Universitatea ”Petre Andrei” din IașiFacultatea de DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE

EDUCAŢIEI

REFERAT

la disciplina Psihologia Dezvoltarii II

Titlul referatului: Delincvența in adolescență

Titular de disciplină: Lector univ. dr. Lavinia Maria Pruteanu

Autor: Fechita Paul MarianAnul de studiu: II

e-mail: da_psychedelic_soul@yahoo.com

Iași, iunie 2012 Delincvența in adolescență

Adolescenta reprezinta cea mai complexa etapa de dezvoltare a tinarului in drumul sau spre maturitate. Aceasta etapa ridica mari dificultati in procesul educativ, datorita frecventelor perturbari fiziologice, dezichilibre afective, perturbari caracteriale si tulburari de conduita care insotesc adeseori maturizarea.Adolescenta si problemele acesteia sunt in vizorul parintilor, statului , a organizatiilor regionale si international , de aceea tema cu privire la delicventa juvenila este una actuala si pentru rezolvarea eficienta a problemelor aparute pe parcursul acestei perioade este nevoie de a studia aceasta tema.

Dupa cum cunoastem comportamentul delicvent este oglinda unei structure mentale organizate pe o mentalitate nociva ce porneste din disocialitate(perturbarea legaturii sociale ce determina deformarea constiintei morale. Specifitatea si diversitatea delicventei juvenile, precum si miza mare pusa in joc – viitorul tinerilor autori de acte delictuale- impun o pluritate de raspunsuri ferme si rapide cu un puternic caracter educativ ,care sa aiba in vedere protejarea tinerilor si stabilirea pentru acestia a unor repere clare de conduita si integrare sociala . Astazi delicventa juvenila reprezinta fenomenul care evidentiaza gama de abateri sociale ale minorului , care sunt clasate ca deviante in urma caruia se aplica o pedeapsa administrativa sau penala.

Este o problema discutata inca din toate timpurile,o problema actuala in majoritatea tarilor lumii. . In conditiile cresterii ingrijoratoare a delicventei juvenile, lupta pentru combaterea acestiu fenomen contistituie o preocupare comuna pentru toate tarile. Orice stat indifferent de pozitia sa geografica, de nivelul de dezvoltare, de marimea teritoriala se confrunta cu infractionalitatea minorilor. Chiar si organizatiile international au in vizor aceasta problema incercind sa aduca mai multe posibilitati de ameliorare si de prevenire a delicventei juvenile, astfel o politica publica coerenta de combatere a delicventei juvenile trebuie sa dispuna de o veritabila retea de prevenire al carei rol sa se realizeze prin interventia simultana si reciproca a familiei, scolii, a sociatatii, precum si insusi a statului. Referatul reprezinta unele aspect ale legislatiei referitoare la prevenirea si combaterea delicventei juvenile din unele tari din Europa Occidentala si din Europa Centrala si de Est.

1.FENOMENUL DELICVENTII JUVENILE : CONCEPTE, FORME, SI DIMENSIUNI.

Un copil care se afla in detentie este o tragedie nu doar pentru el si familia sa,ci pentru intreaga societate,care intr-o mare masura poarta responsabilitate pentru acest fapt. Multe tari lupta astazi cu criminalitatea juvenila, dar aceasta problema are o vechime indelungata, inca de cind a inceput omenirea. Actele infractionale au fost comise de catre minori de-a lungul istoriei, aceste fapte intotdeauna erau considerate ilegale si nu au fost intotdeauna denumite drept delicvente.

Astazi s-au produs foarte multe schimbari in acceptiunea conceptual a delicventei deoarece in trecut acest concept era asociat mai mult cu deviant, dar astazi el imbraca forma asociata din juris-prudenta, sanctionarea vine din cadrul normelor juridice. Fenomenul delicventei juvenile este intr-o crestere tot mai mare,luind diferite forme si aspect de desfasurare. Pe de alta parte, astazi apar problem de ordinul protectiei copiilor in conflict cu legea, deoarece sociatatile nu consimt faptul ca un copil nu trebuie judecat si sanctionat penal ca pe un infractor adult, ci supravegheat in

modul in care isi desfasoara educatia, socializarea, factorii cu care intra el in contact, care in fine ii perturbeaza modul de desfasurare a activitatilor sale. Pentru a scoate in evident dimensiunile fenomenului de delivcventa juvenila a fost elaborate un ghid de interviu structurat si care a fost adresat specialistilor care lucreaza in domeniul delicventii juvenile. Una din primele intrebari se refera la fenomenul deliventii juvenile ca fiind o problema sociala atit in Republica Moldova cit si in alte state de pe arena mondiala. In vederea elucidarii cauzelor si dimensiunilor fenomenuluiau fost realizate interviuri cu specialistii in domeniu. Au fost intervievati 2 asistenti sociali, 1 jurist, 1 pedagog social si 1 specialist principal in lucrul cu minorii . Ghidul de interviu aplicat a inclus intrebari cu privire la opiniile si atitudinile specialistilor despre fenomenul delicventei juvenile. Astfel, toate persoanele intervievate au mentionat ca ,,fenomenul delicventii juvenile este o problema sociala pentru toate tarile lumii, deoarece acest fenomen se raspindeste si ia amploare , tinerii in loc sa-si construiasca un viitor frumos cu multe vise, devin delicventi, o infractiune oricind este o problema, ea aduce daune unei persoane sau societatii, copii sunt viitorul tarii de ei depinde viitorul nostru”. Persoanele intervievate explica acest lucru prin faprul ca ,,situatia economica a familiilor, care din cauza nevoilor materiale isi lasa nesupravegheati copiii inca de la o virtsa prea mica.” In continuare ne vom referi la clasificarea termenului ,,minor” un minor este definit ca un copil sau persoana tinara, in cadrul respectivului sistem de justitie, care poate fi tratat pentru o infractiune intr-o maniera care este diferita fata de cea in care este tratat adultul. Astfel,s-a ajuns la o concluzie comuna ca delicventa nu este o proprietate simpla, prezenta sau absenta in anumite comportamente, ci este produsul unui proces mai complex ce implica deseori si reactia sociala fata de aceasta. Dictionarul Limbii Romane explica conceptul de delicventa ca fiind un fenomen social care consta in savirsirea de delicate. Savirsirea delictelor tine de totalitatea actelor infractionale, la un moment dat, intr-un anumit mediude catre o persoana de o anumita virsta. Delicventul este persoana care a savirsit un delict penal. La rindul sau delictul penal este fapt nepermis de legea penala, infractiune care se sanctioneaza cu amenda sau privatiune de libertate. Dictionarul Larrouse, delicventa este perceputa ca fiind totalitatea infractiunilor in raport cu legile sociatatii. In viziuna psihologilor, delicventa vine din acele perturbari ale sistemului nervos central, care la un moment dat nu poate controla actiunile. Psihologii afirma faptul ca delicventa juvenila vine din gradul mare de inclinatie a agresivitatii,care este bazata pe un fond de negare a valorilor socialmente acceptate de intreaga societate. O alta caracteristica de natura psihologica este instabilitatea emotional, care este generate de carentele educationale si de fragilitatea eului-care duce la o inadaptare sociala pentru individ. In acceptiunea psihologica, delicventa juvenila vine din insecuritate, unde individul este impus de mai multe ori sa-si schimbe domiciliul sau, asftel vagabondind el evita formele de organizare a vietii si a activitatilor sociale din cadrul mediului in care traieste. Prevenirea delincvenţei juvenile este o problemă de protecţie atât a indivizilor tineri – pe care îi sprijină pentru depăşirea eventualelor tendinţe sau comportamente deviante - cât şi a societăţii, întrucât,pentru societate, este mai eficient şi mai puţin costisitor să împiedice tinerii să înceapă o carieră infracţională, decât să plătească pentrucomportamentul lor infracţional.Delincvenţa juvenilă este rezultatul unor forme de devianţa morala si penală ce se manifestă în perioada copilăriei şi a adolescenţei. In toate societăţile, delincvenţa juvenilă a devenit un fenomen cu o evoluţie ascendentă, caracterizat, în prezent, de o îngrijorătoare micşorare a vârstei delincvenţilor minori şi de o agravare a infracţiunilor comise: violuri, furturi săvârşite cu violenţă, lovituri şi răni provocate înmod voluntar, distrugeri. Tendinţa spre infracţionalitate este determinată de interactiunea unei varietăţi de factori pozitivi şi negativi, care se manifestă la nivelul individului, familiei şi societăţii.Sărăcia, dezavantajele sociale, disfuncţiile la nivelul familiei, politicile publice neadecvate pentru a face faţă măririi numărului de„tineri aflaţi în pericol”, pot contribui la apariţia comportamentului deviant al tinerilor şi

a conflictului lor cu legea, astfel putem oferi niste exemple elocvente de tari,orase care se afla in lupta directa cu delicvnta juvenila:New York-ul detine cel mai mare indice de criminalitate din lume, este orasul in care delicventa juvenila a ajuns la cote specatculoase, este centru mondial al comertului cu filme si fotografii pornografice, in care sunt implicate tot mai multi minori ; delincventa juvenila a inregistrat cote alarmante si in Romania,unde tot mai multi minori sunt implicati in activitati infractionale, iar acest lucru este dovedit de statisticile Inspectoratului de Politie- Lipsurile materiale acutizate si generalizate, problemele de ordin social si familial sunt cauze hotaratoare pentru viitorul unui copil ; Conform unor investigatii, in randul populatiei criminale juvenile un loc aparte ocupa minorii comunitatilor de imigranti (in special Africa de Nord-Magreb, respectiv Africa Centrala-Subsahariana) .In acest context, justiţia pentru tineri, componentă esenţială a sistemului judiciar, are de îndeplinit o sarcină complexă şi deosebit de dificilă, fiind chemată să dea răspunsuri echitabile atât victimei, cît şi tânărului delincvent (în privinţa căruia trebuie să ia în consideraţie o multitudinede factori - vârstă, responsabilitate, circumstanţe sociale), stabilind, înacelaşi timp, graniţele dintre comportamentele antisociale grave şi celecare fac parte din procesul normal de maturizare. Procesul de prevenirea delincvenţei juvenile, componentă vitală a sistemului justiţiei pentrutineri, este alcătuit din mai multe elemente: o lege penală special pentru delincvenţii tineri, având la bază principiul respectării drepturilor minorilor şi ale tinerilor, instanţe speciale de judecată pentru minori, un raport echilibrat între sancţiunile punitive şi măsurile socio-educative,închisori speciale pentru tineri.Normele internaţionale privind justiţia pentru tineri reflectă rolul determinant al acesteia în tratamentul delincvenţei juvenile, precum şi necesitatea unei acţiuni coerente care să aibă la bază nu numaiprincipiile penale (care să îmbine severitatea cu luarea în considerare a fragilităţii tinerilor), ci şi principiul găsirii de răspunsuri pragmatice şi inovatoare care sa fie puse in practica de specialistii in domeniu .

2. CAUZELE, ACTIVITATEA SI REFORMELE DE PREVENIRE SI COMBATERE A DELICVENTEI JUVENILE IN VIZORUL STATELOR EUROPENE.

Activitatea de prevenire si combatere a delicventei juvenile a constituit si constituie o preocupare permanenta de politica penala a statelor moderne in general, si a statelor membre U.E., in particular. Fenomenul infractional in randul minorilor ridica probleme specifice de prevenire si de combatere, datorita unei multitudini de factori care conduc la adoptarea unui comportament infractional de catre minori - segment al populatiei deosebit de vulnerabil, aflat in etapa formarii personalitatii, usor influentabil, si receptiv la stimulii externi (pozitivi sau negativi). Principalii factori care contribuie la aparitia si dezvoltarea fenomenului delincventei juvenile sunt: lipsa de repere a minorilor, lipsa de comunicare, lipsa de respect pentru principiile etice si morale si de evidentiere a unor modele adecvate in cadrul familiei din care provin, din cauza absentei frecvente a parintilor, problemele psihopatologice asociate cu abuzul fizic si sexual din partea unor persoane din anturaj, netransmiterea de catre sistemele educationale a valorilor etice si sociale, precum si saracia, somajul, excluderea sociala, si rasismul . De asemenea, alti factori determinanti in adoptarea de catre minori a unei conduite necorespunzatoare cu normele legale si de convietuire sociala, sunt tendinta pronuntata spre mimetism pe care o au tinerii in procesul de formare a personalitatii lor, tulburarile de personalitate asociate cu consumul de alcool si droguri, si prezentarea de catre mijloacele de informare in masa si de paginile de internet a unor modele de violenta absurda, excesiva si nejustificata, care conduc la banalizarea violentei . Problema cauzalitatii delicventei juvenile poate fi privita ca o interactiune genetica a sistemelor de factori interni si a sistemelor de factori externi sau, cu alte cuvinte, ca o impletire a sistemelor de factori de personalitate a infractorilor minori cu sistemele de factori ce tin de mediul social determinant.

3.DEZVOLTAREA SI INTRODUCEREA DE NOI MASURI PREVENTIVE, EDUCATIVE SAU

REPRESIVE IN DIFERITE TARI ALE LUMII

Dupa cum am mai spus, problema delicventei juvenile este prezenta practic in fiecare stat, indiferent de

gradul de dezvoltare, de numarul populatiei etc.Principalele masuri ar fi:

1.Responsabilizarea părinţilor. Dispozitive pentru susţinerea, responsabilizarea şi sancţionarea părinţilor

delincvenţilor minori;

2.Promovarea programelor locale de luptă împotriva delincvenţei juvenile

3.Dezvoltarea cooperării între instituţiile cu competenţe în Domeniu

4. Scurtarea duratei procedurilor

Marea Britanie şi Tara Galilor

1. Măsuri de prevenire:- Interdicţia părăsirii domiciliului de către minorii sub 10 ani, neînsoţiţi, între anumite ore din noapte. - Controlul obligativităţii frecvenţei şcolare. Copiii între 5 şi 16 ani nu pot absenta de la şcoală, decât dacă au o autorizaţie în acest sens.

2. Sancţiunile alternative pedepsei cu închisoarea

- Mustrarea şi atenţionarea. Acestea se adresează minorilor în funcţie de gravitatea infracţiunilor comise: mustrarea se aplică pentru comiterea primei infracţiuni minore, iar atenţionarea în cazul comiterii unei infracţiuni mai grave sau, în cazul în care, în ultimii ani, tânărul a mai primit o mustrare sau o atenţionare. - Ordonanţa pentru reparaţii are ca obiect condamnarea minorului la repararea pagubelor produse victimei infracţiunii, persoanei vătămate prin actul comis, sau la reparaţii în beneficiul colectivităţii. - Pedeapsa constând în efectuarea de lucrări în interes general, instituită pentru evitarea recidivei şi favorizarea reinserţiei sociale. Are o durată de trei luni şi conţine anumite obligaţii (participarea la anumite activităţi, prezenţă în anumite locuri la anumite ore) şi interdicţii (nefrecventarea anumitor locuri).

3. Măsurile educative

- Ordonanţele de asistenţă educativă pentru minorii aflaţi în pericol au ca scop asigurarea îngrijirii, protecţiei şi sprijinului necesare pentru a se evita angajarea lor în activităţi criminale sau recidiva. Ele se pronunţă de către tribunal, pentru minorii sub 10 ani. Durata acestei măsuri nu poate fi mai mare de 3 luni, dar, în cazuri excepţionale, ea poate atinge şi un an.

4. Măsurile represive

- Pedeapsa formării obligatorii într-un mediu închis şi supravegherea după ieşirea din închisoare. Este vorba de o nouă pedeapsă, care constă în condamnarea la închisoare a delincvenţilor recidivişti, cu vârste cuprinse

între 10 şi 17 ani. Durata pedepselor aplicate nu poate depăşi 24 de luni şi nu poate fi mai mică de 4 luni. Minorul efectuează jumătate din pedeapsa la care a fost condamnat, într-un centru special de detenţie, unde urmează cursuri de calificare. Apoi, el este eliberat şi pus sub supravegherea unui ofiţer de probaţie, a unui asistent social sau a unui membru al echipei care răspunde dedelincvenţii minori.- In cazul unor pedepse scurte, eliberarea condiţionată, cu obligaţia purtării unei brăţări electronice. Tinerii peste 18 ani, condamnaţi la închisoare pentru o perioadă scurtă, pot beneficia de eliberare condiţionată, cu condiţia purtării obligatorii a unei brăţări electronice, care să permită verificarea prezenţei la orele şi locurile specificate.- Ridicarea anonimatului. Atunci când un delincvent minor a comis acte deosebit de grave, ofiţerul de poliţie poate autoriza ridicarea anonimatului său.

5. Infracţiuni noi introduse

- Tulburarea ordinii publice şi agresiunea sexuală. In cazul în care un minor peste 10 ani se face vinovat de tulburarea ordinii publice, de agresiune sau hărţuire a unei persoane străine de familia sa, poliţia sau autorităţile locale pot cere tribunalelor să emită, pentru minor şi, eventual, pentru membrii familiei care au participat la comiterea acestui delict, o ordonanţă de interzicere a anumitor acte, a frecventării anumitor persoane sau anumitor locuri. Durata acestei ordonanţe nu poate depăşi doi ani. Dacă este vorba de hărţuire sau agresiune sexuală, durata sancţiunii este de 5 ani.- Toxicomania. Pentru toxicomanii de peste 16 ani, care consimt, se poate lua măsura efectuării unui tratament terapeutic, pe o durată de la 6 luni la trei ani.- Agresiunile cu caracter rasial. Intrucât, în ultimii ani, numărul agresiunilor cu caracter rasial a crescut considerabil, s-a decis calificarea acestui tip de delict ca infracţiune agravată cu caracter rasial, pedepsită cu închisoare de la 2 la 4 ani, şi, eventual, dublată de o amendă.

Olanda

1. Programul Halt

Conform articolului 77 e din Codul penal olandez, tinerii delincvenţi fără antecedente penale, care au comis unele infracţiuni minore, pot fi sancţionaţi în afara procedurii penale stricto sensu. Programul Halt permite acestora să-şi repare greşelile înainte de începerea procedurii penale, scopul lui prioritar fiind inocularea în conştiinţa tinerilor arespectului pentru proprietate şi ordine publică. Infracţiunile cărora li se poate aplica art.77 e Cod penal au fost definite într-o reglementare din 25 ianuarie 1995. Estevorba, în principal, de: acte de vandalism, cu condiţia ca paguba totală să nu depăşească 7.500 guldeni, iar paguba provocată de un anumit individ să nu depăşească 1.500 guldeni; alte infracţiuni contra patrimoniului (furturi,deturnări, tăinuiri), în măsura în care valoarea pagubei nu depăşeşte 250 guldeni. Tânărul arestat pentru comiterea uneia din aceste infracţiuni, este trimis la biroul Halt de care aparţine cu domiciliul. Aici i se propune să-şi repare direct greşeala, prin prestarea unei munci al cărei conţinut este corelat cu fapta comisă (de exemplu, pentru furtul dintr-un magazin, el trebuie să muncească o anumită perioadă în magazinul respectiv). Dacă tânărul acceptă propunerea, el semnează un acord scris (în cazul în care tânărul este mai mic de 16 ani, acordul trebuie semnat şi de părinţi), urmând să execute lucrările în vacanţe sau în week-end. Dacă acordul este respectat, nu va mai urma nici o sancţiune şi nici nu se va întocmi cazier judiciar. In caz contrar, procesul verbal al poliţiei se trimite procurorului, care poate cere declanşarea urmăririi penale.

Studiile au arătat că aceste contracte constituie un remediu eficient împotriva vandalismului, întrucât 60% din tinerii delincvenţi care au semnat un astfel de contract, nu au recidivat.SpaniaMăsurile prevăzute în proiectul de lege depus la Congresul Deputaţilor variază în funcţie de gravitatea delictului comis, de vârsta tânărului delincvent (ele privesc minorii între 13 şi 18 ani, dar pot fi aplicate şi tinerilor între 18 şi 21 de ani, atunci când faptele comise nu sunt prea grave), de personalitatea şi maturitatea lui; ele constau în pedepsealternative pedepsei cu închisoarea, pedepse privative de libertate şi măsuri reparatorii.

1. Pedepsele alternative pedepsei cu închisoarea

- Mustrarea. Judecătorul explică în mod concret şi clar tânărului delincvent consecinţele inacceptabile ale infracţiunii comise şi îi cere să nu recidiveze.- Realizarea de lucrări socio-educative. Tânărul delincvent este obligat să participe la un program, déjà existent sau adaptat special cazului său de către specialişti.- Lucrări de interes general. Minorul trebuie să efectueze gratuit lucrări în beneficiul comunităţii sau al unei persoane nevoiaşe. In funcţie de gravitatea infracţiunii, durata acestor lucrări variază între 50 şi 200 ore.- Plasamentul familial sau într-un grup educativ.Minorul este încredinţat unei familii sau unui grup educativ. Durata plasamentului este stabilită de către judecător.- Libertatea supravegheată simplă. Minorul rămâne în mediul familial obişnuit (părinţi, tutore, ocrotitor), dar este supravegheat de un specialist care să asigure comportamentul corespunzător al minorului, prezentarea la locul de muncă şi prevenirea recidivei.- Libertatea supravegheată cu control intensiv. Minorul trebuie să respecte cu scrupulozitate un program de muncă socio-educativă, special adaptat personalităţii sale, pe care îl efectuează sub supravegherea strictă a unui specialist.-Obligativitatea permanenţei, la domiciliu, la sfârşit de săptămână. In mod obligatoriu, minorul trebuie să rămână acasă de vineri până duminică seara. El nu poate lipsi decâtpentru a efectua lucrările socio-educative impuse de judecător (pentru infracţiunile mai grave). Durata acestei sancţiuni este de 4 săptămâni (pentru infracţiuni minore), dar poate ajunge la 16 săptămâni (pentru infracţiuni mai grave).

2. Pedepsele privative de libertate

Măsurile de internare nu pot avea o durată mai mare de 2 ani pentru minorii până la de 16 ani, dar pot atinge 5 ani pentru cei de peste 16 ani. Ele sunt urmate de o perioadăde libertate supravegheată.- Internarea în scop terapeutic, într-un centru specializat a minorilor alcoolici, dependenţi de droguri sau care prezintă tulburări psihice, a căror stare nu le permite să beneficieze de un tratament ambulatoriu.- Internarea în regim deschis. Delincventul care se află întrun centru pentru minori, trebuie să îndeplinească obligaţiile care i-au fost impuse prin programul educativ destinat (să meargă la şcoală, să urmeze un curs de calificare profesională).- Internarea în regim semi-deschis. Delincventul este internat în centrul pentru minori şi, ori de câte ori este posibil, el efectuează, în exterior, activităţile impuse de programul său educativ.

3. Măsurile reparatorii

Urmărirea penală a minorului poate înceta în următoarele cazuri: între victimă şi minor a intervenit un acord (minorul se scuză faţă de victimă, care îi acceptă scuzele); minorul se angajează să repare pagubele pe care le-a provocat; minorul se angajează să efectueze activităţile educative propuse de echipa tehnică. Incheierea unui astfel de accord poate, eventual, să pună capăt măsurilor sancţionatorii impuse anterior minorului.

Germania

Germania este una din puţinele ţări din lume în care există o „lege privind bunăstarea tineretului”, act de referinţă în domeniul tratamentului social şi al măsurilor ce trebuie luate pentru asigurarea unor condiţii normale de viaţă copiilor şi tinerilor.

În principiu, faţă de delincvenţii minori se pot lua numai măsuri educative. Când se consideră că acestea sunt insuficiente, minorul este sancţionat cu măsuri de corecţie sau cu o pedeapsă. Dacă judecătorul de minori consideră necesar, el poate dispune ca, în locul măsurilor de corecţie sau al pedepsei, să se aplice măsura internării minorului într-un spital de psihiatrie sau într-o instituţie privativă de libertate. Deasemenea, se mai pot lua şi anumite măsuri de siguranţă şi de îndreptare cu caracter de prevenire, prevăzute în dreptul comun: internarea într-un spital de psihiatrie, trimiterea într-o instituţie cu regim privativ de libertate sau supravegherea conduitei, precum şi retragerea permisului de a exercita o anumită îndeletnicire.

4.ACTUALITATEA TEMEI IN REPUBLICA MOLDOVA

Astazi , fenomenul delicventei juvenile s-a redus comparative cu anul 2007 si cu anul 2004 ,unde a fost inregistrat nivelul maxim al numarului de minori care au savirsit infractiuni.In decursul anului 2008,numai in Republica Moldova au comis infractiuni 1554 minori, comparativ cu anul 2007 numarul acestora s-a redus cu 261 persoane. In anul 2004 a fost inregistrat nivelul maxim al numarului de minori care au comis crime – 3187. Pe parcursul anilor , peste 70% din minori care au comis crime,au savirsit jafuri si furturi. La 100.000 copii in virsta de pina la 17 ani revin in medie 191 persoane care au savirsit crime. In anul 2008 au fost condamnati 445 minori, dintre care 13 pentru omor, 11 pentru viol, 190 care au savirsit furt , 39 jaf, 32 tilharii, 37 huliganism , 17 au comis crime legate de droguri. Din cei 445 minori ,condamnati in 2008,100 au fost condamnati la inchisoare , 49 au platit amenda, 173 au primit condamnare conditionata, 1 suspendarea executarii pedepsei, iar 108 au fost condamnati la munca neremunerata in folosul comunitatii . In anul 2008 s-a redus considerabil numarul minorilor detinuti in institutiile penitenciare, ca rezultat al aplicarii legii privind amnistia in legatura cu declararea anului 2008 ,,An al Tineretului”. Cei mai multi minori isi ispasesc pedeapsa in institutiile penitenciare au fost condamnati pentru omor – 10 persoane (41,7%), pentru comiterea furturilor si jafurilor – 4 persoane (16,7%), 3 persoane pentru viol (12,5%). Pe parcursul anului 2008, in scopul cpmbaterii cersitului si vagabondajului, in Centrul de Plasament Temporar al Minorilor au fost plasati provizoriu 1680 ,,copii ai strazii”,cu 173 copii mai mult comparativ cu anul 2007. Din numarul total de copii plasati in acest centru, cei mai multi sunt din scoli generale si gimnazii-internat (63,9%), copiii care nu invata si nu lucreaza constituie – 19,6%, copiii ce se ocupa cu cersitul – 10,5%. Din totalul de copii plasati in centru , 17,3% sint minore (291 persoane). Saracia ,conflictele in familie, abandonul scolar si nerespectarea legilor sunt indicate ca fiind problemele de baza cu care se confrunta copilul aflat in conflict cu legea manifestarilor .

Guvernele, instituţiile civile şi organizaţiile internaţionale însărcinate cu problemele tineretului se confruntă cu provocări special în ce priveşte tinerii aflaţi în conflict cu legea. Intr-adevăr, analizele au arătat că rata delincvenţei juvenile, ca, de altfel, şi rata generală a infracţionalităţii, a crescut în majoritatea ţărilor aflate în tranziţie, nivelurile cele mai înalte înregistrându-se în Europa Centrală şi cele mai scăzute în Caucaz şi în Asia Centrală. In cadrul delincvenţei juvenile, s-a constatat, de asemenea, apariţia unor tendinţe noi şi tulburătoare: creşterea numărului de delincvenţi foarte tineri (sub 14 ani), precum şi a procentului de fete în rândultinerilor delincvenţi; apariţia unor noi tipuri de delicte, precum cele legate de consumul şi traficul de droguri; delictele care aduc atingere proprietăţii constituie majoritatea infracţiunilor, iar violenţa este din ce în ce mai frecventă. In Polonia, Bulgaria şi Lituania, a crescut foarte mult numărul infracţiunilor comise cu violenţă de către tineri. O problemă care preocupă în mod deosebit ţările din regiune o constituie folosirea excesivă a pedepselor privative de libertate, ca răspuns la comportamentul delincvent al unor tineri. Multe ţări şi-au revizuit modul de abordare a justiţiei aplicate tinerilor delincvenţi, punând un accent mai mare pe răspunsurile neprivative de libertate şi pe prevenire, sau şi-au exprimat intenţia de a adopta măsuri special privind tratamentul procesual al tinerilor delincvenţi. Implementarea acestor măsuri nu a avut prea mult succes, datorită, în parte, şi lipsei fondurilor financiare şi a personalului specializat.Activitatea comisiilor pentru tineret şi a organismelor similare nejudiciare trebuie să se desfăşoare în concordanţă cu standardele internaţionale referitoare la respectarea drepturilor omului şi asigurarea garanţiilor legale. Una dintre preocupări este legată de competenţa organismelor nejudiciare de a pronunţa sentinţe privative de libertate pentru tinerii delincvenţi, fără desfăşurarea unui proces sau fără acces la revizuire. Inlăturarea acestui neajuns ar determina împiedicarea remarginalizării tinerilor delincvenţi şi ar reduce în mare măsură tendinţa lor spre recidivă.S-au făcut de asemenea paşi pe calea „justiţiei reintegrative”: înfiinţarea de servicii psihosociale, creşterea numărului de specialişti în cadrul serviciilor de prevenire, pronunţarea unui număr crescând de sentinţe pozitive neprivative de libertate.

Bibliografie

1. Adler, A. (1929/1996). Cunoaşterea omului. Bucureşti: IRI

2. Albu, G. (2002). În căutarea educaţiei autentice. Iaşi: Ed. Polirom.

3. Albu, G. (2005). O psihologie a educaţiei. Iaşi: Institutul European.

4. Allport, G.W. (1991). Structura şi dezvoltarea personalităţii. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică.

5. American Psychological Association (2002). Developing Adolescents: A Reference for Professionals. Washington, DC

6. Banciu, D., Rădulescu, S.M., Voicu, M. (1987). Adolescenţii şi familia. Bucureşti: Ed. Ştiinţifică şi Enci-clopedică.

7. Băban, Adriana. (coord.) (2003). Consiliere educaţională, Cluj-Napoca.

8. Berk, Laura (1997). Child Development, 4th Ed. A Viacom Company.

9. Birch, A. (2000). Psihologia dezvoltării. Bucureşti: Ed. Tehnică.

10. Braconnier, A. (2001). Copilul tău de la 10 ani până la 25 de ani. Bucureşti: Ed. Teora.

11. Campbell, R. (2001). Copiii noştri şi drogurile. Bucureşti: Ed. Curtea Veche.

12. Dafinoiu, I. (2002). Personalitatea. Metode de abordare clinică. Iaşi, Polirom.

13. Debesse, M. (1970). Psihologia copilului de la naştere la adolescenţă. Bucureşti: EDP.

14. Debesse, M. (1981). Etapele educaţiei. Bucureşti: EDP.

15. Dincă, Margareta. (2004). Adolescenţii într-o societate în schimbare. Bucureşti: Paideea.

16. Erikson, E. H. (1968). Identity: Youth and crisis. New York: W. W. Norton.

17. Eysenk, H., Eysenk, M. (1995). Descifrarea comportamentului uman. Bucureşti: Teora.

18. Eysenk, M. (2004). Psychology: an international perspective. Psychology Press.

19. Freud, Anna (2002). Eul şi mecanismele de apărare. Bucureşti: Ed. Fundaţiei Generaţia.

20. Jessor, R. (1992). Risk behavior in adolescence: A psychosocial framework for understanding and action. In Rogers, W., & Ginsberg, E. (Eds.) Adolescent at Risk: Medical and Social Perspectives. Boulder, CO: Westview Press.

21. Levinson, D.J. (1976). The seasons of a man’s life. NY, Ballantine.

22. Levinson, D.J. (1986). A conception of adult development. American Psychologist, 41, 3-13.

23. Modrea, Margareta (2006). Imagine de sine şi personalitate în adolescenţă. Studii teoretice şi experimen-tale. Focsani: Ed. Aliter.

24. Perkins, D.F. (2001). Adolescence: The Four Questions. FCS 2117. Gainesville, FL: University of Flor-ida Extension.

25. Perkins, D.F. (2001). Adolescence: Developmental Tasks. FCS 2118. Gainesville, FL: University of Flor-ida Extension.

26. Radu, N. (1992). Adolescenţa. Schiţă de psihologie istorică. Bucureşti: Fundaţia România de Mâine.

27. Răşcanu, Ruxandra (2004). Comunicarea interumană: note de curs. Universitatea din Bucureşti.

28. Resnick, M.D., Bearman, P.S., & Blum, R.W., et.al. (1997). Protecting adolescents from harm: Findings from the National Longitudinal Study on Adolescent Health. Journal of the American Medical Association,

278, 823-832.

29. Şchiopu, Ursula (1976). Introducere în psihodiagnostic. T.U. Bucureşti.108

30. Şchiopu, Ursula (1979). Criza de identitate la adolescenţi. Bucureşti: EDP.

31. Şchiopu, Ursula, Verza, E. (1998). Adolescenţa. Personalitate şi limbaj. Bucureşti: Ed. Albatros.

32. Roth, J., & Brooks-Gunn, J. (2000). What do adolescents need for health development? Implications for youth policy. Social Policy Report, XIV, 3-19.

33. Verza, E., Verza, R. (2003). Psihologia vârstelor. Bucureşti: Pro Humanitate.

34. Warr, P.B. (1987). Work, unemployment, and mental health. Oxford: Clarendon Press.