000 Curs Editare in Limbaje Specializate Sinteza 1 Scurt

32
SINTEZĂ DE CURS EDITAREA ÎN LIMBAJE SPECIALIZATE Obiective 1. Iniţierea în domeniul prelucrării computerizate a informaţiei pentru media. 2. Introducere în utilizarea aplicaţiilor specializate pentru produse mediatice. 3. Deprinderea cunoştinţelor pentru a putea înţelege modul cum se desfăşoară procesele de prelucrare şi editare a materialelor destinate difuzării media, în funcţie de specificul canalului. 4. Realizarea unor proiecte, cu teme stabilite, prin intermediul cărora se va determina modul în care au fost însuşite noţiunile şi tehnicile de lucru. 5. Evidenţierea specificului fiecărei aplicaţii utilizate – editare, tehnoredactare, design de presă, editare audio, editare video, editare de imagine – şi limbajul jurnalistic. 6. Analizarea unor proiecte reuşite, care îndeplinesc atributul de „model”, pentru a înţelege mai bine cum au fost realizate. 7. Evidenţierea proceselor de diversificare a formelor de comunicare şi de transmitere a informaţiei pentru opinia publică. Tematică Tema 1a Informaţia pentru presă în contextul societăţii informaţionale Tema 1b Implicaţiile utilizării informaticii şi microelectronicii în media (presă) Tema 2a Redacţia informatizată în era digitală Tema 2b Standarde de editare în presa scrisă din România Tema 3a Noile media şi noile tehnologii Tema 3b Componentele unui calculator personal – „anatomia” unui PC Tema 4a „Constelaţia” software utilizată în presă Tema 4b Editoarele de texte – baza de pornire Tema 5a Tehnoredactarea computerizatăşi designul de presă Tema 5b

Transcript of 000 Curs Editare in Limbaje Specializate Sinteza 1 Scurt

Page 1: 000 Curs Editare in Limbaje Specializate Sinteza 1 Scurt

SINTEZĂ DE CURS

EDITAREA ÎN LIMBAJE SPECIALIZATE Obiective

1. Iniţierea în domeniul prelucrării computerizate a informaţiei pentru media. 2. Introducere în utilizarea aplicaţiilor specializate pentru produse mediatice. 3. Deprinderea cunoştinţelor pentru a putea înţelege modul cum se desfăşoară procesele de

prelucrare şi editare a materialelor destinate difuzării media, în funcţie de specificul canalului. 4. Realizarea unor proiecte, cu teme stabilite, prin intermediul cărora se va determina modul în

care au fost însuşite noţiunile şi tehnicile de lucru. 5. Evidenţierea specificului fiecărei aplicaţii utilizate – editare, tehnoredactare, design de presă,

editare audio, editare video, editare de imagine – şi limbajul jurnalistic. 6. Analizarea unor proiecte reuşite, care îndeplinesc atributul de „model”, pentru a înţelege mai

bine cum au fost realizate. 7. Evidenţierea proceselor de diversificare a formelor de comunicare şi de transmitere a

informaţiei pentru opinia publică. Tematică

Tema 1a Informaţia pentru presă în contextul societăţii informaţionale

Tema 1b Implicaţiile utilizării informaticii şi microelectronicii în media (presă)

Tema 2a Redacţia informatizată în era digitală

Tema 2b Standarde de editare în presa scrisă din România

Tema 3a Noile media şi noile tehnologii

Tema 3b Componentele unui calculator personal – „anatomia” unui PC

Tema 4a „Constelaţia” software utilizată în presă

Tema 4b Editoarele de texte – baza de pornire

Tema 5a Tehnoredactarea computerizatăşi designul de presă

Tema 5b

Page 2: 000 Curs Editare in Limbaje Specializate Sinteza 1 Scurt

Prelucrarea imaginii (fotografia şi filmul) în epoca imaginii Tema 6a

Culegerea şi colectarea informaţiei pentru presă în condiţiile exploziei informaţionale Tema 6b

Internetul – sursă de informare fără frontiere pentru presă Tema 7a

Jurnalismul on-line – o profesie datorată noilor tehnologii Tema 7b - Studii

Impactul Internetului asupra mijloacelor de comunicare în masăşi jurnalismului Viitorul Internetului

PROBLEMATICĂ

Tema 1a Informaţia pentru presă în contextul societăţii informaţionale

Introducere Moto: „Societatea informaţională nu este totuna cu o societate ai cărei membri sunt mai bine

informaţi” - (Denis McQuail şi Sven Windahl, Modele ale comunicării, p. 17)

Obiectivul lecţiei Dacă în anii ´90, la întâlnirile formatorilor de presă (în 1994, am avut ocazia să particip la

Lille, Franţa, la Adunarea Generală a formatorilor de presă la nivel european – organizat de European Journalism Training Association), subiectul fierbinte al discuţiilor îl reprezenta viitorul profesiei de jurnalist în contextul noilor tehnologii, astăzi realitatea confirmă punctele de vedere exprimate, respectiv faptul că noile oportunităţi tehnologice nu schimbă premisele profesiei de jurnalist, ci lansează noi provocări tehnice. De aici şi nevoia de a încerca o apropiere a celor care vor utiliza atât mijloacele de comunicare tradiţionale, cât şi cele noi.

Rezumatul temei Ceea ce se întâmplă în presă, şi nu numai, la începutul noului mileniu depăşeşte ceea ce

anticipau teoreticienii. Derutaţi sau încercând să identifice cât mai exact noul model de evoluţie, cercetătorii au ezitat iniţial în privinţa denumirii ce i s-ar cuveni noii perioade. Sintagme precum: „epoca informaticii”, „epoca tehnocratică” (Zbigniew Brejinski), „epoca spaţială”, „societatea supraindustrială” (Alvin Tofler), „societatea postindustrială” (Daniel Bell) au făcut carieră. Ele au constituit semnele noii epoci. Apariţia aproape explozivă – dar nu imprevizibilă – a unor astfel de structuri a făcut ca viitorul să fie cercetat aproape în paralel cu prezentul.

„Calculatorul a bulversat existenţa informaţiei. A obligat-o să iasă din viteza obişnuită, i-a imprimat un metabolism nou, a plasat-o pe traiectorii nebănuite. Calculatoarele sunt în măsură să execute un miliard de operaţii pe secundă, ştiaţi asta?”– se întreba retoric Neagu Udroiu în lucrarea citată (p.143).

Progresele tehnologice spectaculoase au mai avut un efect important. Ele au favorizat producerea unui volum imens de informaţii, a unor informaţii ieftine şi accesibile, asigurând totodată transportul lor rapid, aproape instantaneu, în orice colţ al lumii.

Page 3: 000 Curs Editare in Limbaje Specializate Sinteza 1 Scurt

„Societatea informaţională este o societate traversată de reţele electronice de informaţii şi de comunicare, o societate care alocă o bună parte din resursele sale producerii de informaţie, deoarece îşi dă seama că informaţia devine principala materie primă a propriei sale dezvoltări. Oferta de informaţie creşte într-un ritm de 8-10% anual. Ceea ce înseamnă dublarea sa la fiecare 5-6 ani. Este un ritm imposibil de acoperit de către fiinţa umană.

În acelaşi timp, cresc spectaculos posibilităţile de acces. Ştim sau putem şti în orice moment o mulţime de lucruri despre aproape orice. Apare ceea ce literatura de specialitate numeşte «paradoxul abundenţei».” (Paul Dobrescu, Alina Bârgăoanu – Mass media şi societatea, Ed. a doua, rev. – Bucureşti : comunicare.ro, 2003, p.100)

Avalanşa de informaţii, de date, de evaluări pe care o prilejuieşte tehnica facilitează cu adevărat o comunicare reală, favorizează un spor veritabil de cunoaştere sau, dimpotrivă, generează un proces de mimare a unei comunicări efective, induce o percepţie artificială despre o realitate care nu există. (…) „Omniprezenţa tehnologiei“ – spune Lucien Sfez – „hrăneşte impresia că astăzi cunoaştem mai mult, că ne aflăm în contact cu fiecare problemă fierbinte, importantă, semnificativă, că dispunem de un sistem închegat şi operativ de cunoaştere“. În realitate, „nu realizăm altceva decât maşini (…) pentru produs comunicare”, un sistem închegat de instrumente tehnologice care nu facilitează accesul la şi dialogul cu probleme reale, ci diversifică doar formele de transmitere a unor mesaje care au puţină legătură cu viaţa adevărată. Într-o epocă în care creaţia la modă este „maşina de comunicat”, de la telefon şi variantele sale moderne la computer, – conform autorilor citaţi mai sus – se comunică din ce în ce mai puţin.

Concluzii asupra temei tratate Într-o epocă în care oferta de informaţii creşte într-un ritm de 8-10% pe an, oamenii au din

ce în ce mai multe probleme cu adaptarea la această rată de creştere, impusă de noile tehnologii care ne-au invadat. Acestea au reuşit să comprime timpul într-un mod de neimaginat. Practic, reducerea costurilor din domeniul microelectronicii a făcut ca preţul unui mesaj transmis prin intermediul acestor tehnologii să coboare sub o cincime de cent. Şi lucrurile continuă să evolueze.

Tema 1b Implicaţiile utilizării informaticii şi microelectronicii în media

Introducere Moto: „…microprocesorul ar putea fi cheia porţii Utopiei”. [Gunter Friedrichs, Adam

Schaff – Microelectronica şi societatea la bine şi la rău (Raport către Clubul de la Roma), Editura Politică, Bucureşti, 1985, p. 59].

Obiectivul lecţiei Cunoaşterea momentelor decisive, a etapelor şi a datelor semnificative, care au marcat

evoluţia şi procesele de schimbare din mass media. Iar pentru a înţelege încotro ne îndreptăm, trebuie să-l cităm pe sociologul şi viitorologul englez John McHale, autorul lucrării The Future of the Future (Viitorul viitorului): „Viitorul trecutului este în viitor. Viitorul prezentului este în trecut. Viitorul viitorului este în prezent”. [John Naisbitt – Megatendinţe, 1989, p. 7].

Page 4: 000 Curs Editare in Limbaje Specializate Sinteza 1 Scurt

Rezumatul temei Motto: „Presa – o noţiune care a trebuit să adopte geometria variabilă a evenimentelor.

Telegraf, telefon, radio, cinema, televizor. Fiecare în parte – un braţ al organismului prin arterele căruia informaţia pulsează fără ostenire în drum spre consumatorul de pretutindeni”. (Neagu Udroiu, Eu comunic, tu comunici, el comunică, Editura Politică, Bucureşti, 1983, p. 13)

Ce a determinat o asemenea mutaţie? Care este evenimentul ce a permis evoluţia presei? Fără îndoială informatica şi dezvoltarea ei. Să vedem cum arată acest proces în viziunea lui Giovanni Giovanini, unul din cercetării cei mai avizaţi atunci când vine vorba de istoria mijloacelor de comunicare: „Toate tehnologiile sunt implicate, dar una se impune, şi anume aceea legată de generarea, culegerea, transmiterea, elaborarea şi răspândirea informaţiei”. Revoluţia digitală

Putem începe prin a enunţa o paradigmă: „Suntem martori şi participanţi la o revoluţie globală fără precedent”. Este vorba de revoluţia digitală. Aceasta se desfăşoară la nivel planetar. Nicio altă revoluţie de până acum – şi mă refer aici la revoluţiile tehnologice sau sociale – nu au avut un impact atât de profund asupra modului de viaţă a individului sau a sistemului social în sine.

De altfel, autorul lucrării „Satul global”, Marshal McLuhan, atrăgea atenţia încă din anii ’60 asupra schimbărilor dramatice din societate produse de mass media şi de tehnologiile ce urmau să vină.

Concluzii referitoare la temă Răspândirea rapidăşi într-un număr foarte mare a calculatoarelor personale provoacă o

dinamică nemaiîntâlnită în ceea ce priveşte schimbarea. Este vorba atât de accelerarea proceselor de obţinere a unor produse sau servicii, cât şi de apariţia, respectiv dispariţia, unor profesii. În tot acest proces, avem de-a face cu noi provocări, cărora trebuie să le răspundă atât societatea, cât, mai ales, individul. Datorită posibilităţilor specifice, calculatorul personal a pătruns în domenii iniţial nebănuite. Atunci când vine vorba de activităţi de rutină, calculatoarele sunt neîntrecute. Dacă ne referim la aria de folosire a calculatorului personal în zona presei, trebuie precizat că nu există specializare în care acestea să nu fi pătruns.

Tema 2a Redacţia informatizată în era digitală

Introducere Oricine are un calculator personal acasă sau la serviciu poate deveni un factotum. Poate

alege subiectul, unghiul de abordare, modul de tratare, felul în care va arăta în final respectivul document. Mai mult, poate alege o anumită formă deja existentă (utilizând un şablon).

Şi, totuşi, ce ne desparte de clasica redacţie, având în vedere că astăzi majoritatea ziariştilor îşi transferă munca prin intermediul reţelelor informatice?

Obiectivul lecţiei Familiarizarea studenţilor cu felul în care arată redacţiile informatizate. Conturarea

profilului jurnalistului, având în vedere impactul erei digitale asupra modului de lucru. Apropierea de realitate ţinând cont că standardele de lucru din redacţiile existente sunt într-o continuă adaptare la normele jurnalistice şi la cele de organizare mai eficientă a activităţii.

Page 5: 000 Curs Editare in Limbaje Specializate Sinteza 1 Scurt

Rezumatul temei Activitatea redacţională se desfăşoară într-o permanentă „stare de veghe”. Dacă în urmă cu

câteva decenii aveam de-a face cu un singur aparat – telexul – care permitea accesul la unul sau mai multe canale de informaţii de presă, în prezent, fiecare angajat al unei redacţii poate accesa, cu foarte mare uşurinţă, un număr nelimitat de surse de informare. Iar aceasta, cum altfel, decât, prin intermediul calculatorului personal. La un „clic” sau mai multe distanţă se află agenţiile de presă, site-urile marilor organizaţii media, cele ale producătorilor autohtoni de ştiri... şi lista poate continua.

Procesoarele de cuvinte Zicerea biblică „la început a fost cuvântul” poate fi valabilăşi pentru ce s-a întâmplat în

redacţii. În timp ce maşinile existente în anii ’80 tipăreau cu o viteză ce varia între 5 şi 100 de rânduri pe minut, un nou tip de imprimare putea oferi cópii în ritmul de 18.000 de rânduri pe minut. Implicaţiile prelucrării cuvântului trec dincolo de funcţiile convenţionale de dactilografiere şi dictare. „Firma «Ragan Information Systems» susţine că poate înlocui 250 de birouri de cartare cu un singur terminal modular, cu aceleaşi cheltuieli” – [Gunter Friedrichs, Adam Schaff – Microelectronica şi societatea la bine şi la rău (Raport către Clubul de la Roma), Editura Politică, Bucureşti, 1985, p.110]

Tehnoredactarea computerizată Cine nu a auzit de DTP? Adică de Desktop Publishing în varianta engleză. Cât despre PAO,

(Publication Assistée par Ordinateur) – varianta franceză –, nu ne îndoim că pentru cunoscători această abreviere nu mai reprezintă de mult un secret. În acest context să menţionăm că, în principiu, documentele tipărite (imprimate) se împart în două categorii. Documentele simple, cum ar fi scrisorile sau notele pentru un produs şi cele care necesită un grad ridicat de cunoaştere. Tehnoredactarea computerizată a schimbat radical ideea de prelucrare a documentelor imprimate.

Prelucrarea de imagine Fotografie de presă sau imagine-document, fiecare „poză” trebuie prelucrată. De ce?

Simplu. Tipografiile utilizează descompunerea de culoare, un mod de lucru denumit CMYK. Adică cyan, magenta, yellow, black. Despre ce este vorba? Retina ochiului uman sesizează cu ajutorul „conurilor” şi „bastonaşelor” lumina puternicăşi detectează culorile în timp ce bastonaşele lucrează la lumină slabăşi detectează imaginile albnegru. Există trei tipuri de conuri care detectează fie lumina roşie, fie verde, fie albastră. Binecunoscutul RGB (red, green, blue). De aceea, tiparul în culori este realizat printr-un amestec diferit al culorilor, pentru că ochiul percepe culorile depuse pe un suport material altfel decât percepe lumina colorată.

Grafica vectorială Una din cele mai spectaculoase apariţii pe scena utilizării de către „marele public” o

reprezintă cu siguranţă programele vectoriale. Adobe Illustrator permite în prezent lucruri irealizabile în urmă cu ceva vreme. Un obiect poate fi mărit sau micşorat de la câţiva milimetri la dimensiunea unui bloc de locuinţe, păstrându-şi caracterul de perfecţiune de la care pleacă fără a-şi modifica în niciun fel calitatea. De altfel, această aplicaţie şi-a pus amprenta într-un mod decisiv asupra „feţei presei” – fie ea tipărită, ori electronică – încât la această oră nicio publicaţie serioasă nu realizează un număr în care să nu existe o infografie, un grafic, o siglă, o schemă care să nu fie realizate cu ajutorul acesteia.

Concluzii referitoare la temă

Page 6: 000 Curs Editare in Limbaje Specializate Sinteza 1 Scurt

Odată cu apariţia calculatoarelor personale, în anii ’80, la uşile redacţiilor se adunau proiectele atâtor generaţii de ziarişti. Un acces mai rapid, mai direct la informaţie, o dorinţă acută de exprimare pe alte orizonturi jurnalistice. Băncile de date au primit, de asemenea, un nou suflu. Practic, cu ajutorul noilor tehnologii, se putea comunica în timp real, se putea transfera informaţia în orice colţ al planetei aproape instantaneu, iar economia mondialăşi-a mai asigurat nişte pieţe care altfel nu ar fi existat.

Tema 2b Standarde de editare în presa scrisă din România

Introducere Atunci când întrebi cine are calculator personal – mă refer la studenţi în general

– răspunsul este invariabil. Cel puţin 90% deţin sau utilizează în mod curent un asemenea instrument. Ei bine, surpriza apare în momentul în care soliciţi un articol redactat corect!

Obiectivul lecţiei Fixarea unor reguli, aproape universale, de editare a unui text – norme valabile în orice

redacţie în care se foloseşte computerul. Însuşirea acestor standarde va permite oricui să elaboreze un document corect, uşor de citit şi de convertit ulterior la orice format. Exigenţele impun acurateţe, concizie, claritate. Ei bine, atunci când le ai pe toate şi un document corect lucrat, eficienţa este maximă.

Rezumatul temei Motto: „Patul lui Procust existăşi în presă. În ziare nu putem introduce text fără milă, iar în

eter – radio şi televiziune – timpul ne obligă să „aducem în discuţie” doar cuvintele rostite corect şi firesc, în formulări plăcute! Probabil, pe Internet faimosul „pat al lui Procust” nu-şi mai găseşte utilitatea! Aceasta cel puţin din punct de vedere al dimensiunilor, întrucât spaţiul se poate dilata foarte mult (nu îndrăznim să facem aprecieri, însă un lucru este cert privind cum evoluează lumea virtuală). Apare însă o problemă. Cea a timpului de lectură, care este foarte importantă, dar şi cea a celui de căutare, de găsire a informaţiei. Aşadar, există o măsură, însă diferită de presiunea tiparului şi a ceasului.

În acest context trebuie să aducem în discuţie specificul naţional. În ceea ce ne priveşte avem de-a face cu câteva semne „pur sânge româneşti”: â, Â, ş, Ş, ţ, Ţ, î, Î, ă, Ă. La fel cum francezii au: ç, è, é, ê, iar germani: ß, ü, ë şi exemplele pot continua pentru fiecare ţară în care se utilizează ca bază semnele grafiei latine.

Selectarea tastaturii pentru scrierea în limba română În cazul în care porniţi la redactarea unui material cu ajutorul computerului, este necesar să

alegeţi scrierea cu diacritice. Nimic mai simplu. Dacă a fost instalat, după pornirea computerului, pe bara de sarcini, în dreapta există un „buton” (language bar) pe care scrie „EN” de la engleză. Dacă dorim să trecem la scrierea în limba română, putem accesa rapid o combinaţie de taste Alt+Shift sau cu ajutorul mouse-ului click pe „buton” şi selectăm RO. La fel şi pentru orice altă limbă pe care urmează o folosiţi: franceză, spaniolă etc.

Semne şi reguli pentru editare Revenind la scrierea în care utilizăm litere latine, aceasta se bazează pe abstractizarea a 26

de semne. În toate ţările în care „semnul” deţine monopolul s-a creat un anume mod de aranjare a textului. Facem precizarea că semn înseamnă orice literă, semn de punctuaţie, inclusiv pauzele dintre cuvinte (o pauză este considerată un semn).

Page 7: 000 Curs Editare in Limbaje Specializate Sinteza 1 Scurt

Alineatul sau paragraful Fiecare idee nouă începe cu un spaţiu alb. Acesta se realizează cu tasta TAB şi nicidecum cu

bara de spaţiu. Această tastă permite alinierea şi organizarea textului rapid şi uniform. Spaţiul dintre cuvinte După fiecare cuvânt, urmează un spaţiu alb. Aici nu trebuie decât să apăsăm pe bara de

spaţiu o singură dată. În situaţia în care ţinem prea mult degetul apăsat pe această tastă, vor fi introduse două sau mai multe pauze, ceea ce va afecta dimensiunile textului. Iar în orice redacţie din lume (sau în oricare editură) aceasta însemnă spaţiu consumat sau un tehnoredactor care vă bombăne că nu ştiţi să folosiţi calculatorul, pentru că el trebuie să corecteze ce aţi greşit. Şi vă mărturisesc că am auzit de atâtea ori aceste remarce, încât mă întreb cum de e posibil ca oameni care sunt învăţaţi să citească şi să scrie de la vârste mici să producă asemenea erori.

Semnele de punctuaţie Vorba lui Creangă: „nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele…”

Ei bine, la această temăştiu sigur că, începând cu primele lecţii de scriere, la caligrafie, după fiecare cuvânt aşezam semnele de punctuaţie: virgula, punctul, semnul de întrebare, cel de exclamare, ş.a.m.d. (şi aşa mai departe) sau etc.!

Particularităţi ale utilizării tastaturii în limba română Atunci când a fost creată tastatura – pornind de la tastatura maşinii de scris – s-a considerat

suficientă elaborarea uneia care poate fi considerată „universală”. Tocmai de aceea, în momentul în care selectăm tastatura pentru a o folosi în limba română, avem de-a face cu câteva modificări majore.

Utilizarea semnelor de punctuaţie Apar anumite inversări faţă de ce vedem gravat pe tastatură. În mod concret, situaţiile sunt

următoarele: pentru ghilimele „xxxxxx” – atât deschiderea cât şi închiderea acestora se realizează cu combinaţia de taste Shift+2. Precizare importantă. În limba română ghilimele se pun la început jos şi la sfârşit sus. Dacă apar probleme cu poziţionarea acestora verificaţi din meniul „Instrumente” (Tools) dicţionarul să fie selectat pentru limba română;

pentru : (două puncte) – folosiţi Shift+. (punct) pentru ; (punct şi virgulă) – folosiţi Shift+, (virgulă) pentru ! (semnul exclamării) – folosiţi Shift+1 (unu, cifra numerică) pentru ? (semnul întrebării) – folosiţi Shift++ (plus) pentru - (liniuţă sau cratimă) – folosiţi / (linie) Inversări de taste pentru litere În cazul folosirii tastaturii pe limba română literele „z” şi „y” sunt inversate. Aşadar pentru a

obţine litera dorită va trebui să vă obişnuiţi să tastaţi diferit cele două semne.

Concluzii asupra temei tratate O poveste simplă. Povestea standardelor de editare din orice redacţie românească sau în care

se utilizează fonturi (caractere) latine. Şi cum timpul ne presează, datorită noilor tehnologii, e bine ca ea să fie însuşită chiar de la început. Ce bine ar fi ca atunci când eşti supus unei presiuni formidabile, şi mă gândesc la lupta permanentă cu timpul, să dispui de abilităţi care te ajută. Nimeni nu mai are timp de pierdut cu un text prost elaborat, cât despre editare… măcar se poate învăţa. Este vorba de temelia necesară oricărui utilizator de calculator personal care doreşte să scrie corect.

Page 8: 000 Curs Editare in Limbaje Specializate Sinteza 1 Scurt

Tema 3a Noile media şi noile tehnologii în contextul globalizării comunicării

Introducere Redacţia tradiţională a rămas undeva în tunelul timpului. Imaginaţi-vă că sunteţi responsabil

al unei publicaţii şi urmează să plecaţi pe un alt continent. De acolo, în timp ce vă deplasaţi dintr-un oraş în altul, din când în când, utilizaţi telefonul mobil pe care aveţi şi conexiune de Internet pentru a putea vedea ce se întâmplă cu numărul la zi. Nu, nu este un exerciţiu de imaginaţie. Este o realitate trăită. Mai mult, după vizualizarea informaţiilor respective, solicitaţi retuşurile cuvenite. O lume în mişcare! Şi toate acestea la o diferenţă de 10-12 ore şi la mii de kilometri distanţă.

Obiectivul lecţiei Sociologul şi viitorologul englez John McHale, autorul lucrării „The Future of the Future”

(Viitorul viitorului), aprecia: „Omul supravieţuieşte numai prin capacitatea sa de a acţiona în prezent, pe baza experienţei trecute, în termenii consecinţelor viitoare. Prin asumarea viitorului, omul îşi face prezentul suportabil şi trecutul semnificativ. Trecutul, prezentul şi viitorurile alternative se întreţes în anticiparea şi predicţia acţiunilor viitoare”. [John Naisbitt – Megatendinţe,Bucureşti, 1989, p. 7]

Rezumatul temei Să revenim însă la zilele noastre. Clasicele media s-au multiplicat într-un ritm nemaiîntâlnit.

Când afirmam că toţi ştim cum arată presa, ne refeream la explozia mediatică fără precedent. Locurile de vânzare a presei tipărite sunt mai mult decât „bine garnisite”. Sute de titluri aşteaptă ordonat să fie cumpărate. În acelaşi spaţiu, descoperim „specialităţi” asemănătoare. Publicaţiile aparţinând aceluiaşi domeniu stau grupate în aşteptarea pasionaţilor sau a celor interesaţi.

Radioul a făcut trecerea de la „vocile unice” la „corul radio”. Spaţiul hertzian a fost cucerit. Abia de mai ai loc pe scala radioului pentru câte o pauză de linişte. Fiecare zonă are un public ţintă, care vibrează la „grila de programe”. În realitate, studiile sociologice au coborât din lucrările de specialitate, generând noi şi noi modele pentru cei care modelează… economia de piaţă.

Televiziunea a depăşit cu mult tot ce ne puteam imagina. În fiecare apartament convieţuiesc nu doar familii umane. Există două, trei, ba chiar şi patru televizoare. Oferta este mai mult decât diversă. Dacă „pachetul standard” nu te satisface – are doar 40 de programe – mai poţi beneficia de un supliment; după care de încă unul, iar lucrurile sunt departe de a fi încheiate. S-a ajuns acolo încât simultan urmărim două programe pe acelaşi televizor.

„Datorită noilor mijloace de comunicare în masă, mai ales televiziunii, părem a fi o societate a întâmplărilor, mişcându-ne de la un incident – uneori chiar de la o criză – la altul, luându-ne doar rareori răgazul (sau având grijă) să observăm procesul care are loc în profunzime. Şi totuşi, doar prin înţelegerea tiparelor mai cuprinzătoare evenimentul individual capătă un sens.” [John Naisbitt – Megatendinţe (Zece noi direcţii care ne transformă viaţa), Editura Politică, Bucureşti, 1989, p. 27]

Trăsături ale noilor media Probabil cea mai importantă mutaţie o reprezintă faptul că tehnologia analogică a fost

înlocuită aproape în totalitate de tehnologia digitală. Clasica imagine, sunetul şi/sau semnul au fost date la o parte de 1 şi 0. Nimic altceva decât baza sistemului binar. În acest context trebuie menţionată contribuţia savantului român – Ştefan Odobleja care publică în 1938-1939, la Paris, lucrarea în două volume „Psihologia consonantistă”, în care pune bazele ciberneticii ca ştiinţă. Este prima lucrare despre cibernetică apărută în literatura universală.

Page 9: 000 Curs Editare in Limbaje Specializate Sinteza 1 Scurt

Concluzii referitoare la temă Noile media se referă la rezultatul convergenţei dintre sistemul mediatic tradiţional

(televiziune, radio, presă scrisă), telecomunicaţii, tehnologia digitalăşi sistemele informatice şi computerizate. Această convergenţă între media contemporane, telecomunicaţii, electronicăşi computer – care datează aproximativ din anii ’70 – justifică prezenţa determinantului „noi”, nu doar în sensul de ultimele despre care ştim/ultimele care au apărut, ci noi în sensul că prezintă trăsături speciale şi impun regândirea substanţială a modului de organizare şi de dezvoltare a unei societăţi.

Tema 3b Componentele unui calculator personal – „anatomia PC-ului”

Introducere Cum aratăşi ce conţine un calculator personal, având în vedere faptul că dialogul dintre

calculatorul personal şi om se realizează prin afişare vizuală, prin producerea sunetelor, iar tipurile de informaţii vehiculate sunt: numerele, textele, imaginile (statice sau dinamice) şi sunetele. Cum păstrează calculatorul aceste informaţii şi cum le prelucrează?

Obiectivul lecţiei Familiarizarea viitorilor jurnalişti cu structura internă a unui calculator personal, având în

vedere răspândirea pe care această unealtă o are în aproape toate redacţiile din întreaga lume. Într-un domeniu în care schimbările au o viteză ameţitoare, important este să reuşeşti să înţelegi ce se întâmplă în interior.

Rezumatul temei Din punct de vedere al funcţionării, părţile componente ale unui calculator se pot clasifica în

următorul mod: -dispozitive de intrare – pentru introducerea datelor în calculator (tastatură, mouse, scanner,

lightpen, joystick, touchscreen); � . unitatea centrală – pentru prelucrarea datelor (procesor, memorie internă); dispozitive de ieşire – pentru a prezenta utilizatorilor datele prelucrate (monitor, imprimantă, plotter, difuzor); � . suporturile de memorie externă – pentru stocarea datelor (hard disk, dischetă, CD, ZIP, DVD, memory stick). Aceste suporturi de date sunt numite externe deoarece nu fac parte din unitatea centrală. Pentru prelucrarea datelor, unitatea centrală foloseşte memoria internă.

Toate dispozitivele „palpabile” constituie hardware-ul. Sau, astfel spus, hardware-ul este noţiunea care cuprinde toate dispozitivele ce alcătuiesc fizic un calculator. Hardware-ul cuprinde două părţi: � . unitatea centrală; � . perifericele. Acestea constau din dispozitivele de intrare, dispozitivele de ieşire, mediile de memorare. Într-un calculator există cinci părţi esenţiale:

- procesorul (numit uneori şi unitatea centrală de prelucrare UCP sau CPU, Central Processing Unit în limba engleză);

Page 10: 000 Curs Editare in Limbaje Specializate Sinteza 1 Scurt

-memoria - care este de mai multe tipuri; -circuitele de intrare-ieşire prescurtate de obicei I/O; - discul de stocare a datelor; -programele sau aplicaţiile. În interiorul calculatorului existăşi alte componente care asigură funcţionarea

celor amintite. De exemplu: sursa de alimentare, placa de bază (motherboard), magistrala de date (parte componentă a circuitelor I/O) şi plăcile pentru echipamente periferice.

Conceptul de „placă de bază” (motherboard) era unul nou atunci când calculatoarele personale au început să câştige în popularitate. Înainte de miniaturizarea produsă prin introducerea circuitelor integrate, diferite părţi ale calculatorului erau plasate pe plăci separate sau chiar în unităţi separate, alcătuite din mai multe plăci. Astăzi, majoritatea componentelor care alcătuiesc calculatorul propriu-zis sunt plasate pe un singur suport cu circuite imprimate, numit placă de bază.

Conform standardelor, unitatea centrală (UCP/CPU) conţine cel puţin trei părţi: 1. -procesorul – „creierul calculatorului”. El transmite instrucţiuni calculatorului la un nivel foarte

scăzut; cu alte cuvinte procesorul execută programe. De asemenea, el ştie cum să adune, să scadăşi să efectueze operaţii logice simple (de tip adevărat/fals);

2. -memoria de lucru – este locul unde procesorul găseşte programele şi datele atunci când îşi îndeplineşte sarcinile, locul unde este păstrat tot ceea ce este folosit la un moment dat. Este vorba de un spaţiu temporar, pe care calculatorul notează tot felul de lucruri atunci când lucrează.

Dimensiunea memoriei de lucru este un criteriu important pentru viteza de lucru a unui PC.

Este vorba de o regulă simplă: cu cât este mai mare memoria de lucru, cu atât mai rapid este calculatorul;

3. -controlerul de intrare/ieşire (I/O - control) cu sistemul de magistrale (bus uri). Acestei părţi a unităţii centrale îi revin următoarele sarcini: � . transportul datelor în interiorul unităţii centrale; � . comanda legăturilor cu perifericele.

Dispozitivele de intrare Dispozitivele de intrare reprezintă sursele de date care alimentează CPU. În funcţie de tipul

datelor, pentru introducerea lor în calculator se utilizează diferite dispozitive: -tastatura – cel mai important dispozitiv de intrare/ieşire, fiind destinat introducerii textelor

formate din litere, numere şi caractere speciale; -mouse-ul face parte, împreună cu tastatura, din grupa standard a dispozitivelor de intrare; -scanner-ul – este comparabil cu un copiator. El transformă informaţia optică în informaţie

digitală indiferent dacă este vorba de imagine fotografică, desen sau text; -touchscreen-ul – este vorba de un monitor care reacţionează la atingere. Prin atingerea

uşoară a unei pictograme de pe suprafaţa ecranului va fi executată comanda care corespunde pictogramei;

-microfonul – sunetele şi vorbirea pot fi digitizate prin intermediul acestuia. Utilizarea microfonului se face atât pentru utilizarea la telefonia prin intermediul Internetului, cât şi pentru muzică, sau comenzi verbale;

Page 11: 000 Curs Editare in Limbaje Specializate Sinteza 1 Scurt

- touchpad-ul – cursorul mouse-ului poate fi deplasat pe ecran prin mişcarea degetului pe o suprafaţă plană. În locul celor două butoane clasice ale mouse-ului se află două taste.

Dispozitive de ieşire -monitorul (ecranul) – este dispozitivul de ieşire standard -imprimanta -după preluarea datelor de către calculator, avem nevoie ca rezultatele să fie

tipărite pe hârtie. -difuzoarele - dispozitive de ieşire pentru sunet.

Memoria externă (suport de informaţie). Memoria de lucru (internă), în care datele se află în momentul prelucrării. Este o memorie volatilă, deci este dependentă de alimentarea cu energie electrică. Pentru ca datele să nu se piardă, este nevoie să fie stocate într-o memorie nevolatilă externă. Tipuri de memorie externă:

Plăcile de extensie Pentru a degreva unitatea centrală de anumite sarcini, mărindu-i în acest fel capacitatea de

procesare, se pot conecta la placa de bază plăci de extensie. Acestea sunt de mai multe categorii, în funcţie de sarcina pe care trebuie să o îndeplinească: � . placa grafică - imaginile afişate pe ecran sunt de o calitate mai bună sau mai slabă, în funcţie de calitate şi de performanţă; � . placa audio - pentru datele din domeniul acusticii (numită în mod curent „SoundBlaster”); � . placa modem - leagă calculatorul de reţeaua telefonică, astfel încât putem comunica prin intermediul reţelei de telefonie cu restul lumii;

-placa video - pentru a putea viziona imagini video pe monitorul PC-ului; -placa de reţea - prin intermediul acesteia pot fi legate mai multe PC-uri într-o reţea de

lucru.

Concluzii referitoare la temă O radiografie a felului în care arată cea mai răspândită noutate tehnologică – calculatorul

personal (în limba engleză – personal computer, de unde şi prescurtarea PC). Acestea sunt calculatoare numerice, care prin costul lor redus şi prin accesibilitate au pătruns în toate domeniile vieţii. Şi, cum în viaţa obişnuită, tot ceea ce ne înconjoară ne oferă informaţii, iar în mass media informaţia de presă este digializată cu ajutorul computerului, e bine săştim cum păstrează calculatorul aceste informaţii şi cum le prelucrează. Calculatorul personal reuneşte într-un tot unitar şi funcţional două părţi: hardware-ul şi software-ul.

Tema 4a „Constelaţia” software utilizată în presă

Introducere Pentru a elucida o anumită problemă cu ajutorul calculatorului personal avem nevoie de o

aplicaţie care să îi permită acestuia rezolvarea respectivei chestiuni. Aceste programe sunt reunite sub noţiunea software pentru utilizator.

Page 12: 000 Curs Editare in Limbaje Specializate Sinteza 1 Scurt

Obiectivul lecţiei Familiarizarea viitorilor jurnalişti cu pachetele de programe utilizate în mass media.

Programele de sistem contribuie la funcţionarea calculatorului, în timp ce programele de aplicaţii ne ajută în activitatea curentă, executând tot ce le vom solicita, indiferent dacă este vorba de adunarea unei coloane de cifre sau de verificarea ortografiei unui text scris. Pe scurt, programele de aplicaţii ne uşurează munca, iar programele de sistem ajută calculatorul să se organizeze (să lucreze).

Rezumatul temei Programele spun calculatorului ce are de făcut. Există două tipuri de programe: programe

de sistem şi programe de aplicaţii. Tipuri de software În principiu, se deosebesc două tipuri de software: - software-ul de sistem (de operare); -software pentru utilizator sau specializat; O încercare de definire a sistemului de operare ne relevă faptul că este vorba de

un pachet de programe, care sunt necesare pentru funcţionarea şi administrarea calculatorului. Acesta este primul program care este încărcat în memoria de lucru după pornirea calculatorului. El îndeplineşte următoarele sarcini:

- organizarea procedurilor de start ale calculatorului; � . administrarea memoriei interne; � . dialogul cu operatorul sistemului; -coordonarea programelor utilizatorului. În concluzie, software-ul de sistem (sistemul de operare) comandă calculatorul. Fără sistem de operare nu funcţionează nici un calculator.

Aplicaţii (software pentru utilizatori) Pentru a rezolva o anumită problemă cu ajutorul calculatorului, avem nevoie de

o aplicaţie care să ne permită rezolvarea respectivei chestiuni. Aceste programe sunt reunite sub noţiunea software pentru utilizator.

Clasificarea software-ului după scop: -software standard – se poate utiliza în multe domenii, oferind soluţii pentru un

număr foarte mare de utilizatori; � . software specific ramurii – specializat pentru un anumit domeniu, cum ar fi cel medical, adesea, fiind scump, nu este uşor de achiziţionat; � . software individual – pentru o anume problemă. Dezavantajul constă în faptul că este foarte scump.

Tipuri de software: -utilitar (tools and utilities) – simplifică lucrul cu calculatorul, trebuind să-l facă tot mai

accesibil; - diverse – sunt mici programe care comandă componentele hardware. Unele sunt incluse în sistemul de operare, iar altele împreună cu echipamentul achiziţionat la instalare; - de asistenţă – permite utilizatorului ce are de făcut în cazul instalării unui anumit program; -jocuri – de la utilizare individuală la utilizare în reţea, de la reflexe bune la descoperire şi inteligenţă; - viruşi – programe care provoacă daune şi care sunt extrem de rapid răspândite, provocând pagube software-ului sau colecţiei de date.

Instalarea software-ului

Page 13: 000 Curs Editare in Limbaje Specializate Sinteza 1 Scurt

Instalarea programului se face de regulă prin căutarea purtătorului de date pe care este montat programul – un fişier executabil, cu numele Setup sau Install, care rulează după ce s-a realizat un dublu clic. Parcurgerea celorlalţi paşi este realizată de un program asistent. Odată terminate procedurile de instalare, la o nouă pornire a calculatorului, programul care a fost instalat se află la dispoziţia utilizatorului.

Concluzii referitoare la tema tratată În multe din activităţi, programele utilizate nu au fost proiectate special, ci pentru a rezolva

o problemă specifică, indiferent de domeniul în care sunt folosite. Este vorba de sort-urile utilitare (editoarele de texte, sistemele de gestiune a bazelor de date, programele de machetare computerizată, de prelucrare de imagine etc.). În momentul de faţă este foarte greu de găsit un domeniu în care utilizarea calculatorului personal să nu fie însoţită de aplicaţii specializate pentru respectivul domeniu. Din fericire, mass-media este şi ea beneficiara acestei stări de fapt, în care lucrurile se schimbă rapid.

Tema 4b Utilizarea editoarelor de text – baza de pornire

Introducere Paşii necesari pentru o parcurgere eficientă a temei referitoare la procesarea textelor pot fi

rezumaţi astfel: înţelegerea principiilor de respectat pentru optima procesare a cuvintelor (semnelor), utilizarea abilităţilor de organizare a activităţii, valorificarea cunoştinţelor de bază (de uz general), aplicarea eficientă a cunoştinţelor generale, transferarea şi adaptarea cunoştinţelor de procesare a textelor de la un program la altul (de la un sistem la altul – de la Windows la Macintosh), utilizarea cunoştinţelor avansate şi punerea în valoare a acestora.

Obiectivul lecţiei Această temă nu poate acoperi toate programele specializate în editarea de texte. Încearcă

însă să fixeze cunoştinţe şi deprinderi (îndemânări) pentru a diminua cât mai mult efortul pentru viitori utilizatori ai editoarelor de texte: de la textul zilnic pe care trebuie să-l predaţi spre publicare la mesajele primite prin intermediul poştei electronice, ori de la mesageria instant şi până la siteul sau la blogul personal pe care îl întreţineţi, totul trece prin „procesarea textului”.

În mod normal, ar trebui început cu un program care să vă ajute să folosiţi „metoda oarbă”, preluată, de altfel, din dactilografie. Programele există în varianta de aplicaţii gen Typing Master Pro sau RoDactilo, succesoarele metodelor de învăţare din vremea maşinilor de scris. În România „metoda oarbă de dactilografie” a fost pusă la punct de profesorii Bosianu şi Brezeanu.

Rezumatul temei Ceea ce astăzi constituie o stare de normalitate, prin anii ‘80 constituia o situaţie de criză.

Cine îşi mai aduce aminte de problemele de la „Washington Post”, când a fost introdusă culegerea computerizată fără acordul sindicatelor? În timpul disputei ce a urmat, 25 de cadre de conducere au asigurat funcţionarea sistemului computerizat, preluând munca a 125 de linotipişti. Dar de situaţia din Marea Britanie de la „Times” care a avut drept rezultat întreruperea lucrului de către muncitori din noiembrie 1978 şi până în octombrie 1979? Toate acestea pentru că editoarele de texte schimbau modul de lucru.

Page 14: 000 Curs Editare in Limbaje Specializate Sinteza 1 Scurt

Programe pentru editarea şi prelucrarea textelor Pentru a scrie o scrisoare, un articol sau o carte avem nevoie de un procesor de text cum ar

fi: WordPad, Notepad, Microsoft Word, Word Perfect, Ami Pro, Mac Write, Adobe Acrobat Reader. Acestea servesc la editarea, formatarea şi memorarea textelor.

Scopul Indiferent de numele aplicaţiei, scopul principal al programelor de editare se referă la

memorarea unor informaţii tip text. De precizat că fiecare firmă producătoare de soft a încercat să-şi impună propriile standarde astfel încât anumite formate de fişier se regăsesc mai puţin la concurenţii direcţi.

O sugestie: evitaţi „carnavalul tipografic” Atunci când ne decidem să realizăm o lucrare care trebuie să arate cât mai elaborat, trebuie

să subordonăm tot ceea ce facem unui anumit stil, altfel există riscul să obţinem un carnaval tipografic. Din cauza facilităţilor oferite de editorul de text, apar probleme legate de felul în care arată un document. Trebuie ales cu grijă fontul pentru text, precum şi celelalte elemente pe care le vom integra. Nu trebuie exagerat printr-o diversitate mare de caractere sau de chenare, la fel cum nu trebuie să folosim în mod exagerat culori.

Considerăm că o prezentare succintă a editoarelor de text ar trebui să înceapă cu precizarea că sistemul de operare Windows pune la dispoziţie mai multe programe utilitare pentru prelucrarea textelor care pot fi accesate din meniul Accessories: aplicaţiile Notepad şi WordPad. Prima este un editor de text, iar cea de-a doua este un procesor de text.

Şabloanele (template) sunt modele de document care pot fi folosite la realizarea propriului document. Şabloanele sunt păstrate în fişiere de tipul .dot. Pe lângă şabloanele predefinite, pot fi construite propriile noastre şabloane. Există o gamă largă de şabloane pentru aplicaţii de birotică: scrisori, note profesionale, faxuri, curriculum vitae. Salvarea şi restaurarea unui document Pentru a salva un document nou, selectăm meniul „Fişier” (file), apoi comanda „Salvează ca” (save as), urmând a stabili: denumirea fişierului (documentului), pe care o recomand cât mai concisă – gen titlu de articol, scrisă fără diacritice întrucât uneori există probleme cu deschiderea fişierului –, locul de depozitare (destinaţia) şi formatul fişierului (tipul).

Realizarea cópiilor de siguranţă se face dacă optaţi pentru „Întotdeauna creaţi o copie de siguranţă” (always create backup copy). Prin selectarea acestei comenzi, Word salvează versiunea anterioară a documentului ca o copie de rezervă, având acelaşi nume, însă cu extensia .BAK. Utilizând aceste opţiuni – de salvare automatăşi de creare automată a unor cópii de siguranţă ale fişierului – programul permite restaurarea documentului în cazul unor probleme.

Parole pentru restricţionarea accesului la documente Uneori (atenţie la denumiri!) este bine să alocaţi o parolă documentului. În acest fel, alţi

utilizatori nu pot accesa fişierul respectiv. De asemenea, documentul se poate proteja la scriere pentru a nu permite altor persoane salvarea unor eventuale modificări în documentul respectiv.

Concluzii asupra temei tratate Având în vedere diversitatea tipurilor de informaţii şi gama largă de prelucrări electronice

ale informaţiei, există o tipologie specifică. Astfel, procesarea textelor reprezintă un ansamblu de operaţii specifice lucrului cu aplicaţiile dedicate procesării textului. Acesta, structurat în documente (fişiere), pagini, capitole, subcapitole, paragrafe, fraze şi cuvinte, este supus unor operaţii pentru determinarea aspectului din punct de vedere al fontului utilizat, al mărimii, al stilului.

Page 15: 000 Curs Editare in Limbaje Specializate Sinteza 1 Scurt

Tema 5a Tehnoredactarea computerizatăşi designul de presă

Introducere Cine nu a încercat vreodată să aranjeze cât mai frumos posibil un text şi nişte imagini cu

ajutorul editorului de text. Ei bine, acea „unealtă” nu este o aplicaţie specializată pentru aşa ceva. Asta nu înseamnă că pentru anumite lucruri nu poate fi folosită. Uneori au apărut rezultate mai puţin mulţumitoare. Motivul? Altul este drumul. Poarta tehnoredactării şi a designului vă este acum deschisă. Cu această ocazie veţi descoperi zona în care informaţia text şi imaginea digitală sunt prelucrate şi asamblate pentru a deveni bune pentru tipar, astfel încât să capete „BT”-ul – binecunoscutul leit motiv – pentru care trudesc colectivele din mai toate redacţiile.

Obiectivul lecţiei Tehnoredactarea unui document reprezintă procesul de pregătire tehnicăşi grafică a unui

manuscris în vederea tipăririi. Asupra unui document sunt aplicate o serie de operaţii de prelucrare. Documentul poate fi o entitate formată din text şi diferite obiecte (imagini, tabele, grafice), ce aparţin aceleiaşi lucrări şi care au o legătură de conţinut. De regulă, atunci când ne referim la document avem în vedere o revistă, un ziar, o broşură, un pliant, o carte etc.

Designul de calitate este rezultatul unei bune planificări, ce se realizează înainte de a trece la treabă. E nevoie de timp pentru a face un lucru de calitate. La început, trebuie să analizaţi scopul documentului şi problemele pe care urmează să le depăşiţi. Nu trebuie să scăpaţi din vedere că este foarte important să cunoaşteţi informaţii concrete despre publicaţia în care urmează să fie apară.

Rezumatul temei Pentru a crea un ziar, o broşură sau un pliant publicitar avem nevoie de programe de

tehnoredactare (DTP – desktop publishing din limba engleză, ori PAO – publication assistée par ordinateur din limba franceză) cum ar fi: QuarkXPress, Aldus PageMaker, Microsoft Publisher, Ventura Publisher şi, mai nou, InDesign. Acestea sunt capabile să „asambleze” într-un document informaţii complexe: texte, imagini diferite: fotografii, grafice, infografii – realizate cu ajutorul altor programe, precum şi alt tip de informaţii gen diagrame, facsimile etc.

„Bun de tipar”, finalul unui produs tipărit începe la DTP Particularităţile pe care programele amintite le conţin se regăsesc şi în modul în care arată

publicaţiile din ziua de azi. Evident că procesele de prelucrare a informaţiei sunt strâns legate şi de posibilităţile de tipărire. Facem menţiunea că tipografiile actuale pot reproduce un document realizat cu ajutorul unui calculator personal în aşa fel încât produsul final poate fi etichetat drept „perfect” din punct de vedere al tiparului. Altfel spus, ceea ce am creat în minte a putut fi realizat cu ajutorul computerului, iar, în final, am obţinut nici mai mult nici mai puţin decât… ideea!

Organizarea departamentului de tehnoredactare Având în vedere experienţele pe care le-am trăit (de la „As” – devenit „Formula As” la

„Zigzag” putând însuma circa 30 de redacţii) am să mă opresc asupra unor „puncte-cheie” pe care procesul redacţional le impune. Evident că aceste propuneri ţin de context, evoluţie, posibilităţi (financiare, de dezvoltare şi, cel mai adesea, de înţelegere!) astfel încât modelul propus poate suferi adaptări, în conformitate cu formulele „casei”. Chiar de la început, precizez că esenţial ar fi: crearea şi utilizarea unui folder (director) care să poarte denumirea generică „LA ZI” pentru transfer, destinat întregii redacţii. Indiferent de numele pe care îl va purta folderul, acesta trebuie să uşureze comunicarea informaţiei şi nu să o îngreuneze. Fiecare om din redacţie – de la simplul redactor la redactorul-şef – trebuie să aibă acces rapid (eventual printr-un shortcut) la acest spaţiu de depozitare temporară, în aşa fel încât timpul risipit cu accesarea unei anumite locaţii, pentru fiecare material, să fie folosit pentru punerea în valoare a informaţiei şi nu cu „transferul sau «rătăcitul» prin reţea”.

Page 16: 000 Curs Editare in Limbaje Specializate Sinteza 1 Scurt

Ca orice spaţiu în care se foloseşte calculatorul personal, următorul lucru care trebuie achiziţionat este software-ul. Cele mai utilizate aplicaţii în domeniul tehnoredactării sunt:

QuarkXPress – programul de asamblare a tuturor informaţiilor care provin din redacţie; InDesign – o aplicaţie recentă, care tinde să concureze serios QuarkXPress întrucât reuşeşte

să înglobeze facilităţi ale QuarkXPress şi cele ale lucrului cu obiecte vectoriale; Adobe Creative – de la Photoshop la Illustrator, pentru prelucrarea de imagine –

Photoshop, iar la lucru vectorial – Ilustrator; Adobe Font Folio Open Type Edition CD (America Vector). Colecţie de fonturi cu

licenţă. Necesitatea achiziţionării rezultă din nevoia de a utiliza fonturi din generaţia nouă, precum şi dreptul de utilizare;

Fontographer – aplicaţie pentru modificarea sau adaptarea fonturilor (în limba română), atât ca formă, cât şi ca stil; în principal, se utilizează la implementarea diacriticelor.

DeltaGraph – aplicaţie specializată pe realizarea informaţiilor grafice sub diferite forme. Este foarte uşor de utilizat, iar informaţiile pot fi convertite în diferite variante, într-un timp extrem de scurt;

ArtExplosion – colecţie de pictograme (clipart), desene convertite vectorial care ocupă un spaţiu foarte mic. Necesare la personalizarea unor elemente gen: vreme (nori, soare etc.). Ajută la elaborarea unei linii grafice;

Extensis Portfolio – aplicaţie pentru catalogare vizuală a imaginilor; se foloseşte la arhivarea fotografiilor, reducând durata căutărilor;

FlightCheck – program utilizat la verificarea documentelor gata paginate, înainte de a fi transmise;

TypeStyler – aplicaţie cu ajutorul căreia pot fi construite diferite elemente grafice sub formă de text;

Adobe Streamline – program pentru vectorizarea imaginilor; necesar la realizarea infografiilor – gen Grafic News;

Extensii Quark – pentru a putea utiliza facilităţile grafice oferite: de la umbre la efecte pentru chenare, imagini etc.

Crearea unor standarde de lucru unitare referitoare la modul de lucru pentru produsul respectiv:

- stilurile de lucru unitare pentru toţi operatorii; � . adoptarea unor setări pentru imagine, procesare, culoare, tipar – adaptate produsului respectiv; � . programe de pregătire specializate cu operatorii (prelucrarea de imagine, grafică, infografii, teoria culorilor, tehnici de lucru pentru aplicaţiile utilizate).

Identificarea unor tendinţe referitoare la :

Page 17: 000 Curs Editare in Limbaje Specializate Sinteza 1 Scurt

- designul de presă pentru produsul căutat; -ţinuta grafică (atenţie la amestecul stilurilor); -machetare (concept unitar, după un sistem modulat);

� . secretariat de redacţie (adoptarea unor proceduri standard); -impunerea unui mod cât mai creativ (eliminarea rutinelor); � . respectarea reţetei (stilul ziarului). � . analiza produsului şi prezentarea de variante.

Având în vedere impactul imaginii de presă în evidenţierea mesajului, departamentul foto trebuie să se adapteze noilor condiţii impuse de tehnologia digitală. Conceptul acestor departamente ar trebui să fie: producător de imagine. Actualitatea, prospeţimea publicaţiei se relevăşi prin noutatea imaginii, dar şi prin calitatea acesteia

Reguli de bază pentru punerea în pagină (machetare) Principiul contemporan după care sunt machetate paginile în presa scrisă, atât din România,

cât şi din străinătate, este: puternic şi clar. De altfel, din acest punct de vedere, publicaţiile româneşti au ceea ce s-ar putea numi un aer contemporan, aproape identic cu cele străine. Ne referim nu doar la preluarea unor modele, ci la efectul general al identităţii de marcă, pe care produsele vândute la magazinele specializate îl emană.

Programe pentru aranjarea în pagină. Până la apariţia QuarkXPress-ului şi a InDesign-ului, existau două tipuri de programe

pentru aranjarea în pagină: programe bazate pe cadre (chenare): Microsoft Publisher şi CorelDraw (fostul Ventura), dar şi programe bazate pe coloane: PageMaker.

Programul QuarkXPress permite alegerea oricărui mod de lucru. Cu ajutorul programelor bazate pe cadre se delimitează spaţii pentru text şi elementele celelalte care ar urma să fie asamblate în pagină. Programele care funcţionează pe principiul coloanelor oferă ceva mai multă libertate de mişcare, chiar şi de creaţie. Dacă tot am aruncat o privire în legătură cu modul de concepere a programelor de tehnoredactare, în cele ce urmează vă propun şi o comparaţie între programele de aranjare în pagină de nivel înalt şi cele de nivel scăzut, realizată de Roger C. Parker, „specialistul numărul 1” în design şi tehnoredactare asistată de calculator, conform National Association of Desktop Publishers Journal

QuarkXPress, prezentare generală Interfaţa acestui program este atât de cunoscută în redacţii, în departamentele de

tehnoredactare, încât majoritatea specialiştilor în domeniu l-au adoptat ca pe propriul copil. Indiferent de sistemul de operare pe care rulează (Windows sau Macintosh), programul de asamblare este preferatul celor care produc documente pentru a fi imprimate.

Concluzii referitoare la tema Tehnoredactarea computerizată reprezintă un mod de utilizare eficientă a tehnicilor

informatice şi electronice pentru receptarea, memorarea şi prelucrarea grafică a imaginilor introduse anterior în documente. Prelucrarea informaţiilor se realizează cu programe specializate. Tehnoredactarea computerizată este bazată pe tehnologie.

Designul contribuie, în mod cert, la crearea unei imagini. De regulă, spunem „actuală” sau „contemporană”. Important este ca mesajul creat să aibă un impact cât mai bine apreciat. Cititorii sunt grăbiţi. Ei nu au timp să citească orice primesc sau cumpără. Un design de calitate furnizează o ierarhizare a informaţiei, care îi ajută pe cititori să separe rapid ceea ce este important de ceea ce este banal.

Page 18: 000 Curs Editare in Limbaje Specializate Sinteza 1 Scurt

Tema 5b Prelucrarea imaginii ( fotografia şi filmul) în epoca civilizaţiei imaginii

Introducere Procesarea de imagini constituie unul din cele mai noi domenii. Născut la confluenţa dintre

tehnologii – informatică, microelectronică – şi arta vizuală, procesarea de imagini deschide oricărui utilizator de calculator personal posibilităţi nebănuite de generaţiile care nu au beneficiat de aceste descoperiri. Informaţia vizuală, statică sau dinamică, a devenit un bun comun, pe care aproape orice persoană poate săşi-l permită. Să nu uităm că în urmă cu circa 20 de ani aceste domenii puteau fi caracterizate ca fiind destul de exclusiviste. Dacă fotografia a beneficiat de o integrare mai rapidă în cultura de masă, nu acelaşi lucru îl putem spune despre cinematografie. În mod curent, prelucrarea informaţiei vizuale este însoţităşi de prelucrarea informaţiei sonore, după cum imaginea este însoţită de voce, muzică sau efecte sonore.

Obiectivul lecţiei În ce fel trebuie să procedăm pentru a evidenţia că deprinderile dobândite în utilizarea

calculatorului sunt pe drumul cel bun? Pentru utilizatorii preocupaţi de proiectele multimedia şi care doresc să deprindă principiile de funcţionare şi fundamentele utilizării aplicaţiilor specializate în prelucrarea de imagine, această temă îşi propune să facă o prezentare generală a două programe diferite. Unul pentru prelucrarea fotografiilor (Adobe Photoshop CS), iar celălalt pentru realizarea unui film sau a unui clip (Windows Movie Maker). Primul program se adresează profesioniştilor şi tocmai de aceea vom face o trecere în revistă a câtorva particularităţi. Datorită calităţilor sale, aplicaţia este disponibilă atât pentru sistemul de operare Windows, cât şi pentru Macintosh.

Windows Movie Maker este o aplicaţie care face parte din sistemul de operare Windows şi care sunt convins că vă va provoca! Este simplă, accesibilă, iar produsele media pe care le veţi obţine vă vor da infinit mai multe satisfacţii decât v-au oferit programele despre care am discutat până acum.

Prin intermediul acestor programe veţi putea înainta şi dumneavoastră în „civilizaţia imaginii”. Dacă la început veţi fi în situaţia neconfortabilă de a descoperi ce de lucruri puteaţi face şi nu aţi ştiut, este cazul să vă mobilizaţi pentru a descoperi paşii pe care trebuie să-i urmaţi.

Rezumatul temei De câte ori nu ne-am aflat – inclusiv autorul acestor rânduri – în faţa unui proiect pe care am

dorit să-l facem ca nişte adevăraţi „profesionişti”. Aveam fotografii, care spuneau ceva anume, uneori secvenţe filmate, ba chiar şi sunet. Iar comentarii tip text erau cu duiumul. Ca orice aspirant la profesia de jurnalist, aveam ceva de spus. Ba chiar voiam mai mult. Doream să realizăm un produs de calitate. Consideram că ne trebuie ceva special, că avem nevoie de ceva anume, de o soluţie miraculoasă.

Aplicaţia Movie Maker Cum puteţi deveni „creativi multimedia”

Page 19: 000 Curs Editare in Limbaje Specializate Sinteza 1 Scurt

Un program „uitat”, care cu siguranţă nu a atras foarte mult atenţia, este instalat odată cu sistemul de operare în Windows. Numele său integral este Microsoft Windows Movie Maker. Argumentele pentru care vom face o prezentare generală a acestei aplicaţii ţin de faptul că avem de-a face cu un program care conţine toate caracteristicile de care avem nevoie pentru a realiza un film interesant şi plăcut (conform formulei prezentate mai sus), dar şi fiindcă este gratuit – fiind livrat odată cu Windows XP.

Opţiuni şi configurări generale pentru proiecte Atunci când începeţi lucrul cu Movie Maker este bine să configuraţi comanda Save

AutoRecover, bifând căsuţa de validare din meniul Tools la Options. În acest fel, vă protejaţi munca în eventualitatea în care calculatorul suferă o cădere de tensiune. Este bine să vă obişnuiţi să salvaţi proiectul în mod frecvent, pentru a nu avea probleme. O altă problemă des întâlnită o reprezintă codecurile (tehnologii de comprimare, utilizate pentru a putea randa proiectul şi a-l expedia la ieşire). Recomandăm să bifaţi căsuţa de la acelaşi meniu Options din Tools, pentru a fi actualizate permanent.

Construirea filmelor După colectarea materialelor în proiect se va face o vizualizare în Storyboard, care ne ajută

la ordonarea secvenţelor. Acolo putem rearanja clipurile cu uşurinţă. Selectaţi clipul, ţineţi apăsat butonul mouse-ului şi trageţi clipul spre locaţia dorită. Programul deplasează celelate clipuri pentru a crea loc.

După ce v-aţi aranjat clipurile în Storyboard, puteţi comuta în vizualizarea Timeline. Aceasta permite vizualizarea completă a întregului proiect, cu pista Audio şi cu Trasition vizualizate.

Salvarea proiectului Spre deosebire de alte aplicaţii uzuale, este cazul să reţinem că după ce am început să

lucrăm este recomandat să salvăm proiectul selectând comanda Save Project As… În această fază nu se utilizează comanda Save Movie File! Comanda aceasta se va utiliza abia la final, când vom considera că am încheiat definitiv proiectul. Operaţia se numeşte randare şi constă în procesul de producere a unui film. El poate dura câteva minute sau chiar zeci de minute, în funcţie de setări şi de dimensiunile fişierelor importate.

Inserarea tranziţiilor Tranziţiile sunt efecte audio şi vizuale utilizate pentru treceri de la un clip la altul. Nu este

nevoie să le inserăm întotdeauna între toate clipurile din proiect. În această situaţie, clipurile se vor succeda de la unul la altul. Atunci când veţi folosi tranziţii ele vor crea o anume stare. Este recomandat să căutaţi să „asortaţi” efectele tranziţiilor cu ceea ce se întâmplă în clip

Efectele speciale Este vorba de filtre care modifică aspectul secvenţelor video. Ele pot accentua anumite

secvenţe la fel de bine cum pot schimba din punct de vedere artistic materialul. Este bine ca ele să fie folosite cu parcimonie. Orice exagerare duce la situaţii neplăcute.

Crearea titlurilor Informaţiile text – generic, titrare, capitol, rol de final – au două trăsături distincte. Textul şi

schema de animaţie. Programul permite alegerea unor variante de animaţie prestabilite, care pot fi vizualizate foarte uşor, precum şi un control asupra fonturilor, culorii, mărimii, poziţionării şi transparenţei scrisului.

Salvarea finală După ce aţi terminat proiectul, este momentul să-l randaţi. În afara acestui proces, programul

oferă o serie de formate pentru ieşire. În funcţie de situaţie, stabiliţi care anume vă este de folos şi apoi continuaţi procesul de salvare.

Page 20: 000 Curs Editare in Limbaje Specializate Sinteza 1 Scurt

În panoul Movie Tasks, daţi clic pe Save to my computer. Din acest moment veţi fi însoţit de fereastra Save Movie Wizard, în care urmează să stabiliţi numele fişierului şi locul de depozitare. Revin cu o sugestie. Salvaţi filmul în dosarul (folderul) în care aţi adunat toate materialele, inclusiv salvările proiectului – care pot fi de la prima variantă la cea pe care o consideraţi a fi cea mai bună pentru randare.

Aplicaţia Adobe Photoshop CS În privinţa fotografiei digitale, programul Adobe Photoshop CS este cel mai bun produs pe

care industria software l-a produs până în prezent. Experţii, dar şi utilizatorii obişnuiţi, apelează la programul Photoshop pentru efectele speciale de compoziţie pentru imagini. Capacitatea programului de a prelucra imaginile digitale, de restaurare a fotografiilor vechi, dar şi de creare a lucrărilor de artă digitală au făcut din Photoshop un lider în acest domeniu.

Programul lucrează în general cu documente rastru. Acestea sunt imagini compuse din pixeli. Un pixel este o unitate de informaţie. O comparaţie plastică este cea în care reclamele de pe clădiri sunt văzute de la distanţă ca un întreg, iar pe măsură ce ne apropiem sunt alcătuite din puncte. Aceste puncte sunt pixelii. Documentele deschise în Adobe Photoshop CS au o anumită rezoluţie. Rezoluţia se referă la numărul de pixeli conţinuţi de aceasta. Cu cât documentul are mai mulţi pixeli, cu atât imaginea este mai bună din punct de vedere a rezoluţiei. Adobe Photoshop CS este un program care permite utilizarea oricăror formate de imagine realizate cu camerele fotografice digitale.

Crearea unui nou document Spre deosebire de alte aplicaţii, Photosop necesită mai multă rigurozitate atunci când

urmează a fi creat un nou document. Trebuie decis încă de la început rezoluţia la care vom salva fişierul şi, de exemplu, modul de culoare. Întrucât deschiderea mai multor documente necesită un spaţiu mai mare în ceea ce priveşte puterea de calcul, se recomandă să lucraţi cu mai puţine documente – fiindcă se presupune că pentru fiecare sunteţi nevoiţi să aveţi deschise mai multe imagini.

Salvarea unui document Un lucru simplu, care presupune însă existenţa câtorva întrebări ce necesită un răspuns

înainte de salvarea fişierelor. Care este forma finală de ieşire a imaginii? Dacă documentul este destinat tiparului, atunci avem nevoie de o imagine CMYK, în cazul în care vrem să publicăm lucrarea pe Internet, cel mai probabil vom folosi unul din formatele JPEG, GIF sau PNG. Fiecare produs şi fiecare echipament funcţioneazăşi necesită de un anumit format.

Stabilirea parametrilor în caseta Preferences Parametrii pe care îi alege fiecare utilizator permit stabilirea unor moduri de lucru

personalizate. Aceşti parametri au mai multe scopuri. Ei ajută la particularizare şi permit utilizarea resurselor disponibile ale calculatorului astfel încât să valorificaţi la maximum performanţele generale ale programului. De exemplu, stabilind parametrii preferaţi în paginile Image Cache, Scratch Disks şi RAM Memory, puteţi obţine creşteri de până la 20% ale vitezei de lucru.

Parametrii din pagina General a casetei Preferences din program vă ajută să configuraţi unele dintre cele mai obişnuite caracteristici. Aici puteţi configura parametrii de calitate a imaginii, registrul History, dar şi utilizarea ghilimelelor „inteligente”.

Concluzii referitoare la temă Fluxul de informaţii creşte exponenţial. Prelucrarea pe computer este pe cale să devină o

deprindere pentru mulţi utilizatori. Deşi nu se ştie întotdeauna ce fel de conţinut se găseşte în spatele unui titlu jurnalistic şi nici cine îl creează, volumul de informaţii creşte.

Page 21: 000 Curs Editare in Limbaje Specializate Sinteza 1 Scurt

Convergenţa media a devenit trăsătura caracteristică. Ea permite combinarea tuturor formelor de conţinut – text, video, audio – şi livrarea acestuia prin intermediul Internetului pretutindeni în lume. Tehnologia de azi oferă utilizatorilor şansa unor schimburi de streaming (flux media) video, chiar şi în direct, dacă folosesc o cameră web, un microfon şi un calculator personal lucrând în Windows XP. În acest fel, oricine poate contribui cu gândurile şi cunoştinţele de care dispune la conturarea lumii on-line.

Tema 6a Culegerea şi colectarea informaţilor pentru presă în condiţiile exploziei informaţionale

Introducere Lipsa hotarelor geografice şi cantitatea nemăsurată de informaţii care circulă neîncetat

creează o mare problemă pentru toţi jurnaliştii implicaţi în prezentarea succintă a evenimentelor în derulare. Conform axiomei Internetului: dacă există ceva în lumea reală atunci, pe Internet, vei găsi 100 de site-uri despre acest subiect. Şi asta nu este totul. Lumea se schimbă. Mai mult, timpul s-a comprimat incredibil din cauza noilor tehnologii.

Obiectivul lecţiei Cum trăiesc responsabilii cu „modelarea şi procesarea” informaţiei? Am avut ocazia să

cunosc, la ei acasă, atât jurnalişti americani, cât şi francezi sau belgieni. În acelaşi timp, am cunoscut şi modul de lucru german sau cel elveţian din România. Şi, totuşi, ce îi animă, ce îi atrage atât de mult încât nu se pot depărta de informaţiile de presă, mai ales că din noianul de date recompun o imagine a realităţii după reţete numai de ei ştiute? Răspunsul se află, probabil, în puterea de a te adapta condiţiilor în care trăieşti. Eşti informat, poţi decide asupra modului în care doreşti să evoluezi.

Rezumatul temei În prezentarea obiectivului temei ne întrebam retoric: cum trăiesc responsabilii cu

„modelarea şi procesarea” informaţiei? Încercând să anticipăm, precizăm că răspunsul se află, probabil, în puterea de a te adapta condiţiilor în care trăieşti. Eşti informat, poţi decide asupra modului în care doreşti să evoluezi. Faci corecţii, revizuieşti planurile, totul pentru a-ţi atinge ţinta.

Care sunt căile cele mai rapide de acces la informaţie? Internetul, în primul rând, evident, acolo unde există. Deşi pe Internet există un număr uriaş de informaţii, e foarte greu săştii unde anume găseşti informaţia de care ai nevoie. Pentru aceasta există servicii specializate: motoarele de căutare. Acestea funcţionează în două moduri: ca directoare sau ca indexuri.

Directoarele. Directoarele sunt administrate de organizaţii mari, care adună informaţii despre website-uri, pe care le grupează pe bază de categorii şi subcategorii. Categoriile sunt interconectate prin link-uri, în aşa fel încât să poţi naviga de la una la alta, ceea ce va permite o căutare cât mai precisă.

Căutările de cuvinte. În momentul în care o anumită informaţie devine interesantă, ea poate fi căutată rapid, de la opţiuni generale la căutări rafinate, în care pot fi folosite mai multe cuvinte, într-o ordine anume sau nu.

Page 22: 000 Curs Editare in Limbaje Specializate Sinteza 1 Scurt

Indexurile. E vorba de un program care explorează permanent Internetul în căutarea de site-uri noi, pe care urmează să le adauge, respectiv catalogheze. Atunci când utilizezi un index, acesta va căuta în memorie cuvintele pe care le-ai solicitat, iar rezultatul va fi ordonat după „hit-uri”. Fiecare răspuns (rezultat) de pe lista returnată de index e conectat la pagina respectivă, conţinând şi o mică descriere a ceea ce se află acolo.

Căutarea inteligentă. Atunci când dorim eliminarea paginilor mai puţin interesante, indexurile dispun de anumite instrucţiuni numite „operatori”. De regulă, fiecare index are proprii săi operatori şi e bine să consulţi instrucţiunile de folosire. Majoritatea recunosc operatorii – (excludere) şi + (şi).

Metamotoarele. Acestea sunt motoare de căutare care caută prin motoarele de căutare, furnizând rezultate din zeci de surse. Ele vor reţine numai primele rezultate obţinute de la fiecare sursă, lăsând deoparte rezultatele irelevante. Un alt avantaj este cel legat de faptul că nu vor fi incluse rezultate identice, furnizate de mai multe surse diferite.

Programele de căutare avansată. Ei bine, dacă nici metamotoarele nu au reuşit să identifice informaţiile dorite pe Internet, există programe şi mai puternice, cum ar fi Copernic şi Sherlock. Ele nu vor căuta doar în motoarele de căutare, ci vor clasifica „hit-urile” în funcţie de relevanţă. Metoda se bazează pe criterii precum: termenii căutării sunt incluşi în titlu sau în descrierea paginilor.

Dacă veţi căuta de mai multe ori informaţii pe Internet este posibil ca la un moment dat să ajungeţi să vizitaţi anumite site-uri. Fie pentru a fi direcţionat, fie pentru a citi informaţiile. Un site pe care îl vizitezi de mai multe ori se numeşte „portal”, „hub” („centru”) sau „comunitate”.

Portal. Un portal este un website care funcţionează ca loc de îndrumare către alte site-uri. În realitate, toate directoarele şi toate indexurile sunt portaluri, de vreme ce sunt folosite pentru a găsi şi a vizita alte site-uri. Existăşi un număr de portaluri specializate, care conţin o mulţime de link-uri către site-uri specializate pe un subiect anume.

Hub. Pe unele site-uri putem pătrunde pentru a citi informaţii actualizate periodic şi aflate chiar pe el. De regulă, acestea sunt site-uri de ştiri, precum şi site-uri care prezintă informaţii recente despre Internet.

Scopul portalurilor şi al hub-urilor este acela de a atrage cât mai mulţi vizitatori în mod constant. Site-urile care permit vizitatorilor să spună ceea ce cred sunt cunoscute sub numele de „comunităţi”.

Internetul mobil Una dintre cele mai interesante direcţii de dezvoltare este aceea a conectării mobile cu ajutorul PDA-urilor şi a telefoanelor mobile.

PDA-urile (Personal Digital Assistants) au devenit populare şi au fost utilizate sub forma agendelor digitale. Unele pot fi conectate la laptop-uri sau computere obişnuite şi pot transfera fişiere, ceea ce permite lucrul în timpul deplasării. PDA-urile pot fi conectate la Internet prin intermediul unui modem. Pot rula variante adaptate de aplicaţii pentru PC, cum ar fi Microsoft, Windows, Outlook Express şi Internet Explorer. Pentru a naviga pe Internet, PDA-urile se folosesc de un browser special, numit „micro browser”, care poate arăta o pagină web pe un ecran mult mai mic decât cel de PC.

Telefoanele mobile simple sau cu Internet Probabil că a devenit „unealta de bază” a jurnaliştilor. Vechile legături realizate în cazul radioului tradiţional sau al televiziunii cu ajutorul „carului de transmisiuni” au fost comprimate într-un produs mult mai ieftin. Telefoanele mobile pot fi folosite pentru a transmite SMS-uri (Short Messaging System) de până la 160 de caractere. Acestea pot fi folosite şi pentru diverse servicii: ştiri, meteo, rezultate sportive etc.

Page 23: 000 Curs Editare in Limbaje Specializate Sinteza 1 Scurt

Mod-i. Telefoanele mod-i pot accesa o mulţime de servicii, de la ştiri şi hărţi până la jocuri şi karaoke. Aparatele încorporează tehnologia GPS (Global Positioning System), care se foloseşte de sateliţi pentru a putea localiza poziţia pe glob într-un anume moment. GPS este util prin faptul că prin intermediul său putem obţine informaţii, hărţi, inclusiv detalii despre zona în care ne aflăm.

Telefoanele 3G. Telefoane de „generaţia a treia”, care folosesc GPRS (General Packet Radio Service), o tehnologie care permite transmiterea unor pachete mari de informaţii la viteză ridicată. Pentru început, GPRS poate opera la o viteză de 384K, deci de aproape opt ori mai repede decât un modem de 56K, şi oferă conectare permanentă, pentru ca Internetul să poată fi accesat oricând.

BlackBerry. Integrează într-un singur echipament funcţionalităţile unui telefon mobil, ale unui laptop şi ale unui PDA. La această oră, este cea mai bună soluţie integrată de e-mail, navigare pe Internet şi telefon mobil.

Generaţia a patra de telefoane mobile? Telefoanele 3G reprezintă un uriaş pas înainte, însă specialiştii în tehnologii lucrează deja la conexiuni 4G, undeva prin preajma lui 2010. În acest caz, nu ne rămâne decât să aşteptăm noile oferte de transfer de informaţii şi de servicii la care vom avea acces.

Concluzii referitoare la tema tratată Spre deosebire de difuzarea convenţională, difuzarea web permite audienţei să

interacţioneze cu autorul sau cu cei interesaţi de subiectul respectiv. De aici rezultă o nouă formă de comunicare, în care informaţiile se multiplică într-un ritm de neimaginat. Să reamintim că atunci când a fost descoperit telegraful se credea că spaţiul şi timpul au fost învinse. Era oarecum adevărat întrucât se puteau diminua duratele de transfer a informaţiei, însă doar pentru un public restrâns (doar pentru deţinătorii tehnologiei şi pentru cunoscători nemailuînd în calcul şi monopolul asupra instalaţiilor).

În noul context, constatăm că avem de-a face cu o tehnologie de masă care nu necesită o licenţiere specială, costurile de achiziţie sunt situate la un nivel accesibil, iar aplicaţiile utilizate permite oricui este interesat să acceseze sau să producă informaţii. Într-un fel e vorba de triumful comunicării de masă – cu adevărat oriunde pe glob -(în masă) spre deosebire de perioadele în care doar câţiva deţineau privilegiul de a transmite la distanţă.

Tema 6b Internetul – sursă de informare fără frontiere pentru presă

Introducere În acest moment, libertatea de exprimare permite oricui să poată să-şi difuzeze ideile în

format electronic. Pe de altă parte, dispariţia frontierelor de orice natură conferă oricărui posesor de calculator personal posibilitatea de-a accesa orice informaţie existentă în World Wide Web. Care sunt principiile şi normele ce fixează actualul cadru de funcţionare („sistemul legislativ”) şi cât de pregătiţi suntem pentru a face faţă noilor provocări?

Obiectivul lecţiei Cine nu cunoaşte ce înseamnă www? Cu toţii am tastat – aşadar, utilizat – combinaţia

specială www. La întrebarea: ce înseamnă aceste semne? (de fapt unul şi acelaşi repetat) există un singur răspuns. Ei bine, World Wide Web! Unii îi spun „pânza de păianjen”. În afara binecunoscutei formule, mai există câteva analogii, mai ales că ne aflăm în lumea media:

Page 24: 000 Curs Editare in Limbaje Specializate Sinteza 1 Scurt

� . wait, wait, wait – formula are un trecut şi, uneori, ne mai reaminteşte de timpul pe care îl pierdeam aşteptând până când pagina documentului se încărca (durata mare de transfer); � . we will win – o apreciere interesantă în contextul convergenţei media; rămâne de văzut dacăşi cine va învinge – utilizatorul sau reţeaua, ori poate va fi o victorie comună; � . what, where, why – această formulă, pe care o propun în premieră într-un curs tipărit, dar pe care am prezentat-o la Forumul Balcanic de Comunicare, corespunde foarte mult spiritului presei.

Rezumatul temei Adunările publice pe Internet În conformitate cu art. 36 din Constituţia României, mitingurile, demonstraţiile, procesiunile

sau orice alte întruniri sunt libere şi se pot organiza şi desfăşura numai în mod paşnic, fără niciun fel de arme. Îşi găseşte oare acest text constituţional aplicabilitate şi în cazul formelor de protest on-line? Probabil că elementul care a determinat reacţia extremă a autorităţilor publice germane, de a nega, în principiu, aplicabilitatea libertăţii întrunirilor în Internet, a fost caracterul manifest agresiv şi potenţial distructiv al acţiunii protestatarilor.

Documente internaţionale privind libertatea de exprimare pe Internet Ceea ce se întâmplă în ultima vreme, la nivel internaţional, ne duce cu gândul la

o mobilizare menită să consolideze libertatea de exprimare în spaţiul virtual, în detrimentul unor forme nerezonabile de cenzurăşi control. O serie de organizaţii internaţionale, guvernamentale şi neguvernamentale, au adoptat în această privinţă documente al căror conţinut juridic afirmă extinderea principiului constituţional al liberei expresii asupra mediului electronic.

a) Comitetul de Coordonare al Organizaţiilor privind Libertatea Presei, întrunit la Viena, în data de 21 noiembrie 2002, a emis o declaraţie (Textul Declaraţiei de la Viena asupra libertăţii presei în Internet poate fi accesată la adresa http://www.wpfc.org/index.jsp?page=Statement%20of%20Vienna) care cuprinde următoarele principii fundamentale: (…)

b) La nivelul Consiliului Europei, Comitetul de Miniştri a adoptat Declaraţia privind libertatea comunicării în Internet (Strasbourg, 28 mai 2003) – (Textul declaraţiei poate fi accesat la adresa http://www.legi-internet.ro/lib_com.htm). (…)

c) Un document relevant a fost emis şi în cadrul Conferinţei O.S.C.E. de la Amsterdam (13 – 14 iunie 2003) privind libertatea de exprimare în Internet. Documentul, intitulat „Recomandările de la Amsterdam – Libertatea mediilor de informare şi a Internetului” (Disponibil la adresa www.osce.org/events/fom/amsterdam/documents), se concentrează asupra următoarelor idei esenţiale: (…)

Concluzii referitoare la tema tratată Preocupările organismelor internaţionale – Comitetul de Coordonare privind Libertatea

Presei, Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei şi Conferinţa OSCE – conturează libertăţile dobândite, în ceea ce priveşte libertatea noilor medii de informare şi a Internetului. Trăim într-o perioadă în care prevederile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului se fac simţite şi în reţea.

Page 25: 000 Curs Editare in Limbaje Specializate Sinteza 1 Scurt

Tema 7a Jurnalismul on-line, o profesie datorată noilor tehnologii

Introducere Odată cu dezvoltarea Internetului, a apărut o nouă formă de jurnalism, cu caracteristici noi,

incluzând accesul la informaţia globală, posibilitatea realizării de reportaje instantanee, o mai mare interactivitate şi facilităţi multimedia. Din multe puncte de vedere, această formă de jurnalism are un potenţial uriaş, pentru că poate provoca o creştere a audienţei printre cei dezinteresaţi până acum de presa „clasică”.

Obiectivul lecţiei Prezentarea tendinţelor din mass-media româneascăşi internaţională. Evidenţierea noilor

ipostaze generate de aplicarea tehnologiilor informatice. Care sunt provocările şi ce aşteptări putem avea de la aceste noi specializări în condiţiile în care presiunea pe factorul timp a crescut enorm, iar normele şi standardele profesionale trebuie respectate cu stricteţe? Ceea ce odinioară părea un vis astăzi este realitate. Cum influenţează deprinderile noilor jurnalişti?

Rezumatul temei Jurnalismul on-line rămâne, deocamdată, un nou val, care se alătură presei tradiţionale:

ziarelor, radioului şi televiziunii. Aceasta nu înseamnă că marile corporaţii internaţionale nu acordă atenţie acestui domeniu. Dimpotrivă, valorificarea noilor oportunităţi apărute constituie o ţintă bine precizată în planurile de afaceri. Simplul act al publicării pe Internet a unui articol nu poate fi numit jurnalism on-line. El trebuie adaptat noului mediu, în care tratarea informaţiei şi organizarea conţinutului devin cutume ale noilor media.

Evoluţia Internetului în România La 26 februarie 1993, domeniul „.ro” a fost înregistrat în baza de date a IANA (Internet

Assigned Numbers Authority), organismul internaţional care se ocupă cu administrarea domeniilor de Internet. Pentru a vedea evoluţia acestui domeniu, o căutare pentru pagini de Web în româneşte cu sufixul .ro a găsit 236.000.000 de pagini, în iunie 2006, iar la sfârşitul lunii mai 2008 există 7.720.000!

Referitor la presa din România, trebuie să remarcăm faptul că majoritatea instituţiilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul media sunt prezente pe Internet. Majoritatea conţinuturilor site-urilor de ştiri este în general de tip „showelware”. Articolele publicate în variantele tradiţionale sunt preluate şi transferate în pagina de web. Această situaţie are tendinţa de a se modifica. În acest sens, putem exemplifica prin faptul că redacţiile au început să se îngrijească mai mult de site-uri. Dacă, la momentul lansării, acesta erau considerate mai mult un mediu de publicitate, în prezent, resimţim o presiune pentru adaptarea la cerinţele pieţei prin: aduceri frecvente la zi;

-un design cât mai atrăgător; -crearea de secţiuni în care utilizatorii – cititorii, ascultătorii, telespectatorii – sunt invitaţi

să-şi spună părerea;

Page 26: 000 Curs Editare in Limbaje Specializate Sinteza 1 Scurt

- reproiectarea integrală a site-ului, prin aducerea la zi cu facilităţile oferite de noile software. Afirmam într-o temă anterioară că suntem martori şi participanţi ai unei revoluţii globale, aceasta implicând şi comunicarea; concret, este vorba de trei aspecte: dispariţia „Patului lui Procust” – spaţiul limitat de numărul de semne din presa scrisă, presiunea teribilă din radio şi televiziune dispar datorită noului mediu, respectiv Internetului. Putem comunica fără oprelişti din punct de vedere al spaţiului tipografic şi al timpului. - apariţia unui nou model de comunicare, diferit de cel tradiţional, în care un emiţător transmitea pentru unul sau mai mulţi receptori-utilizatori. - toate informaţiile difuzate pe Internet sunt egale din punctul de vedere al vizibilităţii.

Specificul jurnalismului on-line Publicarea pe Internet permite informaţii ca: text, imagine, animaţie, sunet (muzică, voce,

efecte sonore), video sau orice combinaţie între acestea. Internetul este multimedia. Jurnalismul on-line poate fi definit ca o formă de presă produsă (adaptată) pentru World

Wide Web. În general, actualii jurnalişti on-line din România s-au adaptat din mers la noile provocări

tehnologice. Producând materiale pentru noul mediu, ei au fost nevoiţi să se „aclimatizeze”. Unii au reuşit, alţii s-au retras în alte zone ale comunicării (relaţii publice, publicitate etc.).

Cei care au reuşit să se adapteze decid în privinţa formatelor folosite pentru transmiterea mesajului, folosind caracteristicile specifice Internetului: multimedia, interactivitatea şi hypertext.

Referitor la cele prezentate, putem afirma că va fi o „luptă” interesantă între caracterul imediat al Internetului şi reţeta clasică din media tradiţională prin care omul îşi primeşte „obişnuita ceaşcă plină cu informaţii la o anumită oră”.

Concluzii referitoare la tema tratată Jurnalismul on-line rămâne, deocamdată, un mediu complementar presei tradiţionale:

ziarelor, radioului şi televiziunii. Aceasta nu înseamnă că marile corporaţii internaţionale nu acordă atenţie acestui domeniu. Dimpotrivă valorificarea noilor oportunităţi apărute constituie o ţintă bine precizată în planurile de afaceri. Simplul act al publicării pe Internet a unui articol nu poate fi numit jurnalism on-line. El trebuie adaptat noului mediu, în care tratarea informaţiei şi organizarea conţinutului devin cutume ale noilor media. Structura nonlineară, link-urile, elementele care stimulează interactivitatea sunt câteva dintre atributele principale care disting media online de alte jurnalism tradiţional.

PARTEA A DOUA: Studii de referinţă

7b.1 Impactul Internetului asupra mijloacelor de comunicare în masă şi a jurnalismului

Acest studiu a fost prezentat – în luna mai a anului 2006 – studenţilor Facultăţii de Filosofie şi Jurnalism din Universitatea Spiru Haret de Dr. Nikos Leandros, Profesor Asistent la Departamentul de Comunicare, Mass-media şi Cultură al Universităţii de Ştiinţe Sociale şi Politice Panteion, Grecia

Page 27: 000 Curs Editare in Limbaje Specializate Sinteza 1 Scurt

„Modelul” comunicării în masă se află în criză Astăzi, sectorul lărgit al comunicării, mass-media şi jurnalismului se confruntă cu schimbări

rapide şi profunde. „Modelul” comunicării bazate pe mass-media ca paznic al cetăţii se află într-o criză adâncă. Era comunicării în masă a debutat în secolul al XIX-lea, cu accesul omului de rând la ziare şi la medii electrice, cum ar fi telegraful şi telefonul. Cu toate acestea, ziarul reprezenta o extensie a epocii tipăriturilor, iar celelalte medii nu erau cu adevărat folosite de o enormă parte a populaţiei. Vorbind în termeni realişti, era comunicării în masă a început odată cu secolul XX, cu inventarea şi răspândirea pe scară largă a filmului, radioului şi televiziunii.

Noile modele de comunicare şi organizaţionale Faptul ca Internetul se afirmă drept structura de bază a Societăţii Informaţionale în curs de

structurare afectează modelele de comunicare şi organizaţionale tradiţionale (Castells, 2000 şi 2001; Leandros, 2005). Modelul tradiţional de a face afaceri bazate pe producţia de masăşi în serie a unor bunuri fizice se află în criză profundă, mai ales în cazul publicaţiilor naţionale, unde revoluţia tehnologiei informaţiei şi a comunicării accentuează declinul suportului fizic al paginii citite şi al reclamei. Uriaşa creştere a ofertei din domeniul serviciilor media digitale, prin intermediul Internetului şi al televiziunilor digitale, conduce la o fragmentare a audienţei. Ca rezultat, devine din ce în ce mai dificil de atins masă critică într-un mediu concurenţial atât de accentuat.

Importanţa Internetului ca sursă de informaţii şi divertisment Una dintre cele mai importante întrebări la care încearcă să răspundă diverse proiecte de

cercetare este cum privesc utilizatorii Internetul din punct de vedere al furnizării de informaţie şi divertisment. Potrivit Raportului UCLA despre Internet, acesta ocupa o poziţie importantă în rândul utilizatorilor din SUA, ca sursa de informaţie. Concret, 60,5% din totalul utilizatorilor consideră Internetul ca fiind o sursă de informaţie importantă sau foarte importantă. Dacă îi adăugăm şi pe cei care au răspuns că Internetul este o sursă de informare de o importanţă moderată, procentajul total este de 90,6%. Şi mai semnificativ este faptul că printre utilizatorii experimentaţi (cu 6 sau mai mulţi ani de navigare la activ) Internetul este cotat mai sus decât cărţile, televiziunea, radioul, ziarele şi revistele. Şi utilizatorii mai recenţi consideră Internetul ca o sursă importantă de informaţie, dar în cazul acestora, el ocupă poziţia a patra, după ziare, cărţi şi televiziune.

Decalaj de o generaţie Alte studii au reliefat o ruptură între generaţii, nu numai din punct de vedere al accesului la

noile tehnologii, ci şi din punct de vedere al activităţilor pe care utilizatorii din diferite grupe de vârsta le dezvoltă în ciberspaţiu. În general, generaţiile mai tinere par să exploateze într-o mai mare măsură posibilităţile oferite de Internet pentru a-şi lărgi comunicarea, ca şi pentru a crea conţinut (chaturile, mesageria instant, blogurile, etc.).

Anarhia informaticăşi rolul jurnaliştilor Până de curând, accesul la tehnologiile prin care era posibilă transmiterea de mesaje către un

public larg era restrâns la un număr mic de oameni, deoarece tehnologia era foarte costisitoare, atât ca să devii proprietarul lor, cât şi ca să operezi cu ele. Din aceste cauze, existau anumite reglementari şi restricţii în privinţa mass-media majore. Sistemul media este organizat în asemenea mod, încât ne putem aştepta la un anume standard de eticăşi competenţă profesională în manevrarea şi operarea mesajelor media

Page 28: 000 Curs Editare in Limbaje Specializate Sinteza 1 Scurt

(Hallin & Mancini, 2004).

7b.2 Viitorul Internetului (Provocări media produse de Internet)

Materialul prezentat în cele ce urmează reprezintă rezumatul studiului realizat de Fundaţia Pew Internet împreună cu Universitatea Elon – fiind dat publicităţii în 24 septembrie 2006. Titlul original al studiului „The Future of the Internet II” reflectă preocuparea specialiştilor faţă de provocările mediatice produse de Internet.

În anul 2020, Internetul va fi o reţea aproape omniprezentă, foarte ieftin de utilizat, care va integra miliarde de echipamente individuale, arată un important studiu realizat în rândul specialiştilor în domeniu de către Universitatea Elon şi Fundaţia Pew Internet. Subiecţii intervievaţi, 742 de experţi în tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, economie, sociologie şi politică, au avut de făcut o serie de previziuni legate de implicaţiile pe care le va avea Internetul, dar şi pleiada de aparate şi programe care îl alcătuiesc sau vor intra în componenţa sa, mulţi formulând ipoteze ce se constituie în adevărate semnale de alarmă. Apariţia maşinăriilor inteligente, dispariţia intimităţii, formarea unor grupuri culturale violente în afara „reţelei” sunt doar câteva dintre avertismentele ce se desprind.

Concret, specialiştii au fost invitaţi să descrie cum ar vedea ei evoluţiile desfăşurându-se în şapte domenii: dezvoltarea reţelei globale, controlul omului asupra tehnologiei, transparenţă versus intimitate, „refuznicii” tehnologiei şi violenţa, dependenţa dată de lumile virtuale, soarta limbajului on-line şi priorităţile de investiţii. Subiecţii au avut de aprobat/dezaprobat scenariile concepute de Pew pentru fiecare dintre domenii, având şi ocazia de a detalia răspunsul sau de a oferi scenarii alternative.

Bibliografie minimală

1 Cojocariu, Gheorghe, Utilizarea calculatorului în presă, Bucureşti, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2008 2 Bird, Linda, Internet (Ghid complet de utilizare), Bucureşti, Corint, 2005 3 Dobrescu, Paul, Bârgăoanu, Alina, Massmedia şi societatea, ediţia a doua, revizuită, Bucureşti, Editura comunicare.ro, 2003 4 Johnson, Steve, Perspection, Inc., Microsoft Windows XP, Editura Teora, Bucureşti, 2004 5 Miloşescu, Mariana, Învaţă singur Microsoft Word, Editura Teora, Bucureşti, 2004 6 Ozer, Jan, Realizarea filmelor cu Windows XP, Editura Corint, Bucureşti, 2004

Page 29: 000 Curs Editare in Limbaje Specializate Sinteza 1 Scurt

Bibliografie facultativă

1. Gates, Bill, Inside out (Microsoft – In our own words), Penguin Books 2. Giovanninni, Giovani, De la silex la siliciu (Istoria mijloacelor de comunicare în masă),

Editura Tehnică, Bucureşti, 1989 3. Gruman, Galen & Assadi, Barbara, QuarkXPress pentru toţi, Editura Teora, Bucureşti, 1995 4. Gunter, Friedrichs, Schaff, Adam, Microelectronica şi societatea, la bine şi la rău, Editura

Politică, Bucureşti, 1985 5. Habraken, Joe, Microsoft Office 2003 (6 în 1), Editura Teora, Bucureşti, 2004 6. Naisbitt, John, Megatendinţe (Zece noi direcţii care ne transformă viaţa), Editura Politică,

Bucureşti, 1989 7. Nechita, Elena, Crişan, Gloria-Cerasela, PC pentru toţi (Aplicaţii curente: descriere şi utilizare),

Editura Polirom, Iaşi, 2003 8. Norton, Peter, Secrete PC, Editura Teora, Bucureşti, 1998 9. Sfez, Lucien, O critică a comunicării, Bucureşti, Editura comunicare.ro, 2002 10. Tanebaum, S., Andrew, Organizarea structurată a calculatoarelor, Editura Computer Press

AGORA, Tg. Mureş, 1999

ITEMI PENTRU AUTOEVALUARE

Tema 1a 1) Enumeraţi câteva sintagme folosite de cercetători cu referire la perioada ce a pătruns atât

de adânc în existenţa noastră. 2) Descrieţi societatea informaţională actuală. 3) Cum este caracterizat impactul calculatorului asupra informaţiei?

Page 30: 000 Curs Editare in Limbaje Specializate Sinteza 1 Scurt

4) Definiţi „paradoxul abundenţei”. 5) La ce se referă studiul „Impactul sistemelor electronice asupra editării ştirilor”?

Tema 1b 1) Ce înseamnă „compatibil IBM”? 2) Ce anume a determinat răspândirea extrem de rapidă a calculatorului? 3) Care este evenimentul care a permis evoluţia presei? 4) Când au fost lansate pe piaţă primele calculatoare personale? 5) Cum a fost definită perioada contemporană de evoluţie?

Tema 2a 1) Prezentaţi succint modul în care este organizată o redacţie informatizată. 2) Care este rolul procesoarelor de cuvinte? 3) Care sunt cele mai folosite aplicaţii în departamentele de tehnoredactare? 4) Cum trebuie să fie descompusă imaginea pentru a putea fi tipărită? 5) Cu câte articole se înmulţea banca de date de la „New York Times” într-o lună?

Tema 2b 1) Ce tastă trebuie să folosim pentru realizarea alineatului (paragrafului)? 2) Cu ce tastă se realizează o nouă idee? 3) Cum se realizează selectarea tastaturii pentru scrierea în limba română? 4) Cu se aşează semnele de punctuaţie? 5) Cum estima „Journal” costul transmiterii documentelor informatice către tipografii?

Tema 3a 1) Cum se numeşte prima lucrare despre ciberneticăşi cine este autorul? 2) Cum definea James Cook în publicaţia Forbes noua economie? 3) Exemplificaţi hiperrealitatea. 4) Cum este caracterizat mediul societăţii informaţionale? 5) Care este prima invenţie umană prin intermediul căreia au fost învinşi spaţiul şi timpul?

Tema 3b 1) Cum este organizată unitatea centrală? 2) Ce înseamnă RAM? 3) La ce se referă Read Only Memory? 4) Ce înseamnă CPU? 5) Care este rolul plăcilor de extensie?

Tema 4a 1) Ce este sistemul de operare? 2) Cum se face instalarea software-ului în general?

Page 31: 000 Curs Editare in Limbaje Specializate Sinteza 1 Scurt

3) Ce reprezintă programele ROM? 4) La ce se referă MS-DOS? 5) Ce înseamnă BIOS?

Tema 4b 1) Care sunt avantajele utilizării editoarele de text? 2) De ce nu este recomandatăţinerea apăsată a tastei „caps lock”? 3) La ce se foloseşte tasta „enter”? 4) Când anume utilizăm tasta „tab”? 5) De ce trebuie să evităm „carnavalul tipografic” în cazul editoarelor de text?

Tema 5a 1) Enumeraţi câteva din avantajele utilizării unui folder de transfer pentru întreaga redacţie.

2) Care este avantajul tipăriturilor în comparaţie cu media electronică în viziunea lui Bodo Hombach? 3) Atunci când ne referim la standarde unitare de lucru, ce avem în vedere? 4)

Care este principiul contemporan pentru machetare (design)? 5) Când ne referim la un layout modular (punere în pagină modulară), la ce

anume ne gândim?

Tema 5b 1) Cum se numeşte aplicaţia cu ajutorul căreia prelucrăm imaginile fotografice? 2) Care este programul gratuit, instalat în sistemul de operare al Windows, cu ajutorul căruia putem produce clipuri video? 3) Ce tip de informaţii poate prelucra aplicaţia Microsoft Windows Movie

Maker? 4) Care sunt elementele formulei „I la puterea a şaptea”? 5) Prezentaţi particularităţile salvării unui fişier cu ajutorul programului Adobe

Photosop. 6) Ce sunt tranziţiile în programul Microsoft Windows Movie Maker? 7) În ce situaţii se folosesc efectele vizuale (Microsoft Windows Movie

Maker)? 8) Cum se prefigurează viitorul în ceea ce priveşte televiziunea interactivă, conform studiului de caz?

Tema 6a 1) Care este materia prima a mass-media? 2) Care sunt căile cele mai rapide de acces la informaţie? 3) Ce înseamnă „căutare inteligentă”? 4) Care sunt avantajele utilizării metamotoarelor? 5) Ce este acela un portal?

Tema 6b 1) Comentaţi „Declaraţia privind libertatea comunicării în Internet” adoptată de Consiliului

Europei, prin Comitetul de Miniştri.

Page 32: 000 Curs Editare in Limbaje Specializate Sinteza 1 Scurt

2) Prezentaţi „Recomandările de la Amsterdam – Libertatea mediilor de informare şi a Internetului”. 3) Argumentaţi declaraţia Comitetul de Coordonare al Organizaţiilor privind Libertatea Presei. 4) Pot fi aplicate norme de cenzură pentru informaţiile difuzate pe Internet? 5)

Cum a fost caracterizat de către mass-media internaţională editorialul „An Ode to America”?

Tema 7a 1) Care sunt principale modificări tehnologice care au dus la apariţia

jurnalismului on-line? 2) Care sunt cele trei trăsături esenţiale ale noilor media? 3) Care este mediul cu cea mai rapidă reacţie? Argumentaţi. 4) Ce fel de lectură este specifică Internetului? 5) Cum s-a născut primul radio public pe Internet?