1 (un) post - spitalzalau.ro

22
ANUNȚ (publicat în Viața Medicală” nr. 31 din 6 august 2021) SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ ZALĂU scoate la concurs, în conformitate cu prevederile Ordinului M.S. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi: 1 (un) post cu normă întreagă de medic specialist, confirmat în specialitatea pneumologie, în cadrul secției Pneumologie; 1 (un) post cu normă întreagă de medic specialist, confirmat în specialitatea psihiatrie, în cadrul secției Psihiatrie; 1 (un) post cu normă întreagă de medic specialist, confirmat în specialitatea radiologie și imagistică medicală, în cadrul Laboratorului Radiologie și Imagistică Medicală; 1 (un) post cu normă întreagă de medic specialist, confirmat în specialitatea obstetrică- ginecologie, în cadrul secției Obstetrică-Ginecologie; 1 (un) post cu normă întreagă de medic rezident ultimul an, confirmat în specialitatea obstetrică-ginecologie, în cadrul secției Obstetrică-Ginecologie. Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte: a) cerere în care se menţionează postul pentru care doreşte să concureze; b) copie de pe diploma de licență şi certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști, respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști; c) copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs; d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancţiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin; f) cazier judiciar; g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic şi neuropsihic pentru exercitarea activităţii pentru postul pentru care candidează; h) chitanţa de plată a taxei de concurs; i) copia actului de identitate în termen de valabilitate. Taxa de concurs este de 150 de lei. Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun în termen de valabilitate. Tematica de concurs și bibliografia sunt cele afișate pe site-ul Ministerului Sănătății pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității în termen de 15 zile calendaristice de la apariţia acestui anunţ, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 şi 90 de zile de la publicarea în Viaţa Medicală”. Relaţii suplimentare se pot obţine de la serviciul RUNOS, tel.0260/616920, int. 112.

Transcript of 1 (un) post - spitalzalau.ro

Page 1: 1 (un) post - spitalzalau.ro

ANUNȚ (publicat în ‟Viața Medicală” nr. 31 din 6 august 2021)

SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ ZALĂU

scoate la concurs, în conformitate cu prevederile Ordinului M.S. nr. 869/2015, cu completările

și modificările ulterioare, următoarele posturi:

• 1 (un) post cu normă întreagă de medic specialist, confirmat în specialitatea

pneumologie, în cadrul secției Pneumologie;

• 1 (un) post cu normă întreagă de medic specialist, confirmat în specialitatea psihiatrie,

în cadrul secției Psihiatrie;

• 1 (un) post cu normă întreagă de medic specialist, confirmat în specialitatea radiologie

și imagistică medicală, în cadrul Laboratorului Radiologie și Imagistică Medicală;

• 1 (un) post cu normă întreagă de medic specialist, confirmat în specialitatea obstetrică-

ginecologie, în cadrul secției Obstetrică-Ginecologie;

• 1 (un) post cu normă întreagă de medic rezident ultimul an, confirmat în specialitatea

obstetrică-ginecologie, în cadrul secției Obstetrică-Ginecologie.

Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:

a) cerere în care se menţionează postul pentru care doreşte să concureze;

b) copie de pe diploma de licență şi certificatul de specialist sau primar pentru medici,

medici dentiști, farmaciști, respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru

biologi, biochimiști sau chimiști;

c) copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs;

d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancţiunile

prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628

alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii,

republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;

f) cazier judiciar;

g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic şi neuropsihic

pentru exercitarea activităţii pentru postul pentru care candidează;

h) chitanţa de plată a taxei de concurs;

i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.

Taxa de concurs este de 150 de lei.

Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun în termen de

valabilitate.

Tematica de concurs și bibliografia sunt cele afișate pe site-ul Ministerului Sănătății pentru

examenul de medic specialist în specialitatea postului.

Înscrierile la concurs se fac la sediul unității în termen de 15 zile calendaristice de la apariţia

acestui anunţ, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 şi 90 de zile de la

publicarea în ‟Viaţa Medicală”.

Relaţii suplimentare se pot obţine de la serviciul RUNOS, tel.0260/616920, int. 112.

Page 2: 1 (un) post - spitalzalau.ro

POSTURI SCOASE LA CONCURS PUBLICITATE Nr. 31/6 august 2021

AnunţuriSPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ „DR. BAGDASAR-ARSENI” BUCUREȘTIscoate la CONCURSîn conformitate cu prevederile Ord. m.s.p. nr. 1.406/2006, coro-borat cu prevederile art. 185 din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulteri-oare, următoarele funcții: • șef Secția clinică Neurochi-rurgie IV; • șef Secția clinică Ortope-die-traumatologie; • șef Laborator Radiologie și imagistică medicală. Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte: a) cerere în care se menționea-ză funcția pentru care candidații doresc să candideze; b) copie xerox de pe diploma de studii; c) adeverință din care să reiasă confirmarea în gradul profesional; d) acte doveditoare pentru cal-cularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 2 la normele menționa-te; e) declarație pe propria răs-pundere a candidatului, din care să rezulte că nu a fost condamnat penal pentru fapte ce-l fac incom-patibil cu funcția pentru care do-rește să concureze; f) declarație pe propria răs-pundere a candidatului, din care să rezulte că nu se află în stare de incompatibilitate; g) certificat privind starea de sănătate (tip A5); h) dovadă/adeverință din care să rezulte că în ultimii 2 ani nu a fost sancționat de conducerea uni-tăților în care și-a desfășurat acti-vitatea sau de Colegiul Medicilor din România; h1) în situația în care persoana a fost sancționată și a contestat conform legii sancțiunea aplicată fie de unitatea angajatoare, fie de Colegiul Medicilor din România, un document, certificat de grefă, emis de instanța judecătoreas-că competentă, din care să reiasă existența pe rolul instanței a unui litigiu cu privire la sancțiunea aplicată; i) copie xerox a certificatului de membru al Colegiului Medicilor din România, cu viza anuală în ter-men la data înscrierii la concurs; j) copie xerox a asigurării in-dividuale nominală de răspundere civilă profesională; k) copie xerox a carnetului de muncă sau, după caz, o ade-verință care să ateste confirma-rea în specialitate și vechimea în specialitate; l) certificatul de cazier judiciar; m) un proiect de management privind evoluția viitoare a secției/laboratorului pentru conducerea căruia concurează; n) chitanță de plată a taxei de concurs în valoare de 200 de lei (se va achita la casieria spitalului – etaj 1, corp C). Documentele depuse în foto-copie vor fi verificate și certificate pentru conformitate de către per-sonalul desemnat al Serviciului RUNOS, după actele originale, pe care candidații sunt obligați să le prezinte la înscriere.

La concurs se pot prezenta me-dici cu o vechime de cel puțin 5 ani în specialitatea postului, spe-cialitate pe care o practică în mod curent și în care sunt confirmați prin ordin al m.s.p. (vechimea în specialitate decurge de la data confirmării și încadrării ca medic specialist). În secțiile clinice, funcția de șef de secție se ocupă de către un cadru didactic universitar medical. Persoanele cărora le-a încetat contractul de administrare în con-dițiile stabilite la art. 5, lit. b), c) sau d) din Ord. m.s. nr. 1.406/2006, cu modificările și completările ul-terioare, sau cele care au împlinit vârsta de pensionare conform le-gii, nu pot participa la concurs. Persoanele sancționate în ul-timii 2 ani de unitățile la care au fost angajate sau de Colegiul Me-dicilor din România, nu pot parti-cipa la concurs. În situația în care sancțiunea aplicată fie de unitatea angajatoa-re, fie de Colegiul Medicilor din România, este contestată conform legii, interdicția de a participa la concurs produce efecte de la data la care hotărârea judecătorească rămâne definitivă. Concursul sau examenul va consta în următoarele probe: in-terviu – susținerea proiectului de management; probă scrisă; probă clinică sau practică. Proba scrisă a concursului se susține după subiecte din Legea nr. 95/2006 privind reforma în do-meniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare și legisla-ția secundară aferentă. Proba clinică sau proba practi-că se susține pe baza metodologiei stabilite pentru obținerea titlu-lui de medic specialist (conform specialității postului), afișată pe: http://www.ms.ro/tematici-exa-men-specialist). Pentru secțiile cu profil chirurgical (Neurochirurgie IV și Ortopedie-traumatologie), proba clinică este reprezentată de proba operatorie pe bolnav. Înscrierile la concurs se fac la sediul spitalului, șos. Berceni nr. 12, sector 4 – Serviciul RUNOS (etaj 1, corp C), Biroul Organizare și Normare, în termen de 15 zile de la apariția acestui anunț, iar con-cursul se organizează în termen de minimum 30 de zile și maximum 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”. Relații suplimentare se pot obține la Serviciul RUNOS, tel.: 021.334.30.25, int. 1122, 1123, pe https://www.bagdasar-arseni.ro, secțiunea „Posturi vacante” și la avizierul spitalului.

SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ „SF. IOAN” BUCUREȘTIscoate la CONCURSîn conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple-tările și modificările ulterioare, ur-mătoarele posturi: • un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în speci-alitatea ATI la Secția clinică ATI I; • un post cu normă întrea-gă de medic primar confirmat în

specialitatea ATI la Secția clinică ATI II; • un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în spe-cialitatea Pneumologie la Ambu-latoriul integrat – Cabinet Pneu-mologie; • un post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specia-litatea Pneumologie la Ambulato-riul integrat – Cabinet Pneumo-logie. Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte: a) cerere în care se menționea-ză postul pentru care dorește să concureze; b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specia-list sau primar pentru medici, me-dici dentiști, farmaciști, respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochi-miști sau chimiști; c) copie a certificatului de membru al organizației profesio-nale cu viza pe anul în curs; d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările ulterioare; e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin; f) cazierul judiciar; g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru pos-tul pentru care candidează; h) chitanță de plată a taxei de concurs; i) copia actului de identitate în termen de valabilitate. Taxa de concurs este de 150 de lei. Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de va-labilitate. Tematica de concurs va fi afișa-tă la sediul spitalului. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția aces-tui anunț, iar concursul se organi-zează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”.

SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ ZALĂU (JUDEȚUL SĂLAJ)scoate la CONCURSîn conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple-tările și modificările ulterioare, ur-mătoarele posturi: • un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în spe-cialitatea Pneumologie în cadrul Secției Pneumologie; • un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în spe-cialitatea Psihiatrie în cadrul Sec-ției Psihiatrie; • un post cu normă întrea-gă de medic specialist confir-mat în specialitatea Radiolo-gie-imagistică medicală în cadrul

Laboratorului de Radiologie și imagistică medicală; • un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în spe-cialitatea Obstetrică-ginecologie în cadrul Secției Obsetrică-gine-cologie; • un post cu normă întrea-gă de medic rezident ultimul an confirmat în specialitatea Obste-trică-ginecologie în cadrul Secției Obstetrică-ginecologie. Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte: a) cerere în care se menționea-ză postul pentru care dorește să concureze; b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specia-list sau primar pentru medici, me-dici dentiști, farmaciști, respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochi-miști sau chimiști; c) copie a certificatului de membru al organizației profesio-nale cu viza pe anul în curs; d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările ulterioare; e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin; f) cazierul judiciar; g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru pos-tul pentru care candidează; h) chitanță de plată a taxei de concurs; i) copia actului de identitate în termen de valabilitate. Taxa de concurs este de 150 de lei. Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de va-labilitate. Tematica de concurs și biblio-grafia sunt cele afișate pe site-ul Ministerului Sănătății pentru exa-menul de medic specialist în spe-cialitatea postului. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția aces-tui anunț, iar concursul se organi-zează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”. Relații suplimentare se pot obține la Serviciul RUNOS, tel.: 0260.616.920, int. 120.

SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ PENTRU COPII „GRIGORE ALEXANDRESCU” BUCUREȘTIscoate la CONCURSîn conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu comple-tările și modificările ulterioare, ur-mătoarele posturi: • un post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specia-litatea Anestezie și terapie inten-sivă pentru Secția ATI; • un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în

specialitatea Chirurgie cardio-vasculară pentru Secția Chirurgie cardiovasculară; • un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Medicină de labora-tor pentru Laboratorul de Analize medicale; • un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în spe-cialitatea Radiologie-imagistică medicală pentru Laboratorul de Radiologie-imagistică medicală; • un post cu normă întrea-gă de medic rezident ultimul an confirmat în specialitatea Radio-logie-imagistică medicală pentru Laboratorul de Radiologie-imagis-tică medicală; • un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Anatomie patologică pentru Serviciul de Anatomie pa-tologică; • un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în spe-cialitatea Endocrinologie pentru Cabinetul de Endocrinologie din cadrul Ambulatoriului integrat; • un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Dermatovenerologie pentru Cabinetul de Dermatove-nerologie din cadrul Ambulatoriu-lui integrat; • un post cu jumătate de nor-mă de medic specialist confirmat în specialitatea ORL pentru Com-partimentul de Audiologie; • cinci posturi cu normă în-treagă de medic specialist confir-mat în specialitatea Pediatrie pen-tru Unitatea Primiri Urgențe. Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte: a) cerere în care se menționea-ză postul pentru care dorește să concureze; b) copie xerox de pe diploma de licență și adeverință/certifica-tul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști, respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru bio-logi, biochimiști sau chimiști; c) copie a certificatului de membru al organizației profesio-nale cu viza pe anul în curs; d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările ulterioare; e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin; f) cazierul judiciar; g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru pos-tul pentru care candidează; h) chitanță de plată a taxei de concurs; i) copia actului de identitate în termen de valabilitate. Taxa de concurs este de 150 de lei. Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.

Page 3: 1 (un) post - spitalzalau.ro

TEMATICA

pentru concursul de ocupare de post

specialitatea PNEUMOLOGIE

I. PROBA SCRISA

II - III. DOUA PROBE CLINICE

IV. PROBA PRACTICA

I. PROBA SCRISA

1. Anatomia si fiziologia aparatului respirator. (13,9)

2. Fiziologia si fiziopatologia respiratiei.(6,9)

3. Raspunsul imun la nivelul aparatului respirator (mecanisme imune, celule, mediatori).(3,9)

4. Diagnosticul bacteriologic in clinica infectiilor respiratorii netuberculoase.(9,11)

5. Insuficienta respiratorie acuta si cronica.(7,9)

6. Astmul bronsic.(7,9,17)

7. Bronhopneumopatia cronica obstructiva.(7,9,16)

8. Pneumopatiile interstitiale si fibrozele pulmonare difuze.(7,9)

9. Patologia congenitala pulmonara.(9)

10. Sarcoidoza.(7,9)

11. Infectii respiratorii acute.(7,9,11)

12. Bronsiectaziile. (7,9)

13. Abcesul pulmonar. (7,9)

14. Patologia micotica pulmonara.(9)

15. Parazitoze cu determinare pulmonara.(9)

16. Epidemiologia tuberculozei.(5,7,15)

17. Patogenia tuberculozei. (7,9)

Page 4: 1 (un) post - spitalzalau.ro

18. Tuberculoza primara si complicatiile ei. (7,9)

19. Tuberculoza secundara. (7,9)

20. Asociatii agravante ale tuberculozei cu alte afectiuni sau stari fiziologice. (7,9)

21. Tuberculoza si infectia cu HIV. (7,9)

22. Tratamentul tuberculozei (principii, medicamente, tehnica, regimuri). (7,10,15)

23. Masuri de lupta antituberculoasa, programe, organizare, evaluare. (7,15)

24. Patologia respiratorie la imunodeprimati. (7,9)

25. Micobacteriozele pulmonare. (7,9)

26. Tumori pulmonare benigne. (7,9)

27. Tumori pulmonare maligne (primitive si secundare). (7,9)

28. Patologia mediastinala. (7,9)

29. Cordul pulmonar. (8,9)

30. Hipertensiunea arteriala pulmonara. (8,9)

31. Edeme pulmonare. (8,9)

32. Patologia trombo-embolica pulmonara. (8,9)

33. Sindromul de detresa respiratorie acuta. (7,9)

34. Sindromul apneei in somn.(7)

35. Patologia pleurala.(7,9,12)

36. Determinari pulmonare in colagenoze si alte boli sistemice.(7,9)

37. Patologia pulmonara cu caracter profesional.(7,9)

II - III. DOUA PROBE CLINICE

Probele clinice se vor sustine din tematica probei scrise.

IV. PROBA PRACTICA

Page 5: 1 (un) post - spitalzalau.ro

A) Explorari

1. Evaluarea epidemiologica in pneumologie.(5)

2. Examenul bacteriologic microscopic in patologia respiratorie - indicatii, tehnica, interpretare (4,11)

3. Examenul microscopic prin culturi in patologia respiratorie - indicatii, tehnica, interpretare (4,11)

4. Testarea sensibilitatii bacteriene in patologia respiratorie - indicatii si interpretare.(4,10,11)

5. Investigatia radiologica clasica - indicatii si interpretare.(1,2)

6. Testul tuberculinic - indicatii, tehnica, interpretare (7)

7. Examenul tomodensitometric si rezonanta magnetica nucleara in patologia toracica - indicatii si

interpretare. (9)

8. Examenul bronhografic, scintigrafia pulmonara si angiografia de contrast - indicatii si interpretare.(9)

9. Toracenteza - indicatii, tehnica, interpretare (9,12)

10. Investigatii bioptice si citologice in patologia respiratorie. (9)

11. Investigatia functionala ventilatorie - indicatii si interpretare. (6)

12. Investigatia si interventii endoscopice in patologia respiratorie - indicatii, tehnica, interpretare (14)

13. Tehnici de asistare si resuscitare respiratorie. (9)

14. Electrocardiograma - interpretare buletine. (8,9)

B) Epidemiologia si combaterea tuberculozei (15)

1. Sistemul informational de inregistrare si evaluare a procesului epidemiologic al tuberculozei. Organizarea

fisierului de tuberculoza.

2. Indicatorii epidemiometrici si interpretarea lor.

3. Interpretarea datelor statistice ale endemiei TBC dintr-un teritoriu cunoscut.

4. Evaluarea actiunilor de lupta anti-TBC. Indici de eficienta, metodologia evaluarii.

5. Organizarea investigatiei bacteriologice si evaluarea ei.

6. Organizarea si controlul chimioterapiei ca masura de lupta anti-TBC.

7. Ancheta epidemiologica de filiatiune si masurile de lupta in focarul TBC.

Page 6: 1 (un) post - spitalzalau.ro

8. Organizarea si functionarea Dispensarului de Pneumoftiziologie.

9. Sarcinile circumscriptiei sanitare in lupta anti-TBC si relatiile cu reteaua de specialitate.

10. Criterii de apreciere a capacitatii de munca si indicatii de reincadrare a bolnavilor TBC recuperati.

Colaborarea cu C.M.E.C.M.

11. Educatia sanitara si motivatia in cadrul luptei anti-TBC.

12. Evaluarea eficientei (sau masurilor) unui Program de Control al Tuberculozei.

13. Organizarea si evaluarea chimioterapiei ca masura principala de control al tuberculozei intr-un teritoriu.

14. Masuri de profilaxie recomandate in controlul tuberculozei dintr-un teritoriu

15. Obiectivele si strategia unui Program de Control al Tuberculozei.

BIBLIOGRAFIE

1. Barcan F. - Diagnosticul radiologic în patologia organelor toracale, Ed. Medicală, Buc. 1980

2. Barcan F. - Diagnosticul diferenţial radiologic în patologia organelor toracale, Ed. Medicală, Buc. 1981

3. Bâră C. - Imunologie fundamentală. Biologia răspunsului imun, Ed. Medicală 1996

4. Diaconescu C., Homorodean D. - Ghidul diagnosticului bacteriologic al tuberculozei, Buc. 1998

5. Didilescu Cr., Marica C., Nicolaescu O., Pop M. - Epidemiologia bolilor pulmonare cronice cu extindere în

masă, Ed. Curtea Veche 2000

6. Duţu Şt. - Explorarea funcţională pulmonară, Ed. Med., Buc. 1997

7. Gherasim L. - Medicină Internă. Bolile aparatului respirator şi aparatului locomotor vol.1, Ed. Med., Buc.

2000

8. Gherasim L. - Medicină Internă. Bolile cardiovasculare şi metabolice vol.2, Ed. Med., Buc. 1998

9. Harisson - Principii de Medicină Internă, Ed. Teora, 2001

10. Marica C., Didilescu Cr., Spânu V., Galic N. - Tuberculoza pulmonară cu germeni polichimiorezistenţi, Ed.

Tehnică, 2000

11. Marica C., Didilescu Cr. - Algoritm de diagnostic şi tratament în infecţiile căilor respiratorii inferioare, Ed.

Tehnică 2001

12. Mihăescu T., Grigoriu B.D., Mitrofan C. - Patologie pleurală, seria pneumoftiziologie, Ed. Dan, Iaşi 2001,

13. Papilian V. - Anatomia omului vol.2, 1990

14. Ulmeanu R., Crişan E., Mihălţan F.D. - Bronhoscopie (Ghid practic pt. începători), Ed. Med., Buc. 1999

Page 7: 1 (un) post - spitalzalau.ro

15. Programul Naţional de Control al Tuberculozei 1-30/2001-2005

16. Program GOLD (Global Initiative for Obstructive Lung Disease)

17. Program GINA (Global Initiative for Asthma)

Page 8: 1 (un) post - spitalzalau.ro

TEMATICA

pentru concursul de ocupare de post

specialitatea PSIHIATRIE

I. PROBA SCRISA

II - III. DOUA PROBE CLINICE

IV. PROBA PRACTICA

I. PROBA SCRISA

1. Conceptia clinico-nosografica in psihiatria contemporana. Clasificarea tulburarilor mintale (ICD-10-WHO,

DSM-IV-APA). Criterii de validitate si credibilitate a diagnosticului psihiatric.(9,13,17,23,24,25,26,28,29)

2. Normalitate, anormalitate, sanatate si boala psihica.(8,11,17,19,27,28)

3. Bazele biologice ale psihiatriei. Genetica si psihiatria.(9,17,19)

4. Bazele biologice ale psihiatriei (6,9,17)

- neurotransmitatorii

- neuroanatomie functionala

5. Doctrine psihopatologice: psihanaliza, cognitivismul, comportamentalismul (behaviourism-ul),

configurationismul (gestalt-ismul), psihopatologia dezvoltarii, organodinamismul, etc.(5,8,9,17)

6. Aspecte sociologice in psihiatrie: dinamica microgrupului familial, reteaua de suport social, conceptul de

"normalizare" si "proiect de viata", "etichetarea" sociala in psihiatrie, disabilitatile sociale si destatuarea in

psihiatrie.(4,9,12,18)

7. Epidemiologia psihiatrica.(9,17)

8. Etiopatogeneza generala psihiatrica: tipurile de patogeneza psihiatrica. Vulnerabilitatea si factorii de risc

in psihiatrie (factorii de "teren").(9,11,12,17)

9. Influente psiho-sociale stresante in etiopatogenia tulburarilor psihice (psihogeneza/sociogeneza).

Conceptul de endogeneza si somatogeneza in psihiatrie.(11,12,17)

10. Semiologie psihiatrica: simptome psihopatologice constand in tulburarea diverselor functii psihice:

atentie (prosexie), perceptie, memorie (si reprezentare), imaginatie, gandire, dimensiunea pulsionala si

afectiva a psihismului, motivatie, actiune voluntara, limbaj si comunicare, expresivitate si dimensiunea

spirituala a psihismului (in special constiinta morala). (1,2,5,15,17)

Page 9: 1 (un) post - spitalzalau.ro

11. Semiologie psihiatrica: sindroame psihopatologice: tulburari ale constientei (vigilitatii, "delirium" si

tulburari ale somnului cu vise, etc.), sindrom (s.) anxios, s. fobic, s. obsesiv si compulsiv, s. depresiv, s.

maniacal, s. delirant, s. halucinator, s. de depersonalizare, s. de transparenta-influenta psihica, s.

dezorganizant ideoverbal (tulburari formale ale cursului gandirii, ale semanticii vorbirii), s. deficitar

catatonic, s. amnestic organic, s. demential, s. retardare mintala (oligofrenie). (1,2,5,15,17)

Nota: In domeniul psihopatologiei descriptive sunt recomandate instrumentele OMS si europene SCAN,

CIDI, AMDP, manualele clasice de psihiatrie (Kaplan, Oxford, Kendell, etc.).

12. Boala Alzheimer si alte demente (neuro-degenerative) predominant ale varstei a III-a. Elemente ale

neuro-psiho-patologiei corticale si subcorticale: (de lob frontal, temporal, parietal, occipital: afazii, apraxii,

sindroame extrapiramidale si talamice).(1,4,5,9,13,15,18,21,23,24,25,26,28,29)

13. Tulburari psihopatologice dupa traumatismele cerebrale.(1,9,13,18,23,24,25,26,28,29)

14. Tulburari psihopatologice in ASC si in alte tulburari circulatorii cerebrale. (1,9,13,18,23,24,25,26,28,29)

15. Tulburari psihopatologice in infectii (cu localizare cerebrala, generale sau cu alta localizare dar cu

afectare cerebrala), inclusiv in infectiile HIV si in TBC.(1,4,9,13,18,23,24,25,26,28,29)

16. Tulburari psihopatologice in tumorile cerebrale.(1,9,13,18,23,24,25,26,28,29)

17. Tulburari psihopatologice in discrinii (endocrinopatii).(1,3,9,13,18,23,24,25,26,28,29)

18. Tulburari psihopatologice corelate ciclului menstrual, sarcinii si perioadei

puerperale.(1,9,13,18,23,24,25,26,28,29)

19. Tulburari psihopatologice in epilepsie. (1,9,13,18,23,24,25,26,28,29)

20. Alcoolismul: aspecte psihologice si sociale; tulburari psihopatologice si somatice

(1,4,9,11,12,16,18,23,24,25,26,28,29)

21. Toxicomaniile altele decat cea alcoolica: aspecte psihologice si sociale; abuzul si dependenta; tulburari

psihopatologice si somatice.(1,4,13,18,23,24,25,26,28,29)

22. Psihozele schizofrene, inclusiv tulburarea schizotipala.(1,3,4,5,9,13,14,15,16,17,23,24,25,26,28,30)

23. Psihozele (delirante) acute si cele persistente.(1,3,4,5,9,13,15,16,17,23,24,25,26,28,29)

24. Tulburarile dispozitiei: tulburarea bipolara si cea monopolara depresiva (depresia recurenta), inclusiv

ciclotimia si distimia.(1,3,4,5,7,9,13,15,16,18,23,24,25,26,28,29)

25. Tulburari de anxietate (tulburarea anxioasa, atacul de panica, fobiile).

(1,3,4,5,9,13,15,16,18,23,24,25,26,28,29)

26. Tulburari nevrotice si somatoforme: - tulburarea (nevrotica) predominant fobica; - tulburarea

(nevrotica) predominant obsesiv-compulsiva; - Tulburarea nevrotica predominant conversiva si disociativa,

inclusiv s. Ganser si personalitatile multiple; - Tulburarea de somatizare, somatoforma nediferentiata,

Page 10: 1 (un) post - spitalzalau.ro

hipocondria nevrotica, disfunctia neurovegetativa somatoforma, algia psihogena; - tulburarea (nevrotica)

astenica si cea de depersonalizare. Neurastenia. (1,3,4,5,9,13,15,16,18,23,24,25,26,28,29)

27. Reactia la stress sever (acuta si posttraumatica) si tulburarea de adaptare. (1,4,9,13,23,24,25,26,28,29)

28. Sindroame comportamentale asociate unei dereglari fiziologice: tulburari ale instinctului alimentar si

sexual, ale agresivitatii si cele ale somnului. (1,9,13,15,23,24,25,26,28,29)

29. Tulburari de personalitate.(1,3,4,9,13,15,18,23,24,25,26,28,29)

30. Suicidul in perspectiva psihiatriei.(3,4,16,20,28)

31. Psihosomatica (3,4,17,18)

32. Probleme de psihiatrie in practica medicului de familie.(4,12,18)

33. Aspecte clinice specifice ciclurilor vietii.(1,4,18,28)

34. Urgente in psihiatrie.(3,4,16)

35. Interventia in criza.(3,4,16)

36. Intarzierea mintala.(1,9,13,18,23,24,25,26,28,29)

37. Tulburari specifice de dezvoltare in perioada copilariei(9,23,24,25,26,28,29)

38. Tulburari invadante (pervasive): autismul infantil si tulburarile conexe.(9,23,24,25,26,28,29)

39. Tulburari comportamentale si emotionale cu debut la varsta infanto-juvenila, inclusiv tulburarile de

conduita (tulburari predominant in sfera: alimentatiei, controlului sfincterian, agresivitatii la varsta infanto-

juvenila). (9,23,24,25,26,28,29)

40. Terapiile psihofarmacologice. (1,3,4,7,14,15,16,19,22)

41. Terapia electroconvulsivanta.(1,9,17)

42. Psihoterapiile: terapii comportamental-cognitive, de inspiratie psihanalitica, experientiale (individuale si

de grup).(1,4,8,12,18,25)

43. Reabilitare si reinsertie psiho-sociala.(9,12,16,18)

44. Expertiza psihiatrico-legala.(1,3,4,18,19,20,27,28)

45. Expertiza capacitatii de munca: boala, deficienta (defect), disabilitate (incapacitate), handicap;

programe de reabilitare in roluri sociale.(3,9,17)

46. Reteaua institutiilor psihiatrice.(3,4,18)

47. Psihiatria comunitara.(12,18)

48. Psihiatria de legatura.(4)

Page 11: 1 (un) post - spitalzalau.ro

II - III. DOUA PROBE CLINICE

Cazurile clinice se vor alege din tematica clinica a probei scrise.

IV. PROBA PRACTICA

1. Examinarea, obtinerea datelor si diagnosticul in psihiatrie. (1,3,4,8,9,23,24,25,26,28,29)

- Tipuri de interviu (structurat, semistructurat, nestructurat); cunoasterea principalelor instrumente OMS

in acest domeniu: SCAN, CIDI.

- Foi de observatie si evidenta standardizata in psihiatrie (AMDP-PHSD-OMS)

- Diagnosticul in perspectiva definitiilor operationale in psihiatrie pe baza "criteriilor de diagnostic" ale

ICD-10-DCR si DSM-IV

- Diagnosticul pe axe (perspectiva DSM-IV si ICD-10)

2. Tomografia computerizata, RMN (1,9,17)

3. Electroencefalografia in psihiatrie. (1,17)

4. Examenul fundului de ochi in psihiatrie (17)

5. Teste biochimice in psihiatrie: testul de supresie a dezametazonei (DST), testul de stimulare a

tireotopului (TRH).(1,17)

6. Probe psihologice de evaluare a functiilor cognitive: atentiei, perceptiei, memoriei; instrumente si tehnici

de evaluare a inteligentei si "capacitatilor cognitive" la diverste varste (Wechsler: WAIS, WISC, Raven,

etc.).(12,17)

7. Tehnici proiective de investigare a personalitatii in perspectiva psihiatriei: Rorschach, TAT, Rosenzweig,

Szondi, Luscher, etc.(12,17)

8. Chestionare pentru investigarea personalitatii: MMPI, PF16, IPDE interviul OMS, Tyrer, Karolinska,

etc.(12,17)

9. Scale de evaluare psihopatologice: globale: SCL-90, CRSP, BRPS si pentru anumite nuclee sindromatice ca

depresia, anxietatea, fobiile, schizofrenia pozitiva si cea negativa, etc.(12)

10. Scale de evaluare observationale a comportamentului in diferite imprejurari: in spital, la ergoterapie, in

societate; evaluarea disabilitatilor (DAS) si alte scale de evaluare utile in psihiatrie.(12)

Page 12: 1 (un) post - spitalzalau.ro

BIBLIOGRAFIE

1. Birţ A.M. Psihiatrie.Prolegomene clinice, Ed. Dacia Cluj-Napoca,2001

2. Brânzei P., Chiriţă V., Boişteanu P., Cosmovici N., Astărăstoae V., Chiriţă R. Elemente de semiologie

psihiatrică şi psihodiagnostic, Ed. Psihomnia, Iaşi, 1995

3. Chiriţă R., Papari A - Manual de psihiatrie clinică şi psihologie medicală, Ed. Fundaţia "Andrei Şaguna",

Constanţa, 2002

4. Chiriţă R., Papari A (coord.) -Tratat de Psihiatrie, Ed. Fundaţia "Andrei Şaguna", Constanţa, 2002

5. Ey H., Bernard P., Brisset Ch., Manuel de Psychiatrie, Ed. Masson, Paris, 1989

6. Gheorghe M.D. - Actualităţi în psihiatria biologică, Ed. Intact, 1999, Bucureşti

7. Gheorghe M.D. - Ghid terapeutic. Tulburare bipolară, Ed. Medicală Universitară, Craiova 2001

8. Ionescu G. - Tratat de psihologie medicală şi psihoterapie, Ed. Asklepios, 1995

9. Kaplan J. H, Sadock B. J., Grebb J.A, Synopsis of Psychiatry, Seventh Edition, Wiliams and Wilkins,

Baltimore

10. Kaplan J. H, Sadock B. J.- Taerapia medicamentoasă în Psihiatrie, Ed. Calisto, 2002

11. Lăzărescu M., Psihopatologie clinică, Ed. Vest, Timişoara, 1994

12. Lăzărescu M., Ogodescu D. - Îndreptar de psihiatrie, Ed. Helicon Timişoara, 1995

13. Lăzărescu M. (coord) - Clasificarea tulburărilor mentale şi de comportament. Simptomatologie şi

diagnostic clinic, Ed. All Educational, 1998

14. Marinescu D, Udriştoiu T, Chiriţă V, Ghid Terapeutic. Schizofrenie, Ed. Medicală Universitară Craiova,

2001

15. Micluţia Ioana - Psihiatrie, Ed. Medicală Universitară Iuliu Haţieganu, Cluj-Napoca, 2002

16. Nica-Udangiu, Lidia şi colab - Ghid de urgenţe în psihiatrie, Ed. Suita, Bucureşti

17. Predescu V. (sub red) - Psihiatrie,vol I Ed. Medicală, 1988

18. Predescu V. (sub red) - Psihiatrie,vol II, Ed. Medicală, 1998

19. Prelipceanu D, Mihăilescu R, Teodorescu R, Tratat de sănătate mintală, vol I, Ed. Enciclopedică,

Bucureşti, 2000

20. Scripcaru Gh, Astărăstoae V., Boişteanu P., Chiriţă V, Scripcaru C, Psihiatrie medico-legală, Ed. Polirom,

Iaşi, 2002

21. Tudose Cătălina Demenţele, Ed. Infomedica 2001

22. Udriştoiu T, Marinescu D, Boişteanu P - Ghid terapeutic. Depresie majoră, Ed. Medicală Universitară,

Craiova, 2001

Page 13: 1 (un) post - spitalzalau.ro

23. *** American Psychiatric Association 1987, Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorder, Third

Edition, Washington D.C, American Psychiatric Press,1987

24. *** American Psychiatric Association 1987, Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorder, Third

Edition, Washington D.C, American Psychiatric Press, 1994

25. American Psychiatric Association 1987, Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorder, Third

Edition, Washington D.C, American Psychiatric Press, 2001

26. *** Clasificarea Internaţională a Maladiilor (1994), CIM-X-OMS, Ed. Medicală

27. ***Legea sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice -Monitorul Oficial al României

2002, XIV, 589, 1-7

28. *** Tratat de Psihiatrie, Oxford, Ediţia II, Ed. Asociaţia Psihiatrilor Liberi din România

29. ***World Health Organization The ICD-10 Classification of Mental and Behavioural Disorders, Clinical

Description and Diagnostic Guidelines, Geneva, WHO, 1992

Page 14: 1 (un) post - spitalzalau.ro

Aprobată prin Ref. nr. S.P. 10604/20.08.2019

TEMATICA PENTRU EXAMENUL DE MEDIC SPECIALIST SI

PENTRU CONCURSUL DE OCUPARE DE POST

IN SPECIALITATEA RADIOLOGIE IMAGISTICA MEDICALA

I. PROBA SCRISA

II. PROBA CLINICA

III. PROBA PRACTICA

I. PROBA SCRISA

1. Radiatia Roentgen: mod de producere ; proprietati fizice , chimice si

biologice: Actiunea asupra organismului uman. Formarea imaginii

radiologice ; particularitatile si legile formarii imaginii .Dozarea razelor

X.

2. Aparatul Röentgen: parti componente, principii de functionare, tipuri

particulare dedicate

3. Protectia in Radioimagistica : principii, modalitati, legislatie.

Contraindicatii si nonindicatii ale explorarilor radioimagistice.

4. Prelucrarea materialului fotografic in radioimagistica. Legile fizice si

chimice ale fotografiei, imaginea latenta .Camera obscura (amplasare,

conditii, prepararea reactivilor). Filmul radiologic (particularitati de

fabricatie, tipuri dedicate). Caseta. Ecranele intaritoare. Aprecierea

calitatii filmelor si a imaginii obtinute, corectarea defectelor. Developare

automata. Filmul termic.

5. Alte modalitati de obiectivare a imaginii radiologice. Imaginea

digitala. Captura, prelucrarea si transmisia .

6. Substante de contrast utilizate in radioimagistica. Tipuri de substante,

sfera de utilizare. Incidente, accidente, reactii adeverse si tratamentul lor.

Contraindicatii de utilizare a substantelor de contrast iodate

7. Bazele fizice si tehnice ale ultrasonografiei. Ultrasunetele. Aparatul de

ultrasonografie. (parti componente , principii de functionare).

Mecanismul de producere al ultrasunetului.. Proprietatile ultrasunetului.

Transductorul. Metoda Doppler. Artefacte specifice metodei

8. Bazele fizice si tehnice ale computertomografiei. Principii de

constructie ale unui aparat CT. Tipuri de aparate. Achizitia de date de

masura. Reconstructia imaginii. Prelucrarea imaginii. Artefacte specifice

metodei.

9. Bazele fizice si tehnice ale Imagisticii prin Rezonanta Magnetica .

Magnetism. Fenomenul de Rezonanta Magnetica. Fenomenul de relaxare.

Secvente de baza. Formarea imaginilor RM. Prelucrarea imaginii.

Artefacte specifice metodei. Indicatii si contraindicatii

10. Explorarea radioimagistica a plaminului. Tehnici.Aspecte normale.

Page 15: 1 (un) post - spitalzalau.ro

Semiologie (sindroamele pulmonare)

11. Aspectele normale si diagnosticul radioimagistic al malformatiilor

congenitale si afectiunilor dobindite ale cailor respiratorii superioare (

laringe, trahee, bronsii) . Diagnosticul radioimagistic al leziunilor

traumatice toracice

12. Diagnosticul radioimagistic al afectiunilor inflamatorii pulmonare acute

alveolare, interstitiale si bronsice .

13. Diagnosticul radioimagistic al afectiunilor inflamatorii pulmonare

cronice. Supuratiile pulmonare.

14. Diagnosticul radioimagistic al pneumopatiilor difuze cronice, al

fibrozelor pulmonare, al afectiunilor vasculare si ale tulburarilor de

ventilatie pulmonara. Boli profesionale pulmonare

15. Diagnosticul radioimagistic al tuberculozei pulmonare , al micozelor si

al parazitozelor pulmonare.

16. Diagnosticul radioimagistic al tumorilor pulmonare primitive si

secundare

17. Diagnosticul radioimagistic al afectiunilor pleurale.

18. Diagnosticul radioimagistic al afectiunilor peretelui toracic si

diafragmului. Toracele operat (aspecte normale si complicatii)

19. Explorarea radio-imagistica a mediastinului. Tehnici de examinare.

Aspecte normale. Variante anatomice. Semiologia afectiunilor

mediastinale.

20. Diagnosticul radioimagistic al afectiunilor mediastinului.

21. Explorarea radioimagistica a segmentului intratoracic al aparatului

cardio-vascular. Tehnici de examinare. Aspecte normale. Semiologie.

22. Diagnosticul radioimagistic al modificarilor de volum si configuratie ale

cordului.

23. Diagnosticul radioimagistic al valvulopatiilor .

24. Diagnosticul radioimagistic al cardipatiilor congenitale

25. Diagnosticul radioimagistic al bolilor aortei si arterei pulmonare

26. Diagnosticul radioimagistic al bolilor pericardului

27. Explorarea radioimagistica a vaselor arteriale , venoase si limfatice

periferice . Tehnica. Aspecte normale. Principalele afectiuni congenitale

si dobindite.

28. Explorarea radioimagistica a orofaringelui si esofagului. Tehnici.

Aspecte normale.Afectiuni congenitale si dobindite. Aspecte

postoperatorii

29. Explorarea radioimagistica a stomacului. Tehnici. Aspecte normale.

Semiologia modificarilor morfologice si functionale . Anomalii

congenitale.Modificari de forma si pozitie. Leziuni parietale difuze.

30. Diagnosticul radioimagistic al ulcerelor si ulceratiilor stomacului

31. Diagnosticul radioimagistic al tumorilor gastrice. Stomac

operat(aspecte normale si complicatii)

32. Explorarea radioimagistica a duodenului. Tehnici. Aspecte normale.

Page 16: 1 (un) post - spitalzalau.ro

Semiologie.Diagnosticul radioimagistic al afectiunilor congenitale si

dobindite. Aspecte postoperatorii.

33. Explorarea radioimagistica a intestinului subtire. Tehnici. Aspecte

normale. Diagnosticul afectiunilor congenitale si dobindite.

34. Explorarea radioimagistica a colonului. Tehnici. Aspecte normale.

Diagnosticul afectiunilor congenitale si inflamatorii.

35. Diagnosticul radioimagistic al tumorilor colonului. Colon operat

(aspecte normale si complicatii).

36. Diagnosticul radioimagistic al urgentelor medicochirurgicale ale

tubului digestiv.

37. Explorarea radioimagistica a ficatului. Tehnici. Aspecte normale.

Semiologie.

38. Diagnosticul radioimagistic al afectiunilor difuze parenchimatoase si

vasculare ale ficatului.

39. Diagnosticul radioimagistic al leziunilor hepatice focale . Modificari

postoperatorii.

40. Explorarea radioimagistica a cailor biliare. Tehnici. Aspecte normale.

Diagnosticul radioimagistic al afectiunilor cailor biliare si colecistului.

Aspecte postoperatorii

41. Explorarea radioimagistica a pancreasului . Tehnici. Aspecte normale .

Diagnosticul radioimagistic al afectiunilor inflamatorii , acute si cronice ,

degenerative si traumatice.

42. Diagnosticul radioimagistic al tumorilor pancreatice . Complicatii si

aspecte postoperatorii (normale si complicatii)

43. Explorarea radioimagistica a splinei. Tehnici . Aspecte

normale.Diagnosticul radioimagistic al afectiunilor congenitale si

dobindite : traumatice, inflamatorii, vasculare si tumorale.

44. Explorarea radioimagistica a retroperitoneului median . Tehnici .

Aspecte normale. Diagnostic radioimagistic al afectiunilor ganglionilor ,

vaselor sanguine si tesuturilor de impachetare.

45. Explorarea radioimagistica a aparatului urinar (rinichi, uretere, vezica

urinara, uretra, vase arteriale, venoase si limfatice). Tehnici. Aspecte

normale. Variante anatomice si malformatii congenitale la adulti.

46. Diagnosticul radioimagistic al sindromului obstructiv urinar si litiazei

aparatului urinar.

47. Diagnosticul radioimagistic al traumatismelor si al afectiunilor

inflamatorii ale aparatului urinar.

48. Diagnosticul radioimagistic al tumorilor aparatului urinar superior

(rinichi, bazinet, uretere)

49. Diagnosticul radioimagistic al tumorilor aparatului uro-genital inferior

(vezica urinara, vezicule seminale, prostata, uretra)

50. Diagnosticul radioimagistic al afectiunilor vasculare ale aparatului

urinar. Transplantul renal , aspecte radioimagistice normale si

complicatii.

Page 17: 1 (un) post - spitalzalau.ro

51. Explorarea radioimagistica a principalelor glande endocrine (epifiza,

tiroida, paratiroide, suprarenale). Tehnici. Aspecte normale. Diagnosticul

radioimagistic al afectiunilor congenitale si dobindite

52. Explorearea radiimagistica a sistemului osteo-articular. Tehnici. Aspecte

normale. Semiologia leziunilor elementare.

53. Diagnosticul radioimagistic al traumatismelor osteo-articulare

54. Diagnosticul radioimagistic al osteoartritelor infectioase(artrite acute,

osteomielita, tuberculoza , sifilis) ;

55. Diagnosticul radioimagistic al osteo- atrtropatiilor inflamatorii

(colagenoze, spondilartropatii) metabolice, endocrine, toxice,

degenerative(artroze)

56. Diagnosticul radioimagistic al tumorilor osoase benigne si maligne; a

afectarii osoase in patologia sistemului limfo reticular si hematopoetic

57. Diagnosticul radioimagistic al osteonecrozelor si distrofiilor osoase

58. Diagnosticul radioimagistic al afectiunilor tesuturilor moi ale aparatului

locomotor (netumorale si tumorale)

59. Explorarea radioimagistica a sistemului nervos central si a maduvei

spinarii . Tehnici. Aspecte normale. Semiologie.

60. Diagnosticul radioimagistic al afectiunilor vasculare cerebrale

congenitale si dobindite

61. Diagnosticul radioimagistic al tumorilor cerebrale. Semne generale.

Particularitati dupa localizare, tip tumoral si evolutie.

62. Diagnosticul radioimagistic al afectiunilor tumorale si netumorale

vertebro medulare.

63. Diagnosticul radioimagistic al afectiunilor inflamatorii, infectioase si

degenerative ale sistemului nervos central.

64. Explorarea radioimagistica a hipofizei, regiunii selare si paraselare .

Tehnici. Aspecte normale. Afectiuni tumorale si netumorale.

65. Explorarea radioimagistica in urgentele neurologice si

neurochirurgicale . Indicatii. Nonindicatii. Contraindicatii. Limite.

Protocoale de explorare.

66. Explorarea radioimagistica a viscerocraniului, a regiunii cervicale si a

osului temporal. Principii de diagnostic radioimagistic in afectiunile

regiunii buco-maxilo-faciale si in ORL.

67. Explorarea radioimagistica a regiunii oculo-orbitare. Tehnici.

Semiologie. Algoritm de investigatie. Indicatiile si limitele explorarii.

68. Explorarea radioimagistica a glandei mamare. Tehnici. Indicatii si

limite. Aspecte normale. Semiologie. Diagnosticul pozitiv si diferential al

principalelor afectiuni ale sanului.

69. Examenul ecografic in obstetrica. Diagnosticul pozitiv al sarcinii

normale. Sarcina ectopica. Aspecte normale si patologice ale placentei

70. Explorarea radioimagistica in ginecologie. Tehnici de explorare.

Aspecte normale. Anomalii congenitale .Diagnosticul radioimagistic al

afectiunilor uterine si ovaraiene. Leziuni de vecinatate

Page 18: 1 (un) post - spitalzalau.ro

71. Examenul ecografic al testiculului. Aspecte normale. Principalele

afectiuni ale testiculului si scrotului.

72. Aspecte radioimagistice normale particulare copilului : torace ,

abdomen, vase, oase si sistem nervos central

73. Explorarea radioimagistica a afectiunilor pulmonare specifice copilului

74. Explorarea radioimagistica a afectiunilor tubului digestiv, ficatului,

cailor biliare si pancreasului particulare copilului

75. Diagnosticul radioimagistic al afectiunilor osteoarticulare specifice

copilului

76. Explorarea radioimagistica a afectiunilor aparatului urogenital la copil

77. Explorarea radioimagistica a afectiunilor sistemului nervos central si a

maduvei spinarii la copil

78. Notiuni de radiologie interventionala arteriala

79. Notiuni de radiologie interventionala nonarteriala

II. PROBA CLINICA

Proba consta din examinarea si interpretarea imaginii radiologice din cadrul

afectiunilor cuprinse in tematica probei scrise.

III.PROBA PRACTICA

Proba consta din efectuarea unui examen radiologic din tematica probei

scrise.

BIBLIOGRAFIE Societatea de Radiologie și Imagistică medicală din România (*sub redacția

Sorin M. Dudea) - Radiologie și Imagistică Medicală-Îndrumător de

studiu pentru pregătirea în specialitate, Vol. I și Vol. II, Ed. Medicală,

București, 2015, ISBN 978-973-39-0797-8 (2 volume).

oooOOOooo

Page 19: 1 (un) post - spitalzalau.ro

Tematica pentru examenul de specialitate Obstetrică-Ginecologie

Tematica pentru concursul de ocupare de post în specialitatea Obstetrică-

Ginecologie

A. PROBA SCRISĂ

B. PROBA CLINICĂ OBSTETRICĂ

C. PROBA CLINICĂ GINECOLOGIE

D. PROBA PRACTICĂ

A. PROBA SCRISĂ

1. Anatomia clinică și fiziologia organelor genitale a. Noțiuni de anatomie (1, pg. 16-34) b. Noțiuni de endocrinologie a reproducerii (2, pg. 400-435)

2. Sarcina normală a. Fiziologia maternă (1, pg. 46-72) b. Consultația preconcepțională (1, pg. 156-165) c. Îngrijirea prenatală (1, pg. 168-189) d. Diagnosticul prenatal (1, pg. 283-302)

3. Avortul (1, pg. 350-371) 4. Boala trofoblastică gestațională (2, pg. 898-917) 5. Hemoragiile obstetricale antepartum (3, pg. 335-347) 6. Complicații medicale și chirurgicale în sarcină (1, pg. 926 - 1282) 7. Ecografia în obstetrică si ginecologie (1, pg. 194 - 222), (4, pg. 805-833) 8. Medicină fetală

a. Embriogeneza și dezvoltarea morfologică fetală (1, pg. 127-151) b. Genetică (1, pg. 259-280) c. Teratologie (1, pg. 240-255) d. Monitorizarea fetală antepartum și intrapartum (3, pg. 377-389) e. Restricția de creștere fetală (1, pg. 874-884) f. Suferința fetală (1, pg. 491-497) g. Moartea fetală (1, pg. 661-666)

9. Nașterea normală și patologică 1. Nașterea normală (3, pg. 351-360) 2. Prezentațiile distocice (3, pg. 361-376) 3. Anomalii ale travaliului (3, pg. 391-406) 4. Nașterea vaginală operatorie (3, pg. 407-418) 5. Analgezia si anestezia in obstetrica (3, pg. 557-563) 6. Hemoragia postpartum (3, pg. 511-532) 7. Nou-născutul. Îngrijiri acordate nou-născutului (1, pg. 624-635)

10. Anemia fetală. Alloimunizarea (1, pg. 306-313)

Page 20: 1 (un) post - spitalzalau.ro

11. Afecțiuni hipertensive în sarcină (1, pg. 728-770) 12. Sarcina multiplă (1, pg. 891-920) 13. Nasterea înainte de termen (1, pg. 829 – 855) 14. Sarcina prelungită (1, pg. 862 – 870) 15. Patologia anexelor fetale

a. Anomaliile placentare, ale membranelor amniotice și ale cordonului ombilical (1, pg. 116 – 124)

b. Lichidul amniotic (1, pg. 231-238) 16. Lehuzia

a. Lehuzia fiziologică (1, pg. 668 – 679) b. Complicațiile puerperale (1, pg. 682 – 692)

17. Urgențe vitale în obstetrică a. Sepsisul și șocul în obstetrică (5, pg. 223-239) b. Embolia cu lichid amniotic (5, pg. 243-257) c. Colapsul matern peripartum (5, pg. 265-287)

18. Sindroame în ginecologie 1. Tulburările de ciclu menstrual: Sângerarea uterină anormală - menoragia,

metroragii disfuncționale (2, pg. 219-240), amenoreea (2, pg. 440-457) 2. Durerea pelvină (2, pg. 304-328)

19. Infecțiile ginecologice (2, pg. 64-107) 20. Sarcina extrauterină (2, pg. 198-215) 21. Endometrioza (2, pg. 281-298) 22. Anomaliile congenitale ale organelor genitale (2, pg. 481-503) 23. Tulburările de statică pelvină: Incontinența urinară (2, pg. 606-632) si Prolapsul organelor

pelvine (2, pg. 633-658) 24. Patologia benignă și preinvazivă ginecologică

1. Patologia benigna si preinvaziva a tractului reproducător inferior (2, pg. 110-128; 730-763)

2. Tumorile uterine (2, pg. 246-261) 3. Tumorile ovariene și tubare (2, pg. 262-274) 4. Patologia benignă și preinvazivă a sânului (2, pg. 333-345)

25. Cancerele ginecologice 1. Cancerul de col uterin (2, pg. 769-789) 2. Cancerul vulvar (2, pg. 793-806) 3. Cancerul vaginal (2, pg. 808-815) 4. Cancerul de corp uterin. Cancerul endometrial (2, pg. 817-834). Sarcoamele

uterine (2, pg. 839-850) 5. Cancerul de ovar: Cancerul epitelial ovarian (2, pg. 853-874). Tumorile celulelor

germinale ovariene și stromale ale cordoanelor sexuale (2, pg. 879-894) 6. Cancerul de sân (2, pg. 345-352)

26. Ginecologie pediatrică (2, pg. 382-397) 27. Menopauza (2, pg. 554-586, 588-600) 28. Evaluarea cuplului infertil (2, pg. 507-526) 29. Contracepție și sterilitate (2, pg. 132-149 si 152-164)

Page 21: 1 (un) post - spitalzalau.ro

Bibliografie

1. Williams Obstetrică, Ed. a 24-a, Tratat F. Cunningham, Kenneth Leveno, Steven Bloom, Catherine Spong, Jodi Dashe, Barbara Hoffman, Brian casey, Jeanne Sheffield, Coordonatorul ediției în limba română Prof. Dr. Radu Vlădăreanu. Editura Hipocrate, București, 2017.

2. Williams Ginecologie, Ed. a II-a, Hoffman, Schorge, Schaffer, Halvorson, Bradshaw, Cunningham, Coordonatorul ediției în limba română Prof. Dr. Radu Vlădăreanu, Editura Hipocrate, București, 2015.

3. Tratat de chirurgie, Ed. a II-a, Vol. V Obstetrică și Ginecologie, sub redacția Irinel Popescu, Constantin Ciuce, Coordonator: Gheorghe Peltecu, Editura Academiei Romane, București, 2014.

4. Callen, Ultrasonografie în Obstetrică și Ginecologie. Mary Norton, Leslie Scoutt, Vickie Feldstein. Ed. a 6-a, coordonată în limba română: Radu Vlădăreanu, București, Editura Hipocrate, 2017.

5. Urgențele obstetricale intrapartum, Editori: Gheorghe Peltecu, Anca Maria Panaitescu, Radu Botezatu, George Iancu, Editura Academiei Române, 2017.

B. PROBA CLINICĂ OBSTETRICĂ

C. PROBA CLINICĂ GINECOLOGIE

D. PROBA PRACTICĂ

1. Ecografia în obstetrică și ginecologie 2. Monitorizarea cardiotocografică 3. Asistența la naștere în prezentațiile craniene și pelviană, epiziotomia/rafia 4. Aplicația de forceps în OP, OS, OIDA, OISA 5. Aplicația vidextractorului 6. Versiunea internă 7. Manevre în cazul distociei de umeri 8. Operația cezariană 9. Cerclajul colului uterin 10. Lacerațiile cervicale și perineale postpartum 11. Intervenții biopsice, ablative și distructive la nivelul colului uterin 12. Colposcopia 13. Recoltarea probelor cervico-vaginale 14. Chiuretajul uterin 15. Laparoscopia diagnostică (inclusiv cromopertubație) 16. Histeroscopia diagnostică 17. Laparoscopia operatorie (adezioliză, sterilizarea tubară, salpingostomie, salpingectomie,

chistectomie ovariană) 18. Histeroscopia operatorie (rezecție de polip, miom tip 0-1, < 4 cm) 19. Investigații în cazul prolapsului genital și IUE (scorul POP-Q) 20. Tratamentul chirurgical al tumorilor benigne ale sânului

Page 22: 1 (un) post - spitalzalau.ro

21. Colporafia anterioară. Colpoperineorafia. 22. Anexectomia 23. Miomectomia 24. Histerectomia abdominală în patologia benignă a uterului 25. Histerectomia vaginală 26. Marsupializarea/excizia de chist/abces (vulvar) 27. Tratamentul plăgii complicate 28. Inserție de DIU 29. Plasarea unui pesar (în caz de prolaps sau amenințare de naștere prematură)

Pt conformitate:

Prof. Univ. Dr. Radu Vladareanu Prof.Univ.Dr. Nicolae Suciu

Presedintele Societatii de Obstetrica Presedintele Comisiei Consultative

si Ginecologie din Romania de O-G a Ministerului Sanatatii