UNIVERSITATEA BABES-BOLYAI/FACULTATEA DE GEOGRAFIE

Str. Clinicilor 5-7, 400006 Cluj Napoca, Tel/fax.0264.431881

Nr. Proiect

379/06.12.2008

Titlul: PLAN DE AMENAJARE A TERITORIULUI ZONAL

VALEA HÂRTIBACIULUI, JUDEŢUL SIBIU RESTRUCTURAREA RELAŢIEI URBAN-RURAL

IN CONTEXTUL COEZIUNII TERITORIALE

Faza a I-a Situaţia existentă. Analiza SWOT

Beneficiar: MINISTERUL DEZVOLTǍRII REGIONALE ŞI LOCUINŢEI

Februarie 2009

1

PLAN DE AMENAJARE A TERITORIULUI ZONAL VALEA HÂRTIBACIULUI, JUDEŢUL SIBIU

RESTRUCTURAREA RELATIEI URBAN-RURAL IN CONTEXTUL COEZIUNII TERITORIALE

Proiect. Nr. 379/6.11.2008

Faza I-a: Situaţia existentă. Analiza SWOT Beneficiar: MINISTERUL DEZVOLTǍRII REGIONALE ŞI LOCUINŢEI Proiectant: UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ - NAPOCA Facultatea de Geografie Centrul de Geografie Regională Sef de proiect: Prof.univ.dr. Pompei Cocean

Februarie 2009

2

COLECTIV ELABORARE

1. Prof. univ. dr. Pompei Cocean – Coordonator

2. Prof. univ. dr. Victor Sorocovschi

3. Prof.dr. Virgil Surdeanu

4. Conf.dr. Stefan Dezsi

5. Conf.dr. Vasile Zotic

6. Conf. dr. Oncu Marcel

7. Conf.dr. Liviu Nicoară

8. Arh. dr. Radu Spânu

9. Sef lucr. dr Sorin Filip

10. Sef lucr. dr. Raularian Rusu

11. Sef lucr. dr. Nicolae Boţan

12. Sef lucr.dr. Iuliu Vescan

13. Sef lucr. dr. Oana Ilovan

14. Sef lucr. dr Viorel Puiu

15. Sef lucr. dr. Radu Cocean

16. Sef lucr. dr Iulian Holobâcă

17. Sef lucr. dr. Ioan Fodorean

18. Teh. Nastasia Boia

3

CUPRINS

Introducere 5 DEZVOLTAREA TERITORIALĂ DURABILĂ - CONCEPTE TEORETICE 7 VALEA HÂRTIBACIULUI CA REGIUNE DE PROGRAM 9 POTENŢIALUL NATURAL AL VĂII HÂRTIBACIULUI 14

1. Potenţialul geomorfologic şi riscurile asociate 14

2. Potenţialul şi riscurile climatice 17

3. Resursele de apă 21

4. Resursele biopedogeografice 31

5. Starea mediului 34 POTENŢIALUL DEMOGRAFIC 52

1. Evoluţia numerică a populaţiei 52

2. Dinamica populaţiei 53

3. Densitatea populaţiei 56

4. Structurile geodemografice 56

5. Nivelul de instruire al populaţiei 62 REŢEAUA DE LOCALITĂŢI 63

1. Evoluţia istorică a sistemului de localităţi 63

2. Clasificarea aşezărilor după dimensiunea demografică 67

3. Structura localităţilor 68

4. Textura localităţilor 69

5. Funcţiile localităţilor 69

6. Repartizarea localităţilor în funcţie de treptele de relief 70

7. Repartizarea localităţilor în funcţie de marile axe de

comunicaţie

70

8. Ierarhizarea localităţilor conform PATN 71

4

9. Ierarhia localităţilor în sistemul teritorial Valea

Hârtibaciului

73

10. Probleme şi disfuncţionalităţi ale sistemului de localităţi 75 PATRIMONIUL CONSTRUIT DIN VALEA HÂRTIBACIULUI 76 INFRASTRUCTURA TEHNICĂ A TERITORIULUI 86 ECONOMIA 98

1. Agricultura 98

2. Industria şi serviciile 112

3. Turismul 115 ZONAREA FUNCŢIONALĂ A VĂII HÂRTIBACIULUI 134 ASPECTE SOCIALE 138

1. Învăţământul 138

2. Ocrotirea sănătăţii 149

3. Cultura 155 ANALIZA DIAGNOSTIC (SWOT) A VĂII HÂRIBACIULUI 161 DECALOGUL URBANISTIC AL VĂII HĂRTIBACIULUI 165 BORDEROU DE PIESE DESENATE 166

Bibliografie 167

5

Introducere

Disparităţile economice şi sociale, infrastructurale sau environmentale reprezintă în cadrul

politicilor de dezvoltare ale Uniunii Europene, un domeniu de intensă şi permanentă preocupare. Ele generează decalajele şi disfuncţiile din cadrul macrosistemului teritorial al entităţii multistatale iar reducerea şi eliminarea lor conduc, invariabil, la optimizarea funcţiilor acestuia. Mai mult, o dezvoltarea teritorială durabilă nu poate fi imaginată cu discrepanţe şi inegalităţi, cu diferenţieri de la o ţară la alta sau de o regiune la altă regiune. Disparităţile apar actualmente, în primul rând, între nucleul de state dezvoltate din vestul Europei şi cele recent integrate Uniunii din Europa Centrală şi de Est, cum este şi cazul României, dar se manifestă vizibil şi în interiorul tuturor ţărilor, dezvoltate sau în curs de dezvoltare, desigur, la niveluri diferite de percepţie şi reprezentare.

Pornind de la existenţa diferenţierilor în standardul de dezvoltare regională şi de la necesitatea atenuării şi eliminării lor treptate putem recepta şi înţelege mai profund semnificaţiile sintagmei coeziune teritorială, devenită un veritabil leit-motiv al majorităţii absolute a documentelor elaborate de organismele şi instituţiile de profil ale Uniunii Europene. Unul dintre acestea este SDEC (Schema de Developpement de l’Espace Communitaire) aprobată acum un deceniu, când Uniunea Europeană era mult mai restrânsă iar problema disparităţilor mai puţin acută. Alt document programatic rămâne Agenda Teritorială a Uniunii Europene. Către o Europă mai competitivă formată din regiuni diverse, (Leipzig, 25 mai 2007) unde experţii Uniunii acordă coeziunii teritoriale un rol central în organizarea şi gestionarea spaţiului comunitar. Conform documentului menţionat, coeziunea teritorială se instituie în cea de-a treia dimensiune, alături de cea economică şi socială, la Tratatul Constituţional al UE, dar şi într-un deziderat fundamental al dezvoltării însăşi. Ea primeşte valenţele unui factor sine qua non, ale unui element-cheie, decisiv pentru armonizarea relaţiilor spaţiale la toate palierele de integrare, într-o condiţie indispensabilă funcţionării eficiente, superioare, a tuturor sistemelor regionale. Fapt reliefat dealtfel şi în Carta Verde a Coeziunii Teritoriale lansată la 6 octombrie 2008 în dezbatere publică de Comisia Europeană unde aceleaşi concepte sunt reiterate şi fundamentate plenar.

Sintagma are numeroase şi nuanţate semnificaţii (geografice, sociale, economice, tehnologice, politice, legislative) iar domeniul său de aplicabilitate este extrem de larg. In esenţă coeziunea teritorială devine un deziderat fundamental al tuturor actorilor implicaţi în devenirea teritoriului, începând cu cei politici în programele cărora se regăseşte în ultimul timp cu o lăudabilă obstinaţie, şi continuând cu cei economici, sociali sau culturali. Odată realizat, obiectivul coeziunii este cel care poate asigura buna funcţionare a sistemului spaţial, la randamente superioare şi în limitele unei sustenabilităţi asigurate. Beneficiarul final rămâne populaţia regiunii în cauză al cărei nivel de trai şi siguranţă socială sunt direct interrelaţionate cu atingerea coeziunii respective.

Aprofundările de sorginte teoretică întreprinse în ultimii ani de cercetătorii Centrului de Geografie Regională al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca asupra conexiunilor dintre om şi loc, a modului de reflectare a realităţilor spaţiale în cuantumul valorilor spirituale, conduc spre punerea în evidenţă a unui mediu propice de realizare şi afirmare a coeziunii teritoriale şi anume cel definit de spaţiul mental rezultat din interfaţarea şi imbricarea seculară a elementelor bazei naturale de susţinere cu cele ale percepţiei şi creativităţii de ordin spiritual proprii populaţiei unui teritoriu dat.

O astfel de construcţie mentală, unică şi originală totodată în structurarea şi funcţionarea ei considerăm a fi Valea Hârtibaciului, o entitate spaţială clar definită şi delimitată în chiar centrul geografic al României (obeliscul de la Dealu Frumos consemnează această localizare aparte), respectiv în partea sudică a provinciei geografico-istorice a Transilvaniei.

Deşi poziţionarea geografică ar recomanda-o, fără nici-o retincenţă, ca un teritoriu privilegiat, în perimetrul căruia ar trebui să se intersecteze majoritatea axelor şi culoarelor de drenaj ale fluxurilor de masă, energie şi interese, Valea Hârtibaciului este în realitate una dintre cele mai

6

izolate regiuni din România, axele menţionate fiind localizate în exteriorul său, fie de-a lungul Târnavei Mari, fie prin culoarul sudic Făgăraş-Sibiu-Apold. Determinismul negativ se amplifică prin fixarea căilor de circulaţie majore, drumuri europene sau naţionale, respectiv magistrale feroviare de-a lungul aceloraşi culoare periferice, regiunea analizată fiind astfel frustrată de vectorul tranzit de mare relevanţă. Mai mult, Valea Hârtibaciului devine o entitate periferică inclusiv în cadrul Judeţului Sibiu ale cărui priorităţi de dezvoltate sunt orientate spre zonele mai efervescente, mai optim localizate şi interrelaţionate spaţial.

Intr-un astfel de context, al existenţei unei disparităţi vizibile în chiar centrul geografic al ţării, iniţiativa Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, de a elabora un plan de amenajare şi o strategie de dezvoltare economico-socială pentru regiunea Valea Hârtibaciului este binevenită şi dovedeşte pragmatism şi racordare la oportunităţile şi imperativele Uniunii Europene.

Fundamentarea ştiinţifică a unui plan de amenajare şi, cu atât mai mult, a unei strategii de dezvoltare teritorială durabilă nu poate porni decât de la cunoaşterea profundă a realităţilor spaţiului vizat şi de la oportunităţile perioadei pentru care ea este formulată. In consecinţă, PATZ-ul de faţă are drept suport argumentativ şi ideatic studiul riguros al situaţiei existente, pornind de caracteristicile bazei naturale de susţinere (potenţialul morfologic, climatic, hidrografic şi bio-pedo-geografic) şi continuând cu evidenţierea resurselor umane (principalul vector purtător de iniţiativă şi inovare în orice sistem teritorial). Analiza continuă cu componentele derivate ale raportului de intercondiţionare om-resurse naturale, respectiv cu starea infrastructurilor tehnice ale teritoriului, cu aspectele economice şi cele sociale. Reliefarea trăsăturilor intime ale acestor elemente ce compun structura sistemului spaţial, îndeosebi prin prisma disfuncţiilor pe care le produc, are drept scop final al primei faze a proiectului, realizarea analizei-diagnostic, SWOT, menită a defini cu claritate punctele tari şi oprtunităţile zonei, într-o permanentă interfaţare cu punctele slabe şi riscurile aceluiaşi teritoriu.

Strategia de dezvoltare economico-socială a Văii Hârtibaciului, ce va încununa, în Faza a II-a, proiectul în sine, are la temelie concluziile analizei precedente, dedicată „situaţiei existente şi disfuncţionalităţilor” precum şi Analiza SWOT, elaborată de către proiectant în strânsă colaborare cu reprezentanţii autorităţilor locale şi îndeosebi ai Asociaţiei Valea Hârtibaciului, adică a actorilor direct interesaţi în elaborarea unui document programatic, de fundamentare a viitoarelor proiecte şi iniţiative locale. Structura logică a unei strategii de dezvoltare impune integrarea teritoriului analizat în taxonii regionali şi naţionali superiori, cu care acesta coabitează şi se interrelaţionează. Avem în vedere poziţionarea Văii Hârtibaciului în cadrul Judeţului Sibiu şi, la scară superioară, al Regiunii de Dezvoltare Centru din care acesta face parte. Operaţiunea este subscrisă dealtfel unui principiu fundamental al planificării şi amenajării teritoriului, respectiv cel al integrării, al intercondiţionării dintre sistemul studiat cu cele învecinate, atât pe orizontală, cu sistemele de acelaşi rang, cât şi pe verticală, cu sistemele de nivel superior. Aducerea secvenţială în discuţie, ca elemente etalon, de comparare şi raportare, a unor aspecte întâlnite la nivel judeţean are drept menire racordarea iniţiativelor şi soluţiilor propuse pentru Valea Hârtibaciului la cele imaginate de strategia judeţului însuşi, ştiut fiind că susţinerea logistică a implementării ei revine, în proporţie covârşitoare, forurilor decizionale ale acestuia . Strategia de dezvoltare economico-socială conţine obiective strategice fundamentale, direcţii de dezvoltare, obiective sectoriale şi măsuri (soluţii) practice de înlăturare a disfuncţiilor şi constatate şi eficientizarea funcţională a sistemului teritorial al Văii Hârtibaciului.

Elaborarea studiului de faţă a fost facilitată de solicitudinea şi oportunitatea de care au dat dovadă, punându-ne la dispoziţie informaţia necesară, autorităţile locale ale comunelor şi oraşului Agnita, ce compun Asociaţia Valea Hârtibaciului, riguros şi eficient condusă de către inimosul ...... Bârsan etc. Fie ca râvna noastră să se izbăvească într-un proiect de excepţie, extrem de util acestei regiuni izolate din chiar centrul României !

7

DEZVOLTAREA TERITORIALA DURABILA – ASPECTE TEORETICE

Sintagma ,,dezvoltare teritorială ,, conţine în semnificaţia sa o diversitate de aspecte, între care cele referitoare la unităţile spaţiale de diverse mărimi sunt primordiale. Din această cauză, pentru majoritatea celor care se implică în derularea fenomenului ,,dezvoltării,, în ansamblul său, avem de-a face, înainte de orice, cu o problemă de scară: localul fiind înţeles ca treapta inferioară, bazală a procesului respectiv iar regionalul drept corolarul spaţial al acestuia. Intre cele două paliere se interfaţează zonalul, o entitate spaţială de mărime şi complexitate mijlocie, o verigă integratoare intens utilizată în practica planificării şi amenajării teritoriale. De remarcat însă structura asemănătoare a celor trei categorii spaţiale, cu prezenţa, la toate nivelurilor, a elementelor fundamentale, cele care definesc şi impun direcţia, orientarea şi tendinţele dezvoltării. Există însă şi o deosebire frapantă generată tocmai de scara derulării lor şi anume gradul de complexitate. Dacă la nivelul local avem, de regulă o însumare de elemente primare, cu o structură simplă, deci uşor de perceput şi asumat, la nivel regional numărul şi diversitatea acestora creşte extrem de mult, ceea ce creează dificultăţi în asumarea şi gestionarea lor integrală. Dialectic vorbind, dezvoltarea locală răspunde plenar atributului de fenomen simplu, particular, iar dezvoltarea regională le cel de fenomen complex, general. Intermediarul spaţial, dar şi sub aspectul complexităţii îl reprezintă zona, o entitate teritorială des invocată (zone libere, zone critice, zone defavorizate) tocmai prin poziţia mediană, ce reuneşte atributele locale, pe care le etalează la un nivel superior de desfăşurare, şi regionale, pe care le particularizează pregnant pe suprafeţe mai restrânse, deci mai accesibile introspecţiei şi modelării prin planificare sau amenajare. Sintagma de dezvoltare teritorială are numeroase înţelesuri între care menţionăm cele semantice, geografice, sociale, tehnologice, economice, politico-administrative, juridice şi environmentale (Fig. 1) (P. Cocean, 2008).

Fig. 1. Semnificaţiile sintagmei „dezvoltare teritoriala”

Semnificaţiile susmenţionate situează fenomenul într-un context aparte, asociat unui spaţiu geografic restrâns dimensional dar cu o structură şi funcţii variate. Un spaţiu similar celui ocupat de către ţesut în cadrul organismului uman, zona jucând aproximativ acelaşi rol în cadrul organismului (sistemului) teritorial. Intrând în profunzimea sensurilor conceptului de dezvoltare teritorială durabilă a unei zone, constatăm că el se fundamentează pe o serie de aspecte de maximă importanţă şi relevanţă deşi, repetăm, scara afirmării lor este cea mijloace. Astfel, conform schiţei alăturate (Fig.2 ) el include următoarele domenii şi direcţii de acţiune:

Lingvistică Geografică Socială

Tehnologică

Politică-adm. Juridică Environmentală

DEZVOLTARE TERITORIALA

Economică

8

1. Valorificarea eficientă a resurselor naturale 2. Conservarea patrimoniului spiritual (etnografic) 3. Dezvoltarea economică 4. Afirmarea socială 5. Protecţia mediului 6. Coeziunea teritorială

Fig. 2. Structura sistemică a fenomenului de „dezvoltare teritorială” Constatăm că, din punct de vedere logistic, dezvoltarea zonală, aidoma celei locale, se fundamentează pe resursele naturale ale arealului aferent, a căror valorificare eficientă devine un deziderat primordial. Faptul este cât se poate de potrivit, actorii locali neavând, în general, capacitatea financiară de a accesa pe scară largă alt tip de resurse, localizate în alte regiuni sau cu atât mai mult în alte ţări. Exploatarea resurselor solului şi subsolului are drept scop dezvoltarea economiei locale, singura capabilă de-a oferi locuri de muncă stabile şi un venit suficient rezolvării cerinţelor unui nivel de trai în continuă creştere. Revigorarea meşteşugurilor şi ocupaţiilor tradiţionale, crearea de IMM-uri, diversificarea producţiei sectorului primar şi secundar, implantarea de servicii şi activităţi specifice sectorului terţiar reprezintă ţintele unui astfel de deziderat. Afirmarea economică se reflectă şi determină nemijlocit afirmarea socială, educaţia, ocrotirea sănătăţii, cultura beneficiind direct de avantajele materiale astfel apărute. O sarcină obligatorie intrată în grija promotorilor dezvoltării teritoriala zonale este cea a conservării patrimoniului spiritual, de sorginte etnografică, al entităţilor de habitat sinonime aşezărilor rurale din perimetrul comunei sau unităţii spaţiale respective. Acţiune coroborată permanent, desigur cu protecţia mediului natural, cu menţinerea unui echilibru armonios între om şi natura locului. Dacă strategia de dezvoltare zonală este judicios formulată şi aplicată rezultatul final trebuie să se reflecte într-o coeziune teritorială adecvată, respectiv în constituirea unui microsistem spaţial funcţional, cu feed-back pozitiv şi stabilitate asigurată. Ea trebuie să conţină obiective strategice clar prefigurate, din care se desprind direcţiile de dezvoltare prioritare, respectiv obiectivele sectoriale propriu-zise, materializate în măsuri şi soluţii de optimizare a situaţiei existente, de ridicare a eficienţă funcţională a microsistemului spaţial. Etapizarea fenomenului dezvoltării pe termen scurt, mediu şi lung oferă premisele continuităţii şi interrelaţionării temporale a iniţiativelor şi activităţilor derulate pentru materializarea strategiei în cauză.

Valorificarea eficientă a resurselor naturale locale

Dezvoltarea economiei

Conservarea p.s. Protecţia mediului

Coeziunea terit.

Afirmarea socială

DEZVOLTAREA TERITORIALA

9

VALEA HÂRTIBACIULUI CA REGIUNE DE PROGRAM Uniunea Europeană este o construcţie geo-politică la geneza şi afirmarea căreia

participăm ca martori oculari, dar şi ca actori direct implicaţi în modelarea şi remodelarea structurii şi funcţiilor sale. Spre deosebire de majoritatea absolută a construcţiilor suprastatale realizate de-a lungul istoriei, unde factorul forţă şi-a spus cuvântul, adesea decisiv, în acest caz asistăm la asocierea voluntară a statelor europene, aderarea şi integrarea în UE devenind, pentru multe dintre acestea un deziderat unanim împărtăşit. Permeabilizarea totală a frontierelor şi transformarea lor în limite simbolice, fără nici-o reverberaţie în libera circulaţie a persoanelor, bunurilor şi intereselor a făcut posibilă apariţia unor noi concepte ale dezvoltării spaţiului comunitar cum ar fi cel al afirmării prioritare a regiunilor. Înlăturarea ,,pragului,, indus de graniţele politice, mijloceşte abordarea frontală, fără nici-o restricţie, a problemelor din regiunile transfrontaliere, devenite, prin poziţionarea lor periferică în cadrul tuturor statelor, adevărate ,,no man lands-uri,, unde vectorii dezvoltării nu ajungeau să-şi manifeste decât aleator influenţa. Concomitent, sunt abordate însă şi regiunile interioare ale fiecărei ţări în parte, Europa statelor naţionale fiind substituită, pe măsura fortificării Uniunii ca entitate economică, politică şi socială integrată, cu o Europă a regiunilor de dezvoltare durabilă.

Ţara noastră, integrată în Uniunea Europeană începând cu 1 ianuarie 2007, este chemată să-şi însuşească şi să aplice în mod constructiv şi benefic acest concept care, departe de a instaura noi ,,graniţe,, vizează delimitarea acelor teritorii cu disparităţi evidente în plan economic şi social, al dotărilor cu infrastructură sau cu probleme acute ale mediului înconjurător. Ţinta demersului o constituie posibilitatea elaborării şi implementării programelor europene de atenuare şi înlăturare a diferenţierilor în gradul de dezvoltare, precum şi de realizare a unei coeziuni teritoriale certe. Ele nu pot fi decât acele regiuni de program cu însuşiri sistemice prefigurate de noi în Planul de Amenajare a Teritoriului Regiunii de Nord-Vest (2004) şi considerate, pe baza unor argumente ştiinţifice irefutabile ca cele mai optime mijloace de operare în plan teritorial a tuturor actorilor interesaţi.

O regiune care întruneşte majoritatea absolută a condiţiilor reclamate de o astfel de entitate spaţială este, după opinia noastră, Valea Hârtibaciului. Aceste condiţionări sunt (Cocean, P. 2004):

- gravitaţia naturală şi antropică convergentă spre un important pol de creştere zonal care, în cazul de faţă, este oraşul Agnita;

- existenţa unei baze de susţinere proprie bogată şi diversificată constituită din resursele cadrului natural;

- fluenţa internă optimă a vectorilor purtători de masă, energie şi interese; - capacitatea de inovare asigurată de o populaţie viguroasă, moştenitoarea unei zestre

spirituale deosebite aparţinând comunităţilor săseşti şi româneşti tradiţionale; - posibilitatea afirmării unor raporturi favorabile, derivate din poziţia geografică, cu

entităţile teritoriale, de acelaşi grad, învecinate; - existenţa unui centru urban cu rol important în gestiunea echilibrată a teritoriului; - existenţa unui spaţiu mental de tip etnografic, de mare originalitate structurală şi

funcţională. Astfel, prima condiţionare, a gravitaţiei naturale şi antropice spre un important pol de

creştere zonal este asigurată plenar, pe de o parte, din modul de organizare naturală a sistemului teritorial iar pe de altă parte din polarizarea exercitată de oraşul Agnita asupra tuturor aşezărilor ce compun reţeaua de localităţi aferentă acestuia. Suprapunerea regiunii unui bazin hidrografic, cel al Văii Hârtibaciului (cu excepţia teritoriului comunei Bruiu),

10

delimitat de cumpene de apă (interfluvii) bine înscrise în peisaj, cu funcţie de praguri separatoare în raport cu unităţile de relief învecinate, asigură orientarea fluxurilor energetice naturale spre axa acestuia, reprezentată de lunca largă, evazată a văii în cauză, Amplasarea localităţilor la contactul luncii cu glacisurile piemontane, atât ale Hârtibaciului cât şi ale afluenţilor săi, a generat o reţea de aşezări ai cărei vectori converg de asemenea spre culoarul hidrografic menţionat, respectiv spre oraşul Agnita, situat în zona centrală a bazinului (alt atribut ce facilitează polarizarea).

Regiunea posedă o serie de resurse naturale (soluri cu fertilitate mozaicată, fond forestier extins cu o compoziţie şi conformaţie favorabile, zăcăminte de gaze naturale, argile, pietrişuri şi nisipuri, obiective şi atracţii turistice variate) ce-i pot susţine şi asigura dezvoltarea în perspectivă.

Sistemul teritorial astfel conturat relevă o fluenţă internă a vectorilor purtători de masă, energie şi interese lipsită de praguri (obstacole) semnificative care să determine orientarea lor spre poli de atracţie extraregionali.

Referitor la capacitatea de inovare şi difuzie a inovării în sistem subliniem specificitatea acesteia, respectiv cantonarea sa în sfera rezilienţei, a adaptării la metamorfoza condiţiilor politice, ideologice, economice şi sociale post-decembriste. Ea se bazează pe moştenirea unui patrimoniu de valori materiale şi spirituale provenit, în proporţie semnificativă, de la populaţia săsească dominantă în regiune până la mijlocul secolului XX, patrimoniu asumat şi valorificat parţial după emigrarea acesteia Germania în ultimele decenii. Vectorul promovării moştenirii în cauză îl reprezintă resursa umană a regiunii, indiferent de structurarea sa etnică actuală, la care se adaugă iniţiative, deocamdată izolate, ale reprezentanţilor populaţiei săseşti reveniţi în regiune.

Fig. 3. Localizarea geografică a Văii Hârtibaciului

11

Poziţia geografică a Văii Hârtibaciului răspunde într-o manieră de necontestat

prerogativelor ,,locului central,, imaginat şi invocat, ca o condiţie obligatorie, de Walter Christaller (1933), în organizarea optimă a oricărui teritoriu. Coordonatele geografice ale bazinului hidrografic analizat indică localizarea sa în centrul României (Fig. 1), ceea ce îi asigură, cel puţin teoretic, o serie de avantaje în raporturile cu unităţile învecinate cum ar fi axele de importanţă naţională ale Târnavei Mari şi culoarului depresionar Braşov-Făgăraş-Sibiu. Dacă aceste raporturi sunt actualmente slab reprezentate, fapt ce a dus dealtfel la izolarea zonei, se datorează slabei sale conectări prin infrastructuri rutiere şi feroviare cu aceste axe. Traversarea bazinului Văii Hârtibaciului de autostrada Borş-Braşov va reprezenta, cu certitudine, un prim pas spre optimizarea raporturilor susmenţionate.

Un sistem teritorial funcţional nu poate fi conceput fără un centru de comandă, un pol de creştere cu atribuţii polarizatoare complexe care să asigure, prin instituţiile şi organismele sale, prin activităţile economice şi sociale derulate, satisfacerea nevoilor de dezvoltare şi afirmare a întregului spaţiu aferent. In situaţia de faţă, rolul unui astfel de centru nodal îl îndeplineşte oraşul Agnita ce beneficiază de o poziţie favorabilă în cadrul regiunii şi deţine, e drept, la nivel inferior de reprezentare, o serie de servicii la care poate apela populaţia tuturor aşezărilor Văii Hârtibaciului. Evident, dezvoltarea unităţii teritoriale nu poate fi imaginată fără amplificarea şi diversificarea funcţiilor sale economice, sociale sau culturale astfel încât accesarea unor oportunităţi extra-regionale, oferite de oraşe superioare ca mărime şi rang (Sibiu, Sighişoara, Braşov sau Făgăraş) să se diminueze, întru beneficiul sistemului propriu.

In sfârşit, o condiţie a bunei funcţionări a oricărui sistem spaţial, indiferent de mărimea şi complexitatea sa, o reprezintă coeziunea sa internă, modul de agregare a părţilor componente şi viabilitatea interrelaţiilor dintre acestea. Însumate atributele respective se regăsesc în sintagma spaţiului mental rezultat din imbricarea organică, derulată în timp îndelungat, la nivel secular, dintre substratul material al regiunii (,,natura locului,,) şi populaţia aferentă. El identifică, în plan existenţial, populaţia cu teritoriul, generând raporturi de intercondiţionare extrem de strânse şi trainice. In cazul Văii Hârtibaciului avem de-a face cu un spaţiu mental cu o structură şi o evoluţie originală în care filonul permanenţei l-a asigurat, indiferent de perioada istorică şi de mutaţiile etnice intervenite, populaţia românească. Colonizarea masivă a saşilor începând cu secolul XIII a diversificat formele de manifestare ale mentalului regional, asumând numeroase valenţe spirituale ale culturii germane care s-au interferat, ajungând ulterior să devină dominante, cu cele autohtone. Trăsăturile acestui mental rezultat din coabitarea paşnică, constructivă, multiseculară, dintre români şi saşi se menţin şi actualmente, chiar şi în lipsa populaţiei săseşti care, în bună parte, le-a generat. Mai mult, prin intermediul populaţiei româneşti, ele sunt preluate treptat şi de noul grup etnic, cel al ţiganilor, sedentarizat şi afirmat numeric rapid în regiune (şi ca substitut al populaţiei germane emigrate) îndeosebi în ultimele două decenii.

Remarcăm astfel că Valea Hârtibaciului are toate însuşirile unui sistem teritorial cu o personalitate aparte, cu o funcţionare asigurată de nivelul complex de agregare internă, cu perspective de amplificare a funcţiilor şi rolului său în matricea entităţilor spaţiale din această parte a ţării. Mai mult, el întruneşte toate atributele unei regiuni de program, a cărei dezvoltare reclamă realizarea şi implementarea unor proiecte sectoriale dintre cele mai ample şi mai diversificate

Contextul regional şi localizarea în teritoriu

Zona Valea Hârtibaciului se suprapune parţial peste asociaţia microregională de planificare cu acelaşi nume din care fac parte următoarele oraşe şi comune: Agnita, Alţâna,

12

Arpaşu de Jos, Bârghiş, Brădeni, Bruiu, Chirpăr, Iacobeni, Marpod, Merghindeal, Mihăileni, Nocrich. Asociaţia este o organizaţie neguvernamentală, cu caracter nelucrativ, autonom şi apolitic, înfiinţată în temeiul OG 26/2000 aprobată, modificată şi completată prin legea nr. 246/18.07.2005.

În cadrul Zonei Valea Hârtibaciului sunt cuprinse următoarele unităţi administrative: Agnita, Alţâna, Bârghiş, Brădeni, Bruiu, Chirpăr, Iacobeni, Marpod, Merghindeal, Mihăileni, Nocrich, Roşia şi Vurpăr.

Din punct de vedere geografic Zona Valea Hârtibaciului este situată în bazinul văii Hârtibaciului din Podişul Hârtibaciului, în partea NE a judeţului Sibiu. Cu o suprafaţă de 1194,72 km2 zona este polarizată de Oraşul Agnita, aceasta fiind din punct de vedere funcţional o arie periferică. Caracterul de periferie este dat de gradul potenţialul scăzut de comunicaţie al zonei, în prezent aceasta nefiind traversată de nici un drum naţional iar conexiunea feroviară fiind sistată. De asemenea, zona nu este traversată direct de nici un culoar de dezvoltare, aceasta fiind în prezent în faza de căutarea identităţii economice şi funcţionale în context judeţean şi regional. Prezenţa municipiului Sibiu în extremitatea SV a zonei determină fragmentarea zonei din punct de vedere funcţional în două sectoare:

sectorul sudic aflat sub polarizarea directă a municipiului Sibiu cu potenţial de includere într-o viitoare zonă metropolitană, în care se evidenţiază şi un centru supracomunal de polarizare locală – Nocrich;

sectorul nordic aflat sub polarizarea directă a oraşului Agnita şi indirect al municipiului Sighişoara.

Traseul Autostrăzii Transilvania tranzitează zona în partea nordică între localităţile Brădeni şi Iacobeni fără a avea relevanţă în sporirea potenţialului de comunicaţia deoarece nodurile de racord la autostradă sunt situate în afară, cel mai apropiat fiind cel de lingă Sighişoara.

Zona este în cea mai mare parte ocupată cu situri de protecţia aviafaunistică şi dispune de un ridicat potenţial ecologic.

Stadiul de subdezvoltare economică în care se găseşte zona este determinată de efectul centru-periferie care s-a manifestat şi se manifestă în acest areal iar deblocarea procesului de dezvoltare se impune a se realiza urgent prin punerea în valoare a factorului poziţie şi a resurselor de mediu şi turistice.

Caracterul de microregiune „amprentă” generată de prezenţa coloniştilor saşi în acest areal poate reprezenta un al doilea factor motrice a dezvoltării zonale cu puternice ancorări regionale.

Prezenţa în extremitatea nordică şi sudică a două culoare de dezvoltare de rang principal pot de asemenea să susţină dezvoltare. Condiţia de bază o reprezintă însă delimitarea unui culoar transversal prin Zona Văii Hârtibaciului cu rol de conexiune funcţională.

13

Fig. 4. Harta hipsometrica

14

POTENŢIALUL NATURAL AL VǍII HÂRTIBACIULUI

1. Potenţialul geomorfologic şi riscurile asociate Zona luată în studiu se suprapune peste un pachet de roci sedimentare neogene, aparţinând sarmaţianului şi badenianului, necimentate (nisipuri şi pietrişuri) sau slab cimentate (gresii friabile, orizonturi subţiri de conglomerate, argile şi marne (fig.13). Slaba coeziune a rocilor este atributul care a permis, în timp, o largă dezvoltare a agenţilor modelatori cu o rată de denudaţie ridicată, astfel că suprafeţele structurale se restrâng ca spaţiu foarte mult căpătând un aspect de suprafeţe structural sculpturale. Înclinarea monoclinală a stratelor, uneori uşor cutate larg, au permis instalarea unui relief asimetric dominat de cueste, a căror revers este susţinut de orizonturi dure, extinse pe mari lungimi. Ele însoţesc râurile de ordin superior, Hârtibaciu şi afluenţii săi importanţi (Albac, Zăvoi, Zlagna, Apoş, Birghiş, etc). Ca o remarcă generală, suprafeţele extinse afectate de procese eruzivo-denudaţionale au fost în mare parte şi o consecinţă a structurii fundamentului. Dacă în partea de vest- SV regiunea se înscrie pe depozite de margine de cuvetă partea de est – nord-est face corp comun cu depozitele de cuvetă propriu-zisă, cu orientarea cutelor de brahianticlinal pe direcţie N-S. La această structură relativ simplă trebuie să adăugăm şi flancurile celor trei domuri, Nou Săsesc în nord şi domurile Ilimbav, a cărui apex se află în D. Dumbrăvii (615 m) şi Rotbav în sud. Pe baza acestui edificiu petrografic slab coeziv, în timp, graţie eroziunii şi denudaţiei, s-au edificat două tipuri majore de relief:

- relieful structural - relief sculptural

Relieful structural este reprezentat de platouri care, datorită rocilor friabile de la suprafaţă, s-au restrâns putând fi remarcate astăzi la nivelul interfluviilor ce delimitează, în nord bazinul Hârtibaciului şi care de multe ori au rămas ca nişte martori structurali (Dl. Zlagna, Dl. Dumbrăvii, Dl. Tabăra, Dl. Coasta Malului, Dl. Bloselu, Dl. Rotbav, Dl. Saeş, Dl. Furcilor, Dl. Telinei, Dl.Stumsel, Dl. Pelisor) cu altitudini ce depăşesc 600 m.

Un alt element demn de semnalat este prezenţa cuestelor, care însoţesc majoritatea afluenţilor de dreapta ai Hârtibaciului, a căror revers este o suprafaţă structurală încă bine păstrată. Aşa se întâmplă pe stânga p. Coves; pe stânga P. Birghiş; pe stânga p. Zlaga etc.) sau pe afluenţii de dreapta ai p. Zăvoi (V. Caprelor, V. Cireşilor; V. Nou), unde ele apar pe stânga.

De asemenea remarcăm cuestele structurale de pe dreapta Hârtibaciului din aval de confluenţa cu p. Birghiş până la confluenţa cu p. Zlaga, cunoscute ca şi Coasta Vardului şi Coasta Beneşti-Ighiş.

Alături de aceste cueste structurale bine evidenţiate apar şi o serie de cueste a căror revers structural este mai puţin evident (coasta de pe stânga p. Zăvoi dintre Vurpar şi Roşia; de pe stânga P. Ruja saude pe dreapta ca o remarcă amintim faptul că frunţile acestor cueste sunt abrupte (peste 200) pe când reversul are pante de 5-150 , favorabile celor două procese, cu activitate preponderentă torenţialitatea şi procesele de mişcare în masă.

Relieful sculptural. În cadrul acestui tip major de relief deosebim în primul rând pe cel al versanţilor şi apoi pe cel de albie majoră.

15

Fig. 5. Harta geologică

16

Versanţii care însoţesc atât valea principală a Hârtibaciului cât şi pe cele ale afluenţilor sunt modelaţi de alunecări de teren, torenţialitate şi, datorită unor exploatări agricole intense, de eroziune în suprafaţă care au deteriorat starea lor.

Trebuie să arătăm că în cadrul bazinului superior (V. Dorobes; V. Morii) avem cele mai reprezentative alunecări monticulare (glimee) a căror vechime (12-16000 ani) ne dau o imagine a intensităţii proceselor în timp. Este vorba de glimeele de pe raza comunelor Brădeni, Noistad, Merghindeal, Marpod, Rosia). „Urmele” unei modelări active prin alunecări pot fi descifrate prin existenţa unor zone de desprindere situate acum lângă interfluvii, cu înălţimi de ordinul metrilor şi zecilor de metri. Datorită instalării eroziunii torenţiale, destul de frecvent (com. Marghindeal, Chirpăr, Vurpar, Nocrich, Alţâna, Bârghiş, Morpad, Iacobeni, oraş Agnita) vechile deluvii pot deveni active, astfel încât reactivările pot genera pagube importante suprafeţelor agricole).

Deja pe raza acestor comune s-au evidenţiat organisme torenţiale cu adâncimi ce depăşesc ca efort financiar intervenţiile curente (>2 m).

Sunt semnalate reactivări de alunecări pe raza comunelor Noistad, Bârghiş, Chirpar, Roşia, Alţâna, Brădeni).

Albiile majore sunt însoţite de relief de terase, în special pe r. Hârtibaciu, în aval de Nocrich, fiind dezvoltate pe dreapta lui. Altitudinea relativă a lor urcă până la 35 m. Interesantă însă este albia majoră (lunca) cu lăţimi ce merg, în medie, la peste 1 km – uneori 2 km, în cazul Hârtibaciului dar şi pe afluenţii acestuia, atât pe dreapta cât şi pe stânga. Structura litologică a depozitelor cu nisipuri argiloase, argile, dominant având subordonat nisipuri şi mai rar pietrişuri, fac ca infiltraţiile să fie încetinite şi să domine fenomenul de înmlăştinire. În aceste depozite de lunca, care spre partea inferioară a râului Hârtibaciu pot depăşi 10-12 m grosime, râurile şi-au săpat albii minore cu maluri joase ce permit inundaţiile.

Între luncă şi versanţi s-au „construit”, în timp, glacisuri (suprafeţe înclinate uşor, cu litologie dominată de nisipuri) permeabile, favorabile construcţiilor şi activităţilor agricole. Geneza acestora este mixtă deluvio, preluvio-coluviala, fapt care ne conduce la ideea că orice proiect de amenajare trebuie însoţit de studii geotehnice şi de risc prealabile.

În vederea realizării hărţii riscurilor naturale am procedat mai întâi la o analiză a vulnerabilităţii făcută la nivel de unitate administrativ teritorială (comune, oraş). În acest scop am utilizat, pe lângă informaţiile bibliografice existente, serii de hărţi topo realizate în ani diferiţi, ortofotoplanuri şi scene satelitare. Toate acestea ne-au permis să percepem direcţiile de evoluţie a utilizării terenurilor şi a ocupării lor în timp de procese de degradare active. Greutăţile survenite au constat din faptul că, pe o litologie friabilă, formele generate de către procese au posibilitatea de a se deteriora în timp scurt. Pentru a suplini acest neajuns, studiile în teren au constituit probatoriul scenariilor emise. Folosind tehnicile GIS, prin suprapunere de straturi, am delimitat teritorii care suportă acelaşi grad de risc, pe care l-am transpus pe un fond topografic având ca elemente de bază limitele unităţilor administrativ teritoriale, reţeaua hidrografică, reţeaua de căi de comunicaţii rutiere şi vetrele de aşezări. Din aceste operaţiuni au rezultat patru categorii de riscuri:

Riscuri mici. Sunt semnalate pe suprafeţele structurale, structural –sculpturale şi în cadrul suprafeţelor acoperite cu păduri. Aceste suprafeţe ocupă arii mai extinse pe teritoriul situat pe partea dreaptă a bazinului Hârtibaciului (Agnita, Vurpăr, Roşia).

Se recomandă pentru aceste spaţii o exploatare raţională a spaţiilor împădurite; un păşunat economic şi un grad de încărcare cu animale per ha adecvat. De asemenea se recomandă activităţi de întreţinere a păşunilor şi supraînsămânţarea lor.

Riscurile medii ocupă cele mai mari suprafeţe în cadrul fiecărei unităţi administrativ teritoriale. Toate aceste spaţii au suportat, în timp, cicluri de reactivări de alunecări de teren, eroziune în suprafaţă şi torenţialitate. Aflate în momentul de faţă într-un echilibru, ele pot intra în

17

categorii superioare, prin accelerarea eroziunii şi denudaţiei superioare datorită suprapăşunatului; folosirii unor tehnici agricole nerecomandate, trasări de drumuri comunale aleatorii.

Se recomandă împăduririle controlate regularizându-se torenţii şi lucrări de stingere a lor, un păşunat raţional.

Riscuri mari ţin atât de evoluţia versanţilor cât şi de areale posibile a fi acoperite temporar de ape (inundaţii pe albiile majore ale râurilor şi inundaţii din scurgerile de pe versant).

Cele mai mari probleme se înregistrează în comunele Merghindeal, Chirpăr, Marpod, Roşia, Vurpăr, Alţâna, Bârghiş, Iacobeni şi în teritoriul oraşului Agnita. Alunecările active sunt însoţite şi de o agresivitate ridicată a eroziunii torenţiale.

În ceea ce priveşte inundaţiile ţinem să arătăm că amenajarea de la Brădeni nu trebuie considerată suficientă pentru regularizarea tranzitului de ape. Astfel de amenajări ar trebui extinse pe toate pâraiele afluente, pentru a asigura un tranzit controlat de debite solide şi lichide.

Riscurile foarte mari ocupă suprafeţe relativ restrânse în com. Iacobeni, Chirpăr, Bârghiş, Altăna, Roşia. Ele se datorează alunecărilor active şi unei eroziuni torenţiale agresive.

Se recomandă eliminarea excesului de apă de pe suprafeţele afectate, interzicerea ocupării lor de orice fel de construcţii, lucrări de amenajare prin împădurire, interzicerea păşunatului.

În viitor în condiţii de favorabilitate (exces pluviometric) aceste suprafeţe se pot extinde.

2. Potenţialul şi riscurile climatice

Regimul climatului zonei studiate presupune producerea unor fenomene cu impact negativ

asupra mediului socio-economic si a celui natural, considerate din acest motiv fenomene climatice de risc. Vulnerabilitatea teritoriului este apreciată prin nivelul pierderilor (vieţi omeneşti şi pierderi materiale) potenţial a se produce datorită manifestării unui fenomen de risc.

Criteriul folosit pentru clasificarea fenomenelor de risc climatic în studiul nostru este perioada din an în care acestea se pot manifesta. Am considerat fenomene din semestrul rece dacă sunt specifice perioadei octombrie-martie, respectiv din semestrul cald dacă se produc în intervalul aprilie-septembrie. La acestea se adaugă fenomene posibile pe tot parcursul anului.

Fenomene climatice de risc din semestrul rece În zona studiată, din această categorie fac parte: îngheţurile şi brumele timpurii de

toamnă, respectiv târzii de primăvară; valurile de frig; ninsorile abundente generatoare ale unui strat gros de zăpadă; viscolul; depunerile de gheaţă; ceaţa.

Îngheţurile şi brumele timpurii de toamnă şi târzii de primăvară În zona studiată sunt considerate fenomene de risc atunci când apar între 8 septembrie

(data celui mai timpuriu îngheţ) şi 3 octombrie (data medie a primului îngheţ), respectiv între 23 aprilie (data medie a ultimului îngheţ) şi 25 mai (data celui mai târziu îngheţ). Numărul mediu de zile cu brumă în lunile în care acest fenomen reprezintă un risc climatic este de 1,3 zile în luna septembrie pe fundul văilor, respectiv de 0,4 zile în luna mai (sursa: Clima RPR).

Dintre plantele nerezistente la îngheţ care sunt cultivate în zona studiată pot fi menţionate fasolea, castraveţii, tomatele. În cazul acestor plante, pragul termic critic care provoacă începutul vătămării este cuprins, atât la răsărire, cât şi la înflorire, între 0 şi -1 oC, iar limitele termice care provoacă distrugerea parţială a plantelor sunt cuprinse între -1 şi -1,5 oC la răsărire, respectiv -1 oC la înflorire. Plante slab rezistente la îngheţ sunt cartoful şi porumbul, pentru care pragurile termice critice sunt de -2 ... -3 oC la răsărire, respectiv de -1 ...-2 oC la înflorire. Exemple de plante rezistente la îngheţ sunt inul, cânepa, sfecla de zahăr, morcovul, varza etc. Acestea au pragurile termice critice cuprinse între -5 oC (la in şi cânepă)

18

şi -9 oC (la varză) pentru perioada de răsărire, respectiv între -2 şi -3 oC pentru perioada de înflorire (după Maximov, citat de Berbecel şi colab., 1970).

Valurile de frig Intră în categoria riscurilor climatice atunci când temperaturile medii lunare sunt ≤ -10

oC, respectiv când minimele zilnice sunt ≤ -30 oC. Aceste valori se pot produce în oricare dintre cele trei luni de iarnă, dar cu o frecvenţă mai mare pentru luna ianuarie.

Vulnerabilitatea zonei studiate faţă de inversiunile de temperatură poate fi apreciată în funcţie de temperatura medie a lunii celei mai reci şi de temperatura minimă absolută înregistrată în zonă (Bogdan, Niculescu, 1999). Din acest punct de vedere, zona studiată poate fi considerată a avea o vulnerabilitate mare faţă de inversiunile de temperatură, în condiţiile în care temperatura medie a lunii celei mai reci, ianuarie, este de – 3,8 , iar temperatura minimă absolută înregistrată la Sibiu a fost sub -30 oC (s-au atins -31,0 oC).

Ninsorile abundente şi stratul gros de zăpadă Datele climatice arată că, la Agnita (1980 - 1996), media grosimii maxime lunare a

stratului de zăpadă are valoarea cea mai mare, de 13,8 cm, în luna ianuarie. Grosimea maximă absolută lunară cea mai mare a stratului de zăpadă revine lunii ianuarie, ea fiind de 43 cm (Bradu 1980 - 1996). Pe de altă parte, pentru transporturile rutiere, un risc important este reprezentat chiar şi numai de existenţa unui strat subţire de zăpadă, cu deosebire în sectoarele de drumuri în pantă. Numărul mediu anual de zile cu ninsoare este, la Agnita, de 42,31 zile. Lunar, cele mai multe zile cu ninsoare se produc în ianuarie (7,3). Data medie a primei ninsori este 30 noiembrie, iar cea a ultimei ninsori 20 aprilie, durata medie anuală a intervalului posibil cu ninsoare fiind de 110 zile.

Stratul de zăpadă apare mai târziu decât prima ninsoare şi dispare mai repede decât ultima ninsoare. Astfel, data medie a formării primului strat de zăpadă este la Sibiu 2 decembrie, iar data medie a apariţiei ultimului strat este 17 martie. Tot la Sibiu, numărul mediu anual de zile cu strat de zăpadă atinge 54 zile, cele mai multe fiind în luna ianuarie (20,1 zile), urmată de luna februarie (15,1 zile), iar durata medie anuală a intervalului posibil cu ninsoare şi strat de zăpadă este de 105 zile. Faţă de valorile menţionate mai sus, în zona studiată apar diferenţe induse de influenţele reliefului la scară topoclimatică prin altitudine, pantă şi expoziţie.

05

101520

253035

cm

IAN FEB MAR APR NOI DEC

Grosimea medie lunară Grosimea maximă lunară

Fig.6. Grosimea medie şi maximă lunară a stratului de zăpadă la Agnita (1980 - 1996) Viscolul În toată Depresiunea Transilvaniei, viscolul nu reprezintă un fenomen de iarnă foarte

frecvent, numărul mediu anual de zile cu viscol fiind de sub o zi. Viteza vântului în zilele cu viscol nu este prea ridicată, ea fiind cuprinsă între 35-50 km/h. De asemenea, intervalul cu

19

viscol (în zile succesive) este redus, de una, maximum 2 zile, iar durata unui viscol nu depăşeşte câteva ore. Pentru că numărul maxim anual de zile cu viscol este redus (1-2 zile), iar grosimea maximă absolută zilnică a stratului de zăpadă nu este nici ea foarte ridicată (60-120 cm), rezultă o vulnerabilitate mică faţă de viscol a zonei studiate.

Depunerile de gheaţă Depunerile de tipul chiciurei sunt considerate fenomene de risc atunci când se

caracterizează prin greutate mare şi durată mare de menţinere a depunerii. În schimb, poleiul este un fenomen extrem de periculos ori de câte ori apare, gradul de risc crescând proporţional cu durata fenomenului. La staţia meteorologică Sibiu, numărul mediu anual al zilelor cu depunere de chiciură este de 4. Vulnerabilitatea la depunerile de chiciură în Podişul Hârtibaciului poate fi considerată a fi medie (în zonele mai joase, unde numărul mediu anual de zile cu chiciură este cuprins între 3 – 6 zile), respectiv mare (în zonele mai înalte, unde acest parametru este cuprins între 10-25).

Ceaţa Caracterizează cu precădere subunităţile mai joase ale zonei studiate (culoarele de vale

şi depresiunile). Numărul mediu anual de zile cu ceaţă la Sibiu este de 27,8 fenomenul având frecvenţa cea mai mare în luna decembrie (7,2 zile), urmată de lunile ianuarie (5,4 zile) şi februarie (3,3 zile). În funcţie de frecvenţa şi durata fenomenului, se poate aprecia că Podişul Hârtibaciului prezintă o vulnerabilitate medie faţă de ceaţă.

Fenomene climatice de risc din semestrul cald Cele mai reprezentative fenomene pentru zona studiată sunt: furtunile cu descărcări

electrice şi cu grindină, ploile torenţiale, la care se pot adăuga şi valurile de căldură. Descărcările electrice Conform Clima RSR (1961), numărul mediu anual de zile cu descărcări electrice

(fenomene orajoase) la Sibiu este 25,8, fenomenul fiind cel mai frecvent în luna iunie (în medie, 6,1 zile cu fenomene orajoase.

Grindina Reprezintă un fenomen asociat cu furtunile cu descărcări electrice. În zona studiată, se

caracterizează printr-un număr mediu anual de 1-3 zile (Bogdan şi colab. 1999), numărul maxim anual atingând în Podişul Transilvaniei valoarea 6. Ca urmare a acestor valori, vulnerabilitatea faţă de grindină Podişul Hârtibaciului poate fi apreciată ca fiind mare.

Ploile torenţiale Prezintă o intensitate maximă de 4,00 mm/min sau chiar şi peste această valoare, dar

durata lor este relativ mică, de ordinul câtorva minute. Cantitatea de apă realizată este direct proporţională cu intensitatea şi durata ploii, fiind dependentă de condiţiile ei genetice (averse frontale, averse cu caracter local). Pornind de la valorile intensităţii medii ( <0,03 ...0,04 mm/min) şi cele ale intensităţii maxime medii (<0,20 ... 0,30 mm/min), vulnerabilitatea zonei studiate faţă de intensitatea ploilor de vară poate fi considerată mică şi intermediară (Bogdan, Niculescu, 1999).

Valurile de căldură Sunt mai puţin caracteristice Depresiunii Transilvaniei, lucru evidenţiat de frecvenţa

relativ mică a zilelor tropicale (zile cu temperatura maximă ≥30 oC), al căror număr mediu anual la Sibiu este de 9,5 (Clima RSR 1961). În schimb, un risc accentuat prezintă încălzirile bruşte din sezonul rece, care, asociate cu precipitaţii lichide, pot determina topirea bruscă a stratului de zăpadă sau a fragmentarea podurilor de gheaţă de pe râuri, generând astfel un pericol real de inundaţii.

Fenomene climatice de risc posibile în tot cursul anului Cele mai reprezentative fenomene care aparţin acestei categorii sunt: perioadele

excedentare pluviometric; perioadele deficitare pluviometric; intensificările vitezei vântului.

20

Fig. 7. Harta vulnerabilităţii teritoriului la secetă în funcţie de modul de utilizare al terenului (Corine 2000 level II)

21

Riscurile pluviometrice Prin utilizarea metodei anomaliei standardizate de precipitaţii s-au determinat trei

categorii de situaţii în raport cu abaterile cantităţilor de precipitaţii înregistrate la Sibiu faţa de valorile medii multianuale ale perioadei 1951-2000, pentru mai multe intervale de referinţă (lună, anotimp, an, perioadă multianuală). Au rezultat astfel perioade normale, perioade cu risc prin excedent şi perioade cu risc prin deficit de precipitaţii. Rezultatele cercetării arată că, la Sibiu, ca şi în toată Depresiunea Transilvaniei, indiferent de intervalul de timp avut în vedere, domină clar perioadele normale din punct de vedere pluviometric. Astfel, pentru perioada 1951-2000, anii fără risc au avut o pondere de 68 %, cei cu risc prin excedent, 16,0 %, iar cei cu risc prin deficit de precipitaţii, 16,0 % (Holobaca., 2006). Se poate menţiona şi faptul că, la Bistriţa, anii excepţional de ploioşi şi excesiv de ploioşi, ca şi cei excepţional de secetoşi şi excesiv de secetoşi au avut o frecvenţă relativ redusă.

Vulnerabilitatea teritoriului faţă de deficitul de precipitaţii se poate aprecia şi prin studiul fenomenelor de uscăciune (absenţa precipitaţiilor 5 zile consecutive) şi secetă (absenţa precipitaţiilor 14 zile consecutive în semestrul rece - octombrie-martie, respectiv cel puţin 10 zile consecutive în semestrul cald - aprilie-septembrie). În cea mai mare parte a sa, zona Podişul Hârtibaciului3 prezintă vulnerabilitate mică faţă de fenomenele de uscăciune şi secetă, numărul mediu anual al lunilor cu fenomene de uscăciune fiind mai mic de 3 (Bogdan, Niculescu, 1999).

Intensificările vitezei vântului. Caracterul de relativ adăpost al poziţiei Staţiei meteorologice Sibiu determină o

frecvenţă medie anuală redusă a zilelor cu vânt tare. Astfel, conform Climei R.P.R. (1961), la Staţia meteorologică Sibiu valorile medii multianuale indică 18,2 zile pentru vitezele ≥ 11 m/s şi 0,6 zile pentru cele cu viteze ≥ 16 m/s. În cazul valorilor medii ale vitezelor maxime ale vântului, la Bistriţa valorile cele mai mari se produc în lunile martie şi aprilie (11,9 m/s), iar cele mai reduse aparţin lunii septembrie (8,8 m/s). Vulnerabilitatea teritoriului faţă de vântul tare (viteza ≥ 11 m/s), apreciată în funcţie de numărul mediu anual de cazuri (între 26-60) poate fi considerată mică pentru fundul văilor şi medie pentru interfluvii şi versanţii expuşi vântului dominant.

3. Resursele de apǎ

Reţeaua de râuri Reţeaua hidrografică este structurată pe două bazine hidrografice: Olt şi Mureş. În funcţie de distribuţia spaţială, de dispunerea sistemelor hidrografice în raport cu principalii colectori şi cu influenţa maselor de aer care determină unele caracteristici ale regimului de scurgere, râurile din teritoriul studiat au fost grupate în mai multe sisteme hidrografice. Organizarea reţelei de râuri şi caracteristicile morfometrice Bazinul hidrografic aferent Oltului ocupă cea mai mare parte din teritoriul studiat şi este drenat de doi colectori importanţi: Hârtibaciu şi Pârâul Nou. O suprafaţă restrânsă din nord-vestul regiunii aferent bazinului Mureşului este drenată de Calva. Hârtibaciu, cel mai de seamă afluent al Cibinului, reprezintă axa hidrografică principală a regiunii studiate, atât ca poziţie, cât şi ca dezvoltarea. Astfel, are o lungime de 110 km şi o suprafaţă bazinală de 1025 km2 dezvoltată aproape în întregime în arealul studiat. În cursul său parcurge patru anticlinale, care îşi lasă amprenta atât asupra profilului său longitudinal, cât şi a modului de organizare a reţelei hidrografice. Panta medie a cursului

22

este de 3 %o, dar în aval de Noiştat devine mult mai mică (0,9 %o). Afluenţii Hârtibaciului au pante mult mai mari, deci putere de eroziune accentuată şi procese de versant evoluate (tabelul 1).Dintre afluenţii din dreapta mai importanţi sunt: Halmerul, Iacobeni, Proştea, V. Infundăturii, V. Stricată, Coveşul, Zlagna, Hârţa, Vurpărul, Daia şi Caşolţul, a căror lungime este cuprinsă între 5 şi 18 km, iar suprafaţa bazinală între 11 şi 105 km2 (tabelul 1).

Tabelul 1. Date morfometrice ale cursurilor de apă din bazinul hidrografic al Hârtibaciului Altitudinea (m)

Cursul de apă Poziţia Confl.

Lungi- mea (km)

Amon-te Aval

Panta medie (0 /00)

Coef. de sinuozi- tate

Supr. baz. (km2)

Alt.medie a baz.

(m) Hârtibaciu 110 670 383 3 1,86 1025 509 Sărătura d 7 650 489 23 1,11 23 594 Halmer d 8 570 478 11 1,46 19 554 Valea Morii s 18 640 465 10 1,43 39 548 Valea Comunală d 5 565 460 21 1,02 12 521 Valea Satului d 7 590 455 19 1,07 11 547 V. Înfundăturii d 9 565 450 13 1,16 21 534 Valea Stricată d 10 590 441 15 1,20 14 519 Coveş d 14 590 438 11 1,09 31 528 Bârghiş d 16 570 435 8 1,26 53 517 Apoş s 7 580 452 18 1,04 12 526 Albac s 28 630 433 7 1,35 113 566 Rora s 11 590 457 12 1,15 40 509 Zlagna d 11 487 431 5 1,17 47 500 Hârţa d 10 455 418 4 1,14 50 507 Ghijasa s 7 518 440 11 1,13 15 513 Androchiel s 8 490 418 9 1,28 22 488 Vurpăr d 8 490 414 9 1,10 17 496 Ţichindeal d 7 480 413 10 1,12 14 499 Marpod s 8 501 412 11 1,12 30 455 Fofeldea s 7 625 411 16 1,24 15 482 Ghijasa s 6 600 410 32 1,13 11 480 Lacul Roşia d 8 500 401 12 1,31 20 494 Zăvoi d 18 510 398 6 1,27 105 499 Valea Caprelor d 7 505 430 11 1,07 19 517 Valea Lungă d 11 520 415 10 1,18 22 504 Daia d 10 550 394 16 1,25 22 493 Caşolţ d 6 460 389 12 1,37 12 477

Din stângă un număr mai redus de afluenţi dintre care mai importanţi sunt: V. Morii, Albacul (cel mai mare),V. Androchiel, Marpod, Fofeldea şi Ghijasa, cu lungimi între 6 şi 28 km şi cu suprafaţa bazinală între 11 şi 113 km2

(tabelul 1). În bazinul râului Hârtibaciu s-au efectuat numeroase lucrări de regularizare a albiilor. Aceste lucrări însumează o lungime totală de 176 km, din care 80 km reprezintă îndiguiri, 60 de km reprofilări de albii şi 36 km taluzări de albii. Pârâul Nou, afluent direct al Oltului, îşi dezvoltă parţial bazinul în regiunea studiată . Prin intermediul câtorva afluenţi (Veseud, Gherdeal, Pandea, Valea lui Trifan şi Săsăuş)drenează partea sudică a regiunii studiate. Cel mai de seamă afluent este Săsăuş L = 27 km, S = 244) primit pe dreapta, dar care îşi dezvoltă parţial bazinul în regiunea studiată. Restul afluenţilor a lungimi (6-8 km) şi suprafeţe bazinale destul de mici (13-30 km2) (tabelul 2).

Tabelul 2. Date morfometrice ale cursurilor de apă din bazinul hidrografic al Pârâului Nou Altitudinea (m)

Cursul de apă Lungi-

mea (km)

Amon-te Aval

Panta medie (0 /00)

Coef. de sinuozi-tate

Suprafaţa bazinului

(km2)

Alt.medie a bazinului

(m) Pârâul Nou 27 590 393 7 1,35 244 511 Veseud 6 540 430 18 1,04 18 514 Gherdeal 8 490 423 8 1,06 30 525 Pandea 6 549 440 18 1,34 13 533 Valea lui Trifan 8 528 420 14 1,15 22 506 Săsăuş 26 580 398 7 1,73 85 495

23

Calva, afluent al Visei, îşi dezvoltă parţial bazinul hidrografic în regiunea studiată pe care o drenează în partea sa nord-vestică. Din stânga primeşte pe Metiş singurul afluent mai de seamă (tabelul 3).

Tabelul 3. Date morfometrice ale cursurilor de apă din bazinul hidrografic al Calvei Altitudinea (m)

Cursul de apă Lungi-

mea (km)

Amon-te Aval

Panta medie (0 /00)

Coef. de sinuozi-tate

Suprafaţa bazinului

(km2)

Alt.medie a bazinului

(m) Calva 33 540 400 10 1,21 41 501 Metiş 7 480 400 11 1,69 18 498

Evaluarea şi variaţia temporo-spaţială a resurselor de apă ale râurilor În analiza scurgerii medii s-au utilizat datele de observaţii provenite de la trei staţii hidrometrice, care controlează bazine hidrografice a căror altitudine oscilează între 511 şi 548 m, ceea ce ne indică faptul că în regiunea studiată condiţiile de formare şi evoluţie a procesului scurgerii apei sunt relativ uniforme (tabelul 4).

Tabelul 4. Datele de bază cu privire la scurgerea medie multianuală

Râul Staţia hidrom.

H (m)

F (km2)

Q (m3/s)

q (l/s.km2)

Y (mm)

V (mil.m3)

Hârtibaciu Agnita 548 278 1,013 3.64 115 31.9 Cornăţel Cornăţel 517 953 3,100 3,25 103 97.7 Pârâul Nou Noul Român 511 249 0.958 3.85 121 30,2

Scurgerea medie anuală şi variaţia ei în profil multianual Scurgerea medie este cel mai general indice al resurselor de apă din râuri. Ea oferă măsura potenţialului de apă al râurilor dintr-un spaţiu geografic dat, fiind deosebit de utilă în activitatea de dimensionare a planurilor de gospodărire a apelor. Pentru caracterizarea resurselor de apă de pe un teritoriu şi compararea lor cu alte unităţi de relief se foloseşte scurgerea medie specifică (l/s.km2), care reprezintă cantitatea de apă scurs pe unitatea de suprafaţă (km2) în timp de o secundă (s). Analizând situaţia resurselor de apă din râuri pe bazine hidrografice se constată o inegalitate din punct de vedere cantitativ, condiţionată de mai mulţi factori dintre care suprafaţa şi gradul de umiditate au un rol important. Valoarea medie a scurgerii lichide exprimată prin modulul scurgerii (l/s.km2) mai depinde şi de expunerea bazinelor faţă de advecţia maselor de aer umede din vest.

0.01.02.03.04.05.06.07.08.09.0

19531957196119651969197319771981198519891993199720012005

m3/

s

Agnita Cornăţel

Fig.8. Variaţia scurgerii anuale în perioada 1953-2006 la staţiile hidrometrice Agnita şi Cornăţel

24

Valori scurgerii medii specifice cresc cu altitudinea de la 3 l/s.km2 în extremitatea vestică a regiunii la 3 - 4 1 l/s.km2 în partea centrală şi estică. În linii mari izoreea de 4 l/s.km2 corespunde celor mai mari înălţimi din extremitatea estică a bazinului Hârtibaciului. Debitul mediu anual pe Hârtibaciu creşte de 1,1 m3/s la Agnita până la 3, 1 m3/s la staţia hidrometrică Cornăţel, aproape de vărsare. Pe Pârâul Nou, debitul mediu multianual la staţia Noul Român nu depăşeşte 1 m3/s (0,958 m3/s). Faţă de valorile medii menţionate există o mare variabilitate în timp determinată de oscilaţiile cantităţilor de precipitaţii care constituie principala sursă de alimentare a râurilor din această regiune. În variaţia scurgerii anuale la cele două staţii hidrometrice se observă sincronicitate remarcabilă (fig.8). Astfel, anii cu scurgerea cea mai bogată au fost 1980 şi 1981, urmaţi de 1970 şi 1975, iar cea mai scăzută scurgere anuală a fost semnalată în anii 1986 şi 1987 (tabelul 5).

Tabelul 5. Indicatorii variaţiei scurgerii anuale

(coeficienţi modului - Kmax, şi Kmin , coeficient de variaţie -Cv) Ani caracteristici

Râul Staţia hidrom.

K max.

K min Cv Sece-

tos Foarte secetos Normal Ploios Foarte

ploios

Hârtibaciu Agnita 2,69 0,13 0,60 1986 1987 1969 1960

1970 1981 1975

1980

Cornăţel Cornăţel 2,73 0,13 0,59 1986 1987 1977 1991

1970 1980 1975

1981

Debitele înregistrate în anii cu scurgere bogată au depăşit de două sau chiar aproape

de trei ori valoarea mediu multianuală (tabelul 6), corespunzând unor probabilităţi de 1-3 %. Variaţia deosebit de mare a debitelor anuale în profil multianual este pusă foarte bine în evidenţă de valorile ridicate ale coeficientul de variaţi (Cv), care se menţin în jur de 0,6.

Tabelul 6. Date caracteristice cu privire la debitele anuale

Râul Staţia hidrom

Qmed. (m3/s)

Qmax.. (m3/s)/an

Qmin.. (m3/s)/an

Amplitu- dinea

Hârtibaciu Agnita 1,013 2,734 1980

0,128 1987 2,606

Cornăţel Cornăţel 3,100 8,468 1981

0,401 1987 8,067

Amplitudinea de variaţie a scurgerii anuale este determinată atât de caracteristicile

climatice şi în primul rând de gradul de umiditate. Astfel, în bazinul superior al Hârtibaciului cu umiditate mai ridicată amplitudinea este mai scăzută decât în cel inferior (tabelul 6). Pentru a avea o imagine mai clară asupra variaţiei scurgerii anuale s-au calculat debitele medii cu diferite probabilităţi de depăşire. Se remarcă faptul că în anii foarte secetoşi şi secetoşi corespunzători unei probabilităţi 99 % debitele se reduc foarte mult, ceea ce face imposibilă utilizare lor în diverse scopuri, iar pârâurile cu suprafeţe bazinale mici seacă.

În perioada analizată s-a remarcat faptul că au existat intervale cu scurgere bogată cum ar fi de exemplu 1955-1957, 1967-70, 1972-1975, 1979-1982, 1979-1999 şi 2005-2006. Între aceste intervale au fost intercalate perioade mai scurte sau mai lungi cu scurgere scăzută. Un fenomen destul de evident este faptul că în ultimele trei decenii doar în şapte ani s-au semnalat valori peste media multianulă, ceea ce dovedeşte că în fluctuaţiile climei acest interval corespunde unei încălziri, manifestat prin diminuarea cantităţilor de precipitaţii. Analizând sensul evoluţiei scurgerii anuale din intervalul 1953-2006 se remarcă faptul că situaţia pe toate râurilor din regiunea studiată este staţionară (fig.9).

25

y = 0.0008x + 3.078

0.01.02.03.04.05.06.07.08.09.0

1953

1955

1957

1959

1961

1963

1965

1967

1969

1971

1973

1975

1977

1979

1981

1983

1985

1987

1989

1991

1993

1995

1997

1999

2001

2003

2005

m3/

s

y = 0.0032x + 0.9241

0.0

0.5

1.0

1.5

2.0

2.5

3.0

1953

1955

1957

1959

1961

1963

1965

1967

1969

1971

1973

1975

1977

1979

1981

1983

1985

1987

1989

1991

1993

1995

1997

1999

2001

2003

2005

m3/

s

Fig. 9. Tendinţa scurgerii anuale în intervalul 1953-2006 la staţiile Agnita (a) şi Cornăţel (b)

Bilanţul hidric anual

În structura bilanţului hidric intră precipitaţiile (X), care se consumă în procesul formării scurgerii de suprafaţă (S) şi subterane (U) şi prin evapotranspiraţie (Z). Resursele de apă rămase în bazinele de recepţie după formarea scurgerii de suprafaţă reprezintă umectarea globală a terenului (W = U + Z). La rândul lor scurgerea superficială şi cea subterană formează scurgerea globală (Y = S + U).

Într-un ţinut deluros cu un ecart mic de variaţie a altitudinii reliefului nu se remarcă deosebiri evidente în repartiţia teritorială a principalelor componente ale bilanţului hidric. Nuanţările care apar în repartiţia spaţială a precipitaţiilor şi scurgerii sunt impuse îndeosebi de particularităţile circulaţiei maselor de aer şi ale reliefului. Condiţiile geologice relativ uniforme nu impun nuanţări evidente în posibilităţile de acumulare a apelor subterane.

Tabelul 7. Valorile componentelor bilanţului hidric anual (mm)

Râul Staţia Hidrometrică X Y Z S U W

Hârtibaciu Agnita 685 112 573 87 25 598 Hârtibaciu Cornăţel 672 109 563 85 24 587

Analizând componentele bilanţului hidric se remarcă faptul că din cantitatea din precipitaţiile căzute în timpul anului (670-685 mm) doar în jur de 16 % reprezintă scurgerea totală (109-112 mm), restul se consumă prin evapotranspiraţie (563-573 mm). Din scurgerea totală cea mai mare parte (85-87 mm) se scurge superficial şi numai o mică cantitate reprezintă scurgerea subterană (24-25 mm).

a

b

26

0.0

10.0

20.0

30.0

40.0

50.0

Iarna Prim. Vara Toamna

%

Agnita Cornăţel

Repartiţia scurgerii în timpul anului Repartiţia scurgerii în timpul anului determină în mare măsură valoarea economică a resurselor de apă. Cu cât regimul de scurgere este mai echilibrat, cu atât ele pot fi utilizate mai eficient. În ce priveşte regimul scurgerii anotimpuale nu se observă diferenţe teritoriale semnificative ceea ce se explică prin condiţii relativ uniforme de alimentare (fig.10).

Fig.10. Valorile procentuale ale scurgerii medii anotimpuale la staţiile hidrometrice Agnita şi Cornăţel

Iarna, datorită cantităţile reduse de precipitaţii şi regimului termic, caracterizat prin numeroase zile cu temperaturi negative, se realizează între 19 % şi 20 % din volumul mediu anual (tabelul 8). Cele mai mari valori s-au înregistrat în iernile 1980-1981 şi 1978-1979, când au existat condiţii climatice care au favorizat o alimentare bogată a râurilor din precipitaţii, dar mai ales din topirea succesivă a stratului de zăpadă. Cele mai mici valori ale scurgerii s-au observat în iernile 1953-1954 şi 1963-1964 caracterizate printr-un regim anticiclonal persistent, cu precipitaţii reduse şi temperaturi coborâte. Ca urmare, valorile scurgerii au fost de circa de 20 mai mic pe Hârtibaciu la Cornăţel decât normele anotimpului. Primăvara reprezintă anotimpul cu cea mai bogată scurgere condiţionată de topirea zăpezii, de cantităţile relativ ridicate de precipitaţii şi valorile reduse ale evapotranspiraţiei. În acest anotimp se scurg între 40 % şi 42 % din volumele anuale. Cea mai ridicată scurgere de primăvară s-a produs în 1970 şi 2005, iar cea mai redusă în doi ani consecutiv 1986 şi 1987. Vara creşterea temperaturii aerului şi dezvoltarea covorului vegetal duc la intensificarea evapotranspiraţiei, fenomen reflectat în diminuarea simţitoare a scurgerii faţă de anotimpul precedent. Vara se realizează între 26 % şi 27 % din scurgerea anuală medie, deşi aportul din precipitaţii este maxim. Faţă de situaţia medie prezentată s-au semnalat cazuri extreme. Astfel, cea mai ridicată scurgere de vară s-a produs în anii 1975 şi 1998, iar cea mai mică în anii 1986 şi 2003.

Tabelul 8. Valorile procentuale ale scurgerii medii anotimpuale

Râul Staţia Hidrometrică Iarna Primăvara Vara Toamna

Hârtibaciu Agnita 19.8 41.8 26.6 11.8 Hârtibaciu Cornăţel 19.9 40.3 26.4 13.3

Toamna valorile procentuale ale scurgerii se reduc foarte mult faţă de anotimpul precedent, datorită diminuării cantităţilor de precipitaţii şi rezervelor subterane. Acest anotimp are cea mai slabă contribuţie la realizarea volumului anual mediu (11,8-13,3 %). Anii cu scurgerea de toamnă cea mai bogată au fost 1972 şi 2001. Scurgerea de toamnă cea mai redusă s-a înregistrat în 1987 şi 1953 şi a fost generată de epuizarea rezervelor subterane şi de perioadele foarte îndelungate lipsite de precipitaţii.

27

Tabelul 9. Valorile coeficienţilor de variaţie anotimpuali Valorile coeficientului de variaţie (Cv) Râul Staţia

hidrometrică Iarna Primăvara Vara Toamna Hârtibaciu Agnita 0,80 0,71 1,05 1,09 Hârtibaciu Cornăţel 0,75 0,68 1,02 1,14

Analizând coeficienţii de variaţie anotimpuali se constată faptul că valorile cele mai mari corespund anotimpurilor de vară şi toamnă (între 1,0 şi 1,14), iar cele mai mici anotimpurilor de primăvară şi iarnă (tabelul 9). În ce priveşte regimul scurgerii lunare nu se observă diferenţe teritoriale semnificative. În repartiţia scurgerii lunare în timpul anului pe toate râurile din regiunea studiată se remarcă un maxim în martie şi o minimă în octombrie (fig.11).

Fig. 4. Repartiţia scurgerii medii lunare în timpul anului

Fig.11. Repartiţia scurgerii medii lunare în timpul anului (% din scurgerea medie 1953-2006)

În luna ianuarie precipitaţiile căzute aproape în exclusivitate sub formă solidă şi

condiţiile nefavorabile topirii acestora determină valori reduse ale scurgerii, care reprezintă între 5 şi 5,5 % din volumul anual mediu. În luna februarie se remarcă o creştere cu circa 4 % a volumelor scurse faţă de luna precedentă.

În luna martie se realizează cea mai bogată scurgere din timpul anului, iar diferenţierea teritorială este mai bine conturată, în sensul că valorile procentuale sunt mai ridicat în bazinul superior al Hârtibaciului (16 %), decât în cel inferior (15,2 %). Din aprilie se observă o reducere treptată a volumelor scurse pe pârâuri până în iulie, care sunt menţinute de cantităţile de precipitaţii destul de însemnate căzute în lunile de primăvară şi începutul verii.

Din luna august se observă o reducere însemnată a scurgerii pârâurilor, care reprezintă între 5,7 şi 5,9 % din volumul anual mediu. Reducerea drastică a cantităţilor de precipitaţii, epuizarea rezervelor subterane şi valorile ridicate ale evapotranspiraţiei duc la diminuarea scurgerii râurilor. Ca urmare, în lunile septembrie şi octombrie se realizează scurgerea cea mai scăzută scurgere medie lunară din timpul anului (tabelul 10).

Tabelul 10. Valorile procentuale ale scurgerii medii lunare

Staţia hidr. I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

Agnita 5.3 9.2 16.0 13.1 12.7 11.5 9.1 5.9 4.1 3.7 4.0 5.2Cornăţel 5.2 9.1 15.2 12.9 12.2 11.7 9.1 5.7 4.2 4.2 5.0 5.6

Din luna noiembrie se produce o creştere uşoară a scurgerii generată de intensificarea

ploilor de toamnă. Scurgerea medie din această lună contribuie cu 4 % - 5 % la realizarea volumului anual mediu. În luna decembrie valorile procentuale ale scurgerii ajung să reprezinte între 5,2 şi 5,6 % din scurgerea medie anuală.

0.02.04.06.08.0

10.012.014.016.018.0

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

%

Agnita Cornăţel

28

0.0

0.5

1.0

1.5

2.0

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

Cv

Agnita Cornăţel

Caracterizarea variaţiei scurgerii medii lunare s-a efectuat pe baza coeficienţilor de variaţie lunari calculaţi la cele două staţii hidrometrice pentru intervalul 1953 – 2006. Valorile minime ale coeficientului de variaţie corespund lunii martie, iar cele maxime lunii octombrie (fig. 12).

Fig.12. Valorile coeficienţilor de variaţie lunari (1953 – 2006)

Perioadele scurgerii ridicate Perioadele cu scurgere ridicată constituie o fază importantă în regimul de scurgere a

râurilor, atât prin caracterul lor extrem, cât şi prin efectele pe care le pot produce asupra componentelor mediului înconjurător. Fenomenele din perioadele scurgerii ridicate se petrec de obicei sub forma unor impulsuri cu intensităţi, dimensiuni şi durate variate, care în regimul hidric al râurilor se manifestă sub forma apelor mari şi viiturilor. Cunoaşterea genezei şi a mecanismelor de producere a acestor fenomene oferă posibilitatea prevenirii şi combaterii efectelor economice, sociale şi ecologice pe care le pot provoca.

Apele mari şi viiturile, ca faze componente ale perioadelor scurgerii ridicate, sunt generate de ploi în intervalul mai – noiembrie, de topirea zăpezii în sezonul rece sau de suprapunere celor două procese în perioada de iarnă – primăvară. Perioadele excedentare pluviometric au ca efect producerea apelor mari şi a viiturilor. Urmărind variaţia cronologică a cantităţilor anotimpuale de precipitaţii se remarcă faptul că cele mai mari abateri pozitive se înregistrează primăvara (200-250 mm). Toamna, abaterile pozitive sunt mai reduse decât în anotimpurile precedente (90 – 110 mm). Iarna se înregistrează cele mai mici abateri (70 – 130 mm). Cantitatea de apă căzută în 24 de ore sugerează şi intensitatea ploilor dintr-o regiune, care pot genera viituri, uneori catastrofale. Cantităţile maxime diurne de apă rezultate din precipitaţii lichide sunt, în general, mai mici iarna, când domină circulaţia anticiclonilor continentali şi convecţia termică este foarte slabă. În intervalul cald al anului, când umezeala absolută este mare şi proceselor frontale li se adaugă şi cele de convecţie termică, valorile cresc foarte mult, generând uneori viituri catastrofale. Alături de precipitaţiile lichide, zăpada constituie o importantă rezervă de apă, care se acumulează pe sol iarna, contribuind îndeosebi primăvara şi uneori iarna (consecinţă a invaziei maselor de aer cald) la formarea unor viituri catastrofale, mai ales atunci când se combină topirea zăpezii cu căderea precipitaţiilor lichide. Persistenţa, dar mai ales grosimea stratului de zăpadă sunt elemente de care depinde rezerva de apă. Numărul mediu anual de zile cu strat de zăpadă variază între 45-50 zile în vest şi 65-75 zile în est. În unele ierni, în care îngheţul şi gerul au persistat, stratul de zăpadă s-a menţinut mai mult de o lună (în iernile 1953-1954, 1967-1968 etc.).

Grosimea stratului de zăpadă depinde de caracterul ninsorii, de expoziţie, de gradul de acoperire cu vegetaţie, de natura speciilor componente etc. De la un an la altul, sub influenta condiţiilor de circulaţie, şi a condiţiilor locale, stratul de zăpadă variază foarte mult. Grosimea

29

cea mai mare a stratului de zăpadă se înregistrează în estul regiunii, iar cea mai mică în sud-vestul ei. Viituri excepţionale s-au produs atât în cazul dominării unei circulaţii vestice (mai 1970, cât şi a unei circulaţii din direcţie estică (iulie 1975). Viiturile din ploile de primăvară au uneori o eficienţă mare în procesul de formare al scurgerii superficiale, mai ales dacă în timpul iernii şi al lunilor de primăvara cantitatea de precipitaţii a fost ridicată. Un exemplu de viitură cu urmări tragice a fost cea produsă între 12 şi 20 mai 1970, care a depăşit ca volum şi ca debit maxim viiturile determinate cu o frecvenţă de 1 %. Viiturile şi apele mari de la începutul verii sunt generate de ploile frontale, care se combină cu cele de natură convectivă. În urma ploilor torenţiale apar şi viituri de vară, care uneori pot atinge amplitudini foarte mari şi produc inundaţii şi pagube materiale, cum a fost cazul viiturilor din 3 iulie 1975. În timpul verii se produc, în medie între 25 şi 30 % din numărul total al viiturilor semnalate pe râurile din regiunea studiată. Elementele caracteristice ale unor viituri excepţionale sunt incluse în tabelul 11.

Tabelul 11. Caracteristicile unor elemente ale viiturilor din mai 1970 şi iulie 1975 Debit max. Staţia

hidrom.

Anii Q (m3/s)

q (l/s.km2)

Durata creşterii

(ore)

Durata descreşterii

(ore)

Volumul Total

(mil. m3)

Stratul scurgerii

(mm) Agnita 1970 47,5 169 23 54 5,0 18

1975 144,0 518 29 40 15,4 60 Cornăţel 1970 135,0 142 39 69 18,5 20

1975 210,0 220 43 47 32,4 35

Debitele maxime specifice înregistrate în cazul viiturile excepţionale produse în 1970, 1975, 1980, 1981 etc. corespund unor probabilităţi de păşire de 1 %.

Perioadele scurgerii scăzute

Perioadele cu scurgere scăzută se produc vara, toamna şi iarna. Perioada scurgerii minime de vară-toamnă este consecinţa frecvenţei reduse a precipitaţiilor din lunile august şi septembrie, a temperaturii şi evaporaţiei accentuate, precum şi a gradului maxim de epuizare a rezervelor subterane. Durata medie a apelor mici de vară-toamnă se mneţine între 75 şi 85 de zile. Prelungirea scurgerii minime din perioada de vară-tomnă uneori până în decembrie datorită lipsei de precipitaţiilor de la sfârşitul toamnei determină creşterea duratei acestei perioade la peste 110 zile. Astfel, de intervale lungi cu debite minime s-au produs în perioada de vară-toamnă din anii 1953, 1965, 1979, 1982 etc, când s-au înregistrat între 11 şi 35 de zile consecutive fără precipitaţii. Scurgerea minimă din timpul iernii se datoreşte perioadelor secetoase prelungite din timpul toamnei, precipitaţiilor căzute sub formă de zăpadă şi temperaturilor negative ale aerului care se pot menţine timp mai îndelungat, favorizând dezvoltarea fenomenelor de îngheţ sau chiar îngheţul total al râurilor cu debite mici. Cele mai lungi perioade cu ape mici s-au înregistrat în iarna anilor 1953/1954 şi 1963/1964 şi au fost condiţionate de temperaturile negative menţinute pe intervale mari şi temperaturile minime scăzute (-20 - - 300 C). Din analiza debitelor medii lunare minime rezulta că la staţia hidrometrică Agnita, valorile din timpul iernii şi verii au fost identice, în timp ce la staţia Cornăţel, valorile din perioada rece sunt mult mai mici (tabelul 12).

Tabelul 12. Date privind valorile scurgerii minime

30

Debite medii lunare minime Perioada rece Perioada caldă Staţia

hidrometrică Qmin (m3/s)

Data produ- cerii

Qmin (m3/s)

Data produ- cerii

Debit de diluţie (m3/s)

Cornăţel 0,010 I.1964 0,110 IX.1953 0,075 Agnita 0,030 I.1964 0,030 VII, X.1965 0,018

Datele referitoare la probabilităţile de apariţie a debitelor minime lunare şi a celor zilnice sunt redate în tabelul 13.

Tabelul 13. Probabilităţi de depăşire a debitelor medii lunare şi zilnice Debite medii lunare minime

cu probabilităţi de: Debite medii zilnice minime

cu probabilităţi de: Staţia hidrometrică

80 % 95 % 97 % 80 % 95 % 97 % Agnita 0,219 0,066 0,037 0,098 x x Cornăţel 0,226 0,078 0,052 0,115 0,024 0,010 x de ordinul l/s

L a c u r i l e

În funcţie de perioada acumulării apei lacurile din regiunea studiată pot fi categorisite în permanente şi temporare. În categoria lacurilor permanente se includ amenajările piscicole (iazurile) din bazinul superior al Hârtibaciului (tabelul 14). Pe râul Hârtibaciu, în sectorul aflat în proximitatea localităţii Brădeni se găsesc două iazuri piscicole care au o suprafaţă totală, la nivelul luciului de apă, de 145 ha. La această suprafaţă volumul de apă util pentru o exploatare optimă din punct de vedere piscicol este de 2,62 milioane m3.

Tabelul 14. Amenajările piscicole din bazinul superior al Hârtibaciului În vederea diminuării impactului inundaţiilor, pe cursul Hârtibaciului au fost realizate numeroase lucrări hidrotehnice, dintre care cele mai importante sunt cele două poldere situate în zona localităţilor Brădeni şi Beneşti. Barajul Retiş (Brădeni) a fost construit în anul 1988 în zona localităţii Brădeni şi este o acumulare nepermanentă realizată în vederea protecţiei zonelor limitrofe împotriva inundaţiilor. Barajul închide o cuvetă lacustră care are capacitatea de acumulare a unui volum maxim de apă de 7,2 milioane m3. Acest baraj este prevăzut cu un deversor central cu patru deschideri simetrice de 36 m şi cu două goliri de fund prin galerii de beton armat cu capacitatea de 17 m3/s fiecare. Suprafaţa polderului realizat prin construirea acestei amenajări hidrotehnice, la un nivel maxim de acumulare a apei, este de 176 ha. Barajul Beneşti construit în anul 1988 în zona localităţii cu acelaşi nume este de asemenea, o acumulare nepermanentă realizată în vederea protecţiei zonelor limitrofe împotriva inundaţiilor. Acesta este prevăzut cu un deversor lateral, cu o lungime de 70 m şi două goliri de fund cu capacitate de 15 m3/s fiecare. Barajul închide o cuvetă lacustră care are o capacitate de acumulare a unui volum maxim de apă de 7 milioane m3. Suprafaţa polderului, la nivelul maxim de acumulare, este de 182 ha.

Denumi-rea iazului

Lungimea la coronament

(m)

Înălţimea medie

(m)

Lăţimea la coronament

(m)

Suprafaţa la NNR

(ha)

Volumul lacului

(mii m3) Brădeni 350 2,6 5 54,5 986 Netuş 2 690 3,0 4 50,0 691 Netuş 1 250 2,6 6 32,0 570

31

Apele subterane După geneză şi condiţiile hidrogeologice de înmagazinare, apele subterane se diferenţiază în freatice şi de adâncime. În funcţie de natura lor hidraulică apele subterane se divizează în două categorii: descendente (apele freatice, suprafreatice sau epidermice şi captive descendente) ascendente (arteziene sau subarteziene). Apele freatice din regiunea studiată sunt cantonate în depozitele nisipoase ale sarmaţianului şi pliocenului de pe interfluvii şi în cele cuaternare din luncile şi terasele râurilor principale. Calitatea lor este mai bună în aria pliocenului şi cuaternarului. Scurgerea subterană spre râuri prezintă valori mici cuprinse între 0,1 şi l,0 l/s.km2. Apele subterane captive au fost puse in evidenţă în depozitele tortonianului şi sarmaţianului şi sunt puternic mineralizate. Ca tip hidrochimic se includ în categoria apelor cloruro-sodice, sulfatate, bromurate, iodurate, putând fi folosite cu succes în scopuri balneare. Apele sărate cu caracter de zăcământ de la Merghindeal provin din nisipurile acvifere ale formaţiunilor cu gaze. Valoarea terapeutică a acestor ape este mărită de conţinutul în brom şi iod. Zăcăminte de ape subterane de tip clorosodic cu mineralizare ridicată au fost puse în evidenţă în nivelele permeabile ale sarmaţianului din perimetrul Sărăturile. De asemenea, în forajele de prospectare a rezervelor gazeifere au fost interceptate acvifere termale precum cel de la Bârghiş.

4. Resursele biopedogeografice Învelişul biopedogeografic din bazinul Hârtibaciului se caracterizează printr-o relativ mare varietate tipologică şi dispunere spaţială, urmare directă a influenţei factorilor climatici, geomorfologici, litologici şi antropici.

Solurile. Diversitatea mare a factorilor fizico-geografici, îndeosebi a condiţiilor litologice şi de relief au determinat formarea unui înveliş de sol atât în ceea ce priveşte categoria solurilor prezente, cât şi distribuţia lor mozaicată în teritoriu. Totodată este de remarcat faptul că solurile din bazinul Hârtibaciului prezintă un potenţial ridicat pentru declanşarea şi evoluţia unor procese geomorfologice actuale prin proprietăţile lor fizico-mecanice şi chimice.

În cadrul învelişului de soluri din bazinul Hârtibaciului se remarcă următoarele categorii: clasa protisoluri cu tipurile regosoluri şi aluviosoluri, clasa cernisoluri cu tipul faeoziom, clasa luvisoluri cu tipul luvosol şi clasa cambisoluri cu tipul eutricambosol. Acestea prezintă numeroase subtipuri care alternează repetat pe spaţii restrânse.

Luvosolurile. Au extinderea cea mai mare în cadrul învelişului de soluri ale teritoriului, fiind solurile dominante mai ales la nord de valea Hârtibaciului. Ocupă interfluviile mai înalte (luvosolurile tipice) precum şi versanţii cu înclinări slab la moderat (luvosolurile albice). Sunt soluri având orizont A ocric (Ao) urmat de orizont eluvial (El sau Ea) şi orizont B argic (Bt) cu grad de saturaţie în baze (v) peste 53%. Luvosolurile reprezintă cea mai tipică expresie pedogeografică a condiţiilor bioclimatice central-europene din cadrul teritoriului.

32

Fig.13. Harta solurilor

33

Ca o consecinţă a proprietăţilor mai puţin favorabile (îndeosebi a luvosolurilor afectate

de procese de hidromorfism-subtipurile stagnice şi gleice), fertilitatea acestor soluri este bună pentru păduri (goruneto-făgete), mijlocie pentru plantaţii pomicole, pajişti şi unele culturi (plante furajere, cartofi) şi redusă pentru culturile de bază (grâu, porumb, floarea soarelui).

Eutricambosolurile. Denumite în clasificarea anterioară (1980) soluri brune eu-mezobazice, au maximul de răspândire la altitudini cuprinse mai frecvent între 300-400m şi, întâlnindu-se frecvent aproximativ în aceleaşi areale cu luvosolurile. Principalul element de diagnoză prin care se deosebeşte de districambosoluri, îl constituie prezenţa orizontului B cambic cu gradul de saturaţie în baze (v) mai mare de 55%. Având proprietăţi fizico-chimice şi de troficitate bune, eutricambosolurile se pretează la o gamă largă de folosinţe de la terenuri arabile până la pajişti naturale, plantaţii pomi-viticole şi păduri.

Faeoziomurile. Sunt soluri nou introduse în taxonomia solurilor de la noi din ţară, incluzând din vechea clasificare (SRCS-1980) solurile cernoziomoide şi, pro parte- cernoziomurile argiloiluviale, cernoziomurile cambice, pseudorenzinele şi solurile negre clinohidromorfe. În esenţă, faeoziomurile reunesc într-un tip de sol cernisolurile fără orizont Cca sau cu orizont Cca situat mai adânc de 125 cm (din zona mai umedă). Legate de prezenţa substratului marnos şi marnoargilos se întâlnesc în tot bazinul Hârtibaciului dar cu o frecvenţă mai mare în zona Agnita-Margindeal. Având caracteristici chimice şi biochimice favorabile se pretează relativ bine pentru culturi de câmp ca şi pentru pomicultură.

Regosolurile. Sunt soluri slab evoluate având un orizont A dezvoltat în material neconsolidat sau slab consolidat cu excepţia materialelor parentale nisipoase, fluvice sau antropogene. Ocupă, de asemenea, suprafeţe mici şi discontinui, cu precădere pe versanţii puternic înclinaţi din întreg bazinul Hârtibaciului, asociindu-se frecvent cu erodosolurile (soluri puternic şi excesiv erodate). Ca si litosolurile, regosolurile se caracterizează printr-o solificare incipientă, profil slab dezvoltat şi proprietăţi fizico-chimice şi de troficitate extrem de diverse. Din aceste considerente, fertilitatea şi favorabilitatea regosolurilor, sunt reduse pentru culturi arabile mijlocii pentru pajişti şi păduri şi ridicate pentru plantaţii pomi-viticole.

Aluviosolurile. Includ, din vechile clasificări, atât solurile aluviale, cât şi protosolurile aluviale (aluvisolurile entice) şi coluvisolurile (aluvisoluri coluvice). Sunt definite printr-un orizont A urmat de material parental (de cel puţin 50 cm grosime), constituit din depozite fluviatile sau fluvio-lacustre recente. Sunt solurile cele mai răspândite în lunca Hârtibaciului şi a afluenţilor principali având o fertilitate mai ridicată decât celelalte protisoluri, iar scala pretabilităţii sale este mai largă: pajişti naturale sau culturi furajere, culturi cerealiere mai variate (porumb, grâu, orz etc), plante tehnice şi alimentare (cartofi, sfeclă de zahăr), legume, zarzavaturi. De remarcat faptul că, pe alocuri, sunt afectate de exces de umiditate temporar sau chiar prelungit.

Vegetaţia. Constituie elementul cel mai reprezentativ al învelişului pedogeografic,

condiţionat nemijlocit de climă. Poate fi considerată ca o componentă foarte sensibilă a mediului geografic, reacţionând la cele mai neînsemnate variaţii ale factorilor de care depinde direct şi în primul rând ale climei. Bazinul Hărtibaciului are o vegetaţie destul de eterogenă din punctul de vedere al structurii şi compoziţiei. Mai extinse sunt pajiştile naturale, pădurile ocupând suprafeţe restrânse datorită înlocuirii acestora fie cu pajişti fie cu terenuri cultivate. În cadrul acestora sunt incluse: subetajul gorunetelor şi zona nemorală. Subetajul gorunetelor cuprinde, aproape peste tot, două fâşii zonale: a alternanţei de fag şi gorun şi a gorunetelor. Prima este formată în zona de interferenţă a făgetelor şi a gorunetelor (caracterizată prin alternanţa, relativ regulată, a celor două formaţii), iar cea de-a

34

doua, întâlnită la altitudinile cele mai joase ale etajului nemoral, este caracterizată prin dominarea exclusivă a gorunetelor.

Zona nemorală (stejăretele), ca şi etajul nemoral, se caracterizează prin păduri de foioase caducifoliate, fiind alcătuită predominant din specii de stejar la care se adaugă, în proporţie redusă, gorunii (la limita superioară), carpenul, teii, frasinii, ulmii, paltinii, plopul tremurător, mărul şi părul pădureţ.

Vegetaţia pajiştilor este bogată şi variată. Datorită orografiei accidentată a dealurilor cu înălţimi şi expoziţii diverse în legătură cu despăduririle de pe teritorii însemnate în zonă se realizează condiţii microclimatice deosebite. În consecinţă se deosebesc două tipuri de formaţii ierboase: formaţia de Festuca pseudovina-Festuca sulcata-Andropogon ischaemum cu specii xerofile şi mezoxerofile, cu pronunţat caracter silvostepic, corespunzător dealurilor joase şi o altă formaţie complexă de Agrostis tenuis-Festuca sulcata-Festuca pseudovina, cu caracter mezoxerofil de pe dealurile mai înalte, cu climă mai umedă şi mai rece.

Este important de subliniat că odată cu apariţia pajiştilor de Agrostis tenuis începe o vegetaţie ierboasă, proprie fâneţelor mezofile cu plante bune furajere şi cu o perioadă de vegetaţie care asigură un păşunat pe tot sezonul de vară, fără întrerupere.

Fauna. Reprezintă elementul cel mai mobil al sistemului natural şi are o funcţie

ecologică şi peisagistică importantă. Prin prezenţa animalelor mari (mistreţ, cerb, căprior, lup, vulpe, iepure) ea are şi o valoare cinegetică superioară, exploatată de turismul de profil. Zona Văii Hârtibaciului relevă condiţii optime pentru avifaună, ea situându-se pe traseul de migraţie al multor specii de păsări cu habitatul în nordul şi nord-estul Europei, fapt relevat de includerea sa ca zonă de interes pentru proiectul Natura 2000.

5. Starea mediului

5.1. Calitatea aerului Dintre categoriile de surse de poluare a atmosferei specifice activităţilor umane din judeţul Sibiu (poluarea industrială, poluarea urbană datorată instalaţiilor de încălzire centralizată, traficul rutier, urban si de tranzit), pe teritoriul Podişului Hârtibaciului doar cele specifice aşezărilor umane (instalaţii de încălzire) şi căilor de transport rutier au o relevanţă notabilă.

Sursele de poluare a aerului menţionate în rapoartele Agenţiei pentru Protecţia Mediului Sibiu şi-au încetat activitatea (incineratorul de deşeuri spitaliceşti Agnita) sau au realizat programele de conformare impuse (staţia de distribuţie carburanţi auto aparţinând Petrom din oraşul Agnita).

Alte surse de poluare reprezentate de activităţile industriale (din industria lemnului şi a încălţămintei) din oraşul Agnita nu ridică probleme deosebite din punct de vedere a calităţii aerului. Menţionăm faptul că nu se prelevează probe de aer cu scopul monitorizării acestuia în teritoriul de studiu.

5.2. Calitatea apelor

5.2.1. Încadrarea în categorii de calitate pe baza reţelei de monitorizare Cea mai importantă sursă de poluare a apelor de suprafaţă este S.C. URBIS S.A.

Agnita, care deversează ape uzate cu caracter menajer, neepurate în râul receptor Hârtibaciu, cu un debit mediu Q med. ev. de 16,8 l/s. Lucrările la staţia de epurare stagnează în continuare, primăria neavând resurse de finanţare. Apele uzate menajere şi cele industriale

35

sunt evacuate direct în râul Hârtibaciu fără epurare, poluându-se astfel apele râului cu substanţe organice, amoniu, sulfuri, detergenţi, suspensii şi crom. În cadrul teritoriului şi în arealul de impact al acestuia asupra apelor de suprafaţă există 4 secţiuni de supraveghere a calităţii apei, dintre care 4 pentru apă destinată potabilizării. În cadrul monitorizării calităţii apei, s-au analizat indicatori biologici (plancton, alge bentonice (fitobentos), macroozoobentos) şi fizico-chimici (regimul termic şi acidifierea, regimul oxigenului, nutrienţii, salinitatea, poluanţi toxici şi specifici, alţi indicatori chimici relevanţi), clasa generală a calităţii apei la nivel de secţiune fiind echivalentă cu rezultatul evaluării din cadrul grupei cu situaţia cea mai defavorabilă, pe fiecare tip de elemente. Astfel, în conformitate cu ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 161/2006 pentru aprobarea Normativului privind clasificarea calităţii apelor de suprafaţă în vederea stabilirii stării ecologice a corpurilor de apă, celor 4 secţiuni le corespund următoarele clase:

Tabelul 15. Clasificarea calităţii apelor de suprafaţă Nr. crt. Cursul de râu Secţiunea Clasa de calitate generală

Amonte Bărcuţ II Aval Agnita IV 1 Hârtibaciu Cornăţel II

2 Daia Amonte Daia II Motivarea deprecierii calităţii apei râurilor de suprafaţă şi încadrarea acesteia în

clasele II şi IV pentru anumite secţiuni se prezintă succint astfel: Râul Hârtibaciu Secţiunea Bărcuţ - clasa de calitate realizată: a II-a. În această secţiune, amplasată în

amonte de localitatea Bărcuţ (judeţul Braşov), râul Hârtibaciu se încadrează în clasa de calitate a II-a, clasa fiind dată de regimul oxigenului, celelalte grupe de indicatori încadrându-se în clasa I de calitate. Râul este curat, cu patul albiei argilos - mărnos. Indicele saprob mediu anual, calculat pe baza indicatorilor, în cursul anului 2007, este de 1,99, corespunzător clasei de calitate a II-a.

Secţiunea aval Agnita - clasa de calitate realizată: a IV-a. Clasa de calitate este dată de grupa regimului oxigenului şi de cea a nutrienţilor, celelalte grupe realizând clasele I şi a III-a de calitate; starea chimică: bună. După ce colectează apele uzate insuficient epurate ale oraşului Agnita, râul Hârtibaciu devine poluat, impurificării organice adăugându-i-se noxele rezultate de la industria locală. Conform indicatorilor biologici, secţiunea prezintă o stare ecologică proastă (nesatisfăcătoare), având un indice saprob de 3,15, corespunzător clasei a IV-a de calitate.

Secţiunea Cornăţel - clasa de calitate realizată: a II-a. Pe tronsonul Agnita - Cornăţel calitatea apei râului se îmbunătăţeşte la toate grupele de indicatori, scoţând în evidenţă capacitatea mare de autoepurare a râului. Pe acest tronson de râu nu există surse majore de poluare, aportul afluenţilor cu ape curate ( Zăvoi, Albac, Marpod, Androchiel) fiind semnificativ. La cca. 24 km aval Agnita, în secţiunea Cornăţel, datorită lipsei unor surse de poluare importante, se remarcă începutul procesului de autoepurare favorizat şi de condiţiile hidrografice (pantă redusă, albie adânca, curs lent, vegetaţie abundentă), iar calitatea apei râului Hârtibaciu se îmbunătăţeşte comparativ cu secţiunea aval Agnita. Din punct de vedere biologic, secţiunea analizată se înscrie în clasa a III-a de calitate, având un indice saprob mediu anual de 2,39.

Pârâul Daia Secţiunea amonte confluenţă Cibin- clasa de calitate realizată: a II-a. Clasa de calitate

este dată de indicatorii grupei regimului oxigenului şi de cei ai altor indicatori chimici relevanţi, celelalte grupe încadrându-se în clasa I de calitate. Pârâul Daia, în secţiunea amonte

36

localitate Daia, se prezintă ca un curs lent, lipsit de impact antropic în amonte, cu un pat al albiei mâlos. Indicele saprob mediu anual – 2,14, încadrează secţiunea analizată în clasa a II-a de calitate.

Calitatea apelor subterane Apele subterane freatice (ROOT05, şi ROOT06) au fost delimitate în zonele de lunci

şi terase ale Hârtibaciului şi afluenţilor săi fiind dezvoltate în depozite aluvial-proluviale, poros permeabile, de vârstă cuaternară. Fiind situate aproape de suprafaţa terenului (0-3m) ele prezintă nivel liber. Alimentarea acviferelor se realizează, în cea mai mare parte prin infiltrarea apelor din precipitaţii cât şi a celor de suprafaţă. Aceste ape subterane servesc ca sursă de apă potabilă pentru localităţile din zonă.

Apele subterane de adâncime. Corpul de ape subterane de adâncime (ROOT12) acumulat în depozite de vârstă pleistocen inferior-romaniană, sarmaţiană se întinde în zona centrală a teritoriului studiat la o adâncime mai mare de 80 m. Alimentarea corpurilor de ape subterane se realizează prin drenarea acviferelor freatice. Fiind situate la adâncime mai mare aceste ape sunt utilizate pentru alimentarea cu apă potabilă a localităţilor (Vurpăr).

Riscuri de poluare a apelor subterane Apele subterane freatice sunt supuse riscului de poluare cu substanţe organice, nitraţi

şi compuşi ai fosforului datorită activităţilor agricole şi a evacuărilor de ape menajere insuficient sau neepurate.

Monitorizarea apelor subterane din perspective potabilizării se face pe baza unor foraje amplasate la Agnita (2 foraje), Cornăţel (1 foraj), Alţâna (2 foraje). Faţă de limitele din Legea nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile, la majoritatea forajelor s-au înregistrat depăşiri la indicatorii: amoniu, CCO-Mn, fier, mangan.

Cauzele poluării pânzei freatice din zonele cu foraje sunt: lipsa canalizărilor centralizate şi a staţiilor de epurare în majoritatea localităţilor şi funcţionarea necorespunzătoare a staţiilor de epurare existente (necesită retehnologizare).

Situaţii de risc de poluare a apelor subterane freatice sunt constatate în aval de oraşul Agnita pentru apele freatice din lunca majoră a Hârtibaciului. Apele subterane de adâncime au în general o calitate bună permiţând prelevarea pentru potabilizare. 5.2.2. Estimarea poluării apelor

Compoziţia fizico-chimică a apei, în condiţii naturale sau neafectate de acţiunea antropică, este puternic variabilă şi influenţată de diferiţi factori. Fluxurile de apă în cadrul ciclului hidric constituie un concept cheie nu numai pentru înţelegerea balanţei masice dar şi pentru geneza calităţii apei. Factori cum ar fi compoziţia fizică şi mineralogică/chimică a solului şi a subsolului, topografia şi vegetaţia au un efect primar asupra calităţii apei. Pe traseul dintre zonele de încărcare către zonele de descărcare, apa interacţionează cu mediul geologic şi provoacă fenomene de dizolvare şi precipitare ca parte a proceselor de alterare. Apa este un solvent pentru ioni şi un mediu pentru transferurile de masă şi căldură. Ionii sunt schimbaţi la suprafaţa particulelor de sol, de exemplu când ploaia acidă este neutralizată de către sol prin schimbarea ionilor acizi cu ioni cum ar fi potasiul, calciul sau alţii. Aceştia din urmă sunt spălaţi din orizontul de sol către apele receptoare. Schimbări profunde atât în chimismul şi proprietăţile biologice ale solului au loc odată cu trecerea apei din zona de aeraţie către zona anaerobă. În cea din urmă procesele chimice şi fizice sunt dominante pentru modificările calităţii apei. Organismele vii influenţează de asemenea constituirea calităţii apei (de ex. prin captarea sau eliberarea de nutrienţi sau alte elemente care sunt specifice pentru o plantă sau o regiune geografică sau prin generarea de produşi cum ar fi acizii humici în timpul proceselor de descompunere a materiei organice).

37

În consecinţă, schimbări în vegetaţie datorate succesiunii naturale sau activităţilor umane pot afecta foarte semnificativ compoziţia apei. Calitatea apelor subterane sau a apelor de suprafaţă în oricare punct al peisajului reflectă efectul combinat al multor procese de-a lungul căilor de transport.

Caracteristicile fizico-chimice ale apelor sunt condiţionate nu numai de compoziţia chimică a rocilor şi solului ci şi de elementele climatice, hidrologice, antropice precum şi de procesele care au loc în albia Hârtibaciului precum şi a afluenţilor săi.

Bazinul hidrografic Hârtibaci se desfăşoară în totalitate într-o zonă colinară caracterizată printr-un mod de utilizare al terenului preponderent agricol. Distribuţia mozaicată a peisajului cu alternanţe de păduri naturale sau suprafeţe împădurite pe interfluvii, păşuni pe versanţi şi diverse culturi agricole pe suprafeţe cu pantă mai mică este complementată aproape pentru toate cursurile de apă cu existenţa unor lunci inundabile (actualmente majoritatea asanate) cu dimensiuni considerabile. Acest mod de utilizare omogen al terenurilor ne face să credem că există o relativă constanţă în ceea ce priveşte generarea poluanţilor din surse difuze. Ceea ce diferă este amplasarea localităţilor de multe ori în apropierea cursurilor de apă sau a lacurilor, localităţi caracterizate printr-o concentrare de surse de poluare, datorate sistemelor septice necorespunzătoare şi a concentrării de activităţi zootehnice. Aceste procese de generare a poluanţilor şi de introducere a acestora în corpurile de apă sunt contrabalansate de fenomenele de autoepurare specifice cursului de apă; intensitatea acestor fenomene variind în funcţie de diferiţi factori specifici: prezenţa şi amplasarea zonelor umede, vegetaţia riverană şi din cursul de apă, favorizarea oxigenării, stabilitatea albiei râului. Starea ecosistemelor acvatice se află într-un echilibru dinamic generat de aceste două procese concurente, ambele suferind variaţii notabile în timp.

Condiţionări hidrologice Hidrografia regiunii este subordonată râului colector, principal - Hârtibaciu – râu de

podiş, care izvorăşte de la circa 675 m din Dealul Soarş (726 m), traversează podişul cu acelaşi nume, având, pe o lungime de 90 km, o diferenţă de nivel de 295 m şi o suprafaţă a bazinului aferent de 1042 km2. Se varsă în Cibin, afluent pe dreapta al Oltului, la 380 m altitudine absolută.

Caracteristicile principale ale cursului de apă colector, râul Hârtibaci sunt prezentate în tabelul următor.

Tabelul 16. Caracteristicile principale ale cursului de apă colector Debitul lunar cu asigurarea (mc/s)

Nr crt.

Râul Staţia Hidrometrică

Lungimea râului (km)

Suprafaţa(km2)

Altit.mdM

Debit mediu

multianual(mc/s)

80% 90% 95%

Qm/QM

1 Hârtibaciu Cornăţel 95,9 952 397 2,97 0,183 0,100 0,054

Fiind un râu prin excelenţă de podiş, variaţiile debitelor şi nivelurilor prezintă un ecart destul de mare, datorate caracterului precipitaţiilor. Astfel, în perioada 1960-1980 s-au constatat abateri mari de la mediile anuale şi maximele lunare, înregistrându-se valori maxime lunare de peste 200 m3/s. Frecventele inundaţii produse de Hârtibaciu au făcut ca încă de la sfârşitul secolului trecut şi începutul secolului nostru să se întreprindă, sporadic, lucrări de amenajare a cursului principal. Cea mai importantă amenajare a râului o constituie până în prezent construirea celor două heleştee de la Brădeni (1953-1955), iniţial pentru interes piscicol.

Tipologia cursurilor de apă Directiva Cadru pentru Apă prevede ca pentru fiecare categorie de apă de suprafaţă,

corpurile de apă dintr-un bazin sau district hidrografic să fie diferenţiate după tipul lor. Clasificarea tipologică a cursurilor de apă se realizează în următoarele etape:

38

• Abordarea top-down - tipologie bazată pe parametrii descriptivi abiotici, factori presupuşi a se afla în relaţie indirectă cu comunităţile biologice (relaţie de tip cauză-efect)

• Abordarea bottom-up – tipologie bazată pe măsurători directe a variabilităţii comunităţilor biologice (relaţie de tip efect-cauză) prin care se urmăreşte o verificare biologică a tipologiei abiotice

• Suprapunerea celor două abordări pentru definirea finală a tipurilor de corpuri de apă. Pentru caracterizarea tipologică abiotică a cursurilor de apă din România, având la

bază sistemul B de clasificare (Anexa II a Directivei Cadru pentru Apă), s-au utilizat următorii parametri: - obligatorii – care conduc la primele diferenţieri:

• ecoregiunile; • altitudinea bazinului; • caracteristicile geologice; • suprafaţa bazinului de recepţie.

- opţionali – care conduc la diferenţieri mai detaliate: • structura litologică a patului albiei; • debitul specific mediu multianual; • debitul specific mediu lunar minim anual cu asigurare de 95%; • caracteristicile climatice: precipitaţiile medii multianuale şi temperatura medie

multianuală; • panta medie a cursului de apă. Ecoregiuni

Din cele 25 de ecoregiuni definite pentru Europa în Anexa XI a Directivei Cadru în domeniul Apei, pe baza caracteristicilor ecologice şi a distribuţiei geografice a faunei acvatice, în bazinul hidrografic Olt, s-au delimitat 2 ecoregiuni: Munţii Carpaţi (10) şi Regiunea Pontică (12). Ca parte componentă a ecoregiunii Munţii Carpaţi, a fost definită şi subecoregiunea Podişul Transilvaniei (S10) situată în domeniul de altitudine 200-500 m. Bazinul hidrografic Hârtibaciu este inclus în totalitate în subecoregiunea Podişul Transilvaniei (S10).

Luând în considerare parametrii definitorii în stabilirea tipologiei abiotice a cursurilor (corpurilor) de ape r. Hârtibaciu este încadrat în categoria RO04 a, îndeplinind următorii parametri:

• situare geografică în subecoregiunea 10a Podişul Transilvaniei • suprafaţa BH cuprinsă între 10 şi 1000 km2 • substratul geologic-preponderent silicios • structura litologică nisip, pietriş • panta –între 1şi 30‰ • altitudinea (mdMN) 200-500 • precipitaţii între 500 şi 700 (mm/an) • temperatura medie 8-10°C • debit specific Q (l/s/km2) 1-5 • q 95%(l/s/km2) 0,01-0,05

Delimitarea corpurilor de apă În conformitate cu Art. 2.10 din Directiva Cadru a Apei 2000/60/EC, prin „corp de

apă de suprafaţă” se înţelege un element discret şi semnificativ al apelor de suprafaţă ca: râu, lac, canal, sector de râu, sector de canal, ape tranzitorii, o parte din apele costiere.

Corpul de apă este unitatea care se utilizează pentru stabilirea, raportarea şi verificarea modului de atingere al obiectivelor ţintă ale Directivei Cadru a Apei, astfel că delimitarea

39

corectă a acestor corpuri de apă este deosebit de importantă. Corpul de apă de suprafaţă se caracterizează prin elementele de calitate indicate în Anexa V a DCA.

Pentru delimitarea corpurilor de apă de suprafaţă s-a ţinut cont de următoarele: categoria de apă de suprafaţă, tipologia apelor de suprafaţă, caracteristicile fizice ale apelor de suprafaţă.

Pentru delimitarea mai exactă a corpurilor de apă de suprafaţă s-au considerat, în mod suplimentar / plus, următorii parametrii: • starea apelor

- un element discret de apă de suprafaţă nu trebuie să conţină elemente semnificative ale unor stări diferite. Un “corp de apă” trebuie să aparţină unei singure clase a stării ecologice.

- în procesul de sub-divizare progresivă a apelor în unitari din ce în ce mai mici, este necesar să se păstreze un echilibru între descrierea corectă a stării apelor şi necesitatea evitării fragmentării apelor de suprafaţă într-un număr prea mare de corpuri de apă;

• ariile protejate. - limitele existente ale ariilor protejate pot fi considerate la identificarea corpurilor de

apă. De cele mai multe ori, limitele corpurilor de apă nu vor coincide cu limitele zonelor protejate deoarece ambele zone geografice au fost definite în scopuri diferite, pe baza unor criterii diferite.

• alterările hidromorfologice; - corpurile de apa puternic modificate (CAPM) pot fi identificate şi desemnate atunci

când starea ecologică bună nu poate fi atinsă din cauza impactului alterărilor fizice asupra caracteristicilor hidromorfologice ale apelor de suprafaţă.

CAPM sunt definite preliminar de limitele schimbărilor caracteristicilor hidromorfologice care: (a) rezultă din alterările umane generate de activităţile umane şi (b) împiedică atingerea stării ecologice bune.

Pentru identificarea corpurilor de apă de suprafaţă au fost luate în considerare toate râurile al căror bazin hidrografic are o suprafaţă mai mare de 10 km2 şi lacurile de acumulare cu suprafaţa la nivelul normal de retenţie mai mare de 50 ha. Conform acestor criterii cursurile de apă din zona studiată sunt caracterizate astfel:

• cursul principal al râului Hârtibaciu (corp de apă puternic modificat datorită lucrărilor hidrotehnice de combatere a inundaţiilor (îndiguiri pe ambele maluri şi regularizări - îndiguit 77,8%);

• afluenţii principali- corpuri de ape nemodificate

Identificarea presiunilor Surse punctiforme de poluare semnificative În conformitate cu Directiva Cadru în Domeniul Apei, se consideră presiuni

semnificative presiunile care au ca rezultat neatingerea obiectivelor de mediu pentru corpul de apă studiat. După modul în care funcţionează sistemul de recepţie al corpului de apă se poate cunoaşte dacă o presiune poate cauza un impact. Această abordare corelată cu lista tuturor presiunilor şi cu caracteristicile particulare ale bazinului de recepţie conduce la identificarea presiunilor semnificative.

Sursele punctiforme de poluare semnificative la nivelul bazinelor hidrografice se încadrează în următoarele categorii generice: a. Aglomerările umane (identificate în conformitate cu cerinţele Directivei privind epurarea apelor uzate urbane - Directiva 91/271/EEC), ce au peste 2000 locuitori echivalenţi (l.e.) care au sisteme de colectare a apelor uzate cu sau fără staţii de epurare şi care evacuează în

40

resursele de apă; de asemenea, aglomerările <2000 l.e. sunt considerate surse semnificative punctiforme dacă au sistem de canalizare centralizat. În această categorie pot fi identificate localităţile Agnita dotată cu staţie de epurare, dar cu funcţionare necorespunzătoare, precum şi comunele mari Vurpăr şi Daia. b. Industria:

• instalaţiile care intră sub incidenţa Directivei privind prevenirea şi controlul integrat al poluării – 96/61/EC (Directiva IPPC) - inclusiv unităţile care sunt inventariate în Registrul Poluanţilor Emişi (EPER) care sunt relevante pentru factorul de mediu - apă;

• unităţile care evacuează substanţe periculoase (lista I şi II) şi/sau substanţe prioritare peste limitele legislaţiei în vigoare (în conformitate cu cerinţele Directivei 2006/11/EC care înlocuieşte Directiva 76/464/EEC privind poluarea cauzată de substanţele periculoase evacuate în mediul acvatic al Comunităţii;

• alte unităţi care evacuează în resursele de apă şi care nu se conformează legislaţiei în vigoare privind factorul de mediu apă.

În cadrul acestei categorii nu au fost identificate surse de presiune, unităţile industriale de mici dimensiuni din Agnita, evacuând apele uzate în reţeaua de canalizare.

c. Agricultura: • fermele zootehnice sub incidenţa Directivei privind prevenirea şi controlul integrat al

poluării – 96/61/EC (Directiva IPPC) - inclusiv unităţile care sunt inventariate în Registrul Poluanţilor Emişi (EPER) care sunt relevante pentru factorul de mediu - apă;

• fermele care evacuează substanţe periculoase (lista I şi II) şi/sau substanţe prioritare peste limitele legislaţiei în vigoare (în conformitate cu cerinţele Directivei 2006/11/EC care înlocuieşte Directiva 76/464/EEC privind poluarea cauzată de substanţele periculoase evacuate în mediul acvatic al Comunităţii);

• alte unităţi agricole cu evacuare punctiformă şi care nu se conformează legislaţiei în vigoare privind factorul de mediu apă.

Conform acestor criterii în bazinul hidrografic Hârtibaciu se poate considera ca fiind

sursă punctiformă de poluare semnificativă localitatea Agnita prin evacuarea de ape uzate insuficient epurate din staţia de epurare orăşenească aparţinând SC URBIS SA Agnita (receptor râul Hârtibaciu, Q med. ev. de 16,8 l/s). Apele uzate menajere şi industriale sunt evacuate direct în râul Hârtibaciu fără epurare, poluându-se apele răului cu substanţe organice, amoniu, sulfuri, detergenţi, suspensii şi crom.

Surse difuze de poluare semnificative inclusiv modul de utilizare al terenului a. Aglomerările umane/localităţile care nu au sisteme de colectare a apelor uzate sau

sisteme corespunzătoare de colectare şi eliminare a nămolului din staţiile de epurare, precum şi localităţile care au depozite de deşeuri menajere neconforme.

În această categorie se încadrează majoritatea localităţilor din Podişul Hârtibaciului- multe dintre acestea sunt dotate sau sunt în curs de dotare cu infrastructuri şi sisteme centralizate de alimentare cu apă, dar în ceea ce priveşte asigurarea canalizării şi a epurării corespunzătoare a apelor uzate înainte de evacuarea în cursurile de apă receptoare se constată rămâneri în urmă (Agnita, Vurpăr, Alţâna, Nocrich, Hoghileag, Daia). Managementul necorespunzător al deşeurilor menajere la nivelul localităţilor, constituie o sursă de poluare difuză locală. Se consideră că prin derularea proiectelor aflate în execuţie şi prin atragerea de noi surse de finanţare din fonduri structurale, impactul aglomerărilor umane asupra calităţii apelor va fi redus semnificativ.

b. Agricultura. Pe lângă presiunile punctiforme exercitate, activităţile agricole pot conduce la poluarea difuză a resurselor de apă. Căile prin care poluanţii (în special nutrienţii

41

şi pesticidele, dar şi alţi poluanţi) ajung în corpurile de apă sunt diverse (scurgere la suprafaţă, percolare, etc.).

Sursele de poluare difuză sunt reprezentate în special de stocarea şi utilizarea îngrăşămintelor organice şi chimice, creşterea animalelor domestice, utilizarea pesticidelor pentru combaterea dăunătorilor. Cele mai importante surse de poluare difuză sunt situate în perimetrele localităţilor din zonele vulnerabile şi potenţial vulnerabile.

Cantităţile specifice de îngrăşăminte chimice (exprimate în substanţă activă) utilizate în anul 2006, au fost în medie de 12,1 kg N/ha de teren agricol, respectiv 4,56 kg P/ha de teren agricol. Comparând cantităţile specifice de îngrăşăminte utilizate în România cu cantităţile utilizate în statele membre ale UE, se observă că România se situează cu mult sub media europeană. Utilizarea îngrăşămintelor chimice în bazinul hidrografic Hârtibaci este focalizată în principal în zonele de luncă destinate culturilor legumicole, cu un posibil impact asupra calităţii apelor de suprafaţă şi apelor freatice.

Având în vedere faptul că suprafeţe importante din păşunile destinate creşterii oilor sunt înglobate în ferme ecologice, utilizarea îngrăşămintelor chimice este mult limitată pe aceste teritorii cu influenţe pozitive asupra calităţii apelor de suprafaţă şi freatice.

La nivelul bazinului, situaţia efectivelor de animale, în anul 2007, este prezentată în tabelul următor:

Tabelul 17. Situaţia efectivelor de animale Animale Efectiv bovine 8500 porcine 8200 ovine şi caprine 76500

Activităţile agricole din podişul Hârtibaciului constituie surse difuze de presiune. Zona Podişului Hârtibaciului este recunoscută ca o zonă cu tradiţii şi realizări în domeniul zootehniei. La nivelul teritoriului studiat activităţile de creştere a animalelor constituie o sursă de poluare difuză. Se impune modernizarea în continuare a unităţilor zootehnice. Aplicarea Codului de Bune Practici în agricultură va contribui de asemenea la reducerea impactului activităţilor agricole asupra calităţii mediului. c. Industria reprezintă o sursă de poluare prin depozite de materii prime, produse finite, produse auxiliare, stocare de deşeuri neconforme, unităţi ce produc poluări accidentale difuze, situri industriale abandonate etc. Activitatea industrială este redusă în zona studiată.

5.2.3. Evaluarea ponderii surselor difuze de poluare pentru Bazinul hidrografic Hârtibaci folosind modelul WENNERBLOM

Presiunile difuze datorate activităţilor agricole sunt greu de cuantificat. Presiunile agricole difuze afectează atât calitatea apelor de suprafaţă, cât mai ales calitatea apelor subterane. Prin aplicarea modelelor matematice se pot estima cantităţile de poluanţi emise de sursele difuze de poluare.

Datele input. Aceste date au fost preluate din datele statistice centralizate în funcţie de necesităţile de input ale modelului:

- suprafaţa bazinului hidrografic: 952 km2; - scurgere, valoare medie anuală: 2,97 m3/s; - scurgere: 68 mm/an; - modul de utilizare al terenului:

- păduri: 336,3 km2; - terenuri arabile şi păşuni: 582,6 km2; - zone umede: 3 km2; - lacuri: 0,5 km2; - aşezări rurale: 33,14 km2;

42

- animale: 17600 vaci echivalente din care 8500 vaci de lapte; - locuitori: 64565 cu sisteme septice individuale (din care 20% utilizează latrine);

Datele de bază de calcul - Încărcările de poluanţi rezultaţi din depuneri atmosferice la suprafaţa apei au fost estimate

la valorile anuale de 8 kg P/km2 and 50 kg N/km2 pe baza datelor Agenţiei Europene a Mediului (Holland, E. A. et al., 2005).

- Scurgerile de nutrienţi, azot şi fosfor, datorate sistemelor septice ale gospodăriilor individuale au fost evaluate pe baza emisiilor individuale de azot (12 kg/persoană şi an) şi fosfor (2,5 kg/persoană şi an) (Haith, D.R. et al., 1992). Valorile prezentate reprezintă contribuţia cumulată a dejecţiilor evacuate la care se adaugă evacuări de compuşi cu fosfor datorate utilizării detergenţilor. Ţinând cont de faptul că în sistemele tradiţionale deşeurile sunt fie compostate şi utilizate ca fertilizanţi, fie sunt vidanjate periodic, la calculul cantităţilor de nutrienţi antrenaţi în cursurile de apă a fost aplicat un coeficient de 20% din cantitatea totală de nutrienţi generaţi, respectiv 8% pentru variantele mai perfecţionate cu fosă septică şi tranşee de infiltraţie.

- Coeficienţii de export (de substanţe nutritive) pentru diferite moduri de utilizare ale terenurilor au fost preluaţi din literatura de specialitate, urmărindu-se aplicarea unor valori testate pe modele aplicate în situaţii geografice similare (temperatură, regim de precipitaţii şi forme de relief).

Calculul încărcărilor de nutrienţi - Evacuările de nutrienţi datorate creşterii animalelor au fost calculate pornind de la

cantitatea anuală generată pe unitatea convenţională vită echivalentă (100 kg N/an şi 12 kg P/an) (Lindström, H. et al., 2000) la care a fost aplicat un coeficient de 4% pierderi de nutrienţi către mediul acvatic în actuala situaţie de stocare a dejecţiilor animale.

- Coeficientul de pierderi de nutrienţi către mediul acvatic a fost redus în vederea estimării situaţiei din 2015, încercându-se reflectarea eficienţei aplicării măsurilor stabilite de Codul bunelor practici agricole.

- Modelul ia în calcul şi emisiile de nutrienţi provenite de la fermele de vaci de lapte, în acest caz o importantă contribuţie în încărcările totale revenind utilizării detergenţilor pentru spălarea animalelor. Ţinând cont de situaţia actuală, în care pentru igiena animalelor este utilizată o cantitate redusă de detergenţi, valorile de scurgere a nutrienţilor au fost reduse pentru a reflecta preponderent evacuările de nutrienţi sub formă de dejecţii. Funcţie de aplicarea diverselor forme de reţinere a poluanţilor (evacuări în fose septice, evacuări în fose septice şi tranşee de infiltrare, colectarea în rezervoare etanşe şi utilizarea ulterioară ca şi îngrăşământ natural), cantităţile de nutrienţi evacuaţi în mediul hidric se reduc cu valori între 80 şi 95% (Haith, D. R. et al., 1992). Reducerea estimată a încărcărilor a fost luată în calcul în simularea situaţiei încărcărilor cu nutrienţi la nivelul anului 2015 după aplicarea măsurilor suplimentare de reţinere a poluanţilor .

Calibrarea modelului s-a făcut prin compararea încărcărilor măsurate prin sistemul de monitorizare cu datele rezultate din aplicarea modelului matematic.

Rezultate pentru situaţia actuală (Rezultatele aplicării modelului pe bazinul Hârtibaciu au permis identificarea ponderii diferitelor surse de poluare în bilanţul total al poluanţilor intraţi în cursul de apă receptor, Hârtibaciu. Încărcările poluante au fost calculate pentru punctul de închidere al bazinului, Hârtibaci amonte confluenţă Cibin.

Concluzii Prin aplicarea modelul Wennerblom asupra bazinului hidrografic Hârtibaciu s-a

obţinut o imagine de ansamblu a ponderii fiecărui tip de presiune asupra calităţii cursului de apă.

Se observă astfel că din punct de vedere al poluării cu azot cea mai mare pondere o au cultivarea terenului arabil (52%) şi activităţile agricole de creştere a animalelor (23%).

43

În ceea ce priveşte fosforul, situaţia este similară, cea mai mare pondere o are cultivarea terenului arabil (41%) şi activităţile de creştere a animalelor (31%). Acest fapt reflectă în mare măsură utilizarea îngrăşămintelor naturale în fertilizarea terenurilor, cantităţile de nutrienţi generate prin colectarea, compostarea şi utilizarea dejecţiilor naturale ca şi fertilizanţi, fiind estimate (prin creşterea valorilor unitare ale coeficienţilor de export caracteristici) ca şi supliment al valorilor unitare de emisii difuze datorate diverselor utilizări agricole.

În ceea ce priveşte cantitatea totală absolută de nutrienţi generaţi din terenurile agricole şi păduri, datele actuale colectate în teren precum şi rezultatele modelării, nu dau speranţa unei îmbunătăţiri marcante, în viitor. De menţionat faptul că utilizarea îngrăşămintelor chimice şi naturale este în prezent şi se prefigurează a fi şi în viitor, în general, mult sub media europeană şi sub valorile maxime recomandate de Codul Bunelor Practici Agricole (media de utilizare a îngrăşămintelor chimice pe suprafeţe arabile din bazin este de 39,30 kg N/ha/an respectiv 19,65 kg P/ha/an). Valorile maxime recomandate de Directiva privind nitraţii permit posibilitatea de a folosi o cantitate maximă de 170 kg azot pe hectar anual (valorile pentru fosfor nefiind specificate). Cantitatea totală de nutrienţi (îngrăşăminte chimice, îngrăşăminte naturale) utilizată teoretic pe fiecare hectar de suprafaţă agricolă este de 52,3 kg N/ha/an respectiv 26,3 kg P/ha/an, valori considerate a nu produce riscuri pentru calitatea apei. Modul de utilizare a acestor cantităţi suplimentare de fertilizanţi, precum şi amplasarea surselor de poluare cu nutrienţi preponderent în apropierea corpurilor de ape poate însă pune probleme în ceea ce priveşte încărcarea cu nutrienţi a apelor de suprafaţă şi subterană.

5.3. Gestiunea deşeurilor şi degradarea solurilor 5.3.1. Producerea şi colectarea deşeurilor Problematica deşeurilor este una dintre cele mai acute şi actuale probleme de mediu în

cadrul sistemelor teritoriale. Calitatea mediului unui teritoriu stă şi sub incidenţa problemei deşeurilor şi a gestionării acestora (geneză, precolectare, colectare, transport, reciclare, valorificare, neutralizare ş.a.).

Directiva cadru privind deşeurile (Directiva 2006/12/EC) prevede ca obligaţie pentru statele membre elaborarea unor planuri de gestionare a deşeurilor, în concordanţă cu prevederile directivelor relevante în această direcţie. Ordonanţa de urgenţă nr. 61/2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor (care transpune Directiva cadru a deşeurilor) prevede obligativitatea elaborării planurilor de gestionare a deşeurilor la nivel naţional, regional şi judeţean. Se prevede ca planurile judeţene de gestionare a deşeurilor să fie elaborate de către consiliile judeţene în colaborare cu agenţiile judeţene pentru protecţia mediului şi sub coordonarea agenţiei regionale pentru protecţia mediului, în baza Planului Naţional de Gestionare a Deşeurilor şi Planului Regional de Gestionare a Deşeurilor, în conformitate cu legislaţia românească şi europeană. În ceea ce priveşte sistemul de management integrat al deşeurilor la nivel local sau regional, trebuie luate în calcul mai mult aspecte precum: sursele de generare, tipurile şi cantităţile de deşeuri generate, sistemele de colectare şi transport a deşeurilor, modalităţi de eliminare a deşeurilor.

Principalele tipuri de deşeuri generate în arealul studiat sunt: − Deşeuri municipale: deşeuri menajere colectate neselectiv de la populaţie; − Deşeuri menajere de la agenţi economici;

44

− Deşeuri din servicii municipale (deşeuri stradale, deşeuri din pieţe, deşeuri din grădini, parcuri şi spaţii verzi); − Deşeuri agricole: dejecţii animaliere, deşeuri vegetale, cadavre, materiale fitosanitare expirate; − Deşeuri industriale: resturi de materii prime, deşeuri menajere asimilabile, cenuşă, zgură, rebuturi de fabricaţie, ambalaje deteriorate, resturi de materiale textile, deşeuri rezultate din fazele de prelucrare a pieilor etc; − Deşeuri spitaliceşti; − Nămol de la epurarea apelor uzate; − Nămol din fose septice; − Deşeuri de materiale din construcţii şi demolări.

Teritoriul analizat se supune spre aplicare in acest sens Planului Judeţean de Gestionare a Deşeurilor (PJGD) pentru judeţul Sibiu, care a fost întocmit în baza Ordinului ministrului mediului şi dezvoltării durabile nr. 951/2007 privind aprobarea Metodologiei de elaborare a planurilor regionale şi judeţene de gestionare a deşeurilor. Totodată, în cadrul Programului Phare CES 2005 „Building the Institutional Structures in order to achieve, upon accession, sound and efficient management of EU Structural Funds, and efficient management of programmes under EDIS requirements”, a fost realizat şi Master Plan-ul Judeţului Sibiu 2008 cu scopul realizării unui sistem integrat de gestiune a deşeurilor la nivelul judeţului Sibiu.

Evoluţia cantităţilor de deşeuri la nivelul arealului studiat corespunde tendinţei generale la nivelul întregului judeţ, aceea de scădere în ultimii ani, cu precizarea că din cauza declinului demografic accentuat şi s căderea este proporţională. Dintre cantităţile de reziduuri generate, ponderea cea mai mare o reprezintă deşeurile orăşeneşti şi comunale, urmată de deşeurile din construcţii şi demolări. De asemenea, în condiţiile existenţei a tot mai multe proiecte de colectare selectivă şi de valorificare a deşeurilor reciclabile, se preconizează o scădere a deşeurilor menajere colectate neselectiv în localităţile de pe Valea Hârtibaciului.

Referitor la compoziţia deşeurilor menajere, aceasta este foarte variată şi nu se poate stabili cu exactitate având în vedere că nu există un sistem unitar de precolectare diferenţiată şi de evidenţă a acestor deşeuri. Se poate însă menţiona, că eterogenitatea acestei categorii de deşeuri prezintă variaţii periodice şi spaţiale mari în funcţie de mai multe criterii precum: sezonalitate, mărimea şi funcţiile localităţilor, frecvenţa colectării, agentul termic utilizat, nivel de trai şi de educaţie al locuitorilor etc.

5.3.2. Zone poluate datorită depozitării deşeurilor La nivelul judeţului Sibiu, şi implicit la nivelul arealului Văii Hârtibaciului, lipsa unui

sistem de gestiune integrată a deşeurilor, conduce la eliminarea acestora prin depozitare în deponii ce afectează factorii de mediu, sau în depozite neorganizate în albiile apelor de suprafaţă sau în proximitatea căilor de comunicaţii.

Un impact negativ asupra factorilor de mediu îl au cu precădere depozitele de deşeuri din zona urbanã (9 depozite controlate dar neconforme, cu excepţia celui ecologic de la Cristian) şi zona ruralã (110 depozite), datoritã unei exploatări necorespunzătoare rezultată din lipsa unor dotări necesare. Astfel se întâlnesc fenomene de poluare a solului, a apelor de suprafaţă şi a apelor subterane, poluări datorate scurgerilor de lixiviat. O problemã deosebită o ridică şi depozitarea neorganizată a deşeurilor de-a lungul căilor de comunicaţii şi în albiile râurilor de suprafaţă. Astfel nivelul localităţilor analizate există următoarele depozite de deşeuri: Agnita, Alţâna, Beneşti, Ghijasa de Sus, Bârghiş, Apoş, Pelişor, Ighişul Vechi, Zlagna, Vecerd, Brădeni, Retiş, Ţeline, Bruiu, Şomârtin, Gherdel, Chirpăr, Veseud, Iacobeni, Stejăriş, Netuş, Noisat, Movile, Marpod, Merghindeal, Dealu Frumos, Mihăileni, Metiş, Nocrich, Hosman, Fefeldea, Ţighindeal, Ghijasa de Jos, Roşia, Daia, Nou, Caşolţ, Cornăţel, Nucet şi Vurpăr.

45

Depozitul ecologic de deşeuri menajere din comuna Cristian deserveşte (sau poate deservi) o parte din teritoriul arealului de studiu. Operatorul depozitului este S.C. Tracon S.R.L. Brăila. Anul de punere în funcţiune a depozitului a fost 2004, iar anul estimat de închidere este 2030. Depozitul deserveşte un număr de 18 localităţi: Sibiu, Cisnădie, Cristian, Gura Râului, Marpod, Nocrich, Ocna Sibiului, Orlat, Păltiniş, Poplaca, Răşinari, Roşia, Sălişte, Slimnic, Şelimbăr, Şura Mare, Şura Mică, Vurpăr. Capacitatea proiectată a depozitului este 8.000.000 m3, din care disponibilă în prezent este de 7.500.000 m3.

Totuşi, la nivelul teritoriului analizat, nu există un sistem regional integrat de management al deşeurilor corespunzător cerinţelor Uniunii Europene. Doar Agnita, Bârghiş şi Merghindeal colaborează în domeniul managementului deşeurilor, beneficiind în prima fază de finanţare prin intermediul proiectului PHARE „Eco Agnita”.

În arealul analizat îşi desfăşoară activitatea un singur operator privat de salubritate, care prestează servicii de salubritate (colectare, transport şi depozitare) în oraşul Agnita (S.C. URBIS S.A.). În acest context, menţionăm faptul că la Agnita se va construi o staţie proprie de sortare şi presare a deşeurilor menajere, pentru reducerea volumului deşeurilor nedegradabile în vederea transportului la un depozit autorizat, situat în afara arealului analizat (în localitatea Cristian). Celelalte comune depozitează deşeurile în gropi de gunoi deschise, comunale respectiv locale.

Salubrizarea localităţilor nu corespunde reglementărilor legale iar în zonele rurale nu există locuri special amenajate pentru colectarea şi transportul deşeurilor menajere (aspect valabil în majoritatea celor 12 comune analizate).

Principalele probleme de mediu generate de deşeurile existente în cadrul teritoriului sunt: degradarea terenurilor prin depozitarea la întâmplare a deşeurilor de orice tip (Roşia, Nocrich, Vurpăr, Iacobeni, Chirpăr); deteriorarea spaţiilor verzi; mirosuri neplăcute şi numărul mare de insecte şi rozătoare; poluarea aerului, solului şi a apelor subterane prin degajarea de agenţi nocivi şi substanţe poluante; degradarea estetică a teritoriului localităţilor (majoritatea celor 12 comune). Deficienţele gestionării deşeurilor menajere sunt generate de: lipsa sau insuficienţa punctelor de colectare şi colectarea non-selectivă a deşeurilor; mijlocelele de transport învechite; actualele rampe de depozitare a deşeurilor nu sunt amenajate şi nu sunt protejate ş.a.

5.3.3. Degradarea solurilor din arealul analizat are o dimensiune naturală (reieşită din condiţionările impuse de substratul friabil, specificul morfologiei şi al covorului vegetal) dar şi o cauzalitate antropică (prelucrare agricolă intensivă sau extensivă, păşunat, viticultura, agrotehnici inadecvate, poluare intensă, scoaterea din circuitul natural a unor suprafeţe cu soluri fertile din lunca şi de pe terasele râului Hârtibaciu, activităţile de transport ş.a.).

Cele mai importante consecinţe ale impactului antropic asupra terenurilor sunt cele generate de: scăderea pH-ului în orizonturile superioare ale solurilor, ca urmare a precipitaţiilor acide; modificarea proprietăţilor fizice, chimice şi biologice ale solurilor; degradarea materiei organice; perturbarea activităţii microorganismelor din sol şi implicit a proceselor de humificare; defrişarea pădurilor de pe fronturile de cuestă aspect care a condus la accentuarea denudaţiei areale şi lineare şi la apariţia solurilor erodate; introducerea în cultură a viţei-de-vie, care necesită desfundări profunde; înrăutăţirea regimului aero-hidric al solurilor pseudogleice podzolite; agrotehnici necorespunzătoare care au intensificat procesele geomorfologice actuale; empirismul rural şi tradiţia rurală în valorificarea agricolă a terenurilor în perimetrul localităţilor Alţâna, Brădeni, Merghindeal, Roşia, Vurpăr şi Nocrich.

Deprecierea solurilor este şi o consecinţă a depozitării ilegală a deşeurilor menajere. Prin poluarea apelor de suprafaţă, subterane şi a solului ea impune acţiuni de reabilitare ecologică a terenurilor degradate şi ameliorarea stării de calitate a solurilor.

46

Alte presiuni asupra solurilor sunt exercitate prin intermediul îngrăşămintelor chimice care influenţează semnificativ fertilitatea solurilor. De exemplu, cantităţile estimate de îngrăşăminte organice utilizate au fost de 29 t/ha iar cele de îngrăşăminte chimice de 0,05 t/ha (valori estimate la nivelul judeţului Sibiu).

Dintre îngrăşămintele chimice, ponderea cea mai mare a revenit îngrăşămintelor azotoase cu 0,069 t/ha. Menţionăm faptul că, administrarea îngrăşămintelor a fost raportată la categoria de teren arabil întrucât celelalte categorii de teren (fâneţe, păşuni, livezi şi vii) au beneficiat prea puţin de fertilizarea organică şi chimică.

Folosirea intensivă a resurselor de sol, ar putea duce la modificarea în sens defavorabil a echilibrului dintre elementele componente ale mediului natural, cu consecinţe negative, mergând până la degradarea solului sau distrugerea lui.

Din suprafaţa totală a judeţului Sibiu, aproximativ 30% (160.389 ha) sunt terenuri degradate ca efect al unor fenomene naturale şi cvasinaturale de tipul alunecărilor de teren, eroziunilor, excesului de umiditate, surpărilor, sărăturilor etc. La nivelul teritoriului analizat, se pot exemplifica astfel de zone în apropierea localităţilor Marpod, Apoş, Motiş, Roşia, Movile, Nocrich, Iacobeni, Brădeni, Merghindeal, Alţâna, Chirpăr ş.a.

Fondul funciar forestier are o pondere de 33% în raport cu fondul funciar total. Din punct de vedere al repartizării suprafeţelor de pădure în categorii de utilitate, 70% dintre acestea sunt pădurile din grupa I de protecţie şi 30% sunt încadrate în grupa a II-a de producţie şi protecţie.

Areale critice sub aspectul poluării solurilor sunt localizate în aria Agnita, Roşia şi Movile unde ocupă o suprafaţă de circa 20 ha. De asemenea, degradarea solurilor prin procese geomorfologice actuale şi prin folosirea unor lucrări agrotehnice inadecvate este evidentă şi în perimetrul localităţilor Alţâna, Brădeni, Merghindeal, Roşia, Vurpăr şi Nocrich.

5.4. Protecţia biodiversităţii şi a peisajului 5.4.1. Arii şi situri protejate Condiţionările naturale (substrat, relief, hidrografie, climă) precum şi evoluţia

îndelungată (inclusiv actualul declin demografic) a comunităţilor umane a adus astăzi arealul bazinului Hârtibaciului în ipostaza de important „rezervor” de biodiversitate. Acest atribut este susţinut de cuprinderea a peste 80% din suprafaţa regiunii în diferite categorii de arii protejate, în special în cadrul reţelei Natura 2000.

Arii protejate de interes local Pe teritoriul bazinului Văii Hârtibaciului există o singură arie protejată de interes local.

Este vorba despre “Canionul Mihăileni”, o formaţiune geomorfologică spectaculoasă sub forma unui canion, situate pe teritoriul comunei Mihăileni, categorisită ca şi “Monument natural geologic” (Categoria III-g UICN), având o suprafaţă de 15 ha, declarat prin HCL 12/1994 şi inclus ulterior în L 5/2000 (PATN – secţiunea Zone protejate).

Arii protejate de interes comunitar – Reţeaua Natura 2000 Lipsa ariilor protejate din categoriile judeţean sau naţional este compensată de

includerea unei părţi importante din acest teritoriu în reţeaua Natura 2000 sub forma ariilor de protecţie specială avifaunistică (SPA) şi a siturilor de importanţă comunitară (SCI).

Siturile de importanţă comunitară Prin Ordinul nr. 1964 din 13 decembrie 2007 privind instituirea regimului de arie

naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei

47

ecologice europene Natura 2000 în România emis de Ministerul Mediului Şi Dezvoltării Durabile publicat în Monitorul Oficial nr. 98 din 7 februarie 2008 , sunt declarate şi cele 2 situri de importanţă comunitară (SCI): - la poziţia 132., este declarat ROSCI0132 “Oltul Mijlociu - Cibin – Hârtibaciu”, care se suprapune pe următoarele judeţe/commune:

- Judeţul Vâlcea: Câineni Mari (1%), Racoviţa (< 1%) - Judeţul Sibiu: Alţâna (< 1%), Avrig (1%), Bârghiş (< 1%), Boiţa (1%), Cisnădie

(2%), Marpod (< 1%), Nocrich (< 1%), Racoviţa (2%), Roşia (< 1%), Sadu (9%), Şelimbăr (4%), Tălmaciu (< 1%), Turnu Roşu (1%)

- la poziţia 227., este declarat ROSCI0227 “Sighişoara - Târnava Mare”, c care se suprapune pe următoarele judeţe/commune:

- Judeţul Sibiu: Agnita (8%), Aţel (< 1%), Bârghiş (3%), Biertan (87%), Brădeni (2%), Dumbrăveni (20%), Hoghilag (41%), Iacobeni (< 1%), Laslea (92%), Moşna (< 1%)

- Judeţul Mureş: Albeşti (36%), Apold (89%), Daneş (71%), Saschiz (98%), Sighişoara (39%), Vânători (81%) Judeţul Braşov: Buneşti (97%), Caţa (< 1%), Jibert (17%), Rupea (9%)

- Judeţul Harghita: Dârjiu (4%) Situl de importanţă comunitară Oltul Mijlociu-Cibin-Hârtibaciu este situat în arealul

geografic de confluenţă a râurilor Olt, Cibin şi Hârtibaciu, aproximativ în centrul României. Această arie protejată ocupă 560 ha pe teritoriul regiunii studiate (din 2054 ha în judeţul Sibiu) şi se suprapune pe cursul mijlociu şi inferior al Văii Hârtibaciului. Deşi aria reflecta efectele impactului antropic îndelungat, manifestat în anii 1960-1990, există încă unele zone umede care şi-au păstrat aspectul şi comunităţile remanente, fragmente ale structurilor originare. Numeroase populaţii au fost izolate în aceste arii, relativ izolate, acestea sunt surse potenţiale de regenerare şi martori ai diversităţii specifice de odinioară, reprezentative pentru flora, fauna şi peisajul ardelenesc.

Obiectivele de conservare ale sitului sunt axate pe ecosistemele acvatice (zone umede - râuri, lacuri, mlaştini, turbării, conform nomenclatorului CLC) care deţin o pondere de peste 30% din suprafaţa acestuia. De asemenea sunt cuprinse şi habitate prioritare forestiere care deţin peste 40% din suprafaţă (păduri de foioase şi de tranziţie, conform nomenclatorului CLC.

Propunerea acestui SCI a fost făcută, conform prevederilor Ord. 776/2007, Anexa 4, pentru conservarea următoarelor specii (din Anexa II a Directivei Consiliului 92/43/CEE): Barbus meridionalis (moioagă), Cobitis taenia (zvârlugă), Gobio kessleri (porcuşor de nisip), Pelecus cultratus (sabiţă), Rhodeus sericeus (boarţă), Sabanejewia aurata (dunăriţă), Zingel streber (fusar), Zingel zingel (pietrar) – dintre vertebrate, Chilstoma banaticum (melcul sp.) şi Unio crassus (scoica de râu) – dintre nevertebrate. Conform Ord. Nr. 776/2007, art. 6, a fost aprobat formularul standard Natura 2000 pentru situl de importanţă comunitară Oltul Mijlociu-Cibin-Hârtibaciu, formular care a fost înaintat de către autoritatea centrală pentru protecţia mediului la Directoratul de Mediu din Cadrul Comisiei Europene.

În afară de speciile de vertebrate (peşti) şi nevertebrate (moluşte) menţionate anterior, formularul standard Natura 2000 face referire la următoarele specii de interes conservativ: Alburnoides bipunctatus (beldiţă), Orthrias barbatulus (molan), Esox lucius (ştiucă), Rutilus rutilus (babuşcă), Vimba vimba (morunaş), Alburnus alburnus (obleţ), Barbus barbus (mreană), Perca fluviatilis (biban), Tinca tinca (lin), specii care însă sunt specifice doar cursului Oltului mijlociu şi care apar mai rar în arealul studiat.

Există argumente ştiinţifice care complectează criteriile legate de importanţa şi valoarea biodiversităţii acestui sit, cum ar fi:

48

- numărul mare de indivizi din speciile de interes comunitar menţionate în formularul standard - populaţii stabile;

- prezenţa permanentă în toate anotimpurile a indivizilor din speciile de interes comunitar, lipsa unor fluctuaţii nenaturale calitative şi cantitative în cadrul asociaţiilor prezente de la un anotimp la altul;

- indivizi sănătoşi ai speciilor de interes comunitar; - date ştiinţifice istorice asupra prezenţei în arealul de interes a acestor specii de peste 100 de

ani; - habitate naturale tipice/bune sub aspect calitativ; impactul atropic actual se situează în toate

anotimpurile în limitele de toleranţă ale speciilor interes comunitar; - este o zonă de interfaţă hidrografică foarte importantă cu o poziţie geografică favorabilă

relaţiilor intraspecifice continue ale speciilor de interes comunitar pentru sectoare lotice diferite geografic în condiţiile, în care există planuri de dezvoltare economică cu potenţial impact major (amenajări hidroenergetice) în sectoarele situate în aval;

- rolul speciilor de interes comunitar de specii umbrelă pentru bogata biodiversitate locală (peste 440 de specii).

Fiind un ecosistem preponderent acvatic acesta este şi foarte vulnerabil la impactul antropic. Construcţiile hidrotehnice (în special îndiguirile) sunt principala cauză a degradării sau distrugerii habitatelor acvatice caracteristice. Alte categorii de impact antropic la care zona este vulnerabila sunt: desecările care produc distrugerea zonelor umede, poluarea, defrişările, agricultura intensivă.

Situl de importanţă comunitară Sighişoara-Târnava Mare este situat în arealul

geografic al Podişului Târnavelor, aproximativ în centrul României. Zona se încadrează în Podişului Târnavelor şi parţial Podişul Hârtibaciului, acestea

caracterizându-se printr-un relief colinar-deluros, cu văi însoţite de terase şi lunci bine individualizate. Actuala înfăţişare a reliefului este de podiş puternic fragmentat de văi – culoare cu interfluvii care se menţin în general în jur de 500 – 550 m si numai în mod excepţional ajung la valori de circa 700 m (Pădurea Dumbrava, 642 m, altitudinea maxima fiind de 839m - Dl. Pietriş). Eroziunea intensă, generată de colectarea apelor de către Târnava Mare şi râul Hârtibaci, a fărâmiţat vechea suprafaţă de eroziune, reducând-o la interfluvii înguste dispuse paralel. Interfluviile sunt asimetrice de tip cuestă, a căror pantă lină se grefează aproximativ pe un strat dur (gresie), înclinând la fel cu el, iar versanţii abrupţi retează în cap un număr de cel puţin două straturi (argilă, marne nisipoase). Frecvenţa mare a cuestelor dispuse în şiruri paralele care însoţesc Târnava Mare, fragmentate de văi subsecvente, reprezintă o consecinţa a adaptării reliefului la structuri de domuri şi branhianticlinale.

În ansamblu, suportul geo-structural a impus prezenţa unor biotopuri specifice bine individualizate, favorizând existenţa unor ecosisteme variate bine conservate. La acest fapt se adaugă gradul relativ scăzut al presiunii antropice, zona fiind puţin populată, exploatarea biologică încadrându-se în liniile unei dezvoltări durabile.

Temperatura medie anuală se încadrează în izoterma de 9o C. Aceasta coroborată cu o expunere dominant vestică/estică a versanţilor şi cu valorile relative ridicate ale radiaţiei globale induce dezvoltarea sezonului vegetativ pe cca 195 zile – ca factor de favorabilitate pentru starea şi evoluţia habitatelor şi speciilor de interes conservativ.

Desemnarea este susţinută din următoarele considerente: 1.Este sit reprezentativ pentru zona continentală transilvăneană, cu alternanţe de păduri şi pajişti păstrate în condiţii naturale, însumând 18 habitate de interes european (Directiva Habitate).

49

3.Pădurile sunt majoritar de tip natural fundamental, concentrate pe o suprafaţă de 50 km x 20 km (procent pădure 40%), în bazinul Târnava Mare. 3. Floră şi faună diversificată, inclusiv populaţii permanente de urşi şi lupi, rarităţi de fluturi (după prof. Rakosy L., UBB CJ), respectiv valori botanice deosebite (după prof. Cristea V. UUB CJ ). 4. Zonă gospodărită durabil de-a lungul secolelor de comunităţile locale de saşi cu aşezări umane relativ rare, rustice şi cu valoare de patrimoniu. 5. Două fundaţii britanice recunoscute MET şi ADEPT sprijină susţinut necesitatea conservării acestei zone prin situl Natura 2000 propus de APM Mureş.

Utilizarea tradiţională a terenurilor a păstrat o diversitate biologică ridicată. Aria este de importanţă internaţională, având în vedere că aceste ultime pajişti de mare întindere din Europa sunt perfect funcţionabile din punct de vedere ecologic. Managementul tradiţional a stabilit un echilibru între activităţile umane şi natură, aceasta rămânând neschimbată din evul mediu. Zona conservă un număr mare de 18 habitate şi următoarele specii de plante şi animale de importanţă comunitară: Rhinolophus hipposideros, Lutra lutra, Ursus arctos, Canis lupus, Barbastella barbastellus, Emys orbicularis, Triturus cristatus, Bombina variegate, Gobio kessleri, Sabanejewia aurata, Barbus meridionalis, Cerambyx cerdo, Bolbelasmus unicornis, Catopta thrips, Leptidea morsei, Lycaena dispar, Maculinea teleius, Euphydryas maturna, Eriogaster catax, Lucanus cervus, Osmoderma eremite, Euphydryas aurinia, Callimorpha quadripunctaria, Echium russicum, Adenophora lilifolia, Crambe tataria, Angelica palustris, Angelica palustris, Cypripedium calceolus, Agrimonia pilosa.

Această arie protejată ocupă 760 ha pe teritoriul regiunii studiate (din 8537 ha în judeţul Sibiu) şi se suprapune pe cursul mijlociu şi inferior al Văii Hârtibaciului.

Situl se suprapune doar parţial pe teritoriul zonei, respectiv unităţile administrativ-teritoriale Agnita (8%), Bârghiş (3%), Brădeni (2%), Iacobeni (< 1%).

Arii de protecţie specială avifaunistică Prin Ordinul nr. 1284 din 24 octombrie 2007 privind declararea ariilor de protecţie

specială avifaunistică, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România emis de Ministerul Mediului Şi Dezvoltării Durabile publicat în Monitorul Oficial nr. 379 din 31 octombrie 2007 , este declarată şi aria de protecţie specială avifaunistică (SPA): - la poziţia 99., este declarat ROSCI0132 “ROSPA0099 Podişul Hârtibaciului”, care se suprapune pe următoarele judeţe/comune:

- Judeţul Braşov: Beclean (54%), Buneşti (67%), Cincu (100%), Comana de Jos (46%), Făgăraş (23%), Hoghiz

- (5%), Jibert (93%), Mândra (24%), Părău (1%), Rupea (18%), Şercaia (32%), Şoarş (100%), Ticuşu Vechi

- (100%), Ucea de Jos (2%), Ungra (63%), Viştea de Sus (12%), Voila (21%) - Judeţul Sibiu: Agnita (100%), Alţâna (100%), Arpaşu de Jos (15%), Avrig (10%),

Bârghiş (100%), Biertan (64%), Brădeni (100%), Bruiu (100%), Cârţa (25%), Chirpăr (100%), Dumbrăveni (21%), Hoghilag (44%), Iacobeni (100%), Laslea (98%), Marpod (100%), Merghindeal (100%), Mihăileni (54%), Moşna (47%), Nocrich (100%), Porumbacu de Jos (5%), Roşia (23%), Valea Viilor (8%), Vurpăr (29%)

- Judeţul Mureş: Albeşti (34%), Apold (100%), Daneş (74%), Saschiz (52%), Sighişoara (33%), Vânători (15%) Situl este amplasat în regiunea biogeografică continentală, relieful dominant fiind

colinar şi de podiş. Aria este caracterizată de lipsa aproape totală a arăturilor şi de abundenţa terenurilor seminaturale (pajişti şi fâneţe extensive). Structura peisajului este mozaicată,

50

constând din alternanţa ariilor seminaturale cu păduri de foioase, ceea ce a făcut ca diversitatea biologică a zonei să fie foarte ridicată.

Această arie protejată a fost de prioritate nr.1 dintre cele 68 de situri propuse de Grupul Milvus în 22 de judeţe ale ţării. Situl conţine o populaţie importantă pe plan global a cristelului de câmp (Crex crex), iar populaţii importante ale zece specii de păsări care sunt ameninţate Uniunii Europene: cristel de câmp (Crex crex), acvilă ţipătoare mică (Aquila pomarina), viespar (Pernis apivorus), huhurez mare (Strix uralensis), caprimulg (Caprimulgus europaeus), ciocănitoare de stejar (Dendrocopos medius), ciocănitoarea de grădini (Dendrocopos syriacus), ghionoaie sură (Picus canus), ciocârlia de pădure Lullula arborea), sfrâncioc roşiatic (Lanius collurio).

Găzduieşte efective importante din speciile caracteristice acestei zone, de ex. aici cuibăreşte cea mai însemnată populaţie de acvilă ţipătoare micã (Aquila pomarina) şi de viespar Pernis apivorus) din România, densitatea ceea mai ridicată fiind atinsă la sud de Valea Hârtibaciului. Efectivele de huhurez mare (Strix uralensis), caprimulg (Caprimulgus europaeus), ciocănitoare de stejar (Dendrocopos medius), ciocârlie de pădure (Lullula arborea) şi sfrâncioc roşiatic (Lanius collurio) sunt şi ele cele mai însemnate dintre siturile din ţară. Populaţia de cristel de câmp (Crex crex) este semnificativă pe plan global (peste 20 de perechi) dar este şi printre primii dintre siturile din România. Este de asemenea printre primele zece situri din ţară pentru ghionoaie sură (Picus canus).

Aria găzduieşte efective importante din speciile caracteristice acestei zone biogeografice. Aici cuibăreşte cea mai însemnată populaţie de acvilă ţipătoare mică şi de viespar din România, densitatea cea mai ridicată fiind atinsă la sud de Valea Hârtibaciului. Populaţia de cristel de câmp (Crex crex) este semnificativă pe plan global (peste 20 de perechi).

Situl cuprinde şi lacurile de la Brădeni, un ecosistem important pentru păsările de apă atât în timpul sezonului de cuibărit cât şi în timpul pasajului. Impactul antropic este foarte scăzut, existând puţine localităţi pe o suprafaţă destul de extinsă. Această zonă este cea mai mare arie semi-naturală coerentă şi este considerată cea mai bine conservată din regiunea biogeografică continentală din Transilvania.

Principalele factori care periclitează biodiversitatea din acest sit: - defrişările, tăierile ras şi lucrările silvice din care rezultă tăierea arborilor pe suprafeţe

mari - tăierile selective a arborilor în vârstă sau a unor specii - amenajări forestiere şi tăieri în timpul cuibăritului speciilor periclitate - vânătoarea în zona locurilor de cuibărire a speciilor periclitate - practicarea sporturilor extreme: enduro, motor de cross, maşini de teren - distrugerea cuiburilor, a pontei sau a puilor - deranjarea păsărilor in timpul cuibăritului - împăduriri cu specii neindigene (salcâm, oţetar, cenuşar etc.) - intensificarea agriculturii – schimbarea metodelor de cultivare a terenurilor din cele

tradiţionale în agriculturã intensivã, cu monoculturi mari, - folosirea excesivă a chimicalelor, - efectuarea lucrărilor numai cu utilaje şi maşini - schimbarea habitatului semi-natural (fâneţe, păşuni) datoritã încetării activităţilor - agricole cum sunt cositul sau păşunatul (vegetaţie lemnoasă spontană, împădurire) - cositul în perioada de cuibărire a cristelului de câmp - arderea vegetaţiei (a miriştii şi a pârloagelor)

SPA Podişul Hârtibaciului a fost propus către desemnare de către Asociaţia Grupul Milvus din Târgu-Mureş în special pentru conservarea a unui număr de 28 de specii de păsări din Anexa 1 a Directivei Păsări (79/409/EEC), după cum urmează:

51

Eextras din anexa 4 a HG nr. 1284/2007

În afara speciilor menţionate în paragraful 3.2.a. al formularului standard al sitului

Podişul Hârtibaciului, situl este relevant (între primele 10 situri din România) şi pentru huhurezul mare (Strix uralensis), specie omisă în formularul standard.

5.4.2. Peisajul cultural şi agricultura ecologică Valea Hârtibaciului are un peisajul cultural cu un pronunţat specificul regional ce

reprezintă un potenţial important pentru dezvoltarea spaţiului rural. Vecinătatea cu lanţul spectaculos al Carpaţilor Orientali conferă Văii Hârtibaciului, peisajul contrastant şi maiestuos, cu structura mozaicată a terenurilor cultivate şi forme arhaice de prelucrare.

Componentele tradiţionale ale peisajului cultural al regiunii sunt păşunile şi fâneţele caracteristice, izlazurile presărate cu stejari şi livezile parţial neglijate de la marginea şi în afara satelor. În unele locuri încă se mai pot distinge terasele, dintre care unele au fost amenajate pe vremuri pentru cultivarea viţei de vie. De asemenea, regiunea este marcată, pe lângă numeroasele biserici-cetate, de legături rutiere (drumuri şi poteci) istorice, care urmează fie cursul apelor, fie traversează interfluviile. Aceste drumuri arareori ating localităţi, însă sunt vechile căi de legătură din regiune, uscate şi de obicei în stare bună, datorată poziţiei lor la cote mai înalte. În special în satele tradiţionale româneşti încă se mai găsesc aşa numitele „garduri vii“, împletite din nuiele de salcie sau alun, acoperite cu brazde de iarbă sau cu fân.

Comuniunea istorică a oamenilor cu natura, fondul de biodiversitate ridicat şi melanjul cultural sunt argumente care pot explica faptul că în Valea Hârtibaciului există o preocupare constantă de respectare a principiilor ecologice în agricultură. Din cele 22 întreprinderi ecologice în total pe judeţ, (cele mai multe pentru cultivarea trandafirilor şi zootehnie), 5 se află în Valea Hârtibaciului.

Cea mai mare unitate agricolă biologică din judeţ, ASI Nature S.A, exploatează în prezent 4000 ha după principii ecologice, la Marpod şi Nocrich, având peste 4000 ovine

52

proprii. ASI Nature oferă de asemenea certificarea pentru terenuri aparţinând comunelor Roşia şi Vurpăr. De certificare ecologică beneficiază de asemenea mari suprafeţe de păşuni şi efective de ovine din comunele Vurpăr (peste 12.000 ovine certificate), Merghindeal, Marpod, Bruiu.

În spiritul conservării resurselor energetice există intenţia ca în regiune să se cultive rapiţa ca şi sursă regenerabilă pentru producţia de diesel biologic. Subvenţiile suplimentare preconizate probabil că vor urgenta cultivarea rapiţei inclusiv pe suprafeţe mari.

Valorificarea statutului de regiune “Natura 2000”, a diferitele forme tradiţionale ale agriculturii, cultivarea produselor ecologice după criterii recunoscute (agricultură biologică) şi includerea tuturor acestor factori în viaţa culturală şi oferta turistică din regiune constituie o şansă pentru dezvoltarea regiunii.

POTENŢIALUL DEMOGRAFIC

1. Evoluţia numerică a populaţiei Populaţia zonei a înregistrat o reducere numerică perpetuă în ultima jumătate de secol cu

aproape 30% între anii 1956 şi 2007 (de la 49.402 locuitori, la 34.883 locuitori). Scăderea s-a produs ca urmare a două tipuri de emigraţii: interne, respectiv externe. Migraţiile interne s-au produs dinspre mediul rural al Pod. Hârtibaciului (unde populaţia

s-a redus cu 42%) spre oraşele din proximitate – în primul rând spre Sibiu, apoi spre oraşele de pe valea Târnavei Mari. Au fost motivate de două fenomene socio-economice corelate, din perioada socialistă – colectivizarea agriculturii, respectiv industrializarea extensivă la oraşe – ultimul desfăşurat în anii 60 şi îndeosebi în anii 70.

Emigraţia săsească spre Germania a afectat întreaga zonă şi a atins apogeul la începutul anilor 90, când s-a produs practic un exod, o deplasare în masă, deşi o instabilitate sub acest aspect s-a manifestat şi la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, mai puţin prin deplasări benevole şi în măsură mai mare prin cele forţate (inclusiv deportări).

Aceste fenomene au dislocat societatea rurală tradiţională. Emigraţia saşilor a fost masivă şi din micul centru urban Agnita, care după ce a înregistrat

o creştere a populaţiei până în 1977 (12.853 loc., cu cele două localităţi componente – Ruja şi Coveş), a suferit o scădere până în 2002, după care urmează o uşoară revenire (11.423 loc în 2007, ce reprezintă 33% din totalul zonal).

Tabelul 18. Evoluţia numerică a populaţiei în perioada 1956-2007 Nr. locuitori 1956 2007

Variaţia %

Oraş AGNITA 9.108 11.423 +25,4Comune

Alţâna 4.237 1.680 -60,4Bârghiş 4.637 2.126 -54,2Brădeni 2.597 1.430 -45,0Bruiu 2.508 745 -70,3Chirpăr 2.819 1.522 -46,0Iacobeni 4.062 2.661 -34,5Marpod 2.028 832 -59.0Merghindeal 2.232 1.276 -42,9Mihăileni 2.990 922 -69,1Nocrich 4.409 2.812 -36,2Roşia 5.287 5.017 -5,1Vurpăr 2.488 2.437 -2,0Mediu Rural 40.294 23.460 -41,8

Total Zonă 49.402 34.883 -29,4

53

Fig. 14. Evoluţia numerică a populaţiei în intervalul 1956-2007

Diferenţierea este evidentă între Agnita, unde s-a produs o creştere cu peste 25% a

numărului locuitorilor şi mediul rural, ce a suferit o degradare accentuată (aproape – 42%). Exceptând comunele Vurpăr şi Roşia, toate celelalte au înregistrat scăderi masive.

Se conturează în special un areal central, pe direcţia sud–est – nord–vest, între Bruiu (- 70%) şi Mihăileni (- 69%), incluzând şi comunele Alţâna, Bârgiş, Marpod şi Chirpăr.

După şocul legat de emigraţia săsească din prima parte a anilor 90, reducerea numerică a populaţiei s-a stopat în mediul rural, înregistrându-se chiar o uşoară

tendinţă de creştere în ultimul deceniu, în anumite comune, îndeosebi în Roşia şi Vurpăr, poziţionate mai favorabil faţă de reşedinţa de judeţ.

La această stare a contribuit substanţial aportul de populaţie rromă, atât direct, prin imigraţie, cât şi prin natalitatea simţitor mai ridicată, comparativ cu a celorlalte etnii.

2. Dinamica populaţiei

Indicatorii mişcării naturale şi ai celei migratorii dictează evoluţia numerică a populaţiei, influenţează structura pe grupe de vârstă şi sexe şi, în consecinţă, potenţialul de forţă de muncă. Zona Podişului Hârtibaciului din Judeţul Sibiu s-a caracterizat printr-o dinamică accentuată a populaţiei din ultima jumătate de secol, în special în ceea ce priveşte mişcarea migratorie. Indicatorii mişcării naturale şi migratorii au fost calculaţi ca medie pe un interval de cinci ani, cât mai recent posibil, şi anume 2002-2006.

54

Este de remarcat faptul că valorile natalităţii, mortalităţii şi sporului natural sunt destul de diferite în cadrul teritoriului, iar starea medie are o notă distinctă, comparativ cu situaţia cvasigeneralizată din ruralul românesc, şi mai ales din cel transilvănean.

Tabelul 19. Mişcarea naturală şi mobilitatea teritorială a populaţiei în intervalul 2002-2006 Comunele N

(‰) M

(‰) S.N. (‰)

M.i. (‰)

Sosiri Plecări (incl. migr. ext.) (‰)

Sold migratoriu

(‰) Oraş AGNITA 10,9 8,9 +2,0 8,1 11,1 16,3 -5,2

Alţâna 14,3 14,8 -0,5 33,9 26,4 21,6 +4,8 Bârghiş 8,7 17,3 -8,6 0,0 42,4 19,6 +22,8 Brădeni 18,5 13,2 +5,3 14,9 20,3 26,9 -6,6 Bruiu 15,6 16,2 -0,6 0,0 41,6 20,0 +21,6

Chirpăr 13,6 13,7 -0,1 30,0 40,0 18,0 +22,0 Iacobeni 21,8 10,0 +11,8 14,0 23,5 23,7 -0,2 Marpod 15,8 18,0 -2,2 35,1 42,0 24,5 +17,5

Merghindeal 17,0 12,1 +4,9 37,0 27,2 23,2 +4,0 Mihăileni 13,5 12,9 +0,6 15,6 26,3 29,9 -3,6 Nocrich 20,4 10,2 +10,2 10,8 24,2 17,7 +6,5 Roşia 17,3 10,3 +7,0 14,3 24,1 16,4 +7,7

Vurpăr 21,9 10,2 +11,7 26,6 13,4 19,2 -5,8 Mediu Rural 17,2 12,2 +5,0 18,2 26,9 20,4 +6,5 Total Zonă 15,1 11,1 +4,0 15,8 21,7 19,1 +2,6

Mediile natalităţii (15‰ ), mortalităţii (11,1‰ ) şi sporului natural (+4,0‰) sunt

“rezonabile”, având similitudini cu ale unor regiuni neafectate încă de criza demografică. Există, însă, diferenţe mari între comune, de la cele atinse puternic de fenomenul

de depopulare, cu spor natural negativ – îndeosebi Bârghiş (- 8,6‰), apoi Marpod, Bruiu, Alţâna, Chirpăr , până la comune cu valori ridicate ale natalităţii şi sporului natural – Iacobeni (natalitate de 21,8‰ şi spor natural de +11,8‰), Vurpăr (21,9‰ ; +11,7‰), Nocrich (20,4‰; +10,2‰), urmate de Roşia.

Aceste valori mari sunt consecinţa comportamentului demografic al populaţiei de etnie rromă, care are ponderi ridicate în comunele respective, chiar dacă acest fapt nu se reflectă în înregistrările de la ultimul recensământ (2002), în cazul comunelor Roşia şi Nocrich.

Oraşul Agnita tinde, sub aspectul mişcării naturale, spre starea de “populaţie staţionară”, cu valori reduse ale tuturor indicatorilor (sporul natural este de +2,0‰ ).

Mişcarea migratorie a atins apogeul prin plecarea în masă a saşilor în Germania, în primii ani după 1989. Se poate aprecia că doar în anii 1990 şi 1991 au emigrat cel puţin 10.000 de persoane. Pierderi importante de populaţie germană s-au produs şi la sfârşitul celui de-al doilea război mondial.

Tabelul 20. Numărul saşilor la câteva recensăminte 1930 1956 1977 1992 2002

19.279 15.517 14.038 2.016 565 Mobilitatea teritorială a populaţiei din acest areal a fost foarte accentuată şi în

ultima perioadă. Astfel, în intervalul 2002-2006 au sosit anual, în medie, 743 persoane şi au plecat 653, rezultând un excedent de 2,6‰ (90 persoane/an).

Migraţiile în străinătate (în principal în statele Uniunii Europene) au prevelat în ultimii ani comparativ cu cele interne. Mobilitatea spaţială intensă este caracteristică populaţiei de etnie rromă dar la varianta muncii în ţările occidentale apelează tot mai mult şi românii.

În cadrul zonei, poate în mod surprinzător, sporul migratoriu cel mai ridicat se înregistrează în comunele care au suferit cea mai intensă depopulare: Bârghiş, Bruiu, Chirpăr – în jur de +22‰ – şi Marpod. Plecările prevalează în raport cu sosirile în unităţile administrativ – teritoriale Agnita, Brădeni, Mihăileni şi Vurpăr.

55

Fig. 15. Bilanţul demografic natural (sus); Bilanţul demografic migratoriu(jos)

56

3. Densitatea populaţiei

Ca expresie medie a repartiţiei populaţiei, pe unităţi administrativ-teritoriale de rang inferior, densitatea denotă gradul redus de populare al teritoriului analizat. La nivelul zonei valoarea acesteia este de 29,1 locuitori/km2 (în 2007).

Discrepanţa majoră se manifestă între unitatea urbană Agnita (118,7 loc./km2). În primul caz situaţia se poate aprecia ca fiind normală, dar cvasitotalitatea comunelor au valori foarte reduse.

Doar în comunele Vurpăr şi Roşia, densitatea populaţiei depăşeşte 30 loc./km2. La extrema opusă se situează Bruiu (7,6 loc/km2), Mihăileni (12 loc/km2) şi Chirpăr (15 loc/km2), ca urmare a emigraţiei săseşti de la începutul anilor ’90, dar şi a depopulării mai lente care s-a produs în perioada socialistă, fenomene caracteristice întregului mediu rural al zonei.

Densitatea populaţiei a scăzut la aproximativ jumătate, faţă de anul 1956, într-o serie de comune (Bârghiş, Brădeni, Marpod, Chirpăr), de două ori şi jumătate în Alţâna şi de peste trei ori în comunele Bruiu şi Mihăileni. Se situează la valori apropiate doar în comunele Vurpăr şi Roşia (unde imigraţia rromă şi natalitatea au compensat numeric emigraţia săsească).

Tabelul 21. Densitatea populaţiei (loc./km2)

Anul 1956 1977 2007

Oraş AGNITA 94,6 133,6 118,7 Comunele:

Alţâna 52,8 32,7 21,0 Bârghiş 46,4 36,5 21,3 Brădeni 31,9 26,5 17,6 Bruiu 25,8 18,0 7,6

Chirpăr 28,0 24,8 15,1 Iacobeni 39,3 35,2 25,7 Marpod 46,1 35,0 19,0

Merghindeal 33,5 31,1 19,2 Mihăileni 38,5 23,2 11,9 Nocrich 38,0 29,5 24,3 Roşia 32,5 33,9 30,8

Vurpăr 35,3 37,9 34,6 Total Zonă 41,3 38,6 29,1

4. Structurile geodemografice

Structura populaţiei pe sexe Cunoaşterea acestui tip de structură reprezintă o necesitate pentru politica socială,

datorită consecinţelor directe de ordin demografic şi socio – economic. Tendinţa este de asigurare a unei bune proporţionalităţi din acest punct de vedere. Studiul populaţiei pe sexe trebuie îmbinat cu cel pe grupe de vârstă, deoarece numai în acest mod reies o serie de aspecte

57

– intensitatea fertilităţii şi a nupţialităţii, gradul de feminizare – care prezintă particularităţi în funcţie de vârstă.

Unitatea teritorială la care ne referim face o oarecare notă distinctă şi prin prisma raportului ponderal între sexe. Dacă la nivel naţional şi în majoritatea statelor lumii sexul feminin are o uşoară preponderenţă, în arealul Podişului Hârtibaciului din judeţul Sibiu situaţia este puţin inversată, deoarece sexul masculin reprezintă 50,55% în anul 2006, rezultând un raport de masculinitate de 102,2 (raportul de masculinitate este dat de numărul bărbaţilor ce revin la 100 femei).

În schimb, la recensământul din ianuarie 1992 sexul feminin avea o pondere de 50,2%, deci într-un interval de un deceniu şi jumătate s-a produs o modificare sensibilă. Modelul actual de structură pe sexe este caracteristic populaţiei de etnie rromă şi a apărut în urma creşterii proporţiei acesteia din populaţia totală.

Oraşul Agnita are o situaţie echilibrată, de asemenea şi comuna Bruiu. Pe de altă parte, în 8 din cele 12 comune ponderea populaţiei masculine este între 51,0% şi 51,6% (Brădeni). Doar două comune fac excepţie de la regula generală – Chirpăr şi Alţâna.

Tabelul 22. Structura populaţiei pe sexe (2006) Populaţia

totală stabilă Masc.

% Fem.

% Raportul de

masculinitate Oraş Agnita 11.380 50,1 49,9 100,5

Comune Alţâna 1.679 49,3 50,7 97,3 Bârghiş 2.113 51,1 48,9 104,4 Brădeni 1.447 51,6 48,4 106,7 Bruiu 712 50,0 50,0 100,0

Chirpăr 1.519 49,0 51,0 96,0 Iacobeni 2.613 51,2 48,8 105,1 Marpod 854 51,0 49,0 104,3

Merghindeal 1.269 51,3 48,7 105,3 Mihăileni 926 51,0 49,0 104,0 Nocrich 2.822 51,1 48,9 104,4 Roşia 4.970 51,0 49,0 104,2

Vurpăr 2.430 50,4 49,6 101,7 Mediu Rural 23.354 50,76 49,24 103,1 Total Zonă 34.734 50,55 49,45 102,2

Structura populaţiei pe grupe de vârstă Între repartizarea populaţiei pe vârste şi indicatorii dinamicii populaţiei (fertilitate,

natalitate, mortalitate, migraţii) există o strânsă interdependenţă: structura populaţiei după vârstă este, în mare măsură, rezultatul manifestării acestor indicatori în timp, dar constituie la rându-i o bază de influenţă, condiţionând valorile lor în momentul respectiv şi evoluţia ulterioară a acestora.

Structura pe grupe de vârstă condiţionează greutatea specifică a populaţiei active şi potenţialul de forţă de muncă, dar reprezintă şi o bază de planificare socio-economică (necesarul de locuri de muncă, de bunuri de consum, capacitatea sistemului de învăţământ, serviciile sanitare).

Nivelul acceptabil al natalităţii comparativ cu mortalitatea, precum şi imigraţiile, au făcut ca structura pe grupe de vârstă a populaţiei din acest areal să nu fie atât de deteriorată ca în majoritatea regiunilor rurale ale ţării şi în special ale Transilvaniei.

58

Faptul este evidenţiat de ponderea grupei tinere, care se apropie de nivelul de echilibru, şi anume un sfert – grupa 0 – 14 ani - , respectiv o treime – grupa 0 – 19 ani – din populaţia totală. În mediul rural aceste valori sunt chiar depăşite (26,4%, respectiv 34,2%).

Oraşul Agnita are o situaţie aparte, cu ponderi reduse ale grupelor de vârstă extreme şi foarte ridicată o populaţie între 15-64 ani, adică 70,8%.

Gradul cel mai accentuat de îmbătrânire se înregistrează în comunele Bârghiş şi Alţâna, unde populaţia de/şi peste 60 ani reprezintă aproape 30%, mai mult decât grupa de până la 20 ani.

Populaţia cu grad de tinereţe ridicat deţin îndeosebi comunele Iacobeni şi Vurpăr (cu 33%, respectiv 30% populaţie de până la 15 ani), urmate de Roşia. O situaţie de relativ echilibru apare în comunele Nocrich, Chirpăr şi Merghindeal.

Nivelul de îmbătrânire sau de tinereţe al populaţiei este elocvent ilustrat de coeficientul de îmbătrânire demografică, ce reprezintă raportul dintre grupele de vârstă extreme:

K= P≥60ani / P(0-19ani) Valoarea – prag este considerată 0,42

Tabelul 23. Structura populaţiei pe grupe de vârstă (2002)

Grupele de vârstă Populaţia totală 0-19 ani 20-59 ani ≥60 ani K

Oraş AGNITA 10.894 29,2 57,4 13,4 0,46 Comune Alţâna 1.616 28,3 42,8 28,9 1,02 Bârghiş 2.146 26,0 44,2 29,8 1,14 Brădeni 1.471 32,0 44,2 23,8 0,75 Bruiu 795 31,8 45,5 22,7 0,71

Chirpăr 1.483 34,9 45,5 19,6 0,56 Iacobeni 2.665 41,6 46,0 12,4 0,30 Marpod 853 28,5 48,4 23,1 0,81

Merghindeal 1.280 32,6 51,0 16,4 0,50 Mihăileni 1.062 33,0 42,4 24,6 0,75 Nocrich 2.641 34,4 49,1 16,5 0,48 Roşia 4.827 35,8 50,0 14,2 0,40

Vurpăr 2.359 38,9 48,3 12,8 0,33 Mediu Rural 23.198 34,2 47,1 18,7 0,55 Total Zonă 34.092 32,5 50,4 17,1 0,52

După structura în funcţie de vârstă, la nivel de unitate administrativă de bază, se

pot identifica mai multe tipuri de populaţii: a) populaţia de tip progresiv – cu pondere ridicată a grupei tinere, determinată de

o natalitate ridicată; este caracteristică pentru comunele Iacobeni şi Vurpăr, dar de această situaţie se apropie şi Roşia;

b) populaţia de tip staţionar – denotă un echilibru între grupele de vârstă. Aici se pot include Nocrich, Agnita şi, cu oarecare rezervă, Merghindeal şi Chirpăr;

c) subtipul staţionar – regresiv - unde populaţia tânără este mai numeroasă decât cea vârstnică, dar ponderea ultimei este în creştere (Brădeni, Bruiu, Mihăileni, Marpod).

59

d) populaţia de tip regresiv – cu grad ridicat de îmbătrânire condiţionat de o natalitate scăzută o perioadă îndelungată. Comunele Bârghiş şi Altâna se încadrează clar în această categorie.

Se mai poate calcula raportul de dependenţă care exprimă relaţiile ponderale dintre grupele de vârstă extreme, pe de o parte, şi potenţialul momentan de forţă de muncă, reprezentat teoretic de populaţia adultă, pe de altă parte. În varianta grupei adulte între 20-59 ani, valorile erau următoarele (2008):

- total zonă = 98,4%; - mediu rural = 112,3%; - oraş Agnita = 74,4%.

Acestea arată că în mediul rural persoanele teoretic întreţinute sunt mai numeroase decât cele potenţial active, iar în Agnita situaţia este mult mai favorabilă.

Structura etnică a populaţiei

Pe acest teritoriu şi-au derulat existenţa mai multe etnii. Românii şi saşii, ca populaţii

majoritare, au convieţuit secole de-a rândul, iar lor li s-au alăturat în proporţii mult mai mici maghiarii şi ţiganii.

Modificarea structurii etnice după 1989, prin emigrarea saşilor şi stabilirea aici a unui număr din ce în ce mai mare de rromi, a fost deosebit de profundă şi a antrenat mutaţii importante pe multiple planuri: demografic, social, economic, cultural.

A fost evidenţiată descreşterea numerică a populaţiei săseşti (la problema mişcării migratorii) şi mai ales exodul de la începutul anilor 1990. În anul 1930, constituiau 40,5% din populaţia zonei şi 31,4% în 1956. Variaţia a fost mică în următoarele decenii din perioada socialistă (reprezentau 30,4% la recensământul din 1977). Scăderea bruscă a numărului acestora după schimbarea regimului politic de la sfârşitul anului 1989, este evidenţiată prin ponderea din 1992 şi anume, de doar 5,7%.

După ultimele date, saşii nu reprezentau decât 1,6% (565 persoane în 2002), fiind în număr mai însemnat în localităţile Agnita (140 persoane), Alţâna (69), Vurpăr (50) şi Chirpăr (48). Câte 20-30 persoane trăiesc în Metiş, Dealu Frumos, Marpod şi Stejărişu.

Populaţia de etnie rromă a avut o evoluţie numerică accentuat pozitivă în cadrul zonei după 1989, deşi acest fapt nu este evidenţiat în cazul tuturor localităţilor prin înregistrările statistice de la recensăminte şi mai ales, de la ultimul recensământ (2002), când o bună parte a rromilor s-au declarat români.

Cel mai elocvent exemplu îl reprezintă comuna Roşia, unde numărul rromilor era 665 în 1956, 492 în 1977 şi doar 18 în 2002. Ori, numărul lor a crescut simţitor după 1989. Un lucru similar, dar la scară mai mică a avut loc şi în comuna Nocrich. Fenomenul însă poate fi generalizat, admiţând faptul că atât la recensămintele mai recente (1992,2002), cât şi la cele mai vechi, o parte a rromilor s-a declarat de altă etnie, în majoritate covârşitoare română.

După înregistrările statistice, ponderea rromilor a crescut de la 5,6% în anul 1956, la 10,5% în 2002 (3567 persoane).

La nivel de localităţi, comunităţile cele mai mari de rromi le deţin Vurpăr(1.010 persoane), Brădeni (350), Iacobeni (285), Chirpăr (175), iar cu câte 130-140 persoane urmează Metiş, Agnita, Alţâna şi Merghindeal. În Tichindeal deţin 55% din populaţie, iar în Vurpăr 43%, în Brădeni şi Metiş câte 44% şi în Iacobeni 31%.

60

Fig. 16. Structura etnică a populaţiei în anul 2002

61

Maghiarii reprezintă o naţionalitate cu pondere redusă în această unitate teritorială

(1,7%; 590 persoane). Sunt concentraţi îndeosebi în Agnita (330 persoane), apoi în Bârghiţ (90). Comunităţi reduse mai apar în Brădeni, Merghindeal şi Apoş.

Tabelul 24. Structura etnică a populaţiei (2002) Comuna/Oraş Populaţia

totală Români

% Maghiari

% Ţigani

% Germani

% Alte

naţionalităţi%

Agnita 10.894 93,4 3,1 2,0 1,4 0,1 Alţâna 1.616 87,2 0,2 8,4 4,3 0,1 Bârghiş 2.146 80,2 5,5 13,3 1,0 0,0 Brădeni 1.471 68,7 2,5 28,3 0,5 0,0 Bruiu 795 85,5 1,5 9,0 3,8 0,2

Chirpăr 1.483 75,7 1,4 19,7 3,2 0,0 Iacobeni 2.665 78,8 0,3 19,0 1,9 0,0 Marpod 853 89,4 0,9 7,1 2,6 0,0

Merghindeal 1.280 83,2 1,8 11,8 3,1 0,0 Mihăileni 1.062 76,2 0,7 20,2 2,9 0,0 Nocrich 2.641 92,0 0,3 7,4 0,3 0,0 Roşia 4.827 98,7 0,2 0,4 0,7 0,0

Vurpăr 2.359 55,0 0,0 42,8 2,1 0,1 Total Zonă 34.092 86,1 1,7 10,5 1,65 0,5

Evident, etnia predominantă numeric şi ponderal o constituie românii, a căror

proporţie a crescut de la 61% în 1956, la 86% în 2002 (conform înregistrărilor statistice). Au ponderi ridicate în toate comunele, cu excepţia comunei Vurpăr (unde totuşi predomină cu 55%), inclusiv în Agnita (93,4%).

Structura confesională (pe religii) a populaţiei

Între structura confesională şi cea naţională există, în general, o concordanţă destul de mare, în sensul că fiecare etnie este adepta unei religii majore. Şi în cazul de faţă este valabil acest lucru , cu menţiunea că populaţia de etnie rromă a aderat (cel puţin formal) la ortodoxie, iar cultele neoprotestante adună un număr relativ redus de adepţi, majoritatea de naţionalitate română. Religia ortodoxă este net predominantă, atât la nivel zonal (93,1% din populaţie),cât şi în toate comunele, precum şi în oraşul Agnita (94,2% - 2002). Religia evanghelică , ce are mai multe variante (luterană, augustană), adună aproape toată etnia germană (1,6%). Un număr mai mare de evanghelici se înregistrează în Agnita (160), Alţâna (70), Chirpăr (55), Iacobeni şi Mihăileni. Religia reformată are 1% din adepţi, iar împreună cu religia romano-catolică, 1,5% (populaţie de naţionalitate maghiară). Cei mai numeroşi reformaţi sunt în Agnita (160) şi Bârghiş (104), iar romano-catolicii se concentrează în Agnita (142 din 174 în total). Greco-catolicismul este slab reprezentat (172 persoane ; 0,5%). Ceva mai semnificativ este în Mihăileni şi Bârghiş (câte 60 persoane). Religiile neoprotestante însumează 2,9% din opţiunile populaţiei. Mai importante sunt cultele penticostal şi baptist, cu ponderi de câte 1,2%. Ca şi comunităţi mai mari se pot menţiona cele baptiste din Roşia (aproape 200 persoane), Vurpăr (aproape 100) şi Nou (70); cele penticostale din Iacobeni (100 persoane) şi Vurpăr (80). Adventismul este prezent în Alţâna şi Bruiu.

62

Populaţia de alte religii, fără religie şi ateii, are pondere redusă (0,4%). Între structura confesională şi cea naţională există, în general, o concordanţă destul de mare, în sensul că fiecare etnie este adepta unei religii majore. Şi în cazul de faţă este valabil acest lucru , cu menţiunea că populaţia de etnie rromă a aderat (cel puţin formal) la ortodoxie, iar cultele neoprotestante adună un număr relativ redus de adepţi, majoritatea de naţionalitate română. Populaţia activă. Structura populaţiei ocupate Din datele de care dispunem (recensământul din 2002, coroborat cu numărul salariaţilor din 2006) rezultă că utilizarea forţei de muncă este o problemă primordială a acestei zone. Rata totală de activitate este de doar 30,3% (2002) procent din care trebuie scăzut numărul şomerilor (deci se reduce la aproximativ 25%). Diferenţă mare se manifestă între Agnita (40,8) şi mediul rural (25,4%). Aşa cum este normal, rata de activitate masculină este mai mare (38,8%) decât cea feminină (21,7%). În rural, însă, valorile sunt mai reduse – 36,5% , respectiv 14,2% . Situaţia este mai echilibrată în oraşul Agnita (44,8% şi 36,8%). Structura populaţiei ocupate era destul de echilibrată în 2002. În mediul rural, sectorul primar (agricultura, silvicultura, piscicultura) deţinea 54,2% , sectorul secundar (industria şi construcţiile) 20,2%, iar sectorul terţiar (totalitatea serviciilor) 25,5% . Cele mai multe locuri de muncă în industrie deţinea Roşia , apoi Vurpăr. În Agnita distribuţia este următoarea : 6,5% în sectorul primar, 62,5% în sectorul secundar şi 31% în servicii. Până în 2006, însă, numărul locurilor de muncă din sectorul secundar s-a redus, crescând în schimb în sectorul serviciilor (la 28%). În agricultură situaţia se menţine asemănătoare. 5. Nivelul de instruire al populaţiei Pentru aprecierea acestui aspect important se utilizează datele privind populaţia de peste 10 ani după nivelul şcolii absolvite, înregistrate la recensământul din 2002. Se remarcă, în primul rând, o diferenţă frapantă între nivelul de instruire a populaţiei din oraşul Agnita şi a celei din mediul rural. În rural, persoanele cu studii superioare şi postliceale reprezintă doar 1,9%, pe când în Agnita procentul acestora ajunge la 8,1% . Pe ansamblu, absolvenţii de învăţământ profesional şi de ucenici sunt mai numeroşi decât absolvenţii de liceu, constituind împreună 25% din total. În Agnita reprezintă 37,4%, iar în mediul rural doar 19% . Evident, partea cea mai mare o formează persoanele care au absolvit ciclul gimnazial sau numai primar (63,5%), aceasta se datorează vârstei de la care se porneşte în înregistrări (10 ani). Un fapt extrem de îngrijorător îl constituie ratele foarte mari ale persoanelor fără şcoală absolvită – 9,4% în rural (2,8% în Agnita) şi a analfabeţilor – 5,1% pe ansamblul comunelor (0,7% în oraşul Agnita). Cu ponderi foarte mari a persoanelor fără şcoală absolvită se înscriu comunele : Merghindeal (13,7%), Vurpăr (13,5%), Iacobeni (11%), Chirpăr (9,6%), Bârghiş (9%), Brădeni, Roşia. Rata cea mai ridicată a analfabetismului se înregistrează în comunele Merghindeal (11%), Vurpăr (8%) şi Bârghiş (6%) .

63

REŢEAUA DE LOCALITǍŢI

1. Evoluţia istorică a sistemului de localităţi Spaţiul geografic al bazinului văii Hârtibaciului şi al Podişului Hârtibaciului, în

general, a fost locuit din cele mai vechi timpuri, aşa cum demonstrează numeroasele materiale arheologice aparţinând paleoliticului, neoliticului, epocii bronzului şi epocii fierului, descoperite în acest areal. Începând cu secolul III î.e.n., întreg teritoriul era locuit de daci, ale căror aşezări se aflau, probabil, sub protecţia cetăţilor situate în partea centrală a statului dac, din Munţii Şureanu şi Munţii Cindrel.

Odată cu cucerirea romană, întreg spaţiul analizat devine parte a provinciei romane Dacia. Deosebit de importantă este, în această epocă, prezenţa castrelor romane pe principalele văi care limitează la nord şi la sud Podişul Hârtibaciului – valea Târnavei Mari, şi, respectiv, valea Oltului. Ele constituiau un sistem de apărare şi control al teritoriilor înconjurătoare. Continuitatea prezenţei elementului dacic şi după cucerirea romană este demonstrată de existenţa necropolei dacice de la Caşolţ.

Şi după retragerea aureliană, procesul de romanizare continuă, iar populaţia daco-romană face faţă valurilor migratoare. Cultura romano-bizantină va fi de asemenea importantă în desăvârşirea procesului de etnogeneză a poporului român.

În Evul Mediu, teritoriul analizat a făcut parte din Voievodatul Transilvaniei, parte componentă a Regatului Ungariei, dar care deţinea o anumită autonomie în raport cu acesta.

Regalitatea maghiară a încercat, pe de altă parte, introducerea instituţiilor locale politico-administrative, caracteristice feudalismului de tip occidental, comitatele. Potrivit unui principiu răspândit în lumea medievală, teritoriile fără stăpân sau neorganizate din punct de vedere politico-administrativ, precum şi cele ocupate prin puterea armelor, deveneau proprietatea regelui. Ele erau împărţite în teritorii variabile ca dimensiune, în jurul unor cetăţi regale. Pentru zona Hârtibaciului, o importanţă mai mare are comitatul Alba, menţionat documentar pentru prima dată în 1175, dar care, probabil, are o vechime mai mare. De altfel, comitele de Alba avea puteri mai însemnate decât ceilalţi comiţi ardeleni, având şi funcţia de voievod al Transilvaniei, cu care este investit constant din 1199.

Comitatele erau conduse de un comite suprem (comes supremus) numit de regele Ungariei dintre oamenii săi de încredere. Acest comite suprem avea atribuţii administrative, juridice, fiscale şi militare, şi reprezenta interesele regelui în comitat, iar mai târziu, interesele nobililor. El nu era în mod obligatoriu un nobil din comitatul respectiv şi de cele mai multe ori nici nu locuia permanent în comitat. El era ajutat în îndeplinirea funcţiilor sale de unul sau doi vicecomiţi (vicecomes), aleşi dintre nobilii comitatului, şi care aveau domiciliul în comitat, astfel că, în multe situaţii, vicecomiţii conduceau cu adevărat comitatul, iar comiţii aveau o funcţie mai degrabă „onorifică”. Nobilii îşi alegeau dintre ei juzii nobiliari (judices nobilium deputati), în număr de doi sau patru, şi care erau, la rândul lor, consilierii comitelui şi vicecomiţilor. În anumite situaţii, juzii nobiliari erau completaţi ca număr sau înlocuiţi cu delegaţi (judices nobilium deputati).

De o deosebită importanţă a fost colonizarea, în părţile sudice ale Transilvaniei, de către regii Ungariei, a unor populaţii alogene, cu scopul primordial de apărare a graniţelor, asemenea populaţiei autohtone româneşti. În acest scop, au fost iniţial aduşi secuii, care apoi au fost însă mutaţi în special în partea de est a Transilvaniei, fiind colonizaţi în locul lor saşii. Primele colonizări datează din secolul XII, dar perioada de colonizare se prelungeşte şi în secolul următor.

64

Diploma Andreiană din 1224, care acordă saşilor o largă autonomie, reglementează pentru multă vreme relaţiile şi raporturile economice, sociale, politice, militare, juridice şi administrative dintre regalitate şi saşii din provincia Sibiu. Regele îşi rezerva un teritoriu însemnat (Fundus Regius), unde nu se aplica dreptul nobiliar, ci rămânea el seniorul unic, iar coloniştii îi datorau în schimb o sumă de bani anual şi un contingent militar în caz de necesitate. Se forma astfel o comunitate a coloniştilor cu o largă autonomie politico-administrativă şi juridică, pe baza căreia era interzisă acordarea de moşii nobililor, şi deci pătrunderea nobilimii în teritoriul „crăiesc”. Reprezentanţii aleşi ai saşilor judecau neînţelegerile dintre colonişti, iar regele intervenea doar atunci când neînţelegerile nu puteau fi aplanate de dregătorii saşi aleşi.

Saşii erau organizaţi în scaune (sedes). Scaunele săseşti au avut la bază, iniţial, vechile „comitate”, chiar dacă acestea se aflau într-o fază incipientă de organizare. Din neglijenţa celor care întocmeau documentele în acele vremuri, sau din subestimarea valorii noţiunilor, scaunele sunt uneori şi ulterior numite comitate sau districte, ca o amintire a formei de organizare anterioare celei scăunale.

Cert este că, începând cu secolul al XIV-lea, scaunele săseşti apar tot mai frecvent în documente şi aproape exclusiv cu această denumire (sedes). Iniţial, au existat tot şapte scaune săseşti, la fel ca şi cele secuieşti, sau comitatele: Sibiu, Sebeş, Cincu, Rupea, Orăştie, Nocrich şi Miercurea. Mai târziu sunt organizate şi scaunele de pe Târnava Mare: Sighişoara, Mediaş şi Şeica, rezultând un total de zece scaune, la care se adaugă districtul Bistriţei şi cel al Braşovului.

Ulterior, prin obţinerea dreptului de alegere a juzilor regali în cele şapte + două scaune (din 1464 în Sibiu, din 1469 în celelalte scaune), prin organizarea religioasă unitară şi regimul juridic comun, cu forul de apel la Sibiu, s-au creat premisele unificării tuturor formaţiunilor săseşti într-o organizaţie teritorială şi politică largă, formată în a doua jumătate a secolului al XV-lea şi numită „Obştea Saşilor” sau „Universitatea Săsească” (Universitas Saxonum). Actul de naştere este confirmarea, din partea regelui Matei Corvin, la 1486, a Diplomei Andreane din 1224, cu extinderea autorităţii asupra tuturor teritoriilor cu populaţie săsească.

Astfel, structura administrativă majoră în bazinul văii Hârtibaciului era, în epoca medievală, următoarea: majoritatea aşezărilor erau incluse în diverse scaune săseşti, şi prin urmare se supuneau legislaţiei specifice săseşti, având centrul la Sibiu, iar alte câteva aşezări erau incluse în comitatul Alba, care în această regiune era prezent prin mai multe enclave. În ceea ce priveşte structura etnică a acestor aşezări, atât în unele, cât şi în altele, convieţuiau de multe ori împreună românii şi saşii. Românii care trăiau împreună cu saşii în aşezările scaunelor săseşti se bucurau de aceleaşi privilegii ca şi aceştia.

Majoritatea celor 48 de aşezări din bazinul văii Hârtibaciului au fost atestate documentar în secolele XIII-XIV, deşi se poate afirma cu certitudine că vechimea acestor aşezări este mai mare. Astfel, în decursul secolului XIII sunt atestate satele Stejărişu (1223), Nocrich (1263), Ighişu Vechi (1291), Alţâna (1291), Vurpăr (1296), Brădeni (1297). Numărul tot mai mare de documente care s-au păstrat din secolul următor face ca tot mai multe aşezări să apară în lumina istoriei. Astfel, în doar primele decenii ale secolului XIV, numărul de aşezări atestate documentar se triplează: Caşolţ (1302), Cornăţel (1306), Bruiu, Şomartin (1307), Iacobeni, Netuş (1309), Apoş (1311), Agnita, Hosman, Vărd (1317), Zlagna (1318), Metiş, Ghijasa de Jos (1319), Nou (1322), Roşia (1327), etc. Până la sfârşitul secolului XIV sunt atestate aproape toate aşezările din teritoriul studiat. Doar câteva sate apar ceva mai târziu în documente: Beneşti (1406), Săsăuş (1448), Gherdeal (1532), Ghijasa de Sus (1636) – acesta, probabil desprins din satul Ghijasa de Jos.

Majoritatea acestor aşezări aparţineau de unul din scaunele săseşti. Astfel, scaunul Cincu era alcătuit din cele mai multe localităţi din arealul studiat, deşi centrul scaunului se află în afara acestuia: oraşul Agnita (fără satul Coveş), comunele Iacobeni (fără satul Netuş),

65

Merghindeal, Bruiu, satele Vărd şi Veseud din comuna Chirpăr. Scaunul Nocrich, situat la vest de acesta, includea nu mai puţin de 11 sate: cele din actualele comune Nocrich, Alţâna, Marpod, Chirpăr, fără unele sate. Mai la sud era scaunul Sibiului, care includea satele din comunele actuale Roşia şi Vurpăr, şi în mod excepţional şi alte sate, din comune mai îndepărtate (de exemplu, Apoş). În extremitatea nord-estică, la izvoarele văii Hârtibaciului, satele Brădeni, Ţeline şi Netuş, erau incluse în scaunul Sighişoarei. Un singur sat, Moardăş, aparţinea de scaunul Mediaş.

Celelalte sate aparţineau de comitatul Alba, reprezentat prin enclave diseminate între teritoriile săseşti. Din 1765, comitatul se separă în două: comitatul Alba de Jos, în partea de vest (corespunzător aproximativ actualului judeţ Alba), şi comitatul Alba de Sus, alcătuit din aceste enclave, la nord şi la sud de Târnava Mare. Comitatul era împărţit la rândul său în cercuri (sau plăşi), fără personalitate juridică. În zona Hârtibaciului, plasa cea mai reprezentativă era cea a Bârghişului, care includea aproape toate satele din actuala comună Bârghiş (mai puţin Pelişor şi Apoş), precum şi alte sate: Ghijasa de Jos, Ghijasa de Sus, Coveş, Metiş. Celelalte sate erau incluse în plasa Buia, respectiv majoritatea celor din comuna Mihăileni. Şi satele Cornăţel şi Nucet (comuna Roşia) aparţineau de comitatul Alba de Sus, fiind incluse când într-o plasă, când în cealaltă, din cele două menţionate mai sus. Un alt fenomen demn de menţionat este că uneori, o parte a unui sat era inclus în comitat, iar o altă parte, aparţinea de un scaun săsesc. Este cazul concret al satului Cornăţel, divizat astfel. În fine, tot de comitatul Alba de Sus mai aparţinea şi satul Retiş, care a aparţinut o vreme de o plasă separată, a Paloşului, pentru ca apoi să fie el însuşi centru de plasă, pentru localităţi situate în prezent în judeţul Mureş (la sud de Sighişoara).

O primă schimbare a sistemului administrativ are loc la sfârşitul secolului al XVIII-lea, odată cu reformele iozefine. Se desfiinţează comitatele şi scaunele şi se înfiinţează districte, între care cel al Sibiului includea şi comitatele (numite aşa, dar simple diviziuni administrative de rang inferior) Alba, Târnava şi Sibiu. Această organizare a durat doar din 1784 până în 1790.

La începutul secolului al XIX-lea, organizarea medievală era încă în vigoare. A doua schimbare majoră a structurilor administrative are loc după Revoluţia de la 1848-1849. În Marele Principat al Transilvaniei, împărţirea provizorie din 1850 s-a făcut de către guvernatorul civil şi militar, baronul Wolgemuth, împreună cu comisarul civil Eduard Bach, pe baza Constituţiei din 4 martie 1849. Principatul era împărţit în şase districte militare, la rândul lor divizate în circumscripţii şi cercuri. Întreg teritoriul analizat a făcut parte din districtul militar Sibiu, circumscripţiile Sibiu, Cincu, Nocrich şi Mediaş. Astfel, în circumscripţia Sibiu erau incluse satele din actualele comune Roşia şi Vurpăr, şi izolat alte sate (Apoş, Mihăileni, Şalcău). Circumscripţia Cincu includea unele localităţi din vechiul scaun, respectiv oraşul Agnita, comunele Bruiu, Merghindeal, Iacobeni, satele Retiş, Vărd, Veseud. Circumscripţia Nocrich cuprindea aşezările din comunele Nocrich, Marpod, Alina, Bârghiş, Chirpăr. În fine, circumscripţia Mediaş avea în componenţa sa doar trei sate din teritoriul analizat, Metiş, Moardăş şi Răvăşel.

Prin înalta rezoluţie din 30 decembrie 1852, s-au dat instrucţiuni pentru o împărţire „definitivă” a Principatului, în prefecturi şi preturi. Acest proiect a fost înaintat unei comisii, menit să dezbată şi să aleagă cea mai bună variantă. Noul proiect a fost aprobat prin rezoluţia din 17 februarie 1854 şi a fost pus în aplicare începând cu data de 30 noiembrie 1854. Transilvania a fost împărţită în zece prefecturi. Astfel, toate satele din regiunea analizată erau incluse în prefectura Sibiu, şi aparţineau preturilor Agnita (cursul superior al Hârtibaciului), Nocrich (cursul mijlociu al Hârtibaciului, de la Beneşti până la Cornăţel), Sibiu (Roşia), Cincu (doar actuala comună Bruiu), Şeica Mare (comuna Mihăileni, fără satul Metiş), Mediaş (doar satul Metiş) şi Sighişoara (satul Ţeline).

66

După 1861, din punct de vedere administrativ, se revine la formula organizatorică anterioară evenimentelor din martie 1848 (Vormärz), fiind repuse în drepturi comitatele şi cercurile, aşa cum au fost prezentate mai sus ca fiinţând în prima jumătate a secolului al XIX-lea.

Din 1867, Imperiul se reorganizează, luând fiinţă un imperiu dualist, Austro-Ungar. Organizarea administrativă a noului stat maghiar s-a definitivat prin legile din anii 1870, 1871, 1876 şi 1886, care confirmă comitatele (megye) ca unităţi administrative de bază, şi creează comunele, ca forme de organizare cu personalitate juridică. La baza organizării comitatelor a stat Legea municipiilor XLII din 1870. Comitatele erau deopotrivă unităţi administrativ-teritoriale şi politice, prin intermediul lor exercitându-se puterea executivă pe plan local. Expresie a unei autonomii tradiţionale, municipalitatea comitatensă reprezenta întreaga comunitate a comitatului. Comitatele erau divizate în cercuri, fără personalitate juridică. Au fost desfiinţate definitiv scaunele săseşti şi, de altfel, şi Universitatea Săsească, după cinci secole de existenţă neîntreruptă.

Bazinul Hârtibaciului a fost divizat între două comitate, nou înfiinţate: Sibiu, în partea de sud, şi Târnava Mare, în partea de nord şi de est. Comitatul Sibiu era prezent, pe valea Hârtibaciului, prin două cercuri sau plăşi: Nocrich, pe cursul mijlociu al văii, şi Sibiu, pe cursul inferior. Din cercul Nocrich făceau parte unele sate din actualele comune Nocrich, Marpod, Alina, Vurpăr, Chirpăr şi chiar Roşia (satele Cornăţel şi Nucet). Din cercul Sibiu făceau parte doar patru sate din actuala comună Roşia (Caşolţ, Daia, Nou şi Roşia).

Comitatul Târnava Mare era reprezentat în primul rând prin cercul sau plasa Agnita, care includea toate aşezările din partea nordică a regiunii analizate, şi de pe cursul superior al Hârtibaciului, respectiv oraşul Agnita şi actualele comune Mihăileni (din 1900), Bârghiş, Iacobeni, Merghindeal, Brădeni şi satele Ghijasa de Jos şi de Sus. Din cercul Cincu al aceluiaşi comitat Târnava Mare făceau parte satele din actuala comună Bruiu, precum şi Retiş, Ţeline şi chiar Merghindeal, deşi toate, la un moment dat (de exemplu, în 1890) au intrat temporar şi în componenţa plăşii Agnita.

Imediat după Marea Unire din 1918, se păstrează vechea organizare administrativ-teritorială, schimbându-se doar denumirea comitatelor în judeţe şi a cercurilor în plăşi.

Noua organizare administrativă s-a făcut prin Legea pentru unificarea administrativă din 14 iunie 1925 (promulgată prin Decret Regal nr. 1972 / 13 iunie 1925, publicată în Monitorul Oficial nr. 128 din 14 iunie 1925). Aceasta conţinea doar prevederile de bază, nu şi împărţirea propriu-zisă pe judeţe.

Noua împărţire administrativă a fost publicată începând cu octombrie 1925 şi a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1926. Teritoriul analizat se împarte, de data aceasta, între trei judeţe: Sibiu, Târnava Mare şi Făgăraş. Judeţul Sibiu includea, mai departe, aşezările de pe cursul mijlociu şi inferior al văii Hârtibaciului, organizate în aceleaşi două plăşi: Nocrich şi Sibiu. Pentru o scurtă perioadă, după 1929, plasa Nocrich a dispărut, toate aşezările făcând parte din plasa Sibiu; în anii 30 se revine la vechea organizare. Faţă de perioada interbelică, se constată doar că satul Ghijasa de Jos a fost mutat în judeţul Sibiu.

Pe de altă parte, noul judeţ Târnava Mare a cedat şi alte sate, respectiv pe cele care au intrat în componenţa judeţului Făgăraş: Bruiu, Şomartin şi Gherdeal (azi împreună în comuna Bruiu), precum şi Merghindeal. Ca parte din judeţul Făgăraş, ele au făcut parte din diverse plăşi: Arpaşu de Jos, Făgăraş, sau, cel mai ades, plasa Cincu.

Pierzând plasa Cincu în favoarea judeţului Făgăraş, judeţul Târnava Mare mai rămânea cu o singură plasă pe teritoriul analizat, şi anume plasa Agnita. Aceasta includea toate aşezările din bazinul superior al Hârtibaciului, precum şi alte comune (de exemplu, Mihăileni). Pentru scurte perioade de timp, unele sate din comuna Mihăileni au fost „mutate” în alte plăşi, precum Mediaş sau Şeica Mare. Reşedinţa judeţului Târnava Mare era municipiul Sighişoara.

67

Împărţirea administrativă interbelică s-a menţinut în linii mari până în 1950, când autorităţile comuniste au luat decizia de a schimba din rădăcini organizarea administrativă din România, copiind modelul sovietic, cu o structură pe trei nivele: regiuni, raioane şi comune. Aceste prevederi erau conţinute în Legea nr. 5 din 8 septembrie 1950. În total, la nivel naţional existau 28 de regiuni. Întreg teritoriul analizat a fost inclus în regiunea Sibiu. La nivel local, este reorganizat sistemul comunal, iar Agnita primeşte statut de oraş.

Numărul regiunilor era probabil considerat ca fiind prea mare, astfel încât prin Decretul nr. 331 din 27 septembrie 1952, numărul regiunilor se reduce de la 28 la 18. Regiunea Sibiu a fost divizată între regiunea Stalin (partea de est) şi Hunedoara (partea de vest). Valea Hârtibaciului a intrat în totalitate în regiunea Stalin (redenumită Braşov din 1960), şi mai exact în cadrul raioanelor Agnita (cea mai mare parte) şi Sibiu (satele din actualele comune Roşia şi Vurpăr). Din 1954, unele cătune primesc pentru puţin timp (până în 1968) statut de sat (de exemplu Rămureni şi În Pădure, cătune ale satului Nucet).

În 1968 este revizuit întreg sistemul administrativ şi se revine la judeţ ca unitate administrativă de bază. Se renunţă la regiune şi raion ca circumscripţii administrative. Localităţile sunt organizate în municipii, oraşe şi comune. Noile reglementări au fost instituite prin Legea nr. 2 din 1968, publicată în Buletinul Oficial din 17 februarie 1968. Noua lege a fost uşor modificată în acelaşi an, prin Legea nr. 55 din 19 decembrie 1968.

Noua lege instituie judeţul Sibiu în forma existentă şi astăzi. Numărul de comune a fost redus şi mai mult. Cu mici excepţii, comunele instituite în 1968 sunt aceleaşi cu cele din prezent.

2. Clasificarea localităţilor după dimensiunea demografică

În România, principala modalitate de ierarhizare a aşezărilor umane, în general, şi urbane, în special, a avut la bază la criteriul cel mai la îndemână, şi anume cel demografic, la care s-a adăugat, în unele cazuri, cel administrativ, prin aceasta înţelegându-se fie funcţia de reşedinţă de judeţ, fie rangul de municipiu, oraş sau comună.

Cea mai cunoscută ierarhie de acest gen este cea care grupează: - oraşe foarte mari (Bucureşti); - oraşe mari, de peste 100 000 de locuitori, care sunt la rândul lor divizate pe trei

trepte ierarhice (peste 300 000, între 200 000 şi 300 000, între 100 000 şi 200 000); - oraşe mijlocii, având între 20 000 şi 100 000 de locuitori, divizate în mai

multe grupe – în funcţie de pragul de 50 000 de locuitori (mijlocii mari – peste 50 000; mijlocii mici – sub 50 000), respectiv în funcţie de criteriul administrativ – cele care sunt reşedinţe de judeţ, şi cele care nu sunt, sau cele care sunt municipii şi cele care nu sunt etc.;

- oraşe mici, sub 20 000 de locuitori, la rândul lor divizate în funcţie de pragul de 10 000 de locuitori.

În ceea ce priveşte aşezările rurale, se deosebesc: - sate foarte mari, cu peste 4000 de locuitori; - sate mari, având între 1500 şi 4000 de locuitori; - sate mijlocii, cu o populaţie între 500 şi 1500 de locuitori; - sate mici, cu mai puţin de 500 de locuitori, dar mai mult de 100 de locuitori; - sate foarte mici, cu o populaţie mai mică de 100 de locuitori. Aplicând aceste clasificări la aşezările din sistemul teritorial al văii Hârtibaciului, se

constată, în primul rând, că singura aşezare urbană, Agnita, aparţine categoriei oraşelor mici, în ciuda faptului că polarizează o arie destul de extinsă. Totuşi, în imediata apropiere a spaţiului analizat sunt localizate şi alte aşezări urbane, mijlocii (Mediaş şi Sighişoara) sau mari (Sibiu), care au o influenţă mai redusă (în cazul primelor două), sau mai evidentă, în cazul Sibiului, care, şi ca reşedinţă de judeţ, reprezintă centrul ierahic superior al sistemului.

68

Prezenţa unui singur oraş, şi acela de dimensiuni mici, ne determină să afirmăm că sistemul teritorial asociat văii Hârtibaciului este unul eminamente rural. În mediul rural trăieşte majoritatea covârşitoare a populaţiei acestui spaţiu.

Localităţile rurale nu fac nici ele parte din rândul celor mari şi foarte mari, ba chiar dimpotrivă. Nu există nicio aşezare foarte mare şi o singură localitate rurală din cele 47 poate fi inclusă în rândul satelor mari: Vurpăr. Este aşadar mai degrabă excepţia decât regula. Ca urmare a creşterii populaţiei anumitor sate, în special în comuna Roşia, unele sate (Nou şi Roşia) pot să reintre în rândul satelor mari, ele depăşind conform ultimelor statistici pragul de 1500 de locuitori.

Chiar şi aşa, vasta majoritate a satelor sunt incluse în categoria satelor mijlocii şi mici. Conform datelor de la Recensământul din 2002, excluzând satele Roşia şi Nou, 16 sate (aproximativ 34%) din teritoriul analizat sunt sate mijlocii. În această categorie se includ majoritatea centrelor de comună, precum şi unele sate mai dezvoltate, dar care, ca urmare a declinului lor demografic, ar putea curând să intre în categoria satelor mici (Retiş, Noiştat, Dealu Frumos). Alte sate, precum Caşolţ sau Daia, prezintă, dimpotrivă, o dinamică pozitivă, probabil ca urmare a localizării mai favorabile, la mică distanţă de Sibiu, fapt ce favorizează dezvoltarea lor ca aşezări periurbane.

În fine, satele mici şi foarte mici sunt în total 27 (puţin peste 57%), şi reprezintă deci majoritatea aşezărilor în momentul de faţă. Cu toate acestea, nu se poate afirma că satele mici sunt neapărat caracteristice acestei regiuni. Multe dintre acestea au suferit mai multe şocuri demografice profunde în decursul secolului XX, ultimul dintre ele reprezentat de emigrarea în masă a populaţiei germane imediat după 1990 (sau chiar şi anterior acestui an). Din 1992, se constată o uşoară revigorare a unor sate, care ar putea să revină în curând în rândul celor mijlocii (Cornăţel, Stejărişu, Bruiu, Pelişor, Netuş, etc). În opoziţie cu acest fapt, alte sate, cu o populaţie cuprinsă între 100 şi 200 de locuitori par să se adâncească în criza demografică (Vecerd, Zlagna, Şalcău, Ghijasa de Jos). Prezenţa şcolilor primare în unele dintre acestea este însă un semnal pozitiv, care indică existenţa unui potenţial demografic în aceste aşezări.

Satele foarte mici sunt, ca şi cele mari şi foarte mari, deloc caracteristice acestei regiuni. De fapt, există doar două asemenea sate: Gherdeal (cu 31 de locuitori în 2002, şi doar 17 în 2008, conform statisticilor de la Primăria Bruiu) şi Nucet (cu 54 de locuitori în 2002, şi 94 de locuitori în 2008, conform statisticilor de la Primăria Roşia). Se constată din start că avem de a face cu două situaţii total diferite: un sat care, încet-încet, se îndreaptă spre dispariţie (Gherdeal) şi un altul care are o dinamică demografică remarcabil de pozitivă, şi care ar putea în curând să iasă din această categorie.

În concluzie, din punct de vedere dimensional, sistemul teritorial al văii Hârtibaciului poate fi caracterizat ca un spaţiu eminamente rural, cu predominarea (aproape în exclusivitate) a satelor mici şi mijlocii.

3. Structura localităţilor

Structura vetrei reprezintă expresia cantitativă care indică gradul de concentrare al gospodăriilor în vatră. Totuşi, nu există criterii definitorii stricte pentru delimitarea diverselor tipuri structurale.

În general, la nivel naţional sunt recunoscute trei mari tipuri de sate, în funcţie de repartiţia gospodăriilor în vatră: satul adunat, satul răsfirat şi satul risipit. Fiecare dintre acestea cunoaşte şi anumite subcategorii.

Pe valea Hârtibaciului, structura tipică este cea a satului adunat, varianta satului compact, cu gospodăriile lipite una de cealaltă. Această structură, care iniţial a caracterizat cu precădere localităţile săseşti, a fost preluată şi de locuitorii de alte naţionalitate (români,

69

maghiari), atât în satele unde locuiau împreună cu saşii, cât şi în acele sate unde nu locuiau saşi.

Casele sunt foarte apropiate unele de altele, fie lipite, fie despărţite doar de o curte îngustă şi lungă, perpendiculară pe stradă, unde are lăţimea exactă necesară pentru deschidere prin poartă.

Trebuie remarcat însă faptul că structura compactă nu se întâlneşte în mod exclusiv. La multe sate se pot distinge două zone structurale: o zonă centrală compactă (reprezentând nucleul mai vechi) şi o zonă periferică, mai nouă, cu structură adunată, însă nu tocmai compactă, unde spaţiile dintre case sunt ceva mai mari, incluzând curţi mai mari şi chiar grădini. Această situaţie se întâlneşte în special la satele a căror vatră este amplasată parţial pe terenuri cu o anumită pantă sau pe văi secundare mai înguste, pe care se ramifică secundar aceste sate (de exemplu Gherdeal, Vecerd, Chirpăr, Ghijasa de Jos, Movile, etc).

Structura compactă influenţează în mare măsură şi conturul poligonal neregulat al majorităţii satelor de pe valea Hârtibaciului. Deşi în multe cazuri, această structură exclude ramificaţiile tentaculare ale vetrei, în zona periferică a multor aşezări se poate constata prezenţa unor ramificaţii tentaculare, înscrise pe elementele de relief care le favorizează (văi înguste, pante line). Aşa cum am mai afirmat, aceste ramificaţii reprezintă de obicei părţi mai noi ale vetrei, juxtapuse nucleului mai vechi.

4. Textura localităţilor Textura (modalitatea de dispunere a reţelei stradale) nu are, în mod obişnuit,

regularitate geometrică. Acest fapt este explicabil, în primul rând, prin vechimea mare a majorităţii aşezărilor, care moştenesc reţeaua stradală din perioada medievală (când nu exista o planificare riguroasă a texturii satelor), şi, în al doilea rând, prin relieful colinar predominant, care nu a permis geometrizarea reţelei stradale.

Totuşi, în situaţii speciale, se poate vorbi de o textură geometrizată, mai precis liniară, care apare preponderent în cazul aşezărilor dezvoltate cu precădere de-a lungul unei văi (Răvăşel, Alţâna, Beneşti, Merghindeal, Fofeldea, Stejărişu).

5. Funcţiile localităţilor În raport cu repartizarea locurilor de muncă în cele trei sectoare economice, primar,

secundar şi terţiar, se constată că majoritatea aşezărilor rurale din sistemul teritorial al văii Hârtibaciului au funcţii predominant agricole. Oraşul Agnita este singura localitate despre care se poate afirma cu certitudine că are funcţii complexe, fiind atât un oraş industrial, cât şi de servicii.

De asemenea, ca urmare a vecinătăţii municipiului Sibiu pentru satele din bazinul inferior al Hârtibaciului (comunele Roşia, Vurpăr şi chiar Nocrich sau Alţâna), o bună parte din populaţia unor aşezări este implicată în fenomenul de navetism, rezultând o creştere semnificativă a populaţiei angajate în sectorul secundar şi/sau terţiar, dar care nu îşi desfăşoară activitatea în localitatea de reşedinţă.

În analiza detaliată a tipologiei funcţionale a aşezărilor, trebuie să se aibă în vedere faptul că, în marea majoritate a situaţiilor, datele privind populaţia ocupată în agricultură (şi în sectorul primar, în general) sunt subdimensionate în raport cu realitatea faptică. Numărul de salariaţi sau de persoane angajate (cu carte de muncă) în agricultură reprezintă o pondere foarte redusă, de cele mai multe ori, din populaţia care este cu adevărat implicată în acest domeniu. Astfel, în majoritatea cazurilor, în mediul rural, oamenii lucrează pământul sau cresc animale fără ca situaţia lor economică să fie oficializată în vreun fel, şi prin urmare multe persoane ocupate în agricultură nu apar în statistici.

70

Chiar şi aşa, statisticile relevă o pondere însemnată a populaţiei ocupate în agricultură. Din cercetările întreprinse, rezultă că ambele ramuri majore ale agriculturii – cultura plantelor şi creşterea animalelor – sunt aproximativ la fel de bine dezvoltate şi reprezentate, chiar dacă există unele diferenţieri la nivelul unor aşezări.

Pe de altă parte, şi unele dintre aşezările rurale şi-au dezvoltat o funcţie industrială, chiar dacă aceasta rămâne secundară. Se constată prezenţa unor mici unităţi industriale în aşezări precum Nocrich, Marpod, Alţâna, Roşia, cu un număr redus de angajaţi. Sectorul serviciilor este slab dezvoltat, fiind reprezentat de persoanele care lucrează în obişnuitele magazine alimentare şi baruri, sau de personalul angajat în învăţământ, sănătate, cultură, telecomunicaţii (poştă, telefonie), destul de redus numeric.

6. Repartizarea localităţilor în funcţie de treptele de relief Majoritatea absolută a satelor din bazinul văii Hârtibaciului sunt situate în văi.

Deosebirile dintre ele, din acest punct de vedere, constau numai în situaţiile diferite pe care le au în raport cu elementele văii.

O serie de sate sunt amplasate în lunca unor văi, cum este cea a Hârtibaciului (Netuş, Beneşti, Alţâna, Nocrich), sau cazul satelor de pe valea Calvei (Mihăileni, Răvăşel).

De asemenea, se remarcă faptul că multe sate au evitat lunca defavorabilă (cu exces de umiditate) a Hârtibaciului, şi au preferat un loc mai sigur, pe văile secundare, laterale, ale afluenţilor săi, dar nu prea departe de axa colectorului principal (de exemplu, satele Iacobeni, Stejărişu, Ruja, Coveş, Marpod, Fofeldea, Hosman, Ţichindeal, Nucet).

O altă categorie de sate sunt cele situate pe văi relativ înguste, fără terase, şi cu lunci mai puţin dezvoltate. Vatra lor este amplasată de regulă la baza versanţilor, extinzându-se deseori şi în zona de luncă, dar urcând uneori şi pe versant. În această categorie pot fi incluse aşezări precum Merghindeal, Chirpăr, Bruiu, Şomartin, şi altele.

Satele Vurpăr, Ţichindeal, Ghijasa de Jos, Ghijasa de Sus şi Gherdeal sunt situate, de fapt, în bazinete de obârşie ale unor văi secundare, afluenţi ai Hârtibaciului.

Din punct de vedere altitudinal, nu se constată diferenţieri semnificative. Toate aşezările se localizează în Podişul Hârtibaciului, la altitudini care variază între 400 şi 500 de metri. Satul situat cel mai în aval pe valea Hârtibaciului, Caşolţ, este străbătut de izohipsa de 400 de metri. Satele situate cel mai aproape de izvoare, Brădeni şi Retiş, sunt străbătute de izohipsa de 500 de metri. Toate celelalte aşezări se află în situaţii intermediare, chiar dacă unele sate situate pe văi secundare sunt situate tot la aproximativ 500 de metri (Pelişor, Apoş, Iacobeni). Singura aşezare situată la o altitudine mai ridicată este satul Ţeline (la aproximativ 600 de metri). De altfel, acest sat are o situaţie mai particulară şi datorită faptului că are vatra localizată exclusiv pe versant.

7. Repartizarea localităţilor în funcţie de marile axe de comunicaţie

În sistemul teritorial al văii Hârtibaciului, principala axă de comunicaţie este

reprezentată de drumul judeţean 106, care are o lungime de 82,5 km de la Sibiu până la limita cu judeţul Mureş (la Brădeni), după care continuă spre Sighişoara. Acest drum străbate întreaga regiune de la sud-vest spre nord-est, însoţind în permanenţă valea Hârtibaciului, şi făcând legătura dintre aşezările rurale şi principalele centre urbane, Agnita, respectiv Sibiu.

Drumul de pe valea Hârtibaciului este dublat aproape pe tot traseul său, cu două excepţii (îngustările de pe valea Hârtibaciului, de la Mohu-Caşolţ, şi de la Beneşti), şi de calea ferată secundară Sibiu – Cornăţel – Agnita, care în trecut continua până la Sighişoara (până în 1969), iar de la Cornăţel, pe o ramificaţie, spre Vurpăr. Există speranţe ca „mocăniţa”, aşa cum este ea cunoscută, să fie „repusă pe roate”, existând în acest sens un proiect.

71

În afara drumului principal, de pe valea Hârtibaciului, există şi axe de comunicaţii secundare, cum este drumul judeţean 141, Mediaş – Pelişor – Bârghiş, în lungime de 28,7 km, precum şi drumul judeţean 105, Agnita – Merghindeal – Cincu - Voila, care face legătura cu municipiul Făgăraş şi aşezările de pe valea Oltului.

Totuşi, din punct de vedere al localizării în raport cu marile axe de comunicaţie, se poate afirma că valea Hârtibaciului prezintă un dezavantaj major, întrucât nu este străbătută de nici un drum european sau naţional, şi de nicio cale ferată magistrală sau principală. Astfel, regiunea este defavorizată în raport cu alte părţi ale ţării, căci se cunoaşte raportul direct proporţional dintre izolare şi subdezvoltare.

Un prim pas în acest sens îl reprezintă modernizarea şi reabilitarea drumului judeţean 106 Sibiu – Agnita – Sighişoara, şi aducerea sa la standarde corespunzătoare unui drum naţional, precum şi racordarea sa la viitoarea autostradă „Transilvania”, în apropiere de Sighişoara. Podişul Hârtibaciului nu trebuie să rămână o simplă zonă de tranzit pentru viitoarea autostradă, ci să beneficieze direct de avantajele unei astfel de racordări la principala cale rutieră din Transilvania.

8. Ierarhizarea localităţilor conform PATN – secţiunea a IV-a – Reţeaua de

localităţi. Dotarea cu servicii publice şi echiparea tehnico-edilitară a localităţilor

Deşi există mai multe alternative de ierarhizare a aşezărilor, unele dintre ele prezentate

deja (de exemplu, după dimensiunea demografică a acestora), în România există, începând cu 2001, o ierarhizare oficială a localităţilor, odată cu intrarea în vigoare a Legii 351/2001, respectiv Planul de Amenajare a Teritoriului Naţional (PATN), secţiunea a IV-a, Reţeaua de Localităţi.

În conformitate cu aceste lege (articolul 2, aliniatul 1), „reţeaua naţională de localităţi este compusă din localităţi urbane şi din localităţi rurale, ierarhizate pe ranguri, potrivit anexelor...”. La acelaşi articol, următorul paragraf, se prevede ierarhizarea localităţilor pe ranguri, şi anume:

- rangul 0 – capitala ţării, Bucureşti; - rangul 1 – municipii de importanţă naţională, cu influenţă potenţială la nivel

european; - rangul 2 – municipii de importanţă interjudeţeană, judeţeană, sau cu rol de echilibru

în reţeaua de localităţi; - rangul 3 – oraşe; - rangul 4 – sate reşedinţă de comună; - rangul 5 – sate componente ale comunelor şi sate aparţinând municipiilor şi

oraşelor. Această ierarhizare, definită prin lege, ţine cont preponderent de criteriul

administrativ, respectiv cinci din cele şase ranguri pot fi decelate pe baza statutului de capitală, municipiu, oraş, reşedinţă de comună, sat nereşedinţă.

În spaţiul analizat, există o aşezare de rangul 3 (Agnita), 12 aşezări de rangul 4 (centrele de comună) şi 35 de aşezări de rangul 5 (satele aparţinătoare comunelor şi oraşului Agnita).

Oraşele de rangul 3 (precum Agnita) trebuie să aibă o populaţie între 5 000 şi 30 000 de locuitori, o populaţie a zonei de influenţă între 5 000 şi 40 000 de locuitori, o rază de servire de circa 10-20 km, acces direct la drum naţional sau judeţean, la centrul de rang superior, şi legături facile cu aşezările din zona de influenţă. Din punct de vedere economic, aceste oraşe trebuie să deţină capacităţi de producţie din domeniul secundar (industrie prelucrătoare şi construcţii), terţiar (servicii sociale şi comerciale) şi primar (industrie

72

extractivă, agricultură, piscicultură, silvicultură). Se poate spune că Agnita respectă în totalitate aceste cerinţe.

Conform legii, nivelul de dotare şi echipare al oraşelor ar trebui să fie următorul: - administraţie publică, autorităţi judecătoreşti şi asociaţii:

- primărie, judecătorie, parchet, tribunal, notariat, sedii pentru diferite asociaţii; - educaţie:

- învăţământ preşcolar, primar, gimnazial, liceal; - sănătate, asistenţă socială:

- spital general sau secţie-spital, maternitate, dispensar policlinic, staţie de salvare, creşă, farmacie, cămin de bătrâni;

- cultură: - casă de cultură, cinematograf, bibliotecă publică, muzee, sală de expoziţii, club etc.

- comerţ, prestări de servicii: - magazine universale şi magazine specializate, piaţă agroalimentară;

- turism: - hotel de două stele cu minimum 50 de locuri;

- finanţe-bănci, asigurări: - sucursale sau filiale de bănci, instituţii de credit şi societăţi de asigurare, C.E.C.;

- sport, agrement: - terenuri, eventual stadion mic, săli de sport, eventual pentru competiţii locale, grădini publice şi alte spaţii verzi amenajate;

- protecţia mediului: - serviciu de protecţie a mediului;

- alimentare cu apă şi canalizare: - reţele de alimentare cu apă, sistem colector de canalizare, staţie de epurare;

- culte: - lăcaş de cult;

- transport-comunicaţii: - autogară, eventual gară, poştă, centrală telefonică;

- ordine, securitate: - sedii de poliţie şi de jandarmerie.

În principiu, se poate constata că oraşul Agnita deţine majoritatea dotărilor menţionate de lege. Doar numărul de locuri în hotel este cu puţin inferior celor 50 de locuri cerute în text.

În anexa IV a legii sunt prezentate şi dotările minime obligatorii pentru localităţile de rangul 4, respectiv satele reşedinţă de comună, în vederea deservirii tuturor satelor din comuna respectivă. Acestea sunt:

- sediu de primărie; - grădiniţă, şcoală primară şi gimnazială; - dispensar medical, farmacie sau punct farmaceutic; - poştă, servicii telefonice; - sediu de poliţie şi de jandarmerie; - cămin cultural cu bibliotecă; - magazin general, spaţii pentru servicii; - teren de sport amenajat; - parohie; - cimitir; - staţie/haltă C.F. sau staţie de transport auto; - dispensar veterinar;

73

- sediu al serviciului de pompieri; - puncte locale pentru depozitarea controlată a deşeurilor; - alimentare cu apă prin cişmele stradale.

Majoritatea celor 12 reşedinţe de comună din bazinul Hârtibaciului deţin dotările, instituţiile şi serviciile enumerate mai sus. O situaţie mai aparte se înregistrează la centrele de comună mai mici (Bruiu, Mihăileni), şi care nu deţin unele din dotările enumerate. De altfel, anumite dotări, precum farmacia, lipsesc chiar în majoritatea centrelor de comună. De asemenea, se constată că dispensarul medical (cabinetul medicului de familie) este situat în altă localitate decât în centrul de comună, în cazul comunelor Iacobeni (la Netuş) şi Mihăileni (la Răvăşel). Acestea sunt însă situaţii mai degrabă excepţionale şi care nu impietează asupra asigurării actului medical în respectivele comune. Cerinţa legii trebuie interpretată ca fiind necesară existenţa unui dispensar medical în fiecare comună, nu neapărat în centrul de comună.

În fine, rangul 5 aparţine acelor sate care nu deţin funcţia de reşedinţă de comună, fiind aşadar sate aparţinătoare ale unei comune, oraş sau municipiu, sau localitate componentă a acestora din urmă. În aceeaşi anexă IV, Legea 351/2001 consideră că „existenţa unor dotări publice sau comerciale şi dimensiunea acestora sunt determinate de numărul de locuitori şi de specificul aşezării”. Pentru satele care depăşesc 200 de locuitori, dotările minime necesare au fost considerate ca fiind următoarele:

- şcoală primară; - punct sanitar; - magazin pentru comerţ alimentar şi nealimentar.

Legea mai precizează că aceste dotări sunt obligatorii şi pentru satele cu o populaţie sub 200 de locuitori, dacă aceste sate sunt izolate, respectiv situate la distanţă mai mare de 3-5 km de satul cel mai apropiat care deţine asemenea dotări.

În principiu, se observă că doar trei sate (Vecerd, Nucet şi Gherdeal) nu deţin şcoală primară, dar niciunul nu are o populaţie de peste 200 de locuitori. La modul pozitiv, trebuie remarcat că multe dintre satele care au mai puţin de 200 de locuitori îndeplinesc criteriile minimale amintite, ca şi cele de peste 200 de locuitori. O situaţie mai aparte este dată de lipsa punctului sanitar din unele sate.

9. Ierarhia localităţilor în sistemul teritorial Valea Hârtibaciului Sistemul teritorial al văii Hârtibaciului depinde, în plan ierarhic superior, de

municipiul Sibiu, care, în calitate de reşedinţă de judeţ, polarizează întreg teritoriul judeţean. Mai mult decât atât, distanţa relativ mică faţă de Sibiu a comunelor de pe cursul inferior şi mijlociu a Hârtibaciului determină ca acestea să fie incluse chiar în zona de influenţă apropiată (Roşia, Vurpăr) sau depărtată (Nocrich, Marpod, Alţâna) a municipiului Sibiu. Relaţiile acestora cu municipiul reşedinţă de judeţ pot fi decelate la nivelul dinamicii pendulării zilnice (navetismului), la servici, şcoală, etc.

Pe plan local, aşezările din sistemul teritorial al văii Hârtibaciului sunt polarizate de oraşul Agnita. Acesta deţine o zonă de influenţă destul de extinsă, mai ales dacă o raportăm la dimensiunile, relativ reduse, ale oraşului. Această zonă de influenţă se desfăşoară cu precădere în amonte pe Hârtibaciu (comunele Iacobeni şi Brădeni), spre Mediaş (comunele Bârghiş şi Mihăileni), spre est şi sud-est (comunele Merghindeal, Chirpăr şi Bruiu). Pe cursul mijlociu al Hârtibaciului, Agnita polarizează comunele Alţâna, Nocrich şi Marpod, însă deja se simte concurenţa municipiului Sibiu, care este şi mai puternică pe cursul inferior, în cazul comunelor Roşia şi Vurpăr.

74

Fig. 17. Ierarhia aşezărilorşi relaţiile polarizatoare din sistemul teritorial Valea

Hârtibaciului

75

De asemenea, în partea de nord a spaţiului analizat, se resimte, într-o oarecare măsură, şi influenţa municipiilor de pe Târnava Mare – Mediaş (mai ales în comuna Bârghiş şi oarecum Mihăileni) şi Sighişoara (comuna Brădeni).

Chiar şi unele centre de comună polarizează, într-o oarecare măsură, sate sau comune vecine. Astfel, prin dotările pe care le deţin, localităţile Nocrich şi Roşia au valenţe de centre supracomunale. Localitatea Nocrich are în raza sa de influenţă comunele învecinate Marpod şi Alţâna (la care se adaugă, bineînţeles, satele aparţinătoare), iar Roşia polarizează comuna Vurpăr, a cărei singură legătură rutieră se realizează prin Roşia.

La nivele ierarhice inferioare, am constatat că unele sate (Daia, Caşolţ, Nou – toate din comuna Roşia, Hosman, Ruja, etc) deţin dotări asemănătoare centrelor de comună, în vreme ce alte sate (Vecerd, Gherdeal, Nucet) nu deţin nici măcar dotările elementare, astfel încât satele aparţinătoare au fost divizate în trei nivele: cel al satelor bine dezvoltate, cel al satelor cu dotări elementare (mediu dezvoltate) şi cel al satelor fără dotări elementare.

10. Probleme şi disfuncţionalităţi ale sistemului de localităţi Se remarcă în primul rând gradul redus de urbanizare al acestei regiuni, axată pe valea

Hârtibaciului. În acest sens, accentul trebuie pus în primul rând pe dezvoltarea oraşului Agnita, ca singurul pol urban al regiunii. Este necesară susţinerea financiară a acestui centru urban, astfel încât multiplicarea activităţilor economice, de natură industrială, comerţ sau servicii, să conducă la dezvoltarea regiunii în ansamblul său. Hotărâtoare în acest sens pot fi proiectele de infrastructură, respectiv modernizarea drumului judeţean, racordarea sa la viitoarea autostradă, şi repunerea în funcţiune a căii ferate Sibiu – Agnita – Sighişoara, fie şi doar în scopuri turistice.

De asemenea, trebuie făcute eforturi în vederea modernizării celorlalte centre supracomunale, respectiv Nocrich şi Roşia, ca într-o perspectivă mai îndepărtată, să poată accede la un statut superior, acela de oraş. Pentru aceasta este nevoie în primul rând de crearea instituţiilor specifice unor centre urbane (liceu, centru de sănătate) pe baza celor existente în prezent (şcoală de artă şi meserii, dispensar medical), precum şi dezvoltarea funcţiilor non-agricole, şi anume cele industriale şi de servicii.

De fapt, principalele probleme şi disfuncţii le întâlnim în cadrul aşezărilor rurale. Multe dintre acestea sunt localizate dezavantajos, la distanţe destul de mari chiar şi faţă de axa secundară a Hârtibaciului (cazul comunelor Mihăileni, Bruiu, Vurpăr şi Chirpăr). De asemenea, multe au suferit ca urmare a declinului demografic în ultima parte a secolului XX, şi în cazul unora, acest declin continuă. Majoritatea absolută a satelor fac parte din categoria celor mici şi deţin exclusiv dotări elementare (şcoală primară, biserică, magazin cu bunuri alimentare, bar), aparent fără perspective de dezvoltare. Unele sate nu deţin nici măcar unele dintre aceste dotări elementare. Este vorba de satele Vecerd, Gherdeal şi Nucet, care nu au, de exemplu, şcoală primară.

Situaţia cea mai dramatică se înregistrează în cazul satului Gherdeal, care mai avea doar 31 de locuitori în 2002, şi doar 17 în 2008, toţi aflaţi la o vârstă înaintată.

O problemă fundamentală pentru majoritatea satelor din teritoriul analizat este absenţa reţelelor edilitare. Cu excepţia comunelor de pe cursul inferior al Hârtibaciului (Roşia, Nocrich, parţial racordate), şi a oraşului Agnita, majoritatea aşezărilor nu sunt racordate la reţelele de gaz, apă curentă şi canalizare. Încălzirea se face pe bază de combustibili solizi (lemne), tocmai într-o regiune bogată în resurse de gaz metan, iar alimentarea cu apă, din fântâni şi cişmele.

Pentru contracararea efectelor izolării, este absolut necesară realizarea de investiţii cu scopul ameliorării standardelor de viaţă, prin crearea, în următorii ani, a reţelelor edilitare şi infrastructurale menite să pună bazele unei viitoare dezvoltări a regiunii.

76

PATRIMONIUL CONSTRUIT DIN VALEA HÂRTIBACIULUI Valea Hârtibaciului este situată în judeţul Sibiu şi cuprinde următoarele unităţi

administrativ- teritoriale: oraşul Agnita şi comunele Brădeni, Iacobeni, Merghindeal, Bârghiş, Alţâna, Mihăileni, Vurpăr, Roşia, Chirpăr, Bruiu, Marpod şi Nocrich.

Legislaţie şi delimitări conceptuale Lista monumentelor istorice a fost publicată în anexele 1 şi 2 (ultima pentru

monumentele istorice dispărute) ale Ordinului Nr. 2314 din 8 iulie 2004, publicat în „Monitorul oficial” nr. 646 din 16 iulie 2004, pe baza Legii nr. 422 din 18 iulie 2001. Prin Ordinul nr. 2314/2004 al Ministrului Culturii şi Cultelor a fost aprobată „Lista monumentelor istorice”. Acest capitol, se bazează pe lista monumentelor istorice din judeţul Sibiu, pentru oraşul şi comunele incluse în regiunea Văii Hârtibaciului.

În Legea nr. 422 din 18 iulie 2001, privind protejarea monumentelor istorice, republicată în „Monitorul oficial” nr. 938 din 20 noiembrie 2006, se dau următoarele definiţii celor trei tipuri de monumente istorice:

„a) monument - construcţie sau parte de construcţie, împreună cu instalaţiile, componentele artistice, elementele de mobilare interioară sau exterioară care fac parte integrantă din acestea, precum şi lucrări artistice comemorative, funerare, de for public, împreună cu terenul aferent delimitat topografic, care constituie mărturii cultural-istorice semnificative din punct de vedere arhitectural, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, ştiinţific sau tehnic;

b) ansamblu - grup coerent din punct de vedere cultural, istoric, arhitectural, urbanistic ori muzeistic de construcţii urbane sau rurale care împreună cu terenul aferent formează o unitate delimitată topografic ce constituie o mărturie cultural-istorică semnificativă din punct de vedere arhitectural, urbanistic, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, ştiinţific sau tehnic;

c) sit - teren delimitat topografic cuprinzând acele creaţii umane în cadru natural care sunt mărturii cultural-istorice semnificative din punct de vedere arhitectural, urbanistic, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, ştiinţific, tehnic sau al peisajului cultural.”

Conform legii, monumentele istorice sunt clasificate în monumente, ansambluri şi situri, având o valoare culturală naţională şi universală, dacă au fost incluse în categoria A, şi o valoare culturală locală, dacă au fost clasate în categoria B. De asemenea, relevanţa lor culturală este definită şi de includerea monumentului istoric, după natura lui, în una dintre următoarele patru categorii: I) Arheologie; II) Arhitectură; III) Monumente de for public şi IV) Monumente memoriale/funerare. În plus, acestea sunt clasificate şi în funcţie de vechimea lor, astfel putând fi incluse în una dintre următoarele categorii referitoare la valoarea lor de patrimoniu, primind un calificativ: până în anul 1775 – excepţional; între anii 1775-1830 – foarte mare; între anii 1830-1870 – mare; între anii 1870-1920 – medie; între anii 1920-1960 – mică.

Patrimoniul construit al Văii Hârtibaciului Dintre localităţile Văii Hărtibaciului, le menţionăm doar pe acelea, din cadrul

unicului oraş şi al comunelor, care deţin monumente de patrimoniu construit: oraşul Agnita (localitatea Agnita, sat Ruja); comuna Brădeni (sat Brădeni, sat Retiş); comuna Iacobeni

77

(sat Iacobeni, sat Netuş, sat Stejărişu, sat Movile); comuna Merghindeal (sat Merghindeal, sat Dealu Frumos); comuna Bârghiş (sat Apoş, sat Pelişor, sat Zlagna); comuna Alţâna (sat Alţâna, sat Beneşti); comuna Mihăileni (sat Metiş, sat Moardăş); comuna Vurpăr (sat Vurpăr); comuna Roşia (sat Caşolţ, sat Daia, sat Noul, sat Roşia); comuna Chirpăr (sat Chirpăr, sat Săsăuş, sat Vărd, sat Veseud); comuna Bruiu (sat Bruiu, sat Şomartin, sat Gherdeal); comuna Marpod (sat Marpod, sat Ilimbav) şi comuna Nocrich (sat Nocrich, sat Fofeldea, sat Ţichindeal, sat Ghijasa de Jos).

În arealul studiat, există 143 de monumente de patrimoniu construit, majoritatea fiind în categoria celor cu valoare culturală locală, în număr de 81 (tabelul 25). După importanţa culturală a monumentelor de patrimoniu (relevante la nivel naţional şi universal), cele mai numeroase sunt în oraşul Agnita, urmat de comunele Roşia, Iacobeni, Nocrich şi Merghindeal. Cele mai multe monumente de patrimoniu construit semnificative la nivel local sunt în oraşul Agnita şi în comunele Nocrich, Bărghiş, Roşia, Iacobeni, Chirpăr şi Marpod. După numărul total de monumente, deci atât cu valoare culturală naţională/universală, cât şi cu valoare culturală locală, cele mai reprezentative sunt oraşul Agnita şi comunele Roşia, Iacobeni, Nocrich, Merghindeal, Chirpăr şi Bărghiş. Se constată apariţia aceloraşi unităţi administrativ-teritoriale în ierarhia celor mai reprezentative din punct de vedere al valorilor de patrimoniu construit pe care le includ.

Tabelul 25. Patrimoniul construit al Văii Hârtibaciului

Monumente istorice cu valoare culturală naţională şi universală - Categoria A

Monumente istorice cu valoare culturală locală - Categoria B

Oraş sau comună/Tipul monumentului

istoric monumente ansambluri situri monumente ansambluri situri

Total

Agnita 9 3 1 17 - - 30 Brădeni 4 1 1 - - - 6 Iacobeni 7 3 - 5 2 - 17 Merghindeal 5 2 - 4 - - 11 Bârghiş - - - 6 3 - 9 Alţâna 3 1 1 1 - - 6 Mihăileni - - - 4 2 - 6 Vurpăr 1 - - - - - 1 Roşia 8 3 - 6 - 3 20 Chirpăr 2 1 - 6 1 - 10 Bruiu 3 1 - 2 1 - 7 Marpod - - - 6 1 - 7 Nocrich 2 - - 10 1 - 13 TOTAL 44 15 3 67 11 3 143

În conformitate cu cele două categorii de monumente istorice, pe unităţi

administrativ-teritoriale (oraş şi comune), situaţia este următoarea: - monumente de patrimoniu construit cu valoare culturală naţională şi universală, se

află în: Agnita, Brădeni, Iacobeni, Merghindeal, Alţâna, Vurpăr, Roşia, Chirpăr, Bruiu, Nocrich;

- monumente de patrimoniu construit cu valoare culturală locală, se află în: Agnita, Iacobeni, Merghindeal, Bârghiş, Alţâna, Mihăileni, Roşia, Chirpăr, Bruiu, Marpod, Nocrich.

După natura lor, monumentele de patrimoniu din Valea Hărtibaciului au fost incluse în următoarele categorii, astfel: I) Arheologie: 10; II) Arhitectură: 128; III) Monumente de for public: 1; IV) Monumente memoriale/funerare: 4.

După vechime, în localităţile Văii Hârtibaciului, 84 de monumente istorice au o valoare excepţională, 34 au o valoare foarte mare, 18 au valoare mare şi şapte au valoare medie. Nu există nici un obiectiv de patrimoniu cu valoare mică. Perspectiva temporală este relevată şi prin datarea pe epoci istorice. Pentru arealul analizat, sunt relevante doar

78

următoarele perioade/epoci istorice: Neolitic, Hallstatt (prima epocă a fierului), Epoca romană: 106-271 (275), Ev Mediu timpuriu: sec. IX-sec. XII, Ev Mediu clasic şi Epoca modernă. Pe unităţi administrativ-teritoriale (oraş şi comune) şi în funcţie de datarea pe epoci istorice, localizarea monumentelor de patrimoniu construit este următoarea: Neolitic – Roşia; Hallstatt, prima epocă a fierului – Roşia; Epoca romană: 106-271 (275) - Agnita, Brădeni, Roşia; Ev Mediu timpuriu: sec. IX-sec. XII – Alţâna; Ev Mediu clasic: sec. XII-1699 (Pacea de la Karlovitz) – Agnita, Brădeni, Iacobeni, Merghindeal, Bârghiş, Alţâna, Mihăileni, Vurpăr, Roşia, Chirpăr, Bruiu, Marpod, Nocrich; Epoca modernă: 1699–1918 – Agnita, Brădeni, Iacobeni, Merghindeal, Bârghiş, Alţâna, Mihăileni, Roşia, Chirpăr, Bruiu, Marpod, Nocrich.

Patrimoniul construit al oraşului şi comunelor În oraşul Agnita, există 13 monumente de patrimoniu, de valoare naţională şi

universală, dintre care nouă sunt monumente, trei sunt ansambluri şi unul este sit. Toate monumentele au o valoare excepţională după criteriul vechimii, datând dinaintea anului 1775 (Aşezare şi necropolă, sec. II-III, ambele cu importanţă arheologică, şi şapte semnificative din punct de vedere arhitectural: Biserica evanghelică, 1250-1300, cca. 1407, 1890-1892; Turn de poartă (al olarilor), a doua jum. a sec. XV-XVI; Turn estic (al fierarilor), a doua jum. a sec. XV-sec. XVI; Turn sud-estic (al croitorilor), a doua jum. a sec. XV-sec. XVI; Turn sud-vestic (al fierarilor) şi fragment din oraş, zidul de incintă, a doua jum. a sec. XV-sec. XVI; Biserica evanghelică fortificată - sat Ruja, sec. XIII-înc. sec. XV şi Incintă fortificată (fragmente) - sat Ruja, sec. XVI). Cele trei ansambluri au valoare excepţională şi foarte mare, ca vechime, fiind şi monumente de arhitectură (Centrul istoric oraş Agnita, Str. Mihai Viteazu, până la nr. 55, respectiv Fipa II, Piaţa Republicii, Piaţa Bisericii Evanghelice, str. Nouă, str. Vlaicu Aurel şi str. 1 Decembrie până la Complexul Comercial şi Hotelul nou, respectiv intrarea Fipa, sec. XIV-XX; Ansamblul bisericii evanghelice fortificate - oraş Agnita, Str. Agnita Nouă 1, a doua jum. a sec. XIII-sec.XIX; Ansamblul bisericii evanghelice fortificate din sat Ruja, sec. XIII-XVI). Situl arheologic de la Agnita - oraş Agnita, sec. II-III, este sit cu valoare naţională şi universală.

Monumentele de patrimoniu cu valoare locală sunt toate din categoria monumentelor de arhitectură, fiind în număr de 17. Dintre acestea, după criteriul vechimii, valoarea foarte mare este atribuită următoarelor 11: Casă - oraş Agnita, Str. 1 Decembrie 1918, nr. 4, înc. sec. XIX; Casă - oraş Agnita, Str. 1 Decembrie 1918, nr. 6, înc. sec. XIX; Casă - oraş Agnita, Str. 1 Decembrie 1918, nr. 14, sf. sec. XVIII; Casă - oraş Agnita, Str. 1 Decembrie 1918, nr. 16, înc. sec. XIX; Locuinţă, azi Muzeul de istorie şi etnografie - oraş Agnita, Str. 1 Decembrie 1918, nr. 29, anul 1800; Casă - oraş Agnita, Str. Mihai Viteazul, nr. 3, înc. sec. XIX; Casă - oraş Agnita, Str. Mihai Viteazul, nr. 7, înc. sec. XIX; Casa parohială a bisericii reformate - oraş Agnita, Str. Mihai Viteazul, nr. 31, sf. sec. XVIII; Casă - oraş Agnita, Str. Mihai Viteazul, nr. 33, anul 1819; Casă - oraş Agnita, Str. Mihai Viteazul, nr. 37A, înc. sec. XIX; Biserica „Sf. Nicolae” - oraş Agnita, Str. Plevna, anul 1795. Trei au valoare mare: Casă - oraş Agnita, Str. 1 Decembrie 1918, nr. 12, mijl. sec. XIX; Casă - oraş Agnita, Piaţa Republicii, nr. 17, sec. XIX; Casă - oraş Agnita, Piaţa Republicii, nr. 15, 1850-1900, şi trei au valoare medie, după vechime: Casă - oraş Agnita, Str. Mihai Viteazul, nr. 21, anul 1900; Casă - oraş Agnita, Piaţa Republicii, nr. 14, sf. sec. XIX; Casă - oraş Agnita, Piaţa Republicii, nr. 18, anul 1900).

Comuna Brădeni este reprezentată doar de monumente de patrimoniu construit incluse în categoria celor cu valoare naţională şi universală, dintre care patru sunt monumente cu valoare excepţională şi foarte mare, după criteriul vechimii, fiind, de asemenea, monumente de arhitectură: Biserica evanghelică fortificată - sat Brădeni, nr. 117, anii 1476-1507, 1769; Incintă fortificată, cu turnuri (inclusiv cel transformat în casa paznicului cetăţii) - sat Brădeni, nr. 117, cca. 1520; Biserica evanghelică - sat Retiş, nr. 45, anii 1599, 1694, 1835

79

(turn); Biserica „Sf. Nicolae” - sat Retiş, Str. Dealului, nr. 134, anii 1811-1823. Această comună găzduieşte şi un ansamblu de arhitectură, cu valoare excepţională ca vechime: Ansamblul bisericii evanghelice fortificate - sat Brădeni, nr. 117, sec. XIV-XVIII, precum şi un sit arheologic Necropolă tumulară de incineraţie - sat Brădeni, punct „Dealul Bradului”, sec. II-III.

În comuna Iacobeni sunt zece monumente cu valoare naţională şi universală, dintre care şapte sunt din categoria monumentelor şi trei sunt ansambluri. Cele şapte monumente sunt semnificative arhitectural, având o valoare excepţională şi foarte mare după vechime. Acestea sunt: Biserica evanghelică fortificată - sat Iacobeni, nr. 231, sec. XIV-primul sfert al sec. XVI; Incintă fortificată, cu turnuri, încăpere pentru provizii, turn de poartă şi zwinger cu turn - casă a paznicului - sat Iacobeni, nr. 231, mijl. sec. XVI; Biserica evanghelică fortificată - sat Netuş, nr. 42, sec. XV-XVI (1504 - boltă, 1505-1506 - turn), 1860 (cor vest); Incintă fortificată (fragment), cu turnul de poartă - sat Netuş, nr. 42, sec. XVI; Biserica evanghelică fortificată - sat Stejărişu, nr. 196, sec. XIV-XVI, 1861 (extindere cor); Turn al fostei incinte interioare - sat Stejărişu, nr. 196, sf. sec. XV-înc. sec. XVI; Incintă fortificată (fragmente), cu turnuri - sat Stejărişu, nr. 196, sf. sec. XV-înc. sec. XVI. Cele trei ansambluri, incluse în categoria A, sunt valoroase din punct de vedere arhitectural şi ca vechime (cu valoare excepţională şi foarte mare): Ansamblul bisericii evanghelice fortificate - sat Iacobeni, nr. 231, sec. XIV-XVI; Ansamblul bisericii evanghelice fortificate - sat Netuş, nr. 42 sec. XV-XIX; Ansamblul bisericii evanghelice fortificate - sat Stejărişu, nr. 196, sf. sec. XV-sec. XIX. În categoria monumentelor cu valoare locală, cinci sunt monumente de arhitectură: Biserica evanghelică fortificată - sat Movile, nr. 164, sec. XIII-XV; Incintă fortificată interioară, cu turnuri şi turn de poartă - sat Movile, nr. 164, sec. XV; Incintă fortificată exterioară - sat Movile, nr. 164, sec. XVI; Biserica „Sf. Nicolae” - sat Movile, Str. Bisericii, nr. 68, anul 1796; Biserica de lemn „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” - sat Netuş, Str. Bisericii, nr. 111, sec. XIX, şi două sunt ansambluri de arhitectură (Ansamblul rural „Centrul istoric” - sat Iacobeni, sec. XVIII-XIX, şi Ansamblul bisericii evanghelice fortificate - sat Movile, nr. 164, sec. XIII-XVI). Ca vechime, majoritatea sunt excepţionale sau cu valoare foarte mare.

Comuna Merghindeal este reprezentată de 11 monumente de patrimoniu construit, dintre care şapte sunt semnificative la nivel naţional şi universal, celelalte având valoare locală. Din categoria celor cu valoare naţională şi universală, cinci sunt monumente de arhitectură şi două sunt ansambluri de arhitectură. Dintre acestea şapte, valoarea excepţională, după criteriul vechimii, este atribuită celor două ansambluri (Ansamblul bisericii evanghelice fortificate - sat Dealu Frumos, nr. 13, sec. XIII-XVIII şi Ansamblul bisericii evanghelice fortificate - sat Merghindeal, nr. 230, sec. XIII-XIX), în vreme ce doar trei dintre monumente au fost construite înainte de 1775 (Incintă fortificată, cu turnuri, acces fortificat - sat Dealu Frumos, nr. 13, 1522, 1647, încăperi pentru provizii, anexe; Biserica evanghelică fortificată - sat Merghindeal, nr. 230, sec. XIII, cca. 1500 (fortificare), 1803 (modificări); Incintă fortificată, cu turnuri - sat Merghindeal, nr. 230, sec. XVI). Dintre cele două monumente rămase, unul are valoare mare (Biserica evanghelică fortificată - sat Dealu Frumos, nr. 13, sec. XIII, cca. 1500, sec. XVIII) şi unul are valoare medie şi mică (Casa parohială evanghelică - sat Dealu Frumos, nr. 12, sec. XVI, ext. sec. XIX-XX), după acelaşi criteriu (al vechimii construcţiei).

Pe lângă monumentele de patrimoniu menţionate mai sus, în această comună există şi patru monumente cu valoare locală, dintre care trei sunt semnificative din punct de vedere arhitectural: Casă (Wohner) - sat Dealu Frumos, nr. 118, an 1783, cu valoare foarte mare, după vechime, şi două cu valoare mare: Biserica „Sf. Nicolae” - sat Dealu Frumos, Str. Bisericii, nr. 251, an 1824, şi fosta primărie, azi Casa Thomas Quibb - sat Merghindeal, sec. XIX, şi unul este monument de for public: Casa Victor Păcală - sat Dealu Frumos, nr. 251, sec. XIX.

80

Comuna Bârghiş este reprezentativă din punct de vedere al patrimoniului construit prin cele nouă monumente cu valoare locală, arhitecturală, dintre care şase sunt monumente cu valoare excepţională după vechime (Biserica evanghelică - sat Apoş, nr. 80, sf. sec. XV-sec. XVIII, 1763-1770; Biserica evanghelică - sat Pelişor, nr. 263, sec. XV-XVIII; Incintă fortificată, cu turnuri, turn de poartă, zwinger - sat Pelişor, nr. 263, sec. XV-XVII; Biserica evanghelică - sat Zlagna, nr. 130, sec. XV-XVIII) şi foarte mare după vechime (Turn-clopotniţă - sat Zlagna, nr. 130, anii 1828-1832; Turn-clopotniţă - sat Apoş, nr. 80, anul 1799), şi trei sunt ansambluri cu valoare excepţională (Ansamblul bisericii evanghelice - sat Apoş, nr. 80, sf. sec. XV-sec. XVIII; Ansamblul bisericii evanghelice fortificate - sat Pelişor, nr. 263, sec. XV-XVIII; Ansamblul bisericii evanghelice - sat Zlagna, nr. 130, sec. XV-XIX)

Comuna Alţâna găzduieşte şase monumente de patrimoniu construit, dintre care cinci au valoare naţională şi universală. Dintre acestea, trei sunt monumente de arhitectură care, după criteriul vechimii, au valoare excepţională şi mare (Biserica evanghelică - sat Alţâna, nr. 443, sec. XIII, anii 1500-1520, turn, anii 1853-1859; Incintă fortificată, cu turnuri, zwinger - sat Alţâna, nr. 443, sec. XV-XVI) şi unul are valoare medie (Turn-clopotniţă - sat Alţâna, nr. 443, anii 1856-1858). Există şi un ansamblu de arhitectură (Ansamblul bisericii evanghelice fortificate - sat Alţâna, nr. 443, sec. XIII-XIX). În categoria A, este inclus şi situl arheologic - Aşezare - sat Alţâna, sec. XII-XIII. În categoria monumentelor de patrimoniu cu valoare locală, comuna Alţâna are un singur monument de arhitectură, cu valoare mare după vechime (Biserica ortodoxă - sat Beneşti, Str. Bisericii, an 1810, transf. 1907).

În comuna Mihăileni există şase monumente cu valoare locală din categoria monumentelor de arhitectură. Toate au fost construite sau construcţia lor a început înainte de 1775, deci au valoare excepţională după criteriul vechimii. Dintre acestea, patru sunt monumente (Biserica evanghelică - sat Metiş, nr. 2, sec. XV (turn), 1863 (biserică); Incintă fortificată, cu turn (fragment) - sat Metiş, nr. 2, sec. XV-XVI; Biserica evanghelică - sat Moardăş, nr. 96, sf. sec. XIV-înc. sec. XV; Incintă fortificată, cu turn semicircular şi acces fortificat (fragmente) - sat Moardăş, nr. 96, sec. XV-XVI), şi două sunt ansambluri (Ansamblul bisericii evanghelice fortificate - sat Metiş, nr. 2, sec. XV-XIX şi Ansamblul bisericii evanghelice fortificate - sat Moardăş, nr. 96, sf. sec. XIV-sec. XVII).

În comuna Vurpăr există un singur monument de patrimoniu construit, iar acesta este un monument de arhitectură de valoare naţională şi universală, iar, după vechime, are valoare foarte mare: Biserica evanghelică - sat Vurpăr, nr. 1, înc. sec. XIII, transf. sec. XVI, 1804 (turn).

În comuna Roşia, există 20 de monumente de patrimoniu construit, dintre care 11 au valoare naţională şi universală. Dintre acestea, opt sunt monumente de arhitectură (majoritatea având o valoare excepţională după criteriul vechimii: Casă (Ana Drotler) - sat Caşolţ, nr. 120, sec. XIX; Biserica evanghelică - sat Daia, nr. 196, sec. XIII, cca. 1500, 1592, 1778; Zid de incintă cu turn-clopotniţă - sat Daia, nr. 196, sec. XIII-XVII; Biserica evanghelică - sat Noul, nr. 4, mijl. sec. XIII, 1520-1525; Incintă fortificată (fragment), cu turn - sat Noul, nr. 4, sec. XVI; Biserica evanghelică - sat Roşia, nr. 245, înc. sec. XIII, transf. sec. XIV-XVIII; Zid de incintă (fragmente) - sat Roşia, nr. 245, sec. XV; Turn-clopotniţă - sat Roşia, nr. 245, sec. XV) şi trei sunt ansambluri de arhitectură (cu valoare excepţională după vechime: Ansamblul bisericii evanghelice fortificate - sat Daia, nr. 196, sec. XIII-XVIII; Ansamblul bisericii evanghelice fortificate - sat Noul, nr. 4, mijl. sec. XIII-sec. XVI; Ansamblul bisericii evanghelice - sat Roşia, nr. 245, sec. XIII-XV).

În categoria monumentelor de patrimoniu construit cu valoare locală sunt nouă, dintre care şase sunt monumente, două cu valoare arheologică (Aşezare - sat Caşolţ, punct „Pepinieră” şi punct „Tăietură”, sec. II-III, şi Necropolă - sat Caşolţ, punct „Pepinieră” şi punct „Tăietură”, sec. II-III) şi patru sunt arhitecturale, însă toate au valoare excepţională după vechime (Casă - sat Caşolţ, nr. 224, anul 1750; Casa parohială evanghelică - sat Daia,

81

sec. XVI, 1900; Casă - sat Daia, nr. 11, sf. sec. XVI; Casă - sat Daia, nr. 12, sec. XVIII). De asemenea, cu valoare culturală locală, sunt şi cele trei situri arheologice (Situl arheologic de la Caşolţ - sat Caşolţ, punct „Pepinieră” şi punct „Tăietură”; Necropolă spirituală - sat Caşolţ, punct „Trei Morminţi” sau „La stejar”, Hallstatt; Aşezare - sat Caşolţ, punct „Poiana în pisc”, Neolitic).

Majoritatea monumentelor de patrimoniu construit din comuna Chirpăr sunt cu valoare culturală locală. Cele cu valoare culturală naţională şi universală sunt două monumente de arhitectură, excepţionale după vechime (Biserica evanghelică fortificată - sat Chirpăr, nr. 43, sec. XIII, cca.1500; 1800-1850 şi Incintă fortificată şi zwinger (fragmente) - sat Chirpăr, nr. 43, sec. XVI) şi un ansamblu de arhitectură, încadrat în aceeaşi categorie a vechimii construcţiei (Ansamblul bisericii evanghelice fortificate - sat Chirpăr, nr. 43, sec. XIII-XIX).

Obiectivele de patrimoniu, în număr de şapte, sunt reprezentate de şase monumente de arhitectură, a căror vechime le include în majoritatea claselor de valoare (de la excepţional la medie): Biserica „Înălţarea Domnului” - sat Chirpăr, Str. Bisericii, nr. 189, anul 1844, transf. 1899; Biserica „Adormirea Maicii Domnului” - sat Săsăuş, Str. Bisericii, nr. 195, cca. 1782; Biserica evanghelică - sat Vărd, nr. 28, sec. XIII, sec. XIV (turn), 1853 (cor, bolţi); Biserica evanghelică fortificată - sat Veseud, nr. 10, sec. XIII, sec. XVI, 1784-1785; Incintă fortificată (fragment), cu turn - sat Veseud, nr. 10, sec. XVI-XVIII; Biserica „Sf. Gheorghe” - sat Veseud, Str. Principală, nr. 25, anul 1790, şi de un ansamblu de arhitectură, cu valoare excepţională după vechime (Ansamblul bisericii evanghelice fortificate - sat Veseud, nr. 10, sec. XIII-XVIII).

Comuna Bruiu deţine un patrimoniu construit diversificat din punct de vedere al clasificării monumentelor, în funcţie de relevanţa culturală la nivel naţional/universal şi local, precum şi după tipul monumentului de patrimoniu (monument sau ansamblu) şi a vechimii. Astfel, cu importanţă culturală naţională şi universală, în comună, există trei monumente de arhitectură, cu valoare excepţională sau foarte mare, după criteriul vechimii (Biserica evanghelică - sat Bruiu, nr. 241, sf. sec. XIII, ext. sec. XIX; Incintă fortificată, cu patru bastioane şi turn - sat Bruiu, nr. 241, sf. sec. XV-XVI; Biserica evanghelică - sat Şomartin, Str. Cetăţii, nr. 8, sec. XIII-XVI, 1795), şi un ansamblu de arhitectură construit înainte de 1775 (deci cu valoare excepţională) (Ansamblul bisericii evanghelice fortificate - sat Bruiu, nr. 241, sf. sec. XIII-sec. XIX).

Semnificaţie culturală locală au cele două monumente de arhitectură cu valoare mare ca vechime (Biserica evanghelică - sat Gherdeal, nr. 51, cca. 1850; Incintă fortificată, cu turnuri de colţ şi încăperi pentru provizii - sat Gherdeal, nr. 51, primul sfert al sec. XVI, 1846 (acces şi încăperi pentru provizii)) şi un ansamblu, cu valoare excepţională (Ansamblul bisericii evanghelice fortificate - sat Gherdeal, nr. 51, sec. XVI-XIX).

Comuna Marpod este reprezentată, în cadrul patrimoniului construit cu valoare culturală locală, de şapte monumente de patrimoniu, dintre care cinci sunt monumente de arhitectură, cu valoare excepţională, foarte mare şi mare după vechime (Biserica „Sf. Nicolae” - sat Ilimbav, Str. Principală, nr. 46, anii 1826-1836; Biserica de lemn „Buna Vestire” - sat Ilimbav, Str. Principală, nr. 47, anul 1852, adusă din satul Noul şi reasamblată; Casă - sat Marpod, f.n. 1706; Biserica evanghelică - sat Marpod, nr. 357, sec. XIII-XVI, 1785-1798; Incintă fortificată, anexe - sat Marpod, nr. 357, sec. XV-XVI), unul este monument funerar sau memorial, cu valoare mare, după vechime (Casa Iacob Bologa - sat Marpod, nr. 171, sec. XIX), şi unul este ansamblu de arhitectură cu valoare excepţională, după acelaşi criteriu al vechimii construcţiei (Ansamblul bisericii evanghelice fortificate - sat Marpod, nr. 357, sec. XIII-XVIII).

Comuna Nocrich găzduieşte două monumente de patrimoniu construit, cu valoare culturală naţională şi universală, ambele fiind monumente de arhitectură, cu valoare foarte

82

mare după criteriul vechimii (Biserica „Sf. Vasile” - sat Fofeldea, Str. Dealului, nr. 125, anii 1804-1810, şi Biserica „Sf. Arhangheli” - sat Ţichindeal, Str. Bisericii, nr. 80, anul 1791).

Această comună este mult mai bine reprezentată prin numărul mai mare (11) al monumentelor de patrimoniu construit incluse în categoria celor cu valoare culturală locală. Dintre acestea, şapte sunt monumente de arhitectură (Biserica „Cuvioasa Paraschiva”, cu turnul- clopotniţă - sat Ghijasa de Jos, f.n. 1864 (biserica), 1881 (turnul); Casa familiei Brukenthal - sat Nocrich, nr. 94, sec. XVIII; Biserica evanghelică - sat Nocrich, nr. 158, 1803-1806; Incintă fortificată (fragment) - sat Nocrich, nr. 158, sec. XV-XVII; Casa parohială evanghelică - sat Nocrich, nr. 208, anii 1796-1798; Biserica „Sf. Vasile” - sat Nocrich, nr. 253, anul 1832; Casă - sat Nocrich, nr. 321, anul 1870), unul este monument de for public (Monumentul lui August Treboniu Laurian - sat Fofeldea, sec. XIX) şi două sunt monumente funerare sau memoriale (Bancă ţărănească - sat Fofeldea, sf. sec. XIX-înc. sec. XX şi Monumentul funerar al lui Daniel R. Codrescu - sat Fofeldea, sec. XIX). După vechime, majoritatea au valoare mare şi foarte mare. Tot valoare culturală locală este atribuită singurului ansamblu de arhitectură al comunei: Ansamblul bisericii evanghelice fortificate - sat Nocrich, nr. 158, sec. XV-înc. sec. XIX, având o valoare excepţională după criteriul vechimii.

Tipologia monumentelor istorice Monumentele istorice din arealul studiat se revendică de la următoarea tipologie: - situri arheologice: Aşezare - oraş Agnita, sec. II-III; Necropolă - oraş Agnita, sec.

II-III; Situl arheologic de la Agnita, sec. II-III; Necropolă tumulară de incineraţie - sat Brădeni, comuna Brădeni, punct „Dealul Bradului”, sec. II-III; Aşezare - sat Alţâna, comuna Alţâna, sec. XII-XIII; Aşezare - sat Caşolţ, comuna Roşia, punctele „Pepinieră” şi „Tăietură”, sec. II-III; Necropolă - sat Caşolţ, comuna Roşia, punctele „Pepinieră” şi „Tăietură”, sec. II-III; Situl arheologic de la Caşolţ, comuna Roşia, punctele „Pepinieră” şi „Tăietură”; Necropolă spirituală - sat Caşolţ, comuna Roşia, punctul „Trei Morminţi” sau „La stejar”, Hallstatt; Aşezare - sat Caşolţ, comuna Roşia, punct „Poiana în pisc”, Neolitic;

- ansambluri urbane: Centrul istoric - oraş Agnita, Str. Mihai Viteazu, până la nr. 55, respectiv Fipa II, Piaţa Republicii, Piaţa Bisericii Evanghelice, str. Nouă, str. Vlaicu Aurel şi str. 1 Decembrie 1918, până la Complexul Comercial şi Hotelul nou, respectiv intrarea Fipa, sec.XIV-XX;

- ansambluri rurale: Ansamblul rural „Centrul istoric” - sat Iacobeni, comuna Iacobeni, sec. XVIII-XIX;

- cetăţi şi incinte fortificate: Turn de poartă (al olarilor) - oraş Agnita, Str. Agnita Nouă, nr. 1, a doua jum. a sec. XV-XVI; Turn estic (al fierarilor) - oraş Agnita, Str. Agnita Nouă, nr. 1, a doua jum. a sec. XV-sec. XVI; Turn sud-estic (al croitorilor) - oraş Agnita, Str. Agnita Nouă, nr. 1, a doua jum. a sec. XV-sec. XVI; Turn sud-vestic (al fierarilor) şi fragment din oraş, zidul de incintă – oraş Agnita, Str. Agnita Nouă, nr. 1, a doua jum. a sec. XV-sec. XVI; Incintă fortificată (fragmente) - sat Ruja, oraş Agnita, nr. 259, sec. XVI; Incintă fortificată, cu turnuri (inclusiv cel transformat în casa paznicului cetăţii) - sat Brădeni, comuna Brădeni, nr. 117, cca. 1520; Incintă fortificată, cu turnuri, încăpere pentru provizii, turn de poartă şi zwinger cu turn - casă a paznicului - sat Iacobeni, comuna Iacobeni, nr. 231, mijl. sec. XVI; Incintă fortificată (fragment), cu turnul de poartă - sat Netuş, comuna Iacobeni, nr. 42, sec. XVI; Turn al fostei incinte interioare - sat Stejărişu, comuna Iacobeni, nr. 196, sf. sec. XV-înc. sec. XVI; Incintă fortificată (fragmente), cu turnuri - sat Stejărişu, comuna Iacobeni, nr. 196, sf. sec. XV-înc. sec. XVI; Incintă fortificată interioară, cu turnuri şi turn de poartă - sat Movile, comuna Iacobeni, nr. 164, sec. XV; Incintă fortificată exterioară - sat Movile, comuna Iacobeni, nr. 164, sec. XVI; Incintă fortificată, cu turnuri, acces fortificat - sat Dealu Frumos, comuna Merghindeal, nr. 13, 1522, 1647, încăperi

83

pentru provizii, anexe; Incintă fortificată, cu turnuri - sat Merghindeal, comuna Merghindeal, nr. 230, sec. XVI; Incintă fortificată, cu turnuri, turn de poartă, zwinger - sat Pelişor, comuna Bârghiş, nr. 263, sec. XV-XVII; Incintă fortificată, cu turnuri, zwinger - sat Alţâna, comuna Alţâna, nr. 443, sec. XV-XVI; Incintă fortificată, cu turn (fragment) - sat Metiş, comuna Mihăileni, nr. 2, sec. XV-XVI; Incintă fortificată, cu turn semicircular şi acces fortificat (fragmente) - sat Moardăş, comuna Mihăileni, nr. 96, sec. XV-XVI; Incintă fortificată (fragment), cu turn - sat Noul, comuna Roşia, nr. 4, sec. XVI; Zid de incintă (fragmente) - sat Roşia, comuna Roşia, nr. 245, sec. XV; Incintă fortificată şi zwinger (fragmente) - sat Chirpăr, comuna Chirpăr, nr. 43, sec. XVI; Incintă fortificată (fragment), cu turn - sat Veseud, comuna Chirpăr, nr. 10, sec. XVI-XVIII; Incintă fortificată, cu patru bastioane şi turn - sat Bruiu, comuna Bruiu, nr. 241, sf. sec. XV-XVI; Incintă fortificată, cu turnuri de colţ şi încăperi pentru provizii - sat Gherdeal, comuna Bruiu, nr. 51, primul sfert al sec. XVI, 1846 (acces şi încăperi pentru provizii); Incintă fortificată, anexe - sat Marpod, comuna Marpod, nr. 357, sec. XV-XVI; Incintă fortificată (fragment) - sat Nocrich, comuna Nocrich, nr. 158, sec. XV-XVII;

- cultură şi civilizaţie ţărănească: Bancă ţărănească - sat Fofeldea, comuna Nocrich, sf. sec. XIX-înc. sec. XX;

- case cu valoare arhitecturală: Casă - oraş Agnita, Str. 1 Decembrie 1918, nr. 4, înc. sec. XIX; Casă - oraş Agnita, Str. 1 Decembrie 1918, nr. 6, înc. sec. XIX; Casă - oraş Agnita, Str. 1 Decembrie 1918, nr. 12, mijl. sec. XIX; Casă - oraş Agnita, Str. 1 Decembrie 1918, nr. 14, sf. sec. XVIII; Casă - oraş Agnita, Str. 1 Decembrie 1918, nr. 16, înc. sec. XIX; Casă - oraş Agnita, Str. Mihai Viteazul, nr. 3, înc. sec. XIX; Casă - oraş Agnita, Str. Mihai Viteazul, nr. 7, înc. sec. XIX; Casă - oraş Agnita, Str. Mihai Viteazul, nr. 21, anul 1900; Casă - oraş Agnita, Str. Mihai Viteazul, nr. 33, anul 1819; Casă - oraş Agnita, Str. Mihai Viteazul, nr. 37A, înc. sec. XIX; Casă - oraş Agnita, Piaţa Republicii, nr. 14, sf. sec. XIX; Casă - oraş Agnita, Piaţa Republicii, nr. 15, 1850-1900; Casă - oraş Agnita, Piaţa Republicii, nr. 17, sec. XIX; Casă - oraş Agnita, Piaţa Republicii, nr. 18, anul 1900; Locuinţă, azi Muzeul de istorie şi etnografie - oraş Agnita, Str. 1 Decembrie 1918, nr. 29, anul 1800; Casă (Wohner) - sat Dealu Frumos, comuna Merghindeal, nr. 118, anul 1783; Casa Victor Păcală - sat Dealu Frumos, comuna Merghindeal, nr. 251, sec. XIX; Fosta primărie, azi Casa Thomas Quibb - sat Merghindeal, comuna Merghindeal, sec. XIX; Casă (Ana Drotler) - sat Caşolţ, comuna Roşia, nr. 120, sec. XIX; Casă - sat Caşolţ, comuna Roşia, nr. 224, anul 1750; Casă - sat Daia, comuna Roşia, nr. 11, sf. sec. XVI; Casă - sat Daia, comuna Roşia, nr. 12, sec. XVIII; Casă - sat Marpod, comuna Marpod, f.n. 1706; Casa Iacob Bologa - sat Marpod, comuna Marpod, nr. 171, sec. XIX; Casa familiei Brukenthal - sat Nocrich, comuna Nocrich, nr. 94, sec. XVIII; Casă - sat Nocrich, comuna Nocrich, nr. 321, anul 1870;

- case parohiale: Casa parohială a bisericii reformate - oraş Agnita, Str. Mihai Viteazul, nr. 31, sf. sec. XVIII; Casa parohială evanghelică - sat Dealu Frumos, comuna Merghindeal, nr. 12, sec. XVI, ext. sec. XIX-XX; Casa parohială evanghelică - sat Daia, comuna Roşia, sec. XVI, 1900; Casa parohială evanghelică - sat Nocrich, comuna Nocrich, nr. 208, 1796-1798;

- biserici şi ansambluri cu funcţie ecleziastică: Biserica evanghelică - oraş Agnita, 1250-1300, cca. 1407, 1890-1892; Biserica evanghelică fortificată - sat Ruja, oraş Agnita, sec. XIII-înc. sec. XV; Ansamblul bisericii evanghelice fortificate - oraş Agnita, a doua jum. a sec. XIII-sec. XIX; Ansamblul bisericii evanghelice fortificate - sat Ruja, oraş Agnita, sec. XIII-XVI; Biserica „Sf. Nicolae” - oraş Agnita, Str. Plevna, anul 1795; Biserica evanghelică fortificată - sat Brădeni, comuna Brădeni, nr. 117, 1476-1507, 1769; Biserica evanghelică - sat Retiş, comuna Brădeni, nr. 45, anii 1599, 1694, 1835 (turn); Biserica „Sf. Nicolae” - sat Retiş, comuna Brădeni, Str. Dealului, nr. 134, anii 1811-1823; Ansamblul bisericii evanghelice fortificate - sat Brădeni, comuna Brădeni, nr. 117, sec. XIV-XVIII; Biserica

84

evanghelică fortificată - sat Iacobeni, comuna Iacobeni, nr. 231, sec. XIV-primul sfert al sec. XVI; Biserica evanghelică fortificată - sat Netuş, comuna Iacobeni, nr. 42, sec. XV-XVI (1504 - boltă, 1505-1506 - turn), 1860 (cor vest); Biserica evanghelică fortificată - sat Stejărişu, comuna Iacobeni, nr. 196, sec. XIV-XVI, 1861 (extindere cor); Ansamblul bisericii evanghelice fortificate - sat Iacobeni, comuna Iacobeni, nr. 231, sec. XIV-XVI; Ansamblul bisericii evanghelice fortificate - sat Netuş, comuna Iacobeni, nr. 42, sec. XV-XIX; Ansamblul bisericii evanghelice fortificate - sat Stejărişu, comuna Iacobeni, nr. 196, sf. sec. XV-sec. XIX; Biserica evanghelică fortificată - sat Movile, comuna Iacobeni, nr. 164, sec. XIII-XV; Biserica „Sf. Nicolae” - sat Movile, comuna Iacobeni, Str. Bisericii, nr. 68, anul 1796; Biserica de lemn „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” - sat Netuş, comuna Iacobeni, Str. Bisericii, nr. 111, sec. XIX; Ansamblul bisericii evanghelice fortificate - sat Movile, comuna Iacobeni, nr. 164, sec. XIII-XVI; Biserica evanghelică fortificată - sat Dealu Frumos, comuna Merghindeal, nr. 13, sec. XIII, cca.1500, sec.XVIII; Biserica evanghelică fortificată - sat Merghindeal, comuna Merghindeal, nr. 230, sec. XIII, cca.1500 (fortificare), 1803 (modificări); Ansamblul bisericii evanghelice fortificate - sat Dealu Frumos, comuna Merghindeal, nr. 13, sec. XIII-XVIII; Ansamblul bisericii evanghelice fortificate - sat Merghindeal, comuna Merghindeal, nr. 230, sec. XIII-XIX; Biserica „Sf. Nicolae” - sat Dealu Frumos, comuna Merghindeal, Str. Bisericii, nr. 251, anul 1824; Biserica evanghelică - sat Apoş, comuna Bârghiş, nr. 80, sf. sec. XV-sec. XVIII, 1763-1770; Turn-clopotniţă - sat Apoş, comuna Bârghiş, nr. 80, anul 1799; Biserica evanghelică - sat Pelişor, comuna Bârghiş, nr. 263, sec. XV-XVIII; Biserica evanghelică - sat Zlagna, comuna Bârghiş, nr. 130, sec. XV-XVIII; Turn-clopotniţă - sat Zlagna, comuna Bârghiş, nr. 130, anii 1828-1832; Ansamblul bisericii evanghelice - sat Apoş, comuna Bârghiş, nr. 80, sf. sec. XV-sec. XVIII; Ansamblul bisericii evanghelice fortificate - sat Pelişor, comuna Bârghiş, nr. 263, sec. XV-XVIII; Ansamblul bisericii evanghelice - sat Zlagna, comuna Bârghiş, nr. 130, sec. XV-XIX; Biserica evanghelică - sat Alţâna, comuna Alţâna, nr. 443, sec. XIII, sec. 1500-1520, turn 1853-1859; Turn-clopotniţă - sat Alţâna, comuna Alţâna, nr. 443, anii 1856-1858; Ansamblul bisericii evanghelice fortificate - sat Alţâna, comuna Alţâna, nr. 443, sec. XIII-XIX; Biserica ortodoxă - sat Beneşti, comuna Alţâna, Str. Bisericii, nr. 1810; transf. 1907; Biserica evanghelică - sat Metiş, comuna Mihăileni, nr. 2, sec. XV (turn), 1863 (biserică); Biserica evanghelică - sat Moardăş, comuna Mihăileni, nr. 96, sf. sec. XIV-înc. sec. XV; Ansamblul bisericii evanghelice fortificate - sat Metiş, comuna Mihăileni, nr. 2, sec. XV-XIX; Ansamblul bisericii evanghelice fortificate - sat Moardăş, comuna Mihăileni, nr. 96, sf. sec. XIV-sec. XVI; Biserica evanghelică - sat Vurpăr, comuna Vurpăr, nr. 1, înc. sec. XIII, transf. sec. XVI, 1804 (turn); Biserica evanghelică - sat Daia, comuna Roşia, nr. 196, sec. XIII, cca.1500, 1592, 1778; Zid de incintă cu turn-clopotniţă - sat Daia, comuna Roşia, nr. 196, sec. XIII-XVII; Biserica evanghelică - sat Noul, comuna Roşia, nr. 4, mijl. sec. XIII, 1520-1525; Biserica evanghelică - sat Roşia, comuna Roşia, nr. 245, înc. sec. XIII, transf. sec. XIV-XVIII; Turn-clopotniţă - sat Roşia, comuna Roşia, nr. 245, sec. XV; Ansamblul bisericii evanghelice fortificate - sat Daia, comuna Roşia, nr. 196, sec. XIII-XVIII; Ansamblul bisericii evanghelice fortificate - sat Noul, comuna Roşia, nr. 4, mijl. sec. XIII-sec. XVI; Ansamblul bisericii evanghelice - sat Roşia, comuna Roşia, nr. 245, sec. XIII-XV; Biserica evanghelică fortificată - sat Chirpăr, comuna Chirpăr, nr. 43, sec. XIII, cca.1500; 1800-1850; Ansamblul bisericii evanghelice fortificate - sat Chirpăr, comuna Chirpăr, nr. 43, sec. XIII-XIX; Biserica „Înălţarea Domnului” - sat Chirpăr, comuna Chirpăr, Str. Bisericii, nr. 189, anul 1844, transf. 1899; Biserica „Adormirea Maicii Domnului” - sat Săsăuş, comuna Chirpăr, Str. Bisericii, nr. 195, cca. 1782; Biserica evanghelică - sat Vărd, comuna Chirpăr, nr. 28, sec. XIII, sec. XIV(turn), 1853 (cor, bolţi); Biserica evanghelică fortificată - sat Veseud, comuna Chirpăr, nr. 10, sec. XIII, sec. XVI, 1784-1785; Biserica „Sf. Gheorghe” - sat Veseud, comuna Chirpăr, Str. Principală, nr. 25, 1790; Ansamblul

85

bisericii evanghelice fortificate - sat Veseud, comuna Chirpăr, nr. 10, sec. XIII-XVIII; Biserica evanghelică - sat Bruiu, comuna Bruiu, nr. 241, sf. sec. XIII, ext. sec. XIX; Biserica evanghelică - sat Şomartin, comuna Bruiu, Str. Cetăţii, nr. 8, sec. XIII-XVI, 1795; Ansamblul bisericii evanghelice fortificate - sat Bruiu, comuna Bruiu, nr. 241, sf. sec. XIII-sec. XIX; Biserica evanghelică - sat Gherdeal, comuna Bruiu, nr. 51, cca. 1850; Ansamblul bisericii evanghelice fortificate - sat Gherdeal, comuna Bruiu, nr. 51 sec. XVI-XIX; Biserica „Sf. Nicolae” - sat Ilimbav, comuna Marpod, Str. Principală, nr. 46, anii 1826-1836; Biserica de lemn „Buna Vestire” - sat Ilimbav, comuna Marpod, Str. Principală, nr. 47, anul 1852, adusă din satul Noul şi reasamblată; Biserica evanghelică - sat Marpod, comuna Marpod, nr. 357, sec. XIII-XVI, 1785-1798; Ansamblul bisericii evanghelice fortificate - sat Marpod, comuna Marpod, nr. 357, sec. XIII-XVIII; Biserica „Sf. Vasile” - sat Fofeldea, comuna Nocrich, Str. Dealului, nr. 125, anii 1804-1810; Biserica „Sf. Arhangheli” - sat Ţichindeal, comuna Nocrich, Str. Bisericii, nr. 80, anul 1791; Biserica „Cuvioasa Paraschiva”, cu turnul-clopotniţă - sat Ghijasa de Jos, comuna Nocrich, f.n. 1864 (biserica), 1881 (turnul); Biserica evanghelică - sat Nocrich, comuna Nocrich, nr. 158, anii 1803-1806; Biserica „Sf. Vasile” - sat Nocrich, comuna Nocrich, nr. 253, anul 1832; Ansamblul bisericii evanghelice fortificate - sat Nocrich, comuna Nocrich, nr. 158, sec. XV-înc. sec. XIX;

- monumente: Monumentul lui August Treboniu Laurian - sat Fofeldea, comuna Nocrich, sec. XIX;

- cimitire şi monumente funerare: Monumentul funerar al lui Daniel R. Codrescu - sat Fofeldea, comuna Nocrich, sec. XIX.

Sintetizând, pe unităţi administrativ-teritoriale (oraş şi comune), tipurile de monumente istorice sunt repartizate astfel: situri arheologice - Agnita, Brădeni, Alţâna, Roşia (pe localităţi: Agnita, Brădeni, Alţâna, Caşolţ); ansambluri urbane - Agnita (pe localităţi: Agnita); ansambluri rurale - Iacobeni (pe localităţi: Iacobeni); cetăţi şi incinte fortificate - Agnita, Brădeni, Iacobeni, Merghindeal, Bârghiş, Alţâna, Mihăileni, Roşia, Chirpăr, Bruiu, Marpod, Nocrich (pe localităţi: Agnita, Iacobeni, Netuş, Stejărişu, Movile, Dealu Frumos, Merghindeal, Pelişor, Alţâna, Metiş, Moardăş, Noul, Roşia, Chirpăr, Veseud, Bruiu, Gherdeal, Marpod, Nocrich); cultură şi civilizaţie ţărănească - Nocrich (pe localităţi: Fofeldea); case cu valoare arhitecturală - Agnita, Merghindeal, Roşia, Marpod, Nocrich (pe localităţi: Agnita, Dealu Frumos, Merghindeal, Caşolţ, Daia, Marpod, Nocrich); case parohiale - Agnita, Merghindeal, Roşia, Nocrich (pe localităţi: Agnita, Dealu Frumos, Daia, Nocrich); biserici şi ansambluri cu funcţie eclesiastică - Agnita, Brădeni, Iacobeni, Merghindeal, Bârghiş, Alţâna, Mihăileni, Roşia, Chirpăr, Bruiu, Marpod, Nocrich (pe localităţi: Agnita, Ruja, Brădeni, Retiş, Iacobeni, Netuş, Stejărişu, Movile, Dealu Frumos, Merghindeal, Apoş, Pelişor, Zlagna, Alţâna, Beneşti, Metiş, Moardăş, Vurpăr, Daia, Noul, Roşia, Chirpăr, Săsăuş, Vărd, Veseud, Bruiu, Şomartin, Gherdeal, Ilimbav, Marpod, Fofeldea, Ţichindeal, Ghijasa de Jos, Nocrich); monumente - Nocrich (pe localităţi: Fofeldea); cimitire şi monumente funerare - Nocrich (pe localităţi: Fofeldea).

Concluzii Patrimoniul construit cu valoare culturală locală, naţională şi universală din aşezările

Văii Hârtibaciului este reprezentat, în foarte mare parte, de monumente care atestă prezenţa populaţiei săseşti, reprezentative fiind, în primul rând, bisericile evanghelice şi ansamblurile acestora, precum şi incintele fortificate (în aproape toate aşezările) şi turnurile diverselor bresle prezente, începând cu secolele XV-XVI, în oraşul Agnita.

Patrimoniul construit al Văii Hârtibaciului, prin caracteristicile sale, creionate după criterii ca valoarea culturală, vechime şi tipologie, se recomandă unor activităţi turistice specifice turismului cultural, religios şi ştiinţific.

86

INFRASTRUCTURA TEHNICĂ A TERITORIULUI

Infrastructurile teritoriale – ansamblul sistemelor şi reţelelor tehnice, precum şi a instalaţiilor aferente acestora, dezvoltate la suprafaţa solului, apelor sau în subteran, cu rol de asigurare a accesului, transportului şi comunicaţiei dintre diferite puncte ale unui teritoriu, care intervin în derularea activităţilor social-economice – constituie osatura dezvoltării teritoriale. Având în vedere forma actuală de organizare economică a spaţiului (locaţiile de exploatare a materiilor prime, centrele de prelucrare şi pieţele de desfacere se află repartizate în diferite puncte ale teritoriului) şi faptul că sistemele socio-umane au un caracter deschis, infrastructurile teritoriale reprezintă componenta geospaţială care asigură şi susţin existenţa acestor geosisteme. În consecinţă, de gradul de dezvoltare şi complexitatea infrastructurilor teritoriale depinde şi gradul de dezvoltare a celorlaltor componente antropice ale spaţiului (aşezări, forma de valorificare economică a resurselor şi teritoriului, sistemele economice etc.).

Implementarea în teritoriu a unor noi obiective economice, dezvoltarea accelerată a unor aşezări urbane, reclamă dezvoltarea în paralel şi a unor infrastructuri teritoriale specifice, care au menirea de a susţine această dezvoltare.

Infrastructurile teritoriale mai au menirea de a introduce în circuitul economic a unor noi teritorii, prin conectarea lor la ansamblurile economice şi sistemele de aşezări deja existente, respectiv de a corecta deficienţele şi a spori valoarea economică a acestora.

Configuraţia spaţială, tipologia şi densitatea infrastructurilor teritoriale constituie suportul şi orientează modul de valorificare economică a unui teritoriu. Pe de altă parte, valenţele naturale şi antropice ale unui spaţiu geografic (configuraţia reliefului, reţeaua hidrografică, poziţia resurselor solului şi subsolului, a rezervaţiilor şi ariilor protejate, aşezările etc.) determină configuraţia spaţială a infrastructurilor teritoriale şi rangul acestora.

Rangul infrastructurilor teritoriale şi gradul de modernizare a acestora constituie un factor de orientare, stimulare sau inhibare a dezvoltării spaţiale.

Infrastructurile teritoriale prin asigurarea suportului vehiculatoriu pentru traficul de materii prime, energie, informaţie, mărfuri şi persoane asigură şi susţine echilibrarea diferenţierilor spaţiale între zonele geografice cu surplus şi cele cu deficit.

Lipsa unor categorii de infrastructuri din cadrul unui teritoriu sau starea proastă a acestora se constituie într-un factor de inhibare a dezvoltării şi de transformare a acelui teritoriu dintr-o zonă centrală (care se calează de obicei pe o aşezare) în una periferică cu fluxuri divergente, în special de populaţie.

În consecinţă, dezvoltarea unui teritoriu depinde în primul rând de starea, tipologia, rangul şi nivelul de dezvoltare a infrastructurilor teritoriale. Acestea sunt primele care se implementează în cadrul teritoriului (ca şi configuraţie spaţială, tipologie şi rang) şi dictează mai departe modul de dezvoltare ale celorlalte componente antropice (aşezări, modul de valorificare economică a teritoriului, formele de prezervare a mediului etc.). Din această perspectivă, în strategiile de dezvoltare teritorială şi de orientare a fondurilor de investiţii, ca prioritate trebuie să se regăsească investiţiile în infrastructuri şi ulterior în alte componente teritoriale

1. Căile de transport şi comunicaţie din Zona Valea Hârtibaciului Analiza situaţiei existente şi depistarea disfuncţionalităţilor în cadrul reţelei căilor de

transport şi comunicaţie din cadrul zonei Valea Hârtibaciului s-a efectuat ţinând cont de desfăşurarea spaţială a acestora, starea lor actuală, rolul căilor de comunicaţie în situl geografic, modul şi condiţiile în care satisfac buna desfăşurare a transporturilor şi de

87

fenomenele naturale nefavorabile, care afectează sau pot afecta starea căilor de transport şi siguranţa traficului pe acestea.

Căile de comunicaţie care fac obiectul studiului au fost analizate în contextul legăturilor intrazonale, cu zonele şi judeţele învecinate. Datele şi rezultatele analizei au fost corelate cu sintezele şi concluziile PRIORITĂŢILE DEZVOLTĂRII JUDEŢULUI SIBIU, 2007 – 2013, a altor studii de urbanism şi studii de specialitate, exprimând astfel şi punctele de vedere a administratorilor căilor de transport şi a infrastructurilor de comunicaţii. De asemenea, au fost consultate HG 43/1998 privind încadrarea în categorii a drumurilor naţionale, ORDONANŢĂ nr. 19 din 18 august 1997 privind transporturile, HG 540/2000 privind încadrarea în categorii funcţionale a drumurilor publice, Legea 71/1996 privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional - Secţiunea I - Căi de comunicaţie, Planul Naţional de Dezvoltare (PND), Planul Operaţional Sectorial – Transport (POS-T), Priorităţile Dezvoltării Judeţului Sibiu în perioada 2007 – 2013, Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României - orizonturi 2013-2020-2030.

Reţeaua de căi de transport şi comunicaţie este formată din: reţeaua de căi rutiere; reţeaua de căi feroviare; transport aerian; transport multimodal şi combinat; reţeaua de transport şi distribuţie energie electrică; reţeaua de transport şi distribuţie gaz metan; reţeaua de transport şi distribuţie apă - canalizare; reţeaua de telefonie fixă şi mobilă.

Zona Valea Hârtibaciului, situat periferic în cadrul Judeţului Sibiu dar central în cadrul spaţiului naţional, beneficiază din plin de avantajul poziţional cu toate că este în afara culoarelor europene de transport. Din acest motiv zona este poziţionată favorabil în raport cu deschiderea pe plan judeţean şi naţional.

Principalele trasee rutiere internaţionale care traversează tangenţial Zona Valea Hârtibaciului, facilitând accesul din şi înspre aceasta la nivel naţional şi internaţional sunt:

E 60 Frontiera cu Ungaria – Borş – Oradea – Cluj-Napoca – Târgu-Mureş – Sighişoara – Braşov – Ploieşti – Bucureşti – Constanţa.

La aceasta se adaugă traseul Autostrăzii A3 Braşov – Borş care va tranzita zona, pe direcţie V – E şi va spori substanţial potenţialul de comunicaţie pe ansamblu şi în mod deosebit cel rutier.

Potenţialul de comunicaţie al Zonei Valea Hârtibaciului este fortificat şi de prezenţa magistralei feroviare 400 care însă tranzitează tangenţial partea nordică a zonei.

1.1. Reţeaua de drumuri publice din Zona Valea Hârtibaciului

Drumurile reprezintă un element esenţial al potenţialului economic naţional al unei ţări, pe ele transportându-se cea mai mare parte a materiilor prime, materialelor, mărfurilor generale, forţei de muncă, atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional. Tendinţa creşterii volumului de mărfuri transportate pe drumuri este generalizată în toate ţările lumii. Susţinerea acestei creşteri reclamă o infrastructură rutieră din ce în ce mai performantă şi adaptată noilor vectori de trafic. Reţeaua de drumuri publice din Zona Valea Hârtibaciului - mai puţin străzile din localităţi - cuprinde (km), astfel:

88

Tabel 26. Lungimea pe categorii a drumurilor publice din Zona Valea Hârtibaciului

Nr. crt. Tip drum Lungimea totală (km) Pondere din lungimea totală (%)

1 Drumuri naţionale 0 0 2 Drumuri judeţene 211,938 73,41 3 Drumuri comunale 76,728 26,59

4 Total drumuri publice Valea Hârtibaciului 288,666 100

Fig. 18. Structura pe lungimi a

drumurilor publice din Zona Valea Hârtibaciului.

Clasificarea drumurilor publice

din Zona Valea Hârtibaciului (mai puţin străzile din localităţi) s-a făcut prin Decretul Prezidenţial nr. 180/1984 în baza Legii Drumurilor nr. 13/1974, completat cu HGR nr. 649/1995 şi modificat prin Ordonanţa 43 din 28 august 1997 privind regimul drumurilor.

Pe tipuri de îmbrăcăminţi şi stare tehnică, situaţia la 31.12.2007 se prezintă astfel (tabel 27):

Tabelul 27. Structura reţelei de drumuri publice din Zona Valea Hârtibaciului pe tipuri de îmbrăcăminţi (2007).

Lungimea pe tipuri de îmbrăcăminţi (m) Nr. crt. Tip drum Lungimea

totală (m) Beton asfaltic

(%) din total

Beton de ciment

(%) din total Pavaje (%) din

total

Îmbrăcăm asfaltice uşoare

(%) din total Pietr.

(%) din total

De pământ

(%) din total

1 Drumuri naţionale 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

2 Drumuri judeţene 211938 0 0 0 0 1719 0,81 157191 74,16 36116 17,04 16912 7,97

3 Drumuri comunale 76728 0 0 0 0 0 0 5628 7,33 63754 83,09 7346 9,58

4 Total drumuri publice Valea Hârtibaciului

288666 0 0 0 0 1719 0,81 162819 56,20 99870 34,59 24258 8,40

Din analiza structurii pe tipuri de îmbrăcăminţi a drumurilor publice din Zona Valea

Hârtibaciului se pun în evidenţă următoarele aspecte: existenţa unei diferenţieri clare între tipul de îmbrăcăminte folosit şi tipul

drumului; echiparea mai multor sectoare sau în totalitate a unor drumuri judeţene cu

îmbrăcăminte din piatră; prezenţa încă a unor sectoare de drum judeţean din pământ; gradul redus de echipare cu îmbrăcăminţi asfaltice uşoare a drumurilor comunale; drumurile comunale sunt în cea mai mare parte pietruite sau din pământ. Existenţa unei diferenţieri clare între tipul de îmbrăcăminte folosit şi tipul drumului.

Această concepţie de echipare a drumurilor publice este una învechită şi de reminiscenţă

89

comunistă, fapt ce se reflectă într-un mod hotărâtor în definirea potenţialului de comunicaţie al zonei. Întreţinerea relativ bună a drumurilor publice de clasă superioară (drumuri europene, naţionale principale şi secundare, parţial drumurile judeţene) şi echiparea acestora cu îmbrăcăminţi durabile respectiv lăsarea în paragină totală a drumurilor de clasă inferioară reprezintă o atingere gravă la siguranţa, confortul şi libertatea circulaţiei.

Spre deosebire de alte state membre a UE unde până şi drumurile agricole principale sunt asfaltate, în România anului 2009 mai este valabilă ideea că echiparea corespunzătoare a drumurilor de clasă inferioară nu reprezintă o prioritare şi că drumurile comunale mai pot aştepta.

La nivelul Zonei Valea Hârtibaciului această idee nu este infirmată din păcate astfel că dacă drumurile naţionale nici nu tranzitează zona, drumurile comunale sunt echipate cu îmbrăcăminţi asfaltice uşoare în proporţie de doar 7,33 %, restul fiind deţinut de drumuri pietruite (83,09 %) sau din pământ (9,58 %).

Echiparea mai multor sectoare sau în totalitate a unor drumuri judeţene cu îmbrăcăminte din piatră. Drumurile judeţene prin funcţia lor principală de conexiune a municipiilor, oraşelor cu centrele de comună sunt considerate osatura rutieră de bază a unui judeţ sau zone, prin acestea descărcându-se fluxul de circulaţie spre destinaţii intermediare şi finale. Starea drumurilor judeţene în acest context este vitală pentru dezvoltarea uniformă a unui zone funcţionale. În cazul drumurilor judeţene din Zona Valea Hârtibaciului se observă că încă 17,04 % sunt pietruite iar 7,97 % din pământ. Nici starea drumurilor judeţene cu înveliş asfaltic uşor nu este prea bună, multe dintre acestea necesitând lucrări de modernizare.

0

20000

40000

60000

80000

100000

120000

140000

160000

180000

Beton asfaltic Beton de ciment Pavaje Îmbrăcămasfaltice uşoare

Pietruite Pământ

(m)

Drumuri naţionale

Drumuri judeţene

Drumuri comunale

Fig. 19. Structura reţelei de drumuri publice din Zona Valea Hârtibaciului pe tipuri de

îmbrăcăminţi (2007).

Prezenţa încă a unor sectoare de drum judeţean din pământ. Aceste sectoare de drum judeţean din pământ sunt cele mai vulnerabile la acţiunea factorilor de mediu şi totodată îşi exercită doar parţial funcţia de comunicaţie. Starea lor tehnică este deplorabilă şi sunt practic impracticabile în perioada umedă şi rece a anului. Alături de drumurile comunale aceste sectoare de drum judeţean sunt prioritare în procesul de modernizare a infrastructurii rutiere.

90

Gradul redus de echipare cu îmbrăcăminţi asfaltice uşoare a drumurilor comunale. Drumurile comunale sunt categoria de drumuri publice cu gradul cel mai redus de modernizare din cadrul Zonei Valea Hârtibaciului, doar un procent de 7,33 % fiind asfaltate. Acest aspect este unul total nefavorabil pentru dezvoltarea comunităţilor rurale locale, starea drumului de legătură reprezintă prima carte de vizită a dezvoltării acelei comunităţi.

Drumurile comunale sunt în cea mai mare parte pietruite sau din pământ. Cea mai mare parte a drumurilor comunale din cadrul zonei sunt pietruite (83,09 %) şi din pământ (9,58 %) ceea ce semnifică că peste 92 % din drumurile comunale sunt nemodernizate şi într-o faza avansată de uzură fizică şi morală.

Acest aspect reprezintă unul dintre principalii factori inhibatori ai dezvoltării locale rurale şi devine astfel una din priorităţile majore de investiţii în infrastructură.

Densitatea drumurilor publice în cadrul Zonei Valea Hârtibaciului este de 19,13 km/100 km2, sub media pe ţară, care este de 33,5 km/100 km2, şi cea de la nivelul Regiunii de Dezvoltare Centru (29,9 km/100 km2).

Tabelul 28. Densitatea drumurilor publice (km/100 km2) în Regiunea de Dezvoltare Centru

Nr. crt. Judeţul Densitatea

(km/100 km2) 1 Alba 42,3 2 Braşov 28,0 3 Covasna 22,6 4 Harghita 24,8 5 Mureş 29,6 6 Sibiu 29,4 7 Regiunea de Dezvoltare Centru 29,9 8 ROMÂNIA 33,5

În legătură cu starea actuală a drumurilor din zona Valea Hârtibaciului, facem următoarele precizări:

Pe reţeaua de drumuri ale Zonei Valea Hârtibaciului există o serie de zone cu risc pentru circulaţie, astfel:

sectoare de drumuri inundabile; zone uşor înzăpezibile; zone cu ceaţă frecventă; zone cu curbe şi pante periculoase.

Semnalizarea rutieră o considerăm nesatisfăcătoare pe reţeaua de drumuri judeţene şi insuficientă pe drumurile comunale. Dacă pe drumurile naţionale marcajele se reînnoiesc în fiecare an cel puţin o dată, pe reţeaua de drumuri cu îmbrăcăminte permanentă judeţene şi comunale nu s-au efectuat marcaje în fiecare an iar pe anumite drumuri judeţene şi comunale nu s-au efectuat niciodată. Aceste lucrări de marcaje, atât de importante pentru siguranţa circulaţiei pe timp de noapte şi de ceaţă, au reînceput să fie efectuate pe drumurile locale - judeţene şi comunale - din 1996. În ceea ce priveşte semnalizarea verticală, dacă la drumurile naţionale este în întregime reflectorizantă, pe când la drumurile judeţene şi comunale abia de câţiva ani s-au montat astfel de indicatoare pe unele trasee mai importante.

Cauze ale stării tehnice actuale a drumurilor publice din Zona Valea Hârtibaciului: neconsiderarea ca prioritate zero investiţiile în infrastructură şi ca factor cheie în

dezvoltarea judeţului şi a zonei;

91

neconcordanţa dintre creşterea valorilor de trafic şi fondurile alocate pentru întreţinerea drumurilor;

legislaţia incompletă şi lipsa unei strategii naţionale în domeniu înainte de 1995 şi greu duse la îndeplinire după această dată;

lipsa lucrărilor de întreţinere curentă a drumurilor în perioada 1980-1990, şi insuficienţa acestora în perioada 1990-2000, mai ales la drumuri locale - judeţene şi comunale;

unele calamităţi naturale care au influenţat negativ programele de întreţinere curentă a reţelei de drumuri şi poduri;

lipsa utilajelor specifice performante pentru realizarea lucrărilor înainte de 2000, şi insuficienţa acestora după 2000;

criza materialelor specifice pentru execuţia lucrărilor înainte de 1990 (bitum, ciment, agregate minerale, carburant);

criza personalului calificat pentru sectorul de drumuri, mai ales după 1990, în special la nivel de muncitori şi maiştri;

calitatea necorespunzătoare a unor materiale de bază, în special a bitumului; nefinanţarea corespunzătoare a lucrărilor de reabilitare şi modernizare în special a

drumurilor judeţene şi comunale fapt ce s-a materializat doar prin executarea lucrărilor de întreţinere;

lipsa centurilor ocolitoare în cazul oraşelor şi concentrarea traficului de tranzit în incinta acestora;

lipsa unor drumuri de fugă (rute rapide) pentru tranzitarea judeţului în cazul traficului de tranzit.

Alte drumuri Alte drumuri - categorie în care se cuprind drumurile care conform legii nu sunt

publice, care asigură accesul la zone şi puncte de exploatare forestieră, agricolă şi altele. Această categorie are o importanţă deosebită în dezvoltarea reţelei de drumuri în general având în vedere că acestea pot constitui tronsoane sau legături reale între aşezări umane sau zone (puncte) de interes, sau pot asigura variante de acces, relaţii între acestea.

Drumurile forestiere Drumurile forestiere (DF) sunt căi rutiere construite în scopul gospodăririi fondului forestier şi transportului de material lemnos, ele asigurând legătura între masivele păduroase şi reţeaua de drumuri publice. DF sunt căi de transport tehnologic, de utilitate privată, utilizate pentru: gospodărirea pădurilor, desfăşurarea activităţilor de vânătoare şi pescuit sportiv, intervenţii în caz de avarii, calamităţi sau dezastre, fiind închise circulaţiei publice cu excepţia activităţilor sportive, de recreere şi turism care se pot practica numai cu acordul deţinătorului. Aceste drumuri constituie proprietate de stat şi se află în dotarea unităţilor economice forestiere. Conform Codului Silvic DF sunt destinate să servească activitatea de transport forestier şi sunt închise circulaţiei publice. În afară de transporturi forestiere, pe aceste drumuri este admisă circulaţia autovehiculelor ce aparţin Ministerului Apărării Naţionale. Prin excepţie de la regula generală, unităţile deţinătoare pot autoriza pe unele DF transporturi în peiaj pentru diferite organizaţii la solicitarea acestora. De asemenea, pot permite circulaţia autovehiculelor particulare în scopuri turistice, precum şi aceea pentru acces în localităţile situate pe traseele DF. Din punct de vedere a modului de folosire, DF de exploatare se clasifică în:

drumuri care servesc exclusiv interesele de transport ale economiei forestiere;

92

drumuri care, în principal, servesc transporturile forestiere şi pe care este autorizat peiajul pentru unele transporturi de interes industrial ale altor sectoare economice;

drumuri destinate transportului forestier pe care, pe lângă transporturile de interes industrial, este permisă circulaţia cu caracter turistic sau pentru acces în unele localităţi învecinate.

Pe DF este interzisă efectuarea transporturilor în afara contractelor de peaj. DF în prezent sunt utilizate şi în alte scopuri1, în principal în zootehnie (ca şi căi de

acces pe păşunile şi fâneţele montane), recreere (turism), mai puţin ca şi căi de acces spre localităţile din zonă, şi mai puţin în sectorul extractiv.

Probleme şi disfuncţionalităţi:

starea deplorabilă a multor DF (lungimea totală a drumurilor nu permite unei singure instituţii să asigure o întreţinere corespunzătoare a lor);

accelerarea proceselor morfodinamice (în primul rând a eroziunii liniare) din cauza exploatării necorespunzătoare a DF;

destabilizarea situaţiei ecologice generale a zonei (aceste drumuri au permis penetrarea adâncă a activităţilor umane până în zone nu demult „sălbatice”, de activităţi nu întotdeauna civilizate: exploatări forestiere clandestine, invazia turismului, construcţia caselor de vacanţă, suprapăşunatul, inclusiv în zonele defrişate recent, nepermiţând regenerarea pădurilor etc.).

Drumurile de câmp (agricole)

Drumurile de câmp reprezintă o completare a drumurilor judeţene şi comunale, acestea asigurând circulaţia oamenilor, maşinilor şi transportului încărcăturilor din câmp şi la câmp, precum şi posibilitatea accesului la fiecare solă şi parcelă a agregatelor de maşini şi tractoare. Drumurile de câmp în contextul dezvoltării durabile trebuie să satisfacă următoarele cerinţe:

reţeaua de drumuri de câmp împreună cu cele judeţene şi comunale să asigure legături între sat şi centrele de producţie cu solele, taberele de câmp;

să asigure circulaţia camioanelor, agregatelor de maşini şi tractoare de la o solă la alta;

amplasarea drumurilor să fie în acord cu limitele solei, a parcelei de lucru, cu perdelele de protecţie forestieră a câmpului, cu taberele de câmp, cu reţeaua de desecare sau irigaţii;

traseul drumului, lăţimea, panta longitudinală să satisfacă condiţiile tehnice; în proiect să se prevadă posibilităţile minime de cheltuieli de investiţii. Pentru

aceasta să fie folosite drumurile bune existente cu podurile şi celelalte instalaţii existente.

După însemnătate şi destinaţie drumurile de câmp se împart: drumuri de câmp principale (magistralele) - servesc toate asolamentele şi

categoriile de folosinţă; fac legătura între localităţi şi masivele de asolamente (se suprapun în unele cazuri cu drumuri comunale sau judeţene); se recomandă să fie profilate şi consolidate cu lăţimi de 6-8 m; se trasează în linie dreaptă pentru a servi toate solele asolamentului în masive de 300-500 ha;

1 Din cauză că nu a fost încheiat nici un contract de peaj, Romsilva susţine că DF în prezent sunt închise pentru orice alte tipuri de activităţi economice şi sociale.

93

drumuri de câmp ajutătoare - se folosesc pentru transporturile cu încărcături pe marginea lungă a solelor şi parcelelor de lucru; fac legătura cu drumurile principale. Mai poartă numele de drumuri de servire, când servesc agregatele de maşini şi tractoare cu carburanţi, apă, sămânţă, întoarcerile în gol a agregatelor în executarea lucrărilor de câmp. Se proiectează cu lăţimi de 4-5 m; aşezarea se face pe partea solei care este mai aproape de vatra satului, tabăra de câmp unde este mai comod să se organizeze servirea agregatelor de maşini.

Faţă de perdelele de protecţie forestieră a câmpului drumurile se amplasează pe partea care se usucă primăvara mai repede după topirea zăpezii (pe faţada sudică, sud-vestică, sud-estică). Când perdeaua are direcţie nord-sud, drumul se amplasează în faţa vântului dominant pe liziera perdelei, unde se va aduna mai puţină zăpadă. Pe terenurile în pantă, drumul se aşează mai sus de perdea pentru ca apa din topirea zăpezii din perdea să nu se scurgă în drum. Pe terenurile în pantă drumurile principale de câmp care colectează drumurile ajutătoare se proiectează în serpentină cu panta maximă de 8-10%. Drumurile ajutătoare pe pantă se trasează pe laturile lungi ale parcelelor de lucru pe direcţia curbelor de nivel. Pentru drumuri trebuie găsite în toate cazurile soluţii pentru a ocupa un minim de teren arabil. În România în urma aplicării Legii nr. 18/1991, în agricultură pe vechile amplasamente, proprietatea agricolă pe circa 6,8 mil ha a fost fărâmiţată în parcele sub 1 ha. Aceasta a condus la scăderea suprafeţei cultivate cu 900-1200 m2/ha, drumurile agricole ocupă cca. 8% faţă de 1,5-2,8% în zone de şes şi 1,9-3% în zone colinare (cât reprezintă norma) din suprafaţa agricolă.

1.2. Reţeaua de căi ferate din Zona Valea Hârtibaciului

Zona Valea Hârtibaciului este racordată la reţeaua feroviară naţională prin intermediul unei căi ferate cu ecartament îngust (760 mm) tronsonul Sibiu – Agnita şi ramificaţia spre Vurpăr.

Calea ferată a fost proiectată în noiembrie 1892 şi a fost inaugurată 6 ani mai târziu, când a fost dat în funcţiune tronsonul Sighişoara. În 1910 a urmat tronsonul Agnita - Sibiu şi Cornăţel - Vurpar. Linia a fost naţionalizată în anul 1948 iar în 1965, tronsonul Sighişoara - Agnita a fost închis iar infrastructura complet demontată. Tronsonul Cornăţel - Vurpar a fost închis în iunie 1997. Ulterior a fost închis şi ultimul tronson care mai funcţiona, Agnita - Sibiu.

Lucrările la Linia Sibiu – Agnita au fost începute de Societatea Căilor Ferate Locale Sibiu – Sighişoara în primăvara anului 1896 şi au fost sistate în 1897 din lipsa de fonduri. Numai în vara anului 1908 vor reîncepe lucrările de construcţie a liniei Sibiu - Agnita, linie ce va fi dată circulaţiei la data de 27 septembrie 1910, costul liniei fiind de 33.719 de koroane pe kilometru. Din 1 septembrie 1908, întreaga linie Sibiu – Sighişoara va trece în exploatarea Căilor Ferate Ungare de Stat – MAV. Întreaga linie îngustă Sibiu– Sighişoara, în lungime totală de 109 kilometri a fost exploatată de MAV până în 1919, când, odată cu Unirea de la 1 Decembrie 1918, va trece în exploatarea Căilor Ferate Române. Prin decretul de lege publicat în Monitorul Oficial nr. 90 din anul 1943, Ministerul Lucrărilor Publice a fost autorizat să cumpere linia Sighişoara – Sibiu de la Societatea Căilor Ferate Locale Sibiu – Sighişoara, în favoarea statului roman, tranzacţie ce nu s-a încheiat din diverse motive până în 1948, când linia a fost naţionalizată, după care Societatea se desfiinţează. După 1 iunie 1965 a fost desfiinţat sectorul de cale ferată Sighişoara – Agnita împreună cu staţiile de cale ferată Agnita şi Agnita Târg.

Pe linia Sighişoara – Sibiu locomotivele cu aburi au circulat în perioada 1898 – 1972. Trenurile de călători aveau o capacitate de 130 de persoane. Începând din anul 1971 au fost

94

introduse locomotivele Diesel pentru linia îngustă, locomotivele cu abur fiind folosite în continuare numai ca generator pentru încălzirea trenurilor de călători.

Cu o lungime de 57,5 km, calea ferată îngustă Sibiu – Agnita reprezintă doar jumătate din linia originală, care în anul 1910 lega oraşul Sibiu de Sighişoara.

Tabelul .29. Calea ferată îngustă sectorul Sibiu – Agnita a fost deservită de următoarele staţii

şi halte: Nr. crt. Denumire Poziţia kilometrică Tip suprastructură Observaţie

1 Sibiu St + Dp Capăt de linie 2 Şelimbăr 104+545 St 3 Caşolt 91+786 hc 4 Cornăţel 86+138 St Staţie cu ramificaţie 5 Hozman 79+035 hc 6 Tichindeal 75+070 hc 7 Nocrich 71+804 hc 8 Alţâna 67+959 hc 9 Beneşti 60+761 hc 10 Vird 54+260 hc 11 Agnita 51+076 St Capăt de linie 1 Cornăţel 86+138 St Staţie cu ramificaţie 2 Roşia 4+163 hc 3 Vurpăr 12+630 hm Capăt de linie

La momentul actual pentru calea ferată Sibiu – Agnita s-a elaborat un studiu de

fezabilitate complet pentru reabilitarea şi redeschiderea liniei, studiu realizat în anul 2005 de firma specializată 4Invest din Cluj-Napoca. În martie 2006, Societatea de Administrare a Activelor Feroviare (SAAF) a anunţat intenţia de a demonta şinele pentru a fi vândute ca materie primă. Pentru a proteja infrastructura existentă, Asociaţia Valea Hârtibaciului, formată din consiliile locale Agnita, Alţâna, Arpaşu de Jos, Bârghiş, Bruiu, Marpod, Merghindeal şi Mihăileni, a solicitat clasarea în regim de urgenţă a căii ferate înguste Sibiu – Agnita ca şi monument istoric. În aprilie 2006, Consiliul judeţean Sibiu a cerut Ministerului Transporturilor trecerea infrastructurii liniei în domeniul public al Judeţului Sibiu şi în administrarea consiliului judeţean, iar Federaţia Europeană a Muzeelor Feroviare şi Căilor Ferate Istorice (FEDECRAIL) a publicat o declaraţie de sprijin pentru protejarea, reabilitarea şi redeschiderea tronsonului.

Reţeaua feroviară care deserveşte din exterior Zona Valea Hârtibaciului este compusă din următoarele tronsoane principale şi secundare:

Magistrală 300 de importanţă europeană: Blaj – Sighişoara – Braşov, cu acces la Staţia Sighişoara

Magistrala 200: Braşov - Podu Olt - Sibiu - Vinţu de Jos - Simeria - Arad – Curtici, cu acces la Staţia Sibiu

2. Alimentarea cu energie electrică În cadrul Zonei Valea Hârtibaciului reţeaua de transport a energiei electrice este

reprezentată de linii electrice de tensiune mare (LEA 400 kV şi 110 kV), medie (LEA 60 kV, 20 kV, 4 kV).

Transportul energiei electrice se efectuează prin liniile de înaltă şi medie tensiune iar distribuţia la consumatori, prin linii de medie şi joasă tensiune.

95

Distribuirea energiei electrice se realizează de către unitatea teritorială a S.C. FDFEE Electrica Transilvania Sud S.A. – SDFEE Sibiu, ce deserveşte consumatori grupaţi în mari consumatori, mici consumatori şi consumatori casnici. Analizând reţelele de 400 şi110 kV, precum şi cele de medie tensiune se constată că nu există în prezent disfuncţionalităţi majore în alimentarea cu energie electrică. Problemele ar putea apare în timp la aparatajul staţiilor electrice de transformare care este uzat din punct de vedere moral ceea ce duce la cheltuieli de exploatare mari şi, uneori, la un grad mai mic de siguranţă în alimentarea cu energie electrică (avarii). Se mai constată existenţa unor reţele de medie tensiune pe stâlpi de lemn şi de beton cu probleme. Liniile au lungimi foarte mari, secţiuni mici, cu izolaţie necorespunzătoare (învechite), iar traseele acestor linii de medie tensiune, în multe locuri sunt şi greu accesibile. Zonele cu cele mai multe aspecte critice din punct de vedere al gradului de deservire cu energie electrică sunt ariile periferice ale zonei.

Principalele disfuncţionalităţi în alimentarea cu energie electrică în cadrul zonei sunt:

Există o serie de aşezări aparţinând localităţilor rurale care sunt parţial electrificate (2), identificate în cadrul zonei. În cadrul localităţii Nochrich există 100 de gospodării care nu sunt racordate la reţeaua electrică la care se adaugă localitatea Vurpăr.

Starea tehnică necorespunzătoare a reţelelor. Capacităţile de distribuţie a energiei electrice prin reţelele din Zona Valea Hârtibaciului, sunt diminuate de gradul avansat de uzură fizică şi morală a acestora (stâlpi de lemn, conductoare cu secţiune mică). În cea mai mare parte acestea au fost construite în perioada 1960-1970, ulterior executându-se doar lucrările strict necesare de reparaţii cu investiţii minime.

Neîncadrarea în parametrii de funcţionare a reţelelor electrice. Gradul de fiabilitate şi de încărcare a reţelelor electrice este diminuat din următoarele cauze:

lungimea mare a reţelelor electrice, construite în cea mai mare parte în sistem radial;

puncte de injecţie cu energie electrică în număr redus. Acestea determină pierderi de energie electrică peste limitele admise, iar în unele capete ale reţelei de joasă tensiune, tensiuni mai mici decât cele prevăzute în norme. Din acest motiv în cadrul localităţilor Bârghiş şi Merghindeal sunt căderi frecvente de tensiune.

Neasigurarea selectivităţii protecţiilor. Aparatajul protecţiilor liniilor electrice din staţiile de transformare este neperformant, fiind depăşit din punct de vedere moral. Cu toate acestea, protecţia liniilor electrice de 400 kV şi 110 kV este asigurată în condiţii destul de bune, în schimb, liniile de medie tensiune este deficitară din punct de vedere funcţional. Liniile electrice de distribuţie de joasă tensiune dintr-un post de transformare sunt lungi, uneori peste 2 – 3 km, ceea ce conduce la curenţi de scurtcircuit mici la capete şi în aceste condiţii asigurarea selectivităţii protecţiei la scurtcircuit este dificilă şi duce la limitarea încărcărilor liniilor.

Amplasarea reţelelor electrice în zone de risc. Datorită condiţiilor de relief specifice acestei zone a Transilvaniei, o parte din reţelele electrice, pentru a ajunge la mai mulţi consumatori şi a nu se lungi traseul acestora, au fost amplasate în arii mlăştinoase, supuse inundaţiilor, torenţilor, alunecărilor de teren.

Aceste disfuncţionalităţi ale reţelelor de distribuţie se regăsesc în general în zonele care sunt mai îndepărtate de punctele de injecţie (staţiile electrice de transformare 110/20 kV),

96

mai slab dezvoltate economic, consumatorii de energie electrică fiind mai dispersaţi iar terenul este mai accidentat.

3. Alimentarea cu gaz metan Zona Valea Hârtibaciului este parţial racordată la reţeaua de distribuţia a gazelor naturale. Localităţile care actualmente beneficiază de această formă de energie sunt: Retiş,

Ruja, Pelişor, Agnita, Veseud, Vărş, Coveş, Bârghiş, Săcăuş, Chirpăr, Beneşti, Ghijasa de Sus, Alţâna, Nochrich, Marpod, Ilimbav, Hosman.

Celelalte localităţi din raţionamente economice sau poziţie nu beneficiază de alimentare cu gaze dar există posibilitatea tehnică de a fi conectate.

4. Alimentarea cu apă

Alimentarea cu apă a oraşului Agnita s-a realizat din anul 1990, având ca sursă apa captată printr-un sistem de trei drenuri amplasate la confluenţa râului Laiţa cu râul Bâlea. Conducta de aducţiune in lungime de 36 km străbate localităţile Cârţişoara si Cârţa în partea stângă a râului Cârţişoara după care subtraversează râul Olt străbătând ulterior localităţile Noul Român, Săsăuş şi Chirpăr, apa fiind recepţionată de o staţie de pompare amplasată în apropierea localităţii Veseud.

Conducta de aducţiune subtraversează râul Olt pe tronsonul Carta – Noul Roman ( L = 80 m, h = 3 m ), pârâurile Nou pe tronsonul Nou Roman – Săsăuş ( L = 55 m, h = 2,5 m ) şi Săsăuş pe tronsonul Chirpar – Vard (L = 15 m, h = 2,0 m). De asemenea in zona localităţii Cârţa exista o supratraversare a pârâului Carţişoara în (L = 100 m, H = 1 m deasupra nivelului apei). In cadrul staţiei de pompare apa este preluata de un rezervor cilindric semiîngropat cu un volum de 43 mc. Staţia de pompare asigura transportul apei captate spre staţia de tratare amplasata pe dealul Vardului. Staţia de pompare este echipată cu un număr de cinci electropompe cu următoarele caracteristici: Q = 75 – 192 mc/h ; h = 84 – 110 mc/A ; P = 45 – 75 kw. După tratare, apa este înmagazinată într-un rezervor cu capacitatea de 2500 mc, de unde este distribuită gravitaţional în reţea. Reţeaua de distribuţie este confecţionată din tuburi de otel cu Dn = 100 – 250 mm si are o lungime de 20,95 km. Nu există reţea separată de alimentare cu apă tehnologică, agenţii economici utilizând în procesele tehnologice apa potabila. Volum intangibil este de 50 mc, constituit în rezervorul de înmagazinare apa potabilă de 2500 mc. Timpul de refacere a rezervei de incendiu este de 0,26 ore. Volumele şi debitele de apă autorizate sunt trecute în tabelul 30.

Tabelul 30. Volume si debite de apa autorizate Debit m3 l / s anual mii m3

Zilnic maxim 6912 80 2523 Zilnic mediu 5616 65 2050 Zilnic minim 4324 50 1578

Funcţionarea este permanentă ( 365 zile/an si de 24 ore/zi ), iar asigurarea cu apă a folosinţei se face în regim nominal: Vmed. zilnic = 5616 m3; Vanual = 2050 mii m3. 2. Necesarul şi cerinţa de apă al oraşului Agnita Necesarul şi cerinţa totală de apă sunt trecute în tabelul 31.

Tabelul 31. Necesarul şi cerinţa totală de apă - maxim 6912 m3/zi - mediu 5616 m3/zi Necesarul total de apa - minim 4324 m3/zi - maxim 8363 m3/zi - mediu 6795 m3/zi Cerinta totala de apa - minim 5232 m3/zi

97

3. Evacuarea şi tratarea apelor uzate Apele uzate din oraşul Agnita sunt deversate în doua colectoare principale, unul pentru apele uzate menajere, iar altul pentru ape uzate industriale si menajere din partea veche a oraşului. Reţeaua de canalizare existenta este alcătuită din tuburi de beton cu Dn = 200 – 600 mm. Apele uzate sunt evacuate direct in râul Hârtibaciu prin intermediul a doua guri de evacuare după trecerea lor prin doua decantoare de tip Imhoff (nefuncţionale). Lungimea colectoarelor este de 16,45 km. Apele pluviale sunt colectate prin intermediul reţelei de canalizare din tuburi de beton cu Dn = 300 mm, evacuarea acestora realizându-se direct in râul Hartibaciu după trecerea lor in prealabil printr-un decantor de tip Imhoff (nefuncţional). Lungimea totala a reţelei de canalizare pluviala este de 3,8 km. Este prevăzută construirea de noi colectoare si extinderea reţelei de canalizare cu lungimea totală de 4080 m din conducte de PVC cu diametre cuprinse intre 300 si 500 mm.

Tabelul 32 . Date referitoare la volumule de apă evacuate zilnic Volum total evacuat Zilnic m3 Categoria apei Receptori

autorizaţi maxim mediu minim

Anual mii mc

Q orar max.(l/s) Obs.

Orasenesti r. Hartibaciu 4752 3880 3027 1416 55 Pluviale r. Hartibaciu

Se propune realizarea unei staţii de epurare mecano – biologica cu CONTACTORI BIOLOGICI ROTATIVI cu capacitatea orara maxima Qh max = 444mc/h, propusă a fi amplasată în partea aval a oraşului pe malul stâng al râului Hârtibaciu.

5. Reţele de telecomunicaţii, comunicaţii date şi internet

Extinderea şi modernizarea centralelor telefonice în ultimii ani, a condus la creşterea numărului de abonaţi în reţeaua de telefonie fixă.

Oferta comercială în domeniul telecomunicaţiilor este dominată de Compania naţională de telefonie fixă RomTelecom şi de companiile de telefonie mobilă, cu acoperire naţională Orange, Vodafone, Zapp şi Cosmote. Trebuie menţionat faptul că în 2003, an în care a fost lansat serviciul Astral Telefix, societatea RomTelecom a pierdut monopolul asupra reţelei de telefonie fixă. Din acel moment au mai apărut şi alţi operatori de telefonie fixă, cel mai important la nivelul Zonei Valea Hârtibaciului, după Romtelecom este RDS (România Data System).

În telecomunicaţii se remarcă un proces alert de modernizare datorită expansiunii tehnicii avansate în telefonia cu fir şi a creşterii gradului de acoperire prin telefonia mobilă. Modernizarea acestui sector va continua şi în viitor prin acţiunea de montare a cablurilor optice, prin extinderea reţelelor digitale şi prin dezvoltarea telefoniei mobile şi a comunicaţiilor prin poşta electronică.

Pe teritoriul Zonei Valea Hârtibaciului se recepţionează programele 1 şi 2 ale Televiziunii Române, precum şi programele televiziunilor particulare ANTENA 1 şi PRO TV care au înfiinţat şi posturi locale. În ultima perioadă s-a dezvoltat reţeaua de televiziune prin cablu, care permite recepţionarea a numeroase alte posturi de televiziune din România şi din străinătate.

98

Piaţa serviciilor Internet este reprezentată în zonă de marii furnizori naţionali, ca de exemplu:

RDS - România Data Systems; Romtelecom – care a preluat Artelecom, furnizează mai multe tipuri de servicii

internet; Vodafone, Orange şi Zapp - furnizori Internet în special pentru abonaţii

serviciilor de telefonie mobilă. Tarifele serviciilor Internet sunt încă mari pentru utilizatorii din România. Datorită

creşterii concurenţei pe această piaţă, tarifele, pentru acest tip de serviciu, tind să scadă, valorile medii rămânând totuşi mai mari decât valorile medii pentru ţările membre UE.

Activităţile de comunicaţii şi reţele de date sunt coordonate de ANRC - Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii: IGCTI – Inspectoratul General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei din cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei.

ECONOMIA

Agricultura Trăsăturile activităţilor agricole din arealul studiat sunt influenţate de o serie de

caracteristici ale cadrului natural (caracteristici morfografice şi morfometrice ale reliefului, particularităţi climatice, resursele de apă, soluri) şi ale celui social-economic (forma de proprietate, organizarea şi raporturile de muncă, dotarea tehnico-materială, conjunctura pieţei). În ciuda unor elemente de restrictivitate, o apreciere preliminară este aceea că se întrunesc condiţii de favorabilitate pentru desfăşurarea unor activităţi agricole şi chiar a unei specializări agricole. În ceea ce priveşte elementele de restrictivitate socio-economică şi tehnico-organizatorică se remarcă faptul că încă nu a fost clarificat în totalitate regimul de proprietate al terenurilor (procesul de retrocedare al terenurilor nu este finalizat pentru toate comunele), există o rată deosebit de redusă a terenurilor agricole exploatate în asociaţie, iar forţa de muncă ocupată în agricultură are o pondere redusă (39% din populaţia ocupată, adică 2994 persoane).

Potenţialul productiv al agriculturii În strânsă corelaţie cu factorii menţionaţi mai sus, în teritoriul analizat se conturează

câteva categorii de areale agricole; diferenţierea lor derivă, pe linie de cauzalitate directă, din caracteristicile morfografice şi pedologice ale teritoriilor în cauză. Arealele de luncă, terase inferioare şi glacisuri este caracterizat de prezenţa solurilor cu fertilitatea cea mai ridicată, şi cu cele mai reduse trăsături de restrictivitate morfometrică, astfel că aici sunt dominante culturile cu valoare ridicată pe piaţa produselor agro-alimentare. O mare parte din aceste areale au terenurile încadrate în clasele de fertilitate 2 şi 3 cu un potenţial productiv ridicat. Conţinutul de humus este de 4,5 – 7%. Sunt soluri profunde, de culoare închisă, au un grad înalt de fertilitate, fiind favorabile unei game largi de culturi agricole : legume, sfeclă de zahăr, porumb, plante furajere sămânţoase şi rădăcinoase.

Arealele versanţilor cu înclinare mică şi medie, caracterizat de dominanţa faeziomurilor tipice, de fertilitate medie, la care se adaugă eutricambosoluri şi luvosoluri, faeziomuri clinogleice, fapt ce a favorizat mixarea modurilor de utilizare a terenurilor, fiind prezente atât terenurile arabile, cât şi păşunile şi fâneţele, fapt ce induce prezenţa culturilor de câmp, dominant cerealiere, şi a activităţilor de creştere a animalelor (ovine, caprine, bovine). Se remarcă faptul că livezile şi viile au suprafeţe restrânse, în ciuda largii extensiuni a pantelor moderate, care chiar şi în condiţiile expoziţiei sudice sunt rar utilizate în acest scop.

99

Acest lucru se datorează particularităţilor climatice, în care frecvenţa ridicată a îngheţurilor târzii şi a brumelor timpurii, a invaziilor de mase de aer rece din masivele montane învecinate, se constituie ca şi factori restrictivi. În aceste areale sunt prezente soluri din clasele a 3-a şi a 4-a de fertilitate formate sub păduri de stejar (Quercus petraea, Quercus robur), fag (Fagus sylvatica). Se cultivă cu rezultate bune cerealele (porumbul, grâul, orzul şi secara), cartoful, şi plantele de nutreţ (trifoiul şi lucerna).

Arealele interfluviale, în care folosinţa agricolă este mai restrânsă, în condiţiile în care aici au o frecvenţă ridicată suprafeţele forestiere. Utilizarea agricolă, este legată în principal de utilizarea pastorală a păşunilor şi mai rar de cultivarea cerealelor sau plantelor furajere, în condiţiile în care aici sunt dominante soluri încadrate în categoria a 4-a de fertilitate.

Structura fondului funciar agricol Un important factor de favorabilitate în raport cu activităţile agricole derivă din

ponderea ridicată a terenurilor agricole. În ansamblu, pentru teritoriul studiat, aceste terenuri deţin 70% din totalul suprafeţei (fig. 20). Variabilitatea acestui indicator este destul de mare la nivelul unităţilor administrativ – teritoriale, de la 57% în comuna Vurpăr, la 93% în comuna Nocrich, în timp ce mai mult de jumătate dintre comune sunt caracterizate de valori cuprinse între 65 şi 80% (Tabelul 33).

O altă caracteristică este aceea că terenurile agricole prezintă o structură în care se remarcă dominanţa păşunilor şi fâneţelor, care totalizează 56% din suprafaţa agricolă, în timp ce terenurile arabile deţin puţin peste 40% din suprafaţa agricolă (fig. 21). Cele mai mari ponderi ale suprafeţelor de păşuni şi fânaţe sunt prezente în comunele Merghindeal, Bruiu, Chirpăr, Vurpăr, Brădeni, Nocrich şi Roşia, depăşind, cu valori cuprinse între 55 şi 66 % din suprafaţa terenurilor agricole. În ceea ce priveşte suprafaţa cu păşuni şi fânaţe, mai trebuie remarcat faptul că în unele comune (Vurpăr, Roşia, Marpod) acestea au fost certificate ca fiind “ecologice”, fapt ce a condus la obţinerea unor importante producţii ecologice de

lapte, ce constituie un atu important pentru producătorii respectivi. Ponderea terenurilor arabile prezintă, la rândul ei, o variabilitate destul de mare în

cadrul unităţilor administrativ – teritoriale, începând de la 33% în cazul comunei Merghindeal, la peste 50% la nivelul unităţilor administrativ – teritoriale Marpod, Agnita şi Bârghiş. În ceea ce priveşte păşunile şi fâneţele, se remarcă faptul că în 11 din cele 13 unităţi teritorial administrative ponderea acestora depăşeşte 50% din suprafaţa agricolă, cele mai mari valori fiind înregistrate în comunele Chirpăr, Bruiu şi Merghindeal, fiecare cu peste 60% (fig. 23, fig. 24), fapt ce reprezintă o premisă deosebit de favorabilă pentru desfăşurarea activităţilor zootehnice.

Structura fondului funciar în unităţile administrativ-teritoriale din bazinul văii

Hârtibaciu

70%

25%

5%

AgricolForestierAlte categorii

Fig. 20. Structura fondului funciar înunităţile adminsitrativ – teritoriale dinbazinul văii Hârtibaciu

Structura terenurilor agricole în unităţile teritorial-administrative din bazinul hidrografic Hârtibaciu

43%

21%

35%

1% 0%

ArabilFâneţe PăşuniLiveziVii

Fig. 21. Structura terenurilor agricole în unităţile adminsitrativ – teritorialedinbazinul văii Hârtibaciu

83981 ha

100

Structura terenurilor agricole în comuna

Nocrich

43%

17%

40% ArabilFâneţe Păşuni

Structura terenurilor agricole în comuna Roşia

42%

16%

39%

3%

ArabilFâneţe PăşuniLivezi

Fig. 23. Structura terenurilor agricole în unităţile adminsitrativ –

teritoriale din bazinul văii Hârtibaciu (I)

Fig. 22. Ponderea suprafeţei arabile din suprafaţa agricolă (%) în anul 2008

101

Structura terenurilor agricole în oraşul Agnita

51%

25%

22%2%

ArabilFâneţe PăşuniLivezi

Structura terenurilor agricole în comuna Alţâna

47%

24%

29%

ArabilFâneţe Păşuni

Structura terenurilor agricole în comuna Bârghiş

52%

22%

25%

1%

ArabilFâneţe PăşuniLivezi

Structura terenurilor agricole în comuna Brădeni

43%

26%

31%

ArabilFâneţe Păşuni

Structura terenurilor agricole în comuna Bruiu

39%

28%

33%ArabilFâneţe Păşuni

Structura terenurilor agricole în comuna Chirpăr

39%

24%

36%

1%

ArabilFâneţe PăşuniLivezi

Structura terenurilor agricole în comuna Iacobeni

46%

19%

35%ArabilFâneţe Păşuni

Structura terenurilor agricole în comuna Marpod

50%

20%

30%

ArabilFâneţe Păşuni

Structura terenurilor agricole în comuna Merghindeal

33%

14%

52%

1%

ArabilFâneţe PăşuniLivezi

Structura terenurilor agricole în comuna Mihăileni

46%

20%

34%ArabilFâneţe Păşuni

Fig. 24. Structura terenurilor agricole în unităţile adminsitrativ – teritoriale din bazinul văii Hârtibaciu (II)

102

Tabelul 33. Ponderea terenurilor agricole în unităţile adminsitrativ – teritoriale din bazinul văii Hârtibaciu

Nr. crt.

Unitatea teritorial - administrativă

Suprafaţa totală (ha)

Ponderea terenurilor agricole (%)

1. Agnita 9622 65 2. Alţâna 8019 75 3. Bârghiş 10276 80 4. Brădeni 7819 73 5. Bruiu 9707 59 6. Chirpăr 10039 76 7. Iacobeni 10345 67 8. Marpod 5181 85 9. Merghindeal 5983 77 10. Mihăileni 7769 59 11. Nocrich 11583 93 12. Roşia 15539 65 13. Vurpăr 7042 57

Fig. 25. Ponderea suprafeţei cu păşuni şi fâneţe din suprafaţa agricolă (%) în anul 2008

103

Dotarea cu tractoare agricole în unităţile teritorial-administrative din bazinul hidrografic Hârtibaciu (ha/tractor)

24,0

2

36,7

4

39,5

1

43,6

0

51,7

1

56,1

8

60,7

6 102,

75

103,

14

105,

56

107,

51 158,

14

166,

88

020406080

100120140160180

Noc

rich

Brăd

eni

Agn

ita

Roş

ia

Bru

iu

Chi

rpăr

Mer

ghin

deal

Bârg

hiş

Alţâ

na

Vur

păr

Iaco

beni

Mihăi

leni

Mar

pod

Fig. 27. Dotarea cu tractoare agricole în unităţile teritorial-administrative din bazinul hidrografic Hârtibaciu (ha/tractor)

Fig. 26. Gradul de mecanizare al agriculturii (ha/tractor)

104

Fig. 28. Suprafaţa agricolă pe locuitor în anul (a) şi suprafaţa arabilă pe locuitor în anul 2008

a.

b.

105

Un aspect particular este reprezentat de ponderea foarte redusă a livezilor şi viilor. Acest lucru se datorează în bună măsură caracteristicilor climatice restrictive care au indus la astfel de adptări ale modului de utilizare agricolă a terenurilor. Suprafaţa însumată a viilor şi livezilor reprezintă sub 1%, uşor mai ridicate fiind ponderea acestor terenuri în comunele Vurpăr şi Roşia.

Terenurile forestiere deţin 25 % din totalul fondului funciar. În structura pe specii a pădurilor se remarcă ponderea ridicată a celor cu valoare economică ridicată – cvercinee, la care se adaugă varietăţi de carpenus şi fagus. Mecanizarea agriculturii Analiza parcului de utilaje agricole existent la nivelul unităţilor administrativ – teritoriale componente ale arealului analizat scoate în evidenţă următoarele:

• Gradul de mecanizare al agriculturii (suprafaţa de teren arabil + plantaţii ce revine la un tractor fizic) relevă o situaţia cu un puternic deficit. Astfel, media este de 68,1 ha/tractor, apropiată de media mondială. Analiza la nivelul UAT-urilor relevă însă discrepanţe semnificative. Cele mai mari valori sunt înregistrate în comunele Marpod, Mihăileni, Iacobeni, Vurpăr, Alţâna şi Bârghiş unde suprafaţa de teren arabil şi plantaţii ce revine unui tractor depăşeşte 100 ha. Cea mai favorabilă situaţie se înregistrează în comunele Nocrich şi Brădeni, cu valori de sub 40 ha/tractor. Structura deficitară pe tipuri de utilaje agricole face dificilă practicarea unei agriculturi mecanizate şi contribuie în mod hotărâtor la plafonarea productivităţii, atât în sectorul agricol vegetal, cât şi în acela zootehnic.

• Dotarea cu alte tipuri de maşini şi utilaje agricole este relativ asemănătoare, cu deficienţe la nivelul numărului de combinelor, maşinilor de balotat şi semănătorilor, fapt ce necesită eforturi de investiţii substanţiale, în condiţiile în care creşterea gradului de mecanizare poate contribui semnificativ la creşterea productivităţii agriculturii, atât în sectorul vegetal cât şi în cel zootehnic.

D. Nivelul de productivitate al agriculturii

Suprafaţă agricolă ce revine în medie unui locuitor la nivelul judeţului este de 2,41 ha teren agricol. Faţă de această valoare medie, cifrele variază de la 0,54 ha în teritoriul administrativ al oraşului Agnita, la 7,75 ha/ locuitor în comuna Bruiu (fig. 28.a.). Se remarcă faptul că 9 din cele 13 unităţi administrativ – teritoriale au valori care depăşesc media, constituindu-se ca un punct forte ce trebuie valorificat la maximum. Parametrul menţionat mai sus oferă un indiciu important despre resursele agricole ale teritoriului analizat. Mult mai sugestiv însă pentru activitatea din agricultură este indicatorul suprafaţă arabilă/locuitor, care face o trimitere directă asupra activităţilor agricole din sectorul vegetal. În acest caz valoarea medie este de 1,04 ha/locuitor. La fel ca şi în cazul precedent, valoarea cea mai redusă este caracteristică pentru teritoriul administrativ al oraşului Agnita (0,27 ha/locuitor), ca o reflectare directă a unui mod particular de utilizare a terenurilor într-un areal urban şi periurban. Cele mai ridicate valori sunt specifice unităţilor teritorial-administrative din partea transversal-mediană (Mihăileni, Alţâna, Bruiu, Chirpăr), la care se adaugă comunele Merghindeal şi Marpod (fig. 28.b.). Ultima dintre ele prezintă cele mai ridicate valori, atipice chiar pentru arealul studiat, fapt ce se datorează unor fenomene sociale manifestate după 1990, care au avut ca rezultat o depopulare masivă şi bruscă a localităţilor, fără o compensare demografică pe măsură. Aceeaşi cauză stă, de fapt, la baza valorilor ridicate ale acestui parametru pe care multe dintre comunele din acest areal le înregistrează.

106

Structura terenurilor cultivate şi a producţiei agricole În condiţiile unei oarecare uniformităţi a caracteristicilor cadrului fizico-geografic,

structura terenurilor cultivate se prezintă relativ omogen în toate cele 13 unităţi teritorial-administrative analizate. Trăsătura definitorie derivă din dominanţa terenurilor cultivate cu plantelor furajere (6385 ha) şi poziţionarea pe un loc secund a suprafeţelor cultivate cu cereale (4508 ha). Terenurile arabile, care ocupă o suprafaţă de 36444 ha, sunt cultivate într-o proporţie de sub 50%, restul fiind în stare de conservare, ca urmare a costurilor ridicate a exploatării lor. Valori mai ridicate ale terenurilor arabile necultivate au fost înregistrate (anul 2008) în comunele Mihăileni şi Bruiu. O altă caracteristică a structurii terenurilor cultivate este aceea a lipsei culturilor de plante tehnice, în ciuda unor elemente de favorabilitate climatică şi pedologică, fapt ce contribuie la scăderea valorică a producţiei agricole în ansamblu.

În funcţie de factorii agroecologici şi cerinţele pieţei, la care se adaugă elementele induse de tradiţie, structura producţiei agricole vegetale este caracterizată de ponderi reduse ale grâului şi altor cereale păioase şi o pondere ridicată a porumbului, (cu o producţie în anul 2008 de aproape 10000 tone). Producţia de porumb boabe deţine o pondere importantă

(38%), fiind o plantă cu valenţe multiple – hrană pentru om, plantă furajeră, plantă industrială (ulei, alcool), sursă de energie primară. La nivel de UAT, cele mai ridicate ponderi ale producţiei de porumb se înregistrează în comunele Iacobeni (52%), Brădeni (55%), şi Marpod (88%). În ceea ce priveşte producţia de legume şi zarzavaturi, aceasta se realizează doar în gospodăriile populaţiei, vizând acoperirea necesarului consumului propriu, dar cu pondere redusă a cantităţilor destinate comercializării. Aceeaşi orientare spre producţia pentru consumul propriu se asociază şi în cazul culturii cartofului,

cantitatea de cartofi produsă în anul 2008 fiind de 5619 tone, rezultând o producţie de 161,5 kg/locuitor. Cele mai ridicate ponderi ale producţiei de cartofi în totalul producţiei vegetale se înregistrează în comunele Alţâna (46%) şi Nocrich (37%) şi Bârghiş (37%). În conformitate cu suprafeţele reduse aferente livezilor şi viilor, producţiile de fructe şi struguri sunt foarte reduse.

Creşterea animalelor se conturează ca fiind cea mai bine reprezentată ramură agricolă în cadrul teritoriului analizat. Suprafaţa mare a păşunilor şi fâneţelor a favorizat specializarea pe creşterea animalelor, atât la nivelul gospodăriilor, cât şi la nivelul fermelor de profil. O remarcă aparte trebuie făcută asupra numărului ridicat de producători individuali care deţin microferme de animale.

Această caracteristică este oarecum atipică pentru un teritoriu agricol din zona de podiş; ea s-a conturat însă ca urmare a dificultăţilor legate de declinul producţiei din sectorul vegetal, unde au dispărut unele culturi, cum ar fi cele de plante tehnice, dar şi ca urmare a necesităţii asigurării unor surse de existenţă pentru comunităţile umane respective, acestea adaptându-se condiţiilor economice generale. Trebuie remarcat însă că această specializare are un potenţial deosebit de augmentare, luând în considerare atuurile naturale dar şi posibilităţile derivate din subvenţionarea de către Stat a sectorului animalier, astfel încât acesta să facă faţă concurenţei pe piaţa produselor agroalimentare în raport cu produsele similare din alte ţări europene. O trăsătură particulară a creşterii animalelor este constituită de specializarea pe creşterea ovinelor şi caprinelor, a căror număr total era în anul 2008 de

Structura producţiei agricole vegetale în unităţile teritorial-administrative din bazinul

hidrografic Hârtibaciu8%

38%

22%

9%

0%

23%GrâuPorumbCartofiFructeStruguriLegume

Fig. 29. Structura producţiei vegetale în unităţile adminsitrativ – teritoriale din

bazinul văii Hârtibaciu.

107

76500 de capete, ceea ce reprezintă aproape 18% din efectivul de ovine şi caprine al judeţului Sibiu.

Fig. 30. Efectivul de ovine şi caprine în anul 2008

Densitatea ovinelor şi caprinelor la nivelul unităţilor teritorial-administrative din bazinul văii Hârtibaciu (capete/100 ha păşuni şi fâneţe)

568,29

376,54

236,60 221,63 181,60 181,05 162,97 151,22 144,54 113,71 107,71 107,62

0100200300400500600

Roş

ia

Vurpăr

Noc

rich

Bră

deni

Brui

u

Alţâ

na

Agni

ta

Mihăi

leni

Bâr

ghiş

Chi

rpăr

Mar

pod

Iaco

beni

Fig. 31. Densitatea ovinelor şi caprinelor la nivelul unităţilor administrativ – teritoriale din bazinul văii Hârtibaciu (capete/100 ha păşuni şi fâneţe)

108

Valori superioare mediei de 5884,6 capete sunt înregistrate în comunele Marpod, Alţâna, Chirpăr, Iacobeni, Nocrich, Vurpăr şi Roşia, ultimele două comune având fiecare peste 12000 de capete, în timp ce în comunele Bruiu şi Merghindeal sun înregistrate cele mai reduse efective (3296 capete, respectiv 2736 capete).

Un indicator deosebit de sugestiv in raport cu creşterea ovinelor şi caprinelor este reprezentat de densitatea specifică a acestora. Pentru arealul analizat media este de 182,27 capete/100 ha păşuni şi fâneţe, cele mai mari valori fiind înregistrate în comunele Roşia, Vurpăr, Nocrich, Brădeni şi Bruiu. La cealaltă extremă se situează comuna Merghindeal, cu valori de sub 100 capete/100 ha de păşuni şi fâneţe. Pentru această din urmă comună se impune sublinierea unei disfuncţii majore în domeniul creşterii animalelor. Aceasta derivă din slaba valorificare a suprafeţelor de păşuni şi fâneţe, fapt reflectat în valorile cele mai mici ale densităţii de ovine şi caprine, precum şi în ceea ce priveşte densitatea U.V.M./100 ha teren agricol (fig. 38). Acest fapt este cu atât mai acut cu cât această unitate teritorial - administrativă deţine cea mai mare pondere de păşuni şi fâneţe dintre unităţile administrativ – teritoriale ale arealului analizat.

Structura efectivelor de animale în comuna Nocrich

9%

3%

1%

48%

39%BovineCabalinePorcineOvine şi caprinePăsări

Structura efectivelor de animale în comuna Roşia

6%

0%

7%

61%

26%BovineCabalinePorcineOvine şi caprinePăsări

Structura efectivelor de animale în comuna Vurpăr

3%

1%

3%

71%

22%BovineCabalinePorcineOvine şi caprinePăsări

Fig. 32. Structura efectivelor de animale în

unităţile teritorial-administrative din bazinul hidrografic Hârtibaciu (I)

109

Structura efectivelor de animale în oraşul Agnita

9%

2%

4%

25%60%

BovineCabalinePorcineOvine şi caprinePăsări

Structura efectivelor de animale în comuna Alţâna

3%

2%

3%

53%

39%BovineCabalinePorcineOvine şi caprinePăsări

Structura efectivelor de animale în comuna

Bârghiş4%

2%

7%

27%60%

BovineCabalinePorcineOvine şi caprinePăsări

Structura efectivelor de animale în comuna Brădeni

5%

2%

2%

54%

37%BovineCabalinePorcineOvine şi caprinePăsări

Structura efectivelor de animale în comuna

Bruiu

10%

1%

4%

71%

14%

BovineCabalinePorcineOvine şi caprinePăsări

Structura efectivelor de animale în comuna Chirpăr

5%

2%

12%

36%

45%

BovineCabalinePorcineOvine şi caprinePăsări

Structura efectivelor de animale în comuna

Iacobeni7%

3%

1%

47%

42%

BovineCabalinePorcineOvine şi caprinePăsări

Structura efectivelor de animale în comuna Marpod

5%

1%

4%

69%

21%BovineCabalinePorcineOvine şi caprinePăsări

Structura efectivelor de animale în comuna

Merghindeal6%

3%

4%

47%

40%BovineCabalinePorcineOvine şi caprinePăsări

Structura efectivelor de animale în comuna Mihăileni

3%

1%

9%

50%

37%BovineCabalinePorcineOvine şi caprinePăsări

Fig. 33. Structura efectivelor de animale în unităţile teritorial-administrative din bazinul hidrografic Hârtibaciu (II)

110

Chiar dacă nu impresionează prin numărul de capete, creşterea bovinelor totalizează un număr de peste 8500 capete are o importanţă aparte în teritoriul analizat. Acest lucru se datorează, pe de o parte faptului că bovinele contribuie în mod hotărâtor la creşterea valorii indicatorului U.V.M., (peste o treime), iar pe de altă parte datorită faptului că în profil teritorial efective importante sunt înregistrate în cadrul fermelor şi microfermelor, care se constituie astfel ca nuclee foarte importante pentru dezvoltarea pe viitor a acestui segment agrozootehnic.

Creşterea porcinelor se constituie ca un sector slab reprezentat în raport cu condiţiile de favorabilitate. Acest lucru se datorează în special suprafeţelor reduse cultivate cu porumb, plantă care susţine de obicei creşterea intensivă a porcinelor. La nivelul întregului teritoriu analizat efectivele de porcine depăşesc cu puţin 8200 de capete, fără a se regăsi în cadrul unor ferme specializate în creşterea lor.

Creşterea păsărilor se constituie ca un subdomeniu puţin dezvoltat, fapt reflectat în cuantumul principalilor indicator de caracterizare. Astfel, efectivele de păsări totalizează un număr de 62187 de capete, ceea ce reprezintă echivalentul a 3% U.V.M. la din totalul efectivelor de animale. Acest lucru este datorat în principal faptului că gospodăriile individuale deţin efective reduse, optimizate pentru consumul propriu, în timp ce fermele specializate pe creşterea păsărilor lipsesc.

Valorificând prezenţa unităţilor lacustre de la Brădeni a fost dezvoltată şi o fermă piscicolă specializată în ciprinicultură.

Un subdomeniu cu potenţial deosebit de dezvoltare îl reprezintă albinăritul, în condiţiile în care la nivelul întregului areal sunt înregistrate un număr de peste 5300 familii de

Fig. 34. Densitatea U.V.M./100 ha teren agricol în anul 2008

111

albine. Numărul cel mai mare de familii de albine este înregistrat în oraşul Agnita (1920 familii) şi în comunele Bârghiş (530 familii) şi Iacobeni (510 familii). Flora spontană bogată şi diversă la care se adaugă prezenţa culturilor cu potenţial melifer şi polenifer crescut, cum sunt porumbul şi trifoiul, se constituie ca elemente de favorabilitate care au influenţat direct creşterea numărului de familii de albine. Totodată, acest subdomeniu agricol a primit o consistenţă crescută în ultimii ani datorită contextului economic restrictiv care a indus necesitatea găsirii unor forme complementare de forme de subzistenţă economică; apicultura, prin produsele rezultate – miere, polen, propolis – asigură venituri suplimentare celor care o practică.

Transformarea efectivului total de animale în U.V.M. (pe baza coeficienţilor specifici de convertire) şi raportarea la suprafaţa de teren agricol indică o densitate medie de 28,65 U.V.M./100 ha teren agricol. La nivelul UAT-urilor din teritoriul analizat, valorile se încadrează între 17,9 U.V.M./100 ha teren agricol la Bruiu şi 65,6 U.V.M./100 ha teren agricol la Vurpăr. În jumătatea superioară a clasamentului se situează Agnita (48,2 U.V.M./100 ha teren agricol), Roşia (36,3 U.V.M./100 ha teren agricol), Iacobeni (35,2 U.V.M./100 ha teren agricol), Marpod (33,2 U.V.M./100 ha teren agricol) şi Bârghiş (32,8 U.V.M./100 ha teren agricol).

În ceea ce priveşte raportarea indicatorului U.V.M. la numărul de locuitori rezultă o situaţie deficitară pentru ansamblul teritoriului analizat (0,76 U.V.M./locuitor). Analizând acest indicator la nivelul unităţilor administrativ – teritoriale se constată diferenţieri semnificative între acestea, valorile extreme fiind înregistrate în cazul comunei Marpod (1,72 U.V.M./locuitor) şi a oraşului Agnita (0,26 U.V.M./locuitor). Se remarcă faptul că doar în cinci cazuri valorile sunt subunitare (Alţâna, Iacobeni, Merghindeal, Roşia şi Agnita), semnalând un deficit, în timp ce pentru celelalte comune valorile supraunitare semnalează o situaţie satisfăcătoare, posibil însă a fi îmbunătăţită în ambele cazuri prin intensivizarea sectorului zootehnic.

Sinteza informaţiilor referitoare la agricultură în bazinul Văii Hârtibaciu permite evidenţierea unor disfuncţionalităţi, după cum urmează:

• gradul redus de tehnologizare a agriculturii (mecanizare, selecţionarea seminţelor şi a raselor de animale);

• ponderea redusă a salariaţilor în cadrul forţei de muncă; • dominanţa agriculturii de tip extensiv; • numărul redus al fermelor agricole; • lipsa plantelor tehnice din structura culturilor agricole; • slaba dezvoltare a legumiculturii, pe fondul unei capacităţi reduse a serelor şi

solariilor; • valorificarea parţială a potenţialului oferit de ponderea crescută a pajiştilor şi

păşunilor; • ponderea ridicată a terenurilor arabile neutilizate; • deficienţele în sistemul de colectare şi prelucrare a laptelui, fapt ce induce

descurajarea producătorilor individuali locali; • lipsa unui brand local pentru produsele agricole (ex. lactate ecologice marca

„Hârtibaciu”) • neaccesarea fondurilor europene pentru dezvoltare rurală în domeniul economic şi

agricol în special.

112

Industria şi serviciile Până la începutul anilor 1990 profilul economic al oraşului Agnita era unul

industrial, în condiţiile în care unităţile industriale existente aici, deşi puţine la număr, reuşeau să absoarbă un număr de ~ 6000 de angajaţi. Restructurarea economică de la nivel naţional a

Strucura efectivelor de animale convertite în U.V.M. la nivelul unităţilor administrativ -

teritoriale din bazinul văii Hârtibaciu

32%

11%7%

47%

3%

BovineCabalinePorcineOvine şi caprinePăsări

Fig. 36. Structura efectivelor de animaleconvertite în U.V.M. în unităţile adminsitrativ– teritoriale din bazinul văii Hârtibaciu.

Fig. 35. Structura efectivelor de animale înunităţile adminsitrativ – teritoriale din bazinulvăii Hârtibaciu.

Structura efectivelor de animale în unităţile teritorial-administrative din bazinul hidrografic

Hârtibaciu

49%

39%

5%2%5%

BovineCabalinePorcineOvine şi caprinePăsări

Total unităţi vită mare la nivelul unităţilor teritorial-administrative din bazinul văii Hârtibaciu

3665,132996,4 2840,9 2630,6 2475,5 2406,05 2104,5

1608,14 1469,17 1464,84 1269,6 1026,64 967,7

0500

1000150020002500300035004000

Roş

ia

Agn

ita

Noc

rich

Vur

păr

Iaco

beni

Bâr

ghiş

Chi

rpăr

Alţâ

na

Bră

deni

Mar

pod

Mihăi

leni

Bru

iu

Mer

ghin

deal

Fig. 37. Total U.V.M. la nivelul unităţilor teritorial-administrative din bazinul hidrografic Hârtibaciu

Raportul U.V.M./locuitor în unităţile teritorial-administrative din bazinul hidrografic Hârtibaciu

1,72

1,39

1,37

1,36

1,13

1,08

1,04

1,01

0,96

0,95

0,76

0,73

0,00

0,50

1,00

1,50

2,00

Mar

pod

Bru

iu

Chi

rpăr

Mihăi

leni

Bârg

hiş

Vur

păr

Brăd

eni

Noc

rich

Alţâ

na

Iaco

beni

Mer

ghin

deal

Roş

ia

Fig. 38. Raportul U.V.M./locuitor la nivelul unităţilor teritorial-administrative din bazinul hidrografic Hârtibaciu

113

avut efecte şi asupra agenţilor economici din acest oraş, astfel că în prezent oraşul se află încă într-o prelungită fază de restructurare a unităţilor industriale. În anul 2007 profilul economic al oraşului, după numărul de agenţi economici pe ramuri de activitate economică, era unul dominat de servicii, în condiţiile în care 76,44% dintre cei 265 de agenţi economici, îşi desfăşurau activitatea în domeniul prestărilor de servicii şi al comerţului.

Situaţia se prezintă diferit în ceea ce priveşte ponderea populaţiei pe ramuri de activitate. Astfel, doar 31% din populaţiei era ocupată în sectorul serviciilor, în condiţiile în care 62% din populaţia ocupată se regăsea în sectorul industrial. Această discrepantă relevă faptul că în domeniul serviciilor numărul mediu al angajaţilor/agent economic era de 6,61, în timp ce în domeniul industrial acest raport era de 26,9 angajaţi/agent economic.

Numărul mic al angajaţilor în cadrul agenţilor economici este explicat prin stadiul incipient de dezvoltare în care marea majoritate a agenţilor economici se găsesc, după perioada de intensă restructurare pe care economia oraşului a suferit-o. De la această tentă generală se abat doar câţiva agenţi economici din domeniul industrial: INCSTAR (460 de angajaţi), AMT (242 angajaţi), VICLA (210 angajaţi).

Î

n ceea ce priveşte domeniul de activitate al agenţilor economici se remarcă şi faptul că, după o pondere însemnată (~26%) desfăşoară activităţi în domeniul construcţiilor şi al materialelor de construcţii. Celelalte domenii industriale sunt mai slab reprezentate ca şi număr de agenţi

Ponderea agenţilor economici pe ramuri de activitate în oraşul Agnita

26,15%

0,71%

3,53%

2,83%

0,35%30,04%

36,40%

Construcţii şi materialede construcţii

Construcţii de maşini şiprelucrarea metalelorPrelucrarea lemnului

Confecţii textile

Produse alimentare

Comerţ

Prestări servicii

Fig. 39. Ponderea agenţilor economici pe ramuri de activitate în oraşul Agnita (în anul 2007)

Ponderea populaţiei ocupate pe ramuri de activitate în oraşul Agnita

62%7%

31%Populaţia ocupatăîn industriePopulaţia ocupatăîn agriculturăPopulaţia ocupatăîn servicii

Fig. 40. Ponderea populaţiei ocupate peramuri de activitate în oraşul Agnita, în anul2007

Structura ocupaţională a populaţiei în oraşul Agnita

3%

95%

2%

LiberprofesioniştiSalariaţi

Agricultori

Fig. 41. Structura ocupaţională a populaţieiîn oraşul Agnita, în anul 2007

114

economici: prelucrarea lemnului (~3%), industria uşoară (textile şi încălţăminte ~2%).

Tabelul 34. Valoarea cifrei de afaceri (CAF) şi numărul de angajaţi la principalele unităţi industrial din oraşul Agnita în anul 2007

Nr. crt. Denumirea Domeniu de activitate CAF Nr. angajaţi CAF/ angajat

1. INCSTAR Industria încălţămintei 9823601 460 21355,65

2. VICLA Industria lemnului 8367326 210 39844,41

3. AGNETEN MOBILA

TAPIŢATĂ

Industria lemnului 6121193 242 25294,19

4. ELEGANT LIGNUM

Industria lemnului 2454848 30 81828,27

În mod paradoxal, cele mai mari unităţi industriale, atât după numărul de angajaţi, cât şi după cifra de afaceri, îşi desfăşurau activitatea în domeniul preluării lemnului şi al producţiei de încălţăminte. Se remarcă însă că productivitatea muncii variază foarte mult, în funcţie de mai mulţi factori, hotărâtor fiind calitatea produselor finite şi poziţionarea ca brand la nivel naţional al firmei respective. În aceste condiţii, cele mai valori ale raportului CAF/angajat se înregistrează în domeniul prelucrării lemnului, mai exact în producţia de

parchet şi pardoseală din lemn (Elegant Lignum şi Vicla), urmate de producţia de scaune şi mobilă tapiţată (AMT) şi abia apoi de producţia de încălţăminte (INCSTAR).

În cadrul activităţilor terţiare, ponderea cea mai ridicată o au activităţile comerciale, de reparare şi întreţinere a autovehiculelor şi bunurilor casnice. Ea este urmată de sănătate şi activităţi sociale, administraţie publică şi învăţământ. Remarcăm ponderea destul de ridicată a personalului angajat în administraţia publică, într-un fel explicabilă prin calitatea de centru urban polarizator pe care sil- manifestă în acest domeniu oraşul Agnita. O pondere redusă, o are personalul ocupat în hotelărie şi restaurante, fapt explicabil prin nivelul redus de dezvoltare a turismului atât în oraşul Agnita cât şi în comunele învecinate, precum şi datorită unui nivel economic redus, caracteristic pentru întreaga populaţie a regiunii. În domeniul financiar-bancar se remarcă prezenţa unor filiale ale unor instituţii de profil: Banca Comercială Română, Banca Română de Dezvoltare şi Raiffeisen Bank, care facilitează desfăşurarea operaţiunilor bancare pentru persoanele fizice şi juridice din oraş şi din comunele învecinate.

La nivelul comunelor analizate industria, ca şi ramură economică, prezintă o dispunere insulară şi fragilitate economică. Cea mai bine reprezentată ca şi frecvenţă este industria extractivă, în condiţiile în care pe teritoriul mai multor comune se găsesc amplasate sonde de extracţie a gazelor naturale, în condiţiile în care teritoriul studiat se suprapune pe

Ponderea agenţilor economici după statutul funcţional în oraşul Agnita în anul 2007

23%

77%

Agenţi economici fărăactivitateAgenţi economicifuncţionali

Fig. 42. Ponderea agenţilor economici după statutul funcţional în oraşul Agnita în anul

2007.

115

structurile de tip dom aparţinând Podişului Transilvaniei. Astfel de puncte de exploatare sunt prezente la Alţâna, Bârghiş, Brădeni, Chirpăr, Marpod şi Nocrich.

Celelalte ramuri industriale prezente sunt reprezentate de prelucrarea lemnului (Nocrich, Iacobeni), tâmplărie PVC (Marpod), industria materialelor de construcţii (Marpod), industria tricotajelor şi textilelor (Nocrich) şi industria de panificaţie (Nocrich). O notă aparte este indusă de prezenţa unor unităţi de prelucrare a laptelui (Marpod, Nocrich), unele din ele având regim ecologic de procesare. Aşa este cazul unităţii de prelucrare a laptelui de la Ţichindeal, care s-a specializat pe prelucrarea laptelui cu certificat „eco” provenit de la producătorii din comunele Vurpăr, Roşia şi parţial Marpod.

Disfuncţionalităţi la nivelul industriei şi serviciilor Sinteza informaţiilor referitoare la industria şi serviciile din unităţile administrativ -

teritoriale în bazinul Văii Hârtibaciu permite evidenţierea unor disfuncţionalităţi, după cum urmează

• valorificare redusă a potenţialului economic oferit de specializarea zootehnică a comunelor învecinate Agnitei şi lipsa unor procesatori locali pentru produsele lactate; lipsa unei unităţi de abatorizare/procesare a cărnii;

• dominanţa agenţilor economici cu capacităţi mici şi mijlocii, cu fragilitate ridicată în raport cu competiţia generată de marile firme judeţene şi naţionale;

• lipsa unor unităţi industriale care să se integreze în lanţul productiv orizontal şi vertical de la nivelul judeţului Sibiu;

• deficitul de agenţii bancare la nivelul centrelor de comună; • accesarea sporadică sau neaccesarea fondurilor structurale pentru domeniul

economic; • lipsa unei strategii de dezvoltare economică integrată a oraşului Agnita şi a

comunelor învecinate; • dezafectarea căii ferate, fapt ce contribuie, alături de starea proastă a căilor rutiere de

comunicaţie, la izolarea economică şi scoaterea arealului de pe traseul fluxurilor de materii prime şi produse finite;

• interesul redus pentru revigorarea unor activităţi economice tradiţionale (cojocărit, prelucrarea artizanală a lemnului, ţesut manual).

3. Turismul Situată în compartimentul central al regiunii de Dezvoltare Centru a României şi cel

nord-vestic al judeţului Sibiu şi, de asemenea, suprapusă integral peste unitatea omonimă de podiş, microregiunea de dezvoltare Hârtibaciu se remarcă, printr-o relativă unitate geografică, marcată de un cadru natural relativ omogen (în comparaţie cu vicinale sudice şi sud-vestice), în care litologia şi evoluţia geologică şi hidrologică au impus o structurare etajată morfologic şi altitudinal şi o fragmentare accentuată exercitată de către afluenţii laterali ai cursului principal (Hârtibaciu). Toate acestea şi-au pus amprenta într-o manieră specifică asupra caracteristicilor climatice şi bioclimatice, asupra prezenţei semnificative a componentei hidrografice şi, nu în ultimul rând, asupra etajării biogeografice.

Ansamblul factorilor naturali, dublat de existenţa şi manifestarea a unui summum de condiţii social-istorice şi economice specifice au condus, în timp, la individualizarea unui ansamblu geografic regional complex şi original, cu reflectare şi materializare directă şi/sau indirectă şi în grade diferite în oferta turistică şi în caracteristicile fenomenului turistic la scară local-regională.

116

Astfel, Microregiunea de Dezvoltare Hârtibaciu deţine suficiente argumente şi din punct de vedere turistic pentru integrarea în turismul naţional-regional şi, de ce nu?, chiar pentru implicarea în turismul internaţional prin atragerea de fluxuri turistice din ţările europene vecine, dar şi situate la distanţe mai mari (îndeosebi pe filieră filo-germană, dar nu numai).

Întregul areal analizat – suprapus Podişului Hârtibaciului – puternic fragmentat de râul Hîrtibaciu şi afluenţii săi – a favorizat o intensă, continuă şi veche populare, dovedită de vestigii arheologice preistorice, dacice şi romane şi continuată în condiţii istorice specifice în feudalism şi epoca modernă.

Componenta antropică a fost constituită şi/sau completată benefic, în timp, atât în mediul urban (Agnita), cât şi rural, de către comunităţi alogene (mai ales cea germană-săsească, colonizată aici începând cu secolul al XII-lea), care şi-au pus o amprentă inconfundabilă asupra habitatului, a modului de utilizare a fondului funciar şi, nu în ultimul rând, asupra mentalităţii cu privire la valorile primordiale.

Toate acestea au condus la individualizarea unui adevărat subsistem uman-habitual, compus din arii de veche şi intensă locuire care au făcut parte integrantă din punct de vedere geografic-uman şi administrativ-teritorial din structurile specifice de tipul Scaunelor săseşti ale provinciei Sibiului şi, ulterior, din ceea ce (prin adăugarea scaunelor Mediaş şi Şeica şi a cetăţii Sighişoara, respectiv a districtelor Braşov şi Bistriţa) s-a numit Universitatea Săsească/UNIVERSITAS SAXORUM (reprezentând unitatea administrativă, juridică şi politică ce îşi va exercita puterea asupra tuturor comunităţilor săseşti din fundus regius/pământul regal începând cu anii 1486-1487).

Amplasarea majorităţii aşezărilor în lungul văilor afluente ale Hârtibaciului sau la confluenţa acestora a permis nu doar individualizarea unor noduri de joncţiune, ci şi a unor axe structurante principale (valea Hârtibaciului) şi secundare (afluenţii acestuia) cu rol major în organizarea teritoriului şi a vieţii cotidiene. Pe acest fond, în proiecţia mentală a locuitorilor zonei, valea este percepută atât ca element peisagistic dominant, ci şi ca spaţiu de vieţuire şi perenitate.

Un rol major în conturarea şi individualizarea zonei Hârtibaciu în raport cu unităţile regionale cu funcţiuni şi extensiuni similare l-a jucat poziţia centrală în cadrul teritoriului analizat a oraşului Agnita şi amplasarea sa la intersecţia drumurilor de legătură între principalele centre urban-comerciale amplasate marginal la distanţe similare în cadrul culoarelor ce bordează Podişul Hârtibaciul (Sibiu înspre sud-vest la 58 km, Mediaş şi Sighişoara înspre nord la 37, respectiv 41 km şi Făgăraş înspre sud-est la 52 km). Acest avantaj competitiv a fost valorificat încă din Evul Mediu, când a devenit „Poartă de sud a Ardealului” (numită astfel de către Matei Corvin în anul 1466), evoluţiile socio-economice şi politice ulterioare conturând şi impunând Agnita – treptat şi printr-o evoluţie spiralată – ca o adevărată „capitală” a zonei Hârtibaciului

În acest context, se impune prezenţa unui potenţial turistic complex, atât natural, cât mai ales antropic, care se constituie ca premisă, factor fundamental şi ofertă turistică primară, fără de care fenomenul turistic nu ar putea exista, din însăşi lipsa obiectului activităţii sale. Resursele turistice ale cadrului natural se remarcă cu mai puţin aplomb sub aspect peisagistic-vizual, dar totuşi îşi aduc aportul la diversificarea şi nuanţarea ofertei turistice generale a microregiunii Hârtibaciului.

În cadrul componentei naturale se detaşează complexul de factori atractivi de factură morfologică cu valoare estetico-peisagistică, ale căror caracteristici esenţiale derivă din diversificarea şi etajarea generală în trepte de la est la vest, ca o reflectare directă a originii şi

117

genezei a formelor majore de relief, a structurii petrografice diversificate, a perioadei de formare şi a caracterului diferenţiat al transformărilor geografice care au urmat.

Din punct de vedere morfometric, relieful relevă gradaţii altimetrice corespunzătoare etajării pe direcţie vest spre est, începând cu culmile deluroase interfluviale care delimitează bazinul Hârtibaciului şi până la nivelul luncilor şi terenurilor joase mlăştinoase sau supuse riscurilor de inundaţii din cadrul drenatorului principal şi ai afluenţilor săi, profilul topografic al reliefului luând forma unei curbe hipsografice ascendente în cadrul căreia survin relative echilibrări orizontale şi salturi altimetrice pe sectoare. Concomitent şi în raport cu gradaţiile altimetrice are loc şi o schimbare a fizionomiei formelor de relief începând cu luncile văilor şi până pe vârful cel mai înalt.

Din punct de vedere al fizionomiei geomorfologice, relieful şi reflectarea acestuia în peisajul geografic relevă o diferenţiere redusă la nivelul categoriilor şi formelor, ponderea cea mai ridicată revenind, desigur, formelor de relief colinar şi de podiş deluros (cuprinse, de regulă, între 500 – 700 m altitudine, cu suprafeţele netede sau uşor vălurite), ce ocupă cea mai mare parte a zonei în studiu.

Cele mai importante dintre alunecările de teren existente (din punct de vedere al suprafeţei afectate, al dimensiunii şi al impactului estetico-peisagistic) sunt glimeele (alunecări masive de teren stabilizate), întâlnite la Agnita, Dealu Frumos, Merghindeal, Movile, Ţeline, Bărcut (zonele sunt în general despădurite), majoritatea glimeelor fiind utilizate agricol.

De altfel, satul Movile mai este denumit şi Satul celor 100 de coline, cea cu numărul 100 fiind aleasă drept suport morfologic pentru evanghelică din localitate.

Dealurile abrupte şi cu vârf ascuţit, formate în urma alunecărilor treptate, constituie un alt element specific zonei, prezenţa acestora impunându-se în peisajul localităţilor Movile, Cornăţel şi Nucet, interesul potenţial pentru un anumit segment de turişti fiind sporit de prezenţa unei flora endemice aparte (orhidee), regăsită cu precădere pe versanţii cu expoziţie sudică.

Potenţialul climatic şi bioclimatic este caracteristic climatului regiunilor de dealuri şi

podişuri cu altitudini absolute cuprinse în ecartul 400-700 m (favorabil tuturor categoriilor de persoane, fiind un bioclimat sedativ indiferent, de cruţare), cu influenţe semnificative datorate circulaţiei vestice şi nord-vestice şi mai puţin a celei polare (căreia i se datorează răcirile de primăvară-vară şi toamnă şi temperaturile foarte coborâte din perioada iernii).

Pe acest fond, principalele elemente care definesc bioclimatul specific zonei au următoarele valori: componenta termică (temperatura medie multianuală 7-9 grade C, însă cu o amplitudine medie anuală relativ ridicată, între 22-24 grade C ), factorul hidric se implică atât prin precipitaţiile medii anuale (în jur de 600-650 mm), cât şi prin umiditatea relativă a aerului, componenta dinamică (vântul), la care se adaugă radiaţia solară, aeroionizarea atmosferei.

Toate acestea se implică la realizarea unor indici bioclimatici, a căror valori reflectă gradul de favorabilitate sau restrictivitate în practicarea unor activităţi turistice în aer liber, mai ales a aeroterapiei şi helioterapiei.

Ca urmare, numărul de zile cu confort termic, când organismul uman în repaos şi cu îmbrăcăminte uşoară nici nu cedează şi nici nu trebuie să acumuleze căldură, depăşeşte cu puţin 10 zile în iulie (valori similare cu cele înregistrate în alte părţi ale Pod. Transilvaniei, în Pod. Moldovei şi în Subcarpaţi). Această situaţie relativ nefavorabilă se datorează numărului destul de ridicat de zile, din aceeaşi lună, cu disconfort termic prin încălzire situat între 5 şi 10 zile (relativ atenuat, datorită unui grad de împădurire relativ ridicat pe ansamblul regiunii), în condiţii de insolaţie puternică şi tot atâtea cu inconfort prin răcire (iarna, graţie

118

unei poziţii de relativ adăpost), în timp ce numărul de zile cu confort prin adăpost de vânt se ridică la 10-15.

Stresul bioclimatic se datorează asaltului simultan al factorilor climatici, temperatură, umezeală, vânt asupra organismului uman, în special asupra pielii şi aparatului respirator.

Componenta acestuia, stresul bioclimatic cutanat este perceput în condiţiile efortului de adaptare a organismului la oscilaţiile valorilor factorilor climatici implicaţi (în special temperatura), pentru păstrarea homeostaziei (temperatura constantă), fapt ce conduce la înregistrarea senzaţiilor de căldură sau frig pe care le resimte organismul uman în procesul termoreglării. Ca urmare vara se declanşează termoliza prin care organismul diminuează posibilităţile de supraîncălzire, prin eliminarea de apă prin transpiraţie înregistrându-se un stres hipotonic, iar iarna răcirea puternică a atmosferei determină stresul cutanat declanşând procesele de termogeneză (intensificarea arderilor interne din organism) stresul fiind hipertonic.

În condiţiile specifice zonei studiate valorile consemnate se situează între 10 şi 20, lunile noiembrie, decembrie, ianuarie, februarie şi martie fiind luni hipertonice, mai, iunie, iulie, august şi septembrie sunt hipotonice şi doar două luni, în sezoanele de tranziţie, aprilie, respectiv octombrie, luni relaxante.

Stresul pulmonar se produce ca urmare a schimbului respiratoriu. Inconfortul hidratant, din timpul verii, arată că aerul este saturat în vapori de apă iar cel deshidratant, iarna, demonstrează cantitatea scăzută de vapori din aer. Valorile în regiunea de dealuri sunt mici: 20-30. Din însumarea celor două rezultă stresul bioclimatic total, cu valori înregistrate sub 40.

Stresul climatic pulmonar se bazează pe schimburile respiratorii, la nivelul plămânilor, prin absorbţie de oxigen şi eliminare de dioxid de carbon. În acest caz se implică, cu deosebire, vaporii de apă din atmosferă şi temperatura mediului ambiant. În anotimpul rece, cu deosebire în ianuarie, când aerul este sărac în vapori de apă se manifestă un inconfort deshidratant, iar stresul se manifestă prin deshidratarea mucoaselor de la nivelul plămânilor, iar vara, în condiţiile de umiditate crescută, un inconfort hidratant cu stres determinat de hidratarea mucoaselor. Ca urmare se înregistrează un stres pulmonar ridicat cuprins între 20-30, specific regiunii şi bioclimatului de dealuri şi podişuri.

Ca urmare în perimetrul zonei Hârtibaciului, lunile decembrie, ianuarie, februarie, martie sunt luni deshidratante, mai, iunie, iulie, august, septembrie sunt luni hidratante şi, de această dată, trei luni din sezoanele de tranziţie, aprilie, respectiv octombrie şi noiembrie sunt luni echilibrate.

Cumularea celor două categorii de stres, în cadrul stresului bioclimatic total conduc la înregistrarea unor valori sub 40, consacrând zona ca o „insulă” din punct de vedere bioclimatic în raport cu arealul circumcarpatic care bordează Depresiunea Transilvaniei şi, implicit, Podişul Hârtibaciului. Toate acestea concură la individualizarea în perimetrul zonei Hârtibaciu, a unui bioclimat sedativ-indiferent cu elemente climatice şi indici bioclimatici moderaţi, pe tot parcursul anului, puţin stimulative sau nestimulative pentru organismul uman, care nu trebuie să facă eforturi deosebite de adaptare-aclimatizare, fiind considerat bioclimat ideal, lipsit de contraindicaţii terapeutice în toate anotimpurile.

Complexul de factori hidrici este reprezentat prin: - reţeaua de ape curgătoare, reprezentată de râul Hârtibaciu şi afluenţii acestuia,

dispunerea şi caracteristicile lor dinamice şi morfimetrice marcând amplasarea şi dezvoltarea habituală, geodemografică şi economică a întregii zone. Impactul turistic al apelor curgătoare este însă unul redus (inclusiv în privinţa efectului de margine indus, prea puţin valorificat de turismul de scurtă durată), în condiţiile în care relieful fluviatil de luncă şi terase este dominat de sectoare mlăştinoase inundabile (cu plante arboricole sau hidrofile), iar debitul şi adâncimea redusă nu permit conturarea unor sectoare propice amenajării în vederea derulării

119

unor activităţi turistice agrementale organizate sau agrementale ad-hoc (înot sau sporturi nautice).

- suprafeţele lacustre antropice (de tip heleşteu), prezente în număr de trei pe raza comunei Brădeni, cu o suprafaţă de 174 ha, valorificate preponderent piscicol, însă cu valenţe însemnate pentru turism de agrement, în condiţiile unei amenajări adecvate;

- resursele hidrominerale de mică adâncime, care, sub aspect fizic şi hidrochimic, aparţin la două categorii majore, prezente în câte o singură locaţie: - apele termale, în perimetrul localităţii Bârghiş, cu o temperatură de cca. 50 grade C, fără a-i fi determinată compoziţia hidrochimică şi, implicit, eficienţa terapeutică şi spectrul indicaţiilor sau contraindicaţiilor medicale) ; - apele clorurosodice de mică adâncime, legate de saliferul sarmaţian marginal al Depresiunii Transilvaniei (la Sărături, în sud-estul localităţii Agnita, care a determinat apariţia unor amenajări cu scop balneoturistic încă de la începutul secolului al XX-lea).

Dacă în cazul primei categorii (apele termale) valorificarea este, cel puţin deocamdată, incertă, apele iodurate de la Sărături Băi au determinat, începând cu prima parte a secolului trecut, iniţierea unor acţiuni de amenajare turistică în scopul valorificării balneoturistice şi de agrement de mică anvergură, la nivel local, în prezent cu statut incert şi exploatare sporadică pe plan local, ineficientă din punct de vedere economic)

Potenţialul turistic biogeografic.

Învelişul vegetal este foarte divers sub aspectul asocierii componentelor şi conduce la o diversitate peisagistică deosebită. În cadrul acestuia se impune pădurea, considerată cel mai complex ecosistem natural, structurat pe verticală., având o extensiune spaţială maximă relativ ridicată, cu dezvoltare verticală subaeriană diferită, în funcţie de vârstă, având un caracter peren şi o fizionomie determinată de componenţa în specii.

Se diferenţiază pe verticală, în etaje forestiere, pornind de la pădurile de stejar pedunculat (dispus pe formele de relieful slab fragmentat, la altitudini până la 400 m, pe versanţi cu expoziţie sudică), pădurile de amestec de cvercinee cu alte foioase (aşa-numitele şleauri), ocupă suprafeţe mai restrânse, fiind caracteristice interfluviilor între 400 şi 500 m altitudine, pădurile de gorun (localizate îndeosebi la altitudini ce depăşesc 300 m) şi pădurile de fag (localizate la altitudini de peste 500 m). În stratul arboricol predomină fagul (Fagus sylvatica), iar dispersat se pot întâlni gorun (Quercus petraea), paltin de câmp (Acer platanoides), tei (Tilia platyphyllos), frasin (Fraxinus excelsior), plop tremurător (Populus tremula), cu o frecvenţă ridicată întâlnind şi carpenul (Carpenus betulus). Arbuştii sunt puţin reprezentaţi, mai ales prin alun (Corylus avellana), soc negru (Sambucus nigra), corn (Cornus mas), păducel (Crataegus Monogyna) etc.

Dintre suprafeţele forestiere dispersate pe teritoriul analizat, pădurile de stejar de pe raza localităţilor Săsăuşi, Şomartin, Bruiu şi Gherdeal se remarcă prin vechime, iar la Caşolţ se găseşte cel mai bătrân stejar de pe Valea Hârtibaciului.

Fiecare dintre aceste etaje este format dintr-o diversitate de specii, care le nuanţează înfăţişarea în fiecare anotimp, la contactul dintre etajele forestiere, dezvoltându-se fâşii de contact alcătuite din amestec de specii aparţinând ambelor etaje vecine, aceasta conducând la o diversificare fizionomică şi mai mare. Această situaţie conduce la conturarea pentru vegetaţia forestieră şi la o nouă funcţie, funcţia turistică, de atractivitate, în afară de celelalte funcţii, deoarece arealul silvic se constituie ca o oază de linişte lipsită de poluare sau cu poluare foarte redusă şi care devine o destinaţie predilectă pentru cei ce evadează mai ales din mediul urban hiperantropizat. Din păcate, majoritatea absolută a suprafeţelor forestiere din zonă nu sunt integrate fondului sau patrimoniului turistic naţional ca şi componentă de sine stătătoare, destinate să deservească exclusiv funcţia turistică. Ca urmare a faptului că nu beneficiază de statutul de

120

păduri de agrement, recreere şi de protecţie sanitară acestea sunt incluse în circuitul economic, materialul lemnos extras fiind orientat cu precădere înspre valorificarea industrială sau pentru încălzirea locuinţelor din satele care nu beneficiază de sisteme de încălzire pe bază de gaz metan.

Ca urmare, funcţia socială şi recreativă a pădurii şi efectele de margine şi de insulă asociate acesteia sunt prea puţin conştientizate şi, în consecinţă, nevalorificate prin intermediul unor activităţi de agrement, în perioada sezonului estival.

Flora mlaştinilor poate să trezească interesul pentru turismul ştiinţific, deoarece unele astfel de suprafeţe găzduiesc relicte cu valoare ştiinţifică, exemplul cel mai concludent fiind oferit mlaştina eutrofă de pe valea Coveşului, loc în care vegetează Angelica palustris.

Componenta faunistică, se constituie ca şi element cu rol în diversificarea şi creşterea „cotei” atractive a teritoriului. Asemenea, vegetaţiei, şi fauna se structurează altitudinal, contribuind la individualizarea unor biocenoze cu rol determinant în menţinerea echilibrului ecologic şi trofic, oferind, de asemenea, şi mobilul practicării unei forme mai exclusiviste de turism (cinegetic), vânătoarea, fiind practicată de un număr redus de interesaţi, excentrici, dar cu posibilităţi materiale superioare.

Fauna de interes cinegetic prezentă în perimetrul supus analizei grupează cu precădere specii faunistice terestre (cerb, căprioară, mistreţ, urs etc.), la care se adaugă specii ornitologice (avicole) şi acvatice de interes piscicol (10 specii de peşte). Ca urmare a condiţiilor propice întrunite în acest sens, practicarea vânătorii în pădurile din zonă este posibilă, existând posibilitatea obţinerii unor trofee importante, căutate în special de turiştii străini. Organizarea şi gestionarea fondului forestiere zonal este asigurată de Ocolul Silvic Agnita, extins pe o suprafaţă de 17859 şi divizat în şase unităţi de producţie (Pelişor, Agnita, Brădeni, Dealul Frumos, Chirpăr şi Alţâna) şi 10 unităţi de bază (Agnita, Alţâna, Bârghiş, Brădeni, Chirpăr, Iacobeni, Marpod, Merghindeal, Mihăileni şi Nocrich). Din punct de vedere al regimului de proprietate, situaţie existentă relevă o distribuţie mozaicată, atât din punct de vedere al posesorilor de drept, cât şi a suprafeţelor care le revin înspre administrare şi folosinţă. Astfel, 13315 ha de pădure se află în proprietatea comunelor, 484 ha în proprietatea unor persoane fizice, 220 ha sunt composesorate, 206 ha proprietate ecleziastică, iar 3634 ha sunt deţinute de statul român.

În vederea unei cât mai bune gospodăriri a fondului cinegetic teritoriul zonal a fost divizat în 5 de fonduri de vânătoare: Iacobeni, Pelişor, Alţâna, Merghindeal şi Retiş. Cele mai importante specii de interes cinegetic sunt reprezentate de cerb carpatin, căprior, mistreţ, la care se adaugă iepuri, vulpi, lupi, fazani, potârnichi, potenţialul cinegetic al O.S: Agnita fiind considerat ca unul mediu.

Unele suprafeţe din comunele Bruiu, Iacobeni, Brădeni, Chirpăr şi Mihăileni, foste păşuni şi fâneţe, sunt prevăzute a fi împădurite pentru a reface echilibrul ecologic şi a ameliora peisajul local. Zone şi areale protejate sau care ar trebui să beneficieze statut de protecţie

Valoarea peisagistică, dar şi ştiinţifică a unora dintre componentele amintite, la care se adaugă şi învelişul fito- şi zoogeografic etajat în altitudine, precum şi necesitatea protecţiei acestora, au condus la declararea intenţiei de a institui un regim protectiv diferite ranguri unor areale din cadrul zonei, de la simple obiective protejate şi până la cel de rezervaţii naturale cu un grad de complexitate mai ridicat.

Canionul de la Mihăileni (Râpa lui Brod), situat între Mihăileni şi Şalcău, pe malul stâng al pârâului Calva, începând din locul cunoscut sub numele de „Mestecenii lui Drăgan” şi până în albia pârâului Alvaja (Alvagea), ocupând o suprafaţă de cca. 15 ha. Acesta

121

înmagazinează o serie de atribute morfologice şi morfometrice care îi conferă certe valenţe atractive: lungime de cca. 500 m, profil longitudinal relativ accidentat, pereţii laterali cu înălţime de cca. 20 m, profil transversal îngust, declivitate ridicată a pereţilor laterali, microforme de relief etc.). În pofida acestor atuuri, integrarea sa într-o exploatarea turistică eficientă este, din păcate, limitată în primul rând datorită poziţiei geografice izolate, coroborată cu precaritatea şi, în porţiunea finală, chiar lipsa accesului rutier modernizat, fapt care face, practic, greu accesibil acest monument al naturii cu valoare geologică.

Datorită nevoii de menţinere a populaţiilor de păsări sălbatice şi de a concentra activitatea de conservare pentru protecţia acestor suprafeţe a fost lansat un program la nivel mondial – IBA – Arii de Importanţă Avifaunistică, care cuprinde un set de măsuri şi prevederi care orientează acţiunile de management al acestor suprafeţe importante pentru cuibăritul, migraţia, hrănirea şi iernarea păsărilor. Programul a fost acceptat de către Uniunea Europeană, iar România a aderat la acesta, procedându-se la identificarea celor mai importante suprafeţe: “pretabile” în acest sens (care răspund unui set de criterii specifice, printre acestea numărându-se şi Podişul Hârtibaciului. Astfel, biotopurile principale sunt constituite de: construcţii antropice discontinue (2%), terenuri arabile neirigate (7%), livezi (2%), păşuni (34%), terenuri agricole cu suprafeţe semnificative de vegetaţie naturală (17%), păduri de foioase (32%) şi zone de tranziţie păduri-tufişuri (6%). Speciile inventariate sunt: cristelul de câmp, acvila ţipătoare mică, viesparul, huhurezul mare, caprimulgul, ciocănitoarea de stejar, ciocănitoarea de grădină, ghionoaia sură, ciocârlia de pădure şi sfânciocul roşiatic etc.

Arealul suprafeţelor lacustre de pe raza comunei Brădeni (174 ha), pe Hârtibaciul superior, găzduieşte peste 155 specii de interes ornitofaunistic, motiv pentru care Agenţia Regională de Mediu Sibiu intenţionează instituirea unui regim de protecţie (rezervaţie naturală ornitologică, extinsă asupra întregii arie a Podişului Hârtibaciului (în cadrul Programului Natura 2000).

De altfel, cadrul legal de funcţionare al acesteia a fost stabilit printr-o hotărâre guvernamentală din iunie 2007, arealul vizat (aproximativ 1800 km²) incluzând o parte a judeţelor Sibiu (aproape ¼ din teritoriul său) şi Braşov şi grupează toate comunele Microregiunii Hârtibaciu. La nord se învecinează direct cu situl Natura 2000 Târnava Mare, ambele areale însumând o suprafaţă de aproape 3000 km², conturând astfel cea de a doua rezervaţie compactă din România ca extensiune (după Delta Dunării).

De asemenea, în septembrie 2007 zona Oltul Mijlociu – Cibin – Hârtibaciu a fost declarată Sit Natura 2000. În microregiune, terenurile de lângă râul Hârtibaciu, cu o suprafaţă de 2054 ha, fac parte din acest sit (suprafeţe de teren aparţinând comunelor Alţâna, Bârghiş, Nocrich, Marpod şi Roşia).

În acelaşi an a fost declarat Sit Natura 2000 Târnava Mare (comunele Bârghiş, Brădeni, Iacobeni şi oraşul Agnita). În zonele protejate, activitatea umană are anumite limite care urmăresc protejarea păsărilor.

Datorită potenţialului său natural, Podişul Hârtibaciului constituie o potenţială regiune pentru implementarea strategiei Uniunii Europene privind High Nature Value Farmlands. Resursele turistice antropice

Patrimoniul turistic antropic, cu o pondere majoritară în structura potenţialului turistic al Zonei Hârtibaciu, va putea completa armonios pe cel natural, iar amenajările adaptate vor putea conduce la tipuri şi forme variate de turism şi la polarizarea unei circulaţii turistice orientate, dimensionate şi structurate în raport cu acestea.

122

Resursele turistice antropice ale teritoriului supus analizei, ca şi varietate şi valoare, se leagă direct de îndelungata evoluţie a civilizaţiei umane, cât şi de interferenţele între mozaicul etnic specific Transilvaniei şi, implicit, zonei Hârtibaciu (dominat, în cazul arealului vizat de noi, vreme de peste şapte sute de ani de elementul de sorginte germană – saşii) şi culturile specifice ale acestora, a căror amprentă specifică, rezultată în urma unei evoluţii multiseculare, se regăseşte în cultura materială şi spirituală (de la arhitectura şi modul de organizare a satelor şi gospodăriilor, până la tradiţii, obiceiuri, port, muzică, gastronomi, mentalitate etc.).

Condiţiile specifice ale dezvoltării istorice, economice şi social-politice ale evoluţiei zonei analizate, induse de poziţionarea geografică şi de condiţiile fizico-geografice specifice care au permis inserţia şi adaptarea activă a elementului uman au avut o reflectare particulară în cultura, tradiţiile populaţiei şi sistemului său de valori, fără însă ca aceasta să-şi piardă sau dilueze particularităţile sociale, culturale şi economice specifice, bine individualizate în urma unei evoluţii multiseculare personalizate, integrate însă ansamblului regional transilvănean.

Pe acest fond, Microregiunea Hârtibaciu este posesoarea unui bogat şi complex patrimoniu cultural, a cărui tradiţie istorică multimilenară este dovedită de vestigii arheologice descoperite, de prezenţa unui număr impresionant de monumente istorice, de arhitectură şi de artă plastică aparţinând diferitelor perioade istorice etc.

Toate acestea au ca şi rezultantă posibilitatea conturării unei oferte turistice relativ diversificate şi complementare (structural, fizionomic şi funcţional), care, în viitor, ar putea permite constituirea unor fluxuri turistice convergente în măsură să o valorifice la nivele superioare de eficienţă socială şi economică.

Elementele materiale ale culturii specifice zonei Hârtibaciu astfel individualizate posedă o certă valoare atractivă şi constituie o bogăţie aparte a patrimoniului cultural naţional, fapt care a stat la baza acţiunii de inventariere a celor mai reprezentative dintre acestea şi de înscriere a lor pe „Listele monumentelor istorice” de către Institutul Naţional al Monumentelor Istorice din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor). În acest context, în cadrul Microregiunii Hârtibaciu au fost identificate 148 de obiective care au răspuns criteriilor de selecţie pentru a beneficia de „dreptul” de a beneficia de acest statut.

Drept urmare a acestei situaţii specifice se remarcă o serie de tipologii, fiecare cu ponderi şi repartiţii diferenţiate la nivelul localităţilor hârtibăcene:

- vestigii arheologice aparţinând unor perioade istorice diferite, începând cu cele neolitice, continuând cu cele ale epocii bronzului şi fierului, epoca romană şi până în Evul mediu timpuriu (ceramică, unelte, vestigii de ferme şi aşezări-vicus, monede, morminte sau chiar fântâni);

- obiective cultural-istorice aparţinând perioadei feudale, incluse siturilor urbane (cazul oraşului Agnita) sau rurale (în majoritatea localităţilor rurale), specifice populaţiei săseşti, care prin vechime, stil, impact şi fizionomia de burg, prezintă certe influenţe europene occidentale;

- edificiile ecleziastice specifice populaţiei săseşti de religie evanghelică (biserici fortificate sau bisericile-cetăţi);

- edificii religioase (declarate monument istoric) ce se leagă organic de specificul şi religiile populaţiei româneşti: bisericile ortodoxe şi greco-catolice;

- edificii culturale: muzee şi colecţii muzeale, case memoriale; - monumente şi statui; - activităţi umane cu funcţie turistică (festivaluri, nedei, carnavaluri, hramuri şi

pelerinaje religioase, târguri şi expoziţii). a. Arhitectura spaţială a regiunii, coroborată cu particularităţile celorlalte elemente ale

cadrului natural (climat, reţea hidrografică, vegetaţie şi faună) au favorizat a străveche

123

populare dovedită de vestigiile arheologice, numeroase ca amplasament şi diversificate ca şi conţinut, atestând succesiunea civilizaţiilor pe acest teritoriu şi, implicit, intensa şi continuitatea populării, precum şi un spectru diversificat de activităţi de exploatare a mediului natural şi a resurselor acestuia.

Se remarcă astfel: - vestigii aparţinând epocii neolitice (constând în topoare de piatră şi alte materiale) s-

au descoperit în perimetrul localităţilor Agnita, Bruiu, Caşolţ (ultima aşezare “găzduieşte şi aşezare neo-eneolitică ce integrează mai multe nivele de locuire şi două gropi de cult);

- epoca bronzului este “reprezentată” prin piese de ceramică, farfurii, secure, descoperite la Agnita, Beneşti, Vurpăr, Chirpăr, Ghijasa de Jos etc., situl descoperit la Alţâna “găzduind” un întreg depozit de piese diverse (un vas de lut cu 5 seceri de bronz, 7 brăţări, o placă mică de bronz, perle de chihlimbar etc.); De altfel, la Caşolţ s-au scos la iveală şi o serie de materiale dacice şi romane norico-pannonice. La Daia se remarcă iarăşi bogăţia rămăşiţelor aparţinând diferitelor culturi: Turdaş, Petreşti, Coţofeni, Wietenberg şi romane (vicus).

- “urmele” materiale ale epocii fierului constau în mai multe vase de lut descoperite în siturile răspândite pe teritoriul Agnitei, Apoşului, Vărdului şi Roşiei;

- epoca dacică se remarcă în planul vestigiilor prin diverse vase, râşniţe, monede găsite şi alte materiale la Agnita, Ighişul Vechi, Pelişor, Chirpăr, Caşlolţ etc. Există, de asemenea, o serie de locaţii care găzduiesc urme materiale ale unor aşezări din epoca fierului, din perioada dacică (Ghijasa de Sus);

- Siturile arheologice proprii perioadei romane relevă un inventar bogat şi diversificat, constând din inscripţii funerare, modele de lut pentru confecţionarea figurinelor de teracotă, ulcioare de lut, opaiţe, podoabe, monede, morminte de incineraţie (Bruiu), necropolă (Brădeni, Agnita, Caşolţ) şi chiar urmele unui drum roman, la care se adaugă vestigii ale unor localităţi romane (Agnita, Hosman, Roşia, Caşolţ, Ghijasa de Sus, Ţichindeal şi Daia – în special urme de vicus). Una dintre vestigiile emblematice ale perioadei romane este Fântâna Romană din Agnita (zidită din piatră, cu un acoperiş din scândură şi un diametru de 1,20 m, aflată într-o curte din centrul oraşului), de a cărei existenţă, din păcate, prea puţină lume ştie.

Inventarul arheologic aparţinând perioadei medievale cuprinde vestigiile unei aşezări medievale timpurii de la Alţâna (sec. XII-XIII), precum şi vestigiile unei cetăţi de pământ înconjurată de un şanţ la Lempesch, o alta la Şomartin şi tezaure monetare la Coveş,

Menţionăm şi faptul că există şi descoperiri nedatate (ex. o aşezare veche, denumită Cetatea Păgână, localizată în satul Dealul Frumos, precum şi tumulii din locul numit Trei Morminţi şi din Dealul Bradului (localitatea Caşolţ, comuna Roşia) care oferă o serie de informaţii despre ritualurile străvechi.

Chiar dacă vechimea şi gradul precar de conservare (datorită perioadei îndelungate scurse de la edificare şi a impactului vicisitudinilor social-istorice înfruntate) constituie impedimente majore în conturarea lor ca obiective turistice de sine stătătoare, mărturiile arheologice exhumate şi păstrate in situ, dar şi cele prelevate de aici (majoritatea expuse sau depozitate în Muzeul Văii Hârtibaciului din Agnita) prezintă un interes aparte doar pentru o categorie restrânsă a comunităţii ştiinţifice (chiar dacă irelevantă din punct de vedere numeric şi implicit a finalităţii economice).

Printr-o mediatizare constantă şi mai ales bine direcţionată pe segmente specifice ale cererii turistice (alături de inserarea unei căi de acces, însoţită de o parcare modernă, precum şi de unele dotări turistice minimale), impactul emoţional asupra conştiinţei colective şi interesul derivat din valoarea simbolică a însuşirilor cumulate de acestea ar putea fi stimulat, context în care efectele acţiunii de integrare în circuitele turistice funcţionale nu se vor lăsa, cu siguranţă, prea mult aşteptate.

124

b. Edificiile religioase Între multitudinea de elemente ale patrimoniului turistic antropic se detaşează vestigiile

perioadei feudale, obiectivele turistice antropice reprezentative pentru peisajul cultural propriu microregiunii Hârtibaciu prin prisma importanţei lor istorice şi culturale deosebite şi implicit a potenţialului de atracţie turistică înmagazinat detaşându-se edificiile religioase aparţinând populaţiei de origine germană: bisericile evanghelice fortificate şi incintele acestora, locurile sacre ale saşilor, în jurul cărora şi-au organizat existenţa timp de secole.

Acestea se impun în peisajul colinar al văii Hârtibaciului prin ineditul şi specificul lor, care derivă atât din amplasament (de regulă pe forme de relief dominante în vârful căruia se deschide un platou, de regulă mai greu accesibile, astfel încât să ofere o bună vizibilitate asupra căilor de acces şi să permită surprinderea mişcărilor duşmanului), cât şi din caracteristicile arhitectonice şi soluţiile constructive ingenioase. Fiecare dintre ele reprezintă realizări tehnice şi artistice remarcabile, cu o arhitectonică aparte, proprie etapei istorice în care au fost edificate.

Un rol decisiv în edificarea acestora aparţine factorului istoric, rezultatul procesului de organizare a obştilor ţărăneşti în vederea asigurării unui sistem de apărare sigur la nivelul localităţii rurale respective (sub ameninţarea invaziilor turceşti fortificarea bisericilor şi întărirea lor cu ziduri devenind o necesitate). Forma şi dimensiunile acestora au fost condiţionate de puterea economică a fiecărei aşezări, acestea determinând evoluţia ulterioară a aşezărilor respective, bisericile fortificate constituindu-se în punct central ale localităţii.

Practic, în toate satele în care s-au stabilit, populaţia săsească şi-a edificat biserici, în jurul cărora şi în urma perfecţionării concepţiei arhitectonice şi funcţionale preexistente, au adăugat ulterior, ziduri de apărare prevăzute cu un întreg „arsenal” de elemente specifice derivate din funcţia auxiliară ulterioară celei iniţiale (religioase) de ordin strategico-militar (bastioane, galerii şi turnuri de strajă cu guri de tragere, metereze, şanţuri cu apă sau cu guri de aruncare a lichidelor fierbinţi).

Unele biserici adăpostesc şi astăzi fântâni, în condiţiile în care apa era absolut necesară populaţiei. Ele sunt săpate chiar în navă sau în cor, pereţii au lespezi de piatră iar acoperişul este din scândura pardoselii: Movile, Merghindeal, Dealul Frumos şi Brădeni.

Elementele stilistice ale bolţilor şi altarelor sunt, în general, diferit dezvoltate în fiecare biserică şi, împreună cu variatele dotări (strane, orgi, vitralii, clopote, fântâni) sporesc valoarea obiectivului religios.

Materialul de construcţie predominant este piatra, de râu şi de carieră, la care se adaugă, în special pentru etajele superioare ale turnurilor, cărămida.

Se remarcă mai multe stiluri constructive a bisericilor evanghelice, în funcţie de perioada edificării lor:

- stilul romanic este cel mai vechi (sec. XIII), reprezentative fiind bazilica fără turn (Daia, Roşia) şi bazilica cu turn de vest (Chirpăr, Hosman, Noul, Ruja, Bruiu);

- stilul gotic(sec. XIV-XVI), caracterizează diferite tipuri de construcţii: biserica-sală gotică fără turn (Brădeni, Retiş, Pelişor), biserica-sală cu două turnuri (Netuş, însă unul a fost demolat) şi biserica cu cat de apărare deasupra navei şi corului (Iacobeni, Stejărişu);

- cele mai multe prezintă o îmbinare de stiluri, urmare a adăugirilor ulterioare sau a modificărilor aduse unor segmente sau părţi componente ale diferitelor ansambluri arhitectonice. Ex. turn romanic şi nava gotică, biserica cu două turnuri de apărare, unul în vest şi unul în est, ridicat deasupra corului – cazul bisericii din Movile); un turn şi nava romanice şi celălalt turn gotic (Dealul Frumos, Merghindeal); navă romanică şi turn gotic (Veseud, Marpod); îmbinare a stilului romanic/gotic (Noiştat, Vărd, Alţâna, Nocrich şi Vurpăr).

125

Funcţiei religioase iniţiale (păstrată) a fost completată în ultimii ani, chiar dacă încă destul de timid, şi amprenta turistică, multe dintre acestea constituindu-se, graţie gradului ridicat al atractivităţii turistice, în puncte de practicare a turismului cultural-religios, cu o importanţă majoră pentru orientarea şi profilarea circulaţiei turistice potenţiale. Şi asta deoarece, prin valoarea lor intrinsecă înmagazinată, bisericile fortificate pot exercita o putere de atracţie capabilă să genereze fluxuri turistice convergente gradului.

Aria de diseminare a obiectivelor religioase se extinde, practic, pe întreaga rază a microregiunii Hîrtibaciu, dintre acestea detaşându-se, prin vechime şi valoare cultural-istorică, artistică şi nu în ultimul rând turistică, următoarele:

Tabelul 35.Bisericile fortificate din Microregiunea Hârtibaciu. Distribuţie teritorială, caracteristici istorico-evolutive şi valenţe atractive

Perioada edificării Nr.

crt. Localitatea

cetate biserică

Stil constructiv Caracteristici, dotări şi obiecte cu valenţe atractive

1. Agnita Sec. XVI Sec. XIII gotic

- cetatea – cu triplă incintă nu se păstrează - 4 turnuri de apărare prevăzute cu metereze - clopotniţă de 44 m. - arc triumfal foarte înalt - elemente cu caracter rustic şi greoi dar şi altele mai graţioase cu influenţă orientală în detalii.

2. Alţâna Sec. XIV 1510 gotic

- incintă dublă cu 4 turnuri - o placă votivă din 1575 dedicată Despinei Paleologu - relief încastrat în vestul colateralei sudice - vitralii, cristelniţă de bronz cu inscripţii (1404) - un clopot din perioada anterioară Reformei - s-au descoperit recent (2007) picturi murale

3. Apoş - Sec. XV gotic - turn clopotniţă construit târziu (1799) - o boltă în stil baroc, altar în stil neogotic - a fost posesiune a Mănăstirii Cisterciene Cârţa

4. Brădeni Sec. XVI Sec. XV gotic

- zid de apărare cu 4 bastioane - ornamente bogate - elemente renascentiste - un tezaur de 140 de lăzi Stollentruhen - orgă, cristelniţă (1440), ciboriu, potir, clopot din sec.XIV

5. Bruiu Sec. XV Sec. XIV romanic + gotic

- altar poliptic valoros din punct de vedere artistic – a fost mutat la Cisnădie în anul 2000 - lăzi de provizii din stejar

6. Chirpăr 1500 Sec. XIII romanic + gotic

- altar din 1795 - tribuna romanică - turn clopotniţă cu aspect de donjon

7. Daia Sec. XIII romanic - bine păstrată

9. Dealu Frumos Sec. XVI Sec. XIII romanic +

gotic

- incinta include o casă fortificată - elemente romanice: stâlpi, ferestre, arc triumfal cu cornişă, fragment din bolta în cruce - documentele arhivei - cor pictat înainte de Reformă

10. Hosman Sec. XV Sec. XIII romanic

- portalul vestic foarte valoros, decorat cu figuri în relief. Influenţa Portalului Domului Vienez - o fereastră circulară ce arată influenţa cisterciană de la Cârţa - incintă dublă

11. Iacobeni Sec. XV Sec. XIV gotic - donjon voluminos - mobilier pictat

12. Marpod Sec. XV 1669 - 1798 - urme romanice: un capitel ornamentat, cristelniţa sculptată în

gresie

126

- un potir din argint suflat cu aur cu inscripţii pe cupă - orgă din 1817, tablou pictat în cadrul altarului

13. Merghindeal Sec. XVI Sec. XIII romanic

- corul cu cornişe din cel mai vechi tip întâlnit la bazilicile romanice din sec. XIII - bolţi baroce - clopot din secolul XV, inscripţionat

14. Moardăş Sf. sec. XIV gotic - se remarcă corul prin bogăţia în plastica monumentală

15. Movile Sec. XVI Sec. XIII

romanic +gotic

- 3 clopote medievale, unul de la 1400, ornamentat cu un medalion; cristelniţă din 1584 - incintă poligonală cu sectorul de vest dublat

16. Netuş Sec. XIV gotic - nişă sacră şi o uşă zidită păstrate de la construcţie - urme de pictură murală şi cruci de consacrare

17. Noul Sec.XIII romanic - ruine ale incintei - absida altarului este decorată cu desene şi arcuri geminate

18. Pelişor Sec. XV gotic

- biserică sală fără turn - clopot din 1512, orgă din 1796 - altar în stil baroc - turn de acces cu o poartă masivă

19. Roşia Sec. XIII romanic - bolti ale navei principale baroce - doar un singur turn din fosta incintă

20. Ruja Sec. XVI Sec. XIV romanic + gotic - clopot de la 1500

21. Ştejărişu 1500 Sec. XIV gotic - donjon masiv

22. Şomartin - Sec. XIII romanic + gotic - pilaştrii cu ornamentaţie neoclasică

23. Veseud Sec. XIII romanic

- un relief în gresie în fragmentul zidului de apărare - plasticitatea arhitecturii - strane vechi şi valoroase, pictate cu motive florale, banca preotului (1762), altarul triptic baroc - cele trei clopote sunt inscripţionate

24. Vurpăr Sec. XIII romanic - timpanul portarului de nord este decorat cu un relief cu Pomul Vieţii

Bisericile şi mănăstiri ortodoxe şi greco-catolice Bisericile ortodoxe şi greco-catolice declarate monumente istorice sunt mai puţin reprezentate

din punct de vedere numeric, însă înmagazinează, la rândul lor, valenţe atractive certe. Stilul caracteristic al majorităţii bisericilor este cel bizantin, cu navă sau corabie, cu pridvor,

pronaos, naos şi altar şi adeseori cu tavanul bolti, iconostas din zid sau din lemn, cu picturi murale foarte valoroase, realizate, în unele cazuri (Mohu, Fofeldea, Ţichindeal, Săsăuşi), de pictori cunoscuţi precum cei din familia Grecu din Săsăuşi, care au pictat nu numai biserici din această zonă, ci şi din Depresiuunile Făgăraş şi Braşov.

O notă distinctivă este conferită de inserarea unor elemente gotice, preluate din arhitectura specifică bisericilor evanghelice săseşti (Iacobeni, Săsăuşi, Merghindeal, Metiş, Ruja).

Alături de acestea, unele lăcaşuri de cult păstrează cărţi vechi de cult, icoane vechi, prapori sau potire, existând şi situaţii în care o parte a acestora constituie obiectul unor colecţii de profil (Movile, Săsăuşi).

O altă situaţie specifică, întâlnită în satul Hosman, constă asemănarea bisericii ortodoxe cu cea aparţinând ritului greco-catolic, motiv pentru care acestea au fost numite “bisericile gemene”.

O importanţă deosebită revine bisericilor din lemn, prezente în trecut în majoritatea satelor (fundaţia celor mai multe a fost înlocuită cu biserici cu fundaţia din piatră, pereţi din cărămidă şi acoperiş din lemn şi ţiglă). Din păcate, doar două dintre acestea au “supravieţuit” până în prezent (Netuş şi Ilimbav).

Mănăstirile au apărut recent în peisajul cultural-religios al zonei (după 1990), impactul lor asupra turismului religios fiind, în consecinţă, cel puţin deocamdată. Dintre acestea menţionăm:

127

- mănăstirea de măicuţe cu hramul ˝Naşterea Maicii Domnului˝ din Ţichindeal, construită la începutul anilor ´90, pe locul unde în sec. al XVIII-lea era schitul călugărului Isaia şi al unuia dintre fraţii Grecu. Stilul picturii este cel al fraţilor Grecu, cu predominarea culorii galben.

- mănăstirea Pelişor, cu hramul ˝Sfântul Ilie˝ din Pelişor (com. Bârghiş), ridicată recent (2006-2007).

Tabelul 36. Biserici ortodoxe şi greco-catolice declarate monumente istorice

Nr. crt. Localitatea Biserica Perioada

construcţiei Stil Caracteristici, dotări şi obiecte cu valenţe atractive

1. Agnita Sf. Nicolae 1795 Bizantin - fresce, mobilier sculptat în stejar masiv, vitralii - 3 clopote

2 Beneşti Sf. Nicolae 1800 - 1809 Bizantin - fragmente de picturi de la 1800

3. Chirpăr Înălţarea Domnului 1844 Bizantin - clopot din 1795 - 13 icoane pictate pe lemn în ulei Sec. XVIII - XIX

4. Dealu Frumos Sf. Nicolae 1839

5. Fofeldea Sfântul Vasile cel Mare 1804 - 1808 Bizantin

- turn în formă gotică, pictură a fraţilor Grecu (cu predominarea galbenului) - icoane pe sticlă, cruci de lemn

6. Ghijasa de Jos Cuvioasa Paraschiva 1822 Bizantin - zugrăvită cu motive populare

7. Ilimbav Biserica greco - catolică Sec. XVIII - biserică din lemn

- pânze pictate în interior, bine păstrate

8. Ilimbav Sfântul Nicolae 1826 - 1838 Semi bizantin- ferestre semigotice - uşile iconostasului sunt sculptate şi pictate în ulei. Pictură bine păstrată

9. Movile Sfântul Nicolae 1794 - 1796 Bizantin - icoane pe sticlă şi lemn, prapori vechi, cărţi de cult, predici

10. Nocrich Sfântul Vasile Începutul sec. XIX Bizantin

11. Netuş Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel 1872 Bizantin

- dimensiuni modeste: lungime de 15m, lăţime de 5 - cărţi tipărite cu litere chirilice şi în latină - icoane pictate pe lemn şi sticlă

12. Retiş Sfântul Nicolae 1811 Bizantin - bolta din faţa iconostasului pictată de Fraţii Grecu

13. Săsăuşi Adormirea Maicii Domnului 1780

Bizantin, cu elemente

gotice

- pictură interioară în stil bizantin dar şi cu elemente realiste, realizată de Vasile Grecu -urme de picturi exterioare - icoane pe sticlă şi lemn, cărţi vechi şi potire

14. Ţichindeal Sfinţii Arhangheli 1791 Bizantin -pictură originală, realizată de fraţii Grecu - iconostas din zid - împrejmuire cu un zid de piatră

15. Veseud Sfântul Gheorghe 1790 Bizantin cu elemente

gotice

- turnul în stil gotic - iconostasul din zid, cu icoane pictate pe sticlă - zugrăveală interioară cu motive naţionale

Sursa: prelucrare după Monografiile parohiale aparţinând Fondului Documentar al Protopopiatului Agnita Muzee şi case memoriale Muzeul de istorie şi etnografie al Văii Hârtibaciului a fost înfiinţat în anul 1958, fiind

adăposteşte este construită în stil baroc, o miniatură a Muzeului Brukenthal din Sibiu. Cuprinde o secţie istorie locală şi una de etnografie, precum şi expoziţii temporare

grupate pe mai multe tematici (pictură, port popular, mobilier). În cele patru săli sunt expuse obiectele descoperite în regiune, grupate în funcţie de perioada istorică din care provin.

128

Dintre cele mai valoroase obiecte sunt lăzile de breslă, sigiliile şi tablele de strigare. La acestea se adaugă o biblioteca documentară cu circa 12000 de volume şi peste 130 de cărţi cu valoare de patrimoniu.

Muzeul săsesc din Dealul Frumos a fost amenajat într-unul dintre turnurile cetăţii de la Dealul Frumos şi cuprinde obiecte colecţionate de la populaţia săsească din localitate (cărţi, obiecte de uz casnic şi gospodăresc, piese de îmbrăcăminte, precum şi fotografii şi informaţii despre localitate). Majoritatea vizitatorilor este alcătuită din turiştii ajunşi în zonă care vin să viziteze şi biserica.

Colecţia muzeală de obiecte bisericeşti din Movile a fost înfiinţat în anul 1998 şi funcţionează în cadrul Parohiei ortodoxă din localitate, grupând o serie obiecte de cult vechi (icoane pe sticlă, icoane pe lemn, cărţi de cult şi predici, prapori vechi etc.).

Colecţia etnografică de la Alţâna, cuprinde 600-700 de piese care reflectă relaţiile interetnice din zonă.

Casa familiei Brukenthal din Nocrich, a fost construită în secolul al XVIII-lea şi a aparţinut guvernatorului Transilvaniei Samuel von Brukenthal (provenit dintr-o familie nobilă din localitate). Starea precară de conservare impune însă o intervenţie rapidă riguroasă renovare şi amenajare pentru a intra în circuitul turistic funcţional.

Alte case memoriale, unele cu valenţe arhitectonice deosebite, se mai găsesc la: Caşolţ (Casa Ana Drotler), Dealu Frumos (Casa Victor Păcală şi Casa Wohner), Merghindeal (Casa Thomas Quibb) şi Marpod (Casa Iacob Bologa).

Monumente şi statui Monumentul Eroilor Neamului, sculptat în marmură albă şi amplasat în parcul din centrul

oraşului Agnita. Monumentul Eroilor de la Nocrich, situat din Parcul Eroilor, realizat din beton şi este

împrejmuit cu un gard din lemn. Parcela Eroilor Români din Primul Război Mondial din localitatea Daia, extinsă pe o

suprafaţă de 4000 m², amenajată din 1916. În memoria acestora s-a mai ridicat o Troiţă la Chirpăr (în anul 1936) realizată din piatră de râu şi beton.

Monumentul care desemnează centrul geografic al României, ridicat de către împăratul Franz Joseph la câţiva kilometri de Agnita, lângă satul Dealu Frumos. În acelaşi sat se află, pe locul vechii biserici, o cruce din piatră cu o inscripţie în slavonă. Obiceiul de a marca locul unei foste biserici este adesea întâlnit în zonă, un exemplu în acest sens fiind oferit de crucea din stejar masiv pictată din satul Retiş (comuna Brădeni).

Monumentul lui August Treboniu Laurian amplasat în satul Fofeldea (comuna Nocrich), satul natal al marelui filolog, istoric, publicist şi om politic (unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848 din Transilvania) şi, totodată unul dintre membrii fondatori ai Academiei Române. Monumentul a fost sculptat de către Nicolae Pascu Goia în secolul XIX.

Resurselor etnografice Dintre componentele ofertei turistice antropice, patrimoniul turistic aparţinând

civilizaţiei şi culturii tradiţionale rurale reprezintă un argument care ar putea impune zona Hârtibaciului ca fiind una dintre zonele în care multe dintre elementele de factură etnografică (obiceiuri şi tradiţii, port, muzică, arhitectură tradiţională etc.) s-a păstrat într-o formă apropiată de cea originară până astăzi, în pofida unor influenţe exterioare regăsite în portul popular şi unele obiceiuri datorate interferenţelor derivate din poziţia sa de convergenţă la contactul mai multor zone etnografice (Zona Târnavelor, Ţara Făgăraşului, Ţara Bârsei, Ţara Amnaşului) şi imixtiunii tot mai puternice a civilizaţiei contemporane, cu toate avatarurile sale în raport cu tot ceea ce ţine de latura tradiţională a vieţii

129

Cu toate acestea zona Hârtibaciului şi-a câştigat un loc aparte în peisajul culturii şi civilizaţiei rurale autohtone urmare a perpetuării a numeroase numeroasele elemente de cultură materială şi spirituală arhaică. Aceste caracteristici se regăsesc în majoritatea componentelor specifice spaţiului rural: arhitectura şi organizarea gospodăriei rurale, portul popular (românesc şi săsesc), meşteşugurile tradiţionale, obiceiurile şi riturile străvechi (inclusiv precreştine), muzica şi jocul tradiţional etc.

Desigur, asemenea, majorităţii zonelor predominant rurale, elementele extrem de diversificate, „acoperind”, practic, întregul repertoriu de factură tradiţională de peste an: de la colindatul de Crăciun (care îmbracă şi alte obiceiuri specifice, precum turca, specific satelor din jurul Agnitei, obiceiul de a alege „primarul” - Retiş, „tatăl de bute” - Coveş sau judele - Chirpăr), respectiv „ajutorul de primar” - Retiş sau „subprimar” – Coveş sau a unui om din sat care, îi primeşte şi capătă în schimb un car de lemne sau bani (Coveş, Chirpăr), până la cele de Sfântul Gheorghe, Rusalii, până la cele de Anul Nou, Sfântu Gheorghe, Rusalii, Sânziene sau Seceriş), la care se adaugă obiceiurile de nuntă şi înmormântare specifice

Chiar simpla derulare a unui obicei tradiţional poate fi un eveniment de folclor inedit şi să stârnească interesul: Colindatul cetelor de juni, Făcutul de măritat, Făcutul cu ceapă, Furatul portiţelor, Ziuitul (Marpod), Sărbătoarea vecinătăţilor (Nocrich).

Între acestea se distinge Sărbătoarea Lolelor, specifică populaţiei săseşti, reluată recent şi care se desfăşoară anual la Agnita. Această sărbătoare corespunde cu perioada carnavalurilor din alte ţări şi se desfăşoară în perioada dintre Bobotează şi lăsatul Secului.

Originea acestei sărbători se află în activitatea breslelor de altă dată (olarilor, tăbăcarilor, cizmarilor, croitorilor, cojocarilor, dogarilor etc). Breslele erau organizate pentru a conduce asociaţiile meşteşugarilor şi an de an, în ultima duminică din ianuarie, aveau loc alegeri prin care se schimba starostele. Un rol important îl avea lada de breaslă care trecea în grija noului conducător.

Lolele reprezentau personaje amuzante care aveau menirea de a proteja şi de a însoţi lăzile de vecinătate. Denumirea lor vine de la cuvântul ˝lallen˝ ce înseamnă ˝a se bâlbâi˝ şi descrie felul de a vorbi sub mască (termen ce se folosea doar în limba română).

Costumul lolelor este compus dintr-o cămaşă albă pe care sunt prinse bucăţi negre de pânză, o mască pictată realizată din sârmă deasă, înconjurată de blană de jder, nurcă sau iepure iar la spate deţine o coadă din cânepă legată cu o fundă colorată. La acestea se adaugă două clopote, un bici, un cleşte din lemn crestat şi o zuruitoare. În trecut, lolele erau grupate pe vecinătăţi, “ceata” însumând un număr variabil de persoane (între 10 şi 30) din toate grupele de vârstă. Prin ritualul de parcurgere a oraşului se viza alungarea spiritelor malefice. Mâncarea specifică a sărbătorii consta în gogoşi, sarmale şi vin, servite la petrecerea care încheia sărbătoarea (http://mjurnal.blogspot.com/2007/01/lolele-din-agnita-un-obicei-aproape_26.html).

O sărbătoare similară prin denumire şi mai puţin modul de derulare al acţiunilor, denumită “Lolele de la Chirpăr”, are loc în perioada sărbătorilor de iarnă în localitatea Chirpăr. Aceasta este însă specifică populaţiei româneşti, fiind legată însă de sărbătoarea de Crăciun. Derularea “acţiunii propriu-zise” are loc în cea de a patra zi de Crăciun, când tinerii (băieţi şi fete) se îmbracă în “băieşi” şi “băieşiţe” şi colindă oficialităţile satului şi familiile membrilor “cetei” cu scopul de a-şi completa proviziile alimentare “împuţinate” de petrecerile din perioada Crăciunului cu aşa-numita “pişcătură” (cărnaţi, slănină, brânză etc.).

Manifestări folclorice. Principalele manifestări folclorice organizate în cadrul zonei

analizate sunt: Cânt şi joc pe Hârtibaci, Zilele Oraşului (mixt), Dansul Generaţiilor, Festivalul Colindelor şi, cel mai important prin amploarea, numărul de persoane angrenate şi impact cultural, Festivalul Hârtibăcenilor,

130

“Dansul Generaţiilor” este un festival ce a fost lansat în anul 2005 la Agnita şi cuprinde un program artistic al formaţiilor de dansuri Cununa şi Hârtibaciul.

“Cânt şi Joc pe Hârtibaci” este un festival de cântece şi dansuri populare cu impact naţional ce se desfăşoară în luna noiembrie a fiecărui an la Agnita.

“Festivalul colindelor” se organizează anual la Agnita în prima duminică după Sf. Nicolae.

“Festivalul Hârtibăcenilor” se desfăşoară în fiecare an în altă comună de pe Valea Hârtibaciului, în prima duminică după Paşti. Agnita a fost prima gazdă a festivalului (2006), urmată de Chirpăr (2007) şi Marpod (2008), urmând ca în 2009 se desfăşoare la Retiş (com. Brădeni).

Zone de agrement Chiar dacă mici spaţii verzi de tip parc există în mai multe localităţi rurale ale zonei,

oraşul Agnita este singura locaţie care dispune de spaţii verzi, respectiv zone de odihnă şi agrement definite ca atare. Acestea însumează o suprafaţă totală de 17,70 ha şi sunt reprezentate de pădurea-parc Steinburg, spaţiile verzi din zona centrală oraşului şi cele situate în lungul râului Hârtibaciu, la care se adaugă terenul de sport.

Dealul şi Pădurea Steinbergh (sau Steinburgh), reprezintă principala zonă de agrement din intravilanul oraşului, cu o extensiune de cca. 6 ha., şi este amplasată în partea de nord a localităţii, între Valea Ţiganilor şi Hirjolden Boch (denumire specifică jargonului săsesc local).

Din păcate, amenajarea acesteia este, actualmente, deficitară, infrastructura existentă amintind prea puţin de cea de care se bucurau locuitorii Agnitei de odinioară (o terasă/scenă pentru spectacole, restaurant, loc de joacă pentru copii, scări betonate, alei cu bănci), existând însă un proiect amplu care are ca obiect reamenajarea acesteia la exigenţele actuale.

Infrastructura turistică

Amenajarea în scopul valorificării turistice a categoriilor trecute în revistă se impune ca

şi factor decisiv în dezvoltarea turismului. Prin aceasta, simplele obiective ar putea deveni produse turistice “consumate” din motivaţii variate.

Infrastructura turistică, sub aspectul dimensiunii componentelor, diversităţii şi calităţii sale, este foarte slab reprezentată, atât în ceea ce priveşte capacităţile de cazare, cât şi infrastructura de comunicaţie şi calitatea şi diversitatea serviciilor oferite turiştilor

Capacităţile de cazare. În privinţa capacităţilor de cazare – element esenţial al amenajării turistice şi al

desfăşurării în condiţii optime a oricărui act turistic complet şi complex, atât din perspectiva socială, cât şi a finalităţii economice efective – se remarcă o subechipare cronică (atât din punct de vedere tipologic, cât şi numeric sau al repartiţiei teritoriale), în totală discordanţă cu dimensiunea cantitativă şi calitativă a patrimoniului turistic natural şi antropic, incapabilă – din aceste considerente – să asigure a valorificare eficientă a acestuia.

Repartiţia inegală a bazelor de cazare la nivelul zonei reflectă lipsa sau, în cel mai bun caz, interesul extrem de redus pentru valorificarea resurselor turistice existente sau implicabile în urma unor echipări corespunzătoare.

În prezent, aceasta baza de cazare totalizează cca. 100 de locuri, capacităţile existente fiind grupate pe câteva categorii structural-funcţionale, astfel:

- Hotelul Dacia este singura unitate de acest tip şi se află în oraşul Agnita, dispune de 36 de locuri clasificat la categoria 1 stea şi se află în proprietatea CONSUMCOOP. Numărul limitat de locuri şi, mai ales, confortul redus face din acesta o unitate puţin atractivă şi

131

accesată de un număr limitat de persoane. Ansamblul hotelier cuprinde şi un restaurantul şi un spaţiu comercial.

Hotelul Dacia nu a fost prima unitate de cazare din localitate, cel mai vechi aparţinând Complexului Comercial Central şi a funcţionat până în 1978. Cu un secol înainte, clădirea era un han cunoscut, demonstrând importanţa Agnitei ca oraş de tranzit.

- categoria pensiunilor turistice este una relativ nouă în zonă, anul 2004 consemnând apariţia primelor unităţi de acest tip. Numărul acestora este însă de doar 4, însumând 63 de locuri, catalogate la 2 şi 3 stele. Alături de punerea la dispoziţie a unor servicii superioare calitativ celor de la Hotelul Dacia, un alt avantaj este constituit de faptul că se află în mediul rural, în zone liniştite şi aproape de natură. Pensiunea Harbach, este amplasată chiar în afara satului Marpod, lângă ferma deţinută de societatea în a cărei proprietate se află.

Aflate într-o zonă în care agriculturii ecologice i se acordă o importanţă din ce în ce mai mare, două dintre pensiuni, Harbach şi Bio-Haus Cioran, pune la dispoziţia turiştilor produse alimentare ecologice produse din ferma proprie (produse lactate, carne, ouă, fructe, legume). Mai mult, turiştii veniţi aici pot asista sau chiar participa la activităţi tradiţionale derulate în gospodărie, precum hrănirea animalelor, mulsul vacilor, culesul legumelor şi a fructelor, cosit etc.

Sistemul pensiunilor familiale este în curs de extindere, existând intenţii şi/sau proiecte de construcţie sau adaptare funcţională a unor gospodării existente a unor pensiuni turistice la Agnita, Dealu Frumos (com Merghindeal), Şomartin (com. Bruiu), Marpod şi Ilimbav (com. Marpod), Săsăuş (com. Chirpăr).

- unităţile de cazare aparţinând diferitelor unităţi sau regii economice care funcţionează în regim de circuit închis, accesibile aproape exclusiv angajaţilor acestora sau persoanelor angrenate în diverse acţiuni organizate sub tutela acestora. Din această categorie fac parte un grup de 12 vile, edificate în perioada interbelică, preluate spre administrare după cel de-al doilea război mondial de unele instituţii şi societăţi din Agnita (FIPA, IMIX, RENEL, IAS, Primăria Agnita, Cooperativa Înainte, Rombox, liceul din localitate etc.) şi Cabana Ocolului Silvic (cu 8 locuri distribuite în 4 camere), edificate în locul numit Sărături Băi, în vecinătatea oraşului Agnita, pe teritoriul comunei Merghindeal.

Perimetrul care delimitează Sărături Băi a fost şi este în proprietatea Bisericii Evanghelice, iar la începutul secolului trecut a dispus de un motel, un ştrand şi un izvor curativ amenajat şi, mai târziu, de o tabără de copii sezonieră (care a funcţionat în perioada 1959-1970).

Din păcate, toate vilele menţionate au fost practic abandonate şi lăsate în paragină încă din anii 1993-1994, singura excepţie fiind reprezentată de cea aparţinând Clubului Copiilor şi Elevilor din Agnita.

- cabanele silvice (forestiere) reprezintă o posibilitate de cazare cu impact redus, regimul de funcţionează în circuit închis făcându-le accesibile aproape exclusiv angajaţilor Direcţiei Silvice sau unui număr restrâns de persoane sosite pentru practicarea turismului cinegetic. Cele mai importante sunt la Sărături (este cea mai mare, se află în afara perimetrului staţiunii, este îngrijită de o familie care poate oferi şi masă), la Vecerd (Stejarul), Brădeni (Şanţu Vechi), Metiş şi Sărături (Agnita);

- unele dintre casele parohiale ce aparţin bisericilor evanghelice au fost renovate şi amenajate astfel încât să poată găzdui turişti, în special străini. Cu ocazia întâlnirilor saşilor, ce se desfăşoară adeseori vara, acestea constituie locul potrivit de petrecere a timpului pentru cei care nu mai au rude sau prieteni în localitatea de unde au emigrat. Casa parohială de la Hosman deţine 24 de locuri în dormitoare, sufragerie, bucătărie şi baie, iar în curte există posibilitatea instalării de corturi. Alte structuri cu destinaţie similară, utilizate ocazional, se găsesc la Iacobeni, Noiştat, Movile şi Merghindeal.

132

- alături de acestea, în o oraşul Agnita mai există o alocaţie (neclasificată), dispunând de 18 locuri (grupate în 3 camere) şi cantină-restaurant (aparţinând S.C. COMSADIMAR Agnita)

Tabelul .37. Structura, distribuţia spaţială dotările unităţile de cazare din

Microregiunea Hârtibaciu

Nr. crt.

Unitatea Localizare Catego

rie confort

Număr locuri Dotări şi servicii

1. Hotel Dacia Agnita 1* 36

- camere single şi double - fiecare cameră este dotată cu grup sanitar şi duş - încălzire centrală, parcare, restaurant - televizor în cameră

2. Pensiunea Ivvis Cornăţel 2* 10

- 3 camere double şi una de 4 locuri (numărul de locuri se poate suplimenta) - grupuri sanitare moderne cu apă caldă permanent - sistem dublu de încălzire: centrală şi sobe de teracotă cu lemne sau gaz - bucătărie utilată - maşină de spălat, fier de călcat, uscător de păr - living cu şemineu, terasă cu deschidere la grădină, acoperită - grătar, iaz, căsuţă de grădină şi terasă - TV, satelit, Internet - parcare in curte - informaţii turistice despre regiune

3. Pensiunea Harbach Marpod 3* 19

- camere single, double, apartamente - sală de mese - telefon, TV, satelit, Internet - parcare - sală de conferinţe, suport logistic - organizarea de conferinţe, întâlniri de afaceri, seminarii, team-building, training - se pot organiza plimbări cu trăsura şi cu măgăruşi

4. Pensiunea Bio-Haus

Cioran Nucet neclasif

icată 20

- camere double şi triple - suplimentarea numărului de locuri - servirea mesei cu produse din ferma proprie - cablu TV, Internet prin dial-up - salon - grădină, loc pentru grătar, loc de joacă pentru copii, posibilităţi de campare - parcare - participarea la activităţi agricole

5. Pensiunea Ani Alţâna 3* 14

- 6 camere duble şi una cu pat matrimonial - sală de mese - telefon, TV satelit, Internet - parcare - se va inaugura pe data de 15 aprilie 2009

Infrastructura de transport turistică Căile şi mijloacele de transport rutiere

Până în anii 1800 căile de comunicaţii erau dezvoltate precar, modernizarea realizându-se doar la 1858, când s-a inaugurat şoseaua Agnita-Făgăraş-Sighişoara. Aceasta se axa, pe o porţiune, pe un vechi drum medieval ce unea Sebeşul şi Sibiul cu Făgăraşul şi Braşovul. Astăzi, axa ce uneşte Sibiul cu Agnita (DJ 10) este cea mai circulată, fiind asigurat şi transportul în comun, cu autobuze, de 4 ori pe zi, după un orar fix.

133

Fig. 43. Structura bazei de cazare

134

Drumurile judeţene dintre Mediaş-Agnita (DJ 141), Agnita-Făgăraş (DJ 105) şi

Agnita-Sighişoara (DJ 106) sunt modernizate, însă starea lor tehnică este departe de a satisface cerinţele unui transport modern şi funcţional, fapt care se repercutează şi asupra intensităţii traficului (relative redusă). Faptul este demonstrat şi de mijloacele de transport în comun care circulă doar o dată sau de două ori pe zi. Satele unite prin aceste axe sunt favorizate, însă există şi altele care nu sunt pe traseul lor (ex. Chirpăr cu satele aparţinătoare, Apoş, Nucet, Zlagna etc.), unele chiar izolate. Legăturile dintre localităţile rurale se fac prin drumuri comunale, unele pietruite, altele aflate într-o stare cel mai adesea precară.

Prin intermediul drumurilor judeţene se face legătura cu drumurile naţionale şi cu cele europene.

Căile şi mijloacele de transport feroviare

Mocăniţa de pe Valea Hârtibaciului. Începută în anul 1895, construcţia căii ferate înguste pe sectorul Sighişoara a fost finalizată în 1898 până la Agnita (48 km), fiind prelungită abia în anul 1910 până la Sibiu (62 km). Lungimea totală, de 123 km, cuprinde şi ramificaţia Cornăţel-Vurpăr şi la acea vreme era cea mai lungă cale ferată cu ecartament îngust din România.

În anul 1965 tronsonul dintre Agnita şi Sighişoara a fost închis şi demontat datorită versanţilor cu declivitate ridicată şi a curbelor accentuate care făceau întreţinerea dificilă şi costisitoare. Cu această ocazie, linia a fost desfiinţată din oraşul Agnita, iar noua clădire terminală a fost amplasată la 3 km de oraş.

Linia ferată îngustă pe sectorul Agnita-Sibiu a funcţionat până în anul 2001, an în care a fost închisă (1 septembrie) din cauza lipsei de fonduri pentru întreţinere, perioada scursă de atunci lăsând “semne” vizibile asupra acesteia, numeroase sectoare fiind întrerupte de diferite săpături sau “preluări” în scopul de a fi valorificate ca şi fier vechi, de un “tratament” similar (jefuiri şi vandalizări) beneficiind şi numeroase clădiri aferente (fostele staţii).

În anul 2007 autorităţile locale au reuşit să obţină catalogarea liniei drept monument istoric, cu intenţia declarată de a o salva de la ˝destinaţia fier vechi˝ şi a permite în viitor reabilitarea acesteia.

Traseul pitoresc străbătut de un tren vechi într-un cadru pitoresc precum cel oferit de Valea Hârtibaciului ar putea suscita astăzi un mare interes (în special turiştilor străini, dar nu numai), satele pe care le leagă, posesoare ale unor edificii medievale de excepţie (Vurpăr, Hosman, Ţichindeal, Nocrich, Alţâna, Beneşti etc.) putându-se constitui în elemente cu certă atractivitate care ar putea susţine afirmarea turismului cultural în zonă prin atragerea unui segment important de turişti interesaţi de aceste această latură.

ZONAREA FUNCŢIONALĂ A VĂII HĂRTIBACIULUI

Caracteristicile orografice, modul de utilizare al terenurilor, relaţiile instituite între localităţile din bazinul văii Hârtibaciu, precum şi cele instituite între componenta antropică şi cea naturală, permit identificarea şi delimitarea unor zone funcţionale.

1. Arealul urban Agnita, caracterizat de o stagnare economică generalizată, cu

evoluţie de tip sinusoid a activităţilor industriale. Nota definitorie pentru economia oraşului continuă să fie restructurarea industrială, în condiţiile în care principalele unităţi de profil nu reuşesc să menţină în un nivel constant, nici la nivelul numărului de angajaţi, nici la nivelul cifrei de afaceri. Totodată se face simţită lipsa unor unităţi industriale puternice care să atragă

135

forţa de muncă din comunele învecinate, astfel că polarizarea economică se face greu simţită în subsistemul teritorial analizat.

1.1. Zona centrală, conturată atât în cadrul oraşului Agnita, cât şi în cadrul satelor cu

funcţie de reşedinţă de comună, este caracterizată de concentrarea instituţiilor administrative şi de servicii (primărie, poliţie, judecătorie, poştă, agenţii bancare, etc.). Frecvent, acestor instituţii li se adaugă cele de învăţământ şi cultură, precum şi locaşurile de cult, fapt ce contribuie în mod semnificativ la o mai bună conturare a acestei zone ca şi spaţiu de referinţă, atât la nivel individual, cât şi la nivelul întregii comunităţi. Caracteristicile societăţii actuale, dinamismul ei, induc necesităţi de raportare din ce în ce mai frecventă a comunităţii la aceste spaţii centrale, cu precădere prin prisma serviciilor şi nevoilor pe care acestea le satisfac: necesităţi educaţionale, administrative, financiare, recreative, etc., augmentând rolul şi poziţia pe care le au în cadrul aşezărilor respective. Activităţile economice, fie că este vorba despre cele agricole, industriale sau comerciale, problemele sociale, şi multe alte aspecte generează raportări şi relaţionări frecvente ale persoanelor (fizice sau juridice) cu aceste instituţii. Pentru oraşul Agnita importanţa zonei centrale este crescută prin faptul că reprezentativitatea şi importanţa instituţiilor prezente aici au valenţe superioare şi pentru comunităţile umane aparţinând unităţilor administrativ – teritoriale învecinate. Aşa este cazul unor instituţii cum sunt: Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, care oferă servicii care vizează şi comunele învecinate oraşului Agnita.

1.2. Zona rezidenţială. Caracteristicile structural – funcţionale şi trăsăturile

cantitative şi calitative permit identificarea a două tipuri majore de situaţii: zone rezidenţiale de tip urban şi zone rezidenţiale de tip rural.

Zona rezidenţială urbană este prezentă în intravilanul oraşului Agnita, constituindu-se sub forma a două tipuri majore de ţesut urban: zona rezidenţială cu locuinţe colective şi zona rezidenţială cu locuinţe individuale. Prima situaţie este asociată cartierelor de blocuri din oraşul Agnita, fiind dominată în general de prezenţa imobilelor de tip P+4. În cel de al doilea caz, se remarcă faptul că în configuraţia ţesutului urban se îmbină elemente structural arhitectonice specifice aşezărilor săseşti şi cele specifice aşezărilor şi tradiţiilor româneşti. Cele mai frecvente situaţii sunt cele legate de prezenţa locuinţelor individuale cu regim de înălţime P şi P+1 sau P+M, dispuse în regim înşiruit şi în regim cuplat, şi mai rar sunt prezente situaţiile de dispunere în regim izolat în cadrul parcelelor. Trebuie remarcat că pentru cea mai mare parte a ariilor rezidenţiale sunt asigurate serviciile tehnico-edilitare de bază.

Zona rezidenţială rurală este asociată tuturor comunelor din teritoriul analizat, precum şi localităţilor rurale incluse în teritoriul administrativ al oraşului Agnita. Dispunerea spaţială a acestor arii este de tip liniar, structurate în lungul căilor de comunicaţii, generând la nivelul localităţilor şi frecvente situaţii de configuraţie tentaculară. Gruparea spaţială a gospodăriilor se face şi în acest caz sub influenţa puternică a tradiţiilor induse de populaţia săsească. În aceste condiţii sunt prezente trei situaţii de ţesut urban:

• gospodării dispuse în regim închis, în care alinierea clădirilor de locuit şi a porţilor înalte, închise sub formă murală, generează un front la stradă dispus unitar, asigurând specificul pentru un număr ridicat de aşezări, şi mai ales pentru arterele principale ale acestora (Nocrich, Vurpăr, Alţâna, Bruiu, Marpod, Iacobeni); de cele mai multe ori, acest regim de dispunere se asociază cu o lărgime semnificativă a străzilor, în care, pe lângă drumul propriu-zis, mai sunt prezente fâşii laterale cu lăţime mare, utilizate atât pentru amplasarea trotuarelor, contribuind totodată la “aerisirea” ţesutului urban;

136

• gospodării dispuse în regim cuplat, cu clădirile de locuit lipite pe una din părţi şi curţi delimitate spre exterior de porţi şi garduri ce asigură un aspect semideschis;

• gospodării dispuse în regim izolat în cadrul parcelelor, generând un ţesut urban poziţionat de regulă la periferia localităţilor; pentru ultimele două situaţii se remarcă faptul că străzile sunt mult mai înguste decât în primul caz, contribuind la generarea unui aspect mai “înghesuit” al gospodăriilor.

Pentru zona rezidenţială rurală dotările tehnico-edilitare sunt precare, uneori chiar inexistente, fapt pentru care se impune aplicarea unor măsuri de modernizare, în special cu privire la indicatori cum sunt lungimea reţelelor edilitare şi numărul gospodăriilor conectate la reţelele de alimentare cu gaz, apă şi canalizare.

1.3. Zona comercială. Atât în cazul oraşului Agnita cât şi în cazul localităţilor rurale, această zonă are o dispunere mai puţin evidentă în cadrul structurilor habitaţionale. Acest fapt se datorează unei grupări mai puţin evidente a unităţilor comerciale. Cea mai compactă grupare este conturată în zona centrală a oraşului Agnita. În rest, unităţile de profil au dispunere insulară, fiind răspândite în cadrul zonelor rezidenţiale (în cazul Agnitei) sau fiind în număr redus în celelalte aşezări, astfel că în aceste cazuri nu mai pot fi identificate zone comerciale propriu-zise.

1.4. Zona industrială. În ciuda restructurărilor economice, prezenţa zonei industriale

în structura funcţională a teritoriului analizat este un element care induce trăsături aparte. Cea mai semnificativă este legată de caracterul disparat al repartiţiei în teritoriu. Chiar şi în cazul Agnitei acest lucru se constituie ca o trăsătură a zonării teritoriului urban, în condiţiile în care unităţile industriale au dispunere neunitară: în partea vestică şi sud-vestică, la intrarea în oraş pe şoseaua care face legătura cu Sibiul, şi în partea estică, la ieşirea din oraş spre Iacobeni. În cazul celorlalte unităţi teritorial- administrative unităţile industriale prezintă aceeaşi caracteristică, fiind dispuse în una sau mai multe locaţii pe teritoriul acestora. Cea mai importantă disfuncţie legată de zona industrială derivă tocmai din acest mod de dispunere, fapt ce determină situaţii mai numeroase de interferenţă spaţială cu arealele rezidenţiale.

2. Zona agricolă se constituie ca cea mai importantă componentă funcţională, atât din

punct de vedere al suprafeţei (70% din teritoriu), cât şi din punct de vedere al importanţei pentru economia de ansamblu a teritoriului studiat. Una din principalele trăsături ale acestei zone este constituită de larga extensiune a păşunilor şi fâneţelor (56% din terenul agricol), fapt ce se reflectă şi într-o specializare zootehnică a activităţilor agricole. Pe de altă parte, trebuie remarcat faptul că diversitatea utilizării agricole este inhibată atât de factori naturali (climatici şi pedologici) cât şi de factori economici (scăderea cererii pentru unele produse agricole, aşa cum este cazul, spre exemplu a hameiului sau sfeclei de zahăr). În funcţie de specificul diferitelor areale, pot fi identificate o serie se areale agricole cu specificităţi aparte (vezi zonificarea economică).

2.1. Zona rurală cu specializare zootehnică, derivată dintr-un mod particular de utilizare a terenurilor, cu ponderi ridicate ale suprafeţelor de păşuni şi fâneţe şi dintr-o adaptare a producţiei agricole la restructurările economice generale. Dispariţia culturilor de plante tehnice (ex. hameiul) şi necesitatea găsirii unor surse de venit a condus la specializarea pe creşterea ovinelor şi caprinelor. Acestei zone i se suprapun majoritatea comunelor aflate în arealul studiat: Roşia, Nocrich, Bârghiş, Mihăileni, Iacobeni, Brădeni şi localităţile rurale aflate în teritoriul administrativ al oraşului Agnita. Adiţional creşterii ovinelor şi caprinelor, în aceste comune sunt prezente şi alte subdomenii agricole, dintre care unele cu importanţă economică ridicată cum ar fi legumicultura şi apicultura. Industria prezentă în aceste unităţi –

137

teritorial administrative are caracter insular şi, pentru moment, nu are influenţe economice structurale semnificative, reprezentând însă nuclee embrionare pentru o dezvoltare viitoare.

2.2. Zona rurală cu zootehnie ecologică, se constituie ca un caz particular al precedentei zone de specializare zootehnică, în condiţiile în care suprafeţe importante de păşuni şi fâneţe sunt atestate ca fiind ecologice. În aceste condiţii creşterea ecologică a ovinelor şi caprinelor a găsit contextul favorabil de evidenţiere şi de poziţionare pe nişa pieţei de desfacere a produselor lactate ecologice, în condiţiile în care laptele colectat de la producătorii atestaţi „bio” este procesat la Ţichindeal. Această zonă prezintă reale valenţe de extensiune teritorială în condiţiile în care şi în celelalte unităţi- administrativ teritoriale vor fi îndeplinite condiţiile de atestare ecologică a păşunilor şi producţiei zootehnice, putând astfel să genereze un areal agricol ecologic compact care să se impună, prin cantitatea şi calitatea producţiei pe piaţa de profil, atât la nivel naţional cât şi la nivel european.

2.3. Zona rurală cu valorificare insuficientă a resurselor agricole. Este vorba despre unităţi teritorial-administrative care relevă o inadecvată sau insuficientă utilizare a terenurilor arabile sau/şi a suprafeţelor de păşuni şi fâneţe. Se încadrează aici comunele Merghindeal, Bruiu şi Mihăileni, care prezintă una sau mai multe dintre deficienţele menţionate. Optimizarea activităţilor şi practicilor agricole, armonizarea lor cu potenţialul natural pot înscrie această zonă pe o traiectorie evolutivă favorabilă din punct de vedere economic.

3. Terenurile cu destinaţie forestieră. Importanţa acestora derivă atât din faptul că au o compoziţie în care speciile cu valoare economică ridicată deţin o pondere importantă (ex. cvercinee), cât şi din faptul că, în general se constituie sub forma unor areale compacte, poziţionate de regulă pe interfluvii, în părţile superioare ale bazinetelor hidrografice şi pe versanţi, astfel că îşi exercită în mod hotărâtor valenţele ecologice în raport cu arealele adiacente. Din punct de vedere al funcţiei lor, pădurile prezente în arealul studiat se clasifică în păduri de protecţie (a apelor, a terenurilor şi solurilor, protecţie împotriva factorilor climatici şi industriali dăunători) şi păduri cu rol de producţie şi protecţie. Cele mai mari ponderi ale suprafeţelor forestiere se înregistrează în comunele Vurpăr (40%), Bruiu (37%), Mihăileni (36%), Roşia (32%) Iacobeni (25%), constituindu-se astfel ca o resursă cu semnificaţie aparte.

4. Zone protejate. Una dintre cele mai compacte arii din categoria celor protejate este cea de protecţie

avifaunistică “Podişul Hârtibaciului”, care include întregul areal studiat, şi este caracterizată de starea seminaturală a terenurilor înglobate, precum şi de un impact antropic redus. Aici sunt întrunite condiţiile ecologice de favorabilitate pentru câteva specii de păsări ameninţate la nivel european (Crex crex, Ciconia ciconia, Ciconia nigra, Aquila pomarina, Egreta alba şi altele).

În partea nordică a teritoriului analizat este prezent un alt areal protejat, care în ciuda extensiunii mai reduse se remarcă prin faptul că în condiţiile unei utilizări tradiţionale a terenurilor, s-au creat condiţiile necesare pentru conservarea unui grad ridicat al biodiversităţii. Sunt întrunite aici condiţii de favorabilitate pentru un număr ridicat de specii floristice şi faunistice cum sunt Lutra lutra, Canis lupus, Bombina variegate, Gobio kessleri, Leptidea morsei, Euphydryas aurinia, Angelica palustris, Cypripedium calceolus.

În cadrul elementelor de patrimoniu se mai înscrie pădurea cu funcţie de agrement Steinbergh de lângă Agnita şi suprafeţele cu glimee stabilizate de la Movile.

În condiţiile actuale de dezvoltare socio-economică identificarea şi delimitarea altor zone nu este posibilă datorită faptului că alte elemente, în ciuda prezenţei lor, nu induc o funcţionalitate spaţială, în condiţiile dispersării lor şi a interferenţei cu alte elemente cu caracter dominant.

138

ASPECTE SOCIALE

1. Învăţământul Componenta educaţională impune regiunea Valea Hârtibaciului în ansamblul teritorial al Judeţului Sibiu, prin faptul că dispune de o serie de atuuri calitative, precum şi de o infrastructură de specialitate, demne de semnalat. Unele instituţii educaţionale se remarcă prin tradiţie îndelungată şi recunoaştere la nivel naţional, datorită calităţii actului educaţional, reliefat printr-o serie de rezultate pozitive obţinute cu ocazia diverselor concursuri şcolare. Învăţământul este integrat pe verticală (există principalele paliere educaţionale - ciclurile preşcolar, şcolar primar, gimnazial, liceal, de arte şi meserii) şi pe orizontală (este reprezentat, prin primele trei niveluri în fiecare unitate administrativ-teritorială din regiune). Asemeni învăţământului naţional, şi cel din Valea Hârtibaciului se află într-un amplu proces de restructurare, reorganizare şi modernizare, venind în întâmpinarea unei componente cât mai diversificate a populaţiei şcolare. Se cunoaşte faptul că, în statele cu nivel de trai ridicat, natalitatea şi implicit sporul natural prezintă valori reduse. România, din nefericire s-a încadrat pe un trend de evoluţie asemănător, care, dacă continuă în parametrii actuali, va induce probleme greu de surmontat. Valea Hârtibaciului, din fericire, nu se confruntă cu probleme serioase, de scădere a efectivelor de elevi, deoarece o pondere însemnată din populaţia regiunii este deţinută de către rromi, ei având un comportament demografic specific, astfel că, contingentul de populaţie tânără deţine ponderi consistente. Infrastructura aferentă ciclului preşcolar, prezintă următoarele aspecte, în cele 13 entităţi administrativ-teritoriale din Valea Hârtibaciului: există un număr de 37 grădiniţe funcţionale (toate de stat), ce totalizează circa 1300 locuri bugetate, destinate desfăşurării actului educaţional preşcolar.

Tabelul 38. Situaţia ciclului educaţional preşcolar în Valea Hârtibaciului (ianuarie 2009)

Nr. crt.

Oraşul/ Comuna Localitatea Număr

grădiniţe Număr

preşcolari Populaţia

totală Raport

(%) Grădiniţe de

stat/particulare1 Agnita 3 304 8997 3,37 stat 2 Coveş 1 21 732 2,86 stat 3

Agnita Ruja 1 47 1165 4,03 stat

4 Alţâna 1 55 1315 4,18 stat 5 Beneşti - - 287 0,00* - 6

Alţâna Ghijasa de Sus - - 195 0,00* -

7 Bârghiş 1 27 843 3,20 stat 8 Apoş 1 25 300 8,33 stat 9 Ighişu Vechi - - 263 0,00* - 10 Pelişor 1 20 500 4,00 stat 11 Vecerd - - 107 0,00* - 12

Bârghiş

Zlagna - - 160 0,00* - 13 Brădeni 1 24 833 2,88 stat 14 Retiş 1 11 540 2,03 stat 15

Brădeni Ţeline - - 128 0,00* -

16 Bruiu 1 17 437 3,89 stat 17 Gherdeal - - 18 0,00* - 18

Bruiu Şomartin 1 15 298 5,03 stat

19 Chirpăr Chirpăr 1 24 830 2,89 stat

139

20 Săsăuş - - 192 0,00* - 21 Vărd 1 14 540 2,59 stat 22

Veseud 1 16 238 6,72 stat 23 Iacobeni 1 52 970 5,36 stat 24 Movile 1 18 360 5,00 stat 25 Netuş 1 25 450 5,55 stat 26 Noiştat 1 16 520 3,07 stat 27

Iacobeni

Stejărişu 1 19 510 3,72 stat 28 Marpod 1 40 635 6,29 stat 29 Marpod Ilimbav 1 13 384 3,38 stat 30 Merghindeal 1 25 825 3,03 stat 31 Merghindeal Dealu Frumos 1 30 601 4,99 stat 32 Mihăileni 1 10 302 3,31 stat 33 Metiş 1 20 300 6,66 stat 34 Moardăş - - 198 0,00 - 35 Răvăşel - - 156 0,00 - 36

Mihăileni

Şalcău - - 116 0,00 - 37 Nocrich 1 69 1174 5,87 stat 38 Fofeldea 1 25 387 6,45 stat 39 Ghijasa de Jos - - 115 0,00 - 40 Hosman 1 20 782 2,55 stat 41

Nocrich

Ţichindeal 1 17 175 9,71 stat 42 Roşia 1 55 1388 3,96 stat 43 Caşolţ 1 48 666 7,20 stat 44 Cornăţel 1 20 449 4,45 stat 45 Daia 1 33 770 4,28 stat 46 Nou 1 60 1500 4,00 stat 47

Roşia

Nucet - - 54 0,00 - 48 Vurpăr Vurpăr 1 85 2500 3,40 stat 49 Total 37 1320 35205 3,74 37 de stat

Notă: datele din tabel au fost comunicate de către fiecare primărie din regiunea analizată Contingentul de copii preşcolari este de 1320, ceea ce indică un surplus de 20 copii,

faţă de numărul de locuri bugetate în grădiniţele din regiune. Calitatea infrastructurii şi a materialului didactic nu se ridică însă, în toate grădiniţele, la expectanţele educaţionale actuale, lucru ce trebuie corectat rapid. Raportul mediu regional dintre numărul de copii preşcolari şi numărul de grădiniţe propune o valoare de 35,67 copii/grădiniţă, ceea ce în viziunea pedagogilor este o cifră foarte bună. Ce nu poate fi acceptat însă, este faptul că, în anumite situaţii (ex. Bârghiş, Daia, Dealu Frumos), la un număr mare de copii (circa 30) funcţionează un singur cadru didactic. Majoritatea grădiniţelor sunt utilate acceptabil, încadrarea cu personal didactic specializat fiind aproape completă, graţie ISJ Sibiu şi autorităţilor publice locale. Un aspect negativ însă, este indus de lipsa grădiniţelor private, deşi reprezintă entităţi educaţionale agreate de autorităţile de resort din Uniunea Europeană, tocmai datorită faptului că, grupele de lucru au un efectiv redus de copii, în raport cu grădiniţele de stat. Surprinde, de asemenea, lipsa totală a modulelor educaţionale alternative celui clasic, respectiv modulele step by step sau cel de educaţie timpurie; acest aspect poate fi corectat rapid şi cu investiţii minime. Procentul mediu regional al preşcolarilor prezintă o valoare consistentă în cadrul populaţiei totale a regiunii, respectiv 3,74% (1320 preşcolari înscrişi din 35205 locuitori ai regiunii); faţă de media regională, se remarcă o serie de localităţi cu procente superioare, de peste 6,00%, precum: Apoş (com. Bârghiş - 8,33%); Veseud (com. Chirpăr - 6,72%); Marpod (com. Marpod - 6,29%); Metiş (com. Mihăileni - 6,66%); Fofeldea (com. Nocrich - 6,45%); Ţichindeal (com. Nocrich - 9,71%); Caşolţ (com. Roşia - 7,20%). Sunt acele localităţi în care componenta de populaţie rromă deţine ponderi foarte mari din totalul populaţiei. Cu

140

valori procentuale reduse în raport cu media regională, se remarcă localităţile contingentul de rromi deţine ponderi reduse: Retiş (com. Brădeni); Hosman (com. Nocrich). Facem precizarea că, procentul 0,00% din dreptul unor localităţi (tabelul 38) apare deoarece lipsesc grădiniţele în acele localităţi şi nu pentru că nu ar exista efective de copii preşcolari. Plecând de la această realitate, se impun o serie de măsuri pentru ciclul preşcolar de instruire a copiilor, ce trebuie să reflecte atenţia care i se acordă. Creşterea calităţii educaţiei şi a infrastructurii în ciclul preşcolar poate reprezenta un stimul pentru schimbarea comportamentului demografic (mai ales în cazul comunităţilor româneşti şi germane) din Valea Hârtibaciului, când tinerii părinţi vor conştientiza faptul că sunt sprijiniţi în creşterea şi educarea copiilor. Pentru acest fapt trebuiesc luate măsuri concrete, precum:

• menţinerea cel puţin a unei grădiniţe în fiecare centru de comună şi în fiecare sat (care deţine efectivul minim de preşcolari), ca celulă elementară de dobândire a unui comportament social pozitiv;

• încadrarea pe fiecare post numai a personalului calificat; • oferirea de posibilităţi personalului didactic din ciclul preşcolar pentru o pregătire

profesională continuă; • dotarea corespunzătoare cu mobilier adecvat şi material didactic diversificat; • educarea preşcolarilor în spiritul colectivităţii locale, cu scopul prezervării şi

amplificării specificului local etc. Aceste acţiuni trebuie să fie rezultatul unor acţiuni concertate a cel puţin trei parteneri

socio- educaţionali: instituţia de educaţie preşcolară, factorii de decizie locali şi părinţii, aceştia din urmă ca beneficiari indirecţi ai actului educaţional.

Lipsa grădiniţelor în câteva sate din Valea Hârtibaciului este justificată de efectivele foarte reduse de preşcolari, ce fac nerentabilă susţinerea financiară a lor. În aceste situaţii, preşcolarii, fie sunt orientaţi către grădiniţele din satele cele mai apropiate, fie nu sunt instituţionalizaţi, din acest punct de vedere (ex. Beneşti şi Ghijasa de Sus - com. Alţâna; Ighişu Vechi, Vecerd şi Zlagna - com. Bârghiş; Ţeline - com. Brădeni; Gherdeal - com. Bruiu; Săsăuş - com. Chirpăr; Moardăş, Răvăşel şi Şalcău - com. Mihăileni; Ghijasa de Jos - com. Nocrich; Nucet - com. Roşia). Cuantificarea datelor referitoare la ciclul şcolar primar (clasele I-IV) şi compararea lor cu cele din anii trecuţi relevă următoarea situaţie la nivelul regiunii Valea Hârtibaciului: contingentul de elevi scade treptat (realitate sesizată îndeosebi în cazul elevilor de naţionalitate română şi germană). Totuşi, spre deosebire de alte regiuni rurale de pe teritoriul României, situaţia nu este critică (contingentul de elevi de etnie rromă se menţine la cote relativ constant ridicate), astfel că, există în majoritatea localităţilor din regiune, numărul minim de elevi de ciclu primar, pentru funcţionarea celulei educaţionale elementare, care este şcoala primară. Trendul negativ de scădere a numărului de elevi trebuie însă inhibat la nivelul tuturor componentelor etnice pentru a putea rămâne cel puţin în coordonatele actuale. Totuşi, în unele localităţi rurale situaţia este mai dificilă, nefiind îndeplinit numărul minim de elevi pentru funcţionarea unei şcoli primare, motiv pentru care acestea au fost închise (ex. Ighişu Vechi şi Vecerd - com. Bârghiş; Gherdeal - com. Bruiu şi Nucet - com. Roşia). În cazul multor localităţi, numărul de elevi de ciclu primar este inferior numărului de elevi pentru funcţionarea şcolii primare, însă efortul financiar al Consiliilor Locale şi acceptul ISJ Sibiu permite deocamdată funcţionarea lor (ex. Apoş şi Zlagna - com. Bârghiş; Retiş şi Ţeline - com. Brădeni; Bruiu şi Şomartin - com. Bruiu; Săsăuş, Vărd şi Veseud - com. Chirpăr; Movile - com Iacobeni; Ilimbav - com. Marpod; Dealu Frumos - com. Merghindeal; Mihăileni, Moardăş, Răvăşel şi Şalcău - com. Mihăileni; Ghijasa de Jos şi Ţichindeal - com. Nocrich; Cornăţel - com. Roşia. Perspectiva probabilă şi justificată financiar a închiderii pe viitor a acestor şcoli primare este dramatică, şcoala primară fiind considerată în Uniunea Europeană

141

bastionul educaţional elementar, care nu trebuie să lipsească din nici o localitate, chiar cu un efort financiar sporit. La nivelul regiunii Valea Hârtibaciului, situaţia ciclului şcolar primar se prezintă astfel (tabelul 39):

Tabelul 39. Situaţia ciclului şcolar primar în Valea Hârtibaciului (ianuarie 2009) Nr. crt. Oraşul/Comuna Localitatea Număr

şcoli/secţii Număr

elevi Personal calificat

Personal necalificat

1 Agnita 2 296 16 02 Coveş 1 34 3 13

Agnita Ruja 1 61 3 1

4 Alţâna 1 76 5 05 Beneşti 1 16 0 16

Alţâna Ghijasa de Sus 1 10 1 0

7 Bârghiş 1 45 3 08 Apoş 1 28 0 29 Ighişu Vechi - - - -

10 Pelişor 1 34 2 011 Vecerd - - - -12

Bârghiş

Zlagna 1 15 0 113 Brădeni 1 58 2 114 Retiş 1 17 1 015

Brădeni Ţeline 1 9 1 0

16 Bruiu 1 22 1 117 Gherdeal - - - -18

Bruiu Şomartin 1 22 1 1

19 Chirpăr 1 92 4 020 Săsăuş 1 6 1 021 Vărd 1 17 1 022

Chirpăr

Veseud 1 16 0 123 Iacobeni 1 81 3 024 Movile 1 24 3 025 Netuş 1 47 3 026 Noiştat 1 49 4 027

Iacobeni

Stejărişu 1 36 2 028 Marpod 1 39 3 029 Marpod Ilimbav 1 13 1 030 Merghindeal 1 30 4 031 Merghindeal Dealu Frumos 1 22 2 032 Mihăileni 1 11 1 033 Metiş 1 30 1 134 Moardăş 1 20 1 035 Răvăşel 1 9 1 036

Mihăileni

Şalcău 1 6 1 037 Nocrich 1 69 4 038 Fofeldea 1 36 2 039 Ghijasa de Jos 1 7 1 040 Hosman 1 63 4 041

Nocrich

Ţichindeal 1 18 1 042 Roşia 2 109 8 043 Caşolţ 1 59 3 144 Cornăţel 1 25 1 145 Daia 1 43 4 046 Nou 1 92 7 147

Roşia

Nucet - - - -48 Vurpăr Vurpăr 2 202 10 049 Total 47 2014 120 14

Notă: datele din tabel au fost comunicate de către fiecare primărie din regiunea analizată

142

- funcţionează un număr de 47 entităţi educaţionale de ciclu primar, în care beneficiază de actul educaţional 2014 elevi; dintre acestea, 22 sunt secţii ale unor şcoli de ciclul gimnazial sau liceal; - scoliile primare din oraşul Agnita şi localităţile sale componente (Coveş şi Ruja), precum şi cele din centrele de comună deţin un număr suficient de elevi, fiind şi cele mai bine dotate tehnic; - numărul mediu regional de elevi/entitate şcolară primară este de 42,85 cifră comparabilă cu valoarea medie la nivel naţional; - în mediul rural se remarcă doar două localităţi ce deţin 2 şcoli de ciclu primar, respectiv Roşia şi Vurpăr; - în mediul rural numărul de elevi din ciclul primar, raportat la numărul de instituţii şcolare primare relevă o medie mult mai redusă faţă oraşul Agnita şi localităţile componente, respectiv 36,06 elevi/şcoală; 97,75 elevi/şcoală este media în oraşul Agnita şi localităţile componente, fapt ce dovedeşte o dată în plus un fenomen naţional arhi-cunoscut şi anume scăderea populaţiei spaţiilor rurale din imediata apropiere oraşelor mari (la distanţă mică se află Municipiul Sibiu); - încadrarea cu personal didactic propune existenţa a 121 cadre didactice (învăţători) specializate şi a 14 cadre didactice fără studii de profil, acestea din urmă, prezente în localităţile Coveş şi Ruja - oraşul Agnita; Beneşti - com. Alţâna; Apoş şi Zlagna - com. Bârghiş; Brădeni - com. Brădeni; Bruiu şi Şomartin - com. Bruiu; Veseud - com. Chirpăr; Metiş -com. Mihăileni; Caşolţ, Cornăţel şi Nou - com. Roşia; numărul de elevi pregătiţi în ciclul primar de cadre didactice nespecializate este de 203 elevi, situaţie ce va trebui corijată rapid, prin încadrarea pe posturi doar a personalului calificat. Se remarcă, în acest sens, şcolile primare din comunele Iacobeni, Marpod, Merghindeal, Nocrich şi Vurpăr în care funcţionează doar personal didactic calificat; - numărul mediu regional de elevi/cadru didactic este de 15,02 (în oraşul Agnita şi localităţile componente (Coveş şi Ruja) media este 16,24, în timp ce în restul teritoriului este de 14,75, diferenţele fiind practic nesemnificative); valorile menţionate indică o realitate pozitivă, regiunea încadrându-se în rigorile educaţionale ale Uniunii Europene, din acest punct de vedere. Dintre coordonatele majore care trebuie să jaloneze vitalitatea şi funcţionalitatea ciclului şcolar primar se remarcă:

• menţinerea tuturor unităţilor de învăţământ existente (în ciuda scăderii numărului de elevi);

• încadrarea pe posturi numai a personalului specializat; • igienizarea şi modernizarea spaţiilor de învăţământ (aici se remarcă majoritatea

instituţiilor educaţionale din oraşul Agnita şi centrele de comună, care dispun de spaţii utilate corespunzător);

• introducerea în Curricullumul la decizia şcolii a unor discipline ce vizează pregătirea elevilor către deprinderile practice specifice zonei, pentru a deveni ulterior buni meseriaşi;

• reabilitarea rapidă a imobilelor şcolare necorespunzătoare (unele funcţionează fără avizul autorităţilor sanitare - este cazul majorităţii şcolilor din satele ce nu sunt centre comunale).

Ciclul educaţional gimnazial se caracterizează printr-o dinamică deosebită, situaţie care se încadrează în realitatea existentă la nivelul întregii ţări. Dinamica constă într-un trend care propune comasarea unităţilor şcolare (multe şcoli de la sate au fost închise, elevii accesând şcoala din centrul de comună, oraşul Agnita sau Municipiul Sibiu) pentru a le face mai viabile,

143

încadrarea cu personal calificat, dotarea cu material didactic şi aplicativ de actualitate, concentrarea mijloacelor financiare etc. Radiografierea coordonatelor de funcţionare a învăţământului gimnazial Valea Hârtibaciului pune în evidenţă următoarele specificităţi (tabelul 40).

Tabelul 40. Situaţia ciclului şcolar gimnazial în Valea Hârtibaciului (ianuarie 2009) Nr. crt. Oraşul/Comuna Localitatea Număr

şcoli/secţii de statNumăr

elevi Şcoli

private 1 Agnita 2 341 -2 Coveş - - -3

Agnita Ruja 1 64 -

4 Alţâna 1 60 -5 Beneşti - - -6

Alţâna Ghijasa de Sus - - -

7 Bârghiş 1 95 -8 Apoş - - -9 Ighişu Vechi - - -

10 Pelişor - - -11 Vecerd - - -12

Bârghiş

Zlagna - - -13 Brădeni 1 80 -14 Retiş - - -15

Brădeni Ţeline - - -

16 Bruiu 1 44 -17 Gherdeal - - -18

Bruiu Şomartin - - -

19 Chirpăr 1 110 -20 Săsăuş - - -21 Vărd - - -22

Chirpăr

Veseud - - -23 Iacobeni 1 122 -24 Movile - - -25 Netuş - - -26 Noiştat 1 73 -27

Iacobeni

Stejărişu - - -28 Marpod 1 47 -29 Marpod Ilimbav - - -30 Merghindeal 1 66 -31 Merghindeal Dealu Frumos - - -32 Mihăileni 1 64 -33 Metiş - - -34 Moardăş - - -35 Răvăşel - - -36

Mihăileni

Şalcău - - -37 Nocrich 1 67 -38 Fofeldea - - -39 Ghijasa de Jos - - -40 Hosman 1 71 -41

Nocrich

Ţichindeal - - -42 Roşia 2 108 -43 Caşolţ 1 38 -44 Cornăţel - - -45 Daia 1 62 -46 Nou 1 101 -47

Roşia

Nucet - - -48 Vurpăr Vurpăr 1 160 -49 Total 21 1773 -

Notă: datele din tabel au fost comunicate de către primăriile din regiunea analizată

144

- faţă de ciclul şcolar primar, numărul de şcoli (secţii) de ciclu gimnazial este mai redus, fapt normal de altfel; sunt active un număr de doar 21 şcoli/secţii de ciclu gimnazial de stat iar şcolile private lipsesc în toată regiunea; - în şcolile gimnaziale din regiune sunt înscrişi un număr de 1773 elevi, astfel că numărul regional mediu de elevi/instituţie şcolară de ciclu gimnazial este de 84,42; cu această valoare, arealul analizat se înscrie în media existentă la nivel naţional; - faţă de media regională, în mediul urban valoarea este de 135 elevi/şcoală gimnazială, în timp ce, în rural, media este inferioară, de doar 76 elevi/şcoală gimnazială; - se remarcă câteva localităţi în care numărul de elevi de ciclu gimnazial este insuficient pentru funcţionarea eficientă a instituţiei respective: Bruiu - 44 elevi; Marpod - 47 elevi; Caşolţ (com. Roşia - 38 elevi, în timp ce altele au puţin peste numărul minim (Alţâna, Merghindeal, Mihăileni, Nocrich, Daia - com Roşia). O analiză a Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, bazată pe o matrice care vizează partea financiară a infrastructurii şcolare, numărul de cadre didactice, numărul de elevi, cheltuielile de personal, de întreţinere etc. concluzionează că, o instituţie şcolară nu poate fi viabilă dacă nu are cel puţin 50 elevi înscrişi şi activi. Toate instituţiile şcolare cu un număr mai redus trebuie închise (procesul este în derulare), elevii respectivi fiind nevoiţi să acceseze cea mai apropiată şcoală gimnazială funcţională (pentru acest fapt există un program de dotare a şcolilor rurale cu un număr suficient de microbuze, destinate exclusiv bunei desfăşurări a actului educaţional); - o parte a elevilor de ciclu gimnazial preferă să acceseze şcolile din Agnita sau Sibiu, oferta educaţională fiind mai diversificată (în primul rând cursurile intensive de limbi străine), dotarea şcolilor superioară iar personalul în totalitate specializat; - este surprinzător faptul că în arealul analizat nu funcţionează nici o şcoală gimnazială privată, iar din informaţiile ISJ Sibiu, nu există nici o cerere de înfiinţare; este un fapt negativ, dacă ne raportăm la practicile din Uniunea Europeană care promovează oferta educaţională privată. Dacă am încerca o analiză a eficienţei ciclului educaţional gimnazial prin prisma tuturor componentelor implicate, ar trebui să stabilim două entităţi separate: componenta urbană, calitativ superioară şi componenta rurală, unde carenţele sunt evidente şi greu de surmontat.

În cadrul primeia, atuurile sunt date de numărul suficient de elevi, calitatea personalului didactic care este specializat în totalitate şi o pregătire profesională continuă adecvată, dotarea şcolilor cu material didactic actual, existenţa laboratoarelor de specialitate în fiecare şcoală, accesibilitatea lejeră, oferta educaţională bogată etc. Componenta rurală a ciclului gimnazial se confruntă cu câteva ameninţări reale, legate de reducerea numărului de elevi în anumite situaţii (menţionate mai sus) şi implicit a funcţionării ineficiente, încadrarea pe posturi şi a personalului necalificat, accesul mai dificil (în anotimpul rece), migraţia unei părţi a elevilor către şcolile din oraş, precaritatea igienizării, slaba dotare etc. Dacă se doreşte ca şi învăţământul rural, să îşi continue existenţa eficient, atunci există o soluţie simplă la nivel teoretic: să ajungă la nivelul calitativ (sub toate aspectele) al celui urban. Dezideratul este greu de pus în aplicare, dar nu imposibil. Componenta educaţională complementară şi de ucenici, intitulată oficial „Şcoli de arte şi meserii” este bine reprezentată în arealul analizat, fapt argumentat de specificul economic regional. Specificul agricol, dublat de cel etno-cultural reprezintă un element de identitate regională, fapt ce implică existenţa unor instituţii şcolare formatoare a forţei de muncă necesară. Specializările existente în Şcolile de arte şi meserii, sunt calate pe specificul economic regional: comerţ, agricultură tricotaje-confecţii, tâmplărie, confecţionări piele şi înlocuitori de piele.

145

Tabelul 41. Situaţia ciclului şcolar de arte şi meserii din Valea Hârtibaciului (ianuarie 2009) Nr.cr

t. Localitatea Tipul secţiei şcolare

Număr elevi Specializare

1 Agnita ŞAM* 160lucrător în tricotaje-confecţii; lucrător în tâmplărie; confecţioner articole din piele şi înlocuitori; comerciant-vânzător

2 Iacobeni ŞAM 109 lucrător în comerţ 3 Nocrich ŞAM 28 lucrător în comerţ 4 Roşia ŞAM 40 agricultor 5 Total 4 secţii 337 6 specializări

Notă: datele din tabel au fost comunicate de către primăriile din regiunea analizată * Scoală/Secţie de „Arte şi Meserii” Funcţionează un număr de 4 astfel de instituţii în localităţile Agnita (în cadrul Grupului Şcolar „A. T. Laurian”), Iacobeni, Nocrich şi Roşia (în cadrul Şcolii Waldorf). Ele deţin un număr de 337 elevi, potenţiali specialişti în regiune. Realitatea ne permite o apreciere pozitivă referitoare la importanţa care se acordă acestei forme de specializare profesională. Structura pe meserii a elevilor evidenţiază o adaptare concretă la piaţa muncii din Podişul Hârtibaciului şi Judeţul Sibiu. Totuşi, se impune o pliere şi o distribuire în teritoriu şi mai concretă a specializărilor, în conformitate cu specificul local şi regional, prin introducerea în curricullum-ul şcolar a unor specializări precum: turism rural, zootehnie, asistenţă medical-veterinară etc. Învăţământul liceal este reprezentat în regiunea Valea Hârtibaciului printr-o singură instituţie, respectiv Colegiul Tehnic „A. T. Laurian” din oraşul Agnita. Curricula existentă în cadrul instituţiei acoperă două domenii educaţionale majore, respectiv domeniul teoretic (prin specializările matematică-informatică, cu modulul intensiv pentru informatică, filologie şi matematică-informatică) şi domeniul tehnologic (cu specializările tehnician operator tehnică de calcul, tehnician designer vestimentar şi tehnician în industria pielăriei). Sunt acoperite, prin oferta educaţională liceală, principalele specializări de cultură generală şi cele specifice regiunii, competenţa cadrelor didactice fiind în majoritatea cazurilor ireproşabilă, lucru probat de rezultatele elevilor, cu prilejul diverselor concursuri şcolare.

Tabelul 42. Situaţia ciclului şcolar liceal de la Colegiul Tehnic „A. T. Laurian” Agnita (ianuarie 2009)

Nr. crt. Localitatea Clasa Număr elevi Specializarea Domeniul

IX A 29 matematică-informatică (intensiv informatică) teoretic

IX B 30 tehnician-operator tehnică de calcul tehnologic X A 26 tehnician-operator tehnică de calcul tehnologic X B 26 filologie teoretic XI A 28 tehnician-operator tehnică de calcul tehnologic XI B 28 filologie teoretic XII A 23 matematică-informatică teoretic XII B 24 filologie teoretic XII C 19 tehnician designer vestimentar tehnologic XII D 24 tehnician în industria pielăriei tehnologic XIII D 13 tehnician în industria pielăriei tehnologic XI F.R. 36 filologie teoretic XII F.R. 1 32 filologie teoretic XII F.R.2 32 filologie teoretic

1 Agnita

XIII F.R. 44 filologie teoretic Notă: datele din tabel au fost comunicate de către conducerea Colegiului Tehnic „A. T. Laurian”

146

Structura liceală a Colegiului Tehnic Agnita cuprinde 11 clase cu forma de predare „la zi” în care sunt înscrişi un număr de 270 elevi, ce aparţin domeniilor de studiu teoretic şi tehnologic. Există şi 5 clase liceale cu forma de predare „frecvenţă redusă”, ce cuprind un număr de 144 elevi.

În celelalte localităţi din spaţiul analizat nu există instituţii de acest gen, elevii accesând oferta educaţională din Municipiul Sibiu sau a Colegiului Tehnic „A. T. Laurian” din Agnita. Specializările existente în cadrul Colegiului Tehnic „A. T. Laurian” sunt ancorate în realitatea teritorială, reflectând necesităţile educaţionale ale regiunii şi ale Judeţului Sibiu. - pentru pregătirea şcolară destinată dobândirii unei culturi generale solide şi dobândirii unor competenţe lingvistice certe există un număr de 3 specializări care satisfac necesităţile elevilor în acest sens; - specificul economic regional a impus existenţa unui număr de 3 specializări aferente domeniului tehnologic; - încadrarea personalului didactic respectă principiul calităţii (nu există profesori care să nu aibă o pregătire de specialitate); - dintre potenţialele ameninţări cu care se poate confrunta învăţământul liceal din instituţia menţionată putem aminti: absenteismul de la ore; prezenţa redusă a contractelor cu entităţile din domeniul economic, potenţiale angajatoare; gradul de dotare a atelierelor destinate profilului tehnologic, care poate fi îmbunătăţită etc; - orientarea specializărilor liceale ar trebui să vizeze fortificarea anumitor domenii de specializare cu mare cerere pe piaţa muncii: specializări economice, electronică, comunicaţii, specializări agrare şi conexe (mecanică agricolă, montanologie, domeniul veterinar, horticultură etc), construcţii, turism etc. Analiza repartiţiei teritoriale şi calităţii pregătirii profesionale a cadrelor didactice în arealul analizat, pune în evidenţă o serie de atribute majore, unele pozitive, altele care trebuiesc surmontate în cel mai scurt timp (tabelul 43). În învăţământul preuniversitar din Valea Hârtibaciului activează un număr de 403 cadre didactice calificate, a căror pregătire profesională este certă, cunoştinţele de specialitate şi tactul lor pedagogic fiind regăsite în calitatea pregătirii profesionale a elevilor. Menţionăm faptul că ministerul de resort, prin reprezentanţii săi din teritoriu (ISJ Sibiu, Casa Corpului Didactic Sibiu, Primăriile şi Consiliile Locale etc) oferă tuturor cadrelor didactice posibilitatea unei formări profesionale continue. Lor li se alătură programele destinate învăţământului rural. Există, de asemenea şi un însemnat număr de cadre didactice necalificate, respectiv 59.

Tabelul 43. Situaţia personalului didactic preşcolar şi şcolar din Valea Hârtibaciului (ianuarie 2009)

Situaţia pe grade didactice Oraş/ Comună Localitatea

Total personal didactic

Calificat

Necalificat Gr. I Gr. II Def. Deb.

Agnita 86 86 - 24 9 26 27Coveş 3 3 - 1 - 2 -Agnita Ruja 16 14 2 2 5 3 4Alţâna 16 14 2 - 4 10 -Beneşti 1 - 1 - - - -Alţâna Ghijasa de Jos 1 1 - - - 1 -Bârghiş 14 13 1 1 5 7 -Apoş 4 1 3 - 1 - -Ighişu Vechi - - - - - - -Pelişor 3 3 - 1 1 1 -

Bârghiş

Vecerd - - - - - - -

147

Zlagna 1 - 1 - - - -Brădeni 16 12 4 2 4 5 1Retiş 2 2 - - 1 - 1Brădeni Ţeline - - - - - - -Bruiu 10 7 3 1 3 1 2Gherdeal - - - - - - -Bruiu Şomartin 3 2 1 - 1 - 1Chirpăr 11 9 2 - 3 5 1Săsăuş 1 1 - - 1 - -Vărd 2 1 1 1 - - -Chirpăr

Veseud 2 - 2 - - - -Iacobeni 30 28 2 4 7 14 3Movile 5 4 1 1 2 - 1Netuş 4 2 2 - 1 - 1Noiştat 15 13 2 2 5 6 -

Iacobeni

Stejărişu 3 1 2 - - 1 -Merghindeal 15 14 1 3 3 4 4Merghindeal Dealu Frumos 4 3 1 1 - 1 1Marpod 14 14 - 1 3 9 1Marpod Ilimbav 2 1 1 1 - - -Mihăileni 10 9 1 3 - 4 2Metiş 3 2 1 - - 2 -Moardăş 1 1 0 - - - 1Răvăşel 1 1 - - - 1 -

Mihăileni

Şalcău 1 1 - - 1 - -Nocrich 21 18 3 3 4 5 6Fofeldea 3 3 - 1 1 1 -Ghijasa de Jos 1 1 - - - 1 -Hosman 10 9 1 2 2 3 2

Nocrich

Ţichindeal 2 2 - - - 2 -Roşia 35 32 3 8 7 11 6Caşolţ 16 12 4 1 3 6 2Cornăţel 3 2 1 - 1 - 1Daia 18 14 4 2 3 7 2Nou 28 22 6 4 3 14 1

Roşia

Nucet - - - - - - -Vurpăr Vurpăr 25 25 - 4 3 12 6

Total 462 403 59 74 87 165 77 Notă: datele din tabel au fost comunicate de către primăriile din regiunea analizată - aprecierea calitativă a personalului didactic relevă faptul că 87,22% (403 cadre didactice active) din întreg corpul profesoral al regiunii, are o pregătire de specialitate, restul de 12,78% (59 persoane) fiind format din cadre didactice nespecializate, fapt negativ, ce trebuie surmontat rapid; - în categoria cea mai favorizată din acest punct de vedere se include comuna Vurpăr în ale cărei instituţii şcolare nu există personal didactic necalificat, fapt care merită apreciat în mod deosebit; ponderi reduse ale cadrelor didactice necalificate, se remarcă şi în oraşul Agnita, respectiv în comunele Nocrich, Mihăileni, Marpod, Merghindeal etc, unde cadrele didactice calificate depăşesc 90% din total; - urmărind personalul didactic funcţie de gradul de perfecţionare în învăţământ, se remarcă următoarele ponderi/gradele didactice obţinute: 18,36% (74 persoane) deţin gradul didactic I; 21,59% (87 persoane) deţin gradul didactic II; 40,94% (165 persoane) deţin gradul didactic definitiv, iar 19,11% (77 persoane) sunt cadre didactice debutante; - se remarcă ponderea crescută a personalului didactic tânăr (în categoria cadrelor didactice tinere pot fi incluse cele care deţin gradele didactice II, definitiv şi cele debutante),

148

împreună, cele reprezentanţii celor trei categorii de grade didactice deţinând o pondere de 81,64% (329 persoane); - punctele forte ale corpului profesoral din regiunea analizată constau în: procentul mediu ridicat al cadrelor calificate; prezenţa numai a cadrelor didactice specializate în anumite instituţii şcolare; dorinţa de perfecţionare continuă şi superioară (4 dintre cadrele didactice preuniversitare deţin titlul de doctor în ştiinţe); rezultatele pozitive ale elevilor la diversele concursuri şcolare; notorietatea care au indus-o unor instituţii preuniversitare etc; - punctele slabe care există la nivelul acestei componente nu se remarcă în număr mare, dar trebuiesc surmontate rapid: încadrarea pe viitor numai cu personal didactic calificat în toate instituţiile şcolare; creşterea procentului de personal didactic calificat în instituţiile care mai deţin încă personal necalificat; înscrierea a cât mai multor reprezentanţi ai învăţământului preuniversitar la cursuri de perfecţionare continuă, înscrierea la studii de masterat, studii doctorale etc. Un alt aspect important al vitalităţii şi eficienţei fenomenului educaţional este dat de gradul de ocupare cu elevi a sălilor de clasă. Fenomenul analizat, evidenţiază câteva aspecte importante: - la nivelul întregului areal studiat numărul de elevi ce revine unei săli de clasă este unul echilibrat, ce se situează în jurul valorii de 27 elevi/clasă; - valoarea acestei medii este dată în primul rând de repartiţia numărului de elevi/clasă în oraşul Agnita şi centrele de comună, unde numărul de elevi este mai ridicat, respectiv 30,26 elevi/clasă; valoarea este una foarte pozitivă, care se încadrează în dezideratele pe care şi le propune ministerul de resort; de asemenea se încadrează în directivele şi realitatea existentă în Uniunea Europeană; - în restul arealului rural (în multe localităţi) numărul de elevi/clasă este mai redus, de circa 24,65%, fapt ce indică existenţa unor ameninţări, induse de scăderea efectivelor de şcolari; - localităţile în care există un număr redus de elevi/clasă, deci un număr redus de elevi în instituţiile şcolare respective, nu se încadrează într-un trend pozitiv al eficienţei, respectivele instituţii fiind în pericol de a fi închise; - totuşi, prezenţa unor comunităţi însemnate de rromi în spaţiul analizat (a căror comportament demografic este pozitiv) reduse în viitorul apropiat pericolul de scădere drastică a numărului de elevi în spaţiul rural regional. Analiza informaţiilor privind infrastructura şcolară din arealul analizat, pune în evidenţă existenţa unor instituţii şcolare dotate corespunzător, situaţie în care se încadrează în primul rând cele din oraşul Agnita (Colegiul Tehnic „A. T. Laurian”, Şcoala Generală nr. 1 Agnita) şi cele din centrele comunale. În ansamblu, clădirile instituţiilor şcolare răspund cerinţelor de desfăşurare în condiţii corecte a actului educaţional. Cu toate acestea trebuie să remarcăm că, în ultima perioadă, investiţiile în infrastructura şcolară au fost reduse, lucru foarte negativ. S-au desfăşurat lucrări de reparaţie capitală la o singură şcoală, lucrări de consolidare tot la o singură instituţie, iar de fonduri şi lucrări de modernizare au beneficiat un număr de trei şcoli. Nu s-a construit nici o clădire nouă care să fie destinată educaţiei şcolare. Se impune ca lucrările să se deruleze la toate şcolile unde este necesar. Situaţia sălilor de sport arată că sunt funcţionale, un număr de 47 astfel de entităţi, însă locaţiile sunt improprii la 35 dintre ele, fiind amenajate în cadrul unor săli de clasă, spaţiul fiind foarte redus. Din celelalte şapte, doar 4 au fost construite recent, prin investiţie guvernamentală. Şi aici, se impune dotarea cu săli de sport moderne a cât mai multe şcoli.

149

2. Ocrotirea sănătăţii În perimetrul teritorial al regiunii Valea Hârtibaciului asistenţa medicală publică este organizată pe trei niveluri de bază: asistenţa primară (cabinete medicale de medicină familială individuale, comasate sau asociate, dispensare teritoriale, dispensare şcolare şi de întreprindere, respectiv cabinete şi unităţi specializate de prim eşalon-cabinete stomatologice şi farmacii), asistenţa ambulatorie de specialitate (ambulatoriu de specialitate al spitalului) şi asistenţa medicală în unităţi medicale cu paturi (spital teritorial urban cu paturi şi unitate medico-socială cu paturi).

Tabelul 44. Dispensarele din Valea Hârtibaciului (ianuarie 2009)

Tipul de dispensar

Nr. crt. Oraşul/Comuna Localitatea

Dispensare medicale teritoriale

Dispensare de întreprindere

Dispensare şcolare

1 Agnita - 2 2 2 Coveş - - - 3

Agnita Ruja - - -

4 Alţâna 1 - - 5 Beneşti - - - 6

Alţâna Ghijasa de Sus - - -

7 Bârghiş 1 - - 8 Apoş - - - 9 Ighişu Vechi - - - 10 Pelişor - - - 11 Vecerd - - - 12

Bârghiş

Zlagna - - - 13 Brădeni 1 - - 14 Retiş 1 - - 15

Brădeni Ţeline 1 - -

16 Bruiu 1 - - 17 Gherdeal - - - 18

Bruiu Şomartin - - -

19 Chirpăr 1 - - 20 Săsăuş - - - 21 Vărd - - - 22

Chirpăr

Veseud - - - 23 Iacobeni - - - 24 Movile - - - 25 Netuş 1 - - 26 Noiştat - - - 27

Iacobeni

Stejărişu - - - 28 Marpod 1 - - 29 Marpod Ilimbav 1 - - 30 Merghindeal 1 - - 31 Merghindeal Dealu Frumos - - - 32 Mihăileni - - - 33 Metiş - - - 34 Moardăş - - - 35 Răvăşel 1 - - 36

Mihăileni

Şalcău - - - 37 Nocrich 1 - - 38 Fofeldea - - - 39 Ghijasa de Jos - - - 40

Nocrich

Hosman 1 - -

150

41 Ţichindeal 1 - - 42 Roşia 1 - - 43 Caşolţ 1 - - 44 Cornăţel 1 - - 45 Daia 1 - - 46 Nou 1 - - 47

Roşia

Nucet 1 - - 48 Vurpăr Vurpăr 1 - - 49 Total 22 2 2 Notă: datele din tabel au fost comunicate de către Spitalul Orăşenesc Agnita şi medicii de familie din fiecare

comună Se remarcă prezenţa a 22 dispensare medicale teroriale, alături de 2 dispensare de întreprindere (în Agnita-firmele SC INCSTA SA şi SC AMT SA) şi de 2 dispensare şcolare (în Agnita-Colegiul Tehnic „A. T. Laurian” şi Şcoala Generală nr. 1). Dispensarele medicale teritoriale sunt repartizate relativ uniform (prezente, cel puţin câte unul, în fiecare comună) şi asigură asistenţa medicală primară pentru întreaga comunitate locală şi regională. Din analiza datelor medicale şi cuantificarea lor se poate aprecia, ca fenomen pozitiv, numărul de dispensare şi locaţiile lor, pentru menirea pe care o au. Unităţile administrativ-teritoriale care deţin cel mai mare număr de dispensare medicale teritoriale şi puncte sanitare sunt: oraşul Agnita (împreună cu localităţile componente - 4 dispensare); Brădeni (1 dispensar şi 2 puncte sanitare); Marpod (1 dispensar şi un punct sanitar); Nocrich (3 dispensare); Roşia (2 dispensare şi 3 puncte sanitare). În restul comunelor din regiune, funcţionează câte un dispensar teritorial, localizat în centrul de comună, cu excepţia comunelor Iacobeni (la Netuş) şi Mihăileni (la Răvăşel). Locaţiile în care funcţionează aceste instituţii sanitare de bază sunt acceptabile în majoritatea cazurilor, dispunând de condiţiile minime necesare pentru buna desfăşurare a actului medical primar.

Tabelul 45. Reţeaua sanitară din Valea Hârtibaciului (ianuarie 2009)

Nr. crt. Oraşul/Comuna Spitale Paturi în spitale Dispensare medicale Farmacii Creşe

1 Agnita 1 55 4 4 1 2 Alţâna - - 1 1 - 3 Bârghiş - - 1 - - 4 Brădeni - - 3 - - 5 Bruiu - - 1 - - 6 Chirpăr - - 1 - - 7 Iacobeni - - 1 - - 8 Marpod - - 2 - - 9 Merghindeal - - 1 - -

10 Mihăileni - - 1 - - 11 Nocrich - - 3 1 - 12 Roşia - - 6 1 13 Vurpăr - - 1 1 - 14 Total 1 55 26 8 1

Notă: datele din tabel au fost comunicate de către Spitalul Orăşenesc Agnita şi medicii de familie din fiecare comună Prezenţa dispensarelor medicale teritoriale, de întreprindere şi şcolare este dublată de prezenţa în teritoriu a unui număr de 8 farmacii, existente în localităţile Agnita (4), Alţâna, Nocrich, Roşia şi Vurpăr, care asigură medicamentaţia necesară actului medical. De asemenea, este prezentă, în localitatea Agnita şi o creşă.

151

Localitatea Agnita deţine singurul spital teritorial din regiune. Funcţionalitatea sa se bazează pe următoarea structură medicală:

• secţia medicină internă, cu o capacitate de 18 paturi; • compartimentul psihiatrie (8 paturi); • compartimentul pediatrie (9 paturi); • compartimentul chirurgie generală (9 paturi); • compartimentul obstretică-ginecologie (8 paturi); • compartimentul neonatologie (4 paturi); • camera de gardă. • farmacie (pentru uz intern); • laborator analize medicale; • laborator radiologie şi imagistică medicală; • cabinet de planificare familială; • cabinet medical şcolar.

Spitalul teritorial orăşenesc Agnita include în structura sa şi ambulatoriul de specialitate, cu următoarele cabinete: cabinet de medicină internă, cabinet chirurgie generală, cabinet obstretică-ginecologie, cabinet pediatrie, cabinet psihiatrie.

Spitalul propriu-zis şi ambulatoriul de specialitate este deservit de către 7 medici de specialitate, 1 farmacist, 33 cadre medicale medii şi 16 cadre sanitare auxiliare.

În incinta Spitalului Orăşenesc Agnita, funcţionează şi o unitate medico-socială, aflată în jurisdicţia directă a Primăriei Agnita şi Consiliului Local Agnita, dotată cu 25 paturi, 1 medic specialist şi 10 asistenţi medicali, ce oferă asistenţă sanitară zilnică pentru persoanele vârstnice din oraş, înscrise aici. Este o unitate modernă, dotată la standarde europene.

Tabelul 46. Personalul sanitar din sectorul public şi privat (ianuarie 2009) Nr. crt.

Oraşul/Comuna Nr. locuitori Medici Stomatologi Farmacişti

Personal sanitar mediu

Locuitori/ medic*

1 Agnita 10894 14 4 5 33 778,14 2 Alţâna 1797 1 - 1 1 1797,00 3 Bârghiş 2173 1 - - 1 2173,00 4 Brădeni 1501 1 - - 2 1501,00 5 Bruiu 753 1 - - 1 753,00 6 Chirpăr 1800 1 - - 2 1800,00 7 Iacobeni 2810 1 - - 2 2810,00 8 Marpod 1019 3 - - 1 339,66 9 Merghindeal 1426 1 1 - 2 1426,00 10 Mihăileni 1072 1 - - 1 1072,00 11 Nocrich 2633 1 1 1 2 2633,00 12 Roşia 4827 3 1 1 4 1609,00 13 Vurpăr 2500 2 1 2 1 1250,00 14 Total 35205 31 8 10 53 1135,64

Notă: datele din tabel au fost comunicate de către Spitalul Orăşenesc Agnita şi medicii de familie din fiecare comună * sunt valori aproximative, deoarece nu toţi locuitorii unei unităţi administrativ-teritoriale sunt înscrişi la medicul/medicii unităţilor sanitare locale Situaţia personalului sanitar (tabelul 46) (medici, farmacişti, cadre medicale medii) din Valea Hârtibaciului încadrează regiunea în valorile medii naţionale, valabile pentru arealele rurale şi cele specifice oraşelor mici. Faţă de valorile existente în Uniunea Europeană, situaţia este una departe de a fi pozitivă, deoarece în directivele medicale ale acestei entităţi, se acceptă o valoare medie generală de maxim 200 persoane/cadru medical.

152

• funcţionează un număr de 31 medici specialişti, pentru o populaţie totală de 35205 locuitori, rezultând un număr de 1135,64 locuitori/medic, la nivelul întregii regiuni. Cele mai multe cadre medicale specializate superior există în oraşul Agnita (14 medici), încorporaţi în Spitalul Orăşenesc (7 medici) şi în cabinetele medicale locale. Comunele Marpod, Roşia şi Vurpăr deţin 3, respectiv 2 medici, restul comunelor având câte un singur medic. Valorile cele mai pozitive, în privinţa numărului de locuitori/medic se înregistrează în comunele Marpod (339,66 locuitori/medic), Bruiu (753,00 locuitori/medic) şi oraşul Agnita (778,14 locuitori/medic), însă şi în aceste unităţi administrativ-teritoriale, valorile sunt mult mai mari decât media existentă în Uniunea Europeană. În restul comunelor, numărul de locuitori ce revine unui medic depăşeşte valoarea de 1000, cele mai nefavorabile situaţii, fiind înregistrate în Bârghiş (2173,00 locuitori/medic), Iacobeni (2810,00 locuitori/medic), Nocrich (2633,00 locuitori/medic);

• stomatologii din regiune sunt în număr de 8 persoane, prezenţi în oraşul Agnita (4), respectiv în comunele Merghindeal (1), Nocrich (1), Roşia (1) şi Vurpăr (1); în restul comunelor nu există personal calificat în acest sens, populaţia fiind nevoită să se deplaseze, pentru controale şi intervenţii de specialitate la Agnita sau Sibiu. Valoarea medie regională a raportului dintre numărul de locuitori/medic stomatolog este de 4400,63, mult superioară mediei din Uniunea Europeană (300 locuitori/medic stomatolog);

• situaţia numerică a farmaciştilor din regiunea propune o realitate aproape similară cu cea a medicilor stomatologi, existând un număr de 10 farmacişti, 5 în oraşul Agnita, 2 în comuna Vurpăr, respectiv câte unul în comunele Alţâna, Nocrich şi Roşia; raportul dintre numărul de locuitori şi numărul de farmacişti are o valoare regională medie de 3520,50, faţă de 300,00 în Uniunea Europeană;

• încadrarea cu personal sanitar mediu calificat este ceva mai pozitivă, funcţionând în regiune un număr de 53 persoane de specialitate, însă distribuite neuniform; 33 asistenţi medicali sunt prezenţi în oraşul Agnita (toate în cadrul Spitalului Orăşenesc), iar restul de 20 în restul comunelor: 4 în Roşia, câte 2 în Brădeni, Chirpăr, Iacobeni, Merghindeal şi Nocrich şi câte 1 în restul comunelor. Fiecărui cadru sanitar mediu, îi revine un număr mediu regional de 664,25 locuitori (media în Uniunea Europeană este de 100 locuitori/asistent medical).

Concluzia firească, desprinsă din analiza acestor indicatori medicali este faptul că, în toată regiunea, se impune creşterea imediată a numărului de persoane de specializate din domeniul medical, pentru asigurarea unei asistenţe medicale de calitate. Indicatorii medicali principali ai stării de sănătate a populaţiei la o serie de parametrii specifici, se încadrează într-o oarecare măsură în media existentă la nivel naţional; există valori pozitive faţă de media naţională, la indicatorii natalitate şi spor natural, ceea ce este fapt pozitiv, explicat prin existenţa unui contingent important de populaţie de etnie rromă, în totalul populaţiei din regiune. Analiza principalilor indicatori ai stării de sănătate şi a principalelor cauze ale mortalităţii din regiune, pune în evidenţă următoarele aspecte şi valori existente (tabelul 47). Natalitatea - a prezentat în anul 2008, o valoare regională medie de 10,60‰ (373 naşteri în toată regiunea) cele mai mari valori (pe peste 15,00‰) fiind înregistrate în comunele Alţâna, Bruiu, Iacobeni, Nocrich şi Vurpăr, adică în acele entităţi în care populaţia de etnie rromă deţine cele mai însemnate procente din populaţia totală. Cu valori reduse ale natalităţii (sub 10,00‰) se remarcă oraşul Agnita (comportament demografic specific mediului urban românesc), respectiv comunele Bârghiş, Chirpăr şi Roşia, în care contingentul de populaţie rromă este mai redus faţă de valoarea medie regională. Mortalitatea - prezintă, de asemenea, valori medii prin care regiunea analizată se încadrează în media naţională, dar este mai mare decât valorile existente la nivelul statelor din Uniunea Europeană, fapt îngrijorător. Valoarea regională medie a indicatorului mortalitate

153

este de 7,58‰, rezultând astfel un spor natural regional de 3,02‰, mult mai ridicat faţă de media la nivel naţional (fapt explicat tot de prezenţa în proporţie ridicată a comunităţilor rrome). Valorile cele mai reduse ale mortalităţii se înregistrează în oraşul Agnita (5,78‰) (datorită condiţiilor igienico-sanitare superioare) şi comunele Brădeni, Bruiu, Chirpăr şi Vurpăr, în timp ce, valori crescute ale mortalităţii se înregistrează în comunele Alţâna, Marpod şi Mihăileni (peste 10,00‰). Mortalitatea infantilă - prezintă valori foarte reduse (0,06‰ în anul 2008), ceea ce este un fapt pozitiv. În majoritatea unităţilor administrativ-teritoriale nu s-au înregistrat, pe parcursul anului 2008, decese în primul al de viaţă al noilor născuţi, cu excepţia comunei Marpod şi oraşului Agnita, în care au fost înregistrate câte un singur caz, rezultat al unor malformaţii genetice.

Mortalitatea standardizată (primele cinci cauze ale decesului) - prezentată în tabelul 47, reflectă următoarea situaţie: numărul total de decedaţi în regiunea Valea Hârtibaciului, pe parcursul anului 2008, a fost de 267 persoane; principalele cauze ale decesului au fost: bolile aparatului circulator (142 persoane - 53,19%), tumorile (55 persoane - 20,60%), bolile aparatului respirator (34 persoane - 12,73%), bolile aparatului digestiv (22 persoane - 8,24%), traumatismele şi accidentele (5 persoane - 1,87%) şi alte cauze (9 persoane - 3,37%). Plecând de la această realitate, diriguitorii sistemului sanitar sibian trebuie să stabilească strategia şi coordonatele majore ale asistenţei medicale, punând un accent susţinut pe grupele principale de boli cauzatoare de moarte în proporţiile cele mai însemnate. Morbiditatea specifică prin boli cronice, evaluată pe baza ponderii bolnavilor cronici rămaşi în evidenţele unităţilor sanitare la sfârşitul anului 2008, deci numărul persoanelor cu o patologie cunoscută şi tratată, indică, de asemenea, valori semnificativ crescute în arealul rural, faţă de valori mai reduse, existente la nivelul oraşului Agnita (diabet zaharat, boli cardio-vasculare, boli de nutriţie, boli hepatice, anomalii congenitale etc). Ponderea crescută a patologiei şi a mortalităţii specifice în regiune, pe lângă factorii de eroare statistică şi de raportare posibilă (reglementarea legislativă este incompletă şi permisivă pentru erori în evidenţă şi raportare) este purtătoarea şi a unor informaţii utile, pentru organizarea teritorială a serviciilor specifice, planificarea resurselor materiale respectiv evaluarea factorilor de risc specifici cu impact negativ în starea de sănătate şi elaborarea unor strategii de ameliorare a lor. Organizarea serviciilor medicale pe cele trei niveluri amintite reflectă o acoperire eterogenă cu unităţi medicale, a spaţiului analizat (trebuie menţionat însă, că nu numai locuitorii din arealul analizat beneficiază de tratament în aceste unităţi medicale - Spitalul Orăşenesc Agnita în primul rând). La un număr de 35205 locuitori, există un singur spital, cu o capacitate de doar 55 paturi. Neaplicarea fermă şi consecventă, a repartizării numărului de paturi existente pe categorii bine definite de asistenţă acută, asistenţă cronică şi asistenţă socială face practic imposibilă evaluarea nevoilor reale pe specialităţi de asistenţă medicală. Principalele deficienţe la acest nivel constau în numărul scăzut al personalului medico-sanitar din arealul rural, starea edilitară neadecvată a unor dispensare teritoriale şi dotarea tehnico-materială insuficientă atât la nivelul dispensarelor, cât şi la cabinetele stomatologice şi farmaciile existente. Asigurarea sistemului cu personal medico-sanitar calificat, este favorabilă doar în mediul urban. Ponderea medicilor şi farmaciştilor din sectorul public de stat şi privat care îşi desfăşoară activitatea în oraşul Agnita este mai mare decât la nivel naţional, însă în restul arealului rural este invers. Analiza indicatorilor subliniază eficienţa funcţională scăzută a asistenţei primare şi în ambulatoriul de specialitate, respectiv, acceptarea din motive, în mare măsură subiective, a unor preţuri de cost crescute, în raport cu asistenţa medicală ambulatorie, prin spitalizare cu o pondere mare inevitabilă prin alte tipuri de asistenţă medicală.

154

Tabelul 47. Principalii indicatori ai stării de sănătate şi principalele cauze ale mortalităţii în Valea Hârtibaciului (2008)

Mortalitatea standardizată (primele cinci cauze ale decesului) (‰)

Nr. crt. Oraşul/Comuna

Numărul de

locuitori

Născuţi Natalitatea

(‰)

Decedaţi Mortalitate

a (‰)

Decedaţi Mortalitatea infantilă (‰)

Boli ale aparatului respirator

Tumori Boli ale

aparatului digestiv

Traumatisme Accidente

Boli ale aparatului circulator

Alte cauze

1 Agnita 10894 62 (5,69‰)

63 (5,78‰)

1 (0,09‰)

11 (17,46%)

8 (12,70%)

7 (11,11%)

2 (3,17%)

30 (47,62%)

5 (7,94%)

2 Alţâna 1797 27 (15,03‰)

24 (13,36‰) - 1

(4,17%)6

(25,00%)2

(8,33%)1

(4,17%)14

(58,33%) -

3 Bârghiş 2173 20 (9,20‰)

18 (8,28‰) - - 4

(22,22%) - - 14 (77,78%) -

4 Brădeni 1501 19 (12,65‰)

9 (5,99‰) - 1

(9,01%)3

(34,34%) - - 5 (56,56%) -

5 Bruiu 753 12 (15,94‰)

5 (6,64‰) - 1

(20,00%)1

(20,00%)1

(20,00%) - 2 (40,00%)

6 Chirpăr 1800 11 (6,11‰)

11 (6,11‰) - 2

(18,18%)1

(9,09%) - - 8 (72,72%) -

7 Iacobeni 2810 47 (16,72‰)

21 (7,47‰) - 3

(14,29%)5

(23,80%)3

(14,29%) - 10 (47,62%) -

8 Marpod 1019 11 (10,79‰)

19 (18,65‰)

1 (0,98‰)

4 (21,05%)

1 (5,26%)

1 (5,26%) - 13

(68,43%) -

9 Merghindeal 1426 19 (13,32‰)

12 (8,42‰) - 2

(16,67%)3

(25,00%)1

(8,33%) - 5 (41,67%)

1 (8,33%)

10 Mihăileni 1072 15 (13,99‰)

11 (10,26‰) - 2

(18,18%)4

(36,36%)1

(9,09%)1

(9,09%)2

(18,18%)1

(9,09%)

11 Nocrich 2633 48 (18,23‰)

23 (8,74‰) - 6

(26,10%)4

(17,38%)1

(4,35%) - 12 (52,17%) -

12 Roşia 4827 30 (6,21‰)

35 (7,26‰) - 1

(2,83%)13

(37,15%)2

(5,72%) - 17 (48,58%)

2 (5,72%)

13 Vurpăr 2500 52 (20,8‰)

16 (6,40‰) - - 2

(12,50%)3

(18,75%)1

(6,25%)10

(62,5%) -

14 Total 35205 373(10,60‰)

267(7,58‰)

2(0,06‰)

34(12,73%)

55(20,60%)

22(8,24%)

5(1,87%)

142(53,19%)

9 (3,37%)

Notă: datele medicale din tabel au fost comunicate de către Spitalul Orăşenesc Agnita şi medicii de familie din fiecare comună

155

Bugetarea organizatorică şi funcţională a unităţilor sanitare prin bugetul de stat, fondul asigurărilor sociale de sănătate şi alte surse complementare de finanţare deşi insuficientă, în comparaţie cu ţările Uniunii Europene, a cunoscut totuşi o creştere progresivă în ultimii 5 ani. Starea de sănătate a populaţiei din regiunea Valea Hârtibaciului este precară, cu deosebiri semnificative între cele două entităţi (rural şi urban), în ceea ce priveşte calitatea infrastructurii şi a personalului medical aferent. Asistenţa primară de medicină familială ar necesita o reformare în concept şi conţinut. Contractarea serviciilor să prevadă, la nivelul competenţelor bine definite, o asistenţă medicală diagnostică, terapeutică şi de medicină preventivă comunitar-socială adresată familiilor, nucleul de bază al societăţii. În acest scop, asistenţa medicală primară de medicină familială merită un buget de practică mult mai substanţial din cel alocat sănătăţii.

3. Cultura Aprecierea calitativă a nivelului cultural al unei regiuni reprezintă un deziderat destul de

dificil datorită gradului ridicat de subiectivism pe care o astfel de analiză îl poate induce. Plecând de la premisa menţionată, nu tocmai facilă, la nivelul Directoratului de Cultură al Comisiei Europene s-au stabilit o serie de indicatori culturali (cu valenţe predominant cantitative) care relevă gradul de cultură al unei comunităţi umane (locale, regionale, naţionale etc) fără a atenta sau califica în vreun fel, specificul cultural propriu acelei comunităţi.

Prin integrarea României în Uniunea Europeană, indicatorii de cuantificare ai gradului de cultură au fost adoptaţi întocmai, fiind utilizaţi în analizele efectuate pe diferite paliere teritoriale. Surprinderea componentei culturale din regiunea Valea Hârtibaciului se va baza întocmai pe indicatorii recunoscuţi în acest sens de către Comisia Europeană.

Indicatorii culturali de care trebuie să se ţine obligatoriu cont în relevarea aspectelor culturale ale regiunii Valea Hârtibaciului, pot fi grupaţi în trei categorii:

1. Personalităţile culturale marcante care provin din regiune; 2. Valenţele culturii populare regionale şi locale; 3. Indicatorii culturali recunoscuţi de către Directoratul de Cultură al Comisiei

Europene. Personalităţi marcante din Valea Hârtibaciului Regiunea Valea Hârtibaciului a contribuit la zestrea culturală a poporului român

printr-o seamă de personalităţi marcante, care au activat în diverse domenii, născute sau care şi-au desfăşurat activitatea aici.

Pentru a percepe importanţa şi amplitudinea acestui fenomen, încercăm să prezentăm sintetic diversitatea domeniilor de activitate şi contribuţiile aduse de aceste personalităţi la dezvoltarea culturii naţionale şi europene (tabelul 48). Din simpla enumerare a lor şi a domeniilor în care au excelat profesional, ştiinţific şi moral se desprinde ideea că regiunea Valea Hârtibaciului a contribuit onorabil la valenţele culturale naţionale..

Tabelul 48. Personalităţi marcante din Valea Hârtibaciului

Nr. crt. Personalitate Localitatea Activitate

1 HENNING, Georg Agnita

- membru fondator a primei organizaţii muncitoreşti din Agnita

- organizatorul „Grevei Tâmplarilor” din 1906

2 KOLOSSI, Gheorghe Agnita - revoluţionar, participant la Revoluţia din anul

1848 3 SCHMIDT, Agnita - deputat al Universităţii Săseşti

156

Konradt - a cerut în Dieta de la Cluj, drepturi egale pentru românii din Transilvania, asemeni celorlalte naţiuni

4 LUTSCH, Georg Agnita - membru fondator a primei organizaţii

muncitoreşti din Agnita

5 MAURER, Friedrich Chr. Agnita

- istoric şi pedagog - primul dirijor al Corului Muncitoresc din

Agnita

6 BARNER, Mihail Agnita - pictor şi folclorist

7 JASCH, Mihail Agnita - ceramist

8 GOTTSCHLING, Adolf Alţâna - profesor

- unul din pionierii ştiinţei meteorologice

9 PALEOLOGUS, Iacobus Alţâna

- urmaş al dinastiei împăraţilor bizantini cu acelaşi nume

- în anul 1574 se refugiază la Alţâna unde scrie opera „Disputatio Scholastica”

10 CÂMPINEANU-SAVA, Ioan

Ghijasa de Sus (com. Alţâna)

- locotenent, pilot, pionier al aviaţiei experimentale române din perioada interbelică

11 CONSTANTINESCU, Liviu

Ighişu Vechi (com. Bârghiş)

- geofizician, profesor universitar, membru tirular al Academiei Române

- unul din fondatorii Şcolii Române de Geofizică

12 RĂDULEŢ, Remus Brădeni - inginer

- academician titular al Academiei Române

13 COCIŞIU, Ilarion Brădeni - compozitor şi etnomuzicolog

- folclorist

14 PĂCALĂ, Victor

Dealu Frumos (com. Merghindeal)

- profesor şi publicist - autorul lucrării „Monografia Comunei

Răşinariu”, 1915, Sibiu

15 von BRUKENTAL, Samuel Nocrich - guvernator al Transilvaniei

- colecţionar de artă

16 BOTOŞ, Ilie Nocrich - procuror şef al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casaţie şi Justiţie

17 TREBONIU, Laurian August

Fofeldea (com. Nocrich)

- istoric şi filolog - membru fondator al Academiei Române

18 AARON, Teodor

Ţichindeal (com. Nocrich)

- cleric şi cărturar - profesor şi director al Gimnaziului din Beiuş - rector la Seminarul Român Leopoldin Oradea

19 HOPRICH, Georg

Daia (com. Roşia) - poet de limba germană

Prin numărul mare de personalităţi culturale marcante, oferite culturii naţionale şi mondiale, regiunea Valea Hârtibaciului se înscrie (alături de altele, precum Mărginimea Sibiului, Ţara Năsăudului etc) pe coordonatele unei regiuni culturale de elită, ale cărei reverberaţii sunt incontestabile şi greu de egalat.

Valenţele culturii populare din Valea Hârtibaciului Cultura populară a Văii Hârtibaciului, prin valenţele sale autentice pe care le deţine şi

formele de manifestare, contribuie la conturarea unei identităţi regionale. Interpretarea valenţelor culturii populare din regiunea Valea Hârtibaciului o vom

surprinde prin radiografierea principalelor evenimente culturale existente aici. Analiza principalelor evenimente ale culturii populare locale şi regionale va fi făcută

la nivelul fiecărei localităţi (în care există astfel de manifestări) pentru a exprima exact

157

numărul şi specificul fiecărei acţiuni în parte şi pentru a putea surprinde o oarecare ierarhizare culturală intraregională.

Radiografierea principalelor evenimente şi manifestări etno-culturale (la nivel de localitate) din Valea Hârtibaciului se prezintă astfel:

Oraşul Agnita Se distinge cultural prin prezenţa Muzeului Orăşenesc ce dispun de de un important

fond de artă medievală (lăzi gotice, elemente de arhitectură, sculpturi, ceramică etc). Regele Ungariei, Ludovic de Anjou, conferise Agnitei (villam nostram Zenthagata), încă din 1376, dreptul de a ţine târg anual în ziua de 24 iunie (ziua Sfântului Ioan). Ulterior, acest drept se lărgea pentru alte 2 târguri, a căror tradiţie se respectă şi în prezent.

O altă manifestare culturală importantă pentru oraşul Agnita este „Sărbătoarea Lolelor”, organizată (a treia oară după Revoluţie, în anul 2008) de către Asociaţia "Breasla Lolelor". Este o manifestare alegorică ce „reînvie” personajele tradiţionale ale breslelor săseşti din Agnita, după cum procedau în trecut şi saşii agniteni. Tradiţia lolelor a fost reînviată la Agnita după un obicei care datează încă din secolul al XVII-lea, obicei dispărut după emigrarea masivă a saşilor din regiune. De-a lungul timpului, Agnita a avut o viaţă culturală în continuă ascendenţă. Demnă de amintit este activitatea ASTREI (Asociaţia Transilvană pentru Literatura şi Cultura Poporului Român), înfiinţată în anul 1861 la Sibiu, care şi-a extins activitatea şi în localitatea Agnita, precum şi în localităţile învecinate Agnitei.

În anul 1881, se înfiinţează o filială a Societăţii Carpatine din Ardeal. Singura formaţie artistică bine organizată şi cu existenţă mai îndelungată a fost Asociaţia Corală Săsească din Agnita. În anul 1892 ia fiinţă Asociaţia Literară, care a organizat un club şi prima bibliotecă de împrumut. În anul 1895 se înfiinţează un cor românesc pe patru voci, care are o existenţă scurtă (4 ani).

La 20 martie 1909, apare în Agnita, ziarul „Agnethler Wochenblat”, publicaţie care se referea la evenimentele din oraş şi împrejurimi, redactat de Joseph Schmidt.

Viaţa culturală a oraşului se desfăşoară în prezent în cadrul următoarelor instituţii: Casa Orăşenească de Cultură; Cinematograf (1); Muzeul de Istorie „Valea Hârtibaciului”; Biblioteca Orăşenească; Cămine culturale (2); Liga Tinerilor Agniteni.

Comuna Alţâna Se remarcă din perspectiva elementelor culturii populare prin grupul folcloric din

localitatea Alţâna, participant la diverse activităţi culturale (mai ales în preajma sărbătorilor de iarnă) şi prin organizarea unor târguri de animale, mixte (de 5 ori pe an).

Ca şi element de cultură populară poate fi interpretată şi legenda dispariţiei satului Androchel, descrisă în mai multe monografii locale.

Comuna Marpod Are ca şi evenimente proprii, în peisajul cultural local târgurile mixte, organizate de

trei ori pe an, în centrul de comună. În restul comunelor nu sunt înregistrate evenimente culturale locale importante. Slaba reprezentare a evenimentelor culturale locale şi regionale (cu excepţia oraşului

Agnita şi a comunelor Alţâna, Marpod, Chirpăr) este suplinită, în întreg arealul analizat de o reţea densă şi valoroasă a elementelor de patrimoniu cultural, reprezentate în primul rând de bisericile vechi, câteva situri arheologice etc, care însă nu fac obiectul de analiză la acest capitol, ele fiind amplu analizate la capitolul Patrimoniul construit.

158

Interpretarea gradului cultural al regiunii Valea Hârtibaciului din perspectiva indicatorilor culturali recunoscuţi în prezent de către Directoratul de Cultură al Comisiei Europene. Dacă, din perspectiva primelor două forme de interpretare a caracterului şi

complexităţii culturale a Văii Hârtibaciului, putem identifica o regiune valoroasă naţional, cuantificarea gradului de cultură prin prisma indicatorilor culturali actuali, impune, ca necesară, o strategie coerentă, pentru a putea vorbi de o regiune culturală similară altora din Uniunea Europeană.

Indicatorii culturali cu care se operează în analize de specialitate sunt: • numărul total de biblioteci existente în regiunea analizată; • numărul de biblioteci pe categorii de biblioteci; • numărul de volume existente în biblioteci, pe categorii de biblioteci; • numărul de cititori înscrişi la biblioteci, pe categorii de biblioteci; • numărul de volume eliberate, pe categorii de biblioteci; • numărul total de cinematografe existente în regiunea analizată; • numărul de cinematografe, pe categorii de cinematografe; • numărul total al locurilor în sălile de cinematograf existente; • numărul de spectacole cinematografice, pe categorii de cinematografe/an; • numărul mediu de spectatori la cinematografe, pe categorii de

cinematografe/an; • producţia (locală, regională, naţională) de filme, pe categorii de filme produse; • numărul de instituţii de spectacole şi concerte produse; • numărul de instituţii de spectacole şi concerte, pe categorii de instituţii; • numărul de spectatori şi auditori la reprezentaţii artistice; • numărul de spectatori şi auditori la reprezentaţii artistice, pe categorii de

instituţii de spectacole şi concerte; • numărul de locuri în sălile de spectacole şi concerte; • numărul de locuri în sălile de spectacole şi concerte, pe categorii de unităţi; • numărul de muzee şi colecţii publice din regiunea analizată; • numărul de vizitatori în muzee şi colecţii publice; • numărul de cămine culturale şi case de cultură din regiunea analizată; • numărul de cărţi şi broşuri tipărite, intrate în Depozitul Legal al Bibliotecii Naţionale; • numărul de manuale şcolare şi cursuri universitare tipărite, după elementele

componente ale producţiei de cărţi şi manuale, limbile de apariţie a lucrărilor din învăţământ şi categoriile de manuale;

• producţia de ziare, reviste şi alte publicaţii periodice, după periodicitatea de apariţie a publicaţiilor şi limbile de apariţie a publicaţiilor periodice;

• durata emisiunilor radio, pe genuri de emisiuni radio; • durata emisiunilor radio în limbile minorităţilor naţionale; • durata emisiunilor radio, pe feluri de emisiuni, după zona de emisie şi forme

de proprietate; • durata emisiunilor radio, pe categorii de emisiuni - proprietate majoritar privată; • structura programelor difuzate de posturile de radio, pe feluri de emisiuni,

zona de emisie şi formele de proprietate; • durata emisiunilor de televiziune, pe genuri de emisiuni; • durata emisiunilor de televiziune, pe limbi ale minorităţilor naţionale;

159

• durata emisiunilor de televiziune, pe tipuri de emisiuni, după zona de emisie şi forme de proprietate;

• structura programelor difuzate de posturile de televiziune, pe tipuri de emisiuni, după zona de emisie şi forme de proprietate.

Radiografiind numărul mare de indicatori de apreciere ai gradului de cultură dintr-o anumită regiune şi diversitatea lor, ar fi ideal dacă am deţine informaţii şi date pentru fiecare indicator în parte, la nivelul fiecărei localităţi din România (precum în unele state dezvoltate din Uniunea Europeană - Germania, Marea Britanie, Olanda, Belgia, Elveţia etc). Din păcate, la nivelul României, în general şi la nivelul Văii Hârtibaciului, în particular, majoritatea datelor referitoare la indicatorii de mai sus nu există cuantificate într-o matrice instituţionalizată, în consecinţă ele nu pot fi utilizate.

Singurele date instituţionale (Institutul Naţional de Statistică) referitoare la indicatorul cultură din regiunea Valea Hârtibaciului sunt cele referitoare la situaţia numărului de biblioteci (orăşeneşti şi comunale), numărului de cămine culturale, numărului de muzee şi numărului de vizitatori în muzee (tabelul 49).

Tabelul 49. Indicatori ai gradului de cultură în Valea Hârtibaciului ( ianuarie 2009)

Nr. crt. Oraşul/Comuna Numărul de

locuitori Biblioteci Cămine culturale

Muzee şi expoziţii muzeale locale

1 Agnita 10894 4 4 12 Alţâna 1797 1 3 13 Bârghiş 2173 - 5 14 Brădeni 1501 1 2 -5 Bruiu 753 2 1 -6 Chirpăr 1800 2 4 -7 Iacobeni 2810 2 5 18 Marpod 1019 1 2 19 Merghindeal 1426 2 1 1

10 Mihăileni 1072 - 4 -11 Nocrich 2633 2 5 112 Roşia 4827 2 6 113 Vurpăr 2500 1 2 -14 Total 35205 20 44 8

Analiza valorilor celor trei indicatori culturali, pune în evidenţă câteva aprecieri

calitative şi cantitative la nivelul regiunii Valea Hârtibaciului: • în fiecare unitate administrativ-teritorială din regiune există câte cel puţin o

bibliotecă (cu excepţia comunelor Bârghiş şi Mihăileni - unde lipsesc); la nivelul întregii regiuni există un număr total de 20 biblioteci şcolare, comunale şi orăşeneşti;

• urbanul regiunii totalizează 4 biblioteci orăşeneşti (4 oraşe) în timp ce comunele (12) deţin un număr de 16 biblioteci comunale;

• numărul mediu regional de locuitori ce revin unei biblioteci în Valea Hârtibaciului este de 1760,25 locuitori/bibliotecă;

• numărul cel mai mare de biblioteci funcţionează în oraşul Agnita şi localităţile componente Coveş şi Ruja (4 biblioteci orăşeneşti), urmat de comunele Bruiu, Chirpăr, Iacobeni, Merghindeal, Nocrich şi Roşia (cu câte 2 biblioteci comunale/şcolare) şi comunele Alţâna, Brădeni, Marpod şi Vurpăr (cu câte o bibliotecă comunală/şcolară);

• Valea Hârtibaciului deţine un număr de 44 cămine culturale, ele fiind localizate în aproape fiecare localitate; cele mai multe cămine culturale sunt prezente în oraşul Agnita şi localităţile componente (4), urmat de către comunele Bârghiş (5), Chirpăr

160

(4), Mihăileni (4), Nocrich (5) şi Roşia (2); multe dintre locaţiile căminelor culturale locale au fost revendicate de către vechii proprietari, unele fiind retrocedate deja;

• funcţionează şi un număr de 8 muzee/colecţii muzeale, de strict interes local, aproape toate fiind localizate în sediile instituţiilor şcolare, cu excepţia Muzeului „Văii Hârtibaciului” din Agnita. Ca să putem aprecia pozitiv sau negativ situaţia culturală a Văii Hârtibaciului, din

perspectiva indicatorilor culturali analizaţi în tabelul de mai sus, trebuie să ţinem cont de ecarturile de valori da calitate cu care se uzitează la nivelul Directoratului de Cultură al Comisiei Europene: valoarea ideală a numărului de locuitori dintr-o regiune, raportat la instituţiile de cultură din regiunea respectivă este de 100 persoane.

Comparaţiile între numărul ideal, acceptat la nivelul instituţiilor de resort din Uniunea Europeană şi valorile existente în Valea Hârtibaciului nu suportă comparaţii, sau ele trădează o realitate care este departe de o situaţie ideală (1760,26 locuitori/bibliotecă, 800,11 locuitori/cămin cultural şi 4400,63 locuitori/muzeu sau colecţie muzeală).

Practic, din punct de vedere cultural, mai precis, din punctul de vedere al „presiunii” locuitorilor dintr-o regiune asupra instituţiilor culturale din regiunea respectivă, Valea Hârtibaciului este departe de situaţia regiunilor cu grad de culturalizare accentuat din Uniunea Europeană.

La această situaţie negativă (prin precaritatea ei) se adaugă un alt element negativ, respectiv faptul că, din numărul foarte mare de instituţii culturale cuantificate valoric şi recunoscute în Uniunea Europeană, Valea Hârtibaciului deţine, parţial, doar trei categorii: biblioteci orăşeneşti şi comunale, cămine culturale, cinematograf şi muzee şi colecţii muzeale. Restul instituţiilor regionale cu impact cultural major lipsesc sau nu există în datele statistice ale structurilor de resort judeţene şi naţionale: teatre, operă, filarmonică etc.

Orice strategie care o vizeze dezvoltarea culturală a Văii Hârtibaciului va trebui să atingă 2 obiective precise şi majore: (1) implementarea tuturor categoriilor instituţionale de cultură în regiune şi (2) creşterea numărului instituţiilor culturale existente şi a calităţii lor, precum şi apariţia lor în fiecare unitate administrativ-teritorială din regiune.

Totuşi, componenta culturală informală a Văii Hârtibaciului deţine şi câteva atribute pozitive, interesante, cel puţin pe secţiunea culturală tradiţionalistă sau etnografică. Argumentul principal în acest sens îl constituie faptul că majoritatea muzeelor din regiune au fost concepute şi structurate pe acest principiu.

161

ANALIZA DIAGNOSTIC (SWOT) A VǍII HÂRTIBACIULUI PUNCTE TARI PUNCTE SLABE OPORTUNITĂŢI RISCURI Potenţialul natural Diversitate morfologică ridicată (depresiuni, lunci, versanţi interfluvii) ce asigură varietate geoecologică şi mozaic peisagistic atractiv. Climat de podiş cu trăsături de adăpost. Resurse de apă termale şi minerale (Bârghiş, Agnita). Fond funciar variat compus din soluri cu fertilitate mijlocie şi posibilităţi de exploatare agricolă şi forestieră diversificate. Fond forestier extins alcătuit din esenţe valoroase (fag, stejar) Faună cinegetică şi piscicolă variată. Prezenţa unor resurse ale subsolului (gaz metan, argile, piatră de construcţie)

Prezenţa unor areale cu riscuri geomorfologice (alunecări de teren, surpări, torenţialitate). Apariţia unor inversiuni termice şi valuri de frig transfăgărăşene Insuficienţa resurselor de apă potabilă. Calitatea scăzută a apelor de suprafaţă şi subterane. Creşterea suprafeţelor de teren neexploatate. Lipsa întreţinerii şi fertilizării terenurilor agricole. Defrişări fără acţiuni de reforestare. Braconaj.

Pretabilităţi sporite în utilizarea terenurilor. Creşterea cererii pentru oferta ecoturistică şi a turismului rural. Statuarea apei ca resursă vitală şi factor indispensabil al dezvoltării. Creşterea cererii de produse agricole pe piaţa internă şi internaţională. Creşterea preţurilor la produsele agricole.

Afectarea infrastructurii tehnice şi edilitare a teritoriului. Efecte negative asupra unor forme de exploatare agricolă. Dificultăţi în dezvoltarea locală induse de insuficienţa apei. Degradarea solurilor. Dezvoltarea asociaţiilor vegetale secundare, cu valoare economică scăzută. Afectarea fondului genetic al faunei prin exploatare neraţională.

Starea mediului Inexistenţa unor surse industriale de poluare majore, face ca teritoriul Văii Hârtibaciului, în general, să fie slab sau deloc poluat. Presiune antropică tolerabilă asupra mediului. Lipsa practicilor agricole poluante (aplicarea de îngrăşăminte, ierbicide etc).

Arealul din jurul Agnitei relevă o poluare a solului şi apelor prin noxe industriale şi deversări menajere. Inexistenţa unei gestiuni centralizate a deşeurilor din regiune. Numeroase gospodării fără fose septice. Gestiune tradiţională a deşeurilor menajere şi zootehnice din gospodării. Depozite de deşeuri neamenajate adecvat,

Posibilitatea de atragere a unor fonduri europene privind protecţia mediului. Cadru legislativ complet în domeniul protecţiei mediului.

Deprecierea condiţiilor de habitat în aşezările urbane (Agnita) sau periurbane. Poluarea apelor freatice şi de suprafaţă.

162

ecologic. Potenţialul demografic – resursele umane Trend pozitiv al sporului demografic. Ponderea ridicată a populaţiei tinere în unele localităţi

Tendinţă de îmbătrânire demografică. Tendinţă de feminizare a populaţiei Pondere ridicată a populaţiei ocupate în sectorul primar în rural. Pondere ridicată a populaţiei ţigăneşti cu probleme de integrare socială.

Politici sociale de sprijinire a familiilor cu mulţi copii. Existenţa activităţilor de reconversie profesională.

Reducerea potenţialului demografic şi a resurselor de forţă de muncă. Creşterea indicelui de dependenţă. Deprofesionalizarea forţei de muncă prin transfer dintr-un sector în altul.

Reţeaua de localităţi Localităţi rurale numeroase, cu pretabilităţi sporite de dotare şi organizare. Aşezări de contact morfologic cu polivalenţă a resurselor. Centru urban mic, flexibil la restructurare şi adaptare funcţională. Numeroase sate mari cu potenţial habitaţional ridicat. . Monumente, ansambluri arhitecturale şi situuri săseşti de valoare naţională numeroase

Aşezări rurale cu infrastructuri precare. . Centre de comună cu deficit de dotare şi servicii proprii unor entităţi administrativ-teritoriale. Sate lipsite de servicii elementare (şcoală primară, puncte sanitare) Lipsa unei orientări clare în sistematizarea rurală. Localităţi cu fond construit în degradare.

Prezenţa unor programe de dezvoltare rurală (FEDR, SAPARD) Afirmarea turismului rural cu rol de menţinere a ocupaţiilor, tradiţiilor şi obiceiurilor.

Depopularea spontană a satelor cu acces dificil şi penurie de servicii. Afectarea standardului de locuire în mediul rural şi urban. Extinderea haotică a intravilanului construit, Apariţia unei arhitecturi heteroclite, fără conexiuni cu tradiţiile locului.

Infrastructura tehnica a teritoriului Căi de acces rutiere preponderent asfaltate. Alimentarea cu energie electrică generalizată Răspândirea largă in regiune a reţelei de alimentare cu gaz metan. Termoficare asigurată prin gaz metan şi material lemnos.

Suprimarea transportului feroviar pe ruta Sibiu-Agnita. Sectoare de drum comunal neasfaltate sau în stare precară. Puterea instalată nu asigură necesarul de consum al dezvoltării în perspectivă în unele comune. Majoritatea localităţilor lipsite de alimentarea cu apă în sistem centralizat şi a canalizării.

Programe naţionale de dezvoltare a infratructurii. Posibilităţi de dezvoltare a infrastructurii cu finanţare europeană (ISPA, FEDR, SAPARD) Intrastructura ca vector al dezvoltării unor ramuri economice diverse.

Accentuarea fenomenului de izolare a zonei în raport cu regiunile învecinate. Ritm lent al dezvoltării în perspectivă. Blocarea afirmării unor ramuri economice (turismul) datorită infrastructurii modeste.

163

Grad ridicat de neacoperire a teritoriului pentru telefonia mobilă. Numeroase localităţi rurale fără acces la Internet

Economia Terenuri agricole cu o fertilitate mozaicată şi pretabilităţi variate de exploatare. Tradiţie agricolă însemnată. Forţa de muncă ocupată în agricultură numeroasă. Resurse forestiere constituite din păduri de foioase cu o consistenţă şi conformaţie favorabilă. Produse secundare abundente (ciuperci, fructe de pădure, vânat). Resurse de gaze naturale bogate exploatate intens. Surplus al unor produse zootehnice (lapte, carne lână). Număr în creştere de agenţi economici. Potenţial turistic natural diversificat (ape minerale şi termale, peisaj atractiv, fonduri cinegetice) Potenţial turistic antropic remarcabil (obiective religioase, situuri arhitecturale săseşti, tradiţii, obiceiuri, folclor).

Suprafeţe mari de teren agricol neutilizate. Productivitate agricolă modestă. Lipsa asociaţiilor de producători. Numărul redus al fermierilor propriu-zişi. Mecanizare redusă a lucrărilor agricole. Insuficienţa acţiunii de înregistrare a mărcilor produselor locale. Industrie slab dezvoltată. Insuficienţa industriei de prelucrare a produselor agricole. Pondere decisivă a agenţilor economici în sectorul terţiar, neproductiv. Lipsa unei strategii de dezvoltare economică integrată a regiunii. Valorificarea incipientă a unor resurse turistice (balneare, religioase, culturale).

Creşterea preţului produselor agricole pe piaţă internă şi internaţională. Cererea crescândă pentru produse alimentare ecologice. Posibilitatea înfiinţării unor IMM-uri pentru prelucrarea pe plan local a produselor lemnoase şi agricole. Dezvoltarea turismului determină creşterea cererii de produse agricole şi valorificarea lor eficientă pe plan local. Posibilitatea accesării fondurilor europene de dezvoltare rurală (FEDR) Reconversia forţei de muncă prin orientarea spre turism relativ facilă. Nevoia de produse cu marca zonei (DOC). Disponibiltăţi materiale şi umane pentru afirmarea turismului. Existenţa fondurilor europene pentru dezvoltarea turismului (SAPARD)

Reducerea şi deprecierea potenţialului agricol şi forestier. Menţinerea agriculturii în sfera subzistenţei. Productivitatea redusă a muncii în agricultură. Creşterea dependenţei de produsele agricole dinafara zonei. Scăderea eficienţei valorificării produselor secundare. Extinderea activităţilor economice fără valoare adăugată. Afectarea patrimoniului turistic prin degradare sau amenajare neinspirată. Accentuarea disparităţilor economice şi sociale.

Aspectele sociale Existenţa principalelor formelor educaţionale (de la ciclul preşcolar la cel postliceal); Eexistenţa unei forţe de muncă relativ bine

Scăderea ratei de cuprindere şcolară în special, la învăţământul liceal; Reducerea populaţiei de vârstă şcolară (mai ales în

Existenţa unei pieţe largi şi diversificate a personalului calificat; Programe de modernizare şi dotare a instituţiilor

Subutilizarea potenţialului uman (utilizarea sub calificarea avută); Deprofesionalizarea absolvenţilor;

164

educată/instruită; Rata brută de cuprindere în învăţământul primar, gimnazial, precum şi în cel liceal este în creştere; Rata abandonului şcolar şi este în scădere (cel puţin în ultimul an); Aprecierea pozitivă a elevilor privind calitatea învăţământului din localitatea de reşedinţă; Reţea diversificată de specializări în instituţiile educaţionale; Invăţământul preuniversitar al Văii Hârtibaciului satisface standardele de bază existente în Uniunea Europeană; Existenţa unor relaţii de colaborare cu centre educaţionale din UE (Germania, Austria). Percepţia populaţiei (mai ales a celei tinere) asupra propriei stări de sănătate este optimistă; Receptarea oraşului Agnita (alături de Municipiul Sibiu) drept principalul centru medical din regiune; Existenţa în oraşul Agnita a unei instituţii medicale de tip spital şi a unui personal medical bine specializat. Existenţa în toate satele a căminelor culturale.

mediul rural); Necorelarea totală a tipurilor de învăţământ post-liceal public cu cerinţele pieţei muncii; Existenţa fenomenului de părăsire a sistemului educaţional din motive economice (cadrele didactice din preuniversitar, mai ales cele din arealul rural); Existenţa în învăţământul rural a unui număr de cadre didactice nespecializate; Remuneraţia slabă a personalului didactic, personalului didactic auxiliar şi a personalului nedidactic. Calitatea deficitară a asistenţei medicale în mediul rural; Oferta redusă a serviciilor sanitare pentru anumite categorii socio-profesionale importante (muncitori, în majoritatea firmelor existente); Existenţa unor valori foarte mari a indicatorilor mortalitate, mortalitate infantilă, rata avorturilor Insuficienţa cadrelor medicale specializate superior şi a celor medii în mediul rural din regiune. Activităţi culturale sporadice.

educaţionale; Preocuparea instituţiilor abilitate pentru polivalenţa formării profesionale (asigurarea flexibilităţii absolvenţilor pe piaţa muncii); Implicarea organizaţiilor şi instituţiilor în favorizarea informării şi consultanţei privind cariera; Implementarea unui concept modern de management educaţional; Dezvoltarea multiculturalismului şi a dialogului intercultural în instituţiile educaţionale; Optimizarea relaţiei cu societatea civilă şi implicarea ei în optimizarea actului educaţional; Existenţa unor strategii de dezvoltare educaţională în domeniu.

Limitarea accesului la studii datorită nevoii de susţinere financiară; Creşterea ratei abandonului şcolar şi a analfabetismului; Scăderea indicatorilor de calitate prin lipsa de calificare sau cointeresare a personalului didactic; Formarea unei resurse umane de calitate inferioară; Părăsirea spaţiului rural de către componenta de populaţie tânără, ceea ce induce scăderea vitalităţii componentei umane; Amplificarea sentimentului de neîncredere a populaţiei în cadrele medicale. Polarizare medicală extrazonală. Deprecierea componentei culturale a habitaului rural.

Cooperarea intra şi interregională Conexiuni strânse cu reşedinţa de judeţ, Sibiu.

Lipsa iniţiativelor de interrelaţionare cu alte regiuni învecinate.

Importanţa crescândă a Asociaţiilor Intercomunitare. Statutul de centru urban al Agnitei, ca premisă a creşterii rolului său polarizator şi de reprezentativitate intra şi interregională.

Menţinerea regiunii într-o perpetuă izolare. Imposibilitatea optimizării sistemului regional prin relaţii biunivoce.

165

DECALOGUL URBANISTIC AL VǍII HÂRTIBACIULUI

1. Valea Hârtibaciului se constituie într-o entitate geografică aparte care, din punct de

vedere al structurării sale, posedă valenţe certe ale regiunilor de program cu însuşiri sistemice. Paradoxal însă, deşi se află în centrul geografic al României, ea este unul dintre cele mai repulsive teritorii, datorită umbrei generate de localizarea periferică a principalelor culoare şi axe de vehiculare a masei, energiei, bunurilor şi intereselor macro-regionale.

2. Potenţialul natural variat, tipologic şi funcţional, al regiunii asigură premisele

complementarităţii formelor de valorificare şi adaptarea relativ facilă la noi deziderate;

3. Resursele umane, deşi într-o relativă stagnare cantitativă şi metamorfoză etnică, conservă însuşiri calitative superioare, derivate dintr-o structurare şi distilare mentală îndelungată, pe care populaţia actuală încearcă (şi reuşeşte în majoritatea cazurilor) să le preia şi să le valorifice în contextul dat.

4. Patrimoniul natural şi cultural (inclusiv cel construit, moştenit de la comunităţile

săseşti) bogat şi extrem de diversificat al Văii Hârtibaciului se instituie într-o resursă de largă perspectivă a devenirii sale ca spaţiu mental cu o certă originalitate;

5. Valea Hârtibaciului, ca sistem demografic inedit (cu o mare pondere a populaţiei

ţigăneşti) evoluează pe o traiectorie de integrare socială optimă, care poate deveni un model pentru alte regiuni confruntate cu astfel de probleme. Realităţile locului vin să infirme sintagma peiorativă a ,,Indiei din Ardeal,,, să o statueze ca simplă şi neinspirată figură de stil.

6. Oraşul Agnita, prin localizarea sa geografică, reprezintă un clasic loc central, cu

însuşiri polarizatoare pregnante asupra întregului teritoriu al Văii Hârtibaciului. Rolul său în devenirea economică şi socială a regiunii este indiscutabil.

7. Restructurarea economică a regiunii este lentă, efectele destructurării post-

decembriste simţindu-se încă acut într-un sistem teritorial de mic potenţial, aflat într-o izolare accentuată.

8. Infrastructurile tehnice ale teritoriului reclamă modernizare, diversificare şi racordare

la fluxurile majore intra şi interregionale.

9. Deşi relaţia om-mediu nu relevă dezechilibre majore, presiunea antropică asupra teritoriului înscriindu-se în limite tolerabile, instituirea unor nişe ecologice cu rol de prezervare a fondului natural originar rămâne benefică;

10. Valea Hârtibaciului nu mai este ce a fost (un teritoriu populat predominant de

populaţia săsească posesoare a unor trăsături organizatorice şi culturale remarcabile) şi nu va fi ceea ce este (un spaţiu al restructurării etnice şi mentale efervescente). Rezilienţa sa (potenţialul de permanentizare prin adaptare) este asigurată de o moştenire materială şi spirituală bogată, preluată şi transmisă de populaţia românească autohtonă, precum şi de însuşirile adaptive deosebit de acute ale fondului său demografic actual.

166

BORDEROU DE PIESE DESENATE

I. Planşe format A4 (incluse în text):

1. Harta hipsometrică

2. Harta geologică

3. Vulnerabilitatea teritoriului la secetă în funcţie de modul de utilizare al terenurilor

4. Harta solurilor

5. Structura etnică a populaţiei în 2002

6. Structura bazei de cazare

II. Planşe format A3:

1. Harta riscurilor naturale

2. Starea mediului. Probleme şi disfuncţionalităţi

3. Populaţia şi aşezările. Situaţia existentă

4. Patrimoniul natural şi construit. Situaţia existentă

5. Infrastructurile tehnice ale teritoriului. Situaţia existentă

6. Structura activităţilor economice şi zonificarea teritoriului. Situaţia existentă şi

disfuncţionalităţi

7. Infrastructura educaţională şi sanitară. Situaţia existentă

8. Context şi cooperare intraregională. Situaţia existentă

167

B I B L I O G R A F I E

1. Antonescu, Daniela (2003), Dezvoltarea regională în România, Editura Oscar Print,

Bucureşti. 2. Benedek, J. (2000), Amenajarea teritoriului şi dezvoltarea regională, Editura Presa

Universitară Clujeană, Cluj Napoca 3. Bogdan, Octavia, Niculescu, Elena (1999), Riscurile climatice din România,

Academia Română, Institutul de Geografie, Compania Sega-Internaţional, Bucureşti. 4. Cocean, P. (coord.) (2004), Planul de Amenajare a Teritoriului Regiunii de Nord-

Vest, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca 5. Cocean, P. (2005), Geografie Regională, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj

Napoca 6. Cocean, P. (coord.) (2007) , Amenajarea teritoriilor periurbane. Studiu de caz- zona

periurbană Bistriţa, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca (lucrare distinsă cu premiul Consiliului Superior al Registrului Urbaniştilor din România, 2008)

7. Cocean, P., Vartanoff, Adriana (coord.) (2007), Synthetical Approach to the Romanian Tisa Basin, în Romanian Review of Regional Studies, vol. III, nr. 1, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

8. Cristea, Doina (1980), Elemente de mediu în sistematizare, Editura UAUIM, Bucureşti.

9. Grecu, Florina (1992), Podişul Hârtibaciului. Elemente de morfohidrografie, Editura Academiei, Bucureşti.

10. Holobâcă, I.-H., (2006, Deficitul pluviometric şi efectele lui hidrologice în Podişul Transilvaniei, Teză de doctorat, Universitatea „Babeş - Bolyai”, Cluj-Napoca.

11. Ianoş, I. (2000), Sisteme teritoriale, Editura Tehnică, Bucureşti. 12. Irimuş, I.A.(2007), Transylvanian Rural Areas Vulnerability to Contemporary

Geomorphoplogic Processes, in Vol. Rural Space and Local Development, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, p.67-75.

13. Lajugie, J., Delfaud, P., Lacour, C. (1985), Espace regional et amenagement du territoire, Dalloz, Paaris.

14. Pop, Gr. (2001), Depresiunea Transilvaniei, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca

15. Popa, R. (2000), ,, India din Ardeal,, - Valea unde saşii şi românii sunt pe cale de dispariţie, Adevărul, 5 iulie, Bucureşti.

16. Săndulescu, M. (1984), Geotectonica României, Editura Tehnică, Bucureşti. 17. Sorocovschi, V. (1996), Podişul Târnavelor-Studiu hidrografic, Editura CETIB,

Cluj Napoca. 18. Surdeanu, V. (1998), Geografia terenurilor degradate, Editura Presa Universitară

Clujeană, Cluj Napoca 19. Surdeanu, V., Sorocovschi, V. (2003), Phenomenes géographiques de risque dans la

Depression de la Transylvanie, Riscuri şi catastrofe, vol. II, editor V. Sorocovschi, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, p.139-148.

168

20. Vincze, Maria (2000), Dezvoltarea regională şi rurală. Idei şi practici, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca

21. * * * (1968), Sibiu. Harta geologică 1:200 000. Editată de Comitetul de Stat al Geologiei, Institutul geologic, Bucureşti.

22. * * *, Agenda meteorologică (1985), Consiliul Naţional al Apelor, IMH, Ed. Tehnică, Bucureşti.

23. * * *, (2002), România. Mediul şi reţeaua electrică de transport, Atlas geografic, Academia Română, Institutul de Geografie, Ministerul Industriei şi Resurselor, C.N.Transelectrica S.A., Editura Academiei Române, Bucureşti.

24. * * *, (2004), România. Calitatea solurilor şi reţeaua electrică de transport, Atlas geografic, Academia Română, Institutul de Geografie, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice “Gh. Ionescu-Siseşti”, I.C.P.A., Ministerul Economiei şi Comerţului, C.N.Transelectrica S.A., Editura Academiei Române, Bucureşti.

Legislaţie Legea nr. 71/1996 privind aprobarea PATN-Secţiunea I – Căi de comunicaţie Legea nr. 171/1997 privind probarea PATN – Secţiunea a II-a – Apa Legea nr. 5/2000 privind aprobarea PATN – Secţiunea a III-a – Zone protejate Legea nr. 350 din 6 iulie 2001 privind Amenajarea teritoriului şi urbanismul Legea nr. 351/2001 privind aprobarea PATN – Secţiunea a IV-a – Reţeaua de localităţi Legea nr. 422 (r1) din 18/07/2001, privind Protejarea monumentelor istorice, Republicată

în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 938 din 20/11/2006. Legea nr. 433/2001 privind Regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor

naturale, a florei şi faunei sălbatice. Legea nr. 575/2001 privind aprobarea PATN-Secţiunea a V-a – Zone de risc natural Legea nr. 451/2002 pentru Ratificarea Convenţiei Europene a Peisajului. Lista Monumentelor Istorice 2004, Ministerul Culturii şi Cultelor, Institutul Naţional al

Monumentelor Istorice, Ordin Nr. 2314 din 8 iulie 2004 privind aprobarea Listei monumentelor istorice, actualizată, şi a Listei monumentelor istorice dispărute, Emitent: Ministerul Culturii şi Cultelor, publicat în Monitorul Oficial Nr. 646 din 16 iulie 2004.

Documentaţii de urbanism şi amenajarea teritoriului 1. Consiliile locale Agnita, Alţâna, Bârghiş, Brădeni, Bruiu, Chirpăr, Iacobeni, Malpold,

Mechendeal, Mihăileni, Nocrih, Roşia, Vurpăr – Fişa localităţilor aferente; 2. PATJ (Planul de Amenajare a Teritoriului Judeţean) Sibiu, 2005. 3. PATZ Sibiu, 2005-2007, Urbanproiect Bucureşti.