ANUL XXXV. - Nr. 28. 25 Bani în toata tara Duminică 26 Octomb. 1919

niversul L Director: STEUAN POPESCU

R E D A C Ţ I A : 1 A B O N A M E N T : ADMINISTRAŢIA : No. 11, Str. Brezolanu, No. 11 1 = Cei 10 Anual = No. 11, Str. Brezolanu, No. 11

v P A R F U M U L T R E C U T U L U I V A L E N Ţ E I

Kàtàcind' ou gândul în уаД-n i a vremurilor сеюг mai t'ru m oase din viaţa, găsesc un Utnp caw a iost în ade;vâr de o ging asie iiieşteai'sa, — un un*p, a cărui aducere anvnte ma іасѳ sa incei'c un sentu-ment dulce, care, lăsând sa picure ca ° rouă pe sufletul meu ab un s, il linişteşte, şi u trezeşte la o viată mai fru­moasă.

Atunci era iubirea, oare, manyesiànduise fn .шдпе cu toata puterea tinereţii şi a fanteziei, îmi a

runica in lata 1 ochilor uimita tablouri fernte-

cătoare înconjurate de flori parfumate, cu forme, exube­rante do viată şi de pasiune, sub văluri străvezii, cu adie­rea turburătoare a unor aro­me dwne, cu bucle răvăşite pe umeri candizi, cu ochi stră­lucitori, cu buze fragede îm­podobite de un zâmbet veşr nie-..

...Şi icoanele acestea îmi jucau în fata осдфг într'o horă fantastică, iar privirile mele tintindu-se pe corpurile svelte. şi fragede, rămâneau Înecata într'o vraje delicioa­să, pe când іпіща svâonind

. de pasiune, îndemna fantezia să-şi închipue că Pune o săru­tare pe buclele acelea flutură­toare sau Pe gurile fragede-

...Şi pe când nălucirile aces­tea turburătoare îmi cople­şeau gândul, coboram încet Panta care duce din Breaza de jos l a haltă.

Am trecut Pnahova Pe po­deţul de bârne şi m'am găsit într'o poeniţă Pună de flori ; soarele apunea, umbra se întindea tot щ а і mult în vale a Prahovei, iar pe cer pu-

' furile singuratice de norişori se color au în trandafiriu, care se. transforma în roşu aPrina cu cât Ochii prievau Щаі spre apus şi pe când munţii Pa-

reati că restrâng cercul lor ti­tanic, pe măsură ce umbra acoperea totul.

Eu priveam muntele d'n fată, oare se înălţa aproape drept ca un perete şi Pe a că­rui coastă râPoasă.- se vedea uraia unei cărări care ducea spre satul Cornu.

Dorinţa de a vizita acest sat mă prinse tot mai mult şi, fără să mai tin seama că se îniserează, am pornit înainte din Poenita în oare mă opri­

sem ; la 'câteva sute de paşi un alt brat al Prahovei îmi opri drumul tocmai în drep­tul potecei care ducea în sat-

Cu ajutorul câtorva bolo­vani svârliti în apă, şi for­mând un fel de vad de trecere la vreo câţiva Paşi spre dreap­ta din punctul unde făcui o haltă involuntară, trecui din­colo şi privirile îmi căzură a~ supr a unei fete culcată pe iarbă, cu chiPul îmbujorat ca după un drum obositor.

...Şi pe când eu o priveam uimit, ea se ridică uşor şi cu chipul îmbujor at şi mai mult, se apropia de mine şi-mi zise:

— Domnule, sunteţi aşa de

bun să-mii ajutaţi să trec dincOio de aPă, pe care, în­tr'un moment de Lipsă de re-flexiune am sârit-p ?

..Credeţi mă că, întâi nu mi-am dat эеаЩ а şi aibă acum înţeleg răul ce l'am făcut cu imprudenţa mea, aventurâiV du-mă într'un Ipc necunoscut.

„Nu sunt nici cinci minute de când am încercat din nou să Sar >аДа, dar n' am putut şi fric-a a început să mă. prindă, oa nu cumva să rămân peste noapte aci".

Pe când vorbea, pleoaPele frurr.toasei se plecară sub pri­virile mele, cari încercau să-i pătrundă în suflet, iar. pieP-

Biserica mânăstirel Vatra-Moldoviţa zidită de Alexandru cel Bun la 1401 şi restaurată de Petru Rares la 1531 (Вишігій),

2. No . 28 UNIVERSUL LITERAR Duminică 26 O c t o m b . 1919

tul i-1 vedeam zbătându-se puternic sub bluza de pânză brodată.

— ,,Ţi aduci aminte, Va­lenţa ?

Cu câtă plăcere priveam bogatul tău păr blond şi ce fior subtil mă cutremura când ridicai ochii tăi negri spre mine !

După o pauză destul de lungă, — căci nu mai mă să­turam să te privesc şi să le admir, —. am răspuns între­bării tale :

—.„Cu фаіа plăcerea, dom­nişoară !" lăsând să transpi­re din vorbele mele puterni­ca impresmne ce mi-a făcut-o fiinţa ta-

Tu, ai a v u t 0 mişcare da teamă şi Pare că abia atunci ţ.Uai d a t seama că te afli în fata unui tânăr necunoscut căruia îi ceri un ajutor ; insă liniştită numai de cât de ati­tudinea mea respectoasă, mitai întins mâna şi mt-ai zis zâmlbind :

— „Atunci să ne grăbim, căci tanti mă aşteaptă..

„Ii oviu spune că арг; stat în gară să privesc trenurile; probabil că tebue să fie ne­liniştită de întârzierea mea-

„Noi stămî în aPropiere, în prima vilă din ( i Bre aza, cum ur ci delà gară..."

Vbrba ta însufleţită mă vrăjea şi cuvântul să ne gră­bim, îmi sună cam trist la ц-reche.

Aşi fi voit să rămân щаі mult tim/P cu tine în singu rătatea înserării aceleia, de v ară, să-ţi ascult încă odată vorba melodioasa care, pătr­unzând până în cele mai in­time fibre ale inimii, mă făcea să încerc un sentiment suav, ideal ; aşi fi ФН să stau alături de tine, Pe iarba fra­gedă şi de acolo să dau viaţă гедіа visului meu, şotpindu-ţi cuvinte de dragoste şi aştep­tând de pe buzele tale un cu­vant speranţă, de încurajare...

— „Sunt la dispoziţia d-v., ingânaiu cu un glas care nu pute a să ascundă îndeajuns

, turburata ce l> născociseşi în mine, după Prezentarea inevi­tabilă — Privindu-te cu dr a g, pe când tu ai ţintit din nou ochii în ochii mei.

Ai tăcut. însă eu am ghicit duPă expresia chipului tău. că ai înţeles ce mi se petrece in suflet; mi-am imaginat la rându-mi turburareja ta. şi Parcă simţeam pe chip adie­rea respirări ,t ale calde...

Ún Parfum de poezie Părea ră ne învălrue sufletele în clipele acelea, înmărmurite în acelaş gând, iar inimile noastre hj cercau o tretărixe ascunei.

- „Să mergem !" mi- ai zis cu o voce insinuantă, în care însă era, şi tainică notă de nelinişte ; i ată, s ' a înserat de tot !"

Am .Privit amândoi spre a-pueulr violetat de cele din ur­mă raze de lumină şi ne-am apropiat de braţul Prahovei, care, ca un fir de, argint, eurgea zgomotoasă l a câţiva Paşi de noi ; în treacăt ro-chia-ţi s'a prins de un mără­cini?; m'am plecat s'o des­prind din ghimpi şi câţiva din ei mi-au însângerat deegtele.

te-am simţit tremurând toată de emoţiune, am avut o clipă dorinţa să te liniştesc cu o sărutare-

Am făc-ut tosă o ^ jfrţare a-supra mea însu-mi şi аій tre­cut de partea cealaltă a apei fără să îndrăznesc, să te ating.

0 ! Cât aşi fi vrüt să fiu atunci în sufletul tău şi stă înţeleg ce se petrece în el ' - Te-am. lăsat din braţe cu o părere de rău nespusă, căci m'aşi fi simţit în stare să te port-până sus, în creasta dea-luluî, aste.fl : tu. mi-ai întins

:: decepţi i :: SUFLETEŞTI

Sărmane suflet chinuit de dorul ei, Zadarnic te frămânţi şi suferi pentiu ea, Zadarnic plângi şi-aştepţi răspunsul să ţl-l

dea Cum. l'ai cerut. In sufletul unei femei.

Tu încă n'ai putut s'ajungi şi să citeşti Povestea care azi\ o'ncerci atât de trist S'o făureşti, cu sacrificiul unui Christ ! Ş'adori pe-aceea ce, nu'nţelegc c'o iubeşti.

Ea'n ţăndări dorul ţi-l'a prefăcut râzând Barbar. Şi-a spulberat ca piafu'n vânt Mărturisirea ta, speranţamorului tău sfânt. Nesimţitoare, se distra durerea-ţi cunoscând !

Deci pribegeşte pe-alte căi, spre alt liman Şi uită-altarul cel nedemn de jertfa ta; Căci visul tău un ideal sublim purta, Nevredniciei s'ă-l închini; suflet sărmani...

C D E L A E S T 3 Tu m'ai privit cu afecţiune

şi, apucându-mi mâna, іді-аі şters cu batista parfumată cele douăMrei picături ce а(ѳ iviseră.

Ajunşi lângă apă, am son­dat-o cu o nuia mai lungă' şi, încredinţându-mă că dacă aşi treœ prin e a nu тіі&г ajun­ge nici până la genuchi, — ţi-am cerut voia să te trec pe braţe.

Te-am ridicat ca pe un co­pil, pe când tu închiseseşi o» chii, înroşindu-te, şi am trer cut prin apă. •

Dbamne, dulce a povară a corpului tău îrrii luase parcă minţile ; în mijlocul apei te-am strâns fără voe la piept, parcă de teama, de a nu t» teapa din braţe ţi când

mâna şi ai strâns-o Pe a mea, mulţumiinduj-irm şi privindu-mă cu o duioşie infinită ; apoi arătându'-mi batista însânge­rată puţin, mi-ai şoptit :

— „0 "voiu păstra c a amin­tire a imprudenţei mele co­pilăreşti şi a ajutorului ne­sperat ce l'am avut din par­tea d-tale într'o situaţie difi­cilă, oare я făcut să-ţi curgă sângele !"

...Şi ai ascuns batista în sân, pe când genele lungi şi mătăsoase se plecau pe lumi­nile ochilor tăi frumoşi.

'Cuvintele acestea mi йегад spus cu un aocent trist, în cât eu am simţit o îniforare du­reroasă şi dbrinta vie de a-ti apuca mâinile şi a le acoperi ou »urutttri...

A m urcat tăcuţi coasta , junşi aProape de vila în care laeuiai, mi-ai întins mân.a

pe caro , a m dus-o cu un gest viu la gură şi am sarutat-Lî cu foc ; am simţit mâna ta tre­murând şi fără voe am dus-o apoi la inimă, ţinând-o strâns câteva clipe.

Apoi te-ai depărtat şi si­lueta ta s'a pierdut in umbra aleei, după ce ai mai privit od ată înaPoi, trimeţându-mi un adii>, — ultimul adio, care. unit cu ultimul surâs al tău, a pătruns în sufletu-mi, pen­tru a rămâne" fatalmente im­primat în el.

In ziua următoare ami c g, u . tat. fără să te mai pot întâlni şi de atunci nu te-am mai văzut...

Ai fost o stea filantă. tre­când cu iuţeala unui fulger Prin cerul unei seri fermecă­toare din viaţa mea..

Oonst. Nutzeseu.

PIERRE LAL01

Copilul de ţăran leren (Schiţă)

In 187û, 'pe când germanii invadaseră Franţa, nişte călă­reţi prusaci - rătăciţi între Lir-néville şi Nancy, întâlniră la margine a unei păduri un băieţaş de vreo 12 ani. copilul unui ţăran loren, ca?e aduna găteje.

Din gruPul de călăreţi, u nul sări de pe cai, luă copilul Pe sus şi-1 duse înaintea ofiţeru­lui comandant.

Ofiţerul, om de statură în-naltă, cu mustaţa stufoasă rţoşcată, cu înfăţişare aspră şi răutăcioasă, zise băieţaşului ai'ătândui Pădurea :

— Până unde tine pădurea asta ?

— Nu ştiu, răspunse .copi­lul.

— Diar satului de colo, că­ruia i se vede clopotul bise-ri'cei, cum1 îi zice?

— Nu ştiu. — Nu ştii?... o să te fac eu

să ştii. Ofiţerul zise Pe nemţeşte

soldatului c a re ţine a pe micul prizonier :

- - Herman ! I a zgâlţie niţel de urechi pe licheaua asta, ca să-şi aducă aminte !

Soldatul se execută, dar băietanul rabdă fără să «doaţă un cuvânt.

— Ai de gând să vorbeşti odată, Pungaşule1? se răsti o-fiţerui.

— Nu ştiu nimic. La un aamin al ofiţerului,

Herman eroi «it»rà «oto«r« de

Duminică 26 Oetomb. 1919 UNIVERSUL LITERAR No. 28. 3

de

cu

lance copilului, fără tne* să *poată sdiate o vorbă din guta lui.

Comandantul, turbând mânie, se răsti din nou :

— Răspunzi, sau le i a u noi?

— Faceţi cum ѵгф ; sunteţi mai puternici.

DuPă Porunca .şefului. Her­mán sări pe cal, înşfacă copi­lul, îl Puse dea curmezişul solei cu sila şi cu ris cul de-яд fărîm a Şalele-

Cu toţii intrară în pădure. Aci descălerând, pbposiră şi

interogatorul începu dm nou : — Spune, unde duce drumul

ăsta ? — Nu ştiu. — Dacă nu răspunzi, le'm-

puşrăm.

— Impuşcaţi-ma, veţi face faptă de laşi.

Copilul fu luat Laras la bă­taie., îl ameninţară cu sâbii şi cu revolvere, îl legară de un stejar bătrân spunând u i că are să fie împuşcat, dar e! nu protestă, nu se vaită, nu văr­să o b?rimă. ci la toate între­bările ' atât răspunse:

— Nu ştiu. Stoicismul (bPilului .sfârşi

prin "a Plictisi pe prusieni cari îi deteră drumul.

Privindu-1 cum se derart,; liniştit, soldat'i nu-.şi putură opri o exclamare de admira-fie ;

-• Curajos copil ! John Bnll

Călăraşi

M A R I A d; CONST. C, CRIS f EA

,,Ce vrei să spui cu asta?"— isbucni Maria neunţelegândi des­tul de bine aceste vorbe.

„Nimic drăguţe... mai gân-deşte-te"—îşi eşi repede, lăsând-o în prada unor gânduri noi, mai turburătoare ca cele de până a-ciun. Căuta să gasdasca un înţe-4es vorbelor' proprietăresei, i>e cari lo simţea că i se înfipseseră în cap ca nişte ace... Gândurile ce-i cutremurau căpşoruii blond, se oglindeau în ochi. Simţea că trebue i«ă facă ceva, .să lucreze într'un chip, spre a-şi târâ mai departe viaţa oricât de chinui­toare ar fi fost...

Va găsi în sfârşit undeva un loc de servitoare, de fată în casă, ori şi ce, la nişte oameni cum se cade şi cinstiţi, în schimbul vi­nei bucăţi rte pâine şi un adă­post. Pe drumuri n are să ră­mână...

Şi sub puterea unei hotărâri grabnice se înfăşură într'un şal vechili şi eşi...

IV Vântul începuse a sufla din

nou cu furie—itmprâştiind frigul care te pătrundea până la piele. Norii alergau în toate, părţile pe cer frământ ândii-se ca valu rile tulburate ale mărei.

Se însera. Maria străbătea re­pede străzile mărginaşe şi întu­necoase călcând uşor ca o fan­tomă pe pavajul stçicat. strân-gftndru-se tot mai mult în şalul subţire şi rupt pe .alocuri prin 'are tot mai imna, friguL nopţei, fără a privi în jururi.

Se trezi deodată pe Bulevardul Urătianu... întoarse capul. In urma ei zări o umbră nea­

gră strecurându-se pe lângă ziduri venind repede spre dansat dorind par'că s'o ajungă. Simţi o sudoare rece bnobonindu-i fruntea, tot corpul ii.fu cuprins de un tremur, grăbi paşii îngro­zită şi o luă în neştire la fugă IX" Bulevard, fără să ştie încotro.

Se Împiedică, şi căzu în ne­simţire pe trotuar în faţa unei case.

Cùnd Maria işi veni în fire se văzu întinsă pe pat într'o odae străină. Crezu că visează, şi în­chise ochii, deschîzându-d din nou ca pentru, а alunga un vis urât. Privirile i se opriră pe chi­pul unei femei In vârstă, cu tră­săturile frumoase şî blânde cu privirea liniştită şi rece, îmbrăcată simplu dar cu gust. Sta într-ші jilţ în faţa ftP" cui ui. Când văzu fetiţa deschi­zând ochii, se sculă încet, şi *-

propiindîu-se de dânsa o întrebă cu un glas mlădios:—(„Te simţi mai bine drăguţă?'' , „0 da, dar... unde sunt eu .aici?"

— ,..Nu duce grijă fetiţo, eşti între oameni cum se cade, la a-dăpost şi dacă vrei. odihneşte-te puţin. MM рѳ urmă ne vei po­vesti ceia ee ţi s'a Întâmplat".

In acel moment un tânăr ca de yre-o douăzeci de ani, cu o faţă sinceră, veselă şi plăcută, care până atunci stătuse mai departe ungit pe o canapea, răsfoind

distilat o- carte, veni spre ele şi adresându-se Măriei pe un ton foarte familiar îi zise: Iartă-mă d-şoară dacă cumva eu am fost pricina accidentului ce ai sufe­rit... Intâmjflareia a făcut să a-

vem aceiaş drum, şl te-ai speriat de minau..

VI

Când doamna Rămureanu află dhi destăinuirea' Măriei, viaţa sbueiumata pe oare o dusese, starea în car© se găsea;—ifirea ei sentimentală se înduioşa, şi opri la dânsa, oferindu-i cu dăr­nicie tot ce-i trebuia în schimbul nucilor -servicii ce avea să-i a-ducă.

Compătimirea ce o simţeta pentru această fată rătăcită, u-iniffită de soartă, p făcură să o trateze deosebit de wlelalte sltugi consicterândro aproape ca pe rudă.

Tânărul Mihai Rămureanu. simţea o milă adâncă mlai mult o simpatie dulce—pe care ar fi vrut s'oi dtică mai departe, — pentru d-ta aceia îmbrăcată sim­plu, sărăcăcios, scoţând în evi­denţă cu toată paliditiatea şi mi­zeria, o drăgălăşenie ispititoare. Viziunea din seara aceea târzie: aoei ' ochi albaştri, nevinovaţi, păru'J ei Mond ce i se zărea eşind ştrengăreşte în şuviţe prin bo neta subţire de pânză, buzele purpurii, • umede şi ademenitoa­re întreg chipul acela divinizat de evlavia mistică ce o dă trăsă­turilor suferinţa, — îl urmărea pretutindeni. Era prologul dra­gostei născânde.

Şi nu se putea ca tcate acestea să rămâe neobservate ele Marta. Ea îşi simţea sufletul atras spre dânsul de o vrajă neînţeleasă, se simţeia cuprinsă de un farmec nranţe'Jee, nespus de dulce, de câte ori isbutea să-l mulţumeas­că cu ceva. încetul cu încetul, se lăsă ameţită în voia simţurilor, se apropia tot mai mult de dân­sul, neîndrăsnind să-l respingă mângâierile lui delicate, şi să­rutările furişe...

...Şi. într'o- zi ÎÏ lăsa să o cu­prindă de talie, nu cutqfcă să fugă. căzu tăcută, emoţionată în braţele lui, beată de fericire, şi în- simplicitatea «i naivitatea ei de fată săracă, străină de o lu­me pe care n'o cunoştea îndea­juns, i se dăduse lui cu trup şi suflet... înfrigurată de plăcere...

...Dar fericirea lor n'a fost. de cât un vis trecător... un vis ere-iat din speranţe si iluzii, năruit în trio clipă...

VII Toamna îngălbenea fnmze'te

castanilor scuturaţi de um vânt' umed şi rece, aşternândurle jos. ca pe un covor mişcător ruginiu, răspândind un foşnet plângător —1 plânsul morţei ce-şi culege virtimile odată cu căderea frun. zelor...

Casa Rămureanu sta cufun­dată în umbră, înălţându-şi a-coperişul poleit de nazclie crepus­culului, pe deasupra castanilor

ce etrăjuiau Bulevardul de a-mândouă părţile ca diouă per­dele mari, mişcătoare, galbene roşiatice ce se pierdeam mai der

parte în marea draperie de ar­bori a ,,Crângului". . Maria, palidă, cu trăsăturile feţei mai pronunţate, cu ochii roşii, strângând nervtoe o legă­turică în mână, eşi' repede cla, o vijelie, şi se îndreptă nehotărâtă înainte spre „Crâng4'. In min­tea ei turburată, se încrucişau o mulţime de amintiri, unele ve­chi, altele recente. ...Şi ca' o ve­denie gi'oziavă.. îi sta înaintea o-chibor chipul d-nei Rămureanu, neclintită, neînduioşată, rămâ­nând rece la îngenuchierile ei, neUăsând4> nici să se desvinovă<-ţeiască. nici să ceară ertare.

— „Ori-ce îmi vei spune e de prisos. 0 necunoscută pe care am adăpostit-o de milă în casa mea, şi care îmi răsplăteşte bi­nefacerile mele printro ingrati­tudine ca asta. nu merită ierta­rea nimănui". Şi când disperaită, i. se aruncase din nou la picioa­re, cerându-i să-i ierte crima co­misă, aceasta cu fruntea încre­ţită, cu ochii aprinşi, cu faţa nă­pădită de indignare îi aruncase tremurând în faţă aceste cuvin­te—ce căzură asupra Măriei ca o lovitură de pumjhlal:

- „Eşti o... prefăcută... Era în joc onoarea familiei Rămu­reanu, şi o fată fără fără avere, fără nume, fără părinţi, nu pu­tea fi altceva... Trebuia înlătu­rată...

Merse aşa înainte., mult timp... fără să-şi dea seama unde o duc picioarele, când se pomeni lia marginea „Crângului'. Auzi şoaptele vagi ale frunzişurilor, a-mestecate cu o melodie înăbuşi­tă, adusă de vânt de pe buzele unor vizittatori întârziaţi. In dreapta, cimitirul „Dumbrava" îşi profite! în iarba dimprejur umbrele uriaşe ale zidurilor. aЪ-burii, aurite pe deasupra. Maria porni, împinsă de desnădejde tn-tr'acol» şi intră în cimitir. Tre­cu repede printre mormintele li­niştite, tăcute şi triste, ale aces­tui oraş al morţilor in care fie-care îşi are o casă potrivită cu starea din viaţă, şi ajungând la mormântul mamei sale, îngev nuchle; şopti o rugăciune, sărută crucea de Sena, udând-o de la-rimi ce străluceau în reflexul

ultimelor raze aîe soarelui-apu-ne, apoi se «aruncu cu faţa la pă­mânt şi rămase acolo până tar-# ziu, cuprinsă de o amorţeală dulce, de frigul răcoros all nop­ţei...

A doua zi când groparul trecu pe acolo, o găsi moartă..-. în mij­locul acelei lumi de morminte... cărora le încredinţase iubirea el tânără, fericirea ei risipită în-îmr'o singură clipă. iSfârsit).

4.—No. 28 UNIVERSUL LITERAR Duminică 2Ѳ Octomb. 1919

D E L P H I F A B R I C E

O/AUL ÎNTÂRZIAT Trad. de Petru Mlhăllescu-Meteoru

Eram într'o zi în g ara MontParuasse. Peste cinci mi­nute trenul trebuia sä plece. Ghişeuriie se închisele scâr­ţâind. Sergentul de oriaş, care era de planton îşi fumase ţi-g a rea şl se, ducea să-şi ocupe locul său. Sălile de aşteptare erau gbale. Când pe neaştep­tate, alergând pe. strada Rennes, cu părui tn dezordi­ne, sudoarea Pe frunte, ges­ticulând cu frenezie, suflând Ca o focă, un domn gras, sosi ca o furtună.

El aruncă împrejurul lui o privire spăimântătoare, pe ur­mă cu b voce întretăiată de sughiţurile respiraţiei gâfâin-de. zise:

— АЫ Domnul meu, nu e aşa că trenul a plecct?

Şi cum eu îi răspunsei a firmativ, dtomnul plecă asu­dând. înecându-вѳ şi zicând:

— E extnaordinar. Eu cre­deam c'am ajuns la timp.

Pe când se depărta, un funcţionar din gară mă în trebă:

— Dumneavoastră, vedeţi Domnule? Ei bine,! La toate trenurile se întâmplă acelaşi lucru.

Cu toate că totdeauna ele Pleacă mai târziu cu un sfert de bră, totuşi sunt Oameni c a re nu pot să ajungă la timp. Trebue să crez cA aceasta e o boală.

La rândul său, funcţionarul cares-mi vorbise astfel, se de­părta dând din cap şi ridi-

. când din umeri. Şi eu începui să mă gân­

desc la vorbele sale şi să-i d a u dreptate; căci este într'a-devăr în lumea, aceasta o se­rie de oameni care ar Părea că sunt lăsaţi ca totde auna să-şi greşească l>ra şi să lip­sească delia datorie, imitând Carabinierii delà operetă ca­rii sosesc deobicei mai târziu.

In viata mea am cunoscut un drăcuşor de acest soi, i a

cărui existentă întreagă a fost fie la el acolo, un rezumat cbmipleot de, toate neajunsu­rile de acest gen.

Cum dv. nu-1 ştiţi, c.e aşi Putea spune de el decât atâta că a v e a păcatul să se condu­că duPă deviza s a : „Totdeau­na m a i târziu".

Mai întâi de toate îl tentă literatura, (cu trup si suflet

se consacră geniului simbo­list.

Nu ştiu după câte mizerii, el ajunse să facă a i se primi spre reprezentare o piesă strălucitoare, de culori şi de o îndrăzneaJă mocofăneagcă, 0 sută şi unu de obstacole i se iviră înainte.

In sfârşit, când piesa se

f ecte psihice, de «are nu ee mai îndoia.

Prm urmare îi scrise t ă se desParte de ea cu disperare, dar că ar stima-o foarte mult, dacă l'ar face să uite datoriile sale, căci el se resemnează să sufere în tăcem deznădăj­duit că n'a putut să-i dea nu­mele său.

A doua zi de dimineaţă, e a

veni la el. — Iosef, Iosef! Soţul meu

a avut azi noaPte un atac de aPoplexie. Sunt văduvă.

Ne mai având încotro, o luă în căsătMe.

Insă atâtea zguduiri sfârşi­ră prin a-i zdrobi sănătatea.

SONET Afară'i întuneric. Bate vântul. Ce psalmodie tristă'ngânc'n ramuri! Curând şl ploaia bate-va în geamuri. Mereu aceiaş, toamna'şi cântă cântul.

E noapte rece ca aceea'n care Din tine rămăsese numai huma; Şi-atunci, auziam vântuj, ca şi-acuma Şi picurii în loc de-a ta suflare.

Iar de atunci o vorbă euconă Odată rí auzii spre mângâere ; Prieteni-ml din negura vieţii.

M'au părăsit; şi'n viaţa-mi monotona, Tăcut şi trist, gândesc l'a mea durere Cum te zoresc... se nărue pereţii.

Chr. Marinescu

preotul era VcuPat cu o nun­tă. Din nou aşteptase.

In drum, o roată delà dric se strică. In sfârşit dădu Dum­nezeu şă ajungă la Mont­martre. Cimitirul- er a închis de un sfert de oră.

Funcţionarul de la gar a

Montparnasse spusese, adevă­rul; sunt oameni cari nu Pot nici b- d a tă să ajungă l a Ump..

P. Mîhăîlescu-Meteor

CANJEC D-rei N. 0.

Te-am aşteptat de mult oii In taina serilor târzii » Când liniştea adâncă-a firii Te poartă Ln lumea de visări Aveam pe buze sărutări Şirţi süßet cântecul iubirii

Te^aştept si astăzi visător Ca cel ce 'n singurul iui dor Nebun mai crede încă, Şi aerai veni acum în cale Mi-s buzele aşa de pale Şi lnsuflet desnädejdie adâncă

Şi dacă mdinfabea copilă Cuprinsă de-o adâncă milă Ai să te întorci din depărtări Să nui-ţi ascunzi de jale faţa Că buzele m*-w fi ca ghiaţa Şi sufletuţ pornit tn zări.

I. Const. Perietzeanu.

jucă, era .la mjlocul unei ro-ftctkinr literare. Dnama înve­chită căzu cu fluerături.

Dar nu se descurajă şi căută altă soluţie.

Nenorocitul, se (făcu jucă­tor la bursă. A! Dumnezeul meu. Nimic mai simplu. El Punea cu siguranţă stau când se scumpea sau când începea să scază şi invers. In. sfârşit se amoreză.

Această întâmplare îi sosi, bineînţeles, de două ori u n a

după alta-întâi era o fată tânără. El

îi ceru mânia. I se răspunse, mergând să caute găina, în curtea venicului, că un altul e angajat Care îi este feti pe plac-

A doua, o femee măritată. După trei săptămâni de per­fect amor, el descoperi l a ea un muzău complecţi de im­perfecţiuni mor a le şi de de-

Şi Iosef al nostru avu o con­gestie. S'a alergat la zece doc­tori, dar toţi plecaseră de a-casă cu cinci minute înainte.

Cum servitoarea reintra spe­riată, portarul ţ> întrebă:

— Ce s'a întâmplat, domni­şoară Victoria/?

s— Domnul este în agonie şi nu găsesc UA doctor.

— Cum! Este unul care s' a

mutat eri deasupra Dumnea­voastră. E acasă.

— Da!?-Doctbrul în chestie sosi şi

Privind la Iosef zise: — E prea târziu, căci a niu-

rit. Dacă vene a m cu zece mi­nute mai în a inte, îl scăpăm!..

II îngroPară săptămâna tre­cută. In ultimul moment, coş­ciugul nu sosise. Trebui să me argă să caute un altul. A-ceasta ţinu două ceasuri.

Când cortegiul sosi lia; bise­rică, cum nu-J mai aştepta,

Cântecele unui soldai Durle 'dor şi' te grăbeşte Mândra mea o întâlneşte Şi strângere la pieptul tdu Dorule, în locul meui Şi spune-i că n'am murit Dar cu moartea 's [logodit Dacă cerul o voi De mOarte-oi deslogodi Şi in satu^mi părăsit Ce duşmanul l'a 'ndrăgit, In curând eu voi sosi De duşmani Voi curaţii

Spune-i să fie cuminte Şi pe tine să tehalinte Cu sărutul ei fierbinte. C'aici moartea nealintă Cu străfiilgerări de flintă Cu otrăvitoare fumuri 1 Şi cu mugete de tunuH Cu lătrături de căţele, 2) ; -Cu grindine,de oţele, Cu baionete tăioase Care scărţie prin oase...

Em. Ciochină

1) Gaze asfixiante, 2) Mitralierele.

Duminică 26 Octomb. 1919 UNIVERSUL LITERAR No. 2 3 . - 5

©Îl Ù '3

M A X I M G O R K I

1АІ9ТЕІ AL0A1TSE In româneşte de JAN VONDRUŞ

„Ea nu-ţi aparţineai'' strigă unul din asistenţi.

„Râvniţi numai la ceeace va aparţine? Fiecărui om nu i apar­ţine ait nimic dorât graiul, două picioare şi două mâini, nu se face e', însă, stăpân peste ani­male, peste tări, peste femei şi aşa mai departe?"

„Astfel se ciorăvăira cu ciânsuJ o mullţime de vreme. Din întrea­ga-! făptură oamenii pricepură în cele dinurmă că el se socotia mai presus de lumea cealaltă şi că nimeni nu-i putea fi egal. Se ridicase singur 'a o usa înăl­ţime, încât po toţi ,ti cuprinse teama. Nu recunoştea nici un popor,-îşi dispreţuia man», nu râvnia la nici o- proprietate, la nici o fomee, şi nu simţea În­destulare în nimic omenesc'1.

Râsete vesele de fete, cu cari se amesteca vocea frumoasă a unui tenor, se auziau tdispre mare. Din când în când răsu­nau şi mai multe voci bărbă­teşti. Apoi sunetele pătrundeau departe în stepă, dispăreau, însa, aşa curând, în cât păreau prinse şi sugrumate de cineva necunos­cut. Bătrâna urmă:

„Oamenii pricepură în cele din urmă că nu o vor scoate Ia capăt cu tânărul îndrăzneţ şi începură să chibzuiascâ din nou cum ' l'ar putea pedepsi mai drept pentru crima lui. înţe­leptul care nu dăduse până a» tunci nici un sfat, îi întrerupse şi zise:

„Ascultaţi, ani găsit; cunosc o pedeapsă îngrozitoare! Nu veţi găsi alta mai straşnică rhfar dacă v'aţi sfătui o sută de ani. Ea zace înăuntrul fiinţei sale. Nu-i puteţi face un mai mare rău, decât să-] liberaţi şi săi lăsaţi cu totul in voia lui!

„Şi un semn din cer veni: Un fulger pătrunzător brazdă albas­trul senin, şi o lovitură puter­nică de trăsnet urmă. Astfel na­tura îşi dete aprobarea Ia sfatul înţeleptului. Fiecare îşi făcu semnul crucii şi p'ecă Rânjetul tânărului, căruia- aparţinea, de pe acum numele de „Larra 1 ' a-decă surginitul sau lepădatul, răsună în urma lor.

„Iată-1 singur, putea să mear­gă neîmpiedecat unde ar fi vrut, liber ca odinioară tatăl său. Л-ce'a era, însă, o pasăre... über ca pasărea era şi el.

„Ataca satul, , pustiindul şi măcelărindu-1 şi lua cu sine tot ce-i plăcea, femei, vite şi altele. Viclean, sălbatec şi puternic scă­pa totdeauna din manile urmă­ritorilor. So trăgea în el, însă

săgeţile asvârlite dădeau greş sau se înfigeau fără urmare în corpul lui; părea, că viaţa-i era rezervată pentru a'tă pedeapsa mult mai îngrozitoare.

„Astfel trăi mulţi, mulţi ani, departe de orice făptură ome­nească. Omul cere, însă, schim bare. El se desgustă chiar de fe­ricire şi dacă a trăit îndelung în prosperitate,, atunci îşi do­reşte curând suferinţa. Tot aşa şi cu Larra: se simţea atras ca­

de lung te pământ şi lovi puter­nic cu capul în pământul cel tare, însă şi pământul rămase neîndurător, moale ca smoa'a se afundă, sub loviturile lui.

„Protivnicii lui chiuiau, feri­ciţi şfc strigau:

„Moartea-1 dispreţueşte!" „Desnădăjduituî rămase din

nou singur: zăcea cu faţa spre cer, şi ochii săi urmăreau vul­turii îndrăzneţi, cari pluteau mici prin aer, abia văzuţi. Mâh­nirea unei lumi întregi zăcea în privirile lui, cari străbăteau go­lul. Şi de atunci urmăreşte moartea mereu. Singur şi pără­sit rătăceşte uscat ca o fantomă, şi acum pe pământ. Cei vii l'au înlăturat din mijlocul lor şi nu-şi găseşte locul - nici între morţi.

O SEARĂ D E TOAMNA Frumoasă visătoare apare luna plină In nopţile de toamnă pe cerul înstelat Abia s'aude vântul arare cum suspină Prin ramuri doliate, un cântec fermecat!

Pe luciu'ntins al mărei sub razele de lună Se vede'n depărtare o barcă de pescar Sublim tablou al serii în goana lor nebună Mai multe bărci s'avântă înaintând spre far.

ч Privirea-mi rătăceşte spre zări neţătmuite Şi'n valuri de visare ascult duiosu-ţi cânt Iar bărcile par umbre din lumile vrăjite Ce legănate tainic se pierd duse de vânt!

Natália Teodorescu-Handoca

tro oameni, şl nu se apăra când aceştia îl atacau ca fiarele săl­batice, din potrivă, nu făcea nici un pas pentru a^e feri de lovi­turile lor. Atunci unul îşi aminti de pedeapsa-i şi strigă:

,,Caută moartea, n u l mai chi­nuiţi!"

„Oamenii se retraseră râzând batjocoritor, căci nu voiau să-l ajute a dobândi moartea pe care o dorea. Dânsul îngălbeni şi duse înfiorat mâna la inimă. A-pucă apoi nişte bolovani mari şi-i aruncă după oameni, aceştia însă, fugiră şi nu luară în sea­mă provocarea-i la luptă.

..Zdrobit de oboseală, căzu ia pământ scoţând un strigăt de disperare, în timp ce oamenii stăteau laoparte bucurăndu-se de chinurile pe care le . îndura. Larra se ridică în cele din urmă, puse mâna pe un cuţit, pe care cineva îl perduse în luptă şi-1 împinse în inimă cu toată pu­terea, însă lama cuţitului se strâmbă parcă s'ar fi lovit de o piatră. Se aruncă apoi cât era

.»Aiceasta-i pedeapsa pentru în­căpăţânarea tânărului cel mân­dru,".

Baba se opri, clătinând ciudat din cap, şi suspinând adânc, şi-1 lăsă moaie pe piept.

M'ani uitat mult la ea, părea că doarme. Mă cuprinse o milă caldă pentru ea. Deşi vorbise spre sfârşit cu vocea puternica şi întreruptă, era totuşi îutr'însa o expresiune sfioasă şi umilită.

Un cântec fermecător răsuna dinspre mal. O melodie de alto interveni; după două sau trei tonuri începu o voce nouă cân­tecul delà început, şi aşa trep­tat, treptat, o a treia, a patra, a cincea în timp ce primele ur­ni u grăbite. In cele din unna, un cor întreg bărbătesc intona cântecul delà început.

Ansamblul era minunat. Vo­cile femeşti răsunau limpezi, una câte una, asemănătoare unei cascade, care saltă din stâncă în stâncă, se ridicau progresiv sus de tot, dispăreau pentru câteva momente în corul bărbă­

tesc vibrator, răsunau apoi din nou, una după alta, ca strecu­rate dintr'o mare, şi set înălţau în sunete limpezi, senine.

Chiar şi melodia era curioasă. Vocile bărbăteşti răsunau fără mondulaţii mari şi făceau o im­presie monotonă înnăbuşită, po­vestind parcă lucruri triste. Vocile femeeşti răsunau, însă, voioase, vrând parcă să ia una înaintea celeilalte, şi mai cu sea­mă să întreacă pe bărbaţi .cari veniau în urmă agale, greoi. Tri­lurile femeilor răsunau ca nişte clopoţei de argint, şi în acest cântec minunat, murmurul apei perl.

II Baba Isergila îşi rid :că. capul

pe neaşteptate şi gura-i lipsită de dint' se schimonosi într'un zâmbet.

,.Ai auzit vre-od aţă asemenea cântec?" întrebă ea

„Nu. аэепіепеа încă nici oda­tă'', răspunsei eu domol.

„Vezi. şi n :ci nu vei auzi nici odată. Da. nouă ne place cânte, cui şi cântam frumos, ca toţi oa­menii voioşi cărora le place via. ţa. Fetele şi băeţii pe cari îi auzi cântând, au lucrat din zori şi până'n noapte şi cu toste as­tea cântă de îndată ce luna a răsărit. Alţii, cari 'habar n'au ce-i viaţa s'ar fi culcat de mult. Numai oamenii, căror le place viata cântă cu drag".

..Dar sănătatea?'' întâmpinai en

, Ge să mai vorbim de sănăta­t e ! ' E doar destulă pentru viaţă! Nu ne'.'«rtflm oare banii, când îi avem de ce să nu ne jertfim şi sănătatea? Să-ţi povestesc, cum am trăit № tinerelele mele. Delà revărsatul zorilor şi până la cea din urmă licărire de lumină • şe­deam la stativele de ţesut fcoar-ţă; trebuia să stau nemişcată ca un bolovan, deşi eram plină de viaţă, ca regel£ soarelui. Când se lăsa. însă. noaptea, alergam la iubitul meu care locuia .la o depărtare de nouă v»rste. Ne desrmiérdam şi apoi alergam cele nouă verste iarăşi înapoi. Ţine seamă de asta! Trei luni în şir. cât timp* dură iubirea noastră, ey-am în fiecare noapte la el. Şi cu toate astea am ajuns tş-itrâr'.S după cum vezi, sănătatea ц fost îndestulătoare Am iubit muH în viaţa mea şi multe sărutări am primit şi am dat!"

Mă uitai bine la dânsa. Amin. tirile nu aveau putere să mai dea viaţă bătrânei, ochii ei ne­gri erau tot stinşi. Razele lumi. noase ale lunei arătau faţa.i, arsă de soare, sbârcită. buzele-i* subţiri, uscate, bărbia-i acopei i. tă cu un păr cărunt şi un nas ofilit, care era încovoiat întoc­mai ca ciocul unui erete.

Obrajii scofâlciti semănau ca nişte văgăuni negre; pe unul a-târna o şuviţă de păr cărunt ca.

6 . - No. 28 UNIVERSUL LITERAR Duminică 26 Óctomb. 1919

re ieeise de sub bajsmaua.i veche, roşie. Ca ci cea de pe faţă, aşa <та şi pielea de pe mâini şi de po gât, zbârcită şi aşa de subţi­re în cât cineva se putea teme oă la vre.o mişcare a ei_ piejea bătrânel putea să se sgârcească, să nu mai rămâ'e decât un sche­let, cu ochii n-egri şi stinşi.

.J'ovesteşte.nxi despre iubirea ta!" o rugai

Şi vocea.i sacadata porni din nou.

„Eram de cincisprezece ani, când a debarcat înaintea casei noastre. Locuiam dimpreună, cu mama în Palmi, chiar aproape de türm. Era un flăcău vesel, cu mus!aţa neagră, b'ne făcut. Stri­ga cu vocea limpede din barcă -spre noi:

..El, n'aşi putea găsi aici puţin vin şi c*va de mâncare?"

..Alergai la fereastră şi privii afară prin crăcile de frasin. Şi ee văzui? Râul întreg zăceri îna­intea mea scăldat de razele al­bastre ale lunei. el, însă, sta în cămaşa-i albă. cu brâuj lat [ l>e

cărui capete îi atârnau pe ş->ld, cu un picior în barcă, cu celait pe ma) se' legăna şi cânta Câr.d mă zări strigă:

..Alei locueşte o fată frumoa­să r Ce păcat că n'am ştiut as(a până acum!"

„Ся şi cuni ar fi cunoscut pe toate fetele frumoase. Ii adusei vii şi pastrama şi peste patra zi­le eţam a iul Petreceam nopţile în barcă. Seaţja obişnuia săţmi fluere ca unui şoarece de câmp, atunci săream, pe fereastră la el. Şi plecam departe, departe pe valuri. El verea dinspre Prut. era pescar în părţile cele.

„Când mam a prinse de veste, tăbărâ cu bătaia pe mine. Atunci dânsul stărui să fugim împreună, întâi în Dobrogea şi mai târziu până la gurile Dunărei.,

„Eu, însă. nu-1 ascultai, căci îmi devenise de-acum nesuferit, deoarece nu făcea altceva decât cînta şj săruta mai mult nimic! Po timpul acela ţinuturile n&astre erau străbătute de cete de kuzu]i. Co mai flăcăi erau aceia. Tot­deauna sprinteni şi veştii. Câte o fată aştepta mult şi bine să vie iubitul d:n Carpati. până când ajungea să creadă că de bună seamă va fi fost prins sau ucis" în vre-o luptă. Şi iată că fără să prindă de veste, iubitul pe ne-gâiidîte sosea împreună <*u Щ'. camarazi, adiieându-i lucruri

frumoase, adunate fără prea mul tă caznă. Să fi văzut atuncea cs. păţ în casă. şi ce fălos era de iu-t'ta-i flăcăul. Şi fetii asta îi plăcea mult

„Una din prietenie mele avea ea amant uu huzul. o rug*i să шіЛ arate şj mie. Cum o chiamă? Nu mai ştiu. căci sunt aproape şeaptezeci de ani de atunci. Aşa făcui cunoştinţă cu unul dintre

tinerii cei mai frumoşi. Un roş­covan adevărat, toate roşii, mus­taţă şi păr. Dar şi un svăpăiat: când simţitor Ş1 blând, când striga ş i se Înfuria ça o fiară. Odată îmi dădu o lovitură în fa­tă. Atunci mă aruncai ca o pisică asupra lui ş i . i înfipsei dinţii în obraz. Din asta se alese cu un semn po care.i sărutai dese ori cie-ea, ce-i plăcea foarte''

.,Dar pescarul?" întâmpinai eu.

,,Pescarul?. Că bine zici! Ace­ia la început mă dojeni deocam­dată prieteneşte, după cape mai s'ă-i abată sa mă înec©. Se linişti, îuiprietenindu-se eu huzululşi gă-«••indUwşi o altă fată. Şi pescarul şi huzulul au fost spânzuraţi. Ei îşi gă-siră moartea în Dobrogea, şi cu mă dusei acolo, ca să prl. VCäO,

..Pescarul era palid ş i plângea •'-.nd păci spre spânzurătoare; hu zulul. însă. mergea agale cu nrii-niie în buzunarele pantalonilor şi cu pipa în gură. 0 parte a mus­t ă ţ i i î i zăcea pe umăr. cealaltă ii atârna pe piept. Când mă zări ! scoaso pipa din gură ş i strigă: ;

..Rămâi cu bine!'' " i

(Va-urma) 1

I N G E N H A Z L I U

V A C A N T A L O R , . , ln micul lor apartament, des-

tug, de confortabil mobilat şi pe care Theodor МіЫі şi Lüy Mic*-şuncscti îl au închiriat de un an, domneşte în această zi, o de­zordine completă.

Mobilele nu stau nici una la locul lor, hainele împrăştiate pretutindeni. Mihai, în genunchi înaintea unui cufăr marc, îşi a-ranjează lingeria în timp ce LMy îl priveşte mânioasă, murmu­rând...

Theodor. ..... Ahl... ajunge o-dată.

Nu taci? Lüy. — Sigur! E uşor dom­

nului să vorbească!... Eu să ră­mân aici, să mă lase singură auzi! Două luni acasă la pă­rinţi! Şi se miră ră-mi plâng soarta!

Theodor. ...... Tu de ce nu pleci acasă? "

Lüy. — Acasă? Iţi convine d-tale! Spune, eşti decis să te duci?

Theodor. — Foarte decis. Da­toria înainte de toate...

Lily. — Datoria?... Datorie o numeşti tu?

J O S É P H I N S O U L A R Y

Cele două corfejiuri IOC

S'au întâlnit la templu două cortegiuri sfinte. Posomorât e unul: un mic sicriu conduce, Şi o femee-aproape nebună'n'urm'se duce, Innăbuşind în pieptu-i durerea de părinte.

Cellalt un botez este ! Pe braţe'n îngrijire, Un copilaş cuvinte ne'nţelese'ndrugă Şi sânul dulce mama tinzându-i-l să sugă, întreg l'mbrăfişează din ochi, cu o privire !

Ceremonia-i gata şi templul îl golesc. Femeile-amăndouă'n altar se întâlnesc, Şi câte o privire, pe-ascunse şi-au schimbat;

Şi'ntoarcere ciudata, ce-o'nspiră-o rugăciune, Privind sicriul mama, plânge cu-amărăciune, Femeia ce plânsese, surâde spre'nfăşat!

Ш IOAN GANE Ш Ш

Theodor. Datoria... de va­canţe.

Lily. — Oh! de ce nu mor? Ştiu eu! Un pretext.

• Theodor. — Un pretext. Lily. — Să mă părăseşti...

(Pliânge). Te duci să te 'nsori Theo... .

Theodor. _ Să mă msor? Eu... Mare eşti tu Doamnei Să mă ferească cerul! Să-mi iau pe cap o femee legitimă, când o iubit)ă îmi este prea peste cap.

Lily. —. Dai!... da!... cât sunt de nenorocită.

• Lily pleacă, închide uşa în ur­ma şi se retrage în odaia ei. Atei citeşte o scrisoare care tocmai ii venise, şi Ia care-şi aminteşte, că nu rroía. să ''tfspundâ la în­ceput. Ezită o clipă, pe urmă se îmbracă iute, se îndreaptă spre poştă unde scrie aceste efiteva rânduri:

..Domnule Alexandru, ai drep­tate! Teodor nu-i decât un do­bitoc. Ne-am înţeles. Cu d-ta am să-mi petrec vacantele.

A d-tale Lily'...

Acasă, Teodor iţi imhisese toc­mai cufărul!...

Teodor (singur). Ah.! femei­le, femeile. Dacă aş sta să judec puţin, are dreptate Lüy, încân­tătoarea mea. Când ai o tova­răşe bună. iubitoare, devotată, frumoasă, pentru *e să o pără­seşti şi să mergi să te prosteşti la ţară. A bea îi mai superi pe cei de acolo le mai sich im bi obi­ceiurile lor zilnice.

Ori ce ai zice. Lily e splendidă. Mă iubeşte. E geloasă! Ei bine! Ce? Cu atăt mai bine, asta pro­bează că mă iubeşte... şi ea mă adoră.

(Se uită la cufăr; Nu! nu Voi mai pleca. Mai a'es că părăsin-du-rai cuibul risc să-mi găsesc poate la întoarcere porumbiţa furată. Dar nu, sunt sigur de Lily.

(Aprinde o. (ignte). — Nici nu îşi închipue cineva cât de tur­burătoare mai sunt şi vilegiatu­rile. De exemplu:.

Doamna se duce la mare sau la Sinaia? Locul puţin importă. Ea se plictiseşte aşa singură. Viaţa ei e cu totul modificată. Atunci ,ce se întâmplă? Fac.1 cu­noştinţă cu un tânăr amabil, e-legant, distins, pe care l'a zărit. IIa o serbare.

Ii cade batista. Domnul o ri­dică. Prietenia e făcută.

Fac escursiuni împreună, vi­zitează munţi, ape. peşteri. Ah! peşterileji Acolo în întuneric, el îi explică hoţiile şi crime'e care au fost comise aici, groaza oa­menilor.

Duminică 26 Octomb. 1919 UNIVERSUL LITERAR No, 2 ; . /

Bi îi e frică... se vâră tn el... Se înlănţue... şi dacă forţa- s"a stins?... o sărută o sărută mult...

Dar Ia mare? Dacă domnul c înotător, cc noroc! Arc să o я-jute la inof.

Cu cât drag nu susţine el cor­pul ei do'icat şi frumos... Şi da­că doamna într'o zi e aproape să se înece.. 0! atunci el o salvea­ză... o duce cu el ameţită şi când îşi revine în fire a şi f»st a lui...

Bărbatul?... Cine ştie ce e- cu el! Л! nu! eu iubesc pe Lily, o iubesc mult. Voi rămâne... Nu! voi pleca.,, să stau? Să pltec? Tha is thc question.

Lily intră, denii de afară i-a făcut bine. E liniştită. Ѳ singură dorinţă mai are: Să-l facă să plece mai iute.

Lily. — I N'ai plecat încă. Theodor. Nu. Lily. — Vrei să scapi trenul? Theodor. — Trenul? (aparte). E încântătoare, (tare). Nu mai

plec. Lily. — Nu mai pleci? Theodor. _ N u ! nu! Să te >as

singură... Aşi fi un criminal... Nu! (Vrea s'o îmbrăţişeze).

Lily. _ Şi tatăl tău oare te aşteaptă, mama ta care doreşte, fraţii...

. Theodor. _ Am să le trimit imediat o telegramă.

LUy. — Nu, dragul meu Să nu faci asta. gândeşte-te cât te iubesc ei şi cât se vor nucuna

când te Vor revedea. Au făcut doar atâtea sacrificii pentru tine.

•Theodor, — Dar bino! Adinea­ori ce ziceai?...

Lily. — Şi-apoi imi vei scrie în fiecare zi...

Theodor. _ Şi toate nopţile, căci nu voi putea să dorm. Voi avea insomnie! O, cum să dorm rând nu vei fi lângă mine. Să nu te îmbrăţişez.

Să nu te mai sărut... Lily. — Nu!... vezi tu!... exa­

gerezi. Tu ştii doar... (îl sărută). Theodor, —, (înibrăţişând-o),. Voi rămâne! Vom fi, şi deacum

înainte unul lângă altul. Vom retrăi iar clipe dragi, fericita...

LUy. — Gândeşte-te numai Theo ál meu. raţionează. E im­posibil! k

Theodor. — De ce? Lily. — Pentracă, dragul meu,

chiar doctorul ţi-a recomandat cri, linişte la ţară. Nu vezi ce pa­lid eşti. Trebue, să te menajezi. Ah! iubitul meu, cu câtă nerăb­dare am să te aştept! Ştii doar cât ne iubim...

Theodor. — i E adevărat. Lily. — E bine deci, să te duci,

să fii liniştit două luni. Pleacă... Theodor. Crezi? Lily. Da, sigur!' Şi-acuim,

grăbeşte-te! (Totul se încarcă în trăsură).

Theodor, (înainte dc plecare).. N.'am uitat nimici?

Lily. — Ba da! Coarnele! Ioan Totu

de nu ştiu и*аі ce. — Câţi ani ai ? ma întreabă

doctorul, pi'ivjndu-mâ Pe d'a_ supra ochelarilor.

—. 28 ! răspund. — Cc nieseri« ai ? — Scriitor şi candidat în fl-

(osofie. replic m- * —• Sănătos ? — .Nu. — Ce-ţi lipseşte ! reia doc­

torul. — Slab de oase, pleuresje.

91 І.1.Й de

Surprins în ţară străină Declararea de războia а României \

In haine de ocnaş

Eram miauai de câteva zile în lagăr şi haineile Щ ^е făcu­seră zdrenţe- Şi doar nu erau ѵвоЫ : cu două săptămâni în-a. inie de internare mi ie făcu-

la un croitor danez din strada Eosenthal în Berlin. Acum nu le mai recunoşteam. Şi cum 6ra să 1© mai recmmosc, când trebuia să umblu cu. ele pr-n ploaie şi prin noroaie, cu saHeleile în spinare? Au intrat Ф la etuvă, de unde au ieşit щаі mult mototolite decât de_ siníeciiate !

Dar an venit hainele conian-daturii şi Іе-ащ predat pe ale noastre. Mi- am predat şj eu hajúéiba Mi-arnmtesc ca acum, că atunci, când m'am dus la

Ibaraca 24 de-am primit tjdula ide predare, aruncasem o cea Wn unmă privire la hainele Іре/'*» la raiftul unde erau puso Щ щі-аіп zis : l*-od m*i vedea?

niwor nia.j nedea f... Apoi, mă priveam-.. in hajnalé de ocnaş.

Doctorul lagărului, um ощ 'nalt cât un munte, burtos» ou odh'i mari ca de bou> purtând desigur oehefliari pe naS,.exa­mina pe fiecare. Pe lângă eb se mai afi?. un alt doctor şj un ofiţer superior, tus-trei for­mând comisiunea mcdioo-mjli-tară.

.Mi-amintesc, că cu vreo 10 minute înainte să intru, am luat un praf cu aspirină, l'am amestecat cu tutun şi-am tras până 'n adâncul bojocilor. Eram eai deb'l, dar vroiam să par ЬоПпаѵ de injma şi de plă­mâni, încercam să fiu scutit de lucru. După ce am fumat ţigara, o iau la fugă şi când mă întorc, tocmai іЩ ѵѳйеа landul, să intru. Repede mă desbrac şi intru în capui gru­pului de 10 inşi. Injana-mi bă­tea tare, respiraţia se aôceJe-raee ei bâţâiam d« fritf. frieă-..

dublâ-pneumbnjc inimă.

Doctorul ni'asculiă, mă cio. cănea pe pippfc şi pe spate.-Imj -pune un aparat pe piept sfi-mi spune :

- - Opriţi respiraţia ! Al>oj, îmj ia Pulsul. Aspiri­

na şi alergătura ddla deal la vale făceau m , n uT»i.

-- De când suferiţi; de mimă ? — ŢX; mic copil, îi răspund. — Aţi făcut serviciul mili­

tar ? mă întreabă dbct-orul. — Nu. — De ce 1 — Sunt scutit de orice ser.

viciu n#itar aotiy.şi auxil'ar din caiiza d>e debilitate gene­rală fizică şi miopie totală progresivă. . Mă pune sa caso gura.

— .Da- Dinţii sunt mâncaţi. Rachiüe, spune doctorul, ară­ta ndu-mi cu mâna să mă îm­brac şi să p'iec.

Gândeam, fa am fost scutit, rkv i"uneă. corvezi ; dar, după două zile. şeful de. baracă vine şj-mi du o ţiduilă : >,Prizonie-rnî Njeolae D. Michail, este 5 zile scutit de lucru".

IV culţii, de sus în dreapta, jpai era scris cu roşu : „2 b". Ce era ?

Acei găsiţi sănătoşi tun. e-rau trecuţi în foile matricole cu No. 1, adică, buni pentru munca grea; cu 1 b, ar fi tre­buit şă muncească fla Un lucru demn de poziţia lor; acei cu 2 b, urinau să facă. lucru mai uşor şi în sfârsjt cu No. 3> e-ra{ scutit de orice fel de ftuicm. Acesta era principiul, dar nu­mai pe hârtie, căci Coman-dantură făcea tot ce ştia dânsa.

— Soldatul prusac — E ocazja cred să sohjţjez mă.

car în treacăt pe prusian, in ghiara căruia am stat inter­nat timp do 2 anj şj 2 luni de 2ЙѲ.

Prusianul mi este om ca toţi oamenii. Se deosebeşte mult die oomaţionallii celorlalte pro­vincii. Bavarezul vede în pru­sian omnil interesa* şi laş ; cel din Sacsa Ц priveşte, ca fire avidă de mărire, dominare ; a-cel din Wurtemberg zjoe : ,,prui»acuil e ntőjjc''- Berűiinezuil urăşte tot ce treoe do margi­nile Brand«nbuT|rultui. Prusa­

cul este dc-o.obrăznicie crasa; neagă c'ar fi neruşinat şi spâ­ne că numai „die ausserhalb*' ad-:că cei djn afară, fac obraz­nici pe berlinezi. Vanitos la culmo ; nimjc nu só -pötrece, nu se mişcă., dincoOb de graniţele Prusiei : ,'tot ce se naşte şi există, ергше cl, nn «*te decât proflus „sui-goneri'S prusac" „Mi bin ein l'reusse", vorbeş­te in deajuns- Prusac, fără a if Ф soldat, nu «sista. Noţiu­nea de adevărat soldat este cu­prinsa în acea dc prusac şi a-ceasta- «e topeşie în cea djntâj. A fi «aidait este, să fii prusac. Când Europa a föst' prinsă în flaeâi'i-lc lăzboiului. s'a făcut din „ich bin ein Prousse'* : „ich bin ein Deutsche'', — prjn Boriin insa., tot П | а і auziai : ,,Preus-c bin und Preu-sso will ,ieűi blejljeu". Dacă ai avea un grup de sut? de uemti die pain diferitele .provincii şi distric­tele Germaniei, ou uşurinţă poţ-i seoate afară — prusacul. Tip grosolan, mers greoi dar bă,ţo«. chip obraznic-' fiziono­mie -plhiä do i in eres nemăsu­rat, mişcări bădărănoase, so îiM;hină la Kaiser şi adoră până la abera-ţiuuo uniforma'! Am ал-ut coazii uudte, să çu-nose prusat'-uil în uniformă pe timp de pace cât şi mai aies pe timp de război. Prusacul hoj'ei, îşj dă banii i n cărţi, se hrăneşte prost ş{ face ni' r- <i dai orii. Ofit-eruii, nu merge Ia brat cu npvastă-sa, căci aşa pi'evede codul manierelor-., de .soldat! Te priveşte numai prin mono-ehi şi pe străzi, dau jos pe asfalt cucoanele. Faţă de fete, au o d«\-izá unică : „entr. vedbr—odw". Prusacul nu are eurjozitat e a saxonului, nici spiritul Ьаѵаііеииіэді, dar nici răbdarea ^vju^emberghezuílui. Are o judecată greoaie, spirit de oljservaţie scăzut şi senti­ment- nul- Soldaţii prusaci duc viaţă de „lustig sein" prjn Kneippen : îşi îndoapă corpul şi capul cu tot felul de „Sehnapsuri" şi uu cunosc alt­ceva în afară de „das Solda-tenleben". Tte'j porţi stimáa e-a să-ţi baţi joc de" el, se umflă 'n pene ; de'j respecţi' hajnia nu­mai, e mândru că este în ea. Dacă'i vorbeşti da Kaiser» i se aprind ochii dc bucurie- To­tuşi, eu un pahar de bere şi o havană. îl cimipari cu toate datori №e luj de оьіаз şi servi­tor al înipăratuilui. Eâabuna-rea pniiS-aeului este fără mar­gini : te urmăreşte ca o pisică şi te doboară. M ï ô nu există ' la el ; brutaditatea şi ferocita­tea îi sunt caracteristice. Сц-noaşfc^ foarte bine tactica chi­nuirii. Are o metodă specială-în martirizare. Ştie să te da în med sistematic spre a t« faQ»

8.~ Ho. 2л UNIVERSUL LITERAR Duminică 26 Octomb. ІѲ19

sa suferi pe deantregu]. Cu barda ш dă în tine. decât a-tu-ne-i când vede că este ame­ninţat şi nu mai ar© altă scă­pare ; alifiei, te cruţă, ca să te doboare înoet-âneet. Are mimă de câine : nu latră dar muşcă. E pătruns până în măduiiare de spiritul brat al datoriei dar nu d[n convingere ci djn frică. Faţă dc col mai deştept ca el, se apară cu puirmul, iar pe cel prost, î l tine. încătuşat in lan­ţuri. La prusac n p există mai slab sau -mai tare : eu. toţii tre­bui -să muncească deopotrivă, înflfccmai ca vita 'la jnor. Noţiu­nea d e dreptate nu există la prusac, întrucât toţi trebuie sâ ra/uncească în mod 'egali, fără anticipaţi!» de plată sau răspla­tă ipaj bună s a u mai rea- Prn. sacoil nu cunoaşte bolnav de­cât pe acela care zace î n pat şi n u mănâncă иіщіе. Cum te vede, e'ai luat. ceva în g^iră, te scoală numai decât ,1a lucru. El n u admite să spui : nu ştiu, să văd, e prea g r eu> să 'nicerc, mai «tai pnţin, nu pot. Codeală nu încape : „m 1 1 1 8 3 machen1' e s t e zicătoarea prusaculuj. Că eşti jud'ispuis, n u te «mţi toc­mai bine, te-apasă ceva jpe su. Пеі... prusacul n u vrea să ştie, ,,los" este lozinca lui- De eşij fllămftnd eau însetat, d e te poţ ;

ti ív" îx» picioare s a u nu , de eşti iicdorui.it şi rupt d e oboseală, de eşti îmbrăoat eau înţolit ca u n cerşetor şi tremuri dje frig. de eşti ud până la oas© sau de degeri, die plouă cu găleata, ninge, tună, fulgeră, trăsneşte San viscoleşte—vorwärts" z'ce prusacul.

$i mai presus de toate aces, tea, când mai gândeşti că pru­sacul ştie să aplice şi un tra­tament barbar : pumnul, ok>-imagaiil, baioneta, patul de armă, înjurăturile- închisoa­rea , carcera şi munca forţată cu toa^e mizeriile respective— cititorule, .poţi să-tj închipui martiriul cţe l-am suferit îpr ipreună cu sute de români, fund lăsaţi ân mâjnelle duşma­nului de însuşi ex-rninistrul plenipotenţiar ai nostru, d. Alexandru Beldiman.

(Va urma)

P. Ri'SEGOER

Inima noastrâ Inima noasträri o harfă Cu două strune, plăcerea Chiotă tn una; — pldnge In cea de^a doua durerea.

Degetefe soartei cântă — Peste sunete stăpâne, _ Cântec vesel azi de nuntă, Jalnic cânt funebru * mâine.

Ioan G ane

• c e

Uneia... Învârtită înainte, dânsa, numai „Uşurică" doar era. lnvârtindui-se cu nemţii, Deveni acuma, grea!

JOCUR1 DISTRACTIVE Э . J O C I N R O M B U R I

de I. Scărlătescu

® Consoană Bluză ţărănească

e ® s Pasăre S ѳ Negaţie

S s a Consoană, Consoană, Consoana Q ® a Plantă, Notă muzicală

e e ѳ a a a Provincie în Europa s ' a Pronume, Monedă romană

® a Consoană, Consoană, Consoană s B Afirmaţie

m ® m Copac a э La schelet

s Vocală Vertical aceleaşi

10. ARITMGGRIF dc Slelian Mihăilescu

22 9 10 y 14 ia г'г 11 ÍJ 14 17 8 14 10 8 18 10 8 20 U 15 11 ó 14 11 15 9 Ii; 17 11 4 8 8 18 4 U Iniţialele

lele de jos doua râuri

8 2 9 13 râu 15 8 Iac 7 11 21 loc istoric 1877

meseriaş 18 li 13 14 jjenaralMân IU 8, 9 mime mase.

podoabă 18 9 la fumători 15 <2 metal pr.ţos de sus în Jos şi fina in sus dau numele a din România.

11. f АВДШД . de I. Scărlătescu

De citiji şarada mea Veţi vedea că nu e grea. Partea'ntâi de-o iuversaţi, Dc ea'n matematici daţi ;

Pe a doua o tfăsiji, Ai'izica dacă citiţi Partea treia e uşoară, Fiind loc caUivat la ţară; Dcspre-a patra nu pot spune Decât ţine loc de name, Din toate, făcând un tot Daţi de-un nume fanariot.

12. J«K Ш H ö N ö de D-na Lia Scărlătescu

SS «8 ffl sa

® a & s © & m m m

© ѳ a sa s э a ©

s

fonsoanâ pom Ui pilmànt nume de «rtist zarzavat nume lemenin vocală

Veit'cal aceleaji