20150522194508BULETIN STIINTIFIC 16-2015.pdf

ISSN 1841 – 298X

UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

CENTRUL DE CERCETĂRI ECONOMICE

BRAŞOV

BULETINUL ŞTIINŢIFIC

NR. 16 - 2015

„ROMÂNIA ÎN PROCESUL DEZVOLTĂRII ECONOMICE DURABILE –

OBIECTIVE DE DEZVOLTARE SUSTENABILĂ ÎN PERIOADA 2015-2020”

Editor coordonator:

Conf. univ. dr. Nicolae BÂRSAN-PIPU

Editura INFOMARKET

UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE BRAŞOV

Centrul de Cercetări Economice Braşov

Str. Bisericii Române nr. 107, Braşov, 500068

Tel. 0268 419077, Tel/Fax 0268 418788

COMITETUL ŞTIINŢIFIC DE REDACŢIE

Marian GEORGESCU, Director

Conf. univ. dr. Nicolae BÂRSAN-PIPU, Decan, Facultatea de Ştiinţe Economice – Braşov, UCDC

Prof. univ. dr. Georgeta ILIE, UCDC

Prof. univ. dr. Ileana TACHE, Facultatea de Ştiinţe Economice, Universitatea „Transilvania” Braşov

Conf. univ. dr. Emilia GOGU, UCDC

Conf. univ. dr. Ioan STATE, UCDC

Conf. univ. dr. Gheorghe SUCIU, UCDC

Conf. univ. dr. Mihaela FUNARU, UCDC

Lector univ. dr. Carmen Magda NICOLAE, UCDC

COMITETUL DE REDACŢIE

Redactor şef - Conf. univ. dr. Nicolae BÂRSAN-PIPU

Membri - Conf. univ. dr. Gheorghe SUCIU - Conf. univ. dr. Mihaela FUNARU

Secretari de redacţie - Lector univ. dr. Bianca Georgeta SPÎRCHEZ - Lector univ. dr. Carmen Magda NICOLAE

Editura INFOMARKET O.P. 1 – C.P. 361 – BRAŞOV Tel./Fax (0268) 410 132 www.editura-infomarket.ro Editat la tipografia Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir” Braşov

ISSN 1841-298X

http://www.editura-infomarket.ro/

Buletinul ştiinţific nr. 16– 2015 i

CUVÂNT ÎNAINTE

Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” este o instituţie de învăţământ

superior particulară acreditată, înfiinţată la Bucureşti în anul 1990 din iniţiativa

domnului prof. univ. dr. Momcilo Luburici, ales din acelaşi an de Senatul

Universităţii în funcţia de Rector, fiind în prezent Preşedintele Universităţii, precum

şi a d-nei prof. univ. dr. Corina Adriana Dumitrescu, care este în prezent

Preşedintele Senatului universităţii.

În cei 25 de ani de existenţă, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” s-

a impus în viaţa academică românească, datorită competenţei profesionale şi

probităţii morale a cadrelor didactice, pregătirii temeinice a studenţilor şi calităţii

managementului universitar, fiind astăzi una dintre cele mai prestigioase universităţi

particulare din România.

Începând din anul universitar 1999-2000, la iniţiativa domnului Marian

Georgescu, s-au înfiinţat la Braşov două facultăţi ale Universităţii Creştină „Dimitrie

Cantemir”, respectiv:

Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale (cursuri de zi şi cu frecvenţă

redusă cu durata de 3 ani):

o Domeniul de licenţă Economie şi afaceri internaţionale, cu

specializarea Administrarea afacerilor internaţionale;

Facultatea de Finanţe, Bănci şi Contabilitate (cursuri de zi şi cu frecvenţă

redusă cu durata de 3 ani):

o Domeniul de licenţă Finanţe, cu specializarea Finanţe – bănci;

o Domeniul de master Finanţe, cu specializarea Management Financiar

– bancar.

Din anul universitar 2014 – 2015, cele două facultăţi au fost integrate în

Facultatea de Ştiinţe Economice din Braşov.

Facultatea de Ştiinţe Economice dispune de un sediu modern, construit din

fonduri proprii, ce cuprinde un spaţiu de învăţământ de peste 2.500 m.p., în care au

fost amenajate şi dotate corespunzător amfiteatre, săli de curs şi de seminar,

laboratoare de informatică, bibliotecă cu sală de lectură, club studenţesc etc.

După cei 15 ani de activitate, facultatea din Braşov a Universităţii Creştine

„Dimitrie Cantemir” poate concura din punct de vedere al calităţii activităţii

didactice, al bazei materiale de care dispun şi al managementului universitar cu orice

facultate de stat sau particulară din Braşov şi din ţară.

ii Cuvânt înainte

Pentru corpul profesoral universitar cercetarea ştiinţifică reprezintă unul

dintre principalele criterii de apreciere a valorii şi profesionalismului lor. Din aceste

raţiuni, în fiecare an universitar în toate facultăţile Universităţii Creştine „Dimitrie

Cantemir” se organizează sesiuni de comunicări ştiinţifice în care sunt prezentate

rezultatele activităţii de cercetare ştiinţifică a studenţilor şi a cadrelor didactice. De

asemenea, anual este elaborat Programul de cercetare ştiinţifică, ce cuprinde temele

şi obiectivele de cercetare ale cadrelor didactice ale facultăţii.

Activitatea de cercetare ştiinţifică a Facultăţii de Ştiinţe Economice din

Braşov se desfăşoară în cadrul Centrului de Cercetări Economice. Astfel, pentru

programul de studii Economie şi afaceri internaţionale activitatea centrului se

desfăşoară în sfera cercetărilor fundamentale şi aplicative din domeniul e-economic,

cu orientare spre creşterea capacităţii de generare de noi cunoştinţe, în vederea

asigurării suportului ştiinţific necesar progresului şi consolidării unei poziţii

competitive în domeniul ştiinţelor economice, fundamentarea şi susţinerea politicilor

şi strategiilor de dezvoltare durabilă, în contextul integrării europene. Principalele

domenii de cercetare pe care vizate prin activitatea centrului sunt: teoria şi practica

serviciilor, managementul afacerilor, politici de dezvoltare regională, politici şi

strategii, studii de concurenţă, economia serviciilor, managementul relaţiilor cu

clienţii, marketing, cercetări de marketing.

Pentru programul de studii Finanţe şi bănci activitatea centrului se

desfăşoară în sfera cercetărilor fundamentale şi aplicative din domeniul economic

(finanţe, bănci şi contabilitate). Principalele domenii de cercetare vizate prin

activitatea centrului sunt: managementul financiar-bancar, analiza economico-

financiară, piaţa asigurărilor şi reasigurărilor, modelare şi prognoză economică,

macroeconomie, microeconomie, implementarea standardelor internaţionale de

contabilitate, promovarea şi implementarea unor sisteme informatice financiar-

contabile integrate performante.

Prezentul volum conţine lucrările elaborate şi susţinute de cadrele didactice

ale Facultăţii de Ştiinţe Economice din Braşov, precum şi de către profesorii

colaboratori din Bucureşti şi Braşov, la sesiunea de comunicări ştiinţifice

„ROMÂNIA ÎN PROCESUL DEZVOLTĂRII ECONOMICE DURABILE –

OBIECTIVE DE DEZVOLTARE SUSTENABILĂ ÎN PERIOADA 2015-2020”,

desfăşurată în data de 23 mai 2015.

Director Marian GEORGESCU

Fondator al Facultăţilor din Braşov

ale Universităţii Creştine “Dimitrie Cantemir”

Buletinul ştiinţific nr. 16 – 2015 iii

CUPRINS

CUVÂNT ÎNAINTE i

Marian GEORGESCU

ROLUL STATELOR UNITE ALE AMERICII ÎN NOILE PARTENERIATE

COMERCIALE INTERNAȚIONALE 1

Georgeta ILIE

DUMPING PRIN NORME LEGISLATIVE LAXE DE PROTECȚIA

MEDIULUI 10

Constanţa Aurelia CHIŢIBA

Anca COSTEA-DUNĂRINȚU

UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI STATELE UNITE ALE AMERICII 15

Ileana TACHE

Mădălin ION

DEZVOLTAREA SUSTENABILĂ: CONCEPTE ŞI ABORDĂRI 21

Nicolae BÂRSAN–PIPU

Gheorghe SUCIU

O POSIBILĂ ANTROPOLOGIE A MIXULUI DE MARKETING:

DE LA 4 P LA ...44 P 29

Ioan STATE

DECIZIILE DE FINANȚARE ALE SOCIETĂȚILOR ROMÂNEȘTI 39

Adriana Elena DANIȘ

DEZVOLTAREA SERVICIILOR ÎN ROMÂNIA DUPĂ CRIZA

ECONOMICĂ 45

Mihaela FUNARU

Carmen-Magda NICOLAE

FISCALITATEA VENITURILOR DIN ACTIVITĂŢI INDEPENDENTE 53

Gheorghe SUCIU

Nicolae BÂRSAN-PIPU

EFICIENŢA UNEI INVESTIŢII PRIVIND OPTIMIZAREA SISTEMULUI

DE ÎNCĂLZIRE AL PENSIUNII CK DIN BRAȘOV 63

Aurelian POPESCU

iv Cuprins

FOBIILE NEGOCIATORULUI 74

Ioan STATE

DE LA ÎNVĂȚĂMÂNTUL TRADIȚIONAL LA E-LEARNING 82

Constanţa Aurelia CHIŢIBA

Anca COSTEA-DUNĂRINȚU

PROVOCĂRI ALE POLITICII EUROPENE DE VECINĂTATE 89

Ileana TACHE

Florin Teodor BOLDEANU

O METODĂ DE EVALUARE A INDICATORILOR CHEIE

DE DEZVOLTARE SUSTENABILĂ 98

Nicolae BÂRSAN–PIPU

ANALIZA PIEȚEI DE CAPITAL DIN ROMANIA 110

Adriana Elena DANIȘ

FISCALITATEA IMPOZITULUI PE SALARII 117

Gheorghe SUCIU

INFLUENȚA FACTORILOR MACROECONOMICI ASUPRA VALORII

VIITOARE A UNOR ACTIVE 125

Raul Sorin FÂNTÂNĂ

MARKETINGUL PERSONAL AL CONSULTANTUTULUI FINANCIAR 132

Carmen-Magda NICOLAE

Mihaela FUNARU

MECANISME LEGISLATIVE PREVĂZUTE DE CODUL DE PROCEDURĂ

CIVILĂ ÎN VEDEREA ASIGURĂRII UNEI PRACTICI JUDICIARE

UNITARE 140

Georgeta-Bianca SPÎRCHEZ

TELEFONUL: DUŞMAN SAU PRIETEN AL NEGOCIATORULUI? 146

Ioan STATE

CLAUZELE ABUZIVE-PRIVIRE SPECIALĂ ASUPRA CONTRACTELOR

DE CREDIT ÎN MONEDĂ STRĂINĂ 150

Georgeta-Bianca SPÎRCHEZ

MARKETINGUL INOVĂRII TEHNOLOGICE. APLICȚIE: INSTALAȚIE

MAGNETOHIDRODINAMICĂ PENTRU TRANSVAZAREA

ALUMINIULUI LICHID 156

Ioan STATE

TURISM EXTREM SAU SPORT DE PERFORMANŢĂ:

GLOBE - TROTTERUL DAN DUMITRU 171

Ioan STATE

Buletinul ştiinţific nr. 16 – 2015 1

ROLUL STATELOR UNITE ALE AMERICII ÎN NOILE

PARTENERIATE COMERCIALE INTERNAȚIONALE

Prof. univ. dr. Georgeta ILIE

Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale Bucureşti

Universitatea Creștină ”Dimitrie Cantemir”

Abstract: Global economic developments of the last two decades have placed

United States in unforeseeable and unfavorable situations. In the context of the

largest post-war economic crisis where the emerging countries have become the

power centers, the US have been forced to adopt smart economic strategies to

improve their trade relations in order to maintain their economic power in the

world. In this context, the United States are negotiating a trade and investment deal

with the EU - the Transatlantic Trade and Investment Partnership.

Key words: trade, investment, trade agreement, commercial partners, TTIP

1. INTRODUCERE

Statele Unite ale Americii reprezintă centrul economiei mondiale, creşterea

sau recesiunea economică a SUA, aprecierea sau deteriorarea dolarului influenţând

economiile tuturor celorlalte ţări. Influenţa SUA asupra întregii lumi poate fi

explicată în bună măsură şi prin capacitatea importanţilor actori ai societăţii

americane (statul, congresul, băncile, companiile transnaționale etc.) de a determina

regulile jocului în trei domenii cheie ale economiei mondiale: producţia, finanţele şi

ştiinţa.

Lucrarea de față aduce o serie de argumente care susțin menținerea poziției

dominante a SUA în economia mondială în contextul evoluṭiilor recente din

economia mondială care au pus SUA ȋn situaṭii nefavorabile şi imprevizibile prin

încheierea de noi parteneriate și acorduri economice internaționale. Pe fondul celei

mai mari crize economice postbelice ce a mutat centrele de putere către ṭările

emergente, SUA au adoptat strategii economice inteligente menite să-şi

ȋmbunătăṭească relaṭiile comerciale pentru a-şi menṭine puterea economică pe plan

mondial. In toate aceste demersuri, SUA s-au aflat într-un permanent proces de

”cooperare competitivă” alături de principalul său partener economic - UE.

2 Facultatea de Ştiinţe Economice Braşov

2. EVOLUȚII RECENTE PRIVIND PARTICIPAREA SUA LA

SCHIMBURILE COMERCIALE INTERNAṬIONALE

La nivelul anului 2013, SUA reprezentau principalul importator (12,3%

din exporturile mondiale se întreaptă către piața SUA) şi al treilea exportator la

nivel mondial (8,4% din exporturile mondiale, după UE şi China). 1

În 2014, exporturile SUA s-au ridicat la valoarea de 2.345 mld.USD, ceea

ce reflecta o creștere cu 2,9% faţă de 2013. In ceea ce privește importurile, acestea

au însumat 2.850 mld.USD, respectiv cu 3,4% mai mari faţă de 2013. Soldul

balanţei comerciale al SUA a înregistrat astfel un deficit de 505 mld.USD, respectiv

cu 28,7 mld.USD mai mult decât în 2013.2

Cea mai semnificativă parte a exporturilor de bunuri şi servicii ale SUA se

îndreaptă către țările UE, valoarea acestora ridicându-se la aproape 500 mld.USD.

Principalele ṭări partenere la export ale SUA sunt: Canada (bunuri şi servicii

exportate ȋn valoare de 376 mld.USD), Mexic (270 mld.USD), China (166

mld.USD), Marea Britanie (117 mld.USD) şi Japonia (115 mld.USD).

Cea mai mare parte din exporturile UE au ca destinație piața SUA (16,5%

din total). În 2014, SUA au importat din UE bunuri şi servicii ȋn valoare de 591

mld.USD. Un alt partener important la import pentru SUA este China, importurile

SUA din China ridicându-se la 482 mld.USD ȋn 2014. Alti parteneri de import

semnificativi pentru SUA sunt Canada, Mexic, Japonia şi Germania.3

Analizând diferențiat locul SUA în comerțul cu bunuri și cel cu servicii, se

evidențiază următoarele aspecte. SUA reprezintă principalul importator şi al treilea

exportator de bunuri la nivel mondial. Exportul de bunuri al SUA ȋn 2014, s-a

ridicat la valoarea de 1.635 mld.USD şi importul la 2.370 mld.USD. Astfel, balanṭa

comerṭului cu bunuri a ȋnregistrat un deficit de aproximativ 735 mld.USD.

SUA exportă ȋn principal bunuri industriale (materii prime, produse

petroliere şi chimice) şi mijloace de producṭie (ȋn special echipamente electronice şi

de telecomunicaṭii). Exporturile de bunuri industriale şi mijloace de producṭie au

reprezentat aproximtiv 65% (1.056 mld.USD) din exporturile totale de bunuri ale

SUA ȋn 2014. Principala destinaṭie a exporturilor este Canada (313 mld.USD),

urmată de UE (279 mld.USD) şi Mexic (240 mld.USD). Așadar, țările NAFTA

reprezintă parteneri comerciali importanṭi pentru SUA.

Bunurile importate de SUA sunt de asemenea bunuri industriale şi mijloace

de producṭie, valoarea importurilor depășind pe cea a exporturilor. De asemenea,

SUA importă într-o valoare considerabilă bunuri de larg consum (557 mld.USD ȋn

2014). Volumul bunurilor de larg consum importat de Statele Unite este aproape de

trei ori mai mare decât ce exportat. Cel mai important partener la importul de bunuri

al SUA este China, valoarea importurilor realizate ȋn 2014 ridicându-se la suma de

467 mld.USD. Alṭi parteneri importanṭi la importurile cu bunuri sunt: UE (422

mld.USD), Canada (352 mld.USD) şi Mexic (301 mld.USD).

1 World Trade Report (2014), Trade and development: Recent Trends and role of the WTO, Geneva,

WTO, publicat pe https://www.wto.org/english/res_e/booksp_e/world_trade_report/ 2 U.S. Department of Commerce (2015), U.S. International Trade in Goods and Services, U.S Census

Bureau, U.S Bureau of Economic Analysis, FT900, publicat pe https://www.census.gov/foreign-trade/ 3 U.S. Department of Commerce (2015), U.S International Trade in Goods and Services, B.E.A - Bureau

of Economic Analysis, publicat pe http://www.bea.gov/newsreleases/international/trade/


SUA deţin cea mai mare piaţă de servicii din lume, fiind lider mondial în

exportul şi importul de servicii. Volumul de servicii exportat de S.U.A reprezintă

14,3% din totalul mondial (la mare distanță de locul al doilea mondial deținut de

Marea Britanie cu 6,3% din totalul mondial), iar importul aproximativ 9,8% (urmată

de China cu 7,5%).

SUA a continuat să rămână foarte competitivă ȋn anul 2014, importurile şi

exporturile înregistând o creştere semnificativă față de anii precedenți. Comerṭul cu

servicii al SUA a ȋnregistrat un nou nivel record ȋn 2014, exporturile ridicându-se la

709 mld.USD, iar importurile la 478 mld.USD. Rapoartele OMC arată că SUA a

ȋnregistrat un surplus comercial din comerţul cu servicii de 231 mld.USD ȋn 2014.

Exporturile de servicii ale SUA reprezintă aproximativ 30% din valoarea

exporturilor totale de bunuri şi servicii, iar importurile aproximativ 20% din

importurile totale.

La nivelul anului 2014, cele mai mari valori ale exporturilor de servicii le-

au ȋnregistrat sectoarele de turism (177 mld.USD), transport (90 mld.USD), tarifele

pentru folosirea de proprietăṭi intelectuale (132 mld.USD) şi serviciile pentru afaceri

(128 mld.USD). Şi sectorul de servicii finaciare a ȋnregistrat exporturi importante

acestea fiind ȋn valoare de 88 mld.USD. Cel mai mare partener al SUA ȋn materia

exportului de servicii este UE, servicii ȋn valoare de 219 mld.USD fiind vândute pe

piețele UE. Principalele ṭări partenere la export, ȋn comerṭul cu servicii al SUA, sunt:

Marea Britanie (exporturi ȋn valoare de 63 mld.USD), Canada (64 mld.USD),

Japonia (47 mld.USD) şi China (41 mld.USD).

Importurile de servicii ale SUA au crescut ȋn 2014 cu 16 mld.USD faṭă de

2013, atingând astfel valoarea de 478 mld.USD. Cele mai mari importuri s-au

realizat ȋn sectoarele de turism (111 mld.USD), servicii de afaceri (96 mld.USD) şi

transport (94 mld.USD). Cele mai multe servicii au fost importate din UE (168

mld.USD). Principalele ṭări partenere la import au fost: Marea Britanie (49

mld.USD), Germania (32 mld.USD), Japonia (31 mld.USD) şi Canada (39

mld.USD).

In concluzie, situația exporturilor și importurilor SUA pentru anul 2014

este reprezentativă pentru această economie, În ultimele decenii, soldul balanṭei

comerciale al SUA s-a menținut negativ, SUA reprezentând principalul importator la

nivel mondial.

3. ROLUL SUA ÎN PARTENERIATUL TRANSATLANTIC PENTRU

COMERṬ ŞI INVESTIṬII

Din analizele prezentate în capitolul anterior se remarcă faptul că relațiile

comerciale bilateriale dintre SUA şi UE sunt dintre cele mai intense la nivel

mondial, acestea reprezentând peste 30% din comerţul mondial. Cea mai mare parte

a exporturilor UE se îndreptă către SUA (16,5% din total), iar 11,5% din importurile

UE provin din SUA.

De asemenea, aceeași intensitate a relațiilor se remarcă și în domeniul

investițiilor. Eurostat a publicat date conform cărora la finele anului 2013 cele mai

multe ISD ale UE au fost realizate în America de Nord, şi în special în SUA cu

1.686 mld.EUR, reprezentând 34% din stocurile totale deţinute de UE la nivel

mondial. În acelaşi timp, SUA sunt de departe cel mai mare investitor în UE cu

1.652 mld.EUR, reprezentând 44% din ISD realizate în spaţiul comunitar.


UE și SUA sunt cei mai mari investitori reciproci. Se poate afirma astfel că

investițiile bilaterale directe, care prin natura lor constituie un angajament pe termen

lung, constituie forța motrice a relațiilor comerciale transatlantice. Acest lucru este

întărit de faptul că schimburile comerciale între societățile-mamă și filialele din UE

și SUA reprezintă peste o treime din totalul comerțului transatlantic. Estimările

indică faptul că firmele din UE și SUA care operează pe teritoriul celuilalt partener

asigură locuri de muncă pentru peste 14 milioane de persoane.

SUA şi UE domină economia mondială. Conform datelor publicate de

instituțiile financiare internaționale, în 2013, PIB-ul cumulat al celor doi parteneri

”strategici” a reprezentat jumătate din PIB-ul mondial1. Ponderea acestora în

comerţul mondial cu bunuri a fost în acelaşi an un sfert din total, fără a ţine cont de

schimburile intracomunitare2. Totodată, SUA şi UE au deținut împreună 64% din

stocul de investiții străine directe (ISD) generate la nivel mondial şi 51% din stocul

de ISD receptate în 20133.

Parteneriatul economic SUA-UE constituie ”cea mai vastă şi integrată

relaţie economică la nivel mondial”. UE reprezintă cel mai important partener

comercial al SUA (17% din totalul schimburilor comerciale cu bunuri ale acestora).

UE este cea mai însemnată sursă şi destinaţie pentru ISD provenind din/îndreptate

către SUA. Acelaşi rol îl joacă şi SUA pentru UE. SUA reprezintă de asemenea

principalul partener al UE în sfera ştiinţei şi cercetării.

Evoluţiile politice din ultimii ani, mai ales după izbucnirea crizei din

Ucraina, au determinat SUA şi UE să îşi consolideze periodic parteneriatul şi să

elaboreze noi planuri de acţiune. În ultimii ani, UE a jucat un rol din ce în ce mai

important în menţinerea securităţii europene şi internaţionale. SUA împreună cu UE

joacă un rol esenţial în stabilitatea zonei transatlantice, dar şi a celei internaţionale.

După ieşirea din criza financiară şi economică din 2008-2009, ambele

puteri au avut de a face cu noi provocări: SUA şi-au văzut ameninţată poziţia de

lider al economiei mondiale, prin întărirea coaliţiilor ţărilor emergente (BRICS,

ASEAN etc.), iar UE a fost nevoită să se concentreze asupra soluţionării crizei din

zona euro.

În noiembrie 2011, în cadrul summitului UE-SUA, au fost stabilite punctele

planului de acţiune, prin care s-a dorit reafirmarea parteneriatului puternic dintre

SUA și UE. Atât SUA, cât şi UE au conştientizat dificultăţile pe care le traversa

economia mondială şi pericolul agravării instabilităţii financiare, astfel s-au angajat

să colaboreze pentru relansarea creşterii economice şi pentru sporirea numărului

locurilor de muncă.

În iunie 2013, statele membre ale UE au fost de acord și au însărcinat

Comisia Europeană pentru lansarea negocierilor privind încheierea Parteneriatului

Transatlantic pentru Comerț și Investiții (Transatlantic Trade and Investment

Partnership, TTIP). Decizia privind lansarea negocierilor a fost susținută în mare

parte de dificultăţile redresării economice de după criza din 2008-2009 şi stagnarea

negocierilor comerciale multilaterale din cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului

1 International Monetary Fund (2015), World economic outlook 2015, publicat pe

http://www.imf.org/external/pubs/ft/weo/2015/01/pdf/text.pdf 2 World Trade Report (2014), Trade and development: Recent Trends and role of the WTO, Geneva, WTO, publicat pe https://www.wto.org/english/res_e/booksp_e/world_trade_report/ 3 UNCTAD (2014), World Investment Report 2014, publicat pe

http://unctad.org/en/PublicationsLibrary/wir2014_en.pdf


– ”Agenda de dezvoltare de la Doha”1.

Ideea centrală a TTIP este eliminarea barierelor în relaţiile bilaterale

SUA-UE care ar putea să afecteze competitivitatea corporațiilor transnaționale

europene şi americane şi ar determina reorientarea lanţurilor de producţie şi

fluxurile comerciale spre alte zone ale lumii. SUA şi UE, prin interconectarea

pieţelor acestora, ar putea să reechilibreze avansul statelor emergente şi să-şi

revitalizele exporturile, prin creşterea schimburilor bilaterale. În argumentaţia

acordului este subliniat faptul ca TTIP ar fi ”cel mai ieftin pachet de stimulare

economică ce se poate imagina”.

Pentru UE, acordul este perceput ca un instrument de susţinere şi

impulsionare a relansării economice, cu toate că afectează conceptul de ”piaţă

unică”, unul dintre pilonii proiectului european.

În opinia experţilor internaţionali, crearea unei zone de comerţ liber SUA-

UE ar putea schimba configuraţia politică şi economică a lumii pentru mulţi ani

înainte.

TTIP ar urma să ducă la crearea uneia dintre cele mai mari zone de liber

schimb din lume cu 800 de milioane de locuitori. Acordul ar urma să includă 50%

din producţia industrială mondială, 30% din comerţul internaţional şi 20% din

investiţiile străine directe.

Având în vedere conjunctura actuală, în care atât economiile SUA, cât şi

cele ale țărilor UE se străduiesc să depăşească o perioadă de relansare lentă după

criza financiară prelungită din 2008-2009, crearea acestui spaţiu de liber schimb

transatlantic în viitorul apropiat poate duce la dinamizarea ambelor economii.

Surplusul realizat de economia SUA s-ar putea ridica la 95 mld.USD anual

sau 655 EUR venituri suplimentare pentru fiecare familie din SUA. Aceste beneficii

ar avea costuri foarte mici, deoarece ele ar fi rezultatul eliminării taxelor vamale,

reglementărilor inutile şi normelor birocratice ce îngreuneză efectuarea schimburilor

comerciale transatlantice.

Pe de altă parte, se evidenţiază diminuarea ponderilor SUA şi ale altor ţări

(precum Japonia) în schimburile comerciale ale UE cu restul lumii, în paralel cu

majorarea ponderii unor economii emergente (mai ales China şi Rusia).

Implementarea TTIP ar determina impulsionarea comerţului UE-SUA. De

asemenea, ar stimula creşterea economică atât în SUA, cât si în UE, ambele

confruntate cu o conjunctură economică nefavorabilă pe plan intern, iar pe plan

extern cu mutarea treptată dar fermă, a centrului de greutate dinspre ţările dezvoltate

către economiile emergente.

Prin eliminarea obstacolelor din calea comerţului, TTIP va impulsiona

creşterea economică, crearea locurilor de muncă şi reducerea preţurilor.

Argumentele prezentate în susţinerea acordului arată şi faptul că deşi taxele vamale

între SUA şi UE sunt deja reduse (4% în medie), dimensiunea însumată a

economiilor SUA şi UE şi a schimburilor reciproce ar determina ca eliminarea

taxelor vamale să reprezinte un beneficiu substanţial pentru creşterea economică.

Eliminarea barierelor tarifare ar putea aduce economii reale pentru companii, ar

duce la reducerea preţurilor şi ar crea locuri de muncă. Susţinerea unei birocraţii

inutile poate echivala cu impunerea unor taxe de 10-20% la preţul mărfurilor.

1 Scopul Rundei de la Doha, ultima rundă de negocieri între membrii OMC, este reformarea majoră a

sistemului comercial internaţional prin reducerea barierelor comerciale şi revizuirea regulilor comerciale

în concordanță cu conjunctura economică mondială.


Cele opt runde de negocieri care s-au desfăşurat până în martie 2015 la

Washington şi Bruxelles vor continua, experţii europeni estimând încheirea acestora

până la finele anului 2015. Tratatul va trebui apoi sa fie validat de cele 28 de state

membre şi votat de Parlamentul European.

În cadrul anului 2015 se au în vedere reuniuni sectoriale care să ducă la

progrese substanţiale în toate domeniile de negociere: accesul la pieţe, (taxe vamale,

servicii şi achiziţii publice); aspecte legate de reglementare (ce acoperă elemente atât

pe orizontală, cât şi sectoriale; îmbunătăţirea reglementărilor existente şi o mai bună

coordonare în momentul elaborării) şi norme (facilitarea comerţului, politica din

domeniul concurenţei, întreprinderile de stat, măsurile destinate protejării,

favorizării şi stimulării industriilor şi actorilor economici naţionali, materiile prime

şi energia, întreprinderile mici şi mijlocii şi transparenţa).

Toate aceste negocieri se desfășoară în contextul realizării unor studii de

impact. Cu toate acestea, este posibil ca rezultatul acestor negocieri să nu se ridice

totuşi la nivelul aşteptărilor generate de aceste studii. In plus, dezacordurile dintre

cele două entităţi sunt numeroase şi ȋncetinesc negocierile. În consecinţă, şansele

semnării tratului până la sfârşitul anului 2015 sunt mult prea optimiste. Progresul

negocierilor va depinde în mare parte de noul comisar pentru comerţ al UE şi de

restabilirea încrederii în TTIP la nivelul populației și diferitelor organizații din

capitalele europene.

4. PARTICIPAREA SUA ȘI A UE ÎN ALTE PARTERIATE

COMERCIALE ȘI INVESTIȚIONALE INTERNAȚIONALE

In procesul de lansare în negocieri pentru încheirea unor parteneriate sau

acorduri internaționale având drept obiective sprijinirea comerțului și investițiilor

reciproce, SUA se bazează pe experiența Acordului de Liber-Schimb Nord-American

(NAFTA). La nivelul anului 1994, momentul intrării în vigoare, NAFTA a

reprezentat cea mai mare zonă de liber-schimb din lume: o populație 450 de

milioane de locuitori, capabilă să producă bunuri și servicii de 17.400 mld.USD în

2014. Din perspectiva relațiilor comerciale reciproce dintre SUA, Canada și Mexic,

NAFTA a eliminat majoritatea restricțiilor tarifare și netarifare între cele trei țări

semnatare, iar din perspectiva investițiilor au fost avute o serie de obiective pentru

spijinirea acestora. Cele trei țări ale însumează un PIB de circa 20.000 mld.USD,

aproape o treime din PIB-ul global.

SUA, datorită poziției sale geografice cu deshidere la două oceane, a unei

intense integrări economice, precum și a politicii și capacităților militare

performante, s-au lansat în negocieri comerciale și cu alți parteneri. Astfel, la

nivelul anului 2015, pe lângă TTIP, SUA se află în tratative pentru încheierea a două

parteneriate sau acorduri după cum urmează:

1. Parteneriatul Trans-Pacific (TPP). Negocierile începute în 2002 continuă

și în 2015 pe măsură ce tot mai multe țări își arată interesul să se alăture

acestuia. TPP își propune să creeze o piață comună și o zonă de investiții

peste Pacific. Acordul va uni economic America (SUA, Mexic, Canada,

Chile) cu Australia și Asia (Japonia, Singapore, Malaezia, Vietnam etc.).

Ca și în cazul TTIP, negocierile cuprind accesul la piață și eliminarea

barierelor comerciale, precum și aspecte investiționale, inclusiv clauza

ISDS (rezolvarea litigiilor state-companii). Cele 11 țări care negociază în


prezent TPP totalizează un PIB de peste 27.000 mld.USD, adică mai mult

de o treime din PIB-ul mondial.

2. Zona de liber-schimb Asia-Pacific (FTAAP) este negociată în prezent în

cadrul Forumului de Cooperare în Asia-Pacific (APEC). Scopul acestor

negocieri este crearea unei zone extinse de liber-schimb peste Pacific.

Printre cele 21 de țări care negociază FTAAP se numără SUA, Canada,

Mexic, China, Japonia, Coreea de Sud, Indonezia, Australia, Rusia etc.

In același timp, pe lângă TTIP, UE s-au lansat în negocieri și cu alți

parteneri în vederea încheierii a nouă parteneriate economice, comerciale și/sau

investiționale. Între acestea se remarcă:

1. Acordul economic și comercial cuprinzător UE - Canada (CETA), semnat

în septembrie 2014, se află în proces de ratificare, urmând să intre în

vigoare în 2016. CETA conține aspecte de liber-schimb, de facilitare a

investițiilor reciproce, inclusiv o clauză ISDS. UE are un PIB nominal de

circa 18.000 mld.USD, iar Canada ajunge la aproape 1.800 mld.USD.

2. Acordul cuprinzător de investiții UE - R.P.Chineză. Negocierile au fost

lansate în noiembrie 2012, iar prima rundă de discuții a avut loc în ianuarie

2014. Acest acord își propune să asigure tratament egal investitorilor

europeni în China și reciproc, oferind acces pe piață predictibil și pe termen

lung. In negocierile cu China, UE insistă pentru introducerea clauzei ISDS,

având în vedere regimul politic al Chinei, în pofida reformelor puternice

derulate din ultimul deceniu. China a realizat un PIB de 17.600 mld.USD,

în 2014.

3. Acordul UE - ASEAN. UE a început în aprilie 2007 negocierile cu Asociația

Țărilor din Asia de Sud-Est, pentru un acord de liber-schimb, însă discuțiile

s-au întrerupt în martie 2009. UE se află, însă, în diferite stadii de negociere

a unor tratate de liber-schimb cu unele țări membre ASEAN (ex. în

decembrie 2012, UE a finalizat negocierile cu Singapore; UE negociază

acorduri similare cu Thailanda, Malaezia și Vietnam). Țările ASEAN

totalizează un PIB de circa 2.400 mld.USD.

4. Acordul de liber-schimb și Parteneriatul economic UE -

Japonia. Negocierile au început în martie 2013, ajungând la a opta rundă în

decembrie 2014. Japonia are un PIB de circa 4.700 mld.USD.

5. Acordul de partneriat economic, cooperare si cooperare politica UE-

Mexic.A intrat in vigoare in anul 2000, instituind o zona de liber-schimb.

Ajuta, de asemenea, la facilitarea cooperării politice. Mexicul are un PIB de

circa 1.300 mld.USD.

6. Acordul de liber-schimb UE - India. Negocierile au început in 2007, dar nu

s-au finalizat. Acordul își propune liberalizarea comerțului și abordarea

barierelor netarifare viitoare. PIB-ul Indiei ajunge la circa 2.000 mld.USD.

7. Acordul comercial UE - Mercosur. Începând din 1999, UE negociază cu

statele Mercosur un acord comercial, care să fie ulterior extins către un

Acord de Asociere mai cuprinzător. Acordul comercial reglementează

accesul pe piețe, protecția drepturilor de autor și accesul ofertanților la

procedurile de achiziții publice. Mercosur reunește cele mai mari economii

din America de Sud (Brazilia și Argentina) alături de Venezuela, Paraguay

și Uruguay, care împreună realizează un PIB de 3.400 mld.USD.

8. Acordul de asociere UE - America Centrală a fost semnat in iunie 2012 și

se aplică provizoriu cu Honduras, Nicaragua, Panama, Costa Rica, El


Salvador și Guatemala. Acordul are trei componente: comerț, dialog și

cooperare politică. Țările Americii Centrale realizează PIB total de

aproximativ 172 mld.USD.

9. Acordul de asociere UE - Comunitatea Andină. Comunitatea Andină

reprezintă un bloc comercial care cuprinde patru țări din America Latină:

Bolivia, Colombia, Ecuador şi Peru, care totalizează un PIB de peste 900

mld.USD. Acordurile comerciale ale UE cu Peru și Columbia au intrat în

vigoare începand cu anul 2013. La nivelul primei jumătăți a anului 2015, se

află în fază avansată de perfectare un acord comercial al UE cu Ecuador. ,

Acordul comercial cu Bolivia nu se mai negociază, însă se menținintențiile

și contactele pentru o eventuală repornire a discuțiilor.1

5. CONCLUZII

La nivelul economiei mondiale, se evidențiază o serie de regrupări sub

forma unor alianțe și coaliții ale puterii economice cu mize importante constând în

în finanțe, prosperitate, supremație sau, în unele cazuri, supraviețuire. In aceste

condiții, TTIP reprezintă cel mai amplu acord de acest fel negociat în prezent la

nivel mondial, ținând cont atât de dimensiunile economiilor SUA și UE, cât și

nivelul cooperării în domeniile schimburilor comerciale și al investițiilor directe.

SUA reprezintă aliatul cel mai apropiat al UE. Cei doi parteneri cooperează

îndeaproape, se consultă cu privire la prioritățile internaționale și colaborează

permanent în vederea promovării, în cadrul forumurilor multilaterale, a intereselor

lor.

BIBLIOGRAFIE

1. Buletin informativ lunar (2014), Romania în comerṭul internaṭional, Ministerul

Economiei, publicat pe

http://www.dce.gov.ro/Materiale%20site/Sinteza/sinteza_2014/oct.pdf

2. Departamentul de Comerṭ Exterior şi Relaṭii Internaṭionale al României (2014),

Îndrumar de Afaceri SUA, publicat pe

http://www.dce.gov.ro/materiale%20site/indrumar_afaceri/

3. European Commission Statistics, http://ec.europa.eu/eurostat/data/database

4. Ilie, Georgeta (2013), Comerṭ internaṭional, Editura Universitară, Bucureşti

5. Institutul de Economie Mondială (2012), Conjunctura Economiei Mondiale

2012, Academia Română, Bucureşti

6. International Monetary Fund (2015), World economic outlook 2015, publicat pe

http://www.imf.org/external/pubs/ft/weo/2015/01/pdf/text.pdf

7. Petersen, Thiess; George, Samuel (2013), Transatlantic Free Trade: Economic

Winners and Losers, Future Challenges Organisation, publicat pe:

https://futurechallenges.org/local/news/transatlantic-free-trade-economic-

winners-and-losers/

1 Zamfir, Claudiu (2014), Alianțele puterii economice. Cum se mișcă UE și SUA,

http://economie.hotnews.ro/stiri-ttip-18909341-harti-aliantele-puterii-economice-unde-sunt-sua.htm

http://www.dce.gov.ro/Materiale%20site/Sinteza/sinteza_2014/oct.pdf

http://ec.europa.eu/eurostat/data/database


8. UNCTAD (2014), World Investment Report 2014: Investing in the SDGs: An

action plan, UNCTAD, New York and Geneva, publicat pe


9. U.S. Department of Commerce (2015), U.S. International Trade in Goods and

Services, U.S Census Bureau, U.S Bureau of Economic Analysis, FT900,

publicat pe https://www.census.gov/foreign-trade 10. Velciu, Rodica, Uniunea Europeană - SUA: a opta rundă de negocieri

transatlantice, , Euroinfo, http://www.iem.ro/ro/articole-euroinfo

11. World Trade Report (2014), Trade and development: Recent Trends and role

of the WTO, Geneva, WTO, publicat pe

https://www.wto.org/english/res_e/booksp_e/anrep_e/

12. Zamfir, Claudiu (2014), Alianțele puterii economice. Cum se mișcă UE și SUA,

http://economie.hotnews.ro/stiri-ttip-18909341-harti-aliantele-puterii-

economice-unde-sunt-sua.htm


http://www.iem.ro/ro/articole-euroinfo


DUMPING PRIN NORME LEGISLATIVE LAXE

DE PROTECȚIA MEDIULUI

Prof. univ. dr. Constanța CHIȚIBA

Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale București


Lect. univ. dr. Anca COSTEA-DUNĂRINȚU



Rezumat: Dumpingul ecologic face referire la situația în care guvernele optează

pentru standarde mai puțin stricte în cazul reglementărilor în domeniul protecției

mediului. De obicei situația aceasta apare în relația cu procesul de liberalizare a

comerțului și mai ales în situația in care producătorii care se bazează pe subvenții

ascunse în contextul reducerii impactului asupra mediului înconjurător. Astfel

aceștia reușesc sa patrundă pe piețele internaționale, prețurile nereflectând

costurile reale.

Cuvinte cheie: dumping ecologic, protecția mediului, poluare, subvenții

1. INTRODUCERE

Interconectarea economiilor lumii determina o schimbare de paradigmă si

in ceea ce priveste problema mediului inconjurator, respectiv a reducerii impactului

activitatilor economice asupra acestuia.

Conservarea mediului este o problemă contemporană importantă și multe

țări încearcă să dezvolte un sistem instituțional și al politicilor capabil sa gestioneze

acest fenomen. Cu toate acestea, conservarea mediului este dificilă in tarile care pun

mare prioritate pe cresterea și dezvoltarea economică. Astfel, guvernele din aceste

țări pot impune reglementări laxe de mediu asupra firmelor, astfel încât aceștia să

poată să-și păstreze competitivitatea. Practic in acest fel se caracterizează dumping-

ul ecologic, care în comparatie cu dumpingul normal se caracterizeaza prin faptul ca

acesta din urma este realizat prin intermediul practicilor promovate la nivel

guveramental in primul rând.


Într-un context comercial internațional problema apare si in cazul unei tari

care abordeaza în mod unilateral poluarea transfrontalieră și problemele globale de

mediu prin faptul ca aceasta este decurajată prin așa-numitele efecte de scurgere:

standardele de mediu mai stricte într-o țară pur și simplu muta sursa problemei dintr-

o parte în cealaltă parte a graniței și in acest fel poluarea globala rămâne

neschimbată.

În același timp, lobby-uri din industrie susțin de multe ori că standardele

strânse de mediu și impozitele mari pe poluare au un impact negativ asupra

competitivității. Mulți ecologiști se tem că diferențele internaționale în politicile de

mediu pot duce la modele nefavorabile de specializare, de exemplu, în țările in curs

de dezvoltare devenind din ce în ce mai mult locul paradisurilor pentru poluare.

Cu ocazia reducerii barierelor naturale și instituționale din calea

comerțului, diferențele între țări în materie de legislația mediului sunt astfel

acutizate. Astfel, legătura dintre comerț liber și degradarea mediului a devenit un

subiect de dezbateri considerabile între specialiștii.

Mai recent, la nivelul Uniunii Europene (UE) nivelul, dezbaterea a fost

alimentată de planurile de extindere în continuare spre Balcani și Turcia, în cazul în

care standardele de mediu sunt, fără îndoială, mai puțin riguroase decât în Europa de

Vest. În plus față de accețiunea obișnuită conform căreia comerțul liber accelerează

degradarea mediului prin intermediul consumului, ecologiștii redau ca principal

vinovat pentru degradarea mediului înconjurător ca fiind liberalizarea comerțului,

respectiv shimburile comerciale.

Uniunea Europeană, într-o anumită măsură, a rezolvat această problemă

prin crearea Sistemului de comercializare a emisiilor, prin care statele mari

emițătoare de dioxid de carbon în cadrul UE trebuie să monitorizeze emisiile de

CO2 și sa prezinte anual un raport, cu scopul de a informa guvernele în legatură cu

cotele de emisii pentru care se fac responsabile.

2. DUMPINGUL ECOLOGIC ÎN CONTEXTUL LIBERALIZĂRII

COMERȚULUI

Utilizarea subvențiilor directe la export scade prețul produselor exportate,

care devin mai competitive pe piețele mondiale. Subvenții la export, cu toate

acestea, generează efecte externe negative asupra profiturilor companiilor localizate

în țările exportatoare concurente. Astfel, o interdicție coordonată de subvenții directe

la export crește veniturile țărilor exportatoare. În acest fel ajută țările exportatoare de

a extrage rente din țările importatoare. Acest fapt a generat o politică comercială

strategică adoptată de țările exportatoare care a decis să se reunească pentru a se

pune de acord să nu utilizeze subvenții la export. Cu toate acestea, țările

exportatoare pot utiliza alte instrumente pentru a subvenționa exporturile chiar dacă

tratatele internaționale interzic subvențiile directe la export, cum ar fi OMC sau

Tratatul UE, precum dumpingul ecologic.

Termenul de dumping ecologic este utilizat atunci când producătorii obțin

subvenții ascunse în ceea ce privește cerințele de reducere a poluării și aruncă

produsele lor pe piețele internaționale, la prețuri care nu reflectă costul real de

producție. Aceasta este considerată a fi o practică neloială a comerțului internațional.

Dumpingul ecologic a fost definit ca o legislație de mediu care nu internalizează în

totalitate costurile sociale cu poluarea și, prin urmare, oferă producătorilor autohtoni


un avantaj pe piețele internaționale. În contrast cu dumping normal, dumpingul

ecologic se realizată prin intermediul guvernelor și nu de o companiile individuale.

Această practică nu afectează numai prețul unei mărfi, dar și cel al factorilor de

producție care diferă de la o țară, respectiv, capacitatea naturii de a furniza resurse

de mediu.

Într-o situația de dumping ecologic standardele de mediu în țările

exportatoare sunt mai mici decât cele din țările importatoare. Prin această subcotare

a standardelor de mediu guvernele contribuie la reducerea costurilor de producție ale

companiilor autohtone. Aceste companii pot produce la costuri mai mici decât

concurenții lor străini și acest lucru este considerat a fi nedrept. În plus, ecologiștii

consideră că un comerț mai liber accelerează degradarea mediului prin consumul

mai mare și in acest fel reglementările mai stricte pot duce la utilizarea politicii de

mediu ca un substitut pentru politica comercială.

Este evident că liberalizarea comerțului ar putea duce la subvenționarea

indirectă a exporturilor prin dumping ecologic. Cu toate acestea, comerțul liber

crește bunăstarea țărilor exportatoare în mod simetric. Acordurile de liber schimb

împing țările exportatoare în direcția politicii comerciale de maximizare a bunăstării

comune. Acest efect pozitiv este de bunăstare este parțial compensat de promovarea

unei politici comerciale non-cooperative indirect, prin intermediul taxelor prea mici

de mediu. Însa acest tip de politică comercială indirectă conduce la un efect extern

negativ pentru celelalte țări exportatoare, precum și la o deteriorare a mediului

național.

Pentru a asigura un comerț echitabil toate țările ar trebui să utilizeze

aceleași standarde de mediu. Ca urmare practicile comerțului echitabil ar fi

caracterizate de o armonizare completă a politicilor de mediu, deziderat care este

foarte dificil sau chiar imposibil de realizat. Acest remediu contrastează, însă, cu

punctele de vedere susținute de majoritatea economiștilor și a factorilor de decizie

politică.

3. SISTEMUL EUROPEAN DE COMERCIALIZARE A EMISIILOR

Sistemul de comercializare a emisiilor a Uniunii Europene (EU ETS) este o

piatră de temelie a politicii Uniunii Europene de combatere a schimbărilor climatice

și un instrument cheie pentru reducerea în mod rentabil a emisiilor de gaze cu efect

de seră la nivel industrial. Fiind prima și cea mai mare schema internațională pentru

comercializarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, acestea acoperă

11.000 de centrale electrice și instalațiile industriale din 30 de țări.

Conceput la sfârșitul anilor 1990 ca o modalitate de a se asigura că membrii

Uniunii Europene ar putea îndeplini angajamentele asumate în cadrul Protocolului

de la Kyoto, EU ETS a crescut în mod constant și include acum treizeci de țări.

Această expansiune a fost realizată în trei etape:

• aderarea statelor din Europa de Est la Uniunea Europeană la 1 mai 2004;

• extinderea ulterioară a Uniunii Europene pentru a include România și Bulgaria, la

începutul lui 2007;

• includerea a trei dintre cele patru națiuni constituie în cadrul Spațiului Economic

European (Norvegia, Islanda, Liechtenstein și), în 2008.

EU ETS funcționează pe principiul "plafonare și comercializare". Aceasta

înseamnă că există un "plafon", sau limită, pe cantitatea totală de anumite gaze cu


efect de seră, care pot fi emise de fabricile, centralele electrice și alte instalații din

sistem. În cadrul acestui plafon, companiile primesc cote de emisie care sunt

distribuite aproape în întregime liber la instalațiile afectate care sunt obligate, la

rândul lor să raporteze emisiile. Companiile pot vinde sau cumpara una de la cealaltă

cote de emisie în funcție de necesități. Limitarea numărului total de cote disponibile

asigură că acestea au o valoare. La sfârșitul fiecărui an, fiecare companie trebuie să

restituie suficiente cote pentru a acoperi toate emisiile, în caz contrar se impun

amenzi grele. Dacă o companie reduce emisiile, se pot păstra cotele de schimb

pentru a acoperi nevoile sale viitoare sau se pot vinde la o altă companie, care este în

dificultate din acest punct de vedere. Flexibilitatea de tranzactionare asigură faptul

ca emisiile sunt reduse în cazul în care costurile reduse permit acest lucru.

Alegerea unui sistem de plafonare și comercializare în Europa precum și

structura specială pe care și-a asumat-o sunt rezultatul a patru factori:

• necesitatea adoptării ca măsură suplimentară la nivelul Uniunii Europene,

cu scopul de a îndeplini obligațiile prevăzute în cadrul Protocolului de la Kyoto;

• o taxă pe carbon la nivelul UE a fost respinsă deoarece propunerea de a

adopta a eșuat în anii 1990, în parte din cauză fiscală, care, spre deosebire de

măsurile de reglementare, necesită acordul unanim al tuturor statelor membre;

• experiența timpurie cu sistemul comercial din SUA privind emisiile de

SO2 și armonizarea principiilor promovate in cadrul Protocolului de la Kyoto a făcut

tranzacționarea o abordare logică;

• recunoașterea lipsei de experiență și a infrastructurii de tranzacționare

necesare în Europa a determinat adoptarea unei perioade de probă pentru a oferi

aceste premise.

4. CONCLUZII

Presupunerea că liberalizarea comerțului poate dăuna mediului înconjurător

prin reglementări laxe de mediu adoptate de guverne pentru a asigura o

competitivitate mai mare a exporturilor pe piețele internaționale reprezintă o

problemă în problema mai generală a federalismului de mediu, respectiv, împărțirea

responsabilitații pentru managementul de mediu între diferite niveluri de guvernare.

Uniunea Europeană a demonstrat că un sistem de tranzacționare

multinațional, constând în națiuni suverane cu diferențe considerabile în sensul

circumstanțelor economice și în dorința de a adopta măsuri privind schimbările

climatice, pot fi construite. În ciuda disparităților instituționale dintre Est și Vest,

care necesită mai mult timp pentru a punela punct infrastructura de reglementare

necesară, statele membre se conformează din ce în ce mai mult pe luarea în calcul a

emisiilor de în cadrul deciziilor operaționale și de investiții.

EU ETS a inceput să își demonstreze aplicabilitatea practică de armonizare

a acestor alocări în cadrul sistemului de tranzacționare, generând diferențierea

responsabilităților între participanți și creșterea rigurozității limitării emisiilor.

Dintr-o perspectivă globală, Europa va spune foarte multe despre ceea ce va fi

fezabil pe o scară mai largă, la nivel mondial. Succesul EU ETS a inspirat alte țări și

regiuni pentru a lansa limitarea și comercializarea propriilor scheme. UE speră să

lege ETS cu sisteme compatibile din întreaga lume, pentru a forma coloana

vertebrală a unei piețe mondiale a carbonului.


BIBLIOGRAFIE

1. Denny Ellerman, ”The EU’s Emissions Trading Scheme: A Prototype

Global System?” MIT Joint Program on the Science and Policy of

Global Change, Report No. 170 (2009).

2. Marius Berariu, ” EU ETS dupa 2012 si principii generale”, Bizlawer,

portalul avocaturii de business din Romania, (2012).

3. Michael Rauscher, ”On Ecological Dumping”, Kiel Working Paper

No.523, ISSN 0342-0787, The Kiel Institute of World Economics

(1992).

4. Michael Rauscher, ”International Trade, Foreign Investment, and the

Environment”, Thünen-Series of Applied Economic Theory, Working

Paper No.29 (2001).

5. Roland Lars Johannes Magnusson, ”Ecological Dumping in a Federal

Economy”, Thesis in Economics, Helsinki University (2006).

6. Uwe Walz and Dietmar Wellisch, ”Is free trade in the interest of exporting

countries when there is ecological dumping?”, Journal of Public

Economics 66 (1997).

7. Yasuyuki Sugiyama and Muneyuki Saito, ”Ecological dumping under

foreign investment quotas”, Discussion Papers In Economics And

Business (2008).

8. European Commission, ”Climate Action Policies, Emissions Trading

System”, (2011), http://ec.europa.eu/clima/policies/ets/index_en.htm


UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI STATELE UNITE ALE AMERICII

Prof. univ. dr. Ileana TACHE

Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administrarea Afacerilor

Universitatea “Transilvania” Braşov

Drd. Mădălin ION Facultatea de Ştiinţe Economice

Universitatea “ Lucian Blaga” Sibiu

Rezumat: Lucrarea de față își propune interpretarea evoluției istorice a relațiilor

dintre Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii, identificarea principalelor

aspecte ale ambițioasei agende a cooperării dintre cei doi parteneri și comentarea

datelor relevante ce descriu relațiile comerciale și investiționale transatlantice.

Cuvinte cheie: noua agendă transatlantică, parteneriatul economic transatlantic,

consiliul economic transatlantic, noua agendă transatlantică

1. SCURT ISTORIC AL RELAȚIEI UE-SUA

Relația dintre UE și SUA este cea mai importantă din lume. Ambele

constituie super-puteri economice, posedă cele mai mari forțe militare din lume și și-

au utilizat leadership-ul economic și militar pentru exercitarea unei influențe

mondiale. Ele domină cultura globală, corporațiile lor fiind o avangardă a revoluției

tehnologice și a comunicațiilor ce a conferit un nou înțeles impactului general al

Occidentului. Rezidenții lor sunt oamenii cei mai bogați și mai instruiți de pe

mapamond, iar liderii lor politici promovează democrația și principiile

capitalismului.

Raporturile europenilor cu americanii nu au fost însă întotdeauna senine.

Înaintea celui de al doilea război mondial, americanii priveau cu suspiciune valorile

europene, se temeau să nu fie atrași în conflictele europene și erau critici la adresa

vastului colonialism european. Între timp, europenii au început dă devină preocupați

de influența crescândă a Americii din punct de vedere politic, economic și cultural.

După cel de al doilea război mondial, europenii au acceptat ezitant leadership-ul

american, îngrijorându-se de prioritățile de politică externă ale SUA, dar

recunoscând în același timp nevoia pentru investițiile economice și garanțiile de


securitate americane. Politica americană se poate să fi fost criticată privat de

guvernele europene, dar public acestea au mers alături de americani.

Cum însă Europa se redresa rapid după război, europenii au devenit mai

încrezători în forțele lor și mai conștienți de deosebirile față de SUA. Aceste

deosebiri se manifestau nu numai în privința aspectelor politice, dar și a normelor și

valorilor sociale și politice.

În timpul războiului rece (între 1945 și 1991) cea mai importantă relație

internațională din lume a fost cea dintre SUA și Uniunea Sovietică. Ambele țări erau

super-puteri, însemnând că aveau abilitatea și dorința de a-și proiecta puterea la

nivel global. Tensiunile dintre ele au dominat sistemul internațional, iar alegerile de

politică externă și de securitate făcute de una din cele două țări erau determinate de

acțiunile celeilalte și de încercările acesteia de a-i limita influența relativă.

Acest sistem bipolar a fost dominat de concurența în dezvoltarea de

armament, de cultivarea alianțelor militare și de promovarea valorilor ideologice.

Relațiile erau conduse masiv de chestiunile de securitate, cu aspectele economice

intrate în ecuație numai în legătură cu lupta ideologică dintre capitalism și

comunism (Gaddis, 2007).

De la sfârșitul războiului rece și destrămarea Uniunii Sovietice, opinia

prevalentă a fost că s-a intrat într-o nouă eră internațională unipolară în care a rămas

o singură superputere: SUA. Samuel Huntington a scris despre SUA ca fiind

„singura super-putere” – într-o lume în care nu sunt alte puteri semnificative – ce

poate rezolva importante probleme internaționale fără concursul altor state

(Huntington, 1999). Ikenberry (2002) a argumentat de asemenea că proeminența

puterii americane este fără precedent în istoria modernă. El a susținut că trăim într-o

lume cu o singură super-putere și că nu există un concurent serios în perspectivă.

Ministrul francez al afacerilor externe a mers și mai departe, susținând că SUA este

o „hiper-putere” bucurându-se de un nivel al influenței globale fără precedent în

istorie (Védrine and Moïsi, 2001). SUA au fost descrise ca un hegemon global cu

interese în întreaga lume și cu abilitatea de a sfida toate provocările (Joffe în

Ikenberry, ed., 2002).

Multe din afirmațiile de mai sus s-au bazat pe dominația militară a SUA,

dar exemplul Vietnamului a demonstrat că până și SUA au limitele lor, existând

argumente că puterea militară poate face lumea mai puțin sigură prin încurajarea

ostilității statelor care se simt amenințate de puterea americană (vezi International

Institute for Strategic Studies, 2007). În plus, pe plan intern, miliarde de dolari

cheltuiți în scopuri militare au fost deviați de la investiții în educație, îngrijirea

sănătății, infrastructură și lupta împotriva sărăciei.

Criza din 2003 privind situația din Iraq a fost un moment de cumpănă al

relației transatlantice. Pentru prima dată din 1945, câteva guverne europene (în

special Germania și Franța) s-au opus deschis politicii SUA. Criticii americani au

acuzat UE de ezitare și chiar de susținere a regimului lui Saddam Hussein.

Secretarul de stat al apărării Donald Rumsfeld a catalogat Germania și Franța ca

state „problemă” și ca reprezentând „Vechea Europă”, argumentând în același timp

că centrul de gravitate se mutase către „Noua Europă”. Europenii au răspuns

utilizând metafore ofensatoare ale vestului sălbatic pentru descrierea președintelui

Bush.

Dezacordul cu privire la Iraq a reprezentat criza cea mai serioasă a relațiilor

transatlantice moderne și, cu toate că s-a făcut mult pentru repararea tensiunilor,

mulți s-au întrebat dacă relația SUA-UE va mai fi vreodată la fel. Încurajați de


puterea lor economică și de noua influență politică, europenii au devenit mai

categorici și mai dornici să își urmeze propria interpretare a celor mai presante

probleme internaționale și mai conștienți de modul în care se deosebeau de soluțiile

SUA. Optimiștii susțin că relația transatlantică este vitală, că ambele părți au nevoie

una de cealaltă și că, în plus, cooperarea este de departe preferabilă neînțelegerilor.

Pe de altă parte, pesimiștii se întreabă dacă cele două părți pot realmente să se

înțeleagă asupra aspectelor critice, date fiind valorile diferite și punctele de vedere

adesea contrastante în privința celor mai serioase probleme internaționale, a cauzelor

lor și a celor mai probabile soluții (McCormick, 2008, p. 362).

2. COOPERAREA UE-SUA ÎN PREZENT

Cu toate că UE și SUA au stabilit relații diplomatice încă din 1953, numai

în noiembrie 1990 a fost pentru prima dată formalizată cooperarea prin Transatlantic

Declaration. Din decembrie 1995, Noua Agendă Transatlantică (New Transatlantic

Agenda – NTA) a furnizat cadrul relației.

Ambițioasa agendă a cooperării dintre UE și SUA este în prezent

continuată prin intermediul unui dialog intens, constant. Acest dialog are loc la

diferite niveluri, de la summit-urile anuale ale liderilor europeni și americani până la

munca tehnică de la nivelul experților din diverse domenii și sectoare de activitate.

În cadrul NTA și în linia Parteneriatului Economic Transatlantic

(Transatlantic Economic Partnership – TEP) lansat în anul 1998, Consiliul

Economic Transatlantic1 (Transatlantic Economic Council – TEC) a fost creat în

2007 pentru a duce mai departe eforturile de stimulare a economiei transatlantice.

Sub umbrela TEC, un grup de lucru la nivel înalt privind locurile de muncă

și creșterea a fost stabilit la Summit-ul UE-SUA 2011, însărcinat cu identificarea

politicilor și măsurilor pentru stimularea comerțului UE-SUA și a investițiilor pentru

sprijinirea creării de locuri de muncă, a creșterii economice și a competitivității

internaționale. Raportul final al acestui grup de lucru, cu concluziile și

recomandările sale elaborate, a fost produs la data de 12 februarie 2013. Pe 14 iunie

2013, Consiliul Uniunii Europene a adoptat directive de negociere pentru un

Parteneriat de Comerț Transatlantic și Investiții (Transatlantic Trade and Investment

Partnership – TTIP) cu Statele Unite ale Americii.

Împreună, UE și SUA au cea mai extinsă relație de comerț bilateral și

investiții din lume, de aproximativ 31% din comerțul mondial și peste 49% din PIB-

ul mondial. În conformitate cu personalitatea politică și legală în evoluție a UE,

există o cooperare activă în multiple sectoare: justiție și afaceri interne, energie și

securitate energetică, mediu, știință și tehnologie, educație și instruire.

În anii recenți, dezvoltarea unor contacte mai informale și operaționale ad

hoc a permis înțelegerea mai detaliată a priorităților și politicilor, ca și o depistare

timpurie a eventualelor probleme. UE și SUA au continuat să lucreze împreună în

domeniul managementului crizelor (civile și militare) și al prevenirii conflictelor. În

martie 2008, ambele părți au agreat un plan de lucru asupra managementului crizelor

și prevenirii conflictelor, stabilindu-se pași concreți pentru operaționalizarea

cooperării într-o serie de domenii, cu elemente specifice privind prevenirea

conflictelor și avertizarea lor timpurie. În mai 2011, UE și SUA au formalizat un

1 Vezi Caseta 1.


acord permițând civililor americani să participe la operațiile CSDP1 ale UE. O

strânsă cooperare continuă în eforturile de stabilizare, ca de exemplu în zona

Balcanilor.

Caseta 1

Consiliul Economic Transatlantic (TEC)

o TEC este un organism politic creat pentru supravegherea și accelerarea cooperării

interguvernamentale în scopul adâncirii integrării economice între Uniunea

Europeană și statele Unite ale Americii.

o La Summit-ul UE-SUA din 30 aprilie 2007, președintele Comisiei Europene José

Manuel Barroso, cancelarul german Angela Merkel și președintele SUA George W.

Bush au semnat „Framework for Advancing Transatlantic Economic Integration

between the United States of America and the European Union” (Cadrul Avansării

Integrării Economice Transatlantice între Statele Unite ale Americii și Uniunea

Europeană).

o Elementele cheie ale acestui Cadru au fost adoptarea unui program de lucru al

cooperării și înființarea TEC pentru a supraveghea, conduce și accelera

implementarea acestui program de lucru.

o TEC aduce laolaltă pe acei membri ai Comisiei Europene și ai Cabinetului SUA

care poartă responsabilitatea politică a domeniilor acoperite de Cadru.

o Liderii Summit-ului din 2007 au însărcinat TEC să stabilească un Grup de

Consultanți, constând din Co-chairs ai celor trei dialoguri transatlantice existente și

anume Transatlantic Legislators Dialogue, Transatlantic Consumer Dialogue și

Transatlantic Business Dialogue.

o Ariile de cooperare vizate de TEC sunt următoarele: drepturile de proprietate

intelectuală, comerțul, piețele financiare, inovația și tehnologia, investițiile.

o TEC este în prezent singurul forum la nivel înalt UE-SUA în cadrul căruia

chestiunile economice pot fi discutate într-o manieră coerentă și coordonată. Acesta

aduce laolaltă o arie largă de activități de cooperare curente în domenii de interes

reciproc și furnizează o platformă pentru a da direcția și coordonarea politică a

respectivelor activități. În același timp, TEC oferă un forum politic pentru

discutarea problemelor economice globale.

La ora actuală, UE și SUA colaborează îndeaproape pentru sprijinirea

reformelor democratice în nordul Africii, Orientul Mijlociu, Vecinătatea Estică a UE

și Balcanii, ca și pentru confruntarea multor provocări specifice precum Iran și Siria.

UE și SUA au început de asemenea să își intensifice cooperarea pentru a

promova pacea, prosperitatea și drepturile omului în regiunea Asia-Pacific.

Atât UE cât și SUA întâmpină în prezent probleme economice interne și

presiuni concurențiale din partea economiilor emergente, având nevoie de noi surse

de creștere economică.

1 Common Security and Defence Policy (Politica Comună de securitate și Apărare)


3. RELAȚIA COMERCIALĂ ȘI DE INVESTIȚII1

Comparațiile de mai jos reflectă proporția de mai dimensiuni a relației

dintre cele două mari puteri – UE și SUA.

Investițiile totale ale SUA în UE sunt de trei ori mai mari decât cele

făcute în Asia.

Investițiile UE în SUA sunt aproximativ de 8 ori mai mari decât

investițiile UE în India și China laolaltă.

Investițiile UE și SUA reprezintă motorul real al relației transatlantice,

contribuind la creștere și ocupare de ambele părți ale Atlanticului. Se

estimează că o treime din comerțul derulat peste Atlantic constă de fapt

în transferurile intra-companii.

Relația transatlantică definește de asemenea configurația economiei

globale în ansamblul său. Fie UE fie SUA reprezintă cel mai important

partener de comerț și investiții al multor țări din economia mondială.

Economiile UE și SUA (împreună) însumează aproximativ jumătate

din întregul PIB mondial și aproximativ o treime din fluxurile

comerciale mondiale.

Date fiind tarifele medii scăzute (sub 3%), cheia utilizării depline a acestui

potențial este eliminarea barierelor netarifare. Acestea constau în principal în

procedurile vamale și restricțiile de reglementare de dincolo de frontiere. Barierele

netarifare provin din sistemele de reglementare divergente (în special definițiile

standardelor), dar și din măsurile vizând anumite aspecte ale securității sau ale

protecției consumatorului.

Potrivit United States Mission to the European Union (vezi

useu.usmission.gov/ttip.html), redăm în continuare alte date relevante ce întregesc

dimensiunea relațiilor comerciale și de investiții dintre UE și SUA.

5 milioane de locuri de muncă au fost create în UE prin exporturile în

SUA din anul 2008.

Comerțul transatlantic a reprezentat 30% din PIB-ul global al anului

2012.

SUA au exportat în UE produse agricole în valoare de 9,9 miliarde

dolari în 2012.

62% din investițiile străine directe în SUA provin direct din UE.

1 Cifrele cu privire la comerț și investiții sunt preluate din website-ul:

ec.europa.eu/trade/policy/countries-and-regions/countries/united-states/index_en.htm


BIBLIOGRAFIE

1. Gaddis, J,L. (2007), The Cold War: A New History, New York: Penguin.

2. Huntington, S. (1999), „The Lonely Superpower”, Foreign Affairs 78, no. 2

(March-April).

3. Ikenberry, J. (2002), America Unrivaled: The Future of the Balance of Power,

Ithaca, NY: Cornell University Press.

4. International Institute for Strategic Studies, The Military Balance 2007,

London: Routledge.

5. Joffe, J. (2002), “Defying History and Theory: The United States as the Last

Remaining Superpower”, in Ikenberry (ed.), America Unrivaled.

6. McCormick, J. (2008), The European Union: Politics and Policies, Westview

Press.

7. ec.europa.eu/trade/policy/countries-and-regions/countries/united-

states/index_en.htm

8. useu.usmission.gov/ttip.html


DEZVOLTAREA SUSTENABILĂ: CONCEPTE ŞI ABORDĂRI

Conf. univ. dr. Nicolae BÂRSAN – PIPU,

Facultatea de Ştiinţe Economice Braşov

Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir”

Conf. univ. dr. Gheorghe SUCIU



Abstract: The paper discuss an important concept in the modern development

strategies: sustainable development. It is analyzed the main ideas in this

management field: the international sustainability documents of the Unites Nations

Organization, the European sustainability development and the national context and

sustainability strategy.

Key words: sustainability, sustainable development, sustainability objectives and

targets, Sustainable Development Knowledge Platform

1. INTRODUCERE

Tema sesiunii ştiinţifice a facultăţii noaste din acest an implică un concept

de dezvoltare care se regăseşte atât la nivel internaţional, la nivel naţional, cât şi la

nivelul organizaţiilor economice şi anume dezvoltarea sustenabilă.

Integrarea României în structurile europene din anul 2007 a impus definirea

obiectivelor unui program strategic naţional de dezvoltare sustenabilă, având ca

repere anii 2013, 2020 şi 2030. Şi programul de guvernare în curs are ca obiective

elemente de dezvoltare sustenabilă.

Fără a ne propune să evaluăm aici stadiul actual de atingere a obiectivelor

stabilite pentru primul milestone al strategiei naţionale, respectiv anul 2013, vom

încerca în cadrul acestui articol să discutăm principalele concepte şi abordări în

domeniul dezvoltării sustenabile. În prima parte a lucrării de faţă vom analiza

conceptele de sustenabilitate şi de dezvoltare sustenabilă. Vom discuta în continuare

abordările dezvoltării sustenabile la nivel internaţional, în context european şi apoi

la nivel naţional. Vom analiza obiectivele şi ţintele de dezvoltare sustenabilă.

Concluziile lucrării vor face referire şi la terminologia dezvoltare durabilă/

dezvoltare sustenabilă şi la direcţiile de abordare a dezvoltării sustenabile.


2. CONCEPTELE DE SUSTENABILITATE ŞI DE DEZVOLTARE

SUSTENABILĂ

O primă definiţie modernă a termenului de sustenabilitate, ca parte a unui

concept mai larg de dezvoltare sustenabilă, apare în documentele elaborate în anul

1987 de Comisia Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) pentru Mediu şi Dezvoltare

(cunoscută şi sub numele de Comisia Bruntland) şi anume: „dezvoltarea sustenabilă

este dezvoltarea care satisface necesităţile prezentului fără a compromite

capabilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile necesităţi”.1

Ulterior, începând cu anul 1992, conferinţele ONU au redefinit cerinţele

dezvoltării sustenabile la nivel global pentru secolul XXI. În acest context,

conceptul de dezvoltare sustenabilă a fost descris în termenii a 3 dimensiuni,

domenii sau componente: „ecologic (mediu) + social + economic”. Diagrama din

Figura 1 prezintă dezvoltarea sustenabilă la intersecţia celor 3 componente.

Componenta ecologică sau de mediu a dezvoltării sustenabile se referă la

relaţiile persoanelor şi organizaţiilor cu mediul natural, social şi economic,

implicaţiile directe regăsindu-se în protejarea şi conservarea mediului, în agricultură,

în producţie, ditribuţie şi în utilizarea eficientă a energiei, în transporturi ş.a.

Componenta socială a dezvoltării sustenabile are ca obiective principale

respectarea drepturilor şi libertăţilor individuale, asigurarea egalităţii sanselor,

respectarea drepturilor omului etc.

Componenta economică a dezvoltării sustenabile reprezintă abordarea

acţiunilor de natură economică ale persoanelor şi organizaţiilor actuale astfel încât să

nu fie diminuate perspectivele referitoare la consumuri, venituri şi bunăstare ale

persoanelor şi organizaţiilor viitoare, faţă de nivelele existente. Componenta

economică este menită să asigure şi o creştere economică profitabilă, managementul

riscurilor, asigurarea veniturilor persoanelor şi organizaţiilor.

ECOLOGIE (MEDIU)

SOCIETATE

ECONOMIE

SUSTENABILITATE

Figura 1: Componentele dezvoltării sustenabile

1 Report of the World Commission on Environment and Development: Our Common Future.

Chapter 2: Towards Sustainable Development. http://www.un-documents.net/ocf-02.htm

http://www.un-documents.net/ocf-02.htm


Sunt importante, de asemenea, interfeţele dintre cele 3 componente ale

dezvoltării sustenabile, respectiv:

interfaţa socio-economică: calificarea şi somajul personalului, dezvoltarea

întreprinderilor şi a economiilor locale, devoltarea socială;

interfaţa eco-economică: utilizarea eficientă a resurselor şi a energei,

rezolvarea problemelor energetice globale;

interfaţa eco-socială: asigurarea sănătăţii şi siguranţei, controlul

modificărilor climatice, managementul crizelor.

3. ABORDĂRILE INTERNAŢIONALE ŞI NAŢIONALE ÎN

DOMENIUL DEZVOLTĂRII SUSTENABILE

3.1 Abordările la nivel global

După cum am văzut, conceptul modern de dezvoltare sustenabilă este la

origine izvorât din documentele Organizaţiei Naţiunior Unite, la finele anilor ‘80.

În anul 2000, Organizaţia Naţiunior Unite a adoptat Declaraţia Mileniului,

prin care au fost stabilite următoarele Obiective de Dezvoltare ale Mileniului,

având ca ţintă de timp anul 2015:

1. Eradicarea sărăciei extreme și a foametei;

2. Realizarea educației primare universale;

3. Promovarea egalităţii şi asigurarea drepturilor femeilor;

4. Reducerea mortalității infantile;

5. Îmbunătățirea sănătății maternale;

6. Combaterea HIV/SIDA, a malariei și a altor boli;

7. Asigurarea sustenabilităţii în domeniul mediului;

8. Dezvoltarea unui parteneriat global pentru dezvoltare.

Cadrul celor 8 obiective generice a fost detaliat la nivel internațional 17

obiective ţintă şi a fost completat de 48 de indicatori tehnici pentru a măsura

progresul către realizarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului. Acești

indicatori au fost de atunci adoptaţi prin consens de Organizația Națiunilor Unite,

Fondul Monetar Internaţional și Banca Mondială.

Pentru managementul acestor obiective, a fost creată Platforma de

Cunoştinţe în Dezvoltarea Sustenabilă (Sustainable Development Knowledge

Platform)1, care conţine toate evenimentele şi documentele referitoare la acţiunile de

dezvoltare sustenabilă la nivel global ale ONU.

Obiectivele şi ţintele de dezvoltare sustenabilă sunt orientate pe acțiuni la

nivel global și sunt universal aplicabile. Ele iau în considerare diferitele realități

naționale, capacitățile și nivelele de dezvoltare și au în vedere respectarea politicilor

și priorităților naționale. Obiectivele sunt definite ca obiective aspiraționale globale,

dar luând în considerare şi circumstanțele naționale. Obiectivele și țintele sunt

menite să integreze aspectele economice, sociale și de mediu și să recunoască

legăturile lor în realizarea dezvoltării sustenabile în toate dimensiunile sale.

1 www.sustainabledevelopment.un.org/index.html

http://www.sustainabledevelopment.un.org/index.html


Documentul rezultat ca urmare a Conferinţei ONU Rio+20, intitulat

„Viitorul pe care îl dorim” (The future we want) a stabilit, printre altele, un set de

obiective ţintă de dezvoltare sustenabilă actualizate. Acestea sunt următoarele:1

Obiectivul 1: Eradicarea sărăciei în toate formele sale şi de pretutindeni;

Obiectivul 2: Eradicarea foametei, asigurarea securităţii alimentare, o

nutriție îmbunătățită și promovarea unei agriculturi sustenabile;

Obiectivul 3: Asigurarea unui cadru de viață sănătos, care să promoveze

bunăstarea tuturor, la toate vârstele;

Obiectivul 4: Asigurarea unei educații de calitate, incluzive și echitabile și

promovarea oportunităților de învățare pe tot parcursul vieții pentru toți

oamenii;

Obiectivul 5: Realizarea egalității de şanse a tuturor femeilor și fetelor

tinere;

Obiectivul 6: Asigurarea disponibilității și managementul sustenabil al apei

pentru toți oamenii;

Obiectivul 7: Asigurarea accesului la surse de energie la prețuri accesibile,

fiabile, sustenabile și moderne pentru toți oamenii;

Obiectivul 8: Promovarea unei creşteri economice susținută, durabilă și

favorabilă incluziunii economice, în vederea ocupării depline și productive

și a muncii decente pentru toți oamenii;

Obiectivul 9: Construirea unor reţele de infrastructură elastice, promovarea

industrializării incluzivă și sustenabilă, care să stimuleze inovarea;

Obiectivul 10: Reducerea inegalității în cadrul și dintre țări;

Obiectivul 11: Asigurarea de orașe și așezări umane sigure, elastice și

sustenabile;

Obiectivul 12: Asigurarea unor modele de consum și producție sustenabile;

Obiectivul 13: Adoptarea de măsuri urgente de combatere a schimbărilor

climatice și a impactului acestora;

Obiectivul 14: Conservarea și folosirea în mod durabil a oceanelor, mărilor

și resurselor marine, pentru o dezvoltare sustenabilă;

Obiectivul 15: Protejarea, restaurarea și promovarea utilizării sustenabile a

ecosistemelor terestre, gestionarea durabilă a pădurilor, combaterea

deșertificării, oprirea degradării terenurilor și stoparea pierderii

biodiversității;

Obiectivul 16: Promovarea unei societăți pașnice și incluzive pentru

dezvoltare sustenabilă, care să oferă acces la justiție pentru toți oamenii și

construirea de instituții eficiente, responsabile și incluzive la toate

nivelurile;

Obiectivul 17: Consolidarea mijloacelor de punere în aplicare și revitalizare

a parteneriatului global pentru dezvoltare sustenabilă.

În prezent, sunt în derulare acţiunile pentru procesul „post 2015”, în care

obiectivele ţintă sunt în curs de revizuire şi actualizare pentru 2020 şi 2030.

1 https://sustainabledevelopment.un.org/sdgsproposal

https://sustainabledevelopment.un.org/sdgsproposal


3.2 Abordările la nivel european

Dezvoltarea sustenabilă este prevăzută în articolul 3 din noul tratat

european de la Lisabona ca fiind un obiectiv general al UE. Strategia de dezvoltare

sustenabilă a UE este un cadru pentru o viziune pe termen lung, în care protecția

mediului, prosperitatea economică, coeziunea socială și responsabilitatea globală se

susţin reciproc. Acestea trebuie să fie abordate la toate nivelurile.

Uniunea Europeană a făcut din dezvoltarea sustenabilă o temă majoră,

cuprinsă pentru perioada bugetară 2007-2013, respectiv în bugetul 2014-2020, în

care au fost alocate sume importante din fondurile structurale pentru acest scop.

În 2009, Consiliul Uniunii Europene a revizuit strategia privind dezvoltarea

sustenabilă.1 Principalele obiective vizate s-au referit la obiectivele pe termen lung,

respectiv orizonturile de timp 2020, 2030 şi 2050.

Pentru evaluarea progresului privind obiectivele de dezvoltare sustenabilă,

EU a stabilit un sistem de indicatori de dezvoltare sustenabilă (SDI – Sustainable

Development Indicator).

Cele zece teme abordate de SDI se referă la aspectele economice, sociale și

de mediu, fiind următoarele:

1. Dezvoltarea socio-economică;

2. Consumul și producția sustenabile;

3. Incluziunea socială;

4. Schimbările demografice;

5. Sănătatea publică;

6. Schimbările climatice și energia;

7. Transportul sustenabil;

8. Resursele naturale;

9. Parteneriatul global;

10. Buna guvernare.

Setul de indicatori SDI este structurat ca o piramidă cu patru nivele, cu o

distincție între nivelurile de indicatori (Figura 2). Această abordare reflectă nu

numai structura a Strategiei de dezvoltare sustenabilă a UE (obiective generale,

obiective operaționale, acțiuni), dar, de asemenea, răspunde la diferite tipuri de

nevoi ale utilizatorilor.

Cele patru niveluri ale piramidei de structură a SDI sunt următoarele;

Nivelul 1: Indicatorii din vârful piramidei asigură monitorizarea

"obiectivelor generale" cu privire la principalele obiective ale strategiei UE.

Nivelul 2: Al doilea nivel al piramidei constă în indicatori legaţi de

"obiective operaționale şi ţinte”.

Nivelul 3: Al treilea nivel este format din indicatori referitori la acțiunile

descrise în strategie sau alte probleme care sunt utile pentru analiza

progresului către obiectivele de interes.

Baza: Nivelul 4 de bază conţine indicatorii contextuali, care sunt parte a

setului SDI, dar nici nu monitorizează în mod direct un anumit obiectiv.

1 Council of The European Union - Review of the EU Sustainable Development Strategy -

Presidency Report, Bruxelles, 2009.


Nivelul 2: Obiective operaţionale

şi ţinte

Nivelul 3: Acţiuni / Variabile

explicative

Baza:

Indicatori contextuali

Nivelul 1: Obiective generale

Figura 2: Structura piramidală a indicatorilor de dezvoltare sustenabilă

(Adaptare după raportul de monitorizare pe anul 2013)

Datele utilizate pentru evaluare sunt prezentate în principal pentru nivelul

agregat al UE-27, iar din anul 2014 se referă şi la UE 28. Cele mai multe dintre

datele utilizate pentru evaluarea indicatorilor de sustenabilitate provin din bazele de

date standard ale Eurostat, prin Sistemul Statistic European (SSE), dar și din alte

surse de date europene sau internaţionale (alte servicii ale Comisiei Europene,

Agenția Europeană de Mediu (EEA), Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare

(OECD) și Banca Mondială).

Indicatorii de dezvoltare sustenabilă (IDS) sunt utilizaţi pentru a monitoriza

strategia de dezvoltare sustenabilă (SDS) a UE într-un raport publicat de Eurostat la

fiecare doi ani. Ele sunt prezentate în zece teme.1

Dintre cei mai mult de 100 de indicatori de dezvoltare sustenabilă, au fost

identificaţi un număr doisprezece ca fiind indicatori cheie. Aceştia sunt destinaţi să

ofere o imagine de ansamblu dacă Uniunea Europeană a realizat progrese în direcția

dezvoltării sustenabile în ceea ce privește obiectivele și țintele stabilite în strategia

UE. Pentru o imagine mai completă, este necesar să se analizeze progresul tuturor

indicatorilor din cadrul unei teme. Scopul evaluării indicatorilor de dezvoltare

sustenabilă este analiza tendinţei sau direcţiei relative, precum şi rata de schimbare

în contextul obiectivelor generale, deci nu situarea relativă la un anumit moment în

timp. Evaluarea este una relativă şi nu absolută. La modul ideal, indicatorii ar trebui

să fie evaluaţi pe baza unor ţinte cantitative, stabilite ca urmare a unor obiective

politico-economice sau pe baza unor criterii ştiinţifice. Cu toate acestea, majoritatea

indicatorilor nu au întotdeauna ţinte măsurabile, cantitative, ci mai degrabă obiective

de natură calitativă.

Indicatorii de dezvoltare sustenabilă sunt evaluaţi pe baza datelor statistice

disponibile începând cu anul 2000, calculându-se rata anuală procentuală de

schimbare a indicatorului respectiv. O rată de schimbare mai mare de 1% este

considerată favorabilă, în timp ce o rată sub 1% poate fi considerată moderat

favorabilă sau nefavorabilă.

1 http://ec.europa.eu/eurostat/web/sdi/indicators

http://ec.europa.eu/eurostat/web/sdi/indicators


3.3 Abordările la nivel naţional

La nivel naţional, după aderarea în 2007 a României la structurile UE, în

anul 2008 a fost elaborat „Stategia naţională de dezvoltare durabilă a României

2013, 2020, 2030”1. Principalele componente ale strategiei naţionale de dezvoltare

durabilă se refereau la:

1. Abordarea conceptuală în context european şi naţional;

2. Situaţia sistemului socio-economic al României;

3. Obiectivele naţionale pentru orizonturile de timp 2013, 2020, 2030;

4. Problemele specifice României;

5. Aspecte privind implementarea, monitorizarea şi raportarea.

Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă2 este o orientare de

perspectivă, pe termen mediu şi lung şi conţine obiective ţintă, măsuri de

implementare şi evaluarea surselor de finanţare realiste pentru orizontul anilor 2013,

2020 şi 2030. Ca orientare generală, documentul vizează realizarea

următoarelor obiective strategice pe termen scurt, mediu şi lung:

Orizont 2013: Încorporarea organică a principiilor şi practicilor dezvoltării

durabile în ansamblul programelor şi politicilor publice ale României ca

stat membru al UE.

Orizont 2020: Atingerea nivelului mediu actual al ţărilor Uniunii Europene

privind principalii indicatori ai dezvoltării durabile.

Orizont 2030: Apropierea semnificativă a României de nivelul mediu al

ţărilor membre ale UE din punctul de vedere al indicatorilor dezvoltării

durabile.

Să remarcăm faptul că termenul de „dezvoltare sustenabilă” apare în

documentele româneşti sub denumirea de „dezvoltare durabilă”. Vom reveni

asupra aspectelor de terminologie. De atunci, de problemele dezvoltării

sustenabile/durabile la nivel naţional se ocupă – direct sau indirect, sistematic,

continuu sau aleatoriu – instituţiile guvernamentale, cele de cercetare ştiinţifică,

cele universitare şi organizaţiile neguvernamentale.

Baza de date cu indicatorii de dezvoltare durabilă ai României este

gestionată de Institutul Naţional de Statistică.3 Indicatorii din baza de date

urmăresc obiectivele ţintă şi modalităţile de acţiune la orizontul anilor: 2013,

2020, 2030, stabilite prin Strategia Naţională de Dezvoltare Durabilă. Setul de

indicatori de dezvoltare durabilă pentru România este structurat pe obiectivele

Strategiei Naţionale de Dezvoltare Durabilă, cu ierarhizare pe trei niveluri:

nivelul 1: indicatori principali (de bază);

nivelul 2: indicatori complementari,

nivelul 3: indicatorii de progres.

Baza de date cu indicatorii de dezvoltare durabilă pentru România include

103 de indicatori, cu seriile de date disponibile în sistemul statistic naţional

începând din anul 2000, ierarhizaţi, astfel: 19 indicatori de nivel 1, 37 indicatori

de nivel 2 şi 47 indicatori la nivelul 3.

1 National Sustainable Development Strategy of Romania 2013-2020-2030.

2 Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor - Agenția Națională pentru Protecția Mediului

3 http://www.insse.ro/cms/files/Web_IDD_BD_ro/index.htm

http://www.insse.ro/cms/files/Web_IDD_BD_ro/index.htm


5. CONCLUZII

Integrarea europeană a României impune realizarea obiectivelor ţintă din

strategia naţională de dezvoltare durabilă, având în vedre că primul orizont de timp,

anul 2013, a fost deja depăşit.

Să comentăm acum terminologia folosită pentru termenul englezesc

„sustainable development”. Traducerea oficială actuală din engleză în română,

conform documentelor europene, este aceea de „dezvoltare durabilă”.

În Dicţionarul Explicativ al limbii române (DEX) termenul este definit ca:

“DURÁBIL, -Ă, durabili, -e, adj. Care durează (de) mult timp; trainic,

rezistent; viabil. – Din fr. durable, lat. Durabilis”.

Termenul de „sustenabilitate” nu este (încă) definit în dicţionar.

După cum se observă, termenul de „durabilitate” este asociat în primul rând

componenta de timp şi apoi cea de rezistenţă.

Introducerea şi utilizarea termenului de „sustenabilitate” ar permite

„susţinerea” pentru cele trei componente ale sustenabilităţii: componenta socială,

componenta economică şi componenta de mediu.

Să remarcăm acum şi faptul că sustenabilitatea a devenit acum o dimensiune

importantă a managementului modern. Aplicabilitatea sustenabilităţii începe de la

nivel micro, respectiv de la nivelul organizaţiei, până la nivel macro, respectiv la

nivel regional şi naţional.

În concluzie, dezvoltarea sustenabilă este dezvoltarea viitorului.

BIBLIOGRAFIE

[1] Elliott, Jennifer A. 2006. An Introduction to Sustainable Development. New

York: Routledge.

[2] Sustainable Development Solutions Network. 2014. Indicators for

Sustainable Development Goals. Working draft, New York: United Nations

publications.

[3] The Joint UNECE/OECD/Eurostat Working Group on Statistics for

Sustainable Development. 2008. Measuring Sustainable Development. New

York and Geneva: United Nations publications.

[4] United Nations. 2013. Sustainable Development Challenges. World

Economic and Social Survey 2013, New York: United Nations

publications.

[5] Council of The European Union. 2009. Review of the EU Sustainable

Development Strategy - Presidency Report, Bruxelles,

[6] Eurostat, 2013 monitoring report of the EU sustainable development

strategy, European Union, Bruxelles, 2013.

[7] Government of Romania. 2008. National Sustainable Development

Strategy of Romania 2013-2020-2030, Bucharest.


O POSIBILĂ ANTROPOLOGIE A MIXULUI DE

MARKETING: DE LA 4 P LA ...44 P

Conf. univ. dr. Ioan STATE



Rezumat: După o prezentare succintă a definiţiilor antropologiei, prin extindere,

autorul adoptă noţiunea de antropologii a mixului de marketing; ea reprezintă o

concepţie care ilustrează originea, evoluţia şi diversitatea componentelor mixului de

marketing, în corelaţie cu mediul internaţional, determinant în elaborarea

strategiilor de marketing. Se prezintă geneza conceptului de mix, evoluţia şi

definirea sa de către diverşi specialişti. Se evocă principalele familii dezvoltate din

mixul tradiţional de marketing (4P, 7P, 9P, 15P, 27P). Cititorul este invitat a

reflecta inclusiv asupra celui de-al 44P. Autorul apreciază şi recomandă limitarea

la 4P.

Cuvinte cheie: antropologie, mix, marketing

1 INTRODUCERE

Dicţionarele formulează definiţii ale antropologiei, ştiinţă apărută cu două

secole în urmă, în legătură cu originile şi evoluţia omului. Ulterior, termenul îl

găsim extins (5, 8) asupra altor domenii: social-cultural, filosofie, lingvistică,

teologie, criminalistică etc. Definițiile prezentate în cartuşul de mai jos sunt extrase

din dicționarele oficiale şi/sau neoficiale

Antropologíe (‹ fr. {i}; {s} antropo + gr. logos „studiu”) s. f. Știință care studiază

originea, evoluția și diversele tipuri fizice ale omului și raselor umane. S-a constituit ca

știință la mijlocul sec. 19. a. a fost remodelată datorită marilor realizări ale geneticii,

studiindu-se caracterele condiționate genetic – monogenic – și distribuția lor geografică.

Antropologíe f. Știință care se ocupă cu studiul evoluției, originii și variabilității

biologice a omului, în corelație cu condițiile naturale și social-culturale.

Antropologíe socială și culturală are ca obiect societatea în ansamblu ca produs al

activității umane și totodată ca mod de existență a acesteia, precum și totalitatea produselor

umane care formează un sistem structurat al socialului – cultura unei colectivități.

A. filozofică = ramură a filozofiei care studiază esența și perspectivele omului pe

baza generalizării rezultatelor disciplinelor speciale despre ființa umană (antropologia,

psihologia, etnografia, sociologia, lingvistica etc.). A. teologică = concepție care afirmă

originea divină a omului. A. criminală = ramură a a. care se ocupă cu studiul biologic al

infractorilor.


Deoarece nu toate sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține

erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

Prin extindere, vom considera existenţa unei antropologii a mixului de

marketing, care, departe de a fi considerată o ştiinţă, reprezintă o concepţie care

ilustrează originea, evoluţia şi diversitatea componentelor mixului de marketing, în

corelaţie cu mediul internaţional.

2 CONCEPTUL DE MIX DE MARKETING

Termenul "mix de marketing", a fost inventat în anii 1940.

Dezvoltarea conceptului de mix de marketing începe încă din anii 1964 –

inițiatorul teoriei fiind Neil Borden. acestuia, conceptul de mix de marketing

semnifică tocmai ideea de dozare și manipulare coerentă și unitară a celor mai

importante patru variabile prin care întreprinderea acționează asupra pieței.

Tabelul 1 Evoluţia mix-ului de marketing la diferiţi specialişti în

marketing

A. W. Frey W. Lazer şi

J.Kelly W.J. Stanton E.J. McCathy

Produsele oferite

Produs, ambalaj, marcă,

preţ, servicii.

Mijloace şi metode

Distribuţia, canale, vânzare

personală, reclamă, vânzare,

promovare, publicitate

Produse,

Servicii,

Distribuţie,

Comunicare.

Produs,

Plasament,

Promovare,

Preţ.

Produs,

Plasament,

Promovare,

Preţ.

L.J.

Rosenberg J.A. Howard Peterson N. H. Borden

Produs

Preţ

Promovare

Distribuţie

Produs

Marketing

Canal de

distribuţie

Preţ

Reclamă

Vânzare

personală

Planificarea

producţiei

Preţ

Distribuţia fizică

Canale de distribuţie

Reclamă

Vânzare personală

Promovarea

vânzărilor

Planificarea producţiei

Preţ, Marcă

Canale de distribuţie,

Vânzare personală

Reclamă, Promovare,

Display, Service,

Studierea pieţei

În fapt, la început, Borden a identificat și a luat în considerare un număr de

12 elemente, respectiv 12P: produsul, prețul, marca, distribuția, vânzarea personală,

publicitatea plătită (advertising-ul), promovarea vânzărilor, ambalarea (engl.

packaging), display-ul (expunerea, merchandising-ul), serviciile post-vânzare,

manipularea sau logistica (engl. physical handling) și cercetarea de marketing.

Simplificarea modelului a venit câteva săptămâni mai târziu - tot în 1964 –

și îi aparține lui Jerome McCarthy. Acesta a concentrat și rezumat mixul de

marketing la cei 4P (engl. Product, Price, Place & Promotion), componente ele unei


strategii, toate începand cu litera P, pe care o companie trebuie să le ia pentru a

comercializa cu succes un produs.

Așa a rămas și astăzi.

Condiţiile prezente în care se desfăşoară activităţile de marketing diferă

foarte mult de cele din perioada în care a fost creat mix-ul de marketing tradiţional.

Complexitatea mediului impune o combinare între factorii controlabili şi cei

necontrolabili.

De-a lungul timpului teoria mixului de marketing a evoluat.

După McCarthy, mulți teoreticieni au încercat să lărgească mixul adăugând

elemente noi, peste cele patru fundamentale, însă nici unul nu și-a pus suficient de

mult amprenta încât să îi rămână numele pe unul dintre modelele experimentate.

Acest concept care a devenit clasic sintetizează și manipulează unitar și coerent cele

patru variabile-cheie ale acțiunilor de pe piața

În Tabelul 1se prezintă modul în care această evoluţie s-a reflectat în opera

diverşilor economişti. Dintre diferitele teorii ce au apărut teoria celor 4P (produs,

preţ, promovare şi plasament) este ceea ce stă la bază mixului tradiţional.

Mix-ul de marketing reprezintă setul de instrumente de marketing pe care

firma le utilizează pentru a-şi atinge obiectivele (de marketing) pe piaţa-ţintă.

Deoarece abordarea originală, cu patru componente este destinată

comercializării unui produs, a apărut nevoia adaptării mixului la prestarea de

servicii, acestea fiind intangibile, perisabile, inseparabile. Acest lucru presupune

strategii specifice. În 1981, B.H. Booms și M.J. Bitner au dezvoltat cei “7P”, prin

adăugarea a trei componente: personal, procese și proba fizica.

Se poate vorbi astăzi despre mixul de marketing extins.

În ultimii ani au fost declanşate adevărate olimpiade pentru identificarea

câtor mai mulţi termeni care să completeze şi să definească mixul de marketing:

toate acestea sub motivul construirii unor strategii cât mai precise.

3 O SINTEZĂ ANTROPOLOGICĂ A MIXULUI DE MARKETING

INTERNAŢONAL. CELE 6 FAZE

FAZA I: MIX DE MARKETING TRADIȚIONAL – „4P”

1 Produs: Aspecte ale managementului și marketingului de produs se

ocupă de specificațiile bunului sau produsului în cauză, și la modul în care

relaționează la nevoile și dorințele utilizatorului final.

2 Preț: Se referă la procesul de stabilire a prețului pentru un produs,

inclusiv reducerile de preț.

3 Promovare: Include reclama, relațiile publice, publicitatea și vânzările

personale: se referă la diferite metode de promovare a unui produs, brand sau

companie.

4 Plasament sau distribuție: Se referă la modul în care produsul ajunge la

client; spre exemplu, plasamentul la locul vânzării sau desfacerii cu amănuntul.

Acest al patrulea P face referință la locul unde produsul sau serviciul este vândut,

exemplu regiune geografică sau ramura industrială, și segmentul căruia i se

adresează (tineri, adulți, familii, companii, oameni de afaceri, femei, bărbați etc.).


Tabelul 2 De la 4P la 27P şi la ...

FAZA Nr.

crt

4P 7P 9P 15P 27P

I 1 Produs

(Product)

Produs Produs Produs Produs

2 Preț (Price) Preț Preț Preț Preț

3 Promovare

(Promotion)

Promovare Promovare Promovare Promovare

4 Plasament

(Place)

Plasament Plasament Plasament Plasament

II 5 Personal

(People)

Personal Personal Personal

6 Procese

(Processes)

Procese Procese Procese

7 Proba fizică

(Physical

evidence)

Proba fizica Proba fizica Proba fizica

III 8 Pentru ce,

scopul?

(purpose)

Pentru ce? Pentru ce?

9 (P)hilozofia

(Philosophy)

P(h)ilozofia P(h)ilozofia

IV 10 Personal

interesat

(Personal

interest)

Personal

interesat

11 Prieteni virtuali

(Personal

Networks

Prieteni virtuali

12 Părere publică

(Public

Commentary)

Părere publică

13 Personalizare

(Personalization)

Personalizare

14 Participare

(Participation)

Participare

15 Prieten la prieten

(Peer to Peer)

Prieten la prieten

V 16 Punctul de

vânzare (Point of

Purchase)

17 “Punchline”

(sloganul)

18 PR (Public

Relations)

19 Publicitate

(Publicity)

20 Parteneriat

21 Produse similare

(Product lining


22 Performanța

(Performance )

23 Poziționare

(Positioning )

24 Push/pull/

Împinge/trage

25 Proprietăți

(Properties)

26 Planificare

(Planning )

27 Penetrare pe

piață

(Penetration)

VI 28-44

FAZA II: MIX DE MARKETING PENTRU SERVICII - „7P”

Practic, au fost (5) completaţi cei ”4P” clasici cu alți ”3P”: personal,

procese și probă fizică (dovada).

5 Personal: eng. people. În mod normal persoane sunt incluse în categoria

promovării Pot fi angajați, blogger-i de la internet, sau pur și simplu oameni care

doresc să vorbească despre produsul tău. Oamenii sunt cheia către inovație. Ei

identifică ceea ce place sau nu place la produs.

6 Procese: eng. processes. Poţi avea un produs sau un serviciu excepțional

dar daca nu ai puse la punct toate procesele care se desfășoară în cadrul firmei, este

destul de probabil să ai probleme mari. Aceste procese includ strategia de marketing,

dezvoltarea unui plan de marketing care se integrează în planul de afaceri pentru

compania și care să respecte bugetul propus. Toate aceste planuri trebuie elaborate

pe termen scurt și lung. Procese includ și testarea în faze incipiente pentru produsele

testarea anunțurilor sau spoturilor publicitare, alegerea potrivită a persoanelor care

vor reprezenta produsul/serviciul. Toate acestea necesita o alegere bine gândita,

pentru ca greșelile pot duce la efecte foarte costisitoare.

7 Proba fizică sau prezentare: eng. packaging. De la ambalarea

tradițională, pentru ca produsul să fie cât mai prezentabil, până la „ambalarea”

produselor sau serviciilor oferite online sau programe software care se pot descărca,

ambalarea produselor devine din ce în ce mai importantă pentru că există competiție

globală pentru atragerea clientelei. Se considera că acești ”3P” erau esențiali pentru

furnizarea de servicii. Oamenii sunt cei ce creează și furnizează serviciile; dacă

aceștia nu sunt mulțumiți, atunci serviciul se va destrăma. Procesele sunt cu atât mai

importante, cu cât tehnologiile nu se realizează în spatele unor uși închise (cum este

cazul produselor), ci sunt vizibile oricui. În ceea ce privește proba fizică, clienții se

bazează pe elemente precum uniforme, ecusoane, clădiri atunci când achiziționează

servicii intangibile.

FAZA III: MIX DE MARKETING – „9P”

Internetul a fost primul gigant care a dezvoltat într-o direcție nouă, după

decenii bune, marketingul internațional. Mediile de socializare (Social Media) au

fost următorul obiectiv pe care au dorit cercetători de marketing sa-l cucerească și

care au și reușit: de aceea s-a schimbat modul cum se promovează diferite produse și

servicii. Pe de alta parte unii specialiști spun ca este nevoie de mai multe


componente ale mixului de marketing, dacă dorim să înțelegem în totalitate

metodele de marketing.

8 Pentru ce? Sau scopul: eng. purpose. Dacă nu știm de ce și pentru ce se

folosește orice material în marketing înainte să-l creăm, promovăm sau distribuim,

exista posibilitatea de a pierde mulți bani pentru nimic.

9 P(h)ilozofie: eng. Philosophy. Nu mai este suficient să fii o companie cu

un produs sau un serviciu. Deseori împărtășești filozofiile tale cu restul lumii. Unele

companii invită adesea grupuri de persoane, chiar și concurenții lor de pe piață

pentru ședințe de brainstorming. Acestea se fac cu scopul de a împărtăși filozofia lor

pentru dezvoltarea următoarelor proiecte pe care vor să le dezvolte.

FAZA 4: MIX DE MARKETING – „15P”

Cu dezvoltarea internetului în era 2.0, după cum o numesc americani, care

înseamnă comunicare și interacțiune între utilizatori și companiile prin internet și

lume virtuală, mixul de marketing poate să includă următoarele „6P”, față de cele

menționate în subcapitolul anterior.

10 Personal interesat: eng. Personal interest. Prin faptul că o companie

devine din ce în ce mai interactivă cu utilizatorii produselor sau serviciilor pe care le

comercializează și campaniile de publicitate, promoțiile devin din ce în ce mai

personalizate, după gustul clienților pe care compania dorește să le atragă. Interesele

personale devin din ce în ce mai importante în luarea deciziilor de consum al

potențialilor consumatori. Interes personal poate face diferența în alegerea de către

consumator a unui produs sau chiar al unui brand.

11 Prieteni virtuali: eng. Personal Networks. Exemplul este Facebook,

Myspace sau alte forumuri și rețele de socializare. Aceste pagini web creează o nouă

formă de marketing, cunoscută sub denumireade social media marketing.

12 Părere publică: eng. Public Commentary. Este deosebit de importantă

în lumea modernă a afacerilor online. De exemplu, paginile de e-commerce sau

paginile care au ca principalul scop vânzarea produselor, cum ar fi E-Bay sau

Amazon au mai multă credibilitate în fata consumatorilor dacă oferă schimbul

informațiilor în sens bidirecțional. Acest proces se poate numi și proces social de

schimb de opinii, eng. social exchange process.

13 Personalizare: eng. Personalization, cu dezvoltarea erei a internetului,

aplicațiilor pentru internet versiune 2.0 și dezvoltarea rețelelor de socializare prin

îmbinarea acestor tehnologii și interacțiuni intre utilizatori al internetului, exista

gradul mai mare de personalizare a produselor și a serviciilor.

14 Participare: eng. Participation. Se permite consumatorilor de a

participa în reprezentarea brandului și prin acest fel sunt și ei creatori de opinie.

Consumatorii participă și în dezvoltarea direcției spre care produsul ar trebui să se

orienteze, ce fel de publicitate ar trebui să folosească compania pentru a promova

respectivul produs; participă, de asemenea, la schimbul liber de informații între ei și

companie.

15 Prieten la prieten: eng. Peer to Peer. În lumea virtuală opiniile sunt

create de către grupuri de prieteni, mai ales în rețele sociale, fapt care

dezechilibrează balanța tradițională în marketing. O singura opinie poate fi urmată

de avalanșa de alte opinii alte utilizatorilor care sunt mai activi în rețele sociale.

Acest fenomen înlocuiește opinia pe care compania vrea să o transmită și

publicitatea prin care dorește să convingă potențialii consumatori.


FAZA V: MIX DE MARKETING - “27P”

Celor “15P” putem să le adăugam încă “12P” și în acest fel obținem cel

mai elaborat mix de marketing – „27P”.

16 Punctul de vanzare: eng. Point of Purchase. Este un loc unde se face

vânzare. La un nivel mai larg, acest punct ar putea fi un oraș, magazin sau o piață.

La un nivel mai mic, comercianții cu amănuntul definesc acest punct ca zonă din

jurul punctului de vânzare de exemplu; în multe cazuri este locul unde clientul

plătește efectiv. Acestea sunt locațiile strategice în care clienții iau decizii de

cumpărare pentru produsele cu preț ridicat. Punctul este folosit și ca un mecanism

pentru a captura cumpărători impulsivi. Cercetările arata aproximativ 66% din toate

deciziile de cumpărare sunt făcute în magazin.

17 “Punchline” sau sloganul. Este un instrument de marketing care

folosește cuvinte spre a-i face pe clienți să acorde o atenție pe un slogan, pentru a

poziționa un brand în mintea clientului. Acesta este un instrument puternic pentru a

schimba percepția clientului în cazul în care un client asociează produsul sau

serviciul cu un slogan.

Nike - "Just do it": Sloganul Nike spune că produsele lor ne pot îmbunătăți

performanța prin consolidarea încrederii în sine.

Philips - "Să facem lucrurile mai bine": Philips a vrut pentru clienții săi să

aprecieze calitatea produsului, sloganul care definește precizie.

18 PR: eng. Public Relations. Comunicarea cu publicul pentru a îmbunătăți

imaginea companiei și a produsului. Cu cât se face mai mult, cu atât poate crește

profitul. Este necesar ca firma să aibă grijă de societate și să aibă relații bune cu

oamenii, în general. Cele mai multe dintre organizații au un departament distinct în

cadrul organizației pentru a răspunde la această preocupare. Se numește

responsabilitate socială corporatistă. Relațiile bune cu societatea face ca activitatea

departamentului de marketing să se amelioreze.

19 Publicitate: eng. Publicity. este un instrument cu care se poate gestiona

imaginea produsului în mintea oamenilor. Cea mai eficientă publicitate este cea

directă, din gură în gură. În era a internetului fluxul de informații este foarte rapid,

astfel încât publicitate devine mai importantă. Aceasta se poate face prin încurajarea

știrilor pozitive despre produs sau companie în mass-media.

20 Parteneriat: eng. Partnership. Unirea a două branduri pentru a crea

sinergia poate fi numită drept parteneriat în marketing. Acest lucru poate fi la fel de

simplu ca de exemplu a face o promovare împreună sau a deschide noi canale

alternative de distribuție pentru ambele companii sau pentru mai multe branduri.

Imaginea de marcă a produselor nu trebuie să se contrazică.

21 Produse similare: eng. Product lining. Oferirea produselor similare este

strategia de marketing de a oferi spre vânzare mai multe produse care au o funcție

similară, respectiv aceeaşi valoare de întrebuinţare. Totodată, ele sunt vândute la

aceleași grupuri de clienți, sunt comercializate prin aceleași puncte sau canale, sau

se încadrează într-un interval de preț. Drept termeni înrudiți avem adâncimea liniei,

se referă la numărul de variante de produs într-o linie. Consistența unei linii se referă

la cât de strâns legate sunt produsele (4) care alcătuiesc linia. Vulnerabilitate unei

linii se referă la procentul de vânzări sau profituri care sunt derivate din doar câteva

produse în linie.

22 Performanța: eng. Performance. Este considerată utilitatea reală a

produsului pe care îl primește consumatorul. Scopul de bază de a achiziționa

produsul sau serviciul este de a îndeplini o nevoie, de a avea o anume (1) valoare de


întrebuinţare. Performanța acestei utilitații și îndeplinirea nevoilor curente este cheia

pentru a avea succes. Exemplu - Gillette Mach-3 a fost un produs de mare succes,

pentru că face ceea ce promite, un bărbierit curat într-o singur mișcare. Performanța

produsului este un criteriu important în cele mai multe cazuri. Oamenii sunt dispuși

să plăteasca mai mulți bani pentru a obține un produs care oferă o performanță mai

mare. În cultura anumitor ţări sunt predilecte produsele performante sau calitative.

Parametrii produselor sunt definiţi (3) prin două dimensiuni: performanţe şi

caracteristici.

23 Poziționare: eng. Positioning. Promovarea produsului este direcționată

spre un anumit profil al clientului și adaptată produsului și prețului acestuia. Unele

produse sunt poziționate în mod special pentru cei cu venituri ridicate, altele special

pentru cei din clasa de jos sau de mijloc. În afacerile internaţionale trebuie ţinut cont

de o anume piaţă, de cultura şi nivelul său economic. De cele mai multe ori, atunci

când un produs este dezvoltat, aceasta se face pentru un anumit segment de clienți în

minte. O astfel de definiție clară, ajută echipa de marketing să se concentreze pe acel

segment. Aceasta se numește poziționarea pe piață. Poziționare a ajuns să însemne

procesul prin care marketingul încearcă să creeze o imagine sau să proiecteze

identitate în mintea celor din piața țintă pentru produsele sale.

24 Push/pull (Împinge/trage). Mobilizarea, "împingerea" oamenilor către

luarea de măsuri, pentru a crea cu succes dorinţa. În mod ideal, creați suficient

avânt, entuziasm, pentru a asigura nevoia. Se poate furniza o hartă cu cele mai

apropiate magazine care vând produsul.

25 Proprietăți: eng. Properties. Pentru ca un produs să aibă succes pe piața

ar trebui să dețină proprietăți adecvate, anumite atribute. Fiecare produs este judecat

dupa proprietățile sale. Valoare brandului unui produs poate stimula doar vânzările

sau poate face promovarea inițială mai ușoara. Dar un produs care are unele

proprietăți care nu sunt bune, nu va găsi simpatie la clienții. Fiecare produs este

judecat după unele proprietăţi specifice.

26 Planificare: eng. Planning. Planificare unei strategii de marketing poate

ajuta compania în stabilirea unei asociații a consumatorilor pe termen lung și un

brand care se va dezvolta. Este un pas important în procesul de marketing.

27 Penetrare pe piața: eng. Penetration. Motivarea marketingului este de a

crește cota de piața sau de a penetra pe o piață nouă; cota de piață mai mare joacă un

rol important în fiecare etapă a lanțului distribuție, de la de producție la

aprovizionare, în combinație cu obiectivele de marketing pentru satisfacția

consumatorului și servicii post-vânzare.

FAZA VI: 44 P

Peter Sandeen (6) recomandă o listă mai cuprinzătoare de elemente ele

mixului, către ... 44 P.

Se introduc termeni diverşi, uneori chiar bizari, provenind din variate

domenii sau discipline. Reţinem dintre aceştia: ambalare, teamă, molipsitor

(pandemic), partea (contribuţia), credibilitate, reeptivitate, imagine, placebo,

zburdalnicie (jucăuș), poveste, porno (sentimente), laude, predicţie, presa,

premeditare, presiune, prooroci (culte), principii, statut (social).

Cei 4P de marketing au constituit un loc de pornire comun pentru

planificarea de marketing. Nu întâmplător se întreabă autorul (6) care ar trebui să fie

al ...44-lea P de marketing.


4 MIXUL DE MARKETING: DE LA P LA C

Constatăm că, mai recent (3), apare nou curent al mix-ului, de la P la C.

Tabelul 3 Sinteză comparată a celor două teorii ale mixului:

trecerea de la “4P” la “4C”

Prezent Viitor

Produs

Conceperea produsului

Piaţa de masă

Dezvoltarea produselor în laborator

Competiţia pentru mai mult capital

Vânzarea unor produse gata fabricate

Utilizarea la maximum a propriilor

resurse

Organizare tip corporaţie

Risc redus-câştig mare

Producţie într-o companie tip Keiretsu

Industrii arteriale

Industrii poluante

Prosperitatea bunurilor de marcă

Consumator

Crearea consumatorului

Piaţă de nişă

Dezvoltarea produselor în colaborare cu

consumatorul

Competiţie pentru mai multe idei de afaceri

Vânzări a unor produse pe bază de comandă,

produsele se definitivează în funcţie de gustul

clientului

Utilizarea la maximum a resurselor din afara

companiei

Organizare tip echipe pe proiecte

Risc redus – câştig rezonabil

Producţie printr-o reţea de producători

Industrii venale

Industrii ce-şi reciclează deşeurile

Prosperitatea bunurilor cu marcă privată

Preţ

Principiul costului

Vânzări fluctuante

Produse de marcă

Preţuri cu marjă de profit mare

Profit mare

Cost

Principiul plăţii

Vânzări fixe

Bunuri private

Distrugerea preţurilor(mari)

Profit rezonabil

Promovare

Comunicare unilaterală

Promovare de masă

Marketing de masă

Comunicare

Comunicare interactivă

Comunicare ţintind spre consumator

Marketingul bazelor de date ale clienţilor

Plasament

Canale de distribuţie fixe

Specializarea resurselor de plasament

Confort

Diversificarea canalelor de distribuţie

Comuniunea resurselor de plasament

Transformările economico-sociale ale ultimilor ani au impus un

consumator care nu mai acceptă produse standardizate, ci care pune accent pe

gusturile sale proprii.

Producţia pe scară largă nu mai este cheia succesului.

În loc să ne concentrăm pe crearea unei pieţe imense, ar trebui să ne

concentrăm pe crearea unor pieţe relativ diferenţiate. Marketingul de nişă a înlocuit

pe cel de masă; supremaţia asupra pieţei a trecut din mâna producătorului în cea a

consumatorului.

Aşa se face că şi cunoscuta regulă de aur a celor 4 P, mai sus dezvoltată, a

fost înlocuită de noi filozofii, care invocă viitorul, cum ar fi cei 4 C (propusă de

Rottburn).

După cum se poate observa diferenţele sunt notabile.


A încerca să extrapolăm această filozofie, de trecere de la P la C, pentru

toate componentele "mixului" dezvoltate în Tabelul 2 este o operaţie grea, dacă nu

imposibilă, dar, oricum, neproductivă. Să ne imaginăm cum am putea găsi

corespondenţii a 44 de termeni din limba engleză (acceptând-o drept limbă de

referinţă) diversele limbi ale lumii.

Aceste enunţuri aduc argumente în plus pentru limitarea elementelor

mixului de marketing, mai ales în cel internaţional, unde, dimensiunea acestora este

mult extinsă. Combinarea elementelor mixului conferă suficientă "personalitate"

afacerii şi acordă o amprentă distinctivă strategiei firmei.

5 CONCLUZII

1 Se poate vorbi astăzi despre mixul de marketing tradiţional (4p) şi extins

(peste 44P);

2 Autorul, în lucrare, introduce noţiunea de antropologie a mixului de

marketing, drept o concepţie care ilustrează originea, evoluţia şi diversitatea

componentelor mixului de marketing, în corelaţie cu mediul internaţional.

3 A încerca să extrapolăm filozofia de trecere de la P la C, pentru toate

componentele "mixului" dezvoltate în Tabelul 1 este o operaţie grea, dacă nu

imposibilă, dar, oricum, neproductivă. Să ne imaginăm cum am putea găsi

corespondenţii a 44 de termeni din limba engleză (acceptând-o drept limbă de

referinţă) în diversele limbi ale lumii.

4 După părerea autorului, mix-ul de marketing tradiţional reprezintă setul

de instrumente de marketing pe care firma le utilizează pentru a-şi atinge obiectivele

pe piaţa-ţintă.

BIBLIOGRAFIE

1 State, I., Marketing internaţional, vol. I, Editura Universitatea „Transilvania”,

ISBN 973-635-202-1; 973-635-203-X, Braşov, 2003

2 State, I., Marketing internaţional, vol. II, Editura Universitatea „Transilvania”,

ISBN 973-635-204-8, Braşov, 2003

3 State, I., Marketing internaţional. Compendiu, Editura Universitatea

„Transilvania”, ISBN 973-635-205-6, Braşov, 2003

4 State, I., 101 keywords: Tipizarea produselor, Editura Infomarket, ISBN 978-973-

1747-41-5, Braşov, 2014

5 Stritof, S., Marketingul produselor. Aplicaţie. Lucrare de licenţă, îndrumător conf.

univ. dr. State, I., Universitatea Creştină "Dimitrie Cantemir Braşov, 2014

6 http://dexonline.ro/definitie/antropologie

7 http://www.petersandeen.com/44-ps-of-marketing/

8 http://www.briansolis.com/2013/01/exploring-the-fifth-and-sixth-p-of-marketing

9 http://ro.wikipedia.org/wiki/Antropologie


DECIZIILE DE FINANȚARE ALE SOCIETĂȚILOR

ROMÂNEȘTI

Conf.univ.dr. Adriana Elena DANIȘ



Abstract: The article deals with issues relating to financing decisions of Romanian

Companies.

Key words: decision, funding, benefit, value

1. INTRODUCERE

Obiectivul major al unei firme este maximizarea valorii sale globale.

Aceasta presupune desfăşurarea unor activităţi profitabile prin care să se asigure

o rentabilitate satisfăcătoare pentru toate categoriile de furnizori de capital. În

acest sens întreprinderea trebuie să obţină profituri suficiente pentru distribuirea

de dividende acţionarilor şi reinvestirea unei părţi pentru dezvoltarea sa.

2. ASPECTE TEORETICE PRIVIND DECIZIA DE FINANȚARE A

UNEI ÎNTREPRINDERI

Maximizarea valorii întreprinderii solicită adoptarea unor decizii

optime de finanţare care să conducă la atingerea unui nivel minim al costului

capitalului şi implicit la creşterea valorii întreprinderii.

Orice întreprindere, indiferent de faza în care se află, de dezvoltare sau

de menţinere a capacităţilor de producţie, este nevoită să atragă resurse pentru

finanţarea activităţilor desfăşurate. Una din problemele managerului financiar

este aceea legată de tipul de finanţare la care ar trebui să apeleze: credit bancar,

surse proprii atrase de la acţionari, leasing sau credit obligatar. O dată stabilită

opţiunea pentru una din sursele de finanţare, este necesară o corectă

fundamentare a costurilor pe care aceasta le presupune pentru întreprindere. Un

nivel insuficient al rentabilităţii poate fi catastrofal pentru întreprindere.


Decizia de finanţare presupune stabilirea unei structuri optime a

capitalului, urmărindu-se atingerea următoarelor obiective:

menţinerea unui nivel corespunzător al autofinanţării, garanţia

rentabilităţii curente şi viitoare a întreprinderii, precum şi a

rambursării creditelor în cazul utilizării de surse externe de

finanţare;

asigurarea unui grad de îndatorare maxim admisibil, ţinându-se

cont de raportul cost-beneficii;

realizarea unei structuri optime a capitalului în funcţ ie de strategia

de finanţare stabilită;

aplicarea unei politici stimulative şi stabile de dividend, ţinând cont

de mediul de afaceri şi de oportunităţile de investire, care să

permită menţinerea şi/sau creşterea valorii acţiunilor firmei;

promovarea unei politici de îndatorare eficiente care să ofere

avantaje creditorilor şi acţionarilor;

punerea în practică a unei politici de capitalizare argumentată, în

aşa fel încât să fie asigurată supravieţuirea şi dezvoltarea

întreprinderii şi remunerarea acţionarilor.

De la începutul existenţei sale, întreprinderea trebuie să dispună de un

capital iniţial care să se constituie fie sub formă de aport financiar, fie prin

active în natură. Acest capital social iniţial va fi utilizat pentru efectuarea unor

investiţii sau pentru desfăşurarea activităţii curente a firmei. În acelaşi timp,

capitalul iniţial al întreprinderii reprezintă principala garanţie a creditelor pe

care întreprinderea le va solicita pentru completarea surselor proprii.

Astfel, constituirea şi sporirea capitalului întreprinderii se poate realiza

prin:

finanţare internă, apelând la resurse precum: profitul net,

amortizarea imobilizărilor, sume obţinute din valorificarea activelor

imobilizate scoase din funcţiune sau a celor vândute, alte fonduri

asimilate celor proprii;

finanţare externă, prin: aporturi în natură sau în bani ale viitorilor

proprietari, contribuţii ale statului, emisiunea şi vânzarea de noi

acţiuni şi obligaţiuni, contractarea de împrumuturi bancare, credite

comerciale sau credite leasing.

Fiecare din cele două modalităţi de constituire a capitalului economic al

întreprinderii generează costuri şi obligaţii faţă de finanţatori.

3. STUDII PRIVIND DECIZIA DE FINANȚARE A

SOCIETĂȚILOR ROMÂNEȘTI

Studii realizate pe întreprinderile din România au fost efectuate de Dragotă.

Perioada de analiză a fost 1997-2003, având la bază un eşantion de 53 de companii

listate la Bursa de Valori Bucureşti. O concluzie desprinsă din această analiză a fost

aceea că, prin calculul unui grup de cinci indicatori ce caracterizează îndatorarea,

întreprinderile româneşti au un grad destul de mare de îndatorare, însă acesta se

sprijină într-o mare măsură pe datoriile de exploatare şi nu pe cele bancare,

purtătoare de dobânzi. În acelaşi timp, decizia de finanţare la nivel micro-economic

este influenţată de evoluţia indicatorilor macro-economici, precum şi de problemele


de guvernanţă corporativă pe care România nu le-a rezolvat, deşi potenţialul

legislativ ar fi putut oferi o bază în acest sens.

În condiţiile menţinerii unor incertitudini privind evoluţia economiei,

semnalele de relansare a creditării au fost incerte în anii de după declanşarea crizei.

Băncile au adoptat o atitudine prudentă în acordarea de credite noi, preferând

operaţiunile de refinanţare a creditelor existente şi achiziţionarea de titluri de stat, în

ciuda măsurilor luate de banca centrală în scopul normalizării dobânzilor. Astfel, în

perioada 2008-2010 dobânzile practicate de bănci la depozitele noi au fost

influenţate într-o anumită măsură de impulsurile politicii monetare, băncile

menţinând rate ridicate ale dobânzii.

A doua parte a anului 2011 şi primele şase luni din anul 2012 au evidenţiat

o reluare a activităţii de creditare a sectorului real, fapt reflectat şi în analiza noastră

printr-o creştere a ratei de îndatorare globală cu 12 procente. Acest rezultat s-a

datorat şi îmbunătăţirii condiţiilor macroeconomice interne, respectiv revenirea

inflaţiei la o valoare normală, determinând o creştere a accesării creditelor de către

întreprinderi.

Într-un studiu efectuat pe un eșantion de 56 de companii listate la Bursa de

Valori București, pe o perioadă de 5 ani, concluziile au fost următoarele:

din cele 56 de companii analizate, 37 au înregistrat o stabilitate

financiară favorabilă. Perioada 2008, începutul crizei financiare şi

sfârşitul anului 2011 a însemnat pentru mai multe companii o creştere

în dinamică a ratei stabilităţii financiare, iar pentru alte societăţi o

scădere a indicatorului;

în ce priveşte autonomia financiară, exprimată prin ponderea

capitalului propriu în totalul resurselor, un număr de 20 de societăţi au

înregistrat valori peste 66%, evidenţiind astfel o situaţie favorabilă, cu

un grad ridicat de stabilitate financiară. Totuşi, cea mai bună

autonomie financiară a fost înregistrată la începutul anului 2007, iar

cea mai slabă valoare la sfârşitul anului 2011;

societăţile analizate au apelat şi la datorii pe termen scurt. Astfel, deşi

marea majoritate a societăţilor analizate au preferat această formă de

îndatorare, totuşi acestea s-au încadrat în intervalul 33%-50%, fapt ce

relevă o situaţie financiară favorabilă;

în ce priveşte apelul la datorii pe termen mediu şi lung, societăţile

analizate au înregistrat proporţii extrem de mici, în multe cazuri

acestea fiind chiar nule;

un număr destul de mare de societăţi au preferat sursele proprii de

finanţare. Aceste societăţi s-au finanţat în proporţii extrem de mici din

surse externe de capital, evidenţiind o rezervă la apelarea de credite şi

împrumuturi. Totuşi perioada 2008-2011 a înregistrat o nevoie de

finanţare din surse străine mult mai mare, acest aspect fiind şi un motiv

al actualei crize economico-financiare;

creditul pe termen scurt a rămas cea mai importantă sursă de finanţare

externă, dar începând cu anul 2008 se remarcă şi o creştere a

ponderilor creditelor pe termen mediu şi lung.

Din eşantionul de companii au fost eliminate băncile şi societăţile de

investiţii financiare deoarece acestea îşi desfăşoară activitatea având la bază

reglementări specifice, îndatorarea fiind puternic influenţată de factori exogeni.


Pentru determinarea gradului de îndatorare al companiilor am considerat ca

reprezentativi următorii indicatori:

rata stabilităţii financiare;

rata autonomiei financiare;

rata datoriilor pe termen scurt;

rata datoriilor pe termen lung;

rata de îndatorare globală;

rata levierului (Datorii totale/capitaluri proprii);

gradul de acoperire a dobânzii (Rezultat curent/cheltuieli cu

dobânzile);

rata de îndatorare în activul economic.

Eşantionul a fost constituit din acele societăţi pentru care am deţinut

informaţii suficiente pentru realizarea studiului propus. În studiu nu au fost

cuprinse societăţile pentru care nu am dispus de situaţiile lor financiar -contabile

sau pentru care am dispus doar de informaţii parţiale.

Astfel, în urma analizei indicatorilor, pentru perioada 2005-2011,

societăţile avute în vedere au preferat sursele de finanţare pe termen scurt, în

detrimentul celor pe termen lung. În privinţa autonomiei financiare, dacă ne

raportăm la anul 2005 când indicatorul înregistra o valoare de 61% observăm un

dezechlibru al surselor proprii în anul 2011 când rata a atins valoarea minimă de

46%. În schimb, datorită lipsei lichidităţilor, care afectează foarte multe companii în

această perioadă de criză economico-financiară, s-au înregistrat creşteri ale anumitor

indicatori cum ar fi: rata datoriilor pe termen scurt de la 31% în 2005 la 39% în

2011, rata datoriilor pe termen lung de la 8% în 2005 la 13% în 2011 şi rata de

îndatorare globală de la 39% în 2005 la 53% în 2011.

În condiţiile menţinerii unor incertitudini privind evoluţia economiei,

semnalele de relansare a creditării au fost incerte în anii de după declanşarea crizei.

Băncile au adoptat o atitudine prudentă în acordarea de credite noi, preferând

operaţiunile de refinanţare a creditelor existente şi achiziţionarea de titluri de stat, în

ciuda măsurilor luate de banca centrală în scopul normalizării dobânzilor. Astfel, în

perioada 2008-2010 dobânzile practicate de bănci la depozitele noi au fost

influenţate într-o anumită măsură de impulsurile politicii monetare, băncile

menţinând rate ridicate ale dobânzii.

A doua parte a anului 2011 şi primele şase luni din anul 2012 au evidenţiat

o reluare a activităţii de creditare a sectorului real, fapt reflectat şi în analiza noastră

printr-o creştere a ratei de îndatorare globală cu 12 procente. Acest rezultat s-a

datorat şi îmbunătăţirii condiţiilor macroeconomice interne, respectiv revenirea

inflaţiei la o valoare normală, determinând o creştere a accesării creditelor de către

întreprinderi.

În determinarea deciziei de finanţare, întreprinderea trebuie să deţină

criterii riguroase care să-i permită selecţionarea celor mai bune resurse financiare.

Printre variabilele avute în vedere când se ia o asemenea decizie, trebuie subliniată

importanţa duratei, a autonomiei şi a flexibilităţii.

Informaţiile financiar-contabile au fost procurate de pe site-urile de

internet www.bvb.ro: raportările financiare (bilanţ contabil, cont de rezultate),

capitalizarea bursieră a accestora şi date specifice domeniului de activitate în

care societăţile activează.

http://www.bvb.ro/


4. CONCLUZII

Ca o concluzie desprinsă în urma analizării acestor 56 de societăți putem

aprecia că în determinarea deciziei de finanţare, întreprinderea trebuie să deţină

criterii riguroase care să-i permită selecţionarea celor mai bune resurse financiare.

Printre variabilele avute în vedere când se ia o asemenea decizie, trebuie subliniată

importanţa duratei, a autonomiei şi a flexibilităţii.

Un optim al structurii financiare din punctul de vedere al valorii

întreprinderii trebuie să ţină cont de principiul: maximizarea valorii cu costuri

minime. Dar deciziile privind structura financiară nu sunt importante doar pentru

maximizarea valorii întreprinderilor, ci şi pentru impactul pe care îl au asupra

capacităţii întreprinderii de a afeca faţă competiţiei existente pe piaţă.

Actuala criză financiară şi-a pus amprenta şi pe decizia financiară a

întreprinderilor, având în vedere costul resurselor financiare. Astfel, societăţile au

preferat să folosească în activitatea lor mai mult surse proprii decât surse străine de

capital.

Alegerea între diferitele surse de finanţare trebuie să ţină cont de interesele

firmei, perspectivele investitorilor şi de mediul extern firmei. Alegerea este în multe

cazuri dificilă, deoarece avantajele aparente ale unei anumite surse se pot dovedi

inexistente la o analiză mai cuprinzătoare.

Criza financiară actuală a avut ca punct de pornire o lichiditate abundentă

creată de principalele bănci centrale ale lumii. În acelaşi timp a existat şi o tendinţă

de suprasaturare în materie de economisire care au creat adevărate resurse

disponibile folosite pentru investiţii riscante şi pentru instrumente financiare

sofisticate.

Cauzele principale care au dus la apariţia actualei crize economico-

financiare au fost: modelul american bazat pe credit şi pe cerere de consum,

dereglementarea excesivă a pieţelor financiare, obţinerea de către operatorii de pe

pieţele financiare a unor randamente ridicate, creşterea excesivă a volumului

creditelor şi un nivel scăzut al ratei dobânzilor în perioada 2001-2004, având ca

rezultat o creştere a volumului creditelor şi a cursurilor activelor financiare.

Rapiditatea cu care problemele de pe pieţele financiare americane s-au

extins la nivel internaţional a reamintit faptul că pieţele financiare au tendinţa de a

trece simultan prin perioade de criză.

Astfel, toate aceste probleme s-au resimţit semnificativ pe pieţele de

capital, indicii celor mai importante burse suferind pierderi enorme.

La nivel de întreprindere, maximizarea valorii acesteia impune adoptarea

unor decizii optime de finanţare care să conducă la atingerea unui nivel minim al

costului capitalului şi implicit creşterea valorii întreprinderii.

Astfel, orice întreprindere, indiferent de faza în care se află, de dezvoltare

sau de menţinere a capacităţilor de producţie, este nevoită să atragă resurse pentru

finanţarea activităţilor desfăşurate.


BIBLIOGRAFIE

1. Balakrishnan, S., Fox, I., Asset Specificity, Firm Heterogeneity and Capital

Structure, Strategic Management Journal, 14, 1993;

2. Bancel, F., Mittoo, U., Cross-country determinants of capital structure choice: A

survey of European firms. Financial Management, 2004;

3. Barton, S., An empirical test of stakeholder theory predictions of capital

structure. Financial Management 18, 1995;

4. Bradley, M., Jarrell, G., Kim, E., On the existence of an optimal capital

structure:Theory and evidence. Journal of Finance, 39, 1984;

5. Brander, J. A., Lewis, T. R., Oligopoly and financial structure: the limited

liability effect, American Economic Review,30, 1986;

6. Cerna, S., Criza financiara: impactul asupra economiei românesti, Conferinta

AGER, noiembrie 2008;

9. De Angelo, H., Masulis, R., 1980. Optimal capital structure under corporate and

personal taxation, Journal of Financial Economics, 8, 1980;

10. De Haas, R. & Peeters, M., The dynamic adjustment towards target capital

structures of firms in transition economies, EBRD Working Paper, 87, 2004;

11. Dell’Ariccia, G., Igan, D., Laeven L., Credit Booms and Lending Standards.

Evidence from the Suprimes Mortgage Market, Document de travail CEPRN no

6683, 2008;

13. Dragotă, M., Decizia de investire pe piaţa de capital, Editura ASE, 2006;

16. Frank, M., Goyal, V., Testing the pecking order theory of capital structure,

Journal of Financial Economics, 2003;

18. Gordon, M., Shapiro, E., Capital equipment analysis: the required rate of profit,

Management Science, 3, 1956

20. Harris, M., Raviv, A., The theory of capital structure, Journal of Finance, 1991;

24. Ivănescu, D. N., Factorii determinanţi ai structurii financiare, Editura ASE,

2007;

Web-site-uri:

epp.eurostat.ec.europa.eu,

www.insse.ro

www.bvb.ro

www.cnvm.ro

www.bnr.ro

http://www.insse.ro/

http://www.bvb.ro/

http://www.cnvm.ro/

http://www.bnr.ro/


DEZVOLTAREA SERVICIILOR ÎN ROMÂNIA DUPĂ CRIZA

ECONOMICĂ

Conf. univ. dr. Mihaela FUNARU



Lector univ. dr. Carmen-Magda NICOLAE



Abstract: The services sector is one of the most dynamic sectors of the world

economy, registering a considerable growth in our country after the economic crisis

particularly in services for business and tourism . Many multinational companies

have business centers opened in Romania because they found here several elements

favorable for their development, for increasing turnover and reducing costs.

Key words: services, tertiary sector, economic development, marketing services,

consulting services

1. INTRODUCERE

În dezvoltarea economiei mondiale moderne un loc deosebit de important îl

ocupă sectorul terţiar. Acesta este caracterizat printr-un grad accentuat al ritmului de

dezvoltare şi diversificare a serviciilor. Caracterizate printr-un înalt dinamism,

serviciile îşi pun amprenta asupra activităţii desfăşurate în celelalte sectoare ale

economiei, asupra modului de valorificare a resurselor umane, naturale, materiale,

având o contribuţie majoră la progresul economic şi social.

Expansiunea şi creşterea rolului serviciilor în viaţa socială şi economică

actuală îşi pune amprenta asupra evoluţiei în majoritatea ţărilor lumii, motivând

astfel denumirea care i se dă în prezent, şi anume, de “societate a serviciilor”.

Serviciile sunt activităţi al căror rezultat este nematerial şi deci nestocabil,

nu se concretizează în produse cu existenţă de sine stătătoare. Serviciile sunt

definite ca activităţi utile, destinate satisfacerii unei nevoi sociale.[4]

Serviciile reprezintă o activitate umană, cu un conţinut specializat, având

ca rezultat efecte utile, imateriale şi intangibile destinate satisfacerii unei nevoi

sociale. Totodată, serviciile sunt activităţi de sine stătătoare, autonomizate în


procesul adâncirii diviziunii sociale a muncii şi sunt organizate distinct într-un

sector denumit şi sectorul terţiar.

Sfera serviciilor include, dar nu se limitează la, contabilitate, publicitate,

servicii financiare şi bancare, comunicaţii, servicii de informaţii şi prelucrarea

datelor, educaţie, angajare, engineering şi construcţie, franchising, îngrijirea

sănătăţii, asigurări, închirieri, management-consulting, cinematografie, transport,

turism, justiţie şi alte afaceri, servicii profesionale şi tehnice.[2]

2. DIMENSIUNILE SECTORULUI TERŢIAR ÎN NOUA

ECONOMIE

Locul serviciilor în economie reprezintă rezultatul unui proces evolutiv, de

mare complexitate al mutaţiilor înregistrate în viaţa economică şi socială. Importanţa

serviciilor în cadrul economiei se află în relaţie directă cu dinamica socială,

dezvoltarea acestora fiind o condiţie şi, în acelaşi timp, o caracteristică a evoluţiei

societăţii.

Potrivit teoriei clasificării sectoriale a economiei, serviciile sunt grupate în

sectorul terţiar. S-a evidenţiat tendinţa de terţiarizare a economiilor ţărilor

dezvoltate, precum şi corelaţia dintre nivelul de dezvoltare al serviciilor şi gradul de

dezvoltare a economiilor naţionale. Sectorul terţiar are un aport deosebit la

realizarea producţiei materiale şi la satisfacerea nevoilor oamenilor.

Pentru evaluarea importanţei, rolului şi locului serviciilor în dezvoltarea

economică şi socială trebuie caracterizate dimensiunile acestui sector, trebuie

evidenţiată evoluţia lui, interdependenţele şi interferenţele cu celelalte ramuri de

activitate şi sectoare ale economiei.

3. ROLUL SERVICIILOR ÎN ECONOMIE

Dezvoltarea producţiei materiale şi a serviciilor se stimulează şi

condiţionează reciproc. Serviciile reprezintă astfel o premisă şi un efect al

industrializării, al creşterii şi modernizării producţiei.

În prezent, serviciile sunt considerate un factor de progres, de stimulare a

creşterii economice, substituindu-se industriei în rolul de motor al dezvoltării

sociale.

Astfel, una dintre caracteristicile definitorii ale societăţii moderne o

reprezintă preponderenţa serviciilor, exprimată în creşterea ponderii acestora în

ocuparea forţei de muncă, în crearea produsului intern brut etc.

În condiţiile sporirii complexităţii producţiei, a specializării şi cooperării

interne şi internaţionale, producerea şi vehicularea informaţiilor reprezintă unul din

factori principali de progres, de creştere economică.

Rolul serviciilor în economie poate fi evidenţiat şi prin contribuţia acestora

la valorificarea superioară a resurselor natural-materiale care, prin conţinutul lor,

conduc la descoperirea de noi surse de materii prime, materiale şi energie,

introducerea de noi tehnologii de fabricaţie, recuperarea materialelor refolosibile şi

reintroducerea lor în circuitul economic, asigurând folosirea intensivă a resurselor

naturale, contribuind la cresterea calitatii vietii.[5]


Serviciile contribuie, de asemenea, la conservarea bunurilor materiale (prin

întreţinere şi reparaţii) şi la sporirea valorii lor de întrebuinţare, la prelungirea

duratei lor de folosire şi ridicarea randamentului în consum etc.

De asemenea, raportul dintre servicii şi creşterea economică trebuie privit şi

prin prisma contribuţiei serviciilor la sporirea eficienţei întregii activităţi.

4. INDICATORI DE CARACTERIZARE A DIMENSIUNILOR ŞI

EVOLUŢIEI SECTORULUI SERVICIILOR

Populaţia ocupată (ponderea în total) şi modificarea acesteia în timp.

În urma analizei informaţiilor la nivel global s-a constatat că sectorul

terţiar, al serviciilor, este mai dezvoltat cu cât ţara are un nivel de dezvoltare mai

ridicat, ponderea forţei de muncă ocupate în acest sector fiind mai mare.

În ţările dezvoltate, peste 2/3 din populaţia ocupată este angajată în sfera

serviciilor (în SUA, Canada ajungând la peste 73%), iar în ţările cu nivel mediu şi

scăzut de dezvoltare ponderea este de 35-40% (Portugalia, Grecia, Turcia). [4]

Diferenţele înregistrate între ţări în acest domeniu reflectă un grad diferit de

dezvoltare a economiei, dar şi anumite particularităţi privind structura internă a

acesteia, precum şi a sectorului serviciilor.

În urma analizei evoluţiei sectorului serviciilor la nivel mondial, se

evidenţiază tendinţa de creştere a acestuia, prin deplasarea continuă a forţei de

muncă spre ramurile din sfera serviciilor, vorbindu-se de tendinţa de terţiarizare a

ocupării forţei de muncă şi a categoriilor profesionale. Astfel, ponderea populaţiei

ocupate în sectorul terţiar dobândeşte valoarea unui barometru al dezvoltării unei

societăţi.

Participarea serviciilor la crearea produsului intern brut (ponderea

serviciilor în PIB).

Datorită faptului că în sfera serviciilor se desfăşoară o muncă productivă, se

creează şi/sau se adaugă valoare, se poate evalua partea realizată prin funcţionarea

serviciilor în balanţa producerii, consumului şi acumulării produsului intern.[3]

În concordanţă cu ponderea deţinută în ocuparea forţei de muncă serviciile

au un aport substanţial la crearea produsului intern brut. De asemenea, se

înregistrează o sporire a volumul serviciilor, respectiv a ponderii lor, în multe ţări

înregistrându-se deja o modificare a raportului între producţia materială şi servicii în

crearea PIB, o tendinţă de terţiarizare a produsului naţional şi a ramurilor

economiei.[1]

Proporţia participării serviciilor la realizarea produsului intern brut:

reflectă potenţialul, structura şi caracterul dezvoltării economiei – prin

aplicarea ştiinţei şi tehnicii noi, ridicarea nivelului pregătirii profesionale,

perfecţionarea managementului etc.

dovedeşte eficienţa înaltă a activităţii desfăşurate în sectorul serviciilor –

prin volum redus al cheltuielilor materiale, printr-o cantitate ridicată de

muncă vie, inteligenţă, creativitate.

În România se înregistrează tendinţa unei evoluţii pozitive în sectorul

serviciilor, ca urmare a recunoaşterii rolului şi importanţei serviciilor în dezvoltarea

economică şi socială a ţării.


5. DEZVOLTAREA SERVICIILOR ÎN ROMÂNIA DUPĂ CRIZA

ECONOMICĂ

Potrivit unui studiu al Asociaţiei Liderilor din Domeniul Serviciilor pentru

Afaceri (ABSL) în România, sectorul serviciilor pentru afaceri va înregistra o

creştere de 30% în următorii ani, una dintre cele mai dinamice creşteri din economie.

România se află pe locul 9 la nivel global şi pe locul al 2-lea în Europa

Centrală şi de Est ca destinaţie preferată pentru companiile din sectorul serviciilor

pentru afaceri, care este unul dintre cele mai dinamice din economie. În pofida crizei

economice, rata medie a creşterii anuale în ultimii trei ani a fost de 20%, iar pentru

următorii trei ani se estimează o creştere de 30%.[9]

Potrivit unui studiu realizat de ABSL împreună cu KPMG, la nivelul anului

2012 piaţa serviciilor pentru afaceri totaliza 500 milioane de euro şi aproximativ

20000 de angajaţi. Companiile member ABSL acoperă aproximativ jumătate din

această piaţă, totalizând o cifră de afaceri cumulată de 200 milioane de euro şi 8 000

de angajaţi.

ABSL apreciaza că industria serviciilor pentru afaceri va continua să se

dezvolte rapid, deoarece tot mai multe companii multinaţionale şi-au deschis în

ultimii ani cel puţin un centru de afaceri în România, unele dintre acestea numărând

peste 2000 de angajaţi. Acestea caută să-şi reducă costurile operaţionale şi să-şi

îmbunătăţească capitalul de lucru, iar ţara noastră oferă condiţii favorabile pentru

realizarea acestor deziderate. Unul dintre factorii favorizanţi îl reprezintă angajaţii

cu înaltă calificare şi care vorbesc mai multe limbi străine, dintre care aproximativ

80% deţin cel puţin un masterat sau o certificare internaţională. [9]

De asemenea, potenţialul României ca destinaţie pentru serviciile pentru

afaceri se datorează şi următoarelor elemente favorizante, care fac din România o

loc căutat de către companiile din industria externalizării proceselor de afaceri,

externalizării serviciilor informatice şi centrelor de servicii partajate[9]:

eficienţa costurilor de personal din România;

localizarea geografică a ţării;

dimensiunile pieţei locale;

competenţele angajaţilor români din acest domeniu.

Serviciile de turism, de la agenții și tur-operatori, până la rezervările prin

telefon sau pe Internet, au crescut cu 29,3% în primul trimestru al anului 2014 după

ce în anul precedent aceste afaceri au scăzut cu 22% față de primele trei luni din

2012.

În primul trimestru al anului 2014, sectorul serviciilor a crescut cu 6,2%

față de perioada similară din 2013, în date ajustate sezonier și cu 7% în serie brută.

[12]

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în trimestrul

I 2014 a înregistrat o cifră de afaceri cu 7% mai mare comparativ cu trimestrul I

2013, provenită de la activitǎţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (+30,7%),

serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (+9,8%), activităţi ale

hotelurilor şi restaurantelor (+9,3%), şi activităţile de spǎlare, curǎţare şi vopsirea

textilelor şi blǎnurilor (+7,1%). (conform datelor comunicate de Institutului Național

de Statistică - INS). [12]

Un raport detaliat al World Travel&Tourism Council (WTTC) arăta că

cifra de afaceri pentru serviciile de turism și călătorie din România va crește cu

5,4% în 2014, până la aproape 35 de miliarde de lei, reprezentând 5,3% din PIB.


Potrivit aceluiași document, contribuția directă a acestui sector la PIB va fi

de aproape 11 miliarde de lei în acest an, în creștere cu 3,7% față de anul 2013. [12]

În trimestrul I 2014 comparativ cu trimestrul I 2013, cifra de afaceri din

serviciile de piaă prestate în principal întreprinderilor, serie brută, a crescut pe

ansamblu cu 5,1%.

Creşterea se datorează în principal creşterilor înregistrate la activităţile de

servicii informatice şi tehnologia informaţiei (+19,5%), activităţi de producţie

cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de

programe (+13,6%), transporturi (+8,0%) şi activităţile de comunicaţii (+5,7%),

potrivit datelor INS. [10]

În trimestrul I 2014 comparativ cu trimestrul I 2013, cifra de afaceri din

serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie ajustată în funcţie de

numărul de zile lucratoare şi de sezonalitate, a crescut pe ansamblu cu 4,4%, datorită

în principal creşterilor înregistrate la [10]:

activităţi de servicii informatice şi tehnologia informaţiei (+15,1%),

activităţile de producţie cinematografică, video, programe de televiziune;

difuzare şi transmitere de programe (+12,3%);

transporturi (+8,4%);

activitǎţile de comunicaţii (+4,6%);

şi alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (+0,4%).

Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor,

serie brută, în luna martie 2014, comparativ cu luna martie 2013, a crescut pe

ansamblu cu 4,1%, datorită creşterilor înregistrate la activităţi de servicii informatice

şi tehnologia informaţiei (+19,8%), activităţi de producţie cinematografică, video,

programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe (+13,6%), comunicaţii

(+7,5%) şi transporturi (+4,6%). Alte servicii furnizate în principal întreprinderilor

au scăzut cu 0,6%.[10]

Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor,

serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucratoare şi de sezonalitate, în luna

martie 2014, comparativ cu luna martie 2013, a crescut pe ansamblu cu 2,3%,

datorită creşterilor înregistrate la activităţi de servicii informatice şi tehnologia

informaţiei (+18,1%), activităţi de producţie cinematografica, video, programe de

televiziune; difuzare şi transmitere de programe (+13,3%), transporturi (+5,7%),

comunicaţii (+5,1%) şi la alte servicii furnizate în principal întreprinderilor

(+0,1%).[10]

În anul 2013 în sectorul serviciilor s-au înregistrat cele mai mari tranzacţii,

în timp ce în sectorul de telecomunicaţii şi media se preconizează tranzacţii

semnificative în perioada viitoare, conform M&A Barometer România 2013. [11]

Cu toate că în anumite perioade în România se înregistrează perioade de

vârf remarcabile în ceea ce priveşte numărul de tranzacţii şi valoare a pieţei de

fuziuni şi achiziţii, ţara noastră rămâne o piaţă mică, de nivelul doi, comparativ cu

Turcia, Polonia şi Cehia care sunt pieţe de tradiţie a căror mărime şi maturitate le

recomandă şi pentru perioada următoare. [11]

De asemenea, numărul mic de tranzacţii efectuat de companiile româneşti

în afara graniţelor comparativ cu alte ţări precum Turcia, Polonia, Cehia, Grecia şi

Slovacia, reprezintă un alt element care arată necesitatea maturizării pieţei româneşti

pentru a putea concura la nivel regional.

Regiunea Europa Centrală şi Europa de Sud – Est a cunoscut o creştere a

volumului tranzacţiilor în 2013, înregistrându-se tranzacţii cu peste 30% mai multe


faţă de 2012, conform unui studiu al EY CSE M&A Barometer. Sectoarele cu cele

mai multe tranzacţii în regiune sunt sectorul serviciilor, industria prelucrătoare şi

sectorul IT.

Cele mai active sectoare sunt cele aflate în expansiune. Valoarea

tranzacţiilor din Europa Centrală şi de Sud –Est a scăzut cu 5% în 2013 faţă de

2012. EY notează ca sectoarele în care s-au realizat în medie cele mai mari tranzacţii

sunt sectorul telecomunicaţii şi media, precum şi sectorul serviciilor financiare. [11]

6. COMERŢUL INTERNAŢIONAL CU SERVICII ÎN EU

Comerţul internaţional cu servicii în UE a crescut semnificativ în ultimul

deceniu. Exporturile din UE către celelalte ţări ale lumii a crescut de la 367 milioane

euro în 2004 la 684 milioane în 2013, în timp ce importurile au crescut de la 321

milioane euro la 511 milioane. De vreme ce exporturile au crescut mult mai puternic

comparativ cu importurile, surplusul de comerţ s-a mărit aproape de 4 ori între 2004

şi 2013, de la 45 milioane euro la 173 milioane.

Fig. 1 Comerţul internaţional cu servicii, UE, 2004-2013 (milioane euro) Sourse:http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_PUBLIC/2-26062014-AP/EN/2-

26062014-AP-EN.PDF

În 2013, UE 28 a înregistrat în comerţul cu servicii un surplus cu toţi

partenerii săi principali. Cel mai mare surplus a fost observat cu Elveţia (21 milioane

euro), cu Rusia (15 milioane euro), cu SUA şi China (împreună 12 milioane euro),

cu Japonia (9 milioane), Brazilia (8 milioane euro) şi Canada (6 milioane euro). [8]

În 2013, pentru UE 28, principalul partener pentru exportul de servicii a

fost SUA (161mil. Euro, reprezentînd 23% extra exporturi ale UE), urmată de

Elveţia (83 mil. euro, 12%), China (32 mil., 5%), Rusia (29 mil., 4%) şi Japonia (23

mil., 3%). [8].

http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_PUBLIC/2-26062014-AP/EN/2-26062014-AP-EN.PDF



Fig. 2 UE 28 Comerţul internaţional cu servicii după partenerii principali,

export 2013 Sourse:http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_PUBLIC/2-26062014-AP/EN/2-

26062014-AP-EN.PDF

Principalii parteneri pentru UE 28 la importul de servicii au fost, de

asemenea, SUA (148 mil. euro, reprezentînd 29% din extra importurile UE28),

Elveţia (62 mil., 12%), China (21mil., 4%), Rusia şi Japonia (împreună 14 mil., 3%).

[8].

Fig. 3 UE 28 Comerţul internaţional cu servicii după partenerii principali,

importuri 2013 Sourse:http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_PUBLIC/2-26062014-AP/EN/2-

26062014-AP-EN.PDF

7. CONCLUZII

Aşa cum s-a arătat comerţul cu servicii ocupă un loc deosebit de important

în comerţul internaţional, reprezentînd un sector în plină dezvoltare în cadrul

economiei mondiale moderne. Sectorul teţiar, al serviciilor, îşi pune amprenta

asupra activităţii desfăşurate în celelalte sectoare ale economiei, asupra modului de






valorificare a resurselor umane, naturale, materiale, având o contribuţie majoră la

progresul economic şi social, asupra evoluţiei în majoritatea ţărilor lumii, motivând

denumirea de “societate a serviciilor”.

Conform studiilor realizate de organismele de specialitate şi date

publicităţii, în România, sectorul serviciilor pentru afaceri a înregistrat o creştere

semnificativă, reprezentând una dintre cele mai dinamice creşteri din economie,

continuând să se dezvolte în următorii ani, conform predicţiilor.

România se află pe locul 9 la nivel global şi pe locul al 2-lea în Europa

Centrală şi de Est ca destinaţie preferată pentru companiile din sectorul serviciilor

pentru afaceri, tot mai multe companii multinaţionale deschizîndu-şi în ultimii ani

centre de afaceri în România, ţara noastră oferind condiţii favorabile pentru

realizarea intereselor de reducere a costurilor şi creşterea cifrei de afaceri.

Factorii favorizanţi îi reprezintă elementele favorizante precum eficienţa

costurilor de personal, localizarea geografică, dimensiunile pieţei locale,

competenţele angajaţilor români din acest domeniu.

De asemenea, şi în UE comerţul internaţional cu servicii a crescut

semnificativ în ultimul deceniu, atât la exporturi, cât şi la importuri, înregistrînd un

surplus datorat faptului că exporturile de servicii pe plan mondial au depăşit

importurile.

BIBLIOGRAFIE

1. Bobirca, A., Economia serviciilor international, Bucureşti, Economică

Publishing House, 2005.

2. Cristureanu, C., Tranzacţiile internaţionale în economia imaterială, Bucureşti,

C.H.Beck Publishing House, 2009.

3. Funaru, M., Comertul international cu servicii, Bucureşti, Ed.C.H.Beck,2013.

4. Hapenciuc, C.V., Economia serviciilor, Suceava, 2007.

5. Ioncică, M., Economia serviciilor. Abordări teoretice şi implicaţii practice,

Bucureşti, Uranus Publishing House, 2006.

6. http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_PUBLIC/2-26062014-AP/EN/2-

26062014-AP-EN.PDF

7. http://www.iem.ro/ro/publicatii/piaa-internaional/economia-rilor-lumii/502-

omc-evoluia-comerului-mondial-în-2012-i-perspectivele-pentru-2013-2014

8. http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/rss/ess_feeds/România_ro

9. http://www.bursa.ro/absl-România-sectorul-serviciilor-pentru-afaceri-va-creste-

cu-30-procente-în-urmatorii-trei-ani

218846&s=companii_afaceri&articol=218846.html

10. http://www.manager.ro/articole/economie/sectorul-serviciilor-crestere-de-peste-

5procente-în-primele-trei-luni-69863.html

11. http://www.business24.ro/companii/stiri-companii/cele-mai-mari-tranzacţii-din-

România-s-au-înregistrat-anul-trecut-în-sectorul-serviciilor-financiare-1543302

12. http://www.sursazilei.ro/revenire-spectaculoasa-pe-sectorul-serviciilor-care-

afaceri-merg-cel-mai-bine

13. http://www.Insse.ro



http://www.iem.ro/ro/publicatii/piaa-internaional/economia-rilor-lumii/502-omc-evoluia-comerului-mondial-in-2012-i-perspectivele-pentru-2013-2014

http://www.iem.ro/ro/publicatii/piaa-internaional/economia-rilor-lumii/502-omc-evoluia-comerului-mondial-in-2012-i-perspectivele-pentru-2013-2014

http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/rss/ess_feeds/romania_ro

http://www.bursa.ro/absl-romania-sectorul-serviciilor-pentru-afaceri-va-creste-cu-30-procente-in-urmatorii-trei-ani%20218846&s=companii_afaceri&articol=218846.html



http://www.manager.ro/articole/economie/sectorul-serviciilor-crestere-de-peste-5procente-in-primele-trei-luni-69863.html

http://www.manager.ro/articole/economie/sectorul-serviciilor-crestere-de-peste-5procente-in-primele-trei-luni-69863.html

http://www.business24.ro/companii/stiri-companii/cele-mai-mari-tranzactii-din-romania-s-au-inregistrat-anul-trecut-in-sectorul-serviciilor-financiare-1543302

http://www.business24.ro/companii/stiri-companii/cele-mai-mari-tranzactii-din-romania-s-au-inregistrat-anul-trecut-in-sectorul-serviciilor-financiare-1543302

http://www.sursazilei.ro/revenire-spectaculoasa-pe-sectorul-serviciilor-care-afaceri-merg-cel-mai-bine

http://www.sursazilei.ro/revenire-spectaculoasa-pe-sectorul-serviciilor-care-afaceri-merg-cel-mai-bine


FISCALITATEA VENITURILOR DIN

ACTIVITĂŢI INDEPENDENTE




Conf. univ. dr. Nicolae BÂRSAN-PIPU



Abstract: Income from independent activities is earned by lawyers, notaries,

qualified accountants, tax consultants, doctors, traders, which are not incorporated

(as trading companies, corporations, limited companies). This form of organization

is specific to small companies, usually without employees, and bookkeeping can be

done by themselves.

Keywords: revenue quota, gross income, net income, income tax

1. INTRODUCERE

Veniturile din activităţi independente cuprind veniturile comerciale,

veniturile din profesii libere şi veniturile din proprietate intelectuală, venituri din

convenţii civile, realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere.

2. ARIA DE CUPRINDERE A ACTIVITĂŢILOR

INDEPENDENTE

Veniturile comerciale includ venituri din fapte de comerţ, din prestări de

servicii, altele decât cele din profesii libere, precum şi din practicarea unei meserii.

Veniturile din profesii libere cuprind veniturile realizate din exercitarea

profesiilor medicale, de avocat, notar, auditor financiar, consultant fiscal, expert

contabil, contabil autorizat, consultant de plasament în valori mobiliare, arhitect.

Veniturile din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală provin din brevete de invenţie, desene şi modele, mostre, mărci de fabrică şi de

comerţ, procedee tehnice, know-how, din drepturi de autor şi drepturi conexe

dreptului de autor.


Veniturile din activităţi independente sunt prezentate în figura 1:

Figura 1 Veniturile din activităţi independente

Contribuabilii care realizează venituri din activităţi independente, pot opta

prin intermediul declaraţiei privind venitul estimat/norma de venit asupra modalităţii

de stabilire a venitului net, respectiv pe baza normelor de venit de la locul

desfăşurării activităţii sau pe baza datelor din evidenţa contabilă în sistem real.

Dacă se optează pentru un impozit pe baza normelor de venit, se vor

parcurge următoarele etape:

a) se stabileşte salariul minim brut pe economie în anul respectiv1;

b) se calculează norma minimă pentru un an, adică 12 salarii brute minime pe

economie;

c) se stabileşte norma de venit care nu poate să fie mai mică decât norma

minimă de 12 salarii brute pe economie;

d) se stabileşte impozitul pe venit (Iv):

Iv = norma de venit x 16%

Contribuabilii pentru care venitul net se determină pe bază de norme de

venit şi care în anul fiscal anterior au înregistrat un venit brut anual mai mare decât

echivalentul în lei al sumei de 100.000 euro, începând cu anul fiscal următor, au

obligaţia determinării venitului net anual în sistem real.

Contribuabilii pentru care determinarea venitului anual se efectuează în

sistem real au obligaţia să completeze Registrul de evidenţă fiscală, în vederea

stabilirii venitului net.

La activităţile independente, venitul brut cuprinde doar veniturile care

urmează a se lua în calcul la stabilirea impozitului pe venit, deci nu includ toate

veniturile realizate de persoana fizică sau juridică.

Pentru stabilirea impozitului pe venit la activităţile independente, în sistem

real, se folosesc următoarele relaţii:

Venitul brut = Venituri totale – venituri neimpozabile

Venitul net = Venit brut – cheltuieli deductibile – cheltuieli cu deductibilitate

limitată

1 În anul 2013 salariul minim brut pe economie a fost de 800 lei, în perioada 01.01-

30.06.2014 a fost de 850 lei, în perioada 01.07-31.12.2014 a fost de 900 lei, iar în perioada

01.01.2015 – 30.06.2015 este de 975 lei

Venituri comerciale

Venituri din profesii libere

Venituri din drepturi de proprietate

intelectuală

Venituri din convenţii civile

Venituri din activităţi

independente


Impozitul pe venit = Venit net x 16%

Venitul brut (venit impozabil) cuprinde:

a) sumele încasate şi echivalentul în lei al veniturilor în natură din

desfăşurarea activităţii;

b) veniturile sub formă de dobânzi din creanţe comerciale sau din alte creanţe

utilizate în legătură cu o activitate independentă;

c) câştigurile din transferul activelor din patrimoniul afacerii;

d) veniturile din angajamentul de a nu desfăşura o activitate independentă sau

de a concura o altă persoană;

e) veniturile înregistrate de casele de marcat cu memorie fiscală, instalate ca

aparate de taxat pe autovehiculele de transport persoane sau bunuri în regim

de taxi.

În activităţile independente se realizează pe lângă veniturile impozabile şi

alte venituri, care sunt considerate neimpozabile:

a) aporturile în numerar sau echivalentul în lei al aporturilor în natură;

b) sumele primite sub formă de credite bancare sau de împrumuturi de la

persoane fizice sau juridice;

c) sumele primite ca despăgubiri;

d) sumele sau bunurile primite sub formă de sponsorizări, mecenat sau

donaţii.

Pentru realizarea de venituri impozabile, persoanele fizice sau juridice

efectuează anumite cheltuieli: unele sunt deductibile sau cu deductibilitate limitată,

altele nedeductibile. Exemple de cheltuieli deductibile:

cheltuielile cu achiziţionarea de materii prime, materiale consumabile,

obiecte de inventar şi mărfuri;

cheltuieli cu lucrările şi serviciile prestate de către terţi;

dobânzile aferente creditelor bancare;

chiria aferentă spaţiului în care se desfăşoară activitatea, cea aferentă

utilajelor şi altor instalaţii în baza unui contract de închiriere;

cheltuieli cu energia şi apa;

cheltuieli cu transportul de bunuri şi personal;

cheltuieli de natură salarială şi contribuţiile sociale aferente;

cheltuieli cu impozitele, taxele şi altele decât impozitul pe venit;

cheltuielile cu amortizarea;

cheltuielile de delegare, detaşare şi deplasare, cu excepţia celor

reprezentând indemnizaţia de delegare, detaşare în altă localitate, care este

deductibilă limitat.

Cheltuielile cu deductibilitate limitată sunt următoarele1:

a) cheltuielile de sponsorizare, mecenat, precum şi pentru acordarea de burse

private, în limita unei cote de 5%, având ca bază de calcul diferenţa dintre

venitul brut şi cheltuielile deductibile, altele decât cheltuielile de

1 Articolul 48, alin. 5 din Legea 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare


sponsorizare, mecenat, pentru acordarea de burse private, cheltuieli de

protocol, cotizaţiile plătite la asociaţiile profesionale;

b) cheltuielile de protocol în limita unei cote de 2% din baza de calcul

menţionată mai sus (litera a);

c) cheltuieli sociale în limita sumei obţinute prin aplicarea unei cote de 2% la

fondul de salarii realizat;

d) pierderile privind bunurile perisabile, în limitele prevăzute de legislaţia în

vigoare;

e) cheltuielile reprezentând tichetele de masă şi tichetele de vacanţă acordate

de angajatori, potrivit legii;

f) contribuţiile efectuate în numele angajaţilor la fondurile de pensii

facultative, în limita echivalentului în lei a 400 euro pentru fiecare

participant, într-un an fiscal;

g) prima de asigurare voluntară de sănătate, în limita echivalentului în lei a

250 euro pentru o persoană;

h) cheltuieli reprezentând contribuţiile profesionale obligatorii datorate,

organizaţiilor profesionale din care fac parte contribuabilii, în limita a 5%

din venitul brut realizat.

Cheltuielile nedeductibile nu se iau în calcul la stabilirea profitului

impozabil. Următoarele cheltuieli sunt nedeductibile1:

a) sumele sau bunurile utilizate de contribuabil pentru uzul personal sau al

familiei sale;

b) cheltuielile corespunzătoare veniturilor neimpozabile;

c) impozitul pe venit datorat;

d) donaţiile de orice fel;

e) amenzile, confiscările, dobânzile, penalităţile de întârziere şi penalităţile

datorate autorităţilor române şi străine, altele decât cele plătite conform

clauzelor din contractele comerciale;

f) ratele aferente creditelor angajate;

g) cheltuieli privind bunurile constatate lipsă din gestiune sau degradate şi

neimputabile dacă inventarul nu este acoperit cu poliţă de asigurare;

h) sumele sau valoarea bunurilor confiscate ca urmare a încălcării dispoziţiilor

legale;

i) 50% din cheltuielile aferente vehiculelor rutiere motorizate care nu sunt

utilizate exclusiv în scopul desfăşurării activităţii şi a căror masă totală

autorizată nu depăşeşte 3.500 kg şi nu au mai mult de 9 scaune de pasageri,

incluzând şi scaunul şoferului.

3. IMPOZITUL PE VENITURILE COMERCIALE

Persoanele fizice care intenţionează să desfăşoare o activitate economică ca

persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi familiale sunt obligate să se

înregistreze şi să se autorizeze la Oficiile Registrului Comerţului. Ca urmare a

înregistrării şi autorizării, Oficiile Registrului Comerţului atribuie contribuabililor

codul unic de înregistrare.

1 Articolul 48, alin 7 din Legea 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare


Contribuabilii care încep o activitate în cursul anului fiscal sunt obligaţi să

depună la organul fiscal competent declaraţia privind venitul estimat/norma de venit,

prin care estimează veniturile şi cheltuielile ce se vor realiza pentru anul fiscal.

Obligaţia depunerii declaraţiilor privind venitul estimat/norma de venit

revine atât contribuabililor care determină venitul net în sistem real şi desfăşoară

activitatea în mod individual sau în cadrul unei întreprinderi familiale, cât şi

contribuabililor pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit.

Pentru stabilirea plăţilor anticipate, organul fiscal va lua ca bază de

calcul venitul anual estimat, în toate situaţiile în care a fost depusă o declaraţie

privind venitul estimat/norma de venit pentru anul curent, sau venitul net din

declaraţia privind venitul realizat pentru anul fiscal precedent, după caz. La

stabilirea plăţilor anticipate se utilizează cota de impozit de 16%.

Plăţile anticipate se efectuează în 4 rate egale, până la data de 25 inclusiv a

ultimei luni din fiecare trimestru, potrivit Deciziei de impunere pentru plaţi

anticipate cu titlu de impozit, emisă de organul fiscal.

Venitul declarat constituie baza lunară de calcul pentru stabilirea

obligaţiilor lunare de plată reprezentând contribuţie de asigurări sociale, pe care

contribuabilii sunt obligaţi să le efectueze în cursul anului, ca plăţi anticipate. Plata

se efectuează trimestrial, în 4 rate egale, până la data de 25 inclusiv a ultimei luni

din fiecare trimestru.

Contribuabilii al căror venit rămas după deducerea din venitul total realizat

a cheltuielilor efectuate în scopul realizării acestui venit, este sub 35% din câştigul

salarial mediu brut1 utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat,

nu datorează contribuţie de asigurări sociale. Stabilirea obligaţiilor anuale de plată a contribuţiei de asigurări sociale de

sănătate, se realizează de către organul fiscal competent, prin decizia de impunere.

Persoanele care realizează venituri comerciale şi care obţin în acelaşi timp

venituri din salarii sau asimilate salariilor şi orice alte venituri din desfăşurarea

unei activităţi dependente, venituri din pensii şi venituri sub forma indemnizaţiilor

de şomaj, asigurate în sistemul public de pensii, persoanele asigurate în sisteme

proprii de asigurări sociale neintegrate în sistemul public de pensii, care nu au

obligaţia asigurării în sistemul public de pensii, precum şi persoanele care au

calitatea de pensionari ai acestor sisteme, nu datorează contribuţia de asigurări

sociale pentru veniturile comerciale.

Venitul net anual impozabil se stabileşte pe fiecare sursă din categoriile de

venituri prin deducerea din venitul net anual a pierderilor fiscale reportate.

Contribuabilii care obţin venituri comerciale, sunt obligaţi să utilizeze

aparate de marcat electronice fiscale. Aceştia, au obligaţia de a emite bonuri

fiscale cu aparate de marcat electronice fiscale şi de a le preda clienţilor. La

solicitarea clienţilor, utilizatorii vor elibera acestora şi factură fiscală.

Sunt exceptaţi de la utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale:

comerţul cu amănuntul prin comis-voiajori, precum şi prin corespondenţă,

cu excepţia livrărilor de bunuri la domiciliu efectuate de magazine şi

unităţile de alimentaţie publică, pe bază de comandă;

serviciile de instalaţii, reparaţii şi întreţinere a bunurilor, efectuate la

domiciliul clientului;

1 Salariul mediu brut a fost în anul 2013 de 2.223 lei, iar în anul 2014 de 2.298 lei


efectuarea lucrărilor de construcţii, reparaţii, amenajări şi întreţinere de

locuinţe.

Venitul net anual în sistem real, se determină ca diferenţă între venitul

brut şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri deductibile, pe baza

datelor din contabilitatea simplă. Impozitul pe venitul net anual este de 16%.

4. IMPOZITUL PE VENITURI DIN PROFESII LIBERE

Persoanele care obţin venituri din profesii libere, au obligaţia depunerii

"Declaraţie privind venitul estimat/norma de venit” (formularul 220), în termen de

15 zile de la data începerii activităţii, la organul fiscal în a cărui rază teritorială îşi au

domiciliul.

Plăţile anticipate se efectuează în 4 rate egale, până la data de 25 inclusiv a

ultimei luni din fiecare trimestru, iar plata impozitului anual se efectuează potrivit

deciziei de impunere.

Venitul net se determină ca diferenţă între venitul brut şi cheltuielile

efectuate în scopul realizării de venituri, deductibile, pe baza datelor din

contabilitatea în partidă simplă.

Contribuabilii care obţin venituri din activităţi independente sunt obligaţi să

organizeze şi să conducă contabilitate în partidă simplă, cu respectarea

reglementărilor în vigoare privind evidenţa contabilă, şi să completeze Registrul de

evidenţă fiscală, Registrul-inventar şi alte documente contabile prevăzute de

legislaţia în materie.

Contribuabilii care realizează, venituri din profesii libere, au obligaţia de a

depune “Declaraţia privind venitul realizat” (formularul 200), la organul fiscal în a

cărui rază au domiciliul, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de

realizare a venitului.

Impozitul anual datorat se stabileşte de organul fiscal competent pe baza

declaraţiei privind venitul realizat, prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului net

anual impozabil. Impozitul anual datorat se înscrie în decizia de impunere.

Contribuabilii care realizează venituri din profesii libere au obligaţia de a

plăti contribuţii sociale obligatorii la bugetul general consolidat.

Persoanele care realizează venituri din profesii libere şi care obţin în

acelaşi timp venituri din salarii sau asimilate salariilor şi orice alte venituri din

desfăşurarea unei activităţi dependente, venituri din pensii şi venituri sub forma

indemnizaţiilor de şomaj, asigurate în sistemul public de pensii, persoanele asigurate

în sisteme proprii de asigurări sociale neintegrate în sistemul public de pensii, care

nu au obligaţia asigurării în sistemul public de pensii, precum şi persoanele care au

calitatea de pensionari ai acestor sisteme, nu datorează contribuţia de asigurări

sociale pentru veniturile comerciale.

5. IMPOZITUL PE VENITURILE DIN CONVENŢII CIVILE

Convenţiile civile pot fi încheiate pentru efectuarea unor activităţi care au

caracter întâmplător sau ocazional şi care exclud subordonarea prestatorului

faţă de plătitorul venitului.


Activităţile realizate de persoanele fizice sau juridice se pot încadra în 2

categorii: activităţi dependente şi activităţi independente.

Codul fiscal stabileşte la articolul 7, punctul 2.1 ce reprezintă o activitatea

dependentă:

a) beneficiarul de venit să se afle într-o relaţie de subordonare faţă de

plătitorul de venit şi să respecte condiţiile de muncă impuse de acesta, cum

ar fi: atribuţiile care îi revin şi modul de îndeplinire a acestora, locul

desfăşurării activităţii, programul de lucru;

b) în prestarea activităţii, beneficiarul de venit să folosească exclusiv baza

materială a plătitorului de venit (spaţii cu înzestrare corespunzătoare,

echipament special de lucru sau de protecţie, unelte de muncă) şi să

contribuie cu prestaţia fizică sau cu capacitatea intelectuală;

c) plătitorul de venit să suporte în interesul desfăşurării activităţii cheltuielile

de deplasare ale beneficiarului de venit, cum ar fi indemnizaţia de

delegare-detaşare în ţară şi în străinătate, precum şi alte cheltuieli de

această natură;

d) plătitorul de venit să suporte indemnizaţia de concediu de odihnă şi

indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă, în contul

beneficiarului de venit.

Activităţile independente realizate de persoanele fizice se efectuează prin

intermediul convenţiilor civile. Pentru a presta o activitate în baza unei convenţii

civile este necesar să nu fie îndeplinite nici unul dintre cele 4 criterii menţionate

mai sus.

Veniturile din activităţi desfăşurate în baza convenţiilor civile se includ în

categoria veniturilor din activităţi independente.

Începând cu anul 2014, pentru veniturile realizate în baza convenţiilor

civile de prestări de servicii, se datorează următoarele:

impozitul pe venit;

contribuţia individuală la sistemul asigurărilor sociale (CAS), în cuantum

de 10,5%;

contribuţia individuală la sistemul asigurărilor sociale de sănătate (CASS),

în cuantum de 5,5%.

Contribuabilul care obţine venituri din convenţii civile poate opta pentru

una din cele 2 opţiuni privind impozitarea venitului obţinut:

a) o cotă de impunere de 10% la venitul brut, din care se deduc contribuţiile

sociale obligatorii;

b) o cotă de impunere de 16% la venitul brut.

Pentru veniturile din activităţi care au la bază convenţii civile obţinute de

contribuabilii care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau

exercită profesii libere şi sunt înregistraţi fiscal, nu se reţin impozitul şi

contribuţiile la sursă de către plătitorii de venituri, acestea căzând în sarcina

beneficiarului de venit.

Baza de calcul al contribuţiilor sociale este venitul brut stabilit prin

contractul încheiat.

Baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS)

nu poate fi mai mică decât un salariu de bază minim brut pe economie, dacă acest

venit este singurul asupra căruia se calculează contribuţia.


Baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale (CAS) nu poate fi

mai mare decât echivalentul a de cinci ori câştigul salarial mediu brut pe economie

11.490 lei (5 x 2.298 lei în anul 2014).

Şi în cazul veniturilor obţinute din convenţii civile, sunt exceptate de la

plata contribuţiilor de asigurări sociale persoanele care realizează următoarele

venituri:

a) venituri din salarii sau asimilate salariilor;

b) venituri din pensii;

c) venituri sub forma indemnizaţiilor de şomaj.

Schematic, impozitul pe venit şi contribuţiile plătite de către persoanele

care prestează servicii în baza convenţiilor civile sunt prezentate în tabelul 11:

Tabelul 1 Impozite şi contribuţii în cazul convenţiilor civile

Baza

impozabilă

Cota de 10% Cota de 16%

Salariat Nu este

salariat

Salariat Nu este

salariat

Impozit pe

venit

Venit brut -

contribuţii

Venit brut -

contribuţii

Venit brut Venit brut

CAS (10,5%) Nu se

datorează

Venit brut Nu se

datorează

Venit brut

CASS (5,5%) Venit brut Venit brut Venit brut Venit brut

În completarea părţii teoretice, propunem 2 aplicaţii practice.

1) O persoană fizică care se ocupă cu piscicultura, înregistrează în cursul

anului 2013 venituri în valoare de 22.000 lei, iar cheltuielile aferente acestor venituri

sunt de 15.700 lei. Persoana fizică nu utilizează salariaţi. Norma anuală de venit a

fost stabilită la 10.000 lei. Stabiliţi impozitul pe venit ţinând cont de opţiunile pe

care le poate face contribuabilul:

A) impozit pe bază de norme de venit;

B) impozit pe bază de venit net stabilit în mod real.

Rezolvare:

A) impozit pe bază de norme de venit

Salariul minim brut în 2013 = 800 lei

Normă minimă = 12 x 800 = 9.600 lei

Întrucât norma minimă este mai mică decât norma anuală de venit stabilită

(9.600 faţă de 10.000) se va lua în calcul valoarea mai mare. Impozitul de

plată va fi:

Impozit de plată = 10.000 x 16% = 1.600 lei.

B) impozit pe bază de venit net stabilit în mod real

Venit net = 22.000 – 15.700 = 6.300 lei

Impozit de plată = 6.300 x 16% = 1.008 lei

1 Revista Contabilitatea expertiza şi auditul afacerilor, nr. 2 februarie 2014, pag. 52


2) O persoană fizică obţine venituri din activităţi comerciale, venituri ce

sunt impuse în sistem real. În anul 2013 obţine următoarele venituri:

- venituri din vânzări de mărfuri = 75.000 lei;

- venituri din dobânzi la contul curent de la bancă = 200 lei.

Cheltuielile efectuate în anul 2013 sunt:

- cheltuieli cu mărfurile vândute = 22.000 lei;

- cheltuieli cu serviciile prestate de terţi = 17.600 lei;

- cheltuieli de protocol = 700 lei;

- cheltuieli cu amenzi = 800 lei;

- cheltuieli cu penalităţi din contracte comerciale = 500 lei;

- cheltuieli cu impozitul pe venit sub formă de plăţi anticipate 1.300

lei.

Să se determine impozitul pe venit de plată sau de recuperat cu ocazia

regularizării.

Rezolvare:

Venitul brut: 75.000 + 200 = 75.200 lei

Cheltuieli deductibile: 22.000 + 17.600 + 500 = 40.100 lei

Determinare cheltuieli protocol deductibile: (75.200 – 40.100) x 2% = 702

lei

Suma maximă a cheltuielilor de protocol deductibile este 702 lei, iar la

persoana fizică acestea sunt de 700 lei, deci sunt integral deductibile.

Baza impozit venit: (75.200 – 40.100 - 700) = 34.400 lei

Impozit pe venit: 34.400 x 16% = 5.504 lei

Impozit pe profit de plată: 5.504 – 1.300 = 4.204 lei

BIBLIOGRAFIE

1. Avram M.,

Avram V.

Legislaţie contabilă şi fiscală, Editura Universitaria,

Craiova, 2012

2. Lăcriţa-Grigorie

N.

Fiscalitate-soluţii în sprijinul contabililor, Editura

Tribuna Economică, Bucureşti, 2009

3. Paliu-Popa L, Contabilitatea şi fiscalitatea tranzacţiilor de comerţ

exterior, Aprofundări teoretice şi aplicative, Editura

Pro Universitaria, 2014

4. Pântea I.,P.,

Bodea G., -

Contabilitatea financiară românească, conformă cu

Directivele Europene, ediţia a III-a, Editura Intelcredo,

Deva, 2009

5. Stoian A. Contabilitate şi gestiune fiscală, Editura Mărgăritar,

Bucureşti, 2001

6. Suciu Gh. Fiscalitatea pe înţelesul tuturor, Editura Universitară,

Bucureşti, 2015

7. Tatu L., Fiscalitate: de la lege la practica, Editura C.H. Beck,

Bucureşti, 2009


8. Vintilă N.,

Filipescu M.O.

Lazăr P.

Fiscalitate aplicată şi elemente de management fiscal,

Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2013

9. *** Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, MO nr.

927/23.12.2003, cu modificările şi completările

ulterioare

10. *** Ordinul MFP nr. 3055/2009 pentru aprobarea

Reglementărilor contabile conforme cu directivele

europene, M O nr. 766/10.11.2009

11. *** Ghid pentru pregătirea candidaţilor la examenul de

acces la stagiul pentru obţinerea calităţii de expert

contabil şi de contabil autorizat, Ediţia a III-a,

revizuită, Editura CECCAR, Bucureşti, 2014

12. *** Contabilitatea, expertiza şi auditul afacerilor,

CECCAR, Colecţia 2011 - 2014

13. *** Consultant fiscal, Colecţia 2011 - 2014

14. *** http://www.mfinante.ro

15. *** http://ceccar.ro


EFICIENŢA UNEI INVESTIŢII PRIVIND OPTIMIZAREA

SISTEMULUI DE ÎNCĂLZIRE AL PENSIUNII CK DIN

BRAȘOV

Conf. univ. dr. Aurelian POPESCU Facultatea de Ştiinţe Economice

Universitatea „George Bariţiu” Braşov

Abstract: Optimizing the heating system of the CK guest house in Brasov aims at

using the solar energy in various combinations with other sources in the ground

floor area of a guest house. Being a preliminary study, when calculating efficiency

only the level of equivalent costs indicator will be taken into account for the

variants under consideration.

Key words:investment, heating system, expenses

1. INTRODUCERE

Optimizarea sistemului de încălzire la pensiunea CK din Brașov vizează

utilizarea energiei solare în diferite combinații cu alte surse, în spațiile de la parterul

pensiunii. Fiind vorba de un studiu preliminar, calculul de eficiență va avea în

vedere doar nivelul indicatorului cheltuieli recalculate, pentru variantele luate în

studiu. Rezervele energetice ale Pământului sunt limitate. Fie că este vorba de gaze,

petrol, cărbune sau alţi combustibili, tot mai multe statistici arată că în viitor aceste

rezerve se vor epuiza, iar preţul lor va creşte din ce în ce mai mult.

Soarele ne oferă insă gratuit un potenţial energetic care se poate folosi fără

limite: în numai 20 de minute, Pământul primeşte de la Soare necesarul de energie al

omenirii pentru un an de zile! De altfel, deoarece panourile solare transformă în

căldură nu numai radiaţia solară, ci şi radiaţia difuză. Sistemele solare produc o

cantitate importantă de energie termică atât în cazul zilelor înnorate de peste an, cât

şi iarna, la temperaturi de până la -20°C1. Un alt avantaj major al utilizării energiei

solare este faptul că aceasta este total nepoluantă, contribuind astfel decisiv la

protejarea mediului înconjurător.

Dacă instalaţiile cu panouri solare se racordează şi la instalaţiile de

încălzire, se poate contribui şi la reducerea costului cu încălzirea cu până la câteva

zeci de procente.

1 http://segedo.ro/energie-solara-termica


2. PRINCIPII ȘI SOLUȚII TEHNICE PRIVIND POSIBILITATEA

UTILIZĂRII ENERGIEI SOLARE

Pentru a dispune de apă caldă suficientă şi în zilele ploioase, panourilor

solare li se ataşează din construcţie un rezervor special de apă caldă cu schimbător

de căldură care în funcţie de numărul de membri de familie poate avea o capacitate

de 200-500 litri. Pentru clădirile mai mari (blocuri, spitale, hoteluri, etc.), care

datorită mărimii au o utilizare aproape continuă, putând avea un termen de

amortizare mai redus, se construiesc rezervoare de stocare a căldurii industriale

dimensionate corespunzător consumului. În rezervoarele obişnuite, circuitul primar

al panoului încălzeşte doar jumătatea de jos a acestuia, apa caldă ridicându-se

datorită convecţiei şi temperatura ajungând până la valoarea admisă de 95°.

Modul de funcţionare al unei astfel de instalaţii este prezentat în Figura 1.

Fig.1. Schemă simplificată de prepararea apei calde menajere cu panou solar

1

1. Panou solar; 2. Comandă; 3. Pompă; 4. Vas de presiune; 5. Rezervor de

apă; 6.Sursă de căldură complementară

Avantajele pe care le prezintă energia solară sunt evidente prin faptul că

este o sursă de energie inepuizabilă şi nepoluantă. Panourile solare transformă

energia radiaţiei solare în căldură atunci când aceasta cade pe suprafaţa de absorbţie.

Pentru a obţine o temperatură de 40-60 C în rezervor, este necesar ca în panou să se

atingă cel puţin 65 C. Dacă panoul solar este montat în circuit doar pentru a

preîncălzi apa din rezervor, randamentul va fi mai mare deoarece nivelele de

temperatură pot fi mai mici.

Scopul şi locul instalării sunt importante din punct de vedere al gradului de

exploatare, al eficienţei în exploatare şi ca urmare al economicităţii instalaţiei.

Aspectele amintite au o greutate considerabilă în analiza economicităţii utilizării

panourilor solare termice unde întrebarea de bază se referă la recuperarea investiţiei.

1 http://www.panourisolare.com/panouri-solare/sisteme-solare-complete-incalzire-si-apa-

calda/


Tendinţa este de a utiliza capacitatea panourilor la maximum fără perioade de mers

în gol.

Pentru prepararea apei calde menajere de exemplu, este nevoie să se

cunoască nevoia zilnică de apă caldă. În acest caz este bine ca instalaţia să se

dimensioneze la 70% din necesarul de energie din cauza diferenţelor de capacitate în

funcţie de anotimp. Dacă se dimensionează la o capacitate de 100% din energia

necesitată iarna, în vară vom avea un exces de apă caldă care nu se poate utiliza,

deci o suprafaţă de panou neutilizată în care s-a investit. Dacă se dimensionează

rezervorul astfel încât să stocheze toată energia calorică produsă, apar pierderile în

timp datorită izolaţiei imperfecte a acestuia. Rezultă că atât din punct de vedere

economic cât şi ecologic, este raţional să se apeleze la un sistem combinat al

panourile solare cu sisteme clasice de încălzire.

Dacă ar fi să precizăm și dezavantajele sursei de energie solară, putem

aminti:

repartizarea neuniformă în timp şi în spaţiu;

costul ridicat al echipamentelor.

În acest context, este important totuși de precizat că, există soluţii pentru

ameliorarea rezultatelor: prin delimitarea teritoriilor unde această energie poate fi

folosită cât mai eficient (în România, cantitatea medie de energie provenită din

radiaţia solară incidentă în plan orizontal este de cca. 1100 kWh/mp pe an1) şi prin

creşterea randamentelor echipamentelor utilizate atât prin soluţii constructive

moderne cât şi prin exploatarea optimă a acestora.

Dacă prima soluţie este limitativă, cele privind costul şi exploatarea

raţională a echipamentelor pot fi îmbunătăţite în mod continuu, cu condiţia ca ele să

fie utilizate pe scară cât mai largă.

3. STUDII COMPARATIVE PENTRU RECOMANDAREA UNEI

SOLUȚII OPTIME DE ÎNCĂLZIRE LA PENSIUNEA CK2

Structura constructivă a pensiunii CK constă din: parter, alcătuit din: hol,

sală de mese, bucătărie şi grupuri sanitare; două etaje, pe fiecare din acestea fiind

amenajate câte şase camere. Subsolul este exclus din discuţie deoarece nu prevede

sisteme de încălzire şi nici apă menajeră caldă.

Activitatea permanentă şi cea mai intensivă se desfăşoară în spaţiile de la

parter, unde temperatura ambiantă trebuie să fie relativ constantă şi unde necesarul

de apă caldă este mai mare datorită activităţii din bucătărie.

Astfel, la această dată, există interesul de a reduce cheltuielile cu agentul

termic, în primă fază, la acest nivel al construcţiei, respectiv la parter, prin utilizarea

energiei solare în proporţie acceptabilă.

În baza celor prezentate considerăm a fi utilă o analiză comparativă între

cele mai frecvente soluţii constructive care sunt la îndemâna beneficiarului, în

momentul de faţă, pe baza calculului indicatorului cheltuieli echivalente sau

recalculate.

1 http://www.foruminstalatii.ro/panouri-fotovoltaice/potentialul-solar-radiatia-solara-in-romania/

2 Literele reprezintă inițialele proprietarului pensiunii


Acest indicator (K) se calculează cu ajutorul relaţiei: K = It+ Ch x D în care

It reprezintă investiţia totală, Ch reprezintă cheltuielile anuale din exploatare, D

reprezintă durata de exploatare1.

Condiții în care se preconizează utilizarea echipamentelor

Elementele de calcul au la bază următoarele ipoteze:

Parterul pensiunii însumează o suprafaţă de 224,6 mp. şi este alcătuit

din: hol, sală de mese, bucătărie şi grupuri sanitare

Suprafaţa utilă care se ia în calcul este: 225 mp;

În perioada noiembrie – martie (5 luni) necesarul de apă caldă se referă

la apa menajeră cât şi la instalaţia de încălzire a spaţiului amintit;

În perioada aprilie – octombrie (7 luni) se furnizează doar apă

menajeră. În asemenea situaţii se consideră că instalaţia lucrează zilnic

cu 45% din capacitate, asigurând cca. 300 – 375 l de apă. Pentru

asigurarea unei eficienţe cât mai sigure, în calcule, se va considera o

participare doar de 10% a echipamentelor solare în sezonul rece, iar în

sezonul cald doar de 70%;

Puterea nominală a echipamentelor: 25 – 26,5 kW;

Calculele se referă la o perioadă de 10 ani.

Echipamente luate în studiu

Pachet sistem solar ROMSTAL VISION

Energia solară este captată în interiorul tubului vidat. Antigelul o transportă

la schimbătorul de căldură din boiler şi este preluată de către apă. Apa încălzită

poate fi apoi folosită ca apă caldă menajeră sau sursă de energie pentru agentul

termic de încălzire, care ajunge la centrala termică standard (pe lemne, gaze,

motorină, etc…) și apoi în circuitul de încălzire al casei. Operarea sistemelor solare

complete este asigurată de controllerul electronic care comandă pornirea și oprirea

pompei de recilculare în functie de diferențele de temperatură citite de senzorii din

colectoare și boiler.

In concluzie, sistemele solare complete sunt un generator direct de apă

caldă care poate fi folosită fără intervenția centralei clasice și un ajutor pentru

centrală, ce preîncălzește agentul termic înainte de a fi preluat de aceasta și adus la

temperatura optimă pentru încălzirea locuinței. Astfel, aportul la încălzire al unui

sistem solar complet este direct proporțional cu numărul de panouri solare folosit și

capacitatea boilerului de stocare.

Energia solară este captată în interiorul tubului vidat. Antigelul o transportă

la schimbătorul de căldură din boiler şi este preluată de către apă. Apa încălzită

poate fi apoi folosită ca apă caldă menajeră sau sursă de energie pentru agentul

termic de încălzire, care ajunge la centrala termică standard (pe lemne, gaze,

motorină, etc.) și apoi în circuitul de încălzire al casei. Operarea sistemelor solare

complete este asigurată de controllerul electronic care comandă pornirea și oprirea

pompei de recilculare în functie de diferențele de temperatură citite de senzorii din

colectoare și boiler.

1 Vasilescu I., Românu I., Cicea Cl., Investiții, Editura Economică, București, 2000, pag. 122


In concluzie, sistemele solare complete sunt un generator direct de apă

caldă care poate fi folosită fără intervenția centralei clasice și un ajutor pentru

centrală, ce preîncălzește agentul termic înainte de a fi preluat de aceasta și adus la

temperatura optimă pentru încălzirea locuinței. Astfel, aportul la încălzire al unui

sistem solar complet este direct proporțional cu numărul de panouri solare folosit și

capacitatea boilerului de stocare.

Principalele părţi componente ale acestui pachet1 sunt:

Panoul solar cu tuburi vidate VISION, 1800/20 tuburi;

Sistem de prindere pe acoperiş înclinat: facilitează poziţionarea

panoului într-o poziţie optimă.

Boiler 200 l cu serpentine și rezistență electrică: realizat din oţel

emailat. La serpentina inferioară a boilerului se conectează panourile

solare printr-un circuit închis cu agentul termic tip antigel. Agentul

termic transformă căldura din mediul exterior la apa stocată în boiler.

Astfel se poate încălzi apa caldă menajeră tot timpul anului. La

serpentina superioară se poate conecta opţional a doua sursă de

căldură, care poate fi o pompă de căldură sau centrală termică

existentă, cu combustibil fosil, lemne sau electrică. Boilerul este

prevăzut cu sursa de energie de rezervă, cu rezistenţa electrică

comandată cu termostat.

Unitatea electronică de comandă: măsoară şi reglează temperaturile în

3 puncte ale sistemului şi comandă funcţionarea pompei de circulaţie şi

a robinetului cu 3 căi.

Grup hidraulic: realizează controlul circulaţiei fluidului în instalaţia

solară şi este alcătuit din: pompă de circulaţie; 2 termometre;

manometru; supapă de siguranţă; regulator de debit şi un sistem de

aerisire.

Vase de expansiune acţionează drept tampon pentru diferenţa de

presiune datorită dilatării fluidului din instalaţia solară şi respectiv,

pentru diferenţele de presiune datorate dilatării apei menajere din

boiler.

Caracteristici tehnice:

Putere: 26,5 kW ;

Capacitate de lucru: 300 l/zi;

Randamentul: 95%;

Antigel concentrate instalații solare VISION, - 500 C (bidon 5 kg)

Preţul pachetului solar2, inclusiv TVA = 5600 lei

Centrală termică RADIANT RBS 24 Energy

Funcționează cu combustibil gaz metan sau GPL; datorită regulatorului de

gaz încorporat poate porni și rămâne în funcțiune (cu performanțe reduse) chiar și la

presiuni foarte mici ale gazului metan. Are schimbător de căldură bitermic care

asigură prin circuite separate agentul termic şi apa caldă menajeră.

Caracteristici tehnice3:

1 http://www.romstal.ro/pachet-sistem-solar-3-persoane-2-panouri-vision-20-tuburi-boiler-

400-l-accesorii-p2542646.html 2 www.romstal.ro/termo

3 http://www.centraletermice.com.ro/centrala-termica-radiant-rbc-24-energy/p-25


Putere termică utilă 25,6 kW;

Debit de apă caldă menajeră la At 25° (diferența de grade): 13,6 l/min;

Volum încălzit: 600 m.c.

Randament: 93 %;

Consum de gaz: 2,5 – 2,7 m3/h.

Preţul centralei1, inclusiv TVA = 2.180 lei (la data de 19.01. 2015)

Fig 2. Centrală termică pe gaz RBS 24 Energy

Cazan pe lemne cu gazeificare oțel atmos DC 25 S, 25 kW2

Fig 3. Cazan pe lemne DC 25 S

1 www euroman.ro/rbs-24-elite/

2 cazan pe lemne tip k 24 – 1 saw 625 prin www.clickbox.ro


Pachetele la cazanele pe lemne oferă solutii complete pentru instalatiile de

încălzire, satisfăcând exigentele instalatorilor si crescând confortul clientilor săi.

Soluţia oferită implică un montaj simplu şi uşor, asigurându-se în acelaşi timp o

durată de viaţă prelungită sistemului de încălzire si un confort ridicat celui ce

utilizează aparatul pentru încălzire. Principiul gazeificării permite arderea aproape

completă a lemnului.

Pachetul promotional cuprinde :

Centrala pe lemne cu gazeificare

Supapa de siguranta, 2 bucati

Ventil termic VTC511 32-60

Termostat de ambianţă Siemmens RAA 20

Filtru Y Watts

Manometru M1-50-4

Grup încărcare LTC171

Vas de expansiune 50 l

Caracteristici tehnice:

Putere nominal maximă: 25 kW

Randament: până la 85%;

Preţ: 7949 lei

Variante de lucru luate în studiu

Varianta 1. Pachet solar şi Centrală termică pe gaz

Această variantă este propusă a fi studiată în comparaţie cu alte

echipamente deoarece prezintă avantaje evidente, în primul rând datorită faptului că

este un factor de progres, apărut în domeniu deoarece reprezintă una din căile de

înlocuire a resurselor limitate în domeniul energetic. În acest context, se încearcă

evidenţierea, dacă există, a superiorităţii utilizării echipamentelor solare şi din punct

de vedere economic în situaţii reale de exploatare.

Investiţia totală al acestei variante este alcătuită dintr-un pachet solar, adică

un echipament ce cuprinde toate componentele necesare pentru ca instalaţia să poată

fi introdusă în exploatare în mod independent. Cu toate acestea, pachetul respectiv

este completat şi cu o instalaţie funcţională pe bază de gaz, care să poată interveni în

situaţii in care instalaţia de bază nu va putea să furnizeze agentul termic necesar

pentru asigurarea încălzirii spaţiului pentru care a fost destinat. Ca urmare valoarea

investiţiei este:

It 1 = 5600 +2180 = 7.780lei.

Calculul costurilor pentru prepararea apei menajere (7 luni)

În mod normal în sezon, consumul de apă menajeră poate fi asigurat în

totalitate prin pachetul solar. Având în vedere apariţia unor situaţii neprevăzute, se

consideră totuşi un consum, cu ajutorul centralei pe gaz, de 10% din consumul

calculat în varianta 2.

Deci costul pentru prepararea apei menajere în sezon:

310 x 0,1 = 31 lei/sezon.


Calculul consumului de gaz pentru încălzire şi prepararea apei

menajere (5 luni)

Datorită faptului că luminozitatea în această perioadă este mai scăzută vom

considera că, deşi instalaţia solară este funcţională, 70% din timp, va fi necesară

intervenţia centralei pe gaz pentru încălzire şi pentru prepararea apei menajere.

Cunoscând faptul că, în cazul utilizării centralei pe gaz, costurile pentru 5

luni friguroase sunt de 5550 lei 5210 lei (această valoare este calculată la varianta 2)

vom avea costurile totale pentru cele 5 luni:

5210 x 0,7 = 3.647 lei.

Astfel indicatorul cheltuieli recalculate va fi:

K1 = It1 + Ch1 x D,

în care:

It - este investiţia totală = Preţul Pachetului solar + Preţul unei

centrale pe gaz = 5600 + 2180 = 7.780 lei

Ch – cheltuielile anuale = (în cazul nostru, pe 5 luni) + Cheltuielile

pentru 7 luni = 31 + 3647 = 3678 lei

D – durata de utilizare = 10 ani.

Astfel:

K1 = 7.780 + (31 + 3.647) x 10 = 44.560 lei

Varianta 2. Centrală termică pe gaz

Costul investiției: It2 = 2.180 lei

Pentru început vom prezenta un calcul de echivalare a preţurilor unitare:

Conform facturilor eliberate de tarif de GDF SUEZ : 1 kWh/mc = 10,472

Preţul unitar pentru 1kWh = 0,11276 lei / kWh

Rezultă că: 1mc gaz = 0,11276 x 10,472 = 1,18082lei

Calculul consumului de gaz pentru prepararea apei menajere (7 luni)

Consumul zilnic de apă este de cca. 300 litri

Debitul de apă caldă menajeră la At 30° este de 11,8 l/min;

Necesarul de apă zilnică fiind de cca. 300 l, rezultă o funcţionare

zilnică a centralei de cca. 30 min. ceea ce înseamnă o funcţionare

lunară de: 30 x 30zile = 900 min, respectiv 15 ore

Consumul de gaz fiind 2,5 mc/h , rezultă: 2,5 x 15ore = 37,5 mc/lună

Costul lunar al gazului consumat pentru apa menajeră = 37,5 x

1,18082 = 44,280 lei/lună, iar,

Costul pe perioada a 7 luni, considerate favorabile, va fi:

44,280 x 7 = 309,96 lei/sezon, rotunjit 310 lei

Calculul consumului de gaz pentru încălzire şi prepararea apei

menajere (5 luni)

Costul gazului consumat într-o lună cu funcţionare 12 ore pe zi cu un

coeficient de pierderi de 2% şi un preţ de 1,18082 lei / m3 este de cca. 1.042 lei/lună

Pentru 12 ore x 2,5 mc. x 30 zile x 0,98 x 1,18082 = 1041,48 lei,

rotund 1.042 lei / lună


Pentru 5 luni pe an, suma va fi de:

1.042 x 5 = 5.210 lei/sezon.

Costul anual va fi:

310 + 5210 = 5.540 lei.

Cheltuieli recalculate:

Ca urmare, indicatorul cheltuielilor recalculate va fi:

K2 = 2.180 + 5.540 x 10 = 57.580 lei

Varianta 3. Cazan pe lemne cu gazeificare oțel ATMOS DC 25 S

Costul investiției: It3 = 7.949 lei

Costul încălziri utilizând cazanul pe lemne s-a determinat experimental,

deoarece acesta diferă în funcţie de esenţa lemnului, umiditate, locul achiziţionării,

etc. Datele au fost culese din zona localităţii Izvorul Mureșului şi au condus la un

cost mediu lunar al lemnului consumat de 12,30 lei/zi, care include şi costul apei

menajere. Pentru acoperirea costurilor la nivelul unui oraș, s-au aproximat

cheltuielile la nivelul de 15 lei/zi. Pentru lunile călduroase s-a considerat 30% din

consumul unei zile de iarnă.

Deci:

Costul pentru prepararea apei menajere = 7 luni x 0,3 x 15 x 30 zile =

945 lei/sezon

Costul pentru încălzire şi prepararea apei menajere = 5 luni x 15 x 30

zile = 2250 lei

Costul anual = 945 +2250 = 3.195 lei

Ca urmare, indicatorul cheltuielilor recalculate va fi:

K3 = 7.949 + 3195 x 10 = 39899 lei

Varianta 4. Pachetul solar şi Cazan pe lemne tip K 24 – 1 SAW62.

Investiţia totală este alcătuită, din preţul pachetului solar 5600 lei şi cel al

cazanului pe bază de lemn 7949 lei, respectiv 15384 lei. It4 = 15.384 lei

Costul pentru prepararea apei menajere

Prepararea apei menajare reprezintă 10% din costurile aferente încălzirii cu

cazanul pe lemne, respectiv 0,1 x 945 = 94,5lei, rotunjit 95 lei.

Costul pentru încălzire şi prepararea apei menajere

Acest cost este calculat ca reprezentând 70%, din costul încălzirii cu cazanul pe

lemne, respectiv 0,7 x 2250 = 1575 lei

Precizare: Se poate observa faptul că participarea pachetului solar la

încălzirea totală s-a luat la procente minime (10% şi respectiv, 30%), pentru a avea

valori cât mai acoperitoare, la un risc minim, în posibilitatea de utilizare a energiei

solare.

Indicatorul cheltuielilor recalculate va fi:

K4 = 15.384 + ( 95 + 1575) x 10 = 32.084 lei

Rezultatele studiului comparativ sunt prezentate sintetic în tabelul 1.


Tabelul 1. Valori ale indicatorului cheltuieli recalculate pentru diferite

variante de încălzire, în lei

Varianta

Încălzire şi

apă menajeră

(5 luni)

Prepararea

apei

menajere

(7luni)

Total

anual

Investiţie

K

1.Pachet solar* 3.647 31 3678 7.780* 44.560

2.Centrală

termică pe gaz 5.210 310 5.540 2180 57.580

3.Cazan pe

lemne 2.250 945 3.195 7949 39.899

4.Pachetul solar

şi Cazan pe

lemne

(0,7x2250)

1.575

(0,1 x945)

95 1.670 15.384 32.084

* Include şi preţul unei centrale pe gaz

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Din analiza datelor prezentate în tabel, se poate constata:

1. Încălzirea şi prepararea apei menajere în sezonul rece are costul cel mai

redus în cazul în care se utilizează combinat pachetul solar cu cazanul pe

lemne, o combinaţie cu un interes aplicativ deosebit, pentru că această

combinaţie poate fi utilizată în zonele în care nu există sursă de gaz,

caracteristică a multor pensiuni din ţară şi unde se găseşte încă materie

primă lemnoasă. Această concluzie este deosebit de utilă şi pentru

pensiunea CK, la preţurile actuale ale lemnului de foc şi de perspectivă,

prin introducerea în cultură a copacului miresei (o specie deosebit de

productivă în masă lemnoasă).

2. Din punctul de vedere al preparării apei menajere pe perioada aferentă celor

7 luni, cu temperaturi mai ridicate şi luminozitate prelungită se recomandă

utilizarea fără reţineri al pachetului solar.

3. Concluziile menţionate cu privire la încălzire şi prepararea apei menajere

sunt aceleaşi şi în cazul analizei indicatorului cheltuieli recalculate. Se mai

poate preciza faptul că varianta care se bazează pe utilizarea lemnului de

foc prezintă dezavantajul că presupune manipulări costisitoare însoţite de

un consum de forţă de muncă semnificativă şi existenţa unor spaţii de

depozitare suplimentare.

4. A doua variantă care poate fi recomandată este cea a pachetului solar, care

însă necesită şi o instalaţie pe bază de gaz necesară a interveni în situaţiile

în care furnizarea de energie cu ajutorul panourilor solare este insuficientă.

5. Concret, pentru pensiunea CK, varianta optimă este cea în care se utilizează

cazanul pe bază de lemne. În acest caz se poate face propunerea

achiziţionării unui asemenea cazan care să lucreze în paralel cu centrala pe

bază de gaz care este deja în dotarea pensiunii. Această combinaţie va

permite reducerea costurilor faţă de utilizarea gazului, în cazul suprafeţei de

la parter cu cca. 80% . Aici putem veni şi cu precizarea că extinderea la

nivelurile superioare (etajul 1 şi 2) este posibilă, dar prin alegerea unui alt

tip de cazan cu parametrii specifici capacităţii de lucru, superiori.


.

BIBLIOGRAFIE

1. Armin Thembl, Werner Weib Instalaţii solare. Editura M.A.S.T. 2008

2. Dan Fl., Dan Carmen-Eva Combustibili, poluare, mediu Editura Dacia 2002

3. Camarda Liana Adina, Bârsan O., Dezvoltarea Durabilă a turismului regional,

Editura Uranus, Bucureşti 2010

4. Păulescu M., Algoritmi de estimare a energiei solare, Editura Matrixrom 2007

5. Vasilescu Ion, Românu Ion şi Cicea Claudiu , Investiţii, Editura Economică,

București, 2000


FOBIILE NEGOCIATORULUI

Conf. univ. Ioan STATE



Rezumat: Neluarea în considerare a unor particularităţi de natură psihică,

emoţională ale membrilor echipei de negociere, sau minimizarea acestora, poate

aduce prejudicii actului de negociere, rezultatele putând fi diminuate sau chiar

compromise. În lucrare sunt evocate fobiile, cauzele apariției acestora, manifetările

lor, răspândirea, terapii, dar și tipologia acestora. Structura este adoptată de autor,

astfel că materialul se constituie într-o sinteză documentară, nicidecum în analiză

psihologică. Din cele cca. 600 fobii cunoscute, relevăm cca. 80, cele mai

susceptibile de a influența echipa și procesul de negociere. Cunoașterea și

identificarea acestora este determinantă nu numai pentru managerul echipei, pentru

membri acesteia, ci deopotrivă și pentru parteneri, care le pot valorifica.

Cuvinte cheie: fobie, stres, frică, teamă, echipă, negociere

1 PRELIMINARII. GENEZA

La constituirea echipei de negociere, nu întotdeauna managerul analizează

trăsăturile psihofiziologice ale celor ce vor reprezenta firma; cel mai adesea va avea

în vede calităţile intrinseci specialistului, măsura în care acesta cunoaşte sau e

implicat în problematica obiectului negocierii, fie ea de natură tehnică, economică

etc.

În lucrare sunt preluate o serie de manifestări, sinteze, comentarii în măsură

să sprijine punctul de vedere al autorului și semnalul său: verifică trăsăturile fizico-

psihice ele celor ce îi iei parteneri în echipa de negociere și valorifică-le pe cele ale

echipei partenere.

Pentru aprofundarea cunoștințelor în domeniu este recomandabil a citi

lucrări în domeniu, pornind de la cele recomandate în bibliografie, dar mai ales a

consulta specialistul psiholog.

"Cea mai veche şi mai puternică emoţie a omului este spaima" afirma

scriitorul american H.P.Lovecraft.

Frica a reprezentat un element determinant pentru supravieţuirea speciei

umane, pe parcursul evoluţiei acesteia, nu şi fobiile, fricile patologice, frici de o

http://www.acasa.ro/fobie

http://www.acasa.ro/stres


intensitate extremă, persistentă, sesizată de către subiect ca fiind iraţionala. Fobia

reprezintă frica de un obiect sau de o situație. Această frică este cel mai adesea

provocată, previzibilă, situațională și evitabilă.

Există în jurul nostru oameni cărora fobiile le transformă viața într-un

veritabil calvar. Un asemenea om, inclus într-o echipă de negociere poate perturba

procesul însăşi, pe de o parte, şi/sau, prin contagiune, poate afecta pe ceilalţi

negociatori, pe de altă parte.

Fobiile pot fi specifice vârstelor, sexului etc. La copii: panica la clovni,

frica de a merge la şcoală. La femei: agorafobia, mai des întâlnită decât la bărbaţi.

Unele sunt rar întâlnite, altele, însă, sunt destul de frecvente

De regulă, spaima se extinde atunci când obiectele și locurile prezintă

trasături comune: cel rămas blocat în lift la serviciu ajunge se va teame de orice lift

iar cel mușcat de un câine riscă să simtă teama față de toți câinii. O serie de termeni,

precum: frica de mulțime, frica de spații mari, frica de locuri publice, frica de a ieși

din casă etc. provin prin din extensia termenul provinit din grecescul "agora" care

înseamnă "piață". Această fobie are grade diferite de evoluţie, mergând de la o

agrofobie ușoară, ce permite menținerea unei vieți de familie și vieți sociale

normale, până la cazuri grave în care persoanele se închid în ele și au nevoie de o

companie permanentă.

Nu orice spaimă de moment poate fi catalogată drept fobie, nici spaimele

permanente nu sunt fobii.

2 CAUZE

Biologic, atunci când ne este frică, simţurile transmit semnale către

talamus, un fel de centrală de distribuţie a influxurilor nervoase. Confruntat cu

mesaje care indică pericolul, talamusul lansează semnalele către una dintre cele mai

primitive părţi ale creierului nostru - rinencefalul - care declanşează reacţiile

fiziologice ale fricii înainte ca gândirea conştientă şi cortexul să aibă timp să

intervină.

Pericole pentru strămoşilor noştri, animalele, întunericul, înălțimile, apa şi

celelalte, ne-au fost transmise în trei mari familii de fobii: specifice (față de animale

şi față de fenomene naturale), sociale și agorafobii.

O fobie poate fi şi "învățată" în trei feluri: a) ca urmare a unei experienţe

traumatice unice; b) prin mici experienţe stresante repetate, c) prin efectul retroactiv

al unui eveniment "dramatizat" după producerea lui. Rezultă că fobia este ereditară,

însă totodată, când boala se declanşează, înseamnă ca vulnerabilitatea genetico-

constituţionala a individului a fost "încurajată" şi de factorii de mediu.

3 MANIFESTĂRILE FOBIEI

Există o serie de manifestări fizice ce însoţesc senzaţia de frică.

Cu 40 de ani în urmă s-a demonstrat că în momentul în care fiinţa

omenească intră în stare de panică sau frică generală, transpiraţia noastră secretă

instantaneu o serie de feromoni unici care sunt percepuţi de subconştientul

persoanelor din apropierea noastră prin intermediul simţului mirosului. Senzaţia de

frică are un miros perceput subconştient

http://www.descopera.ro/dnews/2436512-de-ce-ne-temem-de-serpi


Pot apărea fenomene de derealizare (sentimentul că lucrurile se desfașoară

într-un plan ireal), fenomene de depersonalizare (sentimentul că eşti un actor în

propria situaţie, că nu eşti cu totul acolo), precum şi senzaţia de pierdere a

controlului, teama de a nu înnebuni, teama de a nu muri.

Când nu mai poate fi controlată, frica devine patologică, iar impactul

psihologic este atât de mare, încât generează reacţii somatice precum: accelerarea

ritmului cardiac şi al respiraţiei, transpiraţia, muşchii se contractă, mâinile tremură.

Sunt, în fapt, simptomele care apar la starea de panică.

Timiditatea, în varianta sa patologică, este cunoscută drept o fobia socială.

Ea se declanşează la interacţiunea cu semenii. Se manifestă prin frica de privirea şi

de părerea altor persoane, teama de a fi ridicol sau de a afişa un comportament

neadecvat. Individul crede că toţi îl privesc şi îl judecă, își pot bate joc de el şi

agresa verbal.

4 RĂSPÂNDIREA

După cum menţionam anterior, fobiile se distribuie funcţie de vîrstă şi sex,

profesiune, dar şi de cultură, zonă geografică. Există oameni predispuşi la fobii.

Vom prezenta câteva tipuri de fobii şi măsura în care sunt răspândite.

Agorafobia constă în teama excesivă de locurile publice, prea mari, prea

mici sau prea aglomerate, în lift, pe scara rulantă, în avion, la supermarket sau chiar

în timp ce stai într-un scaun din sala de cinematograf, situat la mijloc de rând. Poate

fi însoţită de atacuri de panică. Agorafobia, mai frecventă la femei, afectează între 5

şi 7%

Claustrofobie este teama incontrolabilă de spații închise (lift, clădiri

înalte) şi afectează 4% din populaţia planetei.

Peste 50% dintre adulţi au măcar o frică specifică: de şerpi, păianjeni,

şobolani sau de cutremure.

Fobia socială are o prevalență cuprinsa între 2 şi 10%, în funcţie de

diferenţele culturale sau de cele metodologice dintre diferitele studii. Fobia de acest

gen are un impact profund asupra funcţionării profesionale, ocupaţionale. Ea îi

expune pe subiecţi unor complicaţii grave: depresie, alcoolism, suicid.

Fobia de avion este răspândită la cel puţin 10% din întreaga populaţie a

globului și, potrivit estimărilor făcute de companiile aeriene, cel puţin 20% dintre

pasageri recurg la calmante înainte de decolare.

5 TERAPII

Medicii psihiatri spun că aceste tulburări sunt tratabile. Mulți dintre cei care

au apelat la ajutor medical au reușit să-și învingă temerile.

Un tratament eficient se poate face fie prin terapie comportamentală, fie cu

ajutorul medicamentelor. Se întamplă deseori ca persoanele fobice să folosească

medicamente antidepresive sau calmante. Acestea pot fi folositoare doar în anumite

cazuri și doar la prescripția medicului. Cele mai indicate metode ar fi ședințele de

psihoterapie în care se pot utiliza tehnici de relaxare combinate cu imagerie mentală,

în care subiectul este confruntat cu situația fobia pe plan imaginar.

http://www.descopera.ro/dnews/3997231-frica-de-inaltimi-are-legatura-cu-perceptia-verticala


Terapiile comportamentale şi cognitive tratează fobiile prin aşa-numită

desensibilizare prin expunere, un fel de "cui pe cui se scoate". Pacientul este expus,

gradual, cu obiectul sau situaţia care-i provoacă angoasă: această expunere

progresivă permite reglarea alarmei anxioase, adică modifică circuitele cerebrale

activate în prezența stimulului.

Angoasa care se ascunde în spatele oricărei fobii este greu de suportat, în

primul rând pentru ca nu poate fi conştientizată.

6 FOBII BIZARE

6.1 Top fobii Conform unei liste întocmite de publicaţia Live Science, printre cele mai

întâlnite fobii se regăsesc:

a) Frica de dentist. În această sferă întlnim: frica de spital

(nosocomefobia), de injecţii (trypanofobia) sau o repulsie la ideea de a merge la

doctor, în general (iatrofobie). Cea mai răspândită este frica de stomatolog (nu de

doctor, ci de lucrul cu freza): odontofobia.

b) Frica de câini. Teama de câini (cynofobia), o zoofobie destul de

răspândita, se dezvoltă ca urmare a faptului ca persoana a fost, la un moment dat,

mușcată de un câine sau a asistat la un atac de acest fel asupra altcuiva.

c) Frica de zbor. Multă lume se teme de zbor. Frica anxioasă de a călători

cu avionul (aviofobie) este nejustificată. Statistic, riscul de a muri într-un accident

rutier e mult mai mare decât într-un accident de avion e

d) Frica de întuneric. Teama de întuneric, comună la copii (care se tem de

tot felul de creaturi sau întâmplări înfricoșătoare, ce ar putea apărea odată cu bezna),

trece în rândul fobiilor (nyctofobie). La vârstă adultă, anxietatea poate atinge

niveluri extreme, întunericul producând teroare şi adevărate atacuri de panică.

e) Frica de înălțime. În cazul adevăratei fobii de înălțimi (acrofobie), se

pare că persoanele afectate percep înălțimea ca fiind mult mai mare decât este; de

aici reacţia lor exagerată.

f) Frica de alţi oameni. Cei mai mulţi dintre noi au emoţii la ideea

confruntării cu un public; fobia, însă (sociofobie, în cazul acesta, sau anxietate

socială), se defineşte prin prezența unor manifestări cu adevărat intense. E

caracterizată prin repulsia față de prezența oricărei persoane. Această fobie apare

încă din copilărie/adolescență, de obicei în jurul vârstei de 13 ani.

g) Frica de spații ameninţătoare. Unii se tem de spațiile aglomerate, pline

de lume (agorafobie), alţii de spațiile foarte strâmte, precum liftul sau cămara

(claustrofobie); oricum, în percepţia celor afectaţi, e vorba despre spații din care ar fi

greu să ieşi, să scapi - de ce anume să scapi, ce pericol pândeşte, asta, de multe ori,

nici măcar fobicul respectiv nu ştie.

6.2 Fobii ale unor lideri politici

Unii şefi de stat surprind lumea prin comportamente greu de explicat.

Fobiile, la liderii politici, pot fi considerate drept excentricităţi, spaime copilăreşti,

ciudăţenii: ele produc daune nu numai lor, ci şi naţiunilor pe care le conduc.

Revista „Foreign Policy" enumera câteva cazuri.

1 Kim Jong-il, liderul nord-coreean se teme să zboare cu avionul

(aerofobia). Fobia sa a fost declanşată de un accident de elicopter, în 1976, din care


abia a scăpat cu viaţă. Drept consecinţă, cei peste 9.300 de kilometri pentru

întâlnirea de la Moscova ia parcurs cu trenul personal-blindat, având 90 de vagoane

2 Gaddhafi, fostul şef de stat libian, împuşcat de revoluţionari, a fost

claustrofob. Aflat la New York, pentru sesiunea ONU, în 2009, a plantat cortul în

curtea Ambasadei libiene.

4 Georg Bush, fostul preşedinte al SUA, se teme de cai

3 Angela Merkel, cancelarul german se teme de câini (chinofobie). În

copilărie, ea a fost muşcată de un câine, ceea ce a marcat-o pe viaţă. Premierul rus

Vladimir Putin a speculat această slăbiciune, în 2006, oferindu-i în dar cancelarului

un căţel. O asemenea ofertă pune în dificultate primitorul.

6.3 Telefonul: duşman sau prieten al negociatorului?

Telefonul inteligent al zilelor noastre este un instrument care pune

probleme negociatorului. Distingem telefon fobia şi nomofobia, tratate în (2).

7 TIPOLOGIE: LISTA FOBIILOR ŞI SEMNIFICAŢIA LOR

Literatura de specialitate menționează vreo 600 de fobii dintre cele mai

ciudate. Dintre acestea, am reţinut cca. 80 (Tabelul 1) care ar putea influenţa

comportamentul negociatorului şi rezultatele negocierilor.

Mediu social (scenă, teatru, spaţii înguste, închise sau deschise, încăperi

goale, mulţime, politicieni, rase, străini, femei)

Cuvinte, anumite sau fraze (de a vorbi, de a fi ridicol, vesti bune, teama de

a vorbi în public, teama de a scrie, de a munci, de a gândi, de a fi limitat, de idei

noi).

Stare (oboseală, bătaie, maşinării, de a fi singur, veselie)

Tehnologie (telefon, rachete, de carţi, de tehnologia IT)

Mancare (carne, băutură, vin, acreală, mirosuri)

Boli şi medicamente (diverse boli specifice, febră, durere, infecţii, otrăvuri,

injecţii, operaţii, murdărie, germeni, microbi, paraziţi)

Mediu natural (copaci, păduri, valuri, lacuri, ape curgătoare, ocean, stele,

lună, vibraţii, fum şi ceaţă, tunete, nori, ploaie, arşită, foc, zapadă, gheaţă, mirosuri,

frig, lumina sau lumina soarelui, noapte şi intuneric, zgomot, muzică, înălţime.

Animale (şoareci, pisici, câini, şerpi, reptile, găini, insecte, termite, viespi,

broaşte, păsări, peşti, viermi, râie)

Culori (roşu, purpuriu)

Tabelul 1 Lista fobiilor și semnificaţia lor

ACHLUOPHOBIA teama de întuneric (NYCTOPHOBIA)

ACOUSTICOPHOBIA teama de zgomot

ACROPHOBIA teama de înălţime

AEROPHOBIA teama de zbor, de spaţii deschise, de aer

AGIROFOBIA frica de a traversa strada

AGORAPHOBIA teama de spaţii deschise, largi

ALODAXOFOBIE frica de opiniile altora


ANGINAPHOBIA teama de spaţii înguste, strâmte

ANTHOPHOBIA teama de flori

ANTHROPHOBIA teama de oameni (ANTHROPOPHOBIA)

ASTROPHOBIA teama de stele

ATELOPHOBIA teama de imperfecţiune

BASIPHOBIA teama de plimbare

BIBLIOPHOBIA teama de cărţi

CENOPHOBIA teama de spaţii deschise (KENOPHOBIA)

CHEROPHOBIA teama de veselie

CHIONOPHOBIA teama de zăpadă

CHROMOPHOBIA teama de culori

CHRONOPHOBIA teama de trecerea timpului sau de ceasuri

CLAUSTROPHOBIA teama de a fi în spaţii închise, înguste

CREMOPHOBIA teama de a fi singur

CYNOPHOBIA teama de câini

CYPRIDOPHOBIA teama de boli venerice (VENEREOPHOBIA)

DEIPNOPHOBIA teama de conversaţia din timpul mesei

DEMOPHOBIA teama de o mulțime de oameni (de un număr mare

de oameni adunaţi la un loc, de înghesuială)

ECOPHOBIA teama de propria casă şi împrejurimile acesteia

(OECOPHOBIA, OIKOPHOBIA)

EREMIOPHOBIA teama de a rămâne de unul singur

ERGASIOPHOBIA teama de muncă (PONOPHOBIA)

ERGOPHOBIA ura față de muncă

FAGOFOBIA frica de alimente (SITOFOBIA)

FRIGOPHOBIA teama de frig (PSYCHROPHOBIA)

GATOPHOBIA teama de pisici

GENIOPHOBIA teama de oameni cu barbă

GEPHYROPHOBIA teama de a traversa poduri

GINOFOBIA frica de femei

GLOSSOPHOBIA teama de a vorbi în public

GRAPHOPHOBIA teama de a scrie de mână

GYNEPHOBIA teama sau ura față de femei (GYNOPHOBIA)

HILOFOBIA teama de paduri

HIPPOPHOBIA teama de cai

HIPPOPOTOMONSTRO-

SESQUIPPEDALIOFOBIA

frica de cuvinte lungi

HODOPHOBIA teama de a călători

HOMICHLOPHOBIA teama de fum, ceață

HYLEPHOBIA teama de lemn


HYPENGYOPHOBIA teama de responsabilități (HYPEGIAPHOBIA)

IDEOPHOBIA teama de idei

KATAGELOPHOBIA teama de a fi ridicol

KATHISOPHOBIA teama de a sta jos, de a se așeza

KENOPHOBIA teama de încăperi goale

LALIOPHOBIA teama de a vorbi (LALOPHOBIA)

LIMNOPHOBIA teama de lacuri

LOGOPHOBIA teama de cuvinte

MUSICOPHOBIA teama, neplacere la auzul muzicii

NEOPHOBIA teama de nou, de noutate

NOCTIPHOBIA teama de noapte

NOMATOPHOBIA teama de nume

NYCTOPHOBIA teama de întuneric sau de noapte

OCHLOPHOBIA teama de mulțimi (de oameni)

OCHOPHOBIA teama de vehicole

OMBROPHOBIA teama de ploaie

OMMATOPHOBIA teama de ochi

ONOMATOPHOBIA teama de a auzi anumite cuvinte sau fraze

OPHIDIOPHOBIA teama de șerpi

OSMOPHOBIA teama de mirosuri

PHARMACOPHOBIA teama de medicamente

PHONOPHOBIA teama de zgomot

POGONOPHOBIA teama de oamenii cu barbă

POLITICOPHOBIA teama sau ura față de pliticieni

PSYCHOPHOBIA teama de minte, gândire

PSYCHROPHOBIA teama de temperaturi scăzute

PYREXIOPHOBIA teama de febră

SCRIPTOFOBIA frica de a scrie în prezența unei alte persoane

STENOPHOBIA teama de spații inguste

TELEPHONOPHOBIA teama de a utiliza telefonul

TOPOPHOBIA teama de anumite situații sau împrejurări

TOXICOPHOBIA teama de intoxicații, otrăviri (TOXIPHOBIA)

TRAUMATOPHOBIA teama de război

TREMOPHOBIA teama de vibrații

XENOPHOBIA teama de străini (ZENOPHOBIA)


BIBLIOGRAFIE

1 State, I., Negocierea afacerilor. Fundamente, Editura Universitatea


2 State, I., Telefonul: duşman sau prieten al negociatorului? În Buletinul

ştiinţific nr. 16 al Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”, ISSN

1841 - 298X, Editura INFOMARKET, Braşov, 2015 3 http://www.medikal.ro/articole-medicale-lista-fobiilor-si-definitiile-lor.html

4 http://www.ziare.com/articole/nomofobie

5 http://www.fistichiu.ro/Stil-De-viata/Fobiile.html


7 http://sanatate.acasa.ro/boli-7/fobia-zilei-de-luni-9641.html#ixzz1nVBkfOSE

8 http://www.la-psiholog.ro

http://www.medikal.ro/articole-medicale-lista-fobiilor-si-definitiile-lor.html

http://www.ziare.com/articole/nomofobie

http://www.fistichiu.ro/Stil-De-viata/Fobiile.html


http://sanatate.acasa.ro/boli-7/fobia-zilei-de-luni-9641.html#ixzz1nVBkfOSE


DE LA ÎNVĂȚĂMÂNTUL TRADIȚIONAL LA E-LEARNING

Prof. univ. dr. Constanța CHIȚIBA



Lect. univ. dr. Anca COSTEA-DUNĂRINȚU



Rezumat: Instituțiile de învățământ superior utilizează internetul și alte tehnologii

digitale pentru a dezvolta și distribui educație de mai mulți ani, dar conceptul de e-

learning oferă perspectiva unei noi abordări a procesului de învățământ superior,

axat pe deschiderea universităților tradiționale pentru cei care nu pot participa în

campus și față-în-față la cusuri, utilizarea eficientă a cunoștințelor fiind văzută tot

mai mult ca fiind cheia succesului economic.. În același timp, învățământul superior

se confruntă cu o serie de provocări: globalizarea, îmbătrânirea societății; creștere

a concurenței între instituțiile de învățământ superior, dezvoltarea tehnologică

rapidă atât la nivel național cât și internațional.

Cuvinte cheie: e-learning, competiție, universități, dezvoltare

1. INTRODUCERE

Deși atragerea de noi studenți și angajarea în abordări pedagogice

inovatoare manifestată pe larg în ultimul timp reprezintă o preocupare actuală,

cadrele didactice continuă să prefere cursuri tradiționale și sunt sceptici cu privire la

potentialul de învățare în mediul online. Există, de asemenea temeri de pierdere a

controlului academic către administrația centrală.

Există drivere și bariere care cresc sau scad motivația de a se angaja în e-

learning și oferă câteva perspective asupra provocărilor privind încorporarea e-

learning în învățământul superior. Cei mai importanți factori-cheie care stau la baza

adoptării e-learning sunt necesitatea de calificare superioară a populației pentru a

răspunde provocării societății informaționale și cunoașterii și nevoia de acces la

educație.


Învățământul superior se confruntă cu o serie de provocări: globalizarea,

îmbătrânirea societății; creștere a concurenței între instituțiile de învățământ

superior, dezvoltarea tehnologică rapidă atât la nivel național cât și internațional.

Pentru a răspunde cu succes la toate aceste provocări, universitățile

tradiționale trebuie să se transforme, prin adoptarea sistemelor de e-learning, care

vor permite oamenilor să studieze la orice universitate din lume, de acasă (Blin et

al., 2008). Pentru a realiza această transformare, universitățile vor trebui să introducă

strategii și politici care să pună în aplicare cadre universitare flexibile, abordări

pedagogice inovatoare, noi forme de evaluare, acorduri de acreditare și transfer de

fonduri instituționale, colaborarea instituțională, precum și, cel mai important,

asigurarea accesului studenților atât in cât și în afara campusului la toate

informațiile.

Caracteristicile principale ale cadrului actual în care activeaza

instituțiile de învățământ superior

Instituțiile de învățământ superior există în context economic, politic,

cultural și social. În ceea ce privește impactul asupra învățământului superior putem

discuta despre patru forțe ce vor deveni reprezentative pentru deceniile următoare:

globalizarea;

demografia;

noi abordări ale guvernanței;

tehnologia.

Figura 1. Caracteristicile principale ale cadrului actual în care

activeaza instituțiile de învățământ superior


Globalizarea - Globalizarea economiilor lumii duce la creșterea

permeabilității granițelor educaționale naționale, precum și accentuarea intr-o mai

mare măsură a internaționalizarii curriculei. Internaționalizarea învățământului

superior este un fenomen cu două tăișuri, inducând adâncirea colaborării și

intensificarea concurenței în rândul țărilor și de asemenea între furnizorii de la nivel

instituțional.

Învățământul superior transfrontalier a crescut semnificativ în ultimele

decenii și acest lucru este de așteptat să continue. Această creștere a fost determinată

de mai multe forțe interconectate (Morris, 2008):

o mai mare mobilitate a lucrătorilor calificați într-o economie din ce în ce

mai mult bazată pe cunoaștere;

necesitatea de a dezvolta industrii de export și de a se extinde colaborarea

internațională în învățământul superior;

necesitatea de a construi o forță de muncă mai educată în țările de origine,

în cazul în care opțiunile de studiu pot fi limitate;

dorința în rândul studenților și a cadrelor universitare de a avea experiență

internațională și de a promova înțelegerea reciprocă;

scăderea costurilor de transport și comunicații.

Această creștere, la rândul său, a alimentat o mai mare concurență pentru

studenți și cadre universitare între țări și universități. Instituțiile de învățământ

superior de toate tipurile se vor identifica nu numai prin rolul lor domestic, ci ca

actori într-o piață globală. În același timp, sistemele de învățământ superior pe piața

internă se confruntă cu din ce în ce mai mult cu presiuni și concurența la nivel

internațional, în cadrul agendelor de armonizare voluntare (de exemplu, procesul de

la Bologna în Europa).

Demografie - Tot mai multe țări devin tot mai îngrijorate de impactul

factorilor demografici asupra învățământul superior. Reducerile înregistrate pentru

grupa de vârstă 18-25 de ani a afectat deja majoritatea universităților, în special în

țările dezvoltate. Acest declin poate fi compensat prin creșterea ratelor de participare

a studenților străini din țările în care cererea nu este pe deplin satisfăcută și de

tendința tot mai mare de adulți in vârsta pentru de a intra sau de a reveni la sistemul

de învățământ (OECD, 2005). E-learning este considerată singura modalitate de a

regla sistemele de învățământ superior la nevoile studenților străini, situați în alte

țări și ale cursanților pe tot parcursul vieții prin intermediul cursurile mai flexibile și

a programelor personalizate.

Schimbarea guvernării - transparența, eficiența și eficacitatea, reacția și

viziunea înainte sunt acum considerate principalele componente ale bunei guvernări

publice, ce caracterizează instituțiile de învățământ superior în acest moment și care

vor trebui implementate tot mai mult de acum inainte. În acest context, circulatia,

partajarea și reutilizarea resurselor de învățare și instrumentelor de dezvoltare a

finanțării publice, care pot asigura o rentabilitate mai mare a investiției din banii

contribuabililor, ar trebui să fie de interes atât pentru factorii de decizie cât și în

cazul reprezentanților instituțiilor de învățământ superior și a organismelor de

finanțare (OECD, 2005). Instituțiile sunt din ce în ce mai libere să își dezvolte

propriile strategii și să își determine propriile priorități, dar guvernele și alți factori

de decizie trebuie să combine încurajarea eficienței și excelența cu promovarea

echității.

Tehnologie - Tehnologia continuă să câștige teren în învățământul superior

și a sporit deja experiența în interiorul campusului studențesc, prin intermediul


portalurilor de studenți, accesului la Internet, biblioteci digitale, precum și

disponibilitatea de laptop-uri și alte dispozitive portabile. E-learning devine parte

integrantă a programelor educaționale. Tehnologiile digitale, de asemenea, s-au

schimbat dramatic în domeniul cercetării academice, datorită accelerării rapide a

computerului și a performanțelor rețelelor, ceea ce a permis cercetătorilor să

acceseze și să manipuleze seturi masive de date, pentru a simula, modela și vizualiza

sisteme mai complexe, precum și pentru a consolida comunicarea internațională și

colaborarea.

2. STRATEGII DE E-LEARNING

În prezent șomajul este foarte mare, mai ales în rândul tinerilor, pentru că o

mare parte dintre ei nu deține competențele necesare pentru a obține un loc de

muncă. Specialițtii apreciază că, în viitorul apropiat, aproximativ 30 la suta din

numarul total de locuri de muncă vor necesita studii superioare. În acest sens,

presiunile au apărut de la factorii de decizie politică și dinspre alte părți interesate să

adopte tehnologii e-learning în învățământul superior de masă.

Presiunile asupra instituțiilor de învățământ superior să adopte e-learning

sunt substanțiale, cu toate acestea, capacitatea de a face acest lucru poate fi limitată

de numeroase bariere, precum disponibilitatea de finanțare. Presiunea de a adopta e-

learning ar trebui, de asemenea, văzută în contextul presiunii asupra sistemelor de

învățământ superior de a reforma și moderniza programele, metodele de predare,

rezultatele învățării extinse, noi tipuri de studenți, cadre de calificare, asigurarea

calității etc. Universități au fost criticate, în special la nivel european, ca și-au

concentrat eforturilor către asigurarea cursurilor pentru aceleași grupuri țintă de

studenți și incapacitatea de a se deschide la alte tipuri de învățare și cursanți.

În același timp, în contextul economic actual, universitățile trebuie să

înțeleagă mai bine provocările și oportunitățile prezentate de potențialele de învățare

continuă. Cele doua aspecte cheie care stau la baza adoptării e-learning sunt:

necesitatea supracalificare a populației pentru a răspunde provocării

societății informaționale;

nevoia de acces accesibil și flexibil la învățământul terțiar pentru a satisface

natura schimbătoare a societății și a agendei de învățare pe tot parcursul

vieții.

Strategia e-learning are scopul de a sprijini sectorul învățământului

superior, deoarece se îndreaptă către adoptarea unui e-learning-adecvat, folosind

tehnologia pentru a transforma învățământul superior într-un sistem mai concentrat

pe student și flexibil, ca parte a învățării pe tot parcursul vieții (MacKeogh and Fox,

2009). Anumite țări (Marea Britanie, Noua Zeelandă, Irlanda etc.) au elaborat

strategii naționale de e-learning pentru sectorul învățământului superior care au ca

scop satisfacerea nevoilor de învățare pe tot parcursul vieții, de creare a

competențelor și de îmbunătățire a calității.

Ar trebui remarcat, totuși, că adoptarea de e-learning la nivelul instituțiilor

de învățământ superior nu crește neapărat accesul sau participarea studenților off-

campus. Consolidarea învățarii in-campus este, în cele mai multe cazuri, rațiunea

pentru adoptarea e-learning, în timp ce învățarea la distanță nu dispune de o

justificare puternică în acest sens.


Conform specialiștilor, principalele motive pentru adoptarea e-learning la

nivel de învățământ superior sunt:

consolidarea reputației;

dezvoltarea abilităților / alfabetizare, informare;

extinderea accesului;

sprijinirea elevilor cu dizabilități;

îmbunătățirea calității predării și învățării;

creșterea flexibilității;

reducerea costurilor / îmbunătățirea eficienței costurilor.

Tabel 1. E-learning: principalele etape de dezvoltare

Analiza strategiilor de adoptare a unor strategii de e-learning în universități

tradiționale arată că:

cele mai multe universități au adoptat o strategie "de jos în sus" și nu "de

sus în jos";

ele tind să aducă în prim-plan potențialul de e-learning pentru a spori

predarea și învățarea;

ele tind să promoveze o mare varietate de rezultate ale învățării;

instruirea personalului este considerată esențială pentru succesul e-learning;


structuri și mecanismele de sprijin flexibil sunt mult mai importante.

Există bariere semnificative pentru a pune în aplicare strategiile la nivel

local:

acceptarea personalului academic și angajamentul reprezintă factori cheie

în implementarea cu succes a strategiei e-learning instituțional. Sprijinul

politic este esențial pentru adoptarea pe scară largă de noi practici. Cadrele

didactice, in funcție de materie, și în conformitate cu tradiția libertății

academice , pot alege de multe ori sau nu să schimbe practica lor de predare

(MacKeogh and Fox, 2009). La nivel instituțional, în învățământul

superior, atitudinea personalului asupra procesului de e-learning variază de

la sceptic, la susținere, în special în ceea ce privește eficiența pedagogică a

programelor pe deplin on-line.

finanțarea și agendele concurente au apărut, de asemenea, ca potentialie

obstacole. Există obstacole reale în implementarea de schimbări în situația

de finanțare strâns legată și de prioritățile concurente. Pentru a reuși, o

strategie de e-learning are nevoie de o serie de structuri instituționale care

urmează să fie puse în aplicare pentru a sprijini dezvoltarea e-learning, atât

la nivel central cât și la nivel de facultate, care înseamnă alocarea de

fonduri suplimentare.

În elaborarea unei strategii de e-learning pentru a satisface cererea tot mai

mare pentru schimbare și modernizare în învățământul superior, pentru universități

este vital să dețină:

o viziune clară a rezultatului dorit (pe tot parcursul vieții, accesul la

învățământul superior, etc.);

o înțelegere a capacității și atitudinile personalului relevant curent;

un set coerent de măsuri pentru a trece de la situația actuală la rezultatul

dorit.

3. CONCLUZII

În concluzie, printre factorii care ar spori motivația de a adopta e-learning,

potentialul de a ajunge la noi studenti si de a experimenta noile tehnologii sunt cotați

ca fiind extrem de motivanți, în timp ce factorii care ar putea reduce motivația sunt

mai pragmatici și sunt legati de suportul tehnic inadecvat, timp și recunoașterea

muncii.

Cu toate acestea, cu mii de cursuri deschise disponibile prin Internet

susținte reputate pe plan internațional de către instituțiile de învățământ superior,

profesorii vor trebui să ia în considerare faptul că elevii vor compara curriculele. E-

learning este de natură să accelereze schimbările a rolulului predării tradiționale și

evoluția elevilor. O creștere a învățării non-formale și informale poate fi de așteptat

pentru a spori cererea de evaluare și recunoaștere a competențelor dobândite în afara

contextelor formale de învățare.

Implementarea cu succes a strategiei de e-learning la un nivel superior

pentru institutii de invatamant necesită nu numai de inovatori entuziaști, dar, de

asemenea, structuri instituționale ce trebuie să fie puse în aplicare pentru a sprijini

sustenabilitatea și integrarea inițiativelor de e-learning.


BIBLIOGRAFIE

[1] OECD Giving Knowledge for Free - the emergence of open educational

resources, Paris: OECD/CERI, 2007, pp 23-27.

[2] OECD E-learning in tertiary education: where do we stand? Paris: OECD/CERI,

2005, pp 52-55.

[3] MacKeogh, K, and Fox, S. Strategies for Embedding e-Learning in Traditional

Universities, Electronic Journal of e-Learning, 2009.

[4] Blin, Francoise and Munro, Morag Why hasn't technology disrupted academics'

teaching practices? Understanding resistance to change through the lens of

activity theory. Computers & Education, 2008.


PROVOCĂRI ALE POLITICII EUROPENE DE VECINĂTATE

Prof. univ. dr. Ileana TACHE

Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administrarea Afacerilor

Universitatea “Transilvania” Braşov

Drd. Florin Teodor BOLDEANU Facultatea de Ştiinţe Economice

Universitatea “ Lucian Blaga” Sibiu

Rezumat: Acest articol tratează politica europeană de vecinătate în contextul

climatului internațional extrem de tensionat din prezent. Vor fi analizate

oportunitățile oferite celor 16 țări apropiate geografic de UE, precum și modul de

funcționare și finanțare a politicii de vecinătate. În final, vor fi revelate beneficiile

politicii europene de vecinătate.

Cuvinte cheie: cooperare sectorială, acorduri de parteneriat și cooperare, acorduri

de asociere, noul instrument european de vecinătate (ENI)

1. OBIECTIVELE POLITICII EUROPENE DE VECINĂTATE

Politica europeană de vecinătate (ENP – European Neighbourhood Policy)

a fost dezvoltată în anul 2004, cu obiectivul evitării apariției unor noi divizări între

Uniunea Europeană extinsă și vecinii săi și al întăririi în schimb a prosperității,

stabilității și securității tuturor. Această politică se bazează pe valorile democrației,

ale domniei legii și ale respectului drepturilor omului.

ENP este propusă țărilor celor mai apropiate geografic de UE în număr de

16 și anume: Algeria, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Egipt, Georgia, Israel,

Iordania, Liban, Tunisia, Ucraina. ENP reprezintă în principal o politică bilaterală

între UE și fiecare țară parteneră. Ea este îmbogățită și completată de inițiative de

cooperare regionale și multilaterale: Parteneriatul Estic (lansat la Praga în mai

2009), Parteneriatul Euro - Mediteranean (EUROMED1) (cunoscut anterior sub

numele de Procesul Barcelona, relansat la Paris în iulie 2008) și Black Sea Synergy

(lansat la Kiev în februarie 2008).

1 Vezi Caseta 1


Caseta 1: EUROMED

Uniunea pentru țările mediteraneene promovează integrarea economică și reformele

democratice în cele 16 țări vecine din sudul UE, situate în Africa de Nord și Orientul

Mijlociu.

Cunoscute anterior sub numele de Barcelona Process, acordurile de cooperare au

fost relansate în 2008 ca Uniunea pentru țările mediteraneene (UfM). Relansarea a constituit o

oportunitate pentru a face relațiile mai concrete și mai vizibile prin inițierea unor noi proiecte

regionale și sub-regionale cu relevanță reală pentru cei ce trăiesc în regiunile respective.

Proiectele vizează arii precum economia, mediul, energia, sănătatea, migrația și cultura.

Împreună cu cele 28 de state membre ale UE, 15 țări sudice mediteraneene, africane

și din Orientul Mijlociu sunt membre ale UfM: Albania, Algeria, Bosnia-Herțegovina, Egipt,

Israel, Iordania, Liban, Mauritania, Monaco, Muntenegru, Maroc, Palestina1, Tunisia și

Turcia. Siria a fost suspendată.

În prezent meeting-urile sunt co-prezidate de o țară mediteraneană și una din UE.

Din septembrie 2010, UfM are de asemenea un secretariat funcțional, situat în Barcelona, un

Secretar General și șase secretari generali deputați.

UfM are pe agenda sa un număr de inițiative cheie:

de-poluarea Mării Mediteraneene, inclusiv a ariilor de coastă și a celor marine protejate;

stabilirea unor autostrăzi și legături pe mare ce conectează porturile, facilitându-se

mișcarea oamenilor și a bunurilor;

un program comun de protecție civilă care să asigure prevenirea, pregătirea și răspunsul

la dezastrele naturale sau provocate de om;

un plan mediteranean de energie solară care explorează oportunitățile de dezvoltare a

unor surse alternative de energie în regiune;

o universitate Euro - Mediteraneană, inaugurată în Slovenia în iunie 2008;

Inițiativa Mediteraneană de Dezvoltare a Afacerilor, care sprijină micile întreprinderi ce

operează în regiune, mai întâi evaluându-le necesitățile iar apoi furnizându-le asistență

tehnică și acces la finanțare.

În cadrul ENP, UE oferă vecinilor săi o relație privilegiată, clădită pe o

angajare reciprocă în respectarea valorilor comune (democrație și drepturile omului,

domnia legii, bună guvernanță, principiile economiei de piață și dezvoltarea

durabilă). Nivelul de ambiție al acestei relații depinde de gradul în care respectivele

1 Denumirea de „Palestina” nu trebuie considerată ca o recunoaștere a Statului Palestina și

este utilizată fără a aduce prejudicii pozițiilor individuale ale statelor membre ale UE în

această privință.


valori sunt împărtășite . ENP include asocierea politică și o mai profundă integrare

economică, o mai mare stabilitate și mai multe contacte interumane.

ENP oferă de asemenea partenerilor săi un set de oportunități foarte concret

prin politicile sale sectoriale. Acestea acoperă o arie largă de domenii, incluzând

ocuparea și politica socială, comerțul, politica industrială și concurențială,

agricultura și dezvoltarea rurală, mediul și schimbarea climatică. Sub incidența

politicilor sectoriale intră și securitatea energetică, transporturile, cercetarea-

inovarea, ca și sprijinirea educației, sănătății, a culturii și a tineretului.

În anii 2010-2011, UE a revizuit ENP punând un puternic accent asupra

promovării unei democrații profunde și durabile, însoțite de dezvoltarea economică

inclusivă. O democrație profundă și durabilă vizează în special alegeri libere și

corecte, libertatea de expresie și de asociere, independența justiției, lupta împotriva

corupției și controlul democratic asupra forțelor armate. UE a accentuat de asemenea

rolul societății civile în susținerea unei democrații profunde și durabile. UE a

dezvăluit principiul dezvoltării unor parteneriate mai puternice cu acei vecini care

înregistrează progrese mai mari către reforma democratică.

ENP rămâne distinctă de procesul extinderii UE, deși nu prejudiciază, în

cazul vecinilor europeni, modul în care relația acestora cu UE se va dezvolta în

viitor, în conformitate cu prevederile Tratatului.

În anul 2011, comerțul total dintre UE și partenerii săi ENP s-a ridicat la

230 miliarde euro.

În perioada 2007-2013, UE a furnizat partenerilor peste 12 miliarde euro

sub formă de granturi pentru implementarea ENP. UE a emis de asemenea în anul

2012 3,2 milioane de vize Schengen pentru partenerii ENP.

2. MODUL DE FUNCȚIONARE AL ENP

ENP se bazează pe Planurile de Acțiune sau Agendele de Asociere între UE

și fiecare partener ENP. Acestea stabilesc o agendă de reforme politice și economice

cu priorități pe termen scurt și mediu, de la 3 la 5 ani. Planurile de Acțiune/Agendele

de Asociere reflectă nevoile și capacitățile fiecărui partener, ca și interesele sale și

ale UE. ENP nu este încă „activată” pentru Algeria, Belarus, Libia și Siria. Un Plan

de Acțiune cu Algeria se află în curs de negociere.

În cadrul ENP, UE lucrează împreună cu partenerii săi pentru dezvoltarea

de societăți democratice, inclusive și echitabile social și oferă vecinilor săi integrare

economică, o mobilitate a oamenilor îmbunătățită, asistență financiară și cooperare

tehnică în scopul atingerii aproximative a standardelor UE.

Cooperarea în sectoare specifice

O mai bună cooperare în sectoare specifice înseamnă îmbunătățirea

condițiilor de viață ale cetățenilor într-un mod concret:

Prin cooperarea sectorială, ENP promovează respectul față de principiile

fundamentale ale demnității și egalității, drepturile omului, precum și

justiție socială și economică. Aceste principii sunt încorporate în sisteme

legale democratice și domnia legii, fiind garantate de tribunale

independente. Tribunalele eficiente protejează cetățenii de decizii arbitrare,


asigură respectul pentru drepturile lor fundamentale și garantează o justiție

efectivă pentru toți. Cooperarea pentru reformarea sectorului juridic și

pentru lupta împotriva corupției reprezintă una din principalele arii

prioritare ale ENP în țările partenere.

ENP leagă țările partenere de piața internă a UE și de modelul său

economic și social. Pentru parteneri, aceasta înseamnă adoptarea regulilor

de bază privind oportunitățile egale, participarea economică și competiția

corectă. Înseamnă de asemenea asigurarea unor instituții bine guvernate și

acces la serviciile sociale pentru toți cetățenii. Aceasta implică promovarea

standardelor de mediu și de protecție a consumatorului, securitatea

alimentară, condiții de muncă sănătoase și sigure. Pe această bază, ENP

creează condițiile adecvate pentru creștere economică și creare de locuri de

muncă.

ENP conectează UE cu vecinii săi, promovând comerțul, construire de

rețele energetice și de transport sau încurajând turismul. Această politică

construiește contacte între oameni, facilitează mobilitatea și relațiile

interculturale. O atenție specială este acordată schimburilor educaționale și

de tineret, cu scopul de a stimula dezvoltarea capitalului uman, precum și

societăți bine instruite, puternice și responsabile.

Dialogul și cooperarea în politica sectorială constituie un element de bază

al ENP și o traducere concretă a politicii externe a UE în domeniul vecinătății.

Aducând vecinii mai aproape de politicile și standardele sale, UE își promovează

valorile centrale ale unor societăți juste și bine guvernate, încurajând dezvoltarea

socială și oportunitățile economice pentru toți cetățenii.

3. SPRIJIN FINANCIAR ȘI ACORDURI

Comisia Europeană furnizează sprijin financiar partenerilor sub formă de

granturi; Banca Europeană de Investiții și Banca Europeană de Reconstrucție și

Dezvoltare completează acest sprijin prin împrumuturi. Societatea civilă joacă un rol

important în construirea democrației și a bunei guvernanțe în țările partenere. UE

susține organizațiile prin intermediul Civil Society Facility.

ENP se bazează pe acordurile legale existente dintre UE și respectivii

parteneri: Acorduri de Parteneriat și Cooperare (Partnership and Cooperation

Agreements – PCA) sau Acorduri de Asociere (Association Agreements –AA).

Implementarea ENP este promovată unit și monitorizată prin Comitetele și Sub-

Comitetele stabilite în cadrul acestor acorduri. Serviciul European de Acțiune

Externă și Comisia Europeană publică în fiecare an Rapoarte ale Progresului ENP.

Evaluările și recomandările conținute în aceste Rapoarte alcătuiesc baza politicii UE

față de fiecare partener ENP. Partenerilor hotărâți să apuce drumul reformelor

politice li se vor oferi în plus față de stimulentele disponibile altor parteneri cele

legate de aspectele cele mai ambițioase privind:

Acces pe piață: integrare economică și devoltare (DCFTAs)


Mobilitatea persoanelor (parteneriate de mobilitate)

O pondere mai mare a sprijinului fianciar al UE.

În acest context, Comisia Europeană a hotărât să înființeze programe

specifice atât pentru vecinii estici (EAPIC) cât și pentru cei sudici (SPRING) care

vor canaliza suport financiar suplimentar doar către acei vecini cu rezultate vizibile

pe calea reformelor politice.

În plus, o nouă Civil Society Facility a fost creată în septembrie 2011 în

scopul întăririi capacității societății civile în a promova și monitoriza reformele și as

crește responsabilitatea publică.

4. FINANȚAREA ENP

Politica europeană de vecinătate este susținută printr-o asistență

substanțială a UE. Prin intermediul ENPI (European Neighbourhood and Partnership

Instrument – Instrumentul European de Vecinătate și Parteneriat) din perioada 2007-

2013, aproximativ 12 miliarde euro au fost alocați sub formă de granturi.

Caseta 2 prezintă tipuri de programe UE în care pot participa țările ENP.

Caseta 2: Participarea țărilor ENP în programele UE

Fondul de Azil și Migrație

Copernicus (European Earth Observation Programme)

Creative Europe (Programul Audio-Vizual și de Cultură)

Customs 2020 (Funcționarea și modernizarea Uniunii Vamale)

Erasmus+ (Învățământ Superior și Tineret)

Fondul European Maritim și de Pescuit

Programul European de Statistică (Dezvoltarea, producția și diseminarea

statisticilor europene)

Cooperarea Teritorială Europeană (programe la frontieră, transnaționale și

inter-regionale)

Fiscalis 2020 (Cooperarea europeană între administrațiile fiscale)

Programele Galileo și EGNOS (servicii de poziționare, căutare și salvare)

Sănătate pentru Creștere (Îmbunătățirea sănătății ioamenilor și reducerea

inegalităților de sănătate)

Hercule III (Lupta împotriva fraudei, corupției și activităților ilegale

afectând interesele financiare ale Uniunii)

Horizon 2020 (Programul Cadru de Cercetare și Inovare)

Fondul de Securitate Internă (sprijinirea unei politici comune de vize și a

unui management integrat al frontierelor)

Life Programme (Schimbarea climatică și de mediu)

Pericles 2020 (Program pentru protecția monedei euro împotriva falsificării

SESAR JU (modernizarea managementului traficului aerian)

Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii (protejarea oamenilor, a

mediului și a proprietății)


5. INSTRUMENTUL POLITICII DE VECINĂTATE ÎN

INTERVALUL 2014-2020

Noul Instrument European de Vecinătate (ENI), cu un buget de 15,4

miliarde euro va furniza cea mai mare parte a fondurilor destinate celor 16 ţări aflate

în aria ENP, în linia principiilor de diferenţiere şi a abordării bazate pe stimulente.

Folosind realizările precedentului European Neighbourhood and Partnership

Instrument (ENPI), ENI va susţine întărirea relaţiilor cu ţările vecine, aducând

beneficii tangibile atât UE cât şi partenerilor săi.

Construindu-se pe ENPI, noul instrument va continua unele trăsături cheie

ale acestuia, în special o mai mare diferenţiere între ţări bazată pe progresul

înregistrat în reforme, cu două noi mecanisme de stimulare. Acestea sunt:

Programe “umbrelă” de până la 10% din bugetul ENI vor fi alocate

ţărilor partenere în funcţie de progresul acestora în realizarea unei

democraţii profunde şi durabile; contribuţia la implementarea

obiectivelor de reformă stabilite va fi de asemenea luată în considerare.

Rapoartele Progresului ENP trebuie să servească drept principala sursă

de referinţă pentru evaluarea ţărilor partenere. Fondurile umbrelă

înlocuiesc programele SPRING şi EAPIC dezvoltate din anul 2011 în

cadrul ENPI.

Abilitatea de a varia alocările bilaterale multianuale într-o arie care să

nu depăşească 20%.

Patru tipuri de programe sunt finanţate în cadrul ENI:

1. Programe bilaterale pentru ţările vecine

2. Programe regionale pentru Est şi Sud

3. Un Program ENP larg finanţând în principal Erasmus for All,

Neighbourhood Investment Facility şi programele umbrelă

4. Programe de Cooperare Transfrontalieră între statele membre UE

şi ţările vecine

Alte instrumente

În afara ENI, ţările vecine vor continua să beneficieze de o arie largă de alte

instrumente şi programe ale UE. Cele mai importante dintre acestea sunt programe

globale sau tematice din cadrul Instrumentului de Dezvoltare-Cooperare, al

Instrumentului European pentru Democraţie şi Drepturile Omului, al Instrumentului

pentru Stabilitate şi al intervenţiilor Politicii Externe şi de Securitate Comune

(PESC) şi Politicii Externe de Securitate şi Apărare (PESA).

5. BENEFICIILE POLITICII EUROPENE DE VECINĂTATE

Politica Europeană de Vecinătate (ENP) intenţionează împărtășirea

cunoaşterii şi principiilor UE cu ţările vecine ca mijloc de întărire a stabilităţii,

securităţii şi bunăstării tuturor partenerilor, inclusiv a cetăţenilor UE.

ENP asigură ţărilor partenere participarea în variate activităţi ale UE cu

scopul de a dezvolta cooperarea în sfera politică, de securitate, economică şi

culturală. Beneficiile sociale şi economice al ENP sunt considerabile. Următoarele

arii tematice reprezintă sectoarele cooperării dintre UE şi ţările partenere:


Energie

Sănătate

Întreprinderi mici şi mijlocii

Sector sanitar şi fitosanitar

Managementul finanţelor publice

Achiziţii publice

Concurenţă

Agricultură/Indicatori geografici

Protecţia consumatorului

Statistică

Protecţie civilă

Schimbare climatică

Mediu

Sectorul maritim şi pescuit

Drepturile de Proprietate Intelectuală

Spaţiu

Educaţie, Tineret, Cultură

Ocupare şi politică socială

Transporturi

Societatea informaţiei

Mobilitate/Justiţie şi Afaceri Interne

Cercetare.

6. ANALIZA REZULTATELOR ENP ÎN COMUNICAREA CĂTRE

PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL

ECONOMIC ŞI SOCIAL ŞI COMITETUL REGIUNILOR

Prezentăm în continuare principalele concluzii ale Joint Communication to

the European Parliament, the Council, the European Economic and Social

Committee and the Committee of the Regions, intitulată “Neighbourhood at the

Crossroads: Implementation of the European Neighbourhood Policy in 2013”

(“Vecinătatea la Răscruce: Implementarea Politicii Europene de Vecinătate în

2013”).

Acest raport anual al UE privind implementarea ENP ne arată un tablou

mixt. Deşi 2013 a fost un an al crizelor în unele din ţările partenere, reflectând

instabilitatea politică şi condiţii socio-economice dificile, UE a continuat să sprijine

eforturile de îmbunătăţire a guvernanţei democratice, de a construi securitatea şi de a

susţine dezvoltarea durabilă şi inclusivă. Reforme economice şi politice cruciale au

fost implementate în unele ţări vecine, în vreme ce în altele reformele democratice şi

redresarea economică realizate în anii anteriori au fost ameninţate de provocări la

adresa securităţii naţionale şi regionale.

UE şi-a menţinut angajamentele faţă de partenerii săi. “ENP annual

package” prezentat de Catherine Ashton, Înaltul Reprezentant al UE şi

vicepreşedinte al Comisiei Europene şi de Štefan Füle, comisarul UE pentru

Extindere şi Politica de Vecinătate, subliniază că succesul politicii depinde de

abilitatea şi angajamentele guvernelor în realizarea reformei. Catherine Ashton a

afirmat:


“Angajamentul faţă de vecinii noştri reprezintă o prioritate absolută

pentru UE. Politica europeană de vecinătate ne permite să răspundem provocărilor

partenerilor noştri salvgardând concomitent interesele UE. ENP ţinteşte către

împiedicarea şi rezolvarea conflictelor şi furnizează stimulente vecinilor noştri în a

se îndrepta către reformele politice şi economice”.

Rapoartele ţărilor pe 2013 arată că problemele cu care se confruntă statele

partenere devin tot mai diverse. Aceasta impune politicii să răspundă mai bine

așteptărilor curente și nevoilor fiecărui partener și să ofere în același timp o viziune

pentru integrarea lor economică și asocierea lor politică cu UE pe termen lung1.

Comisarul UE Štefan Füle a adăugat:

„Evenimentele din lunile recente au demonstrat că vecinătatea rămâne o

regiune asupra căreia UE trebuie să își concentreze atenția și resursele. Aspirațiile

populare pentru o viață mai bună, pentru drepturile umane de bază și pentru

libertățile fundamentale rămân puternice. Și în vreme ce dorința de reformă nu

poate fi impusă din exterior, UE are o responsabilitate specială în a sprijini pe acei

parteneri angajați pe dificila și solicitanta cale a tranziției către democrație și

societăți mai inclusive. Prin deschiderea oportunităților de călătorie și de studiu

pentru cetățeni și prin promovarea unei rețele între comunități (afaceri, cercetare,

universități, artă, cultură, etc.) alături de sprijinirea societății civile, politica UE

poate acționa ca un catalizator în acest proces.”2

Progresele în implementarea angajamentelor de reformă au fost inegale.

Privind în sud, către Tunisia, tranziția democratică a mers înainte datorită unui

dialog inclusiv și în ciuda amenințărilor majore de securitate. Adoptarea consensuală

a unei noi constituții în ianuarie 2014 a constituit un pas democratic important. În

Maroc, progresul în implementarea angajamentelor incluse în reforma

constituțională din 2011 a rămas lent, deși reformele privind politica de migrație și

justiția militară au reprezentat pași pozitivi. În Egipt, continuă să se manifeste

problemele legate de polarizarea politică, libertatea de asociere și cea a presei. Libia

se confruntă cu sfidări serioase la adresa securității ce împiedică reconcilierea

națională și stabilizarea politică. Libanul și Iordania luptă cu impactul războiului

civil sirian asupra sistemelor lor politice, economice și sociale, compromițându-le în

mod îngrijorător abilitatea de a-și duce la capăt reformele politice și structurale.

Israelul și Palestina au relansat negocieri de pace dar încă întâmpină mari obstacole

pe acest drum.

În toate țările estice ale ENP, Ucraina a cunoscut schimbări importante –

declanșate de proteste civile masive (așa-numitul „Euromaidan”) în sprijinul

asocierii politice și integrării economice cu UE. UE stă pregătită să susțină Ucraina

în lupta ei pentru un viitor democratic și prosper. În fapt, Comisia Europeană a

anunțat la data de 5 martie 2014 un pachet de măsuri incluzând 11 miliarde euro

pentru asistență financiară de-a lungul mai multor ani. Pe 21 martie 2014, capitolul

politic al Acordului de Asociere UE-Ucraina a fost semnat la Bruxelles. Moldova și

1 Pentru informații suplimentare, vezi website-ul Înaltului Reprezentant și vicepreședinte al

Comisiei Europene Catherine Ashton: http://ec.europa.eu/commission_2010-

2014/ashton/index_en.htm 2 Pentru informații suplimentare, vezi website-ul Comisarului pentru Extindere și Politica de

Vecinătate Štefan Füle: http://ec.europa.eu/commission_2010-2014/fule/index_en.htm

http://ec.europa.eu/commission_2010-2014/ashton/index_en.htm

http://ec.europa.eu/commission_2010-2014/ashton/index_en.htm

http://ec.europa.eu/commission_2010-2014/fule/index_en.htm


Georgia au înregistrat progrese în reformele politice și juridice și în reformele pentru

pregătirea implementării Acordurilor de Asociere. Alegerile din Georgia în toamna

anului 2013 au marcat cea de a doua reușită în tranziția democratică a puterii.

Armenia și-a continuat reformele democratice dar a decis să amâne pregătirile

pentru încheierea unui Acord de Asociere incluzând o arie de comerț liber profundă

și comprehensivă (Deep and Comprehensive Free Trade Area – DCFTA) și nu să le

inițieze. Azerbaidjan a continuat să trateze cu ușurință îndemnurile de a îmbunătăți

respectul pentru drepturile și libertățile fundamentale. Belarus chiar nu a înregistrat

progrese ale reformelor politice.

A existat o realizare importantă în privința mobilității și a migrației în cazul

multor țări partenere estice, un prim parteneriat de mobilitate cu un partener sudic s-

a semnat cu Marocul în iunie 2013 și un al doilea cu Tunisia la începutul lunii martie

2014.

Ca element al parteneriatului cu societățile din țările ENP, UE și-a întărit

sprijinul pentru societatea civilă, care a continuat să joace un rol însemnat.

Asistența pentru partenerii ENP a atins cel mai înalt nivel anual al întregii

perioade de 7 ani în 2013 – 2,65 miliarde euro. După doi ani de negocieri, cadrul

financiar pentru intervalul 2014-2020 și instrumentele lui relevante, inclusiv noul

Instrument European de Vecinătate (ENI) au fost perfectate în decembrie 2013. În

ciuda crizei financiare, nivelul finanțării politicii de vecinătate este de 15,4 miliarde

euro, ceea ce confirmă angajarea UE și prioritatea acordată vecinătății.

BIBLIOGRAFIE

1. European Commission, High Representative of the European Union for Foreign

Affairs and Security Policy (2014), Joint Communication to the European

Parliament, The Council, the European Economic and Social Committee and the

Committee of the Regions, “Neighbourhood at the Crossroads: Implementation

of the European Neighbourhood Policy in 2013”, Brussels, 27.03.2014, SWD

(2014) 99 final.


O METODĂ DE EVALUARE A INDICATORILOR CHEIE

DE DEZVOLTARE SUSTENABILĂ

Conf. univ. dr. Nicolae BÂRSAN – PIPU,



Abstract: The sustainable development is a main challenge for all countries. For

the European Union the future milestones of its strategy are the zears 2020 and

2030. The present paper propose a quantitative method the the evaluation of the key

or headline sustainable development indicators, in order to asses the stage of

Romania in this domain. A score method, based on a scale from 1 to 10 is used.

Key words: sustainability, sustainable development, key (headline) sustainable

development indicators

1. INTRODUCERE

Integrarea României în structurile europene din anul 2007 a impus definirea

obiectivelor unui program strategic naţional de dezvoltare sustenabilă, având ca

repere anii 2013, 2020 şi 2030. Şi programul de guvernare în curs are ca obiective

elemente de dezvoltare sustenabilă.

Lucrarea de faţă propune o evaluare cantitativă a stadiului atins de

indicatorii cheie de dezvoltare sustenabilă, la bivel european şi la nivelul României.

Metoda în sine constă în evaluarea fiecărui indicator cheie, atât pe baza

simbolurilor meteorologice utilizate în rapoartele de evaluare ale Uniunii Europene,

cât şi pe baza unui scor de evaluare.

În prima parte a lucrării de faţă vom analiza conceptele de indicatori cheie

de dezvoltare sustenabilă. Vom discuta în continuare stadiul dezvoltării sustenabile

la nivel european, cuprins în rapoartele pentru anul 2013, cât şi în bazele de date

Eurostat, pentru anul 2014. Vom analiza apoi, la nivel naţional stadiul atins de

România în ceea ce priveşte . Vom dedica secţiuni distincte evoluţiei fiecărui

indicator de dezvoltare sustenabilă, prin comparearea nivelelor europene cu cele

atinse de România.

Concluzia evaluării s-a materializat întru-un scor mediu de atingere a

obiectivelor de dezvoltare sustenabilă, atât pentru Uniunea Europeană, cât şi pentru

România.


2. INDICATORII CHEIE DE DEZVOLTARE SUSTENABILĂ

Am discutat într-o lucrare anterioară1 că pentru evaluarea progresului

privind obiectivele de dezvoltare sustenabilă, Uniunea Europeană (UE) a stabilit un

sistem de indicatori de dezvoltare sustenabilă.

Cele zece teme abordate pentru indicatorii de dezvoltare sustenabilă2 se

referă la aspectele economice, sociale și de mediu, fiind următoarele:

1. Dezvoltarea socio-economică;

2. Consumul și producția sustenabile;

3. Incluziunea socială;

4. Schimbările demografice;

5. Sănătatea publică;

6. Schimbările climatice și energia;

7. Transportul sustenabil;

8. Resursele naturale;

9. Parteneriatul global;

10. Buna guvernare.

Datele utilizate pentru evaluare sunt prezentate în principal pentru nivelul

agregat al UE 27, iar din anul 2014 se referă şi la UE 28. Cele mai multe dintre

datele utilizate pentru evaluarea indicatorilor de sustenabilitate provin din bazele de

date standard ale Eurostat, prin Sistemul Statistic European, dar și din alte surse de

date europene sau internaţionale. Indicatorii de dezvoltare sustenabilă sunt utilizaţi

pentru a monitoriza strategia de dezvoltare sustenabilă a UE într-un raport publicat

de Eurostat la fiecare doi ani.

Dintre cei mai mult de 100 de indicatori de dezvoltare sustenabilă, au fost

identificaţi un număr doisprezece ca fiind indicatori cheie. Aceştia sunt destinaţi să

ofere o imagine de ansamblu dacă Uniunea Europeană a realizat progrese în direcția

dezvoltării sustenabile în ceea ce privește obiectivele și țintele stabilite în strategia

UE. Pentru o imagine mai completă, este necesar să se analizeze progresul tuturor

indicatorilor din cadrul unei teme.

Scopul evaluării indicatorilor de dezvoltare sustenabilă este analiza

tendinţei sau direcţiei relative, precum şi rata de schimbare în contextul obiectivelor

generale, deci nu situarea relativă la un anumit moment în timp. Evaluarea este una

relativă şi nu absolută. La modul ideal, indicatorii ar trebui să fie evaluaţi pe baza

unor ţinte cantitative, stabilite ca urmare a unor obiective politico-economice sau pe

baza unor criterii ştiinţifice. Cu toate acestea, majoritatea indicatorilor nu au

întotdeauna ţinte măsurabile, cantitative, ci mai degrabă obiective de natură

calitativă.

Indicatorii de dezvoltare sustenabilă sunt evaluaţi pe baza datelor statistice

disponibile începând cu anul 2000, calculându-se rata anuală procentuală de

schimbare a indicatorului respectiv. O rată de schimbare mai mare de 1% este

considerată favorabilă, în timp ce o rată sub 1% poate fi considerată moderat

favorabilă sau nefavorabilă.

1 Bârsan-Pipu, N, Suciu, Gh. Dezvoltarea sustenabilă: concepte şi abordări. Buletinul

Ştiinţific al Facultăţii de Ştiinţe Economice Braşov, nr. 16/2015. 2 http://ec.europa.eu/eurostat/web/sdi/indicators



Indicatorii de dezvoltare sustenabilă sunt evaluaţi prin intermediul unor

simboluri meteorologice, respectiv „soare”, „nor”, „ploaie” şi „furtună” (Figura 1).

Pentru a avea şi o evaluare cantitativă a evoluţiei indicatorilor cheie, vom

asocia simboluri meteo din Figura 3 şi un scor al evoluţiei, pe o scară de la 1 la 10,

în care 1 este situaţia (vremea) cea mai nefavorabilă, iar 10 este situaţia cea mai

favorabilă.

Categoria

de evaluare

Simbol pentru

tendinţă

continuă

Simbol pentru

tendinţă

discontinuă

Schimbările sunt semnificativ

favorabile obiectivului DS

Scor:

10

8

Schimbările sunt moderat

favorabile obiectivului DS

Scor:

6

5

Schimbările sunt moderat

nefavorabile obiectivului DS

Scor:

4

3

Schimbările sunt semnificativ

nefavorabile obiectivului DS

Scor:

2

1

Figura 1: Categoriile, simbolurile şi scorurile de evaluare

a obiectivelor de dezvoltare sustenabilă


Cea mai recentă evaluare a stadiului de realizare a obiectivelor strategiei de

dezvoltare durabilă a UE o reprezintă raportul de monitorizare din anul 2013

elaborat de Eurostat.1 În Figura 2 sunt reprezentate, pe baza raportului menţionat,

simbolurile meteo şi scorurile corespunzătoare. Raportul sintetizează, pe teme,

evoluţiile indicatorilor cheie de sustenabilitate la nivelul anului 2013 în Uniunea

Europeană. Se observă preponderenţa „vremii nefavorabile” la majoritatea

indicatorilor de dezvoltare sustenabilă. Scorul mediu de 5,83 reflectă un nivel scăzut

de realizare a obiectivelor.

Concluzia raportului de monitorizare este aceea că, în general, condițiile

socio-economice din ţările Uniunii „îngreunează evaluarea înregistrării de progrese

reale către dezvoltarea durabilă în UE în ultimii ani. Cu toate acestea, având în

vedere că aproape jumătate din indicatorii cheie din setul de indicatori ai dezvoltării

durabile a Uniunii Europene se îndreaptă într-o direcție moderat sau clar

nefavorabilă, se pare că este necesară depunerea de eforturi suplimentare pentru a

direcționa Uniunea Europeană către dezvoltarea durabilă”.2

Din analiza scorului mediu înregistrat, care se situează de fapt sub un nivel

de 60%, rezultă de asemenea că la nivelul anului 2013, indicatorii cheie de

dezvoltare durabilă ai UE nu se situează la valori acceptabile.

1 Eurostat, 2013 monitoring report of the EU sustainable development strategy, European

Union, Bruxelles, 2013. 2 Sinteza în limba română a raportului de monitorizare


Tema IDS Indicator cheie Evaluarea

schimbărilor Scor

Dezvoltarea socio-

economică

1. PIB-ul real pe cap de

locuitor

6

Consumul și producția

sustenabile

2. Productivitatea

resurselor

8

Incluziunea socială

3. Persoanele afectate de

sărăcie sau de

excluziune socială

2

Schimbările

demografice

4. Rata de ocupare a

forței de muncă în

rândul lucrătorilor în

vârstă

10

Sănătatea publică 5. Speranța de viață la

naștere

6

Schimbările climatice

și energia

6. Emisiile de gaze cu

efect de seră

10

7. Ponderea energiei din

surse regenerabile în

consumul final brut de

energie

10

8. Consumul de energie

primară

3

Transportul sustenabil


în domeniul

transporturilor în

raport cu PIB-ul

4

Resurse naturale

10. Indicele privind

păsările comune

5

11. Capturile de pește din

stocurile care nu se

încadrează în limitele

biologice de siguranță

3

Parteneriatul global 12. Asistența oficială

pentru dezvoltare

3

Scor mediu 5,83

Figura 2: Evaluarea schimbărilor indicatorilor cheie de dezvoltare

sustenabilă



3. EVALUAREA INDICATORILOR CHEIE DE DEZVOLTARE

SUSTENABILĂ PENTRU ROMÂNIA

Ne propunem în continuare să aplicăm o metodă cantitativă de evaluare a

stadiului atins de indicatorii cheie de dezvoltare sustenabilă la nivelul României, la

finele anului 2014, acolo unde datele sunt disponibile.

Datele utilizate pentru evaluare provin de pe site-ul Eurostat, de pe pagina

în care sunt prezentate rezultatele privind indicatorii cheie de sustenabilitate pe

perioada 2000-2014.1 Metoda utilizată a luat în considerare ratele de

creştere/descreştere ale celor 12 indicatori cheie, prin considerarea diferenţei dintre

nivelele europene, respectiv EU 28, şi nivelele înregistrate de România. Concluziile

evaluării se vor materializa prin atribuirea scorurilor şi simbolurilor meteo pentru

indicatorii cheie specifici ţării noastre.

3.1 Rata de creştere a PIB/locuitor

Rata de creştere a PIB/locuitor este prezentată în Figura 3. Din analiza

evoluţiei pe perioada 2000-2014 şi a diferenţei RO – EU28, se constată o tendinţă

favorabilă pentru România, superioară nivelului UE.

-1,1

3,8

7,6

4,9

6,9

3,2

5,7 5,9

10,2

-1,6 -2

0,1

1,8

3,9

1,9

-8

-6

-4

-2

0

2

4

6

8

10

12

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014

Rat

a d

e cr

eşt

ere

(%)

Rata de creştere a PIB/locuitor

EU28 Romania RO-EU28

Figura 3: Evoluţia indicatorului cheie cheie de sustenabilitate

Rata de creştere a PIB/locuitor

3.2 Productivitatea resurselor

Productivitatea resurselor, reprezentată printr-un index în care anul 2005

reprezintă nivelul 100, este prezentată în Figura 4. Din analiza evoluţiei pe perioada

2002-2013 şi a diferenţei RO – EU28, se constată o tendinţă total nefavorabilă

pentru România, mult inferioară nivelului UE.

1 http://ec.europa.eu/eurostat/web/sdi/indicators



9 3 5 0 -2-12

-29 -23 -23-30 -35 -37

-60

-40

-20

0

20

40

60

80

100

120

140

2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013

Idex

(20

05

=10

0)

Productivitatea resurselor


Figura 4: Evoluţia indicatorului cheie de sustenabilitate

Productivitatea resurselor

3.3 Persoanele afectate de sărăcie sau de excluziune socială

Rata persoanelor afectate de sărăcie sau de excluziune socială, exprimată ca

procent din populaţie, este prezentată în Figura 5. Din analiza evoluţiei pe perioada

2007-2013 şi a diferenţei RO – EU28, se constată o tendinţă total nefavorabilă

pentru România, mult peste nivelul UE.

21,5 20,4 19,817,8 16,1 17 15,9

0

10

20

30

40

50

2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013

Rat

a (%

din

po

pu

laţi

e)

Persoanele afectate de sărăcie sau de excluziune socială


Figura 5: Evoluţia indicatorului cheie de sustenabilitate Rata persoanelor

afectate de sărăcie sau de excluziune socială


3.4 Rata de ocupare pentru personalul în vârstă

Rata de ocupare pentru personalul în vârstă, exprimată ca procent din

populaţie, este prezentată în Figura 6. Din analiza evoluţiei pe perioada 2002-2014

şi a diferenţei RO – EU28, se constată o evoluţie nefavorabilă pentru România, sub

nivelul UE tendinţă manifestată mai ales după anul 2009.

-1,1 -1,8 -3,7 -2,8 -1,6 -3,1 -2,4 -3,3 -5,5 -7,4 -7,1 -8,3 -8,7

-20

-10

0

10

20

30

40

50

60

2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014

Rat

a d

e o

cup

are

(%)

Rata de ocupare pentru personalul în vârstă



Rata de ocupare pentru personalul în vârstă

3.5 Speranța de viață la naștere

Speranța de viață la naștere, exprimată în ani, este prezentată în Figura 7.

Din analiza evoluţiei pe perioada 2007-2013 şi a diferenţei RO – EU28, se constată

o evoluţie nefavorabilă pentru România, sub nivelul UE, tendinţă manifestată mai

ales după anul 2010.

-0,1 0,7 -0,3-5,1 -5,1 -4,4 -3,6

-10

0

10

20

30

40

50

60

70

2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013

An

i

Speranța de viață la naștere



Speranța de viață la naștere


3.6 Emisiile de gaze cu efect de seră

Emisiile de gaze cu efect de seră, exprimate în CO2 echivalent şi a

indexului faţă de anul 1990 = 100, sunt prezentate în Figura 8. Din analiza evoluţiei

pe perioada 2000-2012 şi a diferenţei RO – EU28, se constată o evoluţie favorabilă

pentru România, emisiile fiind mult sub nivelul UE.

-37,82 -36,71 -35,7 -35,42 -36,77 -36,2 -34,79 -34,72 -33,95 -35,39 -38,92 -34,13 -34,18

-60

-40

-20

0

20

40

60

80

100

120

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012

Ind

ex (

19

90

= 1

00

)

Emisiile de gaze cu efect de seră



Emisiile de gaze cu efect de seră

3.7 Ponderea energiei din surse regenerabile

Ponderea energiei din surse regenerabile în consumul final brut de energie,

pe baza unor unităţi de consume echivalente, este reprezentată în Figura 9. Se

observă o evoluţie bună pentru România.

8,7 8,9 7,9 8,310 10,8 10,9

8,5 8,5 8,9

40

5

10

15

20

25

30

2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 TINTA

Po

nd

ere

(%)

Ponderea energiei din surse regenerabile


Figura 9: Evoluţia indicatorului cheie de sustenabilitate Ponderea energiei din

surse regenerabile în consumul final brut de energie


3.8 Consumul de energie primară

Consumul de energie primară, exprimat în tone de petrol echivalente, cu

index anul 2000, este reprezentat în Figura 10. Se observă o evoluţie similară cu cea

europeană pentru România.

0

13,9 11,6 11,36,6

-3,8 -6,6 -3,82,8

8,7 6,4 10,4 148,5

0

-20

0

20

40

60

80

100

120

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014

Ind

ex (

20

00

=10

0)

Consumul de energie primară



Consumul de energie primară

3.9 Consumul de energie în domeniul transporturilor

Consumul de energie în domeniul transporturilor în raport cu PIB-ul,

exprimat este reprezentat în Figura 11. Se observă o evoluţie similară cu cea

europeană pentru România.

0

13,9 11,6 11,36,6

-3,8 -6,6 -3,82,8

8,7 6,4 10,4 148,5

-20

0

20

40

60

80

100

120

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013

Ind

ex (

20

00

=10

0)

Consumul de energie în domeniul transporturilor



Consumul de energie în domeniul transporturilor în raport cu PIB-ul


3.10 Indicele privind păsările comune

Pentru acest indicator nu există în prezent date oficiale la Eurostat.

3.11 Capturile de pește

Pentru indicator Capturile de pește din stocurile care nu se încadrează în

limitele biologice de siguranță nu există în prezent date oficiale la Eurostat.

3.12 Asistența oficială pentru dezvoltare

Asistența oficială pentru dezvoltare (% din PIB), este reprezentată în Figura

12. Se observă o evoluţiettotal nefavorabilă pentru România.

-0,3 -0,31 -0,34 -0,37-0,33 -0,31 -0,34

-0,5

-0,4

-0,3

-0,2

-0,1

0

0,1

0,2

0,3

0,4

0,5

2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013

Rat

a d

e cr

eşt

ere

(%)

Asistența oficială pentru dezvoltare



Asistența oficială pentru dezvoltare (% din PIB)

4. SINTEZA EVOLUŢIEI INDICATORILOR CHEIE DE

DEZVOLTARE SUSTENABILĂ PENTRU ROMÂNIA

Pentru analiza şi sinteza evoluţiei indicatorilor cheie pentru România, în

general pentru perioada 2000-2014, acolo unde au fost disponibile datele Eurostat,

vom actualiza nivelele de evaluare şi scorurile medii europene din Figura 2 şi vom

calcula scorul mediu pentru România. Metoda de lucru utilizată pentru evaluarea

calitativă a fost următoarea:

Dacă evoluţia indicatorului cheie a fost mai bună pentru România,

atunci am acordat un scor cu unul sau două clase mai mare;

Dacă evoluţia indicatorului cheie a fost similară pentru România, cu

cea europeană, atunci am acordat acelaşi scor;

Dacă evoluţia indicatorului cheie a fost mai nefavorabilă pentru

România, atuci am acordat un scor cu unul sau două clase mai mic.


Scorulrile şi simbolurile meteo corespunzătoare pentru Romînia sunt

repretentate în Figura 12.

Tema IDS Indicator cheie Evaluarea

schimbărilor Scor

Dezvoltarea socio-

economică

1. PIB-ul real pe cap de

locuitor

8

Consumul și producția

sustenabile

2. Productivitatea

resurselor 6

Incluziunea socială

3. Persoanele afectate de

sărăcie sau de

excluziune socială

1

Schimbările

demografice

4. Rata de ocupare a

forței de muncă în

rândul lucrătorilor în

vârstă

8

Sănătatea publică 5. Speranța de viață la

naștere

6

Schimbările climatice

și energia

6. Emisiile de gaze cu

efect de seră

10

7. Ponderea energiei din

surse regenerabile în

consumul final brut de

energie

10


primară

3

Transportul sustenabil


în domeniul

transporturilor în

raport cu PIB-ul

4

Resurse naturale

10. Indicele privind

păsările comune - -

11. Capturile de pește din

stocurile care nu se

încadrează în limitele

biologice de siguranță

- -

Parteneriatul global 12. Asistența oficială

pentru dezvoltare

1

Scor mediu 5,70

Figura 12: Evaluarea schimbărilor indicatorilor cheie de dezvoltare

sustenabilă pentru România


5. CONCLUZII

După cum se observă din Figura 12, media scorului indicatorilor cheie de

dezvoltare sustenabilă pentru Românis este de 5,70, deci sub media europeană. Această evaluare a indicatorilor cheie de dezvoltare sustenabilă a avut în

vedere numai tendinţele de evoluţie în perioada analizată şi nu valorile efective ale

indicatorilor luaţi în calcul. Astfel, o serie de indicatori, începând chiar cu PIB-ul se

situează departe de media europeană, ceea ce constituie de fapt, principalele

preocupări pentru obiectivele politice şi economice ale ţării.

Metoda de evaluare a indicatoriloe cheie de dezvoltare sustenabilă propusă

aici, este desigur limitată, mai ales datorită evaluării de natură subiectivă a

tendinţelor de evoluţie, la nivel naţional şi european.

Metoda este totuşi o încercare de cuantificare a stadiului actual de dezvoltare

sustenabilă al României, cu perspectiva prizontului 2020.

BIBLIOGRAFIE

[1] Elliott, Jennifer A. 2006. An Introduction to Sustainable Development. New

York: Routledge.

[2] Sustainable Development Solutions Network. 2014. Indicators for

Sustainable Development Goals. Working draft, New York: United Nations

publications.

[3] The Joint UNECE/OECD/Eurostat Working Group on Statistics for

Sustainable Development. 2008. Measuring Sustainable Development. New

York and Geneva: United Nations publications.

[4] Council of The European Union. 2009. Review of the EU Sustainable

Development Strategy - Presidency Report, Bruxelles,

[5] Eurostat, 2013 monitoring report of the EU sustainable development

strategy, European Union, Bruxelles, 2013.

[6] Government of Romania. 2008. National Sustainable Development

Strategy of Romania 2013-2020-2030, Bucharest.


ANALIZA PIEȚEI DE CAPITAL DIN ROMANIA

Conf. univ. dr. Adriana Elena DANIȘ Facultatea de Ştiinţe Economice Braşov


Abstract: The article deals with the main elements of the Capital Market in

Romania.

Key words: capital market, stock exchange

1. INTRODUCERE

Piaţa de capital, prin mecanismele sale specifice, concentrează şi

centralizează capitalurile, dar mai ales oferă instrumente şi produse care să

asigure fructificarea plasamentelor şi acoperirea riscurilor. Această pia ţă este

caracterizată prin dinamism şi inovare, punând la dispoziţia participanţilor cele

mai diverse oportunităţi de investire, în cadrul căreia reuşita depinde de gradul

de instruire şi cunoaştere, de priceperea, de flerul şi de curajul fiecărui

participant.

Pieţele financiare, la nivel mondial, prezintă diverse avantaje, dar şi

limite, pentru fiecare categorie de investitor în parte. Piaţa de capital este una

dintre cele mai spectaculoase componente ale pieţei financiare, considerată în

sens larg, prin oportunităţile de câştig pe care le oferă. Criteriile de diversificare

a preferinţelor investitorilor pentru una sau alta dintre pieţele de capital pot fi:

numărul de instrumente financiare listate, mecanismul de tranzacţionare,

dimensiunea capitalizării bursiere şi a valorii tranzacţionate, nivelul costurilor

de tranzacţionare şi chiar facilităţile date de poziţionarea geografică a bursei de

valori, componentă a pieţei de capital respective.

Intrarea României la Uniunea Europeană a adus în faţa investitorilor,

emitenţilor şi intermediarilor noi provocări: integrarea în piaţa unică europeană,

aceleaşi cerinţe şi reguli de funcţionare a pieţelor reglementate, condiţii identice

de autorizare a intermediarilor, reguli de protecţie a investitorilor în

conformitate cu directivele europene aplicabile, posibilitatea de tranzacţionare

pe orice piaţă din ţările membre ale Uniunii Europene fără altă autorizare faţă de

cea dată în ţara de origine, etc.


Piaţa de capital a României, armonizată cu cele europene la nivel

instituţional, cât şi din punctul de vedere al comportamentului investitorilor, s -a

dezvoltat prin introducerea la tranzacţionare a unor noi instrumente şi produse

bursiere.

2. ANALIZA PIEȚEI DE CAPITAL DIN ROMÂNIA

Piaţa de capital din România şi-a reînceput activitatea, după o pauză din

anul 1948 (datorită naţionalizării proprietăţii private de către regimul comunist, care

a întrerupt existenţa din 1882 a primei burse din România), prin crearea cadrului

legal pentru tranzacţionarea acţiunilor, în anul 1994. Astfel, în anul 1994 a fost

adoptată Legea nr. 52 privind valorile mobiliare şi bursele de valori, care a creat

condiţiile necesare privind apariţia de noi instituţii pe piaţă: Comisia Naţională a

Valorilor Mobiliare (CNVM), prin transformarea Agenţiei Valorilor Mobiliare, ca

autoritate administrativă autonomă care raportează Parlamentului României cu

privire la activitatea de reglementare şi supraveghere a pieţei de capital, Bursa de

Valori Bucureşti, societăţi de depozitare, societăţi de registru, asociaţii profesionale

cu statut de organisme de autoreglementare, rezultând astfel noi pieţe secundare de

tranzacţionare (RASDAQ), altele decât cele bursiere.

Bursa de Valori Bucureşti a fost reînfiinţată la data de 20 noiembrie 1995,

funcţionând iniţial exclusiv ca piaţă de licitaţie. La momentul redeschiderii la BVB

erau listate şase societăţi comerciale ale căror valori mobiliare erau tranzacţionate în

cadrul unei singure şedinţe pe săptămână. În prezent, Bursa de Valori Bucureşti

funcţionează ca societate pe acţiuni, fiind înfiinţată pe baza deciziei Comisiei

Naţionale a Valorilor Mobiliare.

Anul 2002 a reprezentat momentul revigorării activităţii bursiere datorită

creşterii încrederii investitorilor, pe fondul relansării economice şi al legislaţiei mult

mai transparente decât în trecut, mai flexibilă şi adaptată specificului naţional al

pieţei de capital. Astfel, în anul 2002 a fost modificat cadrul legislativ, prin

elaborarea, aprobarea şi intrarea în vigoare a următoarelor reglementări:

Legea nr. 514/12.07.2002 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a

Guvernului nr.25/2002 privind aprobarea Statutului Comisiei Naţionale

a Valorilor Mobiliare, publicată în Monitorul Oficial nr.539/24.07.2002;

Legea nr.513/12.07.2002 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a

Guvernului nr.26/2002 privind organismele de plasament colectiv în

valori mobiliare, publicată în Monitorul Oficial nr.539/24.07.2002;


Guvernului nr. 27/2002 privind pieţele reglementate de mărfuri şi

instrumente financiare derivate, publicată în Monitorul Oficial

nr.576/5.08.2002;


Guvernului nr.28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investiţii

financiare şi pieţele reglementate, publicată în Monitorul Oficial

nr.576/5.08.2002.

În anul 2002, Bursa de Valori Bucureşti a avut una din cele mai

performante perioade din istoria sa, toţi cei trei indici calculaţi de BVB atingând

niveluri maxime.


Caracterizată prin tranzacţii sporadice, în primii ani de funcţionare,

piaţa de capital românească înregistrează o dezvoltare abia în anul 1997. Având

la bază interesul investitorilor instituţionali străini pentru pieţe emergente şi

datorită aşteptărilor optimiste în ceea ce priveşte economia românească, valoarea

tranzacţiilor creşte din 1997 până în 2002 de aproape patru ori, iar capitalizarea

bursieră de la 2% în 1997 la 60,48% în 2002.

Anul 2002 a fost al treilea an din perioada analizată în care PIB a

înregistrat evoluţii pozitive, creşterea economică plasând România între cele mai

dinamice economii deşi contextul internaţional n-a fost deloc favorabil fiind

caracterizat prin ritmuri relativ reduse de creştere a PIB la nivel mondial.

Schimbările în structura şi în dinamica economiei au condus în anul

2002 la o mai bună conectare a pieţelor financiare la evoluţiile economiei reale,

ceea ce a contribuit la ameliorarea funcţionării acestora, la creşterea eficienţei

gradului de intercorelare între diferitele segmente ale pieţei financiare.

Totuşi, perioada 1997-2002 este caracterizată prin oscilaţii bruşte

evidenţiind o imaturitate a pieţei de capital.

Tendinţele pozitive ale pieţei s-au regăsit şi în creşterea cu peste 121%

a capitalizării bursiere, care se situa la finele anului 2002 la nivelul de 9.158

milioane RON, faţă de 505,6 milioane RON în 1997.

În anul 2003 RASDAQ s-a transformat în Bursa Electronică RASDAQ

(B.E.R) ca societate pe acţiuni, Bursa de Valori Bucureşti elaborând şi un plan

de fuziune cu BER în scopul consolidării pieţei româneşti de capital.

În anul 2004 a intrat în vigoare o nouă lege privind piaţa de capital

(Legea nr 297/2004), care abroga legislaţia specifică din 2002, exceptând

Statutul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.

Perioada 2001-2004 a adus valori mai reduse ale indicatorului valoarea

tranzacţiilor/capitalizarea bursieră (8%) datorită creşterii mai rapide a

capitalizării prin noi listări faţă de creşterea valorii tranzacţiilor. În această etapă

creşterile au avut la bază atât creşterile cantitative cât şi a celor calitative

(schimbarea legislaţiei în domeniul pieţelor de capital, intrarea investitorilor

străini pe piaţă), piaţa de capital devenind o piaţă în curs de maturizare şi în

creştere generală.

Începând cu anul 2005 piaţa de capital românească a devenit una din

cele mai importante din Europa, aflată în topul primelor cinci pieţe din regiune.

În această perioadă 2005-2007 piaţa de capital a fost în dezvoltare, indicatorul

valoarea tranzacţiilor/capitalizarea bursieră a crescut de la 13,92% la 16,05%,

datorită creşterii mai rapide a valorii trazacţionate faţă de capitalizarea bursieră.

Ponderea capitalizării bursiere în PIB la sfârşitul anului 2007 ajunsese

la 21,24% faţă de anul 2003, când acest indicator nu înregistra mai mult de 6%,

observându-se că piaţa de capital începuse să deţină un procent important din

PIB.

Capitalizarea cumulată a celor două pieţe administrate de BVB a

depăşit în anul 2007 pragul de 100 miliarde lei, atingând la finalul anului


valoarea de 110 miliarde lei, în creştere cu 31% faţă de nivelul din 2006.

Capitalizarea bursieră de la sfârşitul anului 2007 a fost dată de cele 59 de

companii ale căror acţiuni au fost admise la tranzacţionare pe piaţa reglementată

şi de cele 2000 de companii de pe piaţa Rasdaq.

O dată cu aderarea României la Uniunea Europeană s-a impus

necesitatea adoptării unor proceduri referitoare la modul de operare pe pieţele

financiare. Astfel s-a procedat la reanalizarea reglementărilor în conformitate cu

principalele directive emise de Uniunea Europeană cu incidenţă asupra pieţei de

capital.

La nivelul pieţei de capital din România a fost observată o evoluţie

corelată atât cu pieţele de capital din Europa Centrală (Polonia, Ungaria, Cehia),

cât şi cu pieţele de capital din Statele Unite ale Americii şi Europa de Vest.

În raportul anual al BNR pe anul 2007 au fost identificate „atitudini

similare ale investitorilor faţă de această regiune”, pe baza unei relaţii liniare

între lichiditatea pieţelor şi nivelul corecţiilor din perioada aprilie -iunie 2006.1

Explicaţia este dată în existenţa unor şocuri iniţiale generate de ieşiri ale

investitorilor străini, proporţionale cu dimensiunile pieţelor sau cu participarea

acestora, urmate de reacţii locale, amplificate de nivelurile de lichiditate

existente; manifestarea fenomenului de contagiune pură, cauzat de atitudinea de

urmărire a pieţelor învecinate şi amplificat de efectul de levier prezent pe fiecare

dintre pieţe. Conform raportului BNR, corecţiile menţionate au fost determinate

de încasarea profiturilor şi reaşezarea portofoliilor, cauzată de reorientarea spre

alte pieţe a investitorilor internaţionali şi, în acelaşi timp, pe fondul unei corecţii

la nivel global, generată de un context internaţional nefavorabil.

Rapiditatea cu care problemele de pe pieţele financiare americane s-au

extins la nivel internaţional a reamintit faptul că pieţele financiare au tendinţa de

a trece simultan prin perioade de criză.

Astfel, toate aceste probleme s-au resimţit semnificativ pe pieţele de

capital, indicii celor mai importante burse suferind pierderi enorme.

În anul 2008, acţiunile oferite pe pieţele internaţionale şi-au pierdut

între 20% şi 70% din valorile înregistrate în 2006 şi 2007. În ianuarie 2009,

valoarea acţiunilor cotate pe bursele americane scăzuse cu 50% din valoarea

avută în prima jumătate a anului 2007. Aceste pierderi considerabile au semnalat

faptul că Statele Unite se aflau în cea mai gravă recesiune economică din ultimii

75 de ani.

La fel, pieţele din Europa au înregistrat pierderi semnificative, indicele

reprezentativ al bursei din Londra, FTSE, coborând cu aproape 50% în anul

2008, o pierdere similară înregistrând şi indicele DAX al bursei din Frankfurt. Şi

indicele Nikkei al bursei din Tokio pierduse în anul 2008 aproximativ 55% din

valoarea înregistrată la începutul anului 2007.

1 Raport anual 2007 BNR, www.bnr.ro

http://www.bnr.ro/


Pentru a înţelege mai bine influenţa crizei financiare asupra pieţei de

capital, este nevoie să analizăm evoluţia Bursei de Valori Bucureşti în perioada

2004-2010, indicatorii din această perioadă fiind prezentaţi în tabelul nr.4 .

Astfel, putem observa că numărul de tranzacţii şi valoarea tranzacţiilor

au scăzut cu 10% în anul 2008 faţă de anul 2007, reprezentând anii cu cele mai

înalte şi mai scăzute valori din perioada crizei, iar numărul companiilor listate în

2008 a crescut cu 15% de la 59 la 68.

Valoarea tranzacţiilor şi media zilnică a valorii s-a redus cu 50% în anii

2008 şi 2009 datorită reducerii preţurilor titlurilor sub influenţa crizei financiare.

Astfel, dacă în anul 2007 valoarea tranzacţiilor era la cel mai înalt punct din

istoria sa 13.802 milioane RON, la sfârşitul anului 2009 aceasta ajunsese la

valoarea de 5.092 milioane RON.

Capitalizarea BVB în 2008 a fost la jumătate din valoarea capitalizării

din 2007 (85.962 milioane lei în 2007 faţă de 45.701 milioane lei în 2008), dar

în 2009 şi 2010 capitalizarea a recâştigat din valoarea pierdută datorită creşterii

numărului de companii listate (de la 68 în 2008 la 69 în 2009, 74 în 2010 şi 79

în 2011), dar şi faptului că reacţia emoţională a investitorilor şi-a redus

intensitatea şi piaţa a început uşor să îşi revină.

Totuşi, criza financiară nu a redus apetitul investitorilor privind

tranzacţiile pe bursă, dar a influenţat preţurile acţiunilor, reducându-le la

jumătate, în condiţiile în care numărul companiilor listate a crescut.

După patru ani de aprecieri considerabile a preţului acţiunilor, între

2003 şi 2007, recesiunea globală a pieţei de capital din 2008 a demonstrat că

pieţele de capital emergente sunt mult mai vulnerabile la fluxurile mari de

capital.

3. CONCLUZII

În concordanţă cu iniţiativele anticriză întreprinse pe plan internaţional

şi în conformitate cu solicitările Consiliului Uniunii Europene de adoptare a

unor decizii rapide în ceea ce priveşte supravegherea şi consolidarea

transparenţei sectorului financiar în scopul stabilizării pieţei, CNVM a iniţiat un

set de măsuri vizând supravegherea prudenţială a pieţei, după cum urmează:

extinderea monitorizării entităţilor pieţei de capital care prezintă

risc crescut, precum şi alocarea de resurse suplimentare pentru realizarea de

controale tematice în vederea prevenirii şi diminuării expunerii la risc;

adaptarea permanentă a reglementărilor la situaţia de criză, cu

respectarea practicilor şi regulamentelor europene;

acordarea de consultanţă cu titlu gratuit pentru iniţierea ofertelor

publice derulate în scopul admiterii la tranzacţionare a instrumentelor financiare;

participarea la elaborarea măsurilor adoptate la nivel european ce

vizează diminuarea efectelor crizei financiare în domeniul valorilor mobiliare ş i

transpunerea acestora în plan intern;


susţienerea creării în România a unei plaforme de tranzacţionare

regionale care să faciliteze tranzacţionarea, în condiţii de siguranţă şi costuri de

tranzacţionare reduse, a unor instrumente financiare cu grad ridicat de

lichiditate, aparţinând emitenţilor din diferitele pieţe europene;

stimularea introducerii unor noi instrumente financiare, inclusiv a

celor specifice operaţiunilor de acoperire a riscului;

implicarea CNVM în diversificarea serviciilor oferite investitorilor

de către entităţile pieţei (ex: plata dividendelor, plata drepturilor cuvenite

acţionarilor care se retrag din societăţile listate, în sistem centralizat, de către

depozitarul central)

Tot în spiritul susţinerii investitorilor şi entităţilor pieţe i, au fost

adoptate măsuri vizând reducerea costurilor, printre care se numără:

reducerea cu 5% a cotei aplicate la valoarea tranzacţiilor derulate

pe piaţă şi stabilirea acesteia la nivelul de 0,04%;

suspendarea cotei de 0,08% aplicată la valoarea tranzacţiilor cu

titluri de stat derulate pe pieţele reglementate;

menţinerea măsurii de suspendare a cotei de 0,1% aplicată la

valoarea ofertelor publice de vânzare efectuate în vederea admiterii la

tranzacţionare pe o piaţă reglementată a valorilor mobiliare emise de societăţi

comerciale care s-au aflat în proprietatea statului sau care se privatizează;

autorizarea imediată şi fără costuri a documentelor de ofertă

publică iniţială derulată pentru admiterea la tranzacţionare a acţiunilor emise de

societăţile comerciale la care statul deţine participaţii;

suspendarea tarifelor percepute pentru modificarea actelor

constitutive ale SSIF-urilor în cazul fuziunii dintre acestea.

Totodată, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, CNVM a pus în

practică măsuri de relaxare fiscală pentru tranzacţiile bursiere, măsuri ce au

făcut obiectul OUG nr.127/2008, care a generat următoarele avantaje:

În cazul persoanelor juridice române, pentru anul 2009, veniturile

din tranzacţionarea titlurilor de participare pe piaţa autorizată şi supravegheată

de CNVM sunt venituri neimpozabile, iar cheltuielile reprezentând valoarea de

înregistrare a acestor titluri de participare, precum şi cele înregistrate cu ocazia

desfăşurării operaţiunilor de tranzacţionare, reprezintă cheltuieli nededuc tibile;

În anul 2009 nu a fost impozitat profitul realizat de persoanele

juridice străine din tranzacţionarea pe piaţa autorizată şi supravegheată de

CNVM a titlurilor de participare deţinute de o persoană juridică română;

Pentru anul fiscal 2009 a fost suspendat impozitul calculat cu

cotele de impozit de 1%, respectiv 16% asupra câştigurilor obţinute de

persoanele fizice de pe piaţa de capital;

Se va asigura şi reportarea pierderilor înregistrate de persoana

fizică în următorul an fiscal din câştigurile nete de aceeaşi natură realizate;

În anul 2009 nu au fost impozitate câştigurile realizate de

persoanele fizice nerezidente din transferul titlurilor de valoare pe piaţa de

capital, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare, în cazul societăţilor

închise;

Veniturile obţinute de organismele nerezidente de plasament

colectiv fără personalitate juridică, deţinute direct sau indirect de o persoană

juridică română, nu reprezintă venituri impozabile în România, ca măsură de

atragere a capitalurilor din alte state;


Veniturile obţinute de nerezidenţi din transferul instrumentelor

financiare derivate nu se impun în România.

Efectele tuturor acestor reglementări şi măsuri anticriză nu au fost

vizibile imediat, însă evoluţiile din anul 2009 au dovedit eficacitatea acestora.

BIBLIOGRAFIE

1. Black, F., (1972), Capital Market Equilibrium with restricted Borrowing,

Journal of Business, vol. 45, no. 3, 1972,

2. Bird, R., Whitaker, J., The performance of Value and Momentum

Investment Portfolios: Recent Experience in the Major European Markets,

Journal of Asset Management, vol. 4, no. 4, 2003;

3. Black, F., Capital Market Equilibrium with restricted Borrowing, Journal

of Business, vol. 45, no. 3, 1972;

4. Campbell, J. Y., Shiller, R. J., Stock Prices, Earnings, and Expected

Dividends, Journal of Finance, American Finance Association, vol. 43, no.

3, 1988

5. Filip, A., Evaluarea performanţei fondurilor mutuale din România, Casa

Cărţii de Stiinţă, Cluj-Napoca, 2008;


FISCALITATEA IMPOZITULUI PE SALARII




Abstract: This article aims to analyze salary entitlements, which for the employees

represent income, and for the employer expenses; this might mean a contradictory

relationship, because the employees want gains as high as possible, while the

company wants the salary-related expenses to be as low as possible. Certain

elements are also included in the salary output category, which from a fiscal point

of view are assimilated to salaries. These elements must be known by both the

employee and the employer, to establish the taxation of these elements.

Keywords: income from salaries and assimilated to salaries, income tax, personal

deductions, income tax expenses

INTRODUCERE

Veniturile din salarii cuprind toate veniturile în bani şi/sau în natură

obţinute de o persoană fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui contract

individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent la perioada

la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă,

inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă. Pe lângă aceste

1) Venituri din salarii şi asimilate salariilor

Veniturile din salarii sunt venituri din activităţi dependente, dacă sunt

îndeplinite următoarele criterii:

părţile care intră în relaţia de muncă (angajator şi angajat) stabilesc de la

început: felul activităţii, timpul de lucru şi locul desfăşurării activităţii;

partea care utilizează forţa de muncă pune la dispoziţia celeilalte părţi

mijloacele de muncă (spaţii cu înzestrare corespunzătoare, îmbrăcăminte

specială, unelte de muncă);

persoana care activează contribuie numai cu prestaţia fizică sau cu

capacitatea ei intelectuală, nu şi cu capitalul propriu;


plătitorul de venituri de natură salarială suportă cheltuielile de deplasare în

interesul serviciului ale angajatului (indemnizaţia de delegare-detaşare în

ţară şi străinătate, indemnizaţia de concediu de odihnă, indemnizaţia pentru

incapacitate temporară de muncă) suportate de angajator;

persoana care activează lucrează sub autoritatea unei alte persoane şi este

obligată să respecte condiţiile impuse de aceasta.

Principalele venituri asimilate salariilor sunt următoarele:

a) indemnizaţii din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii de demnitate

publică;

b) indemnizaţii din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii;

c) drepturile de soldă lunară, indemnizaţiile, primele, premiile, sporurile şi

alte drepturi ale personalului militar;

d) indemnizaţia lunară brută, precum şi suma din profitul net, cuvenită

administratorilor;

e) remuneraţia obţinută de directori în baza unui contract de mandat;

f) remuneraţia primită de preşedintele asociaţiei de locatari sau de alte

persoane, în baza contractului de mandat;

g) sumele primite de reprezentanţii în adunarea generală a acţionarilor, în

consiliile de administraţie, membrii directoratului şi ai consiliului de

supraveghere, precum şi în comisia de cenzori;

h) indemnizaţia lunară a asociatului unic;

i) indemnizaţia şi orice alte sume de aceiaşi natură, primite de salariaţi pe

perioada delegării şi detaşării în altă localitate, în ţară şi străinătate, în

interesul serviciului, pentru partea care depăşeşte limita de 2,5 ori nivelul

legal stabilit prin HG pentru personalul din instituţii publice;

j) orice alte sume sau avantaje de natură salarială ori asimilate salariilor.

Avantajele în bani şi în natură sunt considerate orice foloase primite de

salariaţi de la terţi sau ca urmare a prevederilor contractului individual de muncă ori

a unei relaţii contractuale între părţi. Avantajele în bani pot fi sumele primite pentru

procurarea de bunuri şi servicii, precum şi sumele acordate pentru distracţii sau

recreere. Avantajele în bani şi echivalentul în lei al avantajelor în natură sunt

impozabile indiferent de firma organizatorică a entităţii care le acordă. Veniturile în

natură, precum şi avantajele în natură primite cu titlu gratuit sunt evaluate la preţul

pieţei la locul şi data acordării avantajului.

Exemple de avantaje care se iau în calcul la stabilirea venitului

impozabil:

a) folosirea vehiculelor de orice tip din patrimoniul afacerii, în scop personal,

prin aplicarea unui procent de 1,7% la valoarea de intrare a activului

utilizat, pentru fiecare lună;

b) acordarea de produse alimentare, îmbrăcăminte, cherestea, lemne de foc,

cărbuni, energie electrică şi termică;

c) abonamente la radio şi televiziune, pentru mijloacele de transport,

abonamentele şi costul convorbirilor telefonice, inclusiv cartelele

telefonice, în scop personal;

d) permisele de călătorie pe diverse mijloace de transport, folosite în scop

personal;

e) cadourile primite cu diverse ocazii, cu excepţia celor oferite în beneficiul

copiilor minori cu ocazia Paştelui, zilei de 1 Iunie, Crăciunului şi a

sărbătorilor similare ale altor culte, precum şi cadourile oferite angajatelor


cu ocazia zilei de 8 martie, care sunt neimpozabile, până la o valoare de

150 lei pentru fiecare persoană menţionată;

f) contravaloarea folosinţei unei locuinţe în scop personal şi a cheltuielilor

conexe de întreţinere;

g) cazarea şi masa acordate în unităţi de tip hotelier;

h) contravaloarea primelor de asigurare suportate de persoana juridică sau de

o altă entitate, pentru angajaţii proprii, precum şi pentru alţi beneficiari, cu

excepţia primelor de asigurare obligatorii;

Nu sunt considerate avantaje următoarele:

a) contravaloarea abonamentelor pe mijloacele de transport în comun pentru

angajaţii a căror activitate presupune deplasarea frecventă în interiorul

localităţii;

b) reducerile de preţuri practicate în scopul vânzării, de care pot beneficia

clienţii persoane fizice;

c) costul abonamentelor telefonice şi al convorbirilor telefonice efectuate,

precum şi utilizarea autoturismului de serviciu pentru îndeplinirea

sarcinilor de serviciu;

d) diferenţele de tarif la cazare în locaţiile reprezentând amenajări recreative şi

sportive din dotarea ministerelor de care beneficiază personalul propriu;

e) contribuţiile la fondul de pensii facultative în limita a 400 euro anual pentru

fiecare participant;

f) primele de asigurare aferente contractelor de asigurare civilă profesională

pentru administratori încheiate şi suportate de entitatea pentru care

desfăşoară activitatea;

g) tichetele cadou acordate potrivit legii.

Sumele următoare nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt

impozabile:

a) ajutoarele de înmormântare, ajutoarele pentru pierderi produse în

gospodăriile proprii ca urmare a unor calamităţi naturale, ajutoarele pentru

bolile grave şi incurabile, ajutoarele pentru naştere;

b) drepturile de hrană acordate de angajatori angajaţilor;

c) contravaloarea folosinţei locuinţei de serviciu, compensarea chiriei pentru

personalul din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă

naţională;

d) cazarea şi contravaloarea chiriei pentru locuinţele puse la dispoziţia

oficialităţilor publice, a angajaţilor consulari şi diplomatici care lucrează în

afara ţării;

e) sumele primite pentru acoperirea cheltuielilor de mutare în interesul

serviciului;

f) indemnizaţiile de instalare ce se acordă o singură dată, la încadrarea într-o

unitate situată în altă localitate decât cea de domiciliu;

g) veniturile din salarii realizate de către persoanele fizice cu handicap grav;

h) veniturile din salarii, ca urmare a activităţii de creare de programe pentru

calculator;

i) costul abonamentelor telefonice şi al convorbirilor telefonice, inclusiv

cartelele telefonice efectuate în vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu.


2) Deducerea personală

Persoanele fizice rezidente române cu domiciliul în România şi persoanele

fizice nerezidente care îndeplinesc condiţiile de rezidenţă, au dreptul la deducerea

din venitul net lunar din salarii a unei sume sub formă de deducere personală,

acordată pentru fiecare lună a perioadei impozabile numai pentru veniturile din

salarii la locul unde se află funcţia de bază.

Deducerea personală se acordă pentru persoanele fizice care au un venit

lunar brut de până la 1.000 lei inclusiv, astfel:

pentru contribuabilii care nu au persoane în întreţinere – 250 lei;

pentru contribuabilii care au o persoană în întreţinere – 350 lei;

pentru contribuabilii care au 2 persoane în întreţinere – 450 lei;

pentru contribuabilii care au 3 persoane în întreţinere – 550 lei;

pentru contribuabilii care au 4 sau mai multe persoane în întreţinere – 650 lei.

Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii

cuprinse între 1.001 lei şi 3.000 lei inclusiv, deducerile personale sunt degresive faţă

de cele de mai sus şi se stabilesc prin ordin al ministrului finanţelor publice.

Pentru determinarea deducerii personale se va aplica următoarea relaţie:

Dp = )000.2

1.000 - Sb - (1 D1

Dp = deducerea personală

D1 = deducerea personală menţionată mai sus, care poate avea valori

cuprinse între 250 şi 650;

Sb = salariul brut lunar.

Deducerea personală va fi rotunjită prin adaos la multiplu de 10.

Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii de

peste 3.000 lei nu se acordă deducere personală.

Conform codului fiscal o persoană se consideră a fi în întreţinere dacă este

fie soţia/soţul, copiii sau alţi membri de familie, rudele contribuabilului sau ale

soţului/soţiei acestuia până la gradul al doilea inclusiv, ale cărei venituri impozabile

şi neimpozabile nu depăşesc 250 lei lunar.

Sunt considerate persoane în întreţinere militarii în termen, militarii cu

termen redus, studenţii şi elevii militari ai instituţiilor militare şi civile, peste vârsta

de 18 ani, dacă veniturile obţinute sunt mai mici sau egale cu 250 lei lunar.

Copilul minor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 18 ani, încadrat în muncă,

devine contribuabil şi beneficiază de deducere personală, situaţie în care părinţii nu

mai au dreptul de a-l lua în întreţinere.

3) Stabilirea impozitului pe veniturile din salarii

Beneficiarii de venituri din salarii datorează un impozit lunar, final, care se

calculează şi se reţine de către plătitorii de venituri. La locul unde contribuabilul are

funcţia de bază, acesta va plăti un impozit pe venitul din salarii (Ivs), prin aplicarea

cotei de 16% asupra diferenţei dintre venitul brut (VB) şi următoarele:

a) contribuţia la asigurările sociale (CAS) = 10,5% din venitul brut;

b) contribuţia la asigurările sociale de sănătate (CASS) = 5,5%;

c) ajutorul de şomaj (AS) = 0,5%.

d) deducerea personală (Dp) acordată pentru luna respectivă;


e) cotizaţia sindicală (Cs) plătită în luna respectivă;

f) contribuţiile la fondurile de pensii facultative (Cpf) până la un nivel anual

echivalent în lei de 400 euro.

Venitul net impozabil (VNI) se stabileşte astfel:

VNI = VB – CAS – CASS – AS – Dp – Cs

Ivs = VNI x 16%

Pentru veniturile obţinute în celelalte cazuri, impozitul pe salarii constă în

aplicarea cotei de 16% asupra diferenţei dintre venitul brut şi contribuţiile sociale

obligatorii aferente unei luni.

Contribuţiile sociale calculate asupra salariului brut, suportate de către

angajator sunt următoarele:

a) contribuţia la asigurările sociale (CAS) = 15,8% pentru condiţii normale de

muncă, 20,8% pentru condiţii deosebite de muncă şi 25,8% pentru condiţii

speciale de muncă;

b) contribuţia la asigurările sociale de sănătate (CASS) = 5,2%;

c) ajutorul de şomaj (AS) = 0,5%;

d) contribuţia datorată pentru concedii si indemnizaţii (Cci), conform O.U.G.

nr. 158/2005, în cuantum de 0,85% la fondul de salarii;

e) contribuţia datorată la fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale

(Cfgpcs), conform Legii nr. 200/2006, în cotă de 0,25%;

f) contribuţia datorata pentru accidente de munca şi boli profesionale (Crisc)

în funcţie de clasa de risc, conform Legii nr. 346/2002, între 0,15% şi

0,85%.

Contribuţiile salariale obligatorii sunt prevăzute în tabelul 1:

Tabelul 1 - Contribuţiile obligatorii ale salariatului şi angajatorului

Contribuţii Bază de calcul

1) Salariat

CAS Salariu brut x 10,5%

CASS Salariu brut x 5,5%

Ajutor şomaj Salariu brut x 0,5%

Impozit salarii Venit net impozabil x 16%

2) Angajator

CAS Total salarii x 15,8% (20,8% sau 25,8%)

CASS Total salarii x 5,2%

Ajutor şomaj Total salarii x 0,5%

Contribuţia pentru concedii şi

indemnizaţii

Total salarii x 0,85%

Fond garantare plată creanţe

salariale

Total salarii x 0,25%

Contribuţie accidente şi

muncă şi boli profesionale

Total salarii x o valoare între 0,15% şi

0,85% .

Impozitul se calculează şi reţine la data efectuării plăţii, iar virarea se

realizează până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se plătesc aceste

venituri.

Declaraţiile privind calcularea şi reţinerea impozitului pe salarii se

completează de plătitorul de venit (angajator) şi se depun la organul fiscal la care

http://www.numeris.com.ro/fond_risc_2008.htm


plătitorul de venit este înregistrat în evidenţa fiscală. Plătitorul de venit este obligat

să elibereze contribuabilului, la cererea acestuia, un document care să cuprindă cel

puţin informaţii referitoare la datele de identificare ale contribuabilului, venitul

realizat în cursul anului, deducerile personale acordate, impozitul calculat şi reţinut.

În completarea părţii teoretice, propun următorul studiu de caz privind

impozitul pe salarii:

O entitate are 4 salariaţi care realizează în luna aprilie 2014 următoarele

venituri salariale:

a) Stan Vasile are un salariul de încadrare de 3.100 lei, are un spor de 15%

pentru conducerea activităţii, are o persoană în întreţinere;

b) Marga Elena are un salariul de încadrare de 2.200 lei, nu are persoane în

întreţinere;

c) Grama Matei are un salariul de încadrare de 1.900 lei, are 2 persoane în

întreţinere;

d) Proca Ion are un salariul de încadrare de 1.200 lei, are un spor de 10%

pentru condiţii deosebite de muncă şi 3 persoane în întreţinere.

Entitatea se încadrează în condiţii normale de muncă, la un fond de risc de

0,4%.

Se cere:

A) Să se întocmească statul de plată al entităţii pentru cei 4 salariaţi;

B) Să se stabilească contribuţiile suportate de angajator.

Rezolvare:

A) se întocmeşte statul de salarii:

Nume şi

prenume

Salariu de

încadrare

Sporuri Total brut CAS 10,5% CASS 5,5%

0 1 2 3 = 1 + 2 4 = 3 x 10,5% 5 = 3 x 5,5%

Stan Vasile 3.100 465 3.565 374 196

Marga Elena 2.200 - 2.200 231 121

Grama Matei 1.900 - 1.900 200 105

Proca Ion 1.200 120 1.320 139 73

8.985 944 495

Şomaj 0,5% Deducere

personală

Bază impozit

salarii

Impozit

salarii

Salariu

net

Semnătură

6= 3 x 0,5% 7 8 = 3-4-5-6-7 9 = 8 x

16%

10 =8+7-

9

11

18 - 2.977 476 2.501

11 100 1.737 278 1.559

10 250 1.335 214 1.371

7 470 631 101 1.000

46 820 6.680 1.069 6.431

B) Contribuţiile suportate de angajator:

CAS = 8.985 x 20,8% = 1.869 lei

CASS = 8.985 x 5,2% = 467 lei

AS = 8.985 x 0,5% = 45 lei

Cci = 8.985 x 0,85% = 76 lei

Cfgpcs = 8.985 x 0,25% = 22 lei


Crisc = 8.985 x 0,4% = 36 lei

Total contribuţii suportate de angajator = 2.515 lei

Total contribuţii suportate de salariaţi = 2.554 lei

Total cheltuieli salariale = 6.431 + 2.515 + 2.554 = 11.500 lei

Salarii nete = 6.431 lei

Pondere salarii nete în total salarii = 6.431 / 11.500 = 55,9%

Pondere impozite şi contribuţii în total salarii = (2.515 + 2.554) / 11.500 = 44,1%.

Ponderea salariului net şi a impozitelor şi taxelor este redată în figura 1:

55,9

44,1

0

10

20

30

40

50

60

salariu net Impozite si taxe

Figura 1 Ponderea salariului net şi a impozitelor şi taxelor salariale

Ponderea impozitelor şi taxelor în cheltuielile salariale este foarte ridicată.

Practic din salariile brute care sunt 100%, salariile nete reprezintă 55,9%, iar

contribuţiile cu pensia suplimentară, asigurările sociale, şomajul, impozitele pe

salarii sunt în cuantum de 44,1%.

Dacă analizăm ponderea impozitelor şi taxelor salariale ale salariaţilor şi

angajatorilor avem următoarele date:

Ponderea impozitelor şi taxelor suportate de salariat = 2.554 / 11.500 = 22,2%

Ponderea impozitelor şi taxelor suportate de angajator = 2.515 / 11.500 = 21,9%

Ponderile celor 2 categorii de plătitori de impozite şi taxe sunt prezentate în

figura 2:

22,2

21,9

22

22

22

22

22

22

Impozite salariat Impozite angajator

Figura 2 Ponderea salariului net şi a impozitelor şi taxelor salariale

Ponderile celor 2 categorii de plătitori de impozite şi taxe salariale este

aproape egală: 22,2% reprezintă cele suportate de salariat, respectiv 21,9% cele ale


angajatorului. La un fond de salarii de 11.500 lei, cele suportate de salariaţi sunt de

2.554 lei, iar cele suportate de angajator au o valoare de 2.515 lei.

CONCLUZII

România continuă să aibă o fiscalitate ridicată în ceea ce priveşte

salarizarea personalului. Acest lucru cred că se datorează faptului că ţara noastră

colectează prea puţin de la multinaţionale care de cele mai multe ori nu plătesc TVA

şi nici impozit pe profit, deoarece valoarea exporturilor este subevaluată prin

preţurile de transfer către firmele mamă. Aşa că nu ne rămâne decât să obţinem

impozite cât mai mari din impozitarea muncii salariale.

BIBLIOGRAFIE

1. Paliu-Popa L, Contabilitatea şi fiscalitatea tranzacţiilor de comerţ

exterior, Aprofundări teoretice şi aplicative, Editura

Pro Universitaria, 2014

2. Suciu Gh. Fiscalitatea pe înţelesul tuturor, Editura Universitară,

Bucureşti, 2015

3. Tatu L., Fiscalitate: de la lege la practica, Editura C.H. Beck,

Bucureşti, 2009

4. Vintilă N.,

Filipescu M.O.

Lazăr P.

Fiscalitate aplicată şi elemente de management fiscal,

Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2013

5. *** Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, MO nr.

927/23.12.2003, cu modificările şi completările

ulterioare

6. *** Ordinul MFP nr. 3055/2009 pentru aprobarea

Reglementărilor contabile conforme cu directivele

europene, M O nr. 766/10.11.2009

7. *** Ghid pentru pregătirea candidaţilor la examenul de

acces la stagiul pentru obţinerea calităţii de expert

contabil şi de contabil autorizat, Ediţia a III-a,

revizuită, Editura CECCAR, Bucureşti, 2014

8. *** Contabilitatea, expertiza şi auditul afacerilor,

CECCAR, Colecţia 2011 - 2014

9. *** Consultant fiscal, Colecţia 2011 - 2014

10. *** http://www.mfinante.ro

11. *** http://ceccar.ro


INFLUENȚA FACTORILOR MACROECONOMICI ASUPRA

VALORII VIITOARE A UNOR ACTIVE

Lector univ. dr. Raul Sorin FÂNTÂNĂ



Abstract: Macroeconomic changes can strongly influence the evolution of

microeconomic data of the company. Using tools and formulas from the literature,

the study demonstrates to what extent macroeconomic factors significantly affect the

value of assets of the company, of which the marks are definitely the most complex

distinct evaluable assets. For interested factors, studying past and assessing future

of the specific market, of the company in this market, and of the regional

geopolitical trends, all this quantified in values of macroeconomic indicators that

apply to balance sheet projected data, can provide an acceptable value able to

persuade or not a decision of trading.

Key words: active necorporale, microeconomie, macroeconomie, indice de inflație,

indice de actualizare

1. INTRODUCERE

Conform definiției oferite de lucrări de specialitate și dicționare1,2,3,4,

”macroeconomia este acea parte a economiei, a activităților economice, care constă

din procesele, faptele, actele și comportamentele de natură economică în contextul

raporturilor dintre ele, ca mărimi și variabile agregate ce se realizează prin ceea ce

face fiecare participant”. Ea operează cu mărimi globale, numite agregate,

concentrându-se, printre altele, asupra măsurării influențelor directe și indirecte

dintre acestea.

1 Pușcaciu F.-D., Pușcaciu R.-M., Macroeconomie, Curs universitar, Universitatea

”Danubius” din Galați, 2004 2 Bannock G., Baxter R.E., Davis E, Dictionary of Economics, Penguin Reference, Penguin

Books, 2003 3 Bannock G., Davis E, Trott P., Uncles M., Dictionary of Business, Penguin Reference,

Penguin Books, 2003 4 Angelescu C. și col., Dicționar de economie, Editura Economică, București, 2001, p.267


Având în vedere că ”microeconomia nu se limitează numai la

comportamentele individuale separate, ci se referă și la interacțiunile dintre

participanții la activitățile economice în termeni de echilibru parțial sau de echilibru

general”1, apare evident că, la evaluarea unui activ pentru tranzacționarea acestuia,

se impune calcularea indicatorilor macroeconomici pentru analiza economică, pentru

fundamentarea deciziilor: pe de o parte, se vor capitaliza valorile contabile reale,

aplicând indicatori specifici (de ex. inflația, dobânzile) aparținând domeniului

macroeconomic și, pe de altă parte, pentru a se determina prețuirea (evaluarea)

prezenta a unui venit, bun, activ, utilitate viitoare2, se vor actualiza valori prezumate

(valoarea prezentă a unor fluxuri de numerar viitoare), aplicând alți indicatori

macroeconomici (de exemplu factorul de actualizare). Deoarece sumele viitoare nu

sunt reale, ci prezumate, se vor lua în calcul riscuri specifice pieței, care, transpuse

în indici, vor micșora aceste sume.

2. APLICAȚIE

În exemplul următor vom demonstra cum funcționează indicele de inflație

și indicele de actualizare asupra evaluării unui activ (în cazul de față un set de active

alcătuit din numele comercial LOGOS și marca LOGOS aparținând patronului

firmei, dar utilizată de firmă) supus unei evaluări3.

Motivul evaluării a fost posibilitatea ca titularul mărcii LOGOS susnumite

să acorde o licență exclusivă societății LOGOS în baza semnării unui contract de

transfer de drepturi. Acționarii firmei și patronul acesteia, care era și titular de

marcă, doreau să cunoască valoarea mărcii pentru a negocia redevența.

Numele comercial este primul element de proprietate intelectuală al unei

firme. El o defineşte, de el fiind legate, în mod indestructibil, data înfiinţării, locaţia,

obiectul activităţii, forma juridică, forma de conducere etc.

În conformitate cu prevederile Art. 8 al Convenţiei de la Paris, la care şi

România este parte semnatară, numele comercial este protejat în toate țările Uniunii,

fără obligația de depunere sau de înregistrare, indiferent de faptul dacă el face sau nu

parte dintr-o marcă de fabrică sau de comerț.

Conform art.5/Legea nr.26/19904, înmatricularea societății şi menţiunile

sunt opozabile terţilor de la data efectuării lor în registrul comerţului ori de la

publicarea lor în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, sau în altă publicaţie,

acolo unde legea dispune astfel. Art. 30, par.4 prevede faptul că titularul dobândește

un drept exclusiv de folosinţă asupra firmei şi emblemei prin înscrierea acestora în

registrul comerţului.

În ceea ce ne priveşte, numele comercial LOGOS este legat de marca

LOGOS utilizată evaluată deoarece, ca politică de promovare, societatea comercială

nu a făcut nici o distincţie, iar pe piaţa de desfacere nu există nici o diferenţiere.

1 Angelescu C. și col., Dicționar de economie, Editura Economică, București, 2001, p.284 2 http://evaluator-anevar.ro/2009/11/29/actualizarea-factor-de-actualizare/ 3 Deoarece studiul de caz se referă la date reale confidențiale, în lucrare firma și mărcile –

identice verbal - au primit nume fictive. 4 Parlamentul României, LEGE nr. 26 din 5 noiembrie 1990 privind registrul comerţului,

publicat în: Monitorul Oficial nr. 49 din 4 februarie 1998


Atât numele comercial LOGOS cât şi semnul distinctiv LOGOS oferă o

imagine personalizată a serviciilor proprii şi, totodată, garanţia satisfacerii cerinţelor

consumatorilor genului de servicii ale firmei.

Din analiza datelor firmei (Tabelul 1), rezultă imaginea contabilă.

Tab

elu

l 1

– D

ate

fin

anci

are

ale

firm

ei L

OG

OS


În urma evaluării, se obțin următoarele date (Tabelul 2):

Tabelul 2. Tabelul de calcul al Valorii nete actualizate

a activelor nume comercial + marcă

În Tabelul 3 s-au capitalizat sumele investite în promovarea prin publicitate

a produselor și serviciilor societății din 2009, până în prezent prin aplicarea a)

indicelui de corecție datorat inflației și b) a unui factor de incertitudine a pieței de

16%. Valorile contabile au fost oferite de LOGOS, iar indicele de corecţie datorat

inflatiei este Indicele Prețului de Cosnum (IPC) oferit de Institutul Național de

Statistică.

Tabelul 3. Sumele investite în publicitate de LOGOS

Valoarea mărcii LOGOS este dată de diferența dintre Valoarea neta prezenta

a cash-flow-ului net generat de cheltuielile de dezvoltare și Valoarea numelui

Comercial, calculată, în oricare din variante, la același Factor de actualizare, cu


aplicarea Valorii reziduale în care intervine și efectul inflației de aproximativ 5%

(5,025%) regăsită – ca medie – la Indicele Prețului de Consum oferit de Institutul

Național de Statistică (indicele evidențiat prin săgeată în Tabelul 2).

© - Fantana Raul Sorin, 2011

Fig.1 - Forma graficului indicelui de actualizare

Forma graficului indicelui de actualizare prezentat în Fig.11 demonstrează

că indicele de actualizare ales (de ex.12%) poate rămâne același pentru toți anii

pentru care se face previziunea (partea din dreapta a graficului din Fig.1).

Fig.2 - Graficul Indicelui Pretului de Consum – IPC între 1974 - 2014

1 Fântână R.S., Raport de expertiză în proprietate intelectuală. Dosar nr.8440/3/2010,

Tribunalul București, Secția a VII-a Comercială. Contract de consultanță nr. 001 din data

09.01.2012 cu Societatea Națională PLAFAR SA - în reorganizare judiciară, prin

administrator judiciar ASSISTANCE INSOLV SPRL, numit prin Sentinta 1528/16.03.2009

pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a Comercială.


Spre deoosebire de acest indicator (de actualizare), în Fig.2 se poate

observa cum se prezintă graficul Indicelui Pretului de Consum – IPC între 1974 -

20141. Alura lui este aceeași cu cea a Ratei Inflației (Rata Inflației = IPC/100).

Pentru o și mai buna vizualizare a indicilor, se prezintă în Fig.3 graficul

Ratei de schimb a leului față de USD și EURO în perioada ianuarie 1999 – iunie

2007 (valori in logaritmi naturali).

Fig.2 - Graficul Ratei de schimb a leului față de USD și EURO în

perioada ianuarie 1999 – iunie 2007 Sursa și, On The Dynamic Link Between Stock Prices And Exchange Rates:

Evidence From Romania, Munich Personal RePEc Archive, 2007

© Horobet Alexandra, Ilie Livia, 2007

Tuturor acestor influențe li se poate adăuga deprecierea externă (depreciere

economică) ce rezultă din influențe externe și poate afecta valoarea unui activ. Nu

afectează întotdeauna, în funcție de activ. Spre exemplu, indiferent de inflație, sau

de criza economică, mărcile de țigări străine nu vor cunoaște involuție în vânzări.

Pot duce la involuția vânzărilor acestor mărci unele măsuri economice, de exemplu

instituirea de accize mari. Factorii externi se referă la modificarea conjuncturii

economice, care afectează oferta și cererea de bunuri și servicii produse de activ sau

cheltuielile de exploatare ale activului. Factorii externi se referă și la costul și

existența rezonabilă a materiilor prime, utilităților și forței de muncă2.

CONCLUZIE

În exemplul prezentat se poate observa și studia influența indicelui de

inflație și indicelui de actualizare asupra valorii viitoare a unui activ.

1 http://www.insse.ro/cms/ro/content/ipc-serii-de-date

2 http://evaluator-anevar.ro/2009/12/01/deprecierea-externa-depreciere-economica/


Astfel, în timp ce inflația obligă producătorul/ofertantul de servicii să își

crească producția/oferta, calitatea și distribuția, indicele de actualizare are efect de

micșorare a valorii prezumate, câtă vreme se referă la o perioadă viitoare, ce

incumbă un risc crescător.

Pentru o mai bună înțelegere a influenței acestora, materialul a prezentat și

exemple de grafice specifice.

BIBLIOGRAFIE

1. Angelescu C. și col., Dicționar de economie, Editura Economică, București,

2001, p.267

2. Bannock G., Baxter R.E., Davis E, Dictionary of Economics, Penguin

Reference, Penguin Books, 2003

3. Bannock G., Davis E, Trott P., Uncles M., Dictionary of Business, Penguin

Reference, Penguin Books, 2003

4. Fântână R.S., Raport de expertiză în proprietate intelectuală. Dosar

nr.8440/3/2010, Tribunalul București, Secția a VII-a Comercială.

5. Horobet Alexandra, Ilie Livia, On The Dynamic Link Between Stock Prices And

Exchange Rates: Evidence From Romania, Munich Personal RePEc Archive,

2007

6. Pușcaciu F.-D., Pușcaciu R.-M., Macroeconomie, Curs universitar,

Universitatea ”Danubius” din Galați, 2004

7. Parlamentul României, LEGE nr. 26 din 5 noiembrie 1990

(**republicată**)(*actualizată*) privind registrul comerţului, publicat în:

Monitorul Oficial nr. 49 din 4 februarie 1998

8. http://evaluator-anevar.ro/2009/11/29/actualizarea-factor-de-actualizare/

9. http://www.insse.ro/cms/ro/content/ipc-serii-de-date

10. http://evaluator-anevar.ro/2009/12/01/deprecierea-externa-depreciere-

economica/

http://evaluator-anevar.ro/2009/11/29/actualizarea-factor-de-actualizare/

http://www.insse.ro/cms/ro/content/ipc-serii-de-date


MARKETINGUL PERSONAL AL

CONSULTANTUTULUI FINANCIAR

Lect. univ. dr. Carmen-Magda NICOLAE


Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”

Conf. univ. dr. Mihaela FUNARU


Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”

Abstract: Market success of a financial advisory practice depends to a decisive

extent of adoption and assimilation of knowledge provided by the specialists in

management, marketing and finance. Financial consultant's personal brand is a

card in the employment and offers to the customers a minimum of certainty when

they have to select from the set of advisors and financial services on the market.

(10pt)

Key words: services, financial consulting, personal marketing, consultant, financial

marketing (10pt)

1. INTRODUCERE

Prestarea unui serviciu este activitatea specializată concretizată într-un

efect util, imaterial şi intangibil, destinat satisfacerii unei nevoi sociale.1

Conform Dicționarului explicativ al limbii române consultanța reprezintă

oferirea de sfaturi calificate în probleme de conducere și organizare iar consultantul

este specialistul care dă indicații sau trage concluziile în chestiuni care privesc

specialitatea sa.2

Conform clasificării CAEN a activităţilor din economia naţională,

activităţile de consultanţă se în cadrează la codul 7414.1 – „Servicii de consultanţă

pentru afaceri şi management”. CAEN3 este o clasificare cu scop statistic, la nivel

1 Ioncică, M., Minciu, R., Stănciulescu, G., Economia serviciilor, Editura Uranus, Bucureşti, 1999, p.15 2 Accesat on-line în data de 10.04.2015 la adresa dexonline.ro/definitie/consultanta 3 CAEN Rev.2 este implementata la nivel national incepand cu 01.01.2008, conform Ordinulului nr. 337/2007 al Presedintelui Institutului National de Statistica, privind actualizarea Clasificarii activitatilor

din economia nationala – CAEN, publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 293 din 03/05/2007.

Actualizarea CAEN Rev.2 a fost efectuata cu respectarea prevederilor Regulamentului Comisiei


naţional, a activităţilor economice din Romania, iar aceasta clasificare a fost

proiectata pentru a permite gruparea pe criterii de omogenitate a datelor referitoare

la entitați economice.

Activităţile de consultanţă financiară se încadrează în subdiviziunile1

grupelor din nomenclatorul CAEN, după cum urmează:

Servicii de consultanţă financiar-contabilă, serviciile de audit şi serviciile

de consultanţă fiscală

Serviciile de evaluare includ evaluarea bunurilor imobile şi mobile,

evaluarea afacerilor desfăşurate, evaluarea de active financiare şi de

asigurări

Servicii de consultanţă în domeniul insolvenţei

Consultanţa bancară

Consultanţa în domeniul operaţiunilor de leasing si a altor servicii

financiare nebancare( factoring)

Factoringul reprezintă operaţiunea prin care o persoană numită aderent,

având calitatea de vânzător de bunuri sau furnizor de servicii, cedează creanţele

avute faţă de cumpăratori unei alte persoane fizice sau juridice, numită factor.

Factorul la rândul său îşi asumă obligaţia de a încasa creanţele respective,

subrogându-se în acest scop în toate drepturile pe care partenerul său contractual le

are împotriva debitorilor săi. Factoringul este o metodă prin care o firmă poate

transfera debitele sale comerciale către o instituţie financiară. Factoringul se

utilizează pentru sporirea fondurilor disponibile pe termen scurt sau pentru

finanţarea exportului.2

Consultanţa în domeniul asigurărilor

Consultanţa privind operaţiunile pe pieţele de capital şi operaţiunile pe

pieţele valutare,

Activităţile care pot fi desfăşurate de experţii contabili şi contabilii

autorizaţi, potrivit O.G. nr. 65/1994, republicată, sunt:

5829 – Activităţi de editare a altor produse software.

6201 – Activităţi de realizare a soft-ului la comandă (software orientat client).

6202 – Activităţi de consultanţă în tehnologia informaţiei.

6209 – Alte activităţi privind tehnologia informaţiei.

6311 – Prelucrarea datelor, administrarea paginilor web şi activităţi conexe.

6420 – Activităţi ale holdingurilor.

6619 – Activităţi auxiliare intermedierilor financiare, exclusiv activităţi de

asigurare şi fonduri de pensii.

6621 – Activităţi de evaluare a riscului de asigurare şi a pagubelor.

6810 – Cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii.

6820 – Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate.

6920 – Activităţi de contabilitate şi audit financiar consultanţa în domeniul

fiscal.

Europene Nr. 1893/2006 de modificare a Regulamentului Consiliului Comunitatii Economice Europene

Nr.3037/90 privind Nomenclatorul Activitatilor din Comunitatea Europeana – NACE Rev.2. 1http://www.rubinian.com/caen_1_sectiuni.php, CAEN 2013 – Clasificarea activităţilor din economia

naţională, accesat în data de 22.03.2015 2 http://www.rubinian.com/contracte_modele_contract.php?id=PCON164

http://www.rubinian.com/caen_1_sectiuni.php


7022 – Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management.

7320 – Activităţi de studiere a pieţei şi de sondare a opiniei publice.

7490 – Alte activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice n.c.a.

7820 – Activităţi de contractare pe baze temporare a personalului.

7830 – Servicii de furnizare şi management a forţei de muncă.

8211- Activităţi combinate de secretariat.

8219 – Activităţi de fotocopiere, de pregătire a documentelor şi activităţi

specializate de secretariat.

8299 – Alte activităţi de servicii suport pentru întreprinderi.

8559 – Alte forme de învăţământ n.c.a.1

Succesul de piaţă al unui cabinet de consultanţă financiară depinde într-o

măsură hotărâtoare de adoptarea şi asimilarea în activităţile firmei a cunoştinţelor

furnizate de ştiinţele managementului, marketingului şi finanţelor. Deoarece

resursele financiare ale firmelor mici şi mijlocii nu permit angajarea unui personal

foarte numeros, se poate apela la consultanţi externi: firme sau persoane fizice

autorizate.

2. CONCEPTUL DE MARKETING PERSONAL

Marketingul personal al consultantului financiar reprezintă suma acţiunilor

pe care un consultant le realizează pentru o poziţionare mai avantajoasă în raport cu

competitorii săi pe piaţa serviciilor de consultanţă financiară. Persoanele care îşi

adaptează profilul profesional la cerinţele pieţei au şanse mai mari în construcţia

unei cariere de succes şi a unui portofoliu de clienţi dorit de atins.

Pe lângă cunoştinţele şi experienţa profesională consultantul financiar îşi

vinde şi imaginea personală. Promovarea imaginii personale poartă denumirea de

branding personal.

Imaginea pe care un profesionist în domeniul financiar o creează în mintea

clienţilor săi este la fel de importantă ca şi expertiza sa profesională. În absenţa unei

imagini bune potenţialii clienţi nu vor avea niciodată ocazia să cunoască celelalte

competenţe deoarece probabil se vor îndrepta spre un alt cabinet de consultanţă.

Activitatea de marketing personal în domeniul consultanţei financiare

presupune parcurgerea unor etape ce au ca obiectiv final înţelegerea şi adaptarea la

necesităţile clientelei. Un prim stadiu este acela al cercetării pieţei de servicii de

consultanţă financiară similare celei prestate de cabinet. Se studiază caracteristicile

cererii atât pe piaţa internă cât şi pe cea internaţională şi se întocmeşte un profil al

consumatorului de servicii.

Se realizează apoi, o analiză a mediului concurenţial şi se identifică

punctele forte şi punctele slabe ale principalilor competitori dar şi oportunităţile şi

ameninţările care rezultă din acţiunile acestora.

Urmează etapa de identificare a punctelor forte ale propriei oferte de

servicii de consultanţă financiară. Este necesar a fi evidenţiate elementele concrete

ale propriei expertize profesionale: calificări şi competenţe deţinute, experienţe de

lucru în misiuni de consultanţă anterioare care vizează diverse domenii: industria,

comerţul, agricultura, domeniul energiei etc. Eventualele minusuri se remediază prin

1 http://www.ceccargiurgiu.ro/legislatie.php, accesat în data de 24.04.2015

http://www.ceccargiurgiu.ro/legislatie.php


cursuri de perfecţionare profesională, apelul la baze de date statistice, colaborarea cu

alţi consultanţi.

Cele mai reprezentative calităţi se rezumă într-un format care va fi folosit

în toate campaniile de promovare cât şi în interacţiunile cu clienţii.

Un cabinet de consultanţă financiară de dimensiuni mai modeste nu poate

deservi întreaga piaţă de servicii de contabilitate, audit insolvenţă sau evaluare. De

regulă, se adresează unui anumit segment de clientelă de pe piaţa locală. Acest

segment de clienţi efectivi dar şi potenţiali trebuie cunoscut în detaliu sub aspectul

cererii specifice de servicii, puterii de cumpărare şi frecvenţei de achiziţie. Apoi,

consultantul financiar poate formula propuneri de servicii care vor contribui la

îmbunătăţirea activităţii firmelor respective.

Politica de preţ în domeniul consultanţei constă în a determina preţul

obişnuit pentru servicii similare şi a fixa preţurile practicate la un nivel

corespunzător gradului de complexitate al misiunilor de consultanţă desfăşurate.

Onorariile încasate nu trebuie fixate la un nivel mai scăzut decât cel obişnuit ceea ce

ar împiedica realizarea lucrărilor la un nivel corespunzător al calităţii.

Campania de promovare şi de marketing a unui consultant presupune

fixarea unor obiective şi precizarea modului în care se vor realiza acestea . Se pune

accent pe plusurile în calităţi profesionale şi personale ale consultantului financiar

comparativ cu ceilalţi competitori de pe piaţă. Domeniul financiar este foarte bine

reglementat şi referitor la mijloacele de publicitate pe care le poate utiliza un

consultant financiar. Indiferent de metoda folosită, promovarea nu trebuie să inducă

în eroare sau să creeze false aşteptări privind capacitatea specialistului de a genera

beneficii pentru clientala sa.

Imaginea este o componentă esenţială a marketingului personal deoarece

imaginea vinde. Elemente de imagine a consultantului financiar sunt scrisoarea de

ofertă care include alături de serviciile prestate şi principalelele competenţe şi

realizări profesionale, aspectul fizic profesional şi în grijit, şi ambientul cabinetului

de consultanţă.

Orice consultant care desfăşoară activitităţi de consultanţă financiară ca şi

profesie liberală de tipul: evaluator autorizat, specialist în reorganizare şi lichidare,

auditor trebuie să obţină cunoştinţe minimale în domeniul vânzărilor. Se ia la

cunoştinţă de cererile clientelei, se negociază şi se adaptează oferta de servicii la

nevoile firmelor client.

Etapa finală constă în analiza rezultatelor activităţii de marketing şi

eventual ajustarea ofertei de servicii sau după caz, a tehnicilor de promovare.

3. BRANDUL DIN PERSPECTIVA MARKETINGULUI PERSONAL

Un brand personal este o sumă de elemente intangibile care cresc valoarea

percepută în mintea celor care intră în contact cu persoana respectivă. Persoane ca

Barack Obama, Angela Merkel, Brad Pitt sau Angelina Jolie reprezintă branduri. Pe

de altă parte, nu orice consultant financiar este deţinător al unui brand personal ci

doar acela care se implică în procesul de creare a propriei sale imagini.

În marketingul personal brandul este asociat cu numele persoanei

respective care evocă imediat în mintea oamenilor unul dintre mesajele pe care

brandul respectiv le transmite: încredere, profesionalism, o imagine conservatoare

sau dimpotrivă non-conformistă în funcţie de domeniul în care activează posesorul


brandului. Domeniul financiar prin natura sa impune generarea unor calităţi care au

ca ax central credibilitatea. Aceasta se concretizează în gradul de încredere pe care

îl manifestă clienţii de a permite consultantului le sa manipuleze bunurile şi valorile

financiare şi să ia decizii în privinţa lor.

Deşi aproape toţi oamenii sunt interesaţi într-o măsură mai mică sau mai

mare de imaginea personală construcţia brandurilor de impact public, utilizarea lor şi

actualizarea în timp sunt de competenţa profesioniştilor.

Imaginea consultantului financiar trebuie să transmită un mesaj pozitiv dar

în acelaşi timp să fie şi realistă, fundamentată pe competenţe şi experienţe

profesionale real existente şi nu simulate. Brandul personal comunică clientelei dar

şi marelui public cine este un anumit consultant şi este o promisiune a calităţii şi

încrederii.

Brandul înglobează un set opinii referitoare la un produs, serviciu sau la o

persoană. Consultanţii liber profesionişti pot alege să-şi creeze propriul brand,

începând cu a fi atenţi la ceea ce comunică celorlalţi despre ei. E posibil să cultive

imaginea unui profesionist creativ sau foarte exigent, flexibil sau imun la

compromisuri deoarece consideră că acest lucru contribuie la atingerea obiectivelor

profesionale .

Atât persoanele publice deja consacrate, cât şi cele în devenire solicită

serviciile agenţilor şi firmelor de publicitate. Aceşti consilieri sugerează adesea

schimbări de activitate, comportament sau atitudine, schimbări care le vor mări

şansele de a se face remarcaţi.1

Într-o societate foarte grăbită şi zgomotoasă în care oamenii nu îşi găsesc

timp pentru a a-şi cunoaşte în profunzime semenii e posibil ca percepţia să conteze

mai mult decât realitatea. Un consultant financiar competent, integru, cu experienţă

profesională semnificativă dar mai puţin interesat de aspectele legate de comunicare

şi promovare poate rămâne total necunoscut unor clienţi potenţiali.

Pe de altă parte, acei consultanţi care se bucură de succes pe piaţă transmit

eficient mesaje referitor la cine sunt şi la atuurile personale şi profesionale singulare.

Printre altele, apelează şi la argumente emoţionale care nu rămân indiferente în

rândul clientelei şi colaboratorilor.

Brandul personal al unui consultant financiar se referă la modul în care

acesta este perceput de către marele public, clienţi efectivi şi potenţiali, colaboratori

din diverse instituţii, alţi competitori.

Imaginea este definitorie pentru brandingul personal şi implică toate

interacţiunile consultantului cu persoanele cu care intră în contact. Acestea îşi

formează opinii şi îşi dimensionează atitudini şi comportamente faţă de persoana

consultantului pe baza unor proiecţii uneori incomplete. De multe ori, consultanţii

nu sunt conştienţi de calitatea imaginii pe care au generat-o şi nu întreprind nimic

referitor la acest aspect.

Uneori, imaginea este neclară sau incompletă, de exemplu în cazul

colaboratorilor ocazionali sau a unui client potenţial care a fost contactat pentru o

ofertă de servicii care nu s-a concretizat. Interacţiunea a fost prea scurtă pentru ca

persoanele respectivă să îţi poată formula o opinie.

Dacă imaginea este consistentă, reală şi are un impact pozitiv consultantul

financiar trebuie să rămână consecvent şi să confirme periodic că imaginea este

1 Ph. Kotler, Conform lui Kotler, Brandbuilders, Bucureşti, 2006, p. 145


veridică. Dacă însă imaginea creată este necorespunzătoare, efortul de corectare este

mult mai mare decât de a o construi de la zero.

Chiar dacă imaginea este baza marketingului personal, imaginile pozitive

false, fără acoperire în expertiza profesională a consultantului vor fi respinse de

clientela indusă în eroare. Distrugerea imaginii personale de cele mai multe ori

echivalează cu distrugerea brandului.

4. ETAPELE CONSTRUCŢIEI BRANDULUI PERSONAL PENTRU

UN CONSULTANT FINANCIAR

Brandul personal este o promisiune a valorii şi diferenţiază consultantul

financiar de ceilalţi consultanţi competitori atât în rândul semenilor dar cel mai

important, în rândul clientelei. Este o sumă de atribute raţionale şi emoţionale:

cunoştinţe deţinute, experienţă profesională, calificări obţinute, pasiune, precizie,

amabilitate, deschidere faţă de dorinţele clienţilor efectivi şi potenţiali.

Elemente definitorii ale brandului personal pentru un consultant financiar

sunt:

identitate personală clară

seriozitate şi credibilitate

capacitatea de a înţelege nevoile specifice ale clientelei

charismă

perseverenţă în atingerea obiectivelor propuse

Construcţia unui brand profesional de succes presupune:

4.1 Elaborarea brandului

În procesul de elaborare a imaginii sale publice consultantul îşi stabileşte

obiectivele profesionale şi personale pe următorii cinci sau zece ani. În funcţie de

obiective se dimensionează calităţile personale şi profesionale necesare inclusiv cele

legate de imaginea publică. Obiectivele de atins se corelează cu abilităţile şi

competenţele efectiv deţinute sau posibil de însuşit într-un interval de timp

rezonabil. De exemplu, un expert în evaluare sau insolvenţă poate urma un curs de

comunicare pentru remedierea lipsurilor în domeniu şi poate pune accent în oferta de

servicii pe un domeniu specific de competenţă cum ar fi agricultura, industria sau

sectorul serviciilor.

Consultantul trebuie să îşi autoevalueze punctele forte şi punctele slabe,

atât din punct de vedere personal cât şi profesional. Sunt necesare cunoştinţe din

domeniul managementului resurselor umane sau se poate apela la un specialist.

Punctele forte se folosesc ca bază a brandului iar cele slabe se remediază, în limita

posibilităţilor.

Nu în cele din urmă obiectivele, punctele forte şi cele slabe, se corelează cu

realităţile existente în mediul economic prin confruntarea cu concurenţii din

domeniu. Aceştia trebuie identificaţi şi comportamentul lor studiat cu atenţie.

4.2 Comunicarea brandului

După realizarea primei etape se conturează elementele unui brand personal

al consultantului financiar. Sinteza lor se poate concretiza într-o declaraţie

angjament şi o listă de atribute care vor deveni embleme în etapa de comunicare.


Apoi, se identifică strategiile de comunicare a brandului şi în funcţie de

caracteristicile publicului ţintă se determină şi instrumentele de comunicare: presa

scrisă, emisiuni TV, participarea la conferinţe.

4.3 Analiza impactului public şi realizarea corecţiilor

Pentru evaluarea rezultatelor campaniei de comunicare a brandului se pot

folosi chestionare şi discuţii informale cu clienţii şi colaboratorii. De asemenea se

solicită feed-back-ul din partea consilierului de imagine sau al firmei de consultanţă.

Brandul evoluează odată cu consultantul financiar care l-a generat.

Atributele brandului se modifică pe măsură ce CV-ul profesional se îmbunătăţeşte şi

portofoliul de clienţi se dezvoltă cantitativ şi valoric. De asemenea, se pot modifica

strategiile şi instrumentele de comunicare a brandului: de la suportul scris la reţelele

de socializare. Totuşi reperele esenţiale nu se schimbă deoarece ele asigură

continuitatea şi consistenţa brandului.

Marketingul personal este un instrument esenţial pentru succesul pe o piaţă

puternic competititvă cum este cea a serviciilor de consultanţă financiară. Brandul

personal este elementul de diferenţiere faţă de competitori, o sursă de creştere a

valorii percepute a serviciilor prestate şi desigur de menţinere şi dezvoltare a

portofoliului de clienţi. De asemenea, brandul constituie un fundament pentru

relaţiile de afaceri şi pentru reţelele de afaceri constituite din firme care activează în

domenii complementare: contabilitate, audit, evaluare, juridic etc. Asemenea

structuri de business cresc oportunităţile de câştig pentru toţi participanţii deoarece

permit menţinerea clientelei în interiorul reţelei prin furnizarea de pachete complete

de servicii.

4. CONCLUZII ŞI PROPUNERI

Brandul personal este o carte de vizită în mediul profesional cu un impact

deosebit în societatea dinamică în care trăim. Cei mai mulţi dintre clienţi nu au nici

cunoştinţele, nici timpul şi nici disponibilitatea de a se documenta în profunzime

privind competenţa şi experienţa profesională a unui consultant financiar. Brandul

oferă un minim de certitudine atunci când o persoană este confruntată cu o

multitudine de alegeri. Este deci, de datoria consultantului să se prezinte pe sine

însuşi astfel încât să simplifice pentru clienţii efectivi şi potenţiali dificultăţile

adoptării unei decizii în beneficiul ambelor părţi, desigur.

Amprenta stilului personal pune în valoare profesionalismul şi

credibilitatea şi nu este doar un artificiu de vânzare. Consultanţii financiari care

apelează la construcţia unui brand personal se diferenţiază net de competitorii de pe

piaţa serviciilor şi se evidenţiază în faţa clientelei şi a publicului larg.

BIBLIOGRAFIE (10pt, bold)

(10pt)

1. Kotler P., Marketing Management: An Analysis, Planning, Implementation and

Control, Englewood,Clifs, Prentice Hall, 1988.

2. Biech E., Marketing your consulting services, John Wiley&Sons Inc., 2003, San

Francisco , SUA, pg.213-221.


3. Cant M.C., CH van Heerden, Personal Selling, Andrew van der Spuy, 2008,

England, pg. 4-10.

4. Ph. Kotler, Conform lui Kotler, Brandbuilders, Bucureşti, 2006, p. 145

5. http://www.rubinian.com/contracte_modele_contract.php?id=PCON164

6. http://www.ceccargiurgiu.ro/legislatie.php

7. Ioncică, M., Minciu, R., Stănciulescu, G., Economia serviciilor, Editura Uranus,

Bucureşti, 1999, p.15

http://www.ceccargiurgiu.ro/legislatie.php%207

http://www.ceccargiurgiu.ro/legislatie.php%207


MECANISME LEGISLATIVE PREVĂZUTE DE CODUL DE

PROCEDURĂ CIVILĂ ÎN VEDEREA ASIGURĂRII UNEI

PRACTICI JUDICIARE UNITARE

Lector univ. dr. Georgeta-Bianca SPÎRCHEZ

Facultatea de Știinte Economice Brașov

Universitatea Creștină “Dimitrie Cantemir”

Abstract: The following paper aims to examine two legislative means provided by

the Civil Procedure Code that ensure the unified judicial practice in Romania.

Therefore, our study presents the persons that are entitled to promote these legal

instruments, the Court that will rule in these matters, the special conditions

admissibility and the judgment procedure itself.

Key words: recurs în interesul legii, hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unei

chestiuni de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție

1. INTRODUCERE. SEDIUL MATERIEI

Art. 126 alin.3 din Constituția României1 prevede că “Înalta Curte de

Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte

instanțe judecătorești, potrivit competenței sale”.

În îndeplinirea acestei misiuni atribuite Curții noastre Supreme de însăși

legea fundamentală a României, Codul de procedură civilă în vigoare2 a reglementat,

în Cartea a doua (“Procedura contencioasă”), Titlul III denumit “Dispoziții privind

asigurarea unei practice judiciare unitare”, două mijloace procesuale menite a

răspunde dezideratului legat de practica unitară: este vorba despre recursul în

interesul legii (sediul materiei - art.514-518 Cod procedură civilă) și de sesizarea

Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile

pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (sediul materiei – art.519-521 Cod

procedură civilă).

1 modificată și completată prin Legea de revizuire a Constituției României nr.429/2003,

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.758 din 29 octombrie 2003 2 adoptat prin Legea nr.134/2010, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,

nr.247 din 10 aprilie 2015


Referitor la aceste două mecanisme, vom reține faptul că recursul în

interesul legii exista și sub imperiul vechii reglementări, caracter de noutate având

hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Potrivit Expunerii de

motive la proiectul de lege pentru adoptarea noului Cod de procedură civilă1, acest

nou mecanism de unificare a practicii judiciare a fost gândit să contribuie, alături de

recursul în interesul legii, “la transformarea jurisprudenţei româneşti într-una

predictibilă, care să răspundă aşteptărilor rezonabile ale justiţiabililor şi, totodată, să

conducă la scurtarea procesului, prevenind parcurgerea tuturor căilor de atac”.

De asemenea, dacă recursul în interesul legii a fost gândit pentru a stopa, în

jurisprudența românească, diferențele de interpretare a legii, acest nou mecanism

este destinat a preveni apariției unei practice neunitare, prezentând, astfel cum a

remarcat doctrina juridică românească2, trăsături asemănătoare cu procedura

trimiterii preliminare adresate Curții de Justiției a Uniunii Europene3.

2. RECURSUL ÎN INTERESUL LEGII

Cunoașterea acestui instrument juridic de unificare a practicii judiciare

presupune, în principal, examinarea persoanelor care au legitimitate în exercitarea

acestui mijloc procesual, a instanței competente să se pronunțe, a condițiilor de

admisibilitate, respectiv analizarea regulilor ce vizează judecata propriu-zisă.

Astfel, potrivit art. 514 Cod procedură civilă, este în sarcina procurorului

general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care va acționa

din oficiu sau la cererea ministrului justiției, precum și obligația Colegiului de

conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a colegiilor de conducere ale curţilor

de apel, respectiv a Avocatului Poporului să solicite Înaltei Curţi de Casaţie şi

Justiţie să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit de

instanţele judecătoreşti.

Din dispozițiile indicate mai sus, raportat și la art.515 Cod procedură civilă,

putem deduce care sunt condițiile speciale de admisibilitate pentru recursul în

interesul legii. Astfel, pe lângă legitimarea procesuală activă, mai trebuie îndeplinită

și condiția legată de obiectul recursului în interesul legii, care poate privi doar

existenţa unor probleme de drept care au primit o dezlegare diferită din partea

instanţelor judecătoreşti. prin hotărâri judecătoreşti definitive.

Raportat la judecata propriu-zisă a recursului în interesul legii, aceasta face

obiectul de reglementare al art. 516 Cod procedură civilă care dispune:

“(1) Recursul în interesul legii se judecă de un complet format din

preşedintele sau, în lipsa acestuia, unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie

şi Justiţie, preşedinţii de secţii din cadrul acesteia, precum şi 20 de judecători, din

care 14 judecători din secţia/secţiile în a cărei/căror competenţă intră problema de

drept care a fost soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti şi câte 2 judecători din

1 disponibilă electronic pe portalul Ministerului Justiției, www.just.ro 2 G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil, Editura Hamangiu, 2015, p.734 3 procedură prevăzută de art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, potrivit

căreia Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe cu titlu preliminar

cu privire la interpretarea tratatelor, respectiv cu privire la validitatea și interpretarea actelor

adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii


cadrul celorlalte secţii. Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv unul

dintre vicepreşedinţii acesteia este preşedinte al completului.

(2) În cazul în care problema de drept prezintă interes pentru două sau mai

multe secţii, preşedintele sau, după caz, unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie va stabili numărul judecătorilor din secţiile interesate care vor

intra în compunerea completului prevăzut la alin. (1), celelalte secţii urmând a fi

reprezentate potrivit dispoziţiilor aceluiaşi alineat.

(3) Atunci când problema de drept nu intră în competenţa niciunei secţii a

Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele sau, după caz, unul dintre

vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va desemna câte 5 judecători din

cadrul fiecărei secţii. Pentru întocmirea raportului, preşedintele completului va

desemna câte un judecător din cadrul fiecărei secţii.

(4) După sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele sau, după

caz, unul dintre vicepreşedinţii acesteia va lua măsurile necesare pentru desemnarea

aleatorie a judecătorilor din cadrul secţiei în a cărei competenţă intră problema de

drept care a fost soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti, precum şi a

judecătorilor din celelalte secţii ce intră în alcătuirea completului prevăzut la alin.

(1).

(5) După alcătuirea completului potrivit alin. (4), preşedintele acestuia va

desemna dintre membrii completului 3 judecători pentru a întocmi un raport asupra

recursului în interesul legii. Raportorii nu sunt incompatibili.

6) În vederea întocmirii raportului, preşedintele completului va putea

solicita unor specialişti recunoscuţi opinia scrisă asupra problemelor de drept

soluţionate diferit.

(7) Raportul va cuprinde soluţiile diferite date problemei de drept şi

argumentele pe care se fundamentează, jurisprudenţa relevantă a Curţii

Constituţionale, a Curţii Europene a Drepturilor Omului sau a Curţii de Justiţie a

Uniunii Europene, dacă este cazul, doctrina în materie, precum şi opinia

specialiştilor consultaţi. Totodată, judecătorii raportori vor întocmi şi vor motiva

proiectul soluţiei ce se propune a fi dată recursului în interesul legii.

(8) Şedinţa completului se convoacă de preşedintele acestuia, cu cel puţin

20 de zile înainte de desfăşurarea acesteia. Odată cu convocarea, fiecare judecător va

primi o copie a raportului şi a soluţiei propuse.

(9) La şedinţă participă toţi judecătorii completului. Dacă există motive

obiective, aceştia vor fi înlocuiţi cu respectarea regulilor prevăzute la alin. (4).

(10) Recursul în interesul legii se susţine în faţa completului, după caz, de

procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau

de procurorul desemnat de acesta, de judecătorul desemnat de Colegiul de conducere

al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv al curţii de apel ori de Avocatul

Poporului sau de un reprezentant al acestuia.

(11) Recursul în interesul legii se judecă în cel mult 3 luni de la data

sesizării instanţei, iar soluţia se adoptă cu cel puţin două treimi din numărul

judecătorilor completului. Nu se admit abţineri de la vot”.

Judecata recursului în interesul legii se încheie cu pronunțarea unei hotărâri

judecătorești care poartă denumirea de decizie, care are un caracter obligatoriu, în

privința dezlegării problemelor de drept judecate. Astfel, decizia pronunțată într-un

recurs în interesul legii devine izvor de drept, odată cu publicarea în Monitorul

Oficial al României, Partea I.


Regimul juridic al acestei decizii, trasat în art. 517 alin.2 Cod procedură

civilă, respectiv în art.518 Cod procedură civilă este acela că decizia nu produce

efecte asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor

din acele procese, încetându-și aplicabilitatea la data modificării, abrogării sau

constatării neconstituţionalităţii dispoziţiei legale care a făcut obiectul interpretării.

3. SESIZAREA ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE ÎN

VEDEREA PRONUNȚĂRII UNEI HOTĂRÂRI PREALABILE

PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT

Tratarea acestui subiect, de o manieră similară celui precedent, implică

descrierea aspectelor care țin de subiectul, respectiv obiectul sesizării Curții noastre

Supreme cu această procedură și cunoașterea regulilor aferente procedurii de

judecată.

Astfel, potrivit art.519 Cod procedură civilă doar un un complet de judecată

al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu

soluţionarea cauzei în ultimă instanţă poate sesiza Înalta Curte de Casație și Justiție

în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de

drept.

În conformitate cu dispozițiile de lege citate mai sus, poate fi obiect al

sesizării o chestiune nouă de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a

cauzei în curs de judecată la instanța care sesizează Înalta Curte.

Pentru acest aspect al analizei noastre-condițiile de admisibilitate pentru

acest instrument juridic, reținem cele statuate de Înalta Curte1: “Aşa cum s-a arătat,

textul de lege în discuţie impune limitativ condiţiile legate de chestiunea de drept ce

trebuie lămurită, iar dintre acestea trebuie analizat cu prioritate raportul de

dependenţă dintre chestiunea de drept ce face obiectul sesizării şi soluţionarea pe

fond a cauzei. Sintagma folosită de legiuitor - "de a cărei lămurire depinde

soluţionarea pe fond a cauzei" - impune cu necesitate legătura strânsă dintre

chestiunea de drept ce face obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi

obiectul acţiunii civile, deoarece numai analizând pretenţia concretă dedusă judecăţii

instanţele realizează o judecată pe fond a cauzei. Pe cale de consecinţă,

admisibilitatea procedurii hotărârii prealabile, indiferent dacă priveşte o normă de

drept material sau o normă de drept procedural, este condiţionată de împrejurarea ca

interpretarea pe care o va da instanţa supremă să producă consecinţe juridice de

natură să determine soluţionarea pe fond a cauzei.[...] În consecinţă, se constată că

mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de dispoziţiile art. 519 şi

următoarele din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010 nu poate

fi uzitat atât timp cât legiuitorul a limitat, prin condiţia restrictivă de admisibilitate

analizată, rolul unificator al instituţiei juridice a hotărârii prealabile numai

chestiunilor de drept care conduc la dezlegarea în fond a cauzei sub aspectul statuării

în privinţa raportului juridic dedus judecăţii”.

Regulile privind procedura de judecată în această materie sunt conținute de

art. 520, după cum urmează:

1 Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de

drept, ce au format obiectul Dosarului nr. 1/1/2013/HP, publicată în Monitorul Oficial al

României, Partea I nr.43 din 20 ianuarie 2014

http://idrept.ro/00150142.htm

http://idrept.ro/00150141.htm


“(1) Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către completul

de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute

la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin

încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susţin

admisibilitatea sesizării potrivit dispoziţiilor art. 519, punctul de vedere al

completului de judecată şi al părţilor.

(2) Prin încheierea prevăzută la alin. (1), cauza va fi suspendată până la

pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept.

(3) După înregistrarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,

încheierea de sesizare se publică pe pagina de internet a acestei instanţe.

(4) Cauzele similare, aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, pot fi

suspendate până la soluţionarea sesizării.

(5) Repartizarea sesizării este făcută de preşedintele sau, în lipsa acestuia,

de unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori de persoana

desemnată de aceştia.

(6) Sesizarea se judecă de un complet format din preşedintele secţiei

corespunzătoare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau de un judecător desemnat de

acesta şi 12 judecători din cadrul secţiei respective. Preşedintele secţiei sau, în caz

de imposibilitate, judecătorul desemnat de acesta este preşedintele de complet şi va

lua măsurile necesare pentru desemnarea aleatorie a judecătorilor.

(7) După alcătuirea completului potrivit alin. (6), preşedintele acestuia va

desemna un judecător pentru a întocmi un raport asupra chestiunii de drept supuse

judecăţii. Judecătorul desemnat raportor nu devine incompatibil.

(8) Atunci când chestiunea de drept priveşte activitatea mai multor secţii ale

Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele sau, în lipsa acestuia, unul dintre

vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va transmite sesizarea preşedinţilor

secţiilor interesate în soluţionarea chestiunii de drept. În acest caz, completul va fi

alcătuit din preşedintele sau, în lipsa acestuia, din vicepreşedintele Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie, care va prezida completul, din preşedinţii secţiilor interesate în

soluţionarea chestiunii de drept, precum şi câte 5 judecători din cadrul secţiilor

respective desemnaţi aleatoriu de preşedintele completului. După alcătuirea

completului, pentru întocmirea raportului preşedintele completului va desemna câte

un judecător din cadrul fiecărei secţii. Raportorii nu sunt incompatibili.

(9) Dispoziţiile alin. (8) se aplică în mod corespunzător şi atunci când

chestiunea de drept nu intră în competenţa niciunei secţii a Înaltei Curţi de Casaţie şi

Justiţie.

(10) Raportul va fi comunicat părţilor, care, în termen de cel mult 15 zile de

la comunicare, pot depune, în scris, prin avocat sau, după caz, prin consilier juridic,

punctele lor de vedere privind chestiunea de drept supusă judecăţii.

(11) Dispoziţiile art. 516 alin. (6)-(9) se aplică în mod corespunzător.

(12) Sesizarea se judecă fără citarea părţilor, în cel mult 3 luni de la data

învestirii, iar soluţia se adoptă cu cel puţin două treimi din numărul judecătorilor

completului. Nu se admit abţineri de la vot”.

Procedura descrisă mai sus se finalizează cu pronunțarea unei decizii care

este obligatorie pentru instanţa ce a solicitat dezlegarea de la data pronunţării

deciziei, iar pentru celelalte instanţe, de la data publicării deciziei în Monitorul

Oficial al României, Partea I. Putem afirma, deci, că și în acest caz jurisprudența

Înaltei Curți de Casație și Justiție devine izvor de drept.


4. CONCLUZII

După cum a fost subliniat și în doctrina juridică românească, “existenţa

unei jurisprudenţe neunitare în una şi aceeaşi materie subminează autoritatea

justiţiei, iar o asemenea situaţie trebuie evitată”1.

În acest sens, legiuitorul român a instituit, în Codul de procedură civilă

actual, două mecanisme procedurale de natură să contribuie la consolidarea unei

jurisprudențe unitare: recursul în interesul legii și sesizarea Înaltei Curți de Casație și

Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei

chestiuni de drept. Noua reglementare are meritul de a detalia procedura de

soluționare a recursului în interesul legii, mecanism ce era cunoscut și înainte de

intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, dar mai ales de a institui un

instrument de procedură nou, având drept scop preîntâmpinarea practicii neunitare.

Aceste măsuri legislative au fost salutate de Comisia Europeană, care în cel

mai recent raport al său2 a subliniat faptul că „un alt element esențial al reformei

judiciare îl constituie asigurarea consecvenței în materie de jurisprudență. Î.C.C.J.

și-a perfecționat și mai mult practica utilizării solicitărilor de pronunțare a unor

hotărâri preliminare și a recursului în interesul legii în vederea unificării

jurisprudenței”.

BIBLIOGRAFIE

1. G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil, Editura Hamangiu, 2015

2. I. Leș, Tratat de drept procesual civil-Cu referiri la Proiectul Codului de

procedură civilă. Ediția a 5-a, Editura C.H. Beck, 2010, în baza de date

Legalis

3. Constituția României, modificată și completată prin Legea de revizuire a

Constituției României nr.429/2003, publicată în Monitorul Oficial al

României, Partea I, nr.758 din 29 octombrie 2003

4. Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010, republicată în

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.247 din 10 aprilie 2015

5. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor

chestiuni de drept, ce au format obiectul Dosarului nr. 1/1/2013/HP,

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr.43 din 20 ianuarie

2014

6. Raport al Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind progresele

înregistrate de România în cadrul Mecanismului de cooperare și verificare,

Bruxelles, 28.01.2015, disponibil la adresa web:

http://ec.europa.eu/cvm/progress_reports_ro.htm, accesată la data de

03.05.2015

1 I. Leș, Tratat de drept procesual civil-Cu referiri la Proiectul Codului de procedură civilă.

Ediția a 5-a, Editura C.H. Beck, 2010, în baza de date Legalis 2 Raport al Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind progresele înregistrate de

România în cadrul Mecanismului de cooperare și verificare, Bruxelles, 28.01.2015, disponibil

la adresa web: http://ec.europa.eu/cvm/progress_reports_ro.htm, accesată la data de

03.05.2015

http://ec.europa.eu/cvm/progress_reports_ro.htm

http://ec.europa.eu/cvm/progress_reports_ro.htm


TELEFONUL:

DUŞMAN SAU PRIETEN AL NEGOCIATORULUI?




Rezumat: Structura echipei de negociere în afacerile internaţionale şi calitatea

negociatorilor conferă, deopotrivă, un efect sinergic asupra rezultatelor. Când

negociatorul este supus unor factori perturbatori externi eficienţa activităţii sale în

cadrul echipei este alterată, prejudiciind afacerea. În prezenta lucrare se

atenţionează, asupra influenţele unui important instrument al comunicaţiei în

negociere: telefonul. Devenit "inteligent" şi de nedespărţit vieţii moderne, acesta

aduce actului de negociere deopotrivă avantaje, dar şi dezavantaje. Sunt prelevate

din literatură şi sistematizate două efecte distincte: telefon fobia şi nomofobia.

Purtătorul telefonului, devenit dependent, supune echipa de negociere contagiunii.

Lucrarea nu se constituie într-o analiza psihologică, ci se dorește o subliniere a

efectelor telefonului asupra participanţilor la negociere, un semnal în alegerea și

instruirea echipei.

Cuvinte cheie: fobie, stres, frica, telefon

1 TELEFON FOBIA

Cu decenii în urmă, într-un almanah al vremii, dintr-un grupaj ilustrat de

instrumente de tortură folosite de-alungul secolelor, printre care figura şi trasul pe

roată a lui Horia, instrumentul de tortură al secolului XX era desemnat "telefonul".

Comunicațiile au evoluat dezvoltându-se sub imperiul erei digitale.

Tehnologia celulară ne familiarizează cu "telefonul mobil".

Raporturile noastre cu telefonul clasic se păstrează, cu cele mobile se

modifică puţin, cu cele smarth capătă noi dimensiuni.

Telefon fobia este o stare psihologică în care persoana experimentează frica

extremă sau evitarea folosirii telefonului. Frica poate deveni mai intensă atunci când

trebuie să dea telefon sau să primească: în ultimul caz se poate intensifica până în

punctul când individului îi este frică și să asculte un mesaj vocal.

O persoană fobică față de telefon evită conversaţiile la telefon în toate

contextele. Sunetul unui telefon (5) poate induce atacuri (Dr. Simona Stiuriuc) de

http://www.acasa.ro/fobie

http://www.acasa.ro/stres


panică, scurtarea respiraţiilor, transpiraţii, greaţa și palpitaţii. Cei cu formă severă a

fobiei pot evita activităţile legate de telefon: verificarea și răspunsul la mesajele

telefonice. Cei afectaţi se simt ridicoli, agravând fobia. Aceştia se tem de a nu fi

jigniţi la telefon, de a nu li se închide, de a nu li se spune să plece, de a nu li se vorbi

agresiv.

Exista multiple abordări terapeutice pentru această fobie, calea aleasă

depinzând de severitatea anxietăţii: auto-ajutor sau ajutor profesional.

Când slujba unui astfel de individ depinde de telefoanele date, individul se

va gândi că va eşua. El nu vor apela la joburi în care folosirea telefonului joacă un

rol.

A admite în echipa de negociere o asemenea persoană este o eroare gravă

cu implicații asupra individului și echipei.

2 NOMOFOBIA

Cu două decenii în urmă au apărut telefoanele mobile, celulare. Ultimul

deceniu adaugă acestora "inteligenţă", astfel că funcţiunile lor depăşesc valoarea de

"telefon mobil".

Prin acestea s-au schimbat instrumentele de comunicaţie dar şi mijloacele

de comunicare.

Lipsa telefonului mobil la nivel conştient, la nivel psihologic, ne face sa ne

gândim dacă nu cumva ne este limitata libertatea, dacă nu mai avem la indemna

toate mijloacele de a comunica

Noile generaţii de telefoane mobile conţin foarte multe informaţii și funcții:

adrese, fotografii, muzica preferată, SMS-uri bine organizate, acces la Internet,

posibilitatea de geo-localizare, inclusiv echivalentul modern al ziarelor.

Dacă uiţi telefonul mobil acasă, nu ratezi foarte multe apeluri, însă starea

de anxietate și nervozitate pe care ți-o dă evenimentul e cât se poate de tulburătoare;

nu mulți rezistă mai mult de o zi fără telefon. Ai plecat la serviciu, ratezi autobuzul

și vrei să chemi un taxi: ia telefonul de unde nu-i. Te opreşti din drum, scotoceşti în

geantă, în buzunare, agitat. Intr-un final, scoţi tot de acolo și blestemi. Telefonul

conţine atâtea funcţii încât teama de a-l pierde, de a-l uita sau de a ne fi furat este

normală.

Cea mai nouă frică (stare de anxietate) a oamenilor din întreaga lume, care

afectează peste 2/3 din oameni, se numeşte nomofobia (No mobile phone phobia),

termen apărut în Marea Britanie, în 2008.

Aceasta înseamnă teama de a rămâne fără telefonul mobil, este noua

angoasă a omului modern.

Nomofobia s-ar putea traduce prin nervozitate, nelinişte, stres, manifestări

provocate de lipsa telefonului sau de faptul ca acesta nu poate fi folosit.

Procentul este în creștere, depinde de țară, vârstă și sex. Tinerii și femeile

(70% față de 61% bărbați) sunt în fruntea listei. Psihologii explică faptul că acest

lucru ."... se întâmplă din două motive: unu, că se simt mai vulnerabile și au nevoie

de securitate, și al doilea, că au nevoie de comunicare mai mult decât bărbații".

Iată simptomele nomofobiei?

inabilitatea de a închide telefonul;

verificarea obsesivă a apelurilor pierdute, a e-mailului şi a mesajelor;

încărcarea constantă a telefonului până la 100%;

http://www.ziare.com/viata-sanatoasa/stres/


incapacitatea de a te duce la baie fără să-ţi iei telefonul;

afirmă că nu se pot deplasa nicăieri fără telefon;

se teme să rămână fără telefon;

nu pot sta departe de telefon mai mult de câteva minute;

se verifică telefonul, în medie, de până la 34 de ori pe zi;

imposibilitatea de a comunica cu prietenii și rudele.

Chiar dacă noi închidem telefonul mobil, pentru a nu mai fi sclavii acestuia,

ar trebui ca și prietenii noştri să renunţe la ele. Oare dacă ne lăsăm noi telefoanele

acasă, le lase toată lumea? Puțin probabil...Când automobilul, la nașterea sa a

accidentat oameni, a fost abandonat?

Mobilul aduce o presiune socială suplimentară, în special în cadrul

profesional.

Pentru a nu cădea în excese și dependență, trebuie să punem limite în

utilizarea telefonului mobil. Nu trebuie să devenim sclavul lui: este necesar să ne

organizăm momente fără acest instrument.

Am văzut, pe terasa unei cofetării, un grup de tineri care se întâlniseră

pentru "socializare". Surpriză: ei nu discutau între ei, ci toţi erau implicaţi în

conversaţii cu smartphonul. Poate tinerii ar trebui să înțeleagă faptul că a nu abuza

de telefon însemnă libertate și relaxare, socializare.

3 TELEFONUL NEGOCIATORULUI

3.1 Pregătirea temeinică a negocierilor în afacerile internaționale conferă

numeroase şi substanţiale avantaje. Amintim: cunoaşterea mediului socio-economic

în care se vor purta tratativele, stabilirea clară pe variante şi alternative a

obiectivelor proprii, identificarea obiectivelor şi a acţiunilor viitorilor parteneri de

negociere, evitarea unor confuzii şi imprecizii de ordin tehnic (data, locul de

desfăşurare a tratativelor) care pot avea urmări neplăcute asupra negocierii, evitarea

de asemenea a conflictelor care pot deveni grave prin consecinţele lor ca urmare a

neluării în considerare a specificului cultural, religios etc.

Pregătirea permite asimilarea şi regruparea numeroaselor date care

alcătuiesc “dosarul de bază”. Ea oferă o imagine asupra marjelor de manevră şi

asupra posibilităţilor de care dispunem, ceea ce facilitează stabilirea obiectivelor şi

elaborarea strategiei.

3.2 O bună strategie dă negociatorului sentimentul, dacă nu de încredere, cel

puţin de stăpânire de sine. În acest sens, ea îi conferă negociatorului o stare de spirit,

caracterizată printr-o mare disponibilitate şi capacitate de a reacţiona în faţa

neprevăzutului şi a complexităţii situaţiei.

3.3 Telefonul se constituie un instrument al comunicației, cel mai la

îndemână, deopotrivă între membrii echipei de negociere, ca și între echipele de

negociere partenere, prin reprezentanții lor.

El permite fixarea legăturilor de comunicare între echipa de negociere şi

centrul coordonator, precum şi între aceasta şi diferite alte compartimente di cadrul

întreprinderii sau organizaţiei comerciale respective. Îndeosebi se pune o astfel de

problemă în cazul în care echipa urmează să se deplaseze în străinătate.

3.4 Ca regulă generală, comunicaţiile trebuie să fie reduse la strictul necesar,

recurgându-se la codificarea lor sau la utilizarea unor forme care să le facă

inaccesibile competitorilor.

http://www.ziare.com/viata-sanatoasa/relaxare/


3.5 Telefon fobia trebuie poate fi evitată prin convenirea unei incinte fără

telefon fix, lucru ce trebuie adus la cunoștința coechipierilor de negociere. Este puțin

probabil că ceilalți participanți la negociere vor renunța la telefoanele mobile.

Soluția: renunțarea, cu regretul cuvenit, la prezeța coechipierului nostru la masa

tratativelor.

3.6 Cea mai nouă frică a oamenilor din întreaga lume, nomofobia, înseamnă

teama de a rămâne fără telefonul mobil: este noua angoasă a omului modern.. Nu

trebuie sa devenim sclavul lui, este necesar sa ne organizăm momente fără acest

instrument. Asemenea nomente sunt cam lungi în cadrul ședințelor de negociere.

3.7 Participarea în echipa de negociere este condiționată: fie închidem

telefonul și reușim să îl ținem astfel până la închiderea ședinței fără să ne afecteze,

fie să renunțăm la telefon. Dacă colabortorul nostru resimte anxietate la închiderea

telefonului este bine să îi recomandăm altă activitate, unde, desigur poate aduce o

contribuție pe măsura capacității sale.

3.8 Devine vădită necesitatea ca, încă din perioada de pregătire a

negocierilor, să se formalizeze în documente atitudinea în raport cu telefoanele

mobile, mai ales că acestea pot face înregistrări audio și video care, uneori, pot

genera suspiciuni.

BIBLIOGRAFIE

1 State, I., Negocierea afacerilor. Fundamente, Editura Universitatea





4 http://sanatate.acasa.ro/boli-7/fobia-zilei-de-luni-9641.html#ixzz1nVBkfOSE

5 http://www.la-psiholog.ro 4 http://en.wikipedia.org/wiki/Nomophobia

6 https://www.lookout.com/resources/reports/mobile-mindset


http://sanatate.acasa.ro/boli-7/fobia-zilei-de-luni-9641.html#ixzz1nVBkfOSE


CLAUZELE ABUZIVE-PRIVIRE SPECIALĂ ASUPRA

CONTRACTELOR DE CREDIT ÎN MONEDĂ STRĂINĂ

Lector univ. dr. Georgeta-Bianca SPÎRCHEZ



Abstract: The subject of our analysis is an issue of current interest for those who

took out loans in foreign currency (namely CHF) and are affected by the exchange

rate developments. Therefore, we shall examine this topic through the applicable

rules in the studied area, by the means of the European and Romanian relevant

case-law, looking at the experts’ opinions.

Key words: abusive clause, consumer, credit

1. ASPECTE INTRODUCTIVE

Problema clauzelor abuzive este readusă în discuție prin așa numita criză a

francului elvețian care a determinat, în sarcina împrumutaților în această monedă,

obligații de rambursare disproportionate față de cele la care acești debitori s-au

angajat la momentul semnării contractului de credit.

Examinarea acestor contracte de credit, din perspectivă juridică, presupune,

în primul rând, raportarea la legislația europeană și națională care definește

conceptul de clauză abuzivă și la jurisprudența care s-a conturat în materie.

Totodată, și în literatura de specialitate1 au fost aduse argumente

convingătoare care pledează pentru “constatarea caracterului abuziv al clauzelor

privind impunerea riscului valutar în sarcina consumatorilor prin contractarea

creditelor în franci elvețieni, în necunoștință de cauză, fără a beneficia de o

informare prealabilă corespunzătoare din partea băncilor”. Aceasta ar presupune2, în

sarcina instanței chemate a se pronunța, analiza faptului dacă “banca a avut un

comportament onest față de clienții săi, dacă produsele sale de creditare au fost

transparente, dacă clienţii au luat decizia de a se împrumuta în cunoştinţă de cauză şi cu o

1 în acest sens, a se vedea, de pildă, Piperea și Asociații, Argumente pentru conversia

creditelor din franci elvețieni în lei, în Curierul Judiciar nr.1/2015, Supliment, p.3 2 Piperea și Asociații, Op. Cit., p.5


reală posibilitate (raportată atât la informaţiile disponibile, cât şi la perioada de reflecţie) de a

aprecia impactul economic imediat al contractării creditului şi previzionarea acestui impact pe

parcursul duratei creditului”.

În opinia autorilor citați se impune eliminarea acestui risc valutar din

sarcina împrumutaților prin înghețarea cursului Leu/CHF, la momentul semnării

contractelor de credit.

2. REPERE LEGISLATIVE

La nivel european sunt relevante dispozițiile Directivei 93/13 privind

clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii1. În Preambulul acestui act

juridic european se arată că “persoanele care achiziționează bunuri și servicii ar

trebui protejate împotriva abuzului de putere de către vânzător sau furnizor, mai ales

împotriva contractelor de adeziune și împotriva excluderii abuzive a unor drepturi

esențiale din contracte”.

Astfel cum a stabilit Curtea de Justiție a Uniunii Europene2, “sistemul de

protecție pus în aplicare de Directiva 93/13 se întemeiază pe ideea că, în ceea ce

privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, consumatorul se află

într-o situație de inferioritate față de vânzător sau furnizor, situație care îl determină

să adere la condițiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, fără a putea

exercita o influență asupra conținutului acestora”.

Potrivit art. 3 din Directiva menționată, „o clauză contractuală care nu s-a

negociat individual se consideră ca fiind abuzivă în cazul în care, în contradicție cu

cerința de bună credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și

obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului. Se

consideră întotdeauna că o clauză nu s-a negociat individual atunci când a fost

redactată în prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a

influența conținutul clauzei, în special în cazul unui contract de adeziune”.

Art. 4 al Directivei introduce criteriile legale de apreciere a caracterului

abuziv al unei clauze contractuale: natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s-a

încheiat contractul și raportându-se, în momentul încheierii contractului, la toate

circumstanțele care însoțesc încheierea contractului și la toate clauzele contractului

sau ale unui alt contract de care acesta depinde.

De asemenea, art.6 alin.1 din Directivă prevede că o clauză abuzivă nu

creează obligații pentru consumator, această dispoziție fiind de natură “să substituie

echilibrul formal pe care îl instituie contractul între drepturile și obligațiile

cocontractanților printr-un echilibru real, de natură să restabilească egalitatea dintre

aceste părți”.3

1 JO L 95, 21.4.1993, p. 29-34 2 Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 3 iunie 2010, Caja de Ahorros y Monte

de Piedad de Madrid împotriva Asociación de Usuarios de Servicios Bancarios (Ausbanc) în

Cauza C-484/08, ECLI:EU:C:2010:309 3 Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din data de 6 octombrie 2009, Asturcom

Telecomunicaciones SL împotriva Cristina Rodríguez Nogueira în Cauza C-40/08,

ECLI:EU:C:2009:615; Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 14 iunie 2012,

Banco Español de Crédito SA împotriva Joaquín Calderón Camino în Cauza C-618/10,

ECLI:EU:C:2012:349/


Prevederile acestei Directive au fost transpuse în dreptul nostru intern prin

adoptarea Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între

profesioniști și consumatori1.

Art. 1 alin.3 din Legea nr.193/2000 dispune: “se interzice profesioniștilor

stiplularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii”. În înțelesul

legislației citate o clauză va fi considerată abuzivă atunci când nu a fost negociată

direct cu consumatorul, dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din

contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe,

un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

În explicarea și dezvoltarea naturii juridice a acestui tip de clauză, în

literatura de specialitate2 se notează că acestea reprezintă “o stipulație contractuală

care are menirea de a rupe echilibrul contractual, transformându-l într-o modalitate

de dobândire a unui avantaj excesiv în persoana profesionistului, și respectiv, a unui

dezvantaj semnificativ de partea consumatorului”. Astfel, se apreciază3 că pentru a

constata că o clauză este abuzivă sunt determinante: lipsa negocierii directe,

încălcarea bunei credințe și existența unui dezechilibru semnificativ între drepturile

și obligațiile părților.

În ceea ce privește dezechilibru între drepturile și obligațiile părților,

dezechilibru care operează în detrimental consumatorului, Curtea de la Luxemburg

ne indică4 faptul că instanța națională trebuie să verifice dacă “vânzătorul sau

furnizorul, acționând în mod corect și echitabil față de consumator, se putea aștepta

în mod rezonabil ca acesta din urmă să accepte o asemenea clauză în urma unei

negocieri individuale”.

3. REPERE JURISPRUDENȚIALE

În materia pe care o examinăm, relevantă este și referirea la modul în care

Curtea de Justiție a Uniunii Europene interpretează dreptul Uniunii, aceasta întrucât

jurisprudența CJUE reprezintă izvor de drept.

Astfel, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat5 că “pentru un

consumator, informarea, înaintea încheierii unui contract, cu privire la condițiile

contractuale și la consecințele respectivei încheieri este de o importanță

fundamentală. Acesta din urmă decide, în special pe baza respectivei informări, dacă

dorește să se oblige contractual față de un vânzător sau de un furnizor prin aderarea

la condițiile redactate în prealabil de acesta”.

1 republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.543/3 august 2012, cu modificările

și completările ulterioare 2 F. Prip, Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor contractelor de consum, în

„Consumerismul contractual. Repere pentru o teorie generală a contractelor de consum”

(coord. P. Vasilescu), p. 119 3 F. Prip, Op. Cit., p.119 4 Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 14 martie 2013, Mohamed Aziz

împotriva Caixa d´Estalvis de Catalunya, Tarragona i Manresa (Catalunyacaixa), în Cauza C-

415/11, ECLI:EU:C:2013:164 5 Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 30 aprilie 2014, Árpád Kásler şi

Hajnalka Káslerné Rábai împotriva OTP Jelzálogbank Zrt. în Cauza C-26/13,

ECLI:EU:C:2014:282


Totodată, în ceea ce privește particularitățile mecanismului de schimb al

monedei străine, orientarea oferită de CJUE este aceea că „revine instanței de

trimitere sarcina de a stabili dacă, având în vedere ansamblul elementelor de fapt

pertinente, printre care se numără publicitatea și informațiile furnizate de

împrumutător în cadrul negocierii unui contract de împrumut, un consumator mediu,

normal informat și suficient de atent și de avizat, putea nu numai să cunoască

existența diferenței, în general prezentă pe piața valorilor mobiliare, dintre cursul de

schimb la vânzare și cursul de schimb la cumpărare ale unei monede străine, ci și să

evalueze consecințele economice, potențial semnificative, pentru acesta ale aplicării

cursului de schimb la vânzare pentru calcularea ratelor la care va fi în definitiv

obligat și, prin urmare, costul total al împrumutului său”.1

Semnificativă este și exemplificarea din perspectiva jurisprudenței

naționale, chiar dacă nu se înregistrează o constanță în modul de pronunțare relativ

la subiectul nostru de studiu.

Astfel, îndreptându-ne atenția asupra unei hotărâri judecătorești pronunțate

în primă instanță2, deci care este susceptibilă de a fi atacată, vom nota considentele

pe care se fundamentează soluția de stabilizare a cursului de schimb CHF/LEU

pentru calculul fiecărei rate succesive datorate de reclamant la cursul CHF/LEU

valabil la data încheierii contractului, începând cu data scadenţei primei rate şi până

la finalizarea raporturilor contractuale dintre părţi:

“Instanţa constată că în contractul de credit nu există nici o clauză care să

explice consumatorului-reclamant modul complex în care se calculează cursul de

schimb CHF/RON, aşa cum pârâta 1-a precizat pe larg în paragraful Bl al

întâmpinării. De asemenea, pârâta avea obligaţia de a explica reclamantului anterior

încheierii contractului modul de comportare pe piaţa monetară a valutei CHF, a-i

aduce la cunoştinţă că pe perioade de criză economică această monedă are tendinţe

de hipervalorizare, aşa încât consumatorul să fie conştient că în momentul în care îşi

asumă restituirea unui credit în monedă naţională dar echivalent monedei CHF pe o

perioadă destul de lungă,de 25 de ani, va suporta riscul valutar cauzat de

hipervalorizarea valutei CHF.

In lumina acestor considerente, instanţa va considera că în cauză, nici

anterior şi nici în momentul încheierii contractului de credit nu a avut loc o

negociere a clauzei de risc valutar, iar în condiţiile în care pe parcursul derulării

contractului reclamantul trebuie să achite suplimentar pârâtei sume apreciabile de

bani decurgând din variaţia cursului de schimb CHF/RON, calculate atât asupra

debitului principal cât şi a dobânzii lunare, există un dezechilibru semnificativ între

drepturile şi obligaţiile părţilor”.

Totodată, în hotărârea judectătorească la care facem referire s-a reținut că:

“unităţile bancare, în general, şi pârâta în cauza de faţă, aveau în mod cert

reprezentarea faptului că în ciuda oricăror evenimente neprevăzute cauzatoare de

crize sau dezechilibre economice, este exclusă o devalorizare a CHF şi mai mult

decât atât, o criză economică de natură a afecta moneda europeană sau alte monede

naţionale va avea un efect de hipervalorizare a CHF. Este explicabil astfel de ce

băncile au orientat indirect, într-un mod insidios, prin aplicarea unei dobânzi reduse,

1 Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 30 aprilie 2014, Árpád Kásler şi

Hajnalka Káslerné Rábai împotriva OTP Jelzálogbank Zrt. în Cauza C-26/13,

ECLI:EU:C:2014:282 2 Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Sentința nr.40/16

ianuarie 2015, pronunțată în Dosarul nr.1730/114/2014


consumatorii pentru a solicita şi contracta credite în CHF, deşi această monedă nu

circulă pe piaţa monetară internă.

O dovadă în acest sens este şi faptul că în contract nu s-a prevăzut nici o

clauză care să reglementeze reevaluarea costurilor contractului în situaţia, ipotetică

de altfel, a devalorizării monedei CHF, fapt care duce la concluzia că unitatea

bancară a avut reprezentarea că scăderea valorii CHF este destul de improbabilă.

Valuta CHF menţionată în contract nu a constituit moneda efectivă în care s-a

acordat creditul, ci etalonul de determinare valorică a sumei în RON acordate

precum şi a ratelor lunare de restituire, incluzând debit principal şi dobândă”.

4. CONCLUZII

Tematica supusă analizei noastre a avut drept punct de plecare o problemă

de interes actual pentru persoanele ce au contractat credite în franci elvețieni și sunt,

în prezent, afectate de evoluția actuală a cursului de schimb. Pentru aceste persoane

stabilitatea francului elveían a fost motivul determinant pentru care au luat decizia

de a contracta credite în această monedă străină. Evoluția ulterioară a francului

elvețian, însă, i-a dezavantajat foarte mult pe debitori, plasându-i în poziția de a

suporta niște obligații de rambursare foarte oneroase.

Din cele examinate rezultă că aceștia nu au fost informați corespunzător cu

privire la riscurile valutare. Astfel, s-a conturat o jurisprudență a Curții de Justiție a

Uniunii Europene ce stabilește, în interpretarea și aplicarea uniformă a dreptului

Uniunii Europene, reguli clare referitoare la publicitatea și furnizarea de informații

complete către debitori, în cadrul negocierii unui contract de împrumut. În optica

Curții de la Luxemburg, în atari situații, se impune ca la încheierea contractului de

credit să se explice în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului de

schimb al monedei străine, astfel încât consumatorul să contracteze în cunoștință de

cauză, reprezentându-și consecințele economice la care se expune prin semnarea

respectivului contract de credit.

Și la nivel national există exemple de hotărâri judecătorești care stabilesc

înghețarea cursului de schimb Leu/CHF la valoarea de la data încheierii contractului,

hotărâri care au la bază considente întemeiate pe Legea nr.193/2000, prin

pronunțarea caracterului abuziv al clauzelor ce privesc efectuarea plăților în moneda

creditului. Mai exact, sunt instanțe românești care au reținut încălcarea de către

bănci a obligației de informare corectă a debitorilor asupra riscurilor pe care le

implică un împrumut în monedă străină.

BIBLIOGRAFIE

1. Piperea și Asociații, Argumente pentru conversia creditelor din franci elvețieni în

lei, în Curierul Judiciar nr.1/2015, Supliment

2. F. Prip, Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor contractelor de consum, în

„Consumerismul contractual. Repere pentru o teorie generală a contractelor

de consum” (coord. P. Vasilescu)


3. Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 3 iunie 2010, Caja de Ahorros

y Monte de Piedad de Madrid împotriva Asociación de Usuarios de

Servicios Bancarios (Ausbanc) în Cauza C-484/08, ECLI:EU:C:2010:309

4. Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din data de 6 octombrie 2009,

Asturcom Telecomunicaciones SL împotriva Cristina Rodríguez Nogueira

în Cauza C-40/08, ECLI:EU:C:2009:615;

5. Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 14 iunie 2012, Banco Español

de Crédito SA împotriva Joaquín Calderón Camino în Cauza C-618/10,

ECLI:EU:C:2012:349

6. Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 30 aprilie 2014, Árpád Kásler

şi Hajnalka Káslerné Rábai împotriva OTP Jelzálogbank Zrt. în Cauza C-

26/13, ECLI:EU:C:2014:282

7. Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 14 martie 2013, Mohamed

Aziz împotriva Caixa d´Estalvis de Catalunya, Tarragona i Manresa

(Catalunyacaixa), în Cauza C-415/11, ECLI:EU:C:2013:164

8. Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

Sentința nr.40/16 ianuarie 2015, pronunțată în Dosarul nr.1730/114/2014

9. Directiva 93/13 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii,

JO L 95, 21.4.1993, p. 29-34

10. Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între

profesioniști și consumatori, republicată în Monitorul Oficial al României,

Partea I, nr.543/3 august 2012, cu modificările și completările ulterioare


MARKETINGUL INOVĂRII TEHNOLOGICE.

APLICȚIE: INSTALAȚIE MAGNETOHIDRODINAMICĂ

PENTRU TRANSVAZAREA ALUMINIULUI LICHID




Rezumat: La data la care s-a început proiectul inovator descris în cele ce urmează,

Philip Kotler nu fundamentase principiile marketingului. Prezenta lucrare evocă un

proiect tehnologic inovator pentru acea perioadă. Se descriu împrejurările și

condițiile, reușitele, dar mai ales nereușitele izvorâte din această tentativă

temerară. Se ilustrează imagini inedite din arhiva autorului ale Uzinei Tractorul

Brașov, ale tehnologiilor practicate în secția Turnătorie ale anilor 70 ai secolului

trecut. Paralel, sunt prezentate imagini document cu instalația proiectată de autor,

componente ale sale. Toate acestea sunt prezentate într-o posibilă schemă

structurală, de analiză de marketing, inclusă într-o propunere de model de proiect

de fezabilitate a tehnologiilor inovatoare.

Cuvinte cheie: tehnologie, transvazare, instalație magnetohidrodinamică,

marketing

PRELIMINARII. PROIECTUL INOVATOR TEHNOLOGIC

Problematica marketingului produselor, inclusiv a celor noi, este tratată

actualmente cu detalii și eleganță în literatura.

În cele ce urmează fecem o tentativă în a fixa unele repere privind

marketingul tehnologiilor inovatoare, problemă mai puțin tratată în literatură.

Preocupările autorului în domeniul tehnologiilor industriale, cu aplicație la cele de

turnare a metalelor lichide, l-au îndemnat să procedeze la elaborarea unui structuri

de marketing pentru realizarea proiectului de fezabilitate.

Inovaţia este un factor major al dezvoltării economice al țărilor avansate şi

a competitivităţii întreprinderilor, ea înlocuind importante eforturi depuse, fie

economice, fie de politică generală a firmei.

Aplicația se face pe instalația magnetohidrodinamică pentru transvazarea

aluminiului lichid cercetată de autor.


Cititorul va remarca, dincolo de imaginile inedite extrase din arhiva

personală a autorului, două genuri de "casete de date": pentru "aplicaţii" şi pentru

"exemple".

Inovaţia este singura cale posibilă care permite unei întreprinderi, localizate

într-o ţară cu costul mâinii de lucru ridicat, să înfrunte o concurenţă care dispune de

factori de competitivitate mai favorabili din acest punct de vedere.

Introducerea de produse noi permite mai degrabă o apărare decât o

creştere a procentului de piaţă deţinut. Nu afectează rentabilitatea întreprinderii pe

termen scurt.

Pentru întreprinderile mici, creşterea cotei de piaţă este mare, dar

rentabilitatea pe termen scurt este puternic afectată.

Proiectul inovator tehnologic, este acela care aduce noi valori de

întrebuinţare, respectiv acela caracterizat prin capacitatea sa de a îndeplini funcţii

tehnologice inedite. Aceste funcţii rezolvă problemele tehnologice într-o altă

manieră, nouă. Se poate face o similitudine cu sorgintea noilor produse descrisă în

(21). De exemplu: înlocuirea unui ansamblu integrat cu o serie de funcţii separate,

reorganizarea funcţiilor, adăugarea de noi funcţii sau pur şi simplu înlocuirea unei

tehnici cu alta nouă.

Distingem produse sau procese de revoluție, respectiv de evoluție. Facem

remarca faptului că în descrierea unei invenții aceste lucruri sunt consemnate la

capitolul revendicări.

Fig. 1 Clădirea administrativă a Uzinei Tractorul UTB Brașov, pe platforma

căreia, în prezent, se află cel mai mare moll din Transivania - Coresi


Clienţii, în aceste proiecte, nu sunt identificaţi clar şi sunt puţin numeroşi;

ei nu cunosc oferta şi se dovedesc incapabili să o aprecieze, nu ştiu să îşi definească

problema cu precizie şi percep numeroase riscuri în adoptarea noii tehnologii, de

regulă mai mari şi mai numeroase decât cele reale.

Concurenţa nu este apărută iar tehnologia este instabilă, sigur neomologată.

Metoda este aplicată proiectelor de inovare tehnologică pe care le denumim

în mod curent proiecte C&D (cercetarea - dezvoltare).

OBSERVAŢII: 1) Aplicaţia o vom concretiza prin instalaţia magnetohidrodinamică proiectată,

realizată şi experimentată de autor cu ani în urmă.

2) La data cercetărilor evocate nu erau fundamentate principiile marketingului: după spusele lui Philip Kotler, în acei ani, acesta scria primele trei-trei pagini despre domeniul al cărui

părinte va fi recunoscut. La scurt timp se vor crea asociaţii naţionale şi internaţionale; în România,

Braşovul (23) se constituie printre pionierii domeiului. În 1971 autorul participă la constituirea

asociației județene care va sta la baza AROMAR.

Principiul este de a cântări lucrurile plecând de la două ansambluri de date:

a) definirea aportului noii tehnologii (conţinute în Proiectul C&D în

activităţile industriale);

b) comportamentul clienţilor (prin care se înţeleg actorii firmelor interesate

de procesul de inovaţie).

În funcţie de aportul acestora, cele două componente se reunesc pentru a da

apoi soluţia finală, adică proiectul de fezabilitate cu reușite rezultate.

APLICAȚIE (firma): Tema pusă în discuție a fost generată în perioada desfășurării stagiului

la Uzina de tractoare din Brașov. Am avut privilegiul să lucrez, la începutul carierei mele, la Atelierul

electric central al acestei mari întreprinderi brașovene. Uzina producea la acea dată (1968) cca. 24000 tractoare, ulterior (1985) atingând o producție de 75000 tractoare fizice la care se adaugă piese de

schimb și diverse alte utilaje de construcție, prin autoutilare. Cei peste 24000 angajați în acest proces au

reușit să aducă pe locul patru în lume întreprinderea, au dezvoltat patru fabrici de producție în străinătate, au exportat uneori, până la 80% din producția anuală, în cca. 45 țări ale lumii. După 1990

producția a scăzut treptat, personalul a scăzut, până la lichidarea secțiilor și fabricilor componente

(2010). Actualmente, pe terenul răvășit al acestui stindard al economiei românești, s-a construit un moll

(Coresi), e adevărat, cel mai mare din Transilvania.

Pentru comoditatea exposeului şi încadrarea în analiza de marketing vom

distinge cinci etape:

- analiza tehnică: produse de revoluție sau de evoluție

- analiza economică, inclusiv comercială

- segmentarea și diagnosticul situaţiei marketing;

- elaborarea temei de proiectare;

- elaborarea proiectului de fezabilitate.

APLICAȚIE (personaje 1): Revin la Atelierul electric central cu unele precizări și detalieri.

Acesta deservea toate secțiile uzinei, deopotrivă în construirea și repararea unor utilaje sau mașini

electrice, în construirea și modernizarea aparaturii de comandă și control, în domeniul acționărilor electrice. Atelierul acorda, totodată, consultanță de specialitate tuturor atelierelor electrice

aparținătoare secțiilor de producție. Era condus de maistrul-șef Ioan Frățilă, căruia nu îi era de

nedescifrat nici un tip de bobinare, chiar dacă motoarele erau străine în construcție și destinație specială. Acesta era ajutat de maiștrii Fuzi și Szekely, deosebit de pricepuți și atașați profesiei și

răspunderilor cu care erau investiți. Cu maistrul Micu Gligor am descifrat numeroase particularităţi

costructive ale mașinilor electrice speciale destinate proceselor de automatizare.


ETAPA I: ANALIZA TEHNICĂ: PRODUSE DE REVOLUȚIE ȘI DE

EVOLUȚIE

Există situații în care dezvoltarea unui produs sau a unei noi tehnologii

pornește de la descoperirea unui nou fenomen: inovarea este consecința aplicației

tehnice a acesteia. Asistăm, în acest caz, la apariția unor produse sau tehnologii de

revoluție.

Când produsul sau tehnologia sunt generate de fenomene sau principii

cunoscute, izvor al unor aplicații existente, asistăm la produse sau tehnologii de

evoluţie.

APLICAȚIE (personaje 2): Prin măiestria lor au făcut ca atelierul să fie căutat de marile

uzine și combinate din țară (Reșița spre ex.) atât pentru consultanță cât și pentru reparare propriu-zisă a maşinilor electice specifice industriei metalurgice.

Subliniez profesionalismul acelor lucrători, majoritatea femei bobinatoare. merită evocată

Sunt adânc impresionat de răbdarea, meticulozitatea şi vasta experienţă în domeniul bobinajelor speciale a celui ce a fost Kosper A. merită evocate unele crâmpeie ale vieţii sale. Reîntors din

deportare din fosta Uniune Sovietică, rămâne sub atenţia organelor statului: este primul suspect atunci

când iau foc cuptoarele electrice de la secţia oţelărie, în condiţiile în care el fusese cel ce reparase transformatoarele aferente. Proaspăt ieşit de pe băncile facultăţii, în faţa acestui fapt, am urmărit modul

de exploatare al cuptoarelor, al instalaţiei electrice de acţionare şi m-am implicat în analiza teoretică a cauzelor incidentului. După cca. trei săptămâni, am terminat studiul şi am înaintat conducerii uzinei

rezultatele: instalaţia de limitare a curentului (drosel) fusese scurtcircuitată din neştiinţă (pentru a se

creşte productivitatea) şi, în consecinţă, sarcina asupra transformatorului (prin lipsa protecţiei) îl scotea din regimul termic normal. Mai mult, determinasem un termen la care un alt cuptor, aflat în exploatare,

urma să explodeze. La data estimată prin calcule, intrând în atelier dimineaţa, am fost primit de

colectivul mecano-energetic al secţiei Oţelărie cu respectul unui câştigător: fumul se vedea deasupra secţiei, cauza fusese precis determinată, Kosper nu era de vină. Cu ani în urmă am primit salutul său din

Germania, unde se stabilise. Evoc acest personaj întrucât este legat de instalaţia magnetohidrodinamică

proiectată de mine şi pe care o descriu în prezenta lucrare. Determinante în realizarea instalaţiei au fost încurajarea şi sprijinul celui ce a fost inginerul-

şef al uzinei Iulian Cazacu, inclusiv în procesarea instalaţiei, care presupunea materiale speciale şi

utilaje dedicate. Jovialul inginer Iulian Cazacu, prin spiritul său inovativ, cultura sa tehnică, m-au marcat în cariera mea ulterioară. În calitate de şef al Comisiei de Invenţii şi Inovaţii ne-a evocat o serie

de propuneri de inovaţii dintre cele mai ciudate şi, nu de puţine ori, hazlii. În acest anturaj am fost

încurajat în a mă apleca asupra formalizării actului de creaţie tehnico-ştiinţifică, în identificarea temelor

şi redactarea brevetelor.

În cartușul de mai jos aducem aminte (24) cititorului, prin exemple, câteva

descoperiri revoluționare ale omenirii care au generat noi aplicații tehnice.

Exemplul 1: Bomba atomică este consecința nucleară: o cantitate de uraniu îmbogățit

formează o masă supra-critică în care se dezvoltă exponențial reacția în lanț. Arma nucleară de fuziune

(arma termonucleară, bomba cu Hidrogen) folosește energia rezultată din fisiune pentru a comprima și încălzi deuteriul și tritiul până aceștia fuzionează. Principiile sunt utilizabile inclusiv pentru obținerea de

energie electrică.

Exemplul 2: Principiile unui radar (radio detection and ranging, adică detectarea prin radio și determinarea distanței) au fost enunțate de către Nicolae Tesla la sfârșitul secolului al XIX-lea; el este

reprezentat de reflexia microundelor pe suprafețe solide. Receptorul, analizând diferența de timp dintre

emisia și recepția undei reflectate de către un corp detectat, poate calcula distanța acestuia față de sursa microundelor. Primele aplicații au avut loc în Marea Britanie, pe coasta de sud, în 1935-1936, aparatele

fiind destinate navigației maritime și ulterior în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, pentru

detecția din timp a bombardierelorinamice.

Exempul 3: „Efectul Coandă” sau devierea jeturilor de fluid în apropierea suprafețelor

curbe, este un efect care poartă numele academicianului, savantului, fizicianului și inventatorului român,

inginerul Henri Coandă (1887 - 1972). Fenomenul de alipire a jeturilor gazelor arse față de fuzelajul a

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Mas%C4%83_supra-critic%C4%83&action=edit&redlink=1

http://ro.wikipedia.org/wiki/Deuteriu

http://ro.wikipedia.org/wiki/Tritiu

http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Tesla

http://ro.wikipedia.org/wiki/Marea_Britanie

http://ro.wikipedia.org/wiki/1935


http://ro.wikipedia.org/wiki/Al_Doilea_R%C4%83zboi_Mondial

http://ro.wikipedia.org/wiki/Bombardier

http://ro.wikipedia.org/wiki/Academia_Rom%C3%A2n%C4%83

http://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2ni

http://ro.wikipedia.org/wiki/Henri_Coand%C4%83


fost observat de Coandă, în 1910, în timpul zborului de testare al avionului, „Coandă-1910”, primul

avion cu reacție care a zburat vreodată. Testarea s-a soldat însă cu distrugerea avionului. Efectul e

valorificat nu numai la motoarele cu reacţie actuale ci şi în alte instalaţii, precum în cele de reducere a zgomotelor...

Exemplul 4: Omul de știință și inginerul Gogu Constatinescu (1881- 1965) a fost cel care a

dezvoltat și aplicat Teoria Sonicității, o nouă știință referitoare la transmiterea puterii prin lichide, solide sau gaze. Figurează cu peste 317 brevete de invenție. A aplicat noua teorie pe care a creat-o, sonicitatea,

în numeroase invenții: motorul și pompa sonică,ciocanul sonic. Este creatorul dispozitivului de tragere

printre palele elicei avionului de luptă.

Obiectivul etapei se rezumă la a răspunde la două întrebări: a) cum rezolvă

problema tehnică a clienţilor Proiectul C&D (R&D) cu ajutorul tehnologiei aplicate

şi b) cum o rezolvă tehnologiile standard sau concurente?

Tehnologia este, în cazul nostru, definită ca un pachet tehnic care trebuie

gestionat de la concepţia sa până la transferul soluţiei către client.

Conţinutul termenilor "transferul soluţiei către client" este important.

Operația presupune ca tehnologia să fie omologată în prealabil şi toate problemele

tehnice să se fi rezolvat. Viziunea actuală asupra tehnologiilor inovative impune,

aşadar, aplicaţia industrială.

Fig. 2 Aspecte din secţia Turnătorie

Acest obiectiv dă sens demersului şi va orienta dezvoltarea: cum se va

integra inovaţia în activitatea clientului ţinând cont de poziţia sa pe piaţă.

Etapa analizei tehnice conţine cinci faze, descrise mai jos.

1 Descompunerea analitică a tehnologiei Descompunerea permite împărţirea elementelor constitutive ale unei

tehnologii după patru mari categorii: a) cunoştinţele teoretice, ştiinţifice şi tehnice,

b) componente, c) know how, d) bunuri (echipamente).

Se pune în evidenţă nivelul tehnologic şi al poziţiei concurenţiale a

întreprinderii cu fiecare element constitutiv.

2 Analiza funcţională a tehnologiei și segmentarea tehnică

Faza își propune identificarea a “ceea ce poate face tehnologia”.

Segmentarea se poate constitui drept o concretizare a primei etape de

analiză tehnică. Ea consistă în ridicarea unui arbore de segmentare, numai pe baza

caracteristicilor tehnologice cu scopul de a delimita foarte clar aplicaţiile de

tehnologiile conţinute în proiect.


http://ro.wikipedia.org/wiki/Coand%C4%83-1910

http://ro.wikipedia.org/wiki/Lichid

http://ro.wikipedia.org/wiki/Solid

http://ro.wikipedia.org/wiki/Gaz

http://ro.wikipedia.org/wiki/Inven%C8%9Bie

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Motorul_sonic&action=edit&redlink=1

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Motorul_sonic&action=edit&redlink=1

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Ciocanul_sonic&action=edit&redlink=1


Fig. 3 Turnarea clasică

APLICAȚIE (componente): Drept exemplu de “segmentare tehnică”, se remarcă o

componentă esenţială a instalaţiei reprezentată de inductorul (Fig. 4, 6) motorului electic linear, căreia i

se pot asocia canalul (Fig. 9) din material refractar, sistemele de alimentare cu energie, de asamblare,

de protecţie. Fiecare din aceste componente se pot constitui în izvoare de criterii integrate pentru formularea segmentării tehnice.

3 Identificarea aplicaţiilor şi a proceselor legate tehnologiei

O aplicaţie poate fi definită ca o problemă tehnică generică ce poate fi

tratată de una sau mai multe din tehnologiile puse la punct în proiect. Ea pleacă de la

o analiză a utilizărilor posibile ale unei tehnologii, adică locul unde se aplică

tehnologia nouă la un client.

APLICAŢIE (tehnologia existentă): Turnarea metalelor lichide, în turnătorii sau oțelării, se

făcea la acea dată, preponderent prin oale metalice căptușite refractar, manevrate manual sau

mecanizat. Ceea ce se propune este ca turnarea, transvazarea metalelor din cuptor în diversele forme, să

se facă automatizat, în câmp electromagnetic.

În (6, 9, 11, 14) sunt prezentate mai multe posibile aplicaţii. Astfel se dă un

sens mai precis efortului de dezvoltare depus. Ansamblul aplicaţiilor astfel

determinate va contura domeniile de activitate accesibile tehnologiei.

APLICAȚIE (geneza): Contactul cu tema este urmarea unor observaţii asupra cuptoarelor electrice: în jurul electrozilor metalul se deplasa. Din acest moment au început cercetările bibliografice. Câmpul învârtitor al maşinilor electrice era de mult cunoscut. Desfăşurarea lineară a statorului era

firesc să creeze un câmp linear, fenomen cunoscut şi exploatat azi în numeroase aplicaţii.

APLICAŢIE (preocupări braşovene în domeniu): Am avut privilegiul să cunosc un foarte tânăr cadru didactic venit la Institutul Politehnic din Braşov, cel care astăzi este prof. univ. dr. doc. ing.

Andrei Nicolaide, o somitate în domeniu. Sub îndrumarea acestuia, ulterior, preocupările mele au luat cursul unor cercetări doctorale, îndrăzneţe, dacă privim retroactiv evoluţia acestor tehnologii.

Laboratorul SECEM s-a dezvoltat în cadrul Catedrei de Electrotehnică ai Facultații de

Electrotehnică Brașov; încă din anii 70, colectivul de cercetare, format din A. Nicolaide, M. Ţaţa, D. Bidian, A. Gogioiu, D. Peșteanu, au abordat cercetări privind calculul și construcția motoarelor lineare,

jgheaburile electromagnetice pentru vehicularea metalelor topite realizându-se diverse proptotipuri.

Referinţele noastre se fac exclusiv asupra instalaţiei realizată de autor.


Fig. 4 Inductorul instalaţiei MHD pentru transvazarea aluminiului lichid

APLICAȚIE (extindere): Aplicații, în diverse variante ale instalațiilor, sunt prezentate în lucrările autorului (16) menţionate la bibliografie. În fond, pompa magnetohidrodinamică este o pompă

pentru lichide cu conductivitate electrică ridicată (lichide ionice, mercur, metale topite). Acestea sunt

vehiculate datorită forţelor electromagnetice, exercitate asupra fluidului, situat într-un canal refractar. Pompele magnetohidrodinamice (electromagnetice) se utilizează actualmente în centrale

nucleare (pentru vehicularea agenţilor schimbătoarelor de căldură), în metalurgie (la turnarea continuă

a metalelor cu punct de topire scăzut), în industria chimică etc. Instalaţia proiectată de autor a fost proiectată pentru metale cu punct de topire ridicat, aluminiu.

Inductorul proiectat şi realizat de autor, respectiv sursa energiei electromagnetice, este în

principiu similar celui utilizat în zilele noastre în construcţia trenurilor având suspensia cu levitaţie

magnetică (Maglev) de mare viteză, ultimul atingând viteza de 603 km/h în aprilie 2015, în Japonia.

4 Evaluarea concurenţei tehnologice, pe aplicaţii

Se evocă deopotrivă concurenţa directă cât şi cea indirectă. Se poate

concluziona poziţia tehnologiei şi fiabilitatea sa. Se reia analiza tehnică. Fiind vorba

de noi tehnologii, inovatoare, accentul observaţiei şi analizei se pune pe fiabilitate.

Fig. 5 Autorul, în anul 1968,

efectuând primele cercetări ale

instalaţiei (MHD)

magnetohidrodinamice pentru

transvazarea aluminiului lichid

proiectată de el şi realizată la Uzina

de Tractoare Brasov.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Lichide_ionice


După iterațiile de rigoare, în baza informaţiilor, părerilor, impresiilor,

percepţiilor sau a altor elemente utile, se configurează de către utilizator structura

aplicației. Accentul C&D se pune pe această configurație.

ETAPA II: ANALIZA ECONOMICĂ

Se construieşte şi imaginează, prin iteraţii succesive (între furnizor şi actorii

de pe piaţă), un client numai pe baza unor “nevoi tehnice generale”. Obiectivele

firmei în această etapă sunt: finalizarea dezvoltării tehnice a proiectului, verificarea

caracterului său comercial, orientarea şi organizarea cheltuielilor, rentabilizarea

acestora.

Se estimează posibilul aport al noii tehnologii la dezvoltarea ulterioară a

firmei.

APLICAȚIE (diversitate). La data începerii cercetărilor nu se dispunea de un instrument de

metode ale marketingului. Dat fiind noutatea problemei nu existau nici informaţii despre clientela posibilă sau despre sistemele sociale. În consecință nu putem pretinde că s-a construit o reprezentare de

marketing a pieţei, principiile marketingului nefiind explicitate. Ținând cont de caracteristicile pieţei, s-ar fi putut face o ierarhizare şi o selecţionare printre aplicaţiile potenţiale (5, 16) a celor care sunt cele

mai atractive şi prezintă cele mai ridicate şanse de reuşită pentru întreprindere. Cercetările noastre s-au

direcționat către funcțiile de transvazare a aluminiului lichid.

În realitate, nu există client pentru că nu există nici tranzacţie comercială,

nici o definire concretă a ofertei.

Aplicarea mecanică a unei scheme, precum celei recomandate spre

exemplu pentru dezaluminizare, are limitele ei, e poate dovedi neadecvată şi trebuie

urmat un alt drum particular al proiectelor tehnice inovatoare.

APLICAȚIE (dezaluminizarea): Cu câțiva ani înaintea lui 1990, când lucrările pentru Casa

poporului erau în toi, o directivă a cărei punere în practică revenea Comitetului de Stat al Planificării, prevedea economisirea plumbului și aluminiului (dezaluminizarea) din instalații și utilaje, din

componentele acestora, prin soluții arbitrare, pur și simplu atehnice. Cei ce veneau să implementeze, cel

mai adesea apelau la directive, fără a ține cont de argumente fizice sau tehnice. Din fericire pentru tehnica românească, lecțiile de fizică din școala medie și sensibilitatea la argumentele inginerilor au

menținut un grad important al realizărilor tehnice. Se experimentau tractoare fără acumulatoare,

startarea făcându-se printr-un arc mecanic. În industria auto se impuneau substituirea aluminiului de la piston, bielă, axa pistonului, culbutori, furca cutiei de viteze, etrier, tambur de frână etc. În fond,

inginerii au creat asemenea produse din aluminiu pentru rezolvarea unor probleme generale precum:

uşurare d.p.d.v. dinamic (reducerea forţelor de inerţie pentru biele şi pentru piston), uşurare d.p.d.v.

static (reducerea greutăţii vehiculului - etrier de frână) sau ameliorarea caracteristicilor fizice (o mai

bună rezistenţă la şoc termic şi reducerea coeficientului de dilatare: tambur de frână, culbutor). A fost o situație dificilă și delicată, deopotrivă pentru specialiștii din cercetare și producție, dar și pentru

mesagerii "directivelor".

Desprindem că o parte importantă a studiului consistă în definirea şi

căutarea informaţiilor despre ansamblul clienţilor şi a altor actori interesaţi de

aplicaţiile reperate.

Maniera este similară cu analiza tehnică; această analiză economică şi

comercială se oglindeşte într-o segmentare comportamentală, adică grupuri de

întreprinderi interesate de inovaţia tehnologică.


Fig. 6 Ansamblul instalaţiei

Evaluarea globală a pieţei. Ea permite observarea intereselor şi a

“frânelor” care apar dinspre ansamblul actorilor ce fac parte din ea. Analiza

corespunde înţelegerii unei pieţe potenţiale, permiţând relevarea factorilor care fac

ca un grup de actori ai pieţei să fie mai deschis, respectiv mai dificil de abordat

decât altul.

Analiza clienţilor. În urma acesteia se emit argumente asupra şanselor de

reuşită ale inovaţiei. Informațiile obținute trebuie să fie cât mai precise, adică să fie

înţelese mizele tehnice, organizaţionale, comerciale şi concurenţiale cu care clienţii

vor fi confruntaţi dacă îi interesează inovaţia

Pregătirea aspectelor comerciale presupune eforturi deosebite.

Analiza concurenţei. Se identifică concurenții existenți sau susceptibili de

a apărea pe piaţă, analizându-se atuurile şi a slăbiciunile lor.

Caracteristicile comune privesc exigenţa, motivaţia şi preocupările în raport

cu inovaţia propusă.

APLICAŢIE (piaţa): Cercetările asupra pieţei, au arătat că modele similare de instalaţie, în

fază de exploatare industrială, nu existau. Sub titlu experimental se aflau, la data construirii modelului

experimental, în diverse stadii în R.F. Germania şi la Moscova, la uzinele de autovehicule ZIL.

ETAPA III: SEGMENTAREA ȘI DIAGNOSTICUL DE

MARKETING

Analiza tehnică și sinteza analizei economice şi comerciale au drept efect

constituirea grupelor de întreprinderi omogene în ceea ce priveşte comportamentul

faţă de inovaţie.

Reflecţiile ulterioare aduc criterii suplimentare care permit rafinarea, ba

chiar modificarea semnificativă a segmentării. Se recomandă segmentări succesive,

fapt ce permite orientarea inovatorului în dezvoltarea tehnică şi a investiţiei pe

măsură ce proiectul avansează.

Ţinând seama de problemele de rezolvat, această etapă cuprinde două

aspecte: a) diagnosticul tehnic şi b) diagnosticul economic şi comercial.

Primul este exprimat printr-un indicator de risc tehnic (al furnizorului şi nu

al clientului), în timp ce al doilea printr-un indice economic.

Diagnosticul tehnic. Succesul unei tehnologii inovatoare depinde de fapt

de modificările, ameliorările şi adjuncţiunile aduse propunerii iniţiale; ea răspunde

astfel într-o manieră adecvată caracteristicilor clienţilor şi ansamblului de actori

interesaţi.


ETAPA III:

SEGMENTAREA ȘI

DIAGNOSTICUL

DEMARKETING

1 Diagnosticul tehnic

2 Riscul tehnic al

întreprinderii

3 Diagnosticul economic

şi comercial

4 Evaluarea riscului

economic

ETAPA II:

ANALIZA

ECONOMICĂ ŞI

COMERCIALĂ

1 Estimarea globală a

pieţei

2 Analiza clienţilor

3 Analiza concurenţei

ETAPA V:

PROIECTUL

DE FEZABILITATE

ETAPA IV:

ELABORAREA

TEMEI DE

PROIECTARE

ETAPA I: ANALIZA

TEHNICĂ.

PRODUSE DE

REVOLUȚIE ȘI

EVOLUȚIE

1 Descompunerea

analitică a tehnologiei

2 Analiza funcţională a

tehnologiei

3 Identificarea

aplicaţiilor şi a

proceselor legate

tehnologiei

4 Evaluarea

concurenţei

tehnologice, pe

aplicaţii

Fig. 7 Structura etapizată a elaborării proiectului de fezabilitate al

implementării tehnologiilor inovatoare

Riscul tehnic al întreprinderii . Se estimează cu luarea în considerare a

unor criterii, precum:

- gradul de stăpânire de către inovator al tehnologiilor esenţiale şi a

dezvoltărilor ce trebuiesc realizate ulterior, potenţialul de evoluţie al tehnologiei în

ceea ce priveşte performanţa și în raport tehnologiile concurente;

- imaginea tehnologiei într-o comunitate ştiinţifică acreditată;

- coerenţa proiectului cu strategia tehnologiei întreprinderii, dificultăţi de

integrare a tehnologiei în practică şi la clienţi, capacitatea furnizorilor de a aduce

evoluţii complementare.


APLICAŢIE (corolar): După cum rezultă, inclusiv din lucrările menţionate în bibliografie, autorul a proiectat şi a efectuat cercetări asupra parametrilor constructivi ai instalaţiei. Izolaţia

înfăşurărilor a fost de clasă specială, astfel încât să suporte temperaturile ridicate. Primele încercări

sau făcut la rece: o bară de aluminiu lungă de 2 m, având secţiunea de 120 x 12 mm a fost introdusă între cele două inductoare. La punerea sub tensiune, bara a ieşit cu mare viteză şi s-a înfipt într-un

perete, situat la câțiva metri, pe care l-a străpuns. Cei care au asistat vorbeau de efectul unui tun.

Cum acest lucru se petrecea în perioada invadării Cehoslovaciei de către trupelor Tratatului de la Varșovia, România fiind împotriva acestei acțiuni militară, devenea expusă. În entuziasmul creat se

asumau tot felul de arme în măsură să ne apere țara: alături de tunul cu laser, cei din anturaj

vorbeau și de tunul lui State. Instalaţia funcţiona, parametrii măsuraţi corespundeau cu cei calculaţi. Canalul din material refractar proiectat, constituit dintr-o serie de tronsoane, a fost executat la

fabrica de materiale refractare (Răsăritul) din Braşov. După montarea şi preîncălzirea canalului s-

au făcut probele la cald ale instalaţiei. Se confirmă funcţionalitatea acesteia. După cum se observă din Figura 9, scurgerea aluminiului lichid "încarcă" pereţii canalului care, treptat, după

solidificare, devine inutilzabil şi de înlocuit. Aşadar, cercetările au fost limitate datorită calităţii

materialului refractar şi soluţiilor constructive ale canalului pentru aluminiu lichid. Se pare că, până

în prezent, soluţii fezabile pentru canalul refractar nu au fost identificate.

Diagnosticul economic şi comercial. Se va exercita la două nivele: filiera

sau reţelele în care sunt integraţi utilizatorii tehnologiei inovatoare şi centrul de

decizie de cumpărare al utilizatorului.

Evaluarea riscului economic. Distingem următoarele criterii:

- importanţa financiară a investiţiei de realizat, impactul tehnologiei asupra

costurilor apărute la clienţi, evoluţiile previzibile ale performanţei economice ale

tehnologiei (efectul de experienţă);

- dinamica pieţei pe viitor (volum, creştere, intensitate concuranţială, marjă

posibilă, înclinaţia spre inovaţii a actorilor), întârzieri de decizie ale actorilor din

diferite segmente luate în considerare;

- gradul de sinergie al proiectului cu implantările comerciale ale

întreprinderii (noţiunea de investiţii comerciale de realizat), dificultatea de a respecta

normele legale şi reglementările ulterioare, în special cele de mediu;

ETAPA IV: ELABORAREA TEMEI DE PROIECTARE

În Figura 8 este prezentată o abordare integrativă, sistemică, a elaborării

temei de proiectare - dezvoltare a produsului (17) exprimat prin elementele

semnificative care-l definesc: parametrii produselor şi pieţei internaţionale.

Ea poate fi extinsă proceselor tehnologice.

Prima observaţie constă în aceea că aceste elemente au sursă principală

impactul social şi tehnologic asupra mediului, pe care, prin feed-back, îl influenţează

A doua observaţie constă în existenţa deopotrivă a două componente principale care

generează parametrii menţionaţi: componenta economică (piaţă, prognoză,

competitivitate) şi componenta de design, tehnică (dimensionare sistem: proiectare

constructivă şi tehnologică, estetică, standardizare-tipizare).

S-a introdus o dimensiune tehnico-economică, reprezentată de analiza

valorii. În analiza valorii, costurile de fabricaţie se raportează la funcţiile produsului

şi nu la componentele fizice ale acestuia, deci ea are caracter fundamental de analiză

funcţională şi nu de analiză constructivă sau tehnologică. Analiza valorii mai poate

fi definită ca un ansamblu de tehnici destinate maximizării raportului dintre valoarea

de întrebuinţare (VÎ) şi costul de producţie (CP) al unui produs.


IMPAC T SOCIAL ŞI TEHNOLOGIC

ASUPRA MEDIULUI

Marketing

-piaţă-

Prognoză

Evaluare

competitivitate

PARAMETRII

produselor şi pieţei internaţionale

ANALIZĂ ECONOMICĂ

Reengineer ing

Dimensiune

sistem

Estetică

Ergonomie

Standardizare

Tipizare

Analiza valor ii:

dimensiune tehnico-

economică

DESIGN

Fig. 8 Identificarea parametrilor temei de proiectare a instalaţiei

Standardizarea şi tipizarea oferă soluţii de limitare raţională a diversificării,

definindu-se ca principii ale proiectării moderne. Abordarea introducerii progresului

tehnic aşa cum s-a conturat până acum, doar prin raportare la produse, este nu numai

incompletă, ci şi neproductivă: evoluţia întreprinderilor moderne de pretutindeni

evidenţiază că dezvoltarea lor este asociată cu înnoirea tehnologiilor şi desfăşurarea

paralelă a unor activităţi constante de înnoire a produselor.


Nivelul tehnic este un indicator care defineşte calitatea de concepţie şi

execuţie a unui produs. Întrucât nivelul tehnic este definit de performanţele şi

caracteristicile care-i conferă valoare de întrebuinţare, rezultă că acesta exprimă

măsura competitivităţii, a eficienţei produsului, atât la producător cât şi la beneficiar.

Subliniem că parametrul este o mărime proprie a unui sistem tehnic sau fizic care îi

poate defini starea şi serveşte la caracterizarea unor proprietăţi ale acestuia. Un

parametru poate fi definit prin unul sau mai multe caracteristici sau performanţe.

ETAPA V: PROIECTUL DE FEZABILITATE

Gradul de complexitate al elaborării, implementării şi controlului

programelor tehnologiilor inovatoare este mai mare decât al programelor standard.

Printre elementele care sporesc dificultăţile se află: greutatea obţinerii de date,

diversitatea pieţelor.

Conduita proiectului inovator pune probleme specifice în raport cu

metodele (22) de planificare, cu conţinutul proiectului de fezabilitate. Aceste

specificităţi reies din mai multe puncte de vedere: necesitatea de a controla

dezvoltările tehnice şi evoluţiile comerciale, efectele sinergiei tehnice şi/sau

comerciale între segmente, strângerea de informaţii în timp util pentru decizii.

Se poate afirma că precizia şi dimensiunile informaţiilor cresc odată cu

dezvoltarea proiectului. Primele decizii pot fi luate pe o bază de informaţii relativ

slabă, următoarele necesită mai multă exhaustivitate şi detaliu.

Analiza foarte fină a centrului de decizie în privinţa cumpărării de către un

client major poate fi factorul cheie al succesului pe piaţă.

Informaţia asupra diverselor segmente este, în acelaşi timp, necesară cât

mai repede după determinarea aplicaţiilor. Nu toate segmentele de piaţă au acelaşi

statut pentru întreprindere. O reflecţie asupra factorilor cheie de succes comercial

poate conduce la tratarea anumitor segmente ca fiind domenii de activitate strategice

noi

Fig. 9 Canalul refractar al instalaţiei magnetohidrodinamice


CONCLUZII

1) Se impune înserarea marketingului ca metodă şi ca funcţie în proiectele

de fezabilitate a tehnologiilor inovatoare;

2) Eficacitatea impune plasarea în apropierea centrului de cercetare, (în

echipa de proiect) a unui specialist în marketing capabil să însoţească dezvoltarea,

consacrat organizării funcţiei marketing.

3) Actorii marketingului clasic, precum cei care se ocupă cu comerţul, se

lovesc de dificultăţi considerabile în încercarea lor de a urma metoda propusă din

cauza conflictului între miza pe termen scurt şi cea pe termen lung, întotdeauna

câştigată de prima.

4) Se propune un algoritm pentru realizarea unui proiect de fezabilitate,

care descrie, fază cu fază, rolul şi natura contribuţiei, încă atât de subestimată a

marketingului în derularea unui proiect inovator.

5) Derularea proiectului nu este deloc liniară. Din acest motiv feed-back-

urile, întoarcerile, iteraţiile sunt numeroase; utilizatorul algoritmului are posibilitatea

ca, în anumite situaţii, să modifice ordonarea sau chiar să întrerupă procesul, practic

să nu finalizeze"proiectul".

BIBLIOGRAFIE

1 State, I., Pompă magnetohidrodinamică pentru aluminiu lichid, Universitatea

Transilvania, studii doctorale, Braşov, 1971-1977

2 State, I., Alimentarea cu metal lichid a maşinilor de turnare cu ajutorul

instalaţiilor MHD, Comunicare, Sesiune de Creaţie Tehnico-ştiinţifică

pentru Tineret CCTST Tractorul UTB, Braşov, 1969

3 State, I., Parametrii pompelor electromagnetice de curent alternativ, Referat -

doctorat, Catedra de Maşini Electrice, Universitatea Transilvania, Braşov,

1970

4 State, I., Automatizarea proceselor de turnare, Comunicare, Sesiunea de

comunicări CCTST, Braşov, 1970

5 State, I., Automatizarea proceselor de turnare cu ajutorul metodelor

magnetohidrodinamice (MHD), Comunicare, Sesiunea de comunicări

CCTST, Braşov, 1971

6 State, I., Utilizarea metodelor magnetohidrodinamice de turnare a metalelor

lichide, Comunicare, Sesiune CCTST Braşov, 1971

7 State, I., Calculul şi construcţia pompelor electromagnetice de curent

alternativ, Referat - doctorat, Catedra de Maşini Electrice, Universitatea

Transilvania, Braşov, 1971

8 State, I., Scheme echivalente ale maşinilor de inducţie MHD, Comunicare, A

II-a sesiune de comunicări a CCTST, Braşov, 1972

9 State, I., Utilizarea câmpului electromagnetic la prelucrarea metalelor

lichide, Comunicare la a XVI-a sesiune de comunicări, Academia Militară,

Bucureşti, 1972


10 State, I., Utilizarea metodelor magnetohidrodinamice (MHD) în industria de

turnare, Sesiunea de comunicări a C.I.T., Braşov, 5-6 mai 1973

11 State, I., Turnare cu metal lichid prin dozatoare magnetohidrodinamice

(M.H.D), Sesiunea de comunicări a Catedrei de Electrotehnică,

Universitatea Braşov, 1973

12 State, I., Agregate tehnologice pentru transportul şi dozarea automată a

metalului lichid, destinate liniei tehnologice de la IMMN Copşa Mică,

Comunicare, Sesiunea de comunicări a CCTST, Sibiu, 26-27 oct., 1973

13 State, I., Dozarea metalelor lichide prin impuls electromagnet, Comunicare,

A III-a sesiune de comunicări a CCTST, Sibiu, 1973

14 State, I., Tehnologii moderne de turnare prin utilizarea metodelor MHD,

Buletinul ICCM, nov. 1973

15 State, I., Canalul pompelor de inducţie electromagnetică, Comunicare, A II-a

sesiune de comunicări a CCTST, Sibiu, 1974

16 State, I., Transportul electromagnetic al metalelor lichide şi automatizarea

proceselor de turnare, Metalurgia 26 (nr.2), pag. 121-124, 1974

17 State, I., A Cybernetic Approach To Technical System Design. The Fifth

International Symposium of Economic, ASE, Bucureşti, 2001

18 State, I., Dozarea magnetohidrodinamică, Comunicare, A IV-a sesiune de

comunicări a CCTST, Braşov, 1974

19 Popescu, M., Antonoaie,N., State, I., Management. Procesul decizional,

Editura Lux Libris, ISBN 973-9428-63-0, Braşov, 2002

20 State, I., Marketing internaţional, vol. I, Editura Universitatea

„Transilvania”, ISBN 973-635-202-1; 973-635-203-X, Braşov, 2003

21 State, I., Marketing internaţional, vol. II, Editura Universitatea




23 State, I., Patru decenii de marketing la Braşov, În Buletinul ştiinţific nr. 12 al

Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”, pag. 67 - 74, ISSN 1841 -

298X, Editura INFOMARKET, Braşov, 2011

24 * * * www.wikipedia.com


TURISM EXTREM SAU SPORT DE PERFORMANŢĂ:

GLOBE - TROTTERUL DAN DUMITRU


Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”Braşov

Abstract: La începutul veacului douăzeci, patru studenţi au plecat din Bucureşti, pe

jos, spre Braşov, către Paris. Pornise cursa: "ocolul Pământului la picior, fără

ajutor financiar". Prezenta lucrare se constituie într-o restituire a unor episoade

tulburătoare situate la confluenţa dintre turismul extrem şi sportul de performanţă.

Sunt prezentate impresii personale, informaţii imagistice inedite din arhiva

autorului (fotografii cu Dan Dumitru şi o carte poştală cu autograf, prilejuită de

întâlnirea cu acesta din anul 1970). Prin colaje din publicaţiile vremii sau actuale,

structurate şi sintetizate de autor, se evocă împrejurările înscrierii în concurs,

obţinerii de fonduri, traseul şi condiţiile dispariţiei celor trei colegi de călătorie al

singurului supravieţuitor: Dan Dumitru.

Key words: globe-trotter, Dan Dumitru, exploratori, turism

1 PRECURSORI

Primul Globe-trotter român, Badea Cârțan, a călătorit pe jos până la Roma

pentru a vedea Columna lui Traian și alte mărturii despre originea latină a poporului

român. Gheorghe Cârțan (1849, 1911) a fost un țăran român care a luptat pentru

independența românilor din Transilvania distribuind cărți românești, aduse

clandestin din România.

„Muzeul Etnografic și Memorial Badea Cârțan” din Cârțișoara deține

obiecte care i-au aparținut. „Un dac a coborât de pe Columnă: cu plete, cu cămașă

și cușmă, cu ițari și cu opinci” scria presa la o zi după după ce îl surprinsese la

coloana sub care dormise. I s-a publicat fotografia, i s-au luat interviuri, a fost invitat

în mediile politice, culturale, jurnalistice din Italia, fiind primit cu simpatie și

prietenie.

L-am cunoscut pe tehnicianul de la fosta uzină brașoveană Tractorul UTB

care a ajuns la deschiderea Olimpiadei de la Barcelona (1992) pe jos, bagajele fiind

transportate pe un cărucior prins în hamuri.

Printre globtrotterii români se plasează şi Mirel Magop, un bărbat de 44 de

ani originar din Dorohoi, judeţul Botoşani. Pleacă pe jos prin ţară, în 2007, vizitează

http://ro.wikipedia.org/wiki/Badea_C%C3%A2r%C8%9Ban

http://ro.wikipedia.org/wiki/Roma

http://ro.wikipedia.org/wiki/Columna_lui_Traian



http://ro.wikipedia.org/wiki/Transilvania

http://ro.wikipedia.org/wiki/C%C3%A2r%C8%9Bi%C8%99oara,_Sibiu

http://ro.wikipedia.org/wiki/Italia


300 oraşe. Ulterior ia drumul străinătății: până la mijlocul lui 2013 a parcurs peste

20.000 de kilometri, vizitând 32 de ţări şi ajungând până la Cercul Polar.

Recordul la mersul pe jos, anterior lui Dumitru Dan, aparţinea italianului

Armando Louy, care străbătuse 50.000 km într-un deceniu. Subliniem: cei patru

români evocați în lucrare îşi propun dublul distanţei, în doar şase ani.

2 DAN DUMITRU - PERFORMERUL

L-am cunoscut pe cel ce devenise neegalabilul glob-trotter, singurul român

care a făcut înconjurul lumii pe jos, Dan Dumitru. Despre acesta voi consemna

câteva rânduri; parte sunt povestite de acesta, majoritatea din întâmplări sunt reluate

din literatura memorialistică. Îndemn pe cel interesat să consulte aceste lucrări, în

special cele menționate în bibliografie, din care, pentru completarea şi coerenţa

informaţiilor, spre rememorarea evenimentelor, am preluat importante pasaje.

Dumitru Dan (n. 14 iulie 1889, Buhuși, România – d. 4 decembrie 1979) a

fost geograf şi globetrotter în tinereţile sale.

Unicul performer finalist,

Dan Dumitru

Echipa, la începuturile ineditei tentative

Atleţi, temerari, aventurieri, performeri sportivi, turişti sau toate la un loc:

mixul acestora este greu de cuantificat.

Patru studenţi în costum popular au plecat la drum pe data de 1/14 aprilie

1910, pornind din Bucureşti pe jos spre Braşov, apoi spre Paris, locul de unde s-a

dat startul cursei: ocolul Pământului la picior, fără ajutor financiar.

Dumitru Dan a fost singurul român care a terminat. Cei trei tovarăși ai săi

de drum se sting, succesiv, pe parcursul traseului, după cum vom vedea.

Călătoria l-a purtat pe 5 continente, peste 3 oceane, prin 74 de ţări şi prin

peste 1.500 de oraşe. A rupt 497 perechi de opinci şi 28 de costume naţionale.

A traversat de şase ori Ecuatorul, conform traseului stabilit românilor,

alternând emisferele de la 67 grade Nord la 40 grade Sud, pentru a evita timpul

nefavorabil.

La 60 de ani de la începerea acestei expediții temerare l-am cunoscut pe

Dan Dumitru.

http://ro.wikipedia.org/wiki/14_iulie


http://ro.wikipedia.org/wiki/Buhu%C8%99i

http://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2nia

http://ro.wikipedia.org/wiki/4_decembrie



Fotografia reprodusă mai jos consemnează momentul.

Atunci, pentru prima dată, din spusele lui, am aflat despre destinul

tulburător al singurului supravieţuitor, dar şi despre soarta tovarăşilor săi de drum.

Globtrotterul venise la Braşov pentru rememorarea trecerii sale şi pentru a împărtăşi

celor tineri peripeţiile, dar şi învăţămintele. Împlinise 71 de ani.

Dan Dumitru împreună cu autorul

3 CE ÎNSEMNA

TOURING CLUB DE FRANCE

Înfiinţată în 1890 în

Franţa, asociaţia avea drept scop

“dezvoltarea turismului sub toate

formele”. Activităţile ei au încetat

în 1983, deşi după al doilea război

mondial număra peste 700.000 de

membri!

În vara lui 1908, în vestul

Europei, globe-trotterii încântă și

farmecă lumea. Touring Club de

France, agenţie de sport şi turism

din Paris, lansează o provocare

nemaiîntâlnită: cine parcurge

100.000 de kilometri pe jos,

ocolind Pămantul cu mijloace

materiale proprii, va primi 100.000

de franci francezi. Adică aproape

jumătate de milion de euro astăzi!

Dan Dumitru îşi convinge

camarazii să se înscrie în cursă. Se

mai înscriu peste 200 de entuziaşti

din 25 ţări. Sunt dezvăluite

detaliile: itinerariu la alegere, dar

aprobat de Touring Club, toate

costurile vor fi suportate de

participanţi, certificările vamale ale

autorităţilor locale urmând să

probeze parcursul și plecarea din

capitala ţării de origine.

Dintre toate itinerariile cel al românilor e singurul acceptat. Românii pun

o singură condiţie: doi ani să fie lăsaţi să se pregătească în ţară.

Pentru cei ce doresc mai multe informaţii autorul recomandă lecturarea

materialului bibliografic, care a stat la baza reamintirii acestui eveniment. Sursele

evocate sunt autentice, au informaţii amănunţite şi elegant prezentate. Am avut şansa

de a găsi, în acestea, citate din jurnalul lui Dan Dumitru. Reamintim că structura

lucrării punctează împrejurările, personajele şi evenimentele.


Întrebarea legată de sorgintea globe-trotter - turist sau sportiv - rămâne

deschisă.

4 PREGĂTIREA

Dumitru Dan şi Paul Pîrvu sunt studenţi la geografie în capitala Franţei,

Gheoghe Negreanu şi Alexandru Pascu, la Conservatorul parizian.

Întorși în România, timp de doi ani, fac studii geografice, deprind

cunoștințe de medicină, învață limbi străine, merg zilnic 45 de km (pe jos, în zone de

câmpie, deal și munte), în toate anotimpurile, diferite feluri de mers și mărșăluit și

alocă două ore pe zi exercițiilor de forță și gimnasticii. Învață sute de cântece și

dansuri populare românești și se experimentează în cântatul la fluier și acordeon.

Banii pentru hrană, transport și taxe urmau să-i obțină susținând sute de

spectacole folclorice.

5 PARTICIPANȚII

Compensând vitregiile acestei aventuri cu fascinaţia descoperirii de oameni

şi locuri noi, până la final, trei din cei patru temerari aveau să moară în condiţii

dramatice: intoxicaţi cu opium în India, zdrobiţi în prăpăstiile din Munţii Chinei sau

după lunga suferinţă a unei cangrene dobândite de-a lungul miilor de kilometri

parcurşi prin frigul siberian.

Alexandru Pascu. Românii sunt invitaţi pentru două zile la palatul

rajahului din capitală, un personaj captivat de călătorii. După un ospăţ copios, Dan,

Negreanu şi Pârvu ies în oraş, iar Pascu rămâne să povestească bogatului indian şi

celorlalţi invitaţi peripeţiile lor. La întoarcere: toată lumea leşinată, cu pipe de opium

în mână!

Colegii i-au “fricţionat braţele şi tâmplele”, dar rajahul i-a liniştit, spunând

că un somn de o oră-două îl va face ca nou. Pascu nu s-a mai trezit niciodată, iar

medicul palatului a constatat decesul: intoxicare cu opium. Probabil istoria

românilor îl va consemna printre primele victime ale drogurilor.

Trupul lui Pascu a fost înmormântat în capitala Indiei. Rajahul indian şi-a

dorit ca ceremonia funerară să se ţină după obiceiul locului, fapt care însemna o

mare onoare pentru străini. “Guvernatorul statului ne-a înţeles şi l-am înhumat

creştineşte”, spune Dan în jurnal.

Pe 17 iulie 1911, rămâneau doar trei călători şi câinele lor, Harap.


George Negreanu. Un strigăt şuierător îi încremeneşte. Din faţă, Dan

întoarce privirea spre Pârvu: Negreanu se rostogolea lovindu-se de stâncile ude şi se

prăbuşi într-un pârâu. Se aflau de doi ani în mers, în 2012.

Cei doi colegi îl trag cu frânghiile şi îl întind, dar Negreanu “părea să aibă

fracturi şi leziuni interne, era tot însângerat”. La şapte dimineaţa, Dumitru Dan

pleacă să ceară ajutorul autorităţilor, dar când se întoace la spital îl găseşte pe

Negreanu mort. Au rămas doi temerari şi câinele Harap.

Paul Parvu. La Jacksonville, Florida, în ianuarie 1915, se prăbusește din

cauza unor rani la picioare, tratate personal, fără suport medical de specialitate,

cauzate în urma unui traseu foarte greu, de 2600 km, prin China - Siberia - Alaska

(venind din China și Rusia siberiană) pe traseul Kotzebue, Fairbanks, Anchorage,

Yakutat, Gustavus, Skagway și Juneau. se adaugă un drum, extrem de dur, pe coasta

de vest a Canadei, până la Vancouver și mai departe pe coasta de vest a Statelor

Unite, prin Seattle și Portland, la San Francisco.

Pârvu îl roagă pe Dan să i-l lase alături pe Harap, credinciosul câine care îi

urmase încă din prima zi de drum, iar pe 1 aprilie 1915 îi transmite următorul mesaj,

care astăzi poate fi considerat patetic, camaradului său: „Măi frățioare, am făcut mai

bine de 90.000 de km. Am fost patru, apoi trei și, iată, doi. Acum mă pierd și eu. Nu

trebuie să se spună că românii au abandonat, copleșiți de greutăți! Știam că vor fi,

dar nu le-am prevăzut așa de groaznice. Speram să revedem cu toții pământul

patriei, dar n-a fost cu putință. Trebuie să lupți singur, să mergi neșovăielnic mai

departe!”.

6 TRASEUL

1911: În luna mai, la doar un an de la începutul itinerariului lor, cei patru

români se află în Australia, după ce au traversat Europa, au trecut prin Asia şi pe

coasta de Vest a Africii.

Din Brisbane, cei patru pleacă la începutul verii lui 1911 spre Wellington,

capitala Noii Zeelande, descoperind până la sosirea în India cele mai importante

insule din arhipelagurile Asiei de sud, la bordul vapoarelor cu aburi. În Java,

Borneo, Brunei şi Singapore, dansurile şi cîntecele populare româneşti sunt, ca şi

pînă acum, singura sursă de venit: “Cu Brâuleţul şi Ciobanul am supravieţuit prin

insule cu portocali”, notează Dumitru Dan.

Pentru cucerirea subcontinentului Indian pe traseul Bombay-Calcutta cei

patru aveau propuse doar 62 de zile, astfel că în iulie 1911 are loc debarcarea în

Bombay, la capătul unui drum pe ape la bordul vasului “Peninsular Oriental”, pornit

din Sri Lanka. Surpriza a fost totală: “Nu am ştiut că Times of India ne anunţase

sosirea! Ne aşteptau sute de curioşi şi reprezentanţi de asociaţii sportive! Ne

rezervaseră camere la hotelul Prince of Wales din capitală!”. Rămân trei temerari.


Drumul a continuat prin Benares, spre Calcutta, dezvăluind “cea mai

variată ţară din punctul de vedere al climei, oamenilor şi obiceiurilor”. Priveliştile,

însă, nu i-au mai impresionat o vreme pe cei trei români îngânduraţi. Notiţele sunt

tot mai rare în jurnalul de călătorie al lui Dan. La bordul unui vas, echipajul ajunge

din nou în Africa, la Cape Town. Metropola îi şochează prin nedreptăţile sociale,

mai mult decât prin frumuseţe: “Inima ţi se strânge când ceva e interzis pentru

negri, sau e doar pentru albi”. Continuă prin Congo şi Gabon, până în Senegal. la

acea dată, singura ţară independentă din Africa era Liberia.

Călătorii au poposit aproape o săptămână la Tenerife, în Insulele Canare.

Clima blândă, fructele şi odihna i-au refăcut după “străbaterea coastei africane

epuizantă, uscată şi săracă”.

1912: În ianuarie, cei trei debarcă la Rio de Janeiro, aşteptaţi de sute de

localnici. Oraşul brazilian e mult diferit de cel pe care îl studiaseră Pârvu, Negreanu

şi Dan, “cu străzi întortocheate, pieţe murdare şi case dărăpănate. Cel mai mare

succes repurtat de spectacolele folclorice ale românilor se leagă de Rio. Sala

teatrului Diamantina din oraşul brazilian a fost zile întregi plină la dansurile şi

cântecele populare ale celor trei. Dan are ideea organizării de prelegeri şi conferinţe

în care să împărtăşească localnicilor experienţele contactului cu locuri şi oameni pe

care îi descoperiseră: românii erau deja ambasadori ai multiculturalismului!

Traseul sud-american continuă spre Paraguay, Uruguay, Argentina, Chile şi

Bolivia. Natura îi fascinează iar diversitatea încă păstrată la nivelul populaţiilor

băştinaşe îi copleşeşte. O întâlnire memorabilă are loc în sud-estul Ecuadorului, la

graniţă cu Peru. Cei trei călători, împreună cu un ghid localnic, se apropie de o

aşezare de jivanos, trib de indieni cu o istorie milenară, denumiţi şi “vânătorii de

capete”, fiind printre puţinele triburi amazoniene care au păstrat tradiţia decapitării

inamicului şi a păstrării craniului acestuia, prin mumificare. Capul se contracta,

micşorîndu-se până la dimensiunea de doi pumni. După ce buzele şi pleoapele erau

cusute, rezultatul devenea un simbol cu conotaţii magice.

Acel drum, extrem de dur, a continuat, în vara anului 1912, pe coasta de

vest a Canadei, până la Vancouver, apoi pe coasta de vest a Statelor Unite prin

Seattle și Portland, la San Francisco.

Drumul pe ape îi duce în San Francisco, unde stau numai trei ore, de aici

îmbarcându-se către Yokohama. Exact drumul invers parcurs de Phileas Fogg, eroul

lui Jules Verne, din Ocolul Pământului în 80 de zile. Traversarea Atlanticului cu

vasul Rangoon a durat 27 de zile, timp în care cei trei au parcurs pe punte 1.400 de

kilometri.

Cele două zile petrecute în Tokyo i-au legat definitiv pe drumeţi de lumea

Orientului Extrem, unde “simplitatea şi cinstea sunt o artă pe străzi”. Din lumea

niponă, românii intră în China prin Hong Kong, trecând prin Canton (astăzi

Guangzhou), stabilind ca destinaţie finală a acestei etape de traseu oraşul Pekin,

capitala Beijing de azi. Itinerariul presupune traversarea munţilor Nau Lin, pe poteci

înguste, sub care se deschideau prăpăstii fioroase. Într-una din cele peste treizeci de

zile de mers prin acest decor, o ploaie măruntă îngreunează şi mai mult avansarea.

Aici alunecă printre stânci, se rănește Negreanu și moare. Rămân în competiție doi.

Din zona Pekinului, românii pleacă îndureraţi către portul siberian

Nikolaevsk şi apoi în peninsula Kamceatka, la sfârşitul toamnei lui 1912.


1913: În estul Siberiei cumplite, cei doi aveau să petreacă iarna acelui an:

1.150 de kilometri prin viscol şi geruri fără egal. Ajung la strâmtoarea Bering.

“Temperatură de minus 37 grade, mâini jupuite de frig, proviziile

îngheţate”, scrie Dan. Printre sate de eschimoşi, românii avansează spre Vancouver.

Dan observă primele probleme la Pârvu: “E prea tăcut, el, care râdea şi de

neajunsuri. Îmi spune că îl dor de ceva vreme picioarele”.

Românii coboară spre Seattle, Portland şi San Francisco, refăcând

sumarul lor buget cu serii de spectacole folclorice. În cele trei zile petrecute la San

Francisco, Dumitru Dan exclamă: “Câtă diferenţă de la pâinea îngheţată la

portocalele parfumate!”. Străbătînd California, ajung în Mexic şi mai departe, până

în Panama, de unde se îmbarcă pe un transatlantic cu destinaţia Gibraltar.

Reproducere după Cartea poştală,

cu autograf, oferită autorului de

către Dan Dumitru

L-am însoţit pe Dan Dumitru prin Braşov. Cartea poştală ilustrată primită

atunci, cu autograf, este reprodusă mai sus. Nu am găsit printre materialele

lecturate sau pe site-urile consultate facsimilul ilustraţiei oferite, atunci, mie: nici

imaginea, nici textul nu pot fi regăsite pe alte ilustrate

Prima întoarcere în Europa după mai bine de trei ani nu le lasă vreme de

răgaz. Fără popasuri notabile, au “alergat şuierător” din Tanger la Tunis, Sicilia,

Elveţia, Franţa şi Olanda, de unde au trecut cu vaporul în Anglia, la Dover. Capitala

Londra avea să îi fascineze: “De necrezut! Sunt aici mai mulţi scoţieni decât la

Glasgow, mai mulţi irlandezi decât la Dublin şi mai mulţi catolici decât la Roma!”.

1914: Ultimul spectacol al celor doi în Marea Britanie se ţine la Edinburgh,

de unde află că o companie de transport, Allen Line, oferă 100 de locuri gratuite

pentru cursa transatlantică: era semnul că scufundarea Titanicului, în aprilie 1912,

încă zguduia oamenii. Timp de 10 zile, Pârvu şi Dan navighează de la Glasgow la

Quebec, stârnind hazul marinarilor cu cele 10-12 ore de mers pe puntea vasului. Din


zona Marilor Lacuri, prin Cleveland, Toledo şi până la Detroit trec alte 20 de zile,

iar vizitarea uzinelor Ford e umbrită de veştile din ţară.

Pe 30 iulie 1914, titlul din ziarul Românul: “Europa sub arme”. Pe 5

august, titlul devenea “Europa în flăcări”.

Românii sunt primiţi de guvernatorii statelor Delaware şi Maryland, apoi

sunt invitaţi să petreacă o zi chiar la Casa Albă, pe 24 decembrie 1914! Renumele

lor era în creştere, iar spectacolele şi conferinţele lor sunt chiar aşteptate în Virginia,

Kentucky, Tennessee şi Alabama.

Ajuns în Jacksonville, Florida, Pârvu se prăbuşeşte: “Era la capătul

puterilor, picioarele aveau răni groaznice, iar cei patru medici care l-au consultat

mi-au spus că e grav şi trebuie să se oprească”, notează Dan. Două săptămâni

petrec împreună cei doi prieteni, fără să ştie că nu se vor mai vedea niciodată.

1915: Ajuns singur în Havana, la 18 ianuarie 1915, după şase luni de

periplu american, Dan e primit cu mare fast: “Sute de oameni mă aşteptau, mulţi

sportivi şi jurnalişti care aveau să mă urmeze pe toată perioada şederii”. O lună de

zile i-a trebuit călătorului să se refacă după ultimul şoc, cel al singurătăţii.

Nici conferinţele pe care le-a susţinut aici, nici faptul că a fost invitat de

preşedintele cubanez Mario Menocal la o întâlnire privată nu l-au entuziasmat prea

mult: “Am dăruit un costum popular muzeului din Santiago de Cuba, am plâns şi am

mers mai departe”. Traseul continuă prin Haiti, Jamaica, Puerto Rico, Barbados şi

Venezuela, pentru ca în aprilie 1915 Dan să se afle la bordul transatlanticului

“Buenos Aires”, cu care ajunge la Lisabona.

1916: După o escală în Malta, Dumitru Dan e arestat la Salonic de un ofiţer

britanic care îl consideră spion, după ce i-a găsit în bagaje reviste din toate colţurile

lumii. Europa se afla în plin război, iar românul este expediat la Londra, pentru

anchetă, unde ministrul plenipotenţiar al României şi cluburile sportive britanice fac

presiuni şi, în cele din urmă, eliberat şi retrimis la Salonic. Dan e obligat de mersul

războiului să întrerupă traseul stabilit şi se întoarce în ţară, când mai avea doar 4.000

de km de parcurs din cei 100.000!

Așadar, cea mai mare parte a traseului este parcursă între anii 1910 – 1916.

1923: În vara lui 1923, când Touring Club de France îi stabileşte un

itinerariu pentru parcurgerea distanţei rămase, Dan pleacă din Bucureşti, pe ruta

Dan Dumitru, la Braşov, în 1970


Belgrad-Skopje-Tirana-Zagreb, traversând nordul Italiei şi Elveţia. Soseşte la Paris

pe 14 iulie 1923, ziua naţională a Franţei şi cea în care călătorul temerar împlineşte

34 de ani. Află că fusese monitorizat în permanenţă de diplomaţii ambasadelor

franceze şi de organizaţii sportive din toată lumea. După ce prezintă raportul

călătoriei, e primit cu fast şi i se înmânează cei 100.000 de franci devalorizaţi,

împreună cu titlul de campion mondial.

40.000 euro însemnau în 1923 cei 100.000 de franci primiţi de Dumitru

Dan, ceea ce însemnau 8% din valoarea sumei de la începutul concursului: 500.000

euro ar fi fost astăzi valoarea premiului ofertat în 1908. Moare în 1979 la Buzău,

unde este și înmormântat în Cimitirul Eroilor.

Performanţa sa de neegalat, va fi înscrisă în Cartea Recordurilor în anul

1985.

Una din ultimele perechi de opinci purtate de

Dumitru Dan se află la Muzeul Măgura (Bacău). Este

lăudabilă preocuparea oficialităţilor locale pentru

grija faţă de valorile remarcabile ale neamului.

Felicitări şi gratitudine Gazetei Sporturilor şi tuturor

celor care s-au dedicat cercetării acestei teme.

Turism extrem sau sport de performanţă: ceaţa asupra acestei dihotomii nu

s-a ridicat încă...

BIBLIOGRAFIE

1 Giurescu, Dinu C. (coord) - Istoria României în date, Editura Enciclopedică,

Bucureşti, 2003

2 Sharpe, Constantine - Globe-trotteri români în Australia, revista AGERO Stuttgart

3 State, I., Arhiva personală

4 Tebeica, Val - Străbătând lumea. Călători şi exploratori români de la sfârşitul

secolului XIX, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1958

6 http://www.ziarullumina.ro, DUMITRU DAN, ianuarie 20, 2012

7 http://www.gsp.ro/gsp-special/superreportaje

8 http://www.yasni.info/

9 http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Dumitru_Dan

10 http://decydecy.blogspot.ro/2011/10/singurul-globe-trotter-roman-care-facut.html

11 http://ro.stiri.yahoo.om

12 http://photodesign.ro/biblioteca

13 http://hailabord.ro

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/ISTORIE/GLOBE-TROTTERI%20ROMANI%20IN%20AUSTRALIA%20de%20CS.htm

http://www.gsp.ro/gsp-special/superreportaje/presa-de-calitate-aventura-celor-patru-romani-reconstituita-de-gazeta-sporturilor-253362.html

20150522194508BULETIN STIINTIFIC 16-2015.pdf

Documents

Transcript of 20150522194508BULETIN STIINTIFIC 16-2015.pdf