C o l e c ţ i a „ N E O ”

L i v i u I o a n S t o i c i uSUBSTANŢE INTERZISE

Colecţia „NEO“ este coordonată de Alexandru Muşina

Macheta copertei: Tudor JebeleanuIlustraţiile copertei: Tania Maria Tudoran

Editura Tracus ArteStr. Pictor Sava Henţia, nr. 2Cod 011162, O.P. 2, Sector 1, BucureştiTel.: 021/223.4111e-mail: office@edituratracusarte.ro site: www.edituratracusarte.roEditor: Ioan Cristescu

Redactare: Cristina VasilicăTehnoredactare: Cristina Vasilică

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a RomânieiSTOICIU, LIVIU IOAN

Substanţe interzise/ Liviu Ioan StoiciuBucureşti: Tracus Arte, 2012

ISBN 978-606-8361-82-6

821.135.1-1

L i v i u I o a n S t o i c i u

SUBSTANŢE INTERZISE

T r a c u s A r t e

Cu mâna pe inimă

Stricarea frumuseţiio ia de la capăt, revizitează aceleaşi locuri, frecventeazăaceiaşi oameni şi aceeaşi epocă, nimic nou – numai lucrurişi sentimente vechi. Mai exact: ce i-a fost dat, a luat, numai aude nici măcar clopotul dogit din viitor, pe care l-a tot auzit până acum o vreme, e total dezorientat, degeaba nu-şi acceptă neputinţa – o şi mai mare încetinire a conştiinţei. A conştiinţei apropierii morţii lui. Sau o încetinire a conştiinţei din Univers? Sau a conştiinţei unei noi furtuni magnetice... A pierdut şi ultima bătălie, înainte să se culce. Dimineaţa o ia de la capăt, suferă ca prostul. Nu are ce să mai înveţe nici de la copacul admirat 100 de ani din Parcul Carol, nici de la broasca ţestoasă din lac,programată să trăiască 150 de ani, chiar dacă lasă impresia unei împăcări cu tot ceea ce e în afara şi înlăuntrul lor. Seninătatea vine de la aceeaşisursă de lumină – de ce nu reuşeşte el să se încarce minut de minut,să se bucure de ceea ce primeşte de-a gata, natural? În ciuda deformării câmpurilor, se redescoperă numai în trecut. Şi-a pierdut şi bruma de încredere în capacităţile lui psihice. Vine în parc să se regleze, intuitiv, aşezat pe malul lacului, în singurătate,se abţine cu greu să nu dea în lacrimi, să nu-ifie ruşine: ce e mai presus de el şi nu-l înţelege? Nu se referă la Dumnezeu.Ce e mai presus de el? Întrebare-ecou... Din când în când aude o voce interioară, mereu aceeaşi, care-i răspunde, cinică: „vezi ce s-a întâmplat cu cei de dinaintea ta!” – şi se blochează.

7

Cum e scris, aşa va fimă ard obrajii, îmi cauţi sursa de energie, aici nu, aicinu, ar trebui să-mi smulgi inimaîntâi, să faci scurtcircuit, după care să-mi suceşti gâtul şi să spui că: s-a încurcat în poartă cu gâtul…Cine ştie ce e în capul tău, îmi spui: recunoscândcă nu degeaba mă ard obrajii –viziunea s-a schimbat. Cum e scris, aşa va fi. A fostrecalculată orbita asteroidului SG 344, care la 21 decembrie 2030 va lovi Pământul, câţi ani vei avea tu atunci? 80, e clar, nu mai prinzi spectacolul… Eştibolnav.Am buzunarele pline de gâzeşi gărgăuni, adunate din ierburi, care mişcă: mă excită – pe tine, nu? Recunoaştecă asta simţi! Nute apropia de mine! Îmi deschizi odată cartea aia deasupracapului?

8

aştept aprobareMă afund în interiorul meu, îngheţ de frig, dârdâi, pe zi ce trece mi se încetinesc mişcările, nu mai am nici un motiv să ies la suprafaţă. Mă rad, mă îmbrac frumos, nimeni nubănuieşte cât de departe am ajuns.Totul devenind anevoios de la o vârstă… N-amnoroc să mă mai bucur de nimic, se apropie staţia. Aici mă aşteaptă o mică alinare. O ţigancă: faceţi magie neagră? Hai, conaşule,trezeşte-te. Aici e? În jur, basmale turceşti, legate lacolţuri, lumânări aprinse, un lacăt deşurubat, fese dezgolite, pulbere, întunecime. Ce caut eu la tine? Ai plătit să-ţi dezleg de iubire, că nu mai vrei să auzi de… unde e, caută printre hârtii scrise, parcă ar fi pomelnice, păi şi noi facem ce face popa… cum o cheamă? Astea sunt pentru morţi, asteasunt pentru vii... „Iubirea are un caracter ondulatoriu”. Da? Eşti o ţigancă inteligentă. Ţi-am citit gândurile, conaşule.Mestec, absent, grăunţe înmuiate în vin. Una câte una amintirile îşidau duhul şi putrezesc. Îmi faci cu ochiul. Ura! Mă văd întins în pat. Plutescla doi metri deasupra mea. Acum mor de cald, nu mă mai afund, acum mă înalţ. Şi tot aşa, până prind un moment de trecere, aştept aprobare.

9

până când să te cautÎntoarce foaia. Aici, unde se întâlnesc picioarele, acolo e şi capul? Unde se întâlnesc picioarele e liziera de salcâmiînfloriţi – e o fotografie de la 2.000 de metri înălţime, făcută de mine din perioadacând aveam aripi. Frumoasă femeie, nu? Forţa gravitaţională a acţionat asupra cartilagiilor.Stă cu ochii în gol, cu albumul pe Genunchi – pista de decolare este plină de scaieţişi spini, nu-mi mai fac iluzii, nu mai am nici un avânt. Chiarnimic nu mai merită? Câtte-am iubit, am zburat în sus şi-n jos, mi-am ruptgâtul şi am luat-o de la capăt. Am îmbătrânit, încetul cu încetul, nici n-am simţit, m-ai integrat în visultău, m-ai căsătorit cu o femeie care m-a iubit, mi-afăcut un copil şi am intrat în liniedreaptă, pierzând şirul: după moarte o să-mi revină avântul?

10

Sunt în excesOpriţi în faţa corcoduşului înflorit să facă fotografii,e frig, se bucură că mai există în pom osperanţă. În acest pom au văzut pâini mari, albe, toată iarna. Aici e locul lor de întâlnire. Adevărul e că ducem o viaţă aşa de primitivă, zice conducătorul grupului, care scoate dintr-un sac măsline, sare, brânză, pui fript, ouă fierte, ceapă… A fost un nou atac energetic. Stau peo bancă, în apropiere şi privesc florile corcoduşului. Audbinecuvântarea: v-am adunat aici fiindcă voiam săvă arăt lipsa de minte a celor care au trecut înaintea voastră pe aici. Voi simţiţi frumuseţea locului? Mi-aş fi dorit, după ce mâncăm,să aşternem aici paturile… Şi de băut nu dă nimeni? Am euvin de la pomană – acolo ospăţ de post, cusarmale şi ciuperci, cornuri cu gem, colivă... Sunt în postulPaştelui. N-am mai ţinut post din copilărie, Maricică. Eu ţin toate posturile şi vezi ce bine arăt. Uniidau din cap, „tu ai depăşit simetria unei vieţi obişnuite”, observă profesorul navetist: nu e nevoie să teînfumurezi aici. E gelos. Aici apar şi oameni pe care nu-i poţi vedea? Toţi aşteaptămaşina care-i duce să viziteze mai multe mănăstiri. Fiecaretrăieşte în cumpătare. O femeie cu baticpe cap scoate prăjituri de casă, plăcinte: pe lumea asta noinu vom dobândi bogăţii… Ce să facem, tanti: ne rostogolim şi noi, trece vremea, devenim neplăcuţi… Dau din mână în mână o sticlă de ţuică, „e trasă de trei ori de mine, pe cuvânt”,să fiţi sănătoşi, asta e o băutură vindecătoare, te face să uiţi, te scapă şi dintr-o furtună pe mare, „te arde la lingurică”. Nu le mai e frig,

11

dar ce-o fi cu autocarul ăla pentru mănăstiri de numai apare? Sigur n-am greşit ziua? Niciunul nu-şi aminteşte în ce zi este. Râd. Invocă energiile celor şapte Arhangheli. Sărut mâna pentru masă. Ziceţi voi bogdaproste. Am păcătuit… Fiecare pleacă de unde a venit. N-a fost decât o ocazie să stea lângă pomul înflorit, şi-au dat întâlnire la întâmplare, unii pe o reţea de socializare, alţii prin telepatie, unii vin din viitor, alţii din trecut. Aşa trebuia să fie.

12

O lăcustăÎntinsă pe portiţa din grădină, scoasă din balamale şitrântită în iarbă, să nu te tragă umezeala: goală, răstignită la soare, neruşinată, ştiind că numai cineva din ceruri te poate vedea şi că numai cu El ai vrea să faci dragoste, ferită. Taman acum, când sub tine putrezeşte o entitate negativă, ieşită din tunelul ei la suprafaţă – o miroşi, dar nu te simţi descurajată, poate e un miros adus de aerul cald, de departe. De fapt, nu e nici o entitate negativăsub portiţă, ci tu putrezeşti, te gândeştipentru o clipă, şi te cutremuri: „habar n-am”, şopteşti cudezgust, fără să te sperii. Ah, cât ai dasă adormi lângăfumul acela plăcut mirositor, necunoscut, al „amantuluicosmic” – râzi: unde eşti, Doamne? Eşti în această lăcustă căţăratăpe firele de păr ale pubisului meu? După ce-ai făcut un salt de pe o floare de papirus… „Sunt aşa singură”… Olăcustă?

13

Viitorul se deterioreazăFără alcool, fără sex. Sună fals: „îşi scutură mătreaţa îngerii din cer”, îmi spune mortul, ce mă ţine de mână, cât să traversez strada principală, maibine mi-ar înfige un pumnal în spate,spate cocârjat de volumul istoriei atmosferei ce o respir… Eprea serios. Încotro? Că mă distruge destinul. Poate încep să mă dizolv fizic. „Ninge din mine”… Ninge, iată fulgii Binelui, Frumosului şiAdevărului – pentru cine ninge? Trec pelângă mine grupuri de oameni în zdrenţe, grăbiţi şi tăcuţi,cu copii în cârcă, având cu toţii ochii largdeschişi şi privind fix, cu o uitătură demenţială, unde se duc? Să mă iau după ei? Au ajuns atât de sus. Ştiu, viitorul se deteriorează. Nu e aici o sumă a tuturor energiilor? Fulgii de zăpadă îmi dau un sentiment insuportabil.

14

ajunsă la o margineîţi întrerupi respiraţia – darcât ai să rezişti? Ailegat prin farmece mănăstirea, înainte să te închini,ai obligat măicuţele să plece careîncotro, ai băgat zâzanie între preot şi stareţă... Da,prin puterea cuvântului! Nu vrei să taci, totuşi? Să nu te mai rogi atât? E pentru o cauzăuniversală. Degeaba ai cerut îndurare. Îţiîntrerupi iar respiraţia, vrei să mori... Ce-ai păţit?E adevărat, între tine şi stolul acela de porumbei de pe ţiglă nu e decât olegătură de suflet: maitragi o carte? De sufletul maică-tii! Trânteşti cărţile, întunecată la chip, ieşidin joc. Ieşi pe holul vagonului de tren clasaa doua, bei o gură de votcă din bidon. Ce ţi-a mai rămas? Numai respiraţia...Îţi întrerupi respiraţia până cazi de pe picioare, desfigurată. Mai departe numaiDumnezeu ştie încotro ai s-o iei. O sursă de lumină se deschide deasupra ta. Îţi vezi chipulreflectat pe fundul unei prăpăstii, îi faci cu mâna.

15

Suntem nimicVreau să întrec vrabia care ţopăie în faţa mea, pe drum,în praf, nu se sperie, nu zboară, nuvreau să se îndepărteze din cauza slăbiciunii ce o am pentru ea? Aştept să se dea de trei ori peste cap. Măiertaţi, domnişoară: mai mergem înainte împreună mult, sub-cupola-craniului-de-ceară? Sub al nouălea cer, adică? E o şmecherie la mijloc. Mai bine vezi pe unde calci – mă priveşte cu dojană de sub o pălărie roz, mi se încetinesc paşii, eaare aceeaşi căutare înapoi, spune: suntem nimic. Bine că n-am rămas pe dinafară. Mă opresc, îmi e un somn de moarte. „Îţi aminteşti de orgiile din timpul epidemiilor de ciumă”? Măîntind pe marginea şanţului, ea vine lângă mine, arespume la gură, tu cine eşti, de fapt?„Eu sunt o vrabie, ce importanţă are…”. Ne dezbrăcăm unul pe altul, aruncăm unul câte unul stindardele însângerate de pe noi..

16

În plămâniSe răsucesc, nemulţumiţi, în plămâni, noaptea, înodaia lor zăbrelită, sufletelemorţilor mei pe linie maternă, în plămânul stâng, şisufletele morţilor mei pe linie paternă, în plămânul drept, suflete înconjurate de o membrană carevibrează – acolo e loculîntâlnirilor în plămâni? Unamestec de trecut şi de viitor. De câte ori se răsucesc nemulţumiţistrămoşii mei în cavernă, plâng. Ce va maifi cu tine? Plâng în somn, noaptea – degeaba aprind, trezitbrusc, lampa cu apărătoare contra vântului şiies în fugă în ogradă, ţipând ascuţit, fără să ştiu de ce, de câteva ori, de câte ori vin acasă, la părinţi, în vizită: taman când câmpia Adjudului se acoperă de războinici care scot răcnete mai înspăimântătoare decât ale mele, că ei de cândfug, fug într-una – de ce mă plâng? „Fugsă se închidă unul pe altulîn plămâni”.

17

Bătut în cuieDe ieri, 4 a 4-a, a început sfârşitul, oficial: mi-am datacordul. Nu sunt nimic în plussau în minus, totul merge în linie dreaptă,aparatul de înregistrat ţârâie egal, trec pe lângă mine învăţătorul şi prostituata, amândoiîmi fac prieteneşte din mână, îmi spun că preotul şi-a blestemat enoriaşii, alungat din parohie şică a venit episcopul să ţină azislujbă de dezlegare la biserica din sat, nu vin cu ei? N-am cum, le răspund, sunt bătut în cuie. Numai am mult. „Amîn componenţă acea substanţă careeste eliberată de creier atunci când o persoanăse îndrăgosteşte”. Merg în altădirecţie. Asta înseamnă că poţi să o iei de la zero. Înfuncţie de ciclurile din galaxie, nu? Dă din cap. Mama lui iese din tăcerea ei de 50 de ani şi-i desenează cu degetulfiguri în nisip: care din ele e aleasă de tine? O arată. Figura asta e izvorul de apă pentru cel mort…

18

Spune o rugăciunesparge în pumni nuci noi, adunate dintre frunzeleîngălbenite. Împarte miezii: unulţie, unul mie. Pe ultima nucă nu reuşeşte să o spargă.Asudă. „Nuca asta e ca tine, ascunsă”, opune sub călcâiul drept, sub pantof, îşi ia distanţă, nu se sparge, ia un bolovan şio loveşte, nuca sare cât colo, n-o mai găseşte... De ce ai spus că nuca aia e ca mine? De aia.O sărută. Vino cu mine în vie, sub gutui – pe scenă, în timp, înapoi... „Vei fiuimită de liniştea care va domni de cum se va ridica noua cortină”. Ia...Se aud, totuşi, aici, mici zgomote. Şoapte. Fâşâieli. Suntfrecvenţe de undă mai înaltă. Sunt morţiilocului, dau bineţe, ei strigădin viitor, din răsputeri, după sănii: îşi scutură zăpada de pe haine cu o măturică...

19

Sfântul ioan, patronulploua şi eu mă vedeam spânzurat de frânghiile clopotelor.Că nu s-a schimbat nimic,după. Nimic nu mai meritase,ploua schimonosit: tu, după fecundaţie având să dai drumul la câinii iubirii. O, neţărmurită descurajare şi nelinişte… Nuse mai vedea nimeni pe drumul ocolit, ceai fi vrut? Un miracol. Ploua, ce ploua,parcă lătra. Bătea un pulsstrăin în aer şi Sfântul Ioan, patronul, la 25 de ani, înalt,slab, cu barbă rară, încare te recunoşteai, un nevrotic, muşcat de câini, ţinea ritmul: scotea saliva din trompetă, apăsândpe clapete, alt miracol,cânta despre linguşeală şi despre laşitate. Linguşeală a ploiiînsângerate şi laşitate a noastră: în faţa miracolelor Revoluţiei – a ierarhiei energiilor de vibraţie joasă, la nivelul unei fericiri fără margini,aceasta e ideea.

20

nu mai conteazăS-a scuturat până la capăt, n-a mai rămasnimic de spus, îi ţine de urât o prietenă, care-i caută încoarne. Deşicel mai bine ar fi fost să-i dea o brâncăîn lac, în crescătoria de peşte. E scufundatîn el însuşi, nici nu mai conteazăce i se întâmplă, de fapt – va muri azi, mâine. Păcatcă nu poate să-şi ascundă dezamăgirea,a pus cruce. Degeaba i se tot repetă că n-a venit timpul:nu, el s-a despărţit. Până şi cărnurile tarimi s-au scurs la vale, strigă – vreau să uit că am trecut peaici, începând din 19 februarie 1950! Bea. Strigă şibea omul la necaz. Nu rămâne smerit. Îi pare sincer rău: „ne-am luptat vreo două-trei zile cupelicanii, încercând să-i alungăm, darn-a mers. Am bătut tobele pe canal, am bubuit cu carbid, am tras rachete luminoase! Dar noaptea, cândli se face foame, pelicanii vin claie peste grămadă, fac un zgomot înfiorător când se năpustesc… se năpustesc…”. Degeaba.

21

azi, mâineTu şi eu, doi stâlpi electrici, cu firele la pământ: în grădină, subadierea eternului vânt de sud-est – pe când… Cuacorduri surde, azi, la o vârstă incertă, ne mai înduioşăm, dar mâine? Mâine, când vom fi năpădiţi de buruienişi vom face dragoste suflândfumul ţigării printr-un soi de spărtură a zidului cârciumii care va creşte.Eu, da, tu, nu – ai dispărut. Tu te-ai scurs în pământ? Mi-au mai rămas doar camarazii, întinşi pe un şirag de scoici la gât, şialcoolul. Plus opromisiune de tandreţe în oglindă, de unulsingur, acasă, cu tine în braţe, pe un câmp energetic emoţional – până să mă scălâmb, să-mi scotcolţii. Azi, mâine.

22

pe dinafarăÎmi cunoaşte slăbiciunea. Elementele chimice sunt din ce în ce mai grele în mine. Să cumpericartofi fără bube, îmi lăsase scris – să mori tu? Acum e ora 15 când plec de acasă, dacă nu mă mai întorc de la piaţă, anunţaţi poliţia…Închid ochii, îi deschid: iate uită, pe aici nu e nici cea mai mică urmă de trecerea vreunui om… Fac primii paşi, în aer e miros de carbid? Aud de la o fereastră ţipete, pe aici ploşniţele mişună în paturi: căhai să fugim în lume… „Era ceva grav, voalat, şovăitorîn inimă – am mers de-a lungul a nenumăratealbii, atârnat la braţ, credincios, cu negrese cu turbane, care deveneau vizibileprin scăderea nivelului de vibraţii, vindeau hamacuri vopsite în culori strălucitoare şi n-am putut să mă mai opresc din mers”…

23

Se încarcă reciprocJucat pe degete, dat la fund – cu cât te apropii de mine,cu atât te îndepărtezi, nu mai rezist, dacănu m-ai iubi… Sunt parcăsfâşiat de câini vagabonzi, târât, cu hălci smulse. Aşa măsimt şi eu! Se îmbrăţişează, îşi sărută ochii, se muşcă. Se încarcă reciproc. Doamne, ce e dragosteaasta, le-a stat mintea: e posibil orice… Elaprinde un opaiţ – ajunşi amândoi la capătul pământului,instantaneu, îngropaţi de vii în propriile lorburţi. Vezi ce scrie aici? Îşi apropie ochii. Că: „nu se culcă, bre, cu toţii, e pretenţioasă, nu se pretează ea la un moşneag, doi, din azil – îi lasă doar să pună şi eimâna pe ceva mai tânăr”… Cine? Doar nu tu, nici eu.

24

nu vrea tradiţiaCâinele galben, vagabond, în uşa vileitale deschise, nu mă lasă să intru, mârâie, se repede la mine, îmi arată colţii,latră: îmi strică tot cheful, venisemla tine pentru plăcerea întâlnirii şi a conversaţiei, săschimbăm împreună energie cu mediul înconjurător, regret, poate ar fi trebuit să dau un telefon înainte, poate că nici nu eşti acasă. Basunt acasă: cum, nu mă vezi? Nu mă auzi? Nu vrea tradiţia? Sunt cu săculeţii plini, cuiarbă parfumată la subsuori, încămaşa de noapte, fără chiloţi şi fără sutien pe mine: teaşteptam, că doar eu, eu, prin putereamea hipnotică te-am adus până aici, habar nu ai, să dansăm,să bem din mici tigve de pădure şi să ne agăţăm unul altuia de gât… Numai că nu ştiu de undea apărut câinele ăsta galben, vagabond, îmi e frică de el: acum cinci minute a încercat să mă muşte, amfăcut degeaba cruce, mai bine fugi! „Fugi, întoarce-te în lumea ta, de unde te-am chemat, până nu te rupe în bucăţi”.

25

Bileţele ale sorţiibileţele de papagal răsturnate din cutie, luate de vânt şiproprietarul alergând să le adune ba în stânga,ba în dreapta, printretrecătorii aplecaţi să le adune la rândul lor şi să le deschidă pe furiş, câte unul:bileţele cu viitoarele numere câştigătoare. Şi cei treipapagali dând din aripile tăiate, speriaţi, plutind un minut şi aterizând repede pe asfalt, dezvăţaţi să zboare… Bileţeleale sorţii, ale unor lumini slabe. Ale sorţiiingrate, scoborâte, mai anii trecuţi, pe fundul unei fântâni din veacurile III - IV. Fântânădeasupra căreia apăreau deseori vapori asemănători cuforma unui cocoralb: simbol al singurătăţii mele, iubito, şi al lumii particulelor elementare.

26

De unde nu poţi scăpamirosul greu al ierbii netunse şi fluturiialbi zburând cu burta în sus, înpicaj, aşa-i vezi tu? Tu, întinsă pe spate, piatră. Piatră peste piatră, la râşnit de cafea: eu, cu faţa în jos, „izvor alritmului cosmic”, aşa cum îţi place ţie să-mi spui. Eo vară lesnicioasă şiaventurile amoroase şoptite pe la colţuri se învaţăpe de rost, se însuşesc „de parcă ar fi fost ale noastre” şi se povestesc mai departe. Pe la colţuri,unde pereţii se coşcovesc şi undese vând papagali, tămâie, informaţii despre trecut, banane verzi. Nu departe de locul ciocnirii cu numărul 72 a două hiperpercepţii: aparate luminoase, fără chip, cu aer comprimat, aflate sub acţiunea unor jeturi, pline de amărăciune, însoţite de senzaţia de sufocare, înainte să se facă nevăzute, numaidecât.În subconştient cu detalii neplăcute… Loc stropit cu agheasmă. Amândoi, euşi tu fiind văzuţi prin binocluri, de pe la colţuri:murind de râs, ţopăind, făcândgiumbuşlucuri prin ierburile înalte.

27

TânjeştiTu eşti măreţia unei alte puteri. Stai, goală, tremurând în apa izvorului până la gât, îţi creşte de douăsutecincizeci de ori capul, ai atâtea stări care te umflă, gradual, te colorez în verde, am în faţa ochilor încă o salcie? Am o salcie cu pletele tale lungi lăsate în apăpână pe sâni? Ai vrea să ieşi, dar ţi-e ruşine, a nimeritsă treacă tocmai acum pe aici, pe mal, o maşină cu soldaţi, nu se mai termină. Soldaţi? Care te fluieră – sau ţi se pare? Nu te speria degeaba, soldaţii sunt morţi, înecaţi în aldoilea război mondial de ruşi – măauzi? Ce freamăt… Nu mă auzi şi nici nu mă vezi: păcat!Tu, intrată până la gât în apaizvorului de lumină sfinţit de Arhanghelul Mihail, săte tămăduieşti, tremuri. Tânjeşti.

28

ultimul dram de candoarebat câmpii, dau din cap, sunt prăpăstios, amajuns la capătul puterilor? Măopresc: în faţa mea, cu un păhărel de lemn, o fetiţă vindeseminţe de bostan, prăjite, „doriţi de 5 lei?” Plec, aplecat de spate.Învins, la Bucureşti. Sunt o bucată de fier spongios,fierbinte, o bucată dusă sub un şopron,aşezată pe o piatră mare, lovită cu nişte ciocane şi transformată în vârf negru de săgeată?Să ferească Dumnezeu să mă întorc eu împotrivadumneavoastră, spun: oprit iar, de data asta în faţa unor rădăcini care te vindecă de orice boală, întinse pe o pătură, rădăcinidin pădure, curate, cumpăraţi? Vindecă şi sufletul, aud râzând o doamnă. Depinde: dacă sunteţiîndrăgostită… La vârsta mea, domnule, femeile încalecă boi împodobiţi, purtând burdufuri de piele pline cu apă, pe arşiţă – e o reverberaţie? Nervul auzului îmi retransmite vibraţiile la creier. Arşiţăa sufletului impregnat cu evenimente trecute: bat câmpii, îmi vine să mă omor. Mi-am pierdut şi ultimul dram de candoare…

29

Din parCela K

aceeaşi senzaţie, că nuDezorientare, nimic nou, lucruri paradoxale, carenumai lui i se întâmplă – aceeaşi senzaţie, că nu: trebuie să dispară, să înceteze blestemul,fiind urmărit îndeaproape, ar fi bine să meargă la vrăjitoarea de lângă cimitir, dar îi e ruşine şiteamă, până aici a ajuns? A gândit în amănunt întregul proces de concepere a Universului! Acerşit până şi lumina de la Duhul Sfânt, să-i anihileze toate legăturile. Aude: „chiar eu personal am simţit cum, într-o zi, în timp ce aranjam mormântul soţului, am fost prinsă în braţe de Trifan, mort acum un an, îngropatalături, care a fost crai la viaţa lui”…Lucruri paradoxale, de la o vreme este obsedat căpoartă chipul nu ştie cui. Arevedenii – una, cu un ochi de sticlă, care-i cade înmâncare, în farfuria cu ciorbă. Care ochi? Stângul? A, nu e nicio problemă, o să-ţi treacă, bădie, bine că nu e dreptul, că n-ai mai fiscăpat. Ia cheia asta şi-o să te vindeci… A venit la minesă-i dau cheia bisericii, deci, s-o-nroşeascăîn foc şi să şi-o pună la locul potrivit, sub cap. Acuma, ce a mai rămas? Esteşi el un nebun care radiază şi care se socoteşte normal, ce e rău în asta?

33

pătruns de importanţa saRăsucit în loc, pătruns de importanţa sa, hulit,mirosindu-i a cărnuri crude, feliate, îşiintroduce două degete în gură şi fluieră: huo, bandiţilor,furaţi la cântar – pe când nu era la piaţă, cila tribunal. Până laurmă a fost scos afară, în brânci, cine se credea? A primit un pumn în plină figură de la gardianul de la intrare, poate că de data asta o să se înveţe minte. Înacest timp, tu ai stat cu sufletul la gură, îlpriveai de departe, ascunsă,îl iubeai, Doamne, cât îl iubeai, i-ai fi omorât pe toţi ceicare l-au alungat în stradă – nicidacă ar fi fost un beţiv ordinar n-ar fi meritat asta, îţispuneai în gând şi-ţi muşcai buzele, ai venit după el în fugă şi-ai început să plângiîn hohote. Lasă, Mărie, ţi-a spus el, cât mai am eu de trăit,parcă? Nu mai contează nimic, dar ar fi putut să-mi facă dreptate. De vină sunt şiciocnirile astea de particule elementare din atmosferă. M-am înstrăinat de mine, Mărie. Bine că nu eşti insensibil, nu mai pune la inimă.

34

Vasilemergi tu mai departe, Vasile, eu rămâncu ulcica asta de pământ: plăteşte, ia cheia, urcă, nu mai are răbdare, o sărută,o muşcă, o mestecă, o înghite, facepe nebunul – bine. Mai departe, nimic, tace. Întoarceroata: pentru a încetini evoluţia omenirii,spune. Şi pentru a te feri de boli... Citeşte iar indicaţiile terapeutice, nu înţelege de ce-i e atât de frică de otrava asta. Vrea să urce către sursa sa, să se reîncarce, vrea să dispară doi ani, după care să se întoarcă. E ca şi cum ar pleca în străinătate. Sau în puşcărie. Dacă tot o iubeşte atât. Fiindcă azi bate pasul pe loc, trebuie să ia o măsură radicală: vii cu mine peste doi ani, tu poţi să aştepţi? Eu? Nu. Nu pricepi, doi ani eu voi fi plecat.Tocmai de aceea. Cum să te întorci din morţi? Tu eşti mai rău decât Vasile al meu.Vasile se opreşte mereu la birt, unde vine cuporcul. Porcul şi Vasile beau împreună câte o sticlă de bere ieftină. A dracului chelea pe tine; Vasile scarpină porculpe spinare. Bă, de câte ori e băut, porcul sare să muştecopiii în sat, noroc de Vasile, că-i păzeşte...Parcă se simte mort un pic, nu mort, ci dematerializat, înainte de soroc, îmbătrânit brusc, nu se poate, e beat? Vede cum îl boceşte fosta iubită, cu părul despletit. Crede că i se refacbiocâmpurile, de fapt. La

35

revărsatul zorilor, când se împart de obiceila ei, la ţară, la începerea postului mare, la pomenirea celor adormiţi, ulcele de pământ pline cu grâu.

36

HipopotamulHipopotamul, întors, cu burta în sus, în baltastătută, mai exact aunei amintiri în care se susţinea că suntem nimeni. Că lăsăm în urmă doar o trenă de aer intens energizat.Hipopotamul îi răstoarnă masa cu harta fizică a pământului: tocmai aici s-a găsit. Pe caniculă,murdărit de păcate până peste cap,adus din condei! „Multă vreme n-am ştiut de ce trebuie sămă întristez”. Rămas fără gustuldictaturii personale, trimis unde o vedea cu ochii, pânăla cel mai îndepărtat, cel maiputernic şi cel mai fără de trăsături – pe care-l ghiceştevag: tu? Îi face pe o hârtie de scrisportretul robot în formaunui spic scuturat de vânt şi strigă: „vai, mie, căam strâns paie în vremea secerişului”.

37

Ce i-a mai rămasnimic nu mai e cum a fost, a pierdut şi ce n-a avut,acum stă în ogradă cu ochii în gol şiîmbată ciorile cu ţuică, le dă pâine înmuiată în ţuică,pe una a prins-o şi i-a turnat ţuică pe gât,i-a desfăcut ciocul şi cogâlţ, cogâlţ...N-a murit cioara, din contră, de a doua zi i-a cerut de băut. Acum bea cu ea împreună şi la cârciuma din sat – noaptea, cioara se transformăîn femeie tânără. El şi-a pregătit totul pentru înmormântare, hainele, pânzele de pus în coşciug, coşciugul, dar nu mai crapă odată, să scape de-o grijă. Şi-a dat seama cănu mai e decât o adunătură de acte vechi, pe care nu le poate citi, că-l podideşte plânsul. Că sunt implicate spaţii malefice, energii ale câmpului lui mental, diferite lungimi de undă şi frecvenţe. Ce i-a mai rămas?Să-şi plângă de milă, totul a rămas măsurat după ochii lui, ce n-ar fi dat să plângă în hohote: în tribunal n-a putut, după divorţ, nici pe stradă, că-i era ruşine, a intrat în biserică, dar nici acolo n-a plâns, avea impresia că-l luau peste picior sfinţii, păcătos cum e. Dacăar fi putut să moară atunci, ar fi fost perfect. N-afost să fie. „Ţi-ai dat foc amintirilor?”, l-a întrebat o babă.„În urma incendiului, cei43 de iezi aflaţi într-un grajd improvizat, lipit de colibă,au ars de vii”...

38

ia cutiuţa asta magicăAlungă morţii ăia din ogradă, mă, Vasile, cămi-e frică să ies… Vasileîşi roade unghiile: dacă ţi-e frică, fă cruce! Ce naiba,sunt doar morţii noştri, din familie:miros toţi a peşte…Vasile pune să înroşească în foc bolovani, să-i facăfarmece nevasta şipentru a scăpa de mirosul de peşte al celor doimorţi care l-au urmărit când a ieşit pânăla şură. „Nu-s decât efluviimagnetice”. Tu, denaturatule,eşti de vină, că m-ai îndemnat să-i chem… Tu, cu pieleaînvineţită în locurile atinse de brici, cuscamatoriile tale cu trei dopuri de plută, marele pescar...eşti un nenorocit! Bine, iacutiuţa asta magică de râme, din care poţi să scoţi ce vrei – şi închide-i pe cei doi. Acum este vremea potrivită. Că am dureri reumatice. Dar trebuie întâi să-ţi treacă supărarea.

39

Îi pune cuţitul la gâtDacă m-aş lua după tine, unde-aş ajunge? Pânădupă colţ, unde aş fi strâns de gât – că de ce nu te las euîn plata Domnului? Nu vezi ce diferenţă de vârstă este între noi, de ani-lumină? Vino-ţiîn fire, domnule. Schizofrenicii nu seasociază niciodată pentru a comite o crimă şi nici nu facatâta tămbălău: subcopac, pe vreme rea, puşi amândoi să ţină de cal, săi se scoată cu cleştele cuiele tocite, săi se pună potcoave noi, la picioarele din spate. El îi poate duce în Rai. Bine, dragă, dar de ce-l ţinem noi? „Ăsta e cal din ascunsul inimii”… Nu departe, unde au avut loc fenomene inexplicabile. Unde aşteaptă o capră priponită, altă marfă, îi puneţi şi ei potcoave? Potcoave mici-mititele, bijuterii…Curg streşinile, la toamnă va fi vin mult, îi zice el şi-i pune cuţitul la gât, aici, la margineaoraşului – vrei să mă violezi, nu? Dacă n-ai nimic împotrivă… Că arată bine, dar ce nu arată: a văzut-o într-o noapte pe moartă stând înpridvor. Iartă-mă… Se lasă îngenunchi şi-şi reazemă fruntea de umărulfemeii, izbucnind în plâns. Eapune cartea din care citea deoparte şi-l mângâiepe păr.

40

Cu un troleibuzA plecat cu un troleibuz, în anonimat, fără să spună nimănui la ce spital, să fie operată: „mamaîmi aducea şopârle prăjite”, visase?Oare-i vor extirpa azi sânul? I-a vorbit de nişte rămăşiţeale unor galaxii de masă inegală, n-a înţelesnimic, de ce ar putea ele să aibăinfluenţe malefice… Mama ei o aştepta de o săptămână, înfiecare zi, prietenoasă, în faţa colibei: va muri? Cum să mori tocmai tu, doctoriţă: ea, unadevărat depozit de cărbuni, fier, mangan,la 45 de ani, o femeie singură,frumoasă… Surâde,tristă: a privit din troleibuz, cu luare aminte, peste gardul unui cimitir, în Bucureşti, la copaci, nu se va mai culca niciodată de aiciînainte cu un bărbat? Se va retrage la mănăstire: îivine în minte fostul soţ, beat turtă, cum se urina de la fereastra apartamentului, de la etaj, ceanimal! Izbucneşteiar în plâns. „Afurisiţisă fiţi!” Afurisiţi cu toţii, salcâmi, pruni, caişi înfloriţi în această primăvară în cimitir…

41

am iubit ca o nebunădoarme de 12 ore pe malul mării, prinpiele i-au ieşit grăsimi. Sunt grăsimi de apă sărată, de delfin, mamaie, le cunosc eu mirosul... Sigur, sunt grăsimi ale greşelilor făcute în trecut. Ce-o fi visând atâta fiinţa asta? Numai să nu moară, să nu bântuie pe-aici.Nu mă pierde, Doamne, în hohotul de râs al străinilor, opriţi să admire peisajul pe malul mării. Sunt un vechi aparat de zbor sublunar, de fapt, prăbuşitpe plajă – dar nimeni nu-şi dă seama.Am iubit ca o nebună, am citit numai cărţi de inspiraţie îngerească, până ce am fost alungată şi părăsită. Dacă m-aş trezi, mi-aş mărturisi lehamitea şi m-aş aprinde, aş deveni o apariţie luminoasă şi în mijlocul acestei lumini s-ar afla o fată de o mare frumuseţe, aş speria turiştii.

42

Ce hram porţi?N-a aşteptat să se stingă la sorocul ei noua nelinişte carel-a cuprins. Cu o piele crudă de drac,aruncată pe umăr, se opreşte în dreptul unui moşneag ieşitla poartă, care-şi duce întâi mâna la nas şiapoi face cruce: bre, frumos ţap sălbatic ai mai jupuit, dar de ce miroase aşa urât? Miroase a sulf, amestecat cu pucioasă: nu e nici un ţap sălbatic, nu vezi bine matale, asta e piele de drac! Ar fi trebuit săo ard, dar nu mă îndur, o fi bună de ceva şi ea la iarnă, de şubă, poate: am prinsdracul în laţ, n-am ieşit o săptămână, azi mi-am verificat în pădure capcanele, întinse peste tot şi – poftim noroc la vânat! Dracula murit în braţele mele! Asta, fiindcă am avut puterea săuit răul care mi s-a făcut… „Un răucosmic”! Fizic, un rău-rău. Ha, ha, cine-a mai văzut drac mort, fii, domnule, om serios. Şi cum să nu ţii minte răul? Îi arată cu degetul la cap. Ce hram porţi? Îţi urăşti viitorul? Nu mă crezi matale, dar, uite cum a fost: eu veneam spre cabană împreună cu pădurarul şi cu vânătorii, îmi vopsisem corpul în roşu, plecat la război împotriva mea, când îl văz în lanţ pe ăsta, drac-drac, în agonie. Pădurarul şi vânătorii au luat-o la fugă, n-o fi păcat că l-am jupuit? Face a lehamite: ce e scris să se întâmple, să se întâmple. N-are decât.

43

Din parcela KFizician, totuşi, nu metafizician, citeşte ce scrie pecruce, nu-i vine să creadă, visează? Un pumn în plină figură îl trezeşte – ce cauţi, bă, aici, în cimitir, la ora asta (dacă era în noaptea de Înviere mai înţelegea, aprindea olumânare la morţi, dar aşa?). În cimitir, unde găsea particule cu care se întâmpla să interacţioneze: pe unde ai intrat? Pe poartă, să trăiţi, eu sunt… A, tu erai… Ţi-ai schimbat coafura. Era mortul din parcela K, reîncarnat pentru o oră, două, câto fi plătit, că are ăsta un talent să mă sperie, l-am iertat, mi-a dat bani de băut. Nuse mai ruşinează de urât.Bea la cârciuma din colţ, cu cine se aşază la masalui, e nebunul cartierului – fost profesor universitar, paznic la cimitir după ce-a ieşit de la mititica, a fost acuzat de viol dar făcea politică pe invers, săracul. Ajuns în halul ăsta pentru că nu-şi mai înţelegea propriulscris, dar înţelegea scrisul unui „grup arhaic de iniţiaţi”, cum le spunea… Scrisul, o linie în zigzag: ce-i amintea de aţa morţilor.

44

Săru’ mâna, ţaţăa ieşit cu calul furat la arat: o vezi? Eazice că i-a intrat calul în ogradă, din senin, şi nu mai vrea să plece, dar sigurl-a furat. Acuma, profită, l-a pus la arat – până i-o veni stăpânul. Fuga, fuga l-a pus la arat.Dar o să-i iasă ei pe nas… Săru’ mâna, ţaţă. Habar n-ai, dar asta are aripi de liliac, uscate, le ţine ascunse, face vrăji, să-mi crape ochii dacă mint, i le-am văzut eu când făcea baie…Ăstâlalt, vecinul, o dată cu casa nouă şi-a făcut şio fântână sub fereastră, contra vrăjilor. Se schimbă lumea. Că are el un mod de agregare. E adevărat, n-am mai fost demult pe aici, o să-mi scot pârleala data viitoare.Hai, noroc!Îşi ţine răsuflarea. Vezi oasele astea ale mâinilor? Cu ele am bătut grâul… Acuma,s-a terminat – are halucinaţii… Că după ce n-a murit,s-a trezit cu leziuni cerebrale: cică sunt pe aicientităţi. Făpturi: pe care numai el le vede. Pe cuvânt de onoare.

45

la nuntăplouă cu sâmburi de cireşe şi cu capete de romaniţă,plouă cu nevoi şi griji: de acolo, dincurte, din pridvorul casei, mireasa urmăreşte cum îşiîndeasă mirele pălăria pe cap, săracul. E un fenomen astral întâmplător.Căruţa mirelui se opreşte în poartă. În poarta unde vara, întruchipată prin persoana femeii-extraordinar-de-grase, sună din corn de vită: că să vină lumea la nuntă, ce face, încăpem sub aceeaşi ploaie? Plouă cu sâmburi de cireşe…Este un semn de mulţămire: tobelecu feţe de luptători, cranii căscate, material didactic, intră şi ele în funcţiune, hai la joc, nuntaşiise bat cu pumnii în obrajii umflaţi, nu mai turna, fă,atâta ţuică în tine, te faci de râs!Mireasa, încărcată cu străchini şi căni, emiteradiaţii, intră şi iese din ciubărul plin cu ţuică, toţi bărbaţii se reped asupra ei: „în vremurica acestea, tulburate”…

46

CălăuzaPentru omul cel vechi – o licărire albastră. A cărat cu o trăsură hodorogităfier vechi şi sticle, sticle goale pe care le spală ţigăncile lui pe malul râului: să facă rost de nişte bani, să vină la călăuză. Să i serupă legăturile de magie. Cănu va fi el ultimul pus să se încingă la un chef? Unchef acolo, la călăuză: îşitrage pălăria tocită pe-o ureche. „Bande de mocofani cesunteţi, vreţi într-adevăr o aventurăpericuloasă?”, îiîntreabă, o dată pe toţi, călăuza. Vrem!, altfel ne smintim,răspund unii dintre cei adunaţi, în acelaşi glas. Le creează o stare de mare emoţie, în orice caz. Apare senzaţia de mâncărime şi li se elimină tot argintul viu. E o aventură a trecerii pe lumea cealaltă: „invizibilă, ştiţi,paralelă”. Vor fi transformări psihice,în vilegiatură: unul în spatele celuilalt, noaptea, pe lună plină, în clandestinitate, în şir indian,înaintând în linişte, fără a vorbi nici în gând,fără a rostogoli pietrele torenţilor sau a rupe crengi – pentru o oră, o zi, depinde de câţi bani ai plătit, riscând să fii prins de poliţia de frontieră, care e gata să te salveze de la moarte, în zori. În zori, când ceea ce-ţi este familiar capătă brusc înfăţişarea necunoscutului. Sau înfăţişarea a ceea ce este de neînţeles şi de nepătruns.

47

Să fie primitlumânările aprinse înlăuntru, la ferestre, picură dacănu plouă, din biserică mortul se răsuceşte în sicriu când e scos, „visează urât”? Unulsurâde strâmb. Afarăpicură, dacă nu plouă, ba chiar plouă bine acum, femeileîşi pun pe cap pungi de plastic, se urcă în camion, pe platformă, rearanjeazăîn sicriu mortul, hârtoapele drumului le aruncă unele peste altele, mai încet, bă, boule, căvin şi te dau jos în pumni de la volan, în centrulmunicipiului, la stop, motorul se opreşte brusc, şoferul coboară cu o manivelă, în capacul sicriului, într-o cutie ardbucăţele de tămâie, soţia îi netezeşte mortului părulrăvăşit. Dă din cap. Mortul a fost trimisdin puşcărie de Securitate acasă fără unplămân, că a fost pus să taie papură în baltă, în baltă, ăhă, dincolo de atmosferă.

48

Singurmă arde în palma dreaptă. Da? Primeşti bani. Bani? Osă-mi cumpăr un cal… Bine,opreşte-te, nu te mai prosti atât, las-o baltă – nu veziunde ai ajuns? Tocmai, că n-amajuns, de aia, dar ce contează: se uită cum ciuguleşte o pasăre. Montaj mintal. Înzilele mohorâte. Şade la masă cu ochii în gol peterasa cârciumii din luncă,pe un sac de fasole. Nu se poate concentranicăieri ca aici. Într-o vreme când căuta pe furiş de ouă încă o găină, în grajd. Căai putea să-mi mai dai şi tuo mână de ajutor la treburile gospodăriei… Ţi-aigăsit! Când a luat-o lângă el, n-avea gura aşa mare, era o arătare îmbrăcatăîntr-o rochie albă, care-i făcea cumâna de pe liniaorizontului, dintr-un spectru luminos – iar acuma, ia te uită ce mândreţe de femeie! Femeie? Femeie în închipuirea lui. Că vorbeşte singur. Sau vorbeşte cu cineva nevăzut. Îşi aşteaptă sfârşitul, ia alt rând de pastile cu vodcă. Simte o mare schimbare înlăuntrul său, un nou val de căldură la apropierea fenomenului…

49

lasă, o să-ţi treacăÎţi ridici rochiţa de hârtie creponată, cu iepuraşi, faci plecăciuni şi mulţumeşti,urmează recitalul – în braţele mele, fiindcă m-ai trezit, puteai să mă mai laşi sădorm. M-ai visat fetiţă? Dupăcare şi-au tăiat unul altuia venele de la mâini cu aceeaşilamă, aşteptând. Ştii, iubire, ieri amfost hipnotizată de o ţigancă: a stat acolo şi s-a uitatlung la mine, m-a lăsat fără cercei – numai contează, de fapt. Tu ce-ai făcut ieri? Am adunat capeteşi mâini de statui, în parc. „Că nimeni nu e cu adevărat sănătos la cap, nu?”. Adoua zi a fost consemnat în procesul-verbal tot ce au văzutei în profunzimile lor fizico-chimice. Şi că au întreţinut relaţii sexuale în biblioteca satului…

50

lada cu maimuţefură căpriori, scânduri, tocul uşilor desprins cutoporul, rama geamurilor dinclădirea părăsită: să aibă ce să pună pe foc? Asudat,răsuflând greu, încarcă lemnele într-untomberon pe roţi. Sunt lemnele care l-au tot dojenit:ele îl sperie în halul ăsta? Tremură din toate mădularele… În timp ce fetiţa lui fuge de la uncapăt la celălalt al casei ei părinteşti părăsite şi adună aşchiile, se împiedică, plânge, emurdară, nu vrea să intre la puşcărie: de ce zici că furăm, tată? Furăm ce-a fost al nostru – să am, fă, cu ce să-ţi fac o ladă: să ai şi tuo ladă cu maimuţe… Nu mai e casa noastră? N-am plătitla stat? Ziua în amiaza mare, în plin centrulAdjudului – e o captură din spaţiu: în singurul paradis din care nu pot fi alungaţi. Nu departe de locul unde santinelele se strigă între ele, că totul e în regulă.

51

În cuptorul de arscâinele de rasă negru, tuns zero cu maşina, strănută pe caniculă şi trage săscape din curea, la picioarele stăpânei îngenuncheate, şi mârâie enervant. Poate se schimbă guvernul. Poate apar îngeri.Explică: îngerii există la diferite frecvenţe şi la diferite lungimi de undă ale vibraţiilor lor proprii, altele decât ale oamenilor… Latră.Îngeri îngenuncheaţi între noi toţi, manifestanţi din Piaţa Revoluţiei, mii, „ţineţi-vă gura”! De la tribuna improvizată – un fagure: picurândmiere, fiecăruia. Manifestanţi din pământ bătut cu nuieleîmpletite şi acoperiţi cu paie. Mii de oale,ulcele, străchini şi cănuţe, aşezateîn cuptorul de ars.

52

Hai Cu TaTa

a dat alarmaCe-mi atrage atât mintea spre rău? Cineva ar trebui să mă recunoască, poate tu. Poate lumina aia slabă. Nu? Plecat până la poartă, cineva l-a doborât cu o lovitură de măciucă şi i-a băut sângele – o cană, nu mai mult, l-a crestat la gât… Umblă cu capul spart, nu i se mai închide rana, nu înţelege – eu vă recunosc, voi de ce nu mă recunoaşteţi?Sunt un factor de răcire?A intrat într-o ceaţă neagră cu sclipiri verzi, de undei se pare cunoscută? Ţine în mână ofelie de pâine neagră unsă cu magiun: muşcaţi, e pâinecu magiun din pâinea mea cu magiun. Ele cel care a dat alarma, văzând primul flăcări. Flăcări uriaşe ieşite din turlele bisericii din sat, de pe deal, se înroşise cerul de atâtea flăcări, asărit tot satul – dar nu erau flăcări-flăcări,nici foc-foc, „a fost o iluzie optică, un eveniment inexplicabil pentru toţi”. Maica Domnului i-a apărut atunci numai lui, însă: i-a spus că lumea trebuie să se pregătească. A plecat să o conducă pe Maica Domnului la poartă şi atunci a fost lovit în cap, crestat la gât şi i s-a băut sângele, ocană. Dar şi-a revenit repede. Motiv pentru care a fost trimis să pască porcii.

55

m-am stricatîn genunchi întâi, apoi încovrigat şi întins, în sfârşit, cândpe burtă, când pe spate – crezică mai am eu vreo speranţă? M-au năpădit noi sentimente,noi paraziţi, noi entităţi strălucitoare, noi viermi intestinali, noi îngeri vindecători, noi viruşi, noi încercări pline de mister, care mă căpiază, de unde-or fi tot apărut? Îmi vine să-mi scot tot ce am pe dinlăuntru, sădau de pământ cu tot ce am în creier, cu tot ce am în inimă, în plămâni şi ficat, să le calc în picioare şi să le scuip, că m-am săturat, ce tot vorde la mine? Stailiniştit. Te-ai drogat cu aurolac? Dezbrăcatîn pielea goală, urlând:simte pur şi simplu pe propria piele că „nu mai poate opri ceea ce nu poate fi oprit”. Eşti paranoic. Bine, mută-ţi nasul, nu mă mai mirosi – n-am murit? M-am stricat? De când a simţit o plesnitură în cap, acumo lună de zile – când se întorcea cuvaca de la păşune şia fost trăsnit, înainte să înceapă să plouă. Era venitla ai lui, întors pentru câtevazile în trecut, în frumoasa lui copilărie…

56

Zice, bând dintr-un pahar de plastics-a oprit lumea în loc, numai prind nici o idee care să merite să fie reţinutăpe aici – pe malul lacului cu nuferi, unde broaştele orăcăie şi când e viscol. Mi se strângeinima, n-am învăţat nimic, în ultimii51 de ani, din toate câte mi s-au întâmplat, dacă mai vreau să o iau de la început,îndrăgostindu-mă de o fetişcană, bâiguie, bând vin dintr-un pahar de plastic: mi-a plăcut toată viaţa să repar biciclete… Astae. Are un ghem în stomac. Lăcrimează. Lumea, oricum se tot duce la vale. Nu mai ştie încotro să o ia, ce ajutor? Şi ce lecuire: bunică-saauzea voci care o chemau la ele, peste graniţă, aşa că s-a sinucis. Bea încă un pahar. N-ai să crezi, dar fetişcana cucare m-am încurcat a ajuns să-mi numere bătăile inimii – şi o ia mereu de la început. Că am ajunssă răspândesc lumină.

57

Substanţe interziseMişcări ale simţurilor, subtile. Îţipârâie sub tălpi florile trimişilor din adâncuri, flori ale copacilor scuturaţi de furtună astă noapte, într-o grădină. Grădinăa bunicului tău, găsit mort acum trei ani în coliba lui de popas, jumătate îngropată în pământ, care te sperie şi azi: calci înfiorată, ai năluciri,cei ce vin pe urmele tale vin bubuindşi se succed pe urmele lor asemenea valurilor Mării Negre.Cine sunt? Sunttrimişi ai substanţelor interzise, din adâncuri, în lunamai. Nu-s substanţe minerale? „Sunt trimişi ai substanţelor interzise”… Eziţi, ce faci, nu intri în colibă? Intră: să le vezi şi să le guşti, să le tragi pe nas sau să ţi le injectezi, prin fumul vetrei strămoşeşti şi prin licărirea flăcărilor, care le luminează chipurile înflorite.

58

iarba elefantuluiViscol, zăpadă până la genunchi la mijlocullunii noiembrie, fleşcăială: tamanacum, când ne-am găsit să cultivăm iarba elefantului!Tremurând. Cu grija zilei de mâine, înfriguraţi. Fiindcă a apărut dorinţa de a urca până sus.Deznădăjduiţi: peunde-i aruncăm sămânţa, răsare spaima şirenunţarea, cruzimeaşi cinismul. Totul a luat proporţiisupranaturale, iarba elefantului a acoperit sacii cu bani aruncaţi din ceruri să ne salveze – dar noi nu vrem să fim ajutaţi! Ce e,oameni buni, cu iarba asta a elefantului? Ridicăm din umeri. Noilăsăm impresia de agonie şi declarăm cu hotărâre: „aceasta nu are legătură cu sufletul”. Nici cu legea gravitaţiei universale. Înlăuntrul nostru e viscolul.Zilele trec monoton şi nu mai aşteptăm nimic. Moarteamai presară puţină pudră magică…

59

prinsplimbat din chilie în chilie, prinvasul astral, cu cercuri de alun: cu durere. „Prinsîn propria-i cuşcă electromagnetică”. Pătruns de sine, părăsit, fără să ştie în ce altă parte ar fi putut să o ia: copil alunor vremuri prea crude. Prin harultăcerii, privind pe fereastră din când în când, închis pedinlăuntru, la o nouă răscruce: „nu mai am, parcă, la ce mă concentra, oare chiar-chiar nimic nu mai merită?” – ecou. Aici,în oraşul în care moartea ţine în gură spermaunui zeu ros de lanţ…

60

rătăcire a simţurilornu te întorci din drum, nu câştigi, toateau loc în momente diferite din viitor: îi întinde elasticulla chilot, ce văz eu acolo? Măarde. Nu-ţi fă iluzii. E o ridicătură întâi, apoi o vale…Are dinţi! Îşicurăţă unghiile de sânge. Doar i-am spus săstea cuminte, să nu se mişte, că e în pericol, acum trebuie să o îngroape… Întorsacasă într-un car cu fân, cu vulpea lângă el, satisfăcută. Îşi îngroapă capul,prostit, între mâini şi întrepicioare de durere. A crezut că e o vulpe moartă,dar ea l-a muşcat… Goi,amândoi. Eşti mai rea decât o vulpe moartă, de fapt. Aufăcut dragoste cu adevărat, acolo,sau au visat? Au intrat în planurile unei lumi inferioare? Au cernut în chiloţi pietrişul de pe malulfluviului, în speranţacă vor găsi câteva grăuncioare de aur. N-au găsit. Că nu era un fluviu al tuturor simţurilor, „care să influenţeze evoluţia culturală şi spirituală”. Ci o afectare a câmpului mintal. Poftim? Tu chiar n-ai simţit nimic deosebit?

61

Vezi luminiţeleLa sfârşitul căii. Unde planeta Marte şi-a pierdut câmpulmagnetic şi atmosfera.Beţivi. Pe scara blocului, scăpătaţi, custicle de rachiu golite şi miros greu, şobolani ce le trecpe piept, speriaţi când ne văd, chiţcăind. Drogaţi. Excremente de câini, ne ferim, lift defect, ruginit, seringi, pastile, porcării scrise pe pereţi, „la al câtelea etaj stă moartea”? Cine?Ea, care o proiecţie a energiei noastre cerebrale: insişti. Am ajuns. Vezi nişte luminiţe roşii. Le numeri: 7, cifra destinului. Haidem mai în adânc, mai înlăuntrul nopţii, să o caut. „Moartea” – o sculptură, fără vârstă, a unei voci interioare grave, aici, înnegrită cu fum, are pumnii strânşi la piept, cu genunchii în dreptul pieptului, unde-o fi pusă? Ale ei sunt luminiţele roşii, care-ţi ascund gândurile! E o sursă universală: aici, unde poţi să-i asculţi în căşti emisiunile, dacă o atingi, o auzi? Am găsit ceea ce am dorit, acum trebuie mai întâi să ne cântărim pe noi înşine. Fiindcădin deznădejde am căzut în mândrie.

62

Vrea să se arunce din trenI se scurgea pomada, pe riduri, spre gât, încet,încet, fereastra compartimentuluiera blocată, privea cu binoclul la albiile pictate aledealurilor pe care se topea zăpada; îiera din ce în ce mai cald, pe culoarul vagonului circula unflux de energie de sex opus; adevărulfiind că ar vrea sincer să se arunce din tren – nu din pricina uitării, nici a lenevirii, ci„deoarece există o lege a corespondenţelor în natură”. Aavântului iubirii. Legea unor palavre anarhice, de dinainte de Hristos, originare, careau ajuns să interacţioneze azi în creierul ei, legi legate de răutate, neghiobie şi ridicol.

63

un joc făcutMă vezi, mă pierzi, mă auzi, mă afunzi – e un joc?Un joc făcut din durere.Sâmbetele le petrec la un metru deasupra ta, ar trebui săîncetezi să mă întrebi de ce. Îmi place,sunt un fluture atras de tine. Norocul meu că fluturii dispar de parcă nici n-ar fi. Simplevedenii – de ce nu eşti tu un înger, totuşi? N-ai observat?Sunt reacţii instinctuale. Cefrumoasă nouă dispariţie eşti tu, de fapt, pierdută pe de lături: m-am plictisit, mai caută şi altă destinaţie, alt stâlp de lumină, altă iubită… Bun, aşa s-a întâmplat. N-a scăpat de ce s-a temut.S-a trezit că energia i s-a transformat în argint viu, care i s-a depus în testicule. Şi-a ameninţat iubita: dacă-l părăseşte, se spânzură de clopotuldin turnul bisericii. S-a ţinut de cuvânt, dupăliturghia de duminică. A mairămas ecoul: mă vezi, mă pierzi, mă auzi, mă afunzi – că ela fost plin de iubire până la refuz, acums-a golit. Lui i-a venit rândul înaintea noastră. Atât. Acumsunt derutaţi cu toţii în sat, darmai ales ea, că nu-l mai văd nicăieri.

64

Hai cu tataN-a primit nimic de sus. Vine pe valurile morţii, are inimă de pui de găină. Haicu tata, focule. Nu te obosi – îisting întâi ochiul drept, ce-o să mai rămână din el? Nimic,şi-a făcut datoria în faţa luiDumnezeu, mai mult nici nu trebuie. N-o să mai dea lumină? Gând la gând, îi stă pe umeri, încârligat: bietul lui înaintaş. Îi oferă o imagine asupra răului. Nu mai scap eu singur de mine însumi, darmite tu. „Credeai că aici n-ai să găseşti sminteli”? A fost legat de pat, la el acasă, ceilalţi i-au dat foc. Nu e adevărat, s-a aprins aşternutul de la ţigară, era beat. „Tata era îmbrăcat cu pantaloni scurţi şi tricou. Am văzut cum şi-a turnat benzină pe el şi apoi am văzut numai foc”… Hai cu tata, focule. De unde te-au scornităştia? Ca pe o a doua slăbiciune, de atunci. Pe valurilemorţii. Foc stins cu lacrimi: că din momentul în care l-au zărit, le-au venit lacrimi în ochi, gârlă… Cumsă înduri atâta fără să crâcneşti?

65

Cu cine vorbeşte?vrabia grăsuţă din tufa uscată de măceş îl priveşte dând din cap, nesigură pe ea, jumulită, el priveşte, printr-o perdea de apă congelată, aşezat pe bancă, prin geamul prăvăliei, cum i se dau cu cremă pantofii negri unui poliţai tânăr, lustragiul arecâte o perie în fiecare mână: du-te, mă, în morţiimă-tii, aude, un copil eîmpins de alt copil în tufa de măceş, se zgârie înghimpi, vrabia zboară, speriată,face rotocoale greoaie, pe trotuar, opriţi deodată, doiadolescenţi se sărută în timp ce trece pelângă ei o maşină Dacia-bătrână, care are în portbagaj,deasupra, un sicriu legat cu sfoară... E oprimăvară fictivă, îşi zice el cu voce afectată, o primăvară care-şi schimbă periodicsensul câmpului electromagnetic! Parcă: printr-o perdea de apă congelată... Îi vine să urle, „vezi cătunsul oilor nu e decât până la 25aprilie anul ăsta, mai câştigi şi tu un ban, ce-ţi strică”. Bine,tată, vin acasă sâmbătă... Îşiprinde faţa în palme: tatăl lui a murit acum un an pevremea asta: cu cine vorbeşte? Îie sete, înghite în sec, nu mai poate să aştepte camionulsă descarce, o dată pe săptămână, lunea,pachetele de ţigări Mărăşeşti, lăsase rând la coadă, căi se făcuse rău, stă de dimineaţă aici şiacum e ora 15...

66

rămâne numai trudaPeo uliţă blocată de ţărani, la clacă, seara. Ţărani înfaţa casei lor, pe uliţă, pe scăunele,lângă maldărele de păpuşoi, puşi pe depănuşat, toamna,ajutaţi de o brigadă a morţilor satului, „bărbaţi scăpaţi din închisoarea invizibilă a lui Dumnezeu”, ceau cioplit, până să se întoarcă aici, la vatră, mici cuţite de piatră, vârfuri de lance, topoare,răzuitoare, repetând întocmai gesturileînvăţate de la părinţii lor, care le aveau învăţate de lapărinţii părinţilor lor, de la facerea lumii… „Că rămâne numai truda”. Dupăstingere, obosiţi de muncă, în tabără, morţii, special, având să se numere unii pe alţii: pe unii, copii, îi înghiţea pământul şinimeni nu mai putea să afle nimic de ei, iar alţii, tineri,violau femeile ţăranilor. Doarbătrânii, la culcare, răstigniţi în pat, îşi mai ciuleau urechea în liniştea nopţii.

67

O altă generaţie de colacialungaţi dintre zidurile lumiisubtile. Melcii negri de la uriaşa cascadă a Borşeine aţin calea, ce-or fi vrând şi ei de la noi acum? Înaintăm atât de încet, morţi, copţi. Turişti. Nu mai avem nimic de mărturisit. Căruţa cu colaci ne mai urmează? Altă generaţie de colaci. E după colţ. Că atâţia s-au dus, acum e rândul nostru. Ne întoarcem abătuţi acasă, o vom lua de la sfârşit către început...Cântă la ocarină, păzind caii noaptea lapăscut. Cântă pe uliţelesatului – că noaptea răsună tare. Suntem asemenea căpiţelor de fân şi de păpuşoi luate pe Siret, când vine mare. „Suntem o energie cu informaţie negativă”.Scoşi din această stare de suspine, de derizoriu şiautomatism. Duşi până acolo cugândul, unde nu vom mai fi de găsit...

68

Oamenii viitoriTrebuie să vă ascultaţi doar vocea interioară. Dardacă vă descurajaţi… Sunaţila poarta cea mare cu grilaj, încercaţi-vă norocul, dacăea vă va răspunde – slabă, obosită cum e, vă va face semn să intraţi şi vă va striga, zărghită, că „mie-mi pasă de oamenii viitori”.Ea, magiciană, oprită doar pentru scurt timp dindemonstraţie – cât să vâneze, prin energii joase,numai animale mici, ale căror piei le îngroapă cugrijă, aşa cum acoperă şi urmele focului inimii, în mare secret. Totuşi, nuvă aventuraţi: rămâneţisă aşteptaţi Luna plină întâi şi pândiţi vocile crude alecelor ce au venit înaintea dumneavoastrăpe aici, hăituiţi cu torţe până pe culmea unui malprăpăstios, de undeanimalele se aruncă în gol.

69

CUPRINS

Cu mâna pe inimăStricarea frumuseţii .......................................................... 7Cum e scris, aşa va fi ........................................................ 8Aştept aprobare ............................................................... 9Până când să te caut ........................................................ 10Sunt în exces .................................................................. 11O lăcustă ........................................................................ 13Viitorul se deteriorează .................................................... 14Ajunsă la o margine ......................................................... 15Suntem nimic .................................................................. 16În plămâni ...................................................................... 17Bătut în cuie ................................................................... 18Spune o rugăciune ........................................................... 19Sfântul Ioan, patronul ...................................................... 20Nu mai contează .............................................................. 21Azi, mâine ...................................................................... 22Pe dinafară ..................................................................... 23Se încarcă reciproc .......................................................... 24Nu vrea tradiţia ............................................................... 25Bileţele ale sorţii ............................................................. 26De unde nu poţi scăpa ..................................................... 27Tânjeşti .......................................................................... 28Ultimul dram de candoare ................................................ 29Din parcela KAceeaşi senzaţie, că nu .................................................... 33Pătruns de importanţa sa .................................................. 34Vasile ............................................................................. 35Hipopotamul ................................................................... 37Ce i-a mai rămas ............................................................. 38Ia cutiuţa asta magică ...................................................... 39Îi pune cuţitul la gât ........................................................ 40

71

Cu un troleibuz ............................................................... 41Am iubit ca o nebună ...................................................... 42Ce hram porţi? ................................................................ 43Din parcela K ................................................................. 44Săru’ mâna, ţaţă .............................................................. 45La nuntă ........................................................................ 46Călăuza .......................................................................... 47Să fie primit .................................................................... 48Singur ............................................................................ 49Lasă, o să-ţi treacă .......................................................... 50Lada cu maimuţe ............................................................ 51În cuptorul de ars ............................................................ 52Hai cu tataA dat alarma ................................................................... 55M-am stricat ................................................................... 56Zice, bând dintr-un pahar de plastic .................................. 57Substanţe interzise ........................................................... 58Iarba elefantului .............................................................. 59Prins .............................................................................. 60Rătăcire a simţurilor ........................................................ 61Vezi luminiţele ................................................................ 62Vrea să se arunce din tren ............................................... 63Un joc făcut .................................................................... 64Hai cu tata ..................................................................... 65Cu cine vorbeşte? ............................................................ 66Rămâne numai truda ....................................................... 67O altă generaţie de colaci ................................................. 68Oamenii viitori ................................................................ 69

72