Formalismul rus. Opuse istoriilor deterministe din secolul al XIX-lea, cercetările literare de la începutul secolului XX sînt animate de teza conform căreia mediul social, rasial, geografic, istoric, psihologic nu poate explica geneza operei de artă, dar nici opera literară ca artă. Formalismul rus, prin reprezentanţii săi de vază Roman Jakobson, Boris Eichenbaum, Victor Shklovsky, Boris Tomaşevski, Iu. Tîneanov, V. Jirmunski, a orientat studiul literaturii către probleme legate de formă şi tehnică. Mişcarea a fost enunţată în 1914, la apariţia eseului Învierea cuvîntului semnat de V.Shklovsky, şi a durat pînă în 1930, cînd scrierile formaliştilor au fost condamnate în URSS, deşi mai tîrziu, ideile lor au pătruns în Occident şi au constituit, ulterior, fundaţia structuralismului. Criticul formalist este interesat de literaritate, concept iniţiat de R. Jakobson, care scria că „obiectul ştiinţei literare nu este literatura, ci literaritatea”, adică „ceea ce face dintr-o operă să fie literară”. Importante într-o operă, consideră formaliştii, sînt raporturile dintre elementele sale constitutive (material şi procedee). 1Prin cercetările lui B.Tomaşevski (preocupat de problema temei, a relaţiei fabulă-subiect, a naraţiunii, a acţiunii, a sistemului de procedee care diferenţiază genurile literare etc.), ale lui R.Jakobson (care a elaborat teoria funcţiilor limbajului fondată pe teoria comunicării), ale lui Vladimir Propp (care a realizat analiza structurii basmului fantastic), formalismul a furnizat un corpus teoretic major pentru dezvoltarea criticii structuraliste, a studiului naratologic şi a criticii semiotice.

Formalismuls-a născut în Rusia şi a apărut ca o reacţie la cercetările de până atunci, care eludau valoarea intrinsecă a textului literar, în favoarea analizei exterioare a operei literare. Şcoala formalistă rusă impune o metodă orientată spre interior, care urmăreşte geneza operei,elementele structurale, sensul unor elemente din structură, etc. Primii formalişti ruşi au fost grupaţi în jurul a două şcoli: şcoala de la Moscova, unde majoritatea erau poeţi futurişti, şi şcoala din Petersburg, unde se punea un mare accent pe probleme de poetică. Dintre ei s-au ridicat câteva personalităţi remarcabile în teoria literaturii: Roman Jakobson,Boris Tomaşevski, Lav Jakobinski etc. Mai târziu, aceste şcoli au evoluat în Praga şi în Statele Unite ale Americii. Multe dintre ideile acestora au generat noi direcţii în cercetarea fenomenului literar din a doua jumătate a secolului al XX-lea.Obiectul cercetării formaliste este întotdeauna forma, materialul şi procedeul. Esenţa operei literare nu este în conţinut (ce), ci în procedeu (cum), opera literară fiind o totalitate a procedeelor. Conform formaliştilor, obiectul ştiinţei literaturii nu este literatura, ci literaritatea.Istoria literaturii trebuie să cerceteze procedeele artistice în desfăşurarea lor istorică şi stilul literar ca o uniune organică a procedeelor. Ei au fost preocupaţi de modul de construire şi funcţionarea literaturii, de mecanismele textului literar, văzut ca un act decomunicare.

În sensul larg al cuvântului termenul de FORMALÍSM semnifică o concepțieidealistă care rupe forma de conținut, reducând procesul concret al dezvoltăriiistorice la forme exterioare și scheme abstracte.1

1

Ideea de „formă” îşi are rădăcinile chiar din Antichitate, din concepţiaplatoniciană asupra formei, „eidos”. Forma unui lucru include percepţiileprivitorului asupra acelui lucru, la fel ca şi acele aspecte senzoriale alerespectivului obiect pe care mintea omenească le poate sesiza. Tot Platon crede că„forma”, include elemente ale reprezentării şi ale imaginaţiei, însă nici-un lucru nupoate fi reprodus în esenţă.În ceea ce priveşte conceptul de „formă” în sfera cuvântului şi a limbii, acestaare o lungă tradiţie filologică inaugurată de Platon cu dialogul „Cratylos”,continuată de Plotin în „Enneade”, reluată de Retorica lui Aristotel, filosofia luiHegel şi a lui Schlegel şi lingvistica lui W. Humboldt.Secolul al XX-lea este reprezentativ pentru mişcările inovatoare ce s-au resimţit întoate artele. Este ceea ce va fi numit „modernism”, adversar al tuturor convenţiilor,dogmelor, ce încătuşează spiritul creator. Astfel vedem constituindu-se în zonacomentariului de artă, două mari direcţii hermeneutice: pe de o parte, critica de tipmorfologic, provenită din concepţiile lui Konrad Fiedler, şi continuată cu nuanţespecifice, de Wölflin, sau de psihologia gestaltistă, sau de structuralism, iar pe dealtă parte critica de tip conţinuitistic, interesată de subiectul literar al operei deartă, mai mult decât subiectul ei formal.1 D.E.X.2În Europa formalismul ia naştere ca „adversar deopotrivă atât al pozitivismuluiepocii precedente, cât şi al esteticii filozofice idealiste cu generalitatea ei viciată şiizolarea de fenomenele concrete ale vieţii.”Reprezentanţii formalismului european, K. Fiedler, sculptorul Adolf Hildebrand,Schmazov, Worringer, Wölflin, au ca viziune comună asupra teoriei artei, o seriede perspective precum: sarcinile constructive ale artei, caracterul ideologic alformei, mijloacele de redare şi cele tehnice, problema vizualităţii şi „istoria artelorfără nume”. Nu a fost greu transferul acestor perspective şi în sfera literară, maiîntâi asupra lucrărilor lui Oskar Walzel, Sivers şi Saran, iar mai departeinfluenţând chiar formalismul rus.La începutul secolului al XX-lea, în spaţiul rusesc luăm parte la o serie deevenimente sociale, la dezordinea instaurată de revoluţiile din 1905 şi 1917,războiul din 1914 şi războiul civil. Pe fundalul acestui climat a fost necesar să seconstituie mişcările de avangardă în diversele arte, ca şi alternativă la dezordineainstaurată. În acest context se va contura, direcţia, şcoala, curentul, sau metodaformală.Diacronic, acest curent îşi are începuturile între 1915, 1917, mergând pînă înjurul anului 1930, odată cu iniţiativa unor studenţi de a înfiinţa Cercul lingvistic dela Moscova(1914-1915), iar la Petersburg, doi ani mai târziu, respectiv 1917, seînfiinţiază OPOIAZ-ul, adică Societatea pentru studiul limbajului poetic.2Formalismul a aparut in Rusia in anii de dinaintea Revolutiei Bolsevice din 1917si s-a dezvoltat de-a lulgul anilor '20, pana cand a fost redus la tacere de stalinism.Grup militant de cercetători în domeniul lingvisticii şi literaturii, aceştia au începutprin a respinge doctrinele simboliste, de coloratură mai degraba mistică, ce

2

influenţaseră studiile literare, în special pe cele ruseşti de dinainte. Încercând2 http://facultate.regielive.ro/referate/filologie/formalismul_rus-141886.html.3apropierea de un spirit ştiinţific autentic şi căutând fundamentele unei noi practicia studiilor literare, şi-au îndreptat atenţia către realitatea materială a textului literar.Opera apare ca o formă pură, unde importante sunt raporturile dintreelementele sale constitutive (materiale şi procedee) . Evoluţia literar apare ca osubstituţie de sisteme, în care elementele se redispun dupa funcţiile pe care leocupa.'' Critica trebuie sa disocieze arta de mister si sa se ocupe de modurile defuntionare a textelor literare: literature nu e o pseodo-religie, sau o psihologie, sauo sociologie, ci un mod particular de organizare a limbajului. Are propriile salelegi, structurile sale, procedeele sale, care trebuie sa fie studiate ca atare, maidegraba decat a fi reduse la altceva. Opera litarara n-a fost niciodata un vehiculpentru idei, o reflectie asupra realitatii sociale, nici incarnarea unui adevartranscedental: e un fapt material a carui functionare poate fi analizata mai degrabaasa cum cineva poate examina o masinarie.''(Eagleton)Formalismul rus incearca sa izoleze obiectul cunoasterii in puritatea safenomenologica. De aceea, una dintre caracteristicile importante ale formalismuluirus este anistoricismul sau constitutiv. Telurile principale vor fi descriereacaracteristicilor generale ale limbajului literar vazut ca sistem (literaritatea), avandlogica sa proprie, si analiza procedeelor specifice sau a modurilor de operare aleacestui tip de limbaj (constructiile narative, faptele de stil, structurile ritmice,structurile tematice).3Numită şi curentul formalism rus- a fost în atenţia cercetătorilor de teorie literară asecolului nostru. Termenul de formalism îşi are originea din formalismul germanregăsit în muzică şi în artele plastice la artişti precum: A. Hildebrand, H. Wolfflin,3 http://teorialiteraturii2009.blogspot.com/2009/02/roman-pasca-lecturer-japanese-studies.html4iar persistenţa principiilor formaliste în fundamentarea analizelor structurale aleoperelor literare şi folosirea teoriei şi metodologiei semiotice(Știință care se ocupăcu studiul general al semnelor și al sistemelor de semn4 ) extinsă până în zilelenoastre.Începuturile acestui curent au avut loc între anii 1915- 1917, când după cumafirmă Roman Jakobson, în iarna anilor 1914- 1915, câţiva studenţi au înfinţat subauspiciile ( protecția sau sprijinul (cuiva); cu susținerea și cu ajutorul (cuiva)Academiei de Ştiinţe, cercul lingvistic de la Moscova, chemat să promovezestudiile de „ lingvistică şi poetică” şi cu aceleaşi intenţii la începutul anului 1919 saformat la Petrograd Societatea pentru studiul limbajului poetic cunoscută caOPOIAZ care a intrat în strânsă colaborare cu cercul de la Moscova.Din acest cerc au făcut parte următori membrii: Roman Jakobson, P. Bogatîriov,O. Brik, B. Tomaşevski, I. Tînianov, poetul V. Maiakovski- un timp mai scurt, iar

3

din cel de la Petrograd, I. Iakubinski , G. D. Polivanov, v. Şklovski, B. Eihenbaum,S.I Bernştein. Fără să vreau să se integreze în curentul formalist V. Jirmunski şi V.Vinogradov au aderat la unele principii ale acestui curent.Să nu l uităm nici peDostoievski- care este unul dintr inovatorii formei artistice.Acesta a creat un tip inedit de gândire artistică, care se denumeşte în modconvenţional polifonic. Dovstoieski crează un nou model artistic al lumii, în carenumeroase elemente esenţiale ale vechii forme artistice au suferit o transformareradicală. 5Totodată, şcoala formală rusă nu s- a iscat din senin, ci apariţia ei a fost pregătităde întreaga evoluţie a esteticii ruse din cea de a doua jumătate a secolului al XIXlea,deşi termenul pregătită , suferă de o mare aproximaţie deoarece diversele4 Dicţionar explicativ al limbii române, Academia Română, Editura Univers, Bucureşti, 20095 M. Bahtin, Problemele poeticii lui Dovstoieski, editura Univers, Bucureşti, 1970, pag. 55grupări critice ( critica organică, critica psihologică, estetica simboliştilor ), ca şidiversele personalităţi critice ( Apollon Grigoriev, Potebnea, Lev Şestov, Bielîi,Blok etc. ) au o valioare în sine, independentă de reacţiile pe care le generează,chiar dacă reacţia se va numi şcoala formală. Apariţia şcolii formale ruse s- adatorat şi procesului de emancipare pe care l- a parcurs gândirea critică rusăîncepând de prin anii 1830- 1840.6Scopul acestor grupări a fost ca un fel de manifestare tinerească la închistareastudiilor universitare în neogramatica lingvistă şi în studiul vieţii autorilorsociologismului şi psihologismului în cercetarea literară.7Aceşti reprezentanţi ai şcolii ruse porneau de la ideea că limbajul poeziei (alliteraturii artistice în general) semnifică un sistem de comunicare cu totul deosebitde cel constituit de limba comună . Ceea ce face să fie esenţială şi diferită limbacomună a fost numit prin termenul ostrenenie (singularizarea, insolitarea)cuvântului prin care în poezie cuvintele au alte valori conotative( semnifică totalaltceva ) în limbajul curent. Aşadar, pornind de la această premisă reprezentanţiişcolii formale au decis că singura îndatorire a cercetătorilor literari este studiereafelurilor în care se realizează forma, deoarece afirmă aceştia, căci tocmai formadinamică este cea care transformă materialul amorf (Care nu prezintă o structurăcristalină, regulată; fără formă precisă. Care nu este organizat, structurat etc. ) întro mare operă de artă a tuturor timpurilor.Obiectul cercetării literare îl constituie nu literatura, ci literalitatea (caracterul aceea ce este literal )- mai complex să o numim aşa ar fi totalitatea procedeelor princare materialul regăsit în societate, economie, politică etc. devine operă de artă.6 Boris Tomaşevski, Teoria literaturii, Editura Univers, Bucureşti, 1973, pag. 5- 6.7 Mihai Pop, Ce este literatura? Şcoala formală rusă, Editura Univers, Bucureşti, 1983, p. IV.6Cu ajutorl literalităţii, opoziţia regăsită între conţinut şi formă este reformulata caopoziţie dintre material şi procedeu.Formalismul rus incearca sa izoleze obiectul cunoasterii in puritatea safenomenologica. De aceea, una dintre caracteristicile importante ale formalismului

4

rus este anistoricismul sau constitutiv. Telurile principale vor fi descriereacaracteristicilor generale ale limbajului literar vazut ca sistem (literaritatea), avandlogica sa proprie, si analiza procedeelor specifice sau a modurilor de operare aleacestui tip de limbaj (constructiile narative, faptele de stil, structurile ritmice,structurile tematice).Aşadar, vedem că obiectul ştiinţei literare nu este literatura ci literalitatea...aceastasemnificând transformarea cuvântului în operă poetică şi sistemul de procedee ceefectuează această transformare.8Formaliştii constată că materialul ar fi acelaşi cu realitatea nonverbalizată, iarprocedeul acelaşi cu literatura însăşi.Literatura primeşte valenţe distinctive în momentul în care este înlocuită prinintermediul procedeului, aceasta primeşte un statut independent şi se opune lumiiexterioare.Reprezentanţii şcoli formale au pus bazele teoriei evoluţiei literare ca succesiunede sisteme , prin extinderea şi în aria istoriei literaturii şi au încercat să se impunănu doar pentru simplul fapt că ar fi dorit să exprime o noutate, ci din cauză căvechiimea îşi pune amprenta asupra valabilităţii artistice.Reprezentanţi precum: V. Sklovski- cu Teoria Prozei şi B. Tomaşevski cu a luiPoetica, au reuşit să se impună şi să difersifice preocupările existente până în acelmoment în şcoala formală rusă.8 Tzvetan Todorov, Teorii ale simbolului, Editura Univers, Bucureşti, 1983, pag. 407.7Aceste lucrări cuprind opere literare abordate mai complex din punct de vedere alrelaţiilor şi a elementelor funcţionale, ca structuri de gen distincte. Aceste lucrăriau fost editate sub îndrumarea atentă a reprezentanţilor Şcolii formale rus şi auţinut cont de următoarele teorii:1. Teoria subiectului- care constă în distingerea dintre subiect( adică, de modul încare cititorul a luat cunoştinţă de cele întâmplate- când vorbim de o operă epică )şi fabulă ( ceea ce s a întâmplat efectiv ). Formaliştii ruşi au evidenţiat caracteruloriginal, creator de convenţie artistică al subiectului, deoarece în realitate nu existădecât un număr foarte redus de situaţii esenţiale de viaţă care se combină continuusub alte forme. Fabula presupune o relaţie cauzal- temporală între temeleexpresive.2. Teoria situaţiilor de motivaţii- este cea care denumeşte motivaţia introduceriiunui motiv, într o operă literară, Tomaşevski (în Teoria Literaturii)Clasifică motivaţiile astfel:a) Motivaţie compoziţională, al cărei principiu îşi are originea în economia şioportunitatea motivelor ;b) Motivaţia realistă- aceasta constă în sentimentul credibilităţii evenimentelorreprezentate estetic. Aşadar, orice motiv trebuie introdus într o anume situaţie caunul veridic, adevărat.c) Motivaţia estetică- este cea care justifică estetic introducerea fiecărui motiv.3) Teoria ritmului în poezie, a artei ca sistem de semne etcSpiritul consecvent şi operele realizate cu maturitate de către reprezentanţii

5

formalismului rus face ca aceştia să fie recunoscuţi drept precursori aistructuralismului şi semioticii. Li s- au atribuit unele insensibilităţi care ţin deconţinut, aspecte ideologice etc. Aceştia au contribuit în mod decisiv la8dezvoltarea criticii şi a poetcii, şi au făcut ca opera să fie înţeleasă ca realitateautonomă. 9Fiind dat faptul că acest curent s- a constituit în Rusia în preajma Marii Revoluţiidin octombrie şi s- a dezvoltat până în 1930 în plină revoluţie a făcut ca printretrăsăturile ei să fie: distanţarea de trecut, legătura cu mişcarea literarărevoluţionară, căutarea de noi căi pentru recunoaşterea şi mai cu seamă pentruînţelegerea literaturii, intransigenţa în susţinerea poziţiilor, tonul polemic, toate îşiau explicaţia în acest context. Unii dintre reprezentanţii Şcolii formale au luat partela acţiunile revoluţionare, printre aceştia se numără şi O. Brik, V. Maiakovski şi V.Şklovski, care semnează apelul „ pentru revoluţie”, adresat organizaţiilor demuncitori şi soldaţi, publicat la 28 martie 1917, în presă. Artiştii din Petrograd,pictori, poeţi, scriitori, actori şi muzicanţi au constituit asociaţia Pentru Revoluţieca să ajute partidele şi organizaţiile revoluţionare în propagarea ideilor revoluţieiprin mijlocirea artei. Asociaţia cere organizaţiilor revoluţionare să recurgă laconcursul ei pentru ca manifestele şi apelele să fie mai convingătoare. Are loc odispută între reprezentanţii formalismului şi cei al marxismului. V. Erlichdescindecă această dezbatere dintre reprezentanţii şcolii formale şi orientareamarxistă continuă până în deceniul al treilea când „ formalismul” , care devenisedin poreclă un renume, este permanent şi aspru criticat pentru că rupe literatura deviaţă, de determinările ei socio- economice, orientarea teoretică de fundamenteleideologice ale societăţii.Roman Jakobson şi P. Bogatîriov ajung la Praga şi îşi continuă activitatea în cercullingvistic unde se formulează, în 1929, tezele structuralismului. Jakobson la Pragaare o lucrare în care face diferenţa dintre versul rus şi cel ceh în care formuleazăprincipiile noii direcţii în studiul versificaţiei.9 Iulian Boldea, Poetica şi critica literară, Univ. Petru Maior- Tg. Mureş, 2008.9P. Bogatîriov elaborează principiile şi metoda noii direcţii a cercetării folclorului pelinia funcţional structurală.Atât în vremea începuturilor, a polemicii cu neogramatica, cu istorismul sterp şiteoria simbolistă a poeziei, cât şi în etapa afirmării principiilor şi testării ipotezelorprin analiză şi chiar în epoca confruntării cu marxismul, caracterul de grup,permanenta şi via dezbatere, munca de laborator viu prin legătura cu poezia nouă,constituie nota dominantă a şcolii formale. Osusţinută căutare, întrebări şirăspunsuri, ipoteze ce se cer verificate prin găsirea metodelor adecvate ferescşcoala formală de închistare dogmatică şi îi asigură locul pe care îl ocupă în teorialiteraturii, în atmosfera altfel domoală a acestei discipline. Elanul revoluţionarmerită a fi remarcat.Studiul lui B. Eihenbaum cunoscut ]n general sub titlul Teoriei” metodei formale”,dar publicat în rusă în 1927 cu titlul Literatura. Teoria. Critica. Polemica aduce în

6

etapa din urmă o privire de ansamblu asupra mişcării, a problemelor pe care le aatacat şi a rezultatelor la care a ajuns.Acest studiu scoate în evidenţă cel mai bine iniţiativele noii mişcări ştinţifice, noutateapunctului de vedere formalist asupra problemelor fundamentale ale literaturiinşiartei, îndreptăţirea polemicilor cu istoria literară tradiţională care şi a confundatmenirea cu cea a istoriei culturii, a psihologiei individuale sau o sociologiei.Recunoaşterea faptului că latura artistică, estetică este fundamentală pentru operaliterară a determinat grupul să cerceteze înainte de toate legile interne ale operelorliterare în opoziţie cu concepţiile tradiţionale care aveau în vedere aspectele lorexterioare. Noua teorie literară s- a caracterizat de la început prin înclinarea sprelingvistică, ceea ce i- a permis să- şi determine obiectul şă- şi specifice scopurile.10V. Şklovski are un studiu intitulat „ Arta ca procedeu” al metodei formale este oprovocatoare deschidere spre studiul formei în noua ei accepţiune. Polemic ca ţi întoate studiile lui V. Şklovski arată că imaginile sunt doar mijloace ale limbajuluipoetic, procedee egale ca funcţionalitate cu alte procedee ca: paralelismul simplusau negativ, comparaţiile, hiperbola, repetiţiile etc. Introduse în jocul general alprocedeelor imaginile îşi pierd poziţia dominantă pe care le o acordaserăsimboliştii, sunt simple elemente de construcţie. Ca atare, ele nu sunt creaţii aleunei epoci sau ale unui curent literar, ci formule ce pot fi transmise de la ogeneraţie la alta.Obiectul ştiinţei literaturii trebuie să fie studiul particularităţilor specifice alefaptelor literare prin care acestea se deosebesc de toate celelalte fapte chiar dacăele ca material literar pot oferi date informaţionale auxiliare şi altor ştiinţe.Obiectul ştiinţei literare nu este literatura, ci literalitatea, adică ceea ce face dintrun fapt o operă literară. Formulând acest principiu, Roman Jakobson continuăpentru a marca deosebirea faţă de concepţiile din trecut. Dar neînţelwgând acestprincipiu fundamental, până de curând istoricii literari semănau ca nişte poliţişticare voind să aresteze o anumită persoană, pentru orice caz, luau tot ce găseau încasă şi arestau chiar şi pe cei care treceau întâmplător pe stradă.Comparând romanele lui Tolstoi şi Dostoieb’vski şi nuvelele lui Turgheniev,formaliştii pun în discuţie deosebirea dintre literatura scrisă, cartea literară şipovestirea orală şi dezbat noţiunea de „ skaz”, de fapt problema performăriidirecte, fără mijlocirea scrisului şi cea a transpunerii acestui mo de povestire înliteratura scrisă nu numai ca procedeu, ci şi ca modalitate de identificare stilistică.Domeniul căreia şcoala formală i- a acordat o atenţie deosebită a fost teoria versuluiatât pentru că a considerat vechile teorii depăşite, cât şi pentru faptul că a trăit11versul în contact direct cu poezia nouă. Aici studiile formaliste au fost radicalînnoitoare.Roman Jakobson este cel care arată cum că formaliştii au dat o nouă orientarestudierii versului prin corelarea sunetelor cu sensurile, a ritmului şi melodiei cusintaxa, prin părăsirea caracterului normativ al vechii versificaţii şi a antinomieirigide dintre metru şi ritm.

7

Noţiunea de tradiţie este definită tot în contextul raportului literaturii cu timpul, cutrecutul, prezentul şi viitorul. Cum arată I. Tînianov, dacă admitem că evoluţiaînseamnă schimbarea corelaţiilor dintre elementele sistemului, schimbareafuncţiilor, ajungem la disoluţia sistemului, la degradarea lui. Degradarea are îndiferite epoci ritmuri diferite, mai lente sau mai accelerate, dar nu provoacăschimbări imediate în toate elementele formale, ci doar reorganizarea funcţiei lor.Deci, compararea în timp a diferitelor fenomnene literare nu trebuie să înceapă cuelementele formale, ci cu funcţia lor. Elementele aparent puţin asemănătoare alesistemelor pot fi funcţional identice şi invers. Problema este complicată şi de faptulcă orice curent literar dintr o anumită perioadă îşi caută sprijin în sistemeanterioare, în ceea ce numim tradiţie.10În discuţia asupra evoluţiei literare şcoala formală implică şi problema deosebit deactuală astăzi a faptelor periferice. „ Orice gen literar trece în epoca de decădere alui de la centru spre periferie şi în locul lui apar, din curtea din dos, mărunte cafenomene noi ce tind spre centru”.Cu toate vicisitudinile prin care a trecut şcoala formală după 1930, principiile eifundamentale, metodele de analiză şi conceptul de fapt literar ca obiect decercetare a ştiinţei literaturii, ajung după o latenţă de mai mulţi ani, o nouăprezemţă în ştiinţa literară rusă, reapar parcă pentru a adeveri pregnant justeşea10 Cf. Tînianov, Oliteraturnoi evoliutii în Texte der russischen Formalisten, 1, 1969, p. 459.12viziunii formaliştilor în legătură cu evoluţia literară. Le regăsim mai întâi la uniicontinuatori ca B. Tomaşevski, V. Jirmunski şi V. Vinogradov, dar mai cu seamăîn lucrările de folclor ale lui V. I. Propp şi chiar în valoroasele monografii ale luiM.M. Bahtin. Lucrarea cea mai însemnbată a lui V. I. Propp se intitulează în spiritformalist „ Morfologie a basmului”.Opera literară presupune evoluţia literaturii după cum evoluţia literaturii presupuneopere. Trăirea unei opere şi trăirea dinamică a literaturii sunt indisolubil legate.Opera literară este un tot şi totodată o parte a unui tot mai mare şi mai complex.În afara Rusiei şi a Cercului lingvistic de la Praga , interesul pentru şcoala formalăs- a manifestat mai întâi în chip firesc în zonele culturale, în ţările slave înruditelingvistic.Ceea ce au încercat din răsputeri să facă cei aparţinători sau reprezentanţii şcoliformale ruseşti a fost strădania acestora de a nu se crampona de dogme, de a- şipune întrebări, de a cerceta şi a- şi da rpspunsuri, de a revizui aceste răspunsuricând realitatea nu le verifică, de a pătrunde pe căi proprii în înţelesurile operelorliterare.11

8