UCIDEREA DIN CULPĂ

§ DEFINIŢIA INFRACŢIUNII

Infracţiunea de ucidere din culpă este prevăzută în art. 178 C. pen. ( 181 în noul cod penal) şi are următorul conţinut legal: Uciderea din culpa a unei persoane se pedepseste cu închisoare de la unu la 5 ani. Uciderea din culpa ca urmare a nerespectarii dispozitiilor legale ori a masurilor de prevedere pentru exercitiul unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei anume activitati, se pedepseste cu închisoare de la 2 la 7 ani. Cînd uciderea din culpa a unei persoane este savîrsita de un conducator de vehicul cu tractiune mecanica, avînd în singe o îmbibatie alcoolica ce depaseste limita legala sau care se afla în stare de ebrietate, pedeapsa este închisoarea de la 5 ani la 15 ani. Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza fapta savîrsita din culpa, de orice alta persoana în exercitiul profesiei sau meseriei si care se afla în stare de ebrietate. Daca prin fapta savîrsita s-a cauzat moartea a doua sau mai multor persoane, la maximul pedepselor prevazute în alineatele precedente se poate adauga un spor pîna la 3 ani.

Dreptul la viaţă pe care legea îl asigură fiecărui om impune ocrotirea penală a vieţii şi împotriva faptelor săvârşite din culpă. Aceste fapte, deşi sunt mai puţin grave decât cele săvârşite cu intenţie, produc totuşi în esenţă, acelaşi rezultat şi anume, moartea unei persoane.

Imensul progres al ştiinţei şi tehnicii contemporane, ritmul şi complexitatea relaţiilor sociale, aglomerările urbane, amplificarea fără precedent a vitezei mijloacelor de comunicaţie şi circulaţie, fac ca în numeroase sectoare ale activităţii sociale, sursele de pericol prin conduite culpoase să crească.

O serie de activităţi moderne riscante pe care societatea trebuie să le tolereze, de exemplu: activitatea nucleară, folosirea otrăvurilor în industria de medicamente, fabricarea de arme şi explozibili, activităţile sportive de performanţă, etc., pot să aibă consecinţe nocive asupra vieţii persoanei dacă nu se manifestă maximum de grijă în exercitarea profesiunii respective.

Nerespectarea dispoziţiilor legale în anumite domenii de activitate, uşurinţa şi neglijenţa, prezintă un evident grad de pericol social nu numai prin frecvenţă cât prin atitudinea de indiferenţă şi desconsiderare manifestată de făptuitor faţă de viaţa celorlalţi membrii ai colectivităţii1.Ca şi omorul, uciderea din culpă, prevăzută în art. 178 Cod Penal ( 181 în noul cod penal), este o faptă prin care se ridică viaţa unei persoane, dar care se deosebeşte de prima prin forma vinovăţiei; culpa în loc de intenţie. Din această deosebire privind forma vinovăţiei, decurge şi o diferenţă marcată între cele două fapte de omucidere, cât priveşte gradul lor de pericol social, în sensul că uciderea din culpă prezintă un grad de pericol mai redus decât omorul. De asemenea, periculozitatea celui care ucide din culpă, este evident mai puţin îngrijorătoare decât aceea a criminalului.

Această observaţie, principial exactă, însă nu trebuie însă să determine o subapreciere a pericolului social pe care îl prezintă uciderea din culpă. Această variantă a omuciderii reprezintă, prin frecvenţa şi mai ales prin posibilitatea săvârşirii ei o serioasă ameninţare pentru securitatea persoanei.

Legea penală, incriminând uciderea din culpă, a urmărit crearea unei acţiuni inhibitive pentru conştiinţa oamenilor, de natură să-i oblige la cântărire, la chibzuire, atunci când efectuează acte ce ar putea provoca moartea unui om. Această ocrotire capătă în societatea

1 T. Vasiliu, D. Pavel, G. Antoniu, D. Lucinescu, V. Papadopol, V. Rămureanu - "Codul Penal al R.S.R., comentat şi adnotat" - partea

specială, voi. I, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică , Bucureşti, pag. 106;

1

modernă o importanţă din ce în ce mai mare, activităţile în cadrul cărora se pot săvârşi din culpă fapte cauzatoare de moarte sporind în acelaşi ritm cu progresul tehnic2.

Faptele de ucidere din culpă provoacă un număr mult mai mare de victime decât faptele intenţionate de omor. Asemenea fapte se comit în legătură cu exercitarea celor mai diferite profesii şi ocupaţii cum ar fi: circulaţia rutieră, activitatea sanitară, în construcţii, în industrie, etc.

Uciderea unei persoane, chiar neintenţionată, produce consecinţe serioase pentru societate ca şi pentru familia victimei, astfel că legea penală trebuie să intervină şi să combată atitudinea de uşurinţă, neatenţie, nebăgare de seamă, care au ca urmare moartea unei persoane.

Legislaţia ulterioară până astăzi a avut întotdeauna în atenţie necesitatea incriminării faptelor din culpă urmărind prin sancţiunile aplicate să asigure cât mai eficient viaţa persoanelor în condiţiile sporirii continue a activităţilor umane cu caracter riscant, susceptibile să conducă la pierderi de vieţi omeneşti.

§ OBIECTUL INFRACŢIUNII

Uciderea din culpă ca infracţiune prevăzută de legea penală reprezintă în ultimă instanţă un atentat, o punere în primejdie sau o atingere adusă unor relaţii sociale privind o valoare socială ocrotită prin norme juridice.Precizarea obiectului infracţiunii apare în acest sens deosebit de necesară, însă existenţa infracţiunii presupunând prezenţa unei valori apărate de legea penală şi împotriva căreia se îndreaptă acţiunea (inacţiunea) socialmente periculoasă3.

Prin obiect al infracţiunii se va înţelege astfel acea relaţie socială ce priveşte o valoare socială ocrotită de norme de drept penal, căreia i se aduce o atingere prin fapta infracţională4.

a. Obiectul juridic al infracţiunii de ucidere din culpă este identic cu obiectul juridic al tuturor infracţiunilor contra vieţii, care constă în relaţiile sociale referitoare la dreptul persoanei la viaţă.

In cadrul acestor relaţii sociale, fiecare persoană, luată în considerare individual, apare ca titular al dreptului absolut la viaţă, iar toate celelalte persoane apar cu obligaţia de a se abţine de la săvârşirea oricărei fapte prin care s-ar aduce atingere dreptului la viaţă al titularului.

Trebuie în acest caz avută în vedere atât esenţa biologică a vieţii (ca fenomen complex, formă superioară de mişcare care are la bază procese biologice şi psihice care îşi subordonează procesele inferioare - fizice, chimice sau mecanice), precum şi esenţa ei psihică (viaţa ca existenţă conştientă).

În acest context trebuie relevată în primul rând ca primordială şi definitorie, cea mai profundă esenţă a vieţii, aceea socială "care îi dă calitatea cea mai înaltă de valoare socială - adică de relaţie socială, care reglementată juridic, constituie dreptul absolut la viaţă al persoanei umane5.

Se acordă protecţie juridică nu numai vieţii, privită în sensul biologic, ci în special vieţii interpretate dintr-un punct de vedere sociologic, ca şi condiţie indispensabilă pentru însăşi existenţa societăţii umane.

Vieţii îi este conferit, în această accepţiune şi un alt sens, juridic, în sensul de atribut fundamental şi inseparabil de persoana umană, atribut ce îmbracă forma dreptului absolut la

2 V. Dangoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, c. Bulai, R. Stănoiu, V. Roşea - "Explicaţii teoretice ale Codului român ", voI. III -

partea specială - Ed. Academiei R.S.R., Bucureşti 1971, pag. 206.3

Matei Basarab - Drept penal (partea generală), "Babeş Bolyai", 1976, pag. 77;4

Ion Oancea - Drept penal, partea generală, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1971, pag. 166;5

Grigore Rîpeanu - curs de drept penal al R.S.R., partea specială, Bucureşti 169, pag. 83;

2

viaţă, care interesează nu numai limitativ individul, ci şi întreaga comunitate socială6.Prin instituirea unei energice protecţii penale realizată prin prevederile art. 178 Cod penal ( 181 în noul cod penal), se conferă o ocrotire legală atât dreptului la viaţă al fiecărui individ, cât şi interesului social general de a se păstra şi respecta viaţa unui individ (de către fiecare membru al societăţii), prevenindu-se pericolul care îl constituie pentru societate faptele care au ca rezultat suprimarea vieţii umane.

Obiectul juridic al infracţiunii de ucidere din culpă, ne indică în ultimă instanţă gradul de pericol social ridicat al acestei infracţiuni care afectează şi pune în pericol atât securitatea şi existenţa fiecărei persoane cât şi a întregii colectivităţi sociale, fără o respectare a vieţii tuturor membrilor acesteia, nefiind posibilă o normală şi armonioasă convieţuire socială.

b. Obiectul materialOrice infracţiune, deci şi uciderea din culpă, aduce atingere unui obiect direct -

nemijlocit sau material, cum este denumit în literatura de specialitate.Prin obiectul material se înţelege bunul sau valoarea asupra căreia se răsfrâng urmările

acţiunii (inacţiunii) incriminate şi prin care se aduce atingere relaţiilor sociale ocrotite de norma de drept penal7.Uciderea din culpă, ca infracţiune îndreptată împotriva vieţii, se caracterizează şi prin existenţa unui obiect material, care constă în viaţa unui om, a corpului uman privit ca substanţă materială, ca sistem şi totalitate de funcţii şi procese organice care menţin o persoană în viaţă, ca unitate anatomică şi fiziologică, fizică şi psihică.

Între existenţa obiectului material al acestei infracţiuni, se cer întrunite cumulativ următoarele două condiţii8:

- fapta să fie săvârşită asupra unei persoane umane aflată în viaţă, fiind fără relevanţă juridică sexul, starea sănătăţii, faptul că persoana era sau nu viabilă sau normală din punct de vedere anatomo-fiziologic, prezentând o constituţie fizică, care să prezume că putea trăi mai departe.

Stabilirea timpului cât persoana ar mai fi trăit dacă nu era ucisă fiind de asemenea lipsit de interes sub aspectul existenţei infracţiunii9.

Raportată la această primă condiţie, esenţială pentru existenţa obiectului material, ne apare ca necesară precizarea momentului din care un om este considerat în viaţă.

Referitor la acest moment s-a susţinut în literatura de specialitate că momentul naşterii coincide cu separarea noului născut de corpul mamei, dobândind o existenţă extrauterină, odată cu respiraţia sa pulmonară.

Moartea persoanei umane ca limită sau moment final al vieţii, reprezintă o încetare definitivă şi ireversibilă a vieţii prin oprirea funcţiilor vitale în toate organele şi ţesuturile, până la celulă, cu oprirea activităţii metabolice celulare10.

In teoria clasică, moartea intervine când cele două funcţii vitale - circulaţia sângelui şi respiraţia pulmonară au încetat.

Teoria modernă consideră că pentru stabilirea instalării morţii în organismul uman, elementul determinant îl reprezintă momentul încetării funcţiilor cerebrale, astfel că se poate vorbi de moartea organismului când încetează complet activitatea bioelectrică a creierului, fapt perceptibil şi uşor de constatat printr-o encefalogramă, când linia funcţională a creierului se stabileşte definitiv la punctul zero11.

6 Constantin Barbu , op. cit. pag. 32;

7 Ion Oancea op. cit. pag. 168;

8 Oliviu A. Stoica - Drept Penal, partea specială, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976, pag. 64;

9 Tribunalul Suprem, Cod Penal, Dec. nr. 581/1961, în L.P. nr.9/1961, pag.88;

10 Adriana K. Manolescu, Ileana Preda - Tanatologia medico-legală, în I. Moraru - "Medicina legală", Ed. Medicală, Bucureşti, 1967, pag.

62;11

Constantin Barbu, op. cit., pag. 37;

3

Momentul încetării vieţii este astfel considerat ca fiind cel al morţii biologice, ca formă finală a morţii reale, care se instalează în două etape12:

1. Prima etapă moartea clinică - este starea care durează aproximativ 5 minute după oprirea funcţiilor sistemului nervos central, respirator şi circular, perioada în care se poate interveni eficient prin metode de reanimare, nefiind încă instalate modificări ireversibile ale celulelor organismului.

2. A doua şi ultima etapă o reprezintă - moartea biologică, stadiul ireversibil caracterizat prin încetarea proceselor metabolice celulare, cu modificări structurale ireversibile ale celulelor, cu diferenţiere înaltă, consecutiv lipsei de oxigen, în acest caz instalarea morţii biologice nu mai permite o reanimare eficientă, celulele nervoase ale S.N.C. fiind distruse funcţional, generându-se o stare de decerebrare chiar şi în ipoteza prestabilirii temporare a circulaţiei sanguine şi pulmonare13.

În consecinţă, ca moment final al vieţii, este considerată numai moartea biologică, când intervine momentul degradării ireversibile a celulelor sistemului nervos central (S.N.C.), în celelalte faze ale procesului tanatogenetic, starea de agonie (caracterizată printr-o gravă dereglare a funcţiilor vitale, a circulaţiei, respiraţiei şi a S.N.C.) şi starea de moarte clinică caracterizată printr-o insuficienţă progresivă morfo-funcţională, în care mai este posibilă reanimarea, dreptul penal consideră persoana umană ca fiind în viaţă şi acordându-i-se ca urmare aceeaşi protecţie penală ca şi oricărei alte persoane14.

- A doua condiţie ce se reclamă a fi întrunită pentru a exista obiectul material al infracţiunii de ucidere din culpă, este ca acest obiect material să se constituie în viaţa unui alt om decât cea a făptuitorului.

Această condiţie rezultă cu evidenţă chiar din conţinutul raportului social juridic ocrotit de Codul penal care generează în sarcina fiecărui membru al societăţii obligaţia de a respecta şi de a nu aduce nici o atingere vieţii altuia, nu numai prin acţiuni intenţionate ci şi prin cele comise din culpă.

Obiectul material al infracţiunii de ucidere din culpă nu trebuie însă confundat cu subiectul pasiv al aceleiaşi infracţiuni.

§ SUBIECTUL INFRACŢIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ

Uciderea din culpă ca infracţiune prevăzută de Codul penal constituie o faptă umană, deoarece numai unei fapte a omului i se poate acorda calificativul de faptă infracţională. Subiectul infracţiunii se defineşte în raport cu infracţiunea, fiind considerat subiect al infracţiunii acea persoană care a săvârşit cu vinovăţie o infracţiune.

Referitor la subiect se impune ca necesară operarea unei distincţii între subiectul activ şi subiectul pasiv al infracţiunii.

a. Subiectul activPrin subiectul activ al infracţiunii (sau infractor) se înţelege acea persoană care cu

vinovăţie săvârşeşte o infracţiune.Subiectul activ poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile legale pentru a

răspunde penal. Uneori legea cere să existe o anumită calitate - conducător de vehicul cu tracţiune mecanică sau orice altă persoană, aflată în exerciţiul profesiei sau a meseriei – a subiectului activ, dar nu pentru existenţa variantei simple, ci a variantei agravante a infracţiunii.

In funcţie de condiţiile concrete de producere, uciderea din culpă poate avea unul sau mai mulţi subiecţi activi.

In acest sens, în literatura de specialitate şi practica juridică s-a apreciat într-o

12 I. Moraru- op. cit. pag.68;

13 Z. Ander, I. Biligan, V. Molnar - "Medicina legală", Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1968, pag. 32;

14 Oliviu Augustin Stoica – op. cit., pag. 67

4

primă opinie că atâta timp cât "din probele administrate s-a stabilit că la producerea accidentului care a ocazionat decesul victimei, a concurat culpa ambilor conducători ai autovehiculelor angajate în accident, ei fiind coautori ai infracţiunii" de ucidere din culpă reţinute în sarcina lor15.

La infracţiunile din culpă, dacă toţi autorii au lucrat din culpă, nu există decât o singură formă de participaţie: autori. Cu toate acestea, susţin autorii "explicaţiilor teoretice ale Codului Penal rămân", când actele efectuate din culpă de către o persoană au contribuit la efectuarea de către o altă persoană, tot din culpă, a unor acte care au dus la săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală... actele ambelor persoane constituie antecedente cauzale în producerea faptelor din culpă, deci persoanele care le-au efectuat vor fi coautori la fapta de culpă săvârşită prin îmbinarea acelor antecedente16.

Într-o altă opinie la care ne alăturăm, se susţine că participaţia sub forma coautoratului este incompatibilă cu infracţiunile săvârşite din culpă, considerându-se că dacă mai multe persoane au cooperat la uciderea din culpă, acestea sunt considerate autori ai unor infracţiuni autonome, iar nu coautori ai unei infracţiuni unice comise în participaţie17.

Se apreciază în această opinie că pe lângă cooperarea materială, ceea ce transformă pe autori în coautori, este şi legătura subiectivă care se stabileşte între ei, fiind necesar să se constate că persoanele care au contribuit la săvârşirea faptei au voit să coopereze, să-şi aducă contribuţia la această săvârşire. In acest caz coautorul îşi dă seama că acţiunea - inacţiunea sa se alătură celei a autorului şi urmăreşte intenţionat aceasta, în lipsa unei coeziuni psihice dintre participanţi nu există o pluralitate a făptuitorilor, ci o pluralitate de activităţi izolate, făptuitorii fiind autori ai unei infracţiuni autonome18.

In aceeaşi ordine de idei, art. 31 Cod penal exclude ideea coautoratului neputând să existe participaţie improprie decât în caz de complicitate sau instigare. In cazul în care două persoane au comis împreună o infracţiune, dar una a lucrat cu intenţie, iar alta din culpă, nu există coautorat, ci fiecare va răspunde pentru o faptă proprie. Ori dacă nu există coautorat, nici când unul din autori a lucrat cu intenţie, iar altul din culpă, cu atât mai mult nu poate exista coautoratul în cazul infracţiunii de ucidere din culpă, când ambii făptuitori au comis fapta din culpă.

b. Subiectul pasiv (victima infracţiunii)Referitor la subiectul pasiv al infracţiunii de ucidere din culpă în teoria şi practica

judiciară penală, se face distincţia între următoarele două categorii:1. Subiectul pasiv general care în cazul acestei infracţiuni îl constituie societatea,

prin suprimarea vieţii unui membru al ei, societatea fiind întotdeauna afectată.2. Subiectul pasiv special sau imediat al infracţiunii este persoana împotriva căruia

se îndreaptă activitatea de ucidere din culpă a subiectului activ.În concluzie, pe cale de consecinţă, persoana care este subiect pasiv nu poate fi în

acelaşi timp şi subiect activ.Se impun însă în acest context anumite precizări în sensul că în situaţii de excepţie,

subiectul pasiv poate constitui în acelaşi timp şi subiect activ al infracţiunii. Cu titlu de exemplu considerăm posibilă o asemenea însumare în cazul în care într-un accident de circulaţie rutieră produs din culpa comună a doi conducători de autovehicule, se produce moartea unuia sau a ambilor conducători. In acest caz fiecare din cei doi conducători, subiecţi activi, este considerat autor al infracţiunii, constituind şi subiect al infracţiunii de ucidere din

15 Trib. Jud. Argeş, Dec. pen. Nr. 2507 din 20 dec. 1972, R.R.D. nr. 7/1975, pag. 177

16V. Dongoroz ş.a. op. cit. pag 194 şi 203

17M. Basarab, L. Moldovan, V. Suian - "Drept penal. Partea specială", vol. l, Univ. din Cluj Napoca, Fac. de Drept 1985, V. Papadopol -

"Condiţiile generale ale participaţiei penale ", R.D.R. 5/1970, pag. 46; T. Vasiliu ş.a. op. cit. pag. 189,1. Oancea; op. cit. pag. 389; Oliviu A. Stoica "Drept penal special". Edit. Did. şi Ped. Buc. 1976, pag. 82; Octavia Loghin şi T. Toader "Drept penal român", P. special 1998, pag. 100; O. Loghin şi A. Filipaş "Drept Penal - Partea specială", Bucureşti 1983, pag. 45. 18

Matei Basarab, op.cit. pag. 172-173.

5

culpă, dacă s-a produs moartea sa.Subiectul pasiv al infracţiunii prevăzute de art.178 Codul penal ( 181 în noul cod penal) poate fi orice persoană, indiferent de activitatea sa profesională19.

CONŢINUTUL CONSTITUTIV

§ LATURA SUBIECTIVĂ A INFRACŢIUNII Prin latura subiectivă a infracţiunii se înţelege atitudinea psihică a infractorului

formată din stări intelective (atitudinea conştiinţei), stări afective şi volitive, precum şi atitudinea psihică ce precede şi însoţeşte fapta infracţională şi urmările ei20.

Prin urmare, în cazul comiterii infracţiunii nu se poate concepe o latură fără cealaltă, latura obiectivă cât şi cea subiectivă constituind o unitate. Stabilirea comiterii de către o persoană a acţiunii - inacţiunii şi urmarea socialmente periculoasă presupune necesitatea constatării că acestea au fost precedate şi însoţite de procese psihice specifice infracţiunii21.

a. Vinovăţia - condiţie a răspunderii penale în cazul infracţiunii de ucidere din culpăPentru existenţa infracţiunii de ucidere din culpă se impune cu necesitate săvârşirea

faptei cu vinovăţie.Vinovăţia constituie elementul subiectiv principal, în care se exprimă mai evident

atitudinea conştiinţei şi voinţei faţă de faptă şi urmările acesteia.Deci vinovăţia în cazul infracţiunilor de ucidere din culpă reprezintă atitudinea

conştiinţei şi voinţei infractorului faţă de faptă şi urmările acesteia, sintetizată în culpa cu care se săvârşeşte fapta socialmente periculoasă22.

Pentru a fi săvârşită cu vinovăţie, fapta trebuie în primul rând să reprezinte o atitudine voluntară a subiectului.

Astfel, în timpul comiterii, fapta interpretată ca o realitate obiectivă, este permanent însoţită de voinţa autorului de a o realiza, corespunzând fiecărui act şi existenţa pe plan psihic a voinţei de a-l realiza.

Dacă rezultatul dăunător - moartea unei persoane, este produs de o voinţă străină sau de o energie exterioară, pe care făptuitorul nu o poate controla, acesta nu este vinovat de producerea faptei (astfel în cazul faptelor săvârşite din constrângere fizică sau forţă majoră, ca urmare a unei presiuni pe care o forţă, (energie) activă căruia nu i se poate rezista, o exercită asupra energiei fizice a unei persoane, încât aceasta nu mai acţionează conştient şi comite o infracţiune.

In practica judiciară s-a stabilit că pentru a se reţine existenţa cauzei care înlătură caracterul penal al faptei, este necesar să se constate că făptuitorul deşi îşi dă seama de caracterul socialmente periculos al urmărilor faptei sale, totuşi nu acţionează în mod liber, ci este constrâns de o putere străină care îi paralizează voinţa şi o lipseşte de orice posibilitate de a acţiona altfel; în acest fel făptuitorul devine un simplu instrument, care este pus în mişcare sau oprit să acţioneze de un factor din afară şi căruia el nu-i poate rezista în nici un fel23.

În situaţia în care un conducător auto este constrâns să dirijeze autovehiculul pe o 19

Împrejurarea ca victima unui accident mortal de circulaţie a condus bicicleta fără ca aceasta sa fi fost echipata cu frina de mina, far în fata şi lumina roşie în spate, fiind şi sub influenta băuturilor alcoolice consumate, nu are semnificatia unei culpe în raport cu producerea accidentului, de vreme ce pe partea din spate a bicicletei era montat un catadioptru, deci un dispozitiv reflectorizant, iar premergător accidentului nu a efectuat manevre gresite sau alte încălcări ale regulilor de circulaţie. În atare situaţie, neexistind o legatura cauzala între împrejurările menţionate şi lovirea din spate a bicicletei de către autovehiculul condus de inculpat, cu consecinta morţii victimei, urmează a se retine culpa exclusiva a celui dintii, iar nu culpa comuna a inculpatului şi victimei – C.S.J., s. pen., dec. nr. 765 din 26 iunie 1990, Legis20

I. Oancea, op. cit. pag. 182;21

M. Basarab, op. cit. pag. 9222

I. Oancea, op. cit. Pag. 83; T. Vasiliu ş.a. op. cit. pag. 108.

6

stradă în care nu este permisă circulaţia autovehiculelor din sens opus, sau să depăşească viteza legală producând ca urmare un accident mortal de circulaţie, nu va fi angajată răspunderea penală a conducătorului auto24.

Nu se poate aprecia că voinţa autorului s-a manifestat în mod liber nici în cazul când acesta aflându-se sub imperiul stării de necesitate comite infracţiunea de ucidere din culpă pentru a salva de la un pericol iminent şi care nu se putea altfel evita, propria sa viaţă sau integritate corporală sau a altei persoane, un bun important al său sau al altuia, precum şi un interes obştesc.

De exemplu cel aflat într-o sală de spectacole unde s-a produs un incendiu şi care, pentru a se salva, răneşte, loveşte pe alţii şi chiar ucide. Legea nu poate îngrădi decât numai ceea ce este omeneşte posibil. Ar fi inutil să se pedepsească fapte comise sub impulsul instinctului de conservare sau de salvare a unor valori manifestate în împrejurări excepţionale cu intenţia de a le scăpa de la un pericol şi nu pentru a încălca legea penală.

Pentru existenţa stării de necesitate se cere şi prezenţa unei legături cauzale între pericolul iminent şi săvârşirea faptei penale, pericol care să nu poată fi înlăturat altfel. Numai în această situaţie, acţiunea făptuitorului apare necesară pentru salvarea valorilor sociale proteguite de lege.

Incapacitatea psiho-fizică constituie o situaţie de excepţie, lipsind persoana autorului de posibilitatea determinării şi dirijării manifestărilor sale volitive.

În literatura de specialitate şi practica judiciară s-a precizat că, pentru a se aplica dispoziţiile art.48 Cod penal, trebuie să se constate că starea de incapacitate nu se datorează culpei făptuitorului.

b. Culpa în cazul infracţiunii de ucidere din culpăExistenţa vinovăţiei penale implică cu necesitate alături de factorul volitiv (voinţa

făptuitorului ) şi existenţa unui factor intelectiv (de cunoaştere) situaţie în care persoana care săvârşeşte infracţiunea de ucidere din culpă, poate ori trebuie să-şi reprezinte rezultatul faptei sale, având faţă de această reprezentare sau prevedere o anumită atitudine.

Uciderea din culpă, după cum o arată şi denumirea se săvârşeşte din culpă, fie în forma culpei cu previziune (uşurinţa, temeritatea), fie în forma culpei simple (neglijenţa) aşa cum sunt definite în art. 19 Codul penal.

Textul legal se referă în general la culpă, fapt ce conduce la concluzia că este realizată latura subiectivă a acestei infracţiuni în cazul ambelor modalităţi ale culpei.

1. Culpa cu prevedere (uşurinţa, temeritatea) există atunci când făptuitorul prevede că prin activitatea sa va produce moartea altei persoane, nu doreşte şi nu acceptă aceasta, dar speră fără temei că acest rezultat nu se va produce, în aceste condiţii, autorul are în vedere anumite temeiuri, dar acestea s-au dovedit a fi vădit false sau a nu fi valabile ori suficiente, făptuitorul crezând în mod sincer dar greşit, că rezultatul nu se va produce.

Uşurinţa corespunde cu acea atitudine inadmisibilă, caracteristică celui care riscă neraţional, socotind fără temei, într-o situaţie primejdioasă că rezultatul constând în moartea unei persoane nu se va produce. Cele mai frecvente cazuri de uşurinţă sunt: conducerea autovehiculului sub influenţa alcoolului cu viteză excesivă sau în stare de boală, ori de oboseală; depăşirea riscantă a autovehiculului din faţă; organizarea defectuoasă a lucrărilor pe un şantier.

Astfel fapta unui mecanic, care, primind dispoziţia de serviciu de a coborî două panouri fixate pe platforma unui turn de răcire din întreprindere, a aruncat de la înălţime unul din panouri, care, în cădere, a lovit un muncitor cauzându-i moartea, constituie infracţiune de ucidere din culpă.

Potrivit dispoziţiilor art. 11 din "Normele de tehnică a securităţii pentru partea 23

Trib. Supr. Cod Penal, Dec. nr. 2259/1966, în R.D.R. nr. 4 /1967, pag. 166 şi urm.24

I. Bolocan, I. Stanca - Accidentul de circulaţie, Ed. Militară, 1977, pag. 53.

7

termomecanică a centralelor electrice" în timpul exercitării lucrărilor la înălţime, trebuie să se urmărească cu atenţie să nu cadă vreo sculă sau alt material spre a se evita lovirea oamenilor care se găsesc jos.

În consecinţă dat fiind faptul că inculpatul a primit instructajul în acest sens uciderea din culpă a victimei s-a datorat nerespectării dispoziţiilor legale şi a măsurilor privind activitatea săvârşită de inculpat25.Tot astfel infracţiunea comisă de inculpaţii care, efectuând o lucrare (săparea unor gropi pentru îngroparea a doi stâlpi metalici) neţinând seama că în locul respectiv se află îngropate circuite electrice, ulterior stâlpii venind în contact cu cablul electric, au provocat moartea, prin electrocutare, a unei persoane. Inculpaţii, neţinând cont de măsurile de siguranţă, considerând cu uşurinţă că nu se va produce nici un accident, fapta încadrându-se în art. 178 alin.2 Codul penal ( 181alin. 2 în noul cod penal), fiind săvârşită din cuplă cu prevedere26.

Culpa cu prevedere se aseamănă foarte mult cu intenţia indirectă. Când făptuitorul nu are nici un temei sau un temei serios să considere că rezultatul mai grav nu se va produce, şi se bazează în această convingere exclusiv pe jocul întâmplării (spre exemplu, un individ având asupra sa o armă, trage mai multe focuri în mulţime), va exista intenţie indirectă de omor; când făptuitorul crede sincer (dar uşuratic) că rezultatul pe care-l prevede nu se produce, deoarece el ar fi în stare să prevină rezultatul, avem culpă din uşurinţă.

Dar culpa trebuie deosebită nu numai de intenţia indirectă, ci şi de praeterintenţie. Atunci când rezultatul mai grav al faptei (moartea victimei) are la bază culpa, însă fapta iniţială a fost intenţionată (lovirea, vătămarea) făptuitorul va răspunde pentru infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte şi nu pentru uciderea din culpă. În situaţia cînd inculpatul, actionind cu intenţia de a produce suferinţe fizice unei persoane, din neprevedere sau usurinta cauzează moartea acesteia, fapta sa constituie infracţiunea de vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 din Codul penal, iar nu aceea de ucidere din culpa prevăzută de art. 178 din acelaşi cod. În acest din urma caz, întreaga poziţie subiectiva a inculpatului se caracterizează prin praeterintenţie, prin intenţie în ceea ce priveşte acţiunea agresiva şi prin culpa în raport cu rezultatul produs, decesul victimei, trăsătură caracteristica infracţiunii prevăzute de art. 183 din Codul penal27.

În practica judiciară s-a mai reţinut că, aplicând victimei, aflată în stare de ebrietate o lovitură de pumn sub bărbie, inculpatul a determinat căderea, lovirea cu capul de trotuar şi în cele din urmă, decesul ei. În aceste condiţii, inculpatul a săvârşit cu intenţie fapta sa de lovire, dar nu a prevăzut rezultatul survenit, deşi, în raport cu experienţa sa de viaţă trebuia şi putea să prevadă, dar el a acţionat cu praeterintenţie, element subiectiv specific acţiunii de lovire sau vătămări cauzatoare de moarte. O asemenea faptă nu constituie infracţiunea de ucidere din culpă, deoarece, din punct de vedere subiectiv, fapta comisă se caracterizează prin intenţie în ceea ce priveşte lovirea victimei şi prin culpă în ce priveşte rezultatul letal produs28.

În aceeaşi situaţie se află inculpatul care în dorinţa de a face o glumă, cuprinde în braţe victima o deplasează cu toată împotrivirea acesteia lângă un foc pentru ca apoi să o treacă prin flăcări, deasupra cărora a continuat să o ţină imobilizată, constituie acte materiale de violenţă, similare celor incriminate prin art. 183. Între aceste acte şi moartea victimei a existat o evidentă legătură de cauzalitate iar din punct de vedere subiectiv, inculpatul a acţionat cu intenţie în ceea ce priveşte cauzarea de vătămări, prin punerea victimei în contact cu flacăra şi din culpă în raport cu rezultatul mai grav, decesul victimei, deoarece trebuia şi putea să prevadă că în condiţiile concrete în care a acţionat victima era expusă flăcării şi eventualităţii ca hainele sale de lucru, îmbibate cu substanţe inflamabile să ia foc aşa cum s-a şi întâmplat29.

2. Culpa fără prevedere (neglijenţa) constă în faptul că autorul nu prevede că va 25

Tribunalul jud. Dolj, dec. pen. Nr. 1647 din 29 decembrie 1969 R.R.D. nr. 4/1970.26

Tribunalul judeţean Dolj d.p. din 1975 Practica Judiciară Penală vol. IV partea specială coordonatori dr. G. Antoniu; dr. G. Bulai; Ed. Academiei Române, Bucureşti 1992, pag. 40.27

C. S.J., s. pen., dec. nr. 2097 din 18 decembrie 1991, Legis28

Trib. Supr, Secţ. Penală, Dec. nr. 1881, 1977, în R.D.R. nr. 3, 1978, pag. 65;

8

provoca moartea victimei, dar în condiţiile date putea şi trebuia să prevadă aceasta.Pentru stabilirea culpei, în cazul neglijenţei se foloseşte atât criteriul obiectiv (dacă

orice om normal ar fi putut să prevadă ceea ce inculpatul nu a prevăzut), cât şi criteriul subiectiv (dacă autorul în raport de posibilităţile sale concrete psihofizice, putea să prevadă, în circumstanţele date, rezultatul). De pildă, agentul veterinar care împrumută o cantitate redusă de otravă unei persoane spre a ucide un câine, dar pe care aceasta o foloseşte pentru a se sinucide, nu va răspunde pentru infracţiunea de ucidere din culpă, deoarece în condiţiile concrete în care a acţionat, nu putea şi nici nu trebuia să prevadă aceste consecinţe. Tot astfel, nu va răspunde pentru această infracţiune acela care fără să ştie că victima este suferindă de inimă o fugăreşte spre a o lovi şi ca urmare se produce moartea acesteia datorită efortului la care a fost supusă şi temerii pe care i-a inspirat-o urmărirea autorului30.Neglijenţa (sau neprevederea) echivalează cu lipsa de precauţie; nu se prevede ceea ce trebuia să se prevadă, în raport cu conduita ipotetică, a omului normal care, în condiţii similare, se presupune că ar fi prevăzut ceea ce făptuitorul nu a prevăzut.

Este cazul militarului în termen, care jucându-se cu pistolul mitralieră din dotare efectuând manevre repetate de introducere şi expulzarea cartuşelor pe ţeava armei care era îndreptată spre un alt ostaş care stătea culcat pe o foaie de cort. La un moment dat, deşi victima îl avertizase să înceteze jocul, a apăsat pe trăgaciul pistolului mitralieră după ce trăsese închizătorul şi introdusese cartuşul pe ţeava crezând că pârghia este asigurată. Glonţul a pornit victima fiind împuşcată în abdomen de la o distanţă mai mică de 2 metri. Inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de omor considerându-se că fapta este comisă cu intenţie indirectă deoarece inculpatul dezasigurase arma şi înlocuind încărcătorul de armare introducând cartuş pe ţeava (cu arma îndreptată spre victimă) a apăsat pe trăgaci. În felul acesta a prevăzut rezultatul faptei sale şi chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.

Recursul extraordinar introdus în cauză este întemeiat, întrucât din probele admise în cauză nu se confirmă faptul că inculpatul, prin manevrele ce le-a făcut în joacă asupra mecanismului pistolului mitralieră ar fi prevăzut şi acceptat posibilitatea împuşcării mortale a victimei. Dimpotrivă inculpatul nu a voit decât să facă o glumă, crezând că pârghia este asigurată. De asemenea martorii au relatat că imediat după împuşcarea victimei, inculpatul era disperat şi a voit să se sinucidă, fiind în relaţii bune cu victima. In consecinţă în raport atât cu atitudinea sa anterioară cât şi ulterioară comiterii faptei, precum şi cu modul în care a reacţionat nu se poate trage concluzia că inculpatul ar fi acceptat producerea rezultatului.In această situaţie, întrucât fapta a fost săvârşită din culpă fără prevedere şi nu cu intenţie indirectă, încadrarea juridică urmează a fi schimbată, inculpatul răspunzând pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art.178 alin 2 Codul penal( 181alin. 2 în noul cod penal)31.

În cazul neglijenţei, făptuitorul nu are deci o reprezentare mintală a rezultatului constând în moartea unei persoane, el ignoră în mod nepermis un asemenea rezultat, demonstrând o anumită deficienţă, nu în legătură cu elementul volitiv, ci cu elementul intelectiv, deşi în condiţiile date trebuia şi putea să prevadă aceasta32.

Legea penală nu distinge, în ceea ce priveşte existenţa culpei făptuitorului, dacă rezultatul s-a produs dintr-o culpă gravă ori dintr-o culpă uşoară ori foarte uşoară. Cea mai uşoară culpă va fi suficientă pentru a atrage răspunderea penală. Numai la individualizarea pedepsei instanţa va avea în vedere gravitatea culpei autorului. Nu se pune nici chestiunea de a distinge dintre culpa penală şi culpa civilă, uciderea din culpă constituind întotdeauna infracţiune.29

Trib. Supr., Secţ. Penală, Dec. nr. 1017, 1978, în C.D., 1978, pag. 394;30

D 4/1972 a Tribunalului Judeţean Satu-Mare, R.R.D. 11/1972, pag. 172 31

C.S.J. în compunerea prev. de art. 39 alin 2,3 din Lg de organizare judecătorească, Dec. nr. 29/1991. Repertoriul de doctrină şi de jurisprudenţă română volumul I 1989 - 1994, Editura Argessis, 1995, C. Crişu, N. Crişu, Magraou şi S. Crişu, pag. 895.32

Alexandru Boroi - Infracţiuni contra vieţii - Editura Naţional, 1996, pag. 210

9

Culpa făptuitorului se poate prezenta sub formă de nedibăcie, nepricepere, nebăgare de seamă, nepăsare, etc. Examinăm unele dintre aceste forme mai des întâlnite în practică.

Nedibăcia înseamnă lipsa de pricepere a autorului în stăpânirea unei anumite profesii sau activităţi, necunoaşterea regulilor principale ale profesiei sale şi neînsuşirea deprinderilor pe care le presupune orice activitate profesională. De exemplu, moaşa care folosind fără priceperea necesară instrumentele obstetrice a provocat moartea lehuzei sau şoferul care stăpânind insuficient de bine volanul a provocat un accident de circulaţie, electricianul care izolând superficial firele provoacă moartea prin electrocutare a unei persoane, etc.

Nebăgarea de seamă înseamnă lipsa de atenţie a autorului în raport cu împrejurările sau cu modul în care trebuia să se desfăşoare o anumită activitate. Autorul nu îşi reprezintă posibilitatea producerii unor consecinţe dăunătoare (moartea unei persoane) datorită lipsei de atenţie. Acela care aruncă de pe casă materiale fără să privească unde vor cădea şi ajunge să lovească o persoană care trecea întâmplător, provocându-i moartea, va răspunde pentru această formă de culpă.

Temeritatea constă dintr-o încredere exagerată în propriile sale forţe, într-o sfidare a riscului, autorul contând pe intervenţia unor fapte care ar putea să înlăture producerea rezultatului. Este cazul vânătorului care îşi ucide din culpă partenerul de vânătoare care se afla aproape de vânat, bazându-se pe calităţile sale de bun trăgător, neluând în considerare posibilitatea producerii unui accident.

Nerespectarea legilor şi regulamentelor constă în neobservarea îndatoririlor impuse de diferite acte normative care au caracter de măsuri de prevedere. Comite infracţiunea de ucidere din culpă într-o asemenea situaţie, şoferul care, de pildă, încălcând regulile privitoare la circulaţia pe drumurile publice, ajunge să suprime viaţa unei persoane sau conducătorul unei întreprinderi care nu respectă regulile de protecţie a muncii producând moartea unor muncitori, sportivul care, depăşind regulile sportului pe care îl practică suprimă viaţa adversarului său, etc. În cazul producerii unei coliziuni între un autovehicul aflat în deplasare şi un autovehicul staţionat pe partea carosabilă, soldat cu moartea unei persoane, fapta conducătorului acestui din urma autovehicul de a nu se fi conformat obligaţiilor referitoare la îndepărtarea autovehiculului de pe carosabil şi la semnalizare, ce-i reveneau potrivit art. 99 din Regulamentul privind circulaţia pe drumurile publice, constituie infracţiunea de ucidere din culpa prevăzută de art. 178 alin. 2 C. pen., independent de împrejurarea dacă se face vinovat de săvârşirea acestei infracţiuni şi conducătorul autoturismului în mişcare, care nu a respectat alte obligaţii privind circulaţia pe drumurile publice, cum sunt cele referitoare la restricţiile de viteza33.

Aceste probleme vor fi analizate mai pe larg în capitolul IV al acestei lucrări, când vom analiza agravantele privitoare la infracţiunea de ucidere din culpă.

In lipsa oricărei culpe fapta se consideră săvârşită datorită fie unui caz fortuit (art. 47 Cod penal) fie unei erori de fapt (art. 51 Cod penal).Nu i se reţine în sarcină infracţiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 Cod penal ( 181 în noul cod penal) , aceluia care, neştiind despre o persoană că este suferindă de o afecţiune cardiacă, a fugărit-o cu scopul de a o lovi şi apoi, când aceasta a intrat într-o locuinţă, a aruncat cu o piatră în uşa acelei locuinţe, dacă drept urmare a spaimei, persoana fugărită a decedat imediat după intrarea în locuinţă, prin efectuarea unui infarct miocardic34.

Tot astfel transmiterea unei substanţe toxice de către un agent veterinar unei persoane care i-a cerut-o pentru a omorî un câine, dar cu care aceasta s-a sinucis, nu constituie infracţiunea de omor fără voie sau de neglijenţă în serviciu, pentru că inculpatul nu a putut prevedea urmările faptei sale35.

33 C.S.J., s. pen., dec. nr. 1.638 din 28 aprilie 1999, Legis

34 Tribunalul judeţean Satu-Mare dec.pen. nr. 4/1972, R.R.D. nr. 11/1972, pag. 173

35 Tribunalul regional Suceava, încheierea din 6 iulie 1955, "L.P." nr. 6/1955, pag. 619

10

Autorul nu răspunde în cazul erorii de fapt, afară de cazul când necunoaşterea stării, situaţiei sau împrejurărilor respective este rezultatul culpei acestuia.

Infracţiunea se realizează şi când la producerea morţii a contribuit culpa victimei (a trecut strada prin loc nepermis şi a fost accidentată mortal); împrejurarea va fi luată în considerare doar la individualizarea pedepsei. Desigur culpa exclusivă a victimei face ca fapta să nu fie infracţiune. Compensarea culpelor este inadmisibilă pentru înlăturarea răspunderii penale a autorului uciderii persoanei. Dacă culpa făptuitorului sub una din formele prevăzute în art. 19 pct. 2 lit. a, b Cod penal, nu există, răspunderea penală a acestuia pentru infracţiunea de ucidere din culpă este înlăturată.

De cele mai multe ori voinţa autorului (explicită sau implicită) este îndreptată spre scopuri licite, uneori chiar utile. Numai în desfăşurarea acţiunii (inacţiunii) autorul dă dovadă de o lipsă de prevedere condamnabilă, ori de uşurinţă, de nedibăcie care determină producerea rezultatului (suprimarea vieţii persoanei) şi ca o consecinţă, tragerea la răspundere penală. Nu are relevanţă faptul că inculpatul a nesocotit dispoziţii care atrag o sancţiune contravenţională, din moment ce consecinţa acestei nerespectări a fost uciderea unei persoane36.

Moartea victimei se datorează exclusiv culpei acesteia, dacă ea s-a urcat în maşină fără ştirea şoferului şi a căzut din maşină din proprie imprudenţă. Nu există legătură de cauzalitate între fapta şoferului de a conduce maşina fără carnet şi moartea victimei. Şoferul va fi condamnat însă pentru că a condus maşina fără carnet37.

Alta este situaţia inculpatului tractorist, aflat sub influenţa băuturii alcoolice, care a acceptat să transporte într-o semiremorcă încărcată cu baloţi de paie, două persoane, după care a circulat pe un teren agricol denivelat.

Inculpatul, care se afla în executarea unei sarcini de serviciu împreună cu victima, ştia că aceasta era în stare de ebrietate şi de aceea, iniţial s-a opus ca acesta să circule în semiremorcă, dar în cele din urmă a acceptat această situaţie.

Deci, inculpatul şi-a dat seama de posibilitatea producerii accidentului şi a acceptat acest rezultat de vreme ce a condus tractorul în aceste condiţii, sperând uşuratic că nu se va produce, în continuare, în timpul mersului, unul din baloţii de paie a căzut din semiremorcă iar, victima căutând să-l prindă s-a dezechilibrat, a căzut sub roţile remorcii şi a fost accidentat mortal.Fapta constituie infracţiune de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. 3 Cod penal ( 181 alin. 3 în noul cod penal), infracţiune săvârşită din culpă cu prevedere, culpa aparţinând atât inculpatului cât şi victimei38.

§ LATURA OBIECTIVĂ A INFRACŢIUINII Partea centrală a infracţiunii de ucidere din culpă este constituită dintr-o seamă de

elemente obiective, care alcătuiesc însumate latura obiectivă a acestei infracţiuni.Elementul obiectiv al infracţiunii constă în manifestarea exterioară a omului (acţiune

sau inacţiune), care lezează valorile ocrotite de legea penală, producând o anumită modificare, schimbare în lumea exterioară39.

În consecinţă, prin latura obiectivă a infracţiunii se înţelege o totalitate de elemente obiective, formate din elementul material, acţiunea sau inacţiunea, urmarea socialmente periculoasă şi raportul cauzal dintre acţiune ori inacţiune şi urmarea periculoasă, fiind astfel constituită din elemente care, toate au, după cum arată şi denumirea, un caracter comun,

36 T. Vasiliu ş.a. - Codul Penal al R.S.R. - comentat şi adnotat - partea specială - voi. I - Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti 1975,

pag. 108 37

Tribunalul regional Bacău, dec. nr. 790/1955, "L.P." nr. 3/1955, pag. 273 38

("Repertoriu de practică şi literatura juridică" 1994-1997 - Constantin Crişu şi Ştefan Crişu, Editura Argessis 1998, Curtea de Apel Constanţa, decret penal, nr. 9 din 18 ianuarie 1996) 39

M. Basarab, op. cit., pag.82;

11

anume toate sunt obiective şi între ele există o strânsă legătură40.a. Elementul material al laturii obiective, acţiunea sau inacţiunea, adică fapta în sens

restrâns, formează partea centrală a infracţiunii, reprezentând poate cel mai important element al acesteia.

Uciderea din culpă, ca infracţiune prevăzută de Codul Penal, aduce atingere relaţiilor şi valorilor sociale, produce anumite urmări periculoase numai prin mijlocirea unei anumite acţiuni sau inacţiuni.

Subiectul activ al acestei infracţiuni poate produce drept consecinţă, moartea unei persoane umane, numai prin mijlocirea unei activităţi materiale, a unei acţiuni sau inacţiuni.

Fără această activitate exterioară nu poate exista infracţiunea. Elementul material al laturii obiective al infracţiunii prevăzute de art. 178 alin. l Cod Penal( 181 în noul cod penal) , poate avea două modalităţi : o acţiune sau o inacţiune.

Acţiune - înseamnă o activitate prin care se face ceva ce este oprit a se face, printr-o normă de conduită prohibitivă şi reprezintă în consecinţă o acţiune ilegală sau ilicită.

Inacţiune - ca element material al laturii obiective constă în nesăvârşirea unei acţiuni impuse de dispoziţiile legale, încălcându-se în acest fel o normă onerativă.

Dacă moartea persoanei s-a produs ca rezultat al acţiunii sau inacţiunii mai multor făptuitori, aceştia vor fi consideraţi autori ai infracţiunii. S-a susţinut şi părerea că aceştia ar fi coautori, ceea ce nu este posibil, faptele fiind săvârşite din culpă.Astfel, în următoarea speţă, cele două persoane care au concurat la moartea victimei, sunt autori ai infracţiunii de ucidere din culpă, conducând la încadrarea faptei în art. 178 alin. 2 Cod Penal ( 181 în noul cod penal) şi nu în art. 184 Cod Penal.

Prin urmare, cu ocazia primului accident de circulaţie produs de unul dintre inculpaţi, s-au cauzat victimei leziuni grave, însă au mai rămas şanse probabile de salvare a vieţii prin efectuarea unei intervenţii chirurgicale. Producându-se însă şi al doilea accident imputabil celui de-al doilea inculpat, s-a anihilat posibilitatea intervenţiei chirurgicale care, ipotetic, ar fi salvat viaţa victimei. Deci la cauzarea morţii acesteia au contribuit ambele fapte culpoase, în concurs41.

Există o anumită asemănare între activităţile care au ca rezultat uciderea unei persoane, indiferent dacă sunt intenţionate sau neintenţionate, asemănare reflectată şi în aceea că legea foloseşte pentru ambele activităţi materiale substantivul provenit dintr-un verb "ucidere" indiferent de modul în care s-a desfăşurat activitatea care a avut ca rezultat pierderea vieţii; o asemenea tehnică de incriminare nu permite o diferenţiere între actul în sens de omor şi actul în sens de ucidere din culpă.

Dintr-un punct de vedere exclusiv material, o asemenea diferenţă nici nu există, deoarece o armă este declanşată în direcţia victimei printr-o mişcare similară, indiferent de caracterul intenţionat sau neintenţionat al actului. Cu toate acestea actul intenţionat şi cel din culpă sunt esenţial diferite42.

Actul de omor intenţionat dă expresie unei conduite violente, reprezentând o formă de manifestare a făptuitorului care a luat hotărârea de a suprima viaţa unei persoane şi se foloseşte de mijloace apte să realizeze acest scop. În materie de ucidere din culpă nu avem un act de violenţă ci o conduită greşită a agentului într-o situaţie periculoasă, susceptibilă ca, în anumite împrejurări să se producă consecinţe grave pentru viaţa persoanei.

Aşa de pildă, s-a reţinut corect că există ucidere din culpă şi nu omor, când în timpul unei întreceri neregulamentare între doi militari privind încărcarea pistoalelor mitralieră aflate asupra lor, unul dintre ei declanşează focul şi-l împuşcă pe celălalt militar. În speţă, inculpatul, militar în termen, împreună cu un alt militar au hotărât să se întreacă la încărcarea

40I. Oancea, op. cit. pag. 173.

41 Vasile Papadopol, Mihai Popovici - Repertoriu alfabetic de practică juridică în materie penală pe anii 1976 -1980, Ed. Ştiinţifică şi

Enciclopedică, Bucureşti 1982, pag. 389. Trib. Suprem, Secţia Penală, dec. nr. 1686/197742

Alexandru Boroi, op. cit., pag. 189;

12

pistolului mitralieră, motiv pentru care s-au aşezat faţă în faţă şi au început să-şi încarce armele ţinând ţevile îndreptate unul spre celălalt, în timpul întrecerii, după ce a dezasigurat pistolul mitralieră, inculpatul a manevrat închizătorul şi apăsând pe trăgaci a declanşat focul, împuşcând în inimă pe militarul din faţa sa.

Instanţa de fond a reţinut că inculpatul a săvârşit cu intenţie indirectă, infracţiunea de omor prevăzută în art. 174 Cod Penal, deoarece a prevăzut posibilitatea producerii rezultatului mortal pe care 1-a acceptat. Instanţa de recurs nu a acceptat acest raţionament, motivând că întrucât inculpatul a manevrat corect pistolul automat, în timpul întrecerii organizate din iniţiativa victimei, până în momentul declanşării focului, inculpatul şi victima au acţionat identic asupra armelor lor, că au existat relaţii bune între ei anterior, ceea ce ar fi inexplicabilă acceptarea de către inculpat a posibilităţii producerii unui rezultat atât de grav cum este împuşcarea victimei, că după comiterea faptei inculpatul s-a arătat deosebit de impresionat şi chiar disperat, nu se poate reţine că el a acţionat cu intenţie indirectă. Dimpotrivă, apare reală apărarea inculpatului că după terminarea întrecerii, în momentul în care a acţionat pentru a readuce pistolul mitralieră în poziţia iniţială pe umăr, a atins din neatenţie trăgaciul acestuia.Fiind astfel evident că inculpatul nu a acţionat asupra trăgaciului cu intenţia de a ucide pe victimă, ci din culpă, în condiţiile nerespectării dispoziţiilor regulamentare referitoare la mânuirea armamentului, fapta sa trebuie încadrată în infracţiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art.178 alin. 2 Cod Penal (181 alin. 2 în noul cod penal) şi nu în aceea de omor prevăzută de art. 174 Cod Penal43.

b. Urmarea socialmente periculoasăInfracţiunea de ucidere din culpă este o infracţiune condiţionată de producerea unui

rezultat specific, moartea victimei. Dacă acest rezultat nu se produce, fapta nu constituie infracţiunea de ucidere din culpă. In situaţia în care un accident se soldează cu vătămarea gravă a unei persoane, iar făptuitorul este condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru această infracţiune, dacă victima moare totuşi ca urmare a accidentului, nu se mai poate reexamina soluţia rămasă definitivă pentru a se reţine uciderea din culpă, intervenind autoritatea a lucru judecat. În acest caz operează prevederile art. 10 litera j din codul de procedură penală, care arată că există autoritate de lucru judecat, chiar dacă faptei definitiv judecate i s-ar da o altă încadrare juridică. Totuşi poate fi admisă calea de atac a revizuirii.

Există infracţiunea de ucidere din culpă şi dacă rezultatul a fost provocat în mod direct de un animal, de pildă de un câine turbat lăsat fără supraveghere de autor sau datorită unor lucruri neînsufleţite, de exemplu prin omisiunea autorului de a astupa o groapă adâncă plină cu apă în care o persoană a căzut, înecându-se, deoarece inacţiunea autorului a fost una din cauzele care a determinat rezultatul.

Infracţiunea de ucidere din culpă se consumă în momentul în care, ca urmare a acţiunii sau inacţiunii făptuitorului, s-a produs rezultatul: moartea victimei. Sub acest aspect uciderea din culpă este o infracţiune comisivă care poate fi săvârşită prin activităţi pozitive dar şi prin atitudini pasive; şi materială, deoarece este condiţionată de producerea unui rezultat material. Dacă acest material nu se produce, şi dacă acţiunea sau inacţiunea făptuitorului nu constituie altă infracţiune, autorul nu va fi tras la răspundere penală. Fiind o infracţiune din culpă, nu este susceptibilă de forme imperfecte ca atare tentativa este de neconceput.

Pentru o justă interpretare şi înţelegere a urmării socialmente periculoasă, se face în literatura juridică distincţia între urmarea directă sau imediată (materială sau morală) şi urmarea indirectă (socială) a acţiunii (inacţiunii) infracţionale:

1. Prin urmarea directă se înţelege urmarea concretă, imediată pe care o produce acţiunea - inacţiunea asupra obiectului infracţiunii.

In cazul infracţiunii de ucidere din culpă urmarea directă constă în suprimarea vieţii victimei. Din aceste considerente infracţiunea este o faptă comisivă (care poate rezulta atât

43 Tribunalul Suprem, Secţ. Militară, Dec. nr. 61, 1987, în C.D., 1987, pag. 360;

13

dintr-o activitate pozitivă cât şi din atitudini negative). Urmarea directă socialmente periculoasă, uciderea unei persoane din culpă, este prevăzută în conţinutul infracţiunii, fiind percepută cu propriile noastre simţuri44.

2. Urmarea indirectă constă în consecinţele social - economice morale, care se produc în cadrul societăţii şi care se răsfrâng asupra uneia sau a unor relaţii sociale şi juridice.

Urmarea socială produce tulburări de linişte pe planul conştiinţei, a trăirilor psihice a membrilor societăţii, o diminuare a respectului şi încrederii în capacitatea normei juridice de a oferi o protecţie reală şi eficientă vieţii persoanei.

c. Raportul de cauzalitate constituie un deosebit de important element al laturii obiective, cu toate că în dispoziţiile legii, raportul cauzal nu este în mod expres menţionat.

Raportul de cauzalitate se defineşte a fi acel raport în care două fenomene interacţionează şi în care un fenomen - cauză precede şi determină sau generează în mod obiectiv alt fenomen - efect.

Raportul cauzal reprezintă un raport obiectiv, în sensul că fenomenul - cauză determină prin forţa lui un alt fenomen numit efect.

Acest raport de cauzalitate determinat printr-o legătură de determinare, de cauzare între două fenomene, diferă şi exclude orice similitudine cu o legătură de interdependenţă, raport în care un fenomen depinde de un alt fenomen; raportul cauzal nu se confundă nici cu un raport de condiţionare - în cadrul căruia un fenomen favorizează un alt fenomen - şi nici un raport întâmplător, incidentul în care un fenomen întârzie sau alertează apariţia altui fenomen.

Raportul de cauzalitate în sfera faptelor materiale, se stabileşte între fenomene precis determinate, fiind astfel necesară o examinare prealabilă a termenilor relaţiei amintite, adică a acţiunii voluntare ca izvor de efecte în realitatea obiectivă şi a rezultatului privit ca produs sau urmare a unei asemenea manifestări.

§ SANCŢIUNI Subgrupa cuprinsă în Codul penal sub denumirea generică de "omucidere" cuprinde şi

infracţiunea de ucidere din culpă, ca faptă deosebit de gravă prin care se aduce atingere vieţii omului şi care prezintă acelaşi obiect juridic şi material comun tuturor infracţiunilor din această subgrupă. Această asemănare se reduce însă numai la acelaşi obiect juridic şi material, uciderea din culpă fiind esenţial diferită faţă de restul infracţiunilor din această subgrupă, sub aspectul gradului de pericol social, cât şi din punct de vedere al tratamentului penal rezervat de legiuitor.

Astfel, atât infracţiunea de omor (art. 174 Cod penal) cât şi infracţiunea de ucidere din culpă (art. 178 Cod penal) - prin rezultatul pe care îl produc - suprimarea vieţii unei persoane, precum şi periclitarea securităţii relaţiilor sociale, prezintă aceeaşi gravitate.

Cu toate acestea, din punct de vedere al laturii subiective, între cele două infracţiuni intervin esenţiale deosebiri, uciderea din culpă fiind o infracţiune neintenţionată spre deosebire de omor, care se comite numai cu intenţie.

Şi ca un ultim aspect, infracţiunea de ucidere din culpă nu produce acelaşi ecou şi semnificaţie socială în raport cu infracţiunea prevăzută de art. 174 Cod penal.

Din aceste considerente, apare pe deplin justificat tratamentul penal rezervat de legiuitor în raport cu celelalte infracţiuni din aceeaşi grupă.

Ca urmare art. 178 alin. l Cod penal prevede în cazul comiterii de ucidere din culpă, pedeapsa închisorii de la l la 5 ani.

Formele agravate ale uciderii din culpă sunt pedepsite diferenţiat. Astfel, forma prevăzută de alin. 2, al art. 178 Codul penal, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani, iar următoarele două forme, cu închisoare de la 5 la 15 ani. În sfârşit în cazul ultimei forme agravate, la maximul pedepselor prevăzute în alineatele precedente, se poate adăuga un spor

44 V. Dongoroz ş.a., op. cit., pag.208.

14

de până la 3 ani.

Prin instituirea agravantei prevăzute în alin. 2 art. 178 Codul penal legiuitorul a urmărit să determine la prudenţă pe cei ce exercită profesii sau meserii ori desfăşoară anumite activităţi în cazul cărora orice neatenţie poate produce consecinţe din cele mai grave.

Infracţiunea de ucidere din culpă profesională sau specială nu produce acelaşi ecou şi semnificaţie socială în raport cu infracţiunea prevăzută de art. 174 Codul penal. Din aceste considerente, apare pe deplin justificat tratamentul penal rezervat de legiuitor în raport cu celelalte infracţiuni din aceeaşi subgrupă. Aceleaşi considerente au determinat însă prevederea unei pedepse mai aspre în cazul uciderii din culpă profesională sau specială care reprezintă o variantă de specie mai gravă a infracţiunii tip.

Următoarele două forme agravante ale infracţiunii de ucidere din culpă, respectiv alin. 3 şi 4 sunt sancţionate cu aceeaşi pedeapsă a închisorii de la 5 la 15 ani. Agravarea sancţiunii pentru aceste modalităţi este justificată de coeficientul ridicat al accidentelor mortale respectiv în sfera circulaţiei vehiculelor cu tracţiune mecanică şi sporirea până la maximum a acestui coeficient din cauza nerespectării interdicţiei de a conduce în stare de intoxicaţie alcoolică (fie sub formă de excesivă îmbibaţie alcoolică, fie sub forma ebrietăţii) precum şi în cazul săvârşirii unor astfel de fapte de orice altă persoană în exerciţiul profesiei sau meseriei şi care se află în stare de ebrietate (cu excepţia conducătorilor auto).

În privinţa agravantei prevăzută în alin. 5 datorită consecinţelor deosebit de grave antrenate în cazul în care prin fapta autorului a rezultat o pluralitate de victime, această agravantă atrage înăsprirea pedepselor în sensul că la maximul pedepselor prevăzute în alin. 1-4, se poate adăuga un spor de până la 3 ani.

Astfel la pedeapsa de 5, 7 sau 12 ani se poate adăuga un spor până la 3 ani, situaţie în ere pedeapsa poate atinge în unele cazuri limita de 15 ani.

In practica judiciară, culpa comună a autorului şi victimei determină, în cele mai multe cazuri, scăderea substanţială a pedepsei, fie prin aplicarea de circumstanţe atenuante, fie prin fixarea pedepsei cât mai aproape de minimul special. De regulă instanţele aplică sancţiuni corecte în această materie fiind preocupate să influenţeze prin pedeapsă conduita viitoare a făptuitorului, astfel încât acesta să răspundă corespunzător la solicitările exterioare, să-şi creeze structuri inhibitorii mai rezistente şi să aibă o mai mare parte de chibzuire atunci când acţionează în situaţii de pericol potenţial pentru viaţa persoanelor.Între exigenţa socială, care pretinde o pedeapsă aspră în raport cu gravitatea rezultatului, şi imperativul resocializării făptuitorului prin întărirea funcţiilor conştiinţei (atenţie şi prevedere) care nu necesită o asemenea pedeapsă, pot să apară unele dezacorduri. Acestea explică încercările doctrinei de a găsi soluţii mai noi şi mai eficiente de tratament penal a infracţiunilor din culpă45. Majoritatea autorilor consideră că sancţionarea infracţiunilor nesancţionate cu pedepse intimidante nu are o influenţă pozitivă asupra comportamentului; ceea ce se impune este dozarea corespunzătoare a sancţiunilor, nu după gravitatea rezultatului ci în raport cu intensitatea culpei (starea de beţie, refuzul de a opri maşina în anumite situaţii) ca şi folosirea pe scară largă a altor forme de tratament penal în locul închisorii.

In cazul modalităţilor prevăzute la alin. 2-4 instanţa poate lua, când este cazul, măsura de siguranţă a interzicerii unor funcţii sau profesii (art. 115 Codul penal).

§ ASPECTE PROCESUALEAcţiunea penală pentru infracţiunea de ucidere din culpă se pune în mişcare din oficiu.

Regulile de competenţă şi de procedură sunt cele obişnuite. Urmărirea penală se efectuează de organele de cercetare ale poliţiei (art. 207 Codul Pr. penal). Judecata în primă instanţă se face de judecătorie (art. 25 Codul Pr. Penal). In cauzele penale privitoare la uciderea din culpă este necesară efectuarea unei constatări medico-legale pentru a se stabili cauzele morţii (art. 114 45

A. Boroi - "Infracţiunii contra vieţii" Bucureşti 1996 pag. 215

15

Codul Pr. Penal). Dacă nu s-a întocmit un raport medico-legal, este obligatoriu efectuarea unei expertize medico-legale (art 117 Codul Pr. Penal )46

46J. Baumam, "Problemes riels et faux problemes de la reforme du droit penal en rep. Fed. d Allunagne", în Revue de criminologie et de

droit penal compari, nr. 4/1970 pag. 803 citat de I. Dobrinescu, op. citate, pag. 150.

16