„Libertatea este o floare rară ăi delicată”

Capitalism ăi

LibertateMilton Friedman

12

Milton Friedman

Milton Friedman a adus nenumărate contribuţii la dezvoltarea microeconomiei şi a

macroeconomiei precum şi la dezvoltarea teoriile cu privire la economia de piaţă şi la

minimalizarea rolului statului în coordonarea economiei.

În 1976, Milton Friedman a câștigat Premiul Nobel pentru Economie pentru

realizările sale în domeniul analizei teoriei consumului, teoria și istoria monetară ți

pentru demonstrațiile sale în ceea ce privește complexitatea politicii de stabilizare. În

1980, cartea sa Liber să alegi, în care acesta vorbește despre filosofia sa economică și

socială, a fost ce a mai bine vândută carte, iar de atunci a fost tradusă în 14 limbi.

Friedman s-a opus mai multor forme de reglementări guvernamentale. În cartea sa

Capitalism și Libertate, Friedman a pledat pentru politici cum ar fi un sistem liber de

cursuri flotante, eliminarea acordării de licențe medicilor, un impozit negativ pe venit,

precum și de vouchere în educație.

Cele mai multe dintre ideile sale au fost respinse de cei mai mulți economiști ai

vremii, dar unele dintre ideile sale bazate pe ideea de laissez-faire în ceea ce privește

politica monetară, fiscală, de privatizare și de dereglementare au fost folosite de guverne

mîn special în anii 1980.

Întreaga sa actvitate a fost cel mai bine descrisă chiar de Milton Friedman în

persoană prin următoarele cuvinte: „Aş vrea ca lumea să îşi amintească de mine ca de un

prieten al libertăţii. Dacă analizezi istoria, vezi că, oriunde există creştere economică şi

unde capitalismul înfloreşte, oamenii trăiesc mai mult şi mai bine.”

12

Capitalism ș i Libertate

Publicată în 1962, „Capitalism și Libertate” este un produs al epocii în care s-a

născut: aproape două decenii după cel de-al doilea război mondial, o perioadă în care

Marea Depresiune se mai afla încă în memoria colectivă, iar Războiul Rece abia începea.

Cartea este împărțită în 12 capitole, fiecare abordând un subiect distinct din perspectiva

Statelor Unite și al unui economist liberal de la 1960, la un moment la care

colectivismul și protecționismul câștigau putere.

„Capitalism și Libertate”, tratează rolul capitalismului economic intr-o societate

liberală. Printr-un limbaj simplu și accesibil, Friedman explică de ce libertatea

economică este o precondiție a libertății politice. El definește liberalismul așa cum

este el înțeles în Europa dar și cum este perceput în Statele Unite. Mulți Nord-

Americani conservatori sau liberali au adoptat unele dintre punctele sale de vedere.

Cartea găsește mai multe locuri reale în care o piață liberă poate fi promovată atât din

motive filosofice cât și practice cu mai multe concluzii surprinzătoare. Printre alte

concepte, Friedman susține desființarea acordării de licențe obligatorii medicilor, și

implementarea unui sistem de vouchere în învățământul școlar.

Introducere

Introducerea stabilește principiile liberale ale lui Friedman, un om care sprijină

puterea guvernamentală limitată și dispersată. „Sfera de acțiune a guvernului trebuie

limitată. Funcția majoră a acestuia trebuie să fie protejarea libertății (...) puterea

guvernamentală trebuie dispersată.” (pag 17)

În introducere, acesta explică termenul de „libertate” atât așa cum este el înțeles

pe continentul European cât și în Statele Unite. „Mișcarea intelectulă cunoscută sub

numele de liberalism, care s-a dezvoltat în ultima parte a sec. XVIII și începutul sec.

XIX, privea liberatatea ca pe un scop fundamental, iar individul ca pe o entitate de bază

a societații. Liberalismul susținea pe plan intern ideea de ”laissez faire” ca pe un

12

mijloc de a reduce rolul statului în problemele economice și, deci, de a lărgi rolul

individului; mai propovăduia ideea de comerț liber, dincolo de granițele naționale, ca

pe un mijloc de a uni toate țările lumii sub egida păcii și democrației. În domeniul

politic liberalismul susținea dezvoltarea guvernării reprezentative ți a instituțiilor

parlamentare, reducerea puterii arbitrare a statului și protecția libertăților civile ale

indivizilor. Începând cu ultima parte a sec. XIX și mai ales după 1930, termenul de

liberalism a fost acreditat și în Statele Unite cu o accepție foarte diferită, îndeosebi în

politica economică (...). Liberalul secolului XIX privea extinderea libertății ca pe cea

mai eficienta cale pentru promovarea bunăstării și egalității; liberalul secolului XX

priveste bunăstarea și egalitatea fie ca premise, fie ca alternative ale libertății.” (pag

19) Friedman optează mai degrabă pentru înțelesul european al termenului decât pentru

cel american.

Capitolul I Rela ț ia dintre libertatea economică ș i libertatea politică

În acest capitol, Friedman promovează libertatea economică, atât ca o libertate

necesară în sine și de asemenea, ca un mijloc esențial prin care se ajunge la libertatea

politică. „Rânduielile economice joacă un dublu rol în promovarea unei societăți libere.

Căci pe de o parte, libertatea în materie de rânduieli economice este ea însăși o

componentă a libertății, îțeleasă în sens larg, ceea ce face ca libertatea economică să

fie un scop în sine. Iar pe de altă parte, libertatea economică este, totodată un mijloc

indipensabil de a realiza libertatea politică.” (pag 21)

El susține că, cu mijloacele de producție sub auspiciile guvernului este aproape

imposibil ca schimburile reale de idei să existe. În plus, libertatea economică este

importantă deoarece din orice tranzacție bilaterală voluntară trebuie să beneficieze

ambele părți ale tranzacției. Friedman echivalează libertatea economică, abilitatea

fiecărui cetățean de a lua orice decizie economică consideră pentru a-și îmbunătăți

propria soartă și pe cea a familiei sale, cu libertatea politică. Friedman consideră că

libertatea politică nu poate să existe fără libertate economică. Pentru el, democrația

adevărată este imposibilă fără capitalism. „Felul de organizare economică care asigură

12

libertatea economică în mod direct, și anume capitalismul concurențial, promovează,

de asemenea, libertatea politică, deoarece separă puterea economică de puterea politică

și, în acest fel, dă posibilitatea uneia să o contrabalanseze pe cealaltă.” (pag 23)

Capitolul II Rolul guvernului într-o societate liberă

Autorul pledează pentru un guvern central cu puteri limitate, dar admite de

asemenea că guvernul unei societăți libere ar trebui să pună în aplicare legea și ordinea

și drepturile de proprietate, precum și să ia măsuri cu privire la anumite monopoluri

tehnice și să diminueze ceea ce el numește „efectele de vecinătate” negative, deoarece

fără o astfel de reglementare, comerțul liber ar fi imposibil. „Funcțiile de bază ale

guvernului într-o societate liberă sunt: să asigure mijloacele pin care se pot modifica

regulile; să medieze la divergențele dintre noi cu privire la înțelesul regulilorși să

impună respectarea regulilor de către acei puțini la număr, care, altfel, nu s-ar

conforma jocului.” (pag 41)

Într-o economie nereglementată, anumite entități, fie ele persoane fizice sau

juridice, pot lua uneori decizii economice care pot avea efecte negative asupra unor terțe

părți nevinovate. „Un exemplu evident îl constitulie poluarea apelor. Individul care

poluează apa îi forțează, de fapt, pe ceilalți indivizi să schimbe apa bună pe o apă

proastă.aceștia din urmă ar putea eventual accepta acest schimb, dar cu un anumit

preț. Însă le este imposibil ca, acționând individual, să evite acest schimb sau să impună

o compensare potrivită.” (pag 45) Potrivit lui Friedman, responsibilitatea guvernului este

aceea de a se asigura ca toate entitățile implicate în orice activități economice să superte

costul integral al deciziilor lor economice, fie prin impozitare, amendare, anumite

reglementări sau prin oricare alte mijloace. De asemmenea, guvernul are mai multe

responsabilități vădite de a proteja drepturile de proprietate, menținerea păcii și să

mențină o infrastructură adecvată pentru industria privată.

Capitolul III Controlul monetar

12

Acest capitol este probabil unul dintre cele mai importante. Friedman vorbește

despre evoluția banilor în Statele Unite în cadrul Sistemului Rezarvelor Federale de la

1913. Departe de a acționa ca un stabilizator, acest sistem a eșuat să acționeze așa

cum ar fi trebuit în mai multe situații. „Sistemul Rezervelor Federale a eșuat

lamentabil. A făcut pușin sau nu a facut nimic pentru a asigura sistemului bancar

lichidități, privind aparent închiderea băncilor ca pe ceva ce nu reclamă o acțiune

specială.” (pag 64)

De asemenea Friedman crede că Sistemul Rezervelor Federale este prea dispus

greșelilor umane și în schimb propune o rată de creștere consistentă a masei

monetare de la 3 până la 5 procente anual. „Precizez că ar trebui ca Sistemul Rezervelor

Federale să ve gheze ca masa monetară, să crească lunar și, de fapt, pe cât posibil

zilnic, cu un ritm anual de creștere de X la sută, unde X este un număr oarecare, situat

între 3 și 5.” (pag 70)

Capitolul IV Aranjamente financiare ș i comerciale interna ț ionale

Friedman susține un sistem de rată de schimb flotantă, în favoarea Sistemului de

Bretton Woods, sistem care ulterior s-a încheiat la începutul anilor 70. „Există doar două

mecanisme compatibile cu piața liberă și comerțul liber. (...) Celălat este un sistem de

flotare liberă a cursurilor valutare, determinate pe piață de tranzacțiile particulare fără

intervenție guvernamentală.” (pag 84)

Autorul dorește sfârșitul tuturor controalelor monedelor și a barierelor

comerciale, chiar și a contingentelor „voluntare” la export. „Cred că ar fi mult mai bine

pentru noi dacă am trece în mod unilateral la comerț liber, (...) restricțiile netarifare pot

să reprezinte acum impedimente mult mai serioase în calea comerțului decât tarifele

vamale.” (pag 92) Nimeni nu a stabilit încă dacă Friedman a avut sau nu dreptate și în

ce măsură, dar probabil că a avut dreptate în cea mai mare parte.

Capitolul V Politica fiscală

12

Friedman critică utilizarea politicii fisale Keynesiste a guvernului pentru a atenua

șomajul. El susține că se bazează pe ipoteze susținute prin argumente, deoarece banii

pe care guvernul îi cheltuie trebuie împrumutați de la populație, acest lucru va crește

ratele dobânzilor, și asta va duce la scăderea valorii cheltuielilor și a investițiilor. „...o

creștere a cheltuielilor guvernamentale raportate la venit nu generează avânt în cadrul

economiei în vre-un sens relevant. Ea poate duce la creșterea veniturilor bănești,dar

toată această creștere este absorbită de cheltuielile guvernamentale. Cheltuielile

private rămân nemodificate.”(pag 102) El admite că aceasta este totuși o chestiune

empirică și spune că în cea mai recentă lucrare a sa „The Relative Stability of the

Investment Multiplier and Monetary Velocity in the United States, 1896-1958”, studiile

întreprinse sugerează că o concluzie ar fi mai aproape de teoria cantitativă decât de cea

Keynesiană.

Capitolul VI Rolul guvernului în educa ț ie

Friedman susține aplicarea unui sistem de finanțare a învățământului primar și

secundar, prin care copiii să primească un nivel minim de educație într-o unitate de

ănvățământ la alegerea lor. „Cel mai evident ar fi să cerem ca fiecare copil să

primească un nivel minim de școlarizare de un anumit fel.” (pag 104) Autorul susține

că toată lumea are nevoie de o educație de bază într-o democrație. Deși există

insuficiențe în investirea în capitalul uman – în ceea ce privește investițiile în școlile

tehnice și profesionale – ar fi o prostie din partea guvernului să ofere gratuit

învățământul tehnic. „Costurile sunt suportate de către guvern deoarece aceasta este

singura modalitate de a impune școlarizarea minimă”. (pag 106) Autorul propune mai

multe soluții unele private, unele publice, pentru a opri acest nivel insuficient al

investițiilor, printre care și administrarea instituțiilor de învățământ de către guvern.

Capitolul VII Capitalism ș i discriminare

Friedman pledează împotriva politicilor cu acțiune pozitivă (legislașia cu privire

la practicile corecte de angajare, legislația privind dreptul la muncă) în ceea ce privește

12

nediscriminarea și crede că aceste legi ar trebui anulate deoarece acestea inhibă

libertatea angajatorilor de a angaja anumite persoane pe baza oricăror calificări pe care

acesta le consideră pertinente. „Ca liberal îmi manifest opoziția față de amândouă

legislațiile” (pag 134). De asemena Friedman consideră că guvernul ar trebui să-și

limiteze intervențiile și în ceea ce privește învățământul și segregația în cadrul

acestuia. „Soluția adecvată este aceea de a elimina intervenți a guvernului în școli și

de a permite părinților să aleagă tipul de școală dorită de ei spre a fi urmată de copiii

lor.” (pag 136)

El spune că inegalitatea economică a scăzut cel mai mult atunci când libertatea

economică a fost mai mare „...într-o piață liberă există un stimulent economic care

separă eficiența economică de alte trăsături ale individului...” (pag 128). Friedman

consideră că discriminarea este scumpă „...persoana care refuză să cumpere de la un

negru sau să lucreze alături de el, de exemplu își limitează posibilitatea de opțiune. Ca

urmare, ea va trebui, în general, să plătească un preț mai mare pentru ceea ce cumpără

sau să primească un salariu mai mic pentru munca depusă.” (pag 129) și se declară

împotriva acestui lucru „...cred cu putere că religia părinților unui om sau culoarea

pielii sale nu constituie un motiv în sine pentru a-l trrata în chip diferit; că un om trebuie

judecat după ceea ce este și ce face și nu după trăsăturile sale exterioare.” (pag 129)

Capitolul VIII Monopolul ș i responsabilitatea socială a patronatului ș i

sindicatelor

Friedman susține că există trei tipuri de monopol: monopolul privat

nereglementat, monopolul de stat și monopolul reglementat de stat. Niciuna dintre

aceste situații nu este de dorit sau universal preferată, însă Friedman susține că

monopolul privat este cel mai puțin dăunător deoarece în cele din urmă presiunile piței

tind să erodeze această poziție, în timp ce monopolul public este aproape imposibil de

distrus deoarece acesta este imun la presiunea pieței. „...înclin să cred că răul cel mai

mic este reprezentat de monopolul particular nereglementat, oriunde poate fi tolerat.

12

Schimbările dinamice, foarte probabil, îl vor submina și există cel puțin o șansă ca

acestora să li se permită să dea roade.” (pag 148)

Monopolurile provin din mai multe surse, dar cea mai comună dintre ele este

intervenția statului, fie ea directă sau indirectă, „Probabil cea mai importantă sursă a

puterii de monopol a fost și este sprijinul guvernamental direct și indirect.” (pag 149)

iar această intervenție ar trebui oprită ori de câte ori este posibil.

Doctrina „responsabilității sociale” conform căreia întreprinderilor ar trebui să le

pese și de comunitate și nu doar de profit ete o conspirație la adresa sistemului

capitalist, și nu poate duce decât spre totalitarism. „Într-o astfel de economie (liberă),

nu există decât o singură responsabilitate socială a patronatului, și anume să-și

folosească resursele și să se angajeze în activităși menite să sporească profiturile, dar

în așa fel încât să se respecte regulile jocului; altfel spus, prin angrenare într-o

competișie liberă și deschisă, fără înșelătorie sau fraudă.” (pag 153)

Capitolul IX Autoriza ț ia de profesare

În acest capitol, Friedmania o poziție radicală împotriva tuturor formelor de

licențiere acordate de stat. „...concluzia la care voi ajunge este aceea că principiile

liberale nu justifică autorizarea...” (pag 158) Cei mai mari susținători ai acordării de

licențe într-o industrie, sunt de obicei persoanele din acea industrie care-și doresc astfel

să țină departe competitorii.

Autorul definește înregistrarea, certificarea și autorizarea propriu-zisă și

explică de ce aceste lucruri nu ar trebui aplicate în cazul medicilor. El spune că nu există

nici o justificare liberală pentru licențierea medicilor, că acest lucru ar duce la o practică

medicală inferioară. „...eu însumi am convingerea că autorizarea a diminuat,

concomitent, și cantitatea și calitatea practicii medicale; că ea a redus șansele

oamenilor care ar dori să îmbrățișeze cariera medicală, silindu-i să se îndrepte spre

ocupații pe care le consideră mai puțin atractive; că ea a silit populația să plătească

mai mult pentru servicii medicale mai satisfăcătoare...” (pag 178)

12

Capitolul X Repartizarea veniturilor

Friedman analizează impozitul progresiv pe venit, introdus pentru a egaliza

diferențele mai mult decât pentru a redistribui veniturile, și consideră că, de fapt

bogații beneficiază de anumite avantaje de pe urma numeroaselor lacune, anulând

efectele redistribuției. „Persoanele cu aceeași situație materială plătesc impozite

foarte diferite,în funcție de caracterul întâmplător al sursei lor de venituri și de

ocaziile pe care le au de a realiza o evaziune fiscală.” (pag 193) Un sistem de cote unice

de impozitare fără deduceri ar fi fost mult mai potrivit și ar fi putut aduna aceleași

venituri din taxe cu o rată a impozitului ușor mai ridicată decât cea mai mică categorie

de impozite de la acel moment. „În concluzie, sructura impozitelor personale ce mi se

pare cea mai bună este aceea a unui impozit uniform asupra veniturilor, situat deasupra

nivelului minim neimpozabil, în care venitul să fie definit în mare, iar deducerile din

venituri să fie permise doar pentru cheltuieli precis definite din venitul obținut.” (pag

195)

Capitolul XI Măsuri de protec ț ie socială

Friedman se pronunță nu atât împotriva sistemului social de protecție cât

împotriva monopolului deținut de guvern asupra acestui sistem. Acesta consideră că

niciuna dintre masurile de protecție socială implementate de stat cum sunt construcția de

locuințe din fonduri publice, legislația salariului minim, subvențiile de prețuri în

agricultură, asistența medicală pentru anumite grupuri de persoane sau asigurarea de

bătrânețe și pentru urmași nu au avut acele efecte care au fost urmărite. „Un câștig

scontat de susținătorii programului construcției de locuințe din fonduri publice era

reducerea delicvenței juvenile, prin ameliorarea condițiilor de locuit. ți în acest caz,

programul a avut de mai multe ori un efect exact opus, nemaivorbind de insuccesul

ameliorării condițiilor medii de locuit.” (pag 202)

12

El susține că sectorul privat ar putea oferi aceleași beneficii mult mai eficient

și la costuri mai mici. Acesta admite de asemenea că un sistem de protecție socială ar fi

probabil justificat, însă doar din perspectiva acelor „efecte de vecinătate”.

Autorul susține că majoritatea persoanelor ar economisi pentru perioada în care ar

rămâne fără serviciu, „Oamenii ar putea, în măsura în care o doesc, să facă în mod

individual ceea ce legea le cere s-o facă în grup.” (pag 210) și că acest sistem social a

apărut deoarece lumea nu a fost pregătită pentru Marea Depresiune.

Capitolul XII Alinarea sărăciei

În ultimul său capitol, Friedman pledează pentru alinarea sărăciei printr-un

program de ajutorare a săracilor. El susține un impozit negativ pe venit pentru a remedia

problema sărăciei, oferind tuturor un venit minim garantat, în defavoarea actualului

sistem pe care îl consideră greșit și ineficient. „Reglementarea care se recomandă pe

baze pur mecanice este impozitul negativ pe venit.” (pag 214)

Capitolul XIII Concluzie

Concluzia cărții pune în centrul său cum fiecare intervenție a guvernului a avut

de cele mai multe ori un efect opus decât cel vizat. „Cea mai mare parte a noilor acțiuni

întreprinse de guvern, în ultimele câteva decenii, nu și-au atins obiectivele.” (pag 222)

Multe dintre lucrurile bune din Statele unite și din lumea întreagă provin de pe piața

liberă și nu de la guvern și așa se va întâmpla în continuare. Guvernul, în ciuda

intențiilor sale bune, ar trebui să stea departe de domeniile în care nu ar trebui să se

implice.

12

Capitalism ș i Libertate ș i Capitalismul ș i du ș manii săi

Atât în Capitalism și Libertate cât și în Capitalismul și dușmanii săi, autorii

tratează rolul capitalismului economic într-o societate liberală. Atât Mises cât și

Friedman abordează frontal fenomenul economic numit capitalism, făcând referire directă

atât la caracteristicile sale pozitive, cât și la cele negative. Friedman își axează lucrarea

pe analizarea și de cele mai multe ori criticarea și corectarea intervențiilor guvernului

într-o societate capitalistă liberă, în domenii ca politica monetară, politica fiscală,

învățământ, protecția socială ți alinarea sărăciei. Mises prezintă fenomene contrare

capitalismului, ca socialismul și intervenționismul statal, care stau în calea

desfășurării corespunzătoare a pieței libere.

Concluzii

Capitalism și Libertate nu este perfectă, Milton Friedman nu a avut întotdeauna

dreptate. Teoriile sale au fost de multe ori subiectul unor cercetări academice minuțioase

și, uneori, s-au dovedit a fi greșite. El a avut un talent în a explica situații dintre cele

mai complicate într-un limbaj ușor de înțeles, fără complicații. Dacă societatea în care

trăim a elaborat soluții la unele dintre aceste probleme sociale dificile, acest lucru s-a

întâmplat doar pentru că a avut în spate unele genii printre care și Friedman.

Bibliografie

1. Friedman, Milton, „Capitalism și Libertate”, Editura Enciclopedică, București,

1995;

2. Von Mises, Ludwic, „Capitalismul și dușmanii săi”, Editura Nemira, 1998;

3. ***, Milton Friedman, http://en.wikipedia.org/wiki/Milton_Friedman, accesat la

16 ianuarie 2010.