Introducere în filosofia mințiiProf. univ. dr. Dumitru Gheorghiu

Tema 2: FIZICALISMUL REDUCTIV

Fizicalismul reductivn O persoană este identică cu corpul său sau cu o

anumită parte a corpului său, cum este creierul.

n Stările mentale sunt (identice cu) anumite stări fizicale ale creierului și, în general, ale sistemului nervos central.

n Fizicalismul reductiv respinge anti-reducționismul și acceptă principiul cauzării psiho-fizice.

n Cel mai puternic argument reducționist este, probabil argumentul închiderii cauzale.

2

Behaviorismul logicn Behaviorismul a apărut inițial ca o teorie despre felul în care

trebuie să fie practicată psihologia pentru a dobândi statutul de știință a naturii.

n Behaviorismul metodologic (epistemic):1. Psihologia științifică trebuie să se bazeze exclusiv pe dovezi empirice obiective, care pot fi confirmate de mai mulți observatori externi independenți.2. Singura dovadă empirică obiectivă pe care o avem despre existența stărilor mentale este comportamentul, atât cel verbal, cât și cel non-verbal.

n În acest context și în cele ce urmează, termenul empiric denotă informații dobândite prin intermediul observației și experimentului.

3

Behaviorismul logicn Behaviorismul logic a apărut inițial ca o teorie filosofică după

care a avea o anumită stare mentală înseamnă a te comporta într-un anumit fel.

n Furia nu este o stare mentală internă care provoacă un comportament agresiv, ci este chiar acel comportament agresiv, inclusiv cel verbal.

n A avea o durere în urma unei lovituri la picior înseamnă a te văita, a-ți masa piciorul, a răspunde că simți o durere, dacă ești întrebat etc.

n Se pretinde că problema de a explica posibilitatea interacțiunilor cauzale minte-corp dispare, deoarece, dacă behaviorismul logic este corect, o stare mentală este un anumit comportament.

4

Behaviorismul logicn Experiența noastră obișnuită ne spune că stările mentale pot

avea loc și în absența unor comportamente efective.n Cineva poate avea o stare de furie fără să se manifeste în nici

un fel.n Un super-spartan, antrenat stoic să-și ascundă durerea, poate

să aibă o durere, dar să nu se manifeste în nici un fel.n În lucrarea sa, The Concept of Mind (1949), Gilbert Ryle

introducea noțiunea de dispoziție comportamentală, prin analogie cu proprietățile dispoziționale descrise în științele naturii.

n Printre exemplele tipice de proprietăți dispoziționale sunt fragilitatea și solubilitatea.

5

Behaviorismul logicn Atunci când spunem că fragilitatea este o proprietate a unor

materiale cum este sticla, înțelegem că, dacă o bucată de sticlă este supusă unei presiuni suficient de puternice, atunci acea bucată de sticlă se sparge.

n Atunci când spunem că solubilitatea este o proprietate a unor substanțe cum este zahărul, înțelegem că o bucată de zahăr se dizolvă, dacă este pusă în apă.

n O bucată de sticlă poate să nu se spargă niciodată, după cum o bucată de zahăr poate să nu fie dizolvată niciodată, dar aceasta nu înseamnă că sticla nu este casantă sau că zahărul nu este solubil.

n Considerații asemănătoare pot fi aplicate și în legătură cu comportamentele.

6

Behaviorismul logicn O dispoziție comportamentală este o tendință sau o înclinație a

cuiva de a se comporta într-un anumit fel în anumite împrejurări, chiar dacă nu se comportă efectiv în acel fel într-un anumit moment.

n A atribui o anumită stare mentală unei persoane este a-i atribui acelei persoane anumite dispoziții comportamentale.

n Starea de furie a unei persoane nu trebuie să fie echivalată cu un comportament efectiv, de la care aceasta se poate abține, ci cu dispoziția sa de a adresa cuvinte jignitoare, de a lovi etc., dacă este provocată.

n Durerea unui super-spartan este dispoziția sa de se văita, de a-și masa locul dureros, de a spune că simte o durere etc., chiar dacă el nu manifestă niciodată aceste comportamente.

7

Behaviorismul logicn A atribui o stare mentală ciuva înseamnă a specifica o listă de

dispoziții comportamentale asociate acelei stări mentale.n A atribui cuiva opinia că plouă înseamnă a-i atribui dispoziția de

a-și lua umbrela când iese din casă, de a porni ștergătoarele de parbriz, dacă este în mașină, de a răspunde „cred că plouă” etc.

n Behavioristul logic pretinde că itemii din această listă explică ce înseamnă a atribui cuiva opinia că plouă, dar includerea unui astfel de item pe listă se face tocmai pentru că este genul de comportament pe care te aștepți să îl manifeste cineva care crede că plouă.

n Trebuie să știm deja ce înseamnă a atribui cuiva opinia că plouă pentru a include itemii respectivi pe listă, astfel că explicația behavioristului logic este circulară.

8

Behaviorismul logicn O stare mentală apare într-o rețea de alte stări mentale.n Dorința mea de a bea cafea mă face să duc cana la gură, dacă

eu cred că în cană este cafea și nu otravă, să zicem, dacă nu am dorința contrară de a evita o insomnie etc.

n Opinia mea că plouă mă face să iau umbrela când ies din casă, dacă eu cred în plus că umbrela mă va apăra de ploaie, dacă nu am dorința contrară de a mă uda etc.

n Lista de dispoziții comportamentale despre care se pretinde că explică o stare mentală trebuie să includă și alte stări mentale sub care acele dispoziții comportamentale devin sau nu active.

n Dată fiind această interdependență holistică dintre stările mentale, behaviorismul logic eșuează în încercarea de a analiza mentalul exclusiv în termeni comportamentali.

9

Reducționismul tip-tipn Atunci când întâlnim semeni de-ai noștri, tot ceea ce putem

observa este doar comportamentul acestora, verbal sau/și non-verbal.

n În propriul meu caz, eu pot să-mi dau seama prin reflecție sau introspecție ce stări mentale conștiente am la un moment dat, fără să fie nevoie să observ cum mă comport.

n Filosoful reducționist recunoaște aspectul „intern” al stărilor noastre mentale și consideră că, întrucât stările mentale pot cauza comportamente, stările mentale nu pot fi decât (identice cu) anumite stări fizicale ale sistemului nervos central.

n Modelul reducționismului tip-tip este dat de reducerile explicative din științele teoretice ale naturii.

10

Reducționismul tip-tipn Un tip este o categorie de obiecte, iar o instanță a unui tip este

un membru al respectivei categorii de obiecte.n În enunțul „iubire și iubire și iubire” avem două cuvinte-tip,

„iubire” și „și”, și cinci instanțe ale acestor două tipuri: trei instanțe ale cuvântului-tip „iubire” și două instanțe sau cuvinte-instanță ale cuvântului-tip „și”.

n Dacă tu și cu mine avem opinia că Led Zeppelin este cea mai bună trupă rock a tuturor timpurilor, noi doi împărtășim un tip specific de stare mentală, care are două instanțe: opinia tadespre Led Zeppelin și opinia mea despre această trupă.

n Două instanțe ale aceluiași tip pot fi doar calitativ identice, nu și cantitativ identice.

11

Reducționismul tip-tipn Prin reducerea explicativă a unui fenomen, a unui proces sau a

unei stări X la un fenomen, un proces sau o stare Y se înțelege rezultatul unei investigații empirice care arată că toate faptele despre X pot fi explicate ca fapte despre Y.

n Dacă X se reduce explicativ la Y, atunci este corect să se spună că X este (identic cu) Y.

n Fizica ne-a arătat că temperatura unui gaz este energia cinetică medie moleculară, iar chimia ne-a arătat că apa este substanța cu structura moleculară H2O.

n O reducere explicativă stabilește o identitate tip-tip: nu numai apa din paharul din fața mea este identică cu o cantitate de atomi de H și O compuși în molecule cu structura H2O, ci oricecantitate de apă este o cantitate de substanță cu structura H2O.

12

Reducționismul tip-tipn Reducționismul tip-tip în filosofia minții susține că o

„neuroștiință” a viitorului va stabili că orice tip de stare mentală este identic cu un anumit tip de stare fizicală a creierului sau, în general, a sistemului nervos central

n Vom numi această pretenție teza identității tip-tip (TITT).

n Durerea este un tip de stare mentală despre care neuroștiința viitorului ne va arăta că este identic cu un tip de stare fizicală, e.g. stimularea fibrelor C.

13

Reducționismul tip-tipn Să ne amintim Legea lui Leibniz: dacă X este identic cu Y,

atunci X și Y au exact aceleași proprietăți.n De aici rezultă că dacă un tip T1 este identic cu un tip T2, atunci

orice instanță a lui T1 este o instanță a lui T2 și reciproc.n Dacă durerea ar fi identică cu stimularea fibrelor C, atunci:

(1) orice ființă care simte o durere la momentul t are fibre C și acestea sunt stimulate la momentul t și(2) orice ființă care are fibre C și acestea sunt stimulate la momentul t simte o durere la momentul t.

n Altfel spus, în mod necesar, la orice ființă durerea ar fi corelatăcu stimularea fibrelor C, astfel că, dacă o ființă nu are fibre Csau acestea nu sunt stimulate, atunci acea ființă nu ar putea avea o durere.

14

Ipoteza corelabilității multiplen Vom spune că un tip este multiplu corelabil, dacă

este posibil ca instanțele acelui tip să fie corelate cu instanțele a două sau mai multe tipuri diferite.

n De exemplu, dacă este posibil ca instanțe ale tipului mental durere să fie corelate cu instanțe ale tipului neural stimularea fibrelor C și cu instanțe ale tipului neural stimularea fibrelor D, unde stimularea fibrelor C ≠ stimularea fibrelor D, atunci vom spune că tipul mental durere este multiplu corelabil.

n Conform ICM, orice tip de stare mentală este multiplu corelabil.

15

Ipoteza corelabilității multiplen Prin „argument al plauzibilității” se înțelege un argument prin

care sunt supuse comparației două sau mai multe ipoteze concurente privind același fenomen, fapt etc. Dintre acestea, ipoteza cea mai plauzibilă este cea în lumina căreia evidența disponibilă este mai probabilă.

n Să presupunem că cineva vrea să ne convingă că succesul la jocul de table nu este exclusiv o chestiune de noroc, atrăgându-ne atenția că aproximativ aceeași jucători sunt prezenți an de an la turneele internaționale de table on-line.

n I1: Succesul la jocul de table este exclusiv o chestiune de noroc.I2: Succesul la jocul de table cere priceperea de a juca.

16

Ipoteza corelabilității multiplen Argumentul plauzibilității al lui Putnam:

TITT: Orice tip de stare mentală este identic cu un tip de stare fizicală a creierului sau a sistemului nervos central.ICM: Orice tip de stare mentală este multiplu corelabil.

n Care dintre aceste două ipoteze face mai probabil faptul că, după cât se pare, mamiferele, reptilele și caracatițele pot avea același tip de stare mentală, cum este durerea?

17

Ipoteza corelabilității multiplen Dacă TITT ar fi adevărată, atunci ar rezulta că, ori de câte ori

simt o durere, membrii acestor specii au instanțe ale aceluiași tip de stare fizicală.

n Din câte știm despre sistemul nervos central al mamiferelor, reptilelor și caracatițelor, avem temeiuri puternice pentru a ne îndoi că aceste forme de viață au instanțe ale aceluiași tip de stare fizicală atunci când simt o durere.

n Dacă acceptăm ICM, faptul că mamiferele, reptilele și caracatițele pot avea instanțe ale aceluiași tip de stare mentală, cum este durerea, apare ca fiind cel puțin mai ușor de înțeles, dacă nu cumva mai probabil, decât dacă acceptăm TITT.

n Între aceste două ipoteze, ICM apare ca fiind cea mai plauzibilă.

18

Ipoteza corelabilității multiplen ICM poate fi folosită pentru a formula un argument direct

împotriva reducționismului tip-tip, numit argumentul corelabilității multiple:

(1) Dacă tipul mental M este identic cu tipul fizical F, atunci în mod necesar orice instanță a tipului M este o instanță a tipului F și reciproc.(2) Nu este în mod necesar cazul că orice instanță a tipului mental M este o instanță a tipului fizical F și reciproc.(3) Prin urmare, tipul mental M nu poate fi identic cu tipul fizical F.

n Argumentul este valid (modus tollens).

19

Ipoteza corelabilității multiplen Dacă tipul mental durere ar fi corelat cu un anumit tip fizical,

cum este stimularea fibrelor C, ar rezulta că numai ființele al căror sistem nervos conține fibre C pot simți durerea.

n Este extrem de implauzibil să asumăm că animale cu un alt fel de sistem nervos sau ființe extraterestre care nu au un creier, în sensul în care noi înțelegem acest termen, nu pot simți durerea doar pentru că nu au fibre C.

n Este mult mai plauzibil să asumăm că tipul mental durere poate fi corelat cu tipuri diferite de stări fizicale la diferite ființe.

n Filosofii fizicaliști sau atrași de fizicalism au formulat câteva răspunsuri la această problemă.

20

Teoria tipurilor disjunctiven Logicienii numesc propoziție disjunctivă o propoziție

compusă de forma p sau qn În „Rezervorul de benzină este gol sau bateria este

descărcată”, înțelegem că are loc una sau alta dintre faptele la care se referă propozițiile componente, dar nu este exclus să aibă loc ambele fapte.

n O astfel de propoziție exprimă o disjuncție neexclusivă și se consideră că o propoziție de acest fel este adevărată, dacă cel puțin una dintre propozițiile componente este adevărată.

21

Teoria tipurilor disjunctiven În „Te aștept la masă sâmbătă sau duminică”,

înțelegem în mod normal că suntem invitați la o sigură masă, nu la două sau, altfel spus, că are loc una sau alta dintre faptele la care se referă propozițiile componente și este exclus să aibă loc ambele fapte.

n O astfel de propoziție exprimă o disjuncție exclusivă și se consideră că o propoziție de acest fel este adevărată, dacă numai una dintre propozițiile componente este adevărată.

22

Teoria tipurilor disjunctiven TTD:

n Tipurile de stări mentale sunt multiplu corelabile cu tipuri de stări fizicale.

n Orice tip de stare mentală este identic cu disjuncția neexclusivă a tuturor tipurilor de stare fizicală cu care se corelează acel tip de stare mentală.

n Dacă durerea ar fi corelată cu stimularea fibrelor C la oameni, cu stimularea fibrelor D la șopârle, cu stimularea fibrelor E la caracatițe etc., atunci tipul mental durere ar fi identic cu următorul tip disjunctiv neexclusiv:stimularea fibrelor C sau stimularea fibrelor D sau stimularea

fibrelor E sau ...

23

Teoria tipurilor disjunctiven Legile din științele teoretice ale naturii sunt, de regulă,

generalizări închise ca în

Pentru orice x (x este apă = x are structura moleculară H2O)

n ICM implică faptul că un tip mental dat M este corelat cu unnumăr indefinit de mare de tipuri fizicale diferite F1, F2, …,astfel că acceptarea tipurilor disjunctive ar conduce lageneralizări deschise de forma

Pentru orice x (x este M = x este F1 sau x este F2 sau …)n Generalizările disjunctive deschise nu constituie legi științifice

autentice iar tipurile sau proprietățile disjunctive pe care leconțin nu exprimă proprietăți autentice.

24

Teoria tipurilor disjunctiven Generalizări deschise sunt extrem de

indeterminate.n Dacă am ști cu certitudine doar că durerea

este stimularea fibrelor E la moluște, ar rezulta, după cum ne arată știința logicii, că propoziția „Durerea este stimularea fibrelor Cla oameni sau stimularea fibrelor D la șopârle sau stimularea fibrelor E la moluște sau ...” este adevărată.

25

Teoria reducerilor localen TRL: Orice tip de stare mentală este relativ la o specie sau o

colecție de subiecți ai experienței.n Din acest punct de vedere, nu există, de exemplu, ceva precum

durere în sens larg, de regăsit ca atare la oameni, la șopârle, la caracatițe etc., ci mai multe tipuri mentale restrânse: durere-la-oameni, durere-la-șopârle, durere-la-caracatițe etc.

n Adepții TRL consideră că neuroștiința viitorului ne va arăta că mentalul se reduce la fizical, dar nu prin reduceri globale, de felul celor implicate de TITT, ci prin reduceri locale, relative la anumite specii, de genul durerea-la-oameni este stimularea fibrelor C, durerea-la-șopârle este stimularea fibrelor D, durerea-la-caracatițe este stimularea fibrelor E etc.

26

Reducționismul instanță-instanțăn Orice instanță a unui tip de stare mentală este identică cu o

instanță a unui tip de stare fizicală, care nu este în mod necesar o instanță a aceluiași tip de stare fizicală în fiecare caz (teza identității instanță-instanță: TIII)

n Durerea pe care o simt acum în talpă este identică cu o stare neurală care are loc acum în sistemul meu nervos central.

n TIII:n Dacă două ființe au instanțe ale aceluiași tip de stare

fizicală, atunci ele instanțiază același tip de stare mentalăn Dacă două ființe au instanțe ale aceluiași tip de stare

mentală, atunci ele pot instanția tipuri fizicale diferite (ceea ce este în acord cu ICM)

27

Reducționismul instanță-instanțăn Dacă tu ai o instanță a tipului de stare fizicală

stimularea fibrelor C și eu am o instanță a aceluiași tip de stare fizicală, atunci fiecare dintre noi are câte o instanță a tipului mental durere.

n Dacă, însă, tu ai o instanță a tipului de stare mentală durere și caracatița Paul are o instanță a aceluiași tip de stare mentală, tu ai o instanță a tipului fizical stimularea fibrelor C, în timp ce caracatița are o instanță a tipului fizical stimularea fibrelor D.

n TIII depășește problema ridicată de ICM

28

Argumentul cunoașteriin Conform reducționismului, nu există proprietăți non-fizicale în

lume: toate proprietățile sunt în ultimă instanță reductibile la proprietățile descrise de fizica fundamentală

n Argumentul cunoașterii (AC) este un argument anti-reducționist care atacă această pretenție, încercând să dovedească existența unor proprietăți non-fizicale

n Unele dintre stările noastre mentale au trăsături calitative distincte, la care se face referire în mod tipic prin expresia „cum este pentru mine să …”, numite în jargonul filosofic contemporan qualia

n De exemplu, este cumva pentru mine să ascult Kashmir, să simt mirosul de cafea proaspăt râșnită, să am o durere pulsatilă sau una continuă etc.

29

Argumentul cunoașteriin Proprietăți relaționale ale obiectelor: proprietăți pe

care un obiect le are prin relațiile acelui obiect cu alte obiecte

n Proprietăți intrinseci ale obiectelor: proprietăți pe care un obiect le are independent de relațiile acelui obiect cu alte obiecte

n Pentru obiectele fizicale, poziția este o proprietate relațională, iar forma este o proprietate intrinsecă

n Qualia apar ca fiind proprietăți intrinseci ale experiențelor noastre conștiente

30

Argumentul cunoașteriin AC este un experiment mental care intenționează să

arate că proprietățile de acest fel, numite și proprietăți fenomenologice, sunt distincte de și ireductibile la proprietăți fizicale, întrucât:n X poate să cunoască, în principiu, toate faptele

fizicale relevante despre un anumit tip de experiență conștientă, dar

n X poate să nu știe nimic despre cum este să ai efectiv acea experiență

n AC a fost avansat de filosoful Frank Jackson

31

Argumentul cunoașteriin Mary, este un super-savant în domeniul percepției

culorilor. Ea cunoaște toate faptele fizicale relevante cu privire la radiația electromagnetică și spectrul vizibil, precum și toate faptele neuro-fiziologice relevante despre percepția culorilor la oameni

n Mary nu a văzut niciodată o culoare, întrucât și-a petrecut viața într-o cameră în alb și negru și nuanțe de gri, unde a dobândit toate cunoștințele sale prin intermediul unor cărți în alb și negru și a unui monitor TV alb-negru

n Mary părăsește camera sa acromatică și i se arată o roșie

32

Argumentul cunoașteriin Mary a învățat un fapt nou cu această ocazie,

și anume cum este să vezi roșun Acest fapt nu se află printre faptele fizicale

despre percepția culorilor la oameni, întrucât Mary avea deja cunoașterea completă a acestora

n Nu toate faptele despre percepția culorilor sunt fapte fizicale, deci reducționismul este fals

33

Argumentul cunoașterii(1) Înainte ca Mary să iasă din cameră, ea cunoștea toate faptele fizicale despre percepția culorilor la oameni.(2) După ce Mary a ieșit din cameră, ea a dobândit informație factuală nouă despre percepția culorilor la oameni, și anume a învățat cum este să vezi roșu.(3) Prin urmare, Mary nu cunoștea toate faptele despre percepția culorilor la oameni înainte să iasă din cameră (din (1) și (2))(4) Prin urmare, nu toate faptele despre percepția culorilor la oameni sunt fapte fizicale (din (1) și (3))(5) Dacă reducționismul este adevărat atunci toate faptele despre percepția culorilor la oameni sunt fapte fizicale.(6) Prin urmare, reducționismul este fals (din (4) și (5))

34

Ipoteza capacității (abilității)n Cunoașterea-că se referă la informația pe care o dobândim atunci

când știm că lucrurile stau într-un fel sau în altuln Cunoașterea-că este tipul de cunoaștere pe care îl avem atunci

când înțelegem sensul unui enunț ca în „Știu că apa este H2O” sau „Știu că nu toate lebedele sunt albe”

n Cunoașterea-că echivalează cu dobândirea de informație factualăn Cunoașterea-cum se referă la dobândirea unor capacități sau

abilități de a face ceva, cum ar fi, de exemplu, a înota sau a-ți lega șireturile la pantofi

n Cunoașterea-cum nu este dobândire de informație factuală: Când am învățat să înot, nu am învățat că lucrurile stau într-un fel sau altul, ci am dobândit abilitatea de a mă deplasa la suprafața apei sau în apă, executând mișcări ritmice ale brațelor și picioarelor

35

Ipoteza capacității (abilității)n Ipoteza capacității (a abilității): ceea ce a dobândit Mary după

ce a părăsit camera nu este cunoaștere-că, adică informație factuală, ci doar cunoaștere-cum

n Această obiecție pune în discuție premisa (2)n După ce a privit roșia, Mary a dobândit, de exemplu, capacitatea

de a recunoaște alte apariții ale culorii roșu în viitor, de a-și imagina culoarea roșu, de a-și aminti cum este să vezi roșu, de a compara roșul cu albul și negrul etc.

n Din acest punct de vedere, sintagma „cum este să …” nu are în vedere decât astfel de capacități

n Cunoașterea factuală pe care o avea Mary înainte de a părăsi camera este completă, deci reducționismul este salvat

36

Ipoteza capacității (abilității)n Răspuns: Mary a dobândit noi capacități sau abilități, de felul

celor menționate mai sus, atunci când a părăsit camera, dar această cunoaștere-că nu este tot ceea ce a dobândit

n Cunoașterea-cum și cunoașterea-că sunt adesea interconectate sau relaționate în modalități complexe, mai ales în privința unor abilități cognitive complicate, cum sunt recunoașterea și imaginarea, despre care se presupune că le-a dobândit Mary după ce a părăsit camera

n A recunoaște ceva, cum ar fi o culoare sau o clădire, înseamnă a aprecia că elementul respectiv are suficient de multe proprietăți în comun cu ceva ce am întâlnit înainte, făcând o comparație cu reprezentare mentală a acelui element, stocată în memorie

37

Ipoteza capacității (abilității)n Cunoașterea pe care o avem atunci când facem comparații de

felul menționat este cunoaștere-căn Atunci când recunosc această clădire ca fiind pensiunea în care

am stat anul trecut la munte, eu am cunoașterea factuală căacea pensiune are patru etaje, că este zugrăvită la exterior în albastru, că se află între pensiunea X și pensiunea Y etc.

n Pare implauzibil că Mary ar putea avea abilitatea de a recunoaște viitoare apariții ale culorii roșu fără să aibă și cunoașterea factuală că a vedea roșu arată în felul acesta.

n Pe scurt, conform acestei versiuni de răspuns, după ce a părăsit camera alb-negru, Mary a dobândit atât cunoaștere-cum, cât și cunoaștere-că, deci premisa (2) este adevărată

38

Ipoteza cunoaștere nouă/fapt vechin Ipoteza cunoaștere nouă/fapt vechi (CN/FV): Mary a dobândit

cunoaștere-că nouă după ce a părăsit camera, dar ea nu a învățat cu această ocazie un fapt nou, ci un fapt pe care îl cunoștea deja din camera sa sub o altă descriere sau sub un alt mod de prezentare

n Mihaela știe că apa fierbe la temperatura de 1000C la nivelul mării. După câteva lecții de chimie, Mihaela află că substanța cu structura moleculară H2O fierbe la temperatura de 1000C la nivelul mării. Mihaela dobândește cunoaștere-că nouă, dar aceasta este cunoaștere a unui fapt pe care el îl cunoștea anterior sub un alt mod de prezentare, și anume că apa fierbe la 1000C la nivelul mării

39

Ipoteza cunoaștere nouă/fapt vechi

n Putem să cunoaștem un fapt sub o anumită descriere sau sub un anumit mod de prezentare, dar să nu-l cunoaștem sub o altă descriere sau sub un alt mod de prezentare

n Înainte de a părăsi camera, Mary știa cum este să vezi roșu sub o descriere neuroștiințifică obiectivă, cum ar fi, să zicem, ca apariție a stării neurale N56.

n După ce a părăsit camera, ea a dobândit cunoaștere-că nouă despre același fapt sub o descriere subiectivă și demonstrativă, și anume că în felul acesta este cum este să vezi roșu sau, altfel spus, că să vezi roșu este în felul acesta

40

Ipoteza cunoaștere nouă/fapt vechi

n Ea nu a învățat un fapt nou, ci un fapt „vechi” sub o altă descriere

n Concluzia parțială (3) a argumentului cunoașterii poate fi respinsă: Mary cunoștea toate faptele despre percepția culorilor la oameni încă din camera sa, ceea ce înseamnă că toate aceste fapte sunt fizicale

n CN/FV revine astfel la a susține că trecerea de la premisele (1) și (2) la concluzia parțială (3) este nevalidă

41

Ipoteza cunoaștere nouă/fapt vechin Se spune că un enunţ este a priori, dacă putem cunoaşte

adevărul pe care îl exprimă independent de orice experienţăn Se spune că un enunţ este a posteriori, dacă adevărul pe care îl

exprimă poate fi cunoscut doar prin raportare la o anumită experiență, la felul în care stau sau au stat lucrurile sau, altfel spus, dacă adevărul său trebuie să fie descoperit

n „Toți burlacii sunt bărbați necăsătoriți” și „Dacă Ștefan cel Mare a domnit cel puțin 10 ani, atunci el a domnit cel puțin 9 ani” sunt a priori

n „Unii burlaci sunt nefericiți” și „Ștefan cel Mare a domnit în Moldova între anii 1457 și 1504” sunt a posteriori

42

Ipoteza cunoaștere nouă/fapt vechi

n Se spune că două concepte X și Y sunt conectate a priori în cazul în care, dacă un subiect S are conceptul X, atunci S poate să aibă conceptul Y fără raportare la vreo experiență

n Dacă ştim că Mihai este divorţat, atunci noi ştim, fără a ne raporta la vreo experiență, că Mihai este necăsătorit. Astfel, conceptul de divorţat şi conceptul de necăsătorit sunt conectate a priori

n Pentru concizia exprimării, vom prescurta descrierile „apariția stării neurale N56” și „să vezi roșu este în felul acesta”, respectiv, prin „N56” și „acesta”

43

Ipoteza cunoaștere nouă/fapt vechin Răspuns:

1. Susținătorii CN/FV susțin că descrierile „N56” și „acesta” sunt co-referențiale, adică servesc pentru referirea la același fapt, și anume cum este să vezi roșu, astfel că enunțul „N56este (identic cu) acesta” exprimă un adevăr2. Dacă exprimă un adevăr, enunțul „N56 este (identic cu) acesta” este a posteriori: un enunț al cărui adevăr Mary a trebuit să-l descopere3. Cum putem explica împrejurarea că deși descrierile „N56” și „acesta” sunt co-referențiale, „N56 este (identic cu) acesta” este a posteriori?

44

Ipoteza cunoaștere nouă/fapt vechin Să încercăm o explicație prin analogie:

n „Luceafărul de Seară” și „Luceafărul de Dimineață” sunt co-referențiale: ele se referă la același corp ceresc, și anume planeta Venus

n Cu toate acestea, ca și enunțul „N56 este (identic cu) acesta”, enunțul „Luceafărul de Seară este (identic cu) Luceafărul de Dimineață” este a posteriori: un enunț al cărui adevăr a trebuit să fie descoperit

n Această explicație prin analogie nu este disponibilă din perspectiva CN/FV, care se dorește a fi o obiecție anti-dualistă la adresa argumentului cunoașterii

45

Ipoteza cunoaștere nouă/fapt vechin Două descrieri co-referențiale furnizează două modalități diferite

de cunoaștere a referentului lor, deoarece caracterizează acest referent ca având două proprietăți diferite

n Descrierea „Luceafărul de Seară” caracterizează referentul său ca având proprietatea de a fi vizibil seara, iar descrierea „Luceafărul de Dimineață” caracterizează referentul său ca având proprietatea de a fi vizibil dimineața, iar aceste două proprietăți sunt diferite și ireductibile una la cealaltă

n Prin analogie cu acest exemplu, dacă „N56” și „acesta” sunt co-referențiale, atunci proprietatea de a fi aceasta este diferită de și ireductibilă la proprietatea N56, or adepții CN/FV doresc să apere pretenția că cele două proprietăți sunt identice

46

Ipoteza cunoaștere nouă/fapt vechin O altă explicație a împrejurării că „N56 este (identic cu) acesta”

este a posteriori face apel la distincția dintre concepte și proprietăți

n Un concept (sau noțiune) este o modalitate de a gândi sau a concepe un obiect

n O proprietate este o modalitate în care poate fi realmente un obiect, independent de conceptele pe care noi le avem despre acel obiect

n Proprietatea de a fi apă este identică cu proprietatea de a fi substanța având structura moleculară H2O

n Conceptul nostru de apă este diferit de conceptul nostru de substanță cu structura moleculară H2O

47

Ipoteza cunoaștere nouă/fapt vechi

n Noi concepem apa ca fiind un lichid transparent pe care îl găsim în râuri și lacuri, care cade din nori când plouă, care curge de la robinet, cu care ne spălăm, pe care îl bem etc.

n Conceptul de H2O este situat într-un cadru teoretic: un compus chimic ale cărui molecule sunt alcătuite din doi atomi de hidrogen și un atom de oxigen

n Ca atare, conexiunea dintre aceste două concepte este a posteriori, întrucât a trebuit să fie descoperită

n Cu toate acestea, aceste două concepte selectează aceeași proprietate naturală

48

Ipoteza cunoaștere nouă/fapt vechi n Proprietatea de a fi apă este identică cu proprietatea de a fi

H2O, dar conceptul de apă este diferit de conceptul de H2On Aplicând la CN/FV distincția ilustrată mai sus, conceptul

fenomenologic de acesta al lui Mary și conceptul său științific de N56 selectează aceeași proprietate, și anume cum este să vezi roșu, deși sunt concepte diferite (poate mai diferite între ele decât conceptele noastre de apă și H2O) care, ca și conceptele noastre de apă și H2O, pot fi conectate doar a posteriori

n În felul acesta se poate explica de ce Mary putea să cunoască faptul că să vezi roșu este să ai starea neurală N56 fără să știe că să vezi roșu este în felul acesta sau, altfel spus, că enunțul „N56 este (identic cu) acesta” este a posteriori, fără a implica vreo formă de dualism al proprietăților

49

Ipoteza cunoaștere nouă/fapt vechin Strategia explicativă concepte/proprietăți oferă o explicație

plauzibilă și disponibilă pentru un adept al CN/FV a faptului că enunțurile de identitate dintre mental și fizical sunt a posteriori

n Forța intuitivă a strategiei concepte/proprietăți este dată de capacitatea sa de a justifica natura empirică a enunţurilor de identitate dintre proprietăţi cum sunt „apa = H2O” sau „fulgerul = descărcare electrică”

n Se poate transfera această forță asupra capacităţii sale de a justifica enunţurile de identitate dintre termeni fenomenologici, cum este „acesta”, şi termeni neurali, cum este N56?

50

Ipoteza cunoaștere nouă/fapt vechin Fie următoarele două enunțuri de identitate:

(1) Fulgerul = descărcare electrică atmosferică(2) Să vezi roşu este în felul acesta = apariţia stării neurale N56.

n În privinţa (1), cunoaşterea completă a legilor fizicii, în conjuncţie cu o descriere completă a sistemului nostru perceptiv vizual, explică şi prezice de ce noi percepem descărcarea electrică dintre doi nori sau dintre un nor şi pământ ca un arc luminos strălucitor

n În privinţa (2), este greu de văzut cum astfel de legi şi regularităţi naturale şi perceptuale ar putea explica sau prezice vreodată de ce vederea unei roșii poate avea trăsătura calitativă internă specifică pe care o are

51

Rezumat și concluziin Am prezentat, în principal, behaviorismul logic și reducționismul

tip-tipn Am văzut că behaviorismul logic se confruntă cu dificultăți

conceptuale majore în încercarea de a reduce stările mentale la dispoziții comportamentale și nu oferă o explicație satisfăcătoare asupra propriilor noastre minți

n Reducționismul recunoaște aspectul „intern” al stărilor noastre mentale și consideră că, întrucât stările mentale pot cauza comportamente, stările mentale nu pot fi decât (identice cu) anumite stări fizicale ale creierului sau, în general, ale sistemului nervos central

52

Rezumat și concluziin Reducționismul tip-tip, conform căruia orice tip de stare mentală

este identic cu un anumit tip de stare fizicală, este subminat de ipoteza corelabilității multiple a lui Hilary Putnam, conform căreia este extrem de implauzibil ca un tip mental, cum este durerea, să fie corelat cu un singur tip de stare fizicală

n Am examinat câteva răspunsuri fizicaliste la această problemă: teoria tipurilor disjunctive, teoria reducerilor locale și reducționismul instanță-instanță

n În final, am expus un argument împotriva reducționismului în general, argumentul cunoașterii al lui Frank Jackson, și am evaluat două obiecții fizicaliste la adresa acestui argument: ipoteza capacității (sau a abilității) și ipoteza cunoaștere nouă/fapt vechi

53

Rezumat și concluziin Fizicalismul reductiv este o teorie filosofică potrivit căreia stările

mentale sunt reductibile explicativ la și în ultimă instanță identice cu anumite stări fizicale ale creierului sau, în general, ale sistemului nervos central

n Varianta inițială de fizicalism reductiv, reducționismul tip-tip, a fost iremediabil contestată de ipoteza corelabilității multiple, avansată de Hilary Putnam

n Filosofii fizicaliști au rafinat reducționismul tip-tip pentru a putea răspunde la problema ridicată de ICM

n Un argument important împotriva reducționismului în general este argumentul cunoașterii al lui Frank Jackson, conform căruia există proprietăți mentale, qualia, diferite de și ireductibile la proprietăți fizicale, deci reducționismul este fals

54

Rezumat și concluziin Ipoteza CN/FV reprezintă o încercare remarcabilă de a apăra

fizicalismul în fața qualia, această ipoteză trebuie totuși să explice de ce adevărurile exprimate de enunțurile de identitate dintre termenii fenomenologici care caracterizează experiențele noastre interne conștiente și termeni neurali pot fi cunoscute doar a posteriori

n Pentru fizicalistul reductiv rămâne de explicat diferența epistemică dintre identitățile descoperite în științele teoretice ale naturii și identitățile în care un termen este subiectiv și demonstrativ și celălalt este neural

55