2011 Istorie Etapa Locala Subiecte Clasa a X-A 0

1
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI INSPECTORATUL ŞCOLAR AL JUDEŢULUI BACĂU OLIMPIADA DE ISTORIE Etapa locală Clasa a X-a 26 februarie 2011 Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu. Timpul de lucru este de 3 ore. SUBIECTUL I (30 puncte) Citiţi cu atenţie textele următoare: A. „Relaţia franco-germană va rămâne în mod constant negativă: cel de – al Doilea Imperiu german a fost fondat pe ruinele celui de-al Doilea Imperiu francez, pe “vechea duşmănie de familie” faţă de cea mai veche mare putere a Europei. Proclamarea împăratului german în Sala oglinzilor de la Versailles, pe care o construise Ludovic al XIV-lea, fondatorul pretenţiilor hegemonice ale Franţei, simboliza cea mai nouă schimbare a centrelor de putere, care de fapt anula transferul de putere petrecut în Epoca medievală”. (Immanuel Geiss, Istoria lumii) B. „Art. 371 – Începutul, religia, obiceiurile şi cea de un fel limbă a sălăşuitorilor într-aceste două prinţipaturi, precum şi cele deopotrivă trebuinţe sunt îndestule elementuri de o mai de aproape a lor unire, care până acum s-au fost poprit şi s-au zăbovit, numai după împrejurări întâmplătoare şi cele urmate după dânsele bunile dobândiri şi urmările folositoare ce ar odrăzli (ar apărea) dintr -o apropiere a acestor două popoare, nu pot fi supuse la nici o îndoială; începuturile, dar, s -au aşezat într-acest regulament prin cea de un fel de clădire a temeiurilor administrative în amândouă ţările”. (Bogdan Murgescu, Istoria României în texte) Răspundeţi următoarelor cerinţe: 1.Pornind de la textul A menţionaţi efectul relaţiei franco-germană şi utilizaţi informaţiile din text şi din materia studiată pentru a prezenta două alianţe politico - militare din secolul al XIX-lea şi de la începutul secolului al XX-lea. 2.Pornind de la textul B precizaţi două condiţii care pot determina unirea Principatelor Române şi utilizaţi informaţiile din text şi din materia studiată pentru a prezenta două caracteristici ale Regulamentelor Organice. 3.Prezentaţi două evenimente din istoria românilor desfăşurate în secolul al XIX-lea, care au făcut posibilă alianţa statului român cu una dintre alianţele dintre Marile Puteri. Subiectul II (50 de puncte) Prezentaţi, în aproximativ trei-patru pagini, Exprimarea principiilor şi valorilor iluministe în procesul istoric de organizare a statelor moderne având în vedere: menţionarea a două trăsături ale iluminismului; examinarea critică a activităţii a două personalităţi iluministe; precizarea a două prevederi ale documentelor de organizare a statelor moderne (declaraţii, constituţii); menţionarea a două trăsături ale regimurilor politice ale statelor moderne; examinarea critică a câte unei consecinţe directe şi indirecte a acţiunilor politice a două personalităţi din istoria statelor moderne. prezentarea, prin două exemple, a procesului istoric al formării statelor moderne şi a două efecte existente şi în zilele noastre. Notă! Se punctează şi utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea prezentării, evidenţierea relaţiei cauză-efect, respectarea succesiunii cronologice/ logice a faptelor istorice şi încadrarea prezentării în limita de spaţiu precizată.

description

subiecte

Transcript of 2011 Istorie Etapa Locala Subiecte Clasa a X-A 0

Page 1: 2011 Istorie Etapa Locala Subiecte Clasa a X-A 0

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI

INSPECTORATUL ŞCOLAR AL JUDEŢULUI BACĂU

OLIMPIADA DE ISTORIE

Etapa locală

Clasa a X-a

26 februarie 2011

▪ Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu.

▪ Timpul de lucru este de 3 ore.

SUBIECTUL I (30 puncte)

Citiţi cu atenţie textele următoare:

A. „Relaţia franco-germană va rămâne în mod constant negativă: cel de – al Doilea Imperiu german

a fost fondat pe ruinele celui de-al Doilea Imperiu francez, pe “vechea duşmănie de familie” faţă de

cea mai veche mare putere a Europei. Proclamarea împăratului german în Sala oglinzilor de la

Versailles, pe care o construise Ludovic al XIV-lea, fondatorul pretenţiilor hegemonice ale Franţei,

simboliza cea mai nouă schimbare a centrelor de putere, care de fapt anula transferul de putere

petrecut în Epoca medievală”.

(Immanuel Geiss, Istoria lumii)

B. „Art. 371 – Începutul, religia, obiceiurile şi cea de un fel limbă a sălăşuitorilor într-aceste două

prinţipaturi, precum şi cele deopotrivă trebuinţe sunt îndestule elementuri de o mai de aproape a lor

unire, care până acum s-au fost poprit şi s-au zăbovit, numai după împrejurări întâmplătoare şi cele

urmate după dânsele bunile dobândiri şi urmările folositoare ce ar odrăzli (ar apărea) dintr-o

apropiere a acestor două popoare, nu pot fi supuse la nici o îndoială; începuturile, dar, s-au aşezat

într-acest regulament prin cea de un fel de clădire a temeiurilor administrative în amândouă ţările”.

(Bogdan Murgescu, Istoria României în texte)

Răspundeţi următoarelor cerinţe:

1.Pornind de la textul A menţionaţi efectul relaţiei franco-germană şi utilizaţi informaţiile din text şi

din materia studiată pentru a prezenta două alianţe politico - militare din secolul al XIX-lea şi de la

începutul secolului al XX-lea.

2.Pornind de la textul B precizaţi două condiţii care pot determina unirea Principatelor Române şi

utilizaţi informaţiile din text şi din materia studiată pentru a prezenta două caracteristici ale

Regulamentelor Organice.

3.Prezentaţi două evenimente din istoria românilor desfăşurate în secolul al XIX-lea, care au făcut

posibilă alianţa statului român cu una dintre alianţele dintre Marile Puteri.

Subiectul II (50 de puncte)

Prezentaţi, în aproximativ trei-patru pagini, Exprimarea principiilor şi valorilor iluministe în

procesul istoric de organizare a statelor moderne având în vedere:

menţionarea a două trăsături ale iluminismului;

examinarea critică a activităţii a două personalităţi iluministe;

precizarea a două prevederi ale documentelor de organizare a statelor moderne (declaraţii,

constituţii);

menţionarea a două trăsături ale regimurilor politice ale statelor moderne;

examinarea critică a câte unei consecinţe directe şi indirecte a acţiunilor politice a două

personalităţi din istoria statelor moderne.

prezentarea, prin două exemple, a procesului istoric al formării statelor moderne şi a două

efecte existente şi în zilele noastre.

Notă! Se punctează şi utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea prezentării,

evidenţierea relaţiei cauză-efect, respectarea succesiunii cronologice/ logice a faptelor istorice şi

încadrarea prezentării în limita de spaţiu precizată.