1

28 februarie 2013

Relaţii financiare şi monetare internaţionale

Ion Borş, doctor în economie Specializarea: Relaţii valutar-financiare internaţionale

“Manifestarea vizibilă, constatabilă empiric, a proceselor specifice economiei

mondiale (procese de evaluare, de repartiţie şi de plată), prin acţiuni ale activităţii

umane, formează conţinutul categoriei de fenomen mondo - financiar şi monetar.”

Paul Bran.

Tema I. CONŢINUTUL ŞI ROLUL RELAŢIILOR MONETAR-FINANCIARE INTERNAŢIONALE

1.1 CONŢINUTUL, OBIECTUL ŞI METODA DE STUDIU

1.2 SISTEMUL MONETAR-FINANCIAR INTERNAŢIONAL 1.3 EVOLUŢIA FENOMENULUI FINANCIAR-MONETAR INTERNAŢIONAL

1.4 MODIFICĂRI ÎN MEDIUL ECONOMIC ŞI FINANCIAR INTERNAŢIONAL

1.1 CONŢINUTUL, OBIECTUL ŞI METODA DE STUDIU

În cadrul relaţiilor economice internaţionale se individualizează relaţiile monetare, de credit şi financiare, care mijlocesc şi sunt condiţionate de tranzacţiile economice, politice, valutar-financiar speculative, transferuri, cercetări ştiinţifice, militare etc. efectuate pe plan internaţional.

În activitatea economică relaţiile monetare sunt secundare celor din sfera producţiei, fiind în corelaţie şi influenţându-se reciproc. Dezvoltarea şi reglementarea relaţiilor economice internaţionale, dezvoltarea pieţei mondiale, adâncirea diviziunii internaţionale a muncii, creşterea mijloacelor de producere, condiţionează şi dezvoltarea relaţiilor monetar-financiare internaţionale.

Relaţiile monetar-financiare internaţionale reprezintă ansamblul relaţiilor social-economice,

mecanismele, fluxurile monetare internaţionale, instituţiile financiare internaţionale şi regionale, cadrul normativ de reglementare, riscurile şi deciziile manageriale ce se stabilesc şi au loc în procesul circulaţiei, evaluării, acumulării şi repartiţiei monedei şi a mijloacelor de plată pe plan internaţional.

Relaţiile monetar-financiare internaţionale se desfăşoară pe pieţele:

• piaţa monetară internaţională; • piaţa valutară; • piaţa internaţională a creditului; • piaţa financiară internaţională;

În relaţiile economice internaţionale, moneda de circulaţie internaţională şi finanţele îndeplinesc aceleaşi funcţii ca şi pe plan intern. Moneda internaţională şi finanţele internaţionale se deosebesc prin funcţiile pe care le îndeplinesc, desfăşurându-se în relaţii economice care au mult comun dar care sunt distincte, şi anume sfera relaţiilor monetar-valutare şi sfera relaţiilor financiar-creditare, ambele desfăşurate pe plan mondial.

Monedă de circulaţie internaţională îndeplineşte funcţiile de: • măsurare a valorii şi de etalon al preţurilor; • mijloc de circulaţie; • mijloc de plată; • rezervă.

2

Finanţe internaţionale - categorie economică ce reflectă ansamblul de relaţii economice ce ţin de formarea, repartiţia şi utilizarea de active de mijloace de plată internaţionale în procesul repartiţiei parţiale a veniturilor naţionale pe plan mondial.

Finanţele internaţionale îndeplinesc următoarele funcţii: 1. de reproducţie; 2. de repartiţie; 3. de stimulare; 4. de control.

Obiectul de studiu al disciplinei Relaţii financiare şi monetare internaţionale este circulaţia monetară,

repartiţia financiară şi de credit pe plan internaţional, de asemenea instituţiile, mecanismele, instrumentele şi politicile de reglementare şi echilibrare valutar-financiară.

Circuitul monetar internaţional, vânzarea-cumpărarea valutelor, titlurilor de credit pe termen scurt au

loc pe piaţa monetară internaţională. Aceste operaţiuni sunt antrenate datorită relaţiilor economice, de credit şi financiare internaţionale. Mecanismele principale ale pieţei monetare internaţionale sunt: mecanismul cursului valutar; mecanismul eurovalutelor; formarea lichidităţii internaţionale; asigurarea decontărilor prin mijloacele de plată internaţionale sau pe baza compensaţiei.

Mecanismul cursului valutar este o temă de bază a disciplinei “Relaţii valutar-financiare internaţionale”. Valutele şi instrumentele de plată intră în circuitul valutar-financiar internaţional prin intermediul mecanismului cursului valutar. Axa cursului valutar economic o constituie paritatea puterii de cumpărare (cursul real) a valutelor ce intră în mecanismul cursului valutar. Cursul valutar real este influenţat de o mulţime de factori de ordin social-economic, politic şi psihologic, ce creează o bază informaţională despre valute stabilind o paritate a etaloanelor informaţionale ce şi contribuie la stabilirea cursului valutar economic.

Piaţa valutară este parte componentă a pieţei monetare internaţionale şi este constituită din burse valutare, bănci comerciale şi de case de schimb valutar, centre de tranzacţii la vedere şi la termen cu valute şi instrumente de plată internaţionale. Operaţiunile valutare sunt efectuate din mai multe motive - economică, de asigurare contra riscului valutar, speculativă, tehnică.

Pe plan internaţional, operaţiunile valutare se desfăşoară practic fără întrerupere datorită utilizării reţelelor informaţionale SWIFT, REUTER, GLOBEX, TELERATE, Night-Reader, Blumberg.

În cadrul relaţiilor monetar-financiare internaţionale se disting operaţiunile de mobilizare şi repartiţie prin credit. Cererile şi ofertele de resurse creditare apar din partea guvernelor, instituţiilor financiar-monetare internaţionale, bănci, întreprinderi, persoane fizice etc. Creditele externe sunt utilizate pentru rezolvarea problemelor economice ale economiilor naţionale, printre care: acoperirea deficitelor balanţei de plăţi externe, deficitului bugetar, precum şi la nivel micro pentru depăşirea deficienţelor financiare şi retehnologizare.

Relaţiile monetar-financiare internaţionale includ şi tranzacţiile cu hârtii de valoare pentru plasamente pe termen lung - operaţiuni ce se desfăşoară pe piaţa financiară internaţională. Hârtiile de valoare nou emise sunt tranzacţiionate pe piaţa primară, cele deja plasate sunt negociate pe piaţa secundară. Centrele financiare internaţionale sunt concentrate în burse de valori, cele mai mari sunt cele de la Londra, New-York, Chicago, Zurich, Frankfurt, Paris, Tokio.

Tranzacţiile monetar-financiare internaţionale sunt supuse unor riscuri, ce presupun un anumit grad de probabilitate de pierdere a valorii. Principalele riscuri sunt: riscul de credit, de lichiditate, valutar, ratei dobânzii, de ţară, de fraudă. Riscurile pot fi administrate prin elaborarea concepţiilor de apreciere a riscului, determinarea nivelului lui acceptabil şi elaborarea strategiei corespunzătoare. Diminuarea unui risc poate fi efectuată doar pe contul altor categorii de risc, de aceea ele sânt supuse unei optimizări globale a tuturor categoriilor de risc.

Relaţiile monetar-financiare internaţionale sunt reglementate de un cadru instituţional compus din instituţii monetar-financiare internaţionale - Banca Reglementărilor Internaţionale, Fondul Monetar

3

Internaţional, Banca Mondială, Banca Internaţională de Colaborare Economică, Banca Internaţională de Investiţii.

Finanţele publice ale unei ţării au interdependenţe cu relaţiile monetar-financiare internaţionale, atât prin influenţe indirecte asupra cursului valutar al monedei naţionale cât şi prin unele corelaţii directe cu piaţa monetară, piaţa internaţională a creditului şi piaţa financiară internaţională. Guvernele sunt participanţi activi la repartiţia financiară şi de credit pe plan internaţional.

Relaţiile comerciale internaţionale cu mărfuri şi servicii condiţionează desfăşurarea relaţiilor monetar-financiare internaţionale. Comerţul extern al unei ţări provoacă refluxuri s-au fluxuri monetar-financiare în economia naţională, în dependenţă de starea balanţei comerciale a ţării. Operaţiile export-import contribuie la circulaţia, mobilizarea şi repartiţia resurselor monetar-financiare pe plan internaţional.

Relaţiile comerciale, monetar-financiare şi de credit ale unei ţări cu străinătatea, pentru o perioadă anumită de timp, sunt reflectate în balanţa de plăţi externe. Soldul balanţei de plăţi externe şi sursele lui de formare reflectă calitatea activităţii economice externe a ţării şi influenţele asupra rezervelor valutare.

METODA DE STUDIU La studierea disciplinei relaţii financiare şi monetare internaţionale sunt folosite aceleaşi metode de

studiu care sunt folosite în cercetarea ştiinţelor economice. Cele mai răspândite abordări metodologice sunt: pozitivismul, structuralismul, dialectica şi de

asemenea abordările sintetice.1 Pozitivismul este un curent filozofic din sec. XIX care respinge filozofia ca reprezentare teoretică

generalizată a lumii, susţinând că se bazează numai pe faptele verificabile experimental şi are următoarele trăsături caracteristice:

• fenomenalism - reflectarea şi analiza factorilor concreţi ca fenomen; • verificare - reducerea nemijlocită a cunoştinţele ştiinţifice la cunoştinţe concrete. Controlul pentru

constatarea corespunderii financiare, statistice, documentare, dinamice, pentru aprecierea veridicităţii concluziilor şi a justeţei deciziilor alese;

• pragmatism - importanţa cunoştinţelor este dependentă de avantajul şi utilitatea practică. Structuralismul este o teorie şi metodă aplicată în domeniul unor ştiinţe umanistice, ce are scop să

descopere şi să descrie sistemele de relaţii din ştiinţa dată. Metoda dialectică constă în analiza şi depăşirea argumentelor contradictorii în copul descoperirii

adevărului. Dezvoltarea este tractată prin prisma celor trei legi de bază ale dialecticii: trecerea cantităţii în calitate şi invers; unitatea şi lupta contrariilor; negarea negaţiei.

Metoda ştiinţifică de studiu - analiză şi sinteză, inducţie şi deducţie, abordarea istorică şi logică,

abordare sistemică, abstractizare ştiinţifică, evaluare monetară, modelare. analiză - obiectul cercetării este descompus în elemente separate care se studiază amănunţit; sinteză - trecerea de la particular la general, unirea unor elemente separate într-un întreg; inducţie - găsirea caracteristicilor comune din date particulare; deducţie - găsirea caracteristicilor particulare din date comune; abstracţie - evidenţierea calităţilor esenţiale, trecând cu vederea alte calităţi. Abstracţia se realizează

prin admiterea ipotezei desfăşurării fenomenului în condiţii egale şi prin generalizare, folosind date comune, date medii şi caracteristicile mai mult probabile;

Metode de modelare: Modele imitative sub formă de imagini, fotografii, documente, filme programe de televiziune pentru a

reda, cât mai fidel, aspecte din desfăşurarea efectivă a fenomenului studiat; Modele de tip index sub formă de grafice, scheme diagrame, având un grad ridicat de abstractizare.

Aceste metode redau elementele de bază ale fenomenului studiat şi legăturile dintre ele, precum şi tendinţele de evoluţie a fenomenului.

1 SIDOROVICI A. V., Курс экономической теории, Еditura “DIS”, Moskova 1997, p.77.

4

Modele de tip simbol sub formă de termen, concept, definiţie, lege, teorie, relaţie matematică. În cazul acestor modele, abstractizarea atinge nivele superioare, simbolizând legităţile interne ale fenomenului monetar-financiar internaţional.

1.2 SISTEMUL MONETAR-FINANCIAR INTERNAŢIONAL

Sistemul economic este totalitatea elementelor economice interdependente şi reglementate într-un mod anumit.2

Sistemul valutar financiar internaţional este constituit din următoarele elemente principale: • cadrul instituţional (FMI, BIRD, BERD, bănci centrale, bănci regionale de dezvoltare, etc.); • cadrul normativ internaţional care reglementează: paritatea valutară, regimul cursurilor valutare, restricţiilor

valutare, lichiditatea internaţională, relaţiile de credit internaţionale, modalităţile de plată internaţionale, compatibilitatea datelor statistice (ex. Balanţa de plăţi), etc.;

• acordurile interstatale de reglementare ale relaţiilor valutar-financiare bilaterale, regionale şi internaţionale; • pieţele internaţionale - monetară, valutară, financiară, creditului şi piaţa aurului monetar; • devizele, lichiditatea internaţională - activele valutare şi de aur monetar, acordurile SWAP, fonduri

financiare şi de credit; • cererea sectorului privat de valute străine;

Sistemul financiar-monetar internaţional reprezintă cadrul instituţional mondial, regional şi naţional de organizare şi reglementare a relaţiilor social-economice ce se stabilesc în procesul circulaţiei, evaluării, acumulării şi repartiţiei monedei şi a mijloacelor de plată pe plan internaţional.

Sistemul financiar monetar internaţional are legături strânse cu sistemele monetare naţionale. Aceste

sisteme sânt analogice din punctul de vedere al realizării funcţiilor monedei şi se deosebesc prin scara economică şi a mecanismelor de funcţionare.

Funcţiile sistemului financiar-monetar internaţional: o Determinarea şi reglementarea raporturilor valorice dintre monedele naţionale şi internaţionale intrate

în circuitul internaţional; o Furnizarea de credite, fonduri financiare şi de mijloace de plată internaţionale; o Instituirea şi funcţionalitatea unor mecanisme şi tehnici de finanţare, creditare şi plată internaţionale; o Culegerea, prelucrarea şi furnizarea de informaţii economice, financiare şi monetare la nivelul

economiei mondiale. Principalele instituţii financiar-monetare ce asigură stabilitatea sistemului monetar-financiar internaţional

sunt F.M..I. şi Banca Mondială. F.M.I. este o instituţie specializată a O.N.U., în statutul căreia este prevăzut: organizarea unui sistem internaţional de plăţi multilaterale; înlăturarea restricţiilor valutare; promovarea colaborării monetare internaţionale; facilitarea creşterii echilibrate a comerţului internaţional; creditarea statelor membre ce au dificultăţi în echilibrarea balanţei de plăţi externe; promovarea cooperării monetare internaţionale, acordarea de consultaţii şi conlucrarea în problemele valutare.

Banca Mondială În scopul desfăşurării eficiente a relaţiilor comerciale şi de investiţii între state, a reglementării

decontărilor şi a unificării regulamentelor pentru efectuarea decontărilor au fost primite un şir de acorduri interstatale, pe care le urmează majoritatea statelor lumii. Printre aceste acorduri pot fi menţionate Regulile uniforme privind acreditivul documentar, Regulile uniforme privind incasoul documentar, convenţia privind Legea uniformă asupra cambiilor şi biletelor la ordin, Garanţii bancare, statutul SFIFT.

Pieţele pe care se desfăşoară relaţiile valutar-financiare internaţionale este şi obiectul reglementării valutar-financiare pe plan mondial. Toate aceste pieţe au ca componente pieţele naţionale. Cadrul instituţional ce

2 SIDOROVICI A. V., Курс экономической теории, Editura “DIS”, Moskova 1997, p.67.

5

contribuie la organizarea, reglementarea şi unificarea relaţiilor valutar-financiare pe plan mondial - formează sistemul financiar-monetar internaţional. Acest sistem este compus din: instituţiile financiare şi monetare internaţionale, create prin acordurile interstatale, ce reglementează aceste relaţii la nivel mondial; instituţiile financiar monetare regionale; şi bănci centrale, care transpun în activitatea economiilor naţionale prevederile acordurilor interstatale. De asemenea acest sistem include şi instituţiile de desfăşurare a relaţiilor valutar financiare internaţionale - centrele de tranzacţii valutare şi financiare internaţionale, ce include bursele valutare şi financiare, bănci şi case de schimb valutar. Toate aceste centre formează sistemul financiar-monetar internaţional, şi ele funcţionează conform aceloraşi principii, legi şi regulamente, recunoscute pe plan mondial.

La acest capitol pot fi incluse şi acordurile SWAP, care prevăd schimb de monede cu răscumpărarea obligatorie peste trei luni. Aceste acorduri se folosesc pentru finanţarea intervenţiilor pe pieţele valutare în scopul menţinerii stabilităţii monedelor naţionale, pentru creşterea temporară a volumului rezervelor valutare.

Toate aceste elemente ale sistemului financiar-monetar internaţional activează în comun, pentru asigurarea lichidităţii, înlăturarea disproporţiilor financiar-monetare şi a insuflării încrederii în acest sistem.

1.3 EVOLUŢIA FENOMENULUI FINANCIAR-MONETAR INTERNAŢIONAL Fenomenul financiar-monetar internaţional a apărut în secolul XIX, şi până în prezent a cunoscut patru

etape de evoluţie: 1. bimetalismul monetar, bazat pe etaloanele monetare ale aurului şi argintului; 2. etalonului aur, la baza căruia aurul este etalon monetar şi ban universal; 3. sistemul monetar aur-devize, de la Bretton Woods, ce are ca bază cursuri valutare fixe; 4. sistemul monetar de la Jamaica, care are la bază cursuri valutare flotante.

Bimetalismul monetar Bimetalismul monetar s-a dezvoltat în două etape. În prima etapă monedele de aur şi argint circulau

paralel şi în ele nu exista nici un curs de schimb legal obligatoriu. În etapa a doua, începând cu secolul XIX, între monedele de aur şi argint se stabileau cursuri de schimb legale obligatorii.

În anul 1803 Franţa stabileşte oficial bimetalismul. Cursul legal al argintului faţă de aur era de 15.5. Acest mod de organizare a sistemelor monetare naţionale a fost preluat şi de alte ţări.

Începând cu anul 1871 are loc abandonarea bimetalismului, datorită devalorizării monedei de argint. Etalonul aur (Primul sistem monetar internaţional) În anul 1818 Marea Britanie a adoptat drept bază a sistemului monetar naţional, etalonul aur-monedă,

restabilind în anul 1821 convertibilitatea biletelor de bancă în aur, şi practic, punând începutul sistemului etalonului-aur. Recunoaşterea internaţională oficială a sistemului etalonului monetar în aur a avut loc în 1867 la Conferinţa de la Paris.3 În România etalonul aur-monedă a fost adoptat prin lega din 1890.4 Esenţa acestui sistem constă în convertibilitatea deplină a monedelor naţionale deplină a monedelor naţionale în aur. Mecanismul etalonului-aur prevedea îndeplinirea a două condiţii. Prima condiţie, fiecare ţară alege aurul în calitate de etalon principal al monedei. Moneda naţională fiind acoperită cu o cantitate fixă de aur. A doua condiţie, fiecare ţară permitea fără restricţii exportul şi importul de aur. În secolul XIX multe ţări îşi menţineau rezervele valutare sub formă de aur monetar, sau în depozite în băncile din Londra. În acea perioadă lira sterlină din depozitele din Londra era echivalentă cu aurul monetar. Sistemul colonial englez îi asigura Mariei Britaniei poziţii puternice în comerţul internaţional. Investiţiile engleze în regiunile coloniale erau premise serioase pentru dominarea lirei sterline în finanţele internaţionale. Etalonul aur a fost, practic, etalonul lirei sterline.

Dezastrul primului război mondial, şi criza economică din anii 1929 - 1933 au deteriorat serios sistemul clasic etalon-aur. Spre sfârşitul celui de al doilea război mondial acest sistem a fost modificat prin acordurile de la Bretton Woods.

Sistemul monetar internaţional aur-devize de la Genova (al doilea sistem monetar internaţional, 1922, Conferinţa economică internaţională)

3 COTELCHIN S. V., CRUGLOV A. V., MIŞALICENCO Iu. V., Основы международных валютно-финансовых и кредитных

отношений, ed. Infra-M, Moscova, 1998, p.19. 4 Cezar BASNO, Nicolae DARDAC, Constantin FLORICEL, Monedă, credit, bănci, ed. Didactică şi pedagogică, R.A., Bucureşti,

1994, p. 35.

6

În rezultatul haosului valutar-financiar drept urmare a primului război mondial a fost stabilit sistemul aur-devize bazat pe aur şi valutele internaţionale principale convertibile în aur. Mijloacele de plată exprimate în valute de circulaţie internaţională au fost denumite devize.

Principiile de funcţionare Se baza pe aur şi devize. În acea perioadă sistemele monetare naţionale a 30 de ţări erau parte

componentă a acestui sistem. Este păstrată paritatea în aur. Fluctuaţia cursurilor valutare era de +/-1%. Reglementarea valutară se efectua sub forme de conferinţe internaţionale, politici valutare active. Apusul acestui system s-a datorat crizei economice internaţionale din anii 1929-1933.

Sistemul de la Bretton Woods (al treilea sistem monetar internaţional) În anul 1944 reprezentanţii ai 44 de ţări sau întâlnit în Bretton Woods (S.U.A.), la Conferinţa valutar-

financiară internaţională, pentru a crea un mecanism instituţional de asigurare a lichidităţii, reglementarea decontărilor şi facilitarea stabilităţii financiare internaţionale.

Prin acordurile de la Bretton Woods au fost pusă baza unui sistem monetar bazat pe etalonul aur-devize. La această conferinţă au fost adoptate statutele Fondului Monetar Internaţional şi a Băncii Mondiale.

Sistemul monetar de la Bretton Woods se baza pe fixarea cursurilor valutare faţă de dolarul SUA şi pe un preţ stabil al aurului în dolari (35 dolari uncia). Statele trebuiau să-şi menţină rezervele valutare în aur sau în dolari americani. Dolarii puteau fi schimbaţi liber în aur în Ministerul Finanţelor ale SUA. În baza acestei convertibilităţi sau stabilit valorile paritare în aur sau în dolari şi menţinerea fixă a acestor parităţi. Cursurile de schimb puteau oscila pe pieţele valutare în limitele a cel mult +/- 1% de la paritate, din decembrie 1971 până în martie 1973 până la +/-2.5%.

Acest sistem monetar a putut să funcţioneze atâta timp cât S.U.A. a putut să asigure schimbul liber al dolarului în aur. Emisia dolarilor trebuia efectuată în corelaţie cu deţinerile de aur ale S.U.A. După cel de al doilea război mondial S.U.A. deţineau 70% din rezervele mondiale de aur. Însă, la începutul anilor şaptezeci, statele europene deţineau o pondere mai mare de rezerve de aur decât S.U.A. Pe parcursul anilor 1968 - 1973 dolarul S.U.A avuse câteva devalorizări oficiale faţă de aur, S.U.A. avea probleme serioase în echilibrarea balanţei de plăţi externe, dolarul S.U.A nu mai putea asigura stabilitatea relaţiilor valutar-financiare internaţionale. La începutul anilor şaptezeci, în lume se afirmă centrele financiare din Europa occidentală şi Japonia, fapt ce a slăbit poziţia dolarului în aceste regiuni.

Sistemul monetar de la Jamaica (al patrulea sistem monetar internaţional) În ianuarie 1976 în Kingston, la conferinţa Fondului Monetar Internaţional, au fost făcute modificări

esenţiale ale sistemului monetar creat la Bretton Woods, practic, creând un sistem monetar nou. Acest sistem are la bază mai multe monede naţionale de circulaţie internaţională şi cursurile valutare flexibile, ce se stabilesc în dependenţă de cerere şi ofertă, paritatea monetară în aur fiind anulată. Aceste reglementări ale relaţiilor valutar-financiare internaţionale aveau scopul: să influenţeze echilibrarea balanţelor de plăţi externe; să egaleze ritmurile inflaţiei în ţări diferite; şi să lărgească posibilităţile unor bănci centrale să efectueze o politica monetară independentă. În rezultatul acestei conferinţe creşte importanţa Drepturilor Speciale de Tragere (D.S.T.) şi a poziţiilor de rezervă la F.M.I. ca instrumente de rezerve valutare.

Sistemul monetar european Sistemul monetar european (S.M.E.) funcţionează din martie 1979 şi constituie o formă de organizare şi

reglementare a relaţiilor valutare dintre statele membre ale Pieţei comune. Acest sistem a fost creat datorită creşterii interdependenţelor economice dintre aceste ţări şi a crizei sistemului de la Bretton Woods. Obiectivul creării a fost reducerea fluctuaţiilor cursurilor valutare, stimularea dezvoltării comerţului dintre ţările membre şi intensificarea proceselor de integrare europeană.

S.M.E. are următoarele particularităţi: 1. unitatea monetară comună;

7

2. reglementarea fluctuaţiilor cursurilor valutare ale ţărilor membre; 3. creditări reciproce privilegiate; 4. crearea fondului de rezervă.

S.M.E. (Sistemul Monetar European) se bazează pe rezervele de aur, de dolari SUA şi de valute ale statelor membre. În centrul acestui sistem s-a aflat E.C.U. În prezent este EURO - unitatea monetară europeană, cursul căruia iniţial a fost calculat în baza coşului valutar şi care ulterior a devenit o monedă efectivă pentru toate ţările membre la SME.

Tabelul . Criteriile de convergenţă în anul 1997 Ţara Nivelul

inflaţiei Rata

dobânzii Deficitul bugetar

Datoria de stat

Indicatori orientativi 2.8% 7.7% 3.0% 60%

Germania 1.6 5.7 3.1* 62* Franţa 1.2 5.6 3.3* 58 Italia 1.8 6.7 3.1* 123* Marea Britanie 1.8 6.9 2.5 54 Spania 1.9 6.3 3.0 69* Olanda 1.8 5.6 2.1 74* Belgia 1.4 5.9 2.9 125* Suedia 1.8 6.6 1.9 77* Austria 1.3 5.7 2.8 69* Portugalia 1.6 6.1 3.0 63* Grecia 5.7* -* 5.2* 108* Danemarca 2.2 6.3 0.0 67* Finlanda 1.4 6.0 2.0 59 Irlanda 1.9 6.3 1.0 68* Luxemburg 1.3 5.9 0.0 6

* criteriile nu erau îndeplinite E.C.U. a îndeplinit următoarele funcţii:

1. unitate monetară de calcul; 2. indicator de bază în determinarea devierilor cursului pieţei ale monedelor faţă de cursul

central; 3. mecanism creditar; 4. mijloc de decontare între instituţiile monetar-creditare ale S.M.E.

Prerogativele efectuării politicii monetare vor trece treptat de la băncile naţionale centrale la Bancă Europeană Centrală, cu sediul în Frankfurt pe Main. Monedele statelor membre vor legate foarte strâns între ele. S.M.E. va avea unele avantaje:

1. crearea unei zone monetare stabile; 2. accelerarea creşterii economice şi ridicarea competitivităţii; 3. crearea unei pieţe financiare comune în cadrul uniunii monetare; 4. creşterea exactităţii în planificare şi decontări; 5. creşterea exactităţii în compararea preţurilor şi a salariilor; 6. lipsa cheltuielilor legate de schimb valutar şi obţinerea informaţiilor respective.

8

1.4 MODIFICĂRI ÎN MEDIUL ŞI STRUCTURA ECONOMICĂ ŞI FINANCIARĂ INTERNAŢIONALĂ

Depresia din anii treizeci, cel de al doilea război mondial şi prăbuşirea sistemului socialist au condus la

mari modificări în mediul şi structura economiei mondiale. Printre principalele modificări în mediul economic şi financiar internaţional contemporan pot fi evidenţiate:

1929 - 1933 - marea depresie din anii treizeci; 1930 - crearea Băncii Reglementelor Internaţionale (Basel, Elveţia); 1944 - Conferinţa internaţională din Bretton Woods privind problemele valutare şi financiare

internaţionale; crearea Fondului Monetar Internaţional şi a Băncii Mondiale; 1948 - crearea GATT (din 1995 - Organizaţia mondială a comerţului); - crearea C.A.E.R.; 1957, 25 martie - crearea Comunităţii Economice Europene - apariţia pieţei eurodolarului; anii şaizeci - creşterea economică rapidă a Japoniei; 1971 - 1973 - criza financiară internaţională, ce a condus la revizuirea acordurilor de la Bretton Woods; 1973, 16 martie - Conferinţa internaţională de la Paris a decis stabilirea cursurilor valutare conform cererii

şi ofertei; 1974, 1979 - crize petroliere; 1979, 13 martie - crearea sistemului monetar european; anii şaptezeci - Japonia se evidenţiază ca un centru financiar internaţional; 1992 - semnarea acordului Uniunii Europene; 1989 - 1992 - destrămarea sistemului economic socialist. Creşterea semnificativă a volumului comerţului internaţional şi a investiţiilor financiare internaţionale,

ritmul sporit al progresului tehnico-ştiinţific, tranziţia în Europa de est de la sistemul economic socialist la sistemul economiei de piaţă au intensificat colaborarea economică regională şi mondială.

În condiţiile internaţionalizării activităţii economice se măresc interdependenţile dintre economiile naţionale, se activizează măsurile de reglementare. În sfera relaţiilor monetar-financiare apar particularităţi şi tendinţe:

1. se intensifică funcţiile monedelor naţionale pe plan internaţional; 2. dispare delimitarea dintre circulaţia monetară pe plan intern şi pe plan internaţional; 3. în tendinţa de contopire a pieţelor monetar-creditare naţionale şi internaţională se păstrează

specificul şi particularităţile pieţelor naţionale; 4. se măreşte piaţa eurovalutelor; 5. nivelul participării şi funcţionării valutelor pe plan internaţional sunt determinate de factori

istorici, economici, de drept internaţional, inclusiv de politica naţională; 6. lipseşte o moneda internaţională unică; 7. se dezvoltă sistemul monetar european; 8. apar crize financiare pe plan regional şi global, crize petroliere, crize în deservirea datoriei

externe; 9. se intensifică rolul companiilor transnaţionale; 10. se intensifică rolul FMI în susţinerea viabilităţii sistemului internaţional de plăţi;