135 bun de tipar - Centrul Cultural Dunarea de Jos Galati DE JOS 135 .pdf · propriile vise, dar...

De Ziua Mondială a Cărţii şi a Drepturilor de Autor, în parcul Consiliului Judeţean Galaţi a fost organizat un dublueveniment: lansarea unui album-catalog care prezintă proiectul cArtEsenţe, care s-a dezvoltat de la un moment datîmpreună cu membrii grupării Athanor şi vernisarea unei expoziţii a instalaţiilor de artă care au însoţit cele 12 volume

miniaturale. Au prezentat Florina Zaharia,coordonatorul proiectului, Sergiu Dumitrescu,directorul Centrului Cultural, Nicolae Bacalbaşa,preşedintele CJ, Mariana Tomozei Cocoş, artistplastic şi critic de artă.În fotografia de grup, de la stânga la dreapta, îirecunoaştem pe Eugen Ungureanu, Vali Crăciun,Alina Cheşcă, Stela Iorga, Rodica Gherghinoiu,Mariana Tomozei Cocoş, Angela Ribinciuc, MihaelaBrumar, Sergiu Dumitrescu, Iulian Grigoriu, MonicaTurcu, Tudor Cristian Roşca, Simona Toma, VictorCilincă, Ion Zimbru, Cristiana Culiţă, NicolaeBacalbaşa, Sorina Fădor Vădeanu, Laura Dumitracheşi Adrian Vădeanu. Au lipsit motivat EduardCostandache, Mihaela Lefterache, Corneliu Antoniu,Mihail Gălăţanu şi Paul Blaj.În fotografia unu, Sergiu Dumitrescu, Florina Zahariaşi N.Bacalbaşa. În doi, semnând autografe, StelaIorga şi Angela Ribinciuc. În foto 3, Monica Turcu.

Foto 4: Iulian Grigoriu, Tudor Cristian Roşca şi o rochie fărăsfârşit, aşa cum ar fi frumos să fie şi proiectul...În continuare, fragmente din ceea ce a prezentat criticul deartă Mariana Tomozei Cocoş... (text şi foto: a.g.secară)

ATHANORGruparea „Athanor” a intrat deja în al 7-lea an de când îşiface simţită prezenţa, cu o ritmicitate remarcabilă, în viaţaartistică a Galaţiului. A fost conceput ca o grupare flexibilă,fără să aibă un număr fix de membri, mereu deschisă spre aprimi noi protagonişti. Există totuşi un nucleu stabil formatdin Eduard Costandache, care este iniţiatorul grupului şicel care-i imprimă un dinamism permanent, apoi din Adrianşi Sorina Vădeanu, Mihaela Lefterache, Cosmin Saulea,Gabi Moise, Mihaela Brumar, Tudor Şerban; în timp s-aalăturat grupului Daniela Cristofor iar mai recent MonicaTurcu, Cristiana Culiţă şi Rodica Gherghinoiu.

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

http://www.pdffactory.com

Administrator

Rectangle

1

Manifestările pe care le-au conceput şi realizat sunt de două tipuri: expoziţiide tip Salon sau producţii realizate în urma unor dezbateri în acele atelierecomune (cu termenul consacrat în ultimii ani de work-shopuri) în care artiştiidezbat tema noii performanţe şi modalităţile de realizare plastică adecvate.Din acest din urma tip de manifestări fac parte tabăra de creaţie ecologică„Alandala” şi „Cuşca” ca şi Ediţia din 2012 a Taberei de sculptură în metal.Aş dori să subliniez câteva calităţi ale modului în care gruparea îşi concepemanifestările, în special în ultimii ani. Păstrându-se individualitatea fiecareilucrări, realizarea finală este condiţionată de o dezbatere asupra unităţiiplastice, ideatice care trebuie să rezulte din ansamblul ce ilustrează temapropusă. Ideea de artă caobiect, ca o creaţie sinteticăşi ideea de unitate plastică

este determinantă pentru asamblajele, instalaţiile,sculpturile sau obiectele realizate. În aceeaşi măsurăideea de experiment este în continuu în atenţiatinerilor artişti, inteligent corelată cu mesaje actualepentru lumea contemporană.Prin temele abordate (ecologie, habitat, dezvoltareaunor tradiţii ale Galaţiului - şi aici mă gândesc lareluarea taberei de sculptură în metal -, prin tipul demanifestări create, activitatea lor are mereu şi ocomponentă socială, civică; se integrează permanentprin inventivitatea configurărilor vizuale, prininteresul pentru intermedia şi prin ideile promovatevieţii oraşului, îi dă culoare, îi dă prospeţime şitinereţe. Activitatea grupului devine un loc deinterferenţă al instituţiilor culturale gălăţene: Muzeulde Artă Vizuală, Muzeul de Ştiinţele Naturii, Muzeulde Istorie şi nu în ultimul rând, Centrul CulturalDunărea de Jos.Cooptaţi să lucreze la proiectul Centrului Cultural„cArtEsenţe”, Eduard Costandache, MihaelaLefterache, Sorina Fădor Vădeanu, Adrian Vădeanu,Mihaela Brumar, Cristiana Culiţă, Monica Turcu siRodica Gherghinoiu au conceput o serie de obiecte, instalaţii, asamblaje care intră în dialog cucreaţiile literare publicate în acele mici bijuterii ale cArtEsenţelor.Cred că prin acest nou parteneriat cultural al grupului Athanor, el îşi indeplineşte unul dintresensurile pe care frumoasa denumire adoptată o presupune: aluzia la acel cuptor al alchimiştilor, darmai ales la ideea de parcurs inţiatic al artistului în procesul de elaborare al operei de artă, drumlaborios care are ca efect nu numai creaţia unei noi opere ci şi o transformare a creatorului, o

spiritualizare a lui.Coerenţa proiectelor pe care ledezvoltă membrii grupului,claritatea mesajelor plastice,originalitatea tematicii propuse,dar şi inventivitatea concepţieiplastice fac din acest grup odinamică întrupare a tendinţelormoderne în artă, îmbogăţind viaţaculturală a oraşului nostru.

Mariana TomozeiCocoş



Administrator

Rectangle

2

La realizarea acestei lucrări am utilizat informaţii obţinute în cadrul interviurilor cu locuitori în vârstădin localităţi româneşti din raionul Reni. La fel, ne-au fost utile şi materialele de arhivă descoperite înaceastă cercetare.

Pregătirea pentru Paşti era foarte minuţioasă, începea încă după Iertăciune şi începutulPostului Mare.

Prima săptămână de post se numeşte „Săptămâna Mare”. Chiar în prima zi de post, adică luni,gospodinele se apucau să spele minuţios tacâmurile şi şerveţelele de masă ca să nu rămână nici miros degrăsime pe ele. În timpul postului nu se mănâncă nimic dulce. Iată ce se mănîncă: cartofi fierţi cu murături,fosole, izvar din fructe uscate (chisăliţă), plăcintă cu ivră, mămăligă, ceapă, usturoi şi se roagă.

-„ Dă-ne, Doamne, putere şi tărie să ţinem cu credinţă şi cu sănătate Postul Mare”. La jumătate de post, adică la trei săptămîni jumătate la „Nezu - părezi” se numărau ouăle. Cele ce

au fost strînse pînă la „Nezu-părezi” se ţineau pentru pască, iar cele ce se strîngeau pînă la Paşte - eraudestinate pentru cloşti. Cîte ouă se număra - atîţia pui se scotea.

În ajunul paştelui gospodina avea grije să ducă familia la tîrg şi să-i îmbrace pe toţi membrii familieide Paşte. Bărbaţilor le cumpărau cămăşi şi pălării, femeilor şi fetelor - broboade, otrez pentru rochii , iar dela ţigani se cumpăra boaia de ouă.

Cu o săptămînă înainte de Paşte se începea săptămîna „Florielor”. De florii se făcea curat peste tot,ca să lucească, să-nflorească tot. Se seamănă numai flori, căci se considera că ce se va semăna în săptămîna„floriilor ” va da numai floare, iar rod nu va da. Gospodinele scuturau. Văruiau pereţii, copacii, boiau brînele,muruiau podelele. Boiaua din brîne se făcea cu funingene amestecate cu ouă bătute. Aşa boiaua nici nu sedecolora, nici nu se lua.

În ziua de Florii se aprindea candela şi se ducea la biserică. La biserică se împărţea salcie sfinţită.Salcia cea sfinţită se lega la gardul animalelor, păsărilor, să le apere Dumnezeu de răutăţi. Salcia sfinţită sefoloseşte pentru dureri de cap şi pentru alungarea forţelor negre din casă.

Săptămîna înainte de Paşte se numeşte săptămîna„Patimilor”. În această perioadă e bine de semănat grăunţele- vor fi măşcate şi bogate. În Săptămîna Mare fiecare zi aremenirea ei. La noi cea mai importantă era joi. În această zise cinsteau morţii. Pe la zori de zi, familiile răposaţilor seduceau la cimitir cu o legătură de lemne, cu colaci, cu o sticlăde vin şi mîncare de post. La fiecare mormînt se aprindeafocul să fie lumină, să piară necuratul. Pe mormînţi seaşternea un prosop, se puneau colacii, se aprindea lumînareaîn fiecare colac şi se tămîia totul. Apoi se împărţeau. Cîţirăposaţi aveai - Atîţi colaci împărţeai, zicînd cui se meneşte:„ Să-i fie bunicii, bunelului”. Cînd se făcea ziuă, lumeaîntindea masă din bucate de post şi pomeneau morţii.

Joia sau vinerea, în Săptămîna Mare, gospodinelecoceau pască. Era un ritual sfînt, căci pasca era principalulproduct ce se punea pe masa de sărbătoare. Înainte de aîncepe pasca, gospodina se roagă, apoi începe plămădeala,se împleteau colaci. Cînd se punea pasca în cuptor, la gura

sobei se dădea un copil frumos şi bălai - ca să fie pască frumoasă şi rumenă ca faţa copilului. În Sîmbăta Maregospodinele boiau ouăle, tata tăia mielul, se făcea bucate.

Sîmbătă seara gospodina aşeza coşul pentru biserică: pasca, ouăle roşii, găina, sare şi cuţit. Searatoată familia se ducea la biserică să sfinţească pasca. Cînd se întorceau de la biserică stăpîna scotea din coşprodusele sfinţite şi aşeza tot pe masă. Se întorceau toţi cu faţa la icoană şi stăpînul casei spunea rugăciune.Apoi se punea un taz cu apă şi 2-3 ouă roşii cu copeici.

Membrii familiei se spălau pe faţă cu apă şi cu ouă sfinţite - să fie tot anul curaţi, sănătoşi şi frumoşica ouăle boite. Apoi familia se aşeza la masă, stăpînul rupea pască sfinţită zicînd : „ Hristos a Înviat” şiîmpărţea la fiecare, apoi se ciocneau ouăle cu cuvintele: „Hristos a Inviat”.

Pe la amiază veneau finii la naşi. Fina aducea împărţeală: pască şi ouă. Naşii îi dăruiau pe finuţi cuouă roşii şi ceva băniţi. Apoi toţi treceau la masă, spre seară în centrul satului se făcea „Hora satului”. Copiimici se dădeau în scrînciob. Tineretul juca, iar babele ochiau fetele de măritat.

Eugen Rauţas. Novoseliskoe, r-nul Reni, reg. Odesa, Ucraina



Administrator

Rectangle

3

Cunoscându-i destul de bine opera poetică - am mai şiscris despre două cărţi ale sale - pot afirma că AlinaBeatrice, în acest micro-volum, continuăsă fie paradoxală, dar a ajuns să-şiîmblânzească cât de cât acest atributdionisiac.Aproape liberă (numai între ea şi ea însăşieste „pasăre liberă”), iubeşte cu patosviaţa şi tot ce mai este sacru pe aceastălume, încercând să intre în dialog cu aceastăiubire de a fi, iubire de a fi prin care sepoate înţelege orice fiinţă iubită, de laDumnezeu la un amant care nu poate finiciodată oarecare.Alina Beatrice pune semne „la hotarul dintreviaţă şi poveste”, „din poeme şi clipe” îşiface „o cale nevăzută spre iubiri adorate”.Este mereu între două lumi, maimărturiseşte poeta şi nici n-ar vrea, parcă,să ştie „unde se termină realul şi unde-ncepemirajul”... Ea mai vrea să hoinărească,fericită, evident, prin lume şi implicit prinliteratură...Discursul său liric caută Imnul, observândaceasta chiar în vers: „s-ar cuveni să scriuimnuri eterne/ pentru paşii ce-i laşi prinsângele meu/ în ultima noapte dintreminarete/ luna plină a devenit nemuritoare”.Imnul se îmbină cu psalmul fără pretenţii,rugăciune spusă însă din tot sufletul. Undepunctează sinceritatea autentică, uneori anti-calofilă,creşte tensiunea, ducând înspre un lirism non-metaforic:„ suntem două animale la pândă/ căutându-se unul pealtul/ două animale ce-şi adulmecă moartea/ şi luptă cusânge şi nebunie/ vânându-şi pasiunea/ prin nopţiprecum acestea”. Este vorba de finalul „Nopţii delumină” dar şi de începutul, ca să mai dau un exemplu,din „Zborul”. Ca să nu mai vorbim de unele dintrepoemele-rugăciune!Ecumenică, eclectică, exotică, luptă sau ar lupta pentrupropriile vise, dar şi pentru iubiri galactice, universaleîntre religii, existând şi o fugă de sine înspre iubiriaproape supranaturale: „.mi-am petrecut ultimele vieţi/iubindu-mă cu duhurile nisipurilor/ lăsându-mi sângeleprin temple de aur/ colecţionând idoli,/ înălţând castelesă-mi adăpostesc propriile vise”. Mai că aş punerămăşag că i-ar place să fi fost într-o viaţă anterioară,adică în unele dintre aceste vieţi, preoteasă tainică încine ştie ce templu, curtezană sacră, poate gheişă, poateo zeiţă...

În pofida solarităţii sale, în vers şi rostire i se citeşte/ ise aude o anumită, misterioasă suferinţă, poate cea acondiţiei umane în general: „la fiecare răsărit,/ ca într-unsevraj/ sângele strigă după dorurile mele/ am nevoie delupta mea cu moartea/ căreia-i arunc în faţă amorurile,poezia/ fericirile mele ce au fiecare câte-un nume greu depronunţat.”Uneori invocatele iubiri planează deasupra autoarei „cuaripi de ulii”...Aşadar, cu o oarecare teamă, între moarte şi nemurire,Alina Beatrice caută şi se roagă pentru cuvintele uneiepopei a celor mai „fericiţi prizonieri din toatetimpurile”... dintre apus şi orient.

Chiar şi într-o scrisoare către Dumnezeu, de underezultă că sunt şi momente când încrederea în sinea autoarei este demnă de un Nietzsche cu al săusupraom, dacă nu cumva este o parafrază larugăciuni ale Mântuitorului Iisus Hristos,Profetului, Dumnezeului Vechiului Testament oriale zeiţei hindu Lakshmi: „Aşază, Doamne, peumerii mei tristeţea întregii lumi/ eu suntputernică, Doamne,/ ştiu să transform râurile desânge în curcubeie/ pe care să ieşim la promenadăcu toţii de Crăciun, de Ramadan, Hanuka sauDiwali”...Pentru toţi prietenii săi, punctul culminant ar fimomentul acela al rugăciunii în care se spune:„ia-mi prietenii şi fă-i îngeri la dreapta Ta”.Oricum, până la „Smerenie”, cum se numeşteultimul poem din carte, lumile viitoruluiîntrezărite în poemele sale vizionare pot uimicititorul, care nu poate însă să nu reţină „hârtia descris în chip de rochiţă Barbie” ori „feteleVestului” cum poartă ele, sărmanele fericite, văl şiabbaya direct pe trupul gol, devenind mireselecelor mai frumoşi emiri!Aşadar, vizionară, Alina Beatrice pare să fiepropovăduitoarea unui alt univers, mai bun, maireligios sau care, nu-i aşa, nu va mai fi deloc!Imaginea femeii-peniţă înmuiată în nectar care arputea fi autoarea, scriindu-se cu ea istoria lumii neva putea urmări mult timp...

* Alina Beatrice Cheşcă - Odiseea din noi, EdituraCentrului Cultural Dunărea de Jos, Galaţi, 2013.În foto, la lansarea catalogului 24, acordândautografe.

a.g.secară



Administrator

Rectangle

4

„Ce-ai zice dacă mi-aş face un credit la bancă şim-aş duce în Cipru după Mirela?”, întrebi cu un

zâmbet misterios ivit brusc în colţul buzelor.Nedumerit atât de idee, cât şi de schimbarea ta de

mimică, Mişu înlemneşte cu ţigara aprinsă între degete:„Ai căpiat?”. Fumul urcă şi se strânge sub umbrelă,

devenind verzui, ca un fel de mătasea broaştei, însă cumult mai fină. (...)„Păi joi e ziua ei, omule, iar azi e

luni. Găseşti aşa de uşor loc în avion? Ai impresia că esimplu, baţi din palme şi gata? Stai să-ţi accepte

creditul banca, să vezi banii... Uite şi tu în ce bodegăumbli şi îţi faci credit să te duci până în Cipru pentru ofemeie de care abia te-ai despărţit?...” „Nu ştiu dacă măcrezi în stare de un asemenea gest... Mi-a fost uşor să-ipropun să ne despărţim, da... Însă o iubeam! O iubescîn continuare! Orgoliul m-a împiedicat să nu-mi retrag

cuvintele atunci. Credeam că e de acord doar dinambiţie, însă n-a fost aşa. Acum realizez, omule: am

dezamăgit-o profund… A plecat din ţară doar ca să uitede mine. O vreau înapoi, crede-mă, m-am schimbat!

Mi-au fost suficiente două săptămâni fără ea pentru adeveni alt om!”

Fragment din Orgoliul, de Andrei Velea

Invitaţie... la proză de... scurt metraj!



Administrator

Rectangle

5

Mar

ius

CH

IRU

dacă Dumnezeu ar exista, religiile nu şi-ar găsi locul pe acest pământ

Paşii celor doi bărbaţi se întâlniră sub bolta bisericii. Fragmente din slujba latinească leajungea la urechi. Preotul bătrân oficia la altar iar lumina filtrată de vitralii se prelingea înforme nu tocmai divine peste capetele a treizeci de credincioşi ce ascultau smeriţi. ProfesorulHöchsmann, baronul Stahl şi studentul Weisz îi urmau pe cei doi la vreo douăzeci de paşi.Aveau, în stânga, statuia sfântului Gheorghe, cu un balaur rostogolit obscen sub piciorul săustâng. Corpul capadochianului stătea cabrat în gestul suprem al uciderii fiarei, hoţ de lumină,răspânditor al necredinţei. Sabia, model secolul XVII, roşul ce acoperă umerii şi spatelesfântului, desprins parcă din icoanele bizantine, armura de un galben vetero-testamentar,roşul-gâlgâind de sub mandibula fiarei, de o scabrozitate demnă de cele mai crâncene extazuri.Tusea unui supus catolic, ruşinat de contracţiile maladive ale pieptului şi zgârciurilor gâtlejului.Cei trei aveau, în dreapta, pe Giovanni Bernardone purtând pe buze sărutarea rănilor leprosului.El, sfântul, coborât aievea din fresca lui Cimabue. Liniştea aşternută între două rugăciunicătre prea înalt. Atât de adâncă încât aproape că se aud gândurile celui mai tânăr dintre juniiaflaţi aproape de altar. Søren Kirkegaard îşi gândeşte biserica naţională daneză, psihologia şice ar putea însemna aceasta pentru el, îşi gândeşte existenţialismul şi lumea fizică în caretrăieşte. Grupul lui Höchsmann îi ajunse din urmă. Profesorul îl prezentă pe studentul Weisz celor doi. Kinderote şi Kirkegaard se arătarăîncântaţi. Vorbeau într-o molcomire cuviincioasă, înţelegându-se mai mult din priviri. Ieşiţiafară în seara nici catolică, nici protestantă, părerile celor cinci se intersectară pe varii subiecte,în fluxul trăsurilor ce tocmai scoteau oamenii la promenadă. Kinderote înfieră cum putu mai elegant poziţiile intransigente ale bisericilor de pe toatemeridianele, cu privire la toate subiectele, timp în care, necontrazicându-l, nedându-i apă lamoară, Kirkegaard gândea la Regine, cea cu pielea satinată. Profesorul îl mustră părinteşte petânărul nemulţumit, iar Stahl le atrase atenţia că gândirea unor Socrate sau Aristotel, departede a fi imorale, nu sunt tocmai creştine. Weisz se opuse şi el cumputu turnurii scolastice pe care o luase discuţia, dar tonulbărbaţilor era unul elegant. Fetişcane ce vindeau dulciuri seîncurcară în picioarele lor, rumoarea străzii creştea, Kirkegaardprivea undeva în sus la noaptea fără lună, impudică, amorală. Trecură în parcul de vis-à-vis, unde aplecarea filosoficăcedă locul diatribelor având în centru viaţa, poezia ei, dar ş iîngerul sau demonul denumit femeie. Tinerii teologi nuîmpărtăşeau soarta clerului. Kinderote era însurat, iar Weiszpărea că îi va urma. Dar Sřren avea în linia destinului o iubiremai încordată şi nedesluşită, la depărtare de aici, de timp, destrăzile oraşului, de luminile universităţilor, de umbrele bisericilor.Civilizaţia vuia parcă haotic, o durere îi creştea surdă în piept, aveaîn gură un gust cavernos de melasă, tonusul muscular îi scădea. Se arătă indispus şi ceilalţibărbaţi îl conduseră la hotel. Se despărţiră cu efuziuni în noaptea neagră, spartă de lumini maiapropiate sau mai depărtate. Rămase singur cu “Ori-ori” şi ”Conceptul de anxietate” avute undeva în cutele minţii, înmăruntaie, în apele daneze şi într-un suflet consubstanţial cu lumea - soare - stea. Vise ciudate îi brăzdară aşternutul şi fiecare celulă, cuprins de frică şi cutremur îngenunche,blestemă şi se autoironiză, biciui lumea, catafalcurile, esenţa umană. Nu mai putea privi omul,iudă, artist, fariseu. Căuta în acea noapte limita dintre întuneric şi spaţiu, dintre genuni şilumină. Totul era mirare, totul era suspin. Filosofia se aciuase în sufletu-i ca să moară.

În camera sa, Kinderote nu putea să doarmă. Întunericul şi corpul pe care îl simţea imaterial.Îşi pipăi clavicula stângă, un dinte, încheietura mâinii, peste tot - materia lui Hegel, păcatul luiKirkegaard - nicăieri.

Dimineaţa pătrunse în camerele celor doi bărbaţi. Cu viaţa sublimă, încordată, reală, dedincolo de filosofie.



Administrator

Rectangle

6

Adevãrata iubire si , transcenderea

dualitãtii,

Fals Contra-jurnal de seducător (apropo de Kirkegaard) -

Interviu cu gânditorulEckhart Tolle

de Kim Eng

(traducere de Sorin Atanasiu; preluare de pe website-ulEckhart Tolle TV cu consimţământul Eckhart Teachings.)

În timpul călătoriilor mele, una din întrebările cel maifrecvent puse este: „Cum e să ai o relaţie cu o persoanăaşa-zis iluminată?”. De ce această întrebare? Poatecel care mă întreabă are ideea sau imaginea unei relaţiiideale şi ar vrea să ştie mai multe despre ea. Poatemintea celui care mă întreabă vrea să se proiectezepe ea însăşi într-un timp viitor când, de asemenea,se va afla într-o relaţie ideală şi se va descoperipe sine prin ea.

„Cum e să fii în relaţie cu o fiinţă iluminată”

Câtă vreme în mintea mea răsună ideea„Am o relaţie” sau „Mă aflu într-o relaţie”, nu contează cucine, sufăr. Aceasta am învăţat.

Odată cu conceptul de „relaţie” năvălesc în noi aşteptări,amintiri ale unor legături trecute, şi tot felul de conceptecondiţionante, personale şi culturale despre cum ar trebuisă fie o relaţie. Apoi, aş începe să transform realitateaconform acestor condiţionări. Şi niciodată nu aş reuşi sămodific realitatea după voia mea. Şi iarăşi sufăr. Chestiuneapusă de-a dreptul este că: „Nu există relaţii”. Există numai



Administrator

Rectangle

7

momentul de „Acum”, momentul prezent în care relaţia devine posibilă.

Cum relaţionăm, sau mai bine zis, cum iubim, depinde de cât de vidaţisuntem de idei, concepte, aşteptări, pretenţii.

Recent, l-am rugat pe Eckhart să-mi spună câteva cuvinte despre„strădania eu-lui” în a găsi „relaţii de dragoste”. Conversaţia noastrăs-a adâncit, atingând câteva dintre cele mai profunde detalii de existenţăumană trăită. Iată ce mi-a răspuns:

Eckhart Tolle: Ceea ce în mod convenţional e numit „dragoste” e ostrategie a ego-ului de a evita „predarea” (surrender), „renunţarea la sine”.Tu cauţi pe cineva care să-ţi ofere acea stare care, de fapt, se poate obţinenumai prin „renunţare la sine”. Ego-ul foloseşte acea persoană ca pe unsubstitut prin care evită „a se preda pe sine”. Limba spaniolă este cea maionestă în această privinţă. Astfel că se foloseşte acelaşi verb, te quiero,pentru „te iubesc” şi „te vreau”. Pentru ego, dragostea şi dorinţa sunt exactacelaşi lucru, pe câtă vreme adevărata iubire nu conţine nici un impuls de aposeda, nicio dorinţă ca partenerul tău să se schimbe într-un sens dorit detine. Ego-ul alege pe cineva şi-l face special. Foloseşte acea persoană pentrua masca sentimentul constant de nemulţumire, de „nu-i de ajuns”, de furieşi ură, ce sunt strâns legate. Acestea sunt faţete ale unui fond de trăiri şisentimente adânc înrădăcinate în fiinţele umane care este inseparabil destarea egoică.

Atunci când ego-ul alege ceva şi spune „Iubesc asta sau asta”, este oîncercare inconştientă de a atenua sau de a îndepărta acele sentimenteprofunde care acompaniază ego-ul: veşnica nemulţumire, nefericirea,sentimentul de insuficienţă care-i este atât de familiar. Pentru o scurtăperioadă, iluzia funcţionează. Apoi, în mod inevitabil, la un moment dat,persoana pe care ai ales-o sau pe care ai făcut-o specială în ochii tăi, eşueazăîn a-ţi mai camufla propria suferinţă, ură, nemulţumire sau nefericire, caretoate au originea în acel sentiment al insuficienţei şi incompletitudinii. Apoi,sentimentul care era acoperit răbufneşte şi este proiectat asupra persoaneicare fusese aleasă şi făcută specială, şi despre care credeai că în cele dinurmă te va salva. Brusc, dragostea se transformă în ură. Ego-ul nu realizeazăcă ura este, de fapt, o proiecţie a suferinţei universale pe care o resimţi.Ego-ul crede că tocmai această persoană cauzează suferinţa. Şi nurealizează că suferinţa este sentimentul universal de a nu fi în contact cunivelul profund al fiinţei tale - de a nu fi în unitate cu tine însuţi.

Obiectul dragostei este substituibil ca orice obiect al dorinţei egotice. Uniioameni trec prin multe relaţii. Ei se îndrăgostesc şi se dez-îndrăgostesc demai multe ori. Ei iubesc o persoană pentru un timp, până nu mai merge,pentru că nicio persoană nu poate să te salveze de propria-ţi durere.

Numai „renunţarea la sine” (surrender), „predarea de sine”, poate să-ţidea ceea ce tu cauţi în obiectul dragostei tale. Ego-ul spune că „renunţareala sine” nu e necesară de vreme ce „eu iubesc această persoană”. Este,bineînţeles, un proces inconştient. Din moment ce accepţi complet ceea ceexistă în viaţa ta în momentul prezent, „predându-te pe tine însuţi”, nemaifiindîn opoziţie cu viaţa însăşi, ceva în interiorul tău emerge, care a fost obnubilatde dorinţa egoică. Este ceva înnăscut, o pace care sălăşluieşte în tine,



Administrator

Rectangle

8

nemişcare, starea de a fi în viaţă. Este „necondiţionatul”, este ceea ce tu eşti înesenţă. Este ceea ce tu căutai în obiectul dragostei tale. Eşti tu însuţi. Când acestlucru se întâmplă, un tip diferit de iubire îşi face simţită prezenţa, şi care se sustragealternanţei dragoste / ură. Nu mai alege apoi un lucru sau o persoană ca fiindspecială. Este absurd chiar să foloseşti acelaşi cuvânt. E posibil ca într-o relaţie„normală” dragoste / ură, ocazional, să intri în stare de „predare de sine”. Temporar,pentru un moment, se întâmplă: experimentezi o iubire mult mai profundă şi o starede acceptare care uneori răzbate. Dacă aceasta stare de „renunţare” nu estesusţinută, se acoperă din nou cu tipare egoice vechi. Nu spun că o iubire profundănu poate irumpe ocazional într-o relaţie „obişnuită”. Dar sunt episoade rare şi descurtă durată.

De fiecare dată când accepţi ceea ce este în acest moment, ceva din profunzimese iveşte. Deşi poţi fi prins în cea mai dureroasă dilemă, externă sau internă, în celemai dureroase sentimente sau situaţii, în momentul când accepţi ceea ce este „acum”,transcenzi ceea ce se întâmplă. Chiar dacă simţi ură, în momentul în care eşticonştient şi accepţi realitatea ta emoţională, o transcenzi. Suferinţa poate fi totacolo pentru un timp, însă tu deja te afli într-un loc mai adânc.

Întregul univers fenomenal este cauzat de tensiunea contrariilor. Fierbinte şi rece,creştere şi decădere, câştig şi pierdere, succes şi eşec, polarităţi care fac parte dinexistenţă, şi, bineînţeles, parte din orice relaţie.

K. Eng: Este corect să spunem că niciodată nu vom scăpa din strânsoarea polarităţii?

Eckhart Tolle: Nu putem înlătura polaritatea, jocul contrariilor la nivelul formei.Însă, poţi să transcenzi „opoziţia” prin „predare” (surrender), „renunţare de sine”.Atunci te afli în directă legătură cu un loc foarte profund din tine însuţi unde polarităţilenu mai există. Ele pot continua să existe la nivel extern. Dar, chiar şi aici, ceva seschimbă în felul în care polarităţile se manifestă în viaţa ta din clipa când îmbrăţişezistarea de „acceptare şi predare”. Polarităţile se vor manifesta într-un fel atenuat şiblând.

Cu cât eşti mai inconştient, cu atât eşti mai identificat cu forma. Esenţa inconştienţeieste aceasta: identificare cu forma, fie că este formă externă (o situaţie, un loc,eveniment sau experienţă), un gând sau o emoţie. Cu cât eşti mai ataşat de formă,cu atât mai monolitic eşti, şi în cazuri extreme, experienţa polarităţilor e mai violentă,mai dură. Sunt oameni pe acest pământ care trăiesc practic în infern, iar alţii trăiesco viaţă relativ paşnică. Cei care au pace în sufletul lor vor continua să experimenteze„opoziţia” la nivelul formei, dar într-un fel mult mai blând, nu în sensul în care ceimai mulţi oameni o fac. Contrariile nu pot fi înlăturate, dar cineva ar putea spune căîntreg universul devine mai binevoitor. Nu mai este atât de ameninţător. Lumea numai este percepută ca fiind ostilă, ceea ce egoul în mod obişnuit percepe.

KE: Dacă „trezirea” sau a trăi o viaţă în stare „iluminată” nu schimbă starea naturalăa lucrurilor, dualitatea, tensiunea contrariilor, care sunt efectele de a trăi o astfel deviaţă ? Afectează lumea externă în vreun fel, sau e numai experienţa mea subiectivăa lumii ?

ET: Când trăieşti în „predare de sine”, ceva irumpe prin tine în această lume adualităţii şi care nu e din această lume.

KE: Şi schimbă acest lucru lumea externă mie ?



Administrator

Rectangle

9

ET: Intern sau extern semnifică în cele din urmă acelaşi lucru. Cândnu mai percepi lumea ca ostilă, atunci nu mai există teamă. Şi când numai este teamă, începi să gândeşti, să vorbeşti şi să te comporţi diferit.Iubirea şi compasiunea îşi fac loc prin tine şi influenţează totul în jurultău. Chiar dacă te afli într-o situaţie conflictuală, va exista un flux depace în mediul acesta manifest al contrariilor. Şi atunci ceva seschimbă. Unii ar putea spune că nu se schimbă nimic. Dar nu estecazul în exemplul de faţă. Ceva cu adevărat important are loc, seîntâmplă. Ceea ce este dincolo de contrarii, eternul străluceşte prinforme în această lume a formelor.

KE: Este corect să spunem că „lipsa de reacţie împotrivă”, acceptareaopoziţiei din lumea formelor, e ceea ce determină modificări în felul încare contrariile se manifestă ?

ET: Da. Opoziţia va continua să existe, dar ea nu mai este hrănită detine. E un foarte important lucru aici: „lipsa de reacţie împotrivă”înseamnă că polarităţile nu mai sunt alimentate. Aceasta înseamnă căvei experimenta o prăbuşire a contrariilor în aşa-zis situaţii conflictuale.Nicio persoană, nicio situaţie nu este transformată în „inamic”.

KE: Aşadar, contrariile, în loc să devină întărite, slăbesc. Şi poate acestaeste felul în care ele încep să se dizolve.

ET: Exact. Trăind în acest fel este începutul sfârşitului acestei lumi.

Pau

l B

LAJ

UltimulReggaeversete de primăvară

ţie îţi place să dansezi la apus şi să mănânci cu mâna dulceaţa de căpşunisă îmi povesteşti rar despre apele mari şi despre cum cade soarele pe tine

mie îmi place să stăm sub duş până ies aburii din noi ca din monumentesă te aud cum râzi de mine când mototolesc câte o coală scrisă şi să tac

mai ţii minte cum ai alunecat pe iarbă cum ai mers cu pantoful în mânăse întoarce dorul în mine ca o barză singură într-o ţară mult schimbată

mă privesc prin ciorapul tău agăţat din mine ies linii de tramvaie vechipe torsul meu înalt ţi se deschid palmele moi mici ca bobocii de garoafe

ţie îţi place să auzi cum se deschide uşa la vecini sau cum strănut răcitsă coşi butoni la cămăşi şi să urci dealuri desculţă în primăverile târzii

o pulbere ca praful de puşcă se varsă în mare la răsărit mă aplec să scriupe ţărm printre corali tu mai aduni pescăruşi morţi cutii de cola şi de bere



Administrator

Rectangle

10

Aralunia

Plecam în weekendLuam cu noi câteva rame subţiri subţiri de fotografiiOchelarii de soare.Şi acum îmi e dor de ţinutul roşu magneticAralunia.În fiecare toamnăOamenii se iubescÎn paturi mari de spumă.Vara femeile îşi plimbă copiiiÎn cărucioare mariFăcute din elefanţi albaştri.Sunt interzise aparatele de fotografiatIluzii.Nici o sticlă nici o sirenă pe ţărm.Un os de peşte îmi aminteşte de ziuaÎn care turiştii au invadat ţinutulÎnarmaţi în geamantane de pielePlecam în weekend.

Şi astăzi mi-e dor deŢinutul roşu magneticAralunia.

Portretul mamei

Mama are ceva din bunul simţ al Madonei. Din naivitatea cadourilor deCrăciun. Îşi lasă discretă umbra în pieţele aglomerate, prin autobuzele prăfuite, lalocul de muncă.

Ea nu este femeia şirurilor nesfârşite de bărbaţi, ea este femeia copiilor ei.Mamei nu-i place noaptea Sf. Bartolomeu, nu-i place bărbatul care mă

poartă pe umeri ca pe o pradă.Se bucură de intimitatea pitulicilor din servanta bunicii şi în fiecare

dimineaţă şterge plăcile de patefon.Treizeci şi unu de ani cu privirea aţintită pe luminile din suflet, pe silueta

mea conturată câteodată diurn.Spre seară, mama cu gura încă strâmbă de chinurile facerii păşeşte

marginea abruptă a realităţii poemului

Vine o vreme

Vine o vreme când ploaia fisurează caldarâmulCând miroase prea tare a toamnă.Vine o vreme când te întorci acasă cu pălărie de fetru în bastonVine o vreme când rubrica de ştiri e un exerciţiu de luciditate când expiri în buza sfârtecată a filmuluiEnjoy with meCând ţi se dă un premiupentru maşina de inventat poeţi.Când ţi se publică amintirile post-mortemVine o vreme pentru toţi dragii mei.



Administrator

Rectangle

11

Poetul de pe .... lunã

Maidmoissele Albert

Deschide fereastra şi face cu mâna bursucilor de grădinăÎşi udă în fiecare după amiază begoniileHrăneşte peştişorii de apartamentRidică capacul pianuluiPriveşte pământul negru stingherit de gângăniiÎngaimă câteva note.E bolnavă de ofticăCamera e strâmtăPatul strâmtRochia pătatăMătasea draperiilor grea.Înserarea mov treceMânându-şi aripa rea.

She talks about me

Vorbeşte despre mineDespre cum se sfătuiesc vrăbiile de curteDespre bucuria de a rămâne chivernisitDespre nopţile în care simt biocurenţii în bucătărieDespre cei care mor la marginea drumuluiŞi despre cei care gâlgâie pe patul strâmt al puştiiDespre memoria hainelor croşetateŞi respectabilitatea gândacilor porţelanaţiDespre cum miros bascheţii din camera buniciiŞi desigur despre multe multe alte lucruri...

Otilia, prietena mea

Vă avertizez că imaginile prezentate sunt deosebit de şocante.

Prietena mea, Otilia, are doi copii - un băiat sănătos, îl cheamă Victor, celălalt e un copil cu dizabilităţi. Un ochiîi surâde şi e verde colorat, celălalt îi lăcrimează tot timpul. Nu te speria, aşa sunt ochii mei, mi-a spus când amcunoscut-o.În fiecare dimineaţă respiră adânc, exersează căderea .Visa să cânte la pian. De aceea, în fiecare seară îşi pune mâinile într-o batistă specială, pe care o păstrează cugrijă într-un anume dulap. Se retrage apoi discretă în adăpostul visului.Nu-i plac despărţirile, îmbrăţişările, surâde, şterge uşor de salivă grumazul copilului, s-a obişnuit să trăiascăaşa, în arătătorul lumii, iar când oboseşte face dragoste la întâmplare, în parc.Mi-a mărturisit odată - dacă mă vor atinge rădăcinile neliniştii, aş vrea să iau forma unei păpădii.

Crochiu

Valul nr. 45Întotdeauna perfect.Acelaşi soldat desăvârşit.Fără de care nu ni s-ar cuveni această neţărmurită patrie de ape.

Trece o femeie frumoasăLa întâlnirea cu ploile.

Iubito,Să împărtăşim veselia acestei ultime zile de vacanţă,Mâine, pasărea MORTIS ni se va strecura încet în casă, ne va pătrunde în lucruri, ni se va impregna în piele



Administrator

Rectangle

12

Descumpănire

Nu pot să identific niciofigură de stilpisica prinde vrabia dinmargineaacoperişuluichiar îi face plăcere săidentificearipile pregătite de zborcine trece cască ochii şinimic altcevapoate-i singura cădere asoareluipeste creştetulporumbeilor

Nu e ceva ce-ar amintide zbaterea florilor înainte de a adormieternii pruni

Pot aşadar să închid ochiiimaginându-mi sosirea păsărilor deprimăvarăprobabil mi se pare nimerităo asemenea aşteptareduce undeva atâta vreme cât soldatulîşi încarcă arma şi ocheşte rândunicaoho, zvăpăiata rândunică reîntoarsădin noaptea anotimpurilor

Scoica flămândă

Putea fi vorba de eroaresau mai degrabă de iluziioricum exorbitantele orgoliiinvadau vitrinele deceniului şasecu amăgiri în formă de roată

Noaptea oraşul părea un animalneajutorat. Nu-i aşa că la douăzeci deani ai timp să aştepţi viitoruldeşi nu se poate exagera prea mult?

Astăzi mi se spune: mai la dreaptaexistă turnul şi mărul său de aurca un tăiş neştiut ce maciniadormitele maluri

Mi-e de ajuns răspund, memoria meadevine o scoică flămândăpeste care cineva vântură nisipul Eladei.

Steaua incoloră

Pentru steaua decolorată a vântuluin-aş putea să ridic nicio floareE dimineaţă şi aerul moalerăsuceşte filele toamneidincolo de porţile oraşului

Acolo zace şi victoria râvnităce ai putea spune tucel care asculţi această palidămişcare a clipelor?Nu-i aşa că orele morprecum ierburile pierdute sub ploile nemiloaseiar timpul se subţiază îndureratdovadă că nimeni nu arepentru ce să revină.

Iarba urcând

Dar nimic nu mai e de văzutîn sălile muzeului de florinumai meri sau poate cămaşă de noaptedin care cântă cele şapte coroanepentru ispitele noastre uitate

Am să sar în coama unui calca şi cum aş evada din moarteaminuţios pregătităPovesteşte şi spune-mi dacăîmi stă bine când zbordintr-o întâmplare în alta

ce frumos se aude iarba cum cântădin nou va ploua peste zile şi clipeAcum iată se face seară şi încep întrebărileeu am să ies să le aud venind

Dar dacă n-am să ştiu să răspund?



Administrator

Rectangle

13

Poveste de dragoste

Odată,Când tu mă iubeai,Lumea nu mai era la locul ei.Soarele răsărea dinspre miazănoapte,Luna venea până la noi pe topoganul stelelor.Când tu mă iubeai,lumea nu mai era la locul ei, şi nici inima mea.Fugea cu tine oriunde.O ţineai în palmeşi ea dansa după tam-tam-ul fericirii.Când tu mă iubeai......Odată...

*

Alerg să mă prindîn braţele desfăcute ale firii.Alerg spre sărutul uitatŞi-mi cuprind tinereţea de mijloc.Alerg să-ţi sărut palmele,Alerg şi mă plec în faţa ta.Vreau să-ţi spun,Încerc să-ţi strig şi să-ţi şoptesccu sute de glăsuri: Te iubesc...

Eu...

Sunt pasărea cu aripi de cearăşi caut căldura soareluiSunt un vis,Sunt eu,Sunt pasărea cu aripile arse de razele soarelui tău.Nu mai am aripi...Nu mai sunt pasăre?şi totuşi sunt eu,Sunt cântecul unei iubiri răstignite.

Dor...

Mi-era dor de surâsul tău, mi-era dor.Niciodată chemarea mea nu era aceeaşi.Ştiam, zărindu-ţi umbra tulbure lângă fereastră,că cineva putea să ţi-o risipească;şi vamăai plătit cu soarele chiar,care astăzi a răsărit mai devreme.

Tribuna oficială a tăcerii

Sunt într-un punct mort unde toată lumea taceşi unde mi se spune că trebuie să orbesc.N-am voie să mă mai văd cu adevărulPentru că m-ar îndemna la strigăte de disperate.Aşadar, eu tac... tu taci...el tace...Alături, asasinii atâtor ere tac şi ei,Iubirea tace,Durerile amuţesc.Tribuna oficială a tăceriie plină de morţi care-au tăcutde când li s-a făcut semn că trebuie să se nască...în tăcere.

Primăvară întâmplătoare

E primăvară...Întâmplător ochii tăi sunt senini şi ficşi,Buzele tale sunt primăvara trupului meuca un foc mistuitor.-E primăvară! îmi spunSărutul nostru e şi-al ei.-E primăvară! repet...Din întâmplare ne iubim iarăşi,Din întâmplare sunt azi minunată.Îmi îngrop faţa în părul tăuşi mă pierd în tine recunoscătoare.Iubirea acum e o primăvarăşi primăvara ne dăruie mireasma ei cu totul întâmplător.



Administrator

Rectangle

Nic

olae

BA

CA

LBA

SA

14

, Era scund, chelbos, arătând ca unul care s-a născut bătrân.Mâncat de molii din clipa când a apărut pe lume.Ce dracu’ l-a mânat să facă neurochirurgie?Avea şi ceva spate, tată-su doctor, era coleg şi amic cu Mincu, ălde îl trata de diabet pe Ceauşescu şi a rămas ministrul sănătăţii şidupă împuşcarea pacientului.Era un fel de aghiotant al lui dom’ Profesor.Se pricepea la computere, îi ţinea corespondenţa.Făcea şi pe şoferul, el conducea, dom’ Profesor moţăia în spate.De ce se complăcea?Era şi el o parte din dom’ Profesor, o parte din putere. A dus-oaşa până când într-o zi, după ce o tot cocea în suflet (avea zeceani de când era medic specialist) a spart buboiul în timp ce era lavolan.Vroia şi el să facă o operaţie în viaţa lui ca mâna întâi.- Ştiţi, dom’ profesor, m-am gândit. Sunt pregătit. M-am uitat laalţii, am citit. Vreau să fac şi eu o operaţie.Dom’ profesor a tresărit din dormitarea pe locul spate dreapta,locul de onoare, profesoral.- Ce vrei, mă?- Să operez.- Nesimţitule! Opreşte! Ce i-a trecut prin cap nesimţitului! Na osută de lei, marş de la volan, ia-ţi un taxi! Ce neruşinare!A doua zi, printre doctoraşii ce îl pupau în fund, când, de fapt, levenea să-i smulgă cu dinţii carotida:- Auzi, mă, nesimţitul! Ce i-a trecut prin cap măgarului ăsta...



Administrator

Rectangle

15

Marat Ţvetenco îşi cârpăcea barca: pene de lemn aduse din secure şicuţit, smoală, câlţi şi vopsea. Vopeaua bună, procurată prin cineva de la vapoare,rezistentă la apă, venea pe urmă. Timpul nu i-o prea îngăduia, că spre searăavea aranjată o partidă de şah cu Saavedra, dar înflorise primul zarzăr, cel dincapătul străzii care dădea drept în lac, că de aceea o şi numiseră oficialii stradaLacului, copac zdravăn să-l cuprindă abia braţele unui bărbat în putere şi veneao fărâmă de timp bun pentru pescuit, până începea bătaia peştilor.

Un fel de ciudăţenie a locului şi pomul ăsta. Că zarzării nu cresc ca teii,castanii şi arţarii din Grădina de din vale, ci mai cu zgârcenie şi trudă şi nici nu seridică atât de sus. Că viaţa lor şi a pomilor fructiferi în general, e mai scurtă. Maiplină, dar şi mai scurtă. Că pomul nu-i ca vietatea, s-o ia din loc după celetrebuitoare vieţii, ci unde s-a nimerit să-i fie datul, apoi acolo îi este şi traiul şinetraiul şi rodul; în nafura lui de ţărână; şi cât poate trage de-acolo atâta-i a lui. Darzarzărul Ţipor -aşa îi spunea lumea, după gospodăria lui Alia Ţiporov, ultimadinspre lac, fiindcă se întâm-plase a fi vecini-, crescuse înalt, avea crăci puţine şilungi de nici nu le puteai numi coroană, răsfirate nici în sus, nici în părţi de parcă încănu se dumirise dacă de cer sau de pământ aparţine şi încă şovăia de partea cui să sedea. Ori, poate, credea că el nu ţine de nici o parte, ci-i liber şi de sine stătător; poatechiar l-ai fi auzit spunând ceva de felul ăsta, dacă i-ai fi fost pe plac şi ai fi ştiut să-lasculţi. Ce mai, era un pom aparte. Poate de aceea şi crescuse aşa înalt şi înflorea cu osăptă-mână-două înaintea tuturor. Altcum ce puteai crede despre un copac atât dealtfel decât e în firea copacilor, care, pe deasupra, se mai căpătase şi cu nume, asemeniomului şi dobitoacelor de pe lângă casa lui?! Păcat că l-au năpădit uscăturile! Marepăcat! Că uscătura se-ntinde repede, e cangrena copacilor cum s-ar spune, şi într-unan-doi adio zarzărul Ţipor, cu aerul lui şăgalnic-sever, adio început de primă-vară sositînaintea primăverii! Şi-apoi, ce loc gol ar rămâne în cer pentru toate dimineţile şizilele fără soare! Dar aşa se-ntâmplă când laşi toate trebile publice numai în seamacelor plătiţi pentru ele.

Ieri dimineaţă, când ieşise Marat să arunce grăunţe la orătănii, privirea îifugise spre zare, să cântărească ziua după începutul luminii şi pata alb-rozie a lui Ţipor îisărise, neîngădui-toare, în ochi: A venit primăvara! Tu ce faci?! Iaca făcea şi el ce putea: Dădea de mâncarepă-sărilor, rânea la vacă şi la porc, aducea apă de la fântână - că aia de la canal, vai de steaua ei!-, mai puneacâte un lemn în sobă; m-de, ca omul singur pe lângă casa lui.

În unele dupăamiezi mai făcea câte o partidă cu Alejandro Saavedra, cu piesele lui din fildeş,îngălbenite de vreme, şi atunci timpul fugea ceva de speriat, de te trezeai pe-ntuneric c-ai uitat de apă, de foc,de orătănii şi dobitoace, ba ai uitat şi de tine. Că la jocul de şah rostul nu-i să câştigi, cum cred unii, ci să lupţifrumos, ca un cavaler subţire, cum spune Alejandro; şi cei subţiri la minte şi la inimă iubesc frumu-seţea maimult decât izbânda într-o înfrun-tare! Nici vorbă să fie izbânda întâi! Nici vorbă! Frumuseţea e totul aici. Ba şiîn lume tot ea-i prima, oriunde. Însă într-o înfruntare se vede cel mai bine. Şi frumuseţea cere timp şi numaispre a o deosebi de cele doar aparent frumoase, dar încă s-o gândeşti, să ţi-o închipui în lumina dreaptă,senină, stând mândră între toate cele de parcă ar fi singura gândită de Dumnezeu, iar celelalte sunt doarresturi, ca gunoaiele şi molozul când îţi ridici o locuinţă luminoasă?

Sunt multe frumuseţi pe lume, după toţi cei care caută frumosul, dar lui i-a fost dată aceea aînfruntării cavalereşti. Altfel de ce să-l fi adus Dumnezeu pe bunicul lui Alejandro Almiente Saavedra în VadulUngurului, cu figurinele lui din fildeş, într-o cutie ca ruptă din soare, cocoloşită într-un covor arăbesc, tocmaipe fundul cufărului?! Că pe-atunci Vadul Ungu-rului era doar o aşezare pescărească, înteme-iată de nişteucrainieni aduşi încoace de o furtună de vară, după câte se spune. Au lăsat barca la voia vântului, ca oricepescar priceput când vremea îi e potrivnică şi soarta i-a aruncat aici, tocmai când ei credeau că le-a sunatceasul; Au văzut că locu-i bun, mai bun decât întâlniseră până atunci şi au rămas. Asta încă se mai poatevedea: Jos - Brateşul, ciuntit şi băltit acuma, dar larg câtu-i zarea pe-atunci, iar deasupra, pe pământ zdravăn,satul, unde bărbaţii încă mai poartă brâie late în care-şi înfig cuţitele, la îndemână, că-n lotcă nu-i timp să cauţiîn dreapta şi-n stânga; în zilele sărbă-torilor mari flăcăii împacă hore pe maida-nul din faţa fostei primării; iarcând coboară de plăcere în oraş - uneori în grup, pe cai gătiţi cu pamblici, canafi şi zurgălăi - cei cu inimă-n eiîşi pun câte-un resteu la brâu, că nu-i voie cu cuţit pe-acolo. De-aceea li se şi zice bouari: Bouarii din Vad.



Administrator

Rectangle

Administrator

Rectangle

16

Şi-apoi, de ce să-l ducă domnul învăţător Arvinte pe el, un pui de ţăran la urma urmei, într-unpalat al copiilor - chiar aşa îi spunea: Palatul Copiilor, şi arăta ca un palat adevărat, doar ceva mai dineconomie făcut-, numai fiindcă putea să deseneze bine case, co-paci, oameni, oi, câini şi toate cele, dacănu pentru a vedea ce-i acela jocul de şah?!

Aşa se face că mai târziu, când Alejandro a întrebat la cârciuma lui Raspunghel, într-o seară,dacă ştie careva să joace şah, el a putut răspunde: Io ştiu cum să mut piesele, da-i greu de jucat.

Şi chiar i-a fost greu până a priceput ce-i acela un atac din faţă, o învăluire, o pătrundere, unsacrificiu, o retra-gere adevărată sau una amăgitoare. Dar Alejandro presăra totul cu poveşti desprebătălii vestite în care lucrurile acelea chiar se petrecuseră, de-ţi rămâneau în minte ca fixate în cuie. Şifrumu-seţea vine când începi să le amesteci, punând în planul de luptă câte ceva din două-trei ori chiardin toate câte puţin, atâta cât se cere. Cam ca într-o mâncare ce nu mai e nevoie s-o dregi când o ai înfarfurie, că şi de iei între timp altceva în gură, apă, vin ori rachiu gustul dintâi nu i se pierde, ci creşte sauscade pe măsură, răspunde bine şi bucuria mâncării rămâne întrea-gă. Ba încă lasă loc şi unui plan maiscurt în planul dintâi când vrei să încerci o pătrundere neaşteptată ori să preîntâmpini o diversi-une afrontului advers, dacă l-ai întocmit cum trebuie.

Frumuseţea asta ar putea arăta cam rece văzută din afară. Dar nu-i deloc aşa pentru cel prins învâltoarea ei. Inima e la datorie, una cu mintea şi fiecare mutare, oricât ar părea de neînsemnată, e hotărâtănumai împre-ună. Că inima-i atoate-ştiutoare, e locul unde iscoadele întregii fiinţe, ştiute ori neştiute detine, trimit continuu semne despre amănuntele bă-tăliei, iar ea le înfă-ţişează minţii spre a le cântărilaolaltă. Când Isabela clipeşte -că după Izabela de Aragon, cel mai puternic om din regat la vremea ei, sechiamă figurina aceea regină-, regele Filip a şi mişcat degetul mic, iar generalii au şi înălţat sabia în semnulconvenit pentru schimbarea ordi-nii de bătaie, corespun-zătoare noii situaţii de pe eşichier. După caz, unsoldat, un pluton ori o companie se va trans-forma pe clipă în zid, în pinten sau în tăvălug; cavaleria vaşarja ori numai se va preface că frânge direcţia atacului - de aceea şi mutarea cailor pe tabla de şah areîntotdeauna forma lite-rei L (mare de tipar) -, divi-ziile de care de luptă vor tăia breşe sau măcar unadintre ele va tropăi ameninţător. Dar orica-re dintre aceste încer-cări sau răspunsuri -şi sunt destule-urmează liniile clare ale unei viziuni, oricât de fără rost sau încurcate ar părea celui ce nu înţelegeplanurile strategice ale celor două oştiri; Ori cum, la nevoie, în desfă-şurarea generală, îşi face loc tramaunei tactici, ca şi cum ai muta locul unei virgule într-o frază, schimbând şi întărind sensul şi rostulîntregului.

Totu-i să nu crezi că înfruntarea se petrece numai între armate, pe câmpul de luptă, dacă vrei s-o înţelegi. Uită-te la tine câţi supuşi dirijezi în fiecare clipită, chiar dacă ţi se pare că nimeni şi nimic nu ţi-e supus; priveşte în jur şi ia aminte la tot ce te-ncon-joară şi vei afla. Dar orice ţi-ar fi dat să faci, săgândeşti întotdeauna planuri şi răspunsuri frumoase în ce te pri-veşte, fiindcă numai frumuseţea câştigă,deşi necunoscătorilor li se arată ca şi cum ar pierde mereu.

*Piesele aşteptau de cu seară, rânduite cum trebuie, pe masa curată din casa de ţinere, că la

Alejandro nu era chip de linişte din pricina ginerilor, nurorilor şi a liotei de plozi neastâmpăraţi. Cândaranjau câte o partidă, Alejandro Saavedra scotea cu o zi înainte minunata cutie din sertarul totdeauna în-cuiat cu cheia de pe inelul lănţugului pe care-şi ţinea ceasul, o aducea la Marat Ţvetenco, pătrundeauîmpreună pe uşa din faţă, nu pe cea îngustă care ducea în dormitor şi la bucătărie, în camera mirosinddulce a busuioc şi levănţică şi aşezau împreună figurinele pe câmpul cu pătrate ma-ron şi aurii. Astfeloştile aveau timp să se obser-ve, să se cântărească şi fiecare combatant să imagineze din vreme mijloculde a o scoate cu bine la capăt cu oricare dintre adversari şi, mai cu seamă, fru-mos, dacă în focul lupteiîntâmplarea i l-ar fi scos în cale.

Pentru partidele cu Marat Ţvetenco, Alejandro Almiente Saavedra se îmbrăca întotdeauna cumse cuvine a ieşi în lume: costum sobru, la două rânduri, cămaşă negre-şit albă, cu jabou, vestă din pichetîn carouri mari, cu lănţişorul cea-sornicului prins la a treia cheutoare, să facă buclă de-un lat de palmă,panamaua neagră pe cap şi sticla de lichior de curacao învelită în foiţă de staniol. Sosi punctual, privi pedeasupra porţii, îngăduitor. Nici nu-şi mai amintea câţi ani trecuseră de când Marat îl lăsase să aştepte îndrum; întotdeauna îl găsea aşteptându-l în cadrul porţii, gătit în costumul de dimie, proaspăt ras, cupălăria gen vânător sub braţ, fiindcă de obicei el purta şapcă. Şi cum aşteptarea se prelungea, făcu câţivapaşi în dreapta, apoi tot atâţia în stânga; simetria este începutul frumuseţii şi mişcarea aceasta nu-i puteaafecta liniştea sufletului. Apoi, aştep-tând, îşi scoase, discret, ceasul, îi săltă capacul: Se duseseră dejaun-sprezece minute şi al doisprezecelea sărise de jumătate. Dar nu se făcea; nu, nici vorbă! Nu poţi bateaşa în poartă, când ai convenit cu stăpânul casei un timp exact. Se mai plimbă în dreapta şi-n stânga, paşinumăraţi într-o parte, şi tot pe atâţia în cealaltă; îşi mai privi o dată, ferit, ceasornicul. Hm! situa-ţiaîncepea a deveni jenantă; privea lumea, mai ales femeile şi copiii, de pe după perdele, de pe dupăcolţurile caselor, de pe după ulucile gardurilor. Cât să fi trecut? Dar să scoţi pentru a treia oară ceasul…Nu, nu se făcea! Unsprezece şi cu optsprezece, plus de-atunci încoace… Alejandro Almiente Saavedraîndrăzni: îşi îndoi degetul arătător pentru a lovi mărunt în scândura porţii, însă dincolo, în ogradă, îngrădină, în casă nu se întâmplă nimic. Oh, şi-i pregătise lui Marat Ţvetenco o partidă! Poate mai era o



Administrator

Rectangle

17

pro

zãşansă. O deschidere atât de frumoasă! Asta o recu-noscuse şi Ţvetenco: Mai rar deschidere cagambitul! Şi furat de gânduri, îşi dădu seama că bătea pentru a treia oară în poartă şi că bătăileprinseseră tărie şi intensitate. Ei, fie ce-o fi! hotărî fără cuvinte: Împinse poarta, îşi scoa-se pieptulîn faţă şi păşi drept, conştient de importanţa momentu-lui. Marat Ţvetenco n-avea să considereaceasta o abatere de la frumuseţea comportării; situaţia o impunea.

În mirosul plăcut al încăperii, ferit de privirile indiscrete, Alejandro Almiente Saavedra sesimţi dintr-o dată bine; orice grijă dispăruse. Piesele aşteptau cuminţi, cum le aşezaseră amândoiieri de cu seară. Oastea maură, cu capetele ei de chihlimbar, părea mai hotărâtă; barbari neîn-fricaţi,necunoscând decât partea joasă a frumuseţii, izvodită din mândrie. Pe când cea în întregime dinivoriu se afla deja pe treptele credinţei şi înţelegea că spiritul de sacrificiu este un dar al Luminii,singura frumuseţe fără de seamăn. Îşi frecă uşor palmele, mulţumit: Ei, acum să te văd, don Marat!Şi făcu prima mutare. Mai vorbă, era o deschidere perfectă! O admiră îndelung. În minte îi vedealiniile de forţă: Fildeşul curat înainta, lovea din flanc, se prefăcea a da înapoi, iar cu mutarea urmă-toare penetra până în inima întăriturii maure, vârful spadei de ivoriu se sprijinea pe grumazulemirului. Cum se şi pe-trecuseră lucrurile în vremea regelui Filip şi a reginei Isabela. Ai-ai! şi Ai-ai,păgânilor!

Ce bun ar fi fost în clipa aceea un strop de lichior de curacao! Dar, desigur, nu se făcea sădesfunde singur sticla. Ori putea s-o treacă drept arvună a victoriei întrezărite? Oare don MaratŢvetenco l-ar fi socotit un gest lipsit de frumuseţe? Însă nu mai află răspunsurile nicio-dată, fiindcăbătăi gră-bite în poartă îi spulbe-rară bucuria. Încet, impunân-du-şi ţinuta şi mersul unui adevărat hidalgo, AlejandroAlmiente Saavedra ieşi în prag, înaintă un pas, demn, pe prispa dinceamur: -Cine-i acolo? Don Marat Ţvetenco nu-i, momentan, acasă. Re-veniţimai târziu. -Păi nu-i, spuse de dincolo de poartă un glas pierit. Nu-i, c-a picat dincopac. Poarta se dădu în lături şi omul apăru în deschizătura ei,urmând grăbit: S-a suit în copacu’ Ţipor sâ-l cureţe de uscături şi… -Cine eşti?! tună fără a ridica deloc vocea Alejandro AlmienteSaavedra. Bărbatul se încurcă o clipă lungă în chiar sim-plitatea întrebării. Ştiacine este măcar după nume, dar ştia şi că nu asta îl întrebase cel dreptşi înalt de pe prispă. Se reculese: -M-a trimis el, nea Marat, sâ-ţ spui câ l-a luat, cu salvarea, laspital. ‘Cea câ-i musai sâ-ţ’ spui, da’mneata nu erai acasâ. Cel de pe prispă îşi plecă bărbia în piept, socotind ceva, în gând, unrăstimp: - Şi-i grav? zise în cele din urmă. - Îi, bre, c-o leşânat! - A leşinat?! - Cum îţ’ spui, bre! Di pi ci mhi-o zâs sâ-ţ’ zâc matali, o leşânat! - Bine, solule de ispravă. Mulţumesc. Acum poţi pleca.

După ce mai zăbovi un timp în gânduri, pe prispă, Alejandro Saavedra se întoarse încameră spre a strânge minunatele piese în minunata lor cutie. Şi îi părea atât de rău! Atât de rău! Cepartidă ar fi fost asta cu o aşa deschidere! Ce partidă, Dumnezeule! O deschi-dere cum alta nu-i!Ce forţă! Ce tărie! Ce frumuseţe! Merita s-o mai privească o dată, îndelung.

Şi cum privea tabla de şah, cu încântare şi părere de rău totodată, pionul maur din faţareginei făcu un pas înainte. Vasăzică, mau-rul nici rănit şi doborât la pământ nu se lăsa?! Uimitpeste poate, dar impunându-şi eleganţa gestului, Alejandro Almiente Saavedra făcu, automat, urmă-toarea mişcare, şi, cu stupoare, văzu că maurul răspunde corect. Ei, comedie! îşi zise, cu inimazvâcnindu-i nebu-nă în gâtlej. Dar asta nu se poate! Nu se poate!

N-am auzit niciodată de cineva care să fi răspuns cu un gambit în fapt unui gambit proforma! Şi în ceea ce priveşte mili-oanele şi miliardele de partide de şah desfă-şurate pe faţapănântului avea dreptate: gambitul e unul singur, a neîn-semnatului pion alb, pentru fiecare partidăîn parte. Însă în viaţa de fiecare zi nimeni nu poate spune câţi inşi primesc darul accesului lafrumuseţea deplină, ca împlinire a dorinţei trăită îndelung ori numai pentru că au răspuns cu toatăfiinţa lor unei provocări formale în abia sesizabila clipită când însăşi Frumuseţea i-a chemat. Încremenit de admiraţie şi respect, Alejandro Almiente Saavedra se aşeză pe scaunul din spatelefigurinelor de fildeş curat, scoase dopul sticlei cu pântecele ideal rotunjit, turnă câte un deget delichior în cele două pahare suple şi îşi trase mânecile în sus atât cât i-o îngăduiau butonii din aur cucoroană ducală în relief: Atunci, să ne înfruntăm, frate!

Clinchetul fu abia sesizabil, fiindcă don Alejandro Almiente Saavedra ştia cu câtă fineţetrebuie ciocnit un pahar lung aflat singur pe o masă. Băutura avea gustul bucuriei calme.



Administrator

Rectangle

18

Kat

ia N

AN

U(piesă în patru tablouri)

(fragment)

RAI - Reşedinţă Aproape IndividualăLia Danilescu - peste 70 de ani, subţire, mignonă, vioaieLeon Danilescu - peste 70 de ani, înalt, adus de spate, înţeleptAlina - fiică, peste 30 de ani, decent îmbrăcată, ochelariMatei - fiu, 22 de ani, blugi, aer adolescentin

Tabloul IO cameră micuţă, cu trei pereţi vizibili, puţin spaţiu. Vrafuri de cărţi, discuri, unbirou, o masă, o canapea. Pe pereţi multe tablouri, tapiserii, farfurii, ceasuri imensedoar cu o singură limbă, arătând fiecare altă oră. Pe masă, sfeşnice, serviciu de ceai,tăvi de porţelan, pe birou alte cărţi… Cei doi sunt în scaune cu rotile pe care lemanevrează greu din cauza aglomeraţiei. Nu se vede nicio fereastră. Denumireaîncăperii este însă afişată vizibil, pe peretele din spate.

Lia- E sufocant! Nu-mi mai amintesc exact condiţiile din prospect, însă cu siguranţă num-am aşteptat la aşa ceva. Cum o să locuim aici amândoi?(Se învârte cu scaunul pe loc privind în toate părţile)-Nu spun că nu mă bucură biblioteca, chiar aşa, în dezordine. Întotdeauna mi-aplăcut să citesc. Şi tablourile, uite câte tablouri, îţi fac viaţa mai frumoasă.Leon-Care viaţă?Lia-Viaţa de după moarte. E un fel de a spune… Oh, scuză-mă, nu m-am prezentat.Sunt Lia Danilescu. Dumneavoastră?Leon-Leon.Lia-Leon şi mai cum?Leon-Nu-mi amintesc. Am uneori nişte pauze de memorie…Lia-Ştiu cum este. Mi se întâmplă şi mie. Însă despre Reşedinţa asta ştiu exact cum mi-a fost prezentată. Un loc minunat în care să te retragi când ai obosit de atâta viaţă,să poţi fi liniştit, să-ţi petreci cum s-ar spune veşnicia civilizat. Am analizat toatevariantele. Singură nu mi-ar fi plăcut. Cu toate cărţile şi muzica… apropo, ce muzicăvă place?Leon-Clasică, jazz, nu mă prea omor după chestiile alea stridente. Mă doare stomaculdacă îmi bubuie tobele la ureche.Lia(Bate din palme)-Ce bine, şi mie la fel. O să ne înţelegem perfect. Ştiţi, fără supărare, mi-am imaginatconvieţuirea cu o persoană de sex feminin. Cineva complementar. După cum spuneşi denumirea- Reşedinţă Aproape Individuală. Adică o prietenă, o persoană cugusturi apropiate…(uşor jenată) Nicidecum un bărbat… Condiţiile nu mi-au permissă aleg persoana. Mărturisesc, n-am fost chiar uşă de biserică, mai o cafeluţă, oţigară, am mai greşit şi eu. Existau şi nivele superioare…Leon(Curtenitor)



Administrator

Rectangle

19

-Nu vă faceţi probleme, înţeleg. Situaţiile noastre par să fie asemănătoare.Nici mie nu mi s-apermis să urc mai sus. Pentru mine, însă, e o plăcere, vă mărturisesc. Nu speram să fiu atât denorocos, să întâlnesc o persoană atât de plăcută ca dumneavoastră...

Lia(Tuşată)-Sunteţi amabil. Vă asigur că pot să fiu cât se poate de discretă, pot să şi tac, numai să îmiatrageţi atenţia dacă vă obosesc…(Încearcă să se deplaseze către un teanc de cărţi)-Of, e greu cu căruţul ăsta. De câţiva ani m-au cam lăsat picioarele, parcă sunt amorţite de lagenunchi în jos, am avut un AVC şi nu mi-am mai revenit niciodată complet. (Se apleacă, ia ocarte) Uite! ”De veghe în lanul de secară”, chiar îmi doream să o recitesc. Poate reuşesc săreconstruiesc ceva din adolescenţa mea. Ştiţi, e ciudat, dar nu-mi mai amintesc decât fapte,cum am luat un premiu la olimpiadă, cu cine stăteam în bancă, campionatul de handbal,şedinţele la UTC. Fără niciun fel de trăire personală. Ştiu că eram o tânără sensibilă, scriampoezii, însă nu simt nimic din ce simţeam atunci. Trebuie să fi simţit ceva, o pasiune, o revoltă,altfel cum aş fi scris poezii, înţelegeţi?Leon-Pentru mine e simplu. Nu mai ştiu demult cine sunt. Trăiesc fiecare clipă ca şi cum ar fi prima.Într-un anume fel, sunt un nou născut. Un privilegiu pentru cineva care a trăit atât de mult…Însă cărţile mi le amintesc. Salinger a fost printre preferaţii mei.Lia-Dar Steinback? V-a plăcut Steinbeck?Leon-Pot să recit din ”Joia dulce”. Ştiu pe de rost ”Păşunile Raiului” şi am recitit de multe ori ”Larăsărit de Eden”.Lia-Ciudat, aş fi putut spune eu asta. Sunt cărţile mele preferate. Nu cumva sunteţi printre cei careau citit ”Poveste fără sfârşit”?Leon-Michael Ende? Mă reîntorc la ea ori de câte ori mă simt singur. Când mă sperii pentru că nu-miamintesc nimic despre mine. De aceea am şi acceptat proiectul ăsta. Să ajung în propria meaFantazia, înconjurat de cărţile preferate, o veşnicie pentru a recrea magia imaginaţiei.Lia-Ce frumos ai spus asta! Te-ar deranja dacă ne-am tutui? Poate e cam devreme, încă nu ne-amcunoscut suficient... Sunt prea îndrăzneaţă?Leon-Nicidecum. Spune-mi Leon. Lia vine de la Lia-ciocârlia? Cânţi sauzbori?Lia-Îmi sună cunoscut. Mi-a mai spus cineva aşa. Probabil e ocoincidenţă... Cânt, cântam, aşa de plăcere, doar pentrumine şi... ( îi este greu să-şi amintească) nu mai Ştiu cine.De zburat nu mai zbor decât cu gândul.(Reuşeşte să mişte căruţul printre masă şi canapea. Seîntinde către ceainic.)-Am putea bea un ceai. E tocmai ora potrivită.(Se uită la ceasuri)-Sau ar putea fi. Timpul e cam împrăştiat aici. Cum o să ne orientăm? Fiecare ceas aratăaltceva...Leon-După bioritmul personal. Nu simţi că trupul tău bate exact ora cinci?Lia-Five o clock. Da, mi se pare că este tocmai ora ceaiului de după-amiază. O să-l prepar pentrutine.(Se întinde deasupra mesei) (va urma)



Administrator

Rectangle

20

Pe

tru

BO

TE

ZA

TU

În spectrul tematic vierean Limba Română ocupă un loc important, este, dupăcum susþine Adrian Dinu Rachieru, una dintre cele trei divine teme, alături deMamă şi de Iubire [7, pag. 16], iar în unele poezii apropierea dintre aceste treiaspecte ale fiinţării noastre întru spirit divin şi naţional face ca ele să se contopeascăşi să devină un tot întreg. De pildă, în Glas de taină, o poezie dedicată lui ŞtefanPetrache, maica sfântă, care poate fi considerată, totodată, şi imaginea mameidătătoare de viaţă pe acest pământ, atinsă de aura sacralităţii prin îndurarea chinuluinaşterii, dar şi cea a Născătoarei de Dumnezeu, este definită prin metafora glasde taină, întruchipând graiul […] de-acasă, dulce:

Maică sfântă: glas de taină,Graiul meu de-acasă, dulce!Cum laşi ziua ca pe-o hainăFără tângă că se duce.Într-o altă poezie, intitulată sugestiv Metafora, Grigore Vieru defineşte graiul

ca fiind o apă adâncă şi strălimpede în care trebuie aruncaţi copiii pentru a vedeacum înoată. Semnificaţia acestei metafore este profundă şi necesară mai ales dinpunct de vedere al conştientizării importanţei creşterii generaţiilor de copii în legeaLimbii bunilor şi străbunilor noştri:

Îmi arunc în apă copiii,În adâncă, strălimpedeaApă a graiului -Să văd cum înoată.A putea să înoţi în apa graiului tău înseamnă, înainte de toate, a-i simţi vibraţiile,

a te contopi cu undele care prin apropieri şi depărtări successive comunicănondiscontinuu cu adâncimile atemporale, mitice ale existenţei neamului din carefaci parte, cu „epicentrul spiritual” (Mihai Cimpoi) al acestuia.

Grigore Vieru s-a dovedit a fi nu doar „rapsodul” care a cântat cu măiestriedeosebită Limba Română, ci şi un înflăcărat luptător întru apărarea acesteia de ceicare „scuipând în datini şi în limbă” se plimbă prin Basarabia transformată într-ogară. În poemul Ridică-te, din care deja am citat şi pe care Fănuş Băileşteanu,autorul monografiei Grigore Vieru – omul şi poetul, o pune alături, „cel puţin princontextul în care s-a născut”, de Un răsunet al lui Andrei Mureşanu [8, pag. 97],Vieru realizează, cu sensibilitatea-i caracteristică, o relaţie antagonică, similară(ce-i drept, la o scară redusă) celei din Scrisoarea III a lui Eminescu, dintrepământul de glorii, care mai poate fi găsit doar în străvechi istorii, adică dintretrecutul de până la răpirea Basarabiei din trupul Moldovei lui Ştefan cel Mare şiSfânt şi prezentul în care acest pământ românesc interriveran a devenit o mină desfeclă şi de nicotină:

Pământule, tu cel de glorii,Te caut prin străvechi istorii,Că-n vremea noastră, de acuma,Ce-am mai rămas din tine? Huma! (va urma)

Continuare din numărul trecut



Administrator

Rectangle

28

21

Sen

ia R

ES

UL

Lumea stelelor este o ,,lume a privirii”13, care ne emoţioneazăsufletul, provocându-ne la visare. Astfel, şi în romanul Selmei Calil Raşid,Anifé (O tinereţe fără răscruce), stelele pot fi ochii cerului, se oglindescmereu în ,,expresia de resemnare”, sunt asemenea unor copile angelice, potevoca vremuri mitice: ,,Uneori ni se întâmplă lucruri pe care nu le putemînţelege sau tălmăci.” Femeia este un astrolog, un om înţelept care vrea sădestăinuie destinul tânărului, iar lipsa gravitaţiei constituie un misterpentru eroină.

Finalul romanului aminteşte de dezechilibrul cosmic care este sugerat aici de femeiacare se stinge. Se ştie că stelele nu au viaţă veşnică, şi ele sunt supuse vieţii organice. Totuşi,finalul romanului surprinde prin renaştere în dezechilibru: ,,Dar totul se termină mult mairepede. Deşi operaţia demară cu bine, în momentul inciziei pulsul slăbi brusc. Doctoriiintrară imediat în alertă. Pe de o parte medicul mamoş se grăbea să scoată copilul cât mairepede, în timp ce se făceau încercări de redresare a pulsului. Însă pe ecranul fosforescentbătăile inimii încetară chiar în momentul când copilul scoase primul ţipăt. După vigoarealui, se părea că micuţa nu suferise prea mult în timpul travaliului deşi căpătase deja oculoare închisă. În trupuşorul fragil, viaţa părea să năvălească împreună cu primele respiraţii,în timp ce ultima respiraţie părăsea trupul mamei.”14

Pentru Sena Aziz Süleyman tăria stărilor de a fi este asemănătoare tăriei oului,amintind de un mit fundamental şi anume mitul cosmogonic. Inima din care răsare un ouprezintă o semnificaţie aparte, deoarece reprezintă sediul trăirii umane la nivel cosmic şisediul visului şi al eului profund: ,,oul sărută doar/ perfecţiunea sferei/ e departe de ea/pentru că fuge/ cu viteza luminii/ om. din ou/ ieşind copii/ mai veritabile decât originalul/sfera doar stă alb/ şi vede.” (Oul15).

La Hayat Memiş aerul violent este reprezentat de vânt, furtună, uragan. ,,Expresiea mâniei cosmice”16 aşa cum afirma Bachelard, aerul violent sugerează mânia poetei,înrăutăţirea stării sale afective. În Grădina viselor mele: ,,Pentru o clipă se opreştetimpul/ Nu mai adie în viaţa mea vântul,”, iar în Visând: ,,Valurile te vor legăna,/ Vântulîţi va cânta,/ Frunzele vor dansa,/ Iubirea te va încununa.// Fiecare gând al tău/ Va fi omelodie/ Fiecare cuvânt,/ O poezie.”17

În Răsăritul de soare18 apare furtuna infernală, atmosferă prielnică performăriiactului magic, iar încălzirea reface ravagiile puternice, simbolul decăderii. Aerul rece, puridentificat în poetica lui Hayat Memiş sugerează dorinţa de reînnoire a lumii. În Viaţa19 ...domină un aer de ,,deşert”, aer rece, edenic, pur, căci ,,viaţa e o fantasmă”. Aerul parfumatşi muzical este specific unui spaţiu paradisiac, identificat în poezii tip Dacă iubirea ..., Unstrop de fericire, sau Uitarea ... unde apare sinestezia parfum - strălucire - cântec20.

Astfel, aerul, alături de celelalte elemente bachelardiene, pe care le vom avea învedere în alte lucrări, joacă un rol important în literatura feminină turco-tătară de limbăromână din Dobrogea.

Note:

13 Jacques Derrida, Diseminarea, traducere şi postfaţă de Cornel Mihai Ionescu, Editura Univers, Bucureşti,1997, p. 72.14 Calil Raşid, Selma, Anifé (O tinereţe fără răscruce), Editura Europolis, Constanţa, 2000, p. 247.15Aziz Süleyman, Sena, Cosmologia firii, Editura ExPonto, Constanţa, 2010, p. 34.16 Gaston Bachelard, op cit, p. 88.17 Memiş, Hayat, Düs Bahçem. Grădina viselor mele, Editura Golden, Constanţa, 2007, pp. 93, 94.18 Idem, Bir Damla Mutluluk. Un strop de fericire, Editura Golden, Constanţa, 2006, p.93.19 Ibidem, p. 95.20 Ibidem, pp. 99,103,94.

Con

tinua

re d

in n

umăr

ul tr

ecut



Administrator

Rectangle

22

Ciclurile poetice care compun volumul Magdei Cârneci, Poeme TRANS(Tracus Arte, Bucureşti, 2012), orientează discursul spre un complex nivelplanetar, ample panoramări având drept constantă fluiditatea imaginiloraparent centrifuge, aflate într-o perpetuă succesiune. Putem integra acestdemers Manifestului Transdisciplinarităţii, cu ştiutul program holisticoglindind maximalitatea Fiinţei. Privirea poate avea ascendenţe giganteşti.Ochi hipertrofiat, creierul ţese trasee care, într-o stare mundană obişnuită, arfi supuse ocultării: O orgă nebună. Creierul îşi varsă/ cascadele lui devedenii şi sunete,/ menajeriile şi istoriile, timpii de cărbune şi platină,/mierea şi laptele şi petrolul,/ privind înapoi, alfabete, miraje, nirvane,/ şigolfuri largi şi întunecate păduri,/ amfiteatre şi labirinturi umplute cuapă, adunând/ secundele toate în vaste grămezi de nisip,/ în delta uriaşădin centru/ în matricea ascunsă, obscură. Sunt desfăşurări eclectice care-şipotenţează impactul prin barochizante şocuri clar-obscure, extinderi uneoritiranice ale conştiinţei. Peste vârfuri arde soarele unui splendid delirium,forţând orice are aparenţa limitei. Fiecare pas cheamă multiple descătuşări,sensul transfigurării carnale fiind dictat de pluralitatea cutremurărilor. Astfelse naşte bestiarul, sistematică ieşire din perimetrul celor ce se văd pe lumină.Magda Cârneci pătrunde într-o zonă stăpânită de necruţătoare viziuni,ambigue sinteze ale exprimabilului cu inexprimabilul, joc vezuvian cuaparenţă inexpugnabilă. Şi totuşi lipsa, acea inadecvare aproape epidermică,se opune atingerii nivelului absolut, apogeu al dilatării. Sângele, axă aoricărei lumi, oglindeşte toată sinteza universală. Constanta ascendenţei esupusă unui ritm inedit, îmblânzeşte dezlănţuitele fiare,/ înfiorând metalelegrele, cuţitele, cuiele,/ încheagă dislocate organe, trezind amorţitesinapse,/ săturând creierele noastre stupefiate, în aşteptare. Totul pe ungrandilocvent ton pasional, oscilatoriu, cotropitor. Melosul stăpâneştecromatica proprie irecognoscibilei armonii înconjurătoare, avansând treptatspre o asurzitoare tăcere. Pe aceeaşi linie a paradigmei marilor plecăriîntâlnim deplasări extrapământene, refuzul vechiului şi contopirea cu atipiculextincţiei, cu nemurirea onirică a spaţiului interplanetar: Asemeni unui vasarhaic plutind la întâmplare prin cosmos/ împrăştiindu-şi jarul printresateliţi şi comete/ aruncându-şi în urmă/ roiurile de imagini haotice înpraful stelar.// Ca să nu mai ai unde să cazi să revii/ ci să dispari prinfisiune prin fulger/ într-un voiaj spaţial printre planete/ galaxii şi bigbanguri îţi căutai/ un mormânt celest/ pentru ca dispărând să nu moriniciodată. Visul privilegiat inspiră o adevărată aventură a Fiinţei, cu ampletuşe vizionare îmbogăţind misterul greu penetrabil. Întâlnim pasaje artisticeafine spiritului creaţiei lui Paul Klee, creator ce şi-a făurit propriul universprin sintetizarea semnelor niciodate fixe. Din straniu şi labirintic putemextrage noi semnificaţii. Ritmul asocierilor, opoziţiilor, balansului esteprofund parabolic. Vibraţia versurilor Magdei Cârneci rezonează cu forţaextremă a profunzimilor, desprinsă dintr-o rară sensibilitate ce îşi propunesondarea energiei cosmice. Întrepătrunderea vieţilor atinge nivelulimpresionant al ieşirii din timp, într-un joc iniţiatic marcat de succesive morţişi învieri. Iată o regulă de fiinţare onirică: visul să se viseze pe sine până lacea mai intensă trezie/ până la viaţa adevărată - o regenerare prin vis.Aparent destructurată, mult invocata minte transfigurează datele realului, încheie viscerală sau chiar ludică, sprea a rezulta nesfârşite determinări tainice.Vizionarismul ia de multe ori şi conotaţii dionisiace, îndrăgostiri abisaleapropiate de fericire. Sfera transformărilor parcurge vaste cicluri existenţiale.



Administrator

Rectangle

23

Simultaneitatea ordonează diversele cosmogonii interioare. Ca o briză daliniană,peisajul se deschide imaginilor mai puţin contondente: Stau pe faleză la o masăcu picioarele îngropate în nisip mişcător/ mănânc cuvinte moluşte uscatedistruse de marea lor/ apropiere de vid de absolutul celest şi inexpugnabil;/împrejur o mare sonoră şi vineţie se ridică lent peste nisip peste/ gleznele melesunt peşti repezi în apă ruginite monede/ pete de petrol desfăcând luminacrepusculară în mici curcubeie/ şi un vas arhaic căzut din văzduh, rătăcit; Şitotuşi un nelămurit disconfort, persistentă angoasă, bântuie profunzimile.Maximalul aspiraţional derivă din clarvederea ce ar putea integra universuriantinomice, pentru depăşirea individualităţii. Vocaţia explorării ia valoriapoteotice în poezia Magdei Cârneci. Iluminarea se scufundă în craterulmagnetic al trupurilor iar ipostazierile sacramentale potenţează nivelulreprezentărilor. Flagelante întrebări brăzdează obrazul divin: De ce drumul careurcă spre Tine e atât de tăios, de cumplit? Pentru ce atâtea avalanşe, pustiuri/atâtea aspre capcane? Labirintul fără ieşire, distanţă infinită, de ce?Tu totuşine vrei./ Ne doreşti. Tu ai nevoie de mine. Atunci pentru ce atâta suferinţă,sfâşiere, durere pe calea îngustă/ care începe în oase, în carne, urcă în creier,coboară în inimă şi sfârşeşte în întuneric? Sunt subliniate inconsecvenţele şiincompletitudinile caracteristice fiinţei umane aruncate în lume. Timpulprecarităţii machează adânc conştiinţa, structural conectată la computeruluniversului şi în permanentă căutare a idealului, a elanului ascensional. Darşansele reuşitei nu ţin de evidenţă, ci rămân infime, potenţiale: Suntem un lanimens de vibraţii haotice, o recoltă de imaginaţie pitică pentru unmetabolism/ interplanetar, suntem o crescătorie de prunci zburători deviitoare nave intergalactice, dar numai/ puţini dintre noi vor deschide uşaînchisă ermetic mica fisură dureroasă şi strâmtă şi vor ajunge/ dincolo, laastre. Entitatea Absolută se vede confruntată cu Infinitul celor create. Eimaginat traseul unui voiaj prin corpul Marelui Om, cu toată pluralitateameandrelor presupusă de un asemenea gest revelator. Condiţia androginică,totalizatoare, se află la capătul acestei fabuloase acţiuni: Am privit înafară, amprivit printr-o fereastră rotundă: eram într-o ţeastă, într-un uriaş cap de om./Priveam printr-un iris, vedeam lumea albastră dintr-un om vast până la stele,mult mai cuprinzător ca pământul./ Omul acela seprivea într-un fel în oglindă. În ea se vedea o femeiece se priveşte într-o oglindă solară,/ înconjurată deoameni vaşti, transparenţi, de lumină. Din oglindămă privea surâzând chiar Eu Însumi. Fiinţarea trebuiesă continue şi în registrul contingent, supus mutaţiilor.Orientala retragere nu este luată în calcul. Vastelecălătorii spiritualizante ating mereu alte şi alte ţinuturiintergalactice. Totul pe un fundal de sistematicăluciditate, căutând neîncetat irupţia supramentală.Scânteieri incandescente conduc expansiunea: Suntsoare şi totuşi sunt minte/ traversez magmaincendiată, asurzitoare/ Sunt minte şi totuşi suntsoare/ există aici un punct misterios care coincide înambele/ El are prezenţa intensă la sine a Luminii/ şiversatilitatea ei orbitoare/ Cu el sar dintr-o realitateîn alta/ printr-o răsucire interioară/ Lumile în punct se întrepătrund visător,coincid/ Cu el mă fixez suplu în centrul magnetic al universului/ care e centrulcontemplator al sinelui meu/ devenit un mic soare. Extinderea niveluluiconştiinţei poartă aura infailibilă a unei fundamentale profesiuni de credinţă.Ingenioasă sinteză mistico-estetică. Escamotarea durerii, liniştirea interioruluisunt doar câteva dintre obiectivele urmărite în acest elan liric al depăşiriicondiţiei limitării. Supremaţia cunoaşterii e apodictică, inteligenţă pulsatorie ceva depăşi mereu tiparele.



Administrator

Rectangle

24

Poeta şi scriitoarea Valentina Teclici ne-a obişnuit deja cu noi apariţii editoriale. Laînceputul anul 2013, la Editura “Oscar Print” din Bucureşti îi apare un nou volum de poezii,intitulat extrem de sugestiv “De la imposibil la posibil”. De data aceasta, poemeleValentinei Teclici apar în ediţie bilingvă română-engleză, autoarea fiind cea care a tălmăcitpoeziile.Cu căldură şi altruism, poeziile incluse în volumul bilingv sunt dedicate părinţilor,prietenilor scriitori, poeţi, editori, ilustratori, mentori, oameni de litere şi de cultură din ţaramamă, din cea adoptivă şi din alte locuri din lume unde trăiesc oameni minunaţi. Da, pentrucă Valentina are prieteni peste tot în lume.Fină observatoare a realităţilor mondiale contemporane, îngrijorată pentru toate relele carese întâmplă în lume, de la individ, familie, comunitate, naţie, planetă, dar şi optimistă înposibilitatea de schimbare a lumii într-una mai bună şi mai frumoasă, îşi deschide volumulde poeme cu o “Rugăciune”. “Pentru toţi cei care împuşcă porumbeii planetei / Mă rogla Tine, Doamne, să le dai pace-n suflet / Şi săgeţile din arcul lui Cupidon.”În aceeaşi manieră, purcede la o introspecţie loială sieşi şi aplică acelaşi tratament pentruevoluţia sa umană şi spirituală: “Dă-mi, Doamne, iertarea Ta şi-un strop de mir pe frunte /Şi călăuzeste-mă cu dragoste pe poteca luminii Tale, / Să mă tot minunez de frumuseţeacreaţiei tale, ca un copil / Şi să mă închin cu evlavie, în faţa mărinimiei Tale, / Ca un

călugăr bătrân”.Deşi încetăţenită în Noua Zeelandă, Valentina nu uită familia, locurileminunate din Huşi în care şi-a trăit copilăria şi adolescenţa. Printr-oconfidenţă lirică din poemul “Anotimpurile” mărturiseşte că îi estedor în aceeaşi măsura de primăvară, vară, toamnă, iarnă avându-i caeroi pe bunici şi pe mamă: “Mi-e dor de serile când / Bunicii torceaupoveşti / Din fuiorul focului, / Iar bradul de Crăciun / Părea crescutdin surâsul tău, mamă, / Ca dintr-o sămânţă secretă”.De formaţie filosofică, autoarea surprinde în lirica sa dualitatea lumii, atuturor lucrurilor, prezentată inspirat în poezia “Pe scena Universului,doi mimi”: “Trăim, respirăm în oglindă / Pe scena Universului, doimimi. Spiritul şi materia, inseparabilă pereche / Mimând întunericşi lumină”.În opinia poetei, în lumea duală pe care o trăim fiecare dintre noi,liberul arbitru ne dă posibilitatea să coborâm în noi pentru a necunoaşte, dar ne acordă şi şansa de a cerceta universul în care trăimpentru a descoperi calea şi mijloacele prin care să acţionăm pentru atransforma până şi imposibilul în posibil. Valentina Teclici ne oferăunul dintre cele mai frumoase tablouri ale aceste continue căutări:

“Orice-i posibil, am şoptit / Primind ecou din patru zări. / Zburând pe-un mânz albastru,/ Am plantat un fir de nufăr, în deşert”. (“De la imposibil la posibil”).Poeziei de natură filosofică i se alătură poezia de dragoste, “Pretutindeni şi nicăieri”,autoarea dezvăluind faptul că dăruieşte şi primeşte dragoste cu măsura infinitului:“Dragostea cu care te-nvălui / E vie ca respiraţia pământului. / Dragostea cu care măocroteşti / E adâncă precum rădăcina oceanului”.Din întreg oceanul de sentimente şi trăiri, Valentina Teclici face elogiul clipei, ca punctculminant al vieţii şi simţirii. “Clipa e focul de-artificii / Din tunelul timpului. / E fulgeruldecapitând / Turla bisericii, / Suflarea fierbinte a mirului / Aprinzând lumânări / Pevatra inimii”. (“Clipa, Pasărea de Foc”) Noţiunea de timp, cu perspective şi conotaţiimultiple este redusă la timpul psihologic al trăirilor intense, perle în şiragul de nestemate alefiecăruia dintre noi.Natura este motiv de inspiraţie pentru Valentina Teclici. Îndrăgostită de imensitatea apelorcare îmbrăţişează cu intensitate uscatul mirific al Noii Zeelande, poeta se vede “Una cuOceanul”. “Pe-altar înalt de valuri înspumate / Iubirea şi ura se nasc îmbrăţişate. /Soarele se priveşte-n ochi / În sufletul imens al oceanului.” şi simte cum “La picioarele



Administrator

Rectangle

25

mele, Oceanul se-nchină. / Vulcanii irump, se cutremură luna. / Moale, lutul fiinţei mi-emodelat de apă”.Prin simpla lectură a poeziilor sale, observăm măiestria şi harul Valentinei Teclici de a opera cucele mai subtile, expresive şi înălţătoare figuri de stil. Lirismul, cromatica şi imaginaţia dauoriginalitate poeziilor sale. “Ca Pygmalion, am sculptat / Sensul vieţii mele în azurulcredinţei. / Cu dalta albastră, de vioară, / Am ajustat sentimentele / Până au devenit tril înflautul lumii”. (“Pygmalion”)Poeziile, ca şi imaginile, ilustraţiile sunt flori care încălzesc sufletul celor sensibili. Coperta deexcepţie a cărţii “De la imposibil la posibil” este opera Elenei Ciubotaru din Oneşti. Aceastaconfirmă faptul că acolo unde este iubire, dăruire, credinţă, există frumuseţe şi mister. Şi cumsă nu ne emoţioneze un nufăr care creşte în întinsul deşert cu dune adânci şi înalte, precumparcusul unei vieţi în continuă căutare şi evoluţie? Ilustraţia copertei exprimă sintetic şielocvent conţinutul de idei şi trăiri ale poetei Valentina Teclici, Elena Ciubotaru dând dovadăde un simţ artistic aparte. Poeta şi ilustratoarea nu sunt la prima colaborare şi, cu siguranţă maiau multe de spus împreună.

Diana Frumosu, născută în 1993, la Criuleni, face parte din noul val de poeţi dinRepublica Moldova. Este membră marcantă a cenaclului literar „Dincolo de lume” dinCriuleni, dar în acelaşi timp şi a lumii literare româneşti. După ce a invadat revistele şiconcursurile literare din Romania şi Republica Moldova, apărând şi în câteva antologii, iat-oajunsă la fericitul moment al debutului, cu volumul „Strada cu trandafiri” (Editura Arc,Chişinău, 2012).

Volumul apare ca urmare a câştigării Marelui Premiu la Concursul de CreaţieLiterară din cadrul Proiectului naţional de lecturi publice, realizat de Uniunea Scriitorilor dinMoldova în parteneriat cu compania „Moldcell”.

Debutul Dianei Frumosu vine într-un moment potrivit, când deja poeta îşi cristalizeazăatât stilistica cât şi tematica poeticii sale. Astfel, trebuie remarcat de la început un sistemmetaforic bine pus la punct, care are rolul expres de a servi drept cheie pentru desluşireaanumitor texte. Iar acest sistem metaforic poate fi definit printr-un joc al oglinzilor concave,mai exact printr-o interpretare inversă a cuvintelor.

Astfel, dacă la prima vedere poemele Dianei au în centru ideeamorţii şi mai cu seamă a fricii de moarte, de fapt aceasta vorbeşte fiedespre viaţă, trăită cu luciditatea unei lame de cuţit (din care trăireizvoreşte într-adevăr şi înţelegerea morţii), fie despre moarteainterioară, sufletească, după calapodul bacovian.

De altfel, faptul că poemele Dianei Frumosu trebuiesc citite încheia privirii concave, reiese încă din primele două versuri ale poeziei„Autobiografică”, cea care deschide volumul: „Locuiesc la margineaunei lumi cât/ un sâmbure de lămâie”, versuri concludente din acestpunct de vedere, deoarece ilustrează o realitate maximalistă printr-oimagine minimalistă, lumea în care Diana se situează, în centru şi nu lamargine, fiind vastă şi cvasicuprinzătoare. De asemenea, alegoria viaţă-moarte se desluşeşte foarte clar în aceeaşi „Autobiografică”, dinimaginea vechii maternităţi transformată în morgă, în care de altfelînsăşi poeta se naşte.

Fiind aspectul cel mai uzat de tânăra noastră poeta, am să încep cuanaliza textelor în care tema morţii trădează de fapt acuta prezenţă despirit în faţa vieţii. Astfel, un prim text in care se remarca alegoria viaţă-moarte este „Românul s-a născut poet” în care poeta, după ce afirmă: „Când s-a născut,omul şi-a ridicat moartea în spate”, continuă cu înşiruirea unor trăsături ale acestei „morţi”:„buzele rujate ieftin,/ mâinile crispate/ şi chiar pupilele ei/ încărcate cu vid”, însuşiri care



Administrator

Rectangle

descriu fără doar şi poate o viaţă trăită meschin sau cel puţin mediocru. Iar distincţia cu privirela „român”, căruia „Veşnicia i s-a urcat în spate”, aduce deplina lumină asupra alegoriei, ştiutfiind că veşnicia începe încă din timpul vieţii. O altă ilustrare a vieţii trăită sub zodia acuteilucidităţi, dar mascată în spatele morţii o găsim în „Fântână apocaliptică”: „moartea mea s-atransformat în seri lungi/ şi s-a lungit în obsesii cum se îngraşă un obez./ Am visat cum mor demai multe ori/ şi tot simt cum mor când singurătatea se încolăceşte/ în jurul gurii mele ca unşarpe/ care îmi sărută coapsele şi sânii”. De remarcat aici invocarea şarpelui, care raportat laexegeza biblică, simbolizează atât trecerea de la viaţă la moarte, cât şi învingerea morţii. Voiîncheia pentru moment capitolul morţii ca mască a vieţii, remarcând şi poemul „Tanatofobie” încare poeta îşi afirmă de fapt cvasiluciditatea în faţa vieţii şi a lumii ce trăişte murind: „Ştiu căvoi muri altfel de cât se moare./ Tot ce gândesc stă în prisma unui cavou/ din care nici sufletulnu mai poate ieşi./ Sunt mută de prea multă vreme, pentru că tac/ să nu-i umplu de mine./ Mi-efrică să le vorbesc când gura mea/ nu scapă numele morţii”.

Acesta este de altfel şi poemul ce face trecerea de la receptarea morţii ca viaţă, lailustrarea morţii interioare, sufleteşti a unei lumi aflate în declin spiritual. „Cavoul” prin careDiana gândeşte este simbolul scutului împotriva morţilor vii, aşa cum şi Bacovia se va fiascuns în „Cavoul” său, plângându-şi propria viaţă, ca manifest împotriva meschinărieigenerale din afara cavoului. Despre moartea colectivă a societăţii dă mărturie poeta şi în„Elegie”: „Nu ieşeam în oraş de frică să nu văd/ mulţimea cu mortul”. O societate ce se plimbape sine spre o groapă comună, groapa ignoranţei ce duce fără doar şi poate la o sinucidereinsesizabilă dar şi ireversibilă. Că aşa stau lucrurile ne lămureşte „Poemul unei cutiuţe dechibrituri”, în care luciditatea poetei îmbracă haina cinismului, un cinism pozitiv care odisociază critic de masa amorfă de oameni: „Când aprind lumina,/ numele meu este un criminal./Oamenii nu mai sunt buni şi/ nici măcar frumoşi./ Oamenii mor şi chiar le place s-o facă/ ca şicum asta ar însemna viaţă./ Nimeni nu se mai ruşinează să moară”. Apoi poeta arunca asupraacestei morţi existenţiale a societăţii o pelerină a metonimiei, transformând-o într-o „văduvănebună”, şi o trece prin ciurul minimalismului, reducând imaginea întregii societăţi la „cartierulnostru”(Nu mi-a fost niciodată frig). Trebuie remarcată aici subtilitatea cu care poeta evităexcesul în ceea ce priveşte critica socială, mascând totul sub forma unei introspecţii sau a uneiviziuni personale.

Dar adevărata valenţă a introspecţiei Dianei se va vedea în poemele de dragoste, pentrucă, aşa cum spuneam în debutul acestei cronici, lirica ei este cvasicuprinzătoare. Iar tema iubiriivine cumva atât ca o contrabalansare a morbidităţii, fie ea şi eterică, care ameninţă să domineeconomia volumui de faţă (de altfel poemele de dragoste se întrepătrund fericit cu cele despremoarte, indiferent de modul ei de înţelegere), dar mai ales ca o afirmare a firescului ontologic alunui suflet curat, singurul ce se poate întrepătrunde cu un spirit atât de lucid. Iar modalitateaîn care Diana Frumosu înţelege să ilustreze iubirea este aceea a unei întrepătrunderi reciproce acelor doi, ca în mitul androgin. O perspectivă din nou foarte fericită, care demonstrează căpoeta, deşi la o vârstă fragedă, intuieşte valoarea de adevăr învăţăturii că un bărbat şi o femeiedevin prin căsătorie un singur trup. Ceea ce trebuie remarcat aici este faptul că poeta alege săilustreze unirea dintre cei doi, în maniere foarte diferenţiate. De la o unire oniric-corporalistă,cu nuanţe uşor groteşti, izvorâte dintr-un nesaţ al chemării: „îmi venea să-ţi desfac pieptul/ şisă-ţi înghit inima/ să-mi înnod mâinile şi picioarele mele/ de mâinile şi picioarele tale/ca o bârnăde fier sudată de alta”(Serviţi, vă rog), la o curgere aproape panteistă a unuia în celălalt: „Poriimei s-au deschis ca o gură./Îmi cuprind gâtul cu palmele/ şi-aud cum pulsul inimii aleargă prinmine/ ca un tren accelerat pe o linie de cale ferată/fără staţii şi fără capăt -/ infinitul acesta eştitu”(Azi o să vii). Pe această linie a iubirii ca întrepătrundere reciprocă, poeta îndrăjneşte săridice ştacheta şi să aplice mitul androgin chiar pe realitatea ei personalistă, în „cele două dianepatetice”: „Numele lui/e numele părţilor din/corpul şi scheletul tău./ Deci,/diana,/pot să-ţi zicNicu?” sau „Ea îşi muşcă nervul./Un poem în care/ Nicu e liliacul prăbuşit peste/părul ei/ca oviaţă pe-un cadavru/îmbălsămat de poeţi”. De altfel, „îmbălsămarea cadavrului” din acest poemexprima fără niciun echivoc adevărul biruinţei asupra morţii, indiferent de forma ei deexprimare, doar prin intermediul iubirii.

De asemenea nu trebuie trecut sub tăcere nici jocul esteticii. În volumul „Strada cutrandafiri” poeta interpune printre poemele de întindere medie sau mare, în care accentul cadepe susţinerea unei idei prin intermediul unui discurs poetic, câteva poeme mici ca întindere, darpe care mie îmi place să le numesc de esenţă tare, care au menirea atât de a destabilizaatmosfera uşor apăsătoare a volumului, dar şi de a lansa sentinţe poetice prin intermediul unorimagini puternice, ce au ca efect fixarea mai eficientă a prismei gândirii lirice a poetei în mintea

26



Administrator

Rectangle

Românii literare

27

cititorului. Astfel de sentinţe sunt: „Să-ţi curgă inima în cuvinte/ca o sticlă de vin roşu”(Cum săscrii dacă eşti eu), „Viaţa mea-/puncte/de suspensie/într-un vers cu/slove transparente”(Linii);„Viaţa din mine îşi mănâncă pumnii/ca un prunc căruia abia îi cresc dinţii./- Mă lepăd de tine,lume”(Noi suntem iubiţii niciodată oameni) sau „Fior alb mi se dezleagă în piele/ca un şiret decare atârnăm la picioarele/raiului”(Lui Adonis).

În final voi saluta cu toată căldura debutul Dianei Frumosu, îndrăznind chiar să întrevăd ofructuasă continuitate a demersului ei poetic. De altfel, ca orice debut respectabil, şi „Strada cutrandafiri” se încheie cu un poem ce nu are legătură cu restul construcţiei; „Să nu iubeşti,femeie, poeţii”, fiind de fapt poemul-program al viitorului volum, pe care îl aştept de pe acum cuaceeaşi ardoare cu care am aşteptat şi debutul.

Motto: ”Aş vrea să scriu o cartepe care să nu o scriu niciodată”

(I. Fărcaş)

Deşi ne realizăm în viaţă în „ focul încrucişat” al idolilor, aceştia întreţinându-ne,în fapt, întreg cursul afirmării, vine o vreme când revolta ne încearcă, tentaţia de a-i da josde pe piedestal este prea mare,iar finalul devine previzibil: negarea idolilor. Ioan Fărcaş se înscrie în galeria iluştrilor demolatori de idoli ( de la Richard Wagner în„Amurgul zeilor” şi până la Giovanni Papini în „Amurgul filozofilor” ). O face onorabilprin noua sa apariţie editorială Idolii- alte poeme-eseuri ( Editura Nagard, Lugoj, 2011-63 pag.,preţ neprecizat ).O face din postura unui blând şi fin degustător de texte, mustind deînţelepciune, dar şi de atent distilator de fapte şi experienţe de viaţă, slujindu-se,cu măiestrie, deforţa incantatorie a cuvântului.De altfel, m-am pronunţat în mai multe rânduri asupra înzestrării

autorului de a combina artistic cuvintele. Într-o scurtă şi densă prefaţă, Simion Dănilă remarcă abilitatea autorului de a transfigura poetic situaţiaconflictuală dintre idolii adevăraţi, făuritori de destine, şi cei falşi,”care se prăbuşesc de la sine sau pe careşi-i dărâmă idolatrul, uneori nu fără durere, iar alţii la care, cu îndreptăţire, continuă să se închine”. Modalitatea artistică în care autorul se exprimă este poemul- eseu.Este o modalitatepretenţioasă căreia se dedică cu întreaga zestre lirică. Poezia lui Ioan Fărcaş este, în fond, tragică iar dramatismul ei se dezvoltă dezinvolt însfera, restrânsă voit, celor 31 de poeme din sumarul cărţii. Tenta de critică socială („Numai sunt case,/ nu mai sunt fabrici,/ nu mai sunt autoturisme;”-pag.12;”nu mai sunt mâini,/ nu mai sunt picioare,/ de apucat, demers;”- pag.20 ) nu pune în umbră, ba dimpotrivă ridică la cotesolare insulele (nu puţine) de reflecţie existenţială („prezentul meu/aproape că nu există,/ clipele de singurătate/ sunt umplute cuamintirile/ clipelor trecutului”- pag.21; „Eu şi tu/ conchidem la osindrofie a nunţii;/ numai noi ne justificăm existenţa/ în aceastălume”- pag.35). Rând pe rând, sunt trecuţi în revistă idolii care l-au marcat peautor: truditorul (pag.6);Călugărul-budist ( pag.29); trufaşul total(pag.31); pastorul (pag.44). Poeziile par scrise dintr-o suflare.Se susţin prin robusteţea sufluluiretoric.Autorul menţine echilibrul între melosul rostirii şi expresiilefruste, aproape contondente. Închei cu câteva versuri, emblematice pentru efigia autorului:”Sănu daţi pixuri la bătrâni.../ Măcar de-acum să nu mai scrie slove,/ căs-ar putea să laude tinereţea,/ cuvânt pe care nici nu-l înţeleg.../Păziţi-vă de ei, că sunt novici/ şi-n fond nu recunosc că-s istoviţi,/ bachiar se cred şi-acum copii de-o şchioapă”( pag. 54 ).



Administrator

Rectangle

Edgar Cayce

Românii literare28

Legenda care spune că anumite cărţi vorbesc de la sine din momentul în care le vezi se dovedeşte a fiadevărată. Când am ţinut în palme volumul de poezii Şcoala specială (editura trei, 2008) a poeteiViviana Muşa, am simţit că acolo, între coperţi, se întâmplă ceva viu, ca un animal, şi nu m-am înşelat.Nu vă lăsaţi păcăliţi de subţirimea volumului, nici chiar de faptul că este o ediţie bilingvă ceea ce reduceîncă o dată poeziile la jumătate, odată absorbite poemele, vă asigur că vor produce implozii nenumărate peo perioadă nedeterminată de timp.Chiar dacă vorbeşte despre un univers mai greu accesibil nouă (internatele pline de copii cu dizabilităţi),nu simţi nicio secundă că nu ai aparţine acelor evenimente repetitve, iar dorinţa permanentă a poetei de afugi din acele locuri care tind să instituţionalizeze şi sufletul, găseşte în cititor paralele personale care îl facsă se simtă stingher că, iată, un mic volumaş de poezii a reuşit să-i atingă acea coardă ce a fost ţinută pânăatunci în debara.Profesia autoarei (psiholog în şcoli speciale din Franţa şi România) aruncă seminţele necesare introspecţiei,făcându-te, prin nişte motive care îţi scapă pentru că ţin de procese ale inconştientului, să reciteştianumite poezii cu sufletul la gură, ca şi când ar fi pentru prima dată.Poeta nu dă instanţe, nu vine cu sfaturi şi nici nu prezintă adevăruri care pot scăpa celor din jur. Poetavorbeşte la prezent, reuşeşte să îmbrace haina cititorului căruia îi creşte de la un vers la altul o plantaţie degoluri în stomac. Şcoala specială poate fi viaţa, poate fi acel ceva pe lângă care trecem şi la care este nevoiesă ne aplecăm, să îi scoatem mâinile din buzunare pentru a vedea după aceea că nu am făcut lucrul cel maibun.Vocabularul poeziei este al copilului transfigurat de torentul vorbirii proaspăt învăţate, dar pe care, înanumite momente, îl scapă de sub controlul. Sunt surprinse înrădăcinarea acelor momente speciale dinviaţa fiecăruia care ne vor urmări de-a lungul vieţii, este surprins momentul căderii meteoritului pe scoarţacerebrală înainte de a se transforma în act inconştient. Toate astea cu un impact asemănător unui car dereportaj care ia un interviu în dreptul unei case în flăcări, direct propietarului.Este greu să uiţi un asemenea volum, nu te va urmării prin versuri memorabile (deşi sunt câteva pe caresimţi nevoia să le subliniezi), ci prin trăirile avute, prin scuturarea la care eşti supus, şi zic eu că acestaeste scopul poeziei.Nu este un volum din care să rup versuri, să rup strofe, este o adevărată revelaţie a eului care îşi găseşte înaceste pagini nişte oglinzi retrovizoare.Este un volum care nu te întoarce la copilărie, ci îţi arată cât eşti de copil!Dizabilităţile prezente în versuri pot fi oricând asimilate, îşi pot găsi oricând, la orice cuvânt, uncorespondent în cititor.Închei această mică notă de lectură oferind o poezie din volum pe care am citit-o de zece ori, şi urmeazăsă o mai citesc de o sută.

stelică?

hai uită-te la mine, mă! tu eşti Stelică?Mă da firav eşti tu. Hai uită-te la mine Ochi negri!Cine ţi-a băgat aşa mâinile în pantaloni?Ţi le scot că nu-i frumos.Acu de ce plângi?Of, ce faci maică? De ce-ţi dai pumni în cap?Aoleu eşti din ăia care-şi dă pumni în cap?Amărâtule! de - aia stăteai cu mânuţele în pantaloni.Na că ţi le pun la loc.gata cu mama!Ia uite cum le scoate pe cracu pantalonilor!Mă Stelică nu vorbeşti, nu? Dar auzi?Mă, tu nici nu întorci capul când îţi zic pe nume.Ia uite cum ştii tu să te joci aşa cu mâinile scoase prin cracin-am văzut în viaţa mea!Ce-ai pe mână, leocoplast? Eşti lovit?Aaaa...scrie NARGHITA pe leocoplast!Aşa te cheamă. Râzi, ai!?Nu eşti băiat! Gata am înţeles. Eşti fetiţă!Mânca-o-ar mama pe ea de fetiţă. Râzi acu, ai!?



Administrator

Rectangle

29

Livi

a C

IUP

ER

CÃ

Vă spune ceva numele CORA IRINEU? Numele său real este Elena D. Friedman. S-anăscut acum un secol şi-un sfert, adică la 22 ianuarie 1888, în Tg. Bujor - judeţul Covurlui, dintr-ofamilie de creştini ortodocşi, Dimitrie şi Elena Friedman. Va studia Liceul la Conştanţa, iar Facultateade Filosofie - la Bucureşti, având profesori distinşi: C. Dumitrecu-Iaşi, C. Rădulescu-Motru, P. P.Negulescu.

I-aţi ascultat vreodată şoapta inimii sale?„Învăţatu-m-am să nu tulbur geamătul oboselii şi să nu prăpădesc minuta de mai pe urmă,

pe nerăbdarea de acum. Vreau să aştept darul pe care ceasul mi-l aduce, fără să întorc minutarele cumâna grãbitã...” (Jurnal intim. 1923-1924)

Dar noi întoarcem minutarele... şi spunem că numele frumoasei Cora Irineu se identifică cuacela al periodicului „Ideea Europeană” (Bucureşti, începând din 1919... şi până în 1924, când,pentru ea, minutarele s-au oprit), ca redactor, ca autor de tablete pline de sensibilitate, ca prieten, caintelectual distins.

Reţinem vibraţia poetică a unor voci de prietenie sacrală: a fost o „însetată de viaţă...” Nuse poate uita că „a fost în redacţia revistei de la început. Alţii şi-au mutat condeiul de la alte călimări;ea, aici şi l-a ascuţit...”, mărturiseşte, afectat, prietenul Constantin Beldie.

Cu generozitate, Nicolae Iorga pecetluieşte amintirea sa: „Ce largă cultură, ca dar deosebitde a prinde ce e caracteristic, ca putinţă de a-l presinta în forme de scânteietoare noutate...” (Istorialiteraturii româneşti contemporane)

Cele mai frumoase gânduri care străbat timpul aparţin, totuşi, lui Perpessicius, aşa cums-a conservat imaginea fluidă a acestei distinse făpturi: „Pe Cora Irineu mi-o amintesc...”, în BibliotecaAcademiei Române, „de după taluzul de tomuri, capul ei de veveriţă brună aruncă, mirată, ca pesprintene alune, priviri neliniştite. Se adânceşte în pagini, şi la răstimpuri ochii i se pierd în vag. Unzâmbet straniu îi încremenea: pe faţă, în ochi, în colţul gurii... Zâmbetul Corei Irineu era un zâmbetdureros... Cine ştie ce zbateri tăinuia!...”

Şochează o afirmaţie, din care rupem osfâşietoare realitate. O realitate care defineştesingurătatea. O singurătate care sapă cute adânci,chiar dacă fiinţa (oricare-ar fi ea) este sau nuînconjurată de afecţiune de către cei din jur: „Mersulei avea zvelteţea unei ciute de munte. Nările-inervoase adulmecau viitorul sau aerul proaspătşi tare al zărilor...” (Perpessicius)

V-amintiţi reflecţiile dr-lui Micu, dindrama Ciuta, a lui Victor Ion Popa?„Singuratecă,... îi place să stea sus..., deasupranorilor... lângă soare... Şi numai de la depărtare,vânătorul iscusit o mai poate atinge cu glonţul...De o alungă o fiară, ciuta fuge şi se suie până încel din urmă stei de stâncă...” Dacă este în mareprimejdie, de acolo, de pe culmea cea mai înaltă,ciuta „închide ochii, îngenunche... şi se prăbuşeşteîn prăpastie...”

Asemenea, a fost şi destinul CoreiIrineu... S-a frânt... într-o dimineaţă a zilei de 11februarie, a anului 1924. În chiar ziua în care ieşeade sub tipar prima (şi unica) sa carte: Scrisoribănăţene. La Editura „Cultura Naţională”, din Craiova. Volumul, unicul, îi va mângâia doar pieptulsfâşiat de regrete... Regrete pecetluite... după propria-i voinţă.

Şi câte similitudini s-ar putea zămisli între personajul Carmen Anta şi frumoasa şi talentataCora Irineu!

Scriitoarea Cora Irineu a reuşit „să brodeze flori de stil şi graţie” în tablete descriptive, deo frumuseţe unică, precum: „În Ţara Crişului”, „În Ţara Bârsei”, „Prin Ţara Oltului”, „PrinMunţii Cibinului” etc., cu „preciziunea”, afirmă Camil Petrescu, că autoarea „discerne datele carei se oferă”, cu un stil „ceva mai nervos” , cu o „mai variată notaţie”, decât o cunoaştem, spre exemplu,la Sadoveanu.

Sunt locuri de mare vibraţie pecetluite de suferinţă, amintitoare de „poarta colibei luiHoria”, de „suspine din greu amar”, de veacuri de „întuneric, durere, nedreptate” ş.a. Iar vocea

aniv

ersã

ri



Administrator

Rectangle

Românii literare30

călătoarei nu poate conchide decât astfel: „Mă plec smerit peste vremuri şi sărut clipeledeznădăjduite...” (Prin Munţii Cibinului)

Descrierile sale de natură conservă „observaţii ascuţite cu foc lunar şi horhote desuspine”. Descrierile sale sunt „sfâşieri lirice sub masca neliniştitoare a unor acte de dramă”(Constantin Beldie)

Câtă poezie degajă aceste detalii surprinse în portul femeilor din zona Cibinului!„Vălitoarea albă cu nevăzute ondulări ce ocolesc ca nişte vălurele capul, coborând cu ocoadă albă pe spate, învălită în ciurelul străvăzăcios de dantelă, seamănă cu găleata de capa unei ţarine, dă portului măreţia unui stefaneu. Rară născocirea pitorescului şi eleganţeifemeieşti...”

Emoţia portretizărilor se răsfrânge, prin îngemănare, cu propria-i fiinţă: „Fireamunteanului e mai iute, mai tainic, bântuită de o brumă de tristeţe pătimaşă. Aşa-i la joc, lacântec, la iubit, la luptã ºi în rãzmeriþã. Aşa mă tremură un plâns lung din undele argintii de<cânet>, când se amestecă doinele cu noaptea şi pornesc să cuprindă în vis şi întuneric satşi deal, pădure şi case de piatră şi numai luna să stea ca o seceră de lumină şi apele de argintale Bistrei...” (Între munteni)

Plăcerea de transpunere dialectală devine partitură cromatică de o rezonanţă princiară:„Bace dragă... Tu duce la el, Dumnezeu să ce trăiască, şi arată-i carcea şi spune-i că-l ţucşi-i doresc sănătace şi ce eşce ge nu-mi răspunge? Da viedz, bagă în cap şi nu mai târzia...”(Bănăţeană)

Atracţia spre acest colţ de rai românesc este, pe deplin, justificată. Bănăţenii sunt„de o elocinţă, de o ironie, sunt uimitori, minunaţi, fără pereche...” Călătoarea Cora Irineuredescoperă frumuseţi neîntinate, neviciate, de o puritate soră cu poezia: „Cântecele loriscodesc adâncimi de melancolie şi de patimă, neştiute sau ropotesc într-un ritm turbat de tesmulg în puhoiul veseliei lor irezistibile...” (Prin Torontal)

Scrisorile bănăţene, semnate de Cora Irineu, pot fi aşezate, fără rezervă, lângătextele descriptive ale lui Hogaş, Lascarov-Moldovanu sau Mihail Sadoveanu şi îi asigură unloc meritoriu în memorialistica de călătorie românească.

Şi, spre confirmare, încă o mică demonstraţie, pentru a-i recunoaşte autoarei poeziaepică a frazării sale descriptive: „Pădurile urzesc insule diaface pe marea de zăpadă. Albeaţă,poem nesfârşit al frunţilor serafice! Cer limpede, subţire, de pastel. Prin pleoapa serii pâlpâieîncet, ca printr-un porţelan străveziu lumina, se schimbă paloarea verzuie a câmpului deiasomie în roz-albul florilor de măr când apusul închide geana de fragi şi de trandafiri acolope orizont şi mai sus pluteşte un colan de peruzele Răstimp de linişte visătoare, năluci aleînserării sclipind prin grădinile aninate de geamuri. Zâna albă a iernii îşi mâna nunta dezăpadă, peste mădularele întroienite ale lui Pan, răzând cu buze de mărgean, cu flori de macîn obraji: zboară alaiul cu larma subţire a săniilor de argint, picioare de nimfe şi de iepuraşise străvăd fugare din vârtej, mor brumele melancoliilor...” (În Ţara Crişului)

Deopotrivă, şi în tabletele sale literare, despre Marcel Proust, Paul Verlaine, PaulClaudel, Francis Jammes, Anne de Noailles etc., reţinem „cugetarea ei îndrăzneaţă şipersonală”, „rezerva ei mândră, ruptă din fulgerile unei sensibilităţi excesive”, dar şi acea„izbucnire capricioasă a stilului în mijlocul unei fraze calme şi a unei argumentări purintelectuale”, apreciază Izabela Sadoveanu.

Merită a reţine că în jurul reflecţiilor formulate (şi risipite-n mai multe publicaţii aletimpului) domneşte o linişte stranie: „În tăcerea neagră, noaptea pluteşte enormă şisinguratică... Noaptea, tăcerea, singurătatea, treime înlănţuită în jurul meu şi vremea îşimişcă încet convoiul clipelor...” (Note de călătorie)

Fire introvertită, Cora Irineu s-a lăsat cucerită de propriile stranietăţi, neezitânda-şi mărturisi această maladică infirmitate care va culmina, surprinzător, cu-n foc de revorver:„Oboseala mea vine din tristeţe... Vine şi din dezamăgire, vine şi din firea mea, dar n-am ştiutîntotdeauna să iau seama şi să mă feresc de dânsa. Am găsit-o în adolescenţă frumoasă şi amcultivat-o dinadins, nebănuind că ştie să te găsească singură şi că e mai greu să fii vesel, iarveselia aduce darurile: duhul, frumuseţea”. (Jurnal intim)

Şi-n acest an, aniversar, cu numărul una sută cincizeci, să repetăm un gest (oarecum,identic, cu cel din 1924, ar fi de dorit), fluturând filele albe ale unei „cărţulii”, „Scrisoribănăţene”, „proaspăt ieşită de sub teascuri”, pentru a-şi „odihni aripile albe pe pieptul”frumoasei Cora Irineu, şoptind:

„Ce frumos e afară... „„Ce linişte, şi ce senin,ce vijelie mă mai mistuie şi astăzi...”„Craiul nou cată spre mine...”„Un glas vine să-mi cânte sub fereastră...” „Feeria bate, cu degete de argint, în geamurile mici,dar somnul apasă greu pe pleoape...”„Sufletul întreg mi-e numai pace, dragoste şi cântec...”



Administrator

Rectangle

31

Aşezată în colinele Covurluiului, pe apa Covurluiului, comuna Fârţăneşti se află la 43km distanţă de Galaţi şi la 12 km de Târgu Bujor. Cele două sate, Fârţăneşti şi Viile,alcătuiesc teritoriul comunei, cu o suprafaţă de 8746 ha.Şi pentru Fârţăneşti, zorii existenţei acestei localităţi sunt legate de fenomenul detranshumanţă. Un anume păstor Fârţonea - spune legenda-, venit cu oile din Carpaţi,a fost împroprietărit după faptele de vitejie, moşia răzăşească numindu-se Fârţoneşti.Cel mai vechi document ne vorbeşte despre satul Fârţăneşti este cel scris la 14sept.1628, referitor la satul Vornicenii pe Prut, astăzi dispărut, unde este scris numeleunui martor din Fârţăneşti şi anume „Ionaşco vatah Hănsari”.La venirea păstorului Fârţonea de peste munţi, meleagurile acestea nu erau chiarpustii. Documentele atestă locuitori în vatra satului Fârţăneşti, grupaţi în cătune sausilişti. Astfel, la 1448 sunt amintite printre altele „siliştea Radului şi a lui Rădici şiiazărul Covurlui”. Această selişte se încadra în suprafaţa funciară a satuluiFârţăneşti. Toponimele „Dealul” şi „valea Rădiciului” atestă acest lucru. În uricul din1468 dat de Ştefan cel Mare lui Şteful Cernat, printre alte sate este înscris şi„Rădicieşti la Covurlui”.Numele celuilalt sat, Viile, este mai nou. Prima referire în documente apare în anul1679, când într-o hotarnică a moşiei Tomuzeni pe Valea Suhurluiului sunt prezenţimartori din sat, unde este înscris vechiul nume al satului, Puţucuoaia.Legenda legată de vechiul nume spune că ciobanii din zona Breţcu veneau cu oile laBaltă pe aici.În zona veche a satului se găsea un puţ cu apă folosit la adăpatul animalelor. Întimpul unei nopţi , una dintre oi a căzut în puţul cu pricina, înnecându-se. Locul s-anumit mai apoi „puţu cu oaia”. De aici numele localităţii. În 1945 numele esteschimbat în Ignăteşti (după numele celui care a organizat împroprietărirea); în 1947este schimbat în 30 Decembrie , iar în 1968 în Viile, nume mult mai potrivit dată fiindexistenţa marilor suprafeţe de vii de pe Dealurile Bujorului. (Filip, Vasile Gheorghe,Contribuţii la alcătuirea Dicţionarului geografic al comunei Fârţăneşti, Galaţi, 1976).Dacă ar fi să facem o evaluare a localităţilor sud-moldoveneşti din punct de vedereal numărului de jocuri, Fârţăneştiul s-ar situa pe o poziţie importantă.Dacă vom privi însă localitatea - sau mai bine-zis pe sătenii din Fârţăneşti - cainterpreţi ai jocului popular, fârţăneştenii se găsesc cu siguranţă printre cei mai buni.Am avut de multe ori ocazia de a juca alături de tineri din localitate, la diverse ocaziide joc. Sunt foarte buni dansatori, au un stil aparte, iute, cu multă forţă şivirtuozitate.Vom prezenta în continuare jocurile întâlnite şi culese din Fârţăneşti, amintind faptulcă unele dintre ele fac parte din repertoriul multor formaţii de dans instruite despecialiştii centrului CulturalArdeleneşte - joc mixt, jucat pe cerc, cu lanţ de braţe jos. Îl mai întâlnim şi subdenumirea Ardeleanca, Ardeleana sau Ardeleneasca, joc adus cu siguranţă democanii ardeleni. Mişcările iuţi sunt executate spre dreapta şi spre stânga, pe liniacercului. Jocul are melodie proprie, formată din două părţi coregrafice şi muzicale.Duşanul - joc bărbătesc, întâlnit şi în localităţile Măstăcani, Cuca şi Frumuşiţa.Denumirea jocului provine de la un cuvânt slav ce înseamnă „suflet”. Acest danssolicită atât de mult pe dansator din punct de vedere fizic, încât acesta aproape „îşidă sufletul” jucându-l. (G.Băcanu- Horelor, surorilor). Bărbaţii îl danseazăţinându-se prinşi de degetele mici, pe cerc.Jocul are sărituri ample spre dreapta şi spre stânga, cu genunchii ridicaţi, şi bătăi, înacord, pe rând, cu ambele picioare, în partea A. În partea B, deplasările scurte ladreapta şi la stânga sunt însoţite de pinteni bătuţi pe ambele călcâie. Jocul aremelodie proprie (2/4) alcătuită tot din două părţi, A şi B.

(va urma)



Administrator

Rectangle

Fo

32

Moto:

„Poporul de aici face o mare distincţie între iele şi zicerea, Dânsele - peIele le mai numesc şi Rusalii, care sunt 7 fete nevăzute, nebune, care umblăprin aer, jucând şi cântând, începând de prin săptămâna a III-a după Paşti şipână în a 6-a săptămână; că în zilele în care sunt mai înfuriate, întâlnind pecineva lucrând, îl ia la joc, îi ia minţile şi îl lasă aproape nebun, de aceeafemeile mult se feresc în anume zile de a lucra (cum în miercurea III dupăPaşti, numită “Sfredelul Rusaliilor”).

În această zi, femeile pun din ajun prin case şi chiar poartă la dânselefrunze de pelin verde; oamenii în această zi pun pelin în sân, la pălărie şi lajugul boilor dacă se duc la câmp, crezând că prin asta înlătură Rusaliile şiIelele”. ( B.P.Haşdeu, Răspunsuri la chestionarul lingvistic al limbiiromâne, BAR, Tom Tecuci, F. 238 Ionăşeşti-Nicoreşti)

În unele sate, oamenii „spălau plugul” în ziua premergătoare ieşirii laarat, ceea ce după părerea noastră, constituie o uşoară alunecare aobiceiului faţă unele repere antice şi mai ales faţă de cele străvechi aleţăranului român practicate la 1 martie.

În comuna Pechea nu ieşea nimeni la arat înainte ca „Moşul”, adică celmai bătrân şi cel mai de vază om din sat să tragă o brazdă, de-a curmezişulogoarelor din marginea satului, în faţa obştii, într-o zi anumită: „haideţi mă!”,se striga prin sat, „haideţi că iese Moşul: iese Moşul la plug!”. Cel puţinun reprezentant al fiecărei familii trebuia să fie de faţă şi să ia neapărat unpumn de pământ într-o traistă, din prima brazdă trasă de Moşu. Dupăîndeplinirea ceremonialului, moşul dădea masă mare pentru toţi cei prezenţi,fireşte, tot pentru influenţarea fertilităţii. Când reveneau acasă, săteniiaruncau pământul adus din brazda Moşului pe car, pe uneltele agricole şi pringrădini, cam în felul în care aruncau sămânţa cerealelor pe ogor, adică mimausemănatul. „Ca să fie spor la recoltă”, ziceau ei (Crişan Mariţa, 84 ani,comuna Pechea, ing. 1978).

Considerăm acest obicei ca fiind foarte asemănător cu ceremonialulprimei brazde, practicat de căpetenia obştei patriarhale şi care (după MihaiPop) constituie tema principală a pluguşorului. În localitatea Fundeni primulcare ieşea la arat era „mai marele satului”, adică primarul. Demn demenţionat este şi faptul că chiar şi în anii de tristă amintire ai comunismului,sătenii din comunele mai sus-menţionate nu-şi arau loturile personale sauparcelele pe care le primeau din partea Ocolului Silvic înainde de îndeplinireaceremonialului tradiţional.

În unele sate de la poalele colinelor Tutova „înfermecătoarele” satului„furau” - cu tot cu traistă - pământ din prima brazdă trasă de un consăteanmai gospodar. Îl pândeau când se îndepărta cu plugul spre celălalt capăt al



Administrator

Rectangle

33

ogorului şi, făcându-şi cale, se aplecau, luau repede omână-două de ţărână şi plecau apoi s-o împrăştie - s-osemene - pe propriul ogor.

În această subzonă se furau adeseori şi sapele femeilorfoarte harnice şi cu rost la treabă. „Hoaţele”, considerau căodată cu sapele, ele fură şi hărnicia - şi priceperea - celeicare o mânuise până în momentul furtului.

În prima zi de plug, sătenii făceau aghiasmă. „Era o zide curăţenie”, sub toate aspectele. Seară, bărbaţii făceau obaie generală şi îşi schimbau rufele. Curăţenia implica -neapărat - şi abţineri de natură erotică.

În ogradă, în apropierea porţii, se făcea un foc mare,fumegând, peste care era trecut carul cu boi. Se afumauneapărat boii, carul şi plugul, ca să se îndepărteze toatelucrurile necurate. Ritual de purificare prin foc. Când ieşea

pe poartă, bărbatul îşi făcea semnul crucii de trei ori.Femeia, care trecuse prin portiţă cu puţin înainte, venea înîntâmpinarea carului cu o cofă plină de apă, chiar înmomentul în care boii părăseau spaţiul ogrăzii. Arunca apămai întâi în faţa animalelor, stropindu-le pe picioare, apoiuda roatele carului şi, la urmă, arunca şi în car pe plug.„Ca să plouă la vară!” , spunea ea voioasă. Ritual deinvocare a ploilor; libaţie prin apă. „Să te audă Dumnezeufimeie”, completa bărbatul, făcându-şi semnul Crucii.„Spor la treabă, bărbate!”, mai striga femeia în urmacarului, închinându-se acum şi ea, după ce, mai întâi, lăsajos cofa cu ajutorul căreia oficiase un ritual necreştin.



Administrator

Rectangle

34

FLORIAN DORU CRIHANĂ

În cei peste 20 de ani de activitate,Florian Doru Crihană a devenit un numecunoscut în lumea artei satirice şi a benzilordesenate în spaţiul european, dar şi pe altecontinente. O activitate intensă, pasionată,concretizată în frecvente expoziţii personale,participări la expoziţii internaţionale dindomeniu, numeroase premii ce au încununato creaţie bogată, plină de fantezie, dar şi o

militare continuă pentru promovarea artei satirice,marchează acest interval din viaţa artistului.

Unul dintre elementele care-i caracterizează creaţiaeste o deosebită inventivitate tematică: Portrete, Veneţia,Bruges, Titanic, sunt câteva dintre subiecte dezvoltate deCrihană în serii de lucrări ce surprind prin ineditul abordării.

De această dată tema a fost propusă de Daniela şiLucian Drăguşin (din colecţia cărora fac parte lucrărilerealizate de Crihană) şi s-a dovedit a fi ointeligentă provocare pentru spiritul iscoditor alartistului. Ansamblul de lucrări se constituieîntr-o nouă cronologie a istoriei lumii, ocronologie “sui generis” în care succesiunile şiinterferentele în timp ale unor fapte ne capteazăatenţia şi ne invită la reflecţie, tocmai fiindcăalegerea acestor momente nu urmăreşte unsingur domeniu (istoric, evenimenţial, religios,tehnic, etc..) ci pare un amalgam de situaţii careau marcat mai mult sau mai puţin sonor istoria

lumii; dar la o a doua evaluare amomentelor prezentate, întrebareape care ne-o punem este dacăaceste alegeri făcute de autor suntcu adevărat aleatorii, dacă totuşi,un sens ascuns nu se află înspatele lor. Întrebarea, careurmează primului zâmbet adus de amalgamulde situaţii şi de disproporţia dintre importanţalor (sau ceea ce pare o disproporţie) sedatorează, bineînţeles, asociaţiilor amuzante, darşi tulburătoare create de autor prin modul deconcepţie a imaginilor. Chiar prima lucrare înordine cronologică, “Jerusalem”, stârneşteaceastă îndoială în posibilul sens umoristic final

al lucrării: perspectiva inversă folosită de Crihană,monumentalitatea copleşitoare a crucii au mai degrabă unsens tragic, chiar dacă artistul se foloseşte de procedeespecifice artei satirice.



Administrator

Rectangle

35

Transpuse într-o compoziţie voit naivă, ca în basmelecopiilor, zig-zagurile zidului chinezesc şi roaba supradimensionată(“Roaba”) corespund într-o anumită măsură unor imagini carese creează în mintea nostră, unor asociaţii involuntare având şiconotaţii hazlii.

Artistul recurge la cele mai variate procedee plastice aşacum se întâmplă şi in “Teoria Copernic-Nostradamus şi primul

ceas de buzunar”; punerea în evidenţă asimultaneităţii unor evenimente,descoperiri, pare aleatorie, şochează, darîn ultimă instanţă ne pune pe gânduri.Lucrarea sugerează o sprinţară mişcare,ca într-un joc de copii, având ca“mecanism” declanşator un banal obiectcotidian înscris însă într-o mişcare acosmică a timpului, totul fiind figurat prininspirate procedee grafice.

“Epoca de aur a pirateriei” degajăcategoric o subtilă ironie prin balansulsteagului: de la piraterie la titlul de nobleţenu e decat simpla problemă de poziţie astindardului.

Concepută compoziţional cuprocedee suprarealiste, “Francmasoneria” trezeşte un uşor fiorprin semnificaţiile evocate de acest instrument prin excelenţăal exactităţii şi al construcţiilor viitoare, figurat în deschidereasa uriaşă peste spaţii, înghiţind în mersul său rapid căsuţelestrăjuite de modesta bisericuţă autohtonă.

În schimb, teribilele figuri ale secolului XX, Hitler şi Stalin,asociate cu bonomul surâs al lui Clinton, par mai puţin terifianteîn lucrarea “Detectorul de minciuni”; stând cuminţi în rând,pentru a fievaluate, ele par afi nişte marionete,mesajul transmissugerând căomenirea pare a fimai pregatită sănu se lasemanipulată , aşacum a fost întrecut.

Incursiunearealizată deFlorian Doru Crihana, dar şi de cei doi colecţionari, Daniela şiLucian Drăguşin, care au dezbătut cu autorul “popasurile”selectate de-a lungul secolelor, se încheie cu figurarea celortrei personaje într-un balon, obiect simbolizând prin excelenţăideea de călătorie, de descoperire a unor noi spaţii. Încă o datătalentul de povestitor în pilde al lui Florian Doru Crihanăimpresionează prin originalitatea şi fantezia în a propune imaginice şochează, încântă, amuză şi în acelaşi timp lasă loc meditaţiei.



Administrator

Rectangle

36

Cor

neliu

ST

OIC

A

MIHALCEA-BRAGĂ, Constantin - pictor (n. 3 august 1903, comunaNămoloasa, judeţul Galaţi - m. 1978). A absolvit Academia de Arte Frumoasedin Bucureşti, unde a studiat cu profesorii Camil Ressu, Costin Petrescu şiDimitrie Paciurea. A debutat în 1930 la Salonul oficial din Bucureşti. A expusşi la Tinerimea artistică în 1938 şi 1947. Şi-a deschis expoziţii personale laBucureşti (1937, 1943, 1968, 1973), Cluj (1943), Bacău (1968). A participat laexpoziţii de grup şi colective organizate la Bucureşti în 1940, 1943, 1944,1947, 1949, 1959. A făcut parte din grupările „Curentul artistic românesc”(1930-1937), „Arta şi omul” (1933-1939), „Cercul artistic” (1932-1941). Înperioada anilor 1933-1941 a lucrat ca pictor scenograf la Teatrul Naţional dinBucureşti. Desene ale lui au figurat, alături de ale lui Alexandru Ciucurencu,Dumitru Ghiaţă, Ion Musceleanu, Paul Miracovici, Gh. Teodorescu-Romanaţi,Alexandru Ţipoia, Gheorghe Vânătoru, Anatol Vulpe, Filip Dumitriu etc., înexpoziţia „Culorile războiului. Pictori români pe fronturile celui de-al DoileaRăzboi Mondial”, Galeria Artelor a Cercului Militar Naţional (iunie-iulie2008). Aflată la început sub influenţa profesorului său Camil Ressu, pictura luiConstantin Mihalcea cuprinde portrete şi compoziţii inspirate din viaţa socială

a oraşului şi satului, precum şi din tradiţiile folclorice româneşti.Este o pictură de factură realistă, în care culoarea estesubordonată unui desen riguros. Ţăranii din tablourile sale au cevadin monumentalitatea şi sobrietatea celor ai lui Ressu(„Dobrogeancă”, „Ţărani odihnindu-se”). Participând la luptelepurtate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în calitate decăpitan, a imortalizat numeroase scene în care evocă eroismulostaşilor români. În peisagistică a surprins aspecte urbane şirurale pictate în aceeaşi viziune realistă, manifestând respect atâtpentru formă cât şi pentru culoare. A practicat şi pictura de tipimpresionist şi cu accente cromatice fove („Peisaj rural”, „Toamnaîn pădure”, „Uliţa satului”, „Cu caprele la păşune”, „Casă dinPoiana”). Constantin Mihalcea-Bragă a realizat în tuş şi acuarelă şio splendidă imagine panoramică a ruinelor Cetăţii Alba, amplasatăla vărsarea Nistrului în Marea Neagră, cea care în timpul domnieilui Ştefan cel Mare constituia unul dintre bastioanele importanteale creştinătăţii şi una dintre cele mai importante fortăreţe aleMoldovei. Lucrarea este datată 8. X. 1941. „Afirmat în spaţiulartistic animat al perioadei interbelice, notează Valentin Ciucă,pictorul s-a definit ca un observator prin capacitatea de a seidentifica în regia demiurgică a realului şi a o exprima pe măsură.Exerciţiul de pictor scenograf i-a permis să aibă raporturi clare cu

spaţiul scenic, unde fiecare obiect distribuit în cadru determină sugestivitateaansamblului. Prin extensie, pictorul vede peisajul ca un raport între decor,personaje şi regizorul suprem al naturii. Simte raporturile dintre parte-întreg şiproporţia îl încântă. Lucrările cunoscute exprimă potenţialul imaginativ al unuiconstructor de imagini unde prezenţele umane vitalizează şi amplificăemoţional ansamblul compoziţiei”. Artistul figurează şi în albumul lui TudorOctavian „Pictori români uitaţi” (Editura „Noi media print”, Bucureşti, 2003)cu o reproducere după compoziţia „Dobrogeancă” (u. p., 70 x 50 cm), tabloucu trei personaje surprinse într-un frumos cadru natural.Bibl.: Octavian Barbosa – Dicţionarul artiştilor români contemporani,Editura Meridiane, Bucureşti, 1976; Petre Oprea, Artişti participanţi laexpoziţiile Societăţii Tinerimii Artistice (1902-1947), Editura Maiko, Bucureşti,2006; Valentin Ciucă, Un secol de arte frumoase în Moldova, vol. II, EdituraArt XXI, Iaşi, 2009; Valentin Ciucă, Dicţionarul ilustrat al artelor frumoasedin Moldova 1800-2010, Editura Art XXI, Iaşi, 2011.



Administrator

Rectangle

37

Morphochroma

Pe doamna Margareta Ştefănescu-Ciurdăreanu, ilustratoare de carte şicreatoare de benzi desenate, am cunoscut-o în ziua de 12 ianuarie 1979.Funcţionam atunci ca profesor la Şcoala Generală Nr. 29 din Galaţi, coordonamapariţia revistei şcolare „Petale de lumină”, conduceam un cenaclu literar de copiicu aceeaşi denumire şi aflând de la regretatul profesor şi istoric literar Dumitru D.Şoitu că poetul simbolist Eugeniu Ştefănescu-Est, în vârstă la acea dată de 98 de

ani, trăieşte în oraşul nostru la fiica sa, ne-am gândit să-i facem o vizită.Am luat legătura telefonic, am stabilit ziua şi ora întâlnirii şi însoţit de ungrup de elevi redactori la revista amintită şi membri ai cenaclului, deprofesoara de limba franceză Cornelia Ungureanu şi prozatorul ApostolGurău, în ziua fixată am ajuns în apartamentul familiei Ciurdăreanu, aflatîn Blocul C-2 din preajma Bisericii Fortificate „Precista” (soţul doamneiera medicul endocrinolog Ionel Ciurdăreanu). Acele momente petrecuteîn compania poetului, a ginerelui şi a fiicei sale le-am evocat mult maitârziu într-un articol publicat în revista online „Luceafărul Românesc” şiinclus mai apoi în cartea „Interferenţe” (Editura Sinteze, Galaţi, 2009). Scopul vizitei noastre fiind atunci tatăl doamnei MargaretaCiurdăreanu, gazda nu ne-a vorbit nimic despre dumneaei, nu ne-a spuscă este absolventă a unei Academii de Arte, că în tinereţe a ilustrat cărţişi reviste pentru copii în Bucureşti, că a publicat desene satirice. Anii autrecut, doctorul Ionel Ciurdăreanu a trecut în nefiinţă în 1997, iar pedoamna am redescoperit-o în urma citirii unui articol prin care jurnalistaMaria Stanciu a ţinut să o omagieze la împlinirea vârstei de 100 de ani(„Galaţeanca din Dicţionarul benzilor desenate, Marga Ştefănescu-Ciurdăreanu, la 100 de ani”, „Viaţa liberă”, 23 martie 2013). Am reluatlegătura cu dumneaei, ne-am documentat asupra activităţii sale din

domeniul artelor plastice, am vizitat-o împreună cu artistul fotograf Ilie Stan şiiată-ne în măsura de a-i putea schiţa un portret. Margareta Ştefănescu-Ciurdăreanu s-a născut la 25 martie 1913 la Bucureşti,fiind primul copil din cei doi ai magistratului Eugeniu Ştefănescu şi ai Virginiei

Ştefănescu (născută Malcoci). Tatăl, cunoscut înliteratură îndeosebi ca poet simbolist (n. 2 martie 1881,Craiova – m. 2 martie 1980, Galaţi), s-a manifestat şi caprozator, pictor, caricaturist şi pianist. Rămaşi fără mamăcând încă urmau cursurile şcolii primare, Margareta şifratele său mai mic, Miron, au fost crescuţi de o mătuşă,Lucreţia Malcoci, profesoară la Pensionul de Fete„Notre Dame” din Bucureşti. Ambii copii au avut partede o instrucţie şi educaţie aleasă. Tatăl le-a angajatguvernante, astfel că au avut posibilitatea să înveţe înfamilie limbile franceză, engleză, germană. Vădindaptitudini pentru desen încă din anii copilăriei, dupăstudiile liceale făcute la Pensionul Ortodox, Margaretas-a înscris în 1936 la Academia de Arte Frumoase dinBucureşti, pe care a absolvit-o în 1940. Aici i-a avutprofesori pe Constantin Artachino şi pe Camil Ressu.Lucrează ca graficiană la „Straja Ţării” (cunoscută şi ca„Străjeria”), organizaţie înfiinţată de Regele Carol al II-lea pentru a combate pătrunderea influenţei nefaste aGărzii de Fier în rândul tineretului din România. În 1940,

Cor

neliu

ST

OIC

A



Administrator

Rectangle

38

când Carol al II-lea a abdicat, organizaţia a fost desfiinţată, iarMargareta Ştefănescu este angajată la Editura „Bucur Ciobanul” S.A.,pe care o conducea din 1938 scriitorul Mihail Drumeş. Aici a realizatcoperţile şi ilustraţia la peste 100 de cărţi pentru copii şi tineret.Colaborează şi cu Editura „Universul”, realizează în întregime graficarevistei „Ziarul Copiilor”, publicaţie în cadrul căreia îi apar ilustraţii şibenzi desenate, este prezentă cu desene în săptămânalele umoristice„Păcală” şi „Nastratin”, ca şi în revistele „Bucuria Copiilor” şi„Mariana”. În „Ziarul copiilor” a văzut lumina tiparului în perioada1941-1948 şi seriale sale de benzi desenate „Năzdrăvăniile lui Rică”,„D-ale lui Pătruţ”, „Bimbirică”, „Aventurile elevului Hai-Hui”. Dupădesfiinţarea în 1948 a presei particulare, Marga Ştefănescu (aşa îşisemna ilustraţiile), lucrează ca graficiană la Ministerul Agriculturii.Este trimisă pentru scurt timp ca profesoară de desen tehnic laFacultatea de Îmbunătăţiri Funciare din Galaţi, înfiinţată în 1948, prima

instituţie din ţară cu acest profil. Nu va mai părăsi însă acestoraş. Aici îl cunoaşte pe medicul endocrinolog IonelCiurdăreanu, cu care se recăsătoreşte după un mariaj eşuat laBucureşti. Tatăl său, poetul Eugeniu Ştefănescu-Est, rămas orbîn 1952, va fi îngrijit şi îşi va trăi ultimii ani de viaţă în familiafiicei sale, bucurându-se de afecţiunea şi dragostea acesteia. În1959, Facultatea de Îmbunătăţiri Funciare a fost transferată încadrul Institutului Agronomic din Iaşi, iar MargaretaCiurdăreanu va funcţiona, până la pensionarea din 1971, caprofesoară de desen şi de limba franceză în învăţământulpreuniversitar din Galaţi. Activitatea îmbrăţişată până în 1948 nu va mai constitui un scop al cariereisale, ea se limitează la ceea ce a realizat până atunci. Numele său însă, ca şi creaţia sa nu sunt şi nicinu pot fi ignorate. Artista este inclusă în „Dicţionarul Benzii Desenate în România” de Dodo Niţă şiVirgil Tomuleţ (Editura MJM, Craiova, 2005) şi în „Istoria Benzii Desenate Româneşti”, semnată deDodo Niţă şi Alexandru Ciubotariu (Editura Vellant, 2010). „Deşi a publicat grafică şi benzi desenate operioadă scurtă de timp - doar opt ani - Marga Ştefănescu, subliniază DodoNiţă în Dicţionarul amintit, rămâne în istoria benzii desenate româneştidatorită stilului ei grafic delicat şi expresiv, al personajelor sale bineconturate, care au făcut deliciul multor copii în timpul războiului şi al anilortulburi de după”. Că este aşa, o dovedeşte şi prezenţa unor lucrări ale saleîn expoziţia „77 de ani de bandă desenată românească”, organizată deInstitutul Cultural Român la Centrul Belgian al Benzii Desenate din Bruxellesîn perioada 26 octombrie 2011 - 20 mai 2012 (curator, Alexandru Ciubotariu,unul din reprezentanţii de marcă ai tinerei generaţii de desenatori B.D.).Printre cărţile ilustrate de Marga Ştefănescu se numără: „Fata moşului ceacuminte”, basm popular în versuri de Teodor Castrişanu (Editura „Universul”), „Sirena cea mică”,poveste de Andersen, adaptare de Moş Ene (unul din multele pseudonime ale lui Mihail Drumeş),„Prâslea” de Petre Ispirescu, „Meşterul Manole - Legenda Mănăstirii Curtea de Argeş” de Moş Ene,„Ibrahim cârpaciul”, poveste din „O mie şi una de nopţi”, adaptare de Moş Ene (Editura „BucurCiobanul” S.A.) etc. Dintre serialele B.D., cel mai apreciat rămâne fără îndoială „Năzdrăvăniile luiRică”, o fermecătoare povestire grafică în centrul căreia se află un băieţel de numai şase ani care, prinperipeţiile săvârşite, a stârnit în epocă interesul şi hazul a mii de cititori-copii.Marga Ştefănescu este o excelentă desenatoare. Linia sa este mlădioasă,elegantă, condusă cu siguranţă. Pata, punctul, virgula, haşurile sunt ingeniosfolosite. Când se exprimă în culoare, artista îşi alege pigmentul în funcţie denatura subiectului, de situaţiile create în desfăşurarea acţiunii. La cei 100 de ani împliniţi la 25 martie, Margareta Ştefănescu-Ciurdăreanuare vitalitate, este coerentă în vorbire şi limpede în gândire, dispusă să depeneamintiri din tinereţe şi din foarte multele călătorii întreprinse peste hotare, săse bucure când vede că nu este uitată şi să constate că noi, cei de astăzi, îiapreciem creaţia din anii tinereţii, prin care ea şi-a adus contribuţia ladezvoltarea ilustraţiei de carte şi a benzii desenate româneşti.



Administrator

Rectangle

39

Din Malta

La invitaţia domnului Martin Degabriele, directorul şiorganizatorul Festivalului Internaţional de muzică EURO STARSINTERNATIONAL din Malta, Răzvan Sburlan şi NicolaieSburlan au fost prezenţi în calitate de fotografi oficiali aiFestivalului (foto 1, Degabriele în centru).

Cu acest prilej au vernisat în holul hotelului Qawra Palaceo expoziţie foto sugestiv intitulată „Searches” (Căutări), expoziţieapreciată de cei prezen ţi (foto 2, Răzvan aranjându-şifotografiile). În foto 3, cei doi români în faţa Golfului Victorieidin La Valletta.

Festivalul a avut o participare numeroasă, şaptezeci şi cincide concurenţi în cinci grupe de vârstă, de la 5 la 23 ani. Au fostparticipanţi din România, Suedia, Bulgaria, Macedonia, Italia,Filipine, Kazahstan, Polonia, Ucraina, Slovenia, Rusia, Belgiaşi, bineînţeles, din Malta.

Trofeul Festivalului a mers în Bulgaria, fiind obţinut deMonica Karaghenova. Şi reprezentanţii din România au luat câtevapremii ( unu, doi şi special ), concurenţii fiind din Iaşi şi Bucureşti.

Cei doi fotografi oficiali au primit câte un Certificat deMerit precum şi o Diplomă pentru expoziţie (Răzvan Sburlan).

Universulfotografic

A doua ediţie a Festivalului Fotografiei Europene

A doua ediţie a Festivalului Fotografiei Europene, evenimentdedicat prezentării artei fotografice europene în România, se vadesfăşura în perioada 8 - 31 mai în Capitală şi în alte oraşe dinţară, informează un comunicat Mediafax.

În cadrul festivalului vor avea loc 31 de manifestăriexpoziţionale: Saloane Internaţionale de Artă Fotografică, expoziţiide artă fotografică din Anglia, Germania, Italia, Federaţia Rusă,Finlanda, Serbia, Slovenia, România, Republica Moldova, Ucraina,respectiv Gale de digiporamă din Grecia şi România, în oraşele:Brăila, Bucureşti, Cernăuţi (Ucraina), Chişinău (R. Moldova),Cluj Napoca, Debrecen (Ungaria), Gura Humorului, Iaşi, NoviSad (Serbia), Oradea, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Slatina (Olt), Szolnok(Ungaria) şi Târgu Mureş.

La Galaţi, după cum aflăm de la Nicolaie Sburlan,preşedintele Fotoclubului „Dunărea de Jos”, în cadrul FestivaluluiFotografiei Europene vor fi prezentate publicului două colecţii -din Finlanda şi Republica Moldova. Vom reveni cu amănunte dela aceste două evenimente.



Administrator

Rectangle

Pr.

Eug

en D

RÃ

GO

I

40

Continuare din numărul trecut

Continuăm publicarea numelui preoţilor, diaconilor, dascălilor şi ţârcovnicilor „i proci“(adică şi aşa mai departe) slujitori la biserici din ţinutul Covurlui în anul 1831, înscrise încatagrafia aflată la Societatea Judeţeană a Arhivelor Naţionale din Iaşi, fondul „VistieriaMoldovei“ (Dosar nr. 207/1831), cu unele note lămuritoare.

F. 103v-104r. „Satul Vărlezii1, stăpânit de cătră bo(i)erii Cernăşăşti şi de răzăşi”2.(Preoţi):„Grigorii săn Stăvărachi Tenii, Grigoraş săn preot Ioan (Am?)briche, Ioan sănVasili Vărgolici.“. (Dascăli, ţârcovnici i proci): „Georghii săn preot Neculai Vărgolici,

Vasili săn preot Lazăr Cărăman, Ioan săn Stavarache Tenii, Costandin săn Ştefan Fluturi, la hramSfântului Ioan Botezătoriul“3.

(Preoţi):„Ioan4 săn preot Alecsandru Cărăman5, Ioan săn preot Ştefan Burlacu6, Neculai sănpreot Neculai Vărgolici, Ioan săn preot Tărăbuţă, Efstatii săn preot Ovidenii7“. (Dascăli, ţârcovnicii proci): „Gheorghii săn preot Tărăbuţă, Ioan săn Gheorghii Tenii, Vasile săn Grigorii Plesnilă,Gheorghii săn Gavriil Hogaş”, la hram Sfinţilor Vo(i)evozi”8.

F. 111v-112r. „Satul Jorăştii9, stăpânit de dumnealor bo(i)erii Cernăteşti şi de cătră răzăşi”10.(Preoţi):„Toader săn Toader Ciolac, Ioan săn Ioan Ghinieş11, Ioan săn Alecsandru Bugeac, Ioniţăsăn Ioan Gociu”. (Dascăli, ţârcovnici i proci): „Toader săn Costandin Băbaca12, Ivan săn CrăstianIoviţă13, Costandin săn Ilii Tabacariul, Ioan săn diacon Stan”, la hram Sfinţilor Trei Ierarhi14.

(Preoţi):„Toader săn preot Costandin Strat, Costandin săn preot Costandin Strat15, Neculaisăn Ioniţă, Gheorghi Ciolac16". (Dascăli, ţârcovnici i proci): „Pricopi săn Gavriliţă Dodul, Ioansăn preot Ilii, Anghelii săn diacon Toma, Manolache săn preot Iordache”, la hram Sfinţilor ÎmpăraţiCostandin şi Elena17.

F. 117v-118r. „Cătunul Filimon, stăpânit de Sv(ănta) Monastire Văratic“ [fără biserică şi slujitori,n.ns]18.

F. 118v-119r. „Satul Ghibărţeni19, stăpânit de cătră dum(nea)lui sardar Manolache Cărjă“20.(Preot) Ioan săn Ştefan Podaşca21. (Dascali, ţârcovnici i proci): Costandin săn Ioan Popoiu,Neculai săn Ioan Gane, Vasili săn Tofan, la hram Prea Cuvioasăi Paraschivei22.

Note:

1 Sat existent încă din vremea voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt („Vărleaza“), cumpărat înainte de anul 1519de Duma Răspopul. Cf. Documente privind istoria României (DIR), veacul al XVI-lea, A, Moldova, vol. I (1501-1550), Bucureşti, 1953, p. 144 – 145, nr. 132. Nu este exclus ca Duma Răspopul să fi fost preot la Vârlezi, cătresfârşitul veacului al XV-lea, şi caterisit (răspopit) pentru o anume vină. A fost în permanenţă moşie răzeşească. Încatagrafia ţinutului Covurlui întocmită la 5 iunie 1774 la satul Vârlezii din ocolul Prutului este înscris un preot,anume „popa Constantin“. Vezi: G. M. Dăscălescu, O catagrafie necunoscută a ţinutului Covurlui din 1774, în„Revista arhivelor“, 1, an. VIII, Bucureşti, 1965, p. 209; Moldova în epoca feudalizmului (de P. G. Dmitriev),Editura Ştiinţa, Chişinău, 1975, p. 87; Paul Păltănea, Vechi locaşuri de cult şi viaţa bisericească în sudul Moldoveipână în anul 1864, în „Monumente istorice şi izvoare creştine“, Galaţi, 1987, p. 235. Despre aspectele administrativeale satului vezi: Tezaurul toponimic al României. Moldova, vol. I, partea a 2-a, Editura Academiei Române,Bucureşti, 1992, p. 1316-1317; Sorin Geacu, Judeţul Galaţi. Dicţionar de geografie fizică, Editura CD Press,Bucureşti, 2007, p. 281.

2 Stăpânirea Cernăteştilor asupra satului s-a petrecut după anul 1816, întrucât la această dată, în Condicavistieriei Moldovei se menţiona despre Vârlezi că este răzăşască, având 17 birnici. Vezi Corneliu Istrati, Condicavistieriei Moldovei din anul 1816, Editura Academiei, Iaşi, 1979, p. 53.

3 Despre biserică vezi şi N. Stoicescu, Repretoriul bibliografic al localităţilor şi monumentelor medievale dinMoldova, Bucureşti, 1974, p. 913.

4 Preotul Ioan Cărăman (Cărăiman) era, la 1809, cel de-al treilea preot la Sf. Voievozi din Vârlezi. Cf.Constantin N. Tomescu, Biserica din Principatele române la 1808-1812, (ediţie îngrijită şi note: pr. EugenDrăgoi), Editura Partener, Galaţi, 2010, p. 69. Se vede că a beneficiat de o mai lungă păstorire.

5 Este preotul „Alexandru Cărăiman“, menţionat în catagrafia de la 1809, primul slujitor la biserica Sf. Voievozidin Vârlezi. Cf. Constantin N. Tomescu, Biserica din principatele române, p. 69. La 1831 nu mai era în activitate;probabil era decedat. „Erei Alex. Caraman, răzăş din Vişan şi Grozav “, semna o spiţă de neamuri de moşia Vârlezi,la 15 decembrie 1813. A se vedea pr. Gh. Bârsan, Schitul Zimbru, Covurlui, Galaţi, 1944, p. 16. Acelaşi preot esteînscris şi într-un pomelnic de lemn al ctitorilor schitului Zimbru. Ibidem, p. 47. Un urmaş al preoţilor Caraman,anume preotul Costin Caraman, a decedat înainte de 20 mai 1864. Cf. Arhiva Arhiepiscopiei Dunării de Jos, fonddosare generale, dosar nr. 168/1864, f. 1; Arhiva Protopopiatului Galaţi, dosar nr. 191/1864, f. 26. Protopopul deGalaţi scria în raportul său că în urma „repausării“ preotului Costin Caraman de la biserica Sf. Voievozi din Vârlezi,



Administrator

Rectangle

41

cu toate că mai este un preot, acesta „nu poate singur dovedi“. Deaceea locuitorii cer hirotonirea diaconului Costin Tărăbuţă, slujitorla acea biserică. Vezi Arhiva Protopopiatului Galaţi, dosar nr. 191/1864, f. 20. Raportul Protopopiatului Galaţi nr. 316/12 iunie 1864.Tot din neamul Caramanilor se trage şi un alt preot, anume ToaderCaraman, „preut răzăş din Vişan şi Grozav“, menţionat, de asemenea,la 1813. Cf. Pr. Gh. Bârsan, op. cit., p. 16.

6 Nici preotul Ştefan Burlacu, înscris al doilea în şirul preoţilorslujitori la biserica Sf. Voievozi în catagrafia de la 1809 („StefanBurluc“), probabil că nu mai era în viaţă. Cf. Constantin N. Tomescu,op. cit., p. 69. În locul său slujea fiul acestuia, preotul Ioan.

7 Preotul Ovidenii este, desigur, preotul Petru Ovidenie, slujitorla biserica Sf. Ioan Botezătorul din Vârlezi la 1809 şi care, la aceltimp, deţinea şi funcţia de vechil al protopopiei. Cf. Constantin N.Tomescu, op. cit., p. 69.

8 Despre biserică vezi şi N. Stoicescu, op. cit., p. 913. Faţă deanul 1809 numărul preoţilor a crescut de la 3 la 5.

9 Obşte străveche, preştefaniană, pe teritoriul satului Jorăşti auexistat mai multe alezări vechi, care au dispărut în timp (Huleşti,pomenit într-un document de la 12 februarie 1622, Andrieşeni,menţionat la 3 aprilie 1632, Cătănaş, atestat înainte de 15 aprilie

1641 ş. a. ). Cf. Paul Păltănea, Peceţi ştefaniene la Dunărea deJos, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, 2004, p. 13; Idem,Repertoriul documentelor istorice referitoare la judeţul Galaţi,manuscris aflat la Biblioteca „V. A. Urechia”, Galaţi (indice). Despresat vezi: pr. I. C. Beldie, Monografia com. Jorăşti din jud. Covurlui,Bucureşti, 1911; Flori-Rodica Tighici, Jorăşti, vatră răzăşeascăcovurluiană, Editura Sinteze, Galaţi, 2006. Referitor la aspecteleadministrative ale localităţii a se vedea; Tezaurul toponimic alRomâniei. Moldova, vol. I, partea 1, Editura Academiei Române,Bucureşti, 1991, p. 618; Sorin Geacu, op. cit., p. 287.

10 Corneliu Istrati, op. cit., p. 53. La 1816 era moşie răzăşească,având 78 de birnici.

11 De loc din Jorăşti, după Flori-Rodica Tighici, op. cit., p. 203.12 Flori-Rodica Tighici, op. cit., p. 211.13 Ion Cristian, la Flori-Rodica Tighici, op. cit., p. 211.14 Biserica Sf. Trei Ierarhi nu exista la 1809. Cf. Constantin N.

Tomescu, op. cit., p. 69. A fost ridicată în anul 1816, fiind sfinţităde protopopul de Covurlui Gheorghe Avram. A se vedea: Econ. I. C.Beldie, Biserica Sf. Trei Ierarhi din Jorăşti, jud. Covurlui, laîmplinirea a 100 de ani de la zidirea ei, Galaţi, 1916; Idem, Schiţeistorice asupra judeţului Covurlui. Contribuţiuni, Galaţi, 1925, p.

28; N. Stoicescu, op. cit., p. 529; Flori-Rodica Tighici, op. cit., p.202.

15 După Flori-Rodica Tighici (op. cit., p. 186) acest ConstantinStrat a fost ultimul slujitor la vechea biserică.

16 Preotul Gheorghe Ciolacu slujea şi în anul 1809, fiind înscrisal doilea între preoţii bisericii Sf. Împăraţi. Vezi Constantin N.Tomescu, op. cit., p. 69. Conslujitorii săi de la 1809, anume „IlieIosif, Alexandru Velichi, Iordachi proin protopop, nevolnic“ numai sunt menţionaţi în catagrafia din 1831. Ilie Iosif poate că eracălugărul Iosif, care „a fost ucis în timpul Sfintei Liturghii“ de cătretătari. Apud Flori-Rodica Tighici, op. cit., p. 186.

17 Despre vechea biserică Sf. Împăraţi Constantin şi Elena dinJorăşti vezi N. Stoicescu, op. cit., p. 529; Flori-Rodica Tighici, op.cit., p. 186-194. O nouă biserică, având acelaşi hram, a fost sfinţităla 21 noiembrie 1841 protopopul Petru Procopie de Covurlui. VeziEcon. I. C. Beldie, Schiţe istorice, p. 28; Flori-Rodica Tighici, op.cit., p. 186-187.

18 Cătunul Filimon (cu variantele: Rediul lui Filimon, Cotul luiFilimon, Cotul Filimonului, Filimonul) este vechea denumire asatului Zărneşti, comuna Jorăşti . Vezi Tezaurul toponimic alRomâniei. Moldova, vol. I, partea a 2-a, Editura Academiei Române,

Bucureşti, 1992, p. 1343-1344. Despre istoria satului veziFlori-Rodica Tighici, op. cit., p. 93-106. În vremea noastrăse mai păstrează vechiul nume pe care-l poartă un deal, la estde Balinteşti şi o vale torenţială „ce debuşează în valea Şeasa,la 2,5 km NE de Zărneşti”. Cf. Sorin Geacu, Judeţul Galaţi.Dicţionar de geografie fizică, Editura CD Press, Bucureşti,2007, p. 95. La 1831 satul nu avea biserică, dar în listapublicată de P.G. Dmitriev (1772-1774) la Rogojeni apare„popa Toader, bejenar venit de la Zîrneşti“. Vezi Moldova înepoca feudalizmului, vol. VII, partea I, p. 93. Paul Păltănea,Vechi locaşuri de cult şi viaţa bisericească în sudul Moldoveipână în anul 1864, în „Monumente istorice şi izvoarecreştine“, Galaţi, 1987, p. 235.

19 Ghibărţeni a fost un sat vechi din vremea domnitoruluiIliaş (1 ianuarie 1432-1/2 noiembrie 1433; august 1435-decembrie 1442), fiul lui Alexandru cel Bun, pe acea vremenumindu-se Dombroieni. Cf. Mihai Costăchescu, Documentelemoldoveneşti de la Ştefăniţă voievod (1517 – 1527), Iaşi,1943, p. 308; Ştefan Bujoreanu, Documente moldoveneştidin secolele XVI - XIX, în AIIAI, 15, 1978, p. 474. S-a aflatîn partea de sud a satului Balinteşti, comuna Bereşti-Meria,în care a fost înglobat în anul 1968. Cf. tezaurul toponimic,vol. I, partea 1, p. 466. Astăzi toponimul se păstrează ca„sector al luncii Chinejii în dreptul cartierului omonim alsatului Balinteşti”. Sorin Geacu, op. cit., p. 120.

20 După Moise N. Pacu (Cartea judeţului Covurlui, Galaţi,1891, p. 111) Manolache Cârjă (1790-1855) a construitbiserica Înălţarea Domnului din Ghibărţeni, la 1843. Desprefamilia Cârjă vezi: Gh. Ghibănescu, Spiţa familiei Cîrjă , în„Arhiva”, 3-4/VIII, 1897, p. 189-196; N. A. Ursu, Un poet

moldovean necunoscut: Manolache Cîrjă, în „Cronica”, X, nr. 4din 24.I.1975, p. 8; idem, Poetul moldovean necunoscut ManolacheCîrjă şi paternitatea unor versuri atribuite lui Conachi, în „Anuarde lingvistică şi istorie literară“, XXV, Iaşi, 1976, p. 15-38; ŞtefanS. Gorovei, Addenda et corrigenda, în Anuarul Institutului de Istorieşi Arheologie „A. D. Xenopol“, vol. XVI, Iaşi, 1979, p. 530-532.

21 Nu avem, deocamdată, alte ştiri despre preotul Podaşcă. Unurmaş al acestuia la slujirea bisericii din Ghibărţeni este preotulPavel Popoiu pentru care protoiereul de Covurlui solicita, la 5noiembrie 1864, transferul întrucât „la acel sat (Ghibărţeni, n.ns.)nu sunt decât 15 lăcuitori şi aceia mai mult veniţi ca servitoriboiereşti“. Vezi Arhiva Arhiepiscopiei Dunării de Jos, dosar nr.165/1863-1864, f. 63.. Propunerea protopopului Gh. Teodorescuera pentru transferarea preotului Popoiu la Lupeşti „unde numărulpoporănilor este mare şi au nevoie de un aseminea preot, căci estepopulat aproape la 200 familii şi preotul care îl au este bătrân cudesăvârşire şi în neputinţă de îngrijire de poporeni“. Ibidem.

22 La 1809 biserica din Ghibărţeni, cu hramul Cuv. Paraschevaera deservită de preoţii Ioniţă Gociul şi Alexandru Hristea, nevolnic.Cf. Constantin N. Tomescu, op. cit., p. 68. Despre biserică vezi şiN. Stoicescu, op. cit., p. 324.



Administrator

Rectangle

42

Era şi mai frig acum. Aproape că nu mai scosesem porcii afară,pentru că dacă ei încă se mai ţin pe picioare, tu te pregăteşti să îţi dai sufletul.Iarna nu îmi mai provoacă aproape nicio senzaţie, te retragi în cel mai ascunscolţ, şi ceea ce s-a intamplat în celelalte anotimpuri rămâne ca o fantomă înmintea ta. Tot ce îţi mai rămâne de făcut este să te înfofoleşti în cât mai maimulte pulovere ca să îţi încălzeşti sufletul.

Iarna aveam de făcut treburile mele, spre exemplu să reparferestrele casei, să fac curat în camerele mari deoarece acum trebuia să locuimîn interior, casa noastră cerea să fie îngrijită ca fiecare dintre noi, să spălhainele mai ales că pe timp de vară eu şi fraţii mei umblam aproape goi daracum ne trebuiau şi paturi şi de asemenea să pregătim masa. Bucătăria era înmare responsabilitatea Marysei, şi deocamdată rolul acesta îmi făcea mareplăcere, deoarece după ce fusesem în ucenicie la Roger marea carte debucătărie a Marysei nu mai reprezenta o fantomă pentru mine, ci un obiectcare avea toate şansele să devină prietenul meu. Ba chiar îmi venise ideea capentru masa de Crăciun, când voi fi terminat alfabetul, să gătesc curcanumplut după reţeta ei, înainte ca viaţa să se termine.

Începusem să merg din nou prin sat. Eu îmi făceam drum pestrăzi în jurul orei cinci, când nu mai eşti în stare să distingi nimic. În aceleceasuri, toţi erau pe la casele lor iar eu puteam să privesc în interiorul caselorfără nicio jenă, să văd cum trăiesc adevăratele familii foarte diferite de anoastră unde domină o tăcere de moarte cauzată de dispariţia celor mai mulţidintre noi. Eram convins că nu o voi întâlni pe Amélie întrucât căderea nopţiile sperie de moarte pe femei. Urmam cele trei drumuri, niciodată pe al patruleacare duce ştii tu unde întrucat încă aveam goluri în alfabet şi nu voiam să-miasum riscul de a-mi rata încă o dată scopul.

Sigurul drum pe care mă simţeam în siguranţă era cel care urcape partea dreaptă a dealului, cu ferestrele caselor care acum nu aveau floridar care miroseau bine, a curat , se simţeau prezenţa şi devotamentul aşa cumle descoperisem şi din cartea lui Roger. Exista deasemenea o porţiune dedrum care nu scotea în cale decât un gol imens de arbori şi pietre. Câteodatămă opream acolo, mă aşezam, rupeam câteva crenguţe şi le aprindeam cuchibrituri pentru a-mi încălzi mâinile. Nu puteam să zăbovesc prea multdeoarece mâncarea trebuia să fie fierbinte la ora şapte, chiar dacă pregătisemdinainte resturile din ajun şi mă trezisem mai devreme decât cocoşul. Câteodatăcând visam prea mult de la înălţimea drumului meu, mă trezeam brusc şialergam de-mi scăpărau picioarele spre casă, unde ajungeam murdar şi mortde oboseală.

Era intr-o zi de marţi, îmi amintesc, întrucât cu o zi înainteînvăţasem la Roger litera “v” şi mă gândeam la toate cuvintele pe care leştiam precum vehicul, viteză, viaţă şi de asemenea a veni, a vedea, toatelucrurile astea care sunt frumoase şi minunate şi care incep cu „v”. Mă simţeamuşurat şi fericit să ştiu că ajungeam la capătul listei de consoane, pentru cădupă “v”, nu mai rămân decât trei litere deoarece pe “y” îl ştiam deja.Hotărâsem să mă aşez între doi arbuşti când am auzit vocea lui Roger. Lucrulacesta mi-a bucurat inima deoarece Roger e prietenul meu, si chiar dacă erigid, el cunoaste totul mai bine decât mine, îmi pregăteşte întotdeauna aceeaşisupă din morcovi şi varză şi îşi petrece zilele în casa sa infernală.

Tradus de Nicoleta Dima şi Alexandra Cimbală,„Facultatea de Litere” Galaţi

Acest fragment a fosttradus în cadrulconcursului „Mot àmonde” etapa localăfiind desfăşurată la„Facultatea de Litere”din Galaţi la sfârşitullunii martie.Geneviève Damas e oactriţă de comedienăscută în Belgia (1971).Pentru romanul Si tupasses la rivière aprimit „Premiul celorcinci continentefrancofone”, decernat de„ O r g a n i z a ţ i aInternaţională aFrancofoniei”.



Administrator

Rectangle

3

43

Scrisoare deschisă lui Ciang-Kai-Shek(6 strofe)

Îţi scriu de-aici, din România, o ţară-a soarelui răsareUnde avem „chinezii” noştri, această tainică scrisoareŢi-o scriu şi ţi-o trimet prin poştă, ca s-o citeşti în zi seninăIar de-o găseşti prea grea, transform-o şi fă-i-o lui Chang-Ling chinină

La noi, pe-aice, toate-s bune, e mareşal tot Nestor-SingIar la judeţ se dă o luptă cu generalii Fur-De-StingCu toţii vor să împresoare cetatea fără înconjurS-o cucerească chiar cu sânge în numele lui Ciam-Să-Fur

Bebe Cheag-Sek e azi ca tine, prizonierul lui Nes-LingVor la Mărcuţa ca să-l ducă, nu ca pe tine la NankingI-a interzis chiar să vorbească Moş Ramo-Lo, al său părinteÎncât Cheag-Sek şi Tom-Sek sunt mai chineji ca înainte.

Încolo, toate merg pe roate ca şi căruţele din ChinaLa ora când apare Luna se stinge de la gaz lumina.Poporul în zadar se plânge, edilii toţi rămân chinejiNu ştim de-o fi şi-acolo dânşii cum sunt la noi atât de breji.

Ţi-aş scrie multe, dar în ţară avem şi cenzor pe Tai-TaiEl taie totul, chiar şi coada, fie de-o ai, fie că n-aiDe-aceea mă opresc o clipă în zidurile chinezeştiAle oraşului cu faimă şi cu legende... ţigăneşti.

Îţi scriu de-aici, din târgul ăsta, din ţara unde tot e LingUnde primar e Bobu-Lică şi şambelan e Şmecher-LingUnde avem Ling-ăi o groază, în timp ce alte vieţi se stingÎţi scriu din ţara unde unii te scuipă-ntâi şi-apoi te ling.

(„Acţiunea” /27 dec.1936, p.1)

(rubrică de istorie literară realizată de Violeta Ionescu)

George Anonimu - Mihăilescu(directorul ziarului „Acţiunea” în perioada interbelică)



Administrator

Rectangle

Explozie lirică

Tu

do

se T

AT

U

44

În lista din numărul trecut mai sus apar o serie de uliţe devenite străzi, aproapecomplet necunoscute contemporanilor aşa încât ne facem datoria de a-i luminaşi aduce în realitate, cum stă bine oricărui cercetător. Uliţa Sf.Arhangeli şi Pandia ca devenind Strada Schoalei, este actuala Strada

Egalităţii. Numele vechi desigur provine de la biserica Sf.Arhangheli Metoh, sau cum maipronunţă unii dintre credincioşi „Mitoc” ctitorie a negustorului gălăţean GheorgheŞişman a cărei construcţie a început după 31 iulie 1802, fiind terminată după 15mai 1805. Pandia, celălalt nume, aparţine negustorului Pandi Argenti, deţinătorul unei casede comerţ în perioada porto-francului de până la Războiul Crimeii. Mai mult ca sigur ar fi deţinut o proprietate pe această uliţă unde s-ar puteachiar să fi locuit. Uliţa Pandia pornea pe atunci de la Uliţa şi Vadu Caracudă, actuala G.Enescuşi se sfârşea în viitoarea Fraternităţii

Uliţa pe lângă malu, Mihai Vodă şi Cucoşu, un număr de 3 uliţe ce devinapoi strada Michaiu Bravulu, pot fi identificate cu siguranţă.

Prima este actuala Strada Alexandru Ioan Cuza până în Strada Garii Uliţa Mihai Vodă era porţiunea ce pornea din Strada Gării până în GrădinaPublică. Numele desigur se lega de existenţa lui Mihai Sturdza, domnul Moldovei între1834-1849, tatăl oraşului porto-franco, drept recunoaştere a meritelor saleprivind prosperitatea şi modernizarea târgului şi schelei, adică portului. Ulita Cucoşu era porţiunea de dincolo de Grădina Publică a amintitei artere,astăzi Strada Parcului. Aici este timpul să facem o precizare. În limbajul de zi cu zi, mai ales după unirea Principatelor, când lumea politicamoldo-vlahă avusese destul timp să se familiarizeze nu numai cu opera luiNicolae Bălcescu, dar şi cu unirea după „pohta ce-am pohtit” a lui MihaiViteazul, termenul de Brav se încetăţenise, venind ca de obicei din limbafranceză. Noi îl cunoaştem astăzi sub numele de Viteazul. Tocmai la Mihai Viteazul s-au gândit edilii de atunci ai oraşului când au pusacest nume străzii, şi nu la Mihai Sturza fostul domnitor, arghirofilul, pentru acărui demitere luptaseră din răsputeri toţi revoluţionarii moldoveni la 1848. Părerea inversă a unor istorici este discutabilă. Uliţa Vadului şi Şosiaua Poştei devenită Strada Ceres este desigur StradaGării din Strada Traian la vale continuând cu actuala Strada Ana Ipătescu. Porţiunea dintre Strada Traian şi vad, avea să se mai numească apoi StradaCeres din deal. Denumirea de Şosiaua Poştei vine de la poştalioanele care făceau legătura întreIaşi şi celalalte târguri de la sud de acesta, cu schela Galaţilor. Era ruta cea mai directă pentru a ajunge în port.

Identificarea unor străzi dupa Ighemonicon

Con

tinua

re d

in n

umăr

ul tr

ecut



Administrator

Rectangle

45

aniversãri

În ianuarie 1882, V. A. Urechia prezintă Academiei Române pe Bucevschidrept: artist-pictor care a binevoit a aduce Academiei copiile de pe portretele dedomni făcute în Bucovina şi Iaşi pentru a servi Academiei la dezbaterile saleasupra portretului lui Ştefan cel Mare. Este vorba de nouă copii, după portretelemurale din bisericile de la Voroneţ, Pătrăuţi, Sf. Dumitru-Suceava, etc., toate

corespunzătoare cu portretul de pe Evangheliar. Cu această ocazie, Bucevschi răstoarnăteza lui Haşdeu, întemeiată pe portretul din biserica de la Bădeuţi, demonstrând căportretul cunoscut de Haşdeu era o copie executată în prima tinereţe de însuşi Bucevschi,la însărcinarea lui Hurmuzachi, după pictura ce s-a dovedit mai târziu, când a fostrestaurată tot de el, a fi o lucrare extrem de recentă.

După această restabilire a adevărului istoric, care redă voievodului aerulsău de om ca toţi oamenii, apropiindu-l de viaţa reală, dar mai ales după succesulacademic, Bucevschi este însărcinat de guvernul român să copieze, pentru a fi tipărit laViena, Evangheliarul de la Humor şi cel aflat la Biblioteca din Viena, provenit tot de laŞtefan cel Mare.

Se pare că episcopul Romanului, Melchisedec Ştefănescu, în acea perioadă,comandă lui Epaminonda Bucevschi un tablou a lui Ştefan cel Mare în mărime naturală,care să reflecte noua viziune de reprezentare a marelui domnitor. Portretul este semnat şidatat de pictor în anul 1884. Acest portret se află la Muzeul deIstorie din Roman, care a fost descoperit de directorulmuzeului, Ursachi Vasile în anul 1967 în grajdurile primărieiRoman deteriorat, fiind străpuns de baioneta unui soldatsovietic din perioada celui de al II-lea Război Mondial.Restaurat în atelierul Muzeului Naţional de Artă dinBucureşti, este expus în muzeu începând cu anul 1968.

Cu prilejul lucrărilor de la bisericaArbore, ctitoria lui Luca Arbore, Bucevschi face ointeresantă profesiune de credin ţă în privin ţaoperaţiilor de restaurare. Iată opinia lui, aşa cum a fostexprimată într-o scrisoare faţă de autorităţi la1887: „restaurarea nu se poate încredinţaoricui; pictura e prea preţioasă ca să sepoată da ca obiect de încercare oricăruizugrav de rând care, fără cunoştinţe, fărăpietate pentru un monument atât depreţios, cu restaurarea sa ar ruina tot şi deplin, după cum ne arată probele derestaurare care se află în pronaosul bisericii din Arbore. Ca să se continui în modulacesta ar fi un vandalism, pe care nici prezentul nici viitorul nu ni l-ar putea ierta.Mai bine să rămână picturile acestea vechi sub pătura scutitoare de murdărie, căciîncă şi aşa se prezintă măreţe, decât să iasă la lumină în mod care vatămă tot simţulestetic...În 1883, este chemat să picteze iconostasul catedralei din Zagreb, lucrare demari proporţii care va necesita doi ani de muncă continuă.

După această perioadă, începând cu anul 1885, el pictează bisericile dinSolca, Gura Humorului. Nu renunţă la scenele istorice şi mai ales la portrete, uneleoriginale, altele copii după lucrări mai vechi, toate destinate palatului metropolitan dinCernăuţi.

Con

tinua

re d

in n

umăr

ul tr

ecut

,R

adu

MO

TO

C



Administrator

Rectangle

Castelul zburator, acvatinta, 620x760 mm

fantezie româneascã

În ziua de azi licitaţiile au devenit un lucru foarteobişnuit. Nu ştiu care e părerea dv. despre ele dar euunul nu las să-mi scape nici una. Iluzia că undeva, îngrămada de vechituri, se află o comoară despre care

proprietarul nu are habar, mă face să-mi petrec mai tottimpul prin casele de licitaţii.

Uneori se întâmplă ca iluzia să devinărealitate. Dar ... numai în vis. Iată un exemplu:

Intru în casa de licitaţii Krueger. Nu văd nimicinteresant dar, când dau să plec, nevastă-

mea îmi şopteşte:- Trebuie să cumpărăm ceva, altfel

domnul Krueger se va simţi ofensat.- Dar, draga mea, nu văd nimic care

să merite banii, îi răspund eu tot în şoaptă.- De ce nu cumperi tabloul ăla?- Fiindcă e cel mai urât tablou pe care

l-am văzut în viaţa mea.- E-adevărat, dar putem să-i folosim rama.- Nu vezi cât cer pe el? 15 dolari!- Oferă 10. E ora cinci, vezi cât de disperat e domnul Krueger.Ofer 10 dolari dar Krueger ripostează băţos:- 13 dolari şi-am încheiat discuţia!Vreau să-l fac pungaş, nevastă-mea însă îmi dă un ghiont în

coaste iar eu îi dau lui Krueger cei 13 dolari.- Aveţi un ziar în care să-l împachetez? întreb eu.- Noi nu împachetăm. La licitaţii clientul vine cu ambalajul

de acasă.*

Vâr tabloul sub braţ şi-i spun nevestei:- Repede, să nu pierdem autobuzul!Ne urcăm în autobuz, ne aşezăm şi, în faţa noastră, vedem un

tip la patru ace. Poate că vine de la o nuntă.Tipul se uită la mine, apoi privirea îi alunecă pe tabloul care e

jos, sprijinit de genunchii mei. Brusc, ochii îi ies din orbite.- Nu vă supăraţi. Pot să văd tabloul mai de aproape?

întreabă el.Mă gândesc că vrea să-şi bată joc de mine, drept care întreb

şi eu:- Ca ce chestie?- Iertaţi-mă, spune el şi-mi arată o carte de vizită. Sunt de la

casa de licitaţii Sotheby Parke Bennet. Aş putea să jur că acest tabloue un Applebaum autentic.

- Aţi ghicit, spun eu. E o moştenire de familie. Mătuşa mea,Ada, ni l-a lăsat prin testament.

Art

BU

CH

WA

LD (

SU

A)

46



Administrator

Rectangle

Tipul de la Sotheby se lasă în patru labeşi exclamă:

- E cel mai frumos Applebaum pe carel-am văzut în viaţa mea! Ştiam de existenţalui dar nu i-am putut da de urmă după ce afost vândut de J. P. Morgan.

- Morgan a fost în relaţii foarte bune cumătuşa mea.

Tipul de la Sotheby scoate o lupă dinbuzunar.

- E pur şi simplu fantastic. Cunoaşteţiviaţa lui Applebaum?

- Puţin. Familia mea are atât de multetablouri valoroase încât ne e greu să le ştimistoria la toate.

*- Applebaum a trăit în Alaska şi şi-a petrecut 40 de ani de viaţă

pictând numai sănii trase de câini. Dar, luaţi aminte, niciodată n-a pictatcâinii, doar săniile. Ani în şir a fost ignorat de lumea artelor. A fostredescoperit de-abia în 1950 şi, de atunci, orice muzeu din lume considerăcă nu are colecţia completă fără un Applebaum. Tabloul acesta este unicprin faptul că sania a fost pictată primăvara când, ştim cu toţii, nueste zăpadă.

- De asta l-a şi cumpărat mătuşa Ada. Nu i-a plăcutniciodată zăpada.

- Ce intenţionaţi să faceţi cu el?- Îl pun în camera copiilor, lângă tablourile lui Cezanne şi Renoir.- Nu v-ar surâde să vi-l licităm noi?- Ştiu şi eu ... Nu prea ne place să ne despărţim de tablouri. Cât

credeţi că ar putea aduce?- Pornind de la două milioane de dolari, nu m-ar mira să ajungă la

peste cinci. Din câte ştiu, acesta este ultimul Applebaum aflat într-o colecţieparticulară.

- Ei, atunci aş fi prea egoist să-l ţin numai pentru ai mei. Vi-l aducmâine dimineaţă.

În visul meu tabloul e vândut cu 6,87 milioane de dolari - cea maimare sumă plătită vreodată pentru un tablou cu sanie. Dar cea mai bunăparte a visului este atunci când Krueger citeşte ziarele şi află cât am luatpe tabloul lui, îmi bate în uşă şi strigă în gura mare că sunt un hoţ.

Ultimul lucru pe care i-l spun înainte de a mă trezi este:- Ia-ţi cei 13 dolari înapoi şi-am încheiat discuţia!

Traducere de PETRU IAMANDI

47



Administrator

Rectangle

48

Responsabilitatea pentru grafie,conţinutul opiniilor, argumentelor saupărerilor aparţine, în exclusivitate,autorilor. Materialele primite, publicatesau nepublicate, nu se înapoiază.Redacţia revistei nu împărtăşeşteîntotdeauna ideile conţinute în textelepublicate. Fotografii: ag.secară sau dinarhiva Centrului sau alte surse,precizate când este cazul.

EDITOR:CONSILIUL JUDEŢULUI GALAŢI

CENTRUL CULTURAL “DUNĂREA DE JOS”

CENTRUL CULTURAL DIRECTOR:SERGIU DUMITRESCU

Redactor-şef: Florina [email protected]@yahoo.comSecretar de redacţie, layout,documentare:a.g.secară[email protected]@yahoo.com

Rubrici:Pr. Eugen DRĂGOI, Eugen HOLBAN,Ion HORUJENCO, Petru IAMANDI,George LATEŞ, Radu MOŢOC,Katia NANU,Ionel NECULA, Nicoleta ONOFREI,Vasile PLĂCINTĂ, Mitruţ POPOIU,Corneliu STOICA, A. VELEACulegere şi corectură:Laura DUMITRACHERealizarea copertelor:Eugen UNGUREANUFoto coperta IV: a.g.secară

Alte detalii despre activitatea CentruluiCultural Dunărea de Jos Galaţi pot fiaflate pe pagina web a instituţiei (http://www.ccdj.ro/) ori pe adresa de facebookCcdj Galati. Adresa on-line a revistei şiarhiva parţială se găsesc pe aceeaşiadresă web.

Tematici

Numărul 136Kerkoporta

Numărul 137Benzi desenate

Numărul 138451 Fahrenheit

Revista Dunărea de Jos este membrăAPLER (Asociaţia Publicaţiilor Literareşi a Editurilor din România)

ISSN: 1583 - 0225Adresa: Strada Domnească nr. 61, Galaţicod 800008; tel/fax: 0236/418400; 415590e-mail: [email protected] www.ccdj.ro

Revista Dunărea de Jos, serie nouă



Administrator

Rectangle

In memoriam

GRIG DRISTARU1939 - 2013

Actor, profesor şi mai ales om de o nobleţedesăvârşită.Aşa cum spunea un elev al domniei sale, noi îl vomaştepta mereu luni şi miercuri, la orele 17, iar toţiiubitorii de teatru din Galaţi în fiecare seară despectacol pe scena Dramaticului Fani Tardini.Galaţiul cultural este mult mai sărac acum, fărămaestrul Grig!

Dumnezeu să-i dea odihnă şi bucurii peo scenă mult mai bună!



Administrator

Rectangle

135 bun de tipar - Centrul Cultural Dunarea de Jos Galati DE JOS 135 .pdf · propriile vise, dar...

Documents

Transcript of 135 bun de tipar - Centrul Cultural Dunarea de Jos Galati DE JOS 135 .pdf · propriile vise, dar...