4 4 2 Ö 3

da:

DE

IS A ÍA B. BOSCO.

Editura tipografiei române a dieceset Aradului.

A R A D , 18 8 4.T IP O G R A F IA RO M AN A D iE O E SA N A GR. OR.

ISAÍA B. BOSCO.

Editura tipografiei române a dieceseî Aradului.

------------------------------------:-----

A R A D , 18 8 4 .TIPOGRAFIA ROMANA D1ECESANA GR. OR.

Prefaţă .

L a sfatul unor persóne stimabile, ca cel mal mic între cultivatori! câmpului musel române, m’am decis sä aduc micul meu. tribut m am ei-natiuue, spre justă apreţiare.

Dorind a contribui, după putinţă, cu obolul meü la binele public, întreg venitul curat al acestei mo­deste ediţiunî literare l ’am destinat în părţi egale: fondului pentru seminarlul ce se va înfiinţa în Arad, ş i : fondului pentru subvenţiunea profesorilor dela gimnasiul de Beluş.

Arad, în Februárit! 1884.

AUCTORUL

M O T T O :

De-as avé ori şi cât bine : Tot l'aş jertfi pentru tine Dulce mamă-naţiune, S’ajungî dile tot mai bune; Dar n’am deeât floricele,— Rodul lacrimilor mele — Şi ’mpletite în cunune Ţi-le ’nchin spre dile bune

5-

Rugăciunea.

puternice ’mpgrate ! al căruî sacru vers ® Creat’au din nimica immensul univers,Şi ’n sinul rece-al fireî viâţă ai aprins,Iar tu-aî rămas în taină un „Ce“ ne mal cuprins, — La uşa milei tale cerşesce-al meü suspin: Primesce-me Părinte sub scutul teu divin,Cad revoltat în contra-mî aî lume! farisei Conduşi de rentate, să-mi facă anii grei —Deşi nimenui, Dómne, eü n’am făcut vr’un réü, Ci-am Iubit totă fiinţa cinstind numele teu!

Sărac, străin în lume, şi fără nici un neam,La tine alerg numai, speranţă ’n tine am ;Că singur ai putere — să mentül din necas Un suflet ce te chîamă cu lacrime ’n obraz!La mine-ţi fie ochii, că ceasul este greu,Din trista agonie să scapi pe robul teu !Duşmanilor mei însă le iărtă, ce-aü lucrat,Căci mintea lor prin patimi de totu sa ’ntunecat,Şi nu-şi cunosc greşela, ce acum de atâtea ori O facă spre-a mea durere. Revărsă, domne, zori Din vecinica-ţi lumină asupra tuturor,Să véda, că-i cu mine înnaltu ţi ajutor Şi ’nfiânţi să plece capul la sfîntul teii altar, Greşelile făcute plângendu şi cu amar !Iar mie îmi ajută, ca ’n vieţă ori ce reu Să-l răsplătesc cu bine la tot pismaşul méú ;Să-mi port cu paciinţă destinul gonitor Si până ’n óra morţii, pe căi cu scump odor, âă tot sporesc în fapte ce tronului teu plac :C’a ta-I mărirea, Dómne, din veac şi până 'n veac!

6

Fericire . . -

ericire, fericire,* Tu în lumej eşti un vis Zemislit dintr’o gândire Rătăcită ’n paradis . . .Şi când visul trist apune Si tu sborul tî-ai luatJ *Lăsând inimilor june Dorul téü nestîmperat!

7

Moşneagul.fb

fand necasurî, suferinţe, Prefăcură ’n curs mereü, — în ruinî, de jumătate,

Casa sufletului meü, —

Tot me mir ce me reţine De, nu găt al vieţii drum ; ***■- Ca s’ajung locul odihnei Doară-ar fi timpul acum.

Póte î scris, ca să ’nfer lumea Cu ăst traiü la nime drag ?Tot una . . . dacă me ţine Pretinul bulgăr moşneag.

8

Oftare.

P ă me Domne ce me-i face, s Fă me busuioc ori crin,Să me rumpă cine-mî place, Să mé bage ’n albu-î sin.

Si ca flutura ’n lumină Să mé sting în sinul séü, Fericire mai divină în etern n’aş afla eu !

9

între cruci.

Qgi v’aţî dus . .. iubite nume : ^Tdamă, tată, fraţi, surori ! — Părăsîndu-me în lume Să vers lacrimi mii de ori

Nici atâta fericire Dela sorté nu-ml fu dat,Să gustăm la despărţire Un sărut — împrumutat! ■ . .

Să-mî rostiţi: „remâi aice Bine-cuvéntat de n o i;Atunci doară mal ferice Aş trăi . . . gândind la voi . . .

Cerc a vóstre sfinte urme Cu lacrimi, să le sărut,Ci ’n zădar mal cat în lume Un noroc, ce-aü dispărut . . .

Şi aşa . . . inima-mi tristă In scurt timp va fi ’n morment . Pentru ea nu mal esistă Nici un bine pe păment! . . .

** *

Jeliţi cruci păzind fidele Aste dâlme fără flori,Că-cl acel ce dorm sub ele Mi au fost ângerl Iubitori . . .

10

Eu, sub cer de negurele,Mal veghez pe mări adenci Négra ban ă a vieţii mele Cum undele o bat de stîncî . .

Pe aceste dragi hotare Pentru mine d’astă di Flori nu vor să mai resară, Sőre n’a maî străluci.

11

Nu mai cântă . . .

tu mal cântă păsărică Nu, pe ramul ofilit;

Nu mai cântă fruinoşica Nu, că-cî tómna I-aü sosit.

Păsărică, — frumoşică, Minunate sunteţi voi ; Cântaţi vára fără frică De tómna, ce ’ncă I napol.

A(ţl, când inima mea cere Num’o doină să-î cântaţi, Voi tăceţi. . . şi cu durere Cursul tőmnél aşteptaţi.

După tómna lérna vine Tot preface ’n rece sloi... Cugetaţi acuma bine Ce va fi atunci de noi ?...

Mal cântaţi volóse dară Până-I modru, să v ’ascult. Venind lérna... pe hotare Nu ne vom vedé mal mult!

12

Mărturisirea.— Dsórei E c a t é r in a B .............—

«%

fâte copiliţe june, frumosele,Mi aü fărmecat sinul cu graţia lor,

Nici una, ca tine, nu este ’ntre ele,Că tu eşti un gingaş ideal de amor

Ochii tei, dulci stele, faţa ta blondină, ju d e le — aurie si-a buzelor flori, Mărturii sunt tóté, că tu eşti o dL'ä Ce ’mprumută surisul din cţ01'!-

Lângă sinu-ţi fraged, alb ca albe spume Eu, copilă dragă, n’aş mai avé dor, C’atunci pentru mine asta ’ntregă lume Ar fi un raiu dulce, plin de scump odor.

Ah ! să fiü un ânger într’o nópte lină P ’aripile mele în cer te-aş tura ;Si-acolo te-aş face o mândră regină,&ă te pot pe braţu-mi vecinie desmerda!

13

Lopătare!ft

opătare! om de bine,Menă luntrea cătră mal,

Că ved dóué dragi lumine In cea portă de canal.

Şeii copile ce-sü acele ?N’ai cetit în poesiîCă şi jos, pe plaiă, sunt steleTăinuite ’n dulci ochi vil?..

Me pricepi?.. Şi dacă ’n lume Si tu Iubişi ore-când,Dă să joce vesla n spume,Nu purta de plată gând !

Inima mea palpitândă Arde ’n dor, caşi în foc,Că-cl pe mal în raza blândă Véd doritul meü noroc.

Lopătar ! Ce cauţi la mine ? Menă vasul cătră mal,Să ml încep dîlele line Lângă scumpul sîn vestal.

14

Aşa stăui.

te am védut adese réndurí,Te-aro ve<ţut palidă flóré,

Dar’ ca adí n’am trăit őre :Astă-dî me ’ngropaşi în gânduri.

Ti-as da din a mea vietă Multe dile fericite

împrumut pentru clipite De priviri în a ta faţă.

Fericiri adevărateAşa se tretlesc în lume,

Când stă nume lângă nume De-un amor sfînt încântate.

Dar, când eşti strină de mine,Sufere ; puţin îmi pasă

De-al teü dor, ce nu me lasă.Asa stăm ! . . Si sl-asa-I bine.> » ’ ’

15

Doné stele.

EJóue stele vil senine * Aü lucit în calea mea

Şi de-atunce prin suspine Rătăcesc din stea în stea

Dar ca cele dóué stele — Stele mândre ce iubesc —

în rătăcirile meleNicăire nu ’ntălnesc.

Ah ! Ochi dragi, divine stele Luminaţi, far a ’nceta,—

Pe cărarea vieţii meleDe-acum alte n’oiü câta.

16

Cortul tén.ft

fo r tu l teü până acuma ^Pare-mi tot castel de aur Ce ’ntre murii albi ca spuma Ţine-o <|ină ’n pat de laur.

Mai sórele şi mal luna M’aü pălit ca pe hărapul Tăbăiînd p’acolo ’ntruna, Câţi me vedea clätlaü capul.

Tu tot n’ai priceput încă Când şi frunza pricepuse Ce gândire dulce-adencă Pe la geamul teü me duse.

Când şi dorul îmi mai trece Dacă-ţl ved ochii şi gura P ’acolo voíú mal petrece Până ce m’a prinde ura.

Şi ’ngropând prima iubire Cu vechile dulci speranţe Caut inimii mulţămireA. tIn poesil fi romanţe.

Cortul teü înse ’n vecie Ml-a păiâ castel de aur Şl-oiu plânge ’n durere vie L>e-ţl va fi data un maur.

17

Pe sub ulmii . . .

sub ulmii din alee ^Drumul eu l ’am bătucit Pe când sténa ta, femee, Vieţii blând mi-aii strălucit.

Mult foc din vidţa-mi jună La recőrea lor s’ a stins Când trăind o vreme bună, Când sătul fiind de plâns. —

Tu poţi face să nu-ţl pese De d’aceste suvenir!,Că-cî pe braţe mal alese Numeri timp! de fericiri.

Dar pre mine me tot chîamă Ulmi! să-I privesc cu dor Că mai trag o tristă seamă De vrem! dulci sub póla lor.

De lacrime multe stele Mí-aű căcjut p’alor hotar ; Abătend gândul la ele Mé mir, d’unde mai resar ?

18

Cărarea cea vecină.

pararea cea vecină Cu-a grădinilor fund

Mult mé lipsi de cină Prin sălcile din prund,

Priveghitórea rn crengă Sălta cântând vi om Când eü stăm, c’o falangă De cugete ’n resboiü.

Tu n’auţfîal cântarea Mici nu-ţi plăcea să scil Că se adapă marea l>in doi ochi vergurii; __

Că pote-ai şters din minte Cel loc îndătinat De noi, în ore sfinte,Când lampa-afumă-’n sat.

Amorul pe cărare îţi aprindea lumini Să-mi vii la-o ’mbrăţîşare Să fim amici creştini.

Să nu mé sparii póte în tainicul téü cult,Te mai perdeai prin nópte, Să te doresc mai mult.

Şciaî că ramu-mi face Atât prilej să ved Chipnlü ce nu-mî dă pace Pe perină să şed ;

D’acea-mî lucia! adese Mărâţă la fereşti Caşi-o ce iese ~ Din antice poveşti.

Aceste-apucăture Păreau. ghicite chiar Mâhnire să-ini procure Şi-un drag tot mai amar.

Fără d'atarl necazuri Nici că puteam trăi Dedat fiind pe Iazuri Ascuns a te grăi.

In a vieţii cale De nu-mi îeşiaî nici când, Cu graţiile tale,Eü n’aş albi de gând ;

Dar tu eşti o copilă în sin'cu busuioc:Să te înjur mi milă,Mai bine-ţi cer noroc.

19

Teiul meu.

fbra frumos odată, ah! telu-mî preferat!^ 3 Când póla lui umbrosă era locaş câtat De dóue inimlóre ce’n visuri de amor Trăiau, cretjend că lumea întiegă e a lor.

Am scris pe a lui fruiuje cu tainice colori Un nume de Iubire, să-l vöd adese ori,Când vântul barca5 vieţi-mî p’acolo va mâna Să mal sărut o urmă din fericirea mea.

Atunci . . . . ne pândia luna să-şl facă istorie, De-amorul tenereţil şi-a nopţii poesie . . . . Zefirulu cântă ’n frunte, jos rîu-’n murmur lin • Ab 1 totul era magic, poetic şi divin.

Duloşî oclii-ml cu rîvnă priviaă asta mărire,Căci inima-mi aevea plutia în fericire . . . .La drépta mea o (jiuă cu gingaş sîn plăpând.Ca mine visa rn lume . . . cu mine-avea un gând

Ci bruma că<Ju ’n crénga şi frunzele s’au dus,Si timpul încântării ca ele s’aü repus . . . . . . A(jl luna ’n nori jelesce ce-atuncea au veijut . . . O sfântă fericire, în veci aî dispărut! . . . .

Şi rîu-I sec, în fundu-î o plută resipită.Un véc amar urmeză o clipă fericită.O turturea suspină în telul meu Iubit:„Era frumos odată . . . şi-acum e veştejit !“

A

2 t

Idiotnl.

gestu l ! Decând plebeul aü devenit pilug," Purtând şi el ca vita al apăsării jug,

Cu-a sale sudori crunte despoţil îugrăşînd, Perdutu-şi-au fiinţa de om cu nobil gând De-a părăsi sclavia! Şi crucii ’mpilători Găsesc plăceri în chinul a mii de cerşitori A căror casă-i cerul, pământul ; aşternut,Iar pânea: 3fărmătura, ce-aruncă-un sbir avut!

Şi până când robiţii destinului despot Prin negura vieţii nici plânge nu mai pot,O clică rădicată pe al puterii tron Se ’mbuibă ’n desfătare ameninţând cu ton Stăpânul vecîniciei, că lumea o-aü creat Prea mică pentru dânşii. P ’altarul tămâiat Nu duc o jertfă sacră în cortul lui Cristos,Că-ci şi ’n ceasul de rugă, un gând nesăţios De-a subjuga lumi nóué cu tot mai mult tesaur — Ocupă a lor minte! Şi-a lor ochi de bălaur — Voioşi privesc la victimi ce denşil-au subjugat,Şi aü obraz a ^îce, că tot nu fac păcat.

Când călcătorii legii dreptate-ţî administra,Plebeu ! închipuesce-ţi o sorté mai sinistră!A l seü este dispreţul . . . al lor spicul de laur . . Al teü riul de lacrimi . . . al lor munţii de aur . Dar’ ce să faci? . . Tu nu eşti creat de-acelaş (jed Cu fii tiraniei, ce cresce ’n capul teu! . . .

* **Demoni! Ieşiţi afară şi scuturat! pământul,Să se prefacă pulver, să-l ducă ’n aripi vântul,

22

Să nu mai fie lume . . , pentru*că cerul clnar S’au indignat de portul creştinului barbar! . . . Sau dacă nu, atunce voi toţi sbiriî de loc Împleţî pentru vecie al iadului viu foc,Ca să remână dreptul stăpân p’al lumei plaiü, Şi voi! pentru merite, veţi fi primiţi în raiü !

23

Suferinţă.

v]um veşte<Jesee crinul ivit în umbră grâsă ^Când nu maî are parte d’a (Jîleî calde ^orî Când nu-1 nutresce-un picur de rouă cea mănosă, Când véntul cerne brumă din aripi peste flori,

Aşa a mea vieţă, din frageda-mî pruncie,Ea trece suferindă grăbind cătră finit.Aşa-î orfanu ’n lume, el n’are bucurie,Căci dragostea creştină în ómen! aü slăbit.

Spereză marinarul că după nopte-adencă Frumósa diminâţă mai mândră s’o i v i ; în graţia divină şi eu maî sperez încă :Că nóptea suferinţei din cale-mi va peri!

24

Veste.

tu pot mai mult, Iubită, să sufér acest chin Lipsit d’orl ce plăcere, departe d’al teu sin ; Ce-ajunge a mea vi6ţă când orî unde privesc Eu nu mal véd zimbindu-ml o flore ce Iubesc ?

Pe vént îţi trimit veste din plalu-ml solitar Să scil, că sunt pe cale cu dorul teu. amar ; Alerg s’ajung la tine în braţele Iubire!,Să gust un picur dulce din cupa fericirel.

26

Lament.

tilde eşti suflet iubite, Ce-mi trimiţi atâta dor, Tu, ce ’n ore-acum jelite, Mi-aî fost ânger salvator ?

Te caüt nóptea pintre stele, Te caüt (jiua pintre flori, Dar de plâns inimii mele Nu străbat a tale zori.

Cât trăesc cu dor de tine Peptu-mî e locaş de chin,C’a mea pace şî*al meü bine Tu le-ai dus şi nu maî vin.

Vină, ânger din departe,Fii mângăitorul meü,Ca să-ţî facă cerul parte în frumosul eliseü !

26

Serisórea.

vedeam dus în gânduri cu capul pe mânea Visând fericirea timpului trecut,

Când pe ne-aşteptare postilonul vineSi-o mică scrisore-’mi întinde tăcut.1

Inima mea rîse . . . dar’ gena mea plânse . . Nu sciţi ce sîmţîre mî-au pătruns prin sin. Mâna-atuncI sigilul tremurând îl frânse Si vedül serisórea . . . talisman divin.î ’O sărutai dulce şi cetind la şire în veci nu me satur de ce-I scris în ea . . . Că-mî vorbesce multe de-a nostră iubire Când mi-a c îsă cu dulce „’n veci voiü fi a ta.

Peste dóue <|île scrisu-î-am să vie Până când e vremea dalbei tenereţî,Căci pornind să mârgă cătră vecinicie Timpulă nu re’ntornă paşii lui sumeţi.

27

Véntul suflă.

téntul suflă, plóea pică, Deştâptă-te frumoşică,

- Şi-mi deschide porţile,, Că mi-su negre

De amarul?dorului t—Şi de chinul drumului.

Norul geme, plóe cade Şi-aii crescut vale pe strade Cât n’am loc să mé scutesc, Lasă me cându-ţl grăesc I Pentru atâta bunătate Dumnezeu ţl-a da de tóté; Tu-mi daLloc de mângăere, Dumnezeii ţl-a da ce-i cere; Eu, din dulcea-mi serăcie, Ţi-oîii da inima mea ţie :

/ Nu mal vreü să port cu mine ''"Duîb de doruri şi suspine !

28

Revedere.

raga mea! După un secul de amar trăit sub sőre Iar te ved ! Eşti tot frumósa ca o stea de serbătore!

Vino ’n braţu-mî, în dulci visuri să te legăn cu plăcere Culegând de pe obrazu-ţî sărutări de mângăere.

Vetjî iubită! Bun e ceriul; după ani de suferinţă El rentornă fericirea inimilor cu credinţă.Să jurăm de noü credinţă pe viâţa nostră ’ntrâgă. Fericirea să ne facă traiul lin şi lumea dragă.

29

Plângere.

tucea-mî odată stele senine Peste-al vieţii înflorit plaiü

Că-atâta bine Era cu mine

Cât nu pot crede să fie ’n raiü.

0 jună belă iubîam atunce Din tot adencu-mî, privind la ea,

Ca la o cruce Speranţa dulce

Tot munţi de aur îmi promitea.

Dar, ca dulci visuri, trecură tóté,Şi în delirul ce m’a cuprins

O negră nópte Cu triste şopte

Pe orizonu-ml umbra şi-o ’ntins...

Ah! Lacrimi, daruri de mângăere Curgeţi în valuri prin sinul meü;

Iu voi mai pere A mea durere

Când voi mai curgeţi — trăesc şi eü!

30

Timpul dulce . . . .£>)

f impui dulce ml-aü apus, Binele cu el s’a dus Şi durerii m’am supus.

Când n’aş duce dor în sin, — M’aş duce ’n păment străin Cu cuget să nu mai vin.

Sub un cer cu alte 3tele Doară şi clilele mele Ar trece mai uşorele,

Dorul însă mult îmi ţine Nu se lasă ’n veci de mine, Că-1 nutrescu la suflet bine

Dor de mândră, dor de ţâră, în inimă cruntă pară,Mé ’ntornă dela hotare.

Astfel şed plângend pe loc Timpurile de noroc,Ce s’aü dus şi nu re’ntorc.

31

Spiritul Cărpaţilor.

V>una dórme şi viseză v în palat de flori şi raze. Dorm şî-a nopţii dragi zefiri Beţi pe foî de trandafiri.Şi nici frunte, nici isvor Nu-ş'I mal plâng vieţa lor. Totul tace . . . cum îl place Sufletului trist, ce zace.Dar’ colo . . . în depărtare Sub a nopţii slabă zare,Trece-o umbră căletore Peste văi şi colinlóre Şi p’o stîncă ’n vârf de munte îşi rădică lata frunte,

Peste care îţi apare

O durere seculare . . . . Obrazu-î brăzdat, duios,

- Paliul alb, ce bate jos,Fac a nopţii poesie Mai pomposă ’n reverie.Cu mâni veştecjl, tremurânde, Plete sure, undulânde Pe umeri laţi, netetjesce,Şi măbnit aşa grăesce ?„„Unde su n t? .. Ce ved a ice ? . Un spectacul neferice ? . .Unde-î ţâra mea frumosă Din vechi timpuri gloriose ? . . Unde sunt acel şoimanl Cari vîraiî groză ’n duşmani Scutind locul părintesc

32

Cu braţă tare, voinicesc ? . . . Aici totul e pustiii . . .Dacie! . . Te strîgă-un viü ! . Aici totul e ruinl . . .Dacie ! . . . Tu nu suspini? ! . Oh ! . . loc câştigat cu sânge De voinici dedaţi a ’nvinge Amar chip araţi la lume D'al leü traiü şi-al téü renume Te sărut!. . şl-adio-ţî <jic! . . Sus, la certuri me rădic,Să ’ntreb Domnul tuturor,A l tu încă viitor

* *Şi de loc duhul dispare,Ca un gând, în vén Stare . . . Dup’un timp de aşteptare Sus pe munte — apoi apare Un viteaz, cu chip august, Tiner, mândru şi robust:Pe cap ţîne coif de aur Decorat cu spic de laur,Pică lungă de oţel Ţîne ’n drépta lângă el,Iar în stînga e păzit Scutul splendid de granit.Tot e ’n haine de eroü: Fenomen în lume nou! . . Rotind ochii împrejur Şi-I rădică spre azur Şi ’nclinând genunchii jos El vorbesce ’ncet, duios: „„împărate drept, ceresc!Din adénc îţi multămesc, Cau^end glasu-ţl divin îmi noiţl vieţa ’n sin,Când acest păment perdut Iar va fi ce fu ’n trecut! . . A h ! . . Când va veni apoi Scumpa oră, de résből,

33

Mii de bravi, vînjoşi eroiS’or scula din morţi vioi . . .Duşmanul, ce cu-aluî mâniîmi făcu cuibul ruini,Intr’un ceas ne mai visatVa cádé îngenuncheat! . .Cuibul meu deplâns de nori,Iar va fi un raiu cu flori! . . .Viitorîul mândru-ţl ved :Dacie ! . . Sorţii te ’ncred . . !“

* **Cucuveîca’n triste şoptePrevestesce me^ de nópte.Nóptea umbrele-şl întinseDubul peri ’n raza stinsă . .

* **Călător din câţa lumii !Vrei să scii minunea culmii, Lucruri sfinte ... talne-adenci ?.. Dormi o nópte sus pe stânci! Dar’ ce-au(Jî şi ce-I vedea Să nu spui la nimenea!

34

Te duseşi . . .

te duseşi bade, duseşi,Nici remas bun nu-mî (Jiseşî,

C’al mers nu mult mî-ar pesa? Dar’ aî dus inima mea.Bade, p’nnde te vei duce, Facă-ţi-se calea cruce Si cu sera cea de mâne âă te ve4 Iar lângă mine.

35

Părere.

Cline n’a Iubit sub sóre ®Nu sei dorul unde ’nflóre,Nu sei jelea ce ajunge,Nici durerea eum străpunge . . . Cine vré să le-aîbă parte Nu se ducă pe departe,Vină şl-asculte la mine Cum le cânt între suspine;D e l fiinţă sîmţîtore Va tot plânge până móré . . . . Eü nu plâng, că nu simţesc De când june ’ncărunţesc, C’amarul ce-ara suferit înima mî-aă împetrit.

36

îngrijitul.

«ândra de la podgorie Mult necaz îmi face mie Nu-mi dă vin cât se cuvine, Numai cu ochii rne ţîne.

Nacă-şi numai voea 'n pace,Că eü voea când mî-oiu face Iar o fac, că ’n loc de vin Îi sorb inima din sin,Si me mut în alt conac, tinde-mi umblă mândra ’n plac.

37

în zădar . . .

n zădar încerci acuma Să mé porţi în urmă rea ;

M’aü făcut filosof gluma D ’ună (Ji, dragă paserea.

Şeii bine . . . ’n valea adâncă,; T / Amăgit de al teu glas,Când credeam, că-mi eşti în brâncă,Tu sburaşi. . . eu am rernas.

Poţi cânta a<Jî, cât îţi place,Şi pe dealuri şi pe şes Ed cu musa mea, în pace,Mé petrec, glumind ades.

Dor de paseri sburătore Du-te ’n lume— focului:Efi iubesc d’acum o fiore Credineîosă locului.

38

Elisa.

cu ochii pară,^ C’un cânt virtuos-legir, Visului din primăvâră Dă viâţă pe clavir :

„în momintele dintâîe,Când în lume te-am zărit,

TJn sîmţ cald de bucurieDulce ’n sinu-mi s’aü tredit.“

„Am sîmţit atunci, fiinţă,Că cu-ceva-ţî dătoresc ;

Dar să-mi fac de dătorinţă Nici un modru nu găsesc.“

„Sunt sărmană! N ’am comoră De scump aur şi argint ;

Am doi ochi şi-o gurişoră, Inima, şi-amoru-I sfînt.“

„Daca eredi, că prin Iubire Pui binelui căpătâiu,

Atunci, ce poşed eu, sire,E tesaurul dintaiü.“

„Te stimez din inimîora, Num'aşa pot să ’mplinesc

Ce-am sîmţit odinioră,Intr’uu ceas dumne^eesc.“

T,.. . . Te Iubesc ! . . Şi tu, o sire Me admiri cu ochi eroi ! . .

Scump moment de fericire,Te salut1. Rămâi cu noii'*

Elisa, cu ochi de stele,Cu un dulce cânt legir Visurile-î gingaşele Le desmérda pe clavir.

** %Elisa, cu gene plânse,Cu un mole cânt legir Amintiri din timpuri stinse Le petrece pe clavir :

„F ii pe pace1. — el îmi d.îse Când plecă, — acuşi revin }

Scumpul teü amor, Elisă,Nu-mi du pace să rămân.“

„Si decând nu mai sosesce Aţâţi sori s’aü stins acum. .

Şi nici doru-mî nu-1 găsesce Deşi vremea-şi perde ’n drum.4*

„Itnpresiunile născute Din sărutul de adio

Şi^amăre-su dulci, plăcute.In durerea ce port io.“

„înim ioră1. de ce oreTe lăsaşi prinsă de-amor ?

In a vieţii dalbă floreS’aprind.1 foc tristului dor??

„Amintiri dulci, a ’ncântăril Ce mai gust în lacrimi reci,

în pămentul zăuităiiiUrmăriţi timpul de veci •“

40

„Singură, va fi mai bine,Sub cipresa tristă ’n crâng,

Cu-a lui cbip în sin la mine Să tot dorm!..Să nu mai plâng!“

Elisa, cu gene plânse,Cu un cânt duios, legir, Amintiri din timpuri stînse Le ’nmormentă în clavir...

** *Elisa, ’n calde clipite,Cu un cânt duios, legir, Ilusiunile-adormite Le deştâptă pe clavir:

„Reapăruşi încântătore Stea, a sufletului meü!

Tu eşti! că-cî în lăcrimiore Mi-se-arată chipul téü“..

„Tu eşti! A h ! la sinu-ţî iară Simţ parfumul respirând;

Şi, de dragul nost, p’afară Aud frunda ’n vis cântând.“

„Tu eşti! Ah ! pe bnzişore Simţ sarutu-ţi arcjetor ;

Şi ’n oglinda-mi zîmbitore Crinii-mi veşted! véd că’nflor.“

„Ai ven it! o, câtă jele Şi dureri îmi clic adio !

Scosesem lumea din ele,In sinu-mi să le port Io.“

„Eşti aci ! Drag, fidel mire,Te privesc cu ochi eroi!“ ,.

Scump moment de fericire,Te salut! Remâî cu noi !

41

Elisa, cu ochii ’n zare,Cu un cânt vial, legir, — Simţuri, gânduri de ’ntristare Le adórme pe clavir !

42

Căpcâniî.

fintr’o ţâră ’ndepărtată, Unde demonil-să stăpâni,

La iveală dintr’odată Ieşe-o lume de căpcânl;Si ca bestii infernale9 t

Se aruncă peste ginţi Semănând în a lor cale Ruin! triste şi morminţl.

în momentul greü, când fătul Cu el lumea o tre<jî,Nópte năgră, ca păcatul,Se făcuse ’n med de d.î . . .Şi de panica terére Urlaü fiarele ’n păduri,Că de viţa surpătore Morţii nu erau şicuri.

Europă ! Tu credî încă C’aü perit căpcânul sol ?O, nu ! . . în trufie-adencă El grăsăză ’ntre noi. ^

Voi căpcânl! lăsaţi de cruce Şi v’ascundeţî unde sciţi,Că n’aş vré să vă apuce Vr’un judeţ, ce nu doriţi.. . D ’un timp lung, amar acuma, S’aü urit lumea cu v o i;Aerul l’aă umplut ciuma Să ve ’ncarce cu nevoi! . .

43

Luntrea.

veste valurile line ^ A le mării smaraldine — Luntrişora sboră ’ncet Şi prin nóptea luminosă Yersă doina mult frumosă A unui dulce duet:

„Adio ! mal ou floricele Ce tuşi raiu filelor mele Când eram în légan mie ;Iar acum, când sunt în flore, Port un dor nutrit d’amóre, __ Bine nu-mî produci nimic !“

Yoî, suflete pismătare Goliţi-mi a (ţi cupa, care Mî-aţI împlut’o cu venin ;Eu la mândru foc de stele Cu ângerul vieţii mele Me desmerd p’al mării sin !“

în zo r i: doi taţi, mame dóué, Cu a genelor tristă rouă Udă malul veştejit,Că ’n a (ţilei ra(ţă vie De p’a undelor pustie Luntrea góla s’aü iv it! . .

44

Suspine. *)

tai eăiţuşl, o ! flore mândră din cununa gintei mele ;Ce te smulse fără veste încă ’n <jîle tinerele?

— „Domnul sfîut, avénd în ceriuri un locaş, pentr’o fiinţă, M’aü chemat să ve las vóue cruda lume! suferinţă !“

Acolo îţi va suride fericirea cu-a eî stele ;Dar de ce-aî lăsat în lume, spune-mi mie, nu-ţî e jele ? — „A h ! Jelesc eü despărţîrea-mî, primăvera-mi zîmbitore, Şi socia şi copil, rose dulci încântătore !“

Colo ’n plaiul desfătării, de lumină şi de pace,O, fiinţă căletore, spune-mi mie, ce vei face ?— „Voiü ruga fără ’ncetare Maica Domnului, anume Să grijescă de Iubiţii ce lăsal duioşî în lume !“

— „Iar pe ângerul vieţii voiă ruga ca să ’ntărâscă Naţiunea mea română în credinţa creştinescă ;Voiü ruga pe Domnul înse, ca mărirea gintei mele Să lucâscă ’n veci prin neamuri, caşi luna pintre stele !“

*) La mormântul tânerului preot Dimitrie Cornea, f . 1881. Febr. 9.

45

Gri as din munţi, of 9

nger scump ! cu dulci lumine Mută-ţi casa ’n munţi la mine.

Eü nu pot să merg la vale, Că-mî staü petri mari în cale. . Aici vieţa curge lină N’auiji inimi ce suspină.Mană stîntă te nutresce Sufletu-ţî înteneresee.Apă beî din isvor rece Glasul frunţii te petrece.Dormi pe pat de floricele în cântări de păsărele.Astea şopte dulci şi line. Primesce-le că-ţî vreă bine :In sinul frumoseî fire Şede dulcea fericire,La isvor sub verde póm Departe din ochi de om !Dacă vrei să fii ferice Vină ’n grabă ! Vină-aice !

46

Nita.1

iţa ’n patul seu de scânduri Totă nóptea tórce gânduri

Că-are ’n sín un grósnic foc, Ce o face ’n multe renduri Să se scóle de pe loc . .

Niţa ochii de somn şterge Şi ’n puterea nopţii merge— Fără temere de străjî —La o babă fără legeCe-şî ţînea traiul din vrăji.

— „Babă Clobă ! Fă-mi de dată; Pune pe jar óla ’ndatăŞi-mî aruncă bobi în ciur ;Nu gândi nimic la plată, Este-acasă . . . te-asigur ! .

Este-un june mândru, care Doară ’n lume semen n’are, Sl-aş voi să fie-al meu Pân’ nu-1 Iau din minte tari Alte fete cu gând reü!“

Baba Iute face tote Câte şei şi câte póte,Ochii roşii sglîmboind ; ,Din scriptura palmei scote } Prorociile pe rînd.

— „Niţă, ’mplete-ţl în cosiţă Fir de lână, rupt din iţe,

47

Şi de baba descântat; ju r pe domnul cu corniţe, Cine-i vré ţi-a fi bărbat!

Niţa veselă se duce,Dorind (jîua s’o apuce Cu feciori să sară ’n joc. Vremea grije îi aduce, Aşteptând mândrul noroc . .

Cel fecior, semnat de mire, A sa dulce fericire O găsi pe altul drum:Niţa, cea ciudată 'n fire,E tot fată şi acum.

48

Chiriaşul.

H el ! Acei ce aü comoră ^ Şed la sobă, spun poveşţi; Ce le pasă că pe-afară Jocă néüa pe fereşti ?

însă eii, a cui avere E ce-aduc filele ’n rînd,Chiar să sciü că lumea pere Am să-mi fac tréba cu gând.

Umblaţi timpuri cum ve place, Sunt dedat acum cu voi.Nici că m’aş simţi în pace Fără trude cu nevoi.

După multe ostenele Cade bine-un adapost La căminul vetrei mele, Ascultând a mândrei rost;

încântat de copilaşii Ce la foc se jocă, cânt,Caşi ’n ceruri ângeraşii împrejur de tronul sfînt.

Fericirea casei mele Deü cu lumea n’aş schimba : Ea-mi dă suflet în vremi grele Ca ’n vremi bune-a me lupta.

49

In vieţa mea n’am oră Fără gând la Dumnedeii; El me ’ndrâptă la comoră, Că ’nţelege dorulu meii.

o1

Cáad as fi . . . . .»

flând aş fi flutur să sbor ^Prin grădina florilor, Orî-ce dor să port în sin N’as săruta nici un crin,. Numai florile ce ’îifior Pe guriţa mândrelor.

Milostivul Dumnezeu, într’un gând ferice-al seü Si ’ntr’un ceas fără de nori,, Âă sedit acele flori,Şi le-aü dat ceresc odor Să aline orice dor,Şi le-aü dat farmec divin, Să ’ndulcésca orî-ce chin.

Fericit . * .Jfe

ericît e cei ee are * O icóna vie, dulce,Cuî se ’nchină ’n adorare Ca preotul sfintei cruce ; — Că de cum resare stéüa Până când ochi-şi închide Lângă sînu-î alb, ca néüa, Cresce-î inima şi ride . . .

De mî-ar face ceriul mie Să am parte de-acel bine: O iconă dulce, vie, Sufletului să-mî destine: Lângă sinu-î alb, ca néüa Numărând filele mele Dulce ml-ar suride stéüa, în mânia altor stele . .

4*

52

Pe colina . . .

V e colina ’nflorilatä ^ Paserile cântă ’n cor,Eu pe valea rourată Rătăcesc purtat de dor.

Paserile nu pot face S’adormă năcazul greu,Dacă flórea care-mî place

N ’o mal văd în drumul meü.

Sufere d ar inimlóra Până poţi, că ’n chinul tett, — Să-ţi porţi sortea mai uşoră Te ’nsoţes c fidel şi eü!

53

Résari lână . . .

tésarí lună Şi ’ncunună Eterul cu-al teii suris,

Că d’a séra Pe hotareNóptea drumul mi l’a ’nchis.

Nu seiti merge,Să pot ştergeDoi ochi dragi de lacrimlorl, Când m’aetéptá Ea, deştâptă,Suspinând în pat de dori.

Ieşi senină,Stea divină,Si-ml zîmhesce graţios: irie-ţl milă D ’o copilăŞi d’un tînăr amoros!

De voim . . . .

te voim a mal iubi Şi drept a ne terici Aia' bădiţă, din câmpii,

în a lumii ’mperăţii;A l iubirilor nectar Să-l bem veseli sub stejar. Unde florile ne-ascund,Unde lesne nu pătrund Prin a stufului deşi srnochî Nici a păsărilor ochi. Fericirea e siîut dar în lume de totul rar Şi de-o vede ochiul refl Sboră sus la Dumnedeü.

Ostasul.?— Rugare la adio. —

<r>

’Mennţă soră bună ^Adă ’ncoacl guriţa ta,Că venind pe ceriuri lună Eü te las eu Precista.

Şi te rog, me iertă, dacă Ţi-am vorbit de dor Căci Iubitul drept, când plâcă, Nu-şî -uită cu ce-I dator.

Pentru lacrimi şi suspine,Ce-ţi căsun, să nu m’acuzî,Imî las inima la tine,Şi-ţi duc dorul — călăuz.

Merg voios, căci îmi demândă Graiul sfînt, împărătesc,Să căştig ţării isbândă Unde glonţele vorbese.

Pentru ţeră şi naţiune Eü cântând alerg sub steag, Când e vorbă s’o ’neunune A l măririi laur drag.

Dumnezeu să dee bine!Să rentorn şi să te fac O regină lângă mine,Să fiu rege din sărac!

56 %

Catitä . . .SL 9

vjatiţă dela BodescI,^Nu ’n zădar că te fălesc!,Că eşti mândră cum gândesc!; De a! pute să mé Iubesc!,A i dori să tot trăesci.

Pune-ţî-aş la gât mărgele,Tot de perle şi de stele,Şi pe degete inele JJe dragoste tinerele.Să ţîn! ochi! tot la ele.

Şi ţî-aş face pat de flori La isvorul şoptitor Sub tufiţe cu răcori,Să visezi adese or!De-al meü suflet Iubitor.

Catiţă, te socotesce Că şi vremea te grăesce,Să fll flore ce ’nfloresce Pe un sîn ce te lubesce Şi de doru ţ! pătimesce.

57

Cântec.

f in acela sfânt minutCând în lume te-am ve^ut,

Mi-ai vorbit şi rnî-al suris, Mi-al făcut vieţa — vis,Ce cu dulce chipul teu Yeselesce sînul meii.De-ar da bunul Dumnezeii Să fii tu ângerul meu Să faci vidţă al meü vis,Mx-ar fi lumea — paradis . . .

Cerîu-î plin de stele vii,Sînul téü de — bucurii; Câmpii-1 plin de trandafiri, Ochii tei de fericiri;Fă me, dragă, — al lor stepau Si-mî alini durerea ’n sîn.

58

Luniea-raiu.

«ore le din cer cobóra s Făcend loc umbrei de nópte.

— Sus în munte la isvóre— Sună dulci şi svave şopte.

Filomela-şî cântă dorul Şi greluşul o îngână, în tufiş víséza-amorul Desmerdat d’o belă <Ş.înă . . .

Ah !.. Un nume... e’un alt nume...Se iubesc în ore line,Fericiţi aeve ’n lume . . . . Lumea-I raiü când îţi e bine.

59

Lângă cruce. —

V/chiul călător, ce vede, ^ N ’află gândului hotar,Pe Golgota cine şede Lângă cruce ’n trist talar?

Cătră peptu-i crucea strînge Clătinând ca fruncja ’n plop Şi ’ncercând dureri a stinge într’al ochilor potop.

P ’orizonturI se ’ntortocă Laţi, ca lumea, nori de nori, Iar în jurul Ei se jocă Razele din şepte sori.

O mir.une ce nu ’ncape într’un gând de muritor,Ce dar’ n’are să s’adape Din isvorul tainelor.

Cine-I dară lângă cruce Pe genunchlu-I sângerat ?—Maîca-şI plânge fiul dulce Şi jfial lumei împărat!

60

Franduliţă.

jP run<Juliţă verde ’n plop,* De nu mî-ar fi murgul şchiop, Nóptea, când somnu-î mal dulce, L ’aş înşela şi m’aş duce Pân’ la portă la mândra,S’o deştept când s’a visa,Să-î spun tot ce-am suferit De când doru-I m’att robit;Să I spun dragul cum mé portă Şi-inima mea tot îl îârtă,Că tot cred s’ajung şi bine Orî-ce rele daü de mine.

61

Odată încă . <.

Wdată încă ’n al meii traiű ® Să-ţî ved al feţii câmp de raiii Sl-acele stele ’n ochişori Óe me ’ncântară — adese ori,— Trecutului loc îl aştern în al uitării adânc etern Şi fericit, ca merla ’n creng, Nu mal suspin, nici nu mal plâng.

62

vg’aü lăţit în lume veste » Că princesa ce avem

Pare <jină din poveste,

Am vecj-ut’o chiar asdră Pe balconul séü de flori, Şi-adever în asta ţeră Nu cred s’albă soriorl.

Totuşi nu póte să stee Cu mândra mea la un cult, Că-cî ea îneă-I tot femee, — Dar mândra-î: ânger mal m ult!

Şi podobă din ede x

63

Béla dela Zimbru.

$F rumos fir de trandafir, ö Am un dulce suvenir,Ce me portă prin trecut Cu dor vecinie şt plăcut, Ce-am. văijut şi ce mai sciti Nu pot uita până-s viü: Dinişora Zimbrului De pe valea codrului,Angeraş cu dulce graitt Ce-ţi preface lumea ’n raiü. Când voiam ceva să-î (Jic Nu puteam grăi nimic,Me vedeam că n’am cuvânt Să-mi spun dorul pe păment. Astfel stăm privind la ea, Cum privesce ’n nóptea grea Mărinarul rătăcit:Mândra stea de resărit. . . Când statt a(}î pe gânduri dus Visând vremea ce-att apus Par c’aud şoptele-I dulci Ce-mi dîceatt ades atunci:„ Iubirea ce port în sîn O păstrez pentru român,Că- română sunt şi eu, —Fac voea hit Dumnezeii /■*

64

Doină.

•Kâtă bolă-i pe sub sőre ^Nu-i ca dorul arcţgtore, Că dorul unde se pune Face inima cărbune.

Câtă bolă-î pe sub lună Nu-î ca dorul de nebună, Că dorul unde se lasă Lacrimilor face casă.

Vină măndră pân’ la mine Să-mî împart dorul cu tine, Că nu-î modru şi putinţă Să-l port singur, o fiinţă!

68

Numéuita.

trecură ani cu ’ncetul, de când în strinătate Uitării dat de lume trăesc neconsolat;

Vieţa-mi este-amară de-aş vre să nu-î am parte, Că-cî dorul teü în peptu-mî nutresce-un foc turbat.

Când véd o stea mi-aduce aminte-a ta fiinţă Şi florile din cale-mi se par că te-amintesc ;Te chem s’alinl o clipă a mele suferinţe, în van ; eü mângăerea în lacrimi o găsesc!

Un nor când tăbăresce pe cer în asta parte — Mânat de vént, ce geme în tainicul séü sbor, întreb de tine scumpă, ce eşti aşa departe,Dar nu réspund nimieă la jalnicul meü dor.

De-ai sei atunce chinul şi-adânca mea durere : S’aibi inimă de pâtră şi tot ai lăcrima Dar ochii tei să plângă sufletul meu nu cere, Păstrâză-mî numai flórea cc-i <jîc : „numéuita P

5

66

M’a cuprins . . .

t’a cuprins o mare jele La vestea ce-am autj.it,

Că pe faţa mândrei mele Roşele s’aii gălbenit.

Dacă-î vine să gândescă L ’amoru-mî, ce l ’a respins, Trebue să ’ngalíetjésca în durere şi în plâns.

Acum stau să cred, că doară Sî-aîL venit Iubita ’n ori âl-ar’ dori din inimîoră âă-I sărut a feţii flori.

Îî fac voea cu plăcere,Că-cî îl Iert- greséla sa,Şi comuna-ne durere Doară-aşa se va curma ;

Căci va fi recâştigată Pacea sufletului nost,Şi mândra va fi îndată Mai frumosă cum aü fost.

67

Căinţa junelui betrân.

trăire-aş efi ijile buneCaşi ’n sinul lui Avram, —

D’aş mal fi odată june Cu mintea ce-acuma am.

N’ar mal fi sub sőre lege Să 'ntrăine sinul meü D’amanta ce mi-aş alege Şi mî-ar da-o Dumnedeă.

Dar anii trec . .. bată-î focu l. . Graţiile-mi daü napol Şi ’n zădar aştept norocul Dela fiumja de trifoi. *)

i) Un trifoiă în patru frunde purtat 9 dile subsuo'ra stingă, şi a- poî vîrit pe ne sciute în sinul unei fiinţe ce-ţi e dragă, acéata devine făr- mecată şi te îubesce până la morte, — dîce credinţa poporului român din Crişana.

5*

68

Nu vom uita . . .&

a voiü uita ’n a mea viâţă ^ Cele dintâi mominte dulci Când te lăsaşi p’a mele braţe, Ca într’un légan, când te culci.

Dintr’o senină ’nchipuire A cţeilor păreai că eşti,O magnifică plăsmuire,Inimi şi minţi să coverşesci.

Din inima ta o schîntee Pătrunsă caldă ’n sinul meu,Şi vieţa mea prin o idee Se transportase ’n empireu.

A nóstre graiuri amuţise,Şi-al inimel puls cuventa Secrete dulci, ce, de-ar fi scrise, Lumea întreagă-ar încânta.

69

Fraţilor mei.—- Maximilian, Vasilie si Tosif —

AWupă-atâţia ani de jele Y Ce pre noi ne-aii despărţit Câteva dulci ordurele Dela voi aclî am primit.Ca şopte tainici, divine,Mi-aii încântat înima Cât rîdea sufletu ’n mine,Deşi ochi mi lăcrima.

î

Provedinţa ve susţină — Cu ce 'n lume drag aveţi — Yiâţa în pace, lină,Intre scumpii voşti păreţi;Şi fraţ0sca armonie Să v’aducă rod bogat :Inimilor veselie Cu isvor ne mai secat.

Prin credinţă şi iubire Fiţi între voi strîns legaţi,Că dorita fericire Aşa vine între fraţi,Şi nu-î iasă ’n veci jertfire La duşmanii farisei,Până când în învrăşbire P ’uriaşi supun pigmei.

Si Iubind a dlîieî muncă Î iţ i deştepţi, sîrguitorî;Ceriul mană nu-ţl aruncă Fără-a braţelor sudori.

70

Din cărările dreptăţii Nu v’abateţl nici un pas Căci sub pomul bunătăţii Veţi trăi fără nécas.

Faceţi ori-căruia bine,Dar în veci să n’aşteptaţl „Mulţam“ dela óre-cine Pentru spriginul ce daţi;Ve teriţl înse cu pază De omeni linguşitori,Căci uşor ve ruinâzăCând ve surid mal dulci zorr

OrI-ce jertfă să ve vină Fiii voştri nu-î lipsiţi De-a sciinţelor lumină,Ca cu timp să ve mândriţi De-a lor scumpă fericire Câştigată cu bun gând,Spre a neamului mărire — După modru — străduind.

Astfel vieţuind în lume,Yeţî fi onoraţi de to ţ i ;Veţi îndemna, să ve urme;Fii, nepoţi şi strănepoţi.Despre mine fiţi în pace ;Eü trăesc, la rîndul meü, Precum sorţilor le place, Precum pot, şi nu — cum vreü.

1883. August 5.

71

Mí-ar piacé . . .

|||í-ar piacé mult să pot scrie ^ O comică fantasie

într’un stil ne ’ndătinat în acest veac luminat.

Câţi duşmani mai am prin ţeri S’o cetâscă cu plăceri,Si cu toţii rînd... pe rînd... âă-şi dea sufletul rîzend.

O... ce (Jic ?... M’aş oséndi!... Iarăşi ei m’ar dobendi,Să le fac des în altar Prinóse, cu sărindar.

72

Turturica . . . .faSp urturica ’n créga secă 3 Ochii ’n lacrimi, şi-i ínnéca.

C’aü remas fără soţie în oribila pustie.

Eü, pe căi fără verdâţă,Scald în lacrimi a mea faţă, Că ce avui drag fără veste* M’a lasat şi nu mal este.

* *In livada desgrădită Pere-o flore amărită,C’aü cădut din certuri brumă Şi-aii pîrlit’o.... şî o consumă...

Astfel inima mea pere Greü sdrobită de durere,Că-î străină, singurică,Intr’o lume inimică.

73

înşelata.

iy ’aü dus să 'nu mai vină frumosă-raî fericire, ®Lăsându-mi în sin numai amara-î suvenire ;

Atţî nu mai véd fiinţă sărmană caşi mine,Lipsită d’ori-ce razim, departe d’orî-ce "bine.

D ’amarul suferinţei inima mi cărbune,Abia suportă încă a dilelor fortune ;Vieţa pentru mine nimic preţ nu mai are Sî-atât mî-ar fi de dulce a morţii sărutare.* J

Când ochi-mi n’or mai plânge, atunci fiinţă belă Ce-atât mi-aî fost de dragă, — şi-atât de infidelă,— Pe gropă-mi pune-o flore şi vérsa o lăcrimioră,Doar’ mi a fi lin somnul şi glia mai uşoră.

74

Drăguţa . . .

jyrăguţă cu rose ’n salbe « Ce te miri, că ’n mic răstimp Ve<Ji în perul meü flori albe,Şi ’ncă-s tîner după timp ?

Sufletul, pe care-amorul Rob pe veci ţî-1 dobândi Num’o diuă-ţî ducă dorul,E de-ajuns a ’ncărunţi.

Nu e chin şî-amar maî mare, Caşi când vrei să trăescî Si duci dor, în depărtare, l)e fiinţa ce îubescî.

75

Pe islazul . . .

v e islazul Băiţii Trece calul bădiţii

Fără séua, fără fréü Pasceud lérba în părîu.

Cunosc calul bădiţii Dintr’o sută ărghelil,Că-I negru, în frunte lis,Cu numele badil scris.

Badea bé ’n birtul vecin,Si plângend cântă cu dor : „Te las murguţ lupilor,Cum m’a lăsat mândra mea Să per în dor după ea.“

Mei bădiţă, dragul meu Cugetă la Dumnetţeă,Mai lasă năravul reu,Ieşi din birt, dă la păiett, Să-ţi veiţî murgul hărăbor, Mândra lângă el păstor.

Aid bade să ne ’mpăcăm, Câte-aă fost să le uităm, Iârtă şi tu, Iert si eă,Ne-a Ierta şi Dumnezeu !

76

Aminţire.— domnişoreî Marica M

«lav iţă fiinţă,® De când te iubesc

Si d’a ta credinţă Nu me îndoesc :

Fericit ca mine Nu e pe păment,

Si numai de tine Eü visez, şi eânt.

Dee ceriul, dragă,C‘acesta noroc

în vieţa ’ntréga Să stee pe lo c :

Trăind ani de miere Lângă sinul teu

Nimic n’aş mai cere Dela Dumnedéü.

77

Copilită . . .

•Bjopiliţă, dulce stea,'S 0 durere forte grea Arde trist inima mea.

Durerea mi o stîrnit Un dor mare de iubit,Când pe tine te-am zărit.

La medici, voea s’o fac, Dădui ultimul petac,Totuşi pace d’al meü leac.

înse-odată am visat,Că-mi dăduşi un sărutat Si durerea mi-o ’ncetat.i

Mai probâză, să vedem,C’un sărut pot să me ’ntrem Din acesta greii blăstem ?

Al teii sărutat cu dor De-mi va fi spre ajutor : Domne, mult ţi-oiii fi dător !

Dacă altă nu ţi voiü da, . Cât în lume voíü custa Dulce ’n doine te-oiu cânta.

78

Când Inna . . , .

(yând luna-admiră mult A ta faţă frumosă —

Eu am noroc s’ascult Cântarea-ţl amorosă.

Un vis me portă în raiü, P’aripele plăcerii,

Lăsând amarul plaiü Celor supuşi durerii.

Aş vré să ţînă ’n veci Acésta vreme bună,

Tu tot să me petreci,Eü să te-ador, la lună.

Uşor ar fi atunci,Dând grijea ta uitării,

Cu drag să mé arunci în braţul desfătării.

Pe <ţî însă-i destul Şi-atâta fericire,

Că tot n’aş fi sătul în veci d’a ta zimbire.

în gânduri când adun A tale dulci cuvinte :

Aşa de multe-mî spun . . .• Si-atâta-mî sunt de sfinte.

Nu-mi tăinui nimic— De vrei al nostru bine

Că sunt fidel amicŞi’n veci cuget la tine!

79

80

Lasă dragă . . .

tasă dragă eopiliţă,Da-ţi-ar Dumnezeii noroc —

C'un sărut p’a ta guriţă Să-mi sting al inimei foc.

Altă nu cer de la tine Numai singurul cuvént :„Te iubesc,“ — şi pentru mine E destul p’acest păment.

Astfel tu unica ’n lume,Me poţi face fericit:D ’acea plâng p’a tale urme Di şi nópte rătăcit.

Dar’ în lume eü n’am parte Nici d’aşa puţin favor,Că sortea mî-aft scris în carte O viâţă ’n plâns şi dor !“

81

Şoim Şoîman.

fălos, ca un rege, cui în lupte cruute Mâna sorţil-I puse lauri ver<jî pe frunte, Şoîman se preumblă p’o crestă de munte. Ochii sei de vultur când ţintiţi în sőre,

Când rotiţi p'alurea par vrend să mesóre Lumea ne supusă sub a lui picidre.Amărît, fór’ lucru, liniştea-I perise ;Pe smel, pe balauri din codri ’nblântjise Şi rmstea-I departe prin ţerl se lăţise.Ea născea în inimi o spaimă ’gheţată Mulţi îl rugaü raórtea să vină ’ncruntată. Să-I curme vieţa de pismă ’ncărcată.De-a lumel blăsteme el nu portă grije,Ci doresce numai vr’un demon să 1 strige, Să-şi mal oţelâscă braţele ’n fatige.Aşa-1 prinde (jîua şi nóptea-1 apucă.Cu mintea cuprinsă în gânduri de ducă La lupte măreţe, în câmpul de muncă. Ce-ascunde legende din a lumel vieţă.Focul vitejiei arde ’n alba-I faţă Şi veghind îşi jocă armele pe braţe.Când cjiua te chlamă în agri la muncă, Şoîman spdlă ochii cu rouă, şi-aruncă Agera-I privire din munte la luncă.Ah ! Si ce zăresce ? O frumosă dînă3 , . )Căcl.ută ’u pruisore . . . şl-o gură păgână Sărutându-I ochii de lacrimî-fântână. „Romăncuţă dragă! Ce tirană sórte,Vrea ’n junie încă să-ţi procure morte?— Asta al meü suflet nu va să suporte : Sufulca-ml-voiu braţul, aprins de mânie, Şi-oiu sări din munte c’un paş în câmpie,

6

82

S’arăt ce sei blândul în furie să fie !Eü îmi pun vieţa pentru-o dalbă «Jină. D ’acăreî Iubire inima-mi e plină.'— Şoîman <ţîce ’n gându-I şi profund suspină Când lui Şoîman astea inima le spuse,Un vént ce prin codri pribég se perduse Din gura frumósel un glas îi-aduse:— „Audit’am Domne, cam de lungă vreme, De-un Şoîman, ce singur de miî nu se teme Şi pe draci c’un deget împletesce ’n gheme De-ar veni să-mî pună duşmanul pe gonă, S’apere străbuna-mî, fiumosă coronă,—I-aş face din stele pe cerîurî iconă. Nainte-î genunchii mî-aş pleca voîosă Să-mî fie iubitul, eu a luî frumosă ;A h ! . . Dar cine vede p’o nenorocosă !“ . . Audînd suspinul din gura sărmană O lacrimă scapă Şoîman de sub gână Şi cu flori de luptă căciula şi împăna,Şi sare 'n spinarea unul crunt balaur Cu gură de flăcări, cu solvii de aur. Cu-aripî de pajură, cu corne de taur,Şi prin vénetare ca un fulger trece Şî-ajunge tătarul ce prada-şî petrece Cu linguşiri false, la sínül séü rece.Şoîman în mânie-î nimica nu flice.Ci gândesce numai: „Tătare, volnice,Din noi unul dinţii va lăsa aice,Că-cl acésta fjînă e din al meü r-ânge; Pentru ea sunt gata o viâţă-a stînge,Să-I fie drăguţul acel ce va ’nvinge.“ î Tătarul pricepe. Tătarul se gată De luptă amară; şi lupta îndată Se ’ncinge şi curge cruntă, desperată . . . în lupta crudelă Şoîman, făcend glume,Pre tătar cu-o palmă îl ştârsă diu lume,Şi la sînul «ţînel bogat de parfume El cuprinde locul, ca-cî el e Şoîman :Geniul Moldovei, geniul roman,Ce 'n luptă se jocă cu crudul duşman !

83

Adio.

vili ! Nu ’ntreba Iubito, de plânsul meü amar ^ Căci lacrimilor nu pot să pun acum botár,Stă inima să-mi crepe... sciind că am să-ţi spun 0 veste mult amară d’un jalnic : remas bun !

** *

Destinul crud demândă să merg.... tu să remânl... Silit, să-mî véd cu ocbiî speranţele ’n ruinl...Cine s’ar duce vesel din dulce jurul téü ?..Cine-ar abdice ore de raiă ?.. de Dumnezeii ?..

Ascunde-a tale lacrimi şi lasă să plâng eu,Când perd tot, ce-avu ’n lume mai drag sufletul meü.. Şi nu sciü, mai rentorce-a norocul peregrin Să gust o bucurie p’acest liman divin.

Sub ceriul strinătăţil, lipsit dal téü favor, —Ca frunda din pom ruptă, — în gânduri şi în dor Voiü veşteda... că traiul mí-a fi résboiü amar De vént şoptit pustiei şi ceriului în dar !..

Şi când diva-ţî fiinţă numai în pil idei Imî va zîmbi, ce lacrimi vor nasce ’n ochii mei... Dar’ presimţesc, că ’n stare nu vor mal fi de loc Din peptul meü să stîngă un ocean de foc.

Ah ! Cine m’a convinge atunci, că me Iubesc!,Să dea balsam o clipă dureriî-mî sufletesc! ?Ah ! Cine va să verse speranţă ’n sinul meü,Că tu-I fi a mea încă şi eü voiü fi al téü?...

6*

i

84

S’am ceva mângăere, pastréza-mi suvenir,Că eü sunt al Iubire! şi-al dorului martir...Eü îţi promit, că ’n vieţă ruga-voiü domnul sfînt Să fii cea mal ferice p’acest fatal părnent.

Sî-apol, adio ! Căci Iată sună amarul ceas Ó, scumpă fericire ! acuma să te las.Me duc... încă ’n viâţă s’ocup morméntul meü.. Dar’ glasul ultim încă ml-a fi numele teu 5

85

Réspuns.

tű ţl-am seris adese, după a ta dorinţă, A mele curate simţiri sufletescl;

Tu de mine totuşi te îndoescl, fiinţă,Dar eü, să pot crede, că tu me iubescl ?

Cugetând, că ’n lume tóte-s trecétóre, Mâne nu-î de lipsă ce a^I preţuescî; Rugăciuni şi lacrimi când nu aü valóre, Eü nu mal pot crede că tu me Iubescl!

F ii dară ferice cu-al inimil-ţi rege P’al cui braţ, se póte, a<Jî te mădăreşci, A mea suvenire cu totul o şterge, înse fii mai drâptă cu cel ce Iubescl!

86

Aş vré să ui t . . . .

fş vré să uit că te-am iubit Că doară aş fi mai fericit; Dar nu te pot, că tristu-mî sin De dorul teü şi acji e plin.

Veni-va înse un moment;Şi voiü lăsa acest păment; Atunce doar’ te voiü uita...O !... nu ! etern te voiü ofta !

87

Femee!

fFemee ! ce în visu-ral aparl ca serafin, Decând me scie ceriul un jalnic peregrin Aşa-mî vine a plânge gândind la sinul teü, Perdută fericire a sufletului meü î

în vremi bune pe sinu-ţî frumos de câte ori Eü fruntea ’nseninat’am de-a cugetelor nori,Şi bîat d’un dulce farmec, ce ’n suflet mi-1 versal— Decât în ceţa lumel trăiam mal mult în ral.

Norocul ceresc înse aşa ne-a fost ursit —De loc ce-a veni ’n lume să şl vedă-al seü sfîrşit, Şl-a nóstre inimi june, lipsite d’un sfânt dar, Tirana sorţii mână s’o sîmţă mal amar.

Eü duc pe calea vieţii un chip etern voios Dar inima mea ’n taină se sbuclumă dolos,Că nu te ved, şi doru-ţl e chin neadormit, Ce-mi <jice> ° ’a mea sórte-I: sä sufâr <?am Xubit!

88

Maică . . .

taică dragă, ce-am păţit!Nime nu ţi-aă pomenit?

Am vedut un ângeraş Tinerel şi drăgălaş,Şi de loc ce m’a ’ntelnit Ne-aü pus potca la vorbit, Şi precum ne am înţeles De drăguţ m’aă şi ales, Angerul cu dulci lumini E fetiţa din vecini . . . A d ’o maică ’n casa ta,Că-s nebun fără de ea

89

Grădina.

Q'n grădina el frumosă ^între rose odoróse,Multe rînduri blânde stele Luminat’aü vieţii mele...

Luna-ar sei d'atuncî să ’nşire Lungi povesti de fericire,Ce aü suris desfătătore Duor inimi lubitóre.

Dar că^end bruma pe câmpuri Aű sburat dulcile timpuri,Şi cu ele d’impreună Amorul, cu voea bună.

Astă-^i grădina-I pustie; N’aü rémas din poesie Num’ un lac de lăcrimiore Sub o salce jelitóre...

90

Desamăgire.

fâând noi ne legănam ^în braţele iubire!:Dulci visuri înşiram Pe culmea fericire!,

De-al nopţii lacomi ochi Ascunşi la umbre 'n frunză, Ca nu cumva dioohl La sînu-ţi să pătrundă.

Un timp cu-atât noroc — Nu ne vinîa în fire C’ar fi luat în joc D ’o grabnică perire ;

Când a<jî în gând îmi vin Cel timpi de bncurie Spun lumel c'un suspin :Ce n’am putut c’o mie.

Drag suflet! De voim Să vină darul Iară,Mal cată să Iubim Pân’ n’am Ieşit din vară !

91

Păserică cântă . . .

f^ăserică cântă, cântă,Să-mi mal scadă lacrima,

Că-al teii glas mé mai încântă Când me dóré inima.

Păserică, cântă-mi dulce,Pân’ am vreme să te-ascult; Acuşi tomna te va duce Si nu te-oiü vedé mai mult.J

Când sufletul meu va geme Făr’ să-l mai pot mângăia, După tine, ’n scurtă vreme, Clopotele-mi vor cânta.

92

Un vis.

4e primblam nóptea la lună pe un verde mal de vale Să-mî maî uşor inimîdiă de suspin, de. dor şi gând; Admirând frumseţa firel în a oehilor mer oale Am vetjut pe nor de aur chip de ânger coborînd

Dintr’o stéuá lucitóre, ce pămentu’nveselîa,Şi cărarea celui ânger cu flori albe pardosia.

Zăuitat că sunt în lume, aţîntise-a mea privire La fiinţa ’ncântătore legănată prin eter Cum venla încet spre mine, ca o dulce fericire Ne visată, ne sperată, ne-aşteptată de la cer.Cu păşirea-I măestosă din ce ’n ce s’apropia,Peptul meü bätend mal tare ceva tainic presîmţla.

Şi când ângerul în faţă-mî stă, şoptesce de odată: „Dragul meü!“ atât de dulce străbătu ’n sufletul meü Al. téü glas, a ta zimbire, a ta faţă delicată . . . Si-alergal, nebun de doru-ţl, ca să mor, la sîuul teü.Í)ar’, la tot pasul, de mine fuglal, vărsând lăcrimîorî. Şî-aruncându-ml flori în cale, să me ’mpedec pân’ ce sborl.

Dup’un timp minunea dulce prin vesduh încet dispare Şi din nimbu*I de lumină cädeaü încă lăcrimîorî.Privirea mea sta uimită, în a lunel blândă zare,Cum din lacrimile sfinte résarlaü pe maluri flori...Me trezii. Vedfiî cu jele c'aü fost totul numai vis Şi-am plâns mult gândind la tine ! Şi tu póte-atuncl al ris.

93

Capela.

$>e vârful de munte din alpiî titani Lucesce-o capelă de sute de an i;

In ea locuesce un suflet mărit,Un singur sihastru de (Jile cinstit.Ortacul seu este un câne fidel Ce ’n lupta vieţii lă parte cu el

Sburdat un principe, ca alţii ca el,Tea drumar cu sine un argat fidel îşi lasă soţia acasă plângend,Şi lea în cap lumea amăgit de gând,Să scie misterul capelei din munţi Ce-şi ating de stele pleşugile frunţi.In genunchi şi ’n cote se urcă pe stînci, In sudori de morte şi ’n suspine-adencl Blăstemându-şi ambii ursîta crudelă Nimeresc cărarea ce duce ’n capelă.Chiar atunci se ’ntinde un nor peste sőre Şi şi scutură sinul şi vărsă ninsóre. Sărmanul principe, sărmanul argat Şi unul şi altul sub nea e ’ngropat. Sihastrul privesce măhnit din altar Şi ’n turn clopoţelul se vaită amar. . . . Nóptea se alină grósnica furtună,Ceriul cu lumină fruntea-şî încunună. Sihastru ’mpreună cu cânele seu Prin năuă tot rîşcă, tot scrumă mereü, S’afle cele fiinţe morte într’un loc ;Şi-a lor ostănălă fu totă noroc :Argat şi principe, ca doi fraţi drăguţi, Dormîau. strînşi în braţă, din lume trecuţi.

94

Sihastrul îi şterge cu-al seu patrafir Şi-îl portă ’n capelă şi-îî unge cu®mir. Plecat lângă corpuri face rugă multă Şi domnul din cerîurî aude şi-ascultă.Se nasce-o\minune în casa divină :Un corp se ’ncăl<].esce... se mişcă o mână... Ambele piciére se clătesc.... se ’ ntind....Şi doi ochi de june se deşchid’ rî^end.E prinţul; se sc61ă, sărută ’nţelept Crucea, ce-o portă sihastrul pe pept. Argatul se mişcă... se soolă ’n piciére Cu palidă faţă şi mulţămitore,Şi sărută mâna sfântului preot Ce-1 făcu viü suflet din cadavru mort.

Principele versă lacrime amare Suplicând: „Părinte! Condu-me la ţâră. Am a casă-o flore, o scumpă mândrie Şi-a fi veştejită decând nu mé scie.Fă, s’ajung cu (Jile la duLcele-I sin Şi-averile-mî tóté ţie ţi-le ’nchin !“

Sihastrul îi scóse p’amendoî la ţeră.Şi la despărţire toţi se sărutară.

* **în curtea sa prinţul voios când apare Dómna-I, caşl-un flutur, pe braţul lui sare, Şi gustă ’mpreună dulcea fericire După vremi amară de grea pătimire. Prinţul povestesce trista-i istorie Netedînd obrazul iubitei soţie,Ce-adenc îl ascultă, cu lacrimi sub gână, Sărutându-i dulce cu flori şi-l împână.

Altă di princesa trei mii pungi de aur, D ’argint tot atâtea — din a lor tesaur, Trimite în munte preotului sfînt Care-I scése soţul din negrul mormânt.....

95

Sihastrul rentornă darurile tote Cu o mulţămire, cum numai se póte, Adăugând în fine vórbe nimerite :— „0, voi inimi bune! Să fiţi fericite! Ceriul şi pămentul sunt a mea avere Când pot s’arăt lume! divina putere. Daţi aceste daruri ce mi-aţi trimis mie Celora ce sufer în grea sărăcie.Şi bineventarea dreptei provedinţe Adumbri-va vecinie a vóstre fiinţe!“

Capela bătrână din piscul steril La drumari şi astă <|l e dulce asii.

96

Câtă frundă.. *

vjâtă frunză) câtă flore,® Are dî cu mândru sőre ;

Dar eü n’arn de sore parte,De când, mândro, suia departe.

Al meü sőre nu resare,‘Aü căijut din oeriü pe mare Şi cu dor amar şi dulce După luntrea ta se duce.

De când sinu-mi nu te scie, Nu resar flori pe câmpie ;De când ochîu-mî nu te vede, Nu resare ierbă verde.

Un minut fără de tine :Veac de lacrimi şi suspine;Şi un veac la sînul teu :Un minut cu Dumnedefl !

Rîul plânge . . . .

tîul plânge jos în vale,Dorul, mândro, mi pe cale *

Să afle urmele tale.

Dar când sortea e vitregă Cine sei ’ntâlni-te-a dragă, Să’ncunjure lumea ’ntrégá

Mândră, de te-a ’ntâlni dorul, Sterge-î de pe frunte norul, í)esmérda-l cu sinişorul.

MM primesce şi-l alină,Mi-1 adie şi-l légáua,De-î vedé că greü suspină.

Când s’a rentorna, fă bine,Dă-I un sărut pentru mine, Durerile să-mi aline.

Când se duce dorul june — Ménat de dureri nebune :Nu sei capul unde şl pune.

Doru-I ca véuturile,N’alege cărările Cându-1 mén durerile.

98

Regina.

$ncă ciorii dimineţii numai rada cea dintâie o Aruncase peste cerîurl în adâncul răsărit;Ea, pe sinul meu plecată, versa lacrimi arginţie,Eü, eu-adio trist pe buze, o privlam înmărmurit.

Si sosind ceasul durerii. îl diseî cu-amărăcîune :„Adio, dragă fericire!“ şi plecai duios plângând;C’o lublam şi me Iubise dile multe, lungi şi bune,Şi trăiam în dulci speranţe, ca copiii fără gând.

Numai eü şi ceriul scie, dela trista despărţire,Câte vânturi furiose corbăciră luntrea mea . . . .Tolă rada par’ că-mi spune din trecut o suvenire . . . .Şi tot vântul par’ c’aduce un glas jalnic dela ea . . . .

Dî şi nópte, par’ că ’n ochii-mî nălucesce mândra-I faţă, 0 tot strig: „Regino dragă ! Vino, şterge chinul meü!“ Ci ’ndeşert! O ceriu de-al face să-mi dispară-a vieţii câţă, într’un vis . . . durerea lumel să o ’ngrop cu mine eü !

De când luna-I dőmna nopţii, <jile-î domn : sőréié ’n culme, Nu s’a mai veijut o nimfă ca Regina, draga mea:Nóptea ’n somnu-î s’o admire se furau ângerl în lume,Şi <jiua era maI lungă, sőréié când o vedea !

De când harfa-I nu mal ântă, au remas lumea pustie,De când buza I nu-mi şoptesce, s’aü făcut totul mormânt; Pentru mine nu mal este mângăere, bucurie,Yremea-I scurtă, nu-i destulă să me plâng şi să me cânt.

99

Ah ! Ca mine nu-i fiinţă alungată de fnrtune . . . .Ce să fac? Aşa mî-e sortea! Strínge-voiü durerea ’n sin, Punénd séra la cap pâtră şi la inimă cărbune:Voiü să dorm scăldat în lacrimi p’aşternutu ml de pelin !

7*

100

Pe dumbrava . . . .

dumbrava ’mbălsămită de al florilor odor în ore matinale rătăeîam cuprins de dor;

întrebam de totă flórea : n’aü vedUit iubita inea ?Să mî arate în ce parte, pe ce drum să merg la ea.

Le spuneam că a mea frumosă pare ânger graţios ; Spre a lumeî fericire coborît din certuri jo3.Le cântam că ele tóté p’acolo resar şi-’nflor,P ’-unde scumpa mea vr'-odată ari pus albul ei picior.

Ci deşertă-mi fuse ruga! . . şi la tristul meü*lamént, Nu răspunse nici o voce, numai frunzele din vént îmi şoptlau cu jale amară: „Du-te june înnapoi,Că Iubita ta de-aséra aü plecat p’un drum cu n o i!“ ...

101

Stéua mea,

v t ! sălcie tristă, pe mormânt plecată,^Tu nu sciî, sermană, crud destinul teu! Nici tu turturică ce ’n crengă uscată Cânţi jalnică doină, ca sufletul meu !

Că(}ut’aă din ceriu o steuă frumosă S’o ascundă vecii sub crini v e ş te jiţ i . .. . Yol sunteţi miniştrii ursitei doîose —La mormentu-aeesta etern s’o je liţ i !

O ! sălcie tristă! când vântul te a bate Sl-a conturba pacea sânt locului téü, éi tu turturică, (J.î-1 să se ’ndeparte Că-aicI zace stéüa sufletului meü !

102

Y l a d ş i V ió r a .— Baladă —

A'drăguţă Vióra,™ Dalbă florióra Spune-mi fără şagă Voescî să ml fii dragă?

— Viteaz voinicele,Pe umeri cu stele,De vrei să-ţi fiu ţie Iubită ’n vecie,Atunci îmi arată Măcar num’o faptă Rod din inimiórá Făcut pentru ţâră.“

— „Dragă fetisórá, Peptul meu decoră Trei fapte ’mplinite. în lupte cumplite.“

— „Cu aceste fapteîncă nu se póteDobândi, volnice,Sînul unei fiice:Astăzi aşa faleCapeţi pe parale !Scumpa ţerişorăDuşmani o ’mpresoră;Du-te la bătae,Dece duşmani taeSi îmi adă mie *

Setnn de vitejie Pentru ţâra dulce —Şi-ţi voiü spune-atunce !“ — „Alei fetişoră,Dragă porumbîdră!Multe vrei şi-ţi tréba Numai pentr’o vorbă.Fii cu Domnul dară! Grăbesc la hotare Să daă în boţi pradă, Sőréié să véaa Şi apoi să-mi fie Dreptă mărturie,Că merit, fetiţă,Dulcea ta guriţă.“

Fetiţa surise ;Vlad mâna-î întinse.P'armăsar s’aruncă Şi ’ntr’o verde luncă Peri ’n depărtare,Ca şi-o mândră zare.

Trei (Iile trecură,Dile cu negură;De trei <Jile o fată Stă ’n portă şi cată P’al ei dulce bade,A l cui dor o arde.AIn ceasul din urmă, Când dfiua se curmă Si dalba-î luminăa

în nópte declină,Din luncă răsare O gingaşe zare,Ea vine cu dorul,Ca ventul cu norul,Şi nici că privesce Crinul ce-î zimbesce

103

104

Si trece şi-alârgă te câmpia largă,Că cî la cea portiţă O mândră fetiţă,A florilor flóré,L ’ aştâptă cu-ardóre.— „Ore Dómne, cine Drept încoace ţine ? . . Flori fruutea-î încinge Si faţa-I e sânge ! i)oar e Vlad viteazul Si-I rănit obrazul ?“ — í)ice copiliţa Jucându-şl cosiţa.

— „Noroc bun, Vidră ! Iacă-tă-mă Iară! Dătoria-mi sfântă, Voea-ţi ’mplinită Ţâra»! curăţităDe cruda ispită;Dar faţa-mi pălită încă fu lovită D’o mână duşmană,Ce am dat'o hrană Corbilor s’o mance Croncănind pe stînce. Acuma, fetiţă,Ah ! dă-mî o guriţă,Că sevîrşii tóté Ce ml legaşi de sórte !

— „Ce doresc! volnice,— Copiliţa <j.ice — Cere şi ’n clipită Voea-ţî e ’mplinită.De tine-s alésá:A^I îţi sum miresă ;Că tu pentru ţâră

ÍOB

Şi o floriorăEsti brav în tot ceasulSă ’n fruntezi necasul.Aste-s semne bune De simţiri străbune,Ce prin timpuri grele Sciü să ’n vitfgă rele Şi 'n timpuri cu sőre Sciü Iubi o flore !“

Altă 4b de-o nuntă vestea resuna Şi o cunună sfântă îl împreuna.

106

Leacul.

lăând nu mai avea leac a inimii durere ^>La cerii! privind duios cerut’am mângăere.

Am adormit şi ’n vis un ânger îmi apare,Me strînge drag la sîn şi-mî dă o sărutare .

Durerile-mi dispar iar ochiu-mî se deschide, Şi fericit privesc Iubita, ce-mi suride !

107

Résbei.— Legendă —

u e când stă, lumea ’n piciére nn aü fost nici n’o mal ii * Timp mai straşnic ca si ’n nóptea când Résbei se pomeni.

Se părea că-a ii judeţul, că-aă sosit tristul moment,Ca pământul luând flăcări să dispară speria ’n vént.Era chiar óra fatală când strigoii se ivesc Şi ’nroiţi cu priculiciî cârcă sânge omenesc.Se clătia ’n ţîţînă lumea . . . şi de-o panică teróre Se gonia totă suflarea, ca de-orcan luntrea pe mare. Copilaşii ’ngenunchiase şi rugau ceriul mereü:„Dómne, nu-ţî uita făptura! Domne, scapă-ne de reü !“ Numai blânda Fericire cu amantul ei Noroc Rîdeau dulce jos pe vatră în lumina cea de foc.C’un copil îi dăruise întâmplarea nesperată Si ’mbetaţî de bucurie zeuîtară lumea ’ndată;Lă-ci un somn greu ca pământul pe ochii lor aü cătjnt, Ca scriptura să se ’ntâmple : morţi trâiră un minut. Septe ursitori de-odată din vesduh se pomeniră Lângă lâgăn, şi ’n tăcere sópte magice înşiră :— „Pruncul fie schimbătură. Numele-î fie Résbei.“— „Să fie cu şepte feţe; vorbei lui nici când fidel.“— „Să fie viclean ca vulpea şi ca ciuma de urit.“— „Să crâscă ca umbra ’n ţâră. Fie un tigru cătrănit.“— „Apoi ţiţa mamei sale încă mâne să-l înţeree.“— „Lumea ’ntréga-l urgisésca ; numai domnii mari îl cerce.“— „Gfróza lui să ’ngheţe inimi. Sub picloru-l tot să ardă. Nici în somn să n’aibă-pace de dorul nebun de pradă!“

Bună mamă ’n somn aude devolescile cobiri,Se deştâptă, dar nu vede ursitóre nicăiri.Lângă lâgăn se aşâ<jă sărutând copilul mic.

108

Înima-I bate ca ’mpunsă de-acul sorţii inimic.Ea-1 desmerdă, ea-1 abuă ; dar suspină şi tot plânge, Că-cl voind ca să-l lăpteze, peptu-î isvoresce sâng^. Noroc încă se tiezesce şi ’mpreunăamar se plâng,Pân’ din lacrimi cresce-o mare şl-amendol în ea se stîng...Copilul orfan remâne părăsit de lumea totăŞi în lâgăn dus de venturi alungat pe mare ’nnotă.l)ar’ din stele ved.end Mila pe fiinţa mituticăCum se luptă peste valuri cu-a lui sórte inimicăSe cobora salvatore din divina-I strălucire,Pentr’un fiu nedemn de vîeţă ş i-l. nutresce cu Iubire. Copilaşul încă ’n legăn avea semnul feţei sale :O espresie tirană, ochi cu flăcări infernale.El crescea ca şl-un nesdravăn. Num’o <Ji şecju în faşe, Când era de patru dile dorla lupte uriaşe.Mila-\ rogă şi-I tot cjice : „Fii în pace ; eît ine tem,Că-al teu dor nu-ţi e spre bine, ci spre reieşi blăstem!“ Dar’ Résből înveneţesee şi sălbatic îl răspunde :— „Şerpilor să le fii hrană şi năpârcelor din unde !Nu scil tu de ce eü őre m’am născut în astă lume?Să scald ţerile în sânge şi în lacrime de mume.“Şi cu mâna stengă-şî ţîne ochii, crunţi ca de satan,Mila cade prăvălită sub crudelu-I busdugan.Din sângele gertfeî sale un pocal plin aü beut Şi ’mbrăcându-se în larvă se făcu necunoscut . . . .Pe legile strâmbătăţil puse aspru jurământ,Că-a urtjî etern gâlcâvă şi ’nvrăşbire pe pament;Va prăsi făţărniciă ’n inimile mürítőre Să créda frate nici ’n óra ’n care more.

Când aceste gânduri negre al lui suflet îl muncesc,Pisma, Crima şi Prigóna îl s’arat şi clevetesc :„Saltă, soro ! Jos cu doini! Aü sosit al nostru mire ! ‘ Atunci una îl atinge nevediută cu trei fire De Iarbă de mătrăgună vrăcîuită ’n nóué ani Pe un loc-de-unde Ventâse duc în aer bolovani, f) 1

1] In Crişana dom nesce in popor superstitiunea, că dacă voesci să iei dela c in eva gândurile cele bune, atunci trebue să recurgi la ajutoriulu unor fem ei betrâne, numite hóree. -cestea îţi fao voea asa, că au nise.o fire de mătrăgună descântată de ele în nóué ani pe un loc unde au vedut ele odată Vdntósele întorcendu-se. D ar ea mătră* guna să aibă efectul dorit, trebue să fie descântată ne ’ ntrorupt peste nóué ani şi tot- deuna .la finea fie-cărei luni, la medul nopţii când totă lumea dorine j

109

Iară alta îl stropesce cu apă dintre hotare,—Unde clorele-şl scăldase puii goleşî într’o vară — Descântată ’n cap de câne şi cu per de lup turbat De nőné hórce sbîrcite ce cu Smeii şed în sfat. *)Cu ele-apoî d’imprennă, de-o putere nevetjută E răpit prin venătare în horă necunoscută,Petrecut din sfere !n sfere, ca o sbirică iscodă ;Tăinuit în mască hîdă, călare p’o stea cu codă. în óra de medul-uopţii când ies duhurile rele Şi hórcele vrăjitore cu strîgele după ele Jocă danţurl pe hotare ne călcate de om bun,Şi ’n hohote sus în codri la misteril se adun — 2)Rtisbel, ca dintre visiune, se deşteptă ’ntr’o speluncă, Unde Umbre lungi şi focuri dup’ olaită se aruncă Care ’iicătrău vălmăşite alergând fără de gram.Un duh réü băteud din aripi sbéra-amav odată: „val!“ De răsunetul teribil treimii ă peşterea totă ;Lângă R'ésbel mii de lasrne împrejur danţâză iotă,Rîd, şi una câte mia tot pe crescet îl sărută Şi plesnind diu.pălml cu-un ţîpet pier în umbră nevedută. lată-aşa îl fărmecară, ca pe nude va s’apară,Să remână urme triste, ca de-a trăsnetelor pară.Fruntea ce el va sufla-o să u’aîbă ’nteru linişte ;Să ’nglode pămentu 'n certe, tóté petrile să miste ;Să prefacă lumea ’n vale de lacrime şi de sânge ;Dî bună să albă numai când viâţa i s’a stinge j 1 2

1) T ot în. Crisana dom nescc credinţa ’ n poporul rom ân, să e íóre le is i scalda v â r ă puii golanei în unele ape dintre botáré. Aceste ape sunt ban e pentru farm ece rele. D aca cin eva doresce să strice pacea si liniştea altuia , atunci ia ră se dă pe lângă babele v r ă ­jitore , 9 Ia numor. A ceste babe de odată se dur noulea, oând nimeni nu Je vede, la o apă între hotare, unde sein Ue'- bună seină, eă sî-au scăldat eíórele puii. T ie -ca rc ia tre i stropi in vasul părăsit ee-1 au, dar mai bine intr'o hiircă de câ n e ; apoi lie-eare încinge in apa aceea trei fire de pér do lup turbat, ölioend anele cuvinte m agico. Acesta o rep e - ţesc de n óué-orí in none nopţi de Marţi, tot la 12 óve, aşa ea nimeni să nu 'c vodă, oă-ei altcum „e pace de p ogace .'1 Cine are apă de aresta póte face multe nevoi.

2 ) Poporul in Crisana cred, tui in timpuri, catul aii sa se inîem ple ceva minunăţii fatale, in unele nopţi se pot a mii pe botoré strigate înfiorători:, hohote grósuice, ba chiar tipete si plângeri triste. A ceea e nunta hórr.elor si strigelor ce stau să orepe de bucurie, că intre om eni trebue să isbaonesea ceva nenorocire, ori că atunci ele d o ­bândesc sufletul v re ' unui om, pe eave-1 vrăoiueso aşa ineat devine o spaim ă com ună pentru lume. D espre s t r i g e dornnesoe credinţa eă ele sunt, nisce duhuri rele clin sufletele unor fem ei lapădate de D-deü ('are au murit in pe cate m ari. îîoptea um blă pe hotare si dacă intelnesc flintă om cncseă o iau cu ele si o invetă tote relele, ca sa o dobandescă in com pania lor. Se crede, că strigele acestea adese-orî se prefac in inusee c e se arată oand jxlonă eu sure, inse in scurt tiinjj dispar. A cestea sunt identice cu m uscele omizine. iólrigele mai departe au puterea dc a lua mana dela vaci bucate fructe, ţiţa dela fem ei cu cop ii sugători ete.

110

Tremurând de totă frunza nu íubésca drépta cale,Spre rele plece ca stânca ce din deal se dă la vale.De pe stâncile sterile ţipă jalnic o cluvicăC’o pleca nóptea să moră şi-o cuprinde mare frică,Căci p’un nimb de neguri grele RVsbel iese la lumină.Şi cât e întinsul lume! vânturile ce suspină Din adâncuri în adâncuri, ca fulgerul, lăţesc faimă,Că din Iad cu faţa ’n sânge au venit a lumeî spaimă, Totă firea ’ncremenise .. Totă mintea sta în loc.... Numai tainice suspine s’autjîau de nenoroc.Singuri regii se găsiră îngânfaţl de bucurie,C’or puté ţînâ sub palmă lumea ’n lanţuri de sclăvie. Ca duhul „bată-1 tămâea“ Resbel Iute ’n cr.rţî se duce Şi în regi aprinde dorul să pună pacea pe cruce. Cugetele lor fatale se estind peste popóre Ca ’n furtunile de grindini umbrele peste hotare. Fie-care ’nsetoşeză după-a celuî-lalt viâţă,Că-cî mărirea li mal dragă sub un cer cu nâgră câţă.... Mai íntáiü înse ’ntre dânşii lâgă strînsa amicie Ca uşor să i svârle ’n braţul cei mai crunte duşmănie; Că-ci intima prîetenie-I ades glia ’mbelşugată Unde Fătul zămislesce vrăşmăşia ne ’mpăcata.Şi de când veni pe lume Resbel, — Pacea aü perit, Ceriul bietelor popóre ’n negri nouri s’a ’nvelit!

111

Vulturii cruceí.

técurí lungi de-amărăcîune şi de triată pomenire Miî de suflete creştine gem în jugul cel tiran ;

Li-aü sburat dalele bune şi speranţa ’n fericire,De când sortea li-o direge infernalul iatagan.A lor lamente duîose şi bociri sfâşietore Porta cerului deschis’aü după atu de mare chin.Şi-aii sunat glasul Puterii: „Aste fiinţe plângătore lnima-mi adânc mişcat’au, că sunt sânge de creştin. Sus, vulturii legii sfinte ! Frângeţi grelele cătuşe Ce sugrumă fără milă flórea sufletului meü !Sus, cu vechiul vost curagiü, daţi în pulver şi cenuşe Bârlogele sacrilege, ce-aă uitat că mai sunt eü !....A<Ji pocalul suferinţei impus fiinţelor creştine L ’am sorbit eü în mânie şi-al meü sbiciü resbunător Vîjăind sfârtică-eterul spre moşeele păgâne ;Mi-a trecut vremea blândeţel pentru-un crud apăsător ! Astă-fjî óra liberării din a timpilor durere A sunat! Voi vulturi mândri, apostoli al sfintei cruci, Daţi afront fără de frică la-a tiranului putere,Eü din cer vă voiü protege ca pe fii mei cel dulci!Si creştinele fiinţe ce de secol! în robie Î)espoete de frumseţa ce li-a dat mâna mea lor Acjă pe braţul libertăţii legănate cu glorie Aü să-mi cânte mie ’n imnuri timpul noü reinvietor

Voinicii creştinătăţii toţi dormiaü în visuri line....Când sună tainica voce toţi tresar înspăimântaţi.,.. Şi ce aud ? . . . Plângeri amare şi teribile suspine Ce ’n robia semi-lunei le versaü creştinii fraţi.A lor inime de-odată se pătrund de o durere ;A lor suflete ’n unire jóra morte în räsboiü,

112

Pentru fiii sacrei lege părăsiţi de mângăere.Toţi imploră trinitatea: „Stăm în luptă! Fii cu noi! Că-cl a nostre arme astă-fţî, pentru tine, o «Jeime !Es din tăcă ruginite spre botezul noü de foc....Dă să porte în triumfe sortea scumpei creştinime ;Şi sub aripile tale păgânii să n’albă loc !J Ga un murmur greü al mărel corbăeite de orcane Se ’nvertesce peste lume un vuet resbunător....Şi din vechile culcuşuri se scol braţe erculane :Eroi adormiţi din secuii şi vorbesc în glasul lor :— „F ii ! Ce perdeţl vremea încă ? .. . înşelaţi-ve-armăsariî Si în sbor rideţl de Istru că e ’ngust anticu-î val.La coliba lor coruptă năvăliţi aprig barbarii,N'aşteptaţI a doua oră să se dea luptei semnal!Unde săbii sbîrnăivor, unde bombe vor să tune,Noi vom fi la drépta vostră şi vom da sângele nost...Ca pe sarbeda ruină a ’ngâmfatei semi-lune Să creaţi lege! creştine liman dulce de-adăpost.Triumful armelor vóstre scris e 'n stele iultninale. Musulmana barbarie grozav tremură ’n seraiă,Că-cl a<Jî cumpăna dreptăţii ia ’n sâmă laptele sale,De mai este pentru densa vre un loc pe-al lumel plaiü!“

La acest apel puternic, . vehemente se scutură Culmile cu frunte rece din CarpaţiI maestoşl. în mister şoptesc eroii de străbuna lor bravură Să-şi încingă Iară capul cu mirt, lauri glorioşi.Dintr’un colţ al emisferei luna cată suriiţendă Şi cu pletele-î de aur drag adie coma lor. dos pe plaiuri mii de cete, setóse după isbândă,Se ivesc, ca crinii vara în pâmentnl roditor.Tot atâte fenomene împlu-a cerurilor boltă Si prin eter un cor mistic cântă imnuri de eroi...Totă inima volnică ca turbată se revoltă De-o plăcere pentru cruce să s’arunce în resboiü. Arhangeln ’n nimb de glorii, greü de racţe auróse, P’orizon, de-asupra ósteí, se ivesce măestos :— „Fiii mei! La dorul vostru am scos sabia tăîosă Să dăm lege-adevărată răsăritului duios J

113

Lăsaţi trîmbiţa să sune şi urmaţi-mi veseli mie Pe câmpia nemurire!, unde-aşteptă-al vost noroc.De-a fost timp să ved odată a fiilor vitejie :Acjl e césul, de pe urmă să spălaţi rugina !n fo c !“

în câmpie cornul sună . . . Bucinul din munţi resună. . . O mişcare fiorósá se lăţi peste pământ . . .Coifuri, arme şi stindarde reflectau focul de lună,Şi eroii din legendă merg la Inptă, veseli cânt:„Fraţi ce-aveţl inimi creştine, prindeţi armele în mână ! Aid’ să bem Dunărea lată şi Bălcanil să i mâncăm !Că-cî a fraţilor durere snb robia cea păgână Sfrăbătut’a şepte ceruri, ce ne cere să-i sălvăm !“Lumea visului când pere — aurora când aruncă Chipul sett tiner în unda Istrului spumegător Pe aiul întinse maluri, ca stejarii într’o luncă,Stau eroii purtând mórtea c’ im aspect îngrozitor . . . Sinul lor deschis la flăcări. . . braţul, lor întins spre luptă . . El se jócá cu viâţa, că-cl la fapta mari găudesc . . . între cruce semi-lună varga păeei este ruptă.Despre sortea omenimel armele se sfătuesc.

Vânturile ’n eter turbă. Sórele se ’mbracă ’n câţă Să nu vedă, cum inundă sângele a lume! faţă.Dóué tabere duşmane, resolute spre perire, în a sabie! valóre cârcă pace, fericire.Se isbesce una într’alta; se încruntă, se omórá .. .Şi a jertfelor strepite prin vâsduh departe sbóra.Aud mamele sermane de prin unghiuri depărtate Şi soţiile iubite şi surorile curate Cum a lor speranţe dalbe sângerând cad în bătae. Persecuate de iubire şi a dorului văpae,Să*şî mal stémpere durerea, plec la câmpul de mărire Unde dragii lor se luptă, ridând dulce de perire . . . . Apoi scumpele frumóse, pe covorăle de sânge Ve<jend bravii ’n rane grele cum viâţa li se stinge, Plâng şi ele ! . . . Nu de jele, ci de dragă bucurie,Că-a ajuns în luptă sacră pentru lege-a lor mândrie ! Pe-a lor braţe ’ncăntătore, pe-a lor sinurl voluptóse Iau pe bravii ce supórtá cinstea luptei glorióse;Şi cu lacrimi cristaline spală-a lor iubite rane

S

114

Şi le şterg cu sărutarea: dulci balsame cristiane Şi cântând încurăgâză oştea pentru vercjl cunune — „în luptă se véd volnicii ce merită 4^e bune Si dragostea de părinte şi iubirea de soţie,ÎTiind vii şi după morte în frumósa Românie !“

*

Apostolul perdut.

tra nópte. Umbra morţii în tăcuta-î armonieDomnia totul; numai rîul curge-’n sunet plângător;

Palidă regina nopţii cu reci lacrimi arginţie Melancolică polee infinitul teritor.

Era nópte. Universul în poetică lumină Se scălda, ca într’o mare tot de aur şi argint, în misterele natúréi, unde duhul răii s-anină,Se tentéza-o crimă cruntă, creată d’un negru g â n d . . . .

Era nópte. Nopte-adencă peste-al Iudei suflet cade : T reizeci de arginţi doresce pe viâţa lui Isus. în acésta-lunecare. în dorinţa care lu-arde,Se îmbracă cu păcatul, el, al iadului supus,

Era nópte. în tăria nopţii céta condamnată De Satana, să vâneze pe-al morţii surpător,Pânditore — şi caută prada. Iuda ’n frunte i-s’arată Cu-ochi de şerpe, ’n faţă portă negrul semn de : v&nfótor.

Era nópte. Firea totă se păra înmărmurită,Avisată d’o simţire la un act fatal şi t r is t .............Luna palidă dispare. Ei, în nóptea adencită,Lăngă-a faclelor lumină, cerc cu furie pe Crist.

Era nópte. Crist se rogă în grădina getsimană în genunchi, cu ochi si suflet sus la ceriurl rădicat ; Darul Tatălui din ceriurl peste Ei se lasă ’n taină, întărindu-lu în minutul, când e lacrimi de versat.

8*

116

Era nópte. Somnul vecinie se părea că secerase Mărturiile lui Isus. EL le strigă repetînd :„Este timpul privighiărei ! Nn dormiţi!“ Puţin le pasă, Ne înţelegând cuvântul, şi Ei dormnecugetând.

Era nópte. Din aprópe íremet plin de ’nliorare, Turbură în rugăciune pe fiiul dumnecjeesc.Vântul suspină, apa plânge . . . . şi pământul geme tare Sub picîorele lui Iuda şi-a celor ce-1 urmăresc.

Era nópte. Iuda-apare în a nopţii ’ntuneeime însoţit d’o o,éta négra. Fiiul sânt întrebă blând :„Ce cautaţi?“ Si ei de frică şi de groză negrei crime, Ce aveau să făptimscă, în puteri se sîmt slăbind

Era nópte. Iuda tradă pre Cristos prin sărutare, între suliţe şi lance patjit Domnul este dus La judeţul greu de crime. Şi El fără turburare,Sufere dela fiinţa, ce cu măna sa-a produs.

Era nópte. Iuda şi-vede inima în loc de lumină ; Desperarea-I înfăşură sufletul negru că(jut;De amar el se omoră şi la-a Iadului ţerină Blăstemat sbóra-al seu suflet pentru timpul netrecut.

117

In fid e la .

«â n d nóptea se rădică pe aripile sale | =Şi lumea o preface în tainic cimjţer ;{Când eterul dispare în negură de jale ' jŞi plânge ’n onnrbilţnţă. p’fll mării gondoler;! Când codrii gem de vânturi ş-abisul le răspunde | Si bufniţa sburlită cobesce nenoroc;| Óánd spumeg revoltate a rîurilor unde Şi ceriul par că are se ’ncingă lumea ’n foc;

I Ce vede-atnncî sub fulger a nopţii sentinelă?• Colo . . . în umbra dâsă pe câmpul ofilit?*Q_ scenă te_rilnláj . . . O sorté mult crudelă ! u j a in lâifŢcmtíTb cu perul despletit!

Ea umblă ca nebună, se vaită si răcnesce,Şi ochil-I seci de lacrimi pe cer sunt pironiţi;Iar pieptul gol turbată cii pumnii şi-l sdrobe?ee Cu blasteme ’ncărcânduşi părinţii adormiţi.Destinul cu mânie din ioc în loc o portă,De-o plânge codrul veşted şi şesul pârjolit.Se pare isgonită de-a spaimelor escdrtă,Ca crinul tomna ’n viscol din cuibul seu răpit.Pe stânce ascuţite, pe bolovani, prin smidă,Ca umbra se teresce ologă ’n patru mâni, Scăldându-şi pieptu-’n sânge şi faţa sa palidă :O cruntă grozăvie şi-’n ochii cel păgâni!

Apoi stă 'n verf de munte p'o stâncă vechie, naltă, Şi ’n flăcările nopţii şoptesce ’n ton amar:

„Oh! Cer milos! privesce ce rele me asaltă, Grolesce-acum cu mine al sorţii trist păhar !Căci torturi infernale în inima mea rîscă,Şi sînu-mi se ruină! O, sîn ce-ai fost cinstit

118

De-o lume infinită, a<Jî chinul teü nu mişcă Nici sufletul acelui ce sincer l’al Iubit!Dar ce! Ce cer eü ? Milă? O, nu o merit, Domne! Că-o nópte grea de crime pe capu-mî s’a clădit . . . Şi-o nópte de păcate e ’n stare se restórne Şi ceriul, de le Iartă pân’ timpul n’a sosit,

îmi pare că se rumpe şi veclnica tărie Si cade, să sfărime acesta lume rea . . tămentul sub picidre poeuesce cu mânie . . . .Iar morţii ’n deşteptare gem, plâng, în urma mea.... E vremea să < ic dóra: adio, crudă viâţă ! ?O, nu ! Eu mai ám 4^6 de lacrimi şi dureri:Yolesc se-mî Iau i es plata în trista lumel eeţă Pentru cavul un suflet robit de desfrânăm.Vreü să nutresc aice cu lacreml necurmate Aducerea aminte de sute şi de mii,De sclavi dorinţei mele . . de victime curate . . . Ce nu sciaü, că sînu-mî e cuib de viclenii!Cu sângele lor sacru mî-am stemperat eü sete .........S-am rîs de a Jor suflet — când viâţa şi-au perdut — â ’arat esemplu ’n ochii femeilor şirete,Ce sei uu geniu mândru din seosul lor că4ut.

Mii suflete în juru-mî apar mişcând lucinte. . . . Sunt e l ! Sunt idealii din vécul de amor !Oh! Angerl buni! Ve-aduceţî de mine âncă-aminte? D ’un prim tiran complice l ’al vost crudei omor ! . . . O, mergeţi voi în ceriurl ! Lăsaţi-me pe mine în crunta-mi agonie s’albesc sufletul meu !“

Aşa gemu ea ’n urmă; apoi cu-ambele mâne Se rumpe, smulge perul, muşeându şî braţul seu.

** *Un martor o privesce : a nopţii sentinelă;Ea vede-un monstru negru din ânger delicat:A fost femele mândră cu glas de filomelă ;Dar ah . . . lăsaţi-o sorţii . . . că-I greu al el păcat!

118

Ea şi el.

tra ’n inaiü o nópte lină, plăcută şi măestdsă . . . .Filomela prin tufişuri schimbă doine amoróse,

Ciişul curge 'n murmur rece, un greluş în iérbá cântă, Silfiil beaţl «ţ’amor în lună de pe flori pe flori s’avântă.

în castel pe malul apel, într’o sală graţidsă,Printre ramurile salcel cu ver(Jl frunte de mătasă, Suridend luna îşi vîră ochii lacomi ca să 3cie A Iubirilor misteril din a nopţii poesie.

Acolo . . . dóue fiinţe se ’ngânaă în dulci suspine :Cupido cea delicată, cu ochi plini de dragi lumine,Şi Amor, ce inimlóra o seduce şi rănesce,Apoi piere ca şi umbra ce nici gândul n’o găsesce.

Ea şî ascunde sînul candid, greü de farmec şi parfume, Ce ’ntr’o dulce fantasare se transportă ’n altă lume,P ’un divan se lasă-alene ’n adânci gânduri şi visézá . . . Părea stea ce ’n inelul nopţii scaldă lumea ’n mândre ra4e.

Peptul ei ades suspină de-o durere ce-1 apasă,G-urişora-i stă ’nchinată spre săruturi căldurose,Si ’n accente ne ’nţelese las’ un gemet se resune Ca scăpat fără de voe : „EM me torturi, demon june!“

Ea cu musa sa în taină se vorbesce, se ’nţelege . . . .A sosit clipa se-şî v04ă şi Amor picloru-’n mrege..........A sosit plinirea vremel : dóue inimi se ’nţelâgă Ce e traiul în Iubire, ce-I viâţa când e dragă.

„Eü Iubesc!“ — Cupido ^ice cu o vóce iritată,El, ca statuă de marmur stă cu inima 'nghleţată,

120

Cu ochi ficşi în ochii belel, ce inima-î este plină De dorinţa fericirii, de ilusie divină.

Când Iubirea oulminâză, peptul în suspin erumpe Şi mintea-şî creézá plaiuri decât lumea şi mal scumpe ;A inimilor magnete se abat cătră olaltă,Cercând lumea cea fericu dela stele tot mal naltă.

Te Iubesc!“ — mal (Jice-odată Cupido. Amor răspunde: „—Te Iubesc!“ Si nici o voce prin eter nu mal petrunde. Se perdu prin raiü pămentul . . . ei prin raifi se rătăciră.. Nu sciü cum, că dup'o vreme Iar în lume se 'ntâlniră !

121

Fido! . . .

fido, Fido ! îţ i vine ’n minte Când l’al nopţii foc divin în aceste locuri sfinte Noi trăiam fără suspin ?

Când p’a lacului mol valuri Noi în vas plutiam visând...Si departe ’n jur pe maluri iîe striga frunza cântând ? . . . .

Atunci tóté, Fido dragă,Aveaü farmec... aveau grafii... Căci lublam... şi lumea ‘ntrâgă Ne zimbla ca dulce raiü.AtjLl pe lac, pe văl, pe coste Yedil ce neguri s’aü. întins?Ah ! . . din inimile nóstre Iubirea de mult s‘a stins !

122

Nóptea de Iarnă.

jwr ! Ce frig! Pocnesc stejarii. Peste plaluil şi colini, ^Atmosfera inimica ‘nchégá apa prin fântâni,Viâţa pare vegetândă sub eterul răcorit,Vremea rigidă, severă, domn pe fire s‘a vîrît.Şi ‘n tăcerea ce*universul l ‘a cuprins, ochii zăresc O minune grăitore ; un speetacul pitoresc :Ventul lin abia clăteşce când şi când crengul neuos, ■— Ici, colé fulgii de tifle joeă ’n aer că<Jend jos.Vulpea ’n gaură fumézá. La sburlita cucuvea Cântecu stă ’mprins în guşe. Veveriţa pe nuea Dăbelată ’n pumni îşi suflă, mustâţa sucind cârlig,Se ’nholbă cum arde ceriul — când o ia sgârclul de frig. Urşii nod păzesc cârtogul. Corbul negru înalbit, Sgriburind pe crénga ninsă, scapă cate-un croncănit.Din pagodă o domniţă se ivesce cu noroc Si sărmanei sburătore în ferestă-I face loc.3

Dela munte’n jos la vale se estinde val un ton.„ — Ah ! E cornul — cjdce juna — vine dragul postilon l* Postilonu ’n sbicm pocnesce, caii fug în albi străluci,Pe troian, sania sboră ca răpită de năluci,Numai cornul, numai sbiciul învrăşbesc al nopţii gând,Şi troianul de zăpadă sub copite scârţîind.* — H o ! ho, ho, ’n loc, surulane, la pagoda cu noroc,Se schimb vorbă cu domniţa ce mirosă-a busuioc !“Dice vesel postilonul bjobogit în doloman ;Şi stă 'n loc ... Se dă la pândă ... are ’n mâni un talisman ... La ferâstă-apare ’ndata mândra Flore suricjend,Cu mânuţa-î albă, grasă, ia scrisórea tremurând :Cine sei ea ce conţiene : viorele ; . . . diamant . . .Ori o lacrimă ferbinte del’un suflet de amant!

123

lén priviţi, cum o ochesce la al lunel foc divin !Scapă o lacrim ă.. . cu mâna pipăe, ce bate ’n sin V P ’a sa faţă delicată înfloresce-un vesel ral.Că scrisórea totă-î farmec, „surulane, bai, mgi hall“ Strigă-odată postilonul şi odată suflă ’n corn,Caii fug ca nişte duhuri, par că lumea o răstorn.Juna şede la íeréstá mădărindu-sl corhulü seu,Dar pe unde-o pórtá dorul o şei bunul Dumnezeu!. . . Iac'o dulce nălucire pe un falnic armăsar,Prăfuind néua ’n copite printre arbori vine-amar.„ — A h! Im! pare că răsare scump lucéferul de <Jori; Este e l — (Jice domniţa. Tot e albu de ninsori!“Si fu el ; un mândru june, cavaler român, viteaz,Şede ’n şâuă sub ferestă şi-al copilei dalb grumazCu-aluî brafe mi-1 cuprinde . . . şi-a lor buze se a tin g .........Faţa lor sehîntee ’n flăcări. . . . Inimile rîd şi plâng . . .

Lupul urlă dup’o stâncă, din adânc respunde echo. Cavalerul Jice junei — stiîngend manile : „Adio !Pân’ la scumpa revedere !“ Şi, ca vis din albe (jori, Dispăru c’un foc în suflet şi c’un chip în ochişori . . . Juna şede la ferestă fluturându-şi perul seu,Dar pe unde-o portă doruL — o sei bunul Dumne4eu „ — Ce faci, scumpo, la ferestă ? “ — o íntrébá maică-sa.„ — Privesc, maică superată, că-mi sbură o păserea !“

124

Rivalii.— legendă. —

w fiică de rege, a florilor flóré,” Ce-sl are palatu’n răsărit de söre,Cât se ’ntinde ceriul nu-şl află păreche, Nici în lumea nóuá, nici în lumea veche. Ea-I mult mal frumosă decât o idee Ce 'ntrupeză-un ânger în chip de femee. Cât e lungul vremii şede la ferestă, Suri^end la lume pe răvaş încrestă Câţi feciori d’al nalbei se ’nvertesc pe stradă, Căitnăciţî p’acolo de doru-I s’o vâdă.Cu zimbirî, cu vorbe de farmece pline Trei nopţi şi trei cjile la ferestă-l ţine Pe tot cavalerul cu clăbeţu-’n mână,Cu mintea ’n călcâie. Inima păgână A viclene! Milve tot Ia ’n jucărie Superbii seî ospeţl: telm din boerie.Câţi o mal vetjură, toţi o admirară, Rentornând acasă cu inimă-amară.Iar Milva se rîde cugetând în sine :„ — Ce nebuni aî lume! ! slabă minte-î ţine ! Mie-mi va fi mire cel ce ’n serbătdre S’a născut din lună şi din mândrul sőre; Nu flăcăii din nobili ce ţintesc pogodă!“ Cheltuindu-şl truda p’aici fără rodă 1“

Fără veste-odată, des de dimin0ţă,La ferésta Miivel o norosă faţă De maur s’arată şi curtean se 'nchină Ca unei fiinţe mai mult decât cjină. Ochiul seü de şerpe lăcomos ţintesce.

125

Ochii dulci ai Milvei — şi ’ndrăsneţ vorbesee , — A ceriului fiică ! A lume! regină! Argat me primesee în curtea-ţî divină, Şi-ţi împlinesc sincer naltele dorinţe :Eu nu cunosc lucru ce-î cu neputinţă. Că-ţî par dór un debil, nu gândi nimica. : Am un suflet nobil, inimă voinică'Şi mal mult ca tote, am noroc în armă ; Eraţnl meü în lupte pe bălauri sfarmă. De mé creijl şi-ţi place serviţii umile, îţi cuceresc lumea, de vrei, în trei (Jile Si ’n mijloc — cu vraciul şciinţelor mele — Îţi fac într’o nópte un palat de stele !“ Milva tace, ascultă cu fruntea ’nnorată. Inima-î de pétrá un pic e mişcată . . . .Cu mâna sa rumpe o frunză de laur Si-o svîrle pe peptul tinerelul maur, ÍHcénd cu glas dulce : „Mâne vom decide !“ Apoi se retrage şi ferésta ’nchide.

Abia trece negrul în tristele-î urme,La ferésta Milvei cântată de lume Se ivesce-un june cu faţa blondină,Cu ochii de stele cu dulce lumină :Lângă gardul verde deslegâud socóte Pe un stelp de marmur se razimă ’ncóte Şi ochii si l pasce în jur prin grădină : Câte flori asotici tóté i-se ’nchină.Milva la feréstá fărmecată şede :Ce ochiul zăresce inima nu-I crede.Mâna-î tremurandă ferésta deschide, închinându-şi fruntea graţios suride, Dicénd cu glas dulce: „Te salut, volnice, Ori de unde sortea te-aduce aice.Şi se fii ori cine, se ai bl ori ce nume,Un demon ca tine rar se dă în lume.Stai ca stâlp de pétrá ’n adăneă tăcere ; Fruntea mea asudă . .. sufletul meu cere Să dispari. . . căci pace de totul meü bine ....

126

Căci inima astădi e róba la tine . . . .Albi milă, tirane, dacă porţi inimă Nobilă şi ’ntr’ensa simţire sublimă, Spune-mi, ce me turburi ? ce-I a ta dorinţă ? Voiosă ţi-voiă face tot ce-I cu putinţă.■*

Voinicul se mişcă . . . se ’nchină şi pléca. Reprivind şoptesee: „Lasă ca se trécá O <ji de gândire şi-apoî vom decide !“ Milva se retrage, ferésta şi-o ’nchide Şi vremea-şi petrece în gânduri răpită, Cu inimă invinsă d’a idilei ispită.

** *

Altă 4i frumosă di de serbătore,In junâţa vremii âncă pe recóre,Doi voinici călare se ivesc d’odată La ferésta Miivel, de lume cântată . . Uuul este maur din viţă betrână De califi cu glorii, ce-a vremilor mână Crestă ’n piramide crescute, ’n pustie.Din sudórea palmei purtate ‘n robie. Altu-I un fét faioş bocotan, un sire Din viţă albană; greu turbat la fire Dacă-I vatemi cumva nobila simţire, Altcum blând şi dulce, modest caşi-un mire Din séra cu cinste ambii se salută Sl-ochii lor se i ’ntrébá într’o limbă mută. ij>i-şl respund tot astfel multe lungă vreme. Maurul se ’nfócá şi inima-I geme :„ — Drag te represintă aparinţa, june, Pari c’aî fi auetorul multor fapte bune. Acum ai greşit’o ; n’aî socotit bine Unde numai singur Mizah Mola are Drept se se abată câte c’un dor mare !“„— Tu eşti Mizah Mola, a cui mândră faimă Pe boerii lumei l-a împlut de spaimă?Me simţesc ferice de nalta-ţi personă,Ce presintă ’n ochii-mi a nopţii iconă.

127

Eu sunt Rodau Mirco de p’aci din lume,, C’am tärddü, cam leneş, caut se-mî fac renume Cercându-ml norocul pe lauri streine ;Cred, că Taste drepturi am loc ca şi tine !“

* **Milva din ferestă, ca şî-o stea a serii,Cu suris pe buze privîâ cavalerii Şi-asculta ’n plăcere cum se ’n gână ’n vorbe. Ochiul el de deavol se părea că-î sörbe.Ea, se curme cérta, o măramă albă încinsă ’n parfume cu mâna sa dalbă Aruncă ’ntre junii cavaleri şi <j.ice : a — V oln ici! Numai unul póte fi ferice Dintre voi doi, şi ’ncă acel va se fie Care-a pune mâna pe măramă ’ntăie !“Ca fulgerul ambii sar din şea, se ’nchină.Jos s’apuce ’ntâie mărama în mână Şi ambii d’odata o prind şi-o ridică,E réu ! E gâlcevă ! ,Nu-î altă nimica — Dice Milva-acuma, dragi volnici d’a face, Decât num’o probă : arma se ve ’mpace !“

# *%

Cavalerii ’ndată lasă jos mărama Si se intind tolbă şi ridică arma ;Ah 1 un duel crâncen Iară se se ve<jă Şi prin o lovire o stéuá se ca<jă ! . . . , far poporu’n glóte ’mpins de pietate gé mârgă la rugă în sfânta cetate,S'opresce ’n piaţă, cu ochii mari se ’nholbă La junii cu arma smîcită diu tolbă :Uimiţi toţi aşteptă finea comediei.Când se păreau junii în culmea mâniei, Amendoi îşi bagă lataganu ’n tdcă :Se cuprind în braţe, se sărut se ’mpacă !

Ah! grăesce Mirco — pentru o femee Cu natură cruntă nebunul se-şl dee Sufletul satanei! Noi, cari avem sórte

128

Fericirea ’n viâţă p’aripî se ne pórte, Aidám la culcuşul ce ne crescu ’n lume Pe căi roditóre se cercăm renume.Ţâra ne doresce, poporul ne chlamă :A lor fericire s’o ţinem în séma !Ambii prind mărama în mâni şl-o ridică, Iataganul maur în dóue-o despică; Steigend cu ea caii de prav şi sudóre,Ó svîrl cu privire dispreţuit0re Drept în faţa Miivel, şi-apol sar în şâuă : Unul în ţerl calde, altu ’n ţerî cn neuă Merge-acasă vesel de lupta cea bună, Milva-î buhă ’n curte ... Vorbesc că-I nebună

Poporul se rogă în sfânta cetate Ca Milva se móra . . . . sé-I fie Iertate Ori câte greşele comise ’n viâţă :Mórtea face-o glumă: Milva-I sloiü de

ghlaţă! . . . .

129

Rătăcită în pădure.

(Pjopila amorisată rătăcită în pădureŞCu capul supus gândire!, cu sinul robit de dor,Cu pletele desfăcute vântului, se le scuture,La odihnă mi-o opresce malul verde de isvor.

Sede jos pe îârbă mole sub stejar cu umbră dâsă Ascultând al filomeleî glas ce dulce plânge ’n nop- Si al apei şi al frunzei suspin lin adânc apasă lnima-I dată durerii ce-o spun culme! triste şopţî :

„A vieţii mele ângeraş De lungă vreme-acum plecaş La frumjă verde ’n codru nalt Păsări s’abori din a lor salt.

De multe te aştept Să mal culc! fruntea p’al meü pept; D ’atunci te chem mereă şi plâng Dureri şi chinuri în sin strîng.

Dar tu nu vil, ânger mărit,Să vecjl pre mândra ce-aî Iubit, Să-I reda! pacea ce-a repus Decând din braţe mi te-al dus.

Cu gând nălţat la Dumnezeu, Menată ’n drum de dorul teü Vin să găsesc paşu-ţ! perd'ut Să-l ud cu lacrimi, să-l sărut.

130

Dar nu-1 zăresc, că val, d’atuncl Crescut’a umbră dósa ’n lunci Şi pe cărări iarbă s’o ’ntins, Urmile dragi tóté s’aü stins.

Al pădurel ânger curat,De şeii ceva d’al meu. amat Mergi, cjî-I să vină ă-1 aştept Cu foc ceresc să-l strîng la pept! “

Aşa cânta copila stând Pe malul de isvor Pe când îi fură tristul gând Al păsărilor cor :

„„Copiliţă jună Vin cu cântul meü Să fac voie bună Sufletului teü.“

“ “Dormi în visuri line,Când te vei treeji îm prejur de tine Kaiul va zimbi.“ . .

Copiliţă jelitóre- La acesta dulce cânt,Pune ’n.sîn o mândră flóré Plecând capul la pământ;

în visânda-i liniştire Ea aude-un glas sonor Ce aduce fericire Inimei ce arde ’n dor :

„„„Câte stele, câte flori,Aü asemeni soriori,Numai tu, Iubita mea,Sómén nu mai poţi avea,

131

Tu eşti ânger pe păment Trimis chiar de domnul siînt Sufletului meü s’aducl Nopţi senine, cjlle dulci

Vgntul cântă ’n frunză lin Şi-mi vestesce-al teu suspin Ce m’atinge ’n suflet greu Că te lupţi cu> dorul meü.

Copiliţă, scumpa mea,Vin, acuşi te voiü vedea ;Abia-aştept plăceri să-ţi fac Că tot ceasu-ml pare veac !“ “

Când doina deia munte în vale se perdu, Copila se trezesce cu sinul palpitând Cu faţa ’nflăcărată privesce ispitind . . .Şi ’n braţul unul tiner Iubit ea se ve<Ju.

O, cătă fericire pădurea vru s'ascundă,Dar véntulu clevetesce la lérbü şi la frunză .

132

Séd la umbră . . .o 9

0ied la umbră sus în deal,« Ochi-mi sunt la flori pe mal.

Ce mi-s dragi mî-ar fi mai dragi Să le ved crescénd sub fag i; Grânduri triste când îmî vin, Le-aşî băga pe tóté ’n sin Si le-aşî săruta cu-amor, âă mal uît al mândrii dor.

133

A m i u b i t ’ o . . .

mm Iubit’o cu credinţă v Şi c’un foc ceresc,Cum n’aü mai Iubit fiinţă,

Nici nu mai Iubesc.

M’a ’nşelat. . şi peste modru A .1 o am urît;

Şi m’am tras să plâng în codru Sórtea ce-am păţît.

Să doresc mândra-i fiinţă N ’ar mai fi ’nţeles,

Mai ve^end’o-I cu putinţă Din minte se Ies . . . .

. . . Totuşi ar fi bine-o oră Ca s’o mai privesc :

Scos din minţi n’aşi simţî dóra Câte pătimesc.

134

Un dor.

ţjând a-şî fi o filomelă, ^ P ’albe zori ’ncântători Aş sbura, fiinţă belă,Pe ferésta ta cu flori Şi din visurile tale Te-aşi tred.î cu cântul meu,Ca ’ntr’o clipă, fără jale,Să me prind! în laţul teü

Stând aprópe lângă tine,La privirea dulce-a ta,Eu m’a-şî sin.ţî forte bine Şi în laţ aşi tot cânta ;Aşi nît.a dilele grele De când dorul teu păgân S Scaldă ’n lacrimile mele Dragu-ţî chip ce port în sîn.

<*

135

Robul vieţii.

t9

e-amarul acestei lume « Am remas schelet cu nume

Si presimţ, că ad.i ori mâne "Voiü muri ! Şi ore cine Ya să verse lăcrimele Pe mormântul ineu de jele ? Vieţa-mi repusă-odată De-om va fi pe veci uitată Şi ’n nopţi triste, fără stele, Numai buhe, păseri rele,Vor mai spune-o rîcjetore Vânturilor căletore ;Dar puţin î-mi pasă mie De ce ’n urmă-mi va să fie, Când trecând câmpul durerii Voiü fi ’n braţul mângăerii !

136

La Roza.

ve<}ut frumseţe rare ^D ar tu n’al asemenare ;Şi să cust o veclnicie Nu mal văd aşa mândrie.Dar eü im te cânt, copilă,Ca să-ţi faci de miue milă C’o zimbire de Iubire,Să me ’mbet de fericire ;Ci mai mult îţi spun şi ’nveţă, Pune grije pe frumseţă,Că frumsâţa ta-î vértutea Şi-ai ei rod ţi-a fi salutea.

Mie-mi e destul în viâţă,Ca ’ncântat de-a ta frums6ţă Să-mi ţîn gândul sclav la tine Şi se-ţi cer îu şopte line : în a fetelor cunună S’ax ursita cea mal bună !

137

Visul Minei.

®n girlanda frunţii sale avea cincl-spre-<jece flori y Adunate ’n ore line, pe unü plaiü scăldat în zori.Era veselă copilă- De frumosă ce era Domnul <jîlil-’n a el faţă nu dorla a-se ’nsera.

Era vâră. Şi o nópte, din acele suave nopţi Ce vgd sufletele sfinte, când deschide-a sale porţi Eliseul nemuririi: — dulci arome resfira Peste lumea ce plăcerea visuriloru respira Mina dórme desfătată pe un pat de tineri crini, îngânată, abuată de luceferi pelerini.Nici odată până-atunce, mai plăcut şi mal curat, în lumina boitei sacre flore nu s’a oglindat.Ea visa. Visul el înse, în acel divin suris Ce ardea în faţa-I pură, se vedea limpede scris :Maica sfîntă sta de faţă încărcată de măririŞi-o desmârdă ’n sărutare şi-I şoptesce ’n dulci zimbirl:— „Tu nu eşti din asta lume! Tu venişl aici din cer!Iar te chlem, să-ţi ocupi locul greu de farmec şi mister ; Aprópe de sinul maiceî, lângă-al binelui isvor,Unde dor nu nasce gânduri, nici gândul nu nasce dor!“

Se tredî. Ochii-I schinteie pe obrazu-î rumeor Ca dóue stele visânde pe o flore de bujor.Si tainic . . . ispitind ceva se-opresc pe bună-3a Öe veghiază, cum a nopţii dulci arome respira . . . .— „O ! N’o ved .. S’a dus !... Bunică, n’al vedmt’o când a mers, Cum cu mâna sa frumosă de sudori fruntea mî-a şters ?... Ea-ml lăsă şl-o sărutare ce pe buze-o simţ şi-acum ; Eram lângă ea ferice respirând un scump parfum !“

138

Buna crede că copila dormind îşi tradéza-un vis Astfel tace, să nu-î curme traiul dulce ’n paradis . . . Dar’ copila ’n reverie îneă-şi pasce ochiul treaz Si cu mica mână-şi j6că firul d’aur la grumaz, tinde vede, ’ntre mărgele, o cruciţă de argint Şi ’ntr’o perle din cruciţă al Madonei chip prea-sfînt. II cunoşce . . . î l sărută! Şi ’ncă-odată-l mai privi,Şi cu gene rourate zîmbind dulce . . . adormi! . .

139

O lacrimă.

•fAd, că pentru tine astăzi eü sunt o fiinţă mórtá..« Şi-aşi voi se n’am de tine nici chiar umbra unul gând ;

Totuşi, totuşi... cu ce jele des privesc la scumpa-tl portă Unde noi de fericire visam multe ore-când ! . .

Juna-mi inimă ’nfocată ţi-a jurat atunci credinţă Si iubire ne schimbată... şi fidelă ţi-a remas.Îimp ferice-apus, acuma trist isvor de suferinţe,Ah ! în nóptea zăuităril cu vi6ţa-ml va fi tras.

Aruncând duióse gânduri l’acel timpi de poesie,De cât lumea şi mal mare duc un dor în sînul meii Să mori şi tu... să mor şi eü .. sub alt cer de veselie Să trăim o viâţă nouă în vecini cu Dumnezeu !

Şi-unica-mî asta dorinţă de nu s’a ’mplini acuma,Fie, ’n veci a mele chinuri eu să nu ie mai resbun.Dar când, dragă, l’a ta portă rne-î vedea cercându-ţl urma, Şi cu lacrimi sărutând’o : lasă ’n pace p’un nebun!...

HO

Cântecul voinicului

« o s i draga primăvără,®A mea»! lumea ’ntregă Iară;

Şi ’n pădure şi ’n câmpie Vöd rodind a mea moşie.

Pun căciula pe ureche Si mă sul la culmea veche,&ă fac jerfe de pomană,C’a perit Iarna duşmană.

Păce-mî-oiâ din frunză casă.De jendarl nu mult îmi pasă.Dorm în pat de Iarbă ’n luncăSi când vreü mé duc la muncă. >

Durduliţa asta plină,Ce véresee gróza ’n splină,Nu mS lasă la ispită,Că-I d’o babă vrăcîuită.

îmi fac cruce, — o ’nvért în palmă Pug duşmanii tot d’a valmă. Nóptea-mí fac ruga creştină, Diua cânt cu punga plină.

Leliţă cu chici pe frunte Vin’ la badea sus în munte,Şi-l ţine cu gură dulce,Că ce-I cere ţl-o aduce.

141

Câte sate şi oraşe Tot a mele turme ’ograşe ; Câte tergurî ţâra ţine De negoţul meu sunt pline.

De-aî trăit odată bine,Vel trăi acum cu mine, Că-s pruncul norocului Cust şi ’n vârful codrului.

Foisóre . . .9

f oisóre de vióreAud glasuri de cocóre ;

Cucul, mierla ’n deal se ’ngână, Lunca ’n doine se légáná. Codru-I verde, valea ríde, Veseli şed haiducii ’n stnide,; Câmpu-î raiü de floricele,Se ’ndrăgesc fluturi cu ele.

Cât petrunde ocLiü ’n lume Sesuri, văi, păduri şi culme i^ede numai bucurie, Num’amor şi veselie.Numai eü cu-a mea durere Nu mai aflu mângăere,Că s’o spun nu am la cine, Care-ar soi să-mi facă bine.

143

Mândră . . . .

Mândră, flore din Orade,* Să me mustri nu se cade ,

E destul c’amar mé bate Dorul téú, — în strinătate. —'

Tu-mî trimiţi o carte mică, Domne multe sei să-mi (jieă .. . Ţî-aşî răspunde dar mi frică, C’a şei lumea şi ne strică.

Duce-m’aş la tine, dragă,Me pândesce ţâra ’ntrâgă ;Nu mai soiü unde me ’ntorce, Stau uimit, gândul me cóce.

Câtu-i nóptea dragă, lungă,Şed în pat cotit pe dungă ;Pe fereşti privesc la stele,Par că tóte-mí plâng de jele.

Din zori albe până ’n sâră MS bat vânturi pe hotară ; Chipul téü nu-mi mal lucesce, Cărunţesc, faţa-mi negresce.

Eü gândesc că tóte-s bune Câte sórtea mi le ’mpune:Să răbdăm dar, Iul|it nume, Asta-I partea nâstfă ’n lume.

144

Éllel.— unei mici copiliţe. —

Cjrescî copilă şi ’nfloresce ® Ca frumósa roză ’n maiü Şi cu viâţa ta ’ndulcesce

Traiul bunilor ce al.

Pe câmpia vieţii tale Sub a soréiul zimbiri

Cerul verse din a saleMari, stătornicl — fericiri.

Să devii lumii madonă,Glorie neamului teu ;

Castităţii — o iconă :Scump odor lui Dumnezeu.

1J5

Sub aripa . . .

în

ub aripa de nor Când luna se ascunde nopţi m’apucă dor —"

Să merg şi nu sciu unde.

La cel adorat geamA<}i vremea ’n dar a-şl perde,

Că-cî ochii ce îubiain N’apar, să me desmerde.

Din lume să m’aveutA .In raiü nu am putinţă;

Aşa remân să cânt A mele suferinţe

Pe glia ce petrecCărunt de gânduri grele

Cum filele îmi trecSi nu trăesc în ele.»

10

146

Banditul.

ţauflă véntul cel de iărnă, *Codriî-şI daü frunzele jo s ; Cerul néuá va să-mi cérna Şi pe faţă şi pe dos.

Vine vremea de ispită,Vine césul de judeţ,Să-mi taiü chica resucită,Să mé fac glugă ’n undeţ . .

Mé voiü face, val, de silă, Om de lege ’n vr’un oraş, D’or avea ciocoii milă Să-mi dea haine şi locaş;

Să pot şi eu lua parte, în divane la cuvânt,Să-mi lăţesc tot mal departe Vestea bună pe pământ..

Dar de-a aci lumea atunce Că-s eü pruncul cel temut, Ce prin codrii şi prin lunce Vrâvă multă-a mal făcut;

O să-mî pună cursă ’n cale Si de sőre m’or lipsi, é i ’n vr’un loc amar de jale âtrîns ’n lanţuri m’or tipsi.. . .

1 4 7

Hei ! .. . Nu te la?, dragă stâncă, Deşi eapu-ţi este gol Aici am putere ’n brâncă,Nu vin ghicii prin ocol. . . .

Numai negrul câte-odată Rupt de főme-ml face semn,Să ţintesc puşca ’ncărcată Tupilit pe după lemn’

Lui să I fac vreme de pace,Mie <|ile de trăit.Vină iârnă, cum îţi place,Eü ţin codrul neclătit.

Voiü vedé la veră Iară,— Dacă mórtea m’a uita — Cine-î domn peste hotare,Cine ’nchide calea mea ? . . . .

Şi-o să-mî fac haine pe modă, Să m’aret mal voinicel : ^ — Toporaşul prind de codă,Şi hăngerul de mânel.

Şi ’n (Jlle de serbătore . . . . Voiü să-mi joc clăcaşil mei, Că-a fi véra-atuncí cu sőre Nu mal duc frică de el 1

14S

Căpitanii.

*Efn vént de tomna bate şi frondele suspină v Sbnrând în depărtare de dulcea lor trupină.— „Se schimbă anotimpul . . . se face vremea besnă.Să scalei picîoru ’n tină de sânge până ’n glesnă • . .“ îşi 4 'ce căpitanul Durdan vestit în óste,Cu mâna pipăindu-şi pistólele la coste.Apoi cu răpejune de fulger se întorceSpre servul séü Budacul ce gândnrile-şi tórce.D ’a fi liber în ţeră. ,lfei ! dragul meü Budac,En fugi în.grajd şi ’nfienă pe murgul meü Petac,Şi-l legă ici la proptă şi-î dă piper şi jar,Să-mî jóce ’n sbor pe cale şi crâncen şi amar!Au(ji-1 cum recheză ? . . . Sérmanul ! cum ar merge . . . . Ca duh g r o z a v .... Din calei şi dracii toţi s’ar şterge.... Doresce ca stăpânul să plece la bătae,Că sângele 1 muncesce şi ochii-i sunt văpae . . . .. . . . De mult sună în turnuri a unsprezecea oră . . . Budac ! Ce stai pe gânduri ca cei ce aü să moră ? . . .

Budac îşi pléca fruntea şi tace o minută.Apoi mânându-şî chica deslegă limba mută :— „Stâpâne căpitane! A h ! nu te giăbi forte Să laşi tu fericirea aici, să pleci la morte ! . .Durdan încreţă fruntea doiosü de luptă ciuntă La servuiü seü privesce şi aspru mi-1 îufrunlă:Hei ! sînul meü e tiner şi are dile încă Şi-atunci, când corpu-mi rece zacé-va sub o stâncă!Ci gata-mi fiă murgul că vremea este scumpă,Si vréu să rîd când bomba veni-va să me rumpă ; óa am numai un suflet şi ’n lume num’o ţeră,De voiü muri, tot cjece din ele-or să xesară ! . . “

Íd9

De loc murgul apare în fréne aurite.Zăbalele îşi muşcă şi scapără ’n copite.Durdan înfundă capul în coif şi dulce risg Legând spada la cop-ă- Şi mândru de devisâ în păsuri maestaticl se mişcă prin chilie,Ca cel sigur de lauri în crunta bătălie.Cântând apoi se duce în sala mobilată C'un gust ales şi nobil, d'arórae parfumată,Şi stă superb în faţa unei fiinţe dalbe Ce-un ânger represintă în graţii şi în salbe.—- „Săr.ntă-mg, Marie! tu dulcea mea iubită!Dă-mî binecuvenţarea-ţi, că sabia-i tocită ;Mg chiamă la mărire a patriei amó e,Şi merg să secer lauri pe câmpul de o n ó re ............Mg duc bătrân de rele, să vin la tine june,Să pun şi p'a ta frunte de geme scumpi cunune!“

Maria, gratiósa ca nimfă ideală,Se 'nalţă de pe sofă şi faţa sa şi-o spală în lacrimi dureróse vărsate de iubire, în braţul lui s’aruncă cu-o jalnică şoptire :— „La luptă mergi iubite ? . . . Să pleci îu oră bună ? Să vii încins de glorii l i ţera ta străbună !Dar când vei fi pe câmpul ce glonţul vîjgesoe Mai cugetă şi-acasă l’aoea ce te iubesce Şi sâmgnă pe calea-ţi duióse lăcrimiore Să crâscă flori din ele pe scumpaţi rentornare.“

Durdan strînge din umeri . . . suspinele îşi neeă . . . . Şi eră cată vesel Ia sabia din téca.Cu mistic doliu ’n faţă privesce la Marie :— „Remas bun ! A vieţii-mi frumosă bucurie !“— El (jice şl cu mâna obrazu l neted.esce —„ D’aştâptă mult la proptă Petac se bolnăvesce.Me duc la glasul ţerii să-mi fac eü datorinţa.Pe mulţi Români de sânge ne legă adi credinţa De sortea ce ni- scrisă pe timpuri de resboie,Când ţera-I asuprită d’a vremilor nevoie ! . . .

150

Budac aşteptă-afară pe calul său Arap,Şi vântul lin se jocă cn pletele-î pe cap.Durdan în prag apare şi sprinten se aruncăPe roibul său şi ’ndată dispare ca n ă lu că .............Maria din ferăstră îl cată plânggtore,Iar sórele-o admiră văqjend un altul sőre.Colo . . . pe plaiu departe . . . o tabără s’arată, în sóre strălucesce ca marea argintată.E tabără română sub stégu-I de mărire,De patrie cbiămată să-şi lupte nemurire . . . .Un domn pe-un alb călare spre tabără s’aventă.Şi tabăra-1 salută, musicele îl cântă Un : „Vivat căpitanul şi ţăra romanésca P Cutremură-se sfera de salva ostăşâscă.Iar faţa Máriórei roşesce şi zimbesce.Şi inima-I vestală de bucurie eresce,Când falnica suită de căpitani călare în jur de soţu-I dulce formeză-o sărbătore,Durdan cu căpitanii, amici din tinereţe,Amici în fericire cu frunţile măreţe,Amici şi în primejdii cu inimi fără frică,Lăsând oştea pe plaiuri se trag sus la potieă In munţii cu rgedre. Aci fac sfătuire Si planuri ce norocul asigură ’n oştire . . . . énb bra<ji cu lunge plete si umbre late, dese,Se ’nşiră căpitănii ca şi ’n palat la mese Pe cer se ’nalţă luna în calea sa senină Si rîde încântată de tabăra română.Ea vede renviată o lume de eroiPierdută în uitare din timpuri de nevoi . . . .Durdan îşi pune mâna pe sabia sa dragă Si ochii şi-i rotesce peste armata ’ntregă :— „Trăim timpuri amare şi pline de durere 1 . . . . De mult ne plângem pacea şi-a ţerei mângăere ! . . . Acum amici, sunat’a a unspredecea oră Să bem pocalul sorţii cu cei ce ni-1 turnară! . . .Iar laurii mărire!, de nu î vom purta vii Călcând mormântul nostru să-î porte-aî noştri fii ! .Cu arma să ne ’ncingem din creştet în călcâie Şi ’n temple odoróse de smirnă şi tămâie

151

Să cerem braţul celui, ce ’n vremile străbune A pus lauri pe fruntea românei naţiune! . . . . Privi-va lumea t<5tă cu ochi plini d’admirare Românul mic de timpuri, cum scie a fi mare . . . , Pădurile cânta-vor si plaiul va să cânte La-a ndstră sărbătdre . . . . că jerfele sunt sânte * Trăâscă ţâra nostră şi brava sa oştire !Acum snfletu-ml vede dorita fericire.Eü văd ieşind din gropă eroii scumpei ginte Si întră ’n a lor urme duşmanii în morminte! . .— „Aşa-I“ — graesee Foca, un capitan de frunte, Şi vorba-I, ca un tunet, trecu din munte ’n munte .fOdată fi-va timpul şi-acuma aci este Un vént de primă-vâră să ştergă de poveste Al nostru cer de nouri ce secuii îl negriră ; Virtuţile străbune, ce-atât se moleşiră Sub sbiclul ne ’ndurateî ursite seculare,Ca fulgere schîntee pe ’ntréga ndstră ţeră . . . Reclamă timpul falnic când lumea era plină De gróza mândrei Rome — de gloria latină ! . . . . Jurăm pe sfânta cruce şi sfântul Dumnezeu,Vom fi „uniţi în cuget în bine şi în refl !“

Iar Fulger căpitanul cu capul pus pe mână Visa deştept, cum Iese pe cer stéua română, în juru-î mii de ângeri vedea purtând cunune De glorii pentru fiii românei naţiune.„Hei ! fraţi,“ — el se deştâptă şi <|iee cu linişte — Şi ângerii şi morţii cu noi vréü să se misce. în contra acelora, ce scumpa nostră ţerăDe secuii fără milă au supt-o şl-o ’mpilară.........Căci câte lăcrimidre creştine, inocinte Aü curs stórse de sila barbarului putinte,S’aii dus tóté în ceruri pe raiţe rugătore,Şi tóte-aü fost primite cu sfânta serbătdre. . . .La lucru ! Fraţi de sânge cu voi me duc şi eu, Având credinţă ’n armă, speranţă ’n Dumnezeu! . .

— „Trăâscă ţera“ nostră şi mâna ce-o direge! Voioşi vom face tote ce cere sfânta lege !“

m

Aşa sună prin óste un eco, ce alergă Din munte peste mare şi împle lumea largă De veste, că Romanul la sabie s’a ’ntins Să-si vedă braţu ’n luptă cum lucră nedeprins , . .Şi văile suspină. .. şi munţii se cutremur, . ,Iar marea eresce ’n valuri şi valurile murmur . . . Lumina lină-a <j.ilei în fulgere se schimbă • . ,Si nu s'aude numai a tunetului limbă . . . . bin vizunii din codri Ies spaime şi vedenii Şi furii şi năluce cu gróznicí căpetenii . . ,Si tóte-s înarmate din cap până 'n piciére Şi ’nvél ue eterul în strigăt de őrére. . .„Nainte !“ — Sună-o vécé puternică prin aer Si împle de ’ndrăsnelă al inimilor baer —Acela ce nu-şî luptă a<ji dreptul, mi-I Roman,E trădător al ţgrel şi-al patriei duşman !„Nainte !“ . . . şi îndată erumpe duşmănia,De fapte mari şi mândre se împle istoria.

Ca Iadul se deschide a tunurilor gură- Văsduhul clocotesce . . . . pământul se scutură.A glonţului aripă prin aer vîjiesce.Pe plaiuri floricica cu sânge se nutresoe . . . .Al românimel vultur din trista vijelie Reiese şi se 'nalţă cu fală şi mândrie.Dar lupta fiind cruntă, mii suflete române S’au dus în cer trimise de glonţele păgâne.Chiar singuri căpitanii suportă câte-o plagă- Ci cât le stă de bine, şi cât le e de dragă!Durdan legat la frunte şi Foca la picior,Iar Fulger la o mână, dar tot însu-I fecior !Aşa mândri rentornă la ţâră şi neveste,In veci vor fi-a lor fapte de veste şi poveste, Duşmanului spre groză şl frica şi . . . mânie Românului spre bine, curajü şi bărbăţie!. . .

Maria îi astépta cu inimă duiosă,Cu vercjî cununi compuse din flori ce dragi mirosă Ea-i vede ’n depărtare, din negrul el balcon,Pe buze-î curge cântul oa mierea ’n dulce ton ;

153

„ Deşi gintea românii cä$u cu mândru-i nume, CăŞut-tiîi să se scote mai falnică în lume; Cum sóre'e ce séra s'ascunde ’n negru nor, liesare dimineţa mai mândru lucitor /“

154

Cerşitorul bun.

Wârbovit de trude, c'un secul pe frunte,^ Răzîmat de cârje bietul cerşitor,Cu faţa scăldată în lacrime crunte,Pe la uşi alârgă cerând ajutor.

Aci se abate l’un castel de aur,Sub fereşti cu jale împloră-ajutor Să-I arunce-o siărmă din multul tesaur ; Dar boerul rîde văijend cerşitor.

— „Ce caţî tu aice, unde n’ai nimica?Din truda junieî tu trăesce acum !“î l (jice boerul de nobilă clică.Bătrânul pornesce suspinând pe drum.

— „Boer ! Nu te lase cerul ca vr’odată,Să scil cât de dulce e al meü destin. Când mî-am dat în lupte sănătatea totă Şi răsplata-mî este batjocură... c h in ! . . “

Când regele (jilei adórrae ’n de sâră, în bordeiul miser al unui ţăran Sosesce gonitul de soite amară;Aci află milă şi dulce liman.

Un pic de bucată şi-un picur de apă îl dede sărmanul de milă răpit; Totă-agonisâla dintr’o d.i de sapă O ’mparte frăţesce cu cel amărit.

155

— „Să-ţi fie bordelul raiü de fericire, pilele într’ensul mândre sărbători.Să poţi face bine fără săvârşire Celor ce-s în lipsă p’aicl călători.“

Aşa mulţămesce bătrânul când plâcă. într’ un cés de veră când eeru-I senin, Lângă o fântână sub o salce sâoă El se recrează dup'o (Ji de chin.

O cóje de pâne în apă şi-o raóe Şl-o mâncă cu dulce ades cugetând :„Oh ! boeril încă pot s’aibă nevóe . . . Alungaţi de sorté pe stradă gemând! .. .*

O tristă fiinţă sburlită la plete Vine din departe strănţdsă de t o t . ..Şi ruptă de főmé . . . şi arsă de sete . .. Piclórele slabe abia o mal port. . .

Ferice eşti domne! o dulce bătrâne!Când fómea cu pâne tu poţi alina.Eü alerg de iţile, ca şi val de mine,Şi o bucătură nu pot căpătă “

— „Dnmnedeü grijesce de orî-ce făptură; Deci, ştergeţi sudórea şi şedl să gustăm. Din agoniséla-ml na-ţî o bucătură.O, dulce e pânea ce noi căpătăm !“

„Şi cine eşti, dragă?“ — bătrânul întrebă— „Neferice un suflet... când-va fost... boer !“— „Vedî, ve<ţî!- cum ursita rae face de’ngrabă Prietini şi în lume ca şi ’n cimiter ! . . . “

Un om într’acolo peste agri vine Cu sapa de umer voios holcăind ;Stă în loc şi scote din stralţa lui pâne Miluind sărmanii ce-1 privlaă oftând.

150

Toţi în ochi se cată... Ţăranul se duce. . Nobilul suspină privind în spre cer :„Oh ! ce om bun, domne !.. Oh !... ce suflet dulco Bătrânul îl (Ţee : „Acesta-1 boer!4

157

t

Marş.

\3ns ! Cu toţii pe picidre, ®Să grăbim la venătore,

Venătore de duşmani!Că-au venit cu grea paradă Să ne Ia pământul pradă, Au<jit’aţl fraţi Romani?

Cine le-a dat ore vîue L ’aşa probă de ruşine ? Vestea rea, ră suntem laşi? Aid, tăcem se ţină minte Că mal are-a nostă ginte Braţe tari de uriaşi !

Care nu-mi va urma mie Când e lipsă, ’n bătălie, Pentru ţâră şi popor,N’albă ’n veci (jile de bine Şi să pâră cu ruşine,Caşi-un Iudă vânzători

Sari ortace ’n joc la luptă Şi-arina ta când va fi ruptă îţi fă pumnul busdugan ; Aib'i credinţă ’n provedinţă Şi c’un salt de violiuţă Vel da grópel pre duşman,

Causa nostră este sfîntă Şi sfârşitul ei me ’ncântă,

158

C’al teü braţ unit cn-ai meu Patriei noroc aduce :Cu duşmanu-i „batal cruce“ Cu noi este Dumnezeu!

Care »u-mî va urma mie, etc. etc.

159

Gemenii sémiani

Íóué suflete sermane :O copilă şî-un copil

De părinţi rémase-orfane Fără pane şi asii,Cu genele lăcrimate, însetaţi, flămânzi şi gol Pe la porţile bogate Cerşesc milă amendol.

AmendoI se ţin de mână Şi pe strade merg cu dor, Trecătorilor se ’nchina Şoptind dulce ’n limba lo r ; Cine faţa lor o vede Fărmeeat d'un drag de el Stă, se miră şi nu crede Că nu-s ângerl mititel.

Mititeii într’o seră Fără nori şi fără vént Ies din sat la câmp afară Şi s'opresc la un moment ,* In genunchi câte l ’o cruce Stând, cu mânile pe pept El rădică-o rugă dulce Domnului cel bun şi drept:

„Domne sfinte,Bun părinte,Din altaru-ţl luminosBagă ’n sâmăCând te chiamăGlas de fiü. cu sin duios.“

160

„Sub acesteCruci funesteDoué inimi, ce-am Iubit,Zac acumaDe când brumaA lor flori le-a veştejit.“

„Cătră tine Mii suspine îndreptez, milă să al,Spre a face Loc de paceDragilor mei sus în rai.“

„Iară mie Dă-ml tărieSă suport al meu destin ;Să fac bine La orî-cineD’acum până ’n ved. Amin !“

Din slava lor doi ângerl descind p’un nor de aur, Şi numai mândia nopţii din patul seű de laur li vede, cum se lasă, riijend, p’al lamei plaiü,Cum doué mici fiinţe dormind le duc în raiu.

Lângă cele cruci jélóse, — tinde ’n nópte ’ngenunchlând Doi copil c ’un dor şi gând .Faceaü ruga lor piosă, — Aurora graţiosă Află doi ciinl înflorind Pân la ceruri mirosind.

1(51

Suvenir dela Biharea.

vjalător ! Opresce-ţi mersul p’un minut şi ’ngenuncheză! ^A î călcat pe pământ sacru, gras de sânge de eroi . . . Cari în patria ferice adormiţi adânc viseză Mórtea ţării lor Iubite şi ’nvierea-I de apoi . . .

Mergi apoi! vestesee lumel ce mărire zace-aice Dată vécurilor pradă aşezată în ruinl;Si de-a fi ca să renvie vreodată ca fenice,Resări-vor Iar eroii, caşi ’n raiu frumoşii crini.

Dar c’o lacrimă piosă stemperă asta ţărână Ce stă gata să dea flăcări de focul ce e sub ea :Foc de inime volnice ce-aü format óste română Şi cu fie-care ’n gró} ă a căd.ut câte o stea.

Unde bora bărbăţiei resuna odată dulce Şi vulturul şi stindardul fluturau voioşi în vént: învelit’aă polomida morminte fără de cruce . . .Şi ’mparte fiori de ghâţă al bufniţei tragic cânt! . .

Asta-I sórtea ţării care are ’n frunte-un laş principe : Se surpă din temelie ce-au zidit cândva volnici;Sboră pétid de pe pfitră şi cetatea se rîsipe Cu ruşine . . . pari c’acolo mor eroii copil m ici!

Când că(|urăţi străvechi forţe, cădiu ţâra ’n ruin! triste ; D’atunci plóué şi tot ninge, suflă crudul uragan . . . Rămăşiţa vostră ’n lume nu mal póte să esiste ;Peste capul el plănâză arma cruntului duşman ! . . .

11

162

Dacă adi venirea-adóua din veci fire-ar hotărită,Nu ve-aţi mal cuuósce cuibul nici sângele ’n strănepoţi : Aţi găsi 0 ţâră ’n umbra de blăsteme plămădită . . . Lanţuri grele, câtuşi gróse frângâud ősé de heloţî . . .

Limba vostră ’u esilare pe pământul nimicire!Plângând perderea îubireî chiar a scump tiîulul seri.O ! dormiţi mai bine ’n pace! Dar rugaţi Domnul mărire! Să cotrupă-odată Iadul ce-al vost gen muncesce rău!

Unde eşti tu, o trist geniu, al acestor monuminte,Tu ce vetţl în adâncimea seculilor venitorî,Dacă scii spune-mi misterul acestor ruine sfinte,Pot spera, c’asta pustie va mai fi un raiü cu flori? . .

Dar de ce-mi recesce gura ! Ah ! Tu nu-mi vel trăda mie Minunile Celui mare . . . lucrul tainic şi divin . . .Adio ! Scene vorbitóre de-o grozavă tragedie!Merg să ţîn lumeî povestea împăratului Destin !

168

Rémas bun dela térá.

® sunat de metjul nopţii Luna plâcă să se culce '»Ş i prin ultimile racje lume! dă salutul seu.Adio, ţâia mea frumosă, a vieţi-mi legău dulce! Lăsându-te cu mii lacrimi te salut acum şi eü.

Trist snfletu-mî acjî depune pe verd.1 plaiurile tale Cea din urmă sărutare, săgetat de reci fiori;Si me duc p’o cale lungă sub un cer cu nori de jale Să-mi petrec restul vieţii în pământ fără de flori.

Domnul sfânt sub a lui pază de dar plină te-scutescă, Ca să fie a ta stâuă cea mal candidă pe cer,Si prin câţa vieţii mele când şi când să-mi strălucâscă Peste marea turburată ce plutesc ca gondoler.

Atunci plin de mulţămire cafit cu drag a mea gondolă Cum s’ascunde pe sub valuri ca să mor şi să trăesc. Sufletul mi-1 voiţi trimite p’a ( ileî aureolă Să te védá, si să-ţi spună, cu ce doruri te jelesc.

Adio ! ReinânI ferice ! Diminâţa Iată vine Să-ţi aducă dulce veste de un falnic venitor.Cine sei sórele unde va râsări pentru mine,Sciü c’atuncl şi totdeuna eu voiţi plânge ’n al téü dor !

11

164

Hora păstorului.

«m it păstor. Pe văi şi dealuri v îmi pasc turmele voios ;A vieţii mele valuri Au curs lin şi voluptos.Nu port grije cum petrece Lumea ’n trude şi nevoi,Din isvor beă apă rece,Cânt din fluer lângă oi, Ele-ascultă în tăcere Adunate ’n jurul meü ;Eü d’o tainică plăcere Par răpit îu eliseü.

Mie ’n stele scris îmi este Numai timp de sărbători,Că păstorul, din poveste,Are <Jile fără nori.Lângă mine şede blândă Pnîculiţa, dragul vis,Privesc faţa-î suriijendă,Eaiul vecinie mi deschis.A el dulce gurişoră Cânta doine de amor ,Eü o strîng la inimioră Şi-o sărut cu foc şi dor,Ea-rni zimbesce, ea-mi glumesce, A l meü suflet fericit în tot ceasu ’ntineresce,N ’am nimică de dorit,

Dimineţa, când la tîrlă Eü me daü pe deal în jos,

165

Ea ’n colibă, sus pe gârlă, Cântă 'n urmă-mî amoros; „Du-te bade şi Iar vină,Nu purta grije de ol,Ci de mândra oe suspină Când sunt dealuri între noi. Hei, bădiţă fără tine TJn minut nu pot tră i: Negre-sü hainele pe mine Dacă nu te văd o $i,Şi de scil bădiţă, dragă,C'aijl rămân singură eü,Ia-mă ’n braţ şi (Jiua ’ntrăgă Portă-mă pe sinul teü.Că decât o tristă 6ră Noi în vieţă să avem,Ah, mal bine lumea moră Numai noi să rămânem !“Eu cobor din deal la vale La turrniţele-mî de ol Şi dau drum horei pe cale Tot privind ades napol: „Drăguliţă, puîculiţă,Vin pe sără cum îţi spun Aduc crini şi garofiţe Alba-ţl frunte s’o ’ncunun. Pană când va să se culce Sórele, şi-oiu. renturna.Dorul meu eu drag, cu dulce, P’al teü sin s’a legăna.“

Astfel trec «Jilele mele P’al vieţii scurt hotar ;Mană mâne din floricele,Din isvóra beü nectar. Depărtat de trista ţâră Uit de bieţii muncitori,Ce de lucruri şi povară Per cu diile — adese ori.

166

Când ţeranul nefericeScaldă brasda ’n plânsul seuEu p’a codrilor poticep îc în fluer cântul meu :„Sunt păstor. A mea v.iâţăNu o schimb c ’un suveran;A mea n’are nori şi câţă,Lui si somnul i duşman !“» »

1 6 7

Aniazona.A6) nobilă făptură d’o graţie supremă, — vPurtând pe fruntea dalbă pomposă diademă, îu curtea sa domnescă din frunte vil şi flori, Zîdită-asupra culmei ce-şl jocă cóma ’n nori, —Se primblă pe mosalo, sacrată mult plăcerii în cartea ce conţine a muselor misteril,Pe sofa purpurie se lasă ’ncet, a lene,Şi doi luceferi limpezi ce ard sub a eî gene Ilumineză faţa unul brav cavaler,Carele ’n gând o vede un ânger alb din cer.

- „V oin ice !— întrâbă gingaş măreţa Amazonă, — Doar inima-ţl e dusă cu dor la vr’o coeonă,De stal, caşi un idol, cu limba amorţită,Când traiul ţi-ar ii dulce, şi lumea mal Iubită V Saü nu me cunoscl doară că-s ti neră femee Ce portă ’n sin divina amorului, schintee :Odor de ’nsufleţîre la fapte gloriose,Tsvor de mângăere simţîrel dureróse ?Saü cugetn-ţî alergă în vremea cea trecută,Când arma-ţi făcea ’u lupte minune necredută :Sub ochii albei rţîle cu-o mână de flăcăi Da lecţii la o lume pornită ’n rele căi?

Volnicul (Jice 'n sine : „tăcerea este miere Pe buze inse scapă un zîmbet, de plăcere.Frumósa Amazonă vedendu-l se surideŞi-un graiü bogat de farmec guriţa 1 - 0 deschide:— „Copile! Rîcţl de m in e?.. De ce nu d.icî nimică? în ochi-ţî mari, sirenicl, aşa me par de mică?Ne dâmnă de o vorbă a limbei ce odată In basme şi poesii era îmbelşugată ?“

168

Voinicul, ce-aste vorbe în inimă le ’ncréstá Spre ea întinde braţul (Jícéml . „Scumpă nevastă ! Ce-mi faci viAţa dulce şi ’n vremile amară Şi Iarna-mi aşterni calea cu crini de primăvară,O, bine ţî-se şede făcend atâte glume,Ce póte nemurirea ţi-or câştiga în lume.Ah, vină, şec|l în braţu-ml, divină consolare, înşiră-apol povestea din dare pân’ la mare !— „Copile! Itîqli de mine! Şi totuşi sărutare îţi daü că-I pentru tine şi am inimă mare Şi plină de amorul celor ce me iubesc Şi când mă văd, şi glasu-mî aud, întineresc.Îmi pare, că şi-acuma trăesc în acea vreme,Când bora bătăliei sunând aerul geme ;Când tu cu cl&beţaril cu sufletele mari Dedeţî în foc ruşine! duşmanii seculari,Si lumea ’n opinci rupte vedea giganţi eroi;ÉÜ, stând în préjma vostră, privlam rîcj.end la v o i ; S dam c’a vóstre arme le portă Dumne^u Să faceţi gintea mare şi splendid cuibul séü . . . în locul, unde Deul şi Alab se loviră,Aşa-mi plăcea în doine să ’nnalţe a mea liră Bravurile celora cinstiţi cu raue grele,Eăcendu-le balsame din lacrimile mele,Si o, ce bucurie sîmţlam atunci în mine,Öánd se sculau din morte luând armele ’n mâne Si Iar plecând sub stégül, ce ’n luptă îi recbiamă ! „La foc grăbiţi fii, Iară ? tţiceam; ei «|'ceau : „Mamă! Ne ducem veseli, oă-unde cu noi e gândul tău Acolo e norocnl şi ’n ceasul cel mal greu !De-ar fi acele timpuri de nou să se rentóme Ca lumea inimică îu fund să o restórne,Eü singură aşi prinde din nori fulgeru ’n mână în inelul duşmăniei s’arune mérte păgână;Să-mi fac cuibul mai mare, să-l ţes cu flori de fragi, Să fiü tot mal Iubită la păunaşi-ml dragi!“

Aşa vorbi Amazona unul Fet-f'rumos viteaz Care ’n braţe legănându-o o sărută în obraz.

169

Pe atunci corul maestru din a silvei lăutari Le ’ntona ’n fraude poeme de şolinaniî legendari Şi de nimfe ideale, ce trăiesc încă ’n poveste Rămasă din visul dulce a lume! ce nu mai este.Se părea, că ’n fericire se aveută peste nori Cuibul dinei, tesut mândru din „foi ver^i şi albe flori Si cu fire de păingiu“ atérnat de orizon,Öa nu cumva să s’atingă de al lume! trist bison . .

J70

Blftstémul trădatului.„Cine me ’nveţă-a Iubi N’aibă Ioc unde muri.“

Tublamu-te fiinţă mal mult ca-a mea vieţă,*Un sclav eram cu cliinu-ml se ’noânt sufletul teu. Credeamu-ţi jurământul şi prin a vieţei ceţă Trăiam, gândind că lumea întregă-I eliseü.

Dar tu erai perfidă, păgân sufletu ’n tine,Ca şerpele inima-mi de morte o al muşcat . . . Clădişi pe fericirea-mî un munte de ruine Pe cari plâng cjî şi nópte cu peptul sângerat.

Me mir cum n’avuşî milă de juna mea fiinţă De ’n cele mal dragi ore vruşî să mé ’ngropí de viü. Să sciü că trăiesc încă remase-mî suferinţă Etern să me muncescă pe tristu-mî căpătiu.

Ci dacă este ’n ceruri dreptate nu se pote Să tréca fără plată un fapt aşa barbar.S’ajungI ani de poveste tîrîndir te pe cote Purtând în sinu-tl focul ce arde în tartar.

Să-ţi pară că de-asupra-ţî tot fulgeră tresnesce Şi-ţi cade pe cap cerul cu-o nópte de urgii.Să eretj.1 că sub picioru-ţl pământul se clătesce Să fugi caşi nebunul, de spaime prin pustii.

Să plângi, dar să n’al lacrimi ; să ceri stăruind milă, Şi glasu-ţl ca ’n pustie se példa ne-audit Să fii monstru pe lume, chiar sorţii să fii silă.Iar chipul meü în sânge să-l vedî necontenit.

171

Acest flagel al sorţii să ’ncete num’atunce Când eö me voiö reutorce la tine lăcrimând Luâudn-te pe braţe voiü. cţîce : „Anger dulce! Yenii să Iubesc Iară la sinul teu plăpând!'“

Epistolă.— La o madamă. —

©ţmabilă femee ! Să dee Dumnecjeű,v S ă te-afle aste ordini aşa cura doresc efl !D’aşI sei, c’asta dorinţă întogmal s’a ’mpliui,Cu jumătate viâţă mal tiner doar’ aşi ii.Mal mare ’ndestulire eü un simţ pe pamént Ca-atunel, când se ’mpliuesce o rugă, un dor sfînt. Dar’ mărturisesc sincer, că nu-mi place să-ţi seriü, Vöcjénd din depărtare cum ochi-ţl versă riü De lacrimi, totdeuna, la rarile-mî scrisori;Eü nu sciü, plac«-ţl tare deşi nu-s’ scrise ’n flori, Ori jelea te apucă, că anii vin şi trec Si eü, strein, în lupte viâţa ml-o petrec,(jronit, ca pelicanul, de venturl prin pustii . . . Când asta-ţf~iPdurerea, ab, trebue să scil,Că eü cu a mea sorté de mic m’am împăcat Şi ţîri, că tóte-s’ bune aşa cum mi-le-a dat . . . Naintea eî cu stimă închin genunchiul meü Că ’n lume ea-I reginte, ca ’n ceruri Dumnedeü !E drept, c.ă-ades e omul de sorté crud atins,Dar’ leaeu-î lângă sine avénd isvor de plâns.Apoi vicléna lume, p’un biet de rele tuns în ochi compătimesce şi-l rîde în ascuns,Căci firea omenescă a fost, e şi va fi Puţin cam pădurâţă, ori cât s’a polei.Cu asta sunt la cale. Me mir înse când (Jiuî,Că eü nu sunt prea sincer şi tac multe d’a ic l!0 pasere pribeagă dacă-al vecjut zăcend Cu ar ipi le rupte, cu peptul sângerând,Şi totuşi, câte-odată, cântând voios şi ea,Eu dă-te, dă, pe gânduri.. . şi-î sei viâţa mea . ..

173

Natura mult mi dragă: o stéuá când zăresc Vorbind d’amor cu-o flore din plaiul pitoresc ; Când cântă filomela pin verdele tufiş,Gândacii si greluşiî colindă seceriş,Simţesc o veselie şi-mi mişc harfa şi eü,Deşi soiü, că pismaşiî se rîd de cântul meü.Dar cânt, să le fac voie până sunt vil, că morţi S’or bucura ou mine, l ’un loc, d’aueleşi sorţi . . . Acum e séia. Somnul me plâcă, ostenit De (Jiuă, pe când gându-mî la tine e răpit. . .Te rog, nu-mi mai da vină d’acnm, că sunt tăcut, Mé vatemă-asuprirea, când fac ce-I de putut.Mai multe d’o-cam dată eü nu pot releva.La timpul seü îmi spune dâcă-am uitat ceva Si până-atuncî primesce a mele salutări:S’aîbi partea cea mai bună de bine-cuventărl!

174

Păun Codiş.— Baladă. —

I.

ty ó r a só re le sfin ţa ,»Mama bună ’n pat zăcea,

La dulcele-î bă căutând Şi din gură cuvântând :— „Păun, dulce pruncul meii Aşa me simţesc de reă,Cât până mâne i.şor Se póte ’ntempla să mor. Vină dă-mî o sărutare Să-ţî dau. bineouventare,Şi murind cu dorul teu Te ’ncredinţl lui Dumnezeii. Deosebit am a-ţî spune :Nu Iubi până-î îi june Fete mândre din câmpii Că te bagă ’n primeşdiî.■* Păun Codiş asculta,Şnşcăîa şi lăcrima Că jelia pe maică-sa Cum se luptă cu mórtea. Iară după-ce muri Păun tóté pregăti ;O ’ngropă cu şepte popi Lângă-o cruce între plopi, Ca s’o plângă frunzele Când suflă vânturile.

H .

Păun Codiş supărat Plânge ’n margine de sat :

175

„Dómne ! Unde să mg duc ?Că sunt singur caşi-un euo. Domne ! Ce să me mai fac ? Că-s ca lipsa de serac,Nici n’am neamuri, nici n’aro bani Numai grije şi duşmani.M’aşî băga păstor la oi Dar nu sciü tjice ’n cimpoi ; M’aşi duce la lucru ’n câmp Dar de gânduri nu am tîmp ; Mi-asî face ’n codri moşie Dar sunt slab de haiducie.Me voiü duce dar ostaş Să me lac păcii viăsmas “

III.Jos pe Criş in cel oraş,Păun Codiş e ostaş ;Legă armele la bigii Şi rogă pe Dumnecjeu Să trmită bătălie Ca să-şi facă vitejie.Dorul seü se şi ’mplini Că ’ndată veste vini Să se gate totî de loc C’au să plece mâne ’n foc.

I Y .

Când (jorile se crepa Şi lupta se începea Cu o tabéra de turci Ce tragea creştini în furci Păun p’unde străbătea Pre turci morţi îl grâmadia. Câţi de morte aii scăpat La fuga s’o ’ncarăbat, -— Pâna-a casă, ’n Ţerigrad,C’or veduit că forte scad.Păun Codiş, cel fecior,Ii urina şi ’n ţera lor ;De cale fiind călcat Şi flămând şi însetat,

176

El se trase ’ntr’un chioşc, Doară turcii nu-l cunosc, însă turcii gospodari Se ’nholbaü cu ochii mari Şi pe faîoşul fecior Véd oă nu-I de legea lor.Indata se sfătuia Eată mândră trimitea Să ’ndrăgâscă pre Păun Să-l adape cu vin bun.Dar fata, cum îl vet}u Cu géua semn îl dedu,Sa nu ’nghiţă strop din vin Că-î mestecat cu venin,Păun bine pricepea Vinul vesel mi-1 primîa Şi la gură şi-l ducea înse nici un strop nu bea Ci pe haine mi-1 vărsa,Apoi fata sărutaŞi din graiü îmi cuvânta :„Turcilor, năucilor !Nu vă bucuraţi că mor;De mor at}l, să sciţi că mâne Si pe draci ínviü cu mine. iiine-aţi face să-mi daţi pace Să-mi petrec cum mie-mi place, Să duc veste pe la noi Că nu-sü pretenî caşi v o i!4 Când acestea le < îvea Şi fata cu el ducea ;Hanul sta şi se bocea .. .

V.Când era la met} de nópte S’adunară turcii glóte La chioşc şi bat în porte :— „Hanule ! Grrăbesce forte, Deschide uşile tóté,Că ai să ne dal socóte !

177

Să prindem creştinul câne Ce a luat conac la tine Şi are să plece mâne, î l cere başa la sine !“Hanul din uşe le <|iee :— „Creştinul na este-aice !Nu cred că-î suflet curat Că-a perit ne observat,Inima mi-o sdruncinat. Fraţilor în Mahomed !Eu sciü bine şi ve cred Că aveţi crâncen firman,— Doară chiar dela Sultan - Pe creştin ori viu, ori mort, Să-L duceţi la başa ’n cort : Aideţi fraţi, Iute să blem, Doară ’n cale-1 ajungem Să-mi Iau fata dela elSi să-l duceţi la ’mblăcel.“

VI.Pe drum turci alâigă ’n vrav, în urma lor nor de prav Cătră cer se ridica Şi vésduhu ’ntuneca.Când la Dunăre ajung Le ^ice vizirul Thung: „Fraţilor, al'dem napol,Că norocul nu-I cu noi.Pe apă-I negură grea Nu vedem nimic pe ea.Mergem toţi c'un gând aşa Să-î povestim lui başa,Că cânele de cr> ştiu Sub cetatea de Vidin,Când pre noi (ă ne-a zărit El în apă a sărit Si l ’am vecjut cu ochii ikortu în unda Dunării Când aşa se sfätuiaü Şi de cale se gătaă

12

17 8

Pe Dunăre s’audia Glas creştin ce resuna : „Turcilor, năucilor !Fiţi a mamei dracilor !Ye-am tuns bine şi ve-am ras Şi nehódelor ve las ! —-Iar mé duc în ţâra mea

Caşi care ’n ţâră vostă Nu cred alta să li fostă.“ Vizirul se turbura Limba ’n gură şi-o muşca ; Blastemând el se ducea Şi lui başa povestla:Că cânele de creştin S’o ’nnecat lângă Vidin Şi ’n apă pe fund înnotă,N’a putut de-fel să-l scotă. Başa tare mânios Scote paloşul tăios Şi răcuesce: „Ce ve-am spus N’aţî făcut. Nu mi-aţl adus Creştinul în cortul meü Mort ori viü, să-l ved şi eu, Acest lucru réü şi prost Mi-1 plătiţi cu capul vost.“ Când (Jiua că se tăcea Treizeci de turci morţi zăcea; Cine vedea, toţi 4 'oea :Turcii şeiu face legea 1

Când Păun şi cu fata In luntre, trecea apa, Fata-şl lasă peru ’n vént Şi cântă un dulce cânt:

„Voinice viteaz Dulce la obraz!Cât vel fi în lume Cu frumosu-ţi nume

mândră stea . . . .

VII

179

Bunul D<jeü Fie scutul teü !Că-cl aî mântuit Din cuibul urît Fată de creştin Curată la sin.Locul meü r,atal E mândrul Ardeal Unde-avtil odată O mamă şi-un tată Şi trăiam în bine Cinstind pe orî-cine Da ’ntr’o cu sőre Di de serbătdre Turcii că-mî intrară Fără veste 'n ţâră,Pe părinţii mei Şi pe mulţi cu ei Măre I omorîră,Averea răpiră.Pe mine din sat Cu ei m’aü luat Si la han ps bani i í ’aü dat, a<jl doi ani.“

Fata trist plângea, Păun o jeli a La sîn o strîngea Şi o mângăea ;

„Nu mal plânge scumpa mea Că me dâre inima !Fii voiosă, că-ci acum A scăpat din negrul drum Şi ’n pace suntem la mal ; D’aici mergem prin A rdeal!“

VIII.Păun Codiş cu fata Tot Ardealul mi-1 umbla,Dar nime nu l cunoscea Şi-amăriţi munţii trecea

12*

1 8 0

în ţerile românesc!Cunoscute din poveşti.Pe un deal, l’o mănăstire,Ce sta ’n vechia sa mărire, Amândoi s’opresc în loc Şi se rogă cu mult foc Ca să-I scape Dumnezeu De necasurî şi de reü Iară cuviósa fată Cu inimă mult curată Se ’nchină călugăriţă La a malcelor stăriţă.Păun o sărută dulce Şi în ţera sa se duce Lăcrimând şi cuvântând:„Fată sfîntă ! Anger blând “ Rogă-te lui Dumnezeu Şi pentru sufletul meü,Să-mi întindă darul seü,Că la nime nu fac reü.Grlasul teu e glas curat Si póte fi ascultat!“

IX.în a codrilor desiş Sede ’ngândurat Codiş : í ’ace-s’a plugar pe sate Saü ostaş iară ’n cetate.Dar află totuşi mai bine Cu armele ce-s la sine Să se dea la hăiducie In a codrilor pustie,De păstor la căpriori Să dórma ’n culcuş de flori, în scurt timp, pe vreme bună, Şeseijecî voídící adună Cari în bine şi în reü Toţi urmeza sfatul seü.

X.Câţi bocotani sunt în ţâră De gróza eraü să pára,

Că-î scormonesc nóptea smel Ce dac bani mulţi dela el,Şi le dejmesc turmile Si ’n codri-şt perd urmile,Îară omenii seracl Aveaü bani, mâncau colaci,Si se rogă ’n biserici Lentru-a codrilor volnici,Să-t ferâscă Dumnedeu.Jje pacoste şi de m l.Ci vânturi rele-au suflat Veşti straşnice la ’mperat,Ce l'o ’ntristat peste modru Că-î Păun hăldnc în codru, Face păgubi nemeşiel Si dă milă sărăciei, âi craiul dădu porunci La ostaşii cel mal prunci Două sute şi cincideci Cu-arme bune de la greci Să pornescă pe gârlunl La vânatul de păuni.

XI.Pe sub póla codrilor E bătae şi omor Mulţi ostaşi a craiului Cu şoimaniî codrului Se măsură în puteri,Făcend morţii dulci plăceri. Dar ce să vedî ? în scurt tîmp Toţi ostaşi-su morţi pe câmp ; Iar câta volnicilor Cântă ’n verful codrilor : „Cralule 1 Al bunătate Lasă placul d’a te bate Cu copil codrilor C’aü pe draci în ajutor !“

XII.Sus la craiul veste vine.Că bătaea n’a curs bine ;

182

Ostaşii zac pe hotar . , .Craiul suspină amar Si clocesce negru gând,Óum va ’ncepe altul rend Să dee mormântului Pre Păun şi soţii lui.Deci împlu ţera de veste Că un lefi la curte este,Şi celui ce-a sta cu el Fără armă în rgsbel î i dă fata de soţie Si-o parte din avuţie.

XIII.La curtea mare crăiâscă Yine-o lume boerâscă Din vitejii cei mai mari,Câţi pedestri, câţi călări Toţi cu-un cuget toţi c’un dor Să-şi probeze braţul lor Cu puterea unui leu Crunt, puternic, ca şi-nn sraeü. Pentru fată dragostosă Si averea-I mult frumosă Mulţi copii, fără noroc,Sar în apă, sar în foc.Mulţi cu leul se luptară De morte puţini scăpară Dar şi câţi aü mal scăpat Fórte trişti s’aă depărtat.

XIV.într’o (ji, de diminâţă Când <}orile cu dulcâţă Se uitau la codrul verde Unde Păun Codiş şede,Legănat în gânduri multe Chiamă soţii să-l asculte Ei în joru-I se adună Şi-l ascult cu voie bună : „Dragilor, ortacilor !

183

M'a cuprins un mare dor Să nie cobor la câmpie Ca să fac o vitejie.. . .Sus, la curtea cea crăiescă Unde-Î lume boerâscă.Doară şi voi sciţî de veste Că la curte, mare, este Fată mândră caşi-o flore Ce n’are sémSn sub sóre,Şi cu focul ochilor.Mancă feţii codrilor,Cu farmecul graiului Mâncă feţii plaiului.Si vestea aşa s’a dat 0ă acela l-a fi bărbat Si părtaş la avuţie Óare-a face vitejie Să probeze braţul seü Cu puterea unul leű,

Şi l’a ’nvinge Fără sânge . . .

Mg duc dară fraţilor,Să arât boerilor,Că şi-un om cu nume mic încă póte fi volnic.Nn mg duc ca să rgmân Ci tot mal mândru să vin, Că n’am lipsă de soţie Nici de multă avuţie, îmi mal place tralu ’n codru După vreme şi cu modru, Că-cl în codri pe potică Deşi ved că fruncja pica

Nu port frică De nimica.

XV.Când s’arată d.orile Şi sărută florile răserl triste cântă ’n vale Şi împlu codrul de jale

184

Că voinicul de Codiş Iese-afară din desiş Si se duoe peste plaiü Sorind dulce ’n al seu graiu:

„Nu plânge potică Că frun<jile-ţi pică, Că-cl la prima-veră Vei fi verde Iară Şi ’n frumosa-ţl polă Când cjoril se scólá Paseri vor se cânte IDileleţI sg ’ncânte.Iar eü, care ’n lume Fac jalnice urme Nu sciü ajung Iară Mândra primă-vâră Dar dac’a mea sórte Mi-ar aduce morte, Atunci, pentru mine, Fă atâta bine : în verdea ta polă, Când <joril se seóla,Mii de păsărele Si fluturi cu ele Să să mi-se strîngă Şi-o dd să mă plângă. Iar de-mi va fi bine Să mal viu la tine Mai dă-mî loc de casă în frund.a ta desă.Iar voi fraţi de cruce, Ve rog cu grâiu dulce, Cât voiti fi departe Să nu luaţi parte La fapte urîte De mine oprite.De nu vin în grabă Voi umblaţi în trebă Şi câştigaţi soire

188

De-a mea vieţuire.Si de-a ű sä fie Să cad în robie Atunci mişcaţi tote Să mg puteţi scóte,Ca d’oiü peri eu Şi de voi e reü !“

Trişti ortacii asculta Si cu lacrimi cuvânta :„Nu te lase Dumnefieü,La primejdii şi la reü;Noi cu sufletul curat Vom urma fraţgscul sfat 1“

XVISus la curtea cea craiésca Este fii sgrbatorésca.Mulţi boerl din cel de frunte Rîd pre un copil de munte Ce cerea, craiul să-şi dea Ínvoíéla ca sg stea Cu cel leü la bătălie Ca puterea să î-o scie.Toţi boeril mi-1 rîdea,Craiul voie nu-I făcea,Şi-I fiicea ; „Măi, cenuşer,Nu-ţî da aer de boer Că-cl cum vedl leul, de loc Te topesel ca céra ’n foc , . .

Atunci fata craiului,Mândră flóre-a plaiului,La férésig se ivesce Şi din graiü aşa vorbesce :„Nu vedeţi copilul mic C’ar putea fi un volnic Ce trăiesce pe potică Ţînend totă ţera ’n frică? . . . . Las’ să ’nvingă el pe leu Să mi-1 fac- drăguţul meu !“ Păun Codiş înţelege De ce craiul îi dă lege Să se lupte cu leul ;

Păun luptă ca smăul Si pe leü însg-1 învinge i ’ără ca să facă sânge.Câţi boeri fură de faţă Nu mai sucea pe raustâţă Si pe eóda ochiului trivlau fini codrului.Care craiului grăiesce: „Domnul m eii! Acum primesce Mulţămită de la mine Că-mi făcuşi atâta bine Să mgsur cu braţul meu Ce-î puterea unui leu.Dar pentru-a mea vitejie Nimic nu-mi trebue mie ;Deci te rog lasă-me ’n pace Să mg duc pe unde-mi place.“

Atunci fata craiului,Mândră fică a plaiului, ţ)îce lin tatălui seu:„Tată, tată, scumpul meu! Acesta-I Păun Codiş Din a codrilor desiş.D ’aicî tată, nu-1 lăsa,Că eü sunt soţia saIar de merge, atunci şi euMerg cu el, că-I soţul meü.“

XVII.Lina, fiica plaiului,Dalba flore-a raiului,Iese-afară din chilie în curte şi cu mândrie Cătră Păun aşa dice :„Ce voesci să faci voinice? Nu-ţî vrea inima se scie Că eü sunt a ta soţie ?Şi o parte din domnie A l cu mine avuţie ?

187

Chiar să sem că nu ţi-s dragă Te urmez în lumea ’ntregă,Că d’aşl avea ori cât bine Nu pot trăi fătä tine.“

Păun Codiş răspundea !„Fată mândră, draga mea !Tu eşti mare, eu sunt mic,Tu al mult, eu n’am nimic,Tu eşti domnă pe câmpii,Eü rob codrilor pustii,Nu putem să ne Iubim,Mal paţîn să ne ’nsoţim.“

Atunci mândra plaiului Tot farmecul graiului Şi-l adună şi vorbesce Pre Păun mi-1 dobândesce,De o duce pe coline Unde-s juni cu minţi bătrâne.

XVIIIColo ’n fundul' codrilor Plânge dorea dorilor Şi (jieea cătră Păun :„Dragul meű, bărbate bun ! De-ce nu ţi-s drăgostosă ? Doară nu-s destul frumosă? Dacă merg pe nópte lină,Nu te văd o săptămână;Şi când mergi pe (jiua dragă Nu te văd o lună ’ntrâgă.Ori ce (j.'0! tu nu vorbescl, Inima mi-o vesteqjescl.O, te rog cu Dumnedeă,Pune mâna ’n sinul meu,Vetji cum bate inima,Că-I aprópe mórtea mea ! Scump bărbate, să nu mor, Impiinesce al meü dor,Şi decumva me Iubesc!Trebue să-l implinescl:Spune tu la Iubita în ce stă puterea ta?

18 8

Să mg rog lui Dumnezeii Să ţi-o ţînă tot mereü.“ Păun Codiş îşi punea Mâna pe inima sa La nevastă ’n ochi privia Şi cn lacrime-î (jicea .• „Lină. Lină draga mea! Domne, mare-î vorba ta ; Ori ce-ai cere şi ce-ţi place Ţi-aş aduce şi ţi-aş face Dar cu asta ce mi-o ceri îmi faci grosnice dureri.. . Dar să nu mă osândescl Voi face tot ce doresc!,Ca să sciî, că te iubesc Din suflet, cu foc ceresc. Puterile mele sunt într’un fir de per cărunt Ce ’n drépta după ureche Stă singur, fără păreche.“

XIX.Dela curtea cea domnâscă Vine poşta ’mperătâscă Că craiü Roşu e pe morte Şi la el doresce forte Pe Lina şi pre Păun Să le dee un sfat bun Si o binecuvântare éi domnia lui cea mare. Păun Codiş si Lina Se ’ntrista şi suspina;Si nu lasă-un ceas să treră Ci de loc în cale plâcă Când la curte ajungea Craiul Roşu se făcea Că aşa de reu l-ar :fi Cât nu póte nici vorbi.

XX.Sus în curtea craiului Din mijlocul plaiului,

189

Cine-va trage pe mórte Că-î lumină peste nópte Păun Codiş şi Lina Priveghia cu lumina.Când Păun se odihnea Ostănit de cale grea Craiul capul rădica Şi (Jîcea cătră Lina :„ — Lina, drag sufletul meü, Mor, că-mî este forte greu. L ed avere şi domnie O las luî Păun şi ţie. însă până ce sunt viu Aşi dori tare să scifi Că Păun are puteri Să păzdscă-aceste ţe iî?Şi ’n ce stă puterea sa, întrâbă-l tu, fiica mea,Apoi îmi spune şi mie.Ca să mor cu bucurie !“

Lina tare suspina Şi din graifi cjdcea aşa: „Tată, tată, bunul meu! Dacă nu te-aş Iubi eu Nn ţl-aş împlini ce ceri;Dar să-ţi uşor din dureri JEü mg umilesc şi-ţi spun,Că puterea lui PăunStă într’un fir de păr căruntForte fin, forte mărunt,Şi ’n drăptă după ureche Stă singur fără păreohe.“

Craiul atunce (Jicea : „Mergi, culoă-te fiica mea,Că şi eü me sîmt mal bine Si-aşi durmi, lăsat pe mine !

xxr.Lina ’n pat se odihnesce Şi nici că se nădeesce

190

Că craiu Roşu se scula Şi ’n pripălă-şl aduna Pe argaţii cei mal reî Şi merg la bărbatul el.Păun Codiş lin dormia,Craiü Roşu îute-I smulgea Firul cel cărunt de pér Si pe el mi-1 strînge ’n fer ; Şi ’n podrum întunecos Mi-I rătăză capul jos ;Apoi îl sapă mormént Si-1 îngropa sub păment.

XXII.Când se vărsă dalbii cjorî Lina plină de fiori Se deşteptă dîntr’un vis Si alărgă tot în plâns . .. áa văcjă bărbatul şeii,Nu l-a că<jut ceva reü . . .Ea în tot locul mi-1 cărcă Dar în urmă-I nu mal calcă- Lina cu amar plângea Şi strigându-1 îl părea Că aude un glas sfînt Răsunând de sub păment: „„Lină, Lină, draga mea,Rău mé dóré inima,Că pentru credinţa ta Eu mî-am perdut viăţa!. .. Spune tu tătâne-tău Că“î cer bine pentru reti Iară tu Iubita mea Trăle8ce cum vel putea 1“ Lina rău se spăria,Lina Iute ’nnebunia. . . Curtea ’n vaet deştepta Şi din gură cuventa :„„Taică pentru Dumnezeu, Ce-al făcut cu soţul meű ? . . . Decumva de pe păment L ’al trimis la domnul sfînt,

191

Fii şi cu mine crudei Şi me trimite la el !“ . . .

Din podrum din cel mormânt Tot răsună glasul sfîn t;„Craiă Roşu! Scump socrul meü! Iţi cer bine pentru refl . . .Iar tu Lină, draga mea, Trăîesce cum vel putea! . .

XXIII.Păun sub gliile reci Dórme somnul cel de veciA

In podrumul craiului,In mijlocul plaiului Unde flórea ralului Veştecjesce ’n jelea lui.Ortacii lui Păun Ies Din codri şi merg pe şes,Şi-l tot caütä şi-l tot cârcă Dar în urmă-I nu mal calcă . . .

Vestea umblă pe câmpii Că-a rămas codri?' pustii Şi de mierle şi de cuci Dar mal tare de ha idu ci...Căci frumósa plaiului Ou farmecul graiului.Şi cu focul ochilor Stinse viăţa tuturor, însă şi astăzi d’atuncl,Când dă frunza verde ’n lunci Şi Păun învie iară,Că vin păsările ’n ţâră Şi din (Jorî până în sără — într’o <|î alăsă ’n vără —*Jos în póla codrilor în versatul porilor Prin copaci, lângă isvor Hi-1 cântă frumos în cor :Că ’n lume cât a stătut La nime rău n’a făcut!

192

Mai nainte si acum

M al nainte când şi mintea îmi era mal sburătore ® Şi din nopţile întinse îmi facea tjile cu sőre

Aveam tot tabloul vieţii într’o vie ’nchipuire •.Plin de flori, de bucurie, de’ncântărî şi fericire.P ’a mea liră jucau cânturi ce lungesc dulcea vieţă Legănată ’n visuri suave sub eter fără de eâţă.

A<Ji când mintea-mi e matură, a mea scumpă iiuaie..A murit pe glia rece a lume! de mîserie;,„..

wUe ’n idei mi-a lucit ailrT^rT'reâTTparS^agură, "inim ile mari crezute — larve bîde în natură"'.". .

Dute-acum Musa mea ’n lume, — ţi-al făcut fatalul veac.;, Eu in b'iî'tlini rădic şatră,' îmi beü lira si-apol — taci

0 “c r :E ? D E 3 i 2 s r s " c r i - i .

Prefaţă . . • pag-M o tto ...........................

Pocsii.Rugăciunea . . . „Fericire . . . . „Moşneagul . . . *Oftare . . . . . .Intre cruci . . . „Nu mai cântă . . „Mărturisirea . . *Lopătare . . . . . .Aşa stăm . . . „Dóue stele . . . „Cortulü téü . . „Pe sub ulmii . . „Cărarea cea vecină „ Télül meü . . . „Idiotul . . • • •>Suferinţă . . • »V este .................... .....Lament . . . . „Scrisórea . . . „Vântul suflă . . „Revedere . • . *Plângere . . . . »Timpul dulce . . „Spiritul Carpaţilor „ Te duseşi . . . „Părere . . . . *îngrijitul . . „în zădar . . . • «E l i s a .........................

3 ; Căpcânil . . . . n 424 < Luntrea . . . . « 43

<; Suspine . . . . n 44c Glas din munţi n 45

5 c N i ţ a ................... „ 466 < Chiriaşul n 487 ? Când aş fi . . . n 508 i Fericit . . . . n 519 < Pe colina r 52

11 * ResăiI lună . . 5312 i De voim . . . . n 5413 < Ostaşul . . . n 5514 \ Catiţă.................... „ 5615 ; Cântec . . . . n 5716 f Lumea raiü , n 5817 < Lângă cruce n 5918 < Frunzuliţă . „ 6020 Í Odată încă . n 6 L21 \ S’au lăţît . . . r 6223 î Bela dela Zimbru . n 6324 i D oin ă .................... n 6425 î Numeulta . . n 6526 { M’a cuprins . . n 6627 5 Căinţa junelui betrân » 6728 \ Nu voiü uita . » 6829 < Fraţilor mei n 6930 '> Ml-ar plăcâ n 713i ; Turturică „ 7234 1 înşelata . . . . n 7335 < Drăguţă . . . . n 7436 î Pe islazul . . „ 7537 : Amintire . . . . n 7638 1 Copiliţă . . . . 15 77

194

Cănd luna . . pag 78 < Rivalii . . . pag 124Lasă dragă . • W 80 \ Rătăcită în pădure n 129Soim Soiman ' r 81 1 Şed la umbră . » 132Âdio . Vl 83 \ Am xubit’o . . . n 133Rgspuns . . . • « 85 Un dor . . . . »1 134As vré să uit . ' » 86 Robul vieţii . . 135Femee • » 87 La Roza . . . . « 136Maică . . . . 88 ^ Visul Minei . . . n 137Grădina . . - • 89 O lacrimă . . . V 139Desamăgire . • « 90 Cântecul voinicului n 140Păserică caută » « 91 Foişore . . . . ti 142Un vis . . ♦ « 92 Mândră . . . . n 143Capela . . . • n 93 E U e î ..................... n 144Câtă frnndă • .1 96 Sub aripa n 145Rîul plânge • n 97 Banditul . . . . n 146Regina . . . n 98 Căpitanii . . 148Pe. Dumbrava . 100 Cerşitorul bun . n 154Stéua mea . . • V 101 M a r ş .................... w 157Yiad si Vidra . • » 102 Gemenii sermanl . « 159Leacul ' n 106 Suvenir dela Biharea 161Resbel . . • n 107 Re uas bun dela ţdră 163Vulturii cruce! * n 111 Hora păstorului . V) 164Anostolul pierdut 115 Amazona r> 167Infidela 117 Blăstemuhi tiădatuluî 170Ea si el . . • » 119 Epistolă . . . . n 172Fi do ! . . . . 121 Păun Codiş . . • j» 174Nóptea de iérná • t) 122 Mal nainte şi acum n 192

E r o r i cL@ tip a -riia :

Pag. 21. ştrofa 3. şirul 3. în loc de : al seü-cetesce : al tău etc.1» 11. . 4. . 3. . „ „ : voi— ,, : cu etc.

„ „ : ? —vor fi : (două puncte)M 31 )) 25. „n 32. „ 2- „ 22. „ „ ,, : noiţî—cetesce : noişî etc.î» 54. „ n 4- „ „ „ : lumii — „ : luncii etc

55. .tim dor etc.

2 „ 2. „ „ „ : de dor — ,, : d’un in-

pag. 73. ştrofa 3. ., 4. „ „ : doar mi-a fi cetesce :doar mî-a fi mal etc.pag. 75 strofa 3 după şirul 2. urméza textul aeesta: Să-şi ştîngă durerea’n vin.pag. 81..........................şirul 10. în loc de : gheţată, cetesce :’nglieţată etc.pag. 108..........................„ 29. cetesce : Să nu crédá frate’nfrate etc.pag. 111..........................„ 2 1 . „ : Şi creştinele fiinţece-sü de etc.pag. 115 strofa 5. şirul 1. în loc de : se păra—cetesce: se părea etc.