Cursul valutarhttp://www.tradeville.eu/tradepedia/arbitraj

Piata valutara reprezinta ansamblul relatiilor care iau nastere intre banci, dar si intre banci si clientii lor, privind cumpararea si vanzarea de valute in vederea reglementarii platilor si incasarilor care apar in procesul schimburilor cu strainatatea.

Ca structuri nationale, pietele valutare sunt supuse legislatiei din tarile lor, autoritatile monetare exercitand politica valutara subordonata intereselor economice si financiare ale tarilor respective.

Piata valutara internationala cuprinde totalitatea pietelor valutare nationale pe care sunt permise astfel de tranzactii, in interdependenta lor.

In cadrul unei piete nationale valutare, constituite ca centru al pietei valutare internationale, apar trei elemente:

- participantii;

- institutii specializate;

- institutii de supraveghere a pietei.

Participantii reprezinta ansamblul bancilor, firmelor, institutiilor, persoanelor fizice etc din tara respectiva, care ordona direct, sau prin intermediari, efectuarea de catre institutiile specializate a operatiunilor de vanzare- cumparare de valute in numele lor.

Institutiile specializate cuprind, in general, bancile specializate in astfel de operatiuni. Pot fi incluse, de asemenea, bursele sau agentii de schimb valutar.

La nivelul acestor institutii se concentreaza zilnic cererea si oferta de valute prin comenzile de schimb valutar adresate acestora.

Institutiile de supraveghere au un dublu rol:

- pe de o parte, urmaresc promovarea unei anumite politici valutare, in special in domeniul cursului valutar;

- pe de alta parte, asigura o jonctiune intre tendintele pe plan international ale evolutiei monedei nationale si politica valutar- nationala.

Concentrand cererea s 17417t1919r i oferta de valuta, pe piata valutara se formeaza cursul valutar.

Operatiunea stabilirii pe piata valutara a cursului unei monede in raport cu alta se numeste cotare.

Cursul unei monede se poate stabili in raport cu:

- o unitate monetara, sistem practicat numai pentru cateva valute: dolarul american (USD), lira sterlina (Ł) etc;

Exemplu: 1 USD= x FRF

1 Ł= y FRF

- o suta de unitati monetare, sistem practicat pentru marea majoritate a monedelor;

Ex: 100 DEM= x FRF

- o mie de unitati monetare, sistem care este mai rar utilizat in actuala etapa, pentru lira italiana si pentru yenul japonez;

Ex: 1000 LIT= x FRF

Valutele sunt cotate in doua moduri, cunoscute sub denumirea de:

a) cotare directa (sau incerta);

b) cotare indirecta (certa).

Cotarea directa este cotarea prin care unitatea monetara straina ramane constanta (1,100,1000), iar unitatea monetara nationala variaza.

Ex: 1 USD= x lei

100 DEM= y lei

1000 LIT= z lei

Cotarea indirecta este cotarea care indica cate unitati monetare straine fac o unitate monetara nationala. Aceasta metoda de cotare este specifica pietelor valutare engleze, canadiene si australiene.

Ex 1 Ł= x USD

1 Ł= y FRF

1 Ł= z LIT

Cunoasterea modalitatilor de cotare pe o piata valutara permite determinarea sensului miscarii cursurilor valutare de pe acea piata, respectiv a aprecierii sau a deprecierii.

La cotarea directa, un raport aritmetic mai mare al unei monede in raport cu alta, luata drept etalon, indica o depreciere, o scadere a puterii de cumparare.

Exemplu:

Momentul 1: 1 USD= 5 HFL

Momentul 2: 1 USD= 7 HFL

In momentul 2, guldenul olandez s-a depreciat, a stabilit in raport cu dolarul american, luand in considerare cursul din momentul 1. In acelasi timp, interpretand pozitia monedei etalon, aceasta s-a intarit, s-a apreciat in raport cu florinul olandez.

Daca raportul aritmetic fata de valuta etalon este mai mic, atunci moneda respectiva s-a reapreciat si valuta etalon a slabit.

Exemplu:

Momentul 1: 1 USD= 1,95 DEM

Momentul 2: 1 USD= 1,65 DEM

Marca s-a intarit in raport cu dolarul american, iar dolarul s-a depreciat in raport cu marca.

Cotarea valutelor se face cu ajutorul a doi termeni: cursul de cumparare si cursul de vanzare.

Primul termen reprezinta cursul de cumparare al valutei in moneda nationala, iar al doilea, cursul de vanzare, ambele din punctul de vedere al operatorului care coteaza.

Diferenta dintre cele doua cursuri ( de cumparare si vanzare) se numeste "spread" si reprezinta castigul celui care coteaza, daca se presupune ca el cumpara si vinde in acelasi timp.

Pe pietele valutare se realizeaza o multitudine de operatiuni, care pot fi clasificate astfel:

-            in functie de natura lor- operatiuni la vedere si la termen;

-            in functie de scopul urmarit- operatiuni de arbitraj, speculatie sau acoperire;

-            in functie de gradul de complexitate- operatiuni simple, de swap.

3.2.            Operatiuni la vedere (spot)

 

Operatiunile la vedere (spot) sunt operatiunile care consta in vanzarea unei valute si cumpararea unei alte valute in suma echivalenta la cursul la vedere. Aceste operatiuni se incheie in doua zile lucratoare, respectiv se vireaza banii in cont.

In acest caz, momentul tranzactiei coincide cu momentul formarii cursului valutar al zilei. Cursurile la care se efectueaza operatiunile cu valuta spot se numesc cursuri sau cotatii spot si constituie baza de formare a cursurilor pentru tranzactiile la care ziua de decontare este diferita de cea a operatiunilor spot.

Mecanismul formarii cursului valutar pe piata cunoaste trei stadii, care contribuie la uniformizarea acestuia:

- prima uniformizare se produce la nivelul fiecarei banci, prin cererea si oferta de valuta la ghiseele acesteia;

- a doua uniformizare a cursului se realizeaza la nivelul pietei nationale, prin compensarea interbancara;

- a treia uniformizare se produce la nivel international, prin compensarea intre piete.

Operatiunile la vedere (cu valuta spot) obtin ponderea cea mai mare in cadrul

tranzactiilor de vanzare- cumparare de valuta in cont.

Operatiunile la vedere permit ca, intr-un interval de timp scurt, sa se inlature o valuta slaba si sa se procure o alta tare. Uneori, acest tip de operatiuni se pot realiza in scop speculativ, pe baza reaprecierii sau deprecierii unei valute in timp, stiind ca evolutia cursului unei valute nu este liniara.

In functie de cursul unei valute in raport cu alta, operatiunile de arbitrajare de curs pot fi "ŕ la hausse" si "ŕ la baisse".

Operatiunile "ŕ la hausse" au in vedere realizarea unui castig din reprecierea unei valute in raport cu alta. Valuta care urmeaza sa se reprecieze este cumparata pentru a fi vanduta in viitor la un alt curs.

Operatiunile "ŕ la baisse" au in vedere realizarea unui castig, asteptandu-se deprecierea unei valute in raport cu alta. Valuta care urmeaza a se deprecia este vanduta spre a fi cumparata la un alt curs.

In momentele de tensiune valutara, ca urmare a influentei unei multitudini de factori, intre cursurile inregistrate simultan de aceeasi valuta in diferite centre pot sa apara diferente importante, ceea ce da posibilitatea dezvoltarii operatiunilor de arbitrajare de curs in spatiu.

Aceste operatiuni constau, in principiu, in cumpararea unei valute de pe o piata la un curs si vanzarea ei simultana pe o alta piata la alt curs, diferentele de curs constituind castigul bancii.

La Paris, de exemplu, piata valutara este deschisa zilnic; piata functioneaza continuu, deci un operator poate cumpara sau vinde valute in timpul cand piata este deschisa.

Operatiunile se efectueaza cu corespondentii straini prin telefon sau telex.

Dolarul ocupa un loc central pe piata valutara, deoarece aceasta valuta serveste drept pivot al tuturor tranzactiilor.

Toate valutele sunt cotate fata de dolar. Daca un bancher vinde, de exemplu, lire sterline pentru a cumpara franci belgieni, trebuie sa efectueze schimbul prin intermediul dolarului. El vinde, in acest caz, lira sterlina contra dolar si revinde dolarii pentru a obtine francii belgieni. In mod practic, este imposibil sa vinzi in mod direct lire sterline contra franci belgieni, deoarece nu exista o piata directa intre aceste doua devize.

Trebuie mentionata, totusi, aparitia, incepand cu anul 1987, a tranzactiilor dintre doua valute, din care una nu este dolarul american.

Aceste tranzactii, calificate drept "incrucisate" in terminologia operatorilor, reprezentau aproape 10% din schimburile realizate pe piata valutara in anul 1992.

Numeroase valute joaca astazi un rol marginal in finantarea comertului international si nu sunt cotate pe toate pietele internationale. Ele fac obiectul tranzactiilor pe piata nationala si pe cateva piete internationale.

In tabelul de mai jos, mentionam pietele pe care sunt negociate anumite valute de importanta mica.

Tabel privind pietele financiare internationale care coteaza valute de importanta mica.

Valutele Tarile Pietele financiare

Bolivar Venezuela New York

Cruzado Brazilia New York

Dinar Bahrein Londra, Paris, Qatar

Dinar Irak Londra, Paris

Dinar Libia Londra

Dolar Australia Londra

Dolar Hong-Kong Londra, Singapore

Dolar Singapore Londra

Pesos Argentina New York

Rupia India Londra

3.3. Operatiuni la termen (forward)

Operatiunile la termen se efectueaza pe baza angajamentelor de cumparare sau vanzare de valute, livrarea valutelor si plata lor urmand sa se efectueze la termen, adica la o data ulterioara care se fixeaza prin contract. Acest termen este standardizat si poate fi 1 luna, 2 luni, 3 luni, 6 luni, 12 luni. Deci, spre deosebire de operatiunile la vedere, in cazul operatiunilor la termen virarea in conturi a sumelor care au facut obiectul vanzarii- cumpararii are loc intr-un interval mai mare de 48 ore, dar nu poate depasi un an.

Operatiunile la termen sunt de 2 tipuri:

- operatiuni simple (outright)- cand se efectueaza o operatiune de vanzare- cumparare la termen singulara;

- operatiuni complexe (swap)- cand vanzarea- cumpararea la termen este combinata cu vanzarea cumpararea la vedere.

Operatiunile la termen sunt initiate de diferiti solicitatori, fie in scopul acoperirii riscului valutar care ar putea aparea, fie in scop speculativ.

Particularitatea operatiunilor la termen consta in aceea ca operatiunea este incheiata in prezent la cursuri la termen, iar virarea sumelor in conturi are loc in termenul pentru care s-a efectuat operatiunea.

Operatiunile valutare la termen se efectueaza direct de la banca la banca sau prin intermediar. Acestea nu sunt niciodata cotate la bursa. Cursurile la care se efectueaza aceste operatiuni se numesc cursuri la termen. La stabilirea acestor cursuri se au in vedere

perspectivele evolutiei unei valute, in functie de o serie de factori, cum ar fi: situatia economica a unei tari, rata inflatiei, ciclul economic etc.

Calcularea cursului la termen se face pornindu-se de la cursul spot, conform formulei de mai jos:

unde:

Fwd = "forward"-ul

Δd = diferenta de dobanda dintre cele doua valute pe perioada de calcul a "forward"-ului;

K = cursul spot

Nz = numarul de zile al perioadei de calcul al forward-ului

La calcularea mai rapida a "forward"-urilor pentru perioadele fixe de 1,2,3,6,12 luni, formula devine:

unde N = 1,2,3,6 sau 12 luni

In practica, cursul forward se obtine din cursul spot la care se adauga sau se scade o diferenta definita prin doi termeni numiti pips-uri, corespunzatori cursului de cumparare si respectiv de vanzare. Astfel, la cotarea directa, cand cursul forward este mai mare decat cel spot, se spune ca valuta face prima, iar moneda face discont si doferentele respective se adauga la cursul spot. In cazul in care cursul forward este mai mic decat cel spot, valuta face discont si moneda face prima, iar diferentele respective se scad din cursul spot.

Dupa scopul urmarit, operatiunile la termen pot fi lucrative (cand se doreste obtinerea unui castig), sau de acoperire (cand obiectivul operatiunii este de protejare impotriva riscului valutar).

Numim risc valutar posibilitatea aparitiei unei pierderi in cadrul unei tranzactii economice sau financiare ca urmare a modificarii cursului (depreciere sau repreciere) valutei de contract in intervalul care se scurge din momentul incheierii ccontractului si data efectuarii incasarii sau platii in valuta.

Sunt cunoscute mai multe tehnici de acoperire a riscului valutar. Aceste tehnici pot fi grupate in tehnici de acoperire interna, cum ar fi: clauza valutara, alegerea monedei de contract, introducerea unei marje asiguratorii in pret etc si tehnici de acoperire externa, tehnici care in derularea lor reclama colaborarea cu o alta institutie specializata, de regula o banca.

Dintre tehnicile externe, o utilizare din ce in ce mai larga pe plan international o are hedging-ul valutar .

Risccul "spot"pe piata "forward ".

Piata forward este o piata care depinde esentialmente de rata dobanzii si pe care se tranzactioneaza cu ajutorul swap-ului valutar. Diferentele intre contractele de vanzare si cumparare la swap sunt datele diferite de maturitate si diferentele de pret (punctele forward). Cum atat contractul de cumparare, cat si cel de vanzare incorporeaza o componenta spot, dealerul de tranzitie pare sa nu suporte riscuri directe pe piata spot. In realitate, totusi, exista trei forme de risc spot.

Dupa cum se stie, punctele forward reflecta diferentele ratei dobanzii intre doua valute. Ele sunt afectate si de rata de schimb spot a celor doua valute. Miscarile ratei de schimb spot pot afecta un dealer de contracte forward in trei feluri:

1. Miscarile in spot pot duce la schimbari in rata dobanzi pentru una sau ambele valute . Aceste schimbari vor duce deci la schimbarea diferentelor ratelor dobanzii si de aici la schimbarea punctelor forward;

2. Miscarile in rate spot vor avea ca rezultat schimbarea punctelor forward pur si simplu pentru ca vor fi mai multe sau mai putine tranzactii in functie de valuta pentru care se castiga sau se plateste dobanda.

3. Miscarile in rataa spot vor duce la dezechilibre in fluxurile de capital cash, ceea ce va duce la castiguri sau pierderi din dobanda.

A incerca sa micsorezi impactul pietei spot si sa dezvolti o strategie de hedging pentru acest risc este dificil, daca nu chiar imposibil. Riscul nu poate fi cuantificat, iar dealer-ul va trebui sa-l considere ca unul dintre factori.

3.4  Arbitrajul valutar

Scimburile valutare provin, de regula, din operatiunile legate de schimburile comerciale. Pentru fiecare tranzactie internationala, exportatorul sau importatorul va fi implicat in operatiunile de cedare sau obtinere de valuta pentru efectuarea decontarii tranzactiilor respective.

De regula, participantii unei tranzactii internationale sunt situati in tari diferite, iar valoarea tranzactiei este stabilita in valuta uneia dintre cele doua tari, sau, deseori, in valuta unei terte tari, cum este cazul dolarului SUA, folosit in tranzactiile altor tari.

Reglementarea financiara a acestor tranzactii se realizeaza din fondurile valutare disponibile in conturile deschise la banci, in valuta tranzactiei. Dar apar situatii in care disponibilul unei valute este deficitar fata de obligatiile de plata asumate.

In mod obligatoriu apare necesitate de transformare a unei valute in valuta dorita. Aceasta activitate este realizata de arbitrajul valutar, care se defineste ca o operatie de vanzare si cumparare de valute, in general simultana, in scopul de a realiza un profit sau de a echilibra disponibilul in valuta. Arbitrajul se poate face si la termen, pe doua sau mai multe piete, profitand de diferenta de curs valutar sau de dobanda pe aceste piete.

In afara de aspectul concret de echilibrare a lichiditatilor valutare, un rezultat important al tranzactiilor efectuate in cadrul arbitrajului valutar il constituie si echilibrarea cursurilor valutare si a dobanzilor, sporindu-se cererea acolo unde cursul este mai slab sau dobanda este mai mica si marindu-se oferta acolo unde cursul este mai puternic sau nivelul dobanzii mai ridicat.

Arbitrajul valutar poate fi efectuat de unitati bancare, burse de valori si case de schimb valutar (in cazul persoanelor fizice). Este evident ca ponderea cea mai insemnata o constituie bancile, care in acest fel au un rol regulator in desfasurarea activitatii financiare.

Operatiunile de arbitraj valutar se efectueaza prin mijloace de comunicare rapida (telefon, telex, swift), bancile fiind in legatura directa si permanenta pe diferite piete valutare. Din aceasta cauza, in arbitrajul valutar rapiditatea deciziei trebuie sa fie foarte mare pentru a face fata vitezei instalatiilor moderne de transmitere a informatiilor.

Operatiunile de arbitraj valutar pot fi privite sub diferite aspecte si, deci, structurate pe diferite criterii. Practica bancara a demonstrat ca natura, momentul si alti factori financiari valutari delimiteaza sfera de actiune a arbitrajului valutar, in cadrul operatiunilor financiar- valutare.

Din punct de vedere al oportunitatii exista:

1.Arbitrajul valutar speculativ. Acesta constituie operatiunea de vanzare si cumparare de valuta sau de plasare a unei valute solicitate pe piata valutara, in scop exclusiv de realizare a unui profit.

Acest profit poate rezulta din:

a) diferente de curs, ca:

- diferenta intre cursurile aceleasi valute inregistrate concomitent pe doua piete diferite, la un moment dat;

- diferenta intre cursurile aceleasi valute, pe aceeasi piata, dar inregistrate in momente de timp diferite;

- diferenta de curs intre doua valute pe doua piete diferite, in acelasi timp sau la date diferite.

b) diferenta de dobanda, ca:

- diferenta de dobanda la un moment dat pentru aceeasi valuta pe piete diferite;

- diferenta de dobanda intre valute diferite (in cazul unui plasament al unei valute care a facut obiectul unei operatiuni anterioare de vanzare- cumparare)

2.Arbitraj valutar impus. In activitatea bancara apar momente in care gestiunea disponibilului valutar al unei banci necesita luarea unor masuri de echilibrare a pozitiilor valutare. De regula, echilibrarea se realizeaza prin virarea unor fonduri de la bancile care prezinta un excedent din valuta respectiva. In cazul in care pozitia valutara este dificitara, se recurge la o operatiune de vanzare-cumparare "fortata", o operatiune impusa de necesitate de echilibrare a pozitilor valutare.

In afara de situatia de mai sus, cand operatiunea de arbitraj este fortata de necesitatea echilibrarii pozitiei valutare, mai pot aparea anumite fenomene care obliga pe detinatorul unei valute "sa fuga" pe o alta piata valutara, pentru a evita pierderile cauzate de deprecierea valutei supusa unui astfel de fenomen.

Desigur ca "dealer-ul" (persoana specializata in operatiuni de arbitraj valutar) va efectua cu atentie calculele necesare, pentru a stabili daca diferenta de curs rezultata din vanzarea valutei in pericol de depreciere ar putea fi mai mare decat pierderea produsa de scaderea puterii de cumparare a valutei respective.

In acest caz, nu este oportuna asa-zisa "fuga" dintr-o valuta in alta.

Din punct de vedere al termenului, se deosebesc:

1) Arbitraj valutar la vedere, denumit si spot. Contine operatiunile de vanzare- cumparare de valute, cu virare efectiva in conturi, in termen de 48 ore de la data cand a fost incheiata tranzactia.

Cursurile valutare uzitate in asemenea tranzactii sunt diferite fata de cursurile practicate pentru operatiunile valutare la termen. De regula, acest tip de tranzactii se efectueaza intre bancile comerciale, intre acestea si clientii lor, sau intre clienti si bursele de valori.

2) Arbitraj valutar la termen, denumit si forward. Cuprinde operatiuni de vanzare- cumparare de valuta, cu incheierea tranzactiei la o data ulterioara, fixata in momentul in care a avut loc negocierea operatiunii prin tratative (deal).

Operatiunile la termen au loc atunci cand in evolutia unei valute se prevede aparitia riscului valutar, prin deprecierea valutei respective. Sau invers, cand se estimeaza o repreciere a valutei. In acest caz, scopul este speculativ, adica de obtinere a unui profit, ca rezultat al cumpararii valutei la un curs mai mic si al revanzarii ei la un termen cu un curs mai mare.

Din punct de vedere al zonei de actiune exista:

1) Arbitraj valutar pe piata valutara interna. Este cazul tranzactiilor incheiate intre persoane juridice sau fizice si banci, burse de valori sau case de schimb, partenerii tranzactiei fiind rezidenti si nerezidenti din tara.

Arbitrajul valutar pe piata interna este mai redus ca volum, deoarece pe aceeasi piata variatiile cursului valutar sunt mai mici decat cele dintre doua piete diferite. De asemenea, dobanzile variaza foarte putin intre banci si foarte lent. In concluzie, arbitrajul cel mai frecvent este cumpararea si vanzarea de valuta la termen.

2) Arbitraj valutar pe piata valutara externa. Acesta are cea mai mare frecventa si o mare diversitate: arbitraj speculativ, arbitraj impus, arbitraj de curs valutar sau de dobanzi pe una sau mai multe piete, arbitraj la vedere sau arbitraj la termen.

Operatiunile de arbitraj pot aparea si sub forma de combinatii ale acestora, de exemplu arbitraj valutar combinat cu arbitraj de dobanzi, arbitraj pe mai multe piete.

Uneori apare arbitrajul triunghiular: pe piata A se coteaza valuta X in moneda Y; pe piata B se coteaza valuta Y in moneda Z; pe piata C se coteaza valuta Z in moneda X, rezultand un castig in valuta X. Se vinde pe piata A valuta X contra valutei Y, se revinde valuta Y pe piata B contra valuta Z, iar aceasta se remite pe piata C, unde se vinde contra valuta X. Evident, pentru a realiza un castig, trebuie ca schimbul direct de valuta X intre pietele A si C sa nu fie convenabil, dar prin trecerea pe piata B schimbul in valuta Z si apoi revanzarea pe valuta X sa fie avantajos.

Pentru operatiunile de arbitraj valutar speculativ este esential sa se analizeze corect factorul risc. Aceasta inseamna ca arbitrul va face o estimare privind o evolutie viitoare favorabila sau defavorabila cursurilor valutare. Daca aceasta estimare se confirma, atunci operatiunea se inchide cu profit, iar daca nu se confirma se inregistreaza pierdere.

Datorita acestui aspect, executarea operatiunilor de arbitraj valutar speculativ este foarte dificila si necesita, din partea celui care trebuie sa ia decizii rapide calitati deosebite. De retinut este faptul ca elementele care conduc la aceste decizii se schimba cu

viteza foarte mare si deci trebuie folosit momentul cel mai favorabil pentru efectuarea unei tranzactii cu profit sau, cel putin, fara pierdere.

3.4.1.         Riscul valutar

Variatia cursului valutar prezinta mai multe forme. Cand cursul valutar scade pe piata intr-o tendinta continua este asa-numita depreciere; cand acesta scade brusc in urma reducerii valorii paritare, introdusa de stat la intervale de timp mai mari, atunci aceasta se numeste de valorizare. Fenomenele contrare sunt cunoscute sub numele de repreciere (sau apreciere) si revalorizare.

Toate aceste fenomene au efecte favorabile saau defavorabile (dupa caz) asupra contractelor la termen sau asupra creditelor.

Cazul in care un partener inregistreaza o pierdere la un contract la termen, la o conventie de credit extern, la un acord international de plati etc, ca urmare fie a devalorizarii sau deprecierii, fie a revalorizarii sau reprecierii valutei de contract, inregistrata in intervalul de timp scurs de la incheierea contractului si pana la data incasarii sau platii, se numeste risc valutar.

Acesta se concretizeaza pentru creditor in scaderea puterii de cumparare a monedei in care este exprimata creanta in urma unei deprecieri sau devalorizari survenite in intervalul de timp aratat mai sus. Pentru debitor, paguba apare la cresterea puterii de cumparare a monedei atunci cand, fiind datorata o plata la termen, aceasta se face intr-o moneda care a suferit intre timp o revalorizare sau reapreciere.

Pentru un importator, riscul valutar apare fie in ipoteza cresterii valutei din contract, fie in acea a scaderii valorii monedei proprii. In ambele cazuri, importatorul sufera o paguba care consta in plata unei sume mai mari decat a prevazut in moneda nationala.

Pentru un exportator, riscul apare in cazul cand contractul s-a incheiat intr-o moneda straina, iar intre timp fie valoarea valutei din contract scade, fie valoarea propriei monede creste. In ambele cazuri, exportatorul va primi in moneda nationala o suma mai mica decat cea prevazuta.

In cazul in care contractul este incheiat intr-o terta moneda, riscul valutar apare pentru unul dintre parteneri, in functie de variatia monedei stipulate in contract.

Riscul valutar are o influenta negativa asupra tranzactiilor comerciale si financiare si, din aceasta cauza, s-au cautat mijloace de protectie impotriva lui. Protectia impotriva riscului valutar se poate realiza:

a) in cadrul contractului;

b) in afara contractului.

a. Mijloacele de protectie in cadrul contractului au un caracter preventiv si consta in inscrierea in contract a unor clauze asiguratorii impotriva riscului valutar.

Aceste clauze sunt de mai multe feluri:

- Clauza valutara consta in faptul ca moneda de plata este legata de o alta moneda, considerata mai stabila si devenita moneda de referinta. Legarea se face printr-un raport intre cele doua monede, raport stabilit prin contract la voia partilor. La termen, plata se face in functie de acest raport. Daca moneda de plata se depreciaza in raport cu moneda de referinta, plata se va face intr-o suma mai mare, conform raportului stabilit si invers, in cazul cand moneda de plata se repreciaza fata de moneda de referinta. Eficacitatea acestei clauze deriva din stabilitatea monedei de referinta.

Clauza monedei internationale este aceea in care moneda de plata este legata printr-un raport de DST sau o alta moneda rezultata in urma unui cos valutar. In aceasta clauza se evidentiaza stabilitatea monedei de referinta.

Clauza aur consta in legarea monedei de plata fie de o moneda cu valoare paritara exprimata in aur (care de fapt nu mai exista), fie de pretul aurului pe piata internationala. Puterea asiguratorie a acestei clauze depinde, evident, de stabilitatea pretului aurului.

Clauza pretului provizoriu, prin care in contract se stipuleaza ca pretul ferm se va stabili in momentul livrarii marfii. In acest caz, creditorul va avea in vedere la stabilirea pretului modificarile cursului valutar, despagubindu-se de eventualele pierderi.

Clauza temporizarii, prin care se intervine asupra factorului timp, avand in vedere ca riscul valutar depinde de acesta. Astfel, se poate prevede o plata anticipata sau la un moment dat cand cursul valutar este favorabil, se mai poate recurge si la plati esalonate in rate, in asa fel incat impactul variatiei cursului valutar sa fie cat mai mic.

b. Protectie impotriva riscului valutar impotriva contractului, aceasta putandu-

se realiza prin diverse procedee: hedging-ul, swap-ul, optiunea valutara.

Ca o concluzie, subliniem urmatoarele aspecte:

1.       Riscul de curs valutar este un risc deosebit de mare.

2.       Riscul de curs valutar exista permanent in activitatea unei banci.

3.       Riscul de curs valutar este un risc perfect cuantificabil. Prin raportare la cursul din momentul respectiv se poate estima cu precizie profitul, respectiv pierderea potentiala, generate de pozitia initial asumata de banca.

4.       Riscul de curs valutar poate fi evitat doar in conditiile existentei unor limite de lucru si risc bine stabilite si riguros respectate.

5.       Abordarea de catre serviciul de arbitraj de noi instrumente de lucru care implica existenta riscului de curs valutar (OPTION, FUTURES etc) trebuie sa fie dublata, pe langa o pregatire teoretica aprofundata, de un sistem de masuri de supraveghere si control adecvat, care sa limiteze expunerea bancii la acest tip de risc.

Pentru o cunoastere si o stapanire corespunzatoare a tehnicilor de supraveghere a riscului de curs valutar se impune pastrarea unui contact permanent al dealerilor cu piata internationala, cu cele mai noi metode si instrumente folosite, atat teoretice cat si practice.

3.5. Alte operatiuni valutare

3.5.1.         Hedging-ul

Hedging-ul pentru acoperirea riscului valutar are ca scop contracararea efectelor nefavorabile ale modificarii cursului de schimb al monedei de plata. Aceasta operatiune consta in luarea unei pozitii de sens contrar aceleia pe care o detine intr-o tranzactie anterioara.

In acest mod, un exportator care, in conformitate cu contractul comercial, urmeaza sa primeasca o suma in valuta, reprezentand plata livrarii sale la o anumita data, va efectua pe piata valutara o vanzare la termen a sumei respective cu aceeasi scadenta. In sens invers, un importator care urmeaza sa faca plata peste o anumita perioada, va cumpara suma necesara in valuta printr-o operatiune la termen pe piata valutara, avand ca scadenta data platii.

In felul acesta, fiecare din cei doi operatori (exportatorul si importatorul) se asigura ca, la data platii, va primi, respectiv va plati, o suma in valuta a carei marime este cunoscuta din momentul incheierii operatiunii pe piata valutara si nu mai este dependenta de modificarea cursului de schimb pe piata.

Operatiunea de hedging este un gen de operatiune prin care un cumparator de valuta sau o banca se angajeaza, pe de o parte, sa cumpere la termen o suma intr-o anumita valuta, iar pe de alta parte se imprumuta cu aceeasi suma, in aceeasi valuta, la acelasi termen. Prin acest procedeu, cumparatorul de valuta se pune la adapost de riscul deprecierii valutei in intervalul de timp dintre momentul incheierii contractului si executia lui, deoarece la scadenta platii, care coincide cu termenul de incasare a imprumutului, eventuala pierdere la cumpararea valutei se compenseaza cu un castig egal obtinut la imprumut. In acest mod, riscul valutar este transferat bancii imprumutatoare. Totodata, in cazul cresterii valutei contractate creditorul castiga la cumparare, dar pierde la imprumut, hedging-ul avand, in fond, ca scop, anularea oricarui efect datorat variatiei cursului valutar.

Procedeul este valabil si pentru cazurile in care un creditor se teme ca moneda in care este exprimat contractul incheiat cu un partener, sau creanta pe care o poseda, este expusa deprecierii sau devalorizarii.

Definirea obiectivelor politicii de hedging

Problema care se pune este daca trebuie adoptat un program pur defensiv sau unl pentru obtinerea de profit in cazul managementului valutar. Acest program nu poate fi unul defensiv pentru a se centra pe profit ulterior. Daca programul este agresiv si desemnat sa genereze profituri, trebuie dezvoltate resursele si structura necesare.

Trebuie observat ca pietele valutare permit tranzactii foarte rapide. Costurile de intrare si de iesire sunt minimale in comparatie cu alte decizii de afaceri. Tranzactionarea agresiva poate fi, prin deghizarea adevaratelorobiective comerciale ale firmei, de un real folos pentru participantii importanti de pe piata.

Pentru o implementare eficienta a politicii de hedging trebuie avute in vedere urmatoarele sisteme:

1) Previzionarea cursurilor valutare.

2) Delegarea responsabilitatii.

3) Sisteme de evaluare si control a performantelor.

1) Conducerea poate alege daca sa incerce previzionarea cursurilor valuatare si, data fiind prezenta sau absenta acestor prognoze, daca sa acopere sau nu riscurile. O politica a neutilizarii hedging-ului implica esentialmente prognoza faptului ca viitoarele rate de schimb vor fi apropiate sau mai mari decat ratele forward curente. Decizia a fost astfel luata, fie ca managerii o recunosc sau nu, in sensul ca e mai bine de asteptat inainte de a se trece la folosirea hedging-ului. Dimpotriva, o politica de hedging automat sugereaza un inalt grad de aversiune fata de risc, mai mult decat prezenta sau absenta unei prognoze a cursurilor valutare.

Daca managerii sunt hotarati sa aloce resursele activitatii de previzionare si daca mentin totusi pozitii neacoperite bazate pe aceasta activitate de previzionare, atunci putem vorbi, bineinteles, de hedging selectiv.

Admiterea de catre firme a posibilitatii de a gresi in prognozele lor duce la adevaratul inteles al termenului de expunere la riscuri (exposure). Perceptia conducerii asupra acuratetii si gradului de incredere pe care-l prezinta aceste prognoze va fi un factor major in modelarea viitoarei politici de expunere la riscuri.

2) Un sistem sau o procedura pentru delegarea responsabilitatii formeaza un al doilea element cheie in implementarea politicii de hedging. Acest pas este adeseori cel mai greu dintre cele trei elemente. Exista doua conditii care trebuie indeplinite:

a) Orice delegare a responsabilitatilor trebuie insotita de o autoritate adecvata. Altfel, ar insemna sa se dea managerilor o sarcina imposibila.

b) Responsabilitatea trebuie sa fie atribuita indivizilor saun grupurilor care au capacitatea sa rezolve aceasta problema. Capacitatea in acest sens merge dincolo de autoritate, ea presupune acces la informatii, anumite abilitati si cunostinte si, in unele cazuri, vointa de a-si asuma riscuri.

In practica, cand apar tranzactii concrete, deciziile de hedging se iau la nivel individual. Desi deciziile in comun ofera acoperire membrilor, ele reprezinta un proces lent, reprezentand deseori confirmarea deciziilor catorva membrii cheie ai grupului.

Performanta oricarui program de hedging trebuie sa fie masurata. Obiectivele acestei evaluari vor fi axate pe:

1. Contributia strategiei alese.

2. Impactul unei eventuale abandonari a strategiei pentru a se bucura de "avantajele" evolutiilor specifice pietei.

3. Masura in care echipa a executat strategia in conformitate cu planul.

3.5.2.         Operatiunile de SWAP

Operatiunile complexe, de genul operatiunilor de SWAP, reprezinta imbinarea a doua operatiuni valutare, simultane si opuse, una de vanzare si alta de cumparare sau invers, la doua scadente diferite, una la vedere si alta la termen. Existenta unei operatiuni la termen in cadrul SWAP-ului presupune reglarea diferentei de dobanda- daca exista- dintre cele doua cursuri diferite la cele doua scadente.

Swap-ul este un contract prin care se poate schimba o valuta de pe o piata cu alta pe alta piata sau de la un termen la altul.

Fiind in posesia unor informatii de pe mai multe piete, clientul are la dispozitie prin acest procedeu o serie de solutii, putand alege pe cea mai convenabila, adica cea care prezinta cel mai mic risc si cel mai avantajos schimb.

Cele mai frecvente swap-uri valutare constau in incheierea unui contract intre un client si o banca sau intre doua banci, prin care se stabileste o tranzactie la vedere pe o piata si o alta echivalenta pe o alta piata, in alta valuta. In urma acestei operatiuni, la termen, daca cursul este mai ridicat castiga banca cumparatoare, in caz contrar aceasta sufera o pierdere. Din aceasta cauza, operatiunile swap se fac atunci cand variatiile valutei sunt minime si previzibile, fiind evitate in perioadele de destabilizare a pietelor valutare.

Operatiunile de swap au aparut din necesitatea de acoperire a unor angajamente intr-o valuta pe o anumita perioada, din disponibilitatile existente intr-o alta valuta, fara a modifica la termen structura angajamentelor si a disponibilitatilor in cele doua valute.

Daca, spre exemplu, banca A dispune in "spot" de o suma in dolari, pe care-i are disponibili timp de o luna si, tot in "spot", are nevoie de o suma de franci elvetieni pe care nu-i poate acoperi decat din intrari in franci care vor avea loc peste o luna, pentru acoperirea necesarului de franci din "spot", valorificarea dolarilor si mentinerea structurii angajamentelor si a disponibilitatilor la termen de o luna, banca poate realiza aceste obiective prin operatiuni de swap.

Acestea presupun gasirea unei alte banci careia sa-i cedeze dolarii pe timp de o luna in schimbul sumei in franci elvetieni, tot pe termen de o luna, reglandu-se totodata diferenta de dobanda- daca exista- dintre cele doua valute, reglare care se face prin intermediul a doua cursuri diferite la cele doua scadente. Acoperirea necesitatilor intr-o valuta la care dobanda este mai mica decat valuta in care sunt disponibilitatile conduce la o pierdere la termen, pierdere ce va trebui sa se compenseze prin realizarea unui castig la curs.

In practica, swap-ul se utilizeaza daca rezultatul operatiunii este mai mare sau egal cu diferenta de dobanda dintre cele doua valute.

Rezultatul operatiunii de swap este (Rs):

unde

Fwd = forward

Cs = curs spot

Nz = numar de zile

Daca Rs este mai mic decat diferenta de dobanda, se aplica metoda depozitelor de eurovalute, care consta in atragerea sumei necesare intr-o anumita valuta simultan cu plasarea sumelor disponibile in alta valuta pe acelasi termen. La scadenta se restituie suma atrasa plus dobanda aferenta din intrarile asteptate la termenul respectiv in acea valuta si respectiv se incaseaza suma si dobanda aferenta la valuta plasata, din care se vor plati angajamentele scadente la acel termen. In general, se urmareste plasarea unei valute care sa inregistreze o dobanda mai mare decat cea atrasa.

Operatiunile valutare swap pot fi de mai multe feluri:

- combinarea unei cumparari la vedere cu o vanzare de valuta la termen;

- legarea unei vanzari la vedere cu cumpararea aceleiasi valute la termen;

- efectuarea a doua operatiuni valutare la doua termene diferite.

Avantajul contractelor swap consta in faptul ca prezinta o gama larga de posibilitati din care clientul poate sa aleaga. In plus, contractul poate fi vandut sau cumparat, ca un titlu financiar, inainte de scadenta. Aceasta particularitate mareste gama de posibilitati de utilizare a riscului valutar.

3.5.3.         Operatiuni futures

Un contract futures este un acord de vointa de a cumpara/vinde o suma determinata de valuta la un pret stabilit in momentul incheierii contractului la o data viitoare.

Contractele futures pe valuta se caracterizeaza prin cateva elemente:

1.In primul rand este vorba de contracte standardizate, intre parti negociindu-se numai pretul contractului, respectiv cursul de schimb al valutei care face obiectul acestuia; pretul este exprimat, de regula, in moneda tarii de sediu a bursei.

2.In al doilea rand, contractele futures beneficiaza de o piata secundara, unde pot fi lichidate inainte de scadenta, la o valoare de piata.

Operatiunile futures se realizeaza in marja, respectiv la incheierea contractului se depune o acoperire, iar valoarea acestuia este marcata zilnic la piata, in functie de miscarea cursului la bursa. Cand contractul creste in valoare, cumparatorul primeste suma corespunzatoare in contul sau pentru operatiuni in marja, in timp ce in cazul scaderii contractului el trebuie sa plateasca din acest cont.

3.In al treilea rand, aceste operatiuni se realizeaza in principal in doua mari scopuri:

-cel speculativ

- cel de acoperire a riscurilor. In primul caz, operatorul urmareste obtinerea unui profit prin luarea unei pozitii deschise, short (de vanzare) sau long (de cumparare) pentru o anumita valuta. Daca operatorul estimeaza o scadere a pietei, el va vinde un contract futures pe acea valuta la cursul din ziua incheierii contractului si cu o anumita scadenta. Daca pana la expirarea contractuluicursul valutei va scadea, el isi va acoperi pozitia short la un pret mai mic, castigand diferenta dintre cele doua preturi.

In general se cumpara contracte futures in cazul unei plati viitoare si al unei anticipari privind o crestere a cursului valutei de plata, si se vand contracte futures in cazul incasarii viitoare si al unei anticipari privind o scadere a cursului valutei incasate.

Desi atat in contractele forward cat si in cele futures executarea are loc la un termen viitor, cele doua categorii de operatiuni se deosebesc in mai multe privinte:

I. In primul rand, intr-un contract futures conditiile contractuale sunt standardizate in ceea ce priveste natura activului de baza (o anumita valuta) si suma contractata, numita si unitate de tranzactie (de exemplu 100.000 dolari). Toate contractele futures si acelasi activ standardizat formeaza un gen de contracte futures.

Totodata, fiecare contract futures are un anumit termen de executare, mai precis o luna in care urmeaza sa aiba loc lichidarea. Lunile de livrare sunt prestabilite si coteaza la bursa, iar contractele pe un anumit activ are aceeasi scadenta formeaza o specie a contractului futures pe acel activ.

Prin urmare, cand vorbim de contractul futures avem in vedere multimea contractelor de un anumit gen si care are o anumita luna de livrare. Aceste contracte sunt reciproc substituibile pentru ca obiectul lor este un activ omogen din punct de vedere calitativ, definit in mod unitar in termeni contractuali, toate avand aceeasi scadenta; ele sunt standardizate.

II. In al doilea rand, pretul contractului futures se stabileste la bursa prin procedura specifica de negociere si contractare a acestei piete organizate. Acest pret este expresia raportului dintre cererea si oferta pentru fiecare contract standardizat (acelasi activ de baza, aceeasi scadenta) si el variaza zilnic, in functie de conditiile pietei. Ca atare, valoarea contractului (data de produsul dintre pretul unitar si unitatea de tranzactie) nu mai este fixa, ca in cazul contractului forward, ci este variabila. De aici rezulta una din caracteristicile definitorii ale contractului futures si anume ca acesta este zilnic actualizat sau "marcat la piata" (marked to market), astfel incat pierderile uneia din partile contractante sunt transferate ca venituri celeilalte parti.

Daca valoarea contractului creste, cumparatorul primeste in contul sau la broker o suma corespunzatoare profitului virtual al contractului; daca valoarea scade, o anumita suma, reprezentand pierderea virtuala, este dedusa din acel cont. In mod sistematic, in cazul in care pretul pietei scade, ceea ce inseamna reducerea valorii contractului, detinatorul unei pozitii short (vanzatorul) beneficiaza de profitul virtual; in schimb, la o cresterea a valorii contractului, o suma reprezentand pierderea virtuala se deduce din contul vanzatorului.

Se poate spune ca un contract futures este practic un sir de contracte forward, fiecare fiind lichidat zinic si inlocuit cu un nou contract, care are un pret egal cu pretul zilei curente. Adaptarea valorii contractului (numita si actualizare) se face pe baza diferentei dintre pretul de lichidare al zilei respective si cel al zilei precedente. Acest pret se determina, in general, pe baza cotatiilor de inchidere a bursei din fiecare zi (de aici si denumirea de pret de inchidere) si serveste la regularizarea diferentelor de valoare a contractului (de aici si denumirea de pret de regularizare).

III. Spre deosebire de contractul forward, care se executa la scadenta si in conditiile stabilite la incheierea contractului, in contractul futures partile au doua posibilitati:

a) sa lichideze contractul prin predarea/primirea activului care face obiectivul acestuia, adica prin livrare (delivery);

b) sa lichideze pozitia detinuta pe piata futures printr-o operatiune de sens contrar, respectiv o compensare (offsetting);

Astfel, cel care detine o pozitie long poate lichida pozitia sa realizand o vanzare futures a contractului respectiv; cel care detine o pozitie short o poate lichida prin cumpararea futures a aceluiasi contract. Prin aceste operatii profitul/pierderea virtuala se transforma in profit/pierdere efectiva.

Operatorii (vanzatorii sau cumparatorii) care isi mentin pozitiile deschise trebuie sa faca executarea in natura a contractului la data livrarii. Aceasta data este stabilita prin regulamentul bursei si poate fi: o zi determinata din luna de livrare; oricare din zilele lucratoare din luna de livrare incepand cu prima si sfarsind cu ultima.

Operatorii ramasi cu pozitii deschise pana in ultima zi de livrare vor intra automat in procesul lichidarii contractului prin predarea/primirea activului care sta la baza contractului. In cazul contractelor futures la care executarea nu se poate realiza prin predarea unui titlu financiar (contractele pe eurodolari), "livrarea" se face printr-o lichidare cash (plati in numerar).

Avand o valoare de piata si putand fi negociat la bursa contractul futures este, de fapt, un titlu financiar. Fiind bazat pe un activ standardizat el reprezinta un titlu derivat. Ca atare, contractul futures se coteaza la bursa (ca orice titlu financiar), dar pretul sau curent si deci valoarea de piata a contractului reflecta pretul activului de baza.

Formarea cursului de schimb

Cursul de schimb (cursul valutar) reprezintă preţul unei monede naţionale sauinternaţionale exprimată într -o altă monedă naţională cu care se compară valoric înanumite condiţii de spaţiu şi timp. În stabilirea lui se ţine seama de mai mulţi factori careinfluenţează puterea de cumpărare a unităţilor monetare naţionale implicate în schimbul valutar, cum sunt: ritmul creşterii PIB., rata inflaţiei, rata dobânzii, creditul, etc. El se formează pe pieţele valutare în funcţie de raportul dintre cererea şi oferta de monedănaţională care se schimbă, iar acesta este determinat de dimensiunile şi direcţia dezvoltăriitranzacţiilor internaţionale cu monedele respective precum şi de corelaţia dintre datoriileşi creanţele externe ale unei ţări care participă la piaţa valutară.

 Cursurile de schimb pot fi clasificate din diferite puncte de vedere, astfel:

1. În funcţie de modul în care sunt stabilite

curs oficial; curs neoficial.

Cursul oficial este stabilit de autoritatea monetară naţională în mod unilateral, fiind mai apropiat sau mai îndepărtat de raportul valori real dintre monede sau de cel stabilit pe piaţă şi recunoscut de autoritatea naţională monetară. Dacă baza pentru stabilirea acestuicurs o reprezintă valoarea paritară, atunci el poartă denumirea de curs valutar paritar. Cursul neoficial

reflectă preţul înregistrat pe o piaţă la un moment dat de o unitate monetară, fiind format pe baza raportului dintre cererea şi oferta de monedă. 

2. În funcţie de modul de variaţie, se disting:

cursuri fixe; cursuri libere sau flotante; cursuri fluctuante.

Cursurile fixe sunt cele stabilite de oficialităţile monetare ale ţării respective şi caresunt menţinute la acelaşi nivel o perioadă cât mai îndelungată de timp.

Cursurile libere sunt cele care se stabilesc datorită funcţionării libere amecanismului pieţei.

 El fluctuează în funcţie de cererea şi oferta pentru monedarespectivă, până se atinge un nivel la care piaţa valutară este în echilibru. Cursurile fluctuante

sunt cele care pot flota doar în anumite limite, deci numai cu o anumită marjă de variabilitate. El se situează între cel fix şi cel flotant, fiind format printr -o fluctuaţie liberă pe piaţă, în funcţie de raportul dintre cerere şi ofertă, dar numai întreanumite limite fixate de autoritatea monetară naţională. 3. În funcţie de poziţia băncii, se înregistrează: 

curs de schimb la vânzare; curs de schimb la cumpărare.

 De regulă,cursul de schimb la vânzare este mai mare decât cel la cumpărare, caurmare a comisionului băncii sau al casei de schimb. Astfel, această situaţie seînregistrează în cazul în care cursul de schimb se determină prin exprimarea unei unităţimonetare străine în unitate monetară naţională Dacă se procedează laexprimarea cursului ca fiind valoare unităţii monetare naţionale în funcţie de o altămonedă străină, cursul de cumpărare este mai mare decât cel de vânzare (1 $ = x euro).

4. În funcţie de momentul lichidării tranzacţiei, se disting:

curs la vedere (spot); curs la termen (forward).

Cursul la vedere este cursul zilei, la care se încheie şi se lichidează tranzacţia (celmai târziu după 48 de ore), când se procedează la primirea sumelor tranzacţionate. Cursul la termen este cel folosit pentru tranzacţiile care prevăd livrarea valutei şi primirea contravalorii ei după o perioadă determinată de timp (1,2,3,6, 12 luni) de la data perfecţionării operaţiei.