06

1
6 Actualitate 10 - 16 decembrie 2010 J udecător ul in vita t la discuţii cu pr ef ectul Recunosc cã m-am întâlnit cu primarul ºi prefectul judeþului în biroul preºedintelui Tribunalului Cã- lãraºi, judecãtor Vasile Moraru. Nu sunt de acord însã cu mo- tivele prezentate de cei doi, în justificarea scopului întâlnirii, dar nici cu punctul de vedere pre- zentat de directorul cabinetului prefectului, exprimat în confe- rinþa de presã din data de 03.12.2010. Anterior participãrii la aceastã întâlnire, recunosc cã am accep- tat invitaþia personalã ce mi-a fost formulatã de preºedintele instanþei, de a participa la o dis- cuþie cu prefectul judeþului, ce urma sã fie organizatã la o datã ulterioarã, deoarece mi s-a adus la cunoºtinþã faptul cã pre- fectul îmi aducea grave acuzaþii cu privire la anumite dosare înregistrate pe rolul instanþei. Cu o zi înainte de întâlnire, preºedintele instanþei mi-a comunicat cã va avea loc a doua zi întrevederea cu prefectul ju- deþului, stabilind o orã orietativã în acest sens, cunoscând sunt în ºedinþa de judecatã a dosarelor de insolvenþã. A doua zi, dupã cum fusesem informatã, profitând ºi de faptul cã vicepreºedintele instanþei avea o lansare de carte, la care aveau invitaþie conform celor de- clarate în faþa mea, atât prima- rul, cât ºi prefectul judeþului, a avut loc iniþial, întâlnirea celor trei, cãci eu mã aflam în ºedinþa de judecatã. Cum ºedinþa de judecatã se prelungise cu mult peste ora de întâlnire convenitã, mai ales cã nu se termina curând, la insis- tenþele telefonice ale preºedin- telui tribunalului, grefierului sin- dic mi-a comunicat dispoziþia acestuia privind suspendarea ºedinþei de judecatã, urmând sã mã prezint de îndatã la biroul acestuia. Cum subordonarea mea faþã de preºedintele instanþei, este doar pe linie administrativã, mo- tiv pentru care eram obligatã sã dau curs convocãrii, am suspen- dat ºedinþa ºi m-am prezentat la locaþia indicatã. Cur tea de A pel a f ost an unţa tă că a a vut loc un e v eniment nele g al Acolo, am avut neplãcuta sur- prizã sã constat cã, alãturi de prefectul judeþului Nicolae En- ciu, se afla ºi primarul munici- piului Nicolae Dragu. Am realizat pe moment cã scopul întreve- derii ce îmi fusese comunicat cu mult înainte de preºedintele in- stanþei, nu mai avea corespon- dent real pentru simplul consi- derent cã, participant la discuþie era ºi primarul municipiului, despre care nu am avut cunoº- tinþã, mai ales cã preºedintele instanþei cunoºtea cã am pus aceastã condiþie, de la bun în- ceput. Este adevãrat ce a susþinut prefectul cu privire la amabilitã- þile gazdei de a ne oferi câte o cafea, dar nu este adevãrat cã, dupã ce ne-am bãut cafeaua, întrevederea s-a terminat brusc, fãrã sã precizeze de ce, deºi cu- noºtea foarte bine motivul. Personal, nu am de ce sã as- cund adevãrul, în condiþiile în care am informat imediat condu- cerea Curþii de Apel Bucureºti, cã a avut loc la instanþã un eveniment nelegal, care nu poa- te fi calificat decât ca o gravã imixtiune în activitatea mea de judecãtor. Orice motivaþie prezentatã de participanþii la discuþie, care are ca scop justificarea bunelor lor intenþii, trebuie sã subliniez cã nu are nici o bazã legalã, în ra- port de actele normative la care mã voi referi, dupã ce voi pre- zenta cum s-a derulat eveni- mentul. Discuþia a fost deschisã de preºedintele instanþei, care a informat audienþa cã trebuie sã încerce sã modereze poziþiile pãrþilor, de aºa naturã încât sã nu se încalce legile noastre spe- ciale, adicã acele dispoziþii pe care le voi prezenta. În acel moment, aveam certi- tudinea cã scopul declarat iniþial, nu avea nici o legãturã cu cel al discuþiei la care participam în acel moment. Dupã ce a fost fãcutã introdu- cerea cu justificarea cã nu ne- am întâlnit sã stabilim dacã a greºit instanþa sau reprezentanþii autoritãþilor, am intervenit cate- goric, am întrerupt discursul pen- tru simplul motiv cã, nici unul din- tre cei trei nu aveau dreptul ºi competenþa legalã sã analizeze cine sau cu ce a greºit, deoarece în cazul magistraþilor, cel care stabileºte "greºeala" ºi o sancþi- oneazã este numai CSM-ul, la sesizarea pãrþii nemulþumite. Cum acest for mã audiase în luna iulie a.c., iar soluþia a fost comunicatã petenþilor, printre care ºi primarului prezent la dis- cuþie, urmeazã sã îi solicitaþi sã facã public rãspunsul ce i-a fost transmis, mai ales cã în acest moment chiar este obligat sã o facã, dacã aveþi în vedere cã în vara acestui an, tocmai presa l-a sprijinit cu o mediatizare exce- sivã a comunicatelor publice pri- vind sesizarea numeroaselor instituþii, pe care le considera abilitate sã mã cerceteze. (continuare în pagina 7) Decebal Mihalache P refectul Niculae Enciu, rãspunzând unei între- bãri, a declarat cã s-a întâlnit cu judecãtoarea Neluþa Tudorache în biroul preºedintelui Tribuna- lului, Vasile Moraru, în afarã de acesta la discuþie fiind prezent ºi primarul Nicolae Dragu. ªi acesta din urmã, cu o sãptã- mânã înainte, confirmase cã s-a întâlnit cu judecãtoarea Tudora- che. Prefectul Enciu nu a fost explicit atunci când a fost între- bat de scopul întâlnirii, însã a precizat cã nu a fost vorba de trafic de influenþã sau imixtiune în actul de justiþie. În ultima pe- rioadã existã nemulþumiri în ca- drul executivului primãriei Cãlã- raºi ºi la nivelul consiliulul local, întrucât instanþa de contencios- administrativ de la Tribunalul Cãlãraºi, din care face parte ºi judecãtoarera Tudorache, nu pronunþã sentinþe favorabile primãriei. Nemulþumiri evidente s-au înregistrat într-un dosar unde viceprimarii au fost decla- raþi incompatibili ºi în altul unde se judecã speþa de la blocul M9, dar cu implicaþii ºi asupra patri- moniului Termo, ultimul caz fiind, se pare, ºi în atenþia DNA. Enciu a mai spus cã discuþia la care a refuzat sã participe ju- decãtoarea Tudorache viza ºi aspectul ca primãria Cãlãraºi sã nu mai fie prezentã atât de des în instanþã, cu toate cã acest lucru nu þine de un judecãtor, ci de legalitatea actelor primãriei, pe care oricine este liber sã le atace. Dacã prefectul a fost confuz în explicaþii nici directo- rul sãu de cabinet, Emil Muºat, nu a fost mai departe. El a spus cã prin aceastã întrevedere urma ca instanþa ºi primãria sã se punã de acord cu privire la unele divergenþe procedurale, cu toate cã, fiind de profesie jurist, ºtie cã un judecãtor nu dã consultaþii juridice, în timp ce Constituþia stipuleazã separaþia puterilor în stat. Oricum, cei doi, verbal sau tacit, au fost de acord cu jurnaliºtii cã un simplu cetãþean nu poate chema la ordin un judecãtor pentru a-l îndruma în anumite acþiuni ºi nici nu-i poate cere explicaþii pentru soluþiile date în dosare. Cazul este abia la început dar, dupã precizãrile judecãtoarei Neluþa Tudorache, el devine unul extrem de grav. Dacã am avea parte de demiteri la cel mai înalt nivel sau dacã am ajunge subiect de discuþi pe la Bruxelles nu ar trebui sã mire pe nimeni. Aºteptãm în conti- nuare un punct de vedere al or- ganizatorului întâlnirii, preºedin- tele Tribunalului, Vasile Moraru, dar ºi al Tribunalului Cãlãraºi, ca instituþie. Judecătoarea Tudorache rupe tăcerea: Prefectul şi primarul au recunoscut că s-au întâlnit cu judecătoarea Tudorache în biroul preşedintelui Tribunalului S S T T I I M M A A Þ Þ I I J J U U R R N N A A L L I I ª ª T T I I , , Urmare a informaþiilor apãrute în presa localã în ultima perioadã, judecãtorul Tudorache Neluþa, în lipsa unei poziþii oficiale a TRIBUNALULUI CÃLÃRAªI, este îndreptãþit de dispoziþiile art. 19 din Hotãrârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005 modificatã ºi completatã, privind apro- barea Codului deontologic al judecãtorilor ºi pro- curorilor, conform cãrora "Judecãtorii ºi procurorii îºi pot exprima public opinia privind exercitarea dreptului la replicã în cazul în care prin articole de presã sau în emisiuni audiovizuale s-au fãcut afir- maþii defãimãtoare la adresa lor", motiv pentru care vã prezint punctul meu de vedere, referitor la afir- maþiile publice susþinute de Primarul municipiului Cãlãraºi Nicolae Dragu ºi Prefectul judeþului Cãlã- raºi Nicolae Enciu. Astfel,

description

Curtea de Apel a fost anunţată că a avut loc un eveniment nelegal Decebal Mihalache moment chiar este obligat sã o facã, dacã aveþi în vedere cã în vara acestui an, tocmai presa l-a sprijinit cu o mediatizare exce- sivã a comunicatelor publice pri- vind sesizarea numeroaselor instituþii, pe care le considera abilitate sã mã cerceteze. (continuare în pagina 7) 6

Transcript of 06

6 Actualitate 10 - 16 decembrie 2010

Judecătorul invitatla discuţii

cu prefectul

Recunosc cã m-am întâlnit cuprimarul ºi prefectul judeþului înbiroul preºedintelui Tribunalului Cã-lãraºi, judecãtor Vasile Moraru.

Nu sunt de acord însã cu mo-tivele prezentate de cei doi, înjustificarea scopului întâlnirii, darnici cu punctul de vedere pre-zentat de directorul cabinetuluiprefectului, exprimat în confe-rinþa de presã din data de03.12.2010.

Anterior participãrii la aceastãîntâlnire, recunosc cã am accep-tat invitaþia personalã ce mi-afost formulatã de preºedinteleinstanþei, de a participa la o dis-cuþie cu prefectul judeþului, ceurma sã fie organizatã la o datãulterioarã, deoarece mi s-aadus la cunoºtinþã faptul cã pre-fectul îmi aducea grave acuzaþiicu privire la anumite dosareînregistrate pe rolul instanþei.

Cu o zi înainte de întâlnire,preºedintele instanþei mi-acomunicat cã va avea loc a douazi întrevederea cu prefectul ju-deþului, stabilind o orã orietativãîn acest sens, cunoscând cãsunt în ºedinþa de judecatã adosarelor de insolvenþã.

A doua zi, dupã cum fuseseminformatã, profitând ºi de faptulcã vicepreºedintele instanþeiavea o lansare de carte, la careaveau invitaþie conform celor de-clarate în faþa mea, atât prima-rul, cât ºi prefectul judeþului, aavut loc iniþial, întâlnirea celortrei, cãci eu mã aflam în ºedinþade judecatã.

Cum ºedinþa de judecatã seprelungise cu mult peste ora deîntâlnire convenitã, mai ales cãnu se termina curând, la insis-tenþele telefonice ale preºedin-telui tribunalului, grefierului sin-dic mi-a comunicat dispoziþiaacestuia privind suspendareaºedinþei de judecatã, urmând sãmã prezint de îndatã la biroulacestuia.

Cum subordonarea mea faþãde preºedintele instanþei, estedoar pe linie administrativã, mo-tiv pentru care eram obligatã sãdau curs convocãrii, am suspen-dat ºedinþa ºi m-am prezentat lalocaþia indicatã.

Curtea de Apela fost anunţatăcă a avut loc un

eveniment nelegal

Acolo, am avut neplãcuta sur-prizã sã constat cã, alãturi deprefectul judeþului Nicolae En-ciu, se afla ºi primarul munici-piului Nicolae Dragu. Am realizatpe moment cã scopul întreve-derii ce îmi fusese comunicat cumult înainte de preºedintele in-stanþei, nu mai avea corespon-dent real pentru simplul consi-derent cã, participant la discuþieera ºi primarul municipiului,despre care nu am avut cunoº-tinþã, mai ales cã preºedinteleinstanþei cunoºtea cã am pusaceastã condiþie, de la bun în-ceput.

Este adevãrat ce a susþinutprefectul cu privire la amabilitã-þile gazdei de a ne oferi câte ocafea, dar nu este adevãrat cã,dupã ce ne-am bãut cafeaua,întrevederea s-a terminat brusc,fãrã sã precizeze de ce, deºi cu-noºtea foarte bine motivul.

Personal, nu am de ce sã as-cund adevãrul, în condiþiile încare am informat imediat condu-cerea Curþii de Apel Bucureºti,cã a avut loc la instanþã uneveniment nelegal, care nu poa-te fi calificat decât ca o gravãimixtiune în activitatea mea dejudecãtor.

Orice motivaþie prezentatã departicipanþii la discuþie, care areca scop justificarea bunelor lorintenþii, trebuie sã subliniez cãnu are nici o bazã legalã, în ra-port de actele normative la caremã voi referi, dupã ce voi pre-zenta cum s-a derulat eveni-mentul.

Discuþia a fost deschisã depreºedintele instanþei, care ainformat audienþa cã trebuie sãîncerce sã modereze poziþiilepãrþilor, de aºa naturã încât sãnu se încalce legile noastre spe-ciale, adicã acele dispoziþii pecare le voi prezenta.

În acel moment, aveam certi-tudinea cã scopul declarat iniþial,nu avea nici o legãturã cu cel aldiscuþiei la care participam înacel moment.

Dupã ce a fost fãcutã introdu-cerea cu justificarea cã nu ne-am întâlnit sã stabilim dacã a

greºit instanþa sau reprezentanþiiautoritãþilor, am intervenit cate-goric, am întrerupt discursul pen-tru simplul motiv cã, nici unul din-tre cei trei nu aveau dreptul ºicompetenþa legalã sã analizezecine sau cu ce a greºit, deoareceîn cazul magistraþilor, cel carestabileºte "greºeala" ºi o sancþi-

oneazã este numai CSM-ul, lasesizarea pãrþii nemulþumite.

Cum acest for mã audiase înluna iulie a.c., iar soluþia a fostcomunicatã petenþilor, printrecare ºi primarului prezent la dis-cuþie, urmeazã sã îi solicitaþi sãfacã public rãspunsul ce i-a fosttransmis, mai ales cã în acest

moment chiar este obligat sã ofacã, dacã aveþi în vedere cã învara acestui an, tocmai presa l-asprijinit cu o mediatizare exce-sivã a comunicatelor publice pri-vind sesizarea numeroaselorinstituþii, pe care le consideraabilitate sã mã cerceteze.

(continuare în pagina 7)

Decebal Mihalache

Prefectul Niculae Enciu,rãspunzând unei între-

bãri, a declarat cã s-a întâlnit cujudecãtoarea Neluþa Tudoracheîn biroul preºedintelui Tribuna-lului, Vasile Moraru, în afarã deacesta la discuþie fiind prezentºi primarul Nicolae Dragu. ªiacesta din urmã, cu o sãptã-mânã înainte, confirmase cã s-aîntâlnit cu judecãtoarea Tudora-che. Prefectul Enciu nu a fostexplicit atunci când a fost între-bat de scopul întâlnirii, însã aprecizat cã nu a fost vorba detrafic de influenþã sau imixtiuneîn actul de justiþie. În ultima pe-rioadã existã nemulþumiri în ca-drul executivului primãriei Cãlã-raºi ºi la nivelul consiliulul local,întrucât instanþa de contencios-administrativ de la TribunalulCãlãraºi, din care face parte ºijudecãtoarera Tudorache, nu

pronunþã sentinþe favorabileprimãriei. Nemulþumiri evidentes-au înregistrat într-un dosarunde viceprimarii au fost decla-raþi incompatibili ºi în altul undese judecã speþa de la blocul M9,dar cu implicaþii ºi asupra patri-moniului Termo, ultimul cazfiind, se pare, ºi în atenþia DNA.Enciu a mai spus cã discuþia lacare a refuzat sã participe ju-decãtoarea Tudorache viza ºiaspectul ca primãria Cãlãraºi sãnu mai fie prezentã atât de desîn instanþã, cu toate cã acestlucru nu þine de un judecãtor, cide legalitatea actelor primãriei,pe care oricine este liber sã leatace. Dacã prefectul a fostconfuz în explicaþii nici directo-rul sãu de cabinet, Emil Muºat,nu a fost mai departe. El a spuscã prin aceastã întrevedereurma ca instanþa ºi primãria sãse punã de acord cu privire launele divergenþe procedurale,

cu toate cã, fiind de profesiejurist, ºtie cã un judecãtor nu dãconsultaþii juridice, în timp ceConstituþia stipuleazã separaþiaputerilor în stat. Oricum, cei doi,verbal sau tacit, au fost deacord cu jurnaliºtii cã un simplucetãþean nu poate chema laordin un judecãtor pentru a-lîndruma în anumite acþiuni ºinici nu-i poate cere explicaþiipentru soluþiile date în dosare.Cazul este abia la început dar,dupã precizãrile judecãtoareiNeluþa Tudorache, el devineunul extrem de grav. Dacã amavea parte de demiteri la celmai înalt nivel sau dacã amajunge subiect de discuþi pe laBruxelles nu ar trebui sã mirepe nimeni. Aºteptãm în conti-nuare un punct de vedere al or-ganizatorului întâlnirii, preºedin-tele Tribunalului, Vasile Moraru,dar ºi al Tribunalului Cãlãraºi,ca instituþie.

Judecătoarea Tudorache rupe tăcerea:

Prefectul şi primarulau recunoscut că s-au întâlnitcu judecătoarea Tudorache în

biroul preşedintelui Tribunalului

SSTTIIMMAAÞÞII JJUURRNNAALLIIªªTTII ,,Urmare a informaþiilor apãrute în presa localã în

ultima perioadã, judecãtorul Tudorache Neluþa, înlipsa unei poziþii oficiale a TRIBUNALULUICÃLÃRAªI, este îndreptãþit de dispoziþiile art. 19din Hotãrârea Consiliului Superior al Magistraturiinr. 387/2005 modificatã ºi completatã, privind apro-barea Codului deontologic al judecãtorilor ºi pro-curorilor, conform cãrora "Judecãtorii ºi procuroriiîºi pot exprima public opinia privind exercitareadreptului la replicã în cazul în care prin articole depresã sau în emisiuni audiovizuale s-au fãcut afir-maþii defãimãtoare la adresa lor", motiv pentru carevã prezint punctul meu de vedere, referitor la afir-maþiile publice susþinute de Primarul municipiuluiCãlãraºi Nicolae Dragu ºi Prefectul judeþului Cãlã-raºi Nicolae Enciu. Astfel,