125640271 Jocul de Rol Si Dramatizarea

9
JOCUL DE ROL ŞI DRAMATIZAREA – MIJLOACE DE ASIGURARE A PARTICIPĂRII ACTIVE ŞI CONŞTIENTE A COPIILOR LA PROPRIA FORMARE Instit. Cîmpean Lucia, dir., G. P. N. Nr. 1 Blaj În „ Manual de pedagogie contemporană”, vol II, 2005, conf. univ. dr. Voiculescu. E şi lector univ. drd. Aldea D. arată că, încă de la începutul secolului al XX-lea, prin curentul „Educaţiei noi” şi al „Şcolii active” s-a manifestat preocuparea pentru metode care să implice cât mai mult elevul în actul învăţării, acestă preocupare fiind şi în prezent o coordonată a majorităţii proiectelor de modernizare a şcolii, o direcţie caracteristică a dezvoltării metodologiei didactice. Învaţând prin acţiune, elevul devine el însuşi un spirit activ, un „om al faptei”.La vârsta preşcolară, jocul, care înainte de orice este este un „modus vivendi”, este în acelaşi timp şi cea mai importantă metodă activă de instruire, educare şi formare, este modalitatea prin care copilul se raportează la lume şi în acelaşi timp asimilează lumea, realul la propriul său eu, aşa cum se arată în literatura de specialitate. Prin joc, copilul se familiarizează cu diferite aspecte ale realităţii naturale şi sociale şi îşi satisface diverse trebuinţe, jocul fiind o activitate generatoare de trăiri pozitive, de satisfacţii imediate. Cel mai important aspect al folosirii jocului ca metodă de predare-învăţare în grădiniţă este acela de a-i face pe copii să conştientizeze că se află într-o situaţie de învăţare , ceea ce presupune stabilirea clară a sarcinilor didactice urmărite în cadrul jocului, ce rol va juca (interpreta) fiecare copil în cadrul jocului, a regulilor jocului, care nu vor permite îndepărtarea copiilor în timpul jocului de tema stabilită, ajutându-i în acelaşi timp în rezolvarea sarcinilor de joc şi imprimând direcţia necesară în acţiunea de joc. Pregărirea materialelor necesare pentru simulare este de asemenea un aspect deosebit de important pentru reuşita jocului . Strategia jocului este în esenţă o strategie euristică, de combinare, relaţionare, de interpretare a experienţei elevului (cunoşţinţe, capacităţi, deprinderi etc,) şi de descoperire a ceva nou. Valenţele formative ale jocului sunt multiple: îmbogăţeşte cunoştinţe şi formează capacităţi, dezvoltă atenţia, spiritul de observaţie, memoria şi imaginaţia, formează motivaţia şi atitudinea faţă de diverse activităţi, cultivă spiritul de investigaţie, perseverenţa şi spiritul cooperant. În continuare voi face câteva consideraţii de ordin teoretic asupra jocului de rol şi a metodei dramatizării, preluate din literatura de specialitate , fară a insista asupra acestora, doar atât

description

joc de rol

Transcript of 125640271 Jocul de Rol Si Dramatizarea

Page 1: 125640271 Jocul de Rol Si Dramatizarea

JOCUL DE ROL ŞI DRAMATIZAREA – MIJLOACE DE ASIGURARE A PARTICIPĂRII ACTIVE ŞI CONŞTIENTE A COPIILOR LA PROPRIA FORMARE

Instit. Cîmpean Lucia, dir., G. P. N. Nr. 1 Blaj

În „ Manual de pedagogie contemporană”, vol II, 2005, conf. univ. dr. Voiculescu. E şi lector univ. drd. Aldea D. arată că, încă de la începutul secolului al XX-lea, prin curentul „Educaţiei noi” şi al „Şcolii active” s-a manifestat preocuparea pentru metode care să implice cât mai mult elevul în actul învăţării, acestă preocupare fiind şi în prezent o coordonată a majorităţii proiectelor de modernizare a şcolii, o direcţie caracteristică a dezvoltării metodologiei didactice. Învaţând prin acţiune, elevul devine el însuşi un spirit activ, un „om al faptei”.La vârsta preşcolară, jocul, care înainte de orice este este un „modus vivendi”, este în acelaşi timp şi cea mai importantă metodă activă de instruire, educare şi formare, este modalitatea prin care copilul se raportează la lume şi în acelaşi timp asimilează lumea, realul la propriul său eu, aşa cum se arată în literatura de specialitate. Prin joc, copilul se familiarizează cu diferite aspecte ale realităţii naturale şi sociale şi îşi satisface diverse trebuinţe, jocul fiind o activitate generatoare de trăiri pozitive, de satisfacţii imediate.

Cel mai important aspect al folosirii jocului ca metodă de predare-învăţare în grădiniţă este acela de a-i face pe copii să conştientizeze că se află într-o situaţie de învăţare , ceea ce presupune stabilirea clară a sarcinilor didactice urmărite în cadrul jocului, ce rol va juca (interpreta) fiecare copil în cadrul jocului, a regulilor jocului, care nu vor permite îndepărtarea copiilor în timpul jocului de tema stabilită, ajutându-i în acelaşi timp în rezolvarea sarcinilor de joc şi imprimând direcţia necesară în acţiunea de joc. Pregărirea materialelor necesare pentru simulare este de asemenea un aspect deosebit de important pentru reuşita jocului .Strategia jocului este în esenţă o strategie euristică, de combinare, relaţionare, de interpretare a experienţei elevului (cunoşţinţe, capacităţi, deprinderi etc,) şi de descoperire a ceva nou.Valenţele formative ale jocului sunt multiple: îmbogăţeşte cunoştinţe şi formează capacităţi, dezvoltă atenţia, spiritul de observaţie, memoria şi imaginaţia, formează motivaţia şi atitudinea faţă de diverse activităţi, cultivă spiritul de investigaţie, perseverenţa şi spiritul cooperant.

În continuare voi face câteva consideraţii de ordin teoretic asupra jocului de rol şi a metodei dramatizării, preluate din literatura de specialitate, fară a insista asupra acestora, doar atât cât este necesar pentru a da legitimitate exemplelor pe care le voi aduce în acest sens, din propria experienţă.Jocul de rol este o metodă derivată din psihodramă, metodă terapeutică creată de J. L. Moreno în 1921, prin care se urmăreşte, în principal, formarea modului de a gândi, simţi şi acţiona, specific unui anumit statut, dezvoltarea capacităţilor empatice, a capacităţii de a rezolva situaţii problematice, verificarea corectitudinii şi eficienţei comportamentelor formate la elevi şi înlăturarea comportamentelor inadecvate, neeficiente. În pregătirea şi derularea jocului de rol, din punct de vedere metodologic, principalele etape care trebuie parcurse sunt:

- identificarea şi definirea situaţiei care va fi simulată, în concordanţă cu obiectivele educaţionale şi cu specificul cunoştinţelor (deprinderilor, comportamentelor) ce urmează a fi învăţate;

- modelarea situaţiei şi proiectarea scenariului, constând în selectarea statusurilor şi rolurilor celor mai importante din situaţia reală şi a interacţiunilor esenţiale, elaborându-se un scenariu;

- alegerea participanţilor şi instruirea lor în legătură cu specificul fiecărui rol pe care urmează să-l interpreteze (în funcţie de vârsta copiilor, se pot folosi în acest scop fişe cu descrierea fiecărui rol, sau ilustrarea prin desene, în cazul preşcolarilor);

- învăţarea individuală a rolului (constând în studierea fişei, la elevi; în cazul preşcolarilor am folosit alte modalităţi de lucru, ilustrate mai jos);

- interiorizarea (internalizarea) rolului şi conceperea modului de interpretare, durata acestui moment fiind mai extinsă sau mai restrânsă, în funcţie de timpul total avut la dispoziţie;

- interpretarea rolurilor;

Page 2: 125640271 Jocul de Rol Si Dramatizarea

- dezbaterea cu toţi participanţii la joc a modului de interpretare (prin intervievarea actorilor, analiza conţinutului şi analiza comportamentului de rol).

Din punct de vedere metodic, se impun câteva exigenţe, legate mai ales de distribuirea şi interpretarea rolurilor:

- nu este adecvată modalitatea impunerii rolurilor, ci alegerea lor, oferind copiilor posibilitatea de a opta voluntar în a interpreta anumite roluri, altfel poate să apară pericolul unor blocaje emoţionale;

- jocul de rol va fi precedat de prezentarea unor situaţii relativ asemănătoare cu aceea ce va fi simulată şi a modurilor de rezolvare a lor;

- atmosfera de joc trebuie să fie relaxată, lipsită de exagerări care să îngreuneze interpretarea rolurilor şi concentrarea asupra situaţiei;

- interpretarea rolurilor va putea fi reluată cu aceiaşi copii sau cu copii diferiţi, pentru însuşirea comportamentelor de rol;

- analiza jocului de rol trebuie să fie condusă cu tact şi pricepere de către conducătorul jocului, evidenţiindu-se aspectele adecvate/inadecvate, deciziile corecte/incorecte, atitudinile mai mult sau mai puţin adecvate ale personajelor aflate în anumite situaţii.

Dramatizarea poate fi:- o variantă a jocului de rol , metodă care valorifică tehnicile artei dramatice (dialog, gest,

mimică, pantomimică, decor, etc.), prin care se urmăreşte în special adâncirea înţelegerii unor aspecte studiate şi fixarea lor, pe un fond afectiv intens. În acest sens, dramatizarea constă în transpunerea în acţiune dialogată a faptelor, evenimentelor, aspectelor studiate la literatură, istorie, etc.,( în cazul preşcolarilor, la educarea limbajului, educaţie pentru societate, cunoaşterea mediului prin povestiri, memorizări, lecturi ale educatoarei, etc.), sau transpunerea în roluri socio-profesionale. Se realizează, de obicei, pe baza textelor studiate la diverse obiecte de învăţământ (categorii de actvitate, la grădiniţă);

- variantă a învăţării prin descoperire - de exemplu: reconstituirea drumului parcurs în descoperirile ştiinţifice, reproducerea unor experimente;

- o variantă a expunerii cu oponent , caz în care dramatizarea orientează expunerea pe mai multe piste, oferind diverse modalităţi de abordare a unui subiect şi imprimând dinamism şi varietate expunerii;

- ca variantă terapeutică , dramatizarea se utilizează sub forma psihodramei şi sociodramei, facilitând descărcarea tensională (catharsis-ul).

La nivelul grădiniţei şi învăţământului primar se utulizează însă prima variantă – dramatizarea ca variantă a jocului de rol

Aceste construcţii teoretice, concepte ştiinţifice cu caracter obiectiv şi riguros, cu semnificaţie stabilă şi impersonală - preluate în special din lucarea d-nei conf. univ. dr. Voiculescu, E., Metodolgia predării-învăţării şi evaluării,Editura Ulise, Alba-Iulia, 2002 – constituie un instrumentar cognitiv care îmi dă satisfacţia să constat că, anumite concepte empirice, personalizate, la care am ajuns şi pe care le folosesc în activitatea curentă cu preşcolarii, sunt corecte.În cursul de Pedagogie,elaborat de Voiculescu, E., şi Aldea, D., coordonat de prof. univ. dr. Voiculescu, F., se apreciază că: „ deseori, conceptele empirice surprind note caracteristice şi relaţii necesare şi esenţiale, alcătuind un gen de ştiinţă a simţului comun, din care nu lipsesc explicaţiile corecte şi mai ales virtuţile practic-aplicative, printr-o sesizare nemijlocită a concretului semnificativ, a individualului tipic şi a normei de acţiune eficientă care devansează uneori pedagogia din manuale sau de la catedră”.

În continuare, voi aduce în atenţie ilustrarea concretă a aspectelor teoretice de mai sus, prin dramatizare, jocuri de rol cu subiecte din viaţa cotidiană sau din basme şi poveşti şi uneori o îmbinare a acestor subiecte, astfel încât să asigur participarea activă şi conştientă a copiilor la propria formare, în grădiniţă, având convingerea că acestea constituie mijloace prin care pot şi să evaluez nivelul de însuşire a textelor literare, de înţelegere a mesajelor etice desprinse din acestea şi mai ales de transpunere a învăţămintelor în comportamentele copiilor.

Page 3: 125640271 Jocul de Rol Si Dramatizarea

Exemple în acest sens sunt „Povestea unui şoricuţ prostuţ”, pe care am dramatizat-o într-un mod original, pornind de la povestea cu acelaşi titlu, scrisă de Marşak, S, spectacolul interactiv Dogarul cel isteţ, pe care l-am regizat, pornind de la povestea populară cu acelaşi titlu şi alte dramatizări, pe care le redau in anexe, sau jocul de rol „De-a inimioare, inimioare”, pe care l-am conceput în versuri, pornind de la povestea „Inimoiare, inimioare”, de Cassvan, S.,combinat cu jocul de rol cu subiecte din viaţa cotidiană. „La cofetărie, de Ziua Mamei”, pe care le-am prezentat în repetate rânduri, cu ocazia participării mamelor la „Întâlnirea de la ora 10, în ziua de 8 Martie.

După ce am ţinut lectii deschise, cum ar fi: Joc logic de aranjare a pieselor trusei Logi I în tablou , în alţi ani, Tabloul meseriilor, Tabloul anotimpurilor etc, folosind un mijloc didactic conceput şi realizat prin mijloace proprii - panoul electric – sau Povestirea educatoarei: Inimoare, inimioare, prilej pentru mame de a-şi vedea propriul copil în activitate, dar şi stilul de muncă al educatoarei, întrucât au fost solicitate intens procesele psihice, în special gândirea şi operaţiile acesteia sau afectivitatea (în cazul povestirii), am făcut copiilor o propunere care este acceptată cu entuziasm:Educatoarea:

Pentru că-i o zi cu soare,Vreţi să mergem la plimbare?

Copiii:Da.Ura! Ura! Ura!

„Plimbarea” este scurtă: din clasă până în sala de gimnastică ( ideal ar fi dacă am merge chiar la o cofetărie din oraş) şi se desfăşoară executând jocul cu text şi cânt: Marşul preşcolarilor, de Petre Ţipordei:I – Mergem la plimbare II – Mergem le plimbare III – Mergem voiniceşte, Cu toţi într-un rând, În rând câte doi, Nu mai suntem mici, Mergem mic şi mare, Lumea să ne vadă, Ţare ne numeşte Veseli şi cântând. Sprinteni şi vioi. Oaste de pitici.

Refren: Mergem voiniceşte,/ Ca bravii soldaţi, /Marşul ne uneşte, /Ca pe nişte fraţi.

Ne oprim în dreptul cofetăriei GHIOCELUL (care are la intrare firma: un ghiocel mare, pictat de copii) şi intrăm, după ce reactualizez copiilor reguli de comportare într-o cofetărie: salutăm respectuos, aşteptăm cu răbdare să fim serviţi pe rând, dialogăm civilizat , exprimându-ne corect din punct de vedere gramatical şi folosind formulele de politeţe: vă rog, poftiţi, mulţumesc, cu plăcere etc.,consumăm la masă ceea ce am cumpărat, mâncând frumos, îngrijit, cu gura închisă, nu facem gălăgie etc..Un exemplu de dialog între copilul-vânzător şi copiii-cumpărători (clienţi):

- Bună ziua!- Bună ziua şi bine aţi venit la cofetăria Ghiocelul! Vă prezentăm oferta noastră: prăjituri, turtă

dulce în formă de peştişori, inimioare, şiraguri de turtiţe rotunde, şiraguri de floricele etc. Preţul este expus pe fiecare sortiment. Vă rog să vă aşezaţi la rând pentru a cumpăra ceea ce doriţi!

- Daţi-mi, vă rog, o turtă dulce în formă de peştişor! Cât costă?- Costă 1 leu.- Poftiţi banii!- Poftiţi peştişorul!- Mulţumesc!- Cu plăcere! Şi eu vă mulţumesc! Mai poftiţi şi altă dată la cofetăria GHIOCELUL!

Las copiilor posibilitatea de a se exprima liber, cu replici originale, valorificând experienţa de viaţă a fiecăruia, corectând totuşi unde este cazul. După ce fiecare copil cumpără ceea ce doreşte, dialogând şi exersând număratul, socotitul şi recunoaşterea monedelor şi bancnotelor se aşează la o măsuţă şi consumă ceea ce a cumpărat. Mamele sunt servite cu cafea şi turtiţe făcute împreună cu copiii în ziua precedentă, iar copiii cu suc.

Page 4: 125640271 Jocul de Rol Si Dramatizarea

Apoi, continuăm cu jocul de rol.De-a inimoiare, inimioare – mijloc de evaluare a nivelului de însuşire a povestirii Inimioare, inimioare, de Sorina Cassvan. Un copil se apropie de vânzător, care îl întreabă:

- Mai doreşti ceva?- Aş vrea o inimă de turtă dulce! Dar...,nu pentru mine!- Atunci...,pentru cine?- Pentru mămica mea, care-i bolnavă de inimă rea.- O! Biata de ea!- Aş vrea, ca mamei să-i pot duce o inimă de turtă dulce,

Ea, pe cea rea, din piept să şi-o arunce,Pe cea bolnavă s-o înlocuiascăŞi mama să se facă sănătoasă!

- Tu crezi că inima de turtă dulce sănătatea-i va aduce?- Da, sunt convins că mama mea s-ar vindeca,

Dar nu am bani, ca s-o pot cumpăra!!!- Copile drag, din inimă îţi dau o inimioară,

Dar nu pe gratis, că..., chiar tu eşti o comoară!- Vă mulţumesc! Vă mulţumesc!

Alerg la mama, mă grăbesc!- Mămico, mămico, sunt aşa de fericit!!!

La boala de inimă rea, leac eu am găsit! (Arătând entuziasmat inimioara de turtă dulce):

- Acesta-i leacul: inima de turtă dulce! Mănânc-o repede! Ea sănătatea-ţi va aduce! Ia-o mămico,! Este pentru tine! Mănânc-o repede, să te faci bine!!!- Îţi mulţumesc, micuţul meu băiat, Tu mă iubeşti cu-adevărat! Acesta e leacul minune: Iubirea ta m-a făcut bine!

Educatoarea: Năzbâtii, pozne, ghiduşii, cred c-au făcut şi alţi copii. Mai sunt printre noi cumva, mămici bolnave de inimă rea?

Copilul-vănzător: Inimioare ar mai fi şi pentru ceilalţi copii, Dar nu sunt glazurate şi nici ornamentate .

Copiii:Le glazurăm noi şi le ornamentăm cu bombonele colorate, pentru mămici, pentru bunici! Urmează o activitate practică : turtiţele sunt glazurate cu glazură de ciocolată şi ornamentate cu bomboane colorate, după imaginaţia fiecăruia. În timp ce copiii lucrează, audiem cântece pentru mama, apoi fiecare copil dăruieşte mamei inimioara. Activitatea practică se încheie cu cântecul copiilor: E ziua ta, mămico,/Şi-n dar ţi-am adus inima/Şi crede-mă, mămico,/Un dar mai frumosnu se putea, precum şi cu alte cântece şi poezii. Apoi, printr-o poezioară, creaţie proprie: Poftiţi la mărţişoare dansatoare, oferim în dar mamelor Dansul mărţişoarelor pe melodia Răţuşca şi apoi pe melodia formaţiei Trei Sud est,E ziua ta, fiecare copil purtând în piept un mărţişor împletit din hărtie creponată alba şi roşie şi o răţuşcă, mărţişoare făcute la activităţile alese.

POFTIŢI LA MĂRŢIŞOARE DANSATOARE de Lucia Cîmpean Şi-acum pentru mămici

Şi pentru toţi care-s aici:Tătici, bunici, mici frăţiori şi surioare,Poftiţi la mărţişoare dansatoare!

Page 5: 125640271 Jocul de Rol Si Dramatizarea

În inimă cu drag să le purtaţi,În suflete cu drag să le-atârnaţiŞi să aplaudaţi!Poftiţi la mărţişoare dansatoare!

Dar mai ales, să nu uitaţi,Că mărţişoare dăruieşti,Doar celor pe care-i iubeşti.Poftiţi la mărţişoare dansatoare!

Apoi, copiii înmânează mamei floarea în ghiveci, cadou pregătit încă din timpul iernii, fiecare copil semanându-şi floarea şi asigurându-i condiţiile necesare pentru a creşte, a se dezvolta şi a înflori, urmând ca şi după 8 Martie să îngrijească de floare, zi de zi şi astfel să-şi arate dragostea faţă de mama. Împreună cu ei şi cu mamele am stabilit o dată când vor aduce floarea înflorită la grădiniţă, pentru a vedea cine este câştigătorul concursului Cel mai iubitor copil.Întâlnirea cu mamele se încheie cu o poezie creată şi recitată de educatoare:

DESPRE MAME ŞI COPII de Lucia CîmpeanDespre mame şi copiiS-au scris multe poezii;Cum că, mama e anumeCea mai scumpă de pe lume.E un lucru adevărat,Fiindcă viaţă ea mi-a dat;Şi din sufletu-i bogat,Pic cu pic mi-a strecuratÎncredere, curaj, speranţăCă voi reuşi în viaţă.O vorbă-a mamei spune aşa:Dă şi înzecit ţi se va da!Iar dacă dai din suflet tot ce dai,Cu cât dai mai mult, mai mult ai!Să fie oare adevărat că,Dacă dai, devii bogat?Mama de toate-mi dă,Să fiu cuminte doar, îmi cereŞi-mi spune: SCUMPA MEA AVERE!Să spună mama oare aşa-ntr-o doară:COPILUL MEU E O COMOARĂ!...?Dar mama mea nu minte niciodat`.Deci cred că-i chiar adevărat că,Dacă dai, devii bogat şi...,Dacă dai din suflet tot ce dai, Cu cât dai mai mult, mai mult ai!

Întâlnirea cu mamele la Cafeaua de la ora 10 s-a prelungit până la amiază, fară ca cineva să se plictisească, oferind satisfacţii tuturor celor implicaţi: - Mamele au avut prilejul să-şi vadă copiii în diverse roluri şi ipostaze, să aprecieze progresele făcute de copii de la ultima întâlnire de acest gen, pe care am avut-o înainte de Crăciun, în cadrul acţiunii Uşi deschise,( care a devenit o tradiţie în grădiniţa noastră), să se bucure, să râdă şi chiar să plângă, pentru că se poate şi plânge de bucurie.

Page 6: 125640271 Jocul de Rol Si Dramatizarea

- Copiii, arătând mamelor ce ştiu, în cadrul lecţiei deschise, recitând poezii, cântând, dansând, asumându-şi anumite roluri, devenind mici actori etc., au trăit puternice emoţii şi sentimente de afecţiune, de dăruire şi recunoştinţă faţă de mama. - Mie, ca educatoare , fiecare întâlnire de acest gen cu părinţii îmi dă posibilitatea să arăt că rolul educatoarei este foarte important, că el nu se limitează la supravegherea copiilor, că grădiniţa este mediul educogen şi de socializare cel mai potrivit la această vârstă.

Dacă la şcoală, cadrul didactic măsoară în calificative sau note performanţele şi capacităţile copilului la diferite discipline de învăţământ, noi, educatoarele, doar ţinând o legătură permanentă şi apropiată cu familia, putem arăta progresele obţinute de copii prin frecventarea grădiniţei, progrese în ceea ce priveşte: însuşirea unor cunoştinţe, formarea de priceperi, deprinderi, obişnuinţe, comportamente, atitudini accesibile vârstei, progrese în dezvoltarea unor aptitudini, în dezvoltarea limbajului şi a comunicării, cu rol imens în dezvoltarea intelectuală, morală, estetică a copiilor, garanţie a succesului elevilor de mai târziu, îmbogăţirea vocabularului activ, lărgirea orizontului lingvistic, cultivarea dialogului, exprimarea corectă, expresivă, stimularea creativităţii, cooperarea cu grupul de copii, dezvoltarea încrederii în forţele proprii, învingerea timidităţii, a nesiguranţei etc., toate acestea, ducând în final la formarea aptitudinii pentru şcolaritate, care este, de fapt, atribuţia esenţială a grădiniţei.

Bibliografie

Voiculescu, E., Aldea, D., Manual de pedagogie contemporană, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2005Voiculescu, E., Metodologia predării-învăţării şi evaluării, Editura Ulise, Alba-Iulia, 2002;Voiculescu, E., Aldea, D., coord. prof. univ. dr. Voiculescu, F., Pedagogie, curs, Alba-Iulia, 2002;Dumitrana, M,.Copilul, familia şi grădiniţa, Editura Compania, 2000;Dima, S., (coord.), Copilăria – Fundament al personalităţii. Cunoaştere-Explorare-Educare, Imprimeria Coresi, Bucureşti, 1997;