CONTEXTUALIZAREA RITUALICĂ A MITURILOR COSMOGONICE

Tendinţa acestei cărţi este aceea de a interpreta cele trei complexe fundamentale ale mitologiei (cosmogoniile, respectiv riturile de iniţiere şi cele de sacrificiu) în mod unitar, osmotic, ritul-cadru fiind, în acest context, cel de iniţiere, care permite atât regresia spre informai a neofitului - echivalentă cu trecerea sa prin originile tribului sau ale comunităţii sale -, cât şi „sacrificiul" naturii sale profane, în vederea renaşterii într-o identitate culturală. în contextul general al ritului de iniţiere - pe care îl vom trata pe larg la timpul potrivit -, dezvăluirea secretului cosmogonic al comunităţii (a miturilor respective) ocupă segmentul median al coregrafiei ritualice, cel de după regurgitarea simbolică a neofitului de către animalul totemic, când, „renăscut" fiind - recunoscut de către iniţiatori ca individ cultural, consubstanţial cu ceilalţi membri iniţiaţi ai comunităţii -, fostul neofit câştigă acces la miturile de origine ale tribului şi clanului său. Arhaicitatea acestui segment ritualic demonstrează că, la populaţiile cele mai vechi, sau la cele care păstrează sensurile autentice ale vieţii arhaice, axate pe totem şi magie, miturile cosmogonice se transmiteau sub formă ezoterică. Exoterismul reprezintă o raţionalizare târzie; de altminteri, ezoterismul continuă să fie practicat azi în riturile de iniţiere moderne, cum sunt acelea de intrare în societăţi secrete.Ezoterismul are însă o consecinţă foarte importantă în regimul comportamental al interdicţiilor personale şi comunitare pe care şi le asumă omul arhaic. întrucât cosmogonia îi apare acestuia sub forma unui set de gesturi şi de cuvinte suprasacralizate, paradigmatice, a căror repetare în viaţa de fiecare zi - voluntară sau întâmplătoare, din neatenţie - poate dezechilibra sacral comunitatea, uneori cu finalităţi de-a dreptul funeste, omul arhaic evită cu grijă codul lexical şi coregrafic al cosmogoniei. Limita metafizică - de care am discutat atunci când21am contrapus limita (peras) nelimitatului (apeiron) se transferă, datorită acestor interdicţii ritualice, în limită socială. Spaţiul şi timpul omului arhaic se reglează în funcţie de această eterogenitate, îndeletnicirile şi spusele sale intrând, şi ele, în perimetrul foarte atent respectat al unor asemenea constrângeri. Toate duc, în ultimă instanţă, la o concluzie abruptă: „libertatea" e un cuvânt care ar trebui excomunicat din ritualistică şi mitologie.