Vis de dor

O poezie de Tibi Bellak

Care visa mereu despre Reşiţa

Înainte de a mă culcaDe mulţi ani la D-zeu mă rog:

Oh, lasă-mă în vis la noapte să fiuUnde odată fericit am fost !

Atunci îmi închid ochii,şi dintr-o dată sunt acolo

privesc de pe Dealu Crucii“ vechea mea Reşiţa”....

De pe povârnişul pădurii de cireşiPlutesc apoi la vale...

Văd în faţa mea Gara de la TriajCa pe vremuri vechi...

Ca argintul străluceşte acumÎn faţa mea

Frunzişul înaltilor plopi:

păşesc atunci de-alungul căii ferate în albul praf al drumului.

Văd cum se-nvârte roata morii,

rezervorul gazometrului,

stadionul “Muncitori”De pe lângă Bârzava.

Pe o pantă îndepărtătă se şerpuieşteCa o bandă ondulată

La deal în sus drumul către LupacPrintre dealurile înverzite.

Cu turmele de oi în verdele îmbelşugat,poiana pare pătată,

de parcă “Dealu Clocotici”ar fi acoperit cu iarbă din zăpadă .

Acum văd clar în fata meaStâncoasa “Vale a Domanului”

Copacul de fag, “Izvorul rece”,Acolo am fost de mii de ori...

Creat ca de mână de uriaşDin vale iese in relief

« Golul « care-şi împinge coama

Către « Driglovăţ »

Apoi plec cu trenu´de ştrand în direcţia «Budinic »

De pe Ştolln de-alungul BârzăviiCâtre « Podul Stavila »....

“Lend”-ul şi în fată“Dealu´Halaripu”;

În fata mea dansează în colbPe bani, câte-un pitic gol...

Trei ţevi duc la vale,Acolo este “Ranchina”Izvor de putere pentru

Toate roţile din vechea Reşita.

După sosirea mea la “ştrand”,urc pe marginea pădurii

În sus către“Poiana Târnovei”...

Cât mă simt de minunat:Sunt tânăr, bucuros şi puternic,

miros parfumul moliziilordin “Parcul Iosefini”.

“Dealu´ Coleaşă” şi cimitirul,

“Globul Pământului” e aici,

“Balta Broaştelor”,

“Dealu´ Cruciişi casa părintească sunt pe aproape.

Acolo îngenunchiezşi-i mulţumesc Domnului nostru

apoi însă sună deja deşteptătoru – Iar mie -mi... place asa de mult sa visez

Urc plin de umilinţă Iarăşi sus in deal Înă o privire la Reşiţa Păzeşte inimă, păzeşte...

Concluzie.şi după moarte îmi doresc

Ca santinelă in cale

să stau, să văd Bîrzava mea curgînd mereu în vale....

În memoria lui Tibi Bellak (născut 1919 în Resita, dec. 1978 în Witten - NRW), şi dragostei lui irepresibile pentru oraşul său natal - Resita.

Poemul a fost scris la inceputul anilor `60, adica, cu cel puţin 20 de ani după ce autorul a văzut orasul lui natal pentru ultima dată.

Ultima strofa este scrisa original în limba română.Produs de către Horst Krucso cu textul sus-numitului prieten al tatălui meu şi cu ajutorul deloc neglijabil si participarea exemplară al lui Gerhard Kunz

(imagini şi asistenţă tehnică), şi Babiak Robert (poze). Imaginile vechi au fost furnizate cu amabilitate de către Anton Schulz.

Multe mulţumiri, si lui Mircea Hohoiu pentru muzica - (CD – „Mia sein Reschitzara” – „Noi suntem resiteni”)