1

CULTURA ŞI IDEOLOGIA ROMANĂ ÎN VREMA LUI AUGUSTUS

După mulţi ani de războaie civile, societatea italică dorea instaurarea păcii şi restabilirea unei vieţi normale. În urma înfrângerii lui Antonius şi Cleopatra la Actium, din anul 31 î. H., Octavianus a rămas singurul stăpânitor al Romei şi şi-a pregătit terenul pentru instaurarea unui nou regim politic autoritar, care a păstrat o aparenţă republicană, regim care s-a numit Principat, în prima sa fază. În anul 28 î. H. Octavian a fost ales consul şi a obţinut împuterniciri de cenzor iar pe noua listă de senatori a fost trecut primul. Astfel, el a fost recunoscut primul în senat şi purta numele de princeps senatus. Acest titlu nu era legat de vreo împuternicire clară şi dădea posibilitatea unei largi interpretări a privilegiilor legate de el. La 13 ianuarie 27 î. H., într-o şedinţă solemnă a senatului, Octavian proclamă abdicarea din puterile sale excepţionale şi reinstalarea republicii, motivând oboseala şi starea fragilă a sănătăţii sale. „Restaurarea republicii” nu a durat decât trei sau patru zile căci Lucius Munaticus Placnus a propus ca Octavian să fie numit Augustus. „Imperiul ca regim politic (care de fapt nu avea nici un nume precis, juridic consfinţit) se născuse”1. În noua sa poziţie de conducător al statului, Octavian şi-a luat titulatura de Imperator Caesar Augustus, titulatură care se va regăsi la toţi împăraţii romani. Era pontifex maximus

2, avea cura annonae,

1 Marcel le Glay, Jean Luc Voisin, Yann Le Bohec, Histoire romaine, Paris, 1991, p. 188-189. 2 Această titulatură îi dădea posibilitatea să propună noi preoţi când surveneau posturi vacante, întocmea listele candidatelor la misiunea de vestale, desemna pe flaminii maximi etc (Eugen Ciyek, Istoria Romei, Editura Paideia, Bucureşti, 2002, p. 246-247.

2

adică grija aprovizionării Romei şi avea o putere care nu mai fusese până atunci: cura legum morumque

3, adică grija legilor şi a moravurilor. Competenţele religioase împreună cu cele politice au asigurat lui Augustus o putere absolută care nu a mai fost întâlnită la Roma. Perioada lui Augustus este perioada de înflorire a culturii romane, unele domenii ale culturii ating acum punctul culminant al dezvoltării lor. S-au creat opere de artă şi literatură care sunt rezultatul dezvoltării de mai multe secole a culturii romane dar exprimă şi curentele de idei caracteristice „secolului” lui Augustus4. La temelia Principatului s-a pus o propagandă bine regizată, se dorea restaurarea vechilor valori, a vechilor rituri religioase, a vechilor temple şi moravuri. Vedem aici încercarea de a găsi o bază religioasă pentru autoritatea monarhică.

La sfârşitul republicii problemele religioase frământau intelectualitatea romană. Observăm că o parte a ei era ostilă oricărei religii, exponentul de seamă al acestei tendinţe fiind Lucretius5. Riturile religiei romane au ajuns să fie îndeplinite de aristocraţia romană în mod formal datorită răspândirii filosofiei greceşti, a credinţelor orientale dar şi a diferitelor culte. Problemele religioase erau tratate cu indiferenţă. Din timpul lui Augustus viaţa religioasă capătă o mare însemnătate. Lucru caracteristic pentru viaţa religioasă a Romei este pătrunderea diferitelor culte orientale. Panteonul roman nu a fost niciodată închis şi în componenţa sa erau primite zeităţi străine6. Augustus era tolerant cu zeităţile şi vechile obiceiuri greceşti. Se considera că primirea noilor zeităţi intesifica puterea romanilor7. Cultele orientale se bucurau de o mare popularitate. De o mare răspândire se bucura pe vremea lui Augustus cultul Marii Mame, al zeiţei Ma din Capadocia, ce era 3 Eugen Cizek, Mentalităţi şi instituţii romane, Bucureşti, 1998, p. 228-229. 4 Profesorul Robert Etienne arată că termenul de „secol” în antichitate are trei sensuri diferite: 1) desemnează o epocă; 2)echivalează cu o generaţie de oameni; 3) o secvenţă istorică (apud Eugen Cizek, Istoria Romei, p. 237) iar Eugen Cizek propune şi al patrulea sens adică acela de moment-cheie din istorie (Ibidem). 5 N. A. Maşkin, Principatul lui Augustus. Originea şi conţinutul său social, Editura de Stat pentru Literatura Ştiinţifică, Bucureşti, 1954, p. 487. 6 N. A. Maşkin, Principatul…, p. 492. 7 Istoria Romei antice, Sub redacţia lui V. I. Kuzişcin, Lumina, Chişinău, 1992, p. 163.

3

venerată la Roma sub numele de Bellona, cultul zeilor egipteni Osiris şi Isis8.

Augustus apare ca un reformator dar mai ales ca restaurator al religiei romane. El iniţiază fie construirea fie restaurarea unor temple la Roma. Cel mai luxos templu a fost cel al lui Appolo, inaugurat în anul 28 î. H., zeul care patronase victoria de la Actium. În Forul lui Augustus se aflau templul lui Marte, un templu al „divinului Caesar”9, aula Colosului şi Altarul Păcii lui Augustus, ridicat cu ocazia întoarcerii din provinciile apusene. Acest altar este, fără îndoială, unul din monumentele cele mai de seamă ale artei romane. Edificiul nu s-a păstrat în întregime dar se cunosc reprezentări ale lui pe diferite monede.

Printre templele reconstruite se numără templul lui Jupiter

Feretrius, divinitatea triumfătorilor – căruia aceştia îi închinu armele comandanţilor de oşti duşmani ucişi de propria lor mână; templul lui

Jupiter Tonans. Sunt restaurate templele Minervei, Iuonei Regina, Jupiter Liber, templul lui Quirinius de pe Capitoliu10. Zeităţile ocrotitori gintei Iulia – Marte, Apolo şi Venus – se bucură de mai mare cinste ca înainte. Ideea înnoirii religioase şi a venirii unei noi perioade prinde tot mai mare contur. Această idee îşi găseşte expresia cea mai mare în aşa numitele jocuri seculare, organizate în anul 17 î. H. Aceste jocuri se organizau încă din timpuri străvechi după fiecare o sută de ani.Termenul pentru aceste jocuri a coincis cu luptele dintre Caesar şi Pompei şi ele nu au mai fost organizate. Augustus se foloseşte de acest prilej si prin calcule forţate stabileşte ca jocurile să fie organizate în anul 17 î. H.11 Solemnităţile au durat trei zile cu un fast excepţional. Ultima zi s-a caracterizat printr-o serbare specială. Au fost săvârşite slujbe religioase solemne şi s-a intonat imnul compus special de către Horatius. Se implora ca divinităţile să asculte rugăciunile înălţate în aceste zile, se preamărea grandoarea Romei, se vorbea despre noua perioadă de glorie aducându-se laude politicii interne şi externe a lui Augustus şi se 8 N. A. Maşkin, op. cit., p. 488. 9 Inaugurat la 18 august 29 î. H. chiar pe locul unde fusese incinerat corpul lui Iulius Caesar (Eugen Cizek, op. cit., p. 261-262. 10 N. A. Maşkin, op. cit., p. 489. 11 Idem, Istoria Romei Antice, Bucureşti, Editura de Stat, 1971, p. 294.

4

preconiza întoarcerea la vechile virtuţi romane: credinţa, pacea, onoarea, vitejia12.

Augustus a acordat o mare importaţă religiei familiale. Principala inovaţie religioasă constă în aceea că geniul lui Augustus era cinstit alături de divinităţile familiale şi casnice13. Cultul pentru împărat capătă o deosebită importanţă. Pe locul oraşului Gangra, din provincia Paflagonia s-a descoperit o inscripţie care conţine un jurământ pe care-l prestau faţă de Augustus, nu numai locuitorii din provincii ci şi romanii14. Cei ce depuneau jurământul se jurau pe Zeus, pe pământ, pe soare şi pe însuşi Augustus că vor face numai bine lui Augustus şi urmaşilor lui şi chemau asupra lor nenorociri dacă vor călca acest jurământ. Cultul pentru împărat este contiunarea unei tradiţii de secole15 iar în apus reprezenta expresia loialităţii locuitorilor.

Avâtul literaturii şi artei s-a manifestat crearea unui stil original şi eliminarea influenţelor elenistice. Perioada lui Augustus poate fi numită secolul de aur al literaturii romane.

Încă din perioada celui de-al doilea triumvirat literatura a devenit o armă de propagandă politică. Importanţa şi rolul literaturii se schimbă într-o anumită măsură în perioada principatului. Apar cenacluri literare cum au fost cele ale lui Maecenas şi Valeriu Messalla. Asinius Pollio a întemeiat în atriul Libertăţii de pe Avenin, o consistentă bibliotecă publică care, pe lângă scrierile literare greceşti şi latine, conţinea chipurile scriitorilor şi diverse obiecte de artă vestite16. Augustus înfiinţează şi el biblioteci publice, una dintre ele se afla în porticul Octaviei iar alta în clădirile aferente templului lui Apollo de pe Palatin17.

Perioada lui Augustus este perioada de înflorire a culturii romane. În timpul său s-au creat opere de literatură şi artă care au o însemnătate istorică universală. Este perioda în care crează cei mai buni poeţi romani.

12 Idem, op. cit., p. 294; N. A. Maşkin, Principatul..., p. 490-492. 13 N. A. Maşkin, Istoria Romei antice, p. 294. 14 Ibidem. 15 N. A. Makin, Principatul..., p. 493. 16 Ibidem, p. 497. 17 Eugen Cizek, Istoria Romei, p. 285.

5

Vergiliu şi-a câştigat celebritatea prin Buconicele. Ele constau din zece poezii în care s-au răsfrânt şi motive politice contemporane. Cea mai însemnată operă poetică a lui Vergiliu este celebra sa epopee Eneida care este o operă cu conţinut religios18. Ea a fost scrisă ca o imitaţie a Iliadei şi Odiseei lui Homer. Se poate afirma că Vergiliu a fost poetul care l-a slăvit pe Augustus. În cântul al VIII-lea al Eneidei este descris un scut şi cu acest prilej Vergiliu aminteşte evenimentele importante din istoria Romei. El descrie amănunţit lupta de la Actium. Această povestire coincide cu capitolul al XXV-lea din Res gestae unde se precizează că Octavian a fost conducătorul întregii Italii. La fel ca şi în Georgicele, Vergiliu prezintă teza potrivit căreia italicii şi romanii s-au contopit într-un singur popor.

După moartea lui Vergiliu, Quintus Horatius Flaccus ocupă locul poetului oficial. El nu numai că admite ideologia oficială dar o şi răspândeşte. Poetul este cel care l-a îndemnat pe Augustus să ia măsuri pentru însănătoşirea vieţii de familie19. Horaţiu este propovăduitorul unei vaste politici de cucerire, elogiază victoriile lui Augustus şi este propoveduitorul cultului lui Caezar20.

În celebra sa poezie Monumentul Horaţiu consideră că meritul său principal nu constă în aceea că l-a cântat pe Augustus, ci numele său va fi slăvit atât timp cât va exista Roma, pentru că el a introdus versul eolic în cântul italic.

Propertius, care a trăi între anii 60-15 î.H., este preţuit pentru operele sale lirice, elegiile. El a oglindit starea de spirit a societăţii în acele versuri în care-şi exprimă atitudinea faţă de legea lui Augustus privitoare la căsătoriile obligatorii.

Contemporan cu poeţii amintiţi a fost şi Albius Tibullus care acordă prioritate temelor intime. Mjoritatea versurilor scrise de el sunt închinate dragostei pentru Delia dar în poezia a zecea din cartea I el aminteşte despre război, despre toate nenorocirile cauzate de el şi îi opune bucuriile vieţii paşnice. El scrie despre timpurile când nu existau războaie şi când viaţa oamenilor se remarca prin simplitate.

18 Ibidem, p. 498. 19 Ibidem, p. 502. 20 Ibidem.

6

Un alt poet din vreamea lui Augustus a fost Publius Ovidius Naso care a început să scrie poezii de dragoste. În operele sale din tinereţe el reacţionează faţă de legile Iuliae de adulteriis, care erau aplicate pe atunci cu rigoare. Ovidiu, care în acea vreme era judecător, parodiază adesea legile Iuliae privitoare la căsătorii.

În Metamorfoze, Ovidiu se străduieşte să sistematizeze mitologia greco-romană. Operele sale conţin idei religioase iar femeile romane din cercurile aristocratice figurează în rolul de divinităţi.

Conform programului lui Augustus, exemplele trecutului trebuiau să contribuie la îmbunătăţirea moravurilor. Urmaşii erau datori să cinstească strămoşii şi să le urmeze pilda. Istoria urma să servească scopurilor propagandei politice. Ea arăta unde trebuie căutate exemplele demne de urmat. În această privinţă stă ca mărturie opera lui Titus Livius. Spre deosebire de predecesorii săi, el nu a participat la viaţa politică şi nici la războaie. După întoarcerea lui Augustus din Orient şi instaurarea Pricipatului, Titus Livius a venit la Roma şi a început să scrie opera sa istorică. El urmăreşte să descrie viaţa şi obiceiurile vechilor romani care au contribuit la crearea măreţiei Romei, să povestească despre decăderea moravurilor şi rolul istoriei de a ajuta la practicarea virtuţilor.

Labienus a alcătuit o istorie a evenimentelor îndreptată împotriva lui Augustus. În urma unei hotărâri a senatului, opera lui Labienus a fost arsă.

Tot în timpul lui Augustus, Strabo a scris o istorie a lumii antice. Alături de datele geografice găsim şi foarte multe informaţii cu caracter istoric. Atinge şi perioada contemporană vorbinde despre domnia lui Augustus ca despre o cârmuire legală iar despre acesta ca despre un conducător înţelept.

Alături de istoricii cu orientare politică moderată se dezvoltă o istoriografie opoziţionistă care oglindeşte concepţiile grupărilor de senatori nemulţumite de instaurarea principatului.

În ceea ce priveşte istoria dreptului din timpul lui Augustus este puţin cunoscută. Doi mari jurişti de seamă, Marcus Antistius Labeo şi Cnaeus Ateius Capito au întemeiat şcoli care şi-au

7

continuat activitatea şi după moartea lor. Labeo era adversar politic al lui Augustus şi susţinător al republicii. În domenul dreptului, Labeo a fost un inovator. A introdus în această ştiinţă anumite principii filosofice21.

Capito era susţinătorul dreptului tradiţional şi cu toate că a fost susţinut de Augustus, sistemul său teoretic nu a fost nici apreciat şi nici răspândit. În ciuda convingerilor sale politice, Labeo este adevăratul reprezentant al perioadei lui Augustus.

Epoca lui Augustus a lăsat urme în dezvoltarea arhitecturii. Construcţia de edificii publice la Roma era subordonată unor scopuri politice. Din punct de vedere arhitectonic, Roma a ajuns la o mai mare independenţă. Mai mulţi autori au afirmat că Augustus a luat în primire o Romă de cărămidă şi a lăsat una de marmură22.

Regimul politic instaurat de Augustus s-a dovedit trainic dăinuind aproape trei secole. În perioada imperiului cultura romană s-a răspândit în toate provinciile romane dar a ştiut să preia şi să transmită popoarelor realizările diferitelor ţări ale lumii antice.

21 Cu ocazia interpretării diferitelor norme de drept el folosea procedeul calsificării şi diviziunii noţiunilor recomandate pe atunci de retorică. 22 Suetoniu, Dio Casius.

8

BIBLIOGRAFIE

- Eugen Cizek, Istoria Romei, Bucureşti, Paideia, 2002. - Eugen Cizek, Mentalităţi şi instituţii romane, Bucureşti, 1998. - Istoria Romei antice, Sub redacţia lui V. I. Kuzişcin, Lumina, Chişinău, 1992. - Marcel le Glay, Jean Luc Voisin, Yann Le Bohec, Histoire

romaine, Paris, 1991. - N. A. Maşkin, Istoria Romei antice, Editura de Stat, Bucureşti, 1951. - N. A. Maşkin, Principatul lui Augustus. Originea şi conţinutul său

social, Editura de Stat pentru Literatura Ştiinţifică, Bucureşti, 1954. - N. A. Maşkin, Istoria Romei Antice, Bucureşti, Editura de Stat, 1971. - V. I. Kuzişcin, Istoria Romei antice, Lumina, Chişinău, 1992.