127530434-Conservare-foraje

1
Lucrări specifice de conservare a puţurilor Conservarea puţurilor constă în pregătirea acestora pentru o exploatare ulterioară, funcţie de cerinţele viitoare de extindere a capacităţii sursei de apă. Lucrările de pregătire a forajelor pentru exploatarea ulterioară constau în principal din decolmatarea şi deznisiparea acestora, precum şi în stabilirea parametrilor reali la care acestea pot fi exploatate. Principalele activităţi din cadrul lucrărilor specifice de conservare a puţurilor vor fi: 1. Dezafectarea instalaţiilor şi echipamentelor existente În prima fază se va proceda la dezafectarea instalaţiilor hidraulice din cabinele puţ şi la extragerea echipamentelor ce vor fi predate autorităţii contractante. Golurile din pereţii cabinei puţului vor fi obturate pentru a nu permite apelor de infiltraţie să pătrundă la interiorul cabinei. 2. Verificarea adâncimii tălpii forajului Este opera ia prin care se va stabili pozi ia actuală a tălpii forajului. ț ț Se realizează prin garnitura de prăjini de foraj sau tubing, coborâte până la talpa actuală rezultată după perioadele de exploatare a forajului. Totodată, la introducerea garniturii de prăjini de foraj sau tubing se va putea constata eventuala existenţă a unor deformări sau rupturi a coloanei de exploatare. În cazul confirmării unor deformări sau rupturi a coloanei de exploatare, operaţia de verificare trebuie continuată cu o operaţie de modelare cu modelul cu parafina sau cu plumb. Daca modelarea va pune în evidenţă existenţa în puţ a unor obiecte, se trece la operaţii de instrumentaţie. În cazul neconfirmării unor deformări sau rupturi a coloanei de exploatare, se continuă cu operaţia de decolmatare – deznisipare . 3. Decolmatarea - deznisiparea forajului Procesul de decolmatare – deznisipare va începe cu o spălare efectivă a găurii şi va include următoarele operaţii: spălare cu apă curată, tratament cu chimicale, spălarea cu jet de apă şi va fi continuată cu operaţia de deznisipare. Deznisiparea se va realiza prin pompare cu aer comprimat folosind o instalaţie Mammuth în sistemul concentric sau alăturat. Pomparea de deznisipare trebuie să conducă la o completă dezvoltare a forajului şi la obţinerea de apă limpede, fără nisip; cantitatea maximă de nisip admisă va fi de până la 3 ppm. În raport cu importanţa ei, această pompare nu va fi limitată în timp în mod arbitrar. Debitul maxim pompat va depăşi cu aprox. 30% debitul ce va fi exploatat. La finalul acestor pompări se verifică eventuala acumulare a sedimentelor în decantor, în situaţia în care acumularea depăşeşte 1,0 m înălţime procedându-se la curăţirea puţului de material solid. 4. Testarea hidrogeologică a forajului Testarea hidrogeologică a forajului după deznisipare se va realiza prin pompări experimentale cu pompa submersibilă, aceasta constând în realizarea pretestului, testului de eficienţă şi testului de performanţă, conform SR 1629/2-1996. În urma testării se vor stabili parametrii optimi de exploatare a fiecărui foraj (debit şi denivelare de exploatare). 5. Reabilitarea structurală a elementelor metalice ale cabinei de puţ Vor fi reabilitate elementele metalice precum: capac acces cu rama, scara metalică de acces, tubulatura aerisire Dn 150 mm cu plase anti-insecte. Capacele de acces vor fi prevăzute cu sisteme de închidere. De asemenea se va institui zona de protecţie sanitară în jurul fiecărei cabine prin refacerea împrejmuirii şi a porţii de acces.

description

Conservare-foraje

Transcript of 127530434-Conservare-foraje

Page 1: 127530434-Conservare-foraje

Lucrări specifice de conservare a puţurilor

Conservarea puţurilor constă în pregătirea acestora pentru o exploatare ulterioară, funcţie de cerinţele viitoare de extindere a capacităţii sursei de apă. Lucrările de pregătire a forajelor pentru exploatarea ulterioară constau în principal din decolmatarea şi deznisiparea acestora, precum şi în stabilirea parametrilor reali la care acestea pot fi exploatate. Principalele activităţi din cadrul lucrărilor specifice de conservare a puţurilor vor fi:

1. Dezafectarea instalaţiilor şi echipamentelor existenteÎn prima fază se va proceda la dezafectarea instalaţiilor hidraulice din cabinele puţ şi la extragerea echipamentelor ce vor fi predate autorităţii contractante. Golurile din pereţii cabinei puţului vor fi obturate pentru a nu permite apelor de infiltraţie să pătrundă la interiorul cabinei.

2. Verificarea adâncimii tălpii forajului Este opera ia prin care se va stabili pozi ia actuală a tălpii forajului. ț țSe realizează prin garnitura de prăjini de foraj sau tubing, coborâte până la talpa actuală rezultată după perioadele de exploatare a forajului. Totodată, la introducerea garniturii de prăjini de foraj sau tubing se va putea constata eventuala existenţă a unor deformări sau rupturi a coloanei de exploatare. În cazul confirmării unor deformări sau rupturi a coloanei de exploatare, operaţia de verificare trebuie continuată cu o operaţie de modelare cu modelul cu parafina sau cu plumb. Daca modelarea va pune în evidenţă existenţa în puţ a unor obiecte, se trece la operaţii de instrumentaţie. În cazul neconfirmării unor deformări sau rupturi a coloanei de exploatare, se continuă cu operaţia de decolmatare – deznisipare .

3. Decolmatarea - deznisiparea forajului Procesul de decolmatare – deznisipare va începe cu o spălare efectivă a găurii şi va include următoarele operaţii: spălare cu apă curată, tratament cu chimicale, spălarea cu jet de apă şi va fi continuată cu operaţia de deznisipare. Deznisiparea se va realiza prin pompare cu aer comprimat folosind o instalaţie Mammuth în sistemul concentric sau alăturat. Pomparea de deznisipare trebuie să conducă la o completă dezvoltare a forajului şi la obţinerea de apă limpede, fără nisip; cantitatea maximă de nisip admisă va fi de până la 3 ppm.În raport cu importanţa ei, această pompare nu va fi limitată în timp în mod arbitrar. Debitul maxim pompat va depăşi cu aprox. 30% debitul ce va fi exploatat. La finalul acestor pompări se verifică eventuala acumulare a sedimentelor în decantor, în situaţia în care acumularea depăşeşte 1,0 m înălţime procedându-se la curăţirea puţului de material solid.

4. Testarea hidrogeologică a forajului Testarea hidrogeologică a forajului după deznisipare se va realiza prin pompări experimentale cu pompa submersibilă, aceasta constând în realizarea pretestului, testului de eficienţă şi testului de performanţă, conform SR 1629/2-1996.În urma testării se vor stabili parametrii optimi de exploatare a fiecărui foraj (debit şi denivelare de exploatare).

5. Reabilitarea structurală a elementelor metalice ale cabinei de puţVor fi reabilitate elementele metalice precum: capac acces cu rama, scara metalică de acces, tubulatura aerisire Dn 150 mm cu plase anti-insecte. Capacele de acces vor fi prevăzute cu sisteme de închidere. De asemenea se va institui zona de protecţie sanitară în jurul fiecărei cabine prin refacerea împrejmuirii şi a porţii de acces.