ORGANON

(1810)

@1

Unica şi suprema datorie a unui medic este aceea de a reda sănătatea oamenilor bolnavi sau, aşa

cum se spune, de a-i vindeca 1

1 Misiunea lui nu este, însă, aceea de a construi aşa numitele sisteme ţesând speculaţii şi ipoteze lipsite de conţinut în legătură

cu natura internă esenţială a proceselor vitale şi cu modul în care bolile se formează în interiorul invizibil al organismului

(sisteme cu care atât de mulţi medici şi-au risipit, cu ambiţie talentul şi timpul lor); de asemenea, misiunea lui nu este nici

aceea de a încerca să ofere nenumărate explicaţii cu privire la fenomenele bolilor şi cauza lor exactă (care întotdeauna va

rămâne ascunsă), explicaţii îmbrăcate în cuvinte neinteligibile şi într-un mod de exprimare abstracte, care sună foarte savant şi

care îi impresionează pe ignoranţi ~ în timp ce omenirea strigă în zadar după ajutor. De astfel de reverii savante ( care au fost

denumite medicină teoretică şi pentru care s-au instituit catedre speciale) ne-am săturat şi cred că este timpul ca toţi aceia care

se consideră medici să înceteze a mai înşela omenirea suferindă cu vorbăria lor goală şi să înceapă odaia să acţioneze, adică să

ajute şi să vindece cu adevărat.

@2

Idealul cel mai înalt al terapiei este refacerea rapidă, blândă şi permanentă a sănătăţii sau , altfel spus,

îndepărtarea şi anihilarea în întregime a bolii pe calea cea mai scurtă, mai sigură, şi mai puţin dăunătoare,

conform unor principii uşor de înţeles.

@3

Dacă medicul înţelege corect ce anume trebuie vindecat în cazul unei boli, adică în fiecare caz de boală

în parte (cunoaşterea bolilor), dacă înţelege corect ce anume este curativ într-un medicament, de fapt ce

este curativ în fiecare medicament luat separat (cunoaşterea puterilor medicinale), şi dacă ştie cum să

adapteze conform unor principii bine definite, ce anume este curativ la un medicament cu acel ceva pe

care el 1-a descoperit a fi patologic în cazul unui pacient astfel încât să aibă loc vindecarea ~ el va trebui

să adapteze toate acestea atât în ceea ce priveşte alegerea cea mai potrivită a unui medicament pentru

cazul din faţa sa (alegerea remediului, a medicamentului potrivit), cât şi în ce priveşte modul de

preparare şi cantitatea exactă a acestuia (doza potrivită) şi perioada potrivită pentru repetarea dozei: în

sfârşit, dacă el cunoaşte obstacolele ce stau în calea vindecării şi ştie cum să le îndepărteze astfel încât

vindecarea să fie permanentă, atunci el ştie cu adevărat cum să vindece temeinic şi raţional şi este un

adevărat practician al artei de a vindeca.

@4

Astfel, medicul este un apărător al sănătăţii dacă cunoaşte lucrurile care o perturbă şi care produc boala şi

dacă ştie cum să le îndepărteze de oamenii sănătoşi.

1

@5

De un mare ajutor pentru medic în procesul vindecării este cunoaşterea exactă a particularităţilor cauzei

excitante a unei boli acute precum şi cunoaşterea celor mai semnificative etape din evoluţia unei boli

cronice; pentru a-i permite să descopere cauza fundamentală a bolii, care se datorează, de obicei, unei

miasme cronice. În aceste investigaţii trebuie luate în considerare: constituţia fizică a pacientului (în

special în afecţiunile cronice), trăsăturile lui morale şi intelectuale, ocupaţia, modul de viaţă şi obiceiurile

sale, poziţia socială, relaţiile de familie; vârsta, viaţa sexuală, etc.

@6

Observatorul fără prejudecăţi pe deplin conştient de inutilitatea speculaţiilor transcendentale ce nu

primesc nici o confirmare din partea experienţei indiferent de cât de mare este capacitatea lui de

înţelegere nu va vedea în cazul fiecărei boli decât schimbările apărute în sănătatea trupului şi a mintii

(fenomene morbide, accidente, simptome care pot fi percepute prin intermediul simţurilor, deci, numai

deviaţiile de la starea de sănătate anterioară a individului acum bolnav pe care le simte chiar pacientul

şi care sunt remarcate de cei din jurul lui şi observate de către medic. Toate aceste semne perceptibile

reprezintă boala în ansamblul ei; împreună ele formând adevăratul şi unicul portret al bolii.2

2 De aceea, nu ştiu cum a fost posibil pentru medicii de la patul bolnavului să-şi permită a presupune că, fără cea mai atentă

observaţie a simptomelor şi fără să se ghideze după acestea în efectuarea tratamentului, ar putea să caute şi să găsească numai

în interiorul ascuns şi necunoscut ceea ce trebuie vindecat la boala respectivă, pretinzând, aroganţi şi ridicoli, că ar fi capabili

fără să dea prea multă atenţie simptomelor, să descopere schimbarea care a survenit în interiorul invizibil al organismului şi să

o îndrepte prin intermediul unor medicamente (necunoscute!) şi mai mult decât atat, să considere un asemenea procedeu ca

fiind unicul tratament raţional şi radical.

Atunci, pentru medic, tot ceea ce poate fi cunoscut prin simţuri, prin fenomenele pe care acestea le afişează nu reprezintă chiar

boala însăşi de vreme ce el nu poate vedea fiinţa spirituală care produce boala - forţa vitală? De altfel nici nu este necesar să o

vadă ci doar să ia cunoştinţă de acţiunile sale morbide pentru a putea, mai apoi, să vindece boala. Ce altceva caută vechea

şcoală de medicină in interiorul ascuns al organismului ca o prima causa morbi de vreme ce resping ca obiect de tratament şi

dispreţuiesc reprezentarea sensibilă şi clară a bolii, simptomele care ni se adresează atât de limpede? Ce altceva doresc ei să

vindece la boli dacă nu chiar aceste simptome ?

@7

Însă, aşa cum în cazul unei boli de la care nu trebuie îndepărtată3 nici o cauză excitatoare sau

menţinătoare evidentă (causa occasionalis), nu putem sesiza nimic altceva decât simptomele patologice,

va trebui (având în vedere posibilitatea existenţei unei miasme şi acordând atenţia cuvenită

circumstanţelor auxiliare @(5) să ne orientăm doar după aceste simptome care vor cere şi vor indica prin

ele însele remediul potrivit pentru vindecarea bolii respective - în plus, totalitatea acestor simptome,

acest tablou aparent al esenţei interne a bolii, adică forţa vitală perturbată, trebuie să fie principalul sau

2

singurul mijloc, prin care boala poate anunţa de ce remedii are nevoie şi care poate determina alegerea

celui mai indicat dintre acestea într-un cuvânt, totalitatea4 simptomelor trebuie să fie, într-adevăr,

principalul şi singurul lucru pe care medicul trebuie să-1 ia în considerare în fiecare caz al unei boli şi

pe care trebuie să-1 îndepărteze prin mijloacele specifice artei sale astfel încât boala să fie vindecată şi

transformată în sănătate.3

3 Este de prisos să mai spunem că orice medic inteligent va îndepărta aceste simptome, acolo unde ele există; de obicei

indispoziţia va ceda instantaneu. El va îndepărta florile puternic mirositoare dintr-o cameră, flori care au tendinţa de a cauza

sincope şi suferinţe de natură isterică, va extrage din cornee corpul străin care produce inflamarea ochiului; va slăbi bandajul

prea strâns de pe un membru rănit care ameninţă să producă cangrenă şi va aplica un altul mai potrivit, va descoperi şi va lega

artera rănită care poate provoca leşinul; va încerca să elimine prin vărsătură fructele de Belladonna care au fost înghiţite; va

extrage substanţele străine care au pătruns prin orificiile corpului (nas, gât, urechi, uretră, rect, vagin); va zdrobi calculii

vezicali; va deschide anusul neperforat al nou-născutului etc.4 În în toate timpurile, medicii de şcoală veche, neştiind cum să ofere alinare au încercat să combată şi, dacă este posibil, să

suprime cu ajutorul medicamentelor, pe ici pe colo, doar un singur simptom din mulţimea acestora în cazul unei boli ceea ce

reprezintă un procedeu unilateral care sub numele de tratament simptomatic s-a soldat doar cu dispreţul universal, deoarece

prin el nu numai că nu s-a câştigat nimic, dar prin folosirea lui s-a produs în schimb, multă durere. Un singur simptom nu

reprezintă pentru întreaga boală mai mult decât înseamnă un singur picior pentru om. Acest procedeu este cu atât mai

condamnabil cu cât astfel doar un singur simptom este tratat printr-un remediu antagonic (numai într-o manieră enantiopatică

şi paliativă) datorită căruia, după o uşoară ameliorare, simptomul se agravează din ce în ce mai mult.

@8

Este de neconceput şi imposibil de demonstrat prin experimente că, după îndepărtarea tuturor acestor

simptome ale bolii şi a întregii colecţii de fenomene perceptibile, ar mai putea rămâne altceva în afara

stării de sănătate sau că modificarea patologică din interior ar fi putut rămâne neeradicată.5

5 Când un pacient a fost vindecat de boala sa de către un medic autentic, într-o asemenea manieră că nu a mai rămas nici o

urmă a bolii, nici un simptom morbid şi toate semnele sănătăţii s-au întors definitiv, cum este atunci posibil ca, fără să insulte

bunul simţ, cineva să afirme că într-un asemenea individ s-ar mai afla întreaga boală trupească, ascunsă încă în interiorul

organismului? Şi totuşi conducătorul vechii şcoli de medicină, Hufeland, susţine acest lucru cu următoarele cuvinte:

"Homeopatia poate înlătura simptomele dar boala rămâne." (Homeopathie,2. 27, 1,19). El susţine această teorie pe de o parte

datorită rezistenţei sale la progresul făcut de homeopaţi în beneficiul omenirii, iar pe de altă parte, pentru că încă se mai agaţă

de noţiuni complet materiale în ceea ce priveşte o boală, pe care nu este capabil să o privească ca pe o stare a organismului

care este schimbat, în mod dinamic, de către forţa vitală perturbată morbid, ca pe o stare a sănătăţii, el priveşte boala ca pe

ceva material care, după ce vindecarea o avut loc, mai rămâne încă pândind într-un colţ în interiorul corpului pentru ca, după

câteva zile de sănătate perfectă, să izbucnească din nou după voia ei! Cât de teribilă continuă să fie orbirea vechii patologii!

De aceea nici nu este de mirare că a reuşit să producă un sistem de terapii care nu se ocupă decât cu uciderea bietului pacient.

3

@9

In starea de sănătate a omului forţa vitală spirituală, dinamismul care animă corpul material (organismul)

domneşte într-o suveranitate deplină şi menţine toate părţile organismului într-o stare de funcţionare

vitală admirabilă şi armonioasă atât în ceea ce priveşte simţurile cât şi funcţiile acestuia astfel încât

spiritul raţional ce sălăşluieşte în organism poale folosi liber acest instrument viu şi sănătos pentru a

atinge înaltele idealuri ele existenţei umane.

@10

In absenţa forţei vitale organismul material nu este capabil să simtă, să funcţioneze sau să se

autoprotejeze. Numai datorită acestei fiinţe imateriale (principiul vital) care animează organismul

material, atât în starea de sănătate cât şi în cea de boală, poate el să-şi menţină funcţiile vitale.6

6 E mort şi acum este supus doar puterii vieţii fizice exterioare; se descompune şi se transformă din nou în constituenţii săi

chimici.

@11

Când o persoană se îmbolnăveşte primul lucru care este perturbat de influenţa dinamică/activă (Materia

peccans) a unui agent morbid ostil vieţii este tocmai această forţă vitală spirituală, prezentă pretutindeni

în organism. Numai acest principiu vital este deranjat într-o asemenea măsură încât poate provoca

organismului acele senzaţii neplăcute şi procese neregulate pe care le numim boli. Forţa vitală, fiind

invizibilă şi făcându-se cunoscută doar prin efectele sale asupra organismului, îşi poate exprima

perturbarea patologică numai prin manifestările bolii asupra simţurilor şi a funcţiilor acelor părţi ale

organismului ce pot fi perceptibile unui observator şi unui medic adică prin simptomele bolii aceasta

fiind singura cale de a se putea face cunoscute.7

7 Ce este influenţa dinamică, puterea dinamică? Planeta noastră, în virtutea unei energii ascunse, invizibile, face ca lumea să se

învârtă în jurul ei timp de 28 de zile şi câteva ore iar luna, la rândul ei, produce în mările nordice, la intervale regulate (cu

unele variaţii ce apar când este lună plină şi lună nouă) o alternanţă de flux şi reflux. Acestea nu au loc prin agenţi materiali şi

nici prin dispozitive mecanice, aşa cum sunt acestea folosite în cazul activităţilor umane; şi astfel vedem numeroase alte

evenimente ce ne privesc ca fiind rezultatele acţiunii unei substanţe asupra altei substanţe fără a fi capabili să recunoaştem

legătura sensibilă între cauză şi efect. Numai o persoană cultivată, antrenată prin comparaţii şi deducţii, îşi poate forma un fel

de idee intuitivă referitoare la aceste fenomene care să-1 situeze dincolo de influenţele materiale sau mecanice. Această

persoană le va numi pe acestea efecte dinamice, virtuale, adică le va considera rezultatul unei energii şi acţiuni absolute,

specifice şi pure a unei substanţe asupra altei substanţe.

De exemplu, efectul dinamic al influenţelor nocive asupra omului sănătos, ca şi energia dinamică a medicamentelor asupra

principiilor vieţii în refacerea sănătăţii nu înseamnă nimic altceva decât o infecţie şi în nici un caz ceva material sau mecanic.

La fel cum energia unui magnet care atrage o bucată de oţel sau de fier nu este materială sau mecanică. Se poate vedea cum

bucata de fier este atrasă de un pol al magnetului dar felul în care se produce acest fenomen nu se vede. Această energie

invizibilă a magnetului nu are nevoie de mijloace auxiliare mecanice (materiale), cârlige sau pârghii, pentru a atrage fierul.

4

Magnetul se atrage pe sine şi aceasta acţionează asupra bucăţii de fier sau asupra unui ac de oţel printr-o energie inerentă, pur

conceptuală, invizibilă, imaterială, adică dinamică, şi comunică acului de oţel energia magnetică la fel de invizibilă

(dinamică). Acul de oţel devine el însuşi magnetic, chiar şi la o distanţă la care magnetul nu-1 mai stinge, şi magnetizează alte

ace de oţel cu aceeaşi proprietate magnetică (dinamică) cu care a fost înzestrat anterior de către magnet, la fel cum un copil

bolnav de variolă sau pojar îi transmite unui copil sănătos din apropiere într-o manieră invizibilă (în mod dinamic) variola sau

pojarul, adică îl contaminează de la distanţă fără ca ceva material de la copilul bolnav să se ducă sau să se postă duce către

copilul sănătos. O influenţa pură, specifică, conceptuală transmite copilului din apropiere variola sau pojarul în acelaşi fel în

care magnetul comunică acului din apropiere proprietatea magnetică.

În acelaşi fel trebuie judecat efectul medicamentelor asupra omului viu. Substanţele, care sunt folosite ca medicamente, sunt

medicamente numai atâta timp cât ele posedă, fiecare în parte, propria energie specifică de a altera starea de sănătate a omului

printr-o influenţă conceptuală, dinamică, prin fibre senzoriale vii asupra principiului conceptual al vieţii. Proprietatea

medicinală a acestor substanţe materiale pe care noi le numim medicamente este legată doar de energia lor de a produce

schimbări în starea de sănătate a vieţii animale. Influenţa lor (dinamică) conceptuală de a schimba medicinal sănătatea depinde

numai de acest principiu conceptual al vieţii. Aşa cum apropierea unui pol magnetic poate induce doar energie magnetică

oţelului (printr-un fel de infestare) dar nu poate induce alte proprietăţi (de ex. mai multă duritate, ductilitate etc.), la fel orice

substanţă medicinală specială schimbă printr-un fel de infecţie, acea stare de sănătate a omului într-o manieră specifică care îi

aparţine numai ei şi nu într-o manieră specifică altui medicament, aşa cum, în mod sigur apropierea unui copil bolnav de

variolă va transmite unui copil bolnav numai variolă şi nu pojar. Aceste medicamente acţionează asupra stării noastre de

sănătate în întregime fără a transmite părţi materiale ale substanţelor medicinale ci într-un mod dinamic, ca printr-o infecţie. O

energie mult mai tămăduitoare poate fi găsită în cazul celei mai mici doze a celor mai dinamizate remedii, in care se poate

găsi, conform calculelor numai atât de puţină substanţă materială cât se poate imagina şi concepe de cea mai aritmetică minte

decât în dozele mari ale substanţelor din acelaşi medicament. Cea mai mică doză poate conţine aproape în întregime cea mai

pură energie medicinală conceptuală, dezvoltată liber şi poate produce în mod pur dinamic efecte de o asemenea anvergură,

efecte ce nu vor putea fi atinse niciodată de substanţa medicinală în stare neprelucrată administrată în doze mari.

Energia medicală nu se găseşte în atomii componenţi ei acestor remedii puternic dinamizate şi nici în suprafaţa lor

fizică sau matematică (prin care energiile mai puternice ale acestor remedii dinamizate sunt interpretate, dar în zadar de

vreme ce sunt încă îndeajuns de materiale). Mai degrabă, în granulele impregnate sau în soluţia lor se află acea forţă

medicinală, specifică, eliberată, dezvăluită, conţinută de substanţa medicinală care acţionează în mod dinamic prin contactul

cu fibra animală vie asupra întregului organism (fără a-i transmite acestuia nimic material care să nu fie mult atenuat) şi care

acţionează cu atat mai puternic, mai liber şi mai imaterial cu cât energia a fost obţinută prin dinamizare.

Atunci în epoca noastră care este lăudată pentru abundenţa ei der gânditori este absolut imposibil să considerăm energia

dinamică fiind ca ceva netrupesc, de vreme ce vedem zi de zi fenomene ce nu pot fi explicate în nici un alt fel? Dacă privim

ceva greţos şi ne vine să vărsăm, aceasta se datorează cumva vreunui vomitiv care ne-a intrat în stomac şi ne-a obligat la

această mişcare antiperistaltică ? Nu a fost oare doar efectul dinamic al aspectului îngreţoşător acţionând asupra imaginaţiei?

Şi dacă cineva ridică un braţ, se întâmplă aceasta datorită vreunui instrument material vizibil, o pârghie să zicem? Nu este

doar energia dinamică conceptuală a voinţei acelei persoane care ridică braţul?

@12

5

Doar forţa vitală afectată patologic este cea care produce bolile (@8) astfel încât fenomenele morbide

perceptibile simţurilor noastre exprimă, în acelaşi timp, întreaga perturbare morbidă a dinamismului

intern; altfel spus, ele dezvăluie boala în întreaga ei manifestare; de asemenea dispariţia, sub tratament, a

tuturor fenomenelor şi schimbărilor morbide, care diferă de operaţiile vitale în stare de sănătate implică

neapărat refacerea integrităţii forţei vitale, adică însănătoşirea întregului organism.8

8 Cum această forţa vitală face ca organismul să afişeze fenomenele morbide, adică cum produce ea boala, ei bine acest fapt

nu are nici o utilitate practică pentru medic şi va rămâne întotdeauna un secret pentru el. Stăpânul vieţii i-a relevat simţurilor

lui numai ceea ce este necesar să ştie despre boală şi ceea ce trebuie să cunoască pentru a putea vindeca acea boală.

@13

De aceea, boala (excluzând cazurile chirurgicale) aşa cum este ea considerată de alopaţi ca fiind un lucru

separat de organism şi de forţa vitală care îl însufleţeşte, ascuns în interior - este o absurditate ce a putut

fi imaginată doar de minţile ce poartă pecetea materialismului. Această absurditate a transformat de-a

lungul a mii de ani, sistemul medicinii dominante într-o artă a răului incapabilă de a vindeca.

@14

Nu există nici o boală vindecabilă, nici o alterare morbidă vindecabilă care să nu se facă cunoscută

medicului cu adevărat interesat prin intermediul semnelor morbide şi al simptomelor - acest lucru fiind în

deplină conformitate cu bunătatea infinită a atoateştiutorului Ocrotitor al vieţii umane.

@15

Afecţiunea forţei vitale (perturbate patologic) ce însufleţeşte corpul în interiorul vizibil al acestuia şi

totalitatea simptomelor perceptibile produsă de această afecţiune în organism, care reprezintă boala

existentă constituie un întreg: ele sunt unul şi acelaşi lucru. Organismul este, într-adevăr, instrumentul

material al vieţii dar el este de neconceput fără însufleţirea împărtăşită lui de către forţa vitală dătătoare

de viaţă, instinctivă, reglatoare, aşa cum nici forţa vitală nu este de conceput în absenţa organismului. De

aceea, cele două, luate împreună, formează un întreg deşi gândirea noastră pentru a uşura înţelegerea

separă acest întreg în două concepte distincte.

@16

Agenţii externi malefici care dăunează organismului sănătos şi perturbă ritmul armonios al vieţii pot

stinge şi afecta forţa vitală numai(?) într-un mod dinamic, spiritual (spirit-like). La fel, toate aceste

perturbări patologice (bolile) nu pot fi vindecate de către medic altfel decât acţionând asupra forţei vitale

cu medicamente care au puteri (virtual dinamice) spirituale, perceptibile sensibilitaţii nervoase prezente

pretutindeni în organism. Deci, numai printr-o acţiune dinamică asupra forţei vitale, remediile pot

restabili sănătatea şi armonia vieţii după ce schimbările din sănătatea pacientului, perceptibile simţurilor

6

noastre, adică (totalitatea simptomelor) au dezvăluit boala suficient de mult unui medic cu adevărat

interesat, dându-i astfel posibilitatea de a o vindeca.9

9Cele mai grave boli se pot produce prin perturbarea forţei vitale, prin intermediul imaginaţiei şi vindecate cu aceleaşi

mijloace.

@17

Cum in cazul vindecării realizate prin îndepărtarea totalităţii semnelor perceptibile şi a

simptomelor bolii are loc in acelaşi timp şi îndepărtarea10 schimbării interne a principiului vital căreia i se

datorează boala - in consecinţă dispariţia acesteia în întregime - rezultă că medicul trebuie doar să

îndepărteze toate simptomele pentru ca, în acelaşi timp, să anihileze schimbarea internă, adică

perturbarea patologică a forţei vitale sau mai exact spus, boala însăşi11. Anihilarea bolii, refacerea

sănătăţii, acestea sunt singurele şi cele mai înalte ţeluri ale unui medic care îşi cunoaşte adevărata menire

şi pentru care ajutorul acordat celor bolnavi nu constă numai in vorbărie goală.10

10Un vis avertisment, o fantezie superstiţioasă sau o prezicere solemnă că moartea va apărea într-o anumită zi, la o anumită oră

au produs adeseori toate semnele aparitiei şi dezvoltării unei boli, a morţii care se apropie sau chiar a morţii la acea oră

anunţată, lucru ce nu s-ar fi putut întâmpla fără producerea simultană a schimbării interioare (corespunzând stării observate în

exterior); şi în asemenea cazuri toate semnele morbide care indicau apropierea morţii au fost adesea risipite printr-o cauză

identică, printr-o înşelăciune abilă sau prin puterea de a crede contrariul şi astfel sănătatea s-a refăcut brusc, lucru ce nu s-ar

fi putut întâmpla fără îndepărtarea, prin aceste remedii morale, a schimbărilor morbide interne şi externe care ameninţau cu

moartea.11 Doar în acest fel a putut Dumnezeu, Apărătorul omenirii să dezvăluie înţelepciunea şi bunătatea Sa în legătură cu

vindecarea bolilor la care este predispus omul, arătându-i medicului ce trebuie să îndepărteze din aceste boli pentru a le anihila

şi pentru a restabili sănătatea. Dar ce am fi putut crede despre înţelepciunea şi bunătatea Sa dacă ar fi aruncat într-o obscuritate

misterioasă ceea ce trebuie vindecat în boli (după cum afirmă şcoala dominantă de medicină, care pretinde că posedă calitatea

supranaturală de a cunoaşte natura interioara a lucrurilor), şi daca El ar fi închis acel ceva în interiorul ascuns făcând astfel

imposibil omului cunoaşterea corectă a bolii şi deci făcând imposibilă vindecarea?

@18

Pornind de la adevărul de necontestat că nu există nimic altceva în afara totalităţii simptomelor, la

care se adaugă şi circumstanţele auxiliare, (@ 5) prin care o boală să-şi poată exprima nevoia de ajutor,

putem afirma în mod categoric că totalitatea simptomelor şi a circumstanţelor observate în fiecare caz în

parte sunt singurele indicaţii ce ne pot conduce la alegerea corectă a remediului.

@19

Pornind din nou de la ideea că bolile nu sunt altceva decât nişte schimbări ale stării de sănătate ale

unui individ sănătos care se dezvăluie prin intermediul stărilor morbide şi că vindecarea este, de

asemenea posibilă numai printr-o schimbare înapoi către condiţia normală a stării de sănătate a

individului bolnav, este evident că medicamentele nu ar fi putut vindeca niciodată bolile dacă ar fi

7

posedat puterea de a schimba starea de sănătate care depinde de simţuri şi funcţii; într-adevăr ele sunt cu

adevărat medicamente doar datorită acestor puteri de a modifica starea de omului.

@20

Puterea spirituală de a schimba starea de sănătate, puterea ce se află ascunsă în natura interioară a

medicamentelor, nu va putea fi niciodată descoperită doar printr-un simplu efort de gândire; o vom putea

cunoaşte doar prin efectele fenomenelor care apar atunci când ea acţionează asupra stării de sănătate a

omului.

@21

Fără îndoială, principiul tămăduitor al medicamentelor nu poate fi cunoscut în însăşi esenţa sa.

Chiar şi experimentele pure conduse de cei mai atenţi observatori nu vor dezvălui de ce medicamentele

sau remediile vindecă ci doar faptul că ele au puterea de a cauza schimbări clare în starea de sănătate a

corpului omenesc şi, în special, în starea individului sănătos şi faptul că el îi produc acestuia un număr

definit de simptome morbide diverse. Rezultă că remediile vindecă numai datorită capacităţii lor de a

schimba sănătatea umană producând simptome caracteristice. De aceea, va trebui să ne bazăm doar pe

fenomenele morbide pe care medicamentele le produc într-un corp sănătos, acestea fiind singurele

mijloace prin care ele îşi dezvăluie puterea curativă internă, pentru a putea descoperi astfel puterea

fiecăruia de a produce o boală şi în acelaşi timp puterea de a o vindeca pe care fiecare medicament o

posedă.

@22

Cum, în afară de îndepărtarea totalităţii simptomelor şi a semnelor unor boli, nu se poate face nimic

altceva, la fel medicamentele nu vor arăta prin nimic că sunt curative decât prin tendinţa lor de a produce

simptome morbide unor persoane sănătoase şi de a le îndepărta pe acestea in cazul persoanelor bolnave;

rezultă, pe de o parte, că substanţele devin remedii şi sunt capabile de a anihila o boală numai atunci când

produc anumite efecte şi simptome, adică atunci când produc o anumită stare morbidă artificială care este

capabilă să elimine şi să distrugă simptomele deja existente, adică boala naturală pe care dorim să o

tratăm. Pe de altă parte, pentru ca totalitatea simptomelor să fie vindecate trebuie căutat acel medicament

(În funcţie de experienţa ce dovedeşte dacă simptomele de boală sunt îndepărtate şi transformate în

sănătate în modul cel mai rapid, sigur şi permanent de simptome medicinale similare sau opuse 12) care a

dovedit a avea cea mai mare tendinţă de a produce simptome similare sau opuse.12Celălalt mod posibil de a folosi medicamentele pentru tratarea bolilor, în afara acestor două, este metoda alopatică, în

cate sunt administrate medicamente, a căror simptome nu au nici o relaţie patologică directă cu boala, nici asemănătoare şi

nici opuse ci sunt eterogene de simptomele bolii. Acest procedeu joacă, după cum am mai arătat, un rol criminal, iresponsabil

in viaţa pacientului prin aceste medicamente violente, periculoase a căror acţiune este necunoscută şi care sunt alese după

8

simple presupuneri şi administrate în doze mari şi dese. La fel, prin operaţii dureroase făcute cu intenţia de a îndrepta boala

către alte regiuni şi care epuizează forţa vitală a pacientului, prin vărsături, purgaţii, transpiraţii, salivaţie, dar mai ales prin

risipirea sângelui ce este de neînlocuit asa cum se fac ele de către practica obişnuită atotstăpânitoare, folosită orbeşte şi

neîndurător, de obicei sub pretextul că medicul ar trebui să imite şi să urmeze natura bolnavă în eforturile sale de a se

autoajuta, fără să se gândească cât de iraţional este acest fapt, de a imita şi urma aceste eforturi atat de imperfecte şi de

nepotrivite ale forţei vitale neinteligente, instinctive ce este implantată în organismul nostru, de vreme ce cât aceasta este

sănătoasă continuă viaţa, dezvoltând-o armonios dar nu poate să-şi vindece singură boala. Căci dacă ar fi avut o asemenea

capacitate (de a se vindeca pe sine) nu ar fi permis niciodată organismului să se îmbolnăvească. Când este îmbolnăvit de

agenţi nocivi, principiul nostru vital nu poate face nimic altceva decât să-şi exprime depresia cauzată de perturbarea

regularităţii vieţii sale, depresie exprimată prin simptome, prin mijloace prin care el cere ajutorul unui medic inteligent. Dacă

acest ajutor nu soseşte, principiul vital se străduieşte să se salveze, amplificând boala, în special prin evacuări violente,

indiferent de consecinţe, adesea cu cele mai mari sacrificii sau chiar cu preţul vieţii.

În scopul vindecării, energia vitală atacată morbid are o capacitate prea mică de a imita de vreme ce toate schimbările şi

simptomele produse de ea în organism reprezintă însăşi boala. Care medic inteligent ar dori să o imite cu intenţia de a vindeca

fără să-şi sacrifice astfel pacientul?

@23

Doar experimentul pur şi cercetările minuţioase nu pot convinge că simptomele persistente ale bolii

sunt departe de a fi înlăturate şi eliminate de simptomele opuse ale medicamentelor (ca în metodele

antipatice, enantiopatice sau paliative) şi că, dimpotrivă, ele revin după o scurtă şi aparentă ameliorare,

cu o intensitate crescută şi o agravare evidentă. (@ 58-62, 69).

@24

De aceea doar metoda homeopatică de administrare a remediilor promite să fie de ajutor. Prin

această metodă căutăm un medicament care, printre alte medicamente (ale căror efecte patogene sunt

cunoscute datorită testării lor pe indivizi sănătoşi), are puterea şi tendinţa de a produce o stare morbidă

artificială cât mai apropiată de aceea a cazului bolii neurale în cauză.

@25

Numai experimentul13 pur - singurul ghid infailibil în arta vindecării – ne învaţă că, de fapt, doar

acel medicament care prin acţiunea sa asupra corpului omenesc sănătos şi-a demonstrat capacitatea de a

produce cel mai mare număr de simptome asemănătoare cu cele observabile în cazul bolii aflată în

tratament, deci doar acel medicament - administrat în doze mici, corect potenţate - va îndepărta cu

adevărat, rapid, radical şi definitiv totalitatea simptomelor stării morbide (@ 6-16), adică va vindeca

boala existentă. La fel, numai experimentul pur ne învaţă că toate medicamentele, fară excepţie, vindecă

acele boli ale căror simptome se aseamănă cel mai mult cu ale lor, nelăsând niciuna din acestea

nevindecată.

9

13Nu mă refer aici la acel gen de experienţă cu care medicul, obişnuit al vechii şcoli se laudă, după ce au lucrat ani de zile cu o

mulţime de prescripţii complexe în cazul unui număr de boli pe care nu le-au investigat niciodată cu atenţie, dar pe care

credincioşii principiilor şcolii lor le-au considerat ca fiind deja descrise în lucrările de patologie sistematică şi au visat că ar

putea descoperi în ele vreo materie morbifică imaginară sau cărora (bolilor) le-au atribuit alte câteva anormalităţi interne

imaginare. Aceşti, practicieni au văzut întotdeauna ceva în ele, dar n-au ştiut ce reprezintă acel ceva pe care l-au văzut şi au

obţinut rezultate, de la forţele complexe care acţionau asupra unui obiect necunoscut pe care nici o fiinţă umană ci numai

Dumnezeu le-ar fi putut descoperi - rezultate de la care nu se poate învăţa nimic şi din care nu se poate câştiga nici un fel de

experienţă, 50 de ani de astfel de experienţe sunt la fel cu 50 de ani de privit la infinit într-un caleidoscop umplut cu obiecte

colorate, necunoscute; mii de figuri care se schimbă continuu despre care nu se ştie nimic.

@26

Această afirmaţie se sprijină pe următoarea lege neurală homeopatică care a fost uneori vag

acceptata dar care nu a fost niciodată până acum pe deplin recunoscută şi careia i se datorează fiecare

vindecare reală ce a avut loc vreodată: în organismul viu o afecţiune dinamică mai slabă este

intotdeauna eliminată de una mai puternică, dacă aceasta din urmă (deşi diferită prin natura sa) este

totuşi foarte asemănătoare în modul de manifestare.14

14Astfel sunt vindecate atât afecţiunile fizice cât şi cele morale. Cum se face că la apariţia zorilor strălucitorul Jupiter dispare

din privirea observatorului? Printr-o putere similară foarte mare care acţionează asupra nervului său optic - strălucirea zilei

care se apropie.În situaţia unor mirosuri fetide, cum se liniştesc de obicei nervii olfactivi afectaţi de acestea? Printr-o inhalare

care afectează simţul mirosului într-o manieră asemănătoare dar mai puternică. Nici muzica nici vreo prăjitură dulce care

acţionează asupra altor simţuri nu pot vindeca acest dezgust olfactiv. Cum înăbuşă soldatul cu şiretenie strigătele demne de

milă ale celui care mărşăluieşte spre câmpul de luptă ca să nu fie auzite de privitorii plini de compasiune? Prin sunetele

ascuţite ale cimpoiului, însoţite de răpăiala tobelor! Dar bubuitul îndepărtat al tunurilor duşmanului care umplu armata sa de

teamă? Prin bubuitul puternic al tobelor celor mari! Pentru că nici pentru unul, nici pentru celalalt nu ar fi de ajuns nici

împărţirea unor uniforme strălucitoare şi nici apostrofarea regimentului. În acelaşi fel supărarea şi durerea vor fi înfruntate de

minte prin imaginarea unor alte motive mai mari de durere care se întâmplă altuia indiferent dacă aceasta este sau nu pură

ficţiune. Consecinţele nocive ale unei bucurii prea mari vor fi îndepărtate prin băutul unei cafele care produce o stare a minţii

excesiv de voioasă. Naţiuni ca cea a Germaniei care de secole se scufundă treptat din ce în ce mai mult într-o apatie lipsită de

suflu şi într-un feudalism degradant trebuie mai întâi să fie scufundată şi mai adânc în praf, de către ocupanţii din vest până

când situaţia ei va deveni intolerabilă; părerea lor proastă despre ei înşişi va fi astfel depăşită şi îndepărtată; ei vor reînvia în

demnitatea lor de bărbaţi şi apoi, pentru prima oară îşi vor ridica capetele ca germani.

@27

De aceea, puterea tămăduitoare a medicamentelor se bazează pe simptomele lor, asemănătoare

celor ale bolii dar mai puternice decât acestea (@ 12-26), astfel încât fiecare caz de boală luat separat va

fi anihilat şi eliminat pentru totdeauna, în cel mai sigur rapid şi radical mod cu putinţă, numai printr-un

medicament capabil să producă (în sistemul uman), într-o manieră cât mai asemănătoare şi completă,

totalitatea simptomelor acestei boli, care în acelaşi timp vor fi mai puternice decât boala.

@28

10

Întrucât această lege naturală a vindecării a fost confirmată de orice experiment şi orice observaţie

reală din lume, ea este o realitate ce nu poate fi negată; explicaţia ştiinţifică legată de felul în care ea are

loc contează mai puţin; de aceea nu voi acorda o importanţă prea mare încercărilor al căror scop a fost

obţinerea unei astfel de explicaţii. Dar următorul punct de vedere pare a fi cel mai apropiat de adevăr

întrucât se bazează pe o experienţă îndelungată.

@29

Cum fiecare boală (care nu este exclusiv de natură chirurgicală) constă numai într-o schimbare

dinamică, morbidă, deosebită a energiei noastre vitale (a principiului vieţii) manifestată la nivelul

simţurilor şi a mişcării, la fel, în fiecare tratament homeopatic, acest principiu vital schimbat de boala

naturală, este confiscat prin administrarea unei forţe medicinale selectate în conformitate cu asemănarea

simptomelor, de o manifestare a unei boli artificiale asemănătoare ceva mai puternică. Această

manifestare a bolii artificiale îşi consumă repede forţa eliberându-1 pe pacient de boală, vindecându-l.

Dinamismul (dynamis-ul) astfel eliberat poate acum să continue viaţa, în stare de sănătate. Acest proces,

foarte probabil se bazează pe următoarele afirmaţii:

@ 30

Corpul uman pare a fi mult mai puternic afectat în sănătatea sa de către medicamente (în parte,

pentru că noi putem controla dozajul lor) decât de stimuli morbizi naturali - căci bolile naturale sunt

vindecate şi depăşite tot numai datorită unor medicamente adecvate.15

15 Durata scurtă a acţiunii forţelor morbide artificiale, pe care noi le numim medicamente, face posibil ca, deşi acestea sunt

mai puternice decât bolile naturale, să poală fi mult mm uşor depăşite de către forţa vitală comparativ cu felul în care ar putea-

o face bolile naturale mai slabe, care numai datorită duratei de acţiune de obicei mai lungi, uneori timp de o viaţă (psora,

sifilis, sicoza), nu vor putea fi niciodată îndepărtate şi distruse doar de forţa vitală, până când medicul nu va afecta forţa vitală

într-o manieră mai puternică printr-un agent care produce o boală foarte asemănătoare dar mai puternică, adică un medicament

homeopatic. Vindecarea bolilor care durează de mulţi ani (@ 46) prin apariţia variolei şi a pojarului (a căror evoluţie este de

numai câteva săptămâni) sunt procese cu un caracter asemănător.

@31

Forţele ostile, în parte psihice, în parte fizice, pe care le întâlnim de-a lungul existentei noastre

pământeşti şi care sunt denumite agenţi ai bolilor nu au puterea de a perturba sănătatea omului în mod

necondiţionat.16 noi ne îmbolnăvim din cauza lor numai aunci când organismul nostru este suficient de

disponibil la atacul acestor agenţi ai bolii astfel încât simţurile şi functiile organismului să fie schimbate

şi perturbate faţă de normal; deci, aceşti agenţi ai bolilor nu îmbolnăvesc pe oricine şi nici nu produc boli

întotdeauna.16

16Când numesc o boală drept o perturbare a stării de sănătate a omului nu intenţionez câtuşi de puţin să dau prin asta o

explicaţie hiperfizică a naturii interioare si bolilor în general sau a oricărui caz de boală în particular. Prin aceasta expresie

11

doresc să-subliniez că bolile nu sunt şi nu pot fi nişte schimbări mecanice sau chimice ale substanţei materiale a corpului, şi nu

depind ele de o substanţă materială morbidă ci că ele sunt întotdeauna perturbari dinamice, spirituale (conceptuale) ale vieţii.

@32

Dar acest lucru este total diferit în cazul agenţilor patogeni artificiali pe care noi îi numim

medicamente. Orice medicament adevărat acţionează întotdeauna, în orice circumstanţă, asupra oricărei

fiinţe umane vii si provoacă în acestea simptomele sale specifice (perceptibile în mod clar, dacă doza a

fost suficient de mare) astfel încât orice organism uman viu poate fi afectat şi, cum s-ar zice, inoculat cu

o boală medicamentoasă în orice moment şi necondiţionat. Acest lucru însă, aşa cum am arătat mai sus,

nu se întâmplă în cazul bolilor naturale.

@33

Legat de acest fapt s-a demonstrat, în mod indubitabil prin toate experimentele17 posibile, că

organismul uman viu are o mai mare disponibilitate de a fi influenţat de puterile medicinale decât de

agenţii bolii şi de miasmele infecţioase sau, cu alte cuvinte s-a demonstrat că agenţii bolii posedă o forţă

de perturbare a sănătăţii omului subordonată şi condiţională, adesea foarte condiţionată, în timp ce

agenţii medicinali au o putere absolută, necondiţionată mult superioară celei dintâi.17 Un fapt izbitor în coroborare cu acesta este că anterior anului 1801, când scarlatina uşoară a lui Sydenham mai apărea

întâmplător epidemic printre copii aceasta a atacat fără excepţie pe toţi copii care scăpaseră într-o epidemie anterioară. În

Konigslutter într-o epidemie similară la care am fost martor, dimpotrivă toţi copiii care au luat în timp o doză foarte mică de

Belladonna au rămas neafectaţi de această boală infantilă foarte infecţioasă. Dacă medicamentele pot proteja oamenii de vreo

boală care bântuie prin preajmă ele trebuie să posede o putere mult superioară de a afecta forţa noastră vitală.

@34

Forţa mai mare a bolilor artificiale produse de medicamente nu este, totuşi, singura cauză a puterii

lor de a vindeca bolile naturale. Pentru ca ele (medicamentele) să poată produce o vindecare trebuie, mai

presus de orice, să poată provoca în corpul uman o boală artificială cât mai asemănătoare cu boala tratată,

boală artificială care având o putere oarecum sporită, să transforme într-o stare morbidă foarte

asemănătoare principiul instinctiv al vieţii care, în sine, este incapabil de orice reflecţie sau act de

memorare. Boala artificială nu doar o eclipsează pe cea naturală ci chiar anihilează deranjamentul produs

de ea. Acest lucru este atât de adevărat cu atât mai mult cu cât nici măcar Natura însăşi nu poate vindeca

o boală anterioară prin adăugarea unei noi boli diferite indiferent cât de puternică ar fi acesta. La fel,

tratamentul medical alopat nu poate vindeca deoarece medicamentele folosite în acest caz sunt incapabile

să producă la individul sănătos o stare de boală asemănătoare celei care este tratată.

@35

Pentru a ilustra aceasta vom considera, în trei cazuri diferite, atât ceea ce se poate întâmpla în

natură când se întâlnesc într-o singură persoană două boli naturale diferite cât şi rezultatul tratamentului

12

medical obişnuit al bolilor cu medicamente alopate nepotrivite care sunt incapabile să producă o stare de

boală artificială asemănătoare bolii care este tratată. Prin aceasta vom demonstra că nici măcar natura nu

poate vindeca o boală diferită, deja instalată, prin alta ce nu este homeopatică, chiar dacă aceasta este mai

puternică, deci, cu atât mai puţin o vor face medicamentele oricât de puternice ar fi ele, dacă nu sunt

folosite homeopatic.

@36

I. Dacă două boli diferite care se întâlnesc, în acelaşi timp, într-o fiinţă omenească au aceeaşi forţă

sau, mai mult dacă boala mai veche este cea mai puternică, noua boală va fi respinsă de cea veche care

nu-i va permite să o afecteze. Un pacient suferind de o boală cronică severă nu va fi infectat cu o

dizenterie moderată de toamnă sau de o altă boală epidemică. Ciuma lui Levant, după spusele lui Larry18

nu izbucneşte acolo unde scorbutul este dominant iar oamenii care suferă de eczemă nu vor fi nici ei

infectaţi. Rahitismul, pretinde Jenner, anulează efectul vaccinului. Von Hildenbrand crede că oamenii

suferinzi de ftizie nu sunt predispuşi la febrele epidemice cu un caracter mai puţin violent.18 „Memoires et Observations” în Description de l'Egypte, tom. i.

@37

În acelaşi fel o boală cronică veche, aflată sub tratament medical obişnuit, va rămâne nevindecată şi

neschimbată dacă este tratată în conformitate cu metoda alopată obişnuită, adică cu medicamente

incapabile să producă la indivizii sănătoşi o stare de sănătate asemănătoare bolii, chiar dacă tratamentul

ar dura ani întregi şi nu ar avea un caracter19 prea violent, similar cu vreo o parte abolii. Deoarece

practica de zi cu zi ne demonstrează din plin acest fapt nu consider ca fiind necesar exemplificarea lui.19 Dar dacă este tratată cu remedii alopatice violente se vor forma alte boli în locul ei care vor fi mult mai dificile şi mai

periculoase pentru viaţă.

@38

II. Ce se întâmplă însă atunci când noua boală diferită este mai puternică? În acest caz boala iniţială, fiind

mai slabă va bate în retragere şi va fi suspendată temporar prin adăugarea bolii mai puternice până când

aceasta din urmă îşi va fi încheiat evoluţia sau va fi fost vindecată. Apoi vechea boală, boala iniţială, se

reinstalează nevindecată. După Tulpius20 doi copii, afectaţi de un fel de epilepsie, au scăpat de atacurile

epileptice după o infecţie cu tricofiţi (tinea); dar, imediat ce erupţia de pe cap a dispărut, atacurile de

epilepsie au reînceput aşa cum se manifestaseră la început. Schoph 21 a observat dispariţia scabiei odată

cu instalarea scorbutului, dar după vindecarea acestuia scabia a apărut din nou. O infecţie violentă cu

tifos a întrerupt evoluţia ftiziei care însă a continuat imediat ce tifosul s-a vindecat.22 Dacă mania apare la

un pacient cu ftizie, ea va îndepărta această boală cu toate simptome ei; dar dacă mania dispare, ftizia

revine imediat, cu consecinţe fatale.23 Când pojarul şi variola atacă simultan cu aceeaşi intensitate un

13

copil, pojarul care se manifestă primul este, de obicei, oprit în evoluţie de variolă care apare ulterior,

reciproca este valabilă, dar după Manget24 se întâmplă adesea ca inocularea variolică să fie suspendată

timp de patru zile de apariţia pojarului, urmând ca, după descuamarea acestuia din urmă, variola să-şi

reia evoluţia. Chiar şi atunci când vaccinul antirujeolic se manifestă de şase zile şi se instalează pojarul,

inflamarea vaccinului rămâne staţionară şi variola nu reapare până ce pojarul nu şi-a urmat cursul lui

regulat de şapte zile. 25 În timpul unei epidemii de pojar, această boală a atacat mai mulţi indivizi aflaţi în

a patra sau a cincea zi de la infectarea cu variolă şi a împiedicat dezvoltarea variolei; până ce nu şi-a

terminat propria evoluţie, după care variola a reapărut şi şi-a continuat procesul până la dispariţie.26

Adevărata scarlatină Sydenham,27 uşoară, catifelată, cu aspect erizipelatos, însoţită de faringită a fost

întreruptă în a patra zi de variola vacilor care şi-a urmat cursul regulat şi abia după ce acesta a luat sfârşit

a reapărut scarlatină; cu o altă ocazie însă, cum ambele boli aveau aceeaşi intensitate, variola vacilor şi-a

întrerupt evoluţia în a opta zi datorită apariţiei scarlatinei Sydenhaua şi areola roşie a vărsatului a

dispărut până când scarlatina s-a vindecat, după care variola vacilor şi-a reluat imediat evoluţia până la

propria vindecare. 28 Pojarul a suspendat variola vacilor: în ziua a opta când variola vacilor ajunsese

aproape de punctul culminant a izbucnit pojarul; în această situaţie variola vacilor a rămas staţionară şi

nu şi-a reluat complet evoluţia până când nu a avut la descuamarea pojarului astfel încât în cea de a 16-a

zi arăta ca şi cum ar fi fost într-a 10-a, după Kortum 29

Chiar şi după izbucnirea pojarului inocularea variolei vacilor şi-a făcut efectul dar nu şi-a continuat

cursul până ce pojarul nu a dispărut - subliniază Kortum30.

Eu însumi am văzut cum oreionul (angina parotidea) a dispărut imediat ce o inoculare de vaccină a avut

loc şi şi-a atins apogeul. Numai după dispariţia completă a acestora din urmă şi a areolei sale roşii a

reapărut tumefacţia febrilă a glandelor parotide şi submaxilare, care este determinată de o miasmă

specifică, urmându-şi cursul de 7 zile.

Şi astfel se întâmplă cu toate bolile diferite: boala mai puternică o suspendă pe cea mai slabă (dacă nu se

complică una pe cealaltă, ceea ce se întâmplă rar în afecţiunile acute), dar niciodată însă nu se vindecă

una pe cealaltă.21 în Hufeland's Journal, XV, 2.22 Chevalier,în Hufeland's Neuesten Annalen derfranzosischen Heilkunde, ii, p. 192 .23 Boala ftiziei, care vine pe neaşteptate cu toate fenomenele sale poate înceta, însă revine curând după aceea şi ucide

prin îndepărtarea bolii. Reil Memorab., fasc. iii, v, p. 17124 în Edimb. Med. Comment, pt i, I.25 John Hunter, On The Venereal Diseases, p. 5 .26 Rainay în Edimb. Med. Continent, iii, p. 480 .

14

27 Foarte corect descrisă de Wilhering şi Plenciz, dar diferind mult de purpură (sau Roodvonk), care este adeseori

denumită, în mod greşit scarlatină. Abia în ultimii ani cele două, care erau iniţial boli foarte diferite, au început să semene una

cu cealaltă, în simptome lor.28Jenner, în Medicinische Annalen, august, 1800, p. 74729 în Hufeland's Journal derpraktiscfmnArzneikunde.XX, 3, p. 50 .30 Loc. cit.

@39

Adepţii şcolii de medicină ortodoxă au observat toate acestea de-a lungul secolelor, ei au văzut că

însăşi Natura nu poate vindeca vreo boală cu o alta, indiferent cât de puternică ar fi aceasta, dacă noua

boală este diferită de cea deja existentă în corp. Ce putem deci să mai credem despre ei dacă ne gândim

că au continuat să trateze bolile cronice cu medicamente, prescripţii capabile să producă Dumnezeu cine

ştie ce fel de stări morbide - mai întotdeauna acestea fiind, oricum, diferite de boala tratată? Şi chiar dacă

medicii n-au observat cu atenţie natura până acum, rezultatele mizerabile ale tratamentului lor ar fi

trebuit să le arate că au apucat-o pe un drum greşit. Nu au priceput atunci, când după obiceiul lor

foloseau un tratament alopat agresiv pentru a trata o boală cronică, că de fapt ei creau doar o boală

artificială diferită de cea iniţială, care atâta timp cât era întreţinută nu făcea nimic altceva decât să

ţină în frâu, să suspende boala originală ce oricum revenea mai târziu, şi era firesc să se întâmple

aşa de vreme ce forţa dimimiuată a pacientului nu mai putea accepta continuarea atacurilor

alopate asupra vieţii? În acest mod, o erupţie de scabie va dispărea destul de repede de pe piele sub

acţiunea unor pugative violente repetate în mod frecvent; dar când pacientul nu mai poate suporta boala

artificială intestinală diferită şi nu mai poate lua purgative, atunci ori va reizbucni vechea erupţie cutanată

ori psora intestinală va declanşa ea însăşi nişte simptome grave, iar pacientul, pe lângă acea boală veche

nediminuată în vreun fel, va trebui să îndure şi chinul unei digestii ruinate şi dureroase şi să-şi împartă

forţa în două locuri. Astfel, când medicii ortodocşi menţin ulceraţii artificiale ale pielii şi scurgerile lor în

exteriorul corpului, în vederea eradicării unei boli cronice, ei nu-şi vor otinge NICIODATĂ obiectivul, ei

nu vor aduce NICIODATĂ vreun fel de vindecare folosind astfel de mijloace odată ce aceste ulceraţii

cutanate artificiale sunt complet străine şi alopatice faţă de boala internă; dar, deoarece iritaţia produsă de

câteva ţesuturi este, măcar uneori, o boală diferită mai puternică, atunci boala internă va fi uneori redusă

la tăcere şi suspendată timp de o săptămână sau două.

Însă ea este doar suspendată şi asta doar pentru o scurtă perioadă de timp, timp în care puterile îl

părăsesc pe pacient. Aşa cum Pehlin 31 şi alţii au mărturisit că epilepsia supresată mulţi ani cu ajutorul

sângerărilor se reîntoarce invariabil, într-o formă agravată, îndată ce sângerărilor li se permite

vindecarea. Dar purgativele pentru scabie şi scurgerile pentru epilepsie nu pot fi agenţi mai eterogeni,

mai diferiţi nu pot fi metode de tratament mai alopate, mai obositoare decât sunt prescripţiile obişnuite,

15

alcătuite din ingredienţi necunoscuţi şi care sunt folosite în practica obişnuită pentru nenumărate alte

forme de boală. Aceste mixturi nu fac altceva decât să slăbească organismul şi singura lor realizare este

înăbuşirea şi suspendarea maladiei pentru un timp fără însă a o putea vindeca şi, mai mult, când sunt

folosite timp îndelungat adaugă întotdeauna o nouă stare de boală celei mai vechi.31Obs. phys. med., lib.ii, obs.30 .

@40

III Ce se întâmplă însă în cazul când boala cea nouă, după ce a acţionat timp îndelungat asupra

organismului, se alătură ca mărime şi amploare celei vechi, care este diferită şi formează împreună cu

ea o boală complexă? Fiecare va ocupa o regiune particulară a organismului, sau, ca să spunem aşa,

fiecare îşi va ocupa doar locul carc-i aparţine în mod caracteristic adică organele pentru care are au o

afinitate specială lăsând restul în seama celeilalte boli. Astfel, un pacient sifilitic poate deveni psoric şi

invers; însă aceste două boli diferite una de cealaltă nu se vor putea vindeca reciproc. La început,

simptome venerice vor fi ţinute în frâu şi suspendate temporar atunci când îşi va face apariţia erupţia

psorică, dar în timp, întrucât (sifilisul este cel puţin la fel de puternic ca şi psora) ele se vor asocia 32 adică

fiecare va prelua numai acele părţi ale organismului pentru care au afinitate, şi astfel pacientul va deveni

tot mai bolnav şi mai dificil de vindecat.

Când două boli acute contagioase diferite se întâlnesc, de exemplu variola şi pojarul, de obicei una o va

suspenda pe cealaltă, aşa cum am văzut mai înainte; totuşi au existat şi câteva epidemii severe în care, în

cazuri rare două boli acute diferite au apărut simultan în acelaşi corp şi s-au combinat pentru scurt timp.

în timpul unei epidemii în care variola şi pojarul au fost predorninante în acelaşi timp, din 300 de cazuri (

în care aceste boli s-au evitat ori s-au suspendat una pe cealaltă, şi pojarul a atacat pacienţii la 20 de zile

după izbucnirea variolei iar variola la 17, 18 zile după apariţia pojarului, astfel încât prima boală îşi

terminase evoluţia) a existat un singur caz în care P. Russell33 a întâlnit aceste boli diferite la o singură

persoană, în acelaşi timp. Rainey34a fost martorul apariţiei simultane a variolei şi pojarului în cazul a

două fete. J. Maurice 35 în întrega lui activitate, nu a întâlnit decât două asemenea cazuri. Cazuri

asemănătoare se mai găsesc în operele lui Ettmuler36 şi în lucrările câtorva altor practicieni.

Zencher37 a văzut variola vacilor evoluând împreună cu pojarul şi purpura.

La rândul lui, Jenner a văzut cum variola vacilor şi-a urmat nestingherită evoluţia în timpul unui

tratament cu mercur pentru sifilis.32 Prin experimente atente şi tratamente ale unor bolilor complexe de acest gen, sunt acum ferm convins că nu are loc nici o

amestecare reală a celor două, dar că într-un asemenea caz una există în organism independentă de cealaltă şi vindecarea lor

va fi complet efectuată printr-o schimbare judicioasă a celui mai bun preperat din mercur cu remediul specific pentru psoră,

fiecare administrat în cea mai adecvată doză şi sub cea mă potrivită formă.33Transactions of a Society or the Improvsmeni of M&d, and Chir, Knowledga, n,

16

34Edimb. Med CommenL, iii, p. 480 ,35Med andPhys. Journal, 1805 .36 Opera, ii, p. i., cap. 10 .37 Hufelanâ's Journal XVII

@41

Mult mai frecvente decât asocierile şi complicaţiile survenite în urma combinării bolilor naturale

în acelaşi corp sunt complicaţiile morbide care se produc in urma folosirii îndelungate a unui tratament

medical neadecvat (metoda alopatică). Bolii naturale care urmează a fi vindecată i se adaugă apoi, prin

repetarea constantă a medicamentelor nepotrivite, condiţii morbide noi, adesea foarte supărătoare,

corespunzătoare naturii acelui agent; acestea se dezvoltă treptat şi complică maladia cronică de care sunt

diferite (şi pe care nu o pot vindeca prin similaritatea de acţiune, adică homeopatic), adăugând vechii boli

o maladie artificială nouă, diferită, de natură cronică şi îmbolnâvindu-1 astfel de două ori pe pacient,

facându-i vindecarea dificilă şi de multe ori imposibilă. Multe din cazurile pentru care se cer sfaturi în

revistele medicale precum şi înregistrările altor cazuri întâlnite în lucrările de specialitate întăresc acest

adevăr. Asemănătoare sunt şi numeroasele cazuri în care sifilisul complicat, în special cu psora sau cu

gonoreea cronică cu negi, nu se vindecă prin administrarea unui tratament îndelungat şi repetat cu doze

mari de preparate de mercur neadecvate ci dimpotrivă, îşi ocupă locul în organism alaturi de boala

cronică cauzată de mercur38 , care între timp a evoluat formând astfel împreună o boala complicată,

monstruoasă (care poartă numele de boală venerică mascată), care daca nu este incurabila, poate fi

vindecată, doar cu mari dificultăţi.38 Asta deoarece mercurul pe lângă simptomele morbide prin care datorită similarităţii poate vindeca în mod homeopatic boala

venerică, are printre efectele sale şi multe altele diferite de cele ale sifilisului, de exemplu tumefierea şi ulcerarea oaselor,

efecte care, atunci când mercurul este folosit în doze mari cauzează maladii noi şi provoacă ravagii mari în corp, mai ales

atunci când este complicat cu psora, după cum se întâmplă deseori.

@42

Însăşi Natura permite, aşa cum am afirmat, apariţia în unele cazuri două (sau chiar trei) boli

naturale în acelaşi corp. Dar trebuie să remarcăm că această complicare are loc doar In cazul a două boli

diferite una de cealaltă, care în conformitate cu legile eterne ale naturii nu se pot îndepărta, anihila sau

vindeca una pe cealaltă. Această complicaţie pare să se realizeze în aşa fel încât cele două sau trei boli

împart orgsnismul între ele, fiecare ocupând organele şi sistemele pentru care au o afinitate caracteristica.

Acest fapt poate avea loc fără discreditarea unităţii vieţii.

@43

Dar rezultatul este complet diferit când, într-un organism se întâlnesc două boli similare adică atunci

când unei boli deja instalate i se adaugă o alta asemănătoare mai puternică. în asemenea cazuri vom

17

vedea cum poate avea loc o vindecare prin operaţiile naturii şi vom primi o lecţie despre modul în care

omul ar trebui să se trateze.

@44

Două boli similare nu se pot (aşa cum am afirmat în bolile diferite I) respinge una pe cealaltă, nici (aşa

cum am arătat în bolile diferite în II) nu se pot suspenda una pe cealaltă astfel încât boala veche să revină

după ce boala cea nouă şi-a încheiat ciclul; la fel două boli asemănătoare (după cum am demostrat în

legătură cu afecţiunile diferite) nu pot coexista în acelaşi organism sau nu pot forma împreună o boală

dublă complexă.

@45

Da! două boli care este adevărat diferă, în natură*, dar care sunt foarte asemănătoare în fenomenele

şi efecte lor şi în suferinţele şi simptomele pe care le produc separat, se vor anihila întotdeauna una pe

cealaltă ori de câte ori se vor întâlni în acelaşi organism; în special boala mai puternică o va anihila pe

cea mai slabă şi aceasta pentru simplul motiv că puterea morbidă mai mare, atunci când invadează

sistemul, va acţiona, din motiv de similaritate de acţiune, tocmai asupra aceleiaşi-părţi a organismului

care fusese anterior afectată de iritaţia morbidă ram slabă, aceasta din urmă nemaiputând astfel să

acţioneze în aceste părţi, ci doar să dispară39 sau, cu alte cuvinte, noua putere morbidă asemănătoare dar

mai puternică, va controla senzaţiile pacientului şi de aceea principiul vieţii în conformitate cu specificul

ei nu va mei putea simţi boala similară mai slabă ~ care va dispărea ~ deoarece aceasta nu a fost

niciodată ceva material ci o afecţiune dinamică ~ (conceptuală) ~ spirituală. Pe viitor, principiul vieţii va

fi afectat, temporar, de această forţă morbidă nouă asemănătoare, dar mai puternică.* vezi nota @ 26.39La fel cum imaginea flăcării unei lămpi este depăşită şi ştearsă de pe retina noastră de către o rază de soare mai puternică

care acţionează asupra ochiului.

@46

Am putea cita multe exemple de boli naturale care au fost vindecate homeopatic prin intermediul

altor boli ce prezentau simptome asemănătoare dacă acest lucru ar fi necesar. Dar întrucât dorim să

vorbim despre lucruri precise şi indubitabile, ne vom concentra atenţia doar asupra acelor (câteva) boli

care sunt, în mod invariabil, aceleaşi şi care provin dintr-o miasmă determinată şi care, în sfârşit, merită

într-adevăr o tratare mai largă.

Dintre acestea variola, atât de temută datorită numărului mare al simptomelor sale grave, ocupă un loc de

frunte şi a îndepătat şi vindecai o serie de maladii cu simptome asemănătoare.

18

Să ne gândim doar cât de des variola produce oflalmie, cauzând uneori chiar orbireS Şi totuşi, prin

varioiacea /inocularea cu variolă, Dexoteux4P a vindecat definitiv o oftalmie cronică. Acelaşi lucru I-a

făcut şi Leroy.41

O orbire de 2 ani, după supresia unei erupţii a scalpului, s-a vindecat complet după variolă, conform

spuselor lui Klein.42

Cât de des produce variola surditate şi dispnee! Şi amândouă aceste boli cronice au fost vindecate când

variola şi-a atins apogeul, după cum a observat J.F.Class.43

Tumefierea unui testicol, uneori chiar foarte severă, este un simptom obişnuit al variolei şi de aceea, a

putut, după observaţiile lui Klein44 să vindece, prin similaritate, o titmefacţie mare şi dură a testiculului

stâng tumefacfie datorată unei contuzii. Un alt autor45 a relatat un caz similar.

Printre simptome neplăcute ale variolei se află şi dizenteria; variola a vindecat un caz de dizenterie

acţionând ca agent morbid asemănător (dupăFr. Wendt).46

Variola contractată după vaccinare datorită atât puterii ei mai mari cât şi marii similarităţi va îndepărta

imediat variola vacilor în mod homeopatic nepemiiţindu-i să ajungă la maturitate, iar, pe de altă parte»

variola ajunsă la maturitate, va diminua variola vacilor abia instalată, îmblânzind-o,47 dupămărtariile lui

Muhry 48 şi ale multor altora.

În serul de vaccină inoculat există, pe lângă alte elemente care protejează împotriva variolei o substanţă

total diferită ce determină apariţia unei erupţii cutanate generale, formată de obicei din coşuri mici,

uscate, (arareori mari, supurate), înconjurate de o areolă roşie şi mică adeseori combinată cu pete

rotunde, roşii, foarte pruriginoase. La mulţi copii această erupţie apare cu câteva zile înainte de apariţia

areolelor roşii ale vaccinei; dar mult mai des ea apare cu mai multe zile după şi dispare doar după câteva

zile, lăsând în urmă nişte pete mici, roşii dure. O serie de autori au observat49 că, bolile cutanate ale

copiilor, adesea vechi şi supărătoare, sunt vindecate complet şi definitiv într-o manieră homeopatică, prin

inocularea vaccinei.

Unul dintre simptomele specifice variolei vacilor este producerea unei tumefacţii a braţului.50 După

izbucnirea vmolei vacilor, acesta a vindecat un braţ wnflai, jumătate paralizat.51

Febra caxe însoţeşte vmola şi COTC se instalează odată cu apariţia areolei roşii a vindecsî homeopatic

febra intermitentă în cazul a doi indivizi, după cum raportează mei tânărul Hardege, 52 care confirmă

astfel observabile lui J.Hunter 53 cere a sesizat că două tipuri de febră (boli asemănătoare) nu pot coexista

în acelaşi organism.

Febra şi tusea specifice pojarului prezintă o maie asemănare cu tusea convulsivă şi Bosqunlon 54 a fost

cel care a observat că în timpul unei epidemii în cadrul căreia se manifestă ambele afecţiuni citate mai

sus, mulţi dintre copiii care au contractat pojarul (ca a doua boală) au scăpat de tusea convulsivă. Ar fi

19

rămas cu toţii (prin acţiunea pojarului) spălaţi şi imposibil de a fi infectaţi de tuse convulsivă şi toate

epidemiile ce decurg din ea, dacă tuşea convulsivă ar fi fost complet asemănătoare pojarului adică dacă

ar fi avut şi o erupţie cutanată similară. Aşa cura stau lucrurile pojarul poate apăra doar o parte din

bolnavii de tuse convulsivă şi numai în cadrul aceleiaşi epidemii.

Dar când pojarul vine în contact cu o boală care este similară cu ei în ceea ce priveşte simptomul său

principal, erupţia, el va distrage în mod sigur şi va vindeca (homeopatic) cea de a doua boală. Kortum 56 a

observat, legat de cele spuse mai sus că izbucnirea pojarului a vindecat 53 complet şi pentru totdeauna o

erupţie herpetică cronică, O erupţie miliară cu senzaţie puternică de arsură şi agravată de fiecare

schimbare a vremii prezentă pe faţă, gât şi braţe, şi care dura de 6 ani a fost redusă la o simplă umflătură

cutanată atunci când a izbucnit pojarul; după ce acesta şi-a încheiat ciclul, exantema s-a vindecat, fără a

mai reapărea vreodată.57

40 Traite de l`inoculation, p. 189.41 Heilkunde fur Mutter, p. 384.42 Interpres clinicus, p. 293.43 Neue Heilart der Kinderpocken, Ulm, 1769, p. 68; tp Specim., obs. 18.44 Op. cit.45 Nov. Act. Nat. Cur., vot i, obs. 22.46 Nachricht von dem Krankeninstitu zu Erlangen, 1783.47 Acesta pare să fie motivul pentru acest fapt remarcabil de benefic şi anume acela că de la distribuirea generală a variolei

vacilor a lui Jenner, variola umană nu a mai apărut niciodată sub formă de epidemie sau în formă virulentă ca mai înainte cu

40-50 de ani când un oraş vizitat de această boală pierdea cel puţin o jumătate şi adesea chiar trei sferturi din copiii săi prin

moartea lor provocată de această mizerie nenorocită.48 Willan, Ueber die KuJipochnimpfung, am dem Engl, mit Zusatzen G.P. Muhry, Gottingen, 1808.49 În special Clavier, Hurel şi Desormeaux în Bulletin des sciences medicales, publicată de membrii comitetului central de la

Societatea de Medicină al departamentului l'Eure, 1808; deasemenea în Journal de medic ine continue, voi. XV, p. 20650 Ballioni în Hufeland 's Journal, 10, ii51 Stevenson iaAnnals ofMeăicine al lui Duncan, lustr. 2, voi. i, pt. 2, No. 9.52 Hufeland, Journal, XXIII53 On iha Venereai Diseases, p. 4.54Cullen, Elemente of Practicai Medicine, pt. 2, i, 3, eh. VI î55Sau cel puţin acel simptom a fost îndepărtat,56Hufetand's Journal XX 3, p. 50.57 Rau, Ueber d Werih des horn. Jfetfv., Heidclbeig, 1824, p.85.

@47

20

Ar fi greu de găsit exemple mai convingătoare şi mai grăitoare decât cele prezentate mai sus care

să-1 poată învăţa pe medic ce fel de agent morbid artificial să aleagă pentru o vindecare sigură, rapidă şi

definitivă conformă cu procesul care are loc în natură.

@48

După cum am văzut în exemplele de mai sus că nici natura şi nici arta medicului nu pot vindeca, în

nici o împrejurare, o boală deja instalată printr-un agent morbid diferit, indiferent cât de puternic ar fi

acesta, boala poate fi vindecată numai printr-un agent care este similar în simptome şi cumva mai

puternic, conform legilor eterne, irevocabile ale naturii care până acum nu au fost recunoscute.

@49

Ar trebui să fi întâlnit mult mai multe asemenenea vindecări homeopatice dacă observatorii le-ar fi

acordat o atenţie mai mare şi dacă natura nu ar fi fost atât de săracă în boli homeopatice care să acţioneze

ca remedii.

@50

Însăşi natura atotputernică nu are la dispoziţie, după cum vedem, decât puţine instrumente de

vindecare homeopatică în afara bolilor miasmatice cu efect constant: scabia, pojarul şi variola58, agenţi

morbizi care 59 priviţi ca remedii, sunt fie mai periculoşi pentru viaţă şi mai de temut decât boala pe care

o vindecă, fie sunt de o asemenea manieră (ca scabia), încât, după ce au efectuat vindecare, solicită la

rândul lor tratament. De aceea, folosirea lor ca remedii homeopatice este dificilă, nesigură şi periculoasă.

De asemenea, există prea puţine boli care îşi găsesc remediul similar în variolă, pojar sau scabie. De

aceea, natura nu poate vindeca decât foarte puţine maladii cu ajutorul acestor remedii homeopatice

riscante şi nesigure şi astfel de vindecări sunt cu atât mai periculoase şi prezintă serioase dezavantaje cu

cât, spre deosebire de medicamente, dozajul lor nu poate fi diminuat conform circumstanţelor; mai mult,

pacientul afectat de o maladie analogă de lungă durată, va fi supus la o nouă, lungă şi periculoasă boală

(variolă, pojar sau scabie) care, la rândul ei va trebui vindecată.

Totuşi, după cum s-a văzut, putem obţine câteva vindecări remarcabile din întâlnirea norocoasă a acestor

boli, acestea reprezentând tot atâtea dovezi elocvente ale marelui adevăr şi ale legii unice anetoxii:

Vindecaţi prin similaritatea simptomelor!58 Şi principiul contagios exantematic prezent în limfa variolei vacilor.59 Adică variola şi pojarul

@51

Această lege terapeutică este evidentă pentru toate minţile luminate, iar faptele prezentate sunt suficient

de convingătoare. Pe de altă parte, este uimitor să vedem cât de multe avantaje are omul faţă de

vindecările întâmplătoare pe care le oferă Natura cea nemiloasă. Pentru că omul are la dispoziţie câteva

21

mii de agenţi morbizi homeopatici pentru a-şi elibera semenii de suferinţe, iar aceşti agenţi au fost

distribuiţi prin Creaţie divină peste tot în substanţele medicinale. Aceştia îi oferă medicului mijloacele

pentru a crea toate tipurile posibile de stări de boală prin care să trateze homeopatic toate bolile naturale

imaginabile şi inimaginabile. După ce şi-au stins scopul curativ, aceşti agenţi morbizi (substanţe

medicinale) sunt copleşiţi de forţa vitală şi dispar imediat, fără a mai fi nevoie de un al doilea tratament

pentru propria vindecare (ca în căzul scabiei). Medicul poate dilua, subdiviza şi potenţa aceşti agenţi

morbizi artificiali, până aproape de limita infinitului, scăzând astfel doza lor până când ei devin mai puţin

puternici decât bolile naturale asemănătoare pe care le tratează; de aceea, prin această metodă

incomparabilă dispare necesitatea oricărui atac violent asupra organismului, chiar şi în cazul vindecării

unei boli înrăite, de lungă durată; vindecarea prin această metodă are loc printr-o tanziţie uşoară, aproape

imperceptibilă şi cu toate acestea rapidă de la starea de boală naturală la o stare de sănătate permanentă.

@52

Există doar două metode principale de vindecare: una bazată doar pe atenta observare a naturii, pe

experimentarea atentă şi pe experienţa pură, metoda homeopatică, niciodată folosită cu bună ştiinţă

înaintea mea, şi o a doua, care nu face lucrurile de mai sus, metoda alopată (heteropatică). Fiecare este

opusă unia celeilalte şi numai acela care nu le cunoaşte pe amândouă se poate amăgi cu ideea că ar putea

exista vreo apropiere între ele sau chiar o unire a lor. Numai o astfel de persoană ar putea fi într-atât de

ridicolă încât să încerce ambele metode în acelaşi timp, conform dorinţei pacientului. Această practică

poate fi numită, fără exagerare, o trădare criminală a homeopatiei divine.

@53

Adevăratele vindecari uşoare au loc doar prin metoda homeopatică care (cum am aflat în capitolele

@ 7-25) prin experienţe şi deducţii este în mod incontestabil cea mei adecvată şi prin e cărei artă se obţin

cele mai rapide şi mai sigure vindecări. Şi asta se întâmpla pentru că această artă a vindecării se bizuie pe

legea eternă şi infailibilă a naturii.

Arta vindecării pur homeopatice este singura metodă corectă, posibilă a artei umane, cea mai dreaptă cale

de vindecare, tot atât de sigură cum este o linie dreaptă ce uneşte două puncte.

@54

Metoda alopatică de tratament a folosit multe lucruri în lupta împotriva bolii, dar exact pe cele

nepotrivite (alloea) domnind de-a lungul secolelor sub diferite forme numite sisteme. Cu timpul, fiecare

dintre aceste sisteme a fost urmat de un altul complet diferit, toate însă acordându-şi cinstea de a se numi,

nu-i aşa, Medicină Raţională.60

Fiecare dintre fondatorii unor asemenea sisteme şi-a însuşit arogant felul în care el a reuşit să penetreze

atât esenţa intimă a vieţii omului sănătos, cât şi pe cea a omului bolnav şi ca atare, el a decretat ce anume

22

trebuie administrat astfel încât boala să dispară şi cum anume poate fi ea determinată să dispară pentru ca

omul suferind de acea boală să redevină sănătos. Toate acestea însă se bazau pe presupuneri nefondate şi

supoziţii arbitrate, fără o observaţie cinstită a naturii şi fără o ascultare lipsită de prejudecăţi a vocii

experienţei. Pentru ei bolile erau stări care reapăreau cam în aceeaşi manieră. Cele mai multe sisteme au

descris, au clasificat şi botezat bolile imaginate de ele în mod diferit. 62)60 De parcă în instituţia unei ştiinţe, bazate numai pe observarea naturii- pe experienţă şi experimentul pur, speculaţia rătăcită

şi argumentele scolastice şi-ar putea găsi locul.61Până în cele mai recente timpuri ceea ce este vindecabil în boală a fost considerat ceva material ce trebuie îndepărtat de

vreme ce nimeni nu-şi putea închipui un efect dinamic (@ 11 - nota) el ggenpor morbizi, aşa cum medicamentele acţionează

asupra vieţii organismului animal.62Pentru a umple paharul infatuării de sine până la capăt aici au fost amestecate (foarte savant) în mod constant, într-adevăr,

mult mai multe medicamente în aşa-numitele prescripţii pentru a fi administrate în doze mari şi frecvente şi de aceea viaţă

umană, preţioasă şi uşor de distrus, a fost în constant pericol în mâinile acestor pervertiţi. în special prin folosirea setonului

sângerării, emeticelelor, plasturilor, fontanelelor, purgativelor şi cauterizărilor.

@55

Oricum, publicul s-a convins repede că suferinţele celor bolnavi au crescut şi s-au nuanţat pe

măsură ce apăreau fiecare dintre aceste sisteme şi metode de tratament, dacă els erau urmate exact.

Medicii alopaţi ax fi rămas de multă vreme fără clientelă dacă nu si fi existat acele eliberări paliative

obţinute în timp prin remedii obţinute empiric şi a căror acţiune instantanee aparentă nu i-ar fi amăgit pe

pacienţi.

@56

Cu ajutorul metodei paliative (antipatică, enantiopatică) introdusă prin învăţăturile lui Galen

"Contraria contrariis" acum 17 secole, medicii, au putut spera până astăzi să câştige încrederea

pacienţilor fluturându-le în faţă iluzia unei ameliorări aproape instantanee. Cât de nefolositoare .şi

periculoasă este această metodă de tratament (în cazul unei boli ce nu evoluează rapid) vom vedea în cele

ce urmează. Este într-adevăr unul dintre modurile de tratament adoptat de alopaţi care a avut un fel de

legătură evidentă cu o parte a suferinţelor cauzate de boala naturală, dar ce fel de legătură? Exact cea

opusă relaţiei corecte şi care ar trebui evitată cu atenţie dacă nu dorim să-1 înşelăm şi să ne batem joc de

pacientul afectat de o boala cronică.63

63 S-a încercat crearea unui ai 3-lea mod de folosire a medicamentelor în cazul bolilor prin intermediul Izopatiei, după cum

este numită - adică, o metodă de tratare a unei boli date prin acelaşi principiu contagios care o produce. Dar chiar

recunoaşterea acestuia putea fi făcută, la urma ramelor văzând că virusul care este administrat pacientului este mult potenţat şi

ca urmare, într-o stare schimbată şi deci cura este efectuată numai prin opunerea unui simillimum unui simillimum. A încerca

să vindeci prin intermediul aceleiaşi potente morbide (până la identificarea totală) contrazice toată înţelegerea umană normală

23

şi toată experienţa, Aceia care au descoperit isopatia s-au gândit probabil la beneficiul pe care omenirea l-a avut de la

vaccinlarea cu variola vacilor prin care individul vccinat este protejat înpotriva oricărei infecţii viitoare cu variolă, de parcă

aceasta ar fi fost vindecată în avans. Dar amândouă bolile, atât variola vacilor cât şi variola sunt doar asemănătoare dar în nici

un caz una şi aceeaşi boală. În multe privinţe ele sunt diferite, mai precis în evoluţia mult mai rapidă şi blândeţea variolei

vacilor şi mai ales prin acest fapt că ea nu este niciodată contagioasă pentru om numai prin simpla apropiere. Vaccinul

universal a pus punct tuturor epidemiilor acelei variole mortale înspăimântătoare într-o asemenea măsură încât generaţiile de

azi nu mai au o viziune clară asupra epidemiei de variolă din timpurile variolei. În plus, în acest fel, anumite boli specifice

animalelor ne pot da, cu siguranţă, remedii şi forţe medicinale pentru boli umane importaite foarte asemănătoare şi pot lărgi,

din fericire, stocul nostru de remedii homeopatice.

Dar să foloseşti o materie morbidă umană (un Psorin luat din scabia umană) ca remediu pentru aceeaşi scabie umană sau

pentru alte rele provenite din acestea?

Nimic bun nu poate ieşi din aşa ceva, ci doar necazuri şi agravarea bolii [o parere care nu mai e de actualitate, astazi

recunoscându-se valoarea terapeutică a oricarui element].

@57

Pentru a-şi pune în practică această metodă antipatică, medicul obişnuit administrează pentru un

singur simptom supărător, dintre atâtea alte simptome ale bolii repective peste care el trece cu nepăsare,

un medicament cunoscut ca fiind capabil să producă exact opusul simptomului morbid care trebuie

înlăturat şi de la care aîopatul se poate aştepta la cea mai rapidă ameliorare (un paliativ). El prescrie doze

mari de opium pentru orice fel de dureri, deoarece acest drog amorţeşte rapid simţirea şi administrează

acelaşi remediu şi pentru diaree, căci acesta opreşte rapid mişcarea peristaltică a intestinului şi îl face

insensibil, e1 administrează purgative atunci când pacientul suferă de multă vreme de constipaţie;

foloseşte opium în cazul insomniilor, deoarece acesta produce rapid un somn adânc, comatos; el

scufundă mâna arsă în apă rece, care datorită gradului scăzut de temperatură, pare să alunge instantaneu,

magic chiar, durerea provocată de arsură; el îi prescrie pacientului care se plânge de frig şi de lipsa

căldurii vitale băi fierbinţi care îl încălzesc imediat; el oferă celui cu slăbiciune cronică vin şi acesta îl

înviorează şi îl aduce la viaţă pe pacient. Există şi alte măsuri terapeutice antipatice asemănătoare, însă

ele nu sunt multe la număr, căci şcoala de medicină obişnuită nu cunoaşte acţiunea primară caracteristică

decât la un număr mic de pacienţi.

@58

Dacă în judecarea acestui mod de a face medicină mai putem trece cu vederea circumstanţa că este

un tratament simptomatic total greşit (vezi nota la @7), în care medicul îşi focalizează atenţia într-o

manieră limitată doar asupra unui singur simptom şi în acest fel nu se poate, deci, aştepta la o vindecare

a întregii boli, ceea ce, în fond, îşi doreşte pacientul, trebuie pe de altă parte să cercetăm dacă a existat

vreun caz (în care s-a folosit această metodă antipatică într-o afecţiune cronică) în care după ameliorarea

temporară nu s-a produs o agravare marcată a simptomului ce fusese iniţial imblânzit într-o manieră

24

paliativă, o agravare de fapt a întregii boli. Şi orice practician cu adevărat interesat va fi de acord ca după

o asemenea ameliorare scurtă, antipatica, va urma agravarea în fiecare caz, fără nici o excepţie, cu toate

că medicul obişnuit şi-a luat obiceiul de a-i da pacientului său o altă explicaţie pentru această agravare,

punând-o pe seama malignităţii bolii sau chiar pe seama apariţiei unei boli noi.64

64Până acum, medicii au fost prea puţin obişnuiţi să observe bolile cu acurateţe, totuşi agravarea care urmează unui asemenea

tratament paleativ nu putea să le scape în întregime. Un exemplu izbitor de acest gen se găseşte în lucrarea lui J.H.Schulze

Diss, qua corporis humani momentanearum alterationum specimina quoedam expenduntur (Dizertaţie despre cum anumite

indicaţii ale schimbărilor momentane ale corpului sunt recunoscute), Halae, 1741, pag 298: "Opiaceele alină în general cele

mai severe dureri, produc insensibilitate care se menţine o perioadă uneori fixă de timp; după ce această perioadă a trecut

durerile reapar curând şi în scurt timp cresc până la gradul lor iniţial de severitate (Willis, Pharm rai., @7, cap. i, p. 298). în

continuare la pag 295: "Când puterea opiului s-a terminat colicile revin nescăzând în severitate până când nu sunt din nou

anihilate de acelaşi drog". J.Hunter (Despre bolile venerice, p. 13) spune că vinul şi tonicele dau amplificare slabă acţiunii fără

însă a oferi o forţă reală şi puterile corpului se pierd după aceea, proporţional cu felul în care s-au mărit, prin asta

necâştigându-se nimic.

@59

Simptomele importante ale unei boli persistente nu au fost niciodată tratate cu asemenea remedii

antagonice paliative fără ca o stare opusa, o revenire - o agravare

într-adevăr palpabilă a bolii - să nu apară după câteva ore. Pentru o somnolenţă persistentă în timpul

zilei, medicul a prescris cafea, a cărei acţiune primară este aceea de a înviora; şi când aceasta şi-a

consumat acţiunea, somnolenţa de peste zi a crescut. Pentru trezirile dese din timpul nopţii el a prescris

seara (fără a-i păsa de alte simptome ale bolii) opium, care prin acţiunea sa primară produce un somn

adânc şi tâmp, dar s-a dovedit ca în nopţile următoare pacientul a dormit şi mai puţin decât înainte;

diareei cronice el i-a opus, fără a da atenţie celorlalte semne morbide, acelaşi opium, a cărui acţiune

primară este să constipe şi după o încetare temporară a diareei, fotul s-a înrăutăţit; mai există şi alte

dureri violente, de toate felurile, care revin frecvent, pe care un medic le-a putut suprima cu opium, dar

numai pentru o scurtă perioadă de timp; după această perioadă durerile revin întotdeauna cu o severitate

mai mare, adeseori insuportabilă, sau locul lor este luat de afecţiuni mult mai grave. Pentru tusea

nocturnă de lungă durată medicul obişnuit n-a ştiut altceva decât să administreze opium, a cărui acţiune

primară este să suspende orice iritaţie; tuşea a încetat în prima noapte, dar în următoarele nopţi ea a

devenit mult mai gravă şi dacă a continuat să fie supresată iar şi iar prin acest paliativ luat în doze tot mai

mari, pe lângă boala iniţială au apărat şi febra şi transpiraţia nocturnă; slăbiciunea vezicii şi prin urmare

incapacitatea de a urina, s-a încercat să fie vindecată prin folosirea antipatică a cantaridei ce stimulează

trecerea urinei; evacuarea urinei a fost, cu siguranţă, posibilă la început, dar apoi vezica urinară a fost

mai puţin capabilă de stimulare şi contractare, paralizia sa fiind iminentă; cu doze mari de droguri

25

purgative şi săruri laxative (cere stimulează în intestine evacuarea frecventă) s-a încercat vindecarea unei

constipaţii cronice, dar ca acţiune secundară intestinele s-au închis şi mei tare; medicii obişnuiţi caută să

vindece debilitatea cronică administrând vin care stimulează doar în acţiunea sa primară şi deci, ca

urmare, forţele slăbesc şi mai mult în acţiunea secundară; prin substanţele amare şi condimentele

fierbinţi, el încearcă să întărească şi să încălzească stomacul cronic slab şi rece, dar în acţiunea secundară

a acestor paliative, care sunt stimulante doar într-o primă fază, stomacul devine şi mai inactiv; lipsei de

lungă durată a căldurii vitale şi senzaţiei de frig li se prescriu, desigur, băi fierbinţi, dar cu atât mai slab şi

mai rece se simte pacientul după aceea; arsurile grave simt o ameliorare instantanee după aplicarea apei

reci peste ele, dar apoi durerea devine de nesuportat şi inflarnaţia se răspândeşte şi creşte şi mai mult;

aiopafii tratează obstrucţia nazală cronică produsă cu remedii care produc strănut şi rinoree, dar nu

observă că acest tratament antipatic agravează boala în mod progresiv prin acţiunea lui secundară, astfel

încât nasul este înfundat chiar mai mult decât înainte; prin electricitate şi galvanism, care în acţiunea lor

primară stimulează puternic acţiunea musculară, membrele cu slăbiciune cronică şi aproape paralizate au

fost stimulate la mişcări mai active, dar urmarea (acţiunea secundară) a fost dispariţia sensibilităţii

musculare şi paralizia completă; prin sângerări s-a încercat vindecarea congestiei cronice a capului, dar

acestea au fost întotdeauna urmate de congestii şi mai puternice. Medicii obişnuiţi nu cunosc altă

modalitate mai bună de a trata torpoarea paralitică a corpului şi amintii cuplată cu pierderea cunoştinţei,

cum se întâmplă în multe cazuri de tifos, decât aceea de a administra doze mari de valeriană, pentru că

aceasta este unul dintre cei mai puternici agenţi medicinali care cauzează animaţie şi creşte facultatea

motorie; în ignoranţa lor, aceşti medici nu ştiu că această acţiune este doar o acţiune primară şi

organismul, după ce efectul valerianei a trecut, cade cu siguranţă (în urma acţiunii secundare antagoniste)

într-o imobilitate şi stupoare şi mai pronunţată, mai exact, ajunge la paralizia organelor mintale şi

corporale şi apoi moare; ei nu înţeleg că aceste boli în cazul cărora ei folosesc din plin valeriana, care în

astfel de situaţii este un remediu antipatic ce acţionează în mod opus, sfârşesc în mod indubitabil prin

moarte. Medicul de şcoală veche este încântat65 că poate ameliora pentru câteva ore viteza pulsului slab şi

rapid din caşexie administrând o primă doză necombinată de degeţel purpuriu (care în acţiunea sa

primară încetineşte pulsul); dar în curând viteza pulsului creşte din nou şi cum dozele acum din ce în ce

mai mari, produc o încetinire din ce în ce mai accentuată până la dispariţia totală, se ajunge ca în acţiunea

secundară pulsul să devină imposibil de numărat; dispare astfel somnul, pofla de mâncare, forţele

slăbesc, iar rezultatul este în mod invariabil, moartea sau nebunia. Şcoala veche, cu teoriile sale false, nu

poşte pricepe - deşi experienţa învaţă într-o manieră teribilă - cât de des este agravată boala sau cât de

des apar manifestări şi mai grave datorită acţiunii secundare a unor asemenea remedii antipatice

(antagonice).

26

65 Hufeland în lucrarea s&Homoopathie, p. 20.

@ 60

Aceste efecte nefericite sunt, firesc, consecinţele folosirii medicamentelor în mod antipatic.

Medicul obişnuit îşi imaginează că poate ieşi din dificultate prescriind o doză mai mare la fiecare nouă

agravare, ceea ce produce însă doar o altă scurtă ameliorare66 a simptomelor şi datorită nevoii de a creşte

continuu doza acestui paliativ apare fie o altă boală mai gravă, fie o stare de incurabilitate şi uneori chiar

moartea. Niciodată însă nu va avea loc vindecarea unei boli cronice.66 Toate paliativele obişnuite date pentru suferinţa celor bolnavi au (cum se vede aici) ca efect o amplificare a aceleiaşi

suferinţe, iar vechii medici trebuiau să le repete în doze cât mai puternice pentru a obţine o modificare asemănătoare care,

oricum, nu era niciodată permanentă şi deci suficientă pentru a împiedica o reapariţie amplificată a bolii. Dar Broussais, care

în urmă cu 25 de ani era mulţumit de amestecul fără sens al diferitelor medicamente şi care şi-a terminat, de altfel, domnia în

Franţa (lucru pentru care omenirea îi este recunoscătoare) a introdus aşa-numitul lui sistem fiziologic (fără a ţine seama de

metodele homeopatice pe atunci deja existente), o metodă de tratament, care în timp ce uşura efectiv şi prevenea în

permanenţă reîntoarcerea tuturor suferinţelor, era în acelaşi timp aplicabilă tuturor bolilor omenirii; lucru pe care paliativele ce

se foloseau pe atunci nu erau capabile a-l realiza.

Fiind incapabil de a vindeca boala, cu remedii uşoare, inocente, prin care să refacă sănătatea, Broussais a găsit cea mai uşoară

cale de a alina suferinţele pacientului, cale care pe acesta l-a costat din ce în ce mai mult, până la pierderea vieţii - o metodă

de tratament care vai! a părut suficient de bună pentru contemporanii lui. În măsura în care pacientul îşi păstrează forţa, boala

sa va fi mai evidentă iar durerile vor fi simţite mult mai puternic. Pacientul va geme, va ţipa, va plânge şi va cere ajutor din ce

în ce mai mult astfel încât medicul nu poate veni prea curând pentru a-i oferi alinare. Broussais nu a avut nevoie decât să

elibereze forţa vitală, să o micşoreze din ce în ce mai mult, cu atât mai mult cu cât pacientului i se lua sânge, cu atât mai mult

cu cât lipitorile şi ventuzele sugeau lichidul vital (căci după Broussais sângele inocent şi de neînlocuit era responsabil pentru

aproape toate bolile). În aceeaşi proporţie pacientul îşi pierde puterea de a mai simţi vreo durere sau de a-şi exprima starea

agravată prin plângeri şi gesturi violente. Pe măsură ce slăbeşte din ce în ce mai mult, pacientul pare mai liniştit, cei din jurul

lui se bucură de starea lui aparent îmbunătăţită, gata să se întoarcă în aceeaşi măsură la reînnoirea suferinţelor sale - fie ele

spasme, sufocări, frică sau durere, pentru că l-au liniştit aşa de frumos mai înainte şi au promis uşurare pe mai departe. În

bolile de lungă durată, dacă pacientul şi-a păstrat ceva din forţa sa, el a fost lipsit de mâncare, supus la o cură de înfometare

pentru a deprima viaţa cu şi mai mult succes şi pentru a-i inhiba starea de nelinişte. Pacientul slăbit se simte incapabil să

protesteze împotriva unor măsuri similare ca sângerări cu lipitori, vezicaţie, băi fierbinţi sau administrarea de apa caldă, este

prea slăbit să mai poată refuza folosirea lor. Faptul că unor asemenea reducţii şi epuizări atât de des repetate ale energiei vitale

le urmează moartea nu este observat de pacient, care este deja aproape inconştient, iar rudele sale orbite de îmbunătăţirea chiar

şi a ultimelor suferinţe ale pacientului prin sângerare şi băi fierbinţi, nu pot înţelege şi sunt mirate când, în tăcere, pacientul

moare.

"Dar Dumnezeu ştie că pacientul pe patul său de boală n-a fost tratat cu violenţă, căci înţepătura unor mici lanţete nu este

cu adevărat dureroasă, iar soluţia de gumă arabică (Eau de Gourme, aproape singurul medicament pe care l-a folosit

Broussais) era bună la gust şi aparent fără acţiune - muşcătura lipitorilor insignifiantă, iar sângerarea a fost făcută cu grijă de

către medic, băile fiebinţi nu puteau decât să uşureze starea sa, deci boala trebuie să fi fost fatală încă de la început, astfel încât

27

pacientul, în ciuda tuturor eforturilor medicului, a trebuit să părăsească acest pământ." în acest fel se consoleză rudele şi mai

ales moştenitorii celui decedat.

Medicii din Europa şi de oriunde au acceptat acest tratament de convenienţă a tuturor bolilor conform unei singure legi,

de vreme ce aceasta îi salva pe ei de la o gândire mai aprofundată (cea mai laborioasă muncă de sub soare !). Ei trebuie să

aibă grijă ”să-şi aline mustrările de conştiinţă şi să se consoleze cu ideea că nu ei au fost iniţiatorii acestui sistem şi că această

metodă de tratament a fost folosită de mii de am de adepţii lui Broussais şi că, probabil, oricum totul s-ar fi terminat prin

moartea pacientului, după cum au fost ei învăţaţi de maestrul lor.” Astfel, mii de doctori au fost greşit învăţaţi să verse (cu

sânge rece) sângele cald al pacienţilor lor care puteau să fie vindecaţi şi astfel, datorită metodei lui Broussais, să ia viaţa a

milioane de oameni, mai mulţi decât au căzut pe câmpurile de bătălie ale lui Napoleon. Va fi fost oare voia Domnului ca acest

sistem al lui Broussais, prin care a distrus medicul viaţa unor pacienţi vindecabili, să preceadă homeopatia pentru a deschide

ochii lumii faţă de adevărata ştiinţă şi artă a medicinei, homeopatia, în care toţi pacienţii curabili îşi găsesc sănătatea şi o nouă

viaţă, atunci când această artă, cea mai grea dintre toate, este practicată de un medic într-o manieră pură şi constantă ?

@61

Dacă medicii ar fi capabili să reflecteze la rezultatele triste ale folosirii medicamentelor

antagonice, ei ar fi descoperii demult marele adevăr CĂ ADEVĂRATA ŞI RADICALA ARTĂ A

VINDECĂRII TREBUIE CĂUTATĂ TOCMAI ÎN PARTEA OPUSĂ A UNUI ASEMENEA

TRATAMENT ANTIPATIC AL SIMPTOMELOR BOLII; ei s-ar fi convins că, întrucât o acţiune

medicală antagonică simptomelor bolii (un medicament folosit antipatic) este urmată doar de o

ameliorare temporară, inversul acestei proceduri, folosirea homeopatică a medicamentelor în

conformitate cu similaritatea simptomelor trebuie să aducă o vindecare completă şi definitivă (dacă, în

acelaşi timp, s-au folosit opusul dozelor mari, şi anume dozele infime). Dar, nici agravarea evidentă care

a urmat tratamentului lor antipatic, nici faptul că nu a existat nici un doctor care să realizeze o vindecare

definitivă a unei boli cronice, decât în cazul în care vreun agent medical homeopatic nu a fost, din

întâmplare, ingredientul principal al prescripţiilor sale şi, în fine, nici măcar faptul că toate vindecările

rapide şi complete înfăptuite vreodată de natură s-au datorat intervenţiei asupra vechii boli a unei boli noi

cu caracter similar nu i-a învăţat, de-a lungul atâtor secole, nu i-a convins de acest adevăr, de această

cunoaştere, singura care poate veni cu adevărat în ajutorul celor bolnavi.

@62

Următoarele descoperiri, derivate din numeroase observaţii, explică rezultatele periculoase ale

tratamentului antipatic, paliativ şi efectele benefice ale celui opus lui, tratamentul homeopatic. Nimeni

înaintea mea nu le-a remarcat vreodată deşi sunt atât de palpabile, de evidente şi deşi au o importanţă

infinită pentru arta vindecării.

@63

Orice agent care acţionează asupra vitalităţii, orice medicament care perturbă mai mult sau mai

puţin forţa vitală şi produce o anumită schimbare în starea de sănătate a individului pentru, o perioadă

28

mai lungă sau mai scurtă de timp. Această acţiune o numim acţiune primară, deşi este produsul atât al

puterilor medicinale cât şi al celor vitale, această acţiune se datorează în principal primei forţe (adică

medicamentului). Acţiunii sale se străduieşte forţa noastră vitală să-i opună propria sa energie. Această

acţiune de rezistenţă este, într-adevăr, o acţiune automată a instinctului nostru de apărare şi este numită

acţiune secundară sau contraacţiune.

@ 64

În timpul acţiunii primare a medicamentelor asupra corpului nostru sănătos (aşa cum se va vedea în

exemplele următoare) forţa noastră vitală pare să se comporte pur şi simplu într-o manieră pasivă,

receptivă şi se manifestă de parcă ar fi obligată să primească în ea impresiile puterii artificiale care

acţionează din afară şi care îi schimbă starea de sănătate; dar apoi ea pare să se mobilizeze la loc, aşa

cum era la început şi să dezvolte (A) exact condiţia (starea) de sănătate opusă (contra-acţiunea, acţiunea

secundară) acestui efect (acţiunea primară) produs asupra ei, dacă într-adevăr, există un asemenea opus.

Intensitatea acestei acţiuni este proporţionala cu efectul (acţiunea primară) exercitată asupra ei de

agentul medicinal sau morbid şi, de asemenea, cu propria ei energie; -- sau (B) dacă o astfel de stare

opusă acţiunii primare nu există în natură ea încearcă să-şi reafirme autoritatea eliminând, schimbarea

produsă în ea din exterior (de către medicamente) şi restabilindu-şi funcţia ei normală (acţiunea

secundară, acţiunea curativă).

@65

Exemplele din categoria (A) sunt familiare tuturor. O mână scufundată în apă fierbinte este la

început mult mai caldă decât cealaltă mână care nu a fost supusă aceleiaşi încercări (acţiune primară); dar

după ce este scoasă din apă şi complet uscată, curând ea devine rece, chiar mult mai rece decât cealaltă

mână (acţiune secundară). O persoană încălzită în urma unor exerciţii sportive (acţiune primară) este,

după încetarera lor, afectată de o stare de frig şi de tremurături (acţiune secundară). Unuia căruia ieri îi

era cald de la prea mult vin băut (acţiune primară), astăzi fiecare pală de vânt i se pare prea rece

(contraacţiune a organismului, acţiune secundară). Un braţ care a fost ţinut multă vreme într-o apă foarte

rece este la început mult mai palid şi mai rece decât celălalt (acţiune primară); dar, după ce a fost scos

din apă şi uscat, el devine nu doar mai cald decât celălalt, ci şi mai roşu şi inflamat (acţiune secundară,

reacţie a forţei vitale). O vioiciune excesivă apare după o cafea tare (acţiune primară), dar apoi toropeala

şi lenea se instalează pentru o lungă perioadă de timp (reacţie, acţiune secundară), acestea dispărând doar

în cazul în care se administrează în continuare calea (palieri de scurtă durată). Somnul greu, tâmp, cauzat

de opium (acţiune primară) este urmat de o insomnie mai pronunţată (contrareacţie, acţiune secundară).

După constipaţia produsă de opium (acţiune primară), urmează diareea (acţiune secundară), şi după o

purgaţie cu medicamente care irită intestinele urmează o constipaţie de câteva zile (acţiune secundară). Şi

29

astfel se întâmplă întoteauua ca după acţiunea primară a unui medicament ce produce, luat în doze mari,

o schimbare puternică în starea de sănătate a unei persoane sănătoase, forţa vitală, în acţiunea secundară,

să producă chiar opusul acţiunii primare (dacă - aşa cum am arătat, mai sus - aceasta există).

@ 66

Dar nimeni nu va observa la un corp sănătos - şi acest lucru e uşor de văzut - o acţiune secundară

antagonică derivată din acţiunea dozelor infime de medicamente homeopatice. O doză mică a oricăruia

dintre aceste medicamente produce o acţiune primară care este perceptibilă doar unui observator foarte

atent; dar organismul viu foloseşte împotriva unei astfel de doze doar atâta reacţie (acţiune secundară)

câtă este nevoie pentru refacerea stării de normalitate.

@ 67

Aceste adevăruri de necontestat, care ni se oferă spontan prin observarea naturii şi prin experienţă, ne

explică acţiunea benefică ce are loc în timpul tratamentului homeopatic, în timp ce pe de altă parte,

demonstrează perversitatea tratamentului antipatic şi paliativ efectuat prin intermediul medicamentelor

care se comportă antagonic.67

67Numai în cazurile cele mai urgente, în care pericolul ce ameninţă viaţa şi anunţă moartea iminentă, nu lasă timp pentru

acţiunea unui remediu homeopatic - nu are, uneori nici măcar sferturi de oră, şi chiar minute - de ex. la asfixieri, fulgerări,

sufocări, îngheţ, înecuri etc. - în toate aceste evenimente, ca o măsură preliminară, este admisibil şi judicios, să se stimuleze

iritabilitatea şi sensibilitatea (viaţa fizică) cu paliative cum ar fi de ex. şocuri electrice uşoare, clisme cu cafea tare, cu mirosuri

stimulatoare, încălzirea gradată etc. După ce s-a efectuat stimularea, organele vitale îşi reiau cursul în maniera lor sănătoasă de

odinioară, pentru că aici nu există nici o boală* care să fie îndepărtată, ci pur şi simplu o obstrucţie şi o întrerupere o forţei

vitale sănătoase. Acestei categorii îi aparţin diverse antidoturi la otrăviri acute: leşia pentru acizi minerali, Hepar-sulph. la

otrăvirile cu metale, cafea şi camfor (şi ipecacuanha) pentru intoxicaţia cu opiu. etc.

Nu înseamnă că un remediu homeopatic a fost prost ales pentru cazul unei boli din cauză că unele

dintre simptomele medicinale doar sunt antipatice câtorva dintre simptomele minore şi mai puţin

importante ale bolii, dacă doar celelalte, simptomele specifice bine marcate (caracteristice), mai

puternice, sunt acoperite de acelaşi medicament ale cărui simptome sunt similare, adică dacă simptomele

bolii, sunt depăşite în forţă, distrase şi eliminate, celelalte simptome opuse vor dispărea, de asemenea, de

ta sine după expirarea termenului acţiunii medicamentului fără a întârzia câtuşi de puţin vindecarea.

* Şi totuşi nona sectă ce amestecă aceste două sisteme apelează (în van) la această observaţie, pentru a putea avea o scuză

pentru găsirea peste tot a unor asemenea excepţii de la regula generală în ceea ce priveşte bolile şi pentru a-şi justifica

folosirea de convenienţă a paleativelor alopatice şi a altor gunoaie alopatice nocive, făcând aceste doar pentru a se scuti de

povara căutării unui remediu homeopatic adecvat pentru fiecare caz de boală în parte, şi astfel ei pretind a fi medici

homeopaţi, fără a fi însă aşa ceva.

@68

30

In tratamentul homeopatic experienţa ne învaţă că, din dozele incredibil de mici ale

medicamentului (vezi @ 275-237) cerute de această metodă de tratament, care sunt suficiente (datorită

similarităţii simptomelor lor) pentru a copleşi şi îndepărta boala naturală asemănătoare din calea

principiului vital, deci cum spuneam, experienţa ne învaţă că în organism va rămâne într-adevăr - după

dispariţia bolii - o anumită cantitate (dacă se poate spune aşa) de boală medicinală, dar care, datorită

infimităţii extraordinare a dozei, este atât de mică şi dispare atât de repede (în comun acord cu ea însăşi)

încât forţa vitală nu mai este nevoită să folosească, împotriva acestei mici perturbări artificiale a sănătăţii

sale nici o reacţie mai puternică, ci doar atâta câtă este necesară pentru a-şi transforma starea actuală de

sănătate într-o stare de sănătate definitivă (@64,B).

@69

În metoda de tratament antipatică (paliativă) are loc, cu siguranţă, opusul celor prezentate mai sus.

Simptomul medicinal pe care medicul îl opune simptomului bolii (de exemplu: insensibilitatea şi

stupefacţia cauzată de opium în acţiunea sa primară asupra durerii acute) nu este, în mod sigur, străin, nu

este în totalitate alopatic faţă de cel de al doilea (simptomul bolii); exista o relaţie evidentă între

simptomul medicinal şi cel al bolii, în ea este reversul a ceea ce ar trebui să fie. Se intenţionează astfel ca

anihilarea simptomului bolii să fie făcută printr-un simptom medicinal opus, ceea ce este imposibil. Fără

îndoială că medicamentul, ales în mod antipatic, atinge exact acelaşi punct bolnav din organism ca şi

medicamentul ales homeopatic, conform cu acţiunea similară pe care o produce; dar primul

(medicamentul antipatic) acoperă într-o măsură foarte mică simptomul opus al bolii şi numai ca un opus

şi îl face imperceptibil principiului nostru vital doar pentru o scurtă perioadă de timp, astfel încât în

prima fază de acţiune a paliativului antagonic forţa vitală nu percepe nimic dezagreabil nici din partea

simptomului bolii şi nici din partea simptomului medicinal, ca şi cum cele două s-ar fi neutralizat

dinamic unul pe celălalt (de exemplu: puterea stupefiantă a opiumului are acest efect asupra durerii). În

primele minute forţa vitală se simte aproape bine şi nu percepe nici stupefacţia produsă de opium, nici

durerea cauzată de boală. Dar, întrucât simptomul medicinal antagonic nu poate (spre deosebire de

tratamentul homeopatic) ocupa locul perturbării morbide prezente în organism, în senzaţia principiului

vieţii înfaţişându-se ca o boală artificială asemănătoare, mai puternică şi nu poate astfel (spre deosebire

de medicamentul homeopatic) să afecteze forţa vitală ca o boală similară, artificială astfel încât să poată

lua locul bolii iniţiale, medicamentul paliativ trebuie (fiind un lucru total diferit de boala iniţială şi opus

ei) să părăsească deranjamentul morbid fără a-l fi eradicat; el numai îl transformă cum am mai spus, într-

o aparentă neutralizare68 dinamică, nepercepută de la început de forţa vitală, dar ca orice boală

medicinală se extinde în curând şi nu numai că va lăsa boala iniţială în starea în care a găsit-o, dar va

obliga forţa vitală (aşa cum e normal, aşa cum o fac toate paliativele ce sunt administrate în doze mari,

31

pentru a produce o însănătoşitre permanentă) să producă o stare opusă (vezi @ 63-64) acestui

medicament paliativ, care este reversul acţiunii medicamentoase, acest revers fiind analog cu boala

naturală încă prezentă şi nedistrusă, ce va fi - în mod necesar - întărită69 şi agravată prin această adăugire

(reacţia împotriva paleativului) produsă de forţa vitală. Simptomul bolii (singurul din multele altele ale

bolii) se va agrava după ce acţiunea paliativului se va fi încheiat; el se va agrava proporţional cu mărimea

dozei de paliativ folosită. În acelaşi fel (pentru a păstra acelaşi exemplu), cu cât doza de opium

administrata pentru a alina o durere va fi mal mare, cu atât va creşte în intensitate durerea (depăşindu-şi

intensitatea iniţială) imediat ce opiumul şi-a epuizat acţiunea.70

68In organismul viu nu poate avea loc o neutralizare permanentă a senzaţiilor contrare sau antagonice, aşa cum se întâmplă în

laboratorul chimic cu substanţe de calităţi opuse unde, de ex., acidul sulfuric şi potasiul se unesc pentru a forma o substanţă

total diferită, o sare neutră, care acum nu mai este nici alcalin, nici acid şi nu se poate descompune nici măcar la căldură.

Asemenea amestecuri şi combinaţii totale pentru a forma ceva permanent neutru şi indiferent nu au loc niciodată datorită

impresiilor dinamice ale unei naturi antagoniste existente în aparatul nostru senzitiv. În asemenea cazuri, la început poate

apărea doar ceva asemănător neutralizării şi o îndepărtare reciprocă, dar senzaţiile antagonice nu se îndepărtează definitiv una

pe cealaltă. Lacrimile unui om îndoliat vor fi uscate doar pentru o perioadă foarte scurtă de timp de o glumă reuşită, căci

oricum glumele sunt uitate rapid, iar lacrimile vor curge din nou şi mai abundent.69Aşa simplă cum este această propoziţie, ea a fost greşit înţeleasă şi în opoziţie cu ea unii au afimat că paliativul în acţiunea

sa secundară trebuie să fie la fel de capabil să vindece cum o face remediul homeopatic prin acţiunea sa primară. Dar cei ce au

făcut această afirmaţie nu se gândesc că acţiunea secundară nu este produsul unui medicament, ci în mod invariabil se

datorează acţiunii antagonice a forţei vitale asupra organismului şi că, deci, acţiunea secundară care rezultă din reacţia forţei

vitale la folosirea unui paliativ este o stare asemănătoare cu simptomele bolii pe care paliativul a lăsat-o neeradicată, boala

fiind amplificată şi mai mult datorită acestei reacţii a forţei vitale asupra paliativului.70Ca într-o temniţă întunecată, în care prizonierul cu mare dificultate poate recunoaşte obiectele din jurul lui, atunci când

lampa cu alcool este aprinsă brusc totul este imediat iluminat în cea mai consolatoare manieră pentru nefericitul închis acolo;

dar când flacăra este stinsă, cu cât mai strălucitoare a fost, cu atât mai întunecată va fi noaptea care îl înconjoară şi acest fapt îi

va scădea şi mai mult posibilitatea de a vedea ceva în jur.[acţiune-reacţiune]

@70

Din ceea ce am prezentat deja nu putem să nu tragem următoarele concluzii:

Tot ceea ce prezintă un caracter morbid real şi care trebuie vindecat, adică o boală, poate fi

descoperit(ă) de un medic numai observând cu atenţie suferinţele pacientului şi schimbările vizibile

ale stării de sănătate ale acestuia sau, mai exact spus, observând totalitatea simptomelor prin care

boala indică medicamentul adecvat vindecării sale, în timp ce, pe de altă parte, orice cauză internă

atribuită bolii, orice calitate ocultă sau principiu morbid imaginar nu sunt altceva decât iluzii.

Această perturbare a stării de sănătae pe care noi o numim boală poate fi transformată în sănătate

numai printr-o altă revoluţie produsă asupra stării de sănătate cu ajutorul medicamentelor a căror

putere curativă unică constă numai în schimbarea stării de sănatate a omului - altfel spus, într-o

32

excitare specifică a simptomelor morbide - şi această putere curativă poate fi aflată cu cea mai mare

claritate şi puritate numai prin testarea medicamentelor pe corpul sănătos.

Conform tuturor experienţelor, o boală naturală nu va fi niciodată vindecată cu ajutorul unor

medicamente care posedă puterea de a produce într-un individ sănătos o stare morbidă străină

(simptome morbide disimilare), stare care diferă de aceea a bolii naturale (deci boala naturală nu va fi

niciodată vindecată printr-o metodă de tratament alopată). Mai trebuie, de asemenea, observat că nici

în natură nu poate avea loc vreun tratament în care boala iniţială să poată fi îndepărtată, anihilată şi

vindecată prin adăugarea unei alte boli diferită de ea, indiferent cât de puternică ar fi boala cea nouă.

Mai mult, experienţa ne dovedeşte că, prin intermediul medicamentelor care au tendinţa de a produce

în individul sănătos un simptom morbid artificial, antagonic unui singur simptom al bolii ce trebuie

vindecată, nu va avea loc niciodată vindecarea unei boli cronice, ci doar o ameliorare temporară,

urmată întotdeauna de agravarea acelei boli cronice; altfel spus, acel tratament antipatic şi paliativ

folosit în bolile cronice grave este absolut ineficient.

Cel de-al treilea şi singurul mod de tratament posibil (cel homeopatic), în care pentru totalitatea

simptomelor unei boli neurale, se foloseşte un medicament capabil de a produce cele mai

asemănătoare simptome posibile în individul sănătos, medicament administrat în doze adecvate, este

singura metodă tămăduitoare eficientă de vreme ce bolile, care sunt simple iritaţii dinamice

perturbatoare ale forţei vitale, simt învinse şi fiind astfel eradicate uşor, total şi definitiv nu pot decât

să înceteze a mai exista. Aceasta este produsă cu ajutorul iritaţiei perturbatoare determinată de

medicamentul homeopatic în senzaţiile principiului vital. Pentru că în cazul acestui procedeu avem

exemplul Naturii însăşi eliberate, când unei boli mai vechi i se adaugă una nouă similară ei prin care

prima este rapid anihilată şi vindecată pentru totdeauna.

@71

Întrucât acum nu mai există nici un dubiu asupra faptului că bolile omenirii constau doar în grupuri de

anumite simptome şi pot fi anihilate si transformsie în sănătate cu ajutorul substanţelor medicinale, dar

numai cu acelea care sunt capabile de a produce în mod artificial simptome morbide similare (şi aceasta

este metoda în toate tratamentele adevărate), putem afirma că operaţia de vindecare este cuprinsă în

următoarele trei puncte, trei etape:

I. Cum stabileşte medicul ce anume este necesar de ştiut pentru a vindeca o boală?

II. In ce fel va învăţa, va deprinde el ştiinţa instrumentelor adaptate pentru a vindeca bolile naturale,

mai exact spus ştiinţa puterilor patogenice ale medicamentelor?

III. Care este cea mai adecvată metodă de folosire a acestor agenţi morbizi artificiali (medicamentele)

în vindecarea unei boli neurale?

33

@72

In ceea ce priveşte primul punct, cele ce urmează vor servi drept o primă vedere generală. Bolile la

care este predispus omul sunt fie procese morbide rapide ale forţei vitale perturbate în mod nefiresc, care

au tendinţa de a-şi încheia evoluţia mai încet sau mai rapid, dar întotdeauna într-o perioadă de timp

moderată - şi pe aceste boli le numim boli acute; sau există boli de o asemenea natură încât prin debuturi

uşoare, adeseori imperceptibile, ele perturbă organismul viu, fiecare într-o manieră caracteristică şi îl

deviază treptat de la starea de sănătate într-o asemenea măsură încât energia vitală instictivă numită forţă

vitală, a cărei funcţie este de a apăra sănătatea, va opune acestor boli (la început şi în timpul dezvoltării

lor) o rezistenţă neputincioasă, neadecvată, nefiind capabilă să le alunge de una singură şi trebuind să

sufere - fără putinţa de a face ceva - răspândirea lor (a bolilor) şi propria perturbare, din ce în ce mai

accentuată, până la limită, când organismul este distrus. Aceste boli se numesc boli cronice. Ele sunt

cauzate de o infecţie dinamică cu o miasmă cronică.

@73

În ceea ce priveşte bolile acute, ele sunt fie de o asemenea natură încât atacă fiinţele umane

individual, cauza excitatoare fiind influenţele nocive la care acestea sunt expuse în mod particular.

Abuzul de mâncare sau lipsa acesteia, impresiile fizice puternice, emoţiile mentale şi altele sunt cauzele

excitatoare ale unor asemenea afecţiuni acute febrile; în realitate, totuşi, ele sunt de obicei doar o

explozie temporară a psorei latente, care se va reîntoarece, în mod spontan, în starea ei de hibernare dacă

bolile acute nu au avut un caracter prea violent şi au fost repede înăbuşite. Sau ele pot fi de o asemenea

natură încât să atace câteva persoane în acelaşi timp, pe ici pe colo (sporadic) prin intermediul unor

influenţe meteorice sau telurice şi a agenţilor nocivi dispoziţia de a fi afectaţi morbid de către acestea

având-o numai câteva persoane la un moment dat. La acestea se mai adaugă acele boli în cazul cărora

mai multe persoane sunt atacate de suferinţe foarte asemănătoare provenind de la aceeaşi cauză (boli

epidemice), aceste boli devin de regulă infecţioase (contagioase) când ele apar în mijlocul unor mase

largi de oameni. Atunci apar stările febrile71 fiecare având o natură aparte şi, deoarece cazurile de boală

au aceeaşi origine, ele se instalează în toţi aceia care prezintă un proces morbid identic, care dacă este

lăsat în voia lui, se va consuma singur până la dispariţie şi vindecare, într-o perioadă moderată de timp.

Calamităţile războiului, inundaţiile şi foametea sunt adesea cauzele excitatoare ale acestor boli. Uneori

ele (cauzele) sunt şi miasme acute specifice, care apar în aceeaşi manieră (cunoscute sub denumiri

tradiţionale) şi care fie că atacă persoanele o singură dată în viaţă, cum ar fi variola, pojarul, tusea

convulsivă, vechea şi uşoara scarlatină72 Sydenham roşie aprinsă, oreionul etc, fie că apar des, într-o

manieră destul de asemănătoare cum ar fi ciuma din Levant, febra galbenă a regiunilor de coastă, holera

asiatică şi altele.

34

71 Medicul homeopat care nu ia în considerare concluziile dinainte stabilite, născocite de şcoala

obişnuită (care a fixat doar puţine nume pentru asemenea febre, pe lângă care natura atotputernică

îndrăzneşte să producă şi altele, astfel încât ei să poată trata aceste boli conform câtorva metode stabilite)

nu va recunoaşte denumirile de febră de închisoare, febră bilioasă, febră tifoidă, febră putridă, febră

nervoasă sau febră mucoasă, dar le va trata pe fiecare în parte conform caracteristicilor lor.72 După 1801 medicii au confundat o anumită purpură miliară (roodvonk), care venea din vest, cu scarlatină, în ciuda

faptului că aceste două boli manifestau simptome complet diferite, a faptului că remediul scarlatinei se găsea în Belladonna,

pe când cel al purpurei în Aconitum şi, în sfârşit, în ciuda faptului că prima boală era de obicei doar sporadică, pe când cea de

a doua era invariabil epidemică. În ultimii ani se pare că cele două boli s-au unit, întâmplător, pentru a forma un fel de febră

eruptivă specifică, pentru care nici Belladona, nici Aconitum nu mai pot fi considerate remedii homeopatice.

@74

Printre bolile cronice trebuie să le socotim încă (ce păcat!) şi pe acelea cu care ne întâlnim, atât de

des, produse artificial în cursul tratamentelor alopatice datorită folosirii îndelungate a medicamnetelor

eroice, violente, în doze mari, crescânde: calomelul, sublimatul coroziv, unguentele pe bază de mercur,

nitratul de argint, iodul şi unguentele sale, opiumul, valeriana, scoarţa de tinehona şi chinina, degeţelul

roşu, acidul prusic, sulful şi acidul sulfuric, purgativele73, venesecţia, sângerarea abundentă, lipitorile,

scurgerile etc, prin care energia vitală esle uneori slăbită până la o limită nemiloasă şi alteori, dacă

pacientul nu moare, este deranjată în mod nefiresc (de fiecare substanţă într-o manieră specifică) într-o

asemenea măsură încât, pentru a menţine viaţa împotriva acestor atacuri inamice şi distinctive, trebuie să

se producă o revoluţie în organism, adică fie să priveze una din părţile acesteia de iritabilitate şi

sensibilitate, fie să le excite pe acestea în mod exagerat, adică să producă dilatare sau contractare,

relaxare sau încordare sau chiar distrugerea totală a unor anumite părţi şi să dezvolte schimbări organice

nefireşti, pe ici pe colo, în interior sau exterior (schilodind organismul intern sau extern). Forţa vitală

face toate aceste lucruri doar pentru a apăra organismul de o distrugere completă a vieţii datorată

asalturilor ostile, reînnoite ale unor asemenea forţe distructive73

73 Singurul caz posibil de pletora se prezintă la femeia sănătoasă, cu câteva zile înaintea ciclului, prezentând o anumită

senzaţie de plenitudine a sânilor fi a uterului, dar fără inflamaţie.74 Dintre toate metodele posibile pentru vindecarea bolilor nu poate fi imaginată una mai iraţională, mai nepotrivită şi mai

profund alopatică ca aceea a lui Broussais, mai exact tratamentul prin sângerare si înfometare care pentru mulţi ani s-a

răspândit pe o mare parte a pământului. Nici un om inteligent nu poate găsi în această metodă ceva medicinal sau care să ajute

d.p.d.v. medical întrucât medicamentele reale, chiar dacă au fost alease orbeşte şi administrate pacientului, se pot uneori

dovedi folositoare într-un caz de boală pentru că din întâmplare, s-ar putea să fi fost homeopatice în acel caz. Dar prin

sângerare bunul simţ sănătos nu se poate aştepta decât la slăbire şi la scurtarea vieţii. Este un fals dureros şi lipsit de orice

temei să afirm că cele mai multe sau chiar toate bolile depind de inflamaţiile locale. Chiar şi pentru o adevărată inflamaţie

locală, cea mai sigură şi mai rapidă vindecare se găsea în medicamentele capabile să îndepărteze în mod dinamic iritaţia

35

arterială pe care se bazează inflamaţia, acest lucru fund făcut fîiră cea mai mică pierdere de fluid şi de forţă. Sângerarea locală,

chiar a unor părţi afectate, are doar tendinţa de a amplifica inflamaţia reînnoită a aceste părţi. Şi cu siguranţă că este, în

general neadecvat, criminal să iei mai multe livre de sânge din vene în cazul febrelor inflamatorii, în condiţiile în care câteva

medicamente adecvate ar fi risipit această stare de iritare a arterelor, îndepărtând-o împreună cu boala în doar câteva ore şi cu

cea mai mică pierdere de sânge şi forţă. O asemenea pierdere mare de sânge este în mod evident de neînlocuit pentru bolnav,

de vreme ce organele gândite de Creator pentru a produce sânge sunt astfel atât de slăbite încât în vreme ce produc sânge în

aceeaşi cantitate, calitatea acestuia nu mai este la fel de bună ca înainte. Şi cum este posibil ca această pletoră imaginară să se

fi produs cu o asemenea rapiditate şi să fie redusă prin sângerări repetate, atâta timp cât doar cu o oră mai înainte pulsul

acestui pacient înfierbântat (înainte de etapa febrei şi a frigului) era atat de liniştit. Nici un om, nici un pacient nu are prea

mult sânge sau prea multă forţă. Dimpotrivă, nici un bolnav nu are destulă forţă, căci altfel energia sa vitală ar fi prevenit

dezvoltarea bolii. De aceea este iraţional şi crud să adaugi acestui pacient slăbit o sursă mai mare, într-adevăr cea mai serioasă

sursă de debilitate. Este o practică greşită, criminală, iraţională şi crudă, bazată pe o teorie absurdă şi lipsită de orice temei

folosită în locul îndepărtării bolii, care este întotdeauna de natură dinamică, şi poate fi eliminată numai prin potenţări

dinamice.

@75

Aceste atacuri asupra sănătăţii umane efectuate de către arta netămăduitoare alopatică (mult mai

accentuate în timpurile noastre) dintre toate bolile cronice sunt cele mai deplorabile şi, în acelaşi timp,

incurabile; şi trebuie să adaug, cu tristeţe, că este aparent imposibil să descoperim vreun remediu pentru

vindecarea lor dacă ele au atins o intensitate considerabilă.

@76

Bunul Dumnezeu ne-a oferit, prin homeopatie, mijloacele de vindecare doar pentru bolile naturale,

dar acele devastări si ciopârţiri interne sau externe ale organismului uman, efectuate atât de des, de-a

lungul anilor, de exercitarea nemiloasă a falsei arte75 de vindecare alopate prin tratamentele şi

medicamentele sale dureroase, trebuie remediate de însăşi forţa vitală (care oferă un ajutor adecvat

pentru eradicarea oricărei miasme cronice ce ar putea să pândească în aşteptare) dacă aceasta nu a fost

deja prea tare slăbită de asemenea acţiuni ostile şi care ar putea să-şi sacrifice câţiva ani unei asemenea

operaţiuni. Nu există şi nu poate exista o artă umană de vindecare care să reducă la o stare de normalitate

acele numeroase stări nefireşti care au fost de atâtea ori fatale75

75 Dacă pacientul moare, practicianul unui asemenea tratament obişnuieşte să evidenţieze, să arate rudelor îndurerate, la

examinarea postmortem, aceste desfigurări organice interne care sunt datorate pseudoartei sale, dar pe care ei le atribuie cu

măiestrie unei boli originale incurabile (vezi cartea mea: Alopatia - un cuvânt de avertizare pentru toţi pacienţii, Leipzig,

Baumgartner). Acele înregistrări înşelătoare, operele ilustrate despre anatomia patologică, prezintă produsele unei asemenea

cârpăceli lamentabile. Persoanele, decedate, care provin din sate sau săracii din oraşe care au murit fără a fi fost cârpăciţi

prin asemenea metode dureroase, de regulă, nu sunt descrişi de anatomia patologică . Asemenea deformări nu vor putea fi

găsite în cadavrele lor. Prin aceastea putem aprecia valoarea dovezilor desenate în acele ilustrări inimos colorate precum şi

onestitatea autorilor acestora.

36

@77

Bolile produse de expunerea prelungită la influente dăunătoare ce pot fi evitate nu trebuie numite

cronice. Ele includ bolile produse de: obişnuinţa de a consuma în exces băuturi şi alimente dăunătoare,

desfrâul de toate felurile care subminează sănătatea, abstinenţa prelungită de la lucruri care sunt necesare

vieţii, locuirea în localităţi nesănătoase, în special în ţinuturile mlăştinoase, întemniţarea în celule, lipsa

de exerciţiu fizic sau de mişcare în aer liber, suprasolicitarea fizică şi nervoasă, stresul emoţional

continuu etc. Aceste stări de boală autoprovocate dispar în mod spontan (în caz că nu există vreo miasmă

cronică în corp) prin îmbunătăţirea modului de viaţă şi nu pot fi numite boli cronice.

@78

Adevăratele boli cronice, naturale, sunt cele care provin dintr-o miasmă cronică, care atunci cănd sunt

lăsate să evolueze în voia lor şi nu sunt verificate prin intermediul acelor remedii specifice lor se vor

agrava în mod continuu (în ciuda celui mai corect regim de viaţă trupesc şi mental pe care îl ţine

subiectul unei astfel de boli) şi îl vor chinui pe pacient până la sfârşitul vieţii sale cu suferinţe din ce în ce

mai mari. Aceste boli, cu excepţia celor produse de practici medicale greşite (@ 74), sunt cele mai mari

flagele ale rasei umane, deoarece chiar şi cea mai robustă constituţie, cel mai regulat mod de viaţă si cea

mai puternică energie a forţei vitale sunt insuficiente pentru eradicarea lor.76

76 În timpul anilor înfloritori ai tinereţii şi odată cu apariţia menstruaţiei regulate, toate acestea, alăturate unui mod de viaţă

benefic pentru suflet, inimă şi corp, rămân necunoscute ani la rând. Persoanele chinuite par perfect sănătoase în faţa rudelor şi

a cunoştinţelor, iar boala care a apărut ca urmare a unei infecţii sau ereditar pare să fi dispărut în totalitate. Dar în anii

următori, după evenimente şi condiţii de viaţă nefavorabile, ele vor apărea cu siguranţă din nou şi se vor dezvolta mult mai

repede, asumându-şi un caracter mult mai grav proporţional cu perturbarea principiului vital prin pasiuni nocive, griji şi

supărări, dar în special când acesta a fost perturbat de un tratament medical neadecvat.

@79

Până acum, sifilisul a fost oarecum recunoscut ca boală cronică miasmatică, care, dacă nu este

tratată, dispare doar odată cu moartea individului. Sicoza (condilomatoza) - care nu poate fi, de

asemenea, eradicată de forţa vitală fără efectuarea unui tratament medical adecvat - nu a fost recunoscută

drept o boală miasmatică cronică cu un caracter particular, ceea ce fără nici o îndoială şi este, iar medicii

şi-au imaginat că au vindecat-o atunci când au distrus excrescenţele de pe piele, dar au pierdut din vedere

faptul că discrazia ocazionată de acestea a persistat.

@80

De o importanţă incalculabil mai mare decât cele două miasme despre care am vorbit este miasma

cronică a psorei, care (în timp ce primele două îşi dezvăluie discrazia internă specifică una prin şancrul

primar veneric, iar cealaltă prin excrescenţe conopidiforme) îsi anunţă, de asemenea, existenţa (după

infectarea internă totală a întregului organism) printr-o erupţie cutanată specifică, formată uneori doar

37

din câteva vezicule însoţite de un prurit voluptuos, intolerabil (şi un miros specific). Miasma cronică

internă monstruoasă - psora este singura cauză fundamentală reală şi producătoare a tuturor celorlalte

numeroase (aş putea spune nenumărabile) forme de boală,77 care sub denumiri ca: debilitate nervoasă,

isterie, ipohondrie, manie, melancolie, idioţie, nebunie, epilepsie si tot felul de convulsii, înmuierea

oaselor (rahitism), scolioză şi cifoză, carii, cancer, fungus hematodes, neoplasmele, gută, hemoroizi,

icter, cianoză, hidropizie, amenoree, hemoragie gastrică, nazală, pulmonară, impotenţă şi sterilitate,

hemoragie vezicală şi uterină, astm şi ulceraţii pulmonare, migrene, surzenie, cataractă, amauroză, litiază

renală, paralizie, deficienţe senzoriale şi dureri de mii de feluri, sunt menţionate în cărţile sistematice de

patologie ca fiind boli specifice, independente.77 Am petrecut 12 ani pentru a investiga sursa acestui număr incredibil de mare de boli cronice, pentru a obţine şi colecţiona

anumite dovezi ale acestui mare adevăr, care a rămas necunoscut tuturor observatorilor din trecut şi contemporani şi pentru a

descoperi, în acelaşi timp, principalele remedii (antipsorice) care, în mod colectiv sunt aproape o pereche pentru acest monstru

cu mii de capete în toate dezvoltările şi formele sale diferite. Am publicat observaţiile mele asupra acestui subiect în cartea

intitulată Bolile cronice (4 voi, Dresda, Arnold, ediţia a doua, Dusseldorf, Schaub) până să înţeleg că pot doar să predau cum

se tratează întraga serie a bolilor cronice ca maladii izolate, individuale, cu acele substanţe medicinale ale căror efecte pure au

fost testate asupra persoanelor sănătoase până la acea perioadă, astfel încât fiecare caz de boală cronică în parte a fost tratat de

discipolii mei conform grupului de simptome pe care aceasta îl manifesta, exact ca o boală idiopatică, şi care a fost adeseori

vindecată, asttel încât omenirea bolnavă a fost încântată de aceste mari comori tămăduitoare adunate deja de noua artă a

vindecării. Cu atat mai mare trebuie să fie acum motivul de bucurie pentru faptul că ţelul dorit a fost aproape atins, întrucât

recent s-au descoperit remedii homeopatice şi mai specifice pentru afecţiunile cronice provenite de la psoră (medicamente

numite corect remedii antipsorice) şi au fost publicate instrucţiuni speciale pentru prepararea şi folosirea lor; dintre acestea,

medicul adevărat poate alege acinii pentru agenţii săi curativi pe acelea ale căror simptome medicinale corespund în cea mai

asemănătoare măsură (homeopatic) bolii cronice pe care el trebuie să o vindece; şi astfel, prin folosirea medicamentelor

(antipsorice) mult mai adecvate pentru miasmă, medicul poate fi de un folos mult mai mare şi aproape întotdeauna va reuşi o

vindecare definitivă.

@81

Faptul că acest agent infecţios extrem de vechi a trecut în mod treptat, de-a lungul a câteva sute de

generaţii, prin multe milioane de organisme umane şi a obţinut astfel o dezvoltare incredibilă, explică

într-o oarecare măsură cum reuşeşte el acum să se manifeste sub nenumărate forme morbide asupra marii

familii a omenirii, mai ales dacă luăm în considerare ce număr mare de circumstanţe78 contribuie la

producerea acestei mari diversităţi de boli cronice (simptome secundare ale psorei), la care se adaugă

diversitatea cu neputinţă de descris a oamenilor, diversitate legată de constituţia lor trupească

congenitală. De aceea, nu este de mirare că o asemenea diversitate de agenţi nocivi care acţionează atât

in interior cât şi din exterior şi, uneori, în mod permanent asupra unei asemenea diversităţi de organisme

pătrunse de miasma psorică, produce o varietate de nenumărate defecte, boli, perturbări şi suferinţe care

38

au fost până acum tratate în vechile scrieri patologice - sub nume diferite - ca fiind boli cu un caracter

independent. 79

78 Unele dintre aceste cauze care exercită o influenţă modificatoare asupra transformărilor psorei în bolile cronice depind

uneori de clima şi caracterul fizic al locului, locuinţei, uneori de marea diversitate în educaţia fizică şi morală a tineretului,

ambele putând fi neglijate sau în exces, sau mai depind şi de abuzul de muncă şi de condiţiile de viaţă, în ceea ce priveşte

dieta şi regimul, pasiunile, manierele şi obiceiurile.79 Aceste opere conţin atat de multe nume ambigue, nepotrivite, îndărătul fiecăruia dintre ele aflîndu-se stări morbide foarte

diferite, care adeseori se aseamănă între ele doar printr-un singur simptom cum ar fi malarie, icter, hidropizie, oftică,

leucoree, hemoroizi, reumatism, apoplexie, convulsii, isterie, ipohondrie, melancolie, manie, angină pectorală, paralizie etc ,

care sunt prezentate ca fiind boli cu un caracter fix, invariabil şi sunt tratate după numele lor, conform unui plan stabilit. Cum

poate acordarea de astfel de nume să justifice un tratament medical identic? Şi dacă tratamentul nu urmează să fie

întotdeauna acelaşi, de ce este necesară folosirea unui nume identic care să postuleze o identitate de tratament? Într-adevăr,

“nu este un rău mai mare strecurat în arta medicinei decât acela al impunerii anumitor nume generale bolilor, ca şi dorinţa de a

le adapta lor anumite medicamente generale” spune Huxham, un om pe cât de clarvăzător, pe atât de conştiincios (Op. phys.

med, voi 1). Şi în acelaşi fel se lamentează şi Fritze (Annalen, voi 1, pag 80) că "bolile diferite esenţial sunt desemnate prin

aceleaşi nume." Chiar şi acele boli epidemice, care sunt propagate, iată îndoiala, în fiecare epidemie în parte, de un principiu

contagios specific, care rămâne necunoscut pentru noi, sunt desemnate de vechea şcoală de medicină cu nume particulare, ca

şi cum ele ar fi boli exacte, binecunoscute, care apar în mod invariabil în aceeaşi formă, febra de spital, febra de închisoare,

febra de tabără, febra putridă, febra bilioasă, febra nervoasă, febra mucoasă, deşi fiecare epidemie de asemenea febre

rătăcitoare se dezvăluie la fiecare apariţie ca fiind alta, o boală nouă, o altă formă, foarte diferită în fiecare situaţie sub

aspectul evoluţiei sale, precum şi în cele mai multe simptome şi în întreaga ei apariţie. Fiecare este atât de diferită de toate

epidemiile anterioare, orice nume ar purta, încât ar fi o dezertare de la orice logică dacă ar fi să dăm acestor maladii, ce diferă

atât de mult una de cealaltă, unul dintre acele nume cu care ne întâlnim în scrierile patologice şi să le tratăm în conformitate cu

aceste nume greşit folosite. Doar sincerul Sydenham a perceput aceasta când (Obs.med... cap 2, De Morbi.Epid.) insistă

asupra necesităţii de a nu considera nici o boală epidemică ca şi cum aceasta a mai apărut cândva şi să o tratăm în acelaşi fel

sau în altul, de vreme ce toate care apar succesiv, indiferent cât de numeroase ar fi, diferă una de cealaltă. "Mintea este izbită

cu minunare de cât de diferite şi clar neasemănătoare una alteia sunt înfăţişările bolilor epidemice; există o diferenţă evidentă

între aceste boli, nu numai sub aspectul simptomelor corespunzătoare şi specifice lor, ci, de asemenea, şi în metoda de a le

trata şi în modul în care fiecare cere pentru ea o metodă diferită de oricare alta. Prin urmare, oricare ar fi modul şi oricare ar fi

limita în înfăţişarea externă şi în numărul de simptome, celor care nu le dau atenţie, bolile epidemice par să se asemene; totuşi

dacă cineva le acordă o atenţie sporită, reiese că aceste boli epidemice sunt de o natură atât de diferită una de cealaltă, precum

sunt banii adevăraţi de cei falşi."

Din toate acestea reiese clar că toate aceste nume fără rost şi greşit folosite ale bolilor nu trebuie să influenţeze cu nimic

practica unui medic adevărat, care ştie că trebuie să judece şi să vindece bolile nu conform asemănării numelui unuia dintre

simptomele lor, ci conform totalităţii semnelor fiecărui pacient în parte, a cărui afecţiune este de datoria lui să o investigheze

cu atenţie şi să nu-şi dea niciodată cu presupusul în ceea ce o priveşte.

Totuşi, dacă uneori pare necesar să se folosească numele unor boli pentru atunci când vorbim despre un pacient unor persoane

obişnuite şi a ne face înţeleşi în câteva cuvinte, va trebui numai să le folosim ca nume colective şi să le numim de ex.:

pacientul are un fel de dans al Sfântului Vitus, un fel de hidropizie, un fel de tifos, un fel de malarie; dar (pentru a elimina

39

odată pentru totdeauna confuzia acestor nume ) nu vom spune niciodată că el are dansul Sfântului Vitus, ei are tifos, că are

malarie, că are hidropizie, întrucât nu există cu siguranţă boli fixe, cu caracter neschimbător care să poarte astfel de nume.

@82.

Deşi prin descoperirea acestei surse mari a bolilor cronice şi, de asemenea, prin descoperirea

remediilor homeopatice specifice pentru tratarea psorei medicina s-a apropiat cu câţiva paşi importanţi

de cunoaşterea naturii majorităţii bolilor ce trebuie vindecate, totuşi, pentru stabilirea medicaţiei în

fiecare caz de boală cronică (psorică) pe care un medic este chemat să o vindece, datoria de a înţelege

atent simptomele şi caracteristicile sale este la fel de indispensabilă pentru medicul homeopat pe cât era

şi înaintea acestei descoperiri care ne arată că nu poate avea loc nici o vindecare adevărată a acestora sau

a altor boli fără un tratament individualizat pentru fiecare caz al bolii în parte; pentru că numai prin astfel

de investigaţii se va putea face o oarecare diferenţă între o afectiune acută, o boală care se dezvoltă rapid

şi o boală cronică; doar aşa se va putea observa ca la o boala acută simptomele principale sunt mult mai

evidente, devin perceptibile simţurilor mult mai repede şi deci, necesită mult mai puţin timp pentru a da

de urma bolii şi sunt necesare mult mai puţine întrebări,80 din moment ce aproape totul este de la sine

înţeles, asta în comparaţie cu cazul unei boli cronice care progresează treptat de câţiva ani şi la care

simptomele sunt mult mai greu de stabilit.80 Deci următoarele obiective pentru investigarea simptomelor sunt numai în mod parţial aplicabile pentru bolile acute.

@83

Această examinare individualizată a unui caz de boală, care primeşte aici doar o introducere generală şi

din care medicul va reţine doar ceea ce este aplicabil în fiecare caz în parte, necesită din partea medicului

o eliberare totală de prejudecăţi, necesită simţuri integre, observare atentă şi exactitate în trasarea

tabloului bolii.

@84

Pacientul îşi va spune în mod amănunţiţ povestea suferinţelor sale; cei din jurul lui (familia,

prietenii) povestesc dacă l-au auzit pe pacient plângându-se de ceva, cum s-a comportat el şi ce au

observat ei la dânsul; medicul vede, aude şi remarcă ce anume este schimbat sau neobişnuit la pacient. El

îşi notează cu minuţiozitate tot ceea ce pacientul şi prietenii acestuia i-am povestit despre el, făcând uz

chiar de expresiile folosite de aceştia. Medicul va păstra tăcerea, permiţându-le acestora să spună tot

ceea ce au de spus şi se va abţine să îi întrerupă (o va face doar dacă aceştia se vor îndepărta de la

subiect81). Medicul îi va sfătui la începutul examinării să vorbească încet, rar, astfel încât să-şi poată nota

părţile importante ale spuselor vorbitorilor.81 Orice întrerupere rupe şirul gândurilor naratorilor şi tot ceea ce au spus la început, nu le mai apare destul de clar

după aceea.

40

@85

El va începe un nou alineat cu fiecare circumstanţă nou menţionată de către pacient sau de prietenii

acestuia, astfel încât simptomele să poată fi aranjate separat unul sub celălalt. Astfel, el va putea adăuga

la oricare dintre aceste circumstanţe lucruri care la început au fost relatate într-o manieră prea vagă.

@ 86

Când martorii au terminat ceea ce au avut de spus, medicul va reveni la fiecare simptom în parte şi

va solicita informaţii mai exacte în legătură cu acesta în felul următor: el va citi simptomele aşa cum i-au

fost relatate, unul câte unul şi va cere lămuriri suplimentare pentru fiecare dintre ele; de ex: La ce

intervale de timp a apărut simptomul? Cum s-a simţit pacientul înainte de a lua medicamentul pe care l-a

folosit până acum? Cum s-a simţit în timp ce a luat medicamentul şi la câteva zile după ce a încetat să îl

mai ia? Ce fel de durere, care este senzaţia exactă care s-a instalat în locul respectiv? Unde se află acel

loc? A apărut durerea sub formă de crize neprovocate, la diferite intervale de timp, sau a fost o durere

continuă, fără oprire? De când a început sau cât a durat? La ce oră din zi sau din noapte şi în ce poziţie se

afla corpul când durerea a devenit insuportabilă sau a cedat în întregime? Care a fost natura exactă a

acesteia, evenimentul sau circumstanţa provocatoare? Descrieţi-o cu propriile cuvinte.

@87

Astfel, medicul obţine informaţii mai precise în legătură cu fiecare detaliu, luat în parte, dar fără a

formula întrebările astfel încât acestea să îi sugereze 82 răspunsul pacientului , care va trebui să răspundă

numai prin da sau nu; altfel, pacientul va fi tentat să răspundă greşit, pe jumătate adevărat sau nu în

loialitate corect, fie din indolenţă, fie pentru a-i fi pe plac celui care îl interoghează, din toate acestea

rezultând cu siguranţă un tablou, fals al bolii şi ca urmare un tratament neadecvat.82 De exemplu, medicul nu trebuie să întrebe: Această circumstanţă nu a fost cumva prezentă? El nu trebuie să se facă

niciodată vinovat de inducerea unor asemenea sugestii care tind să-i determine pe pacient să dea un răspuns fals şi o relatare

falsă a simptomelor sale.

@88

Dacă în expunerea benevolă a acestor detalii nu s-a menţionat nimic în legătură cu unele fapte sau

funcţii ale corpului sau stări mentale ale bolnavului, medicul îl va întreba pe acesta ce altceva ar mai

putea adăuga în ceea ce priveşte aceste părţi şi funcţii sau în legătură cu starea sa mentală83 sau dispoziţia

sa, dar pentru a face aceasta, medicul se va folosi doar de expresii generale, astfel încât să-i oblige pe

pacienţi să intre în detalii speciale.83 De exemplu, de ce natură sunt scaunele sale? Ce puteţi spune despre urinare ? Cum stă cu somnul de peste zi şi de

peste noapte ? Care este starea de dispoziţie a sa, cum stă cu buna dispoziţie şi cu. memoria? Ce poate spune despre sete? Ce

gust simte? Ce fel de mâncare sau de băutură i se par cele mai plăcute? Care i se par cele mai respingătoare? Are fiecare dintre

41

acestea gustul ei natural, sau un alt gust neobişnuit ? Cum se simte pacientul după ce a mâncat sau a băut ? Are ceva de spus

despre cap, membre sau abdomen ?

@89

Când pacientul (pentru că ne vom baza în principal pe descrierea senzaţiilor făcută de el, excepţie

făcând cazurile de boală simulată) a oferit din propria voinţă aceste detalii şi răspunzând la întrebări a

furnizat informaţiile cerute trasând un tablou perfect credibil al bolii medicul are libertatea şi chiar este

obligat (dacă simte că nu a adunat încă toate informaţiile de care are nevoie) să pună întrebări şi mai

precise, şi mai speciale.84

84 De exemplu, cât de frecvente sunt scaunele ? Cum arată ele exact ? Materia eliminată era formată din mucus sau fecale ? A

avut sau nu dureri în timpul eliminării? Care a fost natura exactă a acestor dureri şi unde anume s-au produs ele ? Ce a vomitat

pacientul ? Gustul rău era putrid, amar, acru sau altfel ? Apare înainte, după, sau în timp ce mănâncă sau bea ? În ce moment

al zilei era cel mai rău? Care era gustul eructaţiilor ? Urina este tulbure dacă stă mai mult sau imediat ce a fost eliminată ? Ce

culoare are imediat după emisie ? Ce culoare are sedimentul ? Cum se comportă pacientul în timpul somnului ? Scânceşte,

geme, vorbeşte sau ţipă în somn ? Tresare în somn ? Sforăie când inspiră sau când expiră ? Doarme numai pe spate sau dacă

nu, pe ce parte doarme pacientul? Se acoperă bine sau nu, poate suporta hainele pe el ? Se trezeşte uşor sau doarme prea

adânc? Cum se simte imediat după trezire? Cât de des apare un simptom sau altul? Care este cauza care produce acest

simptom atunci când el apare ? Când apare: când pacientul stă aşezat, întins, în picioare sau când se mişcă? Apare numai

atunci când posteşte, sau dimineaţa sau numai seara sau numai după o masă, sau când apare de obicei? Când apare frisonul?

Este doar o senzaţie de rece sau chiar temperatura este scăzută? Dacă da, în care părţi? Sau, în timp ce îi este frig, este

pacientul cald la atingere? A fost doar senzaţia de rece fără tremurătură? I-a fost cald fără a se înroşi la faţă? Care dintre

părţile sale erau fierbinţi la atingere? S-a plâns de căldură Iară să fie fierbinte la atingere? Cât a durat starea de rece? Cât a

durat cea de fierbinţeală ? Când a apărut setea? în timpul stării de rece sau a stării de cald? înainte sau după aceasta ? Cât de

mare a fost setea şi care a fost băutura dorită? Când apare transpiraţia? La începutul sau la sfârşitul stării de cald? Sau la câte

ore după starea de cald? Apare în timpul somnului sau când este treaz? Cum miroase transpiraţia? De ce se plânge pacientul

înainte sau după starea de frig? În timpul stării de cald sau după aceasta? De ce se plânge el în timpul sau după starea de

transpiraţie? La femei, ce caracteristici are ciclul menstrual şi celelalte posibile secreţii?

@ 90

După ce medicul şi-a terminat de notat toate aceste particularităţi, el îşi va nota apoi ceea ce a

observat el însuşi la pacient85 şi va stabili câte dintre observaţiile acestea sunt specifice pacientului în

starea de sănătate.85 De exemplu: Cum s-a comportat pacientul în timpul consultaţiei ? A fost el morocănos, certăreţ grăbit, plângăcios, anxios,

disperat sau trist, plin de speranţă, calm etc.? A fost el într-o stare de toropeală sau din alt motiv înţelegea greu? Avea vocea

răguşită, vorbea pe un ton scăzut sau incoerent? Sau cum altfel vorbea? Ce culoare au faţa, ochii, pielea în general? Şi care era

în general culoarea pielii? Care era gradul de vivacitate şi putere, ce se putea citi în expresia feţei sale şi în ochii săi? Care era

starea limbii sale, a respiraţiei, mirosul gurii sale? Şi cum stătea cu auzul ? Pupilele sale erau dilatate sau contractate? Cât de

repede şi în ce măsură răspund ele la diferite grade de lumină? Care era natura pulsului? Care era starea abdomenului său? Cât

de umedă, de fierbinte, cât de rece sau de uscată la atingere era pielea în general sau în anumite zone? Cum stătea întins, cu

42

capul dat pe spate, cu gura deschisă complet sau pe jumătate, cu braţele deasupra capului, pe spate, sau în ce poziţie? Cât de

mare a fost efortul făcut ca să se ridice? Şi orice altceva ce i s-ar putea părea medicului ca fiind demn de remarcat.

@91

Simptomele şi senzaţiile experimentate de pacient de-a lungul unui tratament medicamentos

anterior nu furnizează tabloul pur al bolii; dar, pe de altă parte, acele simptome şi boli de care a suferit

înaintea folosirii medicamentelor sau după ce acestea au fost întrerupte pentru câteva zile; oferă

adevărata imagine a formei originale a bolii şi de acestea se va ocupa în special medicul. Când boala are

un caracter cronic şi pacientul a luat medicamente până în clipa în care este consultat, medicul poate - în

mod avantajos - să întrerupă aceste medicamente pentru câteva zile sau să administreze între timp ceva

de natură nemedicinală şi să amâne pentru consultaţia următoare o examinare mai precisă a simptomelor

morbide pentru a putea înţelege, în puritatea lor, simptomele permanente, necontaminate, ale vechii boli

şi pentru a-şi putea forma o imagine a bolii demnă de încredere.

@92

Dar, dacă este vorba de o boală cu evoluţie rapidă şi dacă caracterul grav al acesteia nu permite nici

o întârziere, medicul va trebui să se mulţumească cu observarea stării morbide, indiferent cât de

schimbată ar fi aceasta de medicamente, dacă nu va putea stabili ce simptome au existat înainte de

folosirea medicamentelor, pentru ca el să poată, cel puţin, să-şi formeze o înţelegere corectă a imaginii

complete a bolii în starea sa actuală, adică a maladiei suprapuse formată din boala medicinală şi cea

originală, care datorită folosirii medicamentelor neadecvate este de obicei mult mai gravă şi mai

periculoasă decât era boala originală şi care cere, deci, un ajutor prompt şi eficient, şi prin aceasta să

traseze o imagine completă a bolii, el va putea să o combată cu un remediu homeopatic adecvat astfel

încât pacientul să nu cadă victimă medicamentelor nocive pe care le-a înghiţit.

@93

Dacă boala a fost declanşată într-un timp scurt sau, în cazul bolilor cronice, cu mult timp în urmă,

de o cauză evidentă, atunci pacientul sau prietenii săi interogaţi în particular o vor menţiona fie spontan,

fie atunci când vor fi chestionaţi cu atenţie.86

86 Orice cauză de natură nefericită pe care pacientul sau prietenii lui nu doresc să o mărturisească, cel puţin nu în mod

voluntar, va trebui aflată de către medic prin încadrarea cu îndemânare a întrebărilor sau prin informaţii private. Dintre acestea

amintim: tentativa de sinucidere sau otrăvire, onanismul, desfrâuri obişnuite sau nefireşti, excesul de băuturi alcoolice sau de

cafea, o libertate mare de a mânca în general sau în a mânca vreun anume fel de mâncare periculoasă, infecţii cu boli venerice

sau cu râie, dezamăgire în dragoste, gelozie, nefericire familială, supărări, tragedii în familie, răzbunare, mândria rănită, jena

de natură financiară, superstiţii, frică, foamea sau o imperfecţiune în zonele intime, hernie, prolaps etc.

@94

43

În timpul examinării stării bolilor cronice, caracteristicile particulare ale pacientului cu privire la

ocupaţiile sale obişnuite, la modul său de viaţă, la dieta pe care o urma, la situaţia sa familială ş.a.m.d.

trebuie să fie considerate şi analizate cu atenţie, pentru a vedea ce anume exista în ele care ar putea avea

tendinţa să producă sau să menţină boala, astfel încât prin înlăturarea lor să poată începe însănătoşirea.87

87În bolile cronice la femei trebuie acordată o atenţie specială următoarelor aspecte: stărilor de graviditate, sterilităţii,

apetitului sexual, lehuziei, avorturilor, alăptării, caracteristicilor ciclului menstrual. Mai ales în ceea ce priveşte ultima stare

amintită va trebui să nu neglijăm dacă acesta apare la intervale prea scurte sau dacă întârzie peste limita normală, câte zile

durează, dacă scurgerea este continuă sau întreruptă, care este de obicei cantitatea şi aspectul sângelui, dacă există leucoree

înainte sau după ciclu, dar, mai ales, ce probleme fizice sau mentale, ce senzaţii şi dureri apar înainte, în timpul sau după

ciclu? Dacă există leucoree, care este natura ei, ce senzaţii o acompaniază, în ce cantitate este şi care sunt condiţiile şi ocaziile

în care apare ?

@95

În bolile cronice investigarea semnelor bolii mai sus menţionate şi a tuturor celorlalte trebuie făcută

cât mai grijuliu posibil şi trebuie acordată atenţie şi celor mai mărunte caracteristici, pe de o parte pentru

că în aceste boli ele sunt cele mai specifice şi se aseamănă cel mai puţin cu cele ale bolilor acute şi dacă

urmează sa aibă loc un tratament, ele nu pot fi observate cu acurateţe; iar pe de alta parte, pentru că

pacienţii se obişnuiesc atât de mult cu suferinţele lor îndelungate încât acordă atenţie puţină sau deloc

simptomelor mai puţin accesibile, care adesea au un rol foarte important - fiind de mare folos uneori în

determinarea alegerii medicamentului. Ele sunt privite de către pacienţi ca fiind aproape o parte

integrantă a stării lor şi sunt chiar considerate ca o stare de sănătate, stare de care au uitat în suferinţele

lor şi care uneori durează de 15-16 ani. De aceea, ei vor crede foarte greu că aceste simptome auxiliare,

aceste deviaţii mai mari sau mai mici de la starea de sănătate ar putea avea vreo legătură cu maladia lor

principală.

@ 96

În plus, pacienţii înşişi diferă atât de mult între ei încât unii dintre aceştia, în special aşa-numiţii

ipohondri şi persoanele cu o mare sensibilitate şi care se tem de suferinţe, îşi vor descrie simptomele în

culori prea vii, prin expresii exagerate, pentru a-l determina pe medic să le uşureze mai repede

suferinţele.88

88 O fabricare pură de simptome şi suferinţe nu se va întâlni niciodată la ipohondri, nici chiar la cei mai nerăbdători dintre ei -

acest lucru va fi dovedit prin compararea suferinţelor de care se plâng în anumite momente când medicul nu le administrează

nimic sau doar ceva ce nu este medicinal; - dar trebuie să deducem ceva din exagerarea lor, să notăm caracterul puternic al

expresiilor lor, al sensibilităţii lor excesive, căci în acest caz această exagerare foarte mare a expresiei lor când vorbesc despre

bolile lor devine ea însăşi un simptom important pe lista trăsăturilor din care este compus portretul bolii. Cazul este diferit în

ceea ce priveşte bolnavii psihici şi născocitorii ticăloşi de boli.

@97

44

Alţi indivizi, de natură opusă, se vor abţine (pe de o parte din lene, pe de altă parte dintr-o falsă

modestie şi uneori dintr-un fel de slăbiciune a minţii) de la a menţiona o parte din simptomele lor, le vor

descrie în termeni vagi sau vor presupune că unele dintre ele nu au importanţă.

@98

Aşa cum, în mod cert, trebuie să ascultăm mai ales prezentarea pacientului legată de suferinţele

sale şi să acordăm credit senzaţiilor descrise prin propriile sale cuvinte, care ne vor permite să-i

înţelegem boala - deoarece, de obicei, prietenii şi îngrijitorii lui le vor schimba şi le vor prezenta eronat -

la fel de important este, pe de altă parte, ca în toate bolile, dar în special în cazul celor cronice,

investigarea adevărată a întregii imagini a bolii şi a caracteristicilor ei să fie făcută cu o circumspecţie

deosebită, cu tact, cu o cunoaştere bună a naturii umane, cu grijă în conducerea investigării şi cu o

răbdare dumnezeiască.

@ 99

Pe ansamblu, investigarea bolilor acute sau a acelor care şi-au încheiat ciclul foarte repede este

mult mai uşoară pentru medic, deoarece toate fenomenele şi deviaţiile de la starea de sănătate sunt încă

proaspete în memoria pacientului şi a prietenilor săi, ele continuă să fie de actualitate. De asemenea,

medicul trebuie să ştie totul despre aceste cazuri; în orice caz, el va avea mult mai puţin de întrebat

pentru că ele îi vor fi, de cele mai multe ori, detaliate în mod spontan.

@100

În investigarea totalităţii simptomelor bolii epidemice sau sporadice este aproape irelevant dacă

ceva similar sau nu a existat vreodată în lume sub acelaşi nume sau sub un nume diferit. Noutatea

specificităţii unei boli de acest fel nu face nici o diferenţă, nici în modul de examinare şi nici în cel de

tratare, de vreme ce medicul trebuie să privească tabloul oricărei boli ca şi cum ar fi ceva nou şi

necunoscut şi să o investigheze pornind de la această idee, dacă doreşte să practice medicina într-o

manieră reală şi radicală, fără a substitui vreodată ipoteza unei observaţii atente, fără a lua vreodată

de bun faptul că un caz anterior al bolii respective este deja cunoscut în totalitate sau parţial, ci doar

examinând-o întotdeauna în toate fazele ei; şi acest mod de a proceda este cu atât mai adecvat în astfel de

cazuri, cu cât examinarea va arăta că orice boală este, în multe privinţe, un fenomen cu caracter unic,

diferind foarte mult de epidemiile anterioare cărora li s-au aplicat, în mod fals, diverse nume (cu

excepţia, desigur, a acelor epidemii provenind dintr-un principiu contagios care rămâne întotdeauna

acelaşi: variola, pojarul etc).

@101

Se poate întâmpla, însă, ca în primul caz al unei boli epidemice, care se prezintă singur la medic,

acesta să nu obţină imediat o cunoaştere a întregului tablou al bolii deoarece numai printr-o observaţie

45

atentă a câtorva cazuri de asemenea boli colective el va putea afla totalitatea semnelor şi a simptomelor

ei. Medicul cu adevărat interesat poate, totuşi, chiar de la examinarea primilor doi pacienţi, să obţină o

cunoaştere atât de profundă a adevăratei stări, încât să obţină portretul caracteristic al bolii şi chiar să

găsească medicamentul homeopatic adecvat ei.

@102

Pe parcursul notării în scris a simptomelor câtorva asemenea cazuri, schiţa portretului acestei boli

devine din ce în ce mai completă şi în nici un caz mai încâlcită şi mai prolixă, ci mai semnificativă (ea

incluzând cât mai multe caracteristici ale acestei boli colective); pe de o parte, simptomele generale

(pierderea poftei de mâncare, insomnie etc) sunt definite precis ca fiind caracteristice; şi, pe de altă parte,

simptomele mai deosebite, care sunt specifice doar unui număr mic de boli şi care apar mai rar în aceeaşi

combinaţie devin vizibile şi formează ceea ce este caracteristic acelei maladii.89 Toţi cei afectaţi de o

boală epidemică predominantă la un moment dat au contractat această boală dintr-una şi aceeaşi sursă şi

deci ei suferă, cu siguranţă, de aceeaşi boală; dar întreaga măsură a unei asemenea boli epidemice şi

totalitatea simptomelor ei, cunoaşterea ei, care este esenţială şi ne dă posibilitatea să alegem remediul

homeopatic cel mai adecvat pentru vindecarea bolii şi care se obţine printr-o trecere în revistă completă a

tablouului morbid) nu pot fi aflate doar la un singur pacient, ci vor fi cu adevărat deduse şi stabilite

urmărind evoluţia câtorva pacienţi cu constituţii diferite.89 Medicul, care în primele cazuri a putut deja să aleagă un remediu homeopatic, va putea în cazurile următoare să verifice

gradul de adecvare al medicamentului ales sau să descopere un remediu homeopatic mai potrivit sau de ce nu, pe cel mai

potrivit.

@103

Bolile epidemice care, în general, au un caracter acut, maladiile cronice miasmatice (care, aşa cum

am arătat, rămân aceleaşi în natura lor intimă, în special psora) trebuie investigate în acelaşi mod care a

fost predat mai sus - urmărind întreaga sferă a simptomelor lor - într-o manieră mult mai amănunţită

decât a fost vreodată efectuată, deoarece, în cazul lor un pacient prezintă doar o parte din simptome, un al

doilea, al treilea ş.a.m.d, prezintă alte simptome care sunt, la rândul lor, doar o parte din totalitatea

simptomelor ce dau întreaga măsură a acestei maladii, astfel încât întreaga arie a simptomelor

corespunzătoare unei asemenea boli cronice miasmatice, şi mai ales psorei, poate ii obţinută numai prin

observarea separată a unui număr foarte mare de pacienţi afectaţi de o astfel de boală cronică. Fără o

completă trecere în revistă şi fără un tablou colectiv al acestor simptome, medicamentele (capabile să

vindece, în mod homeopatie, întreaga maladie) nu vor putea fi descoperite; şi aceste medicament sunt, în

acelaşi timp, adevăratele remedii pentru pacienţii suferinzi de asemenea afecţiuni cronice.

@104

46

Când totalitatea simptomelor care marchează clar cazul bolii sau, altfel spus, tabloul bolii

(indiferent de natura acesteia) a fost perfect schiţat,90 atunci putem afirma ca partea cea mai grea a fost

îndeplinită. Căci medicul are acum înaintea lui tabloul bolii, mai ales dacă aceasta este cronică, care îl va

călăuzi de aici încolo în tratamentul său; el poate investiga boala sub toate aspectele ei şi poate alege

simptomele caracteristice pentru a le opune, mai bine spus pentru a opune întregii boli o forţă morbidă

artificială foarte asemănătoare, sub forma unui remediu ales de pe lista tuturor remediilor care au avut un

efect benefic. Şi dacă în timpul tratamentului medicul doreşte să vadă care a fost efectul medicamentului

şi ce schimbare a avut loc în starea pacientului, la o nouă examinare a acestuia el nu va trebui decât să

şteargă de pe lista cu simptome notată la prima examinare pe cele care s-au ameliorat, să le sublinieze pe

cele care încă mai persistă şi să adauge orice simptome noi care ar fi putut apărea pe parcurs.90 Medicul de şcoală veche nu şi-a făcut prea multe probleme în ceea ce priveşte acest mod de tratament. Nu a vrut să asculte

nici un detaliu al tuturor circumstanţelor cazului prezentat de pacient; într-adevăr, el a întrerupt deseori relatarea acestuia

despre suferinţele sale, pentru a nu fi întârziat în scrierea rapidă a prescripţiei sale, compusă dintr-o diversitate de ingrediente

ale căror efecte reale îi erau necunoscute. După cum nici un medic alopat nu a încercat să afle circumstanţele exacte ale

cazului pacientului, şi cu atât mai puţin să şi le noteze în scris. La următoarea consultaţie, câteva zile de la prima consultaţie a

acestuia, el nu şi-a adus aminte nimic din cele câteva detalii pe care le-a auzit la prima vizită (consultând între timp atât de

mulţi pacienţi cu afecţiuni diferite), el a lăsat ca totul să-i intre pe o ureche şi să-i iasă pe cealaltă. La vizitele următoare el

pune doar câteva întrebări generale, ia pulsul, se uită la limbă şi în acelaşi timp scrie o altă prescripţie, pe aceleaşi principii

iraţionale sau ordonă să fie urmată în continuare prima prescripţie (în cantităţi considerabile şi de câteva ori pe zi) şi, cu o

înclinare plină de graţie, el se grăbeşte spre cel de-al 50-lea sau al 60-lea pacient pe care trebuie să-i consulte, în felul lui

nepăsător în cursul acelei după-amieze. Acesta profesie care mai mult decât oricare altele necesită cea mai adâncă reflecţie,

cea mai conştiincioasă şi atentă examinare a stării fiecărui pacient în parte şi un tratament special bazat pe aceasta a fost

condusă în maniera descrisă mai sus de persoane care-şi spuneau medici, practicieni raţionali. Rezultatul, aşa cum este de

aşteptat, a fost aproape întotdeauna rău; şi cu toate acestea pacienţii trebuiau să le urmeze sfatul, pe de o parte pentru că nu se

găseau alţii mai buni, iar pe de altă parte din snobism.

@105

Al doilea punct din opera de vindecare a unui medic adevărat este legat de obţinerea unei

cunoaşteri perfecte a instrumentelor de vindecare a unei boli naturale, acesta fiind realizat prin

investigarea puterilor patogenice ale medicamentelor, astfel încât atunci când medicul este chemat să

vindece, să poată alege dintre ele, de pe lista acelor simptome prin care se pot construi boli artificiale, pe

acelea care sunt cele mai asemănătoare posibil cu totalitatea simptomelor principale ale bolii naturale ce

urmează a fi vindecată.

@106

Trebuie cunoscut întregul efect patogenic al medicamentelor; aceasta înseamnă că toate

simptomele morbide şi schimbările stării de sănătate pe care fiecare dintre ele le poate dezvolta în

47

individul sănătos trebuie să fi fost observate cât mai atent înainte de a putea spera să putem găsi şi alege

dintre ele remediile homeopatice cele mai adecvate pentru majoritatea bolilor naturale.

@107

Dacă pentru a obţine aceasta medicamentele sunt administrate doar unor persoane bolnave, chiar

dacă sunt date o singură dată şi în mod individual, nu vom vedea decât puţin sau nimic precis din

adevăratele lor efecte, întrucât acele schimbări specifice ale stării de sănătate aşteptate din partea

medicamentelor sunt amestecate cu simptomele bolii şi, de aceea, rar pot fi observate în mod clar.

@108

De aceea, nu există o altă cale prin care să se poată obţine corect efectele specifice ale

medicamentelor asupra sănătăţii indivizilor - nu există o cale mai sigură, mai naturală de a realiza acest

obiectiv, decât aceea de a administra câteva medicamente, în mod experimental, în doze moderate, unor

persoane sănătoase, pentru a putea vedea ce schimbări ale sănătăţii corpului şi minţii, simptome şi senine

produc 9l fiecare în parte; altfel spus, pentru a vedea ce elemente de boală sunt ele capabile să producă de

vreme ce, aşa cum s-a demonstrat (vezi @ 24-27), toate puterile curative, tămăduitoare ale

medicamentelor constau în această forţă (pe care ele o posedă) de a schimba starea sănătăţii unui om şi

sunt dezvăluite prin observarea atentă a acesteia.91 Nici măcar un singur medic, din câte ştiu eu, de-a lungul acestor 2500 de ani nu s-a gândit la acest mod atat de natural,

absolut necesar şi adevărat de a testa medicamentele pentru efectele lor pure şi specifice de a perturba sănătatea omului,

pentru a afla de ce stare morbidă este capabil fiecare medicament în parte, nici un medic cu excepţia marelui şi nemuritorului

Albrecht von Hallen. El singur, în afară de mine, a văzut necesitatea acesteia (vezi prefaţa la Pharmacopeia Helvetica, Basel,

1711, fol, p. 12): "într-adevăr, un remediu trebuie înainte de toate să fie încercat pe un corp sănătos, fără nici o adăugare

străină; după ce mirosul şi gustul remediului au fost examinate, o mică doză din el trebuie să fie luată, după care trebuie

acordată atenţie oricărei schimbări ce apare: cum sunt pulsul, temperatura, respiraţia şi excreţiile. Apoi, după examinarea

simptomelor observate la persoana sănătoasă, se poate trece la încercările pe corpul unei persoane bolnave. Dar nici un medic,

nici măcar unul singur nu a urmat această sugestie atât de valoroasă.

@109

Am fost primul care a deschis acest drum, pe care l-am urmat cu o perseverentă ce s-a menţinut şi a

putut creşte numai datorită credinţei mele în marele adevăr, plin de atâtea binecuvântări asupra

umanităţii, că numai prin folosirea homeopatică a medicamentelor92 este posibilă o vindecare sigură a

maladiilor umane. 93

92 Este imposibil să existe o alta metodă adevărată, mai bună de a vindeca bolile dinamice (adică toate bolile care nu au un

caracter chirurgical) în afara homeopatiei, la fel cum este imposibil să tragi mai mult de o linie dreaptă între două puncte date.

Cel care-şi imaginează că mai există şi alte moduri de a vindeca bolile nu a putut aprecia homeopatia în mod fundamental şi

nu a practicat-o cu suficientă atenţie, nici nu a putut vedea sau citi despre cazuri de vindecări homeopatice efectuate corect; iar

pe de alta parte, nici nu a putut sesiza lipsa oricărui fundament al tuturor metodelor alopatice de tratare a bolilor şi efectele lor

48

rele sau chiar înspăimântătoare, dacă poate plasa, cu atâta indiferenţă, pe acelaşi loc (la egalitate) unica şi adevărata artă a

vindecării cu acele metode dureroase, nocive, sau poate crede că acestea din urmă ar putea fi auxiliare homeopatiei. Urmaşii

mei adevăraţi, conştienţi, homeopaţii puri, pot învăţa mai bine aceste persoane prin tratamentele lor de succes, care nu dau

greş aproape niciodată.93 Primele roade ale acestor încercări, atât de bune pe cât puteau fi ele la acea perioadă, le-am înregistrat în 'Fragmente privind

forţa pozitivă a medicamentelor sau mai precis forţa medicamentelor observată în corpul uman sănătos (Lipsiae, 8, 1805, ap.

J. A. Barth); iar rezultatele ulterioare în Reine Arzneimittellehre 1 Th., drite Ausg.; II Th., drite Ausg.; 1883; III Th., zweite

Ausg., 1825; IV Th., zw. Ausg., 1825; V Th., zw.

Ausg. v 1826; VI; zw. Ausg., 1827 (traducerea în engleză, Materia Medica Pura vol. 1 şi 2 ); şi în părţile o 2-a, a 3-a şi a 4-a a

cărţii Die Cronischen Kratikheiten (Bolile cronice), 1828, 1830, Dresden, Arnold (ed. a 2-a cu partea a 5-a, Dusseldorf,

Schaub, 1835, 1839).

@110

În plus, am observat că leziunile morbide despre care autorii din trecut au înţeles că provin de la

substanţele medicinale ingurgitate de persoanele sănătoase, în doze mari, administrate atât din greşeală

cât şi pentru a provoca propria moarte sau pe a altora, au corespuns foarte mult cu propriile mele

observaţii făcute atunci când le-am experimentat asupra mea şi a altor indivizi sănătoşi. Aceşti autori au

oferit detalii despre ce s-a întâmplat, despre cazurile de otrăvire şi dovezi ale efectelor nocive ale acestor

substanţe puternice, aceste detalii fiind oferite, în principal, pentru a-i avertiza pe alţii în legătură cu

folosirea lor, precum şi de dragul de a-şi exalta propria lor îndemânare atunci când, după folosirea

acestor remedii în combaterea unor accidente periculoase, a avut loc, treptat, însănătoşirea; iar pe de altă

parte, şi pentru a-şi căuta o justificare în caracterul periculos al acestor substanţe - pe care le-au numit

apoi otrăvuri – atunci când persoanele supuse unui astfel de tratament au murit. Nici unul dintre aceşti

observatori nu a visat vreodată că simptomele pe care ei le înregistrau ca fiind simple dovezi ale

caracterului nociv şi otrăvitor al acestor substanţe, erau, de fapt, revelaţii precise ale puterilor acestor

medicamente de a vindeca simptome similare care apăreau în bolile naturale, că aceste fenomene

patogenice ale lor erau sugestii ale acţiunii lor curative homeopatice, şi că, în sfârşit, singura cale de a

afla puterile lor medicinale prin observarea acelor schimbări ale stării de sănătate pe care medicamentele

sunt capabile să le producă într-un organism sănătos; căci puterile adevărate, specifice ale

medicamentelor folosite la vindecarea unei boli nu pot fi descoperite nici prin ingenioase speculaţii

apriori, nici prin analiza lor chimică şi nici prin folosirea câtorva dintre ele amestecate într-o prescripţie,

nici după mirosul, gustul sau aspectul medicamentelor, niciodată nu şi-au închipuit că aceste istorii ale

bolilor medicinale le vor furniza într-o bună zi primele rudimente ale adevăratei, purei materia medica,

alcătuită din cele mai vechi timpuri şi până astăzi numai din ipoteze false şi ficţiuni ale imaginaţiei sau,

mai exact spus, nu a existat deloc. 94

49

94 Vezi ce am spus despre acest subiect în Examinarea surselor materiei medica obişnuite, prefaţă la partea a treia a cărţii mele

Re ine Arzneimittellehre (tradusă în Materia Medica Pura, voi. 2).

Înţelegerea observaţiilor mele asupra efectelor pure ale medicamentelor împreună cu cele anterioare - deşi ele au fost

înregistrate fără a face referinţă la vreun un obiectiv terapeutic - şi concordanţa absolută a acestor însemnări cu altele de

acelaşi fel ale unor autori diferiţi, trebuie să ne convingă cu uşurinţă că substanţele medicinale acţionează în schimbările

morbide pe care le produc în corpul uman sănătos, conform legilor imuabile, eterne ale naturii şi datorită acestora au

capacitatea de a produce anumite simptome principale ale bolii în conformitate cu caracterul propriu, specific.

@112

In acele descrieri mai vechi ale efectelor de atâtea ori periculoase ale medicamentelor ingurgitate în

doze excesiv de mari observăm stări care s-au produs nu la începutul, ci către sfârşitul acestor

evenimente triste şi care au fost de o natură exact opusă celor care au apărut mai întâi. Aceste simptome

formează adevăratul revers al acţiunii primare (vezi @ 63) sau acţiunea adecvată a medicamentelor

asupra forţei vitale, reprezintă reacţia forţei vitale a organismului acţiunea sa secundară (vezi @ 62-67),

dar ele sunt rar şi foarte greu perceptibile în cazul experimentelor în care se folosesc doze moderate

asupra corpurilor sănătoase. Şi atunci când se folosesc doze mici ele aproape că nu există. În tratamentele

curative homeopatice organismul viu reacţionează la aceste simptome doar atat cât este nevoie pentru a

produce starea de sănătate normală (@ 67).

@113

Singura excepţie în aceste cazuri o reprezintă medicamentele narcotice, întrucât acestea, în acţiunea

lor primară îndepărtează (anihilează) uneori sensibilitatea şi senzaţiile, ba chiar iritabilitatea, se întâmplă

deseori ca în acţiunea lor secundară, chiar atunci când sunt folosite în doze experimentale moderate

asupra corpurilor sănătoase, să apară o sensibilitate şi o vitalitate crescute.

@114

Cu excepţia acestor substanţe narcotice, vom observa - în cadrul experimentelor cu doze moderate

de medicamente administrate corpurilor sănătoase - numai acţiunea lor primară, adică acele simptome

prin care medicamentele perturbi sănătatea fiinţei umane şi dezvoltă în ea, pentru o perioadă mai lungă

sau mai scurtă, o stare morbidă.

@115

Pe lângă aceste simptome, în cazul unor medicamente mai apare o serie de alte simptome care, în

anumite situaţii, sunt parţial sau total opuse altor simptome care au apărut mai înainte, dar care nu vor

trebui privite ca o acţiune secundară sau reacţie a forţei vitale, ele reprezentând de fapt, starea alternantă

a variatelor paroxisme ale acţiunii primare; acestea sunt denumite acţiuni alternante.

@116

50

Unele simptome produse de medicamente apar mult mai des (adică apar la mai mulţi indivizi),

altele apar mai rar (deci numai la câteva persoane), în timp ce unele apar doar în foarte puţine corpuri

sănătoase.

@117

Acestei ultime categorii îi aparţin aşa-numitele idiosincrazii adică acele constituţii corporale

specifice care, deşi altfel sunt sănătoase, posedă disponibilitatea de a fi aduse într-o stare mai mult sau

mai puţin morbidă de către anumite lucruri ce par să nu producă nici o impresie şi nici o schimbare la

mulţi alţi indivizi. 95 Dar această incapacitate (a medicamentelor) de a impresiona pe oricine este doar

aparentă. Pentru că, aşa cum se cer două lucruri atât pentru producerea lor, cât şi a tuturor celorlalte

schimbări morbide din starea de sănătate a omului - şi aceste două lucruri sunt puterea inerentă a

substanţelor care influenţează (influenţatoare) şi capacitatea forţei vitale ce însufleţeşte organismul de a

se lăsa influenţată de acea putere - perturbările evidente ale sănătăţii în aşa-numitele idiosincrazii nu pot

fi puse doar pe seama specificităţii constituţiilor, ci ele trebuie, de asemenea, atribuite şi acestor lucruri

care le produc şi în care trebuie să se afle puterea de a face aceleaşi impresii asupra tuturor corpurilor

omeneşti, dar într-o asemenea manieră încât numai un număr mic de constituţii sănătoase au tendinţa de

a-şi permite să fie aduse într-o asemenea stare morbidă evidentă. Faptul că aceşti agenţi fac, de fapt,

această impresie asupra oricărui corp sănătos este demonstrat prin aceea că, atunci când sunt folosiţi ca

remediu, ei oferă asistenţă homeopatică tuturor persoanelor bolnave pentru acele simptome morbide

asemănătoare cu cele pe care ei par să fie capabili a le produce numai în aşa-numiţii indivizi

idiosincratici. 96

95 Unele persoane, destul de puţine, pot leşina de la mirosul de trandafirilor şi pot cădea în multe alte stări morbide şi uneori

chiar periculoase dacă se înfruptă cu midie, crabi sau icre de mreană, dacă ating frunzele unor anumite tipuri de oţetar (copac).96Asfel l-a ajutat prinţesa Măria Porphyrogeneta pe fratele ei, împăratul Alexius, care suferea de leşinuri, stropindu-1 cu apă de

trandafiri, în prezenţa mătuşii lui, Eudoxia, (Hist. byz. Alexias, lib 15, p. 503, ed Passer); şi Horstius (Oper., iii, p. 59) a

observat marele serviciu al folosirii oţetului de trandafiri în cazul sincopelor.

@118

Fiecare medicament dezvoltă acţiuni specifice asupra formei umane, acţiuni ce nu sunt produse în

exact aceeaşi manieră de nici o altă substanţă medicinală diferită. 97

97 Acest fapt a fost de asemenea, observat de stimabilul A. von Haller care spune:

(prefaţă la al său Hisi. stirp, hetv. ) "o mare diversitate de putere zace ascunsă în aceste plante, ale căror

trăsături externe le cunoaştem demult, dar ale căror suflete, chipurile, precum şi orice element divin ar

avea, nu le-am perceput încă. "

@119

51

Aşa cum, în mod cert, fiecare specie de plantă diferă prin forma sa exterioară, mod de viaţă şi

creştere, prin gust şi miros de orice altă specie sau gen de plantă, aşa cum, cu siguranţă, fiecare mineral şi

fiecare sare diferă de toate celelalte atât prin proprietăţile fizice şi chimice interne, cât şi prin cele externe

(care numai ele şi sunt de ajuns pentru a preveni orice confuzie ce ar putea avea loc), la fel

medicamentele diferă şi sunt divergente unul faţă de celălalt în efectele lor patogenice şi deci, în mod

consecvent, şi în efectele lor terapeutice. 98 Fiecare dintre aceste substanţe produce schimbări în sănătatea

fiinţei umane, într-o manieră specifică, diferită şi totuşi determinată, astfel încât posibilitatea unor

confuzii între ele este exclusă. 99

98 Oricine are cu adevărat cunoştinţe despre aceasta şi poate aprecia diferenţa remarcabilă a efectelor fiecărei substanţe

în parte asupra sănătăţii omului va înţelege imediat că, din punct de vedere medical, printre ele nu pot exista remedii

echivalente, nici surogate. Numai aceia care nu cunosc efectele pozitive, pure ale diferitelor medicamente pot fi atat de proşti

încât să încerce să ne convingă că unul poate servi în locul altuia şi se poate dovedi în cazul aceleiaşi boli la fel de folositor ca

şi celălalt. Aşa fac copiii neştiutori când confundă cele mai diferite lucruri, deoarece ei de abia le cunosc înfăţişarea exterioară,

şi cu atât mai puţin adevărata lor valoare, adevărata lor importanţă şi proprietăţile inerente atât de diferite.99 Dacă acesta este purul adevăr, şi fără îndoială că este, atunci nici un medic care nu vrea să fie privit ca lipsit de

raţiune şi care nu vrea să acţioneze împotriva a ceea ce-i dictează conştiinţa, singurul arbitru care are o valoare reală, nu poate

folosi în tratarea bolilor nici o altă substanţă medicinală decât aceea pe a cărei semnificaţie reală o cunoaşte perfect, adică a

cărei acţiune pozitivă asupra sănătăţii omului sănătos a testat-o cu atâta acurateţe încât ştie sigur că aceasta este capabilă să

producă o stare morbidă similară, pe care el o cunoaşte perfect, mai asemănătoare decât oricare alta cu cea prezentată în cazul

bolii pe care el intenţionează să o vindece în acest mod; pentru că, după cum am arătat mai sus, nici un om şi nici Natura

atotputernică nu poate efectua o vindecare perfectă, rapidă şi definitivă altfel decât cu ajutorul unui remediu homeopatic. Pe

viitor nici un medic adevărat nu se va abţine de la a face asemenea experimente pentru a obţine această- foarte necesară

cunoaştere a medicamentelor care sunt esenţiale pentru vindecare, această cunoaştere care, până acum, a fost atât de neglijată

de medicii din toate epocile în toate epocile trecute - posteritatea va crede cu greu aşa ceva - medicii s-au mulţumit să prescrie

orbeşte nişte medicamente a căror valoare era necunoscută şi care nu au fost niciodată testate în ceea ce priveşte acţiunea lor

pur dinamică, foarte variată şi importanţa asupra sănătăţii umane; şi în plus, ei au amestecat câteva dintre aceste medicamente

necunoscute care prin formula lor difereau atât de mult una de cealaltă şi au lăsat la voia întâmplării efectul pe care acestea

urmau să-l producă asupra pacientului. Aceasta este la fel ca situaţia unui nebun care intră în atelierul unui artist, înşfacă nişte

unelte foarte diferite, despre a căror folosinţă nu ştie nimic; pentru, aşa cum îşi imaginează, a lucra la obiectele de artă pe care

le vede în jur. Nu cred că mai este nevoie să remarc că aceste obiecte vor fi distruse prin operaţiunea lipsită de sens a

nebunului.

@120

De aceea, medicamentele de care depind viaţa şi moartea omului, sănătatea şi boala lui, trebuie

distinse complet şi cu atenţie unul de celălalt şi în acest scop ele trebuie testate prin experimente pure,

foarte atente, pe omul sănătos, experimente ce sunt efectuate în vederea aflării puterilor şi a efectelor lor

reale şi în vederea obţinerii unei cunoaşteri cât mai aprofundate, care să ne permită evitarea oricărei

52

greşeli în folosirea lor la vindecarea bolilor, pentru că numai printr-o selecţie corectă a lor, cea mai mare

dintre binecuvântările pământeşti - sănătatea minţii şi a trupului - poate fi rapid şi definitiv refăcută.

@121

În încercarea medicamentelor de a obţine efecte asupra trupului sănătos trebuie ţinut cont de faptul

că substanţele eroice, puternice cum sunt ele denumite, sunt capabile chiar şi în doze mici, să producă

schimbări chiar şi în sănătatea unor persoane robuste. Medicamentele care au o putere mai blândă, medie,

trebuie administrate în cadrul acestor experimente în cantităţi mai mari, considerabile; în sfârşit, pentru a

observa acţiunea medicamentelor foarte slabe trebuie ca subiecţii experimentului să fie persoane

sănătoase, cu o natură delicată, iritabilă şi simţitoare.

@122

În aceste experimente - de care depinde exactitatea întregii arte medicale şi bunăstarea generaţiilor

viitoare ale omenirii - nu se vor folosi alte medicamente în afara acelora care sunt foarte bine cunoscute

şi de a căror puritate, veridicitate şi energie suntem pe deplin edificaţi.

@123

Fiecare dintre aceste medicamente trebuie administrat într-o formă pură, simplă, neprefacută;

plantele indigene sub forma de suc proaspăt obţinut prin stoarcere şi amestecat cu puţin alcool pentru a se

preveni deteriorarea lui, substanţele vegetale exotice sub formă de pulbere/praf sau de tinctură preparată

cu alcool atunci când acestea erau în stare proaspătă şi amestecate după ceea cu o anumită cantitate de

apă; sărurile şi cauciucurile trebuie dizolvate în apă chiar înainte de a fi administrate. Dacă o plantă poate

fi procurată numai în stare uscată şi dacă puterile ei sunt slabe, în acest caz se poate folosi pentru

experiment o infuzie, obţinută prin tăierea ierbii în părţi mici (fărâmiţare) şi turnare de apă fiartă peste

aceasta pentru a se putea extrage astfel puterile sale medicinale; imediat după prepararea infuziei aceasta

trebuie înghiţită cât este încă fierbinte, deoarece toate sucurile vegetale şi toate infuziile apoase de ierburi

dacă nu sunt amestecate cu alcool, trec rapid într-o stare de fermentare şi descompunere, pierzându-şi

astfel toate proprietăţile medicinale.

@124

Pentru aceste experimente fiecare substanţă medicinală trebuie folosită numai ea singură şi în stare

perfect pură, fără amestecul cu orice altă substanţă străină şi fără a se lua nimic altceva de natură

medicinală în aceeaşi zi şi nici în zilele următoare, de fapt pe parcursul întregii perioade a experimentului

prin care dorim să aflăm care sunt efectele medicamentului.

@125

În tot acest timp în care are loc experimentul, dieta trebuie să fie foarte strict alcătuită; trebuie

evitate, pe cât posibil, condimentele cu caracter simplu şi nutritiv, legumele verzi,100 rădăcinile şi toate

53

salatele şi supele de verdeţuri (care, chiar şi atunci când sunt foarte atent preparate, posedă anumite

calităţi medicinale perturbatoare).

Băuturile trebuie să fie cele obişnuite şi, pe cât posibil, ele trebuie să fie cât mai puţin excitante.101

100Mazărea verde nouă, fasolea verde franţuzească, cartofii fierţi şi în toate cazurile morcovii sunt permise, ca fiind legumele

cele mai puţin medicamentoase.101Subiectul experimentului trebuie fie să nu aibă obiceiul de a bea vin pur, coniac, cafea sau ceai, fie el trebuie să se fi abţinut

total o perioadă considerabilă de timp de la folosirea acestor băuturi nocive, dintre care o parte sunt stimulente, iar altele

medicale.

@ 126

Persoana care încearcă medicamentul trebuie să fie foarte demnă de încredere şi conştiincioasă şi, de-a

lungul întregii perioade a experimentului, ea trebuie să evite orice suprasolicitare a minţii şi a trupului;

toate tipurile de desfrâu şi toate pasiunile nocive; această persoană nu trebuie să aibă nici o problemă

urgentă care să-i distragă atenţia; ea trebuie să se dedice trup şi suflet unei autoobsevaţii atente şi să nu

fie deranjată în acest timp; trupul său trebuie să fie într-o formă pe care ea o consideră o stare bună a

sănătăţii şi, în sfârşit, această persoană trebuie să posede o inteligenţă suficient de dezvoltată pentru a-şi

putea exprima şi descrie senzaţiile în termeni clari.

@127

Medicamentele trebuie testate atat pe bărbaţi cât şi pe femei pentru a scoate în evidenţă schimbările

sănătăţii pe care ele le produc în sfera sexuală.

@ 128

Cele mai recente observaţii au arătat că substanţele medicinale, când sunt luate de către cel supus

experimentului în starea lor crudă cu intenţia de a le testa efectele specifice, nu îşi arată în totalitate

puterile care zac ascunse în ele, lucru pe care îl fac atunci când sunt luate, în acelaşi scop, în diluţii înalt

potenţate prin trituraţii şi agitări adecvate, operaţii simple prin care puterile, care în starea lor crudă zac

ascunse, sau, cum s-ar zice, hibernează, sunt dezvoltate şi activate într-o măsură incredibilă. în acest fel

considerăm că trebuie investigate puterile medicinale, chiar şi acelea ale unor substanţe care simt

considerate slabe, iar planul adoptat de noi este să dăm subiectului, pe stomacul gol, de 4 până la 6 ori pe

zi, granulele foarte mici din potenţa 30 a unei asemenea substanţe, umezite cu puţină apă sau dizolvate

într-o cantitate mai mare său mai mică de apă şi amestecate perfect, şi făcând lucrul acesta timp de câteva

zile.

@129

Dacă efectele care decurg dintr-o astfel de doză sunt mici, nesemnificative, se vor administra

câteva granule în plus pe zi, până când acestea (efectele) vor fi mult mai vizibile şi mai puternice, iar

54

schimbările în starea de sănătate mai evidente; căci nu toate persoanele sunt afectate de un medicament

în acelaşi grad; dimpotrivă, în acest sens există o mare diversitate, astfel încât uneori un individ aparent

slab poate fi cu greu afectat de o doză moderată a unui medicament cunoscut ca având un caracter

puternic, în timp ce pacientul acesta poate fi afectat de alte medicamente cu mult mai slabe. Şi, pe de altă

parte, există persoane foarte robuste care experimentează simptome morbide considerabile din partea

unui medicament aparent uşor şi simptome foarte slabe din partea unor medicamente mai puternice. Cum

acest lucru nu poate fi ştiut dinainte, este mai bine să se înceapă în fiecare caz cu o doză mică de

medicament şi acolo unde este adecvat şi necesar, această doză să fie crescută din ce în ce mai mult pe zi

ce trece.

@130

Dacă doza administrată a fost suficient de puternică chiar de la început, se obţine avantajul că persoana

care experimentează află ordinea în care se succed simptomele şi poate nota cu acurateţe perioada în care

apare fiecare dintre ele, lucru care este forate folositor în cunoaşterea spiritului medicamentului, căci apoi

ordinea acţiunilor primare precum şi cea a acţiunilor alternate poate fi observată intr-o manieră lipsită de

orice ambiguitate. Adeseori, o doză moderată este de ajuns într-un experiment, admiţând că persoana

care experimentează(subiectul experimentului) este înzestrată cu o simţire suficient de delicata şi că este

foarte atent la senzaţiile sale. Durata acţiunii unui medicament poate fi aflată numai prin compararea

câtorva experimente.

@131

Dacă dorim totuşi să aflăm totul, administrăm acelaşi medicament unei aceleiaşi persoane pentru a-

l testa timp de câteva zile la rând în doze permanent crescute, vom afla astfel, fără nici un dubiu,

diferitele stări morbide pe care le poate produce acest medicament la modul general, dar nu vom obţine şi

ordinea în care se succed simptomele; şi dacă dozele următoare îndepărtează adesea, în mod curativ, unul

sau altul dintre simptomele cauzate de dozele anterioare sau dezvoltă în locul acestora o stare opusă,

atunci asemenea simptome vor fi puse în paranteză pentru a marca în acest fel ambiguitatea lor, până

când experimentele ulterioare, mai exacte, vor arăta dacă ele sunt reacţia organismului şi acţiune

secundară sau o acţiune alternantă a acestui medicament,

@132

Dar dacă obiectivul propus (fără a avea de a face cu ordinea secvenţială a fenomenelor şi durata

acţiunii medicamentului) este doar acela de a afla simptomele însele, în special pe cele ale substanţelor

medicinale slabe, ei bine, în acest caz cursul care este preferabil de urmat este acela de a administra

medicamentul timp de câteva zile la rând, într-o doză crescută în fiecare zi. În acest fel acţiunea unui

55

medicament, chiar de cea mai blândă natură, va fi evidenţiată, cu atât mai mult în cazul în care ea este

testată pe persoane sensibile.

@133

În momentul manifestării oricărei senzaţii caracteristice venite din partea medicamentului este util,

chiar necesar, pentru a determina natura exactă a simptomului» să se încerce diferite poziţii şi să se

observe dacă, prin mutarea părţii afectate, plimbare prin cameră sau în aer liber, stat în picioare, pe scaun

sau întins, simptomul s-a amplificat, diminuat sau a dispărut şi dacă acesta reapare când se reia poziţia în

care a fost observat prima oară; trebuie, de asemenea, observat dacă simptomul respectiv este afectat prin

mâncat sau băut sau de orice altă stare sau de vorbit, tuşit sau strănutat sau de orice altă acţiune a

corpului şi, în acelaşi timp, va trebui să se noteze la ce oră din zi şi din noapte apare de obicei cu

intensitatea cea mai pronunţată. Prin toate acestea, tot ceea ce este specific fiecărui simptom va deveni

vizibil.

@134

Toate influenţele externe, şi în special medicamentele, posedă proprietatea de a produce în

sănătatea unui organism viu un mod deosebit de perturbare specifică lor, dar toate simptomele specifice

unui medicament nu apar la o singură persoană şi nici toate odată în cadrul aceluiaşi experiment, ci unele

apar la un moment dat la o primă persoană, altele apar din nou la o a doua sau a treia încercare; la altă

persoană apar alte simptome, dar într-o asemenea manieră încât acestea sunt observate din nou abia la a

patra, a opta sau a zecea persoană, simptome care au mai apărut deja la o a doua sau a şasea sau a noua

persoană etc; în plus, s-ar putea ca aceste simptome să nu apară la aceeaşi oră la toate persoanele supuse

experimentului.

@135

Cunoaştere desăvârşită a totalităţii elementelor unei boli pe care un medicament este capabil să le

producă poate fi dobândită numai prin numeroase observaţii făcute asupra unor persoane potrivite, de

ambele sexe şi cu constituţii diferite. Putem fi siguri că un medicament a fost total cunoscut în ceea ce

priveşte stările morbide pe care le poate produce - altfel spus, în ceea ce priveşte puterile sale pure de a

schimba starea de sănătate a unui om - doar atunci când experimentatorii următori nu vor mai descoperi

nimic sau aproape nimic nou în ceea ce priveşte acţiunea sa şi vor observa aproape întotdeauna doar

aceleaşi simptome care au fost deja observate de alţii.

@136

Aşa cum am mai spus, în experimentele pe oameni sănătoşi, schimbările în starea de sănătate pe

care le poate produce un medicament nu pot fi evidenţiate toate la o singură persoană, ci doar la mulţi

oameni diferiţi, cu constituţii fizice şi psihice variate. Totuşi el are tendinţa de a produce toate aceste

56

simptome la oricine (@ 117) conform unei eterne şi imutabile legi a naturii. Această lege prevede că

atunci când un medicament este administrat unei persoane bolnave ce are simptome similare, el îşi va

exercita toate puterile sale, chiar şi acelea care au fost puţin dezvăluite la cei sănătoşi. Când este ales

homeopatic, el produce în mod tăcut în pacient, chiar în doza cea mai mică, o stare artificială ce

aproximează boala pe care o vindecă rapid şi permanent şi-1 eliberează (homeopatic) de problema lui.

@137

Dacă se depun eforturi pentru facilitarea investigaţiei prin alegerea unui subiect sincer şi sensibil,

care este temperat în toate privinţele şi care se observă pe el însuşi cu cea mai mare atenţie, cu cât mai

mici sunt dozele de medicament folosite pentru astfel de experiment (pana la un anumit punct), cu atat

mai clar apar efectele "primare şi numai acestea, singurele de valoare, fără nici un fel de efecte secundare

sau contraefecte ale principiului vital. Pe de altă parte, când medicamentul este administrat în doze

excesiv de mari nu numai că apar numeroase efecte secundare printre simptome, dar efectele primare

survin cu o astfel de rapiditate confuzivă şi o astfel de violenţă, încât nimic nu poate fi observat cu

precizie fără a mai menţiona că este periculos - ceea ce nu poate fi o chestiune indiferentă nimănui care

respectă umanitatea şi-i consideră chiar pe cei mai de jos oameni ca şi fraţii săi.

@138

Dacă cerinţele menţionate mai înainte pentru un experiment corect au fost îndeplinite (@ 124-127),

toate tulburările, simptomele şi schimbările în starea de sănătate a subiectului în timpul acţiunii

medicamentului apar numai datorită lui şi trebuie privite şi înregistrate ca aparţinând în mod caracteristic

lui - trebuie considerate ca fiind simptome medicamentoase, chiar dacă persoana a observat simptome

similare la ea însăşi cu mult timp înainte. Reapariţia lor în timpul testării medicamentului arată doar că

subiectul este în special predispus la acestea prin constituţia lui fizică particulară, în acest caz, aceasta se

întâmplă din cauza medicamentului; simptomele care apar în acest moment, când medicamentul puternic

domină economia subiectului, apar din cauza medicamentului şi nu spontan.

@139

Dacă medicul n-a luat el însuşi medicamentul în scopul experimentării, ci l-a administrat altcuiva,

atunci acea persoană trebuie să noteze clar toate senzaţiile, suferinţele, accidentele şi schimbările în

starea de sănătate, momentul în care ele apar, timpul scurs între administrare şi apariţia fiecărui simptom

şi, de asemenea, durata lui în cazul în care el persistă mai mult timp. Medicul examinează această

înregistrare în prezenţa subiectului, imediat ce experimentul s-a terminat sau în fiecare zi, dacă acesta

durează mai multe zile şi îl întreabă, atâta timp cât totul este încă proaspăt în memoria lui, despre

înţelesul exact al fiecărei afirmaţii scrise pentru a o confirma sau corecta din ceea ce el spune. 102

57

102 Acela care face cunoscut lumii medicale rezultatele unor asemenea experienţe devine responsabil pentru încrederea pe care

şi-o pune persoana asupra căreia a avut loc experimentul în ceea ce priveşte bunăstarea întregii umanităţi suferinde.

@140

Dacă subiectul nu poate scrie, medicul trebuie sa afle de la el în fiecare zi ce s-a întâmplat cu el şi

felul în care s-a întâmplat. Această declaraţie trebuie sa fie pe cât posibil propria lui relatare spontană.

Nimic din ceea ce se înregistrează nu trebuie să fie rodul imaginaţiei şi, pe cât posibil, să nu fie

obţinut prin întrebări care să sugereze răspunsul; totul trebuie supus precauţiilor deja menţionate (@ 84-

99) pentru luarea cazului şi formarea unei imagini a bolilor naturale.

@141

Dar dintre toate proving-urile despre efectele pure ale medicamentelor simple privind modificarea

sănătăţii umane şi despre stările morbide artificiale şi simptomele pe care le pot produce la cei sănătoşi,

cele mai bune vor fi întotdeauna acelea pe care medicul sănătos, fără prejudecăţi, conştiincios şi sensibil

le realizează pe propria lui persoană cu toate precauţiile şi grija pe care eu le-am explicat aici. El este

foarte sigur de ceea ce a perceput în el însuşi. 103

103Acele încercări făcute de medic pe propria persoană au pentru el alte avantaje, de o valoare inestimabilă. În primul rând,

marele adevăr că virtutea medicală a tuturor medicamentelor, de care depinde puterea lor tămăduitoare, stă în schimbările

stării de sănătate prin care a trecut el însuşi cu ajutorul medicamentelor pe care le-a testat şi în stările morbide pe care le-a

simţit, stări datorate aceloraşi medicamente, ei bine, acest adevăr devine pentru el un fapt de necontestat. În plus, prin aceste

observaţii atente asupra sa, el va reuşi să-şi înţeleagă propriile senzaţii, modul său de gândire şi dispoziţia sa [(piatra de

temelie a oricărei înţelepciuni reale "gnothi se auton" (cunoaşte-te pe tine însuţi)], şi va fi, de asemenea, pregătit să fie ceea ce

orice medic ar trebui să fie, adică un fin observator. Toate observaţiile noastre asupra celorlalţi nu sunt la fel de interesante ca

acelea făcute asupra noastră. Observatorul altora trebuie să se teamă întotdeauna că acela pe care se experimentează nu simte

exact ceea ce spune, sau, cel puţin, nu-şi descrie senzaţiile cu cele mai potrivite expresii. Trebuie întotdeauna să aibă îndoieli

dacă a fost înşelat sau nu, cel puţin într-o oarecare măsură. Aceste obstacole în calea cunoaşterii adevărului, ce nu pot fi

niciodată depăşite în investigaţiile noastre asupra simptomelor morbide artificiale ce apar la alţii după ingerarea

medicamentelor, dispar în întregime atunci când efectuăm experimentul asupra noastră. Cel care face aceste încercări pe

propria persoană va şti cu siguranţă ce simte şi fiecare încercare va fi pentru el un un stimulent de a investiga puterile altor

medicamente. Astfel, el devine din ce în ce mai antrenat în arta de a observa care are o importanţă atât de mare pentru medic,

prin observarea continuă a propriei persoane în care se poate încrede cel mai mult şi care nu-l va înşela niciodată; şi el va face

acest lucru cu cât mai mult zel, de vreme ce aceste experimente pe el însuşi promit să-i dea o cunoaştere demnă de încredere a

adevăratei valori şi a semnificaţiei instrumentelor vindecării care sunt încă într-o măsură destul de mare necunoscute pentru,

arta noastră.

Să nu credem cumva că aceste indispoziţii uşoare cauzate de luarea medicamentelor în scopul testării lor pot fi nocive

sănătăţii. Experienţa arată exact contrariul, adică faptul că organismul celui ce experimentează devine, prin aceste atacuri

frecvente asupra sănătăţii sale, tot mai expert în depistarea tuturor influenţelor nocive externe ce atentează la forma sa şi a

tuturor agenţilor nocivi naturali şi în acelaşi timp devine mult mai rezistent la orice lucru cu caracter nociv, datorită acestor

58

experimente cu medicamente asupra propriei persoane. Sănătatea sa devine mult mai puţin vulnerabilă; el, medicul, devine

mai robust, pentru că atacul este pur informaţional, fără o intoxicaţie cu substanţă reală (doza fiind infimă).

@142

A distinge simptomele104 produse de un medicament simplu folosit în scop curativ de acelea ale

bolii pentru care este folosit cere un mare discernământ şi trebuie lăsat strict în seama observatorilor cu

experienţă, în special în cazul celor cu caracter cronic, care de obicei rămân neschimbate.104

104 Simptome care, în timpul întregii evoluţii a bolii, nu au putut fi observate niciodată sau numai cu mult timp înainte sunt, ca

urmare, noi şi provin de la medicament.

@143

Dacă cineva a testat un număr mare de medicamente simple pe oameni sănătoşi în acest mod şi a

înregistrat cu grijă şi exactitate toate manifestările şi simptomele pe care ele le produc de bună voie ca

agenţi morbizi artificiali atunci el are pentru prima dată o materia medica adevărată: o colecţie de efecte

autentice, pure, de încredere ale substanţei medicamentoase simple; o farmacopee naturală; o listă

extensivă a simptomelor specifice şi a modificărilor sănătăţii produse de fiecare medicament activ în

parte astfel investigat, înregistrate în modul în care ele au venit în atenţia subiecţilor, manifestări morbide

similare (homeopatice) unui număr de boli naturale pe care într-o zi le vor vindeca - într-un cuvânt, stări

morbide artificiale care se dovedesc a fi, pentru cele similare naturale, singurele instrumente adevărate,

homeopatice, adică specifice, pentru o vindecare rapidă, sigură şi permanentă,105

105 De curând a devenit un obicei să se încredinţeze testarea medicamentelor unor persoane necunoscute, de la distanţă, care

sunt plătite pentru munca lor, informaţiile astfel obţinute fiind tipărite. Dar, prin această metodă munca cea mai importantă

dintre toate, care are ca misiune formarea temeliei adevăratei şi unicei arte a vindecării şi care necesită cea mai mare siguranţă

şi încredere morală, îmi apare - şi regret să o spun - dubioasă şi nesigură d.p.d.v. al rezultatelor, pierzându-şi toată valoarea.

@144

Dintr-o astfel de materia medica trebuie eliminate complet toate ipotezele, tot ceea ce este simplă

afirmaţie sau imaginaţie: totul trebuie să fie limbajul pur al naturii investigate cu atenţie şi onestitate.

@145

Bineînţeles, doar un număr foarte mare de medicamente ale căror efecte pure privind modificarea

sănătăţii umane sunt precis cunoscute, ne face capabili să găsim un analog potrivit, o putere artificială

(curativă) producătoare de boală pentru fiecare din nenumăratele stări morbide din natură, pentru fiecare

boală din lume.106 Dar, între timp, chiar şi acum - datorită caracterului adevărat al simptomelor şi

abundenţei manifestărilor morbide deja observate la fiecare dintre aceste puternice substanţe medicinale

privind efectele lor pure asupra celor sănătoşi - au rămas doar câteva cazuri de boală pentru care un

remediu homeopatic relativ potrivit nu poate fi găsit printre medicamentele experimentate până acum.107

Un astfel de remediu redă sănătatea uşor, blând, sigur şi permanent - infinit mai sigur decât precedentele

59

terapii alopatice generale sau specializate, care doar alterează şi agravează bolile cronice cu amestecul lor

de remedii necunoscute cu care nu le poate vindeca, împiedică mai degrabă în loc să grăbească

vindecarea celor acute şi adesea primejduiesc viaţa.106 La început, cu 40 de ani în urmă, am fost singura persoană care a făcut din testarea puterilor pure ale medicamentelor

ocupaţia sa cea mai importantă. De atunci, am fost asistat în această întreprindere de câţiva tineri care au efectuat la rândul lor,

experimente asupra lor şi ale căror observaţii le-am revizuit în mod critic. O astfel de muncă adevărată a fost efectuată şi de

alţii. Dar cât de multe nu vom fi noi capabili să realizăm pe calea vindecării definitive a domeniului infinit de boli când

numeroşi observatori de încredere şi atenţi se vor pune în slujba îmbogăţirii acestei adevărate şi unice materia medica, prin

experimente efectuate cu grijă chiar asupra lori Atunci, sub aspectul corectitudinii, arta vindecării se va apropia de ştiinţele

matematice.107 Vezi a 2-a notă de la paragraful 109.

@146

Pentru adevăratul medic, al treilea punct al procedurii (@ 72 şi 105) priveşte utilizarea judicioasă a

agenţilor morbizi artificiali a căror acţiune pură asupra celor sănătoşi a fost dovedită, medicamentele

pentru vindecarea homeopatică a bolilor naturale.

@147

Printre medicamentele investigate pentru puterea lor de a modifica sănătatea omului, acela ale cărui

simptome observate sunt cele mai similare cu totalitatea simptomelor unei boli naturale considerate va fi

şi trebuie să fie cel mai potrivit, cel mai sigur remediu homeopatic pentru boala naturală; el este specific

pentru acel caz.

@148

Boala naturală nu trebuie niciodată considerată ca fiind un material nociv situat undeva în interiorul

sau exteriorul omului (@ 11 şi 13), ci un lucru produs de un agent ostil spiritual (conceptual) care, ca un

fel de infecţie (vezi @ 11) perturbă principiul spiritual (conceptual) al vieţii în existenţa sa instinctivă,

din interiorul organismului; chinuindu-1 ca un duh rău şi obhgându-1 să producă anumite boli şi

dezordini în cursul regulat al vieţii sale. Aceşti agenţi sunt cunoscuţi ca simptome (boala). Dacă influenţa

acestor agenţi ostili care nu numai că au determinat boala, dar se străduiesc să şi continue această

dezordine, a fost îndepărtată. Atunci când medicul a administrat o putere artificială aptă de a schimba

principiul vital într-o manieră cât mai asemănătoare (un medicament homeopatic) care va depăşi în

energie - chiar dacă este administrat în cele mai mici doze - boala naturală similară (@-33, 279) atunci

influenţa agenţilor morbizi nocivi iniţiali asupra principiului vieţii dispare în timpul acţiunii acestei boli

artificiale similare mai puternice. Atunci răul care acţiona asupra principiului vieţii nu mai există, el a

fost distrus. Dacă, aşa cum am arătat, remediul ales în mod homeopatic este administrat corect, atunci

boala naturală acută ce urmează a fi învinsă, dacă e de natură recentă, va dispărea pe neştiute în câteva

60

ore. O boală mai veche, cronică va ceda ceva mai târziu, odată cu toate urmele de disconfort prin

folosirea câtorva doze din acelaşi remediu în potentă mai mare, după o alegere atentă108 a unui

medicament homeopatic cât mai similar. Sănătatea, vindecarea urmează printr-o tranziţie imperceptibilă

şi adeseori rapidă. Principiul vieţii este liber din nou şi poate să-şi reia activitatea în organismul sănătos

ca înainte şi astfel forţa revine. 108 Dar această laborioasă, uneori foarte laborioasă căutare şi selecţie a remediului homeopatic cel mai potrivit din toate

punctele de vedere cu starea morbidă este o operaţie care, în ciuda tuturor cărţilor admirabile scrise pentru a o uşura necesită

totuşi studiul surselor originale şi în acelaşi timp o mare circumspecţie şi deliberare serioasă, răsplata cea mai mare fiind

conştiinţa de a-şi fi făcut credincioşi datoria. Cum poate această sarcină laborioasă, care necesită atâta atenţie şi care este

singura şi cea mai bună cale de vindecare a bolilor, să-i mulţumească pe domnii din noua sectă a corciturilor, care-şi asumă

onorabilul nume de homeopat şi par chiar să folosească medicamente de formă şi aparenţă homeopatice, dar hotărâte de ei

oricum (quidquid in buccam venit), şi care atunci când remediul inadecvat nu dă rezultate imediat, în loc să dea vina pe

ignoranţa şi indiferenţa lor de neiertat în efectuarea celei mai importante şi mai serioase dintre treburile umane, dau vina pe

homeopatie, pe care o acuză de mari imperfecţiuni (imperfecţiunea ei constă în faptul că remediul cel mai potrivit pentru

fiecare stare morbidă nu zboară spontan în gura lor ca friptura de porumbel, fără nici un efort din partea lor). Ei oricum ştiu

din experienţă să-şi mascheze ineficienţa remediilor de abia pe jumătate homeopatice prin folosirea mijloacelor alopate ce

sunt mult mai la îndemână, printre care una sau mai multe duzini de lipitori aplicate pe partea afectată sau sângerări mici,

inocente până la 8 uncii fiecare etc joacă un rol important; şi dacă pacientul se vindecă ei îşi vor ridica în slăvi sângerările,

lipitorile etc presupunând că dacă nu ar fi fost acestea pacientul n-ar fi trecut peste boală şi ne vor dor de înţeles într-un limbaj

fără dubii că aceste operaţii, derivate fără prea multă solicitare a minţii din rutina nocivă a vechii şcoli au contribuit în realitate

cel mai mult la vindecarea pacientului. Dar dacă sub acest tratament pacientul moare, ei caută să-i consoleze prietenii

spunându-le că "ei înşişi au fost martori că s-a făcut tot ce a fost posibil pentru sărmanul decedat”. Cine i-ar face acestui trib

frivol şi nociv onoarea de a-i numi după denumirea celei mai laborioase, dar salutare arte, medici homeopaţi? Fie ca dreapta

recompensă să-i aştepte: ca atunci când se vor îmbolnăvi să fie trataţi în acelaşi mod!

@149

Bolile cronice (şi mai ales cele care au o natură complicată) au nevoie pentru vindecarea lor de o

perioadă de timp proporţional mai mare, mai ales discraziile medicinale cronice produse de cârpăceala

alopată care împreună cu boala naturală lăsată nevindecată de aceasta (de cârpăceală) au nevoie de o

perioadă mai mare de timp pentru vindecarea lor. Într-adevăr, adeseori ele sunt incurabile ca urmare a

jefuirii ruşinoase a forţei pacientului şi a stoarcerilor acesteia (sângerări, purgative etc) şi datorită

folosirii îndelungate a dozelor mari de remedii violente date, administrate în baza teoriilor false despre

aşa-zisa lor utilitate în cazul unor boli aparent similare, precum şi datorită prescrierii de băi minerale

neadecvate etc, toate acestea reprezentând trăsătura principală a aşa-ziselor metode de tratament ale

alopatiei.

@ 150

61

Dacă un pacient se plânge de unul sau mai multe simptome nesemnificative care au fost observate

doar cu puţin timp în urmă, medicul nu trebuie să le privească ca pe o boală complet dezvoltată care are

nevoie de ajutor medical serios. O schimbare uşoară în dietă şi regimul pacientului va fi de ajuns pentru a

elimina o asemenea indispoziţie.

@151

Dar dacă pacientul se plânge de câteva suferinţe violente, medicul va descoperi de obicei, prin

investigaţii, alte câteva simptome auxiliare (deşi cu un caracter mai uşor) care vor furniza un tablou

complet al bolii.

@152

Cu cât mai puternică este boala acută, cu cât mai numeroase şi mai izbitoare sunt simptomele din

care, în general este alcătuită, cu atât mai sigur se poate găsi un remediu adecvat pentru vindecarea ei,

dacă există un număr suficient de medicamente cunoscute care conform acţiunii lor pozitive să poată fi

alese în acest scop. Printre listele conţinând simptomele mai multor medicamente nu va fi greu de găsit

unul de la ale cărui elemente de boală separate, un antitip de boală artificială curativă, foarte asemănător

cu totalitatea simptomelor bolii naturale să poată fi construit şi un asemenea medicament va fi cu

siguranţă, remediul dorit.

@153

În această căutare a unui remediu homeopatic specific, adică în această comparaţie a simptomelor

colective ale bolii naturale cu lista simptomelor1 medicamentelor cunoscute pentru a găsi printre acestea

un agent morbid artificial care să corespundă prin similaritate acelei boli ce trebuie videcată, semnele şi

simptomele109 cele mai frapante, singulare, neobişnuite şi particulare cazului bolii sunt, în principal, cele

mai demne de a fi luate în consideraţie; pentru că e mai firesc ca acestea să corespundă celor foarte

asemănătoare aflate pe lista simptomelor medicamentelor selectate, împreună cu care să formeze un

întreg cât mai adecvat în vederea vindecării. Simptomele mai generale şi nedefinite, cum ar fi pierderea

poftei de mâncare, dureri de cap, slăbiciune, somn neodihnitor, starea de disconfort ş.a.m.d. nu necesită

decât puţină atenţie când sunt de o natură aşa de vagă şi de nedefinită şi dacă nu pot fi descrise cu mai

multă acurateţe de vreme ce simptomele de o asemenea natură generală se observă la aproape fiecare

boală şi la aproape orice medicament.109 Doctorul von Bonninghausen a făcut un mare serviciu homeopatiei prin publicarea simptomelor caracteristice ale

medicamentelor în repertoarul său, la fel ca şi dr G. H. G Jahr în cartea sa scrisă de mână în legătură cu simptomele principale.

@154

Dacă antitipul construit din lista simptomelor celor mai potrivite medicamente conţine acele simptome

diferite, unice, neobişnuite, specifice, pe care urmează să le întâlnim la boala ce trebuie vindecată, în cel

62

mai mare număr şi în cea mai apropiată similaritate, atunci acest medicament este cel mai potrivit

remediu homeopatic specific pentru această stare morbidă; boala, dacă nu este una de durată prea lungă,

va fi, de obicei, îndepărtată şi eliminată odată de prima doză a acestui medicament, fără nici o perturbare

considerabilă.

@155

Am spus fără nici o perturbare considerabilă. Pentru că la folosirea acestui remediu homeopatic

cel mai potrivit, numai acele simptome ale medicamentului care corespund simptomelor bolii sunt

chemate să intre în joc, primele luând în organism locul celor din urmă (mai slabe) în senzaţiile

principiului vieţii) şi anihilându-le; dar celelalte simptome ale medicamentului homeopatic care sunt

adeseori foarte numeroase, nefiind în nici un caz aplicabile cazului bolii în discuţie, nu sunt chemate să

participe la joc. Pacientul, simţindu-se din oră în oră tot mai bine, nu simte aproape deloc influenţa lor

pentru că doza incredibil de mică cerută de uzul homeopatic este mult prea slabă pentru a fi capabilă să

producă celelalte simptome ale medicamentului (simptome care nu sunt homeopatice cazului), în acele

părţi ale organismului care sunt deja iritate şi excitate de simptomele similare ale bolii, astfel încât

principiul vital bolnav să poată reacţiona numai la boala medicinală similară dar mai puternică prin care

maladia originală este distrusă.

@156

Nu există aproape nici un medicament homeopatic, indiferent de cât de corect a fost ales, care -

mai ales dacă a fost administrat într-o doză suficient de mică - să nu producă la pacienţii foarte iritabili şi

sensibili cel puţin o perturbare neobişnuită, neînsemnată, un simptom nou dar discret în timpul acţiunii

sale; pentru că este aproape imposibil ca medicamentul şi boala să se suprapună, din punct de vedere

simptomatic, una peste cealaltă atât de exact ca două triunghiuri cu laturile şi unghiurile egale. Dar

această diferenţă neimportantă (în circumstanţe obişnuite) va fi uşor îndepărtată prin activitatea (energia)

puternică a organismului viu şi nu va fi perceptibilă pacienţilor care nu sunt excesiv de sensibili;

refacerea merge înainte către ţinta propusă, vindecarea definitivă, dacă nu este împiedicată cumva de

acţiunea unor influenţe medicinale heterogene asupra pacientului, de erori ale regimului sau de

stârnirea pasiunilor.

@157

Dar deşi este sigur că un remediu ales homeopatic, datorită corectitudinii şi infimitătii dozei va

îndepărta uşor şi va anihila boala acută analogă lui fără a-şi manifesta celelalte simptome nehomeopatice,

adică fără a produce noi perturbări grave totuşi, de obicei, imediat după administrarea sa - în prima oră

sau pentru câteva ore - el produce un fel de agravare uşoară atunci când doza nu a fost suficient de mică

(pentru un număr mai mare de ore în cazurile în care doza a fost cumva prea mare), agravare care

63

seamănă atât de mult cu boala originală încât pacientului îi va apărea drept o agravare a propriei sale

boli. Dar, în realitate, nu este nimic altceva decât o boală medicinală extrem de similară, care depăşeşte,

în forţă, afecţiunea iniţială, fără a avea însă consecinţele unei boli reale.

@158

Această uşoară agravare homeopatică apărută în primele ore - un pronostic foarte bun că boala

acută va ceda cel mai probabil chiar de la prima doză - este firesc să aibă loc, de vreme ce boala

medicinală trebuie să fie în mod natural ceva mai puternică decât maladia ce trebuie vindecată dacă

doreşte să o înfrângă şi să o distrugă pe aceasta la fel cum o boală naturală poate îndepărta fi anihila o

alta similară numai atunci când este mai puternică decât cea iniţială. (@43-48}.

@159

Cu cât doza din remediul homeopatic este mai mică în tratarea bolilor acute, cu atat mai

uşoară şi de mai scurtă durată va fi agravarea aparentă a bolii în timpul acestor prime ore.

@160

Dar cum o doză a unui remediu homeopatic cu greu poate fi făcută atât de mică, de infimă încât să

nu poată uşura, învinge şi vindeca într-adevăr definitiv o boală naturală necomplicată, de durată mică,

căreia îi este analogă (@ 249, nota) putem înţelege de ce doza unui medicament homeopatic potrivit, nu

cea mai mică posibil, va produce într-adevăr, întotdeauna, în primele ore de la administrare, o

perceptibilă agravare homeopatică de acest fel.110

110 Această exaltare a simptomelor medicinale, care pare o agravare, faţă de acele simptome analoge ale bolii a fost observată

şi de alţi medici când, din întâmplare, ei au folosit un remediu homeopatic. Când un pacient cu scabie se plânge de agravarea

erupţiei după folosirea sulfului, medicul său care nu ştie care este cauza îl consolează asigurându-1 că scabia trebuie mai întâi

să iasă la suprafaţă corect înainte să se vindece; el nu ştie, oricum că aceasta este o erupţie datorată sulfului care ia aparenţa

unei amplificări a scabiei.

“Erupţia facială pe care Viola tricolor a vindecat-o a fost la început agravată de aceasta” ne spune Leroy (Heilk Jur Muller, p.

406), dar el nu ştia că aparenta agravare se datora dozei prea mare de remediu, care în acest caz era într-o oarecare măsura

homeopatic. Lysons spune (Med Transaci., voi 2, London 1772). "Coaja de ulm vindecă în cel mai sigur mod acele boli ale

pielii care la începutul acţiunii remediului se amplifică. " Dacă nu ar fi administrat scoarţa în doze monstruos de mari, în mod

obişnuit, în sistem alopatic, ci în dozele mici necesare când medicamentul prezintă similaritate de simptome, adică, când este

folosit homeopatic, el ar fi realizat o vindecare aproape fără să observe această aparentă amplificare a bolii (agravare

homeopatică).

@161

Când limitez aici aşa-numita agravare homeopatică, sau mai degrabă acţiunea primară a

medicamentului homeopatic, care pare să amplifice cumva simptomele bolii originale, la prima sau la

primele ore, aceasta este cu siguranţă adevărat în ceea ce priveşte bolile de o natură mai acută şi de

origine recentă; dar acolo unde medicamentele cu acţiune lungă trebuie să combată o boală cronică veche

64

sau foarte veche, unde asemenea amplificare aparentă a bolii originale n-ar trebui să apară în timpul

tratamentului şi într-adevăr nu va apărea dacă medicamentul ales corect a fost administrat în doze

potrivit de mici, ridicate treptat, fiecare dintre ele fiind modificate printr-o nouă dinamizare (@ 247).

O asemenea amplificare a simptomelor originale ale bolii cronice poate apărea doar la sfârşitul

tratamentului, când vindecarea este aproape împlinită.

@162

Se întâmplă uneori, datorită numărului moderat de medicamente cunoscute până acum ca având o

acţiune pură, adevărată, ca doar o parte a simptomelor bolii sub tratament să se regăsească pe lista cu

simptome a celui mai potrivit medicament şi ca urmare va trebui folosit în lipsa unuia mai bun acest

agent morbid medicinal imperfect.

@163

În acest caz nu ne putem aştepta ca acest medicament să efectueze o vindecare completă,

neperturbată; pentru că în timpul folosirii sale vor apărea unele simptome care nu au fost observabile mai

înainte în desfăşurarea bolii, simptome auxiliare ale remediului imperfect. Acest lucru nu împiedică în

nici un fel ca o parte considerabilă a bolii (acele simptome ale ei care seamănă cu cele ale

medicamentului) să nu fie eradicată de acest medicament, stabilindu-se astfel un început corect al

vindecării dar totuşi acest lucru nu are loc fără acele simptome adăugate, care sunt întotdeauna moderate

dacă doza medicamentului este suficient de mică.

@164

Numărul mic al simptomelor homeopatice prezente în medicamentele cel mai bine alese nu

reprezintă un obstacol în calea vindecării în cazurile în care aceste câteva simptome medicinale sunt în

principal de natură neobişnuită şi astfel sunt în mod specific diferite (caracteristice) de boală, în aceste

circumstanţe vindecarea are loc fără nici o perturbare deosebită.

@165

Dacă, totuşi, printre simptomele remediului ales nu există nici unul care să semene cu exactitate

simptomelor neobişnuite, specifice (caracteristice), deosebite ale bolii şi dacă remediul corespunde bolii

numai în stările generale, nedefinite, vag descrise (greaţă, slăbiciune, durere de cap etc) şi dacă printre

medicamentele cunoscute nu există nici unul adecvat în mod homeopatic, ei bine, în acest caz medicul

nu-şi poate promite nici un rezultat favorabil imediat care să decurgă din folosirea acestui medicament

nehomeopatic, eventualele rezultate favorabile găsindu-şi explicaţia în descoperirea cu această ocazie a

unor efecte necunoscute până atunci.

@166

65

Un asemenea caz este însă foarte rar datorită numărului crescut al medicamentelor ale căror

efectele pure sunt astăzi cunoscute şi efectele rele care rezultă din aceasta, dacă într-adevăr apar, sunt

diminuate de fiecare dată când se poate alege un alt medicament de o asemănare mai mare.

@167

Dacă totuşi, în timpul folosirii acestui remediu homeopatic imperfect apar simptome auxiliare, de

moment, atunci în cazul bolilor acute nu vom permite acestei prime doze să-şi epuizeze acţiunea şi nici

nu vom lăsa pacientul expus întregii durate a acţiunii remediului, ci vom investiga la cald (cum s-ar zice)

starea morbidă în condiţia sa acum schimbată şi vom adăuga restul simptomelor iniţiale, originale la cele

noi, dezvoltate pentru a trasa noul tablou al bolii.

@168

Vom fi atunci capabili să descoperim mult mai repede printre medicamentele cunoscute, un analog

la starea morbidă dinaintea noastră, iar o singură doză din aceasta, dacă nu distruge total boala, va avansa

considerabil pe calea vindecării. Şi astfel vom continua, dacă nici acest medicament nu a fost suficient

pentru a efectua refacerea sănătăţii examinând iar şi iar starea morbidă care încă mai persistă şi alegând

cel mai adecvat medicament homeopatic posibil până când obiectivul nostru, însănătoşirea totală a

pacientului va fi atins.

@169

Dacă la prima examinarea a bolii şi la prima alegere a unui medicament vom descoperi că

totalitatea simptomelor bolii nu se va suprapune efectiv peste totalitatea elementelor bolii unui singur

medicament datorită numărului insuficient de medicamente cunoscute, ci că cele două medicamente se

vor lupta între ele pentru a fi preferate din punctul de vedere al potrivirii, unul dintre ele fiind mai

adecvat din punct de vedere homeopatic pentru o anumită parte a simptomelor bolii, nu este

recomandabil ca după folosirea celui mai adecvat dintre cele două medicamente să se administreze şi

celălalt fără o nouă examinare şi cu atât mai puţin să se administreze amândouă odată (@ 272, nota)

deoarece medicamentul care a părut a fi cel mai bun, ar urma datorită schimbărilor circumstanţelor

care au avut loc între timp; în care caz va trebui ales un remediu homeopatic mai potrivit în locul celui

de-al doilea medicament pentru setul de simptome aşa cum apar ele la o nouă examinare.

@170

Deci în acest caz, ca de fapt în fiecare caz în care a apărut o schimbare a stării morbide, setul rămas

de simptome prezente acum trebuie cercetat şi (fără a acorda nici o atenţie medicamentului care a părut

iniţial a fi cel mai potrivit) va trebui ales un alt remediu homeopatic, cât mai adecvat posibil noii stări

ce ni se înfăţişează. Dacă se întâmplă, deşi foarte rar, ca medicamentul care iniţial a părut a fi cel mai

66

potrivit, să fie în continuare bine adaptat la starea morbidă care a rămas, cu atât mai mult el va merita

încrederea noastră şi va merita de asemenea să fie preferat unui alt medicament.

@171

În bolile cronice nevenerice, cele mai obişnuite, care provin din psora, va trebui adeseori - pentru a

realiza o vindecare - să administrăm o serie de remedii succesive, fiecare în parte fiind ales homeopatic,

în consonanţă cu grupul de simptome care rămâne după încheierea acţiunii remediului anterior.

@172

O dificultate asemănătoare în calea vindecării apare arunci când simptomele bolii sunt prea puţine -

o circumstanţă care merită toată atenţia noastră pentru că prin îndepărtarea ei toate dificultăţile care stau

în calea celui mai bun tratament din toate metodele posibile de tratament (cu excepţia faptului că aparatul

medicamentelor homeopatice cunoscute este încă incomplet), sunt înlăturate.

@ 173

Singurele boli care par să aibă doar câteva simptome şi care din această cauză sunt mai greu de

vindecat sunt acelea care pot fi numite unilaterale pentru că ele afişează doar unul sau două simptome

principale care le umbresc pe aproape toate celelalte. Acestea (bolile unilaterale) aparţin în principal

clasei bolilor cronice.

@174

Simptomul lor principal poate fi fie o afecţiune de natură internă (de exemplu o durere de cap ce

durează de mai mulţi ani, o diaree de lungă durată, o durere cardiacă veche etc) sau poate fi o afecţiune

de natură exterioară. Bolile care au acest al doilea caracter sunt în general deosebite prin folosirea

numelui de maladii locale.

@175

În bolile unilaterale din prima categorie se atribuie adesea lipsei puterii de discernământ a

observatorului medical faptul că el nu descoperă în întregime simptomele existente care l-ar ajuta să

completeze schiţa unui portret al bolii.

@176

Totuşi, există doar puţine boli care după cea mai atentă examinare iniţială (@ 84-98) să prezinte

doar unul sau două simptome violente, grave, în timp ce celelalte simptome rămân imperceptibile.

@177

Pentru a preîntâmpina cât mai cu succes un asemenea caz (ca acela de mai sus), care apare totuşi

foarte rar, noi vom fi primii care să alegem, ghidaţi de aceste puţine simptome, medicamentul care după

părerea noastră este cel mai indicat din punct de vedere homeopatic.

@178

67

Se va întâmpla fără îndoială ca uneori acest medicament ales în strictă concordanţă cu legea

homeopatică să furnizeze boala artificială similară adecvată pentru anihilarea maladiei existente; şi acest

lucru se va întâmpla cu atât mai sigur când aceste puţine simptome morbide sunt foarte ascuţite, decise,

neobişnuite şi deosebite (caracteristice).

@179

Cel mai adesea, medicamentul ales iniţial într-un asemenea caz va fi doar parţial adecvat, de vreme

ce nu au fost prea multe simptome care să ne ghideze într-o alegere potrivită,

@180

In acest caz medicamentul care a fost ales cât mai corect posibil dar care, din motivele mai sus

menţionate, este doar imperfect din punct de vedere homeopatic în acţiunea sa asupra bolii ce este

doar parţial analogă lui ca şi în cazul mai sus menţionat (@ 162 şi următorul), în care numărul limitat

de remedii homeopatice face ca selecţia să nu fie perfectă - deci, cum spuneam, medicamentul va

produce simptome adăugate, şi câteva fenomene din propria arie de simptome se vor amesteca cu starea

de sănătate a pacientului, care sunt (fenomenele) în acelaşi timp simptomele bolii însăşi deşi se poate

ca ele să nu fi fost niciodată sau foarte rar percepute până acum; astfel apar unele simptome pe care

pacientul nu le-a trăit înainte sau altele pe care el le-a simţit foarte puţin devin mai pronunţate.

@181

Să nu credem că fenomenele adăugate şi noile simptome ale acestei boli care apar acum trebuiesc

puse doar în seama medicamentului tocmai administrat Cu siguranţă ele îşi datorează originea111 acestuia,

dar sunt întotdeauna numai simptome de o asemenea natură, încât această boală a fost capabilă să le

producă în acest organism şi care au fost mobilizate pe mai departe şi forţate de către medicamentul

administrat să-şi facă apariţia datorită puterii acestuia de a produce simptome similare. Într-un cuvânt,

trebuie să privim întreaga colecţie de simptome acum perceptibile ca aparţinând bolii date, ca pe o stare

existentă actuală şi să conducem tratamentul în conformitate cu aceasta.111 Când acestea nu au fost cauzate de o eroare importantă în regim, o emoţie violentă sau o revoluţie tumultuoasă în

organism, cum ar fi apariţia sau încetarea menstruaţiei, concepţia, lăuzia, aspecte care ar iesi în evidenţă la o reexaminare

corectă, necesară la orice schimbare a tabloului simptomatic.

@182

Astfel, alegerea imperfectă a remediului, care în acest caz a fost aproape inevitabilă datorită

numărului prea mic de simptome existente, serveşte la completarea afişării simptomelor bolii şi astfel

facilitează descoperirea unui al doilea remediu mai adecvat.

@183

68

De aceea, de fiecare dată când doza primului medicament încetează să mai aibă un efect benefic

(dacă simptomele nou apărute nu cer un ajutor mai rapid datorită gravităţii lor - ceea ce, chiar şi în cazul

bolilor cronice, oricum se întâmplă foarte rar datorită infimitătii dozei remediului homeopatic) trebuie

operată o nouă examinare a bolii, status morbi aşa cum este acum, trebuie notată şi de asemenea trebuie

ales un al doilea remediu homeopatic în concordanţă cu aceasta, medicament care va trebui să se

potrivească exact stării actuale în care trebuie să fie cel mai potrivit posibil, odată ce grupul

simptomelor a devenit mai mare şi mai complet. 112

112 În cazurile în care pacientul (lucru care totuşi se întâmplă extrem de rar în bolile cronice, dar destul de des în cele

acute) se simte foarte rău, deşi simptomele sale sunt foarte neclare, astfel încât această stare poate fi atribuită mai mult stării

de amorţire a nervilor, care nu permite ca durerile şi suferinţele pacientului să poată fi distinct percepute, această toropeală a

sensibilităţii interne va fi îndepărtată cu remediul opium şi în acţiunea secundară a acestuia simptome bolii vor deveni

evidente.

@184

În acelaşi fel, după ce fiecare nouă doză de medicament şi-a terminat acţiunea, când nu mai este

potrivită şi de ajutor, starea bolii care încă mai persistă va fi notată din nou conform simptomelor sale

care rămân şi se va căuta un alt remediu homeopatic cât mai adecvat posibil pentru grupul de simptome

acum observate şi tot aşa până când recuperarea este completă.

@185

Printre bolile unilaterale un loc important este ocupat de aşa-numitele maladii locale, a căror

denumire indică acele schimbări şi boli care apar pe părţile exterioare ale trupului. Până acum ideea care

a persistat în şcoli a fost aceea că doar aceste părţi au fost afectate şi că restul trupului nu participă la

boală - o doctrină teoretică absurdă care a condus la cele mai dezastruoase tratamente medicale.

@186

Acele aşa-numite maladii locale care sunt apărute cu puţin timp în urmă şi se datorează doar unei

leziuni externe, la prima vedere, par totuşi să merite numele de boli locale. Dar atunci leziunea trebuie să

fie foarte banală şi în acest caz ea va fi de scurtă durată. Pentru că în cazul unor răniri care apar pe trup

din afară, dacă nu sunt deloc grave, întregul organism viu va simpatiza, va apărea febra etc. Tratamentul

unor asemenea boli este lăsat în seama chirurgiei, dar acest lucru este corect doar atâta timp cât părţile

afectate solicită ajutor mecanic, prin care obstacolele externe din calea vindecării, care este de aşteptat să

aibă loc doar prin agenţii forţei vitale, pot fi îndepărtate prin mijloace mecanice, ca de exemplu:

reducerea dislocărilor, prin ace şi bandaje pentru sutura plăgilor, prin presiune mecanică pentru a opri

hemoragia din arterele deschise, prin extragerea corpurilor străine ce au penetrat părţile vii prin

efectuarea unei deschideri a unei cavităţi în scopul îndepărtării unei substanţe iritante sau pentru a înlesni

69

evacuarea puroiului sau a colecţiilor de lichide, prin apropierea extremităţilor unui os fracturat şi

păstrarea lor în această poziţie printr-un bandaj potrivit - ghips. Dar, când în asemenea răniri întregul

organism viu necesită, aşa cum se întâmplă întotdeauna, ajutor dinamic activ pentru a-şi putea îndeplini

sarcina de a se vindeca, de ex. când febra violentă apărută din cauza unor contuzii întinse, dilacerări

musculare, de tendoane şi vase trebuie să fie îndepărtată prin medicamente administrate pe cale internă,

sau când durerea exterioară părţilor arse sau opărite trebuie vindecate homeopatic, atunci se va apela la

serviciile unui medic dinamic şi la homeopatia pe care acesta o practică.

@187

Acele afecţiuni, schimbări şi boli apărute pe părţilor externe care nu provin din nici o rănire

exterioară sau care au la bază doar o uşoară rană externă ce reprezintă o cauză excitatoare imediată se

produc într-o manieră diferită; sursa lor este reprezentată de o maladie internă. Să le considerăm ca fiind

simple afecţiuni locale şi în acelaşi timp să le tratăm doar din punct de vedere chirurgical cu aplicaţii

curente sau alte remedii similare - aşa cum vechea şcoală a făcut-o din cele mai îndepărtate vremuri - ar

fi pe cât de absurd, pe atât de periculos.

@188

Aceste afecţiuni au fost considerate pur şi simplu locale şi de aceea au fost numite boli locale, de

parcă ar fi fost maladii limitate exclusiv la acele părţi la care organismul nu participă deloc, sau dacă da

este foarte puţin, de parcă organismul nu ar şti nimic despre afecţiunile acestor părţi vizibile în mod

deosebit. 113

113Una din marile şi nocivele greşeli ale vechii şcoli de medicină.

@189

Şi totuşi nu trebuie să ne gândim prea mult pentru a ne convinge că nici o maladie externă (ce nu a

fost produsă de vreo rănire gravă venită din afară) nu poate apărea, persista, sau chiar înrăutăţi fără a

exista vreo cauză internă, fără participarea întregului organism, care trebuie să fie la rândul lui într-o

stare de boală. O astfel de maladie nu şi-ar putea face apariţia câtuşi de puţin fără acceptul întregului rest

al sănătăţii şi fără participarea întregului organism viu (a forţei vitale care străbate toate celelalte părţi

sensibile şi iritabile ale organismului); într-adevăr, este imposibil de conceput apariţia unei astfel de

maladii fără participarea intregii vieţi perturbate, atât de intim sunt legate toate părţile organismului una

de cealaltă pentru a forma un întreg, indivizibil în senzaţii şi funcţiuni. Nici o erupţie pe buze, nici un

panariţiu nu pot exista tară existenţa unei ‘boli’ interne anterioare şi simultane.

@190

Orice tratament medical adevărat al unei boli de la nivelul părţilor exterioare ale corpului care a

părut datorită unei mici răniri din exterior sau datorită unei boli interne trebuie să fie direcţionat

70

împotriva întregului, trebuie să producă anihilarea şi vindecarea maladiei generale cu ajutorul remediilor

interne, dacă se doreşte ca tratamentul să fie judicios, sigur, eficace şi radical.

@191

Acest fapt este confirmat în modul cel mai clar de experienţă, care în toate cazurile arată că fiecare

medicament intern puternic produce imediat după administrarea lui schimbări importante în starea de

sănătate generală a unui astfel de pacient şi în mod special în părţile externe afectate (pe care şcoala

medicală obişnuită le priveşte ca fiind izolate), chiar şi în aşa-numitele boli locale şi schimbarea pe care o

produce este cea mai fericită, reprezentând refacerea sănătăţii întregului trup în acelaşi timp cu dispariţia

afecţiunii externe (fără ajutorul nici unui remediu extern, dacă remediul intern orientat asupra întregii

stări, a fost ales adecvat din punct de vedere homeopatic.

@192

Acest lucru este cel mai bine efectuat când, în investigarea cazului bolii, împreună cu natura exactă

a afecţiunii locale, toate schimbările, suferinţele şi simptomele observabile în sănătatea pacientului, şi

care au fost notate anterior, când încă nu se folosise nici un medicament, sunt luate în considerare pentru

a alcătui un tablou complet al bolii înainte de a căuta printre medicamentele ale căror efecte patogenetice

specifice sunt cunoscute, un remediu care să corespundă totalităţii simptomelor, astfel încât alegerea să

fie într-adevăr homeopatică.

@193

Cu ajutorul acestui medicament folosit numai pe cale internă, starea morbidă generală a trupului

este îndepărtată odată cu afecţiunea locală, aceasta din urmă fiind vindecată în acelaşi timp cu prima,

dovedind faptul că afecţiunea locală depindea numai de o boală a restului trupului şi că trebuie privită

doar ca o parte inseparabilă a întregului, ca unul dintre cele mai importante şi frapante simptome ale

întregii boli.

@194

Nu este indicat, nici în bolile locale acute de origine recentă şi nici în cazul afecţiunilor locale care

există deja de o lungă perioadă de timp, să se maseze şi să se aplice pe rană un remediu extern, chiar dacă

acesta ar fi specific şi (dacă este folosit intern datorită naturii sale homeopatice), chiar dacă ar fi

administrat in acelaşi timp şi intern căci afecţiunile acute locale (cum ar fi inflamaţiile părţilor

individuale, erizipel etc) care nu au fost determinate de o rănire externă de o violenţă proporţională, ci îşi

datorează originea unor cauze interne sau dinamice, cedează cel mai sigur la acţiunea remediilor

homeopatice interne adaptate la starea perceptibilă a sănătăţii prezente atât în interior cât şi în exterior,

remediul selectat din colecţia de medicamente experimentate, şi în general fără alt ajutor, dar dacă-

aceste boli nu cedează complet în faţa acestor remedii şi dacă, în locul afectat şi în întreaga stare de

71

sănătate încă mai persistă, în ciuda unui regim bun, o relicvă a bolii pe care forţa vitală nu o poate

transforma în sănătate, atunci înseamnă că boala acută a fost (cum se întâmplă deseori) un produs al

psorei care a rămas până acum latentă în interior, dar care a izbucnit în afară şi este pe punctul de a se

dezvolta într-o boală cronică palpabilă.

@195

Pentru a produce o vindecare radicală a unor asemenea cazuri care în nici un caz nu sunt rare, după

ce starea acută a dat înapoi destul de mult, un tratament antipsoric adecvat (aşa cum este el predat în

lucrarea mea "Bolile cronice ") va fi atunci îndreptat împotriva simptomelor care încă mai persistă şi a

stării morbide a sănătăţii căreia pacientul i-a căzut victimă anterior. În maladiile locale cronice care nu

sunt venerice este necesară doar administrarea unui tratament intern antipsoric.

@196

S-ar putea crede, într-adevăr că vindecarea unor asemenea boli poate fi accelerată prin folosirea

unei substanţe medicinale care este cunoscută ca fiind cu adevărat homeopatică faţă de totalitatea

simptomelor, nu doar intern ci şi extern pentru că acţiunea unui medicament aplicat pe zona afecţiunii

locale poate produce o schimbare mai rapidă a acelei zone.

@197

Totuşi, acest tratament este inadmisibil, nu numai pentru simptomele locale provenind de la

miasma psorică ci mai ales pentru acele simptome care îşi au originea în miasmele sifilisului sau ale

sicozei, deoarece aplicarea locală simultană cu folosirea internă a unui remediu în cazul bolilor al căror

simptom principal este o afecţiune locală constantă prezintă un dezavantaj major şi anume acela că

printr-o asemenea aplicare locală, acest simptom principal (afecţiunea locală)114 va fi de obicei anihilat

mai rapid decât boala internă şl astfel vom putea fi înşelaţi de o aparentă vindecare totală sau în cel mai

bun caz va fi dificil, iar în unele cazuri imposibil să aflăm, datorită dispariţiei premature a simptomului

local dacă boala generală este distrusă de folosirea simultană a medicamentului intern. 114

114Erupţia recentă de scabie, şancrul, condiloame, după cum am arătat în cartea mea despre bolile cronice.

@198

Simpla aplicare locală a medicamentelor, care sunt puternice când sunt administrate intern, contra

simptomelor locale ale unor boii miasmatice cronice este, din acelaşi motiv, inadmisibilă; pentru că dacă

afecţiunea locală a bolii cronice este îndepărtată numai local şi într-o manieră unilaterală, tratamentul

intern indispensabil unei refaceri complete a sănătăţii rămâne într-o obscuritate dubioasă; simptomul

principal (afecţiunea locală) dispare, rămânând doar celelalte simptome mai puţin distinctibile, care sunt

mai puţin constante şi persistente decât afecţiunea locală şi adeseori nu îndeajuns de specifice şi prea

puţin caracteristice pentru a afişa după aceea un tablou clar şi specific ai bolii.

72

@199

Dacă remediul perfect homeopatic al bolii nu a fost încă descoperit115 până în momentul când

simptomele locale au fost distruse de un remediu extern coroziv sau desicativ sau chirurgical, atunci

cazul devine mult mai dificil datorită apariţiei mult prea nedefinite (necaracteristice) şi inconstante a

simptomelor care au rămas; pentru că ceea ce ar fi putut contribui în cea mai mare măsură la

determinarea alegerii celui mai adecvat remediu şi a folosirii interne a acestuia până când boala ar fi fost

total anihilată.115Cum era cazul cu remediile pentru condilomatoza (şi medicamentele antipsorice) în timpurile de dinainte de mine.

@200

Dacă acesta (simptomul principal extern) ar mai fi fost încă prezent pentru a ghida tratamentul

intern, remediul homeopatic pentru întreaga boală ar fi putut fi descoperit şi, odată aflat acesta,

persistenţa afecţiunii locale în timpul folosirii interne ar fi indicat că vindecarea nu a fost încă încheiată

dar în cazurile în care afecţiunea locală s-a vindecat, acest lucru este o dovadă convingătoare că boala a

fost complet eradicată şi că vindecarea dorită a întregii boli a fost pe deplin îndeplinită, acest fapt

reprezentând un avantaj indispensabil, inestimabil pentru a efectua o vindecare perfectă.

@201

Este evident că atunci când este împovărată cu o boală cronică pe care este incapabilă să o înfrângă

prin propriile sale puteri, forţa vitală a omului, în mod instinctiv, adoptă planul dezvoltării unei maladii

locale pe o parte externă, în principal, deoarece prin îmbolnăvirea şi păstrarea în stare bolnavă a acestei

părţi care nu este indispensabilă vieţii umane, poate reduce la tăcere boala internă care altfel ameninţă să

distrugă organele vitale (şi să-i priveze pe pacient de viaţă) şi poate astfel, ca să spunem aşa, transfera

boala internă unei afecţiuni locale, locţiitoare, adică să o tragă afară. În acest fel prezenţa afecţiunii locale

reduce la tăcere pentru o vreme boala internă, deşi fără a fi capabilă să o vindece sau să o diminueze. 116

Deci, afecţiunea locală nu este nimic altceva decât o parte a bolii generale dar o parte a acesteia

îndreptată de către forţa vitală într-o singură direcţie şi transferată unei părţi externe (mai puţin

periculoase) a trupului, în vederea alinării bolii interne. Dar, aşa cum am mai spus, prin acest simptom

local care reduce la tăcere boala internă, forţa vitală nu câştigă nimic în ceea ce priveşte diminuarea sau

vindecarea întregii maladii; ci dimpotrivă, boala internă continuă să se amplifice treptat, iar Natura este

constrânsă să mărească şi să agraveze simptomul local din ce în ce mai tare pentru a-i mai putea folosi ca

pe un substitut al bolii interne amplificate. Ulceraţiile vechi de la nivelul picioarelor se înrăutăţesc atâta

timp cât psora internă rămâne netratată, şancrul se măreşte câtă vreme sifilisul intern nu este tratat, negii

se măresc şi cresc în timp ce sicoza nu este tratată şi aceştia din urmă devin din ce în ce mai greu de

tratat, la fel cum şi boala internă generală continuă să se amplifice pe măsură ce trece timpul.

73

116 Practicienii vechii şcoli fac ceva asemănător, cu ulcere artificiale pe părţile externe ei liniştesc unele boli interne

cronice, dar numai pentru un timp foarte scurt, atâta timp cât acestea produc o iritaţie dureroasă cu care organismul bolnav nu

este obişnuit, fără a fi însă capabile să le vindece; dar pe de altă parte ei slăbesc şi distrug sănătatea generală mult mai mult

decât o pot face cele mai multe dintre metastazele produse de forţa vitală instinctivă.

@202

Dacă medicul de şcoală veche distruge simptomul local prin aplicaţia remediilor externe crezând că

astfel vindecă întreaga boală Natura va compensa lipsa acestuia prin amplificarea maladiei interne şi a

celorlalte simptome care existau într-o stare latentă faţă în faţă cu afecţiunea locală; adică ea (Natura) va

amplifica boala internă. Când acest fapt are loc se spune, de obicei, deşi în mod incorect, ca afecţiunea

locală a fost împinsă înapoi în sistem sau peste nervi cu remediile externe.

@203

Orice tratament extern al unor asemenea simptome locale, al cărui obiectiv este îndepărtarea lor de

la suprafaţa corpului, asta în timp ce boala miasmatică internă este lăsată netratată, cum ar fi, de ex.,

înlăturarea de pe piele a erupţiei psorice cu ajutorul a tot felul de unguente, arderea şancrului cu substanţe

caustice, şi distrugerea condiloamelor (condilomata) cu ajutorul bisturiului, prin legare sau cauterizare;

deci acest mod de tratament extern, nociv, până acum practicat universal, a fost sursa cea mai prolifică a

tuturor nenumăratelor maladiilor cronice cu nume sau fără nume de care suferă omenirea; este una dintre

cele mai criminale proceduri de care se face vinovată lumea medicală şi cu toate acestea, până acum a

fost singura general adoptată şi predată de cadrele profesionale ca fiind singura posibilă 117

117 Deoarece orice medicamente care pot fi administrate în acelaşi timp intern servesc numai la agravarea maladiei de

vreme ce aceste remedii nu posedă o putere specifică de a vindeca întreaga boală, ci atacă organismul, îl slăbesc şi îl lovesc,

pe lângă alte boli medicinale cronice.

@204

Dacă scădem toate afecţiunile şi bolile cronice care apar datorită unui mod de viaţă nesănătos (@

77), precum şi pe acele maladii medicinale (@ 74) imposibil de numărat cauzate de tratamentul nociv,

hărţuitor, persistent şi iraţional al unor boli ce adesea au un caracter neînsemnat, provocate de medicii de

şcoală veche, cele mai multe din bolile cronice care rămân rezultă din dezvoltarea acestor trei miasme

cronice interne: sifilisul intern, sicoza internă dar mai ales, şi într-o proporţie infinit mai mare, psora

internă. Fiecare dintre aceste trei infecţii au intrat deja în posesia întregului organism şi l-au penetrat în

toate direcţiile înainte ca apariţia simptomului local primar, locţiitor al fiecăruia dintre ele (în cazul

psorei - erupţia scabică, al sifilisului - şancru sau buba, iar al sicozei - condilomatoza) să fi împiedicat

izbucnirea lor, iar aceste boli miasmatice cronice, dacă sunt private de simptomul lor local, vor fi

inevitabil destinate de către Natura atotputernică, să se amplifice şi să izbucnească ca mai devreme sau

mai târziu şi astfel să propage toate acele nenorociri fără nume, un număr incredibil de boli cronice care

74

au îmbolnăvit omenirea de sute şi mii de ani; însă nici una dintre acestea n-ar fi apărut atât de des dacă

într-o manieră raţională medicii s-ar fi străduit să vindece radical şi să elimine din organism aceste trei

miasme fără a folosi remedii locale pentru simptomele externe care le corespund, bazându-se doar pe

remediile homeopatice interne adecvate fiecăreia dintre ele (vezi nota @ 282).

@205

Medicul homeopat nu va trata niciodată unul dintre aceste simptome primare ale miasmelor

cronice, nici una din afecţiunile lor secundare care rezultă din dezvoltarea ulterioară a simptomelor prin

intermediul remediilor locale (şi nici prin acei agenţi externi care acţionează dinamic118 şi nici prin aceia

care acţionează mecanic) ci va trata, în cazurile în care unul sau altul apar, numai miasma cea mare de

care acestea depind, prin a cărei tratare atât simptomele, ei primare cât şi cele secundare vor dispărea

spontan; dar cum nu acesta a fost modul de tratament folosit de medicii de şcoală veche care l-au

precedat pe homeopat în tratarea cazului, acesta (medicul homeopat) descoperă, din păcate, de obicei că

simptomele primare119 au fost deja distruse (de alopaţi) cu ajutorul remediilor externe şi că va trebui

acum să se ocupe mai mult de simptomele secundare, ca de ex. afecţiunile care rezultă din izbucnirea şi

dezvoltarea acestor miasme inerente, dar în special cu bolile cronice evoluate de la psora interna, a cărui

tratament intern, atât cât poate fi el clarificat de către un singur medic după mulţi ani de reflecţie,

observaţii şi experienţe, m-am străduit să-l descriu în lucrarea mea Bolile cronice la a cărui citire sunt

nevoit să-i trimit pe cititor.118 De aceea nu pot aproba, de exemplu, extirparea locală prin remediul cu arsenic al lui Frere Cosme a aşa-numitului

cancer al buzelor şi al feţei (produsul, unei psore mult dezvoltate, nu rareori împreună cu sifilisul) şi asta nu numai pentru că

este excesiv de dureroasă şi adesea eşuează, dar mai degrabă din cauză că dacă acest remediu dinamic ar putea într-adevăr să

elibereze partea afectată a corpului de ulcerul malign local, maladia de bază nu este câtuşi de puţin ameliorată şi atunci forţa

vitală este obligată să transfere câmpul operaţiei, al marii maladii interne unei părţi mult mai importante (cum o face în fiecare

caz de metastază), iar urmările sunt cecitatea, surditatea, nebunia, astmul, hidropizie apoplexia etc. Dar acestă eliberare locală

ambiguă a unei părţi din ulcerul malign prin remediul cu arsenic local reuşeşte, la urma urmelor, numai în acele cazuri în care

ulcerul nu a atins încă o mărime impresionantă şi când forţa vitală mai este încă energică; dar tocmai într-o asemenea stare de

lucruri se poate practica tratamentul intern complet al întregii boli originale.

Când cancerul facial sau mamar este înlăturat doar chirurgical şi când tumorile închistate sunt enucleate, rezultatul va fi

acelaşi fără cura anterioară a miasmei interioare; va urma ceva mai rău sau moartea va veni mai repede. Aceasta s-a întâmplat

în nenumărate rânduri, dar vechea şcoală continuă orbeşte pe aceeaşi cale cu fiecare caz nou şi desigur cu aceleaşi rezultate

dezastruoase.119 Erupţia de scabie, şancrul sau adenopatia inghinală, condiloamele.

@206

Înainte de începerea tratamentului unei boli cronice este necesară efectuarea celei mai atente

investigaţii120 pentru a afla dacă pacientul a avut o infecţie venerică sau nu (sau o infecţie cu gonoree

75

condilomatoasă); pentru că apoi tratamentul trebuie direcţionat doar spre aceasta, când sunt prezente

numai semnele sifilisului (sau ale bolilor condilomatoase rare), însă această boală este foarte rar întâlnită

de una singură în zilele noastre. Dacă o astfel de infecţie a avut loc înainte, acest fapt trebuie de

asemenea reţinut în tratarea acelor cazuri în care este prezentă psora, pentru cala acele cazuri ultima

boală este complicată cu prima, cum se întâmplă întotdeauna când simptomele nu sunt acelea ale unui

sifilis pur, căci atunci când medicul crede că în faţa lui se află un caz de boală venerică veche el trebuie

întotdeauna, sau aproape întotdeauna, să trateze o afecţiune sifilitică acompaniată (complicată) în

principal cu psora pentru că boala internă a scabiei (psora) este de departe cea mai frecventă cauză

fundamentală a bolilor cronice. Uneori ambele miasme (este vorba probabil de sifilis şi psora) pot fi

complicate cu sicoza în organismele bolnave cronic, sau, după cum se întâmplă mult mai frecvent, psora

este singura cauză fundamentală a celorlalte maladii cronice, indiferent de numele pe care îl poartă, care

sunt în plus, atât de adesea cârpăcite, amplificate şi desfigurate până la monstruozitate de neîndemânarea

alopatică. 120 În investigaţiile de această natură nu trebuie să ne permitem să fim înşelaţi de acţiunile pacienţilor sau ale prietenilor lor

care adeseori atribuie ca motiv al bolilor cronice uneori chiar al celor mai grave şi înveterate dintre ele, fie o răceală (după ce

au fost udaţi, sau au băut ceva rece încălziţi fiind), de acum mulţi ani în urmă, fie o spaimă trecută, o luxaţie, o supărare

(uneori chiar farmece) etc. Aceste cauze sunt mult prea insignifiante pentru a dezvolta o boală cronică într-un corp sănătos, de

a o menţine ani îndelungaţi şi de a o agrava an de an cum este cazul tuturor bolilor cronice provenite din psora dezvoltată.

Cauzele cu un caracter mult mai important decât aceste influenţe nocive amintite mai sus trebuie să se afle la rădăcina iniţierii

şi progresării unei boli grave, persistente, de lungă durată, cauzele de mai sus nu pot decât să amplifice activitatea miasmei

cronice latente.

@207

După ce informaţiile de mai sus au fost adunate, medicului îi mai rămâne încă de aflat ce fel de

tratament alopatic a fost adoptat până atunci pentru boala cronică, care au fost medicamentele

perturbatoare folosite cel mai frecvent, precum şi ce băi minerale au fost utilizate şi care au fost efectele

produse de acestea, pentru a înţelege într-o anumită măsură degenerarea bolii de la starea sa originală şi,

acolo unde este posibil, pentru a corecta, în parte, aceste operaţii artificiale nocive sau pentru a-i da

posibilitatea de a evita folosirea medicamentelor care au fost deja folosite în mod necorespunzător.

@208

Vârsta pacientului, modul sau de a trăi, dieta, ocupaţia sa, situaţia familială, relaţiile sociale etc. vor

trebui luate imediat în consideraţie pentru a afla dacă aceste lucruri au influenţat amplificarea maladiei

sau în ce măsură pot ele favoriza sau împiedica tratamentul. În acelaşi mod trebuie acordată atenţie

dispoziţiei şi minţii pacientului pentru a afla dacă prezintă vreun obstacol în calea tratamentului sau dacă

au nevoie să fie direcţionate, încurajate sau modificate.

76

@209

După ce acest lucru este îndeplinit, în conversaţii repetate cu pacientul, medicul se străduieşte să

traseze tabloul bolii acestuia cât mai complet posibil conform directivelor de mai sus, pentru a putea afla

cele mai pătrunzătoare, specifice (caracteristice) simptome în funcţie de care el va alege pentru începerea

tratamentului primul remediu antipsoric sau un altul care are cea mai mare asemănare simptomatică

ş.a.m.d.

@210

De origine psorică sunt aproape toate acele boli pe care le-am definit mai sus ca fiind unilaterale,

ce par a fi mult mai dificil de vindecat datorită acestei unilateralităţi, toate celelalte simptome morbide

ale lor ascunzându-se, cum s-ar spune, în spatele unui singur simptom proeminent. De o asemenea natură

sunt ceea ce noi numim boli mentale. Ele nu constituie, totuşi o clasă de boli separate clar de toate

celelalte, de vreme ce în celelalte boli trupeşti stările mentale şi emoţionale sunt întotdeauna alterate; 121

şi de vreme ce în toate cazurile de boală pe care suntem chemaţi să le tratăm starea psihica a pacientului

trebuie notată în mod particular împreună cu totalitatea simptomelor, dacă vrem să trasăm un tablou

corect al bolii pentru ca prin aceasta să o tratăm cu succes în mod homeopatic.121 Cât de adesea nu întâlnim, de exemplu, o dispoziţie blândă, plăcută la pacienţii care suferă de ani buni de cele mai

dureroase boli, astfel încât medicul se simte obligat să-i stimeze şi să-i compătimească pe cel aflat în suferinţă. Dar dacă

învinge boala şi-i redă pacientului sănătatea - cum se întâmplă deseori în practica homeopatică - medicul va fi deseori uimit şi

oripilat de schimbarea înspăimântătoare ce a avut loc în dispoziţia pacientului. El va fi adeseori martorul apariţiei

ingratitudinii, a cruzimii, a unei răutăţi rafinate şi a unor tendinţe dintre cele mai disgraţioase şi degradante pentru umanitate,

care erau de fapt exact caracteristicile pacientului înainte de a se îmbolnăvi.

Cei care erau răbdători atunci când erau sănătoşi, devin ca bolnavi adesea încăpăţânaţi, violenţi irascibili, sau chiar

intoleranţi sau capricioşi sau nerăbdători sau disperaţi; cei care înainte erau neprihăniţi şi modeşti devin adesea lascivi şi lipsiţi

de ruşine. Adeseori o persoană cu mintea limpede devine obtuză din punct de vedere al intelectului în timp ce oamenii

obişnuiţi, mai slabi la minte devin prudenţi şi gânditori; şi un om care de obicei ia greu decizii capătă o mare prezenţă de spirit

şi abilitate în a rezolva unele probleme etc.

@211

Acest fapt are o importanţă atât de mare încât starea psihică a unui pacient este adesea cea care

determină în principal alegerea remediului homeopatic, ea fiind un simptom caracteristic, decisiv, ce

poate rămâne cel mai puţin ascuns observaţiei atente a unui medic.

@212

Creatorul agenţilor terapeutici a avut, de asemenea, în vedere această trăsătură principală a tuturor

bolilor, starea mentală şi emoţională, alterată pentru că nu exista nici un medicament puternic în lume

77

care să nu altereze vizibil starea emoţională şi mentală a unui om sănătos care-1 testează şi fiecare

medicament face acest lucru într-o manieră diferită.

@213

De aceea nu vom putea niciodată vindeca în conformitate cu natura - adică, în mod homeopatic -

dacă, în fiecare caz de boală, chiar şi în cele acute, împreună cu celelalte simptome nu vom observa şi pe

acelea legate de schimbările din starea emoţională sau mentală, şi dacă pentru uşurarea pacientului nu

vom selecta dintre medicamente acea boală-forţă care, pe lângă similaritatea simptomelor sale cu cele

ale bolii va fi capabilă să producă o stare mentală122 şi emoţională similară.122 Astfel, Aconitum nu va realiza niciodată sau doar rareori o vindecare rapidă sau permanenta a unui pacient care are

o dispoziţie calmă, liniştită, echilibrată; la fel de puţin folositoare vor fi şi Nux vomica în cazul în care dispoziţia este blândă şi

flegmatică, Pulsatila când pacientul este fericit, vesel şi încăpăţânat sau Ignaţia arunci când acesta este imperturbabil şi nu este

dispus să fie nici înspăimântat, nici vexat.

@214

Instrucţiunile legate de vindecarea bolilor mentale pe care trebuie să le dai pot fi limitate doar la

foarte puţine observaţii, de vreme ce acestea (bolile mentale) urmează a fi vindecate în acelaşi fel ca şi

toate celelalte boli, adică prin intermediul unui remediu care arată, prin simptomele pe care le produce în

corpul şi psihicul unui individ sănătos, o putere capabilă să genereze o stare morbidă cât mai

asemănătoare cu cazul bolii respective şi care nu pot fi vindecate altfel.

@215

Aproape toate aşa-numitele boli mentale şi emoţionale nu sunt altceva decât boli fizice în care

simptomul perturbării mentale sau emoţionale specific fiecăruia dintre ele este amplificat, în timp ce

simptomele fizice slăbesc (mai repede sau mai încet) până când, la limită, acesta atinge cea mai izbitoare

unilateralitate, aproape ca şi cum ar fi o boală locală în organul subtil şi invizibil al minţii şi al

emoţionalului.

@216

Nu rare sunt cazurile în care o aşa-numită boală fizică care ameninţă a fi fatală o supuraţie

pulmonară, deteriorarea altor câteva organe vitale, sau alte câteva boli cu caracter acut, de exemplu în

lăuzie, etc - se transformă în nebunie, într-un fel de melancolie sau într-o manie printr-o amplificare

rapidă a simptomelor, cele fizice pierzându-şi toată periculozitatea; acestea din urmă se îmbunătăţesc

până aproape de o vindecare completă sau mai bine spus descresc într-o asemenea măsură încât prezenţa

lor obscură poate fi detectată doar de spiritul de observaţie al unui medic dotat cu perseverenţă şi spirit

de pătrundere. În acest fel ele se transformă într-o boală unilaterală sau, cum s-ar zice locală, în care

simptomul psihic, care iniţial a fost doar într-o formă uşoară, se amplifică până ajunge simptomul

78

principal şi care ocupă într-o mare măsură locul celorlalte simptome (fizice), a căror intensitate se

atenuează într-o manieră paliativă, astfel încât, pe scurt, afecţiunile fizice mai importante sunt, cum s-ar

zice, transferate şi îndreptate către organele mentale şi emoţionale, aproape spirituale, pe care

anatomistul nu le-a atins până acum şi nu le va putea atinge niciodată cu bisturiul său.

@217

În cazul acestor boli trebuie să ne asigurăm foarte bine de faptul că am luat la cunoştinţă toate

fenomenele, atât cele fizice cât şi cele într-adevăr deosebite, care aparţin înţelegerii corecte a caracterului

exact al simptomului principal, al stării specifice şi întotdeauna predominante a mentalului şi

emoţionalului, pentru a descoperi, în vederea eliminării întregii boli, printre remediile al căror efect pur

este cunoscut, acea forţă patogenetică medicinală homeopatică - adică, un remediu care pe lista sa de

simptome afişează, cu cea mai mare similaritate posibilă, nu doar simptomele morbide fizice prezente în

cazul bolii date ci mai ales această stare mentală şi emoţională.

@218

Acestei colecţii de simptome îi aparţine în primul rând descrierea corectă a tuturor fenomenelor

aşa-numitei boli fizice anterioare, înainte ca aceasta să fi degenerat într-un simptom psihic amplificat

unilateral şi să fi devenit o boală mentală şi emoţională. Această descriere poate fi aflată din relatările

prietenilor pacientului.

@219

O comparaţie a acestor simptome anterioare ale bolii trupeşti cu urmele lor încă prezente, deşi mai

puţin perceptibile (dar care, chiar şi acum, devin proeminente când apare un interval de luciditate sau o

ameliorare temporară a bolii psihice) va servi pentru a demonstra că acestea sunt încă prezente, deşi în

mod obscur.

@220

Prin adăugarea la aceasta a stării mentale şi a dispoziţiei observate cu atenţie de către prietenii

pacientului şi de către medic vom construi un tablou complet al bolii pentru care, pentru a realiza o

vindecare homeopatică a bolii, va trebui căutat un medicament capabil să producă cele mai pătrunzătoare

simptome similare şi mai ales un perturbator al minţii analog, acest medicament trebuind căutat

printre remediile antipsorice, dacă boala psihică durează deja de multă vreme.

@221

Dacă totuşi nebunia sau mania (cauzate de fiică, supărare, abuz de băuturi alcoolice etc.) a izbucnit

dintr-o dată, ca o boală acută în starea de calm obişnuită a pacientului, cu toate că aproape întotdeauna

provine de la o psora internă, ca o flacără care arde din ea, totuşi când apare în această manieră acută nu

trebuie tratată imediat cu antipsorice, ci în primul rând cu remedii indicate pentru aceasta din cealaltă

79

clasă a medicamentelor experimentate (de ex, aconit, belladonna, stramonium, hyosciamus, mercurius

etc.) în doze homeopatice infime, în potente înalte, pentru a o supune într-atât încât psora se va întoarce

pentru moment în starea ei latentă iniţială şi astfel pacientul va părea aproape sănătos.

@222

Dar un asemenea pacient care şi-a revenit dintr-o boală mentală sau emoţională acută prin folosirea

acestor medicamente neantipsorice nu va trebui niciodată privit ca fiind vindecat; din contră, cu ajutorul

unui tratament antipsoric prelungit, nu trebuie pierdut nici un moment în încercarea de a-i elibera

completl23 de miasma cronică a psorei, care - este adevărat - a devenit acum încă o dată latentă dar care

este pregătită să izbucnească din nou; dacă acest lucru este făcut, frica unui alt atac similar dispare, dacă

pacientul urmează conştiincios dieta şi regimul care i-a fost prescris.123Foarte rar se întâmplă ca o boală mentală sau emoţională care deja este cronică într-o oarecare măsură să cedeze

spontan (pentru că discrazia internă s-a transferat din nou la organele trupeşti mai importante); asemenea cazuri se întâlnesc pe

ici pe colo, când un fost pacient al unui azil de nebuni a fost eliberat aparent sănătos. Până acum, totuşi, toate azilele de nebuni

au continuat să fie pline până la refuz, astfel încât numărul mare de alte persoane nebune care încearcă să se interneze în

asemenea instituţii abia îsi pot găsi un loc, doar în cazul în care vreunul dintre nebuni moare. Dar nici unul dintre aceştia nu

este vindecat cu adevărat şi definitiv în aceste azile! O dovadă grăitoare, pe lângă multe altele, despre nulitatea desăvârşită a

artei netămăduitoare practicate până acum, care a fost onorată în mod ridicol, de către ostentativitatea alopată cu titlul de

medicină raţională. Iar pe de altă parte, cât de adesea nu a fost capabilă adevărata artă a vindecării, homeopatia pură, să

vindece asemenea fiinţe nefericite, să le redea sănătatea mentală şi trupească şi să-i redea prietenilor fericiţi şi lumii!

@223

Dar dacă tratamentul antipsoric este omis, atunci dintr-o cauză mult mai neînsemnată decât cea

care a adus iniţial primul atac de nebunie, ne putem aştepta la o declanşare rapidă a unei noi crize, cu

siguranţă, mult mai durabilă şi mai gravă, în timpul căreia psora se dezvoltă, de obicei, complet şi se

transformă într-o stare de perturbare mentală periodică sau continuă, care apoi este mult mai dificil de

vindecat prin intermediul antipsoricelor.

@224

Dacă boala mentală nu este în totalitate dezvoltată şi dacă există încă vreun dubiu asupra originii

sale - dacă a pornit într-adevăr de la o afecţiune fizică sau dacă nu este cumva rezultatul unor greşeli de

educaţie, obiceiuri nocive, morală coruptă, neglijarea minţii, superstiţii sau ignoranţă - acest aspect va fi

clarificat prin rugăminţi prieteneşti, sensibile, argumente consolatoare, reprezentaţii serioase şi sfaturi

sensibile întrucât o boală morală adevărată sau o boală mentală provenind dintr-o boală fizică, va fi rapid

agravată de un asemenea curs, melancolicul va deveni şi mai deprimat, inconsolabil şi rezervat, maniacul

ciudos va deveni astfel şi exasperat, iar nebunul flecar va manifesta şi mai multă nebunie124.

80

124 S-ar părea că mintea, în aceste cazuri, simte din greu şi dureros adevărul acestor reprezentări raţionale şl acţionează

asupra corpului ca şi când ar dori să refacă armonia, dar că trupul, datorită bolii sale, reacţionează asupra organelor minţii şi

dispoziţiei şi le tulbură şi mai mult printr-un transfer proaspăt de suferinţelor sale asupra lor.

@225

Există, totuşi, aşa cum tocmai am afirmat, cu siguranţă şi câteva boli emoţionale care nu s-au

dezvoltat numai datorită unor boli fizice, ci care, într-o manieră inversă, corpul fiind doar puţin indispus,

provin şi se menţin din unele cauze emoţionale cum ar fi anxietatea continuă, grijile, supărările, greşelile

şi apariţia frecventă a unei mari frici şi spaime. Acest tip de boli emoţionale distrug, cu timpul, sănătatea

trupească, adeseori într-o mare măsură.

@226

Numai astfel de boli emoţionale care au fost mai întâi produse şi menţinute doar de minte, cât timp

sunt de natură recentă şi înainte de a provoca mari daune stării trupeşti, cu ajutorul remediilor psihice

(cum ar fi afişarea încrederii, rugăminţi prietenoase, sfaturi sensibile şi adesea printr-o decepţie bine

deghizată) pot fi rapid preschimbate într-o stare sănătoasă a minţii (şi printr-o dietă şi un regim adecvat).

@227

Dar în aceste cazuri cauza fundamentală este, de asemenea, şi o miasmă psorică, ce a fost aproape

de dezvoltarea totală, şi de dragul securităţii, pacientul aparent vindecat trebuie supus unui tratament

antipsoric radical, astfel încât să nu recidiveze, aşa cum se întâmplă adeseori, într-o stare asemănătoare

de boală mentală.

@228

În bolile mentale şi emoţionale care provin din boli fizice şi care pot fi vindecate doar cu remedii

homeopatice antipsorice coroborate cu un mod de viaţă ordonat cu atenţie, un comportament psihic

adecvat faţă de pacient din partea celor care îl îngrijesc şi din partea medicului trebuie scrupulos analizat

pe calea unui regim mental auxiliar. Maniei furioase trebuie să-i opunem un calm îndrăzneţ şi o hotărâre

rece, fermă; lamentaţiei triste şi plângăreţe afişarea mută a unei înţelegeri în gesturi şi priviri -vorbăriei

fără sens o tăcere nu în totalitate neatentă; unui comportament dezgustător şi abominabil şi unei

conversaţii de aceeaşi natură o neatenţie totală. Trebuie să ne străduim să prevenim distrugerea obiectelor

înconjurătoare, fără însă a-i reproşa pacientului actele sale, şi totul trebuie să fie aranjat într-o asemenea

manieră încât necesitatea oricărei corecţii corporale sau torturi125 să poată fi evitată. Acest lucru este

foarte uşor de realizat, deoarece în administrarea medicamentului - singura circumstanţă în care folosirea

pedepselor ar putea fi justificată - în sistemul homeopatic dozele mici de medicament adecvat nu

ofensează niciodată gustul şi ca urmare poate fi dat pacientului fără ştiinţa lui, în băutura sa astfel încât

orice constrângere este inutilă.

81

125 Este imposibil să nu te minunezi de duritatea şi indiscreţia personalului medical din multe stabilimente faţă de

pacienţii de acest gen care, fără a încerca să descopere adevăratul şi unicul mod eficace de a vindeca astfel de boli, care se

poate face prin mijloace medicinale (antipsorice) homeopatice, se mulţumesc cu tortura celor mai demne de milă persoane,

lovindu-le cu violenţă şi supunându-le la alte torturi dureroase. Prin această purtare inconştientă şi ruşinoasă ei se coboară

mult sub nivelul gardienilor, a zbirilor din casele de corecţie, căci aceştia din urmă sunt obligaţi prin slujba lor să se poarte

violent în timp ce primii par, datorită conştiinţei lor umilite de faptul că sunt inutili ca medici, numai că-şi aruncă ciuda şi ura

asupra incurabilităţii presupuse a bolilor mentale, purtându-se cât mai inuman cu aceşti oameni suferinzi, inocenţi şi demni de

milă, căci ei sunt prea ignoranţi ca să fie de folos şi prea indolenţi ca să folosească un mod judicios de tratament.

@229

Pe de altă parte contrazicerea, explicaţiile grăbite, corectările nepoliticoase şi invectivele precum şi

cedările timorate, slăbiciunile sunt total nepotrivite în cazul unor astfel de pacienţi; acestea sunt moduri

la fel de nocive de a trata maladiile emoţionale şi cele mentale. Dar asemenea pacienţi sunt cel mai mult

exasperaţi şi plângerile lor se agravează datorită dispreţului, fraudelor şi înşelăciunii pe care ei le pot

simţi. Medicul şi îngrijitorul trebuie să se prefacă întotdeauna că le dau dreptate. Orice tip de influenţe

exterioare perturbatoare asupra simţurilor şi a dispoziţiilor trebuie, daca este posibil, îndepărtate; nu

există amuzamente pentru spiritul lor înnourat, nici distracţii benefice, nici posibilităţi de instruire, nici

efecte consolatoare prin conversaţie, cărţi sau alte lucruri deoarece pentru sufletul care este ţintuit şi se

agită în lanţurile unui trup bolnav nu există nici o altă sursă de, revigorare decât vindecarea; numai atunci

când sănătatea fizică s-a îmbunătăţit liniştea şi confortul se coboară asupra minţii lor126.126 Tratamentul maniacilor violenţi sau melancolici poate avea loc doar într-o instituţie special amenajată şi în nici un

caz în familie.

@230

Dacă remediile antipsorice alese pentru fiecare caz de boală emoţională sau mentală în parte (există

o incredibilă variate) sunt adecvate homeopatic tabloului bine trasat al stării morbide, care, dacă există un

număr suficient de astfel de medicamente cunoscute sub aspectul efectelor lor pure, este stabilit de o

căutare necontenită a celui mai adecvat remediu homeopatic de vreme ce starea mentală şi emoţională,

care constituie simptomul principal al unui asemenea pacient este perceptibilă fără putinţa de a greşi -

atunci într-un timp nu prea îndelungat, va avea loc cea mai frapantă îmbunătăţire, care nu ar fi putut fi

realizată prin şubrezirea pacientului până la moarte cu cele mai mari doze, repetate de medicamente

neadecvate (alopatice). Într-adevăr, pot afirma cu încredere, din vasta mea experienţă, că superioritatea

sistemului homeopatic asupra tuturor celorlalte metode de tratament ce pot fi concepute nu este nicăieri

afişată într-o lumină mai triumfătoare decât în cazul bolilor emoţionale şi mentale de lungă durată, care

provin din maladii fizice sau au fost dezvoltate simultan cu acestea.

@231

82

Bolilor intermitente merită a li se acorda o consideraţie specială, ca şi celor care apar la diferite

intervale - cum ar fi numărul mare de febre intermitente şi afecţiunile aparent nefebrile care apar la

intervale asemănătoare cu cele ale febrelor intermitente - ca şi acelor boli în care anumite stări morbide

alternează la intervale nesigure cu stări morbide de o natură diferită.

@232

Cele din urmă, bolile alternante, sunt de asemenea foarte numeroase127 dar toate aparţin clasei

bolilor cronice; ele sunt, de obicei o manifestare a psorei dezvoltate uneori de una singură, dar rar,

complicată cu o miasma sifilitică şi de aceea în primul caz pot fi tratate cu ajutorul remedii antipsorice; în

al doilea caz însă, vor fi tratate în alternare cu antisifilitice, după cum am arătat în lucrarea mea Bolile

cronice.127 Două sau chiar trei stări diferite pot alterna una cu cealaltă: de exemplu, în cazul a două boli care alternează, anumite dureri

pot apărea în mod persistent, în picioare etc, imediat după dispariţia unui fel de oflalmie, care va apărea mai târziu imediat ce

durerea din organe a dispărut pentru o vreme - convulsii şi spasme pot alterna cu alte afecţiuni ale trupului sau ale unei părţi a

acestuia. În cazul a trei boli care alternează într-o indispoziţie obişnuită, perioade de însănătoşire aparentă şi o exaltare

neobişnuită a puterilor trupeşti şi mentale (veselie exagerată, o activitate extraordinară a trupului, un exces de senzaţii

confortabile, un apetit neobişnuit etc) pot apărea, după care, pe neaşteptate, pot apărea o tristeţe inexplicabilă, o stare

melancolică, o perturbare ipohondrică intolerabilă a dispoziţiei, cu deranjarea câtorva dintre funcţiile vitale, digestia, somnul

etc, după care din nou fi la fel de brusc, lasă loc bolii obişnuite, moderate; şi tot aşa câteva stări foarte variate care alternează.

Când noua stare îşi face apariţia nu va mai exista vreo urmă perceptibilă a celei dinainte. In alte cazuri vor mai rămâne doar

urme uşoare ale stării dinainte când apare o nouă stare alternantă; puţine dintre simptomele primei stări rămân la apariţia şi în

timpul celei de a doua stări. Uneori stările alternante au o natură opusă, cum ar fi de exemplu, melancolia care alternează

periodic cu nebunia veselă sau cu frenezia.

@233

Bolile intermitente tipice sunt acelea în care o stare morbidă de natură invariabilă se reîntoarce

după o perioadă fixă de timp în care pacientul este aparent sănătos şi dispare după o perioadă egală de

timp; acest fapt se observă în acele stări morbide aparent nefebrile care vin şi pleacă într-o manieră

periodică (la anumite ore), la fel ca şi în acelea care au un caracter febril, numeroase varietăţi de febră

intermitentă.

Acele stări morbide tipice aparent nefebrile care apar periodic, la care tocmai ne-am referit şi care

se pot observa la un singur pacient odată (ele nu apar de obicei sporadic sau epidemic) aparţin

întotdeauna bolilor cronice, cele mai multe acelora care sunt de natură pur psorică şi sunt doar foarte rar

complicate cu sifilisul, fiind tratate cu succes prin aceleaşi mijloace, uneori este necesară totuşi folosirea

ca remediu intermediar a unei mici doze de soluţie potenţată de scoarţă de cinchona, pentru a distruge

complet tipul lor intermitent.

@235

83

În ceea ce priveşte febrele intermitente128 care sunt predominant sporadice sau epidemice (nu cele

endemice localizate în ţinuturile mlăştinoase) vom descoperi fiecare paroxism ca fiind compus din două

stări opuse alternante (rece-cald, cald-rece) mult mai des compus din trei astfel de stări (rece, cald,

transpiraţie). De aceea remediul ales pentru ele din clasa generală a medicamentelor experimentate

(obişnuite şi nu antipsorice) trebuie ori (şi remediile de acest fel sunt şi cele mai sigure) să fie capabile să

producă în corpul sănătos două (sau toate trei) stări alternante similare, ori să corespundă prin

similaritatea simptomelor, în cea mai homeopatică manieră posibilă, celei mai puternice, mai bine

evidenţiate, mai specifice stări alternante (fie stării de rece, ori celei de cald, ori celei transpiraţie, după

cum una sau alta dintre stările alternante este cea mai puternică şi mai specifică); dar simptomele

sănătăţii pacientului în intervalele când el este eliberat de febră trebuie să fie principalul ghid pentru

alegerea celui mai adecvat remediu homeopatic.129

128 Patologia în vogă până astăzi, care este încă în stadiul unei infantililăţi iraţionale, nu recunoaşte decât o singură

febră intermitentă care este numită malarie şi nu admite alte tipuri, decât pe acelea care sunt constituite după intervalele

diferite la care apar paroxismele: zilnic, o dată la 2, 3, 4 zile etc. Dar există diferenţe mult mai importante între ele decât

acelea marcate de perioadele de apariţie. Există un număr nedefinit de varietăţi ale acestor febre, dintre care unele nici nu se

pot numi malarie întrucât crizele lor constau doar din febră; altele se caracterizează numai prin starea de frig urmată sau nu de

transpiraţie; iar altele manifestă o stare de frig generală la suprafaţă, cu o senzaţie de căldură din partea pacientului sau în timp

ce corpul se simte fierbinte în exterior pacientului îi este frig din nou altele în care există un paroxism ce constă doar dintr-un

frison sau o simplă stare de frig urmată de un interval de sănătate, în timp ce următorul va consta dintr-o stare de cald urmată

sau nu de transpiraţie; altele în care mai întâi apare febra, iar starea de frig apare la rândul ei numai după ce febra a dispărut;

altele în care după o stare de frig sau de cald apare apirexia, după care urmează transpiraţia, adeseori după multe ore; altele în

care nu există deloc transpiraţie şi altele în care tot atacul constă numai în transpiraţie fără nici o stare de frig sau de cald şi

există nenumărate alte diferenţe, mai ales în ceea ce priveşte simptomele adăugate, cum ar fi cefaleea de o anumită natură,

gustul rău, greaţa, voma, diareea, o sete excesivă, dureri particulare în corp sau în organe, somn agitat, delir, schimbări de

temperatură, spasme etc, toate apărând înainte, în timpul sau după starea de febră, înainte în timpul sau după starea de frig,

înainte în timpul sau după starea de transpiraţie şi nenumărate alte variaţii. Toate acestea sunt febre intermitente de tipuri

foarte diferite, fiecare dintre ele, cum se poate presupune în mod firesc, necesitând un tratament (homeopatic) special. Trebuie

să mărturisim că aproape toate aceste tipuri pot fi eliminate (aşa cum se întâmplă frecvent) prin doze enorme de scoarţă de

cinchona sau preparatul ei sulfatul de chinină, adică apariţia lor periodică poate fi înlăturată de aceasta, dar pacienţii care

suferă de febre intermitente pentru care coaja de cinchona nu este adecvată, după cum este cazul acelor febre intermitente

epidemice care traversează toate ţările şi ţinuturile muntoase, nu se vor însănătoşi prin eliminarea apariţiei periodice; din

contră, ei rămân acum bolnavi în altă manieră, şi adeseori mult mai grav decât înainte; ei sunt afectaţi de o discrazie cronică

de cinchona, specifică şi se vor însănătoşi foarte greu chiar şi prin aplicarea unui tratament homeopatic - şi totuşi asta este

ceea ce se numeşte vindecare!129 Doctorul von Bonninghausen, care a adus mai multe servicii sistemului nostru benefic de medicină decât oricare

alţii din discipolii mei, a elucidat cel mai bine acest subiect, care necesită atât de multă grijă şi a facilitat alegerea remediului

84

eficient pentru diferite epidemii de febră în opera sa Versuch einer homoopathischen Therapie der Weckselfieber, Munster,

Regensberg, 1833.

@236

Cel mai adecvat şi mai eficace moment pentru administrarea medicamentului în aceste cazuri este

imediat sau foarte curând după terminarea paroxismului imediat ce pacientul şi-a revenit, într-o oarecare

măsură, din efectele acestuia; medicamentul are atunci timpul necesar pentru a efectua toate schimbările

cerute de organism pentru refacerea sănătăţii fără apariţia nici unei perturbări puternice sau a vreunei

comoţii violente; întrucât acţiunea medicamentului, dacă este foarte adecvat, specific, coincide cu

apariţia naturală a bolii şi produce o asemenea reacţie în organism, o zbatere atât de violentă, un atac de

asemenea natură ce produce cel puţin o mare pierdere de forţă, dacă nu cumva pune chiar viaţa în

pericol.130 Dar dacă medicamentul este administrat imediat după încetarea atacului, adică în momentul în

care intervalul apiretic a început şi multă vreme de aici înainte nu există nici un fel de pregătiri pentru

următorul paroxism, atunci forţa vitală a organismului este în cea mai bună stare posibilă pentru a-şi

permite ei înşişi să fie schimbată uşor de către remediu şi astfel readusă la starea de sănătate.130 Acest fapt este observat în cazurile fatale care nu sunt de loc rare în care o doză moderată de opium administrată în timpul

stării de frig a dus rapid la moarte.

@237

Dar dacă perioada de apirexie este foarte scurtă, cum se întâmplă în cazul câtorva febre foarte

periculoase, sau dacă este perturbată de câteva din suferinţele paroxismului anterior, doza remediului

homeopatic trebuie administrată când transpiraţia începe să scadă sau celelalte fenomene subsecvente ale

paroxismului pe cale să dispară încep să se diminueze.

@238

Adeseori, medicamentul adecvat a distrus printr-o singură doză câteva atacuri şi a readus sănătatea,

dar în majoritatea cazurilor o altă doză trebuie administrată după fiecare atac. Şi mai bine este să se

administreze, când natura simptomelor nu s-a schimbat, doze ale aceluiaşi medicament date conform

descoperirii mai noi a repetiţiei dozelor (vezi nota @ 270), fapt ce se poate face fără nici o dificultate

prin dinamizarea fiecărei doze succesive prin 10-12 sucusionări ale eprubetei ce conţine remediul. Totuşi

există uneori cazuri, deşi ele sunt rare, în care febra intermitentă revine după câteva zile de sănătate.

Această revenire a aceleiaşi febre după un interval de sănătate este posibilă doar atunci când principiul

nociv care a cauzat iniţial febra încă mai acţionează asupra convalescentului, cum se întâmplă în zonele

mlăştinoase. Aici o vindecare definitivă poate avea loc numai prin îndepărtarea factorului cauzator şi este

posibilă prin căutarea unui refugiu montan, dacă o febră mlăştinoasă a fost cauza.

@239

85

Cum aproape fiecare medicament produce prin acţiunea sa pură o febră specifică, specială, chiar şi

un soi de febră intermitentă cu stările sale alternante, diferite de toate celelalte febre care sunt cauzate de

alte medicamente, în domeniul larg al medicamentelor pot fi aflate remedii homeopatice pentru toate

varietăţile numeroase de febre intermitente naturale şi pentru o mulţime de asemenea febre chiar şi în

colecţia modestă de medicamente deja experimentate pe individul sănătos.

@240

Dar dacă remediul homeopatic specific pentru o febră intermitentă de natură predominant

epidemică nu produce o vindecare definitivă la un pacient sau altul, dacă nu există influenţa unei regiuni

mlăştinoase care să împiedice vindecarea, atunci la origine stă întotdeauna o miasmă psorică în care caz

vor trebui folosite medicamente antipsorice până când este obţinută vindecarea dorită.

@241

Epidemiile de febră intermitentă, în situaţiile în care nu sunt endemice, sunt de natura unor boli

cronice, compuse dintr-un singur paroxism acut; fiecare epidemie în parte este de natură specifică,

uniformă, comună tuturor indivizilor atacaţi şi când această natură se regăseşte în totalitatea simptomelor

comune tuturor, aceasta ne conduce la descoperirea remediului homeopatic specific, adecvat tuturor

cazurilor în care este aproape în mod universal folositor acelor pacienţi care s-au bucurat de o stare de

sănătate tolerabilă înainte de apariţia epidemiei, adică acelor pacienţi care nu au fost suferinzi de boli

cronice provenite de la psora.

@242

Totuşi, dacă în cazurile acestea de febră intermitentă epidemică primele atacuri au fost lăsate

netratate, sau dacă pacienţii au fost slăbiţi prin administrarea unui tratament alopatic, atunci psora

inerentă care există, din nefericire, în atât de multe persoane, deşi într-o stare latentă, se dezvoltă, luând

forma unei febre intermitente, şi conform tuturor aparenţelor continuă să joace rolul unei febre

intermitente epidemice, astfel încât medicamentul, care ar fi fost util la primul paroxism (rar un

antipsoric) nu mai este acum adecvat şi nu mai poate fi de folos. Avem acum de a face doar cu o febră

psorică intermitentă şi aceasta va fi, în general, îmblânzită prin doze infime, repetate rar, de Sulphur sau

Hepar sulphuris în potente înalte.

@243

În acele adeseori foarte nocive febre intermitente care atacă doar o singură persoană şi care nu se

datorează locuirii în ţinuturi mlăştinoase, trebuie, de asemenea, ca de la început (ca şi în cazul bolilor

acute în general, cu care aseamănă în ceea ce priveşte originea lor psorică) să se folosească timp de

câteva zile un remediu ales homeopatic, pentru a afla de ce folos este, pentru cazurile speciale, remediul

ales din cealaltă clasă a remediilor experimentate (neantipsorice); dar dacă în ciuda acestei proceduri

86

recuperarea este amânată vom şti că avem de a face cu psora la un anume punct al dezvoltării sale şi că în

acest caz numai medicamentele antipsorice pot produce o vindecare radicală,

@244

Febrele intermitente endemice care apar în regiunile mlăştinoase şi pe întinderile de la ţară expuse

frecvent inundaţiilor dau mult de lucru medicului de şcoală veche, şi totuşi un om sănătos se poate

obişnui în tinereţe chiar şi cu ţinuturile mlăştinoase şi poate rămâne sănătos, cu condiţia ca el să ţină un

regim lipsit de greşeli iar sistemul său să nu fie tras în jos de dorinţe sau pasiuni nocive şi obositoare.

Febra intermitentă endemică îl va ataca cel mult la sosirea sa acolo pentru prima dată; dar una sau două

doze mici din soluţia înalt dinamizată de scoarţă de cinchona, împreună cu un mod de viaţă corect la care

tocmai ne-am referit, îl vor elibera rapid de boală. Dar persoanele care în timp ce fac exerciţii fizice

suficiente şi au un sistem de ocupaţie intelectuale sănătoase nu pot fi vindecate de febra intermitentă

datorată mlaştinilor prin una sau câteva asemenea doze mici de cinchona - în asemenea persoane psora

care se străduieşte să se dezvolte stă întotdeauna la baza bolii lor, iar febra lor intermitentă nu poate fi

vindecată în ţinuturile mlăştinoase fără tratament antipsoric.131 Se întâmplă câteodată ca atunci când

aceşti pacienţi schimbă, fără întârziere, ţinuturile mlăştinoase pentru altul uscat sau muntos, aparent are

loc însănătoşirea (dispare febra) dacă ei nu s-au scufundat încă prea mult în boală, adică dacă psora nu a

fost dezvoltată complet în ei şi în consecinţă se poate întoarce în stadiul ei latent; dar ei nu-şi vor

recăpăta sănătatea perfectă fără tratament antipsoric.131 Dozele mari repetate des de scoarţă de cinchona ca şi preparatul concentrat de cinconice cum este sulfatul de chinină

pot desigur să elibereze pe astfel de pacienţi de atacurile periodice de malarie de mlaştină; dar aceia care sunt astfel înşelaţi în

încrederea că sunt vindecaţi rămân bolnavi în alt fel, adeseori cu o intoxicaţie incurabilă de chinină (nota @ 276).

@245

După ce am văzut cum trebuie acordată atenţie (în tratamentul homeopatic) varietăţilor principale

de boli şi circumstanţelor specifice legate de aceasta, vom trece acum la ceea ce trebuie spus în legătură

cu remediile şi la modul de folosire a acestora, odată cu regimul ce trebuie urmat în timpul folosirii lor.

@246

Orice ameliorare perceptibil progresivă şi izbitor crescătoare în timpul tratamentului este o condiţie

care, atât timp cât aceasta durează, exclude orice repetare a administrării oricărui medicament, pentru că

tot binele pe care medicamentul administrat continuă să-l producă se grăbeşte acum spre împlinire. Acest

fapt se întâmplă adesea în bolile acute, dar mai ales în bolile cronice şi, pe de altă parte, o singură doză

de remediu homeopatic selectat cu grijă va provoca la anumite intervale, chiar şi printr-o îmbunătăţire

progresivă înceată şi va fi de folos în combaterea bolii, lucru pe care un asemenea remediu îl va îndeplini

în mod natural, în decurs de 40, 50, 60, 100, de zile. Totuşi asta se întâmplă rar, în plus trebuie să fie o

87

chestiune de mare importanţă atât pentru medic cât şi pentru pacient, ca, dacă este posibil, această

perioadă să fie redusă la jumătate, un sfert sau chiar mai puţin, astfel încât să poată fi obţinută o

vindecare mult mai rapidă. Şi acest lucru se poate produce, într-un mod foarte fericit, după cum mi-au

demonstrat-o observaţiile recente şi des repetate, în următoarele condiţii: medicamentul trebuie să fie ales

cu cea mai mare grijă în mod homeopatic; în al doilea rând, dacă este mult potenţat el trebuie dizolvat în

apă şi administrat în doze potrivit de mici, experienţa învăţându-ne că acestea sunt cele mai adecvate, la

intervale definite, pentru obţinerea celei mai rapide vindecări, dar necesitând şi o anumită precauţie, şi

anume aceea că gradul fiecărei doze să devieze cumva faţă de precedenta şi următoarea doză astfel

încât principiul vital care urmează să fie schimbat într-o boală medicinală similară să nu ajungă la reacţii

nedorite şi să se revolte aşa cum se întâmplă întotdeauna în cazul132 dozelor nemodificate şi repetate

rapid.132Tot ceea ce am afirmat în ediţia a 5-a a Organon-ului într-o lungă notă la acest paragraf pentru a împiedica aceste

reacţii nedorite a forţei vitale, a fost toată experienţa pe care o acumulasem până atunci. Dar de-a lungul ultimilor 4-5 ani,

toate aceste dificultăţi au fost în întregime rezolvate prin noua mea metodă perfecţionată. Acelaşi medicament bine ales poate

fi administrat în acest fel zilnic timp de câteva luni dacă este necesar, adică după ce a fost folosită o potenţare de un grad mai

scăzut timp de o săptămână sau două în tratamentul bolilor cronice, se va avansa în acelaşi fel cu grade de potenţare mai mari

(începând conform noii metode de dinamizare predată aici cu folosirea celor mai scăzute grade).

@247

Nu se practica repetarea aceleiaşi doze neschimbate de remediu odată, ca să nu mai vorbim de

repetarea ei frecventă (şi la intervale scurte pentru a nu se întârzia vindecarea). Principiul vital nu acceptă

astfel de doze neschimbate fără a se opune, adică fără ca celelalte simptome ale medicamentului să nu se

manifeste şi ele în locul celor similare bolii de vindecat, pentru că prima doză şi-a îndeplinit deja

schimbarea aşteptată în principiul vital şi o doua doză neschimbată, dinamică, total similară, a

aceluiaşi medicament nu mai găseşte deci forţa vitală în aceleaşi condiţii. Pacientul poate fi, într-

adevăr îmbolnavit într-un alt mod prin receptarea unor asemenea doze neschimbate, chiar mai bolnav

decât a fost căci acum rămân active numai acele simptome ale remediului dat care nu sunt homeopatice

pentru boala originală şi de aceea nici un pas spre vindecare nu poate urma, ci doar o adevărată agravare

a stării pacientului. Dar dacă doza care urmează este uşor schimbată de fiecare dată, adică potenţată

cumva şi mai mult (@ 269-270), atunci principiul vital poate fi schimbat fără dificultate de acelaşi

medicament (senzaţia bolii naturale diminuându-se) şi astfel vindecarea este mai aproape.133

133 Nu trebuie să lăsăm pacientul să ia sub formă uscată a 2-a sau a 3-a oară o doză nici chiar din cel mai bine ales medicament

homeopatie, de exemplu o granulă de aceeaşi potenţă care la început a fost benefică. În acelaşi fel. dacă medicamentul a fost

dizolvat în apă şi prima doză s-a dovedit a fi benefică, o a 2-a sau a 3-a doză din sticla rămasă nemişcată chiar şi în intervalul

de câteva zile nu se va mai dovedi benefică, chiar dacă preparatul original a fost potenţat cu zece agitări sau, cum am sugerat

88

mai târziu, cu două agitări pentru a îndepărta acest dezavantaj şi asta datorită motivelor de mai sus. Dar prin modificarea

fiecărei doze în gradul său de dinamizare, spun aici, nu va exista nici o problemă. Chiar dacă dozele sunt repetate mult mai

des, chiar dacă medicamentul este atât de mult potenţat prin atât de multe agitări. Este aproape clar că cel mai bine ales

remediu homeopatic poate extrage cel mai bine perturbarea morbidă din forţa vitală şi poate vindeca bolile cronice numai

dacă este administrat în câteva forme diferite.

@248

In acest scop potenţăm din nou substanţa medicinală (cu circa 8, 10, 12 sucusionări)134 din care îi

administrăm pacientului una sau (crescând) mai multe linguriţe de doze, în cazul bolilor cronice zilnic

sau o dată la două zile, în bolile acute o dată la şase ore, iar în cazurile foarte urgente o dată la o oră sau

chiar mai des. Totuşi, în bolile cronice fiecare medicament homeopatic corect ales, a cărui acţiune este de

lungă durată, poate fi repetat zilnic timp de câteva luni cu un succes din ce în ce mai mare. Dacă soluţia

s-a epuizat (în 7-15 zile) este necesar să se adauge soluţiei următoare a aceluiaşi medicament, dacă mai

este încă nevoie una sau (rar) mai multe globule dintr-o potentă mai mare cu care vom continua atât timp

cât pacientul simte o îmbunătăţire continuă fără a întâmpina vreo acuză pe care nu a mai avut-o niciodată

înainte. Căci dacă se întâmplă acest lucru, dacă balanţa bolii apare într-un grup de simptome

schimbate, atunci trebuie un alt medicament mult mai homeopatic ales în locul ultimului şi

administrat în aceleaşi doze repetate, având grijă totuşi să se modifice soluţia fiecărei doze cu agitări

foarte viguroase, schimbându-i astfel gradul de potenţare. Pe de altă parte, s-ar putea să apară în timpul

repetiţiilor aproape zilnice ale remediului homeopatic bine ales, către sfârşitul tratamentului unei boli

cronice aşa numitele (@ 161) agravări homeopatice, prin care echilibrul simptomelor morbide pare să se

mărească cumva (boala medicinală, similară celei originale se manifestă acum persistent). În acest

caz dozele trebuie reduse în continuare şi repetate la intervale mai mari şi chiar oprite pentru câteva zile,

pentru a vedea dacă convalescentul mai are nevoie de ajutor medical. Simptomul aparent (simptomul

Schein) cauzat de excesul de medicament homeopatic, va dispărea curând şi va lăsa starea de sănătate

netulburată. Dacă numai o mică eprubetă, să zicem un gram de alcool diluat, este folosit în tratament, în

care este conţinută şi dizolvată, prin agitări complete, o globulă din medicamentul ce urmează a fi folosit

prin inspirare la fiecare două, trei sau patru zile, acesta trebuie, de asemenea, agitat complet între 8 şi 10

ori înainte de fiecare inspiraţie.134 Făcută în 40, 30, 20, 15 sau 18 linguri de apă adăugând puţin alcool sau o bucată de mangal pentru a o păstra în

bune condiţii. Dacă se foloseşte mangal, acesta este suspendat cu o aţă în interiorul eprubetei şi este scos afară atunci când se

agită eprubetă. Soluţia globulei medicinale (rar este necesară folosirea a mai mult de o globulă ) a unui medicamentul perfect

dinamizat într-o cantitate mare de apă poate fi eludată preparând o soluţie în numai 7-8 linguri cu apă, şi după o agitare

perfectă a eprubetei se va lua din aceasta o lingură şi se va pune într-un pahar cu apă (care conţine 7-8 linguri de apă) acesta

va fi agitat perfect şi apoi i se va administra o doză pacientului. Dacă pacientul este neobişnuit de agitat şi de sensibil se poate

pune o lingură din această soluţie într-un al doilea pahar cu apa, care va fi perfect agitat şi se va administra o doză sau mai

89

multe. Există pacienţi de o sensibilitate atât de mare încât s-ar putea să fie necesar un al 3-lea sau al 4-lea pahar preparat în

mod similar. Fiecare pahar astfel preparat trebuie să fie împrospătat zilnic. Globula de potenţă mare este cel mai bine

sfărâmată cu câteva granule de lactoză pe care pacientul le poate pune în eprubetă şi le poate dizolva în cantitatea de apă

cerută.

@249

Fiecare medicament prescris pentru cazul unei boli, medicament care în cursul acţiunii sale

produce simptome noi supărătoare, ce nu aparţin bolii de tratat, nu poate produce o îmbunătăţire

eficientă, reală135 şi nu poate fi considerat ca fiind ales homeopatic; trebuie deci, ori să fie, dacă agravarea

este considerabilă, mai întâi parţial neutralizat cât mai curând posibil printr-un antidot înaintea

administrării următorului remediu ales cât mai corect conform similarităţii de acţiune, sau dacă

simptomele supărătoare nu sunt foarte violente, următorul remediu trebuie administrat imediat pentru a-l

înlocui pe cel ales incorect136

135După cum ne arată experienţa că doza unui medicament homeopatic special ales poate fi cu greu preparată atât de

mică încât să producă o ameliorare perceptibilă în cazul unei boli pentru care este adecvată (@ 275, 278), ar însemna să

acţionăm nejudicios şi dureros dacă atunci când nu apare nici o îmbunătăţire sau aceasta este prea mică şi urmează o agravare,

repetând sau chiar crescând doza aceluiaşi medicament, aşa cum se obişnuieşte în sistemul vechi, sub iluzia că medicamentul

nu a fost eficace datorită cantităţii sale infime (dozei prea mici). Fiecare agravare care se manifestă prin producerea de noi

simptome - când nu a intervenit nimic din afară în regimul fizic sau mental - dovedeşte în mod invariabil neadecvarea

medicamentului dat anterior în cazul din faţa noastră, însă nu indică niciodată faptul că doza ar fi fost prea slabă.136 Medicul bine informat, conştiincios şi atent nu se va afla niciodată în situaţia de a avea nevoie de un antidot în

practica sa dacă va începe aşa şi cum trebuie să o facă, să administreze medicamentul ales în cele mai mici doze posibile. O

doză infimă a unui remediu mai bine ales va restabili astfel ordinea, pentru că nu medicamentul în sine produce schimbarea,

cum consideră medicina alopată, ci organismul reacţionează la informaţia introdusă chiar şi printr-o doză infimă.

@250

Când în cazurile urgente după doar 6, 8 sau 12 ore devine evident pentru practicianul care

investighează în mod foarte atent evoluţia bolii că a făcut o alegere greşită a medicamentului prescris

prin aceea că starea pacientului se înrăutăţeşte vizibil, devenind din oră în oră tot mai proastă prin

apariţia unor noi simptome şi dureri, nu numai că este permis, dar este chiar datoria lui să-şi corecteze

greşeala prin selectarea şi administrarea unui medicament homeopatic, nu doar suportabil, ci cel mai

indicat posibil pentru starea actuală a bolii, rezultă de aici necesitatea unei comunicări strânse cu

pacientul şi accesul permanent la remedii în diverse diluţii.(@167)

@251

Există câteva medicamente (ex.: Ignaţia, Bryonia, Rhus toxicodendron şi uneori Belladonna) a

căror putere de a schimba starea de sănătate a omului constă în principal în acţiuni care alternează - un

fel de simptome ale acţiunii primare ce sunt, în parte opuse unele altora. Dacă practicianul observă,

90

atunci când prescrie unul dintre aceste remedii selectate strict în baza principiilor homeopatice, că nu are

loc nici o îmbunătăţire, atunci el îşi va eficientiza în cele mai multe cazuri acţiunea prin prescrierea (în

bolile acute, chiar în decursul câtorva ore) a unor doze noi la fel de mici ale aceluiaşi remediu.137

137 Aşa cum am explicat în detaliu în introducerea la Ignaţia din Materia medica pura (primul volum).

@252

Dar dacă, în timpul folosirii altor medicamente în bolile cronice (psorice) descoperim că

medicamentul homeopatic cel mai bine ales, folosit în cea mai infimă doză, nu produce nici o

îmbunătăţire, aceasta va fi un semn sigur că încă persistă cauza care menţine boala trează şi că există un

anumit aspect în felul de viaţă al pacientului sau în situaţia în care se află şi care trebuie înlăturat pentru

ca un tratament să poată fi urmat.

@253

Printre semnele care, în toate bolile, în special în cadrul acelora de natură acută, ne informează de

apariţia unui uşor început de ameliorare sau de agravare care nu este vizibil pentru oricine, starea de

spirit şi întregul comportament al pacientului sunt cele mai sigure şi instructive. În cazul unei ameliorări

crescânde vom observa un grad de confort sporit, un calm crescând şi o libertate minţii, un fel de

reîntoarcere la starea naturală. Dimpotrivă, în cazul unui început de agravare a bolii, vom observa exact

opusul celor de mai sus - o mentalitate, o stare de spirit jalnică, o comportare neputincioasă, chinuită - şi

acestea vor reieşi din toate gesturile, posturile şi acţiunile care pot fi percepute cu uşurinţă la o observaţie

atentă, dar nu pot fi descrise in cuvinte.138

138Totuşi, semnele unei îmbunătăţiri în dispoziţie şi în starea mentală pot fi aşteptate numai curând după ce

medicamentul a fost luat şi când doza a fost suficient de mică (cât mai mică posibilă), o doză mai mare chiar şi din cel mai

adecvat remediul homeopatic acţionează prea violent, şi prima produce o perturbare prea mare şi prea de durată a stării

mentale şi a dispoziţiei pentru a ne mai putea permite să percepem curând îmbunătăţirea lor. Trebuie aici să observ această

regulă esenţială în homeopatie este încălcată de începătorii aroganţi şi de medicii care s-au convertit la homeopatie, dar care

provin din diferite ramuri ale vechii şcoli. Datorită unor vechi prejudecăţi, aceste persoane nu suportă în astfel de cazuri

dozele cele mai mici din diluţiile cele mai scăzute ale medicamentelor şi de aceea dau greş în a experimenta marile avantaje şi

binecuvântările acestui procedeu pe care o experienţă foarte rece a arătat-o ca fiind cea mai salutară; ei nu pot produce tot ceea

ce homeopatia este capabilă să facă şi de aceea nu trebuie să aibă pretenţia de a fi numiţi discipolii ei.

@254

Celelalte simptome noi sau agravate sau, dimpotrivă, diminuarea celor iniţiale fără adăugarea altora

noi, vor elimina din mintea practicianului cu adevărat interesat orice dubiu cu privire la agravare sau

ameliorare, aceasta deşi există printre pacienţi persoane care sunt fie incapabile să relateze această

ameliorare sau agravare, fie nu sunt doritoare să o mărturisească.

@255

91

Dar, ajunşi la acest punct, ne putem lămuri chiar şi în cazul unor asemenea indivizi, revăzând

împreună cu ei simptomele enumerate în notele noastre unul câte unul, şi aflând dacă ei se plâng sau nu

de simptome noi şi neobişnuite (în afara celor enumerate) şi dacă vreunul unul din simptomele vechi nu

s-a înrăutăţit sau dacă nu cumva a dispărut. In acest caz, şi dacă s-a observat deja o îmbunătăţire în

mentalitatea şi mintea pacientului, atunci medicamentul trebuie să fi produs o ameliorare a bolii sau, dacă

încă nu a trecut suficient timp, această ameliorare se va produce în curând. Dacă acum, îmbunătăţirea

întârzie prea mult în a-şi face apariţia aceasta depinde fie de o anume eroare de comportament a

pacientului, fie de alte circumstanţe care pot apărea şi care trebuie identificate şi rezolvate.

@256

Pe de altă parte, dacă pacientul menţionează apariţia unor noi accidente şi simptome importante -

semn că medicamentul ales nu a fost pur homeopatic - chiar dacă ne asigură (cu cea mai bună intenţie) că

se simte mai bine, aşa cum se întâmplă de multe ori în cazul pacienţilor ftizici cu abcese ale plămânilor,

nu trebuie să luăm de bună această asigurare, ci să privim starea lui ca fiind agravată, aşa cum va reieşi în

curând.

@257

Adevăratul medic va avea grijă să evite prescrierea de remedii şi medicamente preferate, pe

care el folosindu-le întâmplător le-a considerat adesea drept folositoare şi pe care a avut ocazia să

le folosească cu bune rezultate. Dacă face acest lucru, unele remedii folosite mai rar, şi care din

punct de vedere homeopatic ar fi fost mai potrivite şi ca urmare, mai folositoare, vor fi adesea

neglijate.

@258

În plus, adevăratul practician nu va neglija, din lipsă de încredere folosirea acelor remedii de care

din când în când a uzat cu rezultate proaste, aceasta datorându-se unei alegeri eronate (deci, din greşeala

sa) sau nu le va evita din alte motive (false) cum ar fi acela că ele nu ar fi homeopatice în cazul respectiv,

practicianul trebuie să fie conştient de adevăr, cel al agenţilor medicinali şi anume că unul singur merită,

în mod invariabil, a fi preferat în fiecare caz al bolii, cel care corespunde cel mai bine prin comparaţie cu

totalitatea simptomelor caracteristice şi deci că în această alegere serioasă nu au ce căuta prejudecăţile

meschine.

@259

Ţinând cont de diluţia necesară şi optimă a dozelor în cadrul tratamentului homeopatic putem

înţelege cu uşurinţă că de-a lungul tratamentului totul trebuie îndepărtat de curele şi regimurile ce pot

avea vreo acţiune medicală, astfel încât o doză mică să nu poată fi copleşită şi anulată sau deranjată de

nici un iritant medical străin.139

92

139Cele mai plăcute tonuri ale unui flaut îndepărtat care în orele nemişcate ale nopţii ar inspira o inimă sensibilă cu

sentimente de exaltare şi ar transpune-o într-o stare de extaz religios sunt de neauzit şi fără putere în mijlocul ţipetelor

dezordonate şi a gălăgiei de peste zi.

@260

De aceea, investigarea atentă a acestor obstacole puse în calea vindecării este cu atât mai necesară

în cazul pacienţilor afectaţi de bolile cronice cu cât bolile lor sunt de obicei agravate de asemenea

influenţe negative şi greşeli cauzatoare de boală din cură şi regim şi care adesea trec neobservate.140

140Cafeaua, ceaiul fin chinezesc sau alte ceaiuri de plante, berea preparată cu ajutorul unor substanţe vegetale

medicinale nepotrivite pentru starea pacientului, aşa-numitele lichioruri fine făcute din ingrediente medicinale, toate tipurile

de punch, ciocolată aromată, apă de toaletă şi tot felul de parfumuri, flori puternic mirositoare în cameră, prafurile (pastele) de

dinţi şi esenţele parfumate alcătuite din pastile, feluri de mâncare şi sosuri foarte condimentate, îngheţate şi prăjituri aromate,

legume medicinale crude folosite la prepararea supelor, feluri de mâncare din ierburi medicinale, rădăcini şi tulpini care

posedă calităţi medicinale: sparanghelul cu vârfuri lungi verzi, muguri de hamei şi toate verdeţurile medicinale incluzând

ţelina, ceapă, brânza veche şi cărnurile care se află în stare de descompunere sau acelea care au proprietăţi medicinale (carnea

şi grăsimea de porc, raţă şi gâscă, carne de viţel prea tânăr), toate trebuie ţinute departe de pacient la fel cum trebuie evitat

orice exces în mâncare, de zahăr şi sare, băuturi alcoolice nediluate, camerele supraîncălzite, lenjeria de corp din lână, viaţa

sedentară în locuinţe strâmte sau practicarea constantă a sporturilor statice (călăria, condusul maşinii, legănatul), alăptarea

prelungită, siestele prelungite în poziţia întins, nopţile albe, murdăria, desfrâul, excitarea provocată de citirea cărţilor obscene,

cititul în poziţia culcat, onanismul sau relaţiile sexuale imperfecte sau întrerupte pentru evitarea sarcinii, motivele de furie,

supărare sau jignire, pasiunea jocurilor de noroc, suprasolicitarea minţii şi corpului, în special după mese, locuitul în zone

mlăştinoase, camere umede, sărăcie etc. Toate aceste lucruri trebuie atât cât este posibil evitate sau îndepărtate, astfel încât

vindecarea să nu fie obstrucţionată sau să devină imposibilă. Unii dintre discipolii mei nu par doritori să crească dificultatea

regimului pacientului in ceea ce priveşte dieta prin interzicerea folosirii mai multor lucruri inofensive, lucru ce nu este de

dorit.

@261

Cel mai potrivit regim în cursul folosirii remediului în bolile cronice constă în îndepărtarea unor

asemenea obstacole din calea vindecării şi în introducerea procedeelor inverse atunci când este cazul:

recreere intelectuală şi mentală inocentă, exerciţii active în aer liber pe orice fel de vreme (plimbări

zilnice, muncă manuală uşoară), alimentaţie şi băutură nemedicinală nutritive şi adecvate etc.

@262

Pe de altă parte, în bolile acute - cu excepţia cazurilor de alienare mintală - simţul interior, subtil,

ce nu poate greşi al facultăţii de apărare şi trezire la viaţă hotărăşte atât de clar şi de precis, încât doctorul

nu are nevoie decât să-i sfătuiască pe prietenii şi cei ce îl îngrijesc pe pacient sa nu pună piedici felului în

care se manifestă această voce a naturii, refuzându-i pacientului ceva ce acesta doreşte imediat sau

încercând să-1 convingă să se înfrupte din vreo mâncare dăunătoare.

@263

93

Dorinţa pacientului cu o boală acută cu privire la mâncare şi băutură se îndreaptă în principal către

lucrurile care îi produc o ameliorare; ele nu au totuşi un caracter medicinal strict, ci pur şi simplu

alimentează un fel de dorinţă. Interdicţiile uşoare legate de satisfacerea acestei dorinţe, în limite

moderate, ar putea să se opună îndepărtării radicale a bolii141; acestea vor fi însă amplu combătute şi

depăşite prin puterea medicamentaţiei homeopatice adecvate şi prin forţa vitală eliberată prin aceasta,

precum şi prin înviorarea care urmează după luarea a ceea ce a fost dorit de multă vreme. In mod similar,

în toate bolile acute, temperatura camerei şi căldura sau răceala aşternuturilor trebuie, de asemenea,

potrivite în conformitate cu dorinţa pacientului. El trebuie ferit de orice suprasolicitare mentală sau de

orice emoţii. 141

141Aceasta totuşi se întâmplă rar. Astfel, de exemplu, în bolile pur inflamatorii în cazul cărora Aconitum este atât de

necesar şi a cărui acţiune ar fi distrusă prin înfruptarea cu acizii vegetali, dorinţa pacientului este aproape întotdeauna aceea de

a bea numai apă rece.

@264

Adevăratul medic trebuie să fie aprovizionat cu medicamente veritabile, de o forţă intactă, astfel

încât să poată fi capabil să se bazeze pe puterile lor terapeutice; el trebuie să fie apt să judece de unul

singur autenticitatea lor.

@265

Faptul că el trebuie să fie pe deplin convins ca în fiecare caz pacientul ia întotdeauna medicamentul

potrivit ar trebui să fie o chestiune de conştiinţă pentru el şi de aceea el trebuie să prescrie pacientului

remediul corect ales şi preparat chiar de el.

@266

Substanţele aparţinând regnului animal şi vegetal posedă calităţi medicinale perfecte în starea lor

naturală.142

142Toate substanţele animale şi vegetale în stare neprelucrată conţin o cantitate mai mare sau mai mică de putere medicinală şi

sunt apte să îmbunătăţească sănătatea omului, fiecare în felul ei. Acele plante şi animale folosite în alimentaţie de cele mai

luminate popoare au acest avantaj asupra altora şi anume că ele conţin o cantitate mai mare de ingredienţi nutritivi şi diferă de

altele prin aceea că puterile lor medicinale în stare naturală sunt fie nu prea mari prin ele însele, fie diminuate de procesele

culinare ale căror obiect devin, cum ar fi sucurile periculoase (rădăcinile cassava din America de Sud), prin fermentaţie

(fermentaţia fainii de secară în timpul frământării aluatului pentru prepararea pâinii, varza murată preparată fără oţet şi

castraveciorii muraţi), prin afumare şi prin acţiunea căldurii (în cazul fierberii, fierberii la foc înăbuşit, prăjirii frigerii la grătar

sau coacerii), prin toate acestea părţile medicinale tămăduitoare ale multora din aceste substanţe sunt în parte distruse şi

risipite. Prin adăugarea de sare (murare) şi oţet (sosuri salate), substanţele animale şi vegetale pierd cu siguranţă o mare parte

din calităţile lor tămăduitoare, însă din aceste adăugiri rezultă şi alte dezavantaje.

Dar chiar şi acele plante care posedă calităţi curative le pierd parţial sau total prin asemenea procese. Prin deshidratare

perfectă toate rădăcinile de diferite tipuri ale stânjenelului, hreanului ale diferitelor specii de arum şi ale bujorilor îşi pierd

94

aproape toate virtuţile medicinale. Sucul celor mai toxice plante devine adesea inert, ca o masă de smoală datorată căldurii

folosite în prepararea extractelor obişnuite. Prin simpla depozitare pe termen lung, sucul obţinut prin presarea celor mai

mortale plante devine aproape lipsit de putere; chiar şi la o temperatură atmosferică moderată se transformă rapid prin

fermentaţie de tipul vinificaţiei (prin care pierde mult din puterea sa medicinală), iar imediat după aceea în fermentaţie acetică

şi putridă, prin care este privată de toate proprietăţile sale medicinale caracteristice; fecula care se depozitează, dacă este bine

spălată este aproape inofensivă, asemenea amidonului obişnuit. Prin transpiraţia care are loc când plantele verzi sunt aşezate

una deasupra celeilalte, cea mai mare parte a proprietăţilor medicinale se pierde.

@267

Putem intra în posesia puterilor tămăduitoare ale plantelor indigene şi a acelora pe care le putem

obţine în stare proaspătă în modul cel mai sigur şi complet prin amestecarea imediată a sucului lor

proaspăt extras cu părţi egale de alcool suficient de tare pentru a arde într-o lampă. După ce acest

amestec a fost lăsat să stea timp de o zi şi o noapte într-o sticlă închisă cu dop şi a depozitat materiile

fibrinoase şi albuminoase, lichidul clar de deasupra este apoi lăsat la decantat pentru uz medicinal.143

Toată fermentaţia sucului vegetal va fi oprită de alcoolul amestecat cu el şi devine imposibilă în viitor,

iar întreaga putere medicală a sucului vegetal este astfel reţinută (perfectă şi nealterată), pentru totdeauna

prin ţinerea preparatului în sticle de culori închise şi bine protejate cu ceară pentru prevenirea evaporării

şi excluderea luminii solare.144

143 Buchholtz (Taschenb.f.Scheidek Apoth a. d J.) 1815, Weimar, Abth. I, VI) îşi asigură cititorii (iar recenzorul său în

Leipziger Literaturzeitung, 1816, no 82 nu-i contrazice) că pentru acest mod de a prepara medicamente trebuie să mulţumim

campaniei din Rusia, când a fost importat (în 1812) în Germania. În acord cu nobila practică a multor germani de a fi nedrepţi

cu proprii cetăţeni el ascunde faptul că această descoperire şi aceste indicaţii pe care el le citează cu propriile mele cuvinte din

prima ediţie a Organonului de medicină raţională, (@ 230 şi nota), provin de la mine şi am fost primul care le-am publicat în

lume, cu doi ani înainte de campania din Rusia (Organonul a apărut în 1810). Unii oameni ar încredinţa mai degrabă originea

unor descoperiri deşerturilor din Asia, decât unui german căruia îi aparţine de fapt cinstea.

O tempora! O mores!

Alcoolul a fost cu siguranţă folosit înainte de aceasta pentru amestecul cu sucuri vegetale, de exemplu pentru a le

conserva o vreme, înainte de a face extracte din ele, dar niciodată nu a fost folosit în vederea administrării lor în această

formă.144Deşi părţile egale de alcool şi suc proaspăt extras sunt de obicei cea mai potrivită proporţie pentru producerea

depunerii de materii fibroase şi albuminoase totuşi, pentru plantele care conţin mult mucus subţire (de exemplu, Symphytum

officinale, Viola tricolor etc) sau un exces de albumină (de ex. Aethusa cynapium, Solanum nigrum etc), se cere în general o

porţie dublă de alcool în acest sens. Plantele care sunt foarte deficiente în suc, cum ar fi Oleander, BUXUS, Taxus, Ledum,

Sabina, etc trebuie mai întâi pisate într-o masă fină şi umedă şi apoi amestecate cu o cantitate dublă de alcool, astfel încât

sucul să se poată combina cu acesta şi fiind astfel extras de alcool, să poată fi încorporat; acestea din urmă, când sunt uscate

sunt combinate cu lactoză şi triturate de ordinul milioanelor, şi mai departe diluate şi întărite (vezi @ 271).

@268

95

Celelalte plante, scoarţe şi rădăcini ce nu pot fi obţinute într-o stare proaspătă nu vor fi folosite

niciodată sub formă de pulbere de către medic. Acesta se va convinge el însuşi mai întâi de autenticitatea

lor în stare întreagă şi brută înainte de a le da orice utilizare medicinală. l45

l45Pentru a le conserva sub formă de pulbere este necesară o măsură de precauţie care până acum a fost, de obicei,

neglijată de către farmacişti şi de aici chiar pulberile bine uscate ale unor substanţe animale şi vegetale nu au putut fi

conservate nici chiar în sticle bine închise. Substanţele vegetate neprelucrate, chiar dacă sunt perfect uscate, conţin totuşi, ca o

condiţie indispensabilă a coeziunii texturii lor, o anumită cantitate de umiditate care nu împiedică medicamentul nepulverizat

sa rămână uscat, astfel încât să fie ferit de deteriorare, dar care este deja prea multă pentru starea de pulverizare fină. Substanţa

animală sau vegetală care, în întregime, a fost perfect uscată, secretă deci, când este pulverizată fin, un fel de praf umed care

fără a se strica şi a mucegai rapid, nu poate fi totuşi conservat în sticle astupate cu plută dacă nu a fost mai întâi eliminat acest

surplus de umiditate. Acest lucru se realizează cel mai bine prin împrăştierea prafului într-o tigaie de cositor întinsă, cu o

margine ridicată, care pluteşte într-un vas plin cu apă care fierbe (adică baie de apă) şi amestecând-o, uscând-o într-un

asemenea grad că toţi micii ei atomi (nu mai rămân împreună în particule) ca un nisip fin şi uscat sunt uşor separaţi unul de

celălalt şi sunt rapid transformaţi în praf. În această stare uscată prafurile fine obţinute pot fi păstrate nealterate pentru

totdeauna în sticle bine închise şi sigilate, menţinându-şi toata puterea medicinală iniţială fără putinţa de a mai fi vreodată

afectate de musculiţe sau mucegai, şi ele sunt cel mai bine conservate când sunt protejate de lumina zilei (în cutii acoperite,

cufere, lăzi). Dacă nu sunt închise în vase etanşe şi nu sunt ferite de lumina zilei, toate substanţele animale şi vegetale îşi pierd

cu timpul tot mai mult puterea medicinală, chiar şi în starea iniţială, dar mai ales când sunt sub formă de praf.

@269

Sistemul homeopatic al medicinii dezvoltă pentru uzul său special până la un grad nemaiauzit până

acum, puterile medicinale interne ale substanţelor în stare naturală, printr-un proces special care până

acum nu a mai fost încercat şi (numai) astfel toate acestea devin în mod incomensurabil penetrant

eficacel46 şi tămăduitoare chiar si acelea care în stare naturală, nu prezintă dovezi că ar avea cea mai mică

putere medicinală curativă asupra corpului uman.

Această schimbare remarcabilă a calităţilor corpurilor naturale dezvoltă puterile latente,

nedescoperite până acum, dinamice (@ 11), parcă adormite,147 care influenţează principiul vieţii, schimbă

starea de bine a vieţii animale148. Acest lucru se realizează prin acţiuni mecanice asupra celor mai mici

particule care, prin frecare şi agitare şi prin adăugarea unei substanţe neutre, uscată sau lichidă, sunt

separate una de cealaltă. Acest proces este numit dinamizare, potenţare (dezvoltarea puterilor

tămăduitoare) iar rezultatele sunt dinamizate 149 sau potente diferite.146Cu mult timp înaintea acestei descoperiri personale, experienţa demonstrase, câteva schimbări ce pot fi produse în

diferite substanţe naturale prin frecare, de exemplu, prin încălzire, foc, dezvoltarea mirosului în corpuri inodore, magnetizarea

oţelului ş.a.m.d. Dar toate aceste proprietăţi produse prin frecare erau legate numai de lucruri fizice şi neînsufleţite, întrucât

există o lege a naturii conform căreia schimbările fiziologice şi patogenice au loc în starea unui corp prin forţe apte de a

schimba, de a transforma materialul brut al medicamentului, chiar şi în acele corpuri care nu au arătat vreodată proprietăţi

medicinale. Acest lucru se produce prin triturare şi sucusiune, dar cu condiţia angajării în acest proces, în anumite proporţii,

96

a unui vehicul. Această minunată lege fizică, dar mai ales fiziologică şi patogenică a naturii nu fusese descoperită până în

timpul meu. Nu este de mirare, deci, că studenţii actuali, biologi şi medicinişti, nu pot crede în aceste puteri curative magice

ale dozelor infime preparate conform regulilor homeopatice (dinamizate).147Acelaşi lucru poate fi observat la o bucată de fier şi una de oţel, unde o urmă adormită de forţă magnetică latentă nu

poate fi recunoscută decât în interiorul ei. Amândouă bucăţile, după realizarea lor prin forjare verticală resping cu capătul de

jos polul nord al unui ac magnetic şi atrag polul sud, în timp ce capătul de sus se înfăţişează ca fiind polul sud al acului

magnetic. Dar aceasta este numai o forţă latentă, nici măcar cea mai fină particulă de fier nu poate fi atrasă magnetic sau ţinută

la ambele capete ale unei asemenea bucăţi.

Numai după ce această bucată de fier a fost dinamizată prin frecare cu o pilă tocită într-o singură direcţie ea se va

comporta ca un adevărat magnet activ, capabil să atragă fierul şi oţelul către sine şi să împrumute putere magnetică unei alte

bare de oţel, prin simplul contact şi chiar prin apropierea lor la o anumită distanţă şi aceasta într-un grad cu atât mai mare cu

cât a fost mai mult frecată în acelaşi fel, triturarea unei substanţe medicinale şi agitarea soluţiei ei (dinamizare, potenţare) va

dezvolta puterile medicinale ascunse în interior şi le va pune în evidenţă din ce în ce mai mult sau, dacă putem spune aşa,

spiritualiza însuşi materialul substanţei.148In această privinţă aceasta se referă numai la creşterea şi dezvoltarea tot mai mare a puterilor lor de a produce

schimbări în starea de sănătate a animalelor şi oamenilor dacă aceste substanţe naturale în această stare îmbunătăţită sunt

aduse foarte aproape de fibra senzitivă vie sau vin în contact cu ea (prin ingestie sau inhalare). Exact la fel cum o bară

magnetică, mai ales dacă forţa sa magnetică este îmbunătăţită (dinamizată) poate demonstra putere magnetică numai cu un ac

de metal al cărui pol îi este apropiat sau o atinge. Oţelul însuşi rămâne neschimbat în proprietăţile fizice şi chimice şi nu poate

produce nici o schimbare în alte metale (cum ar fi de exemplu alama), tot aşa cum medicamentele dinamizate nu pot avea nici

un efect asupra lucrurilor neînsufleţite.149Auzim zilnic cum potentele medicinale homeopatice sunt numite simple diluţii când de fapt ele reprezintă exact

contrariul, de exemplu o adevărată deschidere a substanţelor naturale care aduc la lumină şi revelează puterile medicinale

specifice ascunse conţinute în interior şi aduse la suprafaţă prin frecare şi agitare. Ajutorul unui mediu de atenuare

nemedicinal, este o condiţie secundară.

Diluţia simplă, de exemplu, soluţia unei granule de sare va deveni apă cu foarte puţină sare, granula de sare dispărând

în diluţia cu multă apă şi nu se va transforma niciodată în sare medicinală, care prin dinamizarea noastră bine făcută va

demonstra cele mai minunate puteri.

@270

Pentru a obţine o dezvoltare maximă a acestei puteri, o parte mică a substanţei ce urmează a fi

dinamizată, să zicem 1 gram, este triturată timp de 3 ore de trei ori cu 100 grame de lactoză după metoda

descrisă mai jos150 până la o milionime sub formă de pulbere. Din motivele enumerate mai jos150 1 gram

din acestă pulbere este dizolvată în 500 de picături dintr-un amestec de o parte alcool şi patru părţi de apă

distilată, din care o picătură este depusă într-o fiolă. La aceasta se adaugă 100 de picături de alcool pur151

şi se efectuează cu mâna 100 de sucusiuni (agitări, loviri) puternice pe un corp dur, dar elastic 152. Acesta

este medicamentul în primul grad de dinamizare în care micile globule de lactoză153 pot fi apoi umezite şi

împrăştiate rapid pe o hârtie sugativă154 pentru a se usca şi păstrate apoi într-o eprubetă bine astupată cu

97

plută ce va purta semnul primului (I) grad de potentă. Numai un gram155 din aceasta este luată pentru

dinamizare mai departe, pusă într-o nouă eprubetă (cu o picătură de apă pentru a o dizolva) şi apoi cu

100 de picături de alcool de bună calitate şi dinamizată după aceeaşi metodă ce 100 de sucusiuni

puternice.

Cu acest fluid medicinal alcoolic globulele sunt din nou umezite, împrăştiate deasupra unei hârtii

sugativă şi uscate rapid, introduse într-o eprubetă bine închisă şi protejate de căldură şi de lumina

soarelui şi marcate cu semnul (II) al potentei a doua. Şi astfel procesul este continuat până se ajunge la

numărul 20. Apoi, cu 100 de picături de alcool, prin 100 de sucusiuni se formează un fluid medicinal

alcoolic prin care se dă al 30-lea grad de dinamizare globulelor de lactoză corect umezite şi uscate.

Prin această manipulare a medicamentelor în stare naturală sunt efectuate preparatele care numai

astfel pot atinge o capacitate maximă de a influenţa puternic părţile suferinde ale organismului bolnav. În

acest fel, printr-o afecţiune morbidă artificială similară este neutralizată influenţa bolii naturale asupra

principiului vieţii prezent în interior. Prin această procedură mecanică, cu condiţia să fie îndeplinită

conform învăţăturilor de mai sus, se produce o schimbare în medicamentul dat, care în starea sa naturală

se dezvăluie doar ca materie, uneori chiar nemedicinală, dar care printr-o asemenea dinamizare tot mai

mare este schimbat şi transformat în cele din urmă într-o putere medicinală aproape spirituală care, într-

adevăr, în sine nu acţionează asupra simţurilor noastre, dar pentru care globulele preparate medicinal

uscate, dar cu atât mai mult când sunt dizolvate în apă, devin mesagerul şi, în această stare, manifestă

puterea tămăduitoare a acestei forţe invizibile asupra corpului bolnav.150 O treime dintr-o sută de grame de lactoză se pune într-un mojar smălţuit cu porţelan al cărui fund a fost mai întâi frecat cu

nisip fin şi umed. Peste această pulbere se pune un gram de medicament pulbere pentru a fi triturat (o picătură de mercur, ţiţei

etc). Lactoză folosită pentru dinamizare trebuie să fie de cea mai bună calitate, adică cristalizată şiraguri şi ajunge la noi sub

formă de bare lungi. Medicamentul şi pulberea sunt amestecate cu o spatulă de porţelan şi triturate puternic, şase până la şapte

minute, cu un pistil tocit, prin frecare, apoi masa obţinută este curăţată/frecată de pe fundul vasului şi de pe pistil timp de trei

până la patru minute pentru a o omogeniza Această operaţiune este urmată de triturarea ei, în acelaşi timp de şase-şapte

minute, fără a mai adăuga altceva şi apoi din nou curăţirea/frecarea timp de trei-patru minute a ceea ce s-a lipit de mojar şi

pistil. Acum se adaugă a doua treime a lactozei, amestecată cu ajutorul spatulei şi din nou triturată şase-şapte minute urmată

de curăţirea/frecarea de 3-4 minute şi triturarea fără alte adăugiri timp de 6-7 minute. Apoi este adăugată ultima treime a

lactozei amestecată cu spatula şi triturată - ca mai înainte - timp de 6-7 minute, odată cu cea mai atentă frecare. Pulberea astfel

preparată este introdusă într-o eprubetă bine închisă cu un dop de plută protejată de lumina directă a soarelui, adăugându-i-se

o etichetă cu numele substanţei şi denumirea primului produs marcat 100. Pentru a ridica acest produs la 10.000 se amestecă

un gram de pulbere 100 cu a treia parte a o sută gram de pulbere de lactoză şi apoi se procedează aşa cum am arătat mai sus,

dar fiecare treime trebuie atent triturată complet de două ori timp de 6-7 min. şi frecată timp de 3-4 min. înainte de a se adăuga

a doua şi a treia treime de lactoză. După fiecare treime se foloseşte aceeaşi metodă. Când totul este terminat se aşează

pulberea într-o eprubetă bine închisă şi se etichetează 10.000. Dacă acum un gram din această ultimă pulbere se ia în acelaşi

98

mod, 1/1.000.000, adică (I), fiecare gram conţinând 1/1.000.000 din substanţa originală. Deci o asemenea triturare de trei

grade necesită de 6 ori câte 6-7 minute pentru operaţiunea de triturare şi de 6 ori câte 3-4 minute pentru operaţiunea de

frecare, deci o oră pentru fiecare grad. După o oră de asemenea trituraţie de gradul întâi, fiecare gram va conţine 1/1000, de

gradul doi 1/10.000 şi de gradul trei 1/1.000.000 din medicamentul folosit.* Mojarul, pistilul şi spatula trebuie bine curăţite

înainte de a fi folosite pentru un alt medicament. Spălate mai întâi cu apă fierbinte şi uscate, atât mojarul cât şi pistilul şi

spatula sunt apoi depuse într-un ibric cu apă care fierbe pentru o jumătate de oră. Precauţia trebuie extinsă la un asemenea

nivel încât aceste ustensile să fie puse pe un foc de cărbuni expus unei călduri cu emisie luminoasă.

* Acestea sunt cele 3 grade de trituraţie a pulberii uscate care dacă este efectuată corect va produce un bun început

pentru dinamizarea substanţei medicinale.151Eprubetă folosită pentru dinamizare este umplută la nivelul de 2/3.152Poate o carte legată în piele.153Ele sunt preparate sub supraveghere din amidon şi zahăr şi micile globule sunt separate de părţile fine, prăfoase prin

trecerea lor printr-o sită. Apoi ele sunt trecute printr-o sită care va permite trecerea a doar o sută dintre ele, cântărind un gram,

cea mai potrivită mărime pentru un medic homeopat.154Un mic vas cilindric de forma unui degetar, făcut din sticlă, porţelan sau argint, cu o mică deschizătură pe fund în care se

pun granulele pentru a fi impregnate. Ele sunt umezite cu alcool dinamizat, agitate, turnate pe hârtia sugativă pentru a fi uscate

rapid.155În conformitate cu primele îndrumări, o picătură de lichid de o potenţă mai scăzută era folosită împreună cu 100 de picături

de alcool pentru o potenţare mai ridicată. Această proporţie de medicament de atenuare faţă de medicamentul ce urmează a fi

dinamizat (100/1) a fost considerată cu totul prea limitată pentru a dezvolta pe deplin şi la un grad limitat puterea

medicamentului printr-un număr de asemenea sucusiuni fără a folosi în mod special o forţă mare, lucru de care m-au convins

câteva experimente obositoare.

Dar daca luăm numai o singură astfel de globulă (100 de asemenea globule cântăresc un gram şi o dinamizăm cu 100

de picături de alcool se va obţine o proporţie de 1 la 50.000 şi chiar mai mare, căci 500 de asemenea globule de abia pot

absorbi o picătură pentru saturarea lor. Cu această disproporţie între medicament şi mediul de diluţie şi multe sucusiuni

succesive ale eprubetei umplute 2/3 cu alcool se poate obţine o dezvoltare mai mare a puterii. Dar cu un mediu de diluţie atât

de mic, de 100 la 1 medicament, dacă se forţează multe agitări printr-un aparat puternic, atunci medicamentele se dezvoltă şi

în special în gradele mai înalte de dinamizare acţionează aproape imediat, dar cu o violenţă furibundă, chiar periculoasă, în

special asupra pacienţilor slabi, fără a avea o reacţie blândă, de durată, asupra principiului vital. Dar metoda descrisă de mine,

dimpotrivă, produce medicamente de cea mai înaltă dezvoltare a puterii şi cea mai blândă acţiune şi care, dacă este bine

aleasă, atinge în mod tămăduitor toate părţile suferinde.* În cazul febrelor acute dozele mici de gradele cele mai scăzute de

dinamizare din aceste preparate medicinale aproape perfecte, chiar şi din medicamentele cu acţiune mai lungă (de ex.

Belladona) pot fi repetate la intervale scurte. În tratamentul bolilor cronice, cel mai bine este să înceapă cu cele mai scăzute

grade de dinamizare, iar atunci când este necesar, să se avanseze la grade mai înalte, chiar mai puternice, dar cu acţiune

blândă.

*În cazuri foarte rare, în ciuda unei recuperări aproape totale a sănătăţii şi a unei puteri vitale bune, o veche tulburare

locală supărătoare continuând netulburată, este permisă şi chiar indispensabil necesară administrarea în doze crescătoare a

remediul homeopatic care s-a dovedit eficace, însă el trebuie potenţat într-un grad foarte ridicat prin multe sucusiuni efectuate

manual. O asemenea boală va dispărea apoi într-un mod miraculos.

99

156Această afirmaţie nu va apărea imposibilă dacă se ia în consideraţie că prin această metodă de dinamizare (preparatele astfel

obţinute pe care le-am descoperit după multe experimente şi contraexperimente s-au dovedit a fi cele mai puternice, dar în

acelaşi timp şi cele mai blânde în acţiune) partea materială a medicamentului este micşorată cu fiecare grad de dinamizare de

50.000 de ori şi totuşi, în mod incredibil, creşte ca forţă, astfel încât dinamizarea ulterioară de 125 cifre şi 18 zerouri atinge

abia al treilea grad de dinamizare. Al 30-lea produs în mod progresiv ar da o fracţie aproape imposibil de redat în numere.

Devine deci evident că partea materială, printr-o asemenea dinamizare (dezvoltare a adevăratei sale esenţe medicinale

interioare) se va dizolva în final în esenţa sa spirituală (conceptuală). Prin urmare, în starea neprelucrată poate fi considerată a

consta cu adevărat numai din această esenţă conceptuală nedezvoltata.

@271

Dacă medicul îşi prepară el însuşi remediile homeopatice, aşa cum ar trebui în mod logic să o facă

pentru a salva oamenii de boli157 el poate folosi planta proaspătă din care este necesară doar o mică parte

în stare naturală, în caz că nu are nevoie de sucul extras în alte scopuri de vindecare. El va pune câteva

granule într-un mojar şi împreună cu 100 de granule de lactoză le va aduce de trei ori în mod separat, la o

trituraţie de o milionime (vezi @ 270) înainte de a continua potenţarea unei mici părţi ale acesteia prin

sucusiune, se procedează în acest fel cu orice altă substanţă medicinală crudă uscată sau uleioasă.137 Până când Statul, în viitor, după ce se va fi convins de indispensabilitatea remediilor homeopatice perfect preparate

le va produce sub conducerea unei persoane competente şi imparţiale pentru a le oferi gratis medicilor homeopaţi instruiţi în

spitale homeopatice, medici care au fost examinaţi teoretic şi practic şi deci care sunt calificaţi legal. Doctorul se va putea

atunci convinge de aceste unelte divine de vindecare şi le va putea, de asemenea, oferi gratis pacienţilor săi - fie ei bogaţi sau

săraci.

@272

O astfel de globulă158 administrată în stare uscată pe limbă, este una dintre cele mai mici doze

pentru un caz moderat recent. Astfel numai câţiva nervi sunt atinşi de medicament. O globulă

asemănătoare zdrobită împreună cu puţină lactoză, dizolvată într-o cantitate considerabilă de apă (vezi @

247) şi agitată bine înainte de fiecare administrare va produce un medicament mult mai puternic, ce poate

fi folosit câteva zile. Fiindcă fiecare doză, indiferent cât de infimă este, atinge astfel mai mulţi nervi.158 Aceste globule (@ 278) îşi păstrează puterea medicinală vreme de mulţi ani dacă sunt protejate de lumina soarelui şi

de căldură.

@273

În timpul tratamentului nu este permis sub nici o formă să se administreze pacientului mai mult de

o singură substanţă medicinală simplă o dată. Este de neconceput cum a putut exista cel mai mic dubiu

asupra faptului că pentru o boală, cel mai raţional şi mai conform cu natura este să prescrii fie doar un

singur medicament simplu,159 fie un amestec de câteva medicamente cu acţiune diferită. În homeopatie,

singura, adevărata artă naturală de a vindeca, este absolut interzis a se da pacientului în acelaşi timp două

substanţe medicinale diferite.

100

159 Două substanţe, opuse una alteia, unite în proporţii de neschimbat în Natrum neutru şi sărurile mijlocii de afinitatea

chimică, la fel ca şi metalele sulfurate găsite în pământ şi cele produse de arta tehnică în proporţii constante, prin combinarea

proporţiilor constante de sulf şi săruri alcaline şi argile, de ex. (Natrum sulph. şi Calc. sulph.) precum şi acei eteri obţinuţi prin

distilarea alcoolului şi acizilor, împreună cu fosforul pot fi consideraţi de medicul homeopat drept substanţe medicinale simple

şi folosite pentru tratarea pacienţilor. Pe de altă parte, acele extracte obţinute din acizii aşa-numiţilor alcaloizi ai plantelor sunt

expuse unei mari varietăţi în procesul preparării lor (de ex. chinina, stricnina, morfina) şi deci nu pot fi acceptate de către

medicul homeopat drept medicamente simple, întotdeauna aceleaşi, asta cu atât mai mult cu cât homeopatul găseşte în plante

în starea lor naturală (scoarţa peruviană, Nux vomica, Opium) toate calităţile necesare vindecării. In plus, alcaloizii nu sunt

singurii constituenţi ai plantelor.

@274

Pentru că adevăratul medic găseşte în medicamentul simplu, administrat singur şi necombinat, tot

ce îşi poate dori (forţele artificiale de îmbolnăvire care sunt capabile, datorită puterii homeopatice, sa

întreacă, să stingă şi să vindece permanent bolile naturale), el luând aminte la înţeleapta maximă care

spune că "este greşit să încerci să te foloseşti de mijloace complicate când cele simple sunt de ajuns" nu

va încerca niciodată sa dea altfel de remedii decât o singură substanţă medicinală simplă; din aceste

motive şi, de asemenea, pentru că chiar dacă medicamentele simple ar fi pe deplin verificate în efectele

lor deosebite şi pure asupra stării de sănătate nealterată a omului, este totuşi imposibil de prevăzut cum ar

putea să-şi modifice reciproc acţiunile asupra corpului omenesc şi pentru că, pe de altă parte, o substanţă

medicinală simplă, când este folosită în cazul unor boli ale căror simptome sunt foarte bine cunoscute

oferă un ajutor eficient prin ea însăşi dacă a fost selectată în mod homeopatic; şi presupunând chiar şi cel

mai rău caz, acela că medicamentul nu a fost ales în conformitate strictă cu similaritatea simptomelor şi

deci nu îşi face efectul, acest lucru este totuşi folositor pentru că ne îmbogăţeşte ştiinţa despre agenţii

terapeutici, pentru că prin noile simptome revelate într-un asemenea caz, acele simptome (pe care această

substanţă medicinală le-a arătat deja în cursul experimentelor) asupra sănătăţii corpului uman sunt

confirmate, un avantaj care se pierde atunci când sunt folosite toate remediile combinate160

160 Când medicul înţelept a ales remediul homeopatic perfect pentru un caz de boală bine cunoscută şi l-a administrat

intern, el va renunţa la rutina alopată iraţională de prescriere a infuziilor sau cataplasmelor din diferite plante, sau de efectuare

a clismelor sau de aplicare a alifiilor pe o zonă sau alta.

@275

Alegerea potrivită a unui medicament pentru orice caz dat de îmbolnăvire nu depinde doar de

selectarea sa corectă după principiile homeopatice, ci şi de cantitatea corespunzătoare, de fapt de

infimitatea dozei. Dacă prescriem o doză prea mare, prea puternică a medicamentului care se poate să fi

fost chiar homeopatic ales pentru starea de boală respectivă, s-ar putea dovedi, în ciuda caracterului

benefic inerent al naturii sale, vătămător prin însăşi simpla lui magnitudine şi prin acţiunea nenecesară şi

prea puternică care, în virtutea similarităţii sale homeopatice de acţiune, o are asupra forţei vitale pe care

101

o atacă şi, astfel prin forţa vitală, asupra acelor părţi ale organismului care sunt cele mai sensibile şi care

sunt deja afectate de boala naturală.

@276

Din acest motiv un medicament, chiar dacă din punct de vedere homeopatic este potrivit pentru

cazul bolii, va avea un efect negativ în orice doză care este prea mare, iar în doze puternice va face cu

atât mai mult rău cu cât este mai mare homeopaticitatea sa şi cu cât este mai ridicată potenţa161 aleasă şi

va face, de asemenea, mai mult rău decât orice doză la fel de mare a medicamentului care este

nehomeopatic şi în nici un caz adaptat la starea de boală (medicament alopat).

Dozele prea mari ale unui medicament homeopatic ales cu atenţie, mal ales atunci când este repetat

cu regularitate, aduc numai necazuri şi aceasta este o regulă. Nu rareori ele pun în pericol viaţa

pacientului sau îi fac boala aproape incurabilă. Ele îndepărtează într-adevăr boala naturală în ceea ce

priveşte senzaţia principiului vieţii şi pacientul nu mai suferă de boala iniţială din momentul în care doza

prea puternică de medicament homeopatic acţionează asupra lui, dar ca urmare pacientul este mai bolnav

cu boala medicinală similară dar mai violentă, care este cel mai dificil de distrus.162

161Lauda adusă, în anii trecuţi, de unii homeopaţi dozelor mai mari se datorează fie faptului că au ales dinamizări

reduse ale medicamentului ce urma să fie administrat, fie faptului că medicamentele alese nu au fost alese homeopatic şi au

fost incorect preparate de către producătorii lor.162Astfel, folosirea continuă a dozelor alopate mari, agresive, de preparate pe bază de mercur pentru tratamentul

sifilisului provoacă maladii aproape incurabile datorate mercurului, pe când una sau câteva doze de preparat de mercur blând,

uşor dar activ va vindeca, cu siguranţă, în mod radical şi în decurs de câteva zile întreaga boală venerică laolaltă cu şancrul, în

caz că acesta nu a fost distrus prin măsuri externe (aşa cum medicina alopată obişnuieşte să procedeze). În acelaşi mod,

medicina alopată prescrie zilnic coaja de china şi chinină în cazul febrelor intermitente în doze foarte mari unde au fost corect

indicate şi unde o doză foarte mică de China în potenţa înaltă ar ajuta fără greş (în malarie şi chiar la persoanele care nu au

fost afectate de nici o boala psorică evidentă). Se produce o maladie cronică China (îmbinată în acelaşi timp cu dezvoltarea

psorei) care, dacă nu ucide lent pacientul prin distrugerea organelor interne vitale, în special splina şi ficatul, îl va conduce pe

acesta - suferind ani îndelungaţi - la o stare de sănătate jalnică. Un antidot homeopatic pentru o asemenea nenorocire produsă

de abuzul de doze mari de medicamente homeopatice este aproape de neconceput.

@277

Din acelaşi motiv, şi pentru că un medicament, considerând că doza a fost suficient de mică, este

cu atât mai salutar şi aproape incredibil de eficace cu cât alegerea sa a fost mai bună din punct de vedere

homeopatic, un medicament a cărui alegere a fost perfect homeopatică trebuie să fie cu atât mai eficace

cu cât doza sa este redusă la gradul de infimitate corespunzător unui efect tămăduitor.

@278

Aici se ridică următoarea problemă: care este cel mai potrivit grad de infimitate pentru un efect

tămăduitor sigur şi uşor, cu alte cuvinte cât de mică trebuie să fie doza fiecărui medicament luat în parte,

102

ales, homeopatic, pentru fiecare boală astfel încât să producă cea mai bună vindecare? Pentru a rezolva

această problemă şi pentru a determina pentru fiecare medicament ce doză va fi suficientă în scopuri

terapeutice homeopatice şi totuşi să fie atât de mică încât să se poată obţine cea mai rapidă şi uşoară

vindecare - rezolvarea acestei probleme, deci - aşa cum poate fi uşor de imaginat - nu este posibilă prin

speculaţii teoretice; nu prin fine interpretări logice, nici printr-o sofistică înşelătoare ne putem aştepta să

găsim soluţia acestei probleme. Este le fel de imposibil ca şi a înregistra dinainte toate cazurile

imaginabile. Numai experimentul pur, observarea atentă a sensibilităţii fiecărui pacient şi experienţa pot

determina această alegere corectă a dozei în fiecare caz în parte, şi ar fi absurd să ne ghidăm după dozele

mari de medicamente nepotrivite (alopate) ale vechiului sistem care nu ating partea vătămată a

organismului în mod homeopatic ci atacă doar părţile neafectate de boală, în opoziţie cu ceea ce afirmă

experienţa pură care respectă infimitatea dozelor cerute în curele homeopatice.

@ 279

Această experienţă pură arată UNIVERSAL că dacă boala nu depinde în mod evident de o

deteriorare considerabilă a unui organ important (chiar şi bolile cronice sau complicate), şi dacă în timpul

tratamentului toate celelalte influenţe medicinale străine sunt ţinute la distanţă de pacient, doza de

remediu în potentă înaltă şi selectat homeopatic pentru începutul tratamentului unei boli importante, mai

ales cronice, nu poate fi niciodată făcută atât de mică încât să nu fie mai puternică decât boala naturală şi

să nu fie capabilâ să o domine, cel puţin parţial şi să o facă să dispară din senzaţia principiului vieţii şi

astfel să facă începutul vindecării.

@280

Doza medicamentului care continuă a fi folositor fără a produce noi simptome, vătămătoare va fi

continuată, printr-o creştere gradată, până când pacientul care are o îmbunătăţire generală va începe sa

simtă într-o mică măsură revenirea câtorva dintre acuzele iniţiale. Acest fapt indică o vindecare apropiată

printr-o creştere graduală a dozelor moderate modificate de fiecare dată prin sucusiuni (vezi @ 247). El

indică faptul că principiul vital nu mai are nevoie să fie afectat de boala medicinală similară pentru a

îndepărta senzaţia bolii naturale (@ 148). De asemenea, indică faptul că principiul vieţii acum eliberat de

boala naturală începe să sufere numai de boala medicinală cunoscută până acum sub numele de agravare

homeopatică.

@281

Pentru a fi convins de aceasta, pacientul este lăsat fără nici un medicament timp de opt, zece sau

cincisprezece zile, timp în care se vor administra numai puţină pulbere de lactoză. Dacă ultimele câteva

acuze se datorează remediului care simulează simptomele bolii iniţiale, atunci aceste acuze vor dispărea

în câteva zile sau ore. Dacă de-a lungul acestor zile fără medicament şi în decursul cărora regulile de

103

igienă sunt respectate, nu se mai observă nimic din boala iniţială, atunci pacientul este probabil vindecat.

Dar dacă în ultimele zile apar simptomele de odinioară, acestea sunt reminiscenţe ale bolii iniţiale care

nu a dispărut de tot şi trebuie tratate cu potente mai ridicate ale medicamentului, aşa cum s-a arătat mai

înainte. Dacă urmează a se aplica un tratament, primele doze mici trebuie din nou crescute în mod gradat,

dar cu mai puţin în cazul pacienţilor a căror iritabilitate crescută este evidentă decât în cazul celor mai

puţin susceptibili în care avansarea la o doză mai mare poate fi rapidă.

@282

Un semn sigur că dozele au fost prea mari ar fi acela că, în timpul tratamentului în special în bolile

cronice, prima doză aduce o aşa-numită agravare homeopatică, adică o creştere marcată a simptomelor

originale de boală descoperite la început şi în acelaşi mod dozele repetate (@247), deşi au fost

modificate prin agitarea lor înainte de administrare (adică mai înalt dinamizate).163

163Regula de începere a tratamentului homeopatic în bolile cronice cu cele mai mici doze posibile şi de creştere numai

în mod gradat este subiectul unei excepţii notabile în tratarea celor trei mari miasme în timp ce acestea se mai află pe piele,

scabia apărută recent, şancrul neatins (la nivelul organelor genitale, labii, gură, buze ş.a.m.d.) şi negii. Acestea nu numai că

tolerează, dar cer chiar de la început mari doze de medicamente specifice lor, doze cu un grad de dinamizare din ce în ce mai

ridicat (dacă este posibil, de câteva ori pe zi). Dacă se urmează acest curs, nu există nici un pericol de care să ne temem, aşa

cum există în cazul tratării bolilor ascunse în interior, că dozele excesive în timp ce vindecă boala iniţiază, prin folosinţă

continuă pot produce boli iatrogene cronice. Nu acesta este cazul în timpul manifestărilor externe ale acestor 3 miasme: pentru

că din procesul zilnic al tratării lor se poate observa şi judeca în ce moment doza mărită retrage senzaţia de boală de la

principiul vital zi de zi: pentru că nici una dintre acestea trei poate fi vindecată fără a-i oferi medicului convingerea prin

dispariţia lor că nu mai este nevoie de aceste medicamente.

De vreme ce bolile sunt în general atacuri dinamice asupra principiului vieţii şi nu sunt ceva material - nu materia

pecans - cum baza lor (aşa cum vechea şcoală în iluzia ei a fabulat timp de o mie de ani şi i-a tratat pe bolnavi conform

acesteia) nu este, în aceste cazuri, nimic material de îndepărtat, de curăţat; de ars sau de tăiat fără a-l îmbolnăvi la nesfârşit pe

pacient, transformându-i boala într-una incurabilă (Bolile cronice, partea I), faţă de cum era înainte ca tratamentul local al

acestor trei miasme să fi fost pus în aplicare. Principiul dinamic nociv care-şi exercită influenţa asupra energiei vitale este de

fapt esenţa acestor semne externe a miasmelor maligne interne care pot fi eliminate numai prin acţiunea unui medicament

homeopatic asupra principiului vital pe care îl va afecta într-o manieră similară dar mai puternică şi prin care va extirpa astfel

boala spirituală (conceptuală) internă şi externă într-o asemenea măsură încât ea nu va mai exista pentru principiul vital

(pentru organism), pacientul fiind astfel eliberat şi vindecat. Totuşi, experienţa ne învaţă că scabia, împreună cu manifestările

ei externe, la fel şi şancrul împreună cu miasma sa venerică internă pot fi şi trebuie vindecate numai prin intermediul

medicamentelor specifice luate pe cale internă. Dar negii, dacă există de câtva timp şi nu au fost trataţi au nevoie pentru

vindecarea lor definitivă de aplicarea externă a medicamentelor specifice lor şi în acelaşi timp de folosirea internă a acestora.

@283

Pentru a lucra în totală armonie cu natura, adevăratul artist al vindecării va prescrie medicamentul

ales homeopatic cel mai adecvat din toate punctele de vedere într-o doză foarte mică. Pentru că dacă el se

104

lasă înşelat de slăbiciunea omenească de a folosi medicamente nepotrivite, dezavantajul acestei relaţii

greşite cu boala va fi atât de mic încât pacientul va putea, prin propriile puteri vitale şi prin opoziţia

timpurie (@ 249) a unui remediu corect ales în conformitate cu similaritatea simptomelor (şi acesta în

cea mai mică doză) să repare rapid acel dezavantaj.

@284

Pe lângă limbă, gură şi stomac, care sunt în mod obişnuit cele mai afectate de administrarea

medicamentului, nasul şi organele respiratorii sunt şi ele receptive la acţiunea medicamentelor în formă

lichidă prin mirosire şi inhalare prin gură. Dar restul pielii corpului acoperită cu epidermă este adaptată la

acţiunea soluţiilor medicinale, în special atunci când ungerea este efectuată simultan cu administrarea164

pe cale internă.164 Puterea medicamentelor care acţionează asupra sugarului prin laptele mamei sau al doicii este miraculos de

folositoare. Fiecare boală a unui copil cedează în faţa medicamentului homeopatic ales corect şi administrat în doze moderate

mamei care astfel este dat mult mai uşor şi mai sigur utilizat de aceşti noi cetăţeni ai lumii decât va fi posibil în anii următori.

De vreme ce cei mai mulţi copii au preluat psora prin laptele doicii, dacă nu o posedă deja ereditar de la mamă, ei vor putea fi

în acelaşi timp protejaţi antipsoric prin folosirea laptelui doicii administrat medicinal în acest fel. Dar în cazul mamelor la

prima sarcină, un tratament antipsoric uşor, în special cu sulfuri dinamizate preparate conform indicaţiilor din această ediţie

(@270) este indispensabil pentru distrugerea psorei - producătorul celor mai multe boli cronice - care le este transmisă

ereditar copiilor, în acest mod o vor distruge atât în interiorul lor cât şi in fetus, protejând astfel posteritatea. Acest fapt a fost

dovedit în cazul femeilor gravide: ele au dat naştere unor copii, de obicei, mai sănătoşi şi mai puternici spre uimirea tuturor,

aceasta fiind o nouă confirmare a marelui adevăr despre psora, descoperit de mine.

@285

Astfel, tratarea unor boli foarte vechi poate fi continuată de către medic prin aplicarea externă, prin

masajul spatelui, braţelor, a extremităţilor cu acelaşi medicament pe care el îl administrează şi intern şi

care s-a dovedit a fi tămăduitor. Făcând aceasta, medicul trebuie să evite părţile supuse durerii sau

spasmelor sau erupţiilor pe piele.165

165 Datorită acestui fapt se pot explica acele vindecări miraculoase, totuşi destul de rare, în care pacienţii

deformaţi cronic a căror piele a fost totuşi puternică şi curată, au fost vindecaţi rapid şi definitiv după câteva băi ai

căror ingredienţi medicinali au fost (din întâmplare) de natură homeopatică. Pe de altă parte, băile minerale au

produs foarte adesea o rănire mărită a pacientului ale cărui erupţii de pe piele fuseseră supresate. După o scurtă

perioadă de sănătate, principiul vital a permis maladiei interne nevindecate, să apară în altă parte într-o formă mult

mai gravă pentru sănătatea şi viaţa acestuia. Uneori, în schimb, nervul optic devine paralizat şi produce amauroză,

alteori cristalinul se opacifiază, auzul dispare, urmează apoi mania şi astmul sufocant sau o apoplexie ce va pune

punct suferinţelor pacientului înşelat. Un principiu fundamental al medicului homeopat (care-1 deosebeşte de orice

medic al tuturor şcolilor mai vechi) este acela că el nu va folosi niciodată pentru nici un pacient un medicament ale

cărui efecte asupra sănătăţii umane nu au fost anterior testate cu atenţie şi făcute astfel cunoscute lui (@20, 21). A

105

prescrie unui bolnav numai pe baza unei simple ipoteze că medicamentul a fost benefic unei boli asemănătoare sau

din auzite "că un remediu a ajutat în cutare şi cutare boală", o asemenea hazardare lipsită de conştiinţă va fi lăsată

de medicul homeopat pe seama celui alopat. Un medic autentic şi un practician al artei noastre nu îl va trimite,

deci niciodată pe bolnav, la nici una din numeroasele băi minerale, pentru că aproape toate acestea sunt

necunoscute în ceea ce priveşte efectele lor exacte, pozitive asupra organismului uman sănătos şi pentru că

acestea, când sunt folosite greşit pot fi considerate printre cele mai violente şi mai periculoase medicamente.

Astfel, dintr-o mie de bolnavi trimişi la aceste băi atât de slăvite de medicul alopat arogant vor fi vindecaţi

probabil doar unul sau doi şi aceasta din întâmplare, în timp ce ceilalţi se vor întoarce vindecaţi doar aparent şi

miracolul va fi proclamat cu voce tare. Între timp, sute de astfel pacienţi se vor stinge tăcut în suferinţe mai mari

sau mai mici, iar restul se vor pregăti la rândul lor pentru locul de veci, fapt care este confirmat de numeroasele

cimitire pline care înconjură cele mai celebre dintre aceste locuri.*

* Un adevărat medic homeopat, unul care nu acţionează niciodată împotriva principiilor fundamentale corecte, nu se va

juca cu viaţa bolnavilor încredinţată lui ca la o loterie la care învingătorul se află în poziţia de a câştiga de 1:500 sau 1:1000

(biletele necâştigătoare fiind aici agravarea sau moartea), nu îşi va expune niciodată pacienţii la un asemenea pericol şi nu îi

va trimite la noroc la băile minerale, aşa cum o fac adesea alopaţii pentru a scăpa într-o manieră acceptabilă de bolnavii aduşi

în această situaţie de ei sau de alţii.

@286

Forţa dinamică a magneţilor minerali a electricităţii şi a galvanismului acţionează la fel de puternic

asupra principiului nostru vital şi nu sunt mai puţin homeopatice decât aşa-numitele medicamente

adecvate care neutralizează boala, fiind luate per os sau prin aplicare externă pe piele sau prin miros. Pot

exista boli, în special boli de sensibilitate şi iritabilitate, senzaţii anormale şi mişcări musculare

involuntare care pot fi vindecate prin aceste mijloace. Dar cea mai sigură cale de a aplica ultimele două,

precum şi aşa-numita maşină electromagnetică este încă foarte mult cufundată în întuneric, pentru a ne

putea folosi de ele în mod homeopatic. Până acum, atât electricitatea cât şi galvanismul au fost folosite

numai în scop paliativ cu consecinţe dăunătoare asupra pacienţilor. Acţiunea lor pură, pozitivă asupra

corpului uman sănătos a fost până în prezent prea puţin testată.

@287

Puterile magnetului în scopuri tămăduitoare pot fi folosite cu o mai mare siguranţă conform

efectelor pozitive detaliate în Materia Medica Pura sub polul nord şi sud al unei bare magnetice

puternice. Deşi ambii poli sunt la fel de puternici, ei nu se vor opune niciodată unul altuia în maniera

acţiunii lor respective. Dozele pot fi modificate de mărimea timpului de contact cu unul sau celălalt pol

în funcţie de cum sunt indicate simptomele polului nord sau ale polului sud. Ca antidot al unei acţiuni

prea violente a aplicării unei plăci de zinc polizat aceasta va fi suficientă.

@288

106

Găsesc totuşi ca fiind necesar să amintesc aici de biomagnetism, după cum este numit, sau mai

degrabă mesmerism (după cum ar trebui numit datorită lui Mesmer, primul ei fondator) care diferă atât

de mult prin natura sa de ceilalţi agenţi terapeutici Această forţă tămăduitoare, atât de prostesc negată şi

dispreţuită timp de un secol, acţionează în diferite feluri. Este un dar minunat, de nepreţuit, pe care

Dumnezeu I-a făcut omenirii cu ajutorul căruia voinţa puternică a unei persoane bine intenţionate asupra

uneia bolnave, prin contact sau fără contact (chiar de la o anumită distanţă), poate aduce energia vitală a

mesmerizatorului dăruit cu această forţă într-o altă persoană, în mod dinamic (exact aşa cum unul din

polii unei bare magnetice puternice o transmite unei bare de oţel).

Acţionează în parte prin înlocuirea forţei vitale în bolnavul a cărui forţă vitală din interiorul

organismului este deficientă pe ici pe colo, parţial în porţiunile în care forţa vitală a acumulat prea multă

energie şi se menţine într-o dezordine nervoasă iritantă, o îmblânzeşte, o diminuează şi o distribuie în

mod egal şi în general această metodă distrugea starea morbidă a principiului vieţi al pacientului şi o

înlocuieşte cu starea de normalitate a mesmeristului care acţionează asupra lui cu putere, de exemplu în

cazul ulcerelor vechi, amaurozei, paraliziilor unor organe etc. Multe dintre vindecările aparent rapide

efectuate asupra oamenilor de orice vârstă de către mesmeriştii dăruiţi cu o mare putere naturală aparţin

acestei clase. Efectul puterii umane comunicate întregului organism a fost genial dovedit în cazul

resuscitării unor persoane care pentru o vreme au fost aparent moarte, lucru posibil datorită celei mai

puternice voinţe simpatetice a unui om aflat în plină vigoare a energiei vitale,166 şi acest fel de trezire este

dovedit prin multe exemple ce nu pot fi negate.

Dacă persoana care mesmerizează, indiferent de sex, capabilă în acelaşi timp de un entuziasm

binevoitor (chiar degenerat în bigotism, fanatism, misticism sau filantropism) va fi întărită tot mai mult

de acest spirit filantropic de autosacrificiu pentru a-şi orienta în mod exclusiv, puterea voinţei sale de a

face bine asupra receptorului care are nevoie de ajutorul său concentrându-se cât mai bine asupra acestui

lucru, atunci ea va putea uneori produce miracole aparente.166In special aceea a unor astfel de persoane, dintre care nu sunt prea multe, care cu o mare bunătate şi puteri trupeşti

perfecte, posedă o dorinţă foarte moderată pentru sex lucru care îl ajută să se abţină foarte uşor, persoane la care toate forţele

vitale, pe care altfel le-ar fi folosit în procrearea copiilor, sunt gata să fie transmise altora prin atingere sau prin exercitarea

puternică a voinţei. Câţiva bioenergeticieni puternici pe care i-am cunoscut, aveau toate aceste caracteristici specifice.

@289

Toate metodele menţionate mai sus de a practica mesmerismul depind de un influx mai mare sau

mai mic de forţă vitală transmis pacientului şi de aceea este numit mesmerism pozitiv.167 Un mod opus de

a folosi mesmerismul care produce exact efectul contrar, merită a fi catalogat drept mesmerism negativ.

Acestuia îi aparţin pasele care sunt folosite pentru trezirea din somn a somnambului, ca şi toate procesele

107

manuale cunoscute sub numele de liniştire şi ventilare. Descărcarea, cu ajutorul mijloacelor

mesmerismului negativ a forţei vitale acumulate în exces în părţile individuale ale sistemului persoanelor

neslăbite este cel mai sigur şi cel mai simplu efectuată printr-o mişcare foarte rapidă a palmei întinse

ţinută paralel cam la un inch distanţă de corp, mişcare efectuată din creştetul capului până la vârful

picioarelor.168 Cu cât mai rapid este efectuată această pasă, cu atât mai eficientă va fi descărcarea. Astfel,

de exemplu, în cazul unei femei anterior sănătoase,169 care datorită unei opriri bruşte a menstrei datorate

unui şoc violent, zace moartă conform tuturor aparenţelor, forţa vitală care este probabil acumulată în

regiunea precordială va fi, printr-o asemenea pasă negativă rapidă descărcată şi echilibrul ei în întreg

organismul refăcut, astfel încât va urma, de obicei, trezirea imediată.170Într-o manieră asemănătoare, o

pasă negativă uşoară diminuează lipsa excesivă de odihnă şi somn acompaniată de anxietate care uneori

se întâlnesc la unele persoane foarte iritabile etc.167Când vorbesc aici de puterea biomagnetică pozitivă şi sigur curativă, nu mă gândesc în nici un caz la abuzul de

bioenergie, unde prin pase repetate de acest fel, continuate timp de o jumătate de oră sau o oră întreagă odată, şi chiar zi după

zi, asupra pacienţilor slăbiţi şi nervoşi, această revoluţie monstruoasă a întregului sistem uman care este denumită

somnambulism, în care fiinţa umană este smulsă din lumea simţurilor şi pare să aparţină mai degrabă lumii spiritelor - o stare

foarte nefirească şi periculoasă, prin care nu rareori s-a încercat vindecarea bolilor cronice.168Este un fapt binecunoscut că o persoană care urmează să fie tratată cu pase energetice pozitiv sau negativ nu trebuie

să poarte mătase pe nici o parte a corpului.169Deci, o pasă negativă, în special dacă este foarte rapidă, este extrem de periculoasă pentru o persoană delicată

afectată de o boală cronică şi lipsită de forţă vitală.170 Un băiat robust de la ţară în vârsta de 10 ani, a primit într-o dimineaţă, pentru o indispoziţie uşoară, de la o

bioenergeticiană profesionistă câteva pase foarte puternice cu vârfurile de la ambele degete mari, de jos până la stomac, de-a

lungul marginii inferioare a coastelor şi a devenit pe loc palid şi a căzut într-o asemenea stare de imobilitate şi inconştienţă

încât nici un efort nu l-a putut trezi şi era cât pe ce să moară. L-au pus pe fratele lui cel mai mare să-i facă o pasă negativă

foarte rapidă din creştetul capului de-a lungul trupului până la picioare şi imediat şi-a recăpătat conştienta şi s-a făcut bine şi

voios.

@290

Aici aparţin şi aşa-numitele masaje ale unei persoane înzestrate cu vigoare asupra unui invalid

cronic care, deşi vindecat, mai suferă încă de slăbiciune, digestie slabă şi insomnie, toate acestea

datorându-se unei convalescenţe încete. Muşchii mâinilor şi ai picioarelor, ai pieptului şi ai spatelui, dacă

sunt apucaţi separat şi presaţi, frământaţi în mod moderat vor ajuta principiul vieţii să refacă tonusul

muşchilor şi al vaselor lor sanguine şi limfatice. Influenţa mesmerică a acestor proceduri este trăsătura

principală şi nu trebuie folosită în exces la pacienţii încă foarte sensibili.

@291

108

Băile cu apă pură se dovedesc a fi ajutoare parţial paliative, parţial homeopatice în refacerea

sănătăţii, atât în cazul bolilor acute cât şi în convalescenţa pacienţilor cronice vindecaţi dacă se acordă o

atenţie potrivită stării convalescentului şi temperaturii băii, duratei acesteia şi repetării ei. Dar, chiar şi

atunci când sunt bine aplicate, ele aduc doar schimbări fizice benefice ale corpului bolnav, nefiind totuşi

nişte medicamente adevărate. Băile călduţe, între 25-270C servesc la trezirea sensibilităţii toropite a fibrei

în cazul morţilor aparenţi (îngheţaţi, înecaţi sau asfixiaţi) care a amorţit simţirea nervilor. Deşi sunt doar

nişte paliative, atunci când sunt administrate cu cafea şi masaj ele se dovedesc a fi suficient de active. Ele

pot oferi un ajutor homeopatic în cazurile în care iritabilitatea este distribuită foarte neregulat şi

acumulată la fel de neregulat în unele organe, cum este cazul unor anumite spasme isterice şi a

convulsiilor infantile. În acelaşi fel, băile reci între 10-60C în cazul persoanelor vindecate medical de boli

cronice şi care suferă de lipsa căldurii vitale, acţionează ca un ajutor homeopatic. Prin scufundări

spontane şi mai târziu repetate, ele acţionează ca un restaurator paliativ al tonusului muşchilor obosiţi. În

acest scop, astfel de băi vor fi folosite mai mult decât o singură clipă, timp de câteva minute şi scăzându-

li-se în mod gradat temperatura căci, cu toate că sunt paliative, datorită faptului că acţionează doar fizic

nu au legătură cu dezavantajul unei reacţii, de care ne-am putea teme mai târziu, aşa cum se întâmplă în

cazul paliativelor medicinale dinamice.

OBSERVATII:

Definiţia clasică medicală a bolii se dovedeşte a fi ambiguă: “stare de alterare a stării de sănătate”

Homeopatia defineşte boala fără a separa corpul material de cel energetic, ţinând cont de unitatea

INDIVIZIBILĂ a acestuia.

Bolile trebuie împărţite, într-o primă fază, în funcţie de eficienţa homeopatiei în

vindecabile/abordabile şi inabordabile.

109