FAMILIA ADENOVIRIDAE

Clasificare

Familia Adenoviridae cuprinde agenţi implicaţi în afecţiuni ale tractului respirator, gastrointestinal şi afecţiuni oculare, grupaţi în genurile Mastadenovirus şi Aviaadenovirus.

Pentru patologia umană prezintă importanţă genul Mastadenovirus, incluzând 6 grupe delimitate în funcţie de tropism. (Tabel X).

Tabel X. Clasificarea adenovirusurilor implicate în patologia umană.Grupa Virusuri principale (tipuri) Tropism principalA 12, 18, 31 tract gastrointestinalB 3, 7, 11, 21 tract respirator

tract urinarconjunctiva oculară

C 1, 2, 5, 6 faringeD 8, 9, 19 glob ocularE 4 tract respirator superiorF 40, 41 tract gastrointestinal

Caractere comune

Morfologie

Virionii au dimensiuni cuprinse între 70-90 nm. şi sunt lipsiţi de anvelopă.

Structură

Genomul viral - ADN dublu catenar, liniar, cu o proteină terminală (TP) ataşată covalent la fiecare dintre capetele 5' ale celor două catene.

Capsida - simetrie icosaedrică, find compusă din 252 de capsomere dintre care :- 12 pentone care prezintă proiecţii exterioare denumite fibre. Fibrele conţin antigene specifice de tip - 240 hexone - conţin antigene comune de grup.

Replicare

Proteinele din componenţa fibrelor reacţionează cu receptorii specifici de pe suprafaţa celulelor ţintă, facilitând penetrarea virusului în celulă prin endocitoză.Virusul lizează vezicula de endocitoză, după care se produce decapsidarea şi migrarea genomului viral spre nucleul celulei. Concomitent cu decapsidarea se

produce inhibarea sintezei proteice a celulei gazdă (efect citotoxic al proteinelor din pentone şi fibre).Replicarea ADN are loc în nucleu sub acţiunea ADN-polimerazei virale. Proteinele capsidale sunt produse în citoplsamă şi apoi migrează în nucleu, unde are loc asamblarea particulei virale. În cursul acestui proces, prin erori de asamblare, cantităţi variabile de proteine capsidale, particule virale defective se acumulează intracelular sub formă de incluziuni intranucleare.

Eliberarea virionului din celulă se face prin degenerescenţa şi liza acesteia.

Patogeneză

Adenovirusurile prezintă tropism epitelial (Tabel X). Infecţiile se realizează pe cale digestivă sau aeriană. În cazul infecţiilor

oculare transmiterea se poate face prin apă (piscine) sau mâini murdare.După replicarea la nivelul porţii de intrare, se produce diseminarea prin

contiguitate, apoi pe cale limfatică şi sanguină (viremia) urmate de determinări în diferite viscere. Aceste diseminări viscerale sunt mai probabile în cazul pacienţilor imunodeprimaţi.

Există posibilitatea unor infecţii latente ale ţesuturilor limfoide adenoidiene, amigdaliene. Aceste infecţii latente se pot reactiva prin factori imunosupresori sau infecţii supraadăugate (cu alţi agenţi).

Sindroame clinice1. Febra faringo-conjunctivală - asociere de faringită şi conjunctivită pe fond general febril. Se manifestă cel mai frecvent sub formă de epidemii în colectivităţi de copii.2. Afecţiuni respiratorii acute - febră, tuse, faringită, adenpoatii cervicale cu manifestare epidemică ;- pneumonii virale - rar ;- laringite, bronşiolite, sindroame "pertusis-like".3. Conjunctivite. - inflamaţie conjunctivală palpebrală şi bulbară, uneori cu aspect nodular* Keratoconjunctivita epidemică - favorizată de factori iritativi locali (corpi străini intraoculari)4. Gastroenterite. - cauzate de serotipurile din grupa F - episoade de diaree la copii5. Infecţii generalizate - la pacienţii imunocompromişi - pneumonii, hepatite şi alte determinări viscerale.

Răspuns imun

Imunitatea umorală este reprezentată de :- anticorpi anti-antigen comun de grup care apar la aproximativ 1

săptămână de la debut şi persistă până la 1 an

- anticorpi anti-antigen specific de tip a căror persistenţă este mai îndelungată (ani de zile).

Răspunsul imun mediat celular este foarte intens.

Diagnostic de laborator

Izolarea se face din materii fecale, exsudat faringian, exsudat conjunctival, urină.Examen direct. Se realizează prin microscopie electronică, imunomicroscopie electronică, imunofluorescenţă, ELISA. Aceste procedee sunt indicate în special în cazul tipurilor 40 şi 41 care nu sunt cultivabile în culturi celulare.Cultivare. Se realizează în culturi de celule diploide umane, diagnosticul bazându-se pe observarea efectului citopatic : aglomerări de celule mari, rotunjite cu acidifierea concomitentă a mediului.

Diagnosticul se bazează pe identificarea antigenelor specifice de grup (reacţia de fixare a complementului, imunofluorescenţă, ELISA) şi de tip (seroneutralizare, hemaglutinoinhibare).Serologia. Diagnosticul se bazează pe decelarea anticorpilor specifici prin :- Hemaglutinare- Hemaglutino-inhibare (cu anti-seruri specifice de grup şi de tip - vezi Tabel X).

Profilaxie

Profilaxia specifică prin vaccinare nu este de uz curent. Există în prezent un vaccin viu atenuat, cu administrare orală, ce conţine adenovirusurile tip 4 şi 7.

Familia Arenaviridae

Cuprinde virusuri cu aspect caracteristic "granular" sau "nisipos" (arena = nisip, lat.).Câţiva agenţi ai acestei familii de virusuri şi-au dovedit semnificaţia în patologia umană (Tabel X).

Tabel X. Arenavirusuri implicate în patologia umană.Virus Distribuţie geografică Afecţiunev. Junin Argentina febra hemoragicăv. Machupo Bolivia idemv. Lassa Africa febra Lassav. coriomeningitei limfocitare

răspândire globală coriomeningita limfocitară

Morfologie şi structură

Virionii sunt pleiomorfi, având diametrul între 50-300 nm. Anvelopa este de natură lipoproteică, prevăzută cu spiculi glicoproteici.Capsida are simetrie dublu helicoidală.Genomul este ARN monocatenar cu polaritate negativă.

Aspectul granular este datorat includerii în virion a materialului celular ribozomal, proces care are loc în cursul eliberării din celulă prin înmugurire.

Replicare

Arenavirusurile sunt diferite de alţi agenţi virali ARN monocatenari cu polaritate negativă. Deosebirea constă în faptul că segmentul ARN de la capătul 5' are polaritate pozitivă, iar cel situat la capătul 3' are polaritate negativă.

În urma pătrunderii în celula ţintă se produce decapsidarea, urmată de activarea transcriptazei virale. Aceasta va determina copierea segmentului ARN predominant în ARNm.

Replicarea are loc intracitoplasmatic, iar eliberarea virionului se realizează prin înmugurire, cu încorporarea concomitentă a ribozomilor celulari.

Patogenie

Rezervorul de virus este reprezentat de rozătoare care dezvoltă infecţii persistente. Omul se infectează prin contactul cu urina acestora.

Infectarea se realizează pe cale respiratorie. Virusul se replică la nivelul ganglionilor hilului pulmonar. Urmează diseminarea sanguină (viremia) cu infectarea consecutivă a altor viscere (ficat, splină, inimă, meninge).

Febre hemoragice (Argentiniană, Boliviană, Lassa)

În zonele endemice, infecţiile subclinice sunt frecvente. Formele clinic manifeste pot fi severe (letalitate 15-25%).

Incubaţia este de 1-2 săptămâni, iar debutul este nespecific : febră, cefalee. Urmează, de obieci o erupţie cutanată limitată la nivel facial şi cervical. Ulterior apar simptome gastro-intestinale şi urogenitale hemoragice. Hemoragiile sunt masive ducând la şoc.

Coriomeningita limfocitară

Spre deosebire de febrele hemoragice, coriomeningita limfocitară are o evoluţie mai benignă. Debutul este, de asemenea, nespecific (febră, cefalee). În multe cazuri, manifestările clinice se limitează la simptomele de debut, dar o parte dintre pacienţi dezvoltă o meningită care, de obicei se vindecă fără sechele.

Diagnostic de laborator

Virusul poate fi izolat şi identificat în sângele şi urina pacienţilor cu boală acută, timp de câteva săptămâni. De asemenea, el se poate evidenţia în secreţia faringiană.A. Examen direct

- Imunofluorescenţa cu anticorpi monoclonali - identificarea se face prin evidenţierea antigenelor capsidaleB. Cultivare

Se realizează în linii celulare continue. În absenţa efectului citopatic, identificarea se face prin detectarea antigenelor virale (imunofluorecsenţă, ELISA, RIA)C. Inoculare la animal - se utilizează şoareci nou-născuţi care sunt inoculaţi intracerebral ; diagnosticul se bazează pe evidenţierea directă (ELISA, imunofluorescenţă) a virusului în creierul animalului sacrificat.C. SerologieDiagnosticul de realizează prin decelarea anticorpilor specifici (ELISA, RIA).

Familia Coronaviridae

Include virusuri ce infectează animale (feline, bovine, rozătoare, etc) şi omul. De fapt, o singură specie virală are semnificaţie în patologia umană, provocând infecţii ale tractului respirator şi gastro-intestinal.

Morfologie şi structură

Virionii au formă sferică sau ovoidală, cu dimensiuni între 75-160 nm.Structura virionului include :

- Anvelopa - dublu strat lipidic la suprafaţa căruia proemină spiculi dispuşi radiar (sub formă de "coroană"). Spiculii conţin glicoproteinele E1 (cu rol de matrice) şi E2 (implicată în adeziunea virionului la celula ţintă şi în fuziunea membranelor celulare).- Capsida are simetrie helicoidală şi conţine o proteină nucleocapsidică (N).- Genomul este ARN monocatenar, cu polaritate pozitivă.

Replicare

Se realizează după modelul replicării moleculelor ARN cu polaritate pozitivă.

Patogeneză

Infecţia determină probabil distrucţii la nivelul epiteliului respirator ciliat sau ale epiteliului gastro-intestinal, producând simptome de intensitate medie. Uneori, la copiii mici, infecţia poate determina enterocolite necrozante.

Răspuns imun

Aspectele legate de imunitate nu sunt elucidate. Se pare că durata imunităţii naturale (dobândite prin infecţie) este redusă, dat fiind că frecvenţa reinfecţiilor este ridicată.

Diagnostic de laborator

A. Microscopia electronică evidenţiază virionii cu aspect caracteristic, în extractele de fecale. B. Cultivare - Se realizează în culturi primare embrionare umane, culturi diploide umane. Efectul citopatic este reprezentat de formarea de sinciţii celulare şi de vacuole citoplasmatice.C. Inoculare la animal - Se utilizează şoareci nou-născuţi care sunt inoculaţi intracerebral.B. Serologia - Decelarea anticorpilor specifici prin :- RFC- ELISA

Familia Filoviridae

Cuprinde virusuri care determină afecţiuni extrem de severe, de tip febră hemoragică acută, cu letalitate ridicată (până la 90%).

Genul Filovirus - virusurile Marburg şi Ebola

Morfologie şi structură

Aceşti agenţi se caracterizează printr-un mare pleiomorfism. Virionii au formă caracteristică de baston sau ramificată, cu diametrul de 80 nm şi lungimea de 900-1000nm. Acest aspect "filamentos" este sugerat şi de denumirea familiei de virusuri (filum = fir, lat.)

Virionii sunt compuşi din :- Anvelopă - de natură lipoproteică, prevăzută cu spiculi de natură glicoproteică- Capsida - are simetrie helicoidală şi conţine proteinele virale : NP, VP şi L- Genomul este ARN monocatenar cu polaritate negativă.

Replicare

Are loc intracitoplasmatic, conform modelului replicativ al moleculelor de ARN monocatenar cu polaritate negativă. Eliberarea virionilor din celulă se face prin înmugurire.

Patogeneză

Virusurile Marburg şi Ebola sunt aşa-numite virusuri pantrope (infectează şi determină leziuni multiple într-un număr foarte mare de ţesuturi şi organe).

Căile pe care se realizează infecţiile cu aceste două virusuri nu sunt complet elucidate. Sursa de virus este necunoscută. Transmiterea interpersonală

se realizează pe cale aeriană, prin contact cu sânge şi organe infectate, contact sexual.

Ambele virusuri afectează sistemul reticulo-endotelial. Replicarea are loc la nivelul splinei, ficatului, ganglionilor limfatici, pancreasului, rinichiului, creierului, etc., unde apar focare de necroză. Acestea se asociază cu fenomene hemoragice importante la nivelul pleurei, pericardului, peritoneului. Decesul se produce prin fenomene de coagulare intravasculară diseminată.

Clinic, debutul este acut, cu febră, manifestări acute respiratorii şi digestive, urmate de apariţia unei erupţii maculo-papuloase. Ulterior apar manifestări hemoragice dramatice : hematemeză, melenă.

Diagnostic de laborator

Produse patologice : sânge, preparate de necropsie (fragmente de organe)A. Microscopia electronică evidenţiază aspectul filamentos caracteristic al virionilor.Prin imunofluorescenţă se realizează identificarea în preparatele de ţesuturi.B. Cultivare - se realizează în linii celulare continue în care se observă efectul citopatic (incluziuni intracitoplasmatice). Identificarea se face prin imunofluorescenţă cu anticoropi monoclonali.C. Inocularea animalelor de experienţă (cobai) determină apariţia bolii şi deces.D. Serologia - în cazurile care supravieţuiesc se decelează anticorpi specifici IgM prin:- imunofluorescenţă indirectă- ELISA ; Western blot

Familia Flaviviridae

Include virusuri transmise prin artropode care determină la om îmbolnăviri grave. Familia cuprinde un unic gen - Flavivirus, cu un număr de tipuri.

Recent, s-a propus o altă subdivizare a familiei în 3 genuri :- genul Flavivirus - include foste arbovirisuri (v. febrei galbene, v. febrei Dengue)- genul Pestivirus - virusuri implicate în patologia animală- genul Hepacavirus - nume propus pentru diferitele variante de virus hepatitic C (descris în capitolul "Virusuri Hepatitice).

Clasificare

Genul Flavivirus cuprinde 7 subgrupe (Tabel X)Tabel X. Clasificarea genului FlavivirusSub-grup

Virus Vector Boala Răspândire geografică

I v. encefalitei St. ţânţar - encefalită SUA, America

Louis Centralăv. encefalitei japoneze

idem idem Japonia, Australia

v. encefalitei Murray Valley

idem idem Australia, Noua Guinee

v. Ilheus idem idem America de Sudv. West Nile idem - boală eruptivă

- encefalităEgipt, Israel, Africa de Sud

II v. Denga idem - boală eruptivă hemoragică

Asia, Australia, America Centrală, Africa

III v. Febrei galbene

idem - boală febrilă - hepatită- nefrită

America Centrală şi de Sud, Africa

IV v. encefalitei ruse de primăvară-vară

căpuşe -encefalită-meningo-encefalită-febră hemoragică

Rusia, Canada, SUA, India

V-VII 37 virusuri vector necunoscut

- encefalită SUA

Morfologie şi structură

Virionii sunt sferici, anvelopaţi, având dimensiuni cuprinse între 40-90 nm.- Anvelopa - conţine o singură proteină (E) care mediază pătrunderea virionului în celula ţintă prin fuziune.- Capsida - are simetrie icosaedrică.- Genomul - ARN monocatenar, cu polaritate pozitivă.

Replicare

După pătrunderea virionului în celulă, acidul nucleic viral este eliberat în citoplasmă, unde el va funcţiona ca ARNm, dirijând sinteza unei singure poliproteine care este apoi clivată, rezultând proteinele structurale virale.

Eliberarea virionilor se realizează printr-un proces de înmugurire internă într-o vacuolă citoplasmatică.

Patogeneză

Transmiterea infecţiilor se realizează prin înţepătura vectorului. După o etapă de multiplicare locală, virionii migrează în ganglionii regionali, de unde ajung în vasele limfatice şi în sânge (viremie), după care se produc diverse visceralizări determinate de tropismul tipului respectiv : encefalite, infecţii

generalizate severe cu erupţii hemoragice, hepatite, nefrite, determinări articulare, etc (vezi Tabel X). Decesul survine în până la 25% din cazuri (febra galbenă).

Diagnostic de laborator

A. Cultivare - culturi de ţesut de ţânţarB. Serologie - testarea anticorpilor specifici, în dinamică (probe duble de ser) prin :- hemaglutino-inhibare- fixarea complementului - ELISA

Gastroenterite virale

Sub denumirea generică de "virusuri gastroenteritice" sunt grupaţi o serie de agenţi care datorită imposibilităţii de propagare în culturi celulare sunt insuficient caracterizaţi în prezent. De asemenea, încadrarea lor în familii este provizorie (Tabel X).

Tabel X. Virusuri gastroenteritice umaneVirusuri DimensiuniRotavirusuri peste 50 nmAdenovirusuri tip 40, 41 peste 50 nmGrupul Norwalk sub 50 nmCalicivirusuri sub 50 nmAstrovirusuri sub 50 nm

Majoritatea acestor virusuri au fost identificate prin microscopie electronică în materii fecale.

Rotavirusuri şi Adenovirusuri

Aceşti agenţi sunt încadraţi în familia Reoviridae şi, respectiv Adenoviridae, motiv pentru care sunt descrişi în capitolele respective.

Grupul Norwalk

Sub această denumire sunt încadrate virusuri cu dimensiuni între 25-35 nm ("small round viruses"), lipsite de anvelopă. Cel mai bine cunoscut este aşa-numitul agent Norwalk care dă şi numele grupului. Infecţiile cu aceste virusuri produc gastroenterite epidemice. În unele cazuri sursa de virus o constituie crustaceele infectate.

Diagnosticul de laborator se bazează pe evidenţierea virionilor în probele de materii fecale, prin microscopie imunoelectronică, RIA, ELISA. Examenul serologic se bazează pe evidenţierea anticorpilor specifici (ELISA, RIA).

Calicivirusuri - Familia Caliciviridae

Determină gastroenterite acute cu manifestare endemică sau epidemică. Evoluţia infecţiei este benignă, cu excepţia copiilor mici (sindrom de deshidratare).

Virionii sunt de formă sferică, având diametrul între 35-40 nm., lipsiţi de anvelopă.

Capsida are simetrie icosaedrică, iar genomul este ARN monocatenar cu polaritate pozitivă.

Diagnosticul de laborator se bazează pe detectarea virionilor în materiile fecale prin microscopie imunoelectronică.

În mod provizoriu, în această familie este încadrat şi virusul hepatitic E care este descris în capitolul "Virusuri hepatitice".

Astrovirusuri

Aceşti agenţi nu sunt în prezent încadraţi taxonomic. Denumirea de "astrovirusuri" se datorează morfologiei virionilor vizualizaţi prin microscopie electronică în materiile fecale, şi anume : formă sferică, prezentând la suprafaţă prelungiri ce dau aspectul caracteristic de stea ("astru"). Sunt virusuri cu genom ARN monocatenar cu polaritate pozitivă care determină îmbolnăviri de gravitate medie, cu manifestare epidemică.

GRIPATaxonomic, virusurile gripale, agen'i etiologici ai gripei, fac parte din familia ORTHOMYXOVIRIDAE, genul INFLUENZAVIRUS. Din punct de vedere al structurii antigenice au fost identificate 3 specii (serotipuri) de virusuri gripale : A, B şi C. Morfologie şi structură

Virionii sunt de formă sferică sau alungită, cu diametrul de 100-200 nm. Sunt caracterizaţi prin pleiomorfism, astfel încât uneori se pot observa virioni cu formă filamentoasă şi cu lungimi până la 1000 nm.Anvelopa-strat dublu lipoproteic ce derivă din membrana celulei infectate. Stratul extern este prevăzut cu spiculi care conţin hemaglutinină (HA) şi neuraminidază (N). Stratul intern conţine proteina M (matrix) cu rol în menţinerea formei virionului.Hemaglutinina se găseşte sub forma inactivă (poliproteină) care este activată prin scindare sub acţiunea proteazelor celulei gazdă. În urma scindării rezultă două tipuri de segmente : H1 şi H2. Rolul HA este deosebit de important atât pentru ataşarea virionului la celulă (la nivelul receptorilor celulari specifici), cât şi pentru eliberarea intracitoplasmatică a ARN viral.Neuraminidaza (prezentă doar la virusurile gripale A şi B) mediază pătrunderea virionului în stratul de mucus al căilor respiratorii.Capsida-simetrie helicoidalăGenomul-ARN monocatenar cu polaritate negativă. La acest nivel, există componente suplimentare asociate genomului :- nucleoproteina (NP) - proteină internă asociată ARN, cu rol în protejarea acestuia.- polimeraze : PB1, PB2, PA.- proteine nestructurale NS1, NS2 şi BM2 .

Variabilitate antigenicăVirusurile ARN tind să posede o rată crescută a mutaţiilor (de aproximativ 10.000 de ori mai mare decât a virusurilor ADN), aspect ce se confirmă şi în cazul virusurilor gripale.Modificările posibile se clasifică în 2 categorii : minore şi majore.1. Modificări minore ("antigenic drift") - mutaţii punctiforme cu apariţia de mutante HA sau N. Aceste mutaţii, produse sub presiunea sistemului imun al gazdei, sunt cauzate de multiplele pasaje ale v. gripal de la o gazdă la alta în cursul epidemiilor. Aceste mutaţii sunt lent-progresive şi cumulative.2. Modificări majore ("antigenic shift") - sunt rezultatul recombinării genice între diferite subtipuri virale. Aceste modificări sunt constatate în cazul virusului gripal A. Astfel, într-o celulă infectată simultan cu 2 virusuri diferite, virionii progeni (rezultaţi în urma replicării) pot conţine mixturi ale genelor parentale. În acest fel, prin infecţii duble cu virusuri de origine umană şi animală, la intervale de timp impredictibile, se formează noi tulpini virale cu compoziţie genetică diferită de cea a tulpinilor aflate în circulaţie. Aceste rearanjări genice pot avea loc şi între tulpini de origine umană.Dacă aceste modificări implică şi genele ce codifică HA, N sau ambele, noile tuplini vor beneficia de un avantaj, deoarece imunitatea colectivă a populaţiei receptoare va fi ineficientă. Aceasta deoarece imunitatea antigripală este mediată de anticorpi faţă de HA şi N.Replicare

1 Iniţierea infecţiei se realizează prin ataşarea hemaglutininei la receptorii specifici de pe membrana celulei gazdă.2 Virionul pătrunde în celulă prin endocitoză, fiind inclus în vacuole (endozomi). La acest nivel, pH-ul acid induce modificări ale HA : o anumuită secvenţă aminoacidică ("secvenţa de fuziune") vine în contact cu peretele lipidic al vacuolei. 3 Fuziunea cu vacuola declanşează decapsidarea virusului, după care ARN viral este transportat în nucleul celulei gazdă.4 Replicarea are loc conform etapelor caracteristice moleculelor de ARN monocatenar, cu polaritate negativă.5 Asamblarea virionilor are loc la nivelul membranei celulare, eliberarea făcându-se prin înmugurire, proces în care sunt implicate HA şi N.PatogenezăInfecţia este transmisă pe cale respiratorie, interesând, de obicei, tractul respirator superior. Virusul se replică la nivelul epiteliului respirator, determinând distrugerea cililor (element important în apărarea locală). Urmează apoi o etapă de viremie tranzitorie.Infecţia virală a tractului respirator inferior (pneumonia gripală) se produce uneori, manifestându-se cu semne majore de toxemie şi cu letalitate ridicată.Mai frecvent, însă, pneumonia este rezultatul suprainfecţiei bacteriene secundare (S. aureus, H. influenzae, Streptococi hemolitici).Răspuns imunCel mai important tip de anticorpi protectori specifici (neutralizanţi) sunt cei anti-HA, aceştia împiedicând ataşarea virionului la celulă. Anticorpii anti-N împiedică, probabil, eliberarea virionilor din celulă.După producerea infecţiei, sistemul imun reacţionează prin :- anticorpi IgG serici- limfocitele T citotoxice şi macrofagele alveolare.Diagnostic de laboratorVirusologicA. Examen direct- Microscopia electronică

- Imunofluorescenţa - detectarea antigenelor viraleB. CultivareSe realizează pe culturi celulare primare de rinichi de maimuţă. Efectul citopatic nu este caracteristic, dar identificarea se poate realiza prin hemaglutinare directă.Şi în cazul inoculării ouălor embrionate, diagnosticul se pune tot pe baza proprietăţilor hemaglutinante ale v. gripal.Inocularea la animale de experienţă produce fie infecţia experimentală, fie, doar creşterea titrului de anticorpi specifici.SerologicDecelarea anticorpilor specifici de tip (anti-NP) şi de subtip (anti-HA) prin :- hemaglutinoinhibare- seroneutralizare- fixarea complementului- ELISAProfilaxieProfilaxia specifică activă se realizează prin administrarea de vaccinuri inactivate sau vaccinuri vii atenuate.