LEPTOSPIROZA

Etiologie

• leptospiroza este o boală infecţioasă comună animalelor si omului

• leptospirele fac parte din genul Leptospira, familia Spirochetae având ca reprezentanţi doua specii – L. interrogans şi L. biflexa, cu mai multe serotipuri şi serogrupuri fiecare

• în ceea ce priveşte caracteristicile antigenice, există mai mult de 200 de serotipuri care se grupează în 23 de serogrupe

• rolul dominant în înbolnăvirea omului îl au 13 serogrupe – L. icterohaemorragiae, hebdomadis, grippotiphosa, pomona, tarassovi, bataviae, javanica, canicola, ballum, pyrogenes, cynopteri, autumnalis, australis – aceste serogrupe identificându-se prin investigaţii de laborator de către serviciul veterinar

• leptospirele au lungime variabilă (4 – 40µ) şi grosime (0.6 – 0.12µ)

• nu pot fi observate la microscopul obişnuit ci doar la microscopul cu câmp obscur

• traversează filtrele biologice cu uşurinţă pentru că au grosime mică

• pot fi evidenţiate prin coloraţia Fontana-Tribandeau(impregnatie argentică)

• se pot cultiva pe medii speciale de cultură care conţin ser de iepure sau pe mediul Korthof ce contine peptona Witte

Fig. 1

Caractere epizootologice

• animalele cu receptivitate pentru leptospiroză sunt: porcul, bovinele, câinele, oaia, capra măgarul, pisica, vulpea

• păsările sunt mai putin receptive • tineretul este mai receptiv, comparativ cu

animalele în vârstă • factorii predispozanţi pot fi: efortul fizic din

muncile agricole, gestaţia avansată, deficienţe alimentare, parazitozele, infecţiile bacteriene şi virotice. La canide, masculii au predispoziţie din cauza atitudinii de a mirosi organele genitale şi urina altor câini

• sursa de infecţie o reprezintă animalele bolnave precum şi cele contaminate dar fără manifestare clinică

• de obicei, leptospirele sunt cantonate în rinichi de unde se elimină prin urină

• transmiterea leptospirelor de la animale la om se poate realiza pe diferite căi; contact cu animalele bolnave sau purtatoare de leptospire - la îngrijirea, la sacrificarea animalelor

Fig. 2

Fig. 3

• de asemenea, leptospirele ajung în organism prin apa contaminată în urma eliminărilor de urină de către animalele bolnave, în timpul scăldatului, pescuitului, folosirii apei din lacurile de suprafaţă

• totodată, pe cale alimentară, prin produsele contaminate de rozătoare bolnave sau prin produsele de abator contaminate

• receptivitatea este generală pentru populaţie în toate grupele de vârstă

• după trecerea prin boală se formează o imunitate specifică de serotip, care nu protejează de înbolnăvirea cu alte serotipuri de leptospire

• preponderent boala e întâlnită la crescătorii de animale, lucrătorii din abatoare, veterinari

• a fost stabilit că anumite serogrupuri de leptospire îşi menţin existenţa, parazitând în organismele anumitor specii de animale, astfel că, de această particularitate biologică trebuie ţinut cont la efectuarea anchetei epidemiologice în focare şi a măsurilor antiepidemice

• astfel, L. grippotiphosa e întâlnită la şoarecele cenuşiu de câmp, L. icterohemorragiae – şobolan cenuşiu şi câine, L. pomona – porcul, bovinele, câinele, L. canicola – câinele, bovinele, porcul, L. hebdomadis – bovinele, şoarecii, L. tarassovi – porcul şi şobolanii

Patogeneză

• este strâns legată de rezistenţa organismului precum şi de virulenţa şi numărul germenilor

• leptospirele au o deosebită afinitate pentru ficat, care suferă modificări degenerative ca o cosecinţă a acţiunii mecanice directe a germenilor şi a acţiunii indirecte – toxice – asupra hepatocitului

• consecinţa lezării celulei hepatice este icterul în cea mai mare măsură hepatogen şi mai puţin hemolitic

• leziunile renale frecvente în leptospiroză sunt o consecinţă a acţiunii directe a leptospirelor

• diateza hemoragică se produce în urma acţiunii toxinelor asupra endoteliului vascular cât şi a trombopeniei cauzate de lezarea ficatului

• acţiunea hemolitică a unor leptospire explică producerea anemiei, a hemoglobinuriei şi parţial a icterului

• la suine leptospirele pot traversa placenta, invadând fetuşii, fapt care are drept consecinţă avortul

Fig. 4

Tablou clinic

• la om, boala începe brusc cu frisoane, febră, cefalee puternică, vertijuri, adinamie,delir, dureri articulare, insomnie şi slabiciune generală

• pot apărea la 2-3 zile de boală, semne de meningism, iar spre sfârşitul primei săptămâni de boală simptome meningeale – rigiditatea muşchilor occipitali – puncţia rahidiană confirmând diagnosticul de meningită leptospirică seroasă, evoluţia căreia fiind de obicei benignă

• apar şi tulburări hemoragice sub formă de hemoragii nazale, gastrointestinale

• forma icterică se manifestă prin apariţia icterului;pielea şi mucoasele devin galbene

• icterul apare în a doua sau a treia zi de boală, apoi dispare peste 2-3 săptămâni

• afectarea renală este caracteristică, manifestându-se din primele zile de boală, prin nefropatie cu proteinurie moderată; în urină apar hematii proaspete şi urme eritrocitare, leucocite, precum şi cilindrii hialinici şi celule de epiteliu renal

• semnele de afectere renală se manifestă începând cu ziua 7-10 de boală prin oligurie care alternează cu anuria

Fig. 5

Fig. 5

• este posibilă instalarea insuficienţei renale acute care duce ulterior la uremie – cauza cea mai frecventă a deceselor bolnavilor

• în leptospiroză pot apărea complicaţii oculare precum iridociclită(fig.5) sau afecţiuni cardiace precum miocardita

Diagnostic

• diagnosticul diferenţial, la om, se face faţă de bolile: gripă, tifos exantematic, febra hemoragică cu sindrom renal, fibra tifoidă şi paratifoidă A şi B, febra Q, hepatitele virale acute, meningitele seroase şi de altă natură

• diagnosticul de laborator cel mai uşor de executat este reacţia de microaglutinare-liză, însă dă rezultate numai după trecerea a 7 zile de la debutul bolii

• se poate face şi examen bacteriologic prin inoculare pe cobai

• examenele de laborator au dezavantajul că au caracter retrospectiv

• se pot face în cadrul examenului serologic teste ELISA care să detecteze anticorpi umani sau animali

• Fig. 6

Tratament

• la animale rezultate s-au obţinut prin administrarea de antibiotice precum streptomicina şi teramicina

• se pot folosi la animale preparate imunoprofilactice

• la taurine, ovine, caprine şi cabaline profilaxia specifică se aplică numai de necesitate

• la porcine se vaccinează antileptospiric, cel puţin la animalele gestante în a 55-a şi a 65-a zi de gestaţie

• vierii se vaccinează trimestrial utilizându-se vaccinul inactivat antileptospiric bivalent pomona – tarassovi

• la om bolnavii de leptospiroză se spitalizează, cei în cazuri severe cu icter şi anurie se supun la terapie intensivă cu hemodializă

• terapia specifică include antibiotice precum penicilina, ampicilină, tetraciclină, cefalosporine şi gamaglobulina antileptospirică

Fig. 7

Profilaxie şi control

Măsurile de profilaxie şi control se bazează pe:• identificarea cazurilor• sisteme de raportare eficiente• coroborarea datelor şi corelarea lor cu

prevalenţa• datele privind ratele prevalenţei în populaţiile

animale locale(domestice şi sălbatice)

Întreruperea căilor de transmitere de la animal la om reprezintă factorul esenţial în controlul leptospirozei umane, omul fiind întotdeauna o gazdă accidentală

Elementele cheie în realizarea acestui obiectiv sunt următoarele:

• identificarea surselor de infecţie • controlul infecţiilor la speciile gazdă• combaterea rozătoarelor purtătoare• reducerea contactului cu animalele purtătoare• excluderea mediilor contaminate cunoscute• igiena profesională• vaccinarea• informare-educare• asigurarea facilităţilor de laborator şi a

personalului calificat

Fig. 8

Bibliografie

Bolile infecţioase ale animalelor domestice - Volintir V. , Ed. Didactică şi Pedagogică

Bucureşti, ediţia 1975

Tratat de bacteriologie medical-veterinară

şi introducere în micologie - Simona Ivana, Ed. Ştiinţelor medicale 2006

Site-uri internet : www.sanatatea.com

http://ro.wikipedia.org

http://microbwiki.kenyon.edu

http://phil.gov