UNIVERSITATEA

„Vasile Alecsandri” Din BĂCAU

FACULTATEA DE INGINERIE ,SPECIALIZAREA INGINERIA PRODUSELOR ALIMENTARE

Proiect: Valorificarea subproduselor rezultate de la fabricarea berii

Student:Sandulache Razvan

Grupa 1301

2014

Argument

In realizarea acestui proiect am descris valorificarea subproduselor rezultate de la fabricarea berii.

Datorita compozitiei chimice complexe, deseurile rezultate in urma prelucrarii produselor alimentare prezinta in general conditii optime de aparitie si dezvoltare a numeroase procese biochimice si microbiologice, ce duc in ultima speta la degradarea lor totala.

Din acest motiv este necesar a se lua in primul rand măsuri pentru asigurarea conservabilitatii deseurilor, pana in momentul folosirii sau prelucrarii lor ulterioare.

Deseurile din industria berii se pot utiliza in procesul de fabricatie a altor produse din industria alimentara dar si din alte industrii(farmaceutica, chimica etc.) sau ca furaje pentru animale.

Minimizarea deseurilor are un efect pozitiv asupra mediului înconjurator cat si asupra costurilor de productie.

Deseurile care se obtin in industria berii sunt urmatoarele: deseuri de cereale, colti de malţ,borhotul de malţ, borhotul de hamei, sedimentul proteic ,spuma de la fermentarea primara, bioxidul de carbon si drojdia de bere

Dintre deseurile enumerate mai sus, toate se folosesc in scopuri alimentare, furajere sau farmaceutice, in afara de borhotul de hamei si bioxidul de carbon care nu se folosesc mai deloc sau se folosesc numai partial. Pentru spuma de la fermentarea primara, nu se cunosc intrebuintari pe scara industriala, desi este bogata in proteine si vitamine.

Subprodusele din industria berii reprezinta orice substanta obtinuta in urma procesului tehnologic pe care titularul intentioneaza sau are obligatia sa o elimine.

Schema tehnologica de fabricare a berii

1. DESEURILE DIN CEREALE

Aceste deaseuri provin de la curatirea, sortarea si inmuierea orzului, precum si de la uscarea, degerminarea şi lustruirea maltului.

Orzul este una dintre cele mai vechi plante luate in cultura. Orzul are multiple intrebuintari in alimentatia omului, in hranirea animalelor si in industrie. Boabele de orz prezinta un furaj concentrat foarte bun pentru animale. Paiele depasesc valoarea nutritiva a celor de grau si secara, fiind ca un bun nutret fibros.

De la curatirea si sortarea orzului, se obtine ca deşeu: boabe sparte, pleava, neghina, boabe de orz marunte care trec prin sita de 2,5 mm. si alte corpuri straine, ca: praf, nisip, pamant etc. Aceste deseuri apar la trioare si sortare si reprezinta pana la 1,5% din orzul initial. La sortarea orzului se obtine orz de calitatea a III-a si a IV-a, care reprezinta pana la 30% din cantitatea de orz initial. Orzul de calitate inferioara se foloseste si in anumite cazuri, in fabricile speciale de spirt.

De la inmuierea orzului se obtin boabe usoare de orz, pleava, paie si alte corpuri straine usoare. Toate la un loc se separa si sunt cunoscute sub denumirea de orz plutitor. Ele reprezinta 0,1-2% fata de orzul inmuiat.

De la uscarea, degerminarea si lustruirea maltului se obtin coltii de malt de calitatea I si a II-a, care reprezinta 3-6% fata de intreaga cantitate de malt uscat. Pleava si praful obtinute la lustruirea maltului reprezinta 0,2-1% din cantitatea totala de malt.

Toate deseurile cerealiere se folosesc ca furaje , avand o valoare medie de 0,5-0,6 unitati nutritive. In tabelul 1 se dau unele carecteristici ale deseurilor obtinute de la lustruirea maltului.

Din tabelul 1 se constata ca toate deseurile obtinute de la lustruirea maltului au un continut ridicat de proteine, asigurand in medie chiar pe cel din orz; se mai observa ca deseurile respective pot fi folosite ca furaje valoroase.

Tabel 1.

Deseul rezultat

Umiditate, in %

Substante proteice, in %

Substante grase, in % Celuloz

a, in %

Substante extractive neazotoase in %

Cenusa, in %

Pleava mare 7,18 8,73 1,62 25,51 49,88 7,08

Pleava marunta

6,80 15,10 2,04 16,11 53,06 6,89

Pulbere fainoasa

8,33 13,68 2,82 14,52 46,85 13,75

2.COLTII DE MALT

Coltii de malt (sau radicelele de malt) se obtin in urma degerminarii maltului. Aceasta operatie incepe, in parte, chiar din uscatorul de malt si continua in masina de degerminare. Indepartarea coltilor se face imediat dupa uscare, deoarece in stare foarte uscataradicelele se desprind usor prin frecarea boabelor intre ele si prin lovirea lor de peretii masinii.

Pentru scoaterea prafului din malt si pentru lustruirea lui, se executa operatia de lustruire care se face inainte de macinarea maltului. Maltul se lustruieste prin frecare intre periile masinii de polizat, care sunt confectionate din fibre vegetale. Viteza de rotire a periilor este de 5-7 m/s, capacitatea de lustruire est de 300 kg/m² de perie şi ora.

Compozitia lor chimica medie (în %) este urmatoarea:

Umiditatea 10 Substante extractive neazotoase 42

Substante proteice 25 Celuloza 14

Grasime 2 Cenusa 7

In afara de cele aratate, coltii de malt mai contin vitamine din grupul B si vitamina E, provitamina A şi D si alti stimulatori de crestere.

Valoarea lor nutritiva este de 3-5 ori mai mare decat cea a fanului, avand următoarele componente (in %):

Proteine asimilabile..............13,2

Fosfor.................................... 0,675

Caroten......................................0,0250

Calciu....................................0,25

100 kg colti de malt sunt echivalente cu 67,2 unitati nutritive, ceea ce revine pentru fiecare unitate nutritiva aproximativ 1,5 kg colti de malt.

Intrebuintarea si pastrarea coltilor de malt

Coltii de malt se folosesc in scopuri furajere si pentru alcatuirea de medii de cultura in industria drojdiei comprimate. Pentru hrana vitelor, in amestec cu nutreturi grosiere (pleava, paie), iar ratia pe cap de vita cornuta este de maximum 2 kg (in afara de vaci gestante). Acest furaj nu este consumat cu placere de animale, daturita faptului ca este amar. Se recomanda a fi utilizat in hrana vacilor de lapte, deoarece influenteaza favorabil asupra productiei de lapte. Se administreaza dupa ce au fost inmuiata in apa.

Coltii de malt avand un continut mare de substante proteice, vitamine, provitamine si alti stimulatori de crestere, se folosesc la pregatirea melasei in vederea fabricarii drojdiei furajere si fabricarii acidului lactic.

In scopul folosirii se face un extract apos de colti de malt in proportie de 1 : 10 (colti : apa). Amestecul se mentine la 50ºC timp de o ora cu agitare continua. Extractul astfel obtinut se filtreaza si se adauga melasei la pregatirea plamezii pentru înmultirea drojdiei. Adaosul de extract imbunatateste compozitia mediului si permite sa se reduca cantitatea de substante nutritive care se introduc in melasa.

Pentru valorificarea in scopuri alimentare a coltilor de malt s-a folosit, o metoda pentru dezamararea acestora. In acest scop coltii de malt se supun mai întai actiunii unor enzime amilolitice, proteolitice si citolitice pentru scindarea substantelor amare; apoi se face o extractie cu apa calda, iar extractul obtinut se diluiaza pana la 5% substanta uscata, se fierbe, se raceste si se filtreaza.

In ultimul timp, cercetarile efectuate au arătat ca extractul metanolic de colti de malt este un antioxidant eficace si ca, datorita pretului sau redus, ar putea constitui o valorificare rationala a acestui deseu din fabricile de bere.

Folosirea extractului sau a fainii de colti de malt ca antioxidant prezinta o importanta deosebita in industria alimentara, in primul rand datorita lipsei de nocivitate in comparatie cu alti antioxidanti, iar in al doilea rand, datorita continutului mare de substante proteice, vitamine etc.

Faina de colti de malt s-a incorporat in diferite produse de patiserie de lunga durata, obtinandu-se rezultate bune

Din coltii de malt s-a putut, de asemenea, extragerea un preparat cu actiune stabilizanta si proteolitica. Adaugarea acestui preparat in must de bere (0,5...0,1%) stimuleaza fermentarea si ridica gradul de fermentare al zaharurilor care produce scindarea macromoleculelor de proteine.

Tratarea mustului sau a berii cu acest extract din colti de malt duce la marirea stabilitatii fizico-chimice a berii. Berea astfel tratata si pasteurizata are o stabilitate de 2-3 ori mai mare decat cea netratata.

Pentru obtinerea stabilizantului, coltii de malt se macina si se extrag cu apa de 10-12ºC timp de doua ore la un pH de 5,6-5,8. Urmează apoi separarea coltilor de extract, prin centrifugare.

Se separa apoi cristalele de gheata prin centrifugare, iar solutia concentrata se aduce la un pH de 6,3. Se face o precipitare cu alcool a enzimelor proteeolitice, iar precipitatul se retine pe un filtru, se spala si se usuca pe tavi la 30-32ºC pana la un continut de 97% substanta uscata.

3. BORHOTUL DE MALT

Acesta este deseul care rezulta in cantitatea cea mai mare in fabricile de bere si se obtine dupa filtrarea mustului la sectia de fierbere. Borhotul rezultat are o umiditate de 80%, gust dulce iar mirosul de malt.

Randamentul in borhot depinde de cantitatea de extract si reprezinta, in medie, 115-120% fata de cantitatea de materiale supuse zaharificarii (malt si cereale nemaltificate)

Tabel 3 Compozitia borhotului de malt

Indicii Umed Uscat

Raportat la substanta uscata

Umiditate, in% 76,3 9,0 -

Substante proteice, in % 6,63 25,5 28,0

Substante grase ,in % 1,7 7,5 8,2

Substante extractive neazotoase, in % 9,72 37,3 41,0

Celuloza, in % 5,1 16,0 17,5

Cenusa, in % 1,2 4,6 5,2

Din examinarea datelor prezentate in tabelul 3 se vede ca borhotul contine o cantitate apreciabila de substante proteice si substante extractive neazotoase si are, deci, o valoare furajera ridicata. In urma cercetarilor efectuate s-a constatat ca nu toate substantele componente ale borhotului sunt asimilabile.

Gradul de asimilare al substantelor proteice ating 71%, al substantelor grase 88%, al substantelor extractive neazotoase 60%, iar al celulozei 40-80%, fata de continutul lor in borhot.

Cenusa borhotului de malt este bogata in fosfor, calciu si magneziu. Concentratia acestor elemente depinde si de compozitia apei folosite in procesul de plamadire.

Conservarea borhotului

Borhotul din bere reprezinta un furaj foarte bun in vederea hranirii animalelor. Folosirea

lui nu se poate face, insa, pe scara larga decit in stare proaspata, deoarece, dupa un timp relativ scurt de pastrare, ca atare, intra în fermentatie butirica, fapt care produce un miros neplacut furajului, astfel, incat, animalele refuza sa-l consume sau nu-l consume cu placere.

Insilozarea lui in bazine speciale cimentate trebuie să se faca cu atentie.

In cazul cand se face furajarea cu borhot care a suferit o fermentatie butirica, gustul de acid butiric se transmite si in lapte, facandu-l in felul acesta impropriu consumului.

Pentru a conserva borhotul timp mai indelungat, el poate fi uscat, ceea ce presupune un consum suplimentar de combustibil, dar ii asigura pastrarea indelungata a calitatilor furajere si usureaza trnsportul la distante mari.

Uscarea borhotului

Operatia de uscare a borhotului se efectuiaza, de obicei, in uscatoare compuse dintr-un tambur cilindric orizontal, care se roteste pe role si care este asezat inclinat sub un unghi de 5º.

Inainte de uscare, borhotul este trecut întai printr-o presa pentru reducerea umiditatii pana la circa 7%, ceea ce permite sa se accelereze durata procesului de uscare si sa se reduca continutul de combustibil.

Randamentul in borhot uscat este de circa 27% fata de borhotul brut. La uscarea borhotului, valoarea lui nutritiva scade cu 20-25%, ca urmare a indepartarii substantelor solubile odata cu lichidul de la presare. Se recomanda ca si apele de la filtru sa fie prelucrate, aaa cum se procedeaza in cazul borhotului de cereale la fabricarea spirtului. Borhotul uscat se poate pastra timp indelungat in incaperi uscate.

Alte metode de conservare a borhotului

Conservarea prin adaugare de sare, prin amestec cu borhot de sfecla uscat, tescovina de mere sau pere, prin fermentatie lactica, prin adougare de acid formic, sulfuric si clorhidric.

Conservarea prin adaos de 0,2-0,3% sare (NaCl) nu a dus la rezultate satisfactoare, deoarece, chiar in aceste conditii, a avut loc o fermentare butiric, asfel incit calitatea borhotului s-a modificat in timp, in functie de cantitatea de acid butiric ce s-a format in timpul conservarii.

Conservarea borhotului printr-o fermentatie lactica obtinuta în urma amestecarii borhotului cu tescovina de mere sau pere a dat rezultate mai bune. Rezultate favorabile s- au obtinut prin amestecarea unei cantităti de 15 kg tescovina uscata de mere cu 100 kg borhot umed de malt. Tescovina de mere da rezultate mai bune decat cea de pere datorita faptului ca

prima contine o cantitate mai mare de zaharuri.

Fermentatia butiric a fost aproape complet inhibat in cazul conservării borhotului cu acid formic 1,1 n sau in cazul folosirii unui amestec de acid clorhidric si sulfuric 2 n. Prin aceasta s-au asigurat o pastrare a valorii nutritive a borhotului si o conservabilitate de lunga durata.

La conservarea borhotului apar pierderi de substanta uscata, care sunt in functie de felul in care s-a facut conservarea lui. Pentru a reduce pierderile la insilozare este indicat a se indeparta cat mai mult posibil lichidul pe care il contine borhotul.

Pierderile de substanta uscata la borhotul de malt insilozat, respectiv continutul de proteine brute si pure, precum si unitatile de amidon sunt in stransa legatura cu un continut total de acid butiric si acetic formate in borhot.

Imbogatirea borhotului de malt cu lactat de amoniu

Continutul de proteine asimilabile in borhot este de 30-35 g/kg, fata de 100 g/kg, in cazul drojdiei furajere presate.

Borhotul ca atare contine o cantitate mica de zaharuri reducatoare (0,05-0,10%); de aceia sunt necesare intai zaharificarea hidratilor de carbon pe care ii contine si apoi o fermentare lactica, urmata de neutralizarea cu o solutie de amoniac a acidului lactic format.

Printr-o hidroliza acida a borhotului cu acid sulfuric la o concentratie de 2%, continutul de zaharuri reducătoare creste pana la 2,0-2,5%. Pentru zaharificare s-a folosit un preparat enzimatic din mucegaiuri in proportie de 1-2% fata de greutatea borhotul. Dupa zaharificare la 50-53ºC se face o fermentatie lactica la aceeasi temperatura, cu bacterii lactice. La acestă temperatura, dezvoltarea bacteriilor acetice si butirice este complet inhibata, asfel încat fermentatia lactica decurge in bune conditii.

In urma inbogatirii borhotului cu lactat de amoniu, consumul de furaje scade in comparatie cu borhotul neimbogatit. Mai trebuie mentionat ca, in urma zaharificarii si fermentarii lactice, borhotul se mai imbogaatette si cu factorii de crestere si alte elemente nutritive usor asimilabile.

Intrebuintarea borhotului

Borhotul contine 70-75% din grasimea si proteina malatului intrebuinatat in fabricarea berii. El are o importanta valoare furajera. Un kilogram borhot este echivalent cu 2,5 kg borhot de cereale si cu 1,5 kg sfecla furajera.

Valoarea nutritiva a 100 kg borhot umed este egala cu 23 unitati nutritive. Vacile alimentate cu borhot sporesc considerabil cantitatea de lapte. Daca se ţatine seama de faptul

ca, in marea lui majoritate, borhotul se consuma in stare umed, atunci valoarea lui nutritivaa este superioara celorlalte furaje (s-a considerat umiditatea borhotului de cca. 80%).

In afara de folosirea lui ca furaj, borhotul si-a mai gasit intrebuintare si ca adaos de decapare pentru fonta lustruit. Borhotul, dup o tratare cu acid clorhidric, se foloseste in soluatiile de decapare ain concentraatie de 10-12 g/l.

4. BORHOTUL DE HAMEI

Borhotul de hamei est rezultat din urma fierberii mustului cu hamei. Dup fierbere, mustul de bere impreuna cu hameiul este pompat in separatorul de hamei.

Compozitia chimica a borhotului de hamei este următoarea (in % fata de substanta uscat):

Substanţte extractive neazotoase 47

Celuloza 25

Substante proteice 17

Extract de eter 6

Cenusa 5

Intrebuinatarea borhotului de hamei la fierbere si ca furaj

Borhotul de hamei, dupa componentii sai si dupa gradul de asimilare, care este de 50%, corespunde fanului de lunca. Pana in prezent el nu a gasit intrebuintare ca furaj, datorit faptului ca are un gust amar puternic si vitele refuza sa-l consume ca atare.

S-au facut analiza in vederea obtinerii cat mai complete a acestui borhot. Cercetarile efectuate au avut la baza metoda Salac; s-a urmarit in primul rand sa se valorifice substantele amare din hamei, prin refolosirea deseurilor de hamei si sa se obtina rezidurile finale ca furaje.

Pentru a nu modifica caracterul local al berii produse si, in special, gustul amar, cantitatea de hamei proaspat adaugat a fost micsorata cu 10%, refolosindu-se in schimb deseurile de la o fierbere precedenta. In paralel s-au facut si fierberi martor. Deseurile

rezultate au fost analizate in mod obisnuit, determinandu-se in plus, continutul de substante amare si de proteine.

Rezultatele obtinute au dus la concluzia ca prin refolosirea deseurilor de hamei nu a fost influentata calitatea berii.

In cazul unei reduceri a hameiului cu 10% (la care, insa, s-au adaugat deseurile de hamei de la fierberea precedenta), in deseurile rezultate mai raman inca aproximativ 3% substante amare, care sunt folosite din nou la fierberea urmatoare.

De asemenea, se mai constata ca rasinile moi, care dau in special gustul amar de hamei, au disparut complet la deseurile de hamei amestecate.

Experientele de furajare a animalelor, cu deseurile amestecate (hamei+malt), timp de o luna, au dovedit nu numai ca deseurile sunt potrivite pentru hrana vitelor, dar si ca ele exercita un efect favorabil asupra cresterii in greutate a acestora, precum si asupra cantitatii si calitatii laptelui obtinut.

In cazul cand nu se foloseste procedeul Salac (de refolosire a deseurilor de hamei la fierberea urmatoare) si se amesteca deseurile de malt cu deseurile de hamei insuficient extrase, care mai contin inca 7-8% substante amare, animalele nu consuma deseurile rezultate.

Aceasta se datoreaza gustului prea amar, iar in cazul cand totusi il consuma, laptele are un gust amarui.

Daca se aplica corect metoda de lucru descrisa inainte, valoarea nutritiva a deseurilor de hamei este mai mare chiar decat a deseurilor de malt. Deseurile de hamei amestecate cu cele de malt contin 20-25% substante proteice.

In concluzie, se poate spune ca, prin refolosirea deseurilor de hamei la fierberea urmatoare, se face, in primul rand, o economie de hamei cu 10%. In al doilea rand, extragerea mai completa a rasinilor amare din hamei face posibila folosirea borhotului de hamei – in amestec cu cel de malt – la furajarea vitelor.

Intrebuintarea borhotului de hamei ca ingrasamant

Datorita compozitiei chimice, care este apropiata de aceea a gunoiului de grajd, borhotul de hamei poate fi folosit ca ingrasamant in agricultura.

Se recomanda, deci ca acolo unde, din diferite motive, nu se poate face o epuizare a hameiului dupa procedeul Salac, borhotul sa se intrebuinteze ca ingrasamant.

Aceasta limiteaza foarte mult impurificare apelor reziduale provenite de la fabricile de bere si evita infundarea retelelor de canalizare.

5. SEDIMENTUL PROTEIC (TRUBUL)

Sedimentul proteic (trubul) apare in mustul de bere dupa fierberea cu hamei, continuand in faza de racire. Separarea lui incepe de la indepartarea conurilor de hamei, unde o parte este retinuta pe acetea, insa cea mai mare parte insoteste mustul pana in faza de racire.

Aici, in urma procesului de racire, mai precipita inca o parte de proteine si se face totodata si separarea lui. Sedimentul proteic se gaseste ca flocoane mari (trubul grosier) sau sub forma de particule mici, cunoscute sub numele de trub fin.

Separarea mai mult sau mai putin completa a trubului din mustul de bere este in functie de utilajul si operatiile folosite in faza de racire. Filtrarea mustului, respectiv indepartarea trubului se poate face pe tava de racire, in racitoare cu placi si trecere prin filtrul cu kieselgur sau separatoare centrifugale.

Sedimentul ramas pe tava de racire contine pana la 80% must de bere. Pentru separarea trubului se realizeaza filtrarea prin filtrupresa cu rame sau cu camere.

Cantitatea de trub ce se obtine este in functie de o serie intreaga de factori, printre care se amintesc: calitatea maltului, gradul de macinare a malsului, cantitatea de hamei folosita, concentratia mustului la fierberea cu hamei, durata si intensitatea racirii etc.

Compozitia chimica a trubului este foarte variata. El contine substante albuminoide, substante tanante, rasini de hamei si substante minerale. Procentul cel mai mare il reprezinta substantele albuminoide. Aceasta face ca, in anumite conditii, el sa fie un furaj deosebit.

In extractul eteric intra nu numai grasimi, ci si substante amare din hamei, care imprima sedimentului proteic gustul amar, ceea ce impiedica folosirea lui directa ca furaj, desi gradul de asimilabilitate, in general, este destul de ridicat.

Sedimentul proteic se va fi folosi ca furaj, dar in cantitati mici la alte furaje. In acest fel el se poate adauga la borhotul de malt de la fierbere. Se mai foloseste la hranirea pestilor in iazuri. In alte tari au fost efectuate incercari de folosire in calitate de liant la lucrarile de drumuri sau ca ingrasamant.

6. STRATUL DE SPUMA DE LA FERMENTARE

Stratul de spuma se formeaza in procesul de fermentare primara a mustului de bere si este compus din rasini de hamei si substante proteice precipitate.

Inainte de trecerea berii tinere la fermentarea secundara, stratul format la suprafata berii se indeparteaza cu atentie, deoarece rasinile amare pe care le contine ar da berii un gust prea amar, neplacut.

Pentru indepartarea acestui strat se folosesc diferite metode si dispozitive. Indepartarea cea mai simpla consta in adunarea spumei cu ajutorul unor site metalice

cositorite, care permit scurgerea berii si retinerea precipitatelor de hamei si proteine

Desi stratul de spuma care reprezinta 0,2% fata de bere nu se foloseste inca, s-a ajuns la concluzia ca, la fel ca in cazul sedimentului proteic, este posibila o extractie a rasinilor de hamei cu dizolvanti organici.

Cu extractul obtinut se pot inlocui aproximativ 20% din hameiul proaspat folosit la fabricarea berii. Extractul obtinut din stratul de spuma contine cu 14% mai multe rasini tari in comparatie cu extractul obtinut din hamei proaspat, atunci cand se foloseste ca dizolvant benzina.

In urma extragerii substantelor amare, produsul obtinut are urmatoarea compozitie raportata la substanta uscata, în %:

Rasini 0,4 Proteine digestibile 71,5

Proteine totale 72,0 Cenusa 1,2

Se vede ca din stratul de spuma au fost indepartate, prin extractie, aproape toate substantele amare. Continutul ridicat de proteine digestibile arata ca, dupa indepartarea substantelor amare, reziduul poate fi folosit ca furaj.

7. DROJDIA DE BERE

Drojdia rezulta ca deseu la fabricarea berii, atat din linurile de fermentare (drojdie de fermentare primara), cat si din tancurile de depozitare (drojdie de fermentare secundara).

Randamentul de drojdie sub forma presata (circa 25% substanta uscata) variaza intre 0,5 si 1 kg/hl de bere, in functie de rasa de drojdie folosita, procesul tehnologic aplicat etc.

Sub forma umeda, asa cum rezulta de la fabricarea berii, drojdia este extrem de degradabila: la temperatura ambianta intra intr-un proces de degradare la cateva ore. Daca este deshidratata, astfel incat sa ajunga la o umiditate mai mica de 10%, poate fi pastrată fara alterare un timp foarte lung.

Principalul neajuns pe care il prezinta in raport cu drojdia de panificatie sau drojdia furajera este gustul pronuntat amar, datorat rasinilor de hamei pe care le contine. Datorita principiilor sale valoroase, drojdia de bere este folosita, ca atare sau dupa o prealalabila uscare, in zootehnie, drept component al nutreturilor concentrate.

Depozitarea deseurilor din industria berii

Deseurile din industria berii se depozitează in silozuri speciale cimentate.

Silozul este o constructie de mari dimensiuni inzestrata cu instalatii speciale de uscare si de transport, care serveste la depozitarea si pastrarea pe termen lung a unor cantitati mari de produse agricole sau de alte materiale.

Acestea pot fi confetionate din materiale precum: lemn, beton sau otel.

Silozurile pot fi : - silozuri de suprafata (orizontale sau verticale);

- silozuri semiingropate (transee sau celule);

- silozuri ingropate

Silozurile pot prezenta mai multe forme si anume:

- turn: - cu fund plat

- cu fund conic

-buncar

Concluzii

Gradul de evolutie a societatii a impus si in industria alimentara extinderea preocuparilor, pentru cresterea nivelului calitativ al alimentelor, imbunatatirea proprietatilor functionale si nutritionale.

Patrunderea conceptiilor moderne privind tehnologizarea prin optimizarea industriei alimentare corelata cu activitatea de comercializare, pentru consum, determina si extinderea tehnologiilor neconventionale, care au in vedere utilizarea prin aditivare de compusi chimici de sinteza sau extracte naturale, capabile sa determine insusiri calitative noi sau ameliorarea caracteristicilor functionale existente.

Evolutia tehnica cu aplicabilitate in domeniul industriei alimentare a permis extinderea si unor metode moderne de conservare caracterizate printr-un grad inalt de eficienta cu implicatii negative minime asupra insusirilor functionale caracteristice produselor alimentare sau modificarii calitatii mediului ambiant.

In general o mare proportie a intreprinderilor din sectorul alimentar au ca punct critic comun a materiei prime. Consecintele economice a producerii de deseuri nu sunt tocmai limitate de costurile actuale ale deseurilor eliminate, dar pierderile de materii prime, pierderile de productie si costurile aditionale trebuie luate in considerare la fel de mult. Imbunatatirea utilizarii eficiente a materiilor prime poate conduce la beneficii atat financiare cat si din punct de vedere al mediului inconjurator.

Majoritatea materiilor prime utilizate in industria alimentara sunt naturale si inofensive, dar in general, pot sa aiba un continut ridicat de substante organice, al caror efect, la nivelul mediului terestric si acvatic, sa fie considerabil.

In practica, optarea pentru utilizarea anumitor materii prime este adesea limitata de specificitatea materialelor si de aceia, de multe ori nu exista alte alternative.

Multe sectoare alimentare incearca sa valorifice coprodusele sau deseurile rezultate,prin reutilizarea lor in circuitul tehnologic.

Bibliografie

1. C. Cojocaru, Gh. Costin, I. Marinescu, I. Oţel, M. Spătaru, Şt. Opriş

“Valorificarea deşeurilor din industria alimentară” Editura tehnică, Bucureşti 1965.

2. Ciobanu Domnica, Nedeff Valentin, Leonte Mihai, Tulbure Monica,

coordonator Matei Macoveanu. „Minimizarea scazamintelor tehnologice în

industria alimentară prin valorificarea subproduselor şi deşeurilor” vol. III, Editura

Ecozone 2006.

3. C. Banu – “Tehnologia malţului şi a berii”, Ed.Tehnică, Bucureşti, 2003;

4. C.Banu - “Tratat de ştiinţe şi tehnologai maţtului şi a berii”, Ed. Tehnică, Bucuresti, 2000;

5. P.Berzescu – “Tehnologia berii şi a malţului”, Ed.Ceres, Bucureşti, 1981;