19037639-FICATUL

5/17/2018 19037639-FICATUL - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/19037639-ficatul 1/4

FICATUL

Ficatul este o glandă amficrină: endocrină (prin substanţele utile elaborate în capilarulsinusoid) şi exocrină (prin bilă). Aspectul funcţional endocrin al hepatocitului este reprezentat

prin secreţia în sânge a unor substanţe indispensabile metabolismului intermediar celular. Unadintre acestea este glucoza, care se depozitează în hepatocit sub formă de glicogen, de undeeste cedată organismului, în sânge, pe măsura nevoilor sale.

Organizarea generală. La suprafaţa ficatului se evidenţiază capsula Glisson care este unţesut conjunctiv fibros în care predomină fibrele de colagen. În hilul ficatului, capsula serăsfrânge, pătrunde în el odată cu vasele sanguine (artera hepatică şi vena portă). Capsula estegroasă la porc şi rumegătoarele mari, în timp ce la celelalte animale, este mai subţire. Îninteriorul ficatului, ţesutul conjunctiv se organizează în septe sau travee portbiliare ce împartteritoriul glandular în lobuli.

Ţesutul conjunctiv al septelor este dezvoltat şi delimitează în întregime lobulii la porc şi

parţial la rumegătoare, în timp ce la celelalte animale, este mai redus şi delimitarea în lobuliinu este evidentă. Unitatea morfo-funcţională a ficatului este lobulul hepatic, care are formă de prismă cu înălţimea de 1,8-2 mm. Pe secţiunea histologică lobulul hepatic are formă poligonală neregulată, fiind centrat de venula centro-lobulară. În spaţiul angular delimitat de2-3 lobuli, sau mai mulţi, se evidenţiază spaţiul Kiernan, la nivelul căruia se remarcă: venula,ramura interlobulară a venei porte cu un lumen larg şi un perete foarte subţire, arteriola,ramura interlobulară a arterei hepatice cu un lumen mic şi un perete gros, un canal biliar, vaselimfatice şi nervi. Bazaţi pe criterii funcţionale, în afară de lobulul hepatic clasic, în ficat se

poate vorbi de două unităţi funcţionale: lobulul port şi acinul hepatic.Lobulul port este centrat de un canal biliar şi este format din totalitatea unităţilor

secretorii, indiferent de localizarea lor ce sunt tributare aceluiaşi canal biliar din spaţiul

Kiernan. Periferia lobulului port este reprezentată prin linia arbitrară care uneşte între elevenulele centrolobulare ale celor trei lobuli hepatici clasici adiacenţi. Vârfurile triunghiuluisunt reprezentate prin cele trei venule centrolobulare.

Acinul hepatic. Acesta este constituit din totalitatea hepatocitelor care sunt irigate deacelaşi vas şi care-şi varsă bila în acelaşi canal biliar din spaţiul Kiernan. Noţiunea de acidhepatic explică atât funcţia de glandă endocrină cât şi pe cea de glandă exocrină. Acidulhepatic este constituit din două arii triunghiulare situate în doi lobuli clasici adiacenţi, la carevârfurile triunghiurilor privesc spre venulele centrolobulare ale celor doi lobuli.

La un lobul hepatic clasic se disting trei zone circulare: zona periferică situată înapropierea spaţului port, adiacentă vaselor perilobulare şi formată din elemente care asigurăcitogeneza şi regenerarea parenchimului din celulele stem; zona intermediară alcătuită din

hepatocite diferenţiale, care realizează diferitele funcţii specializate ale ficatului şi zonacentrală (pericentrolobulară), reprezentate de celule îmbătrânite sau uzate, care suntspecializate pentru funcţia de stocaj a glicogenului, lipidelor şi pigmenţilor. Acestea cresccantitativ în citoplasma hepatocitelor din zona pericentrolobulară.

În structura unui lobul hepatic se evidenţiază următoarele componente:celula hepatică(hepatocitul), capilarele sinusoide, canaliculele biliare, venula centrolobulară şi stromareticulară de susţinere.

Hepatocitul. Celulele lobulului hepatic sunt organizate în cordoane celulare, cudispoziţia radiară de la periferia lobulului spre venula centrolobulară. Un cordon celular (Remak) este format din două rânduri de hepatocite.

Dispoziţia radiară a cordoanelor formate din două rânduri de celule, în secţiunilehistologice, rezultată din faptul că în reconstrucţiile tridimensionale ale lobulului hepatic ,acesta este format din lamele (plăci) celulare dispuse vertical şi convergent în jurul venulei



centrolobulare. Astfel, se realizează un aspect similar cu cel al „unei portocale desfăcute înfelii ", feliile reprezentând lamele celulare. De evidenţiat că acestea sunt formate dintr-unsingur rând de celule şi prezintă un traiect sinuos. Lamele sunt perforate reprezentând 50 %dintr-o lamelă. Spaţiile interlamelare adăpostesc capilarele sinusoide care comunică între elela nivelul zonelor perforate. Prezenţa capilarelor sinusoide dă aspectul de cordoane

anastomozate a parenchimului, în preparatele histologice. În cadrul cordonului Remak,hepatocitul prezintă un pol vascular ce corespunde capilarului sinusoid dintre două cordoaneRemak şi un pol biliar spre canaliculul biliar (delimitat de hepatocitele adiacente ale unuicordon Remak).

Hepatocitul are dimensiunea de 20-30 μm, de aspect poliedric, bi- sau trinucleat cunucleul veziculos, nucleolat şi cu dimensiunea medie de 6 μm. Hepatocitul prezintă 6-8 feţe şidoi poli funcţionali (unul vascular şi altul biliar). Citoplasma este bazofilă, zonele de bazofiliesunt reprezentate de corpii Berg (reticul endoplasmic rugos). Mitocondriile sunt numeroase şila MO apar sub formă de granule de 1 μm. Reticulul endoplasmatic este dezvoltat, fiindreprezentat de cel granular care predomină (secreţia de albumine, fibrinogen, protrombină,lipoproteine) şi agranular legat de sinteza glicogenului şi acizilor biliari. Elementele

reticulului endoplasmatic granular sunt agregate ce apar la MO sub forma corpilor Berg, zone bazofile de ergastoplasmă. Aparatul Golgi este dezvoltat şi situat în regiunea polului biliar,deci în vecinătatea canaliculelor biliare. Lizozomii sunt prezenţi în hepatocit sub formăovalară, de 0,2-0,9 μm şi foarte bogaţi în diverse hidrolaze acide. Ribozomii apar fie liberi,dar cel mai des ataşaţi reticulului endoplasmic granular. În hepatocit s-au evidenţiat şi

peroxizomi. Incluziunile hepatice sunt reprezentate de: glicogen, lipide şi proteine. În stările patologice pot apărea incluziuni de hemosiderină şi depozite de pigmenţi biliari. Glicogenulapare în cantităţi variabile, celula hepatică şi rabdocitul fiind principalii depozitari ai glucozeisub formă de glicogen. Se evidenţiază sub formă de granule dispersate (20-40 nm), blocuri şidepozit perinuclear. Glicogenul se acumulează în zona centrală şi mai puţin în celeintermediară şi periferică ale lobulului. Lipidele apar în cantităţi mici, sub formă de picături.Ele se acumulează în hepatocitele din zona centrală (pericentrolobulară).

Hepatocitul dispune de un echipament enzimatic foarte bogat. Astfel, se evidenţiazăenzime în toate hepatocitele, indiferent de zonarea lor în lobul (glucozo-6-fosfatdehidrogenaza, betaglucuronidaza, esterazele nespecifice, monoaminooxidazele,ribonucleaza, aminopeptidaza). Alte enzime sunt mai intense în anumite zone, ceea ce permitestabilirea unei zonări metabolice a lobulului hepatic. În zona centrală (pericentrolobulară) seevidenţiază reacţii mai intense pentru: lacticodehidrogenaza, glutamodehidrogenaza şidiaforaze. În zona periferică (periportală) apar foarte active enzimele ciclului Krebs(succindehidrogenaza, malicodehidrogenaza şi izocitricdehidrogenaza); glucozo-6-fosfataza,citocromoxidaza, fosforilaza şi glicerofosfataza.

Membrana plasmatică a hepatocitului reprezintă complexe joncţionale de tipul zonuleioccludens. Zonulele occludens sunt prezente unde hepatocitele delimitează canaliculul biliar.Membrana plasmatică la nivelul polului biliar al hepatocitului prezintă numeroşi microvili. La

polul vascular se remarcă aceiaşi microvili în contact intim cu peretele capilarului sinusoid.Capilarele sinusoide intralobulare au o dispoziţie radiară, de la periferia lobulului

hepatic spre venula centrolobulară, realizând un sistem capilar de tip port, situat între douăvenule (venula interlobulară- ramura venei porte şi venula centrolobulară). Între sinusoide şicelulele hepatice există un spaţiu, în care proemină microvilii hepatocitelor (spaţiul Disse). LaME se observă fibre de reticulină, ce constituie reticulul argirofilic descris în microscopiaoptică. Acest spaţiu nu conţine substanţă fundamentală, ci plasmă, care contribuie la formarealimfei. Accesul direct al plasmei sanguine la suprafaţa celulei hepatice are importanţă în

schimbul activ de metaboliţi dintre ficat şi sânge. Sinusoidele hepatice sunt largi, neregulateca formă, iar în peretele lor au fost diferenţiate trei tipuri de celule: unele cu aspect de



endoteliu tipic, altele considerate ca macrofage fixe (celulele Kupffer) şi altele ce depoziteazăgrăsimi (celulele Ito).

Celulele endoteliale, sunt aplatizate , prezintă spaţii largi între ele, datorită faptului că sedispun discontinuu, iar absenţa joncţiunilor tipice, explică de ce la MO limitele celulare nusunt evidente. Lamina bazală este şi ea discontinuă.

Celulele Kupffer au aspect stelat, se impregnează cu clorură de aur, sunt activfagocitate, fac parte din sistemul macrofagic monocitar (SMM). Ele sunt situate de obicei subendoteliu, cu prelungiri citoplasmatice ce se extind între celulele endoteliale şi nu prezintădesmozomi sau alte specializări cu care să se ataşeze de celulele endoteliale. Cea mai mare

parte a suprafeţei lor neregulate esteexpusă sângelui din lumenul sinosoidului. Ele suntacoperite de o peliculă fină de glicocalix, iar plasmalema prezintă invaginaţii sinuoase încitoplasma periferică. Citoplasma lor este bogată în lizozomi. Creşterea numărului de celuleKupffer în urma diferitelor stimulări antigenice se datoreză aportului din surse extrahepaticeşi anume, din monocitele sanguine, celulele Kupffer fiind astfel incluse în SMM.

Canaliculele biliare au o dispoziţie radiară în lobul, din vecinătatea venuleicentrolobulare către periferia lobulului hepatic. Ele au dimensiunea de 0,1-0,5 μm, şi nu au

perete propriu, ci sunt delimitate de microvilozităţile plasmalemelor ale celor două, treihepatocite adiacente. Polul biliar al hepatocitelor prezintă un şanţ delimitat de membrana

plasmatică prevăzută cu numeroşi microvili. Prin zonulele ocludens se realizează legăturastrânsă între membranele plasmatice ale hepatocitelor adiacente şi în final, se formează untunel (canalicul biliar). La periferia lobulului hepatic, canaliculele biliare se continuă cucanale foarte scurte ce au un perete propriu format dintr-un epiteliu aplatizat (pasajeleHerring) ce fac legătura cu canalele biliare situate în spaţiul Kiernan. Pasajele Herring suntconstituite din ducte biliare aplatizate, ale căror celule sunt considerate celule stem, capabilede a se diferenţia atât în hepatocite cât şi în celule epiteliale ale canalelor biliare.

Venula centrolobulară colectează capilarele sinusoide venoase radiare din întregul lobulhepatic. Ea începe la vârful lobulului printr-un capăt orb legat în deget de mănuşă, seîndreaptă către mijlocul bazei lobulului şi iese continuându-se cu vena sublobulară. Capilarelesinusoide se deschid în vena centrolobulară în unghi drept.

Ţesutul de susţinere din lobul este redus, fiind reprezentat de fibrele de reticulină dinspaţiile Disse, ce au o orientare predominant radiară. Acestea sunt unite prin alte fibre dereticulină ce susţin capilarele sinusoide şi cordoanele celulare. Dispunerea fibrelor dereticulină în lobulul hepatic, realizează aspectul unei reţele, de unde denumirea de fibrile îngrilaj.

Vascularizaţia ficatului. În ficat se remarcă o vascularizaţie nutritivă şi alta funcţională.Circulaţia nutritivă este reprezentată de de artera hepatică care pătrunde în ficat la nivelulhilului, dând ramuri lobare şi interlobulare. Din acestea se desprind arteriolele din spaţiul

Kiernan care se capilarizează în partea sa externă şi se varsă în această zonă în capilarelesinusoide, realizând o zonă lobulară periferică oxigenată.Circulaţia funcţională, este reprezentată de vena portă care transportă substanţele

nutritie de la intestin la ficat pentru a fi metabolizate. După ce pătrunde în hilul hepatic, dăramuri lobare pentru lobii ficatului, din care iau naştere venulele interlobulare din spaţiileKiernan. Din acestea se desprind ramuri venoase perilobulare care vor emite ramuri ce

pătrund în lobul sub formă de capilare sinusoide ce se dispun radiar până la venulacentrolobulară, care se varsă în vena sublobulară, de aici în venele suprahepatice şi în final învena cavă posterioară. Deci, la nivelul lobului hepatic, sângele oxigenat (nutritiv) adus deartera hepatică se amestecă cu sângele venos provenit din vena portă.

Circulaţia limfatică este bogată pentru faptul că ficatul produce o cantitate apreciabilă

de limfă, mai mult decât oricare alt organ. La nivelul lobului hepatic nu se evidenţiază vaselimfatice, rolul lor fiind îndeplinit de spaţiile Disse. Vasele limfatice sunt prezente în ţesutul



conjunctiv perilobular, de unde se unesc într-un vas limfatic mai mare care părăseşte ficatul prin hil. Limfa se varsă prin vasele limfatice aferente în limfonoduri şi apoi prin vaseleaferente, trece în cisterna limfatică şi apoi în canalul toracic.

Inervaţia ficatului este asigurată de fibre simpatice şi parasimpatice, care formează plexuri în jurul vaselor şi canalelor hepatice.

Căile biliare.Canaliculele biliare din lobulul hepatic se continuă la periferia lobulului cu pasajele

Herring, care la rândul lor se varsă în canalele perilobulare din spaţiile Kiernan. Canalul dinspaşiul Kiernan se numeşte canal biliar interlobular, care are peretele format dintr-un epiteliucubic sau prismatic ce se sprijină pe o lamină bazală. Polul apical al celulelor prismatice este

prevăzut cu microvili.Principalele componente ale bilei (sărurile biliare, pigmenţii biliari) sunt preluate de

către hepatocit din sângele capilarului sinusoid printr-un proces activ selectiv de pinocitoză.Aceste substanţe preluate de către hepatocit sunt trecute prin reticulul endoplasmatic unde areloc conjugarea cu acidul glucuronic sub influenţa enzimei glucuroniltransferaza, luând naştereun glucuronidsolubil în apă. Apoi prin complexul Golgi, acesta este excretat în canaliculele

biliare de aici condus prin pasajele Herring în canalul biliar interlobular. Canalele biliareinterlobulare se unesc şi formează canalul hepatic ce părăseşte ficatul prin hil. Apoi acesta seuneşte cu canalul cistic ce vine de la vezica biliară intr-un canal comun numit canalul coledoc,care se deschide în duoden la nivelul ampulei lui Vater printr-un orificiu prevăzut cu sfincter.Aceste canale prezintă un epiteliu prismatic simplu cu platou striat. Sub epiteliu se remarcă olamina propria şi câteva leiocite.

Vezica biliară (colecistul) lipseşte la cal, porumbel şi struţ. Peretele estestructurat din:mucoasă, musculoasă şi seroasă.

Mucoasa prezintă numeroasele pliuri care sunt structurate dintr-un epiteliu prismaticsimplu, a căror celule prezintă la polul apical microvili. Aceştia au rolul de a absorbi apa,

bicarbonaţi şi clorurile din bilă şi în acest mod, are loc o concentrare a bilei de aproximativ10-12 %.

Lamina propria a mucoasei este bogat vascularizată şi conţine infiltraţii limfoide sauadevăraţi limfonoduli. La nivelul gâtului vezicii biliare în lamina propria, se evidenţiazăglande de tip mucos.

Musculoasa este subţire , formată din leiocite dispuse în mod plexiform, ce permitemărirea în volum a organului.

Seroasa este un ţesut mezotelio-fasciculat, care lipseşte în regiunea în care vezica biliarăaderă la ficat.

Pigmenţii biliari reprezentaţi în special prin bilirubină, se formează în celulelesistemului macrofagic din splină, unde provin din degradarea hemoglobinei hematiilor

fagocitate. De la acest nivel, bilirubina trece în plasmă unde este conjugată cu acidulglucuronic, apoi este preluată de hepatocit prin pinocitoză din capilarele sinusoide. Preluarea bilirubinei se face prin intermediul celulei Kupffer a capilarului sinusoid. Acizii biliari prezenţi în bilă sunt secretaţi de hepatocite. Vezica biliară este puternic inervată printr-un plexintramuscular de natură simpatică.

19037639-FICATUL

Documents

Transcript of 19037639-FICATUL