168. Iubire, Tu în veci mă ţine

6

description

168. Iubire, Tu în veci mă ţine. Iubire, Tu în veci mă ţine, Fii sprijin sufletului meu, Şi stăpâneşte peste mine, Să fii Oceanul Dumnezeu, În Tine valul, eu. 2. Lumină sfântă pe cărare, Făclia-n suflet ce-ai aprins, Să strălucească arzătoare, Ca soarele în necuprins, - PowerPoint PPT Presentation

Transcript of 168. Iubire, Tu în veci mă ţine

Page 1: 168. Iubire, Tu  în veci mă ţine
Page 2: 168. Iubire, Tu  în veci mă ţine

168. Iubire, Tu în veci mă ţine

Page 3: 168. Iubire, Tu  în veci mă ţine

1. Iubire, Tu în veci mă ţine,

Fii sprijin sufletului meu, Şi stăpâneşte peste mine,

Să fii Oceanul Dumnezeu, În Tine valul, eu.

Page 4: 168. Iubire, Tu  în veci mă ţine

2. Lumină sfântă pe cărare,

Făclia-n suflet ce-ai aprins,

Să strălucească arzătoare, Ca soarele în necuprins,

Şi ca un rug nestins.

Page 5: 168. Iubire, Tu  în veci mă ţine

3. Măreaţă, dulce bucurie,

Ce mă ridici peste dureri, Şi-n încercăriîmi dai tărie

Să biruiesc îmi dai puteri Şi sfinte mângâieri.

Page 6: 168. Iubire, Tu  în veci mă ţine

4. O, Golgotă însângerată, Simbol al veşnicei iubiri,

În praf arunc mândria toată Să-mi crească-n suflet izbăviri

De răul vechii firi.