultatului socialmente periculos. Aceste modalităţi depind"ntotdeauna de situaţia de fapt şi de aceea ele nu condiţionează existenţavinovăţiei.

>inovăţia nu se poate prezenta, "n săvârşirea unei infracţiuni, decât "n una dinaceste forme. 'e aceea, printre condiţiile de existenţă a fiecărei infracţiuni seinclude "n mod obligatoriu vinovăţia sub una din formele ei, intenţia, culpa,intenţia depăşită. Bunt infracţiuni ce se săvârşesc cu intenţie depăşită sau praeterinten ie, care reprezintă o "mbinare, "ntr-un mod specific, a celorlalte douățforme de vinovăţie.

In!enţia

%ntenţia este o formă de vinovăţie şi este definită "n ar!. 17 a"in. 3 NCP, potrivitcăruia( ,,=apta este săvârşită cu in!enţie când făptuitorul(

a* prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea aceleifapte+

b* prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea


12/20

producerii lui3.

$roba reprezentării rezultatului se face analizându-se modul şi "mprejurările "ncare a acţionat făptuitorul, ţinându-se seama de experienţa sa de viaţă. 'acăfăptuitorul nu a avut reprezentarea rezultatului faptei sale datorită unei erori defapt sau unei "ntâmplări imprevizibile 1caz fortuit*, nu există intenţie, ci eventual

culpă.Be consideră că "n cadrul voinţei criminale trebuie analizate, "n primul rândmotivele care au determinat luarea &otărârii infracţionale, cercetându-se dacă subaspectul acestora se relevă sau nu poziţia antisocială a făptuitorului, "ntrucât unfapt nu poate deveni pedepsibil decât dacă a fost voit "ntr-un scop contrar ordinii publice.

$otrivit dispoziţiei "nscrisă "n ar!. 17 a"in. 3 NCP, legislaţia noastră consacrădouă modalităţi normative ale intenţiei, prevăzând că fapta este săvârşită cuintenţie nu numai atunci când infractorul prevede rezultatul faptei, urmărind producerea lui, dar şi atunci când, prevăzând rezultatul faptei, nu-l urmăreşte, dar

acceptă posibilitatea producerii sale.Astfel, de exemplu, odul penal elveţian defineşte intenţia "n art. )@ pct. , care prevede( 3omite cu intenţie o crimă sau un delict acela care a acţionat cuconştiinţă şi voinţă3.

Într-o asemenea reglementare poate fi inclusă şi modalitatea intenţiei indirecte, "ncare regăsim atât conştiinţa, cât şi voinţa actului infracţional, c&iar dacăfăptuitorul nu urmăreşte, ci numai acceptă producerea rezultatului.

%ntenţia prezintă două modalităţi, "n funcţie de atitudinea făptuitorului faţă de producerea rezultatului socialmente periculos ( intenţia directă )dol direct* şiintenţia indirectă )dol eventual*.

Intenţia directă )dol direct* se caracterizează prin aceea că infractorul prevederezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte ) ar!.17 a"in. 3 "i!. a NCP *.

0xistă această modalitate a intenţiei atunci când făptuitorul !şi reprezintă acţiuneasau inacţiunea sa, modul de "nfăptuire, rezultatul socialmente periculos la careconduce fapta şi "n aceste condiţii el urmăreşte producerea acelui rezultat.onstatarea că făptuitorul a voit fapta şi că a prevăzut rezultatul periculos alacesteia reprezintă dovada că el a urmărit producerea acelui rezultat. %ntenţiadirectă prezintă astfel două componente( prevederea rezultatului şi urmărirea producerii sale.

'esigur, prevederea rezultatului nu este posibilă fără o reprezentare anterioarătrecerii la acţiune, a "ntregii conduite antisociale şi a prevederii consecinţelor sale.0a presupune, de asemenea, o implicare conştientă "n procesul deliberării şialegerii opţiunii criminale "n baza unei motivaţii anterioare, pentru luarea uneidecizii şi "n trecerea conştientă la săvârşirea unei fapte penale, infractorulreprezentându-şi "ntreaga desfăşurare a acţiunii sau inacţiunii sale şi a urmărilor acesteia, atât sub raport fizic, material, cât şi sub raport social, penal.


13/20

Ceprezentarea şi prevederea dau, prin urmare, fenomenului de intenţiesemnificaţia esenţială de "nţelegere şi asumare morală a faptei penale. 6rmărirearezultatului pune "n evidenţă "n mod separat, atitudinea subiectivă de angajareactivă şi persistentă a infractorului "n vederea consecinţelor faptei sale, a urmărilor nocive care decurg din acestea.

=ăptuitorul acţionează cu intenţie nu numai atunci când producerea rezultatuluiconstituie "nsuşi scopul acţiunii sau inacţiunii sale, ci şi atunci când producereaacestuia este privită de el ca un mijloc necesar ori ca un "nsoţitor inevitabil alrezultatului urmărit.

'e aceea, când rezultatul faptei este prevăzut ca inevitabil, iar făptuitorulacţionează pentru producerea sa, există intenţie directă, c&iar dacă nu toateurmările au fost dorite de el.

0xistă infracţiuni care, din punctul de vedere al vinovăţiei, nu pot apărea decât subforma intenţiei directe. Bpre exemplu, infracţiunea de delapidare se comite numaicu intenţie directă, deoarece legea 1art.)?) od penal* arată că "nsuşirea, folosirea

sau traficarea se fac "n interesul funcţionarului gestionar sau administrator ori pentru altul. Aceeaşi situaţie de "ntâlneşte şi la infracţiunile de furt, tâl&ărie,denunţare calomnioasă etc.

Intenţia indirectă )dol eventual* se caracterizează prin aceea că făptuitorul prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui) ar!. 17 a"in. 3 "i!. ' NCP*.

a formă a vinovăţiei, intenţia indirectă se "ntâlneşte la săvârşirea unei fapte ce poate produce cel puţin două rezultate. =aţă de un rezultat, poziţia psi&ică ainfractorului este de urmărire a lui prin realizarea faptei 1intenţia directă*, acestrezultat poate să fie deopotrivă licit ori ilicit. =aţă de al doilea rezultat, poziţia

psi&ică a infractorului este de acceptare a posibilităţii producerii lui 1intenţieindirectă*.

'atorită faptului că al doilea rezultat se poate produce, intenţia indirectă se mainumeşte şi eventuală. =aţă de acest rezultat eventual, infractorul are o atitudineindiferentă - de acceptare a producerii lui+ dacă "nsă rezultatul prevăzut deinfractor apare ca inevitabil, intenţia cu care se săvârşeşte o astfel de faptă estedirectă, c&iar dacă nu toate rezultatele sunt urmărite prin săvârşirea faptei.

$revederea tuturor "mprejurărilor de fapt, care fac parte din conţinutul infracţiuniirespective, se referă şi la dezvoltarea legăturii cauzale dintre fapta comisă şirezultatul periculos produs. $entru existenţa intenţiei este suficient ca prevederea

legăturii cauzale să existe numai "n trăsături generale, de principiu. Exemplu: $entru a considera că o faptă de omor a fost săvârşită cu intenţie, prevăzându-se şi legătura de cauzalitate, nu este nevoie ca infractorul să prevadăcă atunci când a tras un foc de armă "n victimă glontele va atinge un organ vital -carotida şi din această cauză va surveni moartea victimei, cum de altfel s-a şi"ntâmplat, ci este suficientă numai prevederea generală că focul de armă tras "nvictimă va provoca moartea acesteia.


14/20

$rin existenţa unei astfel de atitudini psi&ice, intenţia se deosebeşte de simpladorinţă sau speranţă "n ceea ce priveşte survenirea unui rezultat oarecare.

Între intenţia directă şi intenţia indirectă există şi unele deosebiri. Astfel, pentru casă existe intenţie directă este nevoie ca făptuitorul să fi urmărit survenireaurmărilor faptei sale, pe care le-a prevăzut. Cezultatul urmărit reprezintă fie unicul

scop urmărit de inculpat, fie un mijloc indispensabil pentru atingerea altui scop.Bpre deosebire de intenţia directă, la intenţia indirectă este nevoie ca infractorul sănu urmărească survenirea rezultatului faptei sale, "nsă să accepte, "n modconştient, posibilitatea survenirii lui. #ipsa dorinţei "n ceea ce priveşte survenireaurmărilor unor fapte comise se poate manifesta fie prin indiferenţă faţă de aceleurmări, fie c&iar prin lipsa dorinţei ca ele să apară, acestea producându-se "nrealitate datorită acţiunii sau inacţiunii făptuitorului.

2n doctrina de drept penal şi !n practica judiciară s-au identificat şi altemodalităţi ale intenţiei.

Cu"a

$otrivit ar!. 17 a"in. - NCP, o faptă este săvârşită din cu"ă atunci cândfăptuitorul(

a* prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce+

b* nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să "l prevadă.

ulpa, la rândul ei, are două modalităţi, culpa cu prevedere sau uşurinţa şi culpa simplă sau neglijenţa.

(ulpa cu prevedere sau uşurinţa, constă "n atitudinea psi&ică a făptuitorului care prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce ) ar!. 17 a"in. - "i!. a NCP *.

ulpa cu prevedere se caracterizează prin două elemente( existenţa din partea persoanei a prevederii urmărilor activităţii sale infracţionale şi existenţa speranţei,lipsită de temei, de a nu se produce ori de a le preveni prin acţiuni proprii sau cusprijinul altor persoane.

=apte săvârşite din culpă cu prevedere se "ntâlnesc foarte des "n practica judiciară,"n domeniul circulaţiei pe drumurile publice. 6n exemplu l-ar constitui faptaconducătorului auto care nu reduce viteza la trecerea pe lângă grupuri de persoane, prevăzând posibilitatea unui accident, rezultat pe care nu "l acceptă şi

consideră, "n mod ne"ntemeiat, că acesta nu se poate produce, "nsă rezultatul se produce totuşi. În această situaţie, conducătorul auto a săvârşit fapta din culpă cu prevedere.

$revederea de către infractor a urmărilor periculoase ale faptei sale face cauşurinţa să semene cu intenţia 2directă sau indirectă. În cazul culpei cu prevedere1uşurinţa* "nsă, nu există dorinţa de a se produce aceste urmări şi nici acceptareaeventualităţii survenirii lor, elemente ce caracterizează intenţia.


15/20

În cazul uşurinţei, prevederea urmărilor acţiunilor sau inacţiunilor făptuitorului poate constitui doar o prevedere a posibilităţii survenirii lor, deoarece numai "nacest caz poate exista şi speranţa, lipsită totuşi de temei, a prevenirii acestor urmări. În cazul prevederii inevitabilităţii survenirii urmărilor, nu mai poate fivorba de speranţa că nu se vor produce, de speranţa de a le preveni ori evita,

situaţie "n care s-a apreciat că persoana respectivă acţionează cu intenţie directă.eea ce deosebeşte culpa cu prevedere de intenţia indirectă este lipsa la cea dintâia admiterii conştiente a survenirii urmărilor periculoase prevăzute.

ând infractorul speră "n mod conştient că poate preveni apariţia urmărilor fapteisale, urmări pe care le-a prevăzut, nu poate fi vorba de admiterea conştientă asurvenirii acestor urmări. Bperanţa de a preveni urmările prevăzute de făptuitor implică existenţa unor "mprejurări care, după părerea netemeinică a persoanei,trebuie să "nlăture posibilitatea apariţiei lor "n realitate.

Întrucât deosebirea dintre intenţia indirectă şi culpa cu prevedere se prezintănumai sub raportul poziţiei psi&ice subiective, de acceptare ori de respingere a

rezultatului, vor trebui analizate aspectele obiective care pot conduce la stabilireaformei de vinovăţie.

În doctrina penală s-a arătat că "n cazul intenţiei indirecte, infractorul are oatitudine indiferentă de acceptare faţă de rezultatul pe care "l prevede, "ntrucâtacesta nu face nimic pentru pre"ntâmpinarea rezultatului, rămânând pasiv+ iar "ncazul culpei cu prevedere rezultatul prevăzut nu este acceptat, neacceptarearezultând din atitudinea făptuitorului care speră să-l pre"ntâmpine, bazându-se peelemente obiective ce ţin de "mprejurările "n care are loc activitatea, proprietăţileinstrumentului cu care se acţionează, precum şi pe elemente subiective.

oate acestea "nsă se dovedesc a fi insuficiente, apreciate greşit, deoarece

rezultatul periculos se produce. =apta este comisă din culpă cu previziunedeoarece făptuitorul a apreciat greşit, superficial, posibilităţile de pre"ntâmpinare arezultatului negativ.

În cazul când speranţa "n neproducerea rezultatului vătămător sau periculos s-ar "ntemeia pe o "ntâmplare, pe un eveniment care ar putea să se producă, dar care "nrealitate nu are loc, nu ne mai găsim "n faţa culpei cu prevedere, ci "n faţa intenţieiindirecte, fiind vorba de o acceptare de către făptuitor a riscului produceriirezultatului.

(ulpa simplă sau neglijenţa constă "n poziţia psiică a persoanei care nu prevederezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să !l prevadă ) ar!. 17 a"in. - "i!. '

NCP *.În cazul săvârşirii unei infracţiuni din neglijenţă infractorul nesocoteşte "n modconştient regulile de conduită, măsurile de precauţie ce trebuie luate "n diferitesituaţii, fără a prevedea urmările periculoase ale faptelor sale. 'e aceea, "n cazulneglijenţei, nu se pune problema atitudinii persoanei faţă de urmările faptelor sale- voinţa de a se produce ori acceptarea conştientă a posibilităţii apariţiei lor -urmări pe care nu le-a prevăzut, deşi trebuia şi putea să le prevadă.


16/20

el care a săvârşit o infracţiune de neglijenţă "n acest context, nesocoteşte regulilede conduită obligatorii "n cazul respectiv, astfel "ncât nu consideră necesar săreflecteze asupra acestor reguli şi la urmările pe care le pot produce faptele sale.Această ignorare a regulilor de conduită şi neprevederea unor urmări care trebuiauşi puteau fi prevăzute, constituie temeiul pentru stabilirea răspunderii penale "n

caz de neglijenţă.


17/20

constituie intenţia.

Cegula generală este că, pentru ca faptele prevăzute de legea penală să constituieinfracţiuni, din punctul de vedere al vinovăţiei, trebuie ca ele să fie săvârşite cuintenţie directă sau intenţie indirectă. În temeiul acestei reguli, c&iar dacă "nconţinutul infracţiunii nu se prevede elementul subiectiv, acesta trebuie să "mbrace

forma intenţiei.Ar!. 17 a"in. 7 NCP prevede că( "apta constând !ntr-o acţiune sau inacţiuneconstituie infracţiune când este săvârşită cu intenţie. "apta comisă din culpăconstituie infracţiune numai când legea o prevede !n mod epres.

'e aici rezultă concluzia că va putea apărea culpa ca formă a vinovăţiei numaidacă este prevăzută expres de lege, altfel fapta respectivă nu va constituiinfracţiune decât dacă este săvârşită cu intenţie.

Prae!erin!enţia

3raeterintenţia sau intenţia depăşită este o formă specială a vinovăţiei, ce rezultă

din unirea intenţiei cu culpa.

$otrivit ar!. 17 a"in. & NCP, 0xistă in!enţie deă8i!ă când fapta constând "ntr-oacţiune sau inacţiune intenţionată produce un rezultat mai grav, care se datoreazăculpei făptuitorului.

0a se caracterizează prin aceea că subiectul infracţiunii prevede şi doreşte oriacceptă producerea unor urmări periculoase, "nsă cele produse "n realitate suntmult mai grave, iar acesta le-a prevăzut, dar a socotit fără temei că nu se vor produce sau nu le-a prevăzut, dar putea şi trebuia să le prevadă.

eea ce caracterizează praeterintenţia este "mprejurarea că, urmărind producerea

unui anumit rezultat, făptuitorul săvârşeşte o faptă ce constituie elementul materialal unei infracţiuni, dar produce un rezultat mai grav sau "n plus, ce caracterizeazăo infracţiune mai gravă sau o varianta agravantă a aceleiaşi infracţiuni.

#egislaţia noastră penală prevede astfel de situaţii, incriminând ca infracţiuni desine stătătoare - cum ar fi vătămarea corporală prevăzută de ar!. 1;- NCP, lovirisau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de ar!. 1;& NCP - fapte cu urmări praeterintenţionate sau ca variante agravate ale unor infracţiuni "n al căror conţinutcomplex au fost prevăzute astfel de situaţii, cum ar fi violul care a avut ca urmaremoartea victimei prevăzută de ar!. +14 a"in. - NCP, tâl&ăria sau pirateria urmatăde moartea victimei, prevăzute de ar!. +37 NCP etc.

În toate aceste cazuri, acţiunea iniţială este săvârşită cu intenţie, iar rezultatul maiamplu ori "n plus, care depăşeşte intenţia făptuitorului şi care conduce la oinfracţiune mai gravă este săvârşit din culpă.

În cazul praeterintenţiei, făptuitorul acţionează cu intenţie directă pentru producerea unui anumit rezultat, iar rezultatul mai grav se produce din culpă.

0xistenţa acestei forme de vinovăţie 2 culpa - "n producerea rezultatului mai gravdistinge praeterintenţia de intenţia indirectă deoarece, "n cazul "n care făptuitorul a prevăzut rezultatul mai grav ca fiind posibil şi totuşi a acţionat, infracţiunea mai


18/20

gravă realizată nu poate fi săvârşită decât cu intenţie indirectă.

5ino/ăţia < e"e#en! con$!i!u!i/ a" infracţiunii

>inovăţia penală se poate manifesta "n modalităţi diferite, oricare din acestea fiind

suficientă prin ea "nsăşi pentru a pune "n evidenţă elementul moral al infracţiunii.#a alcătuirea conţinuturilor constitutive ale infracţiunilor reglementate fie "n partea specială a noului od penal, fie "n norme penale din legi extrapenale,legiuitorul penal nu a putut face abstracţie de particularităţile exprimăriisubiective tipice ale fiecărei fapte penale, incluzând "n conţinutul constitutiv alacesteia numai acea modalitate sau acele modalităţi subiective care "i sunt proprii.$e cale de consecinţă, "n sistemul oricărei legislaţii penale unele infracţiuni sunt prevăzute a fi comise cu intenţie, altele din culpă+ o grupă mare de infracţiuni potfi săvârşite cu ambele forme de vinovăţie, iar o parte mai restrânsă cu intenţiedepăşită.

Finând seama de specificul conduitei antisociale sancţionate, "n unele cazuri,legiuitorul a inclus printre condiţiile laturii subiective a conţinutului infracţiunii şiunele cerinţe speciale privitoare la mobilul şi scopul faptei, situaţie "n care şiacestea devin elemente ale conţinutului infracţiunii.

u alte cuvinte, vinovăţia sau elementul moral 2 ca latură subiectivă aconţinutului infracţiunii nu se referă la vinovăţia penală "n general, ci la totalitateacondiţiilor de ordin subiectiv prevăzute de lege pentru existenţa conţinuturilor unor infracţiuni concrete. >inovăţia poate exista "n oricare din modalităţile ei+ calatură subiectivă a conţinutului unei infracţiuni determinate, ea nu poate existadecât "n modalitatea anume prevăzută de lege.

=iind o cerinţă esenţială a incriminării, vinovăţia, ca modalitate concretă deexistenţă a unei infracţiuni, putea fi prevăzută prin două procedee(

- fie prin precizarea formei de vinovăţie "n cazul reglementării conţinutuluifiecărei infracţiuni+

- fie prin instituirea unor reguli generale de natură a asigura atât alocarea, câtşi identificarea formelor de vinovăţie pentru toate faptele incriminate.

,ă/9r8irea infracţiunii co#i$i/e rin o#i$iune

$otrivit art. );


19/20

,arcina de "ucru 3$recizează aspectele de diferen iere "ntre inten ia indirectă i culpa cuț ț ș prevedere.

)e$!e de au!oe/a"uare

). onstituie infracţiune fapta care "ndeplineşte următoarele condiţii necesare şisuficiente(a* este săvârşită cu vinovăţie+ este prevăzută de lege+ prezintă pericol social

sau natural+ b* este prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi

imputabilă persoanei care a săvârşit-o+c* prezintă pericol social+ este săvârşită cu vinovăţie+ este prevăzută "ntr-o

ordonanţă simplă emisă de Guvern+

d* prezintă pericol social+ este săvârşită cu vinovăţie+ este prevăzută "ntr-oordonanţă simplă emisă de Guvern+ este comisă de o persoană care arereprezentarea acţiunilor sau inacţiunilor sale şi săvârşeşte cu voinţă acesteacţiuni sau inacţiuni.

. Bingurul temei al răspunderii penale "l reprezintă(a* săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală+ b* săvârşirea unei infracţiuni+c* existenţa unei &otărâri judecătoreşti de condamnare.

. 0xistă culpă simplă 1neglijenţă* atunci când(

a* infractorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fărătemei că el nu se va produce+

b* infractorul nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia sau putea să-l prevadă+

c* infractorul nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să-l prevadă.

8. 0xistă intenţie directă atunci când(


20/20

3_Infractiunea+in+noul+Cod+penal

Documents

Transcript of 3_Infractiunea+in+noul+Cod+penal