Cesare Lombroso(1835-1909)

„ În istoria criminologiei nici un nume nu a fost probabil atât de mult elogiat sau contestat ca acela a lui Cesare Lombroso”1, considerat fondatorul criminologiei pozitiviste. Cesare Lombroso după studii de anatomie i patologie la Universită ile din Pavia, ș ț Padua iș Viena, a început să lucreze ca medic militar în anul 1859. În anul 1864 i se încredin ează cursul de psihiatrie la Universitatea din Pavia i devine, înț ș acela i timp, director al unui azil de aliena i.ș ț În anul 1876 devine lector de medicină legală la Torino, iar ulterior profesor de psihiatrie iș antropologie i publică principala sa lucrare „L’Uomo delinquente” („Omul criminal”), undeș sus inea că rămă i ele biologice ale unui stadiu de dezvoltare timpuriu sunt criminaliiț ș ț (idee ini iatăț de Darwin), indivizi mai primitivi i mai pu in evolua i decât semș ț ț enii lor care nu sunt criminali, folosind termenul de „ATAVISTIC” pentru a-i descrie.2

„Stigmatele anatomice” (malforma ii ale scheletului i cutiei craniene, asimetrie bilaterală,ț ș dezvoltarea masivă a maxilarelor, anumite anomalii ale urechilor, ochilor, nasului, mâinilor, picioarelor, degetelor) la care se mai adaugă i alte anomalii de natură fiziologică, constitu ionalăș ț sau psihologică devin semnificative prin numărul lor. Când la un criminal sunt întrunite mai multe anomalii, acestea constituie după Lombroso un criminal înnăscut, adică un individ cu puternice înclina ii criminogene ce nu pot fi neutralizate prin influen a pozitivă a mediului.ț ț Sub influen a criticilor aduse „Omului criminal”, Lombroso expune o tipologie mai complexăț ce cuprinde, alături de criminalul înnăscut (35-40% din totalul criminalilor), tipul pasional, epileptic, ocazional (ce prezintă două subtipuri: pseudocriminal i criminaloid)ș 3. În urma cercetărilor pe e antioane feminine s-a constatș at că, femeia criminal este un tip aparte în cadrul clasificării men ionate mai sus, i asta nu datorită unui conservatorism ce î i are cauza înț ș ș imobilitatea ovulului în raport cu spermatozoidul.4

Pe lângă „Omul criminal”, Lombroso a mai publicat numeroase alte studii i lucrări importante,ș cum ar fi: „Antropologia criminală i recentele ei progrese”, „Omul de geniu”ș 5, „Crima-cauzele acesteia i remediile”ș care începe astfel: „Fiecare crimă î i are originea într-o multitudine deș cauze...”6. Stigmatul i inferioritatea biologică rămân însă postulate fundamentale ale teoriei sale.ș Lombroso a inclus i al i factori, pe lângă cei fizici sau antropologici, sus inând că există 3 mariș ț ț clase de criminali:

✔ Criminali născu i (rămă i ele atavistice ale unei forme de evolu ie înapoiată; reprezintă 1/3 ț ș ț țdin numărul total de agresori);

✔ Criminali bolnavi (idio ii, imbecilii, paranoicii, melancolț icii, cei afecta i de paralizie țgenerală, epilepticii sau istericii);

✔ Criminoloizii (o clasă largă, fără caracteristici fizice speciale, neafecta i de boli mintale, dar ț

1 Marvin Wolfgang, Cesare Lombroso, în H. Manheim, „Pioneers in Criminology”, Ed Steven&Sons Limited, London, 1960, pag 168 (în Rodica Mihaela Stănoiu, „Criminologie”, Ed Oscar Print, Buc, 1998, pag 138)

2 Tudor Amza, „Criminologie”, Ed Lumina Lex, Buc, 1998, pag 88

3 Rodica Mihaela Stănoiu, „Criminologie|”, Ed Oscar Print, Buc, 1998, pag 141

4 C. Lombroso, W. Ferrero, „The Female Offender”, Ed Fischer Unwin, London, 1985 (în Rodica Mihaela Stănoiu, „Criminologie”, Ed Oscar Print, Buc, 1998, pag 141)

5 Valerian Cioclei, „Manual de criminologie”, Ediția 4, Ed C.H.Beck, Buc, 2007,pag 99

6 C Lombroso, „Crime, its causes and remedies”, Ed Little Brown, Boston, 1911 (trad din lb italiană) (în Rodica Mihaela Stănoiu, „Criminologie”, Ed Oscar Print, Buc, 1998, pag 141)

1

al căror sistem emo ional i mental conduce, sub anumite circumstan e, la comportamenteț ș ț criminale)7.

Teoria antropologiei criminale: Teoria sus inea că, indicatorii de bază ai degenerării i inadaptării reprezentau caracteristicileț ș fizice ale individului. Teoria evolu ionistă a timpului a indicat atavismul ca pe o formă incipientă a vie ii animale,ț ț criminalul semănând cu strămo ii săi cărora le-a păstrat caracteristicile fiziceș 8 :

a) Devierile în mărimea capului sau a formei acestuia;b) Asimetria fe ei;țc) Dimensiunile excesive ale fălcilor i pome ilor;ș țd) Defecte particulare ale ochilor;e) Urechi de dimensiuni neobi nuite sau, în unele cazuri, foarte mici ori depărtate de cap, ș

asemeni urechilor unui cimpanzeu;f) Nas strâmb, în vânt sau turtit, acvilin sau cioc de pasăre;g) Buze cărnoase, umflate;h) Obrajii buhăi i ca aceia ai unor animale;ți) Specifica ii aleț cerului gurii cum ar fi un omușor mare sau o serie de umflături i denivelări ș

asemeni acelora existente la unele reptile care au cerul gurii despicat;j) Denti ie anormală;țk) Bărbie proeminentă sau excesiv de lungă, scurtă sau turtită, asemeni maimu elor;țl) Abunden a, varietatea i precocitatea zbârciturilor.ț șm) Anomaliile părului marcate prin caracteristici specifice sexului opus;n) Defecte ale toracelui cum ar fi prea multe sau prea pu ine coaste ori mai mul i sâni;ț țo) Inversiunea caracteristicilor sexuale sau a organelor genitale;p) Lungimea excesivă a bra elor;țq) Mai multe degete la mâini sau la picioare;r) Dezechilibrul emisferelor creierului (asimetria craniană).

Lombroso a afirmat că, prezen a a 5 sau mai multe anomalii indică faptul că individul este unț „criminal născut” (acordând aten ie utilizării metodei comparative a unor grupuri de control prinț aplicarea metodelor statice).

Teoria anormalită ii biologice:ț Natura atavică a criminalului: La originea cercetării lombrosiene a stat descoperirea, la craniul unui criminal, în zona occipitală medie, a unei adâncituri accentuate, trăsătură ce se regăsea la unele cranii primitive, luând na tere ș ipoteza atavismului. Urmărind ideea atavismului, Lombroso a studiat organismele inferioare, omul sălbatic iș copilul, cercetând de asemenea, unele anomalii ale creierului, scheletului i ale unor organe interneș (inima, ficatul). Raportul între degenerescen ă i criminalitate:ț ș

7 Tudor Amza, „Criminologie”, Ed Lumina Lex, Buc, 1998, pag 89

8 Gina Lombroso-Ferrero, „Criminalul conform clasificării lui Cesare Lombroso”, Putnam, New York, 1911, pag 10-24, retipărit în Patterson Smith, Montelair, New York, 1972 și sintetizat de John Lewis Gillin, „Criminologie și penologie”, New York, 1945, pag 79 (în Tudor Amza, „Criminologie”, Ed Lumina Lex, Buc, 1998, pag 103)

2

Lombroso s-a ocupat i de „nebunia morală” care fusese tratată de Morel drept o maladieș ereditară degenerativă9, stabilind existen a unor analogii între „nebunul moral” i „criminalulț ș născut”, mai ales sub aspectul moral.10

Criminalitatea în eleasă ca formă a epilepsiei:ț Lombroso se concentrează i asupra studierii epilepsiei, pe care o consideră, alături de atavism,ș un factor-cheie în etiologia criminală, o punte de legătură între omul criminal, criminalul nebun iș nebunul moral.

Importan a operei lui Cesare Lombroso:ț• „El a fost primul care a făcut ca studiul criminalului să treacă de la faza metafizică la

studiul tiin ific. El s-a aplecat cu răbdare i geniu asupra realită ii”ș ț ș ț 11;• Cercetările lombrosiene au constituit punctul de plecare al unor numeroase investiga ii ț

tiin ifice cu privire la fenomenul criminal;ș ț• Analiza minu ioasă a trăsăturilor criminalului a făcut ca Lombroso să fie considerat un ț

precursor al biotipologiei;• Opera lombrosiană con ine constatări deosebit de utile i încă actuale, cum ar fi, de ț ș

exemplu cele referitoare la infractorii bolnavi mintal, la alcoolism, la structura organiza iilorț criminale;

• Contribu ia fundamentală a lui Lombroso la dezvoltarea gândirii criminologice constă țîn negarea ideii de liber arbitru i, implicit, a celei de răspundere morală, ca temei al represiunii.ș

Cesare Lombroso reprezintă o figură marcantă a gândirii criminologice, în teoria acestuia fenomenul criminal este determinat de o anormalitate biologică bazată pe atavism organic i psihicș i pe o patologie epileptică.ș 12

9 Benedict August Morel, „Tratat privind degenerescențele fizice, intelectuale și morale ale speciei umane”, 1867 (în Valerian Cioclei, „Manual de criminologie”, Ediția 4, Ed C.H.Beck, Buc, 2007, pag 101)

10 C Lombroso, „L’homme criminel”, vol II, deuxiéme édition française, traduite sur la cinquiéme italienne), Ed Felix Alcan, Paris, 1985, pag 28(în Valerian Cioclei, „Manual de criminologie”, Ediția 4, Ed C.H.Beck, Buc, 2007, pag 101)

11 M.L.Levastine, V.V.Stanciu, pag 7(în Valerian Cioclei, „Manual de criminologie”, Ediția 4, Ed C.H.Beck, Buc, 2007, pag 103)

12 Valerian Cioclei, „Manual de criminologie”, Ediția 4, Ed C.H.Beck, Buc, 2007, pag 103)

3

Bibliografie:1. Valerian Cioclei, „Manual de criminologie”, Edi ia 4, Ed C.H.Beck, Buc, 2007ț2. Rodica Mihaela Stănoiu, „Criminologie”, Ed Oscar Print, Buc, 19983. Tudor Amza, „Criminologie”, Ed Lumina Lex, Buc, 19984. Marvin Wolfgang, Cesare Lombroso, în H. Manheim, „Pioneers in Criminology”, Ed

Steven&Sons Limited, London, 1960, (în Rodica Mihaela Stănoiu, „Criminologie”, Ed Oscar Print, Buc, 1998, pag 138)

5. C. Lombroso, W. Ferrero, „The Female Offender”, Ed Fischer Unwin, London, 1985 (în Rodica Mihaela Stănoiu, „Criminologie”, Ed Oscar Print, Buc, 1998, pag 141)

6. C Lombroso, „Crime, its causes and remedies”, Ed Little Brown, Boston, 1911 (trad din lb italiană) (în Rodica Mihaela Stănoiu, „Criminologie”, Ed Oscar Print, Buc, 1998, pag 141)

7. Gina Lombroso-Ferrero, „Criminalul conform clasificării lui Cesare Lombroso”, Putnam, New York, 1911, retipărit în Patterson Smith, Montelair, New York, 1972 i sintetizat deș John Lewis Gillin, „Criminologie i penologie”, New York, 1945, pag 79 (în Tudorș Amza, „Criminologie”, Ed Lumina Lex, Buc, 1998, pag 103)

8. Benedict August Morel, „Tratat privind degenerescen ele fizice, intelectuale i morale aleț ș speciei umane”, 1867 (în Valerian Cioclei, „Manual de criminologie”, Edi ia 4, Edț C.H.Beck, Buc, 2007, pag 101)

9. C Lombroso, „L’homme criminel”, vol II, deuxiéme édition française, traduite sur la cinquiéme italienne), Ed Felix Alcan, Paris, 1985, (în Valerian Cioclei, „Manual de criminologie”, Edi ia 4, Ed C.H.Beck, Buc, 2007, pag 101)ț

4