01 Evaluarea1

UNITATEA DE STUDIU 1UNITATEA DE STUDIU 1UNITATEA DE STUDIU 1UNITATEA DE STUDIU 1 EVALUAREA ÎN ECONOMIE

Obiectiv fundamental Înţelegerea necesităţii evaluării în economie. Familiarizarea cu noţiunile de bază utilizate

în evaluarea economică.

Obiective cognitive După ce veţi parcurge capitolul veţi şti:

◊ de ce este necesară evaluarea în economie ◊ care sunt deosebirile dintre valoare şi preţ ◊ de ce sunt necesare anumite teorii în evaluare ◊ care sunt principalele categorii de valori utilizate în evaluare ◊ conţinutul principiilor evaluării ◊ necesitatea standardizării în evaluare.

Timp de studiu : 2 ore Teme de autoevaluare Tema 1 – Explicaţi deosebirile dintre valoare şi preţ

Tema 2 – Explicaţi noţiunile utilizate în definiţia valorii de piaţă

Tema 3 – Explicaţi principalele caracteristici ale următoarelor categorii de evaluări:

contabile, administrative, economice, bursiere

Tema 4 – Rezolvaţi testele grilă de la sfârşitul unităţii de studiu

10 Diagnosticarea şi evaluarea organizaţiilor

1. CONŢINUTUL ŞI NECESITATEA EVALUĂRILOR ÎN ECONOMIE

Evaluarea în economie are scopul de a stabili valoarea pe care o are un bun sau un sistem

economic la un moment dat. Prin evaluare se determină o valoare aproximativă, comparabilă ca

mărime cu valoarea de piaţă a bunurilor sau întreprinderilor similare care au făcut obiectul unor

tranzacţii de piaţă recente. Rareori vom putea găsi un element identic sau foarte asemănător şi,

din acest motiv, trebuie să recurgem la o serie de metode şi tehnici prin care să ajungem la o

valoare aproximativă.

Evaluarea este, prin urmare, o succesiune de operaţiuni prin care, cu ajutorul unor

metode, tehnici, procedee specifice şi în baza unor ipoteze credibile se stabileşte valoarea unui

bun economic sau a unei întreprinderi la un moment dat.

Reevaluarea constă în reluarea procesului de evaluare în alte condiţii sau la un alt

moment temporal pentru a actualiza o valoare estimată anterior.

Între evaluare şi reevaluare nu există deosebiri de esenţă metodologică, ele diferă doar

după momentul în care se efectuează.

Persoanele interesate în tranzacţii cu bunuri şi întreprinderi se vor orienta asupra valorii

care corespunde obiectivelor urmărite: utilitatea, capacitatea de a produce anumite rezultate în

perspectivă, potenţialul tehnic, elemente de good-will etc.

Repere istorice

Teoria evaluării s-a dezvoltat în legătură cu bunurile destinate consumului sau utilizării

pentru a explica mecanismele schimbului şi preţul. Mai târziu, o dată cu dezvoltarea

organizaţiilor productive, apare necesitatea cunoaşterii valorii globale a averii proprietarilor,

alcătuită din bunuri tangibile şi intangibile de natură diferită care contribuie în comun la

realizarea unor obiective. Referirile la primele evaluări de întreprinderi ne trimit cu mii de ani în

urmă, dar metodologia specifică se dezvoltă o dată cu evoluţia sistemelor de evidenţă contabilă.

Aceasta explică şi faptul că mulţi ani la rând evaluările au avut în vedere elementele patrimoniale

şi nu condiţiile pieţei.

Alfred Marshal a pus pentru prima dată în evidenţă trei abordări ale valorii unei

proprietăţi:

- valoarea bazată pe comparaţia de piaţă;

Evaluarea în economie 11

- valoarea bazată pe costul de înlocuire;

- valoarea bazată pe capitalizarea venitului.

Teoria valorii pe bază de venit este dezvoltată de Irving Fisher care consideră că venitul

viitor actualizat sau capitalizat dă valoarea proprietăţii.

În 1961 Uniunea Europeană a Experţilor Contabili şi Financiari (UEECF) fundamentează

abordarea patrimonială în evaluare, considerând că “valoarea unei întreprinderi se identifică cu

valoarea elementelor pe care le exploatează în vederea unui scop economic specific”2. Din 1980

preocupările UEECF se extind şi spre metode care au în vedere venitul întreprinderii şi apoi cash

flow-ul.

2. VALOAREA ŞI TEORIA EVALUĂRII

Teoria economică prezintă alternative multiple privind elementele care stau la baza

valorii bunurilor: munca încorporată, raritatea, utilitatea, moda, momentul schimbului etc. În

teoria evaluării întâlnim elemente specifice care ţin de obiectivele vânzătorului şi

cumpărătorului, dar şi de teorii specifice care stau la baza fundamentării metodelor de evaluare.

Valoare şi preţValoare şi preţValoare şi preţValoare şi preţ

Prin evaluarea economică nu se stabilesc preţuri ale elementelor patrimoniale, ci valori.

Distincţia este nu numai de natură semantică, ci şi metodologică şi are la bază atât conţinutul, cât

şi modalităţile diferite de determinare.

Tema 1 – Explicaţi deosebirile dintre valoare şi preţ în ceea ce priveşte:

1. Semnificaţia

2. Nivelul

2 Ľ évaluation des entreprises et parts d‘entreprise, Paris, Dunod, 1961, pag. 2 (UEECF)


3. Mod de obţinere

4. Legătura cu entitatea la care se referă

5. Influenţa concurenţei

Teoriile evalu ării

Evaluarea nu se poate realiza prin efectuarea unor măsurători concrete şi din această

cauză se bazează atât pe aprecieri obiective cât şi subiective. Valoarea obţinută are caracter

aproximativ şi este utilă partenerilor de afaceri dacă aceştia şi-o însuşesc, în sensul că o consideră

corect stabilită. Această acceptare presupune existenţa unor teorii ale evaluării larg recunoscute

şi răspândite, a unor paradigme, în baza cărora se realizează convertirea unei mulţimi de

caracteristici obiective ale unei entităţi într-o valoare monetară. Din această cauză, orice

afirmaţie referitoare la valoare trebuie să precizeze mai întâi teoria de evaluare care a fost

utilizată. Cum există mai multe teorii de acest gen, există şi mai multe niveluri ale valorii pentru

acelaşi bun sau aceeaşi întreprindere şi mai multe metode prin care se obţin aceste valori.

Teoria evaluării are în vedere întreprinderi în întregul lor şi bunuri de capital sau de

folosinţă individuală şi nu bunuri de consum curent.

Întreprinderile în funcţiune se află într-un proces de transformare continuă, fapt ce

impune stabilirea pentru valoare a „zilei de referinţă“, adică a zilei la care se referă valoarea

estimată. Cu cât ne vom îndepărta de această zi, cu atât valoarea efectivă se va îndepărta de cea

estimată, fiind necesare reevaluări.

Tratarea evalu ării de întreprinderi

Problema evaluării unei întreprinderi poate fi tratată de evaluator folosind trei alternative

de abordare.


Evaluarea pe bază de costuri sau active, presupune utilizarea unor metode care au în

vedere valoarea de piaţă a activelor pe care întreprinderea le deţine sau le utilizează.

Evaluarea pe bază de venit se realizează prin actualizarea fluxurilor viitoare de venituri

pe care întreprinderea le poate realiza în condiţiile unei exploatări normale.

Evaluarea prin comparaţii se realizează prin compararea întreprinderii de evaluat cu

întreprinderi similare care au fost vândute pe piaţa specifică.

Prin folosirea mai multor metode vor fi obţinute mai multe valori pentru aceeaşi

întreprindere la un moment dat. Evaluatorul va face o ierarhizare a acestora după anumite criterii,

mai frecvent în funcţie de interesul clientului.

3. CATEGORII DE VALORI

În teoria evaluării, noţiunea generică de valoare este prezentă doar atunci când se fac

unele comparaţii cu alte categorii, cum ar fi: preţul, costul, utilitatea. Mai frecvent întâlnite sunt

unele categorii sau tipuri concrete de valoare specifice entităţilor de evaluat şi scopurilor

evaluării:

• valoarea de piaţă;

• valoarea bazată pe venit;

• valoarea bazată pe costuri;

• alte tipuri de valori:

- valoarea de investiţie;

- valoarea de utilizare;

- valoarea contabilă;

- valoarea de lichidare;

- valoarea lichidativă;

- valoarea de asigurare;

- valoarea de înlocuire;

- valoarea intrinsecă.

În majoritatea situaţiilor în care se evaluează întreprinderi în întregul lor, se stabilesc mai

multe categorii de valori, utile în negociere, comparaţii sau în alte scopuri.


Valoarea de pia ţă

În standardele de evaluare3, valoarea de piaţă este definită ca fiind: „suma estimată

pentru care o proprietate ar putea fi schimbată la data evaluării, între un cumpărător şi un

vânzător hotărâţi, într-o tranzacţie echilibrată, după un marketing adecvat, în care fiecare parte

acţionează în cunoştinţă de cauză, prudent şi fără constrângeri“.

Tema 2 – Explicaţi noţiunile utilizate în definiţia valorii de piaţă

1. Suma estimată

2. Data evaluării

3. Tranzacţie echilibrată

4. Marketing adecvat

5. Părţile acţionează în cunoştinţă de cauză

3 ANEVAR – SEV 4.03 – Valoarea de piaţă TEGOVOFA – EVS 4.03 – Valoarea de utilizare alternativă; EVS – 7.01 – Evaluarea pentru informaţii financiare IVSC – IVS 1 – Valoarea de piaţă


Valoarea pe baz ă de venit

Numită şi valoare de randament, această valoare este dată de fluxurile viitoare actualizate

de venituri sub formă de profit, cash-flow, cifră de afaceri care ar putea fi obţinute prin

funcţionarea întreprinderii. Această valoare poate fi calculată în două moduri:

- plecând de la potenţialul întreprinderii, adică de la ceea ce poate realiza aceasta cu

factorii de producţie disponibili;

- dacă se au în vedere şi condiţiile pieţei şi deci veniturile ce pot fi obţinute din

vânzarea produselor, se ajunge la valoarea de piaţă pe bază de profit, cash-flow,

cifră de afaceri.

Mai apropiată de realitate este ultima care reflectă poziţia întreprinderii într-un mediu

concurenţial şi, în condiţiile unei bune negocieri, va fi egală cu valoarea obţinută prin comparaţii.

Valoarea bazat ă pe costuri

Plecând de la informaţiile din bilanţul contabil, se poate stabili valoarea patrimonială a

organizaţiei. Activele organizaţiei au o valoare contabilă care este valoarea de achiziţie sau costul

obţinerii şi punerii în funcţiune. Aceasta este dată de costuri istorice care pot fi aduse la zi prin

diferite procedee de reevaluare. La nivelul întregii afaceri, valoarea contabilă este dată de activul

net contabil, dar se pot calcula şi alte valori patrimoniale utilizând procedee specifice.

4. CLASIFICAREA EVALUĂRILOR

a) După obiectul supus evaluării, avem:

- evaluări de bunuri tangibile, cum ar fi: maşini şi utilaje, clădiri şi construcţii speciale,

instalaţii şi elemente de automatizări, pământul cu destinaţie agricolă şi neagricolă,

stocuri de materii prime, materiale, produse finite etc.;

- evaluări de elemente intangibile (care nu pot fi percepute prin atingere) care

contribuie la menţinerea şi dezvoltarea activităţii firmei;

- evaluări de active economice;

- evaluări de grupe de bunuri care pot îndeplini o funcţie comună fără a se constitui în

activ distinct;


- evaluări de întreprinderi în totalitatea lor.

b) După metoda de evaluare utilizată, avem:

- evaluări patrimoniale, care vizează exclusiv latura patrimonială a întreprinderii;

- evaluări bazate pe capacitatea întreprinderii de a produce rezultate economice utile

pentru proprietar;

- evaluări bursiere;

- evaluări combinate.

c) După obiectivul sau scopul urmărit, avem:

- evaluări contabile;

- evaluări administrative;

- evaluări economice.

d) După relaţiile evaluatorilor cu întreprinderile, avem:

- evaluări interne;

- evaluări externe.

Primele sunt realizate de specialişti din întreprindere şi vizează activitatea curentă a

acesteia sau unele elemente patrimoniale. O formă esenţială de evaluare internă este evaluarea

contabilă.

Evaluările externe sunt realizate de specialişti sau societăţi specializate, în baza unor

relaţii contractuale stabilite cu întreprinderea.

Tema 3 – Explicaţi principalele caracteristici ale următoarelor categorii de evaluări

1. Evaluări contabile

2. Evaluări administrative


3. Evaluări economice

4. Evaluări bursiere

5. STANDARDIZAREA ACTIVITĂŢII DE EVALUARE

O tendinţă manifestată în ultimul timp în domeniul evaluărilor este aceea de elaborare a

unor standarde pentru evaluarea întreprinderilor, standarde necesare deopotrivă evaluatorilor şi

beneficiarilor evaluărilor. Aceste standarde au în vedere:

- terminologia evaluării;

- conţinutul raportului de evaluare;

- metode de evaluare;

- analiza şi interpretarea informaţiilor economico-financiare şi a rezultatelor evaluării;

- responsabilitatea evaluatorilor;

- problema previziunilor în evaluare;

- evaluarea întreprinderilor neprofitabile;

- documentele evaluării.

La noi în ţară ANEVAR are între obiectivele sale elaborarea unor standarde de evaluare a

întreprinderilor şi proprietăţilor.


În 1995 este înfiinţat, pe lângă ANEVAR, Institutul Român de Cercetări în Evaluare

(IROVAL) care are atribuţia de coordonare în materie de evaluare în România şi de armonizare a

standardelor româneşti (SEV) cu Standardele Europene de Evaluare (EVS) şi cu Standardele

Internaţionale de Evaluare ( IVS).

6. DEONTOLOGIE PROFESIONALĂ ÎN EVALUARE

Evaluatorul este o persoană care pe lângă pregătirea de specialitate într-un domeniu

concret (economic, tehnic, juridic, informatic), trebuie să cunoască metodologia evaluării şi să

respecte o seamă de norme de comportament pe care le găsim în toate sistemele de standardizare.

Majoritatea standardelor abordează, pe lângă problemele metodologice, şi pe cele privind

evaluatorul sub aspectul pregătirii profesionale şi a ţinutei morale şi consideră că un evaluator

este o persoană care trebuie să îndeplinească mai multe cerinţe:

- deţine o calificare corespunzătoare obţinută la o instituţie universitară;

- are experienţă profesională şi este în măsură să evalueze întreprinderi;

- este calificat în domeniul evaluărilor, calificare atestată printr-o diplomă acordată de o

instituţie acreditată;

- are capacitate de analiză şi sinteză.

Buna pregătire profesională a evaluatorului este o condiţie necesară pentru practicarea

profesiei, dar nu este suficientă. Pregătirea şi dreptul de a profesa îi sunt recunoscute

evaluatorului de către asociaţia de evaluatori din care face parte şi al cărui statut îl respectă.

Astfel, ANEVAR stabileşte prin statutul său linia de conduită care să garanteze realizarea unor

evaluări corecte, care au la bază teoria de evaluare larg acceptată şi respectarea unor principii de

etică profesională: integritate, obiectivitate, independenţă profesională, competenţă profesională,

secretul profesional ş.a. Consiliul Director al ANEVAR a stabilit trei categorii de membri ai

asociaţiei:

- membri titulari – persoane fizice;

- membri asociaţi – persoane juridice;

- membri acreditaţi – persoane fizice.

Un evaluator elaborează o lucrare în calitate de consultant, de arbitru sau de expert

neutru.4

4 ANEVAR - Evaluarea întreprinderilor - curs - ediţia a III-a, Biblioteca ANEVAR, nr. 1/1995, pag.19


7. CÂTEVA PRINCIPII ÎN EVALUARE

Utilizarea standardelor

Respectarea standardelor de evaluare nu este o condiţie obligatorie, dar este necesară

pentru realizarea unei bune evaluări. Standardele sistematizează cele mai bune practici în

domeniu şi prin respectarea lor creşte credibilitatea evaluărilor şi a evaluatorilor.

Abordarea sistemic ă

Evaluarea unei întreprinderi se realizează prin abordarea acesteia ca sistem compus din

subsisteme care interacţionează dând o valoare unitară întregului. Valoarea astfel obţinută este

diferită de suma valorilor subsistemelor privite separat. Elementele componente vor fi luate în

considerare în totalitate (participaţie 100%) atât cu părţile lor pozitive, cât şi negative.

Valoarea afacerii

La stabilirea valorii afacerii, evaluatorul va avea în vedere veniturile viitoare pe care le va

genera exploatarea acesteia şi o anumită rată de actualizare. Veniturile viitoare sunt cele

fundamentate pe baza analizei diagnostic şi previzionate prin luarea în considerare a estimaţiilor

privind condiţiile viitoare ale pieţei. Acestea vor fi aşteptări medii şi nu optimiste sau pesimiste.

Previziunile optimiste şi cele pesimiste vor pune în evidenţă riscurile pe care şi le asumă

participanţii la tranzacţii şi pot constitui elemente de referinţă la negocierea preţului. Rata de

actualizare are în vedere costul capitalului şi este influenţată de factorii care acţionează pe piaţa

de capital.

Continuitatea exploat ării

Valoarea întreprinderii este determinată în ipoteza normală de continuare a exploatării.

Respectarea acestui principiu nu înseamnă că evaluatorul nu poate avea în vedere şi valoarea de

lichidare. Aceasta din urmă poate fi chiar superioară celei de utilizare atunci când afacerea


produce pierderi sau când anumite elemente intangibile au o valoare semnificativă la încetarea

activităţii.

Valori multiple

Pentru aceeaşi întreprindere pot fi stabilite mai multe valori prin utilizarea unor metode

diferite de evaluare. Evaluatorul va utiliza cel puţin metodele esenţiale de evaluare şi va formula

opinia sa în legătură cu cea mai relevantă dintre acestea. Apar şi opinii în legătură cu obţinerea

valorii relevante printr-un mixaj de valori, obţinut eventual ca o medie aritmetică simplă sau

ponderată. Având în vedere că evaluarea se face cu un anumit scop, doar una dintre aceste valori

corespunde scopului şi evaluatorul este cel mai în măsură să o cunoască.

Ordinea temporal ă

Valoarea întreprinderii nu se va stabili prin simpla extrapolare a trecutului, dar trecutul şi

prezentul explică şi condiţionează situaţia viitoare şi deci valoarea acesteia. În măsura în care nu

pot fi obţinute informaţii referitoare la factorii care vor acţiona în viitor, trecutul şi prezentul vor

constitui referinţele esenţiale pentru prognoza viitorului

Viitorul întreprinderii, foloasele pe care le va aduce în viitor proprietarului, dau valoarea

prezentă a acesteia. Prin urmare, acumulările trecute, concretizate în active tangibile şi

intangibile, dau doar valoarea de lichidare sau lichidativă a întreprinderii. Aceste acumulări

constituie premisa rezultatelor viitoare, dar evaluatorul va lua în considerare toţi factorii esenţiali

care vor determina rezultatele viitoare.

Pe axa timpului, trecut-prezent-viitor, evaluatorul va stabili şi data de referinţă la care se

referă valoarea sau valorile estimate.

8. RAPORTUL DE EVALUARE

Evaluarea unui sistem economic – bun economic, activ economic sau întreprindere – este

o activitate complexă care necesită antrenarea unor resurse umane materiale şi financiare şi

trebuie realizată într-o perioadă de timp determinată, stabilită de regulă prin contractul de

evaluare.


Raportul de evaluare este documentul esenţial elaborat de evaluatori şi are următoarea

structură orientativă:

I. Rezumat, concluzii şi recomandări

II. Prezentarea organizaţiei sau activului supus evaluării: amplasare; reţele; relaţii; regim

fiscal; capitalul organizaţiei – evoluţie; structura acţionariatului; obiect de activitate;

aspecte juridice.

III. Prezentarea evaluatorilor - C.V.- uri pentru persoane fizice

IV. Diagnosticul pentru evaluare

V. Bazele lucrării de evaluare

• Expertize şi studii proprii sau însuşite

• Bibliografia utilizată

• Ipoteze de evaluare: macroeconomice; microeconomice; raportul de schimb

la care s-a oprit evaluatorul; preţurile de referinţă – luna; structura

producţiei; structura cheltuielilor

- Factori de risc: interni, externi

VI. Metode de evaluare aplicate

VII. Gama de valori – valoarea acţiunilor

VIII. Opiniile evaluatorului

Teste gril ă

1. Evaluarea şi reevaluarea sunt activităţi:

a) similare

b) diferite numai ca ordine de realizare în timp

c) diferite ca ordine de realizare în timp şi ca bază de informaţii

d) diferite sub aspect metodologic

e) reevaluarea constă în reluarea evaluării atunci când sau făcut erori sau când rezultatele

diferă mult de aşteptări

2. În teoria evaluării valoarea şi preţul unui bun sau a unei întreprinderi sunt:

a) noţiuni identice

b) în relaţie de dependenţă

c) în relaţie de indiferenţă


3. În teoria evaluării valoarea unui bun sau a unei întreprinderi este dată de:

a) preţul la care au fost realizate (achiziţionate)

b) costul la care au fost realizate (achiziţionate)

c) caracteristici, proprietăţi intrinseci, utilitate

d) capacitatea de negociere a vânzătorului

e) convingerile cumpărătorului

4. În teoria evaluării preţul unui bun sau a unei întreprinderi este:

a) cel rezultat din negociere

b) cel propus pentru negociere de către vânzător

c) cel propus pentru negociere de către cumpărător

d) ambele

e) cel care este egal cu valoarea bunului

f) nici unul din cele menţionate

5. Valoarea unei întreprinderi este stabilită prin:

a) aprecieri şi calcule bazate pe conceptul de utilitate

b) informaţiile din documentele contabile

c) percepţia cumpărătorului

d) opinia vânzătorului

6. Teoriile evaluării stau la baza stabilirii:

a) preţului

b) valorii

c) însuşirilor esenţiale ale bunurilor şi întreprinderilor

7. Evaluările contabile şi cele economice diferă prin faptul că:

a) evaluările contabile au la bază costuri, preţuri şi caracteristici intrinseci ale bunurilor, iar

evaluările economice au la bază utilitatea

b) evaluările contabile au la bază utilitatea, iar cele economice costuri, preturi şi

caracteristici intrinseci ale bunurilor

c) au la bază metodologii diferite de fundamentare

01 Evaluarea1

Documents

Transcript of 01 Evaluarea1