România nu mai fabrică maşini-unelte. Doar accidental se mai execută maşini-unelte grele produse în regim de unicat, pentru export. Aproape toate maşinile-unelte noi instalate în România provin din import. De regulă, sunt maşini cu CNC, foarte scumpe. Este evident că oprirea acestor maşini, din cauza unor defecţiuni neprevăzute, produce pierderi însemnate de timp şi bani. Din păcate, în România se acordă mult mai puțină importanţă mentenanței maşinilor-unelte, decât în ţările dezvoltate industrial. În prezentul articol vom încerca să prezentăm tipurile de mentenanţă practicate în străinătate, dar şi unele cauze ale neutilizării lor în România.

Mentenanţă Preventivă (MP), Predictivă (MPr) sau Corectivă (MC)?

Mentenanţa Preventivă a unei maşini sau a unui sistem reprezintă activităţile desfăşurate înainte de apariţia vreunei defecţiuni. Ea poate fi de două feluri.

Mentenanţă planificată (Mentenanţa Preventivă)

Mentenanţă bazată pe starea maşinii/sistemului (Mentenanţa Predictivă).

Diferenţa dintre aceste două tipuri de Mentenanţă constă în diferenţa dintre modalităţile de determinare a momentului când trebuie efectuată Mentenanţa preventivă.

În primul caz (MP) momentul este predeterminat printr-un plan de mentenanţă, pe când în al doilea caz momentul începerii mentenanţei este rezultatul unor prognoze ale uzării unor piese, sau a defectării întregii maşini. Aceste prognoze se bazează pe rezultatele probelor la care a fost supusă maşina (precizie de prelucrare, precizia deplasărilor subansamblurilor mobile, vibraţii, zgomot, încălziri, etc).

Primul tip de mentenanţă poate produce erori în planificarea începerii mentenanţei, întrucât nu ţine seama de orele de funcţionare efectivă a maşinii, existând riscul ca mentenanţa să înceapă prea devreme (în cazul în care maşina a funcţionat puţin timp) sau să se defecteze înainte de momentul planificat pentru începerea mentenanţei (pentru că a fost foarte intens folosită).

Mentenanţa Corectivă constă în operaţiile de reparare sau înlocuire de piese componente, după apariţia unei defecţiuni accidentale.

Datorită faptului că această defecţiune nu a fost prevăzută, ea poate produce daune importante, din cauza unor mari stricăciuni fizice ale maşinii sau a timpilor îndelungaţi de stagnare a acesteia din lipsa pieselor de schimb.

Avantajele Mentenanţei Preventive

Există multe păreri greşite despre Mentenanţa Preventivă. O astfel de părere greşită este aceea că Mentenanţa Preventivă este foarte costisitoare: se consideră că vor costa mai mult opririle maşinii şi costurile operaţiilor de mentenanţă planificate decât costurile reparării maşinii când ea nu mai poate funcţiona normal. Aceasta poate fi adevărat eventual în cazul unor componente ale maşinii, dar dacă luăm în considerare pe timp mediu şi lung timpii opririlor accidentale, diferenţele de costuri avantajează fără dubii Mentenanţa Preventivă.

Printre avantajele de bază ale utilizării îndelungate a Mentenanţei Preventive sunt demne de menţionat:

- mărirea fiabilităţii întregului sistem

- micşorarea costului de înlocuire a pieselor de schimb

- micşorarea timpilor de stagnare a utilajelor

- o mai bună gospodărire a pieselor de schimb.

Aceste avantaje au fost verificate prin utilizarea îndelungată a Mentenanţei Preventive în multe din ţările industriale din Europa şi America, în special în Germania.

Desfăşurarea Mentenanţei Preventive

Pentru a menţine calitatea pieselor prelucrate este important ca maşina utilizată să fie tot timpul într-o stare similară cu cea a maşinii noi. Pentru aceasta, maşina trebuie în mod periodic să fie servisată, controlată şi supusă mentenanţei planificate. Aceasta presupune o legătură strânsă între planificarea producţiei şi cea a mentenanţei preventive, astfel că timpii de stagnare a maşinii să fie cât mai reduşi.

Pentru aceasta, Mentenanţa Preventivă se desfăşoară de regulă în următoarele patru etape:

- Elaborarea planului de Mentenanţă Preventivă şi de verificare a maşinii

- Executarea verificării maşinii

- Identificarea şi diagnosticarea funcţiilor, pieselor sau subansamblurilor la care este anticipată defectarea. La baza acestor previziuni stau rezultatele fazei de testare a maşinii.

- Repararea pieselor/subansamblurilor defectabile sau înlocuirea pieselor uzate.

Mentenanţa maşinilor-unelte, integrată sau externalizată?

Până în anii 1950-1970 în fabricile constructoare de maşini din ţările industrializate se utilizau servicii auxiliare integrate, cum erau şi cele de mentenanţă a utilajelor. Astfel mentenanţa maşinilor-unelte se făcea de către personal specializat, în cadrul întreprinderii, utilizându-se instrumente şi dispozitive specifice. Personalul trebuia să fie de înaltă calificare, iar instrumentele de control precise şi din păcate, foarte scumpe.

Treptat întreprinderile au renunţat la sistemul integrat, externalizând activitatea de mentenanţă. Au luat naştere societăţi specializate dotate cu personal calificat şi instrumente de control de mare precizie. S-a trecut la un sistem similar cu cel de mentenanţă a mijloacelor de transport, mult mai eficace decât cel integrat. Din păcate, acest transfer de activităţi a avut loc cu o întârziere de peste o sută de ani, faţă de cel de mentenanţă a autovehiculelor. În prezent, aproape toate întreprinderile ce folosesc maşini-unelte, au adoptat sistemul de mentenanţă externalizat.

Mentenanţa computerizată

Pe măsură ce întreprinderile ce utilizează maşini-unelte au fost computerizate, s-a creat posibilitatea elaborării unor programe de calculator utilizabile pentru obţinerea de date necesare mentenanţei previzionale şi de gestionare a acestei activităţi.

Aceste programe permit urmărirea şi înregistrarea timpilor de utilizare a maşinilor-unelte, date necesare mentenanţei previzionale. Utilizatorii de maşini-unelte definesc codurile de mentenanţă (categoriile) şi urmăresc frecvenţa de efectuare a operaţiunilor de mentenanţă. Sistemul de software urmăreşte timpul de funcţionare a maşinii şi previzionează atât momentul începerii mentenanţei, cât şi categoriile de activităţi ce trebuie efectuate.

Mai jos am dat un exemplu de astfel de activităţi în cazul strungurilor:

1. Înlocuirea rulmenţilor zgomotoşi2. Ajustarea cuplajelor

3. Reparaţia frânei de avarie

4. Reglarea jocului din sania orizontală şi cea verticală

5. Realinierea păpuşii mobile

6. Repoziţionarea strungului

7. Montarea de material antifricţiune pe suprafaţa ghidajelor

8. Şabăruire

9. Ajustarea rulmenţilor arborelui principal

10. Verificarea sistemului de ungere şi schimbarea uleiului

11. Verificarea/Înlocuirea filtrele de ulei şi apă

12. Realinierea capului revolver

13. Înlocuirea bateriei

14. Verificarea/Reglarea jocul axial

15. Înlocuirea curelei de transmisie a acţionării arborelui principal

Mentenanţa maşinilor-unelte din România. Ieri şi astăzi.

Ieri

Autorul prezentului articol a lucrat mai mulţi ani în cadrul sectorului ,,Mecanic Şef” de la uzina Faur (fostă Malaxa, fostă 23 August). Aceasta i-a dat posibilitatea să cunoască din interior practica mentenanţei maşinilor-unelte dintr-o întreprindere de prim rang din industria constructoare de maşini din România, dar şi din alte întreprinderi mai mici.

Până pe la sfârşitul anilor ‘70, mentenanţa maşinilor-unelte era relativ bine organizată, păstrând însă anumite caracteristici bazate pe românescul ,,merge şi-aşa”. Mentenanţa era de trei feluri: reparaţie curentă, reparaţie mijlocie şi reparaţie capitală.

Frecvenţa acestor reparaţii şi complexitatea lor variau funcţie de tipul maşinii şi al reparaţiei, operaţiile de întreţinere fiind prevăzute în norme obligatorii de respectat. Aceste norme erau nişte norme sovietice, traduse în limba română, normele sovietice fiind la rândul lor traduceri ale normelor germane din anii 30.

Activitatea de mentenanţă din România a fost de tip integrat până în 1990, fiecare întreprindere având sectoare distincte de ,,mecanic şef” dotate cu personal în general bine calificat.

Din păcate, începând de prin 1980, activitatea de mentenanţă a fost dezorganizată aproape total. Practic, s-a renunţat la orice activitate organizată de mentenanţă Preventivă. În goana pentru realizarea unor producţii imposibile şi a interzicerii importului de piese de schimb, mentenanţa maşinilor-unelte s-a redus la repararea superficială a maşinilor ,,accidentate” şi doar atât. În zece ani de aplicare a acestui tip de mentenanţă, maşinile-unelte din România au devenit, într-o anumită măsură, ,,fiare vechi”, aşa cum le-a denumit un Prim Ministru din acele timpuri.

Astăzi

După 1990 majoritatea activităţii marilor întreprinderi constructoare de maşini, şi chiar a celor mijlocii a fost întreruptă şi chiar desfiinţată.

Pe ruinele acestor unităţi industriale s-au născut, treptat şi în număr mic, întreprinderi cu număr redus de maşini-unelte la care nu a mai fost posibil de aplicat sistemul integrat de mentenanţă.

Nu e nici un secret că în condiţiile economiei capitaliste, mentenanţa maşinilor-unelte se face aproape la fel cu aceea a autovehiculelor, respectiv de către societăţi specializate. Aceste societăţi, contractate de către posesorii de maşini-unelte execută atât întreţinerea curentă a maşinilor, cât şi repararea lor. Ele pot aparţine unor întreprinzători particulari sau firmelor furnizoare de maşini-unelte.

În România, odată cu liberalizarea importului de autovehicule sosite în ţară în cantităţi enorme, firmele furnizoare de astfel de maşini au organizat societăţi proprii de mentenanţă sau au sprijinit întreprinzătorii particulari să înfiinţeze societăţi proprii, astfel că în prezent există o reţea acceptabilă de mentenanţă pentru autovehicule.

În domeniul maşinilor-unelte, situaţia este mai puţin bună. Puţinii întreprinzători particulari ce au întemeiat societăţi de modernizare a maşinilor-unelte, nu fac de regulă mentenanţă, iar mentenanţa oferită de furnizorii de maşini din import este mai mult o excepţie de la regulă.

Nici posesorii de maşini-unelte nu se înghesuie să externalizeze activitatea de mentenanţă. O fac cum ştiu ei mai bine.

Aşa că activitatea de mentenanţă a maşinilor-unelte din România se află încă în aşteptarea unui sistem modern şi eficace, sperând că apariţia acestuia nu va întârzia prea mult.