N u m e r u I 5 2 . Gradca -mape 28 dec. 1897. (9 ian. 1898.) Anul XXXIII. A p a r e d u m i n e c a . A b o n a m e n t p e a n 8 fi., p e 7 2 d e a n 4 fl., p e 3 J u n ^ 2 fl. P e n t r u R o m â n i a p e a n 2 0 lei

M a r i o a r a. Dramă in 2 ac te de Carmen Sylva.

Tradusă i n versur i a lbe de H. G. Lecca.

(Fine . )

MARIOARA. Ci taci ! Mai taci odată ! că inima mi-o storci, cum storci o pânză udă.

TUI) OR. în nu şciu câte renduri,

cercând sâ-rni caut moartea, pe mine slam să cadă vr 'un pom tăiat, ce-n lături, trosnind, se legăna.

MARIOARA. Nu n e târî-n ispita!

TUDOR. O să me duc, şi n 'ai

să mai audi de Tudor.

MARIOARA. Gând mS-'ei lăsă, să şeii,

că s'a sfârşit cu mine.

TUDOR. Nu vedi că nu se poate

să mai trăim alături ' : ' . . Şeii cum faci tu a c u ? . , par ' c'ai sverli pS vatră ori unt-dC-lemn, ori pae, şi-ai dice-apoi văpăi i : „să nu a rd i ! să te stingi!"

MARIOARA. Şi eu sunt tot ca tine!

TUDOR. Nu e tot una. Tu

ai p6 Marin, ai casă, c o p i l . . . Eu n 'am nimic.

MARIOARA. Dfi ce nu 'fi-o ii milă ! . .

TUDOR. Da' {ier1 nu ţi-e milă

de mine, Mărioaro V . . Ia uite-afară ! . , vedi 't. • a nins .şi ninge- 'ntr 'una. Pe ori şi unde- 'om trece noi amendai, yăpada o să ne şteargă u rma .

MARIOARA. Siint m u m ă !

TUDOR. Cui i-eşti m u m ă ? Copilului d£ colo,

care-nadins nu doarme, ca să te-'nvinuiască r

MARIOARA. De ce in 'am dat pe faţă!

TUDOR. Şi eu de ce-am tăcut!

MARIOARA. Cat nu ne-am spus nimica, eram fără peeate.

TUDOR. Fi 'n-că vorbirăm, Domnul o să ne mântuiască. (Se

apropie du ea.)

MARIOARA. Stăi bine ! să nu vie iar frate-teu ! . .

TUDOR. Da! . . f ra te! . .

MARIOARA. Şi mai încet vorbeşce, că-mi scoli din somn copil»'! Adi doarme- 'n te i . . . of! bine că dete D u m n e z e u ! . .

TUDOR (după ce s'a ui lat de aproape lacupi l . ) A adormit . . . aşa e . . . da ' poţi s'aştepji cătjlumua, eă nu se mai deşteaptă din somnu- i . . .

MARIOARA (îngrozită.) Ce diseşi ?

, (se aruncă asupra copilului.) 5Î;

6 1 4 F A M I L I A Anul XXXI»

TUDOR. Nu vedi că-i morţi*

MARIOARA. M o r t ? . . Doamne! Mort din pS-

catu' meu ! M o r t ! . . fugi dS lângă mine ! .. n 'audi ? . . fugi! . .

pleacă ! . . du-te ! . . 'Mi-am prăpădit copilu' ! . . 'mi-am prăpădit copi lu ' ! .

TUDOR. Acum mi-e rendu ' mie la moarte.

MARIOARA. Pleacă! d u - t e !

TUDOR. De ! că me d u c . . . n'ai grijă . . . şi dus o să r e m â i ! .

(Ese. Se-aude ventu l şi mai tare. Se - 'n lunecă . F o c u l d in vatră aruncă umbre mari in odae , )

Scena VII.

MARIOARA (s ingură.) (In g e n u n c h i . ) Mort! . . Cum ise lipiră lui bieţii o c h i ş o r i !. .

Şi eu, eu, pecâtoasa, me b u c u r a m ! . . (Se bate cu p u m n i i în piept.)

Gândiam că glasu' ce-audisem în giuru-mi, c a u n freamăt de frunze pr imăvara, gândiam c ă 'i-a adus copilului odihna. (P lânge . ) Şi când colo, mur iş i ! Murişi, odoru' mami i ! murişi, sărac '-dc-mine ! murişi, tu, alinarea, norocu', viaţa m e a . . . Eu singură-s de" v ină ! . , eu, pentru c'am deschis picatului să între, şi nu 'mi-am păstrat taina, şi vorba unui altui cu sete-am ascultat-o, — precum aşteaptă câmpul şiroaele de ploaie, d8 secetă să-1 scape, şi t remură, măcar că şcie c'au să curgă d 'asupră- i . . .

(Marioara p lânge , c o p a c i i g e m , vântu l urlă.)

Veni pustiu ! D6 ce, de ce te vaeţi aşa de- 'ncel? Pădure , jeleşce-le mai lare ! Mai stingeţi-mi dure rea ! . . Jăraticul d(5 coalea (pieptul) mi-1 stingeţi! şi urlaţi î n locu' m e u ! şi gemeţi ! nu m6 lăsaţi stingheră, când inima de jale vedeţi că mi se rupe ! . . Da' cine, cine poate cu m i n e să jelească? . . Mort ! . . 'Mi-a murit copilu! . . N'o să-1 m a i pori

în braţe ! . . şi n 'am cum să-1 mai leagăn!. . lsvoarele din piept mi-au îngheţat d 'a- 'nlregu' , de când e mort ! . . S a

dus, s'a dus cu mângăcrea şi cu norocu' meu ! . .

Scena VIII. MARIOARA, MARIN.

MARIN ( intrând, aruncă şufoa, c ă c i u l a şi barda.) Ce e, fă Marioaro, cu tine ?

MARIOARA. 'Mi-a nutrii

copilu' ! . ,

Mort? MARIN.

MARIOARA. Copilu' ! . . . copilu' mi-a muri t !

MARIN. Copilu'!

MARIOARA. Uite-1! doarme, mai alb cum e zăpada

MARIN. Mort! A mur i t ! . .

MARIOARA. M a r i n o ! . . Copilu' meu, Marine

Mai potoleşce-mi focu', Marine! . . potole.şce-I, că me sfărăm în doue, ca un copac t ă i a i ! . . Marine! . . tîe-ţi milă! . . dă-nii mână d'ajulor! . .

MARIN. Dici să te-ajut? . . Să-ţi lie pe voe! . . Dintr'o vorba am să-ţi innăbuş jalea, cum gomolu' pădurii îl potoleşce ventu', când vrea s'o nimicească şi dupe ce doboară toi ce 'i-a stal in cale. îţi dă prin minte ţie pe cine-am înlelnil afară, în pădure , în negură şi-n viscol ? . Pe T u d o r !

MARIOARA. Tudor ? . . D o a m n e ! . .

MAU IN. E mort acuma!

' MARIOARA Tudor

MARIN. Lungit, sta, farâ v ia ţ a , s u b mi tramele.

MARIOARA. T u d o r !

MARIN. 'Şi-a rSsbunal pădurea pe el şi 1-a ucis ! V e d i ? • . .

MARIOARA. Sullelu ' să-i aibă în pază Dumnedeu!

MARIN. Tot ce-am avui pe lume, tot mi se duse adi ! (Plânge

MARIOARA (cu b lândeţe . ) 'Ţi-a mai remas pădurea, Marine.

MAU IN. Nici pădurea !

Şi ea- 'mi slă in potrivă ! MALIIOARA.

N'ai casa la? MARIN.

Inii vine să-i pui sub streşini pae, să ardă.

MAIîK IAR A. Da' securea?

MARIN. S e c u r e a ? . . Nu 'ţi-e frică de ea?

MARIOARA. De ce să-mi lie?

MARIN. De setea ei.

MARIOARA. Acuma, de g e a b a ! Nu 'mi-e frică

de n imeni ! MARIN.

Nici dC mine ? MARIOARA.

N u ! nici de tine. Morţii, nu se ?fiesc de moarte.

Anul XXXIII. F A M I L I A 615

MARIN. To i lu n'ai murit încă.

MARIOARA. Ba da ! de multe chinuri .

MARIN. Ba n a i murit d in l r ' a s la !

Te-a olrăvil. pecatti '! MARIOARA.

Catul li am călcat în casă, pecalu' mi-l lăsasem a('ar', la uşă.

MAU IN. Minţi!

MAU IO AU A. Me şcie El-de-colo (coml) că spui adevărat .

MARIN. Tot ce spui tu, rânje.şce slut ca o căpăţină de mori! miroase-a s ânge !

MARIOARA. Vai!

MARIN Adeverii ' teu

e stufu' care-aseundo o mlaşfmâ. MARIOARA.

(le-aşlopţi ? Ge vrei? Hă faci sa lie mai reu t\i- l i n e ? . . A i ?

MARIN. Aşa mi-e nenorocii", că, de 'iui ai umple casa cu lacrămile laie .şi de 'mi-ai înneeâ-o, — ca slâncă neclinlilă. ar remanea d 'asupra, şi-ar sla-n picioare, ţintă ui lându-se la cer . . .

MARIOARA. Adică, d'adi încolo, aşii să ne lârîm noi Iraiu' ? . . iei, pe vatră ? . . ca nlr 'o puslietale ? . . şi fără nici clipă de dragoste? . . Mai bine în groapă ! . .

MARIN. Ba mai bine crâ acum de noi,

de se-'nternplâ, în locu' lu' Tudor , să mor ou . . . (Corlina.)

Cugetări şi meditări. A fi cochet

Slă escelent. A fi modest

Esle onest.

O, invidie, trebuie să-mi răpeşci amiciţia unei fiinţe, urmărind o necontenit !

Serenadele, atât de plăcute felelor, au defectul dureros de a se da înlr 'o slarn de nesocotit.

Neîncrederea părintelui iubit esle o lovitură de pumnal mortală pentru inima copilului.

* . . . Şi dacă toiul mi s'ar luâ, credinţa şi iubirea |

de lucru mi-ar remâne. De aceasta din urmă aseme- ! nea pot fi despoiată, do credinţă înse n u ; căci incon- ! teslabite vor fi disele e i : Ai suferit, te-ai î n şe l a t ! . . [

VIORA DIN BIHOR. 1

Concursul nostru pentru novelă. in

Recensiunea dlui Virgil Oniţiu,

Stimate dle Vulcan,

jă-ţi spun drepl, m'ai fost pus pe gânduri cu ^invitarea, de altfel prea onorifică, de a primi să

.dg^fae recensiunea novelelor înlrale la concursul de coroane ce ai eserts în „Familia".

L Mai ieri-alaltâ-ieri puteai s'o păţeşci cu mine, 1 ca să fiu ensumi între concurenţi. Iar adi, deja

ine veii avansat de dta la postul de judecălor literar, un fel de „Bene moronii", cu care m'ai pus la pensie. E bine si 'n pensie, nu-i vorbă. Dar pe câtă vreme ti se pare, că mai resbeşci la greu, tot nu-ţi vine la socoteală.

Una. Apoi alia şi mai şi. O să fac recensiunea. O să scot la iveală defec­

tele pieselor, pe cari nu le voiu pute recomandă la premiu, şi o să dau de un puiu de autor mai al dră-cuţului, care va dovedi pe u rmă negru pe alb, că toată activitatea mea beletristică de până aci, nu e decât un magazin de astfel de defecte, ce i-ani Imputat lui. — Ei bine, înţelegi atunci dle Vulcan, că am păţit-e. Dta me pui la pensie cu „Bene inerenţi", iar autorul su-perat mo dă de gol, că trag pensia de giaba.

încă o dilemă! Unele dintre novele pot să mi se pară foarle bune,

natural am să le laud. Mi se va dico: Ge să-i faci omului, — judecă după gustul şi după novelele lui ; ambele-s fistichii! Altele dintre novelele intrate la con­curs pot să-mi pară proasta ,natural am s'o spun. Vor i,lice fzimbeşci dle Vulcan, creiji că nu o să fie de a-ceşlia? Ola să fii sânelos!), că me luslruesc pe mine, smolind pe alţii !

Norocul dtale (dacă a fi noroc?), că 'mi-a venit în minte fabula omului şi a fiului seu cu măgarul. Omul plecase adecă cu fiul seu şi cu un măgar la terg şi a aflat, că e mai bine dacă densul va merge pe jos lângă măgar, iar fiul seu călare pe măgar. Oa­menii l-au batjocorit. S'a pus deci el călare. Iar l-au batjocorii. Ga să scape de vorbe, s'au pus ambii pe măgar ; iar l-au luat in rîs. S'au dat apoi ambii j o s ; aceea.ş batjocură, Au luat pe urmă ei măgarii 'n spate şi lot de rîs au remas.

Morala : n'ai să ţii samă de gura lumii, căci ori cum ai face, găsî-se-vor mulţi, cari să te hulească.

Şi aşâ mi-am pus toate nedumeririle în cui ii şi m'am hotărîl să fiu recunoscelor pentru cinstea ce mi-ai facul ; să primesc invitarea dtale.

Ce-o Românul .

fi şi dinlr 'asla, pe sat va fi, cum dice

Aşa dar : la obiect! Au intrat la concurs

următoarele titluri : manuscripte. Ele poarta

1. Vagahundul. 2. Uraganul, îi. M/sa. 4. 5.

Suvenire. Căprariul lui Toacă.

['rima datorinţâ. ce mi se impune este, ca îna* inte de ce aş întră în analisa şi apreţiarea manuscrip­telor, să constat, dacă toate scrierile intrate la concurs

616 F A M I L I A Anul XXXIII.

îndeplinesc condiţiile formale ale concursului escris sau nu.

Constat că manuscriptele 1, şi 2 nu corespund de loc condiţiilor formale ale concursului escris, deci nu pot întră în combinaţie la dejudecarea premiului . Căci manuscriptul 1, (Vagabundul) e indicat a fi „prelu­crat", câtă vreme în concurs s'a cerut o novelă ori­ginală ; iar manuscriptul 2, (Uraganul) e o schiţă scurtă, care în tipar nu s'ar estinde peste 2 pagini de ale „Familiei"; câtă vreme nu o schiţă s'a cerut în con­curs, ci o novelă şi anume de o extensiune de „cel puţin de o coală tipărită, ca a „Familiei", aşa dar nu de 2, ci de cel puţin 8 pagini tipărite (folio).

De şi singura piesă, care împlineşce deplin con­diţia formală a extensiunii de o coală de tipar, este cea de sub nr. 5, totuş am socotit să nu trec cu to­tul peste novelele de sub 3 şi 4, şi să nu le exchid din causa aceasta formală de la concurs, câtă vreme cam de coală de tipar face fiecare. Accentuez înse, că dacă on. redacţiune a „Familiei" insistă rigoros a-supra punctului în chestia extensiunii, stabilit în con­curs, atunci şi aceste ar trebui respinse.

Acum în merit asupra celor 3 novele remase. Ellsa, novelă. Dacă manuscriptele de sub 1 şi 2 nu au înde­

plinit condiţiile formale ale concursului, apoi novela aceasta nu corespunde de loe condiţiilor de fond, cu alte cuvinte, nu merită a fi premiată. E istoria unei fete, care e nevoită a se mărita după un individ, pe care nu-1 iubeşce. După 3 luni se divorţază, apoi cum-cum nu, o aflăm scriind epistole din Sam Remo, unde îşi îngrigeşce bărbatul bolnav (probabil altul) care moare nebun şi sfârşitul lucrului este, că „un car simplu nu­mai cu doi cai duce la locul de odichnă pe aceea, a cărei viaţă fusese un şir întreg de amărăciuni" , iar novela se încheie cu o profundă filosofie a vieţii no ­tată pe o hârtie de ensăşi fie-iertata : „Ce ţi-e scris în frunte, trebue să tragi".

„Elisa* este o încercare copilărească, fără duh, fără poesie, fără darul expunerii , care nu ca să aspire la un premiu literar, dar nici nu s'ar pute barem pub­lica într 'o foaie de oarecare seamă. Locul ei e în acea archivă a redacţiunilor, care se păstrează în corfe şi e menită a alimenta sobele redacţiei.

Citez câteva frase din această deprindere de stil. Autoara (că este de sexul gingaş, ni se spune în

novelă, căci şi densa are rol în ea) cu prietina ei Elisa aleargă „prin câmpul plin de flori din floare în floare11 şi sunt —- se 'nţelege — „amendoue tinere şi frumoase". Unde aleargă ele? Ele aleargă „înaintea neţii, care părea că le aşteaptă" şi c u m ? : „cu cămaşa plină de fluturi aurii, cu fota acăţată în hreu, cu co­siţa pe jumătate despletită şi cu opinci în picioare", aşâ aleargă ele înaintea vieţii!—Le credi dle Vulcan? Cogeami-te domnişoare, fete de moşier bogat, să fi a-lergat în astfel de costum înaintea vieţii ? . . De u n d e ! Dar vedi, autoara şcie că elementul naţional e o ca­litate adi într 'o novelă bună şi fiind în neput inţă de a-1 octroâ altfel plănuirii sale, ne spune, că eroinele se îmbrăcau româneşce!

Bine ! Dar şi cu fota acăţată în breu şi cu că­maşa plină de fluturi! Pentru Ddeu domnişoarelor ! Unde ve erâ m a m a ?

Ca composiţie amintesc numai atât, că au toara care face o risipă de câteva pagini cu descrierea idi­licei sale împrcună-vieţuir i cu Elisa, nu are nici un cuvent pentru scenele ce au premers şi au însoţit di- '

vorţul ; nu are nici un cuvent pentru indicarea măcar a persoanei, cu care se contractează o nouă căsătorie, cum ? între ce împregiurări ? nimic, nimic. E prea în­drăzneţ apelul ce se face la fantasia cetitorului. După sistemul acesta s'ar pu te scrie novele, cari să aibă nu­mai un titlu, — avend cetitorii să-şi imagineze după plac întâmplările şi persoanele active.

Trec la novela „Suvenire''. E fără 'ndoială mai bună decât „Elisa". Se poate

publica şi are chiar să placă şi să emoţioneze pe ce­titori. Cu toate aceste nu pot s'o recomand pentru premiu.

Novela ni se presintă ca un extras al autorului dintr 'o epistolă lungă, ce i-a trimis eroul novelei, me­dicul dr. Iuliu, epistolă în care îşi povesteşce ensuş cursul şi păsurile vieţii. Dr. Iuliu este copilul din flori al unui anumi t Iuliu D. Mama lui încă se mări tă după un altul, care se vede că o iubeşce foarte, dar nu e iubit de ea. în casa acestui tată-crescfitor îşi petrece drul Iuliu copilăria. Când erâ de 14 ani, îi muri mama . Erâ să se sinucidă de durere. îşi face studiile şi abia ajuns medic, cunoaşce pe tatăl seu adevSrat, care moare şi-i lasă averea. La Sorento dr. Iuliu face cu-noşcinţă cu Agenja, fiica unei femei care a murit de oftică. Se iubesc. Se iau. După câţiva ani Agenja muri lăsâudu-1 pe Iuliu veduv cu 2 copii. Dragostea de tată-1 mai ţine în viaţă. El merge an de an la Sorento, să-şi deplângă la mormentul ei fericirea perdută . îşi măr i tă fata şi moare „lângă piatra albă de marmură , mor­mentul iubitei lui Agenja", cum ne spune autorul , în-cheiând cu extrasul ultimei epistole a doctorului.

Iată subiectul acestei novele. Novela aceasta este din genul special de novelă

care se cultivă în deosebi de sufletele impresioniste. Oameni, cari cuprinşi de vagul „Weltschmerz", trăiesc în lume fără ca lumea aceasta să-i intereseze cu ade­vSrat, fără ca s'o observe, s'o studieze, — ci preocu­paţi exclisiv numai de tonul melancolic, duios sau trist al impresiilor proprii , — ei produc fotograme după interiorul lor melancolic, duios şi trist, pe cari le presintă în chip de naraţ iuni şi novele melancolice, duioase, triste şi mai pe sus de toate foarte sentimen­tale. Este un fel de poesiă lirică acest gen, la care sub­iectul epic este numai o haină, o formă, pentru mo­tivul pur liric, pentru sentimentali tatea duioasă a au­torului . Cea din urmă este motorul ce naşce novela, ea e scopul cărei- îi serveşce nove la ; forma narativă, novela în înţelesul strîns epic, e numai un mijloc, care fiind mai amplu , mai elocvent, mai cuprindetor ca nişte strofe scurte lirice, devine forma de predilecţie a profusiuniior lirice de acest fel. Prototipul lor sunt re­numitele „Patimi ale junelui Wer the r" de Goethe. Un tip deosebit al lor e şi „Sermanul Dionis" de Emi -nescu.

Vreau eu să trag la îndoială dreptul de-a fi pen­tru acest gen juvenil şi foarte Interesant? Doamne fereşce I

Nu esistă forme petrificate în p roduc ţ iunea lite­rară, pe cari un geniu să nu le poată schimba. Şi eu îmi pot prea uşor imagina un geniu liric, care într 'o serie de puternice creaţiuni epice să vre să ne dea icoana cea mai intimă a sufletului seu impresionabil. Ar fi o neghiobie, dacă nişte criticaşi le-ar trage la îndoială valoarea, sub cuvent, că nu sunt. producte epice veritabile.

Despre asta nu poate să fie vorbă. Dar fapt este, că ori cât de talentat să fie auto-

N U F I I S U P E R A T Ă , D R A G Ă !

6 1 8 F A M I L I A Anul XXXIII.

rul unei astfel de novele, scrierile lui nu pot să fie nici când destul de reale. Ele nu ne vor da din viaţa reală nici când imagini clare şi puternice, lucrate în detai, observate cu ochi ageri şi scrutători. Viaţa nu are s'o găsească nimeni pe paginile lor. Natural. Nici nu au doar intenţia aceasta] autorii din chestiune. Ei sunt poeţi lirici, ei ne dau imaginea sufletului lor propriu.

Punctul acesta încă este de importanţă decisivă pentru chestiunea dejudecării premiului escris.

In concursul publicat de redacţia „Familiei" s'a precisat şi natura novelelor, cari pot să aspire la pre­miu, ficsându-se între condiţii, că novela are să fie „scoasă din viaţa noastră sociala ori din istoria na­ţională".

Ei bine, novela . .Suvenire" nu este scoasă nici din una nici din alta. Ea este poema lirică a unui su­flet impresianabil şi foarte sentimental. Ea nu scoate nimic din viaţa noastră socială, ei transpune într 'o so­cietate imaginară o figură imaginară, cu un foarte restrîns cerc de invididi tot atât de imaginari ca si eroul. Nici u rmă de realitate aci, nici o scenă reală, nici un petec din viaţa noastră socială. Eroii aceştia mici nu au nume. Eroul prim are numai nume de botez. Nu şcim de unde o, unde creşce O fi român, dar ar pul6 fi şi neamţ şi poleac şi toate. Tatăl seu crescător şi cel adevSrat, ambii sunt oameni cari nici nu par a ave" vr'o ocupaţiune. Autorul nu ne spune nimic despre asta, nici nu ni-i presentă în vr'o ocu­paţie. Oamenii aceşlia trăiesc ca paserile cerului, din nimic şi tot ca ele, nu umblă ca oamenii, ci se stră-cură ca spirite prin aer, de-asupra pământului . Tatăl lui Iuliu şi după vr 'o 25 de ani iubeşcecu acelaş tem­perament juvenil umbra fetei seduse de el (pe care înse nu avem idea, de ce nu a luat-o de so[ie) ca şi la început. Iu!iu nici după vr'o 15 ani, de când i-a murit soţia, cu toate că are 2 bujori de copii, nu are alt gând, decât dorul de-a muri la mormântul soţiei sale. Şi, bine înţeles, tocmai acolo şi moare.

Astfel dar novela „Suvenire" nu corespunde con­diţiei fundamentale a concursului escris şi nu va pute fi premiată. Dar chiar şi fără de aceasta, nu cred că i s'ar put6 concerne premiul, câtă vreme în concurs se pretinde, ca lucrarea preamiată „să aibă şi valoare literară".

Ge-i drept, vorba „valoare l i terară" este un fel de „gummi elastic", care se poate întinde după plac. Dar ori cum s'o întindi, ea presupune cel puţin 3 lu­cruri: frumseţi de formă, un fond serios, original şi un mod de-a vede propriu şi propriu şi pronunţat .

Stilul şi limba sunt destul de bune , dar nu au energia şi siguranţa, care e una dinlre notele „valorii literare". Fondul destul de interasant al novelei nu e tractat destul de serios. Remânem după cetirea ei cu o samă de enigme, pe cari nu ni le putem resolvâ, şi pe cari — asta-i apoi grav de tot — autorul parc a nici nu le fi observat. De altfel pârtii singuratice se află frumoase în novelă. în deosebi pârtiile sentimen­tale sunt scrise cu multă nemijlocire şi când nu sunt prea banale, chiar ne emoţionează.

Cu unele îndreptări , novela s'ar pute publică în ,.Familia"" Premiul înse nu-i compete.

* Mai avem încă un manuscr ipt . Este novela „Căprariu' lui Toacă". Novela se începe cu o icoană interesantă : Asen-

tarea în orăşelul H. din Ardeal. Anul 1862, luna lui mărţişor. Intre cei veniţi la asentare este şi căprariu '

lui Toacă, ori Prostu lui Toacă, cum îi mai (Jiceau ceialalţi feciori din sat, cari se cam mirară vedend că comisia de asentare îl află şi pe el „tauglich". Icoana interesantă a asentării ni se espune pe 10 pagini, după care, drept esplicare, cum Sivu lui Toacă a ajuns la polecra de „Prost", ni se desfăşură o detaiată biografie a lui Sivu, începând cu anii copilăriei şi până la ver­sta de a fi luat în că tane: O schiţă biografică origi­nală, interesantă şi foarte adeverată, care espusă pe vr'o 25 de pagini ale manuscriptului , constilue forţa adeverată a întregii novele. Sivu în a r m a t ă ajunge în scurtă vreme hornist de batalion (căprariu) şi se în-drăgosteşce într 'o nemţoaică foarte cinstită, în bucătă­reasa Fani, pe care după grele sbuciumări snlloteşci, causate îndeosebi de frica părinţilor şi a opiniei pub ­lice din satul seu românesc, se decide s'o ia de soţie. Fani de la Arad îi urmează Iui Sivu la Pojon şi de aci la Viena, unde în taină el se cunună cu ea. După un an Sivu e tată fericit. Dar nu-i era scris să se bu­cure mult de această fericire lângă iubita lui Fani şi drăguţul seu Ionel, căci isbucneşce resboiul cu Burcii -şul la 1866. E dus şi Sivu şi cade în lupta de la K6-niggrălz. Fani frântă de durere, se duce, conform do-rinţii lui, cu Ionel acasă la părinţii lui Sivu, ca să le ducă trista veste.

lată în t r 'un e.slras foarte condensat subiectul a-cestei novele, care în tipar se va cslinde pe cel puţin 1 coală şi '/., de tipar, formai ui „ F a m i l i e i ' 1 .

Ce deosebire între noveia aeraşi;» şi iiiliv poema lirică „Suvenirea". E un gen cu toiul deosebii.!

Ea ne dă icoane vii, adeverale şi originali; din viaţa noastră socială, în specie din stratul de jos, din viaţa poporului român. O novelă, cum o cerea con­cursul publ icat!

Tablourile ce ni se desfăşură aci, nu sunt t ab­louri imaginate, nu sunt fantasii suspendate in cler, sunt tablouri reale, cu rădiVini puternice în pământul vieţii noastre sociale. Ele sunt zugrăvite de un bun observator al vieţii, de un intim cunoscetor al traiului şi al psichologiei {cranului român. Viaţa ce ni se zu-grăveşce aci, nu este viaţa peste lot, viaţa în genere, ci este o viaţă anumită , aşa cum ea în deosebi la [e-ranul român din Ardeal se manifestă. Asentarea, co­pilăria şi fecioria lui Sivu, căîănia lui, dragostea lui. toate, toate, au t imbrul special românesc şi sunt foarte adeverate.

Novela se desvoaltă într 'o formă pur epică şi asta în t impul subiectivismului a tât de pronunţa t în pro-ducţ imea artistică modernă, vre să însemne ceva. Au­torul dispare cu totul din scenă, el nu pare a ave nici în clin nici în mânec cu întâmplări le, pe cari le es­pune. Obiectivitatea e o notă esenţială a acestei scrieri. — o notă, de care sunt lipsite toate celelalte manu­scripte intrate la concurs.

Ce priveşce composiţiunea novelei, ea nu denotă încă m â n ă destul de rut inată. O disproporţie în espu-nere se poate observa şi aci. Scena constructivă cu asentarea mi se pare cu mult prea întinsă şi prea des-concentrată. Autorul nu are desterilatca de-a şei zu­grăvi în mod destul de sensibil massele. Pe acesl teren nu are nici destulă putere de stil, nici o limbă destul de amplă. Asemenea prea c iunta tă mi se pare novela în partea ei din urmă, cel puţ in după biografia detaiată din sat a lui Sivu. Par că i s'a urît autorului , par că a obosit la urmă, nu mai continuă în maniera detailistă, care se afirmă în primele 2 părţi ale novelei.

Limbasiul e bun. de si n u es te încă ileslii! <1<

Anul XXXIII. F A M I L I A

format. Dar dacă autorul o Unei, am cea mai hună nădejde, că are să se facă foarte hun. în acest punct obiectivitatea rigoroasă a autorului, de care am amintit mai sus, se manifestă într 'un chip, care încâtva îi de-trage novelei. Novela, liind după subiectul seu o no­velă poporană^ in i li în drept să aşteptăm o espuuere cu desever.şire poporană, cu alâl mai mult, că autorul ne dă dovedi neindoioase. că şcie graiul poporan ro­mânesc, fuse cu excepţia dialogurilor şi a vorbelor ci­tate! şi cu excepţia unor prea puţine pârtii (în cari ne dă probi! escelenlr de graiu poporan), — el narează in ilialeclul nostru ai cărturarilor, care atunci când se vorbeşce de capre şi de tutureznl de răchită, sună cam străin, produce o disonanţă. Ai impresia unui tractat şcientific, în care se descriu scene din viaţa poporului . Iar aceasta jigneşce.

F. cu totul alta impresia asupra cetitorului, dacă scriitorul expunem! un subiect din popor, produce în noi ilusia par că ar li şj el, naratorul , un om din po­por, prin aceea că vorbeşce şi gândeşec întocmai ca poporul. Aduceţi-ve numai aminte de Creangă, de ls-pirescu şi de Slavici şi veţi înţelege importanţa aceslui lucru!

Hesumând, trebue să constat, că cu toate defec­tele indicate, „('ăpran'u' lui Toacă" esle o lucrare de valoare literară, şi dacă autorul ei este un om încă Unei, care e la începutul carierei sate. eu îmi promit miill de la talentul lui. E un talent care trebue în­curajai !

Propun deci ca premiul de 100 coroane să se dec autorului novelei „Căprariu lui Toacă".

* Primiţi dle Vulcan, asigurarea distinsei mele con­

sider aţ iuni. Braşov, in 1',) oclobre v. 1897.

VIRGIL ONIŢIU. *

C o n c l u s i u n e . Precum se vede din recensiunile publicate, doi din

duii rugaţi a censurâ novelele intrate la concursul publicai de noi, sunt de părerea că nici una nu se poale premia, iar unul propune să se decerne premiul — ca încuragiare — novelei „Căprariu' Iui Toacă".

Astfel, neintrunind nici una majoritate de voturi, datori a respecta judecata bărbaţilor cărora le-am con-crerlut apreţiarea valorii novelelor, cu părere de ren suntem siliţi a constata, că nici uncia nu-i putem da premiul.

Cu toate aceste, de şi nu s'a obţinut resultatul dorit, neproductiv n'a remas concursul nostru. Intre lucrările presintate au fost doue : „Suvenirea" şi „Că­prari u' lui Toacă" în cari unii din dnii censuranţi au găsit calităţi remarcabile, ceea ce arată că autorii lor au talent şi vocaţiune pentru a scrie novele. De cumva autorii acestor scrieri sunt nişte tineri începe-tori, resultatul concursului devine ş i .mai însemnat, căci astfel am deşteptat in arena literară doue puteri noue, de la cari ne putem aştepta la lucrări de va­loare.

Să sperăm că de altă-dată resultatul va fi mai complet.

REDACŢIA „FAMILIEI"

f \ l ' ' •

R e s i g n a r e . (După Schi l l cr . )

; ^ | | i eu s i m t d in Arc ad ia iubită '^"Şi nuc mi-a fost dat

a lume, pârlea vieţii fericita J Şi eu sunt d in A i c a d i a iubită,

Dar numai l a c r i m i , lacrâmi am versat .

Al vieţ i i maiu, copi lărescul bine, Se trece ca un lum, Puternicul — zadarnice susp ine , Puternicul me ch iamă şi pe mine Pe-al vec in i c i e i drum.

Eternitate — puntea la cernită O trec cu pasul rar — Scrisuarea ta — spre vîaţa fericită Iat-o ţi-o dau nefr intă , n e c e t i t i , N-am in te ln i t decât - amar.

La tronul teu ridic a mea plânsoare, Dreplate-ascunsă 'n nor - -în s t e a u a noastră (Jilnic căletorare Domnia credinţa tainic z imbi loaru in fericirea ce lor — care mor.

La tine spun că drepţi i-ş i au resplatâ, Şi rei i .şi n e m e r n i c i i — amar ; La tine consţ i inţa- i uşurată, Knigma provedinţ i - i de s l ega tă Şi n ic i un drept nu sufere 'n zadar.

La t ine toţi orfanii-.şi afla mume, La tine chinul vîej i i - i răsplătit — Vai — un copil n e c u n o s c u t de lume Şi urgisit pentru amaru- i n u m e fn ca lea viorii mele m'a — oprit.

— Sunt adeveru l şi-ţi aduc lumină, Dă-mi tinereţa ta, 0 vei alia 'ntr'o v i a ţ i mai sen ină , Aco lo unde toate-s fără v ină Pe-o fericită stea.

— De plângi acum, ve i ride 'n vectnic ie , Ku m' am oprit în loc — Dincolo de m o r m i n l e - i lot urgie , Mai lasă si pe-atunci vre-o bucurie -l -am dat şi t inereţă şi noroc.

— Dă-mi chipul ce te leagă de viaţă, Pe Laura . . . să mi o dai. Am plâns amar la cruda lui povaţă, Dar mi -am înt ins în spasm a me le b raţii Ş i -am dat-o — am credut în rai.

N e b u n u l e , v iaţa ta-i perdutâ, IVlc'. 'n giur şopt iâ — D» ase mi i de an i e m o a r t f a mută, V t-a d in m o r m i n t e vre-o recrută s .'e să dea de şc ire despre ea.

6 2 0 F A M I L I A Anul XXXIII.

Vedeam c u m v r e m i l e se scurg în ceaţă Cu-al vieţi i sarbed v i s — tn urma lor — un corp fâră de vTaţă. R e v n i a m l'a a d e v e r u l u i povaţă L'al morţi i paradis .

Tot b ine le , tot ţi l 'am jertfit ţie, Am fost al vîeţi i mele crud despot -Nu mi-am ţ inut n ic i strop de bucurie Şi n'am credut d e c â t tn v e c î n i c î e — 0 dă-mi a c u m resplalâ pentru t o t !

— V'am dat, mi-a dis un grai p l in de iul>ire. Şi bine şi dureri — Voi toţi aveţ i 'a toate 'ndreptăţire : Sunt doue căi ce duc la fericire : Speranţe — şi plăceri .

Henrik Ibsen. — S t u d i u cr i t i c . —

( F i n e . )

Je şi nu-i filosof născut Ibsen, totuş e un cugetă-Sjgtor adânc şi ca atare câte odată se îndoeşce en-

suş dacă e bun oare stilul cel simplu pe care 1-a int rodus în zidire, dacă nu însemnează asta o degenerare a architecturei dramatice şi atunci îl cupr inde dorul de a clădi şi turnuleţe la vile,

cari să se înalţe peste coperişul case/or, cari să cu­pr indă în sine ceva din turnurile bisericilor ce le-a zidit odinioară. E acel mistic de care am vorbit la .Femeia mări i" pe care iarăş şi iarâş îl reaflăm adus din epoca lui „Brand" şi „Peer Gynt" readus şi aşe-

Bibol selbatic din Tibet.

— V'am dat şi bucurie şi durere , în treabă pe 'nţelepţ i i tei — — Grăiesce — dacă n'ai să credi putere , De ai , a t u n c e a crede şi n u cere — E n i g m a vîeţ i i - i j u d e c a t a e i .

Dac-ai credut — la ce m a i cauţi răsplată — Speranţa ta a fost resplata ta — Ce-a fost s'a d u s şi n u se mai arată Şi fer ic irea care -o pertji odată, Etern i ta tea n u ţi-o poate d a !

MĂRIA CUNŢANU.

dat ca turnuleţe, ca representanţi al unor idei mai adânci, peste coperişul caselor.

Dar sufletului de viking al constructorului lip-seşce numai ceva din caracterul vikingului : o con-şciinţă robustă. Constructorul e deja bCtrân, şi începe să se teme de resbunarea faptelor sale, de strigoii celor pe cari i-a doborît. E Ragnar, fiul lui Brovick, a cărui talent îl îngrozeşce pe constructor, e represen-tantul tinerimei.

Şi aici zace cea mai adâncă dintre frumseţile piesei.

Max Harden de şi n 'a avut dreptate, când a spus, că Ibsen a fugit în Norvegia de groaza curentului lî-ner din Germania, totuş a avut dreptate regăsind pe

ceşti discipoli geniali ai lui Ibsen representaţi prin • gnar.

Anul XXXIII. F A M I L I A 6 2 1

Scump a avut să plătească constructorul renumele la care a ajuns, „norocul" seu, căci preţul a fost feri­cirea sa ca om. Şi acest imens preţ îl face îndârjit, îl face să creadă, că drept răsplată are dreptul să stea singur la înălţimea ajunsă, să fie singurul pe care-1 slăveşce lumea. De aceea se teme atât de grozav de tineret, de Ragnar, fiul lui Brovick, pe care-1 doborîse, căci recunoaşce geniul lui, recunoaşce că discipolii sei ameninţă să-1 doboare. De aceea alt remediu nu vede decât să suprime acest tineret, să nu-i dea răgaz să se ridice, pentru că prin înălţarea lui va veni rSsbu-narea strigoilor, va cade el ensuş, care acum e betrân. Aceasta ne aduce aminte de raportul între Thorwald-sen şi discipolul acestuia: Freund.

Mai este înse şi altă cale de a scăpa de acest pericol, o cale onorifică — şi pe aceasta o apucă Ibsen.

Pe cât de sublimă e simbolisarea autorului dra­matic prin constructor, pe atât e de admirabilă perso­nificarea tinerimei prin Hilda Wangel, cea mai minu­nată din figurile femeieşci, pe cari le-a produs literatura veacului acestuia", precum o numeşce Brandes.

Căci tineretul, discipolii lui Ibsen nu au numai ensuşirile lui Ragnar : talentul ameninţător, ci şi ale Hildei-. admiraţ iunea faţă de constructor.

Căutând între figurile sale femeeşci, Ibsen a aflat în micuţa Hilda ceea ce căută. în fire e nervoasă şi enervată, emancipată, săţioasă după tot ce e sensaţio-nal, „grozav de frumos" şi aţiţător de nervi, în ca­racterul ei compus din cele mai flagrante contraste, în frumseţea ei, aflăm trăsăturile principale ale litera-turei şi artei moderne în genere. Aflăm simbolismnl, decadenţa, setea după sensaţional şi original în litera­tură, colorile cele flagrante în pictura modernă, tot în fine ce se cuprinde în cuvântul „modern". Iar surisul ei „de jumState serios şi de jumătate şiret" o face să ne apară o fiinţă de nepătruns cu ochii desarmaţi .

Pe când constructorul îşi esprimă groaza faţă de tineret, tineretul bate lâ uşe şi Hilda întră.

Prin ea află Ibsen calea măreaţă, onorifică pe care trebuie să o apuce faţă de t ineret : să meragâ mână în mână cu el. Tineretul îşi cere împărăţia pro­misă şi Ibsen şi-o dă.

Când constructorul refusă de a recunoaşce în public talentul lui Ragnar, Hilda îşi as tupă urechile şi ţ i p ă : „Nu vorbi a ş â ! Vrea-i să-mi iai v ia ţa? Să-mi iai aceea, ce mi-e mai scump decât v ia ţa?

Solness : Şi ce e aceea ? Hilda: Să te văd mare. Să te văd cu o cunnnă

în mână, sus de tot pe turnul bisericei. Cât de minunat se esprimă dorinţa tinerilor ad­

miratori discipoli ai lui Ibsen! Invidia n a r e loc aici — şi Ibsen subscrie şi admirabil e scurtul dialog care întrerupe astă subscriere!

Şi numai astfel, fiind cel mai tînăr între tineri, bătrânul Ibsen a pu tu t să se susţină pe înaltul piedes­tal pe care a ajuns.

Dar acum numai doi paşi mai are de făcut con­structorul :

Să pună cununa pe vârful celui mai înalt turn pe care 1-a zidit în viaţa sa şi apoi din înălţime să se roage lui Dumnedeu să-i ajute să zidească „palate ae-riane, cu un zid gros ca fundament".

Acest £urn înalt e zidit la casa ce o clădise con­structorul pentru sine ensuş. Şi această casă e piesa: „Constructorul Solness" a cărui turn e mai înalt de­cât toate câte le-a zidit Ibsen la biserică şi la vile. Ideile ce se cuprind în astă piesă sunt mai măreţe de­

cât toate câte le-a esprimat el şi prin aceea, că ele cuprind o mărturisire proprie, devin sfinte.

Cu cât dor aşteaptă tineretul acest turn şi această clădire. Pute-să-va oare înălţa bătrânul constructor la înălţimea pe care a zidit-o, el cel cu conşciinţa care uşor ameţeşce ? Da! Treaptă de treaptă a suit schelele, a atârnat cununa de vârf, iată-1 stând câteva clipite sus, de unde se aude ca nişte sunete de harfe, iată-1 fel-făind triumfător pălăria.

„Constructorul meu, constructorul meul" strigă ca esaltată Hilda.

Rugăciunea triumfătorului a fost ascultată ! A a-juns să zidească „palatele aeriane" acuma după acest din urmă pas, moare. Căci ce sunt altceva aceste pa­late aeriane, decât moarte" .

Hilda ftace un moment, apoi dice cu o espresie nedecisă în pr iv i re) : Palate de aier.

Solness: Palate de a ie r? Hilda (afirmă cu capul): Da, palate aieriane. Şeii

ce e aşâ un palat a ier ian? Solness. Ai spus-o, că e cel mai sublim lucru pe

pământ . Hilda (se ridică repede şi face un gest ca şi când

ar vre să alunge ceva) : Da, se 'n ţe lege! Palate aie­riane — acelea sunt asiluri atât de comode. Şi atât de comod de zidit (îl priveşce batjocuritorj mai ales pentru constructorii, cari au — o conşciinţa, ce ame­ţeşce uşor!

Cât de limpede desluşeşce acest dialog înţelesul acelor palate a ier iane! Poate şi mai clar parentezele ! Căci tineretul poate pretinde aceasta de la Solness de şi îl doare după el — de aici espresia în privirea Hi l ­dei, tineretul se îngrozeşce de ele — de aici gestul Hildei, dar îl poate cere de la bătrânul cu conşciinţa slabă — de aici privirea ei batjocuritoare.

Dar constructorul a suit înălţimile turnului, Ibsen şi-a ajuns culmea activităţii sale în această dramă, pe care de sigur a socotit-o şi el de cea din urmă a sa. Dacă a mai scris de atunci doue drame, a clădit nu­mai — vile.

Dar şi dacă nu va mai pute clădi de aci înainte decât palate aieriane, ele sunt ridicate pe un funda­ment solid şi după moartea sa acest zid va remâne pe veci !

SEXTIL PUŞCARIU

X, mort beat, stă râzemat. de un părete, cu o chee în mână.

Sergentul de stradă vedendu-1 ameţit, îl în t reabă ce aş teap tă :

— Du-te acasă dle, ce mai aştepţi când eşti aşâ de beat ?

— Domn sergent, toate casele-mi trec pe dinainte val-vertej; aştept să-mi sosească şi odaia mea, şi întru să me odihnesc.

La judecătorie. — Eşti acusat că ai spart capul ucenicului cu

metrul. — Apoi da, dle judecător, fiind că nu se purta

bine, a trebuit să iau „măsur i" în contra lui.

Preşedintele (cătră mar toră) : Câţi ani aveţi ? Martora: Las la amabilitatea tribunalului ca să

constate. 52

6 2 2 F A M I L I A Anul XXXIII.

&

S A L O N .

Cronică literară. 7/*e din Urseni: Alexandu Roman. G. Hango: Un vis. Lite­

ratură calendaristică. —

Prima biografie a ilustrului dascăl Alexandru Ro­man, născ. 1826 şi rep. 27 sept. 1897, ne-o dă dl Ilie din Urseni. A apărut în dilele aceste în o broşură elegantă pe 31 pagini şi este retipărită din călindariul archidiecesan din Sibiiu.

Biografia aceasta nu are presenţia de a fi exhau-riată. Conţine în trăsături generale numai unele i'ase din viaţa şi activitatea multilaterală a lui Roman. A-mănunte asupra vieţii lui, autorul nu cunoaşce. Activi­tatea lui parale lă : cea literară şi cea politică, este lă­sată în sarcina altor biografi. Şi e vast şi greu de adu­nat materialul în această direcţie. Autorului i-a lipsit spre acest scop chiar şi timpul tisic. I-au lipsit înse înainte de toate indiciile. Reposatul Roman îşi are lu­crările sale în manuscris, cari — poate — numai Aca­demia Română le va esploatâ. Cei ce vor să ne deie o completă biografie asupra lui Roman, vor trebui să consulteze: pe membrii familiei reposatuiui, manu­scrisele, scrisorile, vorbirile din dietă, cari sunt retipă­rite în broşuri, diarele „Concordia" şi „Federaţ iunea", iar în special pentru activitatea literară sunt do valoare colegiile ţ inute la universitate in cursul celor 33 ani de activitate. Analele Academiei Române servesc spre orientare la urmărirea activităţii lui la Academie. O mână muncitoare ar pute să adune întreg acest mate­rial şi să-i deie o formă unitară deamnă de Al. R o ­man, să presinte un studiu complet şi profund, — căci studiu se cere.

Ceea ce ne-a dat dl Ilie din Urseni (de ce pseo-donym?) este o frumoasă înşirare a unor momente mai însemnate din viaţa lui Roman şi o caracterisare în tesă generală, potrivită de a trezi dragoste şi însu­fleţire pentru faptele reposatuiui. Căldura şi aventul de care e condus autorul în espunerile sale arată pe elevul devotat şi mulţumitor dascălului seu.

Autorul dintru început ne spune, că ceea ce ne presintă nu are pretenţii, căci e numai „material pen­tru biografia şi activitatea lui". De şi nu este tocmai material brut, (căci materialul nu se espune cu vervă) totuş sunt date unele puncte de orientare, pentru alte lucrări mai complete în materia aceasta. Preţioase sunt, îndeosebi datele cu privire la jubileul de 30 ani a ac­tivităţii profesorului Roman, act măreţ şi festiv, la care a asistat şi autorul broşurei.

Nu încape îndoială că prin această broşură au­torul a făcut un bun serviciu, a înlesnit considerabil lucrarea altor biografi şi ş-a împlinit o frumoasă da-torinlâ faţă de un mare bărbat al neamului nostru.

în (filele aceste a eşit de sub t i pa r : „Un vis, na­raţiune din viaţa unui preot", de G. Hango. Broşura are numai 30 pagini şi conţine în partea primă visul autorului, iar a doua mai multe citate din scriitori

vechi, precum şi o istorioară analoagâ visului din chestiune.

Autorul, preot, remas văduv de tînăr, cu o unică copilită, e apăsat de greul vieţii. Necasul şi singură­tatea îl împing în o stare sufletească de neconsolaţie. Până chiar şi momeli de sinucidere îi bat la uşa gân-direi . . . Odată adoarme pe „canapă" şi în vis îi apare soţia reposată. îmbrăţişări , gogoliri, planşete. Urmează apoi un dialog între autor şi soţia sa. Aceasta îl ca-pacitează, îl abate de la negrele gânduri de sinucidere, înşiră dovedile cari reclamă viaţa preotului, viaţa omu­lui şi a părintelui, îi îndigită datorinţele ce are să le împlinească din aceste trei puncte de vedere.

Avem de a face cu un cas ce obvine foarte des în viaţa noaslră. E mare numărul acelor preoţi, cari remân văduvi în verstă tînără, mari şi mul te sunt mi-seriile cu cari au să deie pept, grele sunt încercările şi ispitele de cari se lovesc. Şi dacă unul sau altul ajunge la marginile desperării, nu e de mirat, ci-şi are esplicaţia sa psihologică.

Sfaturile de mângâiere deci numai bine venite pot fi. Un astfel de sfat este şi broşurică părintelui Hango, care merită să fie cetită din partea preoţi lor, servindu-le spre meditare serioasă. Le va fi îndeosebi spre mângăiere preoţilor văduvi, — „socios habuisse malorum'-. în veacul acesta, când sinuciderea, atât cea fisieă cât şl cea morală, a devenit sport, cuvine-se ca graiul preoţilor să se ridice in potriva-i. Autorul a fă­cut bine atingend chestia aceasta.

Considerând intenţiile bune ce l-au îndemnat pe autor la publicarea visului seu, ne vine a uita stilul greoi, fraselc eronate şi superficialitatea în esprimar' aa sentimentelor. în lipsa acestor defecte putea să desli problema sa cu mai mare succes.

Problema în sine inse e foarte bine aleasă, . structivâ şi folositoare. Atragem atenţia preoţilor de a procură această mică broşură de la librăria archid cesană, pentru bagatelul de 20 cr. Stilul înse să ni analiseze!

Şi acum ceva despre câlindare. Las în sarcina altora a întră în materia astronomică, a şematismelor, a târgurilor. De lipsă ar li ca o mână pricepută să se ocupe şi de aceste, căci multe sunt greşelile în ele. Vai de ţăranul care se va orienta numai din călindare când e să plece la terg. Apoi sftul Nicolae ce a greşit, de ajunge tipărit numai cu litere negre în unele câ­lindare ? . . .

Voi arunca inse o privire asupra „l i teraturei" cu­prinsă in călindarele ce ne-au sosit la mână.

Călindariul este aproape unicul manual de lite­ratură ce-1 găseşci în casa Românului şi astfel nu este indiferent cum e întocmit acest manual . în general vorbind nu prea găseşci capitole de valoare deosebită în călindarele din anul acesta. Călindarele după mode-delul celor întocmite de reposatul literat Mangiuca de­vin tot mai rare. Bune şi folositoare lucruri găseşci înse şi în aceste şi îndeosebi in cele destinate pentru popor.

Carecteristieă pentru călindarele din anul acesta este atenţia ce i s'a dat poetului iubit Coşbuc. Nu este călindar în care să nu se cuprindă vreo poesie sau doue de-ale lui Coşbuc, împregiurare ce dovedeşce doue lucruri : bunul simţ al acelora ce redactează călindarele şi populari tatea la care a ajuns Coşbuc la noi.

în materie literară mai drăgălaş se presintă în anul acesta micul „Călindariu al Poporului" . Este în-

Anul XXXIII. F A M I L I A 6 2 3

tr'adevSr un mic manual de literatură, cu biografii, apreciări, citate şi ilustraţiuni. Tot ce cuprinde este actual şi de interes, scris în o frumoasă românească, instructiv pentru popor. „Revaşul nostru", articolul retrospectiv asupra momentelor mai însemnate din viaţa noastră socială şi politică, e la locul seu.

Material mult şi bine ales are şi „Amicul Popo­rului", întocmit de părintele Gr. Sima a lui Ioan. Pâ-cat numai că părintele Sima s'a lăsat de bunul seu obiceiu de a publică vreo poveste sau credinţă din popor, — căci îndeosebi în acest câmp ni s'a afirmat până acum de competent. în locul reclamelor făcute „Enciclopediei" putea să publice vreun basm, căci erâ potrivit.

Se observă în calindarele noastre din anul acesta tendinţa de a face cunoscute faptele bărbaţilor noştri mai însemnaţi. Astfel s'a scris în „Călindarul Archi-diecesan" despre Alexandru R o m a n ; în „Amicul Po­porului" despre G. Pop de Băseşci, Iosif Sterca Şuluţiu, I. Hannia, br . Urs de Margine etc. Este lăudabilă a-ceaslă tendinţă, — poporul trebue să-şi cunoască pe aleşii sei.

Mult se poate ceti în „Călindariul Românului" , al diecesei din Caransebeş. „Foaia Diecesană" îl numeşce „cel mai bun şi cel mai ieftin călindariu". în ce pri-veşce ieftinătatea, are dreptate. E foarte bogat în -ma­terie, partea literară se estinde pe 80 de pagini şi costă numai 30 de cruceri. Singură nuvela dlui V. R. Buti-cescu, întitulată „Dracul", merită 30 cr.

De încheiere ceva despre „Posnaşul". Unicul că-'indariu umoristic. Apare în anul al treilea în edi-

ira cnnoscutului librar W. Krafft din Sibiiu şi se bu-jră cu drept cuvânt de popularite. Glumele alese, cu uşii la referinţele actuale, cu ilustraţiile potrivite ./di „Cum a bătut Traian pe Decebal") sunt mici îvaere ale literaturei noastre umoristice. Păcat înse

•. toate glumele sunt aşâ dicând „de salon". Poporul — care trage bucuros la câlindare umoristice — nu înţelege ce sunt „burlacismele", „fragment liric", „mi­cul homeopat" etc. etc. Nu trebue să fim nici „Calic" nici „Vultur", dar am pute fi mai puţin „salon mâssig" cu mai multe glume din popor. Pent ru viitor d l e E r m i l !

ILARIE CHENDI.

Ilustratiunile noastre. Nu fll supărată, dragai Pe cerul senin al vieţii

conjugale s'a ivit un nor. Bărbatul a vinit târziu acasă şi nevasta s'a supărat Degiaba s'a încercat densul să o mângâie, ea ş-a întors faţa şi nu vrea nici să-1 vadă. Dar o privire spre copilita lor are să schimbe şi hotă-rîrea ei. Şi pacea senină se va rentoarce.

Blbol Sălbatic din Tibet. Acest animal se nu­meşce yak şi are o construcţie corporală foarte ro­bustă. Capul lui nu-i prea mare, dar lat ; flitul i e ţu ţu ia t ; steaua din frunte e s t r îmbă; are coarne scurte înse tari, urechi scurte, privire proastă, partea de jos a trupului păros. Yacul trăeşce în deserturile stâncoase ale Tibetului, mai ales în cârduri mar i ; îi place mai mult frigul decât căldura, având o blană care-1 scuteşce de ori ce tempestăţi. E leneş, numai dimineaţa şi sara se duce a paşce; restul dilei îlpetrece în lenevie. Aţiţat, devine furios şi îndrezneţ. Vai de vânătorul care numai îlrăneşce. Dar se îmblânijeşce uşor, de aceea tibetanii se servesc de el la lucru, căci e tare.

C E E N O U ?

Cătră cetitoarele „Familiei". Cu numerul acesta se încheie anul 1897. Cuprinsul alăturat arată, că am stăruit să dăm publicului nostru cetitor o foaie vred­nică de spriginire. Atât numele colaboratorilor noştri, cât şi mulţimea iluslraţilunilor, ne îndreptăţesc să spu­nem aceasta. Mulţumind pentru spriginul de pân' a-cuma, îl cerem şi pentru viitor, dar în mesură mai mare. în deosebi ne rugăm de cetitoarele noastre, să binevoiască a recomandă foaia noastră în cercul eu-noşcinţelor lor. Cu cât numeru l abonanţilor noştri se va spori, cu atâta foaia va deveni mai interesantă.

Hymen. Dl Al. D. Sturdx-a, locotenent în armata română, fiul dlui D. A. Sturdza, s'a logodit cu dşoara Carp, fiica dlui P. P. Carp. — Dl Aurel Ciupe de Draga-vilma, rigorosant în drept, s'a fidanţat cu dşoara Viora Iovancscu în Lugoş. — Dl Dimitriu Boariu, absolvent de teologie, s'a logodit cu dşoara Silvia Gerasim.

Şcirl personale. Dl Or. Stefaneseu, profesor Ia universitatea din Bucureşei şi membru al Academiei Române, a fost numit rector al acelei universităţi. — Dl Avram S. Pecurariu a întrunit majoritatea voturi­lor la alegerea de protopresbiter al Dobrei.

Papa şi regele Carol. Papa a trimis regelui Carol un prea frumos album, conţinând vederi din capela Borgia de curând restaurată la Vatican.

Oomitetul ASOClaţiunli a ţinut de curând o şe­dinţă în care s'au ales funcţionarii şi anume : cassar dl Leontin Simonescu, secretar dr. Ilie Beu, bibliotecar dl Nicolae Togan, archivsr dl Ioan Popovici, econom dl Ilie Moga, cancelist dl Romul Simu.

Bal la Sibiiu. Reuniunea femeilor române din Sibiiu va arangiâ în carnevalul viitor un bal în folosul fondurilor sale. Balul se va ţine la 5 februarie n. in sala cea marc din Casa socială.

Damele române din Lipova vor arangiâ în 7/19 ianuarie 1898 o petrecere cu dans în favorul copiilor săraci de la şcoalele române de-acolo. Oferte şi supra-solviri marinimoase se primesc cu mulţămitâ la adresa dnei Elena V. Hamsea (în. Lippa) şi se vor achita pe cale diarislicâ.

Femei la medlolnă. Dşoarelc Olga Comşa şi Mă­ria Dumitrescu-Brăila, ambele de la facultatea de me-diciuă din Paris, au trecut cu succes examenul de li­beră practică a medicinei în România.

Catedrală nouă în Bucnreşci- Diarele din capi­tala României ne aduc şcirea, că în curând se va în­cepe acolo clădirea unei catedrale noue şi anume pe bulevardul Carol, în locul unde astădi se află columna. Cheltuelile se vor urca Ia vr'o 14 milioane de franci. Se dice, că regele stărue mult pentru clădirea acestei catedrale, pentru cuvântul că vechia mitropolie este prea mică.

România Jună. Am primit Raportul anual al So­cietăţii academice social-literare „România Jună" din Viena, pe anul administrativ de la 1 octombre 1896 şi până la 30 septembre 1897. Anul trecut societatea a avut 4 2 membri fundatori, 115 onorari, 80 emeri-taţi, 34 ordinari şi 1 extraordinar. în sala de h ctură au fost 55 de reviste şi d iare ; biblioteca are 1095 o p u r i ; cassa, fondul neatacabil 16.105 fl. 10 cr., fon­dul de reservă 450 fl„ fondul disponibil 1521 fl. 63 cr.

A murit: Hareti Nemeş n. Dossios, soţia dlui Petru Nemeş, notar public regesc în Braşov, la 19/31 decembre, în etate de 39 ani.

6 2 4 F A M I L I A Anul XXXIII.

Abonament pe 1898. Deschidem abonament nou la Familia pe anul

viitor, cu condiţiunile însemnate în fruntea foii şi a-nume : pe un an cu 8 fl., pe y 2 de an cu 4 fl., pe 3 luni cu 2 fl., pentru Romănia p e an cu 20 lei.

Foaia noastră va eşi şi în anul viitor regulat, ÎD flecare duminecă, pe 12 pagine tipărite des.

Va cuprinde nuvele, schite, piese teatrale, suve-niri de călătorie, poesii, articoli de şciintă şi de petre­cere, informaţiuni din lumea literarâ-artistică română şi despre mişcările vieţii sociale de la noi.

Vom stărui să putem da cât de multe portrete şi ilustraţiuni reuşite, a târnând numerul şi înmulţirea lor de la spriginul ce vom obţină.

• • K " Ne rugăm cu insistentă ca abonamentele să se faoă plătlndu-se regulat înainte, căci neplătite ast­fel, ni se încurcă socotelile şi ni se fac greutăţi. Gu asemenea creditări am perdut mii de florini; de aceea începând din anul viitor, numai aoelora le vom tri­mite foaia, oarl ne-au respuns abonamentul Este mai uşor ca cineva să plătească câte 8 - 4 — 2 fl,, decât să anticipăm noi pentru atâţia sute de florini în tipogra­fie, unde avem termine fixe de plătire.

Iar aceia cari nici pe anul curent n 'au respuns încă costul de abonament , poftească a şi face datoria până la sfârşitul anului, căci atuncia se va sista espe-diarea pentru toţi.

Numere de probă trimitem ou plăoere, dar apoi nu expediam foaia decât numai aoelora oari ni-o cer.

M T Premii pentru abonaţi. T U Abonantii .Famil iei" cari vor respunde abona­

mentul pe un an, vor primi aproape în Cinste, pe un preţ băgatei de i fi. 10 cr., următoarele tablouri şi cărţi :

inaugurarea mănăstirii Curtea-de-Argeş. Portretul reginei României, în costum naţional. Istoria lui Mihai Viteazul, de N. Bălcescu. Lira mea, poesii de Iosif Vulcan. De la sate, novele de acelaş. Cichindeal, discurs de recepţiune la Academia

Română, de Iosif Vulcan. Ştefan vodă cel tiner, tragedie istorică în 5 a c t e ,

premiată de direcţiunea Teatrului Naţional din Bucu-reşci, de Iosif Vulcan.

Iar cei ce se vor abona pe l / 2 de an, vor primi, asemenea pentru 1 fl. 10 cr., următoarele :

Inaugurarea mănăstirii Curtea-de-Argeş ; Lira mea; De la sate şi Ştefan vodă cel tiner. De ambele premii înse vor beneficia numai a-

ceia, cari vor trimite abonamentul până la 1 februarie St. n. 1898, adăugând şi costul de câte 1 fl. 10 cr.

Altora nu se vor trimite, nici nu vor ave drept să le reclame, plătindu-le mai târziu.

M T tmr Cei ce colectează 5 abonanţi noi pe anul întreg, primesc un exemplar din foaie gratuit, d imprenă cu toate premiile acordate abonanţilor pe acelaş t imp ; după 5 abonanţi noi pe 1 / . ; de an, primesc gratuit foaia şi premiile potrivi te; iar după 5 abonanţi de l / i de an, primesc gratuit foaia pe acelaş t imp.

Oradea-mare 19/31 decembre 1897. Redacţia şi administraţia „FAMILIEI",

Călindarul săptămânei . D u m i n e c a după Naşe . Dl ui Ev. d e l a Matei , c 2. gl . 6~aTIuv. 87 Diua sgpt. | Căl indarul v e c h i u Căl ind, n o u [ Sore le Duminecă 28 20 mir mart. arşi î n Nic. 9 Iu l ian 7 6 6 3 49 Luni 29 P o m e n . s s . prunci 10 P a v e l st. 7 55 3 5 1 Marţi 30 Mart. A n i s i a 11 Higiniu 7 54 3 52 Mercuri 31 Cuv. Me lan ia 12 R e i n h o l d 7 54 3 54 Joi 1 (f) Tăier im. 13 I larie 7 53 3 55 Vineri 2 P. S i l v e s t r u 14 F e l i x 7 52 3 57 Sâmbătă 3 Pr, Malach ia 15 Maur 7 51 4 0

Proprie tar , redactor respundător şi edi tor : I O S I F V U L C A N . (STRADA ALDÂS NR. 296 b.)

Păziţ i-ve sănătatea! Tuturor celor-ce sufer de boaie de piept, de boa­

lă de apă, de mistuire neregulată, dureri de stomao de reumatism, guturai, durere de oebi, şi alte boaie lăuntrice, apoi pentru boalele de Copii, se recomandă cu multă căldură

Medicamente l e Kneippiane pregătite strict după îndrumările celebrului S. Kneipp şi întrebuinţate cu cel mai mare succes de mii de bolnavi.

Se pot căpăta de-adreptul sau prin postă dela farmacia dlui Dr. Iulius Schopper în Oraviţa (Krassâ-Szâreny m.).

Catalogul tuturor medicamentelor (leacuri­lor) cu preţurile lor, se trimite, la cerere, ori-cui gratis şi franc/) din numita farmecie ! 4—10

IlasasasasasBsasasasasasasasasssagssag

55 V I C T O R I A " INSTITUT DE CREDIT ŞI ECONOMII, SO­

CIETATE PE ACŢII.

Sediul : Arad, c a s a proprie, ca lea Arch iduce le Iosif nr. 2

întemeiată la 1887. Capital de acţii : fl. 3 0 0 . 0 0 0 . Fond de

reservă fl. 1 0 0 0 0 0 . Depuneri fl. i.ooo.ooo. Circulaţia anu­

ală fl. 15.000.000. Primeşce depuneri spre fructificare, d u p ă

care solveşce 5% interese fără privire la ter-minul de abzicere.

Darea de venit după interese încă o sol­veşce institutul separat .

După starea cassei, depuneri până la fl. 1000 se restituesc indatâ la presentarea libelului fără abzicere.

Depuneri se pot face şi pr in poştă şi se efectuesc momentan după sosirea comandei. 12—12 Direcţiunea institutului.

S ă m m m 5 B 5 Z 5 ^m5 ^ 5 B 5 ă | i { ] | 5 H 5 H 5 H 5 H l l

TIPOGEAFIA IOSIF LÂNG IN ORADEA-MARE.