Post on 13-Apr-2016
Universitatea de Stat Tiraspol
Facultatea de Geografie
Catedra Psihologie și Pedagogie generală
Tipuri de comportament în comunicareA îndeplinit:studentul grupei 201 Ciubaciuc Andrei
Coordonator:Elena Rusu
Chișinău, 2015
Plan:
1. Noțiuni despre comunicare
2.Tipuri de comportament în comunicare
3. Rolul comportamentului în societate
1. Noțiuni despre comunicare
Relaţiile dintre oameni sunt deosebit de complexe şi importante; ele
reprezintã, de fapt, ţesãtura, canavaua, pe care se aşeazã însãşi viaţa, structura
reuşitelor, miracolelor sau dezastrelor umane. Trãsãturi şi însuşiri, fapte omeneşti
(bune sau rele), priviri şi gesturi - toate pot crea un cod, un model, un stil de
comunicare interumanã.
Comunicarea, înţeleasã în sensul sãu larg, ca act tranzacţional, inevitabil în
situaţii de interacţiune, devine esenţialã, fundamentalã atât pentru viaţa personalã
cât şi pentru cea socialã a individului. Astfel, noţiuni precum „comunicare",
„limbã", „limbaj" sunt polisemice, ele comportând o pluralitate de sensuri. Acest
fapt provine nu numai din complexitatea intrisecã a fiecãrei noţiuni, ci şi din aceea
cã ele constituie obiectul de investigaţie al mai multor discipline ştiinţifice :
lingvistica, psihologia, sociologia, semiotica, cibernetica etc. Aceste discipline
aduc propriile lor perspective de abordare, care nu sunt întotdeauna identice sau
mãcar complementare. Lãmurirea sensului psihologic şi etimologic al acestei
noţiuni se impune, ca o necesitate, mai ales dacã luãm în consideraţie ancorarea lor
într-un sistem de interdisciplinaritate.
Comunicarea ca act, sistem, cod sau mijloc stã la baza organizãrii şi
dezvoltãrii sociale, influenţând raporturile pe orizontalã şi verticalã între oameni -
intervenind chiar în aspiraţiile lor intime, dar şi în cunoaşterea realitãţii. În acest
sens se acceptã de cãtre diverşi specialişti ideea dupã care, capacitatea de a-şi
formula şi transmite gândurile în termeni verbali, este definitorie pentru om. Mai
mult decât orice deprindere ori abilitate, posibilitatea comunicãrii prin limbaj
articulat reprezintã o trãsãturã universal şi specific umanã. Conceptele legate între
ele în vederea desluşirii funcţiilor şi interpretãrilor comunicãrii sunt : limbã,
limbaj, mesaj, activitatea creierului etc. În analiza unitãţii dintre limbã şi gândire
trebuie evidenţiate douã aspecte. Pe de-o parte, limba are ca funcţie principalã
exprimarea gândirii, iar pe de alta, gândirea nu se poate realiza decât în forme
lingvistice. Se impune abordarea conceptului „comunicare" dintr-o largã
perspectivã psihologicã, cu puternice nuanţe sociale. Dezvoltându-se solidar,
gândirea a pornit de la un nivel primitiv, când, confuzã şi greoaie, se asocia unei
limbi nesistematice, pentru a ajunge la stadiul în care poate emite idei şi judecãţi
generale, ajutatã de o limbã tot mai abstractã şi, în acelaşi timp, mai sistematicã.
Întrucât legãtura sine qua non între limbã, gândire şi limbaj nu ne propunem sã fie
dezvoltatã în acest material, sugerãm doar câteva jaloane în abordarea lor, dar toate
noţiunile se vor raporta la cel mai general liant, care este : comunicarea.
Înca din antichitate comunicarea a fost percepută ca element fundamental al
existenței umane. Cuvântul "comunicare" provine din limba latină, communis
înseamnă "a pune de acord", "a fi in legătură cu" sau "a fi in relație", deși termenul
circula în vocabularul anticilor cu sensul de "a împartăși ceva celorlalți”.
Comunicarea există ori de câte ori o entitate socială poate afecta pe alta și modifica
reacțiile acesteia prin transmiterea unei informații nu prin acțiune directă. Cuvântul
comunicare are un sens foarte larg, el cuprinde toate procedeele prin care un spirit
poate afecta un alt spirit. Evident, acesta include nu numai limbajul scris sau
vorbit, ci și muzica, artele vizuale, teatrul, baletul si, in fapt, toate
comportamentele umane.
Eduard O. Wilson considera comunicarea "o acțiune din partea unui
organism care schimba modelul de probabilitate a comportamentului intr-un alt
organism într-o manieră adaptativă".
Orice act comunicațional implică un emițător, un receptor, un mesaj, un canal de
comunicare și un efect asociat comunicării. Comunicarea verbala se folosește de
facilitățile limbajului, ca formă de relaționare specific umană, iar comunicarea
nonverbală se folosește de mișcări faciale, posturale, corporale ce sunt comune în
lumea umană și animală.
Comunicarea reprezintă schimbul de mesaje între cel puțin două persoane,
din care una emite (exprimă) o informație și cealaltă o recepționează (înțelege), cu
condiția ca partenerii să cunoască codul (să cunoască aceeași limbă). Instrumentul
comunicării este limba. Limbajul corpului (mesaje transmise prin tonalitatea
vocii,expresia feței, poziția corpului, gesturi, etc) reprezintă, de asemenea o parte
importantă a comunicării. O bună comunicare presupune combinarea armonioasă a
limbajului verbal (mesaje transmise oral, scris și citit) cu cel nonverbal (exprimat
prin semne, gesturi, desene). Prin comunicare ne exprimăm gândurile,
sentimentele, dorințele, intențiile, experiențele trăite, ptimim și oferim informații.
Din dinamica acestor schimburi, prin învîțare omul se construiește pe sine ca
personalitate.
Capacitatea de a comunica reprezintă o premisă a procesului de construire a
relațiilor și de integrare socială. Jean -Jeacques Rousseau spunea in lucrarea sa
„Discurs asupra originii si fundamentelor inegalitatii dintre oameni”: "Primul
limbaj la omului, limbajul cel mai universal, cel mai energic si singurul de care a
avut nevoie mai inainte de a fi trebuit să convingă niște oameni adunați la un loc
este strigătul. Oamenii au înmulțit inlexiunile vocii, adăugând la acestea gesturile,
care, prin natura lor, sunt mai expresive si al căror sens depinde mai puțin de o
determinare anterioară. Ei exprimă deci obiectele vizibile și
mobile prin gesturi, iar cele care impresionează auzul le exprimă prin sunete
imitative”.Limbajul uman își are deci originea în exprimarea sonoră a emoțiilor ca
formă a comunicării nonverbale.
Imaginea individului nu este cea pe care acesta dorește să o ofere, ci ea va
trebui tot timpul consolidată astfel încât să fie pozitivă Acest lucru depinde de
foarte mulți factori cum ar fi : îmbracamintea, aspectul fizic, timbrul vocii,
elemente care adesea nu au nimic de-a face cu personalitatea reală a persoanei
respective.
Comunicarea deține ponderea cea mai ridicată in cadrul activităților pe care
le desfășoară in mod curent un individ. În fiecare zi suntem judecați de către cei
din jurul nostru după modul cum comunicam sau dupa modul în care dorim să ne
facem înțeleși. În procesul comunicării, ne folosim de limbaj, simbol și semn. Un
cuvânt poate avea mai multe înțelesuri , la fel cum un gest poate avea semnificații
multiple. Mulți oameni consideră procesul comunicării ca fiind un proces simplu,
deoarece la majoritatea persoanelor el decurge ușor. Dacă ne gândim totuși ce
anume reprezintă comunicarea, vom fi surprinși de cât de complex este acest
proces în realitate. Vorbirea folosește buzele, limba, palatul moale, laringele și
plămânii. Scrisul și cititul, ca mijloace de comunicare, presupun coordonarea
vizuo-manuală. Limbajul semnelor/gesturilor utilizează mâna, palma, precum și
întregul corp. Limbajul desenelor implică controlul vizual și manual. Dar aceste
instrumente, în parte, nu sunt suficiente pentru comunicare,cele mai importante
instrumente de care avem nevoie sunt înțelegerea și capacitatea de a învăța.
Comunicarea și limbajul reprezintă lăstarul osăturii psihice prin care se dezvoltă și
se exprimă comportamentul și personalitatea umană. Marcând valențele acestora și
nivelul expectațiilor individului ân sistemul de integrare în comunitate, prin care se
urmărește maximalizarea potențialului socio-cultural. Acest proces începe de la
naștere și evoluează în funcție de moștenirea ereditară, dar mai ales în raport cu
condițiile de mediu, mai mult sau mai puțin favorabile, astfel încât comunicarea și
limbajul introduc note diferențiatoare între diferitele persoane și contribuie la
definirea, în ansamblu, a profilului psihologic al omului. Încă din copilăria
timpurie, achizițiile din acest domeniu constituie pietre de temelie pentru
construcția devenirii umane.
Comunicarea este un ansamblu de acțiuni care au în comun transmiterea de
informații sub forma de mesaje, știri, semne sau gesturi simbolice, texte scrise ș.a.
între două persoane, numite interlocutori, sau mai formal, emițător și receptor.
Termenul de « comunicare » este legat de existența noastră ca oameni, mai apoi ca
societate, fiindcă ființele umane și comunicarea sunt interdependente. Fără
comunicare și limbaj noi ca ființe ce interacționăm și relaționăm în cea mai mare
parte, sau chiar în întregime prin actul comunicări, existența noastră pe pământ ar
fi inutilă. Comunicarea este un proces dinamic, aflat într-o permanentă
transformare. Societatea există datorită comunicării, ea înseamnă comunitate și
este văzută ca un proces care implică participare din partea membrilor unei
societăți. Comunicarea îmbracă forme variate și diverse. Comunicarea dintre
oameni are loc cu ajutorul unui limbaj, sistem de vorbire care folosește un anumit
sistem implicit de formule de comunicare.Vorbirea și limba vorbită sunt elemente
primordiale în comunicare; prin intermediul lor putem transmite mai departe și o
comunicare socială sau emoțională, aceasta decurgând diferențiat, după gradul de
cultură al partenerilor ce iau parte la convorbire.Această transmitere de informații
se produce de obicei într-o formă acustică (vorbirea), dar există și alte forme (sau
purtători de informație) descries mai sus, cum ar fi forma scrisă, cea cu semnale
electrice sau optice ș.a.
În timpul vorbirii comunicarea nu se efectuează numai prin cuvinte, ci și
prin intermediul tonului vocii, al amplitudinii sau localizării respirației, al variației
coloritului epidermei (îndeosebi a celei faciale), al atitudinii noastre ș.a. De
exemplu, pentru înțelegerea unui mesaj, de cele mai multe ori este important și
comportamentul interlocutorilor care poate fi asertiv, agresiv, pasiv etc. Limbajul
este definit ca activitate psihică între oameni prin intermediul limbii, aşa cum
reiese şi din definiţia dată de Rubinstein: ,,Limbajul este limba în acţiune’’.
Limbajul reprezintă axul sistemului psihic uman, făcând posibil fenomenul de
conştiinţă; activitatea limbajului nu se opreşte odată cu întreruperea comunicării cu
alţii, ci se păstrează şi pe parcursul stării de veghe şi chiar în timpul somnului.
Limbajul face posibilă definirea omului, cu toate atributele sale şi contribuie la
crearea unui anumit statut în cadrul societăţii, prezentându-i particularităţile
individuale. Prin limbaj, oamenii au posibilitatea de a coopera în muncă, de a-şi
comunica experienţa de viaţă, de a-şi fixa experienţa social-istorică, de a-şi
organiza ideile şi activitatea, de a se forma ca personalităţi şi de a-şi dezvolta
conştiinţa individuală şi socială, limbajul fiind forma cea mai înaltă de exprimare
şi manifestare individuală a omului. Limbajul conservă experienţa generaţiilor
anterioare, devenind un bun al omenirii şi, în acelaşi timp, modalitate de
cunoaştere şi de relevare a existenţei înconjurătoare. Limbajul, ca fenomen social,
se îmbogăţeşte şi se dezvoltă în permanenţă, atât din punctul de vedere al
exprimării, cât şi al multiplelor influenţe ce acţionează asupra sa .
2.Tipuri de comportament în comunicare
Comportamentul este o activitate observabilă a unui organism, o interacțiune
cu mediul său. Termenul se poate referi la activitate în general (ex: "De când îl
cunosc, X se comportă foarte amabil cu oamenii") sau la o anumită activitate, deci
un caz particular (ex: "Astăzi X s-a comportat neobișnuit când l-am întâlnit pe
stradă"). Termenul a început să fie folosit în psihologie de J.B. Watson și H Pieron,
în paradigma psihologică numită Behaviorism.
În orice comunicare indiviziisau mai bine zis participanții la comunicare (atît
emițătorul cît și receptorul) manifestă un comportament relevant,acordat la
circumstanțele în carese află.
Din ciclul “psihologia de buzunar”, fara pretenții exhaustive, dar cu baza
reala și fondată, într-una dintre numeroasele clasificări în psihologie, există 4 tipuri
de comportament în comunicare: pasiv (non-asertiv), agresiv, pasiv-agresiv,
asertiv.
1. Comportament pasiv (non-asertiv) . Mesajul trimis de acesta
este “eu nu contez”.
– manifesta politete exagerata, tocmai din teama de a nu provoca un
conflict
– are o voce moale, nesigura, umerii lasati, postura de retragere
– nu are initiativa, deci nu are responsabilitati, lasa pe altii sa ia
decizii,nu cere nimic pentru sine
– pasivitatea este consecinta comportamentului abuziv din copilarie
sau a neglijarii de catre parinti
– una dintre consecintele comportamentului este implicarea in relatii
umilitoare unde joaca rolul de “victima” a unuia cu atitudine
dominatoare.
Eşti pasiv când: - nu susții ceea ce e mai bine pentru tine, nu le spui celorlalți
ceea ce doreşti sau ai nevoie, îi laşi pe alții să decidă pentru tine. Când eşti pasiv ai
tendința să stai uşor aplecat, ai tendința să nu menții contactul vizual cu cealaltă
persoană, te uiți în pământ sau în altă parte, tonul vocii arată nehotărâre. După ce ai
fost pasiv nu te simți bine: - te simți controlat de alții, te simți neimportant ,te simți
neajutorat. Când eşti pasiv ceilalți te văd ca pe o persoană neimportantă, incapabil
să iei decizii, copilăros.
Comportamentul pasiv, non-asertiv implica negarea drepturilor proprii ce
reiese din refuzul exprimarii gandurilor si convingerilor. Aceasta este un stil
autodistructiv, de scuza, de autonegare, lipsa de consideratie fata de propria
persoana, dispret, abuz, manipulare din partea celorlalti.
Oamenii pasivi sunt inspaimantati ca afirmarea de sine ar putea displace
celorlalti iar ei s-ar putea sa nu fie acceptati, ar putea pierde aprobarea celorlalti.
Cel care este pasiv permite altora sa treaca peste el, lasa pe altii sa ia hotarari
in locul lui, nu cere nimic pentru sine, nu permite nevoilor proprii sa treaca
inaintea nevoilor celorlalti sau sa fie la fel de importante, chiar daca presiunea
acestora este resimtita dureros. Pasivitate este un raspuns invatat la abuzuri, la
negliarea din partea celorlalti.
Comportamentul verbal si nonverbal al persoanelor pasive au cateva strategii
de comunicare, de a se invarti in jurul subiectului, a evita sa spuna ceea ce isi
doresc, de a fi vag, neclar in formularea unei cereri, foloseste formule exagerate de
politete toate acestea exprimate cu o voce moale, nesigura, cu umerii lasati, cu o
postura de retragere. Arata de parca ar fi rusinati de ceea ce spun. Aceste persoane
isi pot frange mainile, arata de parca ar fi pierdute.
Scopul comportatamentul pasiv este de a evita orice ciocnire sau conflict.
Mesajul comunicat este "eu nu contez". In spatele acestei supuneri exista mesajul
ascuns "ai grija de mine, eu nu vreau sa pierd afectiunea ta si pentru asta te
protejez de orice ar putea sa te atinga". Asteapta rasplata celorlalti pentru lipsa de
egoism. Fiind un personaj fara initiativa, va fi considerat fara responsabilitati si nu
va fi certat. Pretul pe care plateste este implicarea in relatii de supunere, umilitoare,
acceptarea unor solicitari nerezonabile. La aceste persoane există spaima de
respingere, de critica, frica de a rămîne singuri.2. Comportamentul agresiv. Mesajul trimis este “EU!”
– isi apara si sustine ideile in dauna sentimentelor celorlalti
– in tot ce face isi doreste sa castige pentru ca aproape totul este privit
ca o competitie
– pare arogant si sigur pe sine, insa acestea mascheaza o scazuta stima
de sine, adesea frustrare, durere provenita din neatingerea scopurilor,
“cosmetizate” prin atitudine dominatoare (domin eu inainte de a fi
dominat), voce taioasa, sarcasm
– agresivul se bazeaza pe control asupra oamenilor , evenimentelor,
desfasurarea actiunilor altora, dar vor suferi des atunci cand apar acele
lucruri, situatii, oameni pe care nu le vor putea controla (vremea,
orarul de functionare al institutiilor, bunul plac al altuia, persoane greu
de manipulat).
Eşti agresiv când: doreşti să câştigi cu orice cost , presezi pe alții, încalci
drepturile celorlalți, nu asculți sau nu respecți sentimentele sau ideile celorlalți.
Când eşti agresiv stai prea aproape de oameni, ai tendința să ții pumnii strânşi,
vorbeşti prea tare sau ai tendința să țipi. După ce ai fost agresiv eşti supărat, te
simți singur, simți că ceilalți nu te plac, ceilalți te evită. Când eşti agresiv ceilalți te
văd ca pe cineva care provoacă probleme, copilăros şi imatur.
Comportamentul agresiv arata o pozitie ferma a drepturilor proprii, o
exprimare a gandurilor si a emotiilor intr-un mod neadecvat ce lezeaza drepturile
celorlalti. Superioritatea acestuia se realizeaza prin agresivitate, umilirea si
controlul celorlalti. Agresivitate este expresia maniei si frustrarii, se descarca pe
calalalt si impiedica o comunicare productiva. Agresivitate ascunde lipsa onestitatii
si egoismul, poate fi o manevra simpla de ranire si de asigurare a controlului
asupra celuilalt.Comportamentul agresiv poate fi raspunsul la o stima de sine joasa.
Caracteristicile verbale si nonverbale sunt capul plecat inainte ofensiv,
invadarea spatiului personal al celuilalt, bagacios, privirea fixata insistent asupra
celuilalt pana acesta o coboara. Vocea este stridenta, rastita, sarcastica,
condescenta, nepasatoare. Remarcile sunt directe, jignitoare, cuprinzand critici si
mesaje negative.Scopul este dominarea, castigul, controlul asupra altor persoane.
Mesajul comunicat este "asta gandesc eu, asta vreau, nu ma intereseaza de tine,
ceea ce spun eu este corect, tu esti incapabil."Mesajul ascuns este "eu sunt cel mai
tare, nu iti dau nici o sansa sa ma invingi."
Rasplata acestui comportament este faptul ca ii face pe ceilalti sa faca ceea
ce vrea si sa asculte de el. Viata agresivului se desfasoara asa cum doreste el, de
aceea apare sentimentul de control asupra evenimentelor, de obtinere a celor
ravnite. Comportamentul agresiv nu se gaseste neaparat la o persoana tipic
agresiva, poti deveni agresiv datorita unor probleme psihice care pot apărea pe
moment si care duc la o stare a agresivitatii.Acest comportament poate dispare sau
poate sa se stabileasca o perioada mai indelungata el tine de autocontrol si de
gravitatea problemei respective.A fi agresiv verbal sau fizic este aproape acelasi
lucru.Agresivitatea verbala se manifesta in general impreuna cu cea fizica.Putini
oameni sunt doar agresivi verbal.Exista totusi si o gene care se mosteneste dar si
una care se dobandeste.Sunt foarte multe de spus despre acest fel de comportament
agresiv.El poate fi chiar iscat de catre o persoana careia ii face placere sa determine
izbucnirea unui asemenea comportament.
3. Comportamentul pasiv- agresiv.
Mesajul trimis este “poate tu” dar ceea ce gandeste este “EU!”
– cateodata dificil de identificat pentru ca este subtil, nu obiecteaza
deschis, desi ar vrea, iar frustrarea acumulata prin reprimare (din cauza
lipsei de curaj sau permisiunii pe care sa si-o acorde de a riposta) se
manifesta violent in situatii neasteptate;
– nu numai ca nu obiecteaza, dar nici nu isi exprima parerea deschis
adesea din frica de a nu gresi, de a nu nu-si asuma responsabilitatea,
dandu-i astfel posibilitatea de a pandi greselile altuia si de a critica
– are permanent un motiv de revolta fata de familie, sefi, autoritati, de
cei care au controlul si stabilesc regulile pentru ca, in secret, ei si-ar
dori rolul de “control”, dar nu o pot face din frica de putere, de a nu
gresi;
– sunt adesea o unitate a contrariilor: daca e cald, de ce nu e frig, daca
e frig, ar mai bine sa fie caldut- nimic nu pare sa-i multumeasca, si nu
ii multumeste in primul rand propria persoana din cauza faptului ca nu
reusesc sa se manifeste asa cum simt, ci mereu aleg sa cenzureze
reactii, sa se abtina de la ceva sau sa se simta vinovati ca au ales sa-si
dea frau liber;
– aleg adesea relatii in care sa-si pot manifesta “carcoteala”, cu
persoane cu incredere scazuta de sine, care interpreteaza criticile ca pe
ceva normal.
Mereu bombanind, mereu de alta parere – dar pe care nu si-o exprima
deschis ci numai sub forma de carteala – si mereu revoltat impotriva autoritatii, fie
ca este vorba de familie sau de serviciu. Iata un portret sumar al pasiv-agresivului.
Este pasiv in momentul in care se iau deciziile. Nu participa la discutii, nu-si
expune punctul de vedere, nu obiecteaza deschis, nu are nimic de propus. Participa
in sila la sedinte, pare ca a fost adus cu de-a sila, ca suporta cu greu adunarea de
oameni si il plictisesc schimburile de idei. In familie, lasa mereu impresia ca isi
sacrifica adevaratele dorinte pentru mofturile celorlalti.Devine, insa, agresiv in
momentul in care ar trebui sa aplice deciziile luate. Atunci contesta totul, de la
justetea deciziilor si pana la competenta celor care le-au luat. Iar daca n-are incotro
si trebuie sa se conformeze, o face in sila, exagereaza ostentativ dificultatea si
complicatiile considerate inutile ale sarcinii, asa incat sa intarzie si sa provoace cat
mai multa suferinta.Comportamentul pasiv-agresiv pare incoerent si inexplicabil
privit de la oarecare distanta.
O persoană cu comportament pasiv-agresiv în faza fundamentarii deciziilor,
afiseaza pasivitate, dezinteres, poate chiar dispret.Cînd i se cere un lucru, are
tendinta sa refuze, sa protesteze, sa argumenteze inutilitatea, absurditatea, abuzul.
Punerea in aplicare a deciziei se transforma intr-un cosmar asumat
demonstrativ.Cand are initiativa, cand nu se simte constrans si nu se afla intr-un
raport de subordonare, poate fi chiar agreabil, ca si cum n-ar fi aceeasi persoana.
Iar comportamentul pasiv-agresiv se face simtit nu numai la serviciu ci,
uneori, si in familie. „Unde mergem in concediu?” Raspuns: ridicare din umeri.
Sau: „Unde vrei.” (Nu „Unde vrei tu”, pentru ca asta ar insemna de la inceput ca-ti
fac o favoare, de buna voie; „Unde vrei”, pentru ca nu ma intereseaza.) „Hai sa
mergem la mare.” Acolo: „Mare, mare si iar mare. Caldura, soare, aglomeratie,
oboseala…”
Pasiv-agresivul este, cu siguranta, nemultumit de situatia sa. Considera ca
merita mai mult de la viata. Fie este supracalificat pentru munca pe care o face, fie
este convins ca ar fi putut face mai mult, ca ar fi meritat o pozitie superioara celei
pe care o ocupa. Nu tolereaza subordonarea. Fie pentru ca se considera superior
intelectual sefului, fie ca il considera pe acesta incompetent pentru postul pe cre il
ocupa, fie ca isi pune problema independentei sale, a libertatii de decizie.
In familie, poate fi vorba de un sot sau o sotie care considera ca a facut un
mariaj nereusit, ca se sacrifica in casnicie. Dar poate fi vorba de un adolescent care
isi cauta identitatea, isi cauta drumul spre maturitate si independenta, caz in care
pasiv-agresivitatea este o faza normala si tranzitorie.
Ca sa vorbim de o personalitate pasiv-agresiva, trebuie sa fim siguri ca
persoana are acest comportament dintotdeauna, de dimineata pana seara, la
serviciu, acasa si oridecate ori simte ca ceva i-a fost impus si nu i-a fost cerut
destul de politicos, cel putin de la egal la egal.
Unde greseste? Pasiv-agresivul nu are taria sa se chestioneze in legatura cu
cauzele ajungerii sale in situatia care nu-i convine si motivele pentru care ramane
in aceasta situatie.
Oare pentru faptul ca nu am mai multe studii, ca nu am promovat, ca nu am jobul
visat cine este responsabil? Nu este suficient potentialul, trebuie sa ai si abilitatea
de a-l valorifica. Daca n-ai fost dispus sa faci mai mult efort sau mai multe
compromisuri, a fost optiunea ta. Asa functioneaza sistemul si ai posibilitatea sa
alegi: ori te integrezi si functionezi, ori te retragi si iti cauti alt drum.
De ce te-ai casatorit si de ce mentii casatoria cu o persoana pe care o
consideri inferioara sau abuziva? Poate nu ai incredere in tine, nu ai curaj sa te
descurci singur, sau se te supui prejudecatilor conform carora, oricum ar fi, trebuie
sa ai o familie (valabil mai ales in cazul femeilor)?
Iar ca adolescent, daca actele de revolta nu sunt extreme si nu-ti pun in
pericol viitorul, sanatatea, dezvoltarea, atunci e OK. Timpul trece si, inevitabil, vei
fi intr-o zi pe picioarele tale.
Cum trebuie sa ne purtam cu o persoanlitate pasiv-agresiva
Recomandabil:– Sa fim ambili. In general, conteaza nu atat ce spunem cat cum
spunem. Particulazand, conteaza nu atat ce cerem cat cum cerem. Dar cu pasiv-
agresivul, care este putin paranoic, este cu atat mai important ca tonul, cuvintele
alese sa nu sune cu totul si cu totul imperative. Putina empatie – nu pana la
compatimire! – va fi de mare folos.
– Sa-i cerem parerea atunci cand este posibil. Participarea la decizie il va
stimula in executarea ei. Se va simti respectat si unde mai pui ca parerea lui se
poate dovedi chiar utila! Trebuie sa-l detensionam si sa-l facem sa se exprime in
cadrul si in momentul potrivit, nu pe ascuns, dupa ce diciziile au foat luate.
– Sa-l stimulam sa se exprime deschis. Atitudinea pasiv-agresiva ascunde
muta nemultumire. Trebuie cercetat daca nu este indreptatita intr-o oarecare
masura nemultumirea. Daca este, trebuie sa gasim, desigur, impreuna, o solutie.
Daca exagereaza, insa, daca i se pare, daca interpreteaza gresit anumite lucruri,
trebuie discutat si demontat.
– Sa le remintim regulile jocului. Poate ca pasiv-agresivul nostru chiar are o
problema cu regulile. Va trebui sa-i amintim ca regulile au rolul de a asigura
coerenta si unitatea in actiune precum si coexistenta pasnica si respectarea
drepturilor tuturor. Pentru coerenta si unitate este importanta stabilirea unei ierarhii
ca si existenta unei autoritati care sa dea, intr-un fel, tonul la cantec. O functie de
comanda nu presupune neaparat superioritatea individului care o indeplineste. Si,
desigur, exista si principiul democratic conform caruia fiecare are dreptul la opinie
si, prin acesta, la participarea la luarea deciziilor.
Nu se recomandă:
– Sa ignoram atitudinea de impotrivire sistematica. Pur si simplu, o
problema nu dispare prin simpla ei ignorare. Dimpotriva, ea se agraveaza. Pasiv-
agresivul isi va intensifica represaliile, pana cand va obtine o reactie.
– Sa nu ne lasam antrenati intr-un joc al represaliilor reciproce. Sa nu ne
imaginam ca intr-o zi pasiv-agresivul va veni fluturand steagul alb si isi va cere
iertare! Dimpotriva. Isi va intensifica lupta si va compromite in mare masura
sansele de a mai comunica. Mai bine taiem raul din radacina, discutand deschis,
apeland, poate, la putin umor, mai ales daca pasiv-agresivul nostru este suficient de
inteligent.
4. Comportamentul asertiv. Mesajul trimis este “Eu ma afirm, asa cum
sunt”
– isi recunoaste nevoile si le afirma si actioneaza pentru ingrijirea lor
– este onest cu sine si cu ceilalti ceea ce duce la un echilibru interior si
in relatiile interumane;
– si din exterior apar a avea incredere in sine, merg drepti, privesc in
ochi interlocutorul, au voce calma, sunt empatici, asculta activ si recunosc si
nevoile celorlalti;
– sunt oameni destinsi care nu fac concesii atunci cand nu este cazul,
deci este posibil sa evite un pasiv-agresiv, fara sa fie considerat nepoliticos;
– nu sunt perfecti, dar nici nu sufera din cauza aceasta.
Eşti asertiv când: susții ceea ce e mai bine pentru tinem, te asiguri că ceilalți
înțeleg ceea ce doreşti, îți exprimi deschis şi onest sentimentele şi ideile, respecți
drepturile şi ideile celorlalți, îi asculți pe ceilalți. Când eşti asertiv: ai tendința să
stai drept , menții contactul vizual cu celălalt, vorbeşti clar, asculți cu interes.
După ce ai fost asertiv te simți bine, simți că ai fost onest şi respectat, eşti mândru.
Când eşti asertiv ceilalți te văd ca pe un adult, capabil să îți asumi responsabilități,
onest, independent, capabil să iei decizii.
3. Rolul comportamentului în societate
Trecem pe lângă o cunoştinţă, o salutăm ; ni se face un serviciu, mulţumim ;
întâlnim un nevăzător, îl ajutăm să treacă strada,... avem deci un comportament
politicos, civilizat.
Comportamentul politicos, civilizat presupune respectarea convenienţelor, a
regulilor de convieţuire în societate.El presupune totodată racordarea la acţiunile
celorlalţi, permanenta încercare de evitare a conflictelor şi de conciliere cu
semenii.Politeţea (ansamblu de convenienţe sociale) face parte şi ea din ştiinţa de a
trăi împreună cu ceilalţi. Prezenţa ei facilitează relaţiile interumane, iar absenţa ei
provoacă dificultăţi in raporturile dintre oameni. Politeţea este deci necesară. Dacă
suntem politicoşi, înseamnă că suntem morali ? Spunem unei amice „ Ce bine
arăţi azi ! ", deşi ea are o înfăţişare obosită şi bolnăvicioasă. Ne extaziem în faţa
unui coleg : „ Vai, cât eşti de inteligent" , dar în sinea noastră stim că este un
tocilar cu o minte înceată. Foarte politicoşi ne salutăm şeful dimineaţa :
„Respectele mele ! " , deşi în realitate îl desconsiderăm.
Există în aceste cazuri o contradicţie între ceea ce gândim şi simţim, pe de o
parte, şi ceea ce spunem, pe de altă parte. Deci, deşi suntem politicoşi nu suntem
sinceri, suntem ipocriţi. Am putea spune în această situaţie că suntem politicoşi,
dar imorali. Politicoşi pentru că vorbim frumos, imorali pentru că una gândim şi
alta facem. Problema însă este mai complicată. Nu putem fi acuzaţi de imoralitate
(ipocrizie, ne-sinceritate etc.) ori de câte ori vorba sau fapta noastră nu se
potriveşte cu gândul nostru, cu simţirea noastră. Pentru a ne putea pronunţa,
trebuie să luăm în considerare şi intenţia care a stat la baza faptelor noastre,
motivaţia care ne-a îndemna să procedăm aşa. Dacă, de exemplu, doresc,
intenţionez să-mi încurajez colega bolnavă, să o fac măcar o clipă să-şi uite
suferinţa, şi îi spun „ Ce bine arăţi azi ! " , mă poate acuza cineva de imoralitate ?
Nu !
Atunci când îi spun acelaşi lucru cu intenţia de a o ironiza, de a provoca
ilaritatea celor din jur, atunci sigur am un comportament imoral. Din aceste
exemple nu trebuie să tragem concluzia că există o contradicţie între conduita
politicoasă şi conduita morală. De aici înţelegem doar că, nu întotdeauna, conduita
politicoasă este automat şi o conduită morală. Conduita politicoasă
(comportamentul social „utilitar " ) este necesară, utilă şi de aceea trebuie
încurajată şi practicată. În acelaşi timp, ea trebuie subordonată unui principiu
superior de conduită, şi anume : respectul persoanei. Politeţea trebuie deci
subordonată conduitei morale. În familie, în grupurile de prieteni, la şcoală, fiecare
dintre noi se manifestă într-o gamă foarte variată de fapte şi atitudini . Suma
acestora alcătuieşte cartea noastră de vizită, felul în care ne prezentăm celor din
jur. Sunt situaţii în care unii dintre noi dezvăluie că, de fapt, nu sunt aşa cum am fi
fost tentaţi să credem, să-i considerăm, ci altfel, mai puţin buni decât se vor chiar
ei înşişi. Aceste ocazii, prin care ajungem mai aproape de esenţă, de ceea ce sunt
de fapt oamenii, pot fi situaţiile limită : atunci când se ridică un obstacol greu de
trecut, când se întâmplă fapte neprevăzute, aducătoare de mari bucurii (victoriile,
reuşitele) sau de mari suferinţe (eşecurile, înfrângerile, moartea celor apropiaţi).
În astfel de cazuri, se pot observa devieri de la modul obişnuit de a fi, atingerea
unor extreme comportamentale, altfel greu de imaginat. Atunci apare întrebarea :
care este adevăratul comportament: cel afişat zi de zi sau cel reieşit surprinzător la
iveală ?
Un alt exemplu contradictoriu îl constituie modurile de a se comporta, atât
de diferite în medii şi în contexte diverse. Asa se întâmplă ca părinţii să rămână
sincer uimiţi când li se aduc la cunoştinţă năzdrăvăniile pe care copiii lor se întrec
să le facă la şcoală, în timp ce acasă îi ştiu ca fiind foarte cuminţi si ascultători.
Este posibil şi cazul invers, în care atitudinea civilizată şi rezultatele bune şcolare
să contrazică în mare parte obrăznicia şi îndărătnicia manifestate în familie. În
cazurile invocate, pot fi observate contradicţii care se datoreaza inconsecvenţei în
comportament, ceea ce denotă nesiguranţa raportării la valorile şi la principiile de
viaţă încă nestatornicite.Consecvenţa ar presupune unitatea între vorbă şi faptă,
continuitatea de sens a comportamentelor în diverse medii şi situaţii.
Comportamentul reprezintă modul de a acţiona, de a se purta, de a fi al cuiva în
diferite contexte.
Deci comportamentul este defapt unul din cele mai importante „accesorii”
ale ființei umane care îi determină relațiile cu lumea din jur, de el depinde raportul
cu societateam un om cumpătat poate profita de un comportament decent avînd
mari succese
Bibliografie
1. http://articole.famouswhy.ro/
comportamentul_nostru_in_societate/
2. http://autoeducare.ro/tipuri-de-comportament
3. http://www.psychologies.ro/sanatate-2/pasiv-agresiv-sau-
vesnic-in-opozitie-1114737
4. Marian Liliana, „Etica profesională și bazele
comunicării”, ed U.T.M., Chișinău, 2008, 96pag.
5. Spinei Angela, „Comunicare și comportament”, ed.
Centrul Editorial-Poligrafic Medicina, Chișinău,2005, 216
pag.
6. Țărnă Ecaterina, „Bazele comunicării”, ed. Prut
Internațional, Chișinău, 2011, 368 pag.