Modelul analitic holist al lui Quine

- referat-

Nume: Vavură Ana- MariaFacultatea de Științe SocialeSpecializarea: Filosofie ContemporanӑData: 15. 05. 2012

Modelul analitic holist al lui Quine

Unul din cei mai cunoscuti gânditori ai filosofiei contemporane este Willard Van

Orman Quine rămâne cunoscut în cercurile filosofice și în filosofie prin atacurile sale vehemente

asupra modalitati de gandire si analiză empiriste. Chiar fiind el însuși un empirist prin gândire

atacă modalitatea de analiză a dogmelor clasice, critcă aspru modalitatea de gândire ce până

atunci adăugând altele ce au starnit mari controverse create pentru a revolutina știința și a aduce

o inovație empirismului holist.

Willard Van Orman Quine s-a născut în Arkon, Ohio unde face și studiile la

Colegiul Oberlin. Doi ani mai târziu îşi ia doctoratul la Harvard cu Whitehead. Intră într-o

perioadă fertilă din viaţa lui, în care se întâlneşte cu marii oameni de ştiinţă şi marii filosofi care

trăiau şi lucrau în Europa Centrală. Îl cunoaşte pe Rudolf Carnap de care-l va lega o prietenie

solidă toată viaţa. Dedicaţia de pe opera sa cea mai importantă, Cuvânt şi Obiect, este adresată

lui Carnap: „Lui Rudolf în calitate de prieten şi profesor”. Poate cea mai mare influenţă însă a

avut-o Quine în promovarea  naturalismului  filosofic. Deşi mulţi filosofi americani de la

începutul secolului trecut se declarau naturalişti, Quine a dat un suflu nou mişcării prin

concentrarea pe o concepţie metodologică (filosofia şi ştiinţele, de la matematică şi fizică până

la istorie şi economie, sunt continue în spectrul activităţilor omeneşti), iar nu metafizică

(naturalismul era înţeles de John Dewey, Ernest Nagel şi Roy W. Sellars ca opus al

"supranaturalismului"). "Epistemologia naturalizată", de pildă, este un "capitol al

psihologiei" prin faptul că investigaţia arhitecturii şi dinamicii sistemelor noastre de convingeri

trebuie să facă uz de rezultatele investigaţiilor empirice ale psihologilor şi neurofiziologilor, şi

mai puţin de metodele tradiţionale ale filosofiei (în speţă, analiza conceptuală şi raţionamente a

priori).

Similar, metafizica naturalizată ar trebui să ţină cont de teoriile ştiinţifice cele mai

bune ale momentului mai mult decât de schemele conceptuale tradiţionale. Deşi versiunea lui

Qiune de naturalism este foarte radicală şi are destul de puţini susţinători astăzi, filosofi extrem

de diverşi ca Dennett, Jerry Fodor, Alvin Goldman, David Armstrong, Philip Kitcher sau David

Chalmers se declară naturalişti, pentru că pretind propriilor concepţii armonizarea (cel puţin) cu

descoperirile ştiinţifice relevante.

Și-a început cariera ajutând la dezvoltarea logicii matematice, a coordonat

disertaţiile unor logicieni importanţi, a scris câteva manuale care stau încă la baza didacticii

moderne a logicii bazate pe studiul logicii predicatelor de ordinul întâi cu identitate, cu

semantică de tip tarskian. Quine a apărat logica de ordinul întâi ca neparadoxală (consistentă şi

completă), un exemplu de claritate, eleganţă şi eficienţă , şi a pus-o la lucru în metafizică, în

„On What There Is”, traducerea enunţurilor ştiinţifice în limbajul predicatelor de ordinul intâi, al

variabilelor şi cuantificatorilor este suficient pentru a determina angajamentele ontologice ale

unei teorii, sau, mai faimos, „a fi înseamnă a fi valoarea unei variabile legate”. Quine a devenit

faimos în anii '50-'60 pentru critica distincţiei dintre enunţuri analitice şi enunţuri sintetice(„Two

Dogmas of Empiricism”, 1951) şi argumentul indeterminării traducerii radicale .

Aceste argumente, împreună cu teza subdeterminării teoriilor ştiinţifice de către

evidenţă, sunt folosite pentru a susţine holismul semantic: semnificaţia expresiilor dintr-un

limbaj (sau a conceptelor dintr-o teorie) este determinată nu individual, ci de întregul limbaj/

întreaga teorie (sau, cel puţin, de un fragment suficient de cuprinzător). Deşi teza înrudită a

holismului epistemologic (nici un enunţ nu este confirmat de experienţă în mod izolat, ci numai

prin participarea sa la o teorie ştiinţifică) este larg acceptată de către filosofii contemporani,

celelalte au fost sursa unor dezbateri extrem de animate, dar nu în totalitate satisfăcătoare

(Dennett scrie chiar, în ultima lui carte, că dezbaterea dintre Quine şi criticii săi nu a mai avansat

din 1974, anul publicării unui simpozion despre Word and Object).

Prin Două dogme ale empirismului , Quine ce nu a fost atât de acceptat precum se

aștepta a primit numeroase critici atât de la filosofii britanici ce erau mai mult atrași de limbajul

comun filosofic decât cel cerut de teoriile sale și critici americani ce chiar aveau o înclinație spre

pragmatism. Alte critici aduse au fost acelea ca vericabilitatea principiilor nu poate avea loc

prin propii termeni pentru că nu este ea însăși verificabilă, se înscrie excesiv pe domeniul

filosofiei și orice încercare de restrângere a eșuat

Quine este de acord cu Russell că limbajul obișuit are nevoie de o introducere într-o

limbă mai clară din punct de vedere logic, limbă care să conțină minim de presupoziții

ontologice, astfel încât sa nu ne vedem în situația de a fi obligați ca datorită gramaticii pe care o

folosim să presupunem existența a mai multe entități. A atacat distincția dintre analitic și

sintetic, viziunea conform căreia există o limbă fundamentală, nonteoretică și absolută,

înlocuiește aceasta viziune cu o teoie holistă a sensului și cunoașterii: sensul și statutul

epistemologic al unui enunț pot fi appreciate numai în relație cu poziția și solidaritatea sa în

cadrul întregului sistem de enunțuri care reprezintă cunoașterea prezentă , pe care Quine o

identifică drept ”întregul stiintei”.

Adevărurile analitice se impart în doua categorii: prima categorie o reprezintă

adevărurile care sunt adevărate prin forma lor logică, cel mai celebru exemplu folosit de Quine

este “No unmarried man is married.”1 (Nici un om necăsătorit nu este căsătorit.), o presupoziție

este adevăratadacă și numai dacă poate fi adevărată prin orice înlocuirea unor componente ce nu

aparțin logicii. A doua categorie o reprezintă adevărurile valabile prin înteles și adevărate logic

prin o înlocuire de termeni cu alți termeni simonimi, este adevărată clasa de termeni corectă a

căror înlocuire își menține condiția de adevăr, iar exemplu specific este “No bachelor is

married.”2.

”Kant a conceput enunțul analitic ca un enunț care nu atribuie subiectului lui ceva în

plus față de ceea ce a fost deja conceptual conceput în subiect (…) un enunț este analitic atunci

când el este adevărat în virtutea sensurilor și independent de fapte.”3 Adică, filosofii precum

Kant sau Carnap consideră că aceste tipuri de enunțuri ca fiind adevărate în orice raport,

1 G. J. Mattey, Quine on Empiricism ,Editura Fall, 2005 , Philosophy 156, p.22 Idem, p.23 Willard Van Orman Qiune, Epistemologie. Orientări contemporane, ed. Ilie Pârvu, Bucureşti: Editura Politică, 1974, p. 34

incluzând toate clasele chiar și extensiunea sa, fără a confunda însă extensiunea cu intensiunea,

sau idea sa premergătoare, cea de esență.

Unii filosofi pentru a simplifica oarecum problema au redus cel de-al doilea punct la

primul prin metoda definiției, dar aceasta afirmație este adevărată numai dacă condiția de adevăr

este păstrată când termenii sunt în mod definitiv înlocuiți. O problemă majoră a acestei posibilăți

o reprezintă faptul ca definițiile sunt simple sinonime cu termenii și nu asigură nici o garanție

pentru valoarea de adevăr. Varianta pentru definiție ar putea fi explicația, considerată activitate

specifică filosofilor folosită cu rolul de a îmbunătăți definiendumului prin marirea si rafinarea

sensului unui termen.

Doua concepte pot fi simonime numai și numai dacă înlocuirea unuia cu celalalt nu

determina schimbarea valorii de adevăr, astfel vorbim aici de sinonimie cognitivă, adică ” genul

de sinonimie de care aveam nevoie acoloa fost numai acela în conformitate cu orice enunț

analitic se poate transforma într-un adevăr logicprin substituirea sinonimilor”.4

Problema este cu termenul analitic construind un limbaj artificial şi stipulând care

enunţuri sunt analitice, nu putem explica analiticitatea. Orice enunţ are o componentă lingvistică

şi o componentă factual în acest caz, putem afirma că enunţurile analitice sunt cele care au

componență factuală nulă, dar aceasta nu face distincţia între enunţurile analitice şi cele

sintetice.

Importața filosofiei lui Qiune o constiutuie faptul ca filosoful a atacat teoria empiristă

din interior, adăugând critic ce puteau fi atât de bine stucturate numai de către un empirist. Prin

cele dogme analizate de el în lucrarea Două dogme ale empirismului filosoful dă o puternică

lovitură curentului și gândirii empiriste, lovitură pe care încearcă, însă să o repare prin o metodă

originala, dar care la rândul ei propiile puncte slabe. Metoda pe care o impune ca rezolvare este

incompletă și se poate considera că are ca rezultat deplasarea unei gândiri puternic empiriste spre

un pragnatism incipient.

4 Willard Van Orman Qiune, Epistemologie. Orientări contemporane, ed. Ilie Pârvu, Bucureşti: Editura Politică, 1974, p.41

BIBLIOGRAFIE:

- Mattey, G. J. , Quine on Empiricism ,Editura Fall, 2005 , Philosophy 156, p.

- Qiune, W. Van Orman, Epistemologie. Orientări contemporane, Editura Ilie Pârvu, Bucureşti,

Editura Politică, 1974,

- Quine, W. V. Orman, Ullian J. S., Tesatura Opiniilor, Tradusă de Mircea Dumitru,

Editura: Paralela 45, București, 2007,

- Shand, John, Introducere în filosofia occidentală( Filosofie și filosofi), Traducere de Laurențiu

Hanganu, Editura Univresul Enciclopedic, București, 1998,

- Hylton, Peter, Analyticity and Holism in Quine's Thought,

http://www.hcs.harvard.edu/~hrp/issues/2002/Hylton.pdf

- http://people.su.se/~lsbm/Davidson_on_Quine.pdf

.