Nr. 77 / 11-17 ianuarie 2015

4 ianuarie

BOTEZUL LUI IOAN - DUMINICA DINAINTE DE BOTEZUL DOMNULUI

Î nceputul Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, precum este scris în proorocie (la Maleahi) şi Isaia: „Iată Eu trimit îngerul Meu înaintea feţei Tale,

care va pregăti calea Ta. Glasul celui ce stri-gă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui”. Ioan boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinţei întru ierta-rea păcatelor. Şi ieşeau la el tot ţinutul Iude-ii şi toţi cei din Ierusalim şi se botezau de către el, în râul Iordan, mărturisindu-şi pă-catele. Şi Ioan era îmbrăcat în haină de păr de cămilă, avea cingătoare de piele împreju-rul mijlocului şi mânca lăcuste şi miere săl-batică. Şi propovăduia, zicând: Vine în urma mea Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălţămintelor. Eu v-am botezat pe voi cu apă, El însă vă va boteza cu Duh Sfânt. (Marcu 1, 1-8)

SMERENIA CARE A DESCHIS CERUL

S ărbătorind Botezul Domnului, ne adu-cem aminte şi că Dumnezeu S-a desco-

perit oamenilor ca Treime, şi că Iisus S-a ară-tat oamenilor ca Hristos. Unde S-a arătat Hristos? Unde Şi-a început lucrarea? S-a dus, oare, într-un mare oraş şi S-a arătat acolo în slava Sa? Ori S-a urcat pe un multe înalt, ca o

mulţime numeroasă de oameni adunată în jur să-L privească de jos, ca pe o ciudăţenie? Nu! Hristos S-a dus în pustie, la apa Iordanului, unde Ioan boteza poporul. Ioan propo-văduia pocăinţa şi îi chema pe păcătoşi ca, în semn de pocăinţă, să se boteze în Iordan. Şi iată, tot ca un păcătos vine şi Hristos şi cere să fie botezat. El, Care nu are păcat. S-a temut Ioan. „Tu trebuie să mă botezi pe mine”, „Lasă asta acum – îi răspunde Iisus – căci aşa ni se cuvine să împlinim toată dreptatea”.

Adam a păcătuit prin mândrie, a vrut să se înalţe, să fie ca Dumnezeu. Iar Hristos a venit să plinească dreptatea lui Dumnezeu, să îndrepte prin smerenie păcatul mândriei lui Adam. Adam a voit să se înalţe în faţa lui Dumnezeu, iar Dumnezeu Se smereşte în faţa omului. Hristos S-a coborât în apă şi a primit botezul de la robul Său. Tremurând,

CUPRINS 1. Smerenia care a deschis cerul. 3. Cuvânt în ziua Botezului Domnului al Sfântului Ioan Maximovici. 4. Sfântul Prooroc Ioan - Botezătorul lui Hristos.

5. Sfântul Antipa de la Calapodeşti. 6. Sfânta Taină a Botezului.

7. Pildă: Taina Sfântului Botez.

8. Cum folosim Aghiasma cea Mare?

„Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat” (Galateni 3, 27)

2

Ioan a pus mâna pe Stăpânul şi Dumnezeul său şi Hristos Şi-a plecat smerit capul în faţa lui.

Această smerenie a lui Hristos a deschis cerul. S-au desfăcut atunci cerurile şi s-a auzit glasul lui Dumnezeu-Tatăl: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevo-it. Acesta este Fiul Meu, Care S-a smerit pe Sine ca să îm-plinească voirea Mea, este Fiul Meu cel adevărat, care Se micşorează ca pe om să-l înalţe”. Iar Duhul Sfânt S-a pogo-rât din cer peste Iisus, întărind cuvintele Tatălui. Astfel, prin smerenie, Hristos a deschis cerul şi a descoperit oame-nilor taina Treimii dumnezeieşti.

Dar de ce a făcut asta tocmai pe apă, iar nu în vreun alt loc? Să ne amintim cum a creat Dumnezeu lumea. Când Dumnezeu a făcut cerul şi pământul, „pământul era nevă-zut şi gol şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor”. Apoi Dumnezeu a des-părţit pământul de apă, dar astfel încât apa să rămână totuşi peste tot căci este trebuin-cioasă oricărei făpturi. Nici omul nu poate trăi fără apă şi nici un fel de vieţuitoare. Apa se găseşte în aer (ca umezeală); să luăm o mână de ţărână de oriunde – şi acolo e apă; se află apă şi în piatră, chiar dacă nouă ni se pare că nu este; ea se află şi în piatră şi când Dumnezeu vrea, poate să o scoată din ea, cum a făcut în vremea lui Moise.

Cufundându-Se în Iordan, Hristos a sfinţit nu numai apele Iordanului, ci şi întreaga fire. El a dat apelor puterea să spele păcatele omeneşti. Botezul lui Ioan era numai un semn de pocăinţă. Botezul creştin este noua naştere, iertarea tuturor păcatelor. Prin apă a pedepsit Dumnezeu păcatele lumii dintâi şi a pierdut-o prin apă, la potop. Tot prin apă îi mântuieşte acum Dumnezeu pe oameni, în Taina Botezului.

Astfel, Hristos a sfărâmat în apele Iordanului capul balaurului – care i-a înşelat pe Adam şi pe Eva, prin smerenia Sa şi le-a descoperit oamenilor că Dumnezeu este Trei-me; a sfinţit apele, iar împreună cu apele a pregătit şi întreaga făptură să primească cu-vântul iertării şi pentru nestricăciune. Şi atunci, biruindu-l încă o dată pe diavol în pus-tie, Hristos a mers să pregătească oamenii pentru împărăţia viitoare şi Şi-a început pro-povăduirea cu cuvintele: „Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor” (Matei 4, 17) sau, cum este scris în altă Evanghelie: „S-a împlinit vremea şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie” (Marcu 1, 15).

Până acum, Ioan Botezătorul propovăduia pocăinţa, pregătind calea Domnului. Acum însuşi Domnul le strigă oamenilor: „Pocăiţi-vă!”. Acest glas nu este adresat doar oamenilor trăitori în vremea lui Hristos, ci cu aceste cuvinte Hristos li S-a adresat tutu-ror oamenilor din toate timpurile şi din toate veacurile. Am auzit şi noi aceste cuvinte în Evanghelie. Cât timp încă nu au încetat cântările sărbătoreşti ale Bobotezei, ele ne amin-tesc că vremea pocăinţei se apropie.

Să luăm aminte! Nu sunt cuvinte de prooroc sau de înger, ci ale Domnului însuşi. Să ne pocăim şi să ne străduim în Postul care se apropie să ne biruim patimile şi să pri-mim iertarea păcatelor, pentru ca în veacul ce va să vină să intrăm în împărăţia cea nestricăcioasă, pe care Domnul ne-a pregătit-o. Amin.

(din: Sfântul Ioan Maximovici, Predici şi Îndrumări Duhovniceşti, Ed. Sophia, Bucureşti, 2006)

3

CUVÂNT ÎN ZIUA BOTEZULUI DOMNULUI AL SFÂNTULUI IOAN MAXIMOVICI

,,S -a deschis cerul, şi S-a coborât Duhul Sfânt… în chip trupesc, ca un porumbel” peste Fiul lui Dumnezeu, Care stătea în Iordan. Şi glasul lui Dumnezeu-Tatăl s

-a auzit din cer: „Tu eşti Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit” (Luca 3, 21-22; Mar-cu l, 11; Matei 3, 17). Deschis este şi astăzi cerul, şi din nou Duhul Sfânt Se pogoară dea-supra apelor şi Dumnezeu îl mărturiseşte pe Fiul Său.

O, de s-ar deschide şi ochii noştri sufleteşti! O, de-ar putea urechile noastre să audă glăsuirile cereşti! Am vedea că cerurile sunt deschise deasupra noastră. L-am vedea pe Fiul lui Dumnezeu stând printre noi şi pe Duhul Sfânt plutind deasupra noastră şi am auzi glasul lui Dumnezeu vestind dumnezeirea Mântuitorului lumii. Am simţi cum Du-hul Sfânt Se coboară deasupra apelor, cum le redă bunătatea pe care au avut-o la face-rea lumii şi le dăruieşte puteri tămăduitoa-re, cu care să renască natura căzută. Noi înşine ne-am acoperi de lumină, gurile noastre s-ar umple de duh şi L-ar cânta cu bucurie pe Cel ce ne-a întărit pe noi pe piatra credinţei. Dar numai cei curaţi cu inima văd cele dumnezeieşti. Cei întunecaţi de păcat văzând nu văd şi auzind nu aud.

Oamenii au văzut cerul în timpul Botezului Domnului, dar numai Ioan Botezătorul a văzut că cerul era deschis. Mulţi L-au văzut pe Domnul Iisus Hristos când a venit la Iordan, dar Ioan a fost singurul care a simţit că El era Fiul lui Dumnezeu întrupat, iar ceilalţi îl vedeau ca pe un om obişnuit, un dulgher şi un fiu de dulgher. Se poate ca nu doar Ioan să-L fi văzut pe Duhul Sfânt pogorât deasupra Lui în chip de porumbel, dar numai el a priceput că Acela este Duhul Sfânt, în timp ce ceilalţi l-au luat drept un sim-plu porumbel în zbor. Poate că mulţi au auzit la Iordan glasul lui Dumnezeu-Tatăl, dar numai Ioan a desluşit pe deplin mărturia lui Dumnezeu despre Fiul Său, în timp ce ce-lorlalţi li s-a părut că aud un tunet deasupra apelor, la fel ca şi mai târziu, când oamenii au luat drept tunet răspunsul din cer al lui Dumnezeu-Tatăl la rugăciunea Fiului Său (Ioan 12, 28-29). La fel şi astăzi, vedem norii acoperind cerul, dar nu vedem că cerul este deschis, inspirăm aerul, dar nu simţim Duhul Sfânt pogorât asupra noastră şi a apelor, auzim cuvintele cântărilor bisericeşti, dar nu le pricepem puterea dumnezeiască.

Dar cu adevărat Se află între noi Cel ce a spus: „Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 20). Cu adevărat cerurile sunt acum deschise şi Ziditorul lor îl mărturiseşte acum pe Cuvântul Cel împreună-veşnic cu El, şi acum Se va pogorî Duhul Sfânt peste ape şi le va sfinţi. Prin harul lui Dumnezeu, apa va deveni izvor de sănătate sufletească şi trupească, izvor de sfinţire, a noastră, a caselor noastre şi a întregii naturi şi se va păstra nestricată vreme de mulţi ani, făcându-se un fel de glas al lui Dumnezeu, care vesteşte că Mântuitorul nostru Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu pogorât pe pământ ca să ne renască spre nestricăciune şi să ne adu-că în Biserica cerească. Să ne deschidem inimile prin credinţă şi, deschizându-ne gurile spre slavoslovire, să strigăm din adâncul inimii: „Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt lucrurile Tale şi nici un cuvânt nu este de ajuns pentru a lăuda minunile Tale!”.

(Predici şi Îndrumări Duhovniceşti, Editura Sophia, Bucureşti, 2006)

4

SFÂNTUL PROOROC IOAN - BOTEZĂTORUL LUI HRISTOS

Î n fiecare an, pe 7 ianuarie, sărbătorim Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezăto-rul, zi în care îl cinstim pe cel care l-a botezat pe Hristos în Iordan.

Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului, cel mai mare şi ulti-mul dintre profeţii Vechiului Testament şi primul profet al Noului Testament, glasul care strigă în pustie „gătiţi calea Domnului”, turtureaua pustiei care a binevestit primă-vara harului, făclia Luminii dumnezeieşti, răsăritul ce a vestit pe Soarele Dreptăţii, ca un

înger pământesc şi om ceresc, stă la graniţa dintre cer şi pământ şi uneşte Vechiul şi Noul Testament. Trimis de Dumnezeu în deşert să anunţe vestea cea bună a venirii lui Mesia Hristosul, şi să pregătească calea lui Iisus, Ioan îşi împlineşte misiunea botezând pe Iisus în apele Iorda-nului. De acum strălucirea lui urma să scadă, iar a Mân-tuitorului să crească. Sfântul Ioan Botezătorul a început să predice în al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe când Ponţiu Pilat era procuratorul Iudeii (Luca 3, 1-2). El a avut menirea de a pregăti poporul pentru primirea lui Mesia şi de a-L descoperi pe Acesta şi a-L face cu-noscut lui Israel. Mesajul principal pe care el il transmi-tea era: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor!” Sfântul Ioan Botezătorul, cel care L-a botezat pe Hristos,

afirmă despre sine: „Nu sunt vrednic, ca plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălţămin-tei” (Ioan 1, 27). Deşi afirmă de două ori: „Iată Mielul lui Dumnezeu: Cel ce ridică păca-tul lumii”, iar după botezul Domnului în Iordan: „Am văzut Duhul coborându-Se din cer ca un porumbel şi a rămas peste El”, mărturiseşte: „Eu trebuie să mă micşorez, iar El trebuie să crească.” Înaintemergătorul Domnului se va învrednici să boteze în Iordan pe Hristos, aşa cum frumos spune un vechi imn al Bisericii: „mâna robului s-a atins de creştetul Stăpânului”. Prin această formulare aparent discriminatorie, se arată, practic, marea dragoste a lui Dumnezeu, căci El este Cel ce se smereşte şi iniţiază împăcarea cu noi, arătându-şi toată disponibilitatea de a reintra în comuniune cu omul. După cum şi Hristos va spune: „Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc. De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute.” Astfel, Dumne-zeu ne cheamă la împăcare şi la iertare. Tocmai de aceea, şirul Sărbătorilor de iarnă se încheie într-un mod educativ, oferindu-ne pe calea vieţii noastre, puterea restauratoare a pocăinţei, înţeleasă ca îndreptare morală, ca zbor către înălţimile virtuţilor.

Model de înfrânare, de pocăinţă, de curăţire de patimi prin asceză şi rugăciune, ini-ţiator al vieţii monastice şi a celei pustniceşti, Sfântul Ioan Botezătorul nu va înceta ni-ciodată să fie cel care găteşte calea ce duce la Hristos.

Tropar: Pomenirea dreptului este cu laude; iar ţie destul îţi este mărturia Domnului, Înaintemergătorule. Că te-ai arătat cu adevărat şi decât proorocii mai cinstit. Că şi a boteza în ape pe Cel Propovăduit, te-ai învrednicit. Drept aceasta pentru adevăr nevoin-du-te, bucurându-te ai binevestit şi celor din iad pe Dumnezeu, Cel Ce S-a arătat în Trup, pe Cel Ce a ridicat păcatul lumii şi ne-a dăruit nouă mare milă.

5

SFÂNTUL CUVIOS ANTIPA DE LA CALAPODEŞTI

S fântul Antipa de la Calapodeşti s-a născut în anul 1816, în localitatea Calapodeşti, din judeţul Bacău. Părinţii săi, Gheorghe şi Ecaterina, erau creştini evlavioşi, tatăl

său slujind în postul de diacon, în biserica satului, iar mama sa, după moartea bărbatului ei, călugărindu-se, sub numele de Elisabeta. Precum citim în „Patericul Va-laamului”, părinţii Cuviosului s-au rugat vreme îndelun-gată să poata avea un copil, pe care îl vor şi primi, în cele din urmă, ca pe un dar de la Dumnezeu.

La vârsta de numai douăzeci de ani, a mers la Mâ-năstirea Neamţ, spre a îmbraţisa viaţa monahală, însă, nefiind primit, a poposit în Mânăstirea Căldăruşani, de lângă Bucureşti. Vreme de doi ani, el s-a nevoit aspru întru dobândirea curăţiei inimii, drept pentru care a şi primit de la Dumnezeu darul lacrimilor şi darul rugăciu-nii neîncetate. Cuviosul a petrecut o vreme în Schitul Brazi. Cu binecuvântarea sta-reţului din Schitul Brazi, tânărul monah pleacă în Sfântul Munte Athos, unde a petrecut vreme de patru ani în Mânăstirea Esfigmenu. Mai apoi, fiind rânduit în schima mare, sub numele de Antipa, sfântul s-a retras într-o chilie pustie. Având binecuvântarea du-hovnicului, Cuviosul Antipa a mers la Schitul Prodromu, unde obştea era în formare, sub îndrumarea Cuvioşilor Nifon şi Nectarie.

După aproape două decenii de la sosirea sa în Sfântul Munte Athos, sfântul ajunsese cunoscut ca un părinte îmbunătăţit, mare sihastru şi iubitor al rugăciunii lui Iisus. Pă-rinţii din Prodromu, având nevoie de bani, pentru ridicarea schitului, şi văzând în Cuvi-osul Antipa un om gospodar, dar şi înduhovnicit, l-au trimis la metocul din Iaşi, pentru colectă. Dupa un timp, el va merge pentru colectă în Ucraina, pentru ca mai apoi, fer-mecat de singuratatea Valaamului, să se stabilească acolo, până la sfârşitul vieţii. În anul

1865, la vârsta de 49 de ani, Cuviosul Antipa a intrat în obştea monahală din Mânăstirea Valaam. Potrivit vechilor însemnări, în chilia sfântului nu era nici pat, nici scaun, cuviosul fiind cunoscut pentru nevoinţa şi postirea lui aspră. El şi-a cunoscut sfârşitul mai înainte cu trei zile, când icoana făcătoare de mi-nuni a Maicii Domnului (aflată într-o chilie athonită) s-a ridicat cu zgomot în aer şi, în timp ce restul icoanelor din chilie au căzut, s-a aşezat singură pe pieptul sfân-

tului. În ziua de 10 ianuarie 1882, în timp ce ucenicul său îi citea Acatistul Maicii Dom-nului, Sfântul Antipa de la Calapodeşti a adormit în Domnul, la vârsta de 66 de ani.

În anul 1997, în localitatea Calapodeşti a fost înfiinţată o mânăstire închinată Cuvio-sului Antipa. Părţi din Sfintele sale Moaşte se află la Mănăstirile Valaam, (Rusia), Chris-tiana (Bucureşti), Suruceni (Basarabia), unde se află braţul drept al acestuia.

Tropar: Povăţuitor preaînţelept al călugărilor şi înger pământesc te-ai arătat, Sfinte Cuvioase Părinte Antipa, înfrânându-ţi trupul cu nepătimirea şi luminând inimile cre-dincioşilor cu strălucirea virtuţilor tale. Pentru aceasta te-ai făcut locaş preacinstit al Sfântului Duh şi în ceruri ai aflat plata ostenelilor tale de la Dumnezeu, pe Care roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă.

6

SFÂNTA TAINĂ A BOTEZULUI

B otezul este Sfânta Taină prin care omul, prin întreita afundare în apa sfinţită şi prin rosti-

rea de către preot a cuvintelor: „Se botează robul lui Dumnezeu (numele) în numele Tatălui, amin şi al Fiului, amin şi al Sfântului Duh, amin”, dobândeşte iertare de păcatul strămoşesc, se naşte din nou du-hovniceşte în Hristos şi se face membru al Bisericii. După Botez, duhovniceşte omul este om nou, căci s-a născut duhovniceşte „din apă şi din Duh” (Ioan 3, 5).

Lucrarea de căpetenie în sfânta slujbă a Botezului este afundarea întreită în apa curată şi sfinţită în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, adică în numele Sfintei Treimi. Afundarea închipuieşte moartea şi îngroparea Mân-tuitorului şi moartea omului celui vechi al păcatului, iar ridicarea din apă închipuieşte învierea de a treia zi a Domnului şi naşterea omului celui nou curat şi drept în Hristos-Domnul. Omul născându-se astfel duhovniceşte se face mădular al trupului tainic al lui Hristos, adică se face membru al Bisericii: „Împreună cu El cu Hristos) ne-am îngropat prin botez întru moarte; pentru ca după cum Hristos a înviat din morţi prin mărirea Ta-tălui, aşa şi noi să avem o viată nouă” (Romani 6, 4). Celelalte lucrări (ceremonii) de la Botez au şi ele câte un înţeles: Lepădările înseamnă îndepărtarea puterii diavolului de la cel ce se botează; împreunările cu Hristos înseamnă unirea cu Mântuitorul şi cu Biserica Lui; suflarea de trei ori a preotului peste faţa celui ce se botează înseamnă că el trebuie să mărturisească totdeauna pe Domnul; vesmântul sau pânza albă în care se îmbracă cel botezat înseamnă curăţenia sufletului şi a vieţii creştineşti; lumânarea înseamnă îndatori-rea celui botezat de a duce adevărată viată creştinească, aşa încât faptele lui bune să lumi-neze înaintea oamenilor, ca o lumină în întuneric.

Mântuitorul a aşezat Sfânta Taină a Botezului, după învierea Sa din morţi, atunci când a poruncit Sfinţilor Apostoli: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezâdu-i pe ei în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, şi învăţându-i să păzească toate câte am poruncit vouă” (Matei 28, 19-20). Sfânta Taină a Botezului nu se repetă niciodată asupra aceluiaşi om, pentru că numai odată se iartă păcatul strămoşesc şi intră omul în Biserică, pentru că numai odată se naşte omul duhovniceşte, ca şi trupeşte. Iar păcatele săvârşite după Botez se pot ierta prin Sfânta Taină a Pocăinţei. Cei botezaţi se numesc „creştini”.

De la cel ce se botează, dacă este în vârstă, se cere primirea dreptei credinţe şi pocă-inţă de păcatele săvârşite, care prin botez se iartă, după cum zice Sfânta Scriptură: „Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare din voi întru numele lui Iisus Hristos spre iertarea păca-telor, şi veţi lua darul Sfântului Duh” (Faptele Ap. 2, 38); „Cel ce va crede şi se va boteza, se va mântui” (Marcu 16, 16). De aceea se rosteşte la Botez Simbolul Credinţei. La botezul copiilor, credinţa se mărturiseşte de către naş, care făgăduieşte că se va îngriji ca pruncul să fie crescut în legea ortodoxă. De aceea, naş nu poate fi decât un creştin ortodox. Dato-ria de a creşte pe copii în legea ortodoxă o au şi părinţii. Copiii trebuie să fie botezaţi pen-tru că botezul a luat locul tăierii împrejur, prin care a fost preînchipuit în Vechiul Testa-ment, iar tăierea împrejur se săvârşea şi asupra copiilor, cum trebuie săvârşit şi botezul, după cuvântul dumnezeiesc: „Întru carele (în Hristos) sunteţi şi tăiaţi împrejur, cu tăiere împrejur nefăcută de mână, întru dezbrăcarea trupului păcatelor cârnii, întru tăierea îm-prejur a lui Hristos, îngropaţi fiind împreună cu El prin botez” (Coloseni 2, 11-12).

Cine nu botează pe copii şi amână botezul lor pentru mai târziu, face mare păcat.

7

TAINA SFÂNTULUI BOTEZ

Î ntr-o zi, un sectant, om rătăcit de la dreapta credinţă, a vrut să-l contrazică pe un preot ortodox, spunându-i:

- Chiar dacă în Biblie Mântuitorul spune să ne botezăm, eu nu cred că e bine să-i botezăm pe copii, ci doar pe oamenii mari. Trebuie să aştepţi ca cei mici să crească şi de-abia atunci să îi întrebi dacă vor sau nu să fie botezaţi. Doar aşa, ca oameni în toată firea, pot hotărî cu adevărat. Cum puteţi voi, ortodocşii, să-i botezaţi pe copii?

- Spune-mi, îi zise preotul, după ce îl ascultă cu răbdare, ştiu că dumneata ai copii; când erau mici, i-ai dus la doctor să îi vaccineze?

- Da, îi răspunse omul. - De ce nu ai aşteptat să crească şi să-i întrebi

mai întâi dacă vor sau nu să fie vaccinaţi? - Fiindcă nu vroiam să se îmbolnăvească şi

ştiam că e bine pentru ei. - Ei, vezi, tot aşa şi noi ştim că Sfântul Botez

este bun pentru copii şi nu avem de ce să aştep-tăm. Aşa cum vaccinezi un copil micuţ, ca să nu se îmbolnăvească trupul lui fragil, tot aşa îl şi botezi, pentru a nu se „îmbolnăvi” sufletul lui tânăr. Prin puterea Duhului Sfânt, prin harul Său, coborât astfel peste prunc, acesta devine un om nou, pregătit pentru o viaţă nouă şi luminoasă: viaţa creştinească.

Sectantul plecă ochii ruşinat şi se îndepărtă, gândindu-se la cele spuse de preot.

Deşi sunt unii care nu cunosc dreapta credinţă, sau ştiu prea puţine, preotul îi poate învăţa, îi poate călăuzi prin desişul acestei vieţi încărcate de greutăţi şi păcate, scoţându-i la limanul mântuirii. Omul trebuie să asculte de preot, de duhovnic, întru toate.

„Sfântul Botez este desăvârşit, dar nu desăvârşeşte pe cel ce nu împlineşte porunci-le” (Sfântul Marcu Ascetul)

GHICI GHICITOAREA MEA:

Cine în pustiu striga Cu glas mare şi-ndemna: „Pocăiţi-vă, că vine Cel mai tare decât mine!”? (Sfântul Ioan Botezătorul)

Râu‘-n care botezat Fu Cel fără de păcat De către Sfântul Ioan Ştim că se numea… (Iordan)

Preot paroh: Marius Iacobeanu - 0745.760.239 Preot slujitor: Eugen Ciprian Ciuche - 0744.862.191 Preot slujitor: Bogdan Neacşu - 0745.407.076 Adresa: Parohia Ortodoxă Lazaret, Str. Digul Bîrnat nr. 19. Email: parohialazaret@yahoo.com

Publicaţie săptămânală a Parohiei Ortodoxe Lazaret pentru zidire sufletească, editată cu binecu-vântarea IPS. Ioachim Giosanu, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

CUM FOLOSIM AGHIASMA CEA MARE? Aghiazma cea mare se săvârşeşte la Bobotează, atât în Ajun, când se sfinţeşte apa

cu care preoţii botează apoi casele creştinilor, cât şi în ziua Bobotezei, după Sfânta Li-turghie, când se sfinţeşte apa pe care o iau creştinii acasă, pentru tot anul.

Se spune „Sfinţirea cea mare a apei” pentru că apa de la Bobotează are o putere deosebită, fiind sfinţită în însăşi ziua în care Mântuitorul a sfinţit apele, botezându-Se în Iordan. Aghiasma Mare, adică apa sfinţită de la Bobotează, are o mult mai mare, putere sfinţitoare şi tămăduitoare decât Aghiasma mică. De aceea, ea se păstrează nestricată vreme îndelungată, rămâne tot aşa de proaspătă, de curată şi plăcută la gust ca şi când ar fi atunci scoasă din izvor. O parte din ea se păstrează în biserică, într-un vas anume, numit şi aghiasmatar, şi e folosită de preot la o mulţime de slujbe (ierurgii). Cu această apă sfinţită se stropesc persoanele şi lucrurile care trebuie exorci-zate, curăţite sau sfinţite. Fiecare familie trebuie să ia din Aghiasma de la Bobotează şi să o păstreze într-un vas curat şi la loc de cinste. Se gustă din ea pe nemâncate şi cu multă cuviinţă în zilele de ajunare şi de post, sau în zilele de sărbători mari, după ce venim de la biserică, mai ales când nu ne împărtăşim.

Aghiasma mare se ia timp de 8 zile în şir, începând din ajunul Bobotezei, până la încheierea praznicului, (14 ianuarie). După aceea, ea se poate lua numai după Spoveda-nie. Îndeosebi cei opriţi de la împărtăşire se pot mângâia luând Aghiasma si apoi ana-fură. Când ne împărtăşim, Aghiasma se ia după împărtăşire, fiind mai mică decât Sfân-ta Impărtăşanie, iar când luăm numai anafora, Aghiasma cea mare se ia înainte de aceasta, fiind mai mare ca anafora.

Putem stropi cu Aghiasma cea mare casa, curtea si gradina, vitele şi chiar ogoarele si livezile noastre, pentru a le feri de rele. În caz de boală, putem, de asemenea, să gus-tăm din ea cu credinţă. Căci apa aceasta, având într-însa darul si puterea dumnezeias-că a Sfântului Duh, a făcut adesea multe minuni, însănătoşind bolnavi, tămăduind râni, apărând de rele, de necazuri si de primejdii.

...: Săptămâna 12-18 ianuarie 2015 :... Luni

(Post negru) 07:30 18:00

- Sfânta Liturghie (09:00 - Parastas) - Vecernia cu litie

Marţi 07:30 17:00

- Sfânta Liturghie şi Sfinţirea apei (nu se fac Parastase) - Vecernia cu litie şi Utrenia

Miercuri 07:30 - Acatistul şi Sfânta Liturghie - Sfântul Ioan Botezătorul -(Parastas) Joi 07:30 - Sfânta Liturghie (09:00 - Parastas)

Vineri 07:30 18:30

- Sfânta Liturghie (09:00 - Parastas) -

Sâmbătă 07:30 17:00

- Sfânta Liturghie (09:00 - Parastas) -

Duminică 07:15 - Utrenia şi Sfânta Liturghie (duminica nu se fac Parastase)