156132360-JANET-DAILEY-Feriti-Va-de-Necunoscuti-Doc.pdf

83
JANET DAILEY FERI I-VĂ DE NECUNOSCU I Ț Ț JANET DAILEY FERI I-VĂ DE NECUNOSCU I Ț Ț Traducere de SERGHEI MANIU

Transcript of 156132360-JANET-DAILEY-Feriti-Va-de-Necunoscuti-Doc.pdf

JANET DAILEY

FERI I-VĂ DE NECUNOSCU IȚ Ț

JANET DAILEY

FERI I-VĂ DE NECUNOSCU IȚ Ț

Traducere deSERGHEI MANIU

Capitolul 1

Degetele Samanthei băteau neîntrerupt pe tastele ma inii de scris. O încre itură concentrată aș ț frun ii îi îmbina sprâncenele negre, iar gura îi stătea strânsă într-o linie hotărâtă. Oricâteț eforturi ar fi făcut, ma ina de scris mecanică nu-i permitea să scrie cu viteză. Parcă ar fi bătutș cu un singur deget. Apăsă prea slab, cu degetul mic, tasta literei "a", iar cuvântul "Yale" deveni "Yle".Oftând nervoasă, Samantha luă radiera, roasă aproape până la cotor de atâta folosin ă. Prinț minte îi trecu nostalgic imaginea elegantei sale ma ini de scris electrice, de acasă. Numai deș i-ar fi putut-o aduce la serviciu, î i spuse, dar imediat alungă gândul. Un model atât deș ș

scump ar fi provocat prea multe bănuieli i semne de întrebare.șRadiera găuri hârtia, tergând de-a binelea gre eala.ș ș– Lua-te-ar dracu'! mormăi exasperată Samantha i smulse coala din car.ș– Probleme?Întrebarea era binevoitor-ironică.Samantha îi aruncă fetei brunete o privire cu care s-o pună la punct.– Nu spun că nu mi-ar strica pu ină dexteritate manuală. De ce nu-mi împrumu i pu ină de laț ț ț tine, Beth? tiu că- i po i permite.Ș ț țÎn răspunsul ei răstit de sim ea o undă de invidie. În toată redac ia, nu era nici o ma ină peț ț ș care Beth să n-o poată ac iona eficient i iute ca fulgerul. Nu conta dacă era o ma ină deț ș ș scris mecanică sau electrică, un copiator sau un telex din camera de telecomunica ii alăturată.ț– Biata Sammi, râse Beth. De ce nu încerci vechea metodă cu un singur deget, caut- i-bat?ș Domnul Lindsay a folosit-o ani de zile, adăugă ea, referindu-se la eful amândurora, patronulș i redactorul ef al ziarului.ș ș

– Ai în fa ă o reporteră care va ajunge dactilografă de mare viteză – chiar dacă mai întâi amț să fac o criză de nervi, se strâmbă Samantha, cu sim ul umorului revenit, de i cam acru.ț ș– La ce lucrezi? o întrebă Beth, ignorându-i comentariul, cu excep ia unul zâmbet vagț compătimitor care-i apăru pe buze. Nu sunt ocupată. Eventual, i-a putea scrie eu materialul.ț ș– Nu, mul umesc, clătină Samantha cu tărie din cap, făcând ca părul des i bogat, castaniu-ț șînchis, să i se unduiască în jurul umerilor. E petru rubrica "De la lume adunate". O plictiseală a a de cumplită, că ai adormi înainte de-a ajunge la jumătate. Ce-a mai vrea ca Har...ș ș domnul Lindsay să-mi dea voie să-i mai adaug pu ină sare i piper, adăugă ea, având grijă săț ș se corecteze, când fusese cât pe ce să-l pomenească pe eful lor cu numele de botez.șBeth î i încre i nasul.ș ț– Nici toată sarea i piperul din lume n-ar putea salva rubrica aia insipidă. "Fiica doamneiș Carmichael, Susan, a venit în weekend acasă", "Domnul i doamna Donald Bradshaw auș primit musafiri din afara statului", maimu ări ea sarcastică genul de subiecte care apăreau înț rubrică.– Ar fi u or, afirmă Samantha, dacă mi s-ar permite să-mi bag pu in nasul pe ici, pe colo.ș ț Uite, de pildă, articolul ăsta despre Frank Howard, mult stimatul nostru avocat i absolventș la Yale, la care a venit în weekend un fost coleg de clasă. Întâmplător, acest fost coleg a solicitat postul de adminisrator al colii districtuale, iar Frank Howard, la fel de întâmplător,ș e pre edintele comisiei colare. Ei, dacă nici asta nu pute a manevră politică i cârdă ie,ș ș ș ș

atunci nu tiu ce să mai zic.ș– Nu zău? opti Beth, făcând ochii mari la auzul interesantei bârfe. Dar postul încă nu i s-aș oferit nimănui?– Încă nu, confirmă sec Samantha. Dar mă îndoiesc că îl va ob ine altcineva decât prietenulț i colegul de studii al pre edintelui nostru.ș ș

– eful tie?Ș ș– Da. Introduse o coală nouă în ma ină, îndreptându- i expresia nemul umită asupra însemnărilor.ș ș ț– i mi-a amintit că nu publică asemenea comentarii.ȘHarry Lindsay nu spusese numai atât. Samantha îi ascultase predica de douăzeci de minute cu privire la diploma ia necesară pentru a edita un mic ziar de provincie. Îi atrăsese aten ia căț ț oricare dintre subiectele inocente ale rubricii putea fi transformat într-o bârfă savuroasă, fapt de care Samantha era pe deplin con tientă, folosind supozi ii i informa ii de conjunctură.ș ț ș țDe asemenea, subliniase insistent că acelea i persoane cărora le plăcea să- i vadă numeleș ș tipărite în nevinovata rubrică erau în general oamenii de afaceri ai comunită ii. Unii i aceia iț ș ș oameni de afaceri pe care se baza redac ia pentru a publica reclame în ziar, ob inândț ț fondurile pentru publicarea acestuia. Iar un bun redactor ef nu- i ofensa clien ii numaiș ș ț pentru a-i cre te tirajul, decât dacă avea justificări concludente. Sforăriile politice nu intrau înș această categorie, decât dacă erau la mijloc fraude sau inten ii infrac ionale.ț țEra o declara ie pe care Samantha n-o putea ataca, de teamă să nu aibă un efect deț bumerang. Tatăl ei trăgea destule sfori. Influen a lui considerabilă era aceea care-i ob inuseț ț slujba la Harry Lindsay, pe timpul verii. Dorise să înve e datele de bază ale muncii deț reporter la ziar, i unde ar fi putut-o face mai bine decât în redac ia unui mic periodic deș ț provincie? Cu ajutorul acestei experien e i al diplomei de ziaristă pe care urma s-o ob ină laț ș ț sfâr itul următorului an de colegiu, Samantha era convinsă că putea ob ine un post la oș ț publica ie importantă. Ambi ia ei era aceea de a deveni una dintre cele mai bune reportere deț ț investiga ii.țDar, oftă ea, trebuia să recunoască, în modul cel mai realist, în elepciunea atitudinii luiț Harry. Pentru moment, nu avea altă solu ie decât să- i stăpânească imboldul instinctiv de aț ș scormoni sub suprafa a oricărei situa ii apărute. Î i putea da frâu liber curiozită ii saleț ț ș ț înnăscute mai târziu, după ce î i realiza ambi ia.ș țNu era un obiectiv despre care să vorbească prea mult. Pu ini cunoscu i de-ai ei îi în elegeauț ț ț dorin a. Majoritatea colegelor de clasă i chiar a celor de la ziar, ca Beth de exemplu,ț ș considerau că munca avea o importan ă secundară. Principala lor ambi ie era aceea de a- iț ț ș găsi, cu pu in noroc, un bărbat cu care să se mărite. Mai existau una sau două la fel deț devotate ca Samantha formării unei cariere, dar i ele plănuiau să i-o împartă cu un bărbat,ș ș în viitor.La douăzeci i doi de ani, Samanthei îi mai rămăseseră pu ine iluzii în privin a bărba ilor, celș ț ț ț pu in în ceea ce privea via a ei personală. Nu-i ura, nici măcar nu-i antipatiza. Pur i simpluț ț ș accepta ideea că în via a ei nu putea să existe niciodată "un" bărbat.țNu se putea spune că ar fi avut o înfă i are respingătoare – ba chiar dimpotrivă. Trăsăturile eiț ș armonioase, mereu curate i bine între inute, erau plăcute la vedere. Se observa chiar i oș ț ș sugestie de senzualitate în arcuirea buzelor. Ochii căprui, de aceea i nuan ă închisă i intensăș ț ș ca a părului, scânteiau adesea cu anima ie i poftă de via ă. În expresia lor se citea oț ș ț franche e neîndoielnic proaspătă i atrăgătoare. Acei ochi n-ar fi tiut cum să devină sfio i iț ș ș ș ș

să flirteze. Ocazional, în adâncurile lor cafenii i calde apărea un licăr de iretenie, mo tenireș ș ș de la tatăl ei i calitate pe care Samantha inten iona să i-o folosească în cariera aleasă.ș ț șAdevărul era că reprezenta idealul de soră a oricărui bărbat. Primise de atâtea ori acest compliment umilitor, încât nici n-o mai ustura. Ar fi putut învinge obstacolul, dacă întâlnea bărbatul potrivit. Dar Samantha se îndoia că trăia pe lumea asta vreun bărbat care să-i poată birui cea mai mare împotrivire.Întâmplările din timpul verii îi atrăseseră aten ia asupra acestui lucru. Fiind o persoană de sexț feminin nou apărută într-un ora mic, Samantha atrăgea aten ia multor bărba i. În cea maiș ț ț mare parte, această aten ie era dizolvată de atitudinea ei fraternă. La un dans, auzise cumț partenerul ei era tachinat că, la despăr ire, urma să aibă senza ia că- i săruta propria soră.ț ț ș De-atunci, n-o mai invitase nici un bărbat.Despre pu inii, foarte pu inii bărba i are continuau să-i dea aten ie, Samantha tia că aveau s-ț ț ț ț șo ia la sănătoasa în clipa când aflau că era fiica lui Reuben Gentry. Samantha descoperise încă de la o vârstă foarte fragedă că orgoliul masculin era mult prea fragil. Aproape nici un bărbat n-ar fi fost dispus să se însoare cu o femeie al cărei tată urma să-i ină în umbră toatăț via a. Decât dacă voia să aibă parte de avu ia i puterea pe care le stăpânea acesta, iarț ț ș Samantha nici n-ar fi vrut s-audă de un asemenea bărbat. Gra ie perspicacită ii acute pe careț ț o mo tenise de la tatăl ei, de obicei depista acest gen de cum îl întâlnea, i îl ocolea peș ș departe.Un timp, Samantha crezuse că, dacă reu ea să găsească un bărbat la fel de puternic i bogatș ș ca tatăl ei, n-ar mai fi avut de ce să- i facă griji că era fiica lui Reuben Gentry. Fusese chiarș i logodită cu un asemenea bărbat, la vârsta de optsprezece ani, dar logodna nu durase decâtș

o lună. Descoperise două lucruri. Primul, că banii atrag întotdeauna al i bani, iar logodniculț ei considera căsătoria mai degrabă o alian ă de afaceri cu Reuben. i al doilea, că nu-l iubea.ț ȘDesfacerea logodnei pusese de asemenea capăt oricăror planuri de a avea un bărbat în via aț ei – cel pu in, unul constant. În timp, probabil că urma să aibă legături cu unii bărba i. Era oț ț femeie cu sânge fierbine i necesită i fizice. Era posibil chiar i să se îndrăgostească deș ț ș cineva, dar nu pentru mult timp – de acest lucru, Samantha era sigură. Detesta termenii ca "fată mare" i "domni oară bătrână". Prefera să se considere o celibatară convinsă. În acesteș ș vremuri liberale, nu era nimic ru inos în a nu fi măritată.șReuben Gentry în elesese întotdeauna, în tăcere, povara pe care o purta pe umeri fiica lui. Nuț comentase decât o singură dată, i anume, după desfacerea logodnei, când Samantha îiș explicase de ce o făcuse. Reuben îi sugerase că ar fi fost mai bine, poate, să prefere anonimatul, făcând aluzie că nu s-ar fi supărat dacă î i schimba numele.șSamantha refuzase categoric, declarând: "Nu mi-e ru ine cu cea care sunt!"șÎn obraji îi apărură două gropi e vagi, când î i ascunse un zâmbet. Nu- i ascunseseț ș ș identitatea decât pe timpul acestei veri, dorind să lucreze la micul ziar fără obi nuitaș notorietate care o urmărea peste tot. Zâmbetul continuă să-i joace pe la col urile gurii. Cuț doar câteva minute în urmă, dorise să condimenteze articolul cu un pic de bârfă. i cândȘ colo, ea reprezenta cel mai senza ional subiect din tot ora ul. Cum s-ar mai fi pus cu to ii săț ș ț facă sluj, dacă descopereau că neînsemnata Samantha Jones era în realitate însă iș Samantha Gentry!– De ce zâmbe ti? vru să tie Beth.ș șSamantha î i lăsă gura să se arcuiască într-un surâs vizibil.ș– Îmi imaginam doar reac iile cititorilor dacă a publica efectiv adevărul, replică ea, fără săț ș

explice la ce anume de referea.Beth ridică din umeri, fără a găsi ideea nici pe departe la fel de amuzantă cum i se părea Samanthei. Continuă să răsfoiască revista de pe birou, i se opri din întorsul paginilor când îiș captă interesul un anumit articol.– Uite horoscopul meu pe luna asta, spuse ea cu voce tare i începu să citească. "Luna iunieș va fi calmă, cu multă căldură i voie bună. Weekendurile vor aduce excursii plăcute, dar nuș foarte departe de casă. Prietenii cei mai apropia i vă vor face bucurii." Despre nun i nu scrieț ț nimic, oftă ea, aruncând apoi o privire i peste restul paginii. Uite-l i pe-al tău, Sammi. Vreiș ș să i-l citesc?ț– Nu mă interesează, ridică din umeri Samantha.Nu avea nici o încredere în horoscoape. Întotdeauna le găsise învăluite în cuvinte pe care orice cititor le putea interpreta în modul dorit de el.Lipsa ei de entuziasm n-o descurajă pe Beth.– "Iunie va fi o lună nesigură. Feri i-vă de necunoscu ii care intră în via a dumneavoastră. S-ț ț țar putea să nu fie ceea ce par a fi. Verifica i faptele, înainte de a vă încrede în intui ie. Nu eț ț recomandabil să călători i."ț– A teaptă numai să i-o spun efului, râse Samantha. În sfâr it l-am convins să-mi permită săș ș ș scriu un articol de fond despre cucoana aia care- i sărbătore te împlinirea a o sută de ani, înș ș ora ul vecin, iar acum va trebui să-i spun că nu-l mai pot face, fiindcă în horoscopul meu ziceș că nu se recomandă să călătoresc.– O să se-nfurie, îi dădu dreptate Beth, cu seriozitate.– Hai, pe bune, doar nu crezi cu-adevărat toată apa asta de ploaie? declară Samantha, clătinând din cap neîncrezătoare. Glumise, dar Beth păruse s-o ia în serios. Colega ei î i inea bărbia înclinată într-o atitudine defensivă.ș ț– Prognozele astea sunt foarte exacte.– Depinde cât de mult cite ti printre rânduri, murmură Samantha, destul de surprinsă că oș femeie atât de practică i eficientă ca Beth putea avea supersti ia previziunilor astrologice.ș ț Majoritatea acestora se adevereau la fel de haotic ca răva ele din plăcinte.șDar nu avea de gând să se lase atrasă în nici un fel de discu ie despre realită ile sau fanteziileț ț astrologiei. Expediind subiectul cu o clătinare din cap, Samantha reveni asupra colii din ma ina de scris i începu din nou să lovească în taste. Beth nu mai spuse nimic, cam jignităș ș de atitudinea vădit sceptică a Samanthei fa ă de un lucru care pentru ea era cel pu in peț ț jumătate, dacă nu în întregime, literă de evanghelie.Când termină de scris articolul, Samantha îl scoase din ma ină i începu să compare cuș ș însemnările ortografia numelor. U a dinspre stradă se deschise, făcând-o să ridice instinctivș privirea. Necunoscutul înalt i brunet care intră îi atrase aten ia.ș țDe i locuia în oră el de mai pu in de-o lună, intui ia îi spuse cu certitudine Samanthei căș ș ț ț omul nu era localnic. Purta haine lejere, un blezăr verde închis i pantaloni pensa i, nimicș ț bătător la ochi sau ostentativ de scump. Aerul său dezinvolt n-ar fi atras aten ia nimănui, darț Samantha nu- i putu alunga totu i sentimentul că ar fi prins de veste dacă era vreunș ș asemenea om prin preajmă. Nu era genul pe care să-l treacă nimeni cu vederea.Se îndreptă direct spre biroul lui Beth, care pe lângă func ia de ef de sec ie a anun urilor laț ș ț ț mica publicitate o îndeplinea i pe aceea de recep ioner. Dincolo de atitudinea lui relaxată,ș ț Samantha sim ea o tensiune neobi nuită. Suple ea lină a mi cărilor sugera o condi ie fizicăț ș ț ș ț desăvâr ită. Pe sub sacou, se ghicea că lă imea umerilor, care se îngusta spre o talie zveltă,ș ț

confirma acest lucru.Necunoscutul se opri în fa a biroului.ț– O caut pe Samantha...În mintea Samanthei sună un semnal de alarmă.– Eu sunt Samantha Jones, îl întrerupse ea grăbită.Auzindu-i vocea limpede, omul se întoarse spre ea. Instinctul insista s-o prevină că fusese con tient de privirea ei care-l urmărea, încă de când intrase pe u ă. Se ridică de pe scaun,ș ș fără nici o ezitare în privirea ei deschisă, sub căutătura lui iscoditoare. Cu o încetineală la fel de în elătoare, omul zâmbi i se apropie de biroul ei.ș ș– Fotografia de pe biroul tatălui dumneavoastră nu vă face cinste, domni oară Jones.șÎi pronun ase numele fals cu o inflexiune u or ciudată. Vorbea încet dar ferm, ca i cum n-arț ș ș fi avut obiceiul de a ridica tonul. Firea autoritară se făcea sim ită fără a fi nevoie să strige.țS-ar putea ca aceasta să fi fost prima indica ie că venise s-o caute pe Samantha Gentry, nu peț Samantha Jones, reportera. Era o trăsătură pe care tatăl ei o căuta constant, la directorii iș asocia ii săi de afaceri. Referirea la fotografia de pe biroul lui Reuben Gentry părea săț confirme legătura străinului cu tatăl ei.Samantha nu-l recuno tea, dar acest lucru nu era prea ciudat. Îi cuno tea pe foarte pu iniș ș ț dintre oamenii care lucrau cu i pentru Reuben Gentry. În majoritate, nu erau decât ni teș ș nume fără chip.– Tatăl tău? răsună fără intona ie vocea lui Beth, dinspre biroul ei. Parcă spuneai că tatăl tăuț a murit acum doi ani, Sammi?O frac iune de secundă, Samantha se sim i prinsă în capcana propriei sale minciuni.ț ț– Da, a a e, continuă ea cu minciuna, sus inând cu calm privirea necunoscutului, care- iș ț ș îngustase vag ochii. Dar se vede că acest domn l-a cunoscut.– Într-adevăr.Gura masculină armonios formată, cu linii de o duritate subtilă, se arcui u or, când omul îiș preluă din mers povestea.Era clar că-i aducea un mesaj de la tatăl ei, unul imposibil de transmis în fa a lui Beth, careț credea că tatăl Samanthei era mort. Samantha întinse mâna spre po eta pusă lângă scaun.ș– Beth, noi mergem în spate la o cafea, declară ea, fără a satisface curiozitatea care lucea în ochii fetei.În col ul unei camere din fund se aflau o masă i câteva scaune pliante. Într-un capăt al meseiț ș stătea un filtru uria de cafea, înconjurat cu ce ti i linguri e de plastic, unele curate, alteleș ș ș ț folosite. Nu prea semăna cu saloanele elegante unde aveau loc întâlnirile lui Reuben Gentry, dar Samantha nici măcar nu încercă să- i prezinte scuzele pentru petele de cerneală i cafeaș ș de pe tăblia mesei. Merse spre cafetieră i începu să umple una dintre ce tile de plasticș ș curate.– Îmi pare rău, dar nu vă cunosc.Privirea îi săgetă scurt înapoi spre străin. Aten ia voalată cu care o observa acesta eraț aproape tangibilă.– Presupun că Reuben v-a trimis, continuă ea.Trecuseră ani de zile de când vorbise despre tatăl ei altfel decât spunându-i pe nume.– Owen Bradley, secretarul i...șSamantha se îndreptă de spate.– Dumneata e ti Owen Bradley!ș

Declara ia răsună înăbu ită de un râs neîncrezător. O sprânceană brunetă tresări în sus,ț ș întrebător. Samantha strânse imediat buzele, încercând să- i stăpânească zâmbetul.ș– Îmi pare rău, n-am vrut să râd. Numai că... în fine, nu ară i deloc a a cum mi l-am imaginatț ș pe Vineri al lui Reuben.Ochii ei căprui i sinceri îl cutreierară din nou pe omul care se prezentase ca fiind Owenș Bradley, secretarul i, în general, asistentul la toate al tatălui ei. Imagina ia ei plăsmuise unș ț Owen Bradley oarecum efeminat – un om scund i slab, poate, cu piele palidă i ochelariș ș gro i, eficient ca un computer ambulant.șDar acest Owen Bradley, adevăratul Owen Bradley, părea să apar ină spa iilor libere.ț ț Trăsăturile lui erau dăltuite aspru, ca din lemn de tec. Nu avea nimic efeminat. Virilitatea îi era cizelată pornind din unghiul solid al bărbiei, peste arcul u or frânt al nasului, până laș panta netedă a frun ii.țDe aproape, Samantha î i dădu seama că ochii nu-i erau căprui-închis, a a cum i se păruse laș ș început. Aveau o culoare cenu ie închisă, ca fumul, cu aceea i capacitate obscură de a- iș ș ș ascunde gândurile. Nu avea nimic chipe , dar totu i Samantha sim ea o anume for ăș ș ț ț invizibilă tăindu-i respira ia.țÎntorcându-se din nou spre filtrul de cafea, puse încă o cea că sub robinet.ș– Vrei fri că sau zahăr?șRăgu eala senzuală nelipsită din vocea ei era acum pu in mai pronun ată.ș ț ț– Amară.– Ri ti s-o găse ti prea amară, îl preveni Samantha.ș șÎi dădu cea ca, observându-i mâinile mari i asprimea degetelor, care sugerau muncă fizicăș ș grea.– Lui Harry a a îi place. Întrucât el ajunge aici primul diminea a, a a o prepară, fără să-i peseș ț ș i de preferin ele altora.ș ț

Adăugă două linguri e de fri că pudră în lichidul negru, aproape siropos, din propria eiț ș cea că.ș– Nu mă deranjează.

i sorbi din cafeaua tare, fără nici cea mai mică strâmbătură.ȘSamantha î i stăpâni un fior, cu gândul la tăria nediluată a cafelei pe care tocmai o înghi ise.ș ț În mod normal, i ea prefera cafeaua amară, dar asta nici nu se mai putea numi cafea.ș– Ia loc, îi indică ea un scaun pliant ubred.șOmul numit Owen Bradley alese un scaun instalat cu spătarul spre perete. Privirea lui scrută încăperea i culoarul, fără prea mult interes. Samantha se îndoia că acelei contemplări scurteș îi scăpase vreun detaliu.– Am fost informat că v-a i schimbat numele, domni oară Jones, dar nu tiam că v-a i omorâtț ș ș ț i tatăl, cu acela i prilej.ș ș

La prima vedere, părea o scuză pentru referirea neavenită la tatăl ei în fa a lui Beth, darț Samantha bănuia că era altceva la mijloc.– Numai pentru vara asta.A ezându-se pe un scaun din fa a lui, î i netezi absentă pliurile fustei de doc.ș ț ș– Mi s-a părut mai simplu a a, decât să prezint un trecut i ni te activită i fictive, atât pentruș ș ș ț el cât i pentru mine.șNu era tocmai sigură de ce îi dădea explica ii, decât pentru ca secretarul lui Reuben să nuț creadă că î i eliminase complet tatăl, fie i doar în minte.ș ș

– De ce te-a trimis Reuben aici, în loc de a-mi transmite un mesaj prin Harry?Harry Lindsay, redactorul ef, reprezentase până atunci veriga de legătură a Samanthei cuș tatăl ei.– A încercat, dar Harry a plecat ieri din ora , a a că tatăl dumneavoastră m-a trimis pe mine,ș ș de la New York.– A, uitasem.Cu întârziere, Samantha î i aminti de plecarea nea teptată din ajun a lui Harry de la birou,ș ș urmând să se întoarcă astăzi, dintr-un moment în altul. Î i înclină capul într-o parte, cu ochiiș ei căprui i candizi lucind de curiozitate. Nu se mira că tatăl ei nu încercase să ia legătura cuș ea direct, dar se întreba de ce găsise de cuviin ă să-l trimită la ea tocmai pe Owen Bradley.ț– E ceva urgent?– Tatăl dumneavoastră a aranjat să aibă două săptămâni libere. Dore te să le petrece i cu el,ș ț o informă Bradley, cu glasul scăzut, fără nici cea mai vagă expresie pe trăsăturile sale cu osatură aspră. După cum el însu i a spus, Reuben dore te să petrece i cu el o ultimă vacan ă,ș ș ț ț înainte de a vă deschide aripile, pentru a vă lua definitiv zborul din cuib.Suna tipic pentru Reuben, î i spuse Samantha, cu un oftat. Î i trecu degetele prin părul des deș ș lângă urechi, ezitând înainte de a răspunde.Probabil că Owen Bradley sim ise motivul ezitării, căci spuse:ț– Vi se poate aranja un concediu fără plată. Oricum, Harry nu avea nevoie de încă un reporter cu program permanent în colectivul redac ional.țO secundă, nervii îi vibrară de indignare. Ini ial, Samantha crezuse că o acuza de a fi o fatăț de bani gata, răsfă ată i năzuroasă, căreia tăticul îi găsise o sinecură. Dar fumul închis dinț ș privirea lui nu admitea nici o replică. Samantha î i stăpâni furia crescândă, acordându-i luiș Owen Bradley beneficiul îndoielii. Era posibil să nu facă mai mult decât s-o asigure că n-avea să-l lase pe Harry în pană de oameni.– Mi-a putea sacrifica o săptămână, consim i ea, dorind să stea cu tatăl ei, dar în acela iș ț ș timp fără să uite că vara era scurtă i dorea să câ tige cât mai multă experien ă posibil,ș ș ț lucrând la ziar. Unde va pleca? În Bermude? Pe St. Croix? În Hawaii? întrebă ea, în irându-iș locurile de vacan ă favorite.ț– În Thousand Islands, sosi, calm, răspunsul.– În Thousand Islands? repetă Samantha.– Da, lângă Clayton, în nordul statului New York, lan ul de insule din largul mării, în dreptulț râului St. Lawrence. A închiriat o vilă de vară, pe una dintre insule, îi explică el cu răbdare.– Am auzit de ea.I-ar fi fost aproape imposibil să nu audă, din moment că î i petrecuse aproape to i ceiș ț douăzeci i doi de ani în Statul New York.șZona aceea fusese cunoscută cândva ca terenul de joacă al milionarilor. Samantha bănuia că tatăl ei o evitase tocmai din acest motiv. Reuben Gentry nu se înhăita decât rareori cu a a-șzisa elită. Prefera să fie inclus în câte o întrunire datorită meritelor sale individuale, nu gra ieț contului din bancă. Acum, când regiunea devenise o simplă sta iune de vacan ă, bănuia că seț ț hotărâse s-o investigheze.– Vă deranjează ceva?Owen Bradley o urmărise cum întorcea problema pe fa ă i pe dos, în minte, iar acum seț ș interesa care era rezultatul.– La alegerea lui? replică Samantha i imediat făcu o mi care negativă cu capul. Nu. Suntș ș

doar surprinsă, dar ar fi trebuit să mă învă , până acum, să a tept a a ceva din partea luiț ș ș Reuben. Când trebuie să plec, pentru a mă întâlni cu el?– Azi.– Cum? rămase ea cu gura căscată.– tiu că e cam pe nepusă-masă, îi dădu el dreptate, cu un u or zâmbet. S-au amânat douăȘ ș întâlniri importante, iar Reuben a profitat de ocazie, pentru a ob ine pu in timp liber. Trebuieț ț să vă duc cu ma ina până acolo, cât mai curând.șSamantha oftă. O dată ce tatăl ei lua o hotărâre, nu pierdea niciodată timpul pentru a i-oș pune în aplicare, iar această vacan ă la libera inspira ie nu făcea excep ie. Se gândi la haineleț ț ț pe care trebuia să i le împacheteze i la rufele al căror spălat îl amânase pentru weekend,ș ș precum i la toate echipamentele ei sportive, care stăteau agă ate în debaraua dormitoruluiș ț din apartamentul tatălui ei.– Nu trebuie să vă face i probleme cu împachetatul hainelor, spuse Owen Bradley, parcăț citindu-i gândurile. Tatăl dumneavoastră se îndoia că ave i aici îmbrăcămintea de care va fiț nevoie, a a că a trimis câte ceva azi-diminea ă. Orice articole personale care au fost scăpateș ț din vedere le ve i putea cumpăra când ajungem acolo.ț– S-a gândit la toate, medită Samantha, ridicând din umeri cu un gest de resemnare neputincioasă. Cred că mă a teaptă deja.ș– Ne vom întâlni cu el acolo, poimâine. Sâmbătă.Samantha tocmai ridicase cea ca de plastic cu cafea.ș– "Vom"? întrebă ea, sorbind grăbită o înghi itură; fri ca nu alungase complet gustul preaț ș amar. Va fi o vacan ă din acelea, jumătate afaceri, jumătate distrac ii?ț ț– Cam a a ceva, confirmă Bradley, terminându- i cafeaua.ș șSamantha făcu acela i lucru, dar fără a- i putea ascunde o strâmbătură de dezgust. Ochii luiș ș ca de cărbune se încre iră la col uri, într-un surâs în elegător, dar nu comentă nimic. În timpț ț ț ce se ridica de pe scaun, Samantha nu putu să nu observe că blezărul verde închis nu i se potrivea prea bine pe pieptul bombat. Părea să fie mare păcat că un om cu fizicul lui musculos nu- i putea permite să folosească serviciile croitorului care-l servea pe tatăl ei, darș Samantha ar fi fost prima care să recunoască faptul că în via ă existau i lucruri mult maiț ș importante decât hainele.– Avem de mers cam ase ore cu ma ina până la Clayton. Dacă plecăm acum, putem ajungeș ș înainte de a se întuneca, afirmă Owen Bradley.– N-am putea a tepta până se întoarce Harry? se încruntă ea. A dori să-i explic...ș ș– Am aici o scrisoare pentru el, scoase Bradley un plic alb simplu din buzunarul de la piept al sacoului. I-l voi lăsa în birou, în timp ce vă aranja i înainte de plecare.țNu-i mai rămăsese de făcut nici o obiec ie. Dând din cap a consim ire, Samantha se ridică.ț ț După ce intrară în coridorul care ducea la birourile din fa ă, îi arătă cabinetul personal al luiț Harry Lindsay i- i continuă drumul până la biroul ei, în vreme ce Owen Bradley se oprea săș ș lase scrisoarea. Beth veni imediat spre ea.– Cine e? întrebă, curioasă.– Un prieten de familie, răspunse Samantha, în timp ce- i acoperea ma ina de scris cu husa iș ș ș începea să- i facă repede ordine pe birou.ș– Nu-l cuno teai dinainte?ș– Nu tocmai. Auzisem despre el.Îi dădu colegei sale articolul pe care tocmai îl terminase înainte de sosirea lui Owen Bradley.

Dă-i-l pe-ăsta domnului Lindsay, când vine. A interveni o urgen ă de familie i trebuie săț ș plec.– Cu el? făcu Beth ochii mari. E ti sigură că nu e nici un pericol? Mie mi se pare camș periculos.– Mie mi se pare cam Bărbat, zâmbi Samantha, atribuind o majusculă, în sinea ei, cuvântului "bărbat".– E ti convinsă că tii cine e? insistă Beth, în oaptă. Nu i-ai cerut nici un act de identitate?ș ș ș Aminte te- i ce scria în horoscopul tău: feri i-vă de necunoscu i.ș ț ț ț– Hai, fii serioasă! râse de-a binelea Samantha. Cum putea lua Beth în serios acele aiureli?– Nu e decât o coinciden ă, cred, că horoscopul te prevenea de apari ia unor străini luna asta,ț ț i chiar azi a intrat pe u ă un necunoscut despre care crezi că ai auzit, declară Beth, pe un tonș ș

jignit.– Asta e i nimic mai mult.șClătinând din cap la adresa expresiei neîncrezătoare de pe fa a colegei sale, Samantha seț întoarse, pentru a privi drept spre Owen Bradley, care stătea tăcut în u a holului.șCând zâmbi, din ii îi străfulgerară albi, strălucitori.ț– Gata?– Da, dădu din cap Samantha, trăgând concluzia că singurul lucru periculos din partea lui era haosul pe care i-l putea provoca în sim uri. Zâmbetul acela îi accelerase bătăile inimii, iarț farmecul lui nu-i fusese adresat decât vreo câteva secunde. Mare păcat, că lucra pentru tatăl ei. N-avea să se poată alege nimic din atrac ia crescândă pe care o sim ea.ț ț"Bucură-te cât durează", î i spuse Samantha. Probabil că n-avea să cunoască altă via ăș ț sentimentală decât o serie de interludii plăcute. N-avea nici un rost să se intimideze în fa aț primului bărbat cu posibilită i de a fi interesant care-i ie ea în cale, numai fiindcă atrac iaț ș ț dintre ei era condamnată la moarte.De ce n-ar fi profitat de faptul că i-ar fi fost dificil s-o refuze pe fiica patronului? Mai ales când patronul era Reuben Gentry. Samantha, însă, zâmbi în sinea ei, tiind că n-ar fi profitatș niciodată de acest lucru, oricât de atrăgător găsea un bărbat.

Capitolul 2

Stâlpii de telegraf goneau pe-alături atât de repede, încât păreau apropia i ca ipcile unuiț ș gard. Mâna Samanthei se strânse instinctiv pe bra ul portierei, în timp ce se apropiau de oț curbă a oselei. For a centrifugă o împinse în u ă, dar ma ina parcurse lin curba, înscriindu-ș ț ș șse pe o nouă linie dreaptă.– Ne urmăre te cineva, sau întotdeauna conduci atât de repede? murmură ea, mai în glumă,ș mai în serios.– Scuze.Privirea lui Owen Bradley săgetă absentă în direc ia ei, aproape ca i cum ar fi uitat că stăteaț ș în dreapta lui. În ultimele două ore, Samantha aproape se convinsese că a a era. Piciorul luiș slăbi apăsarea pe pedala accelera iei, iar puternica ma ină încetini până la o viteză apropiatăț ș de limita legală.– N-am vrut să te sperii, conducând atât de repede, se scuză Bradley.– În mod normal, nu mă deranjează, când sunt pe o autostradă interstatală împăr ită în benziț

de circula ie, dar pe oselele astea secundare, cu toate curbele i intersec iile lor...ț ș ș țLăsă fraza neterminată.Nu că i-ar fi pus la îndoială talentul de ofer. Era irepro abil. Nu se îndoia că stăpânea clipăș ș de clipă ma ina sport. Dar se temea să nu întâlnească cine tie ce idio i cu permis deș ș ț conducere.– Într-adevăr, dar pe oselele secundare se pot admira peisaje mult mai pitore ti, replică el.ș șPrivind pe fereastră, spre colinele unduitoare presărate cu pâlcuri de copaci i fermeș pastorale, Samantha îi dădu în sinea ei dreptate: priveli tile erau superbe, mai ales acum,ș când nu se mai vedeau ca prin cea ă, din cauza vitezei. Se mută într-o pozi ie maiț ț confortabilă, iar ochii cenu ii ai lui Bradley o priviră din nou, scurt.ș– Ai obosit? se interesă el.– Am amor it doar, recunoscu ea, cu un zâmbet care voia să spună că era de a teptat, dupăț ș patru ore pe drum. Se opriseră o dată, pentru alimentare, prilej cu care î i dezmor iseș ț picioarele, dar de-atunci trecuseră două ore.– În ora ul următor e un restaurant bun, îi spuse el. Ne vom opri acolo, ca să mâncăm.șSe lăsă din nou tăcerea, dar Samantha recunoscu că nu era chiar atât de rău. Ba chiar, era destul de plăcut. De i i-ar fi plăcut să afle ceva mai multe despre Owen Bradley, acum cândș îl cunoscuse. La începutul călătoriei răspunsese destul de binevoitor la întrebările ei pe teme generale, dar nu-i oferise din proprie ini iativă nici o informa ie pe care Samantha să n-o fiț ț cunoscut deja de la tatăl ei.Evita să vorbească despre sine însu i, iar conversa ia se abătuse spre generalită i, pentru caș ț ț în cele din urmă să se lase tăcerea. Cu toate că Samantha tia multe lucruri despre Owenș Bradley, omul rămânea, din multe puncte de vedere, o enigmă.Gra ia lui felină sugera că îl preocupau nu numai activită ile intelectuale, ci i cele fizice.ț ț ș Samanthei îi era greu să i-l imagineze petrecând în birouri i săli de edin e atâtea ore câteș ș ș ț presupunea func ia în subordinea tatălui ei. Avea în jur de treizeci i cinci de ani i eraț ș ș necăsătorit – condi ie obligatorie pentru tatăl ei, care dorea să aibă la dispozi ie un om liber,ț ț fără obliga ii familiale.țDar nu fusese oare căsăorit niciodată? Masculinitatea lui vădită atrăgea cu siguran ă oț mul ime de femei; Samantha îi sim ea atrac ia. Era cumva divor at, sau văduv? Sau unț ț ț ț celibatar convins, la fel ca ea? Avea să afle răspunsurile, în cele din urmă. Nu degeaba încerca ea să devină reporteră. La o adică, putea afla toate detaliile de la tatăl ei, sâmbătă, când aveau să se întâlnească.Peste trei sferturi de oră, stăteau la masă în restaurant, sătui, bându- i cafeaua. Owen îiș pusese câteva întrebări despre munca ei la ziar, iar Samantha îi răspunsese.– Cafeaua asta reprezintă un progres categoric fa ă de cea a lui Harry, adăugă ea, după ce-iț vorbise despre redac ie.țCu un zâmbet, ridică privirea dinspre cea că spre fa a lui. Nu se uita la ea, ci urmăreaș ț diversele activită i ale persoanelor din restaurant. De la masa lor din col , avea vedereț ț nelimitată i profitase de acest lucru de când se a ezaseră, privind-o doar ocazional peș ș Samantha.Lipsa lui de aten ie o irita. Era fiica patronului i s-ar fi putut măcar preface că se ocupa deț ș ea. Samantha înclină capul într-o parte, cu părul castaniu căzându-i în jurul umerilor.– Te plictisesc? îl întrebă, cu o candoare sinceră.Întoarse capul spre ea, cu fruntea lată deasupra căreia avea pieptănat pe spate părul des, de

un aten aproape negru, învrednicind-o cu paravanul de fum indescifrabil al ochilor. Guraș bine conturată era arcuită u or, ca o sugestie de duritate în linia altminteri senzuală a buzelorș lui masculine.– Câtu i de pu in, o asigură Owen Bradley, cu glasul acela scăzut al cărui volum nu părea săș ț se schimbe niciodată.Acum, când începuse, Samantha n-avea de gând să se mai întoarcă din drum.– Nu eram sigură că ai fost atent la ce spuneam, comentă ea, sinceră.– Nu-i adevărat. Îmi vorbeai despre un articol de fond pe care urma să-l scrii despre o doamnă bătrână numită Jane Bates, care î i sărbătore te cea de-a o suta aniversare, i despreș ș ș ideea ta unică de a-i cere să discute cum s-au schimbat atitudinile femeilor de-a lungul anilor i în ce mod a afectat-o acest lucru, dacă a fost cazul, rezumă Owen Bradley, foarte concis,ș

tot ceea ce-i spusese.– Îmi însu esc critica, se scuză ironică Samantha. Aveam impresia că te gândeai la altceva.ș– N-am uitat nici un moment că stăteai lângă mine, o privi el fix, tulburător, câteva secunde.Samantha nu era sigură cum să ia aceste cuvinte – dacă însemnau că ar fi preferat să uite de ea, sau dacă îi făcuse o impresie prea puternică pentru a fi în stare de a a ceva. Aveaș sentimentul neplăcut că o privea cu condescenden ă.ț– Ai cumva o soră? îl întrebă în cele din urmă, pregătindu-se pentru cunoscutele cuvinte usturătoare. Î i pierduse imunitatea fa ă de el.ș țOchii lui licăriră un moment, amuza i.ț– Nu. Dar, dacă a avea, probabil că ar semăna cu mine, nu cu tine.șSamantha clipi din ochi. Owen î i împinse scaunul de la masă i se ridică.ș ș– Apune soarele. E timpul să pornim mai departe.Din nou în ma ină, Samantha nu mai făcu nici o încercare de a- i ine în frâu curiozitatea.ș ș ț Întorcându-se pe jumătate în scaun, îi studie o secundă, îngândurată, profilul aspru.– De ce-ai spus asta? îl întrebă.– Ce anume?Lumina farurilor străpungea penumbra asfin itului. Privirea lui nu se abătea nici un momentț dinspre drum.– Că n-a arăta ca sora ta, dacă ai avea una, răspunse simplu Samantha.ș– Pentru că e adevărat. Dar de fapt nu asta voiai să tii, a a e?ș șPrivi în oglinda retrovizoare, înainte de a trece pe banda alăturată pentru a depă i ma ina dinș ș fa a lor.ț– Nimănui dintre cei care au colaborat îndeaproape cu Reuben n-au putut să le scape comentariile despre el i fiica lui.ș– Deci, ai auzit că sunt descrisă ca fiind atrăgătoare în stilul unei surori, conchise ea.– Am cunoscut mul i bărba i, i nici unul dintre ei nu avea o soră care să semene cu tine.ț ț șLicărul batjocoritor din ochii lui îi sus inu o clipă privirea.țGlasul lui calm o tachina, iar Samantha râse u or. O clădură plăcută îi pătrunsese membrele.ș Mul umirea pe care o sim ea nu avea nimic de-a face cu potolirea foamei, nici cu curentulț ț răcoritor al aerului de-afară care intra pe fereastră. Se relaxă i privi spre prima stea a seriiș care licărea pe cerul tot mai vine iu.țStelele spuzeau întreaga boltă, când ajunseră în sfâr it să străbată străzile lini tite ale ora uluiș ș ș Clayton, New York. Fără ezitare, Owen Bradley traversă localitatea, oprindu-se numai când ajunse la un debarcader de pe malul râului.

Acolo nu era amarată nici o ambarca iune, ceea ce o făcu pe Samantha să presupună că eraț un ponton pentru îmbarcarea sau debarcarea din navele de pasageri. Când Owen î i luăș servieta de pe canapeaua din spate i coborî din ma ină, îi urmă exemplul.ș șÎntunericul nop ii înnegrise râul, valurile unduitoare reflectând razele argintii ale uneiț semilune, cu un efect de dantelă pe satin negru. Orizontul se distingea vag, deluros i plin deș culmi blânde.Un glas străin risipi tăcerea plăcută, făcând-o pe Samantha să tresară, aproape speriată:– Vasul va fi aici curând.Răsucindu-se într-acolo, văzu lângă Owen un bărbat aproape la fel de înalt ca el. Umbra unei clădiri îi ascundea chipul.– Mul umesc, Bert, răspunse Owen Bradley i îi înmână ceva.ț șNu puteau fi decât cheile ma inii, din moment ce omul deschise portiera de lângă volan i seș ș a eză. În mar arier, scoase ma ina din port, apoi porni în direc ia de unde veniseră. Aproapeș ș ș ț imediat, sunetului ma inii i se alătură cel al unei ambarca iuni, ale cărei lumini de naviga ieș ț ț se apropiau de chei.Owen o luă pe Samantha de cot i o conduse spre marginea străzii, la umbra unei clădiri.ș– A teaptă aici, îi ordonă el ferm, după care porni cu pa i întin i i u ori spre margineaș ș ș ș ș cheiului.Apăru un iaht cu pânzele strânse i catargul gol înăl ându-se în întuneric. Aproape în clipaș ț când motorul se opri pentru acostare, Samantha azi ma ina frânând la col . Privi într-acolo iș ț ș văzu o femeie care coborî de pe trotuar, a ezându-se pe locul din dreapta, înainte ca ma inaș ș să pornească din nou. Acel Bert, cine-o fi fost i el, avea în mod clar o prietenă, î i spuse eaș ș zâmbind, în timp ce se întorcea din nou spre chei.Lui Owen îi fu aruncat un odgon de la bordul navei. Cu mi cări repezi i pricepute, îl încolăciș ș pe o bintă i-i făcu semn Samanthei să se apropie. Pe punte, un bărbat mai în vârstă, cuș aspect mătăhălos, îi întinse mâna, ajutând-o să urce la bord. Avea o constitu ie de fotbalist,ț cu gâtul musculos i pieptul cât un butoi.ș– Mul umesc, murmură ea, dar omul dispărea deja în altă parte a vasului.țOdgonul fu retras la bord, iar Owen pă i pe punte.ș– Mai bine coboară în cabină, până pornim.Pe apă, noaptea era mai răcoroasă. Dacă ar fi avut un pulovăr, ca să- i acopere bra ele peș ț care bluza cu mâneci scurte i le lăsa goale, ar fi putut declara că prefera să rămână pe punte. A a, însă, coborî fără să protesteze.șMotoarele navei duduiau puternic, îndepărtându-se de chei. Luminile ora ului rămâneau înș urmă. Samantha se îndoia că trecuseră două minute între sosirea ma inii în port i plecareaș ș iahtului.Clătină scurt din cap, în timp ce pe buze îi apărea un zâmbet amuzat. Numai Reuben Gentry ar fi putut organiza o opera iune atât de eficientă, punând pe cineva să a tepte ma ina pentruț ș ș a o lua în primire, pe când iahtul a tepta, probabil, în imediata apropiere a portului.șA ezându-se pe o banchetă tapi ată din cabină, Samantha î i frecă bra ele înfrigurată, pentruș ț ș ț a scăpa de pielea-de-găină. Pe punte, pa ii cuiva se apropiară de scara cabinei. Peste câtevaș secunde, apăru silueta înaltă a lui Bradley.– Stai bine? se interesă el, cu acea mi care lene ă a gurii care schi a un zâmbet. ș ș ț– Perfect, dădu din cap Samantha, de i a fi preferat să-mi aduc un pulovăr.ș șOwen îi privi scurt bra ele încruci ate pe piept, care o făceau să stea cam coco ată.ț ș ș

– Cred că e vreun hanorac în plus pe-aici, pe care să-l po i purta.țTrecu prin dreptul cambuzei, făcându-se nevăzut. Samantha îl auzi deschizând i închizândș u i, în cabinele care probabil erau destinate pentru dormit. O clipă, crezuse că avea să-i ofereș vestonul lui. Zâmbi cu amărăciune. De obicei, asemenea gesturi cavalere ti erau rezervateș filmelor. Totu i, nu încăpea nici o îndoială că era familiarizat cu iahtul i con inutul acestuia.ș ș ț– Poftim, reapăru el, oferindu-i un hanorac sub ire, albastru. Samantha îl îmbrăcă repede, cuț mâinile pierzându-i-se în mânecile lungi. Era cu câteva numere mai mare, dar o apăra de frig i numai asta conta.ș

– Îmi pare rău, dar nu am nimic mai mic.– E-n regulă.Î i suflecă mânecile până la încheieturile mâinilor, aruncând o privire prin hublourile mici. Înș geamuri, însă, nu se reflecta decât imaginea cabinei.– Cât avem până vom ajunge pe insulă?Owen ridică din umeri, pornind spre treptele care urcau pe punte.– Cam o oră.Se opri un moment. – E pu ină cafea, în termos. Serve te-te, gesticulă el spre cambuză, indicându-i locul; în ochiiț ș fumurii i se zări un moment o undă de căldură. Nu garantez că e mai bună decât cafeaua lui Harry, dar e fierbinte.– Mul umesc, zâmbi Samantha, iar Owen dispăru pe scară.țCafeaua era delicioasă. Samantha strânse cea ca în ambele mâini, pentru ca degetele eiș înghe ate să-i absoarbă căldura. Relaxându-se pe canapea, î i lăsă capul pe spate i ascultăț ș ș vuietul ritmic al motorului. Părea să fie singurul zgomot din întreaga lume, cu excep iaț murmurelor ocazionale de deasupra, a schimburilor de replici între Owen i pilotul celș musculos.Aproape inevitabil, după câte se părea, gândurile i se concentrară asupra lui Owen Bradley. Era un om contradictoriu, din atâtea puncte de vedere – de exemplu, prin contrastul dintre fizicul său robust i inteligen a ascu ită. N-ar fi putut spune că erau incompatibile, darș ț ț Samanthei îi era greu să i-l imagineze ca secretar al tatălui ei.șPostul acela implica o activitate fizică limitată, aproape inexistentă. i mai era i aceaȘ ș aparentă indolen ă pe care o adopta ca să- i disimuleze starea de alertă permanentă. Aerul luiț ș distrat i nepăsător friza o trufie absentă, i totu i era con tient în fiecare secundă de ceea ceș ș ș ș se petrecea în jurul lui.Glasul calm i scăzut era întoteauna ferm, plin de autoritate i hotărâre. Ceva din tonul luiș ș sugera că oricine i-ar fi stat în cale trebuia să se păzească de consecin e. Dincolo de expresiaț impenetrabilă i zâmbetele vagi se ascundea o duritate neînduplecată, o undă de ferocitateș întipărită în trăsăturile lui aspre.Ar fi fost o provocare interesantă să descopere ce anume îl anima, conchise Samantha. Înghi ind ultimele picături de cafea, se rezemă din nou i închise ochii. Îi reveni în minteț ș complimentul lui subtil, prin care spusese că Samantha nu semăna cu sora nici unui om pe care să-l fi cunoscut vreodată. Î i dădea seama că Owen Bradley era foarte priceput i laș ș manevrarea femeilor.La un moment dat, se enervase fiindcă părea să nu-i dea aten ie, iar după aceea, cu numaiț câteva cuvinte, o făcuse să se simtă importantă i frumoasă, fără a rosti nici un complimentș extravagant pe care ea l-ar fi putut pune la îndoială. Nu se putea să nu fie con tient deș

impactul virilită ii sale asupra sexului opus.ți totu i, efectul acesteia nu avea agresivitatea directă proprie oricărui bărbat frapant deȘ ș

chipe . Consta mai degrabă într-o subminare lentă care trăgea pământul de sub picioareleș femeilor i le făcea să cadă pe spate înainte de a- i da seama. Acesta era pericolul pe care îlș ș sim ise instinctiv Beth, conchise Samantha. Recuno tea că era o combina ie de o for ăț ș ț ț distrugătoare.Lungul drum cu ma ina o obosise mai mult decât î i dăduse seama. A ipi pe jumătate, cuș ș ț ajutorul murmurului monoton al motoarelor. La un moment dat, capul îi căzu într-o parte, făcând-o să se trezească. Se îndreptă de spate, masându- i gâtul i dojenindu-se că adormiseș ș ca o babă.Tura ia constantă a motoarelor î i schimbă ritmul. Înăbu indu- i un căscat, Samantha se uităț ș ș ș la ceas, dar nu mai inea minte la ce oră ajunseseră în port. Avea sentimentul că picotise multț mai mult timp decât i se păruse. Când dădu să privească afară prin hublou, pa ii lui Owen seș apropiară din nou de scara cabinei.– Ajungem la insulă, anun ă el, coborând până la jumătatea treptelor.ț– Vin imediat, răspunse Samantha.Luându- i cea ca, o duse la chiuveta din cambuză i o clăti. În timp ce pornea spre scară,ș ș ș observă servieta de pe banchetă i o ridică, aruncând o privire ini ialelor. Apoi urcă pe punte,ș ț tocmai la timp pentru a zări prin întuneric ni te stânci, copaci i tufi uri, înainte ca insula săș ș ș fie ascunsă de un zid compact de beznă care înconjură brusc iahtul din păr i i din fa ă,ț ș ț acoperind i cerul. Abia peste câteva secunde î i dădu seama că intraseră într-un debarcaderș ș acoperit.Motoarele se opriră. În penumbră, Samantha abia putea deslu i siluetele celor doi oameniș care amarau nava, în timp ce aceasta se freca de marginea pontonului interior. După ce închiseră u ile dinspre râu, se aprinse un bec. Răspândea mai mult umbră decât lumină.șDupă zgomotul necontenit al motoarelor, tăcerea părea ireală. Apa clipocea lângă bordaj, iar pa ii bărba ilor răsunau cu ecouri pe scândurile debarcaderului. Construc ia acestuia părea oș ț ț cavernă enormă, cu tavan i pere i înal i, pentru a putea să încapă înăuntru iahtul cu catarg.ș ț ț– E ti gata? o întrebă glasul lui Owen Bradley, de pe chei.șSamantha porni spre el, lăsându-l s-o sprijine luând-o de bra , în timp ce cobora de pe punteț pe ponton. Ambarca iunea se legănă u or, făcând-o să cadă peste el, cu atât mai mult cu câtț ș servieta o dezechilibra. Mâinile lui mari îi cuprinseră imediat talia, pentru a o sprijini. Cât era de lung, trupul lui dur i se lipi de olduri i coapse.ș șLăsând capul pe spate, Samantha vru să facă un comentariu ironic pe seama propriei sale stângăcii, dar cuvintele nu i se mai desprinseră de pe buzele întredeschise. Calitatea electrizantă a privirii lui îi tăia graiul i respira ia. Bătăile inimii i se accelerară,ș ț împiedicându-se în succesiune rapidă. Când aten ia lui Owen coborî spre gura ei, fu sigură căț avea s-o sărute i î i inu respira ia, în a teptare.ș ș ț ț șMâinile care o strângeau de talie mai întârziară câteva secunde, după care Owen făcu un pas înapoi, continuând s-o ină pe loc. Samantha se sim i cuprinsă de dezamăgire. Încercă să i-oț ț ș ascundă, cu un râs tremurat, schimbând subiectul.– Ar trebui să-i ceri lui Reuben o mărire de salariu, sâmbătă când va ajunge aici, glumi ea, ca i cum acel moment de intimitate nici n-ar fi existat.ș

Expresia lui se terse imediat de pe fa ă, de i dincolo de acel zâmbet lene se sim ea o stareș ț ș ș ț de alertă.

– De ce spui asta?– Fiindcă nu se potrive te cu imaginea lui ca secretarul lui să umble cu o servietă pe careș sunt fixate ini ialele altcuiva, răspunse ea, în timp ce-i întindea servieta.țCostisitorul obiect purta urmele unei folosin e îndelungate. Lângă mâner erau prinse douăț litere aurii, C.S. Samantha le observase fugar, când luase servieta de pe canapeaua din cabină.– Cred că Reuben î i poate permite să- i cumpere o servietă cu propriile tale ini iale, Owen,ș ț ț declară ea.Nu dăduse nici o aten ie ini ialelor incorecte. Aproape că nici nu se gândise la ele,ț ț presupunând numai, într-o doară, că Owen cumpărase o servietă la mâna a doua, numai fiindcă era solidă i durabilă, putând suporta vicisitudinile uzurii îndelungate i aleș ș călătoriilor pe care le presupunea func ia lui.țOwen luă servieta, aruncând o privire îngândurată spre ini iale, înainte de a se întoarce spreț Samantha, care-i zâmbea fără nici o bănuială.– Uitasem că, reporteră fiind, ai spirit de observa ie, medită el cu voce tare; paravanulț fumuriu al privirii îi făcea gândurile indescifrabile, când tăcu un moment. Nu sunt Owen Bradley.Ochii căprui ai Samanthei se dilatară.– Dar ai spus...– Nu, tu ai spus că sunt Owen Bradley, o corectă el, alene. Pur i simplu nu m-am ostenit săș te contrazic. De fapt, mă pregăteam să- i spun că Owen Bradley m-a informat unde teț puteam găsi.– Atunci, cine e ti? îl întrebă ea, încruntându-se acuzator.ș– Chris Andrews. "S"-ul vine de la Steven, al doilea prenume al meu, bătu el cu degetul în ini ialele de pe servietă. Iar "A"-ul s-a desprins, nici eu nu mai tiu când.ț ș– Chris Andrews? repetă Samantha, neîncrezătoare. Acel Chris Andrews?– Nu tiu câ i Chris Andrews cuno ti, apăru un zâmbet ironic în col urile gurii sale ferme iș ț ș ț ș armonios formate.În ceea ce-o privea pe Samantha, nu exista decât un singur Chris Andrews. Nu era tocmai un rival al tatălui ei, dar aveau interese concuren iale care se ciocneau adesea. Dar Reubenț Gentry îi admira aptitudinile financiare i de afaceri, chiar i când îl înjura. i, la fel ca tatălș ș Ș ei, se ferea de publicitate. Samantha nu- i amintea să-i fi văzut niciodată o fotografie măcar.ș– Reuben tie că m-ai adus aici? întrebă ea, încă încercând să se adapteze la uluitoareaș dezvăluire i să-i afle adevăratul scop.ș– Sigur că da, dădu din cap fără ezitare Owen Bradley care era de fapt Chris Andrews. i-Țam spus, va veni i el, sâmbătă.ș– De ce? înclină Samantha capul într-o parte, cu o atitudine de îndoială provocatoare.– Fiindcă l-am invitat eu, răspunse el sec.– Aici locuie ti? se miră Samantha. Iahtul e al tău?ș– Da.– i eu ce caut aici? Iar Reuben de ce vine?ȘToate instinctele de reporteră i se repezeau înainte, chestionându-l iscoditor despre motiva iile lui, în timp ce se îndrepta cât era de înaltă, fără a reu i, chiar având un metru iț ș ș aizeci i cinci, să-i privească altfel decât de jos în sus chipul col uros i de nepătruns.ș ș ț ș

– Reuben de ine ac iuni în ni te companii pe care încerc să le cumpăr, iar el nu vrea să leț ț ș

vândă. E un dezacord negociabil. L-am invitat aici pentru două săptămâni, cu speran a căț vom negocia un compromis. A acceptat, dar n-a încerca să-i ghicesc motivele, replică omulș care se prezentase ca fiind Chris Andrews.– Asta tot nu-mi explică de ce mă aflu i eu aici, îi aminti netulburată Samantha.ș– Te afli aici din motivul pe care i l-am spus la redac ie. Reuben vrea să petreacă un timp cuț ț tine, înainte de a- i lua zborul în lume. A întrebat dacă ai putea veni i tu, iar eu am fost deț ș acord.– De ce ai fost de acord? N-am să se abat de la scopul tău i nu-i voi distrage tatălui meuș aten ia? întrebă ea, pe un ton acuzator.ț– Posibil, dar sunt dispus să-mi asum riscul, ridică el din umeri, modest. În plus, dacă prezen a ta acolo îl va bine-dispune pe tatăl tău, s-ar putea ca negocierile să meargă maiț u or.ș– Vrei să spui că prezen a mea l-ar putea face să reziste mai greu în fa a mijloacelor tale deț ț convingere. Mă aflu aici ca să-i subminez pozi ia, a a e?ț ș– i, cu pu in noroc, ca să petreci o săptămână lini tită i relaxantă în compania tatălui tău,Ș ț ș ș adăugă Chris Andrews.Logica lui o convingea de adevărul răspunsurilor, oricât de egoiste i-ar fi fost motiva iile. Darț exista un punct pe care Samantha dorea totu i să-l clarifice.ș– De ce am venit încă de pe-acum? Înainte de a veni i Reuben, sâmbătă? vru ea să tie,ș ș înfruntându-i cu îndrăzneală privirea voalată.– Evident, nu ne-am mai întâlnit până acum, declară Chris Andrews lucrul pe care-l tia i ea.ș ș M-am gândit că ar fi mai prudent să am ocazia de a te cunoa te pu in dinainte, ca să vădș ț dincotro bate vântul.– Pentru eventualitatea că a fi reprezentat un obstacol, completă ea, cu ideea care rămăseseș nerostită. Vei afla, domnule Andrews, că nici măcar nu încerc să-l influen ez pe tatăl meuț într-un sens sau altul, în probleme de afaceri.– Atunci, ar fi de a teptat să avem cu to ii o vacan ă foarte plăcută. Mai ales dacă ai începeș ț ț să mă nume ti Chris, i se încre i într-un zâmbet pielea bronzată de la col urile ochilor.ș ț ț Mergem în casă?Î i ridicase mâna, într-un gest care îi indica să i-o ia înainte spre ie irea din debarcader.ș ș Samantha acceptă, făcând un pas, apoi se opri, când pe nea teptate îi veni în minte oș întrebare.– De ce nu mi-ai spus de la început cine e ti? De ce ai păstrat totul secret până acum? seș interesă ea, înclinându- i din nou capul, în acea atitudine u or sfidătoare.ș ș– Dacă i-a fi spus la redac ie, nu sunt sigur că ai fi primit să mă înso e ti. S-ar fi putut chiarț ș ț ț ș să nu accep i deloc ideea vacan ei. Când m-ai confundat cu secretarul lui Reuben, am profitatț ț de ocazie ca să te aduc aici. O dată ajun i, mă gândeam că aveam să te pot convinge săș rămâi. Ei, cum e? Am reu it?șÎ i aplecase într-o parte capul brunet, lumini a ce licărea în ochii lui cerându-i cu ironieș ț iertare pentru minciuna nevinovată.– Dacă a spune nu, m-ai duce înapoi?șOchii Samanthei străluceau. Întunecimea acuzatoare se risipise, explica iile lui satisfăcând-o,ț fără a elimina urma de iritare pe care i-o provoca faptul de a fi fost amăgită.– La ora asta? Mă tem că nu, ridică el din sprâncene. Chris Andrews tia că Samantha nu seș a tepta efectiv să accepte, iar răspunsul lui era la fel de glume ca întrebarea ei.ș ț

– În acest caz, din moment ce ai reu it să mă tragi pe sfoară până aici, ai putea să-mi ară iș ț unde voi dormi la noapte, declară Samantha cu un oftat de încuviin are, doar par ial fărăț ț tragere de inimă.– Pe-aici, îi arătă din nou Chris u a, pă ind într-o parte pentru ca Samantha să treacă prima.ș șCând o deschise i ie i în noapte, lumina din interiorul debarcaderului îi dezvălui o cărare deș ș pământ i piatră, bătătorită de atâta folosin ă. Chris ie i în urma ei, stingând lumina.ș ț șSamantha se opri.– Omul care era la bord mai e acolo, îi aminti ea, tiind că, fără lumina singurul bec dinș tavan, în clădirea debarcaderului era întuneric beznă.– Tom? Nu, a plecat la câteva minute după acostare. De-acum, e în casă i bea cafea, oș asigură el, luând-o cu o mână de cot pentru a o conduce pe cărarea nefamiliară.În depărtare licărea o lumină, prin irul des de brazi ce mărgineau poteca. Părea să fieș destina ia spre care se îndreptau, pe cărarea ce erpuia printre copaci. Samantha nu putu săț ș nu reflecteze la evenimentele din timpul zilei i la bărbatul a cărui mână o călăuzea atât deș ferm. Nu- i dădu seama de râsul ce-i scăpă de pe buzele arcuite, până când Chris Andrews oș întrebă, pe un ton curios i amuzat:ș– Ce i se pare a a de distractiv?ț șSamantha îi aruncă o privire piezi ă, dar prin coroanele dense de deasupra ale copacilor nuș răzbătea decât prea pu in din lumina stelelor i a cornului de lună. Trăsăturile lui col uroaseț ș ț erau cufundate în întuneric.– Beth, fata de la redac ie, mi-a citit azi horoscopul pe luna iunie.țZâmbetul îi deveni i mai amuzat, când se opri cu gândul la reac ia ei sceptică fa ă deș ț ț previziuni. Î i manifestase pe fa ă neîncrederea.ș ț– E ti o discipolă a astrologiei?șTonul lui exprima aceea i opinie pe care i-o afirmase i ea, că nu erau decât ni te aiureli.ș ș ș ș– Nu eram, dar după ziua de azi, s-ar putea să mă mai gândesc, recunoscu Samantha, rămânând cu surâsul pe buze.– De ce după ziua de azi?– Fiindcă în horoscopul meu scria să mă feresc de străini, pentru că nu sunt ceea ce par a fi, explică ea, cu un scurt hohot de râs. Fără îndoială, în cazul de fa ă prognoza s-a dovedit a fiț profetică. Tocmai mă obi nuiam cu faptul că erai Owen Bradley, un om pe care mi-lș imaginasem de mult ca fiind palid, scund i slab, i cu ochelari. Iar acum, aflu că de fapt niciș ș vorbă să fii Owen Bradley, ci e ti Chris Andrews.ș– În eleg ce vrei să spui.țDar din intona ia lui reie ea că nu-i găsea afirma iile la fel de amuzante pe cât i se părea ei,ț ș ț a a că Samantha abandonă subiectul.șCasa din piatră i lemn era o construc ie fără etaj, întinsă printre copaci. Interiorul spa ios eraș ț ț conceput cu o simplitate tradi ională. De i toată mobila era lucrată fin, atmosfera lejerăț ș dădea impresia că- i puteai rezema picioarele oriunde.țÎn living, lângă canapeaua din fa a emineului masiv de piatră, fusese pusă o tavă cu cafele iț ș ș diverse fursecuri. Din gâtlejul Samanthei se înăl ă un căscat, în timp ce încerca să mai bea oț gură de cafea. Î i ascunse grăbită gura cu dosul mâinii, dar nu înainte de a fi observată deș Chris Andrews, care-i sugeră că în locul suplimentului de cafea ar fi fost preferabil, poate, patul.– Maggie! strigă el, iar în arcada u ii spre living apăru o femeie înaltă, cu părul blond-închis.ș

Vrei s-o conduci pe domni oara Gentry în camera ei? o rugă el, înainte de a i-o prezentaș Samanthei pe Maggie Carlton, cu precizarea că era sora lui Tom.Femeia, având în jur de treizeci i cinci de ani, semăna întrucâtva cu fratele ei. Era simpaticăș i atrăgătoare, de i avea unele trăsături destul de pronun ate, aproape impresionante. În ochiiș ș ț

alba tri, care întâmpinară zâmbetul Samanthei cu un surâs prietenos dar rezervat, i se citeaș inteligen a.ț

i totu i, ceva nu părea în perfectă regulă, iar Samantha nu se putea decide despre ce anumeȘ ș era vorba. Poate privirea pe care i-o aruncase Maggie Carlton lui Chris Andrews înainte de a o conduce pe Samantha până la dormitor. Nu era tocmai genul de expresie proprie rela iilorț dintre o subalternă i un ef. Se sim ea în ochii ei ceva mai familiar, indicând o legătură maiș ș ț asemănătoare aceleia a Samanthei cu Harry Lindsay, un prieten al tatălui ei pe care-l cunoscuse cu mult timp înainte de a se angaja la el, în vara aceea.Nu era nimic anormal în sugestia de prietenie dintre cei doi, cu excep ia faptului că diferen aț ț de vârstă dintre Chris Andrews i Maggie Carlton nu era la fel de mare ca aceea dintreș Samantha i Harry. Samantha nu avea chef să stăruie asupra motivului pentru care acest gândș nu-i dădea pace.

Capitolul 3

Când Samantha se trezi din somn, era aproape ora amiezii, descoperire care o făcu să se îmbrace în mare grabă. Debaraua din dormitor era plină cu haine sport de tot felul, de iș majoritatea erau vizibil lejere i destinate să reziste oricăror solicitări.șLuând pe ea o pereche de pantaloni marinăre ti din doc, de culoarea grâului, i o bluzăș ș asortată, în carouri maro i bej, Samantha ie i grăbită în hol. Găsise într-un sertar al scrinuluiș ș o e arfă aurie care-i completa bine inuta. Împăturind-o, î i legase părul cu ea, cozileș ț ș lucitoare ale baticului pierzându-se par ial în pletele ei castanii bogate.țBazându-se pe amintirile din seara trecută despre topografia casei, găsi drumul până în living, după care se lăsă călăuzită de instinct spre locul unde ar fi trebuit să se afle sufrageria. Din camera unde î i stabilise destina ia se auzeau voci. Samantha se opri în u ă, pentru aș ț ș asculta, fără a- i da seama că, practic, trăgea cu urechea.șChris Andrews, cum se obi nuise să-l numească, pe adevăratul său nume, stătea în fa a uneiș ț ferestre mari cât peretele. Pantalonii crem, dintr-un material reiat aspru, i se mulau pe mu chii prelungi ai picioarelor. Un hanorac bleumarin îi acoperea aproape complet bluzaș tricotată, de un albastru mai deschis.Dar ceea ce atrase aten ia Samanthei fu expresia de pe chipul lui cu trăsături dăltuite aspru.ț Era dură i neînduplecată, cu ochii îngusta i spre femeia blondă din fa a lui.ș ț ț– Nici nu încape discu ie.țTonul glasului său amenin ător de scăzut era răspicat, autoritar.ț– Nici mie nu-mi convine mai mult decât ie, dar a a rămâne.ț șProbabil că Samantha făcuse involuntar o mi care la auzul glasului înghe at, căci privirea luiș ț tăioasă se întoarse spre intrarea sufrageriei, unde se oprise ea, tocmai când Maggie Carlton dădu să protesteze, cu voce înver unată:ș– Dar...Chipul bronzat al lui Chris Andrews fu acoperit imediat de o mască inexpresivă.

– Bună diminea a. Deci, te-ai hotărât în sfâr it să te întorci printre cei vii.ț șUnda fină de ironie din salutul lui exprima amuzament. Dacă Samantha n-ar fi asistat la incidentul din urmă cu o secundă, nici n-ar fi ghicit furia stăpânită care mocnea sub aparenta nepăsare pe care o afi a acum Chris Andrews.șSe gândi să se scuze, dar asta ar fi însemnat să recunoască faptul că auzise un schimb de replici privat i personal. Se hotărî să se comporte ca i cum, în ceea ce-o privea pe ea, n-arș ș fi fost nimic în neregulă.– Bună diminea a, răspunse ea veselă, intrând în cameră. Nu mai in minte când am dormitț ț atât de mult. Probabil, datorită aerului curat.– Fără îndoială, îi dădu dreptate Chris Andrews, aruncând o privire plină de subîn eles spreț a a-numita menajeră a casei.șMaggie Carlton se întoarse spre Samantha, zâmbitoare. În mi cările ei se sim ea o încordareș ț care sugera că femeia nu se pricepea la fel de bine ca Andrews să- i ascundă emo iile.ș ț– Vă aduc o cafea, domni oară Gentry. Ave i vreo preferin ă pentru micul dejun?ș ț ț– Nu-mi pregăti i nimic la micul dejun, refuză Samantha. O cafea mi-e de ajuns, pentruț moment, de vreme ce până la prânz mai e doar o oră.– E ti sigură că n-ai dori nimic? Pu ină pâine prăjită? Sau o ruladă, ca să ină până la prânz?ș ț ț se interesă Chris Andrews, înăl ând o sprânceană.ț– Absolut sigură, dădu din cap Samantha, cu hotărâre.Strecurându- i degetele în buzunarele din fa ă ale pantalonilor de doc, porni cu mi căriș ț ș non alante spre fereastra cea mare, dar zări cu coada ochiului schimbul de priviri dintre ceiș doi. Părea mai degrabă un semnal pentru ca Maggie să plece. Într-un fel, Samantha avu senza ia că Andrews transmitea mesajul că totul era în ordine.țDupă ce Maggie ie i, Samantha se concentră asupra peisajului din fa a ferestrei. Având înș ț vedere priveli tea spectaculoasă de afară, nici nu i-ar fi fost greu. Probabil că văzuse în via aș ț ei, la un moment dat, fotografii sau bro uri din zona Thousand Islands, dar nimic nu oș pregătise pentru magnifica frumuse e care se desfă ura acum dincolo de fereastră.ț șÎntinderea nemărginită a maiestuosului râu St. Lawrence reflecta albastrul electric al cerului. Era uluitor de lat, semănând mai mult cu un lac decât cu un râu. Toată suprafa a apei eraț spuzită de verdele viu al insulelor presărate cu copaci. Pe insula cea mai apropiată, aflată totu i la o oarecare distan ă, Samantha distinse pere ii albi de lemn ai unei clădiri strălucindș ț ț printre copacii par ial defri a i.ț ș ț– Grozavă priveli te, nu-i a a?ș șChris venise lângă ea, privind pe fereastră.– Niciodată n-am visat că poate fi a a, murmură ea, a încuviin are. Totul e atât de...ș țÎ i căută cuvintele.ș– ...Atât de neîntinat. Chiar sunt o mie de insule?De la fereastra casei, construită pe o movilă stâncoasă a insulei lor, vedea cinci; era posibil ca i a asea, vizibilă par ial, să fie tot o insulă, i aveau mărimi diferite, de la cele mai mariș ș ț ș până la unele extrem de mici.– Pe râul St. Lawrence sunt peste o mie apte sute de insule, majoritatea aflate în proprietateș privată, îi arătă el spre nord. Insula aceea de departe e în apele teritoriale canadiene.– Peste o mie apte sute, repetă Samantha, cople ită de numărul imens. E incredibil!ș ș– Cea mai mare insulă are peste o sută de mile pătrate, iar cea mai mică e doar o stâncă pe care cresc doi copaci. Conform defini iei guvernamentale, o insulă constă într-o suprafa ă deț ț

uscat înconjurată de ape, cu cel pu in un copac pe ea. Fără copaci, e considerată un grind.țÎi adresă un zâmbet lene .ș– Crezi că acum există anse să- i placă ederea aici?ș ț ș– S-ar putea chiar să scriu un articol pe teme de călătorie, ca să-l public în ziar la întoarcere, râse Samantha. Entuziasmul ei la adresa perioadei petrecute acolo cre tea. Nu se mai bazaș numai pe faptul că avea să fie împreună cu tatăl ei.– Îno i?ț– Da, de ce? ridică Samantha privirea spre el, cu o lumini ă trengărească jucându-i în ochiiț ș căprui. Încerci să insinuezi că, dacă vreau să plec de pe insula asta înainte de sosirea tatălui meu, nu voi putea decât înot?– La altceva mă gândeam când te-am întrebat.În expresia lui se sim ea un râs stăpânit.ț– Dar voi re ine i ideea asta.ț ș– Atunci, de ce ai întrebat?– Pentru azi după-amiază se anun ă caniculă, răspunse Chris. Insula e în formă de semilună,ț formând un golf ferit, ideal pentru făcut baie. Voiam să propun să-l folosim, după-amiază.– Pare minunat, fu Samantha de acord, în timp ce Maggie revenea în sufragerie cu cafeaua.

Era mai mult decât minunat. Era perfect, conchise Samantha, rezemându- i un obraz deș dosul mâinii. Scândurile încinse de soare ale plutei ancorate în golf erau calde sub trupul ei. Avea un costum de baie negru, cu spatele gol, expunându-i pielea razelor arzătoare ale soarelui.Îi scăpă un mic oftat de regret. După o oră de înot i scufundări în golf, plus încă o oră deș plajă pe plută, trebuia să se retragă în curând la umbră, sau să ri te transformarea într-oș langustă fiartă.Printre genele ochilor întredeschi i, îl vedea pe Chris a ezat în cealaltă parte a plutei, cuș ș mu chii bronza i unduindu-i-se la soare. Privirea lui cutreiera încet râul, trădând o anumităș ț stare de alertă în atitudinea sa altminteri relaxată. Prin preajma insulei nu se aventuraseră decât vreo câteva ambarca iuni. Chris explicase că navele de agrement se men ineau maiț ț mult în apropierea enalului de naviga ie, cu excep ia cazurilor când erau pilotate de oameniș ț ț care cuno teau bine râul i bancurile de nisip.ș șDe pe insulă, enalul navigabil se vedea bine. Samantha zărise trecând câteva cargouri mari,ș fără zgomot, după cum i se părea ei de la acea depărtare, în susul râului, spre porturile de destina ie din zona Marilor Lacuri. Era un tablou impresionant să le vadă plutind maiestuosț pe calea fluvială interna ională, într-un decor atât de natural.țParcă sim indu-i privirea, Chris se întoarse. Samantha nu se prefăcu că nu-i studiase fiziculț masculin impresionant. În schimb, î i ridică mai mult genele, zâmbind alene.ș– E ti gata pentru încă o baie? o întrebă el.ș– Nu, oftă ea abătută, rezemându-se în coate, dar dacă nu intru în apă sau la umbră cât mai curând, am să mă ard ca pe grătar.Cu mi cări fluide, Chris se ridică în picioare, întinzându-i o mână când începu să se scoale iș ș ea. Era o atingere neutră, ajutând-o să se ridice, cu fermitate, i dându-i drumul fără a maiș întârzia sugestiv nici un moment, de i Samantha î i dorea s-o fi făcut.ș șDe aproape, imaginea lui în costum de baie maro, cu o dungă aurie pe margine, îi tulbura sim urile. Era de o masculinitate atât de vibrantă, încât îi trezea cele mai primitive imbolduri.ț

Dacă n-ar fi fost deja con tientă de existen a acestora, Samantha s-ar fi sim it ocată. A a,ș ț ț ș ș însă, încercă doar să le ignore.Atitudinea lui din acea după-amiază fusese prietenoasă, dar nu sugerase nici un gest care le-ar fi putut aduce rela ia la un nivel mai familiar. Samantha se întreba dacă din cauza luiț Maggie Carlton, sau pentru că nu-l interesa ea ca femeie. Chiar dacă îi declarase că nu arăta ca o soră, spera să nu- i spună nici în sinea lui acest lucru.șCu o privire peste umăr, în jos, Chris îi indică să-l urmeze, înainte de a se arunca lin în apă. Plonjă i ea, în paralel cu el, fără să se scufunde prea adânc. Ie i la suprafa ă cu câ iva metriș ș ț ț mai încolo, călcând apa, în timp ce- i dădea la o parte cu o mână părul ud de pe fa ă.ș ț Răcoarea apei în contact cu pielea încălzită de soare îi provoca fiori necontrola i, făcând să-iț clăn ăne din ii.ț ț– Mă simt ca un cub de ghea ă, spuse ea, cu voce tremurătoare.ț– Vrei să-i punem punct pe ziua de azi? o întrebă Chris, ciufulindu- i cu degetele părul des iș ș ud.Răspunsul Samanthei fu acela de a porni înot spre malul golfului. Din câteva bătăi de bra e,ț Chris ajunse lângă ea, tăind fără efort apa, cu mi cări puternice. Samantha nu încercă să i-oș ia înainte; tia că în curând ar fi întrecut-o. Oricât de bună înotătoare era, nu se compara cuș el.Efortul fizic o ajută să- i alunge înfrigurarea, dar fiorii reveniră în clipa când atinse cuș picioarele fundul apei, în apropierea ărmului. Prosoapele de plajă stăteau întinse pe unț bolovan mare, lângă mal. Chris, care o luase înainte, ajunse la ele primul.– Cred că ai nevoie, zâmbi el indulgent, despăturind un prosop pentru a-i înfă ura umerii.șSoarele încălzise materialul gros, flau at. În timp ce acesta îi învăluia umerii, Samanthaș închise ochii, bucurându-se în tăcere de căldură. Î i strânse la piept capetele prosopului, peș când Chris începea să-i frece cu materialul umerii i bra ele.ș țDeschizând ochii, murmură recunoscătoare:– Mmmm, mul umesc... ce bine e!țFără a- i da seama, se înclină spre el, în parte ca rezultat al apăsării mâinilor lui mari care oș masau. Î i lăsă capul înapoi, pentru a-l privi, cu stropi de apă sclipindu-i pe buze. Mâinile luiș se opriră din mi care, dar fără a-i da drumul.șÎntre ei se formă un curent magnetic, oprind timpul în loc. Degetele puterice de pe umerii ei se strânseră imperceptibil, în timp ce capul cobora u or spre buzele ei, iar inima Samantheiș începu să bată cu putere, în a teparea sărutului.șO alupă se apropie de insulă, încetinind până la un murmur scăzut, în timp ce trecea prinș dreptul golfului. Privirea de cărbune a lui Chris tresări la auzul zgomotului, oscilând pre deț câteva secunde sâcâitoare, după care se a inti asupra ambarca iunii. Înăl ă capul, în timp ceț ț ț atingerea mâinilor rezemate pe umerii ei devenea din nou indiferentă. Retragerea era completă. Când reveni cu ochii asupra ei, nu se mai citea nimic care să sugereze că timp de câteva secunde inten ionase s-o sărute.ț– Hai în casă, să te schimbi cu ni te haine uscate, îi propuse el.șCând făcu un pas într-o parte, î i lăsă o mână să cadă. Cealaltă alunecă între omopla ii ei,ș ț pentru a o îndruma spre cărarea bătătorită. Samantha sim ea pe limbă gustul amar alț dezamăgirii. N-avea de gând să- i închipuie că nu fusese pe punctul de a o săruta – de dataș asta, nu.– Voiai să mă săru i, apoi te-ai oprit. De ce? îl întrebă, candoarea ei înnăscută cerându-i unț

răspuns la fel de sincer.Apăsarea mâinii lui o împinse înainte, în pofida împotrivirii ei. Crezu că avea să-i ignore întrebarea i ar fi repetat-o, dacă privirea lui n-ar fi alunecat spre a ei. Licărul batjocoritor dinș adâncurile ochilor lui cenu ii nu ascundea complet lucirea dură.ș– Poate că nu-mi plăcea ideea de a fi văzu i.ț

i întoarse capul, cu subîn eles, spre debarcader.Ș țSamantha îi urmări privirea, pentru a observa silueta masivă a lui Tom Carlton mo mondindș la pânza unei vele. Se aflase lângă debarcader în tot timpul cât înotaseră. Dar Samantha nu credea nici o clipă că prezen a lui avusese vreo legătură cu schimbarea de atitudine a luiț Chris i i-o i spuse.ș ș– Nu-mi veni cu texte din-astea! începu ea să se enerveze. alupa care trecea i-a distrasȘ ț aten ia. i nu cred că- i pasă dacă ne vedea Tom, sau cine tie ce ga că de străini. Altceva te-ț Ș ț ș șa făcut să te răzgânde ti. De ei, te folose ti doar ca de un pretext.ș șAjunseseră într-o parte a potecii care erpuia printr-un desi de copaci, ascunzându-i vederiiș ș oricui din zona casei sau a golfului. Mâna lui încetă s-o mai împingă înainte, când Chris se opri. Samantha se opri i ea, iritată, cu orgoliul lezat. Degetele lui Chris îi pătrunseră în părulș ud i încâlcit, spre ceafă.ș– Nu fi ridicolă, îi zâmbi el alene, cald.Magia acelui surâs o inu un moment captivă. Samantha rămase nemi cată, în timp ce capulț ș lui Chris se apleca spre ea. Atingerea gurii lui pe buzele ei fu u oară i răcoroasă, risipindș ș vraja. Samantha nu dorea tandre e. Se smulse cu violen ă, aruncând flăcări din ochi.ț ț– i să nu mă iei de sus! se răsti ea, răsucindu-se să pornească intempestiv pe cărare, spreȘ casă.– Stai o clipă.Mâna lui o apucă de bra , pentru a o sili să se oprească, înfigându- i degetele prin prosop înț ș carnea moale a bra ului. Samantha se opri, fără a încerca să se elibereze. Aruncă o privireț rece i dezgustată spre mâna lui, dispre uindu-i atingerea cu tot atâta putere cu câtă îi doriseș ț adineaori sărutul.– Dă-mi drumul! îi ceru ea, cu vocea înghe ată.ț– Sam, eu...În glas i se sim ea un avertisment sumbru, pe care Samantha îl întrerupse:ț– Reuben e singurul care mă nume te Sam. Pentru to i ceilal i, sunt Samantha sauș ț ț domni oara Gentry – inclusiv pentru dumneata, ș domnule Andrews, îl informă ea, cu un dispre glacial.țCeva din cuvintele ei atinsese o coardă sensibilă. Un mu chi al obrazului lui tresări, cândș strânse din fălci pentru a- i stăpâni răspunsul. Obiceiul de a observa reac iile oamenilor i aș ț ș le depista cauzele prinsese rădăcini prea adânci pentru ca Samantha să le ignore.– Din cauza lui Reuben, nu-i a a? întrebă ea, cu înver unare. Te temi de tatăl meu.ș ș– Nu mi-e teamă de Reuben Gentry.Asprimea din glasul lui scăzut se sim ea în fiecare cuvânt.ț– Probabil că nu în sensul în care se tem de obicei majoritatea oamenilor, consim i Samantha,ț clătinând din cap. Nu, nu vrei să te complaci în nici o aventură amoroasă cu fiica lui, de frică să nu-l ofensezi, continuă ea, cu vocea plină de sarcasm. Te temi că am să alerg la el i-amș să te acuz – cum era fraza aia veche i delicioasă? – că- i ba i joc de sentimentele mele. Dacăș ț ț a face asta, ar putea să se înfurie pe tine i să nu mai accepte niciodată să- i vândă ac iunileș ș ț ț

alea nepre uie pe care ii atât de mult să le cumperi. Ce mai subiect de presă ar ie i de-aici!ț ț șRâsul ei fu scurt i dispre uitor. Cealaltă mână a lui Chris o apucă de umărul celălalt. Foculș ț viu din privirea Samanthei înfruntă fără ovăire norii periculo i se furtună ce se adunau înș ș ochii lui, sim indu-se izolată de acea furie, în ciuda strânsorii dureroase a mâinilor careț amenin au s-o sfărâme în bucă i.ț ț– Poate ar trebui să dau de veste cum tremuri când auzi de tatăl meu, continuă ea, pe un ton caustic. Pun pariu că mul i s-ar distra să descopere că mori de frică la gândul că ar putea fiț nemul umit. Te prefaci că dai tonul, dar tu e ti cel ce joacă după cum cântă el. Dacă n-ar fiț ș atât de jalnic, ar fi...Fu smucită la pieptul lui Chris, în timp ce gura acestuia îi înăbu ea restul frazei. Cu o for ăș ț brutală, sărutul îi prădă buzele, dureros. Nu-i trecu prin minte nici o împotrivire sau reac ie.ț Singurul ei gând era acela de a supravie ui crudului asalt asupra sim urilor sale.ț țEra prinsă în uraganul cu tunete i trăsnete al domina iei lui masculine. Bătăile reverberateș ț ale inimii i se rostogoleau zgomotoase prin urechi. Un fulger îi străbătu venele, purtând cu sine o pârjolitoare însufle ire a spaimei i a emo iei. Dar sărutul acela care o pedepsea fuseseț ș ț ob inut stârnindu-i mânia, astfel încât în îmbră i area lui zdrobitoare nu se sim ea nici urmăț ț ș ț de satisfac ie.țCătu ele de fier ale degetelor lui o ineau lipită de trupul lui musculos, în timp ce Chris înăl aș ț ț capul. Sim indu-se agresată i lovită, de pe buzele Samanthei scăpă un oftat mai degrabă deț ș înfrângere, decât de u urare.ș– Asta voiai, nu-i a a?șO elul rece din ochii lui era imposibil de înfruntat.ț– Nu.Samantha tremura necontrolat, iar de astă dată nu mai era din cauza apei reci. Privirea ei îi ocoli chipul.– Nu, nu asta voiam.Nu încercă s-o oprească, în momentul când se smulse din bra ele lui. Prosopul alunecă, iarț Samantha se înfă ură strâns cu el, parcă vrând să se ascundă în materialul aspru. Nu putea,ș nu fără a recunoa te cât de tare o lovise, mai întâi cu încercarea lui castă de a o săruta iș ș apoi, cu degradarea latentă din cel de-al doilea sărut. Avea de salvat mândria familiei, dacă nu i pe a ei proprie. Îndreptându- i umerii, ridică bărbia.ș ș– Într-adevăr, n-ai vrut-o, spuse el.Avu nevoie de o secundă pentru a- i da seama că el îi confirma afirma ia dinainte. Din glas îiș ț dispăruse asprimea, făcând-o să ri te o privire prudentă spre el. Părea cam nedumerit.ș– Nu i-e teamă că am să alerg la Reuben să-i spun cum m-ai tratat adineaori? îl amenin ă ea.ț ț– Nu e ti genul care să dai fuga la tatăl tău. E ti la fel de independentă i sigură pe tine ca el,ș ș ș spuse Chris, cu deplină convingere. Am bănuit-o tot timpul.Derutată, Samantha îl privi lung.– Dacă nu te temeai că- i cream probleme cu Reuben, de ce nu m-ai sărutat? îl provocă eaț să- i dovedească afirma ia.ș ț– Dar te-am sărutat, răspunse blajin Chris, recunoscând cu o u oară ridicare din umeri, te-amș sărutat mai dur decât inten ionasem la început, însă pentru asta numai tu singură e ti de vină.ț ș Limba ta are epi.ț– Nu în eleg, clătină din cap Samantha, fără să-l creadă întru totul. Asta nu explică de ce te-țai oprit prima dată.

– i-am spus – doream mai multă intimitate. Vino.ȚMâna lui Chris o luă de cot, întorcând-o spre casă. Atitudinea lui sugera că nu inten iona săț ducă discu ia mai departe.ț– Hai să mergem în casă.Samantha î i mu că buza, răspunsul lui aducându-i în minte noi întrebări, dar sim i că de dataș ș ț asta avea să le ignore. Spusese tot ce avea de spus. Instinctul o în tiin a că a doua oară n-ș țavea să-l mai poată scoate din fire, oricât ar fi insistat. Î i regăsise ferm controlul i se îndoiaș ș de propria ei capacitate de a-i zgudui rezisten a.țÎn schimb, îl lăsă s-o conducă în tăcere spre casă, meditând la răspunsul pe care i-l dăduse pentru a vedea dacă-i putea acorda cât de cât încredere. Îi vorbise despre intimitate, chipurile din cauză că îi vedea Tom. Dar totu i, Samantha tia că alupa era aceea care-l distrăsese.ș ș ș Era posibil ca acea diversiune să-i fi amintit că era i Tom prin vecinătate.șDar de ce ar fi contat acest lucru? Chris Andrews nu părea genul de om căruia să-i pese dacă-i vedeau al ii faptele, nici ce anume credeau despre ele. Decât dacă – se ivi în mintea eiț o posibilitate – decât dacă Tom i-ar fi relatat cele văzute surorii sale, Maggie. Poate că asta îl îngrijorase pe Chris, făcându-l să bată în retragere.Era oare Maggie amanta lui, iubita lui? Ar fi fost plauzibil, fără îndoială, chiar dacă nu era o femeie peste măsură de atrăgătoare. i existase deja o neîn elegere între ei – după cumȘ ț auzise par ial Samantha, de diminea ă. Oare din cauza sa? Era Maggie geloasă fiindcăț ț adusese o femeie în casă, o fiin ă care avea dreptul să-i re ină aten ia?ț ț țEra foarte probabil. Cum spusese Chris – că nu-i convenea nici lui mai mult decât ei, dar că a a trebuia să fie. Da, fiindcă era dorin a lui Reuben. El ceruse anume ca Samantha să fieș ț invitată i ea. O cerere pe care Chris nu prea putea s-o refuze.ș– La dracu'! înjură în surdină Samantha, cu amărăciune. De ce se sim ea întotdeauna atrasăț de bărba i care nu sfâr eau decât prin a dori ceva de la Reuben Gentry? Identitatea ei caț ș persoană individuală părea să fie mereu eclipsată de calitatea sa ca fiică a lui Reuben. Crezuse că se împăcase cu această situa ie, dar acum î i dădea seama că nu era nici peț ș departe a a.șChris Andrews îi făcuse nemul umirea să se înte ească i mai tare. Ce-o fi îndemnat-o să-lț ț ș creadă diferit de ceilal i bărba i pe care-i cunoscuse? Nu dorise decât să se folosească de eaț ț pentru a- i atinge propriile scopuri, la fel ca to i ceilal i.ș ț țCon tiin a acestui fapt ridica o barieră. Dincolo de ea, Samantha rămânea în aparen ăș ț ț prietenoasă i volubilă, acceptându-i sugestiile de a o distra pe parcursul restului după-șamiezii i al serii, dar asigurându-se că nu se ivea nici o ocazie de intimitate. Dacă-i observaș schimbarea de atitudine, Chris n-o indica prin nimic. Iar în seara aceea, Samantha se duse la culcare convinsă că î i restabilise mândria i respectul de sine însă i.ș ș ș

A doua zi diminea a, când intră în living, în drum spre sufragerie, ca să ia micul dejun,ț Samantha îl văzu pe Chris a ezat la un birou din col ul opus al camerei, cu rafturi deș ț bibliotecă pe pere i, amenajată ca un cabinet într-o parte a încăperii mari. inea în mânăț Ț receptorul unui telefon mare, negru. La apari ia ei, ridică privirea, o expresie de recunoa tereț ș înlocuindu-i concentrarea totală de pe chip.– i-o dau să vorbe ti personal cu ea, spuse el în receptor, înainte de a-l acoperi cu mâna. EȚ ș tatăl tău, o informă apoi pe Samantha. A intervenit un lucru nea teptat i nu va putea veniș ș până în prima zi a săptămânii viitoare. Vrea să se convingă că e ti bine i nu te deranjeazăș ș

să-i a tep i sosirea până atunci. I-am spus că nu ai nimic împotrivă, dar cred că preferă s-oș ț audă din gura ta.În ton i se sim ea o undă de ironie.țCredea oare că se bucura să mai petreacă încă vreo câteva zile singură cu el? se întrebă Samantha, în timp ce mergea spre telefon. Probabil era atât de încrezut, încât î i închipuia căș nu ghicise falsitatea aten iei pe care i-o acorda. În arogan a lui, i-o fi închipui că o juca peț ț ș degete. Numai că Samantha nu era o jucărie care să fie folosită i aruncată.șÎnlăturând aceste gânduri, îi luă receptorul din mână i spuse, cu o veselie categorică:ș– Bună, Reuben!– Ce faci, Sam? se auzi răspunsul.Zâmbi, cu o expresie u or răutăcioasă.ș– Supravie uiesc.țChris Andrews se rezemă neglijent de spătarul scaunului. Totu i, Samantha sim ea în fiecareș ț fibră a trupului intensitatea cu care o privea i o asculta.ș– Sam, îmi pare rău pentru întârziere. Crede-mă, dacă a ...ș– Nu e nevoie să-mi explici, îl întrerupse ea; îi observase îngrijorarea i recunoscuse aerulș destul de preocupat din glasul lui, semn că era adâncit într-o problemă complicată i, fărăș îndoială, serioasă; în elesese de mult că tatăl ei rareori amâna ceva dacă nu se profila câte oț criză. tiu că faci tot ce po i, îl asigură ea. i nu- i face griji pentru mine. Aici e minunat iȘ ț Ș ț ș tiu că Chris mă va distra până vii i tu.ș ș

– Chris? repetă plat Reuben Gentry.– Da, Chris, râse Samantha. Păruse dus departe, cu gândul la altele.– A, da, Chris, fire te, răspunse el, ca i cum abia atunci s-ar fi lămurit despre cine vorbea.ș ș Totul va fi în regulă. Fii numai atentă la tot ce- i spune, adăugă, absent.țGura Samanthei se arcui într-un zâmbet neîncrezător. Îl frământa cine tie ce problemă.ș Părea să fi uitat că ea avea douăzeci i doi de ani i- i putea purta i singură de grijă. Dar înș ș ș ș momentele ca acestea tatăl ei îi era cel mai drag. Îi de tepta instinctul matern.ș– Sigur că da, Reuben, încuviin ă ea, vorbind pe acela i ton ca la vârsta de nouă ani. Vrei săț ș mai vorbe ti cu Chris?ș– Nu, nu e nevoie. Ai grijă ce faci, Sam.– Bine. Mai vorbim, Reuben.Nu- i luau niciodată rămas-bun. Î i formaseră acest obicei pe vremea când Samantha eraș ș mică i plângea neîncetat ori de câte ori tatăl ei se pregătea să plece în câte o călătorie deș afaceri. Atunci, Reuben încheiase cu ea un pact de a nu- i lua rămas-bun, pentru căș întotdeauna se întorcea. Acest lucru avusese efect asupra logicii ei copilăre ti, dându-iș posibilitatea de a se despăr i de el fără lacrimi.țSurâsul stăruia, formând gropi e vagi în col urile gurii. Observă privirea speculativă a luiț ț Chris, în timp ce punea receptorul la loc în furcă.– Totul e-n ordine? întrebă el ridicându-se, când Samantha se întoarse spre sufragerie.– Perfect, răspunse ea senină, fără a întoarce capul. Cum spuneai, a intervenit ceva important care-l re ine.țNu era nevoie să men ioneze că stilul preocupat al lui Reuben sugera o problemă foarteț serioasă. Pe Chris nu-l privea, mai ales din moment ce nici ea însă i nu tia despre ce anumeș ș era vorba. Se putea referi la un lucru util pentru una dintre companiile rivale ale lui Chris.– Tu i tatăl tău sunte i foarte apropia i, a a-i? comentă el, trăgând un scaun de la masa dinș ț ț ș

sufragerie.– De când mă tiu, suntem împreună, confirmă Samantha. Îmi place compania lui. În ultimaș vreme, fiind la colegiu, apoi la serviciu, n-am mai putut sta cu el atât de mult pe cât a fi vrut.șA a era, dar Samantha î i dădea seama, la vârsta ei, că totul făcea parte din procesul deș ș maturizare.– Îl admiri mult pe tatăl tău, nu-i a a? întrebă Chris, în timp ce se a eza fa ă în fa ă cu ea, laș ș ț ț masă.– Sigur că da, replică Samantha, sim ind că nu era un comentariu aruncat într-o doară. Deț ce?– Mă gândeam doar că unui bărbat i-ar fi dificil să se ia la întrecere cu el.Pe masă era pusă o carafă cu suc de portocale. Samantha umplu două pahare, înainte de a ridica privirea pentru a-i întâlni ochii cu pleoapele lăsate. Îi stătea pe limbă să răspundă că nici nu se a tepta ca vreun bărbat să concureze vreodată cu tatăl ei.ș– Da, îi dădu ea dreptate, mai mult din încăpă ânare. Pu ini oameni se pot compara cuț ț Reuben Gentry.Trăsăturile lui Chris se întunecară întrucâtva, făcând-o să se pătrundă încet de satisfac ie.ț Spera ca undeva, în personalitatea lui, să fi rămas o urmă de inferioritate. Poate că n-avea să mai fie chiar atât de sigur de capacitatea lui de a o atrage.

Capitolul 4

Bătându- i cu pumnii perna pufoasă, Samantha î i cuibări capul în adâncitura formată deș ș mâna ei i închise ochii. Câteva secunde, stătu nemi cată în pat. Apoi, deschise ochii, cu unș ș oftat nervos. Degeaba: pur i simplu nu-i era somn.șBâjbâi cu mâna pe noptieră până găsi veioza i o aprinse. Ceasul de mână era alături.ș Samantha îl luă, oftând iară i când văzu că mai erau câteva minute până la miezul nop ii. De-ș țo oră i jumătate se sucea i se învârtea în a ternut, i nu se sim ea cu nimic mai somnoroasăș ș ș ș ț decât când pusese capul pe pernă.Aruncă pătura într-o parte i se dădu jos din pat. Pe scrin se afla o carte, dar Samantha eraș prea agitată ca să citească. Cea mai bună solu ie părea o plimbare. Dezbrăcându-se deț pijama, luă pe ea o pereche de pantaloni alba tri de doc i o bluză cu carouri albastre i verziș ș ș închise. Hanoracul bleu pe care i-l împrumutase Chris în timpul traversării cu iahtul până pe insulă stătea agă at lângă tricoul gros cu glugă pe care-l luă de pe cuier i re inu să i-lț ș ț înapoieze, în timp ce trăgea tricoul pe ea i-i încheia fermoarul.șPantofii de pânză cu tălpi de cauciuc nu scoteau nici un sunet pe mochetă. Porni tiptil în lungul coridorului, trecând prin living, până în sufragerie, fără a dori să trezească pe nimeni din casa cufundată în tăcere. Deschise cu grijă u a terasei i ie i în răcoarea nop ii.ș ș ș țLumina argintie a semilunii scălda blândă poiana stâncoasă din care casa avea vedere peste râu. Samantha porni înainte, cu o destina ie bine stabilită. O lanternă i-ar fi fost de folos, darț nu-i fu greu să găsească poteca prin desi ul de conifere i, pe ici pe colo, stejari i ar ari.ș ș ș țNu era la fel de bătătorită ca aceea care ducea la debarcader, dar rămânea totu i u or deș ș urmat, chiar i în întunericul nop ii. Samantha o descoperise de diminea ă, când exploraseș ț ț insula. Cărarea ducea în partea convexă a golfului în formă de semilună, unde fusese construit un pavilion de vară, lângă un promontoriu pietros ce se avânta spre râu. Acest

chio c era destina ia Samanthei.ș țInsula, după cum constatase ea, era mult mai mare decât bănuise, având câteva sute de metri lă ime i cam de două, trei ori pe-atâta lungime. Ar fi putut adăposti cu u urin ă două case,ț ș ș ț fără ca nici un locatar să-l observe pe celălalt, dar nu con inea decât una, cu chio cul iț ș ș debarcaderul său privat.Construc ia mică i circulară era în fa a ei, lucind albicios în lumina lunii. Dantelăria de lemnț ș ț a stre inii i a balustradei îi dădea o înfă i are cochetă. Sub lucirea stelelor, cu mătaseaș ș ț ș scânteietoare a râului curgând pe-alături, părea o căsu ă fermecată. Sub vraja ei, toatăț nervozitatea Samanthei se risipi ca prin minune.A ezându-se de-a curmezi ul pe banca de lemn din interior, se rezemă cu umărul de un stâlpș ș i- i cuprinse un genunchi în bra e, întinzând celălalt picior înainte, pe bancă. Ceasul deș ș ț

mână rămăsese ne noptieră i nu avea idee de cât timp stătea astfel, absorbind seninătateaș nop ii, cu gândul la o mul ime de lucruri, dintre care nu-l putea re ine pe nici unul.ț ț țAr fi putut rămâne acolo toată noaptea, dar briza răcoroasă a râului devenea treptat rece de-a binelea. Trăgându- i pe cap gluga tricoului, mai stătu câteva minute, înainte ca frigul tot maiș pătrunzător s-o facă să se ridice în picioare. În timp ce se întorcea, fără tragere de inimă, spre cărarea pe unde venise, nu- i putu stăpâni un căscat. Acesta îi aduse un zâmbet lene peș ș buze. În nemi carea nop ii ipă o pasăre, singurul sunet care să-i anun e întoarcerea. Cu grijă,ș ț ț ț deschise u a terasei i pă i înăuntru, încremenind când un glas mârâi încet în spatele ei:ș ș ș– În locul tău, n-a face nici o mi care.ș șÎn aceea i clipă, camera se umplu de lumina unui bec din tavan, orbind-o un moment. Ridicăș instinctiv mâna la ochi, să se apere de strălucirea nea teptată.ș– Ce se întâmplă?Îngrijorarea i uluirea se combinau, făcând-o să vorbească în oaptă, iar gluga tricoului îiș ș căzu cu câ iva centimetri pe spate, când întoarse capul în direc ia opusă luminii.ț ț– Sam!Exclama ia de recunoa tere fusese rostită cu un amestec de furie, exasperare i u urare.ț ș ș ș– Unde umbli creanga la ora asta?Identificând glasul lui Chris Andrews, se întoarse.– N-aveam somn.Ochii ei abia începeau să- i recapete limpezimea. Era sigură că văzuse în mâna lui un obiectș metalic de culoare închisă, care tocmai dispărea în interiorul hainei. Un pistol? se întrebă Samantha.Chris clătina din cap, cu amuzament răutăcios, măsurând-o din ochii săi cenu ii. Aproape că-și văzu încordarea risipindu-se, în timp ce adopta o pozi ie indolentă.ț– Tom! spuse el spre u a deschisă a terasei, pe care Samantha nu apucase s-o închidă; î iș ș inea mâinile în olduri, iar ochii nu i se desprindeau o clipă de la ea, de i întorsese u orț ș ș ș

capul. Nu s-a întâmplat nimic – e domni oara Gentry.ș– Domni oara Gentry? se auzi un răspuns înfundat i uimit, înaine ca omul cel mătăhălos săș ș apară în lumina de pe terasă. Cum a...Întrebarea rămase neterminată, când Tom Carlton văzu cu ce expresie îi privea Samantha revolverul din mână. Îl ascunse imediat în geacă.– Jur că n-am furat nimic! râse ea, ridicând mâinile într-un gest glume de predare, în timp ceț se întorcea din nou spre Chris. N-am ie it decât la o plimbare.șRâsului ei i se alătură un chicotit gutural.

– Mă rog, nu ne po i condamna că suntem pruden i, îi atrase aten ia Chris. Casele izolateț ț ț sunt ideale pentru spărgători, de i în general le preferă neocupate. Suntem aici doar deș câteva zile, a a că se putea să n-o fi aflat încă. Sper că nu te-am speriat prea tare.ș– Doar pentru câteva secunde, recunoscu ea, acum putând zâmbi când se gândea cum i se oprise inima în loc.– Îmi pare rău, dar noi... începu Chris.Fu întrerupt de Maggie Carlton, care strigă ceva. Samantha în elese restul cuvintelor, cândț vocea i se apropie:– Nu e în ca...Cu o înfă i are alarmată, Maggie se opri în arcada dintre living i sufragerie, privind-oț ș ș neîncrezătoare pe Samantha.– ...în camera ei? termină Chris propozi ia. Nu, domni oara Gentry nu putea dormi, a a că aț ș ș ie it la o plimbare. Pe ea a auzit-o Tom bântuind pe-afară.șPrivirea femeii săgetă dinspre chipul lui către fa a Samanthei, aproape vinovată. Cu unț zâmbet crispat, intră în cameră, alături de ei, legându- i cu nervozitate nodul de la cordonulș halatului matlasat.– Ne-a i tras o sperietură, domni oară Gentry, declară ea, râzând fără chef.ț ș– i viceversa, replică Samantha.Ș– După atâtea emo ii, nu cred că vreunul dintre noi va putea adormi la loc imediat, spuseț Chris; înfă i area lui nu era deloc neglijentă, ca i cum nici nu s-ar fi culcat. Maggie, ce-ar fiț ș ș să ne faci tuturor ni te ciocolată fierbinte?ș– Desigur, răspunse femeia, după o mică eziare.– Să te ajut cu ceva? se oferi Samantha.– Mă descurc eu, o asigură Maggie, pornind spre bucătărie.Trăgându- i gluga de pe cap, Samantha î i descheie i fermoarul tricoului, în căldura dinș ș ș casă, apoi i-l scoase. Tom închise u a terasei i porni spre masă, pentru a se a eza pe unș ș ș ș scaun. Samantha îi urmă exemplul.– Pe unde-ai umblat?Chris încălecă pe un scaun, rezemându- i relaxat bra ele pe spătarul drept al acestuia.ș țSamantha îi povesti i, câteva minute, discutară despre plăcerile plimbărilor în toiul nop ii.ș ț Apoi reapăru Maggie, cu cănile de ciocolată caldă. Când i-o termină pe a ei, Samanthaș începea deja să-i simtă efectul calmant. Acesta, plus descoperirea că era aproape ora două noaptea, o făcea să mo ăie.țCu un "noapte bună" obosit spre cei trei de la masă, porni spre camera ei. La jumătatea drumului, î i aminti că- i lăsase tricoul gros pe scaun. După ce făcu câ iva pa i prin living, îlș ș ț ș auzi pe Chris spunând:– A vrea să tiu i eu cum a ie it din casă fără s-o audă nimeni.ș ș ș șSamantha ezită. Era obosită i nu voia să se complice i mai mult cu recapitulareaș ș incidentului. Ridicând din umeri, se întoarse spre camera ei. Tricoul putea rămâne în living până diminea a.ț

A doua zi, o trezi o bătaie în u ă. Încruntându-se nemul umită de deranj, privi printre geneș ț spre lumina soarelui care pătrundea prin perdelele trase.– Cine e? mormăi Samantha, fără a se clinti din pozi ia extrem de comodă.ț– Răsari i străluce te.ș ș

U a se deschise i în cadrul ei apăru Chris Andrews, înalt i plin de via ă, arătând de pacă arș ș ș ț fi dormit opt ore, lucru de care Samantha nu se îndoia că era imposibil.– Cât e ceasul? murmură ea, împingându- i o mână obosită prin părul ciufulit i întorcându-ș șse pe spate, cu pătură cu tot.– Zece fără ceva.Era posibil să fi dormit aproape opt ore, consim i ea, de i părea să se fi trezit de mai multăț ș vreme. Ochii ei somnoro i se îndreptară spre silueta lui cu musculatură suplă. Picioareleș lungi îi erau acoperite de ni te pantaloni strâm i, din doc albastru decolorat. Peste căma aș ț ș albastră descheiată la gât, purta un hanorac galben, cu fermoarul închis numai jos.– Am senza ia că abia adineaori am adormit.țÎ i sim ea gura uscată, ceea ce-i sporea timbrul răgu it de la natură al vocii.ș ț ș– Nu- i pare rău pentru aventura de azi-noapte? se interesă el, pe un ton ironic.ț– N-a crede, clătină ea din cap, pe pernă; dintr-o dată, creierul său somnoros în elese căș ț trebuia s-o fi trezit cu un scop anume. De ce-ai venit?– Mă gândeam ca azi să mergem cu barca. De vreme ce n-ai mai fost niciodată pe-aici, prin zona Thousand Islands a statului New York, am tras concluzia că ar fi o idee bună să- i arătț împrejurimile. De nicăieri nu se văd mai bine decât din iahtul meu. E ti dispusă? înclină elș capul într-o parte, chipurile provocator.Propunerea i se părea interesantă, chiar i semi-adormită cum era.ș– Sigur că da, acceptă Samantha. A teaptă-mă doar o jumătate de oră, până mă spăl i măș ș îmbrac.– Ai o jumătate de oră. Cafeaua te a teaptă în sufragerie, iar Maggie ne împachetează cevaș pentru prânz. Iahtul va fi gata când e ti i tu, încheie el, întinzând mâna să închidă u a.ș ș șPeste trei sferturi de oră, ambarca iunea părăsise adăpostul golfului. Naviga cu velele ridicateț i motorul oprit. Tom Carlton venise să ajute la pilotaj, fapt care un moment o surprinse peș

Samantha. Probabil i se citea pe fa ă, căci Chris îi explică aproape imediat că naviga iaț ț printre atât de multe insule, pe fel de fel de canale mici, putea fi delicată, din cauza curen ilorț schimbători.Samantha conchise că probabil era mai bine că venise i el, în timp ce-l studia într-ascuns peș Chris Andrews, care stătea la timonă. Briza îi flutura părul brunet i des. Asprimeaș trăsăturilor sale bronzate era tulburător de vizibilă, în acel decor compus din pământ, apă iș cer. Pasional i viril, era în elementul lui. Ochii săi cenu ii i tăio i erau ageri ca ai unuiș ș ș ș vultur.Toate se combinau pentru a accentua atrac ia fizică pe care o sim ea Samantha, în pofidaț ț ra iunii care-i spunea că a a ceva era zadarnic i, probabil, periculos. Venise în calitate deț ș ș fiică a lui Reuben Gentry, nu ca o simplă femeie numită Samantha. Poate că prezen a luiț Tom Carlton avea s-o ajute să ină minte acest lucru. Făceau plimbarea pentru ca fiica luiț Reuben să nu se plictisească.Privirea cenu ie se întoarse spre ea, iar Samantha se prefăcu că se uita la o insulă masivă dinș spatele lui. Îi sim i ochii măsurând-o din cre tet până-n tălpi i tiu că avea o înfă i areț ș ș ș ț ș proaspătă în pantalonii marinăre ti albi, tricoul bleumarin i e arfa albă pe care o purta înș ș ș chip de panglică peste păr. Două uvi e de păr scăpau de sub e arfă, fluturându-i pe frunte.ș ț ș– E ti trează, de-acum?șÎn tonul lui se sim ea un amuzament dojenitor.ț– Cum nu se poate mai trează. E minunat.

Entuziasmul ei era absolut fals.– Acolo e Canada? mai întrebă, arătând cu mâna spre masa de pământ pe care se prefăcuse că o studia.– E o insulă canadiană, da, dar nu malul propriu-zis.– Vom urma enalul navigabil? se interesă Samantha.șCârmeau pe un curs spre est, dar se aflau la distan ă considerabilă de un vas oceanic de linieț care naviga în amonte.– Seaway Channel e mai mult în partea americană. M-am gândit să- i arăt mai întâi laturaț canadiană, grupurile de insule ale Amiralită ii i Marinei, ca să- i faci o idee despreț ș ț frumuse ile naturale care se găsesc aici, înainte de a ne apropia de unele dintre splendorileț făurite de mâna omului pe insulele americane, îi explică el, cu gura strânsă într-o linie răutăcioasă.Câteva minute, Samantha contemplă apa de safir i insulele ca ni te smaralde.ș ș– Cu siguran ă, e o minună ie, repetă ea absentă un comentariu dinainte.ț ț– Indienii numesc regiunea asta "Grădina Marelui Spirit". Primii exploratori francezi i-au dat numele după care e cunoscută i astăzi – ș ?Les Mille Iles?, sau "Cele O Mie de Insule". Râul St. Lawrence era o cale de transport indiană. Îl numeau "Râul fără sfâr it", lucru nu tocmaiș adevărat, în ceea ce prive te bărcile, întrucât curen ii îl împiedicau să fie navigabil.ș ț– Care e diferen a între St. Lawrence River i St. Lawrence Seaway?ț șInstinctele ei de reporter care o îndemnau să descopere toate faptele intraseră în ac iune.ț– Râul e aici dintotdeauna, dar Calea Marină este o rută maritimă interioară, lungă de trei mii de mile, care se întinde de la Golful St. Lawrence până la Lacul Superior, unită printr-o serie de ecluze i canale, inclusiv sistemul de apte ecluze necesare pentru a ridica navele laș ș nivelul de sus al Niagarei.– Fantastic! murmură Samantha.– Pe sistemul navigabil se deplasează vase din toate zonele globului, adăugă Chris. A fost realizat prin eforturile combinate ale guvernelor american i canadian. Ai stat vreodată să teș gânde ti că grani a dintre Canada i S.U.A. este cea mai lungă frontieră neapărată din lume?ș ț ș îi adresă el un zâmbet scurt, ca un fulger alb.Samantha clătină din cap.– Nu, nu cred că m-am gândit vreodată la ea din punctul ăsta de vedere.În timp ce iahtul aluneca tăcut pe apă, cel mai puternic zgomot fiind plesnetul pânzelor umflate de vânt, Chris îi schi ă pe scurt o parte din istoria zonei în timpul primelor războaie,ț men ionând războiul din 1812 i Războiul Patriotic din 1837, când vaporul ț ș "Sir Robert Peel" fusese scufundat în canalul american. i tot timpul navigau încet pe lângă insule de diverseȘ mărimi, unele fără semne de a fi locuite, iar altele cu vile cochete printre copaci.– Regiunea asta a fost un rai pe pământ, pe vremea traficului de rom din perioada Prohibi iei.ț Contrabandi tilor le era destul de u or să se ascundă de alupele vame ilor, cu toate insuleleș ș ș ș astea printre care puteau să dispară. O insulă a devenit atât de celebră ca ascunzătoare pentru whisky-ul de contrabandă, încât e cunoscută ca Insula Whisky.Grupul Amiralită ii rămăsese în urma lor, iar Chris arăta spre stânga, indicând clădirile de peț un promontoriu.– Acolo e Gananoque, Ontario, pe ărmul canadian. Este un ora foarte pitoresc.ț ș– Facem o escală? întrebă Samantha, atrasă de ideea de a hoinări pe străzi.– N-avem timp.

Totu i, cârmi nava destul de aproape pentru a-i da posibilitatea să arunce o privire asupraș ora ului. În port sta iona un vas turistic, trezindu-i dorin a de a fi făcut i ea parte dintreș ț ț ș pasageri, dar Chris întorcea deja velierul spre o întindere largă de apă, iar Samantha nu avu timp să stăruie prea mult cu ochii spre ora .șChris vorbea din nou, explicându-i că, de i majoritatea caselor de pe insule pe care le vedeauș erau strict re edin e de vară, pe cele mai mari se găseau locuitori permanen i, ca în cazulș ț ț celei de care se apropiau, Insula Grindstone, trecând prin grupul de insule canadiene ale Marinei. Erau în primul rând comunită i agricole, spuse el, adăugând că mai demult fuseserăț centre de lactate. Pe Insula Grindstone se prepara brânză, cu denumirea adecvată de brânză Grindstone, dar acum se trecuse mai mult la cre terea vitelor.ș– Au propriul lor sistem de coli elementare, unde copiii înva ă până în clasele a aptea sau aș ț ș opta. În continuare, trebuie să se ducă pe ărm, pentru continuarea studiilor, de obicei locuindț la prieteni sau rude pe tot parcursul anului colar.ș– i să mai vorbe ti de părăsirea timpurie a cuibului! surâse Samantha.Ș ș– Ce-ai zice să mergi jos i să desfaci co ul ăla pe care ni l-a împachetat Maggie pentruș ș prânz? propuse Chris. De tine, nu tiu, dar mie începe să mi se facă foame.ș– Tu vorbe ti? râse ea. Eu nici n-am mâncat la micul dejun, doar o cafea am băut.ș– Nu întârzia prea mult, că pierzi peisajele! mai strigă Chris în urma ei.Când Samantha reveni cu sandvi urile i bere rece, Tom î i luă por ia lui la prova i o mâncăș ș ș ț ș de unul singur. Samantha se întreba dacă era un singuratic din fire, sau doar un subaltern bine instruit. Rareori îl observa privindu-i pe ea i Chris. Mai mult păreau să-l intereseze ceilal iș ț navigatori de pe râu, decât peisajul proaspăt, virgin. Desigur, cu acesta probabil că se obi nuise.șPentru ea, toate erau experien e noi. Niciodată nu mai văzuse a a ceva. Mestecând încântatăț ș feliile de chifle cu uncă i brânză, se gândea cu milă la oamenii care vedeau acele priveli tiș ș ș cu ochi blaza i.țAruncă o privire laterală spre cârmaci, încercând să-i judece reac ia, dar trăsăturile parcăț turnate din bronz nu dezvăluiau decât o concentrare intensă, în timp ce se orienta pe un canal îngust dintre două insule. Având în vedere cuno tin ele lui asupra regiunii, reie ea că vizitaseș ț ș de multe ori acele locuri.A a cum era echipat acum, îi era greu să i-l amintească pe Chris Andrews antreprenorul,ș ș financiarul, magnatul. Cu siguran ă, nu arăta ca un muncitor obi nuit, dar nici nuț ș corespundea imaginii pe care mintea ei o asocia cu numele de Chris Andrews. Înainte de a-l fi cunoscut, Samantha i l-ar fi închipuit pe Chris Andrews navigând în uniformăș marinărească albă, la dungă, cu blezăr bleumarin i chipiu de căpitan, nu cu capul gol, părulș fluturându-i în vânt i având pe el pantaloni de doc decolora i i hanorac.ș ț șSamantha îl prefera de departe pe acest Chris Andrews în locul celui din imagina ia ei.ț Imediat, însă, î i alungă gândul. "Ai grijă", î i spuse, "aminte te- i că te afli aici numai fiindcăș ș ș ț dore te ceva de la Reuben". Sandvi ul î i pierdu o mare parte din savoare.ș ș șPrin grupul Marinei, traseul îi scoase pe enalul canadian. Un turn înalt i alb îi chema, de laș ș tribord de prova. Samantha află că era complexul Skydeck de pe Hill Island, care oferea o vedere panoramică, de sus, a întregii zone. Apăru la vedere i o parte din sistemul de poduriș Thousand Islands, cu insulele folosite ca postamente ale pilonilor pentru a traversa râul.Chris îi arătă labirintul de insule, regiunea numită Canalul Pierdut. În timpul primelor războaie, pe vremea pira ilor i în perioada Prohibi iei, fusese folosit adesea de mul iț ș ț ț

cunoscători ai zonei pentru a scăpa de urmăritori.După ce trecură pe sub pod, Chris îl instrui pe Tom să coboare o parte din pânze, iar viteza scăzu. Samantha îl privi curioasă.Văzându-i expresia, Chris anun ă simplu:ț– Palisadele.Aruncând o privire în fa ă, Samantha văzu falezele stâncoase de care se apropiau. Col uroaseț ț i abrupte, se înăl au din râul blajin, dominând iahtul ce aluneca prin dreptul lor. Roca de peș ț

suprafa a lor era vârstată cu trandafiriu. Lini tea din jur le făcea i mai impresionante, i maiț ș ș ș cople itoare în aspra lor frumuse e.ș țCând trecură pe lângă ora ul Rockport de pe malul canadian, Chris porni pe o tracietorieș arcuită, spre ărmul opus al râului. Îi aruncă un zâmbet scurt i u or cinic.ț ș ș– Iar acum, spre splendoarea făurită de om despre care i-am spus – terenul de joacă alț milionarilor.Nu trecu mult, i Samantha în elese la ce se referea. Insulele pe care le văzuseră până acumș ț aveau o sălbăticie crudă, cu case rustice; dar pe măsură ce se apropiau de enalul american,ș insulele i construc iile de pe ele începură să se schimbe. Vegeta ia deasă i frunzi ul bogatș ț ț ș ș al copacilor prin care razele soarelui se infiltrau spre solul virgin începeau să facă loc peluzelor scumpe, tunse i îngrijite, de un verde artificial. Căsu ele de vară erau înlocuite deș ț vile elegante, pentru vacan ele celor boga i. Nemul umite de ornamenta iile naturii, gazoaneleț ț ț ț erau împodobite cu statui i grădini de flori. Arhitectura unora dintre re edin e îi tăieș ș ț Samanthei respira ia. i aici se găsea frumuse e, dar într-un contrast accentuat cu ceea ceț Ș ț văzuse înainte.După ce trecură prin grupul Summerland, Chris spuse:– Vine tata-mare al tuturor. Sau ăsta ar trebuit să fie, adăugă el, enigmatic. Ai auzit de Boldt Castle, nu-i a a?ș– Da, răspunse ezitant Samantha, încercând să- i aducă aminte ce auzise despre Castelulș Boldt, pentru a constata că amintirile îi erau ce oase. Ceva în legătură cu un castel pe care l-aț clădit un bărbat pentru so ia lui.ț– Da, se numea George Boldt. Era unul dintre acei Horatio Alger, subiect de poveste a drumului de la zdren e până la avere. A emigrat în ara asta prin perioada Războiului Civil,ț ț pentru ca până la urmă să facă avere de câteva ori la rând. A ajuns aici, împreună cu so iaț lui, în anii 1890, când zona era plină cu sta iuni de elită pentru cei foarte boga i. În Europa,ț ț copil fiind, văzuse castelele de pe Rin i visase dintotdeauna să aibă i el unul la fel. Când elș ș i so ia sa au văzut Hart Island, care pe-atunci avea o formă vagă de inimă, s-a hotărât s-oș ț

cumpere i să- i adeverească visul. Evident, era un mare romantic, pentru că a cheltuitș ș considerabil ca să ajusteze forma de inimă a insulei i să-i schimbe numele în Heart Island.ș Apoi, a început construc ia castelului. Î i imagina o întreagă colonie, cu mai multe clădiri iț ș ș posibilită i de a între ine o sută de oaspe i, cu servitori cu tot. Marmură, tapiserii, mătăsuri,ț ț ț covoare, de toate a importat ca să- i mobileze castelul. Cheltuise peste două milioane deș dolari, când so ia lui a murit. La moartea ei, toate activită ile au încetat, fără să se mai reiaț ț niciodată.Câteva turnuri se înăl au deasupra insulei împădurite din fa ă, medievale, grandioase. Peț ț măsură ce iahtul se apropia, începu să se contureze i castelul. Pe insulă hoinăreau turi ti, iarș ș la debarcader erau legate nave de agrement.– A fost restaurat? întrebă Samantha.

– Nu. La oprirea lucrului, ho ii i vandalii au furat sau au distrus majoritatea obiectelor deț ș valoare. Ani de zile, a rămas pradă liliecilor, păsărilor i insectelor. Acum, e aproape o ruină,ș în care publicul mai poate vedea doar câteva dintre cele patru sute de camere. La infla ia deț azi, probabil ar fi nevoie de douăzeci de averi cât a lui Boldt pentru a-i transpune visul în realitate.Chris se întrerupse, încruntându-se u or. Ochii săi cenu ii se îngustară spre turlele ce seș ș înăl au deasupra copacilor.ț– Nu mai e decât simbolul romantic al unui vis rămas fără con inut, o dată cu dispari ia so ieiț ț ț iubite.Samantha sim i, în mod ira ional, un nod în gât, sub efectul tragicei i impresionanteiț ț ș povestiri. Era o prostie să se lase emo ionată de ea i încercă să- i alunge senza ia, privind cuț ș ș ț obiectivitate locul. O familie de turi ti se plimba pe chei.ș– Hai să facem un popas, propuse ea, cu însufle ire.țPrivirea lui Chris cutreieră insula i grupurile de plimbăre i. Apoi, clătinând scurt i hotărâtș ț ș din cap, răspunse:– Nu. N-avem timp.Samantha se uită la ceas.– De acord, e trecut de două, dar cu siguran ă că măcar pentru o jumătate de oră ne putemț opri, insistă ea.Privirea lui Chris se îndreptă spre Tom, care stătea lângă mijlocul covertei de la babord. Bărbatul cel masiv auzise în mod clar cererea Samanthei i răspunsul negativ pe care-lș primise. Sus inu privirea lui Chris cu o expresie posomorâtă, apoi scrută ambarca iunile careț ț încetineau la fel ca a lor, pentru ca navigatorii să privească în voie castelul. Nu trecuseră decât câteva secunde.– Mă tem că nu, refuză din nou Chris; gura i se arcui într-un zâmbet, dar fără ca expresia neînduplecată i severă să i se îmblânzească. Poate altă dată.șRidicând din umeri cu resemnare, Samantha î i mută privirea, a intindu- i ochii căprui iș ț ș ș întrebători spre clădirile înalte ale debarcaderului de vizavi de Heart Island. O stăpânea sentimentul straniu că, fie i de-ar fi avut la dispozi ie toată după-amiaza, Chris tot ar fiș ț refuzat să debarce. i nu avea nici un sens. Făcea un efort deosebit ca s-o poarte într-un turȘ al regiunii Thousand Islands, i totu i părea să restrângă excursia la puntea iahtului.ș șAtentă doar pe jumătate, ascultă comentariul pe care-l începu el în timp ce velierul plutea gra ios pe lângă castel. Observă construc iile maiestuoase ale Clubului Thousand Islands,ț ț casele de vară mai elegante ale personajelor de prestigiu, insula numită "Cuptorul Diavolului" care fusese cândva ascunzătoarea unui pirat notoriu, anvergura dominantă din partea americană a podului interna ional, Farul Rock Island, scos din folosin ă, i Parculț ț ș Thousand Islands, dar nici unele dintre acestea nu-i mai captară interesul.Clădirile ora ului Clayton o îndemnară să- i pună pentru o ultimă oară teoria la încercare,ș ș mai ales când Chris men ionă muzeul.ț– Cred că nici aici nu avem timp să ne oprim?Tonul ei vag provocator atrase o privire scurtă a ochilor cenu ii, îngusta i, cu expresiaș ț speculativă nu tocmai ascunsă.– Nu acum, răspunse el, fără a intra în alte amănunte.

i nici altă dată. Aproape că o spusese prin viu-grai, atât de clar era subîn elesul. For aȘ ț ț acestei certitudini o surprinse, cu atât mai mult cu cât nu- i putea imagina de ce refuza s-oș

lase să debarce. În ultima oră a drumului înapoi spre insulă, se gândi i se tot gândi, dar nuș găsi nici un motiv logic care să-i explice atitudinea.

Capitolul 5

Samantha atinse cu degetul piciorul paharului de vin. Doar câ iva stropi ro ii mai colorauț ș fundul acestuia. Carminul spectaculos al asfin itului nu-i făcea nici o impresie, pe când seț estompa într-un crepuscul violaceu. Nimic n-o mai impresionase, de când o preocupa întrebarea rămasă fără răspuns. De ce n-o lăsase Chris să coboare pe mal?Privirea ei alunecă spre el, pentru a-l descoperi studiind-o. Samantha zâmbi scurt i- iș ș desprinse mâna de paharul gol, dându- i seama că, de câteva minute, nici unul dintre ei nuș mai scosese o vorbă. Î i umezi nervoasă buza de jos cu vârful limbii, în timp ce căuta unș comentariu inofensiv.– E lini te aici, nu-i a a? murmură ea.ș ș– Da.Amâdoi se schimbaseră în haine de seară. Chris purta o bluză albă pe gât, un blezăr bleumarin i pantaloni alba tri-deschi i. Acesta era încă un lucru care o nedumerea peș ș ș Samantha. Cu to i banii lui, o făcea să se întrebe de ce nu- i croia sacourile la comandă, peț ș măsura umerilor lui la i i a pieptului musculos. Hainele pe care le purta erau atrăgătoare, darț ș ar fi arătat i mai bine dacă nu i s-ar fi umflat a a pe umeri.ș șOftând, se ridică de la masă, netezindu- i cu palmele materialul moale al fustei, peste olduri.ș ș Costumul ei stacojiu consta dintr-o fustă-pantalon lungă până la glezne i o bluză cu mâneciș lungi i croială de tunică, drapată în falduri. Culoarea vie îi accentua castaniul mătăsos alș părului.– Iară i e ti nelini tită? se interesă Chris, ridicându-se i el de la masă.ș ș ș ș– "Iară i"? îl privi Samantha, nedumerită.ș– Azi-noapte ai avut insomnie, îi aminti el.– A, da, dădu ea din cap, în elegând.țPresupunea că nu reu ise prea bine să- i ascundă frământarea. Era singura ocazie când nuș ș avea dispozi ia să fie sinceră, cel pu in până descoperea câteva indicii despre posibilulț ț răspuns. Întrucât Chris era gata să-i pună aerul distrat pe seama unei nervozită i oarecare, eraț gata să adopte aceea i explica ie.ș ț– Cred că sunt pu in cam agitată, recunoscu ea.ț– Ca să nu riscăm o repetare a incidentului de azi-noapte, cred că ar fi bine să- i propun oț plimbare înainte de miezul nop ii.țSamantha î i înlătură părul de pe obraz.ș– Nu-i rea ideea.Vocea, însă, îi suna lipsită de convingere.În timp ce ie eau pe u a terasei, în lumina slabă a înserării, Chris privi în jur.ș ș– Vrei să ne plimbăm doar, sau ai în vedere o anumită destina ie?țDupă un moment de nehotărâre, Samantha răspunse:– Chio cul.șMâna lui i se rezemă u or pe talie, iar Samantha se lăsă îndrumată de u oara apăsare spreș ș cărarea pe care o parcursese în noaptea trecută. Poteca era acoperită cu ace de brazi risipite,

fo nind sub tălpile sandalelor. Nu putea să nu ia în seamă cât de con tientă era de pa ii careș ș ș o înso eau, precum i de căldura mâinii lui, care îi inunda ira spinării.ț ș șFăcuse o gre eală venind acolo, conchise ea, dar acum era prea târziu ca să se mai întoarcă.ș Umbrele tot mai alungite ale copacilor păreau să îi izoleze de restul lumii. Sim i o mareț u urare când arborii se răriră, iar în fa a ei apăru pavilionul de vară. Respira ia i se u urăș ț ț ș când mâna lui Chris căzu, iar pulsul îi reveni la un ritm mai pu in haotic.țUrcându-se pe platforma octogonală, Samantha se opri în partea cea mai apropiată de râu. Suprafa a netedă a apei se unduia în întunecimea tot mai adâncă, reflectând ultimele gene deț lumină ale amurgului. Chris stătea alături, rezemat cu umărul de un stâlp i un picior ridicatș pe banca de lemn, dar nu era atent la râu. O privea într-o stare de alertă pe care i-o disimula indolen a trufa ă.ț ș– Te tulbură ceva, Sam? o întrebă încet, după ce trecuseră câteva minute te tăcere.– Ce te face să mă întrebi asta? replică ea pe un ton indiferent, ca i cum ar fi fost cea maiș ridicolă întrebare.Dar expresia ei nu se putea decât preface că înfrunta privirea lui pătrunzătoare. Mai degrabă-i aluneca peste masculiniatea aspră a trăsăturilor.– Ară i de parcă te-ar frământa un gând.țUnda de seriozitate nu-i dispăruse din ton, în ciuda încercării ei de a lua totul ca pe o glumă.– Nu pe to i ne frământă câte ceva? ridică din umeri Samantha, încercând să dea de în eles căț ț era un lucru lipsit de importan ă.țConstată că-i era dificil să gândească, avându-l atât de aproape. Deveni i mai greu cândș Chris se îndreptă, ca i cum ar fi vrut să-i distingă mai bine expresia.șSimulând o indiferen ă pe care bătăile inimii ei erau departe de a o confirma, Samantha î iț ș lăsă capul pe spate, pentru a privi spre cerul care se închidea spre un albastru ca miezul de noapte. Prima stea a serii îi făcu cu ochiul, în timp ce cornul lunii ocupa un alt col al cerului.ț Era un decor prea tulburător de romantic pentru lini tea ei sufletească. Aroma de mosc aș coloniei lui aftershave plutea prin văzduh, iar de pe buzele Samanthei se desprinse fără voie un oftat.– Te-ai sim it bine azi?ț– A, da, întoarse ea brusc capul spre Chris, cu un zâmbet de entuziasm artificial arcuindu-i buzele. Insulele sunt fermecătoare.O briză dinspre râu îi răvă i părul, suflându-i câteva uvi e peste obraz. Samantha ridicăș ș ț mâna să i le dea la o parte, dar degetele lui i-o luară înainte, împingându-i firele mătătoaseș înapoi după ureche, pentru ca apoi să se încurce în părul ei des de la ceafă.Aproape în acela i moment, Chris î i strecură cealaltă mână pe sub bra ul ei, până la spate,ș ș ț trăgând-o în partea dreaptă a pieptului său. Surprinsă, Samantha se agă ă de mu chii flexa iț ș ț ai bra ului lui drept, apăsându-l în umărul stâng cu podul celeilalte palme, pentru a seț îndepărta, cu trupul arcuit înapoi.Dar întunecimea enigmatică a privirii lui poruncitoare o inea prizonieră. Ar fi trebuit săț protesteze, însă n-o dorea cu adevărat. Trebuia să fie con tient i el de acest lucru. Avea preaș ș multă experien ă ca să nu tie când anume dorea o femeie să fie sărutată. Lăsă să mai treacă,ț ș în tensiune, câteva secunde, pentru a-i intensifica anticiparea.Apoi, gura i se coborî cu căldură peste a ei, mângâietoare, excitantă i topindu-i ghea a dinș ț membre. Samantha nu avea nici voin a, nici dorin a de a se opune convingătoarei lui dibăcii.ț ț Bra ele i picioarele i se mole iră sub senzualul asalt, până când se rezemă de trupul lui înaltț ș ș

i dur, ca să nu cadă.șAceastă reac ie aduse în sărutare o posesivitate insistentă, despăr indu-i buzele, într-o invazieț ț i cotropire mai însufle itoare decât orice senza ie cunoscuse vreodată. Gustul gurii lui Chrisș ț ț

era un afrodisiac îmbătător i care crea dependen ă. oldurile Samanthei se mulau pe mu chiiș ț Ș ș solizi ai coapselor lui.În dulcea a capitulării, degetele i se agă ară de bra ul lui, pumnul drept închis pe jumătateț ț ț desfăcându-se pentru a-i mângâia relieful umărului. Chris o prinse de încheietura mâinii drepte, ridicând capul pentru a-i privi irizarea ame ită din ochi. Întunecimea mocnită aț ochilor lui dezvăluia tulburarea fizică pe care i-o stârnise reac ia ei, de i era mai stăpân decâtț ș ea pe propriile sale emo ii.țPre de câteva secunde, cercul de fier al bra ului lui continuă s-o apese, în timp ce-i ineaț ț ț strâns încheietura în mână. Cu degetul mare, îi freca locul sensibil din interior, unde palpita pulsul.Fălcile i se strânseră cu hotărâre. Samantha se pomeni împinsă de lângă el, în timp ce Chris se răsucea, retrăgându-se în umbră. Scăpără o lumină, iar flacăra unui chibrit se apropie de o igară. În clipa următoare, igara aprinsă îi fu îndesată în mână.ț ț

O primi cu un gest tremurător, inhalând fumul prin filtru, cu speran a că nicotina urma să aibăț efectul calmant dorit. Dar tăcerea era iritantă. Cu siguran ă, dăduse clar de în eles că-iț ț savurase sărutul i nu trădase nici o dorin ă ca acesta să se sfâr ească. Atunci, de ce Chrisș ț ș întrerupsese îmbră i area?ț șExista o posibilă explica ie, care o umplu cu valuri-valuri de dezgust la adresa ei însă i,ț ș pentru că reac ionase atât de firesc fa ă de mângâierile lui. Iar explica ia ducea la necesitateaț ț ț de a încerca să- i refacă întrucâtva mândria.ș– Nu erai obligat să mă săru i, Chris, spuse ea cu o voce trădător de răgu ită; îi sim i for aț ș ț ț privirii tăioase, dar continuă, uitându-se spre râu. Când i-am primit propunerea unei plimbăriț nocturne, nici nu m-am a teptat la mai mult. O clipă nu mi-a trecut prin minte că lumina luniiș i-ar fi sugerat că anticipam un flirt.ț

– De-asta crezi că te-am sărutat?În glasul lui se sim ea o îndârjire aspră. O apucă de bărbie cu degetele, întorcând-o cu fa a înț ț lumina lunii, ca să-i vadă expresia. Cea a din ochii ei se risipise, ace tia fiind acum mari iț ș ș sinceri.– Dintr-un sim al datoriei, din cauza luminii lunii?ț– N-a fost a a? ripostă Samantha, pe un ton vag acuzator. La urma urmei, sunt musafira ta iș ș fiica lui Reuben Gentry.– i în consecin ă, îi continuă el cu glas tare irul gândurilor, te între in până la a- i satisfaceȘ ț ș ț ț orice fantezii romantice oi fi având în legătură cu vraja razelor lunii.Dispre ul înghe at din vocea lui sugera o furie feroce.ț ț– Nici c-ai putea fi mai departe de adevăr, domni oară Gentry, din aproape toate punctele deș vedere.– Nu în eleg, î i arcui Samantha o sprânceană, nedumerită, în timp ce căuta să-i distingăț ș chipul prin penumbră.– Nici nu e nevoie, replică el, răspicat i sever. Nu e nevoie de nimic, decât...șBrusc, renun ă să ducă fraza până la capăt, privind-o doar câteva secunde, încordat.țPrintre din i îi scăpă o înjurătură mormăită. Îi eliberă bărbia i-i smulse dintre degete igara,ț ș ț pentru a o arunca în noapte. În jurul Samanthei se închise o capcană de fier, intuindu-iț

bra ele între trupul ei i al lui. O patimă arzătoare începu să-i devoreze buzele, răsucind-oț ș într-un vârtej de senza ii, înainte de a apuca să asimileze ce se întâmpla. Se lăsă în voia guriiț lui, cu buzele despăr indu-i-se sub apăsarea brutală, găsind o dulcea ă sălbatică în durerea peț ț care i-o provoca.Maleabilă, carnea ei se lăsa modelată după contururile intime ale formei lui masculine. Mâinile Samanthei, dorind să-i încercuiască gâtul, fură nevoite să se mul umească doar cuț posibilitatea de a- i desface degetele pe pieptul lui, strecurându- i-le sub reverele hainei.ș ș Arcuindu-i i mai mult trupul pe spate, Chris îi abandonă reac iile delicioase ale gurii, pentruș ț a-i pârjoli toată fa a cu sărutări, după care începu s-o mu te u urel de gât până când din pieptț ș ș îi scăpă un geamăt de durere i pasiune. Nu se putea ine pe picioare, iar bra ele lui îiș ț ț suportau toată greutatea. Mâinile căutară o cale de a se agă a, degetele întâlnind un obiect deț piele netedă, în timp ce se încovoiau peste materialul tricotat al tricoului cu guler pe gât.Chris deveni rigid, apoi se smulse, capturându-i mâinile i inându-i-le la piept. Samantha îiș ț sim i respira ia întretăiată, în timp ce se clătina spre el, nedorind-o, dar incapabilă să seț ț oprească. Paravanul îngustat al genelor lui negre ascundea dorin a despre care ea nu seț îndoia că îi ardea în ochi. Bănui că aceea i dorin ă se reflecta i într-ai ei i îi coborî din fa aș ț ș ș ț cercetării pătrunzătoare a privirii lui. Privi în schimb mâinile mayri care le ineau pe ale eiț captive.– Trebuie că mi-am pierdut min ile, de mă încurc cu tine, gâfâi el, sălbatic.ț– Eu nu... începu Samantha.– Pentru numele lui Dumnezeu, nu mai scoate o vorbă! se răsti Chris, furios. i-a a e destulȘ ș de rău! Haide.O smuci într-o parte, cu degetele strângându-i dureros carnea sensibilă a bra ului, în timp ceț o împingea spre cărare, inând-o totu i destul de aproape de el pentru ca Samantha să-i simtăț ș umărul stâng atingându-l în treacăt pe al ei.– Mergem înapoi acasă, până nu ne scapă totul de sub control.Dar nu tonul lui aspru i poruncitor o împiedică pe Samantha să protesteze, ci contactul fugarș dintre umărul ei i un obiect tare, care dintr-o dată îi adună laolaltă o serie de amintiri, caș piesele unui joc de puzle.Sacourile croite prost i faptul că nu-l văzuse decât o singură dată fără un veston sau oș jachetă pe el. Brusche ea cu care întrerupsese ambele îmbră i ări, în momentul când începuseț ț ș să-l cuprindă i ea. Obiectul de piele pe care i-l atinsese sub haină. Corpul dur i neînsufle itș ș ț care tocmai îi împunsese umărul.

i, mai presus de orice, amintirea nop ii trecute, când i se păruse că-l zărise strecurând unȘ ț pistol în hanorac. Crezuse că era o iluzie – nu era. Mai mult, chiar i acum îl purta asupra lui,ș într-o teacă la subsuoară.De ce? De ce umbla înarmat? Ca să se apere de posibilii intru i? Nu, Samantha nu puteaș accepta o asemenea explica ie; pericolul nu era chiar atât de mare. "Întreabă-l," o îndemna oț voce lăuntrică. "Râzi i tachinează-l că te consideră atât te primejdioasă încât poartă pistol."ș Dar valurile reci de frică pe care le sim ea îi luau graiul.țSe apropiau de casă, ale cărei lumini deveneau tot mai puternice. Samantha se împiedică, iar mâna lui Chris o strânse cu brutalitate de bra ca s-o ină, făcând-o să- i mu te buza pentru a-ț ț ș și stăpâni ipătul de durere. Nu-i dădu drumul decât după ce ajunseră la câ iva pa i de u ă.ș ț ț ș ș

Când intră în casă, Samantha încercă să rămână cu câ iva pa i mai în fa ă, înaintând stângaceț ș ț în livingul gol. Se opri nesigură lângă emineul masiv de piatră, neavând unde să se maiș

îndepărteze. Chris rămase în fa a u ii, iar Samantha îi sim i privirea iscoditoare examinând-oț ș ț pe sub pleoapele coborâte.Stând cu spatele spre el, î i sili mâinile ce se frământau să se desprindă una de alta i- i trecuș ș ș degetele prin păr. Inima îi bătea tare ca un ciocan, în tăcerea încărcată. Numai de-ar fi încetat s-o studieze ca pe o lamelă sub microscop! î i spuse ea, cu disperare. Îi depăr ea toatăș ț lă imea camerei, dar totu i nu putea gândi nici acum mai limpede decât când fusese în bra eleț ș ț lui.– O pun pe Maggie să ne aducă ni te cafea, anun ă el pe nea tepate, cu glasul încordat deș ț ș iritare i pu in cam aspru.ș ț– Nu, se răsuci în loc Samantha, inspirând tăios în momentul când fu străpunsă de lancea privirii lui; de i pulsul îi gonea la galop, sub imperiul unei terori neîn elese, tremurul bruscș ț care o zgudui era cauzat de covâr itoarea lui virilitate. N-am poftă de nici o cafea, declarăș ea, după o secundă de tăcere. Nu... n-am prea dormit azi-noapte. Cred că astă-seară mă culc mai devreme.O dată ce luă această hotărâre, porni spre culoarul care ducea la dormitorul ei. Îl observă pe Chris făcând o mi care i îi veni s-o ia la goană, dar î i impuse, sie i i propriilor ei picioare,ș ș ș ș ș să nu se grăbească.– Sam! răsună autoritar glasul lui.Se opri sub bolta holului, încercând să-i înfrunte ochii cenu ii de ardezie fără a- i trădaș ș tremurul interior. În timp ce Chris se apropia cu pa i înce i, aparent lene i, Samantha î i sim iș ț ș ș ț genunchii înmuindu-se i se sprijini cu o mână de perete.șChris se opri la un pas distan ă, bronzat, cu trăsăturile sale osoase, suplu i dur, col uros iț ș ț ș autoritar, privind-o. Linia gurii i se sub iase cu înver unare. Fălcile îi erau încordate strâns.ț șÎntinse o mână ca să-i atingă obrazul, frecându-i u urel cu degetul mare pielea netedă.ș Samantha tremura vizibil, în timp ce mângâierea lui o umplea de văpăi. Coborî repede privirea, dar evită să privească spre umflătura din stânga blezărului. Nici chiar frica nu-i putea stăvili dorin a de a se afla în bra ele lui.ț ț– Te rog. Sunt obosită.Încerca să vorbească binevoitor i indiferent.șDegetul lui mare i se strecură sub bărbie, pentru a-i ridica fa a.ț– Sam, eu...Insisten a din glasul scăzut nu avu timp să- i transmită mesajul.ț șDe living se apropiară pa ii cuiva, iar mâna lui Chris căzu, în timp ce se întorcea într-acolo.ș Samantha profită de ocazie.– Noapte bună, Chris, murmură ea, când în cameră apăru Tom, i porni grăbită pe coridorș spre odaia ei.Peste câteva minute era în pat, cu lumina stinsă. Ceasuri întregi rămase trează în întuneric, pe gânduri. De fiecare dată când încerca să se concentreze asupra motivelor pentru care Chris purta armă, gândurile îi reveneau spre felul cum o sărutase i pasiunea intensă pe care i-oș stârnise.Nici când în sfâr it adormi nu avu parte de un somn odihnitor. După câteva ore de a ipeli peș ț apucate, se trezi a doua zi diminea ă înainte de ora opt.țCând intră în sufragerie, Chris lua deja micul dejun. O salută cu o deta are nea teptată.ș ș Samantha adoptă o atitudine similară, mai ales după ce observă umflătura din stânga scurtei coloniale de piele bej. Pe masă erau felii de pâine prăjită, suc de portocale i cafea. Nici nuș

avea poftă de mai mult i refuză oferta de uncă i ouă a lui Maggie, când aceasta trecuș ș ș pentru câteva momente prin cameră.– Ai nevoie de ceva din ora ? întrebă neglijent Chris, în timp ce- i aprindea o igară.ș ș țSamantha privi felia de pâine prăjită pe jumătate mâncată pe care o inea în mână. Dupăț suspiciunile lui Chris din ajun, întrebarea o surprindea. Părea să propună o expedi ie laț cumpărături. Când sosise pe insulă, o a teptaseră toate lucrurile imaginabile i nu-i puteaș ș trece prin minte nici unul care să fi fost scăpat din vedere. Dar, oricum, n-avea de gând s-o recunoască.– Ar fi vreo două, trei lucruri, min i ea senină, înfigându- i cu zgomot din ii în pâinea prăjită.ț ș ț– Fă o listă i dă-i-o lui Maggie. Va avea ea grijă să- i parvină orice ai nevoie.ș țSamantha îl privi peste masă, văzându-i expresia mată, trufa ă. Deci, nu avea voie să se ducăș în ora . Dar trebuia să se asigure că într-adevăr asta era inten ia lui Chris, nu doar oș ț plăsmuire a imagina iei ei.ț– Nu e nevoie, negă ea, zâmbind fals, în timp ce- i adăuga pe felia de pâine o linguri ă deș ț marmeladă. Merg i eu cu ea în ora . Va fi distractiv să hoinăresc prin magazine.ș ș– Maggie nu pleacă în ora .șRăspunsul lui eliptic o sili să-i privească ochii cenu ii, cu pleoapele lăsate. Încordat, în alertă,ș în spatele acelei expresii aparent nepăsătoare, îi re inu imediat aten ia.ț ț– Nu în eleg, râse jenată Samantha.ț– Face comanda prin telefon, iar cumpărăturile de care avem nevoie sunt aduse cu o alupă,ș după-amiază, o lămuri Chris.– Aha, făcu ea.Nu mai rămăsese nimic de spus i începu să- i mestece pâinea prăjită unsă cu marmeladă.ș ș Dulcea a acesteia devenise dintr-o dată gre oasă.ț țOrele dimine ii se târau ca melcul. Trebuia să facă mari eforturi pentru a se comporta firesc,ț ascunzându- i toate suspiciunile i bănuielile care ie iseră la suprafa ă. Iar comportamentulș ș ș ț lui Chris, după sărutările furtunoase din seara trecută, era tulburător. Evita orice ocazie de a o atinge, oricât de nevinovat ar fi fost motivul, iar tensiunea provocată de prezen a lui seț apropia de punctul critic. În jurul Samanthei, aerul parcă trosnea ca înaintea unei furtuni cu descărcări electrice.Pe furi , aruncă o privire spre Chris. Stătea tolănit într-un ezlong de pe terasă, fără a păreaș ș afectat de curen ii subtili care o chinuiau pe ea. Din locul unde stătea a ezată pe un bolovan,ț ș îi putea inspecta u or profilul. Masculin, cu vitalitatea lui bronzată, părea relaxat, stând întinsș în ezlong cât era de lung. Mi cările regulate ale pieptului indicau că dormea.ș șIe iseră pe terasă după masa de prânz, pe care Samantha abia dacă o gustase, cu nerviiș întin i la limită. Î i inea urechile ciulite după zgomotul unei bărci cu motor, singurul motivș ș ț din care acceptase să stea afară din casă.Trecuseră câteva, captându-i interesul de la primul sunet i pierzându-i-l când î iș ș continuaseră drumul, îndepărtându-se de insulă. Acum se apropia murmurul surd al unei alte alupe, iar Samantha se încordă, în timp ce zgomotul devenea tot mai puternic. Urmă, înș

sfâr it, sunetul pe care-l a teptase. Motorul trecuse în ralenti.ș șSamantha se ridică prudentă de pe piatră, aruncând încă o privire spre Chris, nesigură dacă dormea sau închisese doar ochii. Străduindu-se să pară nepăsătoare, î i înfundă degetele înș buzunarele pantalonilor de doc i porni agale spre cărarea care ducea la debarcaderul undeș urma să acosteze alupa de aprovizionare.ș

– Te duci la o plimbare?Glasul lui lene o paraliză un moment.șSe întoarse spre ezlong.ș– A a mă gândeam, zâmbi ea, crispată.ș– Ai vreo destina ie anume?țPe sub indiferen a întrebării, se sim ea tonul tăios.ț țSamantha ezită. Să-i răspundă sincer sau să mintă? Nu, trebuia să spună adevărul. Avea nevoie să tie care anume era situa ia ei. Imagina ia începea să i-o ia razna. Tremura în sineaș ț ț sa, la gândul deciziei i a posibilelor sale consecin e.ș ț– Îmi ziceam să mă duc până-n golf, răspunse ea i imediat îi observă tresărirea aspră dinș jurul gurii; atâta timp cât mai avea curaj, continuă. Tocmai a sosit alupa cu provizii. Amș auzit-o acum câteva momente.– Nu e cine tie ce eveniment, replică el, cu o ironie seacă.ș– Nu e, dar mă duc totu i. Ai vreo obiec ie?ș țNu se putea stăpâni să nu-l provoace, de i inima i se ridicase în gât.ș– Nu tocmai, răspunse Chris, dar toate instinctele o în tiin au că min ea; se ridică încet înș ț ț picioare. Te superi dacă- i fac o propunere mai interesantă? Dacă tot vrei să te duci în golf,ț de ce nu i-ai lua mai întâi costumul de baie, ca pe urmă să putem înota vreo două ore?țPărea o simplă sugestie, însă Samantha recunoscu tactica tragerii de timp.– Până mă schimb eu, alupa o să plece, sublinie ea.ș– i are vreo importan ă? î i propti Chris mâinile în olduri, într-o pozi ie arogantă,Ș ț ș ș ț intimidând-o cu calmul vorbelor sale.– Din moment ce mă duceam în golf ca să văd alupa, da, are importan ă, i-o întoarse ea,ș ț înclinând capul într-o parte, cu sfidare fă i ă. Dar poate că nu vrei s-o văd? De-asta tot cau iț ș ț să mă opre ti, nu-i a a?ș ș– Ce prostie.Zâmbetul care-i fulgeră pe buze era rece i lipsit de haz.ș– Oare? ripostă Samantha. N-a crede.ș– Ei, haide, Sam, se încruntă Chris la auzul vorbelor ei, clătinând din cap, de ce-a vrea a aș ș ceva?– Asta a dori i eu să tiu, ridică ea capul cu o tresărire, când î i dădu brusc seama căș ș ș ș tocmai î i realiza scopul, inând-o pe loc la discu ii.ș ț țRăsucindu-se pe călcâie, Samantha porni spre cărare, furioasă că se lăsase manipulată astfel. Nu era numai neînduplecat, ci i viclean. Zgomotul pa ilor lui fermi i întin i pe potecă, înș ș ș ș urma ei, îi alungă furia.Privind peste umăr, Samantha făcu ochii mari, când îl văzu că reducea rapid distan a dintreț ei. De vreme ce n-o putuse opri cu iretlicuri, bănuia că nu s-ar fi jenat să folosească for a.ș țSe repezi de pe cărare, între copacii i tufi urile dese, de unde îl auzi pe Chris strigând-o peș ș nume, enervat i nerăbdător, dar glasul lui nu făcu decât s-o zorească înainte. Crengile îiș biciuiau bra ele i picioarele, în timp ce alerga orbe te, încercând să fugă în linie dreaptă spreț ș ș desi ul unde poteca veche cotea. Peste propriile ei zgomote, auzea freamătul vegeta iei dinș ț spate. O urmărea, dar Samantha nu îndrăznea să ri te nici o privire înapoi.șÎn fa ă se vedea un mic lumini i goni într-acolo, con tientă că zgomotul din urma ei seț ș ș ș apropia. Ie ind dintre tufe i copaci, încercă să se repeadă prin poiană, pentru a recupera oș ș parte din avantajul pierdut, când o mână mare o apucă de bra , chiar sub cot, oprind-o bruscț

i răsucind-o în loc.șIner ia o făcu să- i piardă echilibrul. Nu- i putea schimba direc ia atât de brusc, men inându-ț ș ș ț ți în acela i timp i echilibrul. Se rostogoli la pământ, în cădere trăgându-l i pe el înș ș ș ș

genunchi. Un strat gros de ace de brad, uscate de soare i cu miros puternic, îi amortizăș impactul.Într-o clipă, începu să dea din picioare i să se zbată, pentru a se ridica. Aproape reu i, darș ș un bra musculos o trânti din nou la pământ. Încercă să-l lovească, dând cu pumnii unde-iț venea la îndemână, atacând cu toată ferocitatea unui animal prins în capcană. Curând, Chris îi captură bra ele agitate i i le întinse cât erau de lungi, deasupra capului.ț șSamantha se zvârcolea i mai violent, în panică, respirând cu sughi uri. Răsucindu-se iș ț ș smucindu-se, încercă să se elibereze de greutatea care o strivi la pământ, când Chris trecu deasupra, par ial călare, par ial culcat peste ea. Î i scutură capul dintr-o parte în alta, într-unț ț ș efort disperat, cu părul castaniu mătăsos încurcându-se pe perna de ace ale brazilor. Chris o inea imobilizată cu u urin ă, lăsând-o să se zbată zadarnic, până avea să i se consume toatăț ș ț

energia.Într-un târziu, gâfâind, Samantha nu mai avu putere să lupte. Îi privi du mănoasă ochii deș o el, cu inima palpitându-i în piept, de efort. Acele de brad îi zgâriau pielea goală a bra elor.ț ț Zăcea strivită sub greutatea lui, iar căldura trupului lui o ardea cât era de lungă.Mu chii tari ai coapselor lui îi apăsau picioarele, sânii-i erau aproape turti i sub zidul deș ț granit al pieptului său. Degete tari ca fierul îi strângeau încheieturile mâinilor pe care nu se mai chinuia să i le elibereze. Prin mireasma de brad se amesteca aroma de mosc aș masculiniă ii lui, accentuată de transpira ie până la un nivel euforizant.ț țFrustrarea înfrângerii făcu treptat loc unei con tiin e a periculoasei intimită i create de pozi iaș ț ț ț în care se afla. În timp ce revela ia îi licărea în ochii căprui dilata i, o văzu reflectată i într-aiț ț ș lui. Se temea să se mi te, se temea că dacă o făcea, l-ar fi invitat s-o ia în stăpânire cuș sărutările lui.Tensiunea cre tea, pe când privirea îi era încătu ată de for a magnetică a ochilor lui. Cândș ș ț ace tia coborâră spre buze, se îmblânziră, ea topindu-se sub mângâierea aproape fizică aș contactului vizual.Încet, fără grabă, gura lui se pogorî peste a ei, iar Samantha scoase un oftat de capitulare. Flăcările patimii fură a â ate de pasiunea languroasă a sărutului, stârnindu-i dorin a mai rapidț ț ț decât ar fi făcut-o o posesiune brutală. Cu iscusin ă, Chris porni să-i exploreze col urileț ț buzelor i adâncul gurii, până când o făcu să reac ioneze printr-un tremur vlăguit.ș țBra ele îi fură eliberate, iar Samantha îi cuprinse cu ele gâtul i umerii. Greutatea zdrobitoareț ș a trupului lui apăsând-o punea i mai mult combustibil pe focul ce-i bântuia prin vene, ca unș cântec sălbatic răsunându-i în inimă. Mângâierea intimă a mâinilor lui era un stimulent erotic care-i înte ea răspunsul. Imediat, sărutul se înăspri, luându-i complet în stăpânire sim urile.ț țToate termina iile nervoase îi erau acordate pe lungimea lui de undă, trepidând sub atingere.ț Degetele lui o traseră de nasturii bluzei, descheindu-i pentru a- i croi drum spre carneaș rotunjită pe care o ascundea materialul. În timp ce-i cobora breteaua de pe umăr pentru a înlătura i ultimul obstacol, Chris î i desprinse gura de buzele ei ca să-i devoreze pieleaș ș sensibilă a gâtului i a umerilor cu sărutări crude, întipărind o dâră arzătoare spre pisculș proeminent al sânului. Atingerea senzuală a limbii lui îi smulse din gâtlej un geamăt. Nevoia masculină dură o făcea să- i dea seama de pulsa ia a gol din josul propriului ei pântec iș ț ș necugetata implorare a acestuia de a i se dărui împlinirea.

Mâna lui rămase strânsă cău pe sân, în timp ce Chris urca din nou cu buzele spre gura ei,ș stăpânindu- i mi carea la câ iva sâcâitori centimetri de el, pentru a-i citi mesajul dinș ș ț ț culoarea căpruie a ochilor. Fumul cenu iu al privirii lui i se învolbura posesiv peste fa ă.ș țLa un deget distan ă de buzele lui, Samantha tia că de astă dată sărutul avea să ceară unț ș abandon suprem. Ajunsese dincolo de limita ultimei rezisten e. Nu-i mai putea refuza nimic.ț Flăcările dragostei ce-i încercuiau inima învinseseră orice altceva, mai pu in dorin a de a fi aț ț lui.Dar în clipa următoare deveni eapănă. O nea teptată stare de alertă apăru în ochii cenu ii aiț ș ș lui Chris, pe când privirea i se abătea dinspre fa a ei. Nedumerită o secundă, Samantha auziț în sfâr it zgomotul cuiva care mergea cu pa i grei, apropiindu-se neabătut de locul undeș ș zăceau înlăn ui i în culcu ul acelor de brad.ț ț șTrase aer în piept, tăios, cu un amestec de teamă, jenă i protest. Înainte de a apuca săș expire, mâna uria ă a lui Chris îi căzu peste gură, privirea lui străpungătoare prevenind-o săș păstreze tăcerea.

Capitolul 6

Păru să treacă o eternitate până când pa ii ajunseră în dreptul lor, apoi se îndepărtară,ș pierzându-se în lini tea pădurii, iar mâna slăbi apăsarea sufocantă peste gura ei. Pa iiș ș trecuseră la câteva zeci de centimetri de ei, vegeta ia deasă ascunzându-i de cărarea careț făcea legătura între casă i golf.șFără zgomot, Chris se ridică în picioare, privind în direc ia casei. Când se ridică i ea,ț ș Samantha nu reu i să fie nici pe departe la fel de tăcută. Avusese timp să chibzuiască laș în elepciunea faptelor ei i să constate că nici vorbă nu putea fi de a a ceva. Fusese gata să iț ș ș se dăruiască unui bărbat care practic o inea prizonieră pe insulă. Aproape că făcuse caț puterea pe care o de inea asupra ei să devină nelimitată.țDegetele sale bâjbâiră la nasturii bluzei. Încă îi mai tremurau prea tare, de pe urma dragostei lui năvalnice, pentru a- i regăsi îndemânarea. Privirea îi stătea coborâtă spre mi cările lorș ș stângace, dar era con tientă de mi cările lui Chris în fa a ei. Nu putea ridica ochii spre el.ș ș ț– Sam, o năpădi căldura mângâietoare a vocii lui.Când refuză să-l privească, degetele lui îi capturară mâinile i i le îndepărtară de bluză,ș lăsând-o să se deschidă din nou. Îi inspectă pe îndelete atributele feminine, privirea lui părând să înlăture sutienul de dantelă. Continuând s-o ină de mâini, i le răsuci încet la spateț i o trase cu oldurile peste coapsele lui musculoase. Samantha î i sim ea oasele ca oș ș ș ț

plastilină în mâinile lui.– Nu! negă ea cu disperare tumultul provocat de acea apropiere.– Nu?Glasul îi era scăzut i ironic, iar respira ia lui era caldă pe pielea Samanthei.ș ț– Nu, repetă ea, mai hotărâtă de astă dată, ridicându- i privirea spre chipul lui; nu lipsi multș ca văpaia întunecată din ochii lui să-i nimicească total voin a de a rezista. Ai vrut să nu maiț prind alupa, îl acuză, i ai reu it. Acum, lasă-mă să plec.ș ș șOchii lui Chris se îngustară ca două lame ascu ite de o el. Mu chii din lungul maxilaruluiț ț ș puternic palpitară convulsiv câteva secunde, înainte de a-i da drumul, făcând un pas într-o parte, cu o expresie dură i închisă în sine.ș

Întorcându-se cu spatele spre el, Samantha î i încheie grăbită nasturii bluzei, fără nimic dinș neîndemânarea poticnită dinainte. Fără a-i mai arunca o singură privire, porni spre tufi urileș dese care despăr eau micul lumini de cărare.ț ș– Unde te duci? răsună gros i amenin ător glasul lui autoritar.ș ț– În casă, aruncă ea peste umăr, cu sarcasmul reu ind să-i ascundă durerea. Ai vreo obiec ie?ș ț– Nici una, se răsti rece Chris.Samantha nu se opri decât după ce închise u a dormitorului. Se rezemă vlăguită de toculș acesteia, cu picioarele tremurându-i. Imaginea reflectată în oglinda de deasupra scrinului îi dezvălui înfă i area răvă ită, cu ace de brad agă ate în păr i pe haine. Dezlipindu-se de u ă,ț ș ș ț ș ș porni spre baia camerei, dezbrăcându-se din mers de hainele murdărite.Fără a a tepta ca apa să ajungă la o temperatură suportabilă, intră sub stropii reci ca ghea a aiș ț du ului. Dar acele în epătoare nu puteau terge amintirea atingerii intime a mâinilor lui, dupăș ț ș cum nici răceala apei nu reu ea să potolească dogoarea stăruitoare a flăcărilor pe care i leș înte ise.țÎn sfâr it, închise robinetele resemnată, î i înfă ură cu un prosop părul ud, iar cu altul î iș ș ș ș acoperi trupul. Mi cându-se ca un robot, reveni în dormitor, unde scoase din sertarulș scrinului ni te rufe curate i se apropie de debara. Aruncă pe pat o pereche de pantaloni largiș ș bleu i întinse mâna după bluza de aceea i culoare, cu dungi sub iri.ș ș ț

inând-o în mână, observă hanoracul albastru pe care-l împrumutase de la Chris în searaȚ sosirii. Nu dorea să păstreze nici o amintire de la el. Degetele ei apucară materialul neted, pentru a-l smulge brutal de pe umera . Aproape îl desprinsese, când bra ul îi paraliză,ș ț incapabil să ducă mi carea până la capăt.șNevenindu-i să creadă, privi partea interioară a gulerului hainei. O broderie neagră forma ini ialele "C.S.". Atâta tot, numai "C.S.". Nu "C.S.A.", de la Christopher Steven Andrews.ț Încet, luă cu totul hanoracul de pe umera , examinându-l cu aten ie ca să vadă dacă a treiaș ț literă nu se tersese cumva. Nu era nevoie să fie expertă pentru a distinge că după "S." nuș mai existase niciodată încă o literă.Făcând ghemotoc în mâini hanoracul, se răsuci spre pat. Se lăsă pe marginea acestuia, privind orbe te scurta. O singură probă incriminatoare nu era concludentă pentru a dovediș ceva. De prea multe ori, în ultimele câteva zile, fusese gata să accepte prima informa ie caț reprezentând tot adevărul. N-avea să se mai repeadă din nou să tragă concluzii, cel pu inț până găsea ceva mai substan ial pentru a-i confirma descoperirea.țNedorind să ri te pierderea probei de care dispunea, îndesă hanoracul între saltea i somieră.ș ș Prosopul din jurul trupului fu aruncat în lături, când începu să se îmbrace grăbită cu hainele curate. tergându- i părul cât putea de bine, se pieptănă repede i decise că era suficient.Ș ș șIe ind în hol, închise u a camerei, cu harababura de haine murdare i prosoape umede.ș ș ș Ordinea putea să mai a tepte. Deocamdată, un singur gând avea în minte. Livingul era gol,ș iar Samantha scoase un oftat de u urare i satisfac ie.ș ș țAruncând câteva priviri atente spre camerele alăturate, se îndreptă în lini te către col ulș ț amenajat ca un cabinet, căutând din ochi servieta, pentru a o găsi rezemată de o latură a biroului. Îngenunche alături, dându- i la o parte o uvi ă umedă de păr care i se lipise deș ș ț obraz.Palmele i se umeziseră de transpira ie nervoasă, a a că i le terse de materialul pantalonilor,ț ș ș ș înainte de a lua servieta, îndreptând-o pentru a examina zona de lângă mâner. Ini ialele auriiț "C.S." o priveau cu sfidare.

Samantha examină minu ios pielea, în căutarea oricărei urme sau zgârieturi care ar fi indicatț că acolo se aflase cândva o a treia literă. Nu existase niciodată. Dorise o dovadă care să confirme semnifica ia ini ialelor de pe hanorac i o găsise. Împinse servieta la loc în pozi iaț ț ș ț dinainte, rezemându- i apoi mâinile pe genunchi pentru a se ridica.ș– Ce faci?Glasul bărbătesc scăzut i acuzator îi străpunse inima cu fiori înghe a i de frică.ș ț țSamantha întoarse încet capul spre Chris, care stătea sub arcada dinspre sufragerie, într-o nemi care amenin ătoare. Dar acela nu era Chris. Indiferent cine ar fi fost, nu era Chrisș ț Andrews – i nici Owen Bradley. Nervoasă, î i umezi buzele, ridicându-se. Oare era bine să-ș șl confrunte cu ceea ce descoperise? Nu, hotărî ea, mai întâi să se gândească temeinic.Mintea i se agita să găsească o explica ie plauzibilă a motivului pentru care îngenuncheaseț lângă birou. Nu exista nici una. Singura speran ă era aceea de a scăpa cu for a.ț ț– Nu te prive te ce făceam.ș

i porni spre culoar, cu capul sus.ȘEl, însă, o ajunse din câ iva pa i mari, înainte de a intra în hol. O prinse brutal de mijloc i oț ș ș răsuci spre el, cu o smucitură. Furia turbată din privirea lui îi pârjolea fa a.ț– i-am pus o întrebare i vreau un răspuns, mârâi, amenin ător.Ț ș țDurerea strânsorii lui era sfâ ietoare. Încă o apăsare, cât de mică, i i-ar fi sfărâmat oaseleș ș delicate ale încheieturii. Samantha scrâ ni din din i, înfruntând tortura care-i zdrobea bra ul,ș ț ț dar aceasta o i ajuta să rămână indiferentă fa ă de presiunea puternică a coapselor lui deș ț care era obligată să stea lipită.Aruncă o privire de ghea ă spre trăsăturile lui aspre.ț– Dă-mi drumul! pronun ă ea fiecare cuvânt cu o claritate glacială. Nu am ce răspuns să- iț ț dau, iar dacă-mi rupi bra ul, va trebui să mă duci de pe insulă ca să-mi fie pus în gips.țGura lui Chris se strânse într-o linie crispată, de violen ă abia inută în frâu. O eliberă cu unț ț brânci furios, după care se răsuci să iasă din cameră. Cu puterile secătuite, Samantha privi pe urmele lui, fără a se sim i câtu i de pu in învingătoare.ț ș țÎn tot restul după-amiezii, nu se mai clinti din camera ei. Nedumerirea îi tulbura gândurile. Devenise clar că era prizonieră. Nu părea să conteze dacă zidurile erau cele ale camerei, sau perimetrul insulei. Motivul pentru care era inută captivă îi scăpa, indiferent de câte oriț încercase să-l descifreze.Dacă n-ar fi vorbit cu tatăl ei, fiind clar că acesta tia unde se afla, Samantha ar fi pututș deduce că fusese răpită. Reuben, însă, era la curent.Umbrele de afară se alungiseră, anun ând înserarea, când auzi o bătaie în u ă. Se încordă,ț ș întorcându-se de la fereastră pentru a privi lung u a.ș– Cine e? întrebă, tiind răspunsul încă dinainte de a-l auzi.ș– Chris, spuse el i deschise u a.ș ș"Min i!" îi venea să-i strige. "Nu e ti Chris Andrews! Nu tiu cine e ti, dar nu e ti în nici unț ș ș ș ș caz Chris Andrews!" Privi încruntată masca de bronz care-i ascundea atât de bine orice expresie. Dar nu aceste cuvinte i se desprinseră de pe buze.– Ce dore ti? întrebă ea, cu răceală.ș– Cina e gata.– Trimite-mi doar ni te pâine i apă în cameră. Mi-ajunge atât, declară ea, cu dispre acid.ș ș țMasca se înăspri.– Ai să vii la masă i-ai să mănânci, declară el, adăugând: chiar i dacă va trebui să te târăscș ș

cu for a până acolo i să- i îndes mâncarea pe gât.ț ș țCâteva secunde, Samantha îi mai privi provocator sclipirile cenu ii ale ochilor, înainte de aș se supune ordinului. Mâncarea nu avea nici un gust, dar mâncă totu i pu in. În fiecare clipă,ș ț era con tientă de privirile speculative pe care i le aruncau Tom i Maggie.ș șNu se putea să nu-i observe tăcerea crispată. În momentul când cina luă sfâr it, Samantha seș scuză i reveni în camera ei, aproape a teptându-se ca Andrews – sau cine-o fi fost – săș ș apară pentru a o trimite înapoi îl living. Nu veni nimeni.

A doua zi diminea ă, perspectiva de a petrece ziua în dormitor nu i se arătă delocț atrăgătoare. Dacă era într-adevăr prizonieră, după cum se părea, atunci nu avea nici un motiv să fie de inută de bunăvoie. În plus, dacă mai putea ob ine i alte informa ii lămuritoare, eraț ț ș ț improbabil să le afle în dormitor.Cu o lumini ă hotărâtă în ochi, ie i din cameră. Acum, când tia că temnicerul ei nu era Chrisț ș ș Andrews, începea să prindă contur germenele unei idei pentru a se confrunta cu el. O dată ce- i dădea seama că îi recunoscuse prefăcătoria, putea să-i ofere involuntar i alteș ș informa ii. Această posibilitate îi înviora mi cările.ț șTrecând pe sub arcadă, în living, Samantha îl zări pe dată a ezat la birou, unde ascultaș fierbând de furie, cu receptorul la ureche. Se opri, sim ind nervozitatea violentă pe care oț emana. Indiferent ce spunea persoana de la celălalt capăt al firului, era clar că-l nemul umeaț enorm.– La naiba, Reuben Gentry! bubui prin cameră glasul lui, făcând-o pe Samantha să holbeze ochii. Să nu spui că nu te-am prevenit. O să- i pară rău, foarte rău o să- i pară.ț țFăcu o pauză, apoi:– O să mai auzi tu de mine.

i, pe această notă de amenin are, trânti receptorul în furcă i se ridică de pe scaun, cu furiaȘ ț ș dezlăn uită vizibilă în repeziciunea mi cărilor. Samantha înghi i în sec, apoi mai înghi i oț ș ț ț dată, când o izbi fulgerul de mânie din privirea lui. Nările i se dilatară u or, parcă mirosindș pericolul. Nu putea să nege că ascultase o parte din convorbire. Cel mult, ar fi putut să se comporte ca i cum n-ar fi auzit i amenin area cu răzbunarea.ș ș ț– Tatăl meu era? întrebă ea, reu ind cumva să- i ascundă tremurul de frică.ș ș– Da.Încercând să- i păstreze aparen a ne tiutoare, Samantha intră în cameră. Mâinile îi tremurauș ț ș i î i agă ă degetele mari în găicile pantalonilor strâm i de doc.ș ș ț ț

– Când vine? încercă ea să intoneze cu o undă potrivită de interes.– E... re inut pentru încă vreo două zile.țSamanthei nu-i scăpă pauza infinitezimală din răspunsul lui. Privirea aceea pătrunzătoare era greu de înfruntat, a a că nici nu încercă, întorcându-se în schimb spre sufragerie.ș

tiind că trebuia să comenteze cumva răspunsul, oftă abătută:Ș– Am să mă întorc la serviciu, până să reu ească Reuben să scape.șApoi, se grăbi să schimbe subiectul:– Mmm, da' bine mai miroase cafeaua în diminea a asta.țChris lăsă conversa ia să devieze, dar Samantha nu era sigură că-l păcălise. După ce auziseț convorbirea telefonică, prefera să nu-i mai spună ce descoperise, i anume, că nu era Chrisș Andrews. În elegea încet că se prea putea să fie răpită. Nu avea decât afirma ia lui căț ț Reuben tia unde se afla.ș

Samantha recapitulă în minte scurta convorbire la telefon pe care o purtase cu tatăl ei imediat după sosirea pe insulă. Mai întâi, o întrebase cum se sim ea, la care ea îl asigurase căț supravie uise (se albi, amintindu- i ce cuvânt alesese), apoi încercase să se scuze pentruț ș întârziere. Samantha îl întrerupsese înainte de a-i explica motivele amânării.Trecuse peste scuzele lui, afirmând că tia că făcea tot ce putea. Urmase apoi momentul deș derută, când se referise la Chris. În sfâr it, Reuben insistase să facă tot ceea ce-i spuneaș Chris. Nu se putea oare ca aerul îngrijorat al tatălui ei să se datoreze preocupării de a o ti înș siguran ă?țModul atât de perfect în care se potriveau piesele de puzzle îi provocă un gol în stomac. Involuntar, întrerupsese probabil o convorbire telefonică pentru negocierea răscumpărării. Vorbind cu Reuben, îi dovedise că era într-adevăr captivă. Dacă ar fi dezvăluit, la un moment dat, că nu tia în ce situa ie era, sau ar fi început să indice unde se afla, Chris fuseseș ț alături, ascultând fiecare vorbă, gata să-i smulgă telefonul din mână la cea mai mică provocare.Cât de mult le u urase sarcina, reflectă deznădăjduită Samantha. Simpla men ionare aș ț numelui tatălui ei o convinsese să înso ească un om totalmente necunoscut. Nici măcar oț dată nu-i pusese la îndoială identitatea, în redac ie. Beth o prevenise să se ferească de el, darț n-o ascultase. A a era ea, Samantha Gentry – le tia pe toate.ș șRedac ia! O izbi o nouă amintire. Scrisoarea lăsată pentru Harry Lindsay nu putuse fi decât oț cerere de răscumpărare. Iar ea îi arătase în care birou s-o lase. Acum totul era atât de gre osț de evident, mergând chiar i până la hainele noi care-i fuseseră puse la dispozi ie. Nu i seș ț permisese să- i ia articole proprii, din cauza riscului de a nu fi văzută de prea mul i oameni înș ț compania lui Chris i de a amâna plecaea.șDrumul până la Clayton, New York, ma ina rapidă care ar fi putut întrece orice urmăritor,ș preocuparea lui Chris de a-i observa încontinuu pe to i cei care intrau i ie eau din restaurant,ț ș ș omul care a tepta să ia ma ina în primire la sosirea lor i fata care i se alăturase la col ,ș ș ș ț semănând fără îndoială cu Samantha, de la distan ă, iahtul care a tepta la câteva zeci deț ș metri distan ă. Toate se legau perfect.țDacă o văzuse întâmplător Beth, sau altcineva, plecând cu ma ina, probabil că bărbatul iș ș femeia o duseseră la zeci de kilometri distan ă, înainte de a o abandona. Iar pe chei nu fuseseț nici ipenie de om, ca s-o vadă îmbarcându-se la bordul iahtului. Ba chiar i se odronase săț a tepte în umbra unei clădiri până când acesta acosta, după care, o dată ajunsă pe punte,ș fusese trimisă în cabină. Nici că s-ar fi putut o victimă mai cooperantă.Insula era o ascunzătoare ideală. Nu existau vecini băgăre i, care s-o vadă sau la care săț poată fugi dacă descoperea ce se întâmpla. Râul înlocuia zidurile închisorii. Făcuseră o croazieră printre insule ca să se distreze i să nu i se de tepte bănuielile cu privire la ceea ceș ș se întâmpla de fapt. Nu se opriseră nicăieri, pentru a evita riscul de a fi recunoscută. Era posibil ca fotografia ei să fi apărut în ziare. Aceea i ipoteză se aplica i în cazul alupei deș ș ș aprovizionare. La care se adăuga faptul că insula era la doar o aruncătură de bă distan ă deț ț Canada i, după achitarea răscumpărării, puteau fugi peste grani ă.ș țRăscumpărarea. Convorbirea telefonică pe care tocmai o auzise. Sim i cum o strângea de gâtț frica. Oare Reuben refuzase să plătească suma cerută? O, Doamne, era posibil. Îl auzise o dată comentând că, dacă nimeni nu mai plătea răscumpărările, nu s-ar mai fi comis răpiri, pe care el le declara ni te crime de o cruzime barbară. Sau, poate, arjase ca să câ tige timp,ș ș ș mizând pe ansa că autorită ile, despre care nu se îndoia că fuseseră anun ate, puteau s-oș ț ț

găsească?Chris – sau cum l-o fi chemând – spusese: "O să mai auzi tu de mine". Aceste cuvinte ar fi putut însemna că urma să mai sune în problema răscumpărării, sau să-i trimită un mesaj sub forma cadavrului ei. N-o prea puteau lăsa liberă i nevătămată, când îi putea recunoa eș ș oricând.Cu mâini tremurătoare, puse repede cana cu cafea pe masă, înainte de a o scăpa. Privirea îi alunecă precaută spre omul a ezat în fa a ei, numai pentru a coborî din nou spre masă când îiș ț văzu ochii de nepătruns observând-o. Cât de multe îi dezvăluise din ceea ce gândea? se întrebă ea, sufocată de panică.– Te sim i bine? Pari pu in cam surescitată, observă el, calm.ț ț– Mă doare capul... am o migrenă, min i scurt Samantha. i pe mine mă chinuiesc la fel deț Ș des ca pe Reuben.Î i ridică degetele tremurătoare la tâmplă, încercând un zâmbet palid.ș– Scuză-mă, cred că merg în camera mea, să mă întind pu in.ț– Pot să- i aduc ceva?țNu părea prea convins, privind-o cu fruntea încre ită u or, sarcastic.ț ș– Nu, mul umesc, se grăbi Samantha să iasă, nelăsându-i timp s-o mai iscodească.țSe plimbă agitată prin cameră, aproape o oră. Încerca să analizeze ra ional situa ia, ignorândț ț teroarea care pândea s-o cuprindă. De i necunoscutul, răpitorul ei – încetase să-i mai spunăș în sinea sa Chris, nume care oricum nu i se potrivea – putea fi con tient că bănuia cevaș suspect, sau era posibil să nu creadă că- i dăduse seama că fusese răpită. Probabil încă o maiș credea convinsă că el era Chris Andrews.Ca invitată a lui, trebuia să i se acorde o anumită libertate, dar în acela i timp să se ia măsuriș că nu putea părăsi insula. Întrebarea era cum ar fi putut profita de libertatea limitată pe care o avea pe insulă.Trebuia să poată face i altceva, decât să a tepte pur i simplu. Nu putea conta numai peș ș ș ansa de a fi eliberată dacă se plătea răscumpărarea. O evadare părea imposibilă. Singura eiș

speran ă era numai salvarea din afară. Dar cum ar fi putut să fie salvată, când nimeni nu tia,ț ș cu excep ia răpitorilor, unde se afla?țO reporteră ar fi trebuit să fie ingenioasă, se dojeni Samantha. Nu se putea să nu existe o cale de a trimite un mesaj în exterior, fără tirea răpitorilor. alupa de aprovizionare probabilș Ș că n-avea să mai revină, deci această posibilitate se excludea. Pe insulă nu poposea nimeni, ceea ce elimina i ansa de a strecura mesajul cuiva aflat în trecere.ș șDesigur, î i spuse ea cu amărăciune, rămânea oricând varianta proverbialului mesaj vârâtș într-o sticlă i aruncat în apă, dar ansele de a-l găsi cineva la timp erau aproape egale cuș ș zero.Încruntată, se opri în dreptul ferestrei, privind orbe te spre umbra verde a copacilor. Ceș metodă de comunicare îi mai rămânea? Telefonul! În ochi i se aprinse o lumini ă, risipindț norii negri care-i întunecau.Cu siguran ă, trebuia să existe o cale de a-i convinge s-o lase să-i dea telefon tatălui ei,ț pentru vreun motiv nevinovat. Poate că, în timpul convorbirii, reu ea să-i dea lui Reuben unș indiciu despre locul unde o ineau prizonieră. Ba nu, vicleanul ei răpitor ar fi depistatț iretlicul i n-ar fi îngăduit să fie transmis nici un mesaj voalat.ș și totu i, telefonul putea oferi solu ia dorită, dacă reu ea să-l folosească fără tirea nimănui.Ș ș ț ș ș

Asta însemna s-o facă în absen a celorlal i. Noaptea părea perioada cea mai propice, darț ț

Samantha o excluse. Î i amintea de plimbarea făcută la miezul nop ii. Fără îndoială, înș ț permanen ă stătea de veghe cineva. Orice tentativă nocturnă risca să fie descoperită.țTrebuia să încerce în timpul zilei, când era mai mult sau mai pu in liberă să cutreiere casa iț ș insula în voie. Ar fi trebuit să aleagă o perioadă când erau ocupa i to i trei. Era o manevrăț ț îndrăznea ă i riscantă, dar cu anumite anse de succes.ț ș șPe coridor răsunară ni te pa i, apropiindu-se de camera ei. Nu puteau însemna altceva decâtș ș că cineva venea s-o controleze. Se aruncă imediat pe pat, cu fa a în jos, prefăcându-se căț dormea. Inima îi bătea ca o tobă, când u a se deschise. Cu toate că- i inea ochii închi i,ș ș ț ș sim ul ei recunoscu identitatea intrusului.țDe câte ori, în ultimele câteva zile, o tulburase senzual prezen a lui? De prea multe ori ca săț le numere. Acei misterio i ochi cenu ii o studiau acum, întinsă pe pat, iar Samantha sim i unș ș ț vag freamăt interior. Încercă să respire regulat, la fel de con tientă de privirea lui ca i cum arș ș fi atins-o. Necunoscutul apărut în via a ei era periculos din mai multe puncte de vedere.țTocmai când î i spunea că nu se mai putea preface că dormea, auzi u a închizându-se. Nu seș ș mi că nici acum, a teptând până auzi că pa ii se îndepărtau de u ă. Atunci, ridicându-seș ș ș ș prudentă, începu să se gândească la perioadele când ar fi avut cele mai mari anse de a folosiș telefonul.La amiază, Maggie bătu în u ă, interesându-se rece dacă Samantha voia să mănânce deș prânz. Continuă cu scuza migrenei, sperând să le adoarmă vigilen a, pentru a n-o maiț supraveghea atât de strict. Când menajera se oferi să-i aducă o supă, Samantha acceptă. Se potrivea cu aparen ele de boală i îi umplea stomacul gol.ț șÎn urma lui Maggie, u a nu se închise complet. La câteva minute după ce- i primise farfuriaș ș cu supă de vită, Samantha o deschise încet de câteva degete, pentru a auzi din living glasul necunoscutului.– tiu că bănuie te ceva, declară el, pe un ton aspru, decis. Nu putem spera s-o inemȘ ș ț complet în cea ă. E mult prea inteligentă pentru a a ceva.ț ș– Dar ce vom face acum? se auzi replică ursuză a lui Tom.– O inem pe insulă până...țRestul frazei se pierdu, cei doi trecând în altă cameră.Cel pu in, zâmbi Samantha cu un umor macabru, nu aveau planuri de a o lichida imediat.ț Astfel, îi rămânea timp pre ios pentru a încerca să cheme în ajutor.țOcazia i se ivi mult mai curând decât se a teptase. Trecuse aproape o oră, când auzi afară unș murmur de glasuri, al lui Tom i al necunoscutului. Samantha tia că, la ora aceea, Maggieș ș era în bucătărie, spălând vasele de la prânz. Era ansa ei, poate singura ansă.ș șPe furi , ie i tiptil din cameră, străbătând culoarul până în living. Ascultă cu aten ie, pentru aș ș ț o auzi pe Maggie în bucătărie i glasurile slabe de-afară. Cu adrenalina pompându-i prinș vene, ridică receptorul i formă rapid numărul de la birou al tatălui ei.șPrivirea îi săgetă cu teamă spre bucătărie, în timp ce a tepta să i se răspundă, răsucindu- i peș ș un deget cablul telefonului. O cuprinse un val de însufle ire, când din receptor se auzi voceaț unei femei.– Cu Reuben Gentry, vă rog, ceru ea, în oaptă. Îl caută fiica lui.ș– Îmi pare rău, dar abia vă aud. Vre i vă rog să vorbi i mai tare? insistă femeia.ț țSamantha scrâ ni din din i, nervoasă.ș ț– Nu pot! uieră ea, o idee mai sonor, blestemând în gând pierderea de vreme. Suntș Samantha Gentry i ș trebuie să vorbesc cu tatăl meu.

– A i spus că dori i cu domnul Gentry? ceru lămuriri vocea.ț ț– Da!– Regret, lipse te momentan. Să chem pe altcineva?ș– La naiba! înjură ea printre din i, frecându- i fruntea cu o mână. Fă-mi legătura cuț ș securitatea...Clan a u ii din fa ă începu să se încline. Zări mi carea cu coada ochiului. Necunoscutulț ș ț ș venea, iar ea nu mai avea timp să iasă din living neobservată. Risca i s-o vadă cu receptorulș în mână înainte de a apuca să-l pună la loc în furcă. Nu mai avea altă speran ă decât să laseț un mesaj.Până să ia hotărârea, pierduse timp pre ios. U a se deschise i necunoscutul intră, tocmaișț ș ș când Samantha revenea cu aten ia la receptorul telefonului.ț– Spune-i tatălui meu, începu ea cu voce sonoră i limpede, pentru ca femeia să în eleagă câtș ț mai bine ce spunea, că sunt...O mână mare apăsă pe furca telefonului, întrerupând legătura înainte ca Samantha să- i fiș putut termina mesajul. Cu frustrare i furie neputincioasă, privi încruntată perechea de ochiș cenu ii i duri. Necunoscutul îi smulse receptorul din strânsoarea degetelor i îl puse în furcă.ș ș ș– Îmi pare rău, spuse el calm, nu te puteam lăsa să faci asta.– N-ai nici un drept să mă opre ti! se răsti Samantha. Era o convorbire personală. Aveamș ceva de discutat cu Reuben i azi diminea ă n-am apucat să vorbesc cu el, min i ea. i-a fiș ț ț Ț ș plătit costul convorbirii interurbane.– Nici nu mă îndoiesc.O domina cu statura lui, atingându-i umărul cu un bra .țSamantha tremura în sinea ei, de frică i din cauza apropierii lui tulburătoare, dar întinse dinș nou mâna, cu îndrăzneală, spre telefon.– Atunci, n-ai nici un motiv de a nu mă lăsa să-l sun.Mâna lui îi apucă încheietura, fără a-i permite să ridice receptorul.– Sam, nu-mi arde de jocuri, o preveni, încet.– Nu? ridică ea smucit capul, cu o sfidare rebelă scăpărându-i în ochii căprui; enervarea îi alunga orice pruden ă. Te ii de jocuri cu mine de când ai intrat în redac ia ziarului – maiț ț ț întâi, m-ai lăsat să cred că erai Owen Bradley, apoi m-ai min...Î i mu că buza, dându- i seama că fusese pe punctul de a recunoa te ce descoperise, iș ș ș ș ș anume că nu era Chris Andrews.Îngustarea ochilor lui o în tiin ă că-i ghicise inten ia. Sub privirea lui pătrunzătoare, bătăileș ț ț inimii îi deveniră neregulate. Mersese prea departe ca să mai dea înapoi. Singura speran ă eraț aceea de a-i face fa ă cu curaj, fără a-i dezvălui cât îi era de frică.ț– Nu tiu cine e ti, dar nu e ti Chris Andrews, declară ea. Totul a fost o minciună.ș ș ș– Mai mult sau mai pu in, recunoscu el, cu o u urin ă netulburată.ț ș țRăsucindu-se în loc, iritată, Samantha mormăi:– Cred că n-ar avea nici un rost să te întreb care e adevăratul tău nume, nu?Bărbatul ezită.– Numele meu este Jonas...– Jonas! se întoarse ea la loc, râzând cu dispre i neîncredere; făcu un gest, întrerupându-lț ș din continuarea prezentării. Nu te mai deranja. Nici ăsta nu e adevăratul tău nume.Încet, necunoscutul o măsură cu privirea, gânditor, apoi clătină indiferent din cap.– Numele nu au nici o importan ă.ț

– A a e, îi dădu ea dreptate, cu îndârjire. Caracterul unui om, sau lipsa de caracter, rămânș neschimbate, oricum l-ar chema. Jonas merge la fel de bine ca oricare alt nume. În orice caz, i se potrive te. De când te-am întâlnit, numai ghinioane am avut.ț ș

– Deci, ai ajuns la concluzia că sunt un tip imoral, se ivi o licărire batjocoritoare în ochii omului care acum î i spunea Jonas.ș– Tu mi-ai dovedit-o! replică ea. Cât de naivă mă crezi? De câte ori vrei să- i credț minciunile? Mă ii prizonieră pe insula asta. Nu mă la i să plec i nu-mi dai voie să măț ș ș întâlnesc cu nimeni înafara ta, a lui Tom i-a lui Maggie. Nici măcar tatălui meu nu-miș permi i să-i dau telefon. Ce pove ti vei mai inventa ca să-mi explici toate astea?ț ș– Nici una, se înăspriră, reci ca ghea a, trăsăturile lui col uroase i bronzate. Presupun că n-aiț ț ș crede nimic din tot ce i-a spune.ț ș– Nici nu mi-o po i pretinde! strigă Samantha; o parte din ea î i dorise să urzească o nouăț ș povestire credibilă; nu voia să fie un răpitor. Mi-ai în irat atâtea minciuni, încât mi-ar fiș imposibil să te mai cred! Of, Chri... Jonas, sau cum te-o fi chemând de fapt, oftă ea nervoasă, de ce nu-mi po i da voie să-i las un mesaj lui Reuben?țNu tia de ce îl întrebase asta. Nu tia decât că el n-ar fi acceptat niciodată. Umila rugăminteș ș fusese un gest disperat, care-i umplu ochii de lacrimi.Mâinile lui i se depuseră pe umeri, în timp ce o privea în adâncul ochilor, cu fălcile încle tate.ș– Nu pot, Sam.For a magnetismului lui i propria ei atrac ie fură cât pe ce s-o aducă în bra ele lui. Înț ș ț ț schimb, î i smulse umerii din strânsoare, detestând felul cum inima sa trădătoare refuza săș asculte de glasul ra iunii.ț– Nu-i adevărat că nu po i! Nu vrei! îl acuză, cu vocea înecată de emo ie.ț ț– Crezi ce vrei, replică el sumbru.– A, nici o grijă, exact asta am să fac, îl asigură ea, pe un ton amenin ător.țStătea în fa a lui, cu pumnii strân i pe lângă trup i lacrimile tremurându-i în vârfurileț ș ș genelor. Nu a a inten ionase să se confrunte cu el. Plănuise să-l interogheze fără cru are,ș ț ț incriminându-l cu faptele pe care le cuno tea deja.șDar, la un moment dat pe parcurs, încetase să se mai gândească la el ca la un răpitor, privindu-l ca pe bărbatul care o sărutase cu pasiune i îi făcuse cuno tin ă cu sentimente iș ș ț ș senza ii pe care nu tia că le avea. "Fere te-te de necunoscut," î i spuse ea ame ită, "căciț ș ș ș ț poate să- i fure inima."ț– Vreau să-mi dai cuvântul tău, Sam, că nu vei mai încerca să folose ti telefonul, o privi elș ferm.– Cuvântul meu? repetă Samantha ironică. De ce i-a da cuvântul?ț ș– Fiindcă, altfel, voi fi silit să tai cablul. Nu-mi pot asuma riscul de a-i da telefon cuiva, ca să anun i că e ti aici.ț ș– Nu i-ar fi mult mai simplu să mă încui în cameră? îl provocă Samantha, cu vocea încordatăț de nefericire.– Sper să nu ajungem până acolo.Răspunsul lui, însă, reprezenta i un avertisment.ș– De tine depinde.Libertatea ei era limitată, dar trebuia să i-o păstreze a a cum era, dacă voia să-i mai rămânăș ș vreo ansă de salvare.ș

– Foarte bine, î i dau cuvântul meu.țNu avea încotro, iar el o tiuse.șSe răsuci pe călcâie i plecă de bunăvoie spre camera ei, pentru a se gândi la un alt plan.ș Aruncând o privire peste umăr, îl văzu în acela i loc, privind-o, cu trăsăturile sale oache eș ș aspre i neînduplecate, de o atrac ie irezistibilă.ș ț

Capitolul 7

Apele râului St. Lawrence erau renumite pentru pescuit, cu bibanul negru i crapul în frunteaș listei. Samantha urmărea de cincisprezece minute mica barcă de pescuit care se apropia de insulă. Motorul îi duduia într-un ritm dezordonat, indicând că avea probleme.Întinsă pe pluta ancorată în golf, cocheta cu ideea de a înota până la barcă. Se afla destul de aproape ca să poată ajunge cu u urin ă, dar tia că n-ar fi parcurs nici trei metri, înainte caș ț ș Jonas s-o ajungă din urmă. Privindu-l cu coada ochiului, observă că pândea barca la fel de atent ca ea.Din după-amiaza trecută, vorbiseră foarte pu in, rezumându-se doar la strictul necesar. Eraț du manul ei, iar Samantha nu- i putea permite să se lase influen ată de emo ii.ș ș ț țProva bărcii de pescuit se întoarse spre golf. În câteva secunde, rateurile motorului se stinseră. Privirea lui Jonas se abătu spre ea, cu un avertisment voalat în adâncurile sale cenu ii, înainte de a se îndrepta către bărbatul voinic care stătea pe pontonul debarcaderului,ș privind ambarca iunea pescărească.ț– Află ce probleme are, Tom, ordonă Jonas, cu glasul scăzut răsunându-i răspicat peste întinderea de apă care-i despăr ea. i vezi să plece de-aici imediat.ț ȘDând scurt din cap, Tom porni să îndeplinească ordinul. În barca sa, pescarul se ridicase în picioare, făcând semne spre mal. Jonas îi ignoră cu deliberare strigătele. Cel care răspunse fu Tom, înainte de a intra în clădirea debarcaderului. Ie i peste câteva momente, trăgând laș vâslele unei bărci, spre ambarca iunea defectă.țRezemată într-un cot, Samantha îl privi cum ajunse la barcă, schimbă câteva cuvinte cu pescarul, apoi porni înapoi. Nu aruncă nici o privire spre plută, dar când ajunse în dreptul ei, i se auzi glasul, adresându-se încet lui Jonas.– A rămas în pană de benzină.Când porni pentru a doua oară spre barca de pescuit, Tom avea la bord o canistră ro ie.ș Degetele Samanthei se încovoiară în palme de frustrare. Vedea cum îi scăpa ocazia de a lua legătura cu cineva din afară. Trebuia să facă ceva pentru a atrage aten ia pescarului. Se puteaț ca altă ansă să nu i se mai ivească.ș– Nu face nici o prostie, Sam, o preveni glasul calm, tăios ca o elul, al lui Jonas.țOchii ei căprui scăpărară de iritare la adresa perspicacită ii cu care îi ghicise gândurile.ț Cenu iul înghe at al ochilor lui nu-i descurajă hotărârea. Hotărându-se fulgerător, î i sprijiniș ț ș palmele pe scândurile plutei, pentru a se ridica, dar nu avu timp să- i termine mi carea.ș șReac ia lui fu mai rapidă, rosotogolindu-se într-o parte din locul unde stătea a ezat pentru a-iț ș apuca umerii i a-i intui pe puntea tare de lemn. Se aplecă deasupra, musculos i bronzat, cuș ț ș un nor negru de păr cârlion ându-i-se viril pe pieptul gol. Bătăile inimii ei nu aveau nici oț legătură cu frica.– Nu, îi ordonă el. Taci.

– Nu-mi po i pretinde să te ascult, uieră Samantha. tii că trebuie să încerc.ț ș Ș– ipetele tale nu vor însemna nimic. Va crede că e o glumă, argumentă Jonas, cu trăsăturileȚ înăsprite nemilos.– Nu va mai crede că-i o glumă, când am să-i spun cine sunt, replică Samantha, deschizând imediat gura să strige.Mâna lui mare i se lăsă deasupra, încle tată peste maxilare, în timp ce-i înăbu ea strigătul cuș ș for a irezistibilă a unui sărut feroce. Posesiunea arzătoare a gurii lui îi învăpăie sângele prinț vene ca un foc în savană, dulce-sălbatic i nebunesc de chinuitor. Porunca de a se supune oș ame ea.țStătea cu toată greutatea trupului lui viguros peste ea, topindu-i oasele cu fierbin eala lui.ț De i încerca să i se împotrivească, eforturile firave ale Samanthei se risipiră la câtevaș secunde după ce-i luase buzele în stăpânire. Docilă i maleabilă, cedă apăsării urgente aș sărutului, uitând complet că fraterniza cu inamicul, până când auzi din nou duduitul motorului bărcii de pescuit.Samantha se smulse de sub buzele lui virile, tocmai la timp pentru a-l vedea pe pescar făcându-i cu mâna lui Tom i întorcând barca în direc ia opusă insulei, pentru a pleca înș ț viteză.– Nu! gemu ea cu voce frântă, privind în urma bărcii.Jonas îi dădu drumul i se ridică, lăsându-i înfrigurată carnea care-i sim ise căldura.ș ț Îngre o ată de modul cum nu putuse refuza plăcerea îmbătătoare a sărutării lui, Samantha î iț ș ș acoperi ochii cu o mână, ca i cum alungarea imaginii ar fi ascuns dragostea interzisă pe careș o sim ea tot mai puternic.ț– Chiar a trebuit să mă săru i? aruncă ea, cu du mănie. Sau ai tu, a a, un obicei de a- i siluiț ș ș ț prizonierele?– Crede-mă, dacă exista un mijloc mai eficient de a- i închide gura, l-a fi folosit, replică el,ț ș pe un ton sardonic.Ironia caustică a răspunsului era exact ceea ce trebuia pentru a alunga nefericirea Samanthei. Ridicându-se pe picioarele tremurătoare, îl privi drept în ochi, cu lucirea lor de ghea ă. iț Ș pentru ea sărutul fusese un calvar, dar de un cu totul alt gen.– Pe viitor, te rog să găse ti altă metodă, declară, vag trufa ă i extrem de mândră.ș ș șCu o gra ie felină, Jonas se ridică în picioare, încordat ca o fiară de pradă în alertă, având înț ochi o licărire de-a dreptul primitivă. Statura lui mai înaltă o făcea pe Samantha să se simtă aproape mică, privindu-l cum stătea în fa a ei aproape gol, cu mu chii unduindu-se în soareț ș pe sub pielea bronzată.– Nici o grijă, Sam. Voi căuta una, o repezi el.– i nu-mi mai spune Sam! se înfurie Samantha. Numele ăsta e rezervat oamenilor pe care-iȘ plac i în care am încredere!șTimp de câteva secunde încordate, tensiunea se accentuă, pe când se priveau întărâta i unulț pe altul. Linia dură a gurii lui se sub ie amenin ător.ț ț– E timpul să ne întoarcem în casă, spuse Jonas, într-un târziu.– Pariez că- i pare rău că nu te-ai hotărât să mă închizi în cameră, îl acuză cu înver unareț ș Samantha.– Eu, în locul tău, n-a aduce vorba de asta. Ideea mi se pare pe zi ce trece tot maiș avantajoasă, o preveni el.Samantha închise gura. Nu era momentul să-i arunce momeli, altfel se putea decide să- iș

pună amenin area în aplicare. În după-amiaza asta, pierduse o ocazie de a chema în ajutor.ț Ar fi fost o proastă să renun e la ansa de a avea alte prilejuri, numai fiindcă dorea săț ș riposteze i să-l lovească, încercând să- i abată spre el o parte din suferin ă. Înghi indu- iș ș ț ț ș cuvintele pizma e, se întoarse i sări în apă. Când ie i din nou la suprafa ă, la câ iva metri deș ș ș ț ț plută, Jonas o urmă.În singurătatea camerei ei, Samantha retrăi scena de pe plută. Sentimentul de nefericire îi reveni, la gândul neputin ei de a-i fi rezistat i al e ecului de a se fi identificat cumva fa ă deț ș ș ț pescar. În toiul deznădejdii, însă, se ivi i o licărire de speran ă.ș țFuga de pe insulă păruse întotdeauna imposibilă. Singurul mijloc de transport era pe calea apei, iar Samantha tia că n-ar fi putut pilota niciodată iahtul. Era prea mare. Înotul până laș altă insulă sau până pe mal se excludea, nefiind atât de rezistentă pentru a parcurge o asemenea distan ă.țAzi, însă, întâmplarea îi dezvăluise un alt mijloc de transport. Era vorba de barca folosită de Tom pentru a ajunge la pescar. Pierduse o ocazie, dar o alta îi luase locul. Modul în care putea s-o folosească depindea numai de ea.Totul era să plece fără a fi văzută. Nu trebuia numai să iasă din casă, ci i să ajungă laș debarcader i să plece de pe insulă vâslind, neobservată. Era exclus să încerce la luminaș zilei. Chiar presupunând că ajungea la barcă, rămânea riscul de a fi văzută pe râu, iar pentru Jonas ar fi fost un fleac s-o ajungă din urmă cu iahtul. Dacă o prindea, Samantha nu se îndoia că în continuare avea s-o încuie în cameră.Orice tentativă trebuia să fie făcută în toiul nop ii, la adăpostul întunericului, atât pe insulăț cât i pe apă. O dată, reu ise să se strecoare nevăzută; poate avea să izbutească din nou. Deș ș astă dată, însă, n-avea să mai iasă cu îndrăzneală pe u ă. Părăsirea casei presupunea mijloaceș mai discrete.Se duse la fereastra dormitorului. În acea parte a casei, copacii cre teau aproape de clădire.ș Nu avea de traversat decât un lumini îngust, înainte de a dispărea printre arbori. De acolo,ș trebuia să- i continue drumul cât mai silen ios posibil, până la cărarea spre dearcader.ș țNu i-ar fi fost deloc u or, cu toată vegeta ia deasă care fo nea sub tălpi i în contact cuș ț ș ș picioarele. i trebuia să aibă grijă să nu se rătăcească în întuneric. Nu se punea problema săȘ ia cu ea o lanternă.Geamul de la fereastră putea fi ridicat, dar plasa de protec ie punea probleme. Era fixată dinț exterior, ceea ce însemna că Samantha trebuia să desprindă sârma din rama de lemn. Singurele unelte pe care le avea la îndemână, dacă puteau fi numite unelte, erau ustensilele din trusa ei de manichiură. Nu-i mai rămânea decât să se folosească de ceea ce avea, iș începu să lucreze la un col slăbit al plasei.țCând deschizătura ajunse destul de mare ca să se strecoare prin ea, mai avea la dispozi ieț doar câteva minute ca să- i scoată costumul de baie, care se uscase pe ea, spre a se schimbaș pentru cină. Îndrăzneala planului îi sporise emo ia. Îi era greu să i-o stăpânească, dar nuț ș putea risca să provoace suspiciunile lui Jonas.În timpul mesei vorbi foarte pu in, lăsând conversa ia în seama lui Tom, Maggie i Jonas. Eraț ț ș con tientă de frecven a cu care o priveau ochii lui cenu ii i nu putea decât să spere că-iș ț ș ș interpreta tăcerea drept îmbufnare. Tot timpul î i recapitula în minte traseul evadării.șCând Maggie începu să strângă masa, iar Tom plecă să- i facă rondul pe-afară, Samantha î iș ș dori să se fi putut retrage în camera ei. Dar era prea devreme, a a că trecu în living.ș– Nu e nevoie să-mi ii companie, îl informă ea pe Jonas, cu o voce acidă, când acesta oț

urmă în living. Nu e nici un pescar prin apropiere.Jonas nu-i luă în seamă remarca i- i instală trupul înalt într-un fotoliu de piele din fa a celuiș ș ț ales de ea. Încercând să- i ascundă iritarea, Samantha luă o revistă i începu s-o răsfoiascăș ș indiferentă.– În seara asta ai fost foarte tăcută, observă el.Samantha închise brusc revista i o aruncă pe un gheridon.ș– În situa ia existentă, nu-mi prea po i pretinde să am conversa ii sclipitoare.ț ț țGura lui se arcui, cu o mi care complet lipsită de umor.ș– Ce planuri î i trec prin cap?ț– Planuri?De i încercase să pară nepăsătoare, Samantha î i dădu seama că obrajii îi păliseră, dând deș ș în eles că Jonas ghicise corect. Căută să- i ascundă proiectele de evadare sub o candoareț ș falsă.– Singurul lucru care-mi trece acum prin cap e cum să scap de pe insula asta a ta. i,Ș nereu ind, încerc să mă gândesc cum i-a putea anun a pe ceilal i unde sunt.ș ș ț țJonas scutură o igară din pachet i i-o oferi. Samantha o acceptă aplecând capul spre flacăraț ș chibritului din mâna lui.– i, i-a venit vreo idee? se interesă el, cu calmul enervant al unui om convins că toateȘ ț posibilită ile erau excluse.țSuflând iritată un nor de fum, Samantha dădu grai primului gând care-i trecu prin minte:– Da, una.– Care? se înăl ă batjocoritor în direc ia ei o sprânceană brunetă.ț ț– M-am gândit să dau foc casei, anun ă ea. Trebuie să recuno ti că e o posibilitate pe care n-ț șo po i trece cu vederea. La câteva minute după ce primele flăcări ar ie i din acoperi , toatăț ș ș insula ar forfoti de lume.– Tot ne-ar rămâne timp destul, lui Tom i mie, ca să te urcăm pe iaht i să plecăm de peș ș insulă înainte de sosirea primului om, îi aminti Jonas. A a că nu- i va folosi la nimic jocul cuș ț chibriturile.– tiu, oftă Samantha.ȘO clipă, ideea improvizată i se păruse plauzibilă.– Cu siguran ă, mai ai i alte planuri, o îndemnă el, sec.ț ș– Păi...Pentru prima oară în câteva zile, în ochi i se ivi o licărire obraznică, amintindu- i una dintreș ipotezele cele mai ridicole.– M-am gândit să iau lanterna i să semnalizez prin Morse navelor sau bărcilor care trec peș lângă insulă.– i ce te-a oprit?Ș– Nu cunosc codul Morse, răspunse ea, amărâtă.La auzul chicotitului lui înăbu it, î i regretă scăparea. Îi era destul de greu să-i reziste, i fărăș ș ș a crea o atmosferă de glumă. Când vorbi, din voce i se sim ea o hotărâre îndârjită.ț– Totu i, am să mă gândesc i la altceva.ș șLăsă igara, fumată doar pe jumătate, în scrumieră. Fotoliul era peste măsură de comod,ț făcând-o să se relaxeze. Samantha se ridică, pornind nervoasă spre emineul gol i înnegrit.ș ș– Sam, a ... începu încet Jonas, cu o undă de solemnitate în glas.ș– i-am spus că nu vreau să mă nume ti a a, rămase ea întoarsă cu spatele, aruncând doar oȚ ș ș

privire peste umăr, insuficient pentru a-i vedea trăsăturile col uroase. Singurul lucru pe care-lț vreau de la tine e să plec de pe insula asta.– Nu e posibil să pleci. Nu încă, preciză el, rigid.– Atunci, când? întrebă Samantha, îndoindu-se că avea s-o lase vreodată să plece.Jonas întârzie mult cu răspunsul, făcând-o să se întoarcă spre el. Studia fumul de se ridica încolăcit din jarul igării.ț– Când? repetă ea.– Sper că nu peste prea multă vreme.Privirea lui de nepătruns nu părăsea nici un moment igara.țCe-o fi vrut să însemne asta? se întrebă ea. Tatăl ei făcuse aranjamentele necesare pentru a plăti răscumpărarea? La a a ceva părea să se refere comentariul lui.ș– Ai... ai mai vorbit cu Reuben? întrebă, inându- i respira ia.ț ș ț– Azi după-amiază, câteva minute, recunoscu Jonas.– i ce-a spus? se repezi Samantha.ȘPrivirea lui săgetă un moment spre ea, închisă i lipsită de emo ie.ș ț– Cum spuneam, n-ar trebui să mai treacă mult timp până vei putea pleca de-aici, se mărgini el să-i răspundă cu cea mai mare ambiguitate.– Cât înseamnă "nu prea mult timp"? insistă Samantha, dornică să afle când urma să se plătească răscumpărarea.– Să ne mul umim doar cu ideea că va mai dura pu in, declară Jonas. Apoi, toate astea se vorț ț sfâr i.ș" i n-am să te mai văd niciodată." Acest gând îi provoca o durere acută în zona inimii. SeȘ întoarse dinspre el, tiind că imaginea lui avea s-o urmărească multă vreme. Ceasul de peș consolă ticăi câteva minute în tăcere.– Cred că mă duc în camera mea, spuse ea în cele din urmă.Nu avea nici un rost să mai rămână.– Noapte bună, îi ură Jonas, când pă i în hol.ș– Da...Samantha ezită. Dacă totul îi reu ea conform planului, n-avea să-l mai revadă; n-avea să-lș mai vadă niciodată. Privirea ei îl contemplă o clipă. Îi stătea pe limbă să spună: "Rămas-bun."– Noapte bună, răspunse ea în schimb.Când ajunse în camera ei, nu sim i nici pe departe însufle irea la care se a teptase. Seț ț ș schimbă pentru noapte, pregătindu- i alături pantalonii i un pulovăr albastru închis. Apoi, seș ș vârî în pat, pentru a a tepta până se lăsa lini tea în casă.ș ș

tia că nu risca să adoarmă. O frământau prea mult gânduri, unul dintre acestea fiind Jonas.Ș Dar altfel nu se putea. Pur i simplu, nu putea avea încredere în el.ș

Cadranul luminos al ceasului de pe noptieră arăta ora unu. De două ore, în casă nu se mai auzea nici un sunet. Samantha bănuia că Tom era pe-afară pe undeva, de pază, din moment ce nu auzise nici un zgomot care să-i indice întoarcerea. În timp ce se strecura în tăcere din a ternut, se rugă să nu fie în apropierea debarcaderului.șÎmbrăcată cu hainele închise la culoare care aveau s-o ajute să se piardă în umbrele nop ii,ț Samantha reveni la pat i îndesă pernele sub pătură, pentru a imita forma unui trup adormit.ș Lumina palidă a lunii care intra pe fereastră îi atingea opera, fără a-i dezvălui falsitatea.

Cu o ultimă privire spre pat, porni pe vârfuri către fereastră. Geamul scâr âi sonor, când îiț ridică rama. Se opri, ascultând atentă, cu pulsul palpitându-i în gât. Trăgând concluzia că n-o auzise nimeni, împinse col ul de plasă pe care-l desprinsese. Aproape în acela i moment,ț ș auzi ni te pa i înfunda i pe mocheta din hol.ș ș țNu exista decât un singur motiv pentru care cineva să circule la ora aceea – i anume, ca s-oș controleze. Nu mai avea timp să se strecoare pe fereastră. Deschizătura era mică i se puteaș agă a în plasa de sârmă. i n-ar mai fi avut nici când să se arunce în a ternut i să punăț Ș ș ș pernele la loc, înainte ca u a să se deschidă. Trebuia să se ascundă, undeva cât mai aproape.șBriza răcoroasă care sufla pe fereastră înfoia draperia de lângă ea. Într-o clipă, Samantha se retrase după faldurile materialului, apucând strâns în mâini marginile, pentru ca adierea să n-o lase descoperită. Abia se ascunsese, când u a se deschise. Lumina din hol năvăli peste pat,ș iar Samantha î i inu respira ia. Presupunea că era Jonas. Dacă se apropia de pat, avea să-iș ț ț descopere vicle ugul, iar atunci în veci n-ar mai fi putut să scape.șCâteva secunde interminabile, nu se auzi nici un sunet, numai lumina care intra în cameră indicând că încă nu plecase. În sfâr it, când Samantha sim ea că devenise un pachet de nerviș ț întin i la limită, u a se închise. Fu în pericol ca picioarele să i se mole ească de u urare, darș ș ș ș nu se clinti din ascunzi încă zece minute.șCu extremă pruden ă, se târî prin spărtura triunghiulară a plasei. Fiecare sunet accidental peț care-l producea, oricât de slab, îi trimitea fiori pe ira spinării. Traversă grăbită lumini ulș ș îngust, până între copaci, cu nervii tresărindu-i când frunzele fo niră pe jean ii ei de doc.ș ș Acolo se opri, respirând precipitat, în timp ce- i venea în fire i se asigura că din direc iaș ș ț casei nu se semnala nici o mi care. Totul era cufundat în lini te. Nimeni nu dăduse încăș ș alarma.Porni încet spre cărarea debarcaderului. Dacă norocul rămânea de partea ei, n-avea să-l întâlnească pe Tom. Se furi ă prin pâlcul des de copaci, orientându-se mai mult pe pipăiteș decât vizual. Luna strălucea pe cer, dar lumina ei nu putea răzbate prin umbrela de frunze.Primejdiile păreau să pândească din toate locurile umbrite. Bătaia din aripi a unei păsări de noapte îi putea înte i vertiginos ritmul inimii. Samantha ie i pe potecă, împleticită, ne tiind căț ș ș ajunsese atât de aproape până în momentul când făcu primul pas pe pământul bătătorit. Se opri într-o clipă, scrutând în ambele direc ii cărarea ca un tunel. Nicăieri nu se vedea niciț urmă de Tom.Hotărând că, dacă rămânea pe cărare, se putea mi ca mai repede, porni grăbită, fără zgomot,ș spre debarcader, men inându-se în partea umbrită. De două ori, imagina ia ei hiperactivă îiț ț dădu impresia că o urmărea cineva. De ambele dă i se opri, ascultând, încercând să distingăț orice sunete produse de om în freamătul nop ii. Cu nici o ocazie nu auzi nimic care s-oț alarmeze.Aura albicioasă a lunii se oglindea în suprafa a netedă a golfului. Un zâmbet încântat îi arcuiț buzele, când î i văzu obiectivul, dar i-l terse amintindu- i cu seriozitate că încă nu ajunseseș ș ș ș la barcă. Tom putea fi acolo. Ascunzându-se după trunchiul unui copac, studie debarcaderul, pontonul i terenul stâncos din jur, în căutarea vreunui semn al prezen ei lui. Nu văzu nimicș ț care să semene, măcar, cu silueta lui masivă.La lumina lunii, Samantha parcurse rapid ultima por iune a potecii pietroase, grăbindu-se săț ajungă la adăpost, în umbra debarcaderului. Rezemându-se de u ă, aruncă o ultimă privire înș jur, înainte de a o deschide ca să intre.O învălui o beznă de cavernă. Nu putea să- i vadă nici măcar propria mână, necum barca.ș

Nu avea încotro. Cu riscul de a fi văzută, trebuia să aprindă lumina. Pipăind în lungul peretelui, găsi comutatorul i îl apăsă. Strălucirea becului din tavan o orbi. Câteva secunde,ș nu putu vedea decât pete luminoase dinaintea ochilor.În sfâr it, ace tia se adaptară la lumină. Iahtul elegant domina interiorul clădirii, cu catargulș ș înăl ându-se spre plafon. Dar ea nu iahtul îl căuta. În clipa următoare, privirea ei găsi micaț barcă, neînsemnată pe lângă uria ul ei tovară .ș șVictoria se afla la un pas, în fa a ochilor ei. Era legată lângă o scară. Samantha tocmaiț pusese piciorul pe prima treaptă, când u a se deschise. Paralizată, îl privi pe Jonas. Acesta îiș sus inu ironic privirea îngrozită.ț– N-ai nici o ansă, se auzi glasul lui scăzut.șO cuprinse frustrarea. Să fie oprită, când ajunsese atât de aproape, era insuportabil. tiind căȘ era o nebunie, fără sor i de izbândă, Samantha porni totu i în josul scării. Nu apucase să facăț ș primul pas la bordul bărcii, când bra ul îi fu prins de Jonas. Se opinti din răsputeri înț strânsoarea mâinii lui, lăsându- i capul pe spate pentru a-l privi rugătoare.ș– Lasă-mă să plec, Jonas, îi cer i ea, fără să se mai ru ineze. Te rog. Nu e nevoie să afleș ș ceilal i că m-ai fi putut opri. Te rog, lasă-mă doar să plec!țRăspunsul lui constă într-un zâmbet posac, strângând-o i mai tare de bra , pentru a o trageș ț în susul scării.– N-are nici un rost, Sam. Haide.Mai rezistă o secundă, înainte de a se recunoa te învinsă, lăsându-l s-o ajute să urce scara.ș Oprindu-se din nou pe pontonul de lemn, î i înfundă mâinile în buzunare i- i coborî bărbiaș ș ș în piept, cu părul castaniu căzându-i mătăsos peste obraji. Jonas nu făcu nici o încercare de a o scoate din clădirea debarcaderului.– Nu e sfâr itul lumii, Sam, murmură el, cu o undă de amuzament în glasul scăzut.ș– Nu? se răsti ea, sfidătoare, cu vocea i mai răgu ită.ș ș– Nu, nu e.Buzele i se strânseră într-o linie crispată.– De unde-ai tiut că eram aici?ș– Te-am urmărit.– M-ai urmărit? repetă Samantha, nevenindu-i să creadă.Într-adevăr, de vreo două ori avusese senza ia că venea cineva pe urmele ei, dar fuseseț convinsă că era numai rodul imagina iei. Privirea îi coborî spre picioarele lui încăl ate înț ț mocasini.– Mi s-a părut mie că auzeam pe cineva, dar...– Am practicat destul de mult vânătoarea, la via a mea, replică el, ca i cum ar fi fostț ș realmente necesar să-i dea o explica ie.ț– N-aveai de unde ti că plecasem, protestă ea.ș– N-aveam de unde? repetă batjocoritor Jonas, cu o sprânceană arcuindu-i-se sub părul brunet.– Ai venit în camera mea...– Unde am văzut grămada aia de sub pătură i am tiut că nu puteai fi tu, încheie el fraza,ș ș măsurându-i din ochii ca de o el silueta arcuită zvelt, cu o familiaritate nepăsătoare care-iț înfierbântă obrajii Samanthei.Samantha încercă să- i ascundă reac ia, cu ajutorul altei întrebări repezite:ș ț– Atunci, de ce n-ai intrat să vezi ce se întâmpla?

– Dacă intram, te-a fi găsit ascunsă după draperie, se adânciră ridurile întipărite în col urileș ț gurii lui.– De unde-ai tiut că eram acolo? opti ea, uimită.ș ș– Vântul mi ca o perdea, dar cealaltă stătea anormal de neclintită – ca i cum ar fi inut-oș ș ț cineva, adăugă el, cu o licărire complice în ochi.– Dacă ai tiut că eram acolo, de ce nu m-ai oprit atunci? întrebă revoltată Samantha. De ceș m-ai lăsat să ajung până aici? Î i face plăcere să mă chinuie ti?ț șTonul ei acuzator îi terse urmele vagi de amuzament de pe trăsăturile aspre.ș– Trebuia să aflu unde te duceai i pe ce căi plănuiai să părăse ti insula, replică el.ș ș– A fi putut doar să ies la o plimbare, sublinie ea, sarcastică.ș– Dar n-ai plecat la nici o plimbare, nu? Voiai să încerci traversarea râului în barca asta cu vâsle, a a-i?ș– i dacă voiam? îl sfidă Samantha, cu o mi care smucită a capului.Ș ș– Î i dai seama cât de mică e? o întrebă el, începând să- i piardă răbdarea.ț ș– Ce importan ă are? Râul e calm. Nu sunt valuri care ar putea să scufunde barca, declară ea,ț cu o urmă de trufie slabă în voce.– Nu, dar pe enalul navigabil trec nave. Le-ar fi aproape imposibil să observe bărcu a asta,ș ț mai ales fără lumini de pozi ie. Una dintre ele ar fi putut să te bage la fund fără ca nimeni săț tie măcar, răspunse mohorât Jonas.ș

– Nu mă po i speria.țFără să ia în seamă fiorul care-i străbătu carnea, adăugă:– Prefer riscul ăsta, decât să mai stau aici.Î i inea ochii în jos, dar îi auzi respira ia furioasă. Un moment, crezu că avea s-o ia de umeriș ț ț i s-o zgâl âie până-i intrau min ile-n cap, dar n-o făcu.ș ț ț

– Nu tii ce vorbe ti, scrâ ni el într-un târziu, cu o violen ă abia stăpânită.ș ș ș țSamantha recunoscu semnalul de avertisment i schimbă vorba, îndreptându- i privirea spreș ș barcă:– Acum ce-ai să faci?– Cu tine? Nimic. Te duc înapoi în casă i te bag în pat.ș– La barcă mă refeream, clarifică Samantha, în epată. Îi găure ti fundul i-o scufunzi? sugerăț ș ș ea solu ia cea mai extremă, sfidându-l.ț– Nimic atât de drastic, răspunse sec Jonas. Dar acum, când tiu ce planuri aveai,ș debarcaderul va fi încuiat cu lacăt, probabil i barca. Lacăte cu cifru, preciză el, a a că nu veiș ș avea ce chei să sustragi.– i probabil că tu vei fi singurul care va cunoa te cifrul, cred, ridică ea genele, dezvăluindu-Ș și licărirea rebelă din ochi.ș

– Mai mult decât probabil, îi dădu Jonas dreptate, senin, cu o slabă lucire amuzată în privirea argintie-închisă. Acum ce mai ai de gând? Să te strecori într-o noapte în dormitorul meu, ca să afli dacă nu cumva vorbesc în somn?– Mă îndoiesc că tii ce-i ăla somn, replică Samantha, iritată de micul tremur care o străbăteaș la gândul de a fi singură cu el în acela i dormitor.ș– Somnul prea adânc, nu, recunoscu el, înclinându- i capul într-o parte. Ce-ai să faci?ș– Ei bine, în dormitorul tău n-am inten ia să mă strecor! declară ea cu vehemen ă, mai multț ț fiindcă era o idee atât de îmbătătoare încât îi era greu s-o dea uitării.– Mă refeream la alte planuri smintite de a fugi de pe insulă.

– Voi încerca în continuare, dacă asta vrei să tii, se răsti Samantha.ș

Capitolul 8

Se auzi un oftat nervos.– Sam, nu...Jonas părea pe punctul de a spune ceva, dar imediat se răzgândi.– Trebuie să rămâi aici.– i te-a tep i să accept a a, pur i simplu? întrebă ea, neîncrezătoare. Î i închipui că voi staȘ ș ț ș ș ț aici de bună-voie, până-mi spui tu că pot pleca? Dacă ai să mai spui că pot pleca?– Aici vei fi în siguran ă, declară el ferm.ț– În siguran ă!țIncredibila declara ie o puse în mi care. Trecu pe lângă el.ț ș– Cum po i spune asta? Cum te po i a tepta s-o cred? î i sublinie ea întrebările, agitându- iț ț ș ș ș mâinile prin aer. Cum să fiu în siguran ă, când sunt inută pe insula asta împotriva voin eiț ț ț mele? Când tu i Tom umbla i cu arme asupra voastră? Poate că i Maggie are un pistol prinsș ț ș pe picior, ce tiu eu?șSe aprinsese atât de tare, încât îi scăpă îngustarea ochilor lui cenu ii.ș– A tep i prea mult de la mine!ș ț– Nimeni nu- i face nici un rău, declară calm Jonas.ț– Chiar a a? se miră Samantha, dând din cap cu neîncredere. Po i vorbi i în numeleș ț ș celorlal i?ț– Da, pot.– Atunci nu-mi rămâne decât să-mi cer iertare pentru că nu te cred. i-am ascultat prea multeȚ minciuni, declară ea.– N-ai nici un motiv de teamă.– Ai mai spus-o o dată, se strâmbă gura ei, cu scepticism batjocoritor.– Samantha, trebuie să ai încredere în mine, nu mai încercă Jonas să- i ascundă nervozitatea.ș– Să am încredere-n tine?Râsul ei gutural friza isteria, nervii cedându-i după tensiunea de ore întregi.– Cum a putea avea încredere în tine? Nici măcar nu tiu cine e ti!ș ș șDe astă dată, o apucă de umeri i o scutură tare, făcându-i capul să se zgâl âie.ș ț– Încetează, ordonă el scurt. Î i faci probleme degeaba.ț– Degeaba!Nota frenetică din râsul ei atrase o nouă smucitură, de-i clăn ăniră din ii, reducând-o în sfâr itț ț ș la tăcere.– Faci ca situa ia să pară mai gravă decât e! lătră el.ț– Nu zău? opti întretăiat Samantha, privindu-i chipul poruncitor. A vrea să mă po iș ș ț convinge de asta.Jonas clătină din cap neputincios, în timp ce inspira adânc pentru a- i stăpâni enervareaș crescândă. Când se întoarse din nou cu fa a spre ea, în fumul tenebros al privirii lui se citea oț asprime enigmatică. Îi studie lucirea tulburată i nedumerită din ochi, licărul de teamă dinș adâncurile lor căprui pe care nu reu ise să-l risipească. Gura i se sub ie, pe când îi strângeaș ț trupul eapăn în bra e.ț ț

– Ai încredere-n mine, Sam, murmură el, cu buzele în părul ei. Jur că nu voi lăsa pe nimeni să- i facă vreun rău.ț– Nu pot avea încredere, protestă Samantha, înghi indu- i un suspin jinduitor, în timp ce-iț ș împingea cu mâinile zidul de granit al pieptului.O inea cu u urin ă, învingându-i eforturile lipsite de convingere, în timp ce se opunea cuț ș ț rigiditate îmbră i ării lui i consolării pe care i-o oferea. Mătasea fină a părului ei castaniu iț ș ș se prinsese în epii bărbii. Aspra mângâiere era iritantă.ț– Iar eu nu te pot lăsa să pleci de pe insulă, replică el, cu glasul îngro at.ș– N-am să rămân aici, declară Samantha, cu gura în materialul neted al hanoracului lui. Plec chiar i înot, dacă n-am încotro!ș– i probabil ai să te îneci, conchise tăios Jonas. Îno i bine, dar tim amândoi că nu chiar atâtȘ ț ș de bine. i nu pot crede că ai prefera moartea, decât să stai cu mine aici.ȘI-ar fi putut spune că, în oricare alte împrejurări, ar fi rămas bucuros cu el pe insulă. Dar pur i simplu nu putea să uite motivul pentru care era re inută acolo.ș ț

– Nu rămân, repetă ea, încordându-se în cercul de fier al bra elor lui care o ineau strâns.ț ț– Voi avea grijă să nu i se întâmple nimic. Trebuie să ai încredere în mine, iubito.țRostise foarte dezinvolt apelativul drăgăstos, ca i cum ar fi numit-o astfel de sute de ori.șAcesta, însă, fu catalizatorul care, combinat cu atingerea fermă a trupului musculos iș incontestabila atrac ie pe care i-o inspira, îi risipi orice rezisten ă în fa a îmbră i ării.ț ț ț ț ș Samantha se relaxă la pieptul lui, lăsându- i formele să se potrivească pe contururile tari aleș trupului lui. Îi sim i umezeala gurii mi cându-i-se prin păr, cu sărutări aspre.ț ș– Jonas, oftă ea, apoi se întrerupse brusc. Nu e numele tău adevărat, a a-i?ș– Nu, recunoscu el, indiferent. Dar nu contează.– Ba contează, protestă Samantha, pentru că însemna că nu avea încredere în ea. i totu i, îiȘ ș pretindea încrederea ei, când nici măcar nu tia cine era.șMâinile lui mari îi cuprinseră gâtul, pe sub urechi, cu degetele pătrunzându-i în păr, pe când îi înclina capul pe spate pentru a o aduce cu privirea spre focul mocnit din ochii lui cenu ii.ș– Nimic nu contează, numai asta.Gura lui îi atinse o pleoapă, sim ind cum genele îi fluturau pe buze.ț– i asta.ȘCoborî peste obraz i mica adâncitură unde se forma gropi a.ș ț– i asta, mai murmură, pe col ul gurii ei.Ș ț

i o sărută până o convinse. Apăsarea stăpânitoare a gurii lui îi alunga orice temeri. ÎlȘ cuprinse cu bra ele pe după gât, pentru a se agă a i mai strâns de el, începând să respireț ț ș dezordonat când Jonas îi exploră tendonul sensibil din lungul gâtului.– Vreau să am încredere în tine, opti ea dureros.șJonas înăl ă capul, pentru a-i privi ochii flămânzi.ț– Atunci, ai încredere, declară el calm. N-o să- i pară rău, î i promit. Nu voi lăsa să i seț ț ț întâmple nimic.Capul ei se mi că abia perceptibil, acceptându-i cuvintele. Atunci, gura lui se lăsă posesivș peste a ei, pătrunzând-o arzător, până în inimă. Samantha tia că Jonas se în ela. I seș ș întâmplase deja ceva. Se îndrăgostise de el – de străinul ei, de răpitorul ei – i nu exista nici oș cale de a- i întoarce emo iile din drum.ș țMâinile lui îi alunecară în josul irei spinării, pentru a-i potrivi oldurile peste ale lui,ș ș coloanele musculoase ale picioarelor lui arzându-i carnea când o atinseră. Samantha se topi

în zdrobitoarea îmbră i are, desfătându-se în valul aurit al abandonului care o străbătea, fărăț ș să-i pese de apăsarea dură a pistolului metalic ce-i intra în umăr i piept.șBarba nerasă îi zgârie obrazul, în timp ce Jonas îi căuta toate locurile sensibile de pe curba iș din adâncitura pulsândă a gâtului. Dar asprimea bărbii lui îi dăruia o durere delicioasă, aducându-i termina iile nervoase pe cea mai înaltă culme a sensibilită ii. Mâinile lui enorme îiț ț cutreierau centimetru cu centimetru coastele, talia i oldurile, arcuind-o i mai apăsat pesteș ș ș el, în timp ce continuau să-i exploreze curbele maleabile ale trupului.Mirosul de mosc al masculinită ii sale îi inunda sim urile, făcându-le să se rostogolească într-ț țo voluptate lascivă. Samantha nu putea face fa ă unui asemenea asediu pasional, a a căț ș începu să riposteze la rândul ei. În timp ce-i căuta presiunea pustiitoare a gurii, prin vene îi gonea un foc lichid, dezlăn uit.țDupă câteva secunde chinuitoare, Jonas îi lăsă buzele să-i găsească gura, sărutul său devenind mai dur, când acestea se deschiseră sub atingere. Încle ta i unul în bra ele celuilalt,ș ț ț î i sim eau fiecare jinduirea după împlinire a celuilalt.ș țÎn cele din urmă, Jonas puse capăt prăpădului senzual, desprinzându-se pentru a- i îngropaș fa a în părul ei des i mătăsos de deasupra urechii. Tremurătoare, degetele Samantheiț ș continuară o explorare nesigură a maxilarului puternic. Bătăile inimii lui ineau pasul cuț ritmul ei rapid, iar respira ia îi uiera întretăiată i tulburată.ț ș ș– Am încercat atât de tare să nu te iubesc, opti Samantha, cu o tânjire frustrată de a- i găsiș ș satisfac ia.ț– Chiar a a? o ironiză cu blânde e glasul lui înfundat. Pentru mine cum crezi că a fost? Deș ț fiecare dată când e ti în apropiere, vreau să fac dragoste cu tine.șSamantha î i retrase capul, sim ind nevoia de a-l privi în fa ă.ș ț ț– Vorbe ti serios? îl întrebă, cu sufletul la gură.șJonas zâmbi, cu un surâs miraculos ce-i îndulci linia fermă a gurii, formându-i încre ituriț fermecătoare în col urile ochilor cenu ii. Privirea lui îi străbătu cu căldură fa a ridicată spreț ș ț el, absorbindu-i văpaia ginga ă a ochilor i invita ia buzelor desfăcute.ș ș ț– Dacă nu încetezi să te ui i a a la mine, vei afla cât de serios vorbesc, îi spuse, cu un umorț ș blajin.Samantha râse răgu it, rezemându- i capul la pieptul lui. O plăcere dulce, mai presus deș ș orice descriere, îi umplea inima de bucurie. Închise ochii să- i întipărească momentul acela înș minte, dorind să-l păstreze, nepre uit, pentru totdeauna. În acel moment, nu mai conta căț Jonas nu-i spusese că o iubea i el. O dorea, cu aceea i tânjire aprigă cu care îl dorea i ea.ș ș ș– Hai să mergem, Jonas, murmură ea. Să ne urcăm în iaht i să plecăm.șBra ele care o ineau se încordară brusc. To i mu chii părură să intre dintr-o dată în alertă.ț ț ț ș Cu o încetineală deliberată, mâinile lui urcară să-i apuce umerii i s-o îndepărteze cu câ ivaș ț centimetri. Când Samantha înăl ă capul să-l privească, paravanul de fum îi reapăruse în ochi,ț pentru a-i ascunde gândurile. Nu putea decât să presupună ce anume îl făcea să devină prudent i încercă să-i risipească îngrijorarea.ș– Nu e nevoie să afle nimeni că m-ai inut pe insulă, îi spuse ea, cu deplină sinceritate. Teț rog, hai să plecăm, amândoi împreună.Mâna i se ridică, pentru a-i mângâia conturul ferm al obrazului. Jonas i-o prinse înainte de a-i atinge scopul, strivindu-i degetele între ale lui până ea scoase un ipăt de durere.ș ț

– Mă doare! protestă ea, cu vocea ascu ită, pradă uimirii.țUn mu chi de pe obrazul lui tresări, iar prin perdeaua de fum a ochilor răzbătu o clipă unș

crâmpei de nori furtuno i. Îi eliberă brusc mâna i se întoarse în loc.ș ș– Nu plecăm de pe insulă, Sam, declară el rece.Samantha deschise gura dar, o vreme, nu putu scoate nici un sunet. Cum era în stare s-o inăț mai departe prizonieră, dacă într-adevăr inea la ea a a cum îi declarase? Chiar inea la ea?ț ș ț Sau îl biruia doar pofta, fiind împreună cu o femeie atrăgătoare? Ori, mai rău, nu cumva...? Strânsoarea care-i paraliza gâtlejul încetă.– A fost doar un truc, nu? î i for ă Samantha cuvintele, prin nodul dureros din gât. Iară i te-aiș ț ș apucat de jocuri, cum ai făcut tot timpul, încă de la început.– N-a fost un joc, răspunse încordat Jonas.– Nu te cred! îl fulgeră ea cu privirea. N-ai folosit decât o altă tactică pentru a mă convinge să rămân de bunăvoie pe insula asta! i-ar fi mult mai u or, dacă n-ar trebui să mă păze tiȚ ș ș clipă de clipă, nu? Ei bine, află că nu i-a mers!țRecurgea la furie, pentru a- i stăpâni lacrimile fierbin i care-i ardeau orbitele i ca să- i re inăș ț ș ș ț suspinele de durere oprite în gât.– Nici ie, mârâi el.ț– Mie? opti Samantha, cu nedumerire jignită. Nici n-ar fi putut dovedi mai clar că seș îndrăgostise de el.– Păstrează- i pentru altcineva expresia asta inocentă, i se răsfrânse lui Jonas buza într-unț rânjet dispre uitor, în timp ce o măsură cu o privire de silă. Nu ine. Ai fi capabilă de orice,ț ț ca să scapi de pe insulă – ai dovedit-o cât se poate de concludent, acum câteva minute. Chiar credeai că m-ai îmbrobodit a a de sigur încât nu mai trebuia decât să mi ti un deget, ca să teș ș duc de-aici? i mă mai acuzi că mă folosesc de tine – râde ciob de oală spartă!ȘSamantha scoase un geamăt u or. Jonas credea că se prefăcuse doar, ca s-o ducă de peș insulă. Instinctul o îndemna să nege, dar mândria insista să nu se umilească total, când el nu inea deloc la ea.ț

– Situa iile disperate cer măsuri disperate, articulă ea cuvintele care-i confirmau acuza ia.ț ț– N-a prea fost o măsură originală, replică batjocoritor Jonas.– Pe viitor, am să-mi dau mai mult silin a, i-o întoarse Samantha.ț– S-ar putea să nu mai ai ocazia. Sper să n-o ai, mormăi el printre din i, parcă gândind cuț glas tare, după care o apucă de bra , continuând mai clar. Vino. Ne întoarcem în casă.ț– Cum adică, s-ar putea să nu mai am ocazia? întrebă Samantha, neputând scăpa din strânsoarea mâinii cu care o trăgea după el, spre u ă. Ai să mă închizi în cameră? Sau...?șNu- i putu exprima i celălalt gând.ș ș– Nu cred c-a putea avea încredere să te las singură nici sub cheie; dacă te încui, voi sta iș ș eu acolo, cu tine.Lucirea amenin ătoare a privirii lui o sfredelea, plină de sugestii intime.ț– S-ar putea să fie chiar distractiv.– N-ai îndrăzni! opti ea alarmată, făcând eforturi să rămână cât mai departe în urma lui.șLa u ă, Jonas se opri, ridicând o sprânceană, cu amuzament arogant.ș– Crezi? o întrebă ironic, făcând-o să pălească.U a se dădu de perete, iar silueta masivă a lui Tom se profilă pe întunericul nop ii.ș ț– Iară i a ters-o, izbucni el; statura înaltă a lui Jonas i-o ascundea pe Samantha vederii.ș ș Maggie s-a uitat acum câteva minute i a găsit pernele îngrămădite sub pătură, ca să pară căș mai era în pat. Plasa de la geam era desprinsă. N-avem cum să tim de cât timp a fugit.ș– Po i să n-o mai cau i, replică scurt Jonas, împingând-o pe Samantha înainte. Am găsit-o eu.ț ț

Tom înjură printre din i, u urat.ț ș– Credeam că am pierdut-o de-a binelea.– O duc acum în casă. Adu un lacăt pentru barcă i unul pentru u a debarcaderului, îi ordonăș ș Jonas. Pe urmă, vezi ce po i face ca să cârpe ti plasa aia.ț ș– Imediat, dădu din cap Tom.Samantha fu împinsă prin u a deschisă, iar Tom se dădu la o parte din drum. Aveau mult deș mers până acasă, o distan ă prelungită i mai tare de tăcerea posomorâtă a celui ce o escorta.ț ș Maggie a tepta în sufragerie. La vederea Samanthei, clătină din cap cu u urare, dar Jonas nu-ș și dădu nici o explica ie, în timp ce o conducea pe Samantha prin casă, spre dormitorul ei,ț unde o împinse înăuntru.Samantha intră poticnindu-se în cameră, î i recăpătă echilibrul lângă patul răvă it, apoi seș ș întoarse cu fa a spre el, speriată dar totu i sfidătoare. Jonas stătea în u ă, cu o mână peț ș ș clan ă, gata s-o închidă.ț– Plasa încă nu s-a reparat, dar n-a încerca să mă furi ez din nou afară, o preveni el. Te-aș ș ș găsi înainte de a apuca să pleci de pe insulă.– Du-te dracului, cum naiba te-o fi chemând! replică ea, cu vocea sugrumată de enervare.– Gra ie tatălui tău, probabil am să mă duc, îi dădu Jonas dreptate sardonic i închise u a.ț ș șSamantha rămase nesigură pe loc, dorind să-i nesocotească avertismentul i să se strecoareș prin spărtura plasei de sârmă. Dar era convinsă că ar fi găsit-o, iar consecin ele puteau fi maiț dezastruoase de astă dată.O lacrimă i se prelinse pe obraz, urmată de încă una. Se îndreptă orbe te spre pat, unde seș întinse peste a ternut, îngropându- i capul într-o pernă. Nu avu idee cât timp zăcu astfel,ș ș amor ită de o toropeală dureroasă, cu obrajii umezi i de lacrimile ce-i iroiau încet.ț ț șAfară, cineva începu să bată cu ciocanul în rama ferestrei. Tom, bănui ea. Abia după ce ciocănitul încetă i pa ii se îndepărtară de cameră, iroaiele de lacrimi i se înte iră. Pentruș ș ș ț prima oară de când fusese mică, Samantha plânse până adormi, în tăcere, cu suspinele înfundate în pernă.

Când razele soarelui îi împunseră pleoapele, sim ea o durere de cap surdă. Î i trase mai bineț ș pătura peste umeri i încercă să se cufunde în uitare, dormind mai departe. Luciditatea seș strecură pe furi , de teptată în primul rând de goliciunea pielii. Nu- i amintea să se fiș ș ș dezbrăcat i se încruntă când î i dădu seama că avea pe ea lenjeria intimă, nu pijamaua. Seș ș foi u or i sim i o greutate pe col ul patului.ș ș ț țAmintirile dureroase din noaptea trecută începură să iasă la suprafa ă. În timp ce făceaț eforturi să se trezească de-a binelea, sim i că avea o rană în suflet. În ceafă o furnicaț impresia că se uita cineva la ea. Incomoda senza ie nu voia să treacă, a a că- i întoarse capulț ș ș din pernă, pentru a arunca o privire peste umăr.Ultimele urme ale somnului se risipiră la vederea lui Jonas, prăvălit într-un fotoliu, cu picioarele sale lungi sprijinite pe col ul patului. Î i inea coatele rezemate pe bra ele fotoliuluiț ș ț ț i mâinile împreunate pe pântecul plat. Pe sub genele coborâte lene , ochii lui cenu ii oș ș ș

priveau, urmărindu-i expresia ocată i trepida ia care o înlocui imediat.ș ș țSamantha î i trase repede pătura până la gât, amintindu- i amenin area lui de a se încuia înș ș ț cameră cu ea i ru inată de inuta ei sumară, sub cuvertură. Îi era greu să respire firesc.ș ș ț– De când stai aici? întrebă ea, cu voce slabă.– De aseară, răspunse scurt Jonas.

– Nu era necesar, protestă Samantha, în epată.ț– Eu am găsit că era.– N-am mai încercat să fug.– Nu, i nici nu vei avea ocazia să mai încerci, declară el, ridicându-se din fotoliu, pentru a- iș ș întinde discret mu chii amor i i.ș ț ț– Ce vrei să spui? îl privi prudentă Samantha. Oare se hotărâse s-o ină încuiată în cameră?ț– Vreau să spun... făcu el o pauză de efect... că în permanen ă va sta cineva cu tine. Nu veiț rămâne singură decât în baie, i- i propun să intri acum acolo i să te îmbraci, ca să te potș ț ș lăsa în seama lui Maggie i să dorm i eu pu in.ș ș țDin lucirea ochilor, Samantha î i dădu seama că se a tepta din partea ei să insiste să nu seș ș uite la ea în timp ce trecea spre baie. În loc de asta, trase cuvertura de la picioarele patului iș se înfă ură strâns cu ea pe trup, în vreme ce- i cobora picioarele pe podea. Mergând cu pa iș ș ș mărun i i târ i i, înfă urată cum era ca o mumie, luă un rând de haine curate din debara iț ș ș ț ș ș din sertarul scrinului, după care se retrase în baie.Înainte ca ziua să se sfâr ească, Samantha descoperi că Jonas vorbise absolut serios. Nu maiș era lăsată nici un moment singură, câte unul dintre ceilal i fiind prezent tot timpul în preajmaț ei.În timpul dimine ii i în primele ore ale după-amiezii, o supravegheară Maggie i Tom,ț ș ș întrucât Jonas dormea. Maggie se comportă calm-prietenos, în perioada pe care Samantha fu nevoită s-o petreacă împreună cu ea, dar cel mai în elegător fa ă de calvarul ei păru să fieț ț Tom, într-a cărui privire se citea o vagă expresie de scuză.Jonas îi monopolizase atât de mult timpul în ultimele câteva zile, încât aceasta era prima ei ocazie de a ajunge să-i cunoască mai bine i pe ceilal i. Tou i, atât Maggie cât i Tomș ț ș ș păstrau o anumită distan ă. tia că degeaba ar fi încercat să le ob ină ajutorul pentru a evada.ț Ș ț Erau la fel de hotărâ i ca Jonas s-o re ină pe insulă.ț țLa orele unsprezece ale acelei seri, Jonas anun ă că era timpul să se ducă la culcare.ț Samantha vru să protesteze, dar tia că era un ordin pe care Jonas îl dorea îndeplinit fie i cuș ș pre ul for ei fizice. Nu- i putu ascunde neîncrederea fa ă de prezen a lui, când o urmă înț ț ș ț ț dormitor.– Po i foarte bine să te schimbi pentru culcare, spuse el, ghicindu-i motivul ezitării. Altfel, vaț trebui să vină Maggie să te dezbrace, ca aseară.Când Samantha se răsuci scurt în direc ia lui, Jonas dădu din cap gânditor, cu o licărireț complice i răutăcioasă în ochi.ș– Crezuse i că eu i-am scos hainele aseară, nu-i a a?ș ț șObrajii ei se împurpurară, în timp ce- i muta grăbită privirea.ș– N-aveam de unde să tiu cine a făcut-o.ș– Ei bine, po i răsufla u urată că n-am fost eu, replică el, cu o u oară izbucnire deț ș ș nervozitate. A a că mi că-te mai repede i culcă-te.ș ș șJenată, Samantha î i strânse într-o mână pijamaua galbenă cu pantaloni scur i i dispăru înș ț ș baie, de unde ie i peste câteva minute, pentru a-l vedea stând în picioare la fereastră. Înainteș de a apuca să se strecoare în a ternut, Jonas se întoarse i o văzu.ș șPijamaua acoperea mai mult decât costumul de baie, dar faptul de a fi îmbrăcată atât de sumar în fa a unui bărbat inspira o mare intimitate. Samantha î i impuse să se acopere câtț ș mai bine cu pătura, evitând cu sârguin ă privirea concentrată care se îndrepta spre ea. Cândț Jonas se îndepărtă de fereastră, inima începu să-i bată mai repede. Dar el nu făcu decât să

stingă lampa din plafon, cufundând camera în întuneric; apoi, reveni la fereastră.Mult timp, Samantha se temu să se mi te. Mu chii îi în epeneau de pe urma încremeniriiș ș ț prelungite. Se acoperise atât de strâns cu pătura, încât începea să se sufoce. În cele din urmă, fu nevoită să se mi te. Se întoarse, încercând să găsească o pozi ie mai comodă, fără preaș ț mult succes. Foielile ei repetate atraseră un răspuns nervos.– Sper că n-o să ai un somn atât de agitat ca data trecută, spuse Jonas. N-am chef să te tot învelesc, cât e noaptea de lungă.Tocmai când începuse să-i piară o parte din jena cauzată de faptul că nu Jonas o dezbrăcase, starea îi reveni, cu un val furios de căldură.– Mersi de mii de ori, bombăni ea iritată. Exact de comentariul ăsta aveam nevoie ca să dorm lini tită!șPentru că urma să aibă exact rezultatul opus.– Dormi, Samantha, mormăi el, într-o oaptă enervată.ș– Încerc, dar nu mi-e deloc u or, cu tine acolo.ș– Ai prefera să mă bag în pat lângă tine? se răsti Jonas.– Nu!Refuzul fu rapid i nu pu in speriat, acel gând făcându-i trupul să înghe e, apoi să seș ț ț înfierbânte.– Uită că te-am întrebat, oftă el.U or de zis, greu de făcut.ș– Noapte bună, Sam. i nu- i face griji. N-o să ai probleme.Ș ț– Noapte bună.I se păruse ei numai, sau Jonas accentuase u or cuvântul "ai"? Nu putea ti, dar găsi că eraș ș mai cuminte să nu-l întrebe.Nici unul nu mai scoase o vorbă, de i trecuse cu mult de miezul nop ii când Samantha reu iș ț ș în sfâr it să adoarmă. Spre amiază, când se trezi, constată că în camera venise Maggie.ș Femeia îi spuse că Jonas se retrăsese în camera lui, la scurt timp după ivirea zorilor, ca să se culce.Programul zilei începu după modelul celui din ajun. Schimbarea interveni pe la jumătatea după-amiezii, când Jonas veni să-l înlocuiască pe Tom. Acesta i Samantha jucaseră oș partidă de gin rummy, dar când Jonas se a eză pe scaun în locul lui Tom, Samantha se ridicăș de la masă. Prezen a lui domina încăperea, făcând-o să pară prea strâmtă.ț– Nu putem ie i? întrebă ea nervoasă, sim ind tulburarea provocată de masculinitatea luiș ț covâr itoare.ș– Pentru un timp, da, acceptă Jonas, pornind spre u a terasei, pe care o deschise, lăsând-o peș Samantha să iasă prima.Samantha începu să se plimbe nelini tită prin jurul casei, incapabilă să admire priveli teaș ș râului St. Lawrence, cu cursul lui blând i grupurile de insule. Jonas se rezemă de o stâncă,ș lăsând-o să umble de colo-colo, fără a o scăpa din vedere. Samantha sim ea că îi unea o lesăț invizibilă, de care ar fi vrut să scape.În mod incon tient, pa ii ei reveniră spre cărarea debarcaderului. După câ iva metri parcur iș ș ț ș pe poteca bătătorită, ezită, aruncând o privire peste umăr. Jonas părăsise bolovanul i veneaș după ea, dar fără a încerca s-o ajungă din urmă. Evident, n-avea să-i interzică să se ducă până în golf. Poate dorea să vadă cu ochii ei că debarcaderul era închis cu lacătul.Samantha se întoarse cu spatele spre cărare, continuându- i hoinăreala dezordonată cătreș

golf. Nu avea nici un motiv anume de a se duce acolo. Mergea tocmai fiindcă n-o îndemna nici un motiv.Pe o movilă stâncoasă de deasupra golfului, copacii erau înlocui i de iarbă i pietre. Se opriț ș pe culme, cuprinzând cu privirea grupurile de insule încununate cu copaci, pe fundalul cerului de un albastru lăptos. Câ iva nori pufo i i alungi i pluteau pe deasupra.ț ș ș țÎn momentul când porni în josul movilei, Samantha observă în depărtare o navă cu motor care se apropia constant, dar fără a o interesa altminteri decât ca un punct mobil în nemi carea după-amiezii. Nici nu se gândea că i s-ar fi putut oferi ajutorul. Jonas urma săș aibă grijă de asta.Mergând agale până pe malul apei, privi pluta ancorată în golf, dar aceasta îi trezea prea multe amintiri dureroase. Î i înfipse vârful piciorului între pietricelele de pe ărm, cu mâinileș ț înfundate în buzunarele pantalonilor. Nu avea nevoie să se întoarcă pentru a ti că Jonas eraș în apropiere; îi sim ea privirea a intită asupra ei. Lesa invizibilă nu se rupsese, numaiț ț tensiunea mai slăbise întrucâtva.Ridicând capul, privi din nou peste apă. Ambarca iunea mare cu motor se apropia. Avea săț treacă foarte aproape de insulă, dar Samantha nu- i scoase mâinile din buzunare, pentru a-iș face vreun semn. Atrăgându-le aten ia celor de la bord, i-ar fi atras-o i lui Jonas, i până laț ș ș urmă n-ar fi câ tigat nimic, decât nemul umirea lui i, probabil, închiderea în casă.ș ț șÎ i dădu seama cu o tresărire că, în loc de a ocoli insula, vasul se îndrepta direct spre golf.ș Când se apropie de intrarea golfului, motoarele sale puternice încetiniră. Imaginea îi făcu inima să sară din piept, dar picioarele-i rămaseră în epenite pe loc. Se a tepta ca Jonas să seț ș repeadă din clipă în clipă, pentru a o trage de-acolo înainte de a fi recunoscută.Vasul ajunsese în golf, iar dinspre Jonas continua să nu se audă nici un sunet. Mu cându- iș ș buzele, Samantha aruncă o privire peste umăr. Jonas stătea la liziera copacilor, cufundat par ial în umbra acestora, cu privirea la nava ce plutea lin spre ponton. Ochii i se abăturăț spre ea. De la acea distan ă, expresia îi era de nepătruns.țO fi fost altul din trucurile lui? se întrebă Samantha, cu amărăciune. Probabil că ambarca iunea îi apar inea vreunui complice de-al său. Altfel, de ce ar fi lăsat-o să seț ț apropie? Îi plăcea s-o chinuiască, poate? Înghi indu- i un scurt val de lacrimi, reveni cuț ș privirea spre vas.Motoarele se opriseră, iar un bărbat îmbrăcat în culori închise lega parâma la chei. Când nava fu amarată, alte două siluete ie iră din cabină. Samantha îl privi lung pe unul dintre noii-șsosi i, fără a-i veni să- i creadă ochilor.ț șEra mai înalt cu câteva degete decât ea, fizicul său tocmai începând să piardă lupta contra îngră ării, iar părul având destule fire albe. Când se întoarse spre uscat, iar Samantha îi văzuș chipul atrăgător, pătrat i senin, cu ochi căprui pătrunzători, tiu că nu se în elase.ș ș șApari ia lui Reuben Gentry, tatăl ei, o umplu de bucurie, care nu i se risipi decât în momentulț când în elese implica iile acestui lucru. Era salvată, ceea ce însemna că Jonas avea să fieț ț capturat. Privirea i se îndreptă spre movila de lângă cărare, unde stătea el. Copacii continuau să-l ascundă vederii celor de pe vas. Ochii li se întâlniră, ai ei implorându-l să fugă, să scape cât mai avea timp.– Sam! o strigă Reuben, cu glas sonor, puternic i vioi, la fel ca el.șSamantha î i desprinse privirea de Jonas, cu un zâmbet for at, doar pe jumătate bucuroasăș ț că- i vedea tatăl. Î i smulse picioarele din rădăcini i le impuse s-o poarte spre tatăl ei, totș ș ș mai repede, până când aproape o luă la fugă către bra ele lui deschise. Se opri în fa a lui, cuț ț

vederea împăienjenită de lacrimi.– Reuben, murmură, într-o oaptă sufocată.șTatăl ei î i înclină capul într-o parte, punându-i mâinile pe umeri.ș– E ti bine, Sam?șAtingerea încurajatoare a mâinilor lui o făcu să-l cuprindă cu bra ele pe după mijloc,ț înăbu indu- i suspinele în materialul scump al sacoului.ș ș– Da, sunt bine, reu i ea să bâiguie cu voce răgu ită, de i nu era nici pe departe adevărat; îlș ș ș strânse i mai tare cu bra ele, strigându-l încet, foarte încet: tăticule!ș țReuben o mai inu astfel câteva secunde, după care începu să-i desprindă cu blânde e bra eleț ț ț de talia lui. În ochii săi căprui se citea o afec iune profundă, în timp ce-i tergea lacrimile deț ș pe obraji.– Nu m-ai mai întâmpinat a a de când aveai ase ani, o tachină el.ș șSamantha încercă să râdă, dar sunetul era aspru i întretăiat. Reuben privi în spatele ei, spreș cărare:– Unde-s ceilal i?țAruncă o privire spre cei doi oameni în costume închise, care stăteau lângă ea i tatăl ei, cuș chipuri severe, tăcute. Le văzu sacourile umflate la subsuoară i păli. Se uită repede pesteș umăr. Jonas nu se zărea nicăieri. De i n-ar fi trebuit să aibă motive, spera că scăpase.ș– La...Nu voia să spună, dar trebuia.– ...În casă, cred. E o cărare, printre copacii de-acolo.Cei doi porniră, iar Samantha se dădu la o parte, când tatăl ei dădu să-i urmeze. Se opri, privind-o, cu o lucire în elegătoare în ochii săi căprui.ț– Vii? o întrebă cu blânde e.ț– Nu.Nu putea.– Stau aici, pe vas.Cei doi îl a teptau. Reuben Gentry dădu încet din cap, a încuviin are, apoi porni după ei.ș ț Samantha se întoarse, tergându- i obrajii de lacrimi, hotărâtă să nu mai plângă.ș ș

Capitolul 9

Samantha privea în cana cu cafea, dorindu- i să se fi putut pierde în hăul aparent deș nepătruns al lichidului negru. I-o adusese un om, probabil un membru al echipajului, la scurt timp după ce se îmbarcase pe navă.Băuse jumătate din cafea, iar cealaltă jumătate se răcise prea mult ca să mai poată fi băută. Totu i, continua să strângă cana în mâini, sim ind nevoia de a se ine de ceva, pentru a nu- iș ț ț ș pierde min ile în timp ce a tepta.ț șTrecuseră aproape douăzeci de minute de când tatăl ei plecase spre casă. Nu se auzise nici un sunet, nici o împu cătură, nimic, numai plescăitul valurilor pe bordajul vasului. Aveaș nervii întin i la limită, ne tiind ce se întâmpla i nedorind să tie, dar totu i neputându-seș ș ș ș ș ab ine să- i imagineze.ț șTrăsese perdelele cabinei. Nu voia să-i vadă, întâmplător, când îl aduceau pe Jonas. Î iș stăpâni un suspin de durere chinuitoare care i se ridicase în gât.

Pe scândurile pontonului se auziră pa i, reverberând cu ecouri amenin ătoare. Samantha seș ț încordă, urmărindu-i cu gândul în timp ce urcau la bord, pentru a se apropia de u a cabineiș unde a tepta ea. Refuzând să se întoarcă la auzul acesteia deschizându-se, închise ochii, într-șo încercare de a se stăpâni. Nu voia ca Reuben să-i vadă chinul, nu acum. Inspiră adânc, clipind din ochi spre tavan.– S-au... predat? se interesă ea, încordată.U a se închise.ș– Nu tocmai.La auzul sunetului dureros de familiar al acestui glas, Samantha se răsuci în loc. Degetele i se desprinseră de cana cu cafea, care se sparse pe jos, împră tiind peste tot cioburi i lichidș ș brun. Ochii ei dilata i de groază îl priviră pe Jonas.ț– Ce-ai făcut cu Reuben? întrebă ea, alarmată.– E în casă.Pe trăsăturile lui nu se citea altceva decât o hotărâre fermă. Ochii săi cenu ii erau deș nepătruns.– Vrei să te duci i tu?ș– Dacă vreau să mă duc la el? râse Samantha, cu amărăciune. L-a i luat i pe el prizonier? O,ț ș Jonas, n-o să- i meargă, declară ea, cu o suferin ă încordată în voce. Nu cu Reuben Gentry!ț ț– Numele meu este Cade Scott.– Cade Scott? repetă ea, cu uimire. Numele îi era familiar, dar emo iile o tulburau prea tareț ca să se concentreze asupra sursei de unde îl cuno tea.ș– Lucrez pentru Reuben, declară el scurt. Sunt eful general al securită ii.ș ț– Al securită ii? repetă fără vlagă Samantha.țÎi era foarte greu să asimileze un asemenea val nea teptat de informa ii noi. Clătină din cap.ș ț– Atunci...– tiu că te-ai repezit să tragi concluzia că fusese i răpită, dar n-am avut ce face, continuăȘ ș omul identificat acum ca fiind Cade Scott. Am respectat instruc iunile lui Reuben. Eram legatț de mâini.– Ale lui Reuben?Imediat, î i dădu seama că iar îi repeta cuvintele.ș– Dar de ce? De ce ar fi vrut tatăl meu să mă ină prizonieră pe insula asta? N-are nici unț sens!– Pentru propria ta protec ie. Era...ț– Pentru propria mea protec ie? îl întrerupse Samantha. De ce a avea eu nevoie deț ș protec ie?ț– În ultimele câteva luni, tatăl tău a primit o serie de scrisori i telefoane de amenin are laș ț adresa lui. Nu le-a luat în serios, până acum două luni, când cineva a tras asupra lui.Auzind exclama ia de spaimă a Samanthei, adăugă:ț– Nu l-a nimerit, dar l-a convins pe Reuben – ceea ce eu n-am reu it – că nu era de glumă.ș– Ce legătură are asta cu mine, dacă individul îl urmărea pe Reuben? se încruntă ea.– În ziua când am venit la redac ie, tatăl tău primise un telefon de la el, diminea a. I-a spus căț ț luase hotărârea să-l lase în via ă, că ar fi fost prea simplu să-l omoare. Urma să se răzbune peț Reuben prin intermediul tău. tia în ce ora erai, unde lucrai i sub ce nume, îi explică înȘ ș ș continuare Cade Scott. Cu toate aceste informa ii, era firesc să ne a teptăm că î i putea faceț ș ț un rău. A trebuit să ac ionez mai rapid decât el, ca să te scot de-acolo înainte de a apuca să-ț

i pună amenin area în practică.ș ț– i de-asta m-ai adus aici, opti ea, cu un fior de teamă străbătându-i ira spinării.Ș ș ș– Insula e izolată, u or de păzit. Orice intrus ar fi depistat pe loc. Am tras concluzia că eraș ascunzătoarea ideală, declară el, pe acela i ton impersonal cu care vorbise tot timpul de cândș intrase în cabină.Samantha î i răvă i părul cu degetele, împingându-l pe spate.ș ș– De ce nu mi-ai spus toate astea de la bun început? De ce ai inut totul secret cu atâtaț stricte e?ț– i-am explicat – din ordinul lui Reuben. Nu voia să te alarmeze. De-asta nu i-am pututȚ ț spune nici numele meu adevărat. Reuben era convins că ai fi făcut legătura cu sec ia lui deț securitate i i s-ar fi trezit suspiciunile.ș țÎ i aprinse igara, cu o brichetă.ș ț– Cred că nu- i dăduse seama că nu mai e ti un copil i ai încetat de mult să te mai temi deș ș ș întuneric.– A a că te-ai apucat de toată acea farsă, dându-te drept Owen Bradley, apoi drept Chrisș Andrews i misteriosul Jonas! exclamă nervoasă Samantha. Nu i-ai spus că necontenitaș ț paradă de nume avea să-mi dea de bănuit. Ca să nu mai vorbesc despre refuzul de a mă lăsa să părăsesc insula sau să stau de vorbă cu altcineva. Ceea ce ridică o altă întrebare – de ce nu mi-ai dat voie să-l sun pe Reuben?– Fiindcă nu tiam cum ob inea individul informa iile. Era posibil să i le transmită cineva dinș ț ț anturajul tatălui tău. Nu te puteam să-i la i un mesaj, spunându-i unde e ti, cu riscul de aș ș nimeri pe mâini gre ite, replică el simplu.șSamanthei îi cre tea furia.ș– Ai fi putut să-mi explici cumva, îl acuză ea, nu să mă la i să cred că eram prizonieră! Că tu,ș Tom i Maggie mă inea i...ș ț țSe întrerupse, pentru a întreba tăios:– Presupun că Tom i Maggie lucrează tot în departamentul de securitate?ș– Exact.– Când i-ai dat seama că-mi închipuiam că am fost răpită, ar fi trebuit să-mi spui, protestă cuț înver unare Samantha.ș– N-am putut. Aveam...– tiu. A a î i ordonase Reuben, îl repezi ea. Dar ai fi putut să-i explici. Eram de-a dreptulȘ ș ț îngrozită, i fără nici un motiv!ș– Am încercat să-l conving, dar e ca un pit-bull. Când î i înfige el din ii în ceva, nu-i mai dăș ț drumul. A insistat să respectăm planul ini ial, i anume, ca tu să nu tii nimic despreț ș ș amenin ări.țO privi drept în ochi.– Cred că ai auzit ultima parte a conversa iei pe care am avut-o cu el pe tema asta i aiț ș interpretat-o gre it.șSamantha î i amintea cum nu se poate mai limpede discu ia respectivă, precum i furia luiș ț ș Cade, când îl prevenise pe Reuben că avea să-i pară rău.– Da, dădu ea din cap cu însufle ire. Crezusem că Reuben refuza să plăteascăț răscumpărarea.– Ar fi trebuit să abandonăm planul ini ial când Reuben a constatat că nu putea veni i el,ț ș comentă absent Cade, privind spre fuiorul de fum ce se înăl a din capătul igării.ț ț

– A a avea de gând? se interesă Samantha, cu un scepticism vag.ș– Da, considera că ar fi fost mai bine să se afle i el aici, pentru eventualiatea că individul seș răzgândea i încerca încă un atentat la via a lui, dar autorită ile l-au convins să rămână laș ț ț New York, unde respectivul putea lua din nou legătura cu el.– i în cazul ăsta, unde e acum? întrebă ea.Ș– A fost arestat azi-noapte. Pericolul a trecut.Cade strivi igara în scrumieră, cu masca de bronz neclintită de pe obraz.țTotu i, ceva din tonul lui o făcu să-l întrebe:ș– De când ai aflat?– De azi-diminea ă, pe la ora cinci.țEra cam prin perioada când, după cum spunea Maggie, încetase s-o mai păzească pe Samantha i se dusese la culcare. Dar nu acest lucru o enerva cel mai tare.ș– i ai lăsat să treacă încă o zi, practic lăsându-mă să cred că fusesem răpită. Mi-ai fi pututȘ explica toate astea înainte de sosirea lui Reuben, îl acuză ea, cu furie.– Da, a fi putut, confirmă Cade cu cel mai desăvâr it calm, sus inându-i indiferent scânteileș ș ț scăpărătoare din ochi. Dar nu cred că m-ai fi crezut. După cum spuneai, ascultase i preaș multe dintre minciunile mele, ca să mai ai încredere în ceea ce- i spuneam. tiam că Reubenț Ș era pe drum încoace, a a că l-am a teptat ca să-mi confirme relatarea. Î i spun adevărul,ș ș ț Sam.Samantha se întoarse, cu inima frântă de durere la auzul acestui nume pe buzele lui. Îl credea. Totul se lega, toate indiciile pe care ea le interpretase gre it. Până i ini ialele "C.S."ș ș ț erau corecte. "C.S.", de la Cade Scott.

tiuse cine era Cade Scott. Îl auzise pe Reuben lăudându-l sus i tare pe omul care conduceaȘ ș divizia de securitate ale diverselor lui companii. Printr-un capriciu al sor ii, nu-l întâlniseț niciodată, până când el o adusese pe această insulă de paradis, transformată de imagina ia eiț într-un infern. Dar ini ialele în sine nu fuseseră suficiente pentru a-i readuce în minte un omț pe care nu-l cunoscuse.– De-a fi tiut! gemu ea, încet.ș ș– Am vrut să- i spun, răspunse calm Cade. De vreo două ori, am fost cât pe ce s-o fac.ț– A vrea s-o fi făcut, oftă Samantha, amintindu- i durerea prin care trecuse la descoperireaș ș faptului că se îndrăgostea de un necunoscut care o răpise; mult o mai chinuise dragostea; acum, cel pu in, nu mai avea motive să se simtă atât de vinovată că îl iubea. A vrea s-o fiț ș făcut, indiferent de dorin ele lui Reuben, repetă ea.ț– Respect ordinele tatălui tău, îi aminti Cade. El e eful.șAceste cuvinte sunară ca un dangăt de clopot funebru. Cade Scott lucra pentru tatăl ei, iar ea era fiica patronului, o partidă excelentă pentru un om ambi ios. Iar acea neînduplecare a lui oț încredin a că era ambi ios. Un om în stare să- i realizeze dorin ele indiferent de cine seț ț ș ț folosea pe parcurs.– Îl voi asigura că i-ai îndeplinit perfect misiunea de a mă proteja, declară ea, cu un zâmbetț acru. i-ai dat toată silin a să mă distrezi, chiar i recurgând la unele metode cam drastice,Ț ț ș dar ai reu it. i numai în ultimele două zile am tras concluzia – gre ită – că mă răpise i. Nuș Ș ș ș tu ai fost de vină. Sunt sigură că Reuben va fi foarte mândru de tine.Ochii lui se îngustară, sfredelindu-i fa a.ț– Nu tot ce-am făcut a fost ca să te distrez pe tine, Sam, sublinie el accentuat cuvântul "tot".– Evident că nu, râse ea răgu it, pentru a- i ascunde tremurul bărbiei. Amândoi ne-am distrat.ș ș

O sprânceană săltă în sus, arogantă i distantă.ș– i nimic mai mult.ȘTotu i, Samantha sim i că îndărătul declara iei se ascundea o întrebare – o întrebareș ț ț dureroasă.– Nimic mai mult, într-adevăr.Dar tremurul sfâ ietor din vocea ei îi contrazicea cuvintele.șCade făcu un pas spre ea, iar Samantha se răsuci cu fa a, păzindu-se de atrac ia explozivă peț ț care o făcea s-o simtă prezen a lui. Iute ca argintul viu, privirea lui Cade îi alunecă peste fa ă,ț ț peste lumina vulnerabilă din ochii ei, pentru a se opri asupra buzelor umede. Bătăile inimii i se accelerară.– Min i, Sam. N-a fost numai distrac ie, pentru nici unul dintre noi, spuse el, pornind din nouț ț înainte.Samantha se retrase, strivind sub picior un ciob al cănii sparte.– Te rog, Jonas...Cu un râs întretăiat, se corectă:– Cade, adică, nu? Vezi, nici măcar nu tiu cum să te numesc. Te rog, am nevoie de un timpș de gândire. Sunt atât de zăpăcită. Lasă-mă singură, Cade, vrei?După un moment de ezitare, Cade consim i, sumbru:ț– Bine, de data asta vom face cum vrei tu.Se răsuci pe călcâie i porni spre u a cabinei.ș ș– Îi voi spune lui Reuben că te-ai hotărât să-l a tep i la bord.ș țIe i înainte ca Samantha să-i poată răspunde la ultima afirma ie. Timp de câteva momente, îiș ț ascultă sunetul pa ilor coborând de pe punte. În cele din urmă, se aplecă i începu să strângăș ș cioburile cănii sparte, până când lacrimile îi împăienjeniră ochii i nu mai putu să le vadă.șCând Reuben Gentry reveni pe navă, Samantha î i tersese orice urme ale lacrimilor. Reu iș ș ș să găsească în escapada ei chiar i o undă de umor, oricât de amar, când discutară despreș cele întâmplate. Noroc că tatăl ei nu avea inten ia să rămână pe insulă, nici măcar până aț doua zi. Samantha îl înso i cu bucurie, sim ind nevoia să se îndepărteze de Cade îainte de aț ț se angrena în cine tie ce ac iune pe care ar fi regretat-o.ș țLa douăzeci i doi de ani, învă ase să nu se lase în voia impulsurilor. Deja avea prea multeș ț cicatrice pe care oamenii nu puteau să i le vadă. Cade nu reveni cu ei. Reuben sus inea căț mai avea de rezolvat câteva probleme i urma să plece a doua zi. Samantha se întrebă dacăș nu cuvma îi acorda răgazul de gândire pe care i-l solicitase.Reuben nu părea că ar fi a teptat din partea ei să se întoarcă direct la ziar. Samantha aveaș nevoie de câteva zile libere ca să- i lingă rănile în lini te i să ia o hotărâre în privin a luiș ș ș ț Cade. Nu încăpea nici o îndoială că îl iubea. Întrebarea era: ce putea face cu acea dragoste?

La patru zile după întoarcerea ei, sună telefonul. Samantha îl privi lung. Nu voia să răspundă. Era Cade – o tia la fel de sigur pe cât tia că se afla în cameră. Ca o la ă, îl lăsă să sune,ș ș ș dorind să evite inevitabilul. Dar era într-adevăr inevitabil i ar fi fost bine să nu mai amâne.ș La al patrulea semnal, ridică receptorul, aproape fără să- i dea seama că le numărase.ș– Sam, Cade sunt.Glasul lui scăzut o străbătu ca o flacără de aur.– Bună, Cade. Ce faci?Se felicită pentru calmul răspunsului. Nu-i trăda prin nimic zbuciumul inimii.

– Bine, replică el ma inal, dar fără a o întreba acela i lucru. Întrucât Reuben e plecat dinș ș ora , mă întrebam dacă ai fi liberă diseară la cină.șSamantha inspiră adânc, în timp ce căuta o scuză. Cade lucra pentru tatăl ei i, fiindș însărcinat cu securitatea, tia în orice moment unde se afla Reuben.ș– De fapt... trase ea de timp, încercând să găsească o minciună plauzibilă.– Sam, o întrerupse Cade cu glas ferm, vreau să te văd.Picioarele nu mai voiau s-o sus ină, iar inima îi sări peste câteva bătăi. Se agă ă de margineaț ț mesei, înfruntându- i valurile de dor. Dacă sunetul glasului lui putea avea un asemenea efect,ș ce s-ar fi întâmplat dacă-l revedea? Cine e avertizat, e înarmat – nu a a se spunea? N-ar fiș fost mai bine să-l vadă acum, decât să a tepte o ocazie când putea fi nepregătită – i, deci,ș ș vulnerabilă?– De fapt, reluă ea, nu aveam nici un plan pentru seara asta.– Trec să te iau la apte, conchise el.ș– Da.După un schimb de saluturi, Samantha închise telefonul, cu mâinile tremurându-i i oș senza ie de gol în stomac. Închise strâns ochii. Trebuia să se stăpânească, până seara.ț

Bluza sub ire de organdi de culoarea caisei i fusta lungă crem îi confereau o înfă i areț ș ț ș sofisticată, dar ochii căprui lumino i care o priveau din oglindă erau tulburi i temători. Aveaș ș trăsăturile încordate în efortul de a- i păstra o expresie calmă.șSe auzi soneria, iar Samantha tresări. N-avea să iasă nimic, î i repro ă ea, trecând grăbită înș ș living. Când intră în cameră, Carl, valetul lui Reuben, tocmai deschidea u a. Privirea luiș Cade alunecă pe lângă el, spre Samantha. Pa ii ei ovăiră sub impactul acelor ochi cenu ii,ș ș ș care o măsurau alene i cu căldură.ș– Gata? întrebă el încet.Trăsăturile sale aspre erau mai col uroase i mai impresionante decât i le amintea, cu părulț ș ș brunet închis crescând în sus, des, de pe fruntea înclinată, deasupra curbelor masive ale sprâncenelor aproape negre, cu ochii fumurii care o priveau ferm, cu arcul u or frânt alș nasului, gura puternică, armonios formată, i aerul acela dezinvolt care ascundea o duritateș de o el. Samantha sim i că o lua cu ame eli.ț ț ț– Da, sunt gata.Tulburarea i se sim ea în vocea sufocată i întretăiată. În mod normal, i-ar fi invitatț ș ș partenerul în casă, la un pahar, dar nu i de data asta.ș– Mergem?Vocea îi revenise întrucâtva la normal.– Taxiul a teaptă jos, confirmă Cade.șSamantha se duse la u ă, aruncând o privire spre Carl care inea u a deschisă, cu chipul săuș ț ș blând, i spunându-i surâzătoare:ș– Am cheia.Gura valetului se arcui u or, în elegând aluzia.ș ț– Atunci, nu te a tept. Distrac ie plăcută, Samantha.ș țÎn timp ce închidea u a, sim i privirea întrebătoare a lui Cade.ș ț– Carl lucrează pentru Reuben de ani de zile. Când am început să am primele întâlniri, de obicei el era cel care mă a tepta până ajungeam cu bine acasă, i întotdeauna când Reubenș ș lipsea din ora . E un scump, nu tiu ce s-ar face Reuben fără el.ș ș

Era dispusă să discute orice, numai să nu aibă legătură directă cu ea i cu ceea ce gândea iș ș sim ea cu adevărat în acel moment.ț– Atunci, e bine că Reuben îl are pe Carl, comentă Cade, în timp ce se îndreptau spre ascensoarele din capătul culoarului. Nu va trebui să- i faci griji cine are grijă de Reuben,ț când tu nu vei mai fi aici.– Vrei să spui, când am să-mi desfac aripile i-mi voi lua zborul, ca să-mi încep cariera deș ziaristă, adăugă ea, cu o veselie for ată.ț– Sau să te mări i. Sau amândouă.țPrivirea lui oblică îi sfredeli ochii timp de câteva secunde tensionate.Înainte ca Samantha să- i poată reveni, u ile liftului se deschiseră, iar mâna mare a lui Cade iș ș se a eză pe talie, pentru a o conduce în ascensor. La atingerea lui, o străbătu un fiorș involuntar de plăcere, sensibilizându-i nervii i răpindu– graiul. Cade nici nu părea să a tepteș ș vreun răspuns, când apăsă butonul parterului i se întoarse calm cu fa a spre ea.ș țSamantha avu o senza ie de cădere. Nu tia dacă era provocată de coborârea silen ioasă aț ș ț liftului, sau de privirea enigmatică din ochii lui, în timp ce-i contempla fa a. Oricum, pulsul îiț bătea nebune te în gât.ș– Nu i-am spus cât de frumoasă e ti în seara asta.ț șTimbrul seducător al glasului lui era aproape insuportabil.– Î i mul umesc, replică ea, străduindu-se să rămână nepăsătoare, pentru a nu ceda completț ț sub vraja lui. i tu ară i foarte atrăgător.Ș țÎ i for ă privirea să se desprindă dinspre ochii lui, coborând asupra costumului de searăș ț închis la culoare.– E un progres vizibil, să nu mai ai sacoul deformat de teaca pistolului, la subsuoară.– Când ai ghicit? întrebă gânditor Cade. În noaptea când te-ai strecurat în casă, după plimbare, iar noi te-am luat drept o intrusă?– Da, recunoscu Samantha. Te-am văzut vârându- i pistolul în hanorac. După aceea, prinț deduc ie, mi-am dat seama că nu croiala proastă î i făcea sacourile să stea atât de umflate.ț ț– Ăsta a fost începutul, nu? Începutul neîncrederii tale în mine?Liftul se oprise la parter, iar u ile se deschideau. În timp ce ie eau, Samantha reu i săș ș ș răspundă scurt:– Mai mult sau mai pu in.țConversa ia se întrerupse la vederea portarului, care se grăbi să le deschidă u a, i a oferuluiț ș ș ș de taxi, care stătea nerăbdător pe trotuar, lângă ma ină.șNici unul dintre ei nu mai pomeni de ederea silită pe insulă, în timp ce luau cina la unulș dintre cele mai populare cluburi cu cabaret din New York City. După aceea, programul de divertisment alungă nevoia de conversa ie. Totu i, între ei circula continuu un curent subtil.ț șCel mai mic contact al mâinii sau al oricărei alte păr i din trupul lui vibra prin toată fiin aț ț Samanthei. De fiecare dată când privirea lui îi aluneca spre buze, părea să i se oprească respira ia. Cade păstra distan a, fără a încerca să-i penetreze barierele de apărare, decât cuț ț câte o privire sau atingere discretă. Parcă ar fi tiut că le putea distruge oricând dorea.șDupă programul artistic, urmă dansul. Samantha tia că nu putea să ri te senza ia bra elor luiș ș ț ț cuprinzând-o i-i propuse s-o conducă acasă. Cade nu se împotrivi. În taxi, nu făcu nici oș încercare de a se apropia de ea, pe când discutau civilizat despre spectacolul pe care-l văzuseră.În fa a blocului de apartamente, Cade nu-i ceru taximetristului să-l a tepte. Când ma ina seț ș ș

pierdu în noapte, Samantha tiu că sosise ceasul lămuririlor i se rugă să fie în stare. Îl salutăș ș pe portar cu o înclinare eapănă a capului, în timp ce Cade o înso ea în hol, spre ascensoare.ț țPână urcară spre etajul unde era apartamentul tatălui ei, nici unul nu scoase o vorbă. Tăcerea sporea tensiunea care se înte ea în sufletul Samanthei de când îi dăduse Cade telefon, după-țamiază.La u a apartamentului, făcu o încercare neputincioasă de a scăpa de el.ș– A fost o seară minunată, Cade. Î i mul umesc.ț țGura lui se arcui ironic.– Mă invi i i pe mine pu in în casă, declară, luându-i cheia din mână.ț ș ț– De... de fapt, sunt foarte obosită, protestă ea, nervoasă.Cheia se răsuci în broască, iar Cade deschise u a. Apoi, mâna lui i se rezemă u or întreș ș omopla i, pentru a o împinge în partea de antreu a livingului.ț– tii că avem de vorbit, Sam, spuse calm, trecând pe lângă ea, cu un aer familiar, spre barulȘ din col ul îndepărtat al încăperii. Samantha în elese că mai fusese acolo, cu tatăl ei.ț țÎntrucât nu- i putea permite să se relaxeze, Samantha evită canapeaua i fotoliile comode,ș ș mergând către fereastra cu vedere spre panorama ora ului, în esată cu lumini. Mult preaș ț curând, Cade apăru lângă ea, oferindu-i paharul cu gin i tonic. Îl acceptă, privind cuburile deș ghea ă, pentru a nu-i înfrunta privirea.ț– Nu sunt sigură că tiu despre ce anume avem de discutat, spuse ea pe un ton defensiv.ș– Despre noi, bineîn eles.țCade ridică paharul la gură, sus inându-i privirea involuntară peste marginea acestuia. Inimaț Samanthei sări în gât, când întoarse capul, înnebunită, dinspre lumini a tulburătoare din ochiiț lui cenu ii.ș

Capitolul 10

– De ce "bineîn eles"? întrebă Samantha cu un râs ascu it, de falsă uimire. Se îndepărtă de elț ț cu un pas scurt, grăbit, sub pretextul de a se întoarce dinspre fereastră.– Până în seara asta, mai aveam i eu unele îndoieli, declară Cade, urmărind-o cu privirea.ș– Îndoieli, opti ea, încercând să nu pară atât de preocupată pe cât era de fapt.ș– Nu în legătură cu ceea ce sim eam eu, îi explică el, ci cu privire la tine.ț– Ce vrei să spui?Încercarea ei de a zâmbi vesel, nepăsător, fu jalnică, tremurătoare, ovăind vizibil subș privirea lui care îi studia gura.– Nu eram sigur dacă ai reac ionat a a la sărutările mele, pe insulă, datorită mie, sau fiindcăț ș încercai să-mi ob ii ajutorul pentru a fugi.ț– i acum?ȘÎ i inu respira ia, strângând paharul în ambele mâini.ș ț țCade î i lăsă paharul pe masă. Când porni spre ea, Samantha nu fu în stare să se mi te dinș ș loc. Mâna lui îi ridică mătasea luxuriantă a părului castaniu de pe o latură a gâtului, pielea aspră a degetului mare mângâindu-i vena astfel expusă, care pulsa vizibil. Încă nu-i răspunsese la întrebare. Nici nu conta, fiindcă atingerea o făcea să uite ce anume o întrebase.– i-e frică de mine, Sam? se interesă el.Ț– Da.

Respira ia îi era aproape inexistentă.ț– Din cauza a ceea ce te fac să sim i? stărui cu blânde e Cade.ț țParcă hipnotizată de mângâierea ritmică, seducătoare, a mâinii lui, spre a-i spune adevărul, Samantha răspunse:– Da.Privirea îi stătea intuită spre paharul din mâini.țÎl urmări, când Cade îi luă paharul i îl puse deoparte. Dar părea incapabilă să ridice ochiiș mai sus de reverele hainei lui, al cărei material închis contrasta cu albul cămă ii.ș– Te-am găsit atrăgătoare de prima oară când te-am văzut în redac ia ziarului, atât deț deschisă i nebănuitoare. Te-am admirat imediat.șGlasul lui o mângâia, accelerându-i bătăile inimii, sub degetul mare.– Una dintre primele reguli pe care le înva ă un om, când trebuie să protejeze pe cineva, e săț fie atent la ceea ce se întâmplă în jur. Pe insulă, m-am pomenit că eram atent numai la tine. Ceea ce, în meseria mea, e un păcat capital, Sam.– Serios? murmură ea, întrucât Cade părea să a tepte un răspuns.ș– Nu mi-era de ajuns să mă uit doar la tine. De fiecare dată când mă apropiam, îmi venea să te sărut.Samantha îi observă mu chii gâtului încordându-se.ș– La naiba, mormăi el. Îmi venea să fac dragoste cu tine. M-am gândit că i tu doreai acela iș ș lucru, până în noaptea aceea, în clădirea debarcaderului. Atunci, am conchis că te foloseai de atrac ia mea fa ă de tine pentru a mă convinge să te ajut să evadezi. Dar nu era asta, nu-iț ț a a? Chiar ai fost sinceră, în noaptea aia când spuneai că vrei să plecăm împreună. N-a fostș doar un truc, a a-i?ș– Cade, te rog!Nu putea să recunoască acest lucru. Capul i se întoarse într-o parte, în semn de protest.– Mi-am dat seama de asta în momentul când a acostat vasul tatălui tău. N-ai fugit la el, nu imediat, Sam. Nu, te-ai uitat spre mine, dorind să fug, să scap înainte de a fi prins, cu toate că- i închipuiai că te răpisem. Sperai să scap, nu-i a a? întrebă Cade, neînduplecat.ț ș– Nici eu nu tiu ce voiam sau ce speram, negă ea, într-o oaptă torturată.ș ș– Vulpi ă încăpă ânată! Mă iube ti, dar nu vrei s-o recuno ti, oftă el, cu amuzamentț ț ș ș răutăcios.– Nu pot.Tocmai prin aceste cuvinte, recuno tea că îl iubea.șMâinile lui o cuprinseră de talie, în timp ce degetele ei se strângeau i mai cald împrejurulș gâtului lui. Î i lăsă capul spre al ei i respira iile li se amestecară, calde, umede, îmbătătoare.ș ș ț– E foarte u or, iubito. Repetă doar după mine – te iubesc.șPronun ase cu grijă fiecare cuvânt, iar ochii ei căprui îi urmăriră mi cările ispititoare ale gurii,ț ș atât de aproape de a ei, în timp ce articula vorbele.– Spune, îi ceru încet Cade.– Te... i se apropiară buzele cu o câtime de ale ei, iu... porni i el s-o întâmpine, ...besc.șVăpaia posesivă a sărutării îi mistui ultimele ziduri defensive, iar buzele i se despăr iră deț bună-voie. Samantha nu voia decât să se lase în voia abandonului pe care i-l stârnea el. Dorin a se inflama incandescentă, animată nu numai de atrac ia sexuală, ci alimentată acumț ț i de o dragoste adâncă, irezistibilă.ș

Se supuse puterii bra elor lui i se lipi strâns de el, desfătându-se cu mângâierile cercetătoareț ș

ale mâinilor lui. Nici nu se mai gândea să se ab ină, când Cade îi găsi locurile cele maiț ascunse, pentru a-i dărui plăcerea.Glasul lui, răgu it i îngro at de pasiune, îi murmură lângă ureche:ș ș ș– Mi-e atât de u or să te iubesc, adorata mea.șÎn loc de a o înfiora, efectul cuvintelui lui fu asemenea celui al unui du rece. Spuneaș adevărul, un adevăr pe care Samantha îl uitase, lăsându-se răpită de iubire. Oricărui om i-ar fi fost u or s-o iubească pe fiica lui Reuben Gentry. Cu toată zestrea pe care o aducea cu ea!șÎncet, începu să se retragă de sub atingerea lui. Cade se opuse doar câteva secunde, după care păru să-i pună pe seama inocen ei ezitarea de a duce îmbră i area mai departe. Slăbiț ț ș strânsoarea bra elor, frecându- i bărbia de tâmpla ei.ț ș– Te-am lăsat singură, ca să ai timp de gândire. Acum, Samantha, dragostea mea, vrei să te mări i cu mine?țEra aproape o poruncă.– Nu pot, răspunse ea, fără ezitare.Bărbia lui se îndepărtă de capul ei, cu mirare, iar Samantha profită imediat de ocazie pentru a se desprinde din bra ele lui. Adunându- i puterile, ridică privirea, pentru a-i înfrunta ochiiț ș cenu ii i sfredelitori, în care acum se citea nedumerirea.ș ș– Cum adică – nu po i? se încruntă Cade. Nu i-am dat clar de în eles...ț ț ț– Mi-ai dat foarte clar de în eles, îl întrerupse ea grăbită. Dar nu pot – n-am să mă mărit cuț tine.– De ce? Cu siguran ă, am dreptul să tiu, îi ceru el, încercând să- i stăpânească asprimeaț ș ș care încerca să i se strecoare în glas.– Cere-mi să- i fiu iubită sau amantă.țTremura de durerea sfâ ierii interioare, dar î i păstră vocea fermă.ș ș– Însă nu-mi cere să fiu so ia ta, Cade.ț– Ce naiba tot vorbe ti? explodă el. Dacă te voiam ca amantă, niciodată nu te-a fi cerut înș ș căsătorie!– Atunci îmi pare rău, dar răspunsul este nu, spuse cu fermitate Samantha.– Dumnezeule, Sam, dar mă iube ti! insistă el, sălbatic. De ce nu vrei să te mări i cu mine?ș țSamantha se întoarse, dilatându- i ochii pentru a- i stăpâni lacrimile.ș ș– Nu fi inten ionat obtuz, Cade, replică ea, cu voce crispată. N-am uitat cine sunt. Sunt fiicaț lui Reuben Gentry. Tu lucrezi pentru el, e eful tău.șDegetele lui i se înfipseră în cot, răsucind-o brutal cu fa a spre el. Crivă ul din ochii luiț ț cenu ii o înghe ă până-n măduva oaselor. Trăsăturile aspre îi înghe aseră într-o furie rigidă.ș ț ț– i nu-s destul de bun pentru tine ca să mă iei de bărbat, asta e? mârâi. Fiica patronului nuȘ se poate coborî să se mărite cu un slujba de rând.șDispre ul din cuvintele lui o făcu să închidă ochii, men inându- i fa a lipsită de oriceț ț ș ț expresie.– Iartă-mă, Samantha Gentry, spuse Cade, cu glasul îngro at de sarcasm, pentru că te-amș insultat cu cererea mea în căsătorie.Strânsoarea zdrobitoare a bra ului încetă. Peste câteva secunde, u a apartamentului se trânti,ț ș iar Samantha rămase singură. Cel mai rău era că niciodată în via a ei nu se mai sim ise atâtț ț de singură.

Reuben Gentry tăie în două o chiflă i începu să ungă cu unt una dintre jumătă i.ș ț

– Carl mi-a spus că ai ie it cu Cade într-o seară, în lipsa mea.șPrivirea ochilor săi căprui se a inti asupra ei, în a teptarea confirmării.ț ș– Da, a a e.șFăcea mari eforturi să- i păstreze vocea calmă i indiferentă. Men ionarea acelui nume aveaș ș ț puterea de a o zdrobi i evită cu grijă să ridice privirea din farfurie.ș– E un om de treabă, Sam. Greu se găse te unul mai bun ca el, comentă Reuben. Am oș încredere totală în el, dar cred că pe-asta i-am dovedit-o, nu-i a a? chicoti el. tiu că-i potț ș Ș încredin a nu numai via a ț ț mea, ci i pe a ta – după cum am făcut.ș– Da, a a se pare, fu ea de acord, încordată, i- i împinse farfuria într-o parte, sim ind că-iș ș ș ț pierise toată pofta de mâncare.– Nu mai dore ti nimic altceva, Samantha? privi Carl cu subîn eles mâncarea rămasă înș ț farfurie, vorbind cu un repro subtil, cum făcuse tot timpul în ultimele câteva zile, pentru căș mânca atât de pu in.ț– O cafea, mai târziu, răspunse Samantha.– Cred că ai avut ocazia să-l cuno ti pe Cade destul de bine, cât timp a i stat pe insula lui,ș ț remarcă tatăl ei, fără să abandoneze subiectul, a a cum sperase Samantha.ș– Bini or.șÎn clipa următoare, î i făcură efectul i celelalte cuvinte ale lui Reuben.ș ș– Insula lui?– Da, apar ine familiei de zeci i zeci de ani. Bunicul lui a pierdut toată averea în Mareaț ș Criză, la fel ca atâ ia al i oameni. Cam singurul lucru salvat a fost insula. Cred că era felulț ț bunicului său de a se agă a de visul a ceea ce a fost cândva neamul Scott, explică Reuben, peț un ton meditativ. Casa ini ială a fost distrusă într-un incendiu, acum douăzeci de ani. Pe ceaț actuală a construit-o Cade, cu mâinile lui, efectiv.– N-am tiut, murmură Samantha.ș– Desigur, lucrând pentru mine, Cade nu reu e te să petreacă acolo atât de mult timp pe câtș ș ar dori, ridică el din umeri. Cum i s-a părut, Sam?ț– Minunată.Aproape ca un paradis, ar fi putut să adauge. Scurt timp, chiar fusese a a. Descoperi că aveaș s-o doară să i-l imagineze pe Cade revenind pe insulă. Nu voia să se gândească la el în acelș decor, unde dăinuiau atâtea amintiri.– Ai să te mai vezi cu Cade?Involuntar, Samantha surprinse privirea iscoditoare a tatălui său i- i lăsă imediat ochii săș ș coboare spre fa a de masă.ț– Nu, răsunse ea scurt; sim i că se pregătea o altă întrebare i adăugă repede: Reuben, teț ș superi dacă î i cer să nu discutăm subiectul ăsta?țEra o cerere răspicată, aproape imposibil de neluat în seamă.– Dacă a a vrei tu, Sam, consim i Reuben.ș țTrecură câteva momente de tăcere, înainte de a vorbi din nou:– Azi m-a sunat Harry Lindsay. Voia să tie când inten ionezi să revii la ziar.ș ț– Nu tiu, clătină ea din cap, iritată.ș– Vrei să te mai întorci? o întrebă încet Reuben, cu acea perspicacitate pătrunzătoare care reprezenta una dintre principalele lui calită i în lumea afacerilor.țSamantha se încordă, apoi oftă.– Nu.

Munca i participarea la alte activită i, în afara durerii sale din suflet, probabil că ar fi fostș ț leacul cel mai potrivit, dar nu voia să se mai întoarcă la micul ziar de provincie. În acel moment, cariera pe care i-o planificase nu mai părea prea importantă, fără omul iubit cuș care să i-o împărtă ească. Mai târziu, î i putea găsi consolarea în muncă, dar acum i seș ș ș părea un înlocuitor jalnic.– Sam, se auzi din nou glasul tatălui ei, calm i iscoditor, e ti îndrăgostită de Cade?ș șMâinile i se strânseră cu putere pe marginea mesei i- i împinse violent scaunul, ridicându-seș ș grăbită.– i-am spus că nu vreau să discutăm despre el, protestă ea furioasă, ie ind din sufragerie, înȚ ș timp ce ochii i se umpleau de lacrimi fierbin i.țCu din ii înfip i în buza de jos, se opri în mijlocul livingului. Făcu ochii mari, clipindț ț nebune te pentru a- i stăpâni lacrimile. Două mâini blânde i se a ezară pe umeri, pentru a oș ș ș răsuci în loc.– Lasă-mă-n pace! îi ceru ea, încordată.– Nu ne avem decât unul pe celălalt, Sam. i pe Carl, desigur, zâmbi Reuben, cu ni teȘ ș reproduceri miniaturale ale gropi elor fiicei lui apărându-i lângă gură, fermecătoare iț ș îmbietoare. Dacă nu po i plânge pe umărul meu, pe-al cui ai mai putea?ț– M-am făcut mare, declară ea, sec.– Chiar i fetele care au crescut mari pot suferi. Uneori, am impresia că durerile cresc o datăș cu oamenii, replică el, cu în elepciune. E clar că te-ai îndrăgostit de Cade Scott.țSamantha sim ea un nod dureros în gât. i-l înghi i, dând din cap:ț Ș ț– La ce mi-o mai fi folosind i asta...ș– Vrei să spui că el nu te iube te, î i aplecă u or tatăl ei capul, pentru a o privi în fa ă.ș ș ș țSamantha nu-i putea spune adevărul. Cum ar fi putut să-i explice că refuzase cererea în căsătorie a lui Cade fiindcă tia că o făcuse doar pentru a urca mai u or pe scara succesului?ș ș Cade nu pe ea o ceruse de so ie – ci pe fiica lui Reuben Gentry. Oricât de mult îl iubea, înț aceste condi ii nu putea să se mărite cu el.ț– Degeaba, Reuben, clătină ea din cap cu triste e, căutând un răspuns care să nu-l doară. Măț dispre uie te.ț șCeea ce era adevărat. Ultimele lui cuvinte, la despăr ire, fuseseră pline de dispre .ț ț– Te dispre uie te? se încruntă Reuben. Mi-e greu să cred una ca asta.ț ș– Fiindcă sunt fiica ta i ai prejudecă i, reu i ea să afi eze un zâmbet gol.ș ț ș ș– Ei bine, dacă te dispre uie te atât de mult, de ce te-a invitat în ora ? întrebă el, neconvinsț ș ș de declara ie.ț– Fiindcă eu i-am cerut-o, min i Samantha.ț– În eleg, murmură Reuben, analizând gânditor noua informa ie.ț ț– O să-mi treacă, îl asigură ea, dar fără s-o creadă cu adevărat.– Sigur.O strânse în bra e, cu putere, rezemându- i obrazul de cre tetul ei.ț ș ș– Ai mai trecut peste desfacerea unei logodne, acum patru ani, a a-i? ra ionă el, cu blânde e.ș ț ț Dar pe omul acela nu-l iubeai, nu?Samantha se cutremură la pieptul tatălui ei, ridicând la gură pumnul strâns.– Nu, opti ea, cu voce încordată.ș

tia că, dacă mai rămânea a a, într-o secundă avea să izbucnească în plâns. Lacrimile nuȘ ș păreau decât să-i accentueze i mai mult nefericirea. Inspiră adânc i se desprinse din bra eleș ș ț

tatălui ei.– Nu i-ai terminat cina.ț– Parc-ai fi Carl, îi zâmbi el, cu o lumină în elegătoare în ochi. Bei o cafea cu mine, pânăț termin?Samantha dădu din cap, răspunzându-i cu un zâmbet rigid, i îl luă de bra în timp ce seș ț întorceau împreună spre sufragerie.

Trecu o săptămână, apoi încă una. Începea să prindă contur un sistem nepreten ios.ț Trezindu-se din somn în fiecare zi la prânz, Samantha î i umplea orele după-amiezii cuș plimbări lungi, ca s-o obosească i s-o ajute să adoarmă, epuizată, după ce- i petrecea searaș ș cu tatăl ei, atunci când acesta era în ora . Ceea ce se întâmpla aproape în fiecare seară, ca iș ș cum ar fi tiut cât de vital era pentru ea să nu rămână singură în ceasurile îndelungate aleș serii.De trei ori invitase Reuben oaspe i la cină, iar Samantha jucase rolul de gazdă. Numai doiț oameni o cuno teau suficient de bine pentru a-i distinge suferin a pe care i-o ascundea atâtș ț ș de convingător. Ace tia erau Reuben i valetul lor, Carl Gilbert, i îi păstrau secretul.ș ș șO mână o atinse u or pe umăr, iar Samantha se întoarse pe spate, trăgând după ea i pătura,ș ș cu ochii cârpi i de somn. Reu i să- i limpezească privirea, spre chipul tatălui ei.ț ș ș– Ce e? întrebă, cu vocea răgu ită.ș– Mă întrebam dacă azi nu te-ai putea scula mai devreme, ca să mănânci cu mine, spuse el pe un ton dojenitor. Începi să te compor i ca o feti cană de bani gata, răsfă ată, dormindț ș ț zilnic până la amiază.– tiu.ȘDar somnul îi aducea uitarea, pe care rareori o putea găsi în orele de veghe. Nu era nevoie să-i explice.– Mi-ar face plăcere să luăm micul dejun împreună, acceptă ea, dând din cap ostenită.– Sam, deveni dintr-o dată serioasă expresia lui Reuben, ai vrea să încerc eu să vorbesc cu Cade?Se de teptă într-o clipă.ș– Nu! Reuben, te rog să nu faci asta, îl rugă ea, alarmată.Un col al gurii lui Reuben se ridică, într-un surâs amar.ț– Mă tem că am i făcut-o.ș– Nu!Noul protest era vlăguit, iar Samantha î i îndesă capul mai adânc în pernă, închizând ochii.ș– Ce s-a întâmplat?Nici nu era sigură că dorea să tie.ș– Am încercat să aduc treptat vorba despre tine, Sam, recunoscu el. Nu voiam să par un tată băgăre , a a că l-am chemat în birou să discutăm alt subiect, care a teaptă la planificare deț ș ș aproape un an. Încă înainte de a apuca să încep, Cade mi-a spus ce pot face cu toate planurile mele i cu fiica mea.ș– Ce planuri, Reuben? opti alarmată Samantha.ș– În ultimii câ iva ani, opera iunile noastre de securitate s-au extins atât de mult, încât amț ț hotărât să le constitui într-o întreprindere separată. Voiam ca aceasta să fie condusă de Cade i i-am oferit posibiliatea de a cumpăra ac iuni ale noii firme, îi explică el.ș ț

– O, nu! gemu Samantha, ghicind prea bine cum în elesese Cade oferta.ț

– Reac ia lui a fost mult mai zgomotoasă, declară Reuben, râzând fără zgomot. Părea săț creadă că încercam să- i cumpăr un so , propunându-i un post respectabil i important. i aț ț ș Ș mai spus ceva, adăugă el, studiind-o îngândurat.– Ce anume? întrebă Samantha, într-o oaptă îgrijorată.ș– Ni te prostii, în sensul că dacă n-a fost destul de bun ca să te mări i cu el înainte de a-l faceș ț patron de firmă, cu siguran ă că nici după aceea nu va fi.țSamantha se albi la fa ă.ț– i tu ce-ai spus?Ș– I-am spus că snobismul nu se numără printre defectele tale i că singurul lucru pe care nu l-șa face niciodată ar fi să- i cumpăr un so , încheie Reuben.ș ț ț– i el a răspuns ceva la asta? întrebă ea, cu voce slabă.Ș– S-a uitat rece la mine i a ie it din birou.ș șÎ i ridică mâneca sacoului, pentru a- i privi ceasul de aur.ș ș– Acum trebuie să plec. Mai vorbim la masă. La douăsprezece i jumătate?ș– Perfect, dădu din cap Samantha.După ce Reuben plecă, Samantha tiu că n-avea să mai adoarmă la loc i, cu mi căriș ș ș letargice, se dădu jos din pat ca să se îmbrace. O frământa încontinuu speran a că poate îlț judecase gre it pe Cade. Refuzase categoric avansarea în func ie. Dar, presupunând că a aș ț ș era, oare în ultimă instan ă se schimba cu ceva situa ia?ț țEvident, Reuben nu-l convinsese că nu era o snoabă care se credea prea grozavă pentru el. Iar după ceea ce-i spusese, cum l-ar fi putut convinge ea de contrariu?Rătăcea prin apatament, agitată. Ironia situa iei începea să- i facă efectul. Se temuse atât deț ș tare să n-o ia de nevastă vreun bărbat din cauza tatălui ei, încât îl refuzase pe singurul care o putuse iubi cu adevărat. Era un fapt greu de acceptat.Se auzi soneria, iar Samantha îl lăsă pe Carl să răspundă, presupunând că sosiseră rufele de la cură ătoria chimică. Avu un oc când, întorcându-se dinspre fereastra livingului, îl văzu peț ș Cade venind din antreu. Inima i se umplu de bucurie la vederea lui, înalt, plin de vitalitate i,ș în ochii ei, incredibil de chipe .ș– Cade! opti ea, gata să-i alerge în bra e, dacă glasul lui n-ar fi oprit-o.ș ț– Ieri, Reuben mi-a făcut o propunere.Vorbea aspru i răspicat.ș– Aproape m-a convins că tu nu ai nici o legătură. Nu contează, fiindcă o accept, iar asta te implică i pe tine.șSamantha îl privi lung, cu toată bucuria risipindu-i-se. Oferta unei companii proprii devenise prea tentantă ca să-i reziste, î i dădu ea seama, cu un junghi de regret.ș– Mă tem că ai ajuns prea târziu, ridică ea capul, mândră. Oferta a fost retrasă.– Mai vedem noi, răspunse Cade, cu un calm amenin ător.țPa ii săi lungi îl purtară prin încăpere, spre Samantha. În ultima clipă, încercă să scape, darș amânase prea mult. Cu o u urin ă incredibilă, Cade o luă în bra e i i-o aruncă peste umăr,ș ț ț ș ș cuprinzându-i picioarele cu un bra ca să n-o scape.ț– Lasă-mă jos! se înfurie ea, în timp ce începea s-o scoată din cameră.Lângă u a din fa ă, încă deschisă, Carl stătea cu sprâncenele înăl ate i un zâmbet amuzat înș ț ț ș col urile gurii.ț– Carl, fă ceva! îl rugă Samantha.– Ce propui? ridică din umeri valetul.

– Cheamă-l pe tata! strigă ea, în timp ce Cade ajungea în hol i pornea spre lift; strângândș pumnii, începu să-l lovească în spate. Lasă-mă jos în clipa asta!U ile ascensorului se deschiseră, iar Cade intră cu ea în cabină, fără să-i pese de toateș protestele.– Nu vreau să mă mărit cu tine! se răsti Samantha.– Cu atât mai rău, fiindcă asta ai să faci, o repezi el.Liftul se opri la etajul trei i intră o femeie între două vârste. Tăcerea era asurzitoare.ș Samantha se înro i la fa ă, teribil de ru inată.ș ț ș– Lasă-mă jos! uieră ea. Stai numai pân-o auzi tata de chestia asta! îl amenin ă, furioasă.ș țCade întoarse capul spre femeia care îi privea cu o curiozitate prudentă.– Nevestele, spuse el ironic, la primul semn de probleme, dau fuga la tăticul.U ile se deschiseră la parter, iar Cade ie i cu Samantha pe umăr, fără a-i da timp să-i expliceș ș femeii că nu era so ia lui.ț– Cum îndrăzne ti s-o faci pe femeia asta să creadă că suntem căsători i!ș țVocea îi era înecată de furie neputincioasă.– Nu e decât o chestiune de timp.Cade dădu din cap spre portar, în timp ce o scotea din clădire, spre un taxi care a tepta.ș Aproape că o aruncă pe bancheta din spate, i se a eză alături, înainte de a fi apucat să seș ș dezmeticască.– La aeroportul J.F.K., îi spuse el oefrului.ș– Nu! strigă furioasă Samantha, aplecându-se spre taximetrist. Omul ăsta m-a răpit. Cer să mă duci la cea mai apropiată sec ie de poli ie.ț ț– Sigur, duduie, sigur, dădu din cap oferul, după care se întoarse spre Cade, făcându-i cuș ochiul.Samantha se răsuci către Cade, cu furia dizolvându-i-se în lacrimi.– Cum îmi po i face una ca asta? întrebă ea.ț– Ne vom căsători la Las Vegas, ne întoarcem i mergem pentru câteva zile de miere peș insulă, după care revenim aici, declară el, înver unat.ș– Nu mă mărit cu tine! refuză Samantha, cu vehemen ă.ț– Tu ai stabilit condi iile, Sam.țOchii lui de cremene aruncau scântei.– N-am stabilit nici o condi ie! protestă ea, disperată.ț– Ascultă, o apucă de bra Cade, trăgând-o brutal de pe marginea canapelei, înapoi lângă el.ț Accept caritatea propunerii tatălui tău. Iar tu te vei achita de partea ta din tranzac ie,ț măritându-te cu mine.– Nu e nici o caritate, se dilatară ochii ei căprui. Reuben tie că ultimul lucru pe care l-aș ș vrea ar fi ca el să-mi cumpere un so .ț– Zău? o sâcâi el.– Da, zău! i-n plus, nici măcar nu tie că m-ai cerut de nevastă. L-am lăsat să creadă că măȘ ș dispre uiai. Reuben i-a cerut să conduci noua firmă de securitate fiindcă te consideră omulț ț cel mai potrivit. N-a avut nici o legătură cu mine, opti ea, cu speran ă, la vederea expresieiș ț lui încruntate. Cade, de ce vrei să te însori cu mine?– Răspunde-mi tu la o întrebare, îi ceru el arogant, fără a-i lua în seamă cuvintele. De ce ai refuzat să te mări i cu mine?țSamantha ezită, apoi î i înghi i orgoliul.ș ț

– Pe to i bărba ii care au contat vreodată în via a mea nu-i interesam decât din cauza tatăluiț ț ț meu. tiam că te sim eai atras de mine, dar am crezut că mă cereai în căsătorie numai fiindcăȘ ț eram fiica patronului. Am crezut că mă obi nuisem ca oamenii să se folosească de mineș pentru a se apropia de Reuben, până te-am cunoscut pe tine. Te iubesc, Cade, oftă ea, dar nu mă puteam mărita cu tine, crezând că nu făceai decât să mă folose ti ca să avansezi. A aș ș este, Cade? Te însori acum cu mine ca să prime ti avansarea aia pe care i-a oferit-oș ț Reuben?– Vorbe ti serios? clătină el din cap neîncrezător, cu duritatea de cremene dispărându-i dinș ochi, pentru a fi înlocuită de o nuan ă cenu ie caldă. Credeam că era singurul mod în careț ș puteam să te ob in. La început, m-am înfuriat crezând că tatăl tău încerca să cumpere pentruț mine respectabilitatea a cărei lipsă te împiedica să răspunzi "da". Apoi, mi-am dat seama că te iubesc prea mult ca să-mi pese. Te doream de so ie, indiferent cum te ob ineam. i amț ț Ș hotărât că nu se poate să nu mă iube ti i tu, dacă ai ajuns să te rogi de tatăl tău.ș ș– Te iubesc a a cum e ti, opti Samantha.ș ș ș– i eu te iubesc, o trase Cade spre gura lui. Pu in îmi pasă cine e tatăl tău.Ș țO sărută apăsat i îndelung, strivind-o în bra e până când puterea îmbră i ării lui o lăsă parcăș ț ț ș fără oase în trup. Mângâierile ferme ale mâinilor lui o traseră pe genunchi, în timp ce-i căuta zonele sensibile de pe gât i ceafă, pe care le descoperise cu alte prilejuri.șTrecură câteva minute lungi i furtunoase, înainte ca Samantha să- i aducă aminte că se aflauș ș pe bancheta din spate a unui taxi, străbătând o stradă aglomerată din New York. În oglinda retrovizoare, oferul îi vedea ca la teatru. Samantha începu să se opună mângâierilorș iscoditoare ale lui Cade.Citindu-i gândurile, el râse încet cu gura pe buzele ei tremurătoare.– Iubito, nu există nici un lucru pe care un taximetrist din New York City să nu-l fi văzut pe bancheta din spate a ma inii lui.șDar î i mai înfrână întrucâtva dorin a, de i continua s-o ină pe genunchi.ș ț ș ț– Peste câteva ore, vom fi în Vegas. Dacă tot am a teptat atâta, pot a tepta i până atunci.ș ș ș

– Sfâr it -ș