1. Autoritatea Judecatoreasca - Notiune, Componente
-
Upload
andreea-bancila -
Category
Documents
-
view
227 -
download
2
Transcript of 1. Autoritatea Judecatoreasca - Notiune, Componente
ORGANIZARE SISTEMULUI JUDICIAR ȘI A PROFESIILOR JURIDICE Note de curs 2012/2013
Lect.univ.dr. SteluŃa Ionescu
AUTORITATEA JUDECĂTOREASCĂ ÎN ROMÂNIA
§ Raportul puterilor în statul român.
1. Despre principiul separaŃiei puterilor
Potrivit art. 1 alin. (4) din ConstituŃia României, republicată: „Statul se
organizează potrivit principiului separaŃiei şi echilibrului puterilor – legislativă,
executivă şi judecătorească – în cadrul democraŃiei constituŃionale".
Pe de o parte, „separaŃia" la care se referă textul invită la un mod de
interpretare echilibrat, moderat. Ea nu înseamnă existenŃa unor graniŃe
rigide între autorităŃile statului, ci presupune o interdependenŃă necesară şi
colaborarea dintre acestea.
Pe de altă parte, „echilibrul" reclamă cu necesitate posibilitatea şi
capacitatea fiecăreia dintre autorităŃi de a-şi îndeplini corespunzător
atribuŃiile conferite de lege.
Este interesant de reŃinut totodată faptul că echilibrul puterilor nu
trebuie înŃeles nici ca o aşezare a acestora pe o poziŃie de egalitate, fiind de
la sine înŃeles că, prin natura atribuŃiilor lor, nu au cum şi nici nu trebuie să
se situeze pe acelaşi plan; raportul lor este unul ierarhic, iar ierarhia
presupune înainte de orice subordonare, stratificare.
Din punct de vedere istoric, fundamentarea principiului separaŃiei
puterilor rezidă în preocuparea de a găsi un remediu sau de a putea
împiedica tendinŃa (demonstrată în timp) de acaparare a întregii puteri
statale în mâinile aceluiaşi grup sau aceleiaşi persoane.
Altfel spus şi în modul cel mai sintetic, principiul separaŃiei puterilor
obligă la aceea ca organului care elaborează legea să nu-i revină totodată şi
alte două prerogative: aceea de a organiza aplicarea ei şi implicit de a o
aplica în concret, precum nici pe aceea de a veghea la aducerea ei la
îndeplinire, chiar silit, în caz de nevoie.
ORGANIZARE SISTEMULUI JUDICIAR ȘI A PROFESIILOR JURIDICE Note de curs 2012/2013
Lect.univ.dr. SteluŃa Ionescu
Criteriul esenŃial potrivit cu care se poate realiza această separaŃie este
tocmai rolul pe care aceste funcŃiuni (organe) îl au în raport cu legea, pentru
că „unele o fac, altele o aplică, altele rezolvă litigiile”.
Conform teoriei clasice a separaŃiei puterilor în stat, puterea
judecătorească este separată şi egală cu puterea legislativă şi cu cea
executivă. Considerând separaŃia puterilor ca fiind singura garanŃie a
libertăŃii cetăŃenilor, deoarece fiecare putere este limitată la propriile sale
prerogative, Montesquieu crede că totul ar fi pierdut, dacă acelaşi om sau
acelaşi corp al fruntaşilor, fie al notabililor, fie al poporului ar exercita cele
trei puteri: pe cea de a face legi, pe cea de a aduce la îndeplinire hotărârile
publice şi pe cea de a judeca infracŃiunile sau litigiile dintre particulari.
Acelaşi autor afirmă că nu există libertate, dacă puterea judecătorească nu
este separată de puterea legislativă şi de cea executivă. “Dacă ea (puterea
judecătorească) ar fi îmbinată cu puterea legislativă, puterea asupra vieŃii şi
libertăŃii cetăŃenilor, ar fi arbitrară, căci judecătorul ar fi şi legiuitor. Dacă ar
fi îmbinată cu puterea executivă, judecătorul ar putea avea forŃa unui
opresor”.
Recunoscut astăzi în toate societăŃile moderne, îndeosebi acolo unde au
fost îmbrăŃişate principiile RevoluŃiei franceze, principiul are la bază ideea ca
atributele suveranităŃii, considerate ca distincte, să fie delegate de naŃiune
unor entităŃi diferite, independente una de alta. ÎnŃelegerea sa comportă însă
nuanŃări semnificative.
Din păcate însă, în realitate lucrurile nu sunt atât de simple. Tocmai de
aceea, am adăuga noi, problematica obligă la realism, la măsură, la justă
înŃelegere. Principiul nu mai insistă astăzi pe exigenŃa separaŃiei puterilor,
aceasta vădindu-şi deja insuficienŃa. Ceea ce trebuie să primeze este o
separaŃie dublată de cooperare, de concertare a puterilor.
În consecinŃă, chiar dacă astăzi nu este unanim acceptat de doctrină şi
chiar dacă sunt voci care afirmă că înŃelegerea sa a depăşit demult
entuziasmul formulării sale clasice, forŃa acestui principiu se concentrează
în aceea că el constituie garanŃia pentru reuşita organizării democratice a
puterii.
ORGANIZARE SISTEMULUI JUDICIAR ȘI A PROFESIILOR JURIDICE Note de curs 2012/2013
Lect.univ.dr. SteluŃa Ionescu
Se mai spune totodată că, principiul potrivit căruia funcŃiile statului
sunt destinate unor scopuri specifice, iar comunicarea dintre acestea este
posibilă doar prin prisma ideii de a colabora, are un rol semnificativ în a
garanta democraŃia, căci, dincolo de atribuŃiile proprii, fiecare dintre cele trei
funcŃiuni are prerogativa dată de lege de a împiedica arbitrariul celorlalte
două.
Formula consacrată este puterea trebuie să oprească puterea şi doar sub
semnul ei echilibrul dintre funcŃiile principale ale statului devine o reuşită.
2. Activitatea jurisdicŃională – o activitate independentă
Concepută astfel, ca o funcŃie realizată independent şi imparŃial,
justiŃia s-a impus ca o idee şi realitate în care oamenii cred că-i poate apăra
atunci când drepturile şi interesele legitime sunt încălcate, ca similarul
dreptăŃii mereu triumfătoare.
Fiat justitia pereat mundus (justiŃia să-şi urmeze cursul ei, chiar dacă
lumea ar fi să piară) a devenit dictonul preferat în legătură cu justiŃia.
SemnificaŃia acestui dicton este aceea că, precum veşnica dreptate a
Dumnezeirii e neclintită în fermitatea ei, dezvăluindu-se în orice condiŃii,
chiar ale prăbuşirii întregii lumi, tot aşa judecătorul care se ocupă de un
anume caz trebuie să-l ducă la bun sfârşit şi să-l rezolve după cum îl
îndeamnă ştiinŃa şi conştiinŃa, chiar dacă între timp ar veni sfârşitul lumii
cu toate grozăviile sale.
Activitatea jurisdicŃională are un conŃinut şi principii care o
diferenŃiază de legislativ şi executiv dar o şi integrează, într-o viziune
sistematică în ansamblul activităŃilor statale. Aceasta pentru simplul motiv
că puterea jurisdicŃională este o parte a organizării statale a puterii politice.
Statul de drept implică obligativitatea respectării şi aplicării
constituŃiilor şi legilor. Judecătorul interpretează legea şi o aplică, dar nu
creează drept. El aplică dreptul creat de către parlament, el nu poate
înlătura o lege pe motiv că nu-i de acord cu ea, din diferite motive reale sau
pur sentimentale. Va trebui să observăm că însăşi competenŃa instanŃelor
judecătoreşti (autorităŃi jurisdicŃionale) este stabilită prin constituŃie şi legi.
ORGANIZARE SISTEMULUI JUDICIAR ȘI A PROFESIILOR JURIDICE Note de curs 2012/2013
Lect.univ.dr. SteluŃa Ionescu
Recunoaşterea independenŃei şi a egalităŃii puterii judecătoreşti în
raport cu celelalte două puteri asigură, cel puŃin pe plan teoretic, delimitarea
competenŃelor şi structura organizatorică de sine stătătoare necesară
realizării funcŃiilor sale specifice. Pe de altă parte, este important de reŃinut
că un statut independent al puterii judecătoreşti faŃă de influenŃa celorlalte
două puteri nu se răsfrânge numai asupra stabilităŃii şi echilibrului relaŃiilor
dintre puteri, ci şi asupra realizării principalelor drepturi şi libertăŃi
cetăŃeneşti.
De altfel, aşa cum deseori se afirmă, separaŃia puterilor este în
realitate o justificare a unui scop politic concret: să slăbească guvernanŃii în
ansamblul lor, limitându-i pe unii prin alŃii1.
Într-o asemenea viziune, două aspecte se conturează în mod clar:
a) separaŃia parlamentului de guvern, care se referă la guvernanŃi în
sensul larg al cuvântului;
b) separaŃia jurisdicŃiilor în raport cu guvernanŃii, care permit
controlul acestora prin judecători independenŃi.
EvoluŃia teoriei clasice a separaŃiei puterilor a implicat şi evoluŃia
explicaŃiilor şi practicilor privind puterea judecătorească. Aceasta explică
chiar terminologia diferită sub care această “putere” este exprimată în
constituŃii şi doctrină şi anume: putere judecătorească, putere
jurisdicŃională.
În orice societate, între indivizii care o alcătuiesc sau între aceştia şi
autorităŃile publice se pot ivi conflicte în cadrul cărora o parte pretinde în
contradictoriu cu cealaltă că legea sau un drept subiectiv al ei au fost
încălcate şi, ca urmare, cere restabilirea ordinii juridice tulburate.
Recunoaşterea puterii judecătoreşti ca putere autonomă egală cu
celelalte două puteri, pare cu atât mai democratică cu cât în realitate este
vorba de puteri inegale, mai ales dacă avem în vedere ponderea fiecăruia în
luarea deciziilor fundamentale într-un stat. De altfel, egalitatea puterii
judecătoreşti cu celelalte două puteri poate consacra în practică acel
1 Cristian Pîrvulescu, Politici şi instituŃii politice, Editura Trei, Bucureşti, 2000, pp. 43-53
ORGANIZARE SISTEMULUI JUDICIAR ȘI A PROFESIILOR JURIDICE Note de curs 2012/2013
Lect.univ.dr. SteluŃa Ionescu
“autocontrol” pe care numeroşi autori l-au inclus printre elementele care
definesc conceptul de democraŃie2.
§ Cadrul juridic actual al autorității judecătorești - repere
Cadrul juridic al organizării judiciare în România și a profesiei se
raportează în primul rând la dispozițiile Legii fundamentale - ConstituŃia
României din 19913.
Organizarea sistemului judiciar în România este reglementată de o lege
organică - Legea nr. 304 din 2004 privind organizarea judiciară4, text care
reglementează, pe larg: principiile organizării judiciare, accesul la justiŃie şi
dispoziŃii privind procedura judiciară; instanŃele judecătoreşti (organizare,
conducere, complete de judecată); statutul Înaltei CurŃi de CasaŃie şi
JustiŃie; Ministerul Public; Organizarea si funcŃionarea Institutului NaŃional
al Magistraturii; magistraŃii asistenŃi şi personalul tehnic al instanŃelor şi
parchetelor; gestiunea economico-financiară a instanŃelor şi a parchetelor.
În anul apariției legii de organizare judiciară sunt adoptate alte texte
relevante materiei organizării judiciare și a profesiei juridice:
- Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraŃilor (devenită apoi
legea privind statutul judecatorilor si procurorilor)
- Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii
- Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor adoptat prin
Hotărârea C.S.M. nr. 328/2005.
Se adaugă materiei și marile coduri de procedură – civilă (în vigoare
astăzi NCPC – Legea nr. 134/2010) și penală.
Pentru profesia juridică liberală, principiul este acela al statornicirii
regulilor specifice fiecăreia printr-o lege specială. Astfel:
- Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de
avocat (republicată în 2001, în M.Of. partea I nr 113/06.03.2001);
2 Gabriel Boroi; Octavia Spineanu-Matei, Codul de procedură civilă (comentat), Editura All Beck, Bucureşti, 2005, pp. 8-10. 3 Republicată după revizuire și publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 767 din 31/10/2003 4 Publicată în Monitorul Oficial nr. 576 din 29 iunie 2004
ORGANIZARE SISTEMULUI JUDICIAR ȘI A PROFESIILOR JURIDICE Note de curs 2012/2013
Lect.univ.dr. SteluŃa Ionescu
- Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de
consilier juridic (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 867 din 5
decembrie 2003);
- Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti (publicată în
Monitorul Oficial, Partea I nr. 559 din 10 noiembrie 2000);
- Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi activităŃii notariale (publicată
în Monitorul Oficial nr.92/16 mai 1995).
Se adaugă acestor acte normative și altele cu forță juridică subsecventă
(regulamente, norme deontologice).
§ Componentele autorităŃii judecătoreşti în România.
Capitolul VI din Titlul III al legii fundamentale este consacrat autorităŃii
judecătoreşti.
Deşi există riscul unor confuzii, noŃiunea de „autoritate judecătorească”,
nu coincide cu ceea ce textul nostru constituŃional înŃelege prin „putere
judecătorească” sau „putere judiciară”. Aceasta din urmă desemnează numai
instanŃele judecătoreşti. Sintagma „autoritatea judecătorească” acoperă o
sferă mult mai largă; ea este o creaŃie a Constituantei din 1991, nefiind un
atribut derivat din tradiŃia noastră constituŃională şi nici nu are ca sursă de
inspiraŃie o enunŃare identică în alte sisteme de drept. Ea evocă reunirea a
trei entităŃi:
a) JustiŃia sau puterea judecătorească (care reprezintă sistemul
instanŃelor judecătoreşti);
b) Ministerul Public (care reprezintă sistemul parchetelor organizate pe
lângă instanŃele judecătoreşti);
c) Consiliul Superior al Magistraturii (care reprezintă organismul cu
caracter profesional pentru profesia de magistrat ).
Fiecare dintre acestea este încărcată cu atribuŃii proprii, stabilite prin
normele constituŃionale şi prin alte dispoziŃii legale cu caracter subsecvent.
Temele următoare abordează, pe rând, cele trei componente, punând în
valoare elementele comune, notele specifice și interferențele dintre acestea.