CoE şi OSCE

I. CONSILIUL EUROPEI

I.1. Aspecte generale

Consiliul Europei a fost fondat în 1949 (iniţial având 10 state membre), fiind cea mai veche organizaţie internaţională de cooperare politică pe plan european. În prezent, CoE numără 47 de state membre din Europa, cu excepţia Belarusului.

România a aderat la CoE la 7 octombrie 1993.

I.2. Scopuri şi obiective

Scopurile Consiliului Europei, stabilite prin Statutul Consiliului Europei, sunt: - crearea unităţii între membrii săi prin acţiune comună, instrumente de drept internaţional şi

dezbateri;- apărarea drepturilor omului, a democraţie si a statului de drept;- adoptarea de convenţii internaţionale în vederea introducerii graduale de standarde în domeniul

social şi în domeniul juridic, în statele membre;- promovarea identităţii europene şi a valorilor comune, chiar în condiţiile în care acestea rezultă

din culturi diferite.

Modifcările intervenite la nivelul sistemului relaţiilor internaţionale după 1989 au generat o deschidere a Consiliui Europei către statele din Europa Centrală şi de Est, ceea ce a generat concretizarea de noi obiective ale organizaţiei:- să acţioneze ca o „ancoră” politică şi ca un gardian la respectării drepturilor omului pentru

democraţiile postcomuniste;- acordarea de asistenţă acestor state în consolidarea reformelor politice, legislative ş

constituţionale, în paralel cu reforma economică;- furnizarea de expertiză în domeniul drepturilor omului, democraţiei, culturii, mediului.

I.3. Structura

Principalele organe ale Consilului Europei sunt:a. Comitetul Miniştrilor, compus din cei 47 de miniştri ai afacerilor externe (sau reprezentaţi la

nivel de ambasador) – organul de decizie al organizaţiei;

b. Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei - 636 de membri ai Parlamentelor statelor membre;

c. Congresul Puterilor Locale şi Regionaled. Secretariatul General, condus de un Secretar General şi un Secretar General adjunct, aleşi

fiecare pentru un mandat de cinci ani.

În prezent mandatul de Secretar General este exercitat de norvegianul Thorbjorn Jagland (în luna iunie 2014, în cadrul sesiunii de vară a APCE, vor avea loc alegerile pentru noul SG CoE), iar cel de Secretar General adjunct de Gabriella Battaini-Dragoni (Italia).

1.3.1. Comitetul Miniştrilor

► Comitetul Miniştrilor reprezintă organul principal de decizie al Consiliului Europei, fiind compus din miniştrii afacerilor externe ai statelor membre sau din reprezentanţii acestora la nivel de ambasador. Comitetul Miniştrilor dezbate:

- probleme propuse de statele membre – abordări particulare ale acestora;- probleme de anvergură continentală.

► Împreună cu Adunarea Parlamentară, Comitetul Miniştrilor garantează respectarea valorilor fundamentale ale organizaţiei şi monitorizează îndeplinirea obligaţiilor asumate de statele membre.

► Comitetul miniştrilor se reuneşte anual la nivel de ministru şi săptămânal la nivel de reprezentant permanent (ambasador). Preşedinţia este asigurată prin rotaţie (la câte 6 luni).

► Principalele activităţi ale Comitetului Miniştrilor:

a. Dialogul politic

b. Relaţia cu Adunarea Parlamentară, sub forma:- raportului Comitetului Miniştrilor în faţa Adunării Parlamentare (în conformitate cu statutul

Consiliului Europei);- solicitarea de avize ale Adunării;- asigurarea aplicării recomandărilor Adunării Parlamentare;- funcţionarea în cadrul Comitetului comun.

c. Relaţia cu Congresul Puterilor Locale şi Regionale

d. Competenţe în materia admiterii de noi membri. Procedura: Comitetul Miniştrilor primeşte cererea statului candidat, după care solicită avizul Adunării Parlamentare. Ulterior, Comitetul adoptă o rezoluţie prin care invită statul să adere (rezoluţia prevede şi numărul de locuri în Adunarea Parlamentară, precum şi aspectele bugetare). În numeroase cazuri, rezoluţiile impun unele condiţii noilor state în ceea ce priveşte respectarea standardelor democratice, a drepturilor omului etc. Noul stat membru depune instrumentul de aderare la Secretariatul General.

e. Monitorizarea îndeplinirii obligaţiilor asumate de statele membre

f. Incheierea de convenţii şi acorduri internaţionale In conformitate cu articolul 15 a din Statut, Comitetul Miniştrilor va acţiona în vederea atingerii scopurilor organizaţiei inclusiv prin încheierea de convenţii şi acorduri internaţionale. Până în prezent, au fost încheiate peste 220 tratate. Cel mai important instrument – Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Alte documente importante: Carta Socială Europeană, Convenţia europeană privind extrădarea, Convenţia europeană privind cetăţenia, Convenţia cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, Carta europeană a autonomiei locale etc.

g. Adoptarea de recomandări către statele membre In conformitate cu articolul 15 b din Statut, Comitetul Miniştrilor poate face recomandări statelor membre în problemele pentru care Comitetul a convenit asupra unei „politici comune”.

Deşi în conformitate cu articolul 20 din Statutul Consiliului Europei, adoptarea unei recomandări presupunea unanimitatea votului membrilor prezenţi, în 1994, printr-un gentlemen’s agreement, Comitetul a convenit să nu aplice regula unanimităţii în cazul recomandărilor. Statelor membre li se poate solicita să prezinte informări cu privire la măsurile luate pentru punerea în aplicare a recomandărilor.

h. Adoptarea bugetului

i. Adoptarea şi monitorizarea Programului de activităţi

j. Punerea în aplicare a programelor de asistenţă

k. Supravegherea executării hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor OmuluiIn conformitate cu artcolul 46 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, amendată prin Protocolul 11, Comitetul Miniştrilor supraveghează executarea hotărârilor CEDO. În practică, au loc şase reuniuni anuale ale Comitetului „Drepturile Omului”. Fiecare caz este finalizat prin adoptarea unei rezoluţii – în unele situaţii, se pot adopta şi rezoluţii interimare.

► Raportorii, Grupurile de raportori şi grupurile de lucru.Sistemul grupurilor de raportori a fost introdus în 1985. Grupurile au rolul de a pregăti întâlnirile Comitetului la nivel de reprezentanţi permanenţi (ambasadori). Grupurile au fost reorganizate în 1999 – astfel încât să reflecte noua organizare tehnică a Consiliului Europei. Totodată, sunt numiţi raportori pentru fiecare activitate specifică. Grupurile de lucru sunt stabilite ad-hoc, având rolul de a examina probleme determinate, pentru o perioadă limitată.

1.3.2. Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei

► Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) este compusă din membri ai parlamentelor naţionale ale statelor membre (spre deosebire, de exemplu, de Parlamentul European din cadrul U.E.). Numărul de parlamentari (şi, în consecinţă, de voturi), este determinat de populaţia statului (între 18 şi 2). Adunarea are 318 membrii permanenţi şi 318 membrii supleanţi. Preşedintele este ales anual, mandatul său putând fi reînnoit numai de două ori. Adunarea se întruneşte în patru sesiuni parţiale de aproximativ o săptămână în ianuarie, aprilie, iunie şi septembrie.

► Modalitatea de numire a membrilor APCE este lăsată de Statutul Consiliului Europei la latitudinea statelor membre. Singura obligaţie impusă este aceea de a reflecta echilibrul forţelor politice existente în parlamentul naţional.

► Incepând din 1964 s-au constituit grupuri politice la nivel european, care sunt reglementate în prezent de Regulile de Procedură ale APCE şi au anumite drepturi şi obligaţii. În prezent, sunt cinci grupuri politice: grupul socialist, grupul popular european, grupul european-democrat, grupul liberal-democrat şi reformist şi uniunea stângii europene.

► Comitetul comun – reprezintă un organ cu atribuţii în coordonarea relaţiilor între Comitetul Miniştrilor şi APCE – compus din câte un reprezentant al fiecărui stat membru şi un număr egali de reprezentaţi ai APCE.

► În cadrul APCE sunt înfiinţate Comisii – în prezent, există 10 comisii permanente şi, totodată, există comisii ad-hoc. Totodată, comisiile pot înfiinţa sub-comisii (permanente sau ad-hoc). Sub-comisiile au rolul de a propune un proiect de raport, care ulterior este adoptat în cadrul comisiei. (Exemplu – discutarea problemei tezaurului României în Comisia pentru Cultură, Ştiinţă şi Educaţie). Raportul este ulterior transmis Adunării Parlamentare, spre a fi adoptat sub forma unei rezoluţii sau recomandări.

► Documentele adoptate de Adunarea Parlamentară sunt: recomandările, rezoluţiile şi avizele. Recomandările conţin propuneri adresate Comitetului Miniştrilor, punerea acestora în aplicare fiind de competenţa statelor membre. Rezoluţiile conţin decizii ale Adunării în legătură cu probleme cu care a fost sesizată sau cu privire la care are competenţă în mod individual. Avizele sunt emise la solicitarea Comitetului Miniştrilor, în probleme în care competenţa între cele două organe este partajată (exemple: admiterea de noi membri, proiecte de convenţii, bugetul).

► Procedura de adoptare a unei recomandări sau rezoluţii presupune iniţierea unei moţiuni, de către cel puţin zece membri ai APCE, aparţinând a cel puţin cinci delegaţii naţionale. Moţiunea este transmisă unei comisii spre adoptarea unui raport şi, dacă este cazul, altor comisii pentru aviz. După adoptarea raportului în comisie, acesta se supune dezbaterii APCE.

► Declaraţiile sunt documente prin care membrii APCE pot formula un punct de vedere oficial în legătură cu probleme de interes. Declaraţiile pot fi propuse de cel puţin douăzeci de reprezentanţi, din patru delegaţii naţionale diferite.

► Adunarea Generală are competenţa de a alege:- Secretarul General al Consiliului Europei şi Secretarul General adjunct, pentru o perioadă de 5

ani;- Membrii Curţii Europene a Drepturilor Omului;- Comisarul pentru Drepturile Omului.

1.3.3. Congresul Puterilor Locale şi Regionale

► Congresul Puterilor Locale şi Regionale a fost constituit în 1994, ca organ cu rol consultativ, urmând a înlocui fosta Conferinţă Permanentă a Puterilor Locale şi Regionale.

► Principalele atribuţii ale Congresului:- prezintă la nivel european punctul de vedere al autorităţilor locale şi regionale;- acţionează ca forum de dezbatere pentru reprezentanţii aleşi ai autorităţilor locale;- emite avize cu caracter consultativ pentru Comitetul Miniştrilor şi APCE, în probleme de politică

locală şi regională;- cooperează cu statele şi organizaţiile internaţionale în soluţionarea problemelor autorităţilor

locale şi regionale;- organizează conferinţe şi dezbateri în vederea implicării publicului în activităţile specifice;- adoptă rapoarte pentru fiecare stat, cu privire la punerea în aplicare a prevederii Carteri

Europene a autonomiei locale

► Aderarea de noi state la CoE a determinat o re-orientare a funcţiilor Congresului, în special în sensul:- încurajării cooperării regionale şi transfrontaliere;- dezvoltarea iniţiativelor cetăţenilor în raport cu autorităţile locale;- încurajarea constituirii Euro-regiunilor;- observarea alegerilor locale din statele membre.

► Congresul este constituit din două camere: Camera Autorităţilor Locale şi Camera Regiiunilor. Congresul are, în total, 318 membri titulari şi 318 membrii supleanţi. Preşedintele este ales dintre membrii celor două camere – în mod alternativ.

► De asemenea, în cadrul Congresului funcţionează următoarele comisii:- Comisia Instituţională – pregăteşte rapoarte privind progresul democraţiei la nivel local şi regional;- Comisia de Cultură şi Educaţie;

- Comisia pentru Dezvoltare Durabilă – responsabilă, printre altele, de mediu şi dezvoltare urbană;- Comisia pentru Coeziune Socială – competentă pentru probleme de şomaj, cetăţenie, migraţie etc. Totodată – în cadrul Camerei Regiunilor funcţionează un grup de lucru special pentru regiunile care

deţin competenţă legislativă.

II. ORGANIZAŢIA PENTRU SECURITATE ŞI COOPERARE ÎN EUROPA (OSCE)

2.1. Aspecte generale

► OSCE reprezintă cea mai largă organizaţie de securitate regională, având 57 de state participante din Europa, Asia Centrală şi America de Nord - de la Vancouver la Vladivostok. Mongolia a devenit stat participant în decembrie 2012. În plus, OSCE dezvoltă relaţii privilegiate cu 11 parteneri (şase din zona mediteraneană şi cinci din Asia). Libia a solicitat statutul de Partener al OSCE (dar nu i-a fost acordat în cadrul Ministerialei de la Kiev).In plus, Organizaţia întreţine relaţii speciale de cooperare cu state din bazinul Mării Mediterante (Paternerii Mediteraneeni de Cooperare): Algeria, Egipt, Israel, Iordania, Maroc şi Tunisia, precum şi cu state ca Japonia, Coreea, Thailanda şi Afganistan. Sediul OSCE este la Viena. Totodată, OSCE are oficii şi instituţii la Copenhaga, Geneva, Haga, Praga şi Varşovia.

► OSCE îşi are originea în Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa (CSCE) – fondată prin Actul final de la Helsinki din 1975 – document privit ca fiind expresia unui pas fundamental în „reconcilierea” între cele două blocuri opuse ale sistemului internaţional bipolar. Readaptarea CSCE la noile realităţi de după 1990 au fost subsumate în conceptele stabilite prin Carta de la Paris pentru o nouă Europă din 1990. În 1994, CSCE devine OSCE.

► Una dintre particularităţile OSCE este faptul că aceasta nu are personalitate juridică în dreptul internaţional, fiind o structură de cooperare politică. Deciziile acesteia nu se bucură, din punct de vedere teoretic, de valoare obligatorie în dreptul internaţional. Cu toate acestea, OSCE prezintă numeroase dintre caracteristicile unei organizaţii internaţionale: organe plenare şi executive, sediu şi instituţii permanente, funcţionari internaţional, reglementări bugetare.

► O altă particularitate a OSCE este aceea că, la nivelul Europei, este considerată a fi unica structură care poate fi încadrată în conceptul de Aranjament regional, în sensul capitolului VIII al Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite – fiind prin urmare, un instrument eficient în prevenirea şi gestionarea conflictelor: alertă timpurie, prevenirea şi gestionarea crizelor, gestionarea situaţiei post-conflic şi reabilitarea regiunii.

2.2. Principalele obiective şi domenii de activitate

► Domeniul de activitate al OSCE este reprezentat de problemele de securitate. Instrumentele principale sunt:

- avertizarea timpurie;- prevenirea conflictelor;- gestionarea conflictelor;- gestionarea situaţiilor post-conflict şi reabilitare.

► Abordarea OSCE în ceea ce priveşte problemele de securitate se caracterizează prin:- caracterul comprehensiv – în sensul că OSCE abordează o largă paletă de probleme legate de

securitate: controlul armamentelor, măsurile de creştere a încrederii şi securităţii (CSBM),

democraţia, drepturile omului, monitorizarea alegerilor etc, precum şi în sensul prezenţei OSCE în toate fazele unui conflict;

- abordarea prin cooperare – conceptul fundamental constă în cooperarea între state, care aduce beneficii tuturor, în timp ce insecuritatea într-un singur stat poate aduce prejudicii unei regiuni mai largi.

2.3. Structură

2.3.1. Organele de decizie

Organele cu competenţă decizională în cadrul OSCE sunt Reuniunile la vârf (Summit), Consiliul Ministerial, Consiliul Permanent, Consiliul Superior şi Forumul pentru Cooperare în domeniul Securităţii.

2.3.1.1. Reuniunile la vârf sunt întâlniri ale şefilor de state sau de guverne şi au ca scop stabilirea orientării generale a activităţii organizaţiei la nivel politic înalt. Fiecare Summit este precedat de o Conferinţă pregătitoare, în care este examinat modul de îndeplinire a angajamentelor statelor şi sunt negociate documentele care se vor adopta în cadrul summitului. Precizăm că între 1975 şi 2001 au avut loc 6 reuniuni la vârf.

2.3.1.2. Consiliul Ministeral reprezintă reuniunea miniştrilor afacerilor externe ai statelor participante şi are loc anual, cu excepţia anilor în care are loc reuniunea la vârf. Sunt discutate aspectele relevante pentru OSCE şi sunt adoptate deciziile necesare.

Practic, reuniunile Consiliului Ministerial reprezintă elementul de legătură între decizia politic la nivel înalt şi nivelul de execuţie.

2.3.1.3. Consiliul Permanent este organul cu rol de consultare politică regulată şi deicizie, în probleme legate de activitatea curentă a organizaţiei. Este format din reprezentanţii permanenţi (ambasadori) ai statelor participante şi se reuneşte săptămânal, la Viena. In afara sesiunilor ordinare, au loc şi sesiuni informale sau reuniuni ale comitetelor, cu rol în efectuarea schimbului de vederi sau în examinarea unor probleme specifice.

2.3.1.4. Consiliul Superior – reprezintă reuniunea directorilor politici din ministerele afacerilor externe ale statelor participante şi are rolul pregătirii deciziilor Consiliului Ministerial precum şi - în perioadele dintre Consiliile Ministeriale – examinarea, gestionarea şi coordonarea problemelor OSCE.

Cu toate acestea, procesul de instituţionalizare a OSCE a determinat transferarea treptată a atribuţiilor Consiliului Superior către Consiliul Permanent. Din 1997, Consiliul Superior s-a întrunit doar în forma Forumului Economic.

Forumul Economic se întruneşte anual la Praga în vederea examinrii problemelor economice şi de mediu care pot afecta securitatea în aria de competenţă a OSCE.

Totodată, Consiliul Superior dispunde de un mecanism de convocare a întâlnirilor în situaţii de urgenţă (numit şi „mecanismul Berlin”), folosit, spre exemplu, în cazul conflictelor din Iugoslavia sau Nagorno-Karagach.

2.3.1.5. Forumul de Cooperare pentru Securitate, stabilit prin documentul de la Helsinki din 1992, este compus din reprezentanţi ai statelor participante şi se reuneşte săptămânal la Viena în vederea negocierii şi adoptării de decizii în probleme de securitate menite să prevină riscul declanşării unor conflicte. Principalele domenii de activitate sunt:a) negocieri în domeniul controlului armamentului, dezarmării şi măsurilor de creştere a încrededii şi securităţii;b) reglementarea unor probleme cum ar fi folosirea forţei în conflictele interne şi regimul armelor uşoare;c) consultări regulate în probleme de securitate şi aprofundarea măsurilor pentru reducerea riscului unor conflicte.

2.3.2. Mecanismul decizional

► Modalitatea de adoptare a deciziilor este consensul – adoptarea unei decizii în absenţa oricărei obiecţii faţă de aceasta. Nivelul de decizie este triplu – în raport cu structura organizaţiei – summit, Consiliul Ministerial, Consiliul Permanent.

► Deciziile nu sunt obligatorii din punct de vedere juridic – ele constituind angajamente politice.

► Situaţii particulare când decizia se poate lua în absenţa consensului: cu ocazia Consiliului Ministerial de la Praga din 1992, s-a decis că o acţiune necesară poate fi decisă şi fără consimţământul statului vizat de acea decizie în cazul unor încălcări „clare, grave şi sistematice” ale angajamentelor OSCE – numit şi principiul „consens minus unu” (folosit pentru prima dată în cazul Iugoslaviei). Un alt mod de luare a deciziilor – „consens minus doi” a fost adoptat la Consiliul Ministerial de la Stockholm din 1992 – o decizie ca două state aflate în conflict să recurgă la mecanismul concilierii se poate adopta fără consimţământul acestora (sistemul nu a fost aplicat).

2.3.3. Instituţii şi structuri operaţionale

2.3.3.1. Preşedinţia în Exerciţiu (PiE)PiE are răspunderea executării acţiunilor cu privire la care s-au adoptat decizii, precum şi a coordonării

activităţilor curente ale OSCE – coordonarea activităţii instituţiilor, reprezentarea OSCE, supravegherea activităţilor de gestionare a conflictelor şi post-conflict etc.

Preşedinţia în Exerciţiu se stabileşte anual prin rotaţie, şi este deţinută de ministru de externe a statului respectiv. PiE este asistată de preşedinţia anterioară şi preşedinţia ulterioară, care alcătuiesc împreună troica.

2.3.3.2. Secretariatul are rolul de a furniza susţinerea operaţională şi logistică pentru organizaţie. Sediul acestuia este la Viena şi este asistat de un birou situat la Praga.

2.3.3.3. Adunarea Parlamentară – are secretariatul la Copenhaga şi este formată din 320 de membri ai parlamentelor statelor participante. Rolul acesteia este facilitarea dialogului parlamentar şi promovarea democraţiei în statele participante. Nu are putere decizională.

2.3.3.4. Oficiul pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului – are sediul la Varşovia; reprezintă principala instituţie responsabilă cu promovarea şi respectarea drepturilor omului şi a democraţiei în OSCE.

2.3.3.5. Inaltul Comisar pentru Minorităţi Naţionale – are sediul la Haga şi principalele sale sarcini sunt identificarea soluţiilor preventive (timpurii) pentru atenuarea tensiunilor etnice care sunt de natură să afecteze stabilitatea şi relaţiile dintre statele participante.

Inaltul Comisar operează independent. Competenţa sa presupune: conducerea de misiuni în zonele de conflic etnic, angajarea în acţiuni de diplomaţie preventivă, în stadiie incipiente ale unui conflict.

Totodată, înaltul comisar formulează rapoarte sau recomandări către statele participante (a se vedea, spre exemplu, raportul privind tratamentul preferenţial acordat de statul înrudit persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale).

2.3.3.6. Reprezentantul pentru Libertatea Presei – având sediul la Praga, are rolul observării dezvoltărilor în ceea ce prieveşte mass-media la nivelul statelor participante şi al sesizării timpurii a posibilelor încălcări ale libertăţii presei şi a libertăţii de expresie.

2.3.3.7. Curtea de Conciliere şi Arbitraj – are sediul la Geneva, fiind creată în 1992 şi având drept scop soluţionarea diferendelor între statele părţi la Convenţia privind Concilierea şi Arbitrajul în cadrul OSCE.

2.4. Activitatea OSCE

2.4.1. Misiunile raportorilor şi anchetele (fact-finding missions) reprezintă vizite pe termen scurt ale experţilor sau a unor personalităţi din statele participante, cu scopul de a stabili situaţia de fapt şi, în anumite cazuri, de a formula recomandări către organele de decizie ale OSCE. Printre elementele de fapt urmărite se pot menţiona: îndeplinirea de către statele recent admise a angajamentelor, investigarea zonelor de conflict, stabilirea situaţiei de fapt când există pretinse încălcări ale unor obligaţii.

2.4.2. Misiunile OSCE şi activităţile în teren – reprezintă principalul instrument în prevenirea conflictelor pe termen lung, managementul crizelor şi reabilitarea post-conflict. Mandatul, dimensiunile şi activităţile întreprinse în cadrul misiunilor OSCE variază de la caz la caz – de unde rezultă caracterul flexibil al acestui instrument.

OSCE este angajată în 31 misiuni şi activităţi în teren în Europa de Sud-Est, Caucaz şi Asia Centrală. Activitatea „pe teren” urmăreşte în principal soluţionarea politică a conflictelor, facilitarea progresului politic, promovarea societăţii civile şi instaurarea ordinii de dept.

2.4.3. Reprezentantul personal al Preşedinţiei în Exerciţie – poate fi o personalitate din statele participante, desemnată de PiE în vederea oferirii de asistenţă pentru soluţionarea unui anumit conflict. Mandatul Reprezentantului personal este întotdeauna clar şi precis.

2.4.4. Grupurile de lucru ad-hoc sunt instituite pentru situaţii specifice, în vederea oferirii de asistenţă Preşedinţiei în exerciţiu pentru realizarea unor sarcini precise – în special în domeniul prevenirii conflictelor şi soluţionării diferendelor. Participarea la grupurile de lucru poate fi restrânsă.

2.4.5. Mecanismele pentru soluţionarea paşnică a diferendelor:- Procedura de la La Valetta;- Prevederile privind o Comisie de Conciliere în cadrul OSCE;- Concilierea Dirijată;- Curtea de Conciliere şi Arbitraj a OSCE.

2.4.6. Operaţiunile de menţinere a păcii – sunt menţionate în Documentul de la Helskinki din 1992. Acestea pot fi dispuse în cazul conflictelor din interiorul sau dintre statele participante. Acest instrument nu a fost folosit până în prezent.

2.5. Mecanisme şi proceduri

► In vederea stabilirii unui răspuns prompt la alterta timpurie cu privire la un posibil conflict, OSCE a stabilit anumite proceduri de lucru, având drept scop facilitarea acţiunii rapide în astfel de situaţii.

► Clasificare:- mecanisme din cadrul Dimensiunii umane;- mecanismul de consultare şi cooperare în ceea ce priveşte activităţi militare neuzuale;- cooperarea cu privire la incidente periculoase de natură militară;- prevederi privind avertizarea timpurie şi acţiunea rapidă;- prevederi privind mecanismul de consultare şi cooperare în situaţii de urgenţă (mecanismul

Berlin);- prevederi privind soluţionarea paşnică a diferendelor.

2.5.1. Mecanisme din cadrul Dimensiunii umane

► Mecanismul Viena a fost adoptat în 1989, ca follow-up la Conferinţa CSCE privind dimensiunea umană şi obligă statele participnate să răspundă la cererile de schimb de informaţie şi de organizare a unor reuniuni bilaterle pe orice problemă legată de dimensiunea umană.

► Mecanismul Moscova creează posibilitatea trimiterii unei misiuni de experţi să asiste un stat participant în soluţionarea unei probleme legată de aspecte ale dimensiunii umane a OSCE. Misiunea poate fi solicitată de statul participant respectiv sau propusă de cel puţin şase alte state participante. Misiunea poate furniza informaţii necesare şi, dacă este cazul poate folosi bunele oficii sau medierea.

2.5.2. Mecanismul de consultare şi cooperare în în ceea ce priveşte activităţi militare neuzuale;

Mecanismul prevede obligativitatea schimbului de informaţii în legătură cu orice activtate militară neuzuală sau neprevăzută. Ca în cazul Mecanismului Viena, statele participante sunt obligate să răspundă la solicitările de informaţii sau consultări.

2.5.3. Cooperarea cu privire la incidente periculoase de natură militară

Acest mecanism obligă statele participante, în cazul în care are loc un incident periculos de natură militară, să coopereze şi să raporteze incidentul şi condiţiile producerii acestuia, în vederea evitării posibilelor neînţelegei care pot conduce la efecte adverse asupra altor state participante. Se prevede că fiecare stat participant va desemna un punct de contact pentru informări în legătură cu astfel de incidente. Totodată, se prevede că orice stat participant afectat de un astfel de incident are dreptul de a solicita clarificări şi de a primi un răspuns în cel mai scurt timp posibil.

2.5.4. Prevederi privind avertizarea timpurie şi acţiunea rapidă

In vederea asigurării informării rapide cu privire la situaţii în spaţiul OSCE care prezintă potenţialul de a se transforma în crize, inclusiv în conflicte armate, statele participante au dreptul să atragă atenţia Consiliului Superior cu privire la o anumită situaţie. Aceasta se realizează prin intermediul PiE.Pot sesiza Consiliul Superior – statul direct implicat, 11 state participante, Inaltul Comisar pentru Minorităţi Naţionale. In prezent, mecanismul de avertizare timpurie foloseşte ca forum de sesizare Consiliul Permanent, în locul Consiliului Superior.

2.5.5. Mecanismul de Consultare şi Cooperare cu privire la Situaţii de Urgenţă (Mecanismul Berlin)

Mecanismul Berlin reglementează măsuri care pot fi adoptate în cazul unor situaţii de urgenţă care pot rezulta din încălcări grave ale Principiilor Actului Final de la Helsinki sau ca umare a unor ameninţări la adresa păcii, securităţii sau stabilităţii. Mecanismul prevede că, dacă un stat consideră că o astfel de situaţie apare, poate solicita clarificări statului sau statelor implicate. Dacă situaţia rămâne nesoluţionată, statul participant poate solicita PiE convocarea unei reuniuni de urgenţă a Consiliului Superior.

Ca şi în cazul Mecanismului de alertă timpurie, sarcinile Consiliului Superior au fost preluate de Consiliul Permanent.

2.6. Misiuni în terenUn număr total de 17 Misiuni OSCE, cu mandat de oferire de asistenţă statelor participante în domeniile corespunzătoare celor trei Dimensiuni OSCE. În prezent, OSCE are misiuni în Europa de Sud-Est (Albania, BiH, Kosovo, Serbia, Skopje), Europa de Est (Ucraina, R Moldova), Caucaz, Asia Centrală. Cea mai recentă este Misiunea Specială de monitorizare din Ucraina. Numărul Prezenţelor în teren este mult mai mare, fiecare dintre Misiuni având prezenţe de dimensiuni mai mici în teren.

Misiunea Specială de Monitorizare în Ucraina: Decizia Consiliului Permanent OSCE de constituire a unei Misiuni Speciale OSCE de Monitorizare în Ucraina a fost adoptată la 21 martie 2014, după un proces îndelungat de negocieri cu Rusia, care a tergiversat procesul. Obiectivul urmărit de RU a fost enumerarea zonelor în care Misiunea îşi va exercita mandatul, cu scopul de a nu include peninsula Crimeea. Urmare adoptării Deciziei, SUA şi Canada au avut declaraţii interpretative, prin care au precizat faptul că mandatul misiunii acoperă întregul teritoriu al Ucrainei, inclusiv Crimeea. Misiunea are drept mandat, între altele, să evalueze şi să raporteze asupra situaţiei de securitate; să stabilească faptele legate de incidente specifice, inclusiv cele legate de încălcări ale principiilor fundamentale şi angajamentelor OSCE; să monitorizeze şi să sprijine respectarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, inclusiv drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale.Misiunea a fost constituită iniţial din 100 de observatori civili, iar componenţa va putea fi extinsă până la 500 de observatori. Observatorii sunt desfăşuraţi în regiunile Herson, Odesa, Lviv, Ivano-Frankivsk, Harkov, Donetsk, Dnepropetrovsk, Cernăuţi, Luhansk. Sediul central este la Kiev.La 4 aprilie a.c., amb. Ertogrül Apakan (Turcia) a fost numit în funcţia de coordonator al Misiunii (chief monitor). El va fi secondat de Mark Etherington (Marea Britanie) - problematici operaţionale şi organizatorice - şi, respectiv, Alexander Hug (Elveţia) - problematica drepturilor omului şi protecţia minorităţilor naţionale. Adam Kobieracki, directorul Centrului OSCE de Prevenire a Conflictelor, a asigurat, până la acel moment, coordonarea interimară a Misiunii.Misiunea este deja în curs de desfăşurare completă în teren, întrându-se în a doua fază (în prezent, este în derulare un proces de selecţie pentru încă 300 de monitori), primii 100 observatori fiind deja în teren. Din punct de vedere financiar, Misiunea va fi acoperită din Fondul OSCE pentru acţiuni de urgenţă, precum şi din contribuţii extrabugetare, până la adoptarea Deciziei privind Bugetul OSCE. Faza a II-a necesită o finanţare de 5 mil. Euro. Principalele state donatoare: SUA, Marea Britanie, Suedia, Franţa, Germania, Elveţia, Danemarca, Finlanda.Memorandumul de Înţelegere privind acordarea de privilegii şi imunităţi monitorilor OSCE a fost semnat la 14 aprilie a.c. şi a intrat într-o procedură rapidă de ratificare.