DEONTOLOGIE ȘI ETICĂ PROFESIONALĂ

NOȚIUNI INTRODUCTIVE

Morală, etică deontologie – noțiune, conținut, sferă de aplicare.

DEX:- bine : în opoziție cu rău, exprimă o apreciere prin care se pune în evidență caracterul pozitiv sau avantajos al unei acțiuni sau al unei stări - rău : care are însușiri negative; lipsit de calități positive

Binele și răul sunt noțiuni complementare, care nu se pot define unul în absența celuilalt. Ca și în cazul principiul Yin-Yang, binele și răul coexistă, formând un echilibru universal. - morala : ansamblul convingerilor, atitudinilor, deprinderilor reflectate și fixate în principii, norme, reguli, determinate istoric și social, care reglementează comportarea și raporturile indivizilor între ei, precum și dintre aceștia și colectivitate și a căror respectare se întemeiază pe conștiință și pe opinia public. - etica : studiul teoretic al principiilor și concepțiilor de bază din orice domeniu al gândirii și activității practice; ansamblu de norme în raport cu care un grup uman își reglează comportamentul pentru a deosebi ce este legitim și acceptabil în realizarea scopurilor; morală- deontologia : totalitatea normelor de conduită și obligațiilor etice ale unei profesiuni (mai ales a celei medicale).

Morala este ansamblul principiilor de dimenisune universal-normativă. Astfel, morala are o sferă de cuprindere totală, cu aplicabilitate universală.

- morala este știința binelui; este o teorie a acțiunii umane în măsura în care este supusă datoriei și are drept scop binele ca ansamblu al obiceiurilor, credințelor și valorilor umane; este imperativă, stabilește cu claritate ce înseamnă bine și rău, are suport social, de interiorizare a normelor și regulilor grupului.

Problemele centrale ale moralei :? Ce ar trebui sa facem (ce ar fi bine, corect, onest)? ? Cum ar trebui să îi judecăm pe alții și pe noi înșine?? Cum trebuie să îi tratăm pe alții și să admitem să fim tratați de ceilalți?? Care este cel mai bun mod de viață?? Ce fel de persoană trebuie să fiu?

Standardele morale

Etica :

Etica este inima și creierul liberei alegeri de a face bine. (Charlotte Munk)

- domeniul filosofic care studiază diverse concepte morale (bine, rău, corect, incorect, echitabil, just etc.)

= ramură a filosofiei care se ocupă cu studiul sistematic al moralei. Putem considera, așadar, etica o normare, o încadrare în conținuturi și tipare fixe a moralei. - etica se referă la motivația care stă la baza alegerii, acțiunilor ce au reprezentat comportamentul agentului (moralitatea acțiunii) constituind motivațiile alegerii binelui.

Etica medicală- este o aplicație a eticii la domeniul practicii medicale

Generează un sistem de valori și principii care permit dezvoltarea corectă a relației personal medical-pacient

Reglementează alegerile morale și profesionale în clinică și la patul bolnavului Se centrează în jurul eticii relației personal medical-pacient

Etica - clinică = începe și se termină cu bolnavul- cercetării = de unde și până unde avem voie să cercetăm- socială = proces ambiguu ce ține de morala colectivă și de reflexia etică

Jurământul lui Hippocrate (aprox. 450 î. Hr.)Hipocrat, Hipocrate sau Hippocrates din Cos (n. cca. 460 î.Hr. pe insula Cos din Arhipelagul insulelor

Sporade, d. cca. 370 î.Hr. în localitatea Larissa din Tessalia) a fost cel mai vestit medic al Greciei antice  i este șconsiderat părintele medicinei. Numele lui este legat deJurământul lui Hipocrat, un adevărat codice moral al unui medic în exercitarea profesiunii sale, jurământ prestat i în zilele noastre în multeș  universită iț  de către absolven ii facultă ilor de medicină.ț ț

"Jur pe Apollo medicul, pe Esculap, pe Higea  iș  Panacea  i pe to i zeii i zei ele, pe care îi iau ca ș ț ș țmartori, că voi îndeplini acest jurământ i poruncile lui, pe cât mă ajută for ele i ra iunea:ș ț ș ț

Să respect pe cel care m-a învă at această artă la fel ca pe propriii mei părin i, să împart cu el ț țcele ce-mi apar in i să am grijă de el la nevoie; să-i consider pe descenden ii lui ca fra i i să-i învă ț ș ț ț ș țaceastă artă, dacă ei o doresc, fără obliga ii i fără a fi plătit.ț ș

Să transmit mai departe învă ăturile acestei arte fiilor mei, fiilor maestrului meu i numai ț șacelor discipoli care au jurat după obiceiul medicilor, i nimănui altuia.ș

Atât cât mă ajută for ele i ra iunea, prescrip iunile mele să fie făcute numai spre folosul i ț ș ț ț șbuna stare a bolnavilor, să-i feresc de orice daună sau violen ă.ț

Nu voi prescrie niciodată o substan ă cu efecte mortale, chiar dacă mi se cere, i nici nu voi da ț șvreun sfat în această privin ă. Tot a a nu voi da unei femei un remediu abortiv.ț ș

Sacră i curată îmi voi păstra arta i îmi voi conduce via a.ș ș țNu voi opera piatra din bă ică, ci voi lăsa această opera ie celor care fac această meserie.ș țÎn orice casă voi intra, o voi face numai spre folosul i bunăstarea bolnavilor, mă voi ine ș ț

departe de orice ac iune dăunătoare i de contacte intime cu femei sau bărba i, cu oameni liberi sau ț ș țsclavi.

Orice voi vedea sau voi auzi în timpul unui tratament voi păstra în secret, pentru că aici tăcerea este o datorie.

Dacă voi respecta acest jurământ i nu îl voi călca, via a i arta mea să se bucure de renume ș ț și respect din partea tuturor oamenilor; dacă îl voi trăda devenind sperjur, atunci contrariul."ș

Expunerea făcută de D. Gracia (25) mi s-a părut amplă şi documentată ca analiză a textului, structură etico-religioasă şi interpretare istorico-filozofică. Jurământul reprezintă, potrivit acestei interpretări, expresia tipică a culturii epocii, cu caracter pre-juridic, specific unei categorii de persoane, categoria medicilor , care era considerată într-un anumit fel deasupra legii. Legea era pentru cei care practicau meserii specifice

cetăţenilor obişnuiţi; profesiunea medicală ar fi, ca cea de rege şi de preot, o "profesie puternică", susţinută de o "morală forte", exprimată în sens religios în Jurământ.

Structura Jurământului cuprinde: a) o invocare a divinităţii ca introducere distinctă; b) o parte centrală care la rândul ei are două fragmente: unul relativ la angajarea de a respecta maestrul, a transmite gratuit cele învăţate fiilor maestrului şi celor care semnează Jurământul; celălalt fragment este dedicat mai concret terapiei care obligă medicul să excludă anumite acţiuni, ca de exemplu administrarea otrăvii, chiar dacă i se solicită, "avortul cauzat de intervenţii artificiale", orice abuz sexual faţă de persoana bolnavului şi de rude, respectarea secretului medical; c) o concluzie în care se cer sancţiuni din partea divinităţii în sens pozitiv (binecuvântări) pentru cel care respectă jurământul şi, în sens punitiv (damnaţiuni) pentru cel care îl încalcă. Nu se poate vorbi, potrivit acestei analize istorice, de un cod atemporal, aproape o expresie scrisă a unei morale naturale, după cum a fost socotit până în secolul al XVIII-lea, ci de o reflectare a filozofiei şi a culturii timpului, care consideră profesia medicală într-un climat de transcendenţă, conferindu-i caracter de sacralitate (sacerdoţiu fiziologic şi carismatic). Rezultatul care decurge din această interpretare este că această gândire hipocratică ar fi dat în realitate un fundament filozofico-teologic a ceea ce azi numim cu o conotaţie negativă "paternalism medical".

Fără îndoială, Jurământul fundamentează moralitatea actului medical pe principiul "beneficienţei şi nu al dăunării, deci al binelui pacientului, principiu continuat de-a lungul secolelor. Deoarece medicul acţionează pentru binele bolnavului, acesta fiind "ethos"-ul lui, ceea ce prescrie nu ar avea nevoie de alte confirmări, nici măcar din partea pacientului.

Nu poate fi vorba, deci, de o simplă moralitate defensivă a "castei" medicilor, nici de o moralitate naturală, ci de o moralitate ce se bazează pe principiul sacru al binelui pacientului, al cărui protector fără drept de apel şi deasupra oricărei legi este medicul. Nu se poate totuşi ignora - pentru evoluţia gândirii etico-filozofice, influenţa succesivă a lui Socrate, Platon şi Aristotel - efortul lor de a întemeia criterii de moralitate care să nu fie subiective, ci bazate pe adevăruri obiective; existenţa conştiinţei binelui în sine şi a respectului persoanei dincolo şi deasupra dorinţelor sale subiective . (26)

Ceea ce recunosc toţi este faptul că gândirea hipocratică a rămas "canonică" pentru întreaga cultură clasică a Evului Mediu. Această influenţă, aproape universală, a Jurământului lui Hipocrate este dovedită de formule asemănătoare răspândite în diferite culturi, precum "Jurământul lui Aseph Ben Berachyhu" în Siria, din secolul VI; "Rugăciunea zilnică a medicului" de Mose Maimonide (1135-1204) în Egipt; "Datoriile medicului" de Mohamed Hasin (1770) în Persia.

Relația personal medical – pacient- reprezintă elementul central al practicii medicale, nucleu cu implicații psihologice, sociale, juridice, economice, medicale și etice. - trebuie analizat rolul personalului medical și rolul pacientului în procesul decizional medical și implicațiile subsecvente

Modele de comportament activitate-pasivitate = personalul medical răspunde de efectuarea intervențiilor, iar

pacientul este beneficiarul pasiv (adecvat în urgențe medicale, când pacienții nu sunt conștienți sau nu dispun de capacitate de decizie)

asistență-cooperare = personalul medical îi indică pacientului ce are de făcut, iar acesta se supune indicațiilor (potrivit pentru condiții medicale grave, când medicul are soluția; ambele părți sunt active și contribuie la luarea deciziilor, diferența fiind de statut și de putere a fiecăruia)

participare reciprocă = relație de tip parteneriat, în care personalul medical îl ajută pe pacient să se poată ajuta singur.

Analizați gradul de autonomie a pacientului în cadrul fiecărui model de comportament.

- conceptul autonomiei pacientului se bazează pe consimțământul acestuia în luarea deciziilor medicale ( a se vedea Legea privind drepturile pacienților, precum și reglementările privitoare la consimțământ). - se analizează comportamentul evolutiv al pacientului și influența factorilor exteriori (cunoștințele acestuia, tipul de boală și complicațiile etc.) în realizarea gradului de autonomie

În ce măsură poate medicul stabili în mod unilateral soluția medicală potrivită? (a se analiza gradul de cunoaștere al pacientului – privit ca individualitate unică și distinctă) Și invers, în ce măsură este benefică acordarea unui grad sporti de autonomie decizională pacientului ? (se analizează rolul medicului, precum și cel al pacientului). - realitatea bolii duce la o pierdere a autonomiei, făcând din pacienți persoane vulnerabile (și subiective!). Actul profesional reprezintă promisiunea de a ajuta pacienții în măsura în care cunoștințele profesionale permit acest lucru, precum și de a le promova interesele, suplinind vulnerabilitatea creată de realitatea bolii (”încredere în bunăvoință”).

Modelul contractual al relației personal medical – pacient- „triplu contract”: nivelul cel mai înalt al contractului, care este ipotetic, se referă la consensul social conform căruia toţi membri societăţii doresc să fie agenţi morali egali. În orice situaţie socială, consimţământul liber exprimat reprezintă o trăsătură importantă. Al doilea nivel al contractului este reprezentat de acordul, deasemenea ipotetic, dintre medici, în calitate de categorie profesională, şi pacienţi, în calitate de persoane laice, acord care stabileşte regulile de bază ale relaţiei etice medic-pacient. Al treilea nivel al contractului reprezintă un acord explicit între medici şi pacienţi la nivel individual, stabilit într-o atmosferă de respect reciproc şi respectând regulile stabilite la al doilea nivel al acestui triplu contract. Acest model intepretează relaţia dintre medici şi pacienţi ca o interacţiune între doi agenţi morali egali, în care ambele părţi deţin responsabilităţi şi au beneficii.

Medicii răspund de deciziile tehnice, pentru care sunt special formaţi, iar pacienţii răspund de deciziile importante care implică valori morale şi preferinţe privind stilul de viaţă, pe care aceştia le cunosc mai bine decât medicii.

Deontologia

IDENTIFICARE PERSONALAFiința umană