geographianapocensis.acad-cluj.rogeographianapocensis.acad-cluj.ro/Revista/volume/nr_1_2015/pdf... ·...
Transcript of geographianapocensis.acad-cluj.rogeographianapocensis.acad-cluj.ro/Revista/volume/nr_1_2015/pdf... ·...
1
ACADEMIA ROMÂNĂ – FILIALA CLUJ-NAPOCA
COLECTIVUL DE GEOGRAFIE
GEOGRAPHIA NAPOCENSIS
An IX, nr. 1
2015
2
EDITORIAL BOARD OF
GEOGRPAPHIA NAPOCENSIS
Editor-in-Chief
Pompei COCEAN – Romanian Academy, Cluj-Napoca Subsidiary, Geography Section
Editorial Board
Dan BĂLTEANU – Romanian Academy, Institut of Geography, Bucureşti
Phillipe BACHIMON –Avignon University, France
Gyula HORVÀTH – Centre for Regional Studies, Hungarian Academy of Science
Peter JORDAN – Institut of Geography, Viena, Austria.
Erhard SCHULZ - University of Würzburg, Würzburg, Germany
Nemes-NAGY JOZSEF - Lorand University, Budapest, Hungary
Alexandru UNGUREANU – ,,Al.I.Cuza” University, Faculty of Geography and Geology, Iaşi,
Nicolae CIANGĂ – Babeş-Bolyai University, Faculty of Geography.
Ioan IANOŞ – Bucureşti University, Faculty of Geography
Valerio BAIOCCHI - La Sapienza University, Roma, Italy
Executive Editors
CS III.dr. Ştefan BILAŞCO - Romanian Academy, Cluj-Napoca Subsidiary, Geography Section
CS III.dr. Gabriela COCEAN – Romanian Academy, Cluj-Napoca Subsidiary, Geography Section
geographianapocensis.acad-cluj.ro
ISSN 1843-5920
ISSN online 1844-9840
3
The "Geographia Napocensis" journal is indexed in:
4
5
CUPRINS
Secuii şi maghiarii din România .......................................................................................................... 7 Grigor P. Pop, Adrian Niţă
The romanian rural space and its landscapes: attraction and motivation for relocating
townspeople ....................................................................................................................................... 21 Iulian Dincă, Camelia Teodorescu
References .......................................................................................................................................... 35
Planificare peisagistică în scopul conservării patrimoniului cultural.
Studiu de caz: Valea Țibleșului ......................................................................................................... 37 Ileana-Cristina Vasiliță-Crăciun
Influențe internaționale în dezvoltarea transporturilor pe teritoriul României ................................. 47 Magdalena Drăgan
Valenţele atractive ale peisajului cultural al comunei Râmeţ ........................................................... 59 Gabriela Cocean, Ileana-Cristina Vasiliţă-Crăciun, Gabriel Nicula
Quantitative evaluation of multi-vulnerability to hydro-geomorfological hazards
in the upper sector of Niraj catchment ............................................................................................... 67 Sanda Roșca
Importanța criteriului mental în delimitarea ținutului Ciceului ......................................................... 77 Alexandra Camelia Potra
Seasonal discharge regime of the rivers in the Transylvanian Subcarpathians and the adjacent
mountainous space between Târnava Mare and Niraj ....................................................................... 87
Victor Sorocovschi, Daniel Raduly, Csaba Horvath
Energia fotovoltaică, între necesitate și realitate. Studiu de caz: România ....................................... 95 Vasile Popa
Cartografia istorică în secolul al XIX-lea. Karl Spruner von Merz (1803-1892) şi al său
Historisch – geographischer Hand-Atlas: Atlas antiquus ............................................................... 103
Florin-Gheorghe Fodorean
Relevanța utilizării fotografiilor în cercetarea geografică .............................................................. 109 Zoltan Maroşi
6
Geographia Napocensis Anul IX, Nr. 1, 2015
7
SECUII ŞI MAGHIARII DIN ROMÂNIA
GRIGOR P. POP1, ADRIAN NIŢĂ
1
ABSTRACT. – Szeklers and Hungarians from Romania. This study regards, as its main topic, the
possibility of establishing at present, a geodemographical entity on Romania’s territory, since certain
representatives of the Hungarian ethnical minority in our country, and with a particular insistence of those
in the vicinity of the western border, always remember to bring into view the problem of establishing an
autonomy, common to a Székely Land, located in the central area of our country, which would include
Mureş, Harghita and Covasna counties. Without carrying out a detailed account of this situation, it needs to
be mentioned, just as it will emerge of the following presentation, that such an approach has neither the most
reduced geodemographical support, since the Szecklers, after being assimilated by the Hungarian ethnic
group, are no longer present at the census of 20 October 2011. By taking into account the above mentioned
aspects, in order to be able to respond to the insistent requests for autonomy in Transylvania, we proceeded
to highlight, through a fairly detailed approach of the Hungarian ethnical minority, obviously in point of the
number of inhabitants and of their distribution on Romania’s territory, resulting of this the fact that the
number of Hungarians is of 1,227,623 people, value which related to those 20,121,641 inhabitants of
Romania, means 6.10%. The total number of mentioned Hungarians is characterized by a pronounced
concentration on Romania’s territory, standing out by creating a corridor with a diagonal aspect, on the
northwest-southeast direction, consisting of seven counties, the first four (Satu Mare, Bihor, Sălaj and Cluj)
being registered with 2.01% (404,561 inhabitants) of those 6.10% Hungarians, the following three (Mureş,
Harghita and Covasna) accounting for 3.03% (609,033 inhabitants), and hence in the corridor are present
5.04% (1,013,594 Hungarians) of 6.10% at the level of the entire country. The above mentioned corridor is
surrounded by a ring of 11 counties (Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău,
Braşov, Sibiu, Alba and Arad), in which there are only 0.76% (153,397 people) of the Hungarians living in
Romania, while in the other 18 counties and Bucharest municipality, the Hungarian ethnic group enrolls
only with 0.30% (60,632 people) at national level (Tabel 7).
Keywords: Romanians, Hungarians, Székely principalities, land, pashalics, corridor, ring, Glad,
Menumorut, Gelu, Banat, Crişana, Transylvania.
1. Introducere În îndelungata perioadă de activitate
desfăşurată în învăţământul universitar, în
domeniul Geografiei Umane, am reuşit să
elaborez numeroase studii de Geografia
Populaţiei României, aşa cum se poate desprinde
din Bibliografia ataşată, desigur şi în ceea ce
priveşte structura etnică, în ultima perioadă
reuşind să fie elaborată şi publicată analiza
corespunzătoare la ultimele trei recensăminte,
respectiv cele din anii 1992, 2002 şi 2011.
Urmare a prezenţei etniei maghiare şi a
faptului că anumiţi reprezentanţi din rândul
acesteia, cu deosebită insistenţă şi din Ungaria,
aduc în mod frecvent, la vedere, problema
autonomiei, de constituire a unui Ţinut Secuiesc
sau de altă natură, s-a ajuns la concluzia
elaborării unui studiu privind situaţia actuală a
acestei probleme, având ca bază Recensământul
din 20 Octombrie 2011.
Pentru a avea o privire de ansamblu în
legătură cu tema analizată, s-a considerat a fi
necesară abordarea, mai întâi, într-o condiţie de
sinteză corespunzătoare, a întregului set de
evenimente începând de la întâia menţionare
documentară a maghiarilor în Panonia şi până la
sfârşitul primului Război Mondial, iar mai apoi
să fie analizată situaţia privitoare la prezenţa
etniei maghiare în România, înregistrată la
Recensământul din 20 0ctombrie 2011, aceasta 1
Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Geografie, 400006, Cluj-Napoca, Romania, [email protected];
Grigor P. Pop, Adrian Niţă
8
întrucât cei care vântură mereu problema
autonomiei sunt într-o mare lipsă de cunoaştere
a acestei probleme.
2. Evenimente mai semnificative din
perioada 896-1918
2.1. Perioada 896-1526
În legătură cu această problemă, întâiul
eveniment este menţionarea documentară a
maghiarilor, în anul 896, în partea nord-estică a
Panoniei (nord-estul actualei Ungarii), urmată
de aşezarea treptată a acestora în spaţiul unei
semnificative unităţi geografice, respectiv
Câmpia Panonică, poziţionată în Europa
Centrală.
Perioada următoare a corespuns cu dorinţa
de „cunoaştere” a unor teritorii din zonele mai
apropiate sau mai îndepărtate, atenţia fiind
îndreptată către vestul Europei, unde au efectuat
drumuri de pradă până în Germania şi chiar
Franţa, ultimul încheindu-se, în anul 955, cu
Bătălia de la Lechfeld, cu victoria decisivă a
regelui german Otto cel Mare (Lech, oraş pe
valea cu acelaşi nume, în amonte de Ausburg,
acesta, afluent pe dreapta Dunării, adunând
apele de pe versantul nordic al părţii estice a
Alpilor. Urmare a acestei decisive victorii, a
avut loc formarea, în anul 962, a primului Reich
German, constituit din Germania, Italia şi
Lorena, Otto devenind împărat al Sfântului
Imperiu Romano-german.
După această dată, respectiv anul 955,
maghiarii, nemaiavând ce căuta către vest, şi-au
întors atenţia spre vecinătatea estică a Panoniei,
respectiv către voievodatele lui Glad,
Menumorut şi Gelu.
a) Voievodatul lui Glad, situat pe teritoriul
Banatului, cu reşedinţa la Morisena (Cenad, în
prezent), a intrat treptat, începând cu a doua
jumătate a secolului al X-lea şi în primii ani ai
secolului următor, după mai multe bătălii,
urmate de încheierea unei păci, sub stăpânire
maghiară.
b) Voievodatul lui Menumorut, extins
teritorial în zona Crişanei, cu reşedinţa la
Biharia (imediat la nord de Oradea), a fost
supus acţiunii de cucerire de către maghiarii lui
Arpad, în acest scop a fost trimisă o solie la
Menumorut pentru cedarea voievodatului.
Răspunsul fiind negativ, Arpad trimite o armată
puternică, care după mai multe zile reuşeşte să
învingă rezistenţa soldaţilor lui Menumorut,
situaţia încheindu-se cu cedarea anumitor
teritorii, pe de o parte, iar pe de alta Arpad a fost
de acord ca fata lui Menumorut să devină soţia
fiului său, Zulta.
c) Voievodatul lui Gelu, cu capitala la
Dăbâca (pe Valea Luna), cu extindere pe
Someşuri (Dealurile Clujului şi Dejului) şi
Valea Almaş, a intrat în atenţia cuceritorilor
maghiari în perioada lui Tuhutum, care a trimis
mai multe iscoade în voievodat, la întoarcere
acestea vorbind despre bunătăţile teritoriului
investigat. Urmare a acestui fapt, Tuhutum
primeşte aprobarea de la ducele Arpad pentru
pătrunderea în voievodatul lui Gelu. Armata lui
Tuhutum se întâlneşte cu cea a lui Gelu la Valea
Almaşului, acesta pierzând bătălia a încercat să
scape prin fugă, dar, urmărit fiind, a fost ajuns şi
ucis la Valea Căpuşului (în apropiere de Gilău),
locuitorii acestui teritoriu supunându-se, apoi,
lui Tuhutum.
Urmare a teritoriilor câştigate, maghiarii au
continuat înaintarea către est, cu secuii în
condiţie de avangardă, aceştia stând o anumită
perioadă în zona Săcuieni (Provincia Geografico-
Istorică Crişana), apoi pe Arieşul Inferior şi
Mureşul Mijlociu, traseul fiind continuat pe
Târnava Mare, trecând apoi până în Depresiunea
Braşov, unde o parte dintre aceştia au ocupat
jumătatea nordică a unităţii, în faţa Pasului Oituz
(866 m), alţi secui fiind fixaţi în depresiunile
Ciuc (apărarea Pasului Ghimeş, 1159 m) şi
Giurgeu (Pasul Bicaz, 1256 m). Pentru celelalte
trecători din Carpaţi, au fost colonizaţi saşii: în
zonele Bistriţa (Pasul Tihuţa, 1200 m), Reghin
(în partea inferioară a Defileului Topliţa-Deda),
Sighişoara şi Mediaş (pe Târnava Mare), Braşov
(pentru Pasul Giuvala, 1290 m, din Culoarul
Bran-Rucăr), Sibiu (Defileul Oltului) şi Sebeş,
către Novaci (Pasul Lotru, 1588 m), în acest fel
având loc, către sfârşitul secolului al XII-lea şi
începutul celui următor, încheierea cuceririi
Transilvaniei de către Ungaria.
Consolidarea treptată a maghiarilor în
Panonia a condus la creştinarea acestora şi
formarea, în anul 1000, a Regatului Feudal
Secuii şi maghiarii din România
9
Maghiar, cu consecinţe, după care, în anumite
situaţii, au ajuns la concluzia de amestecare în
treburile românilor din Muntenia, Oltenia şi
Moldova, în această privinţă având loc bătăliile
de la Posada şi Baia. a) Bătălia de la Posada, 9-12 noiembrie 1330, determinată de emanciparea cneazului Basarab I de sub aripa coroanei maghiare, situaţie care conduce la pătrunderea lui Carol Robert de Anjou în Oltenia şi Muntenia, cu plecare din Timişoara spre Turnu Severin până la Curtea de Argeş, de unde Basarab I se deplasase în alt loc (îngust, cu versanţi înalţi, păduroşi etc.), unde s-a desfăşurat bătălia între cele două armate, câştigată în mod clar de către Basarab I, (conducătorul armatei maghiare rămânând în viaţă prin schimbarea uniformei cu un militar de al său), urmare a acestui fapt având loc actul de naştere a Ţării Româneşti.
Locul de desfăşurare nu este cunoscut nici în prezent, „specialiştii” indicând mai multe „Posade”: mehedinţeană, gorjeană, lovişteană-olteană (pe Olt), argeşeană, prahoveană etc. b) Bătălia de la Baia, motivată de ocuparea de către Ştefan cel Mare a bazei militare ungare de la Chilia (25 ianuarie 1465) şi de intrarea lui Ştefan, în vara anului 1467, în Secuime pentru atragerea populaţiei spre interesele sale. Urmare a celor menţionate, Matei Corvin, regele Ungariei, organizează şi înfăptuieşte, în septembrie 1467, o expediţie de represalii împotriva lui Ştefan. Acţiunea a început din Braşov, cu traversarea Carpaţilor Orientali prin Pasul Oituz (866 m), drumul fiind continuat pe la Bacău şi Roman, apoi pe Valea Moldovei, ajungând la Baia (Moldovei) în 14 decembrie 1467. Bătălia a avut loc chiar în noaptea de 14-15 decembrie 1467, aceasta încheindu-se cu victoria deplină a lui Ştefan cel Mare, Matei Corvin, fiind rănit, a fost transportat rapid către Ungaria. Între altele, este de notat faptul că, după evenimentul menţionat, Ştefan a primit de la Matia 67 de sate din Transilvania, dintre care 60 în zona Cluj-Dej-Năsăud şi şapte în zona Cetatea de Baltă, în acea vreme fiind ridicată biserica de piatră de la Vad, în cazul localităţii Feleac dând doar dispoziţie pentru ferecarea cu aur a unui Tetravanghel (de aici Episcopia Vadului, Feleacului şi Clujului).
2. 2. Perioada 1526-1918
Prima parte a secolului al XVI-lea a
corespuns cu creşterea evidentă a puterii
Imperiului Otoman, care şi-a întins, în urma
Bătăliei de la Moháci, din anul 1526,
stăpânirea în Peninsula Balcanică şi apoi mai
spre nord, pe teritoriul Ungariei, unde s-au
format paşalâcurile Buda şi Timişoara, în anii
1541 şi 1542, iar în 1660 a fost constituit şi
Paşalâcul de Oradea. De subliniat faptul că
Transilvania a avut, în intervalul de după
Bătălia de la Moháci (1526) şi până la anul
1686, statutul de Principat autonom sub
suzeranitate otomană.
Ulterior, puterea otomană s-a redus în mod
treptat, motiv care a condus la intrarea armatei
austriece pe teritoriul Transilvaniei, în anul
1686, cedarea către Imperiul Habsburgic a
acestei provincii Geografico-Istorice şi a
Ungariei fiind statuată, în anul 1699, prin
Tratatul de la Karlowitz, după care Banatul este
încorporat în Imperiul Habsburgic abia în anul
1718, în urma Tratatului dintre otomani şi
austrieci, care a avut loc la Passarowitz. Această
situaţie s-a menţinut până în anul 1867 (excepţie
perioada ocupaţiei ungare din anii 1848-1849),
când s-a format Imperiul Austro-Ungar, viaţa
căruia a durat doar 51 ani, dezmembrarea având
loc în anul 1918, la încheierea Primului Război
Mondial, evenimentul principal constând în
unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi
Maramureşului cu România.
3. Situaţia actuală După succinta prezentare a cadrului de
evoluţie geografico-istorică a teritoriului ce este
în legătură cu tema abordată, apare posibilitatea
de evidenţiere a paşilor următori, respectiv a
situaţiei actuale a etniei secuilor în spaţiul în
care au fost fixaţi de către Regalitatea maghiară
la sosirea lor în partea sud-estică şi estică a
Transilvaniei, iar apoi a etniei maghiare care
este prezentă în România.
3. 1. Problema secuilor
Aşa cum s-a menţionat anterior, secuii au
stat întotdeauna alături de maghiari, în locurile
în care au fost fixaţi, locurile finale fiind în
jumătatea nordică a Depresiunii Braşov şi în
Grigor P. Pop, Adrian Niţă
10
cele două depresiuni din nordul acesteia,
respectiv Ciuc (pe Oltul Superior) şi Giurgeu
(pe Mureşul Superior), cu deosebire în ultimele
două condiţiile mediului geografic fiind dintre
cele mai vitrege sub toate aspectele (orografic
acestea caracterizându-se prin îngustime
deosebită, deci cu teren agricol nesemnificativ,
temperaturi reduse, relativă izolare teritorială
etc.), în această situaţie având mereu gândul de
a se deplasa către Depresiunea Transilvaniei.
Cu toate acestea, secuii au continuat să
locuiască în teritoriul în care au fost aşezaţi încă
de la început, sub aspect fizic ei fiind prezenţi şi
astăzi în acelaşi spaţiu, dar timpul foarte
îndelungat şi o strânsă relaţie cu cei care i-au
aşezat în avangardă şi la păzirea graniţelor, au
condus la asimilarea lor totală.
Urmare a faptului subliniat, la recensământul
din 1992 au fost înregistraţi 817 secui (tabelul
1), apoi în 2002 un număr de 532, care au fost
incluşi la maghiari, iar în 2011 această etnie n-a
mai fost evidenţiată în recensământ.
Tabelul 1. Frecvenţa populaţiei secuieşti din România, pe judeţe, la recensământul
din anul 1992
Nr.
crt.
Ju
deţ
e
Po
pu
laţi
e
tota
lă
Nr.
sec
ui
%
Nr.
crt.
Ju
deţ
e
Po
pu
laţi
e
tota
lă
Nr.
sec
ui
%
1 Alba 413919 4 0,00 22 Harghita 348335 68 0,02
2 Argeş 681206 1 0,00 23 M. Bucureşti 2354510 73 0,00
3 Arad 487617 65 0,01 24 Ilfov 286968 2 0,00
4 Bacău 737512 8 0,00 25 Ialomiţa 306145 1 0,00
5 Bihor 638863 58 0,01 26 Iaşi 8113 42 2 0,00
6 B-Năsăud 326820 5 0,00 27 Mehedinţi 332673 0 0,00
7 Brăila 392031 1 0,00 28 Maramureş 540099 7 0,00
8 Botoşani 461305 0 0,00 29 Mureş 610053 138 0,02
9 Braşov 643261 67 0,01 30 Neamţ 578420 2 0,00
10 Buzău 516961 4 0,00 31 Olt 523291 4 0,00
11 Cluj 736301 51 0,01 32 Prahova 874349 6 0,00
12 Călăraşi 338804 1 0,00 33 Sibiu 452873 19 0,00
13 C-Severin 376347 19 0,01 34 Sălaj 266797 3 0,00
14 Constanţa 748769 6 0,00 35 Satu Mare 400789 35 0,01
15 Covasna 233256 38 0,02 36 Suceava 701830 0 0,00
6 Dâmboviţa 562041 1 0,00 37 Tulcea 270997 0 0,00
17 Dolj 762142 0 0,00 38 Timiş 700033 68 0,01
18 Gorj 401021 0 0,00 30 Teleorman 483840 1 0,00
19 Galaţi 641011 1 0,00 40 Vaslui 461374 1 0,00
20 Giurgiu 313352 0 0,00 41 Vâlcea 438388 0 0,00
21 Hunedoara 547950 57 0,01 42 Vrancea 393408 0 0,00
Total 22810035 817 0,00
B-Năsăud = Bistriţa-Năsăud; C-Severin = Caraş-Severin
Cât priveşte repartiţia secuilor, din anul 1992,
la nivelul judeţelor, se constată că un număr de
17 din cele 41 ale României, la care se alătură şi
municipiul Bucureşti, se înscriu în categoria de
peste 5 persoane, în cadrul acestora
evidenţiindu-se următoarele unităţi administrativ-
teritoriale: Mureş (138 secui), Bucureşti (73),
Harghita (68), Timiş (68), Braşov (67), Arad
(65), Bihor (58), Hunedoara (57), Cluj (51),
Covasna (38), Satu Mare (35), Sibiu (19), Caraş-
Severin (19) etc. Valori de 1-5 persoane s-au
înregistrat în 16 judeţe ale României, cea mai
ridicată fiind de 5 secui, în Bistriţa-Năsăud, apoi
de câte 4 în Alba, Buzău şi Olt şi 3 în Sălaj etc.,
în celelalte 9 judeţe etnia secuilor nefiind
prezentă (tabelul 1).
Având în vedere faptul remarcat, în legătură
cu situaţia etniei secuilor pe teritoriul României,
Secuii şi maghiarii din România
11
pentru ca problema cererilor constante de
autonomie de către etnia maghiară, aceasta mai
cu seamă a unor „reprezentanţi” ai vecinilor din
vest, aducem la vedere, în cele ce urmează,
modalitatea de prezenţă a acesteia în ţara noastră.
3. 2. Prezenţa etniei maghiare în România, la
Recensământul din anul 2011
Înainte de a proceda la analiza menţionată,
notăm, pentru o succintă viziune asupra acestei
probleme, evoluţia numărului de locuitori ai
etniei române şi a celei maghiare, din anii 1992,
2002 şi 2011 (tabel 2), în legătură cu aceasta
constatându-se faptul că populaţia totală a
României s-a redus de la aproape 23 mil. în 1992
la 20 mil. în 2011, corespunzător cu aceasta
descrescând şi valoarea relativă, în anii avuţi în
vedere fiind de 88,47% şi 83,46%, iar în cazul
etniei maghiare fiind de 1,6 mil. şi 7,12% în
1992, apoi de 1,2mil. şi 6,10% în 2011
Urmărirea repartiţiei teritoriale a etniei
maghiare pe cuprinsul României, înregistrată la
Recensământul din anul 2011, pune în evidenţă,
la nivelul judeţelor, două dintre caracteristicile
cele mai relevante (tabelul 3 şi fig. 1):
Tabelul 2. Frecvenţa populaţiei româneşti şi maghiare, în anii 1992, 2002 şi 2011
An Populaţie
totală Români % Maghiari %
1992 22.810.035 20.408.542 89,47 1.624.959 7,12
2002 21.680.974 19.399.597 89,48 1.431.807 6,60
2011 20.121.641 16.792.878 83,46 1.227.623 6,10
Tabelul 3. Frecvenţa populaţiei române şi maghiare în judeţe din Maramureş, Crişana, Transilvania,
Moldova, Muntenia şi Banat, la recensământul din anul 2011
Nr.
crt. Judeţe
Pre
scu
rta
re
jud
eţe
Po
pu
laţi
e
tota
lă
Ro
mâ
ni
%
Ma
gh
iari
%
1 Satu Mare SM 344360 188155 54,64 112580 32,69
2 Bihor BH 575398 366245 63,65 138217 24,02
3 Sălaj SJ 224384 148396 66,13 50177 22,36
4 Cluj CJ 691106 520885 75,37 103591 14,99
5 Mureş MS 550846 227372 50,35 200858 36,46
6 Harghita HR 310867 39196 12,61 257707 82,90
7 Covasna CV 210177 45021 21,42 150468 71,59
1 Maramureş MM 478659 374488 78,24 32618 6,81
2 Bistriţa-Năsăud BN 286225 247627 86,51 14350 5,01
3 Suceava SV 634810 588358 92,68 183 0,03
4 Neamţ NT 470766 439834 93,43 98 0,02
5 Bacău BC 616168 558507 90,64 4028 0,68
6 Vrancea VN 340310 308390 90,62 68 0,02
7 Buzău BZ 451069 409316 90,74 81 0,02
8 Braşov BV 549217 453325 82,54 39661 7,22
9 Sibiu SB 397322 338505 85,20 10893 2,74
10 Alba AB 342376 291850 85,24 14849 4,34
11 Arad AR 430629 340970 79,11 36568 8,49
Grigor P. Pop, Adrian Niţă
12
- dispunerea în lungul unui coridor
orientat pe direcţia nord-vest – sud-est, format
din judeţele Satu Mare, Bihor, Sălaj, Cluj,
Mureş, Harghita şi Covasna, în care frecvenţa
acestei etnii înregistrează valorile procentuale
cele mai ridicate, începând de la 32,69% în Satu
Mare, apoi 24,02% în Bihor, 22,36% în Sălaj şi
14,99% în Cluj, după care în ultimele trei judeţe
valorile relative sunt cele mai ridicate, respectiv
36,46% în Mureş, 82,90% în Harghita şi
71,59% în Covasna (în legătură cu exprimarea
frecvenţei numărului de locuitori în valorii
relative (procente), este necesar să fie
menţionată şi valoarea absolută, deoarece nu
este acelaşi lucru, spre exemplu, dacă avem în
vedere judeţul Cluj, cu 691106 persoane sau
judeţul Covasna, cu doar 210177 locuitori);
- coridorul menţionat este înconjurat, pe
trei dintre laturile sale, de un inel format din
11 judeţe, respectiv Maramureş, Bistriţa-
Năsăud, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea,
Buzău, Braşov, Sibiu, Alba şi Arad, în care
frecvenţa etniei maghiare este condiţionată, pe
de o parte, de poziţia geografică a acestora, în
raport de apropierea locului de origine a etniei
analizate, în această situaţie încadrându-se
judeţele de la extremităţile inelului, respectiv
Maramureş (6,81% maghiari) şi Arad
(8,49%), iar pe de altă parte de vecinătatea cu
situaţia caracteristică judeţelor Mureş,
Covasna şi Harghita, într-o astfel de condiţie
înscriindu-se judeţul Bistriţa-Năsăud (5,01%
maghiari) şi judeţul Braşov (7,22% maghiari).
Desigur, în modul cel mai firesc, judeţele din
Moldova, cu excepţia judeţului Bacău (0,68%
maghiari), dispun de valori relative mai reduse
de 0,04%, în această categorie încadrându-se
Suceava, Neamţ, Vrancea şi Buzău (tabelul şi
fig. 1).
Fig. 1. Frecvenţa populaţiei româneşti şi maghiare în judeţe din Maramureş, Crişana,
Transilvania, Moldova, Muntenia şi Banat, la recensământul din anul 2011 (tabelul 3).
În cadrul coridorului şi inelului menţionate
(fig. 1), cu orientarea nord-vest – sud-est,
urmare a unei orografii accesibile (parte din
Dealurile Crasnei, la nordul Munţilor Meseş,
precum şi Depresiunea Almaş-Agrij), se înscrie
ceea ce este definită ca Poarta Sălajului,
Secuii şi maghiarii din România
13
aceasta reprezentând spaţiul prin care maghiarii
au reuşit să pătrundă în Transilvania, urmărind
traseul din lungul văilor Barcău şi Crasna,
respectiv pe la Marca, Ip, Camăr, Nuşfalău,
Boghiş, Măerişte, Carastelec, Şimleu Silvaniei,
Pericei, Vârşolţ, Crasna, Horoatu Crasnei,
Meseşenii de Jos, Sărmăşag, Şamşud, Coşeiu,
Bocşa, Hereclean, Crişeni, Zalău, Cehu
Silvaniei, Sălăţig, Dobrin, Benesat, Jibou,
Cuzăplac, Almaşu şi Fildu de Jos.Urmărirea
frecvenţei etniei maghiare din cele patru oraşe şi
24 de comune, poziţionate în Poarta Sălajului şi
în vecinătatea acesteia, evidenţiază faptul că opt
dintre aceasta se înscriu în ecartul de sub 25%
(Marca, Măerişte, Şimleu Silvaniei, Horoatu
Crasnei, Zalău, Jibou, Cuzăplac, şi Fildu de
Jos), alte şapte în cel de 25-50% (Ip, Bocşa,
Crişeni, Cehu Silvaniei, Benesat, Almaşu şi
Meseşenii de Jos), apoi frecvenţa este de 50-
75% în nouă comune (Nuşfalău, Boghiş,
Pericei, Vârşolţ, Crasna, Sărmăşag, Coşeiu,
Hereclean şi Sălăţig) şi de peste 75% în doar
patru comune (Camăr, Carastelec, Şamşud, şi
Dobrin) (tabelul 4 şi fig. 2).
Tabelul 4. Localităţi din Poarta Sălajului (judeţul Sălaj), cu frecvenţa populaţiei româneşti şi maghiare (la
aceasta din urmă de peste 10 %), la recensământul din anul 2011
Nr.
crt. Comune şi oraşe
Men
ţio
na
re
do
cum
enta
ră
Po
pu
laţi
e
tota
lă
Ro
mâ
ni %
Ma
gh
iari
%
1 Marca 1314 2542 1925 75,73 350 13,77
2 Ip 1208 3648 1348 36,95 1716 47,04
3 Camăr 1349 1741 107 6,15 1509 86,67
4 Nuşfalău 1213 3600 442 12,28 2494 69,28
5 Boghiş 1214 1858 129 6,94 1282 69,00
6 Măerişte 1351 3081 2541 82,47 323 10,48
7 Carastelec 1241 1089 67 6,15 964 88,52
8 Şimleu Silvaniei 1251 14436 8730 60,47 3000 20,78
9 Pericei 1259 3768 1314 34,87 2129 56,50
10 Vârşolţ 1341 2209 616 27,89 1458 66,00
11 Crasna 1213 6485 1602 24,70 4103 63,27
12 Horoatu Crasnei 1213 2485 1856 74,69 339 13,64
13 Meseşenii de Jos 1341 3117 1929 61,89 954 30,61
14 Sărmăşag 1355 6092 870 14,28 4568 74,98
15 Şamşud 1349 1723 27 1,57 1580 91,70
16 Coşeiu 1299 1198 553 46,16 611 51,00
17 Bocşa 1349 3206 1572 49,03 1284 40,05
18 Hereclean 1415 3575 1315 36,78 2084 58,29
19 Crişeni 1387 2641 1731 65,54 754 28,55
20 Zalău 1220 56202 42967 76,45 8662 15,41
21 Cehu Silvaniei 1405 7214 3136 43,47 3564 49,40
22 Sălăţig 1329 2913 1253 43,01 1601 54,96
23 Dobrin 1423 1660 292 17,59 1295 78,01
24 Benesat 1475 1536 1099 71,55 423 27,54
25 Jibou 1219 10407 8210 78,89 1192 11,45
26 Cuzăplac 1219 1864 1346 72,21 325 17,44
27 Almaşu 1239 2237 1233 55,12 725 32,41
28 Fildu de Jos 1249 1441 782 54,27 299 20,75
Grigor P. Pop, Adrian Niţă
14
Fig. 2. Localităţi din Poarta Sălajului (judeţul Sălaj)şi Depresiunea Almaş-Agrij, cu frecvenţa populaţiei
româneşti şi maghiare (la aceasta din urmă de peste 10 %), la recensământul din anul 2011.
Desigur, în modul cel mai firesc, maghiarii
ajunşi în Poarta Sălajului, care a constituit
spaţiul cel mai potrivit pentru a pătrunde în
partea centrală a ţării noastre, şi-au continuat
drumul către est, prin Podişul Someşan, în timp
aşezându-se, într-un anumit număr, în zonele
Cluj, Dej, Huedin, Turda etc., după care,
deplasându-se mai departe, au ajuns să
cucerească întregul teritoriu al Transilvaniei.
Ca un fapt ce se deprinde, cu deosebită
claritate, în legătură cu aşezarea maghiarilor în
teritoriul Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi
Maramureşului, se constată, fără nici un
echivoc, că aceştia au evitat spaţiile montane,
exemplele în această privinţă fiind dintre cele
mai numeroase.
Pentru exemplificare, este adusă la vedere
situaţia de pe Crişul Repede, cu continuare pe
Căpuş, Someşul Mic şi Nadăş, generalizat în
sectorul Oradea – Cluj-Napoca, unde prezenţa
etniei maghiare pune în evidenţă trei
sectoare(tabelul 5 şi fig. 3):
- sectorul Oradea-Vadu Crişului, corespun-
zător Culoarului Crişului Repede, unde
frecvenţa etniei maghiare, în cele 12 de
localităţi, înregistrează valori relative de la
23,07% la Oradea şi 0,33% la Auşeu (partea
estică a Culoarului);
- sectorul Defileului Crişului Repede, de la
Vadu Crişului până la Poieni, în care sunt
prezente şase localităţi, înregistrează frecvenţa
cea mai ridicată a etniei analizate de 2,09% la
Şuncuiuş şi cea mai redusă, de 0,30% la Ciucea;
Secuii şi maghiarii din România
15
Tabelul 5.Frecvenţa populaţiei româneşti şi maghiare, pe traseul Oradea – Cluj-Napoca,
la recensământul din anul 20111
Nr. crt. Comune şi oraşe
Men
ţio
na
re
do
cum
enta
r
e Po
pu
laţi
e
tota
lă
Ro
mâ
ni
%
Ma
gh
iari
%
1 Oradea 1113 196367 132718 67,59 45305 23,07
2 Oşorhei 1351 6532 4188 64,12 1162 17,79
3 Ineu 1214 4399 2516 57,19 414 9,41
4 Săcădat 1256 1910 1622 84,92 22 1,15
5 Tileagd 1256 6968 4556 65,38 1409 20,22
6 Lugaşu de Jos 1291-1294 3580 1528 42,68 1024 28,60
7 Ţeţchea 1256 3141 2021 64,34 277 8,82
8 Aleşd 1291-1294 10066 6134 60,94 1559 15,49
9 Auşeu 1406 3033 2545 83,91 10 0,33
10 Măgeşti 1508 2717 2396 88,19 120 4,42
11 Vadu Crişului 1259 4009 2753 68,67 751 18,73
12 Borod 1291-1294 3843 3093 80,48 237 6,17
13 Şuncuiuş 1256-1264 3259 2847 87,36 68 2,09
14 Bratca 1435 5158 4782 92,71 30 0,58
15 Bulz 1406 2104 1990 94,58 7 0,33
16 Negreni 1406 2321 2125 91,56 11 0,47
16 Ciucea 1384 1647 1488 90,35 5 0,30
17 Poieni 1500 4842 4445 91,80 27 0,56
16 Huedin 1332 9348 5282 56,50 2598 27,79
17 Izvoru Crişului 1276 1632 324 19,85 1290 79,04
18 Săcuieu 1461 1466 1238 84,45 2 0,14
19 Sâncraiu 1337 1633 332 20,33 1281 78,44
20 Mărgău 1408 1484 1430 96,36 6 0,40
21 Călăţele 1408 2243 1742 77,66 244 10,88
22 Mănăstireni 1332 1481 1192 80,49 157 10,60
23 Căpuşu Mare 1282 3295 1828 55,48 1228 37,27
24 Gilău 1246 8300 6586 79,35 722 8,70
25 Floreşti 1272 22813 17154 75,19 3276 14,36
26 Aghireşu 1263 7116 3694 51,91 2615 36,75
27 Gârbău 1487 2440 1190 48,77 1082 44,34
28 Baciu 1263 10317 6348 61,53 2994 29,02
29 Cluj-Napoca 1183 324576 245737 75,71 49565 15,27
30 Almaşu 1239 2237 1233 55,12 725 32,41
31 Fildu de Jos 1249 1441 782 54,27 299 20,75
1 Localităţile din sectorul Oradea-Vadu Crişului pot fi identificate în Berindei I. O., Pop P. Gr., 1972, harta color de la
sfârşitul lucrării, iar cele din sectorul Huedin – Cluj-Napoca în Pop P. Gr, 2007, harta color de la sfârşitul lucrării.
Grigor P. Pop, Adrian Niţă
16
Fig. 3. Frecvenţa populaţiei româneşti şi maghiare, pe traseul Oradea – Cluj-Napoca, în sectorul Vadu
Crişului-Izvoru Crişului, la recensământul din anul 2011.
- sectorul Poieni – Cluj-Napoca, dispus în
bazinul superior al Crişului Repede şi pe văile
Căpuş şi Nadăş, este reprezentat de două
localităţi urbane (Huedin şi Cluj-Napoca) şi 12
comune, ponderea etniei maghiare fiind de
27,79% la Huedin şi 15,27% la Cluj-Napoca. În
ceea ce priveşte comunele, frecvenţa cea mai
ridicată a maghiarilor este înregistrată la Izvoru
Crişului (79,04%), Sâncraiu (78,44%), Căpuşu
Mare (37,27%) (partea centrală a Depresiunii
Huedin), Gârbău (44,34%), Aghireşu (36,75%),
Baciu (29,02%) (Valea Nadăşului) etc., iar
valorile cele mai reduse sunt la Săcuieu (0,14%)
şi (Mărgău (0,40%), situaţia acestora din urmă
fiind o consecinţă a apropierii de spaţiul montan
al Masivului Vlădeasa.
În legătură cu poziţionarea aşezărilor de pe
traseul Oradea – Cluj-Napoca, se înregistrează
diferenţieri de apariţie documentară. Astfel, cele
cu orografie mai puţin acceptabilă sunt
menţionate în secolul al XV-lea, între acestea
înscriindu-se: Auşeu (1406), Bratca (1435),
Bulz (1406), Negreni (1406), Săcuieu (1461),
Mărgău (1408), Călăţele (1408) etc., sau chiar
în secolul al XVI-lea, în cazul localităţii
Măgeşti (1508). Înscrierea în documentele
vremii este evident mai bogată în secolul al
XIII-lea, în condiţii de mediu geografic simţitor
mai potrivit, pe aliniamentul menţionat
remarcându-se aşezările: Ineu (1214), Săcădat
(1256), Tileagd (1256), Lugaşu de Jos (1291-
1294), Ţeţchea (1256), Aleşd (1256), Vadu
Crişului (1259), Izvoru Crişului (1276), Căpuşu
Mare (1282), Gilău (1286), Floreşti (1272),
Aghireşu (1263), Baciu (1263) (penultimele
două pe Valea Nadăşului, iar ultimele două pe
Valea Almaşului), Almaşu (1239) şi Fildu de
Jos (1249).
Pentru a pune în evidenţă, într-un mod şi
mai clar, faptul că maghiarii au evitat spaţiul
montan în aproape toate cazurile, exemplificăm
situaţia prin datele din tabelul 6 şi fig. 4, unde
doar două dintre cele 14 localităţi aveau câte un
maghiar, la Recensământul din anul 1992,
respectiv Mărceşti şi Mărişel. Cu privire la
situaţia redată, o anumită semnificaţie o are şi
momentul de menţionare documentară a celor
14 localităţi, în ordinea perioadei acestui
eveniment situaţia prezentându-se astfel:
Măguri şi Dângău Mare (1805), Lăpuşteşti
(1850), Mărişel (1854), Bălceşti, Rişca, Dângău
Mic (1909), Beliş (1913), Dealu Botii, Giurcuţa
de Sus, Dealu Negru şi Dealu Mare (1954),
Mărceşti şi Măguri-Răcătău (1956).
Secuii şi maghiarii din România
17
Tabelul 6. Câteva caracteristici geografice pentru 14 localităţi din zona Munţilor Gilău, la
Recensământul din anul 19921
Nr.
crt. Localitate
Menţ.
doc.
Total
locuitori Români % Maghiari %
1 Dealu Botii 1954 62 62 100,00 0 0
2 Giurcuţa de
Sus 1954 215 215 100,00 0 0
3 Bălceşti 1909 160 160 100,00 0 0
4 Beliş 1913 600 600 100,00 0 0
5 Dealu Negru 1954 506 506 100,00 0 0
6 Rişca 1909 1233 1233 100,00 0 0
7 Mărceşti 1956 322 321 99,95 1 0,05
8 Dealu Mare 1954 419 419 100,00 0 0
9 Dângău Mare 1805 382 382 100,00 0 0
10 Dângău Mic 1909 327 327 100,00 0 0
11 Lăpuşteşti 1850 135 135 100,00 0 0
12 Mărişel 1854 1951 1950 99,95 1 0,05
13 Măguri-
Răcătău 1956 889 889 100,00 0 0
14 Măguri 1805 1033 1033 100,00 0 0
Menţ. doc. = Menţionare documentară.
Fig. 4. Localităţi din Munţii Gilăului în care etnia maghiară era reprezentată, în anul 1992,
doar prin două persoane (tabelul 6).
1 S-a procedat la utilizarea informaţiei din anul 1992 deoarece la recensămintele din anii 2002 şi 2011 nu s-a dispus de
datele corespunzătoare la nivel de sat.
Grigor P. Pop, Adrian Niţă
18
4. Concluzii Studiul de faţă are în vedere punerea la
îndemâna unor „reprezentanţi”, care solicită
mereu autonomie pentru etnia maghiară din
România, a realităţilor cu privire la situaţia
existentă în această privinţă, fapt care se
desprinde cu deosebită claritate din modalitatea
de tratare a acestei probleme.
Tabelul 7. Prezenţa etniei maghiare la nivel
naţional şi teritorial, pe baza Recensământului din
anul 2011
Conţinut Total
populaţie Maghiari %
ROMÂNIA 20121641 1227623 6,10
Coridor 20121641 1013594 5,04
Primele patru judeţe 20121641 404561 2,01
Ultimele trei judeţe 20121641 609033 3,03
Inel 20121641 153397 0,76
Celelalte jud. şi Buc. 20121641 60632 0,30
Mai întâi, este de subliniat faptul că la
ultimul recensământ (2011) populaţia secuilor
n-a mai fost identificată, fiind asimilată în
totalitate de către maghiari, s-a procedat la
analiza elementelor de specificitate a etniei
maghiare, în legătură cu care sunt de menţionat
următoarele:
- urmărirea poziţiei de aşezare a populaţiei
maghiare pe teritoriul României pune în
evidenţă, mai întâi, un coridor, pe direcţia nord-
vest – sud-est, foarte clar exprimat prin şapte
dintre judeţele ţării, respectiv Satu Mare, Bihor,
Sălaj, Cluj, Mureş, Harghita şi Covasna (tabelul
3, fig. 1), în care este prezentă 5,04% (1013594
maghiari) din frecvenţa de 6,10% înregistrată la
nivelul României (20121641 locuitori), primelor
patru judeţe revenindu-le 2,01% (404561
maghiari), iar ultimelor trei de 3,03% (609033
maghiari);
- coridorul menţionat este înconjurat de un
inel, constituit din 11 judeţe, respectiv
Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Neamţ,
Bacău, Vrancea, Buzău, Braşov, Sibiu, Alba şi
Arad, în care sunt doar 0,76% (153397
maghiari) din cei 6,10% ai României;
- în celelalte 23 de judeţe şi municipiul
Bucureşti, frecvenţa populaţiei maghiare este şi
mai redusă, aceasta deţinând numai 0,30%
(60632 locuitori) din cea a statului român.
Planurile şi dorinţele de autonomie a etniei
analizate, aduse la suprafaţă cu deosebire de
către anumite „personalităţi” ale vecinilor din
vest şi în mai redusă măsură de către ai noştri,
cu sublinierea că populaţia de rând, respectiv
minoritarii, vecuiesc în condiţii de normalitate
cu locuitorii ţării noastre, au în vedere ultimele
trei judeţe din coridor: Mureş, Harghita şi
Covasna, cu doar 3.03% (606033 maghiari) la
nivel naţional, nu deţin nicio justificare pentru
formarea unui ţinut maghiar în Inima
României.
BIBLIOGRAFIE
[1] Berindei, I. O., Pop, Gr. (1972), Judeţele
Patriei, Judeţul Bihor, Edit. Academiei
Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1972.
[2] Cocean, P., Niţă, A., Dombay, Şţ. (2013),
Judeţele României, Judeţul Harghita, Edit.
Academiei Române, Bucureşti.
[3] Coordonatori: Pop, Ioan-Aurel, Nägler,
Thomas, Autori : Bărbulescu, Mihai; Pop Gr.
P., Dörner, Anton, E., Pop Ioan-Aurel, Glodariu
Ioan, Rotea Mihai, Nägler Thomas, Vasiliev
Valentin (2003), Istoria Transilvaniei, vol I
(până la 1541), Institutul Cultural Român,
Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca,
2003.
[4] Horedt, Kurt (1958), Contribuţii la Istoria
Transilvaniei în secolele IV-XIII, Bucureşti, p.
117-123 (vezi Thomas Nägler, Istoria
Transilvaniei, vol. I, 2003, p. 212-225).
[5] Nägler, Th. (1992), Aşezarea saşilor în
Transilvania, ediţia a II-a, Edit. Kriterion,
Bucureşti.
[6] Niţă, A., Roşian Gh. (2012), Some Aspects
Regarding the Territorial Evolution of
Odorheiu Secuiesc Town, Geographia
Napocensis, VI, 1, Cluj-Napoca.
[7] Niţă, A. (2006), Modificări în structura etnică a
populaţiei Depresiunii Braşov, în ultimul secol
şi jumătate, Studia Universitatis Babeş-Bolyai,
Geographia, LI, 1, Cluj-Napoca.
[8] Opreanu, S. (1929), Ţinutul Săcuilor.
Contribuţiuni de Geografie Umană şi de
Etnografie, Lucrările Institutului de Geografie
al Universităţii din Cluj, vol. III. 1926-1929, p.
Secuii şi maghiarii din România
19
39-208 şi 9 p. de fotografii, Cluj, Institutul de
Geografie, Tiparul „Ardealul”, 1929.
[9] Pop, Ioan-Aurel (2011), Din mâinile valahilor
schismatici, Rumânii şi puterea în Regatul
Ungariei medievale (secolele XIII-XIV), Editura
Litera, Bucureşti.
[10] Pop, P. Gr. (1972), România. Geografie
Economică, Partea I-a, 427 p., Structura
naţională a populaţiei, p. 71-77, Institutul
Pedagogic Oradea, Facultatea de Istorie-
Geografie, Oradea, 1972.
[11] Pop, Gr. (1991), The National Structure of
Romania’s Population, Studia UBB, Anul
XXXVI, Geographia, 2, Cluj-Napoca, p. 3-15,
13 p. Lucrarea este publicată şi în Românul
Liber, London (în limba română), în aprilie,
1993, p. 16-17 (partea I-a) şi mai, 1993, p. 16-
17 (partea a II-a).
[12] Pop, Gr. (1993, Ancestry of the Population in
the United States (1990 Census), Studia
Geographia, 2, Cluj-Napoca.
[13] Pop, P. Gr. (2004), Structura etnică a
României, în anul 2002, Revista Română de
Geografie Politică, Anul VI, nr. 1-2, p. 17-34,
Edit. Universităţii din Oradea.
[14] Pop, Gr. (2005), Dealurile de Vest şi Câmpia
de Vest, Editura Universităţii din Oradea, 2005.
[15] Pop, Gr. (2005), Cadrul natural, populaţia şi
dezvoltarea aşezărilor, p. 22-39 (20 pagini), p.
42-43 (2 pagini, Harta generală), p. 49-73 (25
pagini), p. 345-352, Summary, Geography, 8
pagini) (Total = 55 pagini, format A 4), în
Mănăstireni şi Mănăşturu Românesc. Satul
sufletului meu, Edit. Studia, Cluj-Napoca.
[16] Pop, P. Gr. (2007), Judeţele României, Judeţul
Cluj, Edit. Academiei Române, Bucureşti,
2007.
[17] Pop, P. Gr., Rusu R. (2014), The National
Structure of. the Romanian Population at the
20th
of October 2011 Census, Studia UBB,
Geographia, volume 59 (LIX) 2014 aprilie 1.
[18] Sălăgean T. (2006), Ţara lui Gelou, Contribuţii
de Istoria Transilvaniei de Nord în secolele IX-
XI, p. 5-26), Edit. Argonaut, 2006, Cluj-
Napoca.
[19] Suciu, C. (1967), Dicţionar Istoric al
Localităţilor din Transilvania, Vol. I. A – N,
Edit. Academiei Socialiste România, Bucureşti,
1967.
[20] Suciu, C. (1968), Dicţionar Istoric al
Localităţilor din Transilvania, Vol. II. O – YZ,
Edit. Academiei Socialiste România, Bucureşti,
1968.
Geographia Napocensis Anul IX, Nr. 1, 2015
21
THE ROMANIAN RURAL SPACE AND ITS LANDSCAPES:
ATTRACTION AND MOTIVATION FOR RELOCATING
TOWNSPEOPLE
IULIAN DINCĂ1, CAMELIA TEODORESCU
2
Abstract - The Romanian Rural Space And Its Landscapes: Attraction And Motivation For Relocating
Townspeople. It is an easily noticed fact that a new generation of residents has been establishing new
habitation structures all over Romania. This also applies to the south-eastern Oradea Suburban Area, in
north-western Romania. The analysed suburban landscapes bring out open attitudes in former city dwellers,
strongly biased pro-landscape (78.52% of all interviewees). The landscape criterion ranks second in reasons
for relocation, indicating that local nature meets the expectations of the new residents. Indubitable spiritual
benefits are also involved, the new residents’ perception of local landscapes being dominated by responses
like beauty, repose, naturalness. However, the new residents do not have a narrowed-down, specialised
definition in their minds when expressing opinions on local landscape physiognomy in detail, and on
outstanding features that render local landscapes attractive. Even the landscape management interventions
of new residents and of local authorities revolve around land estate categories and tailored urbanistic
requisitions. Consequently, the configuration of neo-landscapes with a distinct suburban identity emerges.
The major directions of this case study may serve as groundwork for further studies on the issue of
landscape as subject matter in attracting city dwellers to suburban locations.
Key-words: rural, landscape, resource, attraction, motivation, neo-residents, neo-landscapes
1. Introduction. Suburban
Landscapes: Culture of Landscape
Choice, Consuming and Planning
The theoretical and practical existent
approaches mostly study particular links
between suburban areas and the landscapes
pertaining to it. Although the number of studies
dedicated to this subject is not very large, the
landscapes as resource (Domon, 2011), do act as
a strong reason of attraction for inner city
dwellers (Stockdale and Catney, 2014).
There also exist some rare studies tackling
issues beyond usual practice. These refer to the
displacement of individuals from cities (even
the creation of new migratory fluxes) directly to
rural areas (not to suburban areas first as a
transitory location); the motivation of this act is
purely the choice of those landscapes for a
better quality of life, for example, the
integration of building with its rural landscape
(Jeong et al., 2013). The new residents become
'actors-managers' of their new space (Davodeau,
2005).
People do not leave cities for the countryside
simply because of economic cutbacks and new,
alternative occupations. The emergent
possibilities are: a. inner- city dwellers make
the choice because of the landscape itself (a
situation reflected in the nonmetropolitan
American rural landscape of the decade
19902000: McGranahan, 2008); b. the new
residents‟ focus is on environmental limitations;
c. the new residents‟ focus is on finding about
natural hazards which may affect the former
urban landscape (in the central USA: Larsen et
al., 2007).
1 University of Oradea, Faculty of Geography, Tourism and Sport, Department of Geography, Tourism and Territorial
Planning, Centre for Territorial Studies and Analyses, Str. Universităţii 1, 410087 Oradea, România,
[email protected] 2 University of Bucharest, Faculty of Geography, Human Geography Department, B-dul N. Bălcescu 1, sector 1,
010040 Bucureşti, România, [email protected]
Iulian Dincă, Camelia Teodorescu
22
Some studies show that the city dwellers‟
decision to migrate to rural areas is more than a
counter-urbanisation phenomenon. The decisive
factors are: living close to family and friends
(Bijker and Haartsen, 2012), the amenity of an
idyllic rural setting, the history of the place, the
residential value, the proximity to the
workplace, the location, the physical qualities of
the environment (Bijker et al., 2013) and the
importance of childhood memories (Stockdale
et al., 2013). All these facts occur since there is
a specific pursuit of and attraction to elements
of the landscapes proximate to the new
residents.
Figure 1. Types of landscapes in the south-east of Oradea Suburban Area. The territory of Oradea , the main
provider of residents for suburban landscapes: 1. urban plains and flood plains of the maximum density of
individual and collective housing; 2. urban residential landscapes of gentle sloping hillsides with pastures and
orchards; 3. flood plain landscapes with terraces, industrial and residential environments. Receptor-
landscapes for new residents: 4. moderately human modelled landscape of large terraces with agricultural
and fallow land; 5. subnatural landscapes of small slopes and hilly interfluve bridges, with agricultural or
fallow land or pastures; 6. subnatural landscapes of plains with pastures; 7. subnatural landscapes with flood
plains and large valleys with agricultural land and fallow land; 8. moderately human modelled landscape of
upland plains with agricultural land and power lines; 9. industrial landscape/ power plant; 10. subnatural
The Romanian rural space and its landscapes: attraction and motivation for relocating townspeople
23
landscapes with low-lying hillsides and fallow land; 11. subnatural landscapes of undulating hillsides and
large valleys with fallow land; 12. subnatural landscapes with gentle hillside slopes, with agricultural fallow
land and poor quality hay/grass; 13. subnatural landscapes of low- or moderate-lying hillside with young thick
hornbeam and fir forests; 14. subnatural landscapes with steep hillside slopes having avens and poor quality
pastures; 15. subnatural landscapes of large valleys with small grass paths, orchards , agricultural land and
forest; 16. subnatural landscapes with moderate undulating hillsides with agricultural land; 17. subnatural
landscapes with hillsides and large valleys covered with shrubs; 18. rural and agricultural landscape with old
and new individual housing; 19. neo-landscapes; 20. boundary separating sectors with units of landscape
having distinctive potentials of attraction for new residents; 21. perimeter of the suburban sectors analysed;
22. panoramic views; 23. the correspondent of landscape in photographs
The pursuit and attraction also manifest
themselves in the forms of satisfaction,
preference, attachment and spiritual needs with
regard to the preferred environment or the
dwelling (Niezabitowski, 1987; Boyle and
Taylor, 2001; Giuliani, 2004; Ge and Hokao,
2006).
These environments should be marked out
by green spaces, proximity of parks, pleasant
views of the parts with vegetation and water, the
garden and gardening practices (Gilbert cited by
Bhatti and Church, 2001), which are also the
criteria imposed by the real estate market in the
suburban part of Guangzhou, southern China
(Jim and Chen, 2007). It is only in this way that
a city dweller grasps the relevance and the
attraction of the suburban space, socialising
with his/her environment and therefore with the
landscapes pertaining to it. This act also
includes the experience of knowing and getting
used to animals and plants, thus creating a
context for interventions and sustainable
planning in metropolitan areas (Wheeler, 2000;
Rowe, 2009).
Besides the natural elements of landscapes,
residents are also interested in the cultural
aspects. In new suburban areas, new residents
have the opportunity to take part in outdoor
activities, and thus may come toknow and enjoy
landscapes that are‟natural‟.
The outdoor activities are connected to the
residents‟ preference to use the space behind the
house at the expense of that in front of the
house: gardening at the back versus the front.
This happens despite the fact that the
residence‟s frontage exhibits a superior value
from urbanistic, compositional, structural and
functional points of view, as in the case of some
parts of Toronto‟s outskirts (Hess, 2008).
The formula of being in touch with nature,
of socialising with the ambience sought after
and longed for is achieved by urban residents,
and even by new residents, through strolling and
talking. Thus, they discover the qualitative
values of nearby nature and new ways of being
close to it (Waitt et al., 2009). Frequently the
following features are reinforced: appetite,
preference, tendency to choose surroundings
resembling natural environments (as in the case
of the Salzburg neighbourhood). These features
apply both to environments and to landscapes
associated with them through attributes and
quantifiers (Weichhart, 1983).
In other cases, the emphasis is on the
constraints arising from the necessity to
preserve the cultural heritage of suburban areas,
so that the landscape‟s reserves of natural
attraction may stay annexed to a spatial
assemblage with strong cultural marks, as in the
case of some areas in the south of Norway
(Swensen and Jerpåsen, 2008).
When modern industrial or agricultural
activities become norms of everyday practice,
the historical landscapes of urban fringes (such
as the satoyama-s in Japan, see Ichikawa et al.,
2006), will lose their traditional content and will
reflect new socio-economic dynamics.
Moreover, it is the very administrative and
institutional authorities that set certain
restrictions on the sprawl or intrusion of the
artificial part of residential area; hence the green
areas are squeezed out and remain only as
enclaves of vivid green. A new style of local
landscapes is thus configured (Jim, 2004).
2. Objectives The departure point is that around every
major city, a new entity is gradually forming, a
Iulian Dincă, Camelia Teodorescu
24
suburban ring with its own landscapes and
transforming power; the new residents also have
different expectations about quality of life. The
question of landscapes adjacent to cities and
their importance for European citizens resorting
to moving there is frequently admitted by
experts and regulated through the framework
policies of community regulations (Howard,
2005).
The expansion of suburban areas and their
new „appearance‟ depend on a series of
restrictive or enhancing factors that lead to new
developments and new lifestyles. Such a factor
that represents the main objective of this study
is the establishment of landscape types and the
way their identity can attract a significant
number of inner-city residents to move
permanently to suburban areas. The study
establishes the traits, features and configuration
of local environments as accumulations of
landscape. These signifiers are selected based
on geographical and landscaping potential,
along with aesthetic impact, that may bring
about favourable, positive psychological
behaviour on behalf of inner-city residents who
are drawn to settle in the former rural
currently suburban space.
The analysed space can be considered a
common one, from the perspective of
attractiveness or spectacular features of its
landscapes, without remarkable natural elements
and infrastructure. Another reason for choosing
only this south-eastern part of Oradea Suburban
Area for analysis is the acknowledged highest
rating in the whole Oradea Suburban Ring
regarding: dynamics of the spatial evolution of
the south-eastern sector, landscape
environmental changes (Josan et al., 2003,
Bucur, 2012) and the strong desire of city
dwellers willing to move here.
3. Study area The territory belongs to the Crişana Province
of Romania and is located in the western part of
the country (Fig. 1, inset), close to the border
with Hungary (15 km). Its area is 101.73 km2
and it lies in the south-eastern part of Oradea
Suburban Area (Fig. 1), thus including an
assemblage of geographical elements, such as
woodlands, pastures, a lake, streams, an aven, as
well as man-made elements: vegetable gardens,
wheat fields and orchards. All these elements
make up 12 rural settlements, arranged in three
sectors according to morpho-hydrographic
conditions. These conditions imply a
geomorphological space interfacing with a
plain, and the intervention of low hills less than
200 m high, and featuring gentle slopes.
4. Methods The development of this study was done by
combining fieldwork with indoor research.
Outdoor activities included: listing geographical
components and their role in the configuration
and assembling of the visual elements of
landscape (Bell, 2004); a geomorphologic study
as well as vegetation studies; identification of
agricultural usage of land; the structure of rural
settlements; and photographic analysis.
All these have ensured the identification of
local types of landscapes when dealing with city
dwellers moving closer permanently or
temporarily. The final results were unified in a
distinct cartographic structure, through the
processing of the information acquired with the
help of ArcGis 9.2 (ArcMap software) thus
leading to a new cartographical structure
(Fig. 1).
5. Results 5.1. Features of Local Landscapes when
Choosing a New Place to Move to
The scientific approach starts with the
identification of different types of local
landscapes through the analysis of natural and
human elements: patrimonial analysis and
analysis of visual elements of landscape; through
visual structure analysis, these accessory
components are perceived visually and mentally,
aesthetically and artistically, by any observer.
The observers are, in the analysed case, not only
potential visitors, but also the new owners of
houses and land, who integrate into the
landscapes and potentiate the landscapes to
which they were attracted, thus leading to the
formation of new structures and spatial-temporal
organisations of the neo-landscape type, showing
the face of another rurality.
The Romanian rural space and its landscapes: attraction and motivation for relocating townspeople
25
The sector of our study can be divided into
subsectors based on the two boundaries (1a and
1b in Fig. 1, legend). This demarcation has been
created by several factors: local topography, the
presence of vegetation (forests, grasslands,
streams, clean air) or recreational amenities (the
thermal spring of Băile Felix Spa, the hot lake
and protected natural area in Băile 1 Mai Spa,
and the spectacular aven of Betfia Nature
Reserve). In this way, the three subsectors are
distinctly separated, with landscapes of
personalised features, and display different
potentials of attractiveness for the demands of
city dwellers.
a) While examining the landscapes of the
south-east Oradea Suburban Area (Fig. 1) it
becomes obvious that the largest pressure
coming from new dwellers goes to the central
subsector. The landscapes of this subsector are
in high demand due to their assembling in
groups of harmonious structures, which are, at
the same time, balanced, toning, emotionally
engaging and attractive from the point of view
of spectacle, at a reasonable distance away from
Oradea, between 3 and 8 km.
The central subsector concentrates most new
structures and assemblages together (cottages,
villas, old and some modernised housing,
villeggiatura, garages, fencing of modern
appearance, landscaped yards or allotted to the
production of certain agricultural articles,
annexes etc.); the situation shows a dynamic at
the level of settlements confirmed by the
growing number of building permits for new
dwellers, in a space that is still dominated by
rural-agricultural features (Fig. 2), a new facet
of rural-agrarian landscape, that we call neo-
landscapes (see Fig. 1, legend: no. 19). This is
where the modern habitat is replenished by a
land made up of medium-sized gardens of
500700 m². These gardens are often
landscaped and they serve other domestic
purposes, also: as vegetable gardens, as small
orchards or as gardens embellished with wild
trees.
The transition from the old uninhabited
territory to a new one with habitation requires a
reframing and another layer of the landscape, of
domestic hallmark.
Figure 2. The subnatural landscape complex of
gently sloping hills and large, wide plains with
pastures, mature broadleaf forests, tourist resorts
and settlements with old houses and neo-landscapes.
It predominantly includes landscape elements from
the central subsector (see Fig. 1)
The people living in this subsector, who
actually migrated from the city to the rural area,
demonstrate a certain behaviour in relation to
the change of pre-existent landscapes. They
become landscapes of yards, gardens, or access
roads, shaping clearly the idea of life frame
from behalf of the ecologic landscape fund that
they could access (Fig. 3). The behaviour style
of new residents aims at psychological gain,
another science of choice and certain individual
domestic practices. The emotional benefits
imply self-absorption, rest and making a pact
with the offer of immediate nature. The science
of choice is linked to the correct distinction
between the forces of natural elements and the
so-called vicious character of urban living
(Fig. 4). The new residents behave domestically
diversely in the new structures of living, in
rhythms recalling the balance of the rural world:
● additional time allotted to sitting in the
yard or garden (average of 12 hours daily);
● farming of rows of vegetables (tomatoes,
aubergines, courgettes), cultivation of small and
medium-sized flowers (roses, zinnias), cultivation
of ornamental bushes, especially thuya, fruit trees
(pear, apple, plum, peach and cherry trees and of
vineyard (especially vine arbour);
● activities such as non-commercial activ-
ities, exercise, recreation, and immediate appre-
ciation of the elements they envisioned;
Iulian Dincă, Camelia Teodorescu
26
Figure 3. A type of neo-landscape in the subcentral
sector. The transforming of the landscape through
the specific attitudes and behaviours of the
Sânmartin neo-residents
Figure 4. Neo-landscapes from Cordau. The neo-
residents make good choices based on the relief and
the closeness of the forest
● quick adjustments of the size of the yard
behind or in front of the house from a simple
configuration to a designed landscaped
configuration, dominated by the minimalist
style.
The new residents living in this subsector
having the landscape as a great advantage also
benefit from urbanistic endowments and
landscape design. They are characterised by
youth, courage and a sense of innovation and
practical orientation. 50% belong to the age
group of 3145, but the group of 4660-year-
olds is also important through its representation
(25% of all subjects in this subsector). These
new residents are sometimes confronted with
the choice of less auspicious solutions for
placing their households in harmony with the
most well endowed assemblage of landscapes.
The reason is a moderate educational level of
the population (most of the respondents have
secondary education – 60%). The percentage of
city dwellers, coming mostly from Oradea, is
important (56.25%).
In this subsector, the wealth of landscapes
within comfortable reach from one‟s residence
awakens the new residents‟ desire for relocation
and the landscape-generated response to this
urge. Through the material and visual
consumption of these landscapes, the new
residents‟ need for a pleasant and healthy
landscape environment will be fulfilled. They
will even convince other city dwellers to build
new houses. This is the case for the landscapes
numbered 5, 6, 10, 11, 12, 13 and 17 in the
legend of Fig. 1. They display a character close
to naturalness, according to the requirements of
landscape science. This quality is imposed by the
result of the interplay of their components:
forests, orchards, grasslands, haygrass, forms of
relief etc.
From the patrimonial point of view, these
landscapes feature elements such as:
they are made up of sufficiently
remarkable forms of relief and morphologically
evident (hillsides with interfluve having largely
rounded surfaces, gentle and steeple slopes,
predominantly under 30º, large river valleys,
even valley corridors) – without the risk of
landslide;
the presence on a large scale over 90%
of the total surface of ruderal vegetation
(fallow weeds or fallow pastures) and of mature
broadleaf forests; the tilled lands and the shrubs
are less well represented;
the localisation of protected natural
components (hot water lakes with water lilies,
unique algae and fish); fast flowing waters are
rare, with the presence of only one river, the
Peţea;
the existence of transport infrastructure,
with two main roads leaving Oradea, and lots
more local roads connecting different villages.
A jogging path and other paths for walking are
present in Băile Felix Forest and Băile 1 Mai
The Romanian rural space and its landscapes: attraction and motivation for relocating townspeople
27
Spa. Infrastructure of treatment and recreational
facilities also exist in specialised hotels.
The crucial impact on choosing the central
subsector landscapes for the purpose of living is
given by the visual elements of landscape,
reflected in a. aesthetic values and b. affective
reactions fostered by the new inhabitants. The
affective reactions imply: experiencing spiritual
freedom and freedom of observation, invitation
to repose, attachment to place. The assemblage is
harmonious and ordered, with clear edges and
relaxingly low volumes of basic shapes,
agreeable textures and an attractive range of
colours (aesthetic values). These effects are
created by: opening angles and long axes of
vision, power lines oriented from barely zigzag
to largely undulated lines, few landscape planes
(due to the forms of relief and forest vegetation),
vertical structuring lines of moderate height
(houses) up to imposing ones (buildings
attracting tourists), where the only ones more
prominent are the horizontal ones (the street grid,
limits of properties, and the polygonal aspect of
agricultural or fallow land); all these make up the
visual elements of the landscape.
b) In the subsector adjacent to Oradea
there is a crisis due to a clash of forces which
are interdependently connected: territorial
forces, environmental forces and building
services forces.
This crisis is due to the scarcity of attractive
landscape features in a territory marked by a
certain monotony. It leads to potential new
residents avoiding and giving up the opportunity
of the local landscape; therefore, a smaller number
of people decide to move there, so there are fewer
neo-landscapes being created (more so in the
western part of the subsector). The new residents
in this subsector come mostly from Oradea
(66.66%). They manifest specific tastes and
behaviours in coping with the landscapes where
they live, due to their distinct sociological profile:
most of them belong to the age group 3145
(42.6%) with secondary education (68%). They
are adults with high expectations and prolific
entrepreneurial activities, without a background of
higher education and general knowledge. The established pattern goes from a longer
form to a double axis that expresses natural
components (there is an obvious intrusion of artificial elements, often economic units – power lines, an old power plant – numbers 8 and 9 in the legend, see Figs. 1 and 5). Despite an ample opening of the view, we assist at a monotonous and jumbled effect of coverage and development of the masses (an unsightly mélange of free building terrain, waste land covered with weeds and semi-industrial equipment) with a false representation of wilderness (solitary trees and weeds of over 1 m height).
Figure 5. Subnatural landscape of field in fallow
land, with modernised road, high tension power
lines and a poor representation of human habitats.
Subsector in the neighbourhood of Oradea
This is the detailed picture of the poor
attractiveness of the landscape components of the subsector nearest to Oradea, especially in the way patrimonial elements are revealed, despite its sharing of almost similar features to the middle subsector, which has positive points of attractiveness: plains, and relief in the form of hills with
large interfluves, rarely having a slope that is steeper than 25°, followed by a river valley with large terraces; the prevalence of arable land, covered
with natural grassland vegetation, up to
0.60.8 m high, seldom covered by pastures and lacking forests; the existence of a road network, mainly
made up of unmodernised road to the western subsector, where neo-landscapes have already been formed.
The shortage of new inhabitants ready to
move here is mainly the result of the lack of
Iulian Dincă, Camelia Teodorescu
28
major natural landmarks and of any hills at all,
thus creating a space that has no great views.
This makes new inhabitants think that this
subsector is less attractive, with landscapes
displaying no empathy for their wishes of a
better quality of life; people feel burdened and
estranged. Despite the relatively ordered pattern
of the landscape, its aesthetic and sentimental
values do not seem to change; people are simply
not interested in moving here, in establishing
the neo-landscapes and the new dwelling
structures found elsewhere. The main visual
elements of landscape are: landscapes too
horizontal, lacking natural landmarks; the wide
angle of the view (120°), reaching almost 2 km
in length; angles of elevation and depth of
values predominantly under 15°, the small
number of landscape plans and belvedere points,
the existence of high-tension powerlines, with
almost rectilinear tracing, chromatic tones of
beige and the colour of dirty brick, lacking
expression, energy and freshness. The
landscapes of the adjacent subsector lack variety
in colour; they induce a feeling of fatigue and
dullness (affective reactions). On top of this, it
might seem that this rurality cannot outweigh
the memory of urban landscape. Not only does
living in modern city like Oradea have certain
benefits, but the city itself is typologically and
qualitatively more competitive through the
catalogue of its landscapes (Oradea„s landscapes
are varied – 1, 2 and 3 in Fig. 1 legend); the
small distances to the city might also become
disadvantages (24 km to Oradea) due to the
persistence of artificial elements in the visual
field.
c) The outer subsector (peripheral) is
perceived as a special accumulation of
landscapes. It contains the landscape with the
most potent features (structurally, functionally
and aesthetically qualitative) compared to the
previous two subsectors.
Within this subsector, there are features
regarding: the wild aspect of a great deal of the
area; with a large number of mostly natural
elements, gradated geomorphologically and
biocenotically (reasonable slopes, adjoining
vegetation and fauna typical to rural areas
further away); a harmony and variety of natural
structures and of those marked by the local
community (hills, forests, bushes, cultivated
lands, hay/grass, fallow land, rural roads);
sinuous elements (large valleys and dales);
remarkable details, in small numbers but
attractive, with well-positioned high places, ,
allowing an accurate to very accurate level of
view (Fig. 6).
Figure 6. The subnatural landscape complex,
blending woodland, the village of Betfia, hillsides
with agricultural land, shrubs and poor quality
pastures. Outer subsector
We participate in a „negotiation‟ between the
needs of habitations and the gradual discovery
of other facets of heading towards a sector with
more and more convincing landscapes in terms
of visual resources and components.
The new residents settle here driven by the
desire to valorise landscapes with sufficiently
poignant natural accents (even the maintenance
of agricultural encumbrances in a land occupied
by cornfields, fruit trees and vineyards) without
losing sight of the quality of landscape as
setting. Residence is enriched by relaxation and
by the transformation of some parts of the house
into board and lodging for tourists (Fig. 7).
For some city dwellers who access this
subsector only at weekends, in architecturally less
imposing residences, we engage in occupations
with a certain social significance. This makes
reference (significance) not so much to landed
property exploitation, as to a certain time allotted
and channelling the interest in their gardens.
From the attitude defined as „loisir‟
(spending leisure time), with slight bourgeois
The Romanian rural space and its landscapes: attraction and motivation for relocating townspeople
29
Figure 7. Example of neo-landscape in Hidişelul de
Jos in the outer subsector. Subnatural landscapes of
valley and slopes with beech trees, houses and
tourist pensions in a modern style, separated by
parcels of land with hay/grass and young orchards
accents, the city dwellers head towards the
democratisation of relationships with people, to
becoming popular with places and its resources
and adapt their intentions to the culture of
„allotment garden‟ (a phenomenon noticed in
Saxony by Groening and Schneider, 1994), in a
frame of strong rural influence. Agricultural
produce is grown more for one‟s own
gratification rather than the saving of costs.
Although the majority of new residents had
come from Oradea (67.39% of the total number
of subjects in the subsector), most of them assert
that their displacement so far away from their
former residence was determined by the local
landscapes. They made a choice according to
their personal experiences, based on
accumulations of knowledge specific to their
age (the larger group is of 4660 year olds:
36.95%) and on skills in adjusting financial
resources. However, the modest adaptations to
the ecological frame and infrastructure in this
subsector by other types of households bear the
mark of poorer education and the culture of the
subjects (secondary education: 65.21%).
The new residents are obviously engaged (in
some measure) in new housing and in creating
neo-landscapes; they have become consumers
and observers of neo-landscapes at the same
time. However, the landscape reserves become
crucial for the future inflow of new residents,
from both patrimonial and aesthetic viewpoints.
The landscape structure is derived from a series
of components that give them dynamic features.
Some of these components are:
the relief dominated by small hillsides,
with slopes frequently over 30°, with undulated
interfluves rarely affected by landslides, but
with lots of micro-landscapes with distinct
micro-depression doline areas;
the underground layers are made up of
various types of sand and sand-like rocks (with
fossils), clays, all of them covered with
vegetation and soils. Small banks of limestone
also appear at the surface, creating spectacular
micro-landscapes of dolines and of an
impressive aven, grouped in a protected area
(such as the ones in the Betfia Reservation);
large river valleys that have water only
during rainy periods;
very long patches of arable land
(200400 m), as well as very short ones
(3050 m) are located along the inclines of the
hills, with shrubs and other plants forming a sort
of natural fence between the plots, together with
pastures and grasslands of bioproductive
capacity and small areas of forest, creating a
diverse local vegetation;
a small number of neo-landscapes are
present (Fig. 1) and they lack the rural
dimensions of the old habitat. This might be
caused by the difficult road access to Oradea
and the relatively large distance to the city
(1822 km).
All these geoecological aspects which
function as revelatory identifiers will certainly
have a decisive role in the development of the
future neo-landscapes and of the new residential
structures. These structures are reinforced by the
low-lying, gentle undulations of the sloping
relief, by the unified character of the landscape
and by the derivation of an order of spatial
display. There is a vertical display of elements
(Fig. 6), the bases of hills are occupied by
agricultural land and pastures while the tops are
forested; there is also a harmonious relationship
between the geomorphological aspects and the
rural dimension. Another reason for developing
new residences here is rendered by the pleasant
display of details (chromatic and textural),
emanating a mild elegance, yet of vigorous
Iulian Dincă, Camelia Teodorescu
30
expression (aesthetical values). This is extended
to the aesthetic values of the landscape,
including colour and texture. The aesthetics of
space where these landscapes coexist cause a
series of pleasant feelings to arise in each
observer (local resident, visitor, or incomer), but
also for the observer to waver and be engaged in
an antagonistic friction. This happens because,
beyond the situation of temperate „force‟ of
natural „spectacle‟, of the unobtrusiveness of
nature, the consumer of such landscapes finds
himself/herself seized by the feeling that he/she
is ready to sign an „amity protocol‟ with the
immediate wilderness. The next step is that of
affective reactions, under the form of relaxation,
spiritual composure, pleasure of observation and
security, interlaced with an invitation to
freedom and takeover addressed to the
landscape assemblage. The psychological
motivation of being biased in the choice of the
local landscape also involves the visual
elements of landscape. They include the great
number of panoramic views offering the
beholder an assembly, a scene, a
toposequentiae, all integrated mentally, the
multiplication of landscape planes, structural
axis, volumes, landmark lines, angles of depth
and elevation (40–50°).
5.2. The questionnaire method
For a better emergence of the idea of
potential attractiveness imparted to inner-city
dwellers by the landscapes of the area in
question, we have resorted to a survey. 201 new
home-owners who configure neo-landscapes
were interviewed between April and October.
The questions asked, both open and closed,
were the following: 1. When you took the
decision to build your house/villa, were you
interested in the surrounding landscape? 2.
How important was landscape for you as
compared to other elements? 3. Before the
construction of your house, what did that
landscape evoke to you? Please describe.
For the first question, the respondents said
„YES‟ about settling in the landscape. This
means that an important human community of
urban origin, namely 78.52% of all interviewees
among the new residents who either live or
circulate periodically in the suburbs of Oradea,
have been decisive; they signally used the
landscape criterion in guiding their choice of
temporary or permanent residence in the new
area (Table 1). At the level of the three
subsectors endowed with diverse landscapes,
the number (and percentage) of „yeses‟ increase
the further south one goes. In this way, a natural
bond is confirmed between the landscapes
offered by the local area and the fertile spirit of
recognition and pertinent choice of new
dwellings by the new residents. The aesthetic
quality, diversity and functional complexity of
the landscapes (detailed in section 5.1) increase
with distance from Oradea; the city polarises
people‟s views.
The percentage of those associating the new
landscapes with the idea of nature and hearth
high to very high values (68%91.3%) (Table 1
and Fig. 8) rises about 58% every subsector
further away from Oradea. There is even a
tendency for this percentage to rise every
kilometre further away from Oradea, ranging
from 1.25% to 10%. The values are higher for
the peripheral sector. This rise is encouraged
and consolidated by the visible manifestation of
prepossession of some of the features of the
assemblage and by other advantages: technical
building services, territorial and economic.
The new residents place their dwellings and
domestic infrastructure in favourable positions
within the plot they own, which constitutes
itself a micro-landscape or a landscape unit. In
this way, they acquire diverse and antagonistic
states of anima (ranging from indifference to
tacit acceptance), which arise from their
personal reasons for moving there. This option
is contained in the answers to the second
question. It contains variants suggested by
questionnaire or expressed by the new residents,
rating elements/reasons of opting for this sector.
Our interest is focused on the situation of land-
scapes (Table 1).
Every element/reason in the answer was
given a score, the marking being as follows: 1st
place (3 points), 2nd place (2 points), 3rd place
(1 point). The addition of the points gives an
overall ranking regarding units of landscape and
neo-landscape, and also for each of the three
The Romanian rural space and its landscapes: attraction and motivation for relocating townspeople
31
subsectors (Table 1). For the whole researched
sector, the landscape criterion ranked a high
position with 229 points, second only to the
criterion proximity to the city (338 points), thus
defining clearly and honestly the main motive of
city dwellers relocating to suburban areas.
However, the most accurate illustration of the
rise in potential attractiveness exerted by local
landscapes is outlined by the situation in the
various subsectors: the further we go from
Oradea, the more the number of natural
elements increases. Therefore, in very close
proximity to the city, the criterion landscape
(4th place) comes behind the criteria closeness
to city (1st place), absence of pollution (2nd
place) and easy access (3rd place). In the other
subsectors further from the city, the landscape
criterion occupies a steady second place with a
consistent points difference from the next
criteria.
The attachment of the new residents towards
the terrain that is to support their housing and the
psychological effect given by the landscapes
proximate to their sector are comprised in the
answers of the third question in the
questionnaire. Every answer was given by the
new residents according to their own conviction,
taste, understanding and expectations. The results
are shown in Fig. 9, corresponding to each
settlement. For the whole sector, the landscape,
0
10
20
30
40
50
60
70
80
90
100
Cheriu Sânmartin Cihei Cordău
Băile Felix Băile 1 Mai Rontău Haieu
Betfia Hidişelul de Jos Hidişelul de Sus Sântelec
%
66.7
61
100
80 77.877.8
60
66.7
81.8
95100
71.4
Figure 8. Percentage at village level of landscape opinions: favourable and definite of those who opted for
temporary or permanent residence in the south-east of Oradea Suburban Area
0 10 20 30 40 50 60 70 80 90
Cheriu
Sânmartin
Cihei
CordăuB ă i l e F e l i x
B ă i l e 1 M a i
R o n t ă u
H a i e u
B e t f i a
H i d i ş e l u l d e J o s
H i d i ş e l u l d e S u s
S â n t e l e c
beauty
comfortableness
savageness
respect for
naturerural
romanticismfascination
“refuge”
model/ symbol
repose
complexity
uniqueness
oddness
diversity/variety
delicacy/sensitivit
ycreation of
naturenaturalness
Number of responses
Settlement
Figure 9. Answers to question 3 of new residents by settlements
Iulian Dincă, Camelia Teodorescu
32
the pivotal reason of the initial decision-making and building of a house, was more frequently perceived as indicating repose (129). Next, there is a great number of answers referring to states as beauty (98), naturalness (92) and, to a lesser extent, comfort (70). At the level of every subsector, repose is the dominant answer. This is a sign that the organisation and functioning of sought after elements of the new dwelling place are attuned with a pleasant ambience at home, with calm shapes, good composition and without damaging the environment. For the subsector close to Oradea (landscape space predominantly belonging to Cheriu, Sânmartin and Cihei), the beauty featured in the perception of landscape loses ground, as a consequence of the amazing extent of the artificial interfering with the visual field. In the same key, it is harder to accept the result regarding the high number of answers for naturality (37 points). These answers, combined with those for comfort and refuge suggest a state of „expectation‟ and of gratification through the encouraging „offer‟ of landscapes here (details in section 5). In the central subsector (the landscape assemblage pertaining to the settlements of Cordău, Băile Felix Spa, Băile 1 Mai Spa, Rontău and Haieu), due to the increasing quantity of natural elements, and to a phenomenology associated to naturalness, the dominant landscape perception is maintained through the attributes mentioned before (naturalness, comfort, refuge, beauty).
The more the spa-tourist elements increase in importance in a framework highlighting naturalness, the more plentiful the options for savageness, respect towards nature, diversity/variety become (between 7 and 15 answers). This is made evident for the peripheral (outer) subsector (the landscapes of settlements Betfia, Hidişelul de Jos, Hidişelul de Sus, Sântelec) through varying answers on beauty and naturalness (despite the superiority of natural representation) towards: comfort, savageness or „refuge‟ (between 16 and 18 answers). The explanation lies in the city dweller‟s search for emotional and motivational equilibrium, rendered by the ambivalence of local landscape components to be at the same time decor and life frame.
5.3. The new Residents‟ Provenance: Is there
a Constant Influx of City Dwellers into the
Analysed Sector?
Out of the total of 201 new residents
interviewed, 126 (62.68%) declared that they
had left the city of Oradea for the suburbs either
looking for: a. permanent resettlement or b.
weekend or casual lodging for family reunions.
The other 28.87% come from villages further
away than the Oradea suburban area. In the last
few years, due to economic or social reasons
(e.g. retired people, businessmen from other
cities looking for attractive places), there is a
substantial rate of settlement in this suburban
sector. The 17 new residents interviewed
(8.45% of the total) who come from 12 towns
and cities other than Oradea (Fig. 10) fit into
one of the following criteria: they moved from
a. towns which are relatively near the analysed
sector; b. from medium-sized towns in the tens
of thousands of inhabitants; c. from towns
without a tradition of providing suburban
dwellers; d. from cities 2–3 hours away (the
most numerous group of new residents), proving
stability and good knowledge about the theme
of local landscapes; e. seven new residents
come from cities situated up to 150 km away.
As for the remainder, among which there
was a foreigner (from Verona, Italy), they had
left cities situated further than 150 km away
from their new residence. This proves that they
know the features of landscapes and the
qualitative-aesthetical and functional values of
places here.
These aspects imply, from the point of view
of our respondents‟ opinions, the advantages of
the advantages of the balneal and recreational
spa, protected and interesting geomorphosites
(the aven of Betfia Reservation), other natural
advantages (thermal waters and reservoir/lake in
1 Mai Spa), extensive forests, hay/grass and
flowing waters, defining a pleasant ambience,
affectively engaging. Without considering these
distractions and settling in this subsector as very
consistent, we must appreciate the appetite of
other-than-Oradea city dwellers for local
landscapes. The numeric superiority of new
residents from cities belonging to the western
Geographia Napocensis Anul IX, Nr. 1, 2015
33
Figure 10. The provenance and influx of new dwellers who become new residents in the south-east of
Oradea Suburban Area
Geographia Napocensis Anul IX, Nr. 1, 2015
34
half is substantial, with more from the north-
western part. This influx manifested itself
preponderantly until the end of 2008, with the
economic crisis tempering the appetite of city
dwellers from other cities than Oradea to come
here and become new residents, taking into
consideration the attractiveness of suburban
local landscapes. All the new residents, be they
former city dwellers, or from rural areas further
away, have come to this sector animated by the
more attention-grabbing or the more
imperceptible features of landscapes. The
landscapes they are attracted to and on which
they base solutions of organising their domestic
infrastructure recommend themselves as a
powerful resource, if not decision-influencing,
at least a viable one. Because of the permanent
exploitation of landscape as a resource from the
economic and urbanistic point of view, the
communities of new residents develop affinities
regarding the landscape‟s force of expression in
the three subsectors of the analysed suburban
territory (Fig. 11). The subsector in the
proximity of Oradea displays a modest level of
attractiveness due to patrimonial poverty; the
city dwellers avoid the landscapes incapable of
raising an aesthetic interest. What matters here
is the potential of the construction and
enhancement of neo-landscapes, using the
advantageous positions rendered by the
generosity of space and the nearby
infrastructure of Oradea. In the middle subsector
we have an obvious positive factor of
attractiveness, moderated only by the higher
density of activities artificialising the landscape
space. Most of the city dwellers in this subsector
get in touch with the landscape of the Oradea
suburbs and carry out their wish to valorise the
landscape. Even without the direct influence of
its remoteness from Oradea, the outer
(peripheral) subsector has an important amount
of attractive landscape and desirable housing.
The outer subsector landscapes are a powerful
resource; the city dwellers do not avoid them,
but the number of those settling there is reduced
because of less developed infrastructure, relief
and major distances from big commercial units
and cultural institutions. The potential of
attractiveness of landscapes is given by the
prevalence of the naturalness of elements in the
most expressive amounts and forms, with a
latent energy from the physical and
psychological points of view of local
environments.
Figure 11. The scheme of levels of attractiveness
generated by the landscapes pertaining to the south-
eastern sector of the Oradea suburban area:
1. boundaries separating subsectors with
interfacing landscapes and close values of
attractiveness; 2. subsector with landscapes of poor
attractiveness, but satisfying group of neo-
landscapes; 3. subsector of landscapes with
moderately high attractiveness, with neo-
landscapes in maximum expansion; 4. subsector of
landscapes with high attractiveness, but with weak
representation of neo-landscapes
6. Conclusions Our study demonstrates that a small – but
significant as a theme – migratory influx of city
dwellers is heading to the south-eastern sector
of the suburban area pertaining to Oradea city.
The large majority of these (almost 80%) is
willing to settle in this sector. They have been
animated by the desire to have, in front of their
eyes, interesting, captivating landscapes, which
are, at any rate, ranked as superior to the
landscapes with artificial traits in the urban area.
Although a great number of the new residents
declare themselves pro-landscape the
The Romanian rural space and its landscapes: attraction and motivation for relocating townspeople
35
landscape displayed in front of them matters in
defining the longed for nature they rank the
landscape as the second priority, below the
advantage of living close to the city and of
having a clean, unspoiled living environment.
For the subsector of landscape adjacent to
Oradea, the defining element is the persistence
of weeds and wild bushes and the dominance of
almost horizontal topography. These features,
combined with immediate closeness to the city,
cause a severe limitation of the option for these
landscapes and for construction. In the central
part of the researched sector, even though the
new residents go there for the attractiveness of
the landscape (more so than in the previous
sector), they do not thoroughly interact socially
with the landscape. Instead of a communion
with the nature around, they resort to a series of
individual habits and sense of property. The
desire of the new resident here to have access
through his/her habitat to a generous portfolio of
landscapes (in many cases dealing with
landscapes of normal, common character) is
sufficient to barricade one‟s self in one‟s own
yard, without seeking very good acquaintance
with one‟s neighbours. In the third sector, the
furthest from Oradea, although the potential of
attractiveness reaches high peaks, due to the
hilly landscapes, valleys and forests, the density
of new residences is rather low, despite the
quality of landscapes. This landscape space
matters mainly as a reservoir for the future
generations of urban inhabitants, rich landscape-
seekers, and as a buffer entity between the
suburban area and the preserved rural area.
However, where a neo-landscape is being
initiated, due to the construction of new
dwellings, we witness a veritable amalgamation
and identification between the new residents
and the rural agricultural space. The space
mainly utilised is that behind the houses, the
plots being generous in area and surrounded by
natural elements (groves, cultivated land,
collections of shrubs, vegetation of weeds,
dales, etc.). All the findings of this study
conclude that for the new residents of Oradea
Surburban Area the landscapes are a major
physical and spiritual resource, influencing
decisions, shaping the appearance of local
space, and moulding individual and collective
attitudes towards nature.
Acknowledgments. We would like to thank the
Urban and Regional Planning Department of
Sânmartin and Hidişelul de Sus for the provided
data, which we are grateful for.
REFERENCES
[1] BELL, S. (2004), Elements of Visual Design
in the Landscape, Routledge, New York. [2] BHATTI, M., CHURCH, A. (2001). Cultivating
Natures: Homes and Gardens in Late
Modernity, Sociology 35: 365–383. doi:
10.1177/s0038038501000177.
[3] BIJKER, R. A., HAARTSEN, T. (2012), More
than Counter-urbanisation: Migration to
Popular and Less-popular Rural Areas in the
Netherlands, Population, Space and Place 18:
643–657. doi: 10.1002/psp.687.
[4] BIJKER, R. A., HAARTSEN, T., STRIJKER,
D. (2013), Different Areas, Different People?
Migration to Popular and Less-Popular Rural
Areas in the Netherlands, Population, Space and
Place 19: 580–593. doi: 10.1002/psp.1741.
[5] BOYLE, K., J., TAYLOR, L., O. (2001), Does
the Measurement of Property and Structural
Characteristics Affect Estimated Implicit Prices
for Environmental Amenities in a Hedonic
Model?, The Journal of Real Estate Finance and
Economics 22: 303-318. doi: 10.1023/a:
1007855901029.
[6] BUCUR, L. (2012), Geographical study of
Oradea Metropolitan Area through GIS, Editura
Muzeului Ţării Crişurilor, Oradea, 110 pp. (in
Romanian).
[7] BURNET, É. (2003), L’expérimentation du
paysage, in Le Paysage et la question du regard,
Collection "Théories", Éditions Aleph,
Malissard. 27-42. [8] DAVODEAU, H. (2005), Les payasages dans
la gestion des espaces périurbains, Cahiers de
sociologie et d‟économie rurale, Revue de
l‟INRA 77: 65-84.
[9] DOMON, G. (2011), Landscape as resource:
Consequences, challenges and opportunities
for rural development, Landscape and Urban
Planning 100: 338–340. doi: 10.1016/j.
landurbplan.2005.07.004
Iulian Dincă, Camelia Teodorescu
36
[10] GE, J., HOKAO, K. (2006), Research on
residential lifestyles in Japanese cities from the
viewpoints of residential preference,
residential choice and residential satisfaction,
Landscape and Urban Planning 78: 165–178.
doi: 10.1016/j.bbr.2011.03.031.
[11] GIULIANI, M., V. (2004), Residential
Preferences and Attachment across the
Lifespan, in Ch. Spielberg, ed. Encyclopedia of
Applied Psychology, Academic Press, pp. 259-
266.
[12] GROENING, G., SCHNEIDER, U. (1994), The
allotment garden as a countryhouse garden,
Chap. 39, in S. J. Neary, M. S. Symes, F. E.
Brown, eds. The Urban Experience: A People
Environment Perspective, London: E & FN
Spon, pp. 447-455.
[13] HESS, P., M. (2008), Fronts and Backs: The
Use of Streets, Yards, and Alleys in Toronto-
Area New Urbanist Neighborhoods, Journal of
Planning Education and Research 28: 196-212.
doi: 10.1177/0739456X08321799.
[14] HOWARD, P. (2005), Third Workshop for
Implementation: The European Landscape
Convention, Cork, Ireland, Cork, Landscape for
urban, sub-urban and peri-urban areas,
Landscape Research Extra 37: 13.
[15] ICHIKAWA, K., OKUBO, N., OKUBO, S.,
TAKEUCHI, K. (2006), Transition of the
satoyama landscape in the urban fringe of the
Tokyo metropolitan area from 1880 to 2001,
Landscape and Urban Planning 78: 398-410.
doi:10.1016/j.landurbplan.2005.12.001.
[16] JEONG, J., S., GARCÍA-MORUNO, L.,
HERNÁNDEZ-BLANCO, J. (2013), A site
planning approach for rural buildings into a
landscape using a spatial multi-criteria
decision analysis methodology, Land Use
Policy 32: 108–118. doi:
10.1016/j.landusepol.2012.09.018.
[17] JIM, C., Y. (2004), Green-space preservation
and allocation for sustainable greening of
compact cities, Cities 21: 311-320. doi:
10.1016/j.cities.2004.04.004.
[18] JIM, C., Y., CHEN, W., Y. (2007),
Consumption preferences and environmental
externalities: A hedonic analysis of the housing
market in Guangzhou, Geoforum 38: 414-431.
doi: 10.1016/j.geoforum.2006.10.002.
[19] JOSAN, N., PETREA, R., ILIEŞ, D. (2003),
The Relief’s Sensitiveness in the Context of City
of Oradea’s Territorial Expansion, in
Workshop Proceedings “Geomorphological
Sensitivity and System Response”, Camerino-
Modena Apennines, pp. 99-104.
[20] LARSEN, S., C, SORENSON, C.,
MCDERMOTT, D., LONG, J., POST, C.
(2007), Place Perception and Social
Interaction on an Exurban Landscape, The
Professional Geographer 59: 421-433.
doi: 10.1111/j.1467-9272.2007.00632.x.
[21] MCGRANAHAN, D., A. (2008), Landscape
influence on recent rural migration in the U.S.,
Landscape and Urban Planning 85: 228-240.
doi: 10.1016/j.landurbplan.2007.12.001.
[22] NIEZABITOWSKI, A. (1987), Study of
residential environment and psychological
needs, Design Studies 8: 109-116. doi:
10.1016/0142-694X(87)90009-3.
[23] ROWE, P., G. (2009), The spatial
transformation and restructuring of American
cities, Chapter 1, in Tatom, J. Stauber J. eds.
Making the Metropolitan Landscape: Standing
firm and on middle ground, Routlege, New
York, Abingdon; pp. 3-19.
[24] [24] STOCKDALE, A., CATNEY, G. (2014),
A Life Course Perspective on Urban–Rural
Migration: the Importance of the Local
Context, Population, Space and Place 20: 83–
98. doi: 10.1002/psp.1758.
[25] STOCKDALE, A., MACLEOD, M., PHILIP,
L. (2013), Connected Life Courses: Influences
on and Experiences of ‘Midlife’ In-Migration to
Rural Areas, Population, Space and Place 19:
239–257. doi: 10.1002/psp.1709.
[26] SWENSEN, G., JERPÅSEN, G., B. (2008),
Cultural heritage in suburban landscape
planning: A case study in Southern Norway,
Landscape and Urban Planning 87: 289-300.
doi: 10.1016/j.landurbplan.2008.07.001.
[27] WAITT, G., GILL, N., HEAD, L. (2009),
Walking practice and suburban nature-talk,
Social & Cultural Geography 10: 41 – 60. doi:
10.1080/14649360802553186.
[28] WEICHHART, P. (1983), Assessment of the
natural environment - A determinant of
residential preferences? Urban Ecology 7: 325-
343. doi: 10.1016/0304-4009(83)90019-0.
[29] [WHEELER, S., M. (2000), Planning for
Metropolitan Sustainability, Journal of
Planning Education and Research 20: 133-145.
doi: 10.1177/0739456X0002000201.
Geographia Napocensis Anul IX, Nr. 1, 2015
37
PLANIFICARE PEISAGISTICĂ ÎN SCOPUL CONSERVĂRII
PATRIMONIULUI CULTURAL.
STUDIU DE CAZ: VALEA ȚIBLEȘULUI
ILEANA-CRISTINA VASILIȚĂ-CRĂCIUN Zusammenfassung: - Landschaftsplanung für die Erhaltung des kulturellen Erbes. Die Fallstudie: das
Țibleșului Tal. Das Țibleșului Tal ist eine Mikroregion, die, im Gegensatz zu den angrenzenden Gebieten,
eine einzigartige Kultur enthält, die sich in der lokalen Architektur und Lebensweise der Dorfbewohner
spiegelte. Aber seit 1990, haben die unkontrollierten Veränderungen wie anderswo, der Verlust der
Elemente des kulturellen Erbes verursacht, die unser Erbe zu bedrohen begann. Deshalb durch die aktuelle
Systemlandschaft sind Planungslösungen für die Erhaltung dieser Elemente vorgeschlagen noch vorstellen,
die sowohl die einzigartige ländliche Kulturlandschaft des Tibleșului Tal als auch die regionale Identität
spiegelten.
Schlüsselworte:Landschaftsplanung, kulturelles Erbe, das Țibleșului Tal, Erhaltung, Kulturlandschaft.
1. Introducere Așa cum s-a menționat peisajele pot fi
naturale „referindu-se la acea porțiune din
teritoriu, neinfluențată de om, a cărei
configurație biotică și abiotică și a cărei
fizionomii, sunt determinate doar de natură, sau
culturale adică modificate de om în urma
intervenției sale; modificări care afectează cea
mai mare parte a peisajului care ne înconjoară”
(Catrin Schmidt, 2006, p. 4), în timp ce
termenul de patrimoniu (lat. patrimonium),
conform DEX (1998) se referă la „moștenirea
culturală”.
Prin urmare peisajul cuprinde zone naturale
sau/și construite care au valoare particulară în
materie de patrimoniu și de arhitectură sau fiind
martori ai modurilor de viață, de locuire, de
activități sau ai tradițiilor industriale, artizanale,
agricole sau forestiere (Ileana Stupariu, 2013-
2014, p. 10). Astfel, Convenția Europeană
(2000), privește peisajul nu doar ca o moștenire
naturală, dar și ca expresie a moștenirii culturale
și ca piatră de temelie a identității (Catrin
Schmidt, 2007, p. 27).
În aceste condiții se poate afirma că peisajul
este o moștenire care asigură o punte între trecut
și prezent. Este inutil să păstrezi această
moștenire dacă nu i se poate garanta un viitor
pentru a putea fi înmânată generațiilor viitoare.
Moștenirea are un bogat potențial care poate
deveni o valoroasă resursă, contribuind totodată
la dezvoltarea independentă a zonelor rurale ca
zone pentru locuire și pentru o desfășurare a
activităților economice, și la stabilirea liniilor de
urmat în privința managementului moștenirii
legate de planificarea peisagistică (M. Dejeant-
Ponce, 2007, p. 12); planificarea peisagistică
fiind conform Glosar CEMAT (2006), o
activitate care implică atât specialiști publici cât
și privați, și are drept scop crearea, conservarea,
îmbunătățirea și restaurarea peisajelor la diferite
scări (niveluri).
Lucrarea de față urmărește conservarea
patrimoniului cultural al așezărilor rurale de pe
Valea Țibleșului, prin intermediul sistemului
actual de planificare peisagistică, în cadrul unui
areal care deține o moștenire culturală bogată
acumulată în decursul timpului şi derivată din
activitătile umane specifice desfăşurate într-un
cadru natural propice. Schimbările bruște și
necontrolate de după 1990, au generat însă
pierderea unor elemente de patrimoniu prin care
moștenirea noastră a început să fie tot mai
amenințată.
Așadar, conservarea valorilor peisajului
cultural prin procesul de planificare peisagistică
1 Academia Română, Filiala Cluj-Napoca, Colectivul de Geografie, e-mail: [email protected]
Ileana Cristina Vasiliţă-Crăciun
38
este soluția oportună de a împiedica dispariția
„comorilor culturale” întrucât este considerat un
instrument care „are capacitatea de a auzi, a
vedea, a simţi şi a citi multiplele dinamici ale
unui loc într-un mod în care să se poată
identifica doar acele probleme cheie care
necesită atenţie colectivă prin axarea pe
calităţile locului” (Healey, P., 2006, p. 526).
2. Considerații privind conservarea prin
planificare peisagistică
Planificarea peisagistică, (conform L.
Albrechts, 2010, pp. 5-9), se concentrează pe
calităţile şi trăsăturile specifice locului (calităţile
sociale, culturale, intelectuale ale ţesăturii
rurale/urbane atât fizice cât şi sociale). Studiază
trendurile externe, forţele şi resursele
disponibile. Este în același timp selectivă şi
orientată către probleme care contează cu
adevărat, având astfel posibilitatea de a
conserva și de a crea spaţiul în care vrem să
trăim. Atât în sens restrâns cât şi în sens larg se
axează pe stabilirea deciziilor, acţiunilor
proiectelor, rezultatelor şi implementării lor.
Include de asemenea monitorizarea, feedback-
ul, ajustările şi revizuirea acestora.
Prin urmare peisajele rezultate în urma
intervenţiilor involuntare, necontrolate şi în
neconformitate cu reglementările legale în
vigoare nu mai reflectă caracteristica regională.
În acest caz este necesară redirecţionarea
tendinţei spre tradiţia şi specificul local, în timp
ce în cazul peisajelor cu un grad mare de
specificitate precum Valea Țibleșului, (arealul
luat în studiu), este bine să se precizeze
specificitatea locală în corelaţie cu fundalul
regional.
Astfel, ca metodă de lucru considerăm
necesară abordarea celor patru căi (conform
fig.1), care se bazează pe cele patru tipuri de
raționamente (Albrechts L., 2010). Acestea
corespund celor trei niveluri de
conservare/protejare a patrimoniului cultural de
pe Valea Țibleșului:
Fig.1. Modul de integrare a diferitelor concepte de raționamente
(după: Albrechts, L., 2010, p. 7)
Planificare peisagistică în scopul conservării patrimoniului cultural. Studiu de caz: Valea Țibleșului
39
raționamentul 1 (valorii) - include
construirea unei viziuni pe termen lung
(L. Albrechts, 2010, p. 8 ), viziunea fiind
construită în relaţie cu valorile sociale
faţă de care un mediu este în mod istoric
angajat (H. Ozbekhan, 1969, p. 45–
155).); (nivelul gospodăriilor).
raționamentul 2 (strategic) - accentul e
pus pe rezolvarea problemelor prin
acţiuni pe termen scurt. Implică a se
acţiona în aşa fel încât să faci viitorul
conform viziunii construite în raţiunea 1
şi să abordezi problemele prevăzute de
această viziune (L. Albrechts, 2003, p.
249-268); (nivelul gospodăriilor).
raționamentul 3 (comunicării) presupune implicarea actorilor
importanţi (cu contribuţii, competenţe
procedurale) şi rolul pe care ar putea să
îl joace în acceptarea, în obţinerea
suportului de bază şi în oferirea
legitimităţii (L. Albrechts, 2003, pp.
249-268 ); (nivelul localităților).
raționamentul 4 (instrumental) prevede
implicarea cetăţenilor în deciziile
majore. Produsul final constă într-un set
de analize a principalelor procese care
modelează mediul nostru, care se
bazează spre o viziune pe termen lung
dinamică şi integrată, un plan cu acţiuni
pe termen scurt şi pe termen lung, un
buget şi o strategie pentru implementare.
Pentru implementare este nevoie de
pachetul de angajamente şi de o legătură
clară şi explicită a acestuia cu bugetul,
unde cetăţenii, sectorul privat, diferitele
niveluri de conducere şi planificatorii
interferează acorduri administrative şi
financiare pentru a realiza aceste acţiuni
-acord spaţial colectiv-, (L. Albrechts,
2010, p. 8); (nivelul subregional).
3. Valea Țibleșului. Descriere fizico-
geografică Valea Țibleșului este o microregiune care
după Gr. Pop (2001), secționează aproximativ
central Dealurile Suplaiului, subunitate mediană
a Dealurilor Someșului Mare, situată între Valea
Ilișua și Valea Sălăuța.
De-a lungul acestei văi, sunt așezate
„localitățile Suplai, Poienile Zagrei, Alunișul,
Zagra și Perișor. Hidrografia acestui râu, este
alcătuită din valea Țibleșului, care își are
izvorul în Munții Țibleșului. La început sub
forma unui pârâu repede își creează potecă prin
pădurile de conifere și de foioase, străbate
Munții Țibleșului, iar în amonte de localitatea
Suplai își lărgește albia, colectând apele
Pârâului Măgurii. Traversează localitatea Suplai
și își continuă cursul spre Poienile Zagrei, unde
primește apele Prihodului. Străbate un traseu de
34 km după care se varsă în Someșul Mare,
între localitățile Mocod și Nimigea de Jos,
având ca afluenți Valea Bradului (în
Depresiunea Găureni) și Valea Lupului (în
Depresiunea Zagra). Valea Țibleșului aparține
Fig. 2. Valea Țibleșului în cadrul
judeţului Bistriţa-Năsăud
zonei climatice temperat-continentală-moderată,
cu mici diferențieri între zona de deal și cea de
munte. Astfel în zona de deal, temperaturile sunt
mai ridicate, media anuală fiind 80
- 8,40
C, care
Ileana Cristina Vasiliţă-Crăciun
40
scad în funcție de apropierea masivului Țibleș.
Precipitațiile variază de la un anotimp la altul
și în funcție de masele de aer ce vin dinspre
vest. Astfel în Munții Țibleș mediile sunt de
1400 mm/an, iar în zona deluroasă suntmai
scăzute. În funcție de altitudine se remarcă
următoarele etaje de vegetație: până la
altitudinea de 700 m este prezent stejarul, între
300-500 și 1400 m, domină fagul, molidul se
regăsește între 800 și 1700, între 1350-1800 m
se întind jepii, etajul subalpin și peste
altitudinea de 800 m guvernează etajul alpin.
Între 1400-1600 m începe teritoriul pajiștilor
alpine, care permit pășunatul din luna mai până
în septembrie, atât cât sunt favorabile condițiile
climatice. Fauna microregiunii este reprezentată
de ursul carpatin, cerbul carpatin, mistrețul,
lupul, vulpea, iepurele și alte viețuitoare
specifice” (Aura-Gențiana Retegan, 2008, pp.
116, 119, 120).
4. Elemente de patrimoniu cultural.
Soluții de conservare Însemnătatea culturală şi totodată economică
a acestui peisaj este deosebită în cazul în care
moştenirea istorică este mai mare şi bine
păstrată. Astfel acţiunea de conservare este
justificată prin aceste caracteristici.
În conformitate cu Ghidul de valorificare a
patrimoniului rural (Sibiu, 2007), aplicat în
cercetare de Ileana Pătru-Stupariu (2011), au
fost inventariate elementele de patrimoniu
cultural de pe Valea Țibleșului, care vor
evidenția în continuare comorile culturale ale
acestei microregiuni pornind de la definiția
patrimoniului rural (adoptată de CEMAT)
reliefată de aceeaşi autoare ca elocventă:
ansamblul elementelor materiale și imateriale
care atestă relațiile speciale pe care o
comunitate umană le-a stabilit de-a lungul
istoriei cu un teritoriu.
În acest sens peisajul cultural rural din
arealul studiat prezintă o serie de niveluri
„(straturi) temporale, unde istoria umană este
determinată și scrisă prin prezența unor factori
precum: mediul, climatul, producția agricolă,
tipul gospodăriei, sistemul socio-economic,
infrastructura; toate aceste elemente fiind cele
care stabilesc prezența și poziția unui anumit
spațiu de lucru, modelând peisajul și formând o
moștenire culturală vie” (Dakin Agostini
(2003), citat de Agostini Stella în 2009, p. 114).
Conform tabelului 1, sunt menționate
cele trei niveluri de conservare/protejare a
patrimoniului cultural de pe Valea Țibleșului:
subregional, al localităților și al gospodăriilor:
Tabel 1. Ansamblul elementelor materiale și
imateriale pe niveluri
Niveluri Patrimoniu
material
Patrimoniu
imaterial
Subregional
Micul patrimoniu
- agricultura
-păstoritul
- instalațiile tehnice
- viața și cultura
locală
Localităților
Patrimoniu
construit
- satele
- infrastructura
- toponimia
Gospodăriilor
- casele tradiționale
- stânele
- hodăile
- șurile în câmp
- bisericile de lemn
-
- Nivelul subregional
Patrimoniul cultural poate fi inventariat în
funcție de obiceiurile și meșteșugurile
tradiționale. Acesta include micul patrimoniu
(patrimoniu material) și patrimoniul imaterial.
Micul patrimoniu este reprezentat de
agricultură și care atât pe Valea Țibleșului, cât
și în zonele rurale de pe teritoriul țării, a fost și
este încă una din ocupațiile de bază.
Transformările societății însă care au avut loc
după 1989, au intervenit într-o oarecare măsură
și în cadrul acesteia. Prin restituirea
proprietăților, terenul agricol a fost fărâmițat,
dar oamenii au păstrat în general structura și
repartiția culturilor, ceea ce face ca aspectul
peisajelor culturale agricole să se mențină în
esență același.
Agricultura s-a practicat încă de timpuriu în
două sisteme de cultură: bienal și trienal.
Parcelele caracterizându-se printr-o mare
omogenitate din punct de vedere al fertilității
solului, al condițiilor de relief, al configurației și
a aplicării diferențiate a complexului de măsuri
ale agrotehnicii etc.
Planificare peisagistică în scopul conservării patrimoniului cultural. Studiu de caz: Valea Țibleșului
41
Predomină așadar agricultura de tip extensiv
– aici l-am putea numi peisaj agricol arabil
tradiţional (primar, de subzistenţă). Spre culoar,
de exemplu acest tip de peisaj devine unul de
origine secundară şi se datorează fie
imposibilităţii utilizării la un randament ridicat
datorită unei populaţii îmbătrânite, fie nepăsării
(Vasiliță-Crăciun Ileana-Cristina, 2013, p. 175).
Alături de agricultură, păstoritul de pe Valea
Țibleșului s-a practicat de secole fiind cu
pendulare dublă. Transmisă din generaţie în
generaţie, această ocupaţie urmează acelaşi tipic
ancestral impus de caracteristicile anotimpuale:
adăpostirea turmelor de oi şi capre în sat şi
hrănirea lor pe mirişti şi porumbişti, (primăvara
devreme şi toamna când ogoarele nu prezintă
culturi care pot fi afectate), deplasarea spre
păşunile montane şi staţionarea turmelor pe
acestea în timpul lunilor de vară şi reîntoarcerea
în vatra satului pentru adăpostirea pe timpul
iernii.
Tot din cadrul patrimoniului material
menționăm prelucrarea lemnului. Una dintre
cele mai importante resurse locale, lemnul, s-a
constituit încă de la începuturile dezvoltării
comunităţii locale în principalul material folosit
în gospodărie. Gama largă de utilizare a
lemnului a facilitat dezvoltarea diverselor
meşteşuguri legate de prelucrarea acestuia şi
totodată creşterea bunăsării materiale datorită
valorificării obiectelor obţinute astfel. Totodată
din perioada dacică şi până în trecutul apropiat
construcţii tehnice din lemn (mori, pive, vâltori,
joagăre) au fost unicele instalaţii folosite în
prelucrarea produselor alimentare, a fibrelor
textile sau a lemnului.
Valea Țibleșului spre deosebire de văile
adiacente este renumită prin multitudinea
acestor instalații. Astfel, M. Prahase, dă pentru
anul 1957 următoarele cifre: Zagra (5 mori, 4
pive, un joagăr, 8 vâltori), Poienile Zăgrii (2
mori şi o vâltoare), Suplai (3 mori şi o vâltoare).
Aceste instalații tehnice țărănești au fost create
în trecut din materiale locale pentru uz casnic,
astăzi multe dintre ele fiind înlocuite de unele
moderne, acţionate electric.
Practicarea la scară largă a creşterii
animalelor a facilitat dezvoltarea unor
îndeletniciri şi meşteşuguri precum: opincăritul,
cismăritul, cojocăritul, blănăritul, curelăritul,
șelăritul, mănușăritul și trăistăritul, toate
necesitând ca materie primă pielea animală.
De asemenea din categoria industriei casnice
tradiţionale, torsul şi ţesutul ocupă un loc
privilegiat, localnicii contribuind la întregirea
lăzii de zestre naţionale cu modele unice de
ţesături zăgrene (sub formă de: sumane, ţoale,
cergi, desagi, păretare ş. a. m. d.). Ocupaţiile şi
meşteşugurile mai sus prezentate pun în valoare
materializarea practică a valorilor artistice
locale, cizelate şi îmbogăţite permanent în
decursul timpului.
Patrimoniul imaterial este compus din
tradiţii, obiceiuri şi folclor. De asemenea
patrimoniul cultural este îmbogățit și de
evenimentele care caracterizează viața (târgurile
„Târgul Zăgrii”, festivalul Port Popular etc.) și
cultura locală (colindele de Crăciun,
plugușorul, cununa grâului, cântecele populare).
Mediul rural însă suferă modificări într-un
ritm alert, iar moștenirea culturală este supusă
permanentei înnoirii. De aceea pentru
conservarea patrimoniului cultural la nivel
subregional este necesară:
păstrarea practicilor agricole extensive;
menținerea pășunilor și fânețelor cu toată
activitatea tradițională;
încurajarea meșterilor în realizarea
produselor tradiționale cu specific local;
păstrarea meșteșugurilor prin
transmiterea din generație în generație;
conservarea instalațiilor tehnice
tradiționale prin reabilitarea acestora şi
repunerea în funcţiune, cu urmări
favorabile în ceea ce priveşte economia
locală;
păstrarea folclorului prin menținerea
tradițiilor;
implicarea susținută a instituțiilor de
cultură locale, județene și naționale în
promovarea valorilor tradiționale prin
politici coerente de planificare pe termen
scurt și lung care includ conservarea și
fructificarea valorilor culturale locale
(artistice, estetice și funcționale). - Nivelul localităților
În cadrul localităților elementele de
patrimoniu construit sunt reprezentate de satele
Ileana Cristina Vasiliţă-Crăciun
42
tradiționale care potrivit unor criterii obiective
(dimensiuni, numărul și distribuția spațială a
clădirilor, densitate) sunt: sate răsfirate (Zagra,
Suplai), cu elemente de risipire (Poienile Zagrei,
Perișor, Alunișul). Acestea se caracterizează
printr-o încrengătură de uliţe lungi care
şerpuiesc printre locuinţe. În general, casele
sunt înşirate de-a lungul drumului, uneori
formând grupuri compacte, alteori distanţându-
se unele de altele. Terenul aferent fiecărei
gospodării este divizat în două părţi distincte: o
parte mai mică se află lângă casă reprezentând
curtea şi grădina, iar o parte mai mare, se află în
hotarele satului, dar mai departe de zona locuită.
În grădini, oamenii cultivă, în general, legume,
iar terenurile din afara gospodăriei sunt
destinate fâneţelor şi culturilor agricole. După
mărime, aceste sate fac parte din categoria celor
mijlocii, și doar o singură așezare (Alunișul)
este o așezare mică.
De asemenea, din bogăția acestui spațiu
amintim infrastructura care actualmente este
reprezentată prin căi rutiere. Existența unui
drum de acces asfaltat asigură legătura spre
localitate, în timp ce drumurile intracomunale
sunt doar pietruite. Totodată, bine evidențiate în
teritoriu sunt cărările sau potecile cu copaci pe
margini, drumurile de ţarină, drumurile ţării și
punţile de lemn care ne oferă o retrospectivă
spre trecut.
Patrimoniul imaterial este alcătuit din
toponimia așezărilor. Astfel „denumirea
localității Zagra are origine slavonă mult mai
veche de sec. XIII, derivând din Za-gora (za =
peste, dincolo de, gora = deal, munte),
însemnând dincolo de deal, munte. În 1440
Fig. 3. Drum de țarină, satul Suplai
localitatea a fost atestată documentar; de
asemenea satul Poienile Zăgrii (Zagrei), unde
toponimul poieni derivă din slavul poljana, a
fost atestată documentar în anul 1548, an în care
a fost consemnată pentru prima dată sub forma
Pojen. În 1854 s-a numit Poieni, căruia i s-a
adăugat atributul Zăgrii; localitatea Alunișul sau
Găureni este de origine latină, găureni
provenind de la cavula, cavum, prin
transformarea lui c în g, termenul însemnând
gaură, scobitură. Satului i s-a atribuit oiconimul
Găureni, avându-se în vedere poziția sa
geografică. În anul 1968 i s-a atribuit denumirea
Alunișul; Suplai apare pentru prima dată în
documente în anul 1965 sub forma Supplaj,
termenul fiind de origine latină su + plaj
(subplai). După cum s-a observat din oiconimele
mai sus prezentate, au legătură cu anumite
particularități ale locului, precum poziția sau
aspectul: peste deal (dincolo de deal, munte),
poiană-poieni, gaura sau sub plai” (Aura-
Gențiana Retegan, 2008, pp. 22-23).
Prin urmare, J. O. Simonds, 1967, p. 119,
consideră că „fiecare spațiu dobândește ființa și
caracterul său de la elementele în care sunt
cuprinse. Deoarece fiecare element va imprima
într-o anumită măsură spațiului propriei calități,
el trebuie să fie bine corelat nu numai cu toate
celelalte elemente de același fel, dar și cu
caracterul esențial rezultant, urmărit în spațiul
respectiv”.
De aceea este îngrijorător faptul că
arhitectura locală este tot mai des impregnată cu
noi construcţii care contrastează cu imaginea
rurală generală evoluată armonios în trecut.
Tabloul astfel obţinut reflectă dizarmonia
cromaticii, materialelor, dimensiunilor şi a
formelor rezultate din inexistenţa unor norme
legale care să protejeze arhitectura locală
tradiţională.
În fața acestor tendințe, S. Filip, 2009, p.
255, precizează soluția propusă de Noul
Urbanism, și anume:
păstrarea arhitecturii locului care să
contracareze arhitectura momentului;
expresivitatea și durabilitatea unei
arhitecturi a locului fiind sprijinită de
raportarea permanentă la valoarea
locurilor, afirmate prin trăirile
Planificare peisagistică în scopul conservării patrimoniului cultural. Studiu de caz: Valea Țibleșului
43
comunității umane implicate și prin
continuitatea asociată tradiției;
totul trebuie să se bazeze pe: raportări
permanente la particularitățile regionale,
particularizarea proiectelor arhitectonice
în funcție de destinația construcțiilor,
raportarea la elementele moștenite,
integrarea elementelor formale,
armonizarea cu elementele naturale și
protejarea acestora.
Prin urmare elementele arhitecturale trebuie
să corespundă cadrului cultural şi de mediu
natural preexistente menținând astfel valoarea
estetică a peisajului.
- Nivelul gospodăriilor
Prima așezare omenească din Valea
Țibleșului, a fost o grupare de case care au
constituit localitatea Zagra. Mai târziu populația
s-a extins în depresiunile din jur, iar o parte a
urcat chiar pe versantul Țibleșului, formând
satele Suplai, Poienile Zagrei, Alunișul, Zagra și
Perișor. Ca forme predominante sunt casele de
tip împrăștiat și răsfirat, urmate de cele înșirate
cu case dispuse de-a lungul râului Țibleș sau de-
a lungul drumului (Aura-Gențiana Retegan,
2008, p. 131).
În cadrul patrimoniului construit arhitectura
tradițională este regăsită în casele tradiționale,
tot mai rare în cadrul microregiunii. Acestea
erau ridicate din matriale locale precum lemn,
piatră pentru fundaţie, lemn masiv şi lut pentru
ziduri, draniţe sau paie pentru acoperiş. În
prezent acestea fie s-au păstrat parţial, unele
ajungând chiar în stadiul de ruine, altele au fost
Fig. 4. Casă tradițională, satul Poienile Zagrei
din lemn sculptat, ornamente din lemn la
acoperiş sau demolate şi înlocuite. Construcţiile
noi păstrează totuşi unele elemente tradiţionale
precum: târnațul cu stâlpii de susținere la
ferestre. Locuinţa propriu-zisă este completată
în cadrul curţii de alte construcţii cu variate
funcţii: casa de vară, magazia, fânarul, cuptorul
de pâine, grajdul şi şura, amplasate cât mai
convenabil.
De altfel, în arhitectura caselor (şi în
structura aşezărilor rurale) în timpurile de
demult a dominat corectitudinea şi frumuseţea,
care au creat stilurile populare tipice (PavloviČ,
D. 1981, pp. 305-308).
Remarcabile sunt totodată elementele de
împrejmuire, dintre acestea făcând parte: porțile
foarte mari de la intrare și gardurile care
delimitează proprietatăţile învecinate private şi
publice. Aceste elemente, în mod tradiţional
puneau în evidenţă măiestria meşterilor cioplitori
în lemn prin bogate decoraţiuni specifice, în timp
ce în prezent în mare parte au fost înlocuite cu
unele din materiale mai rezistente (piatră, beton,
metal).
De asemenea fântânile sub diferite forme, fie
cu cumpănă, fie cu manivelă sunt elemente
frecvent întâlnite atât în cadrul gospodăriilor cât şi
în spaţiile publice (pieţe, parcuri, diverse instituţi).
Se remarcă coexistenţa celor tradiţionale (ridicate
din materiale locale) cu cele modernizate (reparate,
reînoite cu materiale specifice prezentului.
Din categoria patrimoniului construit mai fac
parte stânele. Pe Valea Țibleșului sunt prezente
stânele tradiționale. „Acestea se pot muta. Unde se
așează stâna se construiește staurul, strungile,
coliba, comarnicul, săceriul pentru vase. Este un
relict al nomadismului pastoral, locațiile vechi ale
stânelor putând fi percepute în peisaj prin acele
asociații vegetale nitrofile” (Vasiliță-Crăciun
Ileana-Cristina, 2013, p. 177). În acelaşi context
se remarcă hodăile folosite cu precădere pentru
iernarea animalelor, precum și șurile în câmp
utilizate pentru depozitarea nutrețului.
Totodată demne de amintit prin înfățișarea
lor pitorească sunt bisericile de lemn, adevărate
“bijuterii de patrimoniu” care reprezintă de fapt
forme și valori estetice perfecționate care
dovedesc nu numai o permanentă legătură cu
arhitectura celor ce le-au precedat, dar și
Ileana Cristina Vasiliţă-Crăciun
44
păstrarea de-a lungul veacurilor a unor trăsături
caracteristice locale. Sunt înconjurate de curtea
bisericii cu pietre sau table funerare, fiind
situate în centrul așezării. De-a lungul timpului
factorii nefavorabili au determinat dispariţia
multora dintre acestea, actualmente păstrându-
se doar cele din Zagra (1785) și Suplai (1711).
Prin urmare gospodăriile sunt cele care
definesc așezările rurale, ca ansambluri
elementare relativ unitare de locuire cu diferențieri
regionale legate de trăsăturile comunităților
caracterizate printr-o anumită localizare (W.
Schreiber, P. Cocean, N. Ciangă, J. Benedek,
2009, p. 157). În prezent însă evoluţia socio-
economică este principalul factor determinant care
stă la baza modificării imaginii de ansamblu a
gospodăriei dintr-una tradiţională într-una
modernă, deşi aceasta din urmă nu mai reflectă
tradiţia locală perfecţionată de-a lungul timpului.
În conformitate cu cele menționate aceste
elemente constituie un peisaj cultural cu valoare
patrimonială rezultată în urma intervenţiei
antropice, peisaj specific așezărilor rurale de pe
Valea Țibleșului, care necesită variate acțiuni de
conservare ale caracteristicilor locale prin
sistemul actual de planificare peisagistică, care
după C. Glink, H. Meyer, Maja Schottke, 2007,
se pot realiza prin acțiuni ce trebuie îndeplinite
pe termen scurt precum:
includerea tuturor elementelor de
patrimoniu cultural din arealul studiat
într-un catalog al elementelor valoroase
ale peisajului cultural aflate în pericol,
pentru păstrarea moștenirii culturale
rurale;
evaluarea elementelor de patrimoniu
cultural cu identitate ridicată aflate în
pericol.
Pe baza acestora se vor propune potrivit
Ghidului de construire pentru păstrarea
specificului local, 2008, pp. 36-37, următoarele
soluții pe termen lung:
arhitectura tradițională având o valoare
specifică, se impune ca forma
construcțiilor și așezarea în teren să fie
în concordanță cu valorile culturale
existente în zonă;
de asemenea folosirea materialelor
locale: lemn, piatră, paie, șindrilă;
din punct de vedere structural, se pot
folosi materiale moderne de construcție
(beton, cărămidă, BCA) dar care să fie
finisate la exterior cu materiale locale
sau cu imitatori ai acestora;
aspectul exterior al construcțiilor trebuie
să fie în acord cu finisajele tradiționale
existente în zonă;
punerea în valoare a elementelor de
patrimoniu de către autoritățile locale
prin includerea lor în circuitul turistic.
Prin urmare identitatea peisajului a rezultat
din necesitatea comunităţii rurale de a se adapta
la mediul local. Din păcate acum acele limitări
din trecut au fost în mod decisiv şi irevocabil
doborâte, coerenţa şi identitatea peisajului
ţinând mai mult de un design concis decât de
necesitate (H. Aalen Frederich, 2004, p. 8).
Schimbarea peisajului devine deci astfel sursă
de distrugere, de degradare şi de pericol de
vreme ce omul nu măsoară consecinţele
intervenţiilor sale şi gravele atingeri aduse
perenităţii peisajului (A. Baghli Sid, 2004, p.
28).
În conformitate cu cele prezentate, în această
microregiune spre deosebire de văile adiacente
(Ilișua, Sălăuța, Valea Mare etc.) faptele de
cultură s-au conservat într-un mod aparte (cu
toate schimbările necontrolate de după 1990),
regăsindu-se în obiceiuri, datini, mijloace
artistice, expresii de dans sau meșteșuguri.
Aceste valori constituie un patrimoniu
tradiţional valoros care pun în evidenţă
autenticitatea culturală locală.
Așadar, prin activitățile specifice, locuitorii
Văii Țibleșului au transformat peisajul natural
într-unul cultural ale cărui elemente, multe
dintre ele unice, constituie un potențial deosebit,
din păcate ignorat până acum. În această ordine
de idei planificarea peisagistică este imperios
necesară în conservarea atmosferei rurale
aparte, distinsă prin modurile specifice
tradiţionale de relaţionare cu mediul natural,
deoarece „mesajul cultural şi spiritual al
patrimoniului trebuie să constituie un motiv
solid de a trăi în respect pentru condiţia
umană” (A. Baghli Sid, 2004, p. 37).
Planificare peisagistică în scopul conservării patrimoniului cultural. Studiu de caz: Valea Țibleșului
45
BIBLIOGRAFIE
[1] AALEN, F. H. (2004), The Study and
Management of Europe’s Landscape, în
Perception and Evaluation of Cultural
Landscapes, Edited By Panagiotis N.,
Doukellis-Lina G. Mendoni, Athens.
[2] AGOSTINI STELLA (2009), Vernacular rural
housing: heritage in the landscape, în Sixth
meeting of the Workshops of the Council of
Europe for the implementation of the European
Landscape Convention, Sibiu, România 20-
21sept. 2007. European spatial planning and
landscape, No.88 Council of Europe
Publishing, Printed in Belgium.
[3] ALBRECHTS, L. (2003). Planning versus
Politics, în Planning Theory, 2(3), p. 249–268.
[4] ALBRECHTS, L. (2010), How to Enhance
Creativity, Diversity and Sustainability in
Spatial Planning: Strategic Planning Revisited
în Urban and Landscape Perspectives. Making
Strategies in Spatial Planning Knowledge and
Values, Cerreta Maria, Concilio Grazia,
Monno Valeria (Eds.), Vol. 9, London.
[5] BAGHLI SID, A. (2004), Perception et
valorization du patrimoine paysager. Les
exemples algeriens de Tipasa de la Vallee de
M’Zab et du Tassili, în Perception and
Evaluation of Cultural Landscapes, Edited By
Panagiotis N., Doukellis-Lina G. Mendoni,
Athens.
[6] CHINTĂUAN, I., BOLOG, MIHAELA, POP,
FLORICA (2002), Biserici de lemn din Bistrița
–Năsăud – ghid, Editura Supergraph, Cluj-
Napoca.
[7] COCEAN P., DAVID NICOLETA (2014),
Peisaje culturale, Editura Risoprint, Cluj-
Napoca.
[8] COCEAN P., BOTAN N.C., ILOVAN OANA
(2012), Judeţul Bistriţa-Năsăud, Editura
Academiei, Bucureşti.
[9] DEJEANT-PONCE, M. (2007), The
valorisation of landscapes-the European
Landscape Convention, Kulturland-
shcaftserfassung und Landschaftspflege in
Mitteleuropa, Erfurt/Weimar, Oktober.
[10] FILIP, S. (2009), Planning Urban, Editura
Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
[11] GLINK, C., MEYER, H., SCHOTTKE MAJA
(2007), Historical Cultural Landscapes in
Romania, Mapping and registration of
endangered traditional cultural landscape
elements in Transylvania-first methodical
approach in the sample region of Bistriţa,
Romanian Review of Regional Studies,
Volume III, Number 2, Editura Presa
Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
[12] HEALEY, P. (2006), Relational complexity
and the imaginative power of strategic spatial
planning, în European Planning Studies, 14(4),
p. 525–546.).
[13] IONESCU, G. (1957), Arhitectura populară
românească, Editura Tehnică, Bucureşti.
[14] OZBEKHAN, H. (1969). Towards a general
theory of planning, în E. Jantsch (Ed.),
Perspective of planning (pp. 45–155). Paris:
OECD.
[15] PAVLOVIČ, D. (1981), Narodna arhitektura u
prostornom planiranyu i turizmu, [Traditional
architecture at the National Physical Planning
and Tourism], In: Saopštenya, vol. ХIII,
Republički zavod za zaštitu spomenika kulture,
Serbia.
[16] PĂTRU-STUPARIU ILEANA (2011), Peisaj și
gestiunea durabilă a teritoriului, Aplicații la
Culoarul transcarpatic Bran-Rucăr-Dragoslavele,
Editura Universității din București.
[17] POP, P., GR. (2001), Depresiunea
Transilvaniei, Editura Universitară Clujeană,
Cluj-Napoca.
[18] PRAHASE, M. (2002), Fragmentarium,
Editura Supergraph Cluj-Napoca.
[19] RETEGAN AURA-GENȚIANA (2008),
Zestrea etnoculturală a Văii Zăgrii – Un pas
spre cunoaștere, în Studii și cercetări
etnoculturale, XIII, Complexul Muzeal
Bistrița-Năsăud, Bistrița.
[20] SCHMIDT CATRIN (2006), Einleitung,
Kulturlandschaft Thüringen-Arbeitshilfe für die
Planungspraxis-Quellen und Methoden zur
Erfassung der Kulturlandschaft, FH Erfurt.
[21] SCHMIDT CATRIN (2007), Regarding the
Consideration of Cultural Qualities of
Landscapes in the Landscape and spatial
Planning in Germany în Kulturlandschaftser-
fassung und Landschaftspflege in Mitteleuropa
Edited by Hans Heinrich Meyer, Burkhardt
Kolbmuller., Erfurt, Weimar, 27 și p.40.
[22] SCHREIBER, W., COCEAN, P., CIANGĂ, N.,
BENEDEK, J. (2008), Protection and
Valorisation of Cultural Landscapes in
Transilvania, în Infrastructure and ecology of
rural areas. Cultural Landscape. Protecting
Historical Cultural Landscape-Polish Academy
of Science. Commission of Tehnical
Infrastructure, Kracow.
Ileana Cristina Vasiliţă-Crăciun
46
[23] SIMONDS, J. O. (1967), Arhitectura
peisajului, Editura Tehnică, București.
[24] STOICA, FLAVIA, SCHREIBER, W. (2008),
Peisaje culturale istorice, Editura Argonaut,
Cluj-Napoca.
[25] STUPARIU ILEANA (2013-2014), Modelarea
structurală și funcțională a peisajelor, Curs,
Universitatea din București, Facultatea de
Geografie, Departamentul de Geografie Regională
și Mediu. (sursa:
http://www.unibuc.ro/prof/patru-
stupariu_i_g/docs/2013/noi/18_18_37_59Curs_
1.pdf).
[26] VASILIŢĂ-CRĂCIUN ILEANA-CRISTINA
(2013), Peisaje culturale din Dealurile
Someşului Mare, Editura Risoprint, Cluj-
Napoca.
[27] *** (2008), Ghid de construire pentru păstrarea
specificului local, Studiu de caz Platoul Gheţari,
comuna Gârda de Sus, Ghid destinat
administraţiilor locale şi întreprinzătorilor pentru
construire în Parcul Natural Apuseni, (2008), S.C.
“ALTIP” S.A. Alba Iulia, editat în cadrul
proiectului Ţara Moţilor - patrimoniu cultural
european, proiect al Ordinului Arhitecţilor din
România, filiala Transilvania.
[28] *** DEX (1998), Ediția a II-a, Editura Univers
Enciclopedic, București.
[29] ***Glosar CEMAT (2006), (sursa:
https://www.bing.com/search?setmkt=en-
US&q=%2Fian%2F25_11_51_25GLOSAR_C
EMAT.pdf).
Geographia Napocensis Anul IX, Nr. 1, 2015
47
INFLUENȚE INTERNAȚIONALE
ÎN DEZVOLTAREA TRANSPORTURILOR
PE TERITORIUL ROMÂNIEI
MAGDALENA DRĂGAN1
Abstract:- In many cases in history the geopolitical position of Romania led to the development of transport
routes that crossed its territories to link Western Europe, Levant and Asia. „International influences in the
development of transport in Romania” examines three such cases in different historical periods: the XIV-
XVI centuries’ trade routes, the development of the modern navigation in the Danube Delta in the XIX and
XX centuries, and the present time development of transport infrastructure along the TEN-T corridors. In all
cases diplomatic actions and/or international cooperation played an important role.
Key words: trade routes, the European Commission of the Danube, TEN-T corridors, international
cooperation, transport infrastructure
1. Introducere Așezarea în estul Europei, la „Porțile
Orientului”, a înscris teritoriile locuite de
români pe traseul direct al drumurilor dintre
lumea occidentală și cea asiatică. Totodată,
Dunărea și Marea Neagră au reprezentat
elemente esențiale pentru organizarea traseelor
comerciale din partea centrală și estică a
Europei. În timp aceste trasee comerciale capătă
din ce în ce mai multă importanță, atrăgând
adesea influențe extrateritoriale în organizarea
trasporturilor din acest spațiu.
De-a lungul timpului istoric pot fi
evidențiate perioade de dezvoltare a
transporturilor în strânsă legătură cu dezvoltarea
comerțului, interesele comerciale implicându-se
uneori și în dezvoltarea infrastructurii.
În Evul Mediu mobilitatea era restricționată
iar punctele strategice de trecere erau controlate
strict. „Sursa acumulărilor mari și rapide de
capital mobiliar în Europa Apuseană și
Centrală în evul mediu a fost comerțul
internațional, în primul rând schimbul de
produse cu Orientul asiatic. Accesul la
itinerariile navale și terestre prin care se
realiza acest comerț și controlul, adică
posibilitatea de a exploata în condiții cât mai
favorabile din punct de vedere comercial și
fiscal (vamal) aceste drumuri a constituit unul
din aspectele esențiale [...] ale raporturilor
internaționale în evul mediu” (Papacostea,
1988, p. 32).
În secolul al XIX-lea fragilizarea Imperiului
Otoman a creat oportunitatea accesului
comercial în Marea Neagră și pentru alte puteri
europene neriverane și a dezvoltării comerțului
cu Principatele Române. În acest context
navigația la gurile Dunării în a doua jumătate a
secolului XIX - începutul secolului XX a
reprezentat un subiect foarte fierbinte al politicii
europene. „În timpul războaielor napoleoniene,
interesul pentru navigația pe Dunăre și în
Marea Neagră a crescut, Anglia și Franța
devenind tot mai interesate de această regiune,
bogată în produse agricole și potențială piață
de desfacere pentru produsele manufacturate și
industriale. Dunărea prezenta interes și ca
drum comercial al europenilor spre Asia
Centrală și India, în condițiile în care canalul
Suez nu era deschis” (Stanciu, 2002, p. 30).
În perioada actuală, pe măsură ce Uniunea
Europeană a conștientizat importanța unei
politici unice în domeniul transporturilor, sunt
schițate coridoare de transport prioritare care 1 Academia Română Filiala Cluj-Napoca, Colectivul de Geografie, str. Treboniu Laurian, nr. 42, camera 205, Cluj-
Napoca, România, [email protected]
Magdalena Drăgan
48
traversează spațiul european și asigură legătura
cu spațiul extracomunitar constituind „coloana
vertebrală a transporturilor în cadrul pieței
unice a Europei” (Comisia Europeană, 2014 (a),
p. 1). Acestora li se vor adaugă treptat o serie de
conexiuni de importanță națională și regională
cu scopul declarat ca “până în 2050, cea mai
mare parte a cetățenilor și a întreprinderilor
din Europa să se afle la cel mult 30 de minute
distanță, ca timp de deplasare, de această rețea
globală” (Comisia Europeană, 2014 (a), p. 1).
Pornind de la aceste repere cronologice, în
prima parte a lucrării se prezintă dezvoltarea
unor drumuri negustorești în secolele XIV-XVI
în Moldova și Țara Românească și importanța
acestora pentru cele două state. În a doua parte a
acestei lucrări este prezentat rolul pe care l-a
avut Comisia Europeană a Dunării în
amenajarea pentru navigație a Dunării
Maritime. A treia parte a studiului investighează
coridoarele de transport paneuropene care
traversează spațiul României și importanța
acestora pentru infrastructura de transport
națională.
2. Drumuri negustorești și consolidare
statală în evul mediu românesc Pentru teritoriile extracarpatice locuite de
români secolul al XIV-lea a fost momentul
apariției statelor Țara Românească și Moldova.
Contextul istoric regional era definit de existența
unui regat maghiar puternic în vecinătatea
acestora, de prezența tătarilor în stepele estice și
de ridicarea regatului polon. Totodată în aceste
regate orașele cunosc o activitate comercială din
ce în ce mai intensă. Navigatorii genovezi aveau
instalate „capete de pod” în Marea Neagră la
Caffa, Cetatea Albă, Chilia și în alte orașe-
porturi, iar produsele Hansei din nordul
continentului căutau un debușeu în această zonă.
Treptat, controlul tătar a fost eliminat prin
campanii războinice ale regilor polonezi și
unguri și a domnitorilor Moldovei în a doua
jumătate a secolului al XIV-lea (Gonța, 1989, p.
18). În aceste condiții apariția unor trasee
comerciale care răspundeau intereselor
economice internaționale nu a întârziat să se
materializeze, influențând puternic economia
statelor române în proces de formare.
În virtutea dreptului de proprietate medieval,
domnitorii țărilor române dau privilegii
negustorilor la trecerea pe teritoriul statelor pe
care le conduc, impunându-le totodată trasee de
urmat, cu puncte de vamă și de târg care
aduceau venituri importante vistieriilor centrale
și locale. Cele dintâi documente de acest fel din
cele două țări române sunt privilegiul lui Vlaicu
Vodă dat brașovenilor în anul 1368 și cel dat de
Alexandru cel Bun negustorilor lioveni în 1408.
Odată cu schimbarea domnitorilor aceste
privilegii sunt întărite (în cele mai multe cazuri)
sau anulate pe perioade scurte de timp, cele
două regate vecine insistând diplomatic sau pe
calea armelor pentru păstrarea unor libertăți cât
mai largi pentru negustorii proprii (Papacostea,
1988, pp. 26-27).
O analiză amănunțită asupra drumurilor din
evul mediu moldovenesc a realizat Alexandru
Gonța (1989), după care sunt descrise traseele
care urmează. Cel mai vechi drum comercial de
pe teritoriul Moldovei medievale a fost drumul
de-a lungul Nistrului (de la Hotin prin Soroca-
Orhei și Tighina spre Cetatea Albă și/sau spre
Caffa). Acesta se mai numea și „drumul tătăresc”
deoarece conducea în Crimeea prin teritoriile
controlate de tătari. Mai important pentru
economia Moldovei a fost „drumul
moldovenesc” dintre Prut și Siret, cu intrare în
țară pe la Cernăuți sau Hotin spre Dorohoi,
Botoșani, Hârlău, Cotnari, Târgu Frumos, Iași,
Țuțora, Lăpușna și de aici spre Tighina-Cetatea
Albă sau spre Chilia. După anul 1484, când cele
două cetăți de la mare au fost cucerite de către
turci, traseul comercial se orientează spre Galați,
de la Iași drumurile îndreptându-se spre Vaslui,
Bârlad și Tecuci și mai departe spre portul
dunărean. „Drumul muntenesc”, urma valea
Siretului. Traseul acestuia era „prin Colomeia-
Cernăuți-Târgu Siret-Suceava-Roman-Bacău-
Adjud-Putna, mergând ori la Brăila pe Dunăre,
ori la Târgoviște, prin Râmnicu Sărat-Buzău, de
unde era în legătură apoi peste Dunăre, cu
Preslav și Constantinopol” (Gonța, 1989, p. 44).
O altă categorie importantă de drumuri erau
cele care duceau din Polonia în Transilvania,
prin Suceava. Două dintre acestea sunt
menționate în privilegiul acordat de Alexandru
cel Bun negutorilor lioveni (1408). De la
Influențe internaționale în dezvoltarea transporturilor pe teritoriul României
49
Suceava „drumul Bistriței” trecea prin Baia,
Moldovița, Câmpulung și de aici spre Rodna și
spre Bistrița. Drumul spre Brașov se desprindea
din drumul muntenesc la Bacău spre Târgu
Trotuș, cu trecere în Transilvania pe la Ghimeș
sau prin pasul Oituz. Autorul menționat
reconstituie și un al treilea drum spre Brașov
prin Fălticeni, Baia, Târgu Neamț, Piatra
Neamț, Tazlău, Moinești, Comănești și de aici
spre pasul Ghimeș sau prin Târgu Trotuș-Oituz.
Accesul la porturile de la gurile Dunării și
din Marea Neagră a fost o preocupare constantă
și a Regatului Ungariei. În acest context
Papacostea consideră Episcopia Cumaniei din
secolul XIII un inițial demers reprezentativ
pentru încercarea de instituire a controlului
asupra zonei extracarpatice care asigura drumul
spre mare (Papacostea, 1988, p. 23). De
asemenea, în anul 1358, Ludovic de Anjou
instituie o zonă de imunitate vamală între
Ialomița și Siret pentru negustorii brașoveni
(Papacostea, 1988, p. 25). Ulterior, deși regatul
ungar a pierdut controlul asupra acestei regiuni
în favoarea Țării Românești, menținerea unor
largi privilegii pentru negustorii brașoveni, a
fost o constantă a relațiilor politice bilaterale
(Papacostea, 1988, pp. 26-27). Controlul asupra
Chiliei a constituit de asemenea motiv de
incursiuni armate în Moldova.
Din Transilvania la Dunăre și la Brăila prin
Țara Românească se ajungea fie pe la Buzău, fie
mai întâi coborând spre Câmpulung-Târgoviște
și apoi urmând o direcție generală estică,
urmând „marele drum muntenesc pe sub
dealuri” (Murgescu, 1996), de la Câmpulung la
Târgoviște și până în „părțile răsăritene”, prin
Târgșor, Gherghița cu ramificații spre Orașul de
Floci de la vărsarea Ialomiței în Dunăre, spre
Buzău și spre Brăila.
Vadurile Dunării, spre care se îndreptau o
serie de drumuri au fost străjuite cu mult timp
înainte de consolidarea statului feudal valah de
cetăți și așezări, iar Mircea cel Bătrân încercase
să le organizeze ca puncte de vamă pentru Țara
Românească (Murgescu, 1996, p. 129). Printre
acestea mai importante au fost (Murgescu,
1996): vadul de la Silistra (acum Călărași),
vadul de la vărsarea Argeșului în Dunăre „în
fața Turtucaiei”, vadul de la Giurgiu („trecerea
pe la Giurgiu era cunoscută de mult și amintită
în itinerariul din Bruges, la 1380-1390, când
despre București nici nu se vorbea” (Murgescu,
1996, p. 125)), vadul de la vărsarea Oltului în
Dunăre, la Turnu, și vadul de la Calafat, aflat în
fața Vidinului unde erau „vechi așezări ale
raguzanilor, ceea ce facilita negoțul cu restul
Peninsulei Balcanice” (Murgescu, 1996, p.
133). Importanța comercială și strategică a
acestora a făcut însă să fie destul de devreme
cucerite de către otomani: cetatea de la Giurgiu
a fost cucerită pentru prima dată de către turci în
1417, aproximativ în aceeași perioadă fiind
cucerită și „Nicopolea cea Mică”, cetatea Turnu.
Pe măsură ce orașul București începe să
câștige importanță în fața celorlalte foste
capitale ale țării și ca urmare a poziției
favorabile din punct de vedere comercial, acesta
devine „o adevărată placă turnantă a
drumurilor comerciale ale Țării Românești.
Dinspre Moldova și de la Brăila venea [...]
drumul Buzăului. Dinspre valea Teleajenului și
a Prahovei veneau drumurile de la Gherghița și
Târgșor, înlocuite apoi de drumul unic al
Ploieștilor. Pe valea Dâmboviței venea drumul
ușor, amintit de mulți călători care l-au
străbătut, de la Târgoviște. De la Sibiu se putea
ajunge la București prin Curtea de Argeș și
Pitești, pe valea Argeșului. Carelor cu mărfuri
venite din toate aceste direcții li se deschideau
la București drumuri spre o serie de vaduri
dunărene și de acolo spre Adrianopol,
Constantinopol și alte centre din Imperiul
Otoman” (Murgescu, 1996, pp. 124-125).
În ceea ce privește importanța pentru țarile
române a acestor trasee comerciale
internaționale care străbăteau teritoriile
extracarpatice, părerile istoricilor variază de la
explicații din sfera determinismului economic
acționând decisiv asupra factorului politic, până
la restrângerea importanței acestora la apariția
orașelor sau numai pentru accelerarea
dezvoltării economice și sociale a zonelor
străbătute. Nicolae Iorga considera că drumul „a
făcut” statul: „linia de comerț a Dunării de Jos
avea să dea naștere unui stat, iar cealaltă linie
comercială, a Crimeii și a Caffei [...] avea să
creeze un alt stat paralel cu celălalt, care s-a
întemeiat mai întâi în Carpați, pentru a coborî
Magdalena Drăgan
50
curând până la Dunăre. Aceasta a fost
necesitatea întemeierii [...] unui principat
român de o parte, pentru a sluji linia Dunării
Inferioare, și aceea a întemeierii [...]
principatului Moldovei în văile Nistrului,
Prutului și Siretului” (Nicolae Iorga, Points de
vue sur l'histoire du commerce de l'Orient au
Moyen Age, Paris, 1924, p. 93-94, citat de
Papacostea (1988, p. 53)). Alexandru Gonța a
fost mai rezervat în privința acestei aserțiuni,
subliniind și importanța alor factori pentru
consolidarea statului feudal românesc, dar
recunoscând în continuare rolul major al
drumurilor comerciale în istoria medievală a
Moldovei: „cu condițiunile externe favorabile,
factorii interni de ordin geografic, economic și
social, ajunși la maturitate, nu au avut decât să
realizeze ceea ce era inevitabil: organizarea
unui stat, care să garanteze siguranța
circulației bunurilor comerciale pe drumurile
care îl vor antrena în comerțul internațional,
care-i vor dezvolta orașele, valorifica bogățiile
și-l vor duce pe calea celei mai înfloritoare stări
economice, în secolele XIV și XV, adică statul
Moldovei” (Gonța, 1989, p. 18).
Alți istorici leagă într-o măsură foarte mare
dezvoltarea vieții urbane medievale de comerț și
de existența unor trasee comerciale. Astfel,
unele dintre principalele orașe din perioada
medievală a teritoriilor extracarpatice apar în
legătură cu activitatea comercială internațională.
Revelator pentru acest aspect sunt chiar unele
nume de locuri sau râuri: Târgoviște, Târgșor,
Câmpulung așezat pe râul Târgului în Țara
Românească (Murgescu, 1996) și Târgu
Frumos, Târgu Trotuș ș.a. în Moldova. Unele
dintre acestea cunosc perioade de înflorire
vremelnice, căzând în uitare odată ce drumul
negustoresc își schimbă traseul. Târgșor,
menționat ca punct vamal într-un privilegiu al
lui Mircea cel Bătrân în 1413, devine la
începutul secolului al XVI-lea orașul cu cel mai
mare volum al schimburilor comerciale cu
Brașovul dintre toate orașele Țării Românești
(Manolescu R., 1965 citat de Murgescu, 1996,
p. 116), pentru a decădea apoi când capitala se
mută de la Târgoviște la București: „în secolul
al XVII-lea se ridică rolul târgului vecin de la
Ploiești, mai bine situat la întâlnirea drumurilor
spre Târgoviște, Buzău și București cu cel care
venea pe Valea Teleajenului. Treptat, negustorii
târgșoreni se vor muta la Ploiești și din vechiul
oraș cu rol de seamă în comerțul exterior al
Țării Românești din secolele XV-XVI nu va mai
rămâne, în secolul al XVIII-lea, decât un sat, cu
un târg săptămânal de interes local”
(Murgescu, 1996, p. 116). O soartă asemănătore
o are și Gherghița, târg așezat pe dreapta
Prahovei, la 30 km de Târgșor, dar și Orașul de
Floci de la vărsarea Ialomiței în Dunăre.
De o părere mai nuanțată dă dovadă Lupu
Emil, care consideră că drumul negustoresc nu a
determinat apariția vieții urbane în cazul orașului
Buzău, aflat pe traseul drumului muntenesc al
Moldovei și pe cel spre Brăila al Brașovului. Din
contra, acesta susține că traseul Brașov-Brăila a
fost atras spre așezarea din valea Buzăului de
existența unei aglomerații umane mai înainte de a
se consolida traseul comercial, privilegiul
domnesc doar cosființind existența acesteia și
acordându-i oficializarea. Cu toate că „drumul n-
a făcut orașul”, autorul menționat recunoaște
importanța acestuia la dezvoltarea economică,
socială și culturală a zonelor pe care le străbate,
nu fără inconveniente în anumite perioade: „Cea
mai importantă influență a drumurilor
comerciale asupra zonelor pe care le-au
traversat s-a manifestat în domeniul economic.
Pe traseul drumurilor enumerate au apărut
hanuri, stații de schimbare a cailor, puncte de
vamă, iarmaroace, ce au implicat populația
locală în activități comerciale şi manufacturiere.
[…]Efectele benefice ale acestor drumuri sunt
reprezentate de dezvoltarea economică mai
rapidă a localităților, ajungându-se la realizări
în plan edilitar, prin construcții civile şi
religioase: biserici parohiale, mori, poduri,
conace boiereşti; ele determină şi stabilirea unor
elemente umane alogene. Dincolo de
prosperitate, drumurile aduc însă locuitorilor
îndatoriri şi neplăceri: trebuie să asigure
întreținerea şi paza lor, răspunzând solidar
pentru infracțiuni petrecute pe raza localităților
de reşedință. Au obligația de a asigura cai de
olac precum şi cazarea şi hrana soliilor
importante. Aceste drumuri sunt folosite şi de
armatele de invazie […], determinând de multe
ori exodul populației în timpul campaniilor
Influențe internaționale în dezvoltarea transporturilor pe teritoriul României
51
militare şi distrugeri ale edificiilor. Pe aceste
drumuri se deplasează totodată şi marile molime
ale epocii, locuitorii din preajmă fiind primii
afectați” (Lupu, 2008, pp. 3-4). Totodată, „pe
şleaurile adânc săpate de roțile căruțelor
încărcate cu mărfuri, se deplasau şi constructorii
catedralelor, artiştii şi tipografii de mai târziu.
Locurile de popas, târgurile şi oraşele de tranzit
erau toate marcate de influențele locurilor
îndepărtate de plecare şi de destinație ale
acestor drumuri” (Lupu, 2008, p. 2).
Indiferent de poziția adoptată în legătură cu
rolul drumurilor în formarea statelor feudale
Țara Românească și Moldova sau a orașelor
acestora, un aspect esențial este dezvoltarea
economică pe care controlul acestor trasee
internaționale și a unor porturi la Marea Neagră
sau la Dunăre le-au adus țărilor române.
Importanța venitului adus statului de
administrarea acestor trasee este puternic
exemplificată de dezvoltarea deosebită a
Moldovei în timpul lui Ștefan cel Mare (Al.
Gonța, 1989). Un alt exemplu sunt boierii
Craiovești, negustori pricepuți care vor duce în
timp la impunerea la domnie în Țara
Românească a unor bărbați din neamul lor: „la
începutul secolului al XVI-lea, Craioveștii
participă la aprovizionarea Constantinopolului
și au în mâinile lor vama de la Calafat”
(Murgescu, 1996, p. 132).
Această situație favorabilă pentru țările
române și traseele comerciale care le traversau
nu avea să dureze la nesfârșit; căderea porturilor
din Marea Neagră în puterea otomanilor,
înlocuirea treptată a negustorilor central și nord-
europeni cu cei levantini și extinderea
suzeranității Imperiului Otoman în expansiune
asupra țărilor române au determinat scăderea
importanței drumurilor comerciale pentru
economia acestor regiuni, odată cu impunerea
unor raporturi comerciale exclusiviste care vor
dura până la Tratatul de la Adrianopol, în 1829.
3. Comisia Europeană a Dunării și
navigația la Dunărea de Jos În condițiile Tratatului de la Adrianopol
(1829), deschiderea accesului în Marea Neagră
navelor civile sub orice pavilion a adus
oportunități comerciale țărilor neriverane și
accesul facil al acestora la resurse din estul
Europei. Pentru Principatele Române acest fapt
a reprezentat o oportunitate foarte mare de a-și
valorifica resursele agricole excedentare. În
condițiile în care fostele raiale turcești din
stânga Dunării sunt redate țărilor române și
Poarta acordă „libertatea de navigație prin
gurile Dunării pentru bastimentele tuturor
statelor aflate în relații pașnice cu Imperiul
Otoman” (Ardeleanu, 2007, p. 169), o
importantă activitate comercială începe să se
desfășoare la Galați și Brăila.
Conjunctura europeană din acea perioadă a
făcut să existe o cerere mare pentru cerealele
produse de țările române. Printre alții, erau
interesați în mare măsură comercianți din
Regatul Unit în condițiile abolirii în 1846 a legii
de protecție a producției interne de cereale
(Stanciu, 2002, p. 26). Deja în anul 1852
aproape 50% din tonajul vaselor încărcate cu
cereale pentru export în portul Galați erau
destinate Angliei (Stanciu, 2002, p. 27).
Deși comercianții găsiseră în zonele agricole
din Principate un rezervor însemnat și ieftin de
grâne, problema cea mai mare era transportul
acestora. Traversarea Deltei Dunării nu era un
lucru ușor de înfăptuit în condițiile hidrologice
și geomofologice specifice acesteia,
caracterizată de procese de colmatare, de
sinuozitate accentuată, de sectoare cu adâncime
variabilă, de prezența a numeroase bancuri de
nisip și mai ales a depunerilor de la ieșirea în
mare. Dezinteresul Rusiei față de problema
„barei de la Sulina” (gurile Dunării s-au găsit în
perioada 1829-1856 în administrarea Rusiei care
era mult mai interesată să dezvolte portul
Odessa (Stanciu, 2002, p. 36)), a făcut ca
adâncimea șenalului navigabil să fie în continuă
scădere. “De la 12 picioare în 1840, adâncimea
șenalului navigabil de la bara Sulina scăzuse,
zece ani mai târziu, la 8¼ picioare, pentru ca în
1853 vice-consulii britanici să raporteze că se
ajunsese la doar 6 picioare1” (Ardeleanu, 2007,
p. 170), casele de comerț insistând mereu pe
lângă guvernul din Sankt Petersburg pentru
rezolvarea acestei probleme (Stanciu, 2002, p.
1 12 picioare = 3.7 metri, 8¼ picioare = 2.5 metri,
6 picioare = 1.8 metri
Magdalena Drăgan
52
36).
După Războiul Crimeii în care Rusia este
înfrântă, în urma Tratatului de pace de la Paris
(1856), se hotărăște asigurarea liberei circulații
pe Dunărea de Jos sub supravegherea unui
organism internațional înființat în acest scop.
Comisia Europeană a Dunării (CED) era
formată din delegați ai Marilor Puteri: Imperiul
Austro-Ungar, Al Doilea Imperiu Francez,
Regatul Unit, Prusia, Imperiul Rus, Regatul
Sardiniei și Imperiul Otoman. Premisele
implicării acestora în navigația pe Dunăre au
fost adoptarea unui statut internațional al
fluviilor navigabile la Congresul de la Viena
(1815), în urma războaielor napoleoniene. Acel
tratat stipula ca „navigația să fie liberă pe tot
sectorul navigabil al râurilor, pentru mărfuri și
călători, stabilindu-se și modul de percepere a
taxelor, uniforme și proporționale, indiferent de
natura mărfurilor ori sistemul de funcționare a
politicii fluviale” (Stanciu, 2002, p. 23). Cu
toate acestea, acest regim de liberă circulație nu
se aplica și Dunării care nu fusese menționată în
tratat, iar problema unui statut internațional al
acesteia nu a fost abordată nici în Tratatul de la
Adrianopol.
Înființată în 1856 cu un mandat inițial de doi
ani, Comisia Europeană a Dunării (CED) avea
drept scop să asigure libertatea și eficiența
navigației pe Dunăre, atât prin reglementări
administrative cât și prin realizarea unor lucrări
de infrastructură care să permită traversarea
Deltei Dunării pentru vase de capacitate mai
mare. „Instituția avea menirea de a proiecta și
asigura "executarea lucrărilor necesare, de la
Isaccea, pentru a degaja gurile Dunării, cât și
părțile de mare din apropierea lor, de nisipuri
sau de alte obstacole care le înfundă, în scopul
de a crea pentru această parte a fluviului și
pentru părțile de mare din apropierea lor cele
mai bune condiții posibile de navigabilitate".
Comisia Europeană avea dreptul să perceapă
anumite taxe fixe, într-o proporție convenabilă,
cu mențiunea că "pavilioanele tuturor
națiunilor să fie tratate pe picior de perfectă
egalitate". Din aceste sume urmau să fie
acoperite cheltuielile ocazionate de lucrările
hidrotehnice” (Ardeleanu, 2007, p. 171, citând
din actele Conferinței de la Paris). În condițiile
de la fața locului și pe măsura conștientizării
volumului foarte mare de lucrări necesar pentru
a asigura traficul cu nave din ce în ce mai mari,
existența acestei instituții a fost prelungită
succesiv până în 1938, suscitând numeroase
luări de poziție din partea României (eliberată la
1878 de sub suzeranitatea otomană și intrând în
posesia Dobrogei și a Deltei Dunării) pentru
desființarea acestei organizații care aducea
atingere suveranității sale (Stanciu, 2002).
O primă etapă de lucrări hidrotehnice s-a
derulat între anii 1858-1861. Acestea erau
reprezentate de diguri construite înspre mare în
prelungirea brațului fluvial cu scopul creșterii
vitezei curentului de apă și eliminării pe această
cale a barei de la Sulina. Efectele au fost
vizibile imediat, ducând la creșterea numărului
de nave care tranzitau brațul fluviului de la 2500
bastimente însumând o capacitate de 350000
tone în anul 1857, la 3500 bastimente cu o
capacitate totală de 558000 tone în anul 1860
(Stanciu, 2002, p. 74). De asemenea, într-un
raport al Comisiei din 1866 se precizează și alte
realizări ale acestei instituții: “corectarea
șenalului navigabil pe braț, curățirea șenalului
de epavele bastimentelor naufragiate,
construirea unui sistem de semnalizare cu
lumini pe canal, a unui far la gura Sf.
Gheorghe, instituirea unui serviciu regulat de
salvare, a unui spital la Sulina și constituirea
unor servicii de navigație provizorii pe sectorul
Sulina-Isaccea” (Stanciu, 2002, p. 81).
Deși pe toată perioada următoare CED va
realiza lucrări de întreținere a șenalului
navigabil al brațului Sulina prin dragare, tăieri
de meandre și prin consolidarea și prelungirea
digurilor de la bară, o nouă etapă de investiții
intense și cu efecte favorabile asupra navigației
are loc numai după 1880. Necesitatea acestora a
apărut ca urmare a creșterii continue a tonajelor
navelor care operau în Marea Neagră, pentru tot
mai multe accesul pe brațul Sulina fiind
imposibil. Realizarea acestor lucrări a fost
impulsionată și de efectele economice benefice
așteptate de la creșterea traficului cu nave de
tonaje mai mari atât asupra exportului
românesc, cât și asupra caselor de comerț
internaționale (posibilitatea de a realiza
încărcarea unor vapoare mari direct în porturile
Influențe internaționale în dezvoltarea transporturilor pe teritoriul României
53
Galați și Brăila, eliminând costisitoare
transbordări, se estima a fi produs economii de
100 de milioane de dolari comercianților
implicați în acest negoț (Ardeleanu, 2007, p.
184, citând un articol apărut în Science în anul
1885)).
În această perioadă (1886-1902) acțiunile se
concentrează pe regularizarea canalului Sulina,
de pe care au fost eliminate 16 coturi reducând
lungimea acestuia cu 22.7 km și producând
creșterea adâncimii minime de la 4.34 m în
1883, la 5.42 m în 1900 (Ardeleanu, 2007, p.
186). Suma investițiilor totale până în anul
1907, când cea mai mare parte a lucrărilor
hidrotehnice au fost terminate, a fost de aproape
49 milioane franci (calcule după date de la
Ardeleanu, 2007, p. 188), provenind de la
statele implicate, dar și din împrumuturi,
restituite apoi din taxele de navigație. Rezultatul
acestor lucrări a fost o continuă creștere a
numărului de nave care tranzitau canalul, dar și
o creștere constantă a tonajului de marfă
tranzitat, arătând atât intensificarea schimburilor
comerciale, cât și ameliorarea continuă a
condițiilor de navigație: dacă în anul 1856
tonajul mediu al navelor care puteau tranzita
brațul Sulina era de 150 de tone, acesta ajunge
să fie de 1300 tone în anul 1902. Totodată în
portul Sulina se înregistra un tonaj mediu de
1717 tone al navelor încărcate (Stanciu, 2002, p.
165). Acestor investiții li se alătură cele
realizate de partea română pentru facilitarea
comerțului: „adăugând tuturor acestor aspecte
și lucrările efectuate sub coordonarea statului
român (cheiurile, docurile, platformele de
încărcare-descărcare din porturile Galați și
Brăila, șoselele de acces către porturi, docuri
flotante, diverse bastimente etc.), avem
dimensiunea modalității în care românii și
Europa au colaborat pentru modernizarea
infrastructurii de transport a României și
transformarea Dunării de Jos într-o regiune
propice navigației și comerțului” (Ardeleanu,
2007, p. 188)
Pe perioada primului Război Mondial, pe
fondul neîntreținerii lucrărilor și a dragării
insuficiente se produce colmatarea accentuată a
barei de la Sulina, astfel încât în perioada
interbelică navigația pe Dunărea Maritimă s-a
produs cu intermitență și cu mare dificultate
(David, 2010, pp. 123-126). Cum noi prelungiri
ale digurilor aveau numai efecte temporare, se
caută tot mai fervent o altă soluție, respectiv
amenajarea altui braț pentru navigație sau
transformarea căii navigabile a Sulinei înt-un
canal ecluzat (David, 2010). Cu toate acestea,
atât din lipsă de finanțare, cât și datorită
reorientării fluxurilor comerciale spre
Constanța, acestea n-au mai fost puse în
practică: „relațiile comerciale mutuale găseau o
nouă rută, prin darea în folosință a portului
Constanța și interconectarea căii ferate
dobrogene la sistemul feroviar din Regat.
Treptat, atenția cercurilor economice londoneze
se mută către debușeul pontic, pe măsură ce
interesul pentru aprovizionarea cu cereale era
depășit de perspectivele oferite de piața
românească a petrolului” (Ardeleanu, 2008, p.
280).
Dincolo de eșecul clamat de oponenții
acestei instituții datorită faptului că lucrările de
amenajare a canalului navigabil nu reușeau să
țină pasul cu creșterea tonajului navelor
implicate în navigația pontică (David, 2010),
amenajarea Dunării de Jos de către CED se
remarcă ca un exemplu al unei colaborări
internaționale de succes pentru o perioada
îndelungată și cu rezultate importante pentru
economia și geopolitica regiunii.
4. Politica pentru transport a Uniunii
Europene și evoluția infrastructurii de
transport din România Politica de transporturi a Uniunii Europene
datează de la începutul anilor 1990 (Comisia
Europeană, 2014 (b)), evoluând continuu spre o
mai mare integrare a statelor membre și a
piețelor acestora, iar posibilitățile de transport
eficient între zonele centrale și cele periferice
ale Uniunii și evitarea blocajelor sunt priorități
în acest sens. Pe măsura extinderii UE au fost
necesare ajustări ale politicii de transport și
interconectări ale infrastructurii tehnice, dar și
sincronizarea administrării traficului pe aceste
rețele, cu scopul declarat de a avea un sistem de
transport unitar la nivelul întregii Uniuni.
Aceste preocupări s-au exprimat în conceperea
unor culoare de transport principale, care să
Magdalena Drăgan
54
ghideze investițiile și conturarea acestui
planificat spațiu unic al transporturilor.
Cunoscute mai întâi sub numele de coridoare
paneuropene, coridoare Helsinki ș.a., ulterior
acestea au primit denumirea de coridoare TEN-
T (rețeaua trans-europeană de transport).
La finalul anului 2013 Uniunea Europeană a
adoptat o nouă strategie a transporturilor.
Această se sprijină pe strategiile anterioare (se
păstrează finanțarea pentru proiectele prioritare
definite în precedenta strategie a
transporturilor), dar cu un accent mai mare pe
interconectivitate, pe fluidizarea traficului și pe
intermodalitatea transporturilor. Conform
ultimelor documente în domeniu, România este
traversată de două coridoare ale rețelei primare
(TEN-T core): Coridorul Orient/Mediterana de
Est și Coridorul Rin-Dunăre [Fig. 1.].
Coridorul Orient/Mediterana de Est pune în
legătură porturile Bremen, Hamburg și Rostock
(de la Marea Baltică, în Germania), cu porturi
de la Marea Neagră (Constanța din România și
Burgas din Bulgaria) și cu porturile grecești
Salonic și Pireu (la Marea Mediterană). Pe
teritoriul României acest coridor corespunde
unei porțiuni din traseul de cale ferată Timișoara
– Sofia, dar și unui traseu pe autostradă: Arad –
Sibiu – București – Constanța.
Coridorul Rin-Dunăre conectează orașele
Strasbourg și Manheim cu Marea Neagră.
Traversează Germania, Austria, Slovacia,
Ungaria, Serbia și România. Centrat pe căile
navigabile Rin și Dunăre, pe teritoriul României
acesta cuprinde calea navigabilă a Dunării, pe la
Galați-Sulina și pe Canalul Dunăre-Marea
Neagră, dar și două ramuri feroviare (ramura
nordică – prin Arad-Sebeș-Sighișoara-Brașov-
Ploiești-București-Cernavodă-Constanța și
ramura sudică -Arad-Timișoara-Orșova-
Craiova-București-Cernavodă-Constanța), două
ramuri rutiere (ramura nordică – Arad-Sebeș-
Sibiu-Pitești-București și ramura sudică – Arad-
Timișoara-Orșova-Craiova-București-
Constanța). Pe teritoriul românesc cele două
coridoare se suprapun pe porțiunea de cale
ferată Arad-Timișoara-Orșova-Craiova și pe
segmentul rutier Arad-Nădlac.
În perioada de preaderare la Uniunea
Europeană (2000-2006), România a beneficiat
Fig.1. Coridoare din rețeaua TEN-T primară pe
teritoriul României (Comisia Europeană, 2014 (a)).
Cu albastru deschis – Coridorul Rin-Dunăre, cu
maro închis - Coridorul Orient/Mediterana de Est
de finanțare nerambursabilă pentru proiectele
din domeniul transportului prin fondurile ISPA
(Instrumentul Structural de Pre-Aderare). Acest
domeniu a beneficiat de 20 de Memorandumuri
de Finanțare dintre care 11, cu o valoare totală
de 1257.1 milioane euro, au finanțat proiecte de
lucrări și alte 9 au susținut proiecte de asistență
tehnică, în valoare de 64.2 milioane euro
(http://www.ampost.ro/pagini/facilitatea-ex-
ispa).
Proiectele finanțate urmăreau în mod special
asigurarea legăturii la rețeaua de transport a UE.
Dintre acestea se remarcă reabilitarea DN6 pe
porțiunea Craiova - DrobetaTurnu Severin –
Lugoj, realizarea variantelor ocolitoare Lugoj,
Deva-Orăștie și Sibiu, realizarea unor porțiuni
din autostrada București-Constanța, reabilitarea
secțiunilor de cale ferată Câmpina-Predeal (de
pe linia București-Brașov) și Băneasa-Fetești,
de pe linia București-Constanța (cf. date de pe
pagina web a Ministerului Finanțelor Publice).
O altă lucrare importantă, realizată prin
cooperare româno-bulgară și finanțată parțial
din fondurile ISPA este podul peste Dunăre
între orașele Calafat și Vidin (podul „Noua
Europă”), inaugurat în anul 2013.
O nouă tranșă de finanțări și proiecte de
infrastructură au apărut după aderarea României
Influențe internaționale în dezvoltarea transporturilor pe teritoriul României
55
la Uniunea Europeană, în perioada 2007-2013.
Cadrul strategic al acestora a fost Programul
Operațional Sectorial Transport 2007-2013,
prescurtat POS T 2007-2013, iar implementarea
s-a făcut pe mai multe axe prioritare (AP): AP
1-Modernizarea și dezvoltarea axelor prioritare
TEN-T în scopul dezvoltării unui sistem de
transport durabil și integrării acestuia cu
rețelele de transport ale UE, AP 2-
Modernizarea și dezvoltarea infrastructurii
naționale de transport în afara axelor prioritare
TEN-T, AP 3 – Modernizarea sectorului de
transport în scopul creșterii protecției mediului
și a sănătății publice și a siguranței pasagerilor
și AP 4 – Asistență tehnică pentru POS-T
(www.ampost.ro).
Axa prioritară 1 dispune de o alocare de
fonduri UE în valoare de 3854.87 milioane euro
prin Fondul de Coeziune, Axa Prioritară 2, are o
alocare de 1279 milioane euro din fonduri
nerambursabile FEDR (Fondul European pentru
Dezvoltare Regională). La sfârșitul anului 2013
situația fondurilor implicate în dezvoltarea
transporturilor este redată în [Tabelul. 1.]
Tabelul. 1. Valorile financiare alocate pentru proiecte din domeniul transporturilor
(prelucrarea autorului după date AMPOST, 2014) Axa
Prioritară
Principalele contracte cu lucrări
în implementare
Principalele contracte de lucrări
nedemarate
Proiecte cu contracte de finanțare
semnate
Valoare
contract (total)
Contribuția UE Valoare
contract (total)
Contribuția UE Valoare contract
(total)
Contribuția UE
AP1 2813.55 1673.46 717.1 481.22 4933.24 2791.52
AP2 395.23 258.27 87.16 58.74 1075.82 636.96
AP3 94.89 60.97 63.58 37.34 107.68 94.36
Total 3303.67 1992.70 867.84 577.30 6116.74 3522.84
În ceea ce privește distribuția spațială a
lucrărilor majore de infrastructură din cadrul
proiectelor prioritare, se constată o concentrare
a acestora în zona București-Constanța, un alt
nod de investiții fiind zona de vest a țării,
Timișoara-Arad. Dintre proiectele implementate
se remarcă autostrada Cernavodă-Constanța
(recepționată la finalul anului 2012, cu 85% din
valoarea proiectului acoperită din fonduri
europene), varianta de ocolire Constanța
(finalizată în 2013), amenajări ale portului
Constanța pentru vase de capacitate mai mare,
sectoarele de autostradă Nădlac-Arad,
Timișoara-Arad, Timișoara-Lugoj, varianta de
ocolire Arad. Alte exemple de lucrări de
infrastructură finalizate până în prezent sau
aflate în construcție cu sprijinul fondurilor
europene sunt autostrada Orăștie-Sibiu (cu o
parte din sectoare finalizate) și autostrada
Sebeș-Turda, unde lucrările sunt în stare
incipientă. În sectorul feroviar este în curs de
realizare modernizarea unor porțiuni din linia
Arad-Sebeș-Sighișoara-Brașov cu reabilitarea
infrastructurii pentru viteza maximă de 160
km/h, acest aspect presupunând corecții de
traseu, noi tunele în unele areale ș.a.
Printre investițiile în infrastructura de
importanță națională (nu aparțin rețelei TEN-T
core) finanțate cu fonduri europene (prin POS
T, Axa Prioritară 2) se numără: reabilitarea unor
sectoare de drumuri naționale (DN 1H (Zalău-
Aleșd), DN 5 (București-Adunații Copăceni),
DN 6 (Alexandria - Craiova), DN 24 (limită
județ Galați – Vaslui – Crasna) și DN 24B
(Crasna-Albița), DN 29 (Suceava-Botoșani)) și
variante de ocolire la Alexandria, Caracal,
Săcuieni, Carei, Craiova Sud, Mihăilești,
Tecuci. CFR a beneficiat de fonduri pentru
modernizarea unor stații de cale ferată (Bistrița,
Zalău, Giurgiu Oraș, Slobozia Veche, Călărași
Sud, Brașov) și pentru lucrări de reabilitare a
unor poduri, podețe și tunele de pe raza
sucursalei regionale CFR Brașov. Prin DMI 2.3
„Modernizarea și dezvoltarea porturilor
maritime și dunărene” au fost finanțate proiecte
de modernizare și reabilitarea a infrastructurilor
portuare din Constanța, Brăila, Galați și Calafat,
iar de finanțari prin măsura DMI 2.4
„Modernizarea și dezvoltarea infrastructurii de
transport aerian” au beneficiat aeroporturile
Oradea, Craiova și Suceava (www.fonduri-
ue.ro). Stadiul de realizare a acestor proiecte
Magdalena Drăgan
56
contractate este divers, unele au fost
încheiate,altele sunt încă în curs de derulare.
Pentru acestea din urmă țara noastră poate
accesa fonduri din exercițiul bugetar 2007-2013
și în cursul anului 2015.
În cadrul noului exercițiu bugetar al UE
(2014-2020), prin Mecanismul pentru
Interconectarea Europei se asigură finanțarea
proiectelor care dezvoltă coridoarele principale
de transport (TEN-T core), în proporție
variabilă, între 20% și 40% din valoarea
eligibilă a proiectului pentru lucrări de
infrastructură (valoarea maximă este pentru
proiecte transfrontaliere) și până la 50% pentru
studii. De asemenea, prin Fondul de Coeziune
aceste proiecte pot fi finanțate până la 85% din
valoarea eligibilă (Comisia Europeană, 2014 (a),
p. 7). Datorită faptului că România este eligibilă
pentru finanțare prin Fondul de Coeziune, este
de așteptat să aibă prioritate acele proiecte care
vor putea atrage maximul de resurse financiare
și care asigură închiderea coridoarelor de
transport pe teritoriul național.
Din alt punct de vedere, deși coridoarele de
transport TEN-T din rețeaua primară sunt de
importanță crescută pentru țara noastră în ceea
ce privește tranzitul de marfă, se remarcă faptul
că acestea lasă nedeservit jumătate din teritoriu.
Deși în teorie și acesta este acoperit de trasee ale
rețelei TEN-T secundară, nu sunt prioritare la
finanțare în actualul exercițiu bugetar al UE. Cu
toate acestea, fonduri pentru transporturi mai
pot fi accesate prin Mecanismul de Coeziune,
prin politici regionale și prin alocații bugetare
naționale. Astfel de politici ar trebui gândite în
corelație cu cele europene pentru a obține un
grad crescut de accesibilitate pentru toți
cetățenii români. Semnarea de către Republica
Moldova a unui acord de asociere cu Uniunea
Europeană și o viitoare aderare a acesteia la UE
ar putea crește finanțarea comunitară pentru
acele sectoare din infrastructură de transport
care asigură conectarea acestei țări cu rețeaua
din vestul României.
5. Concluzii De-a lungul timpului, situația geopolitică a
teritoriilor locuite de români a făcut din acestea
arii de tranzit între lumea europeană și cea
levantină și asiatică, coridoare de transport
asigurând tranzitul comercial între aceste mari
piețe. Pentru asigurarea viabilității acestor trasee
în anumite perioade de schimburi comerciale
intense au fost întreprinse acțiuni diplomatice,
iar pentru dezvoltarea infrastructurii de transport
a fost mobilizat capital internațional atât spre
beneficiul statelor din exteriorul regiunii, cât și
pentru România.
Asociate cu perioade de consolidare statală
în evul mediu, cu dobândirea independenței și
organizarea statală din secolul al XIX-lea și cu
integrarea actuală în piața unică europeană,
aceste perioade de dezvoltare a transporturilor
sunt o mărturie a efectului benefic pe care
cooperarea internațională îl poate aduce în
dezvoltarea unui teritoriu.
Bibliografie
[1] AMPOST (Autoritatea De Management pentru
Programul Operațional Sectorial Transport),
(2014), Raportul anual de implementare 2013.
Programul Operațional Sectorial Transport
2007-2013,
http://www.ampost.ro/fisiere/pagini_fisiere/RAI_20
13.pdf (consultat online la 10.11.2014)
[2] ARDELEANU, C., (2008), Evoluția
intereselor economice și politice britanice la
gurile Dunării (1829-1914), Editura Istros,
Brăila
[3] ARDELEANU, C., (2007), Comisia
Europeană a Dunării și modernizarea
infrastructurii de transport a României: calea
navigabilă a Dunării (1856-1914), în vol.
“Curente ideologice şi instituţiile statului
român modern – secolele XVIII – XX.
Modelul european şi spaţiul românesc”, coord.
Daniela Buşă şi Ileana Căzan, Editura Oscar
Print, Bucureşti
[4] COMISIA EUROPEANĂ, (2014a), Notă de
informare. Noua politică a UE privind
infrastructura de transport-context,
ec.europa.eu/transport (consultat online la
10.11.2014)
[5] COMISIA EUROPEANĂ, (2014b), Să
înțelegem politicile Uniunii Europene:
Transport,
http://europa.eu/pol/pdf/flipbook/ro/transport_r
o.pdf (consultat online la 10.11.2014)
Influențe internaționale în dezvoltarea transporturilor pe teritoriul României
57
[6] DAVID, AL., (2010), Lucrările tehnice
efectuate pe Dunărea maritimă în perioada
1918 – 1938, Analele Universității “Dunărea
de Jos” Galați, Seria 19, Istorie, tom IX, 2010
[7] GONȚA, AL., (1989), Legăturile economice
dintre Moldova și Transilvania în secolele
XIII-XVII, Editura Științifică și Enciclopedică,
București
[8] LUPU, E., 2008, Câteva drumuri comerciale și
orașe medievale de la curbura Carpaților
(Buzău și Râmnicu Sărat până în secolul al
XVI-lea), BCMI (Buletinul Comisiei
Monumentelor Istorice), anul XIX, nr. 1-2,
Institutul Național al Monumentelor Istorice,
accesat online la www.academia.edu
[9] MURGESCU, C., (1996), Drumurile unității
românești, Editura Enciclopedică, București
[10] PAPACOSTEA, Ș., (1988), Geneza statului în
evul mediu românesc. Studii critice, Editura
Dacia, Cluj-Napoca, text digitizat de Biblioteca
Județeană Mureș,
http://www.bjmures.ro/bdPublicatii/CarteStude
nti/P/Papacostea-Geneza_Statului.pdf
[11] STANCIU, ȘT., (2002), România și Comisia
Europeană a Dunării. Diplomație.
Suveranitate. Cooperare internațională,
Editura Pax Aura Mundi, Galați
[12] www.ampost.ro/ (Autoritatea de Management
pentru Programul Operațional Sectorial
Transporturi)
[13] www.cnadnr.ro (Compania Națională de
Autostrăzi și Drumuri Naționale din România)
[14] www.mfinante.ro (Ministerul Finanțelor
Publice)
[15] www.fonduri-ue.ro (Ministerul Fondurilor
Europene)
Geographia Napocensis Anul IX, Nr. 1, 2015
58
Geographia Napocensis Anul IX, Nr. 1, 2015
59
VALENŢELE ATRACTIVE ALE PEISAJULUI CULTURAL
AL COMUNEI RÂMEŢ
GABRIELA COCEAN1, ILEANA-CRISTINA VASILIŢĂ-CRĂCIUN
2, GABRIEL NICULA
3
ABSTRACT. Attractive Attributes of the Cultural Landscape of the Râmeţ Commune. The cultural
landscape, regarded as the association of natural and anthropic elements, can have considerable attractive
attributes. The two components of the cultural landscape of the Râmeţ Commune create an attractive setting
for the development of different forms of tourism: ecotourism, rural, cultural or religious tourism,
geotourism etc. Some of the karst geomorphosites of higher value in the Trascău Mountains are located in
the study area. These geomorphosites are important tourist sights but they also constitute an attractive
background for the cultural assets of the commune. Among these assets, the wooden houses, stone crosses
and monasteries, all contribute to outline a unique cultural landscape. Tourism development has favorable
grounds and can partially address the challenges of a commune facing demographic decline and where
many traditional households are being abandoned. Tourism development in such an area would also raise
awareness and interest for the preservation of the cultural landscape.
Keywords: cultural landscape, tourism, geomorphosites, development
1. Relaţia peisaj cultural – turism Definirea conceptului de peisaj cultural se află în strânsă relație cu definirea generală a
termenului de
peisaj. Conform Convenției Europene
(2000) acesta se referă la „o parte de teritoriu
perceput ca atare de populaţie, al cărui
caracter este rezultatul acțiunii și interacțiunii
factorilor naturali și/sau umani”.
Peisajul cuprinde prin urmare conotația de
cultural, aceasta fiind imprimată de
evenimentele socio-economice din perioada
istorică recentă (marcată de schimbări profunde
ale mediului), care au determinat transformarea
peisajelor naturale în peisaje culturale prin
introducerea a variate artefacte antropice sau
datorită practicilor turistice în peisajele naturale.
Peisajul cultural este considerat așadar de
unii autori, după cum sesizează Juliane Friedel
(2002), ca fiind ”rezultatul activității umane”
(Reichhoff, 1996, Neef, 1981) în timp ce
Gunzelmann (1987), îl caracterizează în
continuare ca ”rezultat al integrării dintre
cultură și natură”. De altfel, este evident că de
la începuturile umanității, intervențiile antropice
în peisajul înconjurător originar au implicat
permanente schimbări ale acestuia.
Juliane Friedel (2002), descrie în continuare
peisajul cultural actual atât ca rezultat cât și ca
stadiu intermediar în dezvoltare, procesele
naturale și sociale schimbând peisajul în viitor.
Aceeași autoare îl amintește pe Schlüter (1928),
care pune în prim plan, din punct de vedere
fizico-geografic, forțele culturale în diferite
perioade de timp care acționează asupra
peisajului și care sunt implicate în dezvoltarea
peisajului cultural.
În consecință, peisajele culturale sunt create
prin introducerea constantă de elemente
antropice în mediul natural, reprezentând ”o 1 Academia Română, Filiala Cluj-Napoca, Colectivul de Geografie, Str. Republicii Nr. 9, Cluj-Napoca,
[email protected] 2 Academia Română, Filiala Cluj-Napoca, Colectivul de Geografie, Str. Republicii Nr. 9, Cluj-Napoca,
[email protected] 3 Academia Română, Filiala Cluj-Napoca, Colectivul de Geografie, Str. Republicii Nr. 9, Cluj-Napoca,
Gabriela Cocean, Ileana-Cristina Vasiliţă-Crăciun, Gabriel Nicula
60
resursă pentru turism, atât în ceea ce privește
partea naturală cât și cea antropică”, J. Jones
(1991).
Din punct de vedere turistic, peisajul cultural
poate fi văzut ca rezultantă a influenţei
favorabile sau restrictive a cadrului natural
asupra dezvoltării structurilor şi activităţilor
antropice cât şi ca produs al acțiunii umane
exercitate asupra componentei naturale. De
altfel, când vorbim despre peisajul cultural în
relaţia lui cu turismul, este inevitabilă asocierea
celor două elemente esențiale: cadrul natural cu
potenţialul turistic asociat şi elementele
culturale, ca resurse turistice de factură
antropică [Fig.1].
Fig.1. Relaţia peisaj cultural-turism
În mod evident, asocierea conceptelor de
peisaj cultural și turism implică relația cerere-
ofertă prin faptul că peisajul cultural stă la baza
ofertei turistice: în funcție de valențele lor
atractive principale, diferitele peisaje se
pretează practicării şi dezvoltării anumitor tipuri
şi forme de turism (ecoturism, geoturism, turism
cultural, turism rural etc.), şi vor fi deci incluse
unei oferte specifice, adresate unor turişti
potenţiali din variate grupuri ţintă.
Însă, relaţia peisaj cultural – turism se
manifestă şi în sens contrar, procesele
premergătoare actului turistic (ne referim aici la
diferite amenajări) și cele legate de consumarea
actului turistic efectiv se realizează în cadrul
peisajului cultural, ceea ce presupune că
dezvoltarea fenomenului turistic poate contribui
la păstrarea și dezvoltarea continuă a peisajului
cultural, sau dimpotrivă, dacă dezvoltarea nu se
face într-o manieră sustenabilă, la deteriorarea şi
transformarea peisajului. “Turismul este o
activitate care aduce plus-valoare activităţilor
economice care au determinat peisaje culturale
distincte. Acesta este în special cazul peisajelor
rurale şi peisajelor culturale asociative.”
remarcă Esposito şi Cavelzani (2006).
În mod cert înaltul potențial atractiv al
peisajelor culturale poate contribui la
dezvoltarea socio-economică a arealului dat.
Gradul lor de atractivitate turistică le imprimă
viabilitate economică iar ca reciprocitate,
evoluând în mod dual, peisajul beneficiază în
acest fel pluridirecționat, având ca avantaje
primordiale dezvoltarea și conservarea.
2. Componenta naturală a peisajului şi
integrarea ei în oferta turistică Cadrul natural, şi în special relieful,
contribuie decisiv la conturarea ofertei turistice
menită să pună în valoare peisajului cultural al
unui areal, prin dimensiunile atractive ale sale,
analizate în trecut de mai mulţi autori (Reynard
şi Pralong 2005, Cocean, G. 2011, etc.). Astfel,
relieful are atât rolul de resursă atractivă, cât şi
de fundal peisagistic pentru alte obiective
turistice de altă factură, şi sigur, de suport
pentru desfăşurarea activităţilor comunităţilor,
dezvoltarea construcţiilor şi deci implicit pentru
actul turistic desfăşurat, imprimând acestora
caracteristicile şi condiţionările de bază.
În perimetrul analizat, şi anume teritoriul
aferent comunei Râmeţ, relieful şi peisajul
determinat prezintă un evident caracter de
complementaritate sistemică, formelor atractive
cu potenţial turistic major, de tipul văilor
carstice asociindu-se sectorul de defileu săpat de
Valea Geoagiului şi suprafeţele înalte, reziduale
ale crestei Pleaşa Râmeţului – Piatra Cetii. Se
adaugă şi suprafeţele extinse de nivelare incluse
platformei de eroziune Râmeţ – Ponor, extrem
de bine reprezentată; dealtfel, trebuie amintit
faptul că “denumirea de Râmeţ este dată după
localitatea cu acelaşi nume, aşezată într-o zonă
unde suprafaţa are caractere tipice” (Popescu-
Argeşel,1977).
Cadrul natural al perimetrului studiat prezintă
câteva valenţe unice atât raportat la nivelul
judeţului Alba, cât şi la întreaga grupă montană a
Apusenilor. Astfel, aici sunt prezente două forme
carstice de mare valoare peisagistică şi
Valenţele atractive ale peisajului cultural al comunei Râmeţ
61
geoturistică: complexul de chei al Văii Râmeţului
şi creasta Pleaşa Râmeţului – Faţa Râmeţului,
parte din creasta calcaroasă de referinţă pentru
Munţii Trascău, Pleaşa Râmeţului – Piatra Cetii.
Dacă în cazul complexului de chei, avem în
vedere o resursă turistică de prim rang, care se
impune pe harta Apusenilor, pentru creasta
calcaroasă valoarea este una în special
peisagistică ea făcând obiectul aşa numitului
efect de insulă, condiţionat altimetric. “Suspen-
darea acestor forme în raport cu relieful limitrof
le detaşează pregnant în percepţia privitorului, le
impune ca repere spaţiale, le conferă atributul
concentrării atenţiei şi curiozităţii lui” (Cocean,
G. 2011), astfel, creasta calcaroasă îşi pune
decisiv amprenta asupra peisajului şi atractivităţii
lui punând în valoare totodată modul de
dezvoltare al aşezărilor şi peisajul rural tipic.
Fig. 2. Harta comunei Râmeţ
Peisajul văilor carstice, conturat în cadrul
complexului de chei din bazinul Râmeţului, pe
de altă parte, este unul spectaculos, complex şi
cu atributele atractive cele mai numeroase.
Totodată, el oferă şi o paletă extrem de largă de
activităţi şi forme de turism care se pot dezvolta
prin exploatare directă, care fac parte din sfera
turismului cu tentă recreativă: drumeţie
montană, speoturism, escaladă sau cu tentă
educativ-recreativă: ecoturism sau geoturism.
Sigur, cea mai importantă şi mai cunoscută
cheie din cadrul bazinului este Cheia Râmeţului,
sculptată între masivele masivele Tarcău,
Urmezeu şi Vârful Vulturilor. Ea reprezintă de
altfel un etalon pentru cheile din Munţii Trascău
ca lungime (2km) şi complexitate genetică, fiind
şi cea mai importantă cheie din cadrul judeţului
Alba ca potenţial geoturistic.
Potenţialul ei deosebit reiese din anumite
aspecte morfologice şi peisagistice unice,
determinat de bazarul de microforme de
maximă atractivitate care face ca peisajul lor să
nu fie nici măcar tangenţial atins de monotonie,
distingându-l de cel al altor sectoare care
Gabriela Cocean, Ileana-Cristina Vasiliţă-Crăciun, Gabriel Nicula
62
păstrează un aspect mai unitar pe cuprinsul lor.
În plus, relativa sălbăticie a peisajului, conferită
de faptul că ele nu sunt străbătute de vreun drum
şi nu au făcut obiectul unor exploatări antropice,
alta decât cea turistică, dar şi aceasta cu
amenajări minime, le creşte gradul de natureleţe
şi spectaculozitate, rămânând totuşi accesibile
celei mai mari părţi a turiştilor.
Un fapt care deschide porţile geoturismului
veritabil, interesat de geomorfosituri şi de
formele de relief în devenirea lor, este geneza
deosebit de interesantă a cheilor Râmeţului, prin
captarea carstică a cursului şi formarea unei
peşteri al cărei tavan s-a surpat ulterior (Cocean,
1988). Prezenţa mărturiilor acestui scenariu:
podul natural şi profilul ovoidal, conferă cheilor
analizate o valoare geomorfologică, ştiinţifică şi
geoturistică aparte, fiind un geomorfosit de
referinţă din cadrul Munţilor Apuseni.
De altfel, în tipologia turistică a cheilor din
Munţii Apuseni, realizată de Cocean, G. în
2014, Cheile Râmeţului sunt înscrise în grupa
cheilor prioritare, “cele cu potenţial turistic
deosebit şi cu aşezare spaţială favorabilă care
fac posibilă integrarea lor în diferitele circuite
turistice. Aceste chei determină sau pot
determina, în condiţiile unei marketări eficiente,
fluxuri turistice care să se constituie într-o
cerere turistică stabilă”. Tipologia a fost
realizată utilizând trei parametrii: atractivitatea
intrinsecă a cheilor, potenţialul dat de
poziţionarea acestora şi posibilităţile de
desfăşurare a diverselor activităţi şi forme de
turism.
Fig 3. Valea Râmeţului între cheile Râmeţului şi Mănăstirii
Cheile Mănăstirii, sculptate între Pleaşa
Râmeţului (1 250 m) şi Vf. Prisecii (1 150 m) au
un aspect diferit, aflându-se într-un stadiu
evolutiv mai avansat, caracterizat de un profil
mai larg al văii, dar care păstrează totuşi
versanţii abrupţi care, datorită proceselor de
distensie şi fracturare a stratului de rocă oferă
porţiuni largi de desfăşurare a escaladei (în
cadrul cheilor fiind prezente 84 trasee).
În cadrul Cheilor Mănăstirii, Valea
Râmeţului a secţionat bara calcaroasă Pleaşa
Râmeţului – Piatra Cetii imprimând o notă de
spectaculozitate suplimentară catenei
calcaroase. De altfel, din punct de vedere
atractiv, Creasta Pleaşa Râmeţului – Faţa
Râmeţului are un rol de punct de belvedere dar
şi de fundal peisagistic pentru alte elemente
atractive, începând de la Mănăstirea Râmeţ şi
până la arhitectura tradiţională din cătunele
componente ale comunei.
În amonte de cheile Râmeţului se află şi alte
sectoare de chei, de dimensiuni mai modeste,
dar care păstrează nota de sălbăticie şi inedit:
Cheia de la Piatra Bălţii (100 m) şi Cheile
Pravului (200 m). Complexul de chei al
bazinului Râmeţului este întregit de Cheile
Geogelului (400 m) situate de asemenea în
amonte de Cheile Râmeţului, în cadrul comunei
Ponor, însă care trebuie prevăzute şi ele într-o
strategie de exploatare turistică a arealului.
Valenţele atractive ale peisajului cultural al comunei Râmeţ
63
De altfel, conectarea acestor resurse atractive
cu altele de aceeaşi natură din bazinul învecinat al
văii Galdei precum şi cu cele dinspre Depresiunea
Trascăului, în cadrul unor circuite tematice, este
un deziderat pentru dezvoltarea turismului în
comuna Râmeţ, care ocupă un loc privilegiat pe
harta Munţilor Trascău şi care beneficiază de o
infrastructură rutieră care să o poată conecta cu
celelalte obiective amintite. Trebuie specificat însă
că aceste drumuri de acces, deşi există, sunt într-o
stare deplorabilă, pe anumite porţiuni nemaifiind
accesibile traficului auto.
3. Componenta culturală a peisajului,
definitorie pentru conturarea ofertei
turistice Relativa izolare a comunei Râmeţ, impusă
de condiţiile naturale de relief, dar şi de cele
istorice, care au determinat aşezarea unei
comunităţi umane în acest spaţiu, a funcţionat
ca factor de dezvoltare şi conservare a unui
peisaj cultural rural arhaic. Astăzi, acesta poate
constitui un real suport în dezvoltarea turistică,
în contextul în care în prezent astfel de spaţii
rurale neafectate de amprenta globalizării se
regăsesc tot mai rar.
În acest sens în perimetrul analizat au fost
identificate elemente de peisaj cultural tipice,
încadrate în peisajul habitaţional (Cocean şi
David, 2014) care pot contura oferta turistică
precum: așezările de tip risipit, specifice
Munților Apuseni; grupurile restrânse de
gospodării, în cadrul cărora construcțiile sunt
amplasate pe o suprafață înierbată, marcată sau
nu prin elemente de împrejmuire faţă de terenul
agricol învecinat; casele din lemn pe fundaţie
din piatră, cu finisări naturale, dintre care o
parte sunt zugrăvite la exterior cu culoarea
albastră. Aspectul inedit al gospodăriei este
conturat și de acoperișurile înalte, în patru ape,
de formă piramidală, cu paie sau şindrilă; de
grădinile de legume cultivate în apropierea casei
pe suprafeţe reduse, îngrădite, în scopul
asigurării legumelor de consum; de prezența
şurilor (ca elemente de depozitare a furajelor
pentru animale, a carului şi a diverselor unelte
agricole), care se prezintă sub forma unor
construcţii din bârne de lemn, acoperite cu paie,
unele având alipite şi grajduri.
Fig. 4 Casă tradiţională în satul Valea Uzei
În urma cercerării în teren se constată că un
număr mare de anexe gospodăreşti de tipul celor
menţionate mai sus se află încă în stare bună,
acest fapt facilitând posibilitatea integrării lor în
circuitul turistic. Construcţiile tradiţionale din
areal pot fi recondiţionate şi ele pot căpăta
funcţii turistice propriu-zise, unele ar putea fi
închiriate turiştilor doritori de o experienţă cât
mai autentică, altele ar putea îndeplini alte
funcţii, de la mici muzee până la birou de
informare turistică etc. - de altfel muzeul din
Brădeşti îşi va muta sediul în curând într-o
astfel de căsuţă tradiţională.
Un rol esențial în creionarea peisajului
cultural rural îl reprezintă gardurile tradiționale
ridicate din piloni de brad dispuşi la anumite
distanţe pentru a permite prinderea şipcilor
orizontale; de asemenea infrastructura locală de
transport cu elementele tradiţionale precum:
punţile din lemn şi drumurile de pământ (de-a
lungul acestora din urmă aflându-se uneori pomi
fructiferi sau copaci ornamentali).
Ca elemente de peisaj cultural agricol mai
pot fi amintite fânețele necosite, căpițele de fân,
pășunile montane, presărate cu vechi locuinţe
rustice (adevărate bijuterii arhitecturale), care
adăposteau mai multe generaţii ale aceleiaşi
familii.
Perspectivele de dezvoltare, deci, pentru
turism rural si ecoturism sunt largi, aceste forme
de turism având la dispoziţie resurse autentice şi
un peisaj cultural puţin transformat prin
edificarea unor construcţii noi sau a reşedinţelor
secundare, majoritatea caselor de vacanţă fiind
localizate în cadrul satului Valea Mănăstirii, şi
mai puţin în cele situate pe creastă, care
Gabriela Cocean, Ileana-Cristina Vasiliţă-Crăciun, Gabriel Nicula
64
păstrează de altfel cele mai tipice căsuţe:
Cotorăşti, Valea Uzei, Râmeţ, Valea Inzelului
etc.
Elemente frecvent întâlnite în peisajul
cultural al comunei Rîmeț sunt cele sacrale de
forma crucilor din lemn și a celor din piatră,
cele din urmă putându-se distinge în mod facil
prin dimensiune, stil arhitectural şi
amplasamentul specific (de obicei pe cea mai
înaltă suprafaţă a localităţii). De asemenea
lăcașele de cult precum bisericile parohiale din
cadrul satelor Olteni, Valea Inzelului, Valea
Uzei, Cheia etc., dar și complexul mănăstiresc
Râmeț cu bisericile ”Nașterea Precistei” și
”Izvorul Tămăduirii”, incluse în lista
monumentelor istorice. Mănăstirea Râmeţ, una
dintre cele mai vechi în Transilvania, datând din
secolul al XIII, a fost supusă de-a lungul
timpului la mai multe încercări, fiind atacată de
armata habsburgică, afectată de inundaţii sau
chiar închisă şi transformată în cabană pentru
mai mulţi ani. Astăzi, ea este unul dintre
lăcaşele de cult cele mai reprezentative şi cele
mai vizitate ale Transilvaniei, ea determinând
dezvoltarea turismului cultural-religios în
arealul studiat.
Fig. 5. Mănăstirea Râmeț
Elemente viu grăitoare ale istoriei viețuirii
populaţiei locale în tipicul tradiţional sunt
muzeele: Muzeul Mănăstirii Râmeț, Muzeul
Etnografic din satul Brădești, dar și fosta școală
(azi muzeu) din satul Valea Mănăstirii datând
din sec. XIV-XVIII.
Ca elemente de peisaj cultural se mai pot
consemna și ocupațiile tradiționale, care relevă
un profil mixt „prin strânsa îmbinare a
ocupațiilor de bază: agricultura montană și
creșterea animalelor, precum și practicarea
variatelor meșteșuguri tradiționale” (V. Butură,
1989), care odată cu dispariţia celor care le
practicau şi le transmitau din generaţie în
generaţie, au început să fie rând pe rând
abandonate. Actualmente au mai rămas puțini
mesteșugari care se ocupă cu realizarea
acoperișurilor de paie, prelucrarea lemnului și
fierăritul.
Zestrea culturală a comunităţii locale se
distinge și prin elementele de port popular
caracterizate prin unicitate (cromatică, tipuri de
material şi ţesături). O amprentă deosebită este
dată de păstrarea valorilor morale creştine prin
intermediul datinilor şi obiceiurilor transmise şi
îmbogăţite de-a lungul generaţiilor. Se păstrează
încă obiceiurile legate de ciclul vieţii (naştere,
nuntă, înmormântare), cele asociate diverselor
sărbători religioase, la care se adaugă festivaluri
și alte manifestări culturale și religioase
(bisericești) „Zilele Râmețului”, Hramul
bisericii Sfinții Apostoli Petru și Pavel etc.,
toate considerate elemente care imprimă
identitatea zonei.
În conformitate cu cele mai sus expuse se
poate constata amprentarea mediului natural cu
diverse elemente culturale, având drept
consecinţă apariţia şi dezvoltarea unui peisaj
cultural unic, care reflectă spiritualul şi
materialul comunităţii locale, definitorii pentru
conturarea ofertei turistice.
4. Impactul turismului asupra peisajului
cultural Comuna Râmeț relevă un spaţiu unic rezultat
din îmbinarea proporţionată a elementelor
naturale şi a celor culturale. Obiectivele cu
valoare ridicată ale acestei zone sunt relativ
puţin cunoscute publicului larg, în acest sens
promovarea şi dezvoltarea turismului putând fi
condiţia sine qua non a dezvoltării economice
locale. Deşi la prima vedere dezvoltarea
turistică poate fi percepută ca aducătoare
exclusiv de beneficii, trebuie avută în vedere o
analiză mai profundă a implicaţiilor acestuia,
inducând două seturi principale de consecinţe:
pe de o parte consecinţele socio-economice, iar
pe de altă parte cele ecologice.
Valenţele atractive ale peisajului cultural al comunei Râmeţ
65
Esposito şi Cavelzani, remarcă, în 2006, că
“Turismul, ca industrie nouă, poate avea un
impact scăzut asupra peisajului cultural, dar cu
toate astea, poate ajuta în tranziţia către o bază
economică mai complexă şi mai diversificată
pentru comunităţi, în special pentru cele mai
îndepărtate de centrele metropolitane… Turismul
trebuie deci privit ca o influenţă pozitivă asupra
managementului peisajelor culturale, care, dacă
este gestionat corespunzător, va constitui un
suport pentru conservarea patrimoniului cultural
şi natural, şi va asigura venit celor care trăiesc
sau gestionează peisajul”, fiind prin urmare, după
cum precizează și Juliane Friedel în 2002 „cel
care consolidează puterea economică a regiunii”.
Ca impact pozitiv al activităţii turistice, cel
de factură socială, implică: perpetuarea
populației în cadrul comunei, în special prin
crearea locurilor de muncă odată cu creşterea
cererii turistice, fapt care ar putea stabiliza
segmentul tânăr al populaţiei şi aşa redus,
păstrarea modului de viaţă tradiţional etc. Odată
cu dezvoltarea turismului, între efectele pozitive
se vor număra şi intensificarea investiţiilor în
ceea ce priveşte infrastructura de transport şi cea
turistică, deşi astfel de investiţii, în special la
nivelul drumurilor judeţene de acces şi a celui
care leagă satul Râmeţ de Valea Mănăstirii sunt
absolut necesare pentru ca dezvoltarea să aibă
loc în primul rând. Totodată, ne putem aştepta
ca o dată cu promovarea zonei, interesul
exercitat de căsuţele tradiţionale să crească şi o
parte din ele să poate fi recondiţionate, fie prin
eforturile autorităţilor locale de a include mai
multe astfel de gospodării în proiecte largi de
reamanajare, căutând finanţări externe, fie prin
iniţiative private sau ale actualilor proprietari.
Cel mai important aspect legat de impactul
social al turismului în areal însă este cel legat de
stabilizarea populaţiei existente. Deja la nivelul
comunei apar două localităţi în pericol de
depopulare, localitatea Cheia, cu doar 3 locuitori
în 2012, şi Boţani cu 5 locuitori în acelaşi an,
unde elementele arhitecturale tradiţionale sunt
degradate peste limita recuperabilului, drumurile
de acces s-au transformat în poteci şi natura îşi
reintră încet în drepturi. O evoluţie negativă a
populaţiei apare şi în satele Brădeşti, Cotorăşti,
Floreşti sau Valea Făgetului.
În aceste condiţii, se impun măsuri pentru
creşterea gradului de implicare a tinerilor din
comună în cadrul activităţilor economice locale,
mai ales în condițiile în care la nivelul anului
2009 din cei 610 locuitori ai comunei doar 56
erau salarizați, din care majoritatea în
administrația publică și asistență socială. În
acest sens turismul, prin infrastructurile sale şi
serviciile adiacente, poate asigura câteva dintre
locurile de muncă atât de necesare.
Pentru a evita aspectele negative ale
dezvoltării turismului, semnalate de Cocean et
al (2003), acele fenomene de tensiune dintre
vizitatori (purtători ai unor modele culturale
tradiționale-personale) şi rezidenţi este necesară
stabilirea unui „ecart socio-cultural între
vizitatori si vizitați”. Potrivit aceluiași autor
turismul “introduce o dinamică și o deschidere
spațială și funcțională neîndoienică dar în
același timp, logica sa internă conduce spre
modificarea structurală a unor spații și
comunități umane nealterate, conducânu-le spre
o nouă identitate”.
Dezvoltarea turismului atrage după sine, pe
lângă o relativă prosperitate economică şi aspecte
negative legate de intervenţia asupra elementelor
naturale. Peisajul cultural pus în valoare la un
moment dat din punct de vedere turistic, suferă
anumite modificări semnalate și de Cocean et al
(2003) și Cocean G. (2011) legate de: extinderea
suprafeţelor cu destinaţie turistică în detrimentul
celor naturale, degradarea mediului în urma
intensificării poluării componentelor naturale
(aer, apă, sol), datorită creșterii circulaţiei auto, a
creşterii consumului de energie, a măririi
cantităţilor de deşeuri produse, a vandalismului
(inscripţionarea neautorizată a diverselor
obiective turistice, în special pe diferite
geomorfosituri); degradarea estetică a peisajului
cultural prin nerespectarea tiparului arhitectural
specific zonei, precum și prin abandonarea unor
construcții neterminate.
Trebuie însă specificat şi faptul că astfel de
neajunsuri pot fi minimalizate prin dezvoltarea
responsabilă a turismului care presupune
eficientizarea unor servicii precum igienizarea
zonei, colectarea deşeurilor, impunerea unor
restricţii de circulaţie, amenajarea şi întreţinerea
traseelor etc.
Gabriela Cocean, Ileana-Cristina Vasiliţă-Crăciun, Gabriel Nicula
66
5. Concluzii Arealul studiat are un potenţial turistic
însemnat, resursele naturale (cheile şi creasta
calcaroasă Pleaşa Râmeţului - Faţa Râmeţului)
şi culturale (arhitectura tradiţională tipică,
Mănăstirea Râmeţ etc.) ale comunei constituind
premise dintre cele mai favorabile pentru
dezvoltarea turismului. Privit în ansamblu său,
peisajul cultural din zona Râmeţ prezintă
aspecte inedite care pot exercita un real interes
pentru turism.
Dezvoltarea turistică poate reprezenta o
modalitate de revigorare a economiei locale şi
de stabilizare a populaţiei tinere, aducând după
sine posibile investiţii în ceea ce priveşte
infrastructurile şi conservarea elementelor
atractive culturale şi naturale.
Totuşi, încă din stadiul de proiectare, nu
trebuie omise posibilele aspecte negative pe care
le-ar putea presupune introducerea în circuitele
turistice, şi asta pentru ca implementarea
activităţilor turistice să implice păstrarea
specificului local tradiţional, conservarea
peisajului cultural şi a arealelor naturale protejate.
Bibliografie
[1] BUTURĂ, V., (1989), Străvechi mărturii de
civilizaţie românească, Transilvania-studiu
etnografic, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti
[2] COCEAN, GABRIELA., (2011), Munţii
Trascău. Relief, geomorfosituri, turism, Editura
Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca
[3] COCEAN, GABRIELA., (2014), Guidelines
for including gorges into the touristic offer of
the Apuseni Mountains, Romanian Review of
Regional Studies, Volume X, Nr. 2, Cluj-
Napoca
[4] COCEAN, P., (1988), Chei şi defilee din Munţii
Apuseni, Ed. Acad. R.S. Romania, Bucureşti
[5] COCEAN P., DAVID NICOLETA (2014),
Peisaje culturale, Editura Risoprint, Cluj-Napoca
[6] COCEAN, P., VLĂSCEANU, GH.,
NEGOESCU, B. (2003), Geografia generală a
turismului, Editura Meteor Press, București
[7] ESPOSITO, M., CAVELZANI, A., (2006) The
world Heritage and cultural landscapes in
PASOS. Revista de Turismo y Patrimonio
Cultural, Vol 4, no 3, 404-419
[8] FRIEDEL JULIANE, (2002), Beziehung
zwischen Kulturlandschaft und Tourismus,
Dargestellt am Beispiel der Saale-Unstrut-
Region im Bundesland Sachsen-Anhalt,
Diplomarbeit an der Universität Leipzig
Fachbereich Physik und Geowissenschaften
Institut für Geographie Juni, Abgabe
[9] JONES, M., (1991), The elusive reality of
landscape. Concepts and approaches in
landscape research, Norsk geogr. Tidsskr. Vol.
45, 229-224
[10] PRALONG, J. P., REYNARD, E., (2005), A
proposal for a Classification of
Geomorphological Sites Depending on their
Tourist Value. Il Quaternario, Vol 18 (1) 2005,
315-321
[11] POPESCU-ARGEŞEL, I., (1977), Munţii
Trascăului. Studiu geomorfologic, Ed. Academiei
Republicii Socialiste Romania, Bucureşti
[12] VASILIŢĂ-CRĂCIUN, ILEANA-CRISTINA,
(2013), Peisaje culturale din Dealurile Someşului
Mare, Editura Risoprint, Cluj-Napoca
[13] *** Ghid de construire pentru păstrarea
specificului local, Studiu de caz Platoul Gheţari,
comuna Gârda de Sus, Ghid destinat
administraţiilor locale şi întreprinzătorilor pentru
construire în Parcul Natural Apuseni, (2008), S.C.
“ALTIP” S.A. Alba Iulia, editat în cadrul
proiectului Ţara Moţilor - patrimoniu cultural
european, proiect al Ordinului Arhitecţilor din
România, filiala Transilvania
[14] *** Lege nr. 451 din 8 iulie 2002 pentru
ratificarea Convenţiei europene a peisajului,
adoptată la Florenţa la 20 octombrie 2000;
Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 536
din 23 iulie 2002
[15] *** Reglementări urbanistice ilustrate, pentru
zona Munților Apuseni comunele: Bucium,
Întregalde, Mogoș, Ponor, Rîmeț, Județul Alba,
Consiliul Județean Alba
[16] *** http://www.alba.djc.ro/
Geographia Napocensis Anul IX, Nr. 1, 2015
67
QUANTITATIVE EVALUATION OF MULTI-VULNERABILITY
TO HYDRO-GEOMORFOLOGICAL HAZARDS
IN THE UPPER SECTOR OF NIRAJ CATCHMENT
SANDA ROȘCA1
Abstract. - Quantitative Evaluation Of Multi-Vulnerability To Hydro-Geomorfological Hazards In The
High Sector Of Niraj Catchment. A study of the natural hazards indicates that floods, landslides, fluvial
erosion and soil erosion have the highest spatial-temporal occurrence and lead to the highest material losses
in the study area of the Niraj Basin. The present study focuses on the upper section of the Niraj basin, one
that still evolving from a hydrological and geomorphological point of view, without any major anthropic
interference. Due to its favourability for the establishing of settlements (a consequence of favourable slopes,
fertile lands and water resources), the most of the human settlements are situated in the floodplain area,
hence in the most flood-prone area during spring and autumn. The rest of the settlements lie on the inferior
sectors of the hillslopes, as well as on the valleys of the main tributary rivers of the Niraj, hence being
exposed to the reactivated landslides- a consequence of the abundant rainfall events usually leading to
floods. A cumulated approach of a multi-vulnerability type has been chosen, one that allows the classifying
of the built-up area and roads into spatial classes exposed to the identified natural hazards. Spatial analysis
led to the obtaining of quantitative information concerning the number of constructions and the length of
roads that can be exposed once the hydro-geomorphological processes have reactivated.
Key-words: vulnerability, flood-prone area, landslide, risk exposure, Niraj basin
1. Introduction The quantifying of vulnerability and risk
generated by floods and landslides is necessary
to be expressed in qualitative terms, but even
more so in quantitative ones, for the sake of good
management in the process of establishing the
priorities for the possible emergencies, as the EU
directive (EPA, 2003) recommends, directive in
which the principles of the multi-risk study are
enumerated (Marzocchi et al., 2009). The authors
mention that this method allows a comparison
and hierarchy of the natural hazards and their
derived effects. Applying a common
methodology implies a probabilistic analysis of
individual risk, namely that of terrain
vulnerability when it comes to the risk generating
processes in the territorial equation.
The spatial identification of the flood and
landslides associated risk, in hydrology, is
determined by the establishing of floodplain areas
for different probabilities, computed on the basis
of the statistical analysis of data series obtained
from previous measurements (Roșca et al., 2014).
Concerning landslides, the identification of
cumulated rainfall values considered as thresholds
in the analysed territory is mandatory (Crozier
1997, Schmidt and Dikau 2004, Polemio and
Petrucci 2010). Offices dedicated to the
identifying of the risk exposed elements have been
set in Europe, in countries such as Belgium,
France, Germany, the Netherlands, Bulgaria,
Hungary, Romania, Poland and Slovakia
(www.eurosense.com). Urban planning authorities
and risk strategists can obtain valuable
information from the hazard analyses
accomplished at a local, regional or national scale
(Cascini et al., 2005, Fell et al., 2008).
The vulnerability concept reffers to the
exposure and capacity characterising the risk
elements to resist to the hazardous
conditions/the occured damages. For damage
identification, the authors take into account the
1 Babeş-Bolyai University, Faculty of Geography, 400006, Cluj-Napoca, Romania, e-mail: [email protected]
Sanda Roşca
68
spatial-temporal probability of floods and
landslides as well as the vulnerability of the
people in the area and of the exposed elements
(Corominas, 2008). From a conceptual and
methodological point of view, the identifying of
exposed elements and their vulnerability is
necessary in the multi-risk studies allowing the
identification and analysis of individual risk and
of the cumulated risk (Cutter, 2001).
Hence it is important that a vulnerability and
risk class be assigned to each unit of the
administrative territory. Risk zoning consists in
the division of the analysed territory in
homogenous areas according to their present or
presumed susceptibility degree, hazard, flood
and landslide risk (Corominas, 2008). An open
subject stays, nonetheless, the establishment of
the acceptable risk (tolerated risk) concerning
damages when it comes to the authorities‟ point
of view, their opinion being different from one
country to another (Dai et al., 2002). It is a
known fact that the scales and quality of the
input data in the analysis and risk evaluation
models will determine the amount of details and
the practical application of results.
2. Hydro-geomorfological hazards in the
study area
The Niraj hydrographic basin is situated in
the Central-Eastern part of the Transylvanian
Depression. It is a geographically complex
territory (from a geological, geomorfological and
climatic point of view), displaying favourability
towards being inhabited (Roșca, 2011) due to its
morphometric and morphographic
characteristics. Hence there exist 14 localities
(Fig. 1) only in the upper basin, comprising the
mountainous and piedmountainous sector of the
Gurghiului Mountains.
2.1. Hydrological hazards
Amongst the types of hydrological hazards
existing in the analysed sector, floods are certainly
noticeable, being caused by the spring flash-floods
of mixed origin (rainfall and snow) which
represent 52% and followed by the pluvial origin
summer flash-floods representing 32% (Roșca,
2011, 2014). These events are accompanied by
negative effects, the last event of such kind having
taken place in 12. 07. 2009 when 5 houses and 7
households were damaged, 7 small bridges were
destroyed and traffic was disrupted on 0,1 km of
road as well as 1, 2 ha of agricultural terrain were
flooded (according to the data of the Inspectorate
for Emergency Situations, Mureș).
The morphometric characteristics of the relief
play an important role on the production and
evolution of hydrological phenomena; hence it is
important to take into account the shape of the
hydrographic basin, given by the direction and
orientation of the water divide, which determines
the runoff characteristics. Secondly, the river
length and the water discharge of the tributary
rivers, closely connected with the altitude of a
basin (Zăvoianu, 2006) need to be considered as
well. The hydrographic basin was divided in
subwatersheds with the help of the ArcHydro9
extension of the ArcG.I.S software. ArcHydro
offers the possibility of determining watersheds,
subwatersheds and catchments automatically, as
well as it allows the intervention of the user via
its batch watershed delineation function. For the
upper river basin of the Niraj River a number of
11 hydrographic subwatersheds has been
determined, their surfaces ranging between 9 şi
39 km2 (table 1). GIS allowed the computation of
different morphometric elements such as the
surface of a hydrographic basin and its perimeter
(necessary for the computing of the circularity
coefficient), the length of several sectors of the
hydrographic network etc.
For the present study area, the values close
to 1, indicating an almost circular shape, are
characteristic only for the Diceal subwatershed
(C=1,01), the rest of the subbasins being
characterised by values that indicate their
prolonged shape (Nirajul Mic, Nirajul Mare,
Hodoșa, etc.) which determine a delay in the
registering of peak discharges and a decrease of
the flash-floods amplitudes. These subbasins
regulate river flow as the abundant rainfall
events from the upstream part and the sudden
snowmelt in the mountainous area have a latter
impact, due to the different situations existing at
a subbasin level, these situations resulting from
the geologic diversity and the different levels of
resistance to erosion which are conditioned by
the local topographic level.
Quantitative evaluation of multi-vulnerability to hydro-geomorfological hazards in the upper sector of Niraj Catchment
69
Fig. 1. Geographical position of Niraj subwatershed (where: 1 – subwatershed Nirajul Mare,
2 – Nirajul Mic, 3 – Pârâul Cald, 4 – Diceal, 5 – Săcădad, 6 – Aluniș, 7 – Pârâul Litigios, 8 - Ciadon,
9- Hodoșa și 10 – Zambo)
Tabelul 1. Morphometric characteristics of subwatersheds
Watershed F P C ORDER
Rc f Dd T
N1 N2 N3 N4
Nirajul Mic 25 36,9 2,08 23 4 1 -
4,87 1.12 1,31 1,17
18,04 6,33 8,59 -
Mo
un
tain
ou
s ba
sin
Nirajul Mare 39 38,5 1,74 25 7 1 -
5,28 0.85 1,07 1,26 20,06 13,98 7,88 -
Pârâul Cald 10 14 1,25 5 2 1 -
2,25 0.80 1,29 1,61 9,26 2,76 0,97 -
Diceal 13 12,9 1,01 6 3 2 -
1,83 0.92 0,93 1,01 5,8 2,69 3,69 -
Săcădad 10 15,5 1,38 5 1 - -
5 0.60 1,1 1,83 7,79 3,4 - -
Aluniş 8 14,5 1,45 5 3 1 -
2,33 1.13 1,23 1,09 7,71 0,66 1,49 -
Pârâul
Litigios 13 17,3 1,35
6 1 - - 6 0,54 1,36 2,52
13,98 3,81 - -
Ciadon 9 16,3 1,53 5 1 - -
5 0,67 1,15 1,72 Hillsid
e ba
sin
5,69 4,68 - -
Hodoşa 38 33,2 1,52 13 1 - -
13 0.37 1,23 3,32 34,22 12.51 - -
Zambo 19 23 1,49 9 2 1 -
3,25 0,63 1,48 2,35 20,64 4,92 2,59 -
Niraj 184 102 25 7 1
4,88 1,80 1,36 0,75 143,1 55,7 22,6 29
F (km²)-Area of watershed, P – watershed perimeter (km), C – circularity coefficient (km), Alt. max – maximum
altitude (m), N1,2,3,4,5 – river‟s order, Rc = Nx/Nx+1 – confluence report, f – frecvency of 1st order segments (f=N/F), Dd
– Drainage density (Dd=ΣL/F, km/km2), T – Torentiality (T = Dd/f)
Sanda Roşca
70
As it can be seen in figure 1 the river courses
display an arborescent hierarchy. So as to create
the morpho-hydrographic hierarchy, the authors
use Horton‟s, R.E., (1945) and Strahler‟s, A.N,
(1957) method. The hydrographic network
systematization was followed by the assignment
of river segment numbers according to order
number as stipulated by Horton‟s laws and their
length (table 1). The upper basin of the Niraj
counts 102 river segments of 1st order, 25 of the
2nd order, 7 of the 3rd order and 1 corresponding
to the 4th order. The large number of elementary
thalwegs is noticeable, being characterised by
small lengths favouring the downwards runoff on
hillslopes, their presence being connected to the
different resistance to erosion, one of the
superficial landslides causal factors in the study
area. Concerning the hydrographic basin of Niraj,
the diversity determined by the region‟s
evolution, geology and external factors leaves a
mark on the morphometric characteristics as the
previous morphometric studies have concluded
(Zăvoianu, 1978, Grecu, Florina, 1992, Armaş,
Iuliana, 1999). The frequency of elementary
thalwegs shows the influence the lithology has,
as well as the existing resistance to erosion and
the vegetation protection cover given by the
wooden vegetation.
The torrential level calculated as a product of
the drainage density and the frequency of
elementary thalwegs, offers supplementary
information. Hence the Hodoșa, Pârâul Litigios,
Zambo display high values due to rocks that are
soft and due to low forested areas. Having the
complete database describing the geological,
geomorphological, meteorological and
pedological features, as well as the land use and
hydrometric data series (discharges and maximum
flash-flood levels registered on the Niraj River
between 1970-2013) the floodplain area for the
1% return period flash-floods has been determined
(Roșca et al., 2014) representing from a spatial
and temporal point of view those areas exposed to
flooding along the main river (Fig. 2).
2.1. Geomorphological hazards
From the category of geomorphological
hazards causing material losses in the sector of
the built-up area, transport infrastructure and
agricultural terrain, the authors have to mention
the landslides, soil erosion and river erosion as
occurring in the study area. The estimation of
soil erosion in the upper sector of the Niraj
River, has been previously determined via the
R.U.S.L.E. model (Roșca, 2014), the highest
mean values being registered in the Pârâul Cald
subbasin (0,110 t/ha/yr), Săcădad (0.119 t/ha/yr)
and Pârâul Litigios (0,239 t/ha/yr).
Fig. 2. Landslide occurrence probability map and the 1% flood stripes area
Geographia Napocensis Anul IX, Nr. 1, 2015
71
The active landslides charting process has
been made on the basis of recent satellite
images and field work in the study area. The
results can be seen in Figure 2, namely the 12
areas where active landslides exist. The
probability map of landslide occurrence (Fig. 2)
could be drawn once the susceptible areas to
landslides have been identified on the basis of
the legally reglemented Romanian method
through the Governmental Decision 447 in
2003- The Methodological Norms Concerning
the Elaboration and the Contents of Natural
Risk with Respect to Landslides. In order for it
to be achieved, a database containing the most
important factors conditioning and triggering
landslides in Romania was used. These factors
include the following: lithology,
geomorphologic and structural characteristics,
hydro-climatic ones, hydrogeological, seismic
and anthropic intervention.
The occurrence probability of landslides
varies between the values of 0,078 and 0,1
values characterising the lower class (for 13,1
km2 - 5,59 % of the area), the mean probability
class characterizing the widest surface in the
study area (137 km2 - 58,2%), followed by the
mean-towards-high class for the 85,2 km2 -
36,1% of the territory, and the high values such
as 0,606 situating the territories in the high
probability class (values existing on small areas
of 0,001 km2 representing only 0,04% out of
the Niraj upper basin).
The hazard flood map is created on the basis
of the 1% floodplain area map and the landslide
hazard map. It was drawn on the basis of the
occurrence probability of landslides as
stipulated by the Governmental Decision H.G.
447/2013. The hazard flood map is part of the
territorial planning documentation along with
the existing recommendation that the map be
obtained at a scales of 1:25000 and larger scales
be used for the territories with a high probability
of landslide or flooding occurrence (Art. 28).
The authors will analyse further the built-up
area, the infrastructure elements and the
human settlements, population statistics, social-
economic units, the infrastructure elements as
well as agricultural fields and forested areas at a
scale as large as possible. Hence recent satellite
images
administrative units of Vărgata, Hodoșa and
Eremitu. The administrative borders of the
Chiheru de Jos locality have not been a subject
of the detailed analysis on the account of a very
low probability of flooding and landslide
occurrence, since the settlement is located in a
relatively stable area in the Gurghiului
Mountains.
By analysing the geographical position of
the buildings within the 5 localities in the
Eremitu commune, their preponderant
localization in the Niraj River floodplain is
noticeable, the majority of the buildings being
situated within the 1% floodplain area (Fig. 3),
an exception from this rule constitutes
nonetheless terrains exposed to the analysed
hazards.
3. Multi-vulnerability assessments For determining the vulnerability degree a
database had to be gathered, comprising the risk
receptors, namely: the dating from 2013 and
several 2010 othophotos have been used, images
on which land use, roads and the built-up areas
have been digitised.
For an increase in the application of the
results, the analysis will be done at the level of
the territorial the constructions situated on the
Ineului alluvial fan (88 buildings) as well as
those in Săcădad (161 buildings), or those in the
Pârâului Litigios River (141 buildings) as well
as on the ones on the 10 m length of the terrace
tread in the Dămieni locality (32 constructions).
In the Hodoșa commune, a high number of
buildings is evident, buildings that are situated
on areas characterised by a medium probability
(126 buildings in the Isla locality, 156 in Ihod,
145 in Hodoșa, 329 in Sâmbriași) and by a
medium-high probability of landslide
occurrence (262 constructions in the Sâmbriași
locality, 73 in Isla, 54 in Hodoșa and only 17 in
Ihod). Steep slopes as well as the predominant
clayey-marl lithology, leads to the occurrence of
active landslide areas affecting 3 buildings in
the Sâmbriași locality (Fig. 4).
Sanda Roşca
72
Fig. 3. Classification
of the built-up area
and roads according to
the various forms of
relief they are situated
on and to their
exposure to the hydro-
geomorphological
hazards within the
Eremitu administrative
territorial border
(where: 1- floodplain,
2-hillslopes and
connecting surfaces, 3-
hillslopes displaying
complex modelling, 4-
active landslides, 5-
interfluvial surfaces, 6-
the risers of the
terraces, 7-the tread of the terraces 8- alluvial fan, 9- the administrative territorial border, 10-localities, 11-
floodplain area for 1% return period events, 12-the class of landslide occurrence probability: P1-low, P2-
medium, P3-medium-high, P4-high, 13-roads, 14- the built-up area).
Fig. 4. Classification of the built-up area and roads according to the various forms of relief they are situated on
and to their exposure to the hydro-geomorphological hazards within the Hodoșa administrative territorial border
Quantitative evaluation of multi-vulnerability to hydro-geomorfological hazards in the upper sector of Niraj Catchment
73
Fig. 5. Classification of the built-up area and roads according to the various forms of relief they are situated
on and to their exposure to the hydro-geomorphological hazards within the Vargata administrative
territorial border
Fig. 6. The percentual distribution of the road network and the buildings according to the hydro-
geomorfhologic probability classes
Geographia Napocensis Anul IX, Nr. 1, 2015
74
The predominant buildings position from the
Vărgata commune in the 1% floodplain area,
hence in the floodplain and the inferior terrace
of the Niraj River, constitutes a flooding
exposure when it comes to the built-up area and
roads. However on the account of the relative
stability imposed by the mild slopes, the
occurrence probability of landslides is low (Fig.
5). An exception to the rule is the Vad locality
that displays a medium-high probability for 44
of its buildings and for the remainder of 228, a
medium probability, due to morphometric
conditions favouring the occurrence of hillslope
processes.
The analysis of the road network distribution
in the analysed communes for determining their
vulnerability to the hydro-climatic hazards
reveal road sectors displaying a high
probability, Eremitu, Mătrici, Isla and Vad
representing road sectors under the incidence of
mass movement processes.
4. Conclusions The geomorphological applicative analysis
due to its functions, offers useful data for the
identifying of the relief evolutionary tendencies
that have proven so many times their usefulness
when it comes to regional studies. The functions
of the geomorphological applicative analysis
consist of: risk identification of the generating
processes comprised within the territorial
equation; the system functioning diagnosis, a
system within a relief unit that was previously
outlined on the basis of natural criteria (in the
present study according to the hydrographic
subwatersheds) or on the basis of administrative
criteria (territorial administrative units,
administrative borders of the component
localities etc.)
Concerning vulnerability as seen through the
degree of the possible losses due to the risk-
generating natural phenomenon, characterised
by frequency and magnitude, most frequently
the quantification and integration of the risk
elements is done. It is achieved via their
classifying within the corresponding
susceptibility classes (for which a spatial
analysis related to their return period had been
done).
The present study consists in an analysis
concerning the built-up area and main road
exposure to the hydro-geomorphological
processes from the upper sector of the Nirajului
hydrographic basin. Their localization within
territories characterised by different return
periods of the processes mentioned has also
been taken into account. As a consequence
qualitative and georeferenced data indicating the
spatial susceptibility classes have been obtained
as specified by the recommended methodology
at a national level via the Governmental
decision 447/2003. Qualitative data- referring
to the number of buildings and the road length,
classified according to the susceptibility classes
they belong to, has also been obtained- data that
can easily and successfully be used in
quantitative studies for identification of risk
related to the hydro-geomorphological hazards.
Acknowledgments
This paper is made and published under the
aegis of the Research Institute for Quality of
Life, Romanian Academy as a part of
programme co-funded by the European Union
within the Operational Sectorial Programme for
Human Resources Development through the
project for Pluri and interdisciplinary in doctoral
and post-doctoral programmes Project Code:
POSDRU/159/1.5/S/141086.
REFERENCES
[1] ARMAŞ IULIANA, (1999), Bazinul
hidrografic Doftana: studiu de geomorfologie,
Editura Enciclopedică, Bucureşti;
[2] CASCINI L, BONNARD CH, COROMINAS
J, JIBSON R, MONTERO-OLARTE J., (2005)
Landslide hazard and risk zoning for urban
planning and development, în: Hungr O, Fell R,
Couture R, Eberhardt E (coord.), Landslide
Risk Management, Proceeding of the
International Conference on Landslide Risk
Management, Vancouver, Canada. A.A.
Balkema Publishers, Taylor & Francis Group,
Londra, p. 199-235;
[3] COROMINAS, J., (2008), Framework for
Landslide Quantitative Risk Assessment –
Intensive Course, Barcelona;
Quantitative evaluation of multi-vulnerability to hydro-geomorfological hazards in the upper sector of Niraj Catchment
75
[4] CROZIER, M.J., (1997), The climate–landslide
couple: a Southern Hemisphere perspective. In:
Matthews, J.A., Brunsden, D., Frenzel, B.,
Gläser, B. &Weiß, M.M. (eds.), Rapid Mass
Movement as a Source of Climatic Evidence for
the Holocene. Gustav Fisher, Stuttgart,
Palaeoclimate Research, 19: 333–354 ;
[5] Cutter, S., (2001), A research agenda for
vulnerability and environmental hazards. IHDP
Newsletter Update 2, Article 3.
[6] DAI, F., C., LEE, C.F., NGAI, Y.Y., (2002),
Landslide risk assessment and management: an
overview. Engineering Geology, 64, 65-87;
[7] FELL R, COROMINAS J, BONNARD C,
CASCINI L, LEROI E, SAVAGE WZ, (2008)
Guidelines for Landslide Susceptibility,
Hazard, and Risk Zoning for Land Use
Planning, Engineering Geology 102: 85-98;
[8] GARRELTS, H. & LANGE, H., (2011), Path
dependencies and path change in complex
fields of action: Climate adaptation policies in
Germany in the realm of flood risk
management. AMBIO, 40: 200–209;
[9] GRECU FLORINA, (1992), Bazinul
Hârtibaciului – Elemente de morfohidrografie,
Edit Academiei, Bucureşti.
[10] HORTON, R., E, (1945), Erosional
developmets of streams and their drainage
basins: hydrophysical approch to quantitative
morphology. în Geological Society of America,
Bulletin 56, 273-370;
[11] JONKMAN, S. N., (2005), Global perspectives
on loss of human life caused by floods. Natural
Hazards, 34 (2), 151-175;
[12] LASDA, O, DIKOU, A. & PAPAPANAGIOTOU,
E., 2010. Flash flooding in Attika, Greece:
Climatic change or urbanization?. AMBIO, 39:
608–611;
[13] MARZOCCHI, W., MASTELLONE, M., L.,
DI RUOCCO, A., NOVELLI, P., ROMEO, E.,
GASPARINI, P., (2009), Principle af multi-risk
assessment, research performed in the frame of
Na.R.As (Natural Risks Assessment) FP6 SSA
Project No. 511264,Napoli, Italia;
[14] PETREA, D., BILAŞCO, ŞT., ROŞCA, S.,
VESCAN. I., FODOREAN, I., (2014), The
determination of the Landslide occurence
probability by spatial analysis of the Land
Morphometric characteristics (case study: The
Transylvanian Plateau), in Carpathian Journal
of Earth and Environmental Sciences., 9: 91-
110;
[15] POLEMIO, M, PETRUCCI, O., (2010),
Occurrence of landslide events and the role of
climate in the twentieth century in Calabria,
southern Italy, în Quaterly Journal of
Engineering Geology and Hydrogeology,
43:403-415 DOI:10.1144/1470-9236/09-006;
[16] ROŞCA SANDA, (2011), The flash floods
analysis, representative for Niraj river between
1970-2008, în Air and Water components of the
Enviroment, Cluj Napoca;
[17] ROȘCA, SANDA, PETREA, D., BILAŞCO,
ŞT., RUS, I., IRIMUŞ, I.-A., FODOREAN, I.,
VESCAN, I., (2014), Assessment Of Flood
Hazard And Risk Using Gis And Historical
Data. Case-Study: The Niraj River Basin
(Transylvania Depression, Romania), in
Informatics, Geoinformatics and Remote
Sensing, Conference Proceedings –
Photogrametry and Remote Sensing,
Cartography and GIS, Volume III, pp. 497-504;
[18] ROȘCA SANDA, 2014, Application of soil loss
scenarios using the ROMSEM model depending
on maximum land use pretability classes. A
case study, în Studia UBB Geographia, LIX,
pp. 101-116;
[19] SCHMIDT J., DIKAU, R., (2004), Modelling
historical climate variability and slope stability.
Geomorphology, 60, 433-447.
doi:10.1016/j.geomorph.2003.11.001 ;
[20] STRAHLER, A., N., (1957), Quantitative
Analysis of Wathershed Geomorphology, in
Transactions, American Geophysical Union, 38
(6), 913-920.
[21] ZĂVOIANU, I, (1978), Morfometria bazinelor
hidrografice, Editura Academiei, București
[22] ZĂVOIANU, I., (2006), Hidrologie, Editura
Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti;
[23] *** (2003), Government Order no. 447 since
April, 10, 2003, concerning the approval of the
methodologycal rules related to the drafting and
content of the natural hazards at floods and
landslides maps, published in Monitorul
Oficial, May, 7. 2013. (In Romanian);
[24] *** EPA, 2003, Framework for Cumulative Risk
Assessment, US Environmental Protection
Agency, Washington, DC 20460, disponibil
online: http://epa.gov/ncer/cra/
[25] *** 2012. EEA Report, Climate change,
impacts and vulnerability in Europe 2012, EEA
Report, No.12/2012, ISSN 1725-9177, 300 pp;
[26] www.eurosense.com.
Sanda Roşca
76
Geographia Napocensis Anul IX, Nr. 1, 2015
77
IMPORTANȚA CRITERIULUI MENTAL
ÎN DELIMITAREA ȚINUTULUI CICEULUI
ALEXANDRA CAMELIA POTRA1
Abstract: - The importance of the mental criterion in delineating the District of Ciceu. The use of the
mental criteria for the delineation of the District of Ciceu becomes a priority when it allows the
identification of the mental, behavioural and cultural elements specific to a population who is settled for
ages in this territory. These elements, along with the population’s perception compared with the sense of
belonging to the District of Ciceu and depending on the inhabitants’ common consciousness by reference to
the ”other”, become means of delineating the district (”ținut”) from other areas. In this study, the mental
delineation of the District of Ciceu District is done using the appropriate methodology, including survey,,
which, by means of its main research instrument - the questionnaire - has highlighted not only the mental
limits of the District of Ciceu, but also a number of factors that have led to the dilution of mental space in
some parts of it, to insignificant, since we find that during the current period the man is identified with the
space of the ”district” just around the nucleus which formed the basis of its design – the Ciceu Fortress. The
mental criterion helped shape a unique mental space, crystallized in historical time and fortified by the
material and spiritual attributes of a population with a common past and a noteworthy social experience.
Key words: District of Ciceu, mental criterion, identity, mental limits, perception, mental space,
questionnaire, self-identification
Ținutul Ciceului, cristalizat în jurul unui
nucleu de sorginte istorică – Cetatea Ciceului -,
posedă o veritabilă zestre istorică, spirituală și
culturală, care transmisă din generații în
generații, a fortificat legătura ce prin locuirea
îndelungată, s-a stabilit între om și mediul său
de viață, punându-se astfel în lumină existența
unui spațiu mental unic. Așadar, pornind de la
premisa anterior formulată, considerăm că
utilizarea criteriului mental în delimitarea
Ținutului Ciceului devine prioritară, întrucât
„perceperea, trăirea şi imaginarea spaţiului
geografic sunt extrem de intense şi reprezintă
mijloacele delimitării sale în raport cu alte
spaţii”, mai mult acest criteriu ,,asigură pe lângă
acurateţea ce o conferă acţiunii în sine,
certitudinea prezenţei unui vector extrem de
important al devenirii acestuia, care este
ataşamentul omului la loc” (Cocean, P., 2010;
2011), reflectat cel mai bine prin modul în care
omul prefigurează şi susţine dezvoltarea
propriul său spaţiului.
O importanță deosebită în conturarea
identității comunității ciceoane au avut-o
evenimentele din trecutul istoric al Ținutului
Ciceului, mai cu seama cel care marchează
momentul intrării acestuia în stăpânirea lui
Ştefan cel Mare (cca. anul 1475). Importanța
evenimentului decurge tocmai din faptul că
acest domnitor - primul român care preia
conducerea Ținutului Ciceului - a fost veşnic
preocupat de păstrarea naţionalităţii populaţiei,
fapt dovedit şi prin construirea şi înfiinţarea
episcopiei Vadului, care a devenit „scut şi
mângâiere pentru Românii someşeni”, fiind
privită ca „o cetatea a ortodoxismului şi păstrării
naţionalităţii împotriva primejdiilor” exterioare
ce ameninţau veşnic acest ţinut. Totodată
aceasta a fost perioada când s-au stabilit strânse
„legături bisericeşti şi culturale între Românii
din Ardealul nordic şi din Moldova” (Motogna,
V., 1927), aşadar zestrea culturală și spirituală a
populaţiei Ţinutului Ciceului este una
particulară, născută tocmai din aceste legături,
1
Alecandra Camelia Potra
78
care în prezent îl individualizează, pe locuitorul
ciceoan în raport cu cel din teritoriile învecinate. Lupta pentru apărarea intereselor comune a românilor din acest ţinut - apărarea şi extinderea ţinutului, păstrarea unităţii naţionale - i-a unit pentru totdeauna, în aceeaşi gândire, în acelaşi grai, comportament, obiceiuri, tradiţii, port etc., iar cumpătarea, solidaritatea naţională, credinţa şi frica de Dumnezeu, sunt doar câteva dintre trăsăturile ciceoanului (de azi), dobândite încă din vremea respectivă. Din punct de vedere geografic, Ținutul Ciceului este situat în partea nordică, nord-vestică a României, în zona de interferență a județului Bistriţa-Năsăud cu județul Cluj, dar cea mai mare partea a teritoriului acestuia se suprapune județului Bistrița-Năsăud (cinci comune dintr-un total de șase).
1. Scopul studiului Constatăm că evenimentele din trecutul Ţinutului Ciceului au avut o importanţă majoră în crearea structurilor mentale şi comportamentale ale ciceoanului, drept urmare, în acest studiu ne propunem, utilizând criteriul mental, să delimităm teritoriul Ținutului Ciceului, pornit de la „adevărul istoric”. Practic, demersul științific a presupus obţinerea informaţiilor referitoare la percepţia populaţiei în raport cu sentimentul de apartenenţă la Ţinutul Ciceului, precum şi surprinderea mecanismelor prin care populaţia întregului teritoriu cunoscut din punct de vedere istoric ca aparţinând acestui ținut, îşi construiesc atât spaţiul trăit, cât şi perceput, limita mentală urmând a fi trasată acolo unde autoidentificarea populaţiei cu spaţiul se disipează, lăsând loc consolidării unor entităţi teritoriale cu o populaţie aderentă la un alt sistem de valori spirituale şi culturale (Cocean, P. 2010).
2. Metodologia de lucru Principala metodă utilizată în acest studiu, aleasă în concordanță cu scopul urmărit, a fost ancheta, care prin instrumentul său principal de cercetare – chestionarul-, a permis surprinderea elementelor din sfera mentală, comporta-mentală, culturală a populaţiei. Întocmirea chestionarelor s-a realizat luându-se în considerare următoarele etape (preluate după T. Rotariu şi P. Iluţ, 2001):
formularea precisă a temei de cercetat. În
studiul nostru, prin intermediul chestio-
narelor, s-a urmărit stabilirea limitelor
mentale ale Ţinutului Ciceului. Întocmirea
acestui chestionar a fost susţinută de o
documentare anterioară, formându-ne astfel
o părere proprie asupra Ţinutului Ciceului,
şi extensiunii acestuia.
stabilirea indicatorilor urmăriţi în cercetare
şi prelucrarea acestora. Primul chestionar a
fost ajustat, revenind ulterior în teren cu o
altă variantă elaborată pe baza primei, însă
întrebările în cea de a doua versiune au fost
formulate astfel încât să identificăm aspecte
de natură mentală, comportamentală şi
culturală, caracteristice populaţiei, care ar
facilita procesul de delimitare a unui spaţiu
mental specific ciceoanului. Chestionarul a
fost modificat deoarece aplicând prima
variantă a acestuia, care viza existenţa unui
spaţiu mental închegat al Ţinutului Ciceului,
am descoperit în urma descinderii în teren,
în zona periferică a „ţinutului”, că populaţia
nu se autoidentifică cu acest spaţiu, nu
conştientizează existenţa acestui „ţinut”.
întrebările chestionarului au fost formulate
într-un limbaj simplu, care să fie pe
înţelesul tuturor, şi care să permită
răspunsuri deschise.
Au fost aplicate 210 chestionare, la nivelul
întregului teritoriu cunoscut din punct de vedere
istoric ca aparținând Ținutului Ciceului, însă
numărul celor aplicate în zona periferică a fost
mai mare, deoarece sentimentul apartenenţei la
un spaţiu mental clar conturat al Ţinutului
Ciceului, se disipează până la nesemnificativ în
comunele de pe malul stâng al Someşului,
precum și în partea vestică a „ţinutului”. În
realizarea anchetei nu am optat pentru alegerea
unui anumit tip de eşantionare, aceasta a fost
aleatorie, însă am încercat să acoperim, într-un
mod echivalent, persoane cu un nivel
educaţional nuanţat, precum şi toate categoriilor
de vârstă şi sexe (stratificare simplă).
Rezultatele examinării acestor chestionare au
fost definitorii în procesul de delimitare a
spaţiului mental al ţinutului.
Importanța criteriului mental în delimitarea ținutului Ciceului
79
3. Rezultate și discuții Rezultatele obţinute în urma interpretării
chestionarelor, pun în lumină faptul că limita
spaţiului mental al Ţinutului Ciceului nu se
suprapune celei istorice, aceasta se restrânge
considerabil sub presiunea anumitor factori,
identificându-se, în acest sens, următoarele
situaţii:
autoidentificarea deplină a locuitorului cu
spaţiul mental al Ţinutului Ciceului, aderenţa
populației la acelaşi sistem de valori de factură
spirituală şi etnografică, apare doar în jurul
nucleului ce a stat la baza consolidării
„ţinutului” – Cetatea Ciceului;
locuitorii din satele apropiate Cetăţii
Ciceului se identifică drept ciceoani prin
„mândria de a aparţine unui ţinut unde
credinţa, spiritul de luptător şi apărător al
pământului strămoşesc a dăinuit mereu” ( V.
P., bărbat, 68 ani, Breaza), prin gândire, „prin
acelaşi grai şi port” (M. R., femeie, 69 ani,
Ciceu-Giurgeşti), prin comportament, tradiţii,
obiceiuri, etc.
spre exteriorul teritoriului situat în jurul
nucleului Ţinutului Ciceului, spaţiul mental
este slab conturat, sau s-a disipat în unele
zone (periferice) până la nesemnificativ.
Această situaţie s-a datorat:
caracterului de spaţiu mental deschis, ce a
permis substituirea acestuia, ca urmare a
inserţiei alohtonilor – cazul comunelor
Mica, Uriu, Cuzdrioara, Căşeiu, este
relevant - pătrunderea populaţiei de etnie
rromă sau de naţionalitate maghiară, nu doar
că a franjurat spaţiul mental, ci a introdus o
nouă cultură, localităţi întregi azi fiind
maghiarizate. Spre exemplu, în localitatea
Sânmarghita, locuitorii au declarat în
unanimitate că obiceiurile, tradiţiile,
mentalitatea, sunt preluate de la populaţia
maghiară care deţine o pondere importantă
din populaţia totală a localităţii;
se observă influenţa apropierii localităţilor
de o importantă axă de gravitaţie regională –
Culoarul Someşului - asupra populaţiei.
Locuitorii din aşezările situate în Culoarul
Someşului, se declara ca având o mentalitate
modernă, deschisă spre nou, fără a se înscrie
unei culturi populare specifice. Întrucât
populaţia satelor situate în Culoarul
Someşului, afirmă că în trecut se raporta la
spaţiul Ţinutului Ciceului, putem
concluziona că situaţia actuală se datorează
pătrunderii, de-a lungul timpului, a unor
elemente bulversante de ordin social,
cultural sau comportamental, în structura
spaţiului mental consolidat tradiţional,
facilitate tocmai de existenţa şi dezvoltarea
unor căi importante de circulaţiei în zonă,
care au permis, fie intrarea unor persoane
străine locului, cu o altă cultură, fie au
permis ieşirea persoanelor din comunitatea
ancestrală, care revenind au devenit
purtătorii unor altor valori spirituale
câştigate prin experienţă, educaţie sau
preluate dintr-un alt spaţiu mental. Situaţia
este asemănătoare şi în cazul localităţilor
rurale - Căşeiu, Câţcău, Cuzdrioara, Uriu -
situate în vecinătatea aşezărilor urbane, care
s-au dezvoltat în Culoarul Someşului (Dej,
Beclean);
poziţia periferică în cadrul ţinutului a Cetăţii
Ciceului, care pe fondul limitelor teritorial-
administrative existente, întrucât în prezent
limita istorică a Ţinutului Ciceului se
suprapune unor părţi din judeţele Bistriţa-
Năsăud, Cluj, Sălaj, Maramureş, a favorizat
apariţia unor „bariere” în propagarea şi
menţinerea aceloraşi cutume, obiceiuri,
tradiţii, mentalitate, comportament, şi în
final a aceleaşi identităţi. Majoritatea
respondenţilor din localităţile suprapuse
judeţului Sălaj – din comunele Ileanda,
Poiana Blenchii, Gâlgău- şi judeţului Cluj –
din comunele Câţcău, Căşeiu, Mica, Vad,
Cuzdrioara- au identificat o serie de trăsături
specifice populaţiei ciceoane, însă
specificând că ei nu se înscriu acestora, ci
doar „ceilalţi, de pe teritoriul judeţului
Bistriţa-Năsăud, doar ei sunt păstrătorii
unei culturi populare, a unor familii
întemeiate pe principii solide şi tradiţionale,
ei nu îşi înstrăinează pământul şi păstrează
vie în memorie istoria trecutului lor” (D. P.,
femeie, 48 ani, Căşeiu), cât despre
imaginea de sine, aceştia au cu totul altă
părere. Mai mult, aceştia consideră Cetatea
Ciceului ca fiind un reper identitar al
Alecandra Camelia Potra
80
populaţiei Ţinutului Ciceului, dar „cetatea
se află în judeţul Bistriţa-Năsăud” astfel „ei
sunt ciceoanii adevăraţi” (răspuns primit în
unanimitate). Aşadar, inevitabil se face
raportarea la „celălalt”, fapt ce a determinat
ca la nivel mental, populaţia să-şi traseze
limitele propriului spaţiului în funcţie de o
serie de trăsături sau trăiri, care o aseamănă
sau o deosebesc de populaţia care trăieşte în
spaţiile învecinate;
aderenţa populaţiei la un alt sistem de valori
morale, spirituale şi culturale. Limita
nordică a spaţiului mental al Ţinutului
Ciceului, a fost uşor de trasat, chiar şi în
lipsa unei cercetări bazate pe chestionar,
deoarece este clar evidenţiată, atât prin
prezenţa barierei orografice Culmea Breaza,
cât mai ales prin faptului că locuitorii din
satele maramureşene – Suciu de Sus, Suciu
de Jos, Lăpuş, Rohia, Rogoz, Borcut,
Libotin, Dămăcuşeni, Răzoare, Vălenii
Lăpuşului, Vima Mare, Baba, Drăghia- care
au aparţinut din punct de vedere istoric
Ţinutului Ciceului, se declară ca fiind
lăpuşeni, dat fiind faptul că teritoriul lor se
suprapune Ţării Lăpuşului, una dintre cele
mai reprezentative unităţi teritoriale de tip
„ţară” de pe teritoriul României, iar
argumente temeinice, în acest sens, aflăm în
monumentala lucrare Ţara Lăpuşului (Ş.
Dezsi, 2006). Vorbim despre aceeaşi situaţie
şi în ceea ce priveşte partea estică a
„ţinutului”, unde acesta este delimitat de
Ţara Năsăudului, o altă regiune tipică a
României (Ramona-Oana Ilovan, 2008). De
asemenea, se constată o altă situaţie
deosebită, şi anume, în zonele periferice ale
Ţinutului Ciceului, spaţiul mental a fost unul
slab conturat, rarefiat, fapt ce a permis,
odată cu consolidarea în proximitatea
localităţilor sălăjene – din comunele Poiana
Blenchii, Ileanda- a unor entităţi teritoriale
de tip „ţară”, inserţia unor elemente
specifice acestora, astfel populaţia din aceste
localităţi, se declară mai ataşată valorilor
spirituale specifice spaţiului mental ale Ţării
Lăpuşului sau Ţării Chioarului;
râul Someş traversează partea sudică a
Ţinutului Ciceului, împărţindu-l, iar cea mai
mare parte a teritoriului acestuia a rămas pe
partea dreaptă a râului, fapt ce-i determină
pe locuitorii din aşezările de pe partea
stângă – comunele Vad, Mica, localităţile
Şomcutu Mic, Jichişu de Jos, Orman, Suarăş
- să nu se raporteze la spaţiul mental al
Ţinutului Ciceului, să nu se integreze
aceleaşi culturi populare ce-i caracterizează
pe ciceoani. Majoritatea respondenţilor au
afirmat că populaţia ciceoană, este doar cea
de pe partea dreaptă a Someşului, cu
precădere în zona Cetăţii Ciceului. Tot
datorită faptului că Ţinutul Ciceului este
traversat de râul Someş, populaţia din
localităţile situate în lunca acestuia, se
raportează la un alt spaţiu, din punct de
vedere mental, comportamental, cultural,
creându-se o identitate proprie, specifică
spun ei „locuitorilor din Valea Someşului”
(specifică populaţiei din comunele Ileanda,
Gâlgău) sau „Valea Someşului la Dej”
(specifică populaţiei din comunele Mica,
Vad sau din localitatea Căşeiu).
Afirmaţiilor de mai sus, ne permit, în linii
mari, să conturăm limitele mentale ale Ţinutului
Ciceului, însă se impune totuşi a se preciza cu
certitudine care sunt localităţile desemnate ca
aparţinând spaţiului mental al acestuia, examinând
răspunsurile primite la întrebările referitoare la
atitudinea şi percepţia populaţiei în raport cu
sentimentul de apartenenţă la Ţinutul Ciceului.
Aşadar, limita nordică a Ţinutului Ciceului,
respectiv cea estică, după cum am precizat
anterior, a fost uşor de stabilit, în partea estică,
limita „ţinutul” este dată de Ţara Năsăudului, iar
în partea nordică, de Ţara Lăpuşului. Discutabilă a
fost însă limita vestică şi sudică, punându-se
întrebarea cât din vechiul teritoriu al Ţinutului
Ciceului, azi îi mai corespunde din punct de
vedere mental? Trei întrebări au vizau direct
această problemă, şi anume:
1. Marcaţi comunele care consideraţi că aparţin
Ţinutului Ciceului?
2. Vă consideraţi locuitor al Ţinutului
Ciceului/vă identificaţi cu acest spaţiu?
3. Puteţi explica ce înseamnă pentru
dumneavoastră Ţinutul Ciceului?
Însă, de un real folos în stabilirea limitelor
ne-au fost de asemenea şi aspectelor surprinse
Importanța criteriului mental în delimitarea ținutului Ciceului
81
din sfera mentală, comportamentală, culturală
sau spirituală a populaţiei, întrucât s-a putut
contura identitatea populației ciceoane. Utilă a
fost în acest proces şi punerea în evidenţă, prin
identificarea unor trăsături, existenţa „celuilalt”,
astfel încât a fost uşor să conştientizăm că la
nivel mental există aceste limite prin care
populaţia se individualizează în raport cu cea
din teritoriile învecinate. Chestionarele au fost aplicate la nivelul a 14 comune
2, însă numărul celor adresate populaţiei
din exteriorul teritoriului situat în jurul nucleului „ţinutului”- Cetatea Ciceului - a fost mai mare, fapt ce a determinat, ca la întrebarea numărul doi, referitoare la aderența omului la spațiul ,,ținutului”, ponderea celor care au răspuns că nu se considera locuitori ai Ținutului Ciceului, respectiv că nu se identifică cu acest spaţiu, să fie una mare. Din populația totală chestionată, 68,58% a răspuns negativ la această întrebare, astfel doar 31,42% se consideră locuitori ai acestui ,,ținut”, însă trebuie precizat faptul că acest ultim procentaj corespunde unor localităţi, unde populaţia, într-o proporţie covârşitoare, se autoidentifică cu spaţiul Ţinutului Ciceului, punându-se în evidenţă elementele care definesc identitatea ciceoanilor. Identitatea populaţiei ciceoane a rezultat ca urmare a experienţelor sociale pe care aceasta, ca şi colectiv, le-a avut în trecutul istoric, fiind reflectate azi prin percepţia pe care aceasta o are asupra vieţii însăşi, prin cultura populară de o mare specificitate - prin ocupaţii tradiţionale, prin tradiţii, port, folclor, grai – sau prin trăsături – mândria este una dintre caracteristicile principale ale locuitorului ciceoan, o mândrie exprimată cel mai adesea atunci când ciceoanul vorbeşte despre spaţiul său de viaţă, despre trecutul, bogăţia şi cultura acestuia „acesta („ţinutul”) este un loc binecuvântat de Dumnezeu, cu soluri fertile, ferit de calamităţi naturale, cu oameni respectoşi, care valorizează mai presus de toate familia, comunitatea şi credinţa”(C.R. bărbat, 80 ani, Ciceu-Giurgeşti). Totodată, mândria pentru cei care se consideră aparţinători ai Ţinutului Ciceului, rezultă și din imaginea pozitivă pe care cei din exterior şi-au creat-o despre aceştia, fie datorită trecutului lor istoric, fie datorită comportamentului şi mentalităţii acestora, „sunt harnici, uniţi, credincioşi, şi încearcă să-şi
păstreze specificitatea prin cultura populară, prin portul popular, pe care încă îl mai îmbracă la diferite sărbători” (D.C., femeie, 42 ani, Căşeiu). Localităţile unde populaţia a răspuns în unanimitate că se raportează mental, spiritual, cultural, la spațiul Ţinutului Ciceului, sunt cele ce se suprapun judeţului Bistriţa-Năsăud: Ciceu-Mihăieşti (100% afirmativ), Ciceu-Giurgeşti (100% afirmativ), Petru Rareş (100% afirmativ). În comuna Negrileşti, 81,81 % dintre cei chestionaţi au răspuns că se consideră locuitori ai Ţinutului Ciceului. O situaţie mai deosebită este cea a comunei Uriu, unde, pe de-o parte, inserţia populaţiei alohtone (maghiari şi rromi) promovatoare a unui sistem de valori străine locului, a franjurat spaţiul mental, iar pe de altă, apropierea de oraşul Beclean, i-a determinat pe locuitori să-şi schimbe mentalitatea şi comportamentul, azi aceştia declarându-se înstrăinaţi de valorile tradiţionale promovate de strămoşii lor, astfel din totalul populaţiei chestionate, doar 61,53% se înscrie identităţii comunităţii ciceoane. Însă, surpriza cea mare am avut-o chestionând localnicii din comuna Chiuieşti, judeţul Cluj, deoarece aceştia au răspuns într-o proporţie de 68, 75%, că se identifică cu spaţiul Ţinutului Ciceului, enumerând chiar şi un şir de trăsături ce îi caracterizează deopotrivă pe ei şi pe ceilalţi locuitori ai Ţinutului Ciceului „graiul, accentul este asemănător moldovenilor, vorbim la fel toţi de pe dealurile acestea din jurul Cetăţii Ciceului – mulţi vorbim cu a în loc de ă, cu şhe, în loc de ce- ne uneşte şi portul popular asemănător, sau firea de oameni gospodari şi iubitori de pământ” (M. S., bărbat, 65 ani, Chiuieşti). În localitatea Strâmbu, din comuna Chiuieşti, respondenţii au răspuns în proporţie de 100% că se consideră locuitori ai Ţinutului Ciceului, interesantă fiind, în acest sens, chiar comparaţia pe care un respondent (F. S., profesoara, 64 ani), născută în localitatea Strâmbu, însă stabilită în localitatea Căşeiu, o face între aceste două localităţi „în Strâmbu, oamenii erau mult mai uniţi, când cineva îşi făcea o casă, toate rudeniile, toţi vecinii săreau în ajutor, fiecare cum putea, ba te ajutau cu munca, ba cu transportul materialelor, ba cu materiale, iar de sărbători ne adunam toată familia la masă, în schimb aici (Căşeiu),
Alecandra Camelia Potra
82
oamenii sunt reci, invidioşi, nu te-ar ajuta cu nimic, nici măcar vecinii nu se cunosc bine între ei, iar familia păstrează doar relaţii de cordialitate”, de aici rezultă foarte clar câteva dintre componentele spaţiului mental ciceoan, şi anume: solidaritatea umană, respectul faţă de aproape şi legătura puternică existentă între membrii familiei. Comuna Chiuieşti, fiind de altfel, singura alături de cele din judeţul Bistriţa-Năsăud, unde racordarea spirituală a populaţiei, într-o proporţie covârşitoare, se face la spaţiul Ţinutului Ciceului. Există de asemenea comune, unde populaţia, într-o proporţie de sub 10% din totalul celei chestionate, a afirmat că se identifică cu spaţiul „ţinutului”, şi anume: Cuzdrioara (7,69% ), Căşeiu (6,25% ), Câţcău (6,25%), Mica (6, 67%), Vad (6,25%). În localităţile Jichişu de Sus, Şomcutu Mic, Peştera, Băița, Suarăş, Petreşti, precum şi în comunele Gălgău, Ileanda, Poiana Blenchii, la întrebarea ce viza sentimentul apartenenţei locuitorilor la Ţinutui Ciceului, s-au înregistrat răspunsuri negative în proporție de 100% [Fig. 1.]. Constatăm astfel că spaţiul mental se diluează
până la nesemnificativ, pe măsură ce distanţa faţă
de Cetatea Ciceului creşte, identificându-se astfel
trei situaţii, care ne permit să recurgem la o
regionare a Ţinutului Ciceului în funcţie de
aderenţa omului la spaţiul acestuia, şi anume:
spaţiul mental este consolidat în localităţile care
aparţin judeţului Bistriţa-Năsăud şi comunei
Chiuieşti, urmează apoi o zonă de interferenţă,
tampon, unde spaţiul mental este diluat, rarefiat,
devine aproape nesemnificativ, corespunzătoare
localităţilor ce aparţin judeţul Cluj, iar apoi
urmează zonă periferică unde spaţiul mental fie
nu s-a consolidat niciodată - comuna Gâlgău,
localităţile Jichişu de Jos, Şomcutu Mica, Orman,
Suarăş, Peştera, Petreşti - fie s-a disipat total -
Poiana Blenchii, Ileanda. În harta următoare
putem observa cele afirmate anterior, astfel
spaţiul mental se diluează, având aspectul unor
zone concentrice, centrul fiind dat de localităţile
situate în jurul cetăţii. Harta a fost generată în
funcţie de ponderea populaţiei, chestionate la
nivel de localitate, care se identifică cu Ţinutul
Ciceului [Fig. 2.].
Fig. 1. Percepţia populaţiei în raport cu sentimentul de apartenenţă la
spaţiul mental al Ţinutului Ciceului
Importanța criteriului mental în delimitarea ținutului Ciceului
83
Fig. 2. Ataşamentul populaţiei chestionate la spaţiul mental al Ţinutului Ciceului (%)
Aşadar, recunoaşterea limitelor Ţinutului
Ciceului de către proprii locuitori, rezultă cel
mai bine din răspunsurile obţinute la întrebarea
ce vizează percepţia populaţiei în raport cu
sentimentul de apartenenţă la „ţinut”. Însă
aplicând chestionare la nivelul localităţilor
menţionate ca aparţinând Ţinutului Ciceului din
punct de vedere istoric, am constatat că doar
populaţia din localităţile aşezate în jurul Cetăţii
Ciceului se identifică cu acest spaţiu, într-o
proporţie ce ne permite să le integrăm în
limitele mentale ale Ţinutului Ciceului. Datorită
faptului că respondenţii din celelalte localităţi,
care au aparţinut cetăţii, se identifică într-un
procentajul mic, cu Ţinutul Ciceului, dar şi
trăsăturile sesizate de aceştia, ca fiind diferite de
cele care într-adevăr caracterizează populaţia
ciceoană, precum şi faptul că aceştia consideră
că „ceilalţi”, adică locuitorii din comunele
judeţului Bistriţa- Năsăud, au o anumită
identitate ce îi individualizează în raport cu ei,
în raport cu vecinătăţile, se constituie în
argumente puternice, ce nu ne permite să
integrăm aceste localităţi limitelor mentale ale
Ţinutului Ciceului. Drept urmare, limitele
Ţinutului Ciceului stabilite prin criteriul mental,
definitoriu în delimitarea tuturor entităţilor de
tip „ţinut”, nu se suprapun limitelor istorice ale
acestuia, întrucât sentimentul de apartenenţă la
acest spaţiu a fost manifestat, doar de populaţia
unor anumite localităţi din vechiul teritoriu al
Ţinutului Ciceului [Fig. 3.].
Afirmaţia conform cărei localităţile din
comunele Ciceu-Giurgeşti, Ciceu-Mihăieşti,
Petru Rareş, Uriu, Negrileşti, Chiuieşti, sunt
cele care actualmente fac parte din componenţa
teritorială a Ţinutului Ciceului, este întărită de
răspunsurile primite la întrebarea unu şi trei. La
întrebarea numărul unu, populaţia chestionată a
identificat, comunele, respectiv localităţile
acestora, care aparţin Ţinutului Ciceului.
Localităţile identificate ca aparţinând Ţinutului
Ciceului, într-o proporţie de 100% din totalul
răspunsurilor, fac parte din comunelor Ciceu-
Alecandra Camelia Potra
84
Mihăieşti, Ciceu-Giurgeşti şi Petru-Rareş,
alături de acestea, aproximativ 90% din totalul
respondenţilor au considerat că şi localităţile din
comunele Uriu, Chiuieşti şi Negrileşti aparțin
spațiului mental al ,,ținutului”.
Analiza răspunsurilor primite la cele 210
chestionare, ne permite să delimităm, cu
certitudine, spațiul mental al Ţinutului Ciceului.
Prin urmare, constatăm că în partea estică
„ţinutul” se învecinează cu Ţara Năsăudului, în
partea nordică cu Ţara Lăpuşului, iar în partea
sudică, teritoriul acestuia este delimitat de Valea
Someşului Mare, de la confluenţa cu Valea
Ilişua, până în apropierea punctului de confluenţă
cu Gârbou Dejului (cumpăna de ape dintre
Gârbou Dejului şi Leleşti). În partea vestică,
teritoriul „ţinutului” se extinde până la limita
judeţului Cluj cu judeţul Bistriţa-Năsăud
(comuna Cuzdrioara cu comuna Ciceu-
Mihăieşti), iar înspre nord-vest limita acestuia
continuă cu cea stabilită între comunele Chiuieşti
şi Căşeiu, respectiv cu limita judeţului Cluj cu
judeţul Sălaj (comuna Chiuieşti cu comuna
Poiana Blenchii). Din punct de vedere
administrativ-teritorial, conform delimitării
mentale, Ţinutului Ciceului are în componenţă
comunele Ciceu-Mihăieşti, Ciceu-Giurgeşti,,
Negrileşti, Uriu, Petru Rareş şi Chiuieşti [Fig 4.].
Fig. 3. Situaţia actuală a teritoriului care a aparţinut Ţinutului Ciceului în secolele XIII-XVI
Importanța criteriului mental în delimitarea ținutului Ciceului
85
Concluzionând, putem afirma că limitele
Ţinutului Ciceului au fost date de specificitatea
spaţiului mental ciceoan, reflectată atât prin
percepţia asupra teritoriului a populaţiei care se
autoidentifică deplin cu spaţiul „ţinutului”, cât şi
prin identificarea elementelor definitorii a
identităţii ciceoanilor de către populaţia care nu
se raportează la acest spaţiu. Raportarea la
„celălalt”, atât a populaţiei din interiorul
spaţiului mental3, cât şi din exteriorul acestuia, a
fost omniprezentă pe parcursul întregii cercetări,
astfel procesul de delimitare a Ţinutului
Ciceului prin criteriul mental a fost înlesnit.
Fig. 5. Localizarea Ţinutului
Ciceului la nivel judeţean şi
naţional
Fig. 4. Limita mentală a
Ţinutului Ciceului
Alecandra Camelia Potra
86
Mulțumiri
Această lucrare este rezultatul cercetării
doctorale ce a fost posibilă prin sprijinul
financiar oferit prin Programul Operaţional
Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-
2013, cofinanţat prin Fondul Social European,
în cadrul proiectului
POSDRU/159/1.5/S/133391, cu titlul
“Programe doctorale și post-doctorale de
excelență pentru formarea de resurse umane
înalt calificate pentru cercetare în domeniile
Științele Vieții, Mediului și Pământului”.
BIBLIOGRAFIE
[1] BERNEA, E., (2008), Civilizaţia românească
sătească, Editura Vremea, Bucureşti.
[2] BIDART, P., (2004), Realizarea unei lucrări
de cercetare în domeniul ştiinţelor sociale, în
Revista 22 (Suplimentul Plus 22), nr. 160,
Bucureşti.
[3] BLAGA, IULIANA, (2001), Les coutumes
liées au travail en Transylvanie, în
Transylvanian Review, X, nr. 1, Spring,
Romanian Cultural Foundation, Center for
Transylvanian Studies, pp. 36- 43, Cluj-
Napoca.
[4] BOCA, P., (1971), Vechimea documentară a
localităţilor din judeţul Bistriţa-Năsăud.
Secolele XII- XIV, în File de Istorie, Muzeul
de Istorie Bistrița, Bistrița-Năsăud.
[5] CHELCEA, S., (1996, 2001), Tehnici de
cercetare sociologică, Ed. SNSPA, București.
[6] COCEAN, P., (1997), Ţara (The Land) – A
Typical Geographical Region of Romania, în
Revue Roumaine de Géographie, nr.41, Edit.
Academiei Române, Bucureşti, pp. 41-49.
[7] COCEAN, P. (2010), ,,Ţinutul”, un taxon
regional tradiţional specific României,
Geographia Napocensis, IV, 1, Casa Cărţii de
Ştiinţă, Cluj-Napoca.
[8] COCEAN, P., (2011),"Ţările" : regiuni
geografice şi spaţii mentale, Editura Presa
Universitară Clujeană Cluj-Napoca.
[9] COCEAN, P., CIANGĂ, n. (2000), The
Country of Romania as Mental Spaces, Revue
Roumaine de Geographie, 43-44, Bucharest.
[10] DESZI, Şt., (2006), Ţara Lăpuşului. Studiu de
geografie regională, Editura Presa
Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
[11] GAVRILIUC, A., (2003), Mentalitate şi
societate : cartografii ale imaginarului
identitar din Banatul Contemporan, Editura
Universităţii de Vest, Timişoara.
[12] ILUȚ, P., (1997), Abordarea calitativă a
socioumanului : concepte şi metode, Editura
Polirom, Iaşi.
[13] IORGA, N., (1922), Elementele de unitate ale
lumii medievale, moderne şi
contemporane : revoluţii politice şi integrările
naţionale, Editura Cultura Neamului
Românesc, Bucureşti.
[14] MOTOGNA, V. (1923),Cetatea Ciceului sub
stăpânirea Moldovei : 400 de ani de la suirea
pe tron a lui Petru Rareş 1527-1927, Editura
Convorbiri Literare, Bucureşti.
[15] ROTARIU, T, ILUȚ, P., (2001), Ancheta
sociologică şi sondajul de opinie : teorie si
practică, Editura Polirom, Iaşi.
[16] SIGHIARTEU, E., (1928), Colinele şi Cetatea
Ciceului, Editura Institutul de Arte
Grafice"Ardealul", Cluj-Napoca.
Geographia Napocensis Anul IX, Nr. 1, 2015
87
SEASONAL DISCHARGE REGIME OF THE RIVERS IN THE
TRANSYLVANIAN SUBCARPATHIANS AND THE ADJACENT
MOUNTAINOUS SPACE
BETWEEN TÂRNAVA MARE AND NIRAJ
VICTOR SOROCOVSCHI1, DANIEL RADULY, CSABA HORVATH
ABSTRACT.- Seasonal discharge regime of the rivers in the Transylvanian Subcarpathians and the
adjacent mountainous space between Târnava Mare and Niraj. The studied region is situated in the North-East of the Transylvanian Depression and includes two distinct units: the Transylvanian Subcarpathians and the Moldavo-Transylvanian Carpathians, comprised between the valleys of Târnava Mare and Niraj. The study is based upon the processing and interpretation of data coming from 13 hydrometric stations. In order to emphasize the particuliarities of the seasonal discharge regime, we took into account three periods (1950-1967, 1950-2009 and 1970-2009). The characteristics of the geographic coating from the studied area, especially the climatic and geomorphic ones, are clearly reflected in the discharge regime of river waters. Thus, on all rivers, spring discharge is predominant, and winter and autumn are the seasons with the lowest weight of the multiannual average volume. We have underlined the particuliarities of the three subtypes of seasonal regime and we have defined the limits of the corresponding display areas. The variation of the seasonal discharge on a multiannual level was outlined with the help of variation coefficients. Likewise, we also determined the discharge tendencies for the three studied intervals. The analysis carried out has revealed the fact that the rhythmic structure of the hydric system reflects the local characteristics of the supplying sources, of geological, as well as morphological and morphometrical conditions of the relief. Keywords: regime, seasonal, monthly, type, subtype, Transylvanian Subcarpathians, Moldavo-Transylvanian Carpathians
1. Introduction The studied region comprises rather large
surfaces from two distinct geographic units: the
Transylvanian Subcarpathians and the Moldavo-
Transylvanian Subcarpathians (Fig.1). this fact
determines a great diversity of geographic
conditions with multiple implications on the
formation and evolution in time of the water
resources of the rivers which drain them. The
altitudinal differentiation between the two
geographic subunits mentioned determines the
orientation of the hydric flow from east to west.
At the same time, the litho-structural
characteristics of the substrate have led, because
of the differences in altitude, to the separation of
several sections, with different orientations and
flow speeds of the hydric flow.
A draught regarding the identification of the
types of hydric regime of rivers in Romania was
published in the handbook of Physical
Geography elaborated by V. Mihăilescu (1936),
but the systemic analysis was carried out in
1957 by Lăzărescu D. and Panait I., and in 1972
and 1980 by I. Ujvari.
2. Database and methods In order to elaborate the analysis of the
seasonal discharge regime, we took into account
three periods: a long one (1950-2012) and two
shorter ones (1970-2012 and 1992-2012). The
latter has allowed for the harnessing of data
coming from a number of 13 representative
hydrometric stations. From the analysis of data
regarding proportional values that seasonal
1 Babeș-Bolyai University, Faculty of Geography, no.5-7 Clinicilor Street, Cluj-Napoca, Romania. Email:
Victor Sorocovschi, Daniel Raduly, Csaba Horvath
88
discharge has in fulfilling the annual average
volume in the three periods, there are no
noticeable differences, the calculated values
being fairly equal (fig.2). We can mention a few
aspects that are specific to the analyzed periods,
determined by the climatic changes in the three
compared periods. Thus, the instability of
winters in the interval 1992-2012 is seen in the
fact that the proportional values of winter
discharge were somewhat higher than those in
the periods 1950-2012 and 1970-2012 (Fig. 2).
For most of the hydrometric stations studied,
the proportional values of spring discharge in
the three periods studied have remained fairly
close. We notice a higher contribution of spring
discharge in the period 1950-2012 to the
realization of annual average volume.
On the rivers in the Niraj and Târnava Mică
basins, the proportional values of summer
discharge in the periods 1950-2009 and 1970-
2012 are slightly higher than those in the period
1992-2012.
Fig.1. Map of units of relief
Seasonal discharge regime of the rivers in the Transylvanian Subcarpathians and the adjacent mountainous space …
89
Sărăţeni
01020304050
Winter Spring Summer Autumn
%
1950-2012 1970-2012 1992-2012
Cinta
01020304050
Winter Spring Summer Autumn
%
1950-2012 1970-2012 1992-2012
Vânători
01020304050
Winter Spring Summer Autumn
%
1950-2012 1970-2012 1992-2012
Şimoneşti
01020304050
Winter Spring Summer Autumn
%
1950-2012 1970-2012 1992-2012
Fig.2. The proportional values of seasonal discharge in the three studied periods.
Table 1. Proportional values of seasonal discharge in
the studied periods (1950-2012, 1970-2012 and 1992-2012)
Hydr.
station
WINTER SPRING SUMMER AUTUMN
1950
2012
1970
2012
1992
2012
1950
2012
1970
2012
1992
2012
1950
2012
1970
2012
1992
2012
1950
2012
1970
2012
1992
2012
Cinta 22.1 22 24.5 43.4 42.9 43.1 22.4 22.4 18.8 12.1 12.7 13.7
Sovata 20.5 20.9 23.1 39.5 37.6 38.2 24.1 24.5 21.0 15.9 17.0 17.7
Sărăţeni 20.6 20 21.9 41.8 41.2 41.7 23.0 23.2 20.2 14.7 15.6 16.1
Crişeni 24.6 25.8 27 43.5 40.8 42.3 20.8 21.1 18.7 11.1 12.3 11.9
Bezid - - 21.9 - - 44.0 - - 21.6 - - 12.5
Vărşag 16.0 15.2 17.2 47.4 46.9 45.8 23.1 23.4 21.7 13.5 14.5 15.3
Zetea - - 18.6 - - 43.2 - - 22.8 - - 15.4
Odorohei 17.5 17.2 19.3 44.4 43.2 43.3 24.4 24.8 22.5 13.6 14.8 14.9
Vânători 18.4 18.5 20.6 46.1 44.3 44.4 23.6 24.5 22.1 11.9 12.8 12.9
Şicasău 17.5 16.9 18.8 43.5 42.4 40.7 24.5 25.2 23.8 14.4 15.5 16.7
Nicoleşti 22.8 23.2 27.2 45.4 42.0 41.6 22.2 24.1 20.3 9.5 10.7 10.9
Şimoneşti 22.5 23.1 23.2 44.3 41.4 40.2 22.4 23.3 24.4 10.9 12.1 12.2
Saschiz 21.5 21.4 23.1 47.2 44.4 47.1 22.8 24.9 21.8 8.5 9.3 7.9
The proportional values of autumn discharge
in the three periods remain close, observing a
slight increase of values during 1992-2012,
better distinguished on the rivers in the Niraj
and Târnava Mică basins.
In characterizing the main parameters
(duration, frequency, variability, average,
seasonal, monthly and extreme values of data)
we applied statistic methods which permitted
the identification of the parameters of central
tendency, of the variability and shape of series.
The relations between the mentioned parameters
were emphasized using the correlation matrix.
From the analysis of the three periods we
notice the fact that on all rivers spring discharge
is dominant, and the least weight within annual
average volume is carried by the autumn and
winter discharges (table 1)
3. Results and discussions The interpretation of the results obtained
after the statistic processing of the data has
allowed for the identification of particuliarities
regarding the distribution of river discharge
throughout the year.
3.1. Seasonal discharge regime
The distribution of the seasonal discharge of
rivers in the studied area is closely dependent on
the climatic conditions, and there appear local
differentiations, under the influence of the other
physico-geographical factors.
Victor Sorocovschi, Daniel Raduly, Csaba Horvath
90
3.1.1. Spatio-temporal variation of
seasonal discharge
The spatial variation of seasonal discharge is
linked to altitude, as a synthetic expression of
the vertical zonality of the determinant and
conditional factors. The seasonal variation of
discharge is determined by the characteristics of
the main climatic elements. The dominant
feature of rivers in our country, including those
in the studied region, lies in the fact that the
weight of spring discharge is much higher than
that in other seasons (fig.3).
In winter (XII-II), the regional distribution
of discharge is greatly influenced, not only by
the quantity of rainfall (rarely liquid), but also
by the thermic regime. The negative
temperatures of the air preserve the snow layer,
cause rivers to frost and put a large quantity of
water out of circulation.
The weight carried by the winter season to
the realization of the annual volume of average
discharge differs depending on altitude and the
position of the mountain sides towards the
dominant directions of movement of the air
masses. Thus, the highest proportional values of
winter discharge (20%-27% of the annual
average discharge volume) are recorded on the
rivers which drain the Subcarpathian region
(Cușmed, Bezid) and on the rivers with
favorable exposure to the advection of air
masses from the west (the Niraj and Târnava
Mică basins (fig.4). Conversely, on the rivers
whose average altitude of the reception basins
exceeds 900 m, these values remain between
15% and 20%. The explanation lies in the high
frequency of negative temperatures, which
diminish the possibilities for rivers to feed with
snow melting.
0
10
20
30
40
50
Cinta Sărăţeni Crişeni Bezid Saschiz
%
Iarna Primăvara Vara Toamna
0
10
20
30
40
50
Zetea Odrohei Vânători Şicasău Şimoneşti
%
Iarna Primăvara Vara Toamna
Fig. 3. The proportional variation of seasonal discharge
0
5
10
15
20
25
30
Cin
ta
So
vata
Sărăţeni
Crişe
ni
Be
zid
Vărşa
g
Ze
tea
Od
oro
he
i
Vânători
Şica
său
Nico
leşti
Şim
oneşti
Sa
schiz
%
Fig. 4. The spatial distribution of proportional values of winter discharge
From the variation of winter discharge on a
multiannual level, we notice the fact that the
highest values of discharge occurred in different
winters: 1978/1979 on Niraj and the rivers in
the upper basin of Târnava Mică; 1995/1996 on
Târnava Mare and 1981/1982 on some affluents
Seasonal discharge regime of the rivers in the Transylvanian Subcarpathians and the adjacent mountainous space …
91
of Târnava Mare (Hodoș, Scroafa) and Târnava
Mică (Cușmed), received in the Subcarpathian
region. In the afore mentioned winters, there
existed climatic conditions which favored the
brooks to feed with rainfall, especially from the
successive melting of the snow layer. On most
rivers, the lowest discharge values occurred in
the winters of 1963/1964 and of 1983/1984,
characterized by a persistent anticyclonic
regime with low rainfall and low temperatures,
which made the greatest part of river waters to
be stored in solid shape.
The proportional value held by winter
discharge of rivers in the Niraj and Târnava
Mare basins (21%-25%) exceeds that in the
summer.
Spring (III-V) represents the season with the
highest discharge, conditioned by the melting of
the snow, the relatively high quantities of
rainfall and the low values of evapotranspiration
and infiltration in the soil which is either super
saturated or partly frozen. These conditions are
reflected in the discharge by the apparition of
high spring waters. Depending on the melting
rhythm, the intensity of rainfall that occur
during this season, there also appear spring
freshets generated by the melting of snow,
rainfall or both phenomena overlapped. The
regional variations are dictated by the
differences in altitude and exposure of the
reception basins in the two areas: mountainous
and Subcarpathian. During this season, the
average volume of discharge is high,
representing between 38.2% (Târnava Mică in
Sovata) and 47.1% (Scroafa in Saschiz) of the
annual average discharge volume (Fig. 5).
0
5
10
15
20
25
30
1950
1952
1954
1956
1958
1960
1962
1964
1966
1968
1970
1972
1974
1976
1978
1980
1982
1984
1986
1988
1990
1992
1994
1996
1998
2000
2002
2004
2006
2008
2010
2012
m3/s
Cinta Sovata Şimoneşti Fig.5. The chronological variation of spring discharge.
Higher proportional values of spring
discharge are encountered on Niraj, Bezid and
the right affluents of Târnava Mare coming
from Gurghiu Mountains (43% - 45% of the
annual average volume). The lowest
proportional values (38% - 41%) are recorded
on the upper Târnava Mică and on Șicasău,
where the effect of katabatic circulation is felt.
On most rivers, the richest spring discharge
occurred in 1970, when the accentuated melting
of the snow and long-term frontal rainfall,
which were rather high in intensity, generated
large volumes of water, which drained in about
80% - 85%, due to the high level of humidity in
the substrate.
On most rivers, the lowest values of spring
discharge occurred in 1972. Similar situations
took place in 1979 on the upper Târnava Mică,
in 1974 on Niraj and in 2002 on Feernic (Fig.
5).
In summer (VI – VIII) the decrease in the
quantity of rainfall, the increase in the
temperature of the air and the development of
the vegetal carpet lead to the intensification of
evapotranspiration, which determines the
decrease of the discharge in contrast to the
previous season. In addition to this, there is also
the decrease in the reserves of subterranean
Victor Sorocovschi, Daniel Raduly, Csaba Horvath
92
waters. The phenomenon is reflected in the
discharge by the apparition of low summer
freshets. As a consequence of torrential rainfall,
there also appear summer freshets, which can
sometimes reach high amplitudes, causing
floods. Their frequency is higher in July, but
they can also appear in August, as was the case
in August 2005 on Feernic. The volume
discharged during this season represents
between 18.8% (Cita) and 24.4% (Șimonești) of
the annual average discharge. The lowest
proportional values of summer discharge are
recorded in the Niraj and Târnava Mică basins
(between 18% and 22% of the annual average
volume) and the highest are recorded in the
Târnava Mare basin (between 22.1% and 25%).
Compared to the average situation presented,
there have been extreme cases. Thus, the highest
summer freshets occurred in different years:
1974 on Niraj and on the upper basin of Târnava
Mică; 1980 in the Târnava Mare basin and in
the upper basin of Târnava Mică; 1998 on
Cușmed and Scroafa; 2010 on Feernic and the
middle course of Târnava Mare. The lowest
values of summer discharge occurred in 1950 in
the Niraj and Târnava Mică basin, and in 1952
on the rivers in the Târnava Mare basin. The
proportional value of 21%-22% of the annual
average discharge specific to the mountainous
region exceeds the volume discharged in
average during the winter.
In autumn (IX – XI), evaporation starts to
diminish and the substrate reserves are spent
and unrestored. As a consequence, in the
beginning of this season there is the period of
low waters and towards the end of the season,
there can appear freshets generated by possible
persistent rainfall. Autumn represents the season
with the poorest contribution to the realization
of the average annual volume (7.9% Scroafa in
Saschiz and 17.7% Târnava Mică in Sovata).
The proportional values of autumn discharge
remain between: 15% and 18% in the superior
basin of Târnava Mică, Șicasău and Hodoșa;
12%-13.5% in the basins of Cușmed, Bezid and
Feernic; 13.5% - 15% on Târnava Mare
upstream from the Șicasău river mouth. On all
rivers, the highest autumn discharge occurred in
1972, and the lowest in different years: 1963
(Cinta, Vărșag, Vânători); 1979 (Sovata) and
1986 (Crișeni).
3.1.2. Types of seasonal distribution of
discharge
These were established on the basis of the
succession of seasons, in the decreasing order of
their contribution to annual discharge, with the
exception of spring, which is predominant on all
rivers in the studied region.
It has been noticed that V.I.T. type is
specific to the rivers in the Târnava Mare basin,
with the exception of a few affluents in the
Subcarpathian region (Hodoșa and Scroafa).
The V.I.T. type is specific to the rivers in the
hydrographic basins of Niraj and Târnava Mică,
regions which have a favourable exposure
towards the advection of air masses from the
west, as well as of some affluents of Târnava
Mare originating in the Subcarpathian region
(Hodoșa and Scroafa). In the case of this type,
the highest seasonal discharge, following the
spring season, occurs in the summer and the
lowest, in autumn (Fig.6).
Fig. 6. Types of seasonal distribution of discharge
Seasonal discharge regime of the rivers in the Transylvanian Subcarpathians and the adjacent mountainous space …
93
3.1.3. Variation and tendency of seasonal
discharge
The discharge variation over time was
emphasized by means of variation coefficients. In
spring and winter, the lower values of this
parameter reflect the more uniform feature of
discharge distribution. Conversely, in summer and
autumn, when the variation coefficients are at their
highest values, regional differences are much more
visible. Thus, there appear rather obvious contrasts
between the rivers in the Niraj and Târnava Mică
basins on the one hand, and those in the Târnava
Mare basin, on the other hand (Fig. 7).
The tendency of seasonal discharge
evolution in the period 1970 – 2009 exhibits
great territorial diversity, being determined by
natural factors (especially the climatic ones) and
by anthropic ones. In winter, on most rivers, the
stationary feature of discharge is emphasized.
The slight increase tendency of winter discharge
was determined on Târnava Mare at the
hydrometric station Odorhei, and was seen as
rather high at Vărșag. The slight decrease
tendency of discharge was encountered on
Hodoșa, Scroafa and Feernic (table 2).
In spring, the stationary feature of discharge
was seen on Târnava Mică, in Sovata, and on
Târnava Mare at Vârșag, Odorhei and Vânători.
On Târnava Mică at Sărățeni, Feernic and
Scroafa, the tendency of spring discharge was
that of slow decrease, and on Hodoș and Șicasău
that of fast decrease (Fig. 8).
Slight increases of spring discharge were
observed on Târnava Mare at Odorhei.
In summer, the tendency of the discharge in
the analyzed period, on most rivers, was that of
fast or slow decrease (table 2). A slow increase
of summer discharge was observed on Feernic,
at the hydrometric station Șimonești.
In autumn, on most rivers, the tendency of
discharge was that of slight decrease, and even fast
decrease on the brooks Scroafa and Hodoș (Fig. 9).
00.20.40.60.8
11.21.41.6
Cin
ta
So
vata
Sărăţeni
Crişe
ni
Vărşa
g
Şica
său
Od
orh
ei
Vânători
Nico
leşti
Şim
oneşti
Sa
schiz
Cv
Iarna Primavara Vara Toamna
Fig. 7. The values of seasonal variation coefficients
Table 2. Linear tendencies of seasonal discharge.
Brook Hydrometric
station Winter Spring Summer Autumn
Niraj Cinta St. Sc.u. Sc.a. Sc.u.
Târnava Mică Sovata St. St. Sc.a. Sc.u.
Târnava Mică Sărăţeni St. Sc.u. Sc.a. Sc.u.
Cuşmed Crişeni Cr.u. Cr.u. Sc.u. Sc.u.
Târnava Mare Vărşag Cr.a. St. Sc.u. St.
Târnava Mare Odorohei Cr.u. St. Sc.a. Sc.u.
Târnava Mare Vânători St. St. S.a. Sc.u.
Şicasău Şicasău St. Sc.a. Sc.u. Sc.u.
Hodoş Nicoleşti Sc.u. Sc.a. Sc.a. Sc.a.
Feernic Şimoneşti Sc.u. Sc.u. Cr.u. Sc.u.
Scroafa Saschiz Sc.u. Sc.u. Sc.a. Sc.a.
St-stationary, Cr.u.-slight increase, Cr.a.-fast increase,
Sc.u.-slow decrease, Sc.a-fast decrease
Victor Sorocovschi, Daniel Raduly, Csaba Horvath
94
Nicoleşti
0.0000.200
0.4000.6000.8001.000
1.2001.4001.600
1.8002.000
1970
1973
1976
1979
1982
1985
1988
1991
1994
1997
2000
2003
2006
2009
2012
m3/sŞicasău
0
1
2
3
4
5
6
1970
1973
1976
1979
1982
1985
1988
1991
1994
1997
2000
2003
2006
2009
2012
m3/s
Sărăţeni
0
5
10
15
20
25
1970
1973
1976
1979
1982
1985
1988
1991
1994
1997
2000
2003
2006
2009
2012
m3/s Şimoneşti
0.000
1.000
2.000
3.000
4.000
5.000
6.000
1970
1973
1976
1979
1982
1985
1988
1991
1994
1997
2000
2003
2006
2009
2012
m3/s
Fig.8. Tendency of spring discharge (1970-2012)
Nicoleşti
0.000
0.100
0.200
0.300
0.400
0.500
0.600
0.700
0.800
1970
1972
1974
1976
1978
1980
1982
1984
1986
1988
1990
1992
1994
1996
1998
2000
2002
2004
2006
2008
2010
2012
m3/sSaschiz
0.000
0.200
0.400
0.600
0.800
1.000
1.200
1.400
1.600
1970
1972
1974
1976
1978
1980
1982
1984
1986
1988
1990
1992
1994
1996
1998
2000
2002
2004
2006
2008
2010
2012
m3/s
Fig.9 Tendency of autumn discharge in the period 1970-2012
References
[1] LĂZĂRESCU D. & PANAIT I.(1957),
Tipurile de regim ale râurilor din R.P.R.
Meteorologia şi Hidrologia, , Bucureşti, nr.4,
22-37
[2] LĂZĂRESCU D., PANAIT I.(1958), Sursele
de alimentarea ale râurilor din R.P. Română,
Met., Hidrol. 3, 2-3.
[3] SOROCOVSCHI V., Konecsny C. , (1990),
Regimul scurgerii lunare a râurilor din
Podişul Târnavelor şi regiunea limitrofă din
est, Studia, Univ. Babeş Bolyai,Geogr.,
XXXV, fasc. 2, Cluj-Napoca
[4] UJVARI, I. (1972), Geografia apelor
României, 585 p, Edit.Ştiinţifică, Bucureşti.
[5] UJVARI I. (1980), Les types de regime
hydrique des riveres de la Roumanie, Revue
roumaine de Geoph. Geol. Et Geogr., 24, Edit.
Academiei Române, Bucureşti.
[6] * * * (1971), Râurile României, Monografie
hidrologică, 750 p, Institutul de Meteorologie
şi Hidrologie, Redacţia ştiinţifică generală
dr.ing, Constantin.
Geographia Napocensis Anul IX, Nr. 1, 2015
95
ENERGIA FOTOVOLTAICĂ, ÎNTRE NECESITATE
ȘI REALITATE.
STUDIU DE CAZ: ROMÂNIA
VASILE POPA1
Abstract - Photovoltaic energy, between necessity and reality. Case study: Romania. In the context of the
increasing of world energy consumption and given the concerns about the diminishing of conventional
energy sources and climate change, renewable energy sources are the main alternative. Among these, solar
energy has great potential. Energy policies in this area have determined a growth in the global production of
photovoltaic of about 50% in the last decade, reaching 100 TWh in 2012. In Romania, in 2013, the PV was
the most active of the renewable energies. Photovoltaic power installed capacity has made a significant leap
in the second half of 2013, being twenty three times higher than the end of 2012. This trend is encouraging,
however, it has been largely dependent on government policy support. In addition, in 2011, of the total
electricity produced by renewable energy sources, photovoltaic energy was only 1.3%. At least in the short
to medium term, the future of solar energy is uncertain, social pressures and changing/reducing support
schemes will significantly affect this area.
Key words: photovoltaic energy, global development, reality, effects, Romania
Introducere Conform Agenției Internaționale a Energiei,
cererea de energie la nivel mondial va crește cu o treime, iar cea de electricitate cu două treimi până în 2035, în special ca urmare a consumului din statele emergente, precum China sau India. Raportându-ne la rezervele certe și producția de la sfârșitul anului 2013, combustibilii fosili se vor epuiza în următorul secol. Petrolul se va epuiza în următorii 53 ani, gazele naturale în următorii 55 ani, iar cărbunele în următorii 113 ani (BP Statistical Review of World Energy, 2014). Pe de altă parte, în 2013 concentrația de CO2 din atmosferă a ajuns la 396 ppm, în creștere considerabilă față de nivelul din epoca pre-industrială (jumătatea secolului al XVIII-lea), estimat la 278 ppm. Creșterea medie a concentrației de CO2 din atmosferă, în ultimul deceniu, a fost de 2,07 ppm/an (WMO/GAW Greenhouse Gas Bulletin, 2014). Datele Organizației Meteorologice Mondiale arată că media lunară a concentrației de CO2 din atmosferă a depășit pentru prima dată valoarea de 400 ppm în aprilie 2014, în întreaga emisferă
nordică. Astfel, în contextul creșterii consumului mondial de energie și al îngrijorărilor privind diminuarea resurselor energetice convenționale și a schimbărilor climatice, utilizarea sporită a surselor regenerabile de energie reprezintă o necesitate. Una dintre aceste surse este cea fotovoltaică, care produce energie electrică prin intermediul celulelor fotovoltaice care compun panourile solare.
Scopul și metodologia Scopul acestui studiu este acela de a evalua
stadiul actual de dezvoltare al sectorului fotovoltaic la nivel global și în România, dinamica acestuia din ultimii ani dar mai ales factorii care au favorizat dezvoltarea sa, cu implicații asupra evoluției în perspectivă. Studiul se bazează pe analiza și interpretarea unor date provenite din surse diverse: International Energy Agency, European Photovoltaic Industry Association, WMO/GAW Greenhouse Gas Bulletin, BP Statistical Review of World Energy, ANRE sau Transelectrica.
1 Universitatea din București, Facultatea de Geografie, Bd. Nicolae Bălcescu nr.1, România, E-mail:
Vasile Popa
96
Rezultate și discuții La nivel global, capacitatea instalată și
producția de energie electrică a centralelor
fotovoltaice au crescut rapid în ultimii ani, mai
ales după 2008. Dacă în anul 2000, capacitatea
instalată era de 1,2 GW, în 2013 a ajuns la circa
139 GW [Fig.1], putând produce echivalentul
electricității generate de 32 mari centrale pe
cărbune (European Photovoltaic Industry
Association, 2014). În privința capacității totale
instalate, Europa este lider mondial, cu 81,5
GW, ceea ce reprezintă 59% din total, urmată de
Asia (37,3 GW), America de Nord (13,4 GW) și
Australia și Oceania (3,2 GW). Orientul
Mijlociu, Africa și America Latină au fiecare
sub 550 MW capacitate instalată.
1,2 1,6 2 2,6 3,7 5,1 6,6 9,115,8
23,1
40,3
70,4
100,5
138,8
0
20
40
60
80
100
120
140
2000 2002 2004 2006 2008 2010 2012
Fig.1. Evoluția capacității fotovoltaice instalate la nivel mondial în perioada 2000-2013 (GW)
(Sursa: European Photovoltaic Industry Association, 2014)
Progresul Europei a fost considerabil în
ultimul deceniu, cunoscând un spor al
capacităților nou instalate de la 202 MW în
2003, la 11 GW în 2013, cu un maxim de la
22,2 GW în 2011 [Tabel 1] (European
Photovoltaic Industry Association, 2014).
Germania, bazându-se pe o legislație favorabilă
(The Renewable Energy Sources Act, intrată în
vigoare în anul 2000), a devenit lider mondial în
domeniul energiei fotovoltaice, cu o capacitate
instalată cumulată în 2013 de 35,7 GW, adică
26% din totalul mondial (BSW-Solar, 2014).
Germania este urmată de Italia (17,9 GW, locul
3 mondial), Spania (5,3 GW), Franța (4,6 GW)
și Marea Britanie (3,3 GW).
În anul 2013, pentru prima dată în ultimul
deceniu, Asia a depășit Europa la capacitatea
fotovoltaică nou instalată, China fiind în top, cu
11800 MW (11,8 GW) [Tabel 1, Fig.2], urmată
de Japonia (6,9 GW), India (1,1 GW) și Coreea
de Sud (442 MW). China, liderul mondial în
producția de instalații fotovoltaice, avea în 2013
o capacitate instalată totală de circa 18,5 GW,
adică 13% din totalul mondial (locul secund
după Germania). Pentru SUA, anul 2013 a fost
un an record în privința noilor capacități
fotovoltaice instalate, de 4751 MW (4,7 GW),
în creștere cu 41% față de anul 2012. Astfel,
capacitatea solară totală înstalată în SUA a ajuns
la circa 13 GW (Solar Energy Industries
Association, 2014).
Această evoluție remarcabilă reprezintă
dovada eforturilor făcute la nivel mondial în
domeniul energiei regenerabile. În Uniunea
Europeană, a cărei dependență de importurile
energetice a crescut în ultimele două decenii,
expansiunea rapidă din ultimii ani a centralelor
pe surse regenerabile, în particular eoliene și
solare, a avut loc ca urmare a cerințelor
Directivei Uniunii Europene asupra Energiei
Regenerabile (European Union‟s Renewable
Energy Directive/2009/28/EC) și a țintelor
naționale. Politicile energetice ale Uniunii
Europene sunt și în legătură cu angajamentele
Energia fotovoltaică, între necesitate și realitate. Studiu de caz: România
97
de luptă împotriva schimbărilor climatice
asumate prin ratificarea Protocolului de la
Kyoto. În perspectiva anului 2020, între
obiectivele majore ale Uniunii Europene sunt și
creșterea ponderii energiei regenerabile în
consumul final de energie la 20% (în condițiile
în care în prezent nu depășește 7%) și reducerea
emisiilor de gaze cu efect de seră cu 20% față
de situația din 1990 (în 2011, conform Comisiei
Europene, se estima că nivelul emisiilor de gaze
cu efect de seră era cu 16% sub nivelul din
1990).
Tabel 1. Dinamica capacităților nou instalate în perioada 2000-2013 (GW)
(Sursa: European Photovoltaic Industry Association, 2014) 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Mondial 0,29 0,32 0,45 0,56 1,08 1,3 1,5 2,5 6,6 7,3 17,1 30,1 30 38,3
Europa 0,05 0,13 0,13 0,2 0,7 0,98 0,99 2,02 5,7 5,8 13,6 22,2 17,7 10,9
China 0,019 0,005 0,019 0,01 0,01 0,008 0,01 0,02 0,04 0,16 0,5 2,5 3,5 11,8
0
2000
4000
6000
8000
10000
12000
2000 2002 2004 2006 2008 2010 2012
Germania
SUA
China
Fig.2. Noi capacități fotovoltaice instalate în Germania, China și SUA în perioada 2000-2013 (MW)
(Sursa: BSW-Solar, SEIA, EPIA)
Această creștere din Europa a fost
determinată, în primul rând, de programele de
sprijin guvernamentale, dar și de scăderea
rapidă a costului de producție. Astfel de
programe de sprijin au fost inițiate și în SUA
(1603 Treasury Program), China (The 12th
Five-Year Plan) sau India (Jawaharlal Nehru
National Solar Mission). Datele Agenției
Internaționale a Energiei arată că sprijinul
pentru energia din surse regenerabile a fost în
creștere în întreaga lume, în 2011 subvențiile
totale fiind de 88 miliarde dolari. În plus, în
ultimii ani, cantitatea de energie electrică
produsă de centralele fotovoltaice a crescut și
datorită îmbunătățirilor tehnice, dezvoltării lor
în regiuni cu resurse de calitate superioară dar
mai ales scăderii cu circa 60% a costurilor de
producție ale sistemelor fotovoltaice, față de
situația din 2011. Această scădere este datorată,
în bună măsură, creșterii producției, mai ales a
celei din China, unde costurile de producție sunt
mai mici (International Energy Agency, 2013).
Reducerea în continuare a costurilor de
producție ar putea face ca energia fotovoltaică
să devină o opțiune din ce în ce mai atractivă
pentru producția de energie electrică. Conform
previziunilor (New Policies Scenario), se
așteaptă ca în 2035 energia fotovoltaică să
genereze 951 TWh, iar capacitatea instalată să
ajungă la 690 GW.
Realitatea este că, pe termen scurt sau mediu
nu este încă sigur dacă energia regenerabilă va
Vasile Popa
98
deveni profitabilă fără subvenții
guvernamentale. În câteva state europene,
precum Spania, Franța, Belgia sau Danemarca,
ca urmare a modificării programelor de sprijin,
prin reducerea subvențiilor, s-au constatat
scăderi importante ale investițiilor în capacități
noi. Declinul cel mai semnificativ a fost însă în
Germania și Italia. În Germania, s-a constatat o
scădere a noilor capacități instalate de la 7,6
GW în 2012, la 3,3 GW în 2013 [Fig.2], iar în
Italia, o scădere de la 3,6 GW în 2012, la 1,4
GW în 2013. Conform Comisiei Europene,
investițiile în surse regenerabile de energie s-au
redus în primul trimestru al anului 2013 cu 25%,
înregistrând o stagnare aproape totală în țări
precum Spania, Italia și Franța. Pe de altă parte,
în primele 11 luni ale anului 2012, consumul de
cărbune (cărbune superior și lignit) a crescut cu
28% în Marea Britanie și Spania, cu 16% în
Franța și cu 38% în Portugalia.
Altă realitate este aceea că energia
fotovoltaică are încă o contribuție foarte redusă
la producția mondială de energie electrică, de
0,3% (61 TWh) în 2011. Împreună cu energia
eoliană, ponderea crește la 2,2%. Conform
Agenției Internaționale a Energiei, în 2011, din
totalul energiei electrice produse de sursele
regenerabile de energie (hidrocentrale, centrale
eoliene, bioenergetice, geotermale, fotovoltaice
și marine), care a fost de 4482 TWh (20%), cea
mai mare contribuție a avut-o hidroenergia, de
3490 TWh, adică 77,8%. În general, ponderea
surselor regenerabile la necesarul global de
energie primară a fost în 2011 de 13%, însă fără
biomasă (folosită, mai ales, în obținerea energiei
calorice), ponderea a fost de doar 8%.
Chiar dacă energia fotovoltaică este privită
ca o sursă de energie verde, impactul asupra
mediului, chiar dacă este redus, există. Se
modifică utilizarea terenurilor, pierzându-se
suprafețe de teren agricol (în cazul centralelor
pe pământ), se pierd/fragmentează habitate, se
consumă apă și se utilizează materiale cu
potențial de poluare în industria de profil, multe
folosite în purificarea și curățarea siliciului (acid
sulfuric, acid clorhidric, acid azotic, fluorură de
hidrogen), dar și tetraclorură de siliciu, hidroxid
de sodiu (sodă caustică), hidroxid de potasiu sau
hexafluorura de sulf (Mulvaney, 2013).
Conform Intergovernmental Panel on Climate
Change, o tonă de hexafluorură de sulf (gaz cu
puternic efect de seră) are un efect similar cu
circa 24 mii tone de CO2. Producerea cristalelor
de siliciu necesită un mare consum de energie și
generează cantități însemnate de deșeuri,
inclusiv particule inhalabile de siliciu.
Energia fotovoltaică în România România este localizată într-o regiune cu
potențial fotovoltaic ridicat, estimat la 1200
GWh/an (PNAER, 2010). Chiar dacă preocupări
în domeniu au existat în trecut, dezvoltarea
energiei fotovoltaice în România este de dată
recentă. În ianuarie 2010, exista un singur
producător de energie solară licențiat de
Autoritatea Naţională de Reglementare în
Domeniul Energiei (ANRE), iar puterea instalată
era foarte mică, de 0,009 MW. Capacitatea
instalată în centralele fotovoltaice a înregistrat un
salt spectaculos în anul 2013, de peste 23 ori,
domeniul fotovoltaic devenind cel mai activ în
cadrul energiilor regenerabile. Astfel, potrivit
Transelectrica, dacă în decembrie 2012
funcționau în Romania centrale electrice
fotovoltaice cu o capacitate instalată cumulată de
49,3 MW, iar în iunie 2013 de 378,5 MW, la
finalul lui decembrie 2013, s-a ajuns la o
capacitate de 1155 MW (peste capacitatea unui
reactor nuclear de la Cernavodă). Datele
Transelectrica arată că în august 2014 erau avize
tehnice de racordare pentru 1303,3 MW, iar
contracte de racordare pentru 3252,2 MW. Din
totalul general de 4555,6 MW, erau puse în
funcțiune, conform Dispecerului Energiei
Naționale, centrale electrice fotovoltaice de
1163,1 MW (1,1 GW). În plus, mai erau 158,9
MW în centrale care nu se regăseau în lista
societăților autorizate de ANRE.
Chiar dacă cele mai multe proiecte sunt de
mici dimensiuni, în România au fost realizate și
mari parcuri fotovoltaice, precum cel din
localitatea Livada, județul Satu Mare. Aici a fost
pus în funcțiune parcul fotovoltaic Solaris, cel
mai mare de acest fel din România, ce se întinde
pe 135 ha, cu o capacitate istalată de 57 MW și
o producție de 67 mii MWh anual.
Și în cazul României, ponderea sectorului
fotovoltaic în producția de electricitate este
Energia fotovoltaică, între necesitate și realitate. Studiu de caz: România
99
redusă. În 2013, conform ANRE, din energia
electrică produsă și livrată în rețea, care a fost
de 54,4 TWh, centralele fotovoltaice au
contribuit cu 0,85%. Fără a lua în calcul
hidroenergia (27,3% din total), contribuția
surselor regenerabile de energie a fost de 10,2%.
În ceea ce privește capacitatea fotovoltaică
instalată, în prima parte a lunii octombrie 2013,
aceasta reprezenta mai puțin de 2% din totalul
național.
Fig.3. Harta centralelor fotovoltaice din România
Suportul legislativ. Chiar dacă referiri la
acest subiect se regăsesc în Stategia Energetică a României, Planul Național de Acțiune în Domeniul Energiei din Surse Regenerabile și Strategia Națională în Domeniul Energiei Regenerabile, care accentuează direcția producerii de energie cu precădere din surse regenerabile, documentul care oferă cadrul legal necesar extinderii acestor surse de energie este legea numărul 220/2008, în care este prevăzut un sistem de promovare a producerii de energie din surse regenerabile, valabil pentru o perioadă de 15 ani (art. 3). Potrivit legii, nivelul țintelor naționale privind ponderea energiei electrice produse din surse regenerabile de energie în consumul final de energie electrică, în perspectiva anilor 2010, 2015 și 2020, trebuie să fie de 33%, 35%, respectiv 38% (art. 4). Pentru
atingerea acestor ținte naționale s-a luat în considerare și energia electrică produsă în centralele hidroelectrice cu puteri instalate mai mari de 10 MW. De asemenea, cotele anuale obligatorii de energie electrică produsă din surse regenerabile, care beneficiază de sistemul de promovare prin certifiate verzi pentru perioada 2010-2020, trebuiau să crească de la 8,3% în 2010, la 20% în 2020.
Conform legii, producătorii de energie solară primeau șase certificate verzi pentru fiecare MWh produs și livrat în sistem (art. 6). Certificatul verde este un titlu ce atestă producerea unei anumite cantități de energie electrică din surse regenerabile și poate fi tranzacționat pe o piață organizată. Operatorul de transport și sistem emite lunar certificate verzi producătorilor pentru cantitatea de energie
Vasile Popa
100
electrică produsă din surse regenerabile și livrată furnizorilor și/sau consumatorilor finali. Pentru perioada 2008-2025, valoarea de tranzacționare a certificatelor verzi pe piață a fost stabilită între o valoare minimă de 27 euro/certificat și o valoare maximă de 55 euro/certificat (art. 11). Începând din 2011, valorile de tranzacționare se indexează anual conform indicelui mediu de inflație înregistrat în luna decembrie a anului precedent, calculat la nivelul UE 27, comunicat oficial de EUROSTAT.
Problema costului. Dacă până în 2012, investițiile în parcuri eoliene păreau cea mai bună afacere din domeniu, după această dată, afacerile în energia verde s-au orientat puternic spre centralele fotovoltaice, deoarece schema de sprijin aprobată de stat era mai atractivă (șase certificate verzi). Cert este că subvenționarea energiei regenerabile a dus la creșterea prețului energiei electrice în factura consumatorilor, acesta fiind mai mare cu cât erau puse în funcțiune mai multe centrale verzi. Conform ANRE, consumatorii de energie electrică au plătit în 2013 subvenţii de 416 milioane de euro producătorilor de energie regenerabilă, cu 34% mai mult decât în 2012, pentru a susţine energia regenerabilă prin sistemul de certificate verzi (în 2013, au fost tranzacționate circa 10 milioane certificate verzi, în creștere cu 78% față de 2012). Cum creșterea costurilor cu energia electrică afectează afacerile companiilor, protestele din partea acestora nu au întârziat să apară. Unele companii, precum Alro Slatina (cel mai mare consumator de electricitate din România), au susținut posibilitatea închiderii unor capacități din industrie, minerit sau energie din cauza pierderii competitivității și disponibilizarea angajaților.
Ca urmare a impactului socio-economic prea mare al subvențiilor pentru energia regenerabilă din facturile consumatorilor finali, guvernul a decis reducerea sprijinului prin promulgarea Ordonanţei de Urgenţă 57/2013 (devenită Legea nr. 23/2014, după publicarea in Monitorul Oficial). Astfel, de la 1 iulie 2013, această ordonanță a dispus amânarea, până în 2017, a două certificate verzi pentru fiecare MWh produs în sectorul fotovoltaic, pentru proiectele acreditate pană la data de 31 decembrie 2013, dar și acreditarea de către ANRE doar a unui număr de proiecte în funcție de nivelul stabilit pentru
fiecare an de către guvern. În plus, în urma unei analize a ANRE privind supracompensarea energiei regenerabile, în decembrie 2013 a fost aprobată Hotărârea de Guvern nr. 994/2013, conform căreia capacitățile fotovoltaice acreditate după data de 1 ianuarie 2014 vor primi doar trei certificate verzi pentru fiecare MWh produs și livrat în sistem. În aceste noi condiții, posibilitatea ca România să urmeze exemplul celorlalte state europene, care au modificat legislația în domeniu, și să se confrunte cu reducerea investițiilor în noi capacități fotovoltaice, este destul de mare.
Pierderea terenului agricol. În prezent, între numeroasele probleme cu care se confruntă societatea umană se află și reducerea sau degradarea terenurilor agricole, cu impact asupra resurselor alimentare. În cazul centralelor fotovoltaice, impactul poate fi minim dacă terenul pe care sunt amplasate este slab productiv sau se folosesc acoperișurile clădirilor industriale, comerciale sau rezidențiale. Realitatea ne arată că sunt diferențe semnificative de la o țară la alta cu privire la modul de instalare a sistemelor fotovoltaice. La nivel european, centralele amplasate direct pe pământ reprezintă 34% din total, România fiind țara cu cel mai mare procent din această categorie, adică 99%. În unele state, precum Danemarca, Olanda, Cehia sau Belgia, predomină sistemele fotovoltaice rezidențiale (European Photovoltaic Industry Association, 2014). În SUA, în anul 2013, circa jumătate din capacitatea nou instalată a revenit Californiei, un stat cu întinse suprafețe aride. De asemenea, din totalul capacităților noi, 798 MW au revenit sistemelor rezidențiale (SEIA, 2014).
Pentru a instala un MW în centralele fotovoltaice este nevoie, în medie, de 2-3 ha teren, în funcție de tehnologia folosită, relieful locului sau intensitatea radiației solare. În România, dacă ne raportăm la cei 4555,5 MW, care în august 2014 aveau avize tehnice de racordare și contracte de racordare, suprafața de teren ocupată ar varia între 9100 și 13600 ha, aceste terenuri fiind situate în mare măsură în regiuni cu soluri fertile [Fig.3, Tabel 2]. În cazul centralei fotovoltaice din Livada (județul Satu Mare), care acoperă o suprafață de 135 ha, pentru fiecare MW instalat au fost necesare 2,4 ha teren. Pentru a se evita pierderea de teren agricol, cea mai bună soluție ar fi panourile de
Energia fotovoltaică, între necesitate și realitate. Studiu de caz: România
101
acoperiș. În acest sens, în data de 1 iulie 2010 s-a lansat în România programul Casa Verde care viza instalarea de sisteme solare rezidențiale,
pentru care statul român, prin Fondul de Mediu, suporta o parte din costuri. Programul însă a fost sistat în 2012 din lipsă de fonduri.
Tabel 2. Puteri totale pe județe ale centralelor electrice fotovoltaice
(Sura: Transelectrica, 18.08.2014) Județul Puteri ale CEF
cu ATR
(MW)
Puteri ale CEF
cu CR
(MW)
Puteri totale
(MW)
Puteri ale CEF
puse în funcțiune
conf. DEN (MW)
Alba 5,30 19,23 24,53 7,01
Arad 116,49 123,74 240,23 21,66
Argeș 14,69 102,53 117,22 19,89
Bacău 18,25 8,51 26,76 0,005
Bihor 9,62 99,87 109,49 58,86
Bistrița Năsăud 46,7 47,56 94,26 16,33
Botoșani 0,48 3,52 4,01 3,46
Brăila 38,72 50,00 88,72 32,0
Brașov 33,04 217,43 250,47 91,14
București 0,00 5,14 5,14 0,79
Buzău 13,80 41,50 55,30 10,79
Călărași 30,33 85,57 115,91 26,95
Caraș Severin 1,97 57,00 58,98 0,00
Cluj 18,54 90,71 109,25 58,40
Constanța 21,89 11,99 33,89 4,30
Covasna 10,34 26,15 36,50 4,14
Dâmbovița 97,58 202,86 300,44 57,99
Dolj 146,95 130,38 277,33 61,04
Galați 2,39 7,00 9,39 1,32
Giurgiu 130,56 395,20 525,78 206,68
Gorj 38,22 51,42 89,64 29,97
Harghita 0,00 40,67 40,67 0,06
Hunedoara 11,62 13,56 25,18 0,54
Ialomița 66,47 154,81 221,28 7,89
Iași 0,004 7,55 7,55 1,24
Ilfov 9,87 34,53 44,41 6,31
Maramureș 11,32 16,14 27,46 8,69
Mehedinți 24,80 49,58 74,38 29,19
Mureș 17,40 38,35 55,75 27,65
Neamț 2,98 2,38 5,36 0,49
Olt 48,27 196,35 244,62 59,62
Prahova 36,40 221,32 257,73 125,18
Sălaj 2,67 31,95 34,62 4,55
Satu Mare 24,28 106,18 130,46 69,41
Sibiu 56,08 81,64 137,72 40,84
Suceava 0,00 0,01 0,01 0,00
Teleorman 109,28 209,38 318,67 11,04
Timiș 47,08 186,33 233,41 36,80
Tulcea 13,50 29,58 43,08 7,70
Vâlcea 9,90 17,20 27,10 4,94
Vaslui 6,60 7,60 14,20 0,00
Vrancea 8,92 29,66 38,58 8,11
CEF- centrală electrică fotovoltaică; ATR – aviz tehnic de racordare;
CR – contract de racordare; DEN – Dispecerul Energetic Național
Geographia Napocensis Anul IX, Nr. 1, 2015
102
Concluzii Că societatea umană se confruntă cu probleme
energetice și de mediu, este o certitudine. În aceste condiții, utilizarea mult mai consistentă a resurselor energetice regenerabile, între care energia fotovoltaică, constituie o necesitate. Evoluția din ultimii ani ne arată că există preocupări în acest sens. Cu toate acestea, dacă costurile de producție nu se vor reduce semnificativ atunci energia fotovoltaică, și nu numai, nu va deveni suficient de competitivă fără subvenții guvernamentale. Cum modificarea legislației în domeniu, prin diminuarea subvențiilor, a dus la reducerea investițiilor în multe state europene, viitorul energiei fotovoltaice este incert. Este foarte posibil ca situația din Europa să se repete în România și în restul lumii. De asemenea, legislația în domeniu trebuie să limiteze pierderea de teren agricol și să promoveze sistemele de acoperiș. În concluzie, sectorul fotovoltaic rămâne încă o afacere dictată de guverne, deciziile politice influențând considerabil piața. Viitorul sectorului fotovoltaic va depinde de atractivitatea țărilor pentru investitori, mărimea pieței de electricitate sau competitivitatea sistemelor.
Bibliografie [1] MULVANEY DUSTIN, (2013), Hazardous
Materials Used In Silicon PV Cell Production: A Primer; Potent gases and other harmful materials present significant occupational risk in the factory, in Solar Industry, September 2013; (http://www.solarindustrymag.com/issues/SI1309/FEAT_05_Hazardous_Materials_Used_In_Silicon_PV_Cell_Production_A_Primer.html; accesat în 28.08.2014);
[2] Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei/ANRE (http://www.anre.ro; accesat la 8.02.2014);
[3] Transelectrica (http://www.transelectrica.ro; accesat în data de 8.02.2014);
[4] Renewable Energy Outlook, World Energy Outlook 2013, Internațional Energy Agency (http://www.worldenergyoutlook.org/media/weowebsite/2013/WEO2013-ch06-Renewables.pdf; accesat în data de 18.02.2014);
[5] Solar Industry Data, Solar Energy Industries Association/SEIA (http://www.seia.org/ research-resources/solar-industry-data;
accesat în data de 12.06.2014); [6] Statistic Data on the German Solar Power
(Photovoltaic) Industry, German Solar Industry Association (BSW-Solar), April 2014 (http://www.solarwirtschaft.de/fileadmir/media/pdf/2013_2_BSW-Solar_fact_sheet_solar_power.pdf; accesat la 13.06.2014);
[7] BP Energy Outlook 2035, January 2014 (http://www.bp.com/content/dam/bp/pdf/Energy_economics/Energy-Outlook/Energy_Outlook_2035_book/et.pdf; accesat la 12.06.2013);
[8] BP Statistical Review of World Energy, June 2014 (http://www.bp.com; accesat la 24.10.2014);
[9] Global Market Outlook for Photovoltaic 2014-1018, European Photovoltaic Industry Association/EPIA (http://www.epia.org; accesat la 17.06.2014);
[10] Nota de Fundamentare – HG nr. 994/11.12.2013, Guvernul României (http://gov.ro/ro/guvernul/procesul-legislativ/note-de-fundamentare/nota-de-fundamentare-hg-nr-994-11-12-2013&page=4; accesat în data de 26.08.2014);
[11] Intergovernmental Panel on Climate Change, Climate Change 2007: Working Group I: The Physical Science Basis, Direct Global Warming Potential (http://www.ipcc.ch/ publications_an_data/ar4/wg1/en/ch2s2-10-2.html; accesat la 28.08.2014);
[12] Planul Național de Acțiune în Domeniul Energiei din Surse Regenerabile (PNAER), București, 2010 (http://www.minind.ro/ pnaer/pnaer_29%20iunie_2010_final_alx.pdf; accesat la 24.10.2014);
[13] Comisia Europeană, Provocările și politica în domeniul energiei, Contribuția Comisiei la reunirea Consiliului European din data de 22 mai 2013 (http://ec.europa.eu/ europe2020/pdf/ energy2_ro.pdf; accesat in data de 29.10.2014);
[14] ANRE, Raport Național 2013, 31 iulie 2014; [15] Drept Online (http://www.dreptonline.ro/
legislație; accesat la 13.02.2014); [16] World Meteorological Organization (WMO),
Press Release No.991, Geneva, 26 May 2014 (http://www.wmo.int/pages/mediacentre/press_releases/pr_991_en.html; accesat la 29.10.2014);
[17] WMO/GAW Greenhouse Gas Bulletin, No.10/9 september 2014;
Geographia Napocensis Anul IX, Nr. 1, 2015
103
CARTOGRAFIA ISTORICĂ ÎN SECOLUL AL XIX-LEA. KARL
SPRUNER VON MERZ (1803-1892) ŞI AL SĂU HISTORISCH –
GEOGRAPHISCHER HAND-ATLAS: ATLAS ANTIQUUS
FLORIN-GHEORGHE FODOREAN1
Abstract: - The historical cartography in the 19
th century: Karl Spruner von Merz (1803-1892) and his
Historisch - geographischer Hand-Atlas: Atlas antiquus. The historical atlases publish during the 19th
century have changed the level of knowledge of the people regarding the ancient geographical space. The
present study focuses on the activity of Karl Spruner von Merz (1803-1892), one of the most important
cartographers of the 19th, close collaborator of the famous Justus Perthes’s publishing house in Germany. In
1855, the first section of the atlas edited by Karl Spruner was published: Historisch - geographischer Hand-
Atlas: Atlas antiquus, Justus Perthes Verlag, Gotha, 1855. The first section of the atlas included only four
pages of texts and commentaries. The atlas was published in three editions. The third one is entitled Spruner-
Menke atlas antiquus. Karoli Spruneri opus. Tertio edidit, Theodorus Menke. Gothae: Sumtibus Justi
Perthes, anno MDCCCLXV. Thirty-one maps were published. Many of the maps published in this atlas
represent a mix of data gathered from ancient geographical sources. By comparing the information from
these maps, one can establish the level of modern knowledge regarding the geographical space of the
ancient regions of the world.
Key-Words: atlase istorice, cartografia secolului al XIX/lea, spaţiu geografic al lumii vechi, editura Justus
Perthes.
1. Introducere Studiul şi interpretarea hărţilor reprezintă una
dintre cele mai importante activităţi legate de
reconstituirea cadrului istoric şi geografic al
unei anumite perioade. Aşa cum se subliniază în
prefaţa celebrei lucrări despre istoria
cartografiei editată de către J. B. Harley şi D.
Woodward (Harley, Woodward 1987, Preface),
cartografia este legată de „all stages of
evaluation, compilation, design and draughting
required to produce a new or revised map
document from all forms of basic data. It also
includes all stages in the reproduction of maps.
It encompasses the study of maps, their
historical evolution, methods of cartographic
presentation and map use.”
Atlasele istorice publicate în secolul al XIX-
lea au schimbat, în unele cazuri, nivelul de
cunoaştere al publicului larg şi al specialiştilor
cu privire la spaţiul geografic antic. În articolul
de faţă voi prezenta informaţii despre viaţa şi
activitatea unuia dintre cei mai importanţi
cartografi ai acestei perioade, şi anume Karl
Spruner von Merz (1803-1892). Spruner a
lucrat şi a colaborat pe parcursul perioadei în
care a fost activ profesional cu una dintre cele
mai mari edituri din lume, Justus Perthes, care a
publicat, în număr foarte mare, atlase şi hărţi la
diferite scări (Smits 2004) (Date despre editura
Justus Perthes în lucrarea lui Smits 2004. Cartea
a fost publicată în seria Utrecht Studies in the
History of Cartography, editată de G. Schilder,
Peter van der Krogt, Paula van Gestel van het
Schip, Marco van Egmond (asistent editor
pentru volumul 3 Ferjan Ormeling, Peter
Meurer şi Paul van der Brink). Lucrarea este
structurată în 4 părţi: 1. The history of
Petermanns Geographische Mitteilungen; 2.
Literature; 3. List of geographical journals
before 1945; 4. Carto-bibliography. Cartea a
1 Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Facultatea de Istorie şi Filosofie, Departamentul de Istorie Antică şi
Arheologie, str. Croitorilor, nr. 13, 400162, Cluj-Napoca, Jud. Cluj. E-mail: [email protected].
Florin-Gheorghe Fodorean
104
fost publicată împreună cu un CD ce conţine
134 de hărţi). Acest studiu se leagă de o altă
contribuţie legată de una dintre cele mai
importante hărţi publicată în secolul al XIX-lea
de către Pierre Lapie, hartă care prezintă
provinciile Imperiului Roman (Fodorean 2013,1
607-616).
2. Karl Spruner von Merz (1803-1892)
şi lucrarea Historisch-Geographischer
Hand-Atlas Karl Spruner von Merz a fost ofiţer în armata
bavareză. Din momentul în care a devenit
locotenent şi-a continuat serviciul militar până
în anul 1886. Spruner a devenit faimos în
Europa datorită atlaselor istorice pe care le-a
creat şi le-a editat.
Cea mai importantă calitate a atlaselor sale
istorice se leagă de faptul că a folosit, pentru
realizarea lor, doar surse istorice de primă mână.
De aceea am devenit interesat, ca istoric, de
activitatea acestui renumit cartograf şi autor de
atlase, pentru că sunt în primul rând interesat de
nivelul de cunoştinţe istorice al acestor
cartografi. Până la urmă, chiar dacă informaţia
arheologică şi istorică a fost mai puţin exactă în
secolul al XIX-lea, cartografi precum Karl
Spruner von Merz şi alţii ca el au reuşit să
ilustreze, prin intermediul hărţilor lor, spaţiul
geografic din perioadele greacă şi romană.
Legat de sursele utilizate, chiar Spruner a
subliniat importanţa folosirii unor informaţii
exacte, în prefaţa atlasului său istoric publicat în
anul 1837 (Espenhorst 2003, 398).2
Atlasul publicat de Spruner se numeşte
Historisch-Geographischer Hand-Atlas (Spruner
von Merz 1865). Atlasul publicat de Spruner a
fost împărţit în 3 părţi. În anumite cazuri, aceste
1 Online:
http://arheovest.com/simpozion/arheovest1/37_607_616.p
df. 16. 2 Espenhorst 2003, 398: “Like a good history, an
historical atlas can and must be prepared only from
primary sources. It must, as far as possible, reflect those
sources, and graphically portray what the sources describe
in narrative form… How many source documents must be
examined and compared in order to establish a single fact,
in order to put sown on paper a section of a border in few
lines!”
părţi au fost publicate ca şi volume separate, ceea
ce face dificilă reconstituirea tuturor volumelor şi
ediţiilor publicate. Prima ediţie a atlasului, cu
cele 3 părţi, cuprinde 118 hărţi. Pentru fiecare
hartă autorul atlasului a muncit aproape două
luni. Prima ediţie a fost publicată între anii 1848-
1850. De fapt, această primă ediţie cuprindea
prima secţiune a atlasului, intitulată Atlas
antiquus, şi includea 31 de hărţi. A doua secţiune
a atlasului, intitulată European history, a fost
publicată între anii 1837-1846, şi includea 90
hărţi. A treia secţiune a fost intitulată Overseas
History și a fost publicată între anii 1851/1853,
incluzând 18 hărți. A patra secțiune a acestei
prime ediții a atlasului a fost, practic, un atlas
biblic publicat în anul 1868, cuprinzând 8 hărţi.
A doua ediţie a atlasului a fost publicată în
anul 1855 (cu prima secţiune, Atlas antiquus).
Între anii 1853-1854 a fost publicată cea de a
doua secţiune (European History). Între anii
1855-1856 a fost publicată cea de a treia
secţiune a celei de a doua ediţii. Cea de a treia
ediţie a fost tipărită în două faze. A treia ediţie
s-a intitulat Spruner-Menke atlas antiquus.
Karoli Spruneri opus. Tertio edidit, Theodorus
Menke. Gothae: Sumtibus Justi Perthes, anno
MDCCCLXV (Espenhorst 2003, 397-404).
În anul 1855 a fost publicată prima ediţie a
atlasului, la editura Justus Perthes din Gotha.
Prima parte a atlasului includea doar 4 pagini de
text şi comentarii. Au fost publicate 31 de hărţi.
Iată titlurile lor:
I. 1. Orbis terrarum ad mentem Homeri.
2. Orbis terrarum ad mentem Herodoti.
3. Orbis terrarum ad mentem Strabonis.
4. Orbis terrarum Graecis atque Romanis
Ptolemaei tempore notus.
5. Orbis terrarum ad mentem Ptolemaei;
II. Orbis terrarum regni Assyrii tempore.
III. Canaan.
IV. Orbis terrarum regni Persici tempore.
V. Graecia tempore migrationis Doricae.
VI. Graecia, Macedonia, Thracia etc. Inde a
belli Peloponnesiaci tempore.
VII. Graecia, Epirus post bellica Persica.
VIII. Alexandri Magni Regnum.
IX. Orbis terrarum post proelium
corupediense 282-220 a. Chr.
X. Italia adiectis iis, in quas usque ad
Cartografia istorică în secolul al XIX-lea…
105
Augusti tempus Italiae nomen
propagatum est, regionibus, Sicilia,
Sardinia, Corsica, quales fuerunt ante
adventum Gallorum.
XI. Italia, Gallia cisalpina, Sicilia, Sardinia,
Corsica ab adventum Gallorum usque ad
bellum Marsicum.
XII. Italia, Gallia citerior, Illyricum, Sicilia,
Sardinia, Corsica, quales post leges
Plautiam Papiriam et Pompeiam usque ad
bellum Actiacum fuerunt.
XIII. Mare internum cum populis
adiacentibus a bello Hannibalico usque ad
Mithridatis Magni tempus.
XIV. Mare internum cum populis
adiacentibus a Pompeii ex Asia reditu
usque ad bellum Actiacum.
XV. Imperium Romanum inde a bello
Actiaco usque a Diocletiani tempus.
XVI. Imperium Romanorum inde a
Constantini Magni tempore.
XVII. Hispania.
XVIII. Britannia et Hibernia.
XIX. Gallia.
XX. Italiae regiones IIII. V. VI. VII. VIII.
IX. X. XI.
XXI. Italiae regiones I. II. III. IV. Sicilia.
XXII. Germania, Raetia, Noricum.
XXIII. Pannonia, Illyricum, Dacia, Moesia,
Thracia, Macedonia, Epirus.
XIV. Pontus Euxinus et quae ei adiacent.
XXV. Pontus et Bithynia, Asia, Lycia et
Pamphylia, Galatia, Cappadocia, Syria,
Creta, Cyprus.
XXVI. Phoenice, Coelesyria, Decapolis,
Iudaea, Herodiadarum tempore.
XXVII. Albania, Iberia, Colchis, Armenia,
Mesopotamia, Babylonia, Assyria.
XXVIII. Indoscythicum atque Parthicum
regna.
XXIX. India.
XXX. Arabia, Aethiopia, Aegyptus.
XXXI. Cyrenaica, Africa, Mauretania.
Toate hărţile sunt pictate manual şi sunt
color. Prima secţiune (Atlas antiquus) a primei
ediţii a fost publicată în 56 de copii. Aceeaşi
primă secţiune a celei de a doua ediţii a fost
publicată în 36 de copii. Tot prima secţiune, dar
în ediţia a treia, a fost publicată în 77 de copii.
Ca atare, Atlas antiquus a fost publicat în 169 de
copii. Dacă includem şi celelalte secţiuni ale
atlasului, au fost publicate 547 de copii ale
lucrării Spruner (-Menke) Historisch-
Geographischer Hand-Atlas.
3. Harta nr. 15: Imperium Romanum
inde a bello Actiaco usque a Diocletiani
tempus. Descriere şi analiza surselor
utilizate de Spruner Harta este marcată cu titlul ei în latină în
partea dreaptă sus: Spruner-Menke: Atlas
antiquus, no. XV. Titlul complet este Imperium
Romanum inde a bello Actiaco usque a
Diocletiani tempus. Legenda cuprinde
următoarele detalii: 1. Italia. eam in XI regiones
Augustus descripsit Provinciae senatoriae s.
proconsulares (consulares, praetoriae); 2.
Provinciae Caesaris (consulares, praetoriae,
procuratoriae et Aegyptus); 3. Civitates liberae;
4. Civitates foederatae; 5. Regna quae in fide et
clientele P. R. errant; 6. Nationes quae post
bellum Actiacum in P. R. dicionem venerunt; 7.
Classium stationes. Pentru hartă, longitunea de
0° corespunde cu extremitatea vestică a
Hispaniei. Latitudinile sunt mai apropare de
realitatea actuală. Spaţiul de la nord de Dunăre
este cuprins, pe harta lui Spruner, între valorile
de 45° - 50°. Longitudinea pentru aceste hărţi
avea alte repere, după cum se ştie, în secolul al
XIX-lea. Abia în octombrie 1884 a fost adoptat
ca reper pentru meridiane Greenwich.
Frontiera nordică a Imperiului Roman este
reprezentată relativ corect, cu excepţia unor zone
precum Dacia. Linia nordică a Daciei romane este
trasată pe direcţia vest-est din dreptul cotului
Dunării de la Budapesta, traversând Munţii
Apuseni, Carpaţii Orientali până pe ţârmul Mării
Negre, la Tyras. Evident, reprezentarea
cartografică este total greşită. La nord de Dunăre
sunt cartografiate câteva râuri, dintre care sunt
amintite cu numele doar trei: Aluta (Alutus - Olt),
Marisus (Mureş) şi Tibiscus, care separă zona
marcată de iazigi. Sunt marcate doar 4 localităţi
(de la nord la sud): Napoca, Apulum, Tapae şi
Sarmizegethusa. Este menţionat, de asemenea, şi
Florin-Gheorghe Fodorean
106
pons Traiani. În nordul provinciei este
cartografiată Ala Frontoniana.
Este interesantă menţionarea acestei Ala
Frontoniana, care mai apare într-o hartă din
secolul al XIX-lea, intitulată Dacia romana a
Traiano Aug. Usquead Aureliani Aug. Tempus
secundum A. Tr. Lauriani Tabulam Ab Lud;
Bonnefort descripta (Fodorean 2013, 607-616).
Harta face parte dintr-un atlas geografic publicat
în anul 1868 la Paris, la editura E. Donnaud.
Titlul complet al atlasului a fost: „Atlante
Geograficu după L. Bonnefont, Professor la
Lyceulu Bonaparte. Membru allu Societăței
Geografice din Parisu, etc. Adaptatu pentru
scolele române din ordinea M. S. Carolu I,
Domnulu Româniloru, și adaussu de A. Tr.
Laurianu, Decanu allu Facultăței de Litere din
Bucureșci, etc.‟1
Ala Frontoniana (cu numele complet ala I
Tungrorum Frontoniana) este trupa atestată în
castrul de la Ilişua (jud. Bistriţa-Năsăud),
numită în epoca romană Arcobara (Dana, Gaiu,
Zăgreanu 2012, 49-56). Este interesant că este
menţionată pe hărţi la scară atât de mică în
secolul al XIX-lea. Probabil acest lucru se
datorează faptului că fortificaţia de aici a fost
cunoscută încă din secolul al XIX-lea de către
K. Torma, care a şi publicat un plan al aşezării,
incluzând drumul roman, castrul şi vicus-ul
militar (Nemeti 2004, 89-100; Fodorean 2010,
93-102).
La nordul provinciei sunt menţionate câteva
grupuri de populaţie, printre care Castuboci,
Carpi, Bastarnae şi Peucini.
Marea Mediterană este numită Mare
internum sive mediterraneum, în timp ce Marea
Adriatică se numeşte Mare Hadriaticum. Marea
Neagră este numită Ponticum mare. La est de
râul numit Borysthenes, cartograul i-a aşezat,
parţial greşit, pe Iazyges et Roxolani.
Şi partea de nord a Africii este reprezentată
cu destule detalii. Este cartografiată delta
Nilului şi cursul fluviului până spre sud, spre
Meroe.
În colţul stânga jos sunt prezentate, în
1 Atlasul conţine hărţi realizate de cartograful francez
Louis Bonnefont. Lucrarea a fost comandată apoi şi
adaptată pentru şcolile din România de către August
Treboniu Laurian.
medalion, trei hărţi, care ilustrează locaţia
legiunilor şi provinciile în trei momente
cronologice diferite: 1. Provinciae, legiones,
regna a. 23. p.Ch.; 2. Provinciae, legiones,
regna a. 66 p. Ch.; 3. Provinciae, legiones,
regna a. 120-170 p. Ch. Informaţia istorică din
aceste hărţi este, în mare măsură, destul de
exactă. Luând ca exemplu iarăşi Dacia, vedem
că în harta nr. 3 sunt menţionate, la nord de
Dunăre, patru legiuni: I Ital., V Mac., XI. Claud.
şi XIII Gem.
4. Concluzii Atlasul lui Karl Spruner von Merz reprezintă
o sursă unică de date istorice şi geografice,
esenţiale pentru înţelegerea contextului şi
evoluţiei ştiinţei cartografice în secolul al XIX-
lea. Această perioadă a fost crucială în
dezvoltarea cartografiei: hărţile şi cei care le-au
creat vor fi în centrul atenţiei lumii ştiinţifice
pentru o perioadă importantă de timp. Publicul
şi specialiştii au înţeles că prin intermediul
hărţilor se pot transmite informaţii esenţiale în
felul în care nici un alt document nu le poate
transmite. De la idee până la publicare Karl
Spruner von Merz a avut nevoie de o perioadă
destul de mare de timp pentru a realiza cele trei
secţiuni ale atlasului, astfel că un simplu calcul
ne arată că autorul a avut nevoie, aşa cum am
precizat, de circa două luni pentru fiecare hartă
din cele 118. Cele 31 de hărţi istorie care au
alcătuit prima secţiune a atlasului (Atlas
antiquus) denotă o cunoaştere foarte bună a
unor perioade istorice vechi. Aceast nivel de
cunoaştere este reflectat chiar de structura
secţiunii, şi ordinea în care au fost publicate
aceste hărţi. Sigur, trebuie să menţionăm că mai
există unele inadvertenţe, greşeli, omisiuni, care
până la urmă sunt absolut normale, de vreme ce
în perioada în care s-au realizat aceste hărţi este
evident că nivelul de cunoaştere în legătură cu
unele provincii istorice era limitat. Oricum ar fi,
analiza detaliată a materialelor cartografice
publicate de Spruner şi de alţi celebri cartografi
ai secolului al XIX-lea conduce spre o imagine
mai bună, spre o înţelegere mai precisă a
evoluţiei cunoştinţelor istorice şi geografice din
secolul transformărilor cartografice majore.
Cartografia istorică în secolul al XIX-lea…
107
Referinţe bibliografice
[1] DANA, D., GAIU, C., ZĂGREANU, R., (2012),
Un nou duplicarius din ala I Tungrorum
Frontoniana atestat pe un vas descoperit în
castrul roman de la Arcobara / Ilişua, în Revista
Bistriţei 26, 49-56.
[2] ESPENHORST, J., (2003), Espenhorst,
Petermann's Planet. A Guide to German
Handatlases and their Siblings throughout the
World 1800-1950. Volume I: The Great
Handatlases (edited and translated from the
German text by George R. Crossman), Pangaea
Verlag, Schwerte.
[3] FODOREAN, F., (2010), Landscapes of Roman
Dacia. Ilișua, în vol. Antiquitas Istro - Pontica.
Mélanges d’archéologie et d’histoire ancienne
offerts à Alexandru Suceveanu (editori
Angelescu, M. V., Achim, I., Bâltâc , A.,
Bolindeț, V. R., Bottez, V., Cluj – Napoca, Ed.
Mega, 93 - 102.
[4] FODOREAN, F., (2013), Pierre Lapie și Dacia
romană în cartografia secolului al XIX-lea, în
vol. ArheoVest no. I, In Memoriam Liviu
Măruia. Interdisciplinaritate în Arheologie şi
Istorie (Timişoara, 7 decembrie 2013), editori A.
Stavilă, D. Micle, A. Cîntar, C. Floca, S. Forţiu,
vol. I. Arheologie, 607-616.
[5] HARLEY, J. B., WOODWARD, D., (1987),
The History of Cartography. Volume one.
Cartography in Prehistoric, Ancient, and
Medieval Europe and the Mediterranean, The
University of Chicago Press, Chicago, 1987.
[6] NEMETI, S., (2004), Piese de bronz romane de
la Ilişua, în Revista Bistriţei 18, 2004, 89-100.
[7] SPRUNER, von MERZ., (1865), Spruner-
Menke atlas antiquus. Karoli Spruneri opus.
Tertio edidit, Theodorus Menke. Gothae:
Sumtibus Justi Perthes, anno MDCCCLXV.
[8] SMITS, J., (2004), Petermann's Maps. Carto-
bibliography of the maps in Petermanns
Geographische Mitteilungen, 1855-1945, 't Goy-
Houten, Hes & De Graaf.
Florin-Gheorghe Fodorean
108
Geographia Napocensis Anul IX, Nr. 1, 2015
109
RELEVANȚA UTILIZĂRII FOTOGRAFIILOR
ÎN CERCETAREA GEOGRAFICĂ
ZOLTAN MAROŞI
ABSTRACT. - The Relevance of Using Photographs in Geographical Research. As a part of qualitative
research methods, the interpretation of visual imagery is a topic rarely discussed by researchers and poorly
justified as an actual stand-alone method. Nowadays, especially in Geography, the main use of photographs
is offering information and not obtaining it through their interpretation. The main disadvantages that come
with this method and inhibits the researchers from using visual imagery (especially photographs, postcards,
lithographs, etc.) in obtaining new informations, will be the focus of our paper, with arguments and
examples through which our purpose is to increase the popularity of this method.
Keywords: geographical observation, visual imagery, interpretation, subjectivity, veracity
1. Aspecte teoretice şi metodologice Plecând de la un citat formulat de Simion
Mehedinți în urmă cu aproximativ un secol, prin
care menționează faptul că „un geograf știe atât
cât vede”, subliniem că în cercetarea
geografică, indiferent de particularitățile
acesteia, se optează pentru metoda observării și
toate mijloacele pe care aceasta le cuprinde. Din
acest motiv, se atribuie Geografiei statutul de
„știință vizuală” și, uneori pe nedrept, și
caracterul strict descriptiv. Totuși, nu trebuie
exclus faptul că Geografia nu se limitează doar
la observare și descriere, ci continuă prin
interpretarea, explicarea și compararea
fenomenelor, a proceselor și peisajelor,
conturând prin sinteze și generalizări noi teorii
și descoperiri puse în folosul umanității
(Mehedinți, 1994, pp. 107-160).
Observarea geografică este mai mult decât
„a vedea”. Pe lângă reflectarea în conștiință a
realității înconjurătoare (cu ajutorul simțurilor),
aceasta se continuă prin prelucrarea și
interpretarea imaginilor percepute, fie direct din
natură, fie indirect prin “artificii” precum harta,
fotografia, videoclipul și desenul. Astfel, vom
considera imaginea atât ca o reprezentare
mentală a realității, cât și o reprezentare
plastică, materială, cu ajutorul aparatelor optice.
Prin observarea directă, folosim toate simțurile
noastre pentru a percepe realitatea, față de
observarea indirectă, unde acest lucru încă nu ne
este posibil din cauza limitelor tehnologiei
actuale. Astfel, prin observarea indirectă, cu
ajutorul artificiilor, distingem mai multe tipuri
de imagini în funcție de senzorul cu care s-au
înregistrat: imagini vizuale (obținute prin
senzori optici), imagini auditive, olfactive,
gustative, tactile, și altele dacă facem abstracție
de tradiția aristotelică asupra gândirii științifice
(bazată doar pe cinci simțuri).
Observarea indirectă (în cazul de față cu
ajutorul fotografiilor) prezintă anumite avantaje
printre care posibilitatea economisirii timpului,
accesibilitatea tehnologiei de obținere a
materialelor, stocare accesibilă și ușoară a
informației și posibilitatea reproducerii ei
nelimitate, studierea aceluiași teritoriu cu
ajutorul materialelor realizate în momente
diferite. Printre dezavantaje menționăm
învechirea imaginilor vizuale, folosirea acestora
pentru studii (compararea cu alte imagini mai
vechi), necesită mai întâi verificarea în teren a
informațiilor obținute prin această cale indirectă
(Cocean, 2010, p. 159).
În contextul actual, al tehnologiei și
accesibilității informației, observarea indirectă,
adică a imaginilor vizuale (care cuprind hărți, 1 Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Geografie, 400006, Cluj-Napoca, România
Zoltan Maroşi
110
fotografii, videoclipuri, desene, diagrame etc.), ar
trebui să ocupe un loc important în cercetare.
Totuși, în prezent, se optează mai mult pentru
exprimarea cunoștințelor geografice prin aceaste
mijloace și nu obținerea lor prin interpretări,
prelucrări și comparări (Bartram, 2010, p. 131).
Acest lucru se datorează și subiectivității
interpretărilor care conduc cercetarea mai mult
spre un joc al prezicerilor și ghicitului, având în
vedere că o interpretare va fi influențată nu
numai de către autorul materialului interpretat, ci
și de personalitatea, pregătirea științifică și chiar
starea de moment a interpretatorului, adică „câte
capete, atâtea reprezentări cu privire la orice
fenomen geografic” (Mehedinți, 1994, p. 108).
În viziunea unui geograf asupra activităților
sale deosebit de diversificate ar trebui să dăinuie
ideea că diferența dintre un geograf și alți
specialiști în domenii înrudite este tocmai
modul în care percepe realitatea, ca un întreg cu
toate caracteristicile sale. Încă din antichitate,
Aristotel a menționat că „întregul nu se rezumă
la suma componentelor sale. Este mai corect
spus că întregul este altceva decât suma părților
sale pentru că însumarea este o procedură
nerelevantă atunci când căutăm relațiile dintre
părțile întregului” (Aristotel, 2001, p. 28).
Astfel se evidențiază că același lucru studiat de
către geografi și alți specialiști poate duce la
rezultate diferite.
Din această perspectivă, prin care dorim să
evidențiem mai mult relațiile dintre
componentele întregului, imaginile vizuale
devin importante, nu prin faptul că surprind cel
mai bine întregul (imaginile satelitare deși
cuprind întreaga suprafață a Pământului, au
anumite dezavantaje), ci prin faptul că oferă
indicii și dovezi importante, ce pot orienta
studiul spre scopurile acestuia. Fotografiile, deși
au numeroase limite, pot conține informații cu
privire asupra unor locuri inaccesibile,
transformate sau trecute, care prin interpretare
oferă scheletul cercetării.
Din acest motiv, se pun întrebările: Cât este
de subiectivă interpretarea acestor imagini
vizuale? Până la ce rezultate se poate ajunge
prin aceste interpretări? și Cum facem diferența
dintre veritabil și fals? O altă întrebare
formulată des de către studenții neîncrezători în
procedeul interpretării ar fi: Există o
metodologie clară și standardizată de
interpretare a imaginilor vizuale? (Bartram,
2010, p. 133).
1.1. Subiectivismul în interpretarea
imaginilor vizuale
Metodologiile calitative sunt dominate de
subiectivism născut, în primul rând, prin relația
dintre cercetător și subiect uman (de exemplu,
cazul interviurilor) și, în al doilea rând, prin
interpretarea datelor ca procedeu de bază al
metodologiilor calitative ce oferă cercetătorului
posibilitatea de a fi oricât de subiectiv. Mai mult
de atât, atunci când se lucrează cu imagini
vizuale se pierde întreaga informație din
„spatele imaginii”, adică intenția autorului,
personalitatea, specializarea, interesele, și toate
aceste informații auxiliare care influențează
rezultatele și care, în mod normal, pot fi
percepute (tot subiectiv) în cazul contactului
direct dintre cercetător și fotograf (de multe ori
necunoscut). Dar scopul unei cercetări calitative
nu ar trebui să fie o oglindire cât mai exactă a
realității, care este ea însăși subiectivă având în
vedere că fiecare individ își creează propria
realitate (această idee se regăsește și în definiția
subiectivității ca ceva propriu unui subiect, ceea
ce se petrece în conștiința cuiva). Prin metodele
calitative, se acceptă că realitatea psihologică a
unui individ nu poate fi cunoscută pe deplin, iar
„rolul cercetărorului este de a contura o
impresie despre acea realitate, fără a pune
problema gradului de reprezentativitate a
acesteia față de realitatea obiectivă. Adică se
acceptă subiectivitatea realității psihologice a
unui individ ca obiectul de studiu al cercetării,
iar obiectivul constă în a valida interpretarea și
de a da semnificație acestuia” (Ratner, 2008, p.
841). Astfel problema gradului de subiectivitate
a interpretărilor imaginilor vizuale ar trebui să
fie irelevantă, mai ales pentru că nu există
posibilitatea măsurării unor realități psihologice
individuale. Ken Gergen (2001) susține că „a
face știință nu înseamnă a ține o oglindă spre
natură, ci înseamnă a participa activ la o
convenție interpretativă și la practici specifice
unei anumite culturi” (citat de Ratner, 2008, p.
841).
Relevanța utilizării fotografiilor în cercetarea geografică
111
Din cele menționate, se observă o anumită
tendință de schimbare în gândire și percepție a
realității, inițiată în Marea Britanie și Statele
Unite ale Americii, denumită „mișcarea
culturală”, ce a afectat și sfera Geografiei
Umane (mai ales Geografia Culturală), chiar
dacă în prezent această mișcare este mult
contestată. În „noua Geografie culturală”,
culturalul este caracterizat ca un set de
înțelesuri, identități și reprezentări, valori
materiale și spirituale față de socialul care în
mod tradițional se ocupa cu relația dintre individ
și societate, și mai ales cu întrebările asupra
inegalităților sociale, justiția socială și a
regenerării societale (Valentine, 2001, p. 167).
Astfel, în interpretările unor imagini vizuale
ca metode calitative, acceptăm că scopul
demersului este de a creiona o impresie asupra
unei realități psihologice (individuale și
subiective), și nu răspunsul la întrebarea: „cât
este de subiectivă interpretarea?”, dar cu
precizarea că, în Geografie, se optează de cele
mai multe ori pentru o îmbinare între metode
cantitative și calitative pentru obținerea celor
mai bune rezultate. De asemenea, se observă o
dorință de a înlătura neîncrederea în
interpretarea de imagine vizuală (mai ales a
fotografiei), prin crearea unei metode specifice,
după cum R. Bartram (2010, p. 135) precizează
că „studenții implicați într-un proces de
interpretare a unor fotografii întreabă de cele
mai multe ori de existența unei metode specifice
pe care să le aplice”. Nu există o metodă unică
și formală de interpretare, motiv pentru care
singurele sugestii practice țin mai mult de
organizarea demersului și nu de interpretarea în
sine. Obiectivitatea cercetării ar trebui să fie
chiar în aceste organizări ale demersului, unde
cercetătorul are posibilitatea să crească calitatea
interpretărilor.
Prima sugestie practică în interpretarea
fotografiilor este ca interpretatorul să accepte că
nu există o cale exactă de urmat și nici o limită
finală de atins. Este mai importantă îndreptarea
atenției asupra imaginii vizuale și nu asupra
metodei. Chiar incertitudinea rezultatelor
interpretării (rezultate care pot depăși cu mult
așteptările sau pot dezamăgi) ar trebui să fie
stimulent suficient pentru folosirea fotografiilor
în cercetare. Astfel, subiectivitatea interpretării
nu va constitui un factor restrictiv, ci unul
favorabil. Alegerea exactă a fotografiilor în
funcție de scopurile urmărite, și în concordanță
cu specializarea și preferințele interpretului sunt
detalii foarte importante. Sunt recomandate ca
aceleași fotografii să fie interpretate de mai
mulți cercetători şi rezultatele lor să fie
comparate și, prin suprapunere, să formeze
rezultatele finale ce, astfel, vor avea un grad mai
mare de credibilitate (Bohnsack, 2010, p. 274).
2. Rezultatele posibile în interpretarea
imaginilor vizuale În ceea ce privește a doua întrebare despre
rezultatele ce pot fi obținute prin interpretarea
imaginilor vizuale, în special a fotografiilor,
este de menționat că singurele limite sunt
impuse de simțul critic, atenția la detalii,
pregătirea științifică, creativitatea și
originalitatea interpretului. A interpreta o
fotografie nu se rezumă la o simplă descriere a
acesteia, ci continuă mult mai profund, cu
detalieri și interpretări mult dincolo de ce este
vizibil. Se încurajează ca la începutul unei
investigații să se identifice un fir roșu al
scopului și demersului, prin stabilirea unor
etape, întrebări orientative despre fotografie,
autor și context. De asemenea, se acordă timp
pentru familiarizarea cu fotografia sau
materialul respectiv. Uneori, investigația se
poate desfășura departe de imagine, timp în
care, prin reflecție, se poate ajunge la detaliul de
minut (sau idee sclipitoare) care, până la urmă,
oferă cele mai interesante și relevante idei
interpretării. Dintre întrebările generale care ar
trebui să stea la baza interpretării imaginilor
vizuale sunt: Cine este autorul? Ce informații
disponibile există despre autor cu privire la
educație, specializare, personalitate și markeri
de identitate socială (vârstă, gen și etnie)?
(Bartram, 2010, p. 137). Plecând de la aceste
întrebări coordonatoare, vom interpreta sintetic
un portret din perioada interbelică cu scopul de
a evidenţia aspectele sociale ale epocii [tabelul
1]:
Zoltan Maroşi
112
Tabelul 1. Interpretarea unui portret de familie din perioada interbelică
Informații de fundal despre
imagine, autor, interpretator
Scurtă interpretare a fotografiei
(descriere și semnificații)
Sursa: Fotografie descoperită în
podul unei case din localitatea
Hoghiz, județul Brașov, înainte de
demolare. Pe verso, se observă o
înscriere ștearsă ce conține data și
locul realizării fotografiei (12
aprilie 1936, Kőhalom).
Autor: Deși autorul nu se cunoaște,
în funcție de stilul fotografiei și
decompararea cu alte fotografii din
aceași perioadă, rezultă că provin
din același atelier. Mariana
Borcoman (2010, p. 37) evidențiază
că „În anul 1934 s-a înregistrat în
documente un fotograf sas la Rupea
(Kőhalom) menționat într-o
circulară a Ministerului Muncii. Se
foloseau numai aparate Leika, iar
străzile se puteau fotografia numai
după obținerea autorizației,
fotograful având un atelier
specializat”. Din acest motiv,
considerăm că singurul atelier
specializat era cel de la Rupea
(cunoscut și sub denumirea de
Cohalm, Kőhalom sau Reps)
Interpretator: Maroși Zoltan, 22
ani, masterand la specializarea
Planificare și Dezvoltare Regională,
Univesitatea Babeș - Bolyai Cluj-
Napoca. Hobby: colecții de
numismatică, documente, cărți
poștale, fotografii, timbre și hărți
vechi.
Descriere: Se observă alegerea
unui fundal negru, sobru, utilizat
mai mult în realizarea unor
fotografii oficiale. Vestimentația
femeii se confundă cu fundalul.
Vestimentația nu este cea
tradițională, bărbatul poartă un
sacou și pantaloni din pâslă de
culoarea gri închis. Stilul este
sobru, indicând un posibil
eveniment negativ: moartea unui
copil sau a unei rude apropiate.
Elemente ce se evidențiază:
chipul femeii iese puternic în
evidență. Are aproximativ 20-22
ani. Mâinile ei ies de asemenea în
evidență și demonstrează
implicarea în muncă grea, în
special agricultură și treburi
casnice grele.
Semnificații: Baticul femeii
indică faptul că este căsătorită.
Faptul că bărbatul stă pe scaun și
femeia în picioare demonstrează
condiția femeii din Transilvania în
perioada interbelică. Bărbatul era
considerat stăpânul casei și al
familiei. Cizmele lustruite ale
bărbatului conțin elemente
specifice portului secuiesc. De
asemenea, prin prezența mustății
tipice, considerăm că este o
familie de secui din localitatea
Hoghiz, unde secuii alcătuiau o
majoritate.
Rezultate obținute (sinteză)
Am recurs la comparații cu alte
fotografii de la evenimente (în special
nunți), și s-a evidențiat condiția femeii în
cadrul familiei în perioada interbelică.
Am reușit relaționarea mai multor
fotografii și evidențierea structurii
ierarhice a locuitorilor satului Hoghiz
(azi comună). S-au observat tradiții,
ocupații (de exemplu, ţesutul prin
prezenţa războaielor de țesut covoare din
lână autohtonă). De asemenea,
problemele cele mai dese de sănătate au
fost pneumonia, infestarea cu păduchi și
orbirea la bătrânețe, după cum a reieșit
din următoarele indicii: părul tuns foarte
scurt, ochii foarte deschiși la culoare și
fotografii ale unor copii decedați
prematur.
Semnificația mustății oferă indicii secundare asupra apartenenței la o etnie în anumite situații particulare, deși nu
poate fi considerat un detaliu hotărâtor. Mustața a reprezentat un element obligatoriu pentru husarii Imperiului
Habsburgic, element preluat și de către generațiile mai tinere în cazul secuilor. De asemenea, vârsta bărbaților și
uneori apartenența la o clasă socială poate fi sugerată cu ajutorul mustății.
Dacă fotografia analizată în tabelul 1 se
încadrează în tipologia portretelor simple (fără
un peisaj real în fundal), există numeroase
fotografii, mai ales cele postbelice, în care pe
lângă portret apare și o parte din proprietățile
persoanei (obiecte, casă, terenuri și chiar
mașini). Importanța acestor fotografii constă în
faptul că, pe lângă elementele ce le conține
prim-planul, cel al portretului, se observă un al
doilea plan cu locul și specificul acestuia și
chiar un al treilea plan care oferă o cantitate
mare de informații valoroase despre acele
momente [tabelul 2]. De cele mai multe ori,
persoanele care nu au supraviețuit să-și spună
povestea (și mai ales informațiile căutate de
cercetători) au lăsat în urmă destule surse pentru
a schița o idee despre cele mai importante
momente ale vieții lor (documente, scrisori,
fotografii, obiecte etc.).
Relevanța utilizării fotografiilor în cercetarea geografică
113
Tabelul 2. Interpretarea unui portret cu peisaj în fundal, din perioada postbelică
Informații de fundal despre
imagine, autor, interpretator
Scurtă interpretare a fotografiei
(descriere și semnificații)
„Balul Strugurilor”
Sursă: Fotografie descoperită
într-o cutie cu amintiri cumpărată
la piața săptămânală din Rupea.
Nu apare menționată data. Apare
numele persoanelor pe o scrisoare
în limba maghiară, cu data de 15
septembrie 1964 trimisă din
localitatea Homorod. Totuși,
fotografia a fost realizată mult
mai devreme. Acest lucru reiese
din contextul scrisorii, în care se
amintește de o reuniune a unei
familii proaspăt stabilite în
Homorod. Din cauza faptului că
în planul al treilea apare un peisaj
puternic industrializat,
presupunem că fotografia a fost
realizată între anii 1960-1963 (cu
aproximativ trei ani mai devreme
decât scrisoarea). Nu se cunosc
date cu privire la destinatarul
scrisorii și nici date despre
semnificația imaginii.
Scop: Semnificația imaginii,
contrastul dintre industrie și
tradiție, locul, evenimentul și
relevanța în cercetările
geografice.
Autorul: Fotograf necunoscut,
probabil angajat cu ocazia
evenimentului.
Interpretator: acelaşi ca la
tabelul 1.
Descriere: Din prim-planul portretului,
reiese că sunt reprezentate două
domnișoare de etnie secuiască, cu
vârstă estimată la 17-19 ani,
participând la Balul Strugurilor. Se
obervă faptul că este înnorat, străzile
sunt umede, fotografia a fost realizată
după o ploaie (anotimpul: toamna).
Persoana din dreapta poartă o coroană
ce indică faptul că a fost aleasă Regina
Balului (probabil funda din păr și
cizmele sunt de culoare roșu aprins,
simbol al fetelor eligibile pentru
măritat). Balul era un prilej bun pentru
găsirea unui soț. În planul al doilea, se
observă simbolul unei parcări și o
bancă a unei stații de autobuz, sugerând
importanța navetismului forței de
muncă. În planul al treilea, sunt indicii
ale existenţei unei industrii puternic
poluatoare, probabil industrie
siderurgică. Presupunem că după acest
bal, domnișoara din dreapta și-a întâlnit
viitorul soț cu care s-au mutat în
localitatea Homorod. După compararea
cu alte fotografii ale aceluiaș loc
(bănuit de la început), s-a ajuns la
concluzia că fotografia a fost realizată
în stația de autobuz de lângă intrarea în
Uzinele de Fier de la Vlăhița, județul
Harghita, azi un loc larg, cu un peisaj
de tip „brown fields”, ușor identificabil
din fotografie
Localizarea imaginii s-a realizat
plecând de la etnie, port popular
(coroana, gulerul și mânecile brodate
ale cămășii care conțin detalii ale
autenticității, fiind brodate chiar de
domnișoarele din fotografie în urma
unui ritual). Plecând de la etnie,
tradiții, port popular și peisajul
puternic industrializat am restrâns
locul la județul Harghita (localitatea
Homorod nu a avut industrie). Cele
mai apropiate orașe industriale de
Homorod, cu populație secuiască
importantă, sunt Vlăhița și Odorheiu
Secuiesc (aproximativ 34 km).
Relevanța în cercetările geografice constă în datele obținute cu privire la fenomenul de migrație a populației din
mediul rural în mediul urban, în perioada comunistă, rareori invers, cum este cazul de față. Acest lucru se explică
parțial prin efectele negative ale specializării anumitor regiuni pe ramuri economice (Vlăhița – minerit și prelucrarea
fierului) față de comuna Homorod, specializată în creșterea animalelor (a bovinelor și cabalinelor), aflată la doar 3
km de orașul Rupea, cu industrie textilă și de prelucrare a lemnului, o diversificare atractivă pentru populația din jur.
În cazul de față, se demonstrează că orașul Rupea și localitățile apropiate au reprezentat un pol de atracție pentru
populația acestei regiuni, având în vedere că între 1956 şi 1977 populația orașului a crescut cu 41,5% conform
datelor oferite de primărie.
După stabilirea informațiilor de fundal,
primele preocupări ale interpretatorului ar trebui
să se axeze pe o scurtă descriere a elementelor
surprinse în imaginea vizuală selectată, prin care
să se precizeze culori, forme, obiecte,
perspective, planuri, luminozitate și alte
elemente artistice (Ciangă, 2013, p. 208).
Această descriere are rolul de a familiariza
interpretatorul cu imaginea și de a crea o ordine
în procesul interpretării. Uneori, se pot
identifica prime detalii importante în urma
acestor descrieri, de exemplu ora exactă a
realizării fotografiei în funcție de umbră (la
peisaje) sau cu ajutorul unui ceas surprins în
Zoltan Maroşi
114
respectivele fotografii (mai ales la portretele de
familie). În alte cazuri, se pot identifica obiecte
ale căror dimensiuni se cunosc, oferind
posibilitatea obținerii de date detaliate cu privire
la distanțele și dimensiunile altor obiecte
surprinse în fotografii. După această descriere,
se pot stabili elemente simbolice, sau cu o
anumită încărcătură de semnificație. De
exemplu, prezența în peisajul surprins a unei
vegetații specifice poate oferi informații asupra
climei și solurilor teritoriului respectiv, iar dacă
există mai multe fotografii realizate în momente
diferite, vegetaţia poate ajuta la o primă
estimare a intervalului de timp dintre fotografii.
Din cele mai sus menţionate se poate deduce
faptul că întregul proces al interpretării este
foarte flexibil, lipsit de o rigurozitate
matematică, oferind un sentiment de
nesiguranţă, ce a dus la evitarea acestor metode
de către cercetători şi implicit la renunţarea
avantajelor pe care le oferă. Acest neajuns al
metodei este învins într-o anumită măsură prin
faptul că identificarea răspunsurilor la prima
serie de întrebări duce automat la conturarea
unei noi serii de întrebări (de exemplu: Care
sunt influențele autorului asupra produsului? În
ce dată a realizat produsul? Există produse
similare realizate în perioade diferite? Cu ce
scop s-a creat produsul?). De obicei,
interpretarea are loc până în momentul în care
apar întrebări de detaliu la care nu mai pot fi
găsite sau presupuse răspunsurile, sau până în
punctul în care interpretatorul consideră că şi-a
atins dezideratele.
3. Veridicitatea interpretărilor și
autenticitatea fotografiilor Un alt element important în interpretarea
imaginilor vizuale (mai ales a fotografiilor
vechi) este veridicitatea informațiilor și
autenticitatea fotografiilor, problemă ridicată în
cea de-a treia întrebare formulată încă de la
începutul acestui demers. Există anumite indicii
de luat în calcul, dar și elemente ce pot induce
în eroare interpretatorul. Totuși, trebuie precizat
faptul că asemenea problemei generale a
subiectivismului în cercetările calitative, și
problema veridicității informațiilor obținute prin
aceste cercetări constituie un subiect larg
dezbătut. Astfel au apărut termeni precum:
autenticitate, verosimilitate, încredere,
plauzibilitate, valabilitate, validare, și
credibilitate (Creswell, 2000, p. 125). Oricare ar
fi termenul folosit, cercetătorul care apelează la
aceste metode calitative trebuie să demonstreze
într-un final credibilitatea demersului. Se
observă că autorii J. A. Marxwell și T. A.
Schwandt au încercat să construiască diverse
tipologii de valabilitate, pe care nu le vom
detalia, având în vedere faptul că fac referire la
metodele calitative în general și nu la procedeul
de interpretare a imaginilor vizuale. Vom
considera veridicitatea demersului ca fiind
caracterul de adevăr al acestuia, bazat pe
autenticitatea imaginilor și spiritul critic de
observație al interpretatorului.
Aspectele cu privire la autenticitatea
fotografiilor pot induce interpretatorul în eroare
prin faptul că există fotografii alb-negru relativ
recente care, prin interpretare, pot sugera o
vârstă mai mare [tabelul 3]. În cazul
fotografiilor vechi, primul indiciu constă în
cartonul sau hârtia fotografiei, urmele de uzură,
însemnele, de exemplu marginile zimțate ale
fotografiilor apar foarte des la cele realizate în
perioada comunistă, iar cele cartonate, cu
margini întărite, apar în perioada interbelică.
Sursele de încredere ale fotografiilor pot preveni
situațiile neplăcute. Probleme mai mari ridică
fotografiile realizate recent, care pot suferi
numeroase editări în forma digitală, editări ce
pot fi identificate uneori foarte greu. De
exemplu, există „tehnica colajului” prin care
mai multe fotografii pot fi decupate și lipite
astfel încât urmele lăsate să fie greu de
identificat. Astfel de fotografii nu pot fi
considerate de încredere pentru că falsifică
realitatea.
Relevanța utilizării fotografiilor în cercetarea geografică
115
Tabelul 3. Erori de interpretare și autenticitatea fotografiilor
Informații de fundal despre imagine Elemente care corectează
interpretarea
„Balul Portului” Dacia, 1988
Fotografie identificată de patru
persoane din cadrul organizatoric al
balului
Sursa: Fotografie din albumul
„Balul Portului”, localitatea Dacia
(Stein), comuna Jibert, județul
Brașov. Nu există nici o înscriere de
datare a fotografiei. Interpretator:
acelaşi ca la tabelul 1.
Deși imaginea indică o vechime
mare, există câteva dovezi ale
faptului că fotografia a fost realizată
mult mai recent:
(1) Portul popular săsesc este
somptuos în broderii și podoabe, iar
cel din imagine nu este complet,
lipsesc decorațiile din păr și toca
înaltă din catifea neagră (pentru
fetele tinere). Femeile măritate
purtau capul acoperit cu o vălitură
specifică. (2) Coafura este specifică
fotografiilor din anii 1980-1990.
(3) Covorul de perete din planul doi
conține motive florale repetitive,
românești. (4) Fotografie realizată
în casă, nu în atelier.
Elemente care induc în eroare
interpretarea
(1) Portul popular săsesc prezentat în
imagine a fost identificat prin
elementele florale și croiala fustei,
fiind un port popular tipic Scaunului
Rupea, specific perioadei ante- și
interbelice.
(2) Hârtia cartonată, fără margini
zimțate, şi uzura mare indică o
vechime mare.
John W. Creswell și Dana L. Miller (2000,
p. 127) sugerează că nu este suficient ca
cercetătorii calitativi să apeleze la proceduri
singulare de verificare a veridicității (sau
valabilității) precum evaluatorii de rutină
(persoanele fără specializare), focus grupul și
alte examinări profesionale cu scopul de a oferi
opinii responsabile (auditul extern, scrierea de
referate, descrieri complementare etc.). Pe lângă
aceste proceduri, autorii anterior menţionaţi
subliniază o triplă perspectivă de abordare, prin
care procedura de verificare a valabilității poate
deveni eficientă și personalizată cercetării în
cauză: (1) perspectiva cercetătorului asupra
propriului demers, (2) perspectiva cercetătorului
asupra subiecților și (3) perspectiva celor din
exterior, care nu fac parte din cercetare (p. 125).
Această procedură flexibilă este aplicabilă în
totalitate și procesului de interpretare a
imaginilor vizuale [tabelul 4], cercetătorul fiind
cel care alege fotografiile astfel încât să fie
autentice, sugestive și conforme cu scopul
cercetării. Tot cercetătorul observă interpretările
altor persoane implicate în cercetare, de obicei a
autorului fotografiei, ale persoanelor surprinse
în aceasta sau ale colegilor cercetători. Și nu în
ultimul rând, perspectiva din exterior, a celor
neimplicați în cercetare, (formată din cercetători
și alți cititori de rând) prin care trebuie să se
ofere un feedback cu influență asupra evaluării
finale. Aceste trei perspective prin care se
realizează procedura de verificare au rolul de a
reduce subiectivitatea interpretării prin
eliminarea elementelor nerelevante (singulare)
și păstrarea celor relevante (repetitive).
Tabelul 4. Proceduri de verificare a veridicității interpretării imaginilor vizuale
Perspectiva cercetătorului Perspectiva subiecților Perspectiva exterioară
Procedura triangulației își are
originile în navigație, unde poziția
navei se determina în funcție de
distanța față de trei puncte de reper.
În cazul de față, reprezintă cea mai
sistematică procedură de verificare
Se consideră subiecți persoanele ce se
regăsesc în imaginile vizuale, autorii
acestor imagini și alte persoane alese
pentru a le interpreta.
De cele mai multe ori, prin focus
grupuri, se obțin percepții, opinii,
Cererea de referate științifice de la
alți cercetători, întocmirea de jurnale
științifice, pot contura noi
perspective asupra unei interpretări.
În anumite situații, interpretarea unor
imagini conține date din referatele
Zoltan Maroşi
116
Perspectiva cercetătorului Perspectiva subiecților Perspectiva exterioară
a veridicității unei interpretări
vizuale și presupune utilizarea a trei
metodologii diferite de interpretare
și compararea rezultatelor pentru a
obține un rezultat final. Este cea
mai des utilizată procedură. Uneori
pot fi implicați trei cercetători în
interpretarea unei imagini vizuale,
rezultatele obţinute de fiecare
cercetător să fie la final dezbătute şi
argumentate în vederea aducerii la
acelaşi numitor comun a
rezultatelor obţinute.
Verificarea autenticității surselor (a imaginilor vizuale) presupune
rigurozitatea alegerii fotografiilor și
evitarea utilizării reproducerilor sau
editărilor ulterioare.
Stabilirea exactă a obiectivelor, a
resurselor, a metodologiei de urmat
şi a paşilor de parcurs pe întregul
demers al interpretării. Este de
menţionat că informaţiile obţinute
se pot organiza după mai multe
criterii în tabele tipizate de către
cercetător, astfel încât să se
evidenţieze mai mult aspectele
relevante.
Nu în ultimul rând, este deosebit de
important ca cercetătorul să aleagă
ca subiecte de cercetare pe acelea
care îi trezesc interesul şi dedicaţia.
concepții și atitudini cu privire la
imaginile vizuale care pot conduce
interpretarea spre un nivel mai înalt
de veridicitate. De asemenea, se pot
evidenția elementele comune
(observate de majoritatea) și cele
singulare care, uneori, constituie
detalii importante.
Descrierile bogate în amănunte pot
fi cerute de asemenea subiecților.
Aceste descrieri au rolul de a oferi cât
mai multe detalii posibile şi mai ales
de a creşte credibilităţii interpretării
prin găsirea de noi argumente. La
final, aceste descrieri pot fi comparate
şi filtrate prin cunoştinţele şi
metodele cercetătorului.
Găsirea de dovezi pentru
confirmarea sau infirmarea unor
păreri, atitudini, concepții etc.
Această procedură presupune
stabilirea unor premise de bază ale
cercetării şi a căror urmărire de către
interpretatorii aleşi să ducă la găsirea
de noi dovezi şi indicii care să
reorienteze spre direcţia corectă
întregul demers. Trebuie menţionat
faptul că, de cele mai multe ori, există
o preferinţă a interpretatorilor de a
confirma dovezile decât de a le
infirma, motiv pentru care se vor
considera mai valoroase infirmările
(mai rare şi foarte importante).
altor cercetători cu privire la aceeași
imagine. Atunci când interpretarea
presupune munca mai multor
specialiști ce compun o echipă, va
avea loc o verificare prin
colaborare.
Verificarea poate avea loc și prin
implicarea unor cercetători
familiarizați cu subiectul, care vor
îmbunătăți procesul interpretării prin
metodologie și întrebări. Aceste
persoane oferă un feedback valoros,
motiv pentru care se adaugă
credibilitate interpretării.
Titlurile bibliografice, cu referire la
tematica cercetării sau cele cu
metodologie asemănătoare constituie
nu doar surse auxiliare de informaţii
utile pentru interpretatori, ci şi un
punct de plecare. De cele mai multe
ori, folosirea cărţilor poştale sau a
altor imagini vizuale istorice (cu o
vechime mare) presupune cercetarea
mai multor documente istorice ca
surse auxiliare de informaţii, chiar şi
titlurile beletristice contemporane
imaginilor vizuale pot fi surse bogate
de informaţii.
Atunci când este posibilă verificarea
în teren a conţinuturilor imaginilor
vizuale, procedura de verificare
trebuie să cuprindă obligatoriu şi
această etapă.
4. Concluzii După acest demers foarte sintetic cu privire
la interpretarea imaginilor vizuale, se observă că
nu s-au conturat exact teorii și metodologii
cuprinzătoare. Există în literatura de specialitate
britanică și americană tendințe de a crește
credibilitatea utilizării imaginilor (foarte
accesibile în prezent) prin adaptarea unor
metode calitative deja cunoscute și
experimentate. Dintre ultimele încercări de
îmbogățire a teoriilor vizuale, observăm o
reorientare spre dezbaterile semnificațiilor
culturale ale imaginilor, astfel încât a devenit
foarte popular „să privim imaginile nu ca pe
reprezentări ale lumii în care trăim, ci ca o
modalitate de a interveni în ea și de a o
modifica” (Bartram, 2010, p. 134).
Din aceste noi tendințe prezentate
(semnificația culturală și calitatea de
instrument), observăm că interpretarea unei
imagini vizuale devine mai inaccesibilă prin
faptul că necesită atât cunoștințe de specialitate
(în cazul de față de geografie, biologie, istorie,
sociologie și psihologie), cât și artistice (mai
ales în studiul compoziției). De asemenea, lipsa
încrederii în interpretări și credibilitatea
rezultatelor impun o aură negativă acestor
proceduri. Totuși, observăm importanța unei
sistematizări a metodologiilor cu privire la
interpretările imaginilor și realizarea unui cadru
de lucru generalizat și aplicabil în orice situație.
Pentru stimularea utilizării interpretării în
cercetările calitative, prezentăm câteva aspecte
generale în interpretarea fotografiilor [tabelul
5].
Relevanța utilizării fotografiilor în cercetarea geografică
117
Tabelul 5. Aspecte generale în interpretarea compoziției peisajelor
Culoarea și nuanțele ei
Cetatea Rupea – Vedere spre Poarta de Nord
Culorile reprezintă o primă modalitate de a identifica
detalii importante în interpretarea unei imagini vizuale.
Compararea nuanțelor: De multe ori, se pot compara
culori cu o precizie foarte mare, folosind programe simple
precum Paint. Fiecare nuanță are un cod exact exprimat
prin ponderea culorilor primare în compoziție, astfel încât
rezultă un cod RGB (red, green, blue). Cu ajutorul acestui
cod, se pot compara nuanțele unor obiecte necunoscute cu
aceleași nuanțe din alte fotografii deja interpretate. Aceste
comparații se pot aplica numai dacă împrejurările realizării
fotografiilor sunt apropiate (de exemplu, aceeași zonă,
aceleași condiții atmosferice).
Tot prin culori și nuanțe, se poate identifica o primă
„perspectivă atmosferică” dată de albăstrirea culorilor
odată cu depărtarea. Se observă în fotografia alăturată că în
fundal dealurile și vegetația capătă o tentă albăstruie, mai
pală. Se evidențiază foarte bine faptul că fotografia a fost
realizată de la depărtare, cu zoom optic.
Culorile au și un efect asupra interpretării, de exemplu
culorile calde induc o stare pozitivă în comparaţie cu cele
reci. Sau, de exemplu, folosirea culorii galbene lângă un
albastru deschis poate „răci” compoziția și mai mult,
galbenul devenind o culoare rece, sau folosirea violetului
lângă un roșu aprins transformă violetul într-o culoare
caldă.
Sursa: http://adrianciubotaru.ro/cetatea-rupea/
Autor: Adrian Ciubotaru, freelancer.
Interpretarea prin culori: Ies în evidență
acoperișurile a căror culoare indică prezența acțiunilor
recente de reabilitare a cetății, oferind un aspect
inestetic (folosirea materialelor noi la un monument
istoric de o vechime mai mare de 800 de ani). Se mai
pot identifica: materialul de construcție folosit (varul),
vegetația, cultura de grâu pe terenurile agricole din
prim-plan, culoarea ierbii (fotografie realizată probabil
la sfârșitul primăverii).
În această fotografie, iese foarte bine în evidență
„perspectiva atmosferică” în al treilea plan.
Împărțirea fotografiei în planuri
Cetatea Rupea – Vedere spre Poarta de Nord
Importanța unei împărțiri în planuri a fotografiei constă
tocmai în organizarea demersului interpretării
fotografiilor. Este mai ușor să ne îndreptăm atenția asupra
unui plan, la un moment dat. Doar după analiza fiecărui
plan și evidențierea caracteristicilor acestuia, se poate privi
fotografia în întregul său ansamblu.
De asemenea, „perspectiva atmosferică” menționată
anterior reiese cel mai bine atunci când împărțim
fotografia în planuri. La o examinare mai atentă a
fotografiei alăturate se conturează slab un al patrulea plan,
cu creasta Munțiilor Făgăraș, fapt ce nu ar fi ieșit în
evidență dacă nu am fi recurs la o împărțire. În anumite
situații, împărțirea fotografiei se poate realiza și prin
grilaje, asemenea unei table de șah, atunci când
investigarea fotografiei urmărește căutarea de dovezi.
Sursa: http://adrianciubotaru.ro/cetatea-rupea/
Autor: Adrian Ciubotaru, freelancer.
Zoltan Maroşi
118
Umbra și luminozitatea
Cetatea Rupea – Vedere Panoramică
Sursa: Agenția de Turism Rupea.
Autor: necunoscut.
Umbra surprinsă într-o imagine vizuală este deosebit de
importantă datorită faptului că poate oferi indicii aupra
punctelor cardinale (atunci când se cunoaște ora
realizării imaginii) sau invers (atunci când se cunosc
punctele cardinale și se dorește aflarea orei
aproximative). De asemenea, umbra poate oferi un
sprijin în calcularea unor dimensiuni, prin planimetrie
și proporționalitate.
Tot de umbră se folosesc fotografii pentru a scoate mai
mult în evidență anumite aspecte cercetate.
Determinarea orei aproximative a realizării
fotografiei cunoscând punctele cardinale se realizează
prin determinarea poziției soarelui. Liniile care unesc
colțul corpului cu umbra aceluiași colț nu sunt paralele,
ele converg spre sursa de lumină. Astfel, în funcție de
punctele cardinale (a se vedea creasta Munțiilor Făgăraș
în planul al treilea), se poate estima ora realizării
fotografiei. În fotografia alăturată, se observă faptul că
soarele se află la est și unghiul format între dreaptele
sursă-obiect-umbră și orizont sunt foarte mici. Astfel,
aproximăm ora realizării fotografiei la 10 dimineața.
Interpretarea fotografiei folosind umbra: Am observat
în fotografie că Turnul Pentagonal a fost proiectat astfel
încât vârful lui să indice nordul. Având ziduri de o parte
și de alta, s-a ridicat problema dacă acele ziduri nu
îndeplineau și funcția unui ceas solar. Gurile de tragere
nu păstrau o distanță egală și erau în număr de cinci în
partea estică și șase în cea vestică. Există persoane care
au confirmat faptul că părinții lor se întorceau
întotdeauna de pe câmp atunci când umbra acoperea cele
două laturi ale Turnului Pentagonal.
Elemente de planimetrie
Strada Principală din Turnul Sașilor
Sursa: Imagine realizată cu un aparat de fotografiat Canon PowerShot
A480, de 10 MegaPixeli, din Turnul Sașilor, Rupea.
Autor: Maroși Zoltan.
Unul dintre cele mai importante aspecte în interpretarea fotografiilor
este dat de determinarea dimensiunilor reale ale unor obiecte
reprezentate. Astfel, se pleacă de la identificarea unor obiecte
surprinse ale căror dimensiuni se cunosc sau de la găsirea unor distanțe
standardizate, care pot ajuta interpretarea (precum distanța dintre
stâlpi). În fotografia alăturată, s-a determinat distanța aproximativă de
un metru cu ajutorul pasului surprins al unui om (E). Cu ajutorul
acestei distanțe, s-au calculat lățimea tramei stradale, aproximată la 27
de metri (F), și lățimea trotuarului, la aproximativ 8,5 metri. De
asemenea, înălțimea unui stâlp de iluminat stabilit la 14,4 m. În
continuare, s-au marcat pe stradă linii între stâlpii de iluminat. Se
consideră că distanța reală dintre doi stâlpi este de 40 m (D=C=40
metri). În planul al treilea, liniile de înaltă tensiune au stâlpii plasați
din 330 în 330 metri în zonele cvasiorizontale (infiormație preluată din
normele tehnice) și la 165 metri pe suprafețele înclinate. Regula de trei
simplă devine foarte utilă.
Perspectiva și linia de orizont
Turnul Sașilor din Rupea (perspectivă)
Sursa fotografiei: http://apl.ibv.ro/modules/xcgal/displayimage
.php?pid=58&fullsize=1, Autor: necunoscut.
Primul aspect important în determinarea liniei de orizont (ca linie ce
unește cele două puncte de perspectivă, P1 și P2 în desenul alăturat)
este faptul că aflăm nivelul de la care s-a realizat fotografia.
Devine important atunci când dorim să înțelegem forma unor obiecte,
mai ales în peisajele cu arhitectură urbană. Punctele de perspectivă se
determină folosindu-ne de liniile generale ale unei clădiri, străzi,
pavaje etc. Se observă că liniile paralele cu liniile clădirii (a, b, c)
converg spre un punct. Acel punct se numește punct de perspectivă.
Relevanța utilizării fotografiilor în cercetarea geografică
119
BIBLIOGRAFIE
[1] ARISTOTEL, (2001), Metafizica. Ediția a II-
a adăugită și revizuită, Humanitas, București,
pp. 12-32.
[2] BARTRAM, R. (2010), Chapter 10:
Geography and the Interpretation of Visual
Imagery în CLIFFORD, N., FRENCH, S.,
VALENTINE, G. (eds.) Key Methods in
Geography, 2nd edition, pp. 131-140, SAGE
Publications Ltd, London.
[3] BOHNSACK, R. (2010), The Interpretation
of Pictures and the Documentary Method, în
BOHNSACK, R., PFAFF, Nicolle, WELLER,
Wivian (eds.) Qualitative Analysis and
Documentary Methods in International
Educational Research, pp. 267-343, Barbara
Budrich Publishers, Opladen & Farmington
Hills.
[4] CIANGĂ, Iulia Floriana (2013), Capitolul V:
Aspecte metodologice legate de studiul
vedutelor în Peisajul urban în vedutismul
transilvan, pp. 208-209, teză de doctorat,
Cluj-Napoca.
[5] COCEAN, P. (2010), Metode de cercetare în
Geografia regională în Geografie regională.
Ediţia a III-a restructurată şi adăugită,
pp.153-174, Edit. Presa Universitară Clujeană,
Cluj-Napoca;
[6] CRANG, M. (2009), Chapter 12: Visual
Methods and Methodologies, în DELYSER
Dydia, HERBERT S., ATIKEN S. A.,
CRANG M., MCDOWELL Linda (2009), The
SAGE Handbook of Qualitative Geography,
pp. 206-224, SAGE Publications Ltd, London.
[7] CRESWELL, John W. and MILLER, Dana L.
(2000), Determining Validity in Qualitative
Inquiry, Theory Into Practice, 39:3, 124-130.
[8] RATNER, C. (2008), Subjectivism, in
GIVEN, Lisa M. (ed.) The SAGE
Encyclopedia of Qualitative Research
Methods, Volumes 1 & 2, pp. 839-843, SAGE
Publications Ltd, London.
[9] MEHEDINȚI, S. (1994), Mijloacele
cercetării geografice. Observarea Geografică
în Terra. Introducere în geografie ca știință,
pp. 107-124, ediția a II-a, Editura
Enciclopedică, București.
[10] VALENTINE, G. (2001), Whatever
Happened to the Social? Reflections on the
‘Cultural Turn’ in British Human Geography,
Norsk Geografisk Tidsskrift–Norwegian
Journal of Geography Vol. 55, pp. 166-172,
Oslo.