10 Cultura politică
Click here to load reader
-
Upload
cristina-bejenaru -
Category
Documents
-
view
61 -
download
0
Transcript of 10 Cultura politică
Bejenaru Cristina Gr.111MC
Academia de Administrare Publică De pe lângă Președintele RM
Cultura politică: provocări și răspunsuri
1.Cultura politică include în sine informații despre originea surselor, caracterul și
particularitățile sistemului politic. Dintre subsistemele sistemului politic al societății, un rol
impunător îi revine culturii politice, deoarece aceasta nu se reduce doar la o constatare a
politicului, ci și la o intervenție, sau participare, sau o acțiune practică în vederea soluționării
exigențelor progresului social. Cultura politică vine să reprezinte un amalgam de trăsături și
afinități ale sistemului politic. Anume prin cultura politică a societății putem depista care sunt
problemele sistemului politic, încercând o eventuală rezolvare a acestora și care sunt punctele
forte ce nu trebuie schimbate, ci doar valorificate.
2.Cultura politică reflectă competența politică și juridică a cetățenilor, activitatea liderilor de
formare și funcționare a instituțiilor politice. Anume prin cultura politică a societății putem
elucida nivelul de formare profesională în domeniul politic și juridic al persoanelor. Având în
fruntea instituțiilor politice lideri veritabili, în cadrul societății poate fi cultivată o cultură
politică veridică, or, cultura politică reprezintă oglinda societății.
3.Cultura politică contribuie la cunoașterea și determinarea mecanismelor de stabilizare,
consolidare și activitate a sistemului politic. Ca un subsistem complex, cultura politică vine
cu reflectarea acelor necesități și lacune ale sistemului politic ce trebuie depășite pentru buna
funcționare a acestuia. Deoarece, un sistem politic stabil este, respectiv, cheia unei culturi
politice echilibrate.
4.De nivelul culturii politice depinde soluționarea multor probleme din activitatea factorilor
de decizie. Odată ce societatea dispune de un nivel înalt de cultura politică, factorul decizional
este perceput într-o măsură impunătoare, fiind îndreptat spre satisfacerea interesului general al
societății. În caz contrar, odată cu un nivel scăzut de cultura politică, riscăm să avem o
societate instabilă și nesigură generată de luarea unor decizii în scopuri individuale.
5.Cultura politică prin esența sa contribuie la o concepere mai profundă a fenomenelor
politice interne și externe. Cultura politică caracterizează conștiința și comportamentul politic
al maselor în întregime. Ea reprezintă realizarea cunoștințelor politice, a valorilor și
orientărilor, a modelelor comportamentale în sistemul politic. Prin cultivarea culturii politice a
individului tindem să-l familiarizăm cu fenomenele politice atât interne, cât și externe. Astfel
fenomenele politice sunt percepute mai profund.
6.Cultura politică contribuie la evaluarea sistemelor politice, regimului politic și a sistemelor
electorale. Prin intermediul culturii politice avem posibilitatea de a contura o imagine a
nivelului sistemelor politice și electorale, a regimului politic, întrucât cultura politică
reprezintă etalonul societății, în care sunt vădite necesitățile acesteia. Astfel, evaluând situația
sistemelor politice putem oferi noi modalități și soluții în dezvoltarea de mai departe a
acestora.
Bejenaru Cristina Gr.111MC
Academia de Administrare Publică De pe lângă Președintele RM
7.Cultura politică determină caracterul și interdependența statului cu societatea civilă. În
acest sens putem menționa că aspectul socializării și comunicării valorilor culturale întărește
poziția sistemului politic, stabilitatea lui, deoarece cultura politică pregătește părțile raportului
social(statul și societatea civilă) la un dialog productiv, către un consens. Anume cultura
politică oferă un colorit caracterului interdependent al statului cu societatea civilă.
8.Cultura politică deschide perspective largi în direcția pronosticului politic, elaborarea,
realizarea deciziilor politice a cursului politic. Într-o societate stabilă, dezvoltată, sigură,
cultura politică influențează în procesul de luare a unor decizii politice constructive. Ea
deschide noi orizonturi și opțiuni în valorificarea deciziilor politice, întru satisfacerea
interesului comun al societății. Elaborarea și realizarea deciziilor politice corecte duce la
bunăstarea societății.
9. Cultura politică oferă posibilitatea de a intui reacția maselor față de deciziile politice,
administrative și pregătirea unor activități de preîntâmpinare. Nivelul de percepere a
fenomenelor politice ce se petrec pe arena politică națională și internațională, depind de
gradul culturii politice a societății. Atunci când cunoaștem starea culturii politice a societății
putem să anticipăm unele reacții ale maselor la luarea deciziilor politice radicale.
10. Nivelul înalt al culturii politice contribuie la zădărnicirea manipulării politice a
cetățenilor din partea statului. O societate ce dispune de un nivel înalt de cultură politică este
o societate productivă, care nu poate fi manipulată și influențată de stat în scopul realizării
unor interese meschine. Societatea percepe și contribuie la procesul politic decizional cu
scopul satisfacerii interesului general al acesteia. Statul și societatea civilă se află într-o
strânsă conlucrare. Cultura politică oferă societății posibilitatea de a înțelege cursul politicului
și efectuarea unor pronosticuri valide.
Cultura politică reprezintă în sine un sistem bine constituit, din punct de vedere istoric,
al relațiilor stabile dintre oameni, care cuprinde experiența generațiilor anterioare, orientările
și convingerile, reprezentările și modelele de comportament, care se manifestă în activitatea
subiecților procesului social, ce asigură reproducerea vieții politice în societate pe baza
continuității.
Cristina Bejenaru, masterandă